L E G E

Codul fiscal

nr. 1163-XIII  din  24.04.1997

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.62/522 din 18.09.1997

* * *

C U P R I N S

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Relaţiile reglementate de prezentul cod

Articolul 2. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Articolul 3. Legislaţia fiscală

Articolul 4. Acordurile (convenţiile) internaţionale privind evitarea dublei impuneri

Articolul 5. Impozitele şi taxele

Articolul 6. Tipurile impozitelor şi taxelor

Articolul 7. Stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor şi taxelor republicane (de stat) şi locale

Articolul 8. Drepturile şi obligaţiile contribuabilului

Articolul 9. Administrarea fiscală

Articolul 10. Drepturile, obligaţiile şi răspunderile organelor fiscale

Articolul 11. Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului

TITLUL II

IMPOZITUL PE VENIT

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 12. Noţiuni generale

Articolul 13. Subiecţii impunerii

Articolul 14. Obiectul impunerii

Articolul 15. Cotele de impozit

Articolul 16. Trecerea în cont a impozitelor

Articolul 17. Impozitarea venitului proprietarului decedat

Capitolul 2

COMPOZIŢIA VENITULUI

Articolul 18. Sursele de venit impozabile

Articolul 19. Facilităţi acordate de patron

Articolul 20. Sursele de venit neimpozabile

Articolul 21. Reguli speciale referitoare la venit

Articolul 22. Nerecunoaşterea venitului în cazul înlocuirii forţate a proprietăţii

Capitolul 3

DEDUCERI

Articolul 23. Regula generală

Articolul 24. Deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător

Articolul 25. Deducerea dobînzilor

Articolul 26. Deducerea uzurii calculate

Articolul 27. Valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe

Articolul 28. Deducerea amortizării proprietăţii nemateriale

Articolul 29. Deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile

Articolul 30. Restricţiile privind deducerea impozitelor şi amenzilor

Articolul 31. Deducerea datoriilor compromise

Articolul 32. Reportarea pierderilor în viitor

Capitolul 4

SCUTIRI ŞI ALTE DEDUCERI

Articolul 33. Scutiri personale

Articolul 34. Scutiri acordate soţiei (soţului)

Articolul 35. Scutiri pentru persoanele întreţinute

Articolul 36. Alte deduceri

Capitolul 5

CREŞTEREA ŞI PIERDERILE DE CAPITAL

Articolul 37. Recunoaşterea şi determinarea creşterii şi pierderilor de capital

Articolul 38. Noţiuni referitoare la activele de capital

Articolul 39. Restricţiile privind deducerea pierderilor de capital

Articolul 40. Redistribuirea (transmiterea) proprietăţii între soţi

Articolul 41. Facilităţi la vînzarea locuinţei de bază

Articolul 42. Donaţiile

Articolul 43. Transmiterea proprietăţii ca urmare a decesului

Capitolul 6

REGULI DE EVIDENŢĂ

Articolul 44. Metodele de evidenţă şi aplicarea lor

Articolul 45. Metoda procentajului îndeplinit

Articolul 46. Regimul evidenţei stocurilor de mărfuri şi materiale

Articolul 47. Evidenţa venitului rezultat din proprietatea comună

Articolul 48. Evidenţa deducerilor recuperate

Capitolul 7

IMPOZITAREA UNOR CATEGORII DE CONTRIBUABILI

Articolul 49. Întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier)

Articolul 50. Activitatea de asigurare

Articolul 51. Autorităţile publice scutite de impozit

Articolul 52. Organizaţiile necomerciale scutite de impozit

Articolul 53. Afacerile auxiliare

Articolul 54. Personalul misiunilor diplomatice ale statelor străine

Capitolul 8

REGIMUL FISCAL ÎN CAZUL LICHIDĂRII ŞI

REORGANIZĂRII AGENŢILOR ECONOMICI

Articolul 55. Contribuţiile la capital

Articolul 56. Plăţile efectuate de agenţii economici

Articolul 57. Lichidarea agentului economic

Articolul 58. Reorganizarea agentului economic

Articolul 59. Regulile în cazul lichidării sau reorganizării agentului economic

Capitolul 9

REGULI CU PRIVIRE LA SOCIETĂŢI ŞI FONDURI DE INVESTIŢII

Articolul 60. Determinarea venitului (sau pierderilor) societăţii

Articolul 61. Plăţile efectuate de societate

Articolul 62. Baza valorică ajustată a cotei-părţi a membrului societăţii

Articolul 63. Fondurile de investiţii

Capitolul 10

IMPOZITAREA FONDURILOR CALIFICATE DE PENSII

Articolul 64. Fondurile nestatale calificate de pensii

Articolul 65. Fondurile de pensii create de autorităţi publice, de întreprinderi, instituţii şi organizaţii de stat

Articolul 66. Deducerea vărsămintelor

Articolul 67. Restricţiile privind deducerea vărsămîntelor

Articolul 68. Impozitarea venitului fondului nestatal calificat de pensii

Articolul 69. Fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate

Capitolul 11

SURSELE DE VENIT ALE NEREZIDENŢILOR

Articolul 70. Divizarea surselor de venit

Articolul 71. Venitul obţinut în Republica Moldova

Articolul 72. Venitul obţinut peste hotarele Republicii Moldova

Articolul 73. Divizarea venitului în cazul constatării reflectării lui incomplete

Articolul 74. Deducerile

Articolul 75. Venitul impozabil al nerezidenţilor

Articolul 76. Venitul persoanei fizice care încetează a mai fi rezidentă

Articolul 77. Trecerea în cont a impozitelor

Articolul 78. Prevederi pentru agenţii economici nerezidenţi

Articolul 79. Veniturile din sursa aflată în străinătate a deţinătorilor a 10%

Capitolul 12

ACHITAREA PREALABILĂ A IMPOZITULUI

Articolul 80. Achitarea prealabilă a impozitului pe dividende

Capitolul 13

TRECEREA ÎN CONT A IMPOZITELOR

Articolul 81. Trecerea în cont a impozitelor calculate şi reţinute

Articolul 82. Trecerea în cont a impozitului achitat în străinătate pe venitul din investiţii şi pe venitul financiar

Capitolul 14

PREZENTAREA DECLARAŢIEI CU PRIVIRE LA IMPOZITUL

PE VENIT ŞI ATRIBUIREA CODULUI FISCAL

Articolul 83. Prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit

Articolul 84. Achitarea impozitului în rate

Articolul 85. Semnarea declaraţiilor şi altor documente

Articolul 86. Codul fiscal

Articolul 87. Termenele, modul, forma şi locul achitării impozitului

Capitolul 15

REŢINEREA IMPOZITULUI LA SURSA DE PLATĂ

Articolul 88. Reţinerea impozitului din salariu

Articolul 89. Reţinerea impozitului din dobînzi şi royalty

Articolul 90. Reţinerile din alte plăţi aferente activităţii de întreprinzător

Articolul 91. Reţinerile din plăţile către nerezidenţi

Articolul 92. Declaraţia privind impozitul reţinut la sursa de plată

TITLUL III

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 93. Noţiuni generale

Capitolul 2

SUBIECŢI ŞI OBIECTE IMPOZABILE

Articolul 94. Subiecţii impozabili

Articolul 95. Obiectele impozabile

Capitolul 3

MODUL DE CALCULARE ŞI ACHITARE A T.V.A.

Articolul 96. Cota T.V.A.

Articolul 97. Valoarea impozabilă a livrării impozabile

Articolul 98. Ajustarea valorii impozabile a livrării impozabile

Articolul 99. Livrările efectuate la un preţ mai mic decît cel de piaţă, fără efectuarea plăţii, în contul retribuirii muncii

Articolul 100. Valoarea impozabilă a mărfurilor importate

Articolul 101. Modul de calculare şi achitare a T.V.A.

Articolul 102. Trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate

Capitolul 4

LIVRĂRILE SCUTITE DE T.V.A.

Articolul 103. Scutirea de T.V.A.

Capitolul 5

IMPOZITAREA LA COTA ZERO A T.V.A.

Articolul 104. Livrările impozitate la cota zero

Capitolul 6

LIVRĂRILE

Articolul 105. Livrările de mărfuri, servicii

Articolul 106. Livrările efectuate de către agenţi şi angajaţi

Articolul 107. Transmiterea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător

Capitolul 7

TERMENELE OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 108. Termenele obligaţiei fiscale

Articolul 109. Termenele obligaţiei fiscale în cazul importurilor

Capitolul 8

LOCUL LIVRĂRII

Articolul 110. Locul livrării mărfurilor

Articolul 111. Locul livrării serviciilor

Capitolul 9

ADMINISTRAREA T.V.A.

Articolul 112. Înregistrarea subiectului impozabil

Articolul 113. Anularea înregistrării

Articolul 114. Perioada fiscală privind T.V.A.

Articolul 115. Declararea T.V.A. şi achitarea ei

Articolul 116. Trecerea în cont a T.V.A. în cazul datoriilor compromise

Articolul 117. Factura T.V.A.

Articolul 118. Evidenţa mărfurilor, serviciilor

TITLUL IV

ACCIZELE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 119. Noţiuni

Capitolul II

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI BAZA IMPOZABILĂ

Articolul 120. Subiecţii impunerii

Articolul 121. Obiectele impunerii şi baza impozabilă

Capitolul III

COTELE ACCIZELOR, MODUL DE CALCULARE ŞI TERMENELE DE ACHITARE

Articolul 122. Cotele accizelor

Articolul 123. Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor

Articolul 124. Înlesniri la plata accizelor

Articolul 125. Trecerea la cont şi restituirea accizelor achitate

Capitolul IV

ÎNREGISTRAREA SUBIECŢILOR IMPUNERII. EVIDENŢA MĂRFURILOR

SUPUSE ACCIZELOR CE SE EXPEDIAZĂ (SE TRANSPORTĂ).

DECLARAREA ACHITĂRII ACCIZELOR

Articolul 126. Înregistrarea subiecţilor impunerii

Articolul 127. Evidenţa mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă). Declararea achitării accizelor

Capitolul VI

ADMINISTRAREA ACCIZELOR

Articolul 128. Controlul efectuat de organele fiscale şi organele vamale

Anexă Mărfurile şi licenţa supuse accizelor

TITLUL V

ADMINISTRAREA FISCALĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 129. Noţiuni

Articolul 130. Raporturile reglementate

Capitolul 2

AUTORITATEA FISCALĂ

Articolul 131. Sarcina de bază a autorităţii fiscale

Articolul 132. Principiile generale de organizare a autorităţii fiscale

Articolul 133. Atribuţiile autorităţii fiscale

Articolul 134. Drepturile autorităţii fiscale şi ale funcţionarului fiscal

Articolul 135. Drepturile speciale ale autorităţii fiscale

Articolul 136. Obligaţiile autorităţii fiscale şi ale funcţionarului fiscal

Articolul 137. Obligaţiile speciale ale autorităţii fiscale

Articolul 138. Condiţiile şi limitele aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armei de foc

Articolul 139. Aplicarea forţei fizice

Articolul 140. Aplicarea mijloacelor speciale

Articolul 141. Aplicarea şi folosirea armelor de foc

Articolul 142. Reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor

Articolul 143. Reţinerea persoanei

Articolul 144. Percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport

Articolul 145. Sechestrarea şi ridicarea bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor

Articolul 146. Postul fiscal

Articolul 147. Colaborarea autorităţii fiscale cu autorităţile publice

Articolul 148. Selectarea, încadrarea şi concedierea funcţionarilor fiscali

Articolul 149. Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali

Articolul 150. Serviciul în garda financiară

Articolul 151. Apărarea drepturilor şi intereselor funcţionarilor fiscali

Articolul 152. Asigurarea materială şi socială a funcţionarului fiscal

Articolul 153. Răspunderea funcţionarului fiscal. Dreptul de a contesta acţiunile lui

Capitolul 3

ALTE AUTORITĂŢI CU ATRIBUŢII DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Articolul 154. Atribuţiile şi drepturile organelor vamale

Articolul 155. Obligaţiile organelor vamale

Articolul 156. Atribuţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 157. Drepturile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 158. Obligaţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 159. Actele serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Articolul 160. Organizarea şi funcţionarea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Capitolul 4

EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR

Articolul 161. Dispoziţii generale

Articolul 162. Atribuirea codului fiscal

Articolul 163. Locul, termenele şi modul de atribuire a codului fiscal

Articolul 164. Registrul fiscal de stat

Articolul 165. Utilizarea codului fiscal

Articolul 166. Aportul autorităţilor publice la evidenţa contribuabililor

Articolul 167. Obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau lichidării conturilor bancare

Articolul 168. Anularea codului fiscal

Capitolul 5

OBLIGAŢIA FISCALĂ

Articolul 169. Naşterea şi modificarea obligaţiei fiscale

Articolul 170. Modul de stingere a obligaţiei fiscale

Articolul 171. Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare

Articolul 172. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

Articolul 173. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

Articolul 174. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

Articolul 175. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

Articolul 176. Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită

Articolul 177. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

Articolul 178. Data stingerii obligaţiei fiscale

Articolul 179. Succesiunea stingerii obligaţiilor fiscale

Articolul 180. Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale

Capitolul 6

RESPONSABILITATEA DE STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 181. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere de stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului

Articolul 182. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget

Articolul 183. Responsabilitatea persoanei care dobîndeşte o proprietate de a stinge restanţa persoanei care îi transmite proprietatea

Articolul 184. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare

Articolul 185. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în cazul reorganizării ei

Articolul 186. Stingerea obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice decedate, declarate moarte, dispărute fără veste, lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă

Capitolul 7

DAREA DE SEAMĂ FISCALĂ

Articolul 187. Prezentarea dării de seamă fiscale

Articolul 188. Darea de seamă fiscală corectată

Articolul 189. Calcularea impozitelor şi taxelor de către autoritatea fiscală

Capitolul 8

EVIDENŢA OBIECTELOR IMPOZABILE ŞI A OBLIGAŢIILOR FISCALE

Articolul 190. Principiile generale de evidenţă a obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale

Articolul 191. Avizul de plată a obligaţiei fiscale

Articolul 192. Termenul de remitere a avizului de plată şi termenul de stingere a obligaţiei fiscale

Capitolul 9

EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 193. Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale

Articolul 194. Modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale

Articolul 195. Organele abilitate cu executarea silită a obligaţiei fiscale

Articolul 196. Regulile generale de executare silită a obligaţiei fiscale

Articolul 197. Încasarea de mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului

Articolul 198. Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar

Articolul 199. Reguli generale de sechestrare a bunurilor

Articolul 200. Sechestrarea bunurilor ca modalitate de asigurare a executării silite a obligaţiei fiscale

Articolul 201. Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane

Articolul 202. Ridicarea sechestrului

Articolul 203. Comercializarea bunurilor sechestrate

Articolul 204. Ridicarea bunurilor

Articolul 205. Urmărirea datoriei debitoare

Articolul 206. Imposibilitatea executării silite a obligaţiei fiscale

Articolul 207. Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale

Capitolul 10

ORGANIZAREA LICITAŢIEI DE BUNURI SECHESTRATE

Articolul 208. Organizarea evaluării bunurilor sechestrate

Articolul 209. Organizarea licitaţiilor

Articolul 210. Comisia de licitaţie

Articolul 211. Condiţiile de participare la licitaţie

Articolul 212. Desfăşurarea licitaţiei

Articolul 213. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare şi plata lotului

Capitolul 11

CONTROLUL FISCAL

Articolul 214. Principiile generale de efectuare a controlului fiscal

Articolul 215. Verificarea sumară

Articolul 216. Verificarea faptică

Articolul 217. Verificarea documentară

Articolul 218. Verificarea totală

Articolul 219. Verificarea parţială

Articolul 220. Verificarea tematică

Articolul 221. Verificarea operativă

Articolul 222. Verificarea inopinată

Articolul 223. Verificarea încrucişată

Articolul 224. Verificarea repetată

Articolul 225. Metodele şi sursele indirecte de estimare a sumei obligaţiei fiscale

Articolul 226. Citaţia la autoritatea fiscală, inclusiv citaţia bancară, procedura de audiere

Capitolul 12

MĂSURILE DE ASIGURARE A PLĂŢII IMPOZITELOR,

TAXELOR ŞI/SAU AMENZILOR

Articolul 227. Măsurile de asigurare a plăţii impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor

Articolul 228. Majorarea de întîrziere (penalitatea)

Articolul 229. Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare

Articolul 230. Sechestrarea bunurilor

Capitolul 13

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA

PENTRU ÎNCĂLCĂRI FISCALE

Articolul 231. Noţiunea şi temeiurile tragerii la răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 232. Persoanele pasibile de răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 233. Condiţii generale de tragere la răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 234. Absolvirea de răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 235. Scopul şi felurile sancţiunilor fiscale

Articolul 236. Amenda

Articolul 237. Confiscarea bunurilor

Articolul 238. Regulile generale de aplicare a sancţiunii fiscale

Capitolul 14

PROCEDURA DE EXAMINARE A CAZURILOR DE ÎNCĂLCARE FISCALĂ

Articolul 239. Scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală

Articolul 240. Circumstanţele care exclud procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală

Articolul 241. Autoritatea abilitată să examineze cazurile de încălcare fiscală

Articolul 242. Drepturile şi obligaţiile persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală

Articolul 243. Participarea persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală la examinarea cazului

Articolul 244. Reprezentantul şi confirmarea împuternicirilor lui

Articolul 245. Locul examinării cazului de încălcare fiscală

Articolul 246. Termenele de examinare a cazului de încălcare fiscală

Articolul 247. Clarificarea circumstanţelor cazului de încălcare fiscală

Articolul 248. Decizia asupra cazului de încălcare fiscală

Articolul 249. Tipurile de decizii

Articolul 250. Pronunţarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală şi înmînarea copiei de pe decizie

Articolul 251. Propunerile de lichidare a cauzelor şi condiţiilor săvîrşirii încălcării fiscale

Articolul 252. Executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală

Capitolul 15

TIPURILE DE ÎNCĂLCĂRI FISCALE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ELE

Articolul 253. Împiedicarea activităţii autorităţii fiscale

Articolul 254. Desfăşurarea unei activităţi ilicite

Articolul 255. Neprezentarea informaţiei despre sediu

Articolul 256. Nerespectarea regulilor de evidenţă a contribuabililor

Articolul 257. Încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei contabile

Articolul 258. Încălcarea regulilor de plată

Articolul 259. Încălcarea de către instituţiile financiare a modului de decontare

Articolul 260. Nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă fiscale

Articolul 261. Încălcarea regulilor de calculare şi de plată a impozitelor şi taxelor

Articolul 262. Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz

Articolul 263. Împiedicarea executării silite a obligaţiei fiscale, nerespectarea regulilor de executare silită

Capitolul 16

TERMENELE DE PRESCRIPŢIE

Articolul 264. Termenul de prescripţie pentru determinarea obligaţiilor fiscale

Articolul 265. Termenul de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale

Articolul 266. Termenul de prescripţie pentru compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite

Capitolul 17

CONTESTAŢIILE

Articolul 267. Dreptul de a contesta decizia autorităţii fiscale sau acţiunea funcţionarului fiscal

Articolul 268. Termenul de depunere a contestaţiei

Articolul 269. Depunerea contestaţiei

Articolul 270. Examinarea contestaţiei

Articolul 271. Decizia emisă pe marginea contestaţiei

Articolul 272. Executarea deciziei contestate

Articolul 273. Contestarea deciziilor şi acţiunilor privind executarea silită a obligaţiei fiscale

Articolul 274. Contestarea în instanţă judecătorească a deciziei autorităţii fiscale şi a acţiunii funcţionarului fiscal

Capitolul 18

ACTELE NORMATIVE

Articolul 275. Actele normative ale autorităţii fiscale

TITLUL VI

IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 276. Noţiuni

Capitolul 2

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI

BAZA IMPOZABILĂ A BUNURILOR IMOBILIARE

Articolul 277. Subiecţii impunerii

Articolul 278. Obiectele impunerii şi baza impozabilă a bunurilor imobiliare

Capitolul 3

EVALUAREA ŞI REEVALUAREA BUNURILOR

IMOBILIARE ÎN SCOPUL IMPOZITĂRII

Articolul 279. Evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobiliare

Capitolul 4

COTELE, MODUL DE CALCULARE ŞI TERMENELE DE ACHITARE

A IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 280. Cotele impozitului

Articolul 281. Calcularea impozitului

Articolul 282. Termenele achitării impozitului

Capitolul 5

ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 283. Scutirea de impozit

Articolul 284. Scutirea de impozit acordată de autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale

Capitolul 6

ADMINISTRAREA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 285. Furnizarea informaţiei

Articolul 286. Avizul de plată a impozitului

Articolul 287. Ţinerea cadastrului fiscal

TITLUL VII

TAXELE LOCALE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 288. Noţiuni

Articolul 289. Relaţiile reglementate de prezentul titlu

Capitolul II

SUBIECŢII IMPUNERII ŞI BAZA IMPOZABILĂ

Articolul 290. Subiecţii impunerii

Articolul 291. Baza impozabilă

Capitolul III

COTELE, MODUL DE CALCUL ŞI DE PLATĂ A TAXELOR LOCALE

Articolul 292. Cotele şi termenele de plată a taxelor locale

Articolul 293. Modul de calculare

Articolul 294. Plata taxelor locale

Capitolul IV

ÎNLESNIRI LA PLATA TAXELOR LOCALE

Articolul 295. Scutirea de taxe

Articolul 296. Scutirea de taxe locale şi înlesnirile acordate de autoritatea administraţiei publice locale

Capitolul V

ADMINISTRAREA TAXELOR LOCALE

Articolul 297. Atribuţiile autorităţii administraţiei publice locale

Articolul 298. Responsabilitatea pentru plata taxelor locale

Anexă Taxele locale, termenele lor de plată şi de prezentare a dărilor de seamă fiscale

TITLUL VIII

TAXELE PENTRU RESURSELE NATURALE

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 299. Noţiuni

Articolul 300. Relaţiile reglementate de prezentul titlu

Articolul 301. Termenele de achitare şi prezentare a dărilor de seamă

Capitolul 2

TAXA PENTRU APĂ

Articolul 302. Subiecţii impunerii

Articolul 303. Obiectul impunerii

Articolul 304. Cotele impunerii

Articolul 305. Modul de calculare a taxei

Articolul 306. Înlesniri

Capitolul 3

TAXA PENTRU EFECTUAREA PROSPECŢIUNILOR GEOLOGICE

Articolul 307. Subiecţii impunerii

Articolul 308. Obiectul impunerii

Articolul 309. Cota impunerii

Articolul 310. Modul de calculare şi achitare a taxei

Capitolul 4

TAXA PENTRU EFECTUAREA EXPLORĂRILOR GEOLOGICE

Articolul 311. Subiecţii impunerii

Articolul 312. Obiectul impunerii

Articolul 313. Cota impunerii

Articolul 314. Modul de calculare şi achitare a taxei

Capitolul 5

TAXA PENTRU EXTRAGEREA MINERALELOR UTILE

Articolul 315. Subiecţii impunerii

Articolul 316. Obiectul impunerii

Articolul 317. Cotele impunerii

Articolul 318. Modul de calculare şi achitare a taxei

Articolul 319. Înlesniri

Capitolul 6

TAXA PENTRU FOLOSIREA SPAŢIILOR SUBTERANE ÎN SCOPUL

CONSTRUCŢIEI OBIECTIVELOR SUBTERANE, ALTELE DECÎT

CELE DESTINATE EXTRACŢIEI MINERALELOR UTILE

Articolul 320. Subiecţii impunerii

Articolul 321. Obiectul impunerii

Articolul 322. Cota impunerii

Articolul 323. Modul de calculare şi achitare a taxei

Articolul 324. Înlesniri

Capitolul 7

TAXA PENTRU EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SUBTERANE ÎN SCOPUL

DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR, ALTELE

DECÎT CELE DESTINATE EXTRACŢIEI MINERALELOR UTILE

Articolul 325. Subiecţii impunerii

Articolul 326. Obiectul impunerii

Articolul 327. Cota impunerii

Articolul 328. Modul de calculare şi achitare a taxei

Articolul 329. Înlesniri

Capitolul 8

TAXA PENTRU LEMNUL ELIBERAT PE PICIOR

Articolul 330. Subiecţii impunerii

Articolul 331. Obiectul impunerii

Articolul 332. Cotele impunerii

Articolul 333. Modul de calculare şi de achitare a taxei

Articolul 334. Înlesniri

Anexa nr.1 Cotele taxei pentru apă

Anexa nr.2 Cotele taxelor pentru extragerea mineralelor utile

Anexa nr.3 Cotele taxelor pentru lemnul eliberat pe picior

TITLUL IX

TAXELE RUTIERE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 335. Sistemul taxelor rutiere

Articolul 336. Noţiuni generale

Capitolul II

TAXA PENTRU FOLOSIREA DRUMURILOR DE CĂTRE

AUTOVEHICULELE ÎNMATRICULATE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Articolul 337. Subiecţii impunerii

Articolul 338. Obiectul impunerii

Articolul 339. Cotele impunerii

Articolul 340. Perioada fiscală şi termenele de achitare a taxei

Articolul 341. Modul de calculare şi de achitare a taxei

Articolul 342. Darea de seamă privind achitarea taxei

Articolul 343. Înlesniri

Capitolul III

TAXA PENTRU FOLOSIREA DRUMURILOR REPUBLICII MOLDOVA

DE CĂTRE AUTOVEHICULELE NEÎNMATRICULATE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Articolul 344. Subiecţii impunerii

Articolul 345. Obiectul impunerii

Articolul 346. Cotele impunerii

Articolul 347. Modul de calculare şi de achitare a taxei

Articolul 348. Înlesniri

Capitolul IV

TAXA PENTRU FOLOSIREA DRUMURILOR DE CĂTRE AUTOVEHICULE

A CĂROR MASĂ TOTALĂ, SARCINĂ MASICĂ PE OSIE SAU ALE

CĂROR GABARITE DEPĂŞESC LIMITELE ADMISE

Articolul 349. Subiecţii impunerii

Articolul 350. Obiectul impunerii

Articolul 351. Cotele impunerii

Articolul 352. Modul de calculare şi de achitare a taxei, de prezentare a dărilor de seamă

Capitolul V

TAXA PENTRU FOLOSIREA ZONEI DE PROTECŢIE A DRUMURILOR DIN

AFARA PERIMETRULUI LOCALITĂŢILOR PENTRU EFECTUAREA

LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE ŞI MONTAJ

Articolul 353. Subiecţii impunerii

Articolul 354. Obiectul impunerii

Articolul 355. Cotele impunerii

Articolul 356. Modul de calculare şi de achitare a taxei

Capitolul VI

TAXA PENTRU FOLOSIREA ZONEI DE PROTECŢIE A DRUMURILOR

DIN AFARA PERIMETRULUI LOCALITĂŢILOR PENTRU

AMPLASAREA PUBLICITĂŢII EXTERIOARE

Articolul 357. Subiecţii impunerii

Articolul 358. Obiectul impunerii

Articolul 359. Cotele impunerii

Articolul 360. Perioada fiscală

Articolul 361. Modul de calculare şi de achitare a taxei, de prezentare a dărilor de seamă

Capitolul VII

TAXA PENTRU FOLOSIREA ZONEI DE PROTECŢIE A DRUMURILOR DIN

AFARA PERIMETRULUI LOCALITĂŢILOR PENTRU AMPLASAREA

OBIECTIVELOR DE PRESTARE A SERVICIILOR RUTIERE

Articolul 362. Subiecţii impunerii

Articolul 363. Obiectul impunerii

Articolul 364. Cotele impunerii

Articolul 365. Perioada fiscală

Articolul 366. Modul de calculare şi de achitare a taxei, de prezentare a dărilor de seamă

Anexa nr.1 Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova

Anexa nr.2 Taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova

Anexa nr.3 Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule înmatriculate în Republica Moldova a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise

Anexa nr.4 Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise

Anexa nr.5 Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru efectuarea lucrărilor de construcţie şi montaj

Anexa nr.6 Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare şi taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere

Parlamentul adoptă prezentul cod.

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Relaţiile reglementate de prezentul cod

(1) Prin prezentul cod se stabilesc principiile generale ale impozitării în Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor participanţi la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii, principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse, modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei fiscale, precum şi modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.

(2) Prezentul cod reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce priveşte impozitele şi taxele republicane (de stat), stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare şi percepere a impozitelor şi taxelor locale.

(3) Noţiunile şi prevederile prezentului cod se aplică în exclusivitate în limitele relaţiilor fiscale şi ale altor relaţii legate de acestea.

Articolul 2. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

Articolul 3. Legislaţia fiscală

(1) Legislaţia fiscală se compune din prezentul cod şi din alte acte legislative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) Actele normative adoptate de către Guvern, Ministerul Finanţelor, Serviciul Fiscal de Stat în baza şi pentru executarea prezentului cod nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să depăşească limitele acestuia.

(3) În cazul în care prevederile prezentului cod diferă de prevederile altor acte legislative privind impozitarea şi acordarea înlesnirilor fiscale, se aplică prevederile codului.

(4) În cazul apariţiei unor coliziuni între actele normative indicate la alin.(2) şi alte acte normative ce rezultă din prezentul cod, se aplică dispoziţiile codului.

(5) Impozitarea se efectuează în baza actelor legislaţiei fiscale publicate în mod oficial, care sînt în vigoare la termenul stabilit pentru achitarea impozitelor şi taxelor.

(6) Interpretarea (explicarea) prevederilor actelor legislaţiei fiscale se efectuează de către organul care le-a adoptat, dacă actul respectiv nu prevede altceva. Orice interpretare (explicare) se publică în mod oficial.

Articolul 4. Acordurile (convenţiile) internaţionale privind evitarea dublei impuneri

Dacă un acord (o convenţie) internaţional(ă) privind evitarea dublei impuneri, la care Republica Moldova este parte şi care este ratificat(ă) în modul stabilit, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele fixate în prezentul cod sau în alte acte ale legislaţiei fiscale adoptate conform prezentului cod, se aplică regulile şi prevederile acordului (convenţiei) internaţional(e).

Articolul 5. Impozitele şi taxele

(1) Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte ale legislaţiei fiscale, reprezintă una din sursele veniturilor bugetului public naţional.

(2) Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

(3) Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.

(4) Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor reglementate de legislaţia nefiscală nu fac parte din categoria plăţilor obligatorii denumite impozite şi taxe.

(5) La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină:

a) subiecţii impunerii;

b) obiectele impunerii;

c) cotele impozitelor şi taxelor;

d) modul şi termenele de achitare a impozitelor şi taxelor;

e) facilităţile privind impozitele şi taxele.

(6) La stabilirea impozitelor şi taxelor pot fi prevăzute temeiurile care dau contribuabilului, conform prezentului cod, dreptul la obţinerea unor facilităţi sub formă de cote reduse, deduceri şi treceri în cont.

Articolul 6. Tipurile impozitelor şi taxelor

(1) În Republica Moldova se percep impozite şi taxe republicane (de stat) şi locale.

(2) Sistemul impozitelor şi taxelor republicane (de stat) include:

a) impozitul pe venit;

b) taxa pe valoarea adăugată;

c) accizele;

d) impozitul privat;

e) taxa vamală;

f) taxele percepute în fondul rutier.

(3) Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:

a) impozitul funciar;

b) impozitul pe bunurile imobiliare;

c) impozitul pentru folosirea resurselor naturale;

d) taxa pentru amenajarea teritoriului;

e) taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii;

f) taxa hotelieră;

g) taxa pentru amplasarea publicităţii (reclamei);

h) taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală;

i) taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale;

j) taxa de piaţă;

k) taxa pentru parcarea autovehiculelor;

l) taxa balneară;

m) taxa de la posesorii de cîini;

n) taxa pentru dreptul de a efectua filmări cinematografice şi TV;

o) taxa pentru trecerea frontierei de stat;

p) taxa pentru dreptul de a vinde în zona vamală;

q) taxa pentru dreptul de a presta servicii la transportarea călătorilor.

(4) Impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată şi accizele reprezintă surse de regularizare a veniturilor sistemului bugetar.

(5) Relaţiile legate de toate impozitele şi taxele enumerate la alin.(1) şi (2) se reglementează de prezentul cod, iar cele legate de taxa vamală – şi de alte acte normative.

Articolul 7. Stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor şi taxelor republicane (de stat) şi locale

(1) Impozitele şi taxele republicane (de stat) şi locale se stabilesc, se modifică sau se anulează exclusiv prin modificarea şi completarea prezentului cod.

(2) Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de noi impozite şi taxe republicane (de stat) şi locale, în afară de cele prevăzute de prezentul cod, sau anularea ori modificarea impozitelor şi taxelor în vigoare privind determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei impozabile, modificarea cotelor şi aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai concomitent cu modificarea corespunzătoare a bugetului de stat.

(3) Impozitele locale, lista şi plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament.

(4) Deciziile autorităţilor administraţiei publice – ale raioanelor, oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor), precum şi ale altor unităţi administrativ-teritoriale instituite în condiţiile legislaţiei, – cu privire la punerea în aplicare, la modificarea, în limitele competenţei lor, a cotelor, a modului şi termenelor de achitare şi la aplicarea facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal concomitent cu modificările corespunzătoare ale bugetelor locale.

Articolul 8. Drepturile şi obligaţiile contribuabilului

(1) Contribuabilul are dreptul:

a) să obţină pe gratis de la organele fiscale, la locul de evidenţă, informaţii despre impozitele şi taxele în vigoare, precum şi despre actele normative care reglementează modul şi condiţiile de achitare a acestora;

b) să se bucure de o atitudine corectă din partea organelor fiscale şi a persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora;

c) să-şi reprezinte interesele în organele fiscale personal sau prin intermediul reprezentantului său;

d) să beneficieze de facilităţile fiscale stabilite;

e) să obţină amînarea, eşalonarea, trecerea în cont a impozitelor în modul şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod;

f) să prezinte organelor fiscale şi persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora explicaţii referitoare la calcularea şi achitarea impozitelor şi taxelor;

g) să conteste, în modul stabilit, deciziile, acţiunile sau inacţiunea organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora;

h) să beneficieze de alte drepturi stabilite de legislaţia fiscală.

(2) Contribuabilul este obligat:

a) să respecte modul stabilit de înregistrare (reînregistrare) de stat a agenţilor economici şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător;

b) să se pună la evidenţă la organul fiscal de la domiciliu sau la organul fiscal în raza căruia agentul economic îşi are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare) şi să-şi primească certificatul de atribuire a codului fiscal, să prezinte informaţiile iniţiale (şi să comunice modificările ulterioare) cu privire la domiciliu sau la sediul agentului economic, al subdiviziunilor sale structurale, la denumirea şi sediul instituţiilor financiare în care sînt deschise conturi. Informaţiile privind sediul filialelor (întreprinderilor-fiică) se comunică, de asemenea, organului fiscal în raza căruia acestea îşi au sediul;

c) să ţină evidenţa contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte organelor fiscale dările de seamă fiscale (declaraţii fiscale, calcule şi alte documente) prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă contabilă în conformitate cu cerinţele legislaţiei;

d) să prezinte informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de întreprinzător, precum şi despre alte obiecte ale impunerii;

e) să verse la timp şi integral la buget şi în fondurile extrabugetare sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurînd exactitatea şi veridicitatea calculelor prezentate;

f) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor fiscale şi ale altor organe învestite cu funcţii de control documentele contabile, dările de seamă, declaraţiile fiscale, calculele şi alte documente şi informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi vărsarea la buget şi în fondurile extrabugetare a impozitelor şi taxelor şi acordarea facilităţilor;

g) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să asigure persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor fiscale şi ale altor organe învestite cu funcţii de control accesul liber în spaţiile de producţie, în depozite, în localurile de comerţ, în alte încăperi şi locuri (cu excepţia încăperilor utilizate exclusiv ca spaţiu locativ) pentru inspectarea lor în scopul verificării autenticităţii datelor din documentele contabile, din dările de seamă, din declaraţiile fiscale, din calcule, precum şi a verificării îndeplinirii obligaţiilor faţă de buget şi fondurile extrabugetare;

h) să asiste la efectuarea controlului privind respectarea legislaţiei fiscale, să semneze actele privind rezultatul controlului, să dea explicaţii în scris sau oral;

i) în caz de calculare greşită şi determinare incorectă de către organele fiscale a sumei impozitului, penalităţii, dobînzii sau amenzii, să dovedească acest lucru prin documente justificative;

j) să îndeplinească deciziile adoptate de organele fiscale şi alte organe învestite cu funcţii de control pe marginea rezultatelor controalelor efectuate, respectînd cerinţele legislaţiei fiscale;

k) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală.

(3) În caz de absenţă a conducătorului întreprinderii, obligaţiile prevăzute la alin.(2) lit.f) şi g) sînt îndeplinite de alte persoane cu funcţii de răspundere, gestionare ale subiectului impunerii, în limitele competenţei lor.

Articolul 9. Administrarea fiscală

Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare, precum şi de efectuarea acţiunilor de cercetare penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.

Articolul 10. Drepturile, obligaţiile şi răspunderile organelor fiscale

(1) Drepturile şi obligaţiile organelor fiscale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte acte ale legislaţiei fiscale.

(2) Organele fiscale sînt autorizate să atribuie coduri fiscale oricăror persoane.

(3) Actul de control documentar privind respectarea legislaţiei fiscale întocmit de organul fiscal sau decizia adoptată în baza acestui act trebuie să descrie obiectiv, clar, laconic şi exact încălcările depistate ale legislaţiei fiscale şi ale modului de evidenţă a veniturilor sau a altor obiecte ale impunerii. Referitor la fiecare încălcare fixată în actul de control sau în decizia adoptată în baza acestui act trebuie să fie expus clar conţinutul încălcării, cu referire la documentele contabile respective şi la alte materiale, indicîndu-se, totodată, care legi sau alte acte normative emise în baza lor au fost încălcate.

(4) Organele fiscale şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestora sînt obligate să păstreze secretul comercial şi secretul datelor privind contribuabilul, să îndeplinească celelalte obligaţii prevăzute de legislaţie.

(5) Organele fiscale şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestora care nu-şi îndeplinesc corespunzător obligaţiile poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

Articolul 11. Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului

(1) Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului se face pe cale judiciară sau pe alte căi prevăzute de prezentul cod şi de alte acte ale legislaţiei. Toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.

(2) Pagubele pricinuite contribuabilului ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de către organul fiscal şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestuia se recuperează conform deciziei Serviciului Fiscal de Stat sau a instanţei de judecată.

(3) Organele fiscale restituie contribuabilului suma supraplăţii şi dobînda calculată la această sumă (inclusiv mijloacele decontate ilicit de pe conturile contribuabilului conform dispoziţiilor organelor fiscale), în modul stabilit la art.1 alin.(2) din Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal.

TITLUL II

IMPOZITUL PE VENIT

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 12. Noţiuni generale

(1) Următoarele noţiuni privind contribuabilii se aplică în scopul impozitării, fără modificarea statutului juridic al persoanelor juridice şi fizice prevăzut de legislaţia în vigoare:

1) Persoană – orice persoană juridică sau fizică.

2) Contribuabil – orice persoană cu venit impozabil.

3) Rezident:

a) orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:

- are domiciliu permanent în Republica Moldova;

- se află în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal;

- este o persoană cu funcţii de răspundere a Republicii Moldova aflată pe parcursul anului fiscal în exerciţiul funcţiunii peste hotare;

b) orice persoană juridică sau întreprindere individuală, sau gospodărie ţărănească (de fermier), a cărei activitate de întreprinzător este organizată sau gestionată în Republica Moldova ori locul de bază al desfăşurării acestei activităţi este Republica Moldova.

4) Persoană juridică:

a) orice întreprindere, instituţie, organizaţie din Republica Moldova care desfăşoară o activitate de întreprinzător, cu excepţia întreprinderilor individuale şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);

b) nerezidentul care are o prezenţă economică substanţială pe teritoriul Republicii Moldova.

5) Întreprindere individuală – întreprindere care se află în proprietatea persoanei fizice sau a membrilor unei familii.

6) Gospodărie ţărănească (de fermier) – formă primară de organizare a muncii în agricultură, bazată pe proprietatea privată asupra pămîntului sau pe arenda pămîntului şi pe utilizarea mijloacelor de producţie de către membrii unei familii în vederea producerii şi prelucrării materiei prime agricole, în scop de consum personal sau de afaceri, în conformitate cu legislaţia.

7) Societate – orice organizaţie care desfăşoară activitate de întreprinzător pe bază de parteneriat şi se constituie în conformitate cu legislaţia, care:

a) are nu mai mult de 20 de membri rezidenţi sau persoane care, în cazul decesului membrilor societăţii, administrează averea celor decedaţi;

b) corespunde cerinţelor repartizării proporţionale între proprietarii capitalului a veniturilor şi pierderilor, conform instrucţiunilor emise de Ministerul Finanţelor.

8) Acţionar – orice persoană proprietar al unei sau a mai multe acţiuni ale societăţii pe acţiuni.

9) Asociat – orice persoană care posedă o cotă-parte în capitalul unei persoane juridice.

10) Persoană interdependentă – membru al familiei contribuabilului sau agent economic care controlează contribuabilul, este controlat de contribuabil sau se află împreună cu acesta sub controlul unui terţ. În înţelesul prezentului titlu:

a) familia contribuabilului include soţia (soţul) contribuabilului, orice ascendent sau descendent direct (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii) al contribuabilului sau al soţiei (soţului) acestuia, precum şi soţia (soţul) oricărui ascendent sau descendent direct al contribuabilului sau al soţiei (soţului) acestuia;

b) prin control se înţelege posesia (directă sau prin una ori mai multe persoane interdependente) a 50% sau mai mult din capitalul sau din drepturile de vot ale unui agent economic. În acest caz, persoana fizică este considerată posesor al tuturor cotelor de participaţie în capital, cote ce aparţin în mod direct sau indirect membrilor familiei sale.

(2) Noţiuni privind sursele de venit:

1) Activitate de întreprinzător, afacere (business) – orice activitate desfăşurată de contribuabil, avînd ca scop obţinerea venitului.

2) Royalty – venit obţinut de pe urma dării în folosinţă a proprietăţii nemateriale sau din dreptul de folosinţă a acesteia, precum şi din dreptul de exploatare a resurselor naturale în Republica Moldova.

3) Anuităţi – plăţi regulate ale sumelor de asigurare, ale pensiilor sau indemnizaţiilor.

4) Dividend – orice plată efectuată de către o persoană juridică în folosul unui acţionar (asociat) al acestei persoane juridice, în conformitate cu cota sa de participaţie, cu excepţia dividendelor sub formă de acţiuni, prevăzute la art.56 alin.(2), şi a plăţilor efectuate în cazul lichidării complete a agentului economic, conform art.57 alin.(2). Este sau nu o plată dividend se stabileşte indiferent de faptul dacă persoana juridică a avut sau nu venit în anul fiscal în curs sau în anii precedenţi.

5) Venit din investiţii – venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.

(3) Alte noţiuni:

1) Distribuire – efectuarea plăţilor de către un agent economic în folosul unuia sau mai multor proprietari care au dreptul la încasarea acestor plăţi.

2) Deducere – sumă care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al contribuabilului conform cap.3, art.21 alin.(2), art.36, art.50 alin.(2) şi (3), art.66.

3) Scutire – sumă care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al contribuabilului conform art.33, 34 şi 35.

4) Trecere în cont – sumă scăzută din impozitul care urmează a fi achitat în conformitate cu prevederile cap.12 şi 13.

5) Opţion – condiţie care prevede dreptul la alegere.

6) Discont – reducere din preţul mărfii, valutei.

7) Contract future – tip de tranzacţie încheiată la bursa de valori sau la bursa de mărfuri.

8) Organizaţie necomercială – persoană juridică a cărei activitate nu are ca scop obţinerea venitului şi care nu distribuie venitul obţinut între fondatori, membri şi participanţi.

Articolul 13. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi fizice care obţin pe parcursul anului fiscal venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi fizice rezidente care obţin venit investiţional şi financiar din surse aflate în afara Republicii Moldova.

(2) Subiecţii impunerii sînt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.

Articolul 14. Obiectul impunerii

(1) Obiect al impunerii este venitul brut (inclusiv facilităţile) obţinut din toate sursele de către orice persoană juridică sau fizică, exceptînd deducerile şi scutirile la care are dreptul această persoană.

(2) Sursele de venit sînt stabilite în cap.2 şi 11.

Articolul 15. Cotele de impozit

Suma totală a impozitului pe venit se determină:

a) pentru persoanele fizice, precum şi pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier), întreprinderile agricole, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare:

- în mărime de 20% din venitul anual impozabil de pînă la 10800 lei;

- în mărime de 32% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 10800 lei;

b) pentru persoanele juridice neincluse la lit.a) – în mărime de 32% din venitul impozabil.

Articolul 16. Trecerea în cont a impozitelor

Contribuabilii au dreptul să treacă în cont impozitele în conformitate cu cap.12 şi 13.

Articolul 17. Impozitarea venitului proprietarului decedat

(1) Venitul proprietarului decedat se consideră venit al persoanei fizice şi se impozitează ca atare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) lit.b).

(2) În cazul decesului unei persoane, rezidente la momentul decesului:

a) venitul proprietarului (inclusiv venitul din averea rămasă după decesul acestuia) se consideră venit al unei singure persoane fizice, aplicîndu-se art.15 lit.a) pentru anul fiscal în care a avut loc decesul;

b) suma totală a impozitului pe venit pentru anii fiscali ulteriori se determină conform cotei de 32% din venitul impozabil, scutirile nefiind permise.

Capitolul 2

COMPOZIŢIA VENITULUI

Articolul 18. Sursele de venit impozabile

În venitul brut se includ toate tipurile de venit, inclusiv:

a) venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare;

b) venitul provenit din activitatea societăţilor şi fondurilor de investiţii, conform prevederilor cap.9;

c) plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare;

d) venitul din chirie (arendă);

e) creşterea de capital definită la art.37 alin.(7);

f) creşterea de capital peste pierderile de capital, neluată în considerare în alte tipuri de venit;

g) venitul obţinut sub formă de dobîndă;

h) royalty;

i) anuităţile, cu excepţia pensiilor şi indemnizaţiilor primite de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau în baza acordurilor (convenţiilor) interstatale;

j) venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepţia cazurilor cînd formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilităţii contribuabilului;

k) dotaţiile de stat, primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi;

l) sumele obţinute de pe urma acordului (convenţiei) de neangajare în activitatea de concurenţă;

m) dividendele obţinute de la un agent economic nerezident.

Articolul 19. Facilităţi acordate de patron

Facilităţile impozabile acordate de patron includ:

a) plăţile acordate salariatului de către patron pentru recuperarea cheltuielilor personale;

b) anularea de către patron a datoriei salariatului;

c) suma plătită suplimentar de patron la orice plată a salariatului pentru locuinţa acordată de către patron;

d) depăşirea ratei curente a dobînzii, determinată în conformitate cu art.1 alin.(5) din Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, – faţă de rata dobînzii calculată pentru împrumuturile acordate de către patron salariatului;

e) cheltuielile patronului pentru punerea automobilului la dispoziţia salariatului în scopuri personale:

- în cazul în care automobilul este proprietatea patronului – 0,006% din costul automobilului pentru fiecare zi de folosinţă;

- în cazul în care automobilul nu este proprietatea patronului – cheltuielile suportate de patron pentru obţinerea dreptului de folosire a automobilului pentru fiecare zi de folosinţă;

f) vărsămintele în fondurile de pensii, cu excepţia celor efectuate în fondurile de pensii calificate, prevăzute la art.64 alin.(1), art.65 şi 69.

Articolul 20. Sursele de venit neimpozabile

În venitul brut nu se includ următoarele tipuri de venit:

a) sumele de asigurare primite în caz de deces al persoanei asigurate în baza contractului de asigurare de viaţă;

b) despăgubirile primite pentru repararea daunelor în caz de vătămare a sănătăţii, inclusiv în caz de invaliditate;

c) plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, de traumatisme, sau în alte cazuri de incapacitate temporară de muncă, conform contractelor de asigurare de sănătate;

d) compensarea cheltuielilor angajaţilor legate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, în limitele şi modul stabilite de Guvern;

e) bursele elevilor, studenţilor şi doctoranzilor de la instituţiile de învăţămînt de stat sau private, cu excepţia retribuţiei pentru activitatea didactică sau de cercetare;

f) pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii;

g) indemnizaţiile de concediere stabilite conform legislaţiei;

h) compensaţiile nominative plătite păturilor insuficient asigurate, social vulnerabile ale populaţiei;

i) averea primită ca donaţie sau ca moştenire;

j) dividendele, cu excepţia celor primite de la agenţii economici nerezidenţi;

k) ajutoarele primite din partea organizaţiilor filantropice;

l) contribuţiile la capitalul unui agent economic, prevăzute la art.55;

m) veniturile personalului misiunilor diplomatice ale statelor străine, prevăzute la art.54;

n) sumele pe care le primesc donatorii de sînge de la instituţiile medicale de stat;

o) cîştigurile de la loterii.

Articolul 21. Reguli speciale referitoare la venit

(1) Venitul brut obţinut sub formă nemonetară se evaluează la preţuri de piaţă în modul stabilit de Guvern.

(2) În cazul acordării anuităţilor, partea oricărei anuităţi care este inclusă în venitul anual se deduce la calcularea venitului impozabil. Deducerea este egală cu suma vărsată de contribuabil în fondul de pensii nestatal calificat, – sumă nededusă din venitul lui brut conform art.66 alin.(2), – şi împărţită la numărul de ani presupuşi pentru efectuarea plăţilor din momentul în care a început plata anuităţilor.

(3) În cazul efectuării operaţiunilor în valută străină:

1) La calcularea venitului impozabil, venitul brut şi alte încasări, precum şi cheltuielile suportate în valută străină se recalculează în lei moldoveneşti la cursul de schimb al Băncii Naţionale a Moldovei la data tranzacţiei. Pentru unele grupuri de operaţiuni, Ministerul Finanţelor poate stabili un curs de schimb mediu.

2) Orice datorie atît a contribuabilului, cît şi faţă de contribuabil, a cărei sumă de bază (fără dobîndă) este exprimată în valută străină, se recalculează conform preţurilor de piaţă şi se consideră ca fiind vîndută de către contribuabil în ultima zi a anului fiscal la preţul ei de piaţă la acea dată.

3) Orice venit sau pierdere de pe urma vînzării presupuse a datoriei, conform pct.2), se consideră venit obţinut sau pierdere suportată în ultima zi a anului fiscal, iar baza valorică a acestei datorii a contribuabilului sau faţă de contribuabil devine valoarea ei de piaţă.

4) Operaţiunile în care intervin obligaţii de plată în valută străină se referă la:

a) cheltuielile care urmează să fie efectuate sau venitul care urmează să fie obţinut în urma calculelor;

b) contractele futures, opţioanele şi alte operaţiuni financiare similare.

5) Modul de calculare a obligaţiilor fiscale se stabileşte de către Guvern.

Articolul 22. Nerecunoaşterea venitului în cazul înlocuirii forţate a proprietăţii

(1) Nu se recunoaşte venitul la înlocuirea proprietăţii cu o proprietate de acelaşi tip în cazul înlocuirii ei forţate, inclusiv al pierderii involuntare.

(2) În cazul nerecunoaşterii venitului în conformitate cu alin.(1), baza valorică a proprietăţii de înlocuire se consideră bază valorică ajustată a proprietăţii înlocuite.

