L E G E

Codul fiscal*

nr. 1163-XIII  din  24.04.1997

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.102-103/814 din 23.08.2001

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.62/522 din 18.09.1997

* * *

C U P R I N S

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Relaţiile reglementate de prezentul cod

Articolul 2. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Articolul 3. Legislaţia fiscală

Articolul 4. Acordurile (convenţiile) internaţionale privind evitarea dublei impuneri

Articolul 5. Noţiuni generale

Articolul 6. Impozite şi taxe şi tipurile lor

Articolul 7. Stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor şi taxelor generale de stat şi locale

Articolul 8. Drepturile şi obligaţiile contribuabilului

Articolul 9. Administrarea fiscală

Articolul 10. Activitatea organelor fiscale

Articolul 11. Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului

TITLUL II

IMPOZITUL PE VENIT

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 12. Noţiuni

Articolul 13. Subiecţii impunerii

Articolul 14. Obiectul impunerii

Articolul 15. Cotele de impozit

Articolul 16. Trecerea în cont a impozitelor

Articolul 17. Impozitarea venitului proprietarului decedat

Capitolul 2

COMPOZIŢIA VENITULUI

Articolul 18. Sursele de venit impozabile

Articolul 19. Facilităţi acordate de patron

Articolul 20. Sursele de venit neimpozabile

Articolul 21. Reguli speciale referitoare la venit

Articolul 22. Nerecunoaşterea venitului în cazul pierderii forţate a proprietăţii

Capitolul 3

DEDUCERI

Articolul 23. Regula generală

Articolul 24. Deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător

Articolul 25. Deducerea dobînzilor

Articolul 26. Deducerea uzurii calculate

Articolul 27. Valoarea mijloacelor fixe

Articolul 28. Deducerea amortizării proprietăţii nemateriale

Articolul 29. Deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile

Articolul 30. Restricţiile privind deducerea impozitelor şi amenzilor

Articolul 31. Limitarea altor deduceri

Articolul 32. Reportarea pierderilor în viitor

Capitolul 4

SCUTIRI ŞI ALTE DEDUCERI

Articolul 33. Scutiri personale

Articolul 34. Scutiri acordate soţiei (soţului)

Articolul 35. Scutiri pentru persoanele întreţinute

Articolul 36. Alte deduceri

Capitolul 5

CREŞTEREA ŞI PIERDERILE DE CAPITAL

Articolul 37. Recunoaşterea şi determinarea creşterii şi pierderilor de capital

Articolul 38. Noţiuni referitoare la activele de capital

Articolul 39. Restricţiile privind deducerea pierderilor de capital

Articolul 40. Redistribuirea (transmiterea) proprietăţii între soţi

Articolul 41. Facilităţi la vînzarea locuinţei de bază

Articolul 42. Donaţiile

Articolul 43. Transmiterea proprietăţii ca urmare a decesului

Capitolul 6

REGULI DE EVIDENŢĂ

Articolul 44. Metodele de evidenţă şi aplicarea lor

Articolul 45. Metoda procentajului îndeplinit

Articolul 46. Regimul evidenţei stocurilor de mărfuri şi materiale

Articolul 47. Evidenţa venitului rezultat din proprietatea comună

Articolul 48. Evidenţa deducerilor recuperate

Capitolul 7

IMPOZITAREA UNOR CATEGORII DE CONTRIBUABILI

Articolul 49. Întreprinderile agricole, agenţii micului business, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), rezidenţii zonelor economice libere

Articolul 50. Activitatea de asigurare

Articolul 51. Autorităţile publice şi instituţiile publice scutite de impozit

Articolul 52. Organizaţiile necomerciale scutite de impozit

Articolul 53. Afacerile auxiliare

Articolul 54. Organizaţiile statelor străine, organizaţiile internaţionale şi personalul acestora

Capitolul 8

REGIMUL FISCAL ÎN CAZUL LICHIDĂRII ŞI

REORGANIZĂRII AGENŢILOR ECONOMICI

Articolul 55. Contribuţiile la capital

Articolul 56. Plăţile efectuate de agenţii economici

Articolul 57. Lichidarea agentului economic

Articolul 58. Reorganizarea agentului economic

Articolul 59. Regulile în cazul lichidării sau reorganizării agentului economic

Capitolul 9

REGULI CU PRIVIRE LA SOCIETĂŢI ŞI FONDURI DE INVESTIŢII

Articolul 60. Determinarea venitului (sau pierderilor) societăţii

Articolul 61. Plăţile efectuate de societate

Articolul 62. Baza valorică ajustată a cotei-părţi a membrului societăţii

Articolul 63. Fondurile de investiţii

Capitolul 10

IMPOZITAREA FONDURILOR NESTATALE DE PENSII

Articolul 64. Fondurile nestatale calificate de pensii

Articolul 65. Fondurile nestatale necalificate de pensii

Articolul 66. Deducerea vărsămintelor

Articolul 67. Restricţiile privind deducerea vărsămintelor

Articolul 68. Impozitarea venitului fondului nestatal calificat de pensii

Articolul 69. Fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate

Capitolul 10¹

IMPOZITAREA NOTARILOR PRIVAŢI

Articolul 69¹. Activitatea notarială

Articolul 69². Subiectul impunerii

Articolul 69³. Obiectul impunerii

Articolul 69⁴. Cheltuielile notarului privat

Articolul 69⁵. Cota de impozit

Capitolul 11

SURSELE DE VENIT ALE NEREZIDENŢILOR

Articolul 70. Divizarea surselor de venit

Articolul 71. Venitul obţinut în Republica Moldova

Articolul 72. Venitul obţinut peste hotarele Republicii Moldova

Articolul 73. Divizarea venitului în cazul constatării reflectării lui incomplete

Articolul 74. Deducerile

Articolul 75. Venitul impozabil al nerezidenţilor

Articolul 76. Venitul persoanei fizice care încetează a mai fi rezidentă

Articolul 77. Trecerea în cont a impozitelor

Articolul 78. Prevederi pentru agenţii economici nerezidenţi

Articolul 79. Veniturile din sursa aflată în străinătate a deţinătorilor a 10%

Capitolul 12

ACHITAREA PREALABILĂ A IMPOZITULUI

Articolul 80. Achitarea prealabilă a impozitului pe dividende

Capitolul 13

TRECEREA ÎN CONT A IMPOZITELOR

Articolul 81. Trecerea în cont a impozitelor calculate şi reţinute

Articolul 82. Trecerea în cont a impozitului achitat în străinătate pe venitul din investiţii şi pe venitul financiar

Capitolul 14

PREZENTAREA DECLARAŢIEI CU PRIVIRE LA IMPOZITUL PE VENIT

ŞI A DOCUMENTULUI CU PRIVIRE LA VENITUL SOCIETĂŢII.

UTILIZAREA CODULUI FISCAL

Articolul 83. Prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit şi a documentului cu privire la venitul societăţii

Articolul 84. Achitarea impozitului în rate

Articolul 85. Semnarea declaraţiilor şi altor documente

Articolul 86. Utilizarea codului fiscal

Articolul 87. Termenele, modul, forma şi locul achitării impozitului

Capitolul 15

REŢINEREA IMPOZITULUI LA SURSA DE PLATĂ

Articolul 88. Reţinerea impozitului din salariu

Articolul 89. Reţinerea impozitului din dobînzi şi royalty

Articolul 90. Reţinerile din alte plăţi efectuate în folosul rezidentului

Articolul 91. Reţinerile din veniturile nerezidentului

Articolul 92. Achitarea impozitelor reţinute la sursa de plată şi prezentarea documentelor privind plăţile şi impozitele reţinute organelor fiscale şi contribuabililor

TITLUL III

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 93. Noţiuni generale

Capitolul 2

SUBIECŢI ŞI OBIECTE IMPOZABILE

Articolul 94. Subiecţii impozabili

Articolul 95. Obiectele impozabile

Capitolul 3

MODUL DE CALCULARE ŞI ACHITARE A T.V.A.

Articolul 96. Cotele T.V.A.

Articolul 97. Valoarea impozabilă a livrării impozabile

Articolul 98. Ajustarea valorii impozabile a livrării impozabile

Articolul 99. Livrările efectuate la un preţ mai mic decît cel de piaţă, fără efectuarea plăţii, în contul retribuirii muncii

Articolul 100. Valoarea impozabilă a mărfurilor importate

Articolul 101. Modul de calculare şi achitare a T.V.A.

Articolul 102. Trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate

Capitolul 4

LIVRĂRILE SCUTITE DE T.V.A.

Articolul 103. Scutirea de T.V.A.

Capitolul 5

IMPOZITAREA LA COTA ZERO A T.V.A.

Articolul 104. Livrările impozitate la cota zero

Capitolul 6

LIVRĂRILE

Articolul 105. Livrările de mărfuri, servicii

Articolul 106. Livrările efectuate de către agenţi şi angajaţi

Articolul 107. Transmiterea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător

Capitolul 7

TERMENELE OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 108. Termenele obligaţiei fiscale

Articolul 109. Termenele obligaţiei fiscale în cazul importurilor

Capitolul 8

LOCUL LIVRĂRII

Articolul 110. Locul livrării mărfurilor

Articolul 111. Locul livrării serviciilor

Capitolul 9

ADMINISTRAREA T.V.A.

Articolul 112. Înregistrarea subiectului impozabil

Articolul 113. Anularea înregistrării

Articolul 114. Perioada fiscală privind T.V.A.

Articolul 115. Declararea T.V.A. şi achitarea ei

Articolul 116. Trecerea în cont a T.V.A. în cazul datoriilor compromise

Articolul 117. Factura fiscală

Articolul 118. Evidenţa mărfurilor, serviciilor

Anexă la titlul III Utilajul, tehnica şi agregatele complementare pentru acestea importate şi/sau livrate pe teritoriul ţării, care se scutesc de taxa pe valoarea adăugată

TITLUL IV

ACCIZELE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 119. Noţiuni

Capitolul II

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI BAZA IMPOZABILĂ

Articolul 120. Subiecţii impunerii

Articolul 121. Obiectele impunerii şi baza impozabilă

Capitolul III

COTELE ACCIZELOR, MODUL DE CALCULARE ŞI TERMENELE DE ACHITARE

Articolul 122. Cotele accizelor

Articolul 123. Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor

Articolul 124. Înlesniri la plata accizelor

Articolul 125. Trecerea la cont şi restituirea accizelor achitate

Capitolul IV

ÎNREGISTRAREA SUBIECŢILOR IMPUNERII. EVIDENŢA MĂRFURILOR

SUPUSE ACCIZELOR CE SE EXPEDIAZĂ (SE TRANSPORTĂ).

DECLARAREA ACHITĂRII ACCIZELOR

Articolul 126. Înregistrarea subiecţilor impunerii

Articolul 127. Evidenţa mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă). Declararea achitării accizelor

Capitolul V

ADMINISTRAREA ACCIZELOR

Articolul 128. Controlul efectuat de organele fiscale şi organele vamale

Anexă Mărfurile şi licenţa supuse accizelor

TITLUL V

ADMINISTRAREA FISCALĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 129. Noţiuni

Articolul 130. Raporturile reglementate

Articolul 131. Organele cu atribuţii de administrare fiscală

Capitolul 2

ORGANUL FISCAL

Articolul 132. Sarcina de bază şi principiile generale de organizare a organului fiscal

Articolul 133. Atribuţiile organului fiscal

Articolul 134. Drepturile organului fiscal şi ale funcţionarului fiscal

Articolul 135. Abrogat

Articolul 136. Obligaţiile organului fiscal şi ale funcţionarului fiscal

Articolul 137. Abrogat

Articolul 138. Abrogat

Articolul 139. Abrogat

Articolul 140. Abrogat

Articolul 141. Abrogat

Articolul 142. Abrogat

Articolul 143. Abrogat

Articolul 144. Abrogat

Articolul 145. Ridicarea documentelor

Articolul 146. Postul fiscal

Articolul 147. Colaborarea organului fiscal cu autorităţile publice

Articolul 148. Selectarea, încadrarea şi concedierea funcţionarilor fiscali

Articolul 149. Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali

Articolul 150. Abrogat

Articolul 151. Apărarea drepturilor şi intereselor funcţionarilor fiscali

Articolul 152. Asigurarea materială şi socială a funcţionarului fiscal

Articolul 153. Răspunderea funcţionarului fiscal. Dreptul de a contesta acţiunile lui

Capitolul 3

ALTE ORGANE CU ATRIBUŢII DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Articolul 153¹. Atribuţiile şi drepturile Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Articolul 154. Atribuţiile şi drepturile organelor vamale

Articolul 155. Obligaţiile organelor vamale

Articolul 156. Atribuţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 157. Drepturile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 158. Obligaţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 159. Actele serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 160. Organizarea şi funcţionarea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Capitolul 4

EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR

Articolul 161. Dispoziţii generale

Articolul 162. Atribuirea codului fiscal

Articolul 163. Locul, termenele şi modul de atribuire a codului fiscal

Articolul 164. Registrul fiscal de stat

Articolul 165. Utilizarea codului fiscal

Articolul 166. Aportul autorităţilor publice la evidenţa contribuabililor

Articolul 167. Obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau lichidării conturilor bancare

Articolul 168. Anularea codului fiscal

Capitolul 5

OBLIGAŢIA FISCALĂ

Articolul 169. Naşterea şi modificarea obligaţiei fiscale

Articolul 170. Modul de stingere a obligaţiei fiscale

Articolul 171. Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare

Articolul 172. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

Articolul 173. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

Articolul 174. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

Articolul 175. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

Articolul 176. Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită

Articolul 177. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

Articolul 178. Data stingerii obligaţiei fiscale

Articolul 179. Succesiunea stingerii obligaţiilor fiscale

Articolul 180. Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale

Capitolul 6

RESPONSABILITATEA DE STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 181. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere de stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului

Articolul 182. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget

Articolul 183. Responsabilitatea persoanei care dobîndeşte o proprietate de a stinge restanţa persoanei care îi transmite proprietatea

Articolul 184. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare

Articolul 185. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în cazul reorganizării ei

Articolul 186. Stingerea obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice decedate, declarate moarte, dispărute fără veste, lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă

Capitolul 7

DAREA DE SEAMĂ FISCALĂ

Articolul 187. Prezentarea dării de seamă fiscale

Articolul 188. Darea de seamă fiscală corectată

Articolul 189. Calcularea impozitelor şi taxelor de către organul fiscal

Capitolul 8

EVIDENŢA OBIECTELOR IMPOZABILE ŞI A OBLIGAŢIILOR FISCALE

Articolul 190. Principiile generale de evidenţă a obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale

Articolul 191. Avizul de plată a obligaţiei fiscale

Articolul 192. Termenul de remitere a avizului de plată şi termenul de stingere a obligaţiei fiscale

Capitolul 9

EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 193. Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale

Articolul 194. Modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale

Articolul 195. Organele abilitate cu executarea silită a obligaţiei fiscale

Articolul 196. Regulile generale de executare silită a obligaţiei fiscale

Articolul 197. Încasarea de mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului

Articolul 198. Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar

Articolul 199. Reguli generale de sechestrare a bunurilor

Articolul 200. Sechestrarea bunurilor ca modalitate de asigurare a executării silite a obligaţiei fiscale

Articolul 201. Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane

Articolul 202. Ridicarea sechestrului

Articolul 203. Comercializarea bunurilor sechestrate

Articolul 204. Ridicarea bunurilor

Articolul 205. Urmărirea datoriei debitoare

Articolul 206. Imposibilitatea executării silite a obligaţiei fiscale

Articolul 207. Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale

Capitolul 10

ORGANIZAREA LICITAŢIEI DE BUNURI SECHESTRATE

Articolul 208. Organizarea evaluării bunurilor sechestrate

Articolul 209. Organizarea licitaţiilor

Articolul 210. Comisia de licitaţie

Articolul 211. Condiţiile de participare la licitaţie

Articolul 212. Desfăşurarea licitaţiei

Articolul 213. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare şi plata lotului

Capitolul 11

CONTROLUL FISCAL

Articolul 214. Principiile generale de efectuare a controlului fiscal

Articolul 215. Controlul fiscal la oficiul organului fiscal sau al altui organ cu atribuţii de administrare fiscală

Articolul 216. Controlul fiscal la faţa locului

Articolul 217. Verificarea faptică

Articolul 218. Verificarea documentară

Articolul 219. Verificarea totală

Articolul 220. Verificarea parţială

Articolul 221. Verificarea tematică

Articolul 222. Verificarea operativă

Articolul 223. Verificarea prin contrapunere

Articolul 224. Verificarea repetată

Articolul 225. Metodele şi sursele indirecte de estimare a sumei obligaţiei fiscale

Articolul 226. Citaţia la organul fiscal, inclusiv citaţia bancară, procedura de audiere

Capitolul 12

MĂSURILE DE ASIGURARE A STINGERII OBLIGAŢIILOR FISCALE

Articolul 227. Măsurile de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale

Articolul 228. Majorarea de întîrziere (penalitatea)

Articolul 229. Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare

Articolul 230. Sechestrarea bunurilor

Capitolul 13

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA

PENTRU ÎNCĂLCĂRI FISCALE

Articolul 231. Noţiunea şi temeiurile tragerii la răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 232. Persoanele pasibile de răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 233. Condiţii generale de tragere la răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 234. Absolvirea de răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 235. Scopul şi forma sancţiunilor fiscale

Articolul 236. Amenda

Articolul 237. Abrogat

Articolul 238. Regulile generale de aplicare a sancţiunii fiscale

Capitolul 14

PROCEDURA DE EXAMINARE A CAZURILOR DE ÎNCĂLCARE FISCALĂ

Articolul 239. Scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală

Articolul 240. Circumstanţele care exclud procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală

Articolul 241. Autoritatea abilitată să examineze cauzele privind încălcările fiscale

Articolul 242. Drepturile şi obligaţiile persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 243. Participarea persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală la examinarea cazului

Articolul 244. Reprezentantul şi confirmarea împuternicirilor lui

Articolul 245. Locul examinării cazului de încălcare fiscală

Articolul 246. Termenele de examinare a cazului de încălcare fiscală

Articolul 247. Clarificarea circumstanţelor cazului de încălcare fiscală

Articolul 248. Decizia asupra cazului de încălcare fiscală

Articolul 249. Tipurile de decizii

Articolul 250. Pronunţarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală şi înmînarea unui exemplar al deciziei

Articolul 251. Propunerile de lichidare a cauzelor şi condiţiilor săvîrşirii încălcării fiscale

Articolul 252. Executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală

Capitolul 15

TIPURILE DE ÎNCĂLCĂRI FISCALE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ELE

Articolul 253. Împiedicarea activităţii organului fiscal

Articolul 254. Neutilizarea maşinilor de casă şi de control

Articolul 255. Neprezentarea informaţiei despre sediu

Articolul 256. Nerespectarea regulilor de evidenţă a contribuabililor

Articolul 257. Încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei contabile

Articolul 258. Abrogat

Articolul 259. Încălcarea de către instituţiile financiare (sucursale sau filialele acestora) a modului de decontare

Articolul 260. Nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă fiscale

Articolul 261. Încălcarea regulilor de calculare şi de plată a impozitelor şi taxelor

Articolul 262. Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz

Articolul 263. Împiedicarea executării silite a obligaţiei fiscale, nerespectarea regulilor de executare silită

Capitolul 16

TERMENELE DE PRESCRIPŢIE

Articolul 264. Termenul de prescripţie pentru determinarea obligaţiilor fiscale

Articolul 265. Termenul de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale

Articolul 266. Termenul de prescripţie pentru compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite

Capitolul 17

CONTESTAŢIILE

Articolul 267. Dreptul de a contesta decizia organului fiscal sau acţiunea funcţionarului fiscal

Articolul 268. Termenul de depunere a contestaţiei

Articolul 269. Depunerea contestaţiei

Articolul 270. Examinarea contestaţiei

Articolul 271. Decizia emisă pe marginea contestaţiei

Articolul 272. Executarea deciziei contestate

Articolul 273. Contestarea deciziilor şi acţiunilor privind executarea silită a obligaţiei fiscale

Articolul 274. Contestarea în instanţă judecătorească a deciziei organului fiscal şi a acţiunii funcţionarului fiscal

Capitolul 18

ACTELE NORMATIVE

Articolul 275. Actele normative ale organului fiscal

TITLUL VI

IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 276. Noţiuni

Capitolul 2

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI

BAZA IMPOZABILĂ A BUNURILOR IMOBILIARE

Articolul 277. Subiecţii impunerii

Articolul 278. Obiectele impunerii şi baza impozabilă a bunurilor imobiliare

Capitolul 3

EVALUAREA ŞI REEVALUAREA BUNURILOR

IMOBILIARE ÎN SCOPUL IMPOZITĂRII

Articolul 279. Evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobiliare

Capitolul 4

COTELE, MODUL DE CALCULARE ŞI TERMENELE DE ACHITARE

A IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 280. Cotele impozitului

Articolul 281. Calcularea impozitului

Articolul 282. Termenele achitării impozitului

Capitolul 5

ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 283. Scutirea de impozit

Articolul 284. Scutirea de impozit acordată de autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale

Capitolul 6

ADMINISTRAREA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 285. Furnizarea informaţiei

Articolul 286. Avizul de plată a impozitului

Articolul 287. Ţinerea cadastrului fiscal

Parlamentul adoptă prezentul cod.

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Relaţiile reglementate de prezentul cod

(1) Prin prezentul cod se stabilesc principiile generale ale impozitării în Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor participanţi la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii, principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse, modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei fiscale, precum şi modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.

(2) Prezentul cod reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce priveşte impozitele şi taxele generale de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare şi percepere a impozitelor şi taxelor locale.

(3) Noţiunile şi prevederile prezentului cod se aplică în exclusivitate în limitele relaţiilor fiscale şi ale altor relaţii legate de acestea.

Articolul 2. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

Articolul 3. Legislaţia fiscală

(1) Legislaţia fiscală se compune din prezentul cod şi din alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) Actele normative adoptate de către Guvern, Ministerul Finanţelor, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, Departamentul Vamal, de alte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale, în temeiul şi pentru executarea prezentului cod, nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să depăşească limitele acestuia.

(3) În cazul apariţiei unor discrepanţe între actele normative indicate la alin.(2) şi prevederile prezentului cod, se aplică prevederile codului.

(4) Impozitarea se efectuează în baza prezentului cod şi a altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta, publicate în mod oficial, şi care sînt în vigoare pe perioada stabilită pentru achitarea impozitelor şi taxelor.

(5) Interpretarea (explicarea) prevederilor prezentului cod şi a altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta este de competenţa autorităţii care le-a adoptat dacă actul respectiv nu prevede altfel. Orice interpretare (explicare) urmează a fi publicată în mod oficial.

[Art.3 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 4. Acordurile (convenţiile) internaţionale privind evitarea dublei impuneri

(1) Dacă un acord (o convenţie) internaţional(ă) privind evitarea dublei impuneri, la care Republica Moldova este parte şi care este ratificat(ă) în modul stabilit, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele fixate în prezentul cod sau în alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta, se aplică regulile şi prevederile acordului (convenţiei) internaţional(e).

(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică în cazurile cînd rezidentul statului cu care a fost încheiat acordul (convenţia) internaţional(ă) este folosit pentru obţinerea facilităţilor fiscale de către o altă persoană care nu este rezident al statului cu care a fost încheiat acordul (convenţia) şi care nu are dreptul la facilităţi fiscale.

(3) Sub incidenţa alin.(1) şi (2) se află şi alte acorduri (convenţii) internaţionale, ratificate în modul stabilit, la care Republica Moldova este parte, în ce priveşte normele care reglementează impozitarea.

Articolul 5. Noţiuni generale

Următoarele noţiuni se aplică în scopul impozitării, fără modificarea statutului juridic al persoanelor juridice şi fizice prevăzut de legislaţia în vigoare:

1) Persoană – orice persoană fizică sau juridică.

2) Contribuabil, subiect al impunerii – persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile respective; persoană care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate.

3) Persoană fizică:

a) cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin, apatrid;

b) întreprindere cu statut de persoană fizică – întreprindere individuală, gospodărie ţărănească (de fermier).

4) Persoană juridică:

a) orice întreprindere (inclusiv reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova), instituţie, asociaţie şi alte organizaţii, cu excepţia subdiviziunilor structurale ale organizaţiilor nominalizate ce nu dispun de patrimoniu autonom, precum şi a întreprinderilor individuale şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);

b) nerezident care are prezenţă economică pe teritoriul Republicii Moldova.

5) Rezident:

a) orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:

i) are domiciliu permanent în Republica Moldova, inclusiv:

- se află la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, sau în deplasare peste hotare;

- este persoană cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova, aflată în exerciţiul funcţiunii peste hotare;

ii) se află în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal;

b) orice persoană juridică sau întreprindere individuală, sau gospodărie ţărănească (de fermier), a cărei activitate este organizată sau gestionată în Republica Moldova ori al cărei loc de bază de desfăşurare a activităţii este Republica Moldova.

6) Nerezident:

a) orice persoană fizică care nu este rezident în conformitate cu pct.5) lit.a) ori, deşi corespunde cerinţelor pct.5) lit.a), se află în Republica Moldova:

- în calitate de persoană cu statut diplomatic sau consular ori în calitate de membru al familiei unei asemenea persoane;

- în calitate de colaborator al unei organizaţii internaţionale, create în baza acordului interstatal la care Republica Moldova este parte, sau în calitate de membru al familiei unui asemenea colaborator;

- la tratament sau la odihnă, sau la învăţătură, sau în deplasare, dacă această persoană fizică s-a aflat în Republica Moldova exclusiv în aceste scopuri;

- exclusiv în scopul trecerii dintr-un stat străin în alt stat străin prin teritoriul Republicii Moldova (trecere tranzit);

b) orice persoană juridică sau întreprindere individuală, sau gospodărie ţărănească (de fermier), care nu corespunde cerinţelor pct.5) lit.b).

7) Întreprindere individuală – întreprindere care se află în proprietatea persoanei fizice sau a membrilor unei familii.

8) Gospodărie ţărănească (de fermier) – întreprindere agricolă, cu statut de persoană fizică, constituită în conformitate cu legislaţia.

9) Societate – orice organizaţie, cu excepţia societăţilor pe acţiuni şi societăţilor cu răspundere limitată, care desfăşoară activitate de întreprinzător pe bază de parteneriat şi se constituie în conformitate cu legislaţia, care:

a) are cel mult 20 de membri rezidenţi sau persoane care, în cazul decesului membrilor societăţii, administrează averea celor decedaţi;

b) corespunde cerinţelor repartizării proporţionale a veniturilor şi pierderilor între proprietarii capitalului.

10) Acţionar – orice persoană proprietar al unei sau mai multor acţiuni ale unei societăţi pe acţiuni.

11) Asociat – orice persoană care posedă o cotă-parte în capitalul unei persoane juridice.

12) Persoană interdependentă – membru al familiei contribuabilului sau agentul economic care controlează contribuabilul, este controlat de contribuabil sau se află împreună cu acesta sub controlul unui terţ. În sensul prezentului punct:

a) familia contribuabilului include: soţia (soţul) contribuabilului; părinţii contribuabilului; copiii contribuabilului şi soţii (soţiile) lor; bunicii contribuabilului; nepoţii (nepoatele) contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; fraţii şi surorile contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; străbunicii contribuabilului; strănepoţii contribuabilului şi soţii (soţiile) lor; fraţii şi surorile părinţilor contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; nepoţii (nepoatele) contribuabilului de pe frate (soră) şi soţiile (soţii) lor; fraţii şi surorile bunicilor contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; copiii fraţilor şi surorilor părinţilor contribuabilului şi soţiile (soţii) lor; copiii nepoţilor (nepoatelor) contribuabilului de pe frate (soră) şi soţii (soţiile) lor; precum şi persoanele enumerate din partea soţiei (soţului) contribuabilului;

b) prin control se înţelege posesia (directă sau prin una ori mai multe persoane interdependente) a cel puţin 50% din capitalul sau din drepturile de vot ale unui agent economic. În acest caz, persoana fizică este considerată posesor al tuturor cotelor de participaţie în capital, cote ce aparţin, în mod direct sau indirect, membrilor familiei sale.

13) Agent economic – orice persoană ce desfăşoară activitate de întreprinzător.

14) Organizaţie necomercială – persoană juridică a cărei activitate nu are drept scop obţinerea venitului şi care nu foloseşte vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizaţiei, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare.

15) Reprezentanţă permanentă a nerezidentului în Republica Moldova – filială sau reprezentanţă a întreprinderii unui stat străin, înregistrată în Republica Moldova conform legislaţiei.

16) Activitate de întreprinzător, afacere (business) – orice activitate conform legislaţiei, cu excepţia muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată de către o persoană, avînd drept scop obţinerea venitului, sau, în urma desfăşurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obţine venit.

17) Servicii – servicii materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, transmiterea drepturilor, inclusiv pe bază de leasing, privind folosirea oricăror mărfuri; lucrări de construcţii şi montaj, de reparaţie, de cercetări ştiinţifice, de construcţii experimentale şi alte lucrări.

18) Prezenţă economică – desfăşurarea activităţii de întreprinzător de către nerezident în urma căreia se obţine un venit ce depăşeşte 13.000 lei lunar.

19) Piaţă – sistem de relaţii economice ce se formează în procesul producţiei, circulaţiei şi distribuirii mărfurilor, prestării serviciilor, precum şi circulaţiei mijloacelor băneşti, care se caracterizează prin libertatea subiecţilor la alegerea cumpărătorilor şi vînzătorilor, determinarea preţurilor, formarea şi folosirea resurselor.

20) Piaţa comerţului cu ridicata (angro) – tip de piaţă în cadrul căreia mărfurile, serviciile, de regulă, se comercializează de către unele persoane altor persoane ce desfăşoară activitate de întreprinzător, care ulterior utilizează mărfurile, serviciile în procesul de producţie sau le comercializează pe piaţa comerţului cu amănuntul.

21) Piaţa comerţului cu amănuntul – tip de piaţă în cadrul căreia mărfurile, serviciile se comercializează populaţiei pentru consum final.

22) Piaţă cu reducere – tip de piaţă în cadrul căreia oferta depăşeşte cererea ori se comercializează mărfuri, servicii ce nu corespund standardelor de calitate sau sînt deteriorate în urma calamităţilor naturale, a catastrofelor, a altor evenimente excepţionale care au avut loc ori vînzătorul are dificultăţi financiare condiţionate de insolvabilitate temporară, de lichidare sau de faliment, ori există alte situaţii similare cînd mărfurile, serviciile se oferă spre vînzare la un preţ mai mic decît cel stabilit pe piaţă.

23) Piaţă închisă – tip de piaţă în cadrul căreia comercializarea mărfurilor, serviciilor se efectuează între coproprietari sau persoane interdependente. Preţurile de pe piaţa închisă nu constituie o dovadă a preţurilor de piaţă.

24) Preţ de piaţă, valoare de piaţă – preţul mărfii, serviciului, format prin interacţiunea cererii şi ofertei pe piaţa comerţului cu ridicata a mărfurilor, serviciilor identice, iar în cazul lipsei mărfurilor, serviciilor identice – în urma tranzacţiilor încheiate între persoanele ce nu sînt coproprietari sau persoane interdependente pe piaţa respectivă a comerţului cu ridicata. Tranzacţiile între coproprietari sau persoanele interdependente pot fi luate în considerare numai cu condiţia că interdependenţa acestor persoane nu a influenţat rezultatul tranzacţiei.

Drept surse de informaţie despre preţurile de piaţă, la momentul încheierii tranzacţiei, servesc:

a) informaţia organelor de stat de statistică şi a organelor care reglementează formarea preţurilor; iar în cazul lipsei acesteia –

b) informaţia despre preţurile de piaţă, publicată în presă sau adusă la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul mijloacelor de informare în masă; iar în cazul lipsei acesteia –

c) informaţia oficială şi/sau dată publicităţii despre cotările bursiere (tranzacţiile care au avut loc) la bursa cea mai apropiată de sediul (domiciliul) vînzătorului (cumpărătorului), iar în cazul lipsei tranzacţiilor la bursa menţionată ori comercializării (procurării) la o altă bursă – informaţia despre cotările bursiere ce au avut loc la această altă bursă, precum şi informaţia despre cotările hîrtiilor de valoare de stat şi ale obligaţiunilor de stat.

Contribuabilul are dreptul să prezinte organelor fiscale informaţia, din alte surse, despre preţurile de piaţă la momentul transmiterii mărfurilor, serviciilor, iar organele fiscale au dreptul să folosească informaţia prezentată dacă există motive de a o considera veridică.

25) Discont – reducere din preţul mărfii, serviciului, valutei şi al altor active financiare.

26) Cod fiscal – număr personal de identificare al contribuabilului, atribuit în modul stabilit de prezentul cod.

Articolul 6. Impozite şi taxe şi tipurile lor

(1) Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

(2) Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.

(3) Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor reglementate de legislaţia nefiscală nu fac parte din categoria plăţilor obligatorii, denumite impozite şi taxe.

(4) În Republica Moldova se percep impozite şi taxe generale de stat şi locale.

(5) Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:

a) impozitul pe venit;

b) taxa pe valoarea adăugată;

c) accizele;

d) impozitul privat;

e) taxa vamală;

f) taxele percepute în fondul rutier.

(6) Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:

a) impozitul pe bunurile imobiliare;

b) impozitul pentru folosirea resurselor naturale;

c) taxa pentru amenajarea teritoriului;

d) taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii;

e) taxa hotelieră;

f) taxa pentru amplasarea publicităţii (reclamei);

g) taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală;

h) taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale;

i) taxa de piaţă;

j) taxa pentru parcarea autovehiculelor;

k) taxa balneară;

l) taxa de la posesorii de cîini;

m) taxa pentru dreptul de a efectua filmări cinematografice şi televizate;

n) taxa pentru trecerea frontierei de stat;

o) taxa pentru dreptul de a vinde în zona vamală;

p) taxa pentru dreptul de a presta servicii de transportare a călătorilor;

q) taxa pentru salubrizarea teritoriului, utilizarea ambalajului, deşeurilor menajere solide şi de producţie.

(7) Relaţiile ce ţin de toate impozitele şi taxele enumerate la alin.(5) şi (6) se reglementează de prezentul cod şi de alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.

(8) La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină:

a) subiecţii impunerii;

b) obiectele impunerii şi baza impozabilă;

c) cotele impozitelor şi taxelor;

d) modul şi termenele de achitare a impozitelor şi taxelor;

e) facilităţile (înlesnirile) privind impozitele şi taxele sub formă de scutire parţială sau totală ori de cote reduse.

(9) Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta, reprezintă una din sursele de venit ale bugetului consolidat. Impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată (în partea ce ţine de taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile prestate în Republica Moldova) şi taxele percepute în fondul rutier (în partea ce ţine de taxa pentru folosirea drumurilor, percepută de la posesorii mijloacelor de transport înmatriculate în Republica Moldova) reprezintă surse de reglementare a veniturilor sistemului bugetar, iar impozitul pe bunurile imobiliare reprezintă sursa de reglementare a veniturilor bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.

[Art.6 completat prin Legea nr.1040-XV din 03.05.2002, în vigoare 01.07.2002]

[Art.6 modificat prin Legea nr.439-XV din 27.07.2001, în vigoare 20.09.2001]

Articolul 7. Stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor şi taxelor generale de stat şi locale

(1) Impozitele şi taxele generale de stat şi locale se stabilesc, se modifică sau se anulează exclusiv prin modificarea şi completarea prezentului cod.

(2) Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de noi impozite şi taxe generale de stat şi locale, în afară de cele prevăzute de prezentul cod, sau anularea ori modificarea impozitelor şi taxelor în vigoare privind determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei impozabile, modificarea cotelor şi aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai concomitent cu modificarea corespunzătoare a bugetului de stat.

(3) Impozitele locale, lista şi plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament.

(4) Deciziile autorităţilor administraţiei publice – ale municipiilor, oraşelor, satelor (comunelor), precum şi ale altor unităţi administrativ-teritoriale instituite în condiţiile legislaţiei, – cu privire la punerea în aplicare, la modificarea, în limitele competenţei lor, a cotelor, a modului şi termenelor de achitare şi la aplicarea facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal concomitent cu modificările corespunzătoare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.

(5) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au filiale şi/sau subdiviziuni în afara unităţii administrativ-teritoriale în care se află reşedinţa de bază plătesc impozite şi taxe (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a taxelor destinate transferării în fondul rutier) la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la reşedinţa filialelor şi/sau subdiviziunilor.

[Art.7 completat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 8. Drepturile şi obligaţiile contribuabilului

(1) Contribuabilul are dreptul:

a) să obţină pe gratis de la organele fiscale, la locul de evidenţă, informaţii despre impozitele şi taxele în vigoare, precum şi despre actele normative care reglementează modul şi condiţiile de achitare a acestora;

b) să se bucure de o atitudine corectă din partea organelor fiscale şi a persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora;

c) să-şi reprezinte interesele în organele fiscale personal sau prin intermediul reprezentantului său;

d) să beneficieze de facilităţile fiscale stabilite;

e) să obţină amînarea, eşalonarea, trecerea în cont a impozitelor în modul şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod;

f) să prezinte organelor fiscale şi persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora explicaţii referitoare la calcularea şi achitarea impozitelor şi taxelor;

g) să conteste, în modul stabilit, deciziile, acţiunile sau inacţiunea organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora;

h) să beneficieze de alte drepturi stabilite de legislaţia fiscală.

(2) Contribuabilul este obligat:

a) să respecte modul stabilit de înregistrare (reînregistrare) de stat şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător;

b) să se pună la evidenţă la organul fiscal în a cărui rază îşi are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare) şi să-şi primească certificatul de atribuire a codului fiscal, să prezinte informaţiile iniţiale (şi să comunice modificările ulterioare) cu privire la sediul său, sediul subdiviziunilor sale structurale, denumirea şi sediul instituţiilor financiare în care sînt deschise conturi. Informaţiile privind sediul filialelor sau reprezentanţelor se comunică, de asemenea, organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea îşi au sediul;

c) să ţină evidenţa contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte organelor fiscale dările de seamă fiscale (declaraţii fiscale, calcule şi alte documente) prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă contabilă în conformitate cu cerinţele legislaţiei;

d) să prezinte informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de întreprinzător, precum şi despre alte obiecte ale impunerii;

e) să achite la timp şi integral la buget şi în fondurile extrabugetare sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurînd exactitatea şi veridicitatea calculelor prezentate;

f) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor fiscale şi ale altor organe învestite cu funcţii de control documentele contabile, dările de seamă, declaraţiile fiscale, calculele şi alte documente şi informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi achitarea la buget şi în fondurile extrabugetare a impozitelor şi taxelor şi acordarea facilităţilor;

g) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să asigure persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor fiscale şi ale altor organe învestite cu funcţii de control accesul liber în spaţiile de producţie, în depozite, în localurile de comerţ, în alte încăperi şi locuri (cu excepţia încăperilor utilizate exclusiv ca spaţiu locativ) pentru inspectarea lor în scopul verificării autenticităţii datelor din documentele contabile, din dările de seamă, din declaraţiile fiscale, din calcule, precum şi a verificării îndeplinirii obligaţiilor faţă de buget şi fondurile extrabugetare;

h) să asiste la efectuarea controlului privind respectarea legislaţiei fiscale, să semneze actele privind rezultatul controlului, să dea explicaţii în scris sau oral;

i) în caz de calculare greşită şi determinare incorectă de către organele fiscale a sumei impozitului, penalităţii, dobînzii sau amenzii, să dovedească acest lucru prin documente justificative;

j) să îndeplinească deciziile adoptate de organele fiscale şi alte organe învestite cu funcţii de control pe marginea rezultatelor controalelor efectuate, respectînd cerinţele legislaţiei fiscale;

k) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală.

(3) În caz de absenţă a conducătorului întreprinderii, obligaţiile prevăzute la alin.(2) lit.f) şi g) sînt îndeplinite de alte persoane cu funcţii de răspundere, gestionare ale subiectului impunerii, în limitele competenţei lor.

Articolul 9. Administrarea fiscală

Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare, precum şi de efectuarea acţiunilor de cercetare penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.

Articolul 10. Activitatea organelor fiscale

(1) Organizarea activităţii şi funcţionarea organelor fiscale sînt reglementate de prezentul cod şi alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) Organele fiscale şi persoanele cu funcţie de răspundere ale acestora care nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

[Art.10 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 11. Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului

(1) Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului se face pe cale judiciară sau pe alte căi prevăzute de prezentul cod şi de alte acte ale legislaţiei. Toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.

(2) Pagubele pricinuite contribuabilului ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de către organul fiscal şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestuia se recuperează conform deciziei Serviciului Fiscal de Stat sau a instanţei de judecată.

(3) Organele fiscale restituie contribuabilului suma supraplăţii şi dobînda calculată la această sumă (inclusiv mijloacele decontate ilicit de pe conturile contribuabilului conform dispoziţiilor organelor fiscale), în modul stabilit.

[Art.11 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

TITLUL II

IMPOZITUL PE VENIT

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 12. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Royalty – recompensă regulată (plată) obţinută de la darea în folosinţă a activelor nemateriale sau din dreptul de folosinţă a acestora, precum şi din dreptul de folosinţă a resurselor naturale.

2) Anuităţi – plăţi regulate ale sumelor de asigurare, ale pensiilor sau indemnizaţiilor (prestaţiilor).

3) Dividend – orice plată efectuată de către o persoană juridică în folosul acţionarului (asociatului) acestei persoane juridice, în conformitate cu cota sa de participaţie, cu excepţia dividendelor sub formă de acţiuni, prevăzute la art.56 alin.(2), şi a plăţilor efectuate în cazul lichidării complete a agentului economic, conform art.57 alin.(2). Recunoaşterea plăţii drept dividend are loc indiferent de faptul dacă persoana juridică a avut sau nu venit în anul fiscal în curs sau în anii precedenţi.

4) Venit din investiţii – venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.

5) Venit financiar – venit obţinut sub formă de royalty, anuităţi, de la darea bunurilor în arendă, pe diferenţa de curs valutar, de la activele ce au intrat în mod gratuit, alte venituri obţinute ca rezultat al activităţii financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.

6) Dobîndă, venit sub formă de dobîndă – orice venit obţinut conform creanţelor de orice fel (indiferent de modul întocmirii), inclusiv veniturile de pe depunerile băneşti.

7) Opţion – condiţie care prevede dreptul la alegere.

8) Contract future – tip de tranzacţie încheiată la bursa de valori sau la bursa de mărfuri.

9) Distribuire – plăţile efectuate de către un agent economic în folosul unuia sau mai multor proprietari care au dreptul la încasarea acestor plăţi.

10) Deducere – sumă care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al contribuabilului conform cap.3, art.21 alin.(2), art.36, art.50 alin.(2) şi (3), art.66 alin.(1) şi (2).

11) Scutire – sumă care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al contribuabilului conform art.33, 34 şi 35.

12) Trecere în cont – sumă scăzută din impozitul care urmează a fi achitat conform cap.12 şi 13.

Articolul 13. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi fizice, cu excepţia societăţilor specificate la art.5 pct.9), care obţin pe parcursul anului fiscal venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi fizice rezidente care obţin venit investiţional şi financiar din surse aflate în afara Republicii Moldova.

(2) Subiecţii impunerii sînt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.

Articolul 14. Obiectul impunerii

(1) Obiect al impunerii este venitul brut (inclusiv facilităţile) obţinut din toate sursele de către orice persoană juridică sau fizică, exceptînd deducerile şi scutirile la care are dreptul această persoană.

(2) Sursele de venit sînt stabilite în cap.2 şi 11.

Articolul 15. Cotele de impozit

Suma totală a impozitului pe venit se determină:

a) pentru persoanele fizice, inclusiv gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi întreprinderile individuale:

- în mărime de 10% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 12180 lei;

- în mărime de 15% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 12180 lei şi nu depăşeşte suma de 16200 lei;

- în mărime de 25% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 16200 lei;

b) pentru persoanele juridice – în mărime de 22% din venitul impozabil.

[Art.15 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.15 modificat prin Legea nr.766-XV din 27.12.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 16. Trecerea în cont a impozitelor

Contribuabilii au dreptul să treacă în cont impozitele în conformitate cu cap.12 şi 13.

Articolul 17. Impozitarea venitului proprietarului decedat

(1) Venitul proprietarului decedat se consideră venit al persoanei fizice şi se impozitează ca atare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) lit.b).

(2) În cazul decesului unei persoane, rezidente la momentul decesului:

a) venitul proprietarului (inclusiv venitul din averea rămasă după decesul acestuia) se consideră venit al unei singure persoane fizice, aplicîndu-se art.15 lit.a) pentru anul fiscal în care a avut loc decesul;

b) suma totală a impozitului pe venit pentru anii fiscali ulteriori se determină conform cotei de 25% din venitul impozabil, scutirile nefiind permise.

[Art.17 modificat prin Legea nr.766-XV din 27.12.2001, în vigoare 01.01.2002]

Capitolul 2

COMPOZIŢIA VENITULUI

Articolul 18. Sursele de venit impozabile

În venitul brut se includ:

a) venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare;

b) venitul de la activitatea societăţilor obţinut de către membrii societăţilor şi venitul obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii, conform prevederilor cap.9;

c) plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare;

d) venitul din chirie (arendă);

e) creşterea de capital definită la art.37 alin.(7);

f) creşterea de capital peste pierderile de capital, neluată în considerare în alte tipuri de venit;

g) venitul obţinut sub formă de dobîndă;

h) royalty;

i) anuităţile, cu excepţia prestaţiilor de asigurări sociale şi a prestaţiilor (indemnizaţiilor) – pensii, compensaţii etc., primite în baza acordurilor (convenţiilor) interstatale;

j) venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepţia cazurilor cînd formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilităţii contribuabilului;

k) dotaţiile de stat, primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi;

l) sumele obţinute de pe urma acordului (convenţiei) de neangajare în activitatea de concurenţă;

m) dividendele obţinute de la un agent economic nerezident;

n) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă primite de către persoana fizică de la bugetul asigurărilor sociale de stat;

o) alte venituri care nu au fost specificate la literele menţionate.

Articolul 19. Facilităţi acordate de patron

Facilităţile impozabile acordate de patron includ:

a) plăţile acordate salariatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat;

b) suma anulată a datoriei salariatului faţă de patron;

c) suma plătită suplimentar de patron la orice plată a salariatului pentru locuinţa acordată de către patron;

d) suma dobînzii, obţinută ca rezultat al depăşirii ratei de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg) stabilite de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune:

- la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni repo de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de 2 luni – pentru împrumuturile acordate pe un termen de pînă la 5 ani;

- la creditele pe termen lung – pentru împrumuturile acordate pe un termen mai mare de 5 ani;

faţă de rata dobînzii calculată pentru împrumuturile acordate de către patron salariatului, în funcţie de termenul lor de acordare;

e) cheltuielile patronului pentru darea proprietăţii în folosinţă salariatului în scopuri personale:

- în cazul în care bunurile sînt proprietate a patronului, cheltuielile acestuia, determinate în procente din baza valorică, pentru fiecare bun dat în folosinţă, în funcţie de categoria de proprietate prevăzută la art.26 alin.(6): I – 0,0082%, II – 0,0137%, III – 0,0274%, IV – 0,0548% şi V – 0,0822%, pentru fiecare zi de folosinţă;

- în cazul în care bunurile nu sînt proprietate a patronului – cheltuielile acestuia pentru obţinerea dreptului de folosinţă asupra bunurilor, pentru fiecare zi de folosinţă;

f) vărsămintele în fondurile de pensii, cu excepţia celor efectuate în fondurile de pensii calificate, prevăzute la art.64 alin.(1) şi 69.

