miercuri, 1 ianuarie 2025
743/11.06.2002 Hotărîre cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară

H O T Ă R Î R E

cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară

 

nr. 743  din  11.06.2002

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.79-81/841 din 20.06.2002

 

* * *

În scopul perfecţionării remunerării muncii angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Reţeaua tarifară recomandată pentru muncitorii din unităţile cu autonomie financiară (conform anexei nr.1), categoriile de calificare şi condiţiile de salarizare pentru muncitorii din transportul auto, conform anexei nr.5.;

Coeficienţii de complexitate aplicaţi la stabilirea salariului tarifar pe tipurile de lucrări şi ramuri ale economiei naţionale, conform anexei nr.3;

Intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcţie calculat aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări şi ramuri ale economiei naţionale cu valoarea 1,00, conform anexei nr.4

Regulamentul privind salarizarea ucenicilor în perioada de instruire profesională, precum şi a muncitorilor calificaţi şi specialiştilor antrenaţi în procesul de instruire, conform anexei nr.7;

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.423 din 30.08.2019, în vigoare 02.09.2019]

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

2. Se stabileşte că în unităţile ce aplică sisteme tarifare de salarizare sau alte sisteme, netarifare, de salarizare salariile de bază ale angajaţilor, precum şi condiţiile principale de organizare a remunerării muncii, utilizarea diverselor forme de premiere şi compensare, modul de stabilire a adaosurilor şi sporurilor la salariu şi alte condiţii de salarizare se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii salarizării.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

21. Diferenţierea salariilor de funcţie/salariilor tarifare în raport cu calificarea, gradul de pregătire profesională şi de competenţă al salariatului, precum şi cu gradul de răspundere pe care îl implică funcţiile/lucrările executate şi complexitatea lor se va efectua gradual, pornind de la salariul minim.

În salariul minim nu se include salariul suplimentar (sporuri, suplimente, adaosuri şi premiile trimestriale/semestriale) şi alte plăţi de stimulare sau compensare.

[Pct.21 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.21 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

 

22. Intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcţie calculat aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări şi ramuri ale economiei naţionale cu valoarea 1,00, conform anexei nr.4, se va reexamina de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul muncii anual, la fiecare modificare a salariului minim pe ţară.

[Pct.22 introdus prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

 

3. În unităţile care aplică sistemul tarifar de salarizare, salariul tarifar este componenta principală şi obligatorie şi serveşte drept bază pentru stabilirea salariilor tarifare şi a salariilor de funcţie concrete.

Salariul tarifar se stabileşte prin negocieri colective la nivel de ramură, în mărime cel puţin egală sau care depăşeşte salariul minim, stabilit anual prin hotărîre de Guvern, iar la nivel de unitate din ramurile respective – în mărime care să nu fie mai mică decît cuantumul stabilit la nivel de ramură.

Pentru salariaţii încadraţi în sisteme netarifare de salarizare, mărimea salariului se determină lunar de către angajator conform modului de diferenţiere a salariilor stabilit în unitate.

Evaluarea complexităţii lucrărilor executate şi a performanţelor individuale pentru stabilirea salariului de funcţie în raport proporţional cu salariul minim sau al salariului tarifar stabilit la unitate se efectuează de către angajator.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.260 din 25.04.2012, în vigoare 27.04.2012]

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

31. În cazul întreprinderilor de stat, municipale, al societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat, al entităţilor monopoliste şi al autorităţilor şi instituţiilor publice la autogestiune, cuantumul salariului suplimentar plătit din fondul de salarizare nu va depăşi 100% din salariul de funcţie al angajatului, iar pentru personalul care realizează activităţi de servicii în tehnologia informaţiei şi de servicii informatice, cuantumul salariului suplimentar al angajatului nu va depăşi 150% din salariul de funcţie.

La stabilirea cuantumului salariului suplimentar nu se includ plăţile salariale cu caracter de compensare: pentru condiţii specifice de muncă (condiţii nefavorabile, condiţii de risc sporit pentru sănătate şi viaţă); remunerarea pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau zilele de repaus; remunerarea pentru cumularea atribuţiilor funcţiei de bază cu atribuţiile unei funcţii vacante/temporar vacante sau al unui salariat temporar absent.

[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.31 abrogat prin Hot.Guv. nr.423 din 30.08.2019, în vigoare 02.09.2019]

[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

4. Salariul de bază, modul şi condiţiile de salarizare a conducătorilor unităţilor cu autonomie financiară (cu excepţia celor specificaţi la punctul 5 al prezentei hotărîri) se stabileşte de către organele împuternicite să numească aceste persoane şi se fixează în contractul încheiat între părţi.

Salariul de funcţie al conducătorului nu poate servi drept temei pentru stabilirea salariilor altor angajaţi ai unităţii.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

 

5. Salariul de bază şi alte drepturi salariale pentru conducătorii întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste se stabilesc în contractele individuale de muncă, încheiate între fondatorul întreprinderii sau consiliul societăţii pe acţiuni şi conducătorii respectivi, care pot fi revizuite anual în funcţie de rezultatele economico-financiare ale unităţii conduse.

