H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din

Codul muncii (obligativitatea acordului organului sindical

la concediere [2]) (Sesizarea nr.149g/2019)

 

nr. 3  din  04.02.2020

 

Monitorul Oficial nr.63-68/37 din 28.02.2020

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 8 august 2019,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii, ridicată de către dl Vitalie Ungureanu, administratorul S.A. „Servicii comunale Floreşti”, parte în dosarul nr.2ra-1360/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 8 august 2019 de judecătorii Colegiului civil, comercial şi contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii sunt contrare articolelor 4, 7, 8, 9, 16, 20, 54 şi 126 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 18 noiembrie 2019 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl Eugeniu Barbălat, administratorul S.A. „Servicii comunale Floreşti”. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentant de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat al Ministerului Justiţiei, şi dna Nelea Rusu, secretar de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a fost reprezentată de către dl Eugen Covrig, şef al Departamentului juridic.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Prin Ordinul nr.23 din 17 mai 2018, emis de către administratorul S.A. „Servicii comunale Floreşti”, dl Alexei Voleanschi a fost concediat din funcţia de şef al secţiei de evidenţă şi control în legătură cu reducerea numărului de personal.

8. Pe 28 iunie 2018, dl Alexei Voleanschi a depus o cerere de chemare în judecată împotriva S.A. „Servicii comunale Floreşti”, solicitând anularea ordinului de concediere şi repunerea sa în funcţie. Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile articolului 87 alineatele (2) şi (3) din Codul muncii, pentru că pe lângă funcţia de şef al secţiei de evidenţă şi control, acesta [Alexei Voleanschi] avea şi calitatea de membru şi de preşedinte al comitetului sindical al organizaţiei primare sindicale a S.A. „Servicii comunale Floreşti”, iar concedierea s-a făcut fără acordul organelor sindicale corespunzătoare.

9. Prin Hotărârea Judecătoriei Soroca din 3 octombrie 2018 s-a admis parţial acţiunea dlui Alexei Voleanschi şi s-a dispus executarea ei imediată în partea ce ţine de restabilirea la serviciu şi de încasarea salariului mediu lunar pentru absenţa forţată de la muncă.

10. Prin Decizia din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Bălţi a admis apelul declarat de S.A. „Servicii comunale Floreşti” şi a casat parţial hotărârea instanţei de fond, în partea încasării salariului pe perioada absenţei forţate de la serviciu, menţinând hotărârea în partea ce se referă la restabilirea la muncă.

11. Pe 17 aprilie 2019, S.A. „Servicii comunale Floreşti” a declarat recurs împotriva actelor instanţei de fond şi instanţei de apel, solicitând casarea lor şi pronunţarea unei hotărâri noi de respingere a acţiunii. Ulterior, S.A. „Servicii comunale Floreşti” a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa Curţii Supreme de Justiţie, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea verificării constituţionalităţii dispoziţiilor articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii.

12. Prin Încheierea din 31 iulie 2019, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de ridicare a excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

13. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

„(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei.”

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 42

Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate

„(1) Orice salariat are dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

(2) Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

(3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore.

(4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.”

Articolul 46

Dreptul de proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[…]”

Articolul 126

Economia

„(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

[…]”

Articolul 127

Proprietatea

„(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

[…]”.

14. Prevederile relevante ale Codului muncii, adoptat prin Legea nr.154 din 28 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 86

Concedierea

„(1) Concedierea – desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată – se admite pentru următoarele motive:

a) rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă (art.63 alin.(2));

b) lichidarea unităţii sau încetarea activităţii angajatorului persoană fizică;

c) reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate;

d) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în conformitate cu certificatul medical;

e) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza calificării insuficiente, stabilită în urma atestării efectuate în modul prevăzut de Guvern;

f) schimbarea proprietarului unităţii (în privinţa conducătorului unităţii, a adjuncţilor săi, a contabilului-şef);

g) încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior salariatul a fost sancţionat disciplinar;

h) absenţa fără motive întemeiate de la lucru timp de 4 ore consecutive (fără a ţine cont de pauza de masă) în timpul zilei de muncă;

i) prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanţe stupefiante sau toxice, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit.k);

j) săvârşirea unei contravenţii sau infracţiuni contra patrimoniului unităţii, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată sau prin actul organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor contravenţionale;

k) comiterea de către salariatul care gestionează nemijlocit mijloace băneşti sau valori materiale ori care are acces la sistemele informaţionale ale angajatorului (sisteme de colectare şi gestiune a informaţiei) sau la cele administrate de angajator a unor acţiuni culpabile, dacă aceste acţiuni pot servi drept temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv;

k1) încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;

l) încălcarea gravă repetată, pe parcursul unui an, a statutului instituţiei de învăţământ de către un cadru didactic (art.301);

m) comiterea de către salariatul care îndeplineşte funcţii educative a unei fapte imorale incompatibile cu funcţia deţinută;

n) aplicarea, chiar şi o singură dată, de către un cadru didactic a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli (art.301);

o) semnarea de către conducătorul unităţii (filialei, subdiviziunii), de către adjuncţii săi sau de către contabilul-şef a unui act juridic nefondat care a cauzat prejudicii materiale unităţii;

p) încălcarea gravă, chiar şi o singură dată, a obligaţiilor de muncă;

r) prezentarea de către salariat angajatorului, la încheierea contractului individual de muncă, a unor documente false (art.57 alin.(1)), fapt confirmat în modul stabilit;

s) încheierea, vizând salariaţii ce prestează munca prin cumul, a unui contract individual de muncă cu o altă persoană care va exercita profesia, specialitatea sau funcţia respectivă ca profesie, specialitate sau funcţie de bază (art.273);

[…]”.

Articolul 87

Interzicerea concedierii fără acordul

organului sindical

„(1) Concedierea salariaţilor membri de sindicat se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate.

(2) Concedierea persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză.

(3) Conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior.

(4) Organele sindicale (organizatorii sindicali) indicate la alin.(1)–(3) îşi vor comunica acordul sau dezacordul (opinia consultativă) argumentat în scris privind concedierea salariatului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului (opiniei consultative) de către angajator. În cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezumă.”

