miercuri, 12 decembrie 2018
461/30.07.2001 Lege privind piaţa produselor petroliere

L E G E

privind piaţa produselor petroliere*

 

nr. 461-XV  din  30.07.2001

 

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40-49/82 din 10.02.2017

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.76/342 din 22.04.2003

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.107/821 din 04.09.2001

 

* * *

 

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Incidenţa prezentei legi

Articolul 2. Noţiuni principale

Articolul 3. Participanţii la piaţa produselor petroliere

Articolul 4. Formarea preţurilor la produsele petroliere

Articolul 5. Protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului de produse petroliere

 

Capitolul II

ATRIBUŢIILE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

PE PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 6. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică

Articolul 7. Autorităţile abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei

Articolul 8. Drepturile autorităţii abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei

Articolul 9. Transparenţa informaţiei

Articolul 10. Bugetul Agenţiei

Articolul 11. Administrarea Agenţiei

 

Capitolul III

ACORDAREA DE LICENŢE

Articolul 12. Genurile de activitate pentru care se eliberează licenţe

Articolul 13. Condiţii generale de activitate pe piaţa produselor petroliere

Articolul 14. Condiţii speciale de acordare a licenţelor

Articolul 15. Eliberarea, reperfectarea licenţei şi eliberarea duplicatului acesteia

Articolul 16. Suspendarea şi reluarea valabilităţii licenţei

Articolul 17.  Retragerea licenţei

 

Capitolul IV

IMPORTUL ŞI EXPORTUL (REEXPORTUL) PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 18. Importul produselor petroliere

Articolul 19. Importul de motorină pentru consum propriu

Articolul 20. Eliberarea şi retragerea autorizaţiei de import al motorinei

Articolul 21. Exportul (reexportul) produselor petroliere

 

Capitolul V

TRANSPORTUL ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 22. Transportul produselor petroliere

Articolul 23. Păstrarea produselor petroliere

 

Capitolul VI

COMERCIALIZAREA PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 24. Comercializarea produselor petroliere

Articolul 25. Comercializarea cu ridicata a produselor petroliere

Articolul 26. Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazelor lichefiate

 

Capitolul VII

EVIDENŢA ŞI DĂRILE DE SEAMĂ. LITIGIILE ŞI RĂSPUNDEREA

Articolul 27. Evidenţa produselor petroliere

Articolul 28. Soluţionarea litigiilor şi răspunderea participanţilor la piaţa produselor petroliere

 

Capitolul VIII

DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Articolul 29.

Articolul 30.

 

Anexă Cerere pentru acordarea autorizaţiei de import al motorinei

 

 

Notă: În textul legii, sintagma „Ministerul Economiei” se substituie cu sintagma „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, conform Legii nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018

 

Notă: În cuprinsul legii, textul „Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”, conform Legii nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017

 

Notă: Legea a fost republicată în Monitorul Oficial nr.40-49/82 din 10.02.2017 cu toate modificările şi completările introduse, dîndu-se articolelor o nouă numerotare.

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Scopul prezentei legi constă în formarea unui cadru organizatoric, juridic şi economic pentru asigurarea securităţii economice a ţării şi reglementarea importului, transportului, depozitării şi comercializării produselor petroliere pe piaţa internă, ca produse strategice, cu un regim special de activitate.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Incidenţa prezentei legi

(1) Sub incidenţa prezentei legi cade activitatea de import, transport, depozitare şi comercializare a produselor petroliere, avînd ca scop crearea unor condiţii favorabile pentru relaţiile de pe piaţa internă a produselor petroliere, aprovizionarea fiabilă a consumatorului cu produse petroliere de calitate, dezvoltarea concurenţei loiale şi protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului.

(2) Raporturile care apar în cadrul aprovizionării cu produse petroliere a consumatorului special sînt reglementate de prezenta lege şi de acte normative speciale.

 

Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

participant la piaţa produselor petroliere – importatorul, transportatorul, depozitarul, vînzătorul cu amănuntul şi consumatorul de produse petroliere;

furnizor – agent economic de la care importatorul achiziţionează produse petroliere;

importator – participant la piaţa produselor petroliere, care importă produse petroliere, fapt consemnat la trecerea frontierei vamale a Republicii Moldova, care le depozitează şi le comercializează cu ridicata;

import – regim vamal în care mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova preiau statutul de marfă introdusă în circuitul economic numai după ce au fost vămuite;

transportator – agent economic care dispune de mijloace de transport specializat şi transportă cu ele produse petroliere în teritoriul vamal al Republicii Moldova;

vînzător cu amănuntul – agent economic care comercializează cu amănuntul produse petroliere;

cumpărător cu ridicata – agent economic, inclusiv consumator special, care cumpără produse petroliere în scopul consumului sau al revînzării;