Cuantumul lunar total al salariului conducătorilor întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste nu va depăşi 5 salarii medii lunare în ansamblu pe unitatea condusă de la începutul anului până la luna gestionară, în funcţie de rezultatele economico-financiare anuale pozitive. Perioada de calcul al salariilor medii lunare în ansamblu pe unitatea condusă se va stabili din data de 1 ianuarie a anului până la sfârşitul lunii precedente lunii gestionare.

Cuantumul lunar total al salariului conducătorului, limitat în condiţiile acestui punct, nu include premiile unice acordate la datele jubiliare personale, cu prilejul sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, recompensa în baza rezultatelor activităţii anuale a unităţii, precum şi nici ajutorul material.

Consiliul de administraţie al întreprinderii de stat sau consiliul societăţii pe acţiuni, în baza situaţiilor financiare preliminare pentru anul precedent, anual, în luna februarie va lua decizia privind plafonul concret al salariului conducătorului, pasibil limitării, pentru anul în curs, care nu va depăşi 5 salarii medii lunare în ansamblu pe unitatea condusă de la începutul anului până la luna gestionară, în funcţie de rezultatele economico-financiare anuale pozitive.

Aprecierea rezultatelor economico-financiare ale unităţii se va efectua ţinîndu-se cont de dinamica indicatorilor principali: profitul net şi venitul din vînzări faţă de perioada respectivă a anului precedent, precum şi a altor indicatori ce ţin de condiţiile de activitate concrete ale unităţii respective, inclusiv indicatorii stabiliţi/revizuiţi în anexa la contractul individual de muncă semnat cu conducătorul unităţii.

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.5 în redacţia Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

[Pct.5 completat prin Hot.Guv. nr.435 din 14.04.03, în vigoare 22.04.03]

 

51. Pentru conducătorii întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste, care în perioada lor de activitate au admis (admit) restanţe la plata salariilor angajaţilor, salariile de funcţie nu pot fi majorate pînă la lichidarea totală a restanţelor.

Conducătorul de unitate, până la lichidarea integrală a restanţelor, nu beneficiază de dreptul de a primi premii, sporuri la salariu, recompense, plăţi cu caracter unic stabilite de Guvern sau alte plăţi de stimulare, cu excepţia ajutorului material sau a altor plăţi cu caracter de compensare.

În cazul în care, pe parcursul anului gestionar, restanţele la plata salariilor angajaţilor au fost lichidate, salariul conducătorului se va recalcula cu includerea tuturor plăţilor salariale.

[Pct.51 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.51 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.51 modificat prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

[Pct.51 introdus prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

52. Cuantumul lunar total al salariului de bază şi al altor plăţi salariale, modul şi condiţiile de salarizare a conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice la autogestiune se stabilesc de organele abilitate să numească aceste persoane (de fondator) şi se fixează în contractul individual de muncă încheiat între părţi.

Cuantumul lunar total al salariului conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice la autogestiune nu va depăşi 3 salarii medii lunare în ansamblu pe unitatea condusă în perioada de la începutul anului până la luna gestionară.

Cuantumul lunar total al salariului conducătorului, limitat în condiţiile acestui punct, nu va include premiile unice acordate la datele jubiliare personale, cu prilejul sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, premiul anual, precum şi nici ajutorul material.

[Pct.52 completat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.52 în redacţia Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.52 introdus prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

 

[Pct.53 abrogat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.53 introdus prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

 

6. Premierea angajaţilor se efectuează în modul şi pentru indicii de premiere stabiliţi în temeiul Regulamentului privind premierea salariaţilor, elaborat de comun acord cu comitetele sindicale sau reprezentanţii salariaţilor şi aprobat de conducătorul unităţii. La unităţile indicate la punctele 5 şi 52, cuantumul anual al premiilor plătite angajaţilor din fondul de salarizare nu va depăşi un fond mediu lunar de salarizare.

Suma de premii plătită unui lucrător nu se limitează.

Conducătorii unităţilor au dreptul, în condiţiile stipulate în contractul colectiv de muncă, să premieze suplimentar angajaţii şi din contul beneficiului rămas la dispoziţia unităţii, pentru unităţile indicate la punctul 5, iar pentru unităţile indicate la punctul 52, din contul mijloacelor neutilizate din fondul anual de salarizare stabilit pentru retribuirea muncii pe anul respectiv la nivel de unitate.

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

 

7. Indicii, mărimile şi termenele premierii conducătorilor unităţilor cu autonomie financiară se stabilesc de către angajator sau organul de conducere ierarhic superior. Mărimea cumulată a premiilor şi a plăţilor cu caracter unic, cu excepţia recompensei anuale acordate în condiţiile art.138 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003, pe parcursul unui an pentru conducătorii întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste, nu poate depăşi 5 salarii de funcţie lunare pe an.

Mărimea cumulată a premiilor şi a plăţilor cu caracter unic acordate pe parcursul unui an conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice la autogestiune nu poate depăşi 3 salarii de funcţie lunare.

Cuantumul maxim al recompensei anuale acordate, în condiţiile art.138 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003, pentru rezultatele activităţii economico-financiare conducătorilor întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste care beneficiază de subvenţii/granturi de la buget nu poate depăşi 50 la sută din salariul de funcţie lunar.