(3) Proprietatea se consideră înlocuită în mod forţat, inclusiv în cazul pierderii involuntare, dacă ea este parţial sau total distrusă, furată, sechestrată sau destinată demolării ori dacă contribuabilul este forţat într-un oarecare alt mod să-şi abandoneze proprietatea din cauza pericolului sau iminenţei uneia din acţiunile sau evenimentele menţionate mai sus.

(4) Proprietatea de înlocuire se consideră de acelaşi tip atunci cînd ea are aceleaşi însuşiri sau este de aceeaşi natură ca şi proprietatea înlocuită (indiferent de faptul dacă este sau nu o proprietate de acelaşi nivel sau calitate).

(5) Perioada de înlocuire este perioada care expiră în anul fiscal următor celui în care s-a produs înlocuirea.

Capitolul 3

DEDUCERI

Articolul 23. Regula generală

Nu se permite deducerea cheltuielilor personale şi familiale, cu excepţia cazurilor pentru care prezentul titlu prevede un alt mod de reglementare.

Articolul 24. Deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător

(1) Se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.

(2) În cazul în care cheltuielile suportate de contribuabil cuprind cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător şi cheltuielile personale, deducerea se permite numai atunci cînd cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător le depăşesc pe cele personale şi numai pentru acea parte a cheltuielilor care se referă nemijlocit la desfăşurarea activităţii de întreprinzător.

(3) Deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a persoanelor juridice se permite în limitele stabilite de Guvern.

(4) Nu se permite deducerea sumelor plătite la procurarea terenurilor.

(5) Nu se permite deducerea sumelor plătite la procurarea proprietăţii pe care se calculează uzura (amortizarea) şi faţă de care se aplică prevederile art.26, 28 şi 29 sau la procurarea mijloacelor fixe cu un termen de exploatare mai mare de un an.

(6) Nu se permite deducerea compensaţiilor, remuneraţiilor, dobînzilor, plăţii pentru închirieri de bunuri şi altor cheltuieli efectuate în interesul unui membru al familiei contribuabilului, al unei persoane cu funcţie de răspundere sau al unui conducător de agent economic, al unui membru al societăţii sau al altei persoane interdependente, dacă nu există justificarea plăţii unei astfel de sume.

(7) Nu se permite deducerea pierderilor în urma vînzării sau schimbului proprietăţii, efectuate, în mod direct sau mijlocit, între persoanele interdependente.

(8) Nu se permite deducerea cheltuielilor legate de procurarea, administrarea sau întreţinerea oricărei proprietăţi, venitul de pe urma căreia este scutit de impozit.

(9) Nu se permite deducerea cheltuielilor dacă contribuabilul nu poate confirma documentar că aceste cheltuieli au fost suportate într-un anumit cuantum şi în modul stabilit de Guvern.

Articolul 25. Deducerea dobînzilor

(1) Deducerea dobînzilor se permite în conformitate cu art.24.

(2) Deducerea dobînzilor plătite sau calculate de către o persoană juridică poate fi limitată în cazul în care organele Serviciului Fiscal de Stat au stabilit că acţionarii (asociaţii) acestei persoane juridice sînt în majoritatea lor cetăţeni străini sau persoane scutite de la plata impozitului şi că o mare parte a capitalului persoanei juridice se finanţează, direct sau indirect, prin împrumuturi sau credite acordate de acţionari (asociaţi).

(3) În cazul emisiunii unor titluri de creanţă după 1 ianuarie 1998, partea discontului iniţial, în raport cu titlul de creanţă care este permis emitentului ca deducere a dobînzii, va fi echivalentă cu partea acestui discont repartizat proporţional în anul fiscal.

Articolul 26. Deducerea uzurii calculate

(1) Mărimea deducerii uzurii calculate a proprietăţii se determină în conformitate cu prezentul articol şi cu art.27.

(2) Proprietatea pe care se calculează uzura este proprietatea materială folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 1000 lei.

(3) Mărimea deducerii uzurii calculate în anul fiscal pentru o categorie sau alta de proprietate se determină prin aplicarea la valoarea reziduală a mijloacelor fixe referitoare la orice categorie de proprietate (la sfîrşitul anului fiscal) a normei uzurii corespunzătoare prevăzute la alin.(6). Valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe referitoare la categoria respectivă de proprietate se reduce la începutul anului cu mărimea permisă de deducere pentru categoria respectivă de proprietate în anul precedent.

(4) Întreaga proprietate a contribuabilului trebuie să fie raportată la una din categoriile de proprietate, în ordinea stabilită de Guvern.

(5) Se stabileşte următoarea ordine de evidenţă a proprietăţii pe categorii:

a) pentru proprietatea raportată la categoria I, calcularea uzurii se face pentru fiecare obiect, pe conturi corespunzătoare;

b) proprietatea raportată la alte categorii se include în grupuri separate, în conformitate cu instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor.

(6) La fiecare categorie de proprietate se aplică următoarele norme de uzură:

(7) Se permite deducerea uzurii calculate ce ţine de întreţinerea autoturismului, valoarea căruia nu depăşeşte 100 mii lei.

Articolul 27. Valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe

(1) Valoarea de bilanţ majorată a mijloacelor fixe – proprietate procurată include preţul lor de cumpărare, precum şi toate cheltuielile aferente procurării, transportării, asamblării şi asigurării. Valoarea de bilanţ majorată a mijloacelor fixe – proprietate creată cu forţe proprii include toate impozitele, taxele, cheltuielile şi plata dobînzilor aferente acestor mijloace fixe pentru întreaga perioadă de pînă la punerea lor în exploatare.

(2) În cazul în care, pe parcursul anului fiscal, proprietatea aflată la contul mijloacelor fixe a fost vîndută, valoarea ei de bilanţ se micşorează cu suma obţinută de pe urma vînzării. Dacă această vînzare creează un sold negativ în contul mijloacelor fixe, o mărime egală cu acest sold negativ se include în venit, iar soldul de pe contul mijloacelor fixe se egalează cu zero.

(3) Includerea iniţială a mijloacelor fixe pe contul de bilanţ se face la momentul punerii lor în exploatare.

(4) Valoarea iniţială a unei proprietăţi aflate în posesia contribuabilului la data de 1 ianuarie 1998 va fi baza ei valorică, determinată conform art.38 alin.(1) şi (2), la această dată. În acest caz, calculele uzurii şi toate celelalte ajustări ale valorii pentru perioadele precedente se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare în perioada respectivă.

(5) Dacă la sfîrşitul anului fiscal pe contul mijloacelor fixe nu se află nici o proprietate sau suma rămasă pe cont este mai mică de 1000 lei, după efectuarea ajustărilor specificate la alin.(1) şi (2) ale prezentului articol şi la art.26 alin.(3), valoarea restantă urmează a fi dedusă.

(6) Se permite deducerea cheltuielilor legate de investigaţii şi cercetări ştiinţifice, achitate sau suportate pe parcursul anului fiscal în calitate de cheltuieli curente.

(7) Prevederile alin.(6) nu se aplică faţă de terenuri sau alte bunuri supuse uzurii, precum şi faţă de orice alte cheltuieli achitate sau suportate în scopul descoperirii sau precizării locului de amplasare a resurselor naturale, determinării cantităţii şi calităţii lor.

(8) Deducerea cheltuielilor pentru întreţinerea, reparaţia şi recondiţionarea proprietăţii se efectuează în felul următor:

1) Dacă cheltuielile de pe contul mijloacelor fixe, suportate pe parcursul anului fiscal pentru întreţinerea, reparaţia şi recondiţionarea proprietăţii, nu depăşesc 5% din valoarea lor de bilanţ (determinată fără a lua în considerare schimbările de pe parcursul anului fiscal respectiv), cheltuielile în cauză vor fi permise spre deducere în anul respectiv.

2) Dacă cheltuielile indicate la pct.1) depăşesc 5% din valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe, mărimea acestui surplus se consideră drept cheltuieli pentru recondiţionare şi se ia în evidenţă pe contul mijloacelor fixe.

Articolul 28. Deducerea amortizării proprietăţii nemateriale

Se permite deducerea amortizării fiecărei unităţi de proprietate nematerială amortizabilă (brevete de invenţie, drepturi de autor, desene şi modele industriale, contracte, drepturi speciale etc.) cu termen de exploatare limitat, calculînd perioada ei de exploatare prin aplicarea metodei liniare.

Articolul 29. Deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile

(1) Deducerea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile se permite în conformitate cu art.24 alin.(1).

(2) Cheltuielile legate de explorarea şi exploatarea resurselor naturale, precum şi plăţile aferente ale dobînzii se reflectă pe contul mijloacelor fixe.

(3) Mărimea deducerii cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale se determină prin înmulţirea valorii de bilanţ a mijloacelor fixe cu rezultatul obţinut de la împărţirea volumului extracţiei pe parcursul anului fiscal la volumul prognozat total al extracţiei pentru zăcămîntul dat (în expresie naturală).

Articolul 30. Restricţiile privind deducerea impozitelor şi amenzilor

(1) Nu se permite deducerea impozitului pe venit, instituit în prezentul titlu, a penalităţilor şi a amenzilor aferente lui, cu toate că, potrivit art.24, se permite deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător.

(2) Nu se permite deducerea impozitelor achitate în numele unei persoane, alta decît contribuabilul.

Articolul 31. Deducerea datoriilor compromise

(1) Se permite deducerea oricărei datorii care, pe parcursul anului fiscal, îşi pierde valoarea şi devine nerambursabilă dacă această datorie s-a format în cadrul activităţii de întreprinzător. Mărimea deducerii pentru orice datorie compromisă se determină, conform art.38 alin.(4), pentru pierderile rezultate din vînzarea proprietăţii.

(2) Nu se permite deducerea defalcărilor în fondurile de rezervă, cu excepţia defalcărilor în fondurile de risc, efectuate conform alin.(3).

(3) Conform Regulamentului cu privire la clasificarea creditelor şi rezervarea mijloacelor în fondul de risc, aprobat de Banca Naţională a Moldovei, instituţiile financiare au dreptul de a deduce sumele defalcărilor în fondul de risc pentru acoperirea datoriilor compromise. Dacă la sfîrşitul anului fiscal volumul fondului de risc este mai mic decît la începutul anului, diferenţa se include în venitul brut al instituţiei financiare.

Articolul 32. Reportarea pierderilor în viitor

(1) Dacă, pe parcursul anului fiscal, cheltuielile aferente activităţii de întreprinzător depăşesc venitul brut al contribuabilului în anul curent, suma pierderilor rezultate din această activitate va fi reportată eşalonat pe următorii trei ani.

(2) Suma reportată pe unul din anii fiscali următori celui în care s-au înregistrat pierderile este egală cu suma totală a pierderilor, redusă cu suma totală permisă spre deducere în fiecare din următorii doi ani.

(3) Dacă contribuabilul a suportat pierderi pe parcursul a mai mult de un an, prevederile prezentului articol se aplică faţă de aceste pierderi în ordinea în care au apărut.

Capitolul 4

SCUTIRI ŞI ALTE DEDUCERI

Articolul 33. Scutiri personale

(1) Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în sumă de 2100 lei pe an.

(2) Suma scutirii personale, stabilită la alin.(1), va constitui 10000 lei pe an pentru orice persoană care:

a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobîl;

b) este invalid şi s-a stabilit că invaliditatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;

c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova;

d) este invalid ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova;

e) este invalid de război, invalid din copilărie, invalid de gradul I şi II sau pensionar – victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.

Articolul 34. Scutiri acordate soţiei (soţului)

Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie pe parcursul întregului an fiscal şi care îşi întreţine soţia (soţul) are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 2100 lei anual dacă soţiei (soţului) nu i s-a acordat o scutire personală conform art.33.

Articolul 35. Scutiri pentru persoanele întreţinute

(1) Contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 120 lei anual pentru fiecare persoană întreţinută.

(2) În Înţelesul prezentului titlu, persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:

a) este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soţiei (soţului) contribuabilului (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii);

b) locuieşte împreună cu contribuabilul sau nu locuieşte cu acesta, dar îşi face studiile la secţia cu frecvenţă a unei instituţii de învăţămînt mai mult de 5 luni pe parcursul anului fiscal;

c) este întreţinută de contribuabil;

d) are un venit ce nu depăşeşte suma de 1000 lei anual.

Articolul 36. Alte deduceri

(1) Contribuabilul rezident are dreptul la deducerea oricăror donaţii făcute de el în scopuri filantropice pe parcursul anului fiscal, cu condiţia ca acestea să nu fie mai mici de 2% şi mai mari de 7% din venitul impozabil. Totodată, venitul impozabil al contribuabilului se determină fără a se lua în considerare scutirile care i se acordă conform prezentului capitol.

(2) Donaţiile în scopuri filantropice reprezintă daruri şi donaţii în favoarea organizaţiilor incluse în lista organizaţiilor scutite de impozit conform art.52 alin.(1) lit.a) şi b).

(3) Donaţiile în scopuri filantropice vor fi deduse numai în cazul în care ele pot fi confirmate în modul stabilit de Guvern.

(4) Se permite deducerea cheltuielilor de investiţii ce ţin de:

a) cheltuielile ordinare şi necesare, achitate sau suportate pe parcursul anului fiscal în scopul obţinerii venitului din investiţii;

b) dobînzile pe datoriile neasigurate cu locuinţa sau automobilul contribuabilului, cu condiţia ca dobînda să nu depăşească suma venitului din investiţii, adică suma dobînzii sau chiria (arenda), sau royalty, sau creşterea de capital ca urmare a vînzării proprietăţii (obţinute din activităţi, altele decît activitatea de întreprinzător).

Capitolul 5

CREŞTEREA ŞI PIERDERILE DE CAPITAL

Articolul 37. Recunoaşterea şi determinarea creşterii şi pierderilor de capital

(1) Suma creşterii sau pierderilor de capital, provenită din vînzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital, se recunoaşte în volumul ei deplin, cu excepţia cazurilor pentru care prezentul titlu prevede altceva.

(2) Active de capital sînt:

a) acţiunile şi alte titluri de proprietate în activitatea de întreprinzător;

b) titlurile de creanţă;

c) proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător, care este vîndută la un preţ ce depăşeşte baza ei valorică ajustată;

d) terenurile;

e) opţionul la procurarea sau vînzarea activelor de capital.

(3) Dreptul de a obţine venituri din activele de capital pe parcursul unei perioade ce depăşeşte 10 ani se consideră active de capital, dacă este tratat separat.

(4) Suma încasată ca urmare a vînzării, schimbului sau altui mod de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu suma mijloacelor băneşti şi valoarea evaluată la preţul de piaţă a activelor de capital obţinute sub formă nebănească.

(5) Mărimea creşterii de capital provenită din vînzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu excedentul sumei încasate în raport cu baza valorică a acestor active.

(6) Mărimea pierderilor de capital suportate în urma vînzării, schimbului sau altei forme de înstrăinare (scoatere din uz) a activelor de capital este egală cu excedentul bazei valorice a acestor active în raport cu venitul obţinut.

(7) Suma creşterii de capital în anul fiscal este egală cu 50% din suma excedentară a creşterii de capital recunoscute peste nivelul oricăror pierderi de capital suportate pe parcursul anului fiscal.

Articolul 38. Noţiuni referitoare la activele de capital

(1) Bază valorică a activelor de capital înseamnă:

a) valoarea activelor de capital procurate sau create de contribuabil;

b) baza valorică ajustată a activelor de capital:

- pentru persoana care transmite activele de capital contribuabilului; sau

- pentru activele de capital înlocuite cu active noi.

(2) Baza valorică ajustată a activelor de capital se majorează (sau se reduce), în mod corespunzător, cu mărimea compensaţiei acordate (sau primite) de către contribuabil.

(3) Baza valorică a tuturor activelor de capital nesupuse uzurii, aflate în posesia contribuabilului la data de 1 ianuarie 1998, nu trebuie să fie mai mică decît valoarea lor la acea dată. La dorinţa contribuabilului, această valoare poate fi determinată ca bază valorică ajustată a activelor de capital, înmulţită la coeficientul corespunzător anului procurării lor, aprobat de către Guvern.

(4) Bază valorică ajustată a activelor de capital reprezintă baza valorică a activelor de capital:

a) redusă cu mărimea uzurii, epuizării sau altor modificări ale valorii activelor de capital, care se anulează de pe contul mijloacelor fixe;

b) majorată cu valoarea recondiţionărilor şi altor modificări ale valorii activelor de capital, care se acumulează pe contul mijloacelor fixe.

(5) Reducerile şi majorările bazei valorice a activelor de capital care au avut loc pînă la 1 ianuarie 1998 se efectuează conform actelor normative în vigoare pînă la acea dată.

Articolul 39. Restricţiile privind deducerea pierderilor de capital

(1) Contribuabilului (persoană fizică sau juridică), deducerea pierderilor de capital i se permite numai în limitele creşterii de capital.

(2) Pierderile de capital a căror deducere nu este permisă, conform alin.(1), în anul fiscal respectiv sînt considerate ca pierderi de capital suportate în anul următor.

(3) Restricţiile privind deducerea pierderilor de capital prevăzute la alin.(1) nu se aplică persoanei fizice pentru anul fiscal în care a decedat.

Articolul 40. Redistribuirea (transmiterea) proprietăţii între soţi

(1) Creşterea sau pierderile de capital nu se recunosc în cazul redistribuirii (transmiterii) proprietăţii:

a) între soţi; sau

b) între foştii soţi, dacă o astfel de redistribuire (transmitere) rezultă din necesitatea împărţirii proprietăţii comune în caz de divorţ.

(2) Baza valorică a proprietăţii indicate la alin.(1), pentru beneficiar, reprezintă baza valorică ajustată a proprietăţii persoanei care o transmite.

Articolul 41. Facilităţi la vînzarea locuinţei de bază

(1) La vînzarea, schimbul sau alte forme de înstrăinarea în alt mod locuinţei de bază a contribuabilului, creşterea capitalului se recunoaşte cu excepţiile prevăzute la alin.(3).

(2) În înţelesul prezentului titlu, se consideră locuinţă de bază a contribuabilului locuinţa care s-a aflat în posesia lui în decurs de 3 ani, perioadă care expiră la data înstrăinării acestei locuinţe, şi care i-a servit pe tot parcursul acestei perioade drept domiciliu de bază.

(3) Mărimea creşterii de capital, supusă impunerii, pentru orice locuinţă se micşorează cu suma de 10000 lei pentru fiecare din anii ce urmează după anul 1997, pe parcursul căruia (sau cărora) contribuabilul a fost posesorul acestei proprietăţi şi a folosit-o ca locuinţă de bază.

(4) Nu se permite deducerea pierderilor de pe urma vînzării sau schimbului proprietăţii care a servit ca locuinţă de bază.

Articolul 42. Donaţiile

(1) Persoana care face o donaţie (inclusiv organizaţiilor indicate la art.52) se consideră că a vîndut bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau preţul lui de piaţă la momentul donării.

(2) Baza valorică a proprietăţii donate se consideră, pentru destinatar, mărimea determinată în conformitate cu alin.(1).

Articolul 43. Transmiterea proprietăţii ca urmare a decesului

(1) La data decesului contribuabilului, toată proprietatea acestuia se transmite prin moştenire şi se consideră ca fiind vîndută la preţul ei de piaţă (cu excepţia celei, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite).

(2) Baza valorică a proprietăţii indicate la alin.(1) este egală cu valoarea ei de piaţă.

(3) Baza valorică a proprietăţii, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite, este egală cu baza valorică ajustată a proprietăţii persoanei decedate.

(4) Proprietatea, venitul de pe urma căreia este scutit de impozite, include:

a) locuinţa de bază rămasă după decesul proprietarului;

b) proprietatea privată materială a persoanei decedate, care nu a fost nici proprietate utilizată în activitatea de întreprinzător, nici proprietate rezultată din activitatea de investiţii;

c) anuităţile şi alt venit de pe urma proprietăţii, cu caracter de plăţi periodice, care sînt impozabile pentru moştenitori.

(5) Dacă pachetul de control (50% sau mai multe cote de participaţie) al agentului micului business trece în urma decesului proprietarului în posesia moştenitorilor, aceştia în locul recunoaşterii creşterii sau pierderilor de capital conform alin.(1), pot să determine bazele valorice ale cotelor lor în acest pachet de control, pornind de la baza valorică ajustată a pachetului de control care a aparţinut persoanei decedate.

(6) Dacă la momentul decesului contribuabilul se află în posesia pachetelor de control a mai mulţi agenţi ai micului business, prevederile alin.(5) se aplică numai faţă de un singur agent, la alegerea moştenitorilor de gradul întîi.

Capitolul 6

REGULI DE EVIDENŢĂ

Articolul 44. Metodele de evidenţă şi aplicarea lor

(1) Cu excepţia cazurilor cînd este prevăzut altceva, se aplică următoarele metode de evidenţă:

a) pentru persoanele fizice – metoda de casă sau metoda calculelor;

b) pentru persoanele juridice – metoda calculelor;

c) pentru întreprinderile de stat în 1998 şi 1999 – una din metodele de evidenţă aplicate în anul 1997, la alegere.

(2) Prin metodă de casă se înţelege metoda conform căreia:

a) venitul este raportat la anul fiscal în care acesta este obţinut în numerar (sau în echivalentul lui) sau sub formă de proprietate materială;

b) deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul căruia au fost suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor cînd aceste cheltuieli trebuie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului.

(3) Prin metoda calculelor se înţelege metoda conform căreia:

a) venitul este raportat la anul fiscal în care a fost cîştigat;

b) deducerea se permite în anul fiscal în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăţi, cu condiţia că aceste cheltuieli şi plăţi nu trebuie raportate la un alt an fiscal în scopul reflectării corecte a venitului.

(4) Contribuabilul care foloseşte metoda calculelor poate efectua deducerea cheltuielilor sau a altor plăţi numai în condiţiile cînd:

a) sînt prezente circumstanţele care determină obligaţia fiscală a contribuabilului;

b) s-a desfăşurat activitatea de întreprinzător în cadrul căreia au fost suportate cheltuieli;

c) poate fi determinată suma obligaţiilor fiscale ale contribuabilului.

(5) Contribuabilul care foloseşte metoda calculelor nu are dreptul să facă nici un fel de deduceri pînă la momentul efectuării plăţilor dacă el are obligaţii faţă de o persoană interdependentă care foloseşte metoda de casă.

(6) În scopul reflectării corecte a venitului de pe urma activităţii de întreprinzător, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să ceară persoanei care practică afaceri de proporţii folosirea metodei de evidenţă necesare.

(7) În scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară care nu contravin prevederilor prezentului titlu.

(8) În cazul în care contribuabilul îşi schimbă metoda de evidenţă, corectările corespunzătoare în articolele care reflectă venitul, deducerile, trecerile în cont şi alte operaţiuni se fac astfel încît nici un articol să nu fie omis sau să se repete. Dacă schimbarea metodei de evidenţă duce la majorarea venitului impozabil al contribuabilului în chiar primul an fiscal de aplicare a noii metode, atunci mărimea excedentului care rezultă exclusiv din schimbarea metodei de evidenţă se distribuie în părţi egale pe anul fiscal curent şi pe fiecare din următorii doi ani.

Articolul 45. Metoda procentajului îndeplinit

(1) Evidenţa venitului, deducerilor, trecerilor în cont şi a altor operaţiuni care ţin de contracte (acorduri) pe termen lung se face după metoda procentajului îndeplinit.

(2) În sensul prezentului titlu, prin contract (acord) pe termen lung se înţelege orice contract cu privire la producere, construire, instalare sau montare încheiat pe un termen de cel puţin 24 de luni.

(3) Evidenţa tuturor veniturilor şi cheltuielilor se face, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor, în anul fiscal cuprins în termenul de acţiune al contractului (acordului) pe termen lung, pe baza determinării procentajului de îndeplinire a lucrărilor prevăzute de contract (acord) pe parcursul anului respectiv. Declaraţiile fiscale pentru anul respectiv, cu excepţia anului în care expiră contractul (acordul), se perfectează prin metoda procentajului îndeplinit.

(4) După încheierea executării contractului (acordului), în scopul determinării corectitudinii calculării plăţilor sub formă de dobîndă (penalităţilor, dobînzilor), repartizarea impozitului pe anii fiscali, conform metodei procentajului îndeplinit, se recalculează pe baza indicilor reali. Plăţile sub formă de dobîndă pentru orice plată incompletă sau supraplată a impozitului în orice an, descoperite în urma unei astfel de recalculări, se determină în conformitate cu prevederile art.1 din Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal şi urmează a fi achitate la termenul prevăzut pentru prezentarea declaraţiei fiscale pentru anul în care se încheie executarea contractului (acordului). Această prevedere se aplică tuturor contractelor (acordurilor) pe termen lung la prezentarea declaraţiei fiscale pentru anul în care s-a încheiat executarea contractului (acordului) şi nicidecum de la o dată anterioară.

Articolul 46. Regimul evidenţei stocurilor de mărfuri şi materiale

(1) Orice persoană care deţine stocuri de mărfuri şi materiale destinate procesului de producţie sau stocuri de producţie finită este obligată să ţină evidenţa lor, dacă aceasta este necesară pentru reflectarea corectă a venitului.

(2) Gospodăriile ţărăneşti (de fermier) nu ţin evidenţa stocurilor de mărfuri şi materiale în procesul producţiei agricole, cu excepţia cazurilor de prelucrare a acesteia în scopul obţinerii venitului.

(3) Metodele de evidenţă a stocurilor de mărfuri şi materiale se determină în modul stabilit de Guvern.

Articolul 47. Evidenţa venitului rezultat din proprietatea comună

Venitul rezultat din proprietatea comună se consideră drept un venit obţinut de către coproprietari proporţional cotelor-părţi deţinute de fiecare dintre ei.

Articolul 48. Evidenţa deducerilor recuperate

În cazul în care contribuabilului i se restituie pe parcursul anului fiscal cheltuielile, pierderile sau datoriile compromise deduse anterior, suma restituită se ia în calcul şi se include în venitul brut al contribuabilului pe anul în care ea a fost încasată.

Capitolul 7

IMPOZITAREA UNOR CATEGORII DE CONTRIBUABILI

Articolul 49. Întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier)

Întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) care obţin venituri impozabile din producerea şi vînzarea produselor agricole proprii, precum şi din vînzarea produselor obţinute din materia primă proprie ca rezultat al prelucrării ei industriale, beneficiază de reduceri ale impozitului, în conformitate cu art.15 lit.a), cu 80% – în anul fiscal 1998, cu 60% – în 1999, cu 40% – în 2000, cu 20% – în 2001.

Articolul 50. Activitatea de asigurare

(1) Prevederile prezentului articol se aplică acelei părţi a afacerilor contribuabilului, care constă în practicarea activităţii de asigurare.

(2) Se permite deducerea sumelor şi despăgubirilor de asigurare, precum şi a dividendelor şi a altor plăţi efectuate în favoarea deţinătorilor poliţelor de asigurare care au dreptul la obţinerea lor, poliţe care urmează a fi achitate în conformitate cu contractele de asigurare şi reasigurare şi cu condiţiile anuităţilor.

(3) Se permite deducerea mijloacelor din rezerva de prime a asigurărilor pe termen lung şi a fondului de asigurare a pensiilor, în limitele stabilite de Guvern.

(4) Nu se permite deducerea mijloacelor din fondul de rezervă pentru asigurările de tip riscant şi a mijloacelor fondului pentru măsurile preventive.

Articolul 51. Autorităţile publice scutite de impozit

Sînt scutite de impozit autorităţile publice finanţate din bugetul de stat şi din bugetele locale.

Articolul 52. Organizaţiile necomerciale scutite de impozit

(1) Organizaţiile necomerciale scutite de impozit sînt:

a) instituţiile care activează în sferele ocrotirii sănătăţii, a învăţămîntului, culturii şi ştiinţei;

b) societăţile orbilor, surzilor şi invalizilor, precum şi întreprinderile create pentru realizarea scopurilor statutare ale acestor societăţi, asociaţiile obşteşti, organizaţiile religioase, filantropice care se ocupă în mod exclusiv cu:

- acordarea de ajutor material şi de servicii gratuite invalizilor, oamenilor bolnavi (conform art.36 alin.(3), persoanelor singure, orfanilor sau copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, familiilor cu mulţi copii, şomerilor, persoanelor care au avut de suferit în urma războaielor, calamităţilor naturale, catastrofelor ecologice, epidemiilor;

- activitatea ţinînd de apărarea drepturilor omului, învăţămînt, căpătarea şi aplicarea cunoştinţelor, ocrotirea sănătăţii, acordarea ajutorului social populaţiei, cultură, artă, sport de amatori, lichidarea urmărilor calamităţilor naturale, protecţia mediului înconjurător şi alte activităţi cu caracter social-util, în conformitate cu Legea nr.837-XIII din 17 mai 1996 cu privire la asociaţiile obşteşti;

c) organizaţiile sindicale, asociaţiile veteranilor, asociaţiile patronilor, întreprinzătorilor şi fermierilor individuali;

d) partidele şi alte organizaţii social-politice.

(2) Organizaţiile necomerciale scutite de impozit, conform alin.(1), trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a) să fie înregistrate în conformitate cu legislaţia şi să fie incluse în lista organizaţiilor scutite de impozit în conformitate cu legislaţia;

b) întregul venit, definit conform prevederilor art.18, să fie folosit exclusiv în scopuri statutare;

c) să nu folosească vreo parte din proprietate sau din venit în interesele personale ale vreunui membru al organizaţiei sau ale unei persoane particulare;

d) să nu susţină vreun partid politic, bloc electoral sau candidat la vreo funcţie în cadrul autorităţilor publice şi să nu folosească vreo parte din venitul sau activele sale pentru finanţarea acestora.

(3) Restricţiile prevăzute la alin.(2) lit.d) nu produc efect asupra organizaţiilor incluse la alin.(1) lit.d).

Articolul 53. Afacerile auxiliare

(1) Afaceri auxiliare înseamnă orice activitate comercială, industrială sau de orice altă natură, care nu implică scutirea de impozit conform art.52.

(2) Afacerile auxiliare ale organizaţiilor menţionate la art.51 şi 52 se consideră subiect separat al impunerii, al cărui venit se impozitează la cota prevăzută la art.15 lit.b).

(3) Venitul impozabil din afacerile auxiliare reprezintă venitul brut obţinut de organizaţie de pe urma afacerilor auxiliare desfăşurate de către aceasta în mod regulat, redus cu mărimea deducerilor permise conform cap.3, care vizează nemijlocit afacerile respective.

Articolul 54. Personalul misiunilor diplomatice ale statelor străine

(1) Salariile şi alte retribuţii plătite colaboratorilor străini ai misiunilor diplomatice ale statelor străine, aflaţi în exerciţiul funcţiunii în Republica Moldova, sînt scutite de impozite.

(2) Orice scutire acordată în conformitate cu prezentul articol este condiţionată de acordarea unor drepturi reciproce de către statele respective.

(3) În conformitate cu acordurile (convenţiile) încheiate de către Guvernul Republicii Moldova cu guvernele altor ţări şi cu conducerea organizaţiilor internaţionale, se scutesc de impunere veniturile obţinute în Republica Moldova de către întreprinderile străine, precum şi de către angajaţii şi consultanţii acestor întreprinderi. Această scutire se acordă cu referire numai la venitul obţinut din acea parte a activităţii lor, care constă în acordarea de ajutoare umanitare şi de asistenţă tehnică Republicii Moldova, conform acordurilor (convenţiilor) semnate cu guvernele altor ţări sau cu organizaţiile internaţionale ori cu agenţiile de cooperare tehnică cu Republica Moldova ale acestora.

Capitolul 8

REGIMUL FISCAL ÎN CAZUL LICHIDĂRII ŞI

REORGANIZĂRII AGENŢILOR ECONOMICI

Articolul 55. Contribuţiile la capital

(1) Contribuţiile vărsate în schimbul unei cote de participaţie în capitalul agentului economic de către una sau mai multe persoane, care în acest fel obţin controlul asupra agentului economic, nu sînt supuse impozitării. Pentru persoana care a contribuit cu capital, baza valorică a capitalului agentului economic respectiv este egală cu baza lui valorică ajustată.

(2) Prin control, în sensul prezentului capitol, se înţelege deţinerea unei cote de participaţie în capitalul agentului economic, în care se includ:

a) cel puţin 80% din drepturile de vot decisiv ale tuturor formelor de participare cu drept de vot decisiv;

b) cel puţin 80% din numărul total de acţiuni în cazul oricărei alte forme de participare.

Articolul 56. Plăţile efectuate de agenţii economici

(1) Dacă agentul economic efectuează plăţi în natură acţionarilor (asociaţilor) săi conform cotei de participaţie a acestora (dividende, plăţi în cazul lichidării, sau sub altă formă), atunci se ţine cont de creşterea sau pierderea de capital ca şi cum această proprietate a fost vîndută acţionarului (asociatului) de către agentul economic la preţul ei de piaţă.

(2) Dividendele sub formă de acţiuni care nu modifică în nici un fel cotele de participaţie ale acţionarilor în capitalul agentului economic nu se consideră drept dividende şi nu se impozitează conform art.80.

(3) În toate cazurile în care se aplică alin.(2), baza valorică a acţiunilor iniţiale ale contribuabilului se distribuie între acţiunile iniţiale şi acţiunile din nou obţinute proporţional valorii lor.

Articolul 57. Lichidarea agentului economic

(1) În cazul lichidării unei părţi a agentului economic, partea lichidată se consideră drept venit, indiferent de faptul dacă acţiunile au fost sau nu vîndute.

(2) În cazul lichidării depline a agentului economic:

a) agentul economic tratează creşterea sau pierderile de capital ca şi cum proprietatea distribuită sub formă de plăţi la lichidare ar fi fost vîndută la preţul ei de piaţă;

b) beneficiarii proprietăţii distribuite sînt trataţi astfel ca şi cum ei au schimbat cotele lor de participaţie în capitalul agentului economic lichidat pe o sumă egală cu valoarea de piaţă a proprietăţii obţinute.

(3) La lichidarea deplină a filialei (întreprinderii-fiică), întreprinderea de bază nu ia în considerare creşterea sau pierderile de capital de pe urma vînzării proprietăţii filialei (întreprinderii-fiică) lichidate.

(4) O întreprindere se consideră întreprindere-fiică dacă întreprinderea de bază exercită controlul asupra ei pe parcursul întregii perioade de lichidare, în condiţiile art.55 alin.(2).

(5) Termenul de încheiere a procesului de lichidare a agentului economic, precum şi alte cerinţe privind îndeplinirea condiţiilor de lichidare deplină a acestuia se stabilesc în conformitate cu legislaţia.

Articolul 58. Reorganizarea agentului economic

(1) Se consideră reorganizare a agentului economic fuziunea, asocierea, divizarea, separarea sau transformarea agentului economic.

(2) În înţelesul prezentului titlu, este echivalentă cu reorganizarea prevăzută la alin.(1):

a) obţinerea controlului asupra unui agent economic numai în schimbul cotelor-părţi care acordă dreptul de vot decisiv în cadrul agentului economic procurat;

b) procurarea practic a tuturor activelor agentului economic numai în schimbul cotelor-părţi care asigură dreptul de vot decisiv în cadrul agentului economic procurat.

(3) În cazul reorganizării, agentul economic cumpărător preia metoda de evidenţă a agentului economic procurat împreună cu stocurile sale de mărfuri şi materiale, pierderile reportate în viitor, conturile dividendelor şi alte atribute legate de impozitare, astfel încît agentul economic cumpărător se substituie celui procurat în ce priveşte aceste atribute.

(4) Reorganizarea agenţilor economici poate fi calificată sau necalificată, fapt determinat de Serviciul Fiscal de Stat.

(5) Reorganizare calificată înseamnă reorganizarea, deplină sau parţială, a unui agent economic conform unui plan de reorganizare aferent activităţii de întreprinzător, reorganizare ce nu are ca scop sau rezultat evaziunea fiscală a oricărui agent economic sau acţionar (asociat).

Articolul 59. Regulile în cazul lichidării sau reorganizării agentului economic

(1) În cazul lichidării sau reorganizării agentului economic:

a) un grup de operaţiuni conexe se consideră o singură operaţiune;

b) forma operaţiunilor nu are importanţă în cazurile cînd ea nu afectează esenţa acestor operaţiuni;

c) orice reorganizare necalificată a agentului economic se consideră vînzare a acestui agent economic şi a tuturor activelor sale;

d) dacă Serviciul Fiscal de Stat stabileşte că una sau mai multe părţi participante la operaţiune nu sînt rezidente, atunci mărirea capitalului, lichidarea deplină sau reorganizarea agentului economic poate fi tratată drept operaţiune în care nu are loc recunoaşterea creşterii sau pierderilor de capital.

(2) În cazul reorganizării calificate:

a) baza valorică a proprietăţii agentului economic reorganizat se consideră baza valorică a acestei proprietăţi nemijlocit înainte de reorganizare;

b) redistribuirea (transmiterea) proprietăţii agentului economic între părţile implicate în reorganizare nu se impozitează; însă

c) orice compensaţie, primită de orice persoană (inclusiv de orice parte implicată în reorganizare), care nu constituie o cotă de participaţie în capitalul oricărei părţi se consideră plată în folosul beneficiarului.

(3) Parte implicată în reorganizare este:

a) agentul economic cumpărător – agentul care procură cote de participaţie (sau active) în alt agent economic;

b) agentul economic procurat – agentul ale cărui cote de participaţie (sau active) se procură;

c) orice agent economic care apare ca rezultat al reorganizării;

d) agentul economic cote de participaţie (sau active) în care au fost procurate de la alt agent economic în cadrul reorganizării.

(4) În cazul distribuirii cotelor de participaţie în capitalul părţii implicate în reorganizarea calificată unor acţionari (asociaţi) ai acestei părţi, plata respectivă nu se impozitează.

(5) În cazul reorganizării cu lichidare parţială a agentului economic, faţă de partea lichidată se aplică impozitarea stabilită pentru reorganizarea calificată deplină.

Capitolul 9

REGULI CU PRIVIRE LA SOCIETĂŢI ŞI FONDURI DE INVESTIŢII

Articolul 60. Determinarea venitului (sau pierderilor) societăţii

(1) Venitul (sau pierderile) societăţii se consideră ca venit (sau pierderi) al persoanei juridice care foloseşte în evidenţă metoda calculelor, cu excepţia faptului că societăţii nu i se permite:

a) deducerea donaţiilor în scopuri filantropice, prevăzute la art.36;

b) reportarea în viitor a pierderilor, prevăzută la art.32.

(2) La determinarea venitului unui membru al societăţii în anul fiscal, evidenţa cotelor-părţi ale acestui membru, distribuite pe toate componentele venitului (sau pierderilor), creşterii (sau pierderilor) de capital, deducerilor, trecerilor în cont, donaţiilor în scopuri filantropice în anul respectiv se ţine separat.

(3) Fiecare componentă a venitului (sau a pierderilor), a creşterii (sau a pierderilor) de capital, a deducerilor, trecerilor în cont, donaţiilor în scopuri filantropice se consideră ca distribuită între membrii societăţii, indiferent de faptul dacă această componentă a fost sau nu distribuită.

(4) Serviciul Fiscal de Stat reglementează prin instrucţiunile sale modul de evidenţă a tuturor componentelor venitului, dacă evidenţa fiecărei componente în parte nu este necesară pentru reflectarea corectă a venitului membrului societăţii.

(5) Membrului societăţii nu i se permite deducerea acelei părţi a pierderilor, ce corespunde cotei-părţi distribuite lui, care depăşeşte baza valorică ajustată a cotei sale părţi în societate, cu excepţia cazurilor de lichidare deplină a societăţii.

Articolul 61. Plăţile efectuate de societate

(1) Orice plată în natură efectuată de o societate se consideră ca vînzare a proprietăţii la preţul de piaţă şi ca plată a sumei corespunzătoare de mijloace băneşti.

(2) Orice plată efectuată de către o societate în favoarea unui membru al său (inclusiv plăţile, în cazul lichidării) se include în venitul acestuia numai în măsura în care ea depăşeşte baza valorică ajustată a cotei sale părţi în societate. Dacă suma totală plătită la lichidarea deplină a societăţii este mai mică decît baza valorică ajustată menţionată, diferenţa se consideră drept cotă-parte a acestui membru în pierderile societăţii în anul fiscal în care s-a încheiat lichidarea.

Articolul 62. Baza valorică ajustată a cotei-părţi a membrului societăţii

Baza valorică ajustată a cotei-părţi a oricărui membru al societăţii reprezintă suma depusă de el în societate:

a) majorată cu cota-parte distribuită lui în venit şi în creşterea de capital, care se includ în venitul brut;

b) micşorată cu suma plăţilor efectuate;

c) ajustată, ţinîndu-se cont de alte venituri şi cheltuieli ale societăţii (dacă există temei pentru aceasta).

Articolul 63. Fondurile de investiţii

(1) Prevederile prezentului articol se aplică asupra activităţii fondurilor de investiţii, activitate reglementată conform legislaţiei.

(2) Veniturile fondului de investiţii, care urmează a fi distribuite şi plătite acţionarului său, constau din dividende, creşterea de capital, dobînzi.

(3) Veniturile sub formă de dividende, creştere de capital, dobînzi, obţinute de fondul de investiţii în anul fiscal, nu se impozitează, prin derogare de la prevederile art.18, art.37 alin. (7) şi art.80. Evidenţa fiecărui tip de venit, obţinut de fondul de investiţii, – dividendele, creşterea de capital, dobînzile – se efectuează separat.

(4) Plăţile fondurilor de investiţii în folosul acţionarilor săi se fac proporţional de pe fiecare cont de venituri şi se impozitează de la acţionarii fondului ca şi cum aceste venituri ar fi fost primite de acţionar fără participarea fondului, în ordinea următoare:

a) dividendele nu se impozitează, conform art.80, nici de la fondul de investiţii, nici de la acţionarii acestuia. Fondurile de investiţii nu creează conturi de dividende;

b) sumele distribuite de fondul de investiţii de pe contul creşterii şi pierderii de capital acţionarilor săi se consideră ca o creştere şi o pierdere de capital ca şi cum operaţiunile care au adus la această creştere sau pierdere de capital au avut loc în acelaşi an fiscal în care a fost efectuată plata;

c) venitul distribuit de fondul de investiţii de pe contul venitului din dobîndă acţionarilor săi se consideră ca dobîndă obţinută în acelaşi an în care a fost efectuată plata către fondul de investiţii, iar impozitul reţinut la sursa plăţii, conform articolului 89, se consideră ca impozit achitat în numele acţionarului în acelaşi an, adică urmează a fi trecut în cont la acţionar.

(5) Nu mai tîrziu de 31 ianuarie a anului care urmează după anul de gestiune, fondul de investiţii prezintă fiecărui acţionar darea de seamă, conţinînd următoarele informaţii:

a) mărimea venitului anual cu divizarea lui după tipurile de venituri;

b) soldul venitului la finele anului după tipurile de venituri;

c) veniturile distribuite acţionarilor pe parcursul anului după tipurile de venituri;

d) sumele impozitului reţinut din dobîndă sau din alte venituri (inclusiv venitul obţinut de fondul de investiţii în anii precedenţi) distribuite acţionarilor în anul fiscal de gestiune.

(6) În cazul cînd acţionarul încetează a mai fi membru al fondului de investiţii, el trebuie să considere toate sumele distribuite în următoarea ordine:

a) venitul sub formă de dividende, creştere de capital, dobînzi, conform alin.(4);

b) alte tipuri de venituri determinate, conform art.37, drept creştere sau pierderi de capital.

(7) Cheltuielile suportate de managerul fondului de investiţii se distribuie proporţional veniturilor obţinute de către fond sub formă de dividende, creştere de capital, dobînzi şi urmează a fi deduse conform art.24.

Capitolul 10

IMPOZITAREA FONDURILOR CALIFICATE DE PENSII

Articolul 64. Fondurile nestatale calificate de pensii

(1) Fondurile nestatale calificate de pensii se creează exclusiv pentru lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, în folosul cărora (sau al succesorilor cărora) se fac vărsăminte.

(2) Prin lucrător, în sensul prezentului titlu, se înţelege o persoană fizică care este salariat sau membru al unei societăţi, sau care practică activitate individuală de muncă.

(3) Fondurile nestatale calificate de pensii trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

a) fondul cuprinde cel puţin 90% din lucrătorii titulari (ocupaţi întreaga săptămînă de muncă) care au lucrat la patron nu mai puţin de un an fiscal;

b) cota-parte a lucrătorului în capitalul şi în venitul acestui fond se depune imediat pe un cont separat de pe care este interzisă ridicarea mijloacelor pînă la:

- atingerea de către lucrător a vîrstei de 55 de ani; sau

- decesul sau survenirea invalidităţii lucrătorului înainte de atingerea vîrstei de 55 de ani;

c) plăţile cuvenite lucrătorului de pe acest cont se efectuează în decursul unei perioade care nu depăşeşte durata presupusă a vieţii lui, dar nu mai devreme de 55 de ani şi nu mai tîrziu de 70 de ani;

d) în cazul decesului lucrătorului, soldul rămas pe cont în acest fond se plăteşte succesorilor săi;

e) întreg capitalul şi venitul acestui fond se păstrează pe un cont separat în bancă, într-o companie de asigurări, în altă instituţie similară sau pe un cont al unei alte persoane juridice, conform contractului (acordului) încheiat cu ele;

f) fondul prevede o protecţie adecvată împotriva acordării împrumuturilor, vînzării activelor sau efectuării unor operaţiuni similare între acest fond şi orice altă persoană care a participat la crearea fondului sau a făcut vărsăminte în acest fond.

g) fondurile trebuie să fie înregistrate conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 65. Fondurile de pensii create de autorităţi publice, de întreprinderi, instituţii şi organizaţii de stat

Orice fond de pensii creat de autorităţi publice, de întreprinderi, instituţii şi organizaţii de stat se consideră fond calificat de pensii dacă corespunde cerinţelor art.64.

Articolul 66. Deducerea vărsămintelor

(1) Suma vărsată de către patron în numele unei persoane fizice pe parcursul anului fiscal în fondul nestatal calificat de pensii în scopul acumulării se deduce din venitul brut al acesteia.

(2) Persoanei fizice i se permite deducerea din venitul său brut a unei sume egale cu vărsămîntul făcut în fondul nestatal calificat de pensii.

Articolul 67. Restricţiile privind deducerea vărsămîntelor

(1) Pentru persoana fizică, suma exclusă, conform art.66 alin.(1), împreună cu suma dedusă, conform art.66 alin.(2), nu trebuie să depăşească 15% din venitul cîştigat de ea în anul fiscal.

(2) În sensul prezentului titlu, prin venit cîştigat se înţelege venitul impozabil obţinut prin muncă individuală ori obţinut sau calculat pentru munca prin angajare, cu excepţia venitului sub formă de pensii.

Articolul 68. Impozitarea venitului fondului nestatal calificat de pensii

Venitul fondului nestatal calificat de pensii nu este supus impozitării, însă orice plăţi efectuate din acest fond se includ în venitul brut al beneficiarului.

Articolul 69. Fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate

(1) Fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate este definit de Serviciul Fiscal de Stat ca:

a) un fond nestatal calificat de pensii creat în conformitate cu legislaţia statului străin;

b) un fond care corespunde în temei cerinţelor art.64.

(2) Vărsămintele făcute de patron în numele lucrătorului sau de lucrătorul însuşi în fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate se deduc din venitul lui brut, în limitele stabilite la art.67 alin.(1).

(3) Vărsămintele în fondul nestatal calificat de pensii instituit în străinătate făcute de un lucrător cetăţean al Republicii Moldova sau de un lucrător cetăţean al unui stat străin, a cărui durată a activităţii de muncă în Republica Moldova se presupune că nu va depăşi 5 ani, se deduc din venitul lui brut, în limitele prevăzute de Guvern.

Capitolul 11

SURSELE DE VENIT ALE NEREZIDENŢILOR

Articolul 70. Divizarea surselor de venit

(1) Întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în:

a) venit obţinut în Republica Moldova şi provenit din activitatea de întreprinzător desfăşurată în Republica Moldova;

b) venit obţinut peste hotarele Republicii Moldova şi provenit din activitatea de întreprinzător desfăşurată în altă ţară.

Articolul 71. Venitul obţinut în Republica Moldova

Venituri obţinute în Republica Moldova se consideră:

a) dobînzile pentru creanţele organului administraţiei publice din Republica Moldova sau ale agentului economic rezident, sau ale societăţii rezidente;

b) dividendele plătite de un agent economic rezident;

c) venitul de pe urma activităţii de muncă şi serviciilor prestate în Republica Moldova;

d) venitul de pe urma dării în folosinţă a proprietăţii mobiliare şi imobiliare în Republica Moldova;

e) venitul obţinut din vînzarea proprietăţii imobiliare aflate în Republica Moldova;

f) venitul obţinut din vînzarea proprietăţii mobiliare (cu excepţia stocurilor de mărfuri şi materiale), dacă cumpărătorul este rezident;

g) royalty;

h) primele pe baza contractelor de asigurare sau de reasigurare încheiate în Republica Moldova.

Articolul 72. Venitul obţinut peste hotarele Republicii Moldova

Componentele venitului obţinut peste hotarele Republicii Moldova sînt analogice componentelor venitului indicate în art.71.

Articolul 73. Divizarea venitului în cazul constatării reflectării lui incomplete

Dacă, în urma divizării venitului în conformitate cu art.71 şi 72, venitul obţinut în Republica Moldova este reflectat incomplet, divizarea venitului în cel obţinut în Republica Moldova şi cel obţinut peste hotarele ei se face în modul stabilit de Guvern.

Articolul 74. Deducerile

Deducerile pentru persoanele nerezidente se permit în măsura în care ele vizează direct venitul supus impozitării în Republica Moldova.

Articolul 75. Venitul impozabil al nerezidenţilor

(1) La determinarea venitului impozabil al unui nerezident:

a) se ţine cont numai de venitul obţinut din sursele aflate în Republica Moldova;

b) se permite deducerea numai a acelor cheltuieli, pierderi şi plăţi care vizează direct venitul indicat la lit.a).

(2) În cazul unui nerezident care are reprezentanţă permanentă în Republica Moldova, respectiva reprezentanţă se consideră agent economic rezident, dar numai în raport cu venitul obţinut din surse aflate în Republica Moldova şi cu cheltuielile nemijlocit legate de acest venit.

Articolul 76. Venitul persoanei fizice care încetează a mai fi rezidentă

(1) Persoana fizică care încetează a mai fi rezidentă este considerată persoana care şi-a vîndut toată proprietatea, exceptînd proprietatea imobiliară, la preţul ei de piaţă la momentul cînd a încetat a mai fi rezidentă.

(2) Orice persoană fizică nerezidentă care obţine statutul de rezident are dreptul (în modul stabilit de Guvern) la determinarea valorii de piaţă a proprietăţii sale la momentul obţinerii statutului de rezident. Valoarea determinată în acest mod constituie baza valorică a proprietăţii sale, care se ia în considerare la stabilirea venitului contribuabilului de pe urma vînzării acestei proprietăţi.

Articolul 77. Trecerea în cont a impozitelor

Persoana fizică nerezidentă care prezintă declaraţia fiscală are dreptul la trecerea în cont a impozitelor reţinute din salariul său în conformitate cu art.88.

