H O T Ă R Î R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 361 alin.(2) lit.c)

din Codul penal (confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea

documentelor de importanţă deosebită false)

(Sesizarea nr.25g/2018)

 

nr. 12  din  14.05.2018

 

Monitorul Oficial nr.176-180/89 din 01.06.2018

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

Dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

Dlui Aurel BĂIEŞU,

Dlui Igor DOLEA,

Dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 20 februarie 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Igor Chiriac, în dosarul nr.1-77/18, pendinte la Judecătoria Străşeni, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 20 februarie 2018, de către dl judecător Sergiu Osoianu de la Judecătoria Străşeni, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

3. Autorul excepţiei a invocat că dispoziţia de la articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal – „săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită” – este contrară articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 martie 2018, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale şi Departamentului de Drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

6. La şedinţă plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl avocat Igor Chiriac, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe rolul Judecătoriei Străşeni, sediul central, se află cauza penală de învinuire a dlui Ion Ciobanu de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 361 alin.(2) lit.c) [Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false] din Codul penal.

8. Potrivit rechizitoriului, dl Ion Ciobanu este învinuit că ar fi prezentat la angajare în calitate de pădurar o diplomă de licenţă falsă, conform căreia ar fi obţinut titlul de licenţiat în ştiinţe agricole, specialitatea „silvicultură şi grădini publice”. Acţiunile acestuia au fost încadrate de către procuror sub dispoziţiile articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal – „deţinerea şi folosirea unui document oficial fals de importanţă deosebită”.

9. Pe 25 ianuarie 2018, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Igor Chiriac a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

10. Prin încheierea din 15 februarie 2018 Judecătoria Străşeni, sediul central, a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi trimiterea sesizării Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

12. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 3

Principiul legalităţii

„(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală.

(2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise.”

Articolul 361

Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale,

a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false

„(1) Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni:

[…]

c) săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită;

[…]

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 950 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.”

13. Prevederile relevante ale Legea nr.982 din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie sunt următoarele:

Articolul 6

Informaţiile oficiale

„(1) În sensul prezentei legi, informaţii oficiale sunt considerate toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subiecţi de drept.

(2) În sensul prezentei legi, drept documente purtătoare de informaţii sunt considerate:

1) oricare din următoarele (sau o parte din acestea):

a) orice hârtie sau alt material pe care există un înscris;

b) o hartă, un plan, un desen, o fotografie;

c) orice hârtie sau alt material pe care sunt marcaje, figuri, simboluri sau perforări care au un sens pentru persoanele calificate să le interpreteze;

d) orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete, imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau mecanism;

e) orice alt înregistrator de informaţie apărut ca rezultat al progresului tehnic;

2) orice copie sau reproducere a purtătorilor de informaţii menţionaţi la punctul 1) al prezentului alineat;

3) orice parte a unei copii sau reproduceri menţionate la punctul 2) al prezentului alineat.

(3) Informaţiile oficiale nedocumentate, care se află în posesia furnizorilor (persoanelor responsabile ale acestora), vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în ordine generală.”

14. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 7

Nicio pedeapsă fără lege

„1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

[...]”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

15. Prin decizia din 29 martie 2018, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

16. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, norma legală în baza căreia este judecată cauza penală pendinte la Judecătoria Străşeni. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de acte normative ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

17. De asemenea, excepţia a fost ridicată de către reprezentantul uneia dintre părţile la proces.

18. Curtea a mai reţinut că prevederile aplicabile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

19. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

20. În acest sens, Curtea a apreciat că problema care se pune în prezenta cauză constă în verificarea conformităţii articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal cu principiul legalităţii, în special, verificarea caracterului cert al acestei norme.

21. Prin urmare, Curtea a considerat că această excepţie urmează a fi examinată prin prisma prevederilor articolelor 1 alin.(3) şi 22, care garantează principiul legalităţii incriminării şi al legalităţii pedepsei penale, în coroborare cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie, care instituie criteriile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege.

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 1 ALIN.(3) ŞI 22, COROBORATE CU ARTICOLUL 23 ALIN.(2) DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

22. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că textul articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal – „săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită” – nu întruneşte condiţiile de calitate a legii, mai exact, condiţiile clarităţii şi previzibilităţii. Aceste lipsuri s-ar datora faptului că legea nu stabileşte ce semnifică noţiunea de „document de importanţă deosebită”. Semnificaţia acesteia ar fi stabilită, în practică, printr-o interpretare extensivă.

23. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

24. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că noţiunea de „document de importanţă deosebită” nu beneficiază de o definiţie, fapt care face incertă stabilirea documentelor care pot fi considerate de „importanţă deosebită”. Unul dintre principiile dreptului penal este cel al interpretării stricte, care este irealizabil în prezenta cauză. Aşadar, o normă cu caracter vag exclude posibilitatea calificării corecte a faptei penale şi, prin urmare, generează decizii arbitrare.

25. Parlamentul nu şi-a prezentat opinia scrisă. Totuşi, în şedinţa publică a Curţii, reprezentantul Parlamentului a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate priveşte o problemă de interpretare şi de aplicare corectă a legii, nu o problemă de drept constituţional. Din acest motiv, reprezentantul Parlamentului a pledat pentru respingerea sesizării.

26. În opinia prezentată de Guvern se menţionează că prin „document de importanţă deosebită” se are în vedere un act eliberat de către o autoritate publică. Apartenenţa autorităţii de categoria autorităţilor publice trebuie stabilită de către organul de urmărire penală, precum şi de instanţa de judecată, la calificarea infracţiunii. Astfel, Guvernul susţine că norma contestată este clară şi previzibilă şi, prin urmare, îi permite persoanei să înţeleagă conţinutul acesteia şi să conştientizeze consecinţele acţiunilor sale.

27. În opinia sa, Procuratura Generală a notat că rămâne la discreţia instanţei să aprecieze dacă un document este sau nu de importanţă deosebită în contextul infracţiunii prevăzute la articolul 361 din Codul penal, având în vedere pericolul social şi consecinţele survenite. Astfel, Procuratura Generală consideră că excepţia de neconstituţionalitate priveşte o problemă de interpretare şi de aplicare corectă a legii, nu o problemă de drept constituţional.

28. Potrivit opiniei Departamentului Drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, nu este nici clar şi nici previzibil ce are în vedere legislatorul prin „document de importanţă deosebită”. Justiţiabilul este privat de capacitatea de a prevedea, în mod rezonabil, în care condiţii ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin.(1) din Codul penal atunci când ar confecţiona, deţine, vinde sau folosi un document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, şi, respectiv, în care condiţii ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, în ipoteza în care aceleaşi acţiuni sunt săvârşite în privinţa unui document de importanţă deosebită. Chiar apelând la consultanţa de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea determina, fără echivoc, care dintre aceste două norme îi este aplicabilă. Astfel, este imposibilă stabilirea unei limite exacte care desparte importanţa deosebită a unui document şi importanţa „mai redusă” a unui document.

29. În concluzie, Departamentul Drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova consideră că dispoziţia contestată nu corespunde standardului de claritate şi previzibilitate cerut de Constituţie.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

30. Curtea reţine că, în general, exigenţele statului de drept presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, 2011, §41).

31. În special în materie penală, dispoziţiile articolului 22 din Constituţie, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege).

32. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit că articolul 7 din Convenţie trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, a condamnării şi a sancţionării arbitrare a persoanei (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, §77; Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, §50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, §153; Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, §45). Această afirmaţie este valabilă şi în contextul articolului 22 din Constituţie.

33. În acest sens, Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale presupune, prin definiţie, că nicio faptă nu poate fi considerată ca infracţiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru (nullum crimen sine lege) şi că nu poate fi aplicată nicio pedeapsă dacă nu este prevăzută de lege (nulla poena sine lege).

34. Legalitatea incriminării şi a pedepsei reprezintă principala garanţie a securităţii juridice a persoanei în materie penală.

35. Principiul în discuţie are consecinţe atât în activitatea de elaborare a normelor penale, cât şi în procesul aplicării acestora. Altfel spus, el se adresează deopotrivă legislatorului şi judecătorului.

36. În activitatea legislativă, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei intervine atât sub aspect material, cât şi sub aspect formal. Sub aspect material, acest principiu îi impune legislatorului două obligaţii fundamentale: 1) să prevadă într-un text de lege faptele considerate infracţiuni şi pedepsele aferente; şi 2) să redacteze textul legal cu suficientă claritate, pentru ca orice persoană să poată realiza care sunt acţiunile sau inacţiunile care intră sub incidenţa lui. Aspectul formal se referă la obligaţia adoptării normelor penale ca legi organice, potrivit articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie.

37. Pe de altă parte, principiul analizat le impune subiectelor dotate cu competenţa aplicării legii penale două obligaţii esenţiale: interpretarea strictă a legii penale şi interzicerea analogiei, adică să nu aplice legea dincolo de conţinutul acesteia, şi, respectiv, interzicerea aplicării retroactive a legii penale, cu excepţia legii penale mai favorabile.

