vineri, 23 decembrie 2016
166/31.07.2015 Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

 

nr. 166  din  31.07.2015

 

Monitorul Oficial nr.267-273/508 din 02.10.2015

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. – Articolul 4 din Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.53–55, art.302), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

la alineatul (1) punctul 9), cuvintele „avocaţii parlamentari” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) În conformitate cu Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), sînt scutite de taxa de stat cererile adresate Avocatului Poporului şi Avocatului Poporului pentru drepturile copilului.”

 

Art.II. – La articolul 3 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.59–61, art.201), cu modificările ulterioare, litera c) va avea următorul cuprins:

„c) funcţia de Avocat al Poporului, de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului;”.

 

Art.III. – La articolul 5 alineatul (1) din Legea nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.183–185, art.653), cu modificările ulterioare, cuvintele „Centrului pentru Drepturile Omului” se substituie cu cuvintele „Oficiului Avocatului Poporului”.

 

Art.IV. – La articolul 3 alineatul (2) din Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.6–8, art.23), cu modificările ulterioare, cuvintele „constituţionale ale” se exclud, iar cuvintele „legislaţia cu privire la avocaţii parlamentari” se substituie cu cuvintele „Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul)”.

 

Art.V. Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.9, art.89), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 31, alineatul (2) se completează cu litera i1) cu următorul cuprins:

„i1) Avocatului Poporului, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului;”.

2. La articolul 32 alineatul (2), litera p) va avea următorul cuprins:

„p) adjuncţilor Avocatului Poporului, secretarului general al Oficiului Avocatului Poporului;”.

 

[Art.VI abrogat prin Legea nr.244 din 03.11.2016, în vigoare 23.12.2016]

 

Art.VII. – Articolul 25 din Legea nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.8, art.86), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

litera i) va avea următorul cuprins:

„i) Avocatul Poporului;”.

articolul se completează cu litera i1) cu următorul cuprins:

„i1) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului;”.

 

Art.VIII. – La articolul 38 din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.53–54, art.597), cu modificările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi se completează după cum urmează:

litera i) va avea următorul cuprins:

„i) Avocatul Poporului;”

alineatul se completează cu litera i1) cu următorul cuprins:

„i1) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului;”.

 

Art.IX. – Articolul 100 alineatul (1) din Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.50, art.237), cu modificările ulterioare, cuvintele „avocaţii parlamentari” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, adjuncţii Avocatului Poporului”.

 

Art.X. Legea nr.1402-XIII din 16 decembrie 1997 privind sănătatea mentală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.44–46, art.310), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 36 alineatul (2), litera b) se completează în final cu cuvintele „ , Avocatului Poporului sau, după caz, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului”.

2. Articolul 37 va avea următorul cuprins:

Articolul 37. Asigurarea respectării drepturilor omului şi a demnităţii umane în cadrul acordării serviciilor de asistenţă medicală în domeniul sănătăţii mentale

(1) Plîngerile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie privind asigurarea respectării drepturilor omului şi a demnităţii umane în cadrul acordării serviciilor de asistenţă medicală se examinează de către Avocatul Poporului.

(2) Administraţia instituţiei de psihiatrie respective transmite Avocatului Poporului plîngerile pacienţilor în decurs de 24 de ore de la depunerea lor.”

3. La articolul 38, litera c) se completează în final cu cuvintele „ , Avocatul Poporului sau, după caz, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”.

 

Art.XI. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 3 octombrie 2006), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 5 litera d), cuvintele „avocatul parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului sau, după caz, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”, iar textul „Legii cu privire la avocaţii parlamentari” – cu textul „Legii nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul)”.

2. La articolul 17 alineatul (2), cuvintele „şi avocatul parlamentar” se substituie cu cuvintele „ , Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”.

3. În anexa la lege, punctul 23 va avea următorul cuprins:

„23. Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, adjunctul Avocatului Poporului”.

 

Art.XII. – La articolul 21 alineatul (2) din Legea nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.88–90, art.664), cu modificările ulterioare, cuvintele „avocatului parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatului Poporului”.

 

Art.XIII. Legea nr.1086-XIV din 23 iunie 2000 cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.144–145, art.1056), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 11 alineatul (2), cuvintele „avocatului parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatului Poporului, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului”.

2. La articolul 15 alineatul (3), cuvintele „avocatului parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatului Poporului sau, după caz, a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului”.

3. La articolul 34 alineatul (4), cuvintele „avocatului parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatului Poporului sau, după caz, a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului”.

 

Art.XIV. – La articolul 90 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.248–251, art.699), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se completează cu punctul 9) cu următorul cuprins:

„9) Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, adjuncţii Avocatului Poporului şi funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului – referitor la faptele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor lor.”

 

Art.XV. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.130–134, art.415), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 85 alineatul (1) litera e), cuvintele „avocaţii parlamentari” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”.

2. La articolul 134 litera h), cuvintele „avocaţii parlamentari,” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, adjuncţii Avocatului Poporului şi funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului – ”.

 

Art.XVI. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.214–220, art.704), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 181 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:

„e) Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului, membrii Consiliului pentru prevenirea torturii şi alte persoane care îi însoţesc în exercitarea atribuţiei de prevenire a torturii;”.

2. La articolul 210 alineatul (2), cuvintele „avocatul parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului sau, după caz, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”.

3. La articolul 232 alineatul (3), după cuvintele „sesizează procurorul” se introduc cuvintele „şi Avocatul Poporului sau, în cazurile privind condamnaţii minori, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului”.

4. La articolul 278 alineatul (4), cuvintele „avocatului parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatului Poporului sau, în cazurile privind condamnaţii minori, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului”.

