vineri, 1 mai 2020
171/19.12.2019 Lege cu privire la modificarea unor acte legislative

L E G E

cu privire la modificarea unor acte legislative

 

nr. 171  din  19.12.2019

 

Monitorul Oficial nr.393-399/319 din 27.12.2019

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 5:

la punctul 15) litera a), după textul „o filială, o reprezentanţă,” se introduce textul „o sucursală,”;

punctul 32):

se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

„g) datoria în mărime de până la 1000 de lei are termenul de prescripţie expirat.”

după textul „în cazurile specificate mai sus,” se introduce textul „cu excepţia lit.g),”.

2. Articolul 9 se completează cu enunţul: „În privinţa entităţilor specificate la art.162 alin.(1) lit.d), acţiunile de administrare fiscală se aplică doar în cazul în care sunt expres prevăzute de prezentul cod.”

3. La articolul 14 alineatul (3), textul „şi 102” se substituie cu textul „ , 102 şi 103”.

4. La articolul 152 alineatul (3) litera a), cuvintele „al Legii cu privire la asociaţiile obşteşti” se substituie cu textul „din Legea nr.837/1996 cu privire la asociaţiile obşteşti, art.5 din Legea nr.581/1999 cu privire la fundaţii”.

5. Articolul 18:

la litera f), textul „ , art.31 alin.(6)” se exclude;

la litera f2), după cuvântul „împrumuturilor” se introduce textul „ , a ratelor de leasing”.

6. La articolul 19, litera d) va avea următorul cuprins:

„d) suma dobânzii, determinată reieşind din diferenţa pozitivă dintre rata dobânzii aplicată la creditele noi acordate persoanelor fizice pe un termen ce depăşeşte 5 ani (rotunjită până la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, şi rata dobânzii calculată pentru împrumuturile acordate de către angajator salariatului. Prevederile prezentei litere nu se aplică creditelor acordate de bănci şi organizaţii de creditare nebancare angajaţilor acestora în condiţiile generale în care acestea acordă credite persoanelor terţe;”.

7. La articolul 20:

litera i) se completează cu textul „ , cu excepţia donaţiilor efectuate conform art.901 alin.(31)”;

articolul se completează cu literele z15), z16) şi z17) cu următorul cuprins:

„z15) plăţile suportate de către beneficiarii de lucrări pentru hrana şi transportarea zilierilor, în mărimea stabilită de Guvern;

z16) compensaţia achitată din contul Fondului de compensare a investitorilor conform Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital;

z17) venitul aferent provizioanelor neutilizate care nu au fost deduse în scopuri fiscale la momentul formării acestora.”

8. Articolul 21:

la alineatul (3) punctul 2), după textul „în valută străină,” se introduce textul „cu excepţia avansurilor acordate/primite pentru procurări/livrări de active şi servicii,”;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător se consideră drept persoană care a obţinut venit în mărimea sumei mijloacelor băneşti donate, în partea în care suma totală depăşeşte venitul pe parcursul perioadei fiscale în care a fost făcută donaţia. Prevederile prezentului alineat nu se extind asupra persoanelor care fac donaţii persoanelor care au calitatea de rudă, afin de gradul I, precum şi calitatea de soţ/soţie.”

articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Agentul economic care face o donaţie sub formă de bunuri se consideră că a vândut bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă dintre valoarea neamortizată în scopuri fiscale şi valoarea de piaţă la momentul donării.”

9. La articolul 24:

alineatul (8) se completează cu enunţul: „În sensul prezentului alineat, pierderea reprezintă diferenţa dintre suma anuală a costului vânzărilor şi suma anuală a venitului din vânzări, înregistrată în evidenţa contabilă pentru întreaga perioadă fiscală, în relaţie cu o persoană interdependentă.”

alineatul (13) se completează cu textul „ , dar fără a depăşi limitele stabilite de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru produsele din tutun de la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 şi pentru produsele din alcool etilic de la poziţiile tarifare 2207 şi 2208, precum şi limitele stabilite de Ministerul Economiei şi Infrastructurii pentru produsele petroliere”;

articolul se completează cu alineatele (192) şi (24) cu următorul cuprins:

„(192) Fără a aduce atingere prevederilor din prezentul articol, se permite deducerea cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru orice plăţi efectuate în folosul angajatului, în raport cu care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi au fost reţinute primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi impozitul pe venit din salariu, datorate de angajator şi angajat.”

„(24) Se permite deducerea cheltuielilor suportate de către beneficiarii de lucrări pentru transportarea şi hrana lucrătorilor zilieri, conform modului stabilit de Guvern.”

10. La articolul 25 alineatul (2), cuvintele „de către agenţii economici” se substituie cu cuvintele „de către agenţii economici debitori”, iar textul „(cu excepţia instituţiilor financiare, a organizaţiilor de microfinanţare şi a companiilor de leasing)” se substituie cu textul „(cu excepţia entităţilor din sectorul financiar)”.

11. Articolul 261:

la alineatul (2), cuvântul „folosită” se substituie cu cuvintele „care este prevăzută a fi utilizată”;

alineatele (8) şi (9) se abrogă;

alineatul (10) va avea următorul cuprins:

„(10) Atribuirea cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparaţiei sau dezvoltării la cheltuieli curente sau la cheltuieli care urmează a fi capitalizate se efectuează în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate sau ale IFRS. Cheltuielile aferente întreţinerii, asistenţei tehnice nu reprezintă cheltuieli de reparaţie şi se atribuie la cheltuieli curente.”

la alineatul (14), cuvintele „bazei valorice” se substituie cu cuvintele „valorii de intrare”;

alineatul (16) se abrogă;

alineatul (18) va avea următorul cuprins:

„(18) Valoarea de intrare a mijloacelor fixe se stabileşte în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate sau ale IFRS, care nu contravin prevederilor prezentului cod.”

12. La articolul 42, alineatul (1) se completează cu litera i) cu următorul cuprins:

„i) valoarea activelor de capital obţinute fără plată, în cazul în care din valoarea respectivă a fost achitat impozitul pe venit.”

13. Articolul 46 se abrogă.

14. La articolul 52:

alineatul (1) se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:

„a1) asociaţia de coproprietari în condominiu – conform Legii condominiului în fondul locativ nr.913/2000;”

la alineatul (2) litera d), cuvintele „cu excepţia plăţilor salariale îndreptate în favoarea acestuia” se substituie cu textul „cu excepţia plăţilor salariale sau a altor plăţi reglementate de legislaţia muncii, îndreptate în favoarea acestuia”;

alineatul (7) se completează cu enunţul: „Aplicarea prezentului alineat exclude aplicarea alin.(6) din prezentul articol.”

15. Articolul 541:

la alineatul (3) litera a), textul „din activitatea operaţională din livrări scutite de T.V.A. sau din livrări scutite şi impozabile cu T.V.A. în sumă de până la 1,2 milioane de lei, cu condiţia că livrările scutite de T.V.A. depăşesc 50% din cele impozabile cu T.V.A.” se substituie cu textul „din livrări scutite de T.V.A. fără drept de deducere sau din livrări scutite de T.V.A. fără drept de deducere şi impozabile cu T.V.A. în sumă de până la 1,2 milioane de lei, cu condiţia că livrările scutite de T.V.A. fără drept de deducere depăşesc 50% din totalul livrărilor”;

la alineatul (31), textul „scutite de T.V.A.” se substituie cu textul „scutite de T.V.A. fără drept de deducere”.

16. Articolul 542:

la alineatul (1), cuvintele „din activitatea operaţională” se substituie cu textul „determinat conform contabilităţii financiare,”;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) În obiectul impunerii nu se includ:

a) veniturile din subvenţii;

b) veniturile din recuperarea prejudiciului material;

c) veniturile din plusurile de active imobilizate şi circulante, constatate la inventariere;

d) veniturile din decontarea datoriilor cu termen de prescripţie expirat faţă de persoanele interdependente;

e) veniturile din dividende;

f) veniturile din compensarea pierderilor în urma calamităţilor şi altor evenimente excepţionale;

g) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul venitului impozabil în perioada aplicării regimului general;

h) veniturile rezultate din diferenţa de curs valutar.”

17. Articolul 544:

la alineatul (1), cuvintele „venitului din activitatea operaţională” se substituie cu cuvintele „obiectului impunerii”;

la alineatul (21), textul „din activitatea operaţională,” se exclude.

18. În textul capitolului 71 din titlul II, cuvintele „din activitatea operaţională” se exclud.

19. La articolul 58, alineatul (31) va avea următorul cuprins:

„(31) În cazul în care, în urma reorganizării, mijloacele fixe se transmit de la agentul economic supus reorganizării către alt agent economic în reorganizare, valoarea de ieşire/intrare a acestora reprezintă valoarea neamortizată în scopuri fiscale a mijloacelor fixe transmise nemijlocit înainte de reorganizare.”

20. La articolul 59 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) valoarea de ieşire a proprietăţii agentului economic reorganizat se consideră valoarea neamortizată în scopuri fiscale a acestei proprietăţi nemijlocit înainte de reorganizare;”.

