D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.12g/2020 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(4), alin.(6) şi alin.(7)

din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea

averii şi intereselor personale

nr. 19  din  13.02.2020

Monitorul Oficial nr.103/59 din 14.04.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 7 februarie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 13 februarie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(4), alin.(6) şi alin.(7) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, ridicată de către dl avocat Nicolae Frumosu, în dosarul nr.3-3633/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dna judecător Olesea Ţurcan de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, se află acţiunea în contencios administrativ depusă de dl Grigorie Repeşciuc împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare.

4. În procesul examinării cauzei, dl avocat Nicolae Frumosu a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(4), alin.(6) şi alin.(7) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale [răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii privind declararea averii şi intereselor personale].

5. Prin încheierea din 16 decembrie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„ […]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

7. Prevederile relevante ale Legii privind declararea averii şi a intereselor personale nr.133 din 17 iunie 2016 sunt următoarele:

Articolul 23

Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

„(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

[…]

(4) Fapta subiectului declarării în privinţa căruia s-a constatat că acesta a soluţionat o cerere/un demers, a emis sau a adoptat un act administrativ, a încheiat, direct sau prin intermediul unei persoane terţe, un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese constituie temei pentru răspunderea contravenţională sau penală şi pentru revocarea, destituirea sau, după caz, încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale subiectului în cauză.

[…]

(6) Subiectul declarării eliberat sau destituit din funcţie potrivit prevederilor alin.(3)-(5) este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

(7) În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică la data constatării averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani se aplică potrivit legii, de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care se confirmă existenţa averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese.

[…]”.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Potrivit autorului sesizării, normele contestate instituie sancţiuni care nu au o natură penală, contravenţională sau disciplinară. Acesta consideră că sancţiunile în discuţie sunt prevăzute de o lege specială şi pot fi aplicate pentru încălcarea prevederilor legale ce reglementează aflarea într-un conflict de interese consumat.

9. De asemenea, autorul consideră că aplicarea sancţiunilor enunţate mai sus nu este limitată în timp. Legea nu stabileşte un termen, în cadrul căruia sancţiunile pot fi aplicate şi la expirarea căruia aceste sancţiuni nu mai pot fi aplicate. Prin urmare, legea nu prevede un termen de prescripţie în interiorul căruia sancţiunile din speţă pot fi aplicate.

10. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolului 23 alin.(2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii privind declararea averii şi intereselor personale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Nicolae Frumosu în dosarul nr.3-3633/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 23 alin.(4), alin.(6) şi alin.(7) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi intereselor personale. Curtea constată aplicabilitatea normei contestate în această cauză.

15. Curtea notează că prevederile criticate de la articolul 23 alin.(4) şi alin.(6) din Lege au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare într-o altă excepţie de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.16 din 10 februarie 2020).

16. Curtea reiterează că articolul 23 din Constituţie nu are o existenţă de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocat standardul calităţii legii, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că testul calităţii legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr.38 din 8 iulie 2016, §35; DCC nr.44 din 22 mai 2017, §18; DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, §22; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, §17). Curtea a stabilit că calitatea unei legi nu constituie o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental şi constată faptul că autorul sesizării nu a argumentat ingerinţa într-un drept fundamental.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, şi în acest caz Curtea nu identifică elemente care ar susţine concluzia lipsei de claritate a textului contestat, care l-ar împiedica pe destinatar să decidă în privinţa conduitei sale, prin prisma articolului 23 alin.(2) din Constituţie.

18. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că:

21. [...] În acest sens, articolul 23 alin.(1) prevede că încălcarea prevederilor Legii privind declararea averii şi a intereselor personale atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz. Respectiv, în cazul răspunderii penale sau contravenţionale sunt valabile termenele de prescripţie stabilite de legislaţia penală şi contravenţională. Astfel, în cazul infracţiunilor, articolul 60 din Codul penal stabileşte prescripţia tragerii la răspundere penală în funcţie de tipul de infracţiune. Prescripţia răspunderii contravenţionale este reglementată de articolul 30 din Codul contravenţional.

22. Totodată, Curtea menţionează că şi Codul muncii prevede la articolul 209 termenele pentru care se aplică sancţiunile disciplinare. Prin urmare, Curtea constată că în funcţie de acţiunea/inacţiunea subiectului survine răspunderea conform legii cu respectarea termenelor de prescripţie menţionate supra.

23. De asemenea, Curtea menţionează că potrivit prevederilor articolului 23 alin.(6) din Lege: „Subiectul declarării eliberat sau destituit din funcţie potrivit prevederilor alin.(3) – alin.(5) este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.” (a se vedea DCC nr.16 din 10 februarie 2020, §21-23).

19. În acest context, articolul 23 alin.(7) din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale prevede că „în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică la data constatării averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani se aplică potrivit legii, de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care se confirmă existenţa averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese”.

20. Curtea constată că Legea a stabilit cu suficientă claritate momentul în care începe efectul sancţiunii de decădere din dreptul de a exercita o funcţie, această chestiune nefiind lăsată la discreţia inspectorului de integritate.

21. Reiterând cele menţionate, Curtea notează că Legea privind declararea averii şi a intereselor personale nu instituie un tip separat de răspundere, care ar avea un caracter imprescriptibil. Fiecare din cele trei tipuri de răspundere (disciplinară, contravenţională, penală) are propriul regim de prescripţie stabilit în legile corespunzătoare, urmând ca în cazurile particulare instanţa judecătorească să verifice respectarea termenelor de prescripţie a răspunderii.

22. În acest context, Curtea relevă că excepţia de neconstituţionalitate nu intră în sfera controlului de constituţionalitate dat fiind faptul că motivele autorului se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi de aplicarea legii (a se vedea DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, §19; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §22; DCC nr.1 din 16 ianuarie 2020, §26; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, §22; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, §24).

23. În baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(4), alin.(6) şi alin.(7) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, ridicată de către dl avocat Nicolae Frumosu în dosarul nr.3-3633/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.