Articolul 89

Restabilirea la locul de muncă

„[…]

(2) La examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească legalitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului. În cazul contestării de către salariatul membru de sindicat a ordinului de concediere, instanţa de judecată va solicita acordul (opinia consultativă) al organului (organizatorului) sindical privind concedierea salariatului respectiv.

[…]”.

Articolul 387

Garanţii pentru persoanele alese în organele sindicale şi neeliberate

de la locul de muncă de bază

„(1) Persoanele alese în organele sindicale de toate nivelurile şi neeliberate de la locul de muncă de bază nu pot fi supuse sancţiunilor disciplinare şi/sau transferate la alt lucru fără acordul preliminar scris al organului ai cărui membri sunt.

(2) Conducătorii organizaţiilor sindicale primare neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi supuşi sancţiunilor disciplinare fără acordul preliminar scris al organului sindical ierarhic superior.

(3) Participanţii la adunările sindicale, la seminarele, conferinţele şi congresele convocate de sindicate, la învăţământul sindical sunt eliberaţi de la locul de muncă de bază, pe durata acestora, cu menţinerea salariului mediu.

(4) Membrilor organelor sindicale elective neeliberaţi de la locul de muncă de bază li se acordă timp liber în orele de program pentru a-şi realiza drepturile şi a-şi îndeplini obligaţiile sindicale, cu menţinerea salariului mediu. Durata concretă a timpului de muncă rezervat acestei activităţi se stabileşte în contractul colectiv de muncă.

(5) Încetarea contractului individual de muncă încheiat cu persoanele alese în organele sindicale şi cu conducătorii organelor sindicale neeliberaţi de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea prevederilor prezentului cod.

(6) Îndeplinirea obligaţiilor şi realizarea drepturilor lor de către persoanele indicate la alin.(1)-(5) nu pot servi pentru angajator drept temei de concediere ori de aplicare a altor sancţiuni ce le-ar afecta drepturile şi interesele ce decurg din raporturile de muncă.”

15. Prevederile relevante din Legea sindicatelor nr.1129 din 7 iulie 2000 sunt următoarele:

Articolul 33

Garanţii pentru persoanele alese în organele sindicale şi neeliberate

de la locul de muncă de bază

„(1) Persoanele alese în componenţa organelor sindicale de toate nivelurile şi neeliberate de la locul de muncă de bază nu pot fi supuse sancţiunilor disciplinare fără consimţământul preliminar al organului ai cărui membri sînt. Conducătorii organizaţiilor sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi traşi la răspundere disciplinară fără consimţământul preliminar al organului sindical ierarhic superior.

(2) Transferarea la alt lucru a persoanei, alese în componenţa organului sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază, se face cu consimţământul organului al cărui membru este, respectându-se şi alte prevederi stabilite de legislaţie şi de contractul colectiv de muncă.

(3) Concedierea din iniţiativa administraţiei a persoanei alese în organele sindicale şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite, cu respectarea modului general de concediere, doar cu consimţământul preliminar al organului sindical al cărui membru această persoană este. Conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi din iniţiativa administraţiei fără consimţământul preliminar al organului sindical ierarhic superior.

(4) Membrilor organelor sindicale elective neeliberaţi de la locul de muncă de bază li se acordă până la 4 ore de lucru pe săptămână pentru a-şi realiza drepturile şi a-şi îndeplini obligaţiile sindicale, păstrându-li-se salariul mediu. Durata reală a timpului de lucru pentru îndeplinirea obligaţiilor sindicale poate fi determinată în contractul colectiv de muncă.

(5) Pentru îndeplinirea obligaţiilor obşteşti în interesele membrilor de sindicat, în perioada participării la adunările sindicale, învăţământul sindical, seminarele, congresele şi conferinţele convocate de sindicate, participanţii, membrii organelor elective sînt eliberaţi de la locul de muncă de bază, păstrîndu-li-se salariul mediu.”

16. Prevederile relevante ale Convenţiei nr.158 din 22 iunie 1982 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.994 din 15 octombrie 1996, sunt următoarele:

 

Diviziunea A.

Consultarea reprezentanţilor lucrătorilor

Articolul 13

„1. În cazul în care intenţionează sa înceteze raporturile de muncă din motive economice, tehnologice, de structură sau alte motive similare, patronul:

a) va furniza în timp util reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi informaţia respectivă, inclusiv referitoare la motivele pentru încetarea respectivă, numărul şi categoria lucrătorilor care ar putea fi afectaţi precum şi data la care urmează să înceteze în mod efectiv raporturile de muncă;

b) va oferi reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, cât de repede posibil, posibilitatea să fie consultaţi cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a evita sau a minimiza încetările şi măsurile de atenuare a efectelor negative ale oricărei încetări asupra lucrătorilor vizaţi, aşa cum sunt cele de a găsi posibilităţi alternative de angajare.

2. Aplicarea dispoziţiilor paragrafului 1 al prezentului articol poate fi limitată de metodicele de implementare vizate în art.1 al prezentei Convenţii la cazurile în care numărul de lucrători faţă de care urmează să înceteze raporturile de muncă reprezintă cel puţin un număr sau procentaj specificat al forţei de muncă.

3. În scopurile prezentului articol, termenul de reprezentanţi ai lucrătorilor vizaţi semnifică reprezentanţii lucrătorilor recunoscuţi de către legislaţia şi practica naţională în conformitate cu Convenţia cu privire la reprezentanţii lucrătorilor.”

 

Diviziunea B.

Notificarea către autoritatea competentă

Articolul 14

„1. În cazul în care patronul intenţionează să înceteze, din motive economice, tehnologice, de structură sau alte motive similare, el va notifica, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, autorităţii competente, cât de repede posibil, furnizând informaţie relevantă, inclusiv un raport o expunere în scris a motivelor încetării, numărul şi categoria de lucrători care ar putea fi afectaţi, precum şi la durata în care încetarea va avea loc.

2. Legile şi reglementările naţionale pot limita aplicabilitatea paragrafului 1 al prezentului articol la cazurile în care numărul lucrătorilor, a căror încetare a raporturilor de muncă este propusă, reprezintă cel puţin un număr sau procentaj specificat al forţei de muncă.