21. La articolul 6911 alineatul (2), cuvintele „maşinii de casă şi de control utilizate” se substituie cu cuvintele „echipamentului de casă şi de control utilizat”.

22. La articolul 6912 alineatul (21), după cuvintele „Pentru contribuabilii care” se introduc cuvintele „iniţiază sau”, iar cuvintele „în care a desfăşurat activitate” se substituie cu textul „pe parcursul căreia persoana a fost înregistrată ca subiect al impunerii potrivit art.697”.

23. Titlul II se completează cu capitolul 103 cu următorul cuprins:

„Capitolul 103

REGIMUL FISCAL AL PERSOANELOR FIZICE CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI

ÎN DOMENIUL ACHIZIŢIILOR DE PRODUSE DIN FITOTEHNIE ŞI/SAU

HORTICULTURĂ ŞI/SAU DE OBIECTE ALE REGNULUI VEGETAL

Articolul 6914. Sfera aplicării

Prezentul regim fiscal se aplică doar activităţilor de achiziţii şi vânzare a produselor din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau a obiectelor regnului vegetal, recoltate pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Articolul 6915. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai impunerii sunt persoanele fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico-juridică pentru desfăşurarea activităţii, achiziţionează produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau obiecte ale regnului vegetal de la persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, în scopul vânzării ulterioare a acestora către agenţii economici. Venitul din vânzarea produselor din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau a obiectelor regnului vegetal către agentul economic nu va depăşi suma de 1,2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic.

Nomenclatorul de produse din fitotehnie, horticultură şi de obiecte ale regnului vegetal se stabileşte de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

 

Articolul 6916. Metode de evidenţă şi aplicarea acestora

(1) Asupra subiectului nu se extind cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi a decontărilor, cu excepţia cerinţelor prevăzute la alin.(3).

(2) Documentarea tranzacţiei între agentul economic achiziţionar şi subiect se realizează conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor.

(3) Documentarea cantităţii şi a locului achiziţionării de către subiect a produselor de la persoanele fizice se efectuează conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor.

(4) Agentul economic nu poartă răspundere pentru depăşirea de către subiectul impozabil a plafonului stabilit la art.6915.

 

Articolul 6917. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este venitul din vânzarea produselor din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau a obiectelor regnului vegetal către agentul economic.

 

Articolul 6918. Cota de impozit

(1) Cota impozitului pe venit constituie 5% din obiectul impunerii.

(2) Agentul economic care procură de la subiecţii menţionaţi la art.6915 produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau obiecte ale regnului vegetal reţine final la sursa de plată impozitul stabilit de prezentul articol din plăţile efectuate în folosul subiectului.

(3) Responsabilitatea pentru corectitudinea reţinerii, raportării şi achitării impozitului prevăzut de prezentul articol se pune în sarcina agentului economic care a achiziţionat produsele de la subiect, fiind respectate prevederile art.92.

 

Articolul 6919. Evidenţa subiectului

(1) Serviciul Fiscal de Stat organizează ţinerea evidenţei subiecţilor impunerii.

(2) Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute de prezentul capitol, subiectul se înregistrează la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază de activitate se află domiciliul indicat în buletinul de identitate.

(3) Înregistrarea şi încetarea activităţii de către subiect se efectuează în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.

(4) Dovadă a înregistrării fiscale serveşte confirmarea luării în evidenţă fiscală.”

24. Articolul 71 alineatul (1):

la litera c), cuvintele „din vînzarea proprietăţii imobiliare aflate în Republica Moldova” se substituie cu cuvintele „de către persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova”;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) veniturile obţinute de persoanele juridice nerezidente, sub formă de creştere de capital, determinate conform art.40 alin.(1)–(4), din vânzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare a activelor de capital specificate la art.39 alin.(1);”

la litera f), cuvântul „creanţele” se substituie cu cuvântul „obligaţiile”.

25. Articolul 90 va avea următorul cuprins:

„Articolul 90. Reţinerile în prealabil din alte plăţi efectuate în folosul rezidentului

(1) Impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod obligatoriu, de către orice:

a) persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap.102 şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap.103;

b) reprezentanţă conform art.5 pct.20);

c) reprezentanţă permanentă;

d) instituţie;

e) organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică.

(2) Impozitul pe venit ce se reţine în prealabil, ca parte a impozitului, constituie 12%.

(3) Impozitul conform alin.(2) se reţine din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a persoanelor menţionate la cap.101, 102 şi 103, pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18.

(4) Nu se reţine impozitul conform alin.(2) din:

a) plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile obţinute de către aceasta, conform art.20, 88, 89, 901 şi 91;

b) înstrăinarea mijloacelor de transport rutier;

c) înstrăinarea valorilor mobiliare;

d) suma arendei terenurilor agricole şi/sau înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova conform contractelor de leasing, lease-back, gaj, ipotecă şi/sau în cazurile de înstrăinare forţată a activelor de capital;

e) plăţile la lichidare în formă nemonetară, în cazul lichidării agentului economic.

(5) Prin derogare de la alin.(3), în cazul plăţilor la lichidare, impozitul pe venit se reţine din diferenţa dintre suma îndreptată spre achitare şi valoarea de depunere a cotei de participare în capitalul social al agentului economic aflat în proces de lichidare.”

26. Articolul 901:

la alineatul (3), după textul „locaţiune, arendă, uzufruct” se introduce textul „ , superficie”;

alineatul (31) se completează cu o liniuţă nouă cu următorul cuprins:

„– 6% din mărimea sumei mijloacelor băneşti donate persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător.”

la alineatul (34), în enunţul întâi, după textul „locaţiune, arendă, uzufruct” se introduce textul „ , superficie”, iar după cuvintele „din valoarea” se introduc cuvintele „lunară a”; în enunţul al doilea, cuvintele „subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază sunt deservite” se substituie cu sintagma „Serviciul Fiscal de Stat”; în enunţul al treilea, textul „ , sau în avans” se substituie cu textul „sau în avans, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat”; în enunţul al patrulea, după textul „locaţiune, arendă, uzufruct” se introduce textul „ , superficie”; în enunţul al şaselea, cuvintele „uzufruct al proprietăţii imobiliare şi” se substituie cu cuvintele „uzufruct, superficie privind proprietatea imobiliară şi al”;

la alineatul (35), textul „întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier)” se substituie cu textul „întreprinzătorilor individuali, a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap.103”.

27. Articolul 92:

la alineatul (1), textul „art.88–91” se substituie cu textul „art.6918 şi art.88–91”;

la alineatul (3), textul „art.88–91” se substituie cu textul „art.6918 şi art.88–91, cu excepţia impozitului reţinut pentru câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea câştigurilor nu depăşeşte scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1),”;

la alineatul (13), după textul „locaţiune, arendă, uzufruct” se introduce textul „ , superficie”.

28. La articolul 93, punctul 19) se abrogă.

29. Articolul 94 se completează cu literele d) şi e) cu următorul cuprins:

„d) nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova, care prestează servicii prin intermediul reţelelor electronice şi obţin venituri de la persoanele fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova, prin intermediul cărora are loc achitarea de către persoanele fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător a serviciilor de care beneficiază prin intermediul reţelelor electronice de la alţi nerezidenţi, al căror loc de livrare se consideră a fi Republica Moldova;

e) persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător şi procură pe teritoriul Republicii Moldova proprietatea întreprinderilor înregistrate în calitate de plătitori de T.V.A., declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012.

30. Articolul 94 se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător, inclusiv persoanele care desfăşoară activitate profesională conform legislaţiei, şi procură pe teritoriul Republicii Moldova proprietatea gajată, proprietatea ipotecată, proprietatea sechestrată de la întreprinderile înregistrate în calitate de plătitori de T.V.A.”

[Art.30 completat prin Legea nr.60 din 23.04.2020, în vigoare 01.05.2020]

[Art.30 completat prin Legea nr.56 din 02.04.2020, în vigoare 07.04.2020]

 

31. La articolul 95:

alineatul (1) se completează cu literele d) şi e) cu următorul cuprins:

„d) livrarea serviciilor prin intermediul reţelelor electronice efectuată de către nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova în adresa persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

e) procurarea proprietăţii subiecţilor impozabili declaraţi în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) În sensul prezentului alineat, servicii prestate prin intermediul reţelelor electronice de către subiecţii impozabili specificaţi la art.94 lit.d) se consideră serviciile prestate prin reţelele informaţionale de telecomunicaţii, inclusiv prin reţeaua internet, în mod automatizat, cu utilizarea tehnologiilor informaţionale.

