D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.158g/2019 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din

articolele 330² şi 352¹ din Codul penal

 

nr. 131  din  05.12.2019

 

Monitorul Oficial nr.14-23/9 din 24.01.2020

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea depusă pe 5 septembrie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 5 decembrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 330² şi 352¹ din Codul penal, ridicată de către dl Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1-874/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională, pe 5 septembrie 2019, de către dl judecător Sergiu Stratan de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

 

A. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a dlui Oleg Melniciuc de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 330² [Îmbogăţirea ilicită] şi 352¹ [Falsul în declaraţii] din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată dl Oleg Melniciuc a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textelor „valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite” din articolul 330² şi „includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale” din articolul 352¹ alin.(2) din Codul penal.

5. De asemenea, dl Oleg Melniciuc a solicitat exercitarea controlului constituţional asupra aplicării prevederilor articolelor 330² şi 352¹ alin.(2) din Codul penal cu referire la tragerea persoanei la răspundere penală înainte de efectuarea unui control de către inspectorul de integritate din cadrul Autorităţii Naţionale de Integritate în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

6. Prin încheierea din 29 august 2019, instanţa de judecată a admis cererea de ridicare a excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională în vederea soluţionării ei.

 

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

8. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2019, sunt următoarele:

Articolul 330²

Îmbogăţirea ilicită

„(1) Deţinerea de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terţi, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.”

Articolul 352¹

Falsul în declaraţii

„(1) Declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

(2) Includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale sunt următoarele:

Articolul 2

Noţiuni

„În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc astfel:

[...]

diferenţă substanţială – diferenţa ce depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie dintre averea dobândită şi veniturile obţinute de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei, concubinul/concubina pe parcursul exercitării mandatelor sau a funcţiilor publice ori de demnitate publică în aceeaşi perioadă;

[...]”.

Articolul 5

Declaraţia de avere şi interese personale

„(1) Declaraţia de avere şi interese personale (denumită în continuare declaraţie) reprezintă un act personal şi irevocabil al subiectului declarării, depus, pe proprie răspundere, sub formă de document electronic sau, după caz, în formă scrisă pe suport de hârtie. (2) Subiecţii declarării sunt obligaţi, în condiţiile prezentei legi, să îşi declare averea şi interesele personale în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr.1 la prezenta lege.

(3) Declaraţia este un act public, cu excepţia informaţiilor prevăzute la art.9 alin.(2) şi (3), iar informaţiile conţinute în declaraţie nu pot fi utilizate în scopuri publicitare.

(4) Responsabilitatea pentru depunerea în termen a declaraţiei, precum şi pentru veridicitatea şi deplinătatea informaţiilor o poartă persoana care o depune.

[…]

(7) Cerinţa privind declararea averii şi a intereselor personale se include în toate procedurile sau contractele ce reglementează angajarea, alegerea ori numirea într-o funcţie publică.

[…]”.

Articolul 23

Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

„(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

[…]”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că textele „valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite” din articolul 330² şi „includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale” din articolul 352¹ alin.(2) din Codul penal nu corespund exigenţelor calităţii legii, impuse de articolul 23 din Constituţie.

11. De asemenea, autorul excepţiei consideră că tragerea persoanei la răspundere penală înainte de efectuarea unui control de către inspectorul de integritate din cadrul Autorităţii Naţionale de Integritate în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate contravine prevederilor constituţionale.

12. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare prevederilor articolelor 1, 22 şi 23 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1-874/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textele „valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite” din articolul 330² şi „includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale” din articolul 352¹ alin.(2) din Codul penal. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate nu respectă exigenţele previzibilităţii şi clarităţii legii.

17. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate îi solicită Curţii să exercite controlul de constituţionalitate al aplicării prevederilor articolelor 330² şi 352¹ alin.(2) din Codul penal, cu referire la tragerea persoanei la răspundere penală înainte de efectuarea unui control de către inspectorul de integritate în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

18. Curtea menţionează că, potrivit articolului 330² alineatul (2) din Codul penal, infracţiunea de „îmbogăţire ilicită” constă în deţinerea de către o persoană cu funcţie de demnitate publică, personal sau prin intermediul unor terţi, de bunuri în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit.

19. Curtea relevă că prevederile articolului 330² din Codul penal au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Hotărârea nr.6 din 16 aprilie 2015 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal şi Codul de procedură penală (confiscarea extinsă şi îmbogăţirea ilicită) Curtea a recunoscut constituţionale prevederile articolului 330² din Codul penal. Totodată, în §91 al hotărârii respective, Curtea a subliniat că incriminarea faptelor în legile penale, stabilirea pedepsei pentru ele, precum şi alte reglementări se întemeiază pe raţiuni de politică penală, iar legea penală constituie un ansamblu de reguli juridice, care urmează a fi formulate într-o manieră clară, concisă şi precisă. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul, prin prisma articolelor 60 alin.(1) şi 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, dispune de plenitudinea aprecierii situaţiilor ce necesită a fi reglementate prin norme legale. Acest drept semnifică posibilitatea de a decide asupra oportunităţii la adoptarea actului legislativ reieşind din politica penală promovată în interesul general [§102].