Articolul 78. Prevederi pentru agenţii economici nerezidenţi

(1) În sensul prezentului capitol, prin agent economic nerezident care desfăşoară activitate de investiţii în afara Republicii Moldova se înţelege:

a) orice agent economic nerezident, mai mult de 50% din venitul căruia în anul fiscal curent sau cel precedent îl constituie venitul din investiţii şi venitul financiar obţinute din surse aflate în străinătate;

b) orice alt agent economic nerezident creat sau folosit pentru eschivarea unui rezident de la plata impozitului pe venitul din investiţii şi pe venitul financiar obţinute din surse aflate în străinătate, perceput în conformitate cu prezentul titlu.

(2) Cota acţionarului (asociatului) în venitul oricărui agent economic nerezident care desfăşoară activitate de investiţii în afara Republicii Moldova se consideră drept venit obţinut de deţinătorul a 5% rezident.

(3) O persoană se consideră deţinătoare a 5% atunci cînd cota de participaţie a acestei persoane şi a persoanelor interdependente în capitalul agentului economic este egală sau depăşeşte 5% din toate cotele de participaţie în capitalul agentului economic respectiv.

(4) Contribuabilul care obţine venit impozabil conform alin.(2) se consideră că a plătit impozitul pe venit în altă ţară. Impozitul menţionat este achitat efectiv de agentul economic.

(5) Pentru fiecare contribuabil care urmează să achite impozitul în conformitate cu alin.(2) se ţine un cont al impozitului pe venit achitat anterior de către agentul economic. Dacă plăţile ulterioare ale venitului către contribuabil nu depăşesc bilanţul acestui cont, ele nu se impozitează.

Articolul 79. Veniturile din sursa aflată în străinătate a deţinătorilor a 10%

Dacă contribuabilul deţine (direct sau indirect) 10% sau mai mult din cotele de participaţie în capitalul unui agent economic nerezident, toate activele căruia sînt folosite pentru afaceri peste hotarele Republicii Moldova, dividendele pe care le obţine contribuabilul sau pe care i le calculează acest agent economic se consideră venit obţinut din sursa aflată în străinătate, nereprezentînd un venit din investiţii sau un venit financiar.

Capitolul 12

ACHITAREA PREALABILĂ A IMPOZITULUI

Articolul 80. Achitarea prealabilă a impozitului pe dividende

(1) Agentul economic care plăteşte dividende acţionarilor săi pe parcursul anului fiscal reţine şi varsă ca impozit o sumă egală cu 32% din suma dividendelor care urmează să fie plătite.

(2) Suma, reţinută de agentul economic conform alin.(1), este trecută în cont ca impozit aplicat venitului impozabil al agentului economic respectiv pentru anul fiscal în care a fost făcută reţinerea.

(3) Dacă în vreun an fiscal trecerile în cont permise agentului economic în conformitate cu alin.(2) depăşesc suma impozitului pe venit în anul respectiv, diferenţa va fi reportată în viitor şi va fi trecută în contul anului imediat următor celui în care a apărut acest excedent.

(4) Agentul economic care deţine 20% sau mai mult din capitalul celui de-al doilea agent economic deschide un cont de dividende. În cazul în care primul agent economic va primi dividende de la al doilea agent economic, el va deduce din venitul brut suma dividendelor nete, însă va adăuga aceeaşi sumă la contul său de dividende. Dividendele plătite ulterior de către primul agent economic acţionarilor săi vor fi scoase, în primul rînd, de pe contul de dividende pînă la epuizarea acestuia şi nu vor fi supuse reţinerii conform alin.(1).

(5) Persoana care primeşte dividende de la un agent economic obligat să reţină impozitul pe aceste dividende sau de pe conturile de dividende, în conformitate cu alin.(1) şi (4), nu include aceste dividende în venit.

Capitolul 13

TRECEREA ÎN CONT A IMPOZITELOR

Articolul 81. Trecerea în cont a impozitelor calculate şi reţinute

(1) În limitele anului fiscal, contribuabilii au dreptul de a trece în contul impozitului pe venit următoarele plăţi:

a) sumele reţinute pe parcursul anului fiscal respectiv în conformitate cu art.88, 89 şi 90;

b) suma reţinută în conformitate cu art.80, în cazul în care contribuabilul este persoană juridică;

c) plăţile efectuate pe parcursul anului fiscal respectiv în conformitate cu art.84;

d) impozitele achitate în afara Republicii Moldova, a căror trecere în cont este permisă în conformitate cu art.82, pentru sumele plătite sau calculate pentru acelaşi an fiscal.

(2) Dacă trecerile în cont la care contribuabilul are dreptul, în conformitate cu alin.(1) lit.a) şi c), depăşesc suma totală calculată, conform art.15, a impozitului pe venit, Serviciul Fiscal de Stat, potrivit prevederilor art.19 al Legii cu privire la administrarea impozitului pe venit şi punerea în aplicare a titlurilor I şi II din Codul fiscal, ia în considerare aceste supraplăţi (inclusiv dobînda) din orice obligaţii ce se referă la impozitele prevăzute la art.6 şi restituie contribuabilului suma rămasă după efectuarea calculelor corespunzătoare.

Articolul 82. Trecerea în cont a impozitului achitat în străinătate pe venitul din investiţii şi pe venitul financiar

(1) Contribuabilul are dreptul de a trece în cont impozitul pe venitul din investiţii sau pe venitul financiar, achitat în orice ţară străină, dacă acest venit urmează a fi supus impozitării şi în Republica Moldova. Contribuabilul care a utilizat în vreun an fiscal trecerea în cont a impozitului pe venit achitat în altă ţară, nu are dreptul să deducă impozitul pe venit achitat în altă ţară pe parcursul anului fiscal respectiv.

(2) Mărimea trecerii în cont a impozitului pe venit achitat în altă ţară străină pentru orice an fiscal nu trebuie să depăşească obligaţiile fiscale ale contribuabilului raportate la venitul din investiţii şi cel financiar ale acestuia obţinute din surse aflate în altă ţară (cu excepţia cheltuielilor legate de obţinerea venitului brut) pentru aceeaşi perioadă.

(3) Trecerea în cont a impozitului achitat în altă ţară se efectuează în anul în care venitul respectiv este supus impozitării în Republica Moldova.

Capitolul 14

PREZENTAREA DECLARAŢIEI CU PRIVIRE LA IMPOZITUL

PE VENIT ŞI ATRIBUIREA CODULUI FISCAL

Articolul 83. Prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit

(1) Orice persoană obligată să achite impozitul conform prevederilor prezentului titlu trebuie să prezinte o declaraţie completată în conformitate cu instrucţiunile Serviciului Fiscal de Stat şi potrivit formei aprobate de acesta.

(2) Declaraţia cu privire la impozitul pe venit trebuie să fie prezentată Serviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de 31 martie a anului care urmează nemijlocit după anul fiscal de gestiune.

(3) Declaraţii cu privire la impozitul pe venit vor fi prezentate de următorii contribuabili:

a) orice persoană fizică care obţine venit din surse, altele decît salariul, dacă acest venit depăşeşte scutirea personală de 2100 lei pe an, acordată potrivit art.33 alin.(1);

b) orice persoană fizică care obţine venit atît din salariu cît şi din surse, altele decît salariul, dacă acest venit depăşeşte 13000 lei pe an;

c) orice persoană juridică determinată în art.12 alin.(1) pct.4);

d) orice persoană care administrează succesiunea conform art.17.

(4) Conducătorul sau alt reprezentant al societăţii este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, anexînd la ea informaţia necesară în conformitate cu cerinţele Serviciului Fiscal de Stat.

(5) Dacă o persoană juridică îşi încetează activitatea pe parcursul anului fiscal, persoana sa responsabilă este obligată, în termen de 5 zile de la încetarea activităţii, să informeze despre aceasta în scris organul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat, şi în termen de 60 de zile de la luarea deciziei de încetare a activităţii, să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru întreaga perioadă a anului de gestiune pe parcursul căruia persoana juridică a desfăşurat activitate de întreprinzător.

(6) Dacă contribuabilul intenţionează să-şi mute domiciliul permanent din Republica Moldova în altă ţară, el este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat pentru întreaga perioadă a anului de gestiune cît a fost rezident.

(7) Persoana responsabilă de reţinerea impozitelor, în conformitate cu art.88, 89 şi 90, este obligată să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la expirarea anului fiscal, un document în care să indice numele, adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia a fost efectuată plata, precum şi suma totală a plăţii şi suma totală a impozitelor reţinute. Copia de pe documentul respectiv se remite persoanei fizice sau juridice în folosul căreia a fost efectuată plata ori de la care au fost reţinute impozitele.

(8) Persoana responsabilă de reţinerea impozitului, conform art.89, trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la expirarea anului fiscal, un document în care să indice numele, adresa şi codul fiscal al persoanei fizice care beneficiază de înlesniri pentru limită de vîrstă la achitarea impozitului pe venit, precum şi suma plătită acestei persoane, fără reţinere. Copia de pe documentul respectiv se remite persoanei în folosul căreia a fost efectuată plata.

(9) La cererea în scris a persoanei fizice, Serviciul Fiscal de Stat poate prelungi (în limite rezonabile) termenul de prezentare a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit. Prelungirea termenului se admite numai în cazul în care cererea a fost depusă înainte de expirarea termenului stabilit pentru prezentarea declaraţiei.

Articolul 84. Achitarea impozitului în rate

(1) Contribuabilii care obţin venit nu din munca salariată sau care sînt scutiţi de impozitul pe dobîndă sau royalty, conform art.89 alin.(2), şi obligaţiile fiscale ale cărora, conform prezentului titlu, depăşeau în anul fiscal precedent suma de 400 lei sînt obligaţi să achite, nu mai tîrziu de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale anului fiscal, sume egale cu 1/4 din:

a) suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit, conform prezentului titlu, pentru anul respectiv; sau

b) impozitul ce urma să fie plătit, conform prezentului titlu, pentru anul precedent.

(2) Întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) pot plăti impozitul în două etape: pînă la 31 martie şi pînă la 30 noiembrie ale anului fiscal.

Articolul 85. Semnarea declaraţiilor şi altor documente

(1) Declaraţia, darea de seamă sau alte documente care, potrivit prevederilor prezentului titlu, urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat trebuie să fie perfectate şi semnate în conformitate cu regulile şi formele stabilite de către serviciul în cauză.

(2) Numele persoanei fizice indicat în orice document semnat de aceasta serveşte drept dovadă că documentul a fost semnat anume de către persoana respectivă, dacă nu există probe contrare.

(3) Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a unei persoane juridice trebuie să fie semnată de către persoana sau persoanele respective cu funcţii de răspundere.

(4) Declaraţiile şi dările de seamă care, potrivit prevederilor prezentului titlu, urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat trebuie să conţină o notificare a contribuabilului că, în cazul în care va include în documentele respective informaţii false sau care induc în eroare, el va purta răspundere în conformitate cu legislaţia.

Articolul 86. Codul fiscal

(1) Fiecare persoană care realizează venit sau efectuează plăţi impozabile, în conformitate cu prezentul titlu, este obligată să primească de la Serviciul Fiscal de Stat certificatul cu privire la atribuirea codului fiscal.

(2) Orice persoană obligată să prezinte, conform prezentului titlu, o declaraţie, o dare de seamă sau alt document trebuie să indice codul fiscal în fiecare din aceste documente pentru a putea fi identificată.

(3) Orice persoană care, în conformitate cu actele legislaţiei fiscale, este obligată să prezinte o declaraţie, o dare de seamă sau alt document referitor la o altă persoană trebuie să ceară acesteia şi să indice în document codul fiscal al persoanei respective pentru a asigura identificarea acestei alte persoane.

(4) Serviciul Fiscal de Stat va indica codul fiscal al contribuabilului în toate avizele şi cererile expediate acestuia.

(5) În cazul perfectării tranzacţiilor între agenţii economici, aceştia sînt obligaţi să-şi indice codul fiscal în conformitate cu instrucţiunile Serviciului Fiscal de Stat.

(6) Orice persoană care nu îndeplineşte cerinţele prezentului articol poartă răspunderea prevăzută în art.10 şi 11 din Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal.

Articolul 87. Termenele, modul, forma şi locul achitării impozitului

(1) Contribuabilul care, conform art.83, este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit (fără cererea suplimentară din partea Serviciului Fiscal de Stat) achită impozitul pe venit nu mai tîrziu de termenul stabilit pentru prezentarea declaraţiei (fără a ţine cont de prelungirea termenului).

(2) Modul, forma şi locul achitării impozitului sînt reglementate de Serviciul Fiscal de Stat prin regulamente, ordine şi instrucţiuni.

(3) În cazul primirii unui aviz sau cereri din partea Serviciului Fiscal de Stat, suma impozitului, penalităţilor şi amenzilor aferente lui, indicată în aviz sau cerere, urmează a fi plătită de către contribuabil nu mai tîrziu de termenul stabilit şi pe adresa indicată în aceste documente.

(4) Avizul sau cererea Serviciului Fiscal de Stat se înmînează contribuabilului personal sau i se expediază prin poştă la ultima adresă a acestuia indicată în registrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

Capitolul 15

REŢINEREA IMPOZITULUI LA SURSA DE PLATĂ

Articolul 88. Reţinerea impozitului din salariu

(1) Fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat, şi să reţină din mijloacele real primite de către lucrător un impozit, determinat conform modului stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.

(2) Nu mai tîrziu de data stabilită pentru începerea muncii ca angajat, lucrătorul trebuie să prezinte patronului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul şi documentele justificative.

(3) Dacă pe parcursul anului fiscal se schimbă numărul scutirilor la care are dreptul lucrătorul, acesta este obligat să prezinte patronului, în termen de 10 zile de la data cînd au avut loc aceste schimbări, o nouă cerere semnată de el şi documentele corespunzătoare.

(4) Prezentarea cu bună ştiinţă în cerere şi în documentele care confirmă dreptul la scutiri a unor informaţii false sau care induc în eroare atrage după sine aplicarea amenzii şi răspunderea penală prevăzute de legislaţie.

(5) Dacă o persoană fizică care prestează servicii şi se consideră antreprenor independent posedă două sau mai multe caracteristici care îl definesc ca lucrător salariat (conform instrucţiunilor Serviciului Fiscal de Stat), venitul ei este considerat de patron drept salariu din care se reţine impozitul, conform prezentului articol.

Articolul 89. Reţinerea impozitului din dobînzi şi royalty

(1) Fiecare plătitor de dobînzi şi royalty (cu excepţia plăţilor efectuate către nerezidenţi) este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi royalty şi să verse ca impozit o sumă egală cu 20% din plată.

(2) Nu se efectuează reţineri din plăţile făcute în folosul persoanelor fizice în vîrstă de 60 de ani şi mai mult dacă acestea prezintă patronului un document care atestă vîrsta lor.

Articolul 90. Reţinerile din alte plăţi aferente activităţii de întreprinzător

Orice persoană angajată în activitatea de întreprinzător şi orice instituţie de stat din Republica Moldova care plăteşte chiria sau alte tipuri de servicii (inclusiv cele de management şi consulting), costul cărora se deduce conform art.24, reţine şi varsă ca impozit o sumă egală cu 5% din plata respectivă. În acelaşi mod se reţine şi se varsă impozitul de la alte plăţi, ce reprezintă surse de venit impozabile conform art.18, efectuate în folosul persoanelor fizice, cu excepţia celor prevăzute la art.20, 88, 89 şi 91.

Articolul 91. Reţinerile din plăţile către nerezidenţi

Venitul unui nerezident care nu rezultă din activităţile desfăşurate de reprezentanţa permanentă a acestuia în Republica Moldova se supune impozitului (fără deduceri) la următoarele cote:

a) primele de asigurare vărsate într-o întreprindere nerezidentă în baza contractelor de asigurare şi de reasigurare, renta, venitul obţinut din prestarea serviciilor de telecomunicaţii şi serviciilor de transport, inclusiv cele internaţionale – 5%;

b) dividendele şi dobînda – 15%;

c) royalty şi venitul de la prestarea serviciilor de management şi consulting – 20%.

Articolul 92. Declaraţia privind impozitul reţinut la sursa de plată

(1) Persoana care este obligată să reţină impozitul conform art.88 trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat declaraţia şi să verse impozitul reţinut în termen de 10 zile de la încheierea lunii în care au fost efectuate plăţile.

(2) Persoana care este obligată să reţină impozitele, conform art.89, 90 şi 91, trebuie să prezinte Serviciului Fiscal de Stat declaraţia şi să verse impozitele reţinute în conformitate cu instrucţiunile acestui serviciu.

Notă: Titlul III aprobat prin Legea nr.1415-XIII din 17.12.1997. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40-41/288 din 07.05.1998. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.561-II din 17.04.1998, intră în vigoare de la 01.07.1998

TITLUL III

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 93. Noţiuni generale

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Taxă pe valoarea adăugată (în continuare – T.V.A.) – impozit republican (de stat) care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.

2) Marfă, valori materiale – rezultat al muncii sub formă de articole, mărfuri de larg consum şi produse cu destinaţie tehnico-economică, clădiri, construcţii şi alte bunuri imobiliare, activele nemateriale.

3) Livrare de mărfuri – transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală, precum şi transmiterea mărfurilor gajate în proprietatea deţinătorului gajului.

4) Livrare (prestare) de servicii – activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, transmiterea drepturilor, inclusiv pe bază de leasing, privind folosirea oricăror mărfuri contra plată, cu plată parţială sau gratuit; activitate de executare a lucrărilor de construcţii şi montaj, de reparaţie, de cercetări ştiinţifice, de construcţii experimentale şi a altor lucrări contra plată, cu plată parţială sau gratuit.

5) Livrare impozabilă – livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepţia celor scutite de T.V.A., efectuate de către subiectul impozabil în procesul activităţii de întreprinzător.

6) Mărfuri de uz sau consum personal – obiecte destinate pentru satisfacerea necesităţilor proprietarului şi (sau) ale membrilor familiei sale.

7) Import de mărfuri – introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.

8) Import de servicii – prestare de servicii de către persoanele juridice şi fizice aflate în afara Republicii Moldova persoanelor juridice şi fizice, rezidenţi ai Republicii Moldova sau nerezidenţi ai Republicii Moldova, care desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul ei.

9) Export de mărfuri – scoaterea mărfurilor de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.

10) Export de servicii – prestare de servicii de către persoanele juridice şi fizice, rezidenţi ai Republicii Moldova sau nerezidenţi ai Republicii Moldova, care desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul ei, persoanelor juridice şi fizice aflate în afara ţării.

11) Discont – reducere din valoarea mărfurilor, serviciilor.

12) Cotă zero – cota T.V.A. ce constituie zero procente.

13) Agent – persoană care acţionează în numele altei persoane şi nu este angajatul acesteia.

Capitolul 2

SUBIECŢI ŞI OBIECTE IMPOZABILE

Articolul 94. Subiecţii impozabili

Subiecţii impozabili sînt:

a) persoanele juridice şi fizice care sînt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile art.112;

b) persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv;

c) persoanele juridice şi fizice care importă servicii considerate ca livrări impozabile efectuate de persoanele menţionate.

Articolul 95. Obiectele impozabile

Obiecte impozabile constituie:

a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;

b) importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv, importate de către persoanele fizice.

Capitolul 3

MODUL DE CALCULARE ŞI ACHITARE A T.V.A.

Articolul 96. Cota T.V.A.

Cota T.V.A. se stabileşte în mărime de 20% din valoarea impozabilă a livrărilor impozabile, cu excepţia livrărilor care se impozitează conform art.104 la cota zero.

Articolul 97. Valoarea impozabilă a livrării impozabile

(1) Valoarea impozabilă a livrării impozabile, inclusiv costul transportării, reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.).

(2) Dacă plata pentru livrare este, în totalitate sau parţial, achitată în expresie naturală, valoarea impozabilă a livrării impozabile constituie valoarea ei de piaţă.

(3) Valoarea impozabilă a livrării impozabile include suma totală a tuturor impozitelor şi taxelor care urmează a fi achitate, cu excepţia T.V.A.

Articolul 98. Ajustarea valorii impozabile a livrării impozabile

Valoarea impozabilă a livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea şi achitarea lor, urmează a fi ajustată, cu condiţia prezentării documentelor de confirmare, dacă:

a) valoarea livrării impozabile, aprobată anticipat, s-a schimbat ca rezultat al schimbării preţurilor;

b) livrarea impozabilă a fost, în totalitate sau parţial, restituită subiectului impozabil care a efectuat livrarea;

c) valoarea impozabilă a livrării impozabile a fost redusă în urma acordării discontului pentru plata efectuată înainte de termen.

Articolul 99. Livrările efectuate la un preţ mai mic decît cel de piaţă, fără efectuarea plăţii, în contul retribuirii muncii

(1) Livrarea efectuată la un preţ mai mic decît cel de piaţă din cauza relaţiilor specifice stabilite între furnizor şi consumator sau din cauză că consumatorul este un angajat al furnizorului constituie o livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării respective constituie valoarea ei de piaţă.

(2) Mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie care ulterior sînt transmise fără plată angajaţilor subiectului impozabil, serviciile prestate fără plată angajaţilor subiectului impozabil se consideră livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării respective constituie valoarea ei de piaţă.

(3) Mărfurile, livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, care ulterior sînt însuşite de subiect sau transmise membrilor familiei sale se consideră livrare impozabilă a acestui subiect. Valoare impozabilă a livrării menţionate constituie valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată desfăşurării activităţii sale de întreprinzător.

(4) Mărfurile, livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, care ulterior au fost transmise fără plată altor persoane se consideră livrare impozabilă efectuată de către acest subiect. Valoarea impozabilă a livrării menţionate constituie valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată desfăşurării activităţii sale de întreprinzător.

(5) Mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie, serviciile livrate în contul retribuirii muncii angajatului se consideră livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării menţionate constituie suma salariului neachitat.

(6) În sensul prezentului articol, valoarea de piaţă a mărfurilor, serviciilor livrate se determină în modul stabilit de Guvern.

Articolul 100. Valoarea impozabilă a mărfurilor importate

(1) Valoarea impozabilă a mărfurilor importate constituie valoarea lor vamală, determinată în conformitate cu legislaţia vamală, care include cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare şi alte cheltuieli aferente aducerii acestor mărfuri pînă în locul efectuării procedurilor vamale, precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri, cu excepţia T.V.A.

(2) În cazul absenţei documentelor care confirmă valoarea mărfurilor importate sau în cazul diminuării de către importator a valorii mărfurilor, valoarea impozabilă a mărfurilor este determinată de către autorităţile vamale în modul stabilit la alin.(1) şi în conformitate cu drepturile acordate acestor autorităţi de legislaţie.

Articolul 101. Modul de calculare şi achitare a T.V.A.

(1) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) sînt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală stabilită conform art.114, suma T.V.A., care se determină ca diferenţă dintre sumele T.V.A. primite de la consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele T.V.A. plătite furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. pe valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada respectivă.

(2) Dacă suma T.V.A. achitată furnizorului la procurarea valorilor materiale, serviciilor depăşeşte suma T.V.A. primită sau care urmează să fie primită de la consumatori pentru mărfurile, serviciile livrate, diferenţa se reportează în următoarea perioadă fiscală şi devine o parte a sumei T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate în această perioadă cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(3).

(3) Dacă depăşirea sumei T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate se datorează faptului că subiectul impozabil a efectuat o livrare care se impozitează la cota zero, acesta are dreptul la restituirea sumei de depăşire în limitele cotei T.V.A. obişnuite, înmulţită la valoarea livrării care se impozitează la cota zero.

(4) Suma T.V.A. pe serviciile prestate pentru subiecţii impozabili în perioada fiscală în care ele au fost efectuate conform art.94 lit.c) se adaugă la suma T.V.A. care urmează a fi achitată pe mărfurile, livrate de către fiecare subiect impozabil în perioada fiscală corespunzătoare.

(5) Persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător achită T.V.A. pînă la sau în momentul prezentării declaraţiei vamale, adică pînă la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv, achită T.V.A. în momentul controlului vamal al bagajului şi numai în măsura în care valoarea depăşeşte limita stabilită.

Articolul 102. Trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate

(1) În cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Nu se permite persoanei juridice sau fizice nerezidenţi ai Republicii Moldova trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată, precum şi a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată în conformitate cu art.101 alin.(4).

(2) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de T.V.A. nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile de producţie şi de circulaţie.

(3) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi neimpozabile se trece în cont dacă se duce o evidenţă aparte a achitării plăţilor pentru ele şi dacă valoarea impozabilă a livrărilor impozabile depăşeşte 50% din valoarea tuturor livrărilor efectuate de către subiectul impozabil.

(4) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător nu se trece în cont şi se raportează la rezultatele activităţii.

(5) Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate de către subiectul impozabil în scopul organizării de activităţi distractive ce nu ţin de domeniul activităţii sale de întreprinzător nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile de producţie şi de circulaţie. Subiecţii impozabili a căror activitate de întreprinzător constă în organizarea distracţiilor şi timpului liber, iar valorile materiale, serviciile procurate sînt folosite nemijlocit pentru desfăşurarea acestei activităţi au dreptul la trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale şi serviciile procurate.

(6) Subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitate pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de factura T.V.A. privind valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată T.V.A. sau de documentul, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. pe mărfurile importate.

(7) Livrarea, în privinţa căreia se permite trecerea în cont a T.V.A. achitate pe valorile materiale, serviciile procurate, trebuie să fie efectuată subiectului impozabil de către furnizorul care a eliberat factura T.V.A. sau să fie importată de către subiectul impozabil.

Capitolul 4

LIVRĂRILE SCUTITE DE T.V.A.

Articolul 103. Scutirea de T.V.A.

T.V.A. nu se aplică pe următoarele livrări:

1) locuinţa, pămîntul şi terenul pe care se găseşte locuinţa, arenda acestora, dreptul de livrare şi arendare a acestora, cu excepţia plăţilor de comision aferente tranzacţiilor respective;

2) produsele alimentare şi nealimentare pentru copii, conform listei aprobate în legea bugetului pe anul respectiv;

3) proprietatea de stat, răscumpărată în procesul privatizării;

4) instituţiile preşcolare, cluburile, sanatoriile şi alte obiecte cu destinaţie social-culturală şi de locuit, precum şi drumurile, reţelele şi substaţiile electrice, reţelele de gaz, instalaţiile pentru extragerea apelor subterane şi alte obiecte similare transferate gratuit autorităţilor publice (sau, în baza deciziei lor, întreprinderilor specializate care folosesc şi exploatează obiectele respective conform destinaţiei), precum şi cele transmise întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de către autorităţile publice; lucrările de construcţie a caselor de locuit, efectuate cu atragerea mijloacelor bugetare de toate nivelurile şi a fondurilor extrabugetare cu destinaţie specială, cu condiţia că mijloacele respective constituie nu mai puţin de 40% din valoarea acestor lucrări; lucrările efectuate în perioada de realizare a programelor (proiectelor) social-economice cu destinaţie specială în domeniul construcţiei caselor de locuit;

5) mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt, legate de procesul instructiv de producţie şi educativ, cu condiţia alocării mijloacelor obţinute din livrarea acestor mărfuri, servicii în scopuri de instruire generală; serviciile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor; serviciile de instruire a copiilor şi adolescenţilor în cercuri, secţii, studiouri; serviciile prestate copiilor şi adolescenţilor cu folosirea instalaţiilor sportive; serviciile legate de întreţinerea copiilor în instituţii preşcolare;

6) serviciile (acţiunile) întreprinse de către autorităţile abilitate, pentru care se aplică taxa de stat; toate tipurile de activităţi legate de taxele şi plăţile încasate de stat pentru acordare de licenţe, înregistrare şi eliberare de brevete, precum şi taxele şi plăţile încasate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de alte autorităţi abilitate, de către persoanele cu funcţii de răspundere în cazul acordării anumitor drepturi persoanelor juridice şi fizice; serviciile acordate de către membrii colegiului de avocaţi; serviciile legate de exploatarea subsolului; arendarea fondului forestier şi serviciile legate de folosirea resurselor naturale, pentru care se efectuează plăţi la buget şi în fondurile extrabugetare;

7) serviciile legate de operaţiunile de acordare de licenţe şi eliberare de brevete (cu excepţia celor de intermediere), referitoare la obiectele proprietăţii industriale, precum şi obţinerea drepturilor de autor;

8) proprietatea confiscată, proprietatea fără stăpîn, proprietatea trecută în posesiunea statului cu drept de succesiune; comorile;

9) serviciile legate de pază efectuate de Serviciul de Stat Pază al Ministerului Afacerilor Interne;

10) serviciile legate de îngrijirea bolnavilor şi bătrînilor;

11) serviciile medicale contra plată efectuate de către persoanele juridice şi fizice cărora, conform legislaţiei, le este permisă practicarea medicinei; remediile medicamentoase indicate în Nomenclatorul de stat al medicamentelor, aprobat de către Ministerul Sănătăţii, cu excepţia mijloacelor cosmetice; articolele de uz medical, articolele ortopedice şi de protezare şi tehnica medicală, biletele de tratament (inclusiv cele fără cazare) şi de odihnă în staţiunile balneoclimaterice, biletele turistice şi de excursie, fără costul serviciilor de intermediere legate de procurarea acestora; mijloacele tehnice, inclusiv transportul auto, folosit exclusiv în scopuri legate de profilaxia invalidităţii şi reabilitarea invalizilor;

12) produsele de fabricaţie proprie ale cantinelor studenţeşti, şcolare şi ale cantinelor altor instituţii de învăţămînt, ale spitalelor şi instituţiilor preşcolare, precum şi ale cantinelor care aparţin altor instituţii şi organizaţii din sfera social-culturală finanţate, parţial sau în întregime, de la buget;

13) serviciile financiare:

a) acordarea sau transmiterea creditelor, garanţiilor de credit, alte garanţii ale operaţiilor în numerar şi de creditare, inclusiv gestionarea împrumuturilor, creditelor sau garanţiilor de credit din partea creditorilor (operaţiile de creditare, de virament, fiduciare, legate de creditare, de decontări de casă, căutarea sumelor care nu au intrat în cont, deschiderea, închiderea şi reîntocmirea conturilor);

b) operaţiile legate de evidenţa conturilor de depozit, inclusiv a conturilor de depunere, de decontare şi bugetare, viramentele, titlurile de creanţă, cecurile şi alte instrumente financiare, cu excepţia veniturilor de pe vînzarea mărfurilor în cazul nerambursării creditului, din acordarea serviciilor informaţionale, de consultanţă şi de expertiză, din procurarea şi arendarea locurilor de broker la bursă, din darea în arendă, inclusiv în baza leasingului, inclusiv leasingul financiar, din serviciile de încasare şi livrare a banilor în numerar clienţilor, din serviciile de primire la păstrare şi transferare a banilor în numerar, a hîrtiilor de valoare şi a documentelor, a veniturilor de la operaţiile fiduciare de gestionare a bunurilor clienţilor, de la lichidarea bunurilor întreprinderilor care au dat faliment, din aprovizionarea contra plată a clienţilor cu documentaţia normativă;

c) operaţiile legate de circulaţia valutei, mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată (cu excepţia celor folosite în scopuri numismatice);

d) operaţiile legate de emiterea acţiunilor, obligaţiunilor, cambiilor şi altor hîrtii de valoare, inclusiv operaţiile comerciale şi de intermediere pe piaţa hîrtiilor de valoare, operaţiile registratorilor independenţi;

e) operaţiile legate de instrumentele financiare derivate, de acordurile forward, de opţiuni şi de alte operaţii financiare;

f) serviciile legate de gestionarea fondurilor investiţionale;

g) operaţiile de asigurare şi reasigurare, cu excepţia serviciilor prestate de intermediarii de asigurare;

14) serviciile oficiilor poştale, inclusiv distribuirea pensiilor şi indemnizaţiilor;

15) serviciile legate de jocurile de noroc prestate de către subiecţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în sfera jocurilor de noroc (inclusiv cu folosirea jocurilor automate), cu excepţia serviciilor a căror valoare, în totalitate sau parţial, a fost inclusă în miză sau în plata pentru intrare şi a altor servicii prestate spectatorilor sau participanţilor; loteriile;

16) lucrările de cercetări ştiinţifice şi de construcţie experimentale, efectuate din contul mijloacelor bugetare;

17) serviciile rituale prestate de birourile de pompe funebre, de cimitire şi crematorii; ritualurile şi ceremoniile efectuate de organizaţiile religioase;

18) serviciile legate de închirierea spaţiului locativ şi cazarea în cămine; serviciile comunale acordate populaţiei: alimentarea cu apă, canalizarea, alimentarea cu energie termică (aprovizionarea centralizată cu căldură şi apă caldă), salubrizarea, serviciile legate de folosirea ascensorului;

19) serviciile prestate de transportul în comun urban (cu excepţia taximetrelor cu numărul de pasageri nu mai mare de 4), precum şi serviciile prestate de transportul de pasageri suburban auto, feroviar şi fluvial;

20) mărfurile importate (cu condiţia că importul lor corespunde cerinţelor stabilite de legislaţia vamală şi fiscală):

a) destinate acordării de asistenţă în caz de calamitate naturală, de conflict armat şi în alte situaţii excepţionale;

b) definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern;

c) exportate, iar apoi reimportate de către exportator, fără modificarea caracteristicilor cantitative şi calitative;

d) temporar importate cu obligaţia că ele vor fi exportate în timp de 12 luni;

e) tranzitate;

f) depuse la depozitele vamale libere;

g) destinate comercializării în magazinele “duty-free”, precum şi în magazinele ce deservesc în exclusivitate misiunile diplomatice ale statelor străine în Republica Moldova şi personalul acestora.

Capitolul 5

IMPOZITAREA LA COTA ZERO A T.V.A.

Articolul 104. Livrările impozitate la cota zero

La cota zero a T.V.A. se impozitează următoarele livrări:

a) mărfurile, serviciile pentru export şi toate tipurile de transporturi internaţionale de mărfuri şi pasageri;

b) mărfurile şi serviciile destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice şi a altor misiuni asimilate lor în Republica Moldova, precum şi uzului sau consumului personal al membrilor personalului diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni şi al membrilor familiei care locuiesc împreună cu ei, pe bază de reciprocitate, în modul stabilit de Guvern;

c) mărfurile, serviciile pentru organizaţiile internaţionale în limitele acordurilor la care Republica Moldova este parte. Lista organizaţiilor internaţionale se stabileşte în legea bugetului pe anul respectiv.

Capitolul 6

LIVRĂRILE

Articolul 105. Livrările de mărfuri, servicii

(1) Livrarea energiei electrice, a celei termice şi a gazului se consideră livrare de mărfuri.

(2) Livrarea serviciilor legată de livrarea mărfurilor se consideră parte a livrării de mărfuri.

(3) Livrarea serviciilor legată de exportul de mărfuri se consideră parte a exportului de mărfuri.

(4) Livrarea mărfurilor legată de livrarea serviciilor se consideră parte a livrării de servicii.

Articolul 106. Livrările efectuate de către agenţi şi angajaţi

(1) Livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată de un agent în numele subiectului impozabil constituie o livrare efectuată de însuşi subiectul impozabil.

(2) Prevederile alin.(1) nu se extind asupra livrării serviciilor de către agent către subiectul impozabil.

(3) Livrarea serviciilor de către angajaţi patronului său (în limitele îndatoririlor de serviciu sau de producţie) nu constituie o livrare impozabilă din partea angajatului.

Articolul 107. Transmiterea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător

Transmiterea de către un subiect impozabil a dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător sau a unei părţi a acestei activităţi altui subiect nu constituie o livrare de mărfuri, servicii dacă:

a) subiectul căruia i se transmite dreptul de desfăşurare a activităţii de întreprinzător sau a unei parţi a acestei activităţi este un subiect impozabil sau devine subiect impozabil în momentul transmiterii acestui drept;

b) subiectul căruia i se transmite dreptul de desfăşurare a activităţii de întreprinzător continuă după transmitere să desfăşoare această activitate.

Capitolul 7

TERMENELE OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 108. Termenele obligaţiei fiscale

(1) Data obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5) şi (6).

(2) Pentru mărfuri, data livrării se consideră data predării (transmiterii) mărfurilor consumatorului sau dacă mărfurile sînt transportate, data livrării se consideră data la care începe transportarea, cu excepţia mărfurilor de export pentru care data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul Republicii Moldova.

(3) În cazul livrării de bunuri imobiliare, construirii unui obiect pe terenul consumatorului, data livrării se consideră data trecerii bunurilor imobiliare, a obiectului de construcţie în posesia consumatorului.

(4) Pentru servicii, data livrării se consideră data eliberării facturii T.V.A. sau data la care plata se efectuează subiectului impozabil, parţial sau în întregime, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

(5) Dacă factura T.V.A. este eliberată sau plata este primită pînă la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii T.V.A. sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

(6) Dacă mărfurile, serviciile sînt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii T.V.A. sau data primirii fiecărei plăţi regulate, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

Articolul 109. Termenele obligaţiei fiscale în cazul importurilor

(1) Pentru mărfurile, serviciile importate şi utilizate pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, termenul obligaţiei fiscale se stabileşte prin legea bugetului pe anul respectiv.

(2) Marfa se consideră importată dacă importatorul respectă toate cerinţele prevăzute de legislaţia vamală la importul de mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova şi dacă marfa a fost supusă taxei vamale. În cazul în care taxa vamală pe marfa importată nu trebuie achitată, marfa se consideră importată, ca şi cum ea ar fi fost supusă taxei vamale, cu respectarea procedurilor corespunzătoare de import a mărfurilor, prevăzute în legislaţia vamală.

Capitolul 8

LOCUL LIVRĂRII

Articolul 110. Locul livrării mărfurilor

(1) Locul livrării mărfurilor se consideră locul de aflare a mărfurilor la momentul predării (transmiterii) sau la momentul trecerii lor în posesia consumatorului. Dacă mărfurile sînt furnizate cu transportul consumatorului sau de către o organizaţie de transport, atunci locul livrării mărfurilor este locul de aflare a mărfurilor la începutul transportării, cu excepţia livrărilor pentru export.

(2) Locul livrării energiei electrice, a celei termice şi a gazului se consideră locul primirii lor.

Articolul 111. Locul livrării serviciilor

(1) Locul livrării serviciilor se consideră:

a) locul aflării bunurilor imobiliare – dacă serviciile sînt legate nemijlocit de această proprietate;

b) locul real al prestării serviciilor – dacă ele sînt legate de bunurile mobiliare sau de persoane;

c) locul real al prestării serviciilor – dacă ele sînt prestate în domeniile culturii, artei, învăţămîntului, culturii fizice, sportului sau în altă sferă de activitate similară;

d) locul real al prestării serviciilor de către o persoană nerezidentă a Republicii Moldova – dacă persoana juridică sau fizică consumator al acestor servicii este rezident al Republicii Moldova sau nu este rezident al Republicii Moldova, dar desfăşoară o activitate de întreprinzător pe teritoriul acesteia, cu excepţia cazurilor cînd serviciile sînt consumate în afara hotarelor Republicii Moldova.

(2) Locul livrării serviciilor de transport se consideră locul lor de destinaţie, luîndu-se în considerare distanţa parcursă.

Capitolul 9

ADMINISTRAREA T.V.A.

Articolul 112. Înregistrarea subiectului impozabil

(1) Subiectul care desfăşoară o activitate de întreprinzător este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A. dacă el a efectuat într-o perioadă de oricare 12 luni consecutive livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 20000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de impozitare conform art.103. Subiectul este obligat să înştiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv, şi să se înregistreze nu mai tîrziu de o lună din ziua expirării termenului, în timpul căruia a fost depăşit plafonul stabilit în prezentul alineat. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii imediat următoare celei în care el este obligat să prezinte avizul oficial.

(2) În cazul prezenţei unor argumente temeinice care îi dau subiectului dreptul de a considera că valoarea livrărilor lui impozabile va depăşi 20000 lei la începutul perioadei impozabile respective, el urmează să se înregistreze, în modul stabilit la alin.(1), pînă la sfîrşitul lunii în care se presupune că va avea loc depăşirea plafonului de înregistrare. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii respective.

(3) Subiectul, faţă de care nu se aplică cerinţele de înregistrare, se poate înregistra benevol în calitate de contribuabil al T.V.A. dacă el efectuează livrări altor subiecţi impozabili şi dacă are posibilitatea să emită factura T.V.A. Faţă de acest subiect se aplică toate prevederile prezentului titlu. Înregistrarea acestui subiect este valabilă pe un termen nu mai mic de 2 ani sau pînă la momentul încetării activităţii de întreprinzător, în dependenţă de ce are loc mai înainte. Subiectul se consideră înregistrat din ziua prezentării formularului de înregistrare completat la Serviciul Fiscal de Stat.

(4) Subiectul care planifică să înceapă o activitate de întreprinzător şi intenţionează să efectueze livrări impozabile cu T.V.A. poate să se înregistreze din timp, pînă la efectuarea livrărilor impozabile. Trecerea în cont a sumei T.V.A., achitate pe valorile materiale, serviciile procurate în conformitate cu art.102, se permite numai dacă livrările impozabile au fost efectuate pe parcursul a cel puţin 6 luni succesive după înregistrare. Subiectul se consideră înregistrat din ziua prezentării formularului de înregistrare completat la Serviciul Fiscal de Stat. Dacă Serviciul Fiscal de Stat consideră că subiectul înregistrat în conformitate cu prezentul articol nu a avut dreptul sau nu era obligat să se înregistreze, actul de înregistrare se consideră nul din momentul primirii lui.

(5) La înregistrarea subiectului impozabil, Serviciul Fiscal de Stat este obligat să-i elibereze certificatul de înregistrare, aprobat în modul stabilit, cu indicarea:

a) denumirii (numelui) şi adresei juridice ale subiectului impozabil;

b) datei înregistrării;

c) codului fiscal al subiectului impozabil.

(6) Subiectul căruia i se prestează servicii de către persoanele juridice sau fizice nerezidenţi ai Republicii Moldova ce nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul acesteia, este obligat să se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin.(1), dacă valoarea serviciilor prestate depăşeşte 20000 lei sau dacă valoarea lor, adăugată la valoarea livrărilor de mărfuri, servicii efectuate sau planificate de el pentru termenele stabilite la alin.(1), depăşeşte 20000 lei.

Articolul 113. Anularea înregistrării

(1) În cazul suspendării livrărilor supuse T.V.A., subiectul impozabil este obligat să informeze despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat. Serviciul Fiscal de Stat este obligat să anuleze înregistrarea contribuabilului T.V.A.

(2) În cazul în care subiectul impozabil nu va efectua livrări impozabile şi nu va dori să rămînă înregistrat, el este obligat să informeze Serviciul Fiscal de Stat precum că, în ultimele 12 luni, volumul livrărilor nu a depăşit plafonul stabilit pentru înregistrare. Dacă subiectul impozabil doreşte să anuleze actul de înregistrare şi înştiinţează despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat, el trebuie să dovedească că în viitor volumul livrărilor impozabile nu va depăşi plafonul stabilit pentru înregistrare. În acest caz, Serviciul Fiscal de Stat anulează înregistrarea.

(3) Anularea înregistrării contribuabilului T.V.A. intră în vigoare de la data încetării livrărilor impozabile de către subiectul impozabil sau după expirarea lunii în care au fost primite înştiinţarea şi dovada prevăzute la alin.(2), în dependenţă de ce are loc mai înainte.

(4) În momentul anulării înregistrării contribuabilului T.V.A., el se consideră ca subiect care a efectuat o livrare impozabilă a stocurilor sale de mărfuri şi a mijloacelor fixe şi trebuie să achite datoria la T.V.A. pe această livrare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.107. Valoarea impozabilă a livrării respective se consideră valoarea ei de piaţă.

Articolul 114. Perioada fiscală privind T.V.A.

(1) Perioada fiscală privind T.V.A. constituie o lună calendaristică, începînd cu prima zi a lunii.

(2) Dacă volumul anual al livrărilor impozabile ale subiectului nu depăşeşte 20000 lei, perioada fiscală privind T.V.A. se consideră perioada de trei luni, începînd cu prima zi a primei luni şi terminînd cu ultima zi a celei de a treia luni.

(3) Dacă subiectul este înregistrat ca contribuabil al T.V.A., prima perioadă fiscală începe de la data indicată în actul de înregistrare şi se termină în ultima zi a lunii care urmează după luna în care a avut loc înregistrarea.

(4) În cazul anulării înregistrării, ultima perioadă fiscală începe în prima zi a lunii în care a avut loc anularea şi se termină în ziua în care intră în vigoare actul cu privire la anularea înregistrării.

Articolul 115. Declararea T.V.A. şi achitarea ei

(1) Fiecare subiect impozabil este obligat să prezinte declaraţia privind T.V.A. pentru fiecare perioadă fiscală. Declaraţia se întocmeşte pe un formular oficial, care este prezentat la Serviciul Fiscal de Stat nu mai tîrziu de ultima zi a lunii care urmează după încheierea perioadei fiscale.

(2) Fiecare subiect impozabil trebuie să verse la buget suma T.V.A., care urmează a fi achitată pentru fiecare perioadă fiscală, nu mai tîrziu de data stabilită pentru prezentarea declaraţiei pe această perioadă.

Articolul 116. Trecerea în cont a T.V.A. în cazul datoriilor compromise

(1) Dacă, după includerea în declaraţia privind T.V.A. a sumei T.V.A. achitate pe livrarea efectuată, toată suma sau o parte a ei se consideră, conform legislaţiei, drept datorie compromisă, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate pentru orice perioadă fiscală privind T.V.A. Suma T.V.A. care urmează a fi trecută în cont este egală cu suma T.V.A. achitată pe livrarea care corespunde sumei datoriei compromise nerambursate.

(2) Dacă suma datoriei compromise se restituie subiectului impozabil după primirea dreptului de a o trece în cont conform prevederilor alin.(1), această sumă se consideră ca plată pentru următoarea livrare impozabilă efectuată la momentul primirii sumei datoriei compromise.

Articolul 117. Factura T.V.A.

(1) Subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă este obligat să prezinte consumatorului factura T.V.A. pe livrarea în cauză în termen de 7 zile lucrătoare după efectuarea ei.

(2) Factura T.V.A. trebuie să includă următoarele informaţii:

1) numărul de ordine al facturii;

2) denumirea (numele), adresa şi codul fiscal al furnizorului;

3) data eliberării facturii;

4) data livrării, dacă ea nu corespunde cu data eliberării facturii;

5) denumirea (numele) şi adresa consumatorului;

6) tipul livrării;

7) pentru fiecare tip de livrare:

a) cantitatea mărfii;

b) preţul unui articol de marfă fără T.V.A.;

c) cota T.V.A.;

d) suma T.V.A. pe un articol de marfă;

8) suma totală care urmează a fi achitată;

9) suma totală a T.V.A.

(3) În factura T.V.A., la livrările de export, trebuie să fie indicat că bunurile sînt destinate pentru export, precum şi ţara de destinaţie.

(4) Facturile T.V.A. se numerotează în ordine succesivă şi se păstrează la furnizor în aceeaşi ordine.

(5) Pentru vînzarea cu amănuntul în locurile special amenajate, cu plata în numerar, eliberarea facturii T.V.A. nu este obligatorie dacă sînt respectate următoarele condiţii:

a) subiectul impozabil ţine evidenţa sumei primite şi achitate în numerar la fiecare punct comercial şi de prestări servicii în conformitate cu legislaţia privind efectuarea decontărilor băneşti pentru operaţiile comerciale sau serviciile prestate. Înscrierea se efectuează în momentul primirii sau achitării sumei în numerar. La sfîrşitul fiecărei zile de lucru se face bilanţul;

b) la sfîrşitul fiecărei zile de lucru, în documentaţia de evidenţă este înscrisă suma totală a T.V.A. pe livrările efectuate, iar în documentul de evidenţă a valorilor materiale procurate se introduc datele din facturile T.V.A. care au fost achitate în numerar.

(6) În cazul livrării serviciilor contra plată în numerar, factura T.V.A. se eliberează în momentul primirii banilor sau pînă la acest moment.

Articolul 118. Evidenţa mărfurilor, serviciilor

(1) Fiecare subiect impozabil este obligat să ţină evidenţa întregului volum de mărfuri, servicii livrate şi a valorilor materiale, serviciilor procurate. În comerţul cu amănuntul, în sfera prestării serviciilor, subiecţii impozabili sînt obligaţi să ţină zilnic evidenţa tuturor mărfurilor livrate, serviciilor prestate achitate în numerar. Dările de seamă privind mărfurile, serviciile livrate şi valorile materiale, serviciile procurate trebuie întocmite în termen de o lună de la încheierea perioadei fiscale privind T.V.A.

(2) Facturile T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate se numerotează în ordine succesivă şi se înregistrează în aceeaşi ordine în documentaţia de evidenţă respectivă.

(3) Documentaţia pentru evidenţa valorilor materiale, serviciilor procurate trebuie să includă:

a) numărul de ordine al facturii T.V.A.;

b) data primirii facturii;

c) denumirea (numele) furnizorului;

d) descrierea succintă a livrării;

e) valoarea totală a livrării fără T.V.A.;

f) suma totală a T.V.A.;

g) valoarea oricăror mărfuri exportate, reimportate de către exportator fără schimbarea caracteristicilor lor cantitative şi calitative.

(4) Facturile T.V.A. pentru mărfurile, serviciile livrate se numerotează în ordine succesivă şi se înscriu în registrul de evidenţă în aceeaşi ordine. Copiile facturilor T.V.A. se păstrează în aceeaşi ordine. Originalele conturilor deteriorate sau anulate ale facturilor T.V.A. se păstrează împreună cu copiile.

(5) Înscrierea în registrul de evidenţă a livrării de mărfuri, servicii trebuie să includă:

a) numărul de ordine al facturii T.V.A.;

b) data eliberării ei;

c) denumirea (numele) consumatorului;

d) descrierea succintă a livrării;

e) valoarea totală a livrării prezentată pentru a fi achitată fără T.V.A.;

f) suma totală a T.V.A.;

g) suma rabatului, dacă acesta se oferă.

(6) Pentru fiecare perioadă fiscală privind T.V.A. se ţine o evidenţă generalizată, care include:

a) suma T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate;

b) suma T.V.A. pe mărfurile, serviciile livrate;

c) ajustările care influenţează suma T.V.A.;

d) suma netă a T.V.A. care trebuie achitată la buget sau suma excesivă netă a T.V.A. care urmează a fi trecută în cont;

e) suma T.V.A. vărsată la buget;

f) suma excesivă a T.V.A. raportată la perioada fiscală următoare;

g) suma T.V.A. supusă rambursării de la buget.

Notă: Titlul IV aprobat prin Legea nr.1053-XIV din 16.06.2000. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.139-140/992 din 02.11.2000. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.1742-II din 01.11.2000, intră în vigoare de la 01.01.2001

TITLUL IV

ACCIZELE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 119. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Acciz – impozit general de stat stabilit pentru unele mărfuri de consum, pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc.

2) Certificat de acciz – document eliberat de organul Serviciului Fiscal de Stat subiectului impunerii, care atestă înregistrarea acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua tranzacţii cu mărfurile supuse accizelor, de a desfăşura activitate în domeniul jocurilor de noroc.

3) Încăpere de acciz – totalitatea locurilor ce aparţin subiectului impunerii, inclusiv clădirile, încăperile, teritoriile, terenurile, orice alte locuri, care sînt situate separat, determinate în certificatul de acciz, unde mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către subiecţii impunerii, şi unde se desfăşoară jocurile de noroc.

4) Expediere (transportare) – deplasarea, transmiterea mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz.

