H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 27 alin.(5) din

Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul

bugetar şi ale punctului 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231

din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicarea prevederilor Legii

nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

(garanţiile salariale în cazul suspendării raporturilor de muncă)

(sesizarea nr.204g/2019)

 

nr. 6  din  10.03.2020

 

Monitorul Oficial nr.102/52 din 10.04.2020

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 14 noiembrie 2019,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Garanţiile respective nu se aplică persoanelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu suspendate” din articolul 27 alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, ridicată de către dl avocat Vladimir Grosu, în dosarul nr.3-3571/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Grigorii Cazacu din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 13 ianuarie 2020, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Avocatului Poporului, Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii, Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice, Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

5. La şedinţa publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl avocat Vladimir Grosu, autorul acesteia. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Andrei Balan, şef al Direcţiei Contencios şi Controlul Legalităţii din cadrul Ministerului Finanţelor.

 

ÎN FAPT

A. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. Pe 9 iulie 2015, dna Romina Cupcea a fost promovată în funcţia de inspector principal în Direcţia Evaluare Instituţională din cadrul Direcţiei Generale Asigurarea Integrităţii a Centrului Naţional Anticorupţie.

7. Pe 12 februarie 2018, raporturile de muncă dintre dna Romina Cupcea şi Centrul Naţional Anticorupţie au fost suspendate în legătură cu plecarea acesteia în concediul de maternitate. Dna Romina Cupcea avea, la acea dată, gradul special de căpitan şi exercita funcţia de inspector principal, cu un salariu de 17500 lei.

8. Pe 1 decembrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, prin care s-au stabilit reguli noi de remunerare a muncii angajaţilor din sectorul bugetar.

9. Pe 4 martie 2019 au fost reluate raporturile de muncă între dna Romina Cupcea şi Centrul Naţional Anticorupţie şi, în baza Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, i s-a stabilit salariul de funcţie de 13600 lei, adică cu 3900 lei mai puţin decât salariul pe care îl primea până la plecarea în concediul de maternitate. Pe 1 aprilie 2019, dnei Romina Cupcea i-a fost acordat gradul special de maior.

10. Pe 12 august 2019, dna Romina Cupcea a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Centrului Naţional Anticorupţie, prin care a solicitat anularea actului administrativ individual nr.1-3978 din 12 iulie 2019, emis în privinţa sa, cu obligarea emiterii actului administrativ individual de recalculare şi de compensare a diferenţei de salariu.

11. În cadrul şedinţei de judecată din 24 octombrie 2019, dl avocat Vladimir Grosu, care apără interesele dnei Romina Cupcea, a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului „pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Garanţiile respective nu se aplică persoanelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu suspendate” din articolul 27 alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

12. Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

13. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[...].”

14. Prevederile relevante ale Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar sunt următoarele:

Articolul 27

Asigurarea menţinerii salariilor personalului din unităţile bugetare

„(1) În cazul în care, pentru unii salariaţi din unităţile bugetare, salariul lunar calculat începând cu 1 decembrie 2018 pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă este mai mic decât salariul mediu lunar calculat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, acestora li se va plăti diferenţa de salariu.

(2) În cazul în care, pentru unii salariaţi din unităţile bugetare, prin aplicarea prezentei legi, salariul lunar calculat începând cu 1 decembrie 2018, pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă, este mai mare decât salariul mediu lunar calculat anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi mai mic decât 2000 de lei, aceştia vor beneficia de plăţi compensatorii. Plata compensatorie se determină ca diferenţă dintre 2000 de lei şi salariul lunar calculat în condiţiile prezentei legi şi se recalculează proporţional timpului efectiv lucrat.

(3) În cazul în care, pentru unele persoane angajate în cadrul persoanelor juridice al căror statut s-a modificat prin efectul Legii nr.140/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, salariile calculate prin aplicarea prezentei legi sunt inferioare salariilor medii lunare calculate anterior modificării statutului, acestora li se garantează diferenţa de salariu.

(4) Modul de calculare a salariului mediu lunar luat în calcul pentru stabilirea diferenţei de salariu şi a plăţilor compensatorii potrivit prezentului articol se stabileşte de Guvern.

