H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea
ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie
nr. 1469 din 30.12.2016
Monitorul Oficial nr.67-71/154 din 03.03.2017
* * *
Notă: Pe tot textul hotărîrii, cuvintele „Inspecţia de Stat în Construcţii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.1088 din 18.12.2017, în vigoare 20.12.2017
În temeiul art.7 alin.(3) şi (4) şi art.25 din Legea nr.161 din 22 iulie 2011 privind implementarea ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170-175, art.496), în conformitate cu prevederile Legii nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.549), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în scopul implementării ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulamentul cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie, conform anexei nr.1;
Modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.2.
2. Autorităţile administraţiei publice locale şi entităţile stabilite la pct.6 subpct.1)-3) din Regulamentul cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie emit actele şi avizele necesare ce ţin de autorizarea lucrărilor de construcţie prin intermediul Sistemului informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, la crearea acestuia, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie.
3. Posesorul Sistemului informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, stabilit prin hotărîre de Guvern:
1) în termen de pînă la 31 decembrie 2017, va asigura crearea, în cadrul Sistemului informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, a componentelor necesare pentru funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie;
2) va asigura conectarea autorităţilor administraţiei publice locale, entităţilor stabilite la pct.6 subpct. 1)-3) din Regulamentul cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie şi a Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică la Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, conform programului de conectare prevăzut în anexa nr.3 la prezenta hotărîre.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.391 din 14.06.2023, în vigoare 26.06.2023]
4. Agenţia Servicii Publice va asigura, în mod gratuit, interacţiunea şi schimbul de date automatizat între Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive şi Registrul de stat al populaţiei, Registrul de stat al unităţilor de drept, sistemul informaţional automatizat „Cadastrul bunurilor imobile” şi alte sisteme şi resurse informaţionale, administrate de aceasta prin intermediul platformei de interoperabilitate instituite de Guvern.
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
5. Ministerul Culturii:
va asigura introducerea şi actualizarea datelor din Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat şi a datelor din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii privind avizarea pozitivă a proiectului de execuţie în Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, după crearea acestuia;
în termen de 30 zile de la data publicării prezentei hotărîri, va aduce Regulamentul privind cercetarea şi expertiza arheologică în Republica Moldova, aprobat prin ordinul ministrului culturii nr.126 din 25 aprilie 2013, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie.
6. Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei hotărîri, va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare modificări şi completări la Regulamentul privind crearea şi funcţionarea ghişeului unic pentru eliberarea actelor permisive în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea aducerii acestuia în conformitate cu Regulamentul cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie.
7. Ministerul Economiei şi Infrastructurii este obligat să asigure introducerea şi actualizarea datelor privind experţii tehnici autorizaţi şi verificatorii de proiecte atestaţi din cadrul instituţiilor autorizate în verificarea proiectelor în Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, după crearea acestuia.
8. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia prevederilor referitoare la Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive, care se aplică odată cu crearea şi punerea în funcţiune a acestuia.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Viceprim-ministru, ministrul economiei | Octavian Calmîc |
Ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor | Vasile Bîtca |
Ministrul afacerilor interne | Alexandru Jizdan |
Ministrul culturii | Monica Babuc
|
Nr.1469. Chişinău, 30 decembrie 2016. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.1469 din 30 decembrie 2016
REGULAMENT
cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic
de autorizare a lucrărilor de construcţie
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Obiectul Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie (în continuare – Regulament) îl constituie reglementarea modului de funcţionare a ghişeului unic la autorizarea, avizarea şi verificarea lucrărilor de proiectare, precum şi la executarea sau desfiinţarea construcţiilor.
2. Ghişeul unic de autorizare a lucrărilor de construcţie (în continuare – ghişeu unic) reprezintă un mecanism care asigură acordarea, de către entităţile de avizare, a informaţiilor şi documentelor-model pe care trebuie să le utilizeze beneficiarii, participante în procesul de autorizare a lucrărilor de construcţie, printr-un singur punct de recepţionare din cadrul autorităţii administraţiei publice locale.
3. Ghişeul unic este implementat în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi prin intermediul Sistemului informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) sau prin interacţiunea directă între autorităţile administraţiei publice locale şi entităţile de avizare.
4. Autorităţile publice locale de nivelul întîi realizează funcţiile de ghişeu unic în privinţa lucrărilor de construcţie efectuate pe teritoriul acestora.
5. Ghişeul unic este implementat la nivel de tip mixt, asigurînd interacţiunea şi fluxul de date dintre solicitant, autoritatea administraţiei publice locale, entitatea de avizare şi resursele informaţionale aplicabile.
6. Prezentul Regulament se aplică:
1) autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi, în calitate de emitent şi autoritate care îndeplineşte funcţia de ghişeu unic;
2) organelor supravegherii de stat (Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrele teritoriale de sănătate publică, Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Agenţia Naţională Arheologică, Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii), în calitate de entitate de avizare, participante în procesul autorizării lucrărilor de construcţie;
3) Instituţia Publică Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcţii şi Locuinţe şi Institutului Municipal de Proiectări „Chişinăuproiect” (IMP „Chişinăuproiect”), în calitate de entitate de avizare în cazurile stabilite la pct.52 subpct.4) şi 5);
4) persoanelor fizice şi juridice, în calitate de solicitanţi şi beneficiari ai autorizărilor lucrărilor de construcţie.
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.633 din 30.08.2023, în vigoare 14.10.2023]
7. Prevederile prezentului Regulament se aplică la autorizarea lucrărilor de construcţie de orice gen, categorie, destinaţie şi tip de proprietate, cu excepţia:
1) obiectelor cu caracter militar sau secret;
2) lucrărilor care, conform art.14 din Legea nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, se execută fără certificat de urbanism pentru proiectare şi fără autorizaţie de construire.
II. NOŢIUNI PRINCIPALE
8. Noţiunile din prezentul Regulament au semnificaţia stabilită de Legea nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, Legea nr.161 din 22 iulie 2011 privind implementarea ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător şi alte acte legislative în vigoare.
