H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(2) din

Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior

al Magistraturii (ridicarea imunităţii judecătorului)

(sesizările nr.31g/2017 şi nr.55g/2017)

 

nr. 23  din  27.06.2017

 

Monitorul Oficial nr.340-351/91 din 22.09.2017

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizările depuse

şi înregistrate la 16 martie 2017 şi la 28 aprilie 2017,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, ridicată de către avocaţii Vasile Foltea şi Gheorghe Ulianovschi, în dosarele nr.3-12/17 şi, respectiv, nr.3-1/17, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost depuse la Curtea Constituţională la 16 martie şi 28 aprilie 2017, de către Colegiul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorii au pretins, în esenţă, că dispoziţiile articolului 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora „Consiliul Superior al Magistraturii examinează propunerea Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a adjunctului desemnat prin ordinul emis de Procurorul General doar sub aspectul respectării condiţiilor sau a circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea pornirii urmăririi penale, reţinerii, aducerii silite, arestării sau percheziţiei judecătorului, fără a da apreciere calităţii şi veridicităţii materialelor prezentate”, sunt contrare articolelor 20, 114 şi 116 alin.(1) din Constituţie.

4. Prin deciziile Curţii Constituţionale din 31 martie şi 22 mai 2017, sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost declarate admisibile, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. Având în vedere identitatea de obiect, în temeiul articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar.

6. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie şi Procuraturii Generale.

7. În cadrul şedinţei plenare publice a Curţii excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către avocaţii Vasile Foltea şi Gheorghe Ulianovschi, autorii sesizărilor. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIILOR PRINCIPALE

1. Circumstanţele cauzei civile nr.3-12/2017

8. La 25 ianuarie 2017, Procurorul General a depus o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat acordul pentru pornirea urmăririi penale, percheziţionarea, aducerea silită, reţinerea şi arestarea lui D.M., judecător de instrucţie la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 307 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

9. Prin hotărârea nr.77/4 din 31 ianuarie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să admită sesizarea Procurorului General, dându-şi acordul pentru pornirea urmăririi penale, percheziţionarea, aducerea silită, reţinerea şi arestarea judecătorului Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, D.M., şi l-a suspendat pe acesta din urmă din funcţia de judecător până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza respectivă.

10. La 14 februarie 2017, D.M. a contestat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 31 ianuarie 2017 la Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că aceasta este ilegală.

11. În cadrul şedinţei de judecată din 2 martie 2017, avocatul Vasile Foltea a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

12. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Colegiul Curţii Supreme de Justiţie a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi remiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

2. Circumstanţele cauzei civile nr.3-1/2017

13. La 20 septembrie 2016, Procurorul General interimar a depus la Consiliul Superior al Magistraturii două sesizări, prin care a solicitat acordul pentru aplicarea măsurilor procesuale şi efectuarea acţiunilor de urmărire penală – de reţinere, aducere silită, arestare şi percheziţionare în privinţa a 8 judecători şi a 8 ex-judecători, inclusiv a dlor P.S., judecător la Judecătoria Comrat, şi G.S., judecător la Curtea de Apel Comrat, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute în art.42 alin.(5), 243 alin.(3) lit.b) din Codul penal, precum şi acordul privind pornirea urmăririi penale în privinţa acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 307 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

14. Prin hotărârile nr.608 din 20 septembrie 2016 şi nr.623 din 29 septembrie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru aplicarea măsurilor procesuale şi efectuarea acţiunilor de urmărire penală în privinţa judecătorilor P.S. şi G.S., acuzaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute în articolul 42 alin.(5), 243 alin.(3) lit.b) din Codul penal, precum şi pentru pornirea urmăririi penale în privinţa acestora, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 307 alin.(2) lit.c) din Codul penal.

15. La 5 octombrie şi 19 octombrie 2016, Gheorghe Ulianovschi, avocatul lui P.S. şi G.S., a contestat hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii nr.608 din 20 septembrie 2016 şi nr.623 din 29 septembrie 2016 la Curtea Supremă de Justiţie, solicitând anularea acestora.

16. La 24 ianuarie 2017, avocatul Gheorghe Ulianovschi a depus o cerere prin care a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

17. Prin încheierea din 7 aprilie 2017, Colegiul Curţii Supreme de Justiţie a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi remiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

18. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 116

Statutul judecătorilor

„(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[…]”

19. Prevederile relevante ale Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în M.O., 2013, nr.15-17, art.65) sunt următoarele:

Articolul 1

Consiliul Superior al Magistraturii – organ de autoadministrare judecătorească

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească.”

