D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.35g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 437 alin.(2) din Codul de procedură penală

(recursul împotriva încheierii de aducere

silită a inculpatului)

 

nr. 77  din  01.06.2021

 

Monitorul Oficial nr.153-157/107 din 25.06.2021

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 18 februarie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 1 iunie 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a art.437 alin.(2) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Anatolie Casap în interesele dlui Ion Buşu, inculpat în dosarul nr.1-133/2020, pendinte la Judecătoria Cimişlia, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători din cadrul Curţii de Apel Comrat (domnii Dmitrii Fujenco şi Andrei Mironov şi dna Ludmila Caraianu), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La Judecătoria Cimişlia, sediul central, este pendinte o cauză penală în care dl Ion Buşu este acuzat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, care incriminează conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

4. La şedinţele de judecată din 24 octombrie 2019 şi 30 octombrie 2020 inculpatul nu s-a prezentat, instanţa de judecată aplicându-i măsura aducerii silite. Din cauza lipsei inculpatului la domiciliu, a fost imposibil de executat măsura aducerii silite a inculpatului.

5. Pe 2 noiembrie 2020, instanţa de judecată a examinat şi a admis demersul acuzatorului de stat privind anunţarea în căutare şi aducerea silită a inculpatului. Dl avocat Anatolie Casap, apărător al inculpatului, a atacat cu recurs încheierea instanţei de judecată.

6. În cadrul şedinţei instanţei de recurs din 8 februarie 2021, dl avocat Anatolie Casap a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 437 alin.(2) din Codul de procedură penală, care stabileşte că încheierile instanţei de judecată pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

7. Prin încheierea sa din 8 februarie 2021, Curtea de Apel Comrat a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[…]”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

„Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 199

Aducerea silită

„(1) Aducerea silită constă în aducerea forţată a persoanei la organul de urmărire penală sau la instanţă în cazul în care aceasta, fiind citată, în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat fără motive întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale, iar prezenţa ei era necesară.

(2) Este supusă aducerii silite numai persoana participantă la proces, pentru care este obligatorie citarea organului de urmărire penală sau instanţei, şi care:

1) se eschivează de la primirea citaţiei;

2) se ascunde de organul de urmărire penală sau de instanţă;

3) nu are loc permanent de trai;

4) se află în situaţia reglementată la art.321 alin.(2) pct.2).

(3) Aducerea silită se efectuează în baza unei ordonanţe de aducere, eliberate de organul de urmărire penală, sau a încheierii instanţei de judecată.

[…]”

Articolul 321

Participarea inculpatului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui

„(1) Judecarea cauzei în primă instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea inculpatului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol.

(2) Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:

1) când inculpatul se ascunde de la prezentarea în instanţă;

2) când inculpatul, fiind în stare de arest, refuză să fie adus în instanţă pentru judecarea cauzei şi refuzul lui este confirmat şi de apărătorul lui sau de administraţia locului de detenţie a acestuia;

3) examinării unor cauze privitor la săvârşirea unor infracţiuni uşoare când inculpatul solicită judecarea cauzei în lipsa sa.

(2¹) În cazul prevăzut la alin.(2) pct.2), inculpatul poate fi supus aducerii silite în instanţa de judecată pentru a-şi confirma refuzul de a participa la judecarea cauzei.

(3) În cazul judecării cauzei în lipsa inculpatului, participarea apărătorului şi, după caz, a reprezentantului lui legal este obligatorie.

(4) În caz de neprezentare a inculpatului în instanţă, judecarea cauzei se amână, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) şi alin.(2¹).

(5) Instanţa, în cazul neprezentării nemotivate a inculpatului la judecarea cauzei, este în drept să dispună aducerea silită a inculpatului şi să-i aplice o măsură preventivă sau să o înlocuiască cu o altă măsură care va asigura prezentarea lui în instanţă, iar la demersul procurorului, să dispună anunţarea inculpatului în căutare. Încheierea privind anunţarea inculpatului în căutare se execută de către organele afacerilor interne.

