vineri, 23 septembrie 2016
230/23.09.2016 Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

 

nr. 230  din  23.09.2016

 

Monitorul Oficial nr.369-378/755 din 28.10.2016

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Legea nr.1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.59–61, art.200), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. Articolul 15 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

2. La articolul 19, alineatul (2) se completează în final cu cuvintele „în limita prevederilor legii”.

 

Art.II. – Articolul 26 din Legea nr.1515-XII din 16 iunie 1993 privind protecţia mediului înconjurător (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10, art.283), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.III. – Articolul 23 din Legea nr.267-XIII din 9 noiembrie 1994 privind apărarea împotriva incendiilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.15–16, art.144), cu modificările ulterioare, se completează cu litera h) cu următorul cuprins:

„h) să respecte prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în cadrul efectuării controlului şi supravegherii de stat a persoanelor care practică activitate de întreprinzător.”

 

Art.IV. – Articolul 20 din Legea nr.271-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la protecţia civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.20, art.231), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Organele supravegherii de stat în domeniul protecţiei civile vor exercita controlul şi supravegherea de stat a persoanelor care practică activitate de întreprinzător în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.V. – Articolul 21 din Legea nr.721-XIII din 2 februarie 1996 privind calitatea în construcţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.25, art.259), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.VI. – Articolul 216 din Codul fiscal al Republicii Moldova nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatele (9) şi (10) cu următorul cuprins:

„(9) Prin derogare de la prevederile prezentului capitol, controlul fiscal la faţa locului al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se înregistrează şi se supraveghează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

(10) Controlul la faţa locului efectuat la solicitarea contribuabilului în legătură cu restituirea impozitelor, taxelor şi altor plăţi de la bugetul public naţional se raportează numai în conformitate cu Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.VII. – La articolul 5 din Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 9 iulie 1997 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.98–99, art.292), cu modificările ulterioare, alineatul (5) se completează în final cu textul: „Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.VIII. – La articolul 131 alineatul (3) din Legea nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.50–51, art.366), cu modificările ulterioare, cuvîntul „lege” se substituie cu textul „Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător”.

 

Art.IX. – Articolul 9 din Legea nr.1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.98–99, art.293), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.X. – Articolul 2021 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Controlul vamal ulterior prin auditul postvămuire al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se înregistrează, se supraveghează şi se raportează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XI.Legea nr.140-XV din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.68–71, art.505), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 8 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Drepturile inspectorului de muncă în cadrul controlului de stat şi/sau în legătură cu efectuarea controlului de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător vor fi realizate în limitele şi în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

2. La articolul 111 alineatul (3), textul „Controlul repetat poate fi exercitat ori de cîte ori este necesar pentru a asigura respectarea prevederilor legislaţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă.” se exclude.

3. Articolul 112:

la alineatul (1), în partea introductivă, cuvintele „deciziei şi” se exclud;

alineatul (3) se abrogă.

4. Articolul 113:

la alineatul (2), textul „de modelul aprobat de directorul Inspectoratului de Stat al Muncii” se exclude;

alineatul (3) se completează în final cu textul: „În cazul controlului efectuat la persoane care practică activitate de întreprinzător, procesul-verbal de control se întocmeşte şi se înregistrează cu respectarea prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) În cadrul controlului de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător, prescripţiile vor fi emise cu respectarea prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XII. – Articolul 19 din Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26–28, art.95), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Controlul de stat pentru verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor de licenţiere se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

alineatele (4)–(10) se abrogă.

 

Art.XIII. – Articolul 12 din Legea nr.78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.83–87, art.431), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XIV. – La articolul 21 din Legea nr.119-XV din 22 aprilie 2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar şi la fertilizanţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.100–103, art.510), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se completează în final cu textul: „Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XV. – Articolul 33 din Legea viei şi vinului nr.57-XVI din 10 martie 2006 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.64–68, art.193) se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XVI. – Articolul 7 din Legea nr.422-XVI din 22 decembrie 2006 privind securitatea generală a produselor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.36–38, art.145), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Autorităţile de supraveghere a pieţei vor efectua controlul de stat în domeniul conformităţii produselor cu respectarea prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XVII.Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230–232, art.840), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. Articolul 57 se completează cu litera m) cu următorul cuprins:

„m) încălcarea regulilor şi rigorilor procedurale cu privire la iniţierea, desfăşurarea şi înregistrarea controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

2. Articolul 58 se completează cu litera h) cu următorul cuprins:

„h) retrogradarea în funcţie şi/sau în grad de calificare.”

 

Art.XVIII.Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3–6, art.15), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2871, alineatul (4) se abrogă.

2. Codul se completează cu articolul 3502 cu următorul cuprins:

Articolul 3502. Încălcarea legislaţiei privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător

(1) Iniţierea controlului inopinat în afara temeiurilor stabilite expres de lege

se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(2) Neînregistrarea, înregistrarea incompletă sau netransmiterea pe cale electronică pentru stocare a delegaţiei de control şi/sau a procesului-verbal de control în Registrul de stat al controalelor, conform procedurii şi limitelor de timp stabilite de lege,

se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(3) Neutilizarea listei de verificare corespunzătoare în timpul controlului de stat de către organul de control

se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(4) Admiterea şi/sau dispunerea prelungirii nejustificate a duratei controlului, peste limitele de timp stabilite de lege, sau dispunerea de măsuri restrictive în mod nejustificat

se sancţionează cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(5) Netransmiterea procesului-verbal de control persoanei supuse controlului

se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”

3. La articolul 380:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Răspunderea contravenţională pentru neexecutarea, executarea necorespunzătoare a măsurilor specificate în actele de control, decizii, hotărîri, rapoarte şi a prescripţiilor emise de autorităţile competente exclude răspunderea contravenţională pentru încălcările neremediate indicate în acestea.”

4. La articolul 400 alineatul (1), cifrele „293, 2931, 295,” şi textul „art.299 alin.(2), art.” se exclud, iar după cifrele „350,” se introduc cifrele „3502,”.

5. La articolul 401 alineatul (1), textul „şi 316” se substituie cu textul „ , 316 şi 3502”.

6. La articolul 402 alineatul (1), textul „art.299 alin.(1), art.” se substituie cu cifrele „299”.

7. Articolul 426:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) În cadrul cercetării la faţa locului la sediile, locurile de desfăşurare a activităţii sau de păstrare a bunurilor în privinţa persoanelor care desfăşoară activitate de întreprinzător, agentul constatator nu este în drept să extindă aria de cercetare la obiecte care nu au legătură cu circumstanţele contravenţiei.”

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Obiectele şi documentele descoperite la faţa locului se examinează în acel loc, iar rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acestei acţiuni. În cazul în care în cadrul examinării la faţa locului este imposibilă efectuarea copiilor, a înregistrărilor foto sau video ori prelevarea mostrelor de pe obiectele purtătoare de informaţii sau este împiedicată efectuarea acestor acţiuni, obiectele şi documentele care constituie corpuri delicte se ridică, în care scop se împachetează, pachetul se sigilează şi se semnează, faptul fiind menţionat în procesul-verbal de ridicare de la faţa locului. Desigilarea pachetului se efectuează în prezenţa contravenientului sau a reprezentantului acestuia.”

8. La articolul 427 alineatul (1), cuvintele „care ar avea importanţă pentru cauză” se substituie cu cuvintele „care constituie corpuri delicte”, iar în final alineatul se completează cu textul „ , dacă acestea nu au fost ridicate în condiţiile art.426 alin.(5)”.

9. La articolul 430:

alineatul (2) se completează în final cu cuvintele „ , termenul pentru care au fost ridicate şi organul la care acestea se vor păstra”;

la alineatul (4), după cuvintele „de fiecare” se introduc cuvintele „ , cu dreptul de a formula în scris observaţii în cuprinsul procesului-verbal respectiv”.

10. La articolul 440:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Agentul constatator este sesizat prin plîngere sau denunţ ori se sesizează din oficiu cînd dispune de informaţii suficiente pentru a considera cu un grad înalt de probabilitate că este comisă o contravenţie fie prin constatarea faptei contravenţionale.”

articolul se completează cu alineatul (42) cu următorul cuprins:

„(42) Constatarea faptei contravenţionale şi începerea procesului contravenţional în cadrul controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător sau în urma acestuia de către agentul constatator care are atribuţii de organ de control conform Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător se efectuează în limitele stabilite la art.51 din legea menţionată.”

11. Articolul 441 alineatul (1):

în partea introductivă, textul „Procesul contravenţional pornit încetează dacă” se substituie cu textul „Procesul contravenţional nu poate fi pornit, iar dacă a fost pornit, nu poate fi efectuat şi va fi încetat în cazurile în care”;

alineatul se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

„g) fapta a fost constatată în cadrul controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător şi nu reprezintă încălcare gravă sau foarte gravă în sensul Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

12. Articolul 442 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Procesul-verbal de control, întocmit conform prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, substituie procesul-verbal cu privire la contravenţie şi are regim juridic şi forţă juridică similare dacă în el se constată fapta contravenţională cu respectarea cerinţelor stabilite de prezentul cod.”

 

Art.XIX. – Articolul 74 din Codul subsolului nr.3-XVI din 2 februarie 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.75–77, art.197), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Controlul de stat asupra folosirii raţionale şi protecţiei subsolului se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XX. – Articolul 18 din Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Controlul de stat în domeniul sănătăţii publice al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XXI. – Articolul 32 din Legea nr.92 din 26 aprilie 2012 cu privire la dispozitivele medicale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.149–154, art.480), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

titlul va avea următorul cuprins:

Articolul 32. Accesul la dispozitivele medicale şi controlul de stat”;

articolul se completează cu textul: „Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XXII.Legea nr.116 din 18 mai 2012 privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.135–141, art.445), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 18:

alineatul (9):

la litera b), textul „potrivit formei stabilite în anexa nr.3” se exclude;

la litera d), textul „conform formei stabilite în anexa nr.4” se substituie cu cuvîntul „emise”;

alineatul (11) se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) să respecte, în activitatea de control şi supraveghere tehnică de stat, prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.379-386 din 04.11.2016, pag.22 (În loc de „e)” se va citi, în ambele cazuri, „f)”).

