H O T Ă R Â R E

pentru interpretarea articolului 137 din Constituţie

(răspunderea penală a judecătorilor constituţionali)

(Sesizarea nr.153b/2019)

 

nr. 9  din  26.03.2020

 

Monitorul Oficial nr.126-130/66 din 29.05.2020

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 21 august 2019,

Examinând sesizarea menţionată în camera de consiliu,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 21 august 2019 de către dl Dumitru Robu, Procuror General interimar la data depunerii sesizării, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind interpretarea articolului 137 din Constituţia Republicii Moldova. Articolul 137 din Constituţie prevede că judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.

2. Autorul sesizării îi solicită Curţii Constituţionale să explice următoarele chestiuni, prin interpretarea articolului 137 din Constituţie:

„1) Care este esenţa, caracterul şi aria de răsfrângere a efectelor juridice ce derivă din noţiunile defipte în respectiva normă, cum ar fi inamovibilitatea şi independenţa, în coraport cu prevederile articolelor 13, 14 şi 16 din Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi articolele 8, 9 şi 10 din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995?

2) Restricţionează puterea juridică a noţiunilor de inamovibilitate şi independenţă, combinate cu normele specificate din legile speciale indicate supra, pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorilor Curţii Constituţionale, în timpul exercitării mandatului şi după încetarea şi/sau ridicarea acestuia de către Procurorul General fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale?

3) Permite spiritul juridic al noţiunilor de inamovibilitate şi independenţă, privite în ansamblu cu celelalte norme ante-menţionate, angajarea răspunderii penale a judecătorilor Curţii Constituţionale în baza articolului 307 din Codul penal?

4) Se răsfrânge oare natura juridică a noţiunilor de inamovibilitate şi independenţă, corelate cu normele legilor speciale accentuate în punctele precedente, şi după încetarea şi/sau ridicarea mandatului judecătorului Curţii Constituţionale?”

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2019, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. Pe 10 septembrie 2019, Curtea Constituţională a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (în continuare – „Comisia de la Veneţia”), în vederea prezentării unei opinii asupra aspectelor menţionate în sesizare. La cea de-a 121-a sesiune plenară, pe 6-7 decembrie 2019, Comisia de la Veneţia a adoptat Opinia amicus curiae nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale (CDL-AD(2019)028).

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Uniunii Avocaţilor, Centrului de Resurse Juridice, Institutului de Reforme Penale, Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” şi Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei.

6. Pe 4 februarie 2020 s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Ştiinţific Consultativ de pe lângă Curtea Constituţională, în cadrul căreia a fost abordat subiectul tragerii la răspundere penală a judecătorilor constituţionali pentru deciziile adoptate de către aceştia.

7. La şedinţa publică a Curţii, în cadrul căreia a fost citit dispozitivul hotărârii, au fost prezenţi dl Radu Radu, reprezentat al Parlamentului, şi Radu Foltea, reprezentant al Guvernului.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 134

Statutul

„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 137

Independenţa

„Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională sunt următoarele:

Articolul 13

Independenţa

„(1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului şi se supun numai Constituţiei.

(2) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului.”

Articolul 14

Inamovibilitatea

„(1) Judecătorul Curţii Constituţionale este inamovibil pe durata mandatului.

(2) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale se suspendă şi se ridică numai în cazul stabilit de prezenta lege.

(3) În caz de ridicare a mandatului, judecătorul este eliberat din funcţie, în condiţiile prezentei legi.

(4) Judecătorul Curţii Constituţionale poate demisiona din proprie iniţiativă.”

Articolul 16

Imunitatea

„(1) Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale.

(2) Competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative săvârşite de judecătorul Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de Justiţie.

(3) Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin de competenţa Procurorului General.

(4) De la data încuviinţării trimiterii în judecată, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţie. În caz de condamnare definitivă, mandatul judecătorului este ridicat, în condiţiile prezentei legi.”

10. Prevederile relevante ale Codului jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr.502 din 16 iunie 1995, sunt următoarele:

Articolul 8

Independenţa

„(1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi şi în exerciţiul mandatului se supun numai Constituţiei.

(2) Judecătorii Curţii Constituţionale examinează cauzele în condiţii care exclud orice influenţă din afară asupra lor.

(3) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere judiciară pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii, inclusiv după expirarea mandatului.”

Articolul 9

Inamovibilitatea

„(1) Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului.

(2) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează sau se ridică numai în cazul şi modul stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituţională.”

Articolul 10

Imunitatea

„(1) Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată penală sau contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale.

(2) Judecătorul Curţii Constituţionale a cărui identitate nu a fost cunoscută în momentul reţinerii este eliberat imediat după stabilirea identităţii.

(3) Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie să comunice imediat Curţii Constituţionale. În decursul a 24 de ore aceasta decide asupra reţinerii.

(4) Stabilirea de sancţiuni judecătorilor Curţii Constituţionale pentru abateri disciplinare şi a modului lor de aplicare, precum şi ridicarea mandatului, se efectuează în condiţiile prezentului cod.”

11. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 307

Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau

hotărâri contrare legii

„(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii

se pedepseşte cu amendă în sumă de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune:

a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;

[lit. c) declarată neconstituţională prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 17 octombrie 2019]

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.”

 

ÎN DREPT

ADMISIBILITATEA

12. În decizia sa din 5 decembrie 2019, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, sesizarea privind interpretarea Constituţiei ţine de competenţa sa ratione materiae.

13. De asemenea, conform articolului 25 lit.f) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Procurorul General are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

14. Curtea reţine că prevederile articolului 137 din Constituţie nu au constituit anterior obiectul vreunei hotărâri interpretative a Curţii Constituţionale.

