H O T Ă R Î R E
cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului
Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale
nr. 690 din 30.08.2017
Monitorul Oficial nr.322-328/792 din 01.09.2017
* * *
Notă: În denumire şi pe tot parcursul textului, cuvintele „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021
În temeiul art.7 lit.b) din Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
1) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, conform anexei nr.1;
2) Structura aparatului central al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, conform anexei nr.2;
3) Organigrama aparatului central al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, conform anexei nr.3;
4) Lista întreprinderilor de stat în care Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale exercită funcţiile de fondator, conform anexei nr.31;
5) Lista autorităţilor administrative din subordinea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, conform anexei nr.32;
6) Lista instituţiilor publice în care Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale are calitatea de fondator, conform anexei nr.33.
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.806 din 01.08.2018, în vigoare 10.08.2018]
2. Se stabileşte efectivul-limită al aparatului central al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale în număr de 105 unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei în vigoare.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.888 din 22.11.2023, în vigoare 24.11.2023]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.852 din 07.12.2022, în vigoare 08.12.2022]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.322 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
3. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va avea patru secretari de stat, un secretar general al ministerului, un secretar general adjunct al ministerului şi un colegiu.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.683 din 13.09.2023, în vigoare 14.09.2023]
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
4. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în termen de pînă la 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, va prezenta Guvernului lista autorităţilor administrative din subordinea sa, lista instituţiilor publice în care are calitatea de fondator, lista întreprinderilor de stat în care exercită funcţii de fondator/lista societăţilor pe acţiuni în care administrează pachetul de acţiuni ale statului, care vor constitui parte componentă a prezentului act normativ.
5. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.4.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Viceprim-ministru, | |
ministrul economiei şi infrastructurii | Octavian Calmîc |
Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu
|
Nr.690. Chişinău, 30 august 2017. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
REGULAMENT
cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei si Infrastructurii
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (în continuare – Regulament) reglementează misiunea, domeniile de activitate, funcţiile şi drepturile acestuia, precum şi organizarea activităţii.
2. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (în continuare – Minister) este organul central de specialitate al administraţiei publice care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate ce îi sînt încredinţate.
3. Ministerul este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, şi dispune de denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie.
4. În activitatea sa, Ministerul se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern şi de alte acte normative, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, precum şi de prezentul Regulament.
II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCŢIILE
DE BAZĂ ŞI DREPTURILE MINISTERULUI
5. Ministerul are misiunea de a analiza situaţia şi problemele din domeniile de activitate gestionate, de a elabora politici publice eficiente în domeniile prevăzute la pct.6, de a monitoriza calitatea politicilor şi actelor normative şi de a propune intervenţii justificate ale statului care urmează să ofere soluţii eficiente în domeniile de activitate, asigurînd cel mai bun raport dintre rezultatele scontate şi costurile preconizate.
6. Ministerul realizează funcţiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii:
1) transport;
2) infrastructura de transport;
3) urbanism, construcţii şi locuinţe;
4) dezvoltare regională şi locală;
5) infrastructura de apă şi sanitaţie.