consumator special – consumator al cărui mod de asigurare cu produse petroliere se stabileşte şi prin acte normative speciale;

produse petroliere – petrolul şi derivatele lui: benzina, motorina, kerosenul, gazul lampant, petrolul turboreactor, combustibilul pentru cuptoare, gazele lichefiate, păcura, uleiurile şi lubrifianţii;

produse petroliere principale – benzina şi motorina;

depozit petrolier – depozit destinat depozitării şi păstrării produselor petroliere;

genuri de activitate ale participanţilor la piaţa produselor petroliere – importul, comercializarea cu ridicata şi cu amănuntul a produselor petroliere;

clauză suplimentară a licenţei – condiţie specială prevăzută de lege, inclusă în licenţă, care stipulează obligaţiile titularului ei;

situaţie excepţională – situaţie care duce la creşterea bruscă a consumului de produse petroliere principale generată de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, catastrofe tehnogene, acţiuni militare şi/sau de scăderea bruscă a importului unor astfel de produse în urma degradării conjuncturii de pe piaţa lor externă ori din alte motive exterioare;

intensitate medie zilnică a comercializării produselor petroliere – volumul mediu al vînzărilor zilnice de produse petroliere dintr-o anumită perioadă;

plată regulatorie – plată anuală, stabilită importatorilor de produse petroliere, al cărei cuantum se aprobă anual;

autorizaţie de import al motorinei – act permisiv, eliberat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, care confirmă dreptul producătorului agricol, înregistrat ca persoană juridică, de a efectua import de motorină pentru consum propriu în calitate de carburant pentru utilaj, transport sau tehnică agricolă, utilizate nemijlocit în activitatea agrară.

[Art.2 modificat prin Legea nr.302 din 30.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

[Art.2 modificat prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018]

 

Articolul 3. Participanţii la piaţa produselor petroliere

(1) Participanţi la piaţa produselor petroliere pot fi persoanele juridice care sînt titulari de licenţă, excepţie făcînd consumatorul, şi care au reşedinţă în Republica Moldova.

(2) Participanţii la piaţa produselor petroliere beneficiază de drepturi egale, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare. Este inadmisibilă favorizarea unor participanţi prin acordarea de înlesniri neprevăzute de lege, precum şi limitarea directă sau indirectă a drepturilor şi intereselor legitime.

(3) Participanţii la piaţa produselor petroliere sînt în drept să înfiinţeze asociaţii, uniuni şi alte forme de asociere în scopuri ce nu contravin legislaţiei, inclusiv reglementărilor liberei concurenţe.

 

Articolul 4. Formarea preţurilor la produsele petroliere

(1) Preţurile de comercializare cu amănuntul la produsele petroliere principale şi la gazul lichefiat se stabilesc şi se modifică doar în conformitate cu Metodologia formării şi aplicării preţurilor la produsele petroliere.

(2) Metodologia formării şi aplicării preţurilor la produsele petroliere se elaborează şi se aprobă de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică în conformitate cu legislaţia în vigoare şi ţinînd cont de condiţiile stipulate la alin.(3).

(3) Preţurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazului lichefiat se stabilesc şi se modifică numai reieşind din consumurile şi cheltuielile aferente comercializării produselor respective, în conformitate cu standardele de contabilitate aplicabile, incluzînd o rată de rentabilitate anuală, prevăzută în Metodologia formării şi aplicării preţurilor la produsele petroliere, care nu depăşeşte 10%.

(4) Monitorizarea respectării Metodologiei formării şi aplicării preţurilor la produsele petroliere de către vînzătorii cu amănuntul ai produselor petroliere principale şi ai gazului lichefiat este efectuată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

[Art.4 în redacţia Legii nr.302 din 30.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

[Art.4 modificat prin Legea nr.152 din 20.07.2018, în vigoare 03.09.2018]

 

Articolul 5. Protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului de produse petroliere

(1) Protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului de produse petroliere se efectuează în conformitate cu prezenta lege, cu Legea privind protecţia consumatorului şi cu alte acte normative.

(2) Caracterul inofensiv al produselor petroliere pentru sănătatea populaţiei, pentru bunurile consumatorului şi pentru mediul înconjurător este garantat prin calitatea acestor produse, reglementată de actele legislative naţionale şi internaţionale.

(3) Produsele petroliere importate şi comercializate trebuie să corespundă prevederilor actelor legislative şi normative şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Controlul calităţii şi respectării documentelor normative referitoare la aceste produse pe piaţă îl efectuează Ministerul Economiei şi Infrastructurii prin intermediul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor.

