D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.203a/2019 privind controlul

constituţionalităţii articolului 38 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) din

Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul

public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne

nr. 151  din  26.12.2019

Monitorul Oficial nr.36-43/33 din 07.02.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 13 noiembrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 26 decembrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 38 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, depusă de către dl Adrian Lebedinschi, deputat în Parlament.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 13 noiembrie 2019, în baza articolului 135 alin.(1) litera a) din Constituţie.

A. Motivele sesizării

3. Motivele sesizării, aşa cum au fost formulate de către autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Articolul 38 din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne reglementează situaţiile în care pot să înceteze raporturile de serviciu ale funcţionarului public cu statut special. Astfel, potrivit articolului 38 alin.(1) lit.c), raportul de serviciu poate să înceteze după acumularea vechimii în muncă care permite dreptul la pensie, cu excepţiile stabilite de respectiva lege.

5. Totodată, articolul 38 alin.(4) din Legea menţionată stabileşte că raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special care a acumulat vechimea în muncă necesară pentru pensionare, poate fi prelungit prin acordul comun al părţilor, pe o perioadă determinată.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„[...]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[...].”

7. Prevederile relevante ale Legii nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt următoarele:

Articolul 19

Limita de vârstă în funcţia publică cu statut special

„(1) Funcţionarii publici cu statut special pot deţine funcţii publice cu statut special până la atingerea următoarelor limite de vârstă:

a) 50 de ani – pentru subofiţeri;

b) 55 de ani – pentru ofiţeri, cu excepţia gradelor de chestor, chestor-şef şi chestor general, pentru care limita de vârstă este de 60 de ani.

(2) Menţinerea în funcţia publică cu statut special peste limita de vârstă prevăzută la alin.(1) poate avea loc pentru o perioadă de maximum 5 ani în întreaga carieră. Prelungirea se face, anual, de către angajator sau persoana împuternicită de către acesta, cu condiţia ca funcţionarul public cu statut special să fie declarat apt pentru serviciu prin decizia Comisiei medicale a Ministerului Afacerilor Interne.”

Articolul 38

Încetarea raportului de serviciu

„(1) Raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special poate să înceteze în următoarele situaţii:

[…]

b) la atingerea limitei de vârstă în serviciu, cu excepţia cazului stabilit la art.19 alin.(2);

c) după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, cu excepţiile stabilite de prezenta lege;

[…].

(4) În cazul acumulării premiselor ce determină aplicarea prevederilor alin.(1) lit.c), raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special poate fi prelungit prin acordul comun al părţilor pe o perioadă determinată. În cazul stabilirii pensiei funcţionarului de către Ministerul Afacerilor Interne, raportul de serviciu al acestuia poate fi prelungit pe o perioadă determinată ce nu va depăşi 5 ani, calculaţi cumulativ din data reîncadrării ulterioare stabilirii pensiei.

[…].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

8. În argumentarea sesizării, autorul susţine că prevederile contestate instituie o discriminare în comparaţie cu alte categorii de salariaţi care nu au acumulat vechimea în muncă care permite dreptul la pensie, dar au atins vârsta de pensionare. Autorul consideră că tratamentul diferenţiat pe criteriu de vechime în muncă faţă de salariaţii care au atins vârsta de pensionare, generat de normele contestate, nu poate fi considerat a urmări un scop legitim şi limitează în mod nejustificat exerciţiul dreptului la muncă. Mai mult, acest tratament ar atenta la securitatea economică a statului.

9. Totodată, autorul pretinde că în cazul persoanelor care au atins vârsta de pensionare prelungirea contractului se face anual, pentru o perioadă maximă de cinci ani, cu condiţia ca funcţionarul să fie apt de muncă, prin decizia Comisiei medicale. Totuşi, această condiţie nu este stabilită în cazul persoanelor care au acumulat vechimea în muncă ce permite dreptul la pensie, fapt care ar conduce la un tratament discriminatoriu între persoane aflate în situaţii identice.

