D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.35g/2020 şi nr.113g/2020 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal

(anularea dreptului de a conduce mijloace de transport)

 

nr. 94  din  04.08.2020

 

Monitorul Oficial nr.235-239/141 din 18.09.2020

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 12 martie 2020 şi, respectiv, pe 10 iulie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 4 august 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află două sesizări privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, ridicate de către dl avocat Victor Ciumac, în interesele dlui Andrei Celac, învinuit în cauza penală nr.1-3997/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi, respectiv, de dl avocat Alexandru Iachimciuc, în interesele dlui Anatolie Holostenco, învinuit în cauza penală nr.1-337/2019, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul central.

2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de către dna judecător Viorelia Varaniţă, de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi, respectiv, de dna judecător Veronica Cupcea de la Judecătoria Orhei, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 35g/2020.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

Sesizarea nr.35g/2020

4. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află în examinare cauza penală privind învinuirea dlui Andrei Celac de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal [conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare].

5. În cadrul examinării cauzei, dl Victor Ciumac, apărător ales al dlui Andrei Celac, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal.

6. Prin Încheierea din 25 februarie 2020, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Sesizarea nr.113g/2020

7. Pe rolul Judecătoriei Orhei, sediul central, se află în examinare cauza penală privind învinuirea dlui Anatolie Holostenco de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal [conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare].

8. În cadrul examinării cauzei, dl Alexandru Iachimciuc, apărător ales al dlui Anatolie Holostenco, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal.

9. Prin Încheierea din 7 iulie 2020, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

11. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 65¹

Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

sau anularea acestui drept

„[...]

(3) Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere, în modul stabilit de lege.”

Articolul 264¹

Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

„(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

[...].”

12. Prevederile relevante ale Legii nr.131 din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier sunt următoarele:

Articolul 21¹

Redobândirea dreptului de conducere a mijlocului de transport

„(1) Anularea dreptului de conducere a mijlocului de transport se dispune de către instanţa de judecată în următoarele cazuri:

a) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă cu pedeapsă penală care prevede anularea dreptului de conducere a mijlocului de transport;

[...]

(2) Dreptul de conducere anulat poate fi redobândit, în condiţii generale, după decăderea temeiurilor de anulare a acestuia, la prezentarea unei dovezi în acest sens, şi susţinerea de către solicitant a examenului de calificare pentru obţinerea permisului de conducere la autoritatea competentă, pe categorii şi subcategorii de mijloace de transport solicitate. Suplimentar, în cazul prevăzut la alin.(1) lit.a), dreptul de conducere anulat poate fi redobândit după frecventarea programului probaţional antialcoolic şi antidrog şi expirarea termenului de 4 ani din momentul condamnării.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul sesizării nr.35g/2020 susţine că pedeapsa complementară obligatorie de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport [pentru conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare] din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal este strict determinată. Ea nu stabileşte limite minime şi maxime.

14. În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că în lipsa unei pedepse relativ determinate şi a altor mecanisme de individualizare a respectivei pedepse, persoana nu are nicio posibilitate de a beneficia de o sancţiune echitabilă şi de satisfacţie efectivă din partea instanţei de judecată, fapt care ar contraveni articolelor 1 alin.(3), 20 şi 54 din Constituţie. Pentru consolidarea opiniei sale, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a făcut trimitere la HCC nr.10 din 10 mai 2016.

15. Autorul sesizării nr.113g/2020 menţionează că în timp ce pedeapsa principală prevăzută pentru comiterea infracţiunii de la articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal poate fi redusă în condiţiile articolului 364¹ alin.(8) din Codul de procedură penală, pedeapsa complementară obligatorie sub forma de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport nu poate fi redusă în nici un mod. În acest fel, autorul consideră că prevederile criticate creează incertitudine în procesul de aplicare a legii, ceea ce contravine articolului 23 din Constituţie.

16. De asemenea, autorul sesizării susţine că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 20 şi 54 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Curtea observă că sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost ridicate de către reprezentanţii părţilor la procesele în cauzele penale indicate la §1 supra. Astfel, sesizările sunt formulate de către subiecţi cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Obiectul sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate îl constituie textul „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal. Deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unor procese penale de învinuire a unor persoane în baza articolului 264¹ alin.(1) din Codul penal, Curtea admite că textul contestat poate fi aplicat în aceste cauze.

21. Curtea notează că textul contestat nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

22. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental din Constituţie în cauza concretă din faţa instanţelor de judecată. Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorilor sesizărilor, dacă prevederile contestate constituie o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.70 din 18 iunie 2020, §21, şi jurisprudenţa citată acolo).

23. Autorii excepţiei pretind că textul contestat este contrar articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 1 alin.(3), 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (HCC nr.15 din 28 mai 2020, §25; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, §22; DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, §28; DCC nr.28 din 12 martie 2020, §18; DCC nr.33 din 19 martie 2020, §21; DCC nr.56 din 2 iunie 2020, §23).

25. În continuare, Curtea trebuie să verifice dacă în acest caz este incident articolul 20 din Constituţie.

26. Autorii sesizărilor pun în discuţie pretinsa imposibilitate a individualizării pedepsei anulării dreptului de a conduce mijloace de transport, pedeapsă aplicabilă în baza articolului 264¹ alin.(1) din Codul penal. Acest articol stabileşte răspunderea penală pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.

