H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 328 alin.(3) lit.d)

din Codul penal (excesul de putere şi depăşirea atribuţiilor

de serviciu soldate cu urmări grave)

(Sesizarea nr.94g/2018)

 

nr. 22  din  01.10.2018

 

Monitorul Oficial nr.416-422/146 din 09.11.2018

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Oxana Ţurcanu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 29 iunie 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Radu Dumneanu, în dosarul nr.1-528/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 29 iunie 2018, de către dl judecător Serghei Papuha de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei a invocat că articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal, care stabileşte răspunderea pentru excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu soldată cu urmări grave, este contrar articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 iulie 2018, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Departamentului de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

6. La şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl avocat Radu Dumneanu, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, se află cauza penală privind învinuirea dnei Olga Pascari de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal.

8. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Radu Dumneanu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal.

9. Prin încheierea din 20 aprilie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

 

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

 

11. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 3

Principiul legalităţii

„(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală.

(2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise.”

Articolul 328

Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu

„(1) Săvârşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile […] drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

[…]

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

[…]

d) soldate cu urmări grave,

se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.”

 

12. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 7

Nicio pedeapsă fără lege

„1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

[…]”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

13. Prin decizia din 27 iulie 2018, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

14. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal, norma legală în baza căreia este judecată cauza penală pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

15. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de acte normative ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

16. De asemenea, excepţia a fost ridicată de către reprezentantul uneia dintre părţile la proces.

17. Curtea a mai reţinut că prevederile aplicabile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

18. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

19. În acest sens, Curtea a apreciat că problema care este ridicată în prezenta cauză constă în verificarea conformităţii articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal cu principiul legalităţii, în special, verificarea caracterului cert al acestei norme.

20. Prin urmare, Curtea a considerat că această excepţie urmează a fi examinată prin prisma prevederilor articolelor 1 alin.(3) şi 22, care garantează principiul legalităţii incriminării şi al legalităţii pedepsei penale, în coroborare cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie, care instituie criteriile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege.

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 1 ALIN.(3) ŞI 22, COROBORATE CU ARTICOLUL 23 ALIN.(2) DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

21. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că textul articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal – „soldate cu urmări grave” – nu corespunde cerinţelor de calitate a legii penale, contrar articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie. Aceste inconveniente îşi au sursa în faptul că legea nu stabileşte semnificaţia noţiunii „urmări grave”. Semnificaţia acesteia ar fi stabilită, în practică, printr-o interpretare subiectivă şi discreţionară a organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată.

B. Argumentele autorităţilor

22. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că noţiunea de „urmări grave” nu beneficiază de o definiţie, fapt care face incertă stabilirea conţinutului acesteia. Unul dintre principiile dreptului penal este cel al interpretării stricte, care este irealizabil în prezenta cauză. Aşadar, dispoziţia legală criticată are un caracter vag şi exclude posibilitatea calificării corecte a faptei penale, fapt care generează decizii arbitrare.

23. Parlamentul a susţinut că, deşi noţiunea de „urmări grave” este una generală, utilizarea acesteia în legea penală este conformă cu jurisprudenţa Curţii Europene, potrivit căreia folosirea unor formule generale este justificată în scopul evitării rigidităţii excesive a legii penale, iar rolul judecăţii cu care au fost învestite tribunalele este conceput pentru a înlătura orice dubii şi neclarităţi.

24. În opinia prezentată de către Guvern se menţionează că practica judiciară poate constitui un reper obiectiv în funcţie de care poate fi apreciată semnificaţia noţiunii de „urmări grave”. Astfel, apelând la cunoştinţele unui profesionist, justiţiabilul ar putea înţelege şi conştientiza care sunt acţiunile ce-i pot angaja răspunderea penală.

25. Potrivit opiniei Departamentului drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, nu este nici clar şi nici previzibil ce are în vedere legislatorul prin „urmări grave”. Jurisprudenţa nu a reuşit să dezvolte un înţeles care să constituie un reper obiectiv în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul noţiunii de „urmări grave” şi, prin urmare, justiţiabilul nu poate prevedea, în mod rezonabil, în ce condiţii ar urma să răspundă în baza articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal. Chiar apelând la consultanţa de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea determina, fără echivoc, limitele răspunderii sale, pentru că nu poate exista un numitor comun între poziţia justiţiabilului şi a consilierului juridic al acestuia, pe de o parte, şi poziţia persoanei care are competenţa aplicării legii penale, pe de altă parte. Fiecare dintre aceste persoane va interpreta în felul ei noţiunea „urmări grave”, în funcţie de: nivelul de instruire, experienţa de viaţă, concepţiile, opiniile şi convingerile personale, alţi factori similari.