La astfel de servicii se atribuie:

a) acordarea dreptului de utilizare a programelor pentru calculatoare (inclusiv a jocurilor de calculator), a bazelor de date prin reţeaua internet, inclusiv prin oferirea accesului la distanţă la acestea, de asemenea a dreptului de upgrade şi de extindere a posibilităţilor funcţionale ale acestora;

b) acordarea serviciilor de publicitate în reţeaua internet, inclusiv cu utilizarea programelor pentru calculatoare şi a bazelor de date ce funcţionează în reţeaua internet, precum şi acordarea spaţiilor de publicitate în reţeaua internet;

c) acordarea serviciilor de plasare a ofertelor privind procurarea (comercializarea) mărfurilor (serviciilor), a drepturilor patrimoniale în reţeaua internet;

d) prestarea prin reţeaua internet a serviciilor privind acordarea posibilităţilor tehnice, organizaţionale, informaţionale şi a altora, efectuate cu utilizarea tehnologiilor şi a sistemelor informaţionale, pentru stabilirea contactelor şi încheierea tranzacţiilor dintre vânzători şi cumpărători (inclusiv acordarea spaţiilor de comerţ ce funcţionează în reţeaua internet în regim on-line, în care cumpărătorii potenţiali propun preţul lor prin intermediul procedurii automatizate şi părţile sunt notificate referitor la comercializare prin mesajul remis ce se formează automatizat);

e) asigurarea şi/sau susţinerea existenţei comerciale sau personale în reţeaua internet, susţinerea resurselor informaţionale ale utilizatorilor (a site-urilor şi/sau a paginilor din reţeaua internet), asigurarea accesului la acestea al altor utilizatori ai reţelei, oferirea utilizatorilor a posibilităţilor de modificare a acestora;

f) stocarea şi prelucrarea informaţiei cu condiţia că persoana ce acordă această informaţie are acces la ea prin reţeaua internet;

g) acordarea în regim on-line a puterii computaţionale pentru plasarea informaţiei în sistemele informaţionale;

h) acordarea numelor de domeniu, prestarea serviciilor de hosting;

i) prestarea serviciilor de administrare a sistemelor informaţionale, a site-urilor în reţeaua internet;

j) prestarea serviciilor acordate în mod automatizat prin reţeaua internet la introducerea datelor de către cumpărătorul serviciilor, prestarea serviciilor de căutare, selectare şi sortare a datelor la cerere, acordarea acestor date utilizatorilor prin reţelele informaţionale şi de telecomunicaţii (în special, prezentarea în timp real a rapoartelor de la burse, traducerea automată în timp real);

k) acordarea prin reţeaua internet a drepturilor de utilizare a cărţilor (ediţiilor) electronice şi a altor publicaţii electronice, a materialelor informaţionale, pentru instruire, a prezentărilor grafice, a pieselor muzicale cu text sau fără text, a pieselor audiovizuale, inclusiv prin acordarea accesului la distanţă la acestea pentru vizualizare sau ascultare;

l) prestarea serviciilor de căutare pentru beneficiar şi/sau de acordare beneficiarului a informaţiei privind cumpărătorii potenţiali;

m) acordarea accesului la sistemele de căutare în reţeaua internet;

n) ţinerea statisticii pe site-urile din reţeaua internet;

o) transmisia digitală a programelor de radio sau de televiziune;

p) acordarea accesului la conţinutul audiovizual.

În sensul prezentului alineat, la serviciile prestate prin intermediul reţelelor electronice nu se atribuie următoarele operaţiuni:

a) realizarea mărfurilor (serviciilor, lucrărilor) dacă, la comandarea prin reţeaua internet, livrarea acestora se efectuează fără utilizarea reţelei internet;

b) realizarea (transmiterea dreptului de utilizare) a produselor informaţionale pentru calculatoare (inclusiv a jocurilor de calculator), a bazelor de date pe suport material;

c) acordarea serviciilor de consultanţă prin poşta electronică.”

32. La articolul 95, alineatul (1) se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate de la subiecţii impozabili.”

33. Articolul 95 alineatul (2):

la litera a), după cuvintele „în interiorul zonei economice libere” se introduce textul „ , Portului Internaţional Liber „Giurgiuleşti”, Aeroportului Internaţional Liber „Mărculeşti””;

alineatul se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

„g) livrarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012.”

34. La articolul 95, alineatul (2) se completează cu litera h) cu următorul cuprins:

„h) livrarea către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, inclusiv persoanele care desfăşoară activitate profesională conform legislaţiei, a proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate.”

[Art.34 completat prin Legea nr.60 din 23.04.2020, în vigoare 01.05.2020]

[Art.34 completat prin Legea nr.56 din 02.04.2020, în vigoare 07.04.2020]

 

35. Articolul 97 se completează cu alineatele (6) şi (7) cu următorul cuprins:

„(6) Valoarea impozabilă a serviciilor prestate prin intermediul reţelelor electronice de către subiecţii impozabili specificaţi la art.94 lit.d) reprezintă valoarea achitată de către cumpărători (fără T.V.A.).

(7) Valoarea impozabilă la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 reprezintă valoarea procurării proprietăţii achitată sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.) de către cumpărător.”

36. Articolul 97 se completează cu alineatul (8) cu următorul cuprins:

„(8) Valoarea impozabilă la procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate reprezintă valoarea procurării proprietăţii achitată sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.) de către cumpărător.”

37. Articolul 101:

la alineatul (1), după textul „art.94 lit.a)” se introduce textul „şi e)”;

alineatul (3) se completează cu enunţul: „Pentru contribuabilii care au depus dezacord împotriva actului de control, restituirea T.V.A. se efectuează într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile de la data depunerii cererii de restituire.”

articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

„(41) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.e) calculează T.V.A. pentru procurările indicate la art.95 alin.(1) lit.e) prin aplicarea cotei corespunzătoare a impozitului, stabilită pentru proprietatea procurată, la valoarea procurării ei.”

la alineatul (5), după textul „nu depăşeşte 45 de zile” se introduce textul „ , iar în cazul contribuabililor care au depus dezacord împotriva actului de control – într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile de la data depunerii cererii de restituire”;

alineatul (6) se completează cu enunţul: „Pentru contribuabilii care au depus dezacord împotriva actului de control, restituirea T.V.A. se efectuează într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile de la data depunerii cererii de restituire.”

articolul se completează cu alineatul (9) cu următorul cuprins:

„(9) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.d) sunt obligaţi să declare şi să achite la buget, pentru fiecare perioadă fiscală stabilită conform art.114 alin.(11), suma T.V.A. care se include în valoarea achitată de cumpărători.”

38. Articolul 101:

la alineatul (1), textul „art.94 lit.a) şi e)” se substituie cu textul „art.94 lit.a), e) şi f)”;

la alineatul (41), după textul „lit.e)” se introduce, în ambele cazuri, textul „şi f)”.

39. La articolul 1011 alineatul (2), după textul „nu depăşeşte 45 de zile din data depunerii cererii” se introduce textul „ , iar în cazul contribuabililor care au depus dezacord împotriva actului de control – într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile de la data depunerii cererii de restituire”.

40. Articolul 102:

la alineatul (1), în enunţul al doilea, textul „mărfurile, serviciile importate” se substituie cu cuvintele „mărfurile importate”, iar în final alineatul se completează cu enunţul: „Pentru serviciile importate, procurate de către subiecţii impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, deducerea sumei T.V.A. se permite pentru sumele T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate la buget.”

la alineatul (4) litera b), cuvintele „pînă la un semn după virgulă” se substituie cu cuvintele „până la două semne după virgulă”;

la alineatul (5), textul „d) şi f)” se substituie cu textul „d), f) şi g)”;

alineatul (8) se completează cu enunţul: „Suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pentru produsele din tutun clasificate la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 şi pentru produsele din alcool etilic clasificate la poziţiile tarifare 2207, 2208, care au constituit deşeuri sau perisabilităţi naturale peste limitele stabilite de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, şi pentru produsele petroliere care au constituit deşeuri sau perisabilităţi naturale peste limitele stabilite de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii nu se deduce şi se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.”

alineatul (10) se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:

„a1) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012;”

alineatul (11) va avea următorul cuprins:

„(11) Subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.e), înregistraţi ca plătitori ai T.V.A., au dreptul la deducerea sumei T.V.A., achitată la buget, pentru mărfurile procurate.”

alineatul (16) se abrogă.

41. La articolul 102 alineatul (5), textul „d), f) şi g)” se substituie cu textul „d), f), g) şi h)”.

42. La articolul 102, alineatul (10) se completează cu litera a2) cu următorul cuprins:

„a2) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate;”.

43. La articolul 102 alineatul (11), după textul „lit.e)” se introduce textul „şi f)”.

44. Articolul 103:

alineatul (1):

la punctul 4), după textul „reţelele de gaz,” se introduce textul „sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare, sistemele centralizate de alimentare cu energie termică,”;

la punctul 10), după textul „aprobate de Guvern;” se introduce textul „scaunele cu rotile (poziţia tarifară 8713),”, iar textul „mijloacele tehnice, inclusiv transportul auto, folosit” se substituie cu cuvintele „mijloacele tehnice folosite”;

alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere plasarea şi comercializarea mărfurilor în magazinele duty-free. Mărfurile supuse accizelor plasate în destinaţia magazinul duty-free amplasat în zona intrării pe teritoriul Republicii Moldova, magazinul duty-free pentru deservirea corpului diplomatic, după comercializare, la încheierea destinaţiei vamale, sunt plasate sub regimul vamal de import cu perceperea drepturilor de import.”

la alineatul (93), cuvintele „valoarea în vamă” se substituie cu cuvintele „valoarea intrinsecă”;

la alineatul (97), cuvintele „mărfuri cu valoarea în vamă” se substituie cu cuvintele „mărfuri cu valoarea intrinsecă”, iar textul „şi care nu include cheltuielile prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, cu condiţia ca aceste cheltuieli să fie distincte” se exclude.