 

2. Anexele nr.3 şi nr.4 se abrogă.

 

Art.XXIII.Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.181–184, art.595), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Prezenta lege are următoarele obiective:

a) asigurarea unui nivel mai înalt de protecţie a mediului, vieţii, sănătăţii şi proprietăţii persoanelor;

b) supravegherea introducerii şi circulaţiei pe piaţă a produselor în vederea asigurării siguranţei acestora;

c) implementarea sistemului de analiză a riscurilor în baza criteriilor de risc.”

la alineatul (3), cuvintele „Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare” se substituie cu cuvintele „Curţii de Conturi, Consiliului Coordonator al Audiovizualului”;

la alineatul (4):

litera c) va avea următorul cuprins:

„c) controalelor aplicate în domeniul financiar (bancar şi nebancar);”

alineatul se completează cu literele d) şi e) cu următorul cuprins:

„d) controalelor aplicate procesului de trecere a frontierei de stat şi controalelor aplicate în domeniul vamal, cu excepţia controlului vamal ulterior prin audit postvămuire, pentru care prevederile prezentei legi se aplică doar în partea ce ţine de înregistrare, supraveghere şi raportare a controalelor în Registrul de stat al controalelor;

e) controalelor efectuate de către organele fiscale, cu excepţia înregistrării, supravegherii şi raportării controalelor în Registrul de stat al controalelor.”

articolul se completează cu alineatele (5) şi (6) cu următorul cuprins:

„(5) Pentru controlul operaţiunilor de transport, precum şi pentru controlul vehiculelor rutiere, materialului rulant, aeronavelor şi navelor, efectuate de organele de control în domeniul transporturilor în scopul supravegherii siguranţei şi securităţii, nu se aplică prevederile prezentei legi în partea ce ţine de planificarea controlului, întocmirea planului controalelor şi periodicitatea controalelor planificate, iniţierea şi notificarea controalelor, conţinutul şi procedura de emitere/înregistrare a delegaţiei de control.

(6) Pentru controlul efectuat în baza Legii nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi bunăstare a animalelor nu se aplică prevederile art.18 alin.(1) din prezenta lege.”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, noţiunile principale utilizate au următoarele semnificaţii:

control – totalitatea acţiunilor de verificare a respectării de către persoanele supuse controlului a prevederilor legislaţiei, realizate de un organ abilitat cu funcţii de control sau de un grup de instituţii similare;

control comun – control la care participă simultan controlori din partea a două sau mai multe organe de control;

control inopinat – control care nu este inclus în planul anual al controalelor şi care se efectuează cu scopul verificării respectării cerinţelor stabilite de legislaţie;

control planificat – control efectuat conform planului anual al controalelor, în baza analizei şi evaluării conform criteriilor de risc;

delegaţie de control – act în baza căruia se iniţiază controlul planificat şi/sau inopinat;

listă de verificare – document procedural, aprobat prin act normativ, în care se indică, în ordine prestabilită, faptele, bunurile, însuşirile, sursele informaţionale, procedurile şi acţiunile care urmează a fi verificate şi/sau executate în limitele rigorilor procedurale pentru tipul şi metoda de control de stat aferentă;

monitorizarea persoanelor supuse controlului – totalitatea acţiunilor, întreprinse de organele abilitate cu funcţii de control, de colectare şi analiză (periodică sau continuă) a informaţiei sau probelor prin orice altă modalitate decît controlul de stat;

obiect al controlului – unitate structurală/funcţională a persoanei care practică activitate de întreprinzător, care înglobează un set distinct de aspecte ce necesită a fi supuse controlului într-un domeniu de control (bunuri, procese, servicii, documente, purtători de informaţie), asupra cărora poate fi aplicat întregul spectru de criterii de risc la planificarea controlului şi în urma analizei cărora poate fi constatată respectarea cerinţelor cadrului legislativ;

organ abilitat cu funcţii de control (organ de control) – autoritate a administraţiei publice, instituită prin lege, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public, este învestită cu funcţii de control şi este abilitată cu dreptul de a iniţia controlul;

persoană supusă controlului (persoană controlată) – orice persoană fizică şi/sau juridică care practică activitate de întreprinzător şi este pasibilă controlului. O subdiviziune a persoanei poate fi considerată persoană separată în cazul în care este identificată în calitate de obiect deplin al controlului într-un domeniu de control şi este situată în locaţie separată de sediul persoanei juridice din care face parte;

plan al controalelor (plan) – rezultat al analizei riscurilor, în baza criteriilor de risc, prin care se identifică persoanele care vor fi controlate, prioritatea acestora şi ordinea în care vor fi controlate, în dependenţă de riscul aferent fiecărei persoane în parte, şi document în temeiul căruia este luată decizia unui organ de control de a desfăşura un număr exact de controale planificate asupra unui număr prestabilit de persoane pe parcursul unui an calendaristic;

proces-verbal de control – act întocmit în urma controlului inopinat sau planificat, în care se înregistrează constatările/rezultatele controlului (în partea de constatare), după caz se prescriu modalităţi de înlăturare a încălcărilor şi/sau măsuri restrictive (în partea prescriptivă) şi, după caz, se constată contravenţii şi se prescriu sancţiuni (în partea sancţionatorie);

Registrul de stat al controalelor – registru public consolidat de evidenţă a controalelor, completat de organele de control şi ţinut în mod obligatoriu de către autoritatea administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor;

risc – probabilitatea cauzării de daune şi/sau survenirii unui pericol în urma activităţii persoanei fizice sau juridice şi gradul acestor daune;

supravegherea organelor abilitate cu funcţii de control – totalitatea acţiunilor întreprinse de autoritatea administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor, prin analiza neîntreruptă sau periodică a unor informaţii sau probe ce caracterizează cu probabilitate abaterile de la prevederile legislaţiei, fără a interveni în activitatea organelor abilitate cu funcţii de control.”

3. La articolul 3:

alineatul unic devine alineatul (1);

la alineatul (1):

litera b) se completează în final cu textul „la planificarea şi desfăşurarea controlului de stat, la întocmirea documentelor aferente controlului şi dispunerea de măsuri şi sancţiuni. Desfăşurarea controlului de stat nu poate fi influenţată de niciun grup prin promovarea intereselor acestuia;”

la litera c), după cuvîntul „baza” se introduc cuvintele „analizei şi”;

la litera d), după cuvîntul „prezumţia” se introduc cuvintele „bunei-credinţe şi a”;

litera f) se completează în final cu textul „de către organul de control, astfel încît controlul de stat să fie corect, coerent, desfăşurat consecvent şi în corespundere cu prevederile legii”;

la litera g), după cuvintele „recurgerea la control” se introduc cuvintele „ , în baza evaluării riscurilor,”;

litera h) va avea următorul cuprins:

„h) proporţionalitate şi oportunitate în ceea ce priveşte durata şi desfăşurarea controlului – exercitarea controlului în cel mai scurt termen posibil, în funcţie de temeiul invocat de organul de control, precum şi corelarea efortului alocat şi a metodei de control aplicate cu nivelul de risc;”

la literele j) şi k), cuvîntul „controlorului” se substituie cu cuvîntul „inspectorului”;

alineatul se completează cu literele m)–o) cu următorul cuprins:

„m) confidenţialitatea informaţiilor cu privire la persoana controlată, obţinute la planificarea şi desfăşurarea controlului, în special a informaţiei care poate influenţa buna reputaţie a agentului economic în activitatea acestuia, fiind interzisă diseminarea informaţiei în cauză, cu excepţia cazurilor stabilite de lege;

n) îndeplinirea conştiincioasă a funcţiilor de control – inspectorul va îndeplini atribuţiile şi obligaţiile de serviciu în mod imparţial şi echitabil, avînd scopul de a stabili relaţii de încredere între organul de control şi persoana supusă controlului;

o) evitarea conflictului de interese între inspector sau conducătorul organului de control şi persoana supusă controlului.”

articolul se completează cu alineatele (2)–(9) cu următorul cuprins:

„(2) Organele de control şi autorităţile implicate direct sau indirect în procesul de pregătire şi efectuare a controlului sînt obligate să aplice şi să respecte următoarele principii fundamentale de siguranţă:

a) analiza riscurilor;

b) acţionarea preventivă;

c) transparenţa;

d) protecţia intereselor consumatorului.

(3) Analiza riscurilor se realizează prin procesele de evaluare, comunicare şi gestionare a riscurilor şi include, fără a se limita la acestea, următorul set de proceduri:

a) obţinerea şi comunicarea concluziilor ştiinţifice cu privire la pericolele determinate;

b) înaintarea propunerilor pentru elaborarea şi îmbunătăţirea metodologiilor de planificare şi/sau efectuare a controlului în baza evaluării riscurilor;

c) cercetarea, colectarea şi analiza datelor ştiinţifice şi tehnice;

d) identificarea şi descrierea, după caz, a noilor pericole;

e) asigurarea cooperării între părţile implicate în procesul de analiză a riscurilor;

f) obţinerea expertizei ştiinţifice la aplicarea măsurilor de excepţie sau măsurilor restrictive.

(4) Evaluarea riscurilor include etapele de identificare şi descriere a pericolelor, de determinare a modului de stabilire a pericolului şi de caracterizare a riscului. Evaluarea riscurilor se bazează pe date veridice şi informaţie ştiinţific argumentată. Evaluarea riscurilor se efectuează independent, obiectiv şi transparent.

(5) Comunicarea riscurilor se realizează în mod continuu şi prevede schimbul oportun de informaţii în procesul de analiză a datelor obiective, de concluzii cu privire la pericole, riscuri şi la rezultatele evaluării riscurilor, precum şi de decizii luate în procesul de gestiune a riscurilor între evaluatorul de risc, persoanele responsabile de gestionarea riscurilor, consumatori şi agenţi economici.

(6) Gestionarea riscurilor este procesul de selectare a măsurilor corespunzătoare de prevenire şi control al riscurilor prin identificarea celei mai bune alternative în baza evaluării riscurilor. Măsurile aplicate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea riscului trebuie să fie efective, obiective şi proporţionale riscului în cauză.

