D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.101g/2020 şi nr.116g/2020 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolelor 23 alin.(3), (4), (6), (7), (9) şi 24 alin.(12) din

Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor

personale şi a unor prevederi din articolele 6 lit.c), 19 lit.f) şi 39

alin.(2) – (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire

la Autoritatea Naţională de Integritate

 

nr. 127  din  29.10.2020

 

Monitorul Oficial nr.293-303/175 din 13.11.2020

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 24 iunie 2020 şi 15 iulie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 29 octombrie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 23 alin.(3), (4), (6), (7), (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale şi a unor prevederi din articolele 6 lit.c), 19 lit.f) şi 39 alin.(2) – (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ridicată de dna avocat Veronica Pascal în interesele dnei Maria Ghelan, parte în dosarul nr.3a-1728/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, şi, respectiv, de dl avocat Vitalii Lazăr în interesele dnei Svetlana Tăbîrţă, parte în dosarul nr.3-33/2020, pendinte la judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău, format din dna Maria Guzun şi domnii Grigore Daşchevici şi Vladislav Clima şi, respectiv, de dna judecător Iraida Secreieru, de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 101g/2020.

 

A. Circumstanţele litigiilor principale

Sesizarea nr.101g/2020

4. Pe 4 iunie 2019, dna Maria Ghelan a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, o cerere împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare.

5. În motivarea acţiunii se menţionează că, pe 17 ianuarie 2019, dna Maria Ghelan, primarul or.Căinari, a fost informată printr-o scrisoare că în privinţa ei a fost întocmit un proces-verbal de iniţiere a procedurii de control privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, în legătură cu angajarea soţului pe o perioadă determinată în calitate de operator în sala de cazane. Pe 21 mai 2019 a fost întocmit actul de constatare a conflictului de interese.

6. Pe 19 noiembrie 2019, judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a respins cererea depusă de dna Maria Ghelan împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare.

7. Nefiind de acord cu Hotărârea din 19 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, dna Maria Ghelan a formulat o cerere de apel.

8. În procesul examinării cauzei în cadrul Curţii de Apel, dna Maria Ghelan a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor 23 alin.(4), (6), (7), (9) şi 24 alin.(12) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale şi a articolelor 19 lit.f) şi 39 alin.(2) – (4) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

9. Prin Încheierea din 3 iunie 2020, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Sesizarea nr.116g/2020

10. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, se află acţiunea în contencios administrativ depusă de dl avocat Vitalii Lazăr în interesele dnei Svetlana Tăbîrţă împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare.

11. În procesul examinării cauzei, dl avocat Vitalii Lazăr a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 23 alineatele (3), (4), (6) şi (7) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale şi a unor prevederi din articolul 6 lit.c) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

12. Prin Încheierea din 9 iulie 2020, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

13. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

„[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 38

Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales

„(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.

(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

14. Prevederile relevante ale Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale sunt următoarele:

Articolul 23

Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

„(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

[…]

(3) Fapta subiectului declarării în privinţa căruia s-a constatat starea de incompatibilitate nesoluţionată constituie temei pentru încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale acestuia. În acest caz, prin derogare de la prevederile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate pentru săvârşirea abaterii disciplinare nu pot consta în avertisment, mustrare sau mustrare aspră.

(4) Fapta subiectului declarării în privinţa căruia s-a constatat că acesta a soluţionat o cerere/un demers, a emis sau a adoptat un act administrativ, a încheiat, direct sau prin intermediul unei persoane terţe, un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese constituie temei pentru răspunderea contravenţională sau penală şi pentru revocarea, destituirea sau, după caz, încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale subiectului în cauză.

[…]

(6) Subiectul declarării eliberat sau destituit din funcţie potrivit prevederilor alin.(3)-(5) este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

(7) În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică la data constatării averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani se aplică potrivit legii, de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care se confirmă existenta averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese.

(9) Nerespectarea prevederilor art.14 alin.(9), nedepunerea declaraţiei de avere şi interese personale în termenul şi în modul stabilite de prezenta lege, după notificarea inspectorului de integritate conform art.27 alin.(7) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, precum şi refuzul subiectului declarării de a depune declaraţia constituie temeiuri pentru încetarea mandatului său, a raporturilor sale de muncă ori de serviciu.”