Articolul 23

Asigurarea inviolabilităţii judecătorului

„(1) Propunerea Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a adjunctului desemnat prin ordinul Procurorului General de pornire a urmăririi penale, de reţinere, de aducere silită, de arestare sau de percheziţie a judecătorului se examinează de către Consiliul Superior al Magistraturii imediat, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii examinează propunerea Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a adjunctului desemnat prin ordinul emis de Procurorul General doar sub aspectul respectării condiţiilor sau a circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea pornirii urmăririi penale, reţinerii, aducerii silite, arestării sau percheziţiei judecătorului, fără a da apreciere calităţii şi veridicităţii materialelor prezentate.

(3) Procurorul General nu participă la deliberare.”

20. Prevederile relevante ale Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată în M.O., 2013, nr.15-17, art.63) sunt următoarele:

Articolul 1

Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti

„[…]

(3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii.

(4) Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără nici un fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale a judecătorului.”

Articolul 19

Inviolabilitatea judecătorului

„(1) Personalitatea judecătorului este inviolabilă.

(2) Inviolabilitatea judecătorului se extinde asupra locuinţei şi localului lui de serviciu, vehiculelor şi mijloacelor de telecomunicaţie folosite de el, asupra corespondenţei, bunurilor şi documentelor lui personale.

(3) Judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărârea pronunţată dacă nu va fi stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal.

(4) Urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către Procurorul General sau prim-adjunctul, iar în lipsa acestuia de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile Codului de procedură penală. În cazul săvârşirii de către judecător a infracţiunilor specificate la art.243, 324, 326 şi 3302 ale Codului penal al Republicii Moldova, precum şi în cazul infracţiunilor flagrante, acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale nu este necesar.

(5) Judecătorul nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Toate acţiunile procesuale în privinţa judecătorului, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, pot fi efectuate numai după emiterea ordonanţei de pornire a urmăririi penale, cu respectarea garanţiilor instituite de normele constituţionale şi actele internaţionale. Acordul Consiliului Superior al Magistraturii nu este necesar în caz de infracţiune flagrantă.

(6) Judecătorul poate fi supus sancţiunilor contravenţionale numai de către instanţa de judecată. Instanţa de judecată informează în mod obligatoriu Consiliul Superior al Magistraturii despre faptul sancţionării contravenţionale a judecătorului.

(7) Judecătorul reţinut, în cazul în care este bănuit că a săvârşit o contravenţie, urmează a fi eliberat imediat după identificare.”

 

ÎN DREPT

21. Din conţinutul sesizărilor, Curtea observă că acestea vizează, în esenţă, modul de examinare de către Consiliul Superior al Magistraturii a sesizării privind eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale, reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea judecătorului.

22. Astfel, sesizările se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale şi internaţionale conexe, precum independenţa, inviolabilitatea şi răspunderea judecătorilor.

A. ADMISIBILITATEA

23. Prin deciziile din 31 martie şi 22 mai 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

24. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia ori este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

25. Fiind ridicată de către avocaţii Vasile Foltea şi Gheorghe Ulianovschi, în dosarele nr.3-12/17 şi, respectiv, nr.3-1/17, aflate pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

26. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

27. Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

28. La fel, Curtea acceptă argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice, care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea litigiului privind anularea actului administrativ prin care a fost dat acordul pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului, precum şi percheziţionarea, aducerea silită, reţinerea şi arestarea judecătorului.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

29. Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

30. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizările nu pot fi respinse ca inadmisibile şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

31. Curtea menţionează că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au susţinut că dispoziţiile legale contestate sunt contrare articolelor 20, 114 şi 116 alin.(2) din Constituţie.

32. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizări, Curtea va opera cu prevederile articolului 116 alin.(1) din Constituţie. Cu referire la prevederile constituţionale cuprinse la articolul 20, privind accesul liber la justiţie, şi articolul 114, privind înfăptuirea justiţiei, Curtea reţine că acestea sunt irelevante în raport cu norma contestată.

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolului 116 alin.(1) din Constituţie

33. În opinia autorilor, prevederile art.23 alin.(2) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii încalcă articolul 116 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia:

„(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.”