[Art.19 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 20. Sursele de venit neimpozabile

În venitul brut nu se includ următoarele tipuri de venit:

a) sumele şi despăgubirile de asigurare (cu excepţia anuităţilor) primite în baza contractelor de asigurare, în afara celor primite în cazul înlocuirii forţate a proprietăţii conform articolului 22;

b) despăgubirile primite pentru repararea daunelor în caz de vătămare a sănătăţii, inclusiv în caz de invaliditate;

c) plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, de traumatisme, sau în alte cazuri de incapacitate temporară de muncă, conform contractelor de asigurare de sănătate;

d) compensarea cheltuielilor angajaţilor legate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu: pentru aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Parlament şi aparatul acestuia, aparatul Guvernului, în limitele şi în modul stabilite de Preşedintele Republicii Moldova, Parlament şi, respectiv, de Guvern;

e) bursele elevilor, studenţilor şi persoanelor aflate la învăţămînt postuniversitar sau la învăţămînt postuniversitar specializat la instituţiile de învăţămînt de stat şi particulare, în conformitate cu legislaţia cu privire la învăţămînt, stabilite de aceste instituţii de învăţămînt, precum şi bursele acordate de către organizaţiile filantropice, cu excepţia retribuţiei pentru activitatea didactică sau de cercetare, indemnizaţiile unice acordate tinerilor specialişti angajaţi la lucru, conform repartizării, în localităţile rurale;

f) pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii;

g) indemnizaţiile de concediere stabilite conform legislaţiei;

h) compensaţiile nominative plătite păturilor insuficient asigurate, social vulnerabile ale populaţiei, precum şi prestaţiile de asigurări sociale, care nu sînt achitate sub formă de anuităţi, cu excepţia indemnizaţiilor prevăzute la art.18 lit.n);

i) averea primită ca donaţie sau ca moştenire;

j) veniturile de la transmiterea gratuită a proprietăţii, cu excepţia mijloacelor băneşti, unei persoane conform deciziei Guvernului sau a autorităţilor competente ale administraţiei publice locale sau de la transmiterea gratuită a proprietăţii de la orice persoană autorităţilor menţionate;

k) dividendele, cu excepţia celor primite de la agenţii economici nerezidenţi;

l) ajutoarele primite din partea organizaţiilor filantropice;

m) contribuţiile la capitalul unui agent economic, prevăzute la art.55;

n) veniturile organizaţiilor statelor străine, organizaţiilor internaţionale şi personalului acestora, prevăzute la art.54;

o) sumele pe care le primesc donatorii de sînge de la instituţiile medicale de stat;

p) cîştigurile de la loterii;

q) mijloacele băneşti plătite, sub formă de ajutor material unic sau de reparare a prejudiciului, unor categorii de funcţionari publici sau familiilor acestora, în conformitate cu legislaţia;

r) ajutorul material obţinut de persoanele fizice din fondurile de rezervă ale Guvernului, ale autorităţilor administraţiei publice locale, din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, precum şi din mijloacele sindicatelor, în conformitate cu regulamentele care prevăd acordarea unui astfel de ajutor;

s) ajutorul financiar obţinut de către sportivi şi antrenori de la Comitetul Internaţional Olimpic, precum şi premiile obţinute de aceştia la competiţiile sportive internaţionale;

t) ajutorul financiar obţinut de Comitetul Naţional Olimpic şi de federaţiile sportive naţionale de profil de la Comitetul Internaţional Olimpic, federaţiile sportive europene şi internaţionale de profil şi de la alte organizaţii sportive internaţionale;

u) premiul naţional al Republicii Moldova în domeniul literaturii, artei, arhitecturii, ştiinţei şi tehnicii;

v) veniturile obţinute de Administraţia zonei economice libere;

w) recompensa acordată membrilor gospodăriilor (familiilor) pentru participarea la sondajele selective efectuate de organele de statistică.

[Art.20 completat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.20 completat prin Legea nr.1405-XV din 24.10.2002, în vigoare 14.11.2002]

[Art.20 modificat prin Legea nr.1275-XV din 25.07.2002, în vigoare 15.08.2002]

[Art.20 completat prin Legea nr.1140-XV din 14.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.20 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 21. Reguli speciale referitoare la venit

(1) Venitul brut obţinut sub formă nemonetară se evaluează la preţuri de piaţă conform prezentului cod şi în modul stabilit de Guvern.

(2) În cazul anuităţilor, partea oricărei anuităţi care este inclusă în venitul anual se deduce la calcularea venitului impozabil.

Deducerea este egală cu suma vărsată de contribuabil în fondul de pensii nestatal calificat şi nededusă din venitul lui brut conform art.66 alin.(2), precum şi cu suma primelor de asigurare achitate de către contribuabil persoană fizică conform contractului de asigurare şi împărţită la numărul de ani presupuşi pentru efectuarea plăţilor (din momentul în care a început plata anuităţilor).

(3) În cazul efectuării operaţiunilor în valută străină:

1) La calcularea venitului impozabil, venitul brut şi alte încasări, precum şi cheltuielile suportate în valută străină se recalculează în valută naţională la cursul de schimb al Băncii Naţionale a Moldovei la data tranzacţiei. Pentru unele grupuri de operaţiuni, Ministerul Finanţelor poate stabili un curs de schimb mediu.

2) Orice datorie atît a contribuabilului, cît şi faţă de contribuabil, a cărei sumă de bază (fără dobîndă) este exprimată în valută străină, se recalculează conform preţurilor de piaţă şi se consideră ca fiind vîndută de către contribuabil în ultima zi a anului fiscal la preţul ei de piaţă la acea dată.

3) Orice venit de pe urma vînzării presupuse a datoriei, conform pct.2), se consideră venit obţinut în ultima zi a anului fiscal, iar baza valorică a acestei datorii a contribuabilului sau faţă de contribuabil devine valoarea ei de piaţă.

4) Operaţiunile în care intervin obligaţii de plată în valută străină se referă la:

a) cheltuielile care urmează să fie efectuate sau venitul care urmează să fie obţinut în urma calculelor;

b) contractele futures, opţioanele şi alte operaţiuni financiare similare.

5) Modul de calculare a obligaţiilor fiscale se stabileşte de către Guvern.

[Art.21 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 22. Nerecunoaşterea venitului în cazul pierderii forţate a proprietăţii

(1) Nu se recunoaşte venitul la înlocuirea proprietăţii cu o proprietate de acelaşi tip în cazul pierderii ei forţate.

(2) În cazul nerecunoaşterii venitului în conformitate cu alin.(1), baza valorică a proprietăţii de înlocuire se consideră bază valorică ajustată a proprietăţii înlocuite.

(3) Proprietatea se consideră pierdută în mod forţat, dacă ea este parţial sau total distrusă, furată, sechestrată sau destinată demolării ori dacă contribuabilul este forţat într-un oarecare alt mod să-şi abandoneze proprietatea din cauza pericolului sau iminenţei uneia din acţiunile sau evenimentele menţionate mai sus.

(4) Proprietatea de înlocuire se consideră de acelaşi tip atunci cînd ea are aceleaşi însuşiri sau este de aceeaşi natură ca şi proprietatea înlocuită (indiferent de faptul dacă este sau nu o proprietate de acelaşi nivel sau calitate).

(5) Perioada de înlocuire este perioada care expiră în anul fiscal următor celui în care s-a produs pierderea.

Capitolul 3

DEDUCERI

Articolul 23. Regula generală

Nu se permite deducerea cheltuielilor personale şi familiale, cu excepţia cazurilor pentru care prezentul titlu prevede un alt mod de reglementare.

Articolul 24. Deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător

(1) Se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.

(2) În cazul în care cheltuielile suportate de contribuabil cuprind cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător şi cheltuielile personale, deducerea se permite numai atunci cînd cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător le depăşesc pe cele personale şi numai pentru acea parte a cheltuielilor care se referă nemijlocit la desfăşurarea activităţii de întreprinzător.

(3) Deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a persoanelor juridice se permite în limitele stabilite de Guvern.

(4) Nu se permite deducerea sumelor plătite la procurarea terenurilor.

(5) Nu se permite deducerea sumelor plătite la procurarea proprietăţii pe care se calculează uzura (amortizarea) şi faţă de care se aplică prevederile art.26, 28 şi 29 sau la procurarea mijloacelor fixe cu un termen de exploatare mai mare de un an.

(6) Nu se permite deducerea compensaţiilor, remuneraţiilor, dobînzilor, plăţii pentru închirieri de bunuri şi altor cheltuieli efectuate în interesul unui membru al familiei contribuabilului, al unei persoane cu funcţie de răspundere sau al unui conducător de agent economic, al unui membru al societăţii sau al altei persoane interdependente, dacă nu există justificarea plăţii unei astfel de sume.

(7) Nu se permite deducerea pierderilor în urma vînzării sau schimbului proprietăţii, efectuate, în mod direct sau mijlocit, între persoanele interdependente.

(8) Nu se permite deducerea cheltuielilor legate de procurarea, administrarea sau întreţinerea oricărei proprietăţi, venitul de pe urma căreia este scutit de impozit.

(9) Nu se permite deducerea cheltuielilor dacă contribuabilul nu poate confirma documentar că aceste cheltuieli au fost suportate într-un anumit cuantum şi în modul stabilit de Guvern.

Articolul 25. Deducerea dobînzilor

(1) Deducerea dobînzilor se permite în conformitate cu art.24.

(2) Deducerea dobînzilor plătite sau calculate de către o persoană juridică poate fi limitată în cazul în care organele Serviciului Fiscal de Stat au stabilit că acţionarii (asociaţii) acestei persoane juridice sînt în majoritatea lor cetăţeni străini sau persoane scutite de la plata impozitului şi că o mare parte a capitalului persoanei juridice se finanţează, direct sau indirect, prin împrumuturi sau credite acordate de acţionari (asociaţi).

(3) În cazul emisiunii unor titluri de creanţă după 1 ianuarie 1998, partea discontului iniţial, în raport cu titlul de creanţă care este permis emitentului ca deducere a dobînzii, va fi echivalentă cu partea acestui discont repartizat proporţional în anul fiscal.

Articolul 26. Deducerea uzurii calculate

(1) Mărimea deducerii uzurii calculate a proprietăţii se determină în conformitate cu prezentul articol şi cu art.27.

(2) Proprietatea pe care se calculează uzura este proprietatea materială folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 1000 lei.

(3) Mărimea uzurii mijloacelor fixe ce urmează a fi dedusă se determină prin înmulţirea bazei valorice a mijloacelor fixe, la sfîrşitul perioadei de gestiune, ce se raportă la o anumită categorie de proprietate, la norma de uzură respectivă prevăzută la alin.(6). Baza valorică a mijloacelor fixe la sfîrşitul perioadei de gestiune se determină ca valoare a mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune, majorată cu valoarea mijloacelor fixe nou-procurate şi cu suma corectărilor şi micşorată cu suma de la comercializarea lor sau cu baza valorică ajustată în cazul donaţiei sau pierderii forţate. Valoarea mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune ce se raportă la categoria respectivă de proprietate se determină ca diferenţă dintre baza valorică a mijloacelor fixe la sfîrşitul perioadei de gestiune precedente şi suma uzurii calculate a perioadei de gestiune precedente.

(4) Întreaga proprietate a contribuabilului trebuie să fie raportată la una din categoriile de proprietate, în ordinea stabilită de Guvern.

(5) Se stabileşte următoarea ordine de evidenţă a proprietăţii pe categorii:

a) pentru proprietatea raportată la categoria I, calcularea uzurii se face pentru fiecare obiect;

b) pentru proprietatea raportată la categoriile II-V, calcularea uzurii se efectuează prin aplicarea normei de uzură la baza valorică a categoriei respective. Raportarea proprietăţii la categoriile de proprietate se efectuează în modul prevăzut de Guvern.

(6) La fiecare categorie de proprietate se aplică următoarele norme de uzură:

(7) Calcularea uzurii şi deducerea acesteia pentru întreţinerea autoturismului se efectuează în felul următor:

a) în cazul în care valoarea autoturismului este de pînă la 100.000 lei, uzura calculată se deduce integral, în funcţie de valoarea autoturismului;

b) în cazul în care valoarea autoturismului depăşeşte 100.000 lei, deducerea se limitează la suma calculată a uzurii, reieşind din valoarea autoturismului egală cu 100.000 lei.

Articolul 27. Valoarea mijloacelor fixe

(1) Valoarea mijloacelor fixe nou-procurate se compune din preţul lor de procurare, precum şi din toate cheltuielile aferente procurării lor, inclusiv cheltuielile de transportare, asamblare şi asigurare, dobînzile plătite sau calculate pînă la punerea obiectului în exploatare. Valoarea mijloacelor fixe aferente proprietăţii create cu forţe proprii include toate impozitele şi taxele, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată achitate sau care urmează a fi achitată de către subiecţii impozabili înregistraţi, cheltuielile şi plata dobînzilor aferente acestor mijloace fixe pentru întreaga perioadă de pînă la punerea lor în exploatare. Baza valorică a mijloacelor fixe la finele perioadei de gestiune se majorează cu valoarea mijloacelor fixe nou-procurate sau create cu forţe proprii şi cu suma corectărilor în perioada de gestiune, prevăzute la alin.(8).

(2) Mijloacele obţinute de la înstrăinarea mijloacelor fixe se raportează la reducerea bazei valorice a categoriei respective de proprietate. Dacă reducerea indicată conduce la sfîrşitul perioadei de gestiune la un rezultat negativ pe categoria de proprietate, atunci acest rezultat se include în venit, iar valoarea categoriei respective de proprietate la începutul perioadei de gestiune corespunzătoare se egalează cu zero.

(3) Includerea iniţială a mijloacelor fixe la categoria respectivă de proprietate se face la momentul punerii lor în exploatare.

(4) Valoarea iniţială a unei proprietăţi aflate în posesia contribuabilului la data de 1 ianuarie 1998 va fi baza ei valorică, determinată conform art.38 alin.(1) şi (2), la această dată. În acest caz, calculele uzurii şi toate celelalte ajustări ale valorii pentru perioadele precedente se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare în perioada respectivă.

(5) Dacă la sfîrşitul anului fiscal la categoria respectivă nu se află nici o proprietate sau suma rămasă este mai mică de 1000 lei, după efectuarea ajustărilor specificate la alin.(1) şi (2) ale prezentului articol şi la art.26 alin.(3), valoarea restantă urmează a fi dedusă.

(6) Se permite deducerea cheltuielilor legate de investigaţii şi cercetări ştiinţifice, achitate sau suportate pe parcursul anului fiscal în calitate de cheltuieli curente.

(7) Prevederile alin.(6) nu se aplică faţă de terenuri sau alte bunuri supuse uzurii, precum şi faţă de orice alte cheltuieli achitate sau suportate în scopul descoperirii sau precizării locului de amplasare a resurselor naturale, determinării cantităţii şi calităţii lor.

(8) Deducerea cheltuielilor pentru reparaţia proprietăţii se efectuează după cum urmează:

a) dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii nu depăşesc 10% din baza valorică a categoriei respective de proprietate (determinată fără a lua în considerare schimbările pe parcursul anului fiscal respectiv), cheltuielile în cauză vor fi permise spre deducere în anul respectiv;

b) dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii depăşesc 10% din baza valorică a categoriei respective de proprietate, mărimea acestui surplus se consideră drept cheltuieli pentru recondiţionare şi se reflectă la majorarea bazei valorice a categoriei respective de proprietate.

Prin derogare de la lit.a) şi b), se permite, în anul fiscal respectiv, deducerea cheltuielilor pentru reparaţia drumurilor ca cheltuieli curente.

(9) Baza valorică a mijloacelor fixe pe fiecare categorie de proprietate se ajustează cu:

a) suma taxei pe valoarea adăugată, ce urmează a fi trecută în cont în conformitate cu prezentul cod, calculată din valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe comercializate, care sînt trecute, în evidenţa contabilă, cu taxa pe valoarea adăugată;

b) suma valorii restante presupuse a mijloacelor fixe în cazul trecerii lor la pierderi, în evidenţa contabilă, în legătură cu uzura totală.

Articolul 28. Deducerea amortizării proprietăţii nemateriale

Se permite deducerea amortizării fiecărei unităţi de proprietate nematerială amortizabilă (brevete de invenţie, drepturi de autor, desene şi modele industriale, contracte, drepturi speciale etc.) cu termen de exploatare limitat, calculînd perioada ei de exploatare prin aplicarea metodei liniare.

Articolul 29. Deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile

(1) Deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile se permite în conformitate cu art.24 alin.(1).

(2) Cheltuielile legate de explorarea şi exploatarea zăcămintelor de resurse naturale, suportate pînă la începutul exploatării, precum şi plăţile aferente ale dobînzii se reflectă la creşterea valorii resurselor naturale.

(3) Mărimea deducerii cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale se determină prin înmulţirea bazei valorice a resurselor naturale cu rezultatul obţinut de la împărţirea volumului extracţiei pe parcursul anului fiscal la volumul prognozat total al extracţiei pentru zăcămîntul dat (în expresie naturală).

(4) Deducerea cheltuielilor viitoare pentru recultivarea terenurilor se permite în limitele mărimii calculate, care se determină ca raport al cheltuielilor necesare pentru recultivare la soldul rezervelor industriale ale substanţelor utile de la zăcămîntul respectiv, înmulţit la volumul substanţelor utile extrase pe perioada de gestiune.

(5) Deducerea cheltuielilor viitoare privind recuperarea pierderilor producţiei agricole în cazul atribuirii terenurilor prin hotărîre de Guvern se permite în limitele mărimii calculate, care se determină ca raport al costului pierderilor la soldul rezervelor industriale din conturul terenului existent atribuit, înmulţit la volumul substanţelor utile extrase pe perioada de gestiune.

Articolul 30. Restricţiile privind deducerea impozitelor şi amenzilor

(1) Nu se permite deducerea impozitului pe venit, instituit în prezentul titlu, a penalităţilor şi a amenzilor aferente lui, precum şi a amenzilor şi penalităţilor aferente altor impozite, taxe şi plăţi obligatorii la buget, cu toate că, potrivit art.24, se permite deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător.

(2) Nu se permite deducerea impozitelor achitate în numele unei persoane, alta decît contribuabilul.

Articolul 31. Limitarea altor deduceri

(1) Se permite deducerea oricărei datorii compromise, care pe parcursul anului fiscal şi-a pierdut valoarea şi a devenit nerambursabilă, dacă această datorie s-a format în cadrul activităţii de întreprinzător. Datoria se consideră compromisă după expirarea a doi ani calendaristici de la data apariţiei acesteia. Mărimea deducerii pentru orice datorie compromisă, apărută din comercializarea proprietăţii, se determină reieşind din baza valorică a acestei proprietăţi, redusă cu mărimea uzurii, epuizării sau altor modificări ale valorii proprietăţii în cauză care diminuează valoarea mijloacelor fixe ale categoriei respective ori majorată cu valoarea recondiţionărilor sau altor modificări ale valorii proprietăţii în cauză care majorează valoarea mijloacelor fixe ale categoriei respective.

(2) Nu se permite deducerea defalcărilor în fondurile de rezervă, cu excepţia defalcărilor de reduceri pentru pierderi la credite (în fondul de risc), efectuate conform alin.(3).

(3) Instituţiilor financiare li se permite deducerea defalcărilor de reduceri pentru pierderi la credite (în fondul de risc), volumul cărora se determină conform Regulamentului cu privire la clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderile la credite (fondul de risc), aprobat de Banca Naţională a Moldovei. La calcularea mărimii reducerii pentru pierderile la credite (fondul de risc), în calcul nu se includ creditele preferenţiale ale căror pierderi se compensează din contul diminuării impozitului pe venit aferent plăţii la bugetul de stat ori din contul mijloacelor bugetului de stat. Dacă volumul reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc), calculat la sfîrşitul anului fiscal (perioadei gestionare), este mai mic decît mărimea reală, reflectată în bilanţul instituţiei financiare la aceeaşi dată, diferenţa se include în venitul impozabil anual (pentru perioada gestionară), cu micşorarea defalcărilor în acest fond, efectuate din mijloacele proprii în perioada anterioară.

Articolul 32. Reportarea pierderilor în viitor

(1) Dacă, pe parcursul anului fiscal, cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător depăşesc venitul brut al contribuabilului în anul curent, suma pierderilor rezultate din această activitate va fi reportată eşalonat, în părţi egale, pe următorii trei ani.

(2) Suma reportată pe unul din anii fiscali următori celui în care s-au înregistrat pierderile este egală cu suma totală a pierderilor, redusă cu suma totală permisă spre deducere în fiecare din următorii doi ani.

(3) Dacă contribuabilul a suportat pierderi pe parcursul a mai mult de un an, prevederile prezentului articol se aplică faţă de aceste pierderi în ordinea în care au apărut.

[Art.32 completat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Capitolul 4

SCUTIRI ŞI ALTE DEDUCERI

Articolul 33. Scutiri personale

(1) Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în sumă de 3600 lei pe an.

(2) Suma scutirii personale, stabilită la alin.(1), va constitui 10000 lei pe an pentru orice persoană care:

a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobîl;

b) este invalid şi s-a stabilit că invaliditatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;

c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cît şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;

d) este invalid ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;

e) este invalid de război, invalid din copilărie, invalid de gradul I şi II sau pensionar – victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.

[Art.33 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 34. Scutiri acordate soţiei (soţului)

Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 3600 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.

[Art.34 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 35. Scutiri pentru persoanele întreţinute

(1) Contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 240 lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 3600 lei anual.

(2) În înţelesul prezentului titlu, persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:

a) este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soţiei (soţului) contribuabilului (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii);

b) locuieşte împreună cu contribuabilul sau nu locuieşte cu acesta, dar îşi face studiile la secţia cu frecvenţă a unei instituţii de învăţămînt mai mult de 5 luni pe parcursul anului fiscal;

c) este întreţinută de contribuabil;

d) are un venit ce nu depăşeşte suma de 1000 lei anual.

[Art.35 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 36. Alte deduceri

(1) Contribuabilul rezident are dreptul la deducerea oricăror donaţii făcute de el pe parcursul anului fiscal în scopuri filantropice sau de sponsorizare, dar nu mai mult de 10% din venitul impozabil. În acest scop, venitul impozabil al contribuabilului se determină fără a se lua în considerare scutirile ce i se acordă conform prezentului capitol.

(2) Pot fi deduse, conform prezentului articol, numai donaţiile făcute în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităţilor publice şi instituţiilor publice specificate la art.51, a organizaţiilor necomerciale specificate la art.52 alin.(1) lit.a) şi b), precum şi în favoarea organizaţiilor religioase specificate la art.52 alin.(1) lit.c).

(3) Donaţiile în scopuri filantropice sau de sponsorizare vor fi deduse numai în cazul confirmării lor în modul stabilit de Guvern.

(4) Se permite deducerea cheltuielilor de investiţii ce ţin de:

a) cheltuielile ordinare şi necesare, achitate sau suportate pe parcursul anului fiscal în scopul obţinerii venitului din investiţii;

b) dobînzile pe datorie, cu condiţia ca dobînda să nu depăşească suma venitului din investiţii, adică suma dobînzii sau chiria (arenda), sau royalty, sau creşterea de capital ca urmare a vînzării proprietăţii (obţinute din activităţi, altele decît activitatea de întreprinzător).

(5) Se permite deducerea defalcărilor obligatorii în Fondul republican şi fondurile locale de susţinere socială a populaţiei, efectuate pe parcursul anului fiscal în cuantumurile stabilite de legislaţie.

(6) Se permite deducerea, în cuantumurile stabilite de legislaţie, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate conform art.19 din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

[Art.36 completat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.36 modificat prin Legea nr.1294-XV din 25.07.2002, în vigoare 01.01.2003]

Capitolul 5

CREŞTEREA ŞI PIERDERILE DE CAPITAL

Articolul 37. Recunoaşterea şi determinarea creşterii şi pierderilor de capital

(1) Suma creşterii sau pierderilor de capital, provenită din vînzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital, se recunoaşte în volumul ei deplin, cu excepţia cazurilor pentru care prezentul titlu prevede altceva.

(2) Active de capital sînt:

a) acţiunile şi alte titluri de proprietate în activitatea de întreprinzător;

b) titlurile de creanţă;

c) proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător, care este vîndută la un preţ ce depăşeşte baza ei valorică ajustată;

d) terenurile;

e) opţionul la procurarea sau vînzarea activelor de capital.

(3) Dreptul de a obţine venituri din activele de capital pe parcursul unei perioade ce depăşeşte 10 ani se consideră active de capital, dacă este tratat separat.

(4) Suma încasată ca urmare a vînzării, schimbului sau altui mod de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu suma mijloacelor băneşti şi valoarea evaluată la preţul de piaţă a activelor de capital obţinute sub formă nemonetară.

(5) Mărimea creşterii de capital provenită din vînzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu excedentul sumei încasate în raport cu baza valorică a acestor active.

(6) Mărimea pierderilor de capital suportate în urma vînzării, schimbului sau altei forme de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu excedentul bazei valorice a acestor active în raport cu venitul obţinut.

(7) Suma creşterii de capital în anul fiscal este egală cu 50% din suma excedentară a creşterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital suportate pe parcursul anului fiscal.

Articolul 38. Noţiuni referitoare la activele de capital

(1) Bază valorică a activelor de capital înseamnă:

a) valoarea activelor de capital procurate sau create de contribuabil;

b) baza valorică ajustată a activelor de capital:

- pentru persoana care transmite activele de capital contribuabilului; sau

- pentru activele de capital înlocuite cu active noi.

(2) Baza valorică ajustată a activelor de capital se majorează (sau se reduce), în mod corespunzător, cu mărimea compensaţiei acordate (sau primite) de către contribuabil.

(3) Baza valorică a tuturor activelor de capital nesupuse uzurii, aflate în posesia contribuabilului la data de 1 ianuarie 1998, nu trebuie să fie mai mică decît valoarea lor la acea dată sau decît preţul de piaţă al obiectelor identice. La dorinţa contribuabilului, această valoare poate fi determinată ca bază valorică ajustată a activelor de capital, înmulţită la coeficientul corespunzător anului procurării lor, aprobat de către Guvern.

(4) Bază valorică ajustată a activelor de capital reprezintă baza valorică a activelor de capital:

a) redusă cu mărimea uzurii, epuizării sau altor modificări ale valorii activelor de capital, care se anulează de pe contul mijloacelor fixe;

b) majorată cu valoarea recondiţionărilor şi altor modificări ale valorii activelor de capital, care se acumulează pe contul mijloacelor fixe.

(5) Reducerile şi majorările bazei valorice a activelor de capital care au avut loc pînă la 1 ianuarie 1998 se efectuează conform actelor normative în vigoare pînă la acea dată.

Articolul 39. Restricţiile privind deducerea pierderilor de capital

(1) Contribuabilului (persoană fizică sau juridică), deducerea pierderilor de capital i se permite numai în limitele creşterii de capital.

(2) Pierderile de capital a căror deducere nu este permisă, conform alin.(1), în anul fiscal respectiv sînt considerate ca pierderi de capital suportate în anul următor.

(3) Restricţiile privind deducerea pierderilor de capital prevăzute la alin.(1) nu se aplică persoanei fizice pentru anul fiscal în care a decedat.

Articolul 40. Redistribuirea (transmiterea) proprietăţii între soţi

(1) Creşterea sau pierderile de capital nu se recunosc în cazul redistribuirii (transmiterii) proprietăţii:

a) între soţi; sau

b) între foştii soţi, dacă o astfel de redistribuire (transmitere) rezultă din necesitatea împărţirii proprietăţii comune în caz de divorţ.

(2) Baza valorică a proprietăţii indicate la alin.(1), pentru beneficiar, reprezintă baza valorică ajustată a proprietăţii persoanei care o transmite.

Articolul 41. Facilităţi la vînzarea locuinţei de bază

(1) La vînzarea, schimbul sau alte forme de înstrăinarea în alt mod locuinţei de bază a contribuabilului, creşterea capitalului se recunoaşte cu excepţiile prevăzute la alin.(3).

(2) În înţelesul prezentului titlu, se consideră locuinţă de bază a contribuabilului locuinţa care s-a aflat în posesia lui în decurs de 3 ani, perioadă care expiră la data înstrăinării acestei locuinţe, şi care i-a servit pe tot parcursul acestei perioade drept domiciliu de bază.

(3) Mărimea creşterii de capital, supusă impunerii, pentru orice locuinţă se micşorează cu suma de 10000 lei pentru fiecare din anii ce urmează după anul 1997, pe parcursul căruia (sau cărora) contribuabilul a fost posesorul acestei proprietăţi şi a folosit-o ca locuinţă de bază.

(4) Nu se permite deducerea pierderilor de pe urma vînzării sau schimbului proprietăţii care a servit ca locuinţă de bază.

Articolul 42. Donaţiile

(1) Persoana care face o donaţie se consideră că a vîndut bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau preţul lui de piaţă la momentul donării. Calcularea bazei valorice ajustate a proprietăţii la momentul donaţiei se efectuează ţinînd cont de prevederile art.26 şi conform art.38 alin.(1) şi (2), separat pe fiecare obiect donat.

(2) Baza valorică a proprietăţii donate se consideră, pentru destinatar, mărimea determinată în conformitate cu alin.(1).

(3) Persoana care face o donaţie sub formă de mijloace băneşti se consideră drept persoană care a obţinut venit în mărimea sumei mijloacelor băneşti donate.

Articolul 43. Transmiterea proprietăţii ca urmare a decesului

(1) La data decesului contribuabilului, toată proprietatea acestuia se transmite prin moştenire şi se consideră ca fiind vîndută la preţul ei de piaţă (cu excepţia celei, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite).

(2) Baza valorică a proprietăţii indicate la alin.(1) este egală cu valoarea ei de piaţă.

(3) Baza valorică a proprietăţii, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite, este egală cu baza valorică ajustată a proprietăţii persoanei decedate.

(4) Proprietatea, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite, include:

a) locuinţa de bază rămasă după decesul proprietarului;

b) proprietatea privată materială a persoanei decedate, care nu a fost nici proprietate utilizată în activitatea de întreprinzător, nici proprietate rezultată din activitatea de investiţii, cu excepţia cazului prevăzut la litera c);

c) proprietatea materială privată a membrului decedat al gospodăriei ţărăneşti (de fermier), în cazul moştenirii ei de către un membru al gospodăriei sau o persoană care devine membru al acestei gospodării;

d) anuităţile şi alt venit de pe urma proprietăţii, cu caracter de plăţi periodice, care sînt impozabile pentru moştenitori.

(5) Dacă pachetul de control (50% sau mai multe cote de participaţie) al agentului micului business trece în urma decesului proprietarului în posesia moştenitorilor, aceştia în locul recunoaşterii creşterii sau pierderilor de capital conform alin.(1), pot să determine bazele valorice ale cotelor lor în acest pachet de control, pornind de la baza valorică ajustată a pachetului de control care a aparţinut persoanei decedate.

(6) Dacă la momentul decesului contribuabilul se află în posesia pachetelor de control a mai mulţi agenţi ai micului business, prevederile alin.(5) se aplică numai faţă de un singur agent, la alegerea moştenitorilor de gradul întîi.

[Art.43 completat prin Legea nr.757-XV din 21.12.2001, în vigoare 31.01.2002]

Capitolul 6

REGULI DE EVIDENŢĂ

Articolul 44. Metodele de evidenţă şi aplicarea lor

(1) Cu excepţia cazurilor cînd este prevăzut altceva, se aplică următoarele metode de evidenţă:

a) pentru persoanele fizice – metoda de casă sau metoda calculelor;

b) pentru persoanele juridice – metoda calculelor;

c) pentru întreprinderile de stat în 1998 şi 1999 – una din metodele de evidenţă aplicate în anul 1997, la alegere.

(2) Prin metodă de casă se înţelege metoda conform căreia:

a) venitul este raportat la anul fiscal în care acesta este obţinut în numerar (sau în echivalentul lui) sau sub formă de proprietate materială;

b) deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul căruia au fost suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor cînd aceste cheltuieli trebuie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului.

(3) Prin metoda calculelor se înţelege metoda conform căreia:

a) venitul este raportat la anul fiscal în care a fost cîştigat;

b) deducerea se permite în anul fiscal în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăţi, cu condiţia că aceste cheltuieli şi plăţi nu trebuie raportate la un alt an fiscal în scopul reflectării corecte a venitului.

(4) Contribuabilul care foloseşte metoda calculelor poate efectua deducerea cheltuielilor sau a altor plăţi numai în condiţiile cînd:

a) sînt prezente circumstanţele care determină obligaţia fiscală a contribuabilului;

b) s-a desfăşurat activitatea de întreprinzător în cadrul căreia au fost suportate cheltuieli;

c) poate fi determinată suma obligaţiilor fiscale ale contribuabilului.

(5) Contribuabilul care foloseşte metoda calculelor nu are dreptul să facă nici un fel de deduceri pînă la momentul efectuării plăţilor dacă el are obligaţii faţă de o persoană interdependentă care foloseşte metoda de casă.

(6) În scopul reflectării corecte a venitului de pe urma activităţii de întreprinzător, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să ceară persoanei care practică afaceri de proporţii folosirea metodei calculelor.

(7) În scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară care nu contravin prevederilor prezentului titlu.

(8) În cazul în care contribuabilul îşi schimbă metoda de evidenţă, corectările corespunzătoare în articolele care reflectă venitul, deducerile, trecerile în cont şi alte operaţiuni se fac astfel încît nici un articol să nu fie omis sau să se repete. Dacă schimbarea metodei de evidenţă duce la majorarea venitului impozabil al contribuabilului în chiar primul an fiscal de aplicare a noii metode, atunci mărimea excedentului care rezultă exclusiv din schimbarea metodei de evidenţă se distribuie în părţi egale pe anul fiscal curent şi pe fiecare din următorii doi ani.

Articolul 45. Metoda procentajului îndeplinit

(1) Evidenţa venitului, deducerilor, trecerilor în cont şi a altor operaţiuni care ţin de contracte (acorduri) pe termen lung se face după metoda procentajului îndeplinit.

(2) În sensul prezentului titlu, prin contract (acord) pe termen lung se înţelege orice contract cu privire la producere, construire, instalare sau montare încheiat pe un termen de cel puţin 24 de luni.

(3) Evidenţa tuturor veniturilor şi cheltuielilor se face, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor, în anul fiscal cuprins în termenul de acţiune al contractului (acordului) pe termen lung, pe baza determinării procentajului de îndeplinire a lucrărilor prevăzute de contract (acord) pe parcursul anului respectiv. Declaraţiile cu privire la impozitul pe venit pentru anul respectiv, cu excepţia anului în care expiră contractul (acordul), se perfectează prin metoda procentajului îndeplinit.

(4) După încheierea executării contractului (acordului), în scopul determinării corectitudinii calculării plăţilor sub formă de dobîndă (penalităţilor, dobînzilor), repartizarea impozitului pe anii fiscali, conform metodei procentajului îndeplinit, se recalculează pe baza indicilor reali. Plăţile sub formă de dobîndă pentru orice plată incompletă sau supraplată a impozitului în orice an, descoperite în urma unei astfel de recalculări, se determină în conformitate cu prevederile prezentului cod şi urmează a fi achitate la termenul prevăzut pentru prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul în care se încheie executarea contractului (acordului). Această prevedere se aplică tuturor contractelor (acordurilor) pe termen lung la prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul în care s-a încheiat executarea contractului (acordului) şi nicidecum de la o dată anterioară.

[Art.45 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 46. Regimul evidenţei stocurilor de mărfuri şi materiale

(1) Orice persoană care deţine stocuri de mărfuri şi materiale destinate procesului de producţie sau stocuri de producţie finită este obligată să ţină evidenţa lor, dacă aceasta este necesară pentru reflectarea corectă a venitului.

(2) Gospodăriile ţărăneşti (de fermier) nu ţin evidenţa stocurilor de mărfuri şi materiale în procesul producţiei agricole, cu excepţia cazurilor de prelucrare a acesteia în scopul obţinerii venitului.

(3) Metodele de evidenţă a rezervelor de mărfuri şi materiale se aplică de către contribuabil în conformitate cu legislaţia contabilităţii.

Articolul 47. Evidenţa venitului rezultat din proprietatea comună

Venitul rezultat din proprietatea comună se consideră drept un venit obţinut de către coproprietari proporţional cotelor-părţi deţinute de fiecare dintre ei.

Articolul 48. Evidenţa deducerilor recuperate

În cazul în care contribuabilului i se restituie pe parcursul anului fiscal cheltuielile, pierderile sau datoriile compromise deduse anterior, suma restituită se ia în calcul şi se include în venitul brut al contribuabilului pe anul în care ea a fost încasată.

Capitolul 7

IMPOZITAREA UNOR CATEGORII DE CONTRIBUABILI

Articolul 49. Întreprinderile agricole, agenţii micului business, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), rezidenţii zonelor economice libere

(1) Întreprinderile agricole care obţin venit impozabil din producerea şi comercializarea produselor agricole proprii, precum şi din comercializarea produselor obţinute din materia primă proprie ca rezultat al prelucrării ei industriale, au dreptul la reducerea cotelor de impozit, prevăzute la art.15, cu 80% – în 1998, cu 60% – în 1999, cu 40% – în 2000, cu 20% – în 2001.

(2) Agenţii micului business care obţin venit de la comercializarea producţiei proprii şi/sau de la prestarea serviciilor au dreptul la o reducere de 35%, în decurs de 2 ani, a cotelor impozitului prevăzute la art.15:

a) la expirarea termenului de acordare acestora a scutirii de plată a impozitului la care aceste întreprinderi au avut dreptul conform alin.(3) şi (4); şi

b) cu condiţia asigurării creşterii numărului mediu scriptic anual al salariaţilor cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal precedent.

(3) Întreprinderile cu un număr mediu anual de salariaţi de la 1 la 19 persoane inclusiv şi cu suma vînzărilor nete anuale a producţiei proprii şi/sau a serviciilor prestate pînă la 3.000.000 lei sînt scutite de plata impozitului pe un termen de 3 ani.

(4) Scutirea de plata impozitului se acordă cu condiţia că cel puţin 80% din suma scutirii se repartizează pentru dezvoltarea producţiei proprii, dezvoltarea sferei serviciilor şi crearea locurilor noi de muncă.

(5) Condiţiile de obţinere a scutirii şi de restituire a sumei de scutire, în cazul neîndeplinirii cerinţelor prezentului articol, se indică în acordul încheiat între agentul micului business şi Serviciul Fiscal de Stat. Procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a acordului se determină de către Ministerul Finanţelor în comun cu Ministerul Economiei şi Reformelor.

(6) Exercitarea dreptului la facilitate sub formă de scutire de plata impozitului începe din momentul încheierii acordului.

(7) Termenul de acordare a scutirii de plata impozitului agenţilor micului business începe cu perioada fiscală respectivă, prevăzută la art.84, în cadrul căreia a fost obţinut venit impozabil, şi expiră peste 3 ani. Termenul de acordare a scutirii de plata impozitului nu depinde de faptul dacă a fost obţinut venit impozabil sau au fost suportate pierderi în perioadele ulterioare după prima perioadă fiscală în cadrul căreia a fost obţinută scutirea.

(8) Dispoziţiile alin.(2)-(7) ce prevăd micşorarea cotelor de impozit, scutirea de plata impozitului, precum şi încheierea acordului, sînt aplicabile şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), independent de numărul salariaţilor, de volumul producţiei fabricate, de volumul serviciilor prestate şi de alte condiţii şi limitări prevăzute de prezentul articol pentru agenţii micului business.

(9) Gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) li se acordă scutire de plata impozitului şi ele, ulterior, au dreptul la reducerea cotelor impozitului în conformitate cu alin.(2), cu condiţia achitării, în termenele stabilite de legislaţia fiscală, a impozitului funciar, lipsei restanţelor la acest impozit sau stingerii tuturor restanţelor la impozitul funciar pe perioadele fiscale precedente adresării în organele fiscale.

(10) Cooperativele agricole de prestări servicii, înfiinţate în conformitate cu art.87 din Legea nr.73-XV din 12 aprilie 2001 privind cooperativele de întreprinzător, sînt scutite de impozit cu condiţia că cel puţin 75% din valoarea totală a livrărilor cooperativei constituie valoarea mărfurilor şi serviciilor livrate membrilor acestei cooperative şi valoarea mărfurilor livrate cooperativei de către membrii acesteia.

(11) Impozitarea rezidenţilor zonelor economice libere are următoarele particularităţi:

a) impozitul pe venitul rezidenţilor, obţinut de la exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, se percepe în proporţie de 50% din cota stabilită în Republica Moldova;

b) impozitul pe venitul de la activitatea rezidenţilor în zona economică liberă, cu excepţia celei stabilite la lit.a), se percepe în proporţie de 75% din cota stabilită în Republica Moldova;

c) rezidenţii care au investit în fondurile fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea infrastructurii zonei economice libere un capital echivalent cu cel puţin un milion de dolari S.U.A. sînt scutiţi de plata impozitului pe venitul de la exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova pe o perioadă de 3 ani, începînd cu trimestrul imediat următor trimestrului în care a fost atins volumul indicat de investiţii;

d) rezidenţii care au investit în fondurile fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea infrastructurii zonei economice libere un capital echivalent cu cel puţin 5 milioane dolari S.U.A. sînt scutiţi de plata impozitului pe venitul de la exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova pe o perioadă de 5 ani, începînd cu trimestrul imediat următor trimestrului în care a fost atins volumul indicat de investiţii.

[Art.49 completat prin Legea nr.1140-XV din 14.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.49 completat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 50. Activitatea de asigurare

(1) Prevederile prezentului articol se aplică acelei părţi a afacerilor contribuabilului, care constă în practicarea activităţii de asigurare.

(2) Se permite deducerea sumelor şi despăgubirilor de asigurare, precum şi a altor plăţi efectuate în favoarea deţinătorilor poliţelor de asigurare care au dreptul la obţinerea lor, poliţe care urmează a fi achitate în conformitate cu contractele de asigurare şi reasigurare şi cu condiţiile anuităţilor.

(3) Se permite deducerea cheltuielilor legate de formarea rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung şi a fondului de asigurare a pensiilor, a fondului de rezervă pentru alte tipuri de asigurare (rezervele tehnice) şi a fondului măsurilor preventive în modul stabilit de Guvern.

Articolul 51. Autorităţile publice şi instituţiile publice scutite de impozit

Sînt scutite de impozit autorităţile publice şi instituţiile publice finanţate din bugetul de stat, din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Articolul 52. Organizaţiile necomerciale scutite de impozit

(1) La organizaţiile necomerciale scutite de impozit pot fi atribuite:

a) instituţiile care activează în sferele ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului, ştiinţei şi culturii;

b) societăţile orbilor, surzilor şi invalizilor, precum şi întreprinderile create pentru realizarea scopurilor statutare ale acestor societăţi, societăţile veteranilor şi alte asociaţii obşteşti, fundaţiile, organizaţiile filantropice care se ocupă în mod exclusiv de:

- acordarea de ajutor material şi de servicii gratuite invalizilor, oamenilor bolnavi, persoanelor singure, orfanilor sau copiilor rămaşi fără îngrijire părintească, familiilor cu mulţi copii, şomerilor, persoanelor care au avut de suferit în urma războaielor, calamităţilor naturale, catastrofelor ecologice, epidemiilor;

- activitatea ce ţine de apărarea drepturilor omului, învăţămînt, dobîndirea şi propagarea cunoştinţelor, ocrotirea sănătăţii, acordarea ajutorului social populaţiei, cultură, artă, sport de amatori, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, protecţia mediului şi de alte domenii cu caracter social-util, în conformitate cu legislaţia cu privire la asociaţiile obşteşti şi cu privire la fundaţii;

c) organizaţiile sindicale, religioase, asociaţiile de economii şi împrumuturi ale cetăţenilor, asociaţiile patronilor, întreprinzătorilor şi fermierilor şi alte societăţi organizate în scopul creării unor condiţii favorabile pentru realizarea şi apărarea intereselor de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale şi altor interese comune ale agenţilor economici;

d) barourile şi uniunile avocaţilor, uniunile şi asociaţiile Notarilor şi camerele notariale;

e) partidele şi alte organizaţii social-politice.

(2) Organizaţiile necomerciale specificate la alin.(1) sînt scutite de impozit în cazul în care corespund următoarelor cerinţe:

a) sînt înregistrate sau create în conformitate cu legislaţia, iar în statut, în regulament sau într-un alt document sînt indicate genurile de activitate concrete desfăşurate de către organizaţia necomercială şi statutul ei de organizaţie necomercială, precum şi interdicţia privind distribuirea venitului sau proprietăţii între membrii organizaţiei, între fondatori sau între persoane particulare, inclusiv în procesul reorganizării şi lichidării organizaţiei necomerciale;

b) întregul venit de la activitatea prevăzută de statut, de regulament sau de alt document să fie folosit în scopurile prevăzute de statut, de regulament sau de alt document;

c) nu folosesc vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizaţiei, vreunui fondator sau vreunei persoane particulare;

d) nu susţin vreun partid politic, bloc electoral sau candidat la vreo funcţie în cadrul autorităţilor publice şi nu folosesc vreo parte din venit sau proprietate pentru finanţarea acestora.

(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), pentru a fi scutite de plata impozitului, întreprinderile societăţilor orbilor, surzilor şi invalizilor, în statutul, în regulamentul sau într-un alt document al lor, nu vor indica statutul de organizaţie necomercială şi lor nu li se va aplica interdicţia privind distribuirea venitului la achitarea dividendelor fondatorilor.

(4) Restricţiile prevăzute la alin.(2) lit.d) nu se extind asupra organizaţiilor menţionate la alin.(1) lit.e).

(5) Organizaţiile specificate la alin.(1) lit.a), c), d) şi e) sînt recunoscute drept necomerciale şi sînt scutite de plata impozitului, dacă respectă prevederile prezentului articol, la decizia organelor fiscale teritoriale. Decizia se emite în baza cererii persoanelor împuternicite ale organizaţiilor respective. La cerere se anexează statutul, regulamentul sau un alt document, ce include dispoziţii privind obligaţiile de a îndeplini cerinţele prezentului articol, precum şi certificatul înregistrării de stat dacă aceasta este prevăzută de legislaţie. Persoanele împuternicite ale organizaţiilor respective, cu excepţia celor recent constituite, prezintă, de asemenea, declaraţia, prevăzută la art.83 alin.(2), pe perioadele de gestiune precedente, dar nu mai mult decît pe ultimii doi ani fiscali. Ca temei de refuz pentru recunoaşterea organizaţiei drept necomercială şi pentru scutirea de plata impozitului serveşte neincluderea în statut, în regulament sau într-un alt document a dispoziţiilor referitoare la obligaţiile privind îndeplinirea prevederilor prezentului articol sau existenţa obligaţiilor fiscale. Decizia privind recunoaşterea organizaţiei drept necomercială şi privind scutirea acesteia de plata impozitului se adoptă în termen de 30 de zile de la data prezentării documentelor prevăzute de prezentul alineat. Copia deciziei se înmînează solicitantului în termen de 3 zile.

