vineri, 1 iulie 2022
1100/30.06.2000 Lege cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

L E G E

cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic

şi a producţiei alcoolice*

 

nr. 1100-XIV  din  30.06.2000

 

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.98-99/293 din 15.06.2010

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.130-132/917 din 19.10.2000

 

* * *

C U P R I N S

 

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Capitolul 1

NOŢIUNI ŞI DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni de bază

Articolul 2. Obiectul legii

Articolul 3. Sfera şi limitele de aplicare a legii

 

Capitolul 2

OBLIGAŢII, RESTRICŢII ŞI CERINŢE ÎN DOMENIUL FABRICĂRII ŞI

CIRCULAŢIEI ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 4. Obligaţiile agenţilor economici

Articolul 5. Restricţii

Articolul 6. Cerinţe obligatorii pentru fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

Articolul 7. Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

 

Capitolul 3

COMPETENŢA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ÎN DOMENIUL FABRICĂRII

ŞI CIRCULAŢIEI ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 8. Competenţa autorităţilor publice

Articolul 9. Organele abilitate cu funcţii de supraveghere şi control

Articolul 10. Atribuţiile reprezentanţilor organelor abilitate

Articolul 11. Organul de specialitate în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

 

Capitolul 4

IMPUNEREA FISCALĂ

Articolul 12. Impunerea şi administrarea fiscală

 

Capitolul 5

LICENŢIEREA FABRICĂRII ŞI CIRCULAŢIEI ALCOOLULUI ETILIC

ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 13. Licenţierea fabricării, comercializării, păstrării şi importului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

Articolul 14. Suspendarea licenţei

Articolul 15. Abrogat

Articolul 16. Încetarea valabilităţii licenţei şi retragerea licenţei

 

Capitolul 6

ETICHETAREA ŞI PUBLICITATEA PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 17. Etichetarea producţiei alcoolice

Articolul 171. Cerinţe faţă de informaţia de pe eticheta producţiei alcoolice

Articolul 172. Restricţii faţă de informaţia de pe eticheta producţiei alcoolice

Articolul 173. Abrogat

Articolul 174. Abrogat

Articolul 175. Abrogat

Articolul 176. Publicitatea producţiei alcoolice

 

Capitolul 7

EVALUAREA CONFORMITĂŢII ALCOOLULUI E

TILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 177. Evaluarea conformităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

Articolul 178. Controlul calităţii producţiei alcoolice prin metoda organoleptică

Articolul 179. Abrogat

Articolul 1710. Abrogat

 

TITLUL II

FABRICAREA ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 18. Cerinţele faţă de utilajul tehnologic utilizat la fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari

Articolul 181. Cerinţe faţă de fabricarea alcoolului complet denaturat

Articolul 19. Stocarea şi livrarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

Articolul 20. Marcarea producţiei alcoolice de înaltă calitate

Articolul 21. Fabricarea producţiei alcoolice în condiţii de casă

Articolul 22. Interzicerea plasării pe piaţă a producţiei alcoolice

 

TITLUL III

IMPORTUL ŞI EXPORTUL ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

 

Capitolul 1

IMPORTUL ALCOOLULUI ETILIC ŞI AL PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 23. Reglementarea de stat a importului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

Articolul 24. Importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

Articolul 25. Marcarea producţiei alcoolice importate

 

Capitolul 2

EXPORTUL ALCOOLULUI ETILIC ŞI AL PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 26. Reglementarea de stat a exportului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

Articolul 27. Exportul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

 

TITLUL IV

CIRCULAŢIA INTERIOARĂ A ALCOOLULUI

 ETILIC ŞI PRODUCŢIEI ALCOOLICE

 

Capitolul 1

COMERCIALIZAREA CU RIDICATA A ALCOOLULUI

ETILIC ŞI PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 28. Depozite specializate

 

Capitolul 2

COMERCIALIZAREA CU AMĂNUNTUL A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 29. Dreptul de comercializare cu amănuntul a producţiei alcoolice

Articolul 30. Restricţii privind comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice

Articolul 31. Interdicţia circulaţiei gratuite a producţiei alcoolice

 

TITLUL V

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGISLAŢIEI CU PRIVIRE LA FABRICAREA

ŞI CIRCULAŢIA ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 32. Felurile răspunderii

Articolul 33. Retragerea din circulaţie a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice care nu corespund cerinţelor legii

 

TITLUL VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 34. Abrogat

Articolul 35. Valabilitatea licenţelor eliberate anterior

Articolul 36. Punerea în aplicare a prezentei legi

 

Anexă Simbolul care recomandă abţinerea de la consumul producţiei alcoolice în timpul sarcinii

 

 

 

Notă: În cuprinsul legii sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului” se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”, conform Legii nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022

 

Notă: În textul legii, sintagma „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului” la forma gramaticală corespunzătoare, conform Legii nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018

 

Notă: În textul legii, sintagma „Camera de Licenţiere”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „organul de licenţiere” la forma gramaticală corespunzătoare, conform Legii nr.80 din 05.05.2017, în vigoare 26.05.2017

 

Notă: În cuprinsul legii, cuvîntul “rafinat” se substituie cu cuvintele “de origine agricolă rectificat” conform Legii nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013

 

 

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Capitolul 1

NOŢIUNI ŞI DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni de bază

În sensul prezentei legi, prin noţiunile de mai jos se înţelege:

alcool etilic – alcool, obţinut prin fermentarea alcoolică a materiei prime de origine vegetală, cu distilare, cu/sau fără rectificare ulterioară, şi alcool de sinteză obţinut prin hidratarea catalitică a etilenei;

alcool etilic potabil – alcool etilic de origine agricolă rectificat, diluat cu apă potabilă dedurizată pînă la concentraţia alcoolului etilic de 95% în volum;

alcool etilic tehnic – alcool etilic care, prin compoziţia sa, este impropriu pentru utilizare în scopuri alimentare;

alcool etilic denaturat – alcool etilic care conţine adaos de substanţe speciale (denaturanţi), specificate la art.181 alin.(1), a căror prezenţă exclude utilizarea acestuia la fabricarea producţiei alcoolice alimentare;

ambalaj din materiale netradiţionale – ambalaj confecţionat din ceramică, porţelan, faianţă, lemn, cristal şi alte materiale;

aviz prealabil – document necesar pentru import care atestă că volumul solicitat de alcool etilic în corespundere cu programul de producere este coordonat cu Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;

producţie alcoolică – produse alimentare destinate consumului uman, avînd o concentraţie de alcool etilic mai mare de 1,5% în volum;

băuturi alcoolice – producţie alcoolică destinată consumului uman, avînd caracteristici organoleptice specifice şi o concentraţie alcoolică de minimum 15% în volum, fabricată fie dintr-un distilat de origine agricolă sau din alcool etilic de origine agricolă rectificat, sau prin cupajarea acestora, cu sau fără adaos de sucuri, macerate, morse, extracte, produse cu conţinut de zahăr, arome naturale sau substanţe aromatice, apă condiţionată şi alte ingrediente, fie numai din ingrediente naturale;

băutură alcoolică tare – producţie alcoolică avînd concentraţia alcoolică de cel puţin 25% în volum;

producători de producţie alcoolică – agenţi economici care dispun de utilaj necesar, deţin licenţa respectivă şi întrunesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru fabricarea producţiei alcoolice;

capacităţi de producţie – utilaj tehnologic necesar conform cerinţelor stabilite în actele normative aprobate de Guvern pentru asigurarea ciclului tehnologic de fabricare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice solicitate în prognoza programului de producţie;

circulaţia producţiei alcoolice – procurarea (inclusiv importul), livrarea (inclusiv exportul), folosirea, stocarea (depozitarea) şi vînzarea (cu ridicata şi cu amănuntul) producţiei alcoolice;

contor de evidenţă cu memorie fiscală – dispozitiv de evidenţă şi control al alcoolului etilic de origine agricolă rectificat şi al băuturilor alcoolice tari;