27. În contextul problemei abordate de către autorii sesizărilor referitoare la individualizarea pedepsei, Curtea reţine că incriminarea faptelor şi stabilirea pedepsei pentru ele reprezintă prerogativa Parlamentului (articolul 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie), care, în funcţie de politica penală a statului, poate stabili limitele pedepselor, însă respectând cu stricteţe principiile constituţionale, inclusiv proporţionalitatea dintre circumstanţele faptei, caracterul şi gradul de prejudiciabilitate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.10 din 10 mai 2016, §65; DCC nr.2 din 19 ianuarie 2017, §18; DCC nr.20 din 11 februarie 2019, §19; DCC nr.54 din 2 iunie 2020, §28).

28. Sub acest aspect, Curtea reiterează că legislatorul nu poate reglementa o sancţiune astfel încât să lipsească instanţa de judecată de posibilitatea de a o individualiza în mod efectiv şi rezonabil. Curtea menţionează că limitarea rolului instanţei de judecată lipseşte de substanţă garanţiile dreptului la un proces echitabil, consfinţit de articolul 20 din Constituţie (a se vedea HCC nr.5 din 6 martie 2018, §70). Nu doar pedeapsa fixă stabilită de către legislator, dar şi diferenţa relativ mică dintre limita minimă şi maximă a sancţiunii sunt de natură să afecteze, în funcţie de fapta prejudiciabilă şi de multitudinea modalităţilor factuale de comitere a acesteia, dreptul la un proces echitabil, prin restrângerea competenţei instanţei de judecată de a exercita un control de jurisdicţie deplină în privinţa individualizării şi oportunităţii sancţiunii (HCC nr.18 din 30 iunie 2020, §110).

29. Curtea nu reţine argumentele autorului sesizării nr.35g/2020 potrivit cărora pedeapsa anulării dreptului de a conduce mijloace de transport din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal ar fi una disproporţionată şi alte mecanisme de individualizare a pedepsei ar lipsi. Nici raţionamentele din HCC nr.10 din 10 mai 2016 nu sunt aplicabile în acest caz, deoarece ele sunt formulate într-un alt context şi se referă la o altă categorie de sancţiune, distinctă de cea sesizată.

30. Astfel, HCC nr.10 din 10 mai 2016 se referă la o sancţiune contravenţională a amenzii în formă fixă, care nu prevede o sancţiune alternativă sau complementară. Per a contrario, în speţă, articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal prevede pedeapsa principală şi pedeapsa complementară obligatorie. În acest caz, legislatorul, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor legate de conducerea mijloacelor de transport de către persoane aflate în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, a optat pentru o pedeapsă mai aspră constituită din pedeapsa principală şi pedeapsa complementară obligatorie. Prevederea contestată „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” este o pedeapsă complementară obligatorie. Prin natura juridică şi prin esenţa sa, această pedeapsă nu reclamă stabilirea unor limite minime şi maxime.

31. Cu referire la caracterul pedepsei complementare obligatorii „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, Curtea reţine că aceasta nu poate fi aplicată de sine stătător şi urmează a fi aplicată doar împreună cu cea principală. Astfel, instanţa de judecată nu poate aplica pedeapsa complementară obligatorie fără pedeapsa principală sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, judecătorul având posibilitatea să stabilească un anumit număr de ore între limitele minimă şi maximă prestabilite de legislator. Totuşi, pedeapsa principală, în acest caz „muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore”, permite individualizarea pedepsei. Or, individualizarea legală este asigurată atunci când, legislatorul oferă judecătorului competenţa de stabilire a pedepsei în anumite limite predeterminate – minimul şi maximul special al pedepsei, precum şi prevede, pentru acelaşi judecător, instrumentele care să-i permită alegerea şi determinarea unei pedepse concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana care a comis o infracţiune (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.10 din 10 mai 2016, §52).

32. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că diferenţa nesemnificativă dintre limita minimă şi cea maximă a pedepsei nu se opune principiului individualizării pedepsei penale sau contravenţionale în cazul în care modalităţile factuale de comitere a faptei prejudiciabile nu sunt variate (a se vedea mutatis mutandis HCC nr.18 din 30 iunie 2020, §112).

33. Curtea nu poate reţine criticile autorului sesizării nr.113g/2020 referitoare la neclaritatea şi incertitudinea prevederilor contestate şi menţionează următoarele.

34. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni v. Franţa, 15 noiembrie 1996, §35).

35. Curtea constată că destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate pentru care au fost supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie. Astfel, textul „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal conţine suficiente repere obiective pentru a fi considerat clar şi previzibil în definirea pedepsei.

36. Rezumând cele enunţate mai sus, Curtea conchide că posibilitatea instanţei de judecată de a dispune anularea dreptului de a conduce mijloace de transport în cazul în care a fost constatată vinovăţia persoanei pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat nu implică, per se, o ingerinţă în dreptul de acces liber la justiţie garantat de articolul 20 din Constituţie. Pentru că nu s-a constatat incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea reţine că articolele 1 alin.(3), 23 şi 54 din Constituţie nu sunt aplicabile.

37. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizările nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările nr.35g/2020 şi nr.113g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport” din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Victor Ciumac, în interesele dlui Andrei Celac, învinuit în dosarul nr.1-3997/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi, respectiv, de către dl avocat Alexandru Iachimciuc, în interesele dlui Anatolie Holostenco, învinuit în dosarul nr.1-337/2019, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.