(5) Garanţiile prevăzute la alin.(1)–(3) se aplică pentru perioada de activitate în unitatea bugetară respectivă, în aceeaşi funcţie sau într-o funcţie mai avansată, pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Garanţiile prevăzute la alin.(1) şi (3) nu se aplică persoanelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu suspendate.

(6) Prevederile prezentului articol nu se aplică funcţionarilor publici, inclusiv cu statut special, din cadrul autorităţilor responsabile de administrarea veniturilor fiscale şi vamale.”

15. Prevederile relevante ale Anexei nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar sunt următoarele:

Punctul 8

„Diferenţa de salariu şi plata compensatorie se achită pentru perioada de activitate în unitatea bugetară respectivă în aceeaşi funcţie sau într-o funcţie mai avansată, pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Garanţiile respective nu se aplică persoanelor care la data punerii în aplicare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au suspendate contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu.”

16. Prevederile relevante ale Codului muncii sunt următoarele:

Articolul 75

Noţiuni generale

„(1)Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor, prin acordul părţilor sau la iniţiativa uneia dintre părţi.

(2) Suspendarea contractului individual de muncă presupune suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor salariale (salariu, sporuri, alte plăţi) de către angajator.

(3) Pe toată durata suspendării contractului individual de muncă, drepturile şi obligaţiile părţilor, în afară de cele prevăzute la alin.(2), continuă să existe dacă prin actele normative în vigoare, prin convenţiile colective, prin contractul colectiv şi prin cel individual de muncă nu se prevede altfel.

[...].”

17. Prevederile relevante ale Legii nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public sunt următoarele:

Articolul 51

Noţiuni generale

„(1) Suspendarea raporturilor de serviciu presupune încetarea îndeplinirii pentru o anumită perioadă a atribuţiilor de către funcţionarul public şi a plăţii drepturilor salariale de către autoritatea publică în care acesta activează.

(2) Suspendarea raporturilor de serviciu poate interveni în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor, prin acordul părţilor sau la iniţiativa uneia dintre părţi.

[...].”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

18. Prin Decizia sa din 13 ianuarie 2020, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

19. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este textul „pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Garanţiile respective nu se aplică persoanelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu suspendate” din articolul 27 alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de act normativ ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

20. Prin Legea nr.175 din 19 decembrie 2019 pentru modificarea Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar [în vigoare din 1 ianuarie 2020] legislatorul a înlocuit textul „garanţiile respective” de la articolul 27 alin.(5) cu textul „garanţiile prevăzute la alineatele (1)-(3)”, fapt care nu modifică esenţa prevederilor contestate. Prin urmare, Curtea va examina prevederile articolului 27 alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 cu modificările operate.

21. Curtea a notat că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Vladimir Grosu în dosarul nr.3-3571/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

22. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri de chemare în judecată privind anularea actului administrativ individual, cu obligarea emiterii actului de recalculare a salariului. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

23. Curtea a constatat că textul de lege contestat nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

24. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească incidenţa articolelor 1 alin.(3), 16, 23, 43 şi 49 din Constituţie, aşa cum a invocat autorul sesizării.

25. Curtea a observat că autorul sesizării nu a argumentat relevanţa şi pertinenţa articolului 1 alin.(3) din Constituţie în prezenta cauză, iar dispoziţiile contestate nu sunt de natură să afecteze principiile de funcţionare a statului de drept, a democraţiei şi a altor valori protejate de această normă. Curtea constată că articolul invocat nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acesta poate fi incident dacă se constată aplicabilitatea unui drept fundamental din Constituţie (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, §18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, §16; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §22).

26. Totodată, Curtea nu a reţinut incidenţa articolului 49 din Constituţie, care garantează protecţia familiei şi a copiilor orfani, pentru că, în cazul pendinte, persoanei i s-a acordat concediul de maternitate şi de îngrijire a copilului, la fel, a beneficiat de indemnizaţia calculată din salariul obţinut până la plecarea în concediul de maternitate, precum şi la plecarea în concediul de îngrijire a copilului.