 

C. APRECIEREA CURŢII

1. Principii generale

26. Curtea reaminteşte că exigenţele statului de drept presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, 2011, §41).

27. În special în materie penală, dispoziţiile articolului 22 din Constituţie, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege).

28. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că articolul 7 din Convenţie trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, a condamnării şi a sancţionării arbitrare a persoanei (Rohlena v. Cehia, [MC], 27 ianuarie 2015, § 50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, § 153; Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, § 45). Această afirmaţie este valabilă şi în contextul articolului 22 din Constituţie.

29. În acest sens, Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale presupune, prin definiţie, că nicio faptă nu poate fi considerată infracţiune dacă nu există o lege care să o prevadă (nullum crimen sine lege) şi că pedepsele nu pot fi aplicate dacă nu sunt prevăzute de lege (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminării şi a pedepsei reprezintă principala garanţie a securităţii juridice a persoanei în materie penală.

30. În acest sens, Curtea a reţinut că principiul în discuţie are consecinţe atât în activitatea de elaborare a normelor penale, cât şi în procesul aplicării acestora. Altfel spus, acesta este obligatoriu deopotrivă pentru legislator şi pentru judecător. În activitatea legislativă, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei intervine atât sub aspect material, cât şi sub aspect formal. Sub aspect material, acest principiu îi impune legislatorului două obligaţii fundamentale: (1) să prevadă într-un text de lege faptele considerate infracţiuni şi pedepsele aferente; şi (2) să redacteze textul legal cu suficientă claritate, pentru ca orice persoană să poată realiza care sunt acţiunile sau inacţiunile care intră sub incidenţa lui. Aspectul formal se referă la obligaţia adoptării normelor penale ca legi organice, potrivit articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie (HCC nr.12 din 14 mai 2018, § §35, 36).

31. Pe de altă parte, principiul analizat le impune subiectelor care au competenţa aplicării legii penale două obligaţii esenţiale: interpretarea strictă a legii penale şi interzicerea analogiei, adică imposibilitatea aplicării ei dincolo de conţinutul acesteia, şi, respectiv, interzicerea aplicării retroactive a legii penale, cu excepţia legii penale mai favorabile (HCC nr.12 din 14 mai 2018, §37).

32. Curtea Europeană a relevat în jurisprudenţa sa că infracţiunea şi pedeapsa trebuie să fie prevăzute de lege. Expresia „prevăzută de lege” presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calităţii, i. e. aceasta trebuie să fie accesibilă şi previzibilă (Rohlena v. Cehia, [MC], 27 ianuarie 2015, §50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, §154; Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, §48). De altfel, Curtea notează că şi articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile.

33. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, §68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

34. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor jurişti profesionişti, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme (Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, §47).

35. Totuşi, Curtea Europeană a menţionat că, deşi certitudinea este dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § §92, 93). Nevoia de a evita rigiditatea excesivă şi de a ţine pasul cu circumstanţele schimbătoare presupune exprimarea unor legi în termeni care sunt, într-o mai mare sau mai mică măsură, vagi, iar interpretarea şi aplicarea unor asemenea reglementări depinde de practică (Kokkinakis v. Greece, 25 mai 1993, §40). Pe de altă parte, utilizarea unor concepte şi a unor criterii prea vagi în interpretarea unei prevederi legislative conduce la incompatibilitatea acesteia cu cerinţele clarităţii şi previzibilităţii, în privinţa efectelor sale (Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009, § §96-104).

36. Cu privire la clarificarea normelor juridice, Curtea Europeană a reţinut că dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul procesului de creare a dreptului este o parte bine-consolidată şi necesară a tradiţiei juridice în statele-părţi la Convenţie. Articolul 7 din Convenţie nu poate fi citit ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale prin intermediul interpretării judiciare de la caz la caz, cu condiţia ca evoluţia care rezultă să fie conformă cu esenţa infracţiunii şi să fie previzibilă în mod rezonabil (Kononov v. Latvia [MC], 17 mai 2010 §185). Atunci când examinează previzibilitatea unei norme penale, Curtea Europeană trebuie să se asigure dacă interpretarea judiciară a legii penale a continuat pur şi simplu o linie perceptibilă a dezvoltării jurisprudenţiale (Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni v. România, 24 mai 2007, §44).

37. În orice caz, instanţele de judecată nu sunt îndreptăţite să recurgă la o interpretare extensivă defavorabilă a legii penale sau la o aplicare prin analogie. O asemenea abordare este interzisă de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană. În consecinţă, cerinţa interpretării stricte a normei penale, ca şi interzicerea analogiei în aplicarea legii penale urmăresc protecţia persoanei împotriva arbitrarului.