3. Patronul va notifica autorităţii competente încetarea vizată în paragraful 1 al prezentului articol, cu o durată minimă de timp înainte de a avea loc încetarea, această durată fiind specificat de legile si reglementările naţionale.”

17. Prevederile relevante ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în întreprinderi şi înlesnirile ce se acordă acestora nr.135 din 23 iunie 1971, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.593 din 26 septembrie 1995, sunt următoarele:

 

Articolul 1

„Reprezentanţii lucrătorilor din întreprinderi trebuie să beneficieze de o protecţie eficientă împotriva oricăror măsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de muncă, şi care ar avea drept cauză calitatea sau activităţile lor de reprezentanţi ai lucrătorilor, apartenenţa sindicală sau participarea la activităţi sindicale, în măsura în care acţionează potrivit legilor, convenţiilor colective sau altor aranjamente convenţionale în vigoare”.

 

Articolul 2

„1. În întreprinderi trebuie să se acorde înlesniri reprezentanţilor lucrătorilor, pentru a putea să-şi îndeplinească repede şi eficient funcţiile lor.

2. Din acest punct de vedere, trebuie să se ţină seama de caracteristicile sistemului de relaţii profesionale aplicate în ţara respectivă, precum şi de nevoile, importanţa şi posibilităţile întreprinderii interesate.

3. Acordarea înlesnirilor nu trebuie să împiedice buna funcţionare a întreprinderii interesate”.

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATE

18. Prin decizia sa din 18 noiembrie 2019, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl Vitalie Ungureanu, administratorul S.A. „Servicii comunale Floreşti”, parte în dosarul nr.2ra-1360/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie, sesizarea a fost formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

21. Curtea observă că normele contestate au fost aplicate la soluţionarea cauzei de către Judecătoria Soroca şi Curtea de Apel Bălţi, cauză care este pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

22. Curtea observă că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituţionalitate. Totuşi, prin Hotărârea sa nr.34 din 8 decembrie 2017, Curtea a declarat neconstituţional articolul 87 alin.(1) din Codul muncii, care, în mod similar, reglementa concedierea salariaţilor membri de sindicat doar cu acordul preliminar scris al organului sindical din unitate. În adresa trimisă Parlamentului prin hotărârea menţionată, Curtea a atenţionat despre existenţa unor deficienţe în articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi a solicitat remedierea lor, în conformitate cu prevederile Constituţiei. Deoarece deficienţele semnalate în adresă au rămas nelichidate, normele respective au fost aplicate la soluţionarea cauzei în Judecătoria Soroca şi Curtea de Apel Bălţi. Recurentul, el şi angajator, în procedura de recurs la Curtea Supremă de Justiţie a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate, considerând că ele îi afectează dreptul de proprietate şi sunt contrare Constituţiei.

23. Deşi autorul sesizării a susţinut că articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii contravine dispoziţiilor articolelor 4, 7, 8, 9, 16, 20, 54 şi 126 din Constituţie, în textul sesizării el motivează doar încălcarea dispoziţiilor articolelor 16, 9 şi 126, fiind invocate şi normele unor convenţii internaţionale la care Republica Moldova este parte.

24. Curtea a reţinut că în prezenta cauză se solicită verificarea constituţionalităţii unor reglementări asemănătoare celor declarate neconstituţionale prin Hotărârea nr.34 din 8 decembrie 2017 şi care fac dependentă concedierea salariaţilor funcţionari sindicali de acordul prealabil al organelor sindicale. Aşa cum a fost statuat în acea hotărâre, dreptul de veto al organelor sindicale la luarea deciziilor de concediere a salariaţilor încalcă prevederile articolelor 9, 46 şi 126 din Constituţie, care consfinţesc libera iniţiativă economică, libera activitate de întreprinzător şi dreptul de proprietate [§77]. Prerogativele pe care le exercită un angajator asupra afacerii sau domeniului de activitate în scopul de a o extinde, restrânge şi/sau a o eficientiza în alt mod, inclusiv prin angajarea şi disponibilizarea de salariaţi, urmăreşte realizarea unui interes economic protejat de dreptul de proprietate.

25. Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile Codului muncii referitoare la imposibilitatea concedierii salariatului membru al organului sindical [articolul 87 alin.(2)], precum şi al salariatului conducător al organizaţiei sindicale primare [articolul 87 alin.(3)] fără acordul prealabil al organelor sindicale corespunzătoare şi care sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate al angajatorului. Curtea va analiza prezenta cauză prin prisma articolelor 9, 46 şi 126 din Constituţie.

26. Totodată, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că articolul 33 alin.(3) din Legea sindicatelor nr.1129 din 7 iulie 2000 are un conţinut identic cu dispoziţiile contestate de autorul sesizării. În aceste condiţii, deşi la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul nu a invocat dispoziţiile articolului 33 alin.(3) din Legea sindicatelor, Curtea constată că acestea se află în conexiune cu prevederile contestate (a se vedea HCC nr.41 din 7 decembrie 2000, §4; HCC nr.9 din 30 martie 2004, §9; HCC nr.20 din 30 noiembrie 2006, §3; HCC nr.3 din 23 februarie 2016, §46; HCC nr.30 din 1 noiembrie 2016, §46; HCC nr.10 din 8 mai 2018, §31; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, §23).

27. De asemenea, Curtea observă un eventual tratament diferenţiat între concedierea salariaţilor şi concedierea salariaţilor funcţionari sindicali la aplicarea prevederilor articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi a articolului 33 alin.(3) din Legea sindicatelor nr.1129 din 7 iulie 2000 contrar dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul egalităţii persoanelor în faţa legii raportat la dreptul la muncă. Fiind suverană în materie de control al constituţionalităţii şi pentru a face posibilă implementarea propriei hotărâri, Curtea va verifica prevederile contestate prin prisma articolului 16 coroborat cu articolul 43 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

28. Autorul sesizării susţine că salariatul şi angajatorul sunt legaţi printr-un contract de muncă, care este rezultatul manifestării libertăţii de voinţă a semnatarilor. Fiecare din părţile contractante sunt protejate prin norme constituţionale, în speţă, salariatul de dispoziţiile articolelor 43 „Dreptul la muncă şi protecţia muncii” şi 42 „Dreptul salariaţilor de a întemeia şi a se afilia în sindicate”, iar angajatorul de dispoziţiile articolelor 9, 46 şi 126, care reglementează dreptul de proprietate şi libertatea de a practica activitate de întreprinzător.