măsurător de volum de clasa I – dispozitiv de evidenţă şi control al alcoolului etilic de origine vitivinicolă brut şi al distilatelor de origine agricolă;

depozit-tip pentru păstrarea alcoolului etilic – depozit dotat cu vase tehnologice, utilaj şi măsurătoare de diferite capacităţi pentru recepţia, stocarea şi livrarea alcoolului etilic în conformitate cu cerinţele documentaţiei normativ-tehnice în vigoare;

depozit specializat – depozit special amenajat pentru stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice ambalate;

documentaţie normativă – standarde, coduri de bune practici şi alte documente ce specifică reguli, linii directoare sau caracteristici pentru diferite genuri de activitate sau pentru rezultatele acestora;

documentaţie tehnologică – reguli generale (pentru un grup de produse sau procedee tehnologice omogene ce servesc ca bază pentru elaborarea instrucţiunilor tehnologice) şi instrucţiuni tehnologice (pentru un produs sau un procedeu tehnologic);

marcă de calitate – bilet special de control, ce conţine cîteva grade de protecţie şi se aplică la livrarea producţiei alcoolice îmbuteliate (cu excepţia alcoolului etilic) de înaltă calitate;

produs falsificat (contrafăcut) – produs care, potrivit compoziţiei şi procedeelor de fabricare, nu corespunde documentaţiei normative în vigoare şi este prezentat drept veritabil, inducînd în eroare consumatorul, sau duplicat fals reprodus după modelul original;

sticlă returnabilă – recipient utilizat repetat la îmbutelierea producţiei alcoolice;

dop cu dispersie – dop de o singură folosinţă care exclude posibilitatea de pătrundere în sticlă a lichidului din exterior fără deteriorarea dopului;

Timbru de acciz – timbru ce reprezintă o imprimare pe hîrtie specială de dimensiuni stabilite, cu inscripţii şi semne distinctive, emis de stat, ce conţine informaţie despre producţia alcoolică, şi utilizat în calitate de marcare a unor categorii de producţie alcoolică supusă accizelor. Se aplică pe producţia finită fabricată în Republica Moldova şi destinată comercializării pe piaţa internă, precum şi pe producţia alcoolică importată.

[Art.1 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.1 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.1 modificat prin Legea nr.34 din 17.03.2017, în vigoare 06.05.2017]

[Art.1 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 2. Obiectul legii

(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic, administrativ, de control şi de asigurare a calităţii în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, cu excepţia vinului, produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate în sensul Legii viei şi vinului nr.57/2006.

(2) Fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează în condiţiile prevăzute de prezenta lege, cu respectarea cerinţelor de ocrotire a sănătăţii populaţiei şi de protecţie a mediului înconjurător.

(3) Reglementarea legislativă a fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice are drept scop:

a) apărarea intereselor economice ale statului;

b) satisfacerea cerinţelor consumatorilor şi ridicarea culturii consumului producţiei alcoolice;

c) consolidarea reputaţiei comerciale a producţiei alcoolice din Republica Moldova şi sporirea exportului de producţie alcoolică calitativă;

d) crearea condiţiilor adecvate de fabricare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice şi asigurarea calităţii acestora;

e) intensificarea şi eficientizarea controlului asupra respectării condiţiilor de fabricare şi circulaţie a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

f) păstrarea tehnologiilor clasice şi protejarea mărcilor tradiţionale de producţie alcoolică;

g) combaterea falsificării a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

h) prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în procesul circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, sporirea veniturilor bugetare provenite din fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

[Art.2 modificat prin Legea nr.34 din 17.03.2017, în vigoare 06.05.2017]

[Art.2 completat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 3. Sfera şi limitele de aplicare a legii

(1) Prezenta lege reglementează relaţiile care apar în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, cu excepţia vinului, produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate în sensul Legii viei şi vinului nr.57/2006, şi este obligatorie pentru toţi subiecţii vizaţi.

(2) Prevederile prezentei legi nu se extind asupra relaţiilor şi activităţilor din domeniul:

a) fabricării şi circulaţiei medicamentelor şi a mijloacelor de diagnosticare ce conţin alcool etilic, înregistrate de către autoritatea împuternicită a administraţiei publice şi incluse în Nomenclatorul de stat de medicamente;

b) fabricării şi circulaţiei articolelor cu destinaţie medicală, medicamentelor preparate de instituţiile farmaceutice după reţete individuale, preparatelor homeopatice, medicamentelor de uz veterinar, parfumurilor şi produselor cosmetice;

 

[Lit.c) alin.(2) art.3 abrogată prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

d) fabricării producţiei alcoolice în condiţii de casă, pentru consum personal, cu excepţia băuturilor alcoolice tari.

(3) Dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd alte norme decît cele stabilite în prezenta lege, se aplică normele tratatelor internaţionale.

[Art.3 modificat prin Legea nr.34 din 17.03.2017, în vigoare 06.05.2017]

[Art.3 completat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Capitolul 2

OBLIGAŢII, RESTRICŢII ŞI CERINŢE ÎN DOMENIUL FABRICĂRII ŞI

CIRCULAŢIEI ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 4. Obligaţiile agenţilor economici

(1) Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sînt obligaţi:

a) să fabrice alcool etilic şi producţie alcoolică în limita sortimentului pentru care s-a eliberat licenţa;

b) să comercializeze alcool etilic pentru fabricarea producţiei alcoolice şi a producţiei farmaceutice agenţilor economici care deţin licenţa respectivă

c) să ţină, utilizînd sistemul de evidenţă computerizată, evidenţa zilnică, potrivit unei forme stabilite, a stocurilor de materie primă pe fiecare furnizor aparte, a materiei prime prelucrate şi rămase în stoc; a cantităţilor de alcool etilic şi de producţie alcoolică fabricate şi puse în circulaţie; a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice rămase în stoc pe fiecare denumire şi categorie;

 

[Lit.d) alin.(1) art.4 abrogată prin Legea nr.301-XVI din 27.12.2007, în vigoare 13.06.2008]

 

e) să marcheze producţia alcoolică supusă accizării cu timbru de acciz, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

f) să nu transmită, direct sau indirect, licenţa altor agenţi economici;

g) să asigure etanşeitatea instalaţiilor de fabricare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, circulaţia întregii producţii fabricate prin mijloace de măsurare şi de control, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

h) să asigure integritatea sigiliilor aplicate, integritatea şi funcţionarea mijloacelor de măsurat şi de control, precum şi condiţii de depozitare în siguranţă a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice fabricate, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

i) să comercializeze producţia alcoolică cu ridicata ori să o livreze în alt mod numai agenţilor economici care dispun de depozite specializate şi deţin licenţă respectivă;

j) să asigure verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare utilizate în scopul supravegherii fiscale şi controlului circulaţiei alcoolului etilic, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere.

(2) Titularii de licenţă în domeniu pot comercializa alcool etilic agenţilor economici care practică o altă activitate decît cea în domeniul fabricării producţiei alcoolice, dar care, în procesul de producere, utilizează alcool etilic, doar cu notificarea prealabilă a organului de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice. Nerespectarea obligaţiei de notificare sau comercializarea cu devieri considerabile şi intenţionate de la datele indicate în notificare constituie temei pentru retragerea licenţei.

(3) Notificarea indicată la alin.(2) se depune cu cel puţin 3 zile lucrătoare pînă la livrarea alcoolului etilic şi trebuie să conţină datele licenţei, datele de identificare ale vînzătorului şi ale cumpărătorului, cantitatea, calitatea şi scopul declarat de utilizare a alcoolului etilic. Notificarea se depune în formă electronică sau pe suport de hîrtie. Modul depunerii şi forma notificării se stabilesc de către Guvern.

[Art.4 completat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.4 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.4 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 5. Restricţii

(1) Nu pot desfăşura activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice agenţii economici care nu dispun de licenţă respectivă, precum şi agenţii economici cărora licenţa le-a fost suspendată sau retrasă în modul stabilit de lege.