(7) Conform principiului acţionării preventive, în situaţiile în care, în baza informaţiei deţinute, dar care nu este argumentată ştiinţific la momentul dat, poate fi identificat un pericol, organul de control este obligat să aplice măsuri temporare de gestionare a riscului. Aceste măsuri trebuie să fie proporţionale pericolului şi să fie revizuite în cel mai scurt timp posibil, în dependenţă de natura riscului.

(8) Conform principiului transparenţei, procesele de evaluare a riscului, de elaborare şi aplicare a măsurilor de gestionare a riscului sînt publice. În cazul dubiilor rezonabile privind existenţa unui risc, luînd în considerare caracterul, mărimea şi iminenţa acestuia, organul de control este obligat să comunice publicului informaţia despre risc şi despre produsele care poartă riscurile în cauză, precum şi despre măsurile luate pentru a diminua şi înlătura riscul identificat.

(9) Conform principiului protecţiei intereselor consumatorului, este obligatorie furnizarea informaţiei veridice, necesare şi complete, cu privire la produse şi servicii, care să le permită consumatorilor să ia decizii corecte. Organul de control, în limitele competenţei, este obligat să înlăture şi/sau să prevină informarea falsă sau incompletă privind natura şi caracteristicile produsului, care poate induce în eroare consumatorii.”

4. Legea se completează cu articolul 31 cu următorul cuprins:

Articolul 31. Planul de gestionare a situaţiilor de criză

(1) Organul de control, în limitele competenţei, este obligat să elaboreze şi să propună Guvernului pentru aprobare un plan de gestionare a situaţiilor de criză în vederea asigurării inofensivităţii şi siguranţei produselor. Planul va stabili expres:

a) nivelul riscului a cărui prevenire, înlăturare sau diminuare pînă la o limită acceptabilă este dificilă;

b) complexul de măsuri şi acţiuni necesare pentru gestionarea situaţiilor de criză, inclusiv identificarea componenţei şi crearea grupului de gestionare a situaţiilor de criză;

c) modul de informare a consumatorilor, respectarea principiilor transparenţei şi proporţionalităţii.

(2) Grupul de gestionare a situaţiilor de criză, creat în conformitate cu planul de gestionare a situaţiilor de criză, va efectua colectarea şi evaluarea informaţiei disponibile, identificarea variantelor posibile de acţiuni şi măsuri pentru înlăturarea şi/sau diminuarea efectivă şi oportună a riscurilor pentru mediu, sănătatea, viaţa şi proprietatea persoanelor. În grupul de gestionare a situaţiilor de criză sînt incluşi, după caz, experţi necesari pentru acordarea consultaţiilor ştiinţifice, grupul avînd dreptul de a solicita ajutor de la orice persoană ale cărei cunoştinţe şi experienţă sînt necesare pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de criză.”

5. Articolul 4:

la alineatul (1), după cuvintele „organ de control” se introduc cuvintele „ , cu scopul de a constata respectarea legislaţiei şi de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză,”, iar cuvîntul „periodic” se exclude;

articolul se completează cu alineatele (11) şi (12) cu următorul cuprins:

„(11) Nu se consideră control de stat în sensul prezentei legi solicitarea informaţiei de către organul de control fără efectuarea unei vizite la faţa locului, dacă această informaţie este indispensabilă pentru planificarea controalelor în baza criteriilor de risc, conform metodologiei aferente domeniului de control, şi este deţinută de persoana supusă controlului.

(12) În timpul desfăşurării controlului, organul de control poate solicita doar informaţia care este obligatorie de a fi deţinută şi acordată conform legii de către persoana supusă controlului.”

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Organul de control este în drept să efectueze controlul asupra persoanei supuse controlului doar în cazul în care legea stabileşte procedura, durata controlului, precum şi dreptul organului de a efectua controlul în cazul şi circumstanţele date. Organul de control este în drept să efectueze controlul doar în privinţa aspectelor ce ţin de competenţa sa, stabilită expres de lege.”

articolul se completează cu alineatele (21) şi (22) cu următorul cuprins:

„(21) Au dreptul să iniţieze şi să desfăşoare controlul doar autorităţile/ instituţiile publice stabilite în anexa la prezenta lege, în limitele corespunzătoare.

(22) Autorităţile învestite prin lege cu atribuţia de control de stat asupra activităţii de întreprinzător în sensul prezentei legi nu realizează din iniţiativă proprie activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice sau de prevenire, investigare şi descoperire a infracţiunilor. Organele de drept învestite prin lege cu atribuţia de menţinere şi asigurare a ordinii publice, precum şi de investigare şi prevenire a infracţiunilor, nu pot iniţia şi efectua controlul în sensul prezentei legi.”

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Dacă un organ de control constată că este necesar a efectua, la o singură persoană, controale în mai multe domenii ce ţin de competenţa organului în cauză, acesta are obligaţia de a reduce la maximum numărul de vizite prin combinarea şi comasarea domeniilor de control. Organul de control efectuează un singur control pentru mai multe domenii relevante pentru persoana supusă controlului dacă acest lucru este justificat în baza analizei şi evaluării riscurilor.”

la alineatul (6), textul „Se permite efectuarea de controale comune,” se substituie cu textul „Este obligatorie efectuarea controalelor comune, cu excepţia cazurilor cînd acestea nu sînt oportune şi/sau afectează substanţial eficienţa controlului,”;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

„(7) În baza planurilor publicate ale controalelor, organele de control sînt obligate să-şi coordoneze acţiunile în privinţa controlului preconizat şi să facă schimb de informaţii în cazul aceluiaşi obiect şi/sau în cazul aceleiaşi persoane supuse controlului.”

articolul se completează cu alineatul (71) cu următorul cuprins:

„(71) Organul de control nu este în drept să iniţieze controlul dacă informaţia necesară pentru a constata respectarea legislaţiei este deţinută de organul de control sau poate fi obţinută de la alte organe de control şi/sau supraveghere, din registre oficiale sau din orice surse accesibile organului în cauză, precum şi dacă nu au fost epuizate alte modalităţi decît controlul de stat, accesibile organului de control, de constatare a respectării legislaţiei de către persoanele care urmează a fi supuse controlului.”

la alineatul (8), cuvintele „decizia de control,” şi „actul de control,” se exclud, iar după cuvintele „procesele-verbale” se introduc cuvintele „de control”;

la alineatul (9), cuvintele „de monitorizare” se substituie cu cuvintele „de supraveghere”, cuvintele „şi pe suport pe hîrtie” se exclud, iar în final alineatul se completează cu textul: „La decizia comună a organelor care fac schimb de informaţii sau la decizia autorităţii administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor, schimbul de informaţii se efectuează şi pe suport de hîrtie.”

articolul se completează cu alineatele (10)–(12) cu următorul cuprins:

„(10) Controalele planificate efectuate pe parcursul primilor 3 ani de activitate de la data înregistrării de stat a persoanei care practică activitate de întreprinzător au caracter consultativ şi nu se vor solda cu sancţiuni sau măsuri restrictive, cu excepţia cazurilor cînd în cadrul controlului se depistează încălcări foarte grave în sensul prezentei legi.

(11) Organul de control nu este în drept să supună controlului o perioadă de activitate a persoanei care desfăşoară activitate de întreprinzător mai mare de 3 ani de pînă la data începerii controlului. Actele şi acţiunile anterioare perioadei supuse controlului se verifică doar în privinţa consecinţelor acestora dacă acestea s-au produs în interiorul perioadei supuse controlului.

(12) În cadrul zonelor economice libere se planifică şi se efectuează doar controale comune, în baza unui plan al controalelor distinct şi consolidat, corespunzător unei zone economice libere, aprobat în conformitate cu prevederile legii.”

6. Articolul 5:

la alineatul (1), cuvîntul „Controlorul” se substituie cu cuvîntul „Inspectorul”;

la alineatul (2), cuvintele „Nici un controlor” se substituie cu cuvintele „Niciun inspector”.

7. Legea se completează cu articolul 51 cu următorul cuprins:

Articolul 51. Limitele generale ale controlului şi ale măsurilor în cadrul acestuia

(1) Controlul se iniţiază doar în urma analizei şi evaluării riscurilor. Efortul şi timpul alocat controlului, precum şi metoda de control aplicată trebuie să fie proporţionale nivelului de risc stabilit.

(2) Controlul se desfăşoară doar în baza şi în limitele listei de verificare aplicabile pentru domeniul, tipul şi obiectul de control în cauză. Lista de verificare poate fi aplicată doar în cazul în care este aprobată, conform rigorilor stabilite de Guvern şi prezenta lege, prin actul normativ al autorităţii publice centrale cu competenţe în domeniul de control, la propunerea organului de control corespunzător şi în urma consultărilor publice. Lista de verificare aprobată este publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina electronică a organului de control.

(3) Acţiunile organului de control şi măsurile aplicate în cadrul controlului sînt raportate la următoarele niveluri de încălcări ale legislaţiei:

a) minore – încălcări ale legislaţiei a căror înlăturare poate avea loc fără ca activitatea curentă a persoanei să fie afectată şi care nu creează pericol iminent pentru mediu, viaţa, sănătatea şi proprietatea persoanelor;

b) grave – încălcări ale legislaţiei a căror înlăturare nu este posibilă în timpul controlului, fiind necesară şi posibilă alocarea unei perioade de timp pentru acţiuni de înlăturare, şi care creează pericol iminent, dar nu imediat, pentru mediu, viaţa, sănătatea şi proprietatea persoanei controlate şi/sau angajaţii acesteia ori creează pericol iminent, dar nu imediat, pentru societate, care, dacă nu este înlăturat în termenul indicat, va deveni imediat;

c) foarte grave – încălcări ale legislaţiei a căror înlăturare nu este posibilă în timpul controlului, însă acţiuni în acest sens necesită a fi întreprinse imediat, şi care creează pericol iminent şi imediat pentru mediu, viaţa, sănătatea şi proprietatea persoanei controlate şi/sau angajaţii acesteia ori creează pericol iminent şi imediat pentru societate. Sînt echivalate cu încălcări foarte grave încălcările grave care nu au fost înlăturate în termenul indicat în prescripţie.

(4) În cazul încălcărilor minore pot fi emise doar prescripţii în baza cărora se recomandă şi se indică modalităţi de înlăturare a încălcărilor, însă nu pot fi aplicate sancţiuni prevăzute de legea contravenţională sau altă lege şi nu pot fi aplicate măsuri restrictive.