5) Informaţie despre expediere (transportare) – înscriere făcută de mînă în registrul de evidenţă a producţiei expediate (transportate).

6) Activitate în domeniul jocurilor de noroc – activitate de întreprinzător, desfăşurată în conformitate cu legislaţia de către persoane juridice care se ocupă cu organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc, contribuie ori, prin altă modalitate, oferă posibilităţi persoanelor fizice de a participa la jocurile de noroc.

Capitolul II

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI BAZA IMPOZABILĂ

Articolul 120. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt:

a) persoanele juridice şi persoanele fizice care prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova;

b) persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor, cu excepţia mărfurilor specificate la art.124 alin.(1), (2), (4), (6), (7) şi (8);

c) persoanele juridice care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Articolul 121. Obiectele impunerii şi baza impozabilă

(1) Obiecte ale impunerii sînt mărfurile supuse accizelor şi licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc, specificate în anexa la prezentul titlu.

(2) Baza impozabilă o constituie:

1) pentru mărfurile supuse accizelor:

a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul importului, sînt stabilite în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;

b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru aceste mărfuri sînt stabilite cote ad valorem în procente ale accizelor;

c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată conform legislaţiei vamale, precum şi impozitele şi taxele ce urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont de accize şi T.V.A., dacă pentru mărfurile în cauză sînt stabilite cote ad valorem în procente ale accizelor;

2) pentru jocurile de noroc – costul licenţei pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Capitolul III

COTELE ACCIZELOR, MODUL DE CALCULARE

ŞI TERMENELE DE ACHITARE

Articolul 122. Cotele accizelor

Cotele accizelor se stabilesc:

a) în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;

b) ad valorem în procente de la valoarea de piaţă a mărfii;

c) ad valorem în procente de la costul licenţei pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Articolul 123. Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor

(1) Subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.a), care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din încăperea de acciz:

a) calculează accizele pornind de la volumul mărfurilor în expresie naturală sau de la valoarea acestora (în dependenţă de cotă – în sumă absolută sau ad valorem în procente);

b) achită accizele la momentul expedierii (transportării) mărfurilor din încăperea de acciz conform cotelor stabilite în anexa la prezentul titlu.

(2) Obligaţia de achitare a accizelor în modul specificat la alin.(1) din prezentul articol rămîne valabilă în cazul transmiterii mărfurilor supuse accizelor cu plată sau cu titlu gratuit, inclusiv în contul salariului, angajaţilor subiectului impunerii, altor persoane, în cazul însuşirii mărfurilor de către subiectul impunerii sau de către membrii familiei acestuia, precum şi în cazul deplasării în alt mod a mărfurilor fără achitarea accizelor din încăperea de acciz.

(3) Accizele la mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.b) o dată cu achitarea taxelor vamale.

(4) Subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.c) achită accizele pînă sau la data depunerii cererii de obţinere a licenţei pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc, conform cotei stabilite în anexa la prezentul titlu.

(5) În cazul exportului de mărfuri supuse accizelor, obligaţia de achitare a accizelor este valabilă pînă la momentul repatrierii valutei şi prezentării documentelor justificative specificate la art.125 alin.(3). În cazul neprezentării, în termenele stabilite de Serviciul Fiscal de Stat, a documentelor ce confirmă exportul mărfurilor supuse accizelor, subiectul impunerii achită accizele, amenzile şi penalităţile în mărimea şi în modul prevăzute corespunzător la art.4 alin.(7) lit.h) şi alin.(8) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal.

(6) Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile (coniacurile), articolele din tutun, comercializate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, pînă la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova – pînă la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi de utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către Serviciul Fiscal de Stat. Nu sînt marcate obligatoriu cu timbru de acciz vinurile spumoase şi spumante, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu capacitatea de pînă la 0,25; 1,5; 3 litri şi 6 litri, precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova şi expediate de către producător pentru export.

Articolul 124. Înlesniri la plata accizelor

(1) Accizele nu se achită de către persoanele fizice care importă:

a) spirt curat în cantitate de 1 litru;

b) băuturi spirtoase în cantitate de 1 litru;

c) bere în cantitate de 5 litri;

d) ţigări în cantitate de 200 bucăţi;

e) trabucuri în cantitate de 50 bucăţi;

f) carburanţi pentru mijloacele de transport auto, cu condiţia că aceştia se află într-un singur rezervor al unităţii de transport cu care persoana intră pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Accizele nu se achită la importarea următoarelor mărfuri supuse accizelor:

a) definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern;

b) definite ca asistenţă tehnică, acordată de organizaţii de stat, guvernamentale sau internaţionale;

c) destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice şi a altor misiuni asimilate lor în Republica Moldova, precum şi uzului sau consumului personal al membrilor personalului diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni şi al membrilor familiei care locuiesc împreună cu ei, pe bază de reciprocitate, în modul stabilit de Guvern.

(3) Accizele nu se achită în cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de comision, cu condiţia respectării prevederilor art.123 alin.(5).

(4) Accizele nu se achită la introducerea mărfurilor supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora în regimurile vamale tranzit, depozit vamal, depozit vamal liber, nimicire sau renunţare în folosul statului.

(5) La introducerea mărfurilor străine supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora în regimul vamal perfecţionare activă, accizul se achită la introducerea acestor mărfuri, cu restituirea ulterioară a sumelor achitate ale accizului la scoaterea de pe teritoriul vamal a produselor rezultate din prelucrare.

(6) Accizele nu se achită la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor străine supuse accizelor şi plasarea acestora în regimul vamal prelucrare sub supraveghere vamală.

(7) Accizele nu se achită la plasarea mărfurilor supuse accizelor în regimul vamal introducerea (scoaterea) provizorie.

(8) Accizele nu se achită la scoaterea de pe teritoriul vamal a mărfurilor autohtone supuse accizelor, plasate în regimul vamal reimport sau perfecţionare pasivă.

(9) La scoaterea de pe teritoriul vamal a mărfurilor străine supuse accizelor, plasate în regimul vamal reexport, se restituie sumele accizelor achitate la introducerea acestora pe teritoriul vamal.

(10) În cazul nerespectării prevederilor alin.(4)-(9) din prezentul articol şi a condiţiilor regimului vamal ales, stabilit de legislaţia vamală a Republicii Moldova, subiectul impunerii şi persoanele specificate la art.4 alin.(5) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal achită accizele conform cotelor stabilite în anexa la prezentul titlu, o amendă în mărimile prevăzute la art.4 alin.(7) lit.a) şi o penalitate în mărimea determinată conform art.4 alin.(8) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal.

Articolul 125. Trecerea la cont şi restituirea accizelor achitate

(1) Subiectului impunerii i se permite trecerea la cont a accizelor achitate la mărfurile supuse accizelor, utilizate în procesul de prelucrare şi/sau de fabricare pentru obţinerea altor mărfuri supuse accizelor, la momentul expedierii (transportării) mărfurilor finite supuse accizelor din încăperea de acciz. Trecerea la cont a accizelor se permite numai în limita cantităţii de mărfuri supuse accizelor folosite la prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor, la expedierea (transportarea) lor ulterioară şi în cazul prezenţei documentelor ce confirmă achitarea accizelor la mărfurile supuse accizelor utilizate.

(2) În cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de comision, suma accizului achitată anterior la mărfurile supuse accizelor, utilizate pentru prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor expediate (transportate) pentru export, se restituie în termen de 10 zile după prezentarea documentelor justificative specificate la alin.(3) din prezentul articol.

(3) Pentru a obţine restituirea accizului achitat la mărfurile supuse accizelor, utilizate pentru prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor destinate exportului, subiectul impunerii prezintă organelor Serviciului Fiscal de Stat următoarele documente justificative:

a) contractul (copia contractului) încheiat cu partenerul străin privind livrarea mărfurilor supuse accizelor. În cazul în care livrarea pentru export a mărfurilor supuse accizelor se efectuează, conform contractului de comision, de către comisionar, subiectul impunerii (comitentul) prezintă organului Serviciului Fiscal de Stat contractul de comision şi contractul (copia contractului) încheiat de comisionar cu partenerul străin;

b) documentele de plată şi extrasul băncii (dacă aceasta rezultă din condiţiile contractului), care confirmă încasarea de facto pe contul subiectului impunerii a sumei rezultate din vînzarea mărfurilor supuse accizelor partenerului străin;

c) declaraţia vamală a încărcăturii sau copia ei, certificată de conducătorul şi de contabilul-şef ai subiectului impunerii, cu menţiunile organului vamal al Republicii Moldova care a eliberat marfa pentru export.

(4) Suma accizelor achitate nu se restituie subiectului impunerii, ea urmează a fi trecută în contul restanţelor acestuia la plata altor impozite şi taxe.

(5) Exportarea mărfurilor de către persoane care nu sînt subiecţi ai impunerii se permite fără dreptul la restituirea sumelor accizelor la mărfurile supuse accizelor expediate (transportate) pentru export.

Capitolul IV

ÎNREGISTRAREA SUBIECŢILOR IMPUNERII. EVIDENŢA MĂRFURILOR

SUPUSE ACCIZELOR CE SE EXPEDIAZĂ (SE TRANSPORTĂ).

DECLARAREA ACHITĂRII ACCIZELOR

Articolul 126. Înregistrarea subiecţilor impunerii

(1) Persoanele juridice şi persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau care se ocupă cu prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize ori persoanele juridice care preconizează să desfăşoare sau care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc sînt obligate să primească certificatul de acciz pînă a începe desfăşurarea activităţii în cauză.

(2) În cererea de solicitare a certificatului de acciz, adresată organului Serviciului Fiscal de Stat, agentul economic indică:

a) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele juridice) şi codul fiscal (codurile fiscale);

b) proprietarul clădirii, încăperii, teritoriului, terenului;

c) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele juridice) şi codul fiscal (codurile fiscale) ale arendatorului sau ale locatorului, în cazul în care proprietatea este folosită pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, în baza contractului de arendă sau de închiriere;

d) formele şi metodele concrete de control, a căror aplicare asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor, inclusiv la expedierea lor dintr-o încăpere de acciz în alta ale unuia şi aceluiaşi agent economic, dacă aceste încăperi se află pe teritorii diferite.

(3) La cerere se anexează schema (planul) amplasării blocului administrativ, a secţiei de producţie, a depozitului, a altor încăperi aflate pe teritoriul agentului economic, în limitele stabilite pentru realizarea activităţii de întreprinzător.

(4) În cazul în care cererea conţine informaţii verificabile, organul Serviciului Fiscal de Stat eliberează persoanei care a înaintat cererea, certificatul de acciz şi anexa la acesta care include schema (planul) specificată la alin.(3) din prezentul articol. Persoana menţionată devine subiect al impunerii.

(5) Organul Serviciului Fiscal de Stat poate refuza eliberarea certificatului de acciz în cazul în care consideră că activitatea agentului economic sau încăperea de acciz nu pot fi controlate ori formele şi metodele de control prevăzute la alin.(2) lit.d) din prezentul articol nu asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor.

(6) În cazul în care mai mulţi agenţi economici folosesc una şi aceeaşi încăpere de acciz pentru prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor, organul Serviciului Fiscal de Stat este obligat să determine în mod independent subiectul (subiecţii) impunerii responsabil (responsabili) de achitarea accizelor, în modul stabilit de acest serviciu.

(7) Subiectul impunerii care preconizează să facă unele schimbări ce trebuie reflectate în certificatul de acciz sau în anexa la el este obligat să adreseze cererea corespunzătoare organului Serviciului Fiscal de Stat.

Articolul 127. Evidenţa mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă). Declararea achitării accizelor

(1) Subiectul impunerii este obligat să ţină registrul de evidenţă a mărfurilor ce se expediază (se transportă) pentru fiecare încăpere de acciz. Forma registrului şi informaţia ce trebuie reflectată în acesta sînt stabilite de către Serviciul Fiscal de Stat. Înscrierea în registru se face pînă la expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz. Înscrierea se face de mînă, astfel încît să nu poată fi înlăturată.

(2) Registrul de evidenţă a mărfurilor expediate (transportate) trebuie să se afle într-un loc determinat, accesibil verificării de către persoanele cu funcţii de răspundere autorizate ale Serviciului Fiscal de Stat a înscrierilor, şi să fie prezentat acestor persoane la prima solicitare.

(3) Subiecţii impunerii prevăzuţi la art.120 lit.a) sînt obligaţi să prezinte declaraţia privind achitarea accizelor cel tîrziu în ultima zi a lunii care succedă luna în care a fost efectuată expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor. Forma declaraţiei şi modul de completare a acesteia se stabilesc de către Serviciul Fiscal de Stat.

Capitolul VI

ADMINISTRAREA ACCIZELOR

Articolul 128. Controlul efectuat de organele fiscale şi organele vamale

(1) Persoana cu funcţii de răspundere autorizată a Serviciului Fiscal de Stat este în drept:

a) să intre şi/sau să controleze orice loc, clădire, încăpere (cu excepţia celor folosite exclusiv ca locuinţă), să controleze orice mijloc de transport în încăpere sau pe drum, precum şi mărfurile aflate în ele, să controleze orice dări de seamă, documente, inclusiv de transport, care, la părerea acestei persoane, se folosesc în tranzacţii cu mărfuri pasibile impunerii cu accize. Aceste acţiuni se permit numai în timpul orelor de lucru;

b) să întreprindă acţiunile specificate la lit.a) în afara orelor de lucru ori să controleze încăperile de locuit numai cu autorizaţia procurorului sau cu înştiinţarea ulterioară a acestuia în termen de 24 de ore – în cazul în care există bănuieli întemeiate că se admite o încălcare la achitarea accizelor sau că în locul, clădirea, încăperea, mijlocul de transport în cauză se află mărfuri pasibile impunerii cu accize, dar pentru care accizele nu au fost achitate;

c) să sechestreze mărfurile pasibile impunerii cu accize, mijloacele de transport în care au fost depistate mărfuri supuse accizelor şi care se află la dispoziţia sau în folosinţa persoanei juridice sau persoanei fizice, dacă această persoană nu poate prezenta dovezi de achitare a accizelor. În acest caz, persoana cu funcţii de răspundere este obligată să elibereze o înştiinţare scrisă de sechestrare, care trebuie să conţină o descriere detaliată a mărfurilor sau a mijlocului de transport, a locului şi timpului sechestrării. Dacă persoana ale cărei mărfuri sau mijloc de transport au fost sechestrate nu achită accizele în termen de 20 de zile din data sechestrării, accizele se percep prin executare silită, în conformitate cu legislaţia fiscală.

(2) Controlul asupra achitării accizelor se efectuează de către organele vamale în conformitate cu prezentul titlu şi cu legislaţia vamală.

Notă: Titlul V aprobat prin Legea nr.407-XV din 26.07.2001. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-3/2 din 04.01.2002. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.413-III din 27.12.2001, intră în vigoare de la 01.07.2002

TITLUL V

ADMINISTRAREA FISCALĂ

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 129. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Autoritate fiscală – organe ale Serviciului Fiscal de Stat: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, inspectoratele fiscale de stat teritoriale (inspectoratele fiscale de stat judeţene, Inspectoratul fiscal de stat al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, Inspectoratul fiscal de stat al municipiului Chişinău).

2) Conducere a autorităţii fiscale – şef (şef adjunct) al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor; şef (şef adjunct) al inspectoratului fiscal de stat teritorial.

3) Funcţionar fiscal – persoană cu funcţie de răspundere remunerată în autoritatea fiscală care dispune (sau va dispune, conform procedurii stabilite, în cazul în care s-a încadrat pentru prima dată în autoritatea fiscală) de grade de calificare potrivit prezentului titlu şi actelor normative adoptate în conformitate cu acesta.

4) Reprezentant al contribuabilului (al persoanei) – persoană care acţionează în baza unei procuri, eliberate în conformitate cu legislaţia; avocat învestit cu împuterniciri conform legislaţiei; părinte, înfietor, tutore sau curator în cazul persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă; alte persoane care, conform legislaţiei, pot avea calitatea de reprezentant.

5) Obligaţie fiscală – obligaţie a contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă.

6) Perioadă fiscală – timp, stabilit conform legislaţiei fiscale, pentru care se execută obligaţia fiscală.

7) Termen de stingere a obligaţiei fiscale – perioadă, stabilită conform legislaţiei fiscale, în care trebuie să fie executată obligaţia fiscală, incluzînd şi ultima sa zi în orele de program ale autorităţii fiscale. Dacă ultima zi a perioadei este una de odihnă, se va considera o ultimă zi prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă.

8) Dare de seamă fiscală – orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care sînt prezentate sau trebuie să fie prezentate autorităţii fiscale, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori privind alte fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei fiscale.

9) Documente de evidenţă – documente privitoare la operaţiuni, la efectuarea plăţilor aferente acestor operaţiuni, inclusiv documente confirmative, orice alte documente prevăzute, conform actelor normative, pentru activitatea contribuabilului. În categoria documentelor de evidenţă intră documentele de evidenţă contabilă (prevăzute în legislaţia privind evidenţa contabilă), dările de seamă financiare, informaţiile, registrele contabile, titlurile de creanţă, datele contabile (sub orice formă, inclusiv computerizată) etc.

10) Control fiscal – verificare a corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, inclusiv verificare a altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute de prezentul cod.

11) Încălcare fiscală – acţiune sau inacţiune, exprimată prin neîndeplinire sau îndeplinire neadecvată a prevederilor legislaţiei fiscale, prin încălcare a drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor la raporturile fiscale, pentru care este prevăzută răspundere în conformitate cu prezentul cod.

12) Restanţă – sumă pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă, dar pe care nu a plătit-o în termen.

13) Executare silită a obligaţiei fiscale – acţiuni întreprinse de autoritatea fiscală pentru perceperea forţată a restanţei.

14) Bunuri – totalitate de valori materiale şi de active imateriale, inclusiv de bani şi de valori mobiliare, care se află în proprietatea (la bilanţul) persoanei, indiferent de faptul în a cărei folosinţă efectivă este, precum şi de alte drepturi patrimoniale.

15) Sechestrare a bunurilor – acţiuni întreprinse de autoritatea fiscală pentru indisponibilizarea bunurilor persoanei.

16) Cont bancar – cont deschis în o instituţie financiară din Republica Moldova sau din străinătate.

17) Sumă plătită în plus – sumă plătită ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) şi/sau amendă prin vărsare sau încasare, inclusiv prin executare silită, în cuantum mai mare decît cel prevăzut în conformitate cu legislaţia fiscală.

18) Secret fiscal – orice informaţie (inclusiv informaţie care constituie secret comercial) sau orice dată despre contribuabil de care dispune autoritatea fiscală, cu excepţia:

a) informaţiei şi datelor care, în conformitate cu legislaţia, au fost determinate în scris de către contribuabil ca nefiind un secret comercial sau informaţiei şi datelor care, deşi reprezintă o informaţie despre contribuabil, pot fi date publicităţii conform legislaţiei;

b) informaţiei şi datelor folosite în efectuarea controlului fiscal sau măsurilor de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale, inclusiv prin executare silită;

c) informaţiei şi datelor folosite la intentarea de proces penal în cazul unei infracţiuni fiscale;

d) informaţiei şi datelor care devin publice ca rezultat al intentării unei acţiuni în justiţie, iniţiate de contribuabil sau de alte persoane împuternicite conform legislaţiei;

e) informaţiei şi datelor prezentate autorităţilor publice exclusiv în vederea perfecţionării politicii fiscale;

f) informaţiei şi datelor acordate autorităţilor fiscale şi de drept din alte state conform acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Prevederile menţionate nu permit contribuabilului sau reprezentantului acestuia să reţină informaţia solicitată de autoritatea fiscală conform legislaţiei fiscale şi nu interzic Ministerului Finanţelor şi autorităţii fiscale să publice denumirea (numele) persoanelor care încalcă legislaţia fiscală.

Articolul 130. Raporturile reglementate

Prezentul titlu reglementează raporturile care apar în cadrul administrării fiscale.

Capitolul 2

AUTORITATEA FISCALĂ

Articolul 131. Sarcina de bază a autorităţii fiscale

Sarcina de bază a autorităţii fiscale constă în organizarea şi efectuarea administrării fiscale.

Articolul 132. Principiile generale de organizare a autorităţii fiscale

(1) Administrarea fiscală este exercitată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi de inspectoratele fiscale de stat teritoriale, subordonate acestuia. Ca subdiviziune specializată, paramilitară de tip neîncazarmat, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat activează garda financiară. Garda financiară din cadrul inspectoratului fiscal de stat teritorial se subordonează funcţional gărzii financiare din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

(2) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial:

a) au statut de persoană juridică, se subordonează autorităţii ierarhic superioare şi sînt finanţate de la bugetul de stat;

b) activează în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al prezentului cod şi al altor legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei.

(3) Ministerul Finanţelor exercită dirijarea metodologică a activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără ingerinţe în activitatea lui operativă şi a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.

(4) Modul de funcţionare a autorităţii fiscale, de aprobare a structurii, a personalului scriptic şi a fondului de retribuire a muncii, precum şi modul de atribuire a gradelor de calificare funcţionarilor ei sînt stabilite în Regulamentul Serviciului Fiscal de Stat, aprobat de Guvern.

(5) Organele vamale, alte autorităţi publice exercită atribuţii de administrare fiscală în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative.

Articolul 133. Atribuţiile autorităţii fiscale

(1) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor (denumit în continuare Inspectoratul Fiscal Principal de Stat) exercită următoarele atribuţii:

a) organizează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale în vederea exercitării controlului fiscal, asigură crearea şi funcţionarea unui sistem informaţional unic privind contribuabilii şi obligaţiile fiscale;

b) controlează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile referitoare la acţiunile acestora, ia măsuri în vederea eficientizării activităţii lor;

c) emite ordine, instrucţiuni şi alte acte în vederea executării legislaţiei fiscale;

d) organizează popularizarea legislaţiei fiscale, răspunde, după caz, la scrisorile, reclamaţiile şi la alte petiţii ale contribuabililor;

e) efectuează controale fiscale;

f) organizează şi efectuează, după caz, executarea silită a obligaţiilor fiscale;

g) examinează contestaţii şi emite decizii pe marginea lor;

h) exercită controlul asupra respectării legislaţiei fiscale în activitatea autorităţilor publice prevăzute la art.132 alin.(5) şi prezintă autorităţilor competente propuneri vizînd tragerea la răspundere a funcţionarilor acestor autorităţi care au încălcat legislaţia fiscală;

i) colaborează cu autorităţi din alte state în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte;

j) prezintă informaţii şi rapoarte asupra obligaţiilor fiscale, inclusiv asupra restanţelor, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Finanţelor.

(2) Inspectoratul fiscal de stat teritorial exercită următoarele atribuţii:

a) întreprinde măsuri pentru asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale;

b) lămureşte legislaţia fiscală şi examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor;

c) asigură evidenţa integrală şi conformă a contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale;

d) efectuează controale fiscale;

e) efectuează executarea silită a obligaţiilor fiscale;

f) asigură gratuit, în limita alocaţiilor bugetare, contribuabilii cu formulare tipizate de dări de seamă fiscale, elaborate în conformitate cu instrucţiunile respective;

g) eliberează, contra plată, subiecţilor impunerii formulare de facturi T.V.A., timbre (mărci) de acciz în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(3) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi exercită nelimitat atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar inspectoratul fiscal de stat teritorial poate să-şi exercite atribuţiile în afara teritoriului stabilit numai cu autorizarea conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Articolul 134. Drepturile autorităţii fiscale şi ale funcţionarului fiscal

(1) Autoritatea fiscală şi funcţionarul fiscal au dreptul:

a) să efectueze controale asupra modului în care contribuabilii, autorităţile publice prevăzute la art.132 alin.(5), alte persoane respectă legislaţia fiscală, să ceară explicaţiile şi informaţiile de rigoare asupra problemelor identificate în timpul controlului;

b) în procesul controalelor fiscale, să ceară şi să primească gratuit de la orice persoană informaţii, date, documente sau copii de pe ele, necesare în exercitarea atribuţiilor, cu excepţia informaţiilor care constituie secret de stat;

c) să deschidă şi să examineze, în modul prevăzut de lege, să sigileze, după caz, indiferent de locul aflării lor, încăperile de producţie, depozitele, spaţiile comerciale şi alte locuri folosite pentru obţinerea de venituri sau pentru întreţinerea obiectelor impozabile, altor obiecte, documentelor;

d) să aibă acces la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului;

e) să controleze autenticitatea datelor din documentele de evidenţă şi din dările de seamă fiscale ale contribuabilului;

f) să ridice de la contribuabil documentele care atestă săvîrşirea vreunei încălcări fiscale;

g) să constate încălcările legislaţiei fiscale şi să aplice sancţiunile prevăzute de legislaţie;

h) să solicite organelor de poliţie urmărirea persoanelor care au săvîrşit încălcări fiscale şi care se sustrag de la cercetare penală şi anchetă preliminară sau judiciară;

i) să intenteze în justiţie acţiuni în conformitate cu legislaţia;

j) să ceară şi să verifice lichidarea încălcării legislaţiei fiscale, să aplice, după caz, măsuri de constrîngere;

k) la estimarea obiectelor impozabile şi la calcularea impozitelor şi taxelor, să utilizeze metode şi surse directe şi indirecte, să antreneze în activitatea lor colaboratori netitulari;

l) să încaseze în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi numai în cazul utilizării maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală;

m) să efectueze executarea silită a obligaţiilor fiscale în modul stabilit de legislaţia fiscală;

n) să sechestreze, în modul stabilit de lege, orice bun, cu excepţia celui care, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte legislative, nu este sechestrabil;

o) să suspende, în modul stabilit de lege, operaţiunile la conturile bancare ale contribuabilului, cu excepţia contului de împrumut şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător;

p) să citeze la autoritatea fiscală contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului, inclusiv responsabilul de evidenţa documentelor referitoare la persoana presupusă a fi subiectul impozitării, sau orice altă persoană pentru a depune mărturii, a prezenta documente şi informaţii în problema de interes pentru autoritatea fiscală, cu excepţia documentelor şi informaţiilor care, potrivit legii, constituie secret de stat;

r) în procesul determinării cuantumului impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau amenzilor ori al perceperii lor, să citeze persoana cu funcţie de răspundere a instituţiei financiare pentru a prezenta documentele referitoare la clienţii acesteia;

s) să fondeze reprezentanţe şi să efectueze controale fiscale în alte ţări în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale la care Republica Moldova este parte;

t) să solicite organelor competente din alte state informaţii despre activitatea contribuabililor fără acordul acestora din urmă;

u) să prezinte organelor competente din alte state informaţii despre relaţiile contribuabililor străini cu cei autohtoni fără acordul sau înştiinţarea acestora din urmă;

v) să utilizeze dări de seamă fiscale, corespondenţa cu contribuabilii şi informaţii ale autorităţilor publice pe suporţi electronici şi de alt fel, perfectaţi şi protejaţi conform unui regulament aprobat de Guvern şi standardelor internaţionale în domeniu;

x) să folosească gratuit mijloacele de informare în masă de stat pentru propagarea legislaţiei fiscale şi asigurarea executării ei, pentru identificarea circumstanţelor încălcărilor fiscale şi a persoanelor care le-au săvîrşit, pentru urmărirea celor care se sustrag de la cercetare penală şi anchetă preliminară sau judiciară. Realizarea dreptului de urmărire a persoanelor care se sustrag de la cercetare penală şi anchetă preliminară sau judiciară se face conform unui demers scris al conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;

y) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

(2) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat are dreptul să instituie posturi fiscale.

(3) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este în drept să anuleze, să modifice deciziile şi dispoziţiile inspectoratelor fiscale de stat teritoriale şi să suspende executarea lor.

(4) Cerinţele şi dispoziţiile legale ale funcţionarului fiscal sînt executorii pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu funcţie de răspundere.

(5) Împiedicarea de a-şi exercita atribuţiile, ofensarea, ameninţarea, împotrivirea, violentarea, atentarea la viaţa, la sănătatea şi la averea funcţionarului fiscal, precum şi a rudelor lui apropiate, în timpul exercitării atribuţiilor sau în legătură cu aceasta atrag răspunderea prevăzută de lege.

(6) Funcţionarul fiscal, cu excepţia personalului gărzii financiare, îşi exercită atribuţiile privind controlul fiscal la faţa locului sau privind executarea silită a obligaţiei fiscale în baza unei decizii emise de conducerea autorităţii fiscale.

Articolul 135. Drepturile speciale ale autorităţii fiscale

(1) Drepturile speciale ale autorităţii fiscale sînt exercitate de garda financiară. Aceasta are, suplimentar la drepturile prevăzute la art.134, următoarele drepturi:

a) să efectueze verificări operative şi inopinate asupra respectării legislaţiei fiscale, vamale, legislaţiei cu privire la activitatea de întreprinzător, asupra normelor de circulaţie a banilor, mărfurilor şi serviciilor, în scopul depistării şi sancţionării de încălcări fiscale;

b) să pătrundă în locuri publice şi în locuri particulare dacă există indicii că acolo sînt ascunse mărfuri ori există instalaţii cu care se fabrică producţie fără a se onora obligaţiile fiscale sau că acolo sînt săvîrşite alte încălcări fiscale. Pătrunderea personalului gărzii financiare în domiciliul (reşedinţa) persoanei se face cu acordul acesteia. În caz contrar, pătrunderea poate avea loc numai cu autorizaţia procurorului;

c) să verifice actele de identitate ale persoanei fizice dacă există motive suficiente pentru a o suspecta de săvîrşirea unor încălcări fiscale;

d) să verifice documentarea operaţiunilor economice şi reflectarea lor în evidenţa contabilă;

e) să sechestreze bunuri în cazul activităţilor ilicite, să oprească transportul pentru a verifica documentele care atestă provenienţa bunurilor transportate;

f) să întocmească procese-verbale în cazurile prevăzute de prezentul titlu şi să ia măsuri de suprimare şi contracarare a încălcărilor fiscale;

g) să sesizeze organele de resort privitor la contravenţiile şi infracţiunile constatate a căror examinare nu ţine de competenţa autorităţii fiscale;

h) să desfăşoare activitate operativă de investigaţii în conformitate cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii;

i) să aplice forţa fizică, mijloacele speciale, arma de foc şi să ia alte măsuri în modul prevăzut de prezentul titlu;

j) să efectueze cercetări penale sau anchete preliminare, în conformitate cu legislaţia, dacă faptele sau circumstanţele depistate conţin indiciile infracţiunii fiscale;

k) să întreprindă, după caz, măsuri de asigurare a protecţiei funcţionarului fiscal în exerciţiul funcţiunii;

l) în caz de urgenţă, pentru prevenirea infracţiunilor fiscale, pentru urmărirea şi reţinerea persoanelor care au săvîrşit astfel de infracţiuni sau care sînt suspectate de săvîrşirea lor, să folosească mijloacele de comunicaţie şi de transport ale persoanelor fizice şi juridice (cu excepţia celor ale reprezentanţelor diplomatice, consulare, ale instituţiilor altor state sau ale organizaţiilor internaţionale). Mijloacele menţionate se folosesc în baza unui document special (al cărui formular tipizat este aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat), înmînat persoanei respective. Prejudiciul cauzat nemijlocit prin folosirea mijloacelor de comunicaţie şi de transport va fi reparat din contul devizului de cheltuieli al autorităţii fiscale dacă va fi prezentat documentul special.

(2) Personalul gărzii financiare îşi exercită atribuţiile în bază de legitimaţie şi insignă, eliberate de autoritatea fiscală.

Articolul 136. Obligaţiile autorităţii fiscale şi ale funcţionarului fiscal

Autoritatea fiscală şi funcţionarul fiscal au următoarele obligaţii:

a) să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod şi cu alte acte normative;

b) să trateze cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la raporturile fiscale;

c) să popularizeze legislaţia fiscală;

d) să informeze contribuabilul despre drepturile şi obligaţiile lui;

e) să informeze contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi termenele lor de achitare şi despre actele normative respective;

f) să asigure gratuit contribuabilul cu formulare tipizate de dare de seamă fiscală;

g) să efectueze, la cererea contribuabilului, compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite;

h) să elibereze contribuabilului, la cerere, certificate privind stingerea obligaţiei fiscale;

i) să primească şi să înregistreze cereri, comunicări şi alte informaţii despre încălcări fiscale şi să le verifice, după caz;

j) să examineze petiţiile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor în modul stabilit de lege;

k) să ţină evidenţa contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale;

l) să efectueze controale fiscale şi să întocmească actele de rigoare;

m) să verifice, în timpul controalelor fiscale, documentele de evidenţă şi dările de seamă fiscale ale contribuabilului;

n) în cazul depistării unei încălcări fiscale şi neîndeplinirii cerinţelor legale ale funcţionarului fiscal, să emită decizie privind aplicarea de sancţiuni;

o) să remită contribuabilului sau reprezentantului acestuia, în termenele prevăzute de legislaţia fiscală, decizia emisă;

p) să nu divulge informaţiile care constituie secret fiscal;

r) să întreprindă şi alte acţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

Articolul 137. Obligaţiile speciale ale autorităţii fiscale

Obligaţiile speciale ale autorităţii fiscale sînt îndeplinite de garda financiară. Aceasta are, suplimentar la obligaţiile indicate la art.136, următoarele obligaţii:

a) să efectueze verificări operative şi inopinate pentru depistarea şi contracararea încălcărilor fiscale şi activităţilor ilicite;

b) să efectueze cercetări penale şi anchete preliminare în conformitate cu legislaţia şi să urmărească persoanele suspectate de infracţiuni şi de alte încălcări ale legislaţiei fiscale;

c) să asigure securitatea activităţii autorităţii fiscale şi a funcţionarilor fiscali în exercitarea atribuţiilor;

d) să descopere tendinţele negative legate de impozitare şi să informeze autorităţile competente despre cazurile de evaziune fiscală;

e) să întreprindă şi alte acţiuni prevăzute de prezentul cod şi de alte acte normative.

Articolul 138. Condiţiile şi limitele aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armei de foc

(1) Înainte de a aplica forţa fizică, mijloacele speciale sau arma de foc, personalul gărzii financiare avertizează că intenţionează să recurgă la ele, acordînd timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale sau armei de foc generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea personalului autorităţii fiscale sau poate conduce la alte urmări grave.

(2) Arma de foc nu se aplică împotriva femeilor şi minorilor, persoanelor în etate şi persoanelor cu evidente deficienţe fizice, cu excepţia cazurilor în care aceştia săvîrşesc un atac armat, opun rezistenţă armată sau săvîrşesc un atac în grup, acţiuni ce ameninţă viaţa şi sănătatea personalului autorităţii fiscale sau integritatea bunurilor lor, dacă acţiunile de acest gen nu pot fi respinse pe alte căi şi cu alte mijloace.

(3) În cazurile cînd aplicarea măsurilor menţionate la alin.(1) nu poate fi evitată, personalul gărzii financiare este obligat să depună toate eforturile pentru a dăuna cît mai puţin sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor persoanelor şi să asigure acordarea de asistenţă medicală victimelor.

(4) În caz de rănire sau de deces al unei persoane în urma aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale sau armei de foc, personalul gărzii financiare este obligat să comunice acest lucru şefului direct şi procurorului.

(5) Depăşirea de către personalul gărzii financiare a atribuţiilor în aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.

Articolul 139. Aplicarea forţei fizice

Personalul gărzii financiare face uz de forţă fizică (inclusiv de procedee speciale de luptă) pentru a suprima atacurile asupra personalului autorităţii fiscale şi pentru a înfrînge rezistenţa opusă cerinţelor lui legitime cînd prin metode nonviolente nu-şi poate îndeplini atribuţiile.

Articolul 140. Aplicarea mijloacelor speciale

(1) Personalul gărzii financiare foloseşte cătuşe, bastoane de cauciuc, substanţe paralizante, substanţe lacrimogene şi substanţe colorante speciale, dispozitive audiovizuale de influenţă psihologică, dispozitive de distrugere a obstacolelor şi de oprire forţată a mijloacelor de transport, alte mijloace în cazul:

a) respingerii atacurilor asupra personalului autorităţii fiscale;

b) reţinerii şi aducerii, la sediul autorităţii fiscale sau în alte încăperi de serviciu, a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni fiscale, escortării şi deţinerii persoanelor reţinute sau a persoanelor supuse arestului dacă ele nu se conformează sau opun rezistenţă personalului gărzii financiare, precum şi în cazul în care există temeiuri pentru a presupune că ele se pot ascunde sau pot cauza daune personalului autorităţii fiscale, altor persoane sau lor însele.

(2) Personalul gărzii financiare stabileşte tipul mijloacelor speciale şi intensitatea aplicării lor, luînd în considerare situaţia creată, caracterul delictului şi identitatea delincventului.

(3) Nomenclatorul mijloacelor speciale şi regulamentul privind aplicarea lor sînt aprobate de Guvern.

(4) Pentru asigurarea securităţii individuale în timpul executării obligaţiilor de serviciu, personalul gărzii financiare foloseşte scuturi, căşti, veste antiglonţ şi alte mijloace de protecţie individuală.

Articolul 141. Aplicarea şi folosirea armelor de foc

(1) Personalul gărzii financiare are dreptul să deţină, să poarte asupra sa, să aplice şi să folosească armă de foc în exerciţiul funcţiunii, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

(2) Armele de foc se păstrează, în modul stabilit, în încăperi speciale, utilate şi păzite.

(3) Personalul gărzii financiare foloseşte în calitate de măsură extremă arma de foc în următoarele cazuri:

a) pentru apărarea personalului autorităţii fiscale şi pentru autoapărare în exerciţiul funcţiunii, în cazul unui atac ce constituie pericol real pentru viaţă şi sănătate, precum şi pentru a preveni capturarea armei de foc;

b) pentru respingerea unui atac în grup sau unui atac armat asupra personalului autorităţii fiscale în exerciţiul funcţiunii, precum şi pentru respingerea altor atacuri ce periclitează viaţa sau sănătatea acestuia;

c) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care a fost surprinsă în flagrant de infracţiune gravă, a delincventului care a evadat sau a unei persoane înarmate care refuză să se supună somaţiei legitime de a preda arma, cînd înfrîngerea rezistenţei sau reţinerea pe alte căi sau cu alte mijloace sînt imposibile.

(4) Pe lîngă alte acţiuni, se califică drept atentat la securitatea individuală a personalului gărzii financiare şi apropierea delincventului la mai puţin de 3 metri după ce a fost somat să se oprească.

(5) Efectuarea unei împuşcături asupra ţintei se consideră aplicare a armei.

(6) Personalul gărzii financiare poate folosi arma pentru a da un semnal de alarmă sau a solicita ajutor prin efectuarea unei împuşcături în sus.

(7) Arma de foc poate fi folosită fără avertisment în cazul unui atac prin surprindere, al unui atac cu utilizarea de mijloace de transport, în cazul evadării de sub arest a unui delincvent înarmat sau al evadării cu ajutorul unor mijloace de transport, precum şi în cazul evadării delincventului dintr-un mijloc de transport în mişcare.

(8) În toate cazurile de aplicare şi de uz de armă de foc, personalul gărzii financiare este obligat să ia toate măsurile posibile pentru a asigura securitatea persoanelor şi a acorda asistenţă medicală urgentă victimelor.

Articolul 142. Reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor

(1) Pentru a curma încălcările fiscale şi alte delicte, dacă au fost epuizate măsurile de convingere, pentru a stabili identitatea persoanei şi a asigura stingerea conformă şi în termen a obligaţiilor fiscale, se admite reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor.

(2) Reţinerea persoanei, percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, sechestrarea şi ridicarea bunurilor şi a documentelor în scopurile prevăzute la alin.(1) se efectuează în conformitate cu prezentul cod.

Articolul 143. Reţinerea persoanei

(1) Persoana reţinută este adusă la sediul autorităţii fiscale, al poliţiei sau la cel al autorităţii administraţiei publice locale. Persoanei reţinute i se aduce de îndată la cunoştinţă motivul reţinerii, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(2) Asupra cazului de reţinere a persoanei se întocmeşte un proces-verbal, în care se specifică:

a) data şi locul întocmirii;

b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care l-a întocmit;

c) numele şi prenumele, data naşterii, adresa, locul de muncă şi funcţia persoanei reţinute;

d) timpul şi motivul reţinerii;

e) date despre percheziţia corporală, efectuată conform art.144, dacă a avut loc.

(3) Procesul-verbal este semnat de persoana care l-a întocmit şi de cea reţinută. Dacă aceasta din urmă refuză să-l semneze, în el se va consemna refuzul.

(4) La cererea persoanei reţinute, locul aflării ei se aduce la cunoştinţa rudelor apropiate, administraţiei de la locul de muncă sau de studii.

(5) Reţinerea poate dura cel mult 3 ore, iar în cazuri excepţionale 72 de ore. Termenul reţinerii se calculează din momentul aducerii persoanei la sediul autorităţii fiscale, al poliţiei sau la cel al autorităţii administraţiei publice locale.

Articolul 144. Percheziţia corporală, controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport

(1) Percheziţia corporală se face de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată, în prezenţa unor martori asistenţi tot de acelaşi sex.

(2) Controlul bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, îl efectuează personalul gărzii financiare, dacă prezentul cod nu prevede altfel, de regulă în prezenţa proprietarului sau a posesorului (reprezentantului acestora). În cazuri de neamînat, cînd proprietarul sau posesorul (reprezentantul acestora) lipseşte, la control participă doi martori asistenţi.

(3) Asupra cazului de percheziţie corporală şi de control al bunurilor, inclusiv al mijloacelor de transport, se întocmeşte un proces-verbal pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în conformitate cu art.143 alin.(2) şi (3) şi cu art.145 alin.(4) şi (5).

Articolul 145. Sechestrarea şi ridicarea bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor

(1) Pentru a asigura respectarea prevederilor prezentului cod şi ale altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta, funcţionarii fiscali sechestrează şi/sau ridică bunurile, inclusiv mijloacele de transport, documentele, dacă prezentul cod nu prevede altfel. Bunurile, inclusiv mijloacele de transport, documentele sechestrate şi/sau ridicate se păstrează în locuri stabilite de funcţionarul fiscal pînă cînd este lichidat motivul sechestrării şi/sau al ridicării, urmînd ca ele să fie restituite proprietarului sau posesorului, să fie confiscate şi comercializate ori distruse, în conformitate cu legislaţia.

(2) Bunurile, inclusiv mijloacele de transport, documentele se sechestrează şi/sau se ridică, indiferent de apartenenţa şi de locul aflării lor.

(3) Sechestrarea şi/sau ridicarea bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor se efectuează în prezenţa proprietarului sau a posesorului (reprezentantului acestora) sau, dacă ei lipsesc, în prezenţa a doi martori asistenţi.

(4) Asupra cazului de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor se întocmeşte un proces-verbal în care se specifică:

a) data şi locul întocmirii;

b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care l-a întocmit;

c) datele despre proprietar sau posesor (reprezentantul acestora), lista bunurilor, inclusiv a mijloacelor de transport, a documentelor sechestrate şi/sau ridicate;

d) timpul şi motivul sechestrării şi/sau al ridicării;

e) numele, prenumele, adresa martorilor asistenţi, după caz;

f) explicaţiile proprietarului sau ale posesorului (reprezentantului acestora) dacă sînt prezenţi.

(5) Procesul-verbal este semnat de persoana care l-a întocmit şi de proprietar sau posesor (reprezentantul acestora) ori de martorii asistenţi. Dacă proprietarul sau posesorul (reprezentantul acestora) refuză să semneze procesul-verbal, în el se va consemna refuzul.

(6) Bunurile, inclusiv mijloacele de transport, se sechestrează şi/sau se ridică în cazurile:

a) lipsei documentelor ce confirmă provenienţa lor legală;

b) neprezentării dărilor de seamă fiscale pentru cel puţin 3 perioade fiscale consecutive;

c) păstrării bunurilor neînregistrate în evidenţa contabilă sau păstrării lor în locuri nedeclarate autorităţii fiscale în conformitate cu prezentul cod;

d) păstrării, transportării, comercializării bunurilor fără marcarea cuvenită dacă legislaţia prevede marcarea lor obligatorie;

e) depistării unor indicii de activitate ilicită;

f) de altă natură, prevăzute de legislaţia fiscală.

(7) Documentele şi informaţiile se sechestrează şi/sau se ridică în cazul:

a) necesităţii de a argumenta documentar încălcarea fiscală;

b) posibilităţii lor de dispariţie, nimicire, falsificare sau substituire;

c) absenţei sau neprezentării la autoritatea fiscală a persoanei citate.

(8) Nu se permite sechestrarea bunurilor care, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte legislative, nu sînt sechestrabile.

Articolul 146. Postul fiscal

(1) Postul fiscal reprezintă un instrument de intervenţie al autorităţii fiscale, de prevenire şi depistare a cazurilor de încălcare fiscală, inclusiv a cazurilor de eschivare de la stingerea obligaţiilor fiscale.

(2) Posturile fiscale pot fi staţionare şi mobile. Postul fiscal staţionar este amplasat într-un loc stabil şi special amenajat, unde îşi exercită atribuţiile. Postul fiscal mobil, asigurat cu mijloace tehnice, inclusiv de transport, se deplasează, după caz, în raza teritoriului controlat.

(3) Postul fiscal este constituit din cel puţin un funcţionar fiscal şi, în funcţie de caz şi de modul efectuării controlului, din colaboratori ai organelor afacerilor interne sau ai unui alt organ.

(4) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în comun cu organele de resort, hotărăşte asupra instituirii posturilor fiscale, stabileşte tipul şi locul de amplasare, aprobă regulamentul lor. În cazul creării de posturi fiscale în locuri publice, decizia este coordonată cu organul executiv al administraţiei publice locale. În cazul creării de posturi fiscale pe teritoriul unui agent economic, acesta este obligat să asigure personalului lor accesul şi condiţiile necesare exercitării atribuţiilor.

Articolul 147. Colaborarea autorităţii fiscale cu autorităţile publice

(1) Autorităţile publice prezintă autorităţii fiscale datele şi materialele necesare îndeplinirii atribuţiilor ei, cu excepţia datelor a căror prezentare este expres interzisă prin lege.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale deleagă persoane cu funcţie de răspundere pentru a acorda asistenţă autorităţii fiscale în îndeplinirea atribuţiilor ei. Decizia privind delegarea persoanei cu funcţie de răspundere se adoptă în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către autoritatea fiscală, cu excepţia cazurilor de urgenţă.

(3) La cererea organelor de drept, autoritatea fiscală acordă asistenţă la determinarea obligaţiilor fiscale în cadrul proceselor penale, precum şi la judecarea cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale.

(4) Autoritatea fiscală colaborează cu autorităţile publice care exercită atribuţii de administrare fiscală, acordîndu-le asistenţă la determinarea, modificarea şi asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale, la aplicarea măsurilor de executare silită şi de tragere la răspundere pentru încălcări fiscale, elaborînd indicaţii metodice în domeniul administrării impozitelor şi taxelor locale.

(5) Autoritatea fiscală decide în mod autonom asupra programului de activitate. Controalele şi alte acţiuni ale ei nu pot fi sistate decît de organele abilitate cu acest drept în temeiul legislaţiei.

Articolul 148. Selectarea, încadrarea şi concedierea funcţionarilor fiscali

(1) Funcţionarii fiscali sînt selectaţi, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, confesiune, din rîndurile cetăţenilor Republicii Moldova care domiciliază pe teritoriul ei, au studiile corespunzătoare, sînt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei şi nu cad sub incidenţa restricţiilor prevăzute de Legea serviciului public. Încadrarea în autoritatea fiscală se face prin numire, angajare, concurs sau pe bază de contract. Acesta se încheie în scris, în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte.

(2) Pe lîngă faptul că trebuie să întrunească cumulativ condiţiile prevăzute la alin.(1), pentru a fi încadraţi în garda financiară cetăţenii trebuie să aibă o vîrstă între 20 şi 45 de ani, să treacă o preselecţie medicală şi să fie recunoscuţi apţi pentru serviciu după aceleaşi criterii ca şi colaboratorii organelor afacerilor interne.

(3) Persoanele încadrate în autoritatea fiscală în calitate de funcţionar fiscal depun jurămîntul în conformitate cu Legea serviciului public.

(4) Funcţionarii fiscali au dreptul să poarte în exerciţiul funcţiunii uniformă, eliberată gratuit, cu însemnele gradului de calificare respectiv.

(5) Funcţionarilor fiscali, ca o confirmare a împuternicirilor lor, li se eliberează legitimaţii şi insigne, al căror model şi mod de eliberare sînt stabilite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(6) Funcţionarul fiscal în exerciţiul funcţiunii este reprezentant al puterii de stat şi se află sub ocrotirea statului.

(7) Transferul, concedierea, aplicarea de măsuri disciplinare funcţionarului fiscal ţin de competenţa autorităţii care l-a încadrat şi se efectuează în conformitate cu legislaţia.

(8) Funcţionarului fiscal îi este interzis să desfăşoare în cumul o altă activitate remunerată (în afară de activitatea ştiinţifică, didactică şi de creaţie), să practice nemijlocit activitatea de întreprinzător şi să fie împuternicit al unui terţ în autoritatea fiscală.

Articolul 149. Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali

(1) Pentru funcţionarii fiscali se instituie următoarele grade de calificare:

consilier principal de stat în serviciul fiscal/comisar general de stat al gărzii financiare;

consilier de stat de gradul I în serviciul fiscal/comisar de stat al gărzii financiare de gradul I;

consilier de stat de gradul II în serviciul fiscal/comisar de stat al gărzii financiare de gradul II;

consilier de stat de gradul III în serviciul fiscal/comisar de stat al gărzii financiare de gradul III;

inspector de gradul I în serviciul fiscal/comisar al gărzii financiare de gradul I;

inspector de gradul II în serviciul fiscal/comisar al gărzii financiare de gradul II;

inspector de gradul III în serviciul fiscal/comisar al gărzii financiare de gradul III.

(2) Gradele de calificare ale funcţionarilor fiscali se egalează cu gradele de calificare prevăzute de Legea serviciului public în ordinea stabilită de Guvern.

(3) Modul de conferire a gradelor de calificare şi cuantumul suplimentelor pentru ele se stabilesc în Regulamentul Serviciului Fiscal de Stat, aprobat de Guvern. Conferirea gradului se consemnează în carnetul de muncă.

Articolul 150. Serviciul în garda financiară

(1) În caz de transfer din garda financiară în organele procuraturii, securităţii naţionale sau afacerilor interne, serviciul în garda financiară se include în vechimea în muncă în serviciul din organele respective.

(2) Vechimea în muncă din serviciul precedent a militarilor, colaboratorilor organelor afacerilor interne şi ai altor organe de drept, ai Departamentului Control Financiar şi Revizie de pe lîngă Ministerul Finanţelor şi ai Serviciului Fiscal de Stat care au grade de calificare se include în vechimea în muncă în cadrul gărzii financiare.

(3) Personalul gărzii financiare poate fi antrenat, după caz, la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu în afara orelor de program pe timp de noapte, în zile de odihnă şi de sărbători, acordîndu-li-se compensaţiile prevăzute de legislaţia muncii.

Articolul 151. Apărarea drepturilor şi intereselor funcţionarilor fiscali

(1) Drepturile şi interesele funcţionarilor fiscali sînt apărate conform Legii privind protecţia muncii şi prezentului cod.