 

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului sesizării

15. Autorul sesizării menţionează că însăşi calitatea de judecător al Curţii Constituţionale nu poate constitui un criteriu obiectiv de diferenţiere în materia regimului inviolabilităţilor. Statutul constituţional al acestei funcţii publice şi independenţa de care beneficiază nu pot fi invocate drept criterii obiective şi rezonabile care să justifice crearea unui regim juridic privilegiat. În acest sens, autorul sesizării consideră că judecătorii constituţionali pot fi traşi la răspundere penală pentru actele realizate cu rea-credinţă în exercitarea funcţiilor judiciare.

16. Totodată, autorul sesizării menţionează că Legea nr.317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale reglementează în mod diferit întinderea în timp a imunităţii judecătorului constituţional. Astfel, autorul sesizării îi solicită Curţii să interpreteze articolul 137 din Constituţie pentru a explica dacă voturile şi opiniile exprimate de către judecătorii constituţionali sunt protejate de imunitate doar pe durata mandatului lor sau dacă aceştia continuă să se bucure de imunitate şi după expirarea mandatului.

17. De asemenea, autorul sesizării consideră că este neclar dacă imunitatea funcţională a judecătorilor constituţionali este absolută sau relativă în cazul relei-credinţe. Este neclară procedura de urmărire penală a judecătorilor constituţionali în exerciţiul funcţiei şi după încetarea şi/sau ridicarea mandatului, în special aspectele referitoare la începerea urmăririi penale, restrângerea drepturilor legate de viaţa privată, libertatea circulaţiei, precum şi trimiterea cauzei în judecată. În fine, este neclar în ce măsură judecătorii constituţionali pot fi traşi la răspundere penală pentru pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii, în baza articolului 307 din Codul penal.

 

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor cărora li s-a solicitat şi au prezentat opinia

18. În opinia prezentată, Parlamentul menţionează că voturile şi opiniile exprimate de către judecătorii constituţionali sunt protejate de imunitate atât pe durata mandatului, cât şi după expirarea acestuia. În acest context, Parlamentul consideră că încuviinţarea prealabilă a Curţii este necesară dacă Procurorul General solicită începerea urmăririi penale în legătură cu deciziile pronunţate cu bună-ştiinţă de către judecător pe durata mandatului, indiferent dacă mandatul acestuia a încetat sau nu. Cu privire la posibilitatea tragerii la răspundere penală a judecătorilor constituţionali în baza articolului 307 din Codul penal, Parlamentul a menţionat că norma penală în discuţie poate şi trebuie aplicată în privinţa judecătorilor constituţionali.

19. În opinia sa scrisă, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că articolul 137 din Constituţie stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei. În acest sens, Preşedintele menţionează că statutul judecătorilor Curţii Constituţionale se deosebeşte de statutul altor judecători prin natura specifică a jurisdicţiei constituţionale. Imunitatea judecătorului constituţional este cea mai importantă condiţie pentru garantarea independenţei sale. Garanţiile referitoare la imunitatea judecătorului constituţional sunt stabilite atât pentru durata mandatului, cât după expirarea acestuia.

20. Cu privire la tragerea la răspundere penală a judecătorului constituţional în baza articolului 307 din Codul penal, Preşedintele a menţionat că în baza demersului adresat de către Procurorul General doar Curtea poate stabili dacă o hotărâre a sa este contrară legii. Judecătorii constituţionali nu beneficiază de imunitate absolută, ei putând fi traşi la răspundere penală dacă hotărârile pronunţate sunt contrare legii şi dacă se probează că fapta a fost comisă intenţionat şi cu rea-credinţă.

21. În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice se menţionează că voturile şi opiniile exprimate de către judecătorii constituţionali sunt protejate de imunitate atât pe durata mandatului, cât şi după expirarea acestuia. Pentru pornirea urmăririi penale nu este necesară încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale. Totodată, Institutul menţionează că judecătorii trebuie să beneficieze de imunitate doar în cadrul exercitării funcţiilor lor legale, iar în cazul în care comit infracţiuni în exercitarea funcţiilor, ei nu trebuie să se bucure de imunitate faţă de răspunderea penală. În fine, Institutul consideră că nu este posibilă angajarea răspunderii penale a judecătorilor constituţionali în baza articolului 307 din Codul penal.

22. În opinia prezentată de Institutul de Reforme Penale se menţionează că procedura încuviinţării prealabile reprezintă un instrument care asigură evitarea unor eventuale abuzuri în privinţa judecătorilor constituţionali şi de asigurare a independenţei acestora. În acest sens, pentru pornirea urmăririi penale este necesară încuviinţarea prealabilă a Curţii.

23. Cu privire la posibilitatea tragerii la răspundere penală a judecătorilor constituţionali în baza articolului 307 din Codul penal, Institutul face trimitere la Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 28 martie 2017, prin Curtea a stabilit că articolul 307 din Cod poate fi aplicat doar faţă de judecătorii din cadrul judecătoriilor, al Curţilor de Apel şi al Curţii Supreme de Justiţie. În acest context, Institutul menţionează că hotărârile Curţii sunt acte definitive, nu pot fi supuse niciunei căi de atac şi au efect erga omnes. Prin urmare, tragerea la răspundere penală a judecătorilor constituţionali în baza articolului 307 din Codul penal constituie o interpretare extensivă, prin analogie şi defavorabilă a legii penale, contrar articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Institutul menţionează că articolul 307 din Codul penal face parte din capitolul infracţiunilor contra justiţiei, însă Curtea Constituţională nu este parte a puterii judecătoreşti.

24. Cu privire la protecţia voturilor şi a opiniilor exprimate de către judecătorii constituţionali prin imunitate doar pe durata mandatului sau şi după expirarea mandatului, Institutul a menţionat că hotărârile Curţii au efect ex nunc, i.e. se aplică doar pentru viitor, prin urmare sesizarea trebuie examinată doar sub aspectul imunităţii judecătorilor cărora nu le-a încetat mandatul. În fine, Institutul menţionează că voturile şi opiniile exprimate de către judecătorii constituţionali pe durata mandatului sunt protejate de imunitate pe întreaga perioadă a vieţii acestuia.