(5) În cazul încălcărilor grave, pe lîngă recomandări de înlăturare şi oferire a termenului în care se vor înlătura încălcările, pot fi aplicate sancţiuni, însă nu pot fi aplicate măsuri restrictive.

(6) În cazul încălcărilor foarte grave se indică modalităţile de înlăturare, se aplică sancţiuni şi/sau măsuri restrictive în conformitate cu prevederile legii, după caz.”

8. Articolele 6 şi 7 se abrogă.

9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

Articolul 8. Înregistrarea controalelor

(1) Organele de control sînt obligate să înregistreze în Registrul de stat al controalelor următoarele date:

a) denumirea (numele) persoanei şi obiectului supuse controlului şi punctajul curent de risc atribuit;

b) numărul şi data aprobării planului de control;

c) numărul, data şi ora emiterii delegaţiei de control;

d) durata controlului;

e) tipul controlului;

f) scopul şi aspectele care urmează să fie supuse controlului;

g) data introducerii informaţiei privind controlul efectuat.

(2) Organele de control sînt obligate să includă datele menţionate la alin.(1) în Registrul de stat al controalelor după cum urmează:

a) pentru controalele planificate: informaţia specificată la lit.a) şi b) – în cel mult 5 zile lucrătoare de la data aprobării planului controalelor şi informaţia de la lit.c)–f) – cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data începerii controlului;

b) pentru controalele inopinate: toată informaţia specificată la lit.a), c)–f) – cel tîrziu la momentul începerii controlului.

(3) La încheierea controlului, organele de control sînt obligate să includă în Registrul de stat al controalelor informaţia de la alin.(1) lit.g), nota de motivare a controlului inopinat şi procesul-verbal de control. În cazul întocmirii pe suport de hîrtie a procesului-verbal de control şi a notei de motivare a controlului inopinat, copiile electronice ale acestora se includ în Registrul de stat al controalelor în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii acestora.”

10. La articolul 9:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Registrul de stat al controalelor reprezintă o resursă informaţională specializată care asigură evidenţa centralizată a informaţiei sistematizate cu privire la controalele de stat, planificate şi efectuate, precum şi la rezultatele controalelor respective, şi este ţinut de autoritatea administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor, în modul stabilit de Guvern.”

alineatul (2) se completează cu textul: „Accesul în mod electronic al agenţilor economici se realizează prin metode şi/sau tehnici de autentificare în modul stabilit de Guvern.”

articolul se completează cu alineatele (3)–(7) cu următorul cuprins:

„(3) Datele specificate la art.8 pot fi accesate de autoritatea stabilită la art.10 şi de alte autorităţi ale administraţiei publice în limita necesară pentru exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor stabilite de lege, precum şi de persoana supusă controlului, la care se referă datele în cauză. Informaţia cu privire la iniţierea controlului inopinat este accesibilă persoanei supuse controlului din momentul iniţierii controlului.

(4) Registrul de stat al controalelor este unica platformă electronică de generare, modificare, procesare şi stocare în format electronic a documentelor aferente controlului în domeniile pentru care se aplică prezenta lege.

(5) Documentele electronice create în baza Registrului de stat al controalelor au prioritate faţă de documentele pe suport de hîrtie emise de acelaşi organ de control sau faţă de documentele electronice create în baza altui program, în caz de divergenţe sau incertitudini privind cuprinsul şi autenticitatea acestora. Toate documentele electronice stocate în Registrul de stat al controalelor, indiferent daca sînt create în baza registrului sau nu, se prezumă a fi valide şi autentice pînă la proba contrarie.

(6) Forma/parametrii documentelor aferente controlului – plan, delegaţie, proces-verbal de control – create în baza Registrului de stat al controalelor sînt obligatorii. Documentele care au altă formă sau alţi parametri decît cei stabiliţi expres în Registrul de stat al controalelor sînt nule.

(7) Organele de control sînt obligate să utilizeze Registrul de stat al controalelor pentru crearea documentelor ce ţin de controalele efectuate şi, la necesitate, pot imprima copii şi duplicate ale acestor documente pe suport de hîrtie.”

11. În titlul capitolului II, cuvîntul „Monitorizarea” se substituie cu cuvîntul „Supravegherea”.

12. În titlul şi în textul articolului 10, cuvintele „de monitorizare” se substituie, în toate cazurile, cu cuvintele „de supraveghere”.

13. La articolul 11:

în titlu şi în partea introductivă, cuvintele „de monitorizare” se substituie cu cuvintele „de supraveghere”;

literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:

„a) supraveghează respectarea prezentei legi, inclusiv de către autorităţile publice centrale şi locale în cadrul procesului de reglementare a activităţii de control de stat asupra activităţii de întreprinzător;

b) asigură introducerea datelor privind controalele, planificarea şi efectuarea acestora în Registrul de stat al controalelor;”

14. La articolul 12:

în titlu şi în partea introductivă, cuvintele „de monitorizare” se substituie cu cuvintele „de supraveghere”;

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) să solicite şi să primească de la organele abilitate cu funcţii de control, de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de la alte instituţii publice informaţia necesară pentru verificarea corectitudinii datelor introduse în Registrul de stat al controalelor;”

litera d) se abrogă;

litera f) va avea următorul cuprins:

„f) să elaboreze şi să propună Guvernului modificări la legislaţia în vigoare pentru a o aduce în concordanţă cu prevederile prezentei legi.”

15. Articolul 13:

în titlu şi în partea introductivă, cuvintele „de monitorizare” se substituie cu cuvintele „de supraveghere”;

la litera b), cuvintele „să colecteze informaţia necesară ţinerii şi completării” se substituie cu cuvintele „să asigure şi să coordoneze procesul de completare continuă a”;

la litera c), cuvintele „să monitorizeze corectitudinea ţinerii registrului controalelor” se substituie cu cuvintele „să supravegheze corectitudinea introducerii în Registrul de stat al controalelor a datelor privind controalele, planificarea şi efectuarea acestora”;

la litera d), cuvintele „registrele controalelor şi din condicile de înregistrare a controalelor” se substituie cu cuvintele „Registrul de stat al controalelor, din petiţii şi orice surse disponibile de informaţie”;

litera h) se abrogă.

16. La articolul 14, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„(1) Unul şi acelaşi organ de control nu este în drept să efectueze controlul planificat mai mult decît o dată într-un an calendaristic asupra uneia şi aceleiaşi persoane sau asupra unuia şi aceluiaşi obiect al controlului în cazul în care persoana deţine mai multe obiecte distincte, amplasate separat de sediu şi de alte obiecte, cu excepţia cazurilor în care se impune o frecvenţă mai înaltă a controalelor conform metodologiei de planificare a controlului în baza criteriilor de risc, aplicată domeniului de control în cauză.

(2) Limita de timp indicată la alin.(1) nu se aplică pentru iniţierea controalelor inopinate, efectuate conform secţiunii a 2-a din prezentul capitol. Faptul desfăşurării controlului inopinat se ia în considerare la întocmirea următorului plan de control.”

17. Articolele 15 şi 16 vor avea următorul cuprins:

Articolul 15. Planul controalelor

(1) Organul de control întocmeşte anual planul controalelor pentru anul următor.

(2) Planul controalelor se înregistrează de către fiecare organ abilitat cu funcţii de control în Registrul de stat al controalelor pînă la data de 1 decembrie a anului care precede anul calendaristic la care se referă planul controalelor.

(3) Pînă la finele anului de gestiune, organul de control aprobă planul controalelor pentru anul următor şi îl publică pe pagina sa electronică şi în Registrul de stat al controalelor. Planul se aprobă prin decizia organului de control şi stabileşte un număr exact de controale planificate asupra unui număr prestabilit de persoane pe parcursul unui an calendaristic.

(4) Organele de control nu sînt în drept să modifice ordinea controalelor planificate după înregistrarea şi publicarea planului controalelor şi/sau să efectueze controale planificate în cazul în care acestea nu au fost incluse în plan. În maximum 5 zile lucrătoare după aprobarea planului controalelor, dar pînă la publicarea acestuia, organul de control este obligat să-l contrapună planurilor de control ale celorlalte organe de control cu scopul de a identifica agenţii economici care sînt incluşi în planuri diferite şi de a coordona efectuarea controalelor comune, precum şi de a introduce ajustările necesare în ordinea de executare a planului.

(5) Planul controalelor identifică persoanele care vor fi controlate, prioritatea acestora şi ordinea în care vor fi controlate, în dependenţă de riscul prezentat, de particularităţile sezoniere într-un domeniu de control, în dependenţă de resursele disponibile, graficul de lucru al organului pe parcursul anului şi de alte circumstanţe relevante. Numărul persoanelor incluse în plan se raportează obligatoriu la suma controalelor posibile şi la durata totală a acestora pe parcursul întregului an, precum şi la resursele umane şi tehnologice disponibile ale organului de control.

(6) Persoanele care urmează a fi supuse controlului sînt expuse în planul controalelor în ordine descrescătoare a punctajului de risc, de la cel mai înalt grad de risc la cel mai scăzut, punctajul fiind acordat în baza criteriilor de risc aprobate prin metodologia corespunzătoare. Planul indică, în scop informativ, pentru fiecare persoană, trimestrul în care e preconizat controlul.

(7) Executarea planului controalelor trebuie să fie clară, previzibilă şi consecutivă. Organul de control este obligat să respecte ordinea de executare stabilită în plan.

(8) În cazul iniţierii unui control comun la o persoană inclusă în planul controalelor, dacă încă nu s-a realizat controlul planificat la această persoană, organul de control va anula controlul planificat pentru anul curent, pentru domeniul aferent controlului comun efectuat, după efectuarea controlului comun şi va ajusta ordinea de executare a planului în mod corespunzător.

(9) La efectuarea controlului planificat, dacă în anul curent deja a fost efectuat un control inopinat la aceeaşi persoană, organul de control va ajusta/restrînge durata controlului şi aria aspectelor necesare de a fi verificate în corespundere cu controlul inopinat deja efectuat.

 

Articolul 16. Criteriile de întocmire a planului controalelor

(1) Planul controalelor se întocmeşte de către organul de control în baza criteriilor de risc stabilite conform particularităţilor obiectului controlului, persoanelor supuse controlului şi ale raporturilor anterioare cu organul de control (data efectuării ultimului control, încălcări anterioare).