(6) Organizaţiile specificate la alin.(1) lit.b) pot fi scutite provizoriu de plata impozitului, în modul prevăzut la alin.(4), conform deciziei organelor fiscale teritoriale, pînă la obţinerea certificatului de stat conform legislaţiei cu privire la asociaţiile obşteşti şi cu privire la fundaţii. În cazul refuzului de a acorda certificat de stat, organizaţiile menţionate, pe perioada scutirii provizorii, achită impozitul în modul general stabilit. După obţinerea certificatului de stat, drept temei pentru scutirea de plata impozitului servesc prezenţa certificatului respectiv şi decizia Comisiei de Certificare, care prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor lista organizaţiilor necomerciale referitor la care a fost adoptată decizia de scutire de plata impozitului.

[Art.52 completat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 53. Afacerile auxiliare

(1) Afacere auxiliară este orice activitate de întreprinzător neprevăzută în statut, în regulament sau într-un alt document al organizaţiei necomerciale şi/sau activitate desfăşurată cu încălcarea cerinţelor art.52.

(2) Afacerile auxiliare ale organizaţiilor menţionate la art.52 se consideră subiect separat al impunerii, al cărui venit se impozitează la cota prevăzută la art.15 lit.b).

(3) Venitul impozabil din afacerile auxiliare reprezintă venitul brut obţinut de organizaţie de pe urma afacerilor auxiliare desfăşurate de către aceasta în mod regulat, redus cu mărimea deducerilor permise conform cap.3, care vizează nemijlocit afacerile respective.

Articolul 54. Organizaţiile statelor străine, organizaţiile internaţionale şi personalul acestora

(1) Salariile şi alte retribuţii plătite colaboratorilor străini ai misiunilor diplomatice ale statelor străine, aflaţi în exerciţiul funcţiunii în Republica Moldova, sînt scutite de impozite.

(2) Orice scutire acordată în conformitate cu prezentul articol este condiţionată de acordarea unor drepturi reciproce de către statele respective.

(3) În conformitate cu acordurile (convenţiile) încheiate de către Guvernul Republicii Moldova cu guvernele altor ţări şi cu conducerea organizaţiilor internaţionale pe probleme de asistenţă tehnică şi umanitară acordată Republicii Moldova, nu se impozitează venitul organizaţiilor statelor străine, al organizaţiilor internaţionale, precum şi venitul obţinut de către personalul străin (consultanţii) care activează în cadrul acordurilor (convenţiilor) menţionate. Venitul angajaţilor rezidenţi care activează în cadrul acordurilor (convenţiilor) menţionate se impozitează în modul general stabilit, dacă acordul (convenţia) nu prevede altfel.

Capitolul 8

REGIMUL FISCAL ÎN CAZUL LICHIDĂRII ŞI

REORGANIZĂRII AGENŢILOR ECONOMICI

Articolul 55. Contribuţiile la capital

(1) Contribuţiile vărsate în schimbul unei cote de participaţie în capitalul agentului economic de către una sau mai multe persoane, care în acest fel obţin controlul asupra agentului economic, nu sînt supuse impozitării. Pentru persoana care a contribuit cu capital, baza valorică a capitalului agentului economic respectiv este egală cu baza lui valorică ajustată.

(2) Prin control, în sensul prezentului capitol, se înţelege deţinerea unei cote de participaţie în capitalul agentului economic, în care se includ:

a) cel puţin 80% din drepturile de vot decisiv ale tuturor formelor de participare cu drept de vot decisiv;

b) cel puţin 80% din numărul total de acţiuni în cazul oricărei alte forme de participare.

Articolul 56. Plăţile efectuate de agenţii economici

(1) Dacă agentul economic efectuează plăţi în natură acţionarilor (asociaţilor) săi conform cotei de participaţie a acestora (dividende, plăţi în cazul lichidării, sau sub altă formă), atunci se ţine cont de creşterea sau pierderea de capital ca şi cum această proprietate a fost vîndută acţionarului (asociatului) de către agentul economic la preţul ei de piaţă.

(2) Dividendele sub formă de acţiuni care nu modifică în nici un fel cotele de participaţie ale acţionarilor în capitalul agentului economic nu se consideră drept dividende şi nu se impozitează conform art.80.

(3) În toate cazurile în care se aplică alin.(2), baza valorică a acţiunilor iniţiale ale contribuabilului se distribuie între acţiunile iniţiale şi acţiunile din nou obţinute proporţional valorii lor.

Articolul 57. Lichidarea agentului economic

(1) În cazul lichidării unei părţi a agentului economic, partea lichidată se consideră drept venit, indiferent de faptul dacă acţiunile au fost sau nu vîndute.

(2) În cazul lichidării depline a agentului economic:

a) agentul economic tratează creşterea sau pierderile de capital ca şi cum proprietatea distribuită sub formă de plăţi la lichidare ar fi fost vîndută la preţul ei de piaţă;

b) beneficiarii proprietăţii distribuite sînt trataţi astfel ca şi cum ei au schimbat cotele lor de participaţie în capitalul agentului economic lichidat pe o sumă egală cu valoarea de piaţă a proprietăţii obţinute.

(3) La lichidarea deplină a filialei (întreprinderii-fiică), întreprinderea de bază nu ia în considerare creşterea sau pierderile de capital de pe urma vînzării proprietăţii filialei (întreprinderii-fiică) lichidate.

(4) O întreprindere se consideră întreprindere-fiică dacă întreprinderea de bază exercită controlul asupra ei pe parcursul întregii perioade de lichidare, în condiţiile art.55 alin.(2).

(5) Termenul de încheiere a procesului de lichidare a agentului economic, precum şi alte cerinţe privind îndeplinirea condiţiilor de lichidare deplină a acestuia se stabilesc în conformitate cu legislaţia.

Articolul 58. Reorganizarea agentului economic

(1) Se consideră reorganizare a agentului economic fuziunea, asocierea, divizarea, separarea sau transformarea agentului economic.

(2) În înţelesul prezentului titlu, este echivalentă cu reorganizarea prevăzută la alin.(1):

a) obţinerea controlului asupra unui agent economic numai în schimbul cotelor-părţi care acordă dreptul de vot decisiv în cadrul agentului economic procurat;

b) procurarea practic a tuturor activelor agentului economic numai în schimbul cotelor-părţi care asigură dreptul de vot decisiv în cadrul agentului economic procurat.

(3) În cazul reorganizării, agentul economic cumpărător preia metoda de evidenţă a agentului economic procurat împreună cu stocurile sale de mărfuri şi materiale, pierderile reportate în viitor, conturile dividendelor şi alte atribute legate de impozitare, astfel încît agentul economic cumpărător se substituie celui procurat în ce priveşte aceste atribute.

(4) Reorganizarea agenţilor economici poate fi calificată sau necalificată, fapt determinat de Serviciul Fiscal de Stat.

(5) Reorganizare calificată înseamnă reorganizarea, deplină sau parţială, a unui agent economic conform unui plan de reorganizare aferent activităţii de întreprinzător, reorganizare ce nu are ca scop sau rezultat evaziunea fiscală a oricărui agent economic sau acţionar (asociat).

Articolul 59. Regulile în cazul lichidării sau reorganizării agentului economic

(1) În cazul lichidării sau reorganizării agentului economic:

a) un grup de operaţiuni conexe se consideră o singură operaţiune;

b) forma operaţiunilor nu are importanţă în cazurile cînd ea nu afectează esenţa acestor operaţiuni;

c) orice reorganizare necalificată a agentului economic se consideră vînzare a acestui agent economic şi a tuturor activelor sale;

d) dacă Serviciul Fiscal de Stat stabileşte că una sau mai multe părţi participante la operaţiune nu sînt rezidente, atunci mărirea capitalului, lichidarea deplină sau reorganizarea agentului economic poate fi tratată drept operaţiune în care nu are loc recunoaşterea creşterii sau pierderilor de capital.

(2) În cazul reorganizării calificate:

a) baza valorică a proprietăţii agentului economic reorganizat se consideră baza valorică a acestei proprietăţi nemijlocit înainte de reorganizare;

b) redistribuirea (transmiterea) proprietăţii agentului economic între părţile implicate în reorganizare nu se impozitează; însă

c) orice compensaţie, primită de orice persoană (inclusiv de orice parte implicată în reorganizare), care nu constituie o cotă de participaţie în capitalul oricărei părţi se consideră plată în folosul beneficiarului.

(3) Parte implicată în reorganizare este:

a) agentul economic cumpărător – agentul care procură cote de participaţie (sau active) în alt agent economic;

b) agentul economic procurat – agentul ale cărui cote de participaţie (sau active) se procură;

c) orice agent economic care apare ca rezultat al reorganizării;

d) agentul economic cote de participaţie (sau active) în care au fost procurate de la alt agent economic în cadrul reorganizării.

(4) În cazul distribuirii cotelor de participaţie în capitalul părţii implicate în reorganizarea calificată unor acţionari (asociaţi) ai acestei părţi, plata respectivă nu se impozitează.

(5) În cazul reorganizării cu lichidare parţială a agentului economic, faţă de partea lichidată se aplică impozitarea stabilită pentru reorganizarea calificată deplină.

Capitolul 9

REGULI CU PRIVIRE LA SOCIETĂŢI ŞI FONDURI DE INVESTIŢII

Articolul 60. Determinarea venitului (sau pierderilor) societăţii

(1) Venitul (sau pierderile) societăţii se consideră ca venit (sau pierderi) al persoanei juridice care foloseşte în evidenţă metoda calculelor, cu excepţia faptului că societăţii nu i se permite:

a) deducerea donaţiilor în scopuri filantropice sau de sponsorizare, prevăzute la art.36;

b) reportarea în viitor a pierderilor, prevăzută la art.32.

(2) La determinarea venitului unui membru al societăţii în anul fiscal, evidenţa cotelor-părţi ale acestui membru, distribuite pe toate componentele venitului (sau pierderilor), creşterii (sau pierderilor) de capital, deducerilor, trecerilor în cont, donaţiilor în scopuri filantropice în anul respectiv se ţine separat.

(3) Fiecare componentă a venitului (sau a pierderilor), a creşterii (sau a pierderilor) de capital, a deducerilor, trecerilor în cont, donaţiilor în scopuri filantropice se consideră ca distribuită între membrii societăţii, indiferent de faptul dacă această componentă a fost sau nu distribuită.

(4) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor reglementează prin instrucţiunile sale modul de evidenţă a tuturor componentelor venitului, dacă evidenţa fiecărei componente în parte nu este necesară pentru reflectarea corectă a venitului membrului societăţii.

(5) Membrului societăţii nu i se permite deducerea acelei părţi a pierderilor, ce corespunde cotei-părţi distribuite lui, care depăşeşte baza valorică ajustată a cotei sale părţi în societate, cu excepţia cazurilor de lichidare deplină a societăţii.

[Art.60 completat prin Legea nr.1294-XV din 25.07.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.60 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 61. Plăţile efectuate de societate

(1) Orice plată în natură efectuată de o societate se consideră ca vînzare a proprietăţii la preţul de piaţă şi ca plată a sumei corespunzătoare de mijloace băneşti.

(2) Orice plată efectuată de către o societate în favoarea unui membru al său (inclusiv plăţile, în cazul lichidării) se include în venitul acestuia numai în măsura în care ea depăşeşte baza valorică ajustată a cotei sale părţi în societate. Dacă suma totală plătită la lichidarea deplină a societăţii este mai mică decît baza valorică ajustată menţionată, diferenţa se consideră drept cotă-parte a acestui membru în pierderile societăţii în anul fiscal în care s-a încheiat lichidarea.

Articolul 62. Baza valorică ajustată a cotei-părţi a membrului societăţii

Baza valorică ajustată a cotei-părţi a oricărui membru al societăţii reprezintă suma depusă de el în societate:

a) majorată cu cota-parte distribuită lui în venit şi în creşterea de capital, care se includ în venitul brut;

b) micşorată cu suma plăţilor efectuate;

c) ajustată, ţinîndu-se cont de alte venituri şi cheltuieli ale societăţii (dacă există temei pentru aceasta).

Articolul 63. Fondurile de investiţii

(1) Prevederile prezentului articol se aplică asupra activităţii fondurilor de investiţii, activitate reglementată conform legislaţiei.

(2) Veniturile fondului de investiţii, care urmează a fi distribuite şi plătite acţionarului său, constau din dividende, creşterea de capital, dobînzi.

(3) Veniturile sub formă de dividende, creştere de capital, dobînzi, obţinute de fondul de investiţii în anul fiscal, nu se impozitează, prin derogare de la prevederile art.18, art.37 alin.(7) şi art.80. Evidenţa fiecărui tip de venit, obţinut de fondul de investiţii, – dividendele, creşterea de capital, dobînzile – se efectuează separat.

(4) Plăţile fondurilor de investiţii în folosul acţionarilor săi se fac proporţional de pe fiecare cont de venituri şi se impozitează de la acţionarii fondului ca şi cum aceste venituri ar fi fost primite de acţionar fără participarea fondului, în ordinea următoare:

a) dividendele nu se impozitează, conform art.80, nici de la fondul de investiţii, nici de la acţionarii acestuia. Fondurile de investiţii nu creează conturi de dividende;

b) sumele distribuite de fondul de investiţii de pe contul creşterii şi pierderii de capital acţionarilor săi se consideră ca o creştere şi o pierdere de capital ca şi cum operaţiunile care au adus la această creştere sau pierdere de capital au avut loc în acelaşi an fiscal în care a fost efectuată plata;

c) venitul distribuit de fondul de investiţii de pe contul venitului din dobîndă acţionarilor săi se consideră ca dobîndă obţinută în acelaşi an în care a fost efectuată plata către fondul de investiţii, iar impozitul reţinut la sursa plăţii, conform articolului 89, se consideră ca impozit achitat în numele acţionarului în acelaşi an, adică urmează a fi trecut în cont la acţionar.

(5) Nu mai tîrziu de 31 ianuarie a anului care urmează după anul de gestiune, fondul de investiţii prezintă fiecărui acţionar darea de seamă, conţinînd următoarele informaţii:

a) mărimea venitului anual cu divizarea lui după tipurile de venituri;

b) soldul venitului la finele anului după tipurile de venituri;

c) veniturile distribuite acţionarilor pe parcursul anului după tipurile de venituri;

d) sumele impozitului reţinut din dobîndă sau din alte venituri (inclusiv venitul obţinut de fondul de investiţii în anii precedenţi) distribuite acţionarilor în anul fiscal de gestiune.

(6) În cazul cînd acţionarul încetează a mai fi membru al fondului de investiţii, el trebuie să considere toate sumele distribuite în următoarea ordine:

a) venitul sub formă de dividende, creştere de capital, dobînzi, conform alin.(4);

b) alte tipuri de venituri determinate, conform art.37, drept creştere sau pierderi de capital.

(7) Cheltuielile suportate de managerul fondului de investiţii se distribuie proporţional veniturilor obţinute de către fond sub formă de dividende, creştere de capital, dobînzi şi urmează a fi deduse conform art.24.

Capitolul 10

IMPOZITAREA FONDURILOR NESTATALE DE PENSII

Articolul 64. Fondurile nestatale calificate de pensii

Fondurile nestatale de pensii sînt considerate calificate dacă se înfiinţează pe principii benevole, în scopul ameliorării situaţiei materiale a cetăţenilor la bătrîneţe, prin plata unei pensii suplimentare, şi corespund următoarelor condiţii:

a) cota-parte a persoanei fizice în activele şi în venitul acestui fond se depune, conform legislaţiei, de îndată pe un cont separat, de pe care este interzisă ridicarea mijloacelor (cu excepţia transferului acestora de către membrul fondului) pînă la:

- atingerea de către persoană a vîrstei de pensionare, prevăzute de legislaţie; sau

- decesul sau survenirea invalidităţii persoanei;

b) în caz de deces al persoanei, activele de pe contul ei în acest fond se plătesc succesorilor sau, la decizia acestora, succesorii pot să adere la fondul de pensii cu cota-parte în limitele activelor moştenite;

c) activele şi venitul fondului se păstrează pe un cont separat în instituţia financiară care este depozitarul activelor fondului conform legislaţiei;

d) fondul prevede o protecţie adecvată, prevăzută de legislaţie, privind acordarea împrumuturilor, vînzarea activelor sau efectuarea altor operaţiuni similare;

e) fondul este înregistrat conform legislaţiei.

Articolul 65. Fondurile nestatale necalificate de pensii

Orice fond nestatal de pensii care nu corespunde condiţiilor art.64 se consideră fond nestatal necalificat de pensii.

Articolul 66. Deducerea vărsămintelor

(1) Suma vărsată de către patron în numele unei persoane fizice pe parcursul anului fiscal în fondul nestatal calificat de pensii în scopul acumulării se deduce din venitul brut al acesteia.

(2) Persoanei fizice i se permite deducerea din venitul său brut a unei sume egale cu vărsămîntul făcut în fondul nestatal calificat de pensii.

(3) Nu se permite deducerea oricăror vărsăminte în fondurile nestatale necalificate de pensii.

Articolul 67. Restricţiile privind deducerea vărsămintelor

(1) Pentru persoana fizică, suma dedusă, conform art.66 alin.(1), împreună cu suma dedusă, conform art.66 alin.(2), nu trebuie să depăşească 15% din venitul cîştigat de ea în anul fiscal.

(2) În sensul prezentului titlu, prin venit cîştigat al persoanei fizice se înţelege venitul brut calculat pentru munca în calitate de angajat, obţinut pentru munca în calitate de antreprenor independent sau obţinut în alt mod, conform legislaţiei. Noţiunea dată nu include venitul sub formă de pensii.

Articolul 68. Impozitarea venitului fondului nestatal calificat de pensii

Venitul fondului nestatal calificat de pensii nu este supus impozitării, însă orice plăţi efectuate din acest fond se includ în venitul brut al beneficiarului.

Articolul 69. Fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate

(1) Fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate este definit de Serviciul Fiscal de Stat ca:

a) un fond nestatal calificat de pensii creat în conformitate cu legislaţia statului străin;

b) un fond care corespunde în temei cerinţelor art.64.

(2) Vărsămintele făcute de patron în numele lucrătorului sau de lucrătorul însuşi în fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate se deduc din venitul lui brut, în limitele stabilite la art.67 alin.(1).

(3) Vărsămintele în fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate făcute de un lucrător cetăţean al Republicii Moldova sau de un lucrător cetăţean al unui stat străin, a cărui durată a activităţii de muncă în Republica Moldova se presupune că nu va depăşi 5 ani, se deduc din venitul lui brut, în limitele prevăzute de Guvern.

Capitolul 10¹

IMPOZITAREA NOTARILOR PRIVAŢI

Articolul 69¹. Activitatea notarială

Activitatea notarială nu este activitate de întreprinzător şi nu cade sub incidenţa actelor normative ce reglementează această activitate.

Articolul 69². Subiectul impunerii

Subiect al impunerii este notarul privat.

Articolul 69³. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este venitul notarului privat.

Articolul 69⁴. Cheltuielile notarului privat

Notarul privat are dreptul să acopere, din mijloacele primite pentru servicii notariale, cheltuielile aferente exercitării activităţii notariale, asigurării ei tehnico-materiale, arendei şi întreţinerii biroului notarial, plăţii pentru serviciile personalului tehnic angajat.

Articolul 69⁵. Cota de impozit

(1) Notarul privat nu cade sub incidenţa art.15 din prezentul cod.

(2) Suma totală a impozitului pe venit se determină pentru notarul privat în mărime de 22% din venitul lunar impozabil.

[Cap.10¹ introdus prin Legea nr.1454-XV din 08.11.2002, în vigoare 21.02.2003]

Capitolul 11

SURSELE DE VENIT ALE NEREZIDENŢILOR

Articolul 70. Divizarea surselor de venit

(1) Întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în:

a) venit obţinut în Republica Moldova şi provenit din activitatea de întreprinzător desfăşurată în Republica Moldova;

b) venit obţinut peste hotarele Republicii Moldova şi provenit din activitatea de întreprinzător desfăşurată în altă ţară.

Articolul 71. Venitul obţinut în Republica Moldova

Venituri obţinute în Republica Moldova se consideră:

a) dobînzile pentru creanţele organului administraţiei publice din Republica Moldova sau ale agentului economic rezident, sau ale societăţii rezidente;

b) dividendele plătite de un agent economic rezident;

c) venitul de pe urma activităţii de muncă şi serviciilor prestate în Republica Moldova;

d) venitul de pe urma dării în folosinţă a proprietăţii mobiliare şi imobiliare în Republica Moldova;

e) venitul obţinut din vînzarea proprietăţii imobiliare aflate în Republica Moldova;

f) venitul obţinut din vînzarea proprietăţii mobiliare (cu excepţia stocurilor de mărfuri şi materiale), dacă cumpărătorul este rezident;

g) royalty;

h) primele pe baza contractelor de asigurare sau de reasigurare încheiate în Republica Moldova;

i) alte venituri (plăţi) efectuate în folosul persoanelor fizice, cu excepţia întreprinderilor cu statut de persoană fizică.

Articolul 72. Venitul obţinut peste hotarele Republicii Moldova

Componentele venitului obţinut peste hotarele Republicii Moldova sînt analogice componentelor venitului indicate în art.71.

Articolul 73. Divizarea venitului în cazul constatării reflectării lui incomplete

Dacă, în urma divizării venitului în conformitate cu art.71 şi 72, venitul obţinut în Republica Moldova este reflectat incomplet, divizarea venitului în cel obţinut în Republica Moldova şi cel obţinut peste hotarele ei se face în modul stabilit de Guvern.

Articolul 74. Deducerile

Deducerile pentru persoanele nerezidente se permit în măsura în care ele vizează direct venitul supus impozitării în Republica Moldova.

Articolul 75. Venitul impozabil al nerezidenţilor

(1) La determinarea venitului impozabil al unui nerezident:

a) se ţine cont numai de venitul obţinut din sursele aflate în Republica Moldova;

b) se permite deducerea numai a acelor cheltuieli, pierderi şi plăţi care vizează direct venitul indicat la lit.a).

(2) În cazul unui nerezident care are reprezentanţă permanentă în Republica Moldova, respectiva reprezentanţă se consideră agent economic rezident, dar numai în raport cu venitul obţinut din surse aflate în Republica Moldova şi cu cheltuielile nemijlocit legate de acest venit.

Articolul 76. Venitul persoanei fizice care încetează a mai fi rezidentă

(1) Persoana fizică care încetează a mai fi rezidentă este considerată persoana care şi-a vîndut toată proprietatea, exceptînd proprietatea imobiliară, la preţul ei de piaţă la momentul cînd a încetat a mai fi rezidentă.

(2) Orice persoană fizică nerezidentă care obţine statutul de rezident are dreptul (în modul stabilit de Guvern) la determinarea valorii de piaţă a proprietăţii sale la momentul obţinerii statutului de rezident. Valoarea determinată în acest mod constituie baza valorică a proprietăţii sale, care se ia în considerare la stabilirea venitului contribuabilului de pe urma vînzării acestei proprietăţi.

Articolul 77. Trecerea în cont a impozitelor

Persoana fizică nerezidentă care prezintă declaraţia cu privire la impozitul pe venit are dreptul la trecerea în cont a impozitelor reţinute din salariul său în conformitate cu art.88.

[Art.77 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 78. Prevederi pentru agenţii economici nerezidenţi

(1) În sensul prezentului capitol, prin agent economic nerezident care desfăşoară activitate de investiţii în afara Republicii Moldova se înţelege:

a) orice agent economic nerezident, mai mult de 50% din venitul căruia în anul fiscal curent sau cel precedent îl constituie venitul din investiţii şi venitul financiar obţinute din surse aflate în străinătate;

b) orice alt agent economic nerezident creat sau folosit pentru eschivarea unui rezident de la plata impozitului pe venitul din investiţii şi pe venitul financiar obţinute din surse aflate în străinătate, perceput în conformitate cu prezentul titlu.

(2) Cota acţionarului (asociatului) în venitul oricărui agent economic nerezident care desfăşoară activitate de investiţii în afara Republicii Moldova se consideră drept venit obţinut de deţinătorul a 5% rezident.

(3) O persoană se consideră deţinătoare a 5% atunci cînd cota de participaţie a acestei persoane şi a persoanelor interdependente în capitalul agentului economic este egală sau depăşeşte 5% din toate cotele de participaţie în capitalul agentului economic respectiv.

(4) Contribuabilul care obţine venit impozabil conform alin.(2) se consideră că a plătit impozitul pe venit în altă ţară. Impozitul menţionat este achitat efectiv de agentul economic.

(5) Pentru fiecare contribuabil care urmează să achite impozitul în conformitate cu alin.(2) se ţine un cont al impozitului pe venit achitat anterior de către agentul economic. Dacă plăţile ulterioare ale venitului către contribuabil nu depăşesc bilanţul acestui cont, ele nu se impozitează.

Articolul 79. Veniturile din sursa aflată în străinătate a deţinătorilor a 10%

Dacă contribuabilul deţine (direct sau indirect) 10% sau mai mult din cotele de participaţie în capitalul unui agent economic nerezident, toate activele căruia sînt folosite pentru afaceri peste hotarele Republicii Moldova, dividendele pe care le obţine contribuabilul sau pe care i le calculează acest agent economic se consideră venit obţinut din sursa aflată în străinătate, nereprezentînd un venit din investiţii sau un venit financiar.

Capitolul 12

ACHITAREA PREALABILĂ A IMPOZITULUI

Articolul 80. Achitarea prealabilă a impozitului pe dividende

(1) Agentul economic care plăteşte dividende acţionarilor săi pe parcursul anului fiscal reţine şi achită ca impozit o sumă egală cu 22% din suma dividendelor care urmează să fie plătite.

(2) Suma, reţinută de agentul economic conform alin.(1), este trecută în cont ca impozit aplicat venitului impozabil al agentului economic respectiv pentru anul fiscal în care a fost făcută reţinerea.

(3) Dacă în vreun an fiscal trecerile în cont permise agentului economic în conformitate cu alin.(2) depăşesc suma impozitului pe venit în anul respectiv, diferenţa va fi reportată în viitor şi va fi trecută în contul anului imediat următor celui în care a apărut acest excedent.

(4) Agentul economic care deţine 20% sau mai mult din capitalul celui de-al doilea agent economic deschide un cont de dividende. În cazul în care primul agent economic va primi dividende de la al doilea agent economic, el va deduce din venitul brut suma dividendelor nete, însă va adăuga aceeaşi sumă la contul său de dividende. Dividendele plătite ulterior de către primul agent economic acţionarilor săi vor fi scoase, în primul rînd, de pe contul de dividende pînă la epuizarea acestuia şi nu vor fi supuse reţinerii conform alin.(1).

(5) Persoana care primeşte dividende de la un agent economic obligat să reţină impozitul pe aceste dividende sau de pe conturile de dividende, în conformitate cu alin.(1) şi (4), nu include aceste dividende în venit.

[Art.80 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.80 modificat prin Legea nr.766-XV din 27.12.2001, în vigoare 01.01.2002]

Capitolul 13

TRECEREA ÎN CONT A IMPOZITELOR

Articolul 81. Trecerea în cont a impozitelor calculate şi reţinute

(1) În limitele anului fiscal, contribuabilii au dreptul de a trece în contul impozitului pe venit următoarele plăţi:

a) sumele reţinute pe parcursul anului fiscal respectiv în conformitate cu art.88, 89 şi 90;

b) suma reţinută în conformitate cu art.80, în cazul în care contribuabilul este persoană juridică;

c) plăţile efectuate pe parcursul anului fiscal respectiv în conformitate cu art.84;

d) impozitele achitate în afara Republicii Moldova, a căror trecere în cont este permisă în conformitate cu art.82, pentru sumele plătite sau calculate pentru acelaşi an fiscal.

(2) Dacă trecerile în cont la care contribuabilul are dreptul, în conformitate cu alin.(1) lit.a) şi c), depăşesc suma totală calculată, conform art.15, a impozitului pe venit, Serviciul Fiscal de Stat, potrivit prevederilor prezentului cod, ia în considerare aceste supraplăţi (inclusiv dobînda) din orice obligaţii ce se referă la impozitele prevăzute la art.6 şi restituie contribuabilului suma rămasă după efectuarea calculelor corespunzătoare.

[Art.81 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 82. Trecerea în cont a impozitului achitat în străinătate pe venitul din investiţii şi pe venitul financiar

(1) Contribuabilul are dreptul de a trece în cont impozitul pe venitul din investiţii sau pe venitul financiar, achitat în orice ţară străină, dacă acest venit urmează a fi supus impozitării şi în Republica Moldova. Contribuabilul care a utilizat în vreun an fiscal trecerea în cont a impozitului pe venit achitat în altă ţară, nu are dreptul să deducă impozitul pe venit achitat în altă ţară pe parcursul anului fiscal respectiv.

(2) Mărimea trecerii în cont a impozitului pe venit achitat în altă ţară străină pentru orice an fiscal nu trebuie să depăşească obligaţiile fiscale ale contribuabilului raportate la venitul din investiţii şi cel financiar ale acestuia obţinute din surse aflate în altă ţară (cu excepţia cheltuielilor legate de obţinerea venitului brut) pentru aceeaşi perioadă.

(3) Trecerea în cont a impozitului achitat în altă ţară se efectuează în anul în care venitul respectiv este supus impozitării în Republica Moldova.

Capitolul 14

PREZENTAREA DECLARAŢIEI CU PRIVIRE LA IMPOZITUL PE VENIT

ŞI A DOCUMENTULUI CU PRIVIRE LA VENITUL SOCIETĂŢII.

UTILIZAREA CODULUI FISCAL

[Denumirea cap.14 modificată prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 83. Prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit şi a documentului cu privire la venitul societăţii

(1) Dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit îl au toţi contribuabilii.

(2) Sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit:

a) persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului;

b) persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar:

- obţin venit din surse altele decît salariul, care depăşeşte suma scutirii personale de 3600 lei pe an, acordate conform art.33 alin.(1);

- obţin venit sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 13.000 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;

- obţin venituri atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 13.000 lei pe an;

c) persoanele juridice rezidente (societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, cooperative, întreprinderi de arendă, întreprinderi de stat şi municipale, inclusiv uniunile acestora; fonduri de investiţii şi instituţii private ce activează în domeniul finanţelor, ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului, ştiinţei şi culturii; asociaţii obşteşti, fundaţii, organizaţii social-politice, organizaţii sindicale, organizaţii religioase, asociaţii ale patronilor, organizaţii ale avocaţilor şi notarilor, inclusiv uniunile acestora; alte organizaţii prevăzute de legislaţie), cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;

d) întreprinderile rezidente cu statut de persoană fizică, întreprinderile individuale şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier), precum şi persoanele care administrează succesiunea conform art.17, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;

e) reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului.

(3) Societăţile definite la art.5 pct.9) şi la capitolul 9, în persoana conducătorului sau altui reprezentant al acestora, sînt obligate să prezinte un document cu privire la venitul obţinut de societate în anul fiscal, însoţit de informaţia necesară, în conformitate cu cerinţele Serviciului Fiscal de Stat.

(4) Declaraţia cu privire la impozitul pe venit sau documentul cu privire la venitul societăţii se completează în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, potrivit formei aprobate de acesta, şi se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de 31 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(5)-(8). În cazul depistării de către contribuabil, după 31 martie, în declaraţia prezentată organelor fiscale sau în documentul cu privire la venitul societăţii, a greşelilor care au drept consecinţă necesitatea introducerii corectărilor în declaraţia fiscală sau în documentul cu privire la venitul societăţii, contribuabilul are dreptul să prezinte, în condiţiile prezentului cod, o dare de seamă corectată.

(5) Persoanele fizice care nu sînt obligate să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul, în termenul stabilit pentru prezentarea declaraţiei sau cu depăşirea acestui termen, să prezinte o declaraţie în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislaţiei fiscale.

(6) Dacă contribuabilul persoană juridică sau întreprinderea cu statut de persoană fizică îşi încetează activitatea pe parcursul anului fiscal, persoana responsabilă a acestuia este obligată, în termen de 5 zile de la încetarea activităţii, să informeze despre aceasta în scris organul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat şi, în termen de 60 de zile de la luarea deciziei de încetare a activităţii, să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru întreaga perioadă a anului de gestiune pe parcursul căruia persoana juridică a desfăşurat activitate de întreprinzător.

(7) Dacă contribuabilul intenţionează să-şi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova în altă ţară, el este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, pentru întreaga perioadă a anului de gestiune cît a fost rezident.

(8) La cererea în scris a persoanei fizice, Serviciul Fiscal de Stat poate prelungi (în limite rezonabile) termenul de prezentare a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit. Prelungirea termenului se admite numai în cazul în care cererea a fost depusă înainte de expirarea termenului stabilit pentru prezentarea declaraţiei.

[Art.83 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.83 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 84. Achitarea impozitului în rate

(1) Contribuabilii care obţin venit nu din munca salariată sau de la care nu se reţine la sursa de plată impozitul pe venit din dobînzi şi royalty, conform art.89 alin.(2), şi obligaţiile fiscale ale cărora, conform prezentului titlu, depăşeau în anul fiscal precedent suma de 400 lei sînt obligaţi să achite, nu mai tîrziu de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale anului fiscal, sume egale cu 1/4 din:

a) suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit, conform prezentului titlu, pentru anul respectiv; sau

b) impozitul ce urma să fie plătit, conform prezentului titlu, pentru anul precedent.

(2) Întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), obligate să achite impozitul în rate conform alin.(1), dispun de dreptul de a achita impozitul în două etape: 1/4 din suma indicată la alin.(1) lit.a) sau b) – pînă la 31 martie şi 3/4 din această sumă – pînă la 31 decembrie ale anului fiscal.

(3) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au filiale şi/sau subdiviziuni în afara unităţii administrativ-teritoriale în care se află reşedinţa de bază transferă la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la reşedinţa filialelor şi/sau a subdiviziunilor partea impozitului pe venit calculată proporţional numărului mediu scriptic de salariaţi ai filialei şi/sau ai subdiviziunii pentru anul de gestiune ori partea impozitului pe venit calculată proporţional venitului obţinut de filială conform datelor din evidenţa financiară a filialei pe anul de gestiune.

[Art.84 completat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 85. Semnarea declaraţiilor şi altor documente

(1) Declaraţia, darea de seamă sau alte documente care, potrivit prevederilor prezentului titlu, urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat trebuie să fie perfectate şi semnate în conformitate cu regulile şi formele stabilite de către serviciul în cauză.

(2) Numele persoanei fizice indicat în orice document semnat de aceasta serveşte drept dovadă că documentul a fost semnat anume de către persoana respectivă, dacă nu există probe contrare.

(3) Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a unei persoane juridice trebuie să fie semnată de către persoana sau persoanele respective cu funcţii de răspundere.

(4) Declaraţiile şi alte documente care, potrivit prevederilor prezentului titlu, urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat trebuie să conţină o notificare a contribuabilului că, în cazul în care va include în documentele respective informaţii false sau care induc în eroare, el va purta răspundere în conformitate cu legislaţia.

Articolul 86. Utilizarea codului fiscal

Fiecare persoană care obţine venit sau care efectuează plăţi impozabile, în conformitate cu prezentul titlu, utilizează codul fiscal atribuit (obţinut) în scopul evidenţei contribuabililor în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.

[Art.86 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 87. Termenele, modul, forma şi locul achitării impozitului

(1) Contribuabilul care, conform art.83, este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit (fără cererea suplimentară din partea Serviciului Fiscal de Stat) achită impozitul pe venit nu mai tîrziu de termenul stabilit pentru prezentarea declaraţiei (fără a ţine cont de prelungirea termenului).

(2) Modul, forma şi locul achitării impozitului sînt reglementate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor prin regulamente, ordine şi instrucţiuni.

(3) În cazul primirii unui aviz sau cereri din partea Serviciului Fiscal de Stat, suma impozitului, penalităţilor şi amenzilor aferente lui, indicată în aviz sau cerere, urmează a fi plătită de către contribuabil nu mai tîrziu de termenul stabilit şi pe adresa indicată în aceste documente.

(4) Avizul sau cererea Serviciului Fiscal de Stat se înmînează contribuabilului personal sau i se expediază prin poştă la ultima adresă a acestuia indicată în registrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

[Art.87 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 15

REŢINEREA IMPOZITULUI LA SURSA DE PLATĂ

Articolul 88. Reţinerea impozitului din salariu

(1) Fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

(2) Pentru obţinerea scutirilor, lucrătorul, nu mai tîrziu de data stabilită pentru începerea muncii ca angajat, prezintă patronului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul, anexînd la ea documentele ce certifică acest drept. Lucrătorul care nu-şi schimbă locul de muncă nu este obligat să prezinte anual patronului cererea privind acordarea scutirilor şi documentele corespunzătoare.

(3) Dacă pe parcursul anului fiscal se schimbă suma scutirilor la care are drept lucrătorul, acesta este obligat să prezinte patronului, în termen de 10 zile de la data cînd a avut loc schimbarea, o nouă cerere semnată de el cu documentele corespunzătoare.

(4) Prezentarea cu bună ştiinţă în cerere şi în documentele care confirmă dreptul la scutiri a unor informaţii false sau care induc în eroare atrage după sine aplicarea amenzii şi răspunderea penală prevăzute de legislaţie.

(5) Dacă o persoană fizică care prestează servicii şi se consideră antreprenor independent posedă două sau mai multe caracteristici care îl definesc ca lucrător salariat (conform instrucţiunilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor), venitul ei este considerat de patron drept salariu din care se reţine impozitul, conform prezentului articol.

(6) Lucrătorul are dreptul să ceară ca patronul să reţină din plăţi impozitul la cota de 25%.

[Art.88 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.88 modificat prin Legea nr.766-XV din 27.12.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 89. Reţinerea impozitului din dobînzi şi royalty

(1) Fiecare plătitor de dobînzi în folosul persoanelor fizice, cu excepţia întreprinderilor individuale şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), şi royalty (cu excepţia plăţilor efectuate către nerezidenţi) este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi royalty şi să achite ca parte a impozitului o sumă egală cu 20% din plată.

(2) Nu se efectuează reţineri din plăţile făcute în folosul persoanelor fizice în vîrstă de 60 de ani şi mai mult dacă acestea prezintă plătitorului un document care atestă vîrsta lor.

Articolul 90.  Reţinerile din alte plăţi efectuate în folosul rezidentului

(1) Orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător, orice instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică, care achită serviciile prevăzute la alin.(2), al căror cost se deduce conform art.24, reţine prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 5% din plata respectivă, ce urmează a fi trecută în contul impozitului pasibil de a fi achitat de către persoanele care prestează serviciile prevăzute la alin.(2).

(2) Suma în mărime de 5% se reţine, conform alin.(1), la plata următoarelor tipuri de servicii:

a) darea în arendă;

b) servicii de publicitate (reclamă): publicitatea (reclama) prin intermediul publicaţiilor periodice, la radio şi televiziune, publicitatea (reclama) exterioară şi pe mijloacele de transport, publicitatea (reclama) în locul de comercializare a mărfurilor şi de desfăşurare a manifestaţiilor cultural-teatrale şi sportive, alte genuri de publicitate (reclamă);

c) servicii de audit: organizarea, restabilirea şi ţinerea evidenţei contabile, întocmirea rapoartelor financiare şi a declaraţiilor fiscale, estimarea situaţiei financiare, analiza activităţii economico-financiare, organizarea evidenţei computerizate, evaluarea patrimoniului, asistenţa în domeniul impozitării şi gestiunii; asistenţa juridică în problemele de activitate economico-financiară;

d) servicii de management, marketing, consultanţă: elaborarea de noi concepţii de gestiune, prospectarea pieţei, a cererilor şi necesităţilor reale ale cumpărătorului, cercetarea şi prognoza pieţei interne şi mondiale de mărfuri, servicii, elaborarea de noi tehnologii, elaborarea studiilor de fezabilitate pentru obiectivele de colaborare internaţională, crearea întreprinderilor mixte etc.;

e) servicii de protecţie şi pază a persoanelor şi bunurilor, prestate de către organizaţiile şi persoanele care practică activitate de depistare-protecţie, conform legislaţiei;

f) servicii ce ţin de instalarea, exploatarea şi reparaţia tehnicii de calcul, a utilajului de comunicaţie şi de reţea, a mecanismelor periferice; servicii de prelucrare a datelor, creare şi întreţinere a bazelor de date şi alte servicii de informatică.

(3) Persoanele indicate la alin.(1) reţin, de asemenea, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, exceptînd întreprinderile individuale şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18. Nu se reţine în prealabil suma în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.20, 88, 89 şi 91, precum şi pe veniturile obţinute de către persoana fizică de la predarea maculaturii.

[Art.90 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

 Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.24-25 din 14.02.2002 pag.5 (la articolul 90 primele două alineate vor începe cu cifrele (1) şi, respectiv (2))

Articolul 91. Reţinerile din veniturile nerezidentului

(1) Persoanele indicate la art.90 alin.(1) reţin din veniturile nerezidentului, specificate la art.71, cu excepţia veniturilor nerezidentului obţinute în baza contractului de leasing conform lit.d) şi a veniturilor specificate la lit.f), un impozit din suma plăţilor în folosul nerezidentului (fără dreptul trecerii în cont a acestora pentru nerezident) în următoarele mărimi:

a) royalty – 15%;

b) primele pe baza contractelor de asigurare sau de reasigurare încheiate în Republica Moldova – 10%;

c) alte venituri neindicate la lit.a) şi b) – 10%.

(2) Prevederile art.(1) nu se aplică veniturilor nerezidentului ce ţin de activitatea reprezentanţei permanente a acestuia în Republica Moldova, precum şi veniturilor obţinute sub formă de salariu, reţinerea din care se efectuează conform art.88.

[Art.91 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 92. Achitarea impozitelor reţinute la sursa de plată şi prezentarea documentelor privind plăţile şi impozitele reţinute organelor fiscale şi contribuabililor

(1) Persoana care este obligată să reţină impozitul conform art.88 trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 10 zile de la încheierea lunii în care au fost efectuate plăţile, un document privind achitarea impozitului reţinut de la persoanele fizice.

(2) Persoana care este obligată să reţină o parte a impozitului conform art.89 alin.(1) şi 90 şi să reţină impozitul conform art.91 trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la încheierea lunii în care au fost efectuate plăţile, un document privind achitarea impozitului reţinut de la persoanele juridice sau fizice.

(3) Persoana care efectuează plăţile conform art.89 alin.(2) trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la încheierea lunii în care au fost efectuate plăţile, un document privind plăţile efectuate.

(4) Persoana responsabilă de reţinerea impozitului în conformitate cu art.88, art.89 alin.(1) şi art.90 este obligată să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la expirarea anului fiscal, un document în care să indice numele de familie şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi suma totală a impozitului reţinut. Copia de pe documentul respectiv se remite persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile şi de la care a fost reţinut impozitul.

(5) Persoana care efectuează plăţile conform art.89 alin.(2) trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la expirarea anului fiscal, un document în care să indice numele de familie şi prenumele, adresa şi codul fiscal al persoanei fizice care beneficiază de înlesniri pentru limită de vîrstă la achitarea impozitului şi suma plătită acestei persoane, fără reţinerea impozitului. Copia de pe documentul respectiv se remite persoanei în folosul căreia au fost efectuate plăţile. Fondurile nestatale calificate de pensii sînt obligate, de asemenea, să prezinte persoanei fizice pensionar datele privind suma deducerii, determinată conform art.21 alin.(2).

(6) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor stabileşte, în instrucţiunile sale, lista şi modelele documentelor prezentate, conform prezentului articol, acestui inspectorat, precum şi persoanelor juridice şi fizice.

[Art.92 modificat prin Legea nr.1454-XV din 08.11.2002, în vigoare 21.02.2003]

[Art.92 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Notă: Titlul III aprobat prin Legea nr.1415-XIII din 17.12.1997. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40-41/288 din 07.05.1998. Intră în vigoare de la 01.07.1998 conform Legii nr.1417-XIII din 17.12.1997

TITLUL III

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 93. Noţiuni generale

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Taxă pe valoarea adăugată (în continuare – T.V.A.) – impozit general de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.

2) Marfă, valori materiale – rezultat al muncii sub formă de articole, mărfuri de larg consum şi produse cu destinaţie tehnico-economică, clădiri, construcţii şi alte bunuri imobiliare, activele nemateriale.

3) Livrare de mărfuri – transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală, precum şi transmiterea mărfurilor gajate în proprietatea deţinătorului gajului.

4) Livrare (prestare) de servicii – activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, transmiterea drepturilor, inclusiv pe bază de leasing, privind folosirea oricăror mărfuri contra plată, cu plată parţială sau gratuit; activitate de executare a lucrărilor de construcţii şi montaj, de reparaţie, de cercetări ştiinţifice, de construcţii experimentale şi a altor lucrări contra plată, cu plată parţială sau gratuit.

5) Plata parţială – îndeplinirea incompletă de către cumpărător a obligaţiunilor sale faţă de furnizor.

6) Livrare impozabilă – livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepţia celor scutite de T.V.A., efectuate de către subiectul impozabil în procesul activităţii de întreprinzător.

7) Mărfuri de uz sau consum personal – obiecte destinate pentru satisfacerea necesităţilor proprietarului şi (sau) ale membrilor familiei sale.

8) Import de mărfuri – introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.

9) Import de servicii – prestare de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice şi fizice rezidente sau nerezidente ale Republicii Moldova, pentru care locul prestării se consideră a fi Republica Moldova.

10) Export de mărfuri – scoaterea mărfurilor de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.

11) Export de servicii – prestare de către persoane juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice şi fizice nerezidente ale Republicii Moldova de servicii al căror loc de livrare nu este Republica Moldova.

12) Relaţii specifice – relaţii speciale, caracteristice şi aplicabile numai unui anumit subiect sau unei circumstanţe concrete, care se deosebesc de relaţiile caracteristice pentru subiecţi şi circumstanţe analogice;

13) Cotă zero – cota T.V.A. ce constituie zero procente.

14) Agent – persoană care acţionează în numele altei persoane şi nu este angajatul acesteia.

15) Locul livrării mărfurilor, serviciilor – locul efectuării livrării, determinat conform regulilor stabilite în art.110 şi 111.

16) Factură fiscală – formular tipizat de document primar cu regim special, prezentat cumpărătorului de către subiectul impozabil, înregistrat în modul stabilit, la efectuarea livrărilor impozabile.

[Art.93 modificat prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.93 completat prin Legea nr.732-XV din 13.12.2001, în vigoare 01.03.2002]

[Art.93 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Capitolul 2

SUBIECŢI ŞI OBIECTE IMPOZABILE

Articolul 94. Subiecţii impozabili

(1) Subiecţii impozabili sînt:

a) persoanele juridice şi fizice care sînt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile art.112;

b) persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare;

c) persoanele juridice şi fizice care importă servicii considerate ca livrări impozabile efectuate de persoanele menţionate.

(2) Notarul privat nu este subiect al impunerii cu taxa pe valoarea adăugată.

[Art.94 completat prin Legea nr.1454-XV din 08.11.2002, în vigoare 21.02.2003]

[Art.94 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 95. Obiectele impozabile

Obiecte impozabile constituie:

a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;

b) importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv, importate de către persoanele fizice.

Capitolul 3

MODUL DE CALCULARE ŞI ACHITARE A T.V.A.

Articolul 96. Cotele T.V.A.

