sâmbătă, 27 iulie 2024
391/14.06.2023 Hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică

H O T Ă R Â R E

cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului

Naţional pentru Supraveghere Tehnică

 

nr. 391  din  14.06.2023

 

Monitorul Oficial nr.213-215/527 din 26.06.2023

 

* * *

În temeiul art.7 lit.b) şi e) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, şi al art.14 alin.(1) şi (7) şi art.15 alin.(1) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se reorganizează Agenţia pentru Supraveghere Tehnică, prin transformare, în Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică, autoritate administrativă din subordinea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

2. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică este succesor de drepturi şi obligaţii al Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică.

3. Se stabileşte efectivul-limită al Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică în număr de 149 de unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.338 din 08.05.2024, în vigoare 17.05.2024]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]

 

4. Modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului se efectuează după avizarea şi înregistrarea de către Cancelaria de Stat a statului de personal al Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică.

Disponibilizarea personalului ca urmare a reorganizării se va efectua în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi cu legislaţia muncii.

5. Până la numirea în funcţie a şefului Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, această funcţie va fi exercitată temporar de către conducătorul Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică, cu dreptul de a întreprinde toate măsurile necesare pentru realizarea procesului de reorganizare în conformitate cu prevederile legislaţiei.

6. Bunurile Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică, inclusiv arhiva, se transmit Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.

7. Se aprobă:

1) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, conform anexei nr.1;

2) Structura Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, conform anexei nr.2;

3) Organigrama Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, conform anexei nr.3;

4) Modificările ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului, conform anexei nr.4.

8. Conducătorul Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică:

1) în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va solicita Agenţiei Servicii Publice efectuarea înregistrărilor şi a modificărilor necesare în registrele de stat, în conformitate cu legislaţia;

2) în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri:

a) va aproba statul de personal şi îl va prezenta Cancelariei de Stat spre avizare;

b) va preaviza personalul autorităţii administrative reorganizate, conform prevederilor cadrului normativ.

9. Cancelaria de Stat, în termen de 5 zile de la data recepţionării, va aviza şi va înregistra statul de personal al Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică.

10. Până la 31 decembrie 2024, Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică va asigura dotarea tuturor inspectorilor cu sisteme de supraveghere video portabile.

Până la dotarea tuturor inspectorilor cu sisteme de supraveghere video portabile, inspectorii neasiguraţi cu sisteme de supraveghere video portabile, prin derogare de la prevederile pct.7 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, vor realiza activităţile de control în lipsa acestor sisteme de supraveghere.

11. Cheltuielile de punere în aplicare a prezentei hotărâri vor fi acoperite din contul şi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate.

12. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.1088/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.440, art.1212), cu modificările ulterioare.

13. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

14. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PRIM-MINISTRUDorin RECEAN

 

Contrasemnează:
Ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionaleLilia Dabija
Ministrul finanţelorVeronica Sireţeanu

 

Nr.391. Chişinău, 14 iunie 2023.

 

 

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului

nr.391 din 14 iunie 2023

 

REGULAMENT

cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului

Naţional pentru Supraveghere Tehnică

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – Regulament) stabileşte misiunea, domeniile de activitate, funcţiile, atribuţiile şi drepturile Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – Inspectorat), precum şi modul de organizare a activităţii acestuia.

2. Inspectoratul este autoritate administrativă în subordinea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, responsabilă de implementarea politicii statului în domeniile de activitate ce îi sunt încredinţate.

3. Inspectoratul este persoană juridică de drept public, cu formă de organizare juridică – inspectorat de stat, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale, de mijloace financiare şi materiale, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie. Sediul Inspectoratului este în municipiul Chişinău.

4. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a Inspectoratului se efectuează din contul bugetului de stat şi din alte mijloace neinterzise de lege.

5. În cadrul Inspectoratului se constituie Consiliul de soluţionare a disputelor, conform prevederilor art.30 alin.(5) din Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, componenţa şi regulamentul de activitate ale acestuia fiind aprobate de către şeful Inspectoratului.

6. În procesul implementării politicilor statului conform domeniilor de activitate, Inspectoratul colaborează, prin intermediul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, cu organele centrale de specialitate ale statului responsabile de elaborarea şi promovarea politicii guvernamentale în domeniile respective sau, după caz, colaborează în mod direct cu organele centrale de specialitate, cu informarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

7. La realizarea activităţilor de supraveghere tehnică şi control de stat, inspectorii utilizează sisteme video de supraveghere portabile. Înregistrările fixate de sistemul de supraveghere portabil în timpul activităţilor de supraveghere tehnică şi control de stat sunt utilizate în conformitate cu legislaţia cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

8. În activitatea sa, Inspectoratul se conduce de Constituţia şi legile Republicii Moldova, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de ordonanţele, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, de alte acte normative, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, de ordinele şi dispoziţiile ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale, precum şi de prezentul Regulament.

 

II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCŢIILE,

ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE INSPECTORATULUI

9. Inspectoratul are misiunea de a asigura implementarea politicii statului, exercitarea activităţilor de supraveghere tehnică şi control de stat în domeniile de activitate, în modul stabilit şi în limitele prevăzute de cadrul normativ.

