D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.231a/2019 privind controlul

constituţionalităţii articolului 108 alin.(1) şi

alin.(3) din Codul fiscal

nr. 5  din  20.01.2020

Monitorul Oficial nr.63-68/42 din 28.02.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 26 decembrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 20 ianuarie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 108 alineatele (1) şi (3) din Codul fiscal, depusă de către dl Dinu Plîngău, deputat în Parlament.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 26 decembrie 2019, în baza articolului 135 alin.(1) litera a) din Constituţie.

A. MOTIVELE SESIZĂRII

3. Motivele sesizării, aşa cum au fost formulate de către autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Articolul 108 alin.(1) din Codul fiscal stabileşte regula potrivit căreia data calculării obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării, adică data predării mărfurilor sau a prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(5) – alin.(8) din acelaşi articol. În cazul în care actul juridic translativ de proprietate are ca obiect bunuri imobile, articolul 108 alin.(3) din Codul fiscal prevede că data livrării se consideră data trecerii bunurilor imobile în proprietatea cumpărătorului, dată care corespunde datei înscrierii drepturilor dobânditorului în registrul bunurilor imobiliare.

5. Autorul sesizării consideră că dispoziţiile enunţate supra contravin articolelor 4 alin.(1), 7, 16, 20, 26, 46, 114, 115 şi 119 din Constituţie, deoarece nu ia în considerare aspectul juridic al contractului de vânzare-cumpărare în care preţul bunurilor este achitat în rate, situaţie în care cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate.

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

[…].”

7. Prevederile relevante ale Codului fiscal sunt următoarele:

Articolul 108

Termenele obligaţiei fiscale

„(1) Data calculării obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5)–(8).

[…]

(3) În cazul livrării de bunuri imobiliare, data livrării se consideră data trecerii bunurilor imobiliare în proprietatea cumpărătorului la data înscrierii lor în registrul bunurilor imobiliare.

[…].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

8. În argumentarea sesizării, autorul susţine că prevederile articolului 108 alineatele (1) şi (3) din Codul fiscal nu corespund normelor constituţionale, deoarece nu reglementează momentul apariţiei obligaţiei fiscale în cazul dobândirii bunurilor de către cumpărătorul care s-a obligat să achite preţul în rate, precum şi nu prevede anularea şi/sau restituirea impozitelor şi taxelor în cazul în care contractul de vânzare – cumpărare a fost declarat nul.

9. Totodată, în motivarea sesizării, autorul detaliază relaţiile litigioase dintre două societăţi comerciale semnatare a contractului de vânzare-cumpărare a unui complex agricol care cuprinde bunuri mobile şi imobile, precum şi relaţiile dintre vânzătorul bunurilor menţionate şi autoritatea fiscală în legătură cu plata taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului la înstrăinarea acelor bunuri.

10. Bazându-se pe litigiile judiciare menţionate, semnatarul sesizării îşi exprimă dezacordul cu imperfecţiunea Codului fiscal, care stabileşte naşterea obligaţiei de plată a taxei pe valoarea adăugată imediat ce bunurile mobile au fost predate cumpărătorului sau bunurile imobile au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile. Astfel, el consideră că odată ce preţul bunurilor imobile poate fi achitat în rate, la plata taxei pe valoarea adăugată ar trebui să se ţină cont de acest fapt.

11. De asemenea, autorul sesizării afirmă că deşi contractul de vânzare-cumpărare a complexului menţionat supra a fost anulat prin hotărâre judecătorească, părţile revenind la poziţia iniţială, obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată calculată în baza acestui contract a fost menţinută de către instanţele de contencios administrativ.

12. Autorul sesizării consideră că prevederile articolului 108 alineatele (1) şi (3) din Codul fiscal sunt contrare articolelor 4 alin.(1), 7, 16, 20, 26, 46, 114, 115 şi 119 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului fiscal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea reţine că obiectul sesizării îl constituie prevederile articolului 108 alineatele (1) şi (3) din Codul fiscal, care anterior nu au constituit obiect de control al constituţionalităţii.

17. Deşi autorul sesizării a invocat incidenţa articolelor 4 alin.(1), 7, 16, 20, 26, 46, 114, 115 şi 119 din Constituţie, Curtea constată că acesta nu a argumentat relevanţa şi pertinenţa normelor constituţionale în prezenta cauză. Nu a fost motivată pretinsa neconformitate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate şi nici nu s-a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele. Sub acest aspect, Curtea reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

18. În aceste condiţii, având în vedere enumerarea prevederilor constituţionale în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate.

19. Dacă ar proceda la examinarea sesizării formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorului ei în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu. Acest tip de control este inadmisibil în condiţiile în care, prin prisma articolului 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele, să expună normele legale şi argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate (a se vedea, în acest sens, HCC nr.4 din 7 februarie 2017, §46; DCC nr.52 din 27 iunie 2017, §28; DCC nr.115 din 15 decembrie 2017, §19; DCC nr.116 din 15 decembrie 2017, §23; DCC nr.126 din 15 decembrie 2017, §28; DCC nr.9 din 5 ianuarie 2018, §21; DCC nr.145 din 16 decembrie 2019, §16).

20. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.44 din 22 mai 2017, §19; DCC nr.30 din 29 martie 2018, §22; DCC nr.145 din 29 noiembrie 2018, §15; DCC nr.102 din 3 octombrie 2019 §17; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §23; DCC nr.151 din 26 decembrie 2019, §16).

21. De asemenea, Curtea reţine că, deşi este înaintată de către un deputat, sesizarea este formulată ca o excepţie de neconstituţionalitate, care poate fi ridicată doar în instanţa de judecată. Ea abordează situaţii de fapt cu caracter litigios. Curtea nu încurajează asemenea practici, inclusiv din perspectiva principiului stipulat în articolul 68 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul se află în serviciul întregului popor.

22. Mai mult, Curtea observă că, de fapt, argumentele autorului sesizării se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi de aplicarea legii, problemă a cărei soluţionare nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.135 din 15 noiembrie 2018, §23; DCC nr.48 din 5 aprilie 2019, §15; DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, §19; DCC nr.106 din 7 octombrie 2019, §25).

23. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 108 alin.(1) şi alin.(3) din Codul fiscal, depusă de către dl Dinu Plîngău, deputat în Parlament.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.