29. De asemenea, în fundamentarea sesizării, autorul atenţionează că dreptul de afiliere la sindicate este un drept conex care nu ţine de esenţa raporturilor de muncă, având menirea, aproape în exclusivitate, să asigure apărarea intereselor salariaţilor în raport cu angajatorii. Prin urmare, prevederile contestate din articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii încalcă articolul 16 din Constituţie, deoarece instituie un tratament diferenţiat între două categorii de salariaţi care prestează munca în condiţii egale, în funcţie de apartenenţa lor la sindicat, şi de fapt condiţionând concedierea salariatului funcţionar sindical de acordul organelor sindicatului din care acesta face parte.

30. Nefiind un element esenţial al contractului de muncă, afilierea la sindicat nu poate constitui un motiv temeinic pentru restrângerea sau condiţionarea exercitării drepturilor care derivă din contractul de muncă, inclusiv dreptul angajatorului de a desface contractul de muncă, în cazurile şi în condiţiile prescrise de lege. Prin urmare, restrângerea şi condiţionarea exercitării dreptului angajatorului de a reduce numărul de personal sau de a desface contractul de muncă încheiat cu salariatul membru al unui organ sindical fără acordul organelor sindicale corespunzătoare nu poate fi considerată o măsură necesară şi nici proporţională într-o societate democratică.

31. Statutul de întreprinzător presupune garanţii atât pentru alegerea liberă a domeniilor de activitate şi a formelor de realizare a activităţii de întreprinzător, cât şi garanţii pentru realizarea efectivă a acestor activităţi, iar sub acest aspect este important ca statul să asigure întreprinzătorului condiţii optime pentru desfăşurarea liberă a activităţii sale. Autorul excepţiei consideră că prerogativa de a desface contractul de muncă şi a concedia salariatul funcţionar sindical doar cu acordul organelor sindicale din care acesta face parte suprimă nejustificat libertatea angajatorului de a-şi folosi proprietatea în activitatea de întreprinzător şi împiedică buna funcţionare a întreprinderii ce-i aparţine.

B. Argumentele autorităţilor

32. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că normele contestate sunt similare, atât prin situaţia pe care o creează, cât şi prin esenţa lor, cu norma articolului 87 alin.(1) din Codul muncii, declarată neconstituţională prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.34 din 8 decembrie 2017. Preşedintele Republicii Moldova consideră că argumentele de neconstituţionalitate invocate în hotărârea menţionată supra sunt valabile şi urmează a fi aplicate şi la soluţionarea sesizării respective.

33. În opinia prezentată, Parlamentul a menţionat că normele criticate instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de liderii sindicali. Această măsură are caracterul unei garanţii legale împotriva eventualelor acţiuni de constrângere, de şantaj sau de reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului de membru sau de conducător al organului sindical.

34. Totodată, Parlamentul menţionează că, în situaţia în care locul de muncă ocupat de funcţionarul sindical este desfiinţat, se constată că, în acest caz, dispar în mod automat şi atribuţiile aferente acelui post, astfel încât salariatul lider de sindicat nu mai are cum să presteze activitate pentru angajator. Obligarea angajatorului de a menţine un salariat care nu mai prestează muncă, dar căruia trebuie să-i plătească salariu şi alte drepturi de natură salarială în baza unui contract de muncă activ ar fi de natură să afecteze dreptul de proprietate al angajatorului, protejat de articolul 46 din Constituţie.

35. Prin urmare, Parlamentul a considerat oportună examinarea de către Curte a constituţionalităţii normelor contestate în măsura în care acestea se referă la protecţia sporită acordată liderilor sindicali cu referire la concedierea acestora pentru motive ce nu au legătură cu exercitarea mandatului, ca o garanţie împotriva eventualelor acţiuni de constrângere, de şantaj sau de reprimare care să împiedice exercitarea mandatului.

36. Guvernul a menţionat că prin Hotărârea Guvernului nr.843 din 20 august 2018 a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, care propunea soluţii juridice necesare executării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.34 din 8 decembrie 2017 şi a Adresei acesteia. Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament cu nr.300 în septembrie 2018, însă la 28 iunie 2019 acesta a devenit nul, fiind exclus din procedura legislativă. Guvernul menţionează că actualmente este reluată procedura de elaborare şi promovare a proiectului de act normativ care va propune o redacţie nouă a normelor legale, ţinând cont de raţionamentele expuse în Hotărârea Curţii. Totodată, Guvernul consideră că reprezentanţii lucrătorilor din întreprinderi trebuie să beneficieze de o protecţie, inclusiv în cazul concedierii, pentru a nu admite abuzuri din partea angajatorului, dar totodată este necesară excluderea dreptului de veto al organelor sindicale la luarea deciziilor de concediere a salariaţilor.

37. În şedinţa publică, reprezentantul Guvernului a menţionat că norma contestată instituie un dezechilibru şi o diferenţă de tratament între salariaţi şi salariaţii funcţionari sindicali.

38. În opinia sa, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a susţinut că concedierea salariatului ales în organele sindicale din cauza reducerii statelor de personal poate fi utilizată în mod frecvent şi intenţionat de angajator în scopul împiedicării acestuia [membrului sau conducătorului organului sindical] să-şi îndeplinească mandatul încredinţat de salariaţi de apărare a drepturilor şi de promovare a intereselor profesionale, economice şi sociale. În acest sens, este evidentă necesitatea menţinerii garanţiilor din articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii în vederea limitării abuzului de putere al angajatorului şi asigurării echilibrului dintre părţile contractului de muncă.

39. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova consideră că dreptul la protecţia proprietăţii angajatorului este asigurat şi de articolul 333 din Codul muncii, care obligă salariatul să repare prejudiciul material provocat angajatorului, inclusiv prin manifestarea unei atitudini inadecvate faţă de bunurile primite în gestiune pentru exercitarea obligaţiilor de muncă.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

40. Curtea reiterează că dreptul la muncă, alegerea profesiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care şi-o doreşte, în condiţiile prevăzute de legislator, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile (a se vedea HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, §49-50).