Articolul 24

Dispoziţii tranzitorii

„(1) Prezenta lege intră în vigoare de la 1 august 2016, cu excepţia prevederilor art.7, care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.

[…]

(12) Situaţiile de conflict de interese nesoluţionate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi cele apărute după intrarea ei în vigoare, se declară şi se soluţionează conform prevederilor prezentei legi.”

15. Prevederile relevante ale Legii nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate sunt următoarele:

Articolul 6

Funcţiile Autorităţii

În vederea realizării misiunii sale, Autoritatea are următoarele funcţii:

„[…]

c) constatarea şi sancţionarea încălcărilor regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor, restricţiilor şi limitărilor;

[…]”.

Articolul 19

Activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate

„Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi:

[...]

f) sesizează organizaţia publică în care activează subiectul declarării sau autoritatea responsabilă de numirea în funcţie a acestuia în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale acestuia în cazul constatării unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese;

[...]”.

Articolul 39

Efectele constatării încălcării regimului juridic

al conflictelor de interese

„(1) În cazul în care se constată nedeclararea sau nesoluţionarea unui conflict de interese, inspectorul de integritate încheie un proces-verbal cu privire la contravenţie şi îl trimite instanţei judecătoreşti spre examinare conform procedurii stabilite de Codul contravenţional al Republicii Moldova.

(2) Din momentul în care actul de constatare a încălcării regimului juridic al conflictului de interese rămâne definitiv, Autoritatea sesizează, în termen de cel mult 5 zile, conducerea organizaţiei publice sau a autorităţii responsabile de numirea în funcţie a subiectului declarării în vederea declanşării procedurii disciplinare sau, după caz, în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanei care a emis/adoptat actul administrativ sau a încheiat, direct ori prin persoane terţe, actul juridic, sau a luat ori a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea disciplinară este aplicată în termen de 6 luni de la data la care rămâne definitiv actul de constatare sau de la data la care expiră termenul de contestare, în cazul în care actul de constatare al inspectorului de integritate nu a fost contestat.

(4) Din moment ce actul de constatare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese rămâne definitiv, Autoritatea, în termen de 3 luni, adresează instanţei de judecată o cerere de chemare în judecată privind declararea nulităţii absolute a actului administrativ emis/adoptat sau a actului juridic încheiat direct ori prin persoane terţe, sau a deciziei luate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, cu excepţia cazurilor în care anularea actelor menţionate ar aduce daune interesului public.

[...]”.

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

16. Sesizarea nr.101g/2020 are ca obiect articolele 23 alin.(4), (6), (7), (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale şi unele prevederi din articolele 19 lit.f) şi 39 alin.(2) – (4) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

17. Autorul sesizării consideră că normele contestate încalcă principiile previzibilităţii, individualizării răspunderii şi prezumţiei nevinovăţiei. Potrivit autorului excepţiei, actul de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate se transformă într-un act de sancţionare, care echivalează cu o hotărâre judecătorească. Astfel, sancţionarea trebuie efectuată în cadrul unei proceduri contravenţionale şi penale. Autorul pretinde că prevederile Legii privind declararea averii şi a intereselor personale nu se aplică şi pentru aleşii locali, iar Autoritatea Naţională de Integritate nu este în drept să echivaleze un ales local cu un funcţionar public.

18. De asemenea, autorul reţine că încetarea raporturilor de serviciu sau a mandatului trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri echitabile de ordin disciplinar sau contravenţional cu garantarea drepturilor şi cercetarea sub toate aspectele a circumstanţelor cauzei. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 20, 21, 22, 23, 26, 38 şi 54 din Constituţie.