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

34. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii pretind că dispoziţiile articolului 23 alin.(2) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii reduc substanţial competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a asigura independenţa şi inviolabilitatea judecătorilor şi nu întrunesc criteriile de claritate şi previzibilitate necesare.

35. Astfel, fiind sesizat de Procurorul General cu privire eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a unui judecător, Consiliul Superior al Magistraturii se limitează la o examinare formală, fără a verifica şi aprecia existenţa reală a condiţiilor sau circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea pornirii urmăririi penale, reţinerii, aducerii silite, arestării sau percheziţionării judecătorului concret în baza materialelor prezentate, precum şi a circumstanţelor care exclud urmărirea penală.

36. Potrivit autorilor, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse la articolul 116 alin.(1) privind statutul judecătorilor.

B. Argumentele autorităţilor

37. Potrivit opiniei scrise a Preşedintelui Republicii Moldova, dispoziţiile contestate nu aduc atingere prevederilor articolului 116 din Constituţie, deoarece în cazul examinării propunerii Procurorului General de pornire a urmăririi penale, de reţinere, de aducere silită, de arestare sau de percheziţionare a unui judecător Consiliul Superior al Magistraturii acţionează în calitate de autoritate administrativă, fără a exercita funcţia sa jurisdicţională. Preşedintele a subliniat că aprecierea „existenţei reale a condiţiilor sau circumstanţelor pentru dispunerea urmăririi penale” şi a „circumstanţelor care exclud urmărirea penală” ţine doar de competenţa instanţelor de judecată.

38. În opinia Parlamentului, prevederile contestate nu încalcă dispoziţiile articolului 116 din Constituţie, deoarece acordarea imunităţii judecătorilor împotriva urmăririi penale, restrângerea sau extinderea acestei imunităţi este o opţiune a legiuitorului, şi nu este un imperativ de drept constituţional.

39. Guvernul, în opinia prezentată, nu a comunicat punctul de vedere asupra criticii formulate referitor la încălcarea prin dispoziţiile contestate a prevederilor articolului 116 din Constituţie.

40. Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut că exercită autoadministrarea judecătorească şi nu are competenţa de a se implica în domeniul politicii penale, de a da apreciere temeiurilor ce au stat la baza începerii urmăririi penale.

41. În opinia scrisă a Curţii Supreme de Justiţie s-a menţionat că Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanţă de judecată şi nu are instrumentarul necesar pentru a aprecia calitatea şi veridicitatea tuturor materialelor prezentate. Totuşi, nu trebuie excluse situaţiile în care calitatea şi veridicitatea materialelor prezentate de către Procuratura Generală pot fi denunţate strict pe baze logice sau raţionale. În cazul în care nu este posibilă această apreciere raţională, mai rămân, fără îndoială, garanţiile unui proces echitabil, pe care se prezumă că le oferă instanţa penală independentă şi imparţială care se va pronunţa asupra cazului judecătorului, a cărui urmărire penală, reţinere, aducere silită, arestare sau percheziţie se cere a fi încuviinţată de către Consiliul Superior al Magistraturii.

42. Procuratura Generală nu a prezentat opinia sa scrisă asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

1.1. Independenţa şi inviolabilitatea judecătorului

43. Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale privind separaţia puterilor în legislativă, executivă şi judecătorească [articolul 6], privind independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor instanţelor judecătoreşti [articolul 116 alin.(1)], precum şi privind stabilirea prin lege organică a organizării instanţelor judecătoreşti, a competenţei acestora şi a procedurii de judecată [articolul 115 alin.(4)] definesc statutul juridic al judecătorului în Republica Moldova şi consacră justiţia ca o ramură independentă şi imparţială a puterii de stat.

44. Independenţa sistemului judiciar în ansamblul său garantează independenţa individuală a judecătorilor. […] Independenţa judecătorilor […] este o garanţie împotriva presiunilor exterioare în luarea deciziilor, fiind justificată de necesitatea de a permite judecătorilor să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai drepturilor şi libertăţilor omului (Hotărîrea Curţii Constituâionale nr.23 din 25 iulie 2016, §58).

45. Totodată, Curtea reţine că independenţa judecătorului se află în conexiune şi cu inviolabilitatea acestuia. În particular, în accepţiunea articolului 19 alin.(1) şi (2) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, personalitatea judecătorului este inviolabilă. Inviolabilitatea judecătorului se extinde asupra locuinţei şi localului lui de serviciu, vehiculelor şi mijloacelor de telecomunicaţie folosite de el, asupra corespondenţei, bunurilor şi documentelor lui personale.