10. Inspectoratul realizează funcţiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii de activitate:

1) securitate industrială;

2) construcţii şi urbanism;

3) supravegherea pieţei privind produsele nealimentare din domeniile atribuite;

4) supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor;

5) supravegherea de stat în domeniul protecţiei civile;

6) geodezie, cartografie şi geoinformatică;

7) protecţia consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite.

11. Inspectoratul realizează următoarele funcţii:

1) în domeniul securităţii industriale:

a) funcţiile de supraveghere tehnică de stat stabilite la art.8 din Legea nr.151/2022 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a obiectivelor industriale şi a instalaţiilor tehnice potenţial periculoase;

b) funcţia de deţinător al sistemului informaţional „Registrul de stat al obiectivelor industriale şi instalaţiilor tehnice potenţial periculoase” şi înregistrator al informaţiilor şi datelor în acest sistem;

c) funcţia de control şi supraveghere tehnică de stat asupra asigurării securităţii industriale la folosirea subsolului, conform art.78 din Codul subsolului nr.3/2009;

2) în domeniul construcţiilor şi urbanismului:

a) funcţiile stabilite la art.21 din Legea nr.721/1996 privind calitatea în construcţii;

b) funcţiile stabilite la art.68 din Legea nr.835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului;

c) funcţiile stabilite la art.56 din Legea nr.75/2015 cu privire la locuinţe;

3) în domeniul supravegherii pieţei privind produsele nealimentare din domeniile atribuite: funcţiile stabilite la art.13 alin.(2) din Legea nr.162/2023 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor, pe domeniile de reglementare din responsabilitatea Inspectoratului, prezentate în anexa la lege;

4) în domeniul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor:

a) funcţiile de control şi supraveghere tehnică de stat stabilite la art.23 din Legea nr.267/1994 privind apărarea împotriva incendiilor;

b) funcţiile de control şi supraveghere tehnică de stat stabilite conform Legii nr.143/2014 privind regimul articolelor pirotehnice;

5) în domeniul supravegherii de stat a protecţiei civile: funcţiile de control şi supraveghere tehnică de stat stabilite la art.20 din Legea nr.271/1994 cu privire la protecţia civilă;

6) în domeniul geodeziei, cartografiei şi geoinformaticii:

a) funcţiile de control şi supraveghere tehnică de stat stabilite la art.82 din Legea nr.778/2001 cu privire la geodezie, cartografie şi geoinformatică;

b) funcţiile stabilite la art.221 alin.(2) lit.b) din Codul subsolului nr.3/2009;

7) în domeniul protecţiei consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite: funcţiile stabilite la art.28 alin.(3) din Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor.

[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.323 din 30.04.2024, în vigoare 27.07.2024]

 

12. În conformitate cu domeniile de activitate şi funcţiile stabilite în prezentul Regulament, Inspectoratul exercită următoarele atribuţii:

1) în domeniul securităţii industriale:

a) efectuează supravegherea tehnică de stat la obiectivele industriale şi instalaţiile tehnice/sistemele tehnologice utilizate în cadrul acestora, inclusiv la folosirea subsolului, şi verifică respectarea de către operatori/persoanele juridice specializate a prevederilor cadrului normativ din domeniul securităţii industriale;

b) emite prescripţii privind înlăturarea încălcărilor cerinţelor prevăzute de cadrul normativ din domeniul securităţii industriale şi verifică executarea efectivă a acestora;

c) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

d) suspendă temporar sau interzice exploatarea obiectivului industrial sau utilizarea instalaţiei tehnice/sistemului tehnologic în cazul nerespectării cadrului normativ din domeniul securităţii industriale şi în condiţiile în care exploatarea în continuare a acestuia poate provoca avarii sau poate crea un pericol iminent şi imediat pentru viaţa şi sănătatea angajaţilor şi a populaţiei;

e) eliberează, la solicitarea operatorilor şi a persoanelor juridice specializate, acte permisive în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător;

f) înregistrează în Registrul de stat obiectivele industriale, instalaţiile tehnice/sistemele tehnologice şi, respectiv, operatorii acestora, persoanele juridice specializate;

g) înregistrează documentaţia de proiect pentru lucrările de construcţie-montare, reconstrucţie, reutilare tehnică, conservare şi lichidare/desfiinţare a obiectivelor industriale şi instalaţiilor tehnice, inclusiv la folosirea subsolului;

h) participă la activităţile comisiilor de recepţie în exploatare a obiectivelor industriale şi a instalaţiilor tehnice, inclusiv la folosirea subsolului;

i) instituie comisii de cercetare tehnică a cauzelor avariilor produse la obiectivele industriale şi la instalaţiile tehnice, inclusiv la folosirea subsolului;

j) verifică corectitudinea cercetării tehnice şi controlează evidenţa şi analiza incidentelor produse la obiectivele industriale şi suficienţa măsurilor întreprinse în legătură cu rezultatele acestor cercetări;

k) înregistrează avariile produse la obiectivele industriale şi la instalaţiile tehnice;

l) asigură înregistrarea, structurarea, arhivarea şi publicarea pe pagina web oficială a Inspectoratului a normelor şi a regulilor de securitate;

m) coordonează programele de specialitate pentru formarea profesională a personalului tehnic-ingineresc şi muncitoresc în domeniul securităţii industriale;

n) participă la activităţile comisiilor de atestare a personalului tehnic-ingineresc în domeniul securităţii industriale;

o) realizează alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu;

