H O T Ă R Î R E

pentru controlul constituţionalităţii articolului 301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii

al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, în redacţia Legii

nr.91 din 26 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea

unor acte legislative(Sesizarea nr.31a/2012)

 

nr. 5  din  23.04.2013

 

Monitorul Oficial nr.110-113/10 din 17.05.2013

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Igor DOLEA, judecător-raportor

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători,

cu participarea dnei Corina Popa, grefier,

Avînd în vedere sesizarea depusă la 6 septembrie 2012

şi înregistrată la 7 septembrie 2012,

Examinînd sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,

Pronunţă următoarea hotărîre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 6 septembrie 2012 de dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlament, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituţionalităţii articolului 301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, în redacţia Legii nr.91 din 26 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

2. Autorul sesizării a pretins că dispoziţia articolului 301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă încheiat cu cadrele didactice, pe lîngă temeiurile generale prevăzute de prezentul cod, poate înceta la “c) stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă”, contravine articolelor 1 alin.(3), 4, 5, 7, 8, 9 alin.(1) şi alin.(2), 16, 43 alin (1), 46 alin.(1), 47 şi 54 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 octombrie 2012 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului.

5. La şedinţa plenară publică autorul sesizării a participat personal. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Reprezentantul Guvernului nu a fost prezent.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1, art.1) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nicio lege şi niciun alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

“(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[…]”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sînt garantate.

[...]”

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

“(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”

Articolul 54

Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

7. Prevederile relevante ale Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003 (M.O., 2003, nr.159-162, art.648) sunt următoarele:

Articolul 6

Neîngrădirea dreptului la muncă şi libertatea muncii

“(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova.

(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale.

[…]”

Articolul 301

Temeiuri suplimentare de încetare a contractului individual de muncă încheiat

cu cadrele didactice şi cu cadrele din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării

“(1) Pe lîngă temeiurile generale prevăzute de prezentul cod, contractul individual de muncă încheiat cu cadrele didactice poate înceta pe următoarele temeiuri suplimentare:

a) încălcare gravă, repetată pe parcursul unui an, a statutului instituţiei de învăţămînt (art.86 alin.(1) lit.l));

b) aplicare, chiar şi o singură dată, a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli (art.86 alin.(1) lit.n));

c) stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.

(2) Pe lîngă temeiurile generale prevăzute de prezentul cod, contractul individual de muncă încheiat cu cadrele din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării poate înceta în următoarele temeiuri suplimentare:

a) pierderii concursului pentru ocuparea funcţiilor ştiinţifice şi de conducere prevăzute de statutul organizaţiei respective;

b) neatestării, în conformitate cu statutul organizaţiei respective, a cercetătorilor ştiinţifici, lucrătorilor din întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile auxiliare de deservire şi de administrare a activităţii ştiinţifice.”

8. Prevederile relevante ale Legii nr.121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii (M.O., 2012, nr.103, art.355), sunt următoarele:

Articolul 7

Interzicerea discriminării în cîmpul muncii

“[…]

(5) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care această activitate este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale.”

9. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea nr.217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990), sunt următoarele:

Articolul 23

“1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.

[…]”

10. Prevederile relevante ale Convenţiei nr.111 din 25 iunie 1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.593-XIII din 26 septembrie 1995, Monitorul Oficial, 1995, nr.59-60, art.671) sunt următoarele:

Articolul 1

“1. În înţelesul prezentei convenţii prin termenul discriminare se înţelege:

a) orice diferenţiere, excludere sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenţă, naţională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să ştirbească egalitatea de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi de exercitare a profesiei;

b) orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă avînd ca efect suprimarea sau ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum şi a altor organisme competente.

2. Diferenţierile, excluderile sau preferinţele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupaţie nu sunt considerate discriminări.”

11. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 14

Interzicerea discriminării

“Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

 

ÎN DREPT

12. Titlul X din Codul muncii stipulează particularităţile de reglementare a muncii unor categorii de salariaţi. Capitolul XI din titlul respectiv cuprinde norme speciale care reglementează raporturile de muncă cu salariaţii din învăţămînt şi din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării.