9. În măsura în care nu sînt definite de actele legislative în vigoare, în sensul prezentului Regulament, următoarele noţiuni semnifică:
entitate de avizare – entităţi şi instituţii care participă la avizarea cererii şi documentaţiei anexate depuse de solicitant în vederea eliberării certificatului de urbanism sau autorizaţiei de construire, care includ:
1) organele supravegherii de stat (Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrele teritoriale de sănătate publică, Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Agenţia Naţională Arheologică, Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii);
2) Instituţia Publică Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcţii şi Locuinţe şi IMP „Chişinăuproiect”;
data depunerii cererii – se referă la una din următoarele cazuri:
1) data recepţionării cererii de către emitent – în cazul depunerii cererii la oficiile/birourile emitentului sau în cazul documentelor depuse la oficiile poştale sau telegrafice;
2) data înregistrării în SIA GEAP, dacă cererea a fost depusă în orele de lucru a emitentului, sau prima zi lucrătoare după data înregistrării în SIA GEAP, dacă cererea a fost depusă în afara orelor de lucru a emitentului – în cazul depunerii cererii prin intermediul SIA GEAP;
emitent – autoritatea executivă a administraţiei publice locale de nivelul întîi;
expert tehnic atestat – specialist cu activităţi în construcţie, atestat în conformitate cu Regulamentul cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23 aprilie 2009;
SIA GEAP – sistem informaţional de stat, creat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.753 din 14 iunie 2016 „Pentru aprobarea Conceptului mecanismului de gestionare şi eliberare a actelor permisive şi a Planului de acţiuni privind optimizarea actelor permisive şi implementarea soluţiilor de ghişeu unic”, care îndeplineşte funcţiile stabilite de prezentul Regulament în vederea autorizării lucrărilor de construcţii;
solicitant (beneficiar) – persoană fizică sau juridică care intenţionează să desfăşoare lucrări de construcţie, care, conform pct.7, sînt supuse autorizării.
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.633 din 30.08.2023, în vigoare 14.10.2023]
III. CERINŢE GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA GHIŞEULUI UNIC
Secţiunea 1
Organizarea activităţii ghişeului unic
10. Activitatea ghişeului unic este organizată de către subdiviziunea competentă de eliberare a autorizaţiei pentru lucrările de construcţie din cadrul emitentului.
11. Programul de lucru al ghişeului unic se stabileşte de emitent astfel încît să răspundă într-o măsură cît mai mare necesităţilor solicitanţilor, respectîndu-se următoarele cerinţe:
1) recepţionarea cererilor solicitanţilor prin intermediul SIA GEAP se va efectua online, fără întreruperi, 24 de ore din 24;
2) recepţionarea cererilor solicitanţilor prin intermediul oficiilor (birourilor) emitentului se va efectua în cadrul zilelor lucrătoare;
3) recepţionarea cererilor solicitanţilor prin intermediul oficiilor (birourilor) emitentului în cadrul unei zile de lucru se va efectua cel puţin pe parcursul a 6 ore.
12. În vederea autorizării lucrărilor de construcţie prin intermediul ghişeului unic, emitentul exercită următoarele funcţii:
1) informează solicitantul despre procedura de depunere şi examinare a cererii pentru autorizarea lucrărilor de construcţie, modul de autorizare a lucrărilor de construcţie prin intermediul ghişeului unic şi cheltuielile derivate din procesul de autorizare a lucrărilor de construcţie, precum şi orice alte aspecte ce ţin de autorizarea lucrărilor de construcţie;
2) oferă solicitanţilor, în mod gratuit, modelul tipizat al cererilor adresate emitentului în privinţa autorizării lucrărilor de construcţie şi lista documentelor necesare de anexat la cerere de către solicitant;
3) recepţionează şi examinează cererile şi documentaţia anexată ce ţin de autorizarea lucrărilor de construcţie;
4) verifică corectitudinea şi completitudinea documentaţiei prezentate de solicitant;
5) transmite cererile şi documentaţia prezentate de emitent spre avizare entităţilor de avizare;
6) eliberează certificatul de urbanism, autorizaţia de construire şi planul de trasare a reţelelor.
Secţiunea a 2-a
Depunerea cererilor şi documentaţiei anexate prin intermediul ghişeului unic
13. Cererile ce ţin de autorizarea lucrărilor de construcţie şi documentaţia anexată vor fi depuse de solicitant, la alegerea acestuia, în una din următoarele modalităţi:
1) în formă scrisă, nemijlocit la birourile (oficiile) specializate ale emitentului;
2) electronic, prin intermediul SIA GEAP;
3) în formă scrisă, prin expediere poştală sau telegrafică.
14. Cererile către emitent pot fi depuse de:
1) proprietarul terenului pe care urmează a fi executate lucrări de construcţie şi/sau imobilului care urmează să fie supus reconstruirii (restaurării, modificării sau consolidării);
2) unul sau mai mulţi coproprietari ai terenului pe care urmează a fi realizate lucrări de construcţie şi/sau imobilului care urmează să fie supus reconstruirii (restaurării, modificării sau consolidării);
3) persoanele, care în temeiul actului juridic respectiv (contract, decizie a autorităţii competente sau alt act juridic conform legislaţiei), dispun de dreptul de a efectua lucrări de construcţie în privinţa terenului/imobilului;
4) reprezentanţii persoanelor stabilite la subpct.1)-3).
15. În cazul depunerii cererii prin intermediul reprezentantului, suplimentar actelor stabilite de prezentul Regulament, se va prezenta actul care confirmă împuternicirile reprezentantului (procură, decizia organului de conducere a entităţii juridice, contract de reprezentare etc.).
16. La recepţionarea cererii în birourile (oficiile) specializate ale emitentului, emitentul este obligat să elibereze solicitantului:
1) certificat de recepţionare a cererii, în formă scrisă, care va conţine următoarele date:
a) denumirea şi datele de contact ale emitentului care a recepţionat cererea;
b) data şi ora recepţionării cererii;
c) numărul de ordine al cererii;
d) numele/prenumele, funcţia şi semnătura persoanei responsabile a emitentului care a recepţionat cererea;
2) ordinul de plată, care va indica, după caz, plata pentru eliberarea certificatului de urbanism sau a autorizaţiei de construire/desfiinţare.
17. La recepţionarea cererii remise prin expediere poştală sau telegrafică, emitentul este obligat să expedieze solicitantului certificatul de recepţionare şi ordinul de plată, conform pct.16, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data recepţionării.
18. La recepţionarea cererii în birourile (oficiile) specializate ale emitentului sau a cererii depuse prin expediere poştală sau telegrafică, persoana responsabilă a emitentului este obligată să introducă în SIA GEAP următoarele informaţii:
1) datele incluse de solicitant în cererea prezentată emitentului;
2) actele anexate la cererea prezentată emitentului.
19. La recepţionarea cererii prin intermediul SIA GEAP, acest sistem va emite solicitantului:
1) certificat de recepţionare a cererii, care va conţine următoarele date:
a) denumirea şi datele de contact ale emitentului căruia i-a fost adresată cererea;
b) data şi ora introducerii cererii în SIA GEAP;
c) numărul de ordine al cererii;
d) lista actelor anexate la cerere;
2) ordinul de plată, care va indica, după caz, plata pentru eliberarea certificatului de urbanism sau a autorizaţiei de construire/desfiinţare.
20. Solicitarea de către emitent sau entitatea de avizare a altor documente decît cele prevăzute de prezentul Regulament nu se admite.