2) în domeniul construcţiilor şi urbanismului:

a) realizează controlul de stat al componentelor sistemului calităţii în construcţii;

b) realizează controlul implementării documentaţiei de amenajare a teritoriului şi urbanism;

c) realizează controlul de stat al calităţii lucrărilor de construcţie;

d) realizează controlul de stat la recepţia lucrărilor ajunse în următoarele faze determinante ale construcţiei: trasarea axelor clădirii pe teren, planşeul la cota 0.000 şi planşeul ultimului nivel autorizat;

e) participă la lucrările comisiilor de recepţie a construcţiilor şi a instalaţiilor aferente finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat, bugetelor de asigurări sociale, bugetelor locale, fondului rutier, fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă în medicină, fondurilor speciale, creditelor acordate cu garanţia statului, precum şi al mijloacelor instituţiilor şi întreprinderilor de stat şi societăţilor pe acţiuni în capitalul social al cărora partea preponderentă o constituie cota statului;

f) participă la recepţia construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din mijloace financiare proprietate privată, în cazurile prevăzute de cadrul normativ;

g) efectuează controlul volumului şi al costului lucrărilor de construcţie în cazul construcţiilor finanţate din mijloace financiare publice;

h) examinează şi constată cazurile de execuţie a construcţiilor neautorizate sau a intervenţiilor neautorizate la construcţiile existente;

i) solicită, la depistarea construcţiilor neautorizate sau a intervenţiilor neautorizate la construcţiile existente, sistarea lucrărilor până la luarea deciziei definitive;

j) emite prescripţii privind înlăturarea încălcărilor cerinţelor prevăzute de cadrul normativ din domeniul construcţiilor şi urbanismului, verifică executarea efectivă a acestora;

k) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

l) intervine în cazurile de accidente tehnice la construcţiile aflate în exploatare sau în fază de execuţie;

m) exercită controlul asupra comportării construcţiilor în exploatare, intervenţiilor în timp la construcţiile existente, precum şi documentarea stării tehnice şi a parametrilor de exploatare a construcţiei;

n) exercită controlul asupra postutilizării construcţiilor şi corectitudinii gestionării deşeurilor provenite din construcţii şi demolări;

o) participă la stabilirea gradului de avariere a construcţiilor şi, în cazul în care construcţiile prezintă pericol, interzice exploatarea acestora;

p) solicită efectuarea expertizelor tehnice ale construcţiilor în cazul în care acestea prezintă risc de avariere;

q) înaintează către comisia de atestare propuneri privind sistarea valabilităţii sau anularea certificatelor de atestare tehnico-profesională a responsabililor tehnici, diriginţilor de şantier, proiectanţilor, verificatorilor de proiecte şi a altor specialişti implicaţi în procesul de construcţie;

r) exercită alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu;

3) în domeniul supravegherii pieţei privind produsele nealimentare din domeniile atribuite:

a) efectuează supravegherea pieţei privind conformitatea materialelor de construcţie şi utilajelor/obiectelor industrial periculoase şi a altor categorii de produse expres indicate în anexa nr.1 la Legea nr.162/2023 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor, introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă, cu cerinţele esenţiale aplicabile, precum şi controlul conformităţii serviciilor prestate cu cerinţele stabilite în actele normative şi/sau declarate;

b) elaborează, aprobă, monitorizează şi revizuieşte punerea în aplicare a programului sectorial pentru categoriile (tipurile) de produse sau de riscuri legate cu domeniile atribuite;

c) revizuieşte, ori de câte ori este necesar, procedurile de control, propriul mod de organizare şi funcţionare în scopul desfăşurării unei activităţi de control eficiente;

d) efectuează controlul caracteristicilor produselor prin verificări ale documentaţiei şi, unde este cazul, efectuează prelevarea şi examinarea mostrelor de produse şi încercări de laborator în baza unor eşantioane adecvate;

e) aplică măsuri corective pentru a asigura că produsele sunt conforme cu cerinţele esenţiale şi verifică dacă aceste măsuri sunt aplicate în mod efectiv;

f) monitorizează acţiunile agenţilor economici privind retragerea de pe piaţă şi/sau rechemarea produselor pentru care s-au emis prescripţii de retragere şi/sau de rechemare;

g) dispune, în temeiul prevederilor Legii nr.162/2023 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor, distrugerea (nimicirea) produselor periculoase sau aducerea acestora într-o stare care exclude utilizarea lor;

h) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

i) generalizează practica de supraveghere a pieţei, examinează şi înaintează propuneri pe marginea proiectelor de acte normative din domeniul supravegherii pieţei;

j) generalizează rezultatele supravegherii pieţei, analizează cauzele încălcărilor identificate, examinează şi înaintează propuneri de revizuire a reglementărilor tehnice în cazul în care cerinţele esenţiale stabilite în reglementările tehnice aplicabile nu asigură un nivel adecvat de protecţie a intereselor publice;

k) monitorizează piaţa sub aspectul conformităţii produselor puse la dispoziţia consumatorilor (utilizatorilor) cu cerinţele reglementărilor tehnice;

