Convenţia din 04.11.50 pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

luînd în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, considerînd că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă,

considerînd că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strînsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

reafirmînd ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg.

hotărîte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi avînd un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Obligaţia de a respecta drepturile omului

Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei convenţii.

Titlul I

DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI

Articolul 2. Dreptul la viaţă

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decît în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;

conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Articolul 3. Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 4. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.

2. Nimeni nu poate fi constrîns să execute o muncă forţată sau obligatorie.

3. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol:

a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art.5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;

b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;

c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;

d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.

Articolul 5. Dreptul la libertate şi la siguranţă

1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărîre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci cînd există motive verosimile de a bănui că a săvîrşit o infracţiune sau cînd există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvîrşească o infracţiune sau să fugă după săvîrşirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărîtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5. Orice persoană care este victimă unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

Articolul 6. Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci cînd, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pînă ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cînd interesele justiţiei o cer;

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Articolul 7. Nici o pedeapsă fără lege

1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, momentul în care a fost săvîrşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decît aceea care era aplicabilă în momentul săvîrşirii infracţiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvîrşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Articolul 8. Dreptul la respectare a vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 9. Libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 10. Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Articolul 11. Libertatea de întrunire şi de asociere

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

Articolul 12. Dreptul de căsătorie

Începînd cu vîrsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitatea acestui drept.

Articolul 13. Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Articolul 14. Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Articolul 15. Derogare în caz de stare de urgenţă

1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.

2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art.2, cu excepţia cazului de deces rezultînd din acte licite de război, şi nici de la art.3, art.4 paragraful 1 şi art.7.

3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe Secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile.

Articolul 16. Restricţii ale activităţii politice a străinilor

Nici o dispoziţie a art.10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicînd înaltelor părţi contractante să impună restrîngeri activităţii politice a străinilor.

Articolul 17. Interzicerea abuzului de drept

Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicînd, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decît acelea prevăzute de această convenţie.

Articolul 18. Limitarea folosirii restrîngerii drepturilor

Restrîngerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decît în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

Titlul II

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 19. Înfiinţarea Curţii

Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părţi contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte Europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare Curtea. Aceasta va funcţiona permanent.

Articolul 20. Numărul judecătorilor

Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor părţi contractante.

Articolul 21. Condiţii de exercitare a funcţiilor

1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti avînd o competenţă recunoscută.

2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlul individual.

3. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este rezolvată de către Curte.

Articolul 22. Alegerea judecătorilor

1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei înalte părţi contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de înalta parte contractantă.

2. Aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul aderării de noi înalte părţi contractante şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante.

Articolul 23. Durata mandatului

1. Judecătorii sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, mandatele unei jumătăţi din numărul judecătorilor desemnaţi la prima alegere se vor încheia la împlinirea a 3 ani.

2. Judecătorii al căror mandat se va încheia la împlinirea perioadei iniţiale de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, efectuată de către Secretarul general al Consiliului Europei, imediat după alegerea lor.

3. Pentru a asigura în măsura posibilului, reînnoirea mandatelor unei jumătăţi din numărul judecătorilor la fiecare 3 ani, Adunarea Parlamentară poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să decidă ca unul sau mai multe mandate ale judecătorilor ce urmează să fie aleşi să aibă o altă durată decît cea de 6 ani, fără ca totuşi ea să poată depăşi 9 ani sau să fie mai mică de 3 ani.

4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Parlamentară aplică paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi, efectuată de către Secretarul general al Consiliului Europei, imediat după alegere.

5. Judecătorul ales în locul unui judecător al cărui mandat nu a expirat va duce la sfîrşit mandatul predecesorului său.

6. Mandatul judecătorilor se încheie atunci cînd ei împlinesc vîrsta de 70 de ani.

7. Judecătorii rămîn în funcţie pînă la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.

Articolul 24. Revocare

Un judecător nu poate fi revocat din funcţiile sale decît dacă ceilalţi judecători decid, cu majoritate de două treimi, că el a încetat să corespundă condiţiilor necesare.

Articolul 25. Grefă şi secretari juridici

Curtea dispune de o Grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii. Ea este asistată de secretari juridici.

Articolul 26. Adunarea plenară a Curţii

Curtea reunită în Adunarea plenară:

a) alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi vicepreşedinţi; ei pot fi realeşi;

b) constituie Camere pentru o perioadă determinată;

c) alege preşedinţii camerelor Curţii, care pot fi realeşi;

d) adoptă regulamentul Curţii; şi

e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi.

Articolul 27. Comitete, Camere şi Marea Cameră

1. Pentru examinarea cauzelor aduse înaintea sa, Curtea îşi desfăşoară activitatea în Comitete de trei judecători, în Camere de şapte judecători şi într-o Mare Cameră de şaptesprezece judecători. Camerele Curţii constituie comitete pentru o perioadă determinată.

2. Judecătorul ales în numele unui stat-parte la litigiu este membru de drept al Camerei şi al Marii Camere; în cazul absenţei acestui judecător sau atunci cînd el nu-şi poate desfăşura activitatea, acest stat-parte desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător.

3. Fac, de asemenea, parte din Marea Cameră preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Cînd cauza este deferită Marii Camere în virtutea art.43, nici un judecător al Camerei care a emis hotărîrea nu poate face parte din aceasta, cu exepţia preşedintelui Camerei şi a judecătorului ales în numele statului-parte interesat.

Articolul 28. Declaraţii ale Comitetelor privind inadmisibilitatea

Un Comitet poate, prin vot unanim, să declare inadmisibilă sau să scoată de pe rol o cerere individuală, introdusă în virtutea art.34, atunci cînd o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară. Decizia este definitivă.