Secţiunea a 3-a
Refuzul de recepţionare a cererii
21. Emitentul refuză recepţionarea cererii, dacă intervine cel puţin una din următoarele condiţii:
1) cererea nu corespunde cerinţelor stabilite de prezentul Regulament şi modelului anexat la prezentul Regulament;
2) la cerere nu sînt anexate actele stabilite, după caz, de prezentul Regulament;
3) cererea este depusă de o persoană care nu deţine împuternicirile necesare conform pct.14.
22. La depunerea cererii în birourile (oficiile) specializate ale emitentului, în cazurile stabilite la pct.21, emitentul va refuza recepţionarea cererii în momentul depunerii acesteia de către solicitant.
23. La depunerea cererii online sau prin expediere poştală sau telegrafică, în cazurile stabilite la pct.21, emitentul va refuza recepţionarea cererii în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data introducerii cererii în SIA GEAP.
24. În cazul refuzului de recepţionare a cererii, emitentul este obligat să elibereze solicitantului certificat privind refuzul de recepţionare a cererii, în formă scrisă, cu indicarea următoarelor date:
1) motivele refuzului de recepţionare a cererii şi temeiul legal;
2) numele, prenumele şi funcţia persoanei responsabile a emitentului care a refuzat recepţionarea cererii.
Secţiunea a 4-a
Refuzul de emitere a actului
25. Emitentul refuză emiterea actului solicitat (certificatul de urbanism/de proiectare, autorizaţia de construire/desfiinţare) în cazurile stabilite, după caz, la pct.62, 73 sau 86.
26. În cazul refuzului de emitere a actului solicitat, emitentul este obligat să elibereze solicitantului certificat privind refuzul de emitere a actului, în formă scrisă, cu indicarea următoarelor date:
1) motivele refuzului de emitere a actului şi temeiul legal;
2) numele, prenumele şi funcţia persoanei responsabile a emitentului care a refuzat emiterea actului.
27. Certificatul privind refuzul eliberării actului se emite în formă scrisă, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data apariţiei condiţiei în temeiul căreia emitentul refuză eliberarea actului.
Secţiunea a 5-a
Emiterea avizelor de către entităţile de avizare
28. Entitatea de avizare efectuează avizarea cererii şi documentaţiei depuse de solicitant, şi emit avizele respective potrivit principiului ghişeului unic, prin intermediul SIA GEAP sau prin interacţiunea directă între emitent şi entitatea de avizare, în condiţiile stabilite de prezentul Regulament.
29. Entitatea de avizare va emite, după caz:
1) avizul pozitiv, care, după caz, va conţine cerinţele faţă de documentaţia de proiect; sau
2) avizul negativ, care va conţine motivele emiterii avizului negativ şi temeiul legal.
30. În cazul în care avizul nu este emis în termenul stabilit de prezentul Regulament, se consideră că entitatea de avizare respectivă a emis aviz pozitiv, potrivit principiului aprobării tacite.
Secţiunea a 6-a
Aplicarea principiului aprobării tacite
31. În cazul în care entitatea de avizare nu emite avizul respectiv sau dacă emitentul nu emite autorizaţia de construire/desfiinţare în termenul stabilit, după caz, de pct.47, 53, 64, 70 sau 88 din prezentul Regulament, se consideră că actul în cauză a fost emis, potrivit principiului aprobării tacite, conform art.11 din Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
32. SIA GEAP va genera pe numele solicitantului şi va introduce în datele sale informaţionale actul necesar (după caz, avizul sau autorizaţia de construire), emis potrivit principiului aprobării tacite.
33. Actul emis potrivit principiului aprobării tacite este valid şi devine opozabil terţilor la data generării de SIA GEAP.
Secţiunea a 7-a
SIA GEAP
34. SIA GEAP realizează următoarele funcţii:
1) înregistrarea şi evidenţa cererilor depuse de solicitant;
2) înregistrarea şi evidenţa actelor şi avizelor în domeniul autorizării lucrărilor de construcţie (certificatul de urbanism pentru proiectare/informativ, autorizaţia de construire/desfiinţare, avizele emise de organele supravegherii de stat), inclusiv a actelor şi avizelor emise potrivit principiului aprobării tacite;
3) evidenţa certificatelor de recepţionare a cererilor, refuzul de recepţionare a cererilor, refuzul de eliberare a actelor;
4) evidenţa şi monitorizarea procedurilor şi activităţilor realizate de emitenţi şi entităţile de avizare la autorizarea lucrărilor de construcţie;
5) evidenţa respectării termenelor de eliberare a unui act sau executării unei proceduri ce ţine de autorizarea lucrărilor de construcţie, stabilite de prezentul Regulament;
6) interacţiunea cu alte resurse informaţionale de stat;
7) accesul la informaţiile cu caracter public, conform pct.35.
35. Accesul la datele privind certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire, autorizaţiile de desfiinţare şi avizele emise de entităţile de avizare este gratuit şi garantat pentru orice persoană.
IV. ETAPELE ŞI SUBETAPELE AUTORIZĂRII
LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE
36. Autorizarea lucrărilor de construcţie în cadrul ghişeului unic include următoarele etape:
1) eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare;
2) eliberarea autorizaţiei de construire.
37. Eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare include următoarele subetape:
1) recepţionarea cererii pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare;
2) verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată;
3) avizarea cererii şi documentaţiei anexate;
4) elaborarea şi emiterea certificatului de urbanism pentru proiectare.
38. Eliberarea autorizaţiei de construire include următoarele subetape:
1) recepţionarea cererii pentru eliberarea autorizaţiei de construire;
2) verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată;
3) avizarea cererii şi documentaţiei anexate;
4) elaborarea şi emiterea autorizaţiei de construire.
39. Eliberarea certificatului de urbanism informativ include următoarele subetape:
1) recepţionarea cererii pentru eliberarea certificatului de urbanism informativ;
2) verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată;
3) elaborarea şi emiterea certificatului de urbanism informativ.
40. Autorizarea lucrărilor de desfiinţare a construcţiilor include următoarele etape:
1) recepţionarea cererii pentru autorizarea lucrărilor de desfiinţare a construcţiilor;
2) verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată;
3) avizarea cererii şi documentaţiei anexate;
4) elaborarea şi emiterea autorizaţiei de desfiinţare a construcţiilor.
V. ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE URBANISM
PENTRU PROIECTARE
Secţiunea 1
Recepţionarea cererii pentru eliberarea certificatului
de urbanism pentru proiectare
41. Pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare, solicitantul prezintă emitentului cererea de eliberare a certificatului de urbanism.
