D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.153g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolelor 313 alin.(6) şi 453 alin.(1) din Codul de procedură penală

(contestarea cu recurs şi cu recurs în anulare a

încheierilor judecătorului de instrucţie)

 

nr. 32  din  25.03.2021

 

Monitorul Oficial nr.100-103/61 din 16.04.2021

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 28 septembrie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 martie 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 313 alin.(6) şi 453 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Veaceslav Dandeş, în interesele dlui Ivan Raiciu, parte vătămată în dosarul nr.1re-82/2020, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată de la Curtea Supremă de Justiţie format din dna Nadejda Toma şi dnii Vladimir Timofti şi Victor Boico, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 13 august 2019, dl avocat Roman Colodeev, în numele învinuitului Grigorii Uzun, a înaintat o plângere judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Comrat, sediul central, privind anularea ordonanţei procurorului de recunoaştere a dlui Grigorii Uzun în calitate de învinuit în baza articolelor 152 alin.(2) lit.e) [vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii comisă de două sau mai multe persoane] şi 287 alin.(2) lit.b) [huliganismul comis de două sau mai multe persoane] din Codul penal.

4. Printr-o încheiere a judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Comrat, sediul central, din 23 octombrie 2019, a fost admisă plângerea dlui avocat Roman Colodeev şi a fost anulată ordonanţa menţionată. În argumentarea soluţiei sale, judecătorul de instrucţie a subliniat că, în temeiul Legii privind statutul deputatului Unităţii Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia din 15 noiembrie 1995 (adoptată de Adunarea Populară a UTA Găgăuzia), procurorul trebuia să solicite acordul Adunării Populare a UTA Găgăuzia pentru tragerea la răspundere penală a dlui Grigorii Uzun, care la data faptei era deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, judecătorul de instrucţie a apreciat că ordonanţa în discuţie este nulă.

5. Procurorul şi avocatul părţii vătămate au contestat cu recurs încheierea judecătorului de instrucţie la Curtea de Apel Comrat.

6. Printr-o decizie a Curţii de Apel Comrat din 9 decembrie 2019, au fost respinse ca inadmisibile recursurile declarate. Instanţa de recurs a motivat că încheierea judecătorului de instrucţie prin care s-a anulat ordonanţa de punere sub învinuire este irevocabilă şi nu poate fi contestată cu recurs, făcând trimitere la articolul 313 alin.(6) din Codul de procedură penală.

7. Ulterior, dl avocat Veaceslav Dandeş a contestat cu recurs în anulare decizia Curţii de Apel Comrat din 9 decembrie 2019.

8. Totodată, dl avocat Veaceslav Dandeş a ridicat, în numele părţii vătămate Ivan Raiciu, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolelor 313 alin.(6) [plângerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii] şi 453 alin.(1) [temeiurile pentru recurs în anulare] din Codul de procedură penală în faţa Curţii Supreme de Justiţie.

9. Printr-o încheiere din 16 septembrie 2020, Curtea Supremă de Justiţie a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 7

Constituţia, Legea Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

„Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 313

Plângerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire

penală şi ale organului care exercită activitate special de investigaţii

„[…]

(6) Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă, cu excepţia încheierilor privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, care pot fi atacate cu recurs la curtea de apel în termen de 15 zile de la data pronunţării.”

Articolul 452

Recursul în anulare

(1) Procurorul General şi adjuncţii lui, persoanele menţionate la art.401 alin.(1) pct.2) şi 3), precum şi, în numele acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare împotriva hotărârii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.

[…].”

Articolul 453

Temeiurile pentru recurs în anulare

„(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv când Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Notă: Se declară neconstituţional cuvântul „inclusiv” din articolul 453 alin.(1) conform Hotărârii Curţii Constituţionale nr.26 din 10 noiembrie 2020, în vigoare din 10 noiembrie 2020.

[…].”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolelor 313 alin.(6) şi 453 alin.(1) din Codul de procedură penală nu respectă standardul calităţii legii şi conduc la un tratament diferenţiat, fapt care încalcă dreptul părţii vătămate la un proces echitabil şi de acces la justiţie, prin dreptul garantat la două grade de jurisdicţie.

13. Cu privire la articolul 313 alin.(6) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine imposibilitatea părţii vătămate de a contesta încheierea judecătorului de instrucţie privind anularea ordonanţei de punere sub învinuire.

14. Cu privire la articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că nu este clar care categorii de hotărâri pot fi atacate cu recurs în anulare, fapt care conduce la o aplicare arbitrară a articolului menţionat din partea instanţelor judecătoreşti. În special, autorul sesizării subliniază că, deşi articolul 6 punctul 13) din Codul de procedură penală desemnează prin „hotărâre judecătorească” orice hotărâre a instanţei de judecată adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărâre, în practică, din textul „la judecarea cauzei” de la articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală, Curtea Supremă de Justiţie a dedus, în jurisprudenţa sa constată, că recursul în anulare ar putea fi declarat doar în raport cu actele pronunţate în urma judecării unei cauze penale în fond, în apel şi, respectiv, în recurs (ordinar). Adică doar în raport cu o sentinţă sau o decizie, nu şi în raport cu încheierile pronunţate de judecătorii de instrucţie. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că textul „la judecarea cauzei” de la articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţional. Acesta ar îngrădi posibilitatea remedierii viciilor fundamentale admise la urmărirea penală.