(6) Instanţa decide judecarea cauzei în lipsa inculpatului din motivele prevăzute în alin.(2) pct.1) numai în cazul în care procurorul a prezentat probe verosimile că persoana pusă sub învinuire şi în privinţa căreia cauza a fost trimisă în judecată a renunţat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în faţa instanţei şi de a se apăra personal, precum şi se sustrage de la urmărirea penală şi de la judecată.”

Articolul 437

Hotărârile supuse recursului

„[…]

(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

[…]”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că articolul 437 alin.(2) din Codul de procedură penală îl lipseşte de dreptul la un recurs efectiv în materie penală. Mai mult, autorul excepţiei susţine că această norma instituie un tratament diferenţiat între subiecţii procedurii penale. Astfel, spre deosebire de faza urmăririi penale, în care subiecţii procedurii au dreptul de a ataca cu recurs încheierile instanţei, în faza judecării cauzei penale nu există un asemenea drept.

11. În sesizare, autorul susţine că lipsirea sa de dreptul de a ataca cu recurs încheierea privind aducerea silită în şedinţă a inculpatului afectează echitatea procedurii, fapt care conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil. De vreme ce controlul exercitat în căile de atac urmăreşte repararea erorilor comise în procedurile din faţa instanţei inferioare, autorul excepţiei susţine că trebuie să se bucure de exerciţiul acestui drept.

12. Autorul excepţiei menţionează că lipsirea sa de dreptul de a formula recurs este arbitrară, golind de conţinut prevederile articolelor 16 şi 20 din Constituţie, care garantează egalitatea în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil. Mai mult, în fundamentarea excepţiei sale, autorul pretinde şi încălcarea articolelor 54 şi 119 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către avocatul inculpatului într-un proces din faţa instanţei de judecată (a se vedea §6 supra), este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie articolul 437 alin.(2) din Codul de procedură penală, care stabileşte că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

17. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor prezentei sesizări.

18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui recurs declarat împotriva încheierii instanţei de judecată privind anunţarea în căutare şi aducerea silită a inculpatului. Curtea admite că instanţa de judecată va verifica admisibilitatea recursului prin prisma articolului 437 alin.(2) din Codul de procedură penală. Aşadar, norma contestată ar putea fi aplicată în această cauză.

19. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de judecată (DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, §27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerinţă în vreun drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, §18).

20. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile contestate încalcă articolele 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi] şi 119 [folosirea căilor de atac] din Constituţie.

21. Curtea precizează că articolele 16 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Ele sunt incidente doar în cazul în care este demonstrată existenţa unei ingerinţe într-un drept fundamental (HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, §22; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §22; DCC nr.28 din 12 martie 2020, §18).

22. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că sarcina de a demonstra ingerinţa conţinută de prevederile contestate în drepturile fundamentale invocate îi revine autorului excepţiei (HCC nr.22 din 6 august 2020, §24 şi jurisprudenţa citată acolo).

23. Întinderea obligaţiei de motivare a excepţiei de neconstituţionalitate reclamă nu doar invocarea formală a unui text din Constituţie, ci şi explicarea relaţiei de contrarietate cu acesta a prevederilor legale contestate (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.33 din 19 martie 2020, §31 şi jurisprudenţa citată acolo).

24. Curtea reţine că articolul 20 din Constituţie a fost interpretat în jurisprudenţa sa ca garantând, inter alia, caracterul echitabil al procedurilor judecătoreşti. Curtea a interpretat garanţia procesului echitabil de la articolul 20 din Constituţie ca implicând exigenţe procedurale precise, revenindu-i instanţei de judecată obligaţia de a le asigura eficienţa pe parcursul judecării cauzei. Curtea a menţionat că respectarea acestor exigenţe impune ca părţii apărării să i se ofere posibilitatea prezentării propriei poziţii şi exprimării, în mod efectiv, a punctului ei de vedere asupra realităţii şi pertinenţei faptelor şi circumstanţelor (DCC nr.152 din 29 noiembrie 2018, §22 şi 23).