(4) Consumatorul de produse petroliere are dreptul:

a) la protecţia de stat a drepturilor şi intereselor sale legitime;

b) la protecţia contra riscului de a achiziţiona produse petroliere necalitative care i-ar afecta securitatea, sănătatea şi viaţa sau i-ar deteriora mijloacele de transport şi mecanismele;

c) la informaţii complete, veridice şi precise despre principalele caracteristici calitative şi cantitative ale produselor petroliere pe care le cumpără;

d) la repararea de către vînzător a daunelor cauzate prin comercializarea de produse petroliere necalitative.

(5) Drepturile consumatorului de produse petroliere sînt apărate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, de instanţele judecătoreşti, de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, prin intermediul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, de alte autorităţi ale administraţiei publice, precum şi de organizaţiile obşteşti ale consumatorilor.

 

Capitolul II

ATRIBUŢIILE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

PE PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 6. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică

(1) Reglementarea de stat a pieţei produselor petroliere este prerogativa Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (denumită în continuare Agenţie). Iniţierea, desfăşurarea, lichidarea şi controlul activităţii de întreprinzător în domeniul produselor petroliere se stabilesc prin legi.

(2) Agenţia promovează politica unitară a statului pe piaţa produselor petroliere prin licenţierea, reglementarea şi controlul activităţii participanţilor la această piaţă în conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte normative.

(3) Agenţia activează în baza legislaţiei în vigoare.

(4) În vederea îndeplinirii prevederilor prezentei legi, Agenţia colaborează cu organul central de specialitate, cu Consiliul Concurenţei, în special prin furnizarea reciprocă de informaţii necesare aplicării atît a prevederilor legislaţiei concurenţei, cît şi a prevederilor legislaţiei din domeniile energeticii, cu ministerele şi cu alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale interesate, cu asociaţiile consumatorilor.

 

Articolul 7. Autorităţile abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei

(1) Cu dreptul de a acorda licenţe pentru genurile de activitate prevăzute la art.12 şi autorizaţii de import al motorinei este abilitată Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

(2) Licenţele se eliberează, în conformitate cu prezenta lege şi Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, pe un termen de 5 ani.

(21) Modul de solicitare, acordare, suspendare şi retragere a actelor permisive prevăzute de prezenta lege este stabilit de Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(3) Taxa de licenţă pentru genurile de activitate indicate la art.12 se achită anual conform anexei nr.2 la Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, iar taxa pentru eliberarea autorizaţiei de import al motorinei – conform anexei nr.1 la legea menţionată. Sumele încasate la eliberarea licenţelor şi autorizaţiilor de import al motorinei se varsă integral la bugetul de stat.

(4) Principalele atribuţii ale autorităţilor abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei sînt:

a) acordarea de licenţe şi autorizaţii de import al motorinei;

b) ţinerea registrului persoanelor juridice cărora li s-au acordat licenţe şi a registrului importatorilor de motorină pentru consum propriu;

c) monitorizarea respectării de către titularul de licenţă şi de autorizaţie de import al motorinei a condiţiilor licenţei şi autorizaţiei de import al motorinei, inclusiv a respectării condiţiilor speciale pentru importatorii de produse petroliere principale;

d) participarea, în limitele competenţei stabilite în lege, la efectuarea de controale asupra activităţii participanţilor la piaţa produselor petroliere;

e) examinarea şi soluţionarea, în limitele competenţei, a diferendelor dintre participanţii la piaţa produselor petroliere;

f) elaborarea de către Agenţie a balanţelor produselor petroliere.

[Art.7 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Articolul 8. Drepturile autorităţii abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei

(1) Pentru a-şi îndeplini efectiv atribuţiile, autorităţile abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei sînt în drept:

a) să aibă acces liber în spaţiile, clădirile, la activele titularului de licenţă şi de autorizaţie de import al motorinei, la documentele aferente activităţilor licenţiate, să obţină copii de pe acestea;

b) să solicite rapoarte şi explicaţii scrise;

c) să elaboreze şi să emită regulamente şi alte acte normative ce ţin de genurile de activitate licenţiate;

d) să reperfecteze, să suspende, să retragă licenţe în conformitate cu prezenta lege şi cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător;

e) să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale conform prevederilor Codului contravenţional al Republicii Moldova.

(2) Organele afacerilor interne sînt obligate să acorde, la cerere, tot sprijinul persoanelor împuternicite ale autorităţii abilitate cu dreptul de a acorda licenţe şi autorizaţii de import al motorinei, să le însoţească în misiuni de control al activităţii participanţilor la piaţa produselor petroliere.

[Art.8 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Articolul 9. Transparenţa informaţiei

(1) Agenţia va prezenta anual, pînă la data de 15 martie, Parlamentului şi Guvernului, raport care va cuprinde un compartiment financiar privind efectuarea cheltuielilor pe parcursul anului precedent, alte informaţii despre situaţia de pe piaţa produselor petroliere.