Conducătorilor întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste nerentabile li se plăteşte premiul cu condiţia reducerii pierderilor cu minimum 10% comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, şi suma lui anuală nu poate depăşi 3 salarii de funcţie lunare.

Mărimea şi condiţiile de acordare a ajutorului material pentru tratament şi odihnă acordat conducătorilor unităţilor cu autonomie financiară se stabilesc prin contract individual de muncă sau prin regulament intern de salarizare şi se aprobă de către angajator sau de către organul de conducere ierarhic superior.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

8. Salariile de funcţie pentru adjuncţii conducătorilor subdiviziunilor structurale ale unităţilor se stabilesc cu o reducere de 10-30 la sută faţă de salariile de funcţie ale conducătorilor respectivi.

9. Se aprobă Lista adaosurilor şi sporurilor la salariu cu caracter compensatoriu, stabilite salariaţilor din unităţile cu autonomie financiară în baza contractului de muncă, şi mărimea lor minimă, conform anexei nr.6.

Unităţile în cauză sînt în drept să majoreze adaosurile şi sporurile, specificate în anexa nr.6, precum şi să stabilească alte adaosuri şi sporuri cu caracter compensatoriu, în limitele mijloacelor proprii (mijloacelor alocate) prevăzute pentru aceste scopuri în contractele colective de muncă.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

10. Salariaţii care prestează munca la unitatea respectivă în condiţii nefavorabile identice beneficiază de sporuri de compensare în mărimi unice, indiferent de categoria (clasa) de calificare sau mărimea salariului stabilit.

Mărimea concretă a sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile se stabileşte în funcţie de gradul de nocivitate şi în limitele prevăzute de Convenţia colectivă (nivel naţional) "Salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii de muncă în baza Contractelor individuale de muncă.

La stabilirea sporurilor la salariul de bază pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, condiţiile de muncă se vor estima conform modului stabilit de actele normative în vigoare.

Lista lucrărilor concrete, a locurilor de muncă şi mărimile concrete ale sporurilor la salariu pentru munca prestată în condiţii nefavorabile se stabileşte în baza atestării locurilor de muncă şi se legalizează în contractul colectiv de muncă al unităţii. În cazul raţionalizării ulterioare a locurilor de muncă sau îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, sporurile vor fi reduse sau anulate în întregime.

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.1148 din 18.10.04, în vigoare 22.10.04]

 

11. Personalul de conducere şi specialiştii cu titluri ştiinţifice de doctor habilitat sau doctor în ştiinţe, care desfăşoară în unităţile sus-menţionate activităţi tehnico-ştiinţifice conform specialităţii, beneficiază de sporuri la salariile de bază în cuantumurile prevăzute în regulamentul intern de salarizare al unităţii sau în contractul colectiv de muncă/contractul individual de muncă. Cuantumul pentru sporurile respective nu poate fi mai mic decît cel stabilit în sectorul bugetar.

[Pct.11 completat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.11 în redacţia Hot.Guv. nr.423 din 30.08.2019, în vigoare 02.09.2019]

 

12. Angajaţii unităţilor (cu excepţia muncitorilor) pot beneficia de sporuri la salariul de bază pentru înaltă competenţă profesională, intensitatea muncii, precum şi pentru îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră sau de urgenţă, pe termenul efectuării lor.

Sporurile se stabilesc pentru cel mult un an şi pot fi reduse sau anulate în cazul neîndeplinirii în termen a sarcinilor, scăderii calităţii muncii sau încălcării disciplinei de muncă.

13. Sporul pentru vechime în muncă poate fi stabilit în cuantum de minimum 5% pentru 2 ani şi maximum 40% din salariul de bază pentru o vechime de peste 20 ani de activitate de profil în ramura respectivă.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.1148 din 18.10.04, în vigoare 22.10.04]

 

131. În caz de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu conducătorul unităţii în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) organului abilitat, în lipsa unor acţiuni sau inacţiuni culpabile, conducătorului i se plăteşte o compensaţie pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de termen, în mărimea prevăzută de contract, dar nu mai mică decît 3 şi nu mai mare decît 6 salarii medii lunare.

[Pct.131 introdus prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

132. Mărimile altor plăţi prevăzute în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă (ajutor material, premii unice) se determină în fiecare caz concret, în funcţie de mijloacele financiare disponibile din economiile mijloacelor pentru retribuirea muncii.

Totodată, cuantumul acestor plăţi, care se plătesc din contul economisirii mijloacelor pentru retribuirea muncii, acordate conducătorului întreprinderii de stat, municipale, al societăţii pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi al entităţii monopoliste, pe parcursul unui an, nu va depăşi 3 salarii de funcţie.

[Pct.132 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.132 modificat prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

[Pct.132 introdus prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

 

133. Mărimea recompensei anuale acordate, în condiţiile art.138 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003, conducătorilor întreprinderilor de stat, municipale, ai societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi ai entităţilor monopoliste din profitul net anual al unităţii nu poate depăşi în sumă mărimea a 3 salarii de funcţie lunare pe an, în funcţie de rezultatele economico-financiare anuale pozitive.