(2) Se interzice:

a) livrarea în reţeaua de comerţ şi comercializarea cu amănuntul a alcoolului etilic şi/sau a alcoolului etilic potabil în vrac şi/sau îmbuteliat;

b) fabricarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice din materia primă a clientului dacă acesta nu deţine licenţă pentru comercializarea angro a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

c) darea în arendă agenţilor economici care nu dispun de licenţele respective a spaţiilor pentru fabricarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, utilajului tehnologic şi depozitelor specializate;

d) livrarea şi comercializarea în reţeaua de farmacii a alcoolului etilic în vrac şi/sau îmbuteliat în recipiente cu o capacitate mai mare de 100 ml;

e) comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice ambalate prin depozite specializate arendate, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

e1) comercializarea alcoolului etilic importat;

f) fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice falsificate (contrafăcute);

g) utilizarea sticlelor returnabile pentru îmbutelierea producţiei alcoolice, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

h) circulaţia producţiei alcoolice ambalate nemarcate în modul stabilit cu “Timbru de acciz”, cu excepţia berii şi băuturilor pe bază de bere;

i) comercializarea cu ridicata şi cu amănuntul pe piaţa internă a băuturilor alcoolice tari la preţuri mai mici decît preţul minim de comercializare a băuturilor alcoolice tari, care constituie pentru comerţul cu ridicata – 60 lei/litru, iar pentru comerţul cu amănuntul – 80 lei/litru. La comercializarea băuturilor alcoolice tari în ambalaje cu capacitate mai mare sau mai mică de 1 litru, preţul minim este determinat în funcţie de preţul minim stabilit pentru 1 litru, recalculat la volumul necesar.

(3) Livrarea sau punerea în circulaţie în alt mod a producţiei alcoolice nu se admite dacă nu are etichetă cu indicarea denumirii ei, denumirii sau numelui şi adresei producătorului şi, după caz, ale importatorului, precum şi a datelor despre compoziţia ei şi pentru producţia alcoolică cu concentraţia alcoolică de cel mult 10% în volume – termenul de valabilitate. Adăugarea de cuvinte sau texte care califică producţia alcoolică ca avînd valoare curativă sau medicală este interzisă.

(4) Alte restricţii privind fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se stabilesc prin lege.

[Art.5 completat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.5 completat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.5 completat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

[Art.5 modificat prin Legea nr.178 din 11.07.2012, în vigoare 14.09.2012]

[Art.5 modificat prin Legea nr.267 din 23.12.2011, în vigoare 13.01.2012]

 

Articolul 6. Cerinţe obligatorii pentru fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

(1) Decontările dintre agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul circulaţiei alcoolului etilic de origine agricolă rectificat se vor face numai prin intermediul instituţiilor financiare.

(2) Răspunderea pentru nerespectarea documentaţiei normative privind alcoolul etilic şi producţia alcoolică fabricate în Republica Moldova revine agentului economic care le fabrică şi/sau le comercializează.

(3) Îmbutelierea alcoolului etilic destinat comercializării în reţeaua de farmacii se efectuează la întreprinderi specializate care dispun de licenţă pentru fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a producţiei alcoolice.

(4) Comercializarea pe piaţa internă a băuturilor alcoolice tari ambalate se efectuează în sticle cu dopuri cu dispersie sau cu alte tipuri de dopuri confirmate de către Întreprinderea de Stat “Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice”, care ar exclude posibilitatea utilizării repetate a ambalajului produsului, cu excepţia băuturilor tip divin, tip brandy, tip whisky, a băuturilor tip lichior cu un conţinut minim de zahăr de 350 g/dm3, a băuturilor în ambalaj cu capacitatea de pînă la 0,25 litri şi în ambalaj de suvenir confecţionat din materiale netradiţionale. Tipul băuturii este definit conform prezentei legi şi Legii viei şi vinului nr.57-XVI din 10 martie 2006.

[Art.6 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 7. Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

(1) Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, odată cu primirea licenţei, sînt supuşi înregistrării obligatorii în Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

(2) Controlul asupra circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează prin sistemul de evidenţă computerizată, cu înregistrarea datelor în Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

(3) Prevederile prezentului articol nu se extind asupra relaţiilor şi activităţilor din domeniul fabricării şi circulaţiei berii şi a băuturilor pe bază de bere.

[Art.7 completat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

 

Capitolul 3

COMPETENŢA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ÎN DOMENIUL FABRICĂRII

ŞI CIRCULAŢIEI ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 8. Competenţa autorităţilor publice

(1) Organul central de specialitate care elaborează şi promovează politica de stat în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice este Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale, în teritoriul pe care îl administrează şi în limitele competenţei stabilite de lege în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, au următoarele atribuţii:

a) exercită controlul asupra respectării de către agenţii economici a prezentei legi;

b) asigură încasarea în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a prestaţiilor financiare pentru fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

 

[Lit.c) alin.(2) art.8 abrogată prin Legea nr.153 din 01.07.2016, în vigoare 19.07.2016]

 

d) exercită alte atribuţii stabilite prin lege.

[Art.8 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

 

Articolul 9. Organele abilitate cu funcţii de supraveghere şi control

(1) Supravegherea şi controlul în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează de către organele abilitate, în conformitate cu prevederile legii.

(11) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

(2) Organe abilitate sînt:

a) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;

 

[Lit.b) alin.(2) art.9 abrogată prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

 

c) Serviciul Fiscal de Stat, organele de control financiar şi economic;

d) alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, în limitele competenţei stabilite de lege.

(3) Atribuţiile organelor abilitate sînt exercitate de către reprezentanţii acestora, a căror competenţă se stabileşte prin lege.

(4) Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sînt obligaţi să pună la dispoziţia reprezentanţilor organelor abilitate, la cererea acestora, informaţiile şi documentele care atestă legalitatea activităţii desfăşurate.

[Art.9 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.9 modificat prin Legea nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018]

[Art.9 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.9 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

[Art.9 completat prin Legea nr.230 din 23.09.2016, în vigoare 28.10.2016]

 

Articolul 10. Atribuţiile reprezentanţilor organelor abilitate

Reprezentanţii organelor abilitate, în funcţie de constatările făcute, sînt în drept:

1) să interzică livrarea de către producători a producţiei alcoolice care:

a) poate periclita sănătatea sau viaţa consumatorilor din cauza deficienţelor calitative, confirmate prin actele întocmite de organele competente;

b) este interzisă consumului;

c) este confirmată ca falsificată (contrafăcută);

d) are termenul de valabilitate expirat;

2) să dispună sistarea fabricării sau circulaţiei producţiei alcoolice dacă aceasta:

a) are deficienţele enumerate la punctul 1);

b) nu corespunde cerinţelor actelor normative în domeniu;

c) deşi nu periclitează sănătatea sau viaţa consumatorilor, conţine o indicaţie geografică ce identifică un produs care nu este originar din locul menţionat în această indicaţie, chiar şi în cazul în care este menţionată adevărata origine a produsului sau în cazul în care indicaţia geografică este folosită în traducere sau este însoţită de expresii precum: “de genul”, “de tipul”, “de stilul”, “imitaţie” şi altele;

d) lipsesc elementele de identificare şi/sau documentele de însoţire privind calitatea producţiei;

e) nu este etichetată în conformitate cu prevederile legii;

f) are deficienţele depistate în timpul controlului, care nu au fost remediate în termenul stabilit sau au fost remediate parţial;

g) nu este marcată;

3) să sesizeze organele abilitate pentru retragerea licenţei respective a agentului economic cînd acesta comite abateri repetate de la prevederile legii.

[Art.10 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 11. Organul de specialitate în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

(1) Organul de specialitate de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice este Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare Agenţie.

