D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizărilor nr.195g/2019 şi nr.202g/2019 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 93 şi 164 din
Codul de procedură penală
nr. 1 din 16.01.2020
Monitorul Oficial nr.63-68/38 din 28.02.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dnei Domnica MANOLE,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,
Având în vedere sesizările înregistrate
pe 1 noiembrie 2019 şi 13 noiembrie 2019,
Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 16 ianuarie 2020 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 93 alin.(2) pct.6, 8 şi 164 din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Corneliu Chisiliţa, în dosarele nr.1-1523/19 şi, nr.1-164/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi respectiv, Judecătoria Anenii Noi, sediul central.
2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de către dna judecător Natalia Clevadî de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi dl judecător Ghenadie Mîra de la Judecătoria Anenii Noi, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.
3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 195g/2019.
A. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL
Sesizarea nr.195g/2019
4. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a dlui Gheorghe Iordachi de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 237 alin.(2) lit.d) din Codul penal [Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false].
5. Potrivit rechizitoriului, urmează a fi utilizat ca probă procesul-verbal al percheziţiei efectuate la domiciliul dlui Gheorghe Iordachi, ca urmare a căreia au fost ridicate cinci carduri bancare. La efectuarea percheziţiei, organul de urmărire penală a folosit camera de luat vederi pentru înregistrarea video a activităţii procesuale şi a anexat la materialele cauzei un CD cu o copie a înregistrărilor video.
6. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Corneliu Chisiliţa a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 93 alin.(2) pct.6, 8 şi 164 din Codul de procedură penală.
7. Prin încheierea din 30 octombrie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
Sesizarea nr.202g/2019
8. Pe rolul Judecătoriei Anenii Noi, sediul central, se află cauza penală de învinuire a dlui Leonid Verbiţchi pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolele 42 [Participanţii] şi 145 [Omorul intenţionat] din Codul penal.
9. Printre probele invocate de către partea acuzării se numără procesul-verbal referitor la ridicarea şi examinarea înregistrărilor audio împreună cu stenogramele.
10. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Corneliu Chisiliţa a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 93 alin.(2) pct.6, 8 şi 164 din Codul de procedură penală.
11. Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte
drepturile şi îndatoririle
„[…]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.
[…]”.
13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 93
Probele
„(1) Probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.
(2) În calitate de probe în procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor mijloace:
[...]
6) înregistrările audio sau video, fotografiile;
[...]
8) actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de investigaţii şi anexele la ele, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele;
[...]”
Articolul 164
Înregistrările audio sau video, fotografiile şi alte
forme de purtători de informaţie
„Înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele de control tehnic, electronic, magnetic, optic şi alţii purtători de informaţie tehnica-electronică, dobândite în condiţiile prezentului cod, constituie mijloace de probă dacă ele conţin date sau indici temeinici privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi dacă conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului în cauza respectivă.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiilor de neconstituţionalitate
14. În sesizarea nr.195g/2019, autorul menţionează că prevederile contestate nu sunt clare şi că acestea încalcă dreptul de acces liber la justiţie.
15. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, din cauză că la materialele dosarului se anexează copia înregistrărilor video sau audio ca mijloace de probă, şi nu originalul, partea apărării s-ar afla în imposibilitatea de a verifica sau de a contesta autenticitatea acestor înregistrări.
16. În sesizarea nr.202g/2019, autorul menţionează, de asemenea, că anexarea la materialele dosarului doar a copiei înregistrărilor video îngrădeşte accesul liber la justiţie.
17. În ambele sesizări, autorul pretinde că prevederile contestate contravin articolelor 1, 4, 7, 20, 21, 23, 26 şi 54 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
18. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
20. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de dl avocat Corneliu Chisiliţa, în dosarele nr.1-1523/19 şi nr.1-164/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi, respectiv, Judecătoria Anenii Noi, sediul central. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea nr.2 din 9 februarie 2016.
21. Curtea constată că atât în sesizarea nr.195g/2019, cât şi în sesizarea nr.202g/2019 autorul contestă articolele 93 alin.(2) pct.6), 8) şi 164 din Codul de procedură penală. Articolul 93 din Codul de procedură penală prevede la alin.(2) pct.6) că se admit în calitate de probe în procesul penal elementele de fapt constatate prin intermediul înregistrărilor audio sau video, precum şi fotografiile. Pct.8) se referă la actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de investigaţii şi anexele la acestea, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele. Articolul 164 se referă la înregistrările audio sau video, fotografiile şi la alte forme de purtători de informaţie, care constituie mijloace de probă.
22. Curtea observă că, deşi autorul susţine că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1, 4, 7, 20, 21, 23, 26 şi 54 din Constituţie, argumentele prezentate în motivarea sesizărilor se referă doar la încălcarea accesului liber la justiţie (articolul 20) şi la nerespectarea cerinţelor previzibilităţii şi clarităţii legii (articolul 23).
23. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, Curtea menţionează că dispoziţiile contestate le asigură părţilor dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea şi egalitatea armelor, fiind deopotrivă clare şi previzibile.
24. Astfel, cu referire la argumentele autorului excepţiei că, potrivit prevederilor contestate, la materialele dosarului se anexează copia înregistrărilor video sau audio, iar partea apărării se află în imposibilitatea de a verifica sau contesta autenticitatea acestor înregistrări, Curtea reţine că prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării se garantează dreptul la un proces echitabil (articolele 1328 -13210 din Codul de procedură penală). Mai mult, Curtea relevă că mijloacele de probă dobândite pot fi verificate prin constatare tehnico-ştiinţifică sau, după caz, prin expertiză judiciară dispusă de către instanţa de judecată la cererea părţilor sau din oficiu (articolul 13211 din Codul de procedură penală). De asemenea, Curtea menţionează că probele trebuie să fie dobândite în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
25. Prin urmare, Curtea reţine că eventuala nerespectare a acestor reglementări, precum şi modalitatea prezentării probelor nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii.
26. Astfel, Curtea notează că, de fapt, argumentele autorului excepţiei se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, problemă a cărei soluţionare nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, §19; DCC nr.106 din 7 octombrie 2019, §25; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §22; DCC nr.131 din 5 decembrie 2019, §32).
27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizările sunt inadmisibile şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 93 alin.(2) pct.6, 8 şi 164 din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Corneliu Chisiliţa, în dosarele nr.1-1523/19 şi nr.1-164/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi Judecătoria Anenii Noi, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTE | Vladimir ŢURCAN |
Nr.1. Chişinău, 16 ianuarie 2020. |