10. Potrivit autorului sesizării, prevederile articolului 38 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt contrare articolelor 4, 8, 16, 43, 46 şi 47 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

12. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea reţine că obiectul sesizării îl constituie prevederile articolului 38 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care anterior nu au constituit obiect de control al constituţionalităţii.

15. Deşi autorul sesizării a invocat incidenţa articolelor 4, 8, 16, 43, 46 şi 47 din Constituţie, Curtea reţine că argumentul său principal se referă la situaţia de încetare a raporturilor de serviciu pe criteriu de vechime în muncă, pretinzând că este un tratament discriminatoriu faţă de salariaţii care au atins vârsta de pensionare, în condiţiile în care aceştia sunt supuşi controlului medical anual pentru a fi prelungit contractul individual de muncă. În acelaşi timp, pentru prelungirea contractului individual de muncă cu funcţionarii care au acumulat vechimea în muncă este suficient acordul comun al părţilor, fapt care ar institui o putere discreţionară a angajatorului în privinţa continuării raporturilor de muncă. Potrivit autorului sesizării, puterea discreţionară a angajatorului de a desface din proprie iniţiativă contractul individual de muncă cu funcţionarul public cu statut special care a acumulat vechimea în muncă ce îi permite dreptul la pensie ar afecta în mod nejustificat dreptul la muncă. Prin urmare, ar fi încălcate articolele 16 şi 43 din Constituţie.

16. Cu referire la încălcarea prin prevederile contestate a articolelor 4, 8, 46 şi 47 din Constituţie, care vizează prioritatea tratatelor internaţionale privind protecţia drepturilor fundamentale la care Republica Moldova este parte, respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale, dreptul de proprietate privată şi protecţia acesteia şi dreptul de asistenţă şi protecţie socială, Curtea reţine că autorul sesizării nu a adus argumente relevante şi nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre prevederile contestate şi respectivele norme constituţionale. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.44 din 22 mai 2017, §19; DCC nr.52 din 27 iunie 2017, §28; DCC nr.116 din 15 decembrie 2017, §23; DCC nr.145 din 29 noiembrie 2018, §15, DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §23, DCC nr.145 din 16 decembrie 2019, §16). În prezenta cauză, Curtea nu va analiza textele legale contestate prin prisma articolelor 4, 8, 46 şi 47 din Constituţie, deoarece sesizarea nu cuprinde motivarea pretinsei neconformităţi a acestora cu prevederile articolelor menţionate.

17. Cu privire la articolul 16 coroborat cu articolul 43 din Constituţie, Curtea subliniază că nu orice tratament diferenţiat implică în mod automat o discriminare. Pentru a se stabili o încălcare a acestor articole, în prezenta cauză, trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această diferenţiere este una discriminatorie (a se vedea, e.g., DCC nr.57 din 16 aprilie 2019, §18; HCC nr.11 din 8 mai 2018, §45).

18. Astfel, principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune un tratament egal în situaţii egale. Pentru situaţii diferite, tratamentul juridic poate fi diferit (a se vedea HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, §69).

19. Cu titlu preliminar, Curtea Europeană a subliniat în jurisprudenţa sa că tratamentele diferenţiate sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat (a se vedea, în acest sens, Sejdić şi Finci v. Bosnia şi Herţegovina, 22 decembrie 2009, §42; Stummer v. Austria, 7 iulie 2011, §87). Altfel spus, diferenţierile sau preferinţele întemeiate pe cerinţe şi condiţii speciale pentru exercitarea anumitor activităţi nu constituie discriminare cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.8 din 11 mai 2015, §§78-80).

20. Curtea va analiza în continuare dacă tratamentul diferenţiat reglementat de prevederile contestate urmăreşte un scop legitim şi dacă este unul justificat prin prisma principiului proporţionalităţii.