19. Sesizarea nr.116g/2020 are ca obiect unele prevederi din articolul 23 alin.(3), (4), (6) şi (7) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale şi articolul 6 lit.c) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

20. Autorul sesizării consideră că atribuţia Autorităţii Naţionale de Integritate de aplicare a sancţiunii unei persoane în lipsa unui proces de judecată, în care să-i fie asigurate toate drepturile şi garanţiile procesuale, este contrară articolelor 20, 21 şi 23 din Constituţie. Astfel, prin aplicarea sancţiunii de către Autoritatea Naţională de Integritate persoana nu beneficiază de garanţii, iar Autoritatea Naţională de Integritate în acest proces îndeplineşte rolul de instanţă de judecată. De asemenea, autorul excepţiei consideră că se încalcă dreptul de acces la justiţie, pentru că instanţa de judecată urmează să valideze sau să invalideze actul emis de Autoritatea Naţională de Integritate, fără a decide asupra limitei pedepsei. În consecinţă, autorul susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 20, 21 şi 23 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

21. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

22. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii privind declararea averii şi a intereselor personale şi a Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

23. Curtea constată că sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dna avocat Veronica Pascal în interesele dnei Maria Ghelan, parte în dosarul nr.3a-1728/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, şi, respectiv, de dl avocat Vitalii Lazăr în interesele dnei Svetlana Tăbîrţă, parte în dosarul nr.3 -33/2020, pendinte la judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, sunt formulate de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile articolului 23 alineatele (3), (4), (6), (7), (9) şi articolului 24 alin.(2) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale şi dispoziţiile articolelor 6 lit.c), 19 lit.f) şi 39 alineatele (2) – (4) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

25. Curtea observă că normele contestate ar putea fi aplicate de către instanţele de judecată în procesul de examinare a cauzelor privind anularea actului de constatare emis de către Autoritatea Naţională de Integritate.

26. Totodată, Curtea observă că articolul 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale (în vigoare din 1 august 2016), care conţine dispoziţii tranzitorii, nu este aplicabil în această cauză, pentru că, potrivit materialelor cauzei, actul de constatare a conflictului de interese este emis de Autoritatea Naţională de Integritate pe 21 mai 2019. Astfel, Curtea constată că în prezenta cauză nu este incident principiul neretroactivităţii legii, garantat de articolul 22 din Constituţie.

27. Curtea reţine că unele texte criticate au mai constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii. Astfel, Curtea notează că prevederile contestate de la articolul 23 alin.(4) şi alin.(6) din Lege au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare în alte excepţii de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.143 din 16 decembrie 2019; DCC nr.16 din 10 februarie 2020; DCC nr.19 din 13 februarie 2020; DCC nr.22 din 27 februarie 2020).

28. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de drept comun (a se vedea DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, §27; DCC nr.63 din 11 iunie 2020, §19; DCC nr.122 din 22 octombrie 2020, §24). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerinţă în vreun drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, §18; DCC nr.124 din 22 octombrie 2020, §21).

29. Curtea observă că autorii sesizărilor susţin neconformitatea dispoziţiilor contestate cu cele ale articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 38 [dreptul de vot şi dreptul de a fi ales] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

30. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea subliniază că această normă comportă un caracter general şi reprezintă imperative care stau la baza tuturor legilor Republicii Moldova, ea neputând constitui un reper separat. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu un drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, §18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, §16; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §22; DCC nr.7 din 24 ianuarie 2020, §17; DCC nr.28 din 12 martie 2020, §18; DCC nr.30 din 19 martie 2020, §18; DCC nr.56 din 2 iunie 2020, §23).

31. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 23 din Constituţie, Curtea a reţinut că testul calităţii legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr.38 din 8 iulie 2016, §35; DCC nr.44 din 22 mai 2017, §18; DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, §22; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, §17).

32. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 54 din Constituţie, Curtea subliniază că acest articol nu poate fi invocat de sine stătător. Acest articol îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, §19; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §22; DCC nr.28 din 12 martie 2020, §18; DCC nr.48 din 25 mai 2020, §21).

33. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituţie, Curtea menţionează că poate interveni numai printr-o analiză abstractă a legislaţiei contestate şi nu se poate pronunţa cu privire la o cauză concretă aflată pe rolul unei instanţe de drept comun. Principalii garanţi ai principiului prezumţiei de nevinovăţie sunt instanţele de drept comun. Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem, garantat de articolul 21 din Constituţie, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, cu referire la practica Curţii Europene, că regula generală stabilită de elementul bis (dubla procedură) al principiului ne bis in idem urmăreşte interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o hotărâre „definitivă” („res judicata”) (a se vedea A şi B v. Norvegia [MC], 15 noiembrie 2016, §109) (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, §18).