46. Însă, oricare ar fi aspectele în care poate fi abordată, independenţa judecătorului nu este reglementată ca un scop în sine şi, cu atât mai puţin, ca un privilegiu al acestuia, ci slujind înfăptuirii justiţiei. Din această perspectivă, independenţa judecătorului este un aspect fundamental al statului de drept.

47. În acelaşi timp, reprezentând o garanţie constituţională, independenţa judecătorului nu poate fi interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilităţii judecătorului. Astfel, oricât de importantă ar fi libertatea judecătorilor în exercitarea funcţiilor lor judiciare, aceasta nu înseamnă că judecătorii nu sunt responsabili.

48. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că independenţa judecătorului nu exclude angajarea responsabilităţii acestuia, ea fiind realizată sub rezerva unei prudenţe determinate de necesitatea garantării libertăţii depline a judecătorului contra tuturor presiunilor induse (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.22 din 5 septembrie 2013, §61; Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.26 din 11 noiembrie 2014, §41; Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 28 martie 2017, §58-59).

49. La rândul său, Comisia de la Veneţia, în opinia Amicus Curiae, adoptată în cadrul celei de-a 110-a sesiuni plenare, a menţionat că este necesară stabilirea unui echilibru între imunitate, ca mijloc de protecţie a judecătorului împotriva presiunii excesive şi a abuzului din partea puterilor statului sau a persoanelor fizice (imunitate), pe de o parte, şi faptul că judecătorul nu este mai presus de lege (responsabilitate), pe de altă parte. Comisia de la Veneţia a subliniat în mod constant faptul că judecătorii nu trebuie să beneficieze de imunitate generală, ci de imunitate funcţională pentru actele realizate în exercitarea funcţiilor lor judiciare. Acest lucru se datorează faptului că, în principiu, judecătorul trebuie să beneficieze de imunitate doar în cadrul exercitării funcţiilor sale legale. În cazul în care el comite o infracţiune în exercitarea funcţiilor, nu trebuie să se bucure de imunitate faţă de răspunderea penală [CDLAD(2017)002), §17].

50. Curtea menţionează că, deoarece într-o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunităţi absolute, se reliefează problema condiţiilor şi modalităţilor de angajare a răspunderii judecătorului. Astfel, trebuie remarcat faptul că, deşi standardele europene permit judecătorilor să fie traşi la răspundere penală în exercitarea funcţiilor lor judiciare, pragul este destul de înalt (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 28 martie 2017, §63).

1.2. Natura juridică şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii

51. Potrivit articolului 123 din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători.

52. Aceste prevederi constituţionale sunt dezvoltate, inter alia, în Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

53. Curtea observă că, în corespundere cu articolul 1 alin.(1) din lege, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.

54. Potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol, Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească.

55. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că Consiliul Superior al Magistraturii are o dublă calitate: administrativă şi jurisdicţională. De regulă, această autoritate desfăşoară o activitate de natură administrativă, iar atunci când acţionează în calitate de instanţă disciplinară, ea realizează o activitate jurisdicţională (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 18 iunie 2012, §32).

56. Aşadar, Curtea menţionează că, prin natura sa juridică, prin modul de constituire, organizare şi realizare a competenţelor legale, Consiliul Superior al Magistraturii are rolul de a asigura: autoadministrarea judecătorească, organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc, precum şi de a garanta independenţa autorităţii judecătoreşti.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

57. Curtea reţine că Legea fundamentală consacră principiul independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor. Printre garanţiile asigurării efective a acestor principii este şi condiţia specială de pornire a urmăririi penale, aplicare a anumitor măsuri procesuale sau efectuare a anumitor acţiuni procesuale în privinţa judecătorului.

58. În acest sens, legiuitorul a stabilit o procedură distinctă şi riguroasă de tragere a judecătorului la răspundere penală, rolul determinant fiindu-i atribuit în acest proces Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 28 martie 2017, §78).

59. În particular, articolul 19 alin.(4) din Legea cu privire la statutul judecătorului stabileşte că urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către Procurorul General sau prim-adjunctul, iar în lipsa acestuia de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile Codului de procedură penală, iar potrivit alineatului (5), judecătorul nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii.