38. Aşadar, infracţiunea şi pedeapsa trebuie să fie prevăzute de lege. Expresia „prevăzută de lege” presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calităţii, i.e. aceasta trebuie să fie – aşa cum afirmă constant Curtea Europeană – accesibilă şi previzibilă (Kononov v. Letonia [MC], 17 mai 2010, §185; Maktouf şi Damjanović v. Bosnia şi Herţegovina [MC], 18 iulie 2013, §66; Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, §91; Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, §50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, §154; Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, §48). De altfel, Curtea notează că şi articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile.

39. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, §68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial.

40. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor jurişti profesionişti, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme.

41. Persoanele vizate de norma de drept penal trebuie să fie apte să stabilească caracteristicile esenţiale ale actului interzis doar în baza prevederilor care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică.

42. În acelaşi timp, pentru ca legea să îndeplinească cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a-i oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, §66).

43. O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii. Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru puterea discreţionară nelimitată a instanţelor judecătoreşti (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.28 din 23 noiembrie 2015, §61).

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

44. Curtea observă că articolul 361 alin.(1) din Codul penal stabileşte răspunderea pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

45. Răspunderea penală este agravată, potrivit articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, dacă aceleaşi acţiuni sunt comise în privinţa unui document de importanţă deosebită.

46. Curtea notează că în articolul 361 alin.(1) din Codul penal este specificată noţiunea de documente oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Totodată, la alin.(2) lit.c) din acelaşi articol este prevăzută noţiunea de document de importanţă deosebită fals. Din punct de vedere juridico-penal, ambele noţiuni desemnează obiectul material/imaterial sau produsul infracţiunilor prevăzute la articolul 361 din Codul penal.

47. Între noţiunile „document de importanţă deosebită fals” şi „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii” există o relaţie de tip „parte – întreg”. Textul „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii”, utilizat în articolul 361 alin.(1) din Codul penal, are un caracter constitutiv pentru noţiunea „document de importanţă deosebită fals” din prevederea de la articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal. Această din urmă noţiune are un caracter circumstanţial.

48. În ipoteza în care obiectul material/imaterial sau produsul infracţiunii este reprezentat de un document de importanţă deosebită fals, gradul prejudiciabil al infracţiunii este mai mare decât în cazul în care obiectul material/imaterial sau produsul infracţiunii este reprezentat de oricare alt document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Această concluzie decurge din compararea sancţiunii de la articolul 361 alin.(1) din Codul penal cu cea de la alin.(2) al aceluiaşi articol. Cu alte cuvinte, diferenţierea noţiunilor „document de importanţă deosebită fals” şi „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii” are implicaţii în privinţa agravării sau a neagravării răspunderii penale a făptuitorului.

49. După această clarificare, Curtea va efectua testul calităţii legii în privinţa articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal. Curtea observă că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că dispoziţiile contestate îndeplinesc condiţia accesibilităţii. Codul penal este publicat în Monitorul Oficial, iar publicul larg are acces la acesta. Aici operează prezumţia cunoaşterii legii, care decurge din principiul general de drept Nemo censetur ignorare legem. Aşadar, sarcina Curţii constă în a stabili dacă articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal este suficient de previzibil.

50. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că nivelul de precizie al legislaţiei depinde într-o măsură considerabilă de conţinutul instrumentului normativ în discuţie, de domeniul pe care-l reglementează şi de numărul şi statutul celor cărora li se adresează. În prezenta cauză, gradul de previzibilitate al legii trebuie apreciat în lumina standardului „experienţei juridice obişnuite”, pentru că norma contestată are o aplicabilitate generală.

51. În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat caracterul imprevizibil al textului „document de importanţă deosebită” din articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

52. Din contra, Guvernul a susţinut că documente de importanţă deosebită pot fi considerate doar actele emise de către o autoritate publică.

53. Curtea a remarcat că nu există niciun text normativ care ar defini noţiunea de „documente de importanţă deosebită”, utilizată în articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

54. Totuşi, având în vedere dispoziţiile articolului 6 din Legea nr.182 din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie, prin „document oficial” este avut în vedere documentul care: 1) conţine informaţii care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alte subiecte de drept; 2) atestă faptul care are relevanţă juridică; 3) circulă în cadrul unui sistem de înregistrare de evidenţă strictă şi de control al circulaţiei. Mai mult, pe lângă aceste caracteristici, în contextul articolului 361 alin.(1) din Codul penal, documentul oficial fals trebuie să confere drepturi sau să scutească de obligaţii. Un asemenea sens a fost reţinut şi în decizia Plenului Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2014 (dosarul nr.4-1ril-2/2014), pronunţată ca urmare a judecării recursului în interesul legii formulat de către Procurorul General cu privire la stabilirea modului unitar de interpretare şi de aplicare a prevederilor articolului 361 alin.(1) din Codul penal.