[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.852 din 07.12.2022, în vigoare 08.12.2022]
[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Pct.6 completat prin Hot.Guv. nr.322 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
7. Funcţiile de bază ale Ministerului sînt:
1) elaborarea analizelor ex ante, a documentelor de politici, a proiectelor de acte normative în domeniile prevăzute la pct.6, inclusiv a celor pentru asigurarea executării actelor normative şi decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, după publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în colaborare cu reprezentanţi relevanţi ai societăţii civile şi comunităţii de afaceri;
2) monitorizarea scorului şi poziţiei Republicii Moldova în cadrul indicatorilor şi clasamentelor internaţionale care ţin de domeniile sale specifice şi elaborarea propunerilor de îmbunătăţire a acestora;
21) monitorizarea percepţiei cetăţenilor şi agenţilor economici cu privire la politicile publice, actele normative şi activitatea statului în domeniile de activitate specifice Ministerului şi elaborarea propunerilor de îmbunătăţire a acesteia;
22) monitorizarea calităţii politicilor publice şi actelor normative în domeniile de activitate specifice Ministerului, inclusiv în colaborare cu societatea civilă şi sectorul privat;
3) colaborarea, în conformitate cu legislaţia naţională, cu instituţii de profil din străinătate în domeniile prevăzute la pct.6;
4) realizarea actelor normative şi implementarea tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova în domeniile prevăzute la pct.6, întocmirea rapoartelor privind executarea acestora;
41) alinierea politicilor sectoriale în domeniile prevăzute la pct.6, conform capitolelor de aderare la Uniunea Europeană în vederea elaborării Contribuţiei Republicii Moldova la Pachetul anual de extindere al Uniunii Europene şi a pregătirii graduale pentru deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
42) implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, în domeniile prevăzute la pct.6;
5) examinarea şi avizarea proiectelor de acte normative elaborate de alte autorităţi ale administraţiei publice şi remise spre examinare;
6) elaborarea şi prezentarea propunerilor de buget în domeniile prevăzute la pct.6, elaborarea planului anual de activitate, precum şi monitorizarea anuală a gradului de implementare prin elaborarea şi publicarea rapoartelor respective;
7) organizarea sistemelor de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a bugetului în cadrul Ministerului şi, după caz, în cadrul autorităţilor/instituţiilor bugetare din subordine;
8) coordonarea şi monitorizarea activităţii autorităţilor administrative din subordine şi a instituţiilor publice în care are calitatea de fondator;
9) exercitarea altor funcţii specifice.
[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.852 din 07.12.2022, în vigoare 08.12.2022]
[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.262 din 28.03.2018, în vigoare 30.03.2018]
8. Ministerul este învestit cu următoarele drepturi:
1) să solicite şi să primească de la alte ministere, autorităţi administrative centrale şi alte autorităţi publice, precum şi de la autorităţile administraţiei publice locale informaţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi exercitarea atribuţiilor;
2) să creeze consilii consultative, comisii specializate, grupuri de lucru, cu antrenarea reprezentanţilor altor ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, ai administraţiei publice locale, mediului academic, societăţii civile, mediului de afaceri şi a specialiştilor în domeniu pentru elaborarea proiectelor de acte normative, documentelor de politici publice, efectuarea expertizelor şi acordarea consultaţiilor, precum şi pentru examinarea altor chestiuni ce ţin de domeniile specifice de activitate;
3) să elaboreze proiecte de dezvoltare în domeniile de competenţă;
4) să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale în vederea implementării politicii statului în domeniile încredinţate şi a soluţionării problemelor comune;
5) să prezinte Guvernului propuneri privind înfiinţarea, reorganizarea sau dizolvarea unor autorităţi administrative aflate în subordinea sa, precum şi a unor instituţii publice în care are calitatea de fondator, pentru asigurarea realizării misiunii şi îndeplinirii funcţiilor sale;
6) să delege, în caz de necesitate, în mod discreţionar, unele funcţii autorităţilor administrative din subordine, precum şi instituţiilor publice în care are calitatea de fondator, dacă acest fapt nu contravine legislaţiei;
7) să abroge acte ce contravin legislaţiei emise de autorităţile administrative din subordine şi instituţiile publice în care are calitatea de fondator;
8) să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a personalului angajat care au cauzat prejudicii proprietăţii publice şi bugetului de stat;
9) să solicite accesul şi să obţină gratuit, prin intermediul platformei de interoperabilitate, informaţii statistice, financiare, fiscale, economice, juridice şi de altă natură;
10) să încheie tratate internaţionale în condiţiile legii;
11) să exercite controlul asupra folosirii eficiente a mijloacelor bugetare şi extrabugetare pentru funcţionarea sa regulamentară;
12) să elaboreze şi să aprobe instrucţiuni şi indicaţii metodice în chestiunile ce ţin de competenţa sa, precum şi acte normative înregistrate în modul şi condiţiile prevăzute de legislaţie;
13) să prezinte Guvernului demersuri privind necesitatea suspendării acţiunii unor acte normative şi administrative sau decizii ale autorităţilor administraţiei publice ce contravin legislaţiei;
14) să exercite alte drepturi în temeiul actelor normative speciale ce reglementează relaţiile în domeniile de activitate încredinţate Ministerului.