(2) Agenţia publică trimestrial în presă lista participanţilor la piaţa produselor petroliere principale cărora le-au fost acordate licenţe.

(3) Agenţia publică trimestrial în presă un raport privind situaţia de pe piaţa internă şi cea externă a produselor petroliere principale şi gazelor lichefiate.

 

Articolul 10. Bugetul Agenţiei

Agenţia îşi formează bugetul în modul stabilit în Legea nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică.

 

Articolul 11. Administrarea Agenţiei

Agenţia este condusă de Consiliul de administraţie conform principiilor prevăzute în Legea nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică.

 

Capitolul III

ACORDAREA DE LICENŢE

Articolul 12. Genurile de activitate pentru care se eliberează licenţe

Se acordă licenţe pentru următoarele genuri de activitate pe piaţa produselor petroliere:

a) importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei şi a motorinei la staţiile de alimentare;

b) importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a gazului lichefiat la staţiile de alimentare.

 

Articolul 13. Condiţii generale de activitate pe piaţa produselor petroliere

(1) Importatorul de produse petroliere este în drept să efectueze:

a) importul, păstrarea stocurilor curente de produse petroliere şi comercializarea lor cu ridicata;

b) transportarea, comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere dacă fiecare din aceste genuri de activitate este desfăşurat de o subdiviziune cu evidenţă primară şi contabilă separată.

(2) Poate fi transportator de produse petroliere numai agentul economic care dispune de mijloace de transport specializat.

(3) Depozitarea produselor petroliere se va face numai în depozite petroliere şi staţii certificate de alimentare cu produse petroliere, iar comercializarea lor – numai prin intermediul staţiilor certificate de alimentare cu produse petroliere şi magazinelor specializate.

(4) Vînzătorul cu amănuntul nu este în drept să ţină în acelaşi recipient benzină sau motorină de diferite mărci.

 

Articolul 14. Condiţii speciale de acordare a licenţelor

(1) În scopul asigurării securităţii energetice a ţării, pentru importatorii de produse petroliere se stabilesc următoarele condiţii speciale de activitate pe piaţa produselor petroliere:

a) deţinerea de către importatorii de produse petroliere principale a depozitelor petroliere proprii şi/sau închiriate pentru păstrarea produselor petroliere principale în volum minim de 5 mii m3 şi a cuantumului capitalului propriu în valoare de cel puţin 8 milioane lei moldoveneşti;

b) existenţa la importatorii de gaz lichefiat a depozitelor proprii şi/sau închiriate pentru păstrarea gazului lichefiat în volum minim de 150 m3.

(2) Licenţa pentru activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale şi gazelor lichefiate se eliberează pe baza actului care confirmă că solicitantul dispune de o staţie certificată (de staţii certificate) de alimentare cu produse petroliere, care corespund condiţiilor stipulate la art.26 alin.(5).

(3) În clauzele suplimentare ale licenţei se enumără:

a) recipientele separate pentru depozitarea produselor petroliere principale şi locul amplasării acestora;

b) filialele şi subdiviziunile separate teritorial, sediul lor – pentru fiecare participant la piaţa produselor petroliere.

(4) În scopul asigurării securităţii industriale la exploatarea depozitelor petroliere şi a staţiilor de alimentare cu produse petroliere principale şi cu gaze lichefiate, agenţii economici sînt obligaţi să prezinte autorităţii de licenţiere avizul pozitiv de expertiză eliberat de organismul de expertiză în domeniul securităţii industriale.

 

Articolul 15. Eliberarea, reperfectarea licenţei şi eliberarea duplicatului acesteia

(1) Eliberarea, reperfectarea licenţei şi eliberarea duplicatului acesteia pentru activităţile prevăzute la art.14 se efectuează conform procedurii stabilite în Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(2) Suplimentar documentelor stabilite în Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, solicitantul de licenţă prezintă Agenţiei raportul financiar (pentru persoana juridică care activează) sau extrasul din contul bancar în cazul iniţierii afacerii, documentele ce confirmă că dispune de mijloace tehnice şi de personal calificat în vederea desfăşurării activităţii pentru care se solicită licenţă.

(3) Licenţa este însoţită, în mod obligatoriu, de condiţiile de desfăşurare a activităţii licenţiate, care corespund prevederilor din legi şi sînt parte integrantă a licenţei.

