H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 226¹⁶

alin.(11) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997

(prezentarea informaţiei fiscale către instanţele judecătoreşti

şi organele de urmărire penală ca mijloc de probă)

(sesizarea nr.18g/2020)

 

nr. 22  din  06.08.2020

 

Monitorul Oficial nr.221-225/121 din 28.08.2020

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 17 februarie 2020,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor „prin derogare de la art.131 alin.(5)” şi „în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autorităţile menţionate vor utiliza informaţia numai în acest scop” din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997, ridicată de dl Alexandru Hîrştioagă, parte în proces, şi dna avocat Tatiana Catana în dosarul nr.1-1693/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Vasilisa Muntean din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

3. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au pretins că unele prevederi din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal sunt contrare articolelor 20, 26, 54 şi 116 alin.(1) din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 30 iunie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Serviciului Fiscal de Stat şi Institutului de Reforme Penale.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost examinată în lipsa autorilor sesizării citaţi în mod legal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Andrei Balan, şef al Direcţiei expertiză juridică a Ministerului Finanţelor şi dna Victoria Belous, şef al Direcţiei expertiză juridică a Serviciului Fiscal de Stat.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală privind învinuirea dlui Alexandru Hîrştioagă de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 190 alin.(5) [Escrocheria] din Codul penal.

8. Pe 4 aprilie 2017, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie din sectorul Buiucani a pornit urmărirea penală în privinţa dlui Alexandru Hîrştioagă.

9. Pe 27 octombrie 2017, dl Alexandru Hîrştioagă a fost pus sub învinuire, iar pe 30 octombrie 2017 cauza a fost transmisă spre examinare în instanţa de judecată.

10. În cadrul urmăririi penale, avocatul inculpatului a înaintat cereri prin care a solicitat ridicarea mai multor acte originale de la partea vătămată.

11. Pe 26 ianuarie 2018, în cadrul şedinţei de judecată, avocatul inculpatului a formulat o cerere prin care a solicitat implicarea instanţei în obţinerea probelor, în special prin a-i cere Serviciului Fiscal de Stat să prezinte Declaraţia persoanei fizice cu privire la disponibilul de mijloace băneşti pe data de 1 ianuarie 2012, depusă de către partea vătămată. Documentele au fost solicitate cu scopul de a efectua o expertiză grafoscopică pentru a demonstra că înscrisurile nu au fost semnate la data declarată de partea vătămată, fiind fictive şi neavând la bază o tranzacţie reală de împrumut.

12. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 14 februarie 2018, instanţa de judecată a admis demersul avocatului şi i-a cerut Serviciului Fiscal de Stat să prezinte documentele solicitate. Pe 15 martie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a respins cererea, invocând dispoziţiile articolului 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal, care prevăd prezentarea informaţiei deţinute de serviciile fiscale instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală doar în scopul examinării cazurilor legate de evaziunea fiscală.

13. Pe 7 februarie 2020, inculpatul şi avocatul său au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textelor „prin derogare de la art.131 alin.(5)” şi „în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autorităţile menţionate vor utiliza informaţia numai în acest scop” din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal, în faţa judecătorului care examinează fondul cauzei.

14. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din aceeaşi dată, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

15. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

„Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţarii, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

16. Prevederile relevante ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997, sunt următoarele:

Articolul 131

Organele cu atribuţii de administrare fiscală

„(1) Organe care exercită atribuţii de administrare fiscală sunt: Serviciul Fiscal de Stat, organele vamale, serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor şi alte organe abilitate, conform legislaţiei.

[…]

(5) Organele cu atribuţii de administrare fiscală sunt în drept să prezinte informaţiile de care dispun referitor la un contribuabil concret:

[…]

c) instanţelor de judecată, în scopul examinării cazurilor ce ţin de competenţa acestora;

d) organelor de drept – informaţia necesară în cadrul urmăririi penale şi/sau privind încălcările fiscale;

[…]”

Articolul 226¹⁶

Mecanismul de declarare şi de asigurare a confidenţialităţii

„[…]

„(11) Orice informaţie primită de Serviciul Fiscal de Stat este tratată ca secret fiscal şi, prin derogare de la art.131 alin.(5), este prezentată doar organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autorităţile menţionate vor utiliza informaţia numai în acest scop. Serviciul Fiscal de Stat poate dezvălui informaţia în procedurile judecătoreşti publice sau în baza hotărârilor judiciare pe problemele legate de utilizarea metodelor indirecte de estimare a veniturilor persoanelor fizice. Rezultatele controalelor fiscale pot fi date publicităţii doar după expirarea tuturor căilor de atac.