(2) Pentru pierderile suportate în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor în autoritatea fiscală, se acordă următoarele despăgubiri:

a) în caz de deces al funcţionarului fiscal, familiei acestuia sau persoanelor întreţinute de el li se plăteşte de la bugetul de stat un ajutor unic, echivalent cu 10 salarii anuale, calculat în funcţie de salariul din ultimul an calendaristic de activitate al decedatului;

b) în cazul unor leziuni corporale care exclud posibilitatea funcţionarului fiscal de a exercita în continuare profesia, se plăteşte de la bugetul de stat un ajutor unic, faţă de suma calculată conform lit.a) în proporţie de:

60% – invalizilor de gradul I;

40% – invalizilor de gradul II;

20% – invalizilor de gradul III.

(3) Persoanele ale căror acţiuni au cauzat funcţionarului fiscal decesul ori leziuni corporale sau au contribuit la ele restituie la bugetul de stat sumele plătite conform alin.(2).

(4) Prejudiciul cauzat bunurilor funcţionarului fiscal în legătură cu exercitarea atribuţiilor în autoritatea fiscală se repară pe deplin de la bugetul de stat, suma reparatorie fiind încasată ulterior de la persoanele vinovate.

(5) Personalul gărzii financiare nu răspunde pentru prejudiciul material şi fizic cauzat, în exerciţiul funcţiunii, delincventului prin aplicarea, în modul stabilit de legislaţia fiscală, a forţei fizice, mijloacelor speciale şi armelor de foc dacă acesta a opus rezistenţă.

(6) Acţiunile pentru care este stabilită răspundere disciplinară, administrativă sau penală, săvîrşite de personalul gărzii financiare într-o situaţie de risc profesional justificat nu sînt considerate încălcări. Riscul se consideră a fi justificat dacă acţiunea săvîrşită se impunea în mod obiectiv, potrivit informaţiilor despre faptele şi circumstanţele cunoscute personalului, cînd scopul legitim nu putea fi atins fără acest risc, iar personalul care şi l-a asumat a întreprins toate măsurile posibile pentru prevenirea unor consecinţe negative.

Articolul 152. Asigurarea materială şi socială a funcţionarului fiscal

(1) Funcţionarul fiscal în exerciţiul funcţiunii este asigurat cu mijloc de transport dotat cu aparat de radiocomunicaţie şi cu semnalizator special, cu tehnică şi armament adecvate îndeplinirii obligaţiilor stabilite, în conformitate cu o decizie emisă de conducerea autorităţii fiscale.

(2) Asistenţa socială şi asigurarea cu pensie a funcţionarului fiscal se efectuează în modul stabilit de legislaţie.

(3) Pot fi prevăzute, conform legislaţiei, şi alte măsuri de asigurare materială şi de acordare a asistenţei sociale personalului autorităţii fiscale.

Articolul 153. Răspunderea funcţionarului fiscal. Dreptul de a contesta acţiunile lui

(1) Pentru acţiuni ilegale, funcţionarul fiscal poartă răspunderea prevăzută de legislaţie.

(2) Prejudiciul cauzat de funcţionarul fiscal prin acţiune ilegală urmează să fie reparat în modul prevăzut de legislaţie.

(3) Decizia autorităţii fiscale şi acţiunea funcţionarului fiscal pot fi contestate de contribuabil în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte acte normative.

(4) În cazul aplicării forţei fizice, mijloacelor speciale şi armelor de foc, acţiunile personalului gărzii financiare pot fi contestate în conformitate cu legislaţia. Actele şi acţiunile personalului gărzii financiare privind cercetarea penală şi ancheta preliminară a infracţiunilor fiscale pot fi contestate conform legislaţiei de procedură penală.

Capitolul 3

ALTE AUTORITĂŢI CU ATRIBUŢII DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Articolul 154. Atribuţiile şi drepturile organelor vamale

(1) Organele vamale exercită atribuţii de administrare fiscală potrivit prezentului cod, Codului vamal şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea.

(2) Organele vamale exercită drepturi ce ţin de asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal potrivit Codului vamal, prezentului cod în cazurile expres prevăzute de el, precum şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea.

Articolul 155. Obligaţiile organelor vamale

(1) Organele vamale au obligaţii ce ţin de asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal potrivit Codului vamal, prezentului cod în cazurile expres prevăzute de el, precum şi altor acte normative adoptate în conformitate cu acestea, inclusiv obligaţia:

a) de a trata cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la raporturile fiscale;

b) de a informa contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi termenele lor de achitare şi despre actele normative respective;

c) de a informa contribuabilul despre drepturile şi obligaţiile lui;

d) de a elibera contribuabilului, la cerere, certificate privind stingerea obligaţiei fiscale;

e) de a nu divulga informaţiile care constituie secret fiscal;

f) de a prezenta autorităţii fiscale documente şi informaţii privind respectarea legislaţiei fiscale, calcularea şi vărsarea la buget a impozitelor şi taxelor prevăzute de prezentul cod, aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal, de a executa cerinţele legitime ale funcţionarului fiscal.

(2) Organele vamale trag la răspundere, în conformitate cu legislaţia vamală, persoanele care au încălcat legislaţia fiscală la trecerea frontierei vamale şi/sau la plasarea mărfurilor în regim vamal.

Articolul 156. Atribuţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) În cadrul primăriei funcţionează serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale cu atribuţii de administrare a impozitelor şi taxelor.

(2) Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale exercită, corespunzător domeniului de activitate stabilit la alin.(1), atribuţiile prevăzute la art.133 alin.(2) lit.a), b) şi d), precum şi la lit.c) referitor la evidenţa contribuabililor ale căror obligaţii fiscale sînt calculate de serviciu şi la evidenţa acestor obligaţii, alte atribuţii prevăzute expres de legislaţia fiscală. Atribuţiile privind compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite, executarea silită a obligaţiilor fiscale şi tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale sînt exercitate, conform prezentului cod, în comun cu autoritatea fiscală.

Articolul 157. Drepturile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale este învestit, corespunzător domeniului de activitate stabilit la art.156 alin.(1), cu dreptul de a efectua controale asupra modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală, de a cere explicaţiile şi informaţiile de rigoare asupra problemei identificate în timpul controlului, de a încasa în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi, cu drepturile prevăzute la art.134 alin.(1) lit.b), c), d), e) şi v), precum şi cu alte drepturi prevăzute expres de legislaţia fiscală.

(2) Drepturile prevăzute la art.134 alin.(1) lit.f), g), h), i), j), k), m), n), o) şi p) se exercită în comun cu autoritatea fiscală.

Articolul 158. Obligaţiile serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale este obligat, corespunzător domeniului de activitate stabilit la art.156 alin.(1):

a) să execute prevederile art.136 lit. a), b), c), d), e), i), j), l), m) şi p), precum şi la lit.h) referitor la obligaţiile fiscale a căror evidenţă este ţinută de el;

b) să ţină evidenţa contribuabililor, a obligaţiilor fiscale, inclusiv a restanţelor, să transfere la buget sumele încasate ca impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi), amenzi, conform legislaţiei fiscale şi în modul stabilit de Guvern;

c) să întocmească, cu concursul autorităţii fiscale, avizele de plată a obligaţiilor fiscale, să distribuie gratuit contribuabililor formulare tipizate de dări de seamă fiscale;

d) să remită contribuabililor, conform legislaţiei fiscale, avizele de plată a obligaţiilor fiscale, precum şi deciziile emise;

e) să execute în comun cu autoritatea fiscală prevederile art.136 lit.g) şi n);

f) să prezinte lunar, nu mai tîrziu de data de 3 a fiecărei luni, în modul stabilit de Guvern, autorităţii fiscale dare de seamă privind impozitele şi taxele administrate;

g) să execute alte obligaţii prevăzute expres de legislaţia fiscală.

Articolul 159. Actele serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) Decizia ce ţine de exercitarea atribuţiilor serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale este emisă prin dispoziţia primarului (pretorului). Prin derogare de la prevederile prezentului titlu, dispoziţiile primarului (pretorului) şi acţiunile perceptorului pot fi contestate în modul stabilit de lege.

(2) În cazul atribuţiilor exercitate în comun cu autoritatea fiscală, decizia este emisă de conducerea autorităţii fiscale după ce s-a coordonat cu primarul (pretorul).

Articolul 160. Organizarea şi funcţionarea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale

(1) Organizarea şi funcţionarea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale sînt reglementate printr-un regulament, aprobat de consiliul local. Regulamentul este elaborat în baza unui regulament-tip, aprobat de Guvern.

(2) Perceptorul este încadrat în serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale cu avizul autorităţii fiscale. Aceasta este obligată să asigure instruirea perceptorului şi să-i acorde ajutor în exercitarea atribuţiilor.

(3) În sate (comune), funcţiile perceptorului pot fi exercitate, ca excepţie, de secretarul primăriei sau de un alt funcţionar al ei care nu este învestit cu dreptul de a semna documente de casă.

Capitolul 4

EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR

Articolul 161. Dispoziţii generale

(1) Autoritatea fiscală ţine evidenţa contribuabililor, atribuindu-le coduri fiscale şi actualizînd registrul fiscal în modul stabilit de prezentul titlu.

(2) Codul fiscal, conform prezentului capitol, se atribuie o singură dată, indiferent de dispoziţiile legislaţiei fiscale privind stabilirea şi stingerea obligaţiilor fiscale. Legislaţia fiscală poate să prevadă ca persoana căreia i s-a atribuit cod fiscal să se înregistreze suplimentar ca plătitor al diferitelor tipuri de impozite şi taxe.

(3) Oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoană fizică, precum şi oricărui birou notarial, birou individual de avocaţi care se află la evidenţă la autoritatea fiscală li se deschide dosar în care sînt îndosariate:

a) cererea de atribuire a codului fiscal;

b) fişa de înregistrare, eliberată de organul autorizat să înregistreze activităţile respective;

c) documentele de constituire, dacă existenţa lor este prevăzută de legislaţie, şi documentele care confirmă modificarea acestora;

d) copia de pe documentul care confirmă înregistrarea de stat sau care permite practicarea activităţii respective;

e) copia de pe certificatul de atribuire a codului fiscal;

f) documentele care confirmă existenţa conturilor bancare;

g) copia de pe documentele care confirmă dreptul de proprietate sau de folosinţă (titlul de proprietate, contractul de arendă, documentele privind dreptul de gestiune sau de administrare operativă etc.) asupra imobilului (asupra unei părţi din imobil) şi locul lui de amplasare;

h) datele fondatorului (fondatorilor) sau ale persoanelor care au obţinut dreptul de a practica activitatea respectivă, ale conducătorului şi ale contabilului-şef (numele, prenumele, data naşterii, adresa, informaţia de contact, datele actului de identitate);

i) alte documente necesare autorităţii fiscale.

(4) Evidenţa subdiviziunii fără statut de persoană juridică amplasate în altă parte decît sediul persoanei juridice din care face parte este ţinută de autoritatea fiscală în care aceasta este înregistrată, făcîndu-se menţiunea respectivă în dosarul persoanei juridice, precum şi de autoritatea fiscală în a cărei rază teritorială activează subdiviziunea, deschizîndu-i-se dosar fără a i se atribui cod fiscal.

(5) În cazul în care contribuabilul îşi schimbă sediul (domiciliul), dosarul lui este remis autorităţii fiscale, care îl va lua la evidenţă fără a-i atribui un nou cod fiscal.

Articolul 162. Atribuirea codului fiscal

(1) În conformitate cu prezentul cod, se atribuie cod fiscal:

a) oricărei persoane juridice, întreprinderi cu statut de persoană fizică, precum şi oricărui birou notarial, birou individual de avocaţi rezidente;

b) oricărei persoane fizice – cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid – care dispune de obiecte impozabile sau care are obligaţii fiscale, conform legislaţiei fiscale, sau care a obţinut dreptul de a exercita o anumită activitate;

c) oricărei persoane juridice sau organizaţii cu statut de persoană fizică nerezidente care dispune de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care are obligaţii fiscale în conformitate cu legislaţia fiscală.

(2) Pentru a i se atribui cod fiscal, persoana este obligată să efectueze acţiunile prevăzute de prezentul capitol în termenele şi în modul stabilit de acesta.

Articolul 163. Locul, termenele şi modul de atribuire a codului fiscal

(1) Persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) li se atribuie cod fiscal de către inspectoratul fiscal de stat teritorial în a cărui rază se află sediul (domiciliul), indicat în documentele de constituire (în buletinul de identitate) sau în documentul prin care se permite practicarea activităţii, ori se află obiectul impozabil.

(2) Pentru a li se atribui cod fiscal, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.a) prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial o cerere pe formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Cererea se depune după perfectarea documentelor privind înregistrarea de stat sau a documentelor prin care se permite practicarea activităţii, însă pînă la eliberarea certificatului ce confirmă înregistrarea de stat sau a documentului privind dreptul de a exercita activitatea. La cerere se anexează documentele existente în acel moment pentru a fi îndosariate în dosarul contribuabilului. În termen de 3 zile lucrătoare, inspectoratul fiscal de stat teritorial atribuie cod fiscal şi îl comunică autorităţii care efectuează înregistrarea de stat sau care autorizează practicarea activităţilor.

(3) După prezentarea documentului ce confirmă înregistrarea de stat sau a documentului ce permite practicarea activităţii, inspectoratul fiscal de stat teritorial eliberează contribuabilului certificatul de atribuire a codului fiscal, a cărui formă şi al cărui conţinut sînt aprobate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(4) Codul fiscal al persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.b) reprezintă codul personal indicat pe verso-ul buletinului de identitate sau este identic cu numărul actului de identitate al cetăţeanului străin sau al apatridului. Codul fiscal al persoanelor fără buletin de identitate reprezintă seria şi numărul paşaportului, iar dacă nu au nici paşaport, seria şi numărul adeverinţei de naştere.

(5) În termen de 3 zile lucrătoare din data apariţiei obiectului impozabil sau a obligaţiei fiscale, cetăţenii străini şi apatrizii nerezidenţi, persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.c) depun la inspectoratul fiscal de stat teritorial în a cărui rază a apărut obiectul impozabil sau obligaţia fiscală o cerere de înregistrare în calitate de contribuabil, la care anexează copia de pe actul de identitate, respectiv copiile, traduse în limba de stat, autentificate notarial şi legalizate de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, de pe documentele de identificare în cazul organizaţiilor, precum şi copiile de pe documentele ce confirmă existenţa obiectului impozabil.

Articolul 164. Registrul fiscal de stat

(1) Registrul fiscal de stat este un registru public, constituit şi administrat de autoritatea fiscală, în care se înscriu codurile fiscale atribuite în conformitate cu prezentul capitol. Autoritatea fiscală este responsabilă de actualizarea Registrului fiscal de stat.

(2) Codurile fiscale ale persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) sînt trecute în Registrul fiscal de stat la data atribuirii. Codurile fiscale ale persoanelor fizice rezidente, precum şi ale cetăţenilor Republicii Moldova nerezidenţi sînt trecute în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al populaţiei. Codurile fiscale ale cetăţenilor străini şi ale apatrizilor nerezidenţi sînt înscrise în Registrul fiscal de stat la momentul depunerii cererii de înregistrare în calitate de contribuabil. Trecerea codului fiscal în Registrul fiscal de stat confirmă actul luării persoanei la evidenţă fiscală.

(3) În Registrul fiscal de stat informaţia se expune clar, corect şi exhaustiv. Registrul fiscal de stat este ţinut în limba de stat, manual şi computerizat.

(4) În Registrul fiscal de stat sînt consemnate următoarele date:

a) numărul curent al înscrierii;

b) codul fiscal atribuit;

c) denumirea completă (numele şi prenumele) persoanei;

d) datele din documentele de constituire, dacă existenţa lor este prevăzută de legislaţie, şi din documentele care confirmă modificarea acestora;

e) numărul şi data înregistrării de stat a persoanei juridice, a întreprinderii cu statut de persoană fizică, a biroului notarial, a biroului individual de avocaţi sau numărul şi data eliberării documentului ce permite desfăşurarea activităţii, datele din buletinul de identitate (din paşaport, adeverinţa de naştere sau din alte acte de identitate) al persoanei fizice sau datele din documentele de identificare în cazul organizaţiilor nerezidente;

f) numărul, seria şi data eliberării certificatului de atribuire a codului fiscal persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c);

g) numele şi prenumele persoanei fizice care a primit certificat de atribuire a codului fiscal;

h) datele fondatorului (fondatorilor) sau ale persoanelor care au obţinut dreptul de a practica un anumit gen de activitate, ale conducătorului şi ale contabilului-şef (numele, prenumele, data naşterii, adresa, informaţia de contact, datele actului de identitate);

i) data anulării codului fiscal.

(5) Înscrierile în Registrul fiscal de stat ţinut manual sînt efectuate de registrator în baza informaţiilor prezentate de solicitant la momentul atribuirii codului fiscal şi sînt certificate prin semnătura primului. Rectificarea, modificarea şi completarea registrului se operează în modul stabilit de legislaţie şi se autentifică prin semnătură de registrator.

(6) Radierea din Registrul fiscal de stat se face, în condiţiile legii, prin bararea înscrierii, a tuturor rectificărilor, modificărilor, completărilor efectuate anterior şi se autentifică prin semnătură de registrator.

Articolul 165. Utilizarea codului fiscal

(1) Orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale, să prezinte autorităţii fiscale dare de seamă fiscală sau alte documente trebuie să indice în ele codul său fiscal.

(2) Orice persoană obligată, conform legislaţiei fiscale şi altor acte normative, să prezinte autorităţii fiscale dare de seamă fiscală sau alte documente referitoare la un terţ va cere acestuia codul fiscal şi îl va indica în documentul respectiv. Dacă terţul nu comunică codul fiscal solicitat, în documentele prezentate se va menţiona faptul.

(3) La încheierea tranzacţiilor şi efectuarea operaţiunilor economice, părţile sînt obligate să indice în documentele respective codurile lor fiscale.

(4) Autoritatea fiscală trebuie să indice codul fiscal al contribuabilului în toate avizele expediate lui.

(5) La cererea autorităţii fiscale, agentul economic este obligat să prezinte informaţie despre codul fiscal al fondatorului sau al investitorului său. Dacă fondatorul şi investitorul nu sînt rezidenţi, agentul economic este obligat să prezinte în locul informaţiei despre codul lor fiscal informaţie despre reşedinţa şi perioada aflării lor în Republica Moldova.

(6) Subdiviziunile unei persoane juridice care nu au statut de persoană juridică utilizează codul fiscal al acesteia.

Articolul 166. Aportul autorităţilor publice la evidenţa contribuabililor

(1) Autoritatea publică abilitată cu înregistrarea de stat este obligată să prezinte, în termen de 3 zile lucrătoare, autorităţii fiscale în care se află la evidenţă persoana informaţii despre lichidarea sau reorganizarea acesteia, despre modificările operate în documentele ei de constituire.

(2) Autoritatea publică abilitată cu dreptul de documentare a populaţiei prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, pînă la data de 10 a fiecărei luni, informaţii despre eliberarea actelor de identitate.

(3) Autoritatea publică de resort permite ieşirea din Republica Moldova pentru domiciliere în altă ţară cu condiţia prezentării certificatului privind stingerea obligaţiei fiscale, eliberat de inspectoratul fiscal de stat teritorial, notificînd acestuia, în termen de 3 zile lucrătoare, faptul ieşirii.

Articolul 167. Obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau lichidării conturilor bancare

(1) Instituţia financiară deschide conturi bancare persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a) şi c) numai dacă acestea prezintă certificat de atribuire a codului fiscal.

(2) Operaţiunile pe un cont bancar deschis pot derula numai după ce persoanele indicate la alin.(1) prezintă instituţiei financiare un document prin care autoritatea fiscală confirmă că a luat la evidenţă contul bancar. Acesta este luat la evidenţă în baza unui document emis de instituţia financiară privind deschiderea lui. În cazul în care contribuabilul are restanţe, autoritatea fiscală este în drept să nu elibereze document despre faptul că noile conturi bancare (cu excepţia conturilor de credit şi împrumut) sînt luate la evidenţă.

(3) Instituţia financiară are dreptul să deschidă conturi bancare persoanei fizice rezidente (cetăţean străin sau apatrid) sau cetăţeanului Republicii Moldova numai dacă aceştia prezintă buletin de identitate sau un alt document, prevăzut la art.163 alin.(4), care serveşte la stabilirea codului fiscal şi să utilizeze acest cod la ţinerea evidenţei şi în relaţiile cu clientul sau cu alte persoane, în modul stabilit de legislaţie. Persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau nu au obligaţii fiscale sînt în drept să deschidă conturi bancare în instituţiile financiare ale Republicii Moldova potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a Moldovei.

(4) În termen de 10 zile lucrătoare din data modificării sau închiderii contului bancar, instituţiile financiare, inclusiv Banca Naţională a Moldovei, vor comunica acest lucru organului fiscal unde titularul contului se află la evidenţă.

Articolul 168. Anularea codului fiscal

(1) Codul fiscal se anulează în cazul:

a) atribuirii lui cu încălcarea legislaţiei fiscale;

b) lichidării sau reorganizării persoanei juridice, întreprinderii cu statut de persoană fizică, biroului notarial, biroului individual de avocaţi rezidente;

c) decesului persoanei fizice, declarării morţii ei, declarării, în modul stabilit, dispărute fără veste sau emigrării ei;

d) dispariţiei obiectului impozabil şi obligaţiei fiscale pentru persoanele fizice (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente.

(2) La reorganizarea persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.a):

a) prin fuziune, codurile fiscale ale persoanelor ce fuzionează se anulează, iar persoanei astfel constituite i se atribuie un alt cod fiscal;

b) prin asociere, codul fiscal al persoanei asociate se anulează;

c) prin divizare, codul fiscal al persoanei divizate se anulează, iar persoanelor astfel constituite li se atribuie alte coduri fiscale;

d) prin separare, codul fiscal al persoanei reorganizate rămîne acelaşi, iar persoanelor astfel constituite li se atribuie alte coduri fiscale;

e) prin transformare în persoană cu o altă formă juridică de organizare, codul fiscal al persoanei reorganizate trece la persoana astfel constituită.

(3) În cazurile enumerate la alin.(2) lit.a), c) şi d), la cererea de atribuire a codului fiscal se anexează documentul ce confirmă cuantumul datoriilor asumate prin succesiune în urma reorganizării.

(4) Codul fiscal se anulează în baza:

a) cererii persoanei juridice, întreprinderii cu statut de persoană fizică, biroului notarial, biroului individual de avocaţi rezidente, la care se anexează copia de pe avizul, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre lichidare sau reorganizare – în cazul persoanei juridice şi al întreprinderii cu statut de persoană fizică înregistrate conform legislaţiei cu privire la activitatea de întreprinzător – sau copia de pe documentele, prevăzute de legislaţie, care atestă lichidarea sau reorganizarea organizaţiei – în celelalte cazuri;

b) hotărîrii instanţei judecătoreşti – în cazul lichidării persoanei juridice şi a întreprinderii cu statut de persoană fizică sau în cazul declarării morţii sau declarării persoanei fizice dispărute fără veste;

c) deciziei conducerii autorităţii fiscale – în cazul atribuirii de cod fiscal cu încălcarea legislaţiei fiscale;

d) informaţiei organelor de stare civilă – în cazul decesului persoanei fizice;

e) informaţiei autorităţii publice abilitate să permită ieşirea din Republica Moldova pentru domiciliere în altă ţară – în cazul ieşirii persoanei fizice;

f) documentelor care atestă că persoanele fizice (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente nu au obiecte impozabile şi nici obligaţii fiscale.

(5) Codul fiscal se anulează prin radierea lui din Registrul fiscal de stat şi prin consemnarea acestui fapt în dosarul contribuabilului.

(6) Despre anularea codului fiscal vor fi informate organele de înregistrare de stat, de statistică şi instituţiile financiare. Folosirea unui cod fiscal anulat se pedepseşte în conformitate cu legea.

(7) Codul fiscal anulat se păstrează în Registrul fiscal de stat timp de 10 ani din momentul anulării.

(8) Codul fiscal anulat nu se atribuie unei alte persoane.

Capitolul 5

OBLIGAŢIA FISCALĂ

Articolul 169. Naşterea şi modificarea obligaţiei fiscale

(1) Obligaţia fiscală naşte în momentul apariţiei circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, ce prevăd stingerea ei.

(2) Obligaţia fiscală a contribuabilului ce urmează să fie stinsă de către un alt contribuabil care, conform legislaţiei fiscale, este obligat să reţină sau să perceapă de la primul sumele ce constituie obligaţia fiscală şi să o stingă încetează a fi obligaţia fiscală a primului şi devine obligaţia fiscală a celui de-al doilea din momentul reţinerii sau perceperii.

(3) Instituţia financiară care primeşte de la contribuabil sau de la autoritatea fiscală dispoziţii de plată trezoreriale şi, respectiv, dispoziţii incaso trezoreriale pentru transfer de mijloace băneşti în contul stingerii obligaţiei fiscale este considerată, din momentul primirii dispoziţiei, responsabilă de obligaţia fiscală în limita mijloacelor disponibile în contul bancar al contribuabilului. Totodată, contribuabilul este considerat responsabil de obligaţia fiscală în limita mijloacelor care nu sînt disponibile în contul bancar pentru stingerea integrală a obligaţiei fiscale.

(4) Modificarea obligaţiei fiscale reprezintă schimbarea cuantumului ei generată de modificarea circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, în funcţie de care a fost calculată obligaţia.

Articolul 170. Modul de stingere a obligaţiei fiscale

Stingerea obligaţiei fiscale se face prin: achitare, anulare, prescripţie, scădere, compensare sau executare silită.

Articolul 171. Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare

(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin achitare se efectuează în monedă naţională. Achitarea poate avea loc prin plată directă sau prin reţinere la sursă. Plata directă se face prin virament sau în numerar.

(2) Plata prin virament se efectuează prin intermediul instituţiilor financiare dacă legislaţia nu prevede altfel.

(3) Plata în numerar se efectuează prin intermediul autorităţii fiscale, autorităţilor administraţiei publice locale, al operatorilor de poştă sau al instituţiilor financiare. Autorităţile administraţiei publice locale, operatorii de poştă păstrează, în modul prevăzut de legislaţie, înscrisurile detaliate privind plăţile efectuate de contribuabil şi transferurile la buget.

(4) Autorităţile şi instituţiile enumerate la alin.(3), cu excepţia celor financiare, care au încasat bani în numerar de la contribuabil sînt obligate să verse la buget, în numele acestuia, în aceeaşi sau în următoarea zi lucrătoare, sumele încasate.

(5) În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziţia de plată trezorerială a contribuabilului în decursul zilei operaţionale în care a fost primită.

(6) Sumele trecute la scăderi din contul contribuabilului sau încasate în numerar pentru stingerea obligaţiilor fiscale sînt transferate de instituţia financiară la buget în ziua operaţională în care au fost trecute la scăderi sau încasate.

Articolul 172. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare se efectuează prin acte cu caracter general sau individual, adoptate conform legislaţiei.

Articolul 173. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

Dacă nu a fost exercitat în termenele prevăzute de prezentul cod, dreptul statului de a determina obligaţia fiscală sau de a o executa silit se stinge prin prescripţie. Concomitent, se stinge şi obligaţia fiscală a contribuabilului.

Articolul 174. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere are loc în situaţiile în care contribuabilul persoană fizică:

a) a decedat;

b) este declarat mort;

c) este declarat dispărut fără veste;

d) este declarat lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă.

(2) În cazurile enumerate la alin.(1), stingerea prin scădere se face în mărimea întregii obligaţii fiscale – dacă persoana nu a lăsat (nu dispune de) bunuri – sau în mărimea părţii nestinse din obligaţia fiscală – dacă averea lăsată de ea (averea existentă) este insuficientă.

(3) Stingerea prin scădere a obligaţiei fiscale a contribuabilului persoană juridică are loc în urma încetării activităţii lui prin lichidare, inclusiv pe cale judiciară, sau prin reorganizare.

(4) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere are loc în temeiul unei decizii a conducerii autorităţii fiscale, inclusiv în cazul cînd stingerea ei prin executare silită în conformitate cu prezentul cod este imposibilă. Decizia inspectoratului fiscal de stat teritorial privind stingerea obligaţiei prin scădere poate fi verificată, modificată sau anulată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Articolul 175. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

(1) Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanţei a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită.

(2) Compensarea este efectuată de autoritatea fiscală la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.

(3) În termen de 30 de zile de la primire, organul fiscal examinează cererea contribuabilului, întocmeşte dispoziţia de plată trezorerială şi o transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.

(4) În termen de 7 zile de la data primirii dispoziţiei de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont în altul al bugetului sau în contul unui alt buget sumele consemnate în dispoziţia de plată trezorerială. După executarea dispoziţiei de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat remite, după caz, autorităţii fiscale sau Departamentului Vamal un extras din contul bancar.

(5) După ce a primit extrasul din contul bancar, autoritatea fiscală face înscrierile de rigoare în contul personal al contribuabilului, iar Departamentul Vamal remite extrasul cel tîrziu a doua zi unităţilor sale.

(6) Excedentul compensării poate fi lăsat în contul stingerii viitoarei obligaţii fiscale de acelaşi tip sau poate fi trecut, la cerere, în contul stingerii unei viitoare obligaţii fiscale de alt tip, sau poate fi restituit contribuabilului.

Articolul 176. Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită

(1) Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175 numai dacă acesta nu are restanţe.

(2) Restituirea condiţionată de efectuarea exportului de mărfuri (inclusiv al celor supuse accizelor) şi de servicii se face în conformitate cu instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

(3) Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului persoană juridică se efectuează de Trezoreria de Stat la conturile lui bancare, iar contribuabilului persoană fizică – la conturile lui bancare sau în numerar.

(4) Dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (majorată sau diminuată cu o marjă), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, la creditele pe termen scurt şi mediu (rotunjită pînă la următorul procent întreg), pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat.

Articolul 177. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită are loc prin acţiunile întreprinse de autoritatea fiscală pentru perceperea forţată a restanţelor în conformitate cu legislaţia fiscală.

Articolul 178. Data stingerii obligaţiei fiscale

(1) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin achitare este considerată data la care sumele au fost înscrise în contul bugetului respectiv.

(2) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin anulare este considerată data indicată în actul de anulare.

(3) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin prescripţie este considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripţie.

(4) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin scădere este considerată data:

a) întocmirii actului comun al autorităţii administraţiei publice locale şi al autorităţii fiscale prin care ele constată că persoana decedată, declarată moartă, dispărută fără veste, lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă nu deţinea (nu deţine) bunuri;

b) rămînerii definitive a deciziei de încetare a activităţii persoanei juridice;

c) deciziei emise de conducerea autorităţii fiscale privitor la imposibilitatea stingerii obligaţiei fiscale prin executare silită.

(5) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin compensare este considerată data la care Trezoreria de Stat a executat documentele de plată.

(6) Dată a stingerii obligaţiei fiscale prin executare silită este considerată data la care sumele obţinute în urma acţiunilor de executare silită au fost înscrise în contul bugetului respectiv.

Articolul 179. Succesiunea stingerii obligaţiilor fiscale

Stingerea obligaţiilor fiscale, conform legislaţiei fiscale, are loc după criteriul cronologic la fiecare tip de obligaţie fiscală indicat în documentul privitor la stingerea ei.

Articolul 180. Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale

(1) Modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale se efectuează prin:

a) amînarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va face printr-o plată unică);

b) eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va face în rate).

(2) În cazurile prevăzute de prezentul articol, contribuabilul are dreptul la amînare sau eşalonare pe parcursul unui an fiscal, cu sau fără aplicarea unei majorări de întîrziere.

(3) Amînarea sau eşalonarea fără calcularea unei majorări de întîrziere se acordă contribuabilului în cazul:

a) prejudicierii lui materiale în urma unei calamităţi naturale, catastrofe tehnogene sau altor circumstanţe excepţionale şi inevitabile;

b) unei datorii rezultate din efectuarea de cheltuieli care urmează să fie compensate de la buget prin finanţare directă, precum şi în cazul unei datorii provenite din comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii către instituţii bugetare în limitele devizelor de cheltuieli ale acestora. În o astfel de situaţie, suma amînată sau eşalonată nu va depăşi suma datoriei, iar termenul modificat prin amînare sau eşalonare nu va depăşi termenul de existenţă a datoriei;

c) restructurării întreprinderii în baza unui acord-memorandum, încheiat între contribuabil şi Consiliul Creditorilor în conformitate cu atribuţiile şi drepturile acestuia din urmă.

(4) Amînarea sau eşalonarea cu calcularea majorării de întîrziere se acordă în alte cazuri decît cele de la alin.(3), cu condiţia stingerii obligaţiilor fiscale curente înăuntrul termenului de amînare sau de eşalonare.

(5) Amînarea sau eşalonarea se acordă în baza unui contract-tip, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, care se încheie între autoritatea fiscală şi contribuabil. Modul de intrare în vigoare, de suspendare, de modificare şi de reziliere a contractului este prevăzut în acesta.

(6) În cazul nerespectării de către contribuabil a clauzelor contractului de amînare sau eşalonare, acesta este nul din momentul în care autoritatea fiscală a depistat încălcările.

(7) Nu se admite încheierea unui nou contract de amînare sau eşalonare a uneia şi aceleiaşi obligaţii fiscale cu contribuabilul care nu a îndeplinit condiţiile contractului precedent.

(8) Pînă la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale, modificat prin amînare sau eşalonare, nu se vor întreprinde acţiuni de executare silită, iar acţiunile începute se suspendă.

(9) Parlamentul sau organele abilitate de el pot stabili alte temeiuri şi condiţii de modificare prin amînare şi eşalonare a termenului de stingere a obligaţiei fiscale.

Capitolul 6

RESPONSABILITATEA DE STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 181. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere de stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului

(1) Persoana cu funcţie de răspundere responsabilă de stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului este conducătorul lui.

(2) Persoana cu funcţie de răspundere este responsabilă de toate obligaţiile fiscale ale contribuabilului, indiferent de data apariţiei lor.

(3) Obligaţiile fiscale ale contribuabilului de care persoana cu funcţie de răspundere este responsabilă în conformitate cu prezentul articol rămîn obligaţii ale acestuia pînă la stingerea lor deplină.

(4) Pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezentul articol şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

Articolul 182. Responsabilitatea persoanei cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget

(1) Persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului obligat, conform legislaţiei fiscale, să reţină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile şi să le verse la buget este responsabilă de plata impozitelor şi taxelor, majorărilor de întîrziere şi/sau amenzilor nereţinute, nepercepute şi netransferate în modul stabilit la buget dacă:

a) reţinerea, perceperea sau transferul intră în atribuţiile ei;

b) ea a ştiut sau trebuia să ştie că impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile nu au fost reţinute, percepute sau transferate de contribuabil.

(2) Obligaţia de a reţine sau percepe impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi rămîne a fi a contribuabilului a cărui persoană cu funcţie de răspundere este obligată să le reţină sau să le perceapă de la o altă persoană şi să le transfere pînă cînd impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalităţile) şi/sau amenzile vor fi declarate de persoana de la care trebuia să fie reţinute sau percepute ori pînă la stingerea lor totală în celelalte cazuri.

(3) Obligaţiile fiscale ale contribuabilului pentru care persoana lui cu funcţie de răspundere este responsabilă în conformitate cu prezentul articol rămîn obligaţii ale contribuabilului pînă la stingerea lor deplină în cazul reţinerii sau perceperii impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere şi/sau amenzilor de la alte persoane.

(4) Pentru neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute de prezentul articol şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.

Articolul 183. Responsabilitatea persoanei care dobîndeşte o proprietate de a stinge restanţa persoanei care îi transmite proprietatea

Dacă o persoană care are restanţă transmite o proprietate unei alte persoane, iar acestea sînt interdependente, persoana care primeşte proprietatea este responsabilă de stingerea restanţei în mărimea diferenţei dintre valoarea de piaţă a proprietăţii dobîndite şi suma plătită efectiv pentru ea.

Articolul 184. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare

(1) Obligaţiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare le stinge, din contul mijloacelor ei băneşti inclusiv din veniturile obţinute din comercializarea activelor ei, organul, organizaţia, persoana, responsabili, conform legislaţiei, de lichidarea acesteia.

(2) În cazul intentării unui proces de faliment, obligaţiile fiscale se sting în conformitate cu legislaţia privind falimentul.

Articolul 185. Responsabilitatea pentru obligaţiile fiscale ale persoanei în cazul reorganizării ei

(1) Obligaţiile fiscale ale persoanei reorganizate le stinge succesorul ei.

(2) Stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate este impusă succesorului ei indiferent de faptul că acesta a ştiut ori nu, înainte de finalizarea reorganizării, că persoana reorganizată nu a stins sau a stins parţial obligaţia fiscală.

(3) Reorganizarea persoanei nu schimbă pentru succesorul acesteia termenele de stingere a obligaţiei ei fiscale.

(4) În cazul existenţei mai multor succesori, fiecare dintre ei poartă răspundere, în limita drepturilor şi obligaţiilor preluate în urma reorganizării, pentru stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate.

(5) Responsabilitatea asumată de succesorul persoanei reorganizate devine obligaţia lui fiscală care, în cazul reorganizării acestuia, trece la succesorii lui.

(6) În cazul reorganizării prin fuziunea mai multor persoane, persoana astfel creată este considerată succesor al fiecărei persoane fuzionate în stingerea obligaţiilor ei fiscale.

(7) În cazul reorganizării persoanei prin asociere, persoana la care s-a asociat prima este considerată succesorul acesteia în stingerea obligaţiei ei fiscale.

(8) În cazul reorganizării persoanei prin divizare, persoanele astfel create sînt considerate succesorii primei în stingerea obligaţiilor ei fiscale proporţional cotei ce le aparţine.

(9) În cazul reorganizării persoanei prin separare, persoana reorganizată şi persoana care s-a constituit în urma separării sînt responsabile de stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate proporţional cotei ce le aparţine.

(10) În cazul reorganizării persoanei prin transformare, persoana astfel creată este considerată succesorul celei dintîi în stingerea obligaţiei ei fiscale.

Articolul 186. Stingerea obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice decedate, declarate moarte, dispărute fără veste, lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă

(1) Obligaţia fiscală a persoanei fizice decedate sau declarate moartă, în modul stabilit, o stinge fiecare moştenitor al ei în limitele valorii bunurilor moştenite şi proporţional părţii sale de moştenire.

(2) Obligaţia fiscală a persoanei fizice declarate, în modul stabilit, dispărută fără veste se stinge de către tutorele numit să administreze bunurile dispărutului din contul acestora.

(3) Obligaţia fiscală a persoanei fizice declarate, în modul stabilit, lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă o stinge tutorele, respectiv curatorul ei, din contul bunurilor acesteia.

(4) Obligaţia fiscală care nu a putut fi stinsă, în conformitate cu prezentul articol, din cauza insuficienţei de bunuri se stinge prin scădere, efectuată de autoritatea fiscală în conformitate cu prezentul cod.

(5) În cazul în care instanţa judecătorească emite o decizie de anulare a declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste ori o decizie de recunoaştere a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea obligaţiilor fiscale stinse anterior prin scădere se restabileşte, fără a se aplica majorările de întîrziere şi amenzile pentru perioada cuprinsă între momentul declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste, sau lipsită de capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă şi data emiterii deciziei respective.

Capitolul 7

DAREA DE SEAMĂ FISCALĂ

Articolul 187. Prezentarea dării de seamă fiscale

(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia fiscală, contribuabilul este obligat să prezinte în termenul stabilit o dare de seamă pentru fiecare tip de impozit sau de taxă.

(2) Cu excepţia cazurilor expres prevăzute în legislaţia fiscală, contribuabilul este obligat să prezinte dare de seamă privind toate impozitele şi taxele autorităţii fiscale în care se află la evidenţă, iar privind impozitele şi taxele locale trebuie să o prezinte şi inspectoratului fiscal de stat teritorial în a cărui rază se află obiectul impozabil.

(3) Darea de seamă fiscală, de regulă, trebuie să conţină:

a) denumirea (numele şi prenumele) contribuabilului;

b) codul fiscal al contribuabilului;

c) perioada fiscală pentru care se prezintă;

d) tipul impozitului sau al taxei;

e) obiectul impozabil (baza impozabilă);

f) cota impozitului sau taxei;

g) facilităţile fiscale;

h) suma impozitului sau a taxei;

i) alte date şi informaţii;

j) semnătura, autentificată cu ştampilă, a persoanelor responsabile – conducătorul şi contabilul-şef – ale contribuabilului sau semnătura contribuabilului (a reprezentantului acestuia).

(4) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere semnează darea de seamă fiscală, făcînd menţiunea că datele din ea sînt veridice şi că îşi asumă răspunderea prevăzută de lege pentru prezentarea de date şi informaţii false sau eronate.

(5) Darea de seamă fiscală se consideră prezentată la data la care autoritatea fiscală o primeşte, dacă este întocmită în modul stabilit de legislaţia fiscală şi dacă este scrisă pe formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Darea de seamă fiscală poate fi prezentată în paralel şi pe suporţi electronici sau în o altă formă care ar permite prelucrarea ei computerizată.

(6) Darea de seamă fiscală se consideră recepţionată de autoritatea fiscală în conformitate cu alin.(5) în cazul în care contribuabilul prezintă dovezi în acest sens: un exemplar de dare de seamă fiscală cu menţiunea organului fiscal că a primit-o, o recipisă, eliberată de organul fiscal, avizul poştal etc.

(7) Instrucţiunile privind modul de întocmire a dărilor de seamă fiscale se emit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.

(8) Odată cu prezentarea dării de seamă financiare prevăzute de legislaţia cu privire la contabilitate, contribuabilul prezintă o copie de pe ea autorităţii fiscale.

Articolul 188. Darea de seamă fiscală corectată

(1) Darea de seamă fiscală corectată este versiunea dării de seamă fiscale precedente.

(2) Contribuabilul care descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conţine o greşeală sau o omisiune are dreptul să prezinte o dare de seamă fiscală corectată, calculînd, după caz, majorarea de întîrziere (penalitatea) pentru perioada respectivă.

(3) Darea de seamă fiscală corectată, depusă înainte sau în termenul stabilit pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale pe o anumită perioadă fiscală se consideră dare de seamă fiscală pentru perioada respectivă.

(4) Darea de seamă fiscală corectată nu va fi luată în considerare şi, prin urmare, nu va fi modificată darea de seamă originală dacă prima a fost prezentată:

a) mai tîrziu de data stabilită pentru prezentarea dării de seamă pe perioada fiscală următoare dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel;

b) după anunţarea unui control fiscal;

c) pe o perioadă supusă unei verificări documentare sau după ea.

Articolul 189. Calcularea impozitelor şi taxelor de către autoritatea fiscală

(1) Autoritatea fiscală calculează impozitele şi taxele contribuabililor în urma controalelor fiscale, cu excepţia verificării sumare, dacă au fost stabilite cazuri de nerespectare a legislaţiei fiscale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia fiscală.

(2) Dacă în timpul controlului fiscal sumele impozitelor şi taxelor care urmau să fie vărsate la buget nu pot fi determinate din lipsă de evidenţă contabilă ori din cauza ţinerii ei neconforme, dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere nu prezintă, în totalitate sau în parte, documentele de evidenţă şi/sau dările de seamă fiscale, autoritatea fiscală calculează impozitele şi taxele prin metode şi din surse indirecte, efectuînd ulterior recalcularea lor după restabilirea evidenţei, în conformitate cu legislaţia, sau după prezentarea documentelor respective.

Capitolul 8

EVIDENŢA OBIECTELOR IMPOZABILE ŞI A OBLIGAŢIILOR FISCALE

Articolul 190. Principiile generale de evidenţă a obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale

(1) Evidenţa obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale se ţine de către contribuabil de sine stătător, dacă legislaţia nu prevede altfel, pentru a se estima baza impozabilă, cuantumul obligaţiilor fiscale calculate, modificate, stinse şi restante.

(2) Evidenţa contabilă şi/sau o altă evidenţă pe care se întemeiază evidenţa obiectelor impozabile şi a obligaţiilor fiscale trebuie să reflecte oportun, integral şi veridic operaţiunile contribuabilului şi situaţia lui financiară.

(3) Pentru a controla stingerea obligaţiilor fiscale, autoritatea fiscală, alte autorităţi cu atribuţii de administrare fiscală, în cazurile prevăzute expres de legislaţia fiscală, ţin evidenţa acestora, înscriind în conturile personale ale contribuabilului, deschise pentru fiecare impozit şi taxă, cuantumul, data apariţiei, modificării sau stingerii lor.

(4) Înscrierile în conturile personale ale contribuabilului se efectuează conform unui regulament, aprobat de Ministerul Finanţelor.

(5) Evidenţa impozitelor şi taxelor locale pe obiectele impozabile care nu se află în raza autorităţii fiscale în a cărei evidenţă este contribuabilul o ţine autoritatea fiscală în a cărei rază se află obiectul impozabil. Evidenţa impozitelor şi taxelor calculate de serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale se ţine şi de aceste servicii.

Articolul 191. Avizul de plată a obligaţiei fiscale

(1) Avizul de plată a obligaţiei fiscale reprezintă o înştiinţare scrisă prin care autoritatea fiscală sau o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală cere contribuabilului să stingă obligaţiile fiscale indicate în el.

(2) Avizul de plată se întocmeşte şi se remite contribuabilului în cazul în care obligaţia fiscală este calculată de autoritatea fiscală sau de o altă autoritate publică cu atribuţii de administrare fiscală, excepţie făcînd cazurile în care calculul este efectuat în funcţie de rezultatele controalelor fiscale.

(3) Dacă în calculul obligaţiei fiscale, pentru care a fost remis aviz de plată, au fost făcute rectificări, autoritatea fiscală sau o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală întocmeşte şi expediază contribuabilului un aviz de plată rectificat.

(4) Formularul tipizat al avizului de plată a obligaţiei fiscale se aprobă de Ministerul Finanţelor.

(5) Avizul de plată a obligaţiei fiscale trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii:

a) denumirea (numele şi prenumele) contribuabilului;

b) codul fiscal al contribuabilului;

c) data emiterii sale;

d) tipul, termenele de stingere şi suma obligaţiei fiscale;

e) adresa şi codul fiscal al autorităţii fiscale sau al unei alte autorităţi care a întocmit avizul de plată.

(6) Avizul de plată a obligaţiei fiscale intră în vigoare la data la care contribuabilul l-a primit şi este valabil pînă la stingerea obligaţiei fiscale sau pînă la anularea lui.

Articolul 192. Termenul de remitere a avizului de plată şi termenul de stingere a obligaţiei fiscale

(1) Avizul de plată a obligaţiei fiscale se remite contribuabilului pînă la expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale indicat în el.

(2) Obligaţiile fiscale indicate în avizul de plată trebuie să fie stinse în termenele indicate în aviz.

(3) Dacă avizul de plată a fost remis contribuabilului după expirarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale, majorarea de întîrziere (penalitatea) şi/sau amenda pentru nestingerea ei în termen se aplică începînd cu data la care contribuabilul a primit avizul de plată.

Capitolul 9

EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIEI FISCALE

Articolul 193. Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale

Condiţiile declanşării executării silite a obligaţiei fiscale sînt:

a) existenţa restanţei;

b) neexpirarea termenelor de prescripţie stabilite în prezentul cod.

Articolul 194. Modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se efectuează prin:

a) încasare a mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului;

b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar;

c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia celor consemnate la lit.a) şi b);

d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor (cu excepţia datoriilor persoanelor finanţate complet de la buget) prin modalităţile prevăzute la lit.a), b) şi c).

(2) Urmărirea bunurilor se face prin sechestrare, comercializare şi ridicare.

(3) În cazul în care, după ce s-au aplicat modalităţile de executare silită, obligaţia fiscală a contribuabilului care desfăşoară activitate de întreprinzător nu a fost stinsă în totalitate, iar aplicarea ulterioară a executării silite este imposibilă, autoritatea fiscală are dreptul să sesizeze instanţa judecătorească în vederea intentării procesului de faliment. Obligaţia fiscală a persoanei fizice neînregistrate ca subiect al activităţii de întreprinzător se stinge în modul prevăzut de prezentul cod.

Articolul 195. Organele abilitate cu executarea silită a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale în modul prevăzut de prezentul cod o efectuează autoritatea fiscală.

(2) Executarea silită a obligaţiei fiscale de către alte autorităţi, nici direct şi nici prin intermediul autorităţii fiscale, nu se admite.

(3) Alte autorităţi abilitate cu dreptul de executare silită acţionează în conformitate cu actele lor normative.

Articolul 196. Regulile generale de executare silită a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se face în zile lucrătoare, între orele 6.00 şi 22.00. Executarea silită în alt timp se admite în cazul în care contribuabilul sau debitorul lui se eschivează de la ea.

(2) Dacă contribuabilul nu poate fi găsit pe adresele cunoscute, autoritatea fiscală va solicita intervenţia autorităţilor publice competente.

(3) În cazul în care contribuabilul a fost trecut, complet sau parţial, la evidenţa sau asistenţa unei alte autorităţi fiscale, dosarul lui şi hotărîrea de executare silită a obligaţiei fiscale se remit acesteia în vederea continuării procedurii.

(4) Dacă bunurile sau debitorii contribuabilului se află în diferite unităţi administrativ-teritoriale, executarea silită a obligaţiei fiscale o efectuează autoritatea fiscală de la locul de evidenţă sau asistenţă a contribuabilului şi, după caz, cu participarea funcţionarului fiscal de la locul aflării bunurilor sau de la sediul (domiciliul) debitorului.

(5) Autoritatea fiscală este în drept să aplice una sau mai multe modalităţi de executare silită a obligaţiei fiscale. Executarea silită a obligaţiei fiscale în modul prevăzut la art.194 alin.(1) lit.b), c) şi d) se face în temeiul unei hotărîri emise de conducerea autorităţii fiscale pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(6) Cheltuielile aferente executării silite a obligaţiei fiscale se efectuează de la bugetul de stat, urmînd să fie recuperate din contul contribuabilului.

Articolul 197. Încasarea de mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabilului

(1) Începînd cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat despre apariţia ei, autoritatea fiscală este în drept să înainteze dispoziţii incaso trezoreriale la conturile bancare (cu excepţia contului de împrumut şi a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător) ale contribuabilului dacă acesta dispune de ele şi dacă autoritatea fiscală le cunoaşte.

(2) În cazul în care contribuabilul deţine la contul său bancar mijloace băneşti, instituţia financiară este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziţia incaso trezorerială a autorităţii fiscale în decursul zilei operaţionale în care a fost primită.

(3) În cazul în care contribuabilul nu deţine la contul său bancar mijloace băneşti pentru a stinge, total sau parţial, obligaţia fiscală, instituţia financiară este obligată să primească dispoziţia incaso trezorerială, plasînd-o în registrul documentelor de decontare percepute în mod incontestabil, şi să o execute, în termen de 10 zile, în măsura înscrierii în cont a mijloacelor băneşti. După expirarea acestui termen, dispoziţia incaso trezorerială neexecutată, total sau parţial, se remite autorităţii fiscale.

Articolul 198. Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale prin ridicarea de mijloace băneşti în numerar este aplicată contribuabilului persoană juridică sau persoană fizică subiect al activităţii de întreprinzător.

(2) Pentru ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină, funcţionarul fiscal controlează locurile şi localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum şi reţeaua lui comercială.