15. În opinia sa, dispoziţiile contestate încalcă articolele 7, 8, 20, 22, 23, 26, 54 şi 119 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi din proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolele 313 alin.(6) şi 453 alin.(1) din Codul de procedură penală. Articolul 313 alin.(6) din Codul de procedură penală prevede următoarele: „Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă, cu excepţia încheierilor privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, care pot fi atacate cu recurs la curtea de apel în termen de 15 zile de la data pronunţării”.

20. Articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală stabileşte că „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv [prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 10 noiembrie 2020, cuvântul „inclusiv” din acest articol a fost declarat neconstituţional] când Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii”. În special, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică textul „comise la judecarea cauzei” din norma citată.

21. Curtea reţine că textul „încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă” din articolul 313 alin.(6) din Codul de procedură penală a fost contestat anterior, însă din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr.128 din 15 noiembrie 2018, §16-29). Această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate. În astfel de cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.112 din 1 octombrie 2020, §19 şi jurisprudenţa citată acolo).

22. Totodată, Curtea constată că textul „comise la judecarea cauzei” din articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

23. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care Curtea Supremă de Justiţie trebuie să se pronunţe în privinţa unui recurs în anulare declarat împotriva unei decizii a Curţii de Apel Comrat. Prin această din urmă decizie, a fost respins ca inadmisibil un recurs declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Comrat, sediul central, din 23 octombrie 2019, privind anularea unei ordonanţe de punere sub învinuire (a se vedea supra §6-7). Curtea admite că instanţa competentă (i.e. Curtea Supremă de Justiţie) va examina recursul în anulare prin prisma prevederilor contestate. De altfel, instanţa care a sesizat Curtea a menţionat (în încheiere) că prevederile contestate sunt aplicabile în cauza în care fost ridicată excepţia.

24. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de drept comun (DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, §27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerinţă în vreun drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, §18; DCC nr.27 din 16 februarie 2021, §16).

25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat că prevederile contestate ar fi contrare articolelor 7 [Constituţia, Lege Supremă], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 22 [neretroactivitatea legii], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 119 [folosirea căilor de atac] din Constituţie.

26. Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiţie nu este îndeplinită în raport cu articolele 7, 8, 22 şi 26 din Constituţie. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.33 din 19 martie 2020, §31 şi jurisprudenţa citată acolo).

27. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr.107 din 29 septembrie 2020, §28 şi jurisprudenţa citată acolo).

28. Cu privire la aplicabilitatea articolelor 16, 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea HCC nr.20 din 4 iulie 2018, §48; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, §19; DCC nr.28 din 12 martie 2020, §18).

29. În continuare, Curtea va examina dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă în drepturile protejate de articolele 20 şi 119 din Constituţie.

30. Cu privire la articolul 313 alin.(6) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că nu este asigurat dreptul la dublul grad de jurisdicţie în privinţa contestării încheierii judecătorului de instrucţie prin care s-a anulat ordonanţa de punere sub învinuire.

31. Curtea observă că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a fost contestată o încheiere a judecătorului de instrucţie prin care s-a anulat ordonanţa de punere sub învinuire, din motive procedurale (a se vedea supra §4).

32. Curtea reaminteşte că o dispoziţie legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate acţiona în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziţii legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea DCC nr.162 din 29 decembrie 2020, §34 şi jurisprudenţa citată acolo).

33. Curtea reţine că, în accepţiunea articolului 313 alin.(6) din Codul de procedură penală, încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă. Totuşi, legislatorul a prevăzut câteva excepţii de la această regulă. Astfel, nu sunt irevocabile şi, prin urmare, pot fi contestate cu recurs în faţa Curţii de Apel încheierile judecătorului de instrucţie privind: (i) refuzul de pornire a urmăririi penale, (ii) scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, (iii) încetarea urmăririi penale, (iv) clasarea cauzei penale şi (v) reluarea urmăririi penale.

34. De asemenea, conform articolului 437 alin.(1) pct.3¹) din Codul de procedură penală, pot fi atacate cu recurs [în faţa Curţii de Apel] încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate conform prevederilor articolului 313 din acelaşi Cod.