(2) La propunerea organelor de control pe domeniile lor aferente, Guvernul va aproba criteriile de risc pentru toate domeniile de control, modul de stabilire a gradelor de risc, de ponderare şi utilizare a criteriilor în cauză pentru determinarea gradului de risc al persoanelor la planificarea controlului de stat.”

18. Articolul 17:

la alineatul (1), cuvintele „de monitorizare” se substituie cu cuvintele „de supraveghere”;

la alineatul (2), cuvîntul „Controlorilor” se substituie cu cuvîntul „Inspectorilor”;

la alineatul (3), cuvintele „actului de control” se substituie cu cuvintele „procesului-verbal de control”.

19. La articolul 18:

titlul va avea următorul cuprins:

Articolul 18. Notificarea delegaţiei de control”;

la alineatul (1), cuvîntul „deciziei” se substituie cu cuvîntul „delegaţiei”, iar în final alineatul se completează cu textul „ , dar nu mai mult de 15 zile lucrătoare. Delegaţia de control se comunică persoanei supuse controlului prin orice modalitate care permite organului de control confirmarea recepţionării de către persoana respectivă. Comunicarea la adresa electronică indicată a persoanei controlate şi recepţionarea delegaţiei de control în format electronic, semnată cu semnătură electronică avansată calificată, se consideră comunicare la sediul acesteia.”

la alineatul (2), cuvîntul „deciziei” se substituie cu cuvîntul „delegaţiei”, iar cuvintele „cel tîrziu” se exclud.

20. Articolul 19:

alineatul (1):

în partea introductivă, cuvintele „în afara graficului a” se exclud, iar cuvîntul „controlorului” se substituie cu cuvîntul „inspectorului”;

punctul 1) se abrogă;

punctul 2) va avea următorul cuprins:

„2) deţinerii informaţiilor/indiciilor, susţinute prin probe aflate în posesia organelor de control, despre existenţa situaţiilor de avarie, incident sau încălcare gravă a regulilor de securitate ori siguranţă care prezintă un pericol iminent şi imediat pentru mediu, viaţa, sănătatea şi proprietatea persoanelor, dacă sînt întrunite următoarele condiţii:

a) necesitatea iniţierii controlului este motivată în prealabil;

b) poate fi rezonabil stabilit, din informaţia deţinută pînă la iniţierea controlului şi din nota de motivare, că doar intervenţia inopinată prin control va preveni şi/sau stopa încălcările care în mod iminent provoacă prejudicii sau că astfel ar putea fi diminuate substanţial prejudiciile deja cauzate;”

punctul 3):

la litera a), textul „de două ori consecutiv, fiind încălcate două termene consecutive, prevăzute expres de lege sau de actul normativ” se exclude;

la litera b), textul „după încălcarea de două ori consecutiv a termenului stabilit de lege sau de actul normativ” se exclude;

la punctul 5), textul „dacă, pînă la recepţionarea solicitării, nu s-a emis decizia de a supune solicitantul unui control inopinat sau dacă un astfel de control nu este inclus în graficul pentru trimestrul în curs” se exclude;

alineatul (3) se completează în final cu textul „ , inclusiv cele deţinute de alte organe de supraveghere/control, deţinători de registre publice, autorităţi şi instituţii publice”;

articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:

„(31) Nota de motivare pentru iniţierea controlului inopinat în temeiul alin.(1) pct.2) conţine analiza şi argumentarea necesară privind întrunirea condiţiilor stabilite la punctul în cauză. În cadrul notei se va argumenta necesitatea intervenţiei prin expunerea în detaliu a circumstanţelor şi informaţiei ce stau la baza concluziilor şi acţiunilor organului de control, posibilele încălcări ce rezultă din informaţia şi probele deţinute pînă la iniţierea controlului şi estimarea rezonabilă a pericolului şi consecinţelor în cazul neintervenţiei organului de control.”

alineatul (5) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) În cadrul controlului inopinat pot fi supuse controlului doar aspectele care au servit ca temei pentru iniţierea controlului, conform alin.(1).”

21. Legea se completează cu articolul 191 cu următorul cuprins:

Articolul 191. Controlul în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv şi/sau licenţei

(1) Controlul în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv şi/sau licenţei se iniţiază la solicitare, în temeiul art.19 alin.(1) pct.5).

(2) Vizita inspectorului la faţa locului, solicitată de agentul economic, cu scopul de preluare a unor mostre necesare pentru eliberarea unui certificat/act ce atestă calitatea, conformitatea sau inofensivitatea unor produse nu este calificată drept control în sine, cu excepţia cazurilor cînd această vizită presupune o evaluare mai complexă sau este încadrată într-un proces de supraveghere şi control cu o durată mai lungă.

(3) Controlul în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv şi/sau licenţei se efectuează doar în cazul în care acest lucru este prevăzut expres de actele legislative în calitate de condiţie procedurală pentru eliberarea unui act permisiv şi/sau licenţei. În cadrul controlului în cauză pot fi supuse verificării doar aspectele necesare pentru a stabili întrunirea condiţiilor expres şi exhaustiv indicate de lege pentru eliberarea unui act permisiv şi/sau licenţei.

(4) Controlul în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv şi/sau licenţei se iniţiază în urma solicitării pentru actele respective în cel mult 5 zile de la primirea solicitării de către organul emitent al actului permisiv/licenţei şi nu necesită întocmirea delegaţiei de control în acest sens.

(5) Toate cheltuielile aferente controlului în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv şi/sau licenţei vor fi incluse în plata pentru actul în cauză şi suportate de agentul economic solicitant al actului permisiv/licenţei prin achitarea plăţii pentru acestea.

(6) Controlul în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv/licenţei are exclusiv aspect consultativ şi constatator, astfel încît în cadrul sau în urma acestui control nu pot fi aplicate măsuri restrictive ori sancţiuni, cu excepţia cazurilor cînd în cadrul controlului se depistează indici ai infracţiunii.

(7) În cazul în care persoana care urmează a fi controlată prin control planificat solicită un control în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv/licenţei de la acelaşi organ de control, în termenul de la notificarea delegaţiei de control pînă la efectuarea controlului planificat, organul de control va cumula aceste două acţiuni de control. Controlul în cadrul procedurii de eliberare a actului permisiv şi/sau licenţei se va efectua asupra aspectelor aferente eliberării actului respectiv cu aplicarea restricţiilor din prezentul articol. În vederea verificării altor aspecte decît cele necesare pentru eliberarea actului permisiv şi/sau licenţei se vor aplica regulile pentru control planificat stabilite de prezenta lege.”

22. La articolul 20:

titlul va avea următorul cuprins:

Articolul 20. Delegaţia de control”;

la alineatul (1), cuvintele „deciziei conducătorului” se substituie cu cuvintele „delegaţiei semnate de conducătorul”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Delegaţia de control va conţine:

a) numărul şi data emiterii;

b) date de identificare a organului de control emitent;

c) trimitere la prevederile legale care, în mod expres, acordă organului respectiv atribuţia de control în cazul pentru care se emite delegaţia;

d) tipul controlului şi temeiul iniţierii lui (pentru controale inopinate se indică inclusiv prevederea aplicabilă de la art.19, iar pentru controalele planificate se indică numărul planului controalelor, data aprobării şi locul publicării);

e) date despre inspectori (nume, prenume, funcţia deţinută);

f) date despre persoana supusă controlului (denumirea/numele persoanei; codul fiscal; sediul/adresa subdiviziunii controlate şi codul acesteia, după caz, alte date de contact);

g) obiectul/obiectele care urmează a fi supuse controlului;

h) scopul, metoda de control şi aspectele ce urmează a fi verificate, trimitere expresă la lista de verificare aplicabilă şi actul normativ prin care aceasta este aprobată;

i) data începerii controlului şi durata preconizată a acestuia.”

articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) În cazul controalelor planificate, delegaţia de control se întocmeşte în temeiul planului controalelor, aprobat şi înregistrat. În cazul controalelor inopinate se întocmeşte delegaţia de control, în temeiul art.19, precum şi nota de motivare aferentă. La delegaţia pentru controale inopinate se anexează nota de motivare în baza căreia a fost emisă delegaţia, astfel încît persoana care urmează a fi supusă controlului să poată lua cunoştinţă de nota în cauză.

(4) Inspectorii specificaţi în delegaţie sînt selectaţi în mod aleatoriu, luîndu-se în considerare şi specializarea acestora conform domeniului de control aferent.”

23. Articolul 21:

alineatul (1):

în partea introductivă, cuvîntul „Controlorul” se substituie cu cuvîntul „Inspectorul”;

la litera a), cuvintele „şi a deciziei de control” se exclud;

litera e) se abrogă;

alineatul se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) înregistrarea delegaţiei de control în Registrul de stat al controalelor.”

la alineatul (2), cuvintele „controlorul (controlorii) specificat expres în delegaţia de control” se substituie cu cuvintele „inspectorii specificaţi expres în delegaţia de control şi doar în timpul programului de activitate al persoanei controlate sau al subdiviziunii acesteia”;

la alineatul (3), cuvintele „controlorul” şi „controlori” se substituie, respectiv, cu cuvintele „inspectorul„ şi „inspectori”;

la alineatul (4) literele a) şi b), cuvîntul „controlor” se substituie cu cuvîntul „inspector”;

la alineatul (5), cuvintele „de monitorizare” se substituie cu cuvintele „de supraveghere”;

articolul se completează cu alineatele (6) şi (7) cu următorul cuprins:

„(6) Prin derogare de la alin.(1), în cazuri expres stabilite de legea specială şi dacă este necesar pentru metoda de control aleasă, inspectorii pot să îşi dezvăluie identitatea şi să înmîneze exemplarul delegaţiei de control după efectuarea controlului, însă pînă la completarea şi semnarea procesului-verbal de control. Despre posibilitatea de înmînare ulterioară a delegaţiei de control se face o menţiune expresă în textul delegaţiei pînă la aprobarea acesteia de către conducătorul organului de control.