[…]”

17. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 15

Inviolabilitatea vieţii private

„(1) Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea vieţii intime, familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii personale. În cursul procesului penal, nimeni nu este în drept să se implice în mod arbitrar şi nelegitim în viaţa intimă a persoanei.

(2) La efectuarea acţiunilor procesuale nu poate fi acumulată fără necesitate informaţie despre viaţa privată şi intimă a persoanei. La cererea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, participanţii la acţiunile procesuale sunt obligaţi să nu divulge asemenea informaţii şi despre aceasta se ia un angajament în scris.

(3) Persoanele de la care organul de urmărire penală cere informaţie despre viaţa privată şi intimă sunt în drept să se convingă că această informaţie se administrează într-o cauză penală concretă. Persoana nu este în drept să refuze de a prezenta informaţii despre viaţa privată şi intimă a sa sau a altor persoane sub pretextul inviolabilităţii vieţii private, însă ea este în drept să ceară de la organul de urmărire penală explicaţii asupra necesităţii obţinerii unei asemenea informaţii, cu includerea explicaţiilor în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective.

(4) Probele care confirmă informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei, la cererea acesteia, se examinează în şedinţă de judecată închisă.

(5) Prejudiciul cauzat persoanei în cursul procesului penal prin violarea vieţii private şi intime a acesteia se repară în modul stabilit de legislaţia în vigoare.”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

18. Prin decizia sa din 30 iunie 2020, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii Codului fiscal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl Alexandru Hîrştioagă, parte în proces, şi dna avocat Tatiana Catana în dosarul nr.1-1693/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectele cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

21. Curtea a admis că dispoziţiile contestate ale articolului 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal vor fi aplicate de către instanţă la soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de judecată i-a solicitat Serviciului Fiscal de Stat, în procesul examinării cauzei penale, informaţii care ar avea legătură cu cauza penală.

22. Curtea a observat că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituţionalitate.

23. Având în vedere faptul că autorul sesizării a afirmat incidenţa, în prezenta cauză, a dispoziţiilor articolelor 20, 26, 54 şi 116 din Constituţie, Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi.

24. Cu privire la articolul 54 din Constituţie, Curtea în jurisprudenţa sa a subliniat că articolul 54 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze existenta unor ingerinţe în drepturi substanţiale garantate de Constituţie. Acest articol îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, §19; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §22; DCC nr.28 din 12 martie 2020, §18, DCC nr.48 din 25 mai 2020, §21).

25. Curtea notează că autorul sesizării a invocat existenţa unei ingerinţe în dreptul de acces liber la justiţie, garantat de articolul 20, şi dreptul la apărare, garantat de articolul 26 din Constituţie.

26. Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea a reţinut că dreptul garantat de acesta nu este afectat, de vreme ce autorul sesizării a ridicat excepţia de neconstituţionalitate chiar în faţa unei instanţe de judecată (a se vedea mutatis mutandis DCC nr.46, 18 mai 2020, §28; DCC nr.100, 17 octombrie 2017, §19).

27. Pentru a constata aplicabilitatea articolului 26 din Constituţie, Curtea a trebuit să analizeze dispoziţiile contestate. Ea a subliniat că existenţa acestor reglementări generează o situaţie care ar afecta garanţiile dreptului la un proces echitabil, deoarece persoana care solicită informaţii fiscale în cadrul examinării unei cauze penale este lipsită de dreptul de acces la acestea şi, deci, de dreptul de prezentare a probelor care ar putea fi utilizate în apărarea sa. Curtea a reţinut că, în procesul de stabilire a adevărului, sub aspectul procesului penal, demonstrarea vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului se justifică prin evaluarea ponderii probelor, asigurându-se astfel toate garanţiile necesare în cadrul unui proces judiciar.

28. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană, a reţinut că pentru a se stabili dacă procedura în ansamblu a fost echitabilă, este necesar să se determine dacă a fost respectat dreptul la apărare. În special, trebuie verificat dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune folosirii acestora. Totodată, trebuie să se ia în considerare calitatea probelor, inclusiv să se clarifice dacă circumstanţele în care au fost obţinute pun la îndoială credibilitatea sau exactitatea lor (a se vedea Bykov v. Rusia [MC], 10 martie 2009, §90).

29. Curtea a reţinut că dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor şi posibilităţilor pe care le au, potrivit legii, persoanele în vederea apărării intereselor lor. Atunci când persoana nu are posibilitatea de a-şi prezenta toate probele legitime şi de a-şi demonstra nevinovăţia, ea nu poate utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa. În acest context, Curtea şi-a reiterat jurisprudenţa potrivit căreia condiţia procesului echitabil trebuie înţeleasă ca asigurare a respectării principiilor fundamentale ale unui proces judiciar, i.e. principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele instituind egalitatea deplină a părţilor în proces (a se vedea DCC nr.55 din 11 iunie 2018, §23).

30. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să stabilească dacă ingerinţa prevăzută de prevederile contestate reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.

31. Totodată, Curtea a observat că, în asemenea cauze, prezentarea unor informaţii de către o autoritate publică poate face incident dreptul la viaţa intimă, familială şi privată. Pentru că acest drept ar putea veni în conflict cu dreptul la apărare al autorului sesizării, Curtea a considerat incident, în prezenta cauză, şi articolul 28 din Constituţie.

32. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 116 din Constituţie, Curtea a reţinut că acesta se referă la independenţa şi la statutul judecătorului. Astfel, independenţa judecătorilor reprezintă unul dintre principiile fundamentale de organizare şi realizare a justiţiei. În aplicarea legii, independenţa judecătorilor exclude noţiunea de ierarhie sau de subordonare. Având rolul de a soluţiona litigiile în mod obiectiv, conform legii, şi fiind o putere prin ei înşişi, judecătorii nu pot primi ordine, instrucţiuni sau sugestii de niciun fel cu privire la activitatea lor judiciară. Independenţa judecătorului implică exigenţa soluţionării litigiilor fără vreo ingerinţă externă. Curtea a observat că dispoziţiile contestate nu afectează, per se, independenţa şi statutul judecătorului. Astfel, în prezenta cauză nu este incident articolul 116 din Constituţie.

33. Prin urmare, odată stabilită incidenţa dreptului la apărare, Curtea trebuie să verifice, la etapa examinării fondului cauzei, prin prisma prevederilor articolului 54 din Constituţie, proporţionalitatea ingerinţei, inclusiv prin raportare la dreptul protejat de articolul 28 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

34. Motivele sesizării, aşa cum au fost expuse de autori, pot fi rezumate după cum urmează.

35. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile articolului 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal, care reglementează mecanismul de declarare şi de asigurare a confidenţialităţii informaţiei fiscale, sunt contrare articolului 26 din Constituţie. Astfel, restricţia impusă de dispoziţiile contestate, care prevăd prezentarea informaţiei deţinute de serviciile fiscale instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală doar în scopul examinării cazurilor legate de evaziunea fiscală, limitează dreptul persoanei de acces la probe şi de administrare a acestora. Prin urmare, persoana nu poate să-şi asigure o apărare efectivă.

36. Potrivit autorilor excepţiei, normele contestate contravin articolelor 20, 26, 54 şi 116 din Constituţie.

 

B. Argumentele autorităţilor

37. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că, pentru a stabili adevărul în cadrul procesului penal, organele de drept au ca suport instituţia probatoriului. Pentru a lua o hotărâre care va influenţa viaţa unor persoane, organele de drept trebuie să cunoască pe deplin realitatea tuturor împrejurărilor şi circumstanţele cauzei. Astfel, vinovăţia sau nevinovăţia celui bănuit nu poate fi justificată decât prin administrarea probelor şi, totodată, trebuie să-i fie asigurate toate garanţiile necesare apărării sale. De asemenea, potrivit principiului contradictorialităţii, părţile procesului penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de apărare. Pentru justa soluţionare a cauzei, părţilor trebuie să li se asigure dreptul la un proces echitabil, în care respectarea principiului egalităţii armelor ar reprezenta regula în procesul de administrare şi de apreciere a fiecărei probe în parte. În consecinţă, prevederile contestate pot reprezenta un blocaj pentru justiţiabil în realizarea drepturilor şi garanţiilor oferite de legislaţia procesuală penală şi de normele constituţionale.