(1) Se stabilesc următoarele cote ale T.V.A.:

a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;

b) cote reduse în mărime de:

- 8% – la pîinea şi produsele de panificaţie (190110000, 190120000, 190540, 190590300, 190590600, 190590900)*, la laptele şi produsele lactate (0401, 0402, 0403, 0405, 040610200)*, livrate pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia produselor alimentare pentru copii care sînt scutite de T.V.A. în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.2);

* Poziţiile tarifare sînt determinate conform Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1068 din 11 noiembrie 1999.

- 5% – la gazele naturale şi gazele lichefiate, atît la cele importate, cît şi la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova;

c) cota zero – la mărfurile şi serviciile livrate în conformitate cu art.104.

[Art.96 completat prin Legea nr.844-XV din 14.02.2002, în vigoare 28.02.2002]

[Art.96 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Articolul 97. Valoarea impozabilă a livrării impozabile

(1) Valoarea impozabilă a livrării impozabile reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.).

(2) Dacă plata pentru livrare este, în totalitate sau parţial, achitată în expresie naturală, valoarea impozabilă a livrării impozabile constituie valoarea ei de piaţă, care se determină în conformitate cu art.5 pct.24) şi art.99.

(3) Valoarea impozabilă a livrării impozabile include suma totală a tuturor impozitelor şi taxelor care urmează a fi achitate, cu excepţia T.V.A.

(4) Valoarea impozabilă a livrării impozabile de mărfuri (servicii), efectuate de către un subiect al impunerii, nu poate fi mai mică decît cheltuielile pentru producerea lor sau decît preţul de procurare al mărfurilor livrate, sau decît preţul de cost al serviciilor prestate, cu excepţia cazurilor cînd marfa şi-a pierdut calităţile de consum, cu condiţia confirmării acestui fapt de către organele şi serviciile abilitate cu astfel de funcţii.

[Art.97 completat prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.97 completat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Articolul 98. Ajustarea valorii impozabile a livrării impozabile

Valoarea impozabilă a livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi ajustată, cu condiţia prezentării documentelor de confirmare, dacă:

a) valoarea livrării impozabile, aprobată anticipat, s-a schimbat ca rezultat al schimbării preţurilor;

b) livrarea impozabilă a fost, în totalitate sau parţial, restituită subiectului impozabil care a efectuat livrarea;

c) valoarea impozabilă a livrării impozabile a fost redusă în urma acordării discontului pentru plata efectuată înainte de termen.

Articolul 99. Livrările efectuate la un preţ mai mic decît cel de piaţă, fără efectuarea plăţii, în contul retribuirii muncii

(1) Livrarea efectuată la un preţ mai mic decît cel de piaţă din cauza relaţiilor specifice stabilite între furnizor şi consumator sau din cauză că consumatorul este un angajat al furnizorului constituie o livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării respective constituie valoarea ei de piaţă.

(2) Mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie care ulterior sînt transmise fără plată angajaţilor subiectului impozabil, serviciile prestate fără plată angajaţilor subiectului impozabil se consideră livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării respective constituie valoarea ei de piaţă.

(3) Mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie, care ulterior sînt însuşite de subiect sau sînt transmise de el membrilor familiei sale se consideră livrare impozabilă a acestui subiect. Valoare impozabilă a livrării de mărfuri, servicii este valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată desfăşurării activităţii sale de întreprinzător, iar pentru mărfurile de producţie proprie – valoarea de piaţă.

(4) Mărfurile, serviciile, livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, care ulterior au fost transmise fără plată altor persoane se consideră livrare impozabilă efectuată de către acest subiect. Valoarea impozabilă a livrării menţionate constituie valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată desfăşurării activităţii sale de întreprinzător.

(5) Mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie, serviciile livrate în contul retribuirii muncii angajatului se consideră livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării menţionate constituie valoarea ei de piaţă.

(6) Valoarea de piaţă a livrării impozabile nu trebuie să fie mai mică decît costul vînzărilor ei. Valoarea impozabilă a livrării impozabile a activelor supuse uzurii reprezintă valoarea cea mai mare din valoarea ei de bilanţ şi valoarea de piaţă.

[Art.99 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.99 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

[Art.99 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Articolul 100. Valoarea impozabilă a mărfurilor importate

(1) Valoarea impozabilă a mărfurilor importate constituie valoarea lor vamală, determinată în conformitate cu legislaţia vamală, precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri, cu excepţia T.V.A.

(2) În cazul absenţei documentelor care confirmă valoarea mărfurilor importate sau în cazul diminuării de către importator a valorii mărfurilor, valoarea impozabilă a mărfurilor este determinată de către autorităţile vamale în modul stabilit la alin.(1) şi în conformitate cu drepturile acordate acestor autorităţi de legislaţie.

Articolul 101. Modul de calculare şi achitare a T.V.A.

(1) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) sînt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită conform art.114, suma T.V.A., care se determină ca diferenţă dintre sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate de către consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. la valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada fiscală respectivă, ţinîndu-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102.

(2) Dacă suma T.V.A. achitată sau ce urmează a fi achitată furnizorului la procurarea valorilor materiale, serviciilor depăşeşte suma T.V.A. primită sau care urmează să fie primită de la consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate, diferenţa se reportează în următoarea perioadă fiscală şi devine o parte a sumei T.V.A. ce urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate în această perioadă cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(3).

(3) Dacă suma T.V.A. la valorile materiale şi la serviciile procurate de către întreprinderile ce produc pîine şi produse de panificaţie şi întreprinderile ce prelucrează lapte şi produc produse lactate depăşeşte suma T.V.A. la livrările de pîine, produse de panificaţie, lapte şi produse lactate, diferenţa se restituie din buget în limitele cotei-standard a T.V.A., înmulţite cu valoarea livrării ce se impozitează la cota redusă. T.V.A. se restituie în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, într-un termen ce nu va depăşi 45 de zile.

(4) Subiecţii impozabili care importă servicii pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător achită T.V.A. la momentul achitării plăţii pentru serviciul importat.

(5) Dacă depăşirea sumei T.V.A. la valorile materiale, serviciile procurate se datorează faptului că subiectul impozabil a efectuat o livrare care se impozitează la cota zero, acesta are dreptul la restituirea sumei cu care a fost depăşită T.V.A. la valorile materiale, serviciile procurate achitată sau ce urmează a fi achitată prin intermediul contului de decontare, în limitele cotei-standard a T.V.A., înmulţite cu valoarea livrării, ce se impozitează la cota zero. Restituirea T.V.A. se efectuează în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, într-un termen care nu depăşeşte 45 de zile. Restituirea T.V.A. se efectuează în contul stingerii datoriilor agenţilor economici (sau ale creditorilor lor) faţă de bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi în contul stingerii plăţilor administrate de organele vamale, iar în lipsa datoriilor – la contul de decontare al agentului economic.

(6) Persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător achită T.V.A. pînă la sau în momentul prezentării declaraţiei vamale, adică pînă la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, achită T.V.A. în momentul controlului vamal al bagajului şi numai în măsura în care valoarea depăşeşte limita stabilită.

[Art.101 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.101 completat prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.101 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.101 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Articolul 102. Trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate

(1) În cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112, li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, cu excepţia serviciilor importate. Suma T.V.A. achitată de către subiecţii impozabili pentru serviciile importate se raportează la cheltuieli. Subiecţilor impunerii, înregistraţi în conformitate cu art.112, li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A., achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor, aferente cheltuielilor efectuate pînă la momentul înregistrării şi legate de procurarea mijloacelor fixe, de construcţia şi reconstrucţia obiectelor cu destinaţie de producţie în agricultură, de crearea şi întreţinerea plantaţiilor tinere, de creşterea tineretului animal şi întreţinerea cirezilor.

(2) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de T.V.A. nu se trece în cont şi se raportează la cheltuieli.

(3) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale şi serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi neimpozabile se trece în cont dacă se ţine o evidenţă separată a achitării plăţilor pentru ele. În cazul în care nu poate fi ţinută o evidenţă separată a sumei T.V.A., achitate sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale şi serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi neimpozabile, această sumă se trece în cont dacă valoarea impozabilă a livrărilor impozabile depăşeşte 50% din valoarea tuturor livrărilor efectuate de către subiectul impozabil şi se raportează la cheltuieli dacă valoarea impozabilă a livrărilor impozabile nu depăşeşte 50% din valoarea tuturor livrărilor efectuate de către subiectul impozabil.

(4) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi pe valorile materiale procurate care în procesul activităţii de întreprinzător au fost sustrase sau au constituit pierderi supranormativ conform legislaţiei, nu se trece în cont şi se raportează la rezultatele activităţii.

(5) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate de către subiectul impozabil în scopul organizării de activităţi distractive ce nu ţin de domeniul activităţii sale de întreprinzător nu se trece în cont şi se raportează la cheltuieli. Subiecţii impozabili a căror activitate de întreprinzător constă în organizarea distracţiilor şi timpului liber, iar valorile materiale, serviciile procurate sînt folosite nemijlocit pentru desfăşurarea acestei activităţi au dreptul la trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale şi serviciile procurate.

(6) Subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:

a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată T.V.A., sau

b) de documentul, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate.

(7) Livrarea, în privinţa căreia se permite trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate pe valorile materiale, serviciile procurate, trebuie să fie efectuată subiectului impozabil de către furnizorul care a eliberat factura fiscală (procurată în modul stabilit de la organul autorizat) sau să fie importată de către subiectul impozabil.

(8) La livrarea mărfurilor, serviciilor pentru export şi a tuturor tipurilor de transporturi internaţionale de pasageri şi de mărfuri, se permite restituirea T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate dacă există confirmarea organului vamal privind livrarea mărfurilor pentru export, confirmarea destinatarului străin privind livrarea serviciilor, inclusiv a celor de transport.

(9) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată pentru alcoolul etilic procurat şi utilizat în medicină, se trece în cont.

[Art.102 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.102 completat prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.102 modificat prin Legea nr.732-XV din 13.12.2001, în vigoare 01.03.2002]

[Art.102 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

[Art.102 completat prin Legea nr.415-XV din 26.07.2001, în vigoare 18.09.2001]

Capitolul 4

LIVRĂRILE SCUTITE DE T.V.A.

Articolul 103. Scutirea de T.V.A.

(1) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor şi pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către subiecţii impozabili, ce constituie rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova:

1) locuinţa, pămîntul şi terenul pe care se găseşte locuinţa, arenda acestora, dreptul de livrare şi arendare a acestora, cu excepţia plăţilor de comision aferente tranzacţiilor respective;

2) produsele alimentare şi nealimentare pentru copii:

a) produse alimentare pentru copiii în vîrstă de pînă la 1 an;

b) amestecuri lactate adaptate;

c) sucuri omogenizate;

d) manuale şcolare, literatură şi publicaţii periodice pentru copii;

3) proprietatea de stat, răscumpărată în procesul privatizării;

4) instituţiile preşcolare, cluburile, sanatoriile şi alte obiecte cu destinaţie social-culturală şi de locuit, precum şi drumurile, reţelele şi substaţiile electrice, reţelele de gaz, instalaţiile pentru extragerea apelor subterane şi alte obiecte similare transferate gratuit autorităţilor publice (sau, în baza deciziei lor, întreprinderilor specializate care folosesc şi exploatează obiectele respective conform destinaţiei), precum şi cele transmise întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de către autorităţile publice; proprietatea de stat transferată gratuit, la decizia autorităţilor publice, de la bilanţul unei întreprinderi de stat la bilanţul altei întreprinderi de stat; lucrările de construcţie a caselor de locuit, efectuate cu atragerea mijloacelor bugetare de toate nivelurile şi a fondurilor extrabugetare cu destinaţie specială, cu condiţia că mijloacele respective constituie nu mai puţin de 40% din valoarea acestor lucrări; lucrările efectuate în perioada de realizare a programelor (proiectelor) social-economice cu destinaţie specială în domeniul construcţiei caselor de locuit;

5) mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt, legate de procesul instructiv de producţie şi educativ, cu condiţia alocării mijloacelor obţinute din livrarea acestor mărfuri, servicii în scopuri de instruire generală; serviciile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor; serviciile de instruire a copiilor şi adolescenţilor în cercuri, secţii, studiouri; serviciile prestate copiilor şi adolescenţilor cu folosirea instalaţiilor sportive; serviciile legate de întreţinerea copiilor în instituţii preşcolare;

6) serviciile (acţiunile) întreprinse de către autorităţile abilitate, pentru care se aplică taxa de stat; toate tipurile de activităţi legate de taxele şi plăţile încasate de stat pentru acordare de licenţe, înregistrare şi eliberare de brevete, precum şi taxele şi plăţile încasate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale; serviciile acordate de către membrii colegiului de avocaţi;

7) serviciile legate de operaţiunile de acordare de licenţe şi eliberare de brevete (cu excepţia celor de intermediere), referitoare la obiectele proprietăţii industriale, precum şi obţinerea drepturilor de autor;

8) proprietatea confiscată, proprietatea fără stăpîn, proprietatea trecută în posesiunea statului cu drept de succesiune, proprietatea întreprinderilor declarate falimentare; comorile;

9) serviciile legate de îngrijirea bolnavilor şi bătrînilor, precum şi mărfurile, din contul organizaţiilor de binefacere, destinate pregătirii pachetelor pentru bătrînii nevoiaşi şi distribuite lor gratuit;

10) serviciile medicale, cu excepţia celor cosmetice; medicamentele, atît indicate în Nomenclatorul de stat de medicamente, cît şi autorizate de Ministerul Sănătăţii, precum şi materia primă medicamentoasă, materialele, articolele, ambalajul primar şi secundar utilizate la prepararea şi producerea medicamentelor, autorizate de Ministerul Sănătăţii, cu excepţia alcoolului etilic, mijloacelor cosmetice; articolele de uz medical, articolele ortopedice şi de protezare şi tehnica medicală, biletele de tratament (inclusiv cele fără cazare) şi de odihnă în staţiunile balneoclimaterice, biletele turistice şi de excursie, fără costul serviciilor de intermediere legate de procurarea acestora; mijloacele tehnice, inclusiv transportul auto, folosit exclusiv în scopuri legate de profilaxia invalidităţii şi reabilitarea invalizilor;

11) produsele de fabricaţie proprie ale cantinelor studenţeşti, şcolare şi ale cantinelor altor instituţii de învăţămînt, ale spitalelor şi instituţiilor preşcolare, ale cantinelor care aparţin altor instituţii şi organizaţii din sfera social-culturală finanţate, parţial sau în întregime, de la buget, precum şi ale cantinelor specializate în alimentarea bătrînilor nevoiaşi din contul organizaţiilor de binefacere;

12) serviciile financiare:

a) acordarea sau transmiterea creditelor, garanţiilor de credit, alte garanţii ale operaţiilor în numerar şi de creditare, inclusiv gestionarea împrumuturilor, creditelor sau garanţiilor de credit din partea creditorilor (operaţiile de creditare, de virament, fiduciare, legate de creditare, de decontări de casă, căutarea sumelor care nu au intrat în cont, deschiderea, închiderea şi reîntocmirea conturilor);

b) operaţiile legate de evidenţa conturilor de depozit, inclusiv a conturilor de depunere, de decontare şi bugetare, viramentele, titlurile de creanţă, cecurile şi alte instrumente financiare, cu excepţia veniturilor de pe vînzarea mărfurilor în cazul nerambursării creditului, din acordarea serviciilor informaţionale, de consultanţă şi de expertiză, din procurarea şi arendarea locurilor de broker la bursă, din darea în arendă, inclusiv în baza leasingului, inclusiv leasingul financiar, din serviciile de încasare şi livrare a banilor în numerar clienţilor, din serviciile de primire la păstrare şi transferare a valorilor de preţ, a banilor în numerar, a hîrtiilor de valoare şi a documentelor, a veniturilor de la operaţiile fiduciare de gestionare a bunurilor clienţilor, de la lichidarea bunurilor întreprinderilor care au dat faliment, din aprovizionarea contra plată a clienţilor cu documentaţia normativă;

c) operaţiile legate de circulaţia valutei, mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată (cu excepţia celor folosite în scopuri numismatice);

d) operaţiile legate de emiterea acţiunilor, obligaţiunilor, cambiilor şi altor hîrtii de valoare, inclusiv operaţiile comerciale şi de intermediere pe piaţa hîrtiilor de valoare, operaţiile registratorilor independenţi;

e) operaţiile legate de instrumentele financiare derivate, de acordurile forward, de opţiuni şi de alte operaţii financiare;

f) serviciile legate de gestionarea fondurilor investiţionale şi fondurilor nestatale calificate de pensii;

g) operaţiile de asigurare şi reasigurare, cu excepţia serviciilor prestate de misiţii de asigurare;

13) serviciile poştale, inclusiv distribuirea pensiilor, subvenţiilor, indemnizaţiilor;

14) serviciile legate de jocurile de noroc prestate de către subiecţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în sfera jocurilor de noroc (inclusiv cu folosirea jocurilor automate), cu excepţia serviciilor a căror valoare, în totalitate sau parţial, a fost inclusă în miză sau în plata pentru intrare şi a altor servicii prestate spectatorilor sau participanţilor; loteriile;

15) lucrările de cercetări ştiinţifice şi de construcţie experimentale, efectuate din contul mijloacelor bugetare;

16) serviciile rituale prestate de birourile de pompe funebre, de cimitire şi crematorii; ritualurile şi ceremoniile efectuate de organizaţiile religioase;

17) cazarea în cămine; serviciile comunale acordate populaţiei: închirierea spaţiului locativ, deservirea tehnică a blocurilor de locuinţe, alimentarea cu apă, canalizarea, salubrizarea, folosirea ascensoarelor;

18) serviciile prestate de transportul în comun urban, precum şi serviciile prestate de transportul de pasageri suburban şi interurban auto, feroviar şi fluvial;

19) seminţele amelioratorului, de prebază şi de bază de soiuri şi hibrizi omologaţi, destinate înmulţirii şi implementării unor noi tehnologii, iar pentru cultura cartofului – şi cele certificate (reproducţia I – clasa A) în cantitate de 5 mii tone anual în baza autorizaţiei eliberate producătorilor de cartofi; materialul de înmulţire viticol şi materialul săditor pomicol şi viticol de prebază, de bază şi certificat, destinat înfiinţării de plantaţii-mamă; animalele de rasă (inclusiv tineretul de o zi); ouăle incubabile; materialul genetic pentru piscicultură; adaosurile nutritive (şroturi de soia, făină de peşte, drojdii, fosfaturi de calciu, aminoacizi, enzime şi premixe proteico-vitamino-minerale); vitaminele şi provitaminele; antibioticele; vaccinele veterinare; azotul lichid; pesticidele; îngrăşămintele minerale;

20) energia electrică importată şi livrată către reţelele de distribuţie sau importată de acestea, cu excepţia serviciilor de transport al energiei electrice importate;

21) serviciile ce ţin de autentificarea drepturilor deţinătorilor de teren;

22) producţia de carte şi publicaţiile periodice (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic), precum şi serviciile de editare a producţiei de carte şi a publicaţiilor periodice, cu excepţia celor cu caracterul menţionat;

23) timbrele de acciz importate şi destinate marcării mărfurilor supuse accizelor;

24) serviciile livrate de către cooperativele agricole de prestări servicii, înfiinţate în conformitate cu art.87 din Legea nr.73-XV din 12 aprilie 2001 privind cooperativele de întreprinzător, membrilor acestei cooperative, cu condiţia că cel puţin 75% din valoarea totală a livrărilor cooperativei constituie valoarea mărfurilor şi serviciilor livrate membrilor cooperativei şi valoarea mărfurilor livrate cooperativei de către membrii acesteia, dacă cooperativa nu a luat decizia de a se înregistra benevol în calitate de contribuabil al T.V.A. în conformitate cu art.112;

25) mijloacele fixe depuse în capitalul social al agenţilor economici;

26) autoturismele (poziţiile tarifare 870321, 870322, 870323, 870324, 870331, 870332, 870333);

27) mărfurile şi serviciile importate sau achiziţionate pe teritoriul Republicii Moldova din contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), destinate realizării proiectelor respective, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, conform listei aprobate de Guvern;

28) utilajul, echipamentul şi atributele de gratificaţie primite ca donaţii de Comitetul Naţional Olimpic şi de federaţiile sportive naţionale de profil de la Comitetul Internaţional Olimpic, de la federaţiile sportive europene şi internaţionale de profil pentru pregătirea sportivilor de performanţă şi promovarea mişcării olimpice, fără drept de comercializare a acestui utilaj, echipament şi atribute de gratificaţie;

29) utilajul, tehnica şi agregatele complementare pentru acestea, conform anexei la prezentul titlu.

(2) T.V.A nu se aplică:

a) mărfurilor, la introducerea pe teritoriul vamal şi plasarea în regimurile vamale de tranzit, depozit vamal, transformare sub supraveghere vamală, nimicire, renunţare în folosul statului;

b) mărfurilor autohtone, plasate în regimul vamal de reimport sau de perfecţionare pasivă la introducerea pe teritoriul vamal;

c) mărfurilor plasate în regimul vamal admiterea temporară.

(3) Mărfurilor străine li se aplică T.V.A. la introducerea acestora pe teritoriul vamal şi plasarea lor în regimul vamal de perfecţionare activă, cu restituirea ulterioară a sumelor T.V.A achitate la scoaterea de pe teritoriul vamal a produselor rezultate din prelucrare. T.V.A. se restituie în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, într-un termen ce nu va depăşi 45 de zile. T.V.A. nu se aplică la plasarea mărfurilor destinate întreprinderilor din ramura industriei uşoare, cu excepţia celor supuse accizelor, în regimul vamal perfecţionare activă. Lista întreprinderilor respective se determină conform unui regulament aprobat de Guvern.

(4) La scoaterea mărfurilor străine de pe teritoriul vamal, plasate în regimul vamal de reexport, se restituie suma T.V.A achitată la introducerea acestora pe teritoriul vamal. T.V.A. se restituie în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, într-un termen ce nu va depăşi 45 de zile.

(5) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor, destinate acordării de asistenţă în caz de calamitate naturală, de conflict armat şi în alte situaţii excepţionale, precum şi pentru livrările de mărfuri, servicii definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern.

(6) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor, destinate magazinelor ce deservesc în exclusivitate misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate lor în Republica Moldova şi personalul acestora.

(7) T.V.A. nu se aplică materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului de producţie, importate de întreprinderile Societăţii Orbilor, Societăţii Surzilor şi Societăţii Invalizilor.

(8) T.V.A. nu se aplică producţiei atelierelor curative de producţie (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătăţii, în care muncesc persoane handicapate.

[Art.103 completat prin Legea nr.303-XV din 11.07.2003, în vigoare 25.07.2003]

[Art.103 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.103 completat prin Legea nr.1533-XV din 13.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.103 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.103 modificat prin Legea nr.1128-XV din 14.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Art.103 completat prin Legea nr.1035-XV din 03.05.2002, în vigoare 09.05.2002]

[Art.103 completat prin Legea nr.995-XV din 18.04.2002, în vigoare 09.05.2002]

[Art.103 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

[Art.103 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

[Art.103 completat prin Legea nr.415-XV din 26.07.2001, în vigoare 18.09.2001]

Capitolul 5

IMPOZITAREA LA COTA ZERO A T.V.A.

Articolul 104. Livrările impozitate la cota zero

La cota zero a T.V.A. se impozitează următoarele livrări:

a) mărfurile, serviciile pentru export şi toate tipurile de transporturi internaţionale de mărfuri şi pasageri;

b) energia electrică destinată populaţiei livrată de către întreprinderile producătoare reţelelor de distribuţie, precum şi energia electrică livrată populaţiei de către reţelele de distribuţie; energia termică şi apa caldă destinate populaţiei livrate de către întreprinderile producătoare reţelelor de distribuţie, precum şi energia termică şi apa caldă livrate populaţiei de către întreprinderile producătoare şi reţelele de distribuţie, întreprinderile de termoficare locale, cazangerii, staţii termice şi staţii-grup;

c) mărfurile şi serviciile destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice şi a altor misiuni asimilate lor în Republica Moldova, precum şi uzului sau consumului personal al membrilor personalului diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni şi al membrilor familiei care locuiesc împreună cu ei, pe bază de reciprocitate, în modul stabilit de Guvern;

d) mărfurile, serviciile destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita acordurilor şi memorandumurilor la care aceasta este parte, ratificate în modul stabilit;

e) lucrările de construcţie a locuinţelor efectuate prin metoda ipotecară;

f) mărfurile (serviciile) livrate în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate în interiorul zonei economice libere, precum şi cele livrate între rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova. Mărfurile (serviciile) livrate din zona economică liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se impun cu T.V.A. conform legislaţiei fiscale.

[Art.104 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.104 completat prin Legea nr.1140-XV din 14.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.104 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Capitolul 6

LIVRĂRILE

Articolul 105. Livrările de mărfuri, servicii

(1) Livrarea energiei electrice, a celei termice şi a gazului se consideră livrare de mărfuri.

(2) Livrarea serviciilor legată de livrarea mărfurilor se consideră parte a livrării de mărfuri.

(3) Livrarea serviciilor legată de exportul de mărfuri se consideră parte a exportului de mărfuri.

(4) Livrarea mărfurilor legată de livrarea serviciilor se consideră parte a livrării de servicii.

Articolul 106. Livrările efectuate de către agenţi şi angajaţi

(1) Livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată de un agent în numele subiectului impozabil constituie o livrare efectuată de însuşi subiectul impozabil.

(2) Prevederile alin.(1) nu se extind asupra livrării serviciilor de către agent către subiectul impozabil.

(3) Livrarea serviciilor de către angajaţi patronului său (în limitele îndatoririlor de serviciu sau de producţie) nu constituie o livrare impozabilă din partea angajatului.

Articolul 107. Transmiterea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător

Transmiterea de către un subiect impozabil a dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător sau a unei părţi a acestei activităţi altui subiect nu constituie o livrare de mărfuri, servicii dacă:

a) subiectul căruia i se transmite dreptul de desfăşurare a activităţii de întreprinzător sau a unei părţi a acestei activităţi este un subiect impozabil sau devine subiect impozabil în momentul transmiterii acestui drept;

b) subiectul căruia i se transmite dreptul de desfăşurare a activităţii de întreprinzător continuă după transmitere să desfăşoare această activitate.

Capitolul 7

TERMENELE OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 108. Termenele obligaţiei fiscale

(1) Data obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5) şi (6).

(2) Pentru mărfuri, data livrării se consideră data predării (transmiterii) mărfurilor consumatorului sau dacă mărfurile sînt transportate, data livrării se consideră data la care începe transportarea, cu excepţia mărfurilor de export pentru care data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul Republicii Moldova.

(3) În cazul livrării de bunuri imobiliare, construirii unui obiect pe terenul consumatorului, data livrării se consideră data trecerii bunurilor imobiliare, a obiectului de construcţie în posesia consumatorului.

(4) Pentru servicii, data livrării se consideră data prestării serviciului, data eliberării facturii fiscale sau data la care plata se efectuează subiectului impozabil, parţial sau în întregime, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

(5) Dacă factura fiscală. este eliberată sau plata este primită pînă la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

(6) Dacă mărfurile, serviciile sînt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăţi regulate, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

[Art.108 modificat prin Legea nr.732-XV din 13.12.2001, în vigoare 01.03.2002]

Articolul 109. Termenele obligaţiei fiscale în cazul importurilor

(1) Pentru mărfurile importate utilizate pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, termenul obligaţiei fiscale se consideră data declarării mărfurilor la punctele vamale de frontieră, iar data achitării – data depunerii de către importator (declarant) sau de către un terţ a mijloacelor băneşti la casieria organului vamal sau la conturile respective ale Trezoreriei Centrale a Ministerului Finanţelor, confirmată printr-un extras din contul bancar. La serviciile importate, utilizate pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, termenul onorării obligaţiei fiscale şi data achitării T.V.A. se consideră data efectuării plăţii pentru serviciul importat.

(2) Marfa se consideră importată dacă importatorul respectă toate cerinţele prevăzute de legislaţia vamală la importul de mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova şi dacă marfa a fost supusă taxei vamale. În cazul în care taxa vamală pe marfa importată nu trebuie achitată, marfa se consideră importată, ca şi cum ea ar fi fost supusă taxei vamale, cu respectarea procedurilor corespunzătoare de import a mărfurilor, prevăzute în legislaţia vamală.

Capitolul 8

LOCUL LIVRĂRII

Articolul 110. Locul livrării mărfurilor

(1) Locul livrării mărfurilor se consideră locul de aflare a mărfurilor la momentul predării (transmiterii) sau la momentul trecerii lor în posesia consumatorului. Dacă mărfurile sînt furnizate cu transportul consumatorului sau de către o organizaţie de transport, atunci locul livrării mărfurilor este locul de aflare a mărfurilor la începutul transportării, cu excepţia livrărilor pentru export.

(2) Locul livrării energiei electrice, a celei termice şi a gazului se consideră locul primirii lor.

Articolul 111. Locul livrării serviciilor

(1) Locul livrării serviciilor se consideră:

a) locul aflării bunurilor imobile – dacă serviciile sînt legate nemijlocit de aceste bunuri;

b) calea pe care se efectuează transportul, luîndu-se în considerare distanţa parcursă – la prestarea serviciilor de transport;

c) locul prestării efective a serviciilor:

- legate de bunurile mobile tangibile;

- prestate în domeniul culturii, artei, învăţămîntului, culturii fizice sau sportului ori într-un alt domeniu similar de activitate;

- legate de activităţi auxiliare de transport, aşa ca încărcarea, descărcarea, strămutarea;

d) locul utilizării şi posedării serviciului – la darea în arendă a bunurilor mobile tangibile;

e) sediul, iar în cazul în care acesta lipseşte – domiciliul sau reşedinţa beneficiarului următoarelor servicii:

- transmiterea drepturilor de autor, precum şi a drepturilor asupra obiectelor de proprietate industrială;

- servicii de publicitate;

- servicii ale consultanţilor, inginerilor, birourilor de consultanţă, avocaţilor, contabililor şi altele asemenea, precum şi servicii de prelucrare a datelor şi de furnizare a informaţiei;

- servicii de angajare a personalului;

- servicii ale agenţilor care activează în numele şi din contul altor persoane – pentru serviciile enumerate la prezentul punct;

f) locul destinaţiei mărfurilor, expediate după prelucrare – la prelucrarea mărfurilor străine pe teritoriul vamal.

(2) Locul livrării serviciilor care nu au fost enumerate în alin.(1) se consideră sediul persoanei care prestează servicii, iar în cazul în care un asemenea loc lipseşte – domiciliul sau reşedinţa acestuia.

[Art.111 în redacţia Legii nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

Capitolul 9

ADMINISTRAREA T.V.A.

Articolul 112. Înregistrarea subiectului impozabil

(1) Subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice, specificate la art.51, şi deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 200000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A. Subiectul este obligat să înştiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv, şi să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut loc depăşirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depăşirea.

(2) Înregistrarea în calitate de contribuabil al T.V.A. a agenţilor economici ce nu corespund cerinţelor stabilite la alin.(1) nu se efectuează.

(3) La înregistrarea subiectului impozabil, Serviciul Fiscal de Stat este obligat să-i elibereze certificatul de înregistrare, aprobat în modul stabilit, cu indicarea:

a) denumirii (numelui) şi adresei juridice ale subiectului impozabil;

b) datei înregistrării;

c) codului fiscal al subiectului impozabil.

(4) Subiectul căruia i se prestează servicii de către persoanele juridice sau fizice nerezidenţi ai Republicii Moldova ce nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul acesteia, este obligat să se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin.(1), dacă valoarea serviciilor prestate depăşeşte 200000 lei sau dacă valoarea lor, adăugată la valoarea livrărilor de mărfuri, servicii efectuate sau planificate de el pentru termenele stabilite la alin.(1), depăşeşte 200000 lei.

[Art.112 modificat prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.112 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 113. Anularea înregistrării

(1) În cazul suspendării livrărilor supuse T.V.A., subiectul impozabil este obligat să informeze despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat. Serviciul Fiscal de Stat este obligat să anuleze înregistrarea contribuabilului T.V.A.

(2) În cazul în care subiectul impozabil nu va efectua livrări impozabile şi nu va dori să rămînă înregistrat, el este obligat să informeze Serviciul Fiscal de Stat precum că, în ultimele 12 luni, volumul livrărilor nu a depăşit plafonul stabilit pentru înregistrare. Dacă subiectul impozabil doreşte să anuleze actul de înregistrare şi înştiinţează despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat, el trebuie să dovedească că în viitor volumul livrărilor impozabile nu va depăşi plafonul stabilit pentru înregistrare. În acest caz, Serviciul Fiscal de Stat anulează înregistrarea.

(3) Anularea înregistrării contribuabilului T.V.A. intră în vigoare de la data încetării livrărilor impozabile de către subiectul impunerii sau după expirarea lunii în care au fost primite înştiinţarea şi dovezile prevăzute la alin.(2), în dependenţă de faptul ce a avut loc mai înainte. Serviciul Fiscal de Stat este în drept să anuleze de sine stătător înregistrarea contribuabilului T.V.A. în cazul în care:

a) valoarea totală a livrărilor impozabile ale subiectului impunerii într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive nu a depăşit plafonul de 200000 lei;

b) subiectul impunerii nu a prezentat declaraţie privind T.V.A. pentru fiecare perioadă fiscală.

(4) În momentul anulării înregistrării contribuabilului T.V.A., el se consideră ca subiect care a efectuat o livrare impozabilă a stocurilor sale de mărfuri şi a mijloacelor fixe pentru care, la momentul procurării lor, T.V.A. a fost trecută în cont şi trebuie să achite datoria la T.V.A. pentru această livrare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.107. Valoarea impozabilă a livrării respective se consideră valoarea ei de piaţă.

[Art.113 modificat prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Art.113 completat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 114. Perioada fiscală privind T.V.A.

(1) Perioada fiscală privind T.V.A. constituie o lună calendaristică, începînd cu prima zi a lunii.

(2) Dacă volumul anual al livrărilor impozabile ale subiectului nu depăşeşte 100000 lei, perioada fiscală privind T.V.A. se consideră perioada de trei luni, începînd cu prima zi a primei luni şi terminînd cu ultima zi a celei de a treia luni.

(3) Dacă subiectul este înregistrat ca contribuabil al T.V.A., prima perioadă fiscală începe de la data indicată în actul de înregistrare şi se termină în ultima zi a lunii care urmează după luna în care a avut loc înregistrarea.

(4) În cazul anulării înregistrării, ultima perioadă fiscală începe în prima zi a lunii în care a avut loc anularea şi se termină în ziua în care intră în vigoare actul cu privire la anularea înregistrării.

[Art.114 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 115. Declararea T.V.A. şi achitarea ei

(1) Fiecare subiect impozabil este obligat să prezinte declaraţia privind T.V.A. pentru fiecare perioadă fiscală. Declaraţia se întocmeşte pe un formular oficial, care este prezentat la Serviciul Fiscal de Stat nu mai tîrziu de ultima zi a lunii care urmează după încheierea perioadei fiscale.

(2) Fiecare subiect impozabil trebuie să verse la buget suma T.V.A., care urmează a fi achitată pentru fiecare perioadă fiscală, dar nu mai tîrziu de data stabilită pentru prezentarea declaraţiei pe această perioadă, cu excepţia achitării T.V.A. în buget la serviciile importate, a cărei achitare se face la momentul efectuării plăţii pentru serviciul importat.

[Art.115 modificat prin Legea nr.697-XV din 30.11.2001, în vigoare 31.12.2001]

Articolul 116. Trecerea în cont a T.V.A. în cazul datoriilor compromise

(1) Dacă, după includerea în declaraţia privind T.V.A. a sumei T.V.A. achitate pe livrarea efectuată, toată suma sau o parte a ei se consideră, conform legislaţiei, drept datorie compromisă, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate pentru orice perioadă fiscală privind T.V.A. Suma T.V.A. care urmează a fi trecută în cont este egală cu suma T.V.A. achitată pe livrarea care corespunde sumei datoriei compromise nerambursate.

(2) Dacă suma datoriei compromise se restituie subiectului impozabil după primirea dreptului de a o trece în cont conform prevederilor alin.(1), această sumă se consideră ca plată pentru următoarea livrare impozabilă efectuată la momentul primirii sumei datoriei compromise.

Articolul 117. Factura fiscală

(1) Subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108, cu excepţia cazurilor determinate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

(2) Factura fiscală trebuie să includă următoarele informaţii:

1) numărul curent al facturii;

2) denumirea (numele), adresa şi codul fiscal al furnizorului;

3) data eliberării facturii;

4) data livrării, dacă ea nu corespunde cu data eliberării facturii;

5) denumirea (numele) şi adresa cumpărătorului;

6) tipul livrării;

7) pentru fiecare tip de livrare de mărfuri, servicii:

a) cantitatea mărfii;

b) preţul unui articol de marfă fără T.V.A.;

c) cota T.V.A.;

d) suma T.V.A. pe un articol de marfă;

e) suma totală a livrării de mărfuri, servicii, care urmează a fi achitată;

f) suma totală a T.V.A.

(3) În factura fiscală, la livrările de export, trebuie să fie indicat că bunurile sînt destinate pentru export, precum şi ţara de destinaţie.

(4) Facturile fiscale se numerotează în ordine succesivă şi se păstrează la furnizor în aceeaşi ordine.

(5) Pentru vînzarea cu amănuntul în locurile special amenajate, cu plata în numerar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie dacă sînt respectate următoarele condiţii:

a) subiectul impozabil ţine evidenţa sumei primite şi achitate în numerar la fiecare punct comercial şi de prestări servicii în conformitate cu legislaţia privind efectuarea decontărilor băneşti pentru operaţiile comerciale sau serviciile prestate. Înscrierea se efectuează în momentul primirii sau achitării sumei în numerar. La sfîrşitul fiecărei zile de lucru se face bilanţul;

b) la sfîrşitul fiecărei zile de lucru, în documentaţia de evidenţă este înscrisă suma totală a T.V.A. pe livrările efectuate, iar în documentul de evidenţă a valorilor materiale procurate se introduc datele din facturile fiscale care au fost achitate în numerar.

(6) În cazul livrării serviciilor contra plată în numerar, factura fiscală se eliberează în momentul primirii banilor sau pînă la acest moment.

[Art.117 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.117 modificat prin Legea nr.732-XV din 13.12.2001, în vigoare 01.03.2002]

Articolul 118. Evidenţa mărfurilor, serviciilor

(1) Fiecare subiect impozabil este obligat să ţină evidenţa întregului volum de mărfuri, servicii livrate şi a valorilor materiale, serviciilor procurate. În comerţul cu amănuntul, în sfera prestării serviciilor, subiecţii impozabili sînt obligaţi să ţină zilnic evidenţa tuturor mărfurilor livrate, serviciilor prestate achitate în numerar. Dările de seamă privind mărfurile, serviciile livrate şi valorile materiale, serviciile procurate trebuie întocmite în termen de o lună de la încheierea perioadei fiscale privind T.V.A.

(2) Facturile fiscale pe valorile materiale, serviciile procurate se numerotează în ordine succesivă şi se înregistrează în aceeaşi ordine în documentaţia de evidenţă respectivă.

(3) Documentaţia pentru evidenţa valorilor materiale, serviciilor procurate trebuie să includă:

a) numărul de ordine al facturii fiscale;

b) data primirii facturii;

c) denumirea (numele) furnizorului;

d) descrierea succintă a livrării;

e) valoarea totală a livrării fără T.V.A.;

f) suma totală a T.V.A.;

g) valoarea oricăror mărfuri exportate, reimportate de către exportator fără schimbarea caracteristicilor lor cantitative şi calitative.

(4) Facturile fiscale pentru mărfurile, serviciile livrate se numerotează în ordine succesivă şi se înscriu în registrul de evidenţă în aceeaşi ordine. Copiile facturilor fiscale se păstrează în aceeaşi ordine. Originalele conturilor deteriorate sau anulate ale facturilor fiscale se păstrează împreună cu copiile.

(5) Înscrierea în registrul de evidenţă a livrării de mărfuri, servicii trebuie să includă:

a) numărul de ordine al facturii fiscale;

b) data eliberării ei;

c) denumirea (numele) consumatorului;

d) descrierea succintă a livrării;

e) valoarea totală a livrării prezentată pentru a fi achitată fără T.V.A.;

f) suma totală a T.V.A.;

g) suma rabatului, dacă acesta se oferă.

(6) Pentru fiecare perioadă fiscală privind T.V.A. se ţine o evidenţă generalizată, care include:

a) suma T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate;

b) suma T.V.A. pe mărfurile, serviciile livrate;

c) ajustările care influenţează suma T.V.A.;

d) suma netă a T.V.A. care trebuie achitată la buget sau suma excesivă netă a T.V.A. care urmează a fi trecută în cont;

e) suma T.V.A. vărsată la buget;

f) suma excesivă a T.V.A. raportată la perioada fiscală următoare;

g) suma T.V.A. supusă rambursării de la buget.

[Art.118 modificat prin Legea nr.732-XV din 13.12.2001, în vigoare 01.03.2002]

[Anexa introdusă prin Legea nr.1533-XV din 13.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

Notă: Titlul IV aprobat prin Legea nr.1053-XIV din 16.06.2000. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.139-140/992 din 02.11.2000. Intră în vigoare de la 01.01.2001 conform Legii nr.1054-XIV din 16.06.2000

TITLUL IV

ACCIZELE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 119. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Acciz – impozit general de stat stabilit pentru unele mărfuri de consum, pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc.

2) Certificat de acciz – document eliberat de organul Serviciului Fiscal de Stat subiectului impunerii, care atestă înregistrarea acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua tranzacţii cu mărfurile supuse accizelor, de a desfăşura activitate în domeniul jocurilor de noroc.

3) Încăpere de acciz – totalitatea locurilor ce aparţin subiectului impunerii, inclusiv clădirile, încăperile, teritoriile, terenurile, orice alte locuri, care sînt situate separat, determinate în certificatul de acciz, unde mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către subiecţii impunerii, şi unde se desfăşoară jocurile de noroc.

4) Expediere (transportare) – deplasarea, transmiterea mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz.

5) Informaţie despre expediere (transportare) – înscriere făcută de mînă în registrul de evidenţă a producţiei expediate (transportate).

6) Activitate în domeniul jocurilor de noroc – activitate de întreprinzător, desfăşurată în conformitate cu legislaţia de către persoane juridice care se ocupă cu organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc, contribuie ori, prin altă modalitate, oferă posibilităţi persoanelor fizice de a participa la jocurile de noroc.

Capitolul II

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI BAZA IMPOZABILĂ

Articolul 120. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt:

a) persoanele juridice şi persoanele fizice care prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova;

b) persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor, cu excepţia mărfurilor specificate la art.124 alin.(1), (2), (4), (6), (7) şi (8);

c) persoanele juridice care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Articolul 121. Obiectele impunerii şi baza impozabilă

(1) Obiecte ale impunerii sînt mărfurile supuse accizelor şi licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc, specificate în anexa la prezentul titlu.

(2) Baza impozabilă o constituie:

1) pentru mărfurile supuse accizelor:

a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul importului, sînt stabilite în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;

b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru aceste mărfuri sînt stabilite cote ad valorem în procente ale accizelor;

c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată conform legislaţiei vamale, precum şi impozitele şi taxele ce urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru mărfurile în cauză sînt stabilite cote ad valorem în procente ale accizelor;

2) pentru jocurile de noroc – costul licenţei pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Capitolul III

COTELE ACCIZELOR, MODUL DE CALCULARE

ŞI TERMENELE DE ACHITARE

Articolul 122. Cotele accizelor

Cotele accizelor se stabilesc:

a) în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;

b) ad valorem în procente de la valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., sau de la valoarea în vamă a mărfurilor importate, luînd în considerare impozitele şi taxele ce urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont de accize şi T.V.A.;

c) ad valorem în procente de la costul licenţei pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc.

[Art.122 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Articolul 123. Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor

(1) Subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.a), care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din încăperea de acciz:

a) calculează accizele pornind de la volumul mărfurilor în expresie naturală sau de la valoarea acestora (în dependenţă de cotă – în sumă absolută sau ad valorem în procente);

b) achită accizele la momentul expedierii (transportării) mărfurilor din încăperea de acciz conform cotelor stabilite în anexa la prezentul titlu.

(2) Obligaţia de achitare a accizelor în modul specificat la alin.(1) din prezentul articol rămîne valabilă în cazul transmiterii mărfurilor supuse accizelor cu plată sau cu titlu gratuit, inclusiv în contul salariului, angajaţilor subiectului impunerii, altor persoane, în cazul însuşirii mărfurilor de către subiectul impunerii sau de către membrii familiei acestuia, precum şi în cazul deplasării în alt mod a mărfurilor fără achitarea accizelor din încăperea de acciz.

(3) Accizele la mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.b) o dată cu achitarea taxelor vamale. În cazul în care pentru importul de mărfuri nu se percepe taxă vamală, mărfurile se consideră importate, ca şi cum ar fi fost supuse taxei vamale, cu respectarea reglementărilor stabilite de legislaţia vamală pentru regimul de import.

(4) Subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.c) achită accizele concomitent cu achitarea taxei de licenţă pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc, conform cotei stabilite în anexa la prezentul titlu.

(5) În cazul exportului de mărfuri supuse accizelor, obligaţia de achitare a accizelor este valabilă pînă la momentul repatrierii valutei şi prezentării documentelor justificative specificate la art.125 alin.(3). În cazul neprezentării, în termenele stabilite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, a documentelor ce confirmă exportul mărfurilor supuse accizelor, subiectul impunerii achită accizele, amenzile şi penalităţile în mărimea şi în modul prevăzute corespunzător la art.4 alin.(7) lit.h) şi alin.(8) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal.

(6) Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile (coniacurile), articolele din tutun, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, pînă la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova – pînă la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi de utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către Serviciul Fiscal de Stat. Nu sînt marcate obligatoriu cu timbru de acciz vinurile spumoase şi spumante, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu capacitatea de pînă la 0,25 litri, de 1,5, 3 şi 6 litri, mărfurile supuse accizelor, plasate în regimurile vamale tranzit, depozit vamal, admitere temporară, magazin duty free, precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova şi expediate de către producător pentru export.

[Art.123 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.123 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.123 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

[Art.123 modificat prin Legea nr.494-XV din 04.10.2001, în vigoare 26.10.2001]

Articolul 124. Înlesniri la plata accizelor

(1) Accizele nu se achită de către persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal a căror valoare sau cantitate nu depăşeşte limita stabilită în legislaţia în vigoare.

(2) Accizele nu se achită la importarea următoarelor mărfuri supuse accizelor:

a) definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern;

b) destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita acordurilor şi memorandumurilor la care aceasta este parte, ratificate în modul stabilit;

c) destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice şi a altor misiuni asimilate lor în Republica Moldova, precum şi uzului sau consumului personal al membrilor personalului diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni şi al membrilor familiei care locuiesc împreună cu ei, pe bază de reciprocitate, în modul stabilit de Guvern.

(3) Accizele nu se achită în cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de comision, cu condiţia respectării prevederilor art.123 alin.(5).

(4) Accizele nu se achită la introducerea mărfurilor supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora în regimurile vamale tranzit, depozit vamal, nimicire sau renunţare în folosul statului, precum şi magazin duty free, cu excepţia ţigărilor cu filtru de import.