25. În opinia prezentată de Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova se menţionează următoarele. Cu privire la prima întrebare adresată de către autorul sesizării, Universitatea menţionează că textul Constituţiei nu trebuie interpretat prin prisma prevederilor unor legi care au o forţă juridică inferioară. Cu privire la cea de-a doua întrebare, se menţionează că, de vreme ce urmărirea penală poate fi începută în privinţa judecătorilor de drept comun doar cu încuviinţarea prealabilă a Consiliului Superior al Magistraturii, este firesc ca în privinţa judecătorilor constituţionali să fie aplicată aceeaşi regulă. Cu privire la cea de-a treia întrebare, Facultatea de Drept consideră că judecătorii constituţionali nu pot fi traşi la răspundere penală în baza articolului 307 din Codul penal, deoarece Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judecătoresc. De altfel, obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzute de articolul 307 din Codul penal îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi activităţile care contribuie la înfăptuirea justiţiei. Cu privire la cea de-a patra întrebare adresată de către autorul sesizării, se menţionează că garanţia de a nu fi tras la răspundere pentru hotărârile pronunţate în limitele mandatului de judecător constituţional este intangibilă şi nu poate fi supusă interpretării.

26. În opinia prezentată de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei se menţionează că doar judecătorii Curţii Constituţionale se bucură de garanţia încuviinţării prealabile a Curţii în cazul reţinerii, arestării, percheziţionării, trimiterii în judecată penală sau contravenţională. De asemenea, Centrul consideră că articolul 307 din Codul penal poate fi aplicat în privinţa judecătorilor constituţionali de vreme ce prin Hotărârea nr.12 din 28 martie 2017 Curtea a stabilit că judecătorii de drept comun pot fi traşi la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii în discuţie.

27. În opinia prezentată de Centrul de Resurse Juridice se menţionează că pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorilor constituţionali este necesară încuviinţarea prealabilă a Curţii. Procedura în discuţie trebuie respectată indiferent dacă mandatul judecătorului a încetat sau nu. În cadrul încuviinţării prealabile, Curtea trebuie să verifice dacă există aparenţe de abuz din partea procurorilor. Încuviinţarea prealabilă reprezintă o garanţie care diminuează riscul abuzurilor şi acţiunilor arbitrare. Cu privire la posibilitatea aplicării articolului 307 din Codul penal, Centrul consideră că această normă penală poate fi aplicată faţă de judecătorii constituţionali în condiţiile stabilite de Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 28 martie 2017, §92, i.e. dacă norma penală este interpretată restrictiv şi dacă există probe incontestabile care demonstrează intenţia judecătorului în emiterea actului judecătoresc contrar legii. De asemenea, Centrul consideră că, în cadrul procedurii încuviinţării prealabile a pornirii urmăririi penale, Curtea trebuie să verifice dacă alte măsuri alternative celor penale (e.g. sancţiuni disciplinare) nu sunt mai potrivite.

 

C. Aprecierea Curţii

28. Rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, de asigurare a realizării principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi de garantare a responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat este prevăzut expres de articolul 134 alin.(3) din Constituţie, iar în vederea realizării acestui deziderat, Curtea Constituţională este instituită ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională din Republica Moldova [articolul 134 alin.(1)], fiind independentă faţă de orice altă autoritate publică şi supunându-se numai Constituţiei [articolul 134 alin.(2)].

29. Curtea reţine că o componentă importantă a statului o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, celor executive sau judecătoreşti, rolul său fiind cel de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept. În cadrul bunei organizări a autorităţii statului, rolul Curţilor Constituţionale este unul esenţial şi definitoriu, reprezentând un adevărat pilon de susţinere a statului şi a democraţiei, garantând egalitatea în faţa legii, libertăţile fundamentale şi drepturile omului. Totodată, Curţile Constituţionale contribuie la buna funcţionare a autorităţilor publice în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc al puterilor statului (HCC nr.6 din 16 mai 2013, §63, 64).

30. Curtea reiterează că exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale, atât înainte de adoptarea hotărârii, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei (HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §101).

31. Din aceste considerente, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie protejaţi de orice influenţă politică, datorită funcţiei lor, care este expusă în mod deosebit criticilor şi presiunilor din partea altor puteri ale statului. Prin urmare, judecătorii Curţii Constituţionale au nevoie de garanţii puternice pentru independenţa lor (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, adoptată la cea de-a 121-a sesiune plenară a sa, pe 6-7 decembrie 2019, CDL-AD(2019)028, §28).

32. Această sesizare presupune, în mod inevitabil, o analiză a chestiunii independenţei judecătorilor constituţionali. Independenţa judecătorilor constituţionali echivalează, de fapt, cu independenţa Curţii Constituţionale, iar independenţa Curţii Constituţionale este o valoare de care beneficiază întreaga societate democratică.

33. Nerespectarea principiului independenţei Curţii Constituţionale nu reprezintă doar o sursă de instabilitate politico-juridică internă. Ea poate presupune condamnări ale statului pe plan internaţional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu ezită să sugereze că procedurile judiciare pot intra în câmpul de aplicare al articolului 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articol care pretinde independenţă din partea tribunalului care judecă un litigiu, chiar şi atunci când acestea au loc în faţa unei Curţi Constituţionale. Contează mai puţin dacă o curte constituţională a fost sesizată pe baza unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare sau pe baza unui recurs constituţional declarat împotriva deciziilor judecătoreşti. Acelaşi lucru este valabil, teoretic, şi în cazul în care Curtea Constituţională examinează un recurs formulat în mod direct împotriva unei legi, atunci când legislaţia naţională prevede o asemenea procedură (a se vedea Voggenreiter v. Germania, 8 ianuarie 2004, §30-33).