Articolul 29. Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului

1. Dacă nici o decizie nu a fost luată în virtutea art.28, o Cameră se poate pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor individuale introduse în virtutea art.34.

2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor introduse de state în virtutea art.33.

3. În afara unei decizii contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat.

Articolul 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere

În cazul în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărîre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atît timp cît nu a pronunţat hotărîrea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta.

Articolul 31. Atribuţii ale Marii Camere

Marea Cameră:

1. se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea art.33 sau a art.34, atunci cînd cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea art.30 sau cînd cauza i-a fost deferită în virtutea art.43; şi

2. examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea art.47.

Articolul 32. Competenţa Curţii

1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute în art.33, 34 şi 47.

2. În caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.

Articolul 33. Cauze interstatale

Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor Convenţiei şi ale Protocoalelor sale de către o altă înaltă parte contractantă.

Articolul 34. Cereri individuale

Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exerciţiul eficace al acestui drept.

Articolul 35. Condiţii de admisibilitate

1. Curtea nu poate fi sesizată decît după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni, începînd cu data deciziei interne definitive.

2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art.34, dacă:

a) ea este anonimă; sau

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi.

3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea art.34, atunci cînd ea consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale Protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă.

4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36. Intervenţia terţilor

1. În orice cauză aflată în faţa unei Camere sau a Marii Camere, o înaltă parte contractantă, al cărei cetăţean este reclamantul, are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri.

2. În interesul bunei administrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita orice înaltă parte contractantă care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată, alta decît reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audiere.

Articolul 37. Scoaterea de pe rol

1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci cînd circumstanţele permit să se tragă concluzia că:

a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau

b) litigiul a fost rezolvat; sau

c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.

Totuşi Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.

2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci cînd ea consideră că împrejurările o justifică.

Articolul 38. Examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă

1. În cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, ea:

a) procedează la examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate, împreună cu reprezentanţii părţilor, şi, dacă este cazul, la o anchetă, pentru a cărei desfăşurare eficientă statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare;

b) se pune la dispoziţia celor interesaţi, în scopul de a se ajunge la rezolvarea cauzei pe cale amiabilă, pe baza respectării drepturilor omului, astfel cum acestea sunt recunoscute în Convenţie şi în Protocoalele sale.

2. Procedura descrisă la paragraful 1 b) este confidenţială.

Articolul 39. Rezolvarea pe cale amiabilă

În cazul rezolvării pe cale amiabilă, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.

Articolul 40. Audiere publică şi acces la documente

1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivat de circumstanţe excepţionale.

2. Documentele depuse la Grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care preşedintele Curţii nu decide altfel.

Articolul 41. Reparaţie echitabilă

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.

Articolul 42. Hotărîrile Camerelor

Hotărîrile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor art.44 paragraful 2.

Articolul 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere

1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărîrii unei Camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.

2. Un Colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea în cazul în care cauza ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.

3. În cazul în care Colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărîre.

Articolul 44. Hotărîri definitive

1. Hotărîrea Marii Camere este definitivă.

2. Hotărîrea unei Camere devine definitivă:

a) atunci cînd părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau

b) la 3 luni de la data hotărîrii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau

c) atunci cînd Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit art.43.

3. Hotărîrea definitivă se publică.

Articolul 45. Motivarea hotărîrilor şi deciziilor

1. Hotărîrile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt motivate.

2. Dacă hotărîrea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate.

Articolul 46. Forţa obligatorie şi executarea hotărîrilor

1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi.

2. Hotărîrea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor, care supraveghează executarea ei.

Articolul 47. Avize consultative

1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale.

2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul său de întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în titlul I al Convenţiei şi în Protocoalele sale, nici asupra altor probleme de către Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie.

3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din acesta.

Articolul 48. Competenţa consultativă a Curţii

Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul Miniştrilor este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de art.47.

Articolul 49. Motivarea avizelor consultative

1. Avizul Curţii trebuie motivat.

2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate.

3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.

Articolul 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii

Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 51. Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor

Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute la art.40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol.

Titlul III

DISPOZIŢII DIVERSE

Articolul 52. Anchetele Secretarului general

Oricare înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei convenţii.

Articolul 53. Apărarea drepturilor omului recunoscute

Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitînd sau aducînd atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această parte contractantă este parte.

Articolul 54. Competenţele Comitetului miniştrilor

Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei.

Articolul 55. Renunţarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor

Înaltele părţi contractante renunţă reciproc, în afara unei înţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii unui alt mod de reglementare decît cele prevăzute de numita convenţie.

Articolul 56. Aplicare teritorială

1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior să declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, că prezenta convenţie se va aplica sub rezerva paragrafului 4 al prezentului articol tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.

2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începînd cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare.

3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei convenţii vor fi aplicate ţinînd seama de necesităţile locale.

4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Comisiei de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art.34 din Convenţie.

Articolul 57. Rezerve

1. Oricare stat poate, în momentul semnării prezentei convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol.

2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind legea în cauză.

Articolul 58. Denunţare

1. O înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezenta convenţie decît expirarea unui termen de 5 ani începînd cu data intrării în vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi contractante.

2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putînd constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele.

3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta convenţie orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.

4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit art.56.

Articolul 59. Semnare şi ratificare

1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

2. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare.

3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.

4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a Convenţiei, numele înaltelor părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior.

Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.

PRIMUL PROTOCOL

adiţional la Convenţie

______________

Paris, 20.III.1952

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

hotărîte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decît cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare convenţia),

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Protecţia proprietăţii

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Articolul 2. Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţămîntului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţămînt conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

Articolul 3. Dreptul la alegeri libere

Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Articolul 4. Aplicare teritorială

Orice înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului protocol sau în orice alt moment ulterior, să comunice secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie precizînd măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le asigură.

Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, după un anumit interval de timp, să comunice o nouă declaraţie care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului protocol cu privire la un anumit teritoriu.

O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu paragraful 1 din art.56 al Convenţiei.

Articolul 5. Raportare la convenţie

Înaltele părţi contractante vor considera art.1, 2, 3 şi 4 din acest protocol ca articole adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se vor aplica în consecinţă.

Articolul 6. Semnare şi ratificare

Prezentul protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai convenţiei; el va fi ratificat o dată cu convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de ratificare.

Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei, care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat protocolul.

Încheiat la Paris la 20 martie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

PROTOCOLUL Nr.2

Atribuind Curţii Europene a Drepturilor Omului

competenţa de a da avize consultative

__________________

Strasbourg, 6.V.1963

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,

avînd în vedere dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare convenţia), în special art.19 care instituie, între alte organe, o Curte Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare Curtea),

considerînd că este oportun să atribuie Curţii competente de a da, în anumite condiţii, avize consultative,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1.

1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea convenţiei şi a protocoalelor sale.

2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi libertăţilor definite în titlul I al convenţiei şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Comisia, Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut de convenţie.

3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin vot, cu majoritatea de două treimi din reprezentanţii care au dreptul de a face parte din Comitet.

Articolul 2.

Curtea decide dacă cererea de aviz prezentată de Comitetul Miniştrilor ţine de competenţa sa consultativă, aşa cum aceasta este definită în art.1 al prezentului protocol.

Articolul 3.

1. Pentru examinarea cererilor de avize consultative, curtea se întruneşte în şedinţă plenară.

2. Avizul Curţii trebuie motivat.

3. Dacă avizul nu exprimă, în tot sau în parte, opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale individuale.

4. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.

Articolul 4.

Prin extinderea puterii pe care i-o atribuie art.55 al convenţiei şi în scopurile prezentului protocol, Curtea poate, dacă consideră necesar, să-şi stabilească regulamentul şi să-şi fixeze procedura.

Articolul 5.

1. Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei semnatare ale convenţiei, care pot deveni părţi prin:

a) semnare fără rezerva ratificării sau a acceptării;

b) semnare sub rezerva ratificării sau a acceptării, urmată de ratificare sau de acceptare.

Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

2. Prezentul protocol va intra în vigoare de îndată ce toate statele părţi la convenţie vor fi devenit părţi la protocol, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1 al acestui articol.

3. Începînd cu data intrării în vigoare a prezentului protocol, art.1-4 vor fi considerate ca făcînd parte integrantă din convenţie.

4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:

a) orice semnare fără rezerva ratificării sau a acceptării;

b) orice semnare sub rezerva ratificării sau a acceptării;

c) depunerea oricărui instrument de ratificare sau de acceptare;

d) data intrării în vigoare a prezentului protocol, conform paragrafului 2 al acestui articol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Strasbourg la 6 mai 1963, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

PROTOCOLUL Nr.4

recunoscînd anumite drepturi şi libertăţi, altele decît cele deja înscrise

în Convenţie şi în primul Protocol adiţional la Convenţie

___________________

Strasbourg, 16.IX.1963

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Interzicerea privării de libertate pentru datorii

Nimeni nu poate fi privit de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.

Articolul 2. Libertatea de circulaţie

1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.

2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.

3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrîngeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Articolul 3. Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni

1. Nimeni nu poate fi expulzat printr-o măsură individuală sau colectivă, de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.

2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.

Articolul 4. Interzicerea expulzărilor colective de străini

Expulzările colective de străini sunt interzise.

Articolul 5. Aplicare teritorială

1. Oricare înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului protocol sau în orice moment ulterior, să comunice Secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie precizînd măsura în care ea se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale ea le asigură.

2. Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, periodic, să comunice o nouă declaraţie prin care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau prin care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului protocol cu privire la un anumit teritoriu.

3. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută în conformitate cu paragraful 1 din art.56 al Convenţiei.

4. Teritoriul oricărui stat la care se aplică prezentul protocol, în virtutea ratificării sau a acceptării sale de către respectivul stat, şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care protocolul se aplică, în virtutea unei declaraţii semnate de respectivul stat conform prezentului articol, vor fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui stat, făcute de art.2 şi 3.

5. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa atribuind curţii europene a drepturilor omului competenţa de a da avize consultative Convenţie privitor la art.1-4 diin prezentul Protocol sau la unele dintre acestea.

Articolul 6. Raportare la Convenţie

1. Înaltele părţi contractante vor considera art.1-5 ale acestui protocol ca articole adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se vor aplica în consecinţă.

Articolul 7. Semnare şi ratificare

1. Prezentul protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai convenţiei; el va fi ratificat odată cu convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a cinci instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de ratificare.

2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat protocolul.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest sens, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

PROTOCOLUL Nr.6

privind abolirea pedepsei cu moartea

___________________

Strasbourg, 28.IV.1983

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),

considerînd că progresele intervenite în mai multe state membre ale Consiliului Europei exprimă o tendinţă generală în favoarea abolirii pedepsei cu moartea,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.

Articolul 2. Pedeapsa cu moartea în timp de război

Un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvîrşite în timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decît în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale.

Statul respectiv va comunica Secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislaţiei în cauză.

Articolul 3. Interzicerea derogărilor

Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului protocol pe temeiul art.15 din convenţie nu este îngăduită.

Articolul 4. Interzicerea rezervelor

Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului protocol pe temeiul art.57 din convenţie nu este admisă.

Articolul 5. Aplicare teritorială

2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu, în prima zi a lunii care urmează datei primirii declaraţiei de către Secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează datei primirii notificării de către Secretarul general.