(5) La introducerea mărfurilor străine supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora în regimul vamal perfecţionare activă, accizul se achită la introducerea acestor mărfuri, cu restituirea ulterioară a sumelor achitate ale accizului la scoaterea de pe teritoriul vamal a produselor rezultate din prelucrare.

(6) Accizele nu se achită la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor străine supuse accizelor şi plasarea acestora în regimul vamal prelucrare sub supraveghere vamală.

(7) Accizele nu se achită la plasarea mărfurilor supuse accizelor în regimul vamal admiterea temporară.

(8) Accizele nu se achită la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor autohtone supuse accizelor, plasate în regimul vamal reimport sau perfecţionare pasivă.

(9) La scoaterea de pe teritoriul vamal a mărfurilor străine supuse accizelor, plasate în regimul vamal reexport, se restituie sumele accizelor achitate la introducerea acestora pe teritoriul vamal.

(10) Se scutesc de plata accizelor mărfurile supuse accizelor introduse în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, din alte zone economice libere, precum şi mărfurile originare din această zonă şi scoase în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova.

(11) Mărfurile supuse accizelor scoase din zona economică liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se supun accizelor.

(12) În cazul nerespectării prevederilor alin.(4)-(9) din prezentul articol şi a condiţiilor regimului vamal ales, stabilit de legislaţia vamală a Republicii Moldova, subiectul impunerii şi persoanele specificate la art.4 alin.(5) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal achită accizele conform cotelor stabilite în anexa la prezentul titlu, o amendă în mărimile prevăzute la art.4 alin.(7) lit.a) şi o penalitate în mărimea determinată conform art.4 alin.(8) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal.

[Art.124 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.124 completat prin Legea nr.1140-XV din 14.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.124 modificat prin Legea nr.995-XV din 18.04.2002, în vigoare 09.05.2002]

[Art.124 completat prin Legea nr.494-XV din 04.10.2001, în vigoare 26.10.2001]

Articolul 125. Trecerea la cont şi restituirea accizelor achitate

(1) Subiectului impunerii i se permite trecerea la cont a accizelor achitate la mărfurile supuse accizelor, utilizate în procesul de prelucrare şi/sau de fabricare pentru obţinerea altor mărfuri supuse accizelor, la momentul expedierii (transportării) mărfurilor finite supuse accizelor din încăperea de acciz. Trecerea la cont a accizelor se permite numai în limita cantităţii de mărfuri supuse accizelor folosite la prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor, la expedierea (transportarea) lor ulterioară şi în cazul prezenţei documentelor ce confirmă achitarea accizelor la mărfurile supuse accizelor utilizate. În cazul în care mărfurile supuse accizelor sînt depuse la maturare, subiectului impunerii i se permite trecerea în cont a accizului în limitele cantităţii de mărfuri supuse accizelor, utilizate la fabricarea de mărfuri similare supuse accizelor, la momentul expedierii (transportării) acestor mărfuri similare supuse accizelor din încăperea de acciz şi în cazul prezenţei documentelor ce confirmă achitarea accizelor la mărfurile supuse accizelor.

(2) Dacă suma accizului achitată la mărfurile supuse accizelor, utilizate în procesul de prelucrare şi/sau de fabricare pentru obţinerea altor mărfuri supuse accizelor, depăşeşte suma accizului calculată la mărfurile supuse accizelor expediate din încăperea de acciz, diferenţa se reportează la cheltuieli în perioada fiscală în care a avut loc expedierea mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz.

(3) În cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de comision, suma accizului achitată anterior la mărfurile supuse accizelor, utilizate pentru prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor expediate (transportate) pentru export, se restituie în termen de 10 zile după prezentarea documentelor justificative specificate la alin.(4) din prezentul articol.

(4) Pentru a obţine restituirea accizului achitat la mărfurile supuse accizelor, utilizate pentru prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor destinate exportului, subiectul impunerii prezintă organelor Serviciului Fiscal de Stat următoarele documente justificative:

a) contractul (copia contractului) încheiat cu partenerul străin privind livrarea mărfurilor supuse accizelor. În cazul în care livrarea pentru export a mărfurilor supuse accizelor se efectuează, conform contractului de comision, de către comisionar, subiectul impunerii (comitentul) prezintă organului Serviciului Fiscal de Stat contractul de comision şi contractul (copia contractului) încheiat de comisionar cu partenerul străin;

b) documentele de plată şi extrasul băncii (dacă aceasta rezultă din condiţiile contractului), care confirmă încasarea de facto pe contul subiectului impunerii a sumei rezultate din vînzarea mărfurilor supuse accizelor partenerului străin;

c) declaraţia vamală a încărcăturii sau copia ei, certificată de conducătorul şi de contabilul-şef ai subiectului impunerii, cu menţiunile organului vamal al Republicii Moldova care a eliberat marfa pentru export.

(5) Suma accizelor achitate nu se restituie subiectului impunerii, ea urmează a fi trecută în contul restanţelor acestuia la plata altor impozite şi taxe.

(6) Exportarea mărfurilor de către persoane care nu sînt subiecţi ai impunerii se permite fără dreptul la restituirea sumelor accizelor la mărfurile supuse accizelor expediate (transportate) pentru export.

[Art.125 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.125 completat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

Capitolul IV

ÎNREGISTRAREA SUBIECŢILOR IMPUNERII. EVIDENŢA MĂRFURILOR

SUPUSE ACCIZELOR CE SE EXPEDIAZĂ (SE TRANSPORTĂ).

DECLARAREA ACHITĂRII ACCIZELOR

Articolul 126. Înregistrarea subiecţilor impunerii

(1) Persoanele juridice şi persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau care se ocupă cu prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize ori persoanele juridice care preconizează să desfăşoare sau care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc sînt obligate să primească certificatul de acciz pînă a începe desfăşurarea activităţii în cauză.

(2) În cererea de solicitare a certificatului de acciz, adresată organului Serviciului Fiscal de Stat, agentul economic indică:

a) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele juridice) şi codul fiscal (codurile fiscale);

b) proprietarul clădirii, încăperii, teritoriului, terenului;

c) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele juridice) şi codul fiscal (codurile fiscale) ale arendatorului sau ale locatorului, în cazul în care proprietatea este folosită pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, în baza contractului de arendă sau de închiriere;

d) formele şi metodele concrete de control, a căror aplicare asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor, inclusiv la expedierea lor dintr-o încăpere de acciz în alta ale unuia şi aceluiaşi agent economic, dacă aceste încăperi se află pe teritorii diferite.

(3) La cerere se anexează schema (planul) amplasării blocului administrativ, a secţiei de producţie, a depozitului, a altor încăperi aflate pe teritoriul agentului economic, în limitele stabilite pentru realizarea activităţii de întreprinzător.

(4) În cazul în care cererea conţine informaţii verificabile, organul Serviciului Fiscal de Stat eliberează persoanei care a înaintat cererea, certificatul de acciz şi anexa la acesta care include schema (planul) specificată la alin.(3) din prezentul articol. Persoana menţionată devine subiect al impunerii.

(5) Organul Serviciului Fiscal de Stat poate refuza eliberarea certificatului de acciz în cazul în care consideră că activitatea agentului economic sau încăperea de acciz nu pot fi controlate ori formele şi metodele de control prevăzute la alin.(2) lit.d) din prezentul articol nu asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor.

(6) În cazul în care mai mulţi agenţi economici folosesc una şi aceeaşi încăpere de acciz pentru prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor, organul Serviciului Fiscal de Stat este obligat să determine în mod independent subiectul (subiecţii) impunerii responsabil (responsabili) de achitarea accizelor, în modul stabilit de acest serviciu.

(7) Subiectul impunerii care preconizează să facă unele schimbări ce trebuie reflectate în certificatul de acciz sau în anexa la el este obligat să adreseze cererea corespunzătoare organului Serviciului Fiscal de Stat.

Articolul 127. Evidenţa mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă). Declararea achitării accizelor

(1) Subiectul impunerii este obligat să ţină registrul de evidenţă a mărfurilor ce se expediază (se transportă) pentru fiecare încăpere de acciz. Forma registrului şi informaţia ce trebuie reflectată în acesta sînt stabilite de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor. Înscrierea în registru se face pînă la expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz. Înscrierea se face de mînă, astfel încît să nu poată fi înlăturată.

(2) Registrul de evidenţă a mărfurilor expediate (transportate) trebuie să se afle într-un loc determinat, accesibil verificării de către persoanele cu funcţii de răspundere autorizate ale Serviciului Fiscal de Stat a înscrierilor, şi să fie prezentat acestor persoane la prima solicitare.

(3) Subiecţii impunerii prevăzuţi la art.120 lit.a) sînt obligaţi să prezinte declaraţia privind achitarea accizelor cel tîrziu în ultima zi a lunii care succedă luna în care a fost efectuată expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor. Forma declaraţiei şi modul de completare a acesteia se stabilesc de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

[Art.127 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul V

ADMINISTRAREA ACCIZELOR

Articolul 128. Controlul efectuat de organele fiscale şi organele vamale

(1) Persoana cu funcţii de răspundere autorizată a Serviciului Fiscal de Stat este în drept:

a) să intre şi/sau să controleze orice loc, clădire, încăpere (cu excepţia celor folosite exclusiv ca locuinţă), să controleze orice mijloc de transport în încăpere sau pe drum, precum şi mărfurile aflate în ele, să controleze orice dări de seamă, documente, inclusiv de transport, care, la părerea acestei persoane, se folosesc în tranzacţii cu mărfuri pasibile impunerii cu accize. Aceste acţiuni se permit numai în timpul orelor de lucru;

b) să întreprindă acţiunile specificate la lit.a) în afara orelor de lucru ori să controleze încăperile de locuit numai cu autorizaţia procurorului sau cu înştiinţarea ulterioară a acestuia în termen de 24 de ore – în cazul în care există bănuieli întemeiate că se admite o încălcare la achitarea accizelor sau că în locul, clădirea, încăperea, mijlocul de transport în cauză se află mărfuri pasibile impunerii cu accize, dar pentru care accizele nu au fost achitate;

c) să sechestreze mărfurile pasibile impunerii cu accize, mijloacele de transport în care au fost depistate mărfuri supuse accizelor şi care se află la dispoziţia sau în folosinţa persoanei juridice sau persoanei fizice, dacă această persoană nu poate prezenta dovezi de achitare a accizelor. În acest caz, persoana cu funcţii de răspundere este obligată să elibereze o înştiinţare scrisă de sechestrare, care trebuie să conţină o descriere detaliată a mărfurilor sau a mijlocului de transport, a locului şi timpului sechestrării. Dacă persoana ale cărei mărfuri sau mijloc de transport au fost sechestrate nu achită accizele în termen de 20 de zile din data sechestrării, accizele se percep prin executare silită, în conformitate cu legislaţia fiscală.

(2) Controlul asupra achitării accizelor se efectuează de către organele vamale în conformitate cu prezentul titlu şi cu legislaţia vamală.

[Anexa modificată prin Legea nr.45-XV din 20.02.2003, în vigoare 14.03.2003]

[Anexa modificată prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Anexa completată prin Legea nr.1527-XV din 12.12.2002, în vigoare 31.12.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.1164-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.1184-XV din 28.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.1128-XV din 14.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.1021-XV din 25.04.2002, în vigoare 16.05.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.965-XV din 05.04.2002, în vigoare 16.04.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]

[Anexa modificată prin Legea nr.507-XV din 05.10.2001, în vigoare 31.10.2001]

[Anexa modificată prin Legea nr.415-XV din 26.07.2001, în vigoare 18.09.2001]

[Anexa modificată prin Legea nr.438-XV din 27.07.2001, în vigoare 13.09.2001]

Notă: Titlul V aprobat prin Legea nr.407-XV din 26.07.2001. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-3/2 din 04.01.2002. Intră în vigoare de la 01.07.2002 conform Legea nr.408-XV din 26.07.2001

TITLUL V

ADMINISTRAREA FISCALĂ

Notă: În cuprinsul titlului, cuvintele "autoritate fiscală" se substituie prin cuvintele "organ fiscal" conform Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 129. Noţiuni

În scopul exercitării administrării fiscale, se definesc următoarele noţiuni:

1) Organ fiscal – autoritate a Serviciului Fiscal de Stat: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, inspectoratul fiscal de stat teritorial aflat în subordonarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor. Noţiunea "inspectoratul fiscal de stat teritorial" este identică cu noţiunea "organ fiscal teritorial".

2) Serviciul Fiscal de Stat – sistem centralizat de organe fiscale şi activitatea funcţionarilor fiscali care deţin funcţii în aceste organe, orientată spre exercitarea atribuţiilor de administrare fiscală, conform legislaţiei fiscale.

3) Conducere a organului fiscal – şef (şef adjunct) al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor; şef (şef adjunct) al inspectoratului fiscal de stat teritorial.

4) Funcţionar fiscal – persoană cu funcţie de răspundere remunerată în organul fiscal care dispune (sau va dispune, conform procedurii stabilite, în cazul în care s-a încadrat pentru prima dată în organul fiscal) de grade de calificare potrivit prezentului titlu şi actelor normative adoptate în conformitate cu acesta. Noţiunea "funcţionar fiscal" este identică cu noţiunile "persoană cu funcţie de răspundere a organului fiscal" şi "persoană cu funcţie de răspundere a Serviciului Fiscal de Stat", prevăzute de prezentul cod.

5) Reprezentant al contribuabilului (al persoanei) – persoană care acţionează în baza unei procuri, eliberate în conformitate cu legislaţia; avocat învestit cu împuterniciri conform legislaţiei; părinte, înfietor, tutore sau curator în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă; alte persoane care, conform legislaţiei, pot avea calitatea de reprezentant.

6) Obligaţie fiscală – obligaţie a contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă.

7) Perioadă fiscală – timp, stabilit conform legislaţiei fiscale, pentru care se execută obligaţia fiscală.

8) Termen de stingere a obligaţiei fiscale – perioadă, stabilită conform legislaţiei fiscale, în care trebuie să fie executată obligaţia fiscală, incluzînd şi ultima sa zi în orele de program ale organului fiscal. Dacă ultima zi a perioadei este una de odihnă, se va considera o ultimă zi prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă.

9) Dare de seamă fiscală – orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care sînt prezentate sau trebuie să fie prezentate organului fiscal, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori privind alte fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei fiscale.

10) Documente de evidenţă – documente privitoare la operaţiuni, la efectuarea plăţilor aferente acestor operaţiuni, inclusiv documente confirmative, orice alte documente prevăzute, conform actelor normative, pentru activitatea contribuabilului. În categoria documentelor de evidenţă intră documentele de evidenţă contabilă (prevăzute în legislaţia privind evidenţa contabilă), dările de seamă financiare, informaţiile, registrele contabile, titlurile de creanţă, datele contabile (sub orice formă, inclusiv computerizată) etc.

11) Control fiscal – verificare a corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, inclusiv verificare a altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute de prezentul cod.

12) Încălcare fiscală – acţiune sau inacţiune, exprimată prin neîndeplinire sau îndeplinire neadecvată a prevederilor legislaţiei fiscale, prin încălcare a drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor la raporturile fiscale, pentru care este prevăzută răspundere în conformitate cu prezentul cod.

13) Restanţă – sumă pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă, dar pe care nu a plătit-o în termen.

14) Executare silită a obligaţiei fiscale – acţiuni întreprinse de organul fiscal pentru perceperea forţată a restanţei.

15) Bunuri – totalitate de valori materiale şi de active imateriale, inclusiv de bani şi de valori mobiliare, care se află în proprietatea persoanei, indiferent de faptul în a cărei folosinţă efectivă este, precum şi de alte drepturi patrimoniale.

16) Sechestrare a bunurilor – acţiuni întreprinse de organul fiscal pentru indisponibilizarea bunurilor persoanei.

17) Cont bancar – cont deschis în o instituţie financiară (sucursala sau filiala acesteia) din Republica Moldova sau din străinătate.

18) Sumă plătită în plus – sumă plătită ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă prin vărsare sau încasare, inclusiv prin executare silită, în cuantum mai mare decît cel prevăzut în conformitate cu legislaţia fiscală.

19) Secret fiscal – orice informaţie de care dispun organele cu atribuţii de administrare fiscală şi care constituie secret comercial şi orice altă informaţie despre un contribuabil, cu excepţia informaţiei care, în conformitate cu legislaţia, nu constituie secret comercial şi a informaţiei despre încălcarea legislaţiei fiscale.

[Art.129 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 130. Raporturile reglementate

Prezentul titlu reglementează raporturile care apar în cadrul administrării fiscale.

Articolul 131. Organele cu atribuţii de administrare fiscală

(1) Organe care exercită atribuţii de administrare fiscală sînt: organele fiscale, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, organele vamale, serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor şi alte organe abilitate, conform legislaţiei.

(2) Organele cu atribuţii de administrare fiscală, în procesul exercitării atribuţiilor respective, conlucrează între ele şi colaborează cu alte autorităţi publice.

(3) Organele cu atribuţii de administrare fiscală, în cazul efectuării unor acţiuni în baza înţelegerilor reciproce, se informează despre măsurile întreprinse şi despre rezultatele lor, fac schimb de informaţii în scopul exercitării atribuţiilor.

(4) Organele cu atribuţii de administrare fiscală au dreptul să colaboreze cu organele competente din alte ţări şi să fie membre ale organizaţiilor internaţionale de specialitate. Modul de colaborare şi de activitate este stabilit în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale.

[Art.131 cap.1 introdus prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 2

ORGANUL FISCAL

[Art.131 cap.2 abrogat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 132. Sarcina de bază şi principiile generale de organizare a organului fiscal

(1) Sarcina de bază a organului fiscal constă în exercitarea controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.

(2) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial, fiind subordonat primului:

a) au statut de persoană juridică şi sînt finanţate de la bugetul de stat;

b) activează în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al prezentului cod şi al altor legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei.

(3) Ministerul Finanţelor exercită dirijarea metodologică a activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără ingerinţe în activitatea lui şi a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.

(4) Modul de funcţionare al organului fiscal, de aprobare a structurii, a personalului scriptic şi a fondului de retribuire a muncii, precum şi modul de atribuire a gradelor de calificare funcţionarilor ei sînt stabilite în Regulamentul aprobat de Guvern.

(5) Structura organizatorică a Serviciului Fiscal de Stat se aprobă de Guvern, iar raza de activitate a organelor fiscale teritoriale şi raza de deservire a contribuabililor – de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

[Art.132 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.132 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 133. Atribuţiile organului fiscal

(1) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor (denumit în continuare Inspectoratul Fiscal Principal de Stat) exercită următoarele atribuţii:

a) efectuează supravegherea activităţii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale în vederea exercitării controlului fiscal, asigură crearea şi funcţionarea unui sistem informaţional unic privind contribuabilii şi obligaţiile fiscale;

b) controlează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile referitoare la acţiunile acestora, ia măsuri în vederea eficientizării activităţii lor;

c) emite ordine, instrucţiuni şi alte acte în vederea executării legislaţiei fiscale;

d) organizează popularizarea legislaţiei fiscale, răspunde la scrisorile, reclamaţiile şi la alte petiţii ale contribuabililor în modul stabilit;

e) efectuează controale fiscale;

f) organizează şi efectuează, după caz, executarea silită a obligaţiilor fiscale;

g) examinează contestaţii şi emite decizii pe marginea lor;

h) exercită controlul asupra respectării legislaţiei fiscale în activitatea autorităţilor publice prevăzute la art.131 alin.(1) şi prezintă autorităţilor competente propuneri vizînd tragerea la răspundere a funcţionarilor acestor autorităţi care au încălcat legislaţia fiscală;

i) colaborează cu autorităţi din alte state în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte şi activează în cadrul organizaţiilor internaţionale de specialitate al căror membru este;

j) prezintă informaţii şi rapoarte asupra obligaţiilor fiscale, inclusiv asupra restanţelor, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Finanţelor;

k) deleagă atribuţii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.

(2) Inspectoratul fiscal de stat teritorial exercită următoarele atribuţii:

a) întreprinde măsuri pentru asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale;

b) popularizează legislaţia fiscală şi examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor;

c) asigură evidenţa integrală şi conformă a contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale, cu excepţia celor administrate de alte organe;

d) efectuează controale fiscale;

e) efectuează executarea silită a obligaţiilor fiscale;

f) asigură gratuit contribuabilii cu formulare tipizate de dări de seamă fiscale, elaborate în conformitate cu instrucţiunile respective;

g) eliberează, contra plată, subiecţilor impunerii formulare de facturi fiscale, timbre (mărci) de acciz în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;

h) sigilează maşinile de casă şi de control ale contribuabililor, ţine evidenţa lor, efectuează controale privind utilizarea/neutilizarea lor de contribuabili la decontările în numerar.

(3) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar inspectoratul fiscal de stat teritorial poate să-şi exercite atribuţiile în afara teritoriului stabilit numai cu autorizarea conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

[Art.133 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 134. Drepturile organului fiscal şi ale funcţionarului fiscal

(1) Organul fiscal şi funcţionarul fiscal au dreptul:

a) să efectueze controale asupra modului în care contribuabilii, autorităţile publice prevăzute la art.131 alin.(1), alte persoane respectă legislaţia fiscală, să ceară explicaţiile şi informaţiile de rigoare asupra problemelor identificate în timpul controlului;

b) în procesul controalelor fiscale, să ceară şi să primească gratuit de la orice persoană informaţii, date, documente necesare în exercitarea atribuţiilor, cu excepţia informaţiilor care constituie secret de stat, precum şi copiile de pe ele, dacă acestea se anexează la actul de control;

c) să deschidă şi să examineze, să sigileze, după caz, indiferent de locul aflării lor, încăperile de producţie, depozitele, spaţiile comerciale şi alte locuri, cu excepţia domiciliului şi reşedinţei, folosite pentru obţinerea de venituri sau pentru întreţinerea obiectelor impozabile, altor obiecte, documentelor;

d) să aibă acces la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului;

e) să controleze autenticitatea datelor din documentele de evidenţă şi din dările de seamă fiscale ale contribuabilului;

f) să ridice de la contribuabil documente în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul titlu;

g) să constate încălcările legislaţiei fiscale şi să aplice măsurile prevăzute de legislaţie;

h) să pornească în instanţele judecătoreşti competente acţiuni contra contribuabililor privind:

- anularea unor tranzacţii şi încasarea la buget a mijloacelor obţinute din aceste tranzacţii;

- anularea înregistrării întreprinderii, organizaţiei în cazul încălcării modului stabilit de fondare a acestora sau al necorespunderii actelor de constituire prevederilor legislaţiei şi încasarea veniturilor obţinute de acestea;

- lichidarea întreprinderii, organizaţiei în temeiurile stabilite de legislaţie şi încasarea veniturilor obţinute de acestea;

- alte acţiuni în conformitate cu legislaţia;

i) să ceară şi să verifice lichidarea încălcării legislaţiei fiscale, să aplice, după caz, măsuri de constrîngere;

j) la estimarea obiectelor impozabile şi la calcularea impozitelor şi taxelor, să utilizeze metode şi surse directe şi indirecte;

k) să primească în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi numai în cazul utilizării maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală;

l) să efectueze executarea silită a obligaţiilor fiscale în modul stabilit de legislaţia fiscală;

m) să sechestreze, în modul stabilit de lege, orice bun, cu excepţia celui care, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte legislative, nu este sechestrabil;

n) să suspende, în modul stabilit de lege, operaţiunile la conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia contului de împrumut şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător;

o) să citeze la organul fiscal contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului, inclusiv responsabilul de evidenţa documentelor referitoare la persoana presupusă a fi subiectul impozitării, pentru a depune mărturii, a prezenta documente şi informaţii în problema de interes pentru organul fiscal, cu excepţia documentelor şi informaţiilor care, potrivit legii, constituie secret de stat;

p) în procesul determinării cuantumului impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori al perceperii lor, să solicite de la instituţiile financiare (sucursalele sau filialele acestora) prezentarea documentelor referitoare la clienţii acestora;

r) să solicite efectuarea şi să efectueze controale fiscale în alte ţări în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte;

s) să solicite organelor competente din alte state informaţii despre activitatea contribuabililor fără acordul acestora din urmă;

t) să prezinte organelor competente din alte state informaţii despre relaţiile contribuabililor străini cu cei autohtoni fără acordul sau înştiinţarea acestora din urmă;

u) să utilizeze dări de seamă fiscale, corespondenţa cu contribuabilii şi informaţii ale autorităţilor publice pe suporţi electronici şi de alt fel, perfectaţi şi protejaţi conform legislaţiei în domeniu;

v) să folosească mijloace de informare în masă pentru popularizarea şi respectarea legislaţiei fiscale;

x) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

(2) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat are dreptul să instituie posturi fiscale altele decît cele instituite în conformitate cu actele legislative şi alte acte normative.

(3) Organul fiscal este în drept să revoce, să modifice sau să suspende, în condiţiile legislaţiei, actele sale cu caracter normativ şi cele cu caracter individual dacă ele contravin legislaţiei. Actele inspectoratelor fiscale de stat teritoriale care contravin legislaţiei pot fi anulate, modificate sau suspendate şi de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(4) Cerinţele şi dispoziţiile legale ale funcţionarului fiscal sînt executorii pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu funcţie de răspundere.

(5) Împiedicarea de a-şi exercita atribuţiile, ofensarea, ameninţarea, împotrivirea, violentarea, atentarea la viaţa, la sănătatea şi la averea funcţionarului fiscal, precum şi a rudelor lui apropiate, în timpul exercitării atribuţiilor sau în legătură cu aceasta atrag răspunderea prevăzută de lege.

(6) Funcţionarul fiscal îşi exercită atribuţiile privind controlul fiscal la faţa locului sau privind executarea silită a obligaţiei fiscale în baza unei decizii emise de conducerea organului fiscal.

[Art.134 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.134 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 135. Drepturile speciale ale autorităţii fiscale

[Art.135 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 136. Obligaţiile organului fiscal şi ale funcţionarului fiscal

Organul fiscal şi funcţionarul fiscal au următoarele obligaţii:

a) să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod şi cu alte acte normative;

b) să trateze cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la raporturile fiscale;

c) să popularizeze legislaţia fiscală;

d) să informeze contribuabilul, în cazurile prevăzute de legislaţia fiscală sau la solicitarea acestuia, despre drepturile şi obligaţiile lui;

e) să informeze contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi termenele lor de achitare şi despre actele normative respective;

f) să asigure gratuit contribuabilul cu formulare tipizate de dare de seamă fiscală;

g) să efectueze, inclusiv la cererea contribuabilului, compensarea sau perfectarea materialelor pentru restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite;

h) la cererea scrisă a contribuabilului, să elibereze certificate privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de buget. Formularul-tip al certificatului menţionat se elaborează de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;

i) să primească şi să înregistreze cereri, comunicări şi alte informaţii despre încălcări fiscale şi să le verifice, după caz;

j) să examineze petiţiile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor în modul stabilit de lege;

k) să ţină evidenţa contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale;

l) să efectueze controale fiscale şi să întocmească actele de rigoare;

m) să verifice, în timpul controalelor fiscale, documentele de evidenţă şi dările de seamă fiscale ale contribuabilului;

n) în cazul depistării unei încălcări fiscale şi neîndeplinirii cerinţelor legale ale funcţionarului fiscal, să emită decizie privind aplicarea de sancţiuni;

o) să remită contribuabilului sau reprezentantului acestuia, în termenele prevăzute de legislaţia fiscală, decizia emisă;

p) să nu divulge informaţiile care constituie secret fiscal. Funcţionarii fiscali, persoanele cu funcţie de răspundere ale organelor indicate în capitolul 3 al prezentului titlu şi ale contribuabililor sînt obligate şi în drept să prezinte informaţii de care dispun referitor la un contribuabil concret, inclusiv după eliberarea lor din funcţie, numai:

funcţionarilor fiscali şi personalului organelor de stat abilitate cu controlul asupra respectării legislaţiei fiscale, în scopul îndeplinirii de către ei a obligaţiilor de serviciu;

colaboratorilor organelor de drept, în scopul urmăririi legale a persoanelor care au comis încălcări fiscale;

instanţelor judecătoreşti, în scopul examinării cazurilor ce ţin de competenţa acestora;

organelor fiscale ale altor ţări, în conformitate cu tratatele (acordurile) internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Funcţionarii fiscali, persoanele cu funcţie de răspundere ale organelor indicate în capitolul 3 al prezentului titlu sînt în drept să prezinte informaţia indicată şi:

personalului Ministerului Finanţelor responsabil pentru politica fiscală, exclusiv în scopul perfecţionării acesteia;

mijloacelor de informare în masă, exclusiv despre încălcarea legislaţiei fiscale, dacă aceasta nu este în detrimentul intereselor legale ale organelor de drept şi celor judiciare;

r) să nu folosească situaţia de serviciu în interese personale meschine;

s) să întreprindă şi alte acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

[Art.136 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 137. Obligaţiile speciale ale autorităţii fiscale

[Art.137 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 138. Condiţiile şi limitele aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armei de foc

[Art.138 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 139. Aplicarea forţei fizice

[Art.139 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 140. Aplicarea mijloacelor speciale

[Art.140 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 141. Aplicarea şi folosirea armelor de foc

[Art.141 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 142. Reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor

[Art.142 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 143. Reţinerea persoanei

[Art.143 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 144. Percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport

[Art.144 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 145. Ridicarea documentelor

(1) Documentele se ridică în cazurile:

a) necesităţii de a proba prin documente încălcarea fiscală;

b) probabilităţii dispariţiei acestora;

c) în alte cazuri expres prevăzute de legislaţia fiscală.

(2) Funcţionarii fiscali ridică documentele indiferent de apartenenţa şi de locul aflării lor, asigurînd păstrarea lor în organul fiscal.

(3) Ridicarea documentelor se efectuează în prezenţa persoanei de la care acestea se ridică, iar dacă ea lipseşte sau refuză să participe la procedura de ridicare, în prezenţa a doi martori asistenţi.

(4) Asupra cazului de ridicare a documentelor se întocmeşte un proces-verbal, în care se indică:

a) data şi locul întocmirii;

b) funcţia, numele şi prenumele funcţionarului fiscal şi ale persoanei de la care se ridică documentele;

c) date despre proprietar sau posesor;

d) lista documentelor ridicate;

e) timpul şi motivul ridicării;

f) numele, prenumele, adresa martorilor asistenţi, după caz.

(5) Procesul-verbal este semnat de persoana care l-a întocmit şi de persoana de la care s-au ridicat documentele ori de martorii asistenţi. Dacă persoana de la care se ridică documentele refuză să semneze procesul-verbal, în el se va consemna refuzul.

(6) Documentele ridicate, după utilizare, sînt restituite persoanei de la care au fost ridicate sau, în lipsa acesteia, persoanei care o înlocuieşte.

[Art.145 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 146. Postul fiscal

(1) Postul fiscal reprezintă un instrument de intervenţie al organului fiscal, de prevenire şi depistare a cazurilor de încălcare fiscală, inclusiv a cazurilor de eschivare de la stingerea obligaţiilor fiscale.

(2) Posturile fiscale pot fi staţionare şi mobile. Postul fiscal staţionar este amplasat într-un loc stabil şi special amenajat, unde îşi exercită atribuţiile. Postul fiscal mobil, asigurat cu mijloace tehnice, inclusiv de transport, se deplasează, după caz, în raza teritoriului controlat.

(3) Postul fiscal este constituit din cel puţin un funcţionar fiscal şi, în funcţie de caz şi de modul efectuării controlului, din colaboratori ai organelor afacerilor interne sau ai unui alt organ.

(4) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în comun cu organele de resort, hotărăşte asupra instituirii posturilor fiscale, stabileşte tipul şi locul de amplasare, aprobă regulamentul lor. În cazul creării de posturi fiscale în locuri publice, decizia este coordonată cu organul executiv al administraţiei publice locale. În cazul creării de posturi fiscale pe teritoriul unui agent economic, acesta este obligat să asigure personalului lor accesul şi condiţiile necesare exercitării atribuţiilor.

Articolul 147. Colaborarea organului fiscal cu autorităţile publice

(1) Autorităţile publice prezintă organului fiscal datele şi materialele necesare îndeplinirii atribuţiilor ei, cu excepţia datelor a căror prezentare este expres interzisă prin lege.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale deleagă persoane cu funcţie de răspundere pentru a acorda asistenţă organului fiscal în îndeplinirea atribuţiilor ei. Decizia privind delegarea persoanei cu funcţie de răspundere se adoptă în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către organul fiscal, cu excepţia cazurilor de urgenţă.

(3) La cererea organelor de drept, organul fiscal acordă asistenţă la determinarea obligaţiilor fiscale în cadrul proceselor penale, precum şi la judecarea cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale.

(4) Organul fiscal colaborează cu autorităţile publice care exercită atribuţii de administrare fiscală, acordîndu-le asistenţă la determinarea, modificarea şi asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale, la aplicarea măsurilor de executare silită şi de tragere la răspundere pentru încălcări fiscale, elaborînd indicaţii metodice în domeniul administrării impozitelor şi taxelor locale.

(5) Organul fiscal decide în mod autonom asupra programului de activitate. Controalele şi alte acţiuni ale ei nu pot fi sistate decît de organele abilitate cu acest drept în temeiul legislaţiei.

Articolul 148. Selectarea, încadrarea şi concedierea funcţionarilor fiscali

(1) Funcţionarii fiscali sînt selectaţi, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, confesiune, din rîndurile cetăţenilor Republicii Moldova care domiciliază pe teritoriul ei, au studiile corespunzătoare, sînt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei şi nu cad sub incidenţa restricţiilor prevăzute de Legea serviciului public. Încadrarea în organul fiscal se face în conformitate cu legislaţia privind serviciul public şi legislaţia muncii.

(2) Persoanele încadrate în organul fiscal în calitate de funcţionar fiscal depun jurămîntul în conformitate cu Legea serviciului public.

(3) Funcţionarii fiscali au dreptul să poarte în exerciţiul funcţiunii uniformă, eliberată gratuit, cu însemnele gradului de calificare respectiv.

(4) Funcţionarilor fiscali, ca o confirmare a împuternicirilor lor, li se eliberează legitimaţii, al căror model şi mod de eliberare sînt stabilite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(5) Funcţionarul fiscal în exerciţiul funcţiunii este reprezentant al puterii de stat şi se află sub ocrotirea statului.

(6) Transferul, concedierea, aplicarea de măsuri disciplinare funcţionarului fiscal ţin de competenţa autorităţii care l-a încadrat şi se efectuează în conformitate cu legislaţia.

(7) Funcţionarului fiscal îi este interzis să desfăşoare în cumul o altă activitate remunerată (în afară de activitatea ştiinţifică, didactică şi de creaţie) şi să fie împuternicit al unui terţ în organul fiscal.

[Art.148 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.148 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 149. Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali

(1) Pentru funcţionarii fiscali se instituie următoarele grade de calificare:

consilier principal de stat în serviciul fiscal;

consilier de stat de gradul I în serviciul fiscal;

consilier de stat de gradul II în serviciul fiscal;

consilier de stat de gradul III în serviciul fiscal;

inspector de gradul I în serviciul fiscal;

inspector de gradul II în serviciul fiscal;

inspector de gradul III în serviciul fiscal.

(2) Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali se egalează cu gradele de calificare prevăzute de Legea serviciului public în ordinea stabilită de Guvern.

(3) Modul de conferire a gradelor de calificare şi cuantumul suplimentelor pentru ele se stabilesc în Regulamentul Serviciului Fiscal de Stat, aprobat de Guvern. Conferirea gradului se consemnează în carnetul de muncă.

[Art.149 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 150. Serviciul în garda financiară

[Art.150 abrogat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 151. Apărarea drepturilor şi intereselor funcţionarilor fiscali

(1) Drepturile şi interesele funcţionarilor fiscali sînt apărate conform Legii privind protecţia muncii şi prezentului cod.

(2) Pentru pierderile suportate în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor în organul fiscal, se acordă următoarele despăgubiri:

a) în caz de deces al funcţionarului fiscal, familiei acestuia sau persoanelor întreţinute de el li se plăteşte de la bugetul de stat un ajutor unic, echivalent cu 10 salarii anuale, calculat în funcţie de salariul din ultimul an calendaristic de activitate al decedatului;

b) în cazul unor leziuni corporale care exclud posibilitatea funcţionarului fiscal de a exercita în continuare profesia, se plăteşte de la bugetul de stat un ajutor unic, faţă de suma calculată conform lit.a) în proporţie de:

60% – invalizilor de gradul I;

40% – invalizilor de gradul II;

20% – invalizilor de gradul III.

(3) Persoanele ale căror acţiuni au cauzat funcţionarului fiscal decesul ori leziuni corporale sau au contribuit la ele restituie la bugetul de stat sumele plătite conform alin.(2).

(4) Prejudiciul cauzat bunurilor funcţionarului fiscal în legătură cu exercitarea atribuţiilor în organul fiscal se repară pe deplin de la bugetul de stat, suma reparatorie fiind încasată ulterior de la persoanele vinovate.

[Art.151 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 152. Asigurarea materială şi socială a funcţionarului fiscal

(1) Funcţionarul fiscal în exercitarea atribuţiilor este asigurat cu mijloace de transport, tehnice şi alte mijloace necesare îndeplinirii obligaţiilor de serviciu.

(2) Asistenţa socială şi asigurarea cu pensie a funcţionarului fiscal se efectuează în modul stabilit de legislaţie.

(3) Pot fi prevăzute, conform legislaţiei, şi alte măsuri de asigurare materială şi de acordare a asistenţei sociale personalului organului fiscal.

[Art.152 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 153. Răspunderea funcţionarului fiscal. Dreptul de a contesta acţiunile lui

(1) Pentru acţiuni ilegale, funcţionarul fiscal poartă răspunderea prevăzută de legislaţie.

(2) Prejudiciul cauzat de funcţionarul fiscal prin acţiune ilegală urmează să fie reparat în modul prevăzut de legislaţie.

(3) Decizia organului fiscal şi acţiunea funcţionarului fiscal pot fi contestate de contribuabil în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte acte normative.

[Art.153 modificat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Capitolul 3

ALTE ORGANE CU ATRIBUŢII DE ADMINISTRARE FISCALĂ

[Denumirea cap.3 modificată prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 153¹. Atribuţiile şi drepturile Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

(1) Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi organele sale teritoriale exercită atribuţii de administrare fiscală în limita drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) În procesul exercitării atribuţiilor lor, organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei dispun de drepturile organelor fiscale, iar angajaţii lor – de drepturile funcţionarului fiscal, inclusiv de dreptul de a calcula obligaţia fiscală şi de a o executa silit, în modul stabilit de legislaţia fiscală.

[Art.153¹ în redacţia Legii nr.197-XV din 15.05.2003, în vigoare 31.05.2003]

[Art.153¹ introdus prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 154. Atribuţiile şi drepturile organelor vamale

(1) Organele vamale exercită atribuţii de administrare fiscală potrivit prezentului cod, Codului vamal şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea.

(2) Organele vamale exercită drepturi ce ţin de asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal potrivit Codului vamal, prezentului cod în cazurile expres prevăzute de el, precum şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea.

Articolul 155. Obligaţiile organelor vamale

(1) Organele vamale au obligaţii ce ţin de asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal potrivit Codului vamal, prezentului cod în cazurile expres prevăzute de el, precum şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea, inclusiv obligaţia:

a) de a trata cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la raporturile fiscale;

b) de a informa contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi termenele lor de achitare şi despre actele normative respective;

c) de a informa contribuabilul despre drepturile şi obligaţiile lui;

d) de a elibera contribuabilului, la cerere, certificate privind stingerea obligaţiei fiscale;

e) de a nu divulga informaţiile care constituie secret fiscal;

f) de a prezenta organului fiscal documente şi informaţii privind respectarea legislaţiei fiscale, calcularea şi vărsarea la buget a impozitelor şi taxelor prevăzute de prezentul cod, aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal, de a executa cerinţele legitime ale funcţionarului fiscal;

g) de a ţine evidenţa obligaţiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regimul vamal respectiv.

(2) Organele vamale trag la răspundere, în conformitate cu legislaţia vamală, persoanele care au încălcat legislaţia fiscală la trecerea frontierei vamale şi/sau la plasarea mărfurilor în regim vamal.

[Art.155 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 156. Atribuţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) În cadrul primăriei funcţionează serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale cu atribuţii de administrare a impozitelor şi taxelor.

(2) Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale exercită, corespunzător domeniului de activitate stabilit la alin.(1), atribuţiile prevăzute la art.133 alin.(2) lit.a), b) şi d), precum şi la lit.c) referitor la evidenţa contribuabililor ale căror obligaţii fiscale sînt calculate de serviciu şi la evidenţa acestor obligaţii, alte atribuţii prevăzute expres de legislaţia fiscală. Atribuţiile privind compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite, executarea silită a obligaţiilor fiscale şi tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale sînt exercitate, conform prezentului cod, în comun cu organul fiscal.

Articolul 157. Drepturile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale este învestit, corespunzător domeniului de activitate stabilit la art.156 alin.(1), cu dreptul de a efectua controale asupra modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală, de a cere explicaţiile şi informaţiile de rigoare asupra problemei identificate în timpul controlului, de a încasa în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi, cu drepturile prevăzute la art.134 alin.(1) lit.b), c), d), e) şi u), precum şi cu alte drepturi prevăzute expres de legislaţia fiscală.

(2) Drepturile prevăzute la art.134 alin.(1) lit.f), g), h), i), j), l), m), n), o) se exercită în comun cu organul fiscal.

[Art.157 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 158. Obligaţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale este obligat, corespunzător domeniului de activitate stabilit la art.156 alin.(1):

a) să execute prevederile art.136 lit. a), b), c), d), e), i), j), l), m) şi p), precum şi la lit.h) referitor la obligaţiile fiscale a căror evidenţă este ţinută de el;

b) să ţină evidenţa contribuabililor, a obligaţiilor fiscale, inclusiv a restanţelor, să transfere la buget sumele încasate ca impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi), amenzi, conform legislaţiei fiscale şi în modul stabilit de Guvern;

c) să întocmească, cu concursul organului fiscal, avizele de plată a obligaţiilor fiscale, să distribuie gratuit contribuabililor formulare tipizate de dări de seamă fiscale;

d) să remită contribuabililor, conform legislaţiei fiscale, avizele de plată a obligaţiilor fiscale, precum şi deciziile emise;

e) să execute în comun cu organul fiscal prevederile art.136 lit.g) şi n);

f) să prezinte lunar, nu mai tîrziu de data de 3 a fiecărei luni, în modul stabilit de Guvern, organului fiscal dare de seamă privind impozitele şi taxele administrate;

g) să execute alte obligaţii prevăzute expres de legislaţia fiscală.

Articolul 159. Actele serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) Decizia ce ţine de exercitarea atribuţiilor serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale este emisă prin dispoziţia primarului (pretorului). Prin derogare de la prevederile prezentului titlu, dispoziţiile primarului (pretorului) şi acţiunile perceptorului pot fi contestate în modul stabilit de lege.

(2) În cazul atribuţiilor exercitate în comun cu organul fiscal, decizia este emisă de conducerea organului fiscal după ce s-a coordonat cu primarul (pretorul). Dacă primarul (pretorul) refuză să semneze decizia, aceasta capătă putere juridică din momentul semnării de către conducerea organului fiscal, care face înscrierea despre refuzul primarului (pretorului).

[Art.159 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 160. Organizarea şi funcţionarea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) Organizarea şi funcţionarea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale sînt reglementate printr-un regulament, aprobat de consiliul local. Regulamentul este elaborat în baza unui regulament-tip, aprobat de Guvern.

(2) Perceptorul este încadrat în serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale cu avizul organului fiscal. Aceasta este obligată să asigure instruirea perceptorului şi să-i acorde ajutor în exercitarea atribuţiilor.

(3) În sate (comune), funcţiile perceptorului pot fi exercitate, ca excepţie, de secretarul primăriei sau de un alt funcţionar al ei care nu este învestit cu dreptul de a semna documente de casă.

Capitolul 4

EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR

Articolul 161. Dispoziţii generale

(1) Organul fiscal ţine evidenţa contribuabililor, atribuindu-le coduri fiscale şi actualizînd registrul fiscal în modul stabilit de prezentul titlu şi de instrucţiunea aprobată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(2) Codul fiscal, conform prezentului capitol, se atribuie o singură dată, indiferent de dispoziţiile legislaţiei fiscale privind stabilirea şi stingerea obligaţiilor fiscale. Legislaţia fiscală poate să prevadă ca persoana căreia i s-a atribuit cod fiscal să se înregistreze suplimentar ca plătitor al diferitelor tipuri de impozite şi taxe.

(3) Oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoană fizică, precum şi oricărui birou notarial, birou individual de avocaţi care se află la evidenţă la organul fiscal li se deschide dosar în care sînt îndosariate:

a) cererea de atribuire a codului fiscal;

b) fişa de înregistrare, eliberată de organul autorizat să înregistreze activităţile respective;

c) copia de pe documentul care confirmă înregistrarea de stat sau care permite practicarea activităţii respective;

d) copia de pe certificatul de atribuire a codului fiscal;

e) documentele care confirmă existenţa conturilor bancare;

f) datele fondatorului (fondatorilor) sau ale persoanelor care au obţinut dreptul de a practica activitatea respectivă, ale conducătorului şi ale contabilului-şef (numele, prenumele, data naşterii, adresa, informaţia de contact, datele actului de identitate).

(4) Evidenţa subdiviziunii fără statut de persoană juridică amplasate în altă parte decît sediul persoanei juridice din care face parte este ţinută de organul fiscal în care aceasta este înregistrată, făcîndu-se menţiunea respectivă în dosarul persoanei juridice, precum şi de organul fiscal în a cărei rază teritorială activează subdiviziunea, deschizîndu-i-se dosar fără a i se atribui cod fiscal.

(5) În cazul în care contribuabilul îşi schimbă sediul (domiciliul), dosarul lui este remis organului fiscal, care îl va lua la evidenţă fără a-i atribui un nou cod fiscal.

[Art.161 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 162. Atribuirea codului fiscal

(1) În conformitate cu prezentul cod, se atribuie cod fiscal:

a) oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoană fizică, precum şi oricărui birou notarial, birou individual de avocaţi rezidente;

b) oricărei persoane fizice – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid – care dispune de obiecte impozabile sau care are obligaţii fiscale, conform legislaţiei fiscale, sau care a obţinut dreptul de a exercita o anumită activitate;

c) oricărei persoane juridice sau organizaţii cu statut de persoană fizică nerezidente care dispune de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care are obligaţii fiscale în conformitate cu legislaţia fiscală.

(2) Pentru a i se atribui cod fiscal, persoana este obligată să efectueze acţiunile prevăzute de prezentul capitol în termenele şi în modul stabilit de acesta.

Articolul 163. Locul, termenele şi modul de atribuire a codului fiscal

(1) Persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) li se atribuie cod fiscal de către inspectoratul fiscal de stat teritorial în a cărui rază se află sediul (domiciliul), indicat în documentele de constituire (în buletinul de identitate) sau în documentul prin care se permite practicarea activităţii, ori se află obiectul impozabil.