45. La articolul 104, litera h) va avea următorul cuprins:

„h) mărfurile livrate în magazinele duty-free;”.

46. Articolul 108 se completează cu alineatul (9) cu următorul cuprins:

„(9) Data obligaţiei fiscale la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate se consideră data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru proprietatea procurată, sau data primirii proprietăţii de către cumpărător, în funcţie de ce are loc mai înainte.”

47. Articolul 108 se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

„(10) Data obligaţiei fiscale la procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate se consideră data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru proprietatea procurată, sau data primirii proprietăţii de către cumpărător, în funcţie de ce are loc mai înainte.”

48. La articolul 109 alineatul (2), textul „data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru importul de servicii” se substituie cu textul „nu mai târziu de data depunerii declaraţiei privind T.V.A. pentru perioada fiscală în care a avut loc importul serviciilor sau achitarea acestora, în funcţie de ce are loc mai înainte”.

49. Capitolul 7 din titlul III se completează cu articolul 1091 cu următorul cuprins:

„Articolul 1091. Data obligaţiei fiscale pentru serviciile prestate prin intermediul reţelelor electronice de către nerezidenţi pentru persoanele fizice rezidente

Pentru serviciile prestate de către subiecţii impozabili stabiliţi la art.94 lit.d), termenul obligaţiei fiscale se consideră data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii în prealabil.”

50. Articolul 111 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Locul livrării serviciilor prevăzute la art.95 alin.(11), prestate de către nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova pentru persoanele fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, se consideră Republica Moldova dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) reşedinţa persoanei fizice este în Republica Moldova;

b) sediul instituţiei financiare în care este deschis contul utilizat pentru achitarea serviciilor sau sediul operatorului de mijloace financiare electronice, prin intermediul căruia are loc achitarea, este în Republica Moldova;

c) adresa în reţea (IP) a dispozitivului utilizat de către cumpărător pentru procurarea serviciilor este în Republica Moldova;

d) prefixul telefonic de ţară utilizat pentru procurarea sau achitarea serviciilor este atribuit Republicii Moldova.”

51. Articolul 1121 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1121. Înregistrarea în calitate de subiecţi impozabili a nerezidenţilor care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova

(1) Nerezidentul care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova şi prestează servicii prin intermediul reţelelor electronice în adresa persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător sau prin intermediul căruia are loc achitarea de către persoanele fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător a serviciilor de care beneficiază prin intermediul reţelelor electronice de la alţi nerezidenţi se consideră înregistrat în calitate de plătitor al T.V.A. din ziua în care i-a fost atribuit codul fiscal în conformitate cu art.163 alin.(71).”

52. Articolul 114 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Perioada fiscală privind T.V.A. pentru subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.d) constituie un trimestru calendaristic.”

53. Articolul 115:

la alineatul (1), textul „art.94 lit.a) şi/sau lit.c)” se substituie cu textul „art.94 lit.a), c) şi/sau lit.e)”;

articolul se completează cu alineatul (12) cu următorul cuprins:

„(12) Fiecare subiect impozabil specificat la art.94 lit.d) este obligat să prezinte declaraţia privind T.V.A. pentru fiecare perioadă fiscală în care au avut loc livrări impozabile. Declaraţia se întocmeşte conform formularului aprobat de Serviciul Fiscal de Stat şi se prezintă în mod obligatoriu, prin metode automatizate de raportare electronică, prin intermediul cabinetului electronic personal al contribuabilului, în termen de până la data de 25 a lunii care urmează după încheierea perioadei fiscale.”

la alineatul (2):

litera b) va avea următorul cuprins:

„b) pentru serviciile importate, a căror achitare se face la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost importat sau achitat serviciul, în funcţie de ce a avut loc mai înainte;”

alineatul se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

„c) pentru procurările specificate la art.95 alin.(1) lit.e), achitarea T.V.A. se efectuează nu mai târziu de data predării (transmiterii) mărfurilor cumpărătorului (beneficiarului), eliberării facturii fiscale sau la data la care se efectuează plata, parţial sau în întregime, în funcţie de ce are loc mai înainte.”

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Pentru fiecare perioadă fiscală, subiecţii impozabili specificaţi la art.94 lit.d) trebuie să verse la buget suma T.V.A., în una dintre valutele MDL/USD/EUR, cel târziu la data stabilită pentru prezentarea declaraţiei pe această perioadă.”

54. La articolul 115 alineatul (1), textul „art.94 lit.a), c) şi/sau lit.e)” se substituie cu textul „art.94 lit.a), c), e) şi/sau lit.f)”.

55. La articolul 115 alineatul (2) litera c), după textul „lit.e)” se introduce textul „şi/sau lit.f)”.

56. Articolul 1181 se abrogă.

57. Articolul 123:

în denumire, cuvintele „şi termenele de achitare” se exclud;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Subiecţii impunerii specificaţi la art.120 lit.a), care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din antrepozitul fiscal, calculează accizele pornind de la volumul mărfurilor în expresie naturală sau de la valoarea acestora (în funcţie de cotă – în sumă absolută sau ad valorem în procente).”

la alineatul (2), textul „precum şi în cazul deplasării în alt mod a mărfurilor din antrepozitul fiscal,” se substituie cu textul „în cazul deplasării în alt mod a mărfurilor din antrepozitul fiscal, precum şi în cazul pierderilor şi perisabilităţilor, peste limitele stabilite de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, la produsele din tutun clasificate la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000, 2403 şi la produsele din alcool etilic clasificate la poziţiile tarifare 2207, 2208,”;

la alineatul (6):

litera c) va avea următorul cuprins:

„c) mărfurile supuse accizelor plasate în regimurile vamale tranzit, antrepozit vamal, admitere temporară, magazin duty-free;”

alineatul se completează cu litera d1) cu următorul cuprins:

„d1) mărfurile pentru care nu se achită sau nu urmează a fi achitată acciza;”

la alineatul (10), textul „în mărime de 2% din” se substituie cu cuvintele „suplimentare aplicate la”, iar textul „1,5 milioane” se substituie cu textul „600 de mii”.

58. La articolul 124:

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Accizele nu se achită la plasarea, livrarea de pe teritoriul vamal în magazinele duty-free şi comercializarea de către acestea a mărfurilor supuse accizelor, precum şi la introducerea mărfurilor supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora sub regimurile vamale de tranzit, transformare sub control vamal, antrepozit vamal, sub destinaţiile vamale de distrugere, abandon în folosul statului. Mărfurile supuse accizelor plasate în destinaţia magazinul duty-free amplasat în zona intrării pe teritoriul Republicii Moldova, magazinul duty-free pentru deservirea corpului diplomatic, după comercializare, la încheierea destinaţiei vamale, sunt plasate sub regimul vamal de import cu perceperea drepturilor de import.”

alineatul (9) va avea următorul cuprins:

„(9) Suma accizelor achitată la introducerea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor străine supuse accizelor în regim vamal de import se restituie la scoaterea acestora de pe teritoriul vamal, la plasarea lor sub destinaţie vamală magazin duty-free amplasat în zona plecării de pe teritoriul Republicii Moldova, la plasarea lor sub destinaţie vamală zonă liberă, în modul stabilit de Guvern.”

la alineatul (101), după textul „în interiorul zonei economice libere,” se introduce textul „Portului Internaţional Liber „Giurgiuleşti”, Aeroportului Internaţional Liber „Mărculeşti”,”, iar în final alineatul se completează cu textul „şi cele efectuate între rezidenţii Portului Internaţional Liber „Giurgiuleşti”, rezidenţii zonelor economice libere ale Republicii Moldova şi rezidenţii Aeroportului Internaţional Liber „Mărculeşti” unul altuia”;

la alineatul (112), cuvintele „mărfuri cu valoarea în vamă” se substituie cu cuvintele „mărfuri cu valoarea intrinsecă”, iar textul „şi care nu include cheltuielile prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, cu condiţia ca aceste cheltuieli să fie distincte” se exclude;

alineatul (18) se completează cu enunţul: „Cota accizei se micşorează cu 25% pentru autoturismele de la poziţiile tarifare 870340, 870350000. Scutirea în mărime de 25% din cota accizei nu se aplică vehiculelor de tip micro hybrid şi mild hybrid.”

articolul se completează cu alineatul (191) cu următorul cuprins:

„(191) În cazul produselor de la poziţia tarifară 240311000, cota accizei se stabileşte în mărimea procentului de tutun din compoziţia produsului, stabilită de producător, dar nu mai puţin de 20% din cota accizei stabilită pentru anul de gestiune la poziţia tarifară 2403.”