42. Solicitantul va anexa la cerere următoarele documente, în următoarele cazuri:
1) raportul de expertiză tehnică, elaborat de un expert tehnic atestat – în cazul în care lucrările de construcţie se referă la reconstruirea, restaurarea, modificarea sau consolidarea unei construcţii existente;
2) acordul autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren – în cazul în care terenul pe care urmează a fi realizate lucrări de construcţie şi/sau imobilul care urmează să fie supus reconstruirii (restaurării, modificării sau consolidării) aparţine mai multor co-proprietari;
3) schiţa de proiect avizată de arhitectul-şef al emitentului – în cazul amplasării construcţiei în zonă cu regim special stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului; şi/sau
4) schiţa de proiect avizată de Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii – în cazul intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură sau în zonele construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
Secţiunea a 2-a
Verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată
43. În termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism, emitentul va verifica veridicitatea datelor din cerere şi documentaţia anexată, în condiţiile stabilite de prezenta secţiune.
44. Emitentul va verifica veridicitatea datelor prin intermediul SIA GEAP, în următoarele privinţe:
1) veridicitatea datelor privind denumirea/numele, sediul/domiciliul, administratorul solicitantului şi IDNO/IDNP se verifică prin accesarea datelor din, după caz, Registrul de stat al unităţilor de drept şi Registrul de stat al populaţiei;
2) veridicitatea datelor privind terenul sau bunurile imobile prin accesarea datelor din sistemul informaţional automatizat „Cadastrul bunurilor imobile”;
3) veridicitatea datelor privind experţii tehnici atestaţi care au elaborat raportul de expertiză tehnică se verifică prin accesarea datelor introduse de Ministerul Economiei şi Infrastructurii în SIA GEAP;
4) veridicitatea datelor privind intervenţiile la monumentele de istorie, artă şi arhitectură se verifică prin accesarea datelor din Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, introduse de Ministerul Culturii în SIA GEAP.
Secţiunea a 3-a
Avizarea cererii şi documentaţiei anexate
45. În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism, emitentul va iniţia procedura de avizare a cererii şi documentaţiei anexate, în cazurile şi în condiţiile stabilite de prezenta secţiune.
46. În vederea avizării cererii şi documentaţiei anexate, emitentul va executa, prin intermediul SIA GEAP sau prin interacţiunea directă între emitent şi entităţile menţionate mai jos, următoarele acţiuni:
1) cererea de eliberare a certificatului de urbanism, depusă de solicitant, se remite Agenţiei Naţionale Arheologice în vederea emiterii avizului de expertiză arheologică – în cazul lucrărilor de construcţie care presupun intervenţii asupra solului;
2) schiţa de proiect se remite pentru avizare Centrului Naţional de Sănătate Publică/centrului teritorial de sănătate publică – în cazul amplasării construcţiei în zonă cu regim special stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului.
47. Entităţile de avizare stabilite la pct.46 sînt obligate să emită avizele în mod gratuit, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism. În cazul în care avizele nu sînt remise în acest termen, se consideră că documentaţia a fost avizată pozitiv de către entităţile respective, potrivit principiului aprobării tacite.
48. Avizele emise de entităţile de avizare stabilite la pct.46 vor stabili, după caz:
1) cerinţe faţă de documentaţia de proiect care urmează să fie elaborată de solicitant; şi/sau
2) cerinţe faţă de lucrările de construcţie care urmează să fie executate de solicitant.
Secţiunea a 4-a
Elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare în temeiul
documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului
49. În cazul în care localitatea emitentă dispune de documentaţie de urbanism şi de amenajare a teritoriului, certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează în temeiul acesteia.
50. În cazul stabilit la pct.49 certificatul de urbanism se elaborează de emitent şi se emite solicitantului în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism.
Secţiunea a 5-a
Elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare în lipsa
documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului
51. În cazul în care localitatea nu dispune de documentaţie de urbanism şi de amenajare a teritoriului, emitentul este obligat, în următoarea consecutivitate:
1) să elaboreze, prin intermediul serviciilor sale abilitate, schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare;
2) să avizeze, conform pct.52, schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare;
3) să elaboreze certificatul de urbanism pentru proiectare în temeiul schemei de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor, după obţinerea avizelor.
52. Schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare, elaborată de emitent în vederea elaborării certificatului de urbanism, se remite pentru avizare, prin intermediul SIA GEAP sau prin interacţiunea directă între emitent şi entităţile respective, următoarelor entităţi de avizare:
1) Centrului Naţional de Sănătate Publică/centrului teritorial de sănătate publică, conform competenţei;
2) subdiviziunii teritoriale a Inspectoratului Ecologic de Stat;
3) subdiviziunii teritoriale a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
4) Instituţia Publică Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcţii şi Locuinţe – în cazul în care lucrările de construcţie urmează a fi efectuate în orice localitate, cu excepţia municipiului Chişinău;
5) IMP „Chişinăuproiect” – în cazul în care lucrările de construcţie urmează a fi efectuate în municipiul Chişinău.
[Pct.52 modificat prin Hot.Guv. nr.633 din 30.08.2023, în vigoare 14.10.2023]
53. Entităţile stabilite la pct.52 sînt obligate să emită emitentului avize la schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare gratuit, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care emitentul a remis spre avizare schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare.
54. Avizele emise de entităţile de avizare prevăzute în pct.52 vor stabili:
1) cerinţe faţă de documentaţia de proiect care urmează să fie elaborată de solicitant; şi/sau
2) cerinţe faţă de lucrările de construcţie care urmează să fie executate de solicitant.
55. În cazul în care avizul nu este remis în termenul stabilit la pct.53, se consideră că documentaţia a fost avizată pozitiv de către entităţile respective, potrivit principiului aprobării tacite, şi că sînt întrunite următoarele condiţii:
1) entitatea respectivă nu are obiecţii faţă de schema de amplasare;
2) autoritatea respectivă nu stabileşte cerinţe specifice faţă de documentaţia de proiect şi lucrările de construcţie care urmează să fie executate de solicitant.
56. În temeiul schemei de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare, avizată de entităţile de avizare stabilite la pct.52, emitentul elaborează şi emite solicitantului certificatul de urbanism în termen de cel mult 30 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism.
Secţiunea a 6-a
Conţinutul certificatului de urbanism şi documentaţia anexată
57. Certificatul de urbanism pentru proiectare va conţine prescripţiile şi elementele stabilite la art.6 alin.(1) din Legea nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie.
58. Emitentul va anexa la certificatul de urbanism emis solicitantului:
1) avizul Centrului Naţional de Sănătate Publică/centrului teritorial de sănătate publică – în cazul amplasării construcţiei în zonă cu regim special stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului;
2) avizul de expertiză arheologică, emis de Agenţia Naţională Arheologică – în cazul în care lucrările de construcţie se vor efectua pe teren cu patrimoniu arheologic.