l) realizează măsuri pentru a stabili o cooperare cu agenţii economici cu privire la modul de a evita sau a reduce riscurile generate de produsele oferite de aceştia pe piaţă;

m) monitorizează accidentele sau prejudiciile aduse sănătăţii, despre care se suspectează că au fost provocate de anumite produse, în condiţiile statuate de legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal;

n) urmăreşte reclamaţiile sau rapoartele cu privire la riscurile care apar în legătură cu produsele ce fac obiectul legislaţiei comunitare de armonizare sau al reglementărilor tehnice care o transpun;

o) urmăreşte cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice legate de aspectele privind siguranţa produselor;

p) prezintă, periodic ori la solicitare, rapoarte cu privire la efectele supravegherii pieţei în faţa autorităţii de reglementare din domeniul în care ele activează;

q) intervine, printr-un reprezentant desemnat în acest scop, ca urmare a notificării făcute de organul vamal privind suspendarea punerii în liberă circulaţie a unui produs şi comunică acestuia decizia cu privire la acţiunile ce vor fi întreprinse, în termenul stabilit la art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.162/2023 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor;

r) informează autoritatea de coordonare a activităţilor de supraveghere a pieţei referitor la rezultatele evaluării activităţilor de supraveghere a pieţei;

s) întreprinde măsuri adecvate de avertizare în timp util a consumatorilor (utilizatorilor) cu privire la produsele periculoase identificate pentru a reduce riscul de accidente sau de prejudicii aduse sănătăţii;

t) solicită traducerea în limba română şi legalizarea documentaţiei tehnice a producătorului şi a declaraţiei de conformitate pentru produsele care prezintă un risc sporit;

u) exercită alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu;

4) în domeniul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor:

a) asigură supravegherea de stat asupra respectării de către autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, precum şi persoanele fizice a cerinţelor privind standardele, normele şi regulile de apărare împotriva incendiilor;

b) exercită controlul de stat asupra modului în care persoanele juridice cu activităţi de proiectare a construcţiilor, dirijare şi verificare a lucrărilor de construcţie, agenţii economici şi persoanele fizice respectă reglementările de apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcţia, reconstrucţia şi reutilarea tehnică a obiectivelor;

c) monitorizează starea de apărare împotriva incendiilor, pericolul de incendiu al obiectivelor supravegheate;

d) întocmeşte dosarul de supraveghere a obiectivului şi transmite o copie a dosarului, precum şi orice modificare a informaţiei ce se conţine în dosar serviciului de salvatori şi pompieri;

e) emite prescripţii privind înlăturarea încălcărilor cerinţelor prevăzute de cadrul normativ din domeniul apărării împotriva incendiilor, precum şi verifică executarea efectivă a acestora;

f) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

g) participă la lucrările comisiilor de recepţie finală a construcţiilor şi a instalaţiilor aferente, finanţate din bugetul de stat sau din bugetele locale, cu participarea obligatorie a colaboratorilor organelor serviciului de salvatori şi pompieri;

h) participă la identificarea, evaluarea şi analiza pericolelor potenţiale, aprecierea probabilităţii de apariţie şi a consecinţelor riscurilor de incendiu;

i) controlează şi supraveghează spaţiile de producere, asamblare, depozitare şi/sau comercializare a articolelor pirotehnice;

j) realizează controlul privind respectarea regimului articolelor pirotehnice;

k) participă la procesul de licenţiere a genurilor de activitate pirotehnică supuse reglementării prin licenţiere;

l) exercită alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu;

5) în domeniul supravegherii de stat a protecţiei civile:

a) asigură supravegherea de stat asupra respectării de către autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, precum şi persoanele fizice a cerinţelor privind standardele, normele şi regulile în domeniul protecţiei civile;

b) exercită controlul de stat asupra modului în care persoanele juridice cu activităţi de proiectare a construcţiilor, dirijare şi verificare a lucrărilor de construcţie, agenţii economici şi persoanele fizice respectă reglementările în domeniul protecţiei civile la proiectarea, construcţia, reconstrucţia şi reutilarea tehnică a obiectivelor;

c) monitorizează starea protecţiei civile a obiectivelor supravegheate;

d) întocmeşte dosarul de supraveghere a obiectivului şi transmite o copie a dosarului, precum şi orice modificare a informaţiei ce se conţine în dosar serviciului de salvatori şi pompieri;

e) emite prescripţii privind înlăturarea încălcărilor cerinţelor prevăzute de cadrul normativ din domeniul protecţiei civile, precum şi verifică executarea efectivă a acestora;

f) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

g) participă la lucrările comisiilor de recepţie finală a construcţiilor şi a instalaţiilor aferente, finanţate din bugetul de stat sau din bugetele locale, cu participarea obligatorie a colaboratorilor organelor serviciului de salvatori şi pompieri;

h) participă la identificarea, evaluarea şi analiza pericolelor potenţiale, aprecierea probabilităţii de apariţie şi a consecinţelor care pot crea un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea populaţiei, pentru mediu sau pentru bunuri;

i) informează autorităţile publice despre starea protecţiei civile a obiectivelor economiei naţionale şi despre rezultatele activităţii de supraveghere;

j) exercită alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu;