59. Articolul 125:

la alineatul (3), textul „specificate la alin.(4) din prezentul articol” se substituie cu cuvintele „stabilite de Guvern”, iar în final alineatul se completează cu enunţul: „Pentru contribuabilii care au depus dezacord împotriva actului de control, restituirea se efectuează într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile de la depunerea cererii de restituire.”

la alineatul (32), cuvintele „subiect al impunerii cu accize” se substituie cu cuvintele „antrepozitar autorizat”, textul „specificate la alin.(41) din prezentul articol” se substituie cu cuvintele „stabilite de Guvern”, iar în final alineatul se completează cu enunţul: „Pentru contribuabilii care au depus dezacord împotriva actului de control, restituirea se efectuează într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile de la depunerea cererii de restituire.”

la alineatul (41), cuvintele „subiect al impunerii cu accize” se substituie cu cuvintele „antrepozitar autorizat”.

60. La articolul 1261, alineatul (4) se abrogă.

61. La articolul 127 alineatul (3), după cuvintele „achitarea accizelor” se introduc cuvintele „şi să achite accizele”.

62. În anexa nr.2 la titlul IV, poziţia „8703 Autoturism de lux” va avea următorul cuprins:

 

8703 Autoturism de lux Suma cotei accizei suplimentare, aplicată la valoarea în vamă, după cum urmează:
Valoarea în vamă a autoturismelor (lei)Cota accizei suplimentare (%)
MinimumMaximum
6000007000002%
7000018000003%
8000019000004%
90000110000005%
100000112000006%
120000114000007%
140000116000008%
160000118000009%
180000110%

 

63. La articolul 129, punctul 111) va avea următorul cuprins:

„111) Vizită fiscală – instrument de administrare fiscală cu scop de asigurare a conformării voluntare prin acordarea consultaţiilor, analiza activităţii, acumularea unor date despre activitatea contribuabilului.”

64. La articolul 1291 alineatul (2), textul „unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului,” se exclude.

65. La articolul 1323:

alineatul (2) se abrogă;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Prin derogare de la prevederile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, directorul Serviciului Fiscal de Stat se numeşte în funcţie de către ministrul finanţelor.”

la alineatul (4), în partea introductivă, textul „pînă la expirarea termenului de 5 ani” se exclude;

articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

„(41) Acţiunea Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public se extinde asupra raporturilor de serviciu ale directorului Serviciului Fiscal de Stat în măsura în care acestea nu sunt reglementate de prezentul cod.”

la alineatul (6), cuvintele „Nu poate candida la” se substituie cu cuvintele „Nu poate fi numit în”;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

„(7) Modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale directorului Serviciului Fiscal de Stat se efectuează de către ministrul finanţelor în condiţiile legii.”

66. Articolul 1441:

la alineatul (8), textul „portalul unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md)” se substituie cu textul „portalul guvernamental al datelor deschise (www.date.gov.md)”, iar textul „(www.fisc.md)” – cu textul „(www.sfs.md)”;

în denumirea şi în textul articolului, cuvintele „maşini de casă şi de control”, la orice formă gramaticală, se substituie cu textul „maşini de casă şi de control/imprimante fiscale” la forma gramaticală corespunzătoare, iar textul „CAT MCC” se substituie cu textul „CAT MCC/IF”.

67. La articolul 160, alineatul (2) se abrogă.

68. La articolul 162, alineatul (1) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

„d) nerezidentului care desfăşoară activitate de întreprinzător fără deţinerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova şi care prestează servicii prin intermediul reţelelor electronice în adresa persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător.”

69. Articolul 163 se completează cu alineatele (61) şi (71) cu următorul cuprins:

„(61) Codul fiscal al persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.d) reprezintă codul de identificare din ţara de reşedinţă a acestora.”

„(71) Persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.d) depun cererea prin intermediul serviciului electronic pus la dispoziţie de către Serviciul Fiscal de Stat, pe parcursul primei perioade fiscale în care survine obligaţia de calculare şi achitare a T.V.A., până la prezentarea declaraţiei.”

70. La articolul 164 alineatul (2), după enunţul al patrulea se introduce enunţul: „Codurile fiscale ale persoanelor indicate la art.162 alin.(1) lit.d) sunt trecute automat în Registrul fiscal de stat, la data depunerii cererii, prin intermediul serviciului electronic pus la dispoziţie de către Serviciul Fiscal de Stat.”

71. Articolul 171 se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:

„(7) Stingerea obligaţiei fiscale de către persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.d) se efectuează în monedă naţională sau în valută străină EUR/USD, conform procedurii stabilite de Ministerul Finanţelor.”

72. La articolul 175, alineatul (3) se completează cu enunţul: „Pentru contribuabilii care au depus dezacord împotriva actului de control, Serviciul Fiscal de Stat întocmeşte documentul de plată şi îl transmite Trezoreriei de Stat spre executare în termen de până la 45 de zile de la apariţia circumstanţelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului.”

73. La articolul 176 alineatul (3), cuvintele „pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat” se substituie cu textul „majorată cu 5 puncte, împărţită la numărul de zile ale anului şi aproximată conform regulilor matematice până la 4 semne după virgulă”.

74. La articolul 187, alineatul (21) se completează cu litera h) cu următorul cuprins:

„h) de la data luării în evidenţă fiscală (atribuirii codului fiscal) – de către persoanele indicate la art.162 alin.(1) lit.d), indiferent de numărul de angajaţi.”

75. La articolul 193, litera d) se completează cu textul „ , cu excepţia obligaţiei fiscale calculate după intentarea procedurii de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012”.

76. Articolul 200 se completează cu alineatul (151) cu următorul cuprins:

„(151) În cazul sechestrării bunurilor supuse înregistrării în registrele de publicitate cu caracter constitutiv, în absenţa contribuabilului, actul de sechestru este semnat de funcţionarul fiscal, exemplarul al doilea fiind expediat recomandat contribuabilului.”

77. La articolul 203, alineatul (1) se completează cu enunţul: „Comercializarea bunurilor sechestrate ale persoanei fizice se efectuează de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Codului de executare.”

78. La articolul 206 alineatul (1), litera b) se completează cu textul „ , cu excepţia obligaţiei fiscale calculate după intentarea procedurii”.

79. La articolul 2266, alineatul (51) va avea următorul cuprins:

„(51) La determinarea venitului impozabil, venitul obţinut din activitatea în baza patentei de întreprinzător ce nu depăşeşte mărimea prevăzută la art.18 alin.(3) din Legea nr.93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, venitul obţinut din activitatea prevăzută în cap.102 din titlul II al prezentului cod ce nu depăşeşte mărimea prevăzută la art.697 alin.(1) şi venitul obţinut din activitatea prevăzută în cap.103 din titlul II al prezentului cod ce nu depăşeşte mărimea prevăzută la art.6915 alin.(1), proporţional perioadei de activitate, se vor considera venituri neimpozabile.”

80. Articolul 22611 alineatul (5):

la litera h), după cuvintele „persoana fizică” se introduce textul „ , pe parcursul unui an fiscal,”;

la litera i), după cuvântul „cumulativ” se introduc cuvintele „pe parcursul unui an fiscal”.

81. La articolul 231 alineatul (4), cuvintele „suma impozitului sau taxei” se substituie cu textul „suma impozitului, a taxei, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, stabilite în cotă procentuală,”.

82. La articolul 254, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Încălcarea regulilor de utilizare a echipamentului de casă şi de control (efectuarea încasărilor băneşti în numerar în lipsa echipamentului de casă şi de control în cazul în care actele normative în vigoare prevăd folosirea acestuia, efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără utilizarea echipamentului de casă şi de control existent, neasigurarea emiterii la echipamentul de casă şi de control a bonului de casă de valoarea sumei real încasate/primite, neasigurarea bilanţului numerarului în echipamentul de casă şi de control, care constă în formarea unui excedent de numerar nejustificat documentar mai mare de 50 de lei, utilizarea echipamentului de casă şi de control defectat, care constă în neactivarea memoriei fiscale sau imposibilitatea de identificare a softului instalat, utilizarea echipamentului de casă şi de control care nu este sigilat de Serviciul Fiscal de Stat în modul stabilit, utilizarea echipamentului de casă şi de control care nu este înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în modul stabilit) se sancţionează cu amendă de la 5000 la 15000 de lei.”

83. Articolul 2541:

la alineatul (1), textul „emis de maşina de casă şi de control a agenţilor transportatori, a agenţiilor de vînzare a biletelor, a agenţiilor turistice” se substituie cu textul „emis de echipamentul de casă şi de control al agenţilor transportatori, al agenţiilor de vânzare a biletelor, al agenţiilor turistice”;

la alineatul (2), cuvintele „maşina de casă şi de control” şi „maşina de casă şi de control cu memorie fiscală” se substituie cu cuvintele „echipamentul de casă şi de control”.