59. În cazul în care certificatul de urbanism este elaborat în lipsa documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, conform prevederilor pct.51-56, emitentul va anexa la certificatul de urbanism emis solicitantului:
1) schema de amplasare emisă de emitent;
2) avizele emise de entităţile de avizare stabilite la pct.52 sau confirmare scrisă precum că avizele au fost emise potrivit principiului aprobării tacite.
60. În cazul în care la momentul depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism emitentul depune cerere de eliberare a planului de trasare a reţelelor, emitentul va anexa la certificatul de urbanism emis solicitantului planul de trasare a reţelelor.
61. În cazul acordării terenului proprietate publică de către autorităţile publice locale, emitentul va anexa la certificatul de urbanism avizul de acordare a terenului pentru amplasarea, proiectarea obiectelor ca rezultat al participării în comisii la alegerea loturilor, eliberat de subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului Ecologic de Stat.
Secţiunea a 7-a
Refuzul de emitere a certificatului de urbanism
62. Emitentul refuză emiterea certificatului de urbanism, dacă intervine cel puţin una din următoarele condiţii:
1) în urma verificărilor efectuate conform pct.44 se constată că datele incluse în cerere şi/sau documentele anexate sînt eronate;
2) lucrările de construcţie preconizate contravin legislaţiei privind executarea lucrărilor de construcţie, urbanism şi amenajare a teritoriului;
3) lucrările de construcţie preconizate contravin documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului localităţii respective;
4) cel puţin una din entităţile de avizare, stabilite la pct.46 şi 52 a emis aviz negativ.
Secţiunea a 8-a
Prelungirea termenului de valabilitate a certificatului
de urbanism pentru proiectare
63. Pentru prelungirea termenului de valabilitate a certificatului de urbanism pentru proiectare, solicitantul prezintă emitentului o cerere, în modul stabilit la pct.13.
64. Emitentul este obligat să emită gratuit un nou certificat de urbanism pentru proiectare, prelungit conform cererii solicitantului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de prelungire a termenului de valabilitate a certificatului.
65. În cazul în care emitentul nu emite un nou certificat de urbanism pentru proiectare în termenul stabilit la pct.64, se consideră că acesta a fost emis potrivit principiului aprobării tacite.
VI. ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE
Secţiunea 1
Recepţionarea cererii pentru eliberarea autorizaţiei de construire
66. Pentru eliberarea autorizaţiei de construire, solicitantul prezintă emitentului cererea de eliberare a autorizaţiei de construire, care va conţine numărul şi data eliberării certificatului de urbanism, la care se anexează:
1) extrasul din documentaţia de proiect în volum de: memoriu explicativ, plan general (plan de situaţie, plan trasare), faţade, soluţii cromatice, proiect de organizare a executării lucrărilor de construcţie;
2) avizele de verificare a documentaţiei de proiect (compartimentele: plan general, arhitectură, rezistenţă) sau raportul unic de verificare a documentaţiei de proiect, eliberat de verificatorii de proiecte atestaţi din cadrul instituţiilor autorizate în verificarea proiectelor;
3) contractul privind supravegherea de autor, semnat de către solicitant (beneficiar) şi proiectant.
67. Suplimentar actelor stabilite la pct.66, solicitantul anexează la cererea de eliberare a autorizaţiei de construire următoarele documente, în următoarele cazuri:
1) extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii privind avizarea pozitivă a proiectului de execuţie – în cazul proiectării intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură sau în zonele construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat;
2) certificatul de descărcare de sarcină arheologică – în cazul în care, conform avizului de expertiză arheologică, executarea lucrărilor de construcţie poate fi efectuată doar după descărcarea de sarcină arheologică, în condiţiile stabilite la art.6 alin.(2) şi (3) din Legea nr.218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea patrimoniului arheologic.
Secţiunea a 2-a
Verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată
68. În termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a autorizaţiei de construire, emitentul va verifica veridicitatea datelor din cerere şi documentaţia anexată, în condiţiile stabilite de prezenta secţiune.
69. Emitentul va verifica veridicitatea datelor, prin intermediul SIA GEAP, în următoarele privinţe:
1) veridicitatea datelor privind denumirea/numele, sediul/domiciliul, administratorul solicitantului şi IDNO/IDNP se verifică prin accesarea datelor din, după caz, Registrul de stat al unităţilor de drept şi Registrul de stat al populaţiei;
2) veridicitatea datelor privind terenul sau bunurile imobile se verifică prin accesarea datelor din sistemul informaţional automatizat „Cadastrul bunurilor imobile”;
3) veridicitatea datelor privind verificatorii tehnici atestaţi din cadrul instituţiilor autorizate în verificarea proiectelor, care au verificat documentaţia de proiect se verifică prin accesarea datelor introduse de Ministerul Economiei şi Infrastructurii în SIA GEAP;
4) veridicitatea datelor privind intervenţiile la monumentele de istorie, artă şi arhitectură se verifică prin accesarea datelor din Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat al cărui posesor este Ministerul Culturii.
Secţiunea a 3-a
Elaborarea şi emiterea autorizaţiei de construire
70. Emitentul elaborează şi emite autorizaţia de construire în cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de emitere a autorizaţiei de construire de către solicitant.
71. În cazul în care emitentul nu a emis autorizaţia de construire în termenul stabilit la pct.70 şi nu a informat în scris solicitantul despre refuz, autorizaţia de construire se consideră eliberată, potrivit principiului aprobării tacite. În acest caz, emitentul este obligat să elibereze solicitantului autorizaţia de construire, la momentul cererii acestuia.
72. Informaţia privind emiterea autorizaţiei de construire se transmite pentru informare Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, prin intermediul SIA GEAP sau prin interacţiunea directă între emitent şi Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică.
[Pct.72 modificat prin Hot.Guv. nr.391 din 14.06.2023, în vigoare 26.06.2023]
Secţiunea a 4-a
Refuzul de emitere a autorizaţiei de construire
73. Emitentul refuză emiterea autorizaţiei de construire, dacă intervine cel puţin una din următoarele condiţii:
1) în urma verificărilor efectuate conform pct.69, se constată că datele incluse în cerere şi/sau documentele anexate sînt eronate;
2) extrasul din documentaţia de proiect contravine legislaţiei privind executarea lucrărilor de construcţie, urbanism şi amenajare a teritoriului;
3) extrasul din documentaţia de proiect contravine documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului localităţii respective.
VII. ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE URBANISM INFORMATIV
Secţiunea 1
Recepţionarea cererii de eliberare a certificatului de urbanism informativ
74. Pentru eliberarea certificatului de urbanism informativ, solicitantul prezintă emitentului cererea de eliberare a certificatului de urbanism.
75. În caz de litigii patrimoniale ce ţin de terenul/imobilul în privinţa cărora se solicită certificatul de urbanism informativ, emitentul este în drept să solicite documente ce ţin de litigiul în cauză (decizia/încheierea instanţei de judecată).