(2) Pentru a li se atribui cod fiscal, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.a) prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial o cerere pe formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Cererea se depune după perfectarea documentelor privind înregistrarea de stat sau a documentelor prin care se permite practicarea activităţii, însă pînă la eliberarea certificatului ce confirmă înregistrarea de stat sau a documentului privind dreptul de a exercita activitatea. La cerere se anexează documentele existente în acel moment pentru a fi îndosariate în dosarul contribuabilului. În termen de 3 zile lucrătoare, inspectoratul fiscal de stat teritorial atribuie cod fiscal şi îl comunică autorităţii care efectuează înregistrarea de stat sau care autorizează practicarea activităţilor.

(3) După prezentarea documentului ce confirmă înregistrarea de stat sau a documentului ce permite practicarea activităţii, inspectoratul fiscal de stat teritorial eliberează contribuabilului certificatul de atribuire a codului fiscal, a cărui formă şi al cărui conţinut sînt aprobate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(4) Codul fiscal al persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.b) reprezintă codul personal indicat pe verso-ul buletinului de identitate sau este identic cu numărul actului de identitate al cetăţeanului străin sau al apatridului. Codul fiscal al persoanelor fără buletin de identitate reprezintă seria şi numărul paşaportului, iar dacă nu au nici paşaport, seria şi numărul adeverinţei de naştere.

(5) În termen de 3 zile lucrătoare din data apariţiei obiectului impozabil sau a obligaţiei fiscale, cetăţenii străini şi apatrizii nerezidenţi, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.c) depun la inspectoratul fiscal de stat teritorial în a cărui rază a apărut obiectul impozabil sau obligaţia fiscală o cerere de atribuire a codului fiscal, la care anexează copia de pe actul de identitate, respectiv copiile, traduse în limba de stat, autentificate notarial şi legalizate de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, de pe documentele de identificare în cazul organizaţiilor, precum şi copiile de pe documentele ce confirmă existenţa obiectului impozabil.

[Art.163 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 164. Registrul fiscal de stat

(1) Registrul fiscal de stat este un registru public, constituit şi administrat de organul fiscal, în care se înscriu codurile fiscale atribuite în conformitate cu prezentul capitol. Organul fiscal este responsabil de actualizarea Registrului fiscal de stat.

(2) Codurile fiscale ale persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) sînt trecute în Registrul fiscal de stat la data atribuirii. Codurile fiscale ale persoanelor fizice rezidente, precum şi ale cetăţenilor Republicii Moldova nerezidenţi sînt trecute în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al populaţiei. Codurile fiscale ale cetăţenilor străini şi ale apatrizilor nerezidenţi sînt înscrise în Registrul fiscal de stat la momentul depunerii cererii de înregistrare în calitate de contribuabil. Trecerea codului fiscal în Registrul fiscal de stat confirmă actul luării persoanei la evidenţă fiscală.

(3) În Registrul fiscal de stat informaţia se expune clar, corect şi exhaustiv. Registrul fiscal de stat este ţinut în limba de stat, manual şi computerizat.

(4) În Registrul fiscal de stat sînt consemnate următoarele date:

a) numărul curent al înscrierii;

b) codul fiscal atribuit;

c) denumirea completă (numele şi prenumele) persoanei;

d) numărul şi data înregistrării de stat a persoanei juridice, a întreprinderii cu statut de persoană fizică, a biroului notarial, a biroului individual de avocaţi sau numărul şi data eliberării documentului ce permite desfăşurarea activităţii, datele din buletinul de identitate (din paşaport, adeverinţa de naştere sau din alte acte de identitate) al persoanei fizice sau datele din documentele de identificare în cazul organizaţiilor nerezidente;

e) numărul, seria şi data eliberării certificatului de atribuire a codului fiscal persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c);

f) numele şi prenumele persoanei fizice care a primit certificat de atribuire a codului fiscal;

g) datele fondatorului (fondatorilor) sau ale persoanelor care au obţinut dreptul de a practica un anumit gen de activitate, ale conducătorului şi ale contabilului-şef (numele, prenumele, data naşterii, adresa, informaţia de contact, datele actului de identitate);

h) data anulării codului fiscal.

(5) Înscrierile în Registrul fiscal de stat ţinut manual sînt efectuate de registrator în baza informaţiilor prezentate de solicitant la momentul atribuirii codului fiscal şi sînt certificate prin semnătura primului. Rectificarea, modificarea şi completarea registrului se operează în modul stabilit de legislaţie şi se autentifică prin semnătură de registrator.

(6) Radierea din Registrul fiscal de stat se face, în condiţiile legii, prin bararea înscrierii, a tuturor rectificărilor, modificărilor, completărilor efectuate anterior şi se autentifică prin semnătură de registrator.

[Art.164 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 165. Utilizarea codului fiscal

(1) Orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale, să prezinte organului fiscal dare de seamă fiscală sau alte documente trebuie să indice în ele codul său fiscal.

(2) Orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale şi altor acte normative, să prezinte organului fiscal dare de seamă fiscală sau alte documente referitoare la o altă persoană va cere acesteia codul fiscal şi îl va indica în documentul respectiv. Dacă această altă persoană nu comunică codul fiscal, prima persoană va menţiona acest fapt în documentele prezentate.

(3) La încheierea tranzacţiilor şi efectuarea operaţiunilor economice, părţile sînt obligate să indice în documentele respective codurile lor fiscale.

(4) Organul fiscal trebuie să indice codul fiscal al contribuabilului în toate avizele expediate lui.

(5) Subdiviziunile unei persoane juridice care nu au statut de persoană juridică utilizează codul fiscal al acesteia.

[Art.165 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 166. Aportul autorităţilor publice la evidenţa contribuabililor

(1) Autoritatea publică abilitată cu înregistrarea de stat este obligată să prezinte, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înscrierii respective în Registrul de stat, organului fiscal în care se află la evidenţă persoana informaţii despre lichidarea sau reorganizarea acesteia, despre modificările operate în documentele ei de constituire.

(2) Autoritatea publică abilitată cu dreptul de documentare a populaţiei prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, pînă la data de 10 a fiecărei luni, informaţii despre eliberarea actelor de identitate.

(3) Autoritatea publică de resort permite ieşirea din Republica Moldova pentru domiciliere în altă ţară cu condiţia prezentării certificatului privind stingerea obligaţiei fiscale, eliberat de inspectoratul fiscal de stat teritorial, notificînd acestuia, în termen de 3 zile lucrătoare, faptul ieşirii.

[Art.166 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 167. Obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau lichidării conturilor bancare

(1) Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) deschide conturi bancare persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) numai dacă acestea prezintă certificat de atribuire a codului fiscal.

(2) Operaţiunile pe un cont bancar deschis pot derula numai după ce persoanele indicate la alin.(1) prezintă instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia) un document prin care organul fiscal confirmă că a luat la evidenţă contul bancar. Acesta este luat la evidenţă în baza unui document emis de instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) privind deschiderea lui. În cazul în care contribuabilul are restanţe, organul fiscal este în drept să nu elibereze document despre faptul că noile conturi bancare (cu excepţia conturilor de credit şi împrumut) sînt luate la evidenţă.

(3) Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) are dreptul să deschidă conturi bancare persoanei fizice rezidente (cetăţean străin sau apatrid) sau cetăţeanului Republicii Moldova numai dacă aceştia prezintă buletin de identitate sau un alt document, prevăzut la art.163 alin.(4), care serveşte la stabilirea codului fiscal şi să utilizeze acest cod la ţinerea evidenţei şi în relaţiile cu clientul sau cu alte persoane, în modul stabilit de legislaţie. Persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau nu au obligaţii fiscale sînt în drept să deschidă conturi bancare în instituţiile financiare (sucursalele sau filialele acestora) ale Republicii Moldova potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a Moldovei.

(4) În termen de 10 zile lucrătoare din data modificării sau închiderii contului bancar, instituţiile financiare (sucursalele sau filialele acestora), inclusiv Banca Naţională a Moldovei, vor comunica acest lucru organului fiscal unde titularul contului se află la evidenţă.

[Art.167 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 168. Anularea codului fiscal

(1) Codul fiscal se anulează în cazul:

a) atribuirii lui cu încălcarea legislaţiei fiscale;

b) lichidării sau reorganizării persoanei juridice, întreprinderii cu statut de persoană fizică, biroului notarial, biroului individual de avocaţi rezidente;

c) decesului persoanei fizice, declarării morţii ei, declarării, în modul stabilit, dispărute fără veste sau emigrării ei;

d) dispariţiei obiectului impozabil şi obligaţiei fiscale pentru persoanele fizice (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente.

(2) La reorganizarea persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a):

a) prin fuziune, codurile fiscale ale persoanelor ce fuzionează se anulează, iar persoanei astfel constituite i se atribuie un alt cod fiscal;

b) prin asociere, codul fiscal al persoanei asociate se anulează;

c) prin divizare, codul fiscal al persoanei divizate se anulează, iar persoanelor astfel constituite li se atribuie alte coduri fiscale;

d) prin separare, codul fiscal al persoanei reorganizate rămîne acelaşi, iar persoanelor astfel constituite li se atribuie alte coduri fiscale;

e) prin transformare în persoană cu o altă formă juridică de organizare, codul fiscal al persoanei reorganizate trece la persoana astfel constituită.

(3) În cazurile enumerate la alin.(2) lit.a), c) şi d), la cererea de atribuire a codului fiscal se anexează documentul ce confirmă cuantumul datoriilor asumate în urma reorganizării.

(4) Codul fiscal se anulează în baza:

a) cererii persoanei juridice, întreprinderii cu statut de persoană fizică, biroului notarial, biroului individual de avocaţi rezidente, la care se anexează copia de pe avizul, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre lichidare sau reorganizare – în cazul persoanei juridice şi al întreprinderii cu statut de persoană fizică înregistrate conform legislaţiei cu privire la activitatea de întreprinzător – sau copia de pe documentele, prevăzute de legislaţie, care atestă lichidarea sau reorganizarea organizaţiei – în celelalte cazuri;

b) hotărîrii instanţei judecătoreşti – în cazul lichidării persoanei juridice şi a întreprinderii cu statut de persoană fizică sau în cazul declarării morţii sau declarării persoanei fizice dispărute fără veste;

c) deciziei conducerii organului fiscal – în cazul atribuirii de cod fiscal cu încălcarea legislaţiei fiscale;

d) informaţiei organelor de stare civilă – în cazul decesului persoanei fizice;

e) informaţiei autorităţii publice abilitate să permită ieşirea din Republica Moldova pentru domiciliere în altă ţară – în cazul ieşirii persoanei fizice;

f) documentelor care atestă că persoanele fizice (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente nu au obiecte impozabile şi nici obligaţii fiscale.

(5) Codul fiscal se anulează prin radierea lui din Registrul fiscal de stat şi prin consemnarea acestui fapt în dosarul contribuabilului.

(6) Avizul despre anularea codului fiscal, în legătură cu atribuirea lui cu încălcarea legislaţiei fiscale, organul fiscal îl va publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi, în termen de 3 zile, va informa despre aceasta organele vamale, organele înregistrării de stat şi organele de statistică. Folosirea unui cod fiscal anulat se pedepseşte în conformitate cu legea.

(7) Codul fiscal anulat se păstrează în Registrul fiscal de stat timp de 10 ani din momentul anulării.

(8) Codul fiscal anulat nu se atribuie unei alte persoane.

[Art.168 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 5

OBLIGAŢIA FISCALĂ

Articolul 169. Naşterea şi modificarea obligaţiei fiscale

(1) Obligaţia fiscală naşte în momentul apariţiei circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, ce prevăd stingerea ei.

(2) Obligaţia fiscală a contribuabilului ce urmează să fie stinsă de către un alt contribuabil care, conform legislaţiei fiscale, este obligat să reţină sau să perceapă de la primul sumele ce constituie obligaţia fiscală şi să o stingă încetează a fi obligaţia fiscală a primului şi devine obligaţia fiscală a celui de-al doilea din momentul reţinerii sau perceperii.

(3) Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) care primeşte de la contribuabil sau de la organul fiscal dispoziţii de plată trezoreriale şi, respectiv, dispoziţii incaso trezoreriale pentru transfer de mijloace băneşti în contul stingerii obligaţiei fiscale este considerată, din momentul primirii dispoziţiei, responsabilă de obligaţia fiscală în limita mijloacelor disponibile în contul bancar al contribuabilului. Totodată, contribuabilul este considerat responsabil de obligaţia fiscală în limita mijloacelor care nu sînt disponibile în contul bancar pentru stingerea integrală a obligaţiei fiscale.

(4) Modificarea obligaţiei fiscale reprezintă schimbarea cuantumului ei generată de modificarea circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, în funcţie de care a fost calculată obligaţia.

[Art.169 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 170. Modul de stingere a obligaţiei fiscale

Stingerea obligaţiei fiscale se face prin: achitare, anulare, prescripţie, scădere, compensare sau executare silită.

Articolul 171. Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare

(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare se efectuează în monedă naţională. Achitarea poate avea loc prin plată directă sau prin reţinere la sursă. Plata directă se face prin virament sau în numerar.

(2) Plata prin virament se efectuează prin intermediul instituţiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora) dacă legislaţia nu prevede altfel.

(3) Plata în numerar poate fi efectuată prin intermediul organului fiscal, autorităţilor administraţiei publice locale, al operatorilor de poştă sau al instituţiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora). Autorităţile administraţiei publice locale pot stabili încasarea impozitelor şi taxelor locale şi prin intermediul altor persoane.

(4) Autorităţile şi instituţiile enumerate la alin.(3), cu excepţia celor financiare, care au încasat bani în numerar de la contribuabil sînt obligate să verse la buget, în numele acestuia, în aceeaşi sau în următoarea zi lucrătoare, sumele încasate.

(5) În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziţia de plată trezorerială a contribuabilului în decursul zilei operaţionale în care a fost primită.

(6) Sumele trecute la scăderi din contul contribuabilului sau încasate în numerar pentru stingerea obligaţiilor fiscale sînt transferate de instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) la buget în ziua operaţională în care au fost trecute la scăderi sau încasate.

[Art.171 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 172. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare se efectuează prin acte cu caracter general sau individual, adoptate conform legislaţiei.

Articolul 173. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

Dacă nu a fost exercitat în termenele prevăzute de prezentul cod, dreptul statului de a determina obligaţia fiscală sau de a o executa silit se stinge prin prescripţie. Concomitent, se stinge şi obligaţia fiscală a contribuabilului.

Articolul 174. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere are loc în situaţiile în care contribuabilul persoană fizică:

a) a decedat;

b) este declarat mort;

c) este declarat dispărut fără veste;

d) este declarat lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă.

(2) În cazurile enumerate la alin.(1), stingerea prin scădere se face în mărimea întregii obligaţii fiscale – dacă persoana nu a lăsat (nu dispune de) bunuri – sau în mărimea părţii nestinse din obligaţia fiscală – dacă averea lăsată de ea (averea existentă) este insuficientă.

(3) Stingerea prin scădere a obligaţiei fiscale a contribuabilului persoană juridică are loc în urma încetării activităţii lui prin lichidare, inclusiv pe cale judiciară, sau prin reorganizare.

(4) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere are loc în temeiul unei decizii a conducerii organului fiscal, inclusiv în cazul cînd stingerea ei prin executare silită în conformitate cu prezentul cod este imposibilă. Decizia inspectoratului fiscal de stat teritorial privind stingerea obligaţiei prin scădere poate fi verificată, modificată sau anulată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Articolul 175. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanţei a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită.

(2) Compensarea se efectuează la iniţiativa organului fiscal sau la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.

(3) În termen de 30 de zile de la apariţia circumstanţelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului, organul fiscal, întocmeşte dispoziţia de plată trezorerială şi o transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.

(4) În termen de 7 zile de la data primirii dispoziţiei de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont în altul al bugetului sau în contul unui alt buget sumele consemnate în dispoziţia de plată trezorerială. După executarea dispoziţiei de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat remite, după caz, organului fiscal sau Departamentului Vamal un extras din contul bancar.

(5) După ce a primit extrasul din contul bancar, organul fiscal face înscrierile de rigoare în contul personal al contribuabilului, iar Departamentul Vamal remite extrasul cel tîrziu a doua zi unităţilor sale.

(6) Excedentul sumei compensate, la cerere, poate fi restituit contribuabilului sau lăsat în contul stingerii unei viitoare obligaţii fiscale de alt tip. În caz de nedepunere a cererii, excedentul se lasă în contul stingerii obligaţiei fiscale de acelaşi tip.

[Art.175 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 176. Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită

(1) Cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.

(2) Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului persoană juridică se efectuează de Trezoreria de Stat la conturile lui bancare, iar contribuabilului persoană fizică – la conturile lui bancare sau în numerar.

(3) Dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni repo de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de 2 luni, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

[Art.176 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 177. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită are loc prin acţiunile întreprinse de organul fiscal pentru perceperea forţată a restanţelor în conformitate cu legislaţia fiscală.

Articolul 178. Data stingerii obligaţiei fiscale

(1) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin achitare este considerată data la care sumele au fost înscrise în contul bugetului respectiv.

(2) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin anulare este considerată data indicată în actul de anulare.

(3) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin prescripţie este considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripţie.

(4) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin scădere este considerată data:

a) întocmirii actului comun al autorităţii administraţiei publice locale şi al organului fiscal prin care ele constată că persoana decedată, declarată moartă, dispărută fără veste, lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă nu deţinea (nu deţine) bunuri;

b) rămînerii definitive a deciziei de încetare a activităţii persoanei juridice;

c) deciziei emise de conducerea organului fiscal privitor la imposibilitatea stingerii obligaţiei fiscale prin executare silită.

(5) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin compensare este considerată data la care Trezoreria de Stat a executat documentele de plată.

(6) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin executare silită este considerată data la care sumele obţinute în urma acţiunilor de executare silită au fost înscrise în contul bugetului respectiv.

Articolul 179. Succesiunea stingerii obligaţiilor fiscale

(1) Stingerea obligaţiilor fiscale, conform legislaţiei fiscale, are loc după criteriul cronologic de naştere a fiecărui tip de obligaţie fiscală indicat în documentul privitor la stingerea ei.

(2) În caz de nerespectare de către contribuabil a prevederilor alin.(1), organul fiscal este în drept să stingă obligaţia fiscală a acestuia prin compensare, în modul stabilit de prezentul titlu.

[Art.179 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 180. Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale

(1) Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale se efectuează prin:

a) amînarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va face printr-o plată unică);

b) eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va face în rate).

(2) În cazurile prevăzute de prezentul articol, contribuabilul are dreptul la amînare sau eşalonare pe parcursul unui an fiscal, cu sau fără aplicarea unei majorări de întîrziere.

(3) Amînarea sau eşalonarea fără calcularea unei majorări de întîrziere se acordă contribuabilului în cazul:

a) prejudicierii lui materiale în urma unei calamităţi naturale, catastrofe tehnogene sau altor circumstanţe excepţionale şi inevitabile;

b) unei datorii rezultate din efectuarea de cheltuieli care urmează să fie compensate de la buget prin finanţare directă, precum şi în cazul unei datorii provenite din comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii către instituţii bugetare în limitele devizelor de cheltuieli ale acestora. În o astfel de situaţie, suma amînată sau eşalonată nu va depăşi suma datoriei, iar termenul modificat prin amînare sau eşalonare nu va depăşi termenul de existenţă a datoriei;

c) restructurării întreprinderii în baza unui acord-memorandum, încheiat între contribuabil şi Consiliul Creditorilor în conformitate cu atribuţiile şi drepturile acestuia din urmă.

(4) Amînarea sau eşalonarea cu calcularea majorării de întîrziere se acordă în alte cazuri decît cele de la alin.(3), cu condiţia stingerii obligaţiilor fiscale curente înăuntrul termenului de amînare sau de eşalonare.

(5) Amînarea sau eşalonarea se acordă în baza unui contract-tip, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, care se încheie între organul fiscal şi contribuabil. Modul de intrare în vigoare, de suspendare, de modificare şi de reziliere a contractului este prevăzut în acesta.

(6) În cazul nerespectării de către contribuabil a clauzelor contractului de amînare sau eşalonare, acesta este nul din momentul în care organul fiscal a depistat încălcările.

(7) Nu se admite încheierea unui nou contract de amînare sau eşalonare a uneia şi aceleiaşi obligaţii fiscale cu contribuabilul care nu a îndeplinit condiţiile contractului precedent.

(8) Pînă la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale, modificat prin amînare sau eşalonare, nu se vor întreprinde acţiuni de executare silită, iar acţiunile începute se suspendă.

(9) Parlamentul sau organele abilitate de el pot stabili alte temeiuri şi condiţii de modificare prin amînare şi eşalonare a termenului de stingere a obligaţiei fiscale.

Capitolul 6

RESPONSABILITATEA DE STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 181. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere de stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului

(1) Persoana cu funcţie de răspundere responsabilă de stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului este conducătorul lui sau o altă persoană a acestuia care, în virtutea obligaţiilor de serviciu, era/este obligată să stingă obligaţia fiscală în modul şi în termenele stabilite. În cazul în care contribuabilul nu are persoană cu funcţie de răspundere, responsabil de stingerea obligaţiei fiscale este el însuşi.

(2) Persoana cu funcţie de răspundere este responsabilă de toate obligaţiile fiscale ale contribuabilului, indiferent de data apariţiei lor.

(3) Obligaţiile fiscale ale contribuabilului de care persoana cu funcţie de răspundere este responsabilă în conformitate cu prezentul articol rămîn obligaţii ale acestuia pînă la stingerea lor deplină.

(4) Pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezentul articol şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

[Art.181 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 182. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget

(1) Persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat, conform legislaţiei fiscale, să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget este responsabilă de plata impozitelor şi taxelor, majorărilor de întîrziere şi/sau amenzilor nereţinute, nepercepute şi netransferate în modul stabilit la buget dacă:

a) reţinerea, perceperea sau transferul intră în atribuţiile ei;

b) ea a ştiut sau trebuia să ştie că impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile nu au fost reţinute, percepute sau transferate de contribuabil.

(2) Obligaţia de a reţine sau percepe impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi rămîne a fi a contribuabilului a cărui persoană cu funcţie de răspundere este obligată să le reţină sau să le perceapă de la o altă persoană şi să le transfere pînă cînd impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile vor fi declarate sau trebuiau să fie declarate de persoana de la care trebuia să fie reţinute sau percepute ori pînă la stingerea lor totală în celelalte cazuri.

(3) Obligaţiile fiscale ale contribuabilului pentru care persoana lui cu funcţie de răspundere este responsabilă în conformitate cu prezentul articol rămîn obligaţii ale contribuabilului pînă la stingerea lor deplină în cazul reţinerii sau perceperii impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere şi/sau amenzilor de la alte persoane.

(4) Pentru neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute de prezentul articol şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

[Art.182 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 183. Responsabilitatea persoanei care dobîndeşte o proprietate de a stinge restanţa persoanei care îi transmite proprietatea

Dacă o persoană care are restanţă transmite o proprietate unei alte persoane, iar acestea sînt interdependente, persoana care primeşte proprietatea este responsabilă de stingerea restanţei în mărimea diferenţei dintre valoarea de piaţă a proprietăţii dobîndite şi suma plătită efectiv pentru ea.

Articolul 184. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare

(1) Obligaţiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare le stinge, din contul mijloacelor ei băneşti inclusiv din veniturile obţinute din comercializarea activelor ei, organul, organizaţia, persoana, responsabili, conform legislaţiei, de lichidarea acesteia.

(2) În cazul aplicării modalităţilor de depăşire a insolvabilităţii, obligaţiile fiscale se sting în conformitate cu legislaţia respectivă.

[Art.184 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 185. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în cazul reorganizării ei

(1) Obligaţiile fiscale ale persoanei reorganizate le stinge succesorul ei.

(2) Stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate este impusă succesorului ei indiferent de faptul că acesta a ştiut ori nu, înainte de finalizarea reorganizării, că persoana reorganizată nu a stins sau a stins parţial obligaţia fiscală.

(3) Reorganizarea persoanei nu schimbă pentru succesorul acesteia termenele de stingere a obligaţiei ei fiscale.

(4) În cazul existenţei mai multor succesori, fiecare dintre ei poartă răspundere, în limita drepturilor şi obligaţiilor preluate în urma reorganizării, pentru stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate.

(5) Responsabilitatea asumată de succesorul persoanei reorganizate devine obligaţia lui fiscală care, în cazul reorganizării acestuia, trece la succesorii lui.

(6) În cazul reorganizării prin fuziunea mai multor persoane, persoana astfel creată este considerată succesor al fiecărei persoane fuzionate în stingerea obligaţiilor ei fiscale.

(7) În cazul reorganizării persoanei prin asociere, persoana la care s-a asociat prima este considerată succesorul acesteia în stingerea obligaţiei ei fiscale.

(8) În cazul reorganizării persoanei prin divizare, persoanele astfel create sînt considerate succesorii primei în stingerea obligaţiilor ei fiscale proporţional cotei ce le aparţine.

(9) În cazul reorganizării persoanei prin separare, persoana reorganizată şi persoana care s-a constituit în urma separării sînt responsabile de stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate proporţional cotei ce le aparţine.

(10) În cazul reorganizării persoanei prin transformare, persoana astfel creată este considerată succesorul celei dintîi în stingerea obligaţiei ei fiscale.

Articolul 186. Stingerea obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice decedate, declarate moarte, dispărute fără veste, lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă

(1) Obligaţia fiscală a persoanei fizice decedate sau declarate moartă, în modul stabilit, o stinge fiecare moştenitor al ei în limitele valorii bunurilor moştenite şi proporţional părţii sale de moştenire.

(2) Obligaţia fiscală a persoanei fizice declarate, în modul stabilit, dispărută fără veste se stinge de către tutorele numit să administreze bunurile dispărutului din contul acestora.

(3) Obligaţia fiscală a persoanei fizice, inclusiv a minorului, recunoscute, în conformitate cu legislaţia, incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă o sting părinţii, înfietorii, tutorele sau curatorul din contul bunurilor acesteia.

(4) Obligaţia fiscală care nu a putut fi stinsă, în conformitate cu prezentul articol, din cauza insuficienţei de bunuri se stinge prin scădere, efectuată de organul fiscal în conformitate cu prezentul cod.

(5) În cazul în care instanţa judecătorească emite o decizie de anulare a declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste ori o decizie de recunoaştere a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea obligaţiilor fiscale stinse anterior prin scădere se restabileşte, fără a se aplica majorările de întîrziere şi amenzile pentru perioada cuprinsă între momentul declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste, sau lipsită de capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă şi data emiterii deciziei respective.

[Art.186 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 7

DAREA DE SEAMĂ FISCALĂ

Articolul 187. Prezentarea dării de seamă fiscale

(1) În cazurile prevăzute de legislaţia fiscală, contribuabilul este obligat să prezinte în termenul stabilit dări de seamă pentru fiecare tip de impozit sau de taxă.

(2) Cu excepţia cazurilor expres prevăzute în legislaţia fiscală, contribuabilul este obligat să prezinte dări de seamă privind impozitele şi taxele organului fiscal în care se află la evidenţă, iar privind impozitele şi taxele locale trebuie să le prezinte şi inspectoratului fiscal de stat teritorial în a cărui rază se află obiectul impozabil.

(3) Darea de seamă fiscală, de regulă, trebuie să conţină:

a) denumirea (numele şi prenumele) contribuabilului;

b) codul fiscal al contribuabilului;

c) perioada fiscală pentru care se prezintă;

d) tipul impozitului sau al taxei;

e) obiectul impozabil (baza impozabilă);

f) cota impozitului sau taxei;

g) facilităţile fiscale;

h) suma impozitului sau a taxei;

i) alte date şi informaţii;

j) semnătura, autentificată cu ştampilă, a persoanelor responsabile – conducătorul şi contabilul-şef – ale contribuabilului sau semnătura contribuabilului (a reprezentantului acestuia).

(4) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere semnează darea de seamă fiscală, asumîndu-şi răspunderea prevăzută de lege pentru prezentarea de date şi informaţii false sau eronate.

(5) Darea de seamă fiscală se consideră prezentată la data la care organul fiscal o primeşte, dacă este întocmită în modul stabilit de legislaţia fiscală şi dacă este scrisă pe formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Darea de seamă fiscală poate fi prezentată în paralel şi pe suporţi electronici sau în o altă formă care ar permite prelucrarea ei computerizată.

(6) Darea de seamă fiscală se consideră recepţionată de organul fiscal în conformitate cu alin.(5) în cazul în care contribuabilul prezintă dovezi în acest sens: un exemplar de dare de seamă fiscală cu menţiunea organului fiscal că a primit-o, o recipisă, eliberată de organul fiscal, avizul poştal etc.

(7) Instrucţiunile privind modul de întocmire şi de prezentare a dărilor de seamă fiscale se emit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.

[Art.187 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 188. Darea de seamă fiscală corectată

(1) Darea de seamă fiscală corectată este versiunea dării de seamă fiscale precedente.

(2) Contribuabilul care descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conţine o greşeală sau o omisiune are dreptul să prezinte o dare de seamă fiscală corectată. La prezentarea dării de seamă corectate, contribuabilului i se aplică, după caz, majorarea de întîrziere (penalitatea) pentru perioada respectivă.

(3) Darea de seamă fiscală corectată, depusă înainte sau în termenul stabilit pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale pe o anumită perioadă fiscală se consideră dare de seamă fiscală pentru perioada respectivă.

(4) Darea de seamă fiscală corectată nu va fi luată în considerare şi, prin urmare, nu va fi modificată darea de seamă precedentă dacă cea corectată a fost prezentată:

a) mai tîrziu de data stabilită pentru prezentarea dării de seamă pe perioada fiscală următoare dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel;

b) după anunţarea unui control fiscal;

c) pe o perioadă supusă unei verificări documentare sau după ea.

[Art.188 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 189. Calcularea impozitelor şi taxelor de către organul fiscal

(1) Organul fiscal calculează impozitele şi taxele contribuabililor în urma controalelor fiscale, cu excepţia controlului fiscal cameral, dacă au fost stabilite cazuri de nerespectare a legislaţiei fiscale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia fiscală.

(2) Dacă în timpul controlului fiscal sumele impozitelor şi taxelor care urmau să fie vărsate la buget nu pot fi determinate din lipsă de evidenţă contabilă ori din cauza ţinerii ei neconforme, dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere nu prezintă, în totalitate sau în parte, documentele de evidenţă şi/sau dările de seamă fiscale, organul fiscal calculează impozitele şi taxele prin metode şi din surse indirecte, efectuînd ulterior recalcularea lor după restabilirea evidenţei, în conformitate cu legislaţia, sau după prezentarea documentelor respective.

[Art.189 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 8

EVIDENŢA OBIECTELOR IMPOZABILE ŞI A OBLIGAŢIILOR FISCALE

Articolul 190. Principiile generale de evidenţă a obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale

(1) Evidenţa obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale se ţine de către contribuabil de sine stătător, dacă legislaţia nu prevede altfel, pentru a se estima baza impozabilă, cuantumul obligaţiilor fiscale calculate, modificate, stinse şi restante.

(2) Evidenţa contabilă şi/sau o altă evidenţă pe care se întemeiază evidenţa obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale trebuie să reflecte oportun, integral şi veridic operaţiunile contribuabilului şi situaţia lui financiară.

(3) Pentru a controla stingerea obligaţiilor fiscale, organul fiscal, alte autorităţi cu atribuţii de administrare fiscală, în cazurile prevăzute expres de legislaţia fiscală, ţin evidenţa acestora, înscriind în conturile personale ale contribuabilului, deschise pentru fiecare impozit şi taxă, cuantumul, data apariţiei, modificării sau stingerii lor.

(4) Înscrierile în conturile personale ale contribuabilului se efectuează conform unui regulament, aprobat de Ministerul Finanţelor.

(5) Evidenţa impozitelor şi taxelor locale pe obiectele impozabile care nu se află în raza organului fiscal în a cărei evidenţă este contribuabilul o ţine organul fiscal în a cărei rază se află obiectul impozabil. Evidenţa impozitelor şi taxelor calculate de serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale se ţine şi de aceste servicii.

Articolul 191. Avizul de plată a obligaţiei fiscale

(1) Avizul de plată a obligaţiei fiscale reprezintă o înştiinţare scrisă prin care organul fiscal sau o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală cere contribuabilului să stingă obligaţiile fiscale indicate în el.

(2) Avizul de plată se întocmeşte şi se remite contribuabilului în cazul în care obligaţia fiscală este calculată de organul fiscal sau de o altă autoritate publică cu atribuţii de administrare fiscală, excepţie făcînd cazurile în care calculul este efectuat în funcţie de rezultatele controalelor fiscale.

(3) Dacă în calculul obligaţiei fiscale, pentru care a fost remis aviz de plată, au fost făcute rectificări, organul fiscal sau o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală întocmeşte şi expediază contribuabilului un aviz de plată rectificat.

(4) Formularul tipizat al avizului de plată a obligaţiei fiscale se aprobă de Ministerul Finanţelor.

(5) Avizul de plată a obligaţiei fiscale trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii:

a) denumirea (numele şi prenumele) contribuabilului;

b) codul fiscal al contribuabilului;

c) data emiterii sale;

d) tipul, termenele de stingere şi suma obligaţiei fiscale;

e) adresa şi codul fiscal al organului fiscal sau al unei alte autorităţi care a întocmit avizul de plată.

(6) Avizul de plată a obligaţiei fiscale intră în vigoare la data la care contribuabilul l-a primit şi este valabil pînă la stingerea obligaţiei fiscale sau pînă la anularea lui.

Articolul 192. Termenul de remitere a avizului de plată şi termenul de stingere a obligaţiei fiscale

(1) Avizul de plată a obligaţiei fiscale se remite contribuabilului pînă la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale indicat în el, dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.

(2) Obligaţiile fiscale indicate în avizul de plată trebuie să fie stinse în termenele indicate în aviz.

(3) Dacă avizul de plată a fost remis contribuabilului după expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale, majorarea de întîrziere (penalitatea) şi/sau amenda pentru nestingerea ei în termen se aplică după expirarea a 10 zile calendaristice de la data la care contribuabilul a primit avizul de plată.

[Art.192 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 9

EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 193. Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale

Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale sînt:

a) existenţa restanţei;

b) neexpirarea termenelor de prescripţie stabilite în prezentul cod;

c) necontestarea faptului de existenţă a restanţei şi mărimii ei în cazurile prevăzute la art.194 alin.(1) lit.c) şi d).

[Art.193 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 194. Modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se efectuează prin:

a) încasare a mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului;

b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;

c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit.a) şi b);

d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalităţile prevăzute la lit.a), b) şi c).

(2) Urmărirea bunurilor se face prin sechestrare, comercializare şi ridicare.

(3) În cazul în care, după ce s-au aplicat modalităţile de executare silită, obligaţia fiscală a contribuabilului care desfăşoară activitate de întreprinzător nu a fost stinsă în totalitate, iar aplicarea ulterioară a executării silite este imposibilă, organul fiscal are dreptul să iniţieze aplicarea modalităţilor de depăşire a insolvabilităţii în conformitate cu legislaţia. Obligaţia fiscală a persoanei fizice neînregistrate ca subiect al activităţii de întreprinzător se stinge în modul prevăzut de prezentul cod.

[Art.194 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 195. Organele abilitate cu executarea silită a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale, în modul prevăzut de prezentul cod, o efectuează organul fiscal.

(2) Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, dispunînd de drepturile organului fiscal, efectuează executarea silită a obligaţiei fiscale calculate de organele sale.

(3) Nu se admite executarea silită a obligaţiei fiscale de către alte autorităţi, în modul stabilit de prezentul cod, nici direct şi nici prin intermediul organelor specificate la alin.(1) şi (2).

[Art.195 în redacţia Legii nr.197-XV din 15.05.2003, în vigoare 31.05.2003]

Articolul 196. Regulile generale de executare silită a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se face în zile lucrătoare, între orele 6.00 şi 22.00. Executarea silită în alt timp se admite în cazul în care contribuabilul sau debitorul lui se eschivează de la ea.

(2) Dacă contribuabilul nu poate fi găsit pe adresele cunoscute, organul fiscal va solicita intervenţia autorităţilor publice competente.

(3) În cazul în care contribuabilul a fost trecut, complet sau parţial, la evidenţa sau asistenţa unui alt organ fiscal, dosarul lui şi hotărîrea de executare silită a obligaţiei fiscale se remit acestuia în vederea continuării procedurii.

(4) Dacă bunurile sau debitorii contribuabilului se află în diferite unităţi administrativ-teritoriale, executarea silită a obligaţiei fiscale o efectuează organul fiscal de la locul de evidenţă sau asistenţă a contribuabilului şi, după caz, cu participarea funcţionarului fiscal de la locul aflării bunurilor sau de la sediul (domiciliul) debitorului.

(5) Organul fiscal este în drept să aplice una sau mai multe modalităţi de executare silită a obligaţiei fiscale. Executarea silită a obligaţiei fiscale în modul prevăzut la art.194 alin.(1) lit.b), c) şi d) se face în temeiul unei hotărîri emise de conducerea organului fiscal pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(6) Cheltuielile aferente executării silite a obligaţiei fiscale se efectuează de la bugetul de stat, urmînd să fie recuperate din contul contribuabilului.

[Art.196 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 197. Încasarea de mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului

(1) Începînd cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat despre apariţia ei, organul fiscal este în drept să înainteze dispoziţii incaso trezoreriale la conturile bancare (cu excepţia contului de împrumut şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător) ale contribuabilului dacă acesta dispune de ele şi dacă organul fiscal le cunoaşte.

(2) În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziţia incaso trezorerială a organului fiscal în decursul zilei operaţionale în care a fost primită.

(3) În cazul în care contribuabilul nu deţine la contul său bancar mijloace băneşti pentru a stinge, total sau parţial, obligaţia fiscală, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) remite organului fiscal, în ziua primirii, dispoziţia incaso trezorerială, făcînd pe ea menţiunea despre lipsa, totală sau parţială, a mijloacelor. În cazul suspendării operaţiunilor la contul bancar pentru nestingerea obligaţiei fiscale, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) informează imediat organul fiscal despre înscrierea în contul contribuabilului a mijloacelor băneşti. Procedura încasării incontestabile a mijloacelor de la conturile bancare se stabileşte de Banca Naţională a Moldovei în comun cu Ministerul Finanţelor.

[Art.197 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 198. Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale prin ridicarea de mijloace băneşti în numerar este aplicată contribuabilului persoană juridică sau persoană fizică subiect al activităţii de întreprinzător.

(2) Pentru ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină, funcţionarul fiscal controlează locurile şi localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum şi reţeaua lui comercială.

(3) Prin derogare de la art.129 pct.4), în calitate de reprezentant al contribuabilului, la ridicarea mijloacelor băneşti în numerar participă casierul (gestionarul) sau un alt angajat care îl înlocuieşte. Aceştia sînt obligaţi să prezinte documentele necesare şi să asigure accesul liber la seiful casei contribuabilului, în încăperea izolată a casei, precum şi în reţeaua lui comercială.

(4) Deschiderea fără consimţămîntul reprezentantului contribuabilului sau în lipsa acestuia a locurilor şi localurilor în care se păstrează numerarul se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. Pînă la sosirea acestora din urmă, funcţionarul fiscal sigilează locurile şi localurile.

(5) Faptul ridicării numerarului şi al deschiderii locurilor şi localurilor fără consimţămîntul reprezentantului contribuabilului este consemnat în acte semnate de cei prezenţi. Actele se întocmesc în două exemplare. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului sau reprezentantului acestuia contra semnătură pe primul exemplar sau se expediază recomandat contribuabilului în aceeaşi zi sau în următoarea zi lucrătoare.

(6) Funcţionarul fiscal predă mijloacele băneşti ridicate instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia) proxime, care este obligată să le primească şi să le transfere la bugetele respective pentru stingerea restanţelor. Valuta străină se predă la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei în ziua predării.

(7) Dacă depunerea mijloacelor băneşti în numerar la instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) în ziua ridicării lor este imposibilă, ele vor fi predate casieriei organului fiscal pentru ca aceasta să le transmită instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia) în următoarea zi lucrătoare.

[Art.198 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 199. Reguli generale de sechestrare a bunurilor

(1) Îndeplinirea hotărîrii organului fiscal de sechestrare a bunurilor contribuabilului se efectuează, dacă legislaţia nu prevede altfel, în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, iar în cazul în care contribuabilul este persoană fizică neînregistrată ca subiect al activităţii de întreprinzător – a unui membru major al familiei lui.

(2) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestrarea bunurilor, aceasta se efectuează fără consimţămîntul sau în absenţa lor. Deschiderea fără consimţămîntul contribuabilului (reprezentantului acestuia), al persoanei lui cu funcţie de răspundere ori în lipsa acestora a încăperilor şi a altor locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi.

(3) Dacă bunurile contribuabilului se află la domiciliul sau la reşedinţa lui sau a unor alte persoane, sechestrarea bunurilor se va face numai cu consimţămîntul contribuabilului sau al persoanei căreia îi aparţine domiciliul sau reşedinţa.

(4) Dacă persoana fizică nu permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează faptul într-un act. În astfel de cazuri, organul fiscal va intenta o acţiune în justiţie. După ce instanţa judecătorească emite o hotărîre de executare silită a obligaţiei fiscale, aceasta este îndeplinită în conformitate cu legislaţia de procedură civilă.

(5) Dacă contribuabilul nu şi-a stins obligaţia fiscală şi dacă acţiunile de sechestrare a bunurilor nu au fost atacate în decursul a 10 zile lucrătoare din data sechestrării, organul fiscal este în drept să comercializeze bunurile sechestrate. În cazul cînd acţiunile organului fiscal sînt contestate, comercializarea bunurilor menţionate în contestaţie sau în cererea de chemare în judecată se suspendă pînă la soluţionarea cauzei.

(6) În cazul în care, în urma examinării contestaţiei sau a cererii de chemare în judecată, de pe unele bunuri a fost ridicat sechestrul, organul fiscal este în drept să sechestreze alte bunuri ale contribuabilului.

(7) Bunurile sechestrate de organul fiscal nu se urmăresc de alte autorităţi publice, nici chiar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.

[Art.199 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 200. Sechestrarea bunurilor ca modalitate de asigurare a executării silite a obligaţiei fiscale

(1) În temeiul hotărîrii organului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale, sînt pasibile de sechestrare toate bunurile contribuabilului, indiferent de locul aflării lor, cu excepţia celor care, în conformitate cu alin.(6), nu sînt sechestrabile.

(2) Sechestrarea bunurilor în temeiul hotărîrii organului fiscal este efectuată de funcţionarul fiscal.

(3) Înainte de a se proceda la sechestrare, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere li se remite o copie de pe hotărîrea privind executarea silită a obligaţiei fiscale şi li se aduce la cunoştinţă, în scris sau oral, ce drepturi şi obligaţii au în timpul sechestrării, ce răspundere prevede legea pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

(4) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să prezinte spre sechestrare toate bunurile, inclusiv cele date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă, şi să comunice în scris:

a) informaţii despre bunurile care nu aparţin contribuabilului şi despre proprietarii acestora;

b) informaţii despre bunurile care aparţin contribuabilului şi care au fost date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă;

c) informaţii despre bunurile gajate;

d) informaţii despre bunurile sechestrate de alte autorităţi publice.

(5) Pentru depistarea bunurilor contribuabilului, funcţionarul fiscal este în drept să cerceteze locurile în care se presupune că se află acestea, iar în cazul domiciliului şi reşedinţei – cu acordul persoanei căreia îi aparţine sau în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti.

(6) Nu sînt sechestrabile următoarele bunuri:

a) produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern;

b) bunurile gajate pînă la momentul sechestrării;

c) bunurile personale ale persoanei fizice care, conform legislaţiei de procedură civilă, nu sînt urmăribile;

d) bunurile sechestrate de alte autorităţi publice;

e) alte bunuri care, conform legislaţiei, sînt neurmăribile.

(7) Vor fi sechestrate bunuri numai în valoarea necesară şi suficientă pentru stingerea obligaţiei fiscale, pentru achitarea impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate, al căror termen de plată este stabilit pînă la sau la data comercializării, şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită.

(8) Pentru determinarea cantităţii suficiente de bunuri ce urmează a fi sechestrate, în momentul sechestrării se stabileşte preţul de sechestru al bunurilor după valoarea lor de bilanţ, în conformitate cu datele contabilităţii contribuabilului. În cazul cînd persoanele care, conform legislaţiei, nu ţin evidenţă contabilă şi cînd contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestru sau lipsesc, preţul de sechestru al bunurilor îl stabileşte funcţionarul fiscal, luînd în considerare starea lor tehnică şi alte caracteristici. Pentru constatarea stării tehnice pot fi invitaţi, după caz, specialişti în domeniu. Valorile mobiliare sînt sechestrate la preţul lor nominal. Cota-parte într-o societate se determină conform documentelor ei de constituire.

(9) În cazul sechestrării bunurilor, funcţionarul fiscal întocmeşte, în două exemplare, după un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, lista bunurilor sechestrate. Fiecare foaie este semnată de participanţii la sechestru.

(10) În lista bunurilor sechestrate se indică denumirea, cantitatea, semnele individuale şi valoarea bunurilor. La valorile mobiliare se indică numărul, emitentul, preţul nominal şi alte date cunoscute la momentul sechestrării.

(11) După trecerea în listă a bunurilor sechestrate, se întocmeşte, în două exemplare, actul de sechestru după un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi se semnează de participanţii la sechestru. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere contra semnătură.

(12) Bunurile sechestrate se lasă spre păstrare în locul aflării lor la momentul sechestrării: la contribuabil sau la o altă persoană. În cel de al doilea caz, se admite remiterea bunurilor spre păstrare nemijlocit contribuabilului, care este obligat să le primească. La decizia funcţionarului fiscal, bunurile pot fi remise spre păstrare unor alte persoane în bază de contract. Bijuteriile şi alte obiecte de aur, argint, platină şi de metale din grupa platinei, pietrele preţioase şi perlele, precum şi reziduurile din astfel de materiale, sînt depuse spre păstrare la instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) de către funcţionarul fiscal. Responsabili de păstrarea bunurilor sechestrate sînt contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana care o suplineşte, cărora li s-a adus la cunoştinţă faptul sechestrării, sau persoana căreia i-au fost încredinţate sub semnătură bunurile sechestrate.

(13) Actul de sechestru conţine somaţia că dacă, în termen de 10 zile lucrătoare din data aplicării sechestrului, contribuabilul nu va plăti restanţele, bunurile sechestrate se vor comercializa.

(14) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere refuză să semneze actul de sechestru, funcţionarul fiscal notează în dreptul numelui acestuia: "A refuzat să semneze". Nota refuzului se confirmă de regulă prin semnătura martorilor asistenţi. În cazul absenţei acestora, actul de sechestru este semnat de funcţionarul fiscal, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului.

(15) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere nu sînt prezenţi la sechestru, faptul se va consemna în actul de sechestru în prezenţa a 2 martori asistenţi, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului în 24 de ore.

(16) În cazul sechestrării valorilor mobiliare, organul fiscal va remite copia de pe actul de sechestru registratorului independent sau persoanei care ţine evidenţa lor. Aceştia vor consemna în registrul respectiv, imediat după primirea copiei, sechestrarea valorilor mobiliare. Din acest moment, nu se va mai face, fără acordul organului fiscal, nici o operaţiune cu valorile mobiliare sechestrate.

(17) Dacă contribuabilul nu dispune de bunuri care, conform legislaţiei, sînt sechestrabile, funcţionarul fiscal întocmeşte un act de carenţă.