(7) Controlul poate fi desfăşurat de minimum doi inspectori, delegaţi de la acelaşi organ de control sau de la mai multe organe de control, în cazul controalelor comune. În cazul prezenţei unui singur inspector, controlul nu poate fi început, iar persoana controlată este în drept să refuze accesul la obiect pentru iniţierea controlului comun.”

24. Articolul 22:

la alineatul (1), cifrele „10” se substituie cu cifra „5”, iar textul „şi e)” – cu textul „şi f)”;

la alineatul (2), cifrele „10” se substituie, în ambele cazuri, cu cifra „5”;

la alineatul (3), cuvintele „actul de control” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal de control”, iar cuvîntul „controlorului” – cu cuvîntul „inspectorului”.

25. La articolul 23:

titlul va avea următorul cuprins:

Articolul 23. Drepturile inspectorului”;

alineatul (1):

în partea introductivă, cuvîntul „controlorul” se substituie cu cuvîntul „inspectorul”;

la litera a), după cuvintele „în activitatea sa” se introduc cuvintele „ , în măsura în care aceasta este parte a obiectului controlului”, iar cuvîntul „controlorul” se substituie cu cuvîntul „inspectorul”;

literele c) şi d) vor avea următorul cuprins:

„c) să facă copii, înregistrări foto sau video ale documentelor sau ale altor obiecte purtătoare de informaţii;

d) să inspecteze şi să măsoare bunuri, să preleveze mostre din ele, cu includerea informaţiei despre prelevarea mostrelor în procesul-verbal de control. În acest scop, inspectorul are dreptul să deschidă pachete, ambalaje, să rupă sigilii. La cererea persoanei prejudiciate, inspectorul, după caz, va preleva şi a doua mostră, cu excepţia cazului cînd actul normativ dispune altfel;”

litera e) se completează în final cu textul „sau dacă mijloacele de transport sînt obiect al controlului în corespundere cu domeniul de control”;

alineatul (2) se abrogă;

la alineatul (3), cuvîntul „Controlorul” se substituie cu cuvîntul „Inspectorul”, iar cuvintele „obiectul controlului stipulat” – cu cuvintele „lista de verificare menţionată”.

26. La articolul 24:

titlul va avea următorul cuprins:

Articolul 24. Obligaţiile inspectorului”;

alineatul (1):

în partea introductivă, cuvîntul „controlorul” se substituie cu cuvîntul „inspectorul”;

litera f) se abrogă;

la literele i) şi j), cuvintele „actul de control” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal de control”;

alineatul (2):

în partea introductivă, cuvîntul „controlorul” se substituie cu cuvîntul „inspectorul”;

litera b) se completează în final cu cuvintele „sau nu sînt indicate în procesul-verbal şi delegaţia de control”;

litera c) va avea următorul cuprins:

„c) să efectueze, în cazul controlului inopinat, controale în lipsa reprezentanţilor persoanei supuse controlului, dacă există temeiuri de a considera că absenţa acestora este nejustificată;”

alineatul se completează cu literele e)–g) cu următorul cuprins:

„e) să ridice bunuri, utilaje, documente, dispozitive de stocare a datelor, tehnica de calcul sau alte obiecte purtătoare de informaţii;

f) să solicite de la persoana supusă controlului informaţii care au fost prezentate anterior de către aceasta organului de control şi care nu au legătură cu obiectul şi aspectele supuse controlului;

g) să aplice măsuri restrictive şi/sau sancţiuni contravenţionale pentru încălcările depistate în cadrul controlului cu încălcarea limitelor stabilite de prezenta lege.”

27. Articolul 25:

la litera a), cuvintele „ , mandatul de control” se exclud, iar cuvîntul „controlorului” se substituie cu cuvîntul „inspectorului”;

la litera c), cuvintele „controlorului (controlorilor)” se substituie cu cuvîntul „inspectorilor”;

la litera e), cuvintele „actul de control” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal de control”;

la litera g), cuvintele „actul de control şi de procesele-verbale de constatare,” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal de control şi de alte documente”;

articolul se completează cu literele i) şi j) cu următorul cuprins:

„i) să obţină acces gratuit şi autorizat la toată informaţia şi documentele care se referă la controalele efectuate sau care vor fi efectuate asupra sa, inclusiv prin Registrul de stat al controalelor;

j) să indice organului de control adresa sa electronică la care organul în cauză este obligat să transmită notificările şi informaţia/documentele aferente controlului.”

28. Articolul 26:

alineatul (1):

la litera a), cuvintele „controlor (controlori)” se substituie cu cuvîntul „inspectori”;

litera b) se abrogă;

la litera c), cuvîntul „controlorilor” se substituie cu cuvîntul „inspectorilor”;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) să asigure, la iniţierea controlului şi pe durata desfăşurării acestuia, prezenţa conducătorului său ori a reprezentantului.”

la alineatul (2), cuvîntul „controlorul” se substituie cu cuvîntul „inspectorul”;

la alineatul (3), cuvîntul „controlorului” se substituie cu cuvîntul „inspectorului”;

la alineatul (4), cuvintele „procesul-verbal de constatare” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal de control”, iar cuvintele „controlor (controlori)”, în ambele cazuri – cu cuvîntul „inspectori”.

29. La articolul 27 alineatul (1), cuvintele „cînd continuarea activităţii ar cauza iminent daune grave vieţii şi sănătăţii oamenilor” se substituie cu cuvintele „de încălcări foarte grave, în sensul prezentei legi, care necesită aplicarea măsurilor restrictive corespunzătoare”.

30. La articolul 28:

alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„(1) Procedura de control se încheie prin întocmirea de către inspectori a unui proces-verbal de control, care se completează şi se semnează de toţi inspectorii indicaţi în delegaţia de control, la locul efectuării controlului.

(2) Procesul-verbal de control este documentul prin care se confirmă faptul desfăşurării controlului şi în care se conţine toată informaţia cu privire la controlul desfăşurat, la procedurile aplicate şi constatările în urma acestuia, prescripţiile şi recomandările înaintate în baza constatărilor, măsurile restrictive aplicate şi sancţiunile stabilite în urma controlului. Procesul-verbal de control este alcătuit din partea constatatoare, partea prescriptivă şi partea sancţionatorie şi conţine în mod obligatoriu:

a) denumirea completă a organului de control, numele complet şi funcţia persoanelor care au efectuat controlul;

b) date cu privire la delegaţia de control şi temeiul efectuării controlului;

c) denumirea completă/numele persoanei supuse controlului şi identificarea obiectului de control;

d) tipul controlului;

e) lista de verificare aplicată;

f) date privind toate aspectele, documentele, bunurile, încăperile, produsele, utilajele şi obiectele de altă natură care au fost supuse controlului, relevante în scopul controlului;

g) constatările şi rezultatele controlului;

h) referinţa expresă la prevederile actelor legislative şi normative pe care le-a încălcat persoana supusă controlului;

i) copiile documentelor examinate care confirmă încălcarea legii, ale altor documente întocmite în cadrul controlului;

j) date privind durata controlului;

k) explicaţiile în scris ale persoanei supuse controlului şi/sau ale angajaţilor acesteia;

l) recomandările şi indicaţiile pentru înlăturarea încălcărilor stabilite în partea prescriptivă, după caz;

m) prescripţia de aplicare a măsurilor restrictive, după caz;

n) constatarea contravenţiilor sau altor tipuri de încălcări prevăzute de lege, cu indicarea sancţiunii prevăzute de lege, după caz.”

la alineatul (3), cuvintele „Actul de control” se substituie cu cuvintele „Procesul-verbal de control”, cuvîntul „controlorii” – cu cuvîntul „inspectorii”, iar în final alineatul se completează cu textul: „În cazul în care procesul-verbal de control se întocmeşte în formă electronică, actul se semnează cu semnătură electronică de către toţi inspectorii şi de către persoana supusă controlului.”

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Un exemplar al procesului-verbal de control se înmînează persoanei supuse controlului, cu efectuarea unei menţiuni scrise despre aceasta pe al doilea exemplar, confirmată prin semnătura persoanei ce recepţionează procesul-verbal. În cazul în care persoana supusă controlului refuză să semneze şi/sau să primească procesul-verbal de control, sub semnătura inspectorilor se face menţiunea respectivă. Procesul-verbal de control în format electronic care nu a fost semnat de persoana supusă controlului se transmite acesteia prin orice modalitate care permite organului de control confirmarea recepţionării procesului-verbal de către persoana controlată. Comunicarea şi recepţionarea procesului-verbal semnat cu semnătură electronică avansată calificată la adresa electronică indicată de persoana supusă controlului se consideră comunicare la sediul acesteia.”

la alineatul (5), cuvintele „actului de control” se substituie cu cuvintele „procesului-verbal de control”, iar cuvintele „şi adoptarea deciziei” se exclud;

alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Persoana supusă controlului are dreptul, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea procesului-verbal de control, să prezinte dezacordul cu actul în cauză, aducînd probe suplimentare ce confirmă poziţia sa. Inspectorul examinează materialele prezentate şi, după caz, întocmeşte un proces-verbal de control adiţional, fără a opera rectificări în actul de bază. În procesul-verbal de control adiţional se indică procesul-verbal de bază, iar în partea constatatoare se reflectă poziţiile modificate, cu respectarea procedurii de întocmire a procesului-verbal de control, inclusiv a celei de anexare a documentelor. Dreptul de a prezenta dezacordul nu afectează şi nici nu limitează posibilitatea contestării procesului-verbal de control în modul stabilit de lege.”

la alineatul (7), cuvintele „Actul de control” se substituie cu cuvintele „Procesul-verbal de control”, iar cuvintele „la expirarea a 30 de zile lucrătoare de” şi „în act” se exclud;

la alineatul (8), cuvintele „actul de control” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal de control”;

la alineatul (9), cuvintele „intrării în vigoare a actului de control” se substituie cu cuvintele „întocmirii procesului-verbal de control”;

articolul se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

„(10) În cazul în care în procesul-verbal de control se constată o contravenţie, acesta substituie procesul-verbal de constatare a contravenţiei, avînd regim juridic şi forţă juridică similare. Constatarea contravenţiilor identificate în timpul efectuării controlului şi aplicarea sancţiunilor, conform competenţei, se vor efectua în limitele stabilite de prezenta lege şi cu aplicarea cerinţelor stabilite de Codul contravenţional.”