38. Parlamentul a menţionat că informaţiile aflate în posesia organelor fiscale pot conţine date cu caracter personal sau informaţii confidenţiale. În cazul divulgării acestora, ar putea fi afectat dreptul la viaţa privată al altor persoane. Prin urmare, restrângerea dreptului de acces la o anumită categorie de informaţie este aplicată pentru împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale. De asemenea, în opinia Parlamentului se menţionează că elaborarea politicilor economice şi sociale ale statului constituie prerogativa legislatorului. Astfel, în exercitarea atribuţiilor sale, legislatorul optează pentru diverse soluţii în vederea scopurilor propuse cu respectarea principiilor şi normelor constituţionale.

39. Institutul de Reforme Penale a reţinut în opinia sa că dispoziţiile contestate, care prevăd prezentarea informaţiei fiscale organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată doar în legătură cu cauzele care au ca obiect evaziunea fiscală, ar limita accesul instanţei de judecată la informaţiile relevante pentru examinarea cauzei. Prin urmare, această limitare impusă organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată poartă un caracter absolut, chiar dacă această informaţie este necesară pentru soluţionarea obiectivă a unei cauze.

40. În opinia sa, Procuratura Generală a reţinut că, analizând coroborat prevederile contestate în raport cu prevederile Codului de procedură penală care reglementează regulile de administrare şi admisibilitate a probelor, prevederile articolului 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal sunt de natură să restricţioneze dreptul părţilor la apărare şi accesul liber la justiţie.

41. În opinia sa scrisă, Serviciul Fiscal de Stat a notat că Constituţia garantează, prin articolul 34, dreptul la informaţie. Potrivit alin.(l) al acestui articol, dreptul persoanei de acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit, iar în conformitate cu alin.(2) al acestui articol, autorităţile publice sunt obligate potrivit competentelor ce le revin să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. În acelaşi timp, în conformitate cu articolul 34 alin.(3) din Constituţie, dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa publică.

42. Serviciul fiscal de stat mai susţine că limitarea accesului la informaţiile oficiale conform articolului 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal constituie o derogare excepţională de la principiul liberului acces la categoria respectivă de informaţii. Având în vedere prevederile articolului 7 din Legea privind accesul la informaţie nr.982 din 11 mai 2000 coroborate cu prevederile articolului 54 din Constituţie, restrângerea dreptului de acces liber la informaţiile oficiale poate avea loc doar dacă sunt întrunite exigenţele „triplului test”, şi anume dacă limitarea este prevăzută de lege, dacă protejează un interes legitim, care constă în respectarea drepturilor şi reputaţiei altei persoane, protecţia securităţii naţionale, a ordinii publice, ocrotirii sănătăţii şi moralei şi dacă este necesară într-o societate democratică, pentru salvgardarea altor drepturi. Ţinând cont de faptul că prevederile articolului 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal au funcţia de a proteja drepturile şi interesele individuale ale persoanelor care au depus declaraţiile privind disponibilul de mijloace băneşti şi declaraţiile privind proprietăţile în condiţiile articolului 226¹⁶ din Codul fiscal, restricţia corespunde principiului proporţionalităţii şi asigură un just echilibru între dreptul de acces la informaţie şi protecţia drepturilor altor persoane.

43. În opinia sa scrisă, Guvernul a menţionat că prevederile contestate din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal au scopul de a asigura confidenţialitatea informaţiei referitoare la declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti. Lipsa cerinţei de asigurare a confidenţialităţii informaţiei respective ar duce la prejudicierea cercetării prompte a cazurilor de evaziune fiscală. Astfel, dispoziţiile contestate din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal nu aduc atingere normelor constituţionale invocate. De asemenea, în opinia Guvernului se menţionează că prevederile contestate nu contravin dispoziţiilor articolului 116 alin.(1) din Constituţie, pentru că această normă constituţională se referă la independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor.