13. Astfel, la articolul 301 din Codul muncii, legiuitorul a stabilit temeiuri suplimentare de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu cadrele didactice şi cu cadrele din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării.

14. Alineatul (1) al art.301 din Codul muncii prevede:

“(1) Pe lîngă temeiurile generale prevăzute de prezentul cod, contractul individual de muncă încheiat cu cadrele didactice poate înceta pe următoarele temeiuri suplimentare: a) încălcare gravă, repetată pe parcursul unui an, a statutului instituţiei de învăţămînt (art.86 alin.(1) lit.l));

b) aplicare, chiar şi o singură dată, a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli (art.86 alin.(1) lit.n)).

c) stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.”

15. Curtea notează că alin.(1) al art.301 din Codul muncii a fost completat cu litera c) prin Legea nr.91 din 26 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

16. Autorul sesizării consideră că norma contestată aduce atingere dreptului la muncă şi la libera alegere a muncii şi încalcă principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor.

17. În sesizare, la fel, se menţionează că prin încetarea contractului individual de muncă cu cadrele didactice la stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă are loc încălcarea dreptului de proprietate, consfinţit în Legea Supremă şi art.1 al Protocolului nr.1 la Convenţia Europeană.

18. Astfel, autorul sesizării consideră că norma supusă controlului constituţionalităţii încalcă articolele 1 alin.(3), 4, 5, 7, 8, 9 alin.(1) şi alin.(2), 16, 43 alin.(1), 46, 47 şi 54 din Constituţie.

19. Curtea observă că sesizarea vizează în esenţă exercitarea de către persoană a dreptului la muncă.

20. Curtea reţine că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, prerogativa Curţii este de a stabili corelaţia dintre normele legislative contestate şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.

21. Astfel, cu referire la articolele 1 alin.(3), 4, 5, 7, 8, 9 alin.(1) din Constituţie, Curtea reiterează că principiile consfinţite de normele respective reprezintă substanţa oricăror proceduri de control al constituţionalităţii actelor normative şi nu au o semnificaţie autonomă.

22. De asemenea, după cum a susţinut Curtea anterior, articolul 16 din Constituţie completează alte dispoziţii substanţiale ale Constituţiei şi nu are o existenţă independentă, aplicîndu-se numai pentru exercitarea drepturilor şi a libertăţilor garantate de dispoziţiile constituţionale. În consecinţă, articolul 16 urmează să se combine cu un alt articol constituţional, care garantează un drept.

23. În acelaşi context, Curtea reiterează că articolul 54 din Constituţie urmează a fi examinat prin raportare la un drept fundamental garantat de Constituţie.

24. Concomitent, Curtea relevă că norma contestată nu are ca obiect de reglementare “dreptul la pensie” şi nu aduce atingere acestui drept. Aşadar, la examinarea în fond a sesizării Curtea nu va reţine art.47 din Constituţie.

25. Prin urmare, pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 43 combinat cu articolele 16 şi 54 din Constituţie, precum şi cu prevederile articolului 46 din Constituţie.

26. De asemenea, prezenta cauză va fi examinată de Curte şi prin prisma jurisprudenţei sale anterioare, precum şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 43 COMBINAT CU

ARTICOLELE 16 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

27. În opinia autorului sesizării, prevederile art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, supuse controlului constituţionalităţii, încalcă articolul 43 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia:

(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[…]”

28. De asemenea, în raport cu norma contestată, autorul sesizării invocă şi încălcarea art.16 din Constituţie, care prevede:

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

29. La fel, autorul sesizării pretinde încălcarea art.54 din Legea Supremă, potrivit căruia:

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

 

A. Argumentele autorului sesizării

30. Autorul sesizării consideră că prin completarea art.301 alin.(1) din Codul muncii cu lit.c), potrivit căreia stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă este unul dintre temeiurile suplimentare de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu cadrele didactice, pe lîngă dispoziţiile generale prevăzute de Codul muncii, se încălcă dreptul fundamental la muncă (art.43 din Constituţie).