 

Articolul 16. Suspendarea şi reluarea valabilităţii licenţei

(1) Agenţia suspendă licenţa şi dispune reluarea valabilităţii licenţei în conformitate cu procedura stabilită de Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător şi de Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(2) Drept temei pentru suspendarea licenţei servesc:

a) cererea titularului de licenţă;

b) nerespectarea condiţiilor de desfăşurare a genurilor de activitate prevăzute de prezenta lege (denumite în continuare condiţiile licenţei) şi a prescripţiilor Agenţiei privind lichidarea încălcărilor condiţiilor licenţei.

(3) În cazul încălcării prevederilor art.4, Agenţia poate suspenda licenţa pe un termen de două luni, cu adresarea ulterioară în instanţă judecătorească. Adresarea în instanţă judecătorească trebuie efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării hotărîrii privind suspendarea licenţei. În cazul nerespectării termenului respectiv, valabilitatea licenţei se consideră reluată de drept. Hotărîrea Agenţiei privind suspendarea licenţei se aplică pînă la rămînerea definitivă şi irevocabilă a hotărîrii judecătoreşti.

[Art.16 completat prin Legea nr.302 din 30.11.2018, în vigoare 01.01.2019]

 

Articolul 17.  Retragerea licenţei

(1) Agenţia retrage licenţa cu respectarea procedurii stabilite de Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător şi de Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(2) Drept temei pentru retragerea licenţei servesc:

a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;

b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;

c) neachitarea plăţii regulatorii în termenul stabilit de Agenţie;

d) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate Agenţiei, dacă ele nu au fost remediate sau nu pot fi remediate în termenul stabilit;

e) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane, în scopul desfăşurării genului de activitate stipulat în licenţă;

f) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au condus la suspendarea licenţei;

g) nerespectarea repetată a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile licenţei.

 

Capitolul IV

IMPORTUL ŞI EXPORTUL (REEXPORTUL) PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 18. Importul produselor petroliere

(1) Importul produselor petroliere se efectuează prin punctele de trecere a frontierei vamale, care au autorizaţii respective, nemijlocit la depozitele petroliere ale importatorului sau la depozitele petroliere vamale. Punctele de trecere a frontierei vamale şi modalitatea de transportare a produselor petroliere importate se stabilesc de Guvern.

(2) Vămuirea produselor petroliere importate se efectuează la punctele de trecere a frontierei vamale, cu onorarea impozitelor, taxelor şi altor obligaţii de plată, fără drept de amînare, treceri în cont şi compensări, dacă legislaţia în vigoare nu prevede altfel.

(3) Produsele petroliere ce se importă sînt livrate numai importatorului, care le comercializează vînzătorilor cu amănuntul şi cumpărătorilor cu ridicata.

 

Articolul 19. Importul de motorină pentru consum propriu

Nu se supun licenţierii importurile de motorină pentru consum propriu efectuate de către producătorii agricoli, înregistraţi ca persoane juridice, în baza autorizaţiei de import al motorinei în calitate de carburant pentru utilaj, transport sau tehnică agricolă, utilizate nemijlocit în activitatea agrară.

 

Articolul 20. Eliberarea şi retragerea autorizaţiei de import al motorinei

(1) Autorizaţia de import al motorinei se eliberează de Agenţie, la cererea scrisă a producătorului agricol. Modul de solicitare, acordare, suspendare şi retragere a autorizaţiei de import al motorinei este stabilit de Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(2) Cererea pentru acordarea autorizaţiei de import al motorinei se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa la prezenta lege. Cererea, însoţită de documentele prevăzute expres în aceasta, se depune la Agenţie. În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, Agenţia eliberează autorizaţia de import al motorinei dacă producătorul agricol îndeplineşte următoarele condiţii:

a) deţine în proprietate sau în arendă terenuri agricole;

b) deţine în proprietate sau folosinţă depozite de păstrare a motorinei;

c) deţine în proprietate sau folosinţă tehnică agricolă care consumă motorină.

(3) În autorizaţia de import al motorinei, Agenţia stabileşte cantitatea motorinei ce urmează a fi importată în funcţie de suprafaţa terenurilor agricole deţinute în proprietate sau în arendă şi de normele de consum al motorinei pe 1 ha de teren agricol. Este interzis importul unei cantităţi de motorină mai mare decît cea indicată în autorizaţia de import al motorinei.

(4) În cazul autorizării importului motorinei pentru consumul propriu al cooperativelor de întreprinzător care includ mai mulţi membri producători agricoli, condiţiile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi c) sînt obligatorii pentru fiecare membru în parte, iar condiţia prevăzută la alin.(2) lit.b) se aplică pentru cooperativele de întreprinzător.

(5) Agenţia retrage autorizaţia de import al motorinei în următoarele cazuri:

a) producătorul agricol a comis în mod repetat fapte ce constituie încălcări ale regimului mărfurilor accizate conform Codului fiscal al Republicii Moldova;

b) producătorul agricol a utilizat motorina importată în alte scopuri decît pentru consum propriu.