[Pct.133 completat prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Pct.133 în redacţia Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.133 introdus prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]

 

134. Reducerea salariilor prevăzute în contractele individuale de muncă, contractele colective de muncă şi/sau convenţiile colective nu se admite înainte de expirarea unui an de la data stabilirii lor. Introducerea noilor condiţii de retribuire a muncii sau modificarea celor existente se vor efectua în conformitate cu art.140 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003.

[Pct.134 introdus prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

 

135. În cazul în care salariul tarifar sau de funcţie lunar al salariatului calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă este mai mic decât salariul tarifar sau de funcţie lunar calculat anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr.874/2022 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară), acestuia i se plăteşte diferenţa de salariu până la cuantumul salariului tarifar sau de funcţie lunar stabilit înainte de intrarea în vigoare a hotărârii menţionate.

[Pct.135 introdus prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

 

14. La data intrării în vigoare a prezentei hotărîri se abrogă:

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.300 din 26 mai 1993 "Cu privire la perfecţionarea retribuirii muncii personalului din unităţile cu autonomie financiară" (Monitor, 1993, nr.6, art.179);

punctul 4 al anexei la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.628 din 19 noiembrie 1996 "Despre aprobarea Modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova privind retribuirea muncii" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.12, art.36);

alineatul doi al punctului 3 şi anexa la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.35 din 17 ianuarie 2001 "Cu privire la stabilirea salariului tarifar pentru categoria I de calificare a angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.8-10, art.74).

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA

Vasile TARLEV

Contrasemnată:
Ministrul muncii şi protecţiei socialeValerian Revenco
Ministrul finanţelorZinaida Grecianîi

Chişinău, 11 iunie 2002.
Nr.743.

 

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

Reţeaua tarifară

recomandată pentru muncitorii din unităţile

cu autonomie financiară
 

Categoria de calificare

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

Coeficienţii tarifari

1,0

1,10-1,26

1,20-1,59

1,30-1,81

1,40-2,07

1,50-2,36

1,60-2,69

1,70-3,07

 

Note:

1. Prezenta Reţea tarifară se aplică la stabilirea salariilor tarifare de către unităţile, care aplică sistemul tarifar de salarizare, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică.

2. Reţeaua tarifară concretă se stabileşte în unităţi prin negocieri şi este parte integrantă a contractului colectiv de muncă.

Coeficienţii tarifari pe categoriile de calificare se stabilesc în mărimi fixe cuprinse între limitele minimă şi maximă ale grilelor de coeficienţi tarifari prevăzuţi în prezenta anexă pe categoriile de calificare respective.

Totodată, la stabilirea reţelei tarifare concrete se va urmări ca pentru fiecare categorie următoare coeficientul tarifar să fie în mod obligator mai mare decît cel stabilit pentru categoria anterioară, cu asigurarea unei creşteri egale sau proporţionale de la categorie la categorie.

3. Diferenţierea salariilor tarifare se efectuează în funcţie de formele de salarizare (în acord sau pe unitate de timp) şi domeniul de activitate.

4. Mărimea salariului tarifar orar sau lunar pentru categoria I de calificare se stabileşte prin negocieri colective între persoanele juridice sau fizice (patroni) şi salariaţi sau reprezentanţii acestora, în funcţie de posibilităţile financiare ale patronului, şi se fixează în contractele colective. Mărimea concretă a salariului tarifar orar sau lunar nu poate fi mai mică decît mărimea salariului tarifar orar sau lunar pentru categoria I de calificare, stabilită prin negocieri între patronatele şi sindicatele reprezentative la nivel ramural sau teritorial, după caz.

Salariile tarifare orare sau lunare pentru celelalte categorii de calificare se stabilesc prin înmulţirea salariului tarifar orar sau lunar (pentru categoria I de calificare) la coeficientul tarifar respectiv.

Totodată, în cazurile în care salariile tarifare (calculate în aşa mod) pe unele categorii de calificare vor fi mai mici, decît cele stabilite anterior, salariile tarifare în vigoare se vor aplica în continuare pînă la modificarea ulterioară a salariului tarifar (pentru categoria I de calificare) în cuantumul care va asigura un nivel mai înalt al salariilor tarifare (pentru categoriile de calificare respective), calculate în modul specificat în prezenta notă.

5. Muncitorilor de înaltă calificare, angajaţi la lucrări deosebit de importante şi de o extremă răspundere, li se pot stabili salarii tarifare majorate de la 50 pînă la 100 procente faţă de salariul tarifar cuvenit conform categoriei de calificare deţinute.

6. Salariile tarifare lunare se determină prin înmulţirea salariilor tarifare orare la 169 ore.

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.260 din 25.04.2012, în vigoare 27.04.2012]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.896 din 07.08.2006, în vigoare 11.08.2006]

 

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

Categoriile de salarizare

ale Reţelei tarifare unice de salarizare (RTUS) a angajaţilor, recomandate

pentru personalul de conducere, de specialitate şi de execuţie
din unităţile cu autonomie financiară

[Anexa nr.2 abrogată prin Hot.Guv. nr.423 din 30.08.2019, în vigoare 02.09.2019]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.435 din 14.04.03, în vigoare 22.04.03]

 

 

Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

Coeficienţii de complexitate

aplicaţi la stabilirea salariului tarifar pe tipuri de lucrări

şi ramuri ale economiei naţionale

 