27. Curtea reiterează că articolul 23 alin.(2) din Constituţie, a cărui încălcare se invocă în sesizare, implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile (a se vedea HCC nr.12 din 14 mai 2018, §38; HCC nr.22 din 1 octombrie 2018, §32; HCC nr.24 din 17 octombrie 2019, §110). În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că testul calităţii legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr.38 din 8 iulie 2016, §35; DCC nr.44 din 22 mai 2017, §18). Prin urmare, articolul 23 alin.(2) din Constituţie (care stabileşte condiţiile calităţii legii) nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar dacă este coroborat cu un drept fundamental (DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, §22).

28. În acest context, Curtea a observat că autorul sesizării a susţinut incidenţa articolului 43 din Constituţie, care garantează dreptul la muncă şi la protecţia muncii. Curtea a reţinut incidenţa acestui drept constituţional, menţionând că dreptul la muncă şi protecţia muncii este aplicabil în toate cazurile în care se pretinde apărarea drepturilor salariale (HCC nr.21 din 3 octombrie 2019; §25).

29. Totodată, cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a amintit că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (i.e. discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (i.e. discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, §34; HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, §19; DCC nr.12 din 3 februarie 2020, §16).

30. Curtea a analizat dacă sesizarea respectă condiţiile referitoare la incidenţa articolului 16 din Constituţie, şi anume dacă tratamentul diferenţiat invocat afectează exercitarea unui drept garantat de Constituţie. Curtea a observat că autorul sesizării a invocat o inegalitate în salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar pentru acelaşi tip şi acelaşi volum de muncă, iar dreptul la salariu intră în sfera de acţiune a dreptului la muncă şi la protecţia muncii, prevăzut de articolul 43 din Constituţie.

31. Curtea reţine că dispoziţiile legale prevăd că dacă salariul lunar calculat în baza Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar devine mai mic decât salariul mediu lunar plătit anterior intrării în vigoare a acestei legi (articolul 27 alineatele (1)-(3) din Lege), angajatorul urmează să le compenseze salariaţilor diferenţa de salariu. Totodată, dispoziţiile acestei legi stabilesc că achitarea diferenţei de salariu sau a plăţilor compensatorii se va efectua doar pentru persoanele efectiv încadrate în funcţii la data intrării în vigoare a Legii [1 decembrie 2018], dar nu şi celor care la aceeaşi dată aveau raporturile de muncă suspendate. Abordarea diferenţiată în materia compensării diferenţei de remunerare între persoanele efectiv încadrate în funcţie şi cele care aveau contractele individuale de muncă sau raporturile de serviciu (în continuare – raporturile de muncă) suspendate îi impune Curţii verificarea caracterului constituţional al normelor care prevăd diferenţele în remunerare.

32. La şedinţa publică a Curţii, autorul a solicitat includerea în obiectul sesizării şi a prevederilor punctului 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, deoarece acestea conţin textul contestat iniţial.

33. Curtea subliniază faptul că părţile la un proces de judecată sau reprezentaţii lor pot extinde obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate doar prin intermediul instanţei de judecată şi doar dacă sunt respectate condiţiile stabilite în HCC nr.2 din 9 februarie 2016 [i.e. obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie; excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu; prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei; nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate]. Deoarece demersul a fost înaintat în şedinţa din 10 martie 2020, evitându-se procedurile din faţa instanţei de judecată care examinează litigiul, Curtea consideră că demersul autorului sesizării nu poate fi considerat o excepţie de neconstituţionalitate (a se vedea HCC nr.24 din 17 octombrie 2019, §92).

34. Totodată, în realizarea principiului suveranităţii Curţii în materia controlului de constituţionalitate şi în baza articolului 6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor acte normative a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.

35. Examinând sesizarea, Curtea a observat că parţial prevederile punctului 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea de Guvern nr.1231 din 12 decembrie 2018 coincid după conţinut cu prevederile contestate ale articolului 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi au ca scop executarea întocmai a acestora. Având în vedere similitudinea menţionată, precum şi faptul că constituţionalitatea prevederilor punctului 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea de Guvern nr.1231 depinde în întregime de cea a dispoziţiilor articolului 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii ambelor prevederi.