84. La articolul 260:

în denumire, textul „ , precum şi neînregistrarea facturii fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale” se exclude;

alineatul (41) se abrogă.

85. La articolul 261:

în denumire, cuvintele „şi taxelor” se substituie cu textul „ , a taxelor, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, stabilite în cotă procentuală”;

la alineatul (4), după cuvintele „de stat obligatorii” se introduce textul „ , stabilite în cotă procentuală,”;

la alineatul (5), după textul „plata impozitelor,” se introduce textul „a taxelor,”.

86. La articolul 2811 alineatul (1), textul „25 iulie” se substituie cu textul „25 septembrie”, iar textul „30 iunie” – cu textul „25 septembrie”.

87. Articolul 282:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul bunurilor imobiliare existente şi/sau dobândite până la data de 25 septembrie inclusiv a anului fiscal în curs, impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, nu mai târziu de data de 25 septembrie a anului curent.”

la alineatul (4), textul „30 iunie” se substituie cu textul „25 septembrie”.

88. La articolul 286, textul „cel tîrziu cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de plată a impozitului” se substituie cu textul „cel târziu până la 15 iunie a anului fiscal în curs”, iar textul „30 iunie” – cu textul „25 septembrie”.

89. Articolul 295 se completează cu litera j) cu următorul cuprins:

„j) tuturor taxelor locale – subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap.103 din titlul II al prezentului cod.”

90. Articolul 302 va avea următorul cuprins:

„Articolul 302. Subiecţii impunerii

Subiecţi ai taxei pentru apă sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi persoanele juridice care:

a) extrag apă din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane;

b) utilizează apa potabilă din orice sursă în scopul îmbutelierii;

c) extrag apă minerală naturală;

d) utilizează apa la hidrocentrale.”

91. Articolul 303 va avea următorul cuprins:

„Articolul 303. Obiectul impunerii

Obiect al impunerii îl constituie:

a) volumul de apă extrasă din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane;

b) volumul de apă potabilă utilizată din orice sursă în scopul îmbutelierii;

c) volumul de apă minerală extrasă;

d) volumul de apă utilizată de hidrocentrale.”

92. La articolul 305 alineatul (1), cuvintele „extrase sau de la volumul apei utilizate de hidrocentrale” se substituie cu textul „extrase şi/sau utilizate”.

93. Anexa nr.1 la titlul VIII va avea următorul cuprins:

„Anexa nr.1

 

Cotele taxei pentru apă

 

Taxa pentru apă se percepe în următoarele mărimi:

1) pentru fiecare 1 m3 de apă extrasă din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane (exceptând apa minerală naturală extrasă, apa potabilă extrasă şi/sau utilizată în scopul îmbutelierii) – 0,3 lei;

2) pentru fiecare 1 m3 de apă minerală naturală extrasă în scopul îmbutelierii – 16 lei;

3) pentru fiecare 1 m3 de apă minerală naturală extrasă şi utilizată în alte scopuri decât cele prevăzute la pct.2) – 2 lei;

4) pentru fiecare 1 m3 de apă potabilă extrasă din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane în scopul îmbutelierii – 16 lei;

5) pentru fiecare 1 m3 de apă potabilă utilizată în scopul îmbutelierii – 15,7 lei;

6) pentru fiecare 10 m3 de apă utilizată de hidrocentrale – 0,06 lei.

Subiecţi ai taxei prevăzute la pct.5) sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi persoanele juridice care îmbuteliază apa potabilă extrasă de alt subiect.

Subiecţi ai taxei prevăzute la pct.2) şi 4) sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi persoanele juridice care extrag şi îmbuteliază apă minerală naturală şi/sau potabilă.”

94. În textul codului, cu excepţia articolului 1441, cuvintele „maşină de casă şi de control”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „echipament de casă şi de control” la forma gramaticală corespunzătoare.

 

Art.II. – Articolul 24 din Legea nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

la alineatul (7), textul „pînă la 1 ianuarie 2020” se substituie cu textul „până la 1 ianuarie 2021”;

la alineatul (23), cifra „7” se substituie cu cifrele „12”;

alineatul (31) va avea următorul cuprins:

„(31) Pentru perioada fiscală 2018–2019, agenţii economici pot alege modul de calcul al amortizării şi cheltuielilor pentru reparaţia proprietăţii conform art.26 şi 27 din Codul fiscal, în vigoare la 31 decembrie 2018, sau conform art.261 din Codul fiscal, în vigoare la 31 decembrie 2019.

Alegerea regimului fiscal se realizează prin indicarea lui în politica de contabilitate a agentului economic.”

 

Art.III.Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 23 alineatele (1) şi (2), textul „declaraţia pe factură/” se exclude.

2. La articolul 241:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 241. Declaraţia de origine a mărfii”;

la alineatele (1) şi (2), textul „Declaraţia pe factură a mărfii/declaraţia de origine a mărfii” se substituie cu textul „Declaraţia de origine a mărfii”;

la alineatul (3), textul „declaraţiei pe factură a mărfii/declaraţia de origine a mărfii” se substituie cu textul „declaraţiei de origine a mărfii”.

3. Legea se completează cu articolele 243 şi 244 cu următorul cuprins:

„Articolul 243. Atestatul de origine

(1) Atestatul de origine este o dovadă de origine, întocmită de exportatorul mărfurilor, în cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe acordat Republicii Moldova, prin care acesta confirmă pe propria răspundere originea mărfurilor.

(2) Atestatul de origine poate fi emis de către persoanele juridice exportatori, ca urmare a înregistrării acestora în sistemul exportatorilor înregistraţi – sistemul REX.

(3) Înregistrarea exportatorilor în sistemul REX se efectuează de către Serviciul Vamal. Procedura de înregistrare în sistemul REX se stabileşte de către Serviciul Vamal.

 

Articolul 244. Declaraţia furnizorului/declaraţia pe termen lung a furnizorului

(1) Prin declaraţia furnizorului, întocmită de furnizor, acesta oferă exportatorului informaţiile necesare pentru a determina caracterul originar al mărfurilor, conform dispoziţiilor care reglementează schimburile comerciale preferenţiale între Republica Moldova şi anumite ţări sau teritorii.

(2) Cu excepţia cazului menţionat la alin.(5), furnizorul întocmeşte o declaraţie separată pentru fiecare livrare de mărfuri.

(3) Furnizorul ataşează declaraţia la documentul comercial privind trimiterea respectivă, în care descrierea mărfurilor este suficient de detaliată pentru a permite identificarea lor.

(4) Furnizorul poate întocmi declaraţia în orice moment, chiar şi după livrarea mărfurilor.

(5) În cazul în care un furnizor livrează regulat mărfuri de acelaşi tip unui exportator, iar caracterul originar al acestora este acelaşi, furnizorul poate întocmi o singură declaraţie pentru livrările ulterioare, denumită declaraţia pe termen lung a furnizorului. Aceasta poate fi întocmită pentru o perioadă de valabilitate de până la 2 ani de la data eliberării.

(6) O declaraţie pe termen lung a furnizorului poate fi întocmită cu efect retroactiv pentru mărfurile livrate înainte de întocmirea declaraţiei. O astfel de declaraţie pe termen lung a furnizorului poate fi întocmită pentru o perioadă de valabilitate de până la un an înainte de data eliberării. Perioada de valabilitate se încheie la data la care a fost întocmită declaraţia pe termen lung a furnizorului.

(7) Furnizorul informează imediat exportatorul sau comerciantul vizat în cazul în care declaraţia pe termen lung a furnizorului nu este valabilă pentru unele sau pentru toate trimiterile de mărfuri livrate şi pentru cele care urmează a fi livrate.

(8) Modelul declaraţiei furnizorului/declaraţiei pe termen lung a furnizorului este stabilit de Guvern.”

4. La articolul 25 alineatul (1), textul „/declaraţia pe factură” se exclude.

5. Articolul 28:

la litera q1), cuvintele „valoare în vamă” se substituie cu cuvintele „valoare intrinsecă”;

la litera q3), cuvintele „mărfuri cu valoarea în vamă” se substituie cu cuvintele „mărfuri cu valoarea intrinsecă”, iar textul „şi care nu include cheltuielile prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, cu condiţia ca aceste cheltuieli să fie distincte” se exclude.

6. În anexa nr.2, la poziţia 1 coloana 2, după textul „în regim de import,” se introduce textul „în magazin duty-free,”.

 

Art.IV. – Articolul 4 din Legea nr.1417/1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (138) cu următorul cuprins:

„(138) Agenţii economici care sunt înregistraţi în calitate de subiecţi ai T.V.A. şi care importă şi/sau achiziţionează mărfuri, articole de completare, utilizate ca materie primă sau materiale la producerea pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor care cad sub incidenta art.103 alin.(1) pct.271) din Codul fiscal, au dreptul la restituirea sumei T.V.A. aferente acestor importuri şi/sau achiziţii, achitată furnizorului sau organului vamal prin intermediul contului bancar, cu condiţia reflectării valorii materiei prime sau materialelor utilizate, la costul mărfii fabricate de la art.103 alin.(1) pct.271) din Codul fiscal. Restituirea sumei T.V.A. se efectuează în modul stabilit de Guvern.”