Nr.
d/o
RamurileCuantumul
maxim al
coeficientului de
complexitate
123
1.Agricultura, vînatul şi silvicultura1,00
2.Pescuitul, piscicultura1,00
3.Industria extractivă şi exploatarea carierelor1,50
4.Industria
Industria prelucrătoare:

industria alimentară şi a băuturilor, fabricarea produselor de tutun

1,15

fabricarea produselor textile, îmbrăcămintei, prepararea şi vopsirea blănurilor, producţia de piei, de articole din piele şi fabricarea încălţămintei

1,15

prelucrarea lemnului şi fabricarea articolelor din lemn, producerea mobilei; fabricarea articolelor din plută, împletituri din nuiele şi paie

1,10

fabricarea hîrtiei şi cartonului; edituri, poligrafie şi reproducerea materialelor informative

1,10

industria chimică; producţia articolelor din cauciuc şi din material plastic

1,15

fabricarea cimentului, varului, produselor din beton, ipsos, ciment; tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei; fabricarea produselor din ceramică

1,35

fabricarea sticlei şi altor produse din minerale nemetalifere

1,15
Industria metalurgică1,40

fabricarea produselor finite din metal, fabricarea de maşini şi echipamente

1,20
Fabricarea tehnicii de calcul şi rechizitelor de birou, producerea maşinilor şi aparatelor electrice, producerea echipamentelor şi aparatelor de radio, televiziune şi comunicaţii, producerea aparaturii şi instrumentelor medicale, de precizie, optice şi a ceasurilor1,25
Producerea mijloacelor de transport rutier, altor mijloace de transport1,20
Fabricarea bijuteriilor şi a instrumentelor muzicale1,25
Alte activităţi industriale, recuperarea deşeurilor şi resturilor de materiale reciclabile1,05
5.Energia electrică şi termică, gazele şi apa:

producţia şi distribuţia energiei electrice si termice, gazelor şi apei calde

1,35

captarea, epurarea şi distribuţia apei

1,30
6.Proiectări şi construcţii de bunuri imobile şi infrastructură1,30
7.Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor, motocicletelor, a articolelor casnice şi de uz personal1,00
8.Hoteluri şi restaurante1,00
9.Transporturi şi comunicaţii:

transporturi pe calea ferată

1,50

transporturi cu troleibuze

1,30

alte transporturi urbane şi rutiere

1,10

transporturi prin conducte

1,20

transporturi pe apă

1,20

transporturi aeriene şi activităţi de servicii de control trafic aerian

1,50

activităţi de servicii anexe transporturilor aeriene

1,20

activităţi de transport auxiliare şi suplimentare; activităţi ale agenţiilor de turism

1,00

poştă

1,10

telecomunicaţii

1,30
10.Activităţi financiare; activităţi de asigurări; activităţi auxiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurări1,00
11.Tranzacţii imobiliare:

cercetare şi dezvoltare

1,50

tehnică de calcul şi activităţi conexe

1,25

servicii de cercetări geodezice

1,30

activităţi în domeniul arhitecturii şi construcţiilor civile

1,20

tranzacţii imobiliare, închiriere şi alte servicii prestate întreprinderilor

1,00
12.Alte servicii colective, sociale şi personale:

activităţi cinematografice şi video, radio şi televiziune; activităţi de spectacole, muzică şi alte genuri de artă

1,20

alte activităţi recreative, culturale şi sportive

1,10

asanarea şi îndepărtarea gunoaielor; salubritate şi activităţi similare

1,10

activităţi asociative

1,00

prestări de servicii individuale

1,00
13.Unităţile cu autonomie financiară din ramurile sferei bugetare (învăţămînt, sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică)1,00
14.Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei şi de servicii informatice1,50
 

Note:

1. Raportarea unităţilor la subdiviziunile ramurilor respective se efectuează în conformitate cu Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei, aprobat prin Ordinul directorului general al Biroului Naţional de Statistică nr.28/2019.

2. Coeficienţii de complexitate au caracter orientativ în procesul negocierilor la stabilirea salariului tarifar pentru categoria I de calificare la nivel de ramură sau de unitate economică.

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.326 din 10.11.2021, în vigoare 19.12.2021]

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.896 din 07.08.2006, în vigoare 11.08.2006]

 

 

Anexa nr.4

la Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

Intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcţie, calculat aplicând coeficientul de complexitate

pe tipuri de lucrări şi ramuri ale economiei naţionale cu valoarea 1,00

 