6) în domeniul geodeziei, catografiei şi geoinformaticii:

a) efectuează controlul asupra respectării legislaţiei în domeniul geodeziei, cartografiei şi geoinformaticii;

b) verifică existenţa documentelor normative din domeniul metrologiei legale, a echipamentului tehnic pentru executarea lucrărilor topografo-geodezice, cartografice, geoinformatice şi fotogrammetrice pe teritoriul ţării;

c) efectuează controlul lucrărilor topografo-geodezice, cartografice, geoinformatice şi al prospecţiunilor tehnice executate de către persoanele fizice şi juridice (cu excepţia celor ce sunt de competenţa Ministerului Apărării), inclusiv asupra respectării regimului şi a modului de elaborare, utilizare, multiplicare, păstrare, transmitere şi evidenţă a materialelor speciale şi a geoinformaţiei în cadrul executării acestor lucrări;

d) efectuează controlul asupra evidenţei punctelor geodezice de pe teritoriul ţării;

e) efectuează controlul şi supraveghează demarcarea corectă a frontierei de stat;

f) ţine evidenţa şi efectuează recepţia de stat a lucrărilor geodezice, cartografice şi geoinformatice;

g) ţine evidenţa schimbării denumirilor geografice şi controlul asupra corectitudinii folosirii acestora;

h) înregistrează în regim online lucrările topografo-geodezice, cartografice şi geoinformatice;

i) supraveghează respectarea de către subiecţii activităţii geodezice şi cartografice a cerinţelor actelor normative tehnice în domeniu;

j) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

k) participă în cadrul comisiilor de certificare a specialiştilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii;

l) înaintează către comisia de certificare propuneri privind suspendarea valabilităţii sau retragerea certificatului privind activitatea în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice, geoinformaticii;

m) exercită alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu;

7) în domeniul protecţiei consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite:

a) elaborează şi înaintează propuneri de modificare a cadrului normativ în domeniul protecţiei consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite;

b) participă, în colaborare cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite, în limitele competenţelor ce îi revin conform legii;

c) organizează activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor în ceea ce priveşte drepturile lor legitime în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite;

d) colaborează cu asociaţiile obşteşti de consumatori în vederea informării consumatorilor asupra drepturilor lor legitime şi a modalităţii de apărare a acestora, conform sferei de competenţă;

e) informează consumatorii asupra produselor şi serviciilor ce prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor, precum şi asupra practicilor comerciale incorecte care le pot afecta interesele economice;

f) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în domeniu, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

g) emite decizii de remediere, înlocuire, restituire a contravalorii produsului, serviciului necorespunzător, ce urmează a fi executate în termen de cel mult 14 zile de la data recepţionării de către agentul economic;

h) emite decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte;

i) solicită informaţii privind măsurile întreprinse de către agenţii economici în vederea remedierii neajunsurilor depistate;

j) sesizează autoritatea de licenţiere în cazul constatării cazurilor de comercializare a produselor falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase ori în cazul altor încălcări, în scopul suspendării sau retragerii licenţei;

k) suspendă activitatea unităţii comerciale în cazul în care agentul economic comercializează produse falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase ori înaintează instanţei de judecată cererea de încetare a activităţii unităţii comerciale;

l) sesizează organismele de evaluare a conformităţii acreditate, în baza constatărilor proprii, sesizărilor consumatorilor sau sesizărilor asociaţiilor obşteşti de consumatori, în ceea ce priveşte neconformitatea produselor şi serviciilor puse la dispoziţie pe piaţă, însoţite de certificate de conformitate;

m) examinează reclamaţiile consumatorilor în vederea protejării drepturilor legitime ale acestora;

n) acordă persoanelor fizice şi juridice consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;

o) prezintă Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorului anual, până la 15 februarie a anului următor, şi la solicitare informaţii privind activitatea în domeniul protecţiei consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite şi contribuie la elaborarea raportului anual privind protecţia consumatorilor;

p) exercită alte atribuţii stabilite de cadrul normativ în acest domeniu.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.323 din 30.04.2024, în vigoare 27.07.2024]

 

13. În exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor, Inspectoratul are următoarele drepturi:

1) să participe la elaborarea proiectelor de acte normative în conformitate cu atribuţiile şi domeniile de activitate;

2) să colaboreze cu autorităţile publice, organele abilitate cu funcţii de control, organizaţiile necomerciale, organizaţiile internaţionale;

3) să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi în scopul exercitării atribuţiilor sale, informaţii de la autorităţile publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţii şi instituţii, agenţi economici care activează în domenii ce ţin de competenţa sa;

4) să beneficieze de acces, în condiţiile cadrului normativ, la resursele informaţionale de stat, ale altor autorităţi publice şi/sau ale deţinătorilor de baze de date privaţi şi să utilizeze, în conformitate cu cerinţele legislaţiei, toate tipurile de resurse informaţionale pentru a asigura funcţionarea eficientă a Inspectoratului;

5) să recepţioneze asistenţă tehnică şi financiară de la partenerii de dezvoltare şi din alte surse neinterzise de cadrul normativ şi să o utilizeze în scopul realizării funcţiilor sale, conform prevederilor legislaţiei;