Articolul 6. Raportare la Convenţie

Statele părţi consideră art.1-5 ale prezentului protocol ca articole adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 7. Semnare şi ratificare

Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul protocol fără ca, simultan sau anterior, să fi ratificat convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 8. Intrare în vigoare

1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care cinci state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a fi legate prin protocol, conform dispoziţiilor art.7.

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţămîntul de a fi legat prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 9. Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale consiliului:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art.5 şi 8;

d) orice alt act, notificare sau comunicare avînd o legătură cu prezentul protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei.

PROTOCOLUL Nr.7

___________________

Strasbourg, 22.XI.1984

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,

hotărîte să ia noi măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi şi libertăţi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini

1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decît în temeiul executării unei hotărîri luate conform legii şi el trebuie să poată:

a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale;

b) să ceară examinarea cazului său; şi

c) să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate.

2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate în paragraful 1 a), b) şi c) al acestui articol, atunci cînd expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională.

Articolul 2. Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală

1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau cînd cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Articolul 3. Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară

Atunci cînd o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau cînd este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.

Articolul 4. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvîrşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărîre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărîrea pronunţată.

3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art.15 din convenţie.

Articolul 5. Egalitatea între soţi

Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor.

Articolul 6. Aplicare teritorială

1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul protocol, precizînd măsura în care el se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice acestui sau acestor teritorii.

2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului general. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.

4. O declaraţie potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu paragraful 1 din art.56 al Convenţiei.

5. Teritoriul oricărui stat cu privire la care prezentul protocol se aplică în virtutea ratificării, a acceptării sau a aprobării sale de către statul respectiv şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care protocolul se aplică în baza unei declaraţii făcute de respectivul stat, conform prezentului articol, pot fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirii la teritoriul unui stat făcute la art.1.

6. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 a prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare referitor la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art.34 din Convenţie privitor la art.1-5 din prezentul "Protocol".

Articolul 7. Raportare la Convenţie

1. Statele părţi consideră art.1-6 ale prezentului protocol că articolele adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 8. Semnare şi ratificare

Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul protocol fără să fi ratificat simultan sau anterior convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretatul general al Consiliului Europei.

Articolul 9. Intrare în vigoare

1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data la care şapte state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a fi legate prin protocol conform dispoziţiilor art.8.

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţămîntul de a fi legat prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 10. Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor membre ale Consiliului Europei:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol conform art.6 şi 9;

d) orice alt act, notificare sau declaraţie avînd legătură cu prezentul protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei.

PROTOCOLUL Nr.11

la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,

referitor la restructurarea mecanismului de control stabilit prin Convenţie

___________________

Strasbourg, 11.V.1994

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),

Considerînd că este necesar şi urgent să restructureze mecanismul de control stabilit de Convenţie pentru a menţine şi a întări eficacitatea apărării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăzute de Convenţie, avînd în vedere, în principal, creşterea numărului de cereri şi de state membre ale Consiliului Europei,

Considerînd că se impune, prin urmare, amendarea anumitor dispoziţii ale Convenţiei în sensul înlocuirii, în special, a Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului existente printr-o nouă Curte permanentă,

Avînd în vedere Rezoluţia nr.1 adoptată la Conferinţa Ministerială Europeană asupra Drepturilor Omului, ţinută la Viena la 19-20 martie 1985,

Avînd în vedere Recomandarea nr.1194 (1992), adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 6 octombrie 1992,

Avînd în vedere decizia luată asupra reformei mecanismului de control al Convenţiei de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei în Declaraţia de la Viena din 9 octombrie 1993,

Au convenit asupra celor ce urmează:

ARTICOLUL 1.

Textele titlurilor II-IV din Convenţie (articolele 19-56) şi Protocolul nr.2 atribuind Curţii Europene a Drepturilor Omului competenţa de a da avize consultative sunt înlocuite cu următorul Titlu II din Convenţie (articolele 19-51):

"TITLUL II

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Articolul 19. Înfiinţarea Curţii

Articolul 20. Numărul judecătorilor

Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor părţi contractante.

Articolul 21. Condiţii de exercitare a funcţiilor

2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlul individual.

Articolul 22. Alegerea judecătorilor

2. Aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul aderării de noi înalte părţi contractante şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante.

Articolul 23. Durata mandatului

5. Judecătorul ales în locul unui judecător al cărui mandat nu a expirat va duce la sfîrşit mandatul predecesorului său.

6. Mandatul judecătorilor se încheie atunci cînd ei împlinesc vîrsta de 70 de ani.

7. Judecătorii rămîn pînă la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.

Articolul 24. Revocare

Un judecător nu poate fi revocat din funcţiile sale decît dacă ceilalţi judecători decid, cu majoritate de două treimi, că el a încetat să corespundă condiţiilor necesare.

Articolul 25. Grefă şi secretari juridici

Curtea dispune de o Grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii. Ea este asistată de secretari juridici.

Articolul 26. Adunarea plenară a Curţii

Curtea reunită în Adunarea plenară:

a) alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi vicepreşedinţi; ei pot fi realeşi;

b) constituie Camere pentru o perioadă determinată;

c) alege preşedinţii camerelor Curţii, care pot fi realeşi;

d) adoptă regulamentul Curţii; şi

e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi.

Articolul 27. Comitete, Camere şi Marea Cameră

Articolul 28. Declaraţii ale Comitetelor privind inadmisibilitatea

Articolul 29. Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului

1. Dacă nici o decizie nu a fost luată în virtutea art.28, o Cameră se poate pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor individuale introduse în virtutea art.34.