36. Prin urmare, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii prevederilor contestate [articolul 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi punctul 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018] prin prisma articolelor 16 şi 23, coroborate cu articolul 43 din Constituţie, verificând, în analiza fondului cauzei, respectarea exigenţelor calităţii legii şi caracterul justificat al tratamentului diferenţiat, sub aspectul asigurării dreptului la muncă.

 

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolelor 16 şi 23 coroborate cu articolul 43 din Constituţie

 

1. Argumentele autorului sesizării

37. În motivarea sesizării, autorul acesteia susţine că norma contestată afectează dreptul la muncă şi la protecţia muncii al salariaţilor ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate, fapt care conduce la un tratament juridic discriminatoriu în raport cu persoanele care erau angajate efectiv la data intrării în vigoare a Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018. Astfel, se creează condiţii pentru o salarizare diferită a persoanelor pentru exercitarea unor atribuţii identice sau similare după complexitate.

38. Totodată, autorul pretinde că diferenţierea salarială din cauza suspendării contractului individual de muncă în legătură cu concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului constituie o discriminare gravă pe criteriu de gen şi de situaţie familială în raport cu părinţii/copiii.

39. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 16, 23 şi 43 din Constituţie.

 

2. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor cărora li s-a cerut opinia

40. Preşedintele Republicii Moldova a menţionat, în opinia sa scrisă, că prevederile Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 instituie un tratament diferenţiat şi preferenţial în cazul salariaţilor care efectiv erau angajaţi la momentul intrării în vigoare a legii, în raport cu salariaţii ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate, chiar dacă salariaţii deţin aceeaşi funcţie, au aceeaşi calificare, acelaşi grad special şi aceeaşi vechime în muncă.

41. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova notează că argumentele autorului sesizării privind încălcarea articolului 16 din Constituţie sunt susţinute de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia salarizarea diferită pentru exercitarea unor atribuţii identice sau similare după complexitate trebuie calificate drept tratament discriminatoriu. Potrivit Preşedintelui Republicii Moldova, norma contestată este contrară articolului 1 alin.(3) şi articolului 23 alin.(2) din Constituţie.

42. În opinia Parlamentului se menţionează că articolul 27 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar prevede plata unei diferenţe de salariu pentru a susţine venitul salarial al bugetarilor al cărui cuantum a fost diminuat prin această lege. De asemenea, Parlamentul reţine că adoptarea acestor măsuri de diminuare a salariului a avut loc în condiţiile politicii sociale şi de personal care urma să se încadreze în cheltuielile bugetare.

43. Mai mult, Parlamentul invocă faptul că Curtea Constituţională ar putea impune obligaţia de a reveni, după 1 ianuarie 2020, la cuantumul salariilor anterioare adoptării acestor măsuri de diminuare în condiţiile încadrării la nivelul cheltuielilor bugetare. Totuşi, stabilirea modalităţii de revenire la cuantumul salariului reprezintă o prerogativă a legislatorului, care decide în dependenţă de situaţia economică şi financiară a statului. Însă invocarea acestei situaţii pentru a restrânge dreptul la salariu nu este suficientă dacă nu sunt îndeplinite exigenţele prevăzute de articolul 54 din Constituţie.

44. În fine, Parlamentul susţine că, în scopul identificării eventualelor soluţii pentru îmbunătăţirea cadrului legal privind salarizarea bugetară, este oportună examinarea constituţionalităţii articolului 27 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

45. În opinia prezentată de către Guvern se menţionează că diferenţa de salariu constituie o măsură compensatorie care poate fi stabilită de către stat la propria discreţie. Prin urmare, adoptarea deciziei privind achitarea diferenţei de salariu doar salariaţilor angajaţi efectiv la data intrării în vigoare a Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018 nu poate fi calificată o măsură discriminatorie în raport cu persoanele care aveau suspendate contractele individuale de muncă.