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI
9. Conducerea Ministerului este exercitată de către ministru, care:
1) determină obiectivele şi direcţiile strategice de activitate ale Ministerului, pornind de la Programul de activitate al Guvernului, stabileşte căile de realizare a acestora;
2) asigură executarea legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor Parlamentului, ordonanţelor, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi îndeplinirea funcţiilor ce decurg din prevederile prezentului Regulament şi din alte acte normative;
3) aprobă programele şi planurile de activitate ale Ministerului, precum şi rapoartele privind realizarea acestora;
4) asigură coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii administraţiei publice în domeniile de activitate încredinţate Ministerului pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor acestuia;
5) organizează sistemul de control intern managerial;
6) participă, cu drept de vot deliberativ, la şedinţele Guvernului şi votează chestiunile de pe ordinea de zi;
7) decide asupra elaborării şi prezintă Guvernului spre examinare proiecte de acte normative ce ţin de domeniile de activitate încredinţate Ministerului;
8) expune opinii privind proiectele de acte normative elaborate de alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, precum şi referitor la alte chestiuni examinate în cadrul şedinţelor Guvernului;
9) semnează avize la proiecte de acte normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate Ministerului, elaborate de alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, precum şi contrasemnează hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern în cazurile stabilite de lege;
10) negociază şi semnează tratate internaţionale în modul stabilit de Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;
11) emite ordine în mod unipersonal şi în limitele competenţei sale, asigurînd controlul executării acestora;
12) stabileşte domeniile de activitate ale secretarilor de stat, precum şi modul de înlocuire a acestora;
13) aprobă regulamentele subdiviziunilor Ministerului;
14) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în condiţiile legii;
15) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii;
16) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare în condiţiile legii;
17) prezintă Guvernului spre examinare şi aprobare propuneri de constituire, reorganizare sau dizolvare a structurilor organizaţionale în sfera de competenţă a Ministerului, în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pentru întreţinerea Ministerului;
18) prezintă Guvernului spre examinare propuneri cu privire la regulamentul de organizare şi funcţionare, structura şi efectivul-limită ale autorităţilor administrative din subordinea Ministerului;
19) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu (de muncă) ale conducătorilor şi adjuncţilor structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Guvernului, în temeiul actelor normative speciale;
191) prezintă Guvernului spre examinare propuneri cu privire la numirea în funcţie şi eliberarea sau destituirea din funcţie a conducătorului autorităţii administrative din subordinea ministerului, în condiţiile legii;
20) reprezintă Ministerul, fără un mandat special, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi ai mediului de afaceri, cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;
21) aprobă sau modifică statul de personal şi schema de încadrare a Ministerului, în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită stabilit de Guvern;
22) exercită alte competenţe care îi sînt atribuite în conformitate cu legislaţia.
[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.415 din 12.06.2024, în vigoare 21.07.2024]
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.559 din 19.11.2019, în vigoare 29.12.2019]
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
10. În cadrul Ministerului activează patru secretari de stat, care deţin funcţie de demnitate publică, precum şi un secretar general al ministerului şi un secretar general adjunct al ministerului, care sunt funcţionari publici de conducere de nivel superior.