2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor introduse de state în virtutea art.33.

3. În afara unei decizii contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat.

Articolul 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere

Articolul 31. Atribuţii ale Marii Camere

Marea Cameră:

2. examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea art.47.

Articolul 32. Competenţa Curţii

1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute în art.33, 34 şi 47.

2. În caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.

Articolul 33. Cauze interstatale

Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor Convenţiei şi ale Protocoalelor sale de către o altă înaltă parte contractantă.

Articolul 34. Cereri individuale

Articolul 35. Condiţii de admisibilitate

2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art.34, dacă:

a) ea este anonimă; sau

4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36. Intervenţia terţilor

Articolul 37. Scoaterea de pe rol

1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci cînd circumstanţele permit să se tragă concluzia că:

a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau

b) litigiul a fost rezolvat; sau

c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.

Totuşi Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.

2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci cînd ea consideră că împrejurările o justifică.

Articolul 38. Examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă

1. În cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, ea:

2. Procedura descrisă la paragraful 1 b) este confidenţială.

Articolul 39. Rezolvarea pe cale amiabilă

În cazul rezolvării pe cale amiabilă, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.

Articolul 40. Audiere publică şi acces la documente

1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivat de circumstanţe excepţionale.

2. Documentele depuse la Grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care preşedintele Curţii nu decide altfel.

Articolul 41. Reparaţie echitabilă

Articolul 42. Hotărîrile Camerelor

Hotărîrile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor art.44 paragraful 2.

Articolul 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere

1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărîrii unei Camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.

3. În cazul în care Colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărîre.

Articolul 44. Hotărîri definitive

1. Hotărîrea Marii Camere este definitivă.

2. Hotărîrea unei Camere devine definitivă:

a) atunci cînd părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau

b) la 3 luni de la data hotărîrii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau

c) atunci cînd Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit art.43.

3. Hotărîrea definitivă se publică.

Articolul 45. Motivarea hotărîrilor şi deciziilor

1. Hotărîrile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt motivate.

2. Dacă hotărîrea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate.

Articolul 46. Forţa obligatorie şi executarea hotărîrilor

1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi.

2. Hotărîrea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor, care supraveghează executarea ei.

Articolul 47. Avize consultative

1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale.

3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din acesta.

Articolul 48. Competenţa consultativă a Curţii

Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul Miniştrilor este competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de art.47.

Articolul 49. Motivarea avizelor consultative

1. Avizul Curţii trebuie motivat.

2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate.

3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.

Articolul 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii

Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 51. Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor

ARTICOLUL 2.

1. Titlul V din Convenţie devine titlul III din Convenţie;

Articolul 57 din Convenţie devine Articolul 52 din Convenţie; articolele 58 şi 59 din Convenţie sunt suprimate, iar articolele 60-66 din Convenţie devin articolele 53-59 din Convenţie.

2. Titlul I din Convenţie se intitulează "Drepturi şi libertăţi", iar noul titlu III, "Dispoziţii diverse". Articolele 1-18, precum şi noile articole 52-59 din Convenţie au titlurile menţionate în anexa la prezentul Protocol.

3. În noul articol 56, la paragraful 1, se inserează cuvintele "sub rezerva paragrafului 4 al prezentului articol", după cuvintele "se va aplica"; la paragraful 4, cuvintele "comisiei" şi "conform art.25 din prezenta Convenţie" sunt înlocuite cu cuvintele "Curţii" şi "conform art.34 din Convenţie". În noul articol 58 paragraful 4, cuvintele "art.63" sunt înlocuite cu cuvintele "art.56".

4. Protocolul adiţional la Convenţie se modifică după cum urmează:

a) articolele sunt prezentate cu titlurile enumerate în anexa la prezentul Protocol; şi

b) la Articolul 4, ultima frază, cuvintele "din art.63" sunt înlocuite cu cuvintele "din art.56".

5. Protocolul nr.4 se modifică după cum urmează:

a) articolele sunt prezentate cu titlurile enumerate în anexa la prezentul Protocol;

b) la Articolul 5 paragraful 3, cuvintele "din art.63" sunt înlocuite cu cuvintele "din art.56"; se adaugă un nou paragraf 5 care are următorul conţinut:

"5. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art.34 din Convenţie privitor la art.1-4 din prezentul Protocol sau la unele dintre acestea".

c) paragraful 2 al Articolul ui 6 se suprimă.

6. Protocolul nr.6 se modifică după cum urmează:

a) articolele sunt prezentate cu titlurile enumerate în anexa la prezentul Protocol; şi

b) la Articolul 4, cuvintele "pe temeiul art.64", sunt înlocuite prin cuvintele "pe temeiul art.57".

7. Protocolul nr.7 se modifică după cum urmează:

a) articolele sunt prezentate cu titlurile enumerate în anexa la prezentul Protocol;

b) la Articolul 6 paragraful 4, cuvintele "din art.63" sunt înlocuite cu cuvintele "din art.56"; se adaugă un nou paragraf 6, care are următorul conţinut:

"6. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare referitor la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art.34 din Convenţie privitor la art.1-5 din prezentul "Protocol".

c) paragraful 2 al Articolului 7 se suprimă.

8. Protocolul nr.9 se abrogă.

ARTICOLUL 3.

1. Prezentul Protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenţiei, care îşi pot exprima consimţămîntul de a fi legate prin:

a) semnare fără rezerva ratificării, a acceptării sau a aprobării, sau

b) semnare sub rezerva ratificării, a acceptării sau a aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.

2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 4.

Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de un an de la data la care toate părţile din Convenţie îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a fi legate prin Protocol conform dispoziţiilor Articolului 3. Alegerea noilor judecători va putea fi realizată, şi toate celelalte măsuri necesare stabilirii noii Curţi vor putea fi luate, conform dispoziţiilor prezentului Protocol, începînd cu data la care toate părţile la Convenţie îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a fi legate prin Protocol.

ARTICOLUL 5.

1. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor paragrafelor 5 şi 4 de mai jos, mandatul judecătorilor, membrilor Comisiei, grefierului şi grefierului adjunct încetează la data intrării în vigoare a prezentului Protocol.

2. Cererile aflate pe rolul Comisiei care nu au fost încă declarate admisibile la data intrării în vigoare a prezentului Protocol se examinează de către Curte conform dispoziţiilor prezentului Protocol.

3. Cererile declarate admisibile la data intrării în vigoare a prezentului Protocol continuă să fie examinate în anul în care urmează de către membrii Comisiei. Toate cauzele a căror examinare nu s-a încheiat în timpul acestei perioade se transmit Curţii, care le va examina, considerîndu-le cereri admisibile, conform dispoziţiilor prezentului Protocol.

4. În cazul cererilor pentru care Comisia, după intrarea în vigoare a prezentului Protocol, a adoptat un raport conform fostului articol 31 din Convenţie, raportul se transmite părţilor, care nu au dreptul să-l publice. Potrivit dispoziţiilor aplicabile înaintea intrării în vigoare a Prezentului Protocol, o cauză poate fi deferită Curţii. Colegiul Marii Camere stabileşte dacă una dintre Camere sau Marea Cameră trebuie să se pronunţe asupra cauzei. Dacă o cameră se pronunţă asupra cauzei, decizia sa este definitivă. Cauzele care nu au fost deferite Curţii se examinează de către Comitetul Miniştrilor, care procedează conform dispoziţiilor fostului articol 32 din Convenţie.

5. Cauzele aflate pe rolul Curţii, a căror examinare nu a fost încheiată la data intrării în vigoare a prezentului Protocol, se transmit Marii Camere a Curţii, care se pronunţă asupra cauzei conform dispoziţiilor acestui Protocol.

6. Cauzele aflate pe rolul Comitetului Miniştrilor, a căror examinare potrivit fostului articol 52 nu s-a încheiat la data intrării în vigoare a prezentului Protocol, se rezolvă de către Comitetul Miniştrilor, care procedează conform respectivului articol.

ARTICOLUL 6.

În cazul în care înalta parte contractantă a recunoscut competenţa Comisiei sau jurisdicţia Curţii numai pentru cauzele posterioare sau bazate pe fapte survenite posterior declaraţiei prevăzute de fostul articol 25 sau de fostul articol 46 din Convenţie, respectiva restricţie se aplică în continuare jurisdicţiei Curţii în termenii prezentului Protocol.

ARTICOLUL 7.

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) data intrării în vigoare a prezentului Protocol sau a anumitor dispoziţii conform art.4; şi

d) orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 11 mai 1994, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite cîte o copie certificată fiecărui stat membru al Consiliului Europei.

PROTOCOLUL Nr.13

la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale,

cu privire la abolirea cu moartea în orice împrejurări

Notă: Ratificat prin Legea nr.272-XVI din 29.07.06

________________

Vilnius, 3.V.2002

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,

Convinse că dreptul oricărei persoane la viaţă este valoarea fundamentală într-o societate democratică, şi că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru protecţia acestui drept şi la deplina recunoaştere a demnităţii inerente oricărei fiinţe umane;

Dorind să consolideze protecţia dreptului la viaţă garantat de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (în continuare „Convenţia”);

Notând că Protocolul nr.6 al Convenţiei cu privire la abolirea pedepsei cu moartea, semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, nu exclude pedeapsa cu moartea pentru unele acte comise în timpul războiului sau în timpul unui pericol iminent de război;

Hotărâte să facă ultimul pas pentru abolirea pedepsei cu moartea în orice împrejurări,

Au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1. Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă nici executat.

Articolul 2. Interzicerea derogărilor

În termenii articolului 15 din Convenţie faţă de dispoziţiile prezentului Protocol nici o derogare nu este autorizată.

Articolul 3. Interzicerea rezervelor

În termenii articolului 57 din Convenţie nu este admisă nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol.

Articolul 4. Aplicarea teritorială

1. Orice Stat poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul Protocol.

2. Orice Stat poate, la orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului General. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data primirii notificării de către Secretarul General.

Articolul 5. Relaţiile cu Convenţia

Statele Părţi consideră articolele 1-4 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 6. Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi ratificat simultan sau anterior Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 7. Intrarea în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data la care zece State membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin prezentul Protocol conform dispoziţiilor articolului 6.

2. Pentru orice Stat membru care-şi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 8. Funcţia de depozitar

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tuturor Statelor membre ale Consiliului Europei:

a) orice semnare;b) depunerea oricărei instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 4 şi 7;d) orice alt act, notificare sau declaraţie, având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Vilnius, la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre Statele membre ale Consiliului Europei.

PROTOCOLUL Nr.14

la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale,

privind amendarea sistemului de control al Convenţiei

Notă: Ratificat prin Legea nr.130-XVI din 23.06.05

___________________

Strasbourg, 13.V.2004

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la Convenţia pentru apărarea Drepturilor omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (numită în continuare "Convenţia"),

Având în vedere Rezoluţia nr.1 şi Declaraţia adoptată în cadrul Conferinţei ministeriale europene cu privire la drepturile omului, desfăşurată la Roma la 3 şi 4 noiembrie 2000;

Având în vedere Declaraţiile adoptate de către Comitetul Miniştrilor la 8 noiembrie 2001, la 7 noiembrie 2002 şi la 15 mai 2003, în cadrul sesiunilor sale 109, 111 şi, respectiv 112;

Având în vedere Avizul nr.251(2004), adoptat de către Adunarea parlamentară a Consiliului Europei la 28 aprilie 2004;

Considerând că este necesar şi urgent da a amenda unele prevederi ale Convenţiei în scopul menţinerii şi consolidării pe termen lung a sistemului de control, mai ales din cauza sporirii continue a sarcinii de lucru a Curţii europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei;

Considerând, în particular, că este necesar de a veghea asupra faptului ca Curtea să continue să joace rolul său preeminent în protecţia drepturilor omului în Europa,

Au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1.