34. De asemenea, Curtea Europeană a menţionat că articolul 4 din Protocolul nr.7 nu interzice desfăşurarea completă a două proceduri concomitente, dacă sunt respectate câteva condiţii. În acest sens, pentru a nu exista dublarea unei pedepse (bis), autorităţile statale trebuie să demonstreze în mod convingător că procedurile dublate în discuţie au „o legătură suficientă, din punct de vedere substanţial şi temporal” (a se vedea A şi B v. Norvegia, 15 noiembrie 2016, §130). Cu alte cuvinte, trebuie să se demonstreze că acestea au fost combinate de o manieră integrată, astfel încât să formeze un întreg coerent. Acest fapt nu presupune doar că scopurile urmărite şi mijloacele utilizate pentru a le realiza ar trebui să fie, în esenţă, complementare şi legate din punct de vedere temporal, ci şi că posibilele consecinţe ale organizării tratamentului juridic al conduitei în discuţie de o asemenea manieră ar trebui să fie proporţionale şi previzibile pentru justiţiabili (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, §19).

35. Pentru a se stabili dacă există o legătură materială suficient de strânsă între procedurile duale de sancţionare, trebuie să se aibă în vedere în special următoarele criterii: (i) dacă procedurile diferite urmăresc scopuri complementare şi abordează, astfel, diferitele aspecte ale faptei în discuţie nu doar la modul abstract, ci şi la modul concret; (ii) dacă dublarea procedurilor vizate reprezintă o consecinţă previzibilă, atât din punct de vedere juridic, cât şi în practică, a aceleiaşi conduite imputate (idem); (iii) dacă seturile de proceduri sunt desfăşurate de o asemenea manieră încât să evite, în măsura posibilului, orice dublare în colectarea, ca şi în evaluarea probelor, în special dacă interacţiunea adecvată dintre diferitele autorităţi competente care stabilesc faptele în primul set are loc, de asemenea, în celălalt set; (iv) dacă calculul şi luarea în considerare a sancţiunii impuse în prima procedură la momentul aplicării sancţiunii din cea de-a doua procedură nu implică o sarcină excesivă pentru persoana în discuţie, fiind indicat să existe o procedură de compensare pentru evitarea unui asemenea risc (a se vedea A şi B v. Norvegia, citată supra, §132) (§20).

36. Cu referire la legătura substanţială, Curtea observă că, în conformitate cu articolul 12 alin.(4) din Legea privind declararea averii şi intereselor personale, în cazul apariţiei unui conflict de interese real, subiectul declarării este obligat să informeze organul ierarhic superior imediat şi să nu rezolve sau să emită acte administrative până la soluţionarea conflictului de interese, în caz contrar fiind pasibil de răspundere contravenţională, conform articolului 313² alineatele (1) şi (2) din Codul contravenţional. Prin urmare, Curtea constată că răspunderea contravenţională devine incidentă pentru „nedeclararea” şi „nesoluţionarea” conflictului de interese real existent, adică pentru inacţiunea subiectului (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, §21-22).

37. În acelaşi timp, pentru conflictul de interese consumat (acţiunea subiectului) interdicţia intervine ca sancţiune de a mai exercita o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării [articolul 23 alin.(6) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale]. Prin acţiunea subiectului se înţelege fapta subiectului declarării de rezolvare a unei cereri/unui demers, de emitere a unui act administrativ, de încheiere directă sau prin intermediul unei persoane terţe a unui act juridic, de luare sau de participare la luarea unei decizii în exercitarea mandatului, a funcţiei publice sau de demnitate publică cu încălcarea prevederilor legii (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, §23-24).

38. De asemenea, Curtea a stabilit că legislatorul a definit clar tipurile de conflicte de interese şi limita întinderii acestora, fiind previzibile consecinţele lor în funcţie de acţiunea/inacţiunea subiectului. Consecinţele încălcării prevederilor conţinute în Legea privind declararea averii şi a intereselor personale sunt previzibile pentru destinatarii normelor. Astfel, subiectul declarării este obligat să declare şi să soluţioneze un conflict de interese real pentru a evita survenirea conflictului de interese consumat (în cazul acestor inacţiuni survenind răspunderea contravenţională sau penală, după caz), iar în situaţia în care subiectul totuşi prin acţiune admite conflictul de interese consumat, inspectorul de integritate aplică prin actul de constatare interdicţia stabilită de articolul 23 alin.(6) din Legea privind declararea averii şi intereselor personale (a se vedea §25 din Decizia citată supra).