(3) Prin derogare de la art.129 pct.4), în calitate de reprezentant al contribuabilului, la ridicarea mijloacelor băneşti în numerar participă casierul (gestionarul) sau un alt angajat care îl înlocuieşte. Aceştia sînt obligaţi să prezinte documentele necesare şi să asigure accesul liber la seiful casei contribuabilului, în încăperea izolată a casei, precum şi în reţeaua lui comercială.

(4) Deschiderea fără consimţămîntul reprezentantului contribuabilului sau în lipsa acestuia a locurilor şi localurilor în care se păstrează numerarul se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. Pînă la sosirea acestora din urmă, funcţionarul fiscal sigilează locurile şi localurile.

(5) Faptul ridicării numerarului şi al deschiderii locurilor şi localurilor fără consimţămîntul reprezentantului contribuabilului este consemnat în acte semnate de cei prezenţi. Actele se întocmesc în două exemplare. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului sau reprezentantului acestuia contra semnătură pe primul exemplar sau se expediază recomandat contribuabilului în aceeaşi zi sau în următoarea zi lucrătoare.

(6) Funcţionarul fiscal predă mijloacele băneşti ridicate instituţiei financiare proxime, care este obligată să le primească şi să le transfere la bugetele respective pentru stingerea restanţelor. Valuta străină se predă la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei în ziua predării.

(7) Dacă depunerea mijloacelor băneşti în numerar la instituţia financiară în ziua ridicării lor este imposibilă, ele vor fi predate casieriei autorităţii fiscale pentru ca aceasta să le transmită instituţiei financiare în următoarea zi lucrătoare.

Articolul 199. Reguli generale de sechestrare a bunurilor

(1) Îndeplinirea hotărîrii autorităţii fiscale de sechestrare a bunurilor contribuabilului se efectuează, dacă legislaţia nu prevede altfel, în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, iar în cazul în care contribuabilul este persoană fizică neînregistrată ca subiect al activităţii de întreprinzător – a unui membru major al familiei lui.

(2) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestrarea bunurilor, aceasta se efectuează fără consimţămîntul sau în absenţa lor. Deschiderea fără consimţămîntul contribuabilului (reprezentantului acestuia), al persoanei lui cu funcţie de răspundere ori în lipsa acestora a încăperilor şi a altor locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi.

(3) Dacă bunurile contribuabilului se află la domiciliul sau la reşedinţa lui sau a unor alte persoane, sechestrarea bunurilor se va face numai cu consimţămîntul contribuabilului sau al persoanei căreia îi aparţine domiciliul sau reşedinţa.

(4) Dacă persoana nu permite accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează faptul într-un act. În astfel de cazuri, autoritatea fiscală va intenta o acţiune în justiţie. După ce instanţa judecătorească emite o hotărîre de executare silită a obligaţiei fiscale, aceasta este îndeplinită în conformitate cu legislaţia de procedură civilă.

(5) Dacă contribuabilul nu şi-a stins obligaţia fiscală şi dacă acţiunile de sechestrare a bunurilor nu au fost atacate în decursul a 10 zile lucrătoare din data sechestrării, autoritatea fiscală este în drept să comercializeze bunurile sechestrate. În cazul cînd acţiunile autorităţii fiscale sînt contestate, comercializarea bunurilor menţionate în contestaţie sau în cererea de chemare în judecată se suspendă pînă la soluţionarea cauzei.

(6) În cazul în care, în urma examinării contestaţiei sau a cererii de chemare în judecată, de pe unele bunuri a fost ridicat sechestrul, autoritatea fiscală este în drept să sechestreze alte bunuri ale contribuabilului.

(7) Bunurile sechestrate de autoritatea fiscală nu se urmăresc de alte autorităţi publice, nici chiar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.

Articolul 200. Sechestrarea bunurilor ca modalitate de asigurare a executării silite a obligaţiei fiscale

(1) În temeiul hotărîrii autorităţii fiscale privind executarea silită a obligaţiei fiscale, sînt pasibile de sechestrare toate bunurile contribuabilului, indiferent de locul aflării lor, cu excepţia celor care, în conformitate cu alin.(6), nu sînt sechestrabile.

(2) Sechestrarea bunurilor în temeiul hotărîrii autorităţii fiscale este efectuată de funcţionarul fiscal.

(3) Înainte de a se proceda la sechestrare, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere li se remite o copie de pe hotărîrea privind executarea silită a obligaţiei fiscale şi li se aduce la cunoştinţă, în scris sau oral, ce drepturi şi obligaţii au în timpul sechestrării, ce răspundere prevede legea pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

(4) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să prezinte spre sechestrare toate bunurile, inclusiv cele date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă, şi să comunice în scris:

a) informaţii despre bunurile care nu aparţin contribuabilului şi despre proprietarii acestora;

b) informaţii despre bunurile care aparţin contribuabilului şi care au fost date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă;

c) informaţii despre bunurile gajate;

d) informaţii despre bunurile sechestrate de alte autorităţi publice.

(5) Pentru depistarea bunurilor contribuabilului, funcţionarul fiscal este în drept să cerceteze locurile în care se presupune că se află acestea.

(6) Nu sînt sechestrabile următoarele bunuri:

a) produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern;

b) bunurile gajate pînă la momentul sechestrării;

c) bunurile personale ale persoanei fizice care, conform legislaţiei de procedură civilă, nu sînt urmăribile;

d) bunurile sechestrate de alte autorităţi publice.

(7) Vor fi sechestrate bunuri numai în valoarea necesară şi suficientă pentru stingerea obligaţiei fiscale, pentru achitarea impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită.

(8) Pentru determinarea cantităţii suficiente de bunuri ce urmează a fi sechestrate, în momentul sechestrării se stabileşte preţul de sechestru al bunurilor după valoarea lor de bilanţ, în conformitate cu datele contabilităţii contribuabilului. În cazul cînd persoanele care, conform legislaţiei, nu ţin evidenţă contabilă şi cînd contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestru sau lipsesc, preţul de sechestru al bunurilor îl stabileşte funcţionarul fiscal, luînd în considerare starea lor tehnică şi alte caracteristici. Pentru constatarea stării tehnice pot fi invitaţi, după caz, specialişti în domeniu. Valorile mobiliare sînt sechestrate la preţul lor nominal. Cota-parte într-o societate se determină conform documentelor ei de constituire.

(9) În cazul sechestrării bunurilor, funcţionarul fiscal întocmeşte, în două exemplare, după un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, lista bunurilor sechestrate. Fiecare foaie este semnată de participanţii la sechestru.

(10) În lista bunurilor sechestrate se indică denumirea, cantitatea, semnele individuale şi valoarea bunurilor. La valorile mobiliare se indică numărul, emitentul, preţul nominal şi alte date cunoscute la momentul sechestrării.

(11) După trecerea în listă a bunurilor sechestrate, se întocmeşte, în două exemplare, actul de sechestru după un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi se semnează de participanţii la sechestru. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere contra semnătură.

(12) Bunurile sechestrate se lasă spre păstrare în locul aflării lor la momentul sechestrării: la contribuabil sau la o altă persoană. În cel de al doilea caz, se admite remiterea bunurilor spre păstrare nemijlocit contribuabilului, care este obligat să le primească. La decizia funcţionarului fiscal, bunurile pot fi remise spre păstrare unor alte persoane în bază de contract. Bijuteriile şi alte obiecte de aur, argint, platină şi de metale din grupa platinei, pietrele preţioase şi perlele, precum şi reziduurile din astfel de materiale, sînt depuse spre păstrare la instituţia financiară de către funcţionarul fiscal. Responsabili de păstrarea bunurilor sechestrate sînt contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana care o suplineşte, cărora li s-a adus la cunoştinţă faptul sechestrării, sau persoana căreia i-au fost încredinţate sub semnătură bunurile sechestrate.

(13) Actul de sechestru conţine somaţia că dacă, în termen de 10 zile lucrătoare din data aplicării sechestrului, contribuabilul nu va plăti restanţele, bunurile sechestrate se vor comercializa.

(14) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere refuză să semneze actul de sechestru, funcţionarul fiscal notează în dreptul numelui acestuia: "A refuzat să semneze". Nota refuzului se confirmă de regulă prin semnătura martorilor asistenţi. În cazul absenţei acestora, actul de sechestru este semnat de funcţionarul fiscal, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului.

(15) Dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere nu sînt prezenţi la sechestru, faptul se va consemna în actul de sechestru în prezenţa a 2 martori asistenţi, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului în 24 de ore.

(16) În cazul sechestrării valorilor mobiliare, autoritatea fiscală va remite copia de pe actul de sechestru registratorului independent sau persoanei care ţine evidenţa lor. Aceştia vor consemna în registrul respectiv, imediat după primirea copiei, sechestrarea valorilor mobiliare. Din acest moment, nu se va mai face, fără acordul autorităţii fiscale, nici o operaţiune cu valorile mobiliare sechestrate.

(17) Dacă contribuabilul nu dispune de bunuri care, conform legislaţiei, sînt sechestrabile, funcţionarul fiscal întocmeşte un act de carenţă.

Articolul 201. Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane

(1) Bunurile contribuabilului care se află la alte persoane în baza unor contracte de împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care dispune contribuabilul referitor la aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru, persoanei la care se află bunurile i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ei de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul autorităţii fiscale. Bunurile sînt examinate, după caz, la locul aflării lor.

(2) Dacă, în cadrul unor controale, se descoperă că bunurile contribuabilului sînt deţinute de o altă persoană şi că ele nu au fost sechestrate anterior, acesteia i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ce-i revine de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul autorităţii fiscale. Concomitent, se va întocmi o listă a acelor bunuri, fiecare pagină fiind semnată de funcţionarul fiscal şi de deţinătorul bunurilor (reprezentantul lui).

(3) După semnarea listei bunurilor deţinute de o altă persoană, funcţionarul fiscal o va verifica după documentele de evidenţă contabilă ale contribuabilului. După identificarea bunurilor, se va întocmi un act de sechestru.

Articolul 202. Ridicarea sechestrului

(1) Sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul:

a) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită;

b) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită prin alte modalităţi de executare silită;

c) necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii restanţelor;

d) înstrăinării sau dispariţiei bunurilor;

e) imposibilităţii comercializării bunurilor;

f) emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plîngerea dacă se încalcă procedura de sechestrare.

(2) După ridicarea sechestrului de pe bunuri, autoritatea fiscală le restituie contribuabilului dacă le-a pus la păstrare în alt loc. În cazul în care dreptul de proprietate asupra bunurilor a trecut la persoana care le-a cumpărat în modul stabilit de prezentul cod, acestea nu se restituie.

(3) În cazul stingerii parţiale a obligaţiei fiscale, sechestrul nu se ridică de pe bunurile a căror valoare depăşeşte partea nestinsă a obligaţiei fiscale. Gradul depăşirii se determină în funcţie de impozitele şi taxele aferente comercializării bunurilor şi de cheltuielile de executare silită, suportate sau eventuale.

Articolul 203. Comercializarea bunurilor sechestrate

(1) Comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează la licitaţii, organizate în conformitate cu prevederile capitolului 10.

(2) Expertiza, evaluarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului, cu excepţia fondurilor fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective cuprinse în programul de privatizare, şi comercializarea lor se organizează de către o comisie republicană permanentă (în continuare comisie permanentă), formată de Guvern, în componenţa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor (inclusiv ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat), ai Ministerului Economiei, ai Departamentului Privatizării, ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai inspectoratelor fiscale de stat teritoriale. Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ai inspectoratelor fiscale de stat teritoriale participă numai la şedinţele comisiei în care se examinează problemele bunurilor din raza lor de activitate.

(3) Pentru efectuarea expertizei, evaluarea bunurilor şi comercializarea lor la licitaţie, comisia permanentă are dreptul să atragă, după caz, specialişti din autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, alte persoane care dispun de licenţă pentru activitatea respectivă. Plata serviciilor prestate de aceste persoane nu poate depăşi 10% din mijloacele băneşti obţinute din comercializarea bunurilor sechestrate.

(4) Bunurile sechestrate se comercializează la licitaţia cu strigare. Dacă la licitaţia cu strigare nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, comisia permanentă, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie cu reducere.

(5) În cazul înscrierii unui singur participant la licitaţia cu strigare, comercializarea se efectuează în bază de contract încheiat cu autoritatea fiscală la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul iniţial, iar la licitaţia cu reducere comercializarea se efectuează în baza unui contract similar la un preţ redus cu cel mult 10% faţă de preţul iniţial.

(6) Comercializarea terenurilor pe care sînt amplasate bazine de apă închise, clădiri, construcţii, instalaţii şi alte obiective, care nu pot fi mutate fără a se cauza pierderi directe destinaţiei lor şi terenului aferent necesar utilizării lor normale, se efectuează în conformitate cu legislaţia.

(7) Expertiza, evaluarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului care fac parte din fondurile fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective cuprinse în programul de privatizare, şi comercializarea lor se organizează de către Departamentul Privatizării, în modul stabilit pentru privatizarea patrimoniului public.

(8) Comercializarea valorilor mobiliare sechestrate se efectuează în conformitate cu reglementările legale privind circulaţia valorilor mobiliare şi cu o instrucţiune aprobată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, fără plata acontului.

(9) Cu cel puţin 3 zile înainte de licitaţie, contribuabilului i se permite să comercializeze bunurile sechestrate la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul de sechestru, cu condiţia virării sau vărsării sumelor mijloacelor obţinute direct în contul stingerii obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită.

(10) Din mijloacele obţinute prin comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează, succesiv, în modul stabilit de prezentul cod, recuperarea cheltuielilor de executare silită, plata restanţelor la bugetele respective, a impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate. Mijloacele băneşti se virează sau se varsă la buget, eludîndu-se contul bancar al contribuabilului sau al debitorului acestuia. În dispoziţia de plată trezorerială se indică în calitate de plătitor cumpărătorul, de beneficiar – bugetul respectiv, iar la destinaţia plăţii se indică, cu referinţă la prezentul cod, în contul cărui contribuabil se efectuează viramentul. Excedentul se rambursează contribuabilului.

(11) Neasigurarea integrităţii bunurilor sechestrate, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea, deteriorarea, decompletarea sau folosirea lor atrag răspunderea stabilită de legislaţie. Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana la care s-au păstrat bunurile sechestrate nu poartă răspundere pentru pierderile suportate în limitele normelor de perisabilitate şi în urma pierii fortuite a bunurilor.

(12) Pentru contribuabil, comercializarea de către autoritatea fiscală a bunurilor sechestrate înseamnă desfacerea şi livrarea de mărfuri cu toate consecinţele ce decurg din aceste operaţiuni, inclusiv cu eliberarea obligatorie a facturii T.V.A., cu calcularea şi plata posibilelor impozite şi taxe aferente.

(13) Dacă la licitaţia cu reducere nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, comisia permanentă, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie repetată. Dacă şi de data aceasta nu se înscrie nici un participant sau dacă bunurile nu sînt vîndute, autoritatea fiscală va ridica sechestrul de pe bunurile necomercializate.

Articolul 204. Ridicarea bunurilor

(1) După semnarea contractului de vînzare-cumpărare, autoritatea fiscală va ridica bunurile sechestrate spre a le remite cumpărătorului. Din momentul semnării actului de ridicare a bunurilor sechestrate, dreptul de proprietate asupra acestora trece la cumpărător, iar cheltuielile de păstrare şi de transportare a bunurilor, de perfectare a titlurilor de proprietate le suportă noul proprietar.

(2) În cazul în care contribuabilul sau participanţii la licitaţie contestă rezultatele acesteia din motivul încălcării procedurii de înscriere sau de desfăşurare, bunurile sechestrate nu se vor ridica. În astfel de situaţii, ridicarea bunurilor se operează după soluţionarea litigiilor. Dacă, după ridicarea bunurilor, rezultatele licitaţiei sînt anulate conform art.213 alin.(7), cumpărătorul este obligat să restituie acele bunuri.

(3) Tranzacţiile, scrise sau orale, în a căror bază bunurile sechestrate au fost înstrăinate fără acordul scris al autorităţii fiscale sînt nule din momentul încheierii, iar autoritatea fiscală este în drept să ridice bunurile de la persoanele care le-au primit. Răspunderea pentru pierderile suportate de acestea o poartă contribuabilul sau persoana care a înstrăinat bunurile sau a decis înstrăinarea lor.

(4) Ridicarea bunurilor sechestrate se efectuează în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere şi a cumpărătorului (a reprezentantului acestuia). În cazul absenţei nemotivate a contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere, ridicarea bunurilor se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. În cazul împiedicării acţiunilor de ridicare a bunurilor, autoritatea fiscală va efectua ridicarea lor forţată.

(5) Dacă se constată lipsa, substituirea sau degradarea calitativă a unor bunuri din lista bunurilor sechestrate, autoritatea fiscală este obligată să remită organelor de anchetă materialele de rigoare, excepţie făcînd situaţiile în care substituirea sau degradarea bunurilor este neînsemnată şi cumpărătorul le-a acceptat la preţul din contractul de vînzare-cumpărare.

(6) Dacă bunurile unui contribuabil au fost vîndute mai multor cumpărători, ridicarea lor se va face separat pentru fiecare cumpărător.

(7) Asupra faptului ridicării bunurilor sechestrate se va întocmi, în 3 exemplare, un act de un model stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Al treilea exemplar se remite, contra semnătură, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere, al doilea exemplar – cumpărătorului, iar primul exemplar va rămîne la autoritatea fiscală care a ridicat bunurile.

(8) În timpul ridicării bunurilor sechestrate sau în cel mult 24 de ore după semnarea actului de ridicare, contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să remită autorităţii fiscale sau nemijlocit cumpărătorului toate documentele referitoare la bunurile ridicate dacă aceste documente nu au fost ridicate de autoritatea fiscală o dată cu sechestrarea bunurilor.

(9) În temeiul actului de ridicare a bunurilor sechestrate, contribuabilul efectuează înregistrările contabile în legătură cu comercializarea lor.

(10) În temeiul contractului de vînzare-cumpărare, al actului de ridicare a bunurilor sechestrate şi al certificatului de achitare integrală eliberat de autoritatea fiscală, cumpărătorul înregistrează la organele de resort, în cazurile prevăzute de legislaţie, bunurile ridicate. Cumpărătorul poate folosi bunurile şi pînă la înregistrare (cu excepţia scoaterii lor din Republica Moldova) în baza contractului de vînzare-cumpărare şi a actului de ridicare. După expirarea termenului de plată stabilit în contractul de vînzare-cumpărare, bunurile nu vor mai putea fi folosite în baza documentelor menţionate.

Articolul 205. Urmărirea datoriei debitoare

(1) Urmărirea datoriei debitoare de la persoane care au sediu în Republica Moldova se face în baza listei debitorilor, prezentate de contribuabil, sau a altor informaţii de care dispune autoritatea fiscală. În conformitate cu acordurile (convenţiile) internaţionale la care Republica Moldova este parte, pot fi urmărite datoriile debitoare de la persoane din străinătate, precum şi de la debitorii autohtoni în beneficiul contribuabililor străini.

(2) Urmărirea datoriei debitoare se efectuează şi atunci cînd însuşi debitorul are restanţe.

(3) Pentru urmărirea datoriei debitoare, contribuabilul este obligat să prezinte autorităţii fiscale lista debitorilor, semnată de el (de reprezentantul său), de persoana sa cu funcţie de răspundere. La cererea autorităţii fiscale, datele din listă sînt confirmate documentar. Lista debitorilor trebuie să conţină, după caz:

a) denumirea (numele, prenumele) debitorului, sediul (adresa), codul fiscal, informaţia de contact;

b) conturile bancare ale debitorului, denumirea, sediul şi codul instituţiilor financiare în care sînt deschise conturile;

c) data apariţiei datoriilor debitoare, suma totală şi scadenţa lor;

d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;

e) data ultimei verificări reciproce.

(4) În baza datelor furnizate de contribuabil, autoritatea fiscală verifică dacă datoriile debitoare au devenit scadente şi dacă contribuabilul are dreptul să ceară plata lor. În cazul în care dreptul de a cere plata este confirmat, autoritatea fiscală remite debitorului somaţia că, la data primirii ei, asupra sumelor pe care el le datorează contribuabilului s-a aplicat sechestru în cuantumul obligaţiei fiscale a acestuia şi că debitorul este obligat să stingă obligaţia fiscală.

(5) Persoana care a primit somaţia este obligată ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să confirme sau să infirme, parţial ori total, datoria debitoare a contribuabilului indicată în somaţie. Dacă datoria este infirmată, la scrisoare se anexează copiile de pe documentele de rigoare.

(6) Dacă suma datoriei debitoare a contribuabilului a fost confirmată sau dacă ea a fost infirmată fără anexarea documentelor de rigoare, precum şi dacă, la expirarea a 10 zile lucrătoare de la primirea somaţiei, nu i s-a răspuns autorităţii fiscale, aceasta are dreptul să aplice debitorului, în modul corespunzător, modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale enumerate la art.194 alin.(1) lit.a), b) şi c).

Articolul 206. Imposibilitatea executării silite a obligaţiei fiscale

(1) Executarea silită a obligaţiei fiscale se consideră imposibilă dacă:

a) persoana lichidată nu are succesor;

b) persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător este declarată falită şi nu dispune de bunuri;

c) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător nu a posedat, pe parcursul a 6 ani din ziua apariţiei restanţei, bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;

d) persoana fizică ce nu este subiect al activităţii de întreprinzător şi-a părăsit domiciliul, nu poate fi găsită în decursul a 6 ani de după scadenţa obligaţiei fiscale şi nu are bunuri care ar putea fi sechestrate conform prezentului capitol;

e) persoana fizică a decedat şi nu există alte persoane obligate prin lege să-i stingă obligaţia fiscală.

(2) Suma obligaţiei fiscale a cărei executare silită este imposibilă, precum şi suma obligaţiilor fiscale stinse prin scădere conform art.174 alin.(1), (2) şi (4) sînt luate la o evidenţă specială, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor, pînă la expirarea termenului de prescripţie. În cazurile prevăzute la art.186 alin.(5), sumele luate la evidenţă specială se restabilesc.

Articolul 207. Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale

(1) Evidenţa acţiunilor de executare silită a obligaţiei fiscale o ţine autoritatea fiscală în modul stabilit.

(2) În ziua semnării sau cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare acesteia, actele ce confirmă acţiunile de executare silită a obligaţiei fiscale se înscriu la autoritatea fiscală în registre speciale de evidenţă, ţinute manual sau computerizat, de un model stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(3) În dosarul contribuabilului căruia i s-a aplicat executarea silită a obligaţiei fiscale, se păstrează hotărîrea autorităţii fiscale despre executarea silită, dispoziţiile incaso trezoreriale, actul de sechestru, procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei, contractul de vînzare-cumpărare, corespondenţa cu contribuabilul şi cu alte persoane, alte documente referitoare la caz.

Capitolul 10

ORGANIZAREA LICITAŢIEI DE BUNURI SECHESTRATE

Articolul 208. Organizarea evaluării bunurilor sechestrate

(1) După sechestrarea bunurilor, organizarea ulterioară a expertizei, evaluării şi comercializării lor este dată în sarcina comisiei permanente, cu excepţia expertizei, evaluării şi comercializării fondurilor fixe ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective incluse în programul de privatizare.

(2) Pentru a soluţiona problema efectuării expertizei, evaluării bunurilor, admiterii sau numirii organizatorilor licitaţiei, preşedintele şi secretarul comisiei permanente o convoacă în şedinţă. Expertiza şi evaluarea bunurilor sechestrate pot fi efectuate de specialişti în domeniu, contractaţi de comisie.

(3) Organizatori ai licitaţiei sînt: autoritatea fiscală şi persoanele cu licenţă pentru activitatea respectivă, admise de comisia permanentă pe bază de concurs.

(4) În baza materialelor expertizei şi a materialelor de evaluare a bunurilor, comisia permanentă stabileşte preţul iniţial de comercializare, formînd loturi de bunuri care urmează să fie comercializate la licitaţie.

(5) Autoritatea fiscală transferă beneficiarilor, de la bugetul de stat, banii destinaţi finanţării cheltuielilor de executare silită a obligaţiei fiscale. După comercializarea bunurilor sechestrate, aceste cheltuieli se recuperează cu prioritate.

Articolul 209. Organizarea licitaţiilor

(1) Pentru a organiza comercializarea bunurilor, expertul transmite comisiei permanente dosarele loturilor de bunuri. Referitor la operaţiunea de predare-primire se întocmeşte un proces-verbal.

(2) Comisia permanentă efectuează următoarele acţiuni:

a) examinează dosarele loturilor de bunuri;

b) aprobă actul preţului iniţial de licitare a fiecărui lot aparte dacă expertiza şi evaluarea bunurilor au fost efectuate de specialişti în domeniu;

c) decide asupra scoaterii bunurilor la licitaţie;

d) dispune publicarea unui anunţ despre desfăşurarea licitaţiei;

e) aprobă componenţa comisiei de licitaţie şi numeşte preşedintele ei.

(3) Anunţul despre desfăşurarea licitaţiei se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi trebuie să conţină:

a) data, ora şi locul desfăşurării licitaţiei;

b) specificarea bunurilor, principalelor caracteristici tehnico-economice şi locului aflării lor;

c) informaţii despre proprietarul bunurilor;

d) informaţii despre terenul pe care sînt amplasate bunurile imobiliare şi condiţiile de utilizare a terenului de către proprietar;

e) condiţiile de comercializare a bunurilor;

f) informaţii despre forma de plată, condiţiile de plată eşalonată, dacă aceasta este prevăzută de comisia permanentă;

g) modul de familiarizare prealabilă cu bunurile scoase la licitaţie;

h) condiţiile de înaintare a cererilor de participare la licitaţie;

i) termenul final de primire a cererilor, propunerilor şi altor documente pentru participare la licitaţie;

j) informaţia despre necesitatea depunerii unui acont de 2% din preţul iniţial de comercializare a bunurilor şi contul bancar la care acesta urmează să fie vărsat;

k) informaţia de contact a comisiei de licitaţie, a autorităţii fiscale şi a altor organizatori ai licitaţiei;

l) alte informaţii necesare.

(4) Licitaţia urmează să aibă loc la cel puţin 15 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(5) Licitaţia se face în localitatea de reşedinţă a inspectoratului fiscal de stat teritorial în a cărui rază au fost sechestrate bunurile. Persoana la care se păstrează bunurile este obligată să asigure publicului accesul la ele.

(6) Licitaţia are loc dacă la ea sînt înscrişi cel puţin doi participanţi.

Articolul 210. Comisia de licitaţie

(1) Pentru fiecare licitaţie se formează o comisie în componenţa a cel puţin 5 membri dintre reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi experţi independenţi. Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale sînt propuşi de inspectoratul fiscal de stat teritorial, iar cei ai autorităţilor administraţiei publice centrale – de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Experţii independenţi vor fi propuşi de contribuabil sau de alte persoane interesate în comercializarea bunurilor scoase la licitaţie.

(2) Şedinţa comisiei de licitaţie este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din membri. Hotărîrea se adoptă prin vot deschis, cu simpla majoritate de voturi. În cazul parităţii de voturi, cel al preşedintelui comisiei este decisiv.

(3) Comisia de licitaţie are următoarele atribuţii:

a) primeşte şi verifică dosarele loturilor scoase la licitaţie, alte documente;

b) perfectează documentele aferente licitaţiei;

c) organizează familiarizarea prealabilă a participanţilor cu bunurile scoase la licitaţie;

d) eliberează bilete de participant, înregistrează participanţii la licitaţie;

e) ţine licitaţia;

f) exercită controlul asupra îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie şi asigură respectarea drepturilor cumpărătorului;

g) desfăşoară negocieri directe în cazul înscrierii unui singur participant;

h) dă informaţii, la solicitarea mass-media şi cu asentimentul cumpărătorului, despre rezultatele licitaţiei.

Articolul 211. Condiţiile de participare la licitaţie

(1) La licitaţie au dreptul să participe persoanele care au depus la timp cerere de participare, au prezentat documentele necesare şi au plătit, în modul stabilit, acontul de 2% din preţul iniţial al bunurilor dacă comisia permanentă consideră necesar plata acontului.

(2) Doritorii de a participa la licitaţie vor prezenta autorităţii fiscale următoarele documente:

a) cerere de participare de un model stabilit;

b) copie de pe documentul de plată care confirmă depunerea acontului pe contul bancar indicat în anunţul licitaţiei;

c) procură, după caz, pentru dreptul de a încheia contract de vînzare-cumpărare.

(3) Primirea cererilor şi a documentelor se încheie cu 3 zile înainte de data licitaţiei.

(4) Datele despre persoanele care au depus cereri de participare la licitaţie şi numărul acestora sînt confidenţiale.

(5) Cu cel puţin 2 zile înainte de data licitaţiei, autoritatea fiscală va prezenta, iar comisia de licitaţie va examina documentele indicate la alin.(2). După examinare, comisia de licitaţie înregistrează în calitate de participant la licitaţie persoana care a depus cerere sau poate respinge cererea dacă persoana nu a respectat cerinţele prezentului cod referitoare la întocmirea şi la prezentarea documentelor. Motivul respingerii cererilor comisia îl va indica distinct în hotărîre, pe care o va comunica persoanei avizate. În acest caz, ei i se va restitui acontul.

(6) Persoana are dreptul să-şi retragă cererea de participare, adresînd un demers în scris cu 3 zile înainte de data licitaţiei. În acest caz, ei i se va restitui acontul.

(7) Dacă a fost înregistrat un singur participant, comisia de licitaţie va duce cu acesta, în ziua licitaţiei, negocieri directe. După stabilirea preţului de comercializare a bunurilor şi după semnarea procesului-verbal referitor la rezultatele negocierilor directe, materialele vor fi remise autorităţii fiscale organizatoare a licitaţiei pentru a se încheia contractul de vînzare-cumpărare.

(8) Dacă la licitaţie nu s-a înscris nici un participant, documentele ei vor fi remise comisiei permanente pentru a întreprinde acţiunile prevăzute de legislaţia fiscală.

Articolul 212. Desfăşurarea licitaţiei

(1) În ziua licitaţiei, concomitent cu înmînarea biletelor de participant, comisia de licitaţie va înregistra participanţii prezenţi. Înregistrarea se va încheia cu 10 minute înainte de începutul procedurii de licitare. Participanţii întîrziaţi nu vor fi admişi.

(2) Licitaţia este condusă de un licitator, desemnat în bază de contract de organizatorul licitaţiei.

(3) Licitarea fiecărui lot de bunuri la licitaţia cu strigare începe cu anunţarea de către licitator a preţului iniţial şi a pasului de ridicare a preţului. Cel care acceptă preţul ridică biletul de participant. După ce unul dintre participanţi a ridicat biletul, ceilalţi pot pretinde la lot propunînd un preţ mai mare cu unul sau cu mai mulţi paşi de ridicare. Dacă nimeni nu oferă un preţ mai mare decît cel acceptat, strigat de 3 ori de către licitator, acesta fixează printr-o lovitură de ciocan faptul vînzării lotului.

(4) Participantul la licitaţie care a cîştigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei, întocmit pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(5) Participantul care a cîştigat lotul la licitaţia cu strigare, dar care a refuzat să semneze procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei este privat de dreptul de a participa la această licitaţie, iar licitarea va reîncepe de la preţul oferit de participantul anterior. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal nu i se va restitui acontul.

(6) Potrivit deciziei comisiei permanente, bunurile nesolicitate la licitaţia cu strigare vor fi scoase la licitaţia cu reducere. Licitatorul va începe licitarea fiecărui lot cu anunţarea preţului lui maxim, care va fi preţul iniţial de la licitaţia cu strigare, şi a pasului de reducere a preţului. Pasul reducerii nu poate fi mai mare de 5% din preţul maxim.

(7) Dacă preţul redus a fost strigat de 3 ori şi nici un participant nu şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra lotul, licitatorul va reduce preţul cu încă un pas, declarînd de fiecare dată preţul nou.

(8) Licitatorul va reduce preţul pînă cînd unul din participanţi va fi de acord cu preţul propus, cerînd acestuia să confirme oferta numind suma pentru care este de acord să cumpere lotul. În cazul confirmării, licitatorul va striga preţul de 3 ori, fixînd faptul vînzării printr-o lovitură de ciocan. Dacă un alt participant doreşte să cumpere lotul, el are dreptul să ridice preţul cu un pas sau cu mai mulţi, declarînd intenţia sa în timpul repetării preţului, pînă la lovitura de ciocan, şi-şi va confirma oferta ridicînd biletul de participant. În acest caz, licitaţia cu reducere trece în licitaţie cu strigare.

(9) Reducerea preţului va continua pînă se va ajunge la zero, după care lotul se scoate de la licitaţie. Comisia permanentă poate stabili pentru unele loturi scoase la licitaţia cu reducere limita la care poate fi redus preţul.

(10) Dacă licitatorul, preşedintele sau orice membru al comisiei de licitaţie vor constata încălcarea procedurii de licitaţie, ei vor suspenda licitaţia în orice moment pînă cînd comisia de licitaţie va decide continuarea licitaţiei sau scoaterea lotului de la licitaţie.

(11) Participantul la licitaţia cu reducere care a cîştigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitaţiei. Dacă refuză să-l semneze, participantul este privat de dreptul de a participa la această licitaţie, care va reîncepe de la preţul acceptat de el. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal nu i se va restitui acontul.

(12) Dacă licitarea unui lot este declarată nulă din motive prevăzute de prezentul cod, se va întocmi un proces-verbal al licitaţiei nule pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În acest caz, participanţii din a căror vină licitaţia a fost declarată nulă nu vor fi admişi la licitaţiile ulterioare la care va fi expus lotul a cărui licitare a fost declarată nulă. Lor nu li se va restitui acontul.

Articolul 213. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare şi plata lotului

(1) La încheierea licitării unui lot, comisia de licitaţie va negocia direct cu cîştigătorul lotului asupra modului şi termenelor lui de plată, fapt care se consemnează în procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei. După semnare, un exemplar al procesului-verbal se remite, în 24 de ore, contribuabilului.

(2) În cazul în care comisia de licitaţie şi cumpărătorul au convenit ca plata lotului să se efectueze printr-o sumă unică, ultimul plăteşte integral lotul în termen de 7 zile din data semnării contractului de vînzare-cumpărare.

(3) În cazul în care comisia de licitaţie şi cumpărătorul au convenit ca plata lotului să se facă eşalonat, în acelaşi termen de 7 zile cumpărătorul varsă prima tranşă, de cel puţin 40%, din preţul indicat în procesul-verbal, iar restul în termenul stabilit în contractul de vînzare-cumpărare, care nu va depăşi 60 de zile din data încheierii licitaţiei.

(4) Cetăţenii străini şi apatrizii, persoanele care nu au raporturi cu sistemul bugetar al Republicii Moldova plătesc integral lotul în termen de 7 zile din data semnării contractului de vînzare-cumpărare.

(5) La cumpărarea lotului, acontul depus de cumpărător este inclus în suma stabilită în contractul de vînzare-cumpărare. Cu excepţiile stabilite de legislaţia fiscală, celorlalţi participanţi li se va restitui acontul în termen de 3 zile lucrătoare din data încheierii licitaţiei.

(6) Aconturile nerestituite conform prezentului cod se consideră venit al contribuabilului ale cărui bunuri au fost scoase la licitaţie şi se folosesc pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită, pentru plata restanţelor la bugetele respective.

(7) Dacă cumpărătorul nu plăteşte lotul în termenul stabilit, comisia permanentă are dreptul să anuleze rezultatele licitaţiei. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitaţie cu strigare sau, respectiv, cu reducere, iar acontul nu se restituie.

(8) Vînzător al bunurilor sechestrate este autoritatea fiscală care le-a sechestrat. Aceasta va încheia contract de vînzare-cumpărare în cazul vînzării atît prin procedura licitaţiei, cît şi prin negocieri directe.

(9) Contractul de vînzare-cumpărare se încheie în termen de 5 zile din data încheierii licitaţiei sau a negocierilor directe. Dacă, după încheierea contractului de vînzare-cumpărare, cumpărătorul se dezice de bunuri, licitarea lor se consideră nulă. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitaţie cu strigare sau, respectiv, cu reducere, iar acontul nu se restituie.

(10) Rezultatele licitaţiei pot fi contestate, în modul stabilit de lege, în comisia permanentă în termen de 30 de zile din data încheierii licitaţiei sau în instanţă judecătorească.

Capitolul 11

CONTROLUL FISCAL

Articolul 214. Principiile generale de efectuare a controlului fiscal

(1) Scopul controlului fiscal constă în verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală în vigoare într-o anumită perioadă.

(2) Controlul fiscal este exercitat de autoritatea fiscală şi/sau de o altă autoritate cu atribuţii de administrare fiscală, în limitele funcţiilor stipulate în legislaţia fiscală, la faţa locului şi/sau la oficiul acestora.

(3) Procedura controlului fiscal constă într-un ansamblu de metode şi operaţiuni de organizare şi desfăşurare a controlului, precum şi în valorificarea rezultatelor lui.

(4) Controlul fiscal se efectuează prin următoarele metode tehnice: verificarea sumară; faptică, documentară; totală, parţială, tematică; operativă, inopinată; încrucişată; repetată.

(5) În cadrul controlului fiscal, este examinată întreaga informaţie disponibilă, inclusiv cea favorabilă contribuabilului.

(6) În cadrul controlului fiscal, persoanele cu funcţie de răspundere ale autorităţii care exercită controlul beneficiază de drepturile acordate în conformitate cu legislaţia fiscală.

(7) Controlul fiscal se efectuează, de regulă, în orele de program ale autorităţii care exercită controlul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd conducerea ei decide efectuarea lui în alt timp.

(8) La finalizarea controlului fiscal, cu excepţia verificării sumare, se întocmeşte un act de control fiscal. În cazul depistării vreunei încălcări fiscale, autoritatea fiscală emite decizia de rigoare. Dacă serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale depistează vreo încălcare fiscală, autoritatea fiscală emite o decizie coordonată cu primarul (pretorul).

(9) Actul de control fiscal este un document întocmit de persoana cu funcţie de răspundere a autorităţii care exercită controlul, unde se consemnează rezultatele controlului fiscal. În act trebuie descrisă obiectiv, clar, laconic şi exact încălcarea legislaţiei fiscale şi a modului de evidenţă a obiectelor impunerii cu referire la documentele de evidenţă respective şi la alte materiale, indicîndu-se actele normative încălcate. În actul de control va fi reflectată fiecare perioadă fiscală în parte, specificîndu-se încălcările fiscale depistate în ea.

(10) Contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului supus controlului fiscal sînt obligaţi să semneze actul de control fiscal chiar şi în cazul dezacordului lor. În caz de dezacord, ei sînt obligaţi să prezinte în scris, în termen de 7 zile, argumentarea dezacordului, anexînd documentele de rigoare.

(11) Modificările efectuate în perioada controlului fiscal şi a emiterii deciziei, în dările de seamă fiscale şi în documentele de evidenţă pentru această perioadă nu se iau în considerare.

(12) În procesul controlului fiscal, documentele care atestă săvîrşirea de încălcare fiscală se ridică, după caz, întocmindu-se un proces-verbal.

Articolul 215. Verificarea sumară

(1) Verificarea sumară se face la oficiul autorităţii care exercită controlul fiscal şi constă în verificarea corectitudinii întocmirii dărilor de seamă fiscale, inclusiv a calculelor efectuate în ele.

(2) Verificarea sumară constă în confruntarea datelor din darea de seamă fiscală, din documentele de evidenţă şi a altor informaţii prezentate de contribuabil cu datele din documentele şi cu informaţiile despre contribuabil de care dispune autoritatea ce exercită controlul fiscal.

(3) La finele verificării sumare, autoritatea care exercită controlul fiscal va întocmi un proces-verbal al dezacordurilor, copia de pe care va fi remisă imediat contribuabilului.

Articolul 216. Verificarea faptică

(1) Verificarea faptică se efectuează la faţa locului, prin observarea directă a obiectelor, proceselor şi fenomenelor, prin cercetarea şi analiza activităţii contribuabilului.

(2) Verificarea faptică are sarcina de a constata situaţiile care nu sînt reflectate sau care nu rezultă din documente.

Articolul 217. Verificarea documentară

(1) Verificarea documentară se efectuează, de regulă, în deplasare la faţa locului. În cazul în care contribuabilul nu dispune de sediu sau de oficiu ori sediul lui se află la domiciliu, în alte cazuri cînd nu există condiţii adecvate de lucru, verificarea documentară are loc la oficiul autorităţii care exercită controlul fiscal.

(2) Verificarea documentară constă în confruntarea dărilor de seamă fiscale, documentelor de evidenţă şi altei informaţii prezentate de contribuabil cu documentele şi cu informaţiile referitoare la acesta de care dispune autoritatea care exercită controlul fiscal.

(3) La solicitarea autorităţii care exercită controlul fiscal, contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să fie prezenţi la verificarea documentară şi să asigure condiţii pentru efectuarea controlului.

(4) Durata unei verificări documentare nu trebuie să depăşească 30 de zile lucrătoare. Se consideră dată a începerii verificării ziua în care a demarat examinarea documentelor contribuabilului. În cazuri excepţionale, conducerea autorităţii respective poate să extindă durata verificării pînă la cel mult 3 luni sau să sisteze verificarea. Perioada sistării nu se include în durata verificării.

(5) Autoritatea care exercită controlul fiscal are dreptul să efectueze la un contribuabil numai o verificare documentară, numai pentru o perioadă fiscală şi numai la un anumit tip de obligaţii fiscale, cu excepţia cazurilor cînd conducerea ei emite o altă decizie.

(6) La efectuarea verificării documentare la oficiul autorităţii care exercită controlul fiscal, persoana ei cu funcţie de răspundere este obligată să ridice de la contribuabil documentele necesare, întocmind un proces-verbal.

Articolul 218. Verificarea totală

(1) Verificarea totală este exercitată asupra tuturor actelor şi operaţiunilor de determinare a obiectelor (bazei) impozabile şi de stingere a obligaţiilor fiscale în perioada de după ultimul control fiscal.

(2) Verificarea totală este una documentară şi, în acelaşi timp, faptică asupra modului în care contribuabilul execută legislaţia fiscală.

Articolul 219. Verificarea parţială

Verificarea parţială constă în controlul asupra stingerii unor anumite tipuri de obligaţii fiscale, asupra executării unor alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală dintr-o anumită perioadă, verificîndu-se, în totalitate sau selectiv, documentele sau activitatea contribuabilului.

Articolul 220. Verificarea tematică

Verificarea tematică reprezintă controlul asupra stingerii unui anumit tip de obligaţie fiscală sau asupra executării unei alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, verificîndu-se documentele sau activitatea contribuabilului.

Articolul 221. Verificarea operativă

(1) Verificarea operativă se face în procesele economice şi financiare, simultan cu efectuarea actelor şi operaţiunilor aferente acestora, pentru a se constata autenticitatea lor, pentru a se depista şi a se preveni încălcarea legislaţiei fiscale.

(2) Verificarea operativă se face inopinat, prin verificare faptică şi/sau documentară, în cel mult 24 de ore. Dacă se constată vreo încălcare a legislaţiei fiscale, iar verificarea circumstanţelor necesită mai mult de 24 de ore, materialele se transmit subdiviziunilor respective ale autorităţii fiscale pentru efectuarea unui control fiscal prin alte metode tehnice.

Articolul 222. Verificarea inopinată

Verificarea inopinată se face pe neaşteptate pentru contribuabil, fără a fi preîntîmpinat, folosindu-se una sau mai multe metode tehnice de control fiscal.

Articolul 223. Verificarea încrucişată

Verificarea încrucişată constă în controlul concomitent al contribuabilului şi al persoanelor cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare şi de altă natură, pentru a se constata autenticitatea acestor raporturi şi a operaţiunilor efectuate.

Articolul 224. Verificarea repetată

(1) Verificarea repetată se face în cazul în care rezultatele controlului fiscal efectuat anterior sînt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare şi, prin urmare, se impune cu necesitate un nou control. În astfel de cazuri, verificarea repetată se efectuează în baza unei decizii speciale a conducerii autorităţii care exercită controlul fiscal.

(2) Verificarea repetată poate fi efectuată şi de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau la iniţiativa conducerii inspectoratului fiscal de stat teritorial ori a unei alte autorităţi cu atribuţii de administrare fiscală pentru a se aprecia acţiunile celor care au efectuat controlul fiscal anterior.

(3) Verificarea repetată se poate efectua în procesul examinării contestaţiilor fiscale şi în alte cazuri, la decizia conducerii autorităţilor indicate la alin.(2).

Articolul 225. Metodele şi sursele indirecte de estimare a sumei obligaţiei fiscale

(1) În cadrul controlului fiscal, pentru a determina corectitudinea calculării sumei obligaţiei fiscale, autoritatea care efectuează controlul fiscal poate folosi metode şi surse indirecte.

(2) Metodele şi sursele indirecte includ:

a) tipul şi natura activităţilor practicate de contribuabil;

b) mărimea capitalului contribuabilului;

c) vînzările nete ale contribuabilului;

d) numărul de angajaţi ai contribuabilului;

e) categoria clienţilor contribuabilului şi numărul lor;

f) diferenţa dintre caracteristicile cantitative şi cele calitative ale materiei prime, ale altor materiale procurate şi ale celor folosite în producţie;

g) analiza schimbării valorii nete a proprietăţii contribuabilului;

h) chiria imobilului folosit de contribuabil în afaceri;

i) rulajul mijloacelor băneşti şi soldul lor pe conturile bancare ale contribuabilului;

j) compararea cheltuielilor contribuabilului cu veniturile lui;

k) venitul altor persoane care activează în aceleaşi condiţii sau în condiţii similare cu cele ale contribuabilului;

l) proprietatea persoanei cu funcţie de răspundere (locuinţa, automobilul etc.) procurată sau folosită în scopuri personale, starea ei fizică, apartenenţa persoanei la diferite cercuri, numărul personalului ei casnic;

m) informaţii de la instituţiile financiare, birourile notariale, organele vamale, organele poliţiei, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, bursele de valori privind tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de contribuabil şi datele despre el;

n) alte obiective, procese şi fenomene, informaţii şi date care denotă suma obligaţiei fiscale a contribuabilului, prevăzute în prezentul cod.

Articolul 226. Citaţia la autoritatea fiscală, inclusiv citaţia bancară, procedura de audiere

(1) Citaţia este un înscris în care persoana este invitată la autoritatea fiscală ca să depună documente sau să prezinte alt gen de informaţie, relevante pentru determinarea obligaţiei fiscale. Autoritatea fiscală este în drept să citeze orice persoană pentru a depune mărturii sau a prezenta documente.

(2) Modelul citaţiei este stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În ea se indică scopul citării, data, ora şi locul unde trebuie să se prezinte persoana citată, obligaţiile şi responsabilitatea ei.

(3) În cazul citării, trebuie respectate următoarele reguli:

a) citaţia să fie semnată de conducerea autorităţii fiscale;

b) citaţia să se înmîneze cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data la care persoana citată trebuie să se prezinte dacă legislaţia nu prevede altfel;

c) în citaţie să fie specificate documentele de evidenţă sau un alt gen de informaţii dacă urmează să fie prezentate;

d) în cazul în care persoana nu a atins vîrsta de 16 ani, să fie citaţi şi părinţii sau reprezentanţii ei legali;

e) la cererea persoanei citate, autoritatea fiscală poate schimba data, ora sau locul de prezentare;

f) persoana citată are dreptul să depună mărturii în prezenţa reprezentantului său;

g) autoritatea fiscală este în drept să ceară persoanei citate să prezinte documentele existente, nu este însă în drept să ceară întocmirea şi/sau semnarea de documente, cu excepţia procesului-verbal.

(4) Înainte de audiere, se identifică persoana citată, i se expun drepturile, obligaţiile, precum şi răspunderea pe care o implică depunerea deliberată a unor mărturii false. Toate acestea se trec într-un proces-verbal, semnat, pentru conformitate, de persoana citată. La audiere, i se solicită să declare tot ceea ce cunoaşte despre cazul pentru care a fost citată. După ce persoana depune mărturii, funcţionarul fiscal îi poate adresa întrebări. Dacă aceasta este un minor, mărturii depune şi reprezentantul ei legal. Mărturiile se consemnează în procesul-verbal, semnat de cel care le-a depus.

(5) Citaţia bancară reprezintă o cerere specifică, adresată în scris instituţiei financiare, în care acesteia i se solicită să prezinte informaţii despre persoana supusă controlului fiscal ori pasibilă de el şi documentele referitoare la operaţiunile din conturile bancare ale persoanei.

(6) Citaţia bancară trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să fie de un model aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;

b) să fie întocmită în două exemplare, ambele semnate de conducerea autorităţii fiscale;

c) să fie remisă, după caz, instituţiei financiare respective sau filialei (sucursalei) în care contribuabilul are deschis cont bancar ori instituţiei financiare dacă filiala (sucursala) ei nu este cunoscută sau dacă contribuabilul are ori se presupune că are conturi bancare la mai multe filiale ale acesteia;

d) să indice perioada examinării documentelor specificate în ea, perioadă care va dura cel mult 10 zile din data primirii documentelor.

(7) În termen de 3 zile de la primirea citaţiei bancare, instituţia financiară trebuie să asigure colectarea tuturor documentelor pe care le deţine referitor la contul bancar al contribuabilului şi la operaţiunile efectuate în acest cont pentru perioada (perioadele) supusă examinării şi să le prezinte autorităţii fiscale. Reprezentantul instituţiei financiare este audiat în conformitate cu prevederile alin.(4).

Capitolul 12

MĂSURILE DE ASIGURARE A PLĂŢII IMPOZITELOR,

TAXELOR ŞI/SAU AMENZILOR

Articolul 227. Măsurile de asigurare a plăţii impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor

(1) Plata impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor se asigură prin aplicarea majorării de întîrziere (penalităţii), prin suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, prin sechestrarea bunurilor şi prin alte măsuri prevăzute de prezentul titlu şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) În cazul trecerii frontierei vamale şi/sau al plasării mărfurilor în regim vamal, se aplică măsuri de asigurare a plăţii impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor în conformitate cu legislaţia vamală.

Articolul 228. Majorarea de întîrziere (penalitatea)

(1) Majorarea de întîrziere (penalitatea) este o sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi/sau amenzii şi de timpul scurs din ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu calculate la timp. Aplicarea majorării de întîrziere este obligatorie, independent de forma de constrîngere. Majorarea de întîrziere reprezintă o parte din obligaţia fiscală şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală.

(2) Pentru neplata impozitului, taxei şi/sau amenzii în termenul stabilit conform legislaţiei fiscale se plăteşte o majorare de întîrziere, determinată în conformitate cu alin.(3), pentru perioada care începe după scadenţa impozitului, taxei şi/sau amenzii şi care se încheie în ziua plăţii lor efective inclusiv.

(3) Cuantumul majorării de întîrziere se determină în funcţie de rata de bază (majorată sau diminuată cu o marjă) stabilită de Banca Naţională a Moldovei, în luna noiembrie a anului ce precede anul fiscal de gestiune, la creditele pe termen scurt şi mediu, majorată cu 5 puncte. Rezultatul se rotunjeşte pînă la următorul procent întreg.

(4) Pentru neplata în termen a impozitului, taxei şi/sau amenzii înscrise de autoritatea fiscală în contul personal al contribuabilului, majorarea de întîrziere se calculează fără a fi emisă vreo decizie.