41. Curtea reţine că, participând la raporturile juridice de muncă, salariatul realizează drepturi şi îndeplineşte obligaţii ce ţin de executarea contractului de muncă, îndeplinind personal o anumită activitate în favoarea angajatorului său şi contribuind prin aceasta la realizarea scopului propus de angajator. Activitatea pe care o desfăşoară salariatul este reglementată de dispoziţiile Codului muncii şi ale actelor normative relevante, în funcţie de domeniul de activitate al angajatorului.

42. Totodată, având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru între angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor. Alte garanţii urmează a fi stabilite de înşişi subiecţii raporturilor de muncă, prin contracte individuale (sau colective de muncă) încheiate în urma negocierilor libere, potrivit prevederilor articolului 43 din Constituţie (HCC nr.12 din 20 mai 2014, §51, 52).

43. În scopul apărării drepturilor salariaţilor, aceştia au libertatea de a întemeia şi a se afilia la sindicate [articolul 42 din Constituţie] şi Curtea a reiterat că între dreptul la muncă şi dreptul la asociere în sindicate există o interpătrundere menită să asigure armonia raporturilor de muncă (HCC nr.12 din 20 mai 2014, §60). De asemenea, Curtea a menţionat că dreptul constituţional de asociere în sindicate ilustrează pregnant atât rolul, cât şi libertatea pe care o au salariaţii prin intermediul sindicatelor în apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale, cu condiţia ca sindicatele să acţioneze în limitele propriilor statute elaborate cu respectarea legii, precum şi că principiul democraţiei sindicale asigură o protecţie specială salariaţilor aleşi în organele de conducere ale organelor sindicale sau membrilor acestora pentru a preveni luarea unor decizii abuzive de către conducerea unităţilor (HCC nr.34 din 8 decembrie 2017, §§47- 48).

44. Prerogativa salariaţilor de a-şi apăra drepturile profesionale, economice şi sociale prin organele sindicale reprezintă o garanţie constituţională importantă, totuşi, Curtea menţionează că această garanţie trebuie să fie proporţională intereselor tuturor participanţilor la raporturile de muncă. Altfel, angajatorul este un subiect la fel de esenţial al parteneriatului social în sfera muncii şi se impune asigurarea unui echilibru între interesele salariaţilor, pe de o parte, şi interesele angajatorilor, pe de altă parte (HCC nr.34 din 8 decembrie 2017, §§67- 68).

45. Angajatorii sunt cei care prin folosirea factorilor de producţie, inclusiv a muncii salariaţilor şi a capitalului, produc valoare adăugată. În acest context, Curtea reţine că doar activitatea economică eficientă este de natură să permită statului să garanteze realizarea valorilor supreme prevăzute de articolul 1 alin.(3) din Constituţie, iar un element constituţional inerent al unei economii de piaţă funcţionale şi deschise alături de libera concurenţă îl constituie libertatea de circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului (a se vedea HCC nr.6 din 13 februarie 2014, §101).

46. Dispoziţiile constituţionale care protejează dreptul de proprietate îl fac pe acesta un element important al vieţii sociale. Acţiunile care împiedică sau restrâng posibilitatea proprietarilor de a trage foloase din propriile lor bunuri sunt de natură să afecteze buna funcţionare a economiei. Prin urmare, obligarea unui angajator de a menţine în funcţie salariatul de care acesta nu are nevoie, chiar dacă acest salariat este şi funcţionar sindical, îi poate împiedica buna funcţionare a întreprinderii şi îi afectează libertatea exerciţiului dreptului de proprietate.

47. Curtea reiterează că dreptul la muncă, dreptul de afiliere la sindicate, dreptul de proprietate, ca şi alte drepturi şi libertăţi constituţionale, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte [articolul 4 din Constituţie].

48. Nici unul din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, indiferent dacă se referă la dreptul la muncă sau la dreptul de afiliere la sindicate, nu asigură un tratament special din partea statului prin care s-ar condiţiona în mod absolut concedierea salariatului funcţionar sindical de acordul prealabil al organului sindical.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

49. Având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiectelor raporturilor de muncă, Curtea reiterează că atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru între angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor (a se vedea HCC nr.6 din 3 martie 2016, §67).

50. Prevederile contestate [articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi articolul 33 alin.(3) din Legea sindicatelor], aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia, prevăd că salariatul – membru sau conducător al organului sindical, în continuare – funcţionar sindical, poate fi concediat doar dacă organul sindical corespunzător îşi exprimă în prealabil acordul în acest sens. Prin urmare, angajatorul nu este în drept să concedieze funcţionarul sindical dacă organul sindical din care face parte sau, după caz, organul ierarhic superior a răspuns în prealabil că nu este de acord cu concedierea. Dacă, totuşi, are loc concedierea fără acordul organelor sindicale menţionate, odată sesizată, instanţa de judecată trebuie să-l repună pe salariat în funcţie.

51. Aşadar, având în vedere faptul că sesizarea supusă examinării se referă la concedierea salariaţilor funcţionari sindicali, în raport cu prerogativa angajatorilor de a concedia aceste persoane, Curtea a stabilit incidenţa dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul salariaţilor la muncă [articolul 43] combinat cu dreptul de afiliere la sindicate [articolul 42] şi a dreptului de proprietate cu libertatea activităţii de întreprinzător a angajatorilor [articolele 9, 46 şi 126].

52. Curtea reţine că afilierea la sindicate contribuie la asigurarea echilibrului dintre salariaţi şi angajatori, iar salariaţii funcţionari sindicali sunt apărătorii salariaţilor. Legislatorul stabileşte salariaţilor funcţionari sindicali o serie de garanţii în raport cu angajatorul, printre care se regăsesc şi sancţionarea lor disciplinară şi transferarea la alt loc de lucru doar cu acordul prealabil al organului sindical, eliberarea de la locul de muncă cu păstrarea salariului în caz de participare la conferinţe şi instruiri sindicale, acordarea de timp liber cu menţinerea salariului pentru îndeplinirea obligaţiilor sindicale [articolul 387 din Codul muncii, articolul 33 din Legea sindicatelor nr.1129 din 7 iulie 2000], precum şi dispoziţiile contestate ale articolului 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi ale articolului 33 alin.(3) din Legea sindicatelor privind interdicţia concedierii fără acordul prealabil al organului sindical corespunzător.