34. Curtea subliniază că, în afară de sarcina protecţiei drepturilor fundamentale garantate de Constituţie, ea trebuie să se asigure că autorităţile publice din diferite ramuri ale puterii statului rămân în limitele prescrise de Constituţie şi este nevoită să rezolve, uneori, conflictele care apar între acestea. Sarcina Curţii este, în acest sens, una deosebită pentru menţinerea regimului democratic. Comisia de la Veneţia reaminteşte despre importanţa curţilor constituţionale în implementarea practică a democraţiei, a preeminenţei dreptului şi a protecţiei drepturilor omului. Prin interpretarea textului constituţional, curţile constituţionale previn arbitrariul autorităţilor, oferind cea mai bună interpretare posibilă a Constituţiei (a se vedea în acest sens, Opinia privind situaţia constituţională din Ucraina, Veneţia, 17-18 decembrie 2010, CDL-AD(2010)044, §52).

35. Curtea notează că independenţa Curţii Constituţionale reprezintă una din valorile de bază ale sistemului democratic, iar existenţa sa este esenţială pentru realizarea tuturor celorlalte valori ale sistemului. Fundamentul independenţei ei constă în obiectivitate şi neutralitate, care sunt primele principii ale judecăţii Curţii Constituţionale. Judecătorii constituţionali rezolvă cazurile de pe rolul Curţii potrivit Constituţiei, trebuind să fie liberi în gândirea şi în conştiinţa lor, fără teamă şi fără prejudecăţi, trebuind să acţioneze imparţial, cu simţul dreptăţii şi al conştiinţei, fără vreo presiune sau vreun stimulent, potrivit convingerilor lor şi propriului mod de interpretare a faptelor (a se vedea, în acest sens, HCC nr.22 din 5 septembrie 2013, §52, 54; HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §44).

36. În opinia Comisiei de la Veneţia, într-un stat guvernat de preeminenţa dreptului, principiul independenţei judecătoreşti este însoţit de mai multe garanţii, vitale pentru independenţa judiciară instituţională şi individuală şi fără de care ar fi imposibilă funcţionarea efectivă şi imparţială a instanţelor (Opinia amicus curiae pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind dreptul de regres al statului împotriva judecătorilor, Veneţia, 10-11 iunie 2016, CDL-AD(2016)015, §47).

37. Este esenţială asigurarea posibilităţii exercitării funcţiilor în mod corespunzător de către judecători, fără ca independenţa acestora să fie compromisă de teama începerii urmăririi penale sau iniţierii unei acţiuni civile de către partea vătămată, inclusiv de autorităţile statelor (Opinia comună a Comisiei de la Veneţia şi OSCE/ODIHR privind proiectul modificărilor cadrului legal privind responsabilitatea disciplinară a judecătorilor în Republica Kârgâză, Veneţia, 13-14 iunie 2014, CDL-AD(2014)018, §37).

38. Curtea notează că independenţa judecătorilor constituţionali contribuie la pronunţarea unor hotărâri corecte. Independenţa lor le permite să-şi exercite rolul de protecţie a drepturilor omului şi a preeminenţei dreptului. Prin urmare, dincolo de a-i proteja pe judecătorii constituţionali, independenţa Curţii Constituţionale contribuie la protecţia întregii societăţi democratice.

39. Atunci când judecă şi pronunţă acte jurisdicţionale, judecătorii constituţionali nu trebuie să depindă de vreo persoană sau autoritate guvernamentală, ori de influenţa financiară sau economică a acestora. Ei rămân doar subiecte ale autorităţii Constituţiei. Independenţa judecătorilor constituţionali este baza garantării încrederii publicului în Curtea Constituţională, inclusiv a faptului că judecata Curţii are loc în mod echitabil, neutru, cu un tratament egal asigurat părţilor şi fără urmă de interes personal cu privire la rezultatul cauzei. Ca atare, independenţa judecătorilor constituţionali reprezintă una din valorile bazei democraţiei: nu putem vorbi despre un regim politic care funcţionează în mod adecvat acolo unde publicul nu are încredere în soluţiile pe care le pronunţă Curtea Constituţională.

40. În mod inerent, apare o tensiune între principiul independenţei judecătorilor constituţionali şi principiul răspunderii lor. Există mai multe abordări care pun în balanţă cele două principii concurente. Unele absolutizează independenţa judecătorilor, altele absolutizează răspunderea lor, iar o a treia categorie încearcă optimizarea abstractă a celor două principii concurente.

41. Principiul nediscriminării şi egalităţii în faţa legii constituie, potrivit Comisiei de la Veneţia, unul din principiile fundamentale ale preeminenţei dreptului: „Egalitatea în faţa legii presupune ca fiecare persoană este supusă aceloraşi legi, fără privilegii legale speciale pentru vreo persoană sau vreun grup” (Raportul cu privire la preeminenţa dreptului, Veneţia, 25-26 martie 2011, CDL-AD(2011)003rev, §65). Imunitatea acordată membrilor Parlamentului, Preşedintelui Republicii sau judecătorilor (inclusiv celor constituţionali) pentru opiniile şi voturile lor constituie o excepţie de la acest principiu.

42. Independenţa judecătorilor constituţionali este consolidată prin acordarea imunităţii faţă de răspunderea penală pentru opiniile şi voturile lor, în exercitarea mandatului. Conceptul de imunitate judiciară capătă o importanţă deosebită, mai ales acolo unde justiţia constituţională şi justiţia în general se pot confrunta cu efectele schimbărilor politice şi sociale.

43. Imunitatea trebuie să aibă întotdeauna legătură cu rolul şi cu activităţile desfăşurate de instituţia în care activează persoana, al cărei membru este sau pe care o reprezintă. Acest tip de imunitate este una funcţională, nu generală. Nu trebuie să existe o scutire de la răspundere care nu are legătură cu rolul şi cu activitatea profesională a persoanei (aceasta fiind imunitatea generală) (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §9).