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.683 din 13.09.2023, în vigoare 14.09.2023]
[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
11. Secretarii de stat şi secretarul general al ministerului se subordonează ministrului.
[Pct.11 în redacţia Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
12. Conform ordinului ministrului privind stabilirea domeniilor de activitate, secretarul de stat:
1) participă la determinarea obiectivelor şi a direcţiilor strategice de activitate ale Ministerului în domeniile de care este responsabil;
2) participă la elaborarea programelor şi a planurilor de activitate ale Ministerului, a rapoartelor despre realizarea lor în domeniile de care este responsabil;
3) propune iniţierea proiectelor de acte normative în domeniile de care este responsabil, în conformitate cu obiectivele şi direcţiile strategice stabilite de ministru;
4) exercită împuternicirile ministrului de conducere a Ministerului, în cazul lipsei ministrului sau al imposibilităţii exercitării de către acesta a împuternicirilor sale, fapt despre care se înştiinţează Prim-ministrul;
5) participă la şedinţele Guvernului, cu drept de vot consultativ, în cazul în care este delegat de către ministru şi în alte cazuri stabilite de legislaţie;
6) reprezintă Ministerul, în baza delegaţiei ministrului, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;
7) exercită alte atribuţii delegate de către ministru.
[Pct.12 în redacţia Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
13. Secretarul general al ministerului asistă ministrul în activitatea de conducere a Ministerului prin realizarea legăturilor funcţionale dintre conducerea Ministerului şi corpul de funcţionari publici, dintre subdiviziunile interne ale aparatului central al Ministerului, precum şi dintre ministru şi structurile organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului.
[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
131. Secretarul general al ministerului:
1) asigură elaborarea obiectivelor şi a direcţiilor strategice de activitate ale Ministerului, precum şi elaborarea calitativă a programelor şi a planurilor Ministerului;
2) coordonează activitatea subdiviziunilor aparatului central al Ministerului în vederea realizării obiectivelor şi a direcţiilor strategice de activitate ale Ministerului;
3) coordonează activitatea structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a Ministerului şi asigură conlucrarea operativă dintre ministru şi conducătorii acestora;
4) asigură monitorizarea, evaluarea şi raportarea executării obiectivelor şi a direcţiilor strategice de activitate ale Ministerului;
5) controlează executarea actelor normative care au fost iniţiate de Minister;
6) asigură elaborarea proiectelor de acte normative, este responsabil de calitatea lor sub aspectul respectării cerinţelor legale privind elaborarea, fundamentarea, avizarea, consultarea publică, expertiza şi definitivarea acestora;
7) asigură avizarea proiectelor de acte normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate Ministerului, elaborate de alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice;
8) exercită alte atribuţii de serviciu şi responsabilităţi specifice în conformitate cu prezentul Regulament ori încredinţate de ministru.
[Pct.131 introdus prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
132. Secretarul general adjunct al ministerului asistă ministrul în realizarea activităţilor privind implementarea cerinţelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi se subordonează secretarului general al ministerului.
[Pct.132 introdus prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
133. Secretarul general adjunct al ministerului exercită următoarele atribuţii:
1) asigură coordonarea procesului de elaborare şi de monitorizare a implementării cerinţelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
2) coordonează activitatea subdiviziunilor din subordine ale aparatului central al Ministerului în vederea atingerii obiectivelor şi a realizării sarcinilor stabilite în cadrul implementării cerinţelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
3) asigură planificarea, monitorizarea, evaluarea şi raportarea executării activităţilor privind implementarea cerinţelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
4) asigură elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative în conformitate cu cerinţele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit domeniilor de competenţă ale Ministerului;
5) exercită alte atribuţii în conformitate cu prezentul Regulament ori delegate de către ministru.
[Pct.133 introdus prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
14. În cazul lipsei sau al imposibilităţii îndeplinirii atribuţiilor de către secretarul de stat, ministrul decide prin ordin înlocuirea acestuia de către unul dintre secretarii de stat sau, dacă aceştia lipsesc ori sînt în imposibilitate de îndeplinire a atribuţiilor, de către secretarul general al ministerului.
[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
141. În cazul lipsei sau al imposibilităţii îndeplinirii atribuţiilor de către secretarul general al ministerului, împuternicirile acestuia sînt exercitate de către secretarul general adjunct al ministerului sau de către un funcţionar public de conducere din cadrul Ministerului, desemnat în conformitate cu ordinul ministrului.