Categorii de posturiIntervalul pentru stabilirea
salariilor tarifare/de funcţie,
calculat aplicând coeficientul
de complexitate pe tipuri
de lucrări şi ramuri
ale economiei naţionale
cu valoarea 1,00 (lei)
I. Conducerea instituţiei
Conducător/conducătoare, conducător adjunct/conducătoare adjunctă de unitate care efectuează conducerea generală a instituţiei/entităţii19360 – 34965
II. Personal de conducere de nivel mediu
Director/directoare de profil, şef adjunct/şefă adjunctă de subdiviziune autonomă, filială, departament14520 – 30660
Şef/şefă, şef adjunct/şefă adjunctă de subdiviziune interioară (sector, birou, secţie, atelier, serviciu etc.)9680 – 26250
III. Personal de specialitate
3.1. Personal cu studii superioare universitare (licenţă, masterat, doctorat)
Colaborator ştiinţific/colaboratoare ştiinţifică12650 – 34965
Specialist principal/specialistă principală14190 – 21420
Specialist coordonator/specialistă coordonatoare12650 – 20055
Specialist/specialistă categoria I11220 – 17850
Specialist/specialistă categoria II10120 – 15645
Specialist/specialistă categoria III9680 – 14280
Specialist/specialistă fără categorie9130 – 13440
3.2. Personal cu diplomă de studii profesionale (învăţământ profesional tehnic)
Specialist/specialistă categoria I8690 – 13650
Specialist/specialistă categoria II8140 – 12285
Specialist/specialistă fără categorie7590 – 10920
3.3. Personal care realizează activităţi de servicii în tehnologia informaţiei şi de servicii informatice
Specialist/specialistă categoria I14190 – 21420
Specialist/specialistă categoria II12650 – 20055
Specialist/specialistă fără categorie11220 – 16800
IV. Personal de deservire tehnică
Funcţionar administrativ/funcţionară administrativă5500 – 9240

 

Note:

1. Raportarea personalului la categoriile de personal se efectuează în conformitate cu Clasificatorul ocupaţiilor din Republica Moldova.

2. Intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcţie se ajustează între tipuri de lucrări şi ramuri ale economiei naţionale, ţinând cont de coeficienţii de complexitate prevăzuţi în anexa nr.3, după formula: salariul tarifar/de funcţie = valoarea selectată din intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcţie × coeficientul de complexitate (din anexa nr.3).

3. Intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcţie calculate aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări şi ramuri ale economiei naţionale cu valoarea 1,00 este obligatoriu să fie aplicat de către întreprinderile de stat, municipale, societăţile pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat, entităţile monopoliste, autorităţile şi instituţiile publice la autogestiune. Se recomandă entităţilor beneficiare de granturi/subvenţii de la buget să ajusteze salariile tarifare între intervalele aprobate, cu încadrarea în bugetele entităţilor. Pentru celelalte unităţi, intervalul are caracter orientativ în procesul de negociere al părţilor.

[Anexa nr.4 în redacţia Hot.Guv. nr.876 din 23.12.2024, în vigoare 01.01.2025]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.1069 din 27.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.364 din 07.06.2023, în vigoare 15.07.2023]

[Anexa nr.4 în redacţia Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.423 din 30.08.2019, în vigoare 02.09.2019]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.766 din 28.09.2017, în vigoare 06.10.2017]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.294 din 11.05.2017, în vigoare 19.05.2017]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.1105 din 06.12.2010, în vigoare 10.12.2010]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.896 din 07.08.2006, în vigoare 11.08.2006]

[Anexa nr.4 completată prin Hot.Guv. nr.435 din 14.04.03, în vigoare 22.04.03]

 

 

Anexa nr.5

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

Categoriile de calificare

şi condiţiile de salarizare pentru muncitorii din transportul auto

din unităţile cu autonomie financiară
 

Categoria

de calificare

1.Şoferi de camioane şi automobile-furgon de destinaţie generală cu sarcina maximă, tone:

pînă la 3

3

de la 3 pînă 10

4

de la 10 pînă la 40

5

peste 40

6
2.Şoferi de autoturisme, inclusiv speciale şi pe automobile sanitare (cu excepţia salvărilor)4
3.Şoferi la salvări şi pe automobile operative cu semnale sonore speciale (tip "Sirena"), precum şi autobuze speciale şi salvări5
4.Şoferi de autobuze, inclusiv speciale şi sanitare (cu excepţia salvărilor) cu dimensiunea autobuzelor (în metri):

pînă la 7

4

de la 7 pînă 12

5

de la 12 pînă la 15

6

peste 15

7
5.Şoferi de motociclete şi motorolere3
 

Note:

1. În funcţie de tipul de transport condus, la determinarea mărimilor salariilor tarifare pe unitate de timp sau a salariilor lunare pentru şoferi, se aplică următorii coeficienţi, reieşind din complexitatea lucrărilor executate:

 camioane şi automobile-furgon de destinaţie generală;
autoturisme (inclusiv speciale)
1,15
automobile specializate şi speciale: autobasculante, cisterne, furgoane, refrigeratoare, maşini de transportat containere, maşini de pompieri, asistenţă tehnică, de curăţat zăpada, de spălat, stropit şi măturat străzile, automacarale, autotractoare, autoîncărcătoare etc.; automobile sanitare (cu excepţia – salvărilor)1,20
autobuze, inclusiv speciale 1,25
salvări şi automobile operative cu semnale sonore speciale tip "Sirena" (precum şi autobuze speciale şi salvări), cu capacitatea cilindrică a motorului:

pînă la 3,5 litri

1,25

peste 3,5 litri

1,30
camioane pentru transportarea cimentului, substanţelor chimice toxice, cadavrelor, amoniacului anhidru, apei amoniacale, gunoiului putred, dejecţiilor1,30

 

2. Salariile tarifare ale şoferilor pe automobile cu remorcă, salarizaţi pe unitate de timp, se majorează pînă la 20 la sută.