6) să supună controlului legalitatea emiterii certificatelor de urbanism pentru proiectare şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare într-un termen de până la 30 de zile de la data comunicării acestora de către emitent;

7) să solicite, prin intermediul oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, autorităţilor administraţiei publice emitente retragerea/revocarea actelor permisive emise cu încălcarea prevederilor legale şi care conduc la încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative în construcţii;

8) să suspende temporar sau să interzică exploatarea obiectivului, în cazul încălcării prevederilor normelor şi a regulilor de apărare împotriva incendiilor sau în cazul încălcării prevederilor normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile;

9) să elibereze avize, coordonări şi/sau acte permisive în domeniile de competenţă;

10) să organizeze evenimente şi să efectueze vizite de consultanţă în vederea familiarizării agenţilor economici şi a autorităţilor publice cu cerinţele actelor normative în domeniile de competenţă;

11) să sesizeze autoritatea de licenţiere la constatarea cazurilor de comercializare a produselor falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase ori în cazul altor încălcări, în scopul suspendării sau retragerii licenţei;

12) să solicite efectuarea expertizelor tehnice ale construcţiilor în cazul necesităţii documentării încălcărilor admise în procesul de construcţie şi exploatare;

13) să solicite efectuarea expertizei tehnice a proiectelor de execuţie în cazul necesităţii documentării încălcărilor admise de verificatorii de proiecte atestaţi.

 

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI

14. Inspectoratul este condus de un şef, numit în funcţie şi eliberat sau destituit din funcţie, în condiţiile legii, de către Guvern, la propunerea ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale.

[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.415 din 12.06.2024, în vigoare 21.07.2024]

 

15. Şeful Inspectoratului este asistat de doi şefi adjuncţi, care sunt funcţionari publici de conducere de nivel superior, numiţi în funcţie şi eliberaţi sau destituiţi din funcţie, în condiţiile legii, de către Guvern.

[Pct.15 în redacţia Hot.Guv. nr.415 din 12.06.2024, în vigoare 21.07.2024]

 

16. Şeful Inspectoratului îndeplineşte următoarele atribuţii şi obligaţii:

1) organizează şi dirijează activitatea Inspectoratului;

2) poartă răspundere personală, în faţa ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale, pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor Inspectoratului;

3) organizează şi implementează sistemul de control intern managerial şi poartă răspundere managerială pentru administrarea bugetului Inspectoratului şi a bunurilor publice aflate în gestiune;

4) asigură funcţionalitatea Consiliului de soluţionare a disputelor;

5) stabileşte atribuţiile şefilor adjuncţi şi ale conducătorilor subdiviziunilor structurale ale Inspectoratului;

6) semnează actele referitoare la problemele din domeniile de competenţă ale Inspectoratului;

7) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din cadrul Inspectoratului, în condiţiile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

8) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii;

9) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare personalului Inspectoratului, în condiţiile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

10) aprobă sau modifică statul de personal şi schema de încadrare ale Inspectoratului, în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale structurii şi efectivului-limită stabilite de Guvern;

11) aprobă regulamentele şi planurile anuale de activitate ale subdiviziunilor interne ale Inspectoratului;

12) emite ordine executorii pentru angajaţii Inspectoratului şi verifică executarea acestora, după caz modifică, anulează sau revocă ordinele respective;

13) asigură respectarea regulilor de păstrare, de completare, de evidenţă şi de folosire a documentelor de arhivă;

14) exercită alte atribuţii în conformitate cu prevederile actelor normative speciale ce reglementează relaţiile în subdomeniile sau în sferele sale de activitate.

17. În lipsa şefului Inspectoratului, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către unul dintre şefii adjuncţi, conform ordinului şefului Inspectoratului, sau, în lipsa acestuia, conform ordinului ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale.

18. Inspectoratul este structurat în direcţii, secţii şi servicii. Inspectoratul include în structura sa subdiviziuni teritoriale desconcentrate, fără personalitate juridică. Subdiviziunile structurale activează în baza propriilor regulamente, aprobate de şeful Inspectoratului. Atribuţiile angajaţilor Inspectoratului se stabilesc în fişele de post, care sunt aprobate de către şeful Inspectoratului.

19. Angajaţii subdiviziunii teritoriale desconcentrate se subordonează sub aspect organizatoric conducătorului subdiviziunii teritoriale, iar sub aspect funcţional – conducătorului subdiviziunii de profil din cadrul aparatului central al Inspectoratului, conform domeniului de competenţă, şi şefilor adjuncţi ai Inspectoratului.

20. Şefii adjuncţi ai Inspectoratului, şefii subdiviziunilor structurale, în limitele împuternicirilor acordate, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea subdiviziunii.

21. Dreptul la prima semnătură pe toate actele Inspectoratului îl are şeful Inspectoratului. În lipsa acestuia, dreptul la semnătură îi revine şefului adjunct al Inspectoratului desemnat conform ordinului şefului Inspectoratului sau, în lipsa acestuia, conform ordinului ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale. Unele acte ale Inspectoratului pot fi semnate de alte persoane cu funcţii de răspundere, abilitate cu acest drept prin ordin al şefului Inspectoratului. Pe actele oficiale ale Inspectoratului se aplică semnătura electronică sau, în cazul imposibilităţii aplicării semnăturii electronice, se aplică semnătura olografă.