44. Curtea observă, de exemplu, că Grupul de state ale Consiliului Europei împotriva corupţiei (GRECO) face deosebirea între două tipuri de imunităţi: „imunitatea fără răspundere”, care se referă la absenţa răspunderii pentru opiniile exprimate de parlamentari sau pentru hotărârile pronunţate de judecători, şi „imunitatea-inviolabilitate” sau „imunitatea procedurală”, care protejează un funcţionar de urmărirea penală. În această ordine de idei, imunitatea procedurală urmăreşte să asigure mijloacele de menţinere a „imunităţii fără răspundere” sub aspect substanţial. Doar ca urmare a unei proceduri speciale, în cadrul căreia este examinată esenţa acuzaţiilor aduse unui membru al Parlamentului sau unui judecător, poate fi ridicată imunitatea procedurală şi poate fi desfăşurată urmărirea penală. Cu privire la judecători, GRECO consideră că „imunitatea fără răspundere” pentru judecători, atunci când aceştia exercită activităţi judiciare, constituie o condiţie prealabilă pentru independenţa judecătorilor, pe când imunitatea procedurală „ridică probleme serioase în privinţa luptei efective împotriva corupţiei” (Imunităţile funcţionarilor publici ca posibile obstacole în lupta împotriva corupţiei, în Lecţii învăţate din trei runde de evaluare (2000-2010) – articole tematice, p.31-32).

45. Conform Comisiei de la Veneţia, procesul de luare a deciziilor de către judecători trebuie asociat, pe de o parte, cu un nivel înalt de răspundere a judecătorilor, iar pe de altă parte, judecătorii nu trebuie pedepsiţi pentru opiniile lor juridice exprimate în hotărârile judecătoreşti. Procedându-se astfel, s-ar declanşa un efect inhibitoriu în procesul de luare a deciziilor de către judecător şi s-ar submina independenţa judiciarului. Totuşi, această protecţie nu trebuie să se bazeze pe privilegiul persoanei care exercită funcţia de judecător (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §11).

46. Aşadar, imunitatea funcţională („imunitatea fără răspundere”) urmăreşte protejarea judecătorului de incriminarea opiniei sale juridice. Beneficiarul nu este persoana însăşi, ci independenţa instanţei. Este o exigenţă importantă care derivă din însăşi natura şi calitatea independenţei, imparţialităţii şi transparenţei judiciare. Imunitatea funcţională nu-i asigură judecătorului impunitatea pentru o infracţiune pe care a comis-o. Imunitatea protejează luarea deciziilor judecătoreşti în mod independent, fapt care presupune că un judecător nu poate fi pedepsit pentru opinia juridică sau pentru concluzia la care a ajuns în procesul de luare a deciziei. Totuşi, judecătorul poate fi pedepsit dacă se demonstrează că a comis o infracţiune, e.g. dacă a votat pentru soluţia unei hotărâri în favoarea unei persoane de la care a luat mită (infracţiunea de luare de mită) (Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §13, 36).

47. Este importantă diferenţierea activităţii infracţionale a unui judecător care a condus la emiterea unei decizii de decizia tribunalului însuşi, de vreme ce o activitate infracţională a unui judecător poate consta doar dintr-un act, altul decât exprimarea unei opinii juridice. Judecătorul trebuie pedepsit pentru acte de corupţie, spre exemplu dacă ia mită pentru soluţionarea unui caz într-un anumit mod (i.e. primirea unui bun valoros în schimbul unui act oficial, fie acesta o hotărâre sau o decizie). În această situaţie, judecătorul nu este pedepsit pentru opinia juridică exprimată sub forma unei hotărâri judecătoreşti, ci pentru luarea de mită şi pentru soluţionarea cauzei în funcţie de acea mită (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §15).

48. Ca în cazul oricărei alte persoane, învinuirea penală a unui judecător îi poate afecta reputaţia şi un arest îi poate distruge definitiv reputaţia. O acuzaţie penală sau chiar o simplă ameninţare în acest sens ar putea fi folosite de către procuratură pentru exercitarea presiunii asupra unui judecător. Având în vedere că, în Europa de Est, poziţia de judecător este adesea mai dezavantajată în comparaţie cu cea a procurorului, învinuirile false sau chiar ameninţările cu acuzaţii de corupţie pasivă sau de trafic de influenţă ar putea fi folosite ca un instrument pentru a-l determina pe judecător să se conformeze cu dorinţele altor autorităţi (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.698/2012 pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor, Veneţia, 8-9 martie 2013, CDL-AD(2013)008, §25, 47, 52).

49. Protecţia judecătorilor Curţii Constituţionale în faţa răspunderii juridice pentru pronunţarea unor opinii în procesul de luare a deciziilor este deosebit de importantă, pentru că judecătorii constituţionali adoptă, adesea, hotărâri în cazuri politice de mare sensibilitate. Dacă acest tip de protecţie nu le este disponibil şi, de exemplu, ar avea loc o schimbare politică în ţară, judecătorii Curţii Constituţionale ar putea fi traşi la răspundere penală cu uşurinţă pentru hotărârile lor, în cazul în care guvernul nou-stabilit nu ar fi de acord cu soluţiile anterioare ale acestora sau în cazul în care în faţa Curţii Constituţionale se contestă o măsură legislativă importantă pentru noul guvern. Odată permis acest tip de răspundere în privinţa judecătorilor Curţii Constituţionale, el ar putea fi utilizat cu uşurinţă pentru a-i supune presiunilor în procesul de luare a deciziilor, prin ameninţarea cu tragerea la răspundere penală (Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §18).