(2) Agenţia are următoarele atribuţii:

a) supraveghează respectarea metodelor şi a tehnologiilor folosite la fabricarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

b) reglementează controlul analitic al alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice prin intermediul laboratoarelor de încercări specializate;

c) coordonează controlul tehnic la toate etapele de fabricare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, precum şi controlul asupra corespunderii calităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice cerinţelor legii şi ale actelor normative aprobate de Guvern;

d) efectuează controlul asupra respectării condiţiilor minime de fabricare, a documentaţiei normative şi tehnologice şi a condiţiilor specifice de licenţiere pentru fabricarea şi/sau păstrarea, şi/sau comercializarea angro a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

e) exercită controlul agenţilor economici asupra respectării prevederilor legii şi a documentaţiei normative şi tehnologice la fabricarea şi/sau păstrarea, şi/sau comercializarea angro a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

f) efectuează controlul asupra marcării producţiei alcoolice, utilizării denumirilor de origine, a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de produse;

g) efectuează, în comun cu Serviciul Fiscal de Stat şi cu organul de specialitate de supraveghere şi control în domeniul controlului metrologic legal, controlul asupra integrităţii sigiliilor aplicate utilajului pentru producerea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari;

h) verifică etanşeitatea instalaţiilor de fabricare a alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari;

i) ţine Registrul utilajului tehnologic principal folosit pentru fabricarea alcoolului etilic şi/sau a băuturilor alcoolice tari, verifică înregistrarea utilajului tehnologic principal folosit pentru fabricarea alcoolului etilic şi/sau a băuturilor alcoolice tari;

j) verifică înregistrarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de fabricare şi/sau păstrare, şi/sau comercializare angro a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

k) sesizează organul abilitat asupra încălcărilor depistate, care atrag sistarea temporară sau retragerea licenţei pentru fabricarea şi/sau păstrarea, şi/sau comercializarea angro a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, în cazurile stabilite de lege;

l) participă, în comun cu alte organe abilitate, la acţiunile iniţiate de acestea potrivit legii, inclusiv la controlul calităţii producţiei alcoolice din reţeaua de comerţ cu amănuntul şi din alimentaţia publică;

m) sesizează, cînd constată abateri de la normativele de calitate, alte organe abilitate, pentru ca acestea să ia măsurile prevăzute de lege;

n) participă la elaborarea şi perfecţionarea legislaţiei cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

o) colaborează cu organisme internaţionale de profil în vederea cunoaşterii şi aplicării noilor metode de încercare şi de control al calităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

p) exercită alte atribuţii stabilite prin lege.

 

[Alin.(3) art.11 abrogat prin Legea nr.301-XVI din 27.12.2007, în vigoare 13.06.2008]

 

(4) Finanţarea Agenţiei se efectuează de la bugetul de stat.

[Art.11 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.11 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.11 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

[Art.11 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Capitolul 4

IMPUNEREA FISCALĂ

Articolul 12. Impunerea şi administrarea fiscală

(1) La întreprinderile producătoare de alcool etilic şi băuturi alcoolice tari se efectuează control fiscal prin verificarea operativă.

(2) Serviciul Fiscal de Stat extrage lunar datele privind consumul de alcool etilic prin contoare de evidenţă cu memorie fiscală.

[Art.12 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

 

Capitolul 5

LICENŢIEREA FABRICĂRII ŞI CIRCULAŢIEI ALCOOLULUI

ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 13. Licenţierea fabricării, comercializării, păstrării şi importului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

(1) Fabricarea, comercializarea, păstrarea şi importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice sînt supuse licenţierii în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(2) Solicitantul licenţei pentru fabricarea alcoolului etilic şi producţiei alcoolice trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) deţine în proprietate sau folosinţă capacitatea minimă de producţie;

b) în întreprindere există sistem de evidenţă computerizată;

c) deţine mijloace de măsurare aprobate şi verificate metrologic care vor fi utilizate în scopul supravegherii fiscale şi al controlului circulaţiei alcoolului, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

d) utilajul tehnologic principal pentru fabricarea alcoolului etilic şi/sau a băuturilor alcoolice tari este conform cu cerinţele de fabricare a alcoolului, fiscale şi de mediu la prelucrarea şi utilizarea integrală a deşeurilor principale ale producţiei alcoolice, stabilite în actele normative aferente, şi poate fi înregistrat în condiţiile art.18.

(21) Solicitantul licenţei pentru păstrarea, comercializarea angro şi importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) deţine în proprietate sau în locaţiune încăperi pentru depozite specializate, acoperite şi îngrădite (pentru păstrarea şi comercializarea angro a producţiei alcoolice);

b) în întreprindere există sistem de evidenţă computerizată.

(3) Agentul economic care solicită licenţă, suplimentar la actele prevăzute în Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, prezintă:

a) copia de pe actul de proprietate sau de locaţiune asupra depozitelor specializate (pentru comercializarea angro a producţiei alcoolice);

b) prognoza sortimentului alcoolului etilic şi/sau al producţiei alcoolice planificate pentru import şi/sau comercializare angro, pentru fabricare şi/sau păstrare şi comercializare angro în anul calendaristic curent, în 2 exemplare, unul dintre care ulterior se remite organului de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

c) copia de pe actul de proprietate sau de folosinţă şi/sau de pe contractul de leasing financiar al capacităţilor de producţie şi de pe actul de proprietate sau de pe contractul de leasing financiar ori de locaţiune a imobilului unde se va desfăşura activitatea licenţiată (pentru fabricarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice);

d) copia de pe contractul de distribuţie sau confirmarea privind acordarea dreptului de distribuţie (pentru comercializarea angro a producţiei alcoolice).

(4) În ziua înregistrării cererii şi depunerii documentelor stabilite de prezentul articol pentru obţinerea/reperfectarea licenţei, autoritatea de licenţiere înştiinţează organele de control din domeniul fiscal, din domeniul controlului metrologic legal, precum şi organul de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice pentru a se asigura (cu sau fără solicitarea unei vizite de control din partea organelor respective) de corespunderea utilajului tehnologic principal pentru fabricarea alcoolului etilic şi/sau a băuturilor alcoolice tari cerinţelor prezentei legi. În cel mult 7 zile lucrătoare de la data înştiinţării, organele de control din domeniul fiscal, din domeniul controlului metrologic legal şi de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice transmit o notificare sau procesul-verbal de control privind rezultatele verificării efectuate.

[Art.13 completat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.13 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Articolul 14. Suspendarea licenţei

(1) Suspendarea licenţei se efectuează în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător. Drept temei pentru suspendarea licenţei servesc:

a) folosirea utilajului destinat fabricării alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice în scopul fabricării producţiei nealimentare sau în alte scopuri decît cele stipulate în licenţă;

b) utilizarea mărcilor de produs, a denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice protejate, precum şi a invenţiilor brevetate, după intrarea în vigoare a hotărîrii judecătoreşti despre ilegalitatea utilizării lor;

c) neîndeplinirea de către titularul de licenţă, în termenul stabilit, a prescripţiei privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere.

(2) Licenţa se suspendă pe termenul necesar pentru înlăturarea încălcărilor, dar nu mai mult decît pe 6 luni.

(3) În termen de 10 zile de la data comunicării de către organul abilitat a deciziei sale privind suspendarea licenţei, Agenţia sigilează utilajul şi comunicaţiile pentru a exclude fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

(4) În termen de 10 zile de la primirea informaţiei privind lichidarea încălcărilor care au constituit temei pentru suspendarea licenţei şi după verificarea faptului lichidării acestora, organul de licenţiere adoptă decizia privind reluarea valabilităţii licenţei sau refuză reluarea valabilităţii acesteia. În baza deciziei emise, Agenţia va desigila sau nu va desigila utilajul şi comunicaţiile.

[Art.14 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.14 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 15. Contestarea hotărîrilor privind suspendarea licenţei

[Art.15 abrogat prin Legea nr.301-XVI din 27.12.2007, în vigoare 13.06.2008]

 

Articolul 16. Încetarea valabilităţii licenţei şi retragerea licenţei

(1) Încetarea valabilităţii licenţei are loc în baza cererii depuse în acest sens de către deţinător la autoritatea abilitată cu dreptul de a acorda licenţe sau la expirarea termenului de valabilitate a licenţei.