53. Rolul sindicatului la încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului reprezintă o garanţie pentru salariat, care se află în relaţii de subordonare faţă de angajator şi care reclamă o protecţie specială pentru a evita concedierea abuzivă. Măsura de protecţie a mandatului exercitat de reprezentanţii salariaţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor are caracterul unei garanţii legale împotriva eventualelor acţiuni de constrângere sau de reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului. Liderii sindicali nu şi-ar putea îndeplini mandatul încredinţat de salariaţi de a le apăra drepturile şi de a promova interesele profesionale, economice şi sociale ale acestora, dacă ar fi expuşi unor represiuni din partea angajatorilor (DCC nr.87 din 9 iulie 2018, §24).

54. Totodată, analizând articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii, Curtea observă că dispoziţiile contestate stabilesc o interdicţie absolută şi generală de concediere a salariatului funcţionar sindical, dacă pentru concediere nu există acordul prealabil al organului sindical. În acest sens se prevede că „concedierea persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză” [alineatul 2], precum şi „conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior” [alineatul 3]. Aceste reglementări se regăsesc şi în articolul 33 alin.(3) din Legea sindicatelor.

55. Curtea constată că cerinţa de a obţine acordul preliminar la concedierea salariatului funcţionar sindical trebuie respectată pentru toate motivele de concediere prevăzute în articolul 86 din Codul muncii, inclusiv pentru cazurile de lichidare a unităţii, reducerea numărului sau a statelor de personal şi chiar încălcarea gravă a disciplinei muncii. Prin urmare, acordul preliminar la concediere trebuie obţinut indiferent dacă motivul concedierii este sau nu legat de activitatea sindicală desfăşurată, iar concedierea salariatului funcţionar sindical este, de fapt, interzisă fără acordul prealabil al organului sindical absolut în toate situaţiile.

56. Acordul organului sindical constituie o condiţie obligatorie, în lipsa căruia angajatorul fiind în imposibilitatea de a dispune concedierea salariatului funcţionar sindical. Persoana eliberată fără acordul prealabil al organului sindical corespunzător se consideră concediată ilegal şi va fi repusă în funcţie de către instanţa de judecată [articolul 89 alin.(2) din Codul muncii].

57. Curtea va analiza în continuare dacă dreptul de afiliere la sindicate al salariaţilor reglementat de articolul 42 din Constituţie are în tratatele internaţionale o protecţie mai sporită decât în legislaţia naţională, or, acesta ca şi alte drepturi şi libertăţi constituţionale trebuie interpretat şi aplicat în concordanţă cu pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte [articolul 4 din Constituţie].

58. Fiind protejat prin articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de afiliere la sindicate se interpretează şi se aplică în conformitate cu aceste prevederi, deoarece ele sprijină activităţile sindicale exercitate în scopul apărării intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale, de unde rezultă şi dreptul acestor organizaţii de a fi consultate şi ascultate de către angajatori. În jurisprudenţa sa relevantă, Curtea Europeană a reţinut că articolul 11 §1 din Convenţie prezintă libertatea sindicală ca pe o formă sau un aspect particular al libertăţii de asociere şi că această prevedere nu le asigură membrilor de sindicat un tratament special din partea statului (Dumitrean v. România (dec.), 6 octombrie 2015, §29; Predescu v. România (dec.), 3 mai 2016, §36; aceste două cazuri au vizat eliberarea din funcţie a unor membri de sindicat fără acordul sindicatelor din care făceau parte).

59. Curtea reţine că un sens similar Convenţiei Europene îl are şi dispoziţia articolului 2 punctul 3 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.135 din 23 iunie 1971. Această dispoziţie asigură protecţia reprezentanţilor lucrătorilor întreprinderii contra motivelor concedierii ce ţin de activitatea sindicală şi contra eventualelor măsuri abuzive din partea angajatorului pentru ca aceştia să-şi poată executa mandatul şi să-şi îndeplinească atribuţiile cu care au fost împuterniciţi. Prin urmare, acesta nu este un privilegiu acordat funcţionarilor sindicali, ci o măsură de protecţie care este concepută să asigure echilibrul necesar şi egalitatea de tratament între organul sindical, pe de o parte, şi angajator, pe de altă parte. Totuşi, tratatul în discuţie nu asigură protecţie în cazul concedierii pentru abateri disciplinare sau care intervin ca urmare a reorganizării, insolvabilităţii angajatorului, precum şi a reducerii de personal.

60. Rolul sindicatelor, în cazul concedierii salariaţilor, este conturat şi prin Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.158 din 22 iunie 1982 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului. Potrivit articolului 13 din această Convenţie, în cazul încetării raporturilor de muncă din motive economice, tehnologice, de structură sau alte motive similare, angajatorul va furniza în timp util reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi informaţia respectivă, inclusiv motivele privind încetarea raporturilor de muncă, numărul şi categoria lucrătorilor care ar putea fi afectaţi, precum şi data la care urmează să înceteze în mod efectiv raporturile de muncă, precum şi va oferi reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, cât de curând posibil, posibilitatea să fie consultaţi cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a evita sau a minimiza efectele negative ale concedierii şi posibilităţi alternative de angajare. Astfel, reprezentanţii lucrătorilor nu beneficiază de un drept de veto la concedierea salariaţilor în general şi a funcţionarilor sindicali în particular. În acest sens, Curtea a subliniat că Convenţia Organizaţiei Mondiale a Muncii nr.158 din 22 iunie 1982 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului stabileşte doar obligaţia angajatorului de a notifica şi, respectiv de a consulta reprezentanţii salariaţilor în cazul concedierii salariaţilor (a se vedea HCC nr.34 din 8 decembrie 2017, §59).