Paragraful 1 al articolului 22 din Convenţie este abrogat.

Articolul 2.

Articolul 23 al Convenţiei este modificat după cum urmează:

"Articolul 23 – Durata mandatului şi revocarea.

1. Judecătorii sunt aleşi pentru o durată de nouă ani. Ei nu pot fi realeşi.

2. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc 70 ani.

3. Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. Totuşi, ei continuă să se ocupe de cauzele cu care au fost sesizaţi.

4. Un judecător nu poate fi înlăturat din funcţiile sale decât dacă ceilalţi judecători decid, cu majoritatea de două treimi, că el a încetat să răspundă condiţiilor necesare ."

Articolul 3.

Articolul 24 al Convenţiei este abrogat.

Articolul 4.

Articolul 25 al Convenţiei devine articolul 24 şi conţinutul său este modificat după cum urmează:

"Articolul 24 – Grefa şi raportorii

1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt fixate prin regulamentul Curţii.

2. În cazul în care ea se constituie în format de unic judecător, Curtea este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii. Ei fac parte din grefa Curţii."

Articolul 5.

Articolul 26 al Convenţiei devine articolul 25 ("Adunarea plenară") şi conţinutul său este modificat după cum urmează:

1. La sfârşitul paragrafului d, virgula este înlocuită de un punct şi virgulă, iar cuvântul " şi " este exclus.

2. La sfârşitul paragrafului e, punctul este înlocuit cu un punct şi virgulă.

3. Este adăugat un nou paragraf e, al cărui conţinut este :

"f. înaintează orice cerere în virtutea articolului 26, paragraf 2.”

Articolul 6.

Articolul 27 al Convenţiei devine articolul 26 şi conţinutul său este modificat după cum urmează:

"Articolul 26 – Format de unic judecător, comitete, Camere şi Marea Cameră

1. Pentru examinarea cauzelor aduse înaintea sa, Curtea se constituie în format de unic judecător, în comitete de trei judecători, în Camere de şapte judecători şi într-o Mare Cameră de şaptesprezece judecători. Camerele Curţii constituie comitetele pentru o perioadă determinată.

2. La cererea Adunării plenare a Curţii, Comitetul Miniştrilor poate, printr-o decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată, să reducă numărul judecătorilor camerelor la cinci persoane.

3. Un judecător convocat în calitate de unic judecător nu examinează nici o cerere introdusă împotriva unei Înalte Părţi contractante din numele căreia acest judecător a fost ales.

4. Judecătorul ales din numele unei Înalte Părţi contractante care este parte la litigiu este membru de drept al camerei şi al Marii Camere. În cazul absenţei acestui judecător, sau atunci când el nu-şi poate desfăşura activitatea, în calitate de judecător va activa o persoană aleasă de preşedintele Curţii de pe o listă prezentată în prealabil de către această Parte.

5. Marea Cameră mai include în componenţa sa, preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în virtutea articolului 43, nici un judecător al Camerei care a emis hotărârea nu poate face parte din aceasta, cu excepţia preşedintelui camerei şi a judecătorului care a activat din numele Înaltei Părţi contractante interesate."

Articolul 7.

După noul articol 26, un nou articol 27 este inclus în Convenţie, al cărui conţinut este:

"Articolul 27 – Competenţa judecătorilor unici

1. Un unic judecător poate să declare inadmisibilă sau să radieze de pe rol o cerere introdusă în virtutea articolului 34 când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară.

2. Decizia este definitivă.

3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă sau nu radiază de pe rol o cerere, acest judecător o va transmite unui comitet sau unei Camere pentru examinare complementară.”

Articolul 8.

Articolul 28 al Convenţiei este modificat după cum urmează:

"Articolul 28 – Competenţa comitetelor

1. Un comitet sesizat cu o cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34 poate, prin vot unanim,

a. să o declare inadmisibilă sau să o radieze de pe rol când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară; sau b. să o declare admisibilă şi să adopte concomitent o hotărâre asupra fondului când problema relativă la interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau Protocoalelor sale care se află la originea cauzei constituie obiectul unei jurisprudenţe bine stabilite de Curte.

2. Deciziile şi hotărârile prevăzute la paragraful 1 sunt definitive.

3. Dacă judecătorul ales în numele Înaltei Părţi contractante care este parte la litigiu nu este membru al comitetului, acesta din urmă poate să-l invite să activeze în cadrul său în locul şi pe locul unuia dintre membrii său, la orice etapă a procesului, ţinând cont de toţi factorii pertinenţi, inclusiv problema de a şti dacă această Parte a contestat aplicarea procedurii de la paragraful 1. b."

Articolul 9.

Articolul 9 al Convenţiei este amendat după cum urmează:

1. Conţinutul paragrafului 1 este modificat după cum urmează : "Dacă nu a fost adoptată nici o decizie în virtutea articolelor 27 sau 28 şi nu a fost pronunţată nici o hotărâre în virtutea articolului 28, o cameră se va pronunţa asupra admisibilităţii şi fondului cererilor individuale introduse în virtutea articolului 34. Decizia cu privire la admisibilitate poate fi luată în mod separat."