(6) Decizia de retragere a autorizaţiei de import al motorinei se comunică titularului şi produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta.

(7) O nouă autorizaţie de import al motorinei va putea fi obţinută după 24 de luni de la data retragerii autorizaţiei.

(8) Eliberarea autorizaţiei de import al motorinei, prelungirea valabilităţii, reperfectarea, suspendarea, reluarea valabilităţii sau retragerea, precum şi eliberarea duplicatului acesteia se efectuează în condiţiile prezentei legi şi în conformitate cu Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(9) Agenţia, în termen de 5 zile de la data eliberării sau retragerii autorizaţiilor de import al motorinei, în vederea monitorizării utilizării motorinei, prezintă Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Serviciului Fiscal de Stat informaţii privitor la autorizaţiile de import al motorinei eliberate sau retrase.

(10) Autorizaţia se eliberează gratis.

[Art.20 completat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.20 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

 

Articolul 21. Exportul (reexportul) produselor petroliere

(1) Exportul (reexportul) produselor petroliere se efectuează numai de către importator, în modul stabilit de legislaţie.

(2) Exportul (reexportul) de produse petroliere se face cu autorizaţia Agenţiei şi a organului vamal, în condiţiile legii.

 

Capitolul V

TRANSPORTUL ŞI PĂSTRAREA PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 22. Transportul produselor petroliere

(1) Transportul produselor petroliere se efectuează cu mijloace de transport specializat, autorizate de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, cu respectarea cerinţelor ecologice şi de apărare împotriva incendiilor şi exploziilor. Condiţiile şi modul de autorizare şi de avizare a transportului specializat se stabilesc prin lege.

(2) Importatorul este obligat să sigileze, în modul stabilit de actele normative, recipientele mijloacelor de transport specializat, în care sînt transportate produse petroliere. Desigilarea şi sigilarea în punctele de trecere a frontierei vamale se va efectua conform Regulamentului de identificare a produselor petroliere aprobat de Guvern cu eliberarea unui certificat de identificare a produselor petroliere.

(3) Importatorul este proprietar al produselor petroliere transportate pînă în momentul predării lor către cumpărător în modul stabilit.

(4) Transportatorul este obligat să deţină asupra sa documentele de însoţire, certificatul de provenienţă şi de identificare a produselor petroliere, documentul ce confirmă recepţionarea lor de la importator.

(5) Tranzitul de produse petroliere prin teritoriul vamal al ţării se efectuează sub supraveghere vamală cu declararea obligatorie a acestora la punctele de trecere a frontierei vamale.

[Art.22 modificat prin Legea nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018]

 

Articolul 23. Păstrarea produselor petroliere

(1) Amplasarea obiectelor pentru păstrarea şi comercializarea produselor petroliere se efectuează cu respectarea regulamentului aprobat de Guvern şi în conformitate cu documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului aprobată în modul stabilit, cu actele normative şi documentele tehnice normative în construcţii, cu cele de securitate industrială şi de protecţie împotriva incendiilor, cu normele ecologice şi tehnico-sanitare.

(2) Nu se admite păstrarea în acelaşi recipient a benzinei sau motorinei de diferite mărci.

(3) Recipientul de păstrare a produselor petroliere principale trebuie să fie utilat cu aparate de măsurare şi control, să aibă la un loc vizibil firma proprietarului.

(4) Produsele petroliere principale se păstrează în recipiente separate şi sînt supuse evidenţei automatizate în condiţiile stabilite prin legi.

(5) Securitatea păstrării produselor petroliere este garantată de participanţii la piaţa produselor petroliere, care trebuie să dispună de mijloace tehnice pentru prevenirea avariilor şi lichidarea consecinţelor lor.

(6) Obiectele pentru păstrarea şi comercializarea produselor petroliere sînt supuse înregistrării de stat în Registrul obiectelor de infrastructură tehnico-edilitară.

(7) Pentru păstrarea produselor petroliere în corespundere cu cerinţele de securitate industrială şi cu cerinţele faţă de localizarea şi lichidarea efectelor avariilor, agentul economic emite declaraţia privind securitatea industrială, conform anexei nr.2 tabelul 1 grupa B din Legea privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase, care se prezintă Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică la înscrierea acestuia în Registrul de stat al obiectelor industriale periculoase.

[Art.23 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

Capitolul VI

COMERCIALIZAREA PRODUSELOR PETROLIERE

Articolul 24. Comercializarea produselor petroliere

Participanţii la piaţa produselor petroliere sînt în drept să achiziţioneze pe teritoriul ţării produse petroliere spre a le vinde.