 

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

44. Curtea subliniază că articolul 26 din Constituţie garantează dreptul la apărare. Dreptul la apărare presupune posibilitatea fiecărui om de a reacţiona independent, prin mijloace legitime în faţa unui tribunal, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. Astfel, Curtea subliniază că dreptul la apărare, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, cuprinde totalitatea drepturilor şi a regulilor procedurale care îi acordă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzaţiilor ce i se aduc şi de a le contesta, în vederea demonstrării nevinovăţiei sale. Prin urmare, dreptul la apărare trebuie asigurat pe tot parcursul procesului penal.

45. Mai mult, Curtea constată că articolul 17 din Codul de procedură penală reglementează dreptul la apărare ca principiu al procedurilor penale şi al procesului penal în ansamblul său şi obligă organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească să le asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile acestui Cod şi în concordanţă cu prevederile constituţionale.

46. Astfel, Curtea notează că, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legale, autorităţile judiciare sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru ca apărarea să fie exercitată în mod efectiv. Pentru a-şi exercita dreptul la apărare, persoanei acuzate trebuie să i se permită să beneficieze de toate mijloacele de probă, care se pot dovedi decisive pentru şansele apărării. Aşadar, dreptul unei persoane de a-şi pregăti efectiv apărarea se află într-o legătură indisolubilă cu dreptul de acces la probe.

47. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că, de vreme ce articolul 6 §1 din Convenţie garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu stabileşte reguli precise privind admisibilitatea probelor (a se vedea, Schenk v. Elveţia, 12 iulie 1988, §46; Lhermitte v. Belgia [MC], 29 noiembrie 2016, §83). Totuşi, atunci când Curtea Europeană verifică încălcări ale procedurii de administrare a probelor, ea verifică dacă există o încălcare a unui drept garantat de Convenţie, precum şi modul în care această încălcare afectează echitatea întregii proceduri (a se vedea Bykov v. Rusia [MC], 10 martie 2009, §89).

48. De asemenea, Curtea Europeană a reţinut că, la stabilirea caracterului echitabil al procesului în ansamblu, trebuie să se ţină seama dacă s-a respectat dreptul la apărare. Astfel, trebuie să se examineze în special dacă acuzatului i s-a acordat posibilitatea de a avea acces şi de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a le utiliza în apărarea sa (a se vedea Rowe şi Davis v. Regatul Unit, 16 februarie 2000, §60).

49. Totodată, Curtea reţine că aflarea adevărului în procesul penal se face pe bază de probe. În acest context, Curtea notează că legislatorul are obligaţia constituţională de a reglementa în mod coerent şi unitar maniera de obţinere a acestora pentru a nu leza securitatea juridică şi pentru a-i asigura persoanei dreptul la apărare.

50. Dreptul la dezvăluirea dovezilor relevante pentru cauză nu este un drept absolut. În orice procedură penală pot exista interese concurente, cum ar fi securitatea naţională sau necesitatea protejării martorilor cu risc de a fi supuşi represiunii sau a păstrării metodelor secrete ale poliţiei de investigare a criminalităţii, care trebuie cântărite împotriva drepturilor acuzatului (a se vedea Matanović v. Croaţia din 4 aprilie 2017, §152).

51. Curtea notează că o problemă distinctă în contextul asigurării dreptului la apărare al acuzatului ţine de accesul acestuia la toate probele care au legătură cu dosarul pentru a-şi realiza dreptul la apărare, însă în unele situaţii statul ar avea dreptul de a nu divulga unele elemente, garantând astfel respectarea altui drept fundamental, e.g., dreptul la viaţa privată. Ponderea drepturilor concurente se stabileşte prin punerea lor în balanţă de către instanţele de drept comun, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz particular.

52. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că ingerinţa în dreptul la un proces echitabil poate lua naştere prin restricţionarea totală a accesului la informaţii în cazul în care statul interzice cu bună-credinţă accesul reclamanţilor sau neagă, în mod fals, existenţa documentelor aflate în posesia sa, documente care le-ar fi fost de folos în procesul de judecată. În acest fel, le este negat dreptul la un proces echitabil (a se vedea McGinley şi Egan v. Regatul Unit, 9 iunie 1998, §86).