[Pct.141 completat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.141 introdus prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
15. Ministrul, secretarii de stat, secretarul general al ministerului, secretarul general adjunct al ministerului, conducătorii subdiviziunilor aparatului central al Ministerului, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea Ministerului.
[Pct.15 completat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
16. În cadrul Ministerului se instituie un colegiu, compus din ministru (preşedintele colegiului), secretarii de stat, secretarul general al ministerului, secretarul general adjunct al ministerului, conducători ai subdiviziunilor interne ale aparatului central al Ministerului, precum şi conducători ai structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a organului de specialitate şi alte persoane.
[Pct.16 completat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
17. Componenţa numerică şi nominală a colegiului se aprobă de ministru, dar nu poate depăşi 15 persoane.
18. În componenţa colegiului, la propunerea ministrului, pot fi incluşi şi reprezentanţi ai altor autorităţi publice centrale, precum şi reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
19. Colegiul examinează în şedinţele sale chestiuni privind organizarea activităţii Ministerului în vederea promovării politicii în domeniul de activitate gestionat, soluţionării problemelor stringente, elaborării şi realizării pronosticurilor de perspectivă şi de scurtă durată, actele acestuia avînd caracter de recomandare. De asemenea, colegiul discută chestiuni ce ţin de activitatea autorităţilor administrative din subordinea Ministerului, examinează proiectele actelor normative, ia în dezbatere rapoartele şi dările de seamă ale conducătorilor de subdiviziuni ale Ministerului şi ale autorităţilor administrative din subordine.
20. În activitatea sa, colegiul se conduce de regulamentul propriu, aprobat prin ordin al ministrului.
21. În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul este asistat de un cabinet, a cărui activitate este reglementată de lege.
22. Corespondenţa Ministerului este semnată de ministru, secretarii de stat, secretarul general al ministerului, secretarul general adjunct al ministerului şi persoane cu funcţii de răspundere abilitate cu acest drept prin ordin al ministrului.
[Pct.22 completat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
23. Semnăturile pe actele oficiale ale Ministerului sînt aplicate de ministru, secretarii de stat, secretarul general al ministerului, secretarul general adjunct al ministerului şi persoane cu funcţii de răspundere abilitate, inclusiv cu utilizarea semnăturii electronice.
[Pct.23 completat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.23 modificat prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
24. Ministerul colaborează cu Parlamentul în cadrul comisiilor parlamentare şi şedinţelor plenare, inclusiv prin reprezentantul Guvernului în Parlament, cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu mediul de afaceri şi societatea civilă.
25. În cadrul Ministerului pot fi create comisii şi grupuri de lucru, care sînt convocate pentru examinarea şi soluţionarea unor chestiuni specifice. La lucrările comisiilor pot fi antrenaţi specialişti din diferite domenii.
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
STRUCTURA
aparatului central al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale
Ministru
Cabinetul ministrului (cu statut de secţie)
Secretari de stat
Secretar general al ministerului
Secretar general adjunct al ministerului
Direcţia audit intern
Serviciul protecţia secretului de stat
Serviciul informare şi comunicare cu mass-media
Direcţia coordonarea politicilor publice şi integrare europeană
Secţia cooperare internaţională şi asistenţă externă
Direcţia politici în domeniul transportului rutier
Direcţia politici în domeniul transportului feroviar şi naval
Serviciul politici în domeniul transportului aerian
Direcţia politici în domeniul dezvoltării drumurilor
Direcţia politici în domeniul întreţinerii drumurilor
Serviciul siguranţă rutieră
Direcţia politici şi reglementări în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcţiilor şi locuinţelor
Direcţia politici în domeniul aprovizionării cu apă şi sanitaţie
Direcţia politici şi programe integrate de dezvoltare regională şi locală
Direcţia financiară
Serviciul resurse umane
Direcţia juridică