61. Curtea reţine că nici Directiva nr.2002/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană nu acordă reprezentanţilor salariaţilor garanţii suplimentare în raport cu alţi salariaţi. Articolul 7 din această Directivă obligă statele membre să se asigure că „reprezentanţii salariaţilor, în exerciţiul funcţiunii, beneficiază de protecţie şi garanţii suficiente pentru a le permite să îşi îndeplinească corespunzător obligaţiile care le-au fost încredinţate”. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat că articolul 7 din Directiva nr.2002/14/CE nu impune reprezentanţilor lucrătorilor să le fie acordată o protecţie sporită împotriva concedierii, dar a precizat că orice măsură luată pentru transpunerea directivei trebuie să respecte limita minimă de protecţie [Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene c-405/08 din 11.02.2010, Ingeniorforeningen şi Danemark împotriva Dansk Argbejdsgiverforening]. Aplicabilitatea Directivei nr.2002/14/CE rezultă din obligaţia de armonizare asumată prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014.

62. Aşadar, după cum a fost menţionat supra la punctele 58-61, Curtea nu a evidenţiat tratate internaţionale în care să existe dispoziţii imperative care ar condiţiona concedierea funcţionarilor sindicali de acordul prealabil al organelor sindicale din care aceştia fac parte.

63. Curtea a evidenţiat în jurisprudenţa sa că dreptul de veto al organelor sindicale la luarea deciziilor de concediere a salariaţilor membri ai sindicatelor încalcă prevederile articolelor 9, 46 şi 126 din Constituţie (HCC nr.34 din 8 decembrie 2017, §77) şi împiedică angajatorul să-şi realizeze prerogativa de gestionare a propriei întreprinderi. Şi în prezenta cauză Curtea constată că prevederile contestate sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate al angajatorului fără a avea pentru aceasta un fundament constituţional.

 

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 9, 46, 126 ŞI 127 DIN CONSTITUŢIE

64. Potrivit articolului 46 alin.(1) combinat cu articolele 126 alin.(2) lit.b) şi 127 alin.(2) din Constituţie, statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, inclusiv prin folosirea bunurilor în activitatea de întreprinzător.

65. Curtea consideră că dependenţa absolută a concedierii salariatului funcţionar sindical de acordul organului sindical îngrădeşte dreptul angajatorului de a-şi organiza în plan intern activitatea. Prin urmare, imposibilitatea de a concedia salariaţii funcţionari sindicali în baza temeiurilor prevăzute de lege reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate şi o limitare a libertăţii activităţii de întreprinzător, prin îngrădirea prerogativei angajatorului de a hotărî de sine stătător în privinţa organizării activităţii întreprinderii sale, limitare evidentă, de exemplu, în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal.

66. Curtea va analiza, prin prisma unui test de proporţionalitate impus de articolul 54 din Constituţie, dacă o astfel de ingerinţă sau limitare este justificată, dacă obiectivul urmărit califică scopul reglementării ca fiind unul legitim şi dacă limitarea este rezonabilă în raport cu obiectivul urmărit şi nu tinde la transformarea acestui drept în unul iluzoriu.

67. Conform principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, asigurând justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.

68. Aplicând aceste considerente de principiu la speţa de faţă, Curtea constată că limitarea exerciţiului dreptului de proprietate şi al libertăţii activităţii de întreprinzător prin concedierea salariaţilor funcţionari sindicali doar cu acordul autorităţilor sindicale competente este justificată de interesul de a proteja aceşti salariaţi cu atribuţii de reprezentare, promovare şi apărare a drepturilor şi intereselor salariaţilor. Respectiv, concedierea lor doar cu acordul organului sindical, impusă de articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi articolul 33 alin.(3) din Legea sindicatelor, are un scop legitim. Limitarea concedierii este adecvată şi capabilă să ducă la atingerea scopului de protejare a activităţii sindicale şi este una necesară pentru atingerea acestui scop.

69. Normele contestate, însă, se referă în egală măsură la toate temeiurile de concediere prevăzute de articolul 86 alin.(1) din Codul muncii, indiferent dacă aceste temeiuri au sau nu au legătură cu activitatea sindicală. Acestea sunt formulate astfel, încât nu acordă nicio posibilitate angajatorului să concedieze salariatul funcţionar sindical pentru motive care nu ţin de activitatea sindicală. O astfel de soluţie legislativă impune angajatorului o sarcină nerezonabilă şi excesivă în raport cu obiectivul care trebuie atins – protecţia dreptului de afiliere la sindicate, neexistând astfel un just echilibru între interesele concurente. Angajatorul ar putea fi constrâns să menţină un salariat şi să plătească remuneraţie unei persoane de care nu are necesitate obiectivă. Prin urmare, Curtea constată că soluţia legislativă criticată nu este proporţională cu obiectivul urmărit şi poate duce la limitarea dreptului de proprietate al angajatorului (spre exemplu, acesta fiind obligat să plătească salariu pentru munca de care nu are nevoie).

70. Curtea consideră că protecţia salariaţilor funcţionari sindicali nu poate fi asigurată prin neglijarea totală a intereselor angajatorului, care, în limitele stabilite de lege, trebuie să dispună de o anumită autonomie în organizarea şi funcţionarea propriei întreprinderi. Dreptul exclusiv al angajatorului de a decide asupra activităţii sale în funcţie de conjunctura economică, comercială, în care acesta îşi desfăşoară activitatea aducătoare de profit, este susceptibil de a fi obstrucţionat. Astfel, condiţionarea concedierii salariatului de acordul organului sindical poate afecta mecanismele economice şi financiare ale întreprinderii, cum ar fi structura de producţie, bugetul de venituri şi cheltuieli, natura şi volumul contractelor comerciale încheiate de unitate (a se vedea HCC nr.34 din 8 decembrie 2017, §§70-72).

71. Asigurarea unui echilibru între interesele salariaţilor, pe de o parte, şi interesele angajatorilor, pe de altă parte, îi revine statului, care deţine marja de apreciere în acest domeniu. Constituţia pune în sarcina statului să creeze un cadru favorabil dezvoltării economiei naţionale, care să permită libertatea comerţului, activităţii de întreprinzător, valorificarea tuturor factorilor de producţie, inclusiv să asigure inviolabilitatea investiţiilor, sporirea numărului de locuri de muncă şi crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii.

72. Curtea menţionează că salariul reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca exercitată de către salariat în baza unui contract de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între salariat şi angajator se concretizează în obligaţii ale ambelor părţi, iar una dintre obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. În cazul în care locul de muncă ocupat de salariatul funcţionar sindical este desfiinţat, în mod automat dispar şi atribuţiile aferente acelui post, astfel salariatul, fie el şi funcţionar sindical, nu mai are cum să presteze activitate pentru angajator. Prin urmare, în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii.