53. În acest context, Curtea subliniază că, în conformitate cu prevederile articolului 54 din Constituţie, orice limitare legală a dreptului la apărare trebuie justificată în mod convingător, prin urmărirea unui scop legitim. Ea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să nu poată atinge existenţa dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, atunci când se limitează un drept, trebuie asigurat un echilibru corect între acesta şi scopul legitim urmărit.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

54. Curtea reţine că, în materie penală, reglementarea garanţiilor specifice unui proces penal trebuie să se circumscrie unei proceduri clare şi efective, care să permită accesul la mijloacele de probă. Potrivit articolului 100 din Codul de procedură penală, administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune strângerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului, inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de cod. Lipsa unei astfel de proceduri determină, în fapt, lipsa garanţiilor necesare în cadrul unui proces echitabil.

55. Dispoziţiile contestate din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal, care reglementează mecanismul de declarare şi de asigurare a confidenţialităţii informaţiei fiscale, prevăd prezentarea informaţiei deţinute de serviciile fiscale instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală doar în scopul examinării cazurilor legate de evaziunea fiscală, nu şi în alte cazuri.

56. Totodată, Curtea observă că ingerinţa în dreptul la apărare este prevăzută de lege şi că autorul sesizării nu invocă nerespectarea exigenţelor calităţii legii prin adoptarea articolului 226¹⁶ alin. (11) din Codul fiscal. Din acest motiv, Curtea nu consideră necesară o analiză detaliată a prevederilor contestate prin prisma testului calităţii legii.

(i) Existenţa unui scop legitim

57. Curtea menţionează că, potrivit opiniei Parlamentului, mecanismul de declarare şi de asigurare a confidenţialităţii informaţiei fiscale face parte din setul de norme care se referă la reglementarea procedurii de administrare şi de legalizare de capital. Totodată, în conformitate cu politicile bugetare fiscale, s-a decis oferirea posibilităţii subiectelor de a declara benevol veniturile şi proprietăţile care cad sub incidenţa reglementărilor Capitolului 11¹ din Codul fiscal [Metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice]. Capitolul 11¹ din Codul fiscal se referă la metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice cu oferirea garanţiei de confidenţialitate prevăzută de articolul 226¹⁶ din Codul fiscal. Astfel, pentru a le asigura subiecţilor menţionaţi la articolul 226³ din Codul fiscal faptul că informaţia va fi protejată, legislatorul a prevăzut că orice informaţie primită de Serviciul Fiscal de Stat să fie tratată ca secret fiscal şi, prin derogare de la articolul 131 alin.(5) din Codul fiscal, să fie prezentată organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată doar în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală.

58. Prin urmare, Curtea notează că informaţiile referitoare la veniturile şi proprietăţile contribuabililor aflate în posesia organelor fiscale sunt tratate ca secret fiscal şi pot conţine date cu caracter personal. Astfel, Curtea reţine că restrângerea dreptului de acces la o anumită categorie de informaţie este aplicată pentru salvgardarea altui drept fundamental, dreptul la viaţa privată, garantat de articolul 28 din Constituţie. Prin urmare, restrângerea respectivă urmăreşte cel puţin un scop legitim (protejarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane), la care face referire cel de-al doilea alineat al articolului 54 din Constituţie.

(ii) Existenţa unui echilibru corect între interesele concurente

59. Curtea notează că prevederile contestate ale articolului 226¹⁶ din Codul fiscal interzic accesul la informaţiile care pot conduce la identificarea unei persoane, în special accesul la codul de identificare, la numele, prenumele, disponibilul de mijloace băneşti, precum şi proprietăţile persoanei. Prin urmare, Curtea observă că legislatorul a atribuit o protecţie mai mare dreptului la respectarea vieţii private, în defavoarea dreptului la apărare.

60. Totuşi, Curtea reţine că ambele drepturi sunt protejate de Constituţie, prin articolul 28 şi, respectiv, prin articolul 26. Niciunul dintre aceste drepturi nu este absolut. Fiecare drept poate fi supus restricţiilor, inter alia, pentru protecţia drepturilor altor persoane, după cum prevede articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Mai mult, Constituţia Republicii Moldova nu stabileşte o ierarhie a priori între aceste drepturi fundamentale (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, §48).