[Anexa nr.5 introdusă prin Hot.Guv. nr.435 din 14.04.03, în vigoare 22.04.03]

 

 

Anexa nr.6

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

Lista
adaosurilor şi sporurilor la salariu cu caracter compensatoriu
acordate angajaţilor şi mărimea lor minimă
 

Denumirea adaosurilor şi sporurilor
la salariu cu caracter compensatoriu
Mărimea minimă a adaosurilor
şi sporurilor la salariul de bază
12
Pentru munca intensă la conveiere, linii în flux şi linii automatizate30 la sută din salariul tarifar
Pentru munca prestată, conform graficului de lucru, cu divizarea zilelor de muncă în părţi şi întreruperi între ele de cel puţin două ore30 la sută din salariul tarifar
Pentru munca în mai multe schimburi:

pentru munca în schimbul II

20 la sută din salariul tarifar

pentru munca în schimbul III

40 la sută din salariul tarifar
Pentru cumularea profesiilor (funcţiilor)În funcţie de volumul de lucru executat, poate fi folosită toată economia fondului de salariu, obţinută de la disponibilizarea personalului
Pentru extinderea zonelor de deservire sau sporirea volumului de lucrări executateÎn funcţie de volumul de lucru executat, poate fi folosită toată economia fondului de salariu, obţinută de la disponibilizarea personalului
Pentru îndeplinirea obligaţiunilor de muncă ale lucrătorilor care lipsesc temporarÎn funcţie de volumul de lucru executat, poate fi folosită toată economia fondului de salariu, obţinută de la disponibilizarea personalului
Muncitorilor care execută lucrări prevăzute pentru lucrătorii cu categorie de calificare inferioarăDiferenţa dintre salariul tarifar al muncitorului, conform categoriei tarifare atribuite şi salariul tarifar pentru munca executată
Pentru munca prestată la unele obiecte de construcţie şi în raioanele unde apar situaţii excepţionale30 la sută din salariul tarifar
Conducătorilor de brigadă (de echipă) din rîndurile muncitorilor, care nu sînt scutiţi de lucrul lor de bază, pentru conducerea brigăzii (echipei)Pînă la 15 la sută din salariul de bază, în cazul conducerii unei brigăzi cu un efectiv de pînă la 10 salariaţi, şi în mărime de pînă la 25 la sută – pentru conducerea unei brigăzi cu un efectiv de peste 10 salariaţi. Pentru şefii de echipă – în mărime de 50 la sută din cuantumul procentual al sporului stabilit pentru brigadier.
Şoferilor de autocamioane, autoturisme şi autobuze – pentru clasele de calificare10% din salariul tarifar şoferilor de clasa II şi 25% – şoferilor de clasa I, pentru timpul lucrat în calitate de şofer
Şoferilor de autoturisme de serviciu – pentru intensitatea munciiPînă la 25 la sută din salariul tarifar
Lucrătorilor transferaţi din necesităţi de producţie din iniţiativa administraţiei Ia un loc mai puţin plătitDiferenţa dintre cîştigul real pentru timpul lucrat şi cîştigul mediu Ia locul precedent de muncă
 

Notă:

Nu se permite cumularea de funcţii în orele de program conducătorilor unităţilor, locţiitorilor şi ajutorilor lor, iar altor persoane cu funcţii de conducere, cum ar fi inginerul-şef/inginera-şefă, contabilul-şef/contabila-şefă, altor specialişti şefi/şefe, directorilor/directoarelor de compartimente şi conducătorilor/conducătoarelor (managerilor, şefilor) de subdiviziuni structurale specializate în activităţi de producţie nu li se permite cumularea a două funcţii de conducere.

[Anexa nr.6 modificată prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Anexa nr.6 modificată prin Hot.Guv. nr.1148 din 18.10.04, în vigoare 22.10.04]

 

 

Anexa nr.7

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.743 din 11 iunie 2002

 

REGULAMENTUL

privind salarizarea ucenicilor în perioada de instruire profesională, precum

şi a muncitorilor calificaţi şi specialiştilor antrenaţi în procesul de instruire

 

1. În scopul instruirii profesionale unităţile cu autonomie financiară angajează ucenici pentru care organizează învăţămîntul individual, în brigadă, la cursuri şi alte forme de instruire profesională în producţie din contul unităţilor respective.

2. Lecţiile teoretice şi învăţămîntul în producţie al ucenicilor se desfăşoară în limitele timpului de muncă prevăzut de legislaţia muncii pentru lucrătorii de vîrste, profesii şi producţii respective, perioada de instruire constituind cel mult 6 luni.

3. Munca ucenicilor în perioada de instruire profesională şi a muncitorilor în perioada de reciclare sau de însuşire a unei profesii noi nemijlocit în producţie se salarizează în acord sau pe unitate de timp, indiferent de forma de instruire (individuală sau în brigadă). Totodată, cîştigul garantat în toate cazurile se calculează reieşind din cuantumul salariului tarifar pe oră a angajaţilor din ramura respectivă, legalizat în contractul colectiv de muncă (nivel ramural) (în continuare – salariul tarifar).

4. Salarizarea ucenicilor în cazul instruirii individuale pe profesii de muncitori salarizaţi în acord se efectuează:

pentru luna întîi de instruire – în mărime de 75% din salariul tarifar;

pentru luna a doua – în mărime de 60% din salariul tarifar;

pentru luna a treia – în mărime de 40% din salariul tarifar ;

pentru luna a patra şi următoarele luni de instruire – în mărime de 20% din salariul tarifar.