Secţiunea a 2-a
Verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată
76. În termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, emitentul va verifica veridicitatea datelor din cerere şi documentaţia anexată, în condiţiile stabilite de prezenta secţiune.
77. Emitentul va verifica, prin intermediul SIA GEAP, veridicitatea datelor privind denumirea/numele, sediul/domiciliul, administratorul solicitantului şi IDNO/IDNP prin accesarea datelor din, după caz, Registrul de stat al unităţilor de drept şi Registrul de stat al populaţiei.
78. Emitentul respinge cererea de eliberare a certificatului de urbanism informativ, în cazul în care, în urma verificărilor efectuate conform prezentei secţiuni, se constată că datele incluse în cerere şi documentele anexate nu sînt veridice.
Secţiunea a 3-a
Elaborarea şi conţinutul certificatului de urbanism informativ
79. Certificatul de urbanism informativ se elaborează în baza documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului de către emitent.
80. Certificatul de urbanism informativ se elaborează şi se eliberează în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi este valabil 6 luni.
81. Certificatul de urbanism informativ va conţine elementele stabilite la art.9 din Legea nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie.
VIII. ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE DESFIINŢARE
Secţiunea 1
Recepţionarea cererii de eliberare a autorizaţiei de desfiinţare
82. Pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, solicitantul prezintă emitentului cererea de eliberare a autorizaţiei de desfiinţare.
83. Solicitantul va anexa la cerere următoarele documente:
1) raportul de expertiză tehnică de desfiinţare parţială a imobilului, elaborat de un expert tehnic atestat – în cazul desfiinţării parţiale a imobilului;
2) acordul autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren – în cazul în care terenul pe care urmează a fi realizate lucrări de construcţie şi/sau imobilul care urmează să fie supus reconstruirii (restaurării, modificării sau consolidării) aparţine mai multor coproprietari;
3) avizul pozitiv al Ministerului Culturii – în cazul efectuării unor lucrări de desfiinţare în cadrul monumentelor de istorie, artă şi arhitectură sau obiectelor situate în zone construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat;
4) proiectul de organizare a executării lucrărilor de desfiinţare – în toate cazurile.
Secţiunea a 2-a
Verificarea veridicităţii datelor din cerere şi documentaţia anexată
84. În termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, emitentul va verifica veridicitatea datelor din cerere şi documentaţia anexată, în condiţiile stabilite de prezenta secţiune.
85. Emitentul va verifica veridicitatea datelor prin intermediul SIA GEAP, în următoarele privinţe:
1) veridicitatea datelor privind denumirea/numele, sediul/domiciliul, administratorul solicitantului şi IDNO/IDNP se verifică prin accesarea datelor din, după caz, Registrul de stat al unităţilor de drept şi Registrul de stat al populaţiei;
2) veridicitatea datelor privind terenul sau bunurile imobile se verifică prin accesarea datelor din sistemul informaţional automatizat „Cadastrul bunurilor imobile”;
3) veridicitatea datelor privind experţii tehnici atestaţi care au elaborat raportul de expertiză tehnică se verifică prin accesarea datelor introduse de Ministerul Economiei şi Infrastructurii în SIA GEAP;
4) veridicitatea datelor privind intervenţiile la monumentele de istorie, artă şi arhitectură se verifică prin accesarea datelor din Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, introduse de Ministerul Culturii în SIA GEAP.
86. Emitentul refuză emiterea autorizaţiei de desfiinţare, în cazul în care, în urma verificărilor efectuate conform prezentei secţiuni, se constată că datele incluse în cerere şi documentele anexate nu sînt veridice.
Secţiunea a 3-a
Eliberarea şi conţinutul autorizaţiei de desfiinţare
87. Autorizaţia de desfiinţare se elaborează în baza cererii şi documentaţiei anexate depuse de solicitant.
88. Autorizaţia de desfiinţare se eliberează de emitent în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de desfiinţare de către solicitant.
89. Autorizaţia de desfiinţare este valabilă 6 luni. La cererea solicitantului, autorizaţia de desfiinţare este prelungită de emitent o singură dată pe un termen de pînă la 6 luni.
90. Autorizaţia de desfiinţare va conţine datele stabilite la art.18 din Legea nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie.
IX. OBLIGAŢIILE ENTITĂŢILOR PARTICIPANTE LA
AUTORIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE
91. Emitentul este obligat:
1) să introducă în SIA GEAP date privind lipsa sau existenţa documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului pentru localitatea sa;
2) să introducă în SIA GEAP date privind teritoriul (terenul) cu regim special pentru localitatea sa;
3) să publice şi să asigure accesul gratuit al solicitanţilor la documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului;
4) să introducă în SIA GEAP datele privind actele în domeniul autorizării lucrărilor de construcţie (certificatul de urbanism pentru proiectare, autorizaţia de construire, certificatul de urbanism informativ, autorizaţia de desfiinţare);
5) să introducă în SIA GEAP datele privind certificatele de recepţionare a cererilor, refuzul de recepţionare a cererilor, refuzul de eliberare a actelor.
92. Entităţile de avizare sînt obligate:
1) să asigure interacţiunea cu SIA GEAP;
2) să emită avizele în modul şi termenele stabilite de prezentul Regulament prin intermediul SIA GEAP;
3) să introducă în SIA GEAP datele privind avizele emise în vederea autorizării lucrărilor de construcţii sau refuzul de emitere a acestora.
X. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
93. Prevederilor prezentului Regulament referitoare la SIA GEAP se aplică odată cu crearea şi punerea în funcţiune a acestuia.
94. Pînă la crearea şi punerea în funcţiune a SIA GEAP, documentele şi avizele care, conform prezentului Regulament, urmează a fi remise şi emise prin intermediul SIA GEAP, se remit şi recepţionează prin interacţiunea directă între părţile implicate.
95. Pînă la crearea şi punerea în funcţiune a SIA GEAP, solicitantul prezintă concomitent cu cererea ce ţine de autorizarea lucrărilor de construcţie, suplimentar actelor stabilite de prezentul Regulament, buletinul de identitate – în cazul persoanei fizice, iar actul care confirmă înregistrarea de stat a entităţii – în cazul persoanei juridice.