50. Cu referire la prezenta cauză şi în scopurile prezentei hotărâri, Curtea consideră că, pentru o mai mare claritate în interpretarea articolului 137 din Constituţie, întrebările autorului sesizării ar trebui concretizate după cum urmează:

(1) Pot fi traşi judecătorii constituţionali la răspundere juridică pentru voturile şi opiniile exprimate în exercitarea funcţiei lor?

(2) Pot fi traşi judecătorii constituţionali la răspundere penală pentru comiterea unor infracţiuni care nu ţin de exercitarea funcţiei lor?

(3) Care este procedura de tragere la răspundere penală a judecătorilor constituţionali?

(4) Beneficiază judecătorii constituţionali de imunitate funcţională pentru voturile şi opiniile exprimate în exercitarea funcţiei după încheierea mandatului lor?

(1) Cu privire la posibilitatea tragerii la răspundere juridică a judecătorilor constituţionali pentru voturile şi opiniile exprimate în exercitarea funcţiei lor

51. În scopul asigurării funcţionalităţii eficiente a autorităţii de jurisdicţie constituţională, constituantul a statuat că atât Curtea Constituţională, cât şi judecătorii constituţionali sunt independenţi şi se supun numai Constituţiei. Curtea reiterează că principiul independenţei judecătorilor presupune că judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate şi să acţioneze fără restricţii şi fără a fi obiectul unor influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii nelegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv (HCC nr.22 din 5 septembrie 2013, §54).

52. Comisia de la Veneţia a evidenţiat în mod constant că judecătorilor nu trebuie să li se acorde o imunitate generală, ci doar o imunitate funcţională, deoarece, în principiu, un judecător trebuie să beneficieze de imunitate doar în exerciţiul funcţiilor sale legale. Dacă imunitatea funcţională este aplicată corect, aceasta trebuie să asigure rezultatul urmărit al protecţiei independenţei judecătorilor de efectul negativ al sancţiunilor penale şi administrative pentru exprimarea opiniei juridice sau pentru pronunţarea unei hotărâri privind o problemă specială (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §14, 16).

53. Articolul 13 alin.(2) din Legea nr.317 cu privire la Curtea Constituţională, care dezvoltă prevederile constituţionale, stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile lor exprimate atunci când îşi exercită obligaţiile constituţionale. În viziunea Comisiei de la Veneţia, acest articol poate fi interpretat de o manieră care exclude orice răspundere a judecătorilor constituţionali pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exerciţiul obligaţiilor lor (Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §30).

54. Curtea consideră că această soluţie aleasă de legislator este conformă cu spiritul Constituţiei. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că sensul normei cuprinse în articolul 72 alin.(3) lit.c) din Constituţie, de a reglementa organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este cel de a-i permite legiuitorului sporirea şi extinderea funcţionalităţii şi a mecanismelor instanţei de contencios constituţional (HCC nr.6 din 16 mai 2013, §57).

55. Sistemul democratic din Republica Moldova nu este un sistem pe deplin consolidat. În special instabilităţile de ordin politic şi fragilitatea unor instituţii cu competenţe în declanşarea procedurilor penale sau contravenţionale pot crea riscuri pentru tragerea la răspundere a judecătorilor Curţii Constituţionale, pentru a-i supune presiunilor în procesul de luare a deciziilor.

56. Curtea reţine că, potrivit articolului 71 din Constituţie, deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că independenţa opiniilor deputatului în Parlament, stabilită ca garanţie juridică a activităţii sale, este absolută şi perpetuă. Deputatul în Parlament nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului de deputat nici după încetarea acestuia (punctul 1 din dispozitivul HCC nr.8 din 16 februarie 1999). Potrivit articolului 81 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova se bucură de imunitate şi nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Astfel, ca în cazul deputaţilor şi Preşedintelui Republicii, nici judecătorii constituţionali nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile lor exprimate în exercitarea justiţiei constituţionale. Această concluzie reflectă un raţionament de tip a fortiori, având în vedere faptul că judecătorii constituţionali cenzurează, adesea, prin actele lor jurisdicţionale, legi şi hotărâri adoptate de Parlament, decrete emise de Preşedintele Republicii Moldova sau hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului.

57. Prin urmare, în sensul articolului 137 din Constituţie, judecătorii constituţionali trebuie protejaţi prin imunitatea funcţională. Judecătorii constituţionali nu trebuie traşi la răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate şi pentru acţiunile legale întreprinse în exercitarea funcţiei lor. Această soluţie constituie, în condiţiile socio-politice din Republica Moldova, o abordare echilibrată privind tensiunea dintre principiul independenţei judecătorilor constituţionali şi principiul răspunderii lor. Răspunderea juridică poate fi incidentă doar în privinţa încălcărilor care nu au legătură cu exerciţiul funcţiei de judecător constituţional.

58. Astfel, din perspectiva articolului 137 din Constituţie, care exclude răspunderea judecătorilor constituţionali pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exerciţiul obligaţiilor, Curtea reiterează concluziile din Hotărârea nr.12 din 28 martie 2017, în al cărei dispozitiv a reţinut aplicabilitatea articolului 307 din Codul penal doar în cazul judecătorilor de drept comun: judecătorii din cadrul judecătoriilor, judecătorii curţilor de apel şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie.

59. În opinia Comisiei de la Veneţia, în cazul în care interpretarea Constituţiei exclude orice răspundere a judecătorilor constituţionali pentru voturile sau opiniile exprimate în exerciţiul obligaţiilor, procedurile penale aplicabile infracţiunii pedepsite de articolul 307 din Codul penal nu pot fi pornite, în nicio circumstanţă, împotriva judecătorilor constituţionali (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §42).

60. Curtea notează că statutul judecătorilor constituţionali se deosebeşte de statutul judecătorilor de drept comun prin natura specifică a jurisdicţiei constituţionale (a se vedea supra §28 şi 29). Principala particularitate a jurisdicţiei constituţionale şi deosebirea principială a Curţii Constituţionale faţă de instanţele judecătoreşti de jurisdicţie generală constă în faptul că, potrivit Constituţiei, Curtea nu face parte din sistemul judecătoresc, nu este un organ al justiţiei sau o parte componentă a autorităţii judecătoreşti (HCC nr.19 din 29 aprilie 1999, §4).

