D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.149g/2018 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 321 alin.(2) pct.2) din

Codul de procedură penală, adoptat prin

Legea nr.122 din 14 martie 2003

nr. 124  din  30.10.2018

Monitorul Oficial nr.59-65/28 din 22.02.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 25 octombrie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 30 octombrie 2018 în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Igor Hlopeţchi în dosarul nr.1-576/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 25 septembrie 2018 de către completul de judecată din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru (Ludmila Barbos, Nadejda Mazur şi Radu Grecu), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a domnilor Oleg Pruteanu, Roman Slutu, Ion Corcodel şi Alexandr Onişciuc de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 284 alin.(1) [Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale], 47, 217¹ alin.(4) literele b) şi d) [Circulaţia ilegală a drogurilor, a etnobotanicelor sau a analogilor acestora în scop de înstrăinare comisă de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora în proporţii deosebit de mari], 47, 243 alin.(3) literele a) şi b) [Spălarea banilor comisă de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală în proporţii deosebit de mari] din Codul penal.

4. Prin decizia instanţei judecătoreşti, dlui Alexandr Onişciuc i-a fost stabilită măsura preventivă a arestului pe un termen de 30 de zile. Aflat în arest în cadrul Penitenciarului nr.13, dl Alexandr Onişciuc i-a cerut instanţei de judecată amânarea procesului. El şi-a motivat cererea invocând starea precară de sănătate. Totuşi, medicul instituţiei penitenciare a conchis că starea de sănătate îi permite dlui Alexandr Onişciuc să se prezinte în şedinţa de judecată. În baza acestei concluzii, instituţia penitenciară a întocmit un proces-verbal prin care a constatat refuzul dlui Alexandr Onişciuc de a se prezenta în şedinţa de judecată.

5. Pe 19 septembrie 2018, dl Alexandr Onişciuc a cerut în mod repetat amânarea şedinţei de judecată, invocând starea precară de sănătate. Totodată, el şi-a exprimat dorinţa de a participa personal la judecarea cauzei penale.

6. În cadrul şedinţei de judecată din 19 septembrie 2018, instanţa a respins cererea dlui Alexandr Onişciuc. La baza soluţiei au stat prevederile articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală, care permit judecarea cauzei penale în lipsa inculpatului, atunci când se constată că acuzatul a refuzat în mod nefondat să se prezinte în şedinţă.

7. Pe 28 septembrie 2018, dl avocat Igor Hlopeţchi, care apără interesele dlui Alexandr Onişciuc, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală.

8. Prin încheierea din 28 septembrie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţia de neconstituţionalitate a articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

[…]”

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 321

Participarea inculpatului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui

„(1) Judecarea cauzei în primă instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea inculpatului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol.

(2) Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:

1) când inculpatul se ascunde de la prezentarea în instanţă;

2) când inculpatul, fiind în stare de arest, refuză să fie adus în instanţă pentru judecarea cauzei şi refuzul lui este confirmat şi de apărătorul lui sau de administraţia locului de detenţie a acestuia;

3) examinării unor cauze privitor la săvârşirea unor infracţiuni uşoare când inculpatul solicită judecarea cauzei în lipsa sa.

(2¹) În cazul prevăzut la alin.(2) pct.2), inculpatul poate fi supus aducerii silite în instanţa de judecată pentru a-şi confirma refuzul de a participa la judecarea cauzei.

(3) În cazul judecării cauzei în lipsa inculpatului, participarea apărătorului şi, după caz, a reprezentantului lui legal este obligatorie.

(4) În caz de neprezentare a inculpatului în instanţă, judecarea cauzei se amână, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) şi alin.(2¹).

(5) Instanţa, în cazul neprezentării nemotivate a inculpatului la judecarea cauzei, este în drept să dispună aducerea silită a inculpatului şi să-i aplice o măsură preventivă sau să o înlocuiască cu o altă măsură care va asigura prezentarea lui în instanţă, iar la demersul procurorului, să dispună anunţarea inculpatului în căutare. Încheierea privind anunţarea inculpatului în căutare se execută de către organele afacerilor interne.

(6) Instanţa decide judecarea cauzei în lipsa inculpatului din motivele prevăzute în alin.(2) pct.1) numai în cazul în care procurorul a prezentat probe verosimile că persoana pusă sub învinuire şi în privinţa căreia cauza a fost trimisă în judecată a renunţat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în faţa instanţei şi de a se apăra personal, precum şi se sustrage de la urmărirea penală şi de la judecată.”

[Art. 321 completat prin Legea nr.179 din 26 iulie 2018, în vigoare din 17 august 2018 ]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul invocă faptul că prevederile articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală nu respectă standardul calităţii legii. Potrivit autorului excepţiei, norma contestată nu stabileşte criteriile în baza cărora instituţia penitenciară constată refuzul inculpatului de a se prezenta în şedinţa de judecată. Mai mult, prevederea în discuţie nu reglementează forma în care trebuie să se exteriorizeze refuzul inculpatului. Totodată, din textul normei nu rezultă cu suficientă claritate care refuz al inculpatului justifică aplicarea prevederilor articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală.

12. În continuare, autorul excepţiei arată că confirmarea refuzului prezentării în şedinţă de către instituţia penitenciară contravine dreptului său la apărare. Acesta consideră că refuzul prezentării în şedinţă ţine de competenţa exclusivă a tribunalelor. Autorul arată că prin Legea nr.179 din 26 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală s-a stabilit la articolul 321 alin.(2¹) că, în cazul prevăzut la alin.(2) pct.2), inculpatul poate fi supus aducerii silite în instanţa de judecată pentru a-şi confirma refuzul de a participa la judecarea cauzei. Totuşi, Legea în discuţie nu a abrogat competenţa instituţiei penitenciare privind constatarea refuzului inculpatului de a se prezenta în şedinţă.