25. Totuşi, Curtea observă că garanţia echităţii procesului nu a fost interpretată, în jurisprudenţa sa anterioară, ca incluzând un drept de atac împotriva deciziei de aducere silită a inculpatului în faţa unei instanţe superioare. Această concluzie rezultă, în mod implicit, din Decizia sa cu nr.128 din 15 noiembrie 2018, în care Curtea Constituţională a precizat, la §23, că nicio prevedere din Constituţie nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acelaşi registru, Curtea a notat că articolul 119 din Constituţie stabileşte că părţile interesate pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii. Curtea precizează că aceste considerente au fost confirmate în Deciziile sale de inadmisibilitate cu numerele 165 din 20 decembrie 2018 (§25-28) şi 32 din 25 martie 2021 (§38).

26. Totuşi, Curtea precizează că calea de atac a recursului împotriva încheierii de aducere silită nu intră în câmpul de aplicare al dreptului la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, garantat de articolul 2 §1 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană. Sarcina instanţei de judecată care decide aducerea silită a inculpatului nu este de a determina „acuzaţia penală”, ci urmăreşte să asigure prezenţa inculpatului în şedinţa de judecată. În Decizia nr.124 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituţională a constatat că prezenţa acuzatului în şedinţa instanţei are o importantă deosebită pentru caracterul echitabil al procedurii şi că legislatorul trebuie să descurajeze absenţele nejustificate şi să asigure desfăşurarea rapidă şi eficace a procedurii. Lipsa de reacţie din partea acuzatului nu trebuie să paralizeze procedura instanţei (§21 şi 23).

27. În aceste condiţii, Curtea constată că acest capăt al sesizării, care se referă la incidenţa articolelor 20 şi 119 din Constituţie, este inadmisibil.

28. Curtea observă că autorul excepţiei mai afirmă că prevederile contestate instituie un tratament diferenţiat. În acest sens, autorul excepţiei susţine că în faza urmăririi penale părţii apărării îi este recunoscut dreptul de a ataca cu recurs decizia de aducere silită, drept care nu este recunoscut însă în faza judecării cauzei. Curtea precizează că, spre deosebire de faza urmăririi penale, în cadrul căreia aducerea silită este decisă de organul de urmărire penală [articolul 199 alin.(3) din Codul de procedură penală] şi în cadrul căreia părţile au deschisă calea de atac a deciziei în faţa judecătorului de instrucţie, în baza articolului 313 din Codul de procedură penală, în faza judecării cauzei instanţa de judecată este cea care decide aducerea silită a inculpatului [articolul 321 alin.(5) din Codul de procedură penală].

29. Aşadar, de vreme ce situaţiile analizate sunt diferite din punctul de vedere al condiţiilor şi al cauzelor lor, Curtea reţine că nu poate fi pusă problema existenţei unui tratament diferit între persoane aflate în aceeaşi situaţie.

30. Curtea reiterează că există o discriminare doar atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod, fără o justificare obiectivă (HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, §34; HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, §19; HCC nr.6 din 10 martie 2020, §29). Astfel, având în vedere aceste elemente, Curtea constată că situaţiile în discuţie nu sunt comparabile, condiţie care trebuie îndeplinită, pentru ca articolul 16 din Constituţie să fie incident (HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, §21).

31. Prin urmare, Curtea constată că nu a fost demonstrată incidenţa articolului 16 din Constituţie, care garantează egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice.

32. Aşadar, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 437 alin.(2) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Anatolie Casap în interesele dlui Ion Buşu, inculpat în dosarul nr.1-133/2020, pendinte la Judecătoria Cimişlia, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.