Articolul 229. Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare

(1) Suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de împrumut şi celor ale persoanelor fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, este o măsură prin care autoritatea fiscală limitează dreptul contribuabilului de a folosi mijloacele băneşti care se află şi/sau se vor depune la conturile lui bancare şi de a folosi noile conturi, deschise în aceeaşi sau în o altă instituţie financiară.

(2) Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului poate fi emisă în cazul oricărei încălcări fiscale.

(3) Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se emite, de către conducerea autorităţii fiscale la care este luat la evidenţă sau asistenţă, pe un formular tipizat aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(4) Autoritatea fiscală remite atît instituţiei financiare în care contribuabilul are conturi bancare, cît şi acestuia dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile lui bancare.

(5) Instituţia financiară execută necondiţionat dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului imediat după ce o primeşte.

(6) Limitarea dreptului contribuabilului de a utiliza noi conturi se exercită prin refuzul autorităţii fiscale de a confirma primirea în evidenţa sa a noului cont bancar.

(7) Instituţia financiară care suspendă operaţiunile la conturile bancare ale contribuabilului în conformitate cu prezentul articol nu poartă răspundere pentru aceste acţiuni.

(8) Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se anulează o dată cu lichidarea încălcării pentru care a fost aplicată suspendarea.

Articolul 230. Sechestrarea bunurilor

Sechestrarea bunurilor ca măsură de asigurare a plăţii impozitelor, taxelor şi/sau amenzilor se exercită în modul şi în condiţiile prevăzute la art.145, la capitolele 9 şi 15.

Capitolul 13

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA

PENTRU ÎNCĂLCĂRI FISCALE

Articolul 231. Noţiunea şi temeiurile tragerii la răspundere pentru încălcare fiscală

(1) În sensul prezentului cod, tragerea la răspundere pentru încălcare fiscală înseamnă aplicarea de către autoritatea fiscală, în condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală, a unor sancţiuni faţă de persoanele care au săvîrşit încălcări fiscale.

(2) Temeiul tragerii la răspundere pentru încălcare fiscală este însăşi încălcarea fiscală.

Articolul 232. Persoanele pasibile de răspundere pentru încălcare fiscală

Este tras la răspundere pentru încălcare fiscală:

a) contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcţie de răspundere a săvîrşit o încălcare fiscală;

b) contribuabilul persoană fizică ce a săvîrşit o încălcare fiscală. În cazul în care acesta este lipsit de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrînsă, pentru încălcarea fiscală săvîrşită de el reprezentantul său legal (părinţii, înfietorii, tutorele, curatorul) poartă răspundere în funcţie de obiectul impozabil, de obligaţia fiscală şi de bunurile contribuabilului.

Articolul 233. Condiţii generale de tragere la răspundere pentru încălcare fiscală

(1) Tragerea la răspundere pentru încălcare fiscală se face în temeiul legislaţiei fiscale în vigoare în timpul şi la locul săvîrşirii încălcării.

(2) Sancţiunea fiscală se aplică în conformitate cu legislaţia în vigoare în timpul şi în locul examinării cazului de încălcare fiscală.

(3) Aplicarea de sancţiune fiscală nu exonerează persoana sancţionată de obligaţia plăţii impozitului, taxei şi/sau majorării de întîrziere (penalităţii), stabilite de legislaţie, nici de o altă răspundere juridică prevăzută de lege.

Articolul 234. Absolvirea de răspundere pentru încălcare fiscală

(1) Sancţiunea fiscală nu se aplică, în întregime sau parţial, iar în cazul în care a fost deja stabilită se anulează, în întregime sau parţial, dacă se prezintă dovezi ce confirmă legalitatea tuturor acţiunilor (inacţiunilor) sau a unor acţiuni (inacţiuni) considerate anterior ilegale. Veridicitatea şi autenticitatea dovezilor prezentate pot fi verificate de autoritatea fiscală la sursă sau la alte persoane. Documentele prezentate cu încălcarea termenelor stabilite de autoritatea fiscală sau după efectuarea controlului fiscal sînt verificate în mod obligatoriu.

(2) Insolvabilitatea sau absenţa temporară din ţară a persoanei fizice sau a persoanei cu funcţie de răspundere a persoanei juridice, precum şi iminenţa unor evenimente pe care persoana ce a săvîrşit încălcarea fiscală putea să le prevadă, dar nu le-a prevăzut nu constituie temei pentru neaplicarea sau anularea sancţiunii fiscale.

(3) Persoanele scutite de impozite şi/sau taxe, precum şi cele care au calculat greşit impozitul şi/sau taxa din cauza explicaţiilor greşite, prezentate în scris de autoritatea fiscală, sînt absolvite de răspundere pentru diminuarea, calcularea incorectă sau neplata acestora.

Articolul 235. Scopul şi felurile sancţiunilor fiscale

(1) Sancţiunea fiscală este o măsură cu caracter punitiv şi se aplică pentru a se preveni săvîrşirea, de către delincvent sau de către alte persoane, a unor noi încălcări, pentru educarea lor în spiritul respectării legii.

(2) Pentru săvîrşirea de încălcare fiscală pot fi aplicate următoarele sancţiuni fiscale:

a)amenda;

b)confiscarea bunurilor.

Articolul 236. Amenda

(1) Amenda este o sancţiune fiscală care constă în obligarea persoanei ce a săvîrşit o încălcare fiscală de a plăti o sumă de bani. Amenda se aplică indiferent de faptul dacă au fost aplicate sau nu alte sancţiuni fiscale ori plătite impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) calculate suplimentar la cele declarate sau nedeclarate.

(2) Amenda reprezintă o parte a obligaţiei fiscale şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală. În cazul în care contribuabilul tras la răspundere nu contestă săvîrşirea încălcării fiscale şi plăteşte, în termen de 3 zile lucrătoare de la data deciziei asupra cazului de încălcare fiscală, impozitul, taxa, majorarea de întîrziere (penalitatea) şi/sau amenda indicate în decizie, el beneficiază de o reducere a amenzii cu 50%.

Articolul 237. Confiscarea bunurilor

Confiscarea bunurilor este o sancţiune fiscală care constă în trecerea lor silită şi gratuită în proprietatea statului. Confiscarea bunurilor se efectuează în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, cu respectarea prevederilor legislaţiei fiscale privind sechestrarea şi ridicarea de bunuri.

Articolul 238. Regulile generale de aplicare a sancţiunii fiscale

(1) Sancţiunea fiscală se aplică în limitele stabilite de articolul respectiv din prezentul cod, în strictă conformitate cu legislaţia fiscală.

(2) În cazul în care o persoană a săvîrşit două sau mai multe încălcări fiscale, sancţiunea fiscală se aplică pentru fiecare încălcare fiscală şi pentru fiecare perioadă fiscală în parte, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.188 alin.(2).

Capitolul 14

PROCEDURA DE EXAMINARE A CAZURILOR DE ÎNCĂLCARE FISCALĂ

Articolul 239. Scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală

Scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală constă în: clarificarea promptă, multilaterală, exhaustivă şi obiectivă a circumstanţelor în care s-a produs, soluţionarea lui în strictă conformitate cu legislaţia, asigurarea îndeplinirii deciziei, precum şi stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea încălcării fiscale, prevenirea încălcărilor, educarea în spiritul respectării legilor şi consolidarea legalităţii.

Articolul 240. Circumstanţele care exclud procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală

Procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală nu poate fi iniţiată, iar procedura iniţiată urmează a fi încheiată dacă:

a) se constată că nu a avut loc nici o încălcare fiscală;

b) persoana căreia i s-a intentat procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală a fost lichidată sau a decedat.

Articolul 241. Autoritatea abilitată să examineze cazurile de încălcare fiscală

(1) Autoritatea abilitată să examineze cazurile de încălcare fiscală şi să aplice sancţiuni fiscale, stabilite de prezentul cod, este autoritatea fiscală.

(2) Conducerea autorităţii fiscale examinează cazurile de încălcare fiscală şi emite decizii în numele acestei autorităţi.

Articolul 242. Drepturile şi obligaţiile persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală

Persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală are dreptul să ia cunoştinţă de dosarul său, să dea explicaţii, să prezinte probe, să formuleze cereri, să conteste decizia asupra cazului. Ea poate beneficia de asistenţa unui avocat căruia îi încredinţează exercitarea, în numele său, a drepturilor menţionate.

Articolul 243. Participarea persoanei trase la răspundere pentru încălcare fiscală la examinarea cazului

(1) Cazul de încălcare fiscală se examinează în prezenţa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării. Autoritatea fiscală o anunţă în scris (prin citaţie) despre locul, data şi ora examinării cazului.

(2) Cazul de încălcare fiscală poate fi examinat în lipsa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării numai dacă există informaţii că a fost anunţată în modul stabilit despre locul, data şi ora examinării cazului şi dacă de la ea nu a parvenit un demers argumentat de a fi amînată examinarea.

(3) Contribuabilul persoană fizică îşi exercită drepturile procedurale personal, printr-un reprezentant sau în comun cu reprezentantul, iar contribuabilul persoană juridică – prin intermediul conducătorului sau al reprezentantului său.

Articolul 244. Reprezentantul şi confirmarea împuternicirilor lui

(1) Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă este înfăţişată de reprezentantul ei legal (părinte, înfietor, tutore, curator). Acesta va prezenta autorităţii care examinează cazul certificatul împuternicirilor.

(2) Reprezentantul legal efectuează, personal sau prin reprezentant, toate acţiunile de care are dreptul, cu restricţiile prevăzute de lege.

(3) Împuternicirile reprezentantului altul decît cel legal trebuie să fie confirmate printr-o procură, eliberată în conformitate cu prezentul articol, sau printr-un document ce atestă funcţia ori împuternicirile pe care le deţine – în cazul conducătorului persoanei juridice.

(4) Procura dată de o persoană fizică se autentifică, după caz: de notar, de secretarul primăriei satului (comunei), de administraţia (conducerea) persoanei la care lucrează sau învaţă mandantul, de administraţia instituţiei curativ-profilactice staţionare în care mandantul se află pentru tratament, de comandantul (şeful) unităţii militare – dacă mandantul este militar – sau de şeful locului de detenţiune – dacă mandantul se află în detenţiune.

(5) Procura din partea unei persoane juridice se eliberează de conducătorul ei (locţiitorul acestuia).

(6) Împuternicirile avocatului se certifică printr-o ordonanţă emisă de biroul de avocaţi.

Articolul 245. Locul examinării cazului de încălcare fiscală

Cazul de încălcare fiscală este examinat la oficiul autorităţii fiscale unde contribuabilul se află la evidenţă sau asistenţă ori în alt loc, stabilit de autoritatea fiscală.

Articolul 246. Termenele de examinare a cazului de încălcare fiscală

Cazul de încălcare fiscală se examinează în termen de 15 zile din data:

a) prezentării dezacordului – dacă a fost prezentat la timp;

b) expirării termenului de prezentare a dezacordului – dacă nu a fost prezentat sau dacă a fost prezentat cu întîrziere.

Articolul 247. Clarificarea circumstanţelor cazului de încălcare fiscală

Persoana care examinează cazul de încălcare fiscală este obligată să clarifice dacă:

a) a avut loc într-adevăr o încălcare fiscală;

b) trebuie să fie trasă la răspundere persoana respectivă pentru săvîrşirea de încălcare fiscală;

c) există alte circumstanţe importante pentru soluţionarea justă a cazului.

Articolul 248. Decizia asupra cazului de încălcare fiscală

După examinarea cazului de încălcare fiscală, autoritatea fiscală emite o decizie, care trebuie să conţină:

a) denumirea organului în al cărui nume se pronunţă decizia;

b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care a emis decizia;

c) data şi locul examinării cazului;

d) remarca despre participarea persoanelor care au săvîrşit încălcarea fiscală (reprezentanţilor lor);

e) denumirea (numele, prenumele), sediul (domiciliul), codul fiscal al persoanei care a săvîrşit încălcarea fiscală;

f) descrierea încălcării fiscale cu indicarea articolelor, alineatelor, punctelor din actele normative care au fost încălcate;

g) indicarea articolului, alineatului, punctului din actul normativ care prevede sancţiunea fiscală;

h) decizia asupra cazului;

i) termenul şi modul de contestare a deciziei;

j) alte date referitoare la caz;

k) semnătura persoanei care a emis decizia.

Articolul 249. Tipurile de decizii

(1) Asupra cazului de încălcare fiscală poate fi pronunţată una din următoarele decizii privind:

a) aplicarea de sancţiune fiscală şi/sau încasarea de impozit, taxă, calculate suplimentar, de majorare de întîrziere;

b) clasarea cazului;

c) suspendarea cazului şi efectuarea unui control repetat.

(2) Se pronunţă decizie privind clasarea cazului dacă există circumstanţe în vederea absolvirii de răspundere pentru săvîrşirea de încălcare fiscală sau circumstanţe care exclud aplicarea de sancţiuni fiscale prevăzute de prezentul cod.

(3) Se pronunţă decizie privind suspendarea cazului şi efectuarea unui control repetat dacă există mărturii contradictorii care, la momentul examinării cazului, nu pot fi argumentate prin probe. După încheierea controlului repetat, reîncepe examinarea cazului.

Articolul 250. Pronunţarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală şi înmînarea copiei de pe decizie

(1) Decizia asupra cazului de încălcare fiscală se pronunţă imediat după încheierea examinării lui.

(2) În decursul a 3 zile după emiterea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală, copia de pe decizie se înmînează sau se expediază recomandat persoanei vizate în ea.

Articolul 251. Propunerile de lichidare a cauzelor şi condiţiilor săvîrşirii încălcării fiscale

(1) Stabilind cauzele şi condiţiile săvîrşirii încălcării fiscale, autoritatea fiscală care examinează cazul poate prezenta propuneri de lichidare a acestor cauze şi condiţii.

(2) Dacă în procesul examinării cazurilor de încălcare fiscală au fost constatate indicii de infracţiune, materialele se remit spre cercetare penală.

Articolul 252. Executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală

(1) Persoana vizată în decizia asupra cazului de încălcare fiscală urmează să o execute în termen de 30 de zile din data pronunţării. Pentru această perioadă nu se suspendă calcularea majorării de întîrziere.

(2) În caz de contestare, executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală nu se suspendă dacă autoritatea care examinează contestaţia nu dispune altfel.

(3) După expirarea termenului de 30 de zile, dacă nu a fost executată benevol, decizia asupra cazului de încălcare fiscală este executată silit, în modul prevăzut de prezentul cod, de către autoritatea fiscală unde persoana vizată se află la evidenţă sau asistenţă.

Capitolul 15

TIPURILE DE ÎNCĂLCĂRI FISCALE ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ELE

Articolul 253. Împiedicarea activităţii autorităţii fiscale

(1) Împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare autorităţii fiscale, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni sau inacţiune se sancţionează cu amendă de la 40.000 la 50.000 de lei.

(2) Interzicerea accesului funcţionarului fiscal la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 40.000 la 50.000 de lei.

(3) Împiedicarea ridicării documentelor se sancţionează cu amendă de la 800 la 1.000 de lei pentru fiecare document.

(4) Neexecutarea deciziei autorităţii fiscale de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se sancţionează cu amendă în proporţie de 10% din suma trecută la scăderi în perioada de nesuspendare a operaţiunilor.

(5) Neexecutarea cerinţelor din citaţia bancară se sancţionează cu amendă de la 18.000 la 20.000 de lei.

(6) Împiedicarea funcţionarului fiscal de a efectua executarea silită a obligaţiei fiscale se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 3.600 de lei.

Articolul 254. Desfăşurarea unei activităţi ilicite

(1) Desfăşurarea unei activităţi interzise pe teritoriul Republicii Moldova, a unei activităţi fără licenţă sau a unei activităţi permise exclusiv întreprinderii de stat se sancţionează cu amendă de 18.000 de lei, încasîndu-se la buget venitul brut realizat din astfel de activităţi.

(2) Desfăşurarea unei activităţi fără înregistrarea (reînregistrarea) de stat, în cazul în care legislaţia prevede o astfel de înregistrare (reînregistrare), se sancţionează cu amendă egală cu: venitul brut provenit din activitatea ilicită, valoarea de piaţă a bunurilor obţinute din activitatea ilicită şi 4.500 de lei, cu ţinerea sub sechestru a bunurilor pînă la plata amenzii. Dacă amenda nu este plătită în termenul stabilit în decizie, bunurile se comercializează pentru plata amenzii în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(3) Desfăşurarea oricărei activităţi în locuri nepermise de autorităţile administraţiei publice locale se sancţionează cu amendă de 540 de lei.

(4) Desfăşurarea unei activităţi fără a avea maşină de casă şi de control, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, se sancţionează cu amendă de 18.000 de lei.

(5) Desfăşurarea unei activităţi fără funcţionarea maşinii de casă şi de control existente, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, sau cu funcţionarea maşinii de casă şi de control fără memorie fiscală, în cazul în care legislaţia prevede folosirea unei maşini de casă şi de control cu memorie fiscală, se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei.

(6) Păstrarea, transportarea sau comercializarea bunurilor a căror provenienţă legală nu poate fi dovedită la momentul controlului se sancţionează cu amendă egală cu valoarea lor de piaţă, cu ţinerea sub sechestru a bunurilor pînă la plata amenzii. Dacă amenda nu este plătită în termenul stabilit în decizie, bunurile se comercializează pentru plata amenzii, în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Articolul 255. Neprezentarea informaţiei despre sediu

(1) Neprezentarea sau prezentarea tardivă către autoritatea fiscală a informaţiei despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanţe, sucursale, secţii, magazine, depozite, unităţi comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancţionează cu amendă de la 7.000 la 9.000 de lei.

(2) Prezentarea către autoritatea fiscală a unor informaţii neveridice despre sediul contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanţe, sucursale, secţii, magazine, depozite, unităţi comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 12.600 de lei.

Articolul 256. Nerespectarea regulilor de evidenţă a contribuabililor

(1) Neincluderea în documente a codului fiscal, dacă includerea lui este prevăzută de legislaţie, necomunicarea către alte persoane a codului fiscal sau acceptarea de documente fără a fi indicat în ele codul fiscal se sancţionează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare caz de neincludere, necomunicare a codului fiscal sau de acceptare a documentelor fără cod fiscal.

(2) Neprezentarea de informaţie referitoare la codul fiscal al fondatorului sau al investitorului se sancţionează cu amendă de la 540 la 900 de lei pentru fiecare caz.

(3) Folosirea unui cod fiscal străin, plastografiat sau anulat se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 18.000 de lei.

(4) Neutilizarea de către instituţia financiară în modul stabilit de legislaţie a codului fiscal al persoanei fizice se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 18.000 de lei.

(5) Deschiderea, modificarea sau închiderea de către instituţia financiară a contului bancar al contribuabilului fără certificatul autorităţii fiscale ori cu încălcarea regulilor stabilite de legislaţie sau neprezentarea în termen autorităţii fiscale a informaţiei despre modificarea sau închiderea contului bancar al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 18.000 de lei.

(6) Efectuarea de către instituţia financiară a unor operaţiuni pe contul bancar al contribuabilului fără ca autoritatea fiscală să confirme luarea la evidenţă a contului bancar deschis se sancţionează cu amendă în proporţie de 10% din sumele înscrise în acest cont.

(7) Neînregistrarea în calitate de contribuabil al T.V.A. sau de subiect al impunerii cu acciz se sancţionează cu amendă de 8.000 de lei pentru fiecare lună de activitate fără înregistrare sau de 270 de lei pentru fiecare zi în cazul în care luna de activitate fără înregistrare este incompletă.

Articolul 257. Încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei contabile

(1) Întocmirea incompletă sau neadecvată a documentelor primare, precum şi acceptarea unor documente primare care împiedică efectuarea controlului fiscal, dacă fapta ilegală respectivă nu conţine indicii ale încălcărilor prevăzute la art.256 alin.(1), se sancţionează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare document întocmit incomplet sau neadecvat.

(2) Folosirea blanchetelor de documente primare de un alt model decît cel stabilit prin act normativ în vigoare, precum şi folosirea tipizatelor de documente primare plastografiate sau străine (inclusiv facturile T.V.A.) se sancţionează cu amendă egală cu suma operaţiunilor economice înscrise în astfel de documente.

(3) Neînregistrarea valorilor materiale, serviciilor livrate şi procurate în conformitate cu art.118 alin.(3), (4) şi (5) se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare caz de neînregistrare.

(4) Lipsa registrului de evidenţă a mărfurilor supuse accizelor expediate (transportate), ţinerea necorespunzătoare ori neprezentarea lui, de către subiecţii impunerii cu acciz, funcţionarului fiscal se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare încălcare.

(5) Lipsa unei evidenţe separate a mărfurilor supuse accizelor primite de către persoanele care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz spre comercializare ori spre prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizelor de la alte persoane fără confirmarea documentară a faptului că acestea din urmă au plătit accizele se sancţionează cu amendă de 3.600 de lei şi cu confiscarea acestor mărfuri.

(6) Neînscrierea mărfurilor şi serviciilor în registrele de evidenţă contabilă se sancţionează cu amendă de 50% din valoarea lor, cu ţinerea sub sechestru a mărfurilor pînă la plata amenzii. Dacă amenda nu este plătită în termenul stabilit în decizie, mărfurile se comercializează pentru plata amenzii în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(7) Încălcarea termenelor de restabilire a evidenţei contabile se sancţionează cu amendă de la 36.000 la 45.000 de lei.

Articolul 258. Încălcarea regulilor de plată

Stingerea obligaţiilor financiare în numerar în sumă ce depăşeşte 5.000 de lei lunar contrar modului stabilit de efectuare a plăţilor prin virament, precum şi efectuarea plăţilor în numerar şi prin virament prin intermediari, indiferent de sumele plătite în acest mod, se sancţionează cu amendă, aplicată fiecărui participant la operaţiunile de plată, de 10% din mijloacele băneşti plătite astfel. Sancţiunea nu se aplică la plăţile efectuate pentru/de către persoane fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, întreprinderi individuale, gospodării ţărăneşti (de fermier) şi asociaţii ale lor, deţinători ai patentelor de întreprinzător şi nici la plăţile efectuate pentru bugetul public naţional, şi nici la plăţile efectuate de către persoanele juridice ale căror drepturi de plată, conform obligaţiilor financiare, sînt reglementate în alt mod decît cel stabilit în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor de efectuare a plăţilor prin intermediari.

Articolul 259. Încălcarea de către instituţiile financiare a modului de decontare

(1) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în conturile bancare ale persoanelor juridice se sancţionează cu amendă de 10% din suma neînregistrată în termen.

(2) Înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau în alte conturi bancare eludîndu-se conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se sancţionează cu amendă de 10% din suma înregistrată.

(3) Neexecutarea sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriale şi/sau a dispoziţiei incaso trezoreriale privind stingerea obligaţiei fiscale în cazul în care contribuabilul sau debitorul lui dispune de mijloace băneşti la contul bancar se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 0,5% din suma care trebuie plătită.

(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de la contribuabil se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 5% din suma neînregistrată în termen.

Articolul 260. Nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă fiscale

(1) Neprezentarea în termenul stabilit a dării de seamă fiscale se sancţionează cu amendă de 5% din suma impozitului sau taxei indicată în darea de seamă fiscală pentru a fi virată la buget, iar pentru acciz – din suma accizului calculat, în cazul în care perioada pentru care nu s-a prezentat darea de seamă fiscală nu depăşeşte o lună, majorîndu-se, în cazul neprezentării ulterioare a dării de seamă fiscale, cu 5% pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 5% în cazul în care luna este incompletă, dar nu mai mult decît cu 25% în ansamblu.

(2) Neprezentarea documentului conform art.92 alin.(3), (4), (5) şi (6) sau prezentarea unui document care conţine informaţie neautentică se sancţionează cu amendă de 1.000 de lei pentru fiecare document neprezentat sau de 100 de lei pentru fiecare informaţie neautentică din document. Se consideră că documentul conţine informaţie neautentică dacă nu are informaţia solicitată conform legislaţiei fiscale sau dacă informaţia este falsă total sau parţial. Autoritatea fiscală este în drept să anuleze sau să reducă amenda dacă documentul a fost prezentat neintenţionat cu informaţie neautentică, iar eroarea este corectată în decursul a 30 de zile de la data stabilită pentru a fi prezentat.

(3) Neprezentarea documentului în termen de 10 zile după aplicarea amenzii prevăzute la alin.(2) se sancţionează cu amendă de 2.000 de lei.

(4) Neprezentarea după 7 zile lucrătoare de la livrare a facturii T.V.A. se sancţionează cu amendă de 1.800 de lei pentru fiecare factură neprezentată în termen.

(5) Neprezentarea de către subiectul impunerii cu acciz în termenul stabilit de organul fiscal a documentelor ce confirmă exportul şi neachitarea de către subiect a accizului conform art.123 alin.(5) se sancţionează cu amendă egală sumei accizului, încasîndu-se şi accizul.

Articolul 261. Încălcarea regulilor de calculare şi de plată a impozitelor şi taxelor

(1) Neplata în termen a impozitelor şi taxelor, precum şi nevirarea lor în termen de către persoanele care le-au încasat sau reţinut (cu excepţia instituţiilor financiare) se sancţionează cu amendă de 2% din suma impozitului sau taxei neplătite în termen dacă termenul neplăţii nu depăşeşte o lună, majorîndu-se, în cazul neplăţii lor ulterioare, cu 2% pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 2% în cazul în care luna este incompletă, dar nu mai mult decît cu 24% în ansamblu.

(2) Prin derogare de la alin.(1), neplata de către subiecţii impunerii cu acciz a accizului la mărfurile supuse accizului la momentul expedierii (transportării) lor sau neachitarea de către subiecţii impunerii cu acciz a accizului la licenţă pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc pînă sau la data obţinerii licenţei se sancţionează cu amendă de 50% din valoarea mărfurilor expediate (transportate) ori în mărimea triplă a costului licenţei.

(3) Prin derogare de la alin.(1), neplata accizelor în ziua succesivă celei în care au fost comercializate mărfuri supuse accizului de către persoane care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz, inclusiv de către întreprinderi comerciale cărora persoane juridice şi persoane fizice le expediază (transportă) şi le livrează mărfuri supuse accizului fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală, factura de expediţie a mărfurilor, documentul de plată, alte documente stabilite de autoritatea fiscală ce confirmă achitarea accizului) pentru comercializare, prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizului se sancţionează cu amendă de 50% din valoarea mărfurilor supuse accizului, comercializate.

(4) Diminuarea impozitelor, taxelor prin prezentarea către autoritatea fiscală a unei dări de seamă fiscale cu informaţii sau date neveridice ori incomplete se sancţionează cu amendă egală cu suma diminuării.

(5) Eschivarea de la calculul şi de la plata impozitelor, taxelor şi/sau majorărilor de întîrziere, adică săvîrşirea de acţiune sau inacţiune ce exclude posibilitatea exercitării, în modul stabilit, a controlului asupra contribuabilului sau oricărei alte persoane ori ce ascunde temeiul pentru care s-ar cere contribuabilului să-şi onoreze obligaţia fiscală şi/sau i s-ar aplica măsuri de executare silită a obligaţiei fiscale, se sancţionează cu amendă în mărimea dublă a impozitului, a taxei şi/sau a majorării de întîrziere nedeclarate.

(6) Neplata sau plata incompletă a impozitului pe venit în rate se sancţionează cu amendă în cuantum calculat, în modul stabilit la art.228 alin.(3), unei perioade cuprinse între data stabilită pentru plata acestui impozit şi data stabilită pentru prezentarea declaraţiei fiscale. Suma neplătită a impozitului pe venit se determină ca diferenţă dintre impozitul calculat şi plătit de contribuabil şi impozitul pe care acesta era obligat să-l plătească. Impozitul pe venit care urmează a fi plătit reprezintă cea mai mică mărime din impozitul calculat care urma să fie plătit în anul precedent sau 80% din suma definitivă a impozitului din anul curent, scăzîndu-se trecerile în cont (cu excepţia impozitului plătit în rate). Sancţiunea nu se aplică în cazul în care impozitul pe venit ce urmează a fi plătit este mai mic de 500 de lei.

Articolul 262. Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz

(1) Lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz la mărfurile supuse accizului pasibile de marcare obligatorie sau utilizarea unor timbre de acciz falsificate se sancţionează, în cazul în care subiectul impunerii cu acciz comercializează, transportă sau depozitează mărfuri fără timbre de acciz sau cu timbre de acciz falsificate, cu amendă de 3.600 de lei pentru fiecare caz, cu confiscarea mărfurilor supuse accizului.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică şi persoanelor care nu sînt subiecţi ai impunerii cu acciz, inclusiv întreprinderilor comerciale, cărora persoane juridice şi persoane fizice le expediază (transportă) şi livrează mărfuri supuse accizului, inclusiv mărfuri importate, fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală, factura de expediţie a mărfurilor, documentul de plată, alte documente stabilite de autoritatea fiscală, ce confirmă achitarea accizului) pentru comercializare, prelucrare şi/sau fabricare a unor alte mărfuri supuse accizului, pînă în anul 2005.

Articolul 263. Împiedicarea executării silite a obligaţiei fiscale, nerespectarea regulilor de executare silită

(1) Neprezentarea, la cererea funcţionarului fiscal, a bunurilor ori a unei părţi din ele spre sechestrare se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.

(2) Neacceptarea spre păstrare de către contribuabil (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere a bunurilor sechestrate se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei fizice, de la 540 la 900 de lei, iar persoanei juridice – de la 7.000 la 9.000 de lei.

(3) Delapidarea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor sechestrate de către persoana căreia i-au fost încredinţate spre păstrare sau de către persoana obligată să le asigure integritatea, conform legii, se sancţionează cu amendă egală cu valoarea bunurilor sechestrate.

(4) Efectuarea de operaţiuni cu valori mobiliare sechestrate, după sistarea operaţiunilor, se sancţionează cu amendă, aplicată contribuabilului şi registratorului, a cîte 10% din suma operaţiunii.

Capitolul 16

TERMENELE DE PRESCRIPŢIE

Articolul 264. Termenul de prescripţie pentru determinarea obligaţiilor fiscale

(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2), obligaţiile fiscale pot fi determinate în următoarele termene:

a) impozitele, taxele, majorările de întîrziere – în cel mult 6 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii), în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;

b) sancţiunile fiscale aferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 6 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale privind impozitul şi taxa menţionată sau pentru plata impozitului şi taxei în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;

c) sancţiunile fiscale neaferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 6 ani din data săvîrşirii încălcării fiscale.

(2) Termenul de prescripţie nu se extinde:

a) asupra impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată;

b) asupra sancţiunilor fiscale care nu se referă la un impozit, la o taxă concretă dacă persoana a comis o infracţiune ce ţine de competenţa autorităţii fiscale, a tăinuit-o de aceasta ori a întreprins acţiuni spre a o tăinui.

Articolul 265. Termenul de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale

(1) Dacă determinarea obligaţiei fiscale a avut loc în termen sau în perioada stabilită la art.264, ea poate fi stinsă prin executare silită de către autoritatea fiscală în conformitate cu prezentul titlu sau de către instanţa judecătorească, însă numai în cazul în care acţiunile autorităţii fiscale sau sesizarea instanţei judecătoreşti au avut loc pe parcursul a 6 ani de după determinarea obligaţiei fiscale.

(2) Termenul de prescripţie se suspendă în cazul în care:

a) contribuabilul persoană fizică se află sub arest sau este condamnat la privaţiune de libertate – pe perioada aflării sub arest sau a privaţiunii de libertate;

b) contribuabilul persoană fizică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;

c) persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului persoană juridică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;

d) a fost acordată o amînare sau eşalonare a stingerii obligaţiei fiscale – pe perioada amînării sau eşalonării stingerii;

e) instanţa judecătorească a hotărît perceperea impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii – pe o perioadă de pînă la stingerea obligaţiei fiscale sau pînă la caducitatea hotărîrii judecătoreşti.

(3) Termenul de prescripţie îşi reia cursul din ziua încetării circumstanţei care a servit drept temei pentru suspendarea lui.

Articolul 266. Termenul de prescripţie pentru compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite

(1) Cererea de compensare ori de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite poate fi depusă de contribuabil în termen de 6 ani din data efectuării şi/sau apariţiei lor. Cererea depusă după expirarea termenului de 6 ani este nevalabilă. În acest caz, nu se va efectua nici o compensare ori restituire, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2). Depunerea cererii suspendă curgerea termenului indicat.

(2) Autoritatea fiscală poate repune în termen şi accepta cererea de compensare şi/sau de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite dacă contribuabilul prezintă dovezi privind imposibilitatea respectării termenului de prescripţie prevăzut la alin.(1).

Capitolul 17

CONTESTAŢIILE

Articolul 267. Dreptul de a contesta decizia autorităţii fiscale sau acţiunea funcţionarului fiscal

(1) Decizia autorităţii fiscale sau acţiunea funcţionarului fiscal poate fi contestată numai de persoana vizată în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea ori de reprezentantul ei, în modul stabilit de prezentul cod.

(2) Contestaţia împotriva deciziei autorităţii fiscale sau acţiunii funcţionarului fiscal făcută de alte persoane decît cele indicate la alin.(1) va rămîne neexaminată de autoritatea fiscală şi se va restitui reclamantului.

(3) Obligaţia de a dovedi incorectitudinea deciziei emise de autoritatea fiscală se atribuie reclamantului.

Articolul 268. Termenul de depunere a contestaţiei

(1) Contestaţia împotriva deciziei autorităţii fiscale sau acţiunii funcţionarului fiscal poate fi depusă, dacă prezentul cod nu prevede altfel, în decursul a 30 de zile de la data primirii deciziei sau a întreprinderii acţiunii contestate. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea, de autoritatea fiscală abilitată să examineze contestaţia.

(2) Contestaţia depusă după expirarea termenului indicat la alin.(1), nerestabilit în modul prevăzut la acelaşi alineat, va rămîne neexaminată şi se va restitui reclamantului.

Articolul 269. Depunerea contestaţiei

(1) Contestaţia împotriva deciziei autorităţii fiscale sau acţiunii funcţionarului fiscal se depune la autoritatea fiscală emitentă a deciziei sau al cărei funcţionar a întreprins acţiunea.

(2) Contestarea deciziei pe care autoritatea fiscală a emis-o pe marginea contestaţiei se face la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau în instanţă judecătorească. În caz de adresare la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, contestaţia este prezentată autorităţii fiscale emitente a deciziei, care este obligată ca, în termen de 3 zile, să o remită Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, anexînd la ea materialele de control şi deciziile de rigoare.

Articolul 270. Examinarea contestaţiei

(1) Autoritatea fiscală abilitată examinează contestaţia în termen de 30 de zile din data primirii, cu excepţia cazurilor în care conducerea ei emite o decizie cu privire la prelungirea acestui termen, fapt despre care este înştiinţat contribuabilul. Timpul cu care se prelungeşte termenul nu va depăşi 30 de zile.

(2) La examinarea contestaţiei poate fi invitat contribuabilul pentru a da lămuriri în problemă, avînd dreptul să depună documente confirmatoare a lămuririlor sale.

(3) După examinare, conducerea autorităţii fiscale emite o decizie pe marginea contestaţiei. Copia de pe decizie este remisă, în termen de 3 zile, contribuabilului.

Articolul 271. Decizia emisă pe marginea contestaţiei

(1) Pe marginea contestaţiei împotriva deciziei organului fiscal poate fi emisă una din următoarele decizii privind:

a) respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei contestate;

b) satisfacerea parţială a contestaţiei şi modificarea deciziei contestate;

c) satisfacerea contestaţiei şi anularea deciziei contestate;

d) suspendarea executării deciziei contestate şi efectuarea unui control repetat.

(2) Pe marginea contestaţiei împotriva acţiunii funcţionarului fiscal poate fi emisă o decizie privind respingerea contestaţiei sau privind tragerea la răspundere a funcţionarului fiscal în conformitate cu legislaţia.

Articolul 272. Executarea deciziei contestate

(1) Copia de pe decizia emisă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pe marginea contestaţiei se remite spre executare inspectoratului fiscal de stat teritorial.

(2) Contestarea deciziei autorităţii fiscale nu suspendă executarea deciziei contestate dacă legislaţia nu prevede altfel.

Articolul 273. Contestarea deciziilor şi acţiunilor privind executarea silită a obligaţiei fiscale

(1) Decizia autorităţii fiscale şi acţiunea funcţionarului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale pot fi contestate, în conformitate cu prezentul cod, numai de persoanele care cad sub incidenţa executării silite.

(2) Contestaţia împotriva deciziei autorităţii fiscale şi acţiunilor funcţionarului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale în conformitate cu prezentul cod se depune în decursul a 10 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei sau săvîrşirii acţiunilor contestate. Depunerea contestaţiei la autoritatea fiscală nu sistează executarea silită a obligaţiei fiscale în conformitate cu prezentul cod, cu excepţia comercializării bunurilor sechestrate.

Articolul 274. Contestarea în instanţă judecătorească a deciziei autorităţii fiscale şi a acţiunii funcţionarului fiscal

Decizia autorităţii fiscale şi acţiunea funcţionarului fiscal pot fi atacate, în modul stabilit de legislaţie, şi în instanţă judecătorească.

Capitolul 18

ACTELE NORMATIVE

Articolul 275. Actele normative ale autorităţii fiscale

(1) Autoritatea fiscală are dreptul, în limitele competenţei şi în conformitate cu legislaţia, să emită acte normative care determină mecanismul aplicării legislaţiei fiscale.

(2) Actele normative emise de autoritatea fiscală se publică în modul stabilit.

(3) Actele normative se adoptă, se modifică şi se abrogă de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, iar în cazurile prevăzute de legislaţie vor fi înregistrate la Ministerul Justiţiei.

(4) Actele normative emise de autoritatea fiscală nu trebuie să contravină legislaţiei fiscale.

(5) Inspectoratul Fiscal Principal de Stat va publica, după caz, proiectele de acte normative şi va organiza discuţii publice pe marginea lor.

Notă: Titlul VI aprobat prin Legea nr.1055-XIV din 16.06.2000. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.127-129/884 din 12.10.2000. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.1681-II din 03.10.2000, intră în vigoare de la 01.01.2001

TITLUL VI

IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 276. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Impozit pe bunurile imobiliare – impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.

2) Bunuri imobiliare – terenurile şi/sau îmbunătăţirile de pe ele – clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate, a căror strămutare este imposibilă fără cauzarea de prejudicii destinaţiei lor.

3) Valoare estimată – valoarea bunurilor imobiliare calculată la o dată anumită cu utilizarea metodelor de evaluare prevăzute de legislaţie.

4) Bază impozabilă a bunurilor imobiliare – o parte a valorii estimate a bunurilor imobiliare luată de către autorităţile fiscale ca bază la calcularea impozitului.

5) Cotă maximă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabilă a bunurilor imobiliare, stabilită în prezentul titlu, care poate să difere de cota concretă a impozitului.

6) Cotă concretă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabilă a bunurilor imobiliare, stabilită de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale la adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective.

7) Cadastru fiscal – cadastru specializat ce include date sistematizate privind subiecţii impunerii, numerele cadastrale, tipurile şi adresa obiectelor ce constituie bunuri imobiliare, baza impozabilă, suma impozitului pe bunurile imobiliare ce urmează a fi achitată, precum şi altă informaţie ce ţine de plata acestui impozit.

Capitolul 2

SUBIECŢII IMPUNERII, OBIECTELE IMPUNERII ŞI

BAZA IMPOZABILĂ A BUNURILOR IMOBILIARE

Articolul 277. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova:

a) proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;

b) deţinătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune, de administrare operativă) asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale ori privată, inclusiv arendaşii, în cazul în care obiectul impunerii este arendat pe un termen mai mare de 3 ani şi contractul de arendă nu prevede altfel.

(2) Faptul că persoanele specificate la alin.(1) lit.a) nu deţin un document ce ar atesta dreptul de proprietate asupra bunurilor imobiliare, precum şi faptul neexecutării obligaţiei de înregistrare a drepturilor patrimoniale prevăzute de legislaţie nu pot constitui temei pentru nerecunoaşterea acestor persoane în calitate de subiecţi ai impunerii privind bunurile imobiliare respective, în cazul în care aceste persoane exercită, de fapt, dreptul de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra acestor bunuri.

(3) În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate (în folosinţă) comună în diviziune a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare dintre aceste persoane, în cota-parte care îi revine.

(4) În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerată, în baza acordului comun, unul din proprietari (coproprietari). În acest caz toţi proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Articolul 278. Obiectele impunerii şi baza impozabilă a bunurilor imobiliare

(1) Obiecte ale impunerii sînt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan şi/sau îmbunătăţirile de pe ele – clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate, inclusiv îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de construcţie.

(2) Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie 50% din valoarea estimată a acestor bunuri.

Capitolul 3

EVALUAREA ŞI REEVALUAREA BUNURILOR

IMOBILIARE ÎN SCOPUL IMPOZITĂRII

Articolul 279. Evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobiliare

(1) Evaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale în baza unei metodologii unice pentru toate tipurile de bunuri imobiliare în modul şi în termenele stabilite de legislaţie.

(2) Evaluarea bunurilor imobiliare se efectuează pe calea evaluării în masă – în cazul obiectelor-tip ce constituie bunuri imobiliare şi pe calea evaluării individuale – în cazul obiectelor specifice (netipice).

(3) Metoda evaluării individuale a bunurilor imobiliare poate fi aplicată şi în baza deciziei instanţei judecătoreşti.

(4) La evaluarea bunurilor imobiliare, în dependenţă de destinaţia acestora, se aplică următoarele metode de determinare a valorii de piaţă:

a) metoda analizei comparative a vînzărilor;

b) metoda veniturilor;

c) metoda cheltuielilor.

(5) Reevaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale o dată la 3 ani în modul stabilit de Guvern.

(6) Finanţarea lucrărilor de evaluare a bunurilor imobiliare se efectuează de la bugetul de stat.

Capitolul 4

COTELE, MODUL DE CALCULARE ŞI TERMENELE DE ACHITARE

A IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 280. Cotele impozitului

(1) Cota maximă a impozitului constituie 0,5% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.

(2) Cota concretă a impozitului pe bunurile imobiliare se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale şi nu poate fi mai joasă de 50% din cota maximă, specificată la alin.(1).

Articolul 281. Calcularea impozitului

(1) Suma impozitului pe bunurile imobiliare se calculează anual pentru fiecare obiect al impunerii, pornindu-se de la baza impozabilă a bunurilor imobiliare, calculată conform situaţiei de la 1 ianuarie a anului fiscal respectiv, de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea autorităţilor fiscale teritoriale.

(2) În caz de schimbare, după începerea anului fiscal, a subiectului impunerii, pentru noul subiect al impunerii impozitul pe bunurile imobiliare se calculează de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea autorităţilor fiscale teritoriale din momentul înregistrării de stat a drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobiliare sau din momentul stabilirii faptului exercitării de către persoană a dreptului de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunurilor imobiliare.

(3) În cazul în care subiectul impunerii primeşte bunurile imobiliare prin moştenire sau prin donaţie, obligaţia fiscală neexecutată de către subiectul precedent al impunerii este pusă în întregime pe seama noului subiect. Dacă obligaţia fiscală neexecutată depăşeşte costul bunurilor imobiliare primite prin moştenire, noul subiect al impunerii execută obligaţia fiscală în limite ce nu depăşesc costul acestui bun imobiliar.

Articolul 282. Termenele achitării impozitului

Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părţi egale nu mai tîrziu de 15 iunie şi 15 octombrie a anului curent.

Capitolul 5

ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 283. Scutirea de impozit

(1) De impozitul pe bunurile imobiliare sînt scutiţi:

a) autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;

b) Societatea Orbilor, Societatea Surzilor, Societatea Invalizilor şi întreprinderile create pentru realizarea scopurilor statutare ale acestor societăţi;

c) întreprinderile penitenciarelor;

d) Centrul Republican Experimental pentru Protezare, Ortopedie şi Reabilitare al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;

e) obiectivele de protecţie civilă;

f) organizaţiile religioase – pentru bunurile imobiliare destinate riturilor de cult;

g) misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

h) persoanele fizice care arendează de la stat case de locuit şi alte încăperi de locuit;

i) persoanele de vîrstă pensionară, invalizii de gradul I şi II, invalizii din copilărie, invalizii de gradul III (participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, participanţi la acţiunile de luptă din Afganistan, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl). Aceste categorii de persoane (cu excepţia invalizilor de gradul I şi II şi a invalizilor din copilărie) sînt scutite de impozit în cazul în care nu locuiesc împreună cu membri ai familiei apţi pentru muncă;

j) familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;

k) familiile militarilor căzuţi în acţiunile de luptă din Afganistan şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;

l) familiile care au copii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani;

m) familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi persoanele care au fost întreţinute de acestea.

(2) În cazul în care dreptul la scutire de impozitul pe bunurile imobiliare apare pe parcursul anului fiscal, recalcularea impozitului se efectuează de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea autorităţilor fiscale teritoriale, începînd cu luna din care persoana are dreptul la această scutire.

(3) De impozitul pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ale căror terenuri şi loturi de pămînt:

a) sînt ocupate de rezervaţii, parcuri dendrologice şi naţionale, grădini botanice;

b) sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, în cazul în care nu sînt antrenate în activitate de producţie;

c) sînt folosite de organizaţiile ştiinţifice şi instituţiile de cercetări ştiinţifice cu profil agricol şi silvic în scopuri ştiinţifice şi instructive;

d) aparţin gospodăriilor piscicole – pentru suprafaţa acvatică a iazurilor;

e) sînt ocupate de instituţiile de cultură, de artă, de cinematografie, de învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii; de complexele sportive şi de agrement (cu excepţia celor ocupate de instituţiile balneare), precum şi de monumentele naturii, istoriei şi culturii, a căror finanţare se face de la bugetul de stat sau din contul mijloacelor sindicatelor;

f) sînt atribuite permanent căilor ferate, drumurilor auto publice, porturilor fluviale şi pistelor de decolare;

g) sînt atribuite zonelor frontierei de stat;

h) sînt de uz public în localităţi;

i) sînt atribuite pentru scopuri agricole, la momentul atribuirii fiind recunoscute distruse, dar ulterior restabilite – pe o perioadă de 5 ani.

Articolul 284. Scutirea de impozit acordată de autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale

(1) Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale sînt în drept să acorde persoanelor fizice şi persoanelor juridice scutiri sau amînări la plata impozitului pe bunurile imobiliare pe anul fiscal respectiv, în caz de:

a) calamitate naturală sau incendiu, în urma cărora bunurile imobiliare au fost distruse sau au fost deteriorate considerabil;

b) atribuire a terenurilor pentru evacuarea întreprinderilor cu impact negativ asupra mediului înconjurător. În acest caz pot fi acordate scutiri de impozit pe durata normativă a lucrărilor de construcţie;

c) boală îndelungată sau deces al proprietarului bunurilor imobiliare confirmate prin certificat medical sau, respectiv, prin certificat de deces.

(2) Decizia adoptată de autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale privind acordarea de scutiri sau de amînări la plata impozitului pe bunurile imobiliare este remisă, în termen de 10 zile, autorităţilor fiscale teritoriale.

Capitolul 6

ADMINISTRAREA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

Articolul 285. Furnizarea informaţiei

(1) Organele cadastrale prezintă anual, cel tîrziu pînă la 1 februarie, organelor fiscale teritoriale informaţie asupra fiecărui subiect şi obiect al impunerii bunurilor imobiliare privind:

a) numărul cadastral de identificare al obiectului (obiectelor) impunerii;

b) numele, prenumele, denumirea (denumirile) subiectului (subiecţilor) impunerii;

c) adresa, locul amplasării bunului imobiliar;

d) caracteristica generală a bunului imobiliar (suprafaţa terenului şi a îmbunătăţirilor de pe el);

e) valoarea estimată (de piaţă) a bunului imobiliar.

(2) În caz de schimbare a subiectului sau a obiectului impunerii, informaţia specificată la alin.(1) se actualizează de către organele cadastrale cel tîrziu pînă la 1 iunie.

(3) Organele cadastrale sînt în drept să solicite informaţia necesară referitoare la obiectul impunerii de la persoanele care înfăptuiesc înregistrarea drepturilor patrimoniale sau a tranzacţiilor cu bunurile imobiliare (inclusiv de la birourile notariale, serviciile comunale, realteri, brokeri) şi de la proprietarii bunurilor imobiliare.

(4) Subiectul impunerii este obligat să prezinte organelor cadastrale informaţia necesară pentru evaluarea bunurilor imobiliare, care se efectuează în conformitate cu legislaţia.

(5) În cazul în care subiectul impunerii refuză să prezinte informaţia necesară pentru evaluarea bunurilor imobiliare, evaluarea se efectuează în baza informaţiei deţinute de către organele cadastrale în privinţa obiectelor analoage ce constituie bunuri imobiliare.

Articolul 286. Avizul de plată a impozitului

(1) Avizul de plată a impozitului este expediat fiecărui subiect al impunerii de către serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale al primăriei cel tîrziu cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de plată a impozitului.

(2) Avizul de plată include:

a) numărul cadastral de identificare al obiectului (obiectelor) impunerii;

b) numele, prenumele, denumirea (denumirile) subiectului (subiecţilor) impunerii;

c) adresa, locul amplasării bunului imobiliar;

d) caracteristica generală a bunului imobiliar (suprafaţa terenului şi a îmbunătăţirilor de pe el);

e) valoarea estimată a bunului imobiliar;

f) baza impozabilă a bunului imobiliar;

g) cota concretă a impozitului;

h) suma impozitului;

i) suma restanţelor;

j) suma totală a plăţii, inclusiv restanţele;

k) locul şi modul de achitare a impozitului;

l) termenul achitării impozitului.

Articolul 287. Ţinerea cadastrului fiscal

Autorităţile fiscale teritoriale, în baza datelor prezentate de organele cadastrale, organizează ţinerea cadastrului fiscal şi monitoringul informaţiei privind fiecare subiect şi obiect al impunerii. Forma şi metodele de ţinere a cadastrului fiscal, de eliberare a informaţiei pe care o conţine se stabilesc de către Serviciul Fiscal de Stat.

Notă: Titlul VII aprobat prin Legea nr.93-XV din 01.04.2004. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.80-82/415 din 21.05.2004. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.1803-III din 11.05.2004, intră în vigoare de la 01.01.2005

TITLUL VII

TAXELE LOCALE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 288. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Taxă locală – plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.

2) Cotă maximă a taxei locale – cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută, stabilită conform prezentului titlu.

3) Cotă concretă a taxei locale – cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută, stabilită de autoritatea administraţiei publice locale la adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective, dar care nu poate fi mai mare decît cota maximă stabilită conform prezentului titlu.

4) Unitate comercială şi/sau de prestări servicii de deservire socială – întreprindere de comerţ cu amănuntul, cu ridicata, de alimentaţie publică şi/sau de prestări servicii de deservire socială.

5) Servicii de deservire socială – servicii sociale particulare indicate în secţiunea O diviziunea 93 a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (CAEM).

6) Producător de publicitate – persoană care conferă informaţiei publicitare forma necesară plasării şi difuzării.

7) Difuzor de publicitate – persoană care asigură plasarea şi difuzarea publicităţii prin orice mijloc de informare.

8) Publicitate exterioară – publicitate realizată prin sistemele de comunicare vizuală ce includ afişele, panourile, standurile, instalaţiile şi construcţiile (situate separat sau suspendate de pereţii şi de acoperişurile clădirilor), firmele tridimensionale, firmele luminoase, tablourile electromecanice şi electronice suspendate, alte mijloace tehnice.