61. Curtea subliniază că legislaţia Republicii Moldova conţine suficiente garanţii procesuale care să permită optimizarea exerciţiului celor două drepturi concurente, astfel încât să fie asigurat un echilibru corect. De exemplu, pentru o garantare efectivă a dreptului la apărare şi pentru o prejudiciere insignifiantă a dreptului la respectarea vieţii private, şedinţele relevante ale procesului în care se dezbat probele care îşi au originea în informaţiile primite de la Serviciul Fiscal de Stat ar putea să nu fie judecate în mod public (a se vedea articolul 15 alin.(4) din Codul de procedură penală). De asemenea, ar putea fi anonimizate informaţiile care conţin date cu caracter personal, astfel încât persoana despre care se oferă informaţii să nu fie identificată. În acest context, Curtea reţine dispoziţiile articolului 15 alin.(2) din Codul de procedură penală, care prevăd că, la cererea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, participanţii la acţiunile procesuale sunt obligaţi să nu divulge informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei şi despre aceasta se ia un angajament în scris. Mai mult, alin.(5) al articolului 15 prevede repararea, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, a prejudiciului cauzat persoanei în cursul procesului penal prin violarea vieţii private şi intime a acesteia.

62. Totuşi, Curtea reţine că prevederile contestate ale Codului fiscal împiedică exercitarea unui control judecătoresc efectiv şi îi neagă instanţei de judecată aplicarea standardelor incidente privind punerea în balanţă a intereselor concurente, stabilite atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene. În acest context, Curtea observă că, prin instituirea acestor măsuri, legislatorul a negat de plano interesele persoanei de a-şi asigura o apărare efectivă, în cadrul unui proces penal, în afara sferei fiscale. Astfel, modalitatea în care a fost reglementat textul criticat interzice orice punere în balanţă a intereselor concurente de către judecătorul de drept comun.

63. Potrivit Curţii Europene, pentru ca persoana acuzată să beneficieze de un proces echitabil, orice dificultate provocată apărării prin limitarea drepturilor sale trebuie să fie suficient de contrabalansată prin procedurile administrate de autorităţile judiciare (a se vedea Rowe şi Davis v. Regatul Unit [MC], 16 februarie 2000, §61; Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, §72). În cazul Matanović v. Croaţia din 4 aprilie 2017, §186, Curtea Europeană a reţinut că, având în vedere caracterul deficitar al procedurii de aducere la cunoştinţă a probelor în discuţie, reclamantul nu s-a aflat în poziţia de a formula argumente privind relevanţa acestor probe, pentru ca instanţa competentă să-i examineze cererea în lumina dreptului său de a-şi pregăti în mod efectiv apărarea. Acesta a fost privat de o procedură prin care să se stabilească dacă probele aflate în posesia acuzării care au fost excluse din dosar i-ar fi putut reduce din condamnare sau ar fi putut naşte dubii privind întinderea presupusei sale activităţi infracţionale. De asemenea, Curtea Europeană a reţinut în jurisprudenţa sa că autorităţile au obligaţia pozitivă de a-i oferi persoanei o „procedură efectivă şi accesibilă”, care să-i permită accesul la „toate informaţiile relevante şi adecvate” (a se vedea Roche v. Regatul Unit, 19 octombrie 2005, §162).

64. Aşadar, Curtea consideră că echilibrul dintre interesele concurente poate fi asigurat numai prin eliminarea restricţiei prevăzute de prevederile contestate şi prin aplicarea, în caz de necesitate, a mecanismelor referitoare la anonimizarea acestor informaţii, fără a se afecta dreptul la apărare al persoanei interesate, în cadrul unui proces judecat în mod echitabil.

65. În consecinţă, Curtea constată că prevederile contestate din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal contravin articolului 26 din Constituţie, pentru că nu asigură un echilibru corect pentru dreptul la apărare, aşa cum prescrie articolul 54 din Constituţie.

Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin.(2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de dl Alexandru Hîrştioagă, parte în proces, şi dna avocat Tatiana Catana în dosarul nr.1-1693/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Se declară neconstituţionale textele „prin derogare de la art.131 alin.(5)” şi „în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autorităţile menţionate vor utiliza informaţia numai în acest scop” din articolul 226¹⁶ alin.(11) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.