39. Prin urmare, Curtea observă că aceste două proceduri (sancţiuni) se referă la aspecte diferite ale actului care aduce atingere intereselor societăţii. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că persoanele care exercită o activitate profesională trebuie să dea dovadă de o prudenţă mai mare în cadrul activităţii lor şi este de aşteptat ca acestea să-şi asume riscurile inerente activităţii lor (Sekmadienis Ltd. v. Lituania, 30 ianuarie 2018, §65; Satakunnan Markkinapörssi Oy şi Satamedia Oy v. Finlanda [MC], 27 iunie 2017, §145) (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, §26-27).

40. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat caracterul nefondat al criticii autorului excepţiei privind pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem, protejat de articolul 21 din Constituţie, concluzie valabilă şi pentru sesizarea în cauză.

41. În continuare, Curtea trebuie să verifice dacă autorii sesizărilor beneficiază de accesul la un tribunal. Curtea va analiza dacă prevederile contestate din perspectiva articolelor 20 şi 26 din Constituţie conţin garanţii procedurale suficiente care să le permită persoanelor vizate posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în faţa autorităţilor competente în scopul contestării efective a măsurilor care interferează cu drepturile lor.

42. Curtea observă că subiecţii sesizărilor pot contesta, în baza articolului 36 din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, actul emis de Autoritatea Naţională de Integritate în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Astfel, aceştia pot beneficia de întregul set de mijloace de apărare prevăzute în Codul administrativ, inclusiv de posibilitatea de a contesta actul judecătoresc al primei instanţe. În aceste condiţii, Curtea reţine că prevederile contestate nu aduc atingere dreptului la apărare şi nici accesului liber la justiţie, pentru că nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege.

43. De asemenea, Curtea nu poate reţine critica cu privire la încălcarea accesului la justiţie prin faptul că aplicarea prevederilor contestate face imposibilă individualizarea răspunderii. În acest context, Curtea notează că, având în vedere specificul funcţiei, răspunderea subiectului survine în funcţie de acţiunea/inacţiunea sa, conform legii. Astfel, Curtea reţine că legislatorul a definit clar tipurile de conflicte de interese şi întinderea acestora, respectiv, consecinţele lor în funcţie de acţiunea/inacţiunea subiectului şi circumstanţele cazului. Astfel, prevederile legale criticate reprezintă măsuri necesare pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi, mai mult, au ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.

44. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 38 din Constituţie, Curtea notează că prin stabilirea unor condiţii referitoare la regimul juridic al conflictelor de interese pentru funcţia de primar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu local legislatorul nu a afectat dreptul de vot al cetăţenilor şi nici dreptul lor de a fi aleşi. Persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Codul electoral. Curtea reiterează că prevederile articolului 38 alin.(3) din Constituţie nu prevăd şi nici nu presupun dreptul celui ales de a-şi exercita ulterior funcţia fără nicio limitare, în afara oricăror condiţii ale legii (DCC nr.101 din 4 septembrie 2020, §28). Prin urmare, Curtea nu constată incidenţa articolului 38 din Constituţie.

45. În acelaşi timp, Curtea notează că motivele invocate de autorii sesizărilor se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi de aplicarea legii. Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în situaţii concrete excedează sferei controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă a instanţelor judecătoreşti (a se vedea DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, §19; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §22; DCC nr.1 din 16 ianuarie 2020, §26; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, §22; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, §24; DCC nr.32 din 19 martie 2020, §28).

46. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizările nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 23 alin.(3), (4), (6), (7), (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale şi a unor prevederi din articolele 6 lit.c), 19 lit.f) şi 39 alin.(2) – (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ridicată de dna avocat Veronica Pascal în interesele dnei Maria Ghelan, parte în dosarul nr.3a-1728/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, şi, respectiv, de dl avocat Vitalii Lazăr în interesele dnei Svetlana Tăbîrţă, parte în dosarul nr.3-33/2020, pendinte la judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.