46. Totodată, Guvernul susţine că o eventuală declarare a neconstituţionalităţii prevederilor contestate ar obliga statul să achite diferenţa de salariu şi în cazul persoanelor ale căror contracte au fost suspendate din cauza comiterii unor acţiuni culpabile. Sub acest aspect, Guvernul consideră că principiul egalităţii în drepturi salariale nu poate fi aplicat persoanelor în cazul cărora acest drept a fost suspendat prin chiar natura juridică a situaţiei.

47. Prin urmare, Guvernul consideră că scopul prevederilor contestate constă în menţinerea calificării şi profesionalismului persoanelor care activează continuu şi care aduc o contribuţie neîntreruptă la activitatea autorităţilor publice, în perioada reformei sistemului de salarizare.

48. De asemenea, Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae din partea Avocatului Poporului. În opinia sa, Avocatul Poporului menţionează că prin instituirea restricţiilor de la articolul 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar s-a admis o ingerinţă în dreptul la un salariu echitabil şi la o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală în cazul persoanelor ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate.

49. De asemenea, Avocatul Poporului susţine că legislatorul a făcut o diferenţiere în salarizarea angajaţilor din sectorul bugetar după criteriul angajării efective la momentul intrării în vigoare a legii, instituind în mod artificial o distincţie faţă de persoanele cu raporturile de muncă suspendate, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest context, Avocatul Poporului invocă faptul că norma contestată generează o discriminare bazată pe sex/gen în exercitarea dreptului la muncă. Ea creează o diferenţă salarială pe baza suspendării contractului de muncă în legătură cu concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului. Totodată, Avocatul Poporului subliniază că prevederile contestate afectează în mod analogic şi alte categorii de salariaţi, cum ar fi persoanele cu dizabilităţi.

50. Prin urmare, Avocatul Poporului conchide că prevederile contestate depăşesc marja de apreciere a statului, fapt incompatibil cu articolele 16 şi 23 alin.(2) din Constituţie, coroborate cu articolul 43 din Constituţie.

51. Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae şi din partea Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii.

52. În opinia sa, Consiliul menţionează că situaţiile care determină suspendarea contractului individual de muncă vizează într-o măsură mai mare femeile, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele care îngrijesc copiii cu dizabilităţi. De asemenea, Consiliul susţine că femeilor care revin din concediu de maternitate sau de îngrijire a copilului li se achită un salariu mai mic faţă de salariul achitat anterior intrării în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi că ele nu beneficiază de plata diferenţei de salariu. În consecinţă, Consiliul conchide că angajatele în discuţie prestează o muncă de valoare egală cu cea prestată de colegii care activau efectiv la momentul intrării în vigoare a legii, pe când remunerarea este diferită, fapt care este contrar principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală.

53. Consiliul evidenţiază că prevederile contestate nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă, nefiind urmărit niciun scop legitim. Astfel, Consiliul conchide că este instituit un tratament discriminatoriu indirect pe criteriu de gen în cazul femeilor care se află în concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului, pe criteriu de sănătate al persoanelor care aveau contractele individuale de muncă suspendate pe motiv de boală sau tratament şi al persoanelor care îngrijesc de un copil cu dizabilităţi sau un membru bolnav al familiei.

 

3. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

54. Exigenţele preeminenţei dreptului presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, CDL-AD(2011)003rev, 2011, §41). În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile, previzibile şi care oferă garanţii împotriva abuzurilor.

55. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, §68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

56. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, §88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §40).

57. Constituţia garantează, prin articolul 43, că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă. Dreptul la salariu derivă din dreptul la muncă şi constituie un drept fundamental protejat de articolul 43 din Constituţie. Curtea a precizat că noţiunea de remuneraţie, în sensul articolului 43 din Constituţie, trebuie interpretată într-un sens larg (HCC nr.21 din 3 octombrie 2019; §25).