31. Autorul sesizării reţine că dreptul la muncă se consideră unul din drepturile fundamentale şi inalienabile ale omului, deoarece pentru majoritatea persoanelor munca este unica sau principala sursă de venit.

32. El menţionează că statul urmează să întreprindă măsuri pentru a garanta acest drept şi nu trebuie să-l limiteze prin concediere necondiţionată (în speţă – a cadrelor didactice) din cauza stabilirii pensiilor pentru limită de vîrstă.

33. Libertatea muncii este incompatibilă cu discriminarea, inclusiv pe criteriul de vîrstă, doar capacităţile profesionale şi experienţa trebuie luate în considerare.

34. Potrivit autorului sesizării, prevederea legală contestată vine în contradicţie cu art.54 din Constituţie, conform căruia în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

35. Întru susţinerea poziţiei, autorul a invocat că norma contestată contravine şi prevederilor din Codul muncii care garantează libertatea muncii şi asigură principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor (articolele 5, 6, 8).

36. Autorul sesizării invocă că prevederile contestate aduc atingere dispoziţiilor actelor internaţionale (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană, Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă) care asigură dreptul la muncă şi interzic discriminarea persoanei pe bază de orice criteriu.

 

B. Argumentele autorităţilor

37. În opinia prezentată de Preşedintele Republicii Moldova se menţionează că norma contestată nu are caracter imperativ, cadrele didactice care au atins vîrsta pentru stabilirea pensiei, dar nu şi-au revendicat acest drept, îşi pot continua activitatea didactică fără riscul încetării contractelor individuale de muncă încheiate cu ele.

38. De asemenea, şeful statului susţine că prevederile art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii nu pot fi calificate univoc ca o încălcare a dreptului la muncă, constituind o limitare a posibilităţii de a cumula retribuţia pentru munca didactică cu pensia pentru limita de vîrstă, limitare a cărei realizare rămîne la discreţia angajatorului.

39. Parlamentul, în opinia prezentată, menţionează că prin măsurile legislative instituite statul contribuie la crearea locurilor de muncă pentru tinerele cadre didactice şi cadrele din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării şi favorizează asigurarea dreptului la muncă al tinerilor specialişti din aceste domenii.

40. Parlamentul afirmă că stipularea condiţiilor suplimentare de încetare a contractului individual de muncă la stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă nu afectează însăşi existenţa dreptului la muncă a cadrelor didactice şi a cadrelor din organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, în legătură cu stabilirea dreptului de asigurare socială de stat. Această prevedere nu instituie discriminări sau privilegii, ci reglementează condiţiile exercitării acestui drept pentru viitor.

41. Potrivit opiniei Parlamentului, prevederile constituţionale consacră dreptul la muncă, însă nu oferă garanţii cadrelor didactice la menţinerea raporturilor juridice de muncă după stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.

42. Guvernul, în opinia sa scrisă, a menţionat că dreptul la muncă nu este un drept absolut şi, prin urmare, poate fi restrîns prin lege. Astfel, stabilirea limitei de vîrstă ca temei de încetare a raporturilor de muncă reprezintă o opţiune a legiuitorului şi este o chestiune de oportunitate, şi nu de constituţionalitate.

43. În viziunea Guvernului, stabilirea unui cens de vîrstă pentru exercitarea anumitor activităţi este necesară cînd este determinată de specificul unei profesii, în vederea asigurării funcţionării eficiente a unor sfere de activitate prin menţinerea persoanelor cu capacităţi profesionale adecvate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes major pentru societate, iar impunerea unei limite de vîrstă nu exclude posibilitatea persoanelor de a-şi continua munca în alte segmente care au tangenţă cu profesia lor.

44. Potrivit opiniei Guvernului, contractele individuale de muncă încheiate cu cadrele didactice pot înceta doar în privinţa persoanelor care şi-au stabilit efectiv pensia pentru limită de vîrstă, nu şi cele care au obţinut dreptul la pensie fără a-şi stabili pensia. Norma contestată permite persoanelor de vîrstă pensionară să-şi valorifice în continuare dreptul la muncă, amînînd stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.