(2) Licenţa se retrage de către instanţa judecătorească.

(3) Temei pentru retragerea licenţei servesc:

a) punerea în circulaţie a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice pentru genurile de activitate licenţiate pentru agenţii economici care nu deţin licenţa respectivă, inclusiv pentru persoanele fizice, sau cu nerespectarea prevederilor art.4 lit.i) din prezenta lege;

b) fabricarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice care nu corespund cerinţelor documentaţiei normative;

 

[Lit.c) alin.(3) art.16 abrogată prin Legea nr.301-XVI din 27.12.2007, în vigoare 13.06.2008]

 

d) punerea în circulaţie a producţiei alcoolice nemarcate în modul stabilit cu Timbru de acciz ori marcate cu Timbru de acciz fals, precum şi a producţiei alcoolice falsificate (contrafăcute), cu retragerea obligatorie a licenţei, fără drept de reînnoire, pe o perioadă de 3 ani. Acest temei nu se aplică comercializării berii şi băuturilor pe bază de bere;

e) comunicarea repetată, în mod fraudulos, în decursul unui an, a datelor neautentice în declaraţiile despre volumul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice fabricate şi/sau puse în circulaţie, precum şi despre sortimentul acestora;

f) neîndeplinirea hotărîrii privind suspendarea licenţei;

g) suspendarea repetată, în decursul unui an, a licenţei pentru una şi aceeaşi încălcare în perioada de valabilitate a licenţei;

h) neînlăturarea în termenul stabilit a încălcărilor pentru care a fost dispusă suspendarea licenţei;

i) achiziţionarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice de la producători sau din depozite care nu dispun de licenţă pentru genul respectiv de activitate;

j) constatarea de către organele de control abilitate a cazurilor de fabricare, stocare sau comercializare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice contrafăcute sau periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor;

k) recepţionarea producţiei alcoolice nu de la depozitele specializate sau nu de la producător;

l) nerespectarea evidenţei tehnologice în procesul de fabricare şi/sau de comercializare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

m) nerespectarea evidenţei zilnice, computerizate, a circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, în baza datelor mijloacelor, verificate în modul stabilit, de măsurat şi de control, cu excepţia berii şi a băuturilor pe bază de bere;

n) punerea în circulaţie a producţiei alcoolice importate nemarcate în modul stabilit cu etichete în limba de stat.

[Art.16 completat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.16 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.16 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Capitolul 6

ETICHETAREA ŞI PUBLICITATEA PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 17. Etichetarea producţiei alcoolice

(1) Producţia alcoolică îmbuteliată livrată în reţeaua de comerţ trebuie să fie etichetată.

(2) La etichetare se folosesc indicaţii obligatorii şi, după caz, facultative, conform prezentei legi şi actelor normative aprobate de Guvern.

(3) Pe etichetă sau pe ambalajul de desfacere trebuie să fie prezentată în mod obligatoriu următoarea informaţie:

a) inscripţia “Fabricat în Moldova” (pentru producţia alcoolică fabricată în Republica Moldova);

b) denumirea şi adresa întreprinderii producătoare;

c) denumirea şi adresa importatorului şi cele ale exportatorului;

d) denumirea produsului;

e) data ambalării (ziua, luna, anul);

f) concentraţia alcoolică (% volum);

g) volumul nominal al produsului preambalat exprimat în decimetri cubi (dm3), litri (l), centimetri cubi (cm3) sau mililitri (ml);

h) date cu privire la certificare;

i) codul de bare (dacă este înregistrat);

j) indicativul documentului normativ pe produs;

k) termenul de valabilitate – pentru producţia alcoolică avînd concentraţia alcoolică de cel mult 10% în volume;

l) lista de ingrediente;

m) numărul de identificare a lotului, precedat de menţiunea “L”;

n) simbolul care recomandă abţinerea de la consumul producţiei alcoolice în timpul sarcinii, conform anexei;

o) simbolul „18+”.

[Art.17 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.17 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 171. Cerinţe faţă de informaţia de pe eticheta producţiei alcoolice

(1) Informaţia de pe etichetă sau de pe ambalajul de desfacere al producţiei alcoolice trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) denumirea, precum şi caracterele folosite la redarea denumirii sub care este comercializat produsul trebuie să fie clare, lizibile, inteligibile şi nelavabile, plasate într-un loc vizibil pentru consumator;

b) denumirea şi adresa producătorului, ale ambalatorului şi ale importatorului trebuie să fie clare, să nu ocupe o poziţie dominantă pe etichetă şi să fie transliterate în grafie latină.

(2) Informaţia de pe etichetă sau de pe ambalajul de desfacere al producţiei alcoolice importate trebuie să fie expusă în limba de stat.

 

Articolul 172. Restricţii faţă de informaţia de pe eticheta producţiei alcoolice

(1) Prin etichetare nu trebuie să se atribuie produselor alcoolice termeni descriptivi, uzuali, generici sau cu caracter elogios dacă nu se referă la produs, dacă jignesc sentimentul religios sau profesional, dacă pot induce în eroare consumatorul sau pot genera riscul de confuzie în privinţa unui produs similar al altui producător şi pot conduce la apariţia concurenţei neloiale, nici să li se atribuie proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli sau să se facă referire la astfel de proprietăţi.

(2) Se interzice indicarea pe etichetă sau pe ambalajul de desfacere a oricărei informaţii care:

a) poate fi considerată drept indicaţie a originii produsului în cazul în care originea lui este alta;

b) cuprinde reproduceri sau imitaţii de steme, drapele şi embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state ori abrevieri ale lor, denumiri depline sau abreviate de organizaţii internaţionale interguvernamentale, semne, sigilii oficiale de control, de garanţie şi de marcare, decoraţii şi alte distincţii. Astfel de semne pot fi aplicate numai dacă există consimţămîntul organului competent sau al posesorului acestora;

c) conţine o indicaţie geografică sau o denumire de origine ce identifică un produs care nu este originar din locul menţionat în această indicaţie, chiar şi în cazul în care este menţionată adevărata origine a produsului sau în cazul în care indicaţia geografică sau denumirea de origine este folosită în traducere sau este însoţită de expresii precum: “de genul”, “de tipul”, “de stilul”, “imitaţie” şi altele;

d) este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri;

e) conţine menţiuni ce atribuie producţiei alcoolice efecte curative sau valoare medicală.

[Art.172 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 173. Examinarea conformităţii aspectului exterior al ambalajului producţiei alcoolice

[Art.173 abrogat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 174. Atribuţiile Consiliului

[Art.174 abrogat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 175. Examinarea cererilor şi adoptarea deciziilor de către Consiliu

[Art.175 abrogat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 176. Publicitatea producţiei alcoolice

Publicitatea producţiei alcoolice se supune reglementărilor stabilite de Legea nr.1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate şi de alte legi.

 

Capitolul 7

EVALUAREA CONFORMITĂŢII ALCOOLULUI

ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

[Titlul cap.7 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 177. Evaluarea conformităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

(1) Alcoolul etilic şi producţia alcoolică se supun evaluării conformităţii conform regulilor şi procedurilor stabilite prin acte normative aprobate de Guvern.

(2) Procedurile de evaluare a conformităţii conţin, dar nu limitat: evaluarea caracteristicilor organoleptice, fizico-chimice, microbiologice şi de inofensivitate.

[Art.177 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.177 în redacţia Legii nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 178. Controlul calităţii producţiei alcoolice prin metoda organoleptică

(1) Calitatea producţiei alcoolice se testează prin metoda organoleptică de către Comisia centrală de degustare, care este creată şi activează permanent pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

(2) Modul de organizare şi procedura de evaluare a calităţii producţiei alcoolice prin metoda organoleptică se stabilesc într-un regulament elaborat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi aprobat de către Guvern.