58. Curtea reţine că la nivel internaţional dreptul la muncă este recunoscut şi protejat de articolul 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de articolul 6 alin.(1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, însă acesta nu este un drept absolut şi nelimitat. Având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiectelor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, concepute să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor (HCC nr.6 din 3 martie 2016, §§66-67; HCC nr.3 din 4 februarie 2020, §42).

59. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că nu orice tratament diferenţiat implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a se stabili încălcarea acestui articol trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această diferenţiere este una discriminatorie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.27 din 20 decembrie 2011, §61; HCC nr.11 din 8 mai 2018, §45; HCC nr.10 din 8 aprilie 2019, §37).

60. De asemenea, Curtea Europeană afirmă în jurisprudenţa sa că tratamentele diferenţiate sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (a se vedea, în acest sens, Sejdić şi Finci v. Bosnia şi Herţegovina, 22 decembrie 2009, §42; Stummer v. Austria, 7 iulie 2011, §87; Khamtokhu şi Aksenchik v. Rusia, 24 ianuarie 2017 §64).

61. În jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că noţiunea de remuneraţie, în sensul articolului 43 din Constituţie, trebuie interpretată într-un sens larg. Aceasta cuprinde, în special, toate avantajele prezente sau viitoare, cu condiţia să fie acordate, chiar dacă indirect, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta, în baza unui contract de muncă sau a unor dispoziţii legale (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, §25).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

62. Curtea constată că prin adoptarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar s-a urmărit introducerea unui nou sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar. Având în vedere că noul sistem de calculare a salariului ar putea să conducă la reducerea salariului de funcţie al unor categorii de angajaţi bugetari comparativ cu cel primit de ei anterior, legislatorul a prevăzut garanţii de compensare a diferenţei de salariu (articolul 27 alineatele (1)-(3) din Lege). Garanţiile respective aveau ca destinatari doar personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare pe 1 decembrie 2018, data intrării în vigoare a acestei legi, excluzând expres persoanele care aveau raporturile de muncă suspendate la aceea dată (articolul 27 alin.(5) din Lege).

63. Analiza coroborată a celor două teze ale articolului 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar îi permite Curţii să observe că legislatorul divizează salariaţii bugetari în două categorii: salariaţi care la data intrării în vigoare a legii erau încadraţi efectiv în muncă şi salariaţi care aveau suspendate contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu.

64. Curtea observă că legislatorul creează, prin dispoziţiile contestate, un dezechilibru al remunerării între aceste două categorii de angajaţi. Astfel, legislatorul avantajează salariaţii care lucrau efectiv la data intrării în vigoare a legii menţionate prin plata diferenţei de salariu sau acordarea compensaţiei şi dezavantajează pe cei care aveau raporturile de muncă suspendate, inclusiv, în speţă, din cauza concediului de maternitate sau de îngrijire a copilului. Dezavantajul constă în lipsirea celor din urmă de plata diferenţei de salariu şi de acordarea compensaţiei, dacă la reîncadrarea în muncă li se calculează, în baza noii legi, un salariu mai mic decât cel primit până la suspendarea raporturilor de muncă sau dacă salariul constituie mai puţin de 2000 lei.

65. Curtea reţine că, aşa cum putem deduce din dispoziţiile Codului muncii, din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi din alte legi speciale, suspendarea raporturilor de muncă presupune doar sistarea temporară a îndeplinirii atribuţiilor de către angajat şi a plăţii drepturilor salariale de către angajator, celelalte drepturi şi obligaţii rămânând intacte. Suspendarea poate interveni în circumstanţe care nu depind de voinţa părţilor, prin acordul părţilor sau la iniţiativa uneia dintre ele. Odată ce motivul de suspendare a decăzut şi angajatul îşi începe munca pentru autoritatea angajatoare, raporturile juridice de muncă reîncep cu respectarea tuturor condiţiilor existente la data suspendării. Eventualele modificări ale drepturilor şi obligaţiilor părţilor raporturilor de muncă (angajator şi salariat), inclusiv modificarea mărimii plăţilor salariale în perioada suspendării, pot fi făcute doar cu acordul părţilor. Totuşi, în această cauză, reducerea mărimii salariului se datorează prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, intrată în vigoare pe 1 decembrie 2018.