61. Curtea observă că hotărârile instanţelor de drept comun pot fi supuse căilor de atac, în conformitate cu prevederile articolului 119 din Constituţie: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Căile de atac reprezintă mijloace procedurale, prin intermediul cărora părţile interesate au posibilitatea de a solicita şi obţine casarea hotărârilor judecătoreşti neîntemeiate sau ilegale. Astfel, modul în care este reglementat controlul judiciar efectuat de către instanţele de apel şi de recurs creează condiţii pentru repararea erorilor comise de prima instanţă (HCC nr.16 din 25 iunie 2013, §47-48).

62. În acelaşi timp, în conformitate cu prevederile articolului 140 alin.(2) din Constituţie „Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate”. Curtea reiterează că indiferent de natura hotărârilor Curţii, ele îşi produc efectele pe care Constituţia şi legea le conferă, în raport cu atribuţia exercitată de Curte, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni (HCC nr.33 din 10 octombrie 2013, §49, HCC nr.5 din 25 februarie 2020, §140).

63. Astfel, actele Curţii Constituţionale nu pot fi supuse vreunui control efectuat de o instanţă ierarhic superioară care ar putea verifica caracterul constituţional al acestora, dat fiind faptul că nu există o asemenea autoritate în ordinea constituţională.

64. În opinia Comisiei de la Veneţia, este important ca doar Curtea Constituţională să-şi poată revizui hotărârile. Nicio altă autoritate publică nu poate fi autorizată să o facă. Dacă unei autorităţi publice i s-ar oferi competenţa revizuirii constituţionalităţii sau a legalităţii unui act al Curţii Constituţionale, în special în privinţa investigării judecătorilor constituţionali pentru infracţiunile comise în exercitarea funcţiei (nu pentru infracţiunile obişnuite), independenţa Curţii Constituţionale ar fi compromisă (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §49, 50, 59).

65. Astfel, Curtea subliniază că imunitatea funcţională a judecătorului constituţional este condiţia fundamentală pentru garantarea independenţei sale.

(2) Cu privire la posibilitatea tragerii la răspundere penală a judecătorilor constituţionali pentru comiterea de infracţiuni care nu ţin de exercitarea funcţiei lor

66. Curtea reiterează că este necesară stabilirea unui echilibru între imunitate, ca mijloc de protecţie a independenţei judecătorului împotriva presiunii excesive şi a abuzului din partea puterilor statului (imunitate), pe de o parte, şi faptul că judecătorul nu este mai presus de lege (responsabilitate), pe de altă parte (a se vedea mutatis mutandis HCC nr.12 din 28 martie 2017, §62).

67. Curtea subliniază că judecătorii constituţionali rămân, bineînţeles, răspunzători pentru orice infracţiune comisă în afara procesului de luare a deciziei. De exemplu, aceştia pot fi traşi la răspundere pentru luare de mită (materială sau politică) în vederea soluţionării unui caz într-un anumit mod. Totuşi, în asemenea situaţii, judecătorii constituţionali ar putea fi pedepsiţi doar pentru infracţiunea concretă de luare de mită.

68. Potrivit Recomandării CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile din 17 noiembrie 2010, §71, „atunci când nu exercită funcţiile judiciare, judecătorii sunt responsabili civil, penal sau administrativ, ca şi orice alt cetăţean”.

69. Astfel, imunitatea funcţională nu exclude urmărirea penală în cazurile care nu au legătură cu procesul de judecare, pentru că infracţiunile pot fi comise de oricine, inclusiv de judecătorii Curţii Constituţionale (Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §24).

70. Curtea notează că imunitatea funcţională nu acoperă infracţiunile obişnuite şi, prin urmare, judecătorul constituţional este pasibil de răspundere penală pentru comiterea acestora.

(3) Cu privire la procedura tragerii la răspundere penală a judecătorilor constituţionali

71. În opinia Comisiei de la Veneţia, imunitatea procedurală a judecătorilor – în cazul în care există – nu poate justifica protecţia judecătorului de urmărire penală, ci protecţia acestuia împotriva unor acuzaţii false, în scopul de a exercita presiuni asupra acestuia. În toate celelalte cazuri, imunitatea procedurală trebuie ridicată de către o autoritate competentă în cadrul sistemului judecătoresc (Opinia amicus curiae nr.698/2012 pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor, Veneţia, 8-9 martie 2013, CDL-AD(2013)008, §23).

72. Având în vedere condiţia potrivit căreia judecătorii constituţionali trebuie să aibă parte de garanţiile fundamentale pentru independenţa lor şi de respectul pentru autoritatea lor, este necesară stabilirea, potrivit principiilor constituţionale, a organului abilitat să-şi dea consimţământul la tragerea la răspundere penală a judecătorilor constituţionali.

73. Sub aspect comparativ cu procedura tragerii la răspundere penală a judecătorului de drept comun, Curtea notează că, potrivit articolului 19 alin.(4) din Legea nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către Procurorul General sau de prim-adjunctul său, iar în lipsa acestuia, de către un adjunct, în baza ordinului emis de Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile Codului de procedură penală. În cazul săvârşirii de către judecător a infracţiunilor specificate la articolele 243, 324, 326 şi 3302 ale Codului penal al Republicii Moldova, precum şi în cazul infracţiunilor flagrante, acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale nu este necesar.

74. Potrivit articolului 123 alin.(2) din Constituţie, modul de organizare şi de funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin lege organică. Legea nr.947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, care dezvoltă prevederile constituţionale, stabileşte la articolul 1 alin.(1) că Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.