60. Concomitent, Curtea observă că încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului nu este necesară în cazul săvârşirii de către judecător a infracţiunilor specificate la articolele 243 (Spălarea banilor), 324 (Corupere pasivă), 326 (Traficul de influenţă) şi 330² (Îmbogăţirea ilicită) din Codul penal, precum şi în cazul infracţiunilor flagrante.

61. Aşadar, Curtea reţine că, de regulă, o condiţie sine qua non pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului, precum şi pentru reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea judecătorului este acordul Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă o garanţie legală a consolidării principiilor constituţionale privitoare la independenţa judecătorilor.

62. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii în cazurile [pornirii urmăririi penale], reţinerii, aducerii silite, arestării, percheziţionării judecătorului constituie o anumită garanţie, care diminuează riscul abuzurilor, acţiunilor arbitrare, precum şi al acuzaţiilor false împotriva judecătorului de către persoane interesate (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.22 din 5 septembrie 2013, §107).

63. Analizând dispoziţiile contestate [articolul 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996], Curtea observă că propunerea Procurorului General sau prim-adjunctului privind eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului, precum şi pentru reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea judecătorului este examinată de Consiliul Superior al Magistraturii sub aspectul respectării condiţiilor sau a circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea acestora, fără a da apreciere calităţii şi veridicităţii materialelor prezentate.

64. Curtea observă că, prin prisma articolului 274 din Codul de procedură penală, urmărirea penală poate fi dispusă în cazul în care rezultă bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există circumstanţe care exclud urmărirea penală.

65. Ex aequa, Codul de procedură penală stabileşte temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvârşirea infracţiunii (articolul 166), precum şi condiţiile în care poate fi dispusă percheziţionarea (articolul 125) şi aducerea silită a persoanei (articolul 199).

66. Cu referire la aplicarea arestului, în Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016, Curtea a statuat că arestarea, fiind o măsură excepţională, poate fi aplicată numai în anumite cazuri şi numai pentru anumite motive, care trebuie arătate în mod concret şi convingător în hotărârea organului care o dispune. Arestarea preventivă poate fi dispusă numai în cazul imposibilităţii aplicării unei alte măsuri preventive mai uşoare.

67. De asemenea, Curtea a reţinut că sunt considerate motive pentru privarea de libertate a învinuitului de comiterea unei infracţiuni riscul: sustragerii lui de la judecată, de a afecta înfăptuirea justiţiei, de a comite alte infracţiuni, de a produce dezordine publică. Dar aceste pericole sau riscuri trebuie susţinute prin probe.

68. În acelaşi timp, printr-un obiter dictum, Curtea a subliniat că, reieşind din normele procesuale penale, pornirea unei cauze penale în conformitate cu legislaţia în vigoare, când rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală şi infracţiunea a fost săvârşită de către un judecător, răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită nu este un act de intervenţie în activitatea şi independenţa judecătorilor, ci un proces legal de tragere la răspundere pentru ilegalitatea comisă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.22 din 5 septembrie 2013, §75).

69. Curtea menţionează că Procurorul General urmează să argumenteze şi să probeze (onus probandi) existenţa condiţiilor sau a circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea, după caz, a pornirii urmăririi penale în privinţa judecătorului, precum şi a reţinerii, aducerii silite, arestării sau percheziţionării judecătorului. Corelativ, Consiliului Superior al Magistraturii îi revine sarcina, în temeiul articolului 23 alin.(2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996, de a verifica respectarea acestor exigenţe.

70. Din prevederile normei criticate rezultă că la eliberarea acordului privind pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului, aplicarea măsurilor procesuale sau efectuarea acţiunilor procesuale, Consiliul Superior al Magistraturii verifică temeinicia propunerii Procurorului General sau prim-adjunctului, fără a da apreciere calităţii şi veridicităţii materialelor prezentate de acesta din urmă.

71. Prin urmare, Curtea relevă că prin excluderea ab initio a posibilităţii de a aprecia calitatea şi veridicitatea materialelor prezentate de către Procurorul General, Consiliul Superior al Magistraturii este limitat şi constrâns să procedeze la o încuviinţare quasi-automată a pornirii urmăririi penale, aplicării unor măsuri procesuale sau a efectuării unor acţiuni procesuale în privinţa judecătorilor.

72. O atare situaţie conduce în mod evident la diminuarea importanţei acordului Consiliului Superior al Magistraturii, care, de fapt, constituie o exigenţă specială prevăzută de lege şi are natura juridică a unui act-condiţie pentru pornirea urmăririi penale, aplicarea măsurilor procesuale sau efectuarea acţiunilor procesuale în privinţa judecătorului.