45. De asemenea, Guvernul a menţionat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, este admisibil un tratament diferenţiat bazat pe o caracteristică legată de vîrstă atunci cînd, avînd în vedere natura unei activităţi profesionale sau condiţiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerinţă profesională esenţială şi determinantă.

 

C. Aprecierea Curţii

46. Curtea reţine că dreptul la muncă reprezintă un drept social-economic complex, garantat de articolul 43 din Constituţie. Potrivit alineatului (1) al acestui articol, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

47. Acest drept este consfinţit la nivel de principiu şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.23 pct.1).

48. Fiind membră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Republica Moldova urmează să formuleze şi să aplice o politică activă, care să urmărească promovarea ocupării depline a forţei de muncă, în scop productiv şi în condiţii de liberă alegere a muncii, în vederea stimulării creşterii şi dezvoltării economice, ridicării nivelului de trai, satisfacerii necesităţilor de forţă de muncă şi rezolvării problemei şomajului şi subocupării forţei de muncă.

49. De asemenea, Curtea subliniază că, în scopul promovării unei politici unitare de încadrare în cîmpul muncii, statul trebuie să dezvolte programe de orientare şi pregătire profesională strîns legate de utilizarea forţei de muncă, îndeosebi prin intermediul serviciilor specializate de stat. Aceste programe permit persoanelor să-şi dezvolte şi să-şi aplice capacităţile de muncă în interesele proprii şi în conformitate cu aspiraţiile lor, luînd în considerare necesităţile societăţii. Astfel, persoana poate alege o profesie sau meserie, sau orice loc de muncă, avînd calificarea corespunzătoare.

50. În acelaşi timp, Curtea menţionează că, oricum s-ar exercita dreptul la muncă, exigenţele şi condiţiile legale ce conferă titularului dreptul la muncă nu pot fi ignorate. Aceste condiţii, de regulă, direcţionează capacitatea persoanei de a deveni salariat într-un anumit domeniu şi/sau pe o anumită durată. Prin urmare, dreptul la muncă trebuie exercitat în condiţiile legii. Nerespectarea prevederilor legale are drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării unui gen de activitate sau a ocupării unei anumite funcţii.

51. În aceste condiţii, Curtea notează că totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul muncii, jurisdicţia muncii, precum şi alte condiţii legate nemijlocit de raporturile de muncă sunt reglementate de Codul muncii şi alte legi, care vin să detalieze prevederile constituţionale.

52. Curtea observă că, potrivit art.6 din Codul muncii, libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova, iar orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

53. Curtea reţine că respectiva libertate nu poate fi una absolută şi nelimitată. Legislaţia muncii condiţionează încadrarea în cîmpul muncii de întrunirea anumitor condiţii, la fel, stabileşte situaţiile de încetare a raporturilor de muncă.

54. Astfel, art.81 din Codul muncii prevede temeiurile de încetare a contractului individual de muncă. Contractul individual de muncă poate înceta în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor, precum şi la iniţiativa uneia dintre părţi (demisia sau concedierea).

55. Potrivit art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, pentru cadrele didactice stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă constituie unul din temeiurile suplimentare de încetare a raporturilor de muncă la iniţiativa uneia dintre părţi.

56. După cum s-a menţionat supra, Legea Supremă garantează atît dreptul la muncă, cît şi libera alegere a muncii. Consacrînd această libertate, statul acordă fiecărei persoane posibilitatea de a-şi alege liber profesia şi, desigur, locul de muncă. O asemenea alegere este determinată de anumite aptitudini, necesităţi de ordin economic şi, evident, de voinţa celor interesaţi.

57. Astfel, Curtea notează că exercitarea oricărei profesii solicită prezenţa anumitor capacităţi profesionale. Noile cerinţe existente pe piaţa muncii impun acordarea unei atenţii deosebite factorului uman pentru a asigura realizarea sa integrală şi la parametrii cei mai înalţi.

58. Stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activităţi. Asemenea limitare poate avea un caracter necesar atunci cînd este determinată de specificul unei profesii, care, datorită exigenţelor sporite faţă de calităţile fizice şi psihice ale persoanei, nu pot fi exercitate de persoane în etate, sau atunci cînd servesc ca măsură de optimizare a utilizării forţei de muncă în anumite sectoare de activitate.

59. Curtea ţine să invoce constatările sale din Hotărîrea nr.30 din 23 decembrie 2010, potrivit căreia:

“În vederea asigurării funcţionării eficiente a unor sfere de activitate, fixarea unui prag de vîrstă este necesară pentru menţinerea persoanelor cu capacităţi profesionale adecvate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes major pentru întreaga societate. Impunerea unei limite de vîrstă nu exclude posibilitatea persoanelor de a-şi continua munca în alte segmente care au tangenţă cu profesia lor.”

60. În contextul celor elucidate supra şi nemijlocit sub aspectul existenţei unor criterii strict necesare pentru exercitarea unor profesii, Curtea relevă că legiuitorul a reieşit din faptul că activitatea didactică este o activitate intelectuală complexă, deosebită prin particularităţile sale.

61. Pentru exercitarea acestei activităţi, cadrele didactice trebuie să-şi menţină în timp calităţile profesionale şi personale, aptitudinile intelectuale şi abilităţile de a exercita la cel mai înalt nivel sarcinile funcţionale, posibilitatea de a comunica şi de a fi dinamice, de a corespunde exigenţelor sporite determinate de schimbările care se produc în sistemul educaţional.

62. Curtea menţionează că marja de apreciere a statului în reglementarea sferei şi procesului de învăţămînt este mai mare decît în alte domenii şi poate fi realizată prin diverse instrumente, pornind de la importanţa acestui domeniu pentru dezvoltarea societăţii.

63. Astfel, Curtea reţine că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a limitat dreptul de a exercita profesia de cadru didactic în legătură cu stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă. Această limitare este justificată de natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, învăţămîntul fiind un domeniu de interes public, reglementat prin norme ce garantează o bună desfăşurare a procesului de instruire.

64. Prin prisma celor invocate supra, Curtea reţine că norma supusă controlului constituţionalităţii nu constituie o încălcare a dreptului la muncă, din moment ce condiţiile de exercitare a acestui drept sunt reglementate prin lege.

65. Concomitent, Curtea observă că, în scopul asigurării dreptului la muncă al persoanelor pensionate pentru limita de vîrstă, legiuitorul a reglementat în Codul muncii condiţiile de încheiere a contractului individual de muncă pe durată determinată cu această categorie de persoane.

66. Astfel, potrivit art.55 lit.f) din Codul muncii, contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi încheiat cu persoanele pensionate, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vîrstă ori vechime în muncă (sau care au obţinut dreptul la pensie pentru limită de vîrstă ori vechime în muncă) şi nu sunt încadrate în cîmpul muncii – pe o perioadă de pînă la 2 ani, care, la expirare, poate fi prelungită de părţi în condiţiile art.54 alin.(2) şi ale art.68 alin.(1) şi alin.(2) lit.a) din Codul muncii.

67. Argumentele autorului sesizării că prin instituirea normei contestate salariaţii din sfera învăţămîntului sunt discriminaţi în raport cu alte categorii de salariaţi, inclusiv pe criteriul de vîrstă, nu pot fi reţinute pentru motivele invocate infra.

68. Curtea menţionează că, potrivit art.8 alin.(1) din Codul muncii, în cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a salariatului pe criterii de sex, vîrstă, rasă, culoare a pielii, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, handicap, infectare cu HIV/SIDA, apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe alte criterii nelegate de calităţile sale profesionale, este interzisă.

69. Totodată, Curtea reţine că prevederile art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii se aplică uniform subiecţilor prevăzuţi la Capitolul XI, Titlul X din Codul muncii. Tratamentul respectiv nu se aplică faţă de salariaţii aflaţi în altă situaţie, or, principiul egalităţii consacrat de art.16 alin.(2) din Constituţie nu înseamnă uniformitate, el presupune tratament egal în situaţii egale. Pentru situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit.

