D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.22g/2020 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolelor 19 şi 20 din Codul familiei

 

nr. 50  din  28.05.2020

 

Monitorul Oficial nr.180-187/91 din 17.07.2020

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 19 februarie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 28 mai 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 19 şi 20 din Codul familiei, ridicată de către dl Ghenadie Petcu, parte în dosarul nr.2-3518/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dna judecător Viorica Puica de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza civilă depusă de către dna Natalia Petcu împotriva dlui Ghenadie Petcu privind partajarea averii comune în devălmăşie.

4. În procesul examinării cauzei, dl Ghenadie Petcu a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor 19 şi 20 din Codul familiei [regimul proprietăţii în devălmăşie].

5. Prin încheierea din 13 februarie 2020, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

 

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată

şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

[…]”

7. Prevederile relevante ale Codului familiei, adoptat prin Legea nr.1316 din 26 octombrie 2000, sunt următoarele:

Articolul 19

Noţiunea regimului legal al bunurilor soţilor

„(1) Bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei sunt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie.

(2) Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de contractul matrimonial.”

Articolul 20

Proprietatea în devălmăşie a soţilor

„(1) Bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie, conform legislaţiei.

(2) Sunt proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul:

a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din:

- activitatea de muncă;

- activitatea de întreprinzător;

- activitatea intelectuală;

b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);

c) altor mijloace comune.

(3) Sunt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.

(4) Dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice.

(5) Sunt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile care au fost dobândite din ziua încheierii căsătoriei până în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobândite de către el în perioada cât soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul sesizării abordează problema stabilirii momentului încetării căsătoriei de către instanţa de judecată. Acesta consideră că desfacerea căsătoriei s-a produs în ziua când a rămas definitivă hotărârea judecătorească, însă funcţionarii publici şi instanţele de judecată fac trimitere la prevederile referitoare la data înregistrării divorţului la organul de stare civilă.

9. Potrivit autorului sesizării, normele contestate sunt abuzive, îi încalcă dreptul la proprietate şi sunt contrare articolului 46 alin.(1) din Constituţie. De asemenea, autorul sesizării invocă articolele 1 alin.(3), 4, 7, 8, 15, 16, 20, 54, 115, 120, 134, 135 şi 140 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

10. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

11. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului familiei, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

12. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Ghenadie Petcu, parte în dosarul nr.2-3518/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolelor 19 şi 20 din Codul familiei. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei şi constată că acestea nu au mai făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

14. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa în speţă a unui drept constituţional. Astfel, Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, §18; DCC nr.35 din 23 martie 2020, §18).

15. Curtea reţine că autorul sesizării, deşi a invocat articolele 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 4 [drepturile şi libertăţile omului], 7 [supremaţia Constituţiei], 8 [respectarea dreptului internaţional], 15 [universalitatea drepturilor], 16 [egalitatea în drepturi], 20 [accesul liber la justiţie], 46 [dreptul la proprietate privată], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi], 115 [instanţele judecătoreşti], 120 [caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti], 134 [statutul Curţii Constituţionale], 135 [atribuţiile Curţii Constituţionale] şi 140 [hotărârile Curţii Constituţionale] din Constituţie, nu a argumentat relevanţa şi pertinenţa normelor constituţionale menţionate în prezenta cauză. Nu a fost motivată pretinsa neconformitate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate şi nici nu s-a demonstrat raportul contradictoriu dintre ele.

16. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.44 din 22 mai 2017, §19; DCC nr.30 din 29 martie 2018, §22; DCC nr.102 din 3 octombrie 2019, §17; DCC nr.151 din 26 decembrie 2019, §16; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, §20; DCC nr.33 din 19 martie 2020, §31).

17. Curtea observă că autorul excepţiei nu formulează o critică de neconstituţionalitate, ci în realitate contestă modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate de către instanţa de judecată în contextul stabilirii momentului desfacerii căsătoriei.

18. Curtea notează că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea prevederilor contestate în cauza dedusă judecăţii (a se vedea DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, §19).

19. Curtea reţine că problema abordată în sesizare nu ţine de constituţionalitate, ci de aplicarea normelor juridice, competenţă atribuită instanţelor de judecată în procesul de aplicare a dispoziţiilor legale în situaţii concrete. În acest context, Curtea menţionează că excepţia de neconstituţionalitate care face obiectul prezentei cauze depăşeşte sfera controlului de constituţionalitate, deoarece motivele autorului se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi de aplicarea legii de către instanţa de drept comun (DCC nr.107 din 7 octombrie 2019, §20; DCC nr.120 din 21 noiembrie 2019, §30; DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, §29; DCC nr.32 din 19 martie 2020, §28).

20. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 19 şi 20 din Codul familiei, ridicată de către dl Ghenadie Petcu, parte în dosarul nr.2-3518/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.