66. Aşadar, Curtea constată că normele legale care lipsesc de plata diferenţei de salariu sau de plăţile compensatorii angajaţii bugetari ale căror raporturi de muncă erau suspendate la data intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerinţă în dreptul persoanelor la muncă, garantat de articolul 43 din Constituţie. Pentru a examina constituţionalitatea acestei ingerinţe, Curtea va verifica: (i) dacă ingerinţa este „prevăzută de lege”; (ii) dacă ingerinţa urmăreşte realizarea unui scop legitim; (iii) dacă tratamentul diferenţiat este justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

(i) Dacă ingerinţa este „prevăzută de lege”

67. Odată stabilită incidenţa dreptului la muncă şi la protecţia muncii, garantat de articolul 43 din Constituţie, Curtea va verifica, în primul rând, dacă limitarea acestuia este prevăzută de lege, aşa cum o cere articolul 54 alin.(2) din Legea fundamentală.

68. Condiţia „prevăzută de lege” nu impune doar ca ingerinţa să aibă o bază legală, ci se referă, de asemenea, la calitatea legii în discuţie. Legea trebuie să fie una accesibilă, iar efectele sale trebuie să fie previzibile (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §44; HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, §40).

69. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.49 din 31 mai 2018, §30; DCC nr.115 din 31 octombrie 2019, §20; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §25).

70. În privinţa accesibilităţii legii, Curtea reţine că normele contestate corespund acestui criteriu, deoarece ele se regăsesc în textul Legii nr.270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, adoptată de Parlament pe data de 23 noiembrie 2018, fiind ulterior preluate în Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018, ambele acte normative fiind publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

71. Curtea notează că articolul 27 alineatele (1)-(3) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar stabileşte garanţii pentru angajaţii bugetari, acestora urmând să le fie achitată diferenţa de salariu sau plăţi compensatorii în cazul în care salariul calculat în baza acestei noi legi va fi mai mic decât salariul plătit în baza legii anterioare sau mai mic decât suma de 2000 lei.

72. Totodată, Curtea observă că articolul 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar stabilesc că garanţiile prevăzute la alineatele (1)-(3) din Lege se aplică pentru perioada de activitate în unitatea bugetară respectivă, în aceeaşi funcţie sau într-o funcţie mai avansată, pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a acestei legi. Aceste garanţii, adică diferenţa de salariu şi plăţile compensatorii, nu se vor achita angajaţilor care, la data intrării în vigoare a acestei legi, au raporturile de muncă suspendate.

73. Prin urmare, aceste norme sunt suficient de previzibile, deoarece stabilesc cert că persoanele care aveau raporturile de muncă suspendate nu vor primi diferenţa de salariu sau plăţi compensatorii, stabilindu-se fără dubii plata unor salarii mai mici decât cele primite de ei până la suspendare sau, după caz, mai mici de 2000 de lei.

74. Curtea subliniază că formularea prevederilor contestate este suficient de clară. Normele contestate sunt accesibile şi previzibile, din perspectiva articolului 23 din Constituţie. În concluzie, măsura contestată întruneşte condiţia de a fi „prevăzută de lege”.

(ii) Dacă ingerinţa urmăreşte realizarea unui scop legitim

75. În continuare, pentru a putea efectua testul de proporţionalitate impus de articolul 54 din Constituţie cu particularităţile acestuia în cazuri de o pretinsă discriminare, Curtea va analiza dacă prevederile contestate urmăresc un scop legitim permis de Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.19 din 22 iunie 2015, §49-50; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, §43).

76. Curtea notează că, potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

77. În prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit articolului 1 alin.(2) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, scopul acestei legi constă în asigurarea unui sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar transparent, echitabil, atractiv, simplu de gestionat, capabil să reflecte şi să remunereze performanţa, în cadrul căruia salariul de bază să reprezinte principalul element al remuneraţiei personalului.

78. Totodată, printre principiile sistemului unitar de salarizare a fost declarat şi principiul nediscriminării, echităţii şi coerenţei, în sensul asigurării tratamentului egal şi a remunerării egale pentru muncă de valoare egală (articolul 3 alin.(1) lit.b) din aceeaşi Lege).