70. Curtea constată că temeiul suplimentar pentru încetarea contractului individual de muncă cu cadrele didactice stipulat de art.301 alin.(1) lit.c) are natura unei condiţii legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, respectiv acelora care se încadrează în ipoteza prevăzută de norma juridică. O asemenea măsură nu este de natură să încalce principiul egalităţii prevăzut de art.16 din Constituţie.

71. Curtea menţionează că Organizaţia Internaţională a Muncii în mai multe acte referitoare la ocuparea forţei de muncă a subliniat că diferenţierile sau preferinţele întemeiate pe cerinţe şi condiţii speciale pentru exercitarea anumitor activităţi nu constituie discriminare.

72. Astfel, Convenţia nr.111 din 25 iunie 1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei prevede la art.1 pct.2 că:

“Diferenţierile, excluderile sau preferinţele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupaţie nu sunt considerate discriminări.”

73. În acelaşi context, Curtea reţine şi Directiva CoE (2000)78 din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, care în preambulul său stipulează:

“(25) Interzicerea discriminărilor pe criterii de vîrstă constituie un element esenţial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă şi încurajarea diversităţii la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferenţele de tratament legate de vîrstă pot fi justificate în anumite împrejurări şi necesită dispoziţii specifice care pot varia în funcţie de situaţia statelor membre; este aşadar esenţial să se facă distincţie între diferenţele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, şi discriminările care trebuie să fie interzise.”

74. La fel, articolul 6 al respectivei Directive prevede că:

“(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferenţiat pe motive de vîrstă nu constituie o discriminare atunci cînd este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, în cadrul dreptului naţional, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare şi necesare.

[...]

(2) Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vîrstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vîrste pentru aderare sau admitere la prestaţiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vîrste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători şi la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vîrstă în calculele actuariale, cu condiţia ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.”

75. Curtea consideră irelevant, în contextul prezentei cauze, art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, articolul 14 din Convenţie nu are o existenţă independentă, deoarece nu poate fi invocat decît cu privire la drepturile şi libertăţile pe care aceasta le reglementează (“Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” v. Belgia, 23 iulie 1968, seria A nr.6, § 9). Protecţia oferită de articolul 14 din Convenţie este accesorie drepturilor materiale definite de Convenţie, printre care nu se enumeră şi dreptul la muncă.

76. De asemenea, Curtea reiterează că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile. Cu alte cuvinte, alegerea profesiei este liberă din momentul în care condiţiile solicitate pentru practicarea acesteia sunt îndeplinite.

77. În acest sens, stabilirea unor condiţii, implicit de vîrstă, pentru exercitarea activităţii didactice reprezintă o condiţie legală aplicabilă tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără discriminare, astfel încît nu se poate susţine că norma legală criticată încalcă principiul constituţional al libertăţii de alegere a profesiei sau a locului de muncă şi nici dreptul la muncă.

78. Curtea urmează să aplice în acest sens şi considerentele care au stat la baza Hotărîrii nr.6 din 22 martie 2011, potrivit căreia:

“[…] libertatea de alegere a muncii nu are semnificaţia că o persoană poate opta pentru exercitarea oricărei profesii sau funcţii, indiferent de pregătirea sa profesională, calităţile morale şi fizice pe care le are. Alegerea locului de muncă, a profesiei, a funcţiei implică o anumită calificare şi capacităţi corespunzătoare.

[...] Este firesc şi necesar ca exercitarea unor funcţii importante sub aspectul interesului general al societăţii să fie reglementată prin lege, inclusiv să fie impuse anumite condiţii şi restricţii.”

79. Curtea reiterează că exercitarea unei funcţii didactice constituie una din căile de realizare a dreptului la muncă, iar stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă nu aduce atingere acestui drept, acesta poate fi realizat în alte domenii, în care atingerea vîrstei de pensionare nu este un criteriu profesional, esenţial şi determinant.