[Art.200 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 201. Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane

(1) Bunurile contribuabilului care se află la alte persoane în baza unor contracte de împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care dispune contribuabilul referitor la aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru, persoanei la care se află bunurile i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ei de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul organului fiscal. Bunurile sînt examinate, după caz, la locul aflării lor.

(2) Dacă, în cadrul unor controale, se descoperă că bunurile contribuabilului sînt deţinute de o altă persoană şi că ele nu au fost sechestrate anterior, acesteia i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ce-i revine de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul organului fiscal. Concomitent, se va întocmi o listă a acelor bunuri, fiecare pagină fiind semnată de funcţionarul fiscal şi de deţinătorul bunurilor (reprezentantul lui).

(3) După semnarea listei bunurilor deţinute de o altă persoană, funcţionarul fiscal o va verifica după documentele de evidenţă contabilă ale contribuabilului. După identificarea bunurilor, se va întocmi un act de sechestru.

Articolul 202. Ridicarea sechestrului

(1) Sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul:

a) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită;

b) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită prin alte modalităţi de executare silită;

c) necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii restanţelor;

d) înstrăinării sau dispariţiei bunurilor;

e) imposibilităţii comercializării bunurilor;

f) emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plîngerea dacă se încalcă procedura de sechestrare.

(2) După ridicarea sechestrului de pe bunuri, organul fiscal le restituie contribuabilului dacă le-a pus la păstrare în alt loc. În cazul în care dreptul de proprietate asupra bunurilor a trecut la persoana care le-a cumpărat în modul stabilit de prezentul cod, acestea nu se restituie.

(3) În cazul stingerii parţiale a obligaţiei fiscale, sechestrul nu se ridică de pe bunurile a căror valoare depăşeşte partea nestinsă a obligaţiei fiscale. Gradul depăşirii se determină în funcţie de impozitele şi taxele aferente comercializării bunurilor şi de cheltuielile de executare silită, suportate sau eventuale.

Articolul 203. Comercializarea bunurilor sechestrate

(1) Comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează la licitaţii, organizate în conformitate cu prevederile capitolului 10.

(2) Expertiza, evaluarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului, cu excepţia fondurilor fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective cuprinse în programul de privatizare, şi comercializarea lor se organizează de către o comisie republicană permanentă (în continuare comisie permanentă), formată de Guvern, în componenţa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor (inclusiv ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat), ai Ministerului Economiei, ai Departamentului Privatizării, ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ai Casei Naţionale a Asigurărilor Sociale de Stat, ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai inspectoratelor fiscale de stat teritoriale. Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ai inspectoratelor fiscale de stat teritoriale participă numai la şedinţele comisiei în care se examinează problemele bunurilor din raza lor de activitate.

(3) Pentru efectuarea expertizei, evaluarea bunurilor şi comercializarea lor la licitaţie, comisia permanentă are dreptul să atragă, după caz, specialişti din autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, alte persoane care dispun de licenţă pentru activitatea respectivă. Plata serviciilor prestate de aceste persoane nu poate depăşi 10% din mijloacele băneşti obţinute din comercializarea bunurilor sechestrate.

(4) Bunurile sechestrate se comercializează la licitaţia cu strigare. Dacă la licitaţia cu strigare nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, comisia permanentă, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie cu reducere.

(5) În cazul înscrierii unui singur participant la licitaţia cu strigare, comercializarea se efectuează în bază de contract încheiat cu organul fiscal la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul iniţial, iar la licitaţia cu reducere comercializarea se efectuează în baza unui contract similar la un preţ redus cu cel mult 10% faţă de preţul iniţial.

(6) Comercializarea terenurilor pe care sînt amplasate bazine de apă închise, clădiri, construcţii, instalaţii şi alte obiective, care nu pot fi mutate fără a se cauza pierderi directe destinaţiei lor şi terenului aferent necesar utilizării lor normale, se efectuează în conformitate cu legislaţia.

(7) Expertiza, evaluarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului care fac parte din fondurile fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective cuprinse în programul de privatizare, se organizează de către organele centrale de specialitate sau autorităţile administraţiei publice locale. Comercializarea bunurilor menţionate se organizează de către Departamentul Privatizării, în modul stabilit pentru privatizarea patrimoniului public.

(8) Comercializarea valorilor mobiliare sechestrate se efectuează în conformitate cu reglementările legale privind circulaţia valorilor mobiliare şi cu o instrucţiune aprobată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, fără plata acontului.

(9) Cu cel puţin 3 zile înainte de licitaţie, contribuabilului i se permite să comercializeze bunurile sechestrate la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul iniţial de comercializare stabilit de comisia permanentă, cu condiţia virării sau vărsării sumelor mijloacelor obţinute direct în contul stingerii obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită.

(10) Din mijloacele obţinute din comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează succesiv recuperarea cheltuielilor de executare silită, plata restanţelor la bugetele respective, în modul stabilit de prezentul cod, a impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate, al căror termen de plată este stabilit pînă la sau la data comercializării lor. Mijloacele băneşti se virează sau se varsă la buget, eludîndu-se contul bancar al contribuabilului sau al debitorului acestuia. În dispoziţia de plată trezorerială se indică în calitate de plătitor cumpărătorul, de beneficiar – bugetul respectiv, iar la destinaţia plăţii se indică, cu referinţă la prezentul cod, în contul cărui contribuabil se efectuează viramentul. Excedentul se rambursează contribuabilului.

(11) Neasigurarea integrităţii bunurilor sechestrate, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea, deteriorarea, decompletarea sau folosirea lor atrag răspunderea stabilită de legislaţie. Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana la care s-au păstrat bunurile sechestrate nu poartă răspundere pentru pierderile suportate în limitele normelor de perisabilitate şi în urma pierii fortuite a bunurilor.

(12) Pentru contribuabil, comercializarea de către organul fiscal a bunurilor sechestrate înseamnă desfacerea şi livrarea de mărfuri cu toate consecinţele ce decurg din aceste operaţiuni, inclusiv cu eliberarea obligatorie a facturii fiscale, cu calcularea şi plata posibilelor impozite şi taxe aferente.

(13) Dacă la licitaţia cu reducere nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, comisia permanentă, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie repetată. Dacă şi de data aceasta nu se înscrie nici un participant sau dacă bunurile nu sînt vîndute, organul fiscal va ridica sechestrul de pe bunurile necomercializate.

[Art.203 completat prin Legea nr.197-XV din 15.05.2003, în vigoare 31.05.2003]

[Art.203 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 204. Ridicarea bunurilor

(1) După semnarea contractului de vînzare-cumpărare, organul fiscal va ridica bunurile sechestrate spre a le remite cumpărătorului. Prin derogare de la art.203 alin.(10), bunurile supuse accizelor se ridică cu condiţia achitării accizului în conformitate cu legislaţia fiscală. Din momentul semnării actului de ridicare a bunurilor sechestrate, dreptul de proprietate asupra acestora trece la cumpărător, iar cheltuielile de păstrare şi de transportare a bunurilor, de perfectare a titlurilor de proprietate le suportă noul proprietar.

(2) În cazul în care contribuabilul sau participanţii la licitaţie contestă rezultatele acesteia din motivul încălcării procedurii de înscriere sau de desfăşurare, bunurile sechestrate nu se vor ridica. În astfel de situaţii, ridicarea bunurilor se operează după soluţionarea litigiilor. Dacă, după ridicarea bunurilor, rezultatele licitaţiei sînt anulate conform art.213 alin.(7), cumpărătorul este obligat să restituie acele bunuri.

(3) Tranzacţiile în urma cărora bunurile sechestrate au fost înstrăinate fără acordul scris al autorităţii fiscale pot fi declarate nule de instanţa judecătorească din momentul încheierii lor. Răspunderea pentru pierderile suportate de acestea o poartă contribuabilul sau persoana care a înstrăinat bunurile sau a decis înstrăinarea lor.

(4) Ridicarea bunurilor sechestrate se efectuează în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere şi a cumpărătorului (a reprezentantului acestuia). În cazul absenţei nemotivate a contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, ridicarea bunurilor se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. În cazul împiedicării acţiunilor de ridicare a bunurilor, organul fiscal va efectua ridicarea lor forţată.

(5) Dacă se constată lipsa, substituirea sau degradarea calitativă a unor bunuri din lista bunurilor sechestrate, organul fiscal este obligat să remită organelor de urmărire penală materialele de rigoare, excepţie făcînd situaţiile în care substituirea sau degradarea bunurilor este neînsemnată şi cumpărătorul le-a acceptat la preţul din contractul de vînzare-cumpărare.

(6) Dacă bunurile unui contribuabil au fost vîndute mai multor cumpărători, ridicarea lor se va face separat pentru fiecare cumpărător.

(7) Asupra faptului ridicării bunurilor sechestrate se va întocmi, în 3 exemplare, un act de un model stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Al treilea exemplar se remite, contra semnătură, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere, al doilea exemplar – cumpărătorului, iar primul exemplar va rămîne la organul fiscal care a ridicat bunurile.

(8) În timpul ridicării bunurilor sechestrate sau în cel mult 24 de ore după semnarea actului de ridicare, contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să remită organului fiscal sau nemijlocit cumpărătorului toate documentele referitoare la bunurile ridicate dacă aceste documente nu au fost ridicate de organul fiscal o dată cu sechestrarea bunurilor.

(9) În temeiul actului de ridicare a bunurilor sechestrate, contribuabilul efectuează înregistrările contabile în legătură cu comercializarea lor.

(10) În temeiul contractului de vînzare-cumpărare, al actului de ridicare a bunurilor sechestrate şi al certificatului de achitare integrală eliberat de organul fiscal, cumpărătorul înregistrează la organele de resort, în cazurile prevăzute de legislaţie, bunurile ridicate. Cumpărătorul poate folosi bunurile şi pînă la înregistrare (cu excepţia scoaterii lor din Republica Moldova) în baza contractului de vînzare-cumpărare şi a actului de ridicare. După expirarea termenului de plată stabilit în contractul de vînzare-cumpărare, bunurile nu vor mai putea fi folosite în baza documentelor menţionate.

[Art.204 modificat prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003, în vigoare 18.07.2003]

[Art.204 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 205. Urmărirea datoriei debitoare

(1) Urmărirea datoriei debitoare de la persoane care au sediu în Republica Moldova se face în baza listei debitorilor, prezentate de contribuabil, sau a altor informaţii de care dispune organul fiscal. În conformitate cu acordurile (convenţiile) internaţionale la care Republica Moldova este parte, pot fi urmărite datoriile debitoare de la persoane din străinătate, precum şi de la debitorii autohtoni în beneficiul contribuabililor străini.

(2) Urmărirea datoriei debitoare se efectuează şi atunci cînd însuşi debitorul are restanţe.

(3) Pentru urmărirea datoriei debitoare, contribuabilul este obligat să prezinte organului fiscal lista debitorilor, semnată de el (de reprezentantul său), de persoana sa cu funcţie de răspundere. La cererea organului fiscal, datele din listă sînt confirmate documentar. Lista debitorilor trebuie să conţină, după caz:

a) denumirea (numele, prenumele) debitorului, sediul (adresa), codul fiscal, informaţia de contact;

b) conturile bancare ale debitorului, denumirea, sediul şi codul instituţiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora) în care sînt deschise conturile;

c) data apariţiei datoriilor debitoare, suma totală şi scadenţa lor;

d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;

e) data ultimei verificări reciproce.

(4) În baza datelor furnizate de contribuabil, organul fiscal verifică dacă datoriile debitoare au devenit scadente şi dacă contribuabilul are dreptul să ceară plata lor. În cazul în care dreptul de a cere plata este confirmat, organul fiscal remite debitorului somaţia că, la data primirii ei, asupra sumelor pe care el le datorează contribuabilului s-a aplicat sechestru în cuantumul obligaţiei fiscale a acestuia şi că debitorul este obligat să stingă obligaţia fiscală.

(5) Persoana care a primit somaţia este obligată ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să confirme sau să infirme, parţial ori total, datoria debitoare a contribuabilului indicată în somaţie. Dacă datoria este infirmată, la scrisoare se anexează copiile de pe documentele de rigoare.

(6) Dacă suma datoriei debitoare a contribuabilului a fost confirmată sau dacă ea a fost infirmată fără anexarea documentelor de rigoare, precum şi dacă, la expirarea a 10 zile lucrătoare de la primirea somaţiei, nu i s-a răspuns organului fiscal, aceasta are dreptul să aplice debitorului, în modul corespunzător, modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale enumerate la art.194 alin.(1) lit.a), b) şi c).

[Art.205 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 206. Imposibilitatea executării silite a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se consideră imposibilă dacă:

a) persoana lichidată nu are succesor;

b) persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător este declarată falită şi nu dispune de bunuri;

c) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător nu a posedat, pe parcursul a 6 ani din ziua apariţiei restanţei, bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;

d) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător şi-a părăsit domiciliul, nu poate fi găsită în decursul a 6 ani de după scadenţa obligaţiei fiscale şi nu are bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;

e) persoana fizică a decedat şi nu există alte persoane obligate prin lege să-i stingă obligaţia fiscală.

(2) Suma obligaţiei fiscale a cărei executare silită este imposibilă, precum şi suma obligaţiilor fiscale stinse prin scădere conform art.174 alin.(1), (2) şi (4) sînt luate la o evidenţă specială, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor, pînă la expirarea termenului de prescripţie. În cazurile prevăzute la art.186 alin.(5), sumele luate la evidenţă specială se restabilesc.

Articolul 207. Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale

(1) Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale o ţine organul fiscal în modul stabilit.

(2) În ziua semnării sau cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia, actele ce confirmă acţiunile de executare silită a obligaţiei fiscale se înscriu la organul fiscal în registre speciale de evidenţă, ţinute manual sau computerizat, de un model stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(3) În dosarul contribuabilului căruia i s-a aplicat executarea silită a obligaţiei fiscale, se păstrează hotărîrea organului fiscal despre executarea silită, dispoziţiile incaso trezoreriale, actul de sechestru, procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei, contractul de vînzare-cumpărare, corespondenţa cu contribuabilul şi cu alte persoane, alte documente referitoare la caz.

Capitolul 10

ORGANIZAREA LICITAŢIEI DE BUNURI SECHESTRATE

Articolul 208. Organizarea evaluării bunurilor sechestrate

(1) După sechestrarea bunurilor, organizarea ulterioară a expertizei, evaluării şi comercializării lor este dată în sarcina comisiei permanente, cu excepţia expertizei, evaluării şi comercializării fondurilor fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective incluse în programul de privatizare.

(2) Pentru a soluţiona problema efectuării expertizei, evaluării bunurilor, admiterii sau numirii organizatorilor licitaţiei, preşedintele şi secretarul comisiei permanente o convoacă în şedinţă. Expertiza şi evaluarea bunurilor sechestrate pot fi efectuate de specialişti în domeniu, contractaţi de comisie.

(3) Organizatori ai licitaţiei sînt: organul fiscal şi persoanele cu licenţă pentru activitatea respectivă, admise de comisia permanentă pe bază de concurs.

(4) În baza materialelor expertizei şi a materialelor de evaluare a bunurilor, comisia permanentă stabileşte preţul iniţial de comercializare, formînd loturi de bunuri care urmează să fie comercializate la licitaţie.

(5) Organul fiscal transferă beneficiarilor, de la bugetul de stat, banii destinaţi finanţării cheltuielilor de executare silită a obligaţiei fiscale. După comercializarea bunurilor sechestrate, aceste cheltuieli se recuperează cu prioritate.

Articolul 209. Organizarea licitaţiilor

(1) Pentru a organiza comercializarea bunurilor, expertul transmite comisiei permanente dosarele loturilor de bunuri. Referitor la operaţiunea de predare-primire se întocmeşte un proces-verbal.

(2) Comisia permanentă efectuează următoarele acţiuni:

a) examinează dosarele loturilor de bunuri;

b) aprobă actul preţului iniţial de licitare a fiecărui lot aparte dacă expertiza şi evaluarea bunurilor au fost efectuate de specialişti în domeniu;

c) decide asupra scoaterii bunurilor la licitaţie;

d) dispune publicarea unui anunţ despre desfăşurarea licitaţiei;

e) aprobă componenţa comisiei de licitaţie şi numeşte preşedintele ei.

(3) Anunţul despre desfăşurarea licitaţiei se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi trebuie să conţină:

a) data, ora şi locul desfăşurării licitaţiei;

b) specificarea bunurilor, principalelor caracteristici tehnico-economice şi locului aflării lor;

c) informaţii despre proprietarul bunurilor;

d) informaţii despre terenul pe care sînt amplasate bunurile imobiliare şi condiţiile de utilizare a terenului de către proprietar;

e) condiţiile de comercializare a bunurilor;

f) informaţii despre forma de plată, condiţiile de plată eşalonată, dacă aceasta este prevăzută de comisia permanentă;

g) modul de familiarizare prealabilă cu bunurile scoase la licitaţie;

h) condiţiile de înaintare a cererilor de participare la licitaţie;

i) termenul final de primire a cererilor, propunerilor şi altor documente pentru participare la licitaţie;

j) informaţia despre necesitatea depunerii unui acont de 2% din preţul iniţial de comercializare a bunurilor şi contul bancar la care acesta urmează să fie vărsat;

k) informaţia de contact a comisiei de licitaţie, a organului fiscal şi a altor organizatori ai licitaţiei;

l) alte informaţii necesare.

(4) Licitaţia urmează să aibă loc la cel puţin 15 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(5) Licitaţia se face în localitatea de reşedinţă a inspectoratului fiscal de stat teritorial în a cărui rază au fost sechestrate bunurile. Persoana la care se păstrează bunurile este obligată să asigure publicului accesul la ele.

(6) Licitaţia are loc dacă la ea sînt înscrişi cel puţin doi participanţi.

Articolul 210. Comisia de licitaţie

(1) Pentru fiecare licitaţie se formează o comisie în componenţa a cel puţin 5 membri dintre reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi experţi independenţi. Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale sînt propuşi de inspectoratul fiscal de stat teritorial, iar cei ai autorităţilor administraţiei publice centrale – de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Experţii independenţi vor fi propuşi de contribuabil sau de alte persoane interesate în comercializarea bunurilor scoase la licitaţie.

(2) Şedinţa comisiei de licitaţie este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din membri. Hotărîrea se adoptă prin vot deschis, cu simpla majoritate de voturi. În cazul parităţii de voturi, cel al preşedintelui comisiei este decisiv.

(3) Comisia de licitaţie are următoarele atribuţii:

a) primeşte şi verifică dosarele loturilor scoase la licitaţie, alte documente;

b) perfectează documentele aferente licitaţiei;

c) organizează familiarizarea prealabilă a participanţilor cu bunurile scoase la licitaţie;

d) eliberează bilete de participant, înregistrează participanţii la licitaţie;

e) ţine licitaţia;

f) exercită controlul asupra îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie şi asigură respectarea drepturilor cumpărătorului;

g) desfăşoară negocieri directe în cazul înscrierii unui singur participant;

h) dă informaţii, la solicitarea mass-media şi cu asentimentul cumpărătorului, despre rezultatele licitaţiei.

Articolul 211. Condiţiile de participare la licitaţie

(1) La licitaţie au dreptul să participe persoanele care au depus la timp cerere de participare, au prezentat documentele necesare şi au plătit, în modul stabilit, acontul de 2% din preţul iniţial al bunurilor dacă comisia permanentă consideră necesar plata acontului.

(2) Doritorii de a participa la licitaţie vor prezenta organului fiscal următoarele documente:

a) cerere de participare de un model stabilit;

b) copie de pe documentul de plată care confirmă depunerea acontului pe contul bancar indicat în anunţul licitaţiei;

c) procură, după caz, pentru dreptul de a încheia contract de vînzare-cumpărare.

(3) Primirea cererilor şi a documentelor se încheie cu 3 zile înainte de data licitaţiei.

(4) Datele despre persoanele care au depus cereri de participare la licitaţie şi numărul acestora sînt confidenţiale.

(5) Cu cel puţin 2 zile înainte de data licitaţiei, organul fiscal va prezenta, iar comisia de licitaţie va examina documentele indicate la alin.(2). După examinare, comisia de licitaţie înregistrează în calitate de participant la licitaţie persoana care a depus cerere sau poate respinge cererea dacă persoana nu a respectat cerinţele prezentului cod referitoare la întocmirea şi la prezentarea documentelor. Motivul respingerii cererilor comisia îl va indica distinct în hotărîre, pe care o va comunica persoanei avizate. În acest caz, ei i se va restitui acontul.

(6) Persoana are dreptul să-şi retragă cererea de participare, adresînd un demers în scris cu 3 zile înainte de data licitaţiei. În acest caz, ei i se va restitui acontul.

(7) Dacă a fost înregistrat un singur participant, comisia de licitaţie va duce cu acesta, în ziua licitaţiei, negocieri directe. După stabilirea preţului de comercializare a bunurilor şi după semnarea procesului-verbal referitor la rezultatele negocierilor directe, materialele vor fi remise organului fiscal organizatoare a licitaţiei pentru a se încheia contractul de vînzare-cumpărare.

(8) Dacă la licitaţie nu s-a înscris nici un participant, documentele ei vor fi remise comisiei permanente pentru a întreprinde acţiunile prevăzute de legislaţia fiscală.

Articolul 212. Desfăşurarea licitaţiei

(1) În ziua licitaţiei, concomitent cu înmînarea biletelor de participant, comisia de licitaţie va înregistra participanţii prezenţi. Înregistrarea se va încheia cu 10 minute înainte de începutul procedurii de licitare. Participanţii întîrziaţi nu vor fi admişi.

(2) Licitaţia este condusă de un licitator, desemnat în bază de contract de organizatorul licitaţiei.

(3) Licitarea fiecărui lot de bunuri la licitaţia cu strigare începe cu anunţarea de către licitator a preţului iniţial şi a pasului de ridicare a preţului. Cel care acceptă preţul ridică biletul de participant. După ce unul dintre participanţi a ridicat biletul, ceilalţi pot pretinde la lot propunînd un preţ mai mare cu unul sau cu mai mulţi paşi de ridicare. Dacă nimeni nu oferă un preţ mai mare decît cel acceptat, strigat de 3 ori de către licitator, acesta fixează printr-o lovitură de ciocan faptul vînzării lotului.

(4) Participantul la licitaţie care a cîştigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei, întocmit pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(5) Participantul care a cîştigat lotul la licitaţia cu strigare, dar care a refuzat să semneze procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei este privat de dreptul de a participa la această licitaţie, iar licitarea va reîncepe de la preţul oferit de participantul anterior. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal nu i se va restitui acontul.

(6) Potrivit deciziei comisiei permanente, bunurile nesolicitate la licitaţia cu strigare vor fi scoase la licitaţia cu reducere. Licitatorul va începe licitarea fiecărui lot cu anunţarea preţului lui maxim, care va fi preţul iniţial de la licitaţia cu strigare, şi a pasului de reducere a preţului. Pasul reducerii nu poate fi mai mare de 5% din preţul maxim.

(7) Dacă preţul redus a fost strigat de 3 ori şi nici un participant nu şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra lotul, licitatorul va reduce preţul cu încă un pas, declarînd de fiecare dată preţul nou.

(8) Licitatorul va reduce preţul pînă cînd unul din participanţi va fi de acord cu preţul propus, cerînd acestuia să confirme oferta numind suma pentru care este de acord să cumpere lotul. În cazul confirmării, licitatorul va striga preţul de 3 ori, fixînd faptul vînzării printr-o lovitură de ciocan. Dacă un alt participant doreşte să cumpere lotul, el are dreptul să ridice preţul cu un pas sau cu mai mulţi, declarînd intenţia sa în timpul repetării preţului, pînă la lovitura de ciocan, şi-şi va confirma oferta ridicînd biletul de participant. În acest caz, licitaţia cu reducere trece în licitaţie cu strigare.

(9) Reducerea preţului va continua pînă se va ajunge la zero, după care lotul se scoate de la licitaţie. Comisia permanentă poate stabili pentru unele loturi scoase la licitaţia cu reducere limita la care poate fi redus preţul.

(10) Dacă licitatorul, preşedintele sau orice membru al comisiei de licitaţie vor constata încălcarea procedurii de licitaţie, ei vor suspenda licitaţia în orice moment pînă cînd comisia de licitaţie va decide continuarea licitaţiei sau scoaterea lotului de la licitaţie.

(11) Participantul la licitaţia cu reducere care a cîştigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei. Dacă refuză să-l semneze, participantul este privat de dreptul de a participa la această licitaţie, care va reîncepe de la preţul acceptat de el. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal nu i se va restitui acontul.

(12) Dacă licitarea unui lot este declarată nulă din motive prevăzute de prezentul cod, se va întocmi un proces-verbal al licitaţiei nule pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În acest caz, participanţii din a căror vină licitaţia a fost declarată nulă nu vor fi admişi la licitaţiile ulterioare la care va fi expus lotul a cărui licitare a fost declarată nulă. Lor nu li se va restitui acontul.

Articolul 213. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare şi plata lotului

(1) La încheierea licitării unui lot, comisia de licitaţie va negocia direct cu cîştigătorul lotului asupra modului şi termenelor lui de plată, fapt care se consemnează în procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei. După semnare, un exemplar al procesului-verbal se remite, în 24 de ore, contribuabilului.

(2) În cazul în care comisia de licitaţie şi cumpărătorul au convenit ca plata lotului să se efectueze printr-o sumă unică, ultimul plăteşte integral lotul în termen de 7 zile din data semnării contractului de vînzare-cumpărare.

(3) În cazul în care comisia de licitaţie şi cumpărătorul au convenit ca plata lotului să se facă eşalonat, în acelaşi termen de 7 zile cumpărătorul varsă prima tranşă, de cel puţin 40%, din preţul indicat în procesul-verbal, iar restul în termenul stabilit în contractul de vînzare-cumpărare, care nu va depăşi 60 de zile din data încheierii licitaţiei. Pentru această perioadă, cumpărătorul achită suplimentar o majorare de întîrziere, calculată, în modul stabilit, pentru suma eşalonată în funcţie de perioada eşalonării, iar contribuabilul este absolvit de majorarea de întîrziere (penalitatea) respectivă.

(4) Cetăţenii străini şi apatrizii, persoanele care nu au raporturi cu sistemul bugetar al Republicii Moldova plătesc integral lotul în termen de 7 zile din data semnării contractului de vînzare-cumpărare.

(5) La cumpărarea lotului, acontul depus de cumpărător este inclus în suma stabilită în contractul de vînzare-cumpărare. Cu excepţiile stabilite de legislaţia fiscală, celorlalţi participanţi li se va restitui acontul în termen de 3 zile lucrătoare din data încheierii licitaţiei.

(6) Aconturile nerestituite conform prezentului cod se consideră venit al contribuabilului ale cărui bunuri au fost scoase la licitaţie şi se folosesc pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită, pentru plata restanţelor la bugetele respective.

(7) Dacă cumpărătorul nu plăteşte lotul în termenul stabilit, comisia permanentă are dreptul să anuleze rezultatele licitaţiei. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitaţie cu strigare sau, respectiv, cu reducere, iar acontul nu se restituie.

(8) Vînzător al bunurilor sechestrate este organul fiscal care le-a sechestrat. Aceasta va încheia contract de vînzare-cumpărare în cazul vînzării atît prin procedura licitaţiei, cît şi prin negocieri directe.

(9) Contractul de vînzare-cumpărare se încheie în termen de 5 zile din data încheierii licitaţiei sau a negocierilor directe. Dacă, după încheierea contractului de vînzare-cumpărare, cumpărătorul se dezice de bunuri, licitarea lor se consideră nulă. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitaţie cu strigare sau, respectiv, cu reducere, iar acontul nu se restituie.

(10) Rezultatele licitaţiei pot fi contestate, în modul stabilit de lege, în comisia permanentă în termen de 30 de zile din data încheierii licitaţiei sau în instanţă judecătorească.

[Art.213 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 11

CONTROLUL FISCAL

Articolul 214. Principiile generale de efectuare a controlului fiscal

(1) Controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale.

(2) Controlul fiscal este exercitat de organul fiscal şi/sau de un alt organ cu atribuţii de administrare fiscală, în limitele competenţei acestuia, la faţa locului şi/sau la oficiul acestora.

(3) Procedura controlului fiscal constă într-un ansamblu de metode şi operaţiuni de organizare şi desfăşurare a controlului, precum şi de valorificare a rezultatelor lui. Controlul fiscal la faţa locului şi/sau la oficiul organului, prevăzut la alin.(2), poate fi organizat şi efectuat prin următoarele metode şi operaţiuni: verificarea faptică, verificarea documentară, verificarea totală, verificarea parţială, verificarea tematică, verificarea operativă, verificarea prin contrapunere, verificarea repetată. Metodele şi operaţiunile concrete utilizate la organizarea şi exercitarea controlului fiscal sînt determinate, în baza prezentului cod, în instrucţiunile cu caracter intern ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

(4) Activitatea contribuabilului poate fi supusă controlului fiscal pentru o perioadă ce nu depăşeşte termenele de prescripţie, stabilite la art.264, pentru determinarea obligaţiei fiscale.

(5) În cadrul controlului fiscal la faţa locului şi/sau la oficiu, organele specificate la alin.(2) sînt în drept să solicite de la alte persoane orice informaţii şi documente privind relaţiile lor cu contribuabilul respectiv.

(6) Se interzice efectuarea repetată a controalelor fiscale la faţa locului asupra unora şi aceloraşi impozite şi taxe pentru o perioadă fiscală care anterior a fost supusă controlului, cu excepţia cazurilor cînd efectuarea controlului fiscal repetat se impune de reorganizarea sau lichidarea contribuabilului, ţine de inspectarea activităţii organului fiscal de către organul ierarhic superior, de activitatea posturilor fiscale sau de depistarea, după efectuarea controlului, a unor încălcări ale legislaţiei fiscale. Drept temei pentru efectuarea controlului fiscal repetat la faţa locului, în legătură cu inspectarea activităţii organului fiscal de către organul ierarhic superior, poate servi numai decizia acestuia din urmă, cu respectarea cerinţelor prezentului articol.

(7) Controlul fiscal se efectuează în orele de program ale organului care exercită controlul fiscal şi/sau cele ale contribuabilului.

[Art.214 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 215. Controlul fiscal la oficiul organului fiscal sau al altui organ cu atribuţii de administrare fiscală

(1) Controlul fiscal la oficiul organului fiscal sau la oficiul organului cu atribuţii de administrare fiscală (denumit în continuare controlul fiscal cameral) constă în verificarea corectitudinii întocmirii dărilor de seamă fiscale, a altor documente prezentate de contribuabil, care servesc drept temei pentru calcularea şi achitarea impozitelor şi taxelor, precum şi a altor documente de care dispune organul fiscal sau alt organ cu atribuţii de administrare fiscală.

(2) Controlul fiscal cameral se efectuează de către funcţionarii fiscali sau persoanele cu funcţie de răspundere ale altor organe cu atribuţii de administrare fiscală conform obligaţiilor de serviciu, fără adoptarea unei decizii scrise asupra obiectivului vizat. Controlul în cauză urmează a fi efectuat în termen de cel mult 3 luni din ziua prezentării de către contribuabil a dării de seamă fiscale, a unui alt document prevăzut de legislaţia fiscală, dacă aceasta din urmă nu prevede altfel.

(3) La relevarea unor erori şi/sau contradicţii între indicii dărilor de seamă şi documentelor prezentate, organul care a efectuat controlul este obligat să comunice despre aceasta contribuabilului, cerîndu-i, totodată, să modifice documentele respective în termenul stabilit.

[Art.215 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 216. Controlul fiscal la faţa locului

(1) Controlul fiscal la faţa locului are drept scop verificarea respectării legislaţiei fiscale de contribuabil sau de o altă persoană supusă controlului, care se efectuează la locurile aflării acestora de către funcţionarii fiscali sau de persoane cu funcţie de răspundere ale altor organe cu atribuţii de administrare fiscală. În cazul în care contribuabilul sau o altă persoană supusă controlului nu dispune de sediu sau de oficiu ori sediul lui se află la domiciliu, în alte cazuri cînd nu există condiţii adecvate de lucru, controlul fiscal menţionat se efectuează la oficiul organului care exercită controlul fiscal, cu respectarea tuturor prevederilor art. 145 alin.(2) – (6), inclusiv cu întocmirea obligatorie a unui act de ridicare de la contribuabil a documentelor necesare.

(2) Controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii organului care exercită controlul. Necesitatea efectuării verificării prin contrapunere la unele persoane cu care contribuabilul supus controlului are sau a avut raporturi economice şi financiare, pentru a se constata autenticitatea acestora, se determină, de sine stătător, de către funcţionarul fiscal sau altă persoană cu funcţie de răspundere care efectuează controlul.

(3) Controlul fiscal la faţa locului referitor la un contribuabil poate cuprinde atît unul, cît şi mai multe tipuri de impozite şi taxe. În cursul unui an calendaristic se admite efectuarea unui singur control fiscal la faţa locului pe unele şi aceleaşi tipuri de impozite şi taxe pentru una şi aceeaşi perioadă fiscală. Această restricţie nu se extinde asupra cazurilor cînd controlul fiscal la faţa locului se efectuează în legătură cu reorganizarea sau lichidarea contribuabilului; cînd după efectuarea controlului se depistează încălcări ale legislaţiei fiscale; cînd acesta este o verificare prin contrapunere; cînd controlul ţine de activitatea posturilor fiscale; cînd controlul se efectuează la solicitarea organelor de drept sau în legătură cu inspectarea activităţii organului fiscal de către organul ierarhic superior.

(4) Durata unui control fiscal la faţa locului nu trebuie să depăşească două luni calendaristice. În cazuri excepţionale, conducerea organului care exercită controlul fiscal poate să decidă prelungirea duratei în cauză cu cel mult 3 luni calendaristice sau să sisteze controlul. Perioada sistării controlului şi prezentării documentelor nu se include în durata efectuării controlului, ultima fiind calculată din ziua începerii lui pînă la ziua semnării actului respectiv, inclusiv.

(5) La finalizarea controlului fiscal la faţa locului, se întocmeşte un act de control fiscal. În cazul depistării vreunei încălcări fiscale, organul care exercită controlul ia decizia corespunzătoare. Prin derogare de la prevederile prezentului alineat, dacă încălcarea fiscală se depistează de către serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale, decizia respectivă se emite de organul fiscal, cu respectarea prevederilor de la art.159 alin.(2).

(6) Actul de control fiscal este un document întocmit de funcţionarul fiscal sau altă persoană cu funcţie de răspundere a organului care exercită controlul, în care se consemnează rezultatele controlului fiscal. În act se va descrie obiectiv, clar şi exact încălcarea legislaţiei fiscale şi/sau a modului de evidenţă a obiectelor impunerii, cu referire la documentele de evidenţă respective şi la alte materiale, indicîndu-se actele normative încălcate. În act va fi reflectată fiecare perioadă fiscală în parte, specificîndu-se încălcările fiscale depistate în ea.

(7) Controlul fiscal la faţa locului asupra filialelor, sucursalelor şi/sau reprezentanţelor contribuabilului, iniţiat de organul fiscal, se organizează şi se efectuează de către inspectoratul fiscal de stat în a cărui rază de deservire se află contribuabilul care le-a instituit, cu participarea inspectoratului fiscal de stat în a cărui rază de deservire se află filiala, sucursala şi/sau reprezentanţa.

(8) Contribuabilul, inclusiv prin intermediul conducătorului sau altui reprezentant al său, este obligat, după caz, să asigure condiţii adecvate pentru efectuarea controlului, să participe la efectuarea lui şi să semneze actul de control fiscal, chiar şi în cazul dezacordului. În caz de dezacord, el este obligat să prezinte în scris, în termen de 7 zile calendaristice, argumentarea dezacordului, anexînd documentele de rigoare.

[Art.216 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 217. Verificarea faptică

(1) Verificarea faptică se aplică în cazul controlului fiscal la faţa locului şi constă în observarea directă a obiectelor, proceselor şi fenomenelor, în cercetarea şi analiza activităţii contribuabilului.

(2) Verificarea faptică are sarcina de a constata situaţiile care nu sînt reflectate sau care nu rezultă din documente.

[Art.217 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 218. Verificarea documentară

Verificarea documentară se aplică atît în cazul controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în confruntarea dărilor de seamă fiscale, documentelor de evidenţă şi altei informaţii prezentate de contribuabil cu documentele şi cu informaţiile referitoare la acesta de care dispune organul care exercită controlul fiscal.

[Art.218 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 219. Verificarea totală

(1) Verificarea totală se aplică în cazul controlului fiscal la faţa locului asupra tuturor actelor şi operaţiunilor de determinare a obiectelor (bazei) impozabile şi de stingere a obligaţiilor fiscale în perioada de după ultimul control fiscal.

(2) Verificarea totală este una documentară şi, în acelaşi timp, faptică a modului în care contribuabilul execută legislaţia fiscală.

[Art.219 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 220. Verificarea parţială

Verificarea parţială se aplică atît în cazul controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în controlul asupra stingerii unor anumite tipuri de obligaţii fiscale, asupra executării unor alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală dintr-o anumită perioadă, verificîndu-se, în tot sau în parte, documentele sau activitatea contribuabilului.

[Art.220 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 221. Verificarea tematică

Verificarea tematică se aplică atît în cazul controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în controlul asupra stingerii unui anumit tip de obligaţie fiscală sau asupra executării unei alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, verificîndu-se documentele sau activitatea contribuabilului.

[Art.221 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 222. Verificarea operativă

(1) Verificarea operativă se aplică în cazul controlului fiscal la faţa locului, observîndu-se procesele economice si financiare, actele şi operaţiunile aferente, pentru a constata autenticitatea lor, pentru a depista şi a preveni încălcarea legislaţiei fiscale.

(2) Verificarea operativă se face inopinat, prin verificare faptică şi/sau documentară. Dacă se constată vreo încălcare a legislaţiei fiscale, iar verificarea circumstanţelor necesită mai mult timp, materialele se transmit subdiviziunilor respective ale organului cu atribuţii de control fiscal pentru efectuarea unui control fiscal prin alte metode tehnice.

[Art.222 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 223. Verificarea prin contrapunere

Verificarea prin contrapunere se aplică atît în cazul controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în controlul concomitent al contribuabilului şi al persoanelor cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare şi de altă natură, pentru a se constata autenticitatea acestor raporturi şi a operaţiunilor efectuate.

[Art.223 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 224. Verificarea repetată

(1) Verificarea repetată se aplică atît în cazul controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului dacă rezultatele controlului fiscal efectuat anterior sînt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare, dacă ulterior au fost depistate circumstanţe ce atestă existenţa unei încălcări fiscale şi, prin urmare, se impune un nou control. Verificarea repetată se efectuează în baza unei decizii a conducerii organului care exercită controlul fiscal.

(2) Verificarea repetată poate fi efectuată şi de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau la iniţiativa conducerii inspectoratului fiscal de stat teritorial ori a unui alt organ cu atribuţii de control fiscal pentru a se aprecia acţiunile persoanelor cu funcţie de răspundere care au efectuat controlul fiscal anterior.

(3) Verificarea repetată poate fi efectuată în cadrul examinării contestaţiilor fiscale şi în alte cazuri, la decizia conducerii organelor indicate la alin.(2).

[Art.224 în redacţia Legii nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 225. Metodele şi sursele indirecte de estimare a sumei obligaţiei fiscale

(1) În cadrul controlului fiscal, pentru a determina corectitudinea calculării sumei obligaţiei fiscale, autoritatea care efectuează controlul fiscal poate folosi, în cazurile prevăzute la art.189 alin.(2), metode şi surse indirecte.

(2) Metodele şi sursele indirecte includ:

a) tipul şi natura activităţilor practicate de contribuabil;

b) mărimea capitalului contribuabilului;

c) vînzările nete ale contribuabilului;

d) numărul de angajaţi ai contribuabilului;

e) categoria clienţilor contribuabilului şi numărul lor;

f) diferenţa dintre caracteristicile cantitative şi cele calitative ale materiei prime, ale altor materiale procurate şi ale celor folosite în producţie;

g) analiza schimbării valorii nete a proprietăţii contribuabilului;

h) chiria imobilului folosit de contribuabil în afaceri;

i) rulajul mijloacelor băneşti şi soldul lor pe conturile bancare ale contribuabilului;

j) compararea cheltuielilor contribuabilului cu veniturile lui;

k) venitul altor persoane care activează în aceleaşi condiţii sau în condiţii similare cu cele ale contribuabilului;

l) proprietatea persoanei cu funcţie de răspundere (locuinţa, automobilul etc.) procurată sau folosită în scopuri personale, starea ei fizică, apartenenţa persoanei la diferite cercuri, numărul personalului ei casnic;

m) informaţii de la instituţiile financiare (sucursale sau filiale ale acestora), birourile notariale, organele vamale, organele poliţiei, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, bursele de valori privind tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de contribuabil şi datele despre el;

n) alte obiective, procese şi fenomene, informaţii şi date care denotă suma obligaţiei fiscale a contribuabilului, prevăzute în prezentul cod.

[Art.225 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 226. Citaţia la organul fiscal, inclusiv citaţia bancară, procedura de audiere

(1) Citaţia este un înscris în care persoana este invitată la organul fiscal ca să depună documente sau să prezinte alt gen de informaţie, relevante pentru determinarea obligaţiei fiscale. Organul fiscal este în drept să citeze orice persoană pentru a depune mărturii sau a prezenta documente.

(2) Modelul citaţiei este stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În ea se indică scopul citării, data, ora şi locul unde trebuie să se prezinte persoana citată, obligaţiile şi responsabilitatea ei.

(3) În cazul citării, trebuie respectate următoarele reguli:

a) citaţia să fie semnată de conducerea organului fiscal;

b) citaţia să se înmîneze cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data la care persoana citată trebuie să se prezinte dacă legislaţia nu prevede altfel;

c) în citaţie să fie specificate documentele de evidenţă sau un alt gen de informaţii dacă urmează să fie prezentate;

d) la cererea persoanei citate, organul fiscal poate schimba data, ora sau locul de prezentare;

e) persoana citată are dreptul să depună mărturii în prezenţa reprezentantului său;

f) organul fiscal este în drept să ceară persoanei citate să prezinte documentele existente, nu este însă în drept să ceară întocmirea şi/sau semnarea de documente, cu excepţia procesului-verbal.

(4) Înainte de audiere, se identifică persoana citată, i se expun drepturile, obligaţiile, precum şi răspunderea pe care o implică depunerea deliberată a unor mărturii false. Toate acestea se trec într-un proces-verbal, semnat, pentru conformitate, de persoana citată. La audiere, i se solicită să declare tot ceea ce cunoaşte despre cazul pentru care a fost citată. După ce persoana depune mărturii, funcţionarul fiscal îi poate adresa întrebări. Mărturiile se consemnează în procesul-verbal, semnat de cel care le-a depus.

(5) Citaţia bancară reprezintă o cerere specifică, adresată în scris instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia), în care acesteia i se solicită să prezinte informaţii despre persoana supusă controlului fiscal ori pasibilă de el şi documentele referitoare la operaţiunile din conturile bancare ale persoanei.

(6) Citaţia bancară trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să fie de un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;

b) să fie întocmită în două exemplare, ambele semnate de conducerea organului fiscal;

c) să fie remisă, după caz, instituţiei financiare respective sau filialei (sucursalei) în care contribuabilul are deschis cont bancar ori instituţiei financiare dacă filiala (sucursala) ei nu este cunoscută sau dacă contribuabilul are ori se presupune că are conturi bancare la mai multe filiale ale acesteia;

d) să indice perioada examinării documentelor specificate în ea, perioadă care va dura cel mult 10 zile din data primirii documentelor.

(7) În termen de 3 zile de la primirea citaţiei bancare, instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) trebuie să asigure colectarea tuturor documentelor pe care le deţine referitor la contul bancar al contribuabilului şi la operaţiunile efectuate în acest cont pentru perioada (perioadele) supusă examinării şi să le prezinte organului fiscal.

[Art.226 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 12

MĂSURILE DE ASIGURARE A STINGERII OBLIGAŢIILOR FISCALE

[Denumirea cap.12 modificată Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 227. Măsurile de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale

(1) Stingerea obligaţiilor fiscale se asigură prin aplicarea de către organul fiscal sau alt organ abilitat majorării de întîrziere (penalităţii) la impozite şi taxe, prin suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, prin sechestrarea bunurilor şi prin alte măsuri prevăzute de prezentul titlu şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) Plata impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor, în cazurile prevăzute la art.180, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de legislaţia fiscală, poate fi garantată prin gaj legal în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj.

(3) În cazul trecerii frontierei vamale şi/sau al plasării mărfurilor în regim vamal, se aplică măsuri de asigurare a stingerii obligaţiilor fiscale în conformitate cu legislaţia vamală.

[Art.227 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 228. Majorarea de întîrziere (penalitatea)

(1) Majorarea de întîrziere (penalitatea) este o sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi de timpul scurs din ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu calculate la timp. Aplicarea de către organul fiscal sau alt organ abilitat majorării de întîrziere este obligatorie, independent de forma de constrîngere. Majorarea de întîrziere reprezintă o parte din obligaţia fiscală şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală.

(2) Pentru neplata impozitului, taxei în termenul stabilit conform legislaţiei fiscale se plăteşte o majorare de întîrziere, determinată în conformitate cu alin.(3), pentru perioada care începe după scadenţa impozitului, taxei şi care se încheie în ziua plăţii lor efective inclusiv.

(3) Cuantumul majorării de întîrziere se determină în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni repo de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de 2 luni, majorată cu 5 puncte.

(4) Pentru neplata în termen a impozitului, taxei înscrise de organul fiscal în contul personal al contribuabilului, majorarea de întîrziere se calculează fără a fi emisă vreo decizie.

(5) Nu se calculează majorare de întîrziere (penalitate) în cazul stingerii obligaţiei fiscale prin compensare (inclusiv a celei administrate de organul vamal) din momentul depunerii cererii contribuabilului conform art.175 alin.(2).

[Art.228 completat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.228 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 229. Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare

(1) Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de împrumut şi celor ale persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, este o măsură prin care organul fiscal limitează dreptul contribuabilului de a folosi mijloacele băneşti care se află şi/sau se vor depune la conturile lui bancare şi de a folosi noile conturi, deschise în aceeaşi sau în o altă instituţie financiară (sucursală sau filială acesteia).

(2) Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului poate fi emisă în cazul comiterii oricărei încălcări din cele prevăzute la articolul 253 alineatele (1), (2), (3) şi (6), articolele 254 şi 255, articolul 256 alineatul (7), articolul 257 alineatul (5), articolul 260 alineatul (1), articolul 261 alineatul (1) şi articolul 263 alineatele (1) şi (2) ale prezentului titlu, inclusiv în cazul comiterii în cumul a încălcărilor enumerate.

(3) Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se emite, de către conducerea organului fiscal la care este luat la evidenţă sau asistenţă, pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(4) Organul fiscal remite atît instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia) în care contribuabilul are conturi bancare, cît şi acestuia dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile lui bancare.

(5) Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) execută necondiţionat dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului imediat după ce o primeşte.

(6) Limitarea dreptului contribuabilului de a utiliza noi conturi se exercită prin refuzul organului fiscal de a confirma primirea în evidenţa sa a noului cont bancar.

(7) Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) care suspendă operaţiunile la conturile bancare ale contribuabilului în conformitate cu prezentul articol nu poartă răspundere pentru aceste acţiuni.