31. La articolul 29:

în titlu, cuvintele „actului de control” se substituie cu cuvintele „procesului-verbal de control”;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul în care în cadrul controlului efectuat de organul de control se constată încălcări ale legislaţiei ce nu constituie infracţiuni, organul în cauză include în procesul-verbal de control o prescripţie privind înlăturarea acestor încălcări, conform limitelor stabilite la art.51.”

alineatul (2) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

„e) măsuri restrictive, după caz.”

alineatul (3) se abrogă;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Persoana supusă controlului este obligată să înlăture în termenul stabilit expres în prescripţie încălcările indicate. Organul de control este obligat să stabilească termenul pentru îndeplinirea prescripţiei ţinînd cont de complexitatea acţiunilor ce urmează a fi efectuate, de gradul de pericol al încălcărilor care necesită a fi înlăturate, de posibilităţile persoanei controlate de a îndeplini acţiunile prescrise, precum şi de prescripţiile anterioare, emise în cazuri similare. Termenul se calculează de la data înmînării contra semnătură sau de la data recepţionării procesului-verbal de control de către persoana supusă controlului prin orice modalitate care permite organului de control confirmarea recepţionării.”

la alineatul (5), cuvintele „La expirarea termenului stabilit la” se substituie cu cuvintele „În termenul stabilit conform”;

alineatul (6) se abrogă;

la alineatul (7), textul „stabilit la alin.(6) după emiterea repetată a prescripţiei” se substituie cu textul „stabilit conform alin.(4)”, iar textul „aplică faţă de persoana în cauză sancţiunile prevăzute de legislaţie” – cu textul „ , în funcţie de gradul de pericol constatat, conform limitelor stabilite la art.51, poate emite altă prescripţie, cu sau fără măsuri restrictive, şi/sau poate aplica sancţiuni prevăzute de lege”;

la alineatul (8), cuvîntul „controlorul” se substituie cu cuvîntul „inspectorul”;

alineatul (9) va avea următorul cuprins:

„(9) Organul de control care a emis prescripţia ca urmare a ultimului control planificat poate efectua o verificare suplimentară dacă persoana care a primit prescripţia nu a prezentat în termenul stabilit confirmările de rigoare privind executarea prescripţiei sau confirmările prezentate sînt insuficiente pentru a stabili în mod rezonabil înlăturarea încălcărilor. Verificarea executării prescripţiei este conexă cu actele de control în cadrul căruia a fost emisă prescripţia şi nu necesită emiterea unei delegaţii de control suplimentare. Verificarea executării prescripţiei se efectuează de către inspectorii care au semnat anterior procesul-verbal de control, şi doar în privinţa aspectelor menţionate în prescripţie.”

articolul se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

„(10) În cazul în care se constată înlăturarea încălcărilor de către persoana controlată, inspectorul face menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal de control. Dacă, în urma verificării, este necesară prescrierea suplimentară a unor măsuri sau constatarea contravenţiei, inspectorul întocmeşte un proces-verbal suplimentar, conex cu procesul-verbal de control iniţial, îl completează cu menţiunea faptului verificării, cu date despre procesul-verbal de control iniţial, constatările în urma verificării şi măsurile aplicate. Procesul-verbal suplimentar este semnat de inspectori şi de persoana controlată, se anexează la procesul-verbal de control iniţial şi se înregistrează în Registrul de stat al controalelor.”

32. Legea se completează cu articolul 291 cu următorul cuprins:

Articolul 291. Măsurile restrictive

(1) Măsurile restrictive prevăzute de prezenta lege reprezintă acţiuni şi/sau inacţiuni dispuse de către organul de control cu scopul eliminării sau diminuării unui pericol iminent şi imediat pentru mediu, viaţa, sănătatea şi proprietatea oamenilor, constatat în cadrul controlului. În funcţie de prevederile legilor speciale, aceste măsuri se prescriu persoanei supuse controlului în formă de restricţii ale unor activităţi, de restricţie a utilizării sau punerii la dispoziţie pentru consumatori a unor bunuri ori în formă de impunere a unor acţiuni şi pot fi identificate ca măsuri corective, măsuri coercitive, măsuri procesuale de constrîngere.

(2) Măsurile restrictive se prescriu şi se impun în corespundere cu cazurile în care pot fi aplicate unele măsuri şi cu tipurile de măsuri atribuite organului de control, conform legilor de specialitate. Orice măsură restrictivă nu poate fi impusă decît în limitele stabilite la art.51 din prezenta lege.

(3) În cazul în care prin măsură restrictivă se prescrie suspendarea sau retragerea unui act permisiv şi/sau licenţei, organul de control care prescrie măsura restrictivă în cauză este obligat să se adreseze în decurs de 3 zile lucrătoare în instanţa de judecată competentă pentru a valida prescrierea suspendării sau retragerii actului permisiv şi/sau licenţei, în conformitate cu procedura stabilită de Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.

(4) Partea prescriptivă a procesului-verbal de control prin care se impun măsuri restrictive va conţine inclusiv informaţia cu privire la cauzele prescrierii de măsuri restrictive şi la pericolul constatat care urmează a fi evitat prin măsura prescrisă, temeiurile legale de prescriere a măsurii, termenul-limită pentru aplicarea măsurii, drepturile procedurale ale persoanei controlate, identificarea în detaliu a acţiunilor/inacţiunilor care se impun şi identificarea expresă a bunurilor asupra cărora se extind măsurile restrictive.

(5) Persoana supusă controlului are dreptul de a include în procesul-verbal de control explicaţii şi/sau obiecţii în privinţa măsurilor restrictive prescrise, care vor fi examinate în mod obligatoriu de conducătorul organului de control.

(6) Termenul indicat pentru măsura restrictivă începe să curgă de la recepţionarea de către persoana controlată a procesului-verbal de control în care se conţine prescripţia corespunzătoare, fiind comunicat persoanei supuse controlului prin orice modalitate care permite organului de control confirmarea recepţionării.

(7) Măsurile restrictive pot fi impuse doar pentru un termen restrîns, în limita necesităţii de eliminare a pericolului iminent, termen care se indică în mod expres în prescripţie de către organul de control. Indiferent de termenul indicat, orice măsură restrictivă încetează odată cu executarea prescripţiei prin înlăturarea încălcărilor indicate şi prezentarea în termen a confirmărilor de rigoare de către persoana supusă controlului sau la data suspendării şi/sau anulării prescripţiei de către organul emitent, organul ierarhic superior sau instanţa de judecată.

(8) În cazul în care se identifică existenţa unui risc privind anumite produse destinate consumatorilor care nu poate fi înlăturat cu resurse disponibile, organul de control aplică, în modul reglementat de prezenta lege, măsurile restrictive specificate în Legea nr.7 din 26 februarie 2016 privind supravegherea pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor nealimentare şi Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi bunăstare a animalelor. Măsurile se aplică, după caz, în vederea restrîngerii temporare a liberei circulaţii sau introducerii pe piaţă a produsului, informării adecvate a consumatorilor cu privire la riscuri, precum şi în vederea înaintării unor cerinţe speciale faţă de producător, importator sau ţara producătoare în privinţa produsului care conţine riscuri sporite.”

33. La articolul 30:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Persoana supusă controlului este în drept să depună cerere prealabilă de contestare la organul de control sau la organul ierarhic superior ori să conteste în instanţa de judecată delegaţia de control, decizia de prelungire a duratei controlului şi procesul-verbal de control, în tot sau în parte. Contestarea actului direct în instanţa de judecată exclude dreptul de contestare prealabilă la organul de control sau organul ierarhic superior.”

alineatul (2) se completează în final cu textul „ , dacă procesul-verbal de control nu conţine constatarea contravenţiei”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Contestarea prescripţiei şi a măsurilor restrictive sau a părţii sancţionatorii din procesul-verbal de control suspendă efectul acestora doar în termenul şi în limitele în care este dispusă suspendarea de către instanţă sau organul la care a fost depusă contestaţia.”

la alineatul (4), cuvintele „controlorului (controlorilor)” se substituie cu cuvîntul „inspectorilor”;

articolul se completează cu alineatele (5)–(7) cu următorul cuprins:

„(5) Examinarea petiţiilor şi contestărilor, conform procedurii prealabile în contenciosul administrativ, depuse de persoana controlată la organul de control se efectuează doar în cadrul consiliilor de soluţionare a disputelor, a căror funcţionalitate este asigurată de către conducătorul organului de control. Consiliile de soluţionare a disputelor funcţionează în cadrul organului de control, iar din componenţa acestora fac parte, în mod obligatoriu, cel puţin un reprezentant al asociaţiilor din mediul de afaceri (cu relevanţă pentru domeniul de control sau aspectele contestate), conducătorii principalelor subdiviziuni din cadrul organului de control şi reprezentantul autorităţii publice centrale aferente domeniului.

(6) În scopul examinării practicilor sistemice defectuoase în domeniul controlului de stat este creat Consiliul Naţional de Soluţionare a Disputelor în Domeniul Controlului de Stat (în continuare – Consiliu Naţional). Consiliul Naţional nu soluţionează petiţii individuale, acestea fiind examinate doar în calitate de exemple pentru atestarea carenţelor în lege sau aplicării defectuoase a legii. Regulamentul Consiliului Naţional este aprobat de Guvern.

(7) Funcţionalitatea Consiliului Naţional este asigurată de autoritatea de supraveghere a controalelor. Membrii Consiliului Naţional sînt conducătorii organelor de control, reprezentanţi ai asociaţiilor de întreprinzători (sau din mediul de afaceri), aleşi pe principii de paritate, şi conducătorul autorităţii de supraveghere a controalelor, care prezidează şedinţele consiliului. Şedinţele Consiliului Naţional se desfăşoară avînd în vedere petiţiile/adresările survenite sau temele propuse de membri şi se încheie cu adoptarea deciziilor obligatorii pentru membrii vizaţi.”

34. Legea se completează cu articolele 311 şi 312 cu următorul cuprins:

Articolul 311. Supravegherea internă a legalităţii controlului efectuat

(1) Conducătorul organului de control sau al organului ierarhic superior va dispune periodic, dar nu mai rar de o dată în semestru, verificarea legalităţii, oportunităţii şi motivării acţiunilor de control inopinat efectuate de inspectorii din cadrul organului de control în cauză.