 

Art.V.Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1–4, art.2), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1) litera b), după textul „supuse accizelor,” se introduce textul „persoane fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal,”.

2. În anexa nr.1, la rubrica „Categoriile de plătitori şi de asiguraţi”, poziţia 1.7 se completează cu o liniuţă nouă cu următorul cuprins:

„– persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal”.

 

Art.VI.Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În textul codului, textul „declaraţia pe factură/”, la orice formă gramaticală, se exclude.

2. Articolul 1:

la punctul 22), textul „ , barurilor şi restaurantelor” se exclude;

la punctul 32), textul „ , bar şi restaurant” se exclude.

3. La articolul 30 alineatul (6), după textul „lit.d)” se introduce textul „şi e)”.

4. La articolul 50, alineatul (2) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

„e) a mărfurilor pentru comercializare sau, în cazul în care nu s-au comercializat, destinate plasării şi/sau scoaterii din destinaţia vamală prevăzută la capitolul II secţiunea a 14-a, fără aplicarea drepturilor de import şi a măsurilor de politică economică.”

5. În denumirea secţiunii a 14-a din capitolul II, textul „ , barul şi restaurantul” se exclude.

6. Articolul 93:

la alineatul (1), cuvintele „şi porturile”, „şi navelor” se exclud;

alineatul (11) se abrogă;

la alineatul (2), textul „ , barul şi restaurantul” se exclude;

la alineatul (3), textul „ , barurile şi restaurantele” şi textul „precum şi persoanelor care se află în străinătate – în cazul navelor,” se exclud.

7. La articolul 94:

în denumire şi la alineatul (1), textul „ , barul şi restaurantul” se exclude;

la alineatul (3), textul „ , barurile şi restaurantele” se exclude;

alineatul (31) va avea următorul cuprins:

„(31) Mărfurile supuse accizelor plasate în destinaţia magazinul duty-free amplasat în zona intrării pe teritoriul Republicii Moldova, magazinul duty-free pentru deservirea corpului diplomatic, după comercializare, la încheierea destinaţiei vamale, sunt plasate sub regimul vamal de import cu perceperea drepturilor de import.”

alineatul (32) se abrogă;

la alineatul (4), textul „ , barurile şi restaurantele” se exclude.

8. La articolul 95:

în denumire, textul „ , barului şi restaurantului” se exclude;

la alineatul (1), textul „ , barul şi restaurantul” se exclude;

la alineatul (2), textul „ , barurilor şi restaurantelor” se exclude.

9. La articolul 951:

în denumire, textul „ , barului şi restaurantului” se exclude;

alineatele (12) şi (13) se abrogă;

alineatul (3):

la litera d), textul „ , barul şi restaurantul” se exclude;

litera f) se abrogă;

la alineatul (31), textul „ , precum şi pentru activitatea barurilor şi restaurantelor duty-free la bordul navelor, pentru comercializarea produselor alimentare gata cu consumare în local, vânzarea băuturilor cu consumare în local, cu sau fără program distractiv” se exclude;

la alineatele (4) şi (6), în partea introductivă, şi la alineatul (9), textul „ , barurile şi restaurantele” se exclude.

10. La articolul 96, textul „ , barului şi restaurantului” se exclude.

11. La articolul 129 alineatul (6), cuvintele „efectuare a altor operaţiuni vamale” se substituie cu cuvintele „plasare a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport în destinaţii vamale”.

12. La articolul 1414 alineatul (1), cifra „6” se substituie cu cifra „3”.

13. Articolul 175 alineatul (4), după textul „240220,” se introduce textul „240399900,”.

14. La articolul 185 alineatul (1) litera f), textul „ , barurilor şi restaurantelor” se exclude.

15. La articolul 1864 alineatul (5), cuvintele „de selectare la Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „de selectare la aparatul central al Serviciului Vamal”.

16. La articolul 232 alineatul (2), textul „pentru declaraţiile vamale repartizate pe culoarele galben sau roşu de control vamal,” se exclude.

17. La articolul 273 alineatele (2) şi (4), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatul central al Serviciului Vamal”.

18. La articolul 274 alineatul (1), cuvintele „în Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „la aparatul central al Serviciului Vamal”, iar sintagma „Serviciului Vamal” – cu cuvintele „aparatului central al Serviciului Vamal”.

19. În denumirea şi în textul articolului 275, sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatul central al Serviciului Vamal”.

20. La articolul 277 alineatul (1), cuvintele „la Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „la aparatul central al Serviciului Vamal”, iar sintagma „Serviciului Vamal” – cu cuvintele „aparatului central al Serviciului Vamal”.

21. Articolul 279:

la alineatul (1), în partea introductivă, sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „Aparatul central al Serviciului Vamal”;

la alineatul (2), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatul central al Serviciului Vamal”.

22. La articolul 288, articolul 291 alineatul (1), articolul 292 alineatul (1), articolul 293 alineatul (2), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatul central al Serviciului Vamal”, iar la articolul 290 alineatul (2), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „Aparatul central al Serviciului Vamal”.

23. La articolul 2941:

la alineatul (1), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatul central al Serviciului Vamal”;

la alineatul (3):

în partea introductivă, sintagma „Serviciului Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatului central al Serviciului Vamal”;

la litera a), cuvintele „şefii direcţiilor Serviciului Vamal” se substituie cu cuvintele „şefii direcţiilor aparatului central al Serviciului Vamal”;

la alineatul (8), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatul central al Serviciului Vamal”;

la alineatul (10), sintagma „Serviciului Vamal” se substituie cu cuvintele „aparatului central al Serviciului Vamal”, iar sintagma „Serviciul Vamal” – cu cuvintele „Aparatul central al Serviciului Vamal”.

24. La articolul 300 alineatul (1), sintagma „Serviciul Vamal” se substituie cu cuvintele „Aparatul central al Serviciului Vamal”.

 

Art.VII. – Articolul 4 din Legea nr.1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

la alineatul (2), cifrele „2020” se substituie cu cifrele „2022”;

alineatul (7):

la litera a), textul „25 iulie” se substituie cu textul „25 septembrie inclusiv”, iar textul „1 iulie” – cu textul „25 septembrie”;

la litera b), textul „cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de plată a impozitului stabilit la lit.c) din prezentul alineat” se substituie cu textul „până la 15 iunie a anului fiscal în curs”, iar textul „30 iunie” – cu textul „25 septembrie inclusiv”;

litera c) va avea următorul cuprins:

„c) persoanele specificate la lit.a) şi b) din prezentul alineat achită impozitul funciar în bugetul local, conform locului de amplasare a terenurilor, nu mai târziu de data de 25 septembrie a anului curent, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului funciar până la data de 30 iunie a anului respectiv, aceste persoane beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi achitat. Avizele de plată a impozitului funciar, înmânate subiecţilor impunerii, se întocmesc ţinându-se cont de acest drept. Pentru terenurile dobândite după data de 25 septembrie a anului fiscal în curs, achitarea se efectuează nu mai târziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune;”

alineatul (9):

la litera a), în enunţul al doilea, textul „30 iunie” se substituie cu textul „25 septembrie inclusiv”, iar textul „25 iulie inclusiv a perioadei fiscale respective, cu achitarea impozitului în două părţi egale – cel tîrziu pînă la 15 august şi, respectiv, 15 octombrie” se substituie cu textul „25 septembrie inclusiv a perioadei fiscale respective, cu achitarea impozitului la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, nu mai târziu de 25 septembrie a anului curent”; în enunţul al treilea, textul „30 iunie” se substituie cu textul „25 septembrie”;

litera b) va avea următorul cuprins:

„b) pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, calcularea sumei anuale a impozitului pe bunurile imobiliare şi perfectarea avizelor de plată a impozitului se efectuează, conform instrucţiunii aprobate de Guvern, de către serviciile de colectare a impozitelor şi a taxelor locale ale primăriilor. Avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare se înmânează subiecţilor impunerii cel târziu până la 15 iunie a anului fiscal în curs. Persoanele menţionate achită impozitul pe bunurile imobiliare, conform locului de amplasare a bunurilor imobiliare, la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, nu mai târziu de 25 septembrie a anului curent, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului până la data de 30 iunie a anului respectiv, aceste persoane beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi achitat. Avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare, înmânate subiecţilor impunerii, se întocmesc ţinându-se cont de acest drept. Pentru bunurile imobiliare dobândite după 25 septembrie a anului fiscal în curs, achitarea se efectuează nu mai târziu de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune. În cazul bunurilor dobândite după 25 septembrie a anului fiscal în curs, avizele de plată se înmânează subiecţilor impunerii cel târziu până la 1 februarie a anului următor anului fiscal de gestiune;”.