[Art.24 în redacţia Legii nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018]

 

Articolul 25. Comercializarea cu ridicata a produselor petroliere

(1) Dreptul la comercializare cu ridicata a produselor petroliere îl au numai importatorii şi cumpărătorii cu ridicata.

(2) Comercializarea cu ridicata a produselor petroliere se efectuează în bază de contract, încheiat în scris, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate, aprobat de Guvern. Toate operaţiunile de livrare a produselor petroliere către consumator pe teritoriul ţării se efectuează conform facturilor de expediţie, înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat.

(3) Particularităţile achiziţionării cu ridicata a produselor petroliere pentru necesităţile statului sînt stabilite în acte legislative speciale.

[Art.25 completat prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018]

[Art.25 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

 

Articolul 26. Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazelor lichefiate

(1) Vînzătorii cu amănuntul comercializează produse petroliere principale şi gaze lichefiate numai la staţiile de alimentare licenţiate, înregistrate ca persoane juridice, sau la filialele unor astfel de staţii, în temeiul contractelor de vînzare-cumpărare cu amănuntul, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu Regulamentul de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere aprobat de Guvern.

(2) Staţia de alimentare cu produse petroliere principale şi staţia de alimentare cu gaze lichefiate trebuie să aibă un semn de firmă şi să-l amplaseze în loc vizibil, să deţină informaţie despre importatorul produselor petroliere, pe care le comercializează, despre calitatea lor.

(3) La staţia de alimentare cu produse petroliere principale şi la staţia de alimentare cu gaze lichefiate se vor afişa, în loc vizibil, numele şi prenumele vînzătorului, copia de pe licenţa pentru comerţ cu amănuntul, orarul, principalele tipuri de produse petroliere aflate în vînzare, preţul lor cu amănuntul.

(4) Staţia de alimentare cu produse petroliere principale şi staţia de alimentare cu gaze lichefiate vor ţine evidenţa primară şi evidenţa contabilă, după caz, a recepţionării şi comercializării produselor petroliere, evidenţa mijloacelor financiare încasate din comercializare, vor prezenta rapoarte financiare şi statistice, informaţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(5) Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale şi a gazelor lichefiate se face numai la staţiile de alimentare (construite în baza documentaţiei de proiect supuse expertizei ecologice de stat) prin dispozitiv de alimentare utilat cu aparate de casă şi de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor.

 

Capitolul VII

EVIDENŢA ŞI DĂRILE DE SEAMĂ. LITIGIILE ŞI RĂSPUNDEREA

Articolul 27. Evidenţa produselor petroliere

(1) Cantitatea de produse petroliere importate, exportate (reexportate), tranzitate, transportate, depozitate şi comercializate este supusă evidenţei prin aparate de măsurat şi de control.

(2) Participanţii la piaţa produselor petroliere vor ţine evidenţa primară şi evidenţa contabilă a cumpărării şi vînzării produselor petroliere şi vor întocmi rapoarte financiare şi statistice, în condiţiile legii.

(3) Participanţii la piaţa produselor petroliere vor ţine evidenţa separată a cheltuielilor şi veniturilor pentru fiecare gen de activitate de pe piaţa produselor petroliere.

(4) La procurarea, darea în exploatare a depozitelor petroliere şi staţiilor de alimentare cu produse petroliere, posesorii obiectelor menţionate vor comunica, în termen de 10 zile, despre aceasta autorităţii de licenţiere şi organului de control şi de supraveghere tehnică de stat în domeniul securităţii industriale.

 

Articolul 28. Soluţionarea litigiilor şi răspunderea participanţilor la piaţa produselor petroliere

(1) Surplusul de produse petroliere depistat în timpul controlului de către organele abilitate şi nereflectat în darea de seamă prezentată Serviciului Fiscal de Stat, precum şi surplusul de produse petroliere depistat în rezervoare şi/sau recipiente în procesul inventarierii la depozitele petroliere şi la staţiile de alimentare cu produse petroliere, legalitatea provenienţei cărora nu a fost confirmată, vor fi sechestrate în modul stabilit de legislaţie.

(2) Produsele petroliere introduse ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi mijloacele de transport cu care au fost introduse produsele petroliere vor fi sechestrate în modul stabilit de lege.

(3) Autoritatea de licenţiere care a depistat lipsa evidenţei primare a produselor petroliere, lipsa tabelelor de calibrare la rezervoare şi conductele de petrol, mijloacelor metrologice de măsurare verificate şi în stare de funcţionare, aparatelor de casă cu memorie fiscală conectate la distribuitor şi altor mijloace de evidenţă şi control sînt în drept să sisteze activitatea depozitelor petroliere, staţiilor de alimentare cu produse petroliere pînă la înlăturarea încălcărilor depistate.