(2) În cazul depistării acţiunilor de control inopinat nejustificate adecvat şi iniţiate şi/sau desfăşurate cu încălcarea prezentei legi, inclusiv în cazurile prevăzute la art.31, conducătorul organului de control sau al organului ierarhic superior va dispune sancţionarea persoanelor responsabile din cadrul organului de control în cauză în funcţie de gravitatea încălcărilor, de asemenea va întreprinde acţiunile necesare pentru recuperarea prejudiciului cauzat persoanelor supuse controlului sau organului de control în urma acţiunilor de control nejustificate şi/sau desfăşurate cu încălcarea legislaţiei.

(3) În vederea unei supravegheri interne mai eficiente, organul de control poate solicita asistenţa autorităţii de supraveghere a controalelor.

(4) Organul de control este obligat să informeze autoritatea de supraveghere a controalelor şi organul ierarhic superior despre rezultatele supravegherii interne efectuate, inclusiv despre încălcările depistate în urma supravegherii şi sancţiunile aplicate în acest sens, în termen de cel mult o lună de la încheierea verificării efectuate conform alin.(1).

 

Articolul 312. Raportarea activităţii de control

(1) Organele de control stabilesc anual obiective şi indicatori de performanţă corespunzători în vederea atingerii unei eficienţe maxime şi a micşorării constante a presiunii asupra mediului de afaceri.

(2) Organele de control sînt obligate să întocmească şi să publice pe pagina electronică şi în Registrul de stat al controalelor rapoarte anuale despre activitatea de control efectuată pe durata anului şi rezultatul acestei activităţi, modul de executare a planurilor de control şi nivelul de atingere a obiectivelor trasate şi a indicatorilor de performanţă prestabiliţi.”

35. Legea se completează cu articolul 321 cu următorul cuprins:

Articolul 321. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi

(1) Organul de control şi/sau funcţionarul public din cadrul acestuia poartă, după caz, răspundere civilă, contravenţională sau penală pentru încălcarea prevederilor prezentei legi.

(2) Iniţierea, desfăşurarea şi încheierea controlului cu încălcarea limitelor şi cerinţelor stabilite de prezenta lege se consideră de asemenea abateri disciplinare şi se sancţionează disciplinar în conformitate cu Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.”

36. Anexa va avea următorul cuprins:

 

„Anexă

 

1. Lista organelor de control şi domeniile aferente acestora

 

Nr. crt. Organul de control Domeniul
1Agenţia Naţională pentru Siguranţa AlimentelorSanitar-veterinar, fitosanitar, siguranţa alimentelor, producerea şi circulaţia vinului şi produselor alcoolice, protecţia consumatorilor în domeniul alimentar şi siguranţa ocupaţională.

Respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent

2Agenţia de supraveghere a pieţei şi a produselor nealimentareSupravegherea pieţei privind produsele nealimentare şi conformitatea serviciilor (inclusiv turistice), protecţia consumatorilor, metrologie şi standardizare, siguranţa ocupaţională.

Respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent

3Inspectoratul pentru supraveghere tehnicăSiguranţa obiectelor industriale periculoase, siguranţa antiincendiară şi protecţie civilă, construcţii şi urbanism, funcţionarea obiectivelor şi instalaţiilor energetice, siguranţa ocupaţională, supravegherea pieţei privind materialele de construcţie şi utilajele/obiectele industriale periculoase, arheologie şi protecţia monumentelor, geodezie şi cartografie, utilizarea mijloacelor radioelectronice legitime.

Respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent

4Agenţia sănătăţii publiceSupravegherea sănătăţii publice, sănătatea ocupaţională, calitatea medicamentelor, produselor para-farmaceutice şi circulaţia acestora, controlul dispozitivelor medicale şi al serviciilor prestate de instituţiile medicale. Circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor
5Inspectoratul pentru protecţia mediuluiProtecţia mediului, resurselor forestiere, piscicole, acvatice, solului, utilizarea subsolului şi resurselor naturale, eficienţa energetică, siguranţa radiologică şi nucleară.

Respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent

6Serviciul VamalRespectarea măsurilor de politică economică, a drepturilor de import şi de export la introducerea şi la scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova.

Respectarea legislaţiei vamale la introducerea şi scoaterea bunurilor în/din destinaţia vamală

7Serviciul Fiscal de StatDomeniul fiscal, respectarea obligaţiilor pecuniare faţă de bugetul public naţional în limita competenţei stabilite de lege, faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat şi calcularea corectă şi virarea în termen a primelor de asigurare obligatorii de asistenţă medicală
8Agenţia Naţională în Transporturi AutoÎndeplinirea condiţiilor acordurilor internaţionale în domeniul transportului rutier. Combaterea transportului rutier ilicit.

Respectarea de către operatorii de transport rutier a cerinţelor de calitate şi securitate în cadrul prestării serviciilor de transport rutier de persoane şi de mărfuri.

Respectarea procesului tehnologic de către operatorii de transport rutier, organismele de certificare, autogări şi staţiile publice.

Respectarea regulilor de exploatare a tractoarelor, a vehiculelor autopropulsate, ameliorative, de construcţie a drumurilor, a altor vehicule, a remorcilor.

Respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent

9Autoritatea Aeronautică CivilăSiguranţa zborurilor. Calitatea serviciilor prestate de aviaţia civilă. Securitatea aeronautică
10Agenţia NavalăSecuritatea navigaţiei pe căile navigabile interne şi în raza portuară. Calitatea şi inofensivitatea serviciilor de transport naval şi a navigaţiei în genere.

Respectarea cerinţelor de securitate şi calitate a navelor, a mijloacelor tehnice plutitoare, a instalaţiilor şi mecanismelor navale

11Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter PersonalAsigurarea nivelului adecvat de securitate a datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul sistemelor informaţionale şi/sau registrelor ţinute manual
12Inspectoratul de Stat al MunciiRespectarea prevederilor legale referitoare la raporturile de muncă: contractul individual şi colectiv de muncă; timpul de muncă şi de odihnă; retribuirea; normele de muncă; garanţii şi compensaţii; disciplina muncii; particularităţile de reglementare a muncii unor categorii de salariaţi; răspunderea materială; completarea, păstrarea şi evidenţa carnetului de muncă
13Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul ProfesionalCalitatea învăţămîntului profesional şi de formare continuă, respectarea cerinţelor de acreditare şi autorizare a entităţilor ofertante de programe şi servicii educaţionale

 

2. Lista autorităţilor publice care aplică prezenta lege în măsura în care nu contravine prevederilor legilor privind activitatea de control şi supraveghere a acestora

1) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;

2) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;

3) Consiliul Coordonator al Audiovizualului;

4) Consiliul Concurenţei;

5) Curtea de Conturi.”

 

Art.XXIV.Legea nr.132 din 8 iunie 2012 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.229–233, art.739) se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 29:

se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

la alineatul (6), litera c) se completează în final cu textul „ , în limita prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, dacă persoana fizică sau juridică controlată desfăşoară activitate de întreprinzător”;

alineatul (7) se completează în final cu textul: „Dispunerea suspendării activităţii şi a indisponibilizării la persoanele care practică activitate de întreprinzător se efectuează cu respectarea limitelor stabilite la art.51 din Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

la alineatul (8), cuvîntul „mandatului” se substituie cu cuvîntul „delegaţiei”.

2. La articolul 30 alineatul (1), cuvintele „şi trimestriale” se exclud.

 

Art.XXV.Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.122–124, art.383) se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 7 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Controalele oficiale ale persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

2. La articolul 8:

titlul va avea următorul cuprins:

Articolul 8. Procesul-verbal de control”;

la alineatul (1), cuvîntul „rapoarte” se substituie cu cuvintele „procese-verbale”;

la alineatul (2), cuvîntul „Rapoartele” se substituie cu cuvintele „Procesele-verbale de control”;

la alineatul (3), cuvîntul „raportului” se substituie cu cuvintele „procesului-verbal de control”;

la alineatul (4), cuvîntul „rapoartele” se substituie cu cuvintele „procesele-verbale de control”.

3. La articolul 25 alineatul (3) litera h), cuvîntul „rapoartele” se substituie cu cuvintele „procesele-verbale”.

 

Art.XXVI. – Articolul 8 din Legea nr.7 din 26 februarie 2016 privind supravegherea pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor nealimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.79–89, art.146) se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Autorităţile de supraveghere a pieţei vor efectua controlul persoanelor care practică activitate de întreprinzător în conformitate cu Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

 

Art.XXVII. – (1) Pe durata a 6 luni de la publicarea prezentei legi, prevederile art.XXIII pct.36 se aplică parţial, pe măsura implementării reformei cadrului instituţional în domeniul controlului de stat.

(2) Prevederile articolului 31 din Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător nu produc efecte juridice pe durata a 12 luni de la data publicării prezentei legi pentru actele procedurale întocmite în această perioadă.

(3) Prevederile art.XXIII pct.5, în partea ce se referă la articolul 4 alineatul (21), intră în vigoare după 6 luni de la data publicării prezentei legi.

(4) Guvernul:

– în termen de 5 luni de la data publicării, va propune Parlamentului proiectele necesare de modificare şi completare a actelor legislative în vederea realizării reformei cadrului instituţional în domeniul controlului de stat în conformitate cu prevederile art.XXIII pct.36 din prezenta lege;

– în termen de 6 luni de la data publicării, va asigura derularea şi implementarea reformei cadrului instituţional în domeniul controlului de stat;

– în termen de 6 luni de la data publicării, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

– în termen de 8 luni de la data publicării, va aproba modelul unic de documente ce vor fi utilizate în cadrul Registrului de stat al controalelor (delegaţie, proces-verbal de control, plan al controalelor);

– în termen de 10 luni de la data publicării, va adopta actele normative necesare pentru realizarea prevederilor prezentei legi, inclusiv va asigura elaborarea şi aprobarea listelor de verificare corespunzătoare domeniilor de control;

– în termen de 12 luni de la data publicării, va asigura funcţionalitatea deplină a Sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al controalelor” pentru a garanta aplicarea şi implementarea prevederilor prezentei legi.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIAndrian CANDU

 

Nr.230. Chişinău, 23 septembrie 2016.