80. Potrivit pct.5 lit.b) al Recomandării Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.62 “Cu privire la lucrătorii în vîrstă”, în cazuri excepţionale, limitele de vîrstă pot fi stabilite în temeiul unor cerinţe speciale, condiţii şi norme pentru anumite tipuri de locuri de muncă. În acelaşi text, punctul 22 al Recomandării OIM prevede posibilitatea stabilirii prin acte normative a unei vîrste la atingerea căreia raporturile de muncă pot înceta.

81. În contextul celor relatate supra, referitor la materia abordată, Curtea atestă că instrumentele juridice ale comunităţii europene lasă la latitudinea statului dreptul de impunere a plafonului de vîrstă pentru desfăşurarea unor activităţi.

82. Totodată, Curtea observă că prevederile legislaţiei comunitare sunt preluate de legislaţia naţională. Astfel, art.7 alin.(5) al Legii nr.121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii prevede:

“(5) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care această activitate este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale.”

83. În contextul celor menţionate, Curtea reţine că este admisibil un tratament diferenţiat bazat pe criteriul de vîrstă atunci cînd, avînd în vedere natura unei activităţi profesionale sau condiţiile de exercitare a acesteia, criteriul în cauză constituie o cerinţă profesională esenţială şi determinantă. Un tratament diferenţiat pe motive de vîrstă poate fi admis şi justificat de un obiectiv legitim, în special de politica ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii sau a formării profesionale.

84. Cu referire la alegaţiile autorului sesizării privind încălcarea art.54 din Constituţie, Curtea menţionează că, potrivit prevederilor constituţionale cuprinse la alin.(3) art.54, dreptul la muncă şi la libera alegere a muncii statuat de art.43 alin.(1) din Constituţie, nu constituie un drept ce nu poate fi restrîns.

85. În virtutea caracterului obiectiv şi al scopului urmărit, prevederile cuprinse la art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii sînt în concordanţă cu art.54 alin.(2) din Constituţie şi nu aduc atingere existenţei dreptului la muncă şi la libera alegere a muncii, deoarece sînt prevăzute de lege şi corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

86. Totodată, Curtea subliniază că norma legală contestată nu comportă caracter imperativ, încetarea contractului individual de muncă fiind condiţionată de stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.

87. Reieşind din dispoziţiile legale contestate, raporturile de muncă ale cadrelor didactice încetează în momentul în care persoana şi-a realizat efectiv dreptul la pensie pentru limită de vîrstă, iar unul din criteriile ce determină realizarea acestui drept îl constituie atingerea vîrstei stabilite de lege (57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi).

88. Astfel, cadrele didactice care dispun de o calificare şi capacitate de muncă corespunzătoare şi au atins vîrsta de pensionare, dar nu şi-au realizat dreptul la pensie, îşi pot continua activitatea didactică fără riscul încetării contractului individual de muncă.

89. Potrivit prevederilor art.31 din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, pensia se acordă la cererea persoanei care a obţinut dreptul la pensie, iar potrivit prevederilor art.16 alin.(3) din respectiva lege:

“În cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute la art.15 alin.(1), dar nu-şi exercită dreptul la pensie, la stabilirea pensiei el beneficiază, pentru fiecare an de cotizare realizat după împlinirea vîrstei standard de pensionare, de un spor la pensie de 2% din venitul mediu lunar asigurat.”

90. În raport cu cele expuse, Curtea califică argumentele autorului sesizării privind neconstituţionalitatea art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii drept o interpretare extensivă a prevederilor art.43 din Constituţie.

 

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 46 DIN CONSTITUŢIE

91. În opinia autorului sesizării, prevederile Codului muncii supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 46 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia:

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.

[...]”.

 

A. Argumentele autorului sesizării

92. Autorul sesizării menţionează că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul la salariu cade sub protecţia conferită de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, care garantează dreptul la proprietate.