(8) Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se anulează o dată cu lichidarea încălcării pentru care a fost aplicată suspendarea sau în cazul satisfacerii de către organul competent a contestaţiei contribuabilului, precum şi în baza deciziei instanţei de judecată.

[Art.229 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 230. Sechestrarea bunurilor

Sechestrarea bunurilor ca măsură de asigurare a plăţii impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor se exercită în modul şi în condiţiile prevăzute la art.145, la capitolele 9 şi 15.

Capitolul 13

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA

PENTRU ÎNCĂLCĂRI FISCALE

Articolul 231. Noţiunea şi temeiurile tragerii la răspundere pentru încălcare fiscală

(1) În sensul prezentului cod, tragerea la răspundere pentru încălcare fiscală înseamnă aplicarea de către organul fiscal, în condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală, a unor sancţiuni faţă de persoanele care au săvîrşit încălcări fiscale.

(2) Temeiul tragerii la răspundere pentru încălcare fiscală este însăşi încălcarea fiscală.

Articolul 232. Persoanele pasibile de răspundere pentru încălcare fiscală

Este tras la răspundere pentru încălcare fiscală:

a) contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcţie de răspundere a săvîrşit o încălcare fiscală;

b) contribuabilul persoană fizică ce a săvîrşit o încălcare fiscală. În cazul în care acesta este lipsit de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrînsă, pentru încălcarea fiscală săvîrşită de el reprezentantul său legal (părinţii, înfietorii, tutorele, curatorul) poartă răspundere în funcţie de obiectul impozabil, de obligaţia fiscală şi de bunurile contribuabilului.

Articolul 233. Condiţii generale de tragere la răspundere pentru încălcare fiscală

(1) Tragerea la răspundere pentru încălcare fiscală se face în temeiul legislaţiei fiscale în vigoare în timpul şi la locul săvîrşirii încălcării, cu condiţia că încălcarea fiscală, prin caracterul ei, nu atrage după sine, în condiţiile legii, răspunderea penală.

(2) Procedura de tragere la răspundere pentru încălcarea fiscală se aplică în conformitate cu legislaţia în vigoare în timpul şi în locul examinării cazului de încălcare fiscală.

(3) Tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale conform prezentului titlu sau la o altă răspundere juridică pentru încălcarea legislaţiei fiscale nu exonerează persoana sancţionată de obligaţia plăţii impozitului, taxei şi/sau majorării de întîrziere (penalităţii), stabilite de legislaţie. Tragerea la răspundere pentru încălcarea fiscală a persoanei juridice nu eliberează persoanele cu funcţie de răspundere ale acesteia, dacă există temeiurile respective, de răspunderea administrativă (contravenţională), penală sau altă formă de răspundere prevăzută de lege.

[Art.233 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 234. Absolvirea de răspundere pentru încălcare fiscală

(1) Sancţiunea fiscală nu se aplică, în întregime sau parţial, iar în cazul în care a fost deja stabilită se anulează, în întregime sau parţial, dacă se prezintă dovezi ce confirmă legalitatea tuturor acţiunilor (inacţiunilor) sau a unor acţiuni (inacţiuni) considerate anterior ilegale. Veridicitatea şi autenticitatea dovezilor prezentate pot fi verificate de organul fiscal la sursă sau la alte persoane. Documentele prezentate cu încălcarea termenelor stabilite de organul fiscal sau după efectuarea controlului fiscal sînt verificate în mod obligatoriu.

(2) Insolvabilitatea sau absenţa temporară din ţară a persoanei fizice sau a persoanei cu funcţie de răspundere a persoanei juridice, precum şi iminenţa unor evenimente pe care persoana ce a săvîrşit încălcarea fiscală putea să le prevadă, dar nu le-a prevăzut nu constituie temei pentru neaplicarea sau anularea sancţiunii fiscale.

(3) Persoanele scutite de impozite şi/sau taxe, precum şi cele care au calculat greşit impozitul şi/sau taxa din cauza explicaţiilor greşite, prezentate în scris de organul fiscal, sînt absolvite de răspundere pentru diminuarea, calcularea incorectă sau neplata acestora.

Articolul 235. Scopul şi forma sancţiunilor fiscale

(1) Sancţiunea fiscală este o măsură cu caracter punitiv şi se aplică pentru a se preveni săvîrşirea, de către delincvent sau de către alte persoane, a unor noi încălcări, pentru educarea lor în spiritul respectării legii.

(2) Pentru încălcarea fiscală poate fi aplicată sancţiunea fiscală sub formă de amendă.

[Art.235 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 236. Amenda

(1) Amenda este o sancţiune fiscală care constă în obligarea persoanei ce a săvîrşit o încălcare fiscală de a plăti o sumă de bani. Amenda se aplică indiferent de faptul dacă au fost aplicate sau nu alte sancţiuni fiscale ori plătite impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) calculate suplimentar la cele declarate sau nedeclarate.

(2) Amenda reprezintă o parte a obligaţiei fiscale şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală. În cazul în care contribuabilul tras la răspundere nu contestă săvîrşirea încălcării fiscale şi plăteşte, în termen de 3 zile lucrătoare de la data deciziei asupra cazului de încălcare fiscală, impozitul, taxa, majorarea de întîrziere (penalitatea) şi/sau amenda indicate în decizie, el beneficiază de o reducere a amenzii cu 50%.

Articolul 237. Confiscarea bunurilor

[Art.237 abrogat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 238. Regulile generale de aplicare a sancţiunii fiscale

(1) Sancţiunea fiscală se aplică în limitele stabilite de articolul respectiv din prezentul cod, în strictă conformitate cu legislaţia fiscală.

(2) În cazul în care o persoană a săvîrşit două sau mai multe încălcări fiscale, sancţiunea fiscală se aplică pentru fiecare încălcare fiscală şi pentru fiecare perioadă fiscală în parte, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.188 alin.(2).

Capitolul 14

PROCEDURA DE EXAMINARE A CAZURILOR DE ÎNCĂLCARE FISCALĂ

Articolul 239. Scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală

Scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală constă în: clarificarea promptă, multilaterală, exhaustivă şi obiectivă a circumstanţelor în care s-a produs, soluţionarea lui în strictă conformitate cu legislaţia, asigurarea îndeplinirii deciziei, precum şi stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea încălcării fiscale, prevenirea încălcărilor, educarea în spiritul respectării legilor şi consolidarea legalităţii.

Articolul 240. Circumstanţele care exclud procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală

Procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală nu poate fi iniţiată, iar procedura iniţiată urmează a fi încheiată dacă:

a) se constată că nu a avut loc nici o încălcare fiscală;

b) persoana căreia i s-a intentat procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală a fost lichidată sau a decedat.

Articolul 241. Autoritatea abilitată să examineze cauzele privind încălcările fiscale

(1) Cauzele privind încălcările fiscale sînt examinate de către organele fiscale şi organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

(2) Sînt în drept să examineze cauzele privind încălcările fiscale şi să aplice sancţiunile fiscale, în numele autorităţilor abilitate, conducătorii organelor fiscale sau adjuncţii lor, directorul, directorii adjuncţi ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, şefii organelor lui teritoriale şi adjuncţii lor.

[Art.241 în redacţia Legii nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 242. Drepturile şi obligaţiile persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală

Persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală are dreptul să ia cunoştinţă de dosarul său, să dea explicaţii, să prezinte probe, să formuleze cereri, să conteste decizia asupra cazului. Ea poate beneficia de asistenţa unui avocat căruia îi încredinţează exercitarea, în numele său, a drepturilor menţionate.

Articolul 243. Participarea persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală la examinarea cazului

(1) Cazul de încălcare fiscală se examinează în prezenţa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării. Organul fiscal o anunţă în scris (prin citaţie) despre locul, data şi ora examinării cazului.

(2) Cazul de încălcare fiscală poate fi examinat în lipsa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării numai dacă există informaţii că a fost anunţată în modul stabilit despre locul, data şi ora examinării cazului şi dacă de la ea nu a parvenit un demers argumentat de a fi amînată examinarea.

(3) Contribuabilul persoană fizică îşi exercită drepturile procedurale personal, printr-un reprezentant sau în comun cu reprezentantul, iar contribuabilul persoană juridică – prin intermediul conducătorului sau al reprezentantului său.

Articolul 244. Reprezentantul şi confirmarea împuternicirilor lui

(1) Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă este înfăţişată de reprezentantul ei legal (părinte, înfietor, tutore, curator). Acesta va prezenta autorităţii care examinează cazul certificatul împuternicirilor.

(2) Reprezentantul legal efectuează, personal sau prin reprezentant, toate acţiunile de care are dreptul, cu restricţiile prevăzute de lege.

(3) Împuternicirile reprezentantului altul decît cel legal trebuie să fie confirmate printr-o procură, eliberată în conformitate cu prezentul articol, sau printr-un document ce atestă funcţia ori împuternicirile pe care le deţine – în cazul conducătorului persoanei juridice.

(4) Procura dată de o persoană fizică se autentifică, după caz: de notar, de secretarul primăriei satului (comunei), de administraţia (conducerea) persoanei la care lucrează sau învaţă mandantul, de administraţia instituţiei curativ-profilactice staţionare în care mandantul se află pentru tratament, de comandantul (şeful) unităţii militare – dacă mandantul este militar – sau de şeful locului de detenţiune – dacă mandantul se află în detenţiune.

(5) Procura din partea unei persoane juridice se eliberează de conducătorul ei (locţiitorul acestuia).

(6) Împuternicirile avocatului se certifică printr-o ordonanţă emisă de biroul de avocaţi.

Articolul 245. Locul examinării cazului de încălcare fiscală

Cazul de încălcare fiscală este examinat la oficiul organului fiscal unde contribuabilul se află la evidenţă sau asistenţă ori în alt loc, stabilit de organul fiscal sau organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

[Art.245 completat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 246. Termenele de examinare a cazului de încălcare fiscală

(1) Cazul de încălcare fiscală se examinează în termen de 15 zile din data:

a) prezentării dezacordului – dacă a fost prezentat la timp;

b) expirării termenului de prezentare a dezacordului – dacă nu a fost prezentat sau dacă a fost prezentat cu întîrziere.

(2) Termenul indicat la alin.(1) poate fi prelungit cu 20 de zile numai prin decizia conducerii organului ierarhic superior.

[Art.246 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 247. Clarificarea circumstanţelor cazului de încălcare fiscală

Persoana care examinează cazul de încălcare fiscală este obligată să clarifice dacă:

a) a avut loc într-adevăr o încălcare fiscală;

b) trebuie să fie trasă la răspundere persoana respectivă pentru săvîrşirea de încălcare fiscală;

c) există alte circumstanţe importante pentru soluţionarea justă a cazului.

Articolul 248. Decizia asupra cazului de încălcare fiscală

După examinarea cazului de încălcare fiscală, organul fiscal emite o decizie, care trebuie să conţină:

a) denumirea organului în al cărui nume se pronunţă decizia;

b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care a emis decizia;

c) data şi locul examinării cazului;

d) remarca despre participarea persoanelor care au săvîrşit încălcarea fiscală (reprezentanţilor lor);

e) denumirea (numele, prenumele), sediul (domiciliul), codul fiscal al persoanei care a săvîrşit încălcarea fiscală;

f) descrierea încălcării fiscale cu indicarea articolelor, alineatelor, punctelor din actele normative care au fost încălcate;

g) indicarea articolului, alineatului, punctului din actul normativ care prevede sancţiunea fiscală;

h) decizia asupra cazului;

i) termenul şi modul de contestare a deciziei;

j) alte date referitoare la caz;

k) semnătura persoanei care a emis decizia.

Articolul 249. Tipurile de decizii

(1) Asupra cazului de încălcare fiscală poate fi pronunţată una din următoarele decizii privind:

a) aplicarea de sancţiune fiscală şi/sau încasarea de impozit, taxă, calculate suplimentar, de majorare de întîrziere;

b) clasarea cazului;

c) suspendarea cazului şi efectuarea unui control repetat.

(2) Se pronunţă decizie privind clasarea cazului dacă există circumstanţe în vederea absolvirii de răspundere pentru săvîrşirea de încălcare fiscală sau circumstanţe care exclud aplicarea de sancţiuni fiscale prevăzute de prezentul cod.

(3) Se pronunţă decizie privind suspendarea cazului şi efectuarea unui control repetat dacă există mărturii contradictorii care, la momentul examinării cazului, nu pot fi argumentate prin probe. După încheierea controlului repetat, reîncepe examinarea cazului.

Articolul 250. Pronunţarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală şi înmînarea unui exemplar al deciziei

(1) Decizia asupra cazului de încălcare fiscală se pronunţă imediat după încheierea examinării lui.

(2) În decursul a 3 zile după emiterea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală, un exemplar al deciziei se înmînează sau se expediază recomandat persoanei vizate în ea.

[Art.250 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 251. Propunerile de lichidare a cauzelor şi condiţiilor săvîrşirii încălcării fiscale

(1) Stabilind cauzele şi condiţiile săvîrşirii încălcării fiscale, organul fiscal care examinează cazul poate prezenta propuneri de lichidare a acestor cauze şi condiţii.

(2) Dacă în procesul examinării cazurilor de încălcare fiscală au fost constatate indicii de infracţiune, materialele se remit spre cercetare penală organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

[Art.251 completat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002, în vigoare 05.07.2002]

Articolul 252. Executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală

(1) Persoana vizată în decizia asupra cazului de încălcare fiscală urmează să o execute în termen de 30 de zile din data pronunţării. Pentru această perioadă nu se suspendă calcularea majorării de întîrziere.

(2) În caz de contestare, executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală nu se suspendă dacă autoritatea care examinează contestaţia nu dispune altfel.

(3) După expirarea termenului de 30 de zile, dacă nu a fost executată benevol, decizia asupra cazului de încălcare fiscală este executată silit, în modul prevăzut de prezentul cod, de către organul fiscal unde persoana vizată se află la evidenţă sau asistenţă.

Capitolul 15

TIPURILE DE ÎNCĂLCĂRI FISCALE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ELE

Articolul 253. Împiedicarea activităţii organului fiscal

(1) Împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni sau inacţiune se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 de lei.

(2) Interzicerea accesului funcţionarului fiscal la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 de lei.

(3) Împiedicarea ridicării documentelor se sancţionează cu amendă de la 100 la 200 de lei pentru fiecare document.

(4) Neexecutarea deciziei organului fiscal de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se sancţionează cu amendă în proporţie de 10% din suma trecută la scăderi în perioada de nesuspendare a operaţiunilor.

(5) Neexecutarea cerinţelor din citaţia bancară se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.

(6) Împiedicarea funcţionarului fiscal de a efectua executarea silită a obligaţiei fiscale se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.

[Art.253 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 254. Neutilizarea maşinilor de casă şi de control

(1) Desfăşurarea unei activităţi fără a avea maşină de casă şi de control, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, se sancţionează cu amendă de 1.500 de lei.

(2) Desfăşurarea unei activităţi fără funcţionarea maşinii de casă şi de control existente, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, sau cu funcţionarea maşinii de casă şi de control fără memorie fiscală, în cazul în care legislaţia prevede folosirea unei maşini de casă şi de control cu memorie fiscală, se sancţionează cu amendă de 1.600 de lei.

[Art.254 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 255. Neprezentarea informaţiei despre sediu

(1) Neprezentarea sau prezentarea tardivă către organul fiscal a informaţiei despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanţe, sucursale, secţii, magazine, depozite, unităţi comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei pentru fiecare caz.

(2) Prezentarea către organul fiscal a unor informaţii neveridice despre sediul contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanţe, sucursale, secţii, magazine, depozite, unităţi comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 de lei pentru fiecare caz.

[Art.255 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 256. Nerespectarea regulilor de evidenţă a contribuabililor

(1) Practicarea oricărei activităţi fără înregistrarea la organul fiscal se sancţionează cu amendă de la 1.800 la 3.600 lei.

(2) Neincluderea în documente a codului fiscal, dacă includerea lui este prevăzută de legislaţie, necomunicarea către alte persoane a codului fiscal sau acceptarea de documente fără a fi indicat în ele codul fiscal se sancţionează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare caz de neincludere, necomunicare a codului fiscal sau de acceptare a documentelor fără cod fiscal.

(3) Folosirea unui cod fiscal străin, plastografiat sau anulat se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

(4) Neutilizarea de către instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) în modul stabilit de legislaţie a codului fiscal al persoanei fizice se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 de lei.

(5) Deschiderea, modificarea sau închiderea de către instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) a contului bancar al contribuabilului fără certificatul organului fiscal ori cu încălcarea regulilor stabilite de legislaţie sau neprezentarea în termen organului fiscal a informaţiei despre modificarea sau închiderea contului bancar al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 8.000 de lei.

(6) Efectuarea de către instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) a unor operaţiuni pe contul bancar al contribuabilului fără ca organul fiscal să confirme luarea la evidenţă a contului bancar deschis se sancţionează cu amendă în proporţie de 10% din sumele înscrise în acest cont.

(7) Neînregistrarea în calitate de contribuabil al T.V.A. sau de subiect al impunerii cu acciz se sancţionează cu amendă de 8.000 de lei pentru fiecare lună de activitate fără înregistrare sau de 270 de lei pentru fiecare zi în cazul în care luna de activitate fără înregistrare este incompletă.

[Art.256 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 257. Încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei contabile

(1) Întocmirea incompletă sau neadecvată a documentelor primare, precum şi acceptarea unor documente primare care împiedică efectuarea controlului fiscal, dacă fapta ilegală respectivă nu conţine indicii ale încălcărilor prevăzute la art.256 alin.(2), se sancţionează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare document întocmit incomplet sau neadecvat.

(2) Folosirea blanchetelor de documente primare de un alt model decît cel stabilit prin act normativ în vigoare, precum şi folosirea tipizatelor de documente primare plastografiate sau străine (inclusiv facturile fiscale) se sancţionează cu amendă egală cu suma operaţiunilor economice înscrise în astfel de documente.

(3) Neînregistrarea valorilor materiale, serviciilor livrate şi procurate în conformitate cu art.118 alin.(2) şi (4) se sancţionează cu amendă de 1.000 de lei pentru fiecare caz de neînregistrare.

(4) Lipsa registrului de evidenţă a mărfurilor supuse accizelor expediate (transportate), ţinerea cu încălcarea instrucţiunii ori neprezentarea lui, de către subiecţii impunerii cu acciz, funcţionarului fiscal se sancţionează cu amendă de 1.000 de lei pentru fiecare încălcare.

(5) Neasigurarea păstrării dărilor de seamă fiscale şi a documentelor de evidenţă, în lipsa cărora este imposibilă efectuarea controlului fiscal, se sancţionează cu amendă de la 18.000 la 25.000 de lei.

[Art.257 modificat prin Legea nr.197-XV din 15.05.2003, în vigoare 31.05.2003]

[Art.257 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 258. Încălcarea regulilor de plată

[Art.258 abrogat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

[Art.258 modificat prin Legea nr.1076-XV din 23.05.2002, în vigoare 01.07.2002]

Articolul 259. Încălcarea de către instituţiile financiare (sucursale sau filialele acestora) a modului de decontare

(1) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în conturile bancare ale persoanelor juridice se sancţionează cu amendă de 5% din suma neînregistrată în termen.

(2) Înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau în alte conturi bancare eludîndu-se conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se sancţionează cu amendă de 5% din suma înregistrată.

(3) Neexecutarea sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriale şi/sau a dispoziţiei incaso trezoreriale privind stingerea obligaţiei fiscale în cazul în care contribuabilul sau debitorul lui dispune de mijloace băneşti la contul bancar se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 0,5% din suma care trebuie plătită.

(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de la contribuabil se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 5% din suma neînregistrată în termen.

[Art.259 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 260. Nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă fiscale

(1) Neprezentarea în termenul stabilit a dării de seamă fiscale se sancţionează cu amendă de 5% din suma impozitului sau taxei indicată în darea de seamă fiscală pentru a fi virată la buget, iar pentru acciz – din suma accizului calculat, în cazul în care perioada pentru care nu s-a prezentat darea de seamă fiscală nu depăşeşte o lună, majorîndu-se, în cazul neprezentării ulterioare a dării de seamă fiscale, cu 5% pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 5% în cazul în care luna este incompletă, dar nu mai mult decît cu 25% în ansamblu.

(2) Neprezentarea documentului conform art.92 alin.(3), (4), (5) şi (6) sau prezentarea unui document care conţine informaţie neautentică se sancţionează cu amendă de 200 de lei pentru fiecare document neprezentat sau de 100 de lei pentru fiecare informaţie neautentică din document. Se consideră că documentul conţine informaţie neautentică dacă nu are informaţia solicitată conform legislaţiei fiscale sau dacă informaţia este falsă total sau parţial. Organul fiscal este în drept să anuleze sau să reducă amenda dacă eroarea este corectată în decursul a 30 de zile de la data stabilită pentru a fi prezentat.

(3) Neprezentarea documentului în termen de 10 zile după aplicarea amenzii prevăzute la alin.(2) se sancţionează cu amendă de 2.000 de lei.

(4) Neprezentarea facturii fiscale se sancţionează cu amendă de 1.800 de lei pentru fiecare factură neprezentată în termen.

(5) Neprezentarea de către subiectul impunerii cu acciz în termenul stabilit de organul fiscal a documentelor ce confirmă exportul şi neachitarea de către subiect a accizului conform art.123 alin.(5) se sancţionează cu amendă egală sumei accizului, încasîndu-se şi accizul.

[Art.260 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 261. Încălcarea regulilor de calculare şi de plată a impozitelor şi taxelor

(1) Neplata în termen a impozitelor şi taxelor, precum şi nevirarea lor în termen de către persoanele care le-au încasat sau reţinut (cu excepţia instituţiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acesteia)) se sancţionează cu amendă de 2% din suma impozitului sau taxei neplătite în termen dacă termenul neplăţii nu depăşeşte o lună, majorîndu-se, în cazul neplăţii lor ulterioare, cu 2% pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 2% în cazul în care luna este incompletă, dar nu mai mult decît cu 24% în ansamblu.

(2) Prin derogare de la alin.(1), neplata de către subiecţii impunerii cu acciz a accizului la mărfurile supuse accizului la momentul expedierii (transportării) lor sau neachitarea de către subiecţii impunerii cu acciz a accizului la licenţă pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc pînă sau la data obţinerii licenţei se sancţionează cu amendă de 50% din suma accizelor la mărfurile supuse accizelor, la momentul expedierii (transportării) ori în mărimea dublă a costului licenţei.

(3) Prin derogare de la alin.(1), neplata accizelor în ziua succesivă celei în care au fost comercializate mărfuri supuse accizului de către persoane care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz, inclusiv de către întreprinderi comerciale cărora persoane juridice şi persoane fizice le expediază (transportă) şi le livrează mărfuri supuse accizului fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală, factura de expediţie a mărfurilor, documentul de plată, alte documente stabilite de organul fiscal ce confirmă achitarea accizului) pentru comercializare, prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizului se sancţionează cu amendă de 50% din suma accizelor la mărfurile supuse accizelor, comercializate.

(4) Diminuarea impozitelor, taxelor prin prezentarea către organul fiscal a unei dări de seamă fiscale cu informaţii sau date neveridice ori incomplete se sancţionează cu amendă egală cu 20% din suma diminuării.

(5) Eschivarea de la calculul şi de la plata impozitelor, taxelor şi/sau majorărilor de întîrziere, adică săvîrşirea de acţiune sau inacţiune ce exclude posibilitatea exercitării, în modul stabilit, a controlului asupra contribuabilului sau oricărei alte persoane ori ce ascunde temeiul pentru care s-ar cere contribuabilului să-şi onoreze obligaţia fiscală şi/sau i s-ar aplica măsuri de executare silită a obligaţiei fiscale, se sancţionează cu amendă în mărimea impozitului, a taxei şi/sau a majorării de întîrziere nedeclarate.

(6) Neplata sau plata incompletă a impozitului pe venit în rate se sancţionează cu amendă în cuantum calculat, în modul stabilit la art.228 alin.(3), unei perioade cuprinse între data stabilită pentru plata acestui impozit şi data stabilită pentru prezentarea declaraţiei fiscale. Suma neplătită a impozitului pe venit se determină ca diferenţă dintre impozitul calculat şi plătit de contribuabil şi impozitul pe care acesta era obligat să-l plătească. Impozitul pe venit care urmează a fi plătit reprezintă cea mai mică mărime din impozitul calculat care urma să fie plătit în anul precedent sau 80% din suma definitivă a impozitului din anul curent, scăzîndu-se trecerile în cont (cu excepţia impozitului plătit în rate). Sancţiunea nu se aplică în cazul în care impozitul pe venit ce urmează a fi plătit este mai mic de 500 de lei.

[Art.261 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.261 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 262. Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz

(1) Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz la mărfurile supuse accizului pasibile de marcare obligatorie sau utilizarea unor timbre de acciz falsificate se sancţionează, în cazul în care subiectul impunerii cu acciz comercializează, transportă sau depozitează mărfuri fără timbre de acciz sau cu timbre de acciz falsificate, cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare caz, cu confiscarea mărfurilor supuse accizului.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică şi persoanelor care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz, inclusiv întreprinderilor comerciale, cărora persoane juridice şi persoane fizice le expediază (transportă) şi livrează mărfuri supuse accizului, inclusiv mărfuri importate, fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală, factura de expediţie a mărfurilor, documentul de plată, alte documente stabilite de organul fiscal, ce confirmă achitarea accizului) pentru comercializare, prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizului, pînă în anul 2005.

Articolul 263. Împiedicarea executării silite a obligaţiei fiscale, nerespectarea regulilor de executare silită

(1) Neprezentarea, la cererea funcţionarului fiscal, a bunurilor ori a unei părţi din ele spre sechestrare se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.

(2) Neacceptarea spre păstrare de către contribuabil (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere a bunurilor sechestrate se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei fizice, de la 540 la 900 de lei, iar persoanei juridice – de la 1.000 la 2.000 de lei.

(3) Delapidarea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor sechestrate de către persoana căreia i-au fost încredinţate spre păstrare sau de către persoana obligată să le asigure integritatea, conform legii, se sancţionează cu amendă egală cu valoarea bunurilor sechestrate.

(4) Efectuarea de operaţiuni cu valori mobiliare sechestrate, după sistarea operaţiunilor, se sancţionează cu amendă, aplicată contribuabilului şi registratorului, a cîte 10% din suma operaţiunii.

[Art.263 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Capitolul 16

TERMENELE DE PRESCRIPŢIE

Articolul 264. Termenul de prescripţie pentru determinarea obligaţiilor fiscale

(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2), obligaţiile fiscale pot fi determinate în următoarele termene:

a) impozitele, taxele, majorările de întîrziere – în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii), în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;

b) sancţiunile fiscale aferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale privind impozitul şi taxa menţionată sau pentru plata impozitului şi taxei în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;

c) sancţiunile fiscale neaferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 4 ani din data săvîrşirii încălcării fiscale.

(2) Termenul de prescripţie nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.

[Art.264 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 265. Termenul de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale

(1) Dacă determinarea obligaţiei fiscale a avut loc în termen sau în perioada stabilită la art.264, ea poate fi stinsă prin executare silită de către organul fiscal în conformitate cu prezentul titlu sau de către instanţa judecătorească, însă numai în cazul în care acţiunile organului fiscal sau sesizarea instanţei judecătoreşti au avut loc pe parcursul a 6 ani de după determinarea obligaţiei fiscale.

(2) Termenul de prescripţie se suspendă în cazul în care:

a) contribuabilul persoană fizică se află sub arest sau este condamnat la privaţiune de libertate – pe perioada aflării sub arest sau a privaţiunii de libertate;

b) contribuabilul persoană fizică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;

c) persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului persoană juridică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;

d) a fost acordată o amînare sau eşalonare a stingerii obligaţiei fiscale – pe perioada amînării sau eşalonării stingerii;

e) instanţa judecătorească a hotărît perceperea impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii – pe o perioadă de pînă la stingerea obligaţiei fiscale sau pînă la caducitatea hotărîrii judecătoreşti.

(3) Termenul de prescripţie îşi reia cursul din ziua încetării circumstanţei care a servit drept temei pentru suspendarea lui.

Articolul 266. Termenul de prescripţie pentru compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite

(1) Cererea de compensare ori de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite poate fi depusă de contribuabil în termen de 6 ani din data efectuării şi/sau apariţiei lor. Cererea depusă după expirarea termenului de 6 ani este nevalabilă. În acest caz, nu se va efectua nici o compensare ori restituire, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2). Depunerea cererii suspendă curgerea termenului indicat.

(2) Organul fiscal poate repune în termen şi accepta cererea de compensare şi/sau de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite dacă contribuabilul prezintă dovezi privind imposibilitatea respectării termenului de prescripţie prevăzut la alin.(1).

Capitolul 17

CONTESTAŢIILE

Articolul 267. Dreptul de a contesta decizia organului fiscal sau acţiunea funcţionarului fiscal

(1) Decizia organului fiscal sau acţiunea funcţionarului fiscal poate fi contestată numai de persoana vizată în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea ori de reprezentantul ei, în modul stabilit de prezentul cod.

(2) Contestaţia împotriva deciziei organului fiscal sau acţiunii funcţionarului fiscal făcută de alte persoane decît cele indicate la alin.(1) va rămîne neexaminată de organul fiscal.

(3) Obligaţia de a dovedi incorectitudinea deciziei emise de organul fiscal se atribuie persoanei care contestează.

[Art.267 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 268. Termenul de depunere a contestaţiei

(1) Contestaţia împotriva deciziei organului fiscal sau acţiunii funcţionarului fiscal poate fi depusă, dacă prezentul cod nu prevede altfel, în decursul a 30 de zile de la data primirii deciziei sau a întreprinderii acţiunii contestate. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea, de organul fiscal abilitat să examineze contestaţia.

(2) Contestaţia depusă după expirarea termenului indicat la alin.(1), nerestabilit în modul prevăzut la acelaşi alineat, va rămîne neexaminată şi se va restitui reclamantului.

Articolul 269. Depunerea contestaţiei

(1) Contestaţia împotriva deciziei organului fiscal sau acţiunii funcţionarului fiscal se depune la organul fiscal emitent a deciziei sau al cărei funcţionar a întreprins acţiunea.

(2) Decizia pe care organul fiscal a emis-o pe marginea contestaţiei poate fi contestată la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau atacată în instanţa de judecată competentă. În caz de adresare la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, contestaţia este prezentată organului fiscal emitent a deciziei, care este obligat ca, în termen de 3 zile, să o remită Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, anexînd la ea materialele de control şi deciziile de rigoare.

[Art.269 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 270. Examinarea contestaţiei

(1) Organul fiscal abilitat examinează contestaţia în termen de 30 de zile din data primirii, cu excepţia cazurilor în care conducerea ei emite o decizie cu privire la prelungirea acestui termen, fapt despre care este înştiinţat contribuabilul. Timpul cu care se prelungeşte termenul nu va depăşi 30 de zile.

(2) La examinarea contestaţiei poate fi invitat contribuabilul pentru a da lămuriri în problemă, avînd dreptul să depună documente confirmatoare a lămuririlor sale.

(3) După examinare, conducerea organului fiscal emite o decizie pe marginea contestaţiei un exemplar al căreia se remite contribuabilului.

[Art.270 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 271. Decizia emisă pe marginea contestaţiei

(1) Pe marginea contestaţiei împotriva deciziei organului fiscal poate fi emisă una din următoarele decizii privind:

a) respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei contestate;

b) satisfacerea parţială a contestaţiei şi modificarea deciziei contestate;

c) satisfacerea contestaţiei şi anularea deciziei contestate;

d) suspendarea executării deciziei contestate şi efectuarea unui control repetat.

(2) Pe marginea contestaţiei împotriva acţiunii funcţionarului fiscal poate fi emisă o decizie privind respingerea contestaţiei sau privind tragerea la răspundere a funcţionarului fiscal în conformitate cu legislaţia, cu restabilirea drepturilor lezate ale persoanei care a contestat acţiunea funcţionarului fiscal.

[Art.271 completat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 272. Executarea deciziei contestate

(1) Copia de pe decizia emisă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pe marginea contestaţiei se remite spre executare inspectoratului fiscal de stat teritorial.

(2) Contestarea deciziei organului fiscal nu suspendă executarea deciziei contestate dacă legislaţia nu prevede altfel.

Articolul 273. Contestarea deciziilor şi acţiunilor privind executarea silită a obligaţiei fiscale

(1) Decizia organului fiscal şi acţiunea funcţionarului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale pot fi contestate, în conformitate cu prezentul cod, numai de persoanele care cad sub incidenţa executării silite.

(2) Contestaţia împotriva deciziei organului fiscal şi acţiunilor funcţionarului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale în conformitate cu prezentul cod se depune în decursul a 10 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei sau săvîrşirii acţiunilor contestate. Depunerea contestaţiei la organul fiscal nu sistează executarea silită a obligaţiei fiscale în conformitate cu prezentul cod, cu excepţia comercializării bunurilor sechestrate.

Articolul 274. Contestarea în instanţă judecătorească a deciziei organului fiscal şi a acţiunii funcţionarului fiscal

Decizia organului fiscal şi acţiunea funcţionarului fiscal pot fi atacate, în modul stabilit de legislaţie, şi în instanţă judecătorească.

Capitolul 18

ACTELE NORMATIVE

Articolul 275. Actele normative ale organului fiscal

(1) Organul fiscal are dreptul, în limitele competenţei şi în conformitate cu legislaţia, să emită acte normative care determină mecanismul aplicării legislaţiei fiscale.

(2) Actele normative emise de organul fiscal se publică în modul stabilit.

(3) Actele normative se adoptă, se modifică şi se abrogă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, iar în cazurile prevăzute de legislaţie vor fi înregistrate la Ministerul Justiţiei.

(4) Actele normative emise de organul fiscal nu trebuie să contravină legislaţiei fiscale.

[Art.275 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Notă: Titlul VI aprobat prin Legea nr.1055-XIV din 16.06.2000. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.127-129/884 din 12.10.2000. Intră în vigoare de la 01.01.2001 conform Legii nr.1056-XIV din 16.06.2000

TITLUL VI

IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 276. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Impozit pe bunurile imobiliare – impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.

2) Bunuri imobiliare – terenurile şi/sau îmbunătăţirile de pe ele – clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate, a căror strămutare este imposibilă fără cauzarea de prejudicii destinaţiei lor.

3) Valoare estimată – valoarea bunurilor imobiliare calculată la o dată anumită cu utilizarea metodelor de evaluare prevăzute de legislaţie.

4) Bază impozabilă a bunurilor imobiliare – o parte a valorii estimate a bunurilor imobiliare luată de către autorităţile fiscale ca bază la calcularea impozitului.

5) Cotă maximă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabilă a bunurilor imobiliare, stabilită în prezentul titlu, care poate să difere de cota concretă a impozitului.

6) Cotă concretă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabilă a bunurilor imobiliare, stabilită de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale la adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective.

7) Cadastru fiscal – cadastru specializat ce include date sistematizate privind subiecţii impunerii, numerele cadastrale, tipurile şi adresa obiectelor ce constituie bunuri imobiliare, baza impozabilă, suma impozitului pe bunurile imobiliare ce urmează a fi achitată, precum şi altă informaţie ce ţine de plata acestui impozit.

Capitolul 2

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI

BAZA IMPOZABILĂ A BUNURILOR IMOBILIARE

Articolul 277. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova:

a) proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;

b) deţinătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune, de administrare operativă) asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi arendaşii care arendează un obiect al impunerii proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel. Pentru bunurile imobiliare proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale arendate, subiecţi ai impunerii sînt arendaşii.

(2) Faptul că persoanele specificate la alin.(1) lit.a) nu deţin un document ce ar atesta dreptul de proprietate asupra bunurilor imobiliare, precum şi faptul neexecutării obligaţiei de înregistrare a drepturilor patrimoniale prevăzute de legislaţie nu pot constitui temei pentru nerecunoaşterea acestor persoane în calitate de subiecţi ai impunerii privind bunurile imobiliare respective, în cazul în care aceste persoane exercită, de fapt, dreptul de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra acestor bunuri.

(3) În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate (în folosinţă) comună în diviziune a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare dintre aceste persoane, în cota-parte care îi revine.

(4) În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerată, în baza acordului comun, unul din proprietari (coproprietari). În acest caz toţi proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

[Art.277 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

Articolul 278. Obiectele impunerii şi baza impozabilă a bunurilor imobiliare

(1) Obiecte ale impunerii sînt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan şi/sau îmbunătăţirile de pe ele – clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate, inclusiv îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de construcţie.

(2) Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie 50% din valoarea estimată a acestor bunuri.

Capitolul 3

EVALUAREA ŞI REEVALUAREA BUNURILOR

IMOBILIARE ÎN SCOPUL IMPOZITĂRII

Articolul 279. Evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobiliare

(1) Evaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale în baza unei metodologii unice pentru toate tipurile de bunuri imobiliare în modul şi în termenele stabilite de legislaţie.

(2) Evaluarea bunurilor imobiliare se efectuează pe calea evaluării în masă – în cazul obiectelor-tip ce constituie bunuri imobiliare şi pe calea evaluării individuale – în cazul obiectelor specifice (netipice).

(3) Metoda evaluării individuale a bunurilor imobiliare poate fi aplicată şi în baza deciziei instanţei judecătoreşti.

(4) La evaluarea bunurilor imobiliare, în dependenţă de destinaţia acestora, se aplică următoarele metode de determinare a valorii de piaţă:

a) metoda analizei comparative a vînzărilor;

b) metoda veniturilor;

c) metoda cheltuielilor.

(5) Reevaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale o dată la 3 ani în modul stabilit de Guvern.

(6) Finanţarea lucrărilor de evaluare a bunurilor imobiliare se efectuează de la bugetul de stat.

Capitolul 4

COTELE, MODUL DE CALCULARE ŞI TERMENELE DE ACHITARE

A IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 280. Cotele impozitului

(1) Cota maximă a impozitului constituie 0,5% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.

(2) Cota concretă a impozitului pe bunurile imobiliare se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale şi nu poate fi mai joasă de 50% din cota maximă, specificată la alin.(1).

Articolul 281. Calcularea impozitului

(1) Suma impozitului pe bunurile imobiliare se calculează anual pentru fiecare obiect al impunerii, pornindu-se de la baza impozabilă a bunurilor imobiliare, calculată conform situaţiei de la 1 ianuarie a anului fiscal respectiv, de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea autorităţilor fiscale teritoriale.

(2) În caz de schimbare, după începerea anului fiscal, a subiectului impunerii, pentru noul subiect al impunerii impozitul pe bunurile imobiliare se calculează de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea autorităţilor fiscale teritoriale din momentul înregistrării de stat a drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobiliare sau din momentul stabilirii faptului exercitării de către persoană a dreptului de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunurilor imobiliare.

(3) În cazul în care subiectul impunerii primeşte bunurile imobiliare prin moştenire sau prin donaţie, obligaţia fiscală neexecutată de către subiectul precedent al impunerii este pusă în întregime pe seama noului subiect. Dacă obligaţia fiscală neexecutată depăşeşte costul bunurilor imobiliare primite prin moştenire, noul subiect al impunerii execută obligaţia fiscală în limite ce nu depăşesc costul acestui bun imobiliar.

Articolul 282. Termenele achitării impozitului

Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părţi egale nu mai tîrziu de 15 iunie şi 15 octombrie a anului curent.

Capitolul 5

ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 283. Scutirea de impozit

(1) De impozitul pe bunurile imobiliare sînt scutiţi:

a) autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;

b) Societatea Orbilor, Societatea Surzilor, Societatea Invalizilor şi întreprinderile create pentru realizarea scopurilor statutare ale acestor societăţi;

c) întreprinderile penitenciarelor;

d) Centrul Republican Experimental pentru Protezare, Ortopedie şi Reabilitare al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;

e) obiectivele de protecţie civilă;

f) organizaţiile religioase – pentru bunurile imobiliare destinate riturilor de cult;

g) misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

h) persoanele fizice care arendează de la stat case de locuit şi alte încăperi de locuit;

i) persoanele de vîrstă pensionară, invalizii de gradul I şi II, invalizii din copilărie, invalizii de gradul III (participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, participanţi la acţiunile de luptă din Afghanistan, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl), precum şi persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate);

j) familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;

k) familiile militarilor căzuţi în acţiunile de luptă din Afghanistan şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;

l) familiile care au copii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani;

m) familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi persoanele care au fost întreţinute de acestea;

n) instituţiile medico-sanitare publice finanţate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

(2) Categoriile de persoane indicate la alin.(1) lit.i) – m) beneficiază de scutire la plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru terenurile pe care este amplasat fondul de locuinţe, pentru loturile de pe lîngă casă în limitele stabilite, precum şi pentru bunurile imobiliare (clădiri, construcţii, apartamente) de pe acestea în limita costului imobilului-domiciliu (în lipsa acestuia – reşedinţă) de pînă la 30 mii lei.

(3) În cazul în care dreptul la scutire de impozitul pe bunurile imobiliare apare pe parcursul anului fiscal, recalcularea impozitului se efectuează de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea autorităţilor fiscale teritoriale, începînd cu luna din care persoana are dreptul la această scutire.

(4) De impozitul pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ale căror terenuri şi loturi de pămînt:

a) sînt ocupate de rezervaţii, parcuri dendrologice şi naţionale, grădini botanice;

b) sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, în cazul în care nu sînt antrenate în activitate de producţie;

c) sînt folosite de organizaţiile ştiinţifice şi instituţiile de cercetări ştiinţifice cu profil agricol şi silvic în scopuri ştiinţifice şi instructive;

d) sînt ocupate de plantaţii multianuale pînă la intrarea pe rod (dacă printre rînduri nu se cultivă plante de cîmp);

e) sînt ocupate de instituţiile de cultură, de artă, de cinematografie, de învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii; de complexele sportive şi de agrement (cu excepţia celor ocupate de instituţiile balneare), precum şi de monumentele naturii, istoriei şi culturii, a căror finanţare se face de la bugetul de stat sau din contul mijloacelor sindicatelor;

f) sînt atribuite permanent căilor ferate, drumurilor auto publice, porturilor fluviale şi pistelor de decolare;

g) sînt atribuite zonelor frontierei de stat;

h) sînt de uz public în localităţi;

i) sînt atribuite pentru scopuri agricole, la momentul atribuirii fiind recunoscute distruse, dar ulterior restabilite – pe o perioadă de 5 ani.

[Art.283 completat prin Legea nr.173-XV din 10.04.2003, în vigoare 23.05.2003]

[Art.283 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]

[Art.283 completat prin Legea nr.439-XV din 27.07.2001, în vigoare 01.01.2002]

[Art.283 completat prin Legea nr.439-XV din 27.07.2001, în vigoare 20.09.2001]

Articolul 284. Scutirea de impozit acordată de autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale

(1) Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale sînt în drept să acorde persoanelor fizice şi persoanelor juridice scutiri sau amînări la plata impozitului pe bunurile imobiliare pe anul fiscal respectiv, în caz de:

a) calamitate naturală sau incendiu, în urma cărora bunurile imobiliare au fost distruse sau au fost deteriorate considerabil;

b) atribuire a terenurilor pentru evacuarea întreprinderilor cu impact negativ asupra mediului înconjurător. În acest caz pot fi acordate scutiri de impozit pe durata normativă a lucrărilor de construcţie;

c) boală îndelungată sau deces al proprietarului bunurilor imobiliare confirmate prin certificat medical sau, respectiv, prin certificat de deces.

(2) Decizia adoptată de autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale privind acordarea de scutiri sau de amînări la plata impozitului pe bunurile imobiliare este remisă, în termen de 10 zile, autorităţilor fiscale teritoriale.

Capitolul 6

ADMINISTRAREA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 285. Furnizarea informaţiei

(1) Organele cadastrale prezintă anual, cel tîrziu pînă la 1 februarie, organelor fiscale teritoriale informaţie asupra fiecărui subiect şi obiect al impunerii bunurilor imobiliare privind:

a) numărul cadastral de identificare al obiectului (obiectelor) impunerii;

b) numele, prenumele, denumirea (denumirile) subiectului (subiecţilor) impunerii;

c) adresa, locul amplasării bunului imobiliar;

d) caracteristica generală a bunului imobiliar (suprafaţa terenului şi a îmbunătăţirilor de pe el);

e) valoarea estimată (de piaţă) a bunului imobiliar.

(2) În caz de schimbare a subiectului sau a obiectului impunerii, informaţia specificată la alin.(1) se actualizează de către organele cadastrale cel tîrziu pînă la 1 iunie.

(3) Organele cadastrale sînt în drept să solicite informaţia necesară referitoare la obiectul impunerii de la persoanele care înfăptuiesc înregistrarea drepturilor patrimoniale sau a tranzacţiilor cu bunurile imobiliare (inclusiv de la birourile notariale, serviciile comunale, realteri, brokeri) şi de la proprietarii bunurilor imobiliare.

(4) Subiectul impunerii este obligat să prezinte organelor cadastrale informaţia necesară pentru evaluarea bunurilor imobiliare, care se efectuează în conformitate cu legislaţia.

(5) În cazul în care subiectul impunerii refuză să prezinte informaţia necesară pentru evaluarea bunurilor imobiliare, evaluarea se efectuează în baza informaţiei deţinute de către organele cadastrale în privinţa obiectelor analoage ce constituie bunuri imobiliare.

Articolul 286. Avizul de plată a impozitului

Avizul de plată a impozitului este expediat fiecărui subiect al impunerii de către serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale al primăriei cel tîrziu cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de plată a impozitului.

[Art.286 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

Articolul 287. Ţinerea cadastrului fiscal

Inspectoratele fiscale teritoriale, în baza datelor prezentate de organele cadastrale, organizează ţinerea cadastrului fiscal şi monitoringul informaţiei privind fiecare subiect şi obiect al impunerii.

Forma şi metodele de ţinere a cadastrului fiscal, de eliberare a informaţiei pe care o conţine se stabilesc de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

[Art.287 modificat prin Legea nr.1163-XV din 27.06.2002, în vigoare 11.07.2002]

________________

* Republicat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.1546-XIII din 25.02.1998 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.26-27, art.176.

Modificat şi completat prin legile Republicii Moldova:

Legea nr.1570-XIII din 26.02.1998 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.38-39, art.272;

Legea nr.112-XIV din 29.07.1998 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.85, art.557;

Legea nr.251-XIV din 24.12.1998 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.10-11, art.49;

Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 11.03.1999 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999 nr.27-28, art.21;

Legea nr.701-XIV din 02.12.1999 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.145-148, art.717;

Legea nr.704-XIV din 02.12.1999 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.145-148, art.719;

Legea nr.923-XIV din 13.04.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.54-56, art.361;

Legea nr.1053-XIV din 16.06.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.139-140, art.992;

Legea nr.1055-XIV din 16.06.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.127-129, art.884;

Legea nr.1064-XIV din 16.06.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.127-129, art.888;

Legea nr.1389-XIV din 30.11.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.166-168, art.1211;

Legea nr.1428-XIV din 28.12.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.8-10, art.25;

Legea nr.1440-XIV din 28.12.2000 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.169-176, art.1252;

Legea nr.288-XV din 21.06.2001 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.78-80, art.592;

Legea nr.315-XV din 28.06.2001 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.81-83, art.616.