Anexă la Regulamentul cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie
CERERE PRIVIND AUTORIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE
| ||||
Către: ___________________________________________ | Data: __________________________________ | |||
BENEFICIAR: | ||||
Denumirea/Numele: | ___________________________ | IDNO/IDNP: | ___________________________ | |
Sediul adresa: | ___________________________ | Localitatea: | ___________________________ | |
Reprezentat de: | ___________________________ | În calitate de: | ___________________________ | |
Telefon: | ___________________________ | Fax: | ___________________________ | |
Tel.(pentru SMS): | ___________________________ | Email: | ___________________________ | |
SOLICIT ELIBERAREA: ______________________________________________________________________ (certificat de urbanism/informativ, autorizaţie de construire/de desfiinţare)
LOCUL AMPLASĂRII IMOBILULUI/TERENULUI: | ||||
Raionul: | ___________________________ | Municipiul/oraşul: | ___________________________ | |
Sectorul: | ___________________________ | Comuna/satul: | ___________________________ | |
Strada: _________________________ nr._______ bloc_______ ap._______ nr. cadastral_____________________ | ||||
DATE PRIVIND LUCRĂRILE DE CONSTRUCŢIE PLANIFICATE: | ||||
Construcţie amplasată în zonă cu regim special: | DA/NU | |||
Intervenţii la obiecte înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat: | DA/NU | |||
ANEXE: ________________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________________
DECLAR pe propria răspundere că datele indicate în prezenta cerere şi anexe sînt veridice şi corecte.
SOLICIT: | ||||
Recepţionarea notificărilor prin SMS: | DA/NU | |||
Recepţionarea notificărilor prin email: | DA/NU
| |||
Numele: _________________ | Semnătura:_________________ | L.Ş. |
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.1469 din 30 decembrie 2016
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. Regulamentul de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23 mai 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.42-44, art.349), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) punctul 8:
în prima propoziţie, după cuvîntul „acestora” se introduc cuvintele „altele decît cele stabilite în pct.9”;
în propoziţia a doua, textul „ , reprezentantul administraţiei publice locale în teritoriul căreia este situată construcţia, specialişti notorii din domeniul vizat” se substituie cu textul „şi specialişti cu activităţi în construcţie, atestaţi în conformitate cu Regulamentul cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23 aprilie 2009”;
alineatul doi va avea următorul cuprins:
„La recepţia construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale investitorii sînt obligaţi să includă în comisiile de recepţie şi reprezentantul administraţiei publice locale, solicitat de investitor în scris, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de ziua stabilită pentru recepţie.”;
2) la punctul 9 prima propoziţie, textul „proprietar şi reprezentantul administraţiei publice locale (modelul procesului-verbal de recepţie pentru ele va fi cel reprezentat în anexa nr.3 la prezentul Regulament)” se substituie cu textul „cel puţin 2 persoane, inclusiv investitorul sau reprezentantul acestuia şi un specialist cu activităţi în construcţie, atestaţi în conformitate cu Regulamentul cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.329 din 23 aprilie 2009”;
3) punctele 13 şi 14 vor avea următorul cuprins:
„13. În cazul recepţiei construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale, investitorul obţine şi prezintă comisiei de recepţie avizul sanitar emis de Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică.
14. La recepţia construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale, investitorii sînt obligaţi să includă în comisiile de recepţie cîte o persoană desemnată de:
1) Centrul Naţional de Sănătate Publică;
2) Inspectoratul Ecologic de Stat;
3) Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Investitorul va solicita desemnarea persoanelor de la autorităţile în cauză cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de ziua stabilită pentru recepţie.”;
4) punctul 15 se abrogă;
5) la punctul 47, subpunctul 5) va avea următorul cuprins:
„5) oficiului cadastral teritorial, pentru înregistrarea de stat a bunului imobil recepţionat.”;
6) în anexa nr.1 la Regulament, punctul 9 se abrogă;
7) în anexa nr.2 la Regulament, punctul 8 se abrogă;
8) în anexele nr.3 şi nr.4 la Regulament, sintagma „Reprezentant al administraţiei publice locale:” şi „Arhitect-şef” se exclud;
2. Regulamentul Inspecţiei de Stat în Construcţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.360 din 25 iunie 1996 „Cu privire la controlul de stat al calităţii în construcţii” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.49-50, art.415), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) la punctul 10, litera k) se completează în final cu cuvintele „ , în cazul recepţiei construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale”;
2) la punctul 11 compartimentul „La executarea construcţiilor şi lucrărilor de construcţii-montaj”, litera k) se completează în final cu cuvintele „ , în cazul recepţiei construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale”;
3) la capitolul III litera d), cuvintele „în conformitate cu prevederile legale” se substituie cu cuvintele „în cazul recepţiei construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale”.
3. Regulamentul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.384 din 12 mai 2010 „Cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.78-80, art.455), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) se completează cu punctul 61 cu următorul cuprins:
„61. Autorizarea sanitară a produselor cu un impact potenţial asupra sănătăţii, autorizarea sanitară a obiectivelor şi avizarea sanitară în domeniul lucrărilor de construcţie se efectuează, respectiv, în conformitate cu anexele nr.1, nr.2 şi nr.3 la prezentul Regulament.”;
2) anexa nr.2 la Regulament:
la punctul 5 litera a), cuvintele „noi construite, reconstruite,” se exclud;
la punctul 6, cuvintele „nou construite, reconstruite”, se exclud;
la punctul 7, cuvintele „noi construite, reconstruite,”, „în construcţie, reconstrucţie,”, „alocarea terenurilor pentru construcţie, expertiza sanitară a documentelor de proiectare, supravegherea obiectivelor în construcţie/reconstrucţie, recepţia obiectelor în exploatare,” se exclud;
3) se completează cu anexa nr.3 cu următorul cuprins:
„Anexa nr.3
la Regulamentul Serviciului de
Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
INSTRUCŢIUNE
privind condiţiile şi procedura de avizare sanitară
în domeniul lucrărilor de construcţie
I. PREVEDERI GENERALE
1. Prevederile prezentei anexe se aplică de subdiviziunile responsabile ale Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în vederea avizării sanitare în domeniul lucrărilor de construcţie.
2. În sensul prezentei anexe, se aplică definiţiile prevăzute de Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, Legea nr.161 din 22 iulie 2011 privind implementarea ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător, Legea nr.163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie şi Regulamentul cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie.
II. CONDIŢIILE GENERALE DE AVIZARE SANITARĂ
3. În domeniul activităţilor de construcţii, sînt supuse avizării sanitare:
1) atribuirea terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii, conform pct.5-12;
2) schiţa de proiect la amplasarea construcţiei în zonă cu regim special, stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului localităţii în cauză, conform pct.13-17;
3) recepţia finală a obiectivelor construite/reconstruite, conform pct.18 şi 19.
4. Avizul sanitar se emite de Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică în privinţa lucrărilor de construcţii efectuate pe teritoriul de competenţă a acesteia.
III. AVIZAREA SANITARĂ A ATRIBUIRII TERENURILOR
PENTRU CONSTRUCŢII/RECONSTRUCŢII
Secţiunea 1
Avizarea sanitară a documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului
5. Avizarea sanitară a atribuirii terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii se efectuează de către Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică prin avizarea documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului pentru localitatea în cauză.