38. De asemenea, pentru ca legea să îndeplinească cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, §66). O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii. Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru puterea discreţionară nelimitată a instanţelor judecătoreşti (HCC nr.28 din 23 noiembrie 2015, §61).

 

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

39. Curtea observă că articolul 328 alin.(1) din Codul penal stabileşte răspunderea pentru comiterea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Articolul 328 alin.(3) lit.d) din Cod prevede răspunderea pentru comiterea aceloraşi acţiuni, dacă prin acestea au avut loc „urmări grave”.

40. Curtea notează că în articolul 328 alin.(1) din Codul penal este specificată noţiunea de daune în proporţii considerabile. Totodată, la alin.(3) lit.d) din acelaşi articol este prevăzută noţiunea de urmări grave. Din punct de vedere juridico-penal, ambele noţiuni desemnează urmările prejudiciabile ale infracţiunilor prevăzute la articolul 328 din Codul penal.

41. În ipoteza în care infracţiunea are urmări grave, gradul prejudiciabil al infracţiunii este mai mare decât în cazul în care infracţiunea provoacă daune în proporţii considerabile. Această concluzie decurge din compararea sancţiunii de la articolul 328 alin.(1) din Codul penal (i. e. amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani) cu cea de la alin.(3) al aceluiaşi articol (i. e. închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani). Cu alte cuvinte, diferenţierea noţiunilor daune în proporţii considerabile şi urmări grave are implicaţii în privinţa agravării sau neagravării răspunderii penale a făptuitorului.

42. Odată făcută această clarificare, Curtea va supune testului calităţii legii articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal.

43. Cu privire la condiţia accesibilităţii, Curtea menţionează că publicul larg are acces la Codul penal, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial. Aici operează prezumţia cunoaşterii legii, care decurge din principiul general de drept nemo censetur ignorare legem. Prin urmare, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că dispoziţiile contestate îndeplinesc condiţia accesibilităţii, iar sarcina Curţii este de a stabili dacă articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal este suficient de previzibil.

44. Cu titlu preliminar, Curtea relevă că în jurisprudenţa Curţii Europene s-a reţinut că sfera de aplicare a conceptului de previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul pe care îl reglementează, precum şi de numărul şi statutul destinatarilor săi. Persoanele care au o activitate profesională trebuie să dea dovadă de o prudenţă mai mare în cadrul activităţii lor şi este de aşteptat ca acestea să-şi asume riscurile inerente activităţii lor (Sekmadienis Ltd. v. Lituania, 30 ianuarie 2018, §65; Satakunnan Markkinapörssi Oy şi Satamedia Oy v. Finlanda [MC], 27 iunie 2017, §145).

45. Sub aspectul domeniului de reglementare, Curtea observă că textul legal criticat se referă la o infracţiune care atentează la buna-desfăşurare a activităţii din sfera publică. Cu privire la sfera şi statutul destinatarilor săi, Curtea constată că subiect al infracţiunii prevăzute de articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal poate fi orice persoană publică, în sensul articolului 123 alin.(2) din Cod. Aşadar, având în vedere faptul că norma contestată este aplicabilă în privinţa tuturor persoanelor publice şi nu de o manieră dedicată unei anumite activităţi profesionale, gradul de previzibilitate al legii trebuie apreciat în lumina standardului „experienţei juridice obişnuite”.

46. Curtea a remarcat că nu există niciun text normativ care ar defini noţiunea de „urmări grave”, utilizată în articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal. De asemenea, legea nu stabileşte niciun criteriu material care să cuantifice gravitatea urmării prejudiciabile. Astfel, există riscul ca gravitatea să fie apreciată în baza unor criterii arbitrare şi discreţionare de către cei dotaţi cu competenţa aplicării legii penale.

47. Articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal instituie în mod evident pedepse mai mari decât alin.(1) al aceluiaşi articol, dacă prin excesul de putere sau prin depăşirea atribuţiilor de serviciu s-au produs „urmări grave”. În acest context, Curtea observă că, ori de câte ori legislatorul a reglementat forme agravate ale anumitor infracţiuni [e.g. articolul 1661 alin.(2) din Codul penal – Acţiunile prevăzute la alin.(1) care din imprudenţă au cauzat: vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau sănătăţii; care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia, etc.; articolul 169 alin.(2) din Codul penal – Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; decesul victimei], înţelesul acestora este fie definit în mod expres, fie se poate distinge cu uşurinţă din raportarea lor la firesc. Totuşi, în cazul articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal, legislatorul nu a definit sau oferit vreun indiciu în cuprinsul legii penale privind semnificaţia „urmărilor grave”.