[Art.178 în redacţia Legii nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 179. Atribuţiile Comisiei

[Art.179 abrogat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 1710. Procedura aprecierii calităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice prin metoda organoleptică

[Art.1710 abrogat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

TITLUL II

FABRICAREA ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 18. Cerinţele faţă de utilajul tehnologic utilizat la fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari

(1) La fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari este folosit numai utilaj tehnologic testat, dotat cu aparate pentru măsuratul cantităţii producţiei fabricate şi cu aparate pentru măsuratul concentraţiei de alcool.

(2) Evidenţa cantităţii producţiei fabricate şi concentraţiei alcoolului se efectuează prin sistemul de măsurare, înregistrare şi control cu memorie fiscală, legalizat, verificat metrologic.

(3) Operaţiunile de sigilare şi desigilare a utilajului tehnologic şi a aparatelor utilizate la fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari se efectuează în comun de către organele de control din domeniul fiscal, din domeniul controlului metrologic legal şi de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, cu întocmirea unui proces-verbal de control corespunzător.

(4) Nu se permite punerea în funcţiune a utilajului tehnologic fără aplicarea de sigilii la aparatele respective, precum şi a utilajului tehnologic neînregistrat.

(5) Utilajul tehnologic principal folosit pentru fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari se înregistrează în registrul ţinut de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

(6) Exploatarea utilajului tehnologic pentru fabricarea alcoolului etilic se admite numai în cazul în care acest utilaj permite a prelucra şi utiliza integral deşeurile principale ale producţiei de alcool.

[Art.18 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.18 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.18 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

[Art.18 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 181. Cerinţe faţă de fabricarea alcoolului complet denaturat

(1) Alcoolul etilic se consideră denaturat complet atunci cînd denaturarea este efectuată cu denaturanţii specificaţi la alin.(2).

(2) Formula admisă a fi utilizată pentru denaturarea completă a alcoolului, în concentraţie la hectolitru de alcool absolut, în conformitate cu sistemul de nomenclatură al Uniunii Internaţionale de Chimie Pură şi Aplicată şi cu numărul de înregistrare CAS (Chemical Abstracts Service), este următoarea:

– 1,0 litri de alcool izopropilic (izopropanol) (CAS 67-63-0);

– 1,0 litri de metiletilcetonă (butanonă) (CAS 78-93-3);

– 1,0 gram de benzoat de denatoniu (CAS 3734-33-6).

(3) Cantităţile/volumele de substanţe prevăzute la alin.(2) sînt exprimate în substanţă cu puritatea de 100% şi trebuie să se regăsească în produsul finit după omogenizare, la finalul operaţiunii de denaturare.

(4) Cantităţile/volumele de substanţe prevăzute la alin.(2) pot fi depăşite cu maximum 10%.

(5) În alcoolul denaturat, pentru a-i da culoare caracteristică, se adăugă unul din coloranţii chimici puri – colorant albastru de metilen 0,2 grame (CAS 61-73-4) sau 0,1 grame de violet de metil (CAS 8004-87-3).

(6) Operaţiunea de denaturare a alcoolului se realizează prin:

a) adăugarea succesivă a substanţelor denaturante admise în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată;

b) adăugarea unui amestec, realizat prealabil din substanţele denaturante admise, în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată.

[Art.181 introdus prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Articolul 19. Stocarea şi livrarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

(1) Producătorii de alcool etilic şi de producţie alcoolică trebuie să dispună de spaţiu şi de condiţii necesare pentru stocarea acestora, conform cerinţelor de depozitare şi de livrare stabilite prin lege.

(2) Acces în spaţiile unde sînt depozitate alcoolul etilic şi producţia alcoolică îl au numai persoanele special autorizate şi reprezentanţii organelor abilitate.

(3) Producătorii de producţie alcoolică o pot comercializa direct cu amănuntul numai prin magazinele specializate proprii.

(4) Livrarea producţiei alcoolice pentru stocare şi comercializare cu ridicata se efectuează numai prin depozite specializate, cu excepţia producţiei vinicole în vrac, iar a alcoolului etilic – prin depozite-tip pentru păstrarea alcoolului etilic.

(5) Alcoolul etilic destinat utilizării la fabricarea producţiei alcoolice, farmaceutice, de parfumerie şi cosmetice se depozitează numai la depozitele-tip de păstrare a alcoolului etilic.

[Art.19 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 20. Marcarea producţiei alcoolice de înaltă calitate

(1) Producţiei alcoolice de înaltă calitate i se aplică marca de calitate.

(2) Modul de determinare a calităţii producţiei alcoolice căreia i se aplică marca de calitate se stabileşte prin lege.

 

Articolul 21. Fabricarea producţiei alcoolice în condiţii de casă

Se permite fabricarea producţiei alcoolice pentru consum personal în condiţii de casă.

[Art.21 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 22. Interzicerea plasării pe piaţă a producţiei alcoolice

Se interzice plasarea pe piaţă a producţiei alcoolice care nu întruneşte condiţiile prevăzute în prezenta lege şi în actele normative aprobate de Guvern.

[Art.22 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.22 în redacţia Legii nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

TITLUL III

IMPORTUL ŞI EXPORTUL ALCOOLULUI ETILIC

ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

 

Capitolul 1

IMPORTUL ALCOOLULUI ETILIC ŞI AL PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 23. Reglementarea de stat a importului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

(1) Reglementarea de stat a importului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice cuprinde:

a) licenţierea importului de alcool etilic şi de producţie alcoolică;

b) stabilirea accizelor, altor impozite şi taxe pentru alcoolul etilic şi pentru producţia alcoolică importate;

c) controlul calităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice importate;

d) stabilirea cotelor de import ale alcoolului etilic.

(2) Alcoolul etilic se importă în baza avizului prealabil eliberat de organul de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice la solicitarea autorităţii de licenţiere.

(3) Pentru obţinerea avizului prealabil pentru dreptul de import al alcoolului etilic, autoritatea de licenţiere, în ziua înregistrării cererii pentru licenţa corespunzătoare, prezintă organului de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice o solicitare în care se indică:

a) denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică (sediul), codul fiscal al întreprinderii;

b) cantitatea alcoolului etilic care urmează a fi importat;

c) faptul că volumul de alcool etilic solicitat de agenţii economici din alt domeniu decît cel de fabricare şi comercializare a produselor alcoolice a fost coordonat cu organele abilitate.

(4) La cererea pentru eliberarea avizului prealabil se anexează:

a) copia licenţei pentru fabricarea, păstrarea şi comercializarea angro a producţiei alcoolice;

b) prognoza de producere şi calculul volumului de alcool etilic necesar pentru realizarea programului de producere.

(5) Cererea pentru eliberarea avizului prealabil se examinează în termen de 3 zile lucrătoare de la data parvenirii acesteia.

(6) Avizul prealabil pentru dreptul de import al alcoolului etilic se eliberează autorităţii de licenţiere şi solicitantului de licenţă în mod gratuit.

(7) Titularii de licenţă pentru importul alcoolului etilic, după efectuarea procedurilor de import, sînt obligaţi să prezinte organului de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice informaţia despre volumul alcoolului etilic importat în baza avizului şi licenţei acordate în prealabil.

[Art.23 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Articolul 24. Importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

(1) Importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice se efectuează numai de către agenţii economici care deţin licenţa respectivă, prin punctele vamale Leuşeni, Ungheni, Giurgiuleşti (auto), Giurgiuleşti (feroviar), Giurgiuleşti-Port (fluvial), Tudora, Palanca, Ocniţa şi Otaci. Importul alcoolului etilic se permite numai agenţilor economici care deţin licenţă pentru fabricarea producţiei alcoolice sau pentru producerea articolelor de parfumerie şi cosmetică, pentru producerea medicamentelor ori pentru procesele de producere sau prestări de servicii, în procesul tehnologic al cărora este necesară utilizarea alcoolului etilic. Comercializarea alcoolului etilic importat este interzisă.