 

Art.VIII.Legea nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.18–19, art.57), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 23 alineatul (4), textul „pct.1 lit.a), b), d) şi d1)” se substituie cu textul „pct.1 lit.a), b), d), d1) şi f)”.

2. În anexa nr.2, punctul 1 se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) persoanele fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal.”

 

Art.IX. Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.66–75, art.132) se modifică după cum urmează:

1. La articolul 24 alineatul (4), după textul „Dispoziţiile prezentului articol” se introduce textul „şi ale art.658 alin.(2) din Codul civil nr.1107/2002”.

2. Articolul 29:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Superficiarul care deţine superficie legală în temeiul alin.(1) lit.d) sau e) este obligat să achite în bugetul de stat sau, după caz, în bugetul local o redevenţă anuală, determinată în modul stabilit de Guvern, pentru terenul care aparţine statului sau, determinată de autoritatea publică locală, pentru terenul care aparţine unităţii administrativ-teritoriale, dar care nu va fi mai mică decât plata anuală minimă de arendă a terenurilor proprietate publică, stabilită conform art.10 alin.(11) din Legea nr.1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului. Această obligaţie incumbă şi dobânditorului subsecvent al bunului înregistrat separat şi al dreptului de superficie.”

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) De plata redevenţei anuale prevăzute la alin.(2) se scutesc:

a) autorităţile/instituţiile bugetare finanţate de la bugetul de stat, autorităţile/instituţiile publice la autogestiune fondate de autorităţile administraţiei publice centrale, întreprinderile de stat şi societăţile comerciale cu capital integral de stat – în privinţa terenurilor proprietate a statului pe care sunt amplasate imobilele acestor subiecţi;

b) autorităţile/instituţiile bugetare finanţate de la bugetul local, autorităţile/instituţiile publice la autogestiune fondate de autorităţile publice locale, întreprinderile municipale şi societăţile comerciale cu capital integral ale unităţii administrativ-teritoriale – în privinţa terenurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate imobilele acestor subiecţi;

c) asociaţiile de coproprietari în condominiu, cooperativele de construcţie a locuinţelor, asociaţiile de proprietari ai locuinţelor privatizate, cultele religioase şi părţile lor componente, administratorii cimitirelor – în privinţa terenurilor proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale asupra cărora acestea au un drept de posesie sau folosinţă;

d) proprietarii locuinţelor (încăperilor) din blocurile locative, ai caselor de locuit cu mai multe apartamente privatizate, care nu constituie blocuri, ai caselor de locuit (casă individuală, casă de vacanţă), ai anexelor gospodăreşti şi grădinilor – în privinţa terenurilor proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate imobilele acestor subiecţi.”

 

Art.X. Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68–76, art.143), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6:

alineatul (2) se abrogă;

la alineatul (4), cuvintele „Nu poate candida la” se substituie cu cuvintele „Nu poate fi numit în”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Prin derogare de la prevederile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, directorul este numit în funcţie de către ministrul finanţelor.”

la alineatul (6), în partea introductivă, textul „înainte de expirarea termenului de 5 ani” se exclude;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

„(7) Modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale directorului se efectuează de către ministrul finanţelor, în condiţiile legii.”

2. La articolul 54 alineatul (3), cuvintele „ca urmare a concursului” se exclud.

 

Art.XI.Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În denumirea şi în textul articolului 2931, cuvintele „maşina de casă şi control”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „echipament de casă şi de control” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. Articolul 295 se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:

„(31) Neîntocmirea actului de achiziţie de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal şi/sau includerea în acesta a datelor neveridice

se sancţionează cu amendă de la 20 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice şi persoanei responsabile de întocmirea, semnarea şi prezentarea actului.”

 

Art.XII. – La articolul 8 din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230–232, art.840), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se abrogă.

 

Art.XIII. – Articolul 12 din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194–196, art.637), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Prin derogare de la prevederile alin.(1), persoana care deţine funcţia de secretar de stat are dreptul de a exercita activitate remunerată în cadrul consiliului de administraţie al întreprinderii de stat şi în cadrul consiliului societăţii pe acţiuni în care statul deţine o cotă parte din capitalul social.”

 

Art.XIV. – La articolul 19 alineatul (1) din Legea nr.278/2007 privind controlul tutunului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.258–261, art.489), cu modificările ulterioare, în partea introductivă, după cuvintele „produselor din tutun” se introduce textul „ , cu excepţia celor comercializate în magazinele duty-free şi a ţigărilor din tutun tăiat, cu capete tăiate sau cu muştiuc,”.

 

Art.XV.Legea nr.166/2017 cu privire la tichetele de masă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.364–370, art.618), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, noţiunea „tichet de masă pe suport de hârtie” se exclude.

2. La articolul 4 alineatul (1), cifrele „45” se substituie cu cifrele „55”.

3. La articolul 5:

alineatul (1) se abrogă;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Valoarea totală a tichetelor de masă, transferată pe cardul de plată al salariatului care desfăşoară munca în schimburi, trebuie să fie egală cu numărul total de ore lucrate pe parcursul lunii precedente împărţit la opt, înmulţit cu valoarea nominală a tichetului acordat salariatului. Rezultatul se aproximează, conform regulilor matematice, până la un număr întreg.”

4. La articolul 9:

alineatul (5) se abrogă;

la alineatul (6) litera c), cuvintele „suporturilor electronice ale” se exclud;

alineatul (7) se abrogă.

5. Articolul 10:

alineatele (1), (2) şi (3) se abrogă;

alineatul (4):

la litera d), textul „ , al suportului electronic” se exclude;

la literele e) şi f), cuvintele „a suportului electronic” se exclud;

la litera g), cuvântul „ELECTRONIC” şi cuvintele „pe rectoul suportului electronic” se exclud.

6. La articolul 14, literele b), d) şi e) se abrogă.

7. La articolul 17, cuvintele „a tichetelor de masă pe suport de hârtie şi” şi textul „pe suport electronic,” se exclud.

8. În textul legii, cuvintele „pe suport electronic” se exclud.

 

Art.XVI.Legea nr.244/2017 cu privire la comitetele sectoriale pentru formare profesională (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.441–450, art.748), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 5:

alineatul (11) se abrogă;

la alineatul (2), textul „ , cu excepţia comitetelor sectoriale din industria prelucrătoare” se exclude.

2. Articolul 6:

la alineatul (5), textul „ , cu excepţia comitetelor sectoriale din industria prelucrătoare” se exclude;

alineatul (51) se abrogă.

 

Art.XVII. – Articolul 1592 din Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.66–75, art.132) se modifică după cum urmează:

la alineatul (3):

litera b) va avea următorul cuprins:

„b) cazarea care este realizată în alt scop decât cel rezidenţial;”

alineatul se completează cu literele c1) şi c2) cu următorul cuprins:

„c1) asigurarea medicală de călătorie peste hotare;

c2) serviciu de consultanţă/asistenţă în perioada aflării în străinătate;”

la alineatul (5), textul „a), b) sau c)” se substituie, în ambele cazuri, cu textul „a)–c2)”.

 

Art.XVIII. – Articolul 66 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.462–466, art.766) se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:

„(7) Distribuitorii de servicii media nu au dreptul să plaseze publicitate sau teleshoping în serviciile media audiovizuale retransmise şi vor exclude publicitatea şi teleshopingul din serviciile media audiovizuale străine retransmise.”

 

Art.XIX. – (1) Prin derogare de la prevederile art.56 alin.(2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2020, cu excepţia prevederilor art.I: pct.29 referitor la lit.d), pct.31 referitor la lit.d) şi alin.(11), pct.35 referitor la alin.(6), pct.37 referitor la alin.(9), pct.49, pct.50, pct.51, pct.52, pct.53 referitor la alin.(12) şi (3), pct.68, pct.69, pct.70, pct.71 şi pct.74, care se pun în aplicare de la 1 aprilie 2020; pct.30, pct.32, pct.34, pct.36, pct.38, pct.41, pct.42, pct.43, pct.47, pct.54 şi pct.55, care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2021, precum şi cu excepţia art.XII şi XIII, care intră în vigoare la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.24-34 din 31.01.2020, pag.7 (în loc de „şi (21)” se va citi „şi (3)”).

 

(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta.

(3) Prevederile aferente abrogării plafonului de 200000 de lei pentru calcularea amortizării autoturismelor în scopuri fiscale se aplică asupra autoturismelor înregistrate în evidenţa contabilă a contribuabilului începând cu 1 ianuarie 2020. Pentru autoturismele înregistrate în evidenţa contabilă până la 31 decembrie 2019 se aplică prevederile art.261 din Codul fiscal nr.1163/1997, în vigoare la data de 31 decembrie 2019.

(4) Tichetele de masă pe suport de hârtie, emise de către operatori până la 31 decembrie 2019 inclusiv, vor fi utilizate de către beneficiari şi acceptate de către unităţile comerciale/de alimentaţie publică până la valorificarea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr.166/2017 cu privire la tichetele de masă în vigoare la 31 decembrie 2019.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Zinaida GRECEANÎI

 

Nr.171. Chişinău, 19 decembrie 2019.