73. Curtea notează că, luând în considerare rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, şi anume de garant al independenţei autorităţii judecătoreşti, acestuia îi revine obligaţia de a examina sub toate aspectele materialele cu privire la pornirea urmăririi penale, reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea judecătorului, în scopul evitării unor eventuale abuzuri, care ar spori riscul afectării independenţei funcţionale a acestuia.

74. În jurisprudenţa sa Curtea a reţinut, cu titlu de principiu, că responsabilitatea de a nu recurge nejustificat la prevederile Codului penal împotriva judecătorilor şi de a evita un efect stigmatizant asupra acestora, o au nu doar Procurorul General şi instanţele de judecată, dar şi, în special, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei puterii judecătoreşti (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 28 martie 2017, §91).

75. În contextul celor elucidate, Curtea menţionează că, pentru a permite înţelegerea a celui ratio decidenti care a condus la adoptarea hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii ridică sau refuză să ridice imunitatea judecătorului, este imperioasă analiza şi aprecierea materialelor prezentate de către procuror în vederea constatării faptului dacă s-au respectat condiţiile sau circumstanţele prevăzute de Codul de procedură penală pentru acţiunea sau măsura procesuală solicitată, aşa cum prevede articolul 23 alin.(2) teza întâi din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996. Or, în mod firesc, concluzia Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să rezulte din premise, ceea ce implică necesarmente o examinare factologică a materialelor prezentate. Altminteri, concluzia nu va reprezenta altceva decât un non sequitur.

76. Curtea menţionează că în situaţia în care Consiliului Superior al Magistraturii i se cere să îşi dea acordul pentru pornirea urmăririi penale, aplicarea măsurilor procesuale sau efectuarea acţiunilor procesuale în privinţa judecătorului, acesta are obligaţia să motiveze hotărârea sa, ţinând cont de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, fără a se limita la formulări generale şi abstracte.

77. Nu există nicio îndoială că decizia de ridicare sau nu a imunităţii judecătorului ţine de marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii, însă această apreciere trebuie să fie însoţită de o motivare corespunzătoare, astfel încât să se depăşească orice suspiciune de arbitrar. Iar întru realizarea acestui deziderat, Curtea consideră că este indispensabilă aprecierea materialelor prezentate, chiar dacă în cele din urmă va exista şi o examinare a acestora de către instanţa de judecată independentă şi imparţială [obligată ope legis să asigure respectarea garanţiilor ce decurg din articolul 6 din Convenţia Europeană], cu posibilitatea exercitării căilor de atac asupra actului judecătoresc pronunţat.

78. Adiţional, Curtea relevă că, exprimându-şi acordul sau refuzul pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului, precum şi pentru reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea judecătorului, Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a aprecia materialele prezentate, fără să formuleze concluzii asupra vinovăţiei judecătorului.

79. Astfel, sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că textul „fără a da apreciere calităţii şi veridicităţii materialelor prezentate” din articolul 23 alineatul (2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii aduce atingere substanţei principiilor independenţei şi inviolabilităţii judecătorului, fiind contrar articolului 116 alin.(1) din Constituţie.

80. Totodată, având în vedere că procedura de ridicare a imunităţii nu este acoperită de garanţiile unui proces echitabil, garantat de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 din Convenţia Europeană, ci constituie un instrument de garantare a independenţei judecătorului, prezenta hotărâre nu implică în mod automat revizuirea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii de ridicare a imunităţii judecătorului. Curtea subliniază că verificarea tuturor aspectelor ce ţin de garantarea unui proces echitabil constituie apanajul instanţelor de judecată.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocaţii Vasile Foltea şi Gheorghe Ulianovschi, în dosarele nr.3-12/17 şi, respectiv, nr.3-1/17, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Se declară neconstituţional textul „fără a da apreciere calităţii şi veridicităţii materialelor prezentate” din articolul 23 alineatul (2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Se recunoaşte constituţional textul „Consiliul Superior al Magistraturii examinează propunerea Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a adjunctului desemnat prin ordinul emis de Procurorul General doar sub aspectul respectării condiţiilor sau a circumstanţelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea pornirii urmăririi penale, reţinerii, aducerii silite, arestării sau percheziţiei judecătorului” din articolul 23 alineatul (2) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.