 

Art.XVII. – La articolul 12 din Legea nr.263-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.176–181, art.867), cu modificările ulterioare, alineatul (4) se modifică şi se completează după cum urmează:

litera c1) va avea următorul cuprins:

„c1) la solicitarea Avocatului Poporului sau, după caz, a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, în scopul asigurării protecţiei persoanelor împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;”.

alineatul se completează cu litera c2) cu următorul cuprins:

„c2) la solicitarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii, în cadrul vizitelor efectuate de ei şi în limitele necesare desfăşurării vizitelor;”.

 

Art.XVIII. – La articolul 13 din Legea nr.264-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.172–175, art.839), cu modificările ulterioare, alineatul (4) se modifică şi se completează după cum urmează:

litera c1) va avea următorul cuprins:

„c1) la cererea Avocatului Poporului sau, după caz, a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, în scopul asigurării protecţiei persoanelor împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;”

alineatul se completează cu litera c2) cu următorul cuprins:

„c2) la solicitarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii, în cadrul vizitelor efectuate de ei şi în limitele necesare desfăşurării vizitelor;”.

 

Art.XIX. – În anexa nr.3 la Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.35–38, art.148), cu modificările ulterioare, compartimentul „Centrul pentru Drepturile Omului” se substituie cu următorul compartiment:

 

Oficiul Avocatului Poporului

Avocatul Poporului 9180
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului 9180
Adjunct al Avocatului Poporului 8640

 

Art.XX. Legea nr.5-XVI din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47–50, art.200), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 16 litera c), cuvintele „avocaţilor parlamentari” se substituie cu cuvintele „Avocatului Poporului”.

2. La articolul 21, în titlul şi în cuprinsul articolului, cuvintele „Avocaţii parlamentari” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului”.

 

Art.XXI. Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230–232, art.840), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (2) litera d), după cuvintele „Centrul Naţional Anticorupţie” se introduc cuvintele „ , Oficiul Avocatului Poporului”.

2. În anexa nr.1, poziţia „Centrul pentru Drepturile Omului” se substituie cu poziţia „Oficiul Avocatului Poporului”.

 

Art.XXII. – Articolul 320 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3–6, art.15), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:

Articolul 320. Imixtiunea în activitatea Avocatului Poporului şi Avocatului Poporului pentru drepturile copilului

Imixtiunea în activitatea Avocatului Poporului şi Avocatului Poporului pentru drepturile copilului cu scopul de a influenţa deciziile acestora asupra unor sesizări, ignorarea intenţionată de către persoana cu funcţie de răspundere a sesizării şi neîndeplinirea recomandărilor date de Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, împiedicarea sub orice altă formă a activităţii acestora se sancţionează cu amendă de la 20 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 75 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”

 

Art.XXIII. Legea nr.235-XVI din 13 noiembrie 2008 privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.226–229, art.826) se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (4), cuvintele „Centrului pentru Drepturile Omului” se substituie cu cuvintele „Oficiului Avocatului Poporului”.

2. La articolul 8 alineatele (5) şi (7), cuvintele „Centrului pentru Drepturile Omului” se substituie cu cuvintele „Oficiului Avocatului Poporului”.

 

Art.XXIV. – La articolul 28 alineatul (1) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.45–46, art.123), cu modificările ulterioare, după cuvintele „preşedintele Curţii de Conturi,” se introduc cuvintele „Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului,”.

 

Art.XXV. – La articolul 2 alineatul (2) din Legea nr.80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117–118, art.357), cu modificările ulterioare, după cuvintele „secretarul general al Guvernului” se introduc cuvintele „ , Avocatul Poporului”.

 

Art.XXVI. – În anexa la Legea nr.199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194–196, art.637), cu modificările ulterioare, poziţia „Director al Centrului pentru Drepturile Omului, avocat parlamentar” se substituie cu poziţia „Avocat al Poporului, Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, adjunct al Avocatului Poporului”.

 

Art.XXVII. – Capitolul I secţiunea a II-a punctul 1 codul A02 coloana a doua din anexa la Legea nr.155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.164–165, art.480), cu modificările ulterioare, se completează cu poziţia „Secretar general al Oficiului Avocatului Poporului”.

 

Art.XXVIII. – În anexa nr.2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.63, art.213), cu modificările ulterioare, compartimentul „Centrul pentru Drepturile Omului” se substituie cu următorul compartiment:

 

Oficiul Avocatului Poporului

A02 Secretar general 19 -
B08Şef direcţie 16-
B10 Şef secţie 13-
B05Şef secţie în cadrul direcţiei 12-
B12Şef serviciu 10 -
B13Şef reprezentanţă13 -
C10Consultant principal10 -
C11Consultant superior8 -
C12Consultant7 -
C16 Contabil-şef 10 -
C20 Specialist principal 7 -
C21 Specialist superior 4 -
C22 Specialist 2 -

 

Art.XXIX. Legea nr.60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.155–159, art.508), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (7), cuvintele „(avocatul parlamentar)” se substituie cu cuvintele „(Avocatul Poporului)”.

2. La articolul 10 alineatul (2), cuvintele „avocatul parlamentar” se substituie cu cuvintele „Avocatul Poporului”.

 

Art.XXX. – În anexa la Legea nr.325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.35–41, art.73), cu modificările ulterioare, poziţia „Centrul pentru Drepturile Omului” se substituie cu poziţia „Oficiul Avocatului Poporului”.

 

Art.XXXI. – La articolul 17 alineatul (5) din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.110–114, art.278), cu modificările ulterioare, după cuvintele „Avocatul Poporului pentru drepturile copilului” se introduc cuvintele „poate sesiza Curtea Constituţională şi”.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Andrian CANDU

 

Nr.166. Chişinău, 31 iulie 2015.