9) Publicitate socială – publicitate care reprezintă interesele societăţii şi ale statului în propagarea unui mod de viaţă sănătos, ocrotirea sănătăţii, protecţia mediului înconjurător, păstrarea integrităţii resurselor energetice, protecţia socială a populaţiei.

10) Numărul mediu scriptic de salariaţi – efectiv de personal pentru o perioadă gestionară, determinat în funcţie de indicii numărului scriptic.

11) Parcare – garare a autovehiculului pe un teritoriu special sau într-o construcţie specială, destinate garării şi păstrării mijloacelor de transport şi prestării de servicii aferente contra plată.

12) Servicii de piaţă – servicii prestate de pieţe contra plată.

Articolul 289. Relaţiile reglementate de prezentul titlu

(1) Prezentul titlu determină procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării taxelor locale, cotele lor maxime, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale.

(2) Sistemul taxelor locale reglementate de prezentul titlu include:

a) taxa pentru amenajarea teritoriului;

b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;

c) taxa de amplasare a publicităţii;

d) taxa de aplicare a simbolicii locale;

e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;

f) taxa de piaţă;

g) taxa pentru cazare;

h) taxa balneară;

i) taxa pentru prestarea serviciilor auto de călători;

j) taxa pentru parcare;

k) taxa de la posesorii de cîini.

(3) Taxele locale enumerate la alin.(2) se aplică de către autorităţile administraţiei publice locale.

Capitolul II

SUBIECŢII IMPUNERII ŞI BAZA IMPOZABILĂ

Articolul 290. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt persoana juridică şi persoana fizică înregistrate în calitate de întreprinzător.

Articolul 291. Baza impozabilă

Baza impozabilă o constituie la:

a) taxa pentru amenajarea teritoriului – numărul mediu scriptic anual al salariaţilor;

b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale valoarea (fără T.V.A.) a bunurilor declarate la licitaţie sau valoarea biletelor de loterie emise;

c) taxa de amplasare a publicităţii, cu excepţia celei amplasate total în zona de protecţie a drumurilor:

- valoarea (fără T.V.A.) a serviciilor de plasare şi/sau difuzare a anunţurilor publicitare prin intermediul TV, radioului, presei periodice, serviciilor cinematografice, video, prin reţelele telefonice, telegrafice, telex, prin mijloacele de transport, prin alte mijloace;

- valoarea (fără T.V.A.) a serviciilor de confecţionare şi/sau amplasare a publicităţii exterioare;

d) taxa de aplicare a simbolicii locale – valoarea (fără T.V.A.) a producţiei fabricate căreia i se aplică simbolica locală;

e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, cu excepţia celor care se află total în zona de protecţie a drumurilor – suprafaţa ocupată de întreprinderile de comerţ şi/sau de prestări servicii de deservire socială, amplasarea lor, tipul mărfurilor desfăcute şi serviciilor prestate;

f) taxa de piaţă – valoarea (fără T.V.A.) a serviciilor de piaţă prestate de administratorul pieţei la acordarea de locuri pentru comerţ;

g) taxa pentru cazare – valoarea (fără T.V.A.) a serviciilor prestate de structurile cu funcţii de cazare;

h) taxa balneară – valoarea (fără T.V.A.) a biletelor de odihnă şi tratament;

i) taxa pentru prestarea serviciilor auto de călători – unitatea de transport, în funcţie de numărul de locuri;

j) taxa pentru parcare – valoarea (fără T.V.A.) a serviciilor de parcare prestate;

k) taxa de la posesorii de cîini – numărul de cîini aflaţi în posesiune pe parcursul unui an.

Capitolul III

COTELE, MODUL DE CALCUL ŞI DE PLATĂ A TAXELOR LOCALE

Articolul 292. Cotele şi termenele de plată a taxelor locale

(1) Cota maximă şi termenele de plată a taxelor locale, de prezentare a dărilor de seamă fiscale privind taxele locale pentru persoanele fizice şi persoanele juridice sînt cele stabilite în anexa la prezentul titlu.

(2) Cota concretă a taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii.

Articolul 293. Modul de calculare

(1) Calculul şi plata taxelor enumerate la art.291 lit.a), la lit.c) liniuţa întîi şi la lit.d)-j) se efectuează individual de către subiecţii impunerii, în funcţie de baza impozabilă şi de cotele concrete.

(2) Calculul taxelor prevăzute la art.291 lit.b), la lit.c) a doua liniuţă, la lit.f) – în cazul cînd primăria administrează nemijlocit piaţa – şi la lit.k) se efectuează de către perceptorul de impozite şi taxe locale din cadrul primăriei.

(3) În cazul în care obiectele taxelor stipulate la art.291 lit.c) a doua liniuţă şi la lit.e) sînt amplasate parţial în zona de protecţie a drumurilor, taxa se calculează proporţional suprafeţei aflate pe teritoriul administraţiei publice locale.

Articolul 294. Plata taxelor locale

(1) Subiecţii impunerii plătesc taxele locale la contul trezorerial de venituri al bugetului unităţii administrativ-teritoriale.

(2) Taxele locale plătite se includ în componenţa cheltuielilor ce vor fi deduse.

Capitolul IV

ÎNLESNIRI LA PLATA TAXELOR LOCALE

Articolul 295. Scutirea de taxe

Se scutesc de plata:

a) tuturor taxelor locale – autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;

b) tuturor taxelor locale – misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

c) taxei de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale – organizatorii licitaţiilor desfăşurate în scopul asigurării rambursării datoriilor la credite, acoperirii pagubelor, achitării datoriilor la buget, vînzării patrimoniului de stat şi patrimoniului unităţilor administrativ-teritoriale;

d) taxei de amplasare a publicităţii – producătorii şi difuzorii de publicitate socială şi de publicitate plasată pe trimiterile poştale;

e) taxei pentru amenajarea teritoriului – pensionarii (cotaşi) pentru cotele de terenuri cu destinaţie agricolă aflate în proprietate;

f) taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială – persoanele care practică activităţi de pompe funebre şi acordă servicii similare, inclusiv care confecţionează sicrie, coroane, flori false, ghirlande.

Articolul 296. Scutirea de taxe locale şi înlesnirile acordate de autoritatea administraţiei publice locale

Autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, poate:

a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri în plus la cele enumerate la art.295;

b) să acorde amînări la plata taxelor locale pe anul fiscal respectiv;

c) să prevadă înlesniri la plata taxelor locale pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.

Capitolul V

ADMINISTRAREA TAXELOR LOCALE

Articolul 297. Atribuţiile autorităţii administraţiei publice locale

(1) Autoritatea administraţiei publice locale poate aplica toate sau numai o parte din taxele locale, în funcţie de posibilităţile şi necesităţile unităţii administrativ-teritoriale.

(2) Autoritatea administraţiei publice locale nu are dreptul să aplice alte taxe locale decît cele prevăzute de prezentul titlu ori să stabilească o cotă mai mare decît cotele maxime stabilite de acesta.

(3) Taxele locale se aplică, se modifică ori se anulează de către autoritatea administraţiei publice locale cu concursul Direcţiei finanţe şi inspectoratului fiscal de stat din teritoriul administrat, concomitent cu adoptarea sau modificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale.

(4) Autoritatea administraţiei publice locale monitorizează deciziile consiliului local privind aplicarea taxelor locale pe teritoriul administrat, le prezintă Serviciului Fiscal de Stat şi le aduce la cunoştinţă contribuabililor.

Articolul 298. Responsabilitatea pentru plata taxelor locale

(1) Responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a taxelor locale este atribuită contribuabililor şi perceptorului de impozite şi taxe locale din cadrul primăriei.

(2) Responsabilitatea pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale privind taxele locale prevăzute la art.291 lit.b), la lit.c) a doua liniuţă, la lit.f) – în cazul cînd primăria administrează nemijlocit piaţa – şi la lit.k) este atribuită perceptorului de impozite şi taxe locale din cadrul primăriei.

(3) Responsabilitatea pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale şi plata în termen la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a taxelor locale enumerate la art.291 lit.a), la lit.c) prima liniuţă, la lit.d), e), f), g), i) şi j) este atribuită contribuabililor.

(4) Responsabilitatea pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale şi plata în termen la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a taxei stipulate la art.291 lit.h) este atribuită structurilor care prestează servicii de odihnă şi tratament.

(5) Responsabilitatea pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale şi plata în termen la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a taxei stipulate la art.291 lit.c) prima liniuţă este atribuită difuzorilor de publicitate.

(6) Inspectoratele fiscale de stat teritoriale exercită controlul asupra modului în care autorităţile administraţiei publice locale şi perceptorii de impozite şi taxe locale execută prezentul titlu.

(7) Taxele netransferate în termenul stabilit sînt percepute conform legislaţiei.

Notă: Titlul VIII aprobat prin Legea nr.67-XVI din 05.05.2005. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.80-82/353 din 10.06.2005. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.87-IV din 02.06.2005, intră în vigoare de la 01.01.2006

TITLUL VIII

TAXELE PENTRU RESURSELE NATURALE

Capitolul 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 299. Noţiuni

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni:

1) Resurse naturale – apa captată din orice surse (izvoare), mineralele utile (zăcămintele), lemnul eliberat pe picior.

2) Minerale utile – zăcămintele minerale naturale care se conţin în subsol.

3) Subsol – partea scoarţei terestre situată mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă, care se întinde pînă la adîncimi accesibile pentru studiere şi valorificare geologică.

4) Spaţii subterane pentru construcţii subterane – peşterile, spaţiile subterane artificiale, minele din care au fost extrase minerale utile.

5) Construcţii subterane – minele din care se extrag sau au fost extrase minerale utile, alte construcţii (obiective) executate în subsol pentru activitatea de întreprinzător.

6) Normă de consum a apei – cantitatea de apă captată, necesară pentru asigurarea fabricării producţiei, executării lucrărilor şi prestării serviciilor.

7) Apă destinată îmbutelierii în sticle şi în alte recipiente, folosită în scopuri curative şi în calitate de apă minerală, potabilă şi de masă – apa atribuită la una din aceste categorii în baza certificatului de producere şi îmbuteliere a apei, conform standardelor internaţionale.

8) Apă captată – apa extrasă dintr-o sursă (izvor) acvatică concretă.

9) Ape de suprafaţă – sursele (izvoarele) situate în obiective acvatice de la suprafaţa pămîntului (rîuri, lacuri naturale şi artificiale, iazuri, ape care se află temporar la suprafaţa obiectivelor acvatice).

Articolul 300. Relaţiile reglementate de prezentul titlu

(1) Prezentul titlu stabileşte tipurile de taxe pentru resursele naturale, cotele, modul de calculare şi achitare, precum şi înlesnirile la aplicarea acestora.

(2) Sistemul taxelor pentru resursele naturale reglementate de prezentul titlu include:

a) taxa pentru apă;

b) taxa pentru efectuarea prospecţiunilor geologice;

c) taxa pentru efectuarea explorărilor geologice;

d) taxa pentru extragerea mineralelor utile;

e) taxa pentru folosirea spaţiilor subterane în scopul construcţiei obiectivelor subterane, altele decît cele destinate extracţiei mineralelor utile;

f) taxa pentru exploatarea construcţiilor subterane în scopul desfăşurării activităţii de întreprinzător, altele decît cele destinate extracţiei mineralelor utile;

g) taxa pentru lemnul eliberat pe picior.

Articolul 301. Termenele de achitare şi prezentare a dărilor de seamă

(1) Dacă prezenta lege nu prevede altfel, plătitorii taxelor pentru resursele naturale achită în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, o dată pe trimestru, taxele respective şi prezintă organului fiscal teritorial, pînă în ultima zi a lunii următoare trimestrului de gestiune, darea de seamă privind calculul sumelor taxelor pentru resursele naturale.

(2) Plătitorii taxei pentru apă care, pe parcursul anului, consumă pînă la 100 m³ de apă achită plata pentru apă şi prezintă darea de seamă o dată pe an, pînă la 20 decembrie al anului de gestiune.

(3) În lipsa obiectului impunerii, stabilit de prezentul titlu, darea de seamă privind calculul taxelor nu se prezintă la organul fiscal teritorial.

Capitolul 2

TAXA PENTRU APĂ

Articolul 302. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru apă sînt persoanele juridice şi fizice, inclusiv cele străine, care practică activitate de întreprinzător, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare (cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) care nu dispun de un sistem de pompare a apei pentru irigarea artificială a terenurilor sau pentru stropire), organizaţiile necomerciale şi cele obşteşti, birourile de avocaţi şi notarii privaţi.

Articolul 303. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este volumul apei captate din orice sursă în scopul desfăşurării propriei activităţi de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor.

Articolul 304. Cotele impunerii

Cotele taxei se stabilesc pentru volumul apei captate din orice sursă (m³⁾ potrivit anexei nr.1 la prezentul titlu.

Articolul 305. Modul de calculare a taxei

(1) Taxa pentru apă se calculează de plătitor de sine stătător, pornindu-se de la volumul apei captate, conform datelor contoarelor sau, în lipsa acestora, conform normelor de consum al apei.

(2) Calcularea normelor de consum al apei şi controlul asupra cantităţii de apă captată se efectuează de către întreprinderea de stat împuternicită de către Guvern. Normele de pierderi ale apei pentru întreprinderile care asigură cu apă localităţile Republicii Moldova se aprobă de Guvern.

Articolul 306. Înlesniri

Nu se aplică taxa pentru:

a) apele subterane extrase din subsol concomitent cu minereurile sau extrase pentru prevenirea (lichidarea) acţiunilor dăunătoare ale acestor ape;

b) apa captată pentru stingerea incendiilor;

c) apa captată pentru creşterea peştelui;

d) apa captată de întreprinderile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor, societăţilor invalizilor, precum şi de instituţiile medico-sanitare publice.

Capitolul 3

TAXA PENTRU EFECTUAREA PROSPECŢIUNILOR GEOLOGICE

Articolul 307. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru efectuarea prospecţiunilor geologice sînt persoanele juridice şi fizice, inclusiv cele străine, care efectuează prospecţiuni geologice, cu excepţia instituţiilor finanţate din bugetele de toate nivelurile.

Articolul 308. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor pentru efectuarea prospecţiunilor geologice.

Articolul 309. Cota impunerii

Cota taxei pentru efectuarea prospecţiunilor geologice se stabileşte în mărime de 2% din valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor.

Articolul 310. Modul de calculare şi achitare a taxei

Taxa se calculează de plătitor de sine stătător şi se achită integral la bugetul unităţii administrativ-teritoriale pînă la începerea lucrărilor de prospecţiuni geologice.

Capitolul 4

TAXA PENTRU EFECTUAREA EXPLORĂRILOR GEOLOGICE

Articolul 311. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru efectuarea explorărilor geologice sînt persoanele juridice şi fizice, inclusiv cele străine, care efectuează explorări geologice, cu excepţia instituţiilor finanţate din bugetele de toate nivelurile.

Articolul 312. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor pentru efectuarea explorărilor geologice.

Articolul 313. Cota impunerii

Cota taxei pentru efectuarea explorărilor geologice se stabileşte în mărime de 5% din valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor.

Articolul 314. Modul de calculare şi achitare a taxei

(1) Taxa se calculează de către plătitor de sine stătător şi se achită integral la bugetul unităţii administrativ-teritoriale pînă la începerea lucrărilor de explorări geologice.

(2) Nu se percepe taxă pentru prospecţiunile de explorare efectuate în limitele perimetrului minier al întreprinderii de extracţie minieră în funcţiune.

Capitolul 5

TAXA PENTRU EXTRAGEREA MINERALELOR UTILE

Articolul 315. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru extragerea mineralelor utile sînt persoanele juridice şi fizice, inclusiv cele străine, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, înregistrate în calitate de întreprinzător, care efectuează extragerea mineralelor utile.

Articolul 316. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este venitul din vînzări ale mineralelor utile extrase.

Articolul 317. Cotele impunerii

Cotele taxei se stabilesc potrivit anexei nr.2 la prezentul titlu.

Articolul 318. Modul de calculare şi achitare a taxei

(1) Taxa se calculează de plătitor de sine stătător şi se achită la bugetul unităţii administrativ-teritoriale pentru fiecare trimestru separat.

(2) Taxa pentru extragerea mineralelor utile se achită, sub formă de rată iniţială, la începutul extracţiei şi, sub formă de rate periodice ulterioare, în termenul de realizare a extracţiei. La calcularea taxei se iau în considerare volumul extracţiei mineralului util şi pierderile suportate în procesul de extracţie a acestuia.

Articolul 319. Înlesniri

Se scutesc de taxă întreprinderile penitenciarelor.

Capitolul 6

TAXA PENTRU FOLOSIREA SPAŢIILOR SUBTERANE ÎN SCOPUL

CONSTRUCŢIEI OBIECTIVELOR SUBTERANE, ALTELE DECÎT

CELE DESTINATE EXTRACŢIEI MINERALELOR UTILE

Articolul 320. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru folosirea spaţiilor subterane în scopul construcţiei obiectivelor subterane, altele decît cele destinate extracţiei mineralelor utile, sînt persoanele juridice şi fizice, inclusiv cele străine, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, înregistrate în calitate de întreprinzător.

Articolul 321. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor de construcţie a obiectivului.

Articolul 322. Cota impunerii

Cota taxei se stabileşte în mărime de 3% din valoarea contractuală (de deviz) a lucrărilor de construcţie a obiectivului.

Articolul 323. Modul de calculare şi achitare a taxei

Taxa se calculează de către plătitor de sine stătător şi se achită integral la bugetul unităţii administrativ-teritoriale pînă la începerea lucrărilor de construcţie.

Articolul 324. Înlesniri

Se scutesc de taxă întreprinderile penitenciarelor.

Capitolul 7

TAXA PENTRU EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SUBTERANE ÎN

SCOPUL DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR, ALTELE

DECÎT CELE DESTINATE EXTRACŢIEI MINERALELOR UTILE

Articolul 325. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru exploatarea construcţiilor subterane în scopul desfăşurării activităţii de întreprinzător, altele decît cele destinate extracţiei mineralelor utile, sînt persoanele juridice şi fizice, inclusiv cele străine, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, înregistrate în calitate de întreprinzător.

Articolul 326. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este valoarea de bilanţ a construcţiilor subterane exploatate.

Articolul 327. Cota impunerii

Cota taxei se stabileşte în mărime de 0,2% din valoarea de bilanţ a construcţiei subterane.

Articolul 328. Modul de calculare şi achitare a taxei

Taxa se calculează de către plătitori de sine stătător şi se achită la bugetul unităţii administrativ-teritoriale pentru fiecare trimestru separat, pe parcursul întregii perioade de exploatare a construcţiilor.

Articolul 329. Înlesniri

Se scutesc de taxă întreprinderile penitenciarelor şi întreprinderile ce reprezintă o valoare ştiinţifică şi culturală deosebită, lista cărora se aprobă de Guvern.

Capitolul 8

TAXA PENTRU LEMNUL ELIBERAT PE PICIOR

Articolul 330. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru lemnul eliberat pe picior din pădurile din cadrul fondului forestier, precum şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, sînt beneficiarii forestieri persoane juridice şi fizice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

Articolul 331. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este volumul lemnului eliberat pe picior la tăierile din pădurile fondului forestier şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia.

Articolul 332. Cotele impunerii

Cotele taxei se stabilesc în funcţie de specia forestieră, grosimea şi destinaţia lemnului eliberat pe picior, potrivit anexei nr.3 la prezentul titlu.

Articolul 333. Modul de calculare şi de achitare a taxei

(1) Beneficiarii forestieri persoane juridice calculează de sine stătător taxa şi o achită în bugetul unităţii administrativ-teritoriale în termenele stabilite la articolul 301.

(2) Beneficiarii forestieri persoane fizice achită taxa pînă la obţinerea autorizaţiei corespunzătoare (autorizaţia de exploatare a pădurii sau biletul silvic), eliberate de organele gospodăriei silvice.

Articolul 334. Înlesniri

Taxa pentru lemnul eliberat pe picior nu se aplică în cazul în care acesta a fost recoltat:

a) de către întreprinderile silvice la efectuarea tăierilor de reconstrucţie ecologică, a celor de conservare şi a celor de produse secundare, la efectuarea amenajamentului silvic, a lucrărilor de cercetare şi de proiectare pentru necesităţile gospodăriei silvice, de lichidare a efectelor calamităţilor naturale, precum şi a altor lucrări silvice legate de îngrijirea pădurilor;

b) în procesul efectuării activităţilor expuse la lit.a) din prezentul articol, cînd întreprinderea silvică respectivă îndeplineşte aceste activităţi pe teritoriul altei întreprinderi silvice.

Notă: Titlul IX aprobat prin Legea nr.316-XVI din 02.11.2006. Publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.199-202/950 din 29.12.2006. Promulgat prin Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.901-IV din 22.12.2006, intră în vigoare de la 01.01.2007

TITLUL IX

TAXELE RUTIERE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 335. Sistemul taxelor rutiere

(1) Taxele rutiere sînt taxe percepute pentru folosirea drumurilor şi/sau a zonelor de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor.

(2) Sistemul taxelor rutiere include:

a) taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova;

b) taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova;

c) taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise;

d) taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru efectuarea lucrărilor de construcţie şi montaj;

e) taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare;

f) taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere.

(3) Subiecţii impunerii achită taxele rutiere la conturile trezoreriale de venituri ale bugetului de stat, conform clasificaţiei bugetare.

(4) Taxele rutiere plătite se includ în componenţa cheltuielilor ce vor fi deduse în conformitate cu titlul II al prezentului cod.

Articolul 336. Noţiuni generale

În sensul prezentului titlu, se definesc următoarele noţiuni generale:

1) Activitate agricolă – activitate de producţie, prestare de servicii, executare de lucrări în domeniul fitotehniei, horticulturii şi zootehniei.

2) Autovehicul – sistem mecanic cu autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, care serveşte în mod normal la transportul de pasageri, bagaje, mărfuri pe drumuri sau care execută orice alte lucrări şi servicii aferente transporturilor; această noţiune nu include tractoarele agricole.

3) Autovehicul mixt – autovehicul destinat, prin construcţie, transportului de pasageri şi de mărfuri în compartimente separate.

4) Autovehicul pentru utilizări speciale pe şasiu de autoturism sau de microbuz – autovehicul, altul decît cel conceput în principal pentru transportul de pasageri sau de mărfuri, care, prin construcţie şi echipare, este prevăzut pe şasiu de autoturism sau de microbuz (autovehicul de asistenţă medicală, autovehicul de asistenţă tehnică, autovehicul-generator, autovehicul-laborator, staţie radiologică, radiofurgon etc.).

5) Autovehicul pentru utilizări speciale pe şasiu de autocamion – autovehicul, altul decît cel conceput în principal pentru transportul de pasageri sau de mărfuri, care, prin construcţie şi echipare, este prevăzut pe şasiu de autocamion (automacara, autovehicul de asistenţă tehnică şi de intervenţie, de pompare, de curăţare a drumurilor, de curăţare a zăpezii, de depanare, de stingere a incendiilor, de curăţare a străzilor, de împrăştiere a materialelor, autobetonieră, autoatelier, unitate autoradiologică etc.).

6) Autovehicul înmatriculat în Republica Moldova – autovehicul care este supus în Republica Moldova înmatriculării de stat, pe baza şi din momentul căreia autorităţile abilitate ale Republicii Moldova autorizează participarea autovehiculului în traficul rutier sau în procesul tehnologic.

7) Autovehicul a cărui masă totală, sarcină masică pe osie sau ale cărui gabarite depăşesc limitele admise – autovehicul a cărui masă totală, sarcină masică pe osie sau ale cărui gabarite depăşesc limitele admise pentru efectuarea pe drumuri a transporturilor cu greutăţi şi/sau gabarite stabilite de normativele în vigoare.

8) Folosire a drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova – intrare pe teritoriul Republicii Moldova sau tranzitare a teritoriului Republicii Moldova cu autovehicule care nu au certificat de înmatriculare de stat eliberat de autorităţile abilitate ale Republicii Moldova.

9) Mărfuri periculoase – mărfuri stabilite prin hotărîre de Guvern, care, prin proprietăţile lor fizico-chimice, prezintă pericol pentru om şi pentru mediu.

10) Motocicletă – autovehicul cu două roţi, cu sau fără ataş, avînd o capacitate cilindrică a motorului mai mare de 50 cm³, precum şi autovehicul cu trei roţi simetrice faţă de axa sa longitudinală (motocar), avînd capacitatea cilindrică a motorului mai mare de 50 cm³ şi masa echipată mai mică de 400 kg.

11) Posesor de autovehicul – persoană fizică sau persoană juridică în a cărei posesie se află autovehiculul.

12) Tranzit (tranzitare) – trecere pe teritoriul Republicii Moldova a autovehiculului în cazul în care nici punctul de pornire/expediţie al autovehiculului, nici punctul de destinaţie al acestuia nu se află în Republica Moldova.

13) Zonă de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor – fîşie de teren adiacentă drumurilor din afara perimetrului localităţilor, a cărei lăţime se stabileşte în funcţie de destinaţia şi amplasarea acestor drumuri.

Capitolul II

TAXA PENTRU FOLOSIREA DRUMURILOR DE CĂTRE

AUTOVEHICULELE ÎNMATRICULATE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Articolul 337. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice şi persoanele juridice posesoare de autovehicule înmatriculate în Republica Moldova.

Articolul 338. Obiectul impunerii

(1) Obiect al impunerii sînt autovehiculele înmatriculate permanent sau temporar în Republica Moldova: motociclete, autoturisme, autocamioane, autovehicule pentru utilizări speciale pe şasiu de autoturism sau de microbuz, autovehicule pentru utilizări speciale pe şasiu de autocamion, autoremorchere, remorci, semiremorci, microbuze, autobuze, tractoare, orice alte autovehicule cu autopropulsie.

(2) Nu constituie obiect al impunerii:

a) tractoarele şi remorcile folosite în activitatea agricolă;

b) autovehiculele pentru transportul în comun pe fir electric.

Articolul 339. Cotele impunerii

(1) Cotele taxei se stabilesc conform anexei nr.1 la prezentul titlu.

(2) Pentru autovehiculele reutilate, cota taxei se stabileşte conform anexei nr.1 la prezentul titlu, pornind de la categoria autovehiculului reutilat şi caracteristicile tehnice ale acestuia, specificate în certificatul de înmatriculare.

Articolul 340. Perioada fiscală şi termenele de achitare a taxei

(1) Perioada fiscală este anul calendaristic.

(2) Taxa se achită pentru perioada fiscală printr-o plată unică şi în volum deplin.

(3) Subiecţii impunerii achită taxa:

a) la data înmatriculării de stat a autovehiculului;

b) la data înmatriculării de stat curente a autovehiculului, dacă pînă la această dată taxa nu a fost achitată;

c) la data efectuării reviziei tehnice /testării tehnice anuale a autovehiculului, dacă pînă la această dată taxa nu a fost achitată.

(4) Înmatricularea, precum şi revizia tehnică /testarea tehnică a autovehiculului, fără prezentarea documentului de plată ce confirmă achitarea taxei pentru anul curent, nu se efectuează.

Articolul 341. Modul de calculare şi de achitare a taxei

(1) Taxa se calculează de către subiectul impunerii de sine stătător, în funcţie de obiectul impunerii şi de cota impunerii.

(2) În cazul apariţiei divergenţelor privind aprecierea caracteristicilor tehnice ale autovehiculelor, inclusiv ale celor reutilate, concluziile de specialitate le prezintă Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor.

(3) Taxa se achită de către subiectul impunerii, cu întocmirea documentului de plată.

(4) Persoana fizică subiect al impunerii indică în documentul de plată suma taxei ce urmează a fi achitată, pornind de la caracteristicile tehnice specificate în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

(5) Taxa se achită pentru autovehiculele care se află în posesia subiectului impunerii la data apariţiei obligaţiei de achitare a taxei. Taxa nu se achită pentru autovehiculele rebutate, radiate din evidenţa organelor abilitate să ţină evidenţa autovehiculelor, cu restituirea certificatului de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare, precum şi pentru autovehiculele provizoriu neexploatate, scoase din circulaţie, cu restituirea certificatului de înmatriculare organelor abilitate să ţină evidenţa autovehiculelor. Dacă pentru aceste autovehicule taxa a fost achitată pînă la data radierii din evidenţă /scoaterii din circulaţie, taxa achitată nu se restituie.

(6) În cazul înstrăinării autovehiculului pentru care taxa pe perioada fiscală curentă a fost achitată, noul posesor nu achită taxa, iar fostului posesor nu i se restituie taxa achitată.

(7) Pentru autovehiculele care, în baza legii sau a unui act juridic, se află în posesia unei alte persoane decît proprietarul (uzufruct, uz, locaţiune, leasing, procură, gaj etc.), taxa se calculează şi se achită de către posesor.

(8) Pentru autovehiculele mixte, cota taxei se calculează prin sumarea cotei taxei corespunzătoare autovehiculului destinat transportului de pasageri şi a cotei taxei corespunzătoare autovehiculului destinat transportului de mărfuri, pornind de la categoria autovehiculului şi caracteristicile tehnice ale acestuia, specificate în certificatul de înmatriculare.

(9) Pentru autovehiculele care, conform legislaţiei, sînt supuse reviziei tehnice /testării tehnice de două ori pe an, subiecţii impunerii achită taxa o singură dată, printr-o plată unică şi în volum deplin, la data cînd autovehiculele sînt supuse reviziei tehnice /testării tehnice prima oară.

(10) Taxa se achită indiferent de rezultatele reviziei tehnice /testării tehnice. Dacă, în urma reviziei tehnice /testării tehnice, autovehiculul a fost interzis în exploatare, taxa nu se restituie. În cazul în care taxa a fost achitată şi autovehiculul nu a trecut revizia tehnică /testarea tehnică din cauza necorespunderii lui normelor stabilite, la supunerea repetată a autovehiculului reviziei tehnice /testării tehnice în aceeaşi perioadă fiscală de gestiune, taxa nu se achită.

(11) Suma taxei plătită în plus se trece în contul taxei pasibile de achitare în perioada fiscală următoare sau se restituie subiectului impunerii în modul stabilit.

Articolul 342. Darea de seamă privind achitarea taxei

(1) Darea de seamă privind achitarea taxei se prezintă organelor fiscale de la sediul/domiciliul contribuabilului de către următorii subiecţi ai impunerii:

a) persoane juridice;

b) persoane fizice care practică activitate de întreprinzător.

(2) Darea de seamă privind achitarea taxei se prezintă de către subiecţii menţionaţi la alin.(1) din prezentul articol, anual, pînă la data de 31 decembrie a perioadei fiscale de gestiune.

(3) Organele care efectuează revizia tehnică şi întreprinderile care efectuează testarea tehnică a autovehiculelor sînt obligate să ţină computerizat evidenţa autovehiculelor care au fost supuse reviziei tehnice /testării tehnice şi să transmită Ministerului Dezvoltării Informaţionale informaţia necesară pentru completarea Registrului de stat al transporturilor (conturul “G” – “Evidenţa executării legislaţiei fiscale”).

(4) Ministerul Dezvoltării Informaţionale asigură accesul Serviciului Fiscal de Stat la datele Registrului de stat al transporturilor în modul stabilit de comun acord cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

Articolul 343. Înlesniri

Sînt scutiţi de taxă invalizii posesori de autovehicule cu acţionare manuală.

Capitolul III

TAXA PENTRU FOLOSIREA DRUMURILOR REPUBLICII MOLDOVA

DE CĂTRE AUTOVEHICULELE NEÎNMATRICULATE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Articolul 344. Subiecţii impunerii

(1) Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice şi persoanele juridice posesoare de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova, care intră pe teritoriul Republicii Moldova sau care îl tranzitează.

(2) Nu sînt subiecţi ai impunerii:

a) persoanele fizice şi persoanele juridice rezidente care plasează autovehicule în regim vamal de import;

b) posesorii de autovehicule înmatriculate în alte state, care dispun de autorizaţie de transport rutier internaţional tip “Scutit de plata taxelor”.

Articolul 345. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este autovehiculul neînmatriculat în Republica Moldova care intră pe teritoriul Republicii Moldova sau care îl tranzitează.

Articolul 346. Cotele impunerii

(1) Cotele taxei se stabilesc în euro, conform anexei nr.2 la prezentul titlu. Taxa se achită în lei moldoveneşti sau în valută liber convertibilă, la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova.

(2) Pentru autovehiculele care transportă mărfuri periculoase, cota stabilită a taxei se dublează.

(3) În cazul în care autocamioanele ce tranzitează teritoriul Republicii Moldova depăşesc termenul de 24 de ore de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, subiectul impunerii va achita, pentru fiecare 24 de ore următoare de şedere, o taxă de 24 de euro. Taxa se calculează pentru fiecare 24 de ore depăşire, nu pentru fiecare oră de şedere peste termen.

(4) Nu se achită taxa specificată la alin.(3) din prezentul articol pentru autovehiculele ce s-au reţinut pe teritoriul Republicii Moldova din cauze obiective (boala şoferului, condiţii nefavorabile pentru circulaţia rutieră, calamităţi naturale sau tehnogene, accidente rutiere). Caracterul obiectiv al reţinerii se confirmă, după caz, prin extrasul din fişa medicală, prin certificatul eliberat de către conducătorul agentului economic abilitat să exploateze sectorul de drum pe care a avut loc reţinerea sau, în cazul unor accidente rutiere, prin certificatul eliberat de organul competent al poliţiei rutiere.

Articolul 347. Modul de calculare şi de achitare a taxei

(1) Taxa se calculează, pentru fiecare obiect al impunerii, de către Întreprinderea de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional” şi se achită la punctele de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova.

(2) În cazul autovehiculului neînmatriculat în Republica Moldova care tranzitează teritoriul Republicii Moldova, se achită doar taxa pentru tranzitarea ţării, nu şi pentru intrare.

(3) Subiecţii impunerii achită taxa prin intermediul instituţiilor financiare, în numerar, în lei moldoveneşti sau în valută liber convertibilă, la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data trecerii frontierei de stat. În cazul lipsei instituţiilor financiare la punctele de trecere a frontierei de stat, taxa se achită prin intermediul Întreprinderii de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional”, care varsă sumele încasate la bugetul de stat în aceeaşi zi sau în ziua lucrătoare imediat următoare.

(4) Persoanele juridice subiecţi ai impunerii, precum şi posesorii de autovehicule de pasageri care efectuează rute internaţionale regulate pot achita taxa în prealabil, prin virament. La punctul de trecere a frontierei de stat, ei vor prezenta originalul documentului de plată ce confirmă achitarea taxei şi vor lăsa copia acestuia.

(5) Întreprinderea de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional” prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, o informaţie privind sumele calculate şi achitate ale taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Articolul 348. Înlesniri

Prevederile prezentului capitol nu se aplică autovehiculelor înmatriculate în statele cu care Republica Moldova a încheiat acorduri bi- şi multilaterale privind transportul rutier fără achitarea taxelor rutiere.

Capitolul IV

TAXA PENTRU FOLOSIREA DRUMURILOR DE CĂTRE AUTOVEHICULE

A CĂROR MASĂ TOTALĂ, SARCINĂ MASICĂ PE OSIE SAU ALE

CĂROR GABARITE DEPĂŞESC LIMITELE ADMISE

Articolul 349. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini, apatrizi) şi persoanele juridice (rezidente şi nerezidente) posesoare de autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise.

Articolul 350. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii sînt autovehiculele înmatriculate, precum şi cele neînmatriculate în Republica Moldova, a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise şi care folosesc drumurile Republicii Moldova.

Articolul 351. Cotele impunerii

(1) Taxa pentru autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise se achită conform cotelor stabilite în anexa nr.3 la prezentul titlu.

(2) Taxa pentru autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise se achită conform cotelor stabilite în anexa nr.4 la prezentul titlu.

(3) În cazul în care şi masa totală, şi sarcina masică pe osie, şi gabaritele depăşesc limitele admise, taxa se constituie din suma taxelor calculate pentru fiecare indice în parte.

(4) Cotele stabilite ale taxei se dublează pentru autovehiculele a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise dacă aceste autovehicule circulă fără autorizaţie specială sau dacă masa totală, sarcina masică pe osie sau gabaritele lor nu coincid cu cele indicate în autorizaţie.

Articolul 352. Modul de calculare şi de achitare a taxei, de prezentare a dărilor de seamă

(1) Taxa se calculează:

a) pentru autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova – de către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, conform anexei nr.3 la prezentul titlu;

b) pentru autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova – de către Întreprinderea de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional”, conform anexei nr.4 la prezentul titlu.

(2) Modul de calculare a masei totale, a sarcinii masice pe osie şi a gabaritelor se stabileşte de Guvern.

(3) Subiecţii impunerii achită taxa, în mărime deplină, pînă la obţinerea actelor ce permit transportul rutier cu autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise.

(4) În cazul în care, la ieşirea din ţară, se depistează autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise, care circulă fără autorizaţie specială, ori se constată că masa totală, sarcina masică pe osie sau gabaritele acestor autovehicule nu coincid cu cele indicate în autorizaţie, Întreprinderea de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional” calculează taxa conform art.351 alin.(4) din prezentul cod şi nu permite trecerea frontierei de stat pînă la prezentarea documentului de plată ce confirmă achitarea taxei.

(5) În cazul în care, pe teritoriul ţării, se depistează autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise, care circulă fără autorizaţie specială, ori se constată că masa totală, sarcina masică pe osie sau gabaritele acestor autovehicule nu coincid cu cele indicate în autorizaţie, organul poliţiei rutiere şi/sau colaboratorul abilitat al Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor întocmeşte un proces-verbal de constatare a lipsei autorizaţiei speciale sau a necorespunderii masei totale, sarcinii masice pe osie sau gabaritelor datelor indicate în autorizaţie şi calculează taxa conform art.351 alin.(4) din prezentul cod.

(6) În cazul în care situaţia specificată la alin.(5) din prezentul articol se referă la un autovehicul neînmatriculat în Republica Moldova, un exemplar al procesului-verbal de constatare a lipsei autorizaţiei speciale ori a necorespunderii masei totale, sarcinii masice pe osie sau gabaritelor datelor indicate în autorizaţie se înmînează subiectului impunerii, iar al doilea exemplar se remite subdiviziunii Întreprinderii de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional” de la punctul de trecere a frontierei de stat, conform itinerarului stabilit pentru autovehiculul respectiv.

(7) În cazul în care situaţia specificată la alin.(5) din prezentul articol se referă la un autovehicul înmatriculat în Republica Moldova, un exemplar al procesului-verbal de constatare a lipsei autorizaţiei speciale ori a necorespunderii masei totale, sarcinii masice pe osie sau gabaritelor datelor indicate în autorizaţie se înmînează subiectului impunerii, iar al doilea exemplar se remite inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul subiectului impunerii.

(8) Taxa se achită în lei moldoveneşti sau în valută liber convertibilă, la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data eliberării actelor ce permit circulaţia cu depăşirea limitelor admise. În cazul specificat la alin.(4) din prezentul articol, taxa se calculează pornind de la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data trecerii frontierei de stat. În cazul menţionat la alin.(5) din prezentul articol, taxa se calculează pornind de la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data întocmirii procesului-verbal de constatare a lipsei autorizaţiei speciale ori a necorespunderii masei totale, sarcinii masice pe osie sau gabaritelor datelor indicate în autorizaţia specială.

(9) Subiecţii impunerii achită taxa prin intermediul instituţiilor financiare. În cazul lipsei instituţiilor financiare la punctele de trecere a frontierei de stat, taxa se achită prin intermediul Întreprinderii de Stat “Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional”, care varsă sumele încasate la bugetul de stat în aceeaşi zi sau în ziua lucrătoare imediat următoare.

(10) Organele specificate la alin.(1) din prezentul articol prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, darea de seamă privind sumele calculate şi achitate ale taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

(11) Subiecţii impunerii rezidenţi ai Republicii Moldova care desfăşoară activitate de întreprinzător prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul lor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune în care au fost obţinute actele necesare pentru circulaţia cu depăşirea limitelor admise, darea de seamă privind taxa calculată, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

Capitolul V

TAXA PENTRU FOLOSIREA ZONEI DE PROTECŢIE A DRUMURILOR DIN

AFARA PERIMETRULUI LOCALITĂŢILOR PENTRU EFECTUAREA

LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE ŞI MONTAJ

Articolul 353. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice şi persoanele juridice care solicită autorizaţie pentru efectuarea, în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, a lucrărilor subterane şi/sau supraterane de montare a comunicaţiilor inginereşti, a lucrărilor de construcţie a căilor de acces la drumuri, a parcărilor, a clădirilor şi amenajărilor, cu excepţia obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere.

Articolul 354. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii sînt proiectele de lucrări de construcţie şi montaj, lucrările subterane şi/sau supraterane de montare a comunicaţiilor inginereşti, lucrările de construcţie a căilor de acces la drumuri, a parcărilor, a clădirilor şi amenajărilor.

Articolul 355. Cotele impunerii

Cotele taxei se stabilesc conform anexei nr.5 la prezentul titlu.

Articolul 356. Modul de calculare şi de achitare a taxei

(1) Taxa se calculează de către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, prin înmulţirea cotei taxei cu:

a) numărul de proiecte prezentate, în cazul obiectelor impunerii de la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.5 la prezentul titlu;

b) fiecare metru pătrat de suprafaţă folosită, în cazul obiectelor impunerii de la pct.3 lit.a), pct.5 şi pct.6 din anexa nr.5 la prezentul titlu;

c) fiecare metru liniar de suprafaţă folosită, în cazul obiectelor impunerii de la pct.3 lit.b)–d) şi pct.4 din anexa nr.5 la prezentul titlu.

(2) Taxa se achită prin intermediul instituţiilor financiare, printr-o plată unică:

a) la data depunerii proiectelor şi, respectiv, la data invitării specialistului la obiect, în cazul obiectelor impunerii de la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.5 la prezentul titlu;

b) pînă la obţinerea autorizaţiei pentru efectuarea lucrărilor.

(3) Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor eliberează actele necesare pentru efectuarea lucrărilor doar la prezentarea copiei documentului de plată ce confirmă achitarea taxei.

(4) Sumele taxelor achitate pentru obiectele impunerii specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.5 la prezentul titlu nu se restituie în cazul refuzului de eliberare a actelor necesare pentru efectuarea lucrărilor.

(5) Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor prezintă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, o informaţie privind subiecţii impunerii şi sumele calculate şi achitate ale taxei.

(6) Subiecţii impunerii prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul lor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune în care au fost obţinute actele necesare pentru efectuarea lucrărilor, darea de seamă privind achitarea taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

Capitolul VI

TAXA PENTRU FOLOSIREA ZONEI DE PROTECŢIE A DRUMURILOR

DIN AFARA PERIMETRULUI LOCALITĂŢILOR PENTRU

AMPLASAREA PUBLICITĂŢII EXTERIOARE

Articolul 357. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice şi persoanele juridice care solicită autorizaţie pentru amplasarea publicităţii exterioare în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor.

Articolul 358. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii sînt proiectele de amplasare în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor a obiectivelor de publicitate exterioară, obiectivele de publicitate exterioară amplasate în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, inclusiv pe terenuri proprietate a subiectului impunerii: afişe, panouri, standuri, instalaţii şi construcţii (situate separat sau pe pereţii şi pe acoperişurile clădirilor), firme tridimensionale, firme luminoase, tablouri suspendate electromecanice şi electronice, alte mijloace tehnice publicitare.

Articolul 359. Cotele impunerii

Cotele taxei se stabilesc conform anexei nr.6 la prezentul titlu.

Articolul 360. Perioada fiscală

Perioada fiscală este anul calendaristic.

Articolul 361. Modul de calculare şi de achitare a taxei, de prezentare a dărilor de seamă

(1) Pentru obiectivele de publicitate exterioară amplasate în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, taxa se calculează prin înmulţirea cotei taxei cu:

a) numărul de proiecte prezentate, în cazul obiectelor impunerii de la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la prezentul titlu;

b) fiecare metru pătrat de suprafaţă publicitară, în cazul obiectelor impunerii de la pct.3 din anexa nr.6 la prezentul titlu.

(2) La calcularea taxei se iau în calcul ambele suprafeţe publicitare ale obiectivului (recto şi verso).

(3) Sumele taxelor achitate pentru obiectele impunerii specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la prezentul titlu nu se restituie în cazul refuzului de eliberare a autorizaţiei pentru amplasarea obiectivului de publicitate exterioară.

(4) Taxa se achită pînă la efectuarea acţiunilor specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la prezentul titlu şi pînă la eliberarea autorizaţiei pentru amplasarea obiectivelor specificate la pct.3 din această anexă.

(5) Pentru perioada fiscală în care a fost solicitată autorizaţia de amplasare a obiectivului de publicitate exterioară, taxa se calculează de către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, care trebuie să prezinte Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, o informaţie privind subiecţii impunerii şi sumele calculate şi achitate ale taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În acest caz, subiecţii impunerii prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul lor, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune în care au obţinut autorizaţia de amplasare a obiectivului, o dare de seamă privind taxa calculată.

(6) Pentru perioadele fiscale următoare, subiectul impunerii calculează taxa de sine stătător şi o achită, prin intermediul instituţiilor financiare, printr-o plată unică, pînă la data de 1 martie a perioadei fiscale curente. În acest caz, subiectul impunerii prezintă:

a) pînă la data de 31 martie a perioadei fiscale curente, inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul său (în cazul filialelor/subdiviziunilor – de la sediul întreprinderii care le-a creat) o dare de seamă privind taxa calculată;

b) la data achitării taxei, agentului economic abilitat să exploateze sectorul de drum în a cărui zonă de protecţie este amplasat obiectivul de publicitate exterioară o copie a documentului de plată ce confirmă achitarea taxei.

(7) Agenţii economici abilitaţi să exploateze sectoare ale drumurilor din afara perimetrului localităţilor în a căror zonă de protecţie sînt amplasate obiective de publicitate exterioară transmit, pînă la data de 31 martie a perioadei fiscale curente, inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul subiectului impunerii o dare de seamă privind fiecare obiect şi subiect al impunerii, privind sumele calculate şi achitate ale taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

(8) În cazul în care terenul ocupat de obiectivul de publicitate exterioară este situat parţial în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, taxa se calculează pornind de la raportul dintre suprafaţa de teren aflată în zona de protecţie a drumurilor şi suprafaţa totală a terenului ocupat de obiectiv, la care se aplică cota corespunzătoare a taxei.

(9) Dacă obiectivul de publicitate exterioară a fost amplasat sau a fost retras pe parcursul perioadei fiscale, taxa se calculează din ziua în care a fost obţinută autorizaţia sau, respectiv, pînă în ziua în care obiectivul a fost retras în modul stabilit.

Capitolul VII

TAXA PENTRU FOLOSIREA ZONEI DE PROTECŢIE A DRUMURILOR DIN

AFARA PERIMETRULUI LOCALITĂŢILOR PENTRU AMPLASAREA

OBIECTIVELOR DE PRESTARE A SERVICIILOR RUTIERE

Articolul 362. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sînt persoanele fizice şi persoanele juridice care solicită autorizaţie pentru amplasarea obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor.

Articolul 363. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii sînt proiectele de amplasare în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor a obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere şi obiectivele de prestare a serviciilor rutiere amplasate în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, inclusiv pe terenuri proprietate a subiectului impunerii: staţii de alimentare cu combustibil, staţii de deservire tehnică, puncte de vulcanizare, tarabe, unităţi de comerţ cu amănuntul, întreprinderi de alimentaţie publică, structuri de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei.

Articolul 364. Cotele impunerii

Cotele taxei se stabilesc conform anexei nr.6 la prezentul titlu.

Articolul 365. Perioada fiscală

Perioada fiscală este anul calendaristic.

Articolul 366. Modul de calculare şi de achitare a taxei, de prezentare a dărilor de seamă

(1) Pentru obiectivele de prestare a serviciilor rutiere amplasate în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, taxa se calculează prin:

a) înmulţirea cotei taxei cu numărul de proiecte prezentate, în cazul obiectelor impunerii specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la prezentul titlu;

b) înmulţirea cotei taxei cu numărul:

- contoarelor de evidenţă a combustibilului livrat, în cazul obiectului impunerii specificat la pct.4 lit.a) din anexa nr.6 la prezentul titlu;

- posturilor de prestare a serviciilor, în cazul obiectului impunerii specificat la pct.4 lit.b) din anexa nr.6 la prezentul titlu;

- punctelor de vulcanizare;

c) înmulţirea cotei taxei cu numărul de obiective amplasate, în cazul obiectelor impunerii specificate la pct.4 lit.d) şi e) din anexa nr.6 la prezentul titlu.

(2) Taxa se achită pînă la efectuarea acţiunilor specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la prezentul titlu şi pînă la eliberarea autorizaţiei pentru amplasarea obiectivelor specificate la pct.4 din această anexă.

(3) Pentru perioada fiscală în care a fost solicitată autorizaţia de amplasare a obiectivului de prestare a serviciilor rutiere, taxa se calculează de către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, care trebuie să prezinte Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, o informaţie privind subiecţii impunerii şi sumele calculate şi achitate ale taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În acest caz, subiecţii impunerii prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul lor, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune în care au obţinut autorizaţia de amplasare a obiectivului, o dare de seamă privind taxa calculată.

(4) Pentru perioadele fiscale următoare, subiectul impunerii calculează taxa de sine stătător şi o achită, prin intermediul instituţiilor financiare, printr-o plată unică, pînă la data de 1 martie a perioadei fiscale curente. În acest caz, subiectul impunerii prezintă:

a) pînă la data de 31 martie a perioadei fiscale curente, inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul său (în cazul filialelor/subdiviziunilor – de la sediul întreprinderii care le-a creat) o dare de seamă privind taxa calculată;

b) la data achitării taxei, agentului economic abilitat să exploateze sectorul de drum în a cărui zonă de protecţie este amplasat obiectivul de prestare a serviciilor rutiere o copie a documentului de plată ce confirmă achitarea taxei.

(5) Agenţii economici abilitaţi să exploateze sectoarele de drum în a căror zonă de protecţie sînt amplasate obiective de prestare a serviciilor rutiere transmit, pînă la data de 31 martie a perioadei fiscale curente, inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul subiectului impunerii, o dare de seamă privind fiecare subiect al impunerii, privind sumele calculate şi achitate ale taxei, în forma stabilită de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

(6) În cazul în care terenul ocupat de obiectivele de prestare a serviciilor rutiere (inclusiv intrările şi ieşirile, căile de acces şi parcările) este situat parţial în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor, taxa se calculează pornind de la raportul dintre suprafaţa de teren aflată în zona de protecţie a drumurilor şi suprafaţa totală a terenului ocupat de obiectiv, la care se aplică cota corespunzătoare a taxei.

(7) Dacă obiectivul de prestare a serviciilor rutiere a început să funcţioneze sau a fost lichidat pe parcursul perioadei fiscale, taxa se calculează, în modul stabilit, din ziua în care obiectivul a început să funcţioneze sau, respectiv, pînă în ziua în care obiectivul a încetat să funcţioneze.

(8) Taxele achitate pentru obiectele impunerii specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la prezentul titlu nu se restituie în cazul refuzului de eliberare a autorizaţiei pentru amplasarea obiectivului.