În afară de aceasta, pentru producţia utilă fabricată de ucenici, acestora li se calculează salariul conform normelor şi tarifelor în acord în vigoare la întreprindere.

5. Salarizarea ucenicilor în cazul instruirii individuale pe profesii de muncitori salariaţi pe unitate de timp se efectuează:

pentru lunile întîi şi a doua de instruire – în mărime de 75% din salariul tarifar;

pentru lunile a treia şi a patra – în mărime de 80% din salariul tarifar;

pentru următoarele luni pînă la expirarea termenului de instruire prevăzut de programul de instruire – în mărime de 90% din salariul tarifar.

În acelaşi mod sînt salarizaţi şi ucenicii ocupaţi la lucrările salarizate în acord în cazul în care instruirea în producţie se efectuează la utilajul ocupat de muncitorii însărcinaţi cu instruirea.

6. Salarizarea ucenicilor în cazul instruirii lor în cadrul brigăzii se efectuează în modul şi în mărimile specificate la punctul 4 al prezentului Regulament.

Pe lîngă aceasta, începînd cu luna a doua de instruire, ucenicilor li se plăteşte suplimentar diferenţa pînă la 100% din salariul tarifar din salariul în acord al brigăzii. Dacă ucenicii sînt incluşi în brigăzi, ai căror membri sînt salarizaţi pe unitate de timp, munca lor se salarizează în modul şi în mărimile specificate la punctul 5 al prezentului Regulament.

7. Muncitorilor calificaţi şi specialiştilor, antrenaţi fără a fi scoşi din producţia de bază, la pregătirea, reciclarea, recalificarea, asimilarea unor profesii înrudite şi ridicarea nivelului de calificare al muncitorilor în producţie, li se acordă un supliment de plată lunar în mărime de 5% din salariul tarifar sau de funcţie, stabilit pentru fiecare ucenic sau lucrător instruit, din contul mijloacelor prevăzute pentru retribuirea muncii. Totodată, în scopul asigurării unei calităţi înalte a instruirii în producţie, se recomandă ca un muncitor calificat sau specialist să instruiască concomitent cel mult 2-3 persoane (ucenici).

În funcţie de complexitatea profesiei, numărul persoanelor instruite concomitent, condiţiile de muncă şi gradul de calificare al personalului antrenat în instruirea de producţie, întreprinderile pot majora de sine stătător mărimea cuantumului suplimentului de plată indicat, în limitele mijloacelor disponibile pentru retribuirea muncii.

 

[Anexa nr.7 modificată prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

 

 

Anexa nr.8

la Hotărîrea Guvernului

nr.743 din 11 iunie 2002

 

[Anexa nr.8 abrogată prin Hot.Guv. nr.874 din 14.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.960 din 22.12.2020, în vigoare 15.02.2021]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.960 din 22.12.2020, în vigoare 15.02.2021]

[Pct.4 abrogat prin Hot.Guv. nr.151 din 09.03.2022, în vigoare 18.04.2022]

[Pct.5 abrogat prin Hot.Guv. nr.314 din 22.05.2017, în vigoare 26.05.2017]

[Pct.6 abrogat prin Hot.Guv. nr.133 din 27.02.2019, în vigoare 08.03.2019]

[Pct.7 abrogat prin Hot.Guv. nr.314 din 22.05.2017, în vigoare 26.05.2017]

[Pct.8 abrogat prin Hot.Guv. nr.201 din 28.02.2018, în vigoare 02.03.2018]

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.22 din 18.01.2019, în vigoare 25.01.2019]

[Pct.10 abrogat prin Hot.Guv. nr.644 din 17.12.2019, în vigoare 27.01.2020]

[Pct.12 în redacţia Hot.Guv. nr.112 din 27.02.2019, în vigoare 01.03.2019]

[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.520 din 15.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.519 din 15.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.745 din 07.10.2020, în vigoare 13.11.2020]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.520 din 15.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.519 din 15.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.644 din 17.12.2019, în vigoare 27.01.2020]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.103 din 27.02.2019, în vigoare 01.03.2019]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.1208 din 05.12.2018, în vigoare 11.01.2019]

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.906 din 24.09.2018, în vigoare 31.12.2018]

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.1210 din 05.12.2018, în vigoare 28.12.2018]

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.1263 din 19.12.2018, în vigoare 21.12.2018]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.706 din 11.07.2018, în vigoare 03.09.2018]

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.414 din 08.05.2018, în vigoare 18.05.2018]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.125 din 06.02.2018, în vigoare 09.02.2018]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.314 din 22.05.2017, în vigoare 26.05.2017]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.100 din 24.02.2017, în vigoare 03.03.2017]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.1128 din 10.10.2016, în vigoare 11.10.2016]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.5 din 18.01.2016, în vigoare 22.01.2016]

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.711 din 12.10.2015, în vigoare 23.10.2015]

[Anexa nr.8 completată prin Hot.Guv. nr.191 din 22.04.2015, în vigoare 24.04.2015]

[Anexa nr.8 introdusă prin Hot.Guv. nr.463 din 16.06.2014, în vigoare 20.06.2014]