(4) Litigiile dintre participanţii la piaţa produselor petroliere se examinează în instanţe judecătoreşti competente.

(5) Vînzătorul de produse petroliere poartă răspundere, inclusiv materială, pentru securitatea cumpărătorului şi a bunurilor lui aflate pe teritoriul depozitului sau staţiei de alimentare, pentru respectarea normelor de ecologie.

(6) Participanţii la piaţa produselor petroliere poartă răspundere în conformitate cu legea.

[Art.28 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]

 

Capitolul VIII

DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Articolul 29.

(1) Licenţele pentru activităţi pe piaţa produselor petroliere principale eliberate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sînt valabile pînă la data indicată în ele.

(2) Participanţii la piaţa produselor petroliere care, pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, nu au avut semn de firmă, vor îndeplini, în termen de 6 luni, prevederile art.26.

 

Articolul 30.

(1) Guvernul:

în termen de 3 luni:

- va aproba schema de amplasare a staţiilor de alimentare cu produse petroliere şi a depozitelor petroliere pe teritoriul Republicii Moldova;

- va prezenta Parlamentului propuneri privind punerea actelor normative în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

- va asigura abrogarea sau modificarea de către ministere şi departamente a actelor normative ce contravin prezentei legi;

- va elabora şi va aproba actele normative specificate în prezenta lege;

- pînă la 1 ianuarie 2002, va lua măsuri pentru instalarea unui sistem de control vamal electronic la toate punctele de trecere a frontierei vamale.

(2) Pînă la punerea în concordanţă cu prezenta lege, actele legislative şi alte acte normative se vor aplica în măsura în care nu contravin prevederilor ei.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC

Chişinău, 30 iulie 2001.
Nr.461-XV.

 

 

Anexă

 

CERERE

pentru acordarea autorizaţiei de import al motorinei

 

1. Denumirea producătorului agricol
2. Adresa Localitatea _______________________________________

Strada ___________________________________________

Bloc ________ Scara _________ Etaj _______ Ap _______

Cod poştal ________________________________________

3. Număr de telefon
4. Fax
5. Adresa de e-mail
6. Codul fiscal
7. Numele, prenumele, IDNP al administratorului
8. Locul primirii produselor petroliereLocalitatea _______________________________________

Strada ___________________________________________

Cod poştal _______________________________________

9. Capacitatea de depozitare
Denumirea produsuluiPoziţia tarifarăStandardul produsului petrolierCantitatea estimată pentru a fi importată pe un an
 
 

10. Documente de anexat:

– copii ale documentelor care atestă forma de deţinere a terenurilor agricole (proprietate sau arendă);

– copii ale documentelor care atestă forma de deţinere a depozitelor de păstrare a motorinei (proprietate, locaţiune etc.);

– avizul pozitiv de expertiză pentru depozitele de păstrare a motorinei;

– copii ale documentelor care atestă forma de deţinere a tehnicii agricole care consumă motorină (proprietate, leasing etc.).

Cunoscînd dispoziţiile art.3521 privind falsul în declaraţii din Codul penal al Republicii Moldova, declar că datele înscrise în acest formular, precum şi documentele anexate sînt corecte şi complete.

 

Data ______________

 

Numele şi prenumele administratorului ________________

 

Semnătura şi ştampila _____________________________

 

[Anexa modificată prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

 

__________________________

* Republicată în temeiul art.VIII alin.(2) lit.c) al Legii Republicii Moldova nr.192 din 23 septembrie 2016 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.369-378, art.749.

 

Modificată şi completată prin legile Republicii Moldova:

Legea nr.192 din 23.09.2016 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.369-378, art.749; în vigoare 28.10.2016;

Legea nr.138 din 17.06.2016 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.184-192, art.401; în vigoare 01.07.2016;

Legea nr.223 din 03.12.2015 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.361-369, art.681; în vigoare 31.03.2016;

Legea nr.154 din 30.07.2015 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.224-233, art.457; în vigoare 01.01.2016;

Legea nr.38 din 27.03.2014 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.92-98, art.228;

Legea nr.162 din 22.07.2011 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170-175, art.498;

Legea nr.116 din 23.06.2011 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.122-127, art.344;

Legea nr.109 din 04.06.2010 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.131-134, art.443;

Legea nr.131-XVIII din 23.12.2009 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.23-24, art.35;

Legea nr.107-XVIII din 17.12.2009 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.197-200, art.648;

Legea nr.280-XVI din 14.12.2007 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.94-96, art.349;

Legea nr.154-XVI din 21.07.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.126-128, art.611; în vigoare 01.01.2006;

Legea nr.166-XV din 27.05.2004 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.125-129, art.657;

Legea nr.430 din 31.10.2003 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.239-242, art.956; în vigoare 01.01.2004.