(2) Alcoolul etilic şi producţia alcoolică importate trebuie să fie verificate în ceea ce priveşte corespunderea standardelor calităţii stabilite în Republica Moldova, să fie însoţite de certificatele de calitate şi de conformitate emise de ţările producătoare şi, în mod obligatoriu, verificate de Întreprinderea de Stat “Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice”.

(3) La importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice, agenţii economici vor prezenta organelor vamale, pe lîngă celelalte documente prevăzute de lege, şi licenţa de import.

(4) Se interzice importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice care nu sînt însoţite de certificatele şi documentele stabilite de lege, precum şi al alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice a căror calitate nu corespunde celei înscrise în documentele de însoţire.

(41) Se interzice importul băuturilor alcoolice tari ambalate, fabricate din alcool etilic de origine agricolă rectificat de calitate mai joasă decît calitatea “Lux”, nemarcate şi fără dopuri cu dispersie sau alte tipuri de dopuri confirmate de către Întreprinderea de Stat “Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice”, care ar exclude posibilitatea utilizării repetate a ambalajului produsului, cu excepţia băuturilor tip divin, tip brandy, tip whisky, a băuturilor tip lichior cu un conţinut minim de zahăr de 350 g/dm3, a băuturilor în ambalaj cu capacitatea de pînă la 0,25 litri. Tipul băuturii este definit conform prezentei legi şi Legii viei şi vinului nr.57-XVI din 10 martie 2006.

(5) La importul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice, al materialelor auxiliare utilizate pentru fabricarea producţiei alcoolice, testarea calităţii se efectuează de Întreprinderea de Stat “Centrul Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice”.

[Art.24 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Articolul 25. Marcarea producţiei alcoolice importate

(1) Comercializarea producţiei alcoolice de import ambalate destinate pentru consum se permite doar după marcarea acesteia cu “Timbru de acciz”.

(2) Sînt exceptate de la marcare cu „Timbru de acciz” berea, băuturile pe bază de bere, precum şi producţia alcoolică care întruneşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) introdusă în calitate de exponate şi mostre de către organizatorii şi participanţii la expoziţii şi tîrguri internaţionale;

b) destinată utilizării oficiale de către reprezentanţele diplomatice, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale şi organizaţiilor asimilate acestora;

c) îndreptată în zonele vamale libere şi în magazinele cu comercializarea în regim de duty free;

d) tranzitată prin teritoriul Republicii Moldova;

e) introdusă de către persoane fizice în scop de consum personal, în limitele şi în modul stabilit de lege;

f) în sticle de suvenir, precum şi în sticle cu capacitatea de pînă la 0,25 litri.

(3) Pe ambalajul de consum al producţiei alcoolice importate trebuie să fie indicate:

a) denumirea producţiei alcoolice;

b) denumirea sau numele producătorului şi importatorului producţiei alcoolice şi adresele acestora;

c) concentraţia alcoolică, concentraţia în masă a zaharurilor (pentru lichioruri), ingredientele folosite la fabricarea producţiei alcoolice şi termenul de valabilitate;

d) volumul ambalajului de consum al producţiei alcoolice.

(4) Informaţia de pe ambalajul de consum al producţiei alcoolice importate trebuie să fie expusă în limba de stat.

[Art.25 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.25 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Capitolul 2

EXPORTUL ALCOOLULUI ETILIC ŞI AL PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 26. Reglementarea de stat a exportului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

Reglementarea de stat a exportului alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice cuprinde:

a) controlul calităţii alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice exportate;

b) stimularea exportului şi crearea condiţiilor favorabile pentru export prin diminuarea impozitelor şi taxelor aplicate alcoolului etilic şi producţiei alcoolice fabricate în Republica Moldova;

c) încheierea tratatelor internaţionale în scopul promovării peste hotare a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice fabricate în Republica Moldova.

 

Articolul 27. Exportul alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice

(1) Alcoolul etilic şi producţia alcoolică destinate exportului sînt supuse evaluării conformităţii de către organismele de certificare din sistemul naţional de certificare, cu excepţia cazului în care certificatul de conformitate al alcoolului etilic şi producţiei alcoolice nu este obligatoriu conform cerinţelor ţării importatoare şi contractelor de export. În acest caz, exportatorul prezintă organului vamal o declaraţie de conformitate pe propria răspundere, conform modelului aprobat de organul de reglementare în domeniu.

(2) Alcoolul etilic poate fi exportat doar direct de către producător.

 

[Alin.(3) art.27 abrogat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

(4) Guvernul reglementează exportul producţiei alcoolice în conformitate cu Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe nr.1031-XIV din 8 iunie 2000 dacă:

a) din cauza unor calamităţi naturale, volumul producţiei alcoolice fabricate şi stocurile existente sînt mai mici decît volumul apreciat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, de comun acord cu Uniunea Producătorilor şi Exportatorilor, drept strict necesar pentru consumul intern şi pentru funcţionarea întreprinderilor autohtone din ramură;

b) calitatea producţiei alcoolice nu corespunde cerinţelor stabilite de ţările importatoare ori de acordurile internaţionale;

c) există circumstanţe excepţionale, recunoscute ca atare de Parlamentul Republicii Moldova.

[Art.27 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.27 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

[Art.27 modificat prin Legea nr.198 din 15.07.2010, în vigoare 07.09.2010]

 

TITLUL IV

CIRCULAŢIA INTERIOARĂ A ALCOOLULUI ETILIC

ŞI PRODUCŢIEI ALCOOLICE

[Denumirea completată prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Capitolul 1

COMERCIALIZAREA CU RIDICATA A ALCOOLULUI ETILIC

ŞI PRODUCŢIEI ALCOOLICE

[Denumirea completată prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 28. Depozite specializate

(1) Producţia alcoolică ambalată, atît cea fabricată în Republica Moldova, cît şi cea importată, se comercializează cu ridicata numai prin depozite specializate ce constituie proprietatea agenţilor economici, în modul stabilit de lege.

(2) Agenţii economici sînt în drept să posede depozite specializate cu condiţia că:

a) deţin licenţa respectivă;

b) deţin în proprietate încăperi pentru depozite cu o suprafaţă de cel puţin 500 m2;

b1) deţin în proprietate sau în locaţiune încăperi pentru depozite cu o suprafaţă de cel puţin 200 m2, pentru păstrarea şi comercializarea angro a berii şi a băuturilor pe bază de bere;

c) dispun de autorizaţie din partea cel puţin a unui producător pentru vînzarea băuturilor alcoolice în regim de dealer.

(3) Depozitele specializate trebuie să fie acoperite, îngrădite, dotate cu sistem de evidenţă computerizată, să corespundă cerinţelor de protecţie antiincendiară şi celor metrologice.

(4) În depozitele specializate nu poate fi păstrată altă producţie decît producţia alcoolică.

(5) Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic, fabricării medicamentelor, articolelor de parfumerie şi de cosmetică cu utilizarea alcoolului etilic sînt obligaţi să deţină în proprietate depozite-tip pentru păstrarea alcoolului etilic.

(6) Alcoolul etilic se comercializează angro prin depozite-tip pentru păstrarea alcoolului etilic.

[Art.28 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.28 completat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Capitolul 2

COMERCIALIZAREA CU AMĂNUNTUL A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 29. Dreptul de comercializare cu amănuntul a producţiei alcoolice

(1) Pot comercializa cu amănuntul producţie alcoolică numai agenţii economici:

a) care au notificat autoritatea administraţiei publice locale conform Legii nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior;

b) care dispun, cu orice titlu, de spaţii comerciale cu o suprafaţă de cel puţin 20 m2.

(2) Pot comercializa cu amănuntul producţie alcoolică numai persoanele care au împlinit vîrsta de 18 ani.

(3) Regulile de comerţ şi alte condiţii pentru comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice se stabilesc prin lege.