93. Astfel, art.1 din Protocolul nr.1 prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

94. În opinia autorului sesizării, în circumstanţele în care raporturile de muncă cu cadrele didactice încetează odată cu stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă, se diminuează veniturile acestora, fapt ce determină încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană şi art.46 din Constituţie.

95. Autorul sesizării consideră că norma articolului 46 din Constituţie urmează a fi aplicată în coroborare cu prevederile articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, care garantează dreptul de proprietate, şi jurisprudenţa Curţii Europene în domeniu.

 

B. Argumentele autorităţilor

96. Parlamentul, în opinia prezentată, menţionează că prevederile art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, deoarece “bunul”, fiind un interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, trebuie să fie actual, să existe la momentul atingerii şi să aibă o valoare nesupusă riscurilor vieţii economice.

97. În viziunea Parlamentului, încetarea pentru cadrele didactice a contractului individual de muncă, în conformitate cu art.301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, nu este o diminuare a proprietăţii acestora şi nici nu poate fi echivalată cu o expropriere, astfel dreptul la proprietate nefiind restrîns.

 

C. Aprecierea Curţii

98. La aprecierea corespunderii prevederilor legale contestate cu garanţiile dreptului de proprietate statuate de articolul 46 din Constituţie, Curtea Constituţională va ţine cont de prevederile articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

99. Potrivit art.128 alin.(1) din Codul muncii, salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată.

100. Salariul, în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, constituie un “bun”, iar drepturile de natură salarială intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.

101. Curtea reţine că o persoană poate pretinde la drepturile sale salariale doar pentru perioada efectivă în care a desfăşurat o anumită activitate. Încetarea raporturilor de muncă are drept consecinţă stingerea drepturilor la plăţile salariale.

102. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie nu garantează dreptul la dobîndirea proprietăţii (a se vedea Kopecky v. Slovacia, hotărîre din 28 septembrie 2004, nr.44912/98, § 35).

103. Reclamantul poate pretinde încălcarea art.1 al Protocolului nr.1 doar în măsura în care decizia contestată se referă la “proprietatea” sa în sensul acestei dispoziţii. “Proprietatea” poate fi o “proprietate existentă”, sau active, inclusiv creanţe, cu privire la care solicitantul pretinde că el sau ea are cel puţin o “speranţă legitimă” de a obţine satisfacerea efectivă a dreptului său de proprietate. Per a contrario, speranţa recunoaşterii unui drept de proprietate, care nu a fost posibil de exercitat în mod efectiv, nu poate fi considerată drept “proprietate” în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (a se vedea Kopecky, citată mai sus, § 35).

104. Nu sunt concludente argumentele autorului sesizării privind încălcarea dreptului de proprietate al cadrelor didactice (diminuarea veniturilor acestora) odată cu stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă.

105. După cum s-a menţionat, potrivit normei legale contestate, contractul individual de muncă încheiat cu cadrul didactic poate înceta odată cu stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă. Aşadar, dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia – unui bun de proprietate privată, însă nu poate fi interpretat în sensul că garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca un drept cîştigat.

106. Curtea Constituţională, în Hotărîrea nr.27 din 20 decembrie 2011, a menţionat că un drept social poate fi obiectul protecţiei constituţionale garantate de art.46 şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului numai în cazul cînd dreptul social respectiv este dobîndit şi are o valoare economică. Un drept patrimonial dobîndit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care deja are o valoare economică şi astfel constituie un drept de proprietate al persoanei.

107. În context, fosta Comisie Europeană a reţinut că art.1 din Protocolul nr.1 nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, aplicîndu-se doar privind bunurile actuale. Persoana nu se poate plînge de o atingere a dreptului său de proprietate atît timp cît nu demonstrează existenţa lui (cauza Lupuleţ v. România, Decizia Comisiei din 17 mai 1996).

108. În contextul celor expuse, Curtea menţionează că prevederile art.46 din Constituţie sunt inopozabile normei contestate.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se recunoaşte constituţională prevederea articolului 301 alin.(1) lit.c) din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, în redacţia Legii nr.91 din 26 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.