6. În vederea avizării sanitare, autoritatea administraţiei publice locale prezintă Centrului Naţional de Sănătate Publică/centrului teritorial de sănătate publică documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului. Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică este obligat să efectueze avizarea sanitară a documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data prezentării acesteia de către autoritatea administraţiei publice locale.
7. Nu este necesară avizarea sanitară, în mod individual, a terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii în cazul în care localitatea în cauză dispune de documentaţie de urbanism şi de amenajare a teritoriului, avizate sanitar conform pct.5 şi 6.
Secţiunea a 2-a
Avizarea sanitară în lipsa documentaţiei de urbanism
şi de amenajare a teritoriului
8. În cazul în care localitatea nu dispune de documentaţie de urbanism şi de amenajare a teritoriului, avizarea sanitară a atribuirii terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii se efectuează individual pentru fiecare teren pe care urmează a fi efectuate lucrări de construcţii/reconstrucţii.
9. În cazul stabilit la pct.8, avizarea sanitară se efectuează prin intermediul Sistemului informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) sau prin interacţiunea directă între autoritatea publică locală şi Centrului Naţional de Sănătate Publică/centrului teritorial de sănătate publică, conform Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie. Avizarea sanitară se efectuează la etapa elaborării, de către autoritatea administraţiei publice locale, a certificatului de urbanism pentru proiectare.
10. În vederea avizării sanitare în cazul stabilit la pct.8, autoritatea administraţiei publice locale remite Centrului Naţional de Sănătate Publică/centrului teritorial de sănătate publică, prin interacţiune directă sau prin intermediul SIA GEAP, schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare.
11. Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică este obligat să efectueze avizarea sanitară a schemei de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare în mod gratuit, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care autoritatea administraţiei publice locale a remis spre avizare schema de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare.
12. În cazul în care Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică nu efectuează avizarea sanitară a schemei de amplasare a imobilului/terenului şi a reţelelor edilitare în termenul stabilit la pct.11 se consideră că documentaţia a fost avizată pozitiv, potrivit principiului aprobării tacite.
IV. AVIZAREA SANITARĂ A SCHIŢEI DE PROIECT
13. Avizarea sanitară a schiţei de proiect se efectuează doar în cazul amplasării construcţiei în zonă cu regim special, stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului localităţii în cauză.
14. Avizarea sanitară a schiţei de proiect se efectuează la etapa elaborării, de către autoritatea administraţiei publice locale, a certificatului de urbanism pentru proiectare prin intermediul SIA GEAP sau prin interacţiunea directă între autoritatea publică locală şi Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică, conform Regulamentului cu privire la crearea şi funcţionarea ghişeului unic de autorizare a lucrărilor de construcţie.
15. În vederea avizării sanitare, autoritatea administraţiei publice locale remite, prin interacţiune directă sau prin intermediul SIA GEAP, schiţa de proiect către Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică.
16. Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică este obligat să efectueze avizarea sanitară a schiţei de proiect în mod gratuit, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care autoritatea administraţiei publice locale a remis spre avizare schiţa de proiect.
17. În cazul în care Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică nu efectuează avizarea sanitară a documentaţiei de proiect în termenul stabilit la pct.16, se consideră că documentaţia a fost avizată pozitiv, potrivit principiului aprobării tacite.
V. AVIZAREA SANITARĂ A RECEPŢIEI FINALE A
OBIECTIVELOR CONSTRUITE/RECONSTRUITE
18. Avizarea sanitară a recepţiei finale a obiectivelor construite/reconstruite este obligatorie în cazul recepţiei construcţiilor şi instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale.
19. Avizarea sanitară a recepţiei finale a obiectivelor construite/reconstruite se emite de Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică în mod gratuit, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de solicitant.
VI. REFUZUL ELIBERĂRII AVIZĂRII SANITARE
20. Nu se eliberează avizare sanitară în cazul în care, după caz, atribuirea terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii, proiectele de construcţii/reconstrucţii sau recepţia finală a obiectivelor construite/reconstruite nu corespund legislaţiei sanitare.
21. În cazul refuzului de eliberare a avizării sanitare, Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrul teritorial de sănătate publică va remite solicitantului o prescripţie sanitară, în care va fi indicat motivul refuzului, prevederile legislaţiei sanitare care sînt încălcate şi temeiul legal al acestora.”
Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.1469 din 30 decembrie 2016
PROGRAMUL de conectare la Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive
| |
Entităţi | Perioada de conectare la Sistemul informaţional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive |
Etapa I | |
Centrul Naţional de Sănătate Publică/centrele teritoriale de sănătate publică | Mai – noiembrie 2017 |
Inspectoratul Ecologic de Stat şi subdiviziunile teritoriale | Mai – noiembrie 2017 |
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale | Mai – noiembrie 2017 |
Ministerul Culturii | Mai – noiembrie 2017 |
Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică | Mai – noiembrie 2017 |
Municipiul Chişinău | Mai – noiembrie 2017 |
Municipiul Bălţi | Mai – noiembrie 2017 |
Municipiul Bender | Mai – noiembrie 2017 |
Î.S. Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări în Domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitecturii „URBANPROIECT” | Mai – noiembrie 2017 |
Institutul Municipal de Proiectări „Chişinăuproiect” | Mai – noiembrie 2017 |
Etapa II | |
Oraşul Basarabeasca | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Briceni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Cahul | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Cantemir | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Călăraşi | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Căuşeni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Cimişlia | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Criuleni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Donduşeni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Drochia | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Dubăsari | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Edineţ | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Făleşti | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Floreşti | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Glodeni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Hînceşti | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Ialoveni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Leova | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Nisporeni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Ocniţa | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Orhei | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Rezina | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Rîşcani | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Sîngerei | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Soroca | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Străşeni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Şoldăneşti | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Ştefan Vodă | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Taraclia | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Teleneşti | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Oraşul Ungheni | Decembrie 2017 – martie 2018 |
Etapa III | |
Localităţile din componenţa raionului Basarabeasca | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Briceni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Cahul | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Cantemir | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Călăraşi | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Căuşeni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Cimişlia | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Criuleni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Donduşeni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Drochia | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Dubăsari | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Edineţ | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Făleşti | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Floreşti | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Glodeni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Hînceşti | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Ialoveni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Leova | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Nisporeni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Ocniţa | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Orhei | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Rezina | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Rîşcani | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Sîngerei | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Soroca | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Străşeni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Şoldăneşti | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Ştefan Vodă | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Taraclia | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Teleneşti | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
Localităţile din componenţa raionului Ungheni | Aprilie 2018 – decembrie 2018 |
[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.391 din 14.06.2023, în vigoare 26.06.2023]