 

[Alin.(4) art.29 abrogat prin Legea nr.301-XVI din 27.12.2007, în vigoare 13.06.2008]

 

(5) Procurarea producţiei alcoolice de import pentru comercializarea cu amănuntul se efectuează numai prin/de la depozite specializate.

[Art.29 modificat prin Legea nr.153 din 01.07.2016, în vigoare 19.07.2016]

[Art.29 modificat prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare 11.02.2013]

 

Articolul 30. Restricţii privind comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice

Se interzice comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice:

a) prin reţeaua de comerţ ambulant (cărucioare, cisterne, autoremorci, autovehicule etc.);

b) în chioşcuri, pavilioane şi în alte puncte de comerţ care nu au spaţiu comercial cu o suprafaţă de cel puţin 20 m2;

c) în instituţii de învăţămînt, medicale, preşcolare şi în alte instituţii de educaţie, în cămine pentru elevi şi studenţi, cît şi în preajma lor în raza stabilită de autorităţile administraţiei publice locale, la întreprinderi şi la şantierele de construcţii şi reparaţii;

d) în construcţiile sportive şi pe teritoriul aferent acestora, pe terenurile sportive;

e) în ospătării dietetice şi în cafenele pentru copii, în locuri de comerţ pentru copii şi adolescenţi;

f) în sediile autorităţilor publice, cu excepţia obiectelor staţionare de alimentaţie publică;

g) în preajma edificiilor de cult religios în raza stabilită de autorităţile administraţiei publice locale de comun acord cu reprezentanţii cultelor respective;

h) în cimitire, penitenciare, unităţi militare şi arsenale;

i) în întreprinderile de transport public;

j) persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani. Pentru a se asigura că persoana care cumpără producţie alcoolică a atins vîrsta de 18 ani, comercianţii (vînzătorii) sînt obligaţi să solicite de la cumpărător prezentarea actului de identitate sau a unui alt act oficial cu fotografia persoanei, care să ateste vîrsta acesteia. În cazul în care cumpărătorul refuză să prezinte actul de identitate, comerciantul (vînzătorul) nu are dreptul să vîndă acestuia producţie alcoolică;

k) prin depozite specializate;

l) în magazinele alimentare şi în alte puncte de comerţ cu amănuntul între orele 22.00–8.00;

m) în magazinele alimentare şi în alte puncte de comerţ cu amănuntul în ambalaj de plastic cu capacitatea mai mică de 0,25 litri.

[Art.30 modificat prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

[Art.30 modificat prin Legea nr.22 din 01.03.2012, în vigoare 15.05.2012]

 

Articolul 31. Interdicţia circulaţiei gratuite a producţiei alcoolice

(1) Se interzice:

a) transmiterea producţiei alcoolice în calitate de salariu, premiu, indemnizaţie de asigurare socială;

b) răspîndirea fără plată a producţiei alcoolice, cu excepţia producţiei alcoolice destinate pentru publicitate;

c) oferirea producţiei alcoolice, cu excepţia producţiei alcoolice de înaltă calitate, ca premii la concursuri şi jocuri de noroc.

(2) Alte restricţii privind circulaţia gratuită a producţiei alcoolice se stabilesc prin lege.

 

TITLUL V

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGISLAŢIEI CU PRIVIRE LA FABRICAREA

ŞI CIRCULAŢIA ALCOOLULUI ETILIC ŞI A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

Articolul 32. Felurile răspunderii

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală prevăzută de legislaţie.

 

Articolul 33. Retragerea din circulaţie a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice care nu corespund cerinţelor legii

(1) Se retrag din circulaţie, în temeiul hotărîrilor organelor abilitate în conformitate cu legea, alcool etilic şi producţia alcoolică în cazul în care:

a) lipseşte licenţa respectivă;

b) lipsesc certificatul de calitate şi certificatul de conformitate;

c) producţia nu este marcată;

d) calitatea producţiei nu corespunde documentaţiei normative;

e) producţia conţine alcool etilic fabricat din materie primă nealimentară sau adaosuri interzise pentru fabricarea ei;

f) în documentele de însoţire nu este indicat posesorul;

g) producţia nu este însoţită de documente care confirmă legalitatea fabricării şi circulaţiei ei;

h) producţia este falsificată (contrafăcută);

i) producţia se comercializează în locuri ce nu au fost notificate autorităţii administraţiei publice locale conform Legii nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior;

j) alcoolul etilic şi alcoolul etilic potabil se comercializează cu amănuntul în reţeaua de comerţ;

k) alcoolul etilic se comercializează în reţeaua de farmacii în recipiente cu o capacitate mai mare de 100 ml.

(2) Sechestrarea şi confiscarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice aflate în circulaţie ilicită se efectuează în condiţiile legii.

(3) Alcoolul etilic şi producţia alcoolică, retrase din circulaţie conform alin.(1) al prezentului articol, trec în posesia statului, sînt preluate la evidenţă de către Serviciul Fiscal de Stat şi sînt supuse expertizei calităţii în modul stabilit de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

(4) În baza rezultatelor expertizei, alcoolul etilic şi producţia alcoolică retrase din circulaţie:

a) se comercializează, în bază de concurs, în calitate de materie primă, agenţilor economici titulari de licenţe pentru fabricarea, păstrarea şi comercializarea angro a alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sau pentru fabricarea producţiei nealimentare;

b) se nimicesc.

(5) Modul de achitare pentru expertiza calităţii, de comercializare, în calitate de materie primă, sau de nimicire a alcoolului etilic şi producţiei alcoolice menţionate la alin.(3) este stabilit prin lege.

[Art.33 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

[Art.33 modificat prin Legea nr.153 din 01.07.2016, în vigoare 19.07.2016]

[Art.33 modificat prin Legea nr.109 din 04.06.2010, în vigoare 30.07.2010]

 

TITLUL VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 34. Inventarierea

[Art.34 abrogat prin Legea nr.301-XVI din 27.12.2007, în vigoare 13.06.2008]

 

Articolul 35. Valabilitatea licenţelor eliberate anterior

Licenţele pentru comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice, eliberate pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate, sînt valabile pînă la expirarea termenului lor de valabilitate.

 

Articolul 36. Punerea în aplicare a prezentei legi

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

(2) Guvernul, în termen de 3 luni:

a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

b) va adopta actele normative necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi;

c) va întreprinde măsuri organizatorico-administrative orientate spre punerea în aplicare a prezentei legi, precum şi spre asigurarea tehnico-materială şi financiară a instituţiilor autorizate a organiza executarea ei.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIDumitru DIACOV

Chişinău, 30 iunie 2000.
Nr.1100-XIV.

 

 

Anexă

 

Simbolul care recomandă abţinerea de la consumul

producţiei alcoolice în timpul sarcinii

 

[Anexa introdusă prin Legea nr.124 din 12.07.2018, în vigoare 24.09.2018]

 

 

____________________

* Republicată în temeiul Legii 92-XV din 1 aprilie 2004 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.64-66, art.352.

 

Modificata şi completată prin Legile Republicii Moldova:

1) Legea nr.753-XV din 21.12.2001 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.11-12, art.29;

2) Legea nr.1191-XV din 04.07.2002 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.106-109, art.809;

3) Legea nr.149-XV din 27.03.2003 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.77-79, art.352;

4) Legea nr.333-XV din 24.07.2003 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.200-203, art.773;

5) Legea nr.73-XV din 11.03.2004 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.91-95, art.480;

6) Legea nr.154-XVI din 21.07.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.126-128, art.611;

7) Legea nr.205-XVI din 28.07.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.126-128, art.613;

8) Legea nr.166-XVI din 22.07.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.151-153, art.716;

9) Legea nr.332-XVI din 16.12.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.1-4, art.20;

10) Legea nr.423-XVI din 22.12.2006 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17, art.46;

11) Legea nr.301-XVI din 27.12.2007 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.103-105, art.387;

12) Legea nr.91-XVIII din 04.12.2009 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.184-186, art.561;

13 Legea nr.108-XVIII din 17.12.2009 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.193-196, art.609.