20. Odată cu pronunţarea Hotărârii nr.6 din 16 aprilie 2015, Curtea a trimis o Adresă către Parlament, în care a menţionat necesitatea înlăturării de către legislativ a deficienţelor din definiţia infracţiunii de „îmbogăţire ilicită”, cuprinsă la articolul 330² din Codul penal, în vederea reglementării noţiunii de „valoare care depăşeşte substanţial mijloacele dobândite”.

21. Pe 17 iunie 2016, Parlamentul a adoptat Legea nr.133 privind declararea averii şi a intereselor personale, scopul acestei legi fiind instituirea măsurilor de prevenire şi de combatere a îmbogăţirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate, precum şi a încălcării regimului juridic al restricţiilor şi limitărilor.

22. Curtea observă că în articolul 2 din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale este definită noţiunea de „diferenţă substanţială”. Astfel, „diferenţa substanţială” reprezintă o diferenţă care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie între averea dobândită şi veniturile obţinute de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei, concubinul/concubina pe parcursul exercitării mandatelor sau a funcţiilor publice ori de demnitate publică în aceeaşi perioadă.

23. În acest context, Curtea menţionează că sintagma „valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite” cuprinsă la articolul 330² din Codul penal este clară şi previzibilă şi că sensul său poate fi înţeles de orice destinatar, pentru ca să-şi poată adapta conduita la exigenţele legii.

24. Prin urmare, Curtea menţionează că, de vreme ce nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei sale, atât soluţia, cât şi considerentele menţionate în Hotărârea nr.6 din 16 aprilie 2015 referitoare la articolul 330² alin.(1) din Codul penal sunt valabile şi în prezenta cauză.

25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, de asemenea, că prevederile articolului 352¹ alin.(2) din Codul penal sunt vagi, nu corespund criteriilor de accesibilitate şi previzibilitate a legii şi, respectiv, contravin articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie, însă fără a prezenta în acest sens argumente.

26. Potrivit articolului 352¹ alin.(2) din Codul penal, constituie infracţiune includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, precum şi neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale.

27. Aplicarea în cauza respectivă a dispoziţiilor articolului 352¹ alin.(2) din Codul penal (introduse prin Legea 134 din 17 iunie 2016) impun determinarea sensului noţiunii „declaraţie de avere şi interese personale” şi a datelor ce se cuprind în ea, aşa cum este stabilit în Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale. Astfel, potrivit acestei din urmă legi, subiecţii declarării sunt obligaţi să îşi declare averea şi interesele personale, întocmind, în acest sens, un document oficial numit „declaraţie de avere şi interese personale”, care reprezintă un act public, irevocabil, depus pe proprie răspundere. Mai mult, cerinţa privind declararea averii şi a intereselor personale se include în toate procedurile sau contractele ce reglementează angajarea, alegerea ori numirea într-o funcţie publică [articolul 5 alin.(7)]. Totodată, responsabilitatea pentru veridicitatea şi deplinătatea informaţiilor o poartă persoana care o depune [articolul 5 alin.(4)], iar încălcarea prevederilor acestei legi atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau, după caz, penală [articolul 23 alin.(1)].

28. Critica lipsei de claritate şi previzibilitate a textului legal contestat nu poate fi reţinută de Curte, deoarece condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor jurişti profesionişti, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme (Seychell v. Malta, 28 august 2018, §41; DCC nr.79 din 28 mai 2019, §15; HCC nr.24 din 17 octombrie 2019, §112). Textul „includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale” este suficient de clar şi nu comportă interpretări diferite.

29. În acest caz, semnificaţia textului contestat poate fi dedusă nu doar cu ajutorul consultanţei juridice de specialitate, ci şi din sensul obişnuit al acestuia (a se vedea Moiseyev v. Rusia, 9 octombrie 2008, §241; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §54). Respectiv, instanţele judecătoreşti pot stabili valenţele textului „includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale” doar în baza textului care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al termenului „falsul în declaraţii”.

30. Curtea aminteşte că prevederile articolului 23 din Constituţie nu-i impun legislatorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial. În acest context, pornind de la principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea reţine că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai curând la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, multe legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal (a se vedea mutatis mutandis DCC nr.78 din 21 mai 2019, §16; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §17-18).

31. În sesizarea sa, autorul excepţiei îi mai solicită Curţii să exercite controlul de constituţionalitate asupra aplicării prevederilor articolelor 330² şi 352¹ alin.(2) din Codul penal, şi anume dacă este posibilă tragerea persoanei la răspundere penală în baza articolelor contestate, înainte de efectuarea unui control de către inspectorul de integritate în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

32. În acest sens, Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la situaţii concrete excede sferei controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă a instanţelor judecătoreşti (DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, §19; DCC nr.48 din 5 aprilie 2019, §15; DCC nr.135 din 15 noiembrie 2018, §23; DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, §22). Exclusiv instanţa de judecată deţine competenţa de a determina pertinenţa, suficienţa şi legalitatea probelor administrate pentru a stabili dacă fapta reprobabilă a fost comisă, dacă aceasta întruneşte elementele constitutive ale componenţei de infracţiune, dacă persoana a acţionat intenţionat etc.

33. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a textelor „valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite” din articolul 330² şi „includerea intenţionată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenţionată a unor date în declaraţia de avere şi interese personale” din articolul 352¹ alin.(2) din Codul penal, ridicată de către dl Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1-874/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.