55. În consecinţă, Curtea observă că, spre deosebire de noţiunea de „document de importanţă deosebită”, utilizată în articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, noţiunea de „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii”, utilizată în articolul 361 alin.(1) din Codul penal, are un conţinut previzibil.

56. În legătură cu întinderea şi conţinutul noţiunii de „document de importanţă deosebită”, Curtea observă că există o stare de incertitudine sub următoarele aspecte: 1) care este unitatea de măsură ce caracterizează importanţa unui document? 2) cine este în drept să stabilească importanţa unui document? 3) este avută în vedere importanţa documentului pentru stat sau pentru făptuitor? 4) care sunt dimensiunile temporale şi spaţiale ale importanţei unui document?

57. Pentru că legea nu oferă răspunsuri la niciuna dintre aceste întrebări, Curtea consideră că nu există criterii obiective care ar delimita importanţa deosebită a unui document şi importanţa redusă a unui document. Există riscul ca această limită să fie stabilită în baza unor criterii arbitrare şi discreţionare de către cei dotaţi cu competenţa aplicării legii penale. Acest exerciţiu poate avea ca efect reducerea sferei de aplicare a articolului 361 alin.(1) din Codul penal, ca urmare a extinderii sferei de aplicare a articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

58. Curtea acceptă opinia potrivit căreia posibilul justiţiabil este privat de posibilitatea de a prevedea, în mod rezonabil, în ce condiţii ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin.(1) din Codul penal atunci când ar confecţiona, deţine, vinde sau folosi un document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, şi, respectiv, în ce condiţii ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, în ipoteza în care aceleaşi acţiuni sunt săvârşite în privinţa unui document de importanţă deosebită. A fortiori, aşa cum s-a subliniat în opinia scrisă a Departamentului Drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, prezentată Curţii, chiar făcându-se apel la consultanţa de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea stabili, fără echivoc, care normă din cele două îi este aplicabilă.

59. Din cauza neclarităţii prevederii de la articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal, alegerea dintre această dispoziţie şi cea de la articolul 361 alin.(1) din Codul penal nu poate fi făcută de către cei competenţi să aplice legea penală decât cu aproximaţie, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate.

60. Norma contestată acordă instanţei de judecată o marjă largă de discreţie, fapt care generează existenţa hotărârilor judecătoreşti cu interpretări diametral opuse (e.g., vezi: decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 29 ianuarie 2014, în dosarul nr.1ra-191/2014; decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18 mai 2016, în dosarul nr.1ra-898/2016; decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 12 aprilie 2017, în dosarul nr.1ra-390/2017; decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 24 octombrie 2017, în dosarul nr.1ra-1273/2017).

61. Astfel, Curtea observă că jurisprudenţa în materie nu a dezvoltat pentru noţiunea criticată un înţeles care să constituie un reper obiectiv în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acesteia. Judecătorul însuşi se află în dificultate, fiind pus în situaţia de a alege între mai multe variante posibile, în lipsa redării clare a normei şi, implicit, a regimului sancţionator aplicabil.

62. Prin urmare, articolul 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal este susceptibil de interpretare extensivă defavorabilă făptuitorului. Totuşi, aşa cum a reiterat recent Curtea Europeană în cauza Prigală v. Republica Moldova, 13 februarie 2018, §§38-40, interpretarea extensivă defavorabilă constituie o încălcare a articolului 7 din Convenţia Europeană.

63. Aşadar, în lipsa unor repere obiective, inclusiv normative, atribuirea unui document a importanţei deosebite se face la discreţia celor care aplică legea penală, justiţiabilul găsindu-se într-o stare de insecuritate juridică.

64. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că prevederile articolului 361 alin.(2) lit.c) din Codul penal sunt formulate de o manieră imprecisă şi neclară şi le conferă autorităţilor care le aplică o marjă largă de discreţie. Prin urmare, ele nu îndeplinesc standardul calităţii legii penale, fiind contrare articolelor 1 alin.(3) şi 22, coroborate cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către avocatul Igor Chiriac, în dosarul nr.1-77/18, pendinte la Judecătoria Străşeni, sediul central.

2. Se declară neconstituţională litera c) din alineatul (2) al articolului 361 din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.