21. Curtea notează că exercitarea oricărei profesii solicită prezenţa anumitor capacităţi profesionale. Noile cerinţe existente pe piaţa muncii impun acordarea unei atenţii deosebite factorului uman pentru a asigura realizarea sa integrală şi la parametrii cei mai înalţi. Astfel, stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activităţi. O asemenea limitare poate avea un caracter necesar atunci când este determinată de specificul unei profesii, care, datorită exigenţelor sporite faţă de calităţile fizice şi psihice ale persoanei, nu poate fi exercitată de persoane în etate sau când serveşte ca a măsură de optimizare a utilizării forţei de muncă în anumite sectoare de activitate (HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, §57, 58).

22. În acest context, Curtea reţine că funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este reprezentant al statului, iar natura distinctă a acestei profesii impune condiţii speciale de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi exigenţe sporite faţă de calităţile fizice şi psihice ale funcţionarului public (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.104 din 7 octombrie 2019, §21). Aşadar, potrivit articolului 4 al Legii menţionate, constituie tipuri şi condiţii caracteristice de îndeplinire a sarcinilor de serviciu ale funcţionarului public cu statut special: i) aplicarea, în condiţiile legii, a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc; ii) îndeplinirea atribuţiilor exclusiv în folosul cetăţeanului şi al comunităţii, fapt care impune asumarea unei conduite speciale, a unor interdicţii şi restricţii individuale, restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale şi instituirea de incompatibilităţi; iii) executarea măsurilor de intervenţie profesională cu un grad ridicat de risc pentru viaţă şi sănătate, care presupun eforturi fizice şi psihice intense şi prelungite; iv) apariţia de situaţii profesionale care pot periclita viaţa, siguranţa personală şi a familiei funcţionarului public cu statut special.

23. Curtea reiterează jurisprudenţa sa, potrivit căreia respectiva libertate nu poate fi una absolută şi nelimitată. Legislaţia muncii condiţionează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor condiţii, la fel, stabileşte situaţiile de încetare a raporturilor de muncă. Astfel, în vederea asigurării funcţionării eficiente a unor sfere de activitate, fixarea unui prag de vârstă este necesară pentru menţinerea persoanelor cu capacităţi profesionale adecvate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes major pentru întreaga societate. Impunerea unei limite de vârstă nu exclude posibilitatea persoanelor de a-şi continua munca în alte segmente care au tangenţă cu profesia lor (HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, §53, 59).

24. Prin urmare, Curtea observă că stabilirea situaţiilor în care pot să înceteze raporturile de serviciu ale funcţionarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv după acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, fiind justificată de natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, urmăreşte realizarea scopurilor legitime generale prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie: asigurarea ordinii publice şi ocrotirea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane.

25. Cu privire la caracterul justificat al prevederilor contestate, Curtea reţine prezumţia că funcţionarul public care a atins vârsta de pensionare de 50 de ani – pentru subofiţer, şi 55 de ani – pentru ofiţer, cu excepţia gradelor de chestor, chestor-şef şi chestor general, pentru care limita de vârstă este de 60 de ani, urmează a fi supus controlului medical anual, pentru că, dată fiind vârsta lor, este necesar a verifica dacă condiţia lor fizică şi mentală le permite în continuare să-şi exercite atribuţiile de serviciu. Această prezumţie ţine de particularităţile naturii umane. Mai mult, funcţionarul public care a acumulat vechimea în muncă necesară pentru exercitarea dreptului la pensie poate să nu atingă vârsta de pensionare, nefiind necesar controlul medical ca o condiţie obligatorie pentru prelungirea contractului individual de muncă. Acesta are o vârstă pentru care nu operează prezumţia amintită mai sus.

26. Totodată, Curtea subliniază că norma legală contestată nu comportă un caracter imperativ, încetarea contractului individual de muncă în temeiul vechimii în muncă fiind însoţită de stabilirea pensiei pentru vechime în muncă şi de posibilitatea prelungirii raporturilor de serviciu prin acordul comun al părţilor. Astfel, Curtea observă că legislatorul a prevăzut în articolul 38 alin.(4) din Legea privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne posibilitatea angajatorului de a continua un contract individual de muncă pe o durată determinată.

27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 38 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, depusă de către dl Adrian Lebedinschi, deputat în Parlament.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.