Direcţia management instituţional
Serviciul managementul documentelor
Serviciul tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.683 din 13.09.2023, în vigoare 14.09.2023]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.852 din 07.12.2022, în vigoare 08.12.2022]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
Anexa nr.3
la Hotărârea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
ORGANIGRAMA
aparatului central al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.683 din 13.09.2023, în vigoare 14.09.2023]
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.852 din 07.12.2022, în vigoare 08.12.2022]
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.347 din 18.07.2019, în vigoare 19.07.2019]
Anexa nr.31
la Hotărîrea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
[Anexa nr.31 abrogată prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Anexa nr.31 introdusă prin Hot.Guv. nr.806 din 01.08.2018, în vigoare 10.08.2018]
Anexa nr.32
la Hotărârea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
LISTA
autorităţilor administrative din subordinea Ministerului
Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale
1. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică
[Pct.2 abrogat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
3. Agenţia Naţională Transport Auto
4. Autoritatea Aeronautică Civilă
5. Agenţia Navală a Republicii Moldova
6. Agenţia Feroviară
[Anexa nr.32 modificată prin Hot.Guv. nr.391 din 14.06.2023, în vigoare 26.06.2023]
[Anexa nr.32 modificată prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Anexa nr.32 completată prin Hot.Guv. nr.759 din 02.11.2022, în vigoare 18.12.2022]
[Anexa nr.32 introdusă prin Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
Anexa nr.33
la Hotărârea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
LISTA
instituţiilor publice în care Ministerul Infrastructurii
şi Dezvoltării Regionale are calitatea de fondator
1. Instituţia Publică Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală
[Pct.2 abrogat prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.3 abrogat prin Hot.Guv. nr.602 din 28.08.2024, în vigoare 20.11.2024]
[Pct.4-5 abrogate prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Pct.6 abrogat prin Hot.Guv. nr.958 din 28.12.2022, în vigoare 29.01.2023]
7. Unitatea de Implementare a Proiectelor de Aprovizionare cu Apă şi Canalizare
8. Instituţia Publică Agenţia de Dezvoltare Regională Nord
9. Instituţia Publică Agenţia de Dezvoltare Regională Sud
10. Instituţia Publică Agenţia de Dezvoltare Regională Centru
11. Instituţia Publică Agenţia de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia
12. Instituţia Publică Agenţia de Dezvoltare Regională Municipiul Chişinău
13. Instituţia Publică Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcţii şi Locuinţe
14. Instituţia Publică Oficiul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova – Proiect”
[Anexa nr.33 modificată prin Hot.Guv. nr.602 din 28.08.2024, în vigoare 20.11.2024]
[Anexa nr.33 completată prin Hot.Guv. nr.602 din 28.08.2024, în vigoare 20.09.2024]
[Anexa nr.33 completată prin Hot.Guv. nr.633 din 30.08.2023, în vigoare 14.10.2023]
[Anexa nr.33 completată prin Hot.Guv. nr.79 din 22.02.2023, în vigoare 10.04.2023]
[Anexa nr.33 modificată prin Hot.Guv. nr.117 din 07.03.2023, în vigoare 14.03.2023]
[Anexa nr.33 modificată prin Hot.Guv. nr.958 din 28.12.2022, în vigoare 29.01.2023]
[Anexa nr.33 modificată prin Hot.Guv. nr.271 din 20.04.2022, în vigoare 22.04.2022]
[Anexa nr.33 introdusă prin Hot.Guv. nr.142 din 25.08.2021, în vigoare 01.09.2021]
Anexa nr.4
la Hotărîrea Guvernului
nr.690 din 30 august 2017
LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă
1. Punctele 2 şi 3, precum şi anexele nr.1 şi nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.690 din 13 noiembrie 2009 „Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.166-168, art.768), cu modificările şi completările ulterioare.
2. Punctul 2, precum şi anexele nr.1, nr.2 şi nr.6 la Hotărîrea Guvernului nr.695 din 18 noiembrie 2009 „Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.169-170, art.774), cu modificările şi completările ulterioare.
3. Punctul 2, precum şi anexele nr.1 şi nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.962 din 8 august 2016 „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, a structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.265-276, art.1046), cu modificările şi completările ulterioare.