79. În nota informativă la proiectul de Lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar se menţionează că una din garanţiile sociale (protecţie personală) ale noului sistem de salarizare vizează păstrarea venitului salarial total, în cazul în care, conform noilor reguli de salarizare, angajatului i se stabileşte un salariu mai mic decât cel deţinut anterior.

80. În realitate însă, contrar scopurilor şi principiilor declarate de legislator, din dispoziţia contestată rezultă un dezechilibru evident între salariaţii care îndeplinesc aceeaşi muncă, deoarece aceasta lipseşte de primirea diferenţei de salariu şi a plăţilor compensatorii pe salariaţii care aveau raporturile de muncă suspendate la data intrării în vigoare a Legii. Curtea constată că prevederile articolului 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar restrâng nejustificat cercul de angajaţi cărora li se compensează diferenţa de salariu şi instituie o evidentă discriminare între angajaţii bugetari în funcţie de faptul dacă raporturile lor de muncă erau sau nu suspendate la data intrării în vigoare a legii. Această discriminare este contrară principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală statuat în articolul 23 alin.(2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi preluat de articolul 7 alin.(2) lit.d) din Legea nr.121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii şi de articolul 10 alin.(2) lit.g) din Codul muncii.

81. Curtea nu a identificat raţionamente care ar justifica în mod obiectiv şi rezonabil restrângerea aplicată faţă de angajaţii cu raporturile de muncă suspendate nici în lege, nici în nota informativă la proiectul de lege. În opinia prezentată de Parlament, în această cauză, s-a recunoscut că adoptarea măsurilor de diminuare a salariului a avut loc în condiţiile politicii sociale şi de personal care urma să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare.

82. Curtea a considerat că insuficienţa declarată a resurselor bugetare nu reprezintă un raţionament obiectiv şi rezonabil pentru restrângerea drepturilor constituţionale. În situaţii similare şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nici complexitatea sistemului bugetar de stat şi nici lipsa de fonduri sau alte resurse nu pot exonera statul de obligaţiile sale în temeiul Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov v. Rusia (nr.2), 15 ianuarie 2019, §70; Fedulov v. Rusia, 8 octombrie 2019, §79-80).

83. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile contestate nu urmăresc nici unul din scopurile prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Având în vedere această concluzie, Curtea nu va trece la următoarea etapă a testului de proporţionalitate, considerând că normele analizate nu sunt constituţionale, deoarece tratamentul diferenţiat nu a fost justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

84. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenţie, coroborat cu alte drepturi fundamentale, în ipoteza în care tratamentul diferenţiat nu a fost justificat în mod obiectiv şi rezonabil. În asemenea cazuri, Curtea Europeană şi-a încheiat analiza testului de proporţionalitate la etapa scopului legitim (a se vedea Schuler-Zgraggen v. Elveţia, 24 iunie 1993, §67; Konstantin Markin v. Rusia [MC], 22 martie 2012, §150-152).

85. Curtea nu identifică niciun motiv pentru a aplica o altă metodologie de analiză.

86. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că prevederile articolului 27 alin.(5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar contravin articolului 16 coroborat cu articolul 43 din Constituţie şi, prin urmare, sunt neconstituţionale. Pe cale de consecinţă şi având în vedere că dispoziţiile declarate neconstituţionale se regăsesc şi într-un act normativ infralegal, şi anume în punctul 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Curtea le declară şi pe acestea ca fiind neconstituţionale.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl avocat Vladimir Grosu, în dosarul nr.3-3571/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Se declară neconstituţionale textul „pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Garanţiile prevăzute la alin.(1)-(3) nu se aplică persoanelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu suspendate” din articolul 27 alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi textul „pentru personalul efectiv încadrat în unităţile bugetare la data intrării în vigoare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Garanţiile respective nu se aplică persoanelor care la data punerii în aplicare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au suspendate contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu” din punctul 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea de Guvern nr.1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.