22. Persoanele învestite cu dreptul de semnătură poartă răspundere personală pentru legalitatea, veridicitatea şi corectitudinea documentului semnat.

23. Personalul Inspectoratului este constituit din funcţionari publici şi personal contractual.

24. În condiţiile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, personalul Inspectoratului trebuie să deţină studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă. La ocuparea funcţiei publice, candidatul trebuie să întrunească cerinţele stabilite de Inspectorat în fişele de post, precum şi cerinţele specifice minime pentru ocuparea funcţiei respective, stabilite în Clasificatorul unic al funcţiilor publice, aprobat prin Legea nr.155/2011.

Inspectoratul poate stabili şi alte cerinţe specifice, care se referă la specialitatea studiilor, cunoştinţe, abilităţi profesionale şi atitudini/comportamente necesare pentru exercitarea eficientă a funcţiei publice, acestea fiind stipulate în fişa postului aferentă funcţiei publice.

25. Personalul Inspectoratului care desfăşoară activităţi de supraveghere tehnică şi control de stat în domeniile de activitate ale Inspectoratului are atribuţii de inspector.

26. Modul şi condiţiile de salarizare a personalului Inspectoratului sunt reglementate prin Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, raporturile de serviciu sunt reglementate prin Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, iar în partea în care nu sunt prevăzute de acestea se aplică prevederile Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 şi ale altor acte normative.

 

 

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului

nr.391 din 14 iunie 2023

 

STRUCTURA

Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică

 

Şef

Şefi adjuncţi

Direcţia supraveghere tehnică şi control securitate industrială a instalaţiilor sub presiune, mecanismelor de ridicat şi cazanelor

Direcţia supraveghere tehnică şi control securitate industrială a obiectivelor chimico-tehnologice

Direcţia supraveghere tehnică şi control securitate industrială a obiectivelor de alimentare cu gaze şi transport prin conducte magistrale

Direcţia supraveghere tehnică şi control securitate industrială la folosirea subsolului

Direcţia supraveghere tehnică şi control în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi calităţii în construcţii

Direcţia supraveghere tehnică şi controlul calităţii construcţiei drumurilor şi producerii articolelor pentru construcţii

Direcţia controlul utilizării investiţiilor în construcţii

Direcţia supravegherea pieţei şi protecţia consumatorilor

Direcţia supraveghere tehnică şi control în domeniul geodeziei, cartografiei şi geoinformaticii

Direcţia supraveghere tehnică şi control în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile

Direcţia evaluarea riscurilor, planificare, consultanţă şi monitorizare

Direcţia juridică şi resurse umane

Secţia financiar-administrativă

Serviciul tehnologia informaţiei şi comunicare cu mass-media

Serviciul managementul documentelor şi arhivă

Subdiviziuni teritoriale desconcentrate:

Direcţia teritorială supraveghere tehnică şi control Nord

Direcţia teritorială supraveghere tehnică şi control Sud

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]

 

 

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului

nr.391 din 14 iunie 2023

 

ORGANIGRAMA

Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică

 

 

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]

 

 

Anexa nr.4

la Hotărârea Guvernului

nr.391 din 14 iunie 2023

 

MODIFICĂRILE

ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului

 

1. Pe tot parcursul textului anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.285/1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.42-44, art.349), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

2. În tot textul anexelor nr.1 şi nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.360/1996 cu privire la controlul de stat al calităţii în construcţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.49-50, art.415), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

3. În anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.840/2004 cu privire la crearea Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.130, art.1013), cu modificările ulterioare, punctul 80 va avea următorul cuprins:

80. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

4. În tot textul Regulamentului privind expertiza tehnică în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.936/2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.138-141, art.1025), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

5. În tot textul Regulamentului cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.329/2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.86-88, art.384), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

6. La punctele 33 şi 58 din Cerinţele minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.244/2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.75-81, art.298), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

7. La punctul 5 din Hotărârea Guvernului nr.111/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind inventarierea tehnică şi paşaportizarea blocurilor locative construite (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.42, art.127), cu modificările ulterioare, cuvintele „Ministerului Economiei şi Infrastructurii” se substituie cu cuvintele „Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale prin intermediul Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

8. La punctul 5 din Reglementarea tehnică „Maşini industriale”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.130/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.49-52, art.148), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

9. La punctul 7 din Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.368/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159, art.411), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

10. La punctul 6 din Reglementarea tehnică privind instalaţiile pe cablu care transportă persoane, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.744/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.837), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

11. La punctul 7 din Reglementarea tehnică privind ascensoarele şi componentele de siguranţă pentru ascensoare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.8/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.20-24, art.20), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

12. În anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.266/2016 cu privire la lista serviciilor publice desconcentrate administrate în mod direct/din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.59-67, art.302), cu modificările ulterioare, cuvintele „Ministerul Economiei şi Infrastructurii” se substituie cu cuvintele „Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale”, iar cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