35. Din această perspectivă, Curtea observă că, în funcţie de temeiul anulării ordonanţei de punere sub învinuire, acest fapt generează, prin natura şi esenţa sa, efectele scoaterii de sub urmărire penală [în ipoteza aplicării articolului 284 în coroborare cu articolul 275 pct.1)-3) din Codul de procedură penală] sau, după caz, ale încetării urmăririi penale [în ipoteza aplicării articolului 285 în coroborare cu articolul 275 pct.4)-9) din Codul de procedură penală]. Totuşi, atât soluţia de scoatere de sub urmărire penală, cât şi cea de încetare a procesului penal sunt susceptibile de contestare cu recurs în faţa Curţii de Apel şi reprezintă un remediu suficient pentru cenzurarea eventualelor abuzuri ale judecătorului de instrucţie. Prin urmare, situaţia invocată de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate se încadrează în excepţiile prevăzute la articolul 313 alin.(6) din Codul de procedură penală şi nu afectează dreptul la dublul grad de jurisdicţie.

36. Faptul că în prezenta cauză Curtea de Apel Comrat a respins ca inadmisibil recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie de anulare a ordonanţei de punere sub învinuire nu reclamă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii.

37. Cu privire la articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că există o incertitudine referitoare la hotărârile judecătoreşti care pot fi contestate cu recurs în anulare.

38. Cu titlu preliminar, Curtea menţionează că nicio prevedere din Constituţie şi nici din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Sub acest aspect, articolul 119 din Constituţie stabileşte că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate pot exercita căile de atac „în condiţiile legii”. Totodată, articolul 2 §1 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană garantează dreptul persoanei declarate vinovate de comiterea unei infracţiuni de către un tribunal să ceară examinarea „declaraţiei de vinovăţie” sau a „condamnării” de către o instanţă superioară (a se vedea DCC nr.128 din 15 noiembrie 2018, §23).

39. Curtea menţionează că dreptul la o cale de atac împotriva unei hotărâri care determină o „acuzaţie în materie penală”, garantat de articolul 2 §1 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană, nu implică exercitarea unei căi extraordinare de atac, aşa cum este recursul în anulare.

40. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că Statele contractante se bucură, în principiu, de o marjă largă de apreciere în stabilirea modului în care trebuie să fie exercitat dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală (e.g. a se vedea Ruslan Yakovenko v. Ucraina, 4 iunie 2015, §76; Rostovtsev v. Ucraina, 25 iulie 2017, §27; Tsvetkova şi alţii v. Rusia, 10 aprilie 2018, §179).

41. În prezenta cauză, Curtea reţine că articolul 453 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede că pot fi atacate cu recurs în anulare hotărârile irevocabile în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei.

42. De asemenea, articolul 452 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede că recursul în anulare se declară împotriva hotărârii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.

43. Curtea notează că legislaţia de procedură penală stabileşte şi alte remedii pentru a redeschide procedurile penale preliminare (i.e. procedura urmăririi penale) care au fost afectate de un viciu fundamental, de exemplu – articolul 287 alin.(1) pct.1) [reluarea urmăririi penale atunci când decizia a fost afectată de un viciul fundamental] din Codul de procedură penală (a se vedea HCC nr.12 din 14 mai 2015, §§60-66 cu privire la motivele reluării urmăririi penale).

44. În acest context, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu interpretarea Curţii Supreme de Justiţie, potrivit căreia recursul în anulare ar putea fi declarat doar în raport cu actele pronunţate în urma judecării unei cauze penale în fond, în apel şi, respectiv, în recurs (ordinar).

45. Totuşi, Curţii Supreme de Justiţie îi revine sarcina de a asigura uniformitatea interpretării şi aplicării legislaţiei de către instanţele de judecată, inclusiv prin intermediul recursului în interesul legii, care are aplicabilitate pentru viitor, sau prin intermediul recursului în anulare, care are aplicabilitate pentru un caz concret.

46. În acest context, Curtea observă că în Codul de procedură penală nu există nicio normă care i-ar interzice Curţii Supreme de Justiţie să examineze recursul în anulare împotriva deciziilor irevocabile ale Curţilor de Apel pronunţate în urma examinării cererilor de recurs referitoare la încheierile judecătorului de instrucţie ce vizează etapa urmăririi penale, care conţin vicii fundamentale şi care nu pot fi remediate la etapa judecării cauzei în fond.

47. Rezumând cele enunţate supra, Curtea constată că atât din perspectiva articolului 313 alin.(6) din Codul de procedură penală, cât şi a articolului 453 alin.(1) din acelaşi Cod, sesizarea vizează o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, ci nu una de constituţionalitate.

48. Curtea reaminteşte că aspectele legate de interpretarea şi aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.24 din 16 februarie 2021, §27 şi jurisprudenţa citată acolo). Dimpotrivă, această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată.

49. În aceste condiţii, Curtea nu atestă vreo ingerinţă în articolele 20 şi 119 din Constituţie.

50. Pentru că nu s-a demonstrat o ingerinţă într-un drept fundamental, Curtea subliniază că nu sunt incidente nici articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie.

51. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE

1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 313 alin.(6) şi 453 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Veaceslav Dandeş, în interesele dlui Ivan Raiciu, parte vătămată în dosarul nr.1re-82/2020, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.