2. La sfârşitul paragrafului 2 este adăugată o nouă propoziţie, cu următorul conţinut : "Cu excepţia deciziei contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia cu privire la admisibilitate este adoptată separat."

3. Paragraful 3 este exclus.

Articolul 10.

Articolul 31 al Convenţiei este amendat după cum urmează:

1. La sfârşitul paragrafului a, cuvântul "şi" este exclus.

2. Paragraful b devine paragraful c şi este inclus un nou paragraf b, având următorul conţinut :

" b. se pronunţă asupra problemelor cu care Curtea este sesizată de Comitetul Miniştrilor în virtutea articolului 46, paragraful 4 ; şi "

Articolul 11.

Articolul 32 al Convenţiei este amendat după cum urmează:

La sfârşitul paragrafului 1, după numărul 34, este inclusă o virgulă şi numărul 46.

Articolul 12.

Paragraful 3 al articolului 35 al Convenţiei este modificat după cum urmează:

"3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34 dacă consideră că:

a. cererea este incompatibilă cu prevederile Convenţiei sau Protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă; sau b. reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important, cu excepţia faptului dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către o instanţă judecătorească internă.”

Articolul 13.

La sfârşitul articolului 36 al Convenţiei este adăugat un nou paragraf 3, având următorul conţinut:

"3. În orice cauză adusă înaintea unei Camere, sau a Marii Camere, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei poate prezenta observaţii scrise şi poate participa la audieri. "

Articolul 14.

Articolul 38 al Convenţiei este modificat după cum urmează:

"Articolul 38 – Examinarea contradictorie a cauzei

Curtea examinează cauza în mod contradictoriu împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă Înaltele Părţi contractante interesate vor furniza toate facilităţile necesare. "

Articolul 15.

Articolul 39 al Convenţiei este modificat după cum urmează:

"Articolul 39 – Reglementări amiabile

1. La orice moment al procesului, Curtea se află la dispoziţia celor interesaţi în vederea parvenirii la o reglementare amiabilă a cauzei inspirându-se din respectarea drepturilor omului astfel cum ele sunt recunoscute în Convenţie şi în Protocoalele sale.

2. Procedura descrisă la paragraful 1 este confidenţială.

3. În cazul reglementării amiabile, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.

4. Această decizie este transmisă Comitetului Miniştrilor care va supraveghea executarea termenilor reglementării amiabile astfel cum ei figurează în decizie. "

Articolul 16.

Articolul 46 al Convenţiei este modificat după cum urmează:

"Articolul 46 – Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor

1. Înaltele Părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile la care ele sunt părţi.

2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea ei.

3. Când Comitetul Miniştrilor consideră că supravegherea executării unei hotărâri definitive este împiedicată de o dificultate de interpretare a acestei hotărâri, el poate sesiza Curtea pentru a-i cere să se pronunţe asupra acestei probleme de interpretare. Decizia de sesizare a Curţii este luată prin votul majorităţii a două treimi a reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din Comitet.

4. Când Comitetul Miniştrilor consideră că o Înaltă Parte contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive într-un litigiu la care este parte, el poate, după avertizarea acestei Părţi şi printr-o decizie luată prin votul majorităţii a două treimi a reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din Comitet, să sesizeze Curtea cu problema respectării de către această Parte a obligaţiei faţă de paragraful 1.

5. Dacă Curtea constată o încălcare a paragrafului 1, ea transmite cazul Comitetului Miniştrilor care va examina măsurile ce urmează a fi luate. Dacă Curtea constată că nu a avut loc nici o încălcare a paragrafului 1, ea transmite cauza Comitetului Miniştrilor, care decide să încheie examinarea ei. "

Articolul 17.

Articolul 59 al Convenţiei este amendat după cum urmează:

1. Este inclus un nou paragraf 2, având următorul conţinut:

"2. Uniunea europeană poate adera la prezenta Convenţie."

2. Paragrafele 2, 3 şi 4 devin respectiv paragrafele 3, 4 şi 5.

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Articolul 18.

1. Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei semnatare ale Convenţiei, care îşi pot exprima acordul de a fi legate prin:

a. semnare fără rezervă de ratificare, acceptare sau aprobare; sau

b. semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.

2. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 19.

Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care va urma după expirarea unei perioade de trei luni de la data la care toate Părţile la Convenţie şi-au exprimat acordul de a fi legate prin Protocol, în conformitate cu dispoziţiile articolului 18.

Articolul 20.

1. La data intrării în vigoare a prezentului Protocol, dispoziţiile sale se vor aplica tuturor cererilor suspendate în faţa Curţii precum şi tuturor hotărârilor a căror executare constituie obiectul unei supravegheri din partea Comitetului Miniştrilor.

2. Noul criteriu de admisibilitate introdus prin articolul 12 al prezentului Protocol în articolul 35, paragraful 3.b al Convenţiei, nu se aplică cererilor declarate admisibile până la intrarea în vigoare a Protocolului. Pe parcursul următorilor doi ani după intrarea în vigoare a prezentului Protocol, doar camerele şi Marea Cameră a Curţii pot aplica noul criteriu de admisibilitate.

Articolul 21.

La data intrării în vigoare a prezentului Protocol, durata mandatului judecătorilor care îşi îndeplinesc primul lor mandat este prelungit de plin drept pentru a atinge un total de nouă ani. Alţi judecători îşi încheie mandatul, care este prelungit de plin drept pentru doi ani.

Articolul 22.

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica Statelor membre ale Consiliului Europei: p>a. orice semnare;

b. depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c. orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 4 şi 7;

d. orice alt act, notificare sau declaraţie având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 13 mai 2004, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia din Statele membre ale Consiliului Europei.

Printează

Descarcă

↑

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