75. Curtea reţine că independenţa justiţiei implică un statut special al judecătorilor, care trebuie protejaţi împotriva subiectivismului organelor de urmărire penală competente, care le-ar putea afecta credibilitatea. Din acest motiv, legislatorul a stabilit o procedură distinctă şi riguroasă de tragere a judecătorului la răspundere penală, rolul determinant fiindu-i atribuit în acest proces Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei (HCC nr.12 din 28 martie 2017, §78). Ridicarea în mod individual a imunităţii de către Consiliul Superior al Magistraturii, care este alcătuit în mare parte din judecători aleşi de colegii lor, reduce dependenţa sistemului judecătoresc de organele politice (Opinia amicus curiae nr.698/2012 pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind imunitatea judecătorilor, Veneţia, 8-9 martie 2013, CDL-AD(2013)008, §49).

76. Aşa cum Constituţia nu stabileşte o autoritate care să-şi exprime acordul pentru pornirea urmăririi penale a judecătorilor constituţionali şi având în vedere statutul constituţional al Curţii Constituţionale de autoritate independentă de orice altă autoritate publică şi care se supune doar Constituţiei, se impune ca acordul pentru pornirea urmăririi penale în privinţa unui judecător constituţional să fie exprimat de către plenul Curţii Constituţionale.

77. În opinia Comisiei de la Veneţia, este de competenţa Curţii Constituţionale să ridice inviolabilitatea procedurală a judecătorului constituţional atunci când fapta comisă nu este acoperită de imunitatea funcţională substanţială, i.e. organele de urmărire penală trebuie să solicite acordul Curţii Constituţionale înainte de a porni proceduri penale (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §32, 33).

78. Curtea notează că procedura încuviinţării prealabile reprezintă un instrument care asigură prevenirea unor eventuale abuzuri în privinţa judecătorilor constituţionali şi de asigurare a independenţei acestora. În acest sens, pentru pornirea urmăririi penale este necesară încuviinţarea prealabilă a plenului Curţii, la solicitarea Procurorului General.

79. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii în cazurile pornirii urmăririi penale, reţinerii, aducerii silite, arestării, percheziţionării judecătorului constituie o garanţie care diminuează riscul abuzurilor, al acţiunilor arbitrare, precum şi al acuzaţiilor false împotriva judecătorului de către persoane interesate şi reprezintă o garanţie legală a consolidării principiilor constituţionale privind independenţa judecătorilor. În acelaşi timp, Procurorul General urmează să argumenteze şi să probeze (onus probandi) existenţa condiţiilor sau a circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea, după caz, a pornirii urmăririi penale în privinţa judecătorului, precum şi a reţinerii, aducerii silite, arestării sau percheziţionării judecătorului. De asemenea, Consiliului Superior al Magistraturii îi revine sarcina de a verifica respectarea acestor exigenţe (a se vedea HCC nr.22 din 5 septembrie 2013, §107; HCC nr.23 din 27 iunie 2017, §61, 62, 69).

80. În acest context, pentru a consolida principiul constituţional al independenţei Curţii Constituţionale, Curtea notează că judecătorii constituţionali pot fi percheziţionaţi, în caz de flagrant delict, fără acordul prealabil al Curţii Constituţionale, iar reţinerea, arestarea şi trimiterea în judecată contravenţională sau penală poate fi făcută doar cu încuviinţarea prealabilă a plenului Curţii Constituţionale.

(4) Cu privire la imunitatea funcţională a judecătorilor constituţionali după încheierea mandatului lor

81. Curtea reiterează că atât Constituţia, cât şi Legea cu privire la Curtea Constituţională reglementează importante principii şi garanţii ale independenţei şi neutralităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, de natură să permită acestora exercitarea obiectivă a judecăţii. În acest sens, judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii, inclusiv după expirarea mandatului (a se vedea HCC nr.18 din 2 iunie 2014, §56).

82. În opinia Comisiei de la Veneţia, imunitatea funcţională pentru activităţile efectuate de judecătorii constituţionali în exerciţiul funcţiei judiciare în timpul mandatului continuă să se aplice acestor activităţi şi după încheierea mandatului lor (Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §56).

83. Curtea subliniază că această soluţie se explică prin necesitatea de a le permite judecătorilor constituţionali să pronunţe o hotărâre motivată fără teama de a fi urmăriţi penal după încheierea mandatului lor. Beneficiarul imunităţii funcţionale nu este persoana însăşi, ci independenţa instanţei. Este o exigenţă importantă care derivă din însăşi natura şi calitatea independenţei, imparţialităţii şi transparenţei judiciare (a se vedea Opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneţia nr.967/2019 cu privire la răspunderea penală a judecătorilor Curţii Constituţionale, CDL-AD(2019)028, §35, 36).

84. Cu privire la beneficiul imunităţii judecătorilor pentru voturile şi pentru opiniile exprimate în exerciţiul funcţiilor lor după încheierea mandatului, Constituţia impune soluţia aleasă deja de legislator prin articolul 8 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, care stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere judiciară pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii, inclusiv după expirarea mandatului.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera b) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera b) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. În sensul articolului 137 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale dispun de imunitate funcţională, fapt care presupune că judecătorii constituţionali nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile şi pentru opiniile exprimate în exercitarea funcţiei lor.

2. În sensul articolului 137 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunile comise în cazurile care nu au legătură cu înfăptuirea justiţiei constituţionale.

3. În sensul articolului 137 din Constituţie, pentru pornirea urmăririi penale în privinţa unui judecător al Curţii Constituţionale este necesar acordul prealabil al plenului Curţii Constituţionale.

4. În sensul articolului 137 din Constituţie, judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, reţinut, arestat, trimis în judecată penală sau contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a plenului Curţii Constituţionale.

5. În sensul articolului 137 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de imunitate funcţională pentru voturile şi pentru opiniile exprimate şi după expirarea mandatului acestora.

6. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.