48. Curtea reţine că, având în vedere multitudinea semnificaţiilor acestei sintagme, destinatarul normei penale nu poate cunoaşte care este acţiunea/inacţiunea prohibită astfel, încât să-şi adapteze conduita în mod corespunzător. În practică, stabilirea acestora nu poate fi făcută de către cei competenţi să aplice legea penală, decât în baza unor criterii lipsite de suport legal. Chiar dacă se face apel la consultanţa de specialitate, destinatarul normei ar putea fi privat de posibilitatea conformării cu prevederile legale.

49. Curtea menţionează că norma contestată îi acordă instanţei de judecată o marjă largă de discreţie, fapt care a generat o practică judiciară neunitară (e. g., vezi: decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2015, în dosarul nr.1ra-1/15; decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 12 mai 2015, în dosarul nr.1ra-394/2015; decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 29 septembrie 2015, în dosarul nr.1ra-822/2015).

50. De asemenea, Curtea a constatat că unii judecători care s-au confruntat cu problema calificării cazurilor cu „urmări grave” au aplicat direct Convenţia Europeană, menţionând, între altele, că pentru a se reţine un astfel de semn calificativ, este necesar să fie cunoscut conţinutul acestuia, iar condamnarea persoanei în baza unor asemenea norme ar genera instituirea unui regim represiv şi nu a unuia preventiv (hotărârea Judecătoriei Centru, municipiul Chişinău, din 12 mai 2015, în dosarul nr.1–23/2015).

51. Astfel, Curtea observă că jurisprudenţa în materie nu a dezvoltat pentru noţiunea criticată un înţeles exact care să constituie un reper în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acesteia şi, prin urmare, articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal este susceptibil de o interpretare extensivă defavorabilă făptuitorului. În acest sens, Curtea Europeană a reiterat în cauza Prigală v. Republica Moldova, 13 februarie 2018, § §38-40, că interpretarea extensivă defavorabilă constituie o încălcare a articolului 7 din Convenţia Europeană.

52. Aşadar, în lipsa unor repere fixe, inclusiv normative, calificarea urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii ca fiind „urmări grave” se face la discreţia celor care aplică legea penală, justiţiabilul aflându-se într-o stare de insecuritate juridică.

53. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că prevederile articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal sunt formulate de o manieră imprecisă şi neclară şi le conferă autorităţilor care le aplică o marjă excesivă de discreţie. Prin urmare, ele nu îndeplinesc standardul calităţii legii penale, fiind contrare articolelor 1 alin.(3) şi 22, coroborate cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie.

54. Totuşi, Curtea menţionează că, deşi a constatat neconstituţionalitatea articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal, acest fapt nu împiedică Parlamentul să precizeze întinderea şi conţinutul acestei agravante. De altfel, simpla eliminare a lit.d) din alin.(3) al articolului 328 din Codul penal ar putea să nu ofere o protecţie adecvată valorilor sociale ocrotite de legea penală atunci când prin excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu se atentează la viaţa şi sănătatea persoanei, precum şi în cazul în care se provoacă prejudicii materiale semnificative. Astfel, având în vedere faptul că sarcina de a reglementa gravitatea vătămării rezultate din comiterea unei fapte penale îi revine legislatorului, Curtea consideră necesar să emită o Adresă către Parlament în vederea stabilirii în legea penală, în mod expres şi cu exactitate, a urmărilor care pot fi calificate drept „urmări grave” în contextul infracţiunii de exces de putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl avocat Radu Dumneanu, în dosarul nr.1–528/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Se declară neconstituţional articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

Chişinău, 1 octombrie 2018

 

Domnului Andrian CANDU,

Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

 

ADRESĂ

 

Prin Hotărârea nr.22 din 1 octombrie 2018, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul 328 alineatul (3) litera d) din Codul penal al Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că nu există niciun text normativ care ar defini noţiunea de „urmări grave”, utilizată în articolul 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal. De asemenea, legea nu stabileşte niciun criteriu material care să cuantifice gravitatea urmării prejudiciabile. Astfel, există riscul ca o urmare să fie catalogată drept gravă în baza unor criterii arbitrare şi discreţionare de către cei care au competenţa aplicării legii penale.

Totuşi, Curtea a menţionat că, deşi a constatat neconstituţionalitatea articolului 328 alin.(3) lit.d) din Codul penal, acest fapt nu împiedică Parlamentul să precizeze întinderea şi conţinutul acestei agravante. Astfel, aceste prevederi ar putea fi modificate în vederea stabilirii în mod expres şi cu exactitate a urmărilor care pot fi calificate ca „urmări grave” în contextul infracţiunii de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, având în vedere faptul că noţiunea de „urmări grave” se regăseşte şi în alte articole ale Codului penal, Curtea atrage atenţia Parlamentului în privinţa necesităţii aducerii normelor penale în corespundere cu raţionamentele expuse în hotărârea menţionată.

În conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenul prevăzut de lege.