13. Autorul consideră că constatarea refuzului prezentării în şedinţa instanţei de către instituţia penitenciară conduce şi la încălcarea dreptului său la libertate. Deşi autorul admite că acest drept nu este unul absolut şi permite restrângeri în condiţiile prevăzute la articolul 54 din Constituţie, el afirmă că în prezentul caz nu sunt întrunite exigenţele stabilite la acest articol.

14. În fine, autorul menţionează că prevederile contestate sunt contrare prevederilor articolelor 20 şi 26 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Igor Hlopeţchi în dosarul nr.1-576/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală, care reglementează participarea inculpatului la judecarea cauzei penale şi efectele neprezentării lui.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală reglementează refuzul acuzatului, care, aflându-se în stare de arest preventiv şi având cunoştinţă de procesul penal, alege să nu se prezinte în faţa instanţei, refuzul său fiind confirmat de către apărătorul din proces sau, după caz, de către instituţia penitenciară.

20. Curtea menţionează că în jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene, în care s-a analizat problema dreptului persoanei acuzate de a fi prezentă în cadrul procedurilor penale, s-a stabilit că acesta nu este unul absolut. Curtea Europeană a conchis că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în cadrul procedurilor penale nu presupune în mod obligatoriu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti doar după ce acuzatul s-a prezentat în şedinţa instanţei. Dreptul în discuţie îi este garantat acuzatului de îndată ce acestuia i s-a acordat posibilitatea efectivă de a-şi susţine argumentele. Faptul că acuzatul nu utilizează această posibilitate ţine de domeniul său de responsabilitate, pentru că poate renunţa la acest drept. Principiile în discuţie au fost sintetizate de către Curtea Europeană în cazul Sejdovic v. Italia, din 1 martie 2006, fiind ulterior reafirmate în cazurile Haralampiev v. Bulgaria din 24 aprilie 2012 şi Idalov v. Rusia din 22 mai 2012.

21. Mai mult, Curtea Europeană a stabilit că, deşi statul are obligaţia de a garanta acuzatului dreptul de a fi prezent în cadrul procedurilor penale, nimic din articolul 6 din Convenţie nu împiedică persoana să renunţe de bunăvoie la garanţiile unui proces echitabil. Totuşi, pentru a fi conformă cu prevederile articolului 6 din Convenţie, renunţarea trebuie să fie stabilită în mod neechivoc şi să fie însoţită de un minim de garanţii (a se vedea, în acest sens, Sejdovic v. Italia, 1 martie 2006, §86; şi Haralampiev v. Bulgaria, 24 aprilie 2012, §32). Curtea Europeană a stabilit că nu se poate considera că un acuzat a renunţat prin comportamentul său la garanţiile prevăzute de articolul 6 din Convenţie, decât dacă s-a demonstrat că acesta a prevăzut în mod rezonabil consecinţele comportamentului său (a se vedea, în acest sens, Sejdovic v. Italia, 1 martie 2006, §87; Haralampiev v. Bulgaria, 24 aprilie 2012, §33; şi Idalov v. Rusia, 22 mai 2012, §173).

22. În particular, nu există o încălcare a dreptului la un proces echitabil atunci când persoana acuzată a fost informată cu privire la data şi la locul procesului sau atunci când a fost apărată de către un avocat pe care l-a mandatat în acest scop. Aceste considerente au stat la baza concluziei Curţii Europene privind lipsa unei încălcări a articolului 6 din Convenţie în cazul Medenica v. Elveţia din 14 iunie 2001, §56-59.

23. Pe de altă parte, Curtea menţionează că, deşi prezenţa acuzatului în şedinţa instanţei are o importanţă deosebită pentru echitatea procedurii, legislatorul trebuie să descurajeze absenţele nejustificate şi să asigure desfăşurarea rapidă şi eficace a procedurii. Lipsa de reacţie din partea acuzatului nu trebuie să paralizeze procedura instanţei. Aşadar, Curtea constată că criticile autorului excepţiei privind încălcarea articolelor 20 şi 26 din Constituţie sunt nefondate.

24. Cu privire la criticile autorului excepţiei privind încălcarea cerinţelor de calitate ale legii, Curtea menţionează că Codul de procedură penală nu poate să abunde în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept procedural penal (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.49 din 31 mai 2018, §34; şi Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, §50).

25. Aşadar, Curtea menţionează că nu poate reţine argumentele autorului excepţiei privind lipsa unor criterii în baza cărora instituţia penitenciară constată refuzul inculpatului de a se prezenta în şedinţa de judecată sau privind forma în care trebuie să se exteriorizeze refuzul inculpatului. Mai mult, Curtea consideră că termenul „refuz” nu poate suscita îndoieli cu privire la semnificaţia sa din perspectiva standardului unei persoane rezonabile.

26. În partea privind pretinsa reglementare paralelă a refuzului inculpatului, Curtea menţionează că dispoziţiile articolului 321 alin.(2¹) din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr.179 din 26 iulie 2018, au în vedere situaţia în care, ca urmare a refuzului inculpatului de a se prezenta în şedinţa de judecată, refuz constatat de către instituţia penitenciară şi adus la cunoştinţa instanţei, aceasta din urmă dispune aducerea silită a inculpatului în vederea confirmării refuzului său de a participa la judecarea cauzei penale.

27. Totodată, Curtea menţionează că problemele privind legalitatea constatării refuzului inculpatului de a se prezenta în şedinţa de judecată şi contestarea abuzurilor comise este posibilă în cadrul procedurilor de drept comun.

28. Aşadar, pornind de la aceste premise, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 321 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Igor Hlopeţchi în dosarul nr.1-576/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.