73. Curtea reţine că scopul urmărit de prevederile contestate este acela de a proteja activitatea sindicală prin instituirea unor măsuri de protecţie a mandatului exercitat de reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, însă acesta nu poate veni în coliziune cu interesele angajatorului, care, respectând dispoziţiile criticate, este pus în situaţia de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta dreptul de proprietate, protejat de articolele 9, 46, 126 şi 127 din Constituţie.

74. Prin urmare, prevederile contestate din articolul 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii, regăsite şi în articolul 33 alin.(3) din Legea sindicatelor, nu sunt proporţionale cu scopul urmărit, deoarece, aşa cum Curtea a mai statuat în Hotărârea nr.34 din 8 decembrie 2017, §76, conduc la limitarea activităţii economice a angajatorului.

75. Mai mult, Curtea observă că, în cazul excluderii privilegiilor din normele criticate, salariaţilor funcţionari sindicali li se păstrează, în continuare, suficiente garanţii legale care le vor asigura protecţia drepturilor şi intereselor. În acest sens, Codul muncii prevede că concedierea salariaţilor membri de sindicat se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate (articolul 87 alin.(1)); activităţile funcţionarilor sindicali care îşi îndeplinesc obligaţiile şi îşi realizează drepturile indicate la articolul 387 alineatele (1)-(5) nu pot servi pentru angajator drept temei de concediere a acestora ori de aplicare a altor sancţiuni ce le-ar afecta drepturile şi interesele ce decurg din raporturile de muncă (articolul 387 alin.(6)); funcţionarii sindicali beneficiază de dreptul de acces în justiţie, pentru a-şi apăra drepturile lor în eventualitatea unor abuzuri care au stat la originea concedierii lor (articolul 355), iar la examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să demonstreze legalitatea şi să indice temeiurile eliberării din serviciu a salariatului (articolul 89 alin.(2)). Prin urmare, legislatorul a instituit garanţii împotriva concedierii abuzive de către angajator (a se vedea DCC nr.87 din 9 iulie 2018, §§20-26) de care pot beneficia salariaţii funcţionari sindicali.

76. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile criticate, prin interzicerea de a concedia salariaţii membri şi conducători ai organelor sindicale fără acordul organului sindical, în cazurile în care concedierea nu are legătură cu activitatea sindicală, contravin dispoziţiilor constituţionale ale articolelor 9, 46 şi 126 din Constituţie.

77. În acelaşi timp, Curtea remarcă că declararea neconstituţionalităţii prevederilor articolelor 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi 33 alin.(3) din Legea sindicatelor nu împiedică Parlamentul să reglementeze o procedură de consultare prealabilă a organului sindical corespunzător în cazul concedierii persoanelor alese în organul sindical şi a conducătorilor sindicali neeliberaţi de la locul de muncă de bază.

 

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 16 COROBORAT CU ARTICOLUL 43 DIN CONSTITUŢIE

78. Având în vedere existenţa unui tratament diferenţiat la concedierea salariaţilor în raport cu concedierea salariaţilor funcţionari sindicali, Curtea va examina dacă la aplicarea dispoziţiilor criticate nu se încalcă principiul egalităţii persoanelor în drepturi, protejat de articolul 16 coroborat cu dreptul la muncă, garantat de articolul 43 din Constituţie. Curtea subliniază că o măsură statală intră în câmpul de aplicare al articolului 16 din Constituţie atunci când aceasta conduce, în funcţie de anumite criterii, la rezultate diferite în situaţii identice sau asemănătoare, sau atunci când, utilizând criterii neutre, ea are ca efect dezavantajarea unei categorii de persoane (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, §20; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, §19). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor.

79. Curtea a precizat că cerinţa caracterului comparabil al situaţiilor nu impune ca situaţiile să fie identice, ci numai ca ele să fie, până la un anumit punct, asemănătoare. Curtea a menţionat că verificarea respectării acestei cerinţe presupune compararea condiţiilor de concediere aplicabile tuturor salariaţilor, reglementate de articolul 86 alin.(1) din Codul muncii, cu condiţiile de concediere a salariaţilor funcţionari sindicali reglementate de dispoziţiile contestate. Reglementarea în articolul 86 alin.(1) din Codul muncii a motivelor exprese şi limitative privind desfacerea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului reprezintă o garanţie a salariatului pentru neîngrădirea dreptului la muncă. Salariatul nu poate fi concediat pentru alte temeiuri, decât cele expres prevăzute de Codul muncii. Pe când dispoziţiile criticate prevăd că salariaţii funcţionari sindicali nu pot fi concediaţi pe nici unul din temeiurile stabilite la articolul 86 alin.(1) din Codul muncii, decât cu acordul prealabil al organului sindical corespunzător, beneficiind astfel de un tratament juridic diferit şi favorabil în raport cu ceilalţi salariaţi.

80. Curtea constată că, în situaţiile în care temeiurile de concediere au legătură cu activitatea sindicală, tratamentul diferenţiat privind concedierea salariaţilor funcţionari sindicali doar cu acordul prealabil al organelor sindicale corespunzătoare în raport cu ceilalţi salariaţi este justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

81. În ipoteza în care nu există legătură între activitatea sindicală şi motivele concedierii, Curtea constată că tratamentul juridic diferit al salariaţilor funcţionari sindicali în raport cu alţi salariaţi nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Protecţia funcţionarilor sindicali trebuind să fie aplicată exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată.

82. Prin urmare, Curtea constată că textul de lege criticat, interzicând concedierea salariaţilor funcţionari sindicali, în cazurile în care concedierea nu are legătură cu activitatea sindicală desfăşurată [reducerea statelor de personal, lichidarea etc.], instituie un privilegiu al acestora faţă de ceilalţi salariaţi, situaţie care contravine articolelor 16 şi 43 din Constituţie.

Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin.(2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl Vitalie Ungureanu, administratorul S.A. „Servicii Comunale Floreşti”, parte în dosarul nr.2ra-1360/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Se declară neconstituţionale articolele 87 alin.(2) şi alin.(3) din Codul muncii şi 33 alin.(3) din Legea sindicatelor nr.1129 din 7 iulie 2000.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.