13. Hotărârea Guvernului nr.913/2016 privind aprobarea Reglementării tehnice cu privire la cerinţele minime pentru comercializarea produselor pentru construcţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.247-255, art.997), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 7, cuvintele „Ministerului Economiei şi Infrastructurii” se substituie cu cuvintele „Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale”;

2) la punctul 61 din anexa nr.1, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

14. La punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.1116/2016 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare a Sistemului de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.353-354, art.1207), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

15. Reglementarea tehnică privind instituirea unui sistem de identificare şi trasabilitate a explozibililor de uz civil, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1236/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.399-404, art.1334), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 7, textul „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – Agenţie)” se substituie cu textul „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – Inspectorat)”;

2) pe tot parcursul textului, cuvântul „Agenţie”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul „Inspectorat”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

16. Reglementarea tehnică privind cerinţele esenţiale de securitate ale explozibililor de uz civil, punerea la dispoziţie pe piaţă şi controlul explozibililor de uz civil, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1324/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.459-471, art.1438), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 76, textul „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – Agenţie)” se substituie cu textul „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – Inspectorat)”;

2) pe tot parcursul textului, cuvântul „Agenţie”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul „Inspectorat”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

17. La punctul 7 din Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1333/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.441-451, art.1419), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

18. Hotărârea Guvernului nr.1469/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.67-71, art.154) se modifică după cum urmează:

1) la punctul 3 din hotărâre, cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”;

2) la punctul 72 din anexa nr.1, cuvintele „pentru informare Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „pentru informare Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, iar cuvintele „şi Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „şi Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”;

3) în anexa nr.3, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

19. Hotărârea Guvernului nr.552/2017 pentru aprobarea Cerinţelor minime de securitate privind exploatarea sistemelor de distribuţie a gazelor combustibile naturale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.253-264, art.649), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 2 din hotărâre, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”;

2) la punctul 4 din Cerinţele minime, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

20. În anexa nr.32 la Hotărârea Guvernului nr.690/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.322-328, art.792), cu modificările ulterioare, punctul 1 va avea următorul cuprins:

1. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

21. La punctul 89 din Reglementarea tehnică privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1094/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.451-463, art.1263), cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

22. La punctul 11 din Regulamentul privind desfăşurarea licitaţiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.690/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.267-275, art.745), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

23. Hotărârea Guvernului nr.781/2018 cu privire la aprobarea Metodologiei controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor, aferent domeniilor de competenţă ale Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.321-332, art.853), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) în denumire şi la punctul 1 din hotărâre, cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”;

2) în anexa nr.1:

în denumire şi pe tot parcursul textului, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare;

pe tot parcursul textului, cuvântul „Agenţie”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul „Inspectorat”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

24. Pe tot parcursul Regulamentului cu privire la calificarea şi înregistrarea instalatorilor de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice şi termice solare, de sisteme geotermale de mică adîncime şi pompe de căldură, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1051/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.424-429, art.1138), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

25. La punctul 3 din anexa nr.2 la Metodologia de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă a organelor de control de stat asupra activităţii de întreprinzător, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.355/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.165-176, art.556), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvântul „Agenţie” se substituie cu cuvântul „Inspectorat”.

 

26. La punctul 20 subpunctul 25) din Conceptul tehnic al Sistemului informaţional automatizat „Registrul produselor chimice plasate pe piaţa Republicii Moldova”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.535/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.194-197, art.672), cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

27. Pe tot parcursul anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.670/2020 cu privire la aprobarea Nomenclatorului integrat al serviciilor publice administrative şi a Listei evenimentelor de viaţă asociate acestora (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.229-233, art.800), cu modificările ulterioare, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

28. La punctul 7 subpunctul 2) din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.817/2020 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la certificarea specialiştilor în domeniile geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice, geoinformaticii, evaluării bunurilor imobile şi cadastrului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.313-317, art.989), cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

29. Reglementarea tehnică privind instalaţiile pe cablu, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.518/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.257-263, art.651), se modifică după cum urmează:

1) pe tot parcursul textului, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare;

2) la punctul 36, punctul 39 subpunctul 3), punctele 50, 51, 57 şi 58, cuvântul „acesteia” se substituie cu cuvântul „acestuia”.

 

30. În tot textul Regulamentului cu privire la modul de demolare a construcţiilor neautorizate şi de defrişare a arborilor şi arbuştilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.582/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.274-277, art.682), cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare.

 

31. Hotărârea Guvernului nr.823/2022 cu privire la măsurile de pregătire în domeniul protecţiei civile a Republicii Moldova pentru anul 2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.393, art.934) se modifică după cum urmează:

1) la punctul 2 din hotărâre, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”;

2) pe tot parcursul anexei nr.1, cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

32. În anexa la Programul de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă şi excepţionale pentru anii 2022-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.846/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.438-439, art.1036), cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

33. La punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.847/2022 pentru aprobarea Regulilor generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.23-24, art.56), cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.

 

34. În anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.868/2022 cu privire la aprobarea Mecanismului de coordonare a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi a componenţei grupurilor de lucru implicate în asigurarea implementării Mecanismului de coordonare a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi la modificarea Hotărârii Guvernului nr.679/2009 privind aprobarea componenţei nominale a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.401, art.970), cuvintele „Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică” se substituie cu cuvintele „Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică”.