L E G E
cu privire la modificarea unor acte normative
nr. 452 din 28.12.2023
Monitorul Oficial nr.28-31/47 din 23.01.2024
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – La articolul 9 din Legea nr.100/2001 privind actele de stare civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.97–99, art.765), cu modificările ulterioare, textul „Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992” se substituie cu textul „Legea taxei de stat nr.213/2023”.
Art.II. – La articolul 715 alineatul (1) din Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.66–75, art.132), cu modificările ulterioare, textul „Legea taxei de stat nr.1216/1992” se substituie cu textul „Legea taxei de stat nr.213/2023”.
Art.III. – Articolul 353 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159–162, art.648), cu modificările ulterioare, se completează cu următorul enunţ: „În acest caz se achită taxa de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023.”
Art.IV. – Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.176–181, art.513), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 30 alineatul (2) litera a), textul „, fără achitarea taxei de stat” se exclude.
2. La articolul 31 alineatul (2), al doilea enunţ se exclude.
Art.V. – La articolul 525 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.248–251, art.699), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se abrogă.
Art.VI. – Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.285–294, art.436), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 82 va avea următorul cuprins:
„Articolul 82. Cheltuielile de judecată
Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat, taxa de timbru şi cheltuielile de judecare a cauzei.”
2. Articolul 83:
la alineatul (1), cuvintele „reprezintă o sumă” se substituie cu cuvintele „este o sumă de bani”;
la alineatul (2), textul „conform Legii taxei de stat” se substituie cu textul „conform Legii taxei de stat nr.213/2023”;
articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
„(3) Se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie principală, cererea vizând cauzele cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti, precum şi alte cereri prevăzute la pct.1 din anexa nr.1 la Legea taxei de stat nr.213/2023.”
3. Articolul 84 va avea următorul cuprins:
„Articolul 84. Taxa de timbru
(1) Taxa de timbru este o sumă de bani care se percepe, o singură dată, pentru intentarea unui proces judiciar civil sau de contencios administrativ atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, în temeiul legii.
(2) Taxa de timbru se achită în contul instanţelor de judecată şi se gestionează în conformitate cu art.43 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.
(3) Cuantumul taxei de timbru este determinat în mărime fixă conform Legii taxei de stat nr.213/2023.
(4) Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eşalonare, cu excepţiile prevăzute de Legea taxei de stat nr.213/2023. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie şi nici nu se compensează din contul părţii care a pierdut procesul.”
4. La articolul 85:
denumirea articolului se completează cu textul „şi/sau de taxă de timbru”;
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Scutirile de taxa de stat şi/sau de taxa de timbru sunt prevăzute în pct.1 al anexei nr.2 la Legea taxei de stat nr.213/2023.”
alineatul (2) se abrogă;
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Pentru eliberarea repetată a copiilor (duplicatelor) de pe fiecare document, hotărâre, încheiere, precum şi a copiilor de pe alte documente din dosar eliberate de instanţa de judecată la solicitarea părţilor şi a altor persoane participante la proces se percepe o taxă prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023.”
5. La articolul 89 alineatul (1):
la litera e), textul „art.265 lit.a), b) şi e), la art.374” se substituie cu textul „art.265 şi 374”;
la litera f), textul „lit.a) şi b)” se exclude;
alineatul se completează cu litera j) cu următorul cuprins:
„j) refuzului de a accepta cererea conform art.459 alin.(4).”
6. La articolul 167 alineatul (1) litera b), după cuvintele „taxei de stat” se introduce textul „şi/sau a taxei de timbru”.
7. La articolul 250, alineatul (3) se completează cu cuvintele „şi taxă de timbru”.
8. La articolul 267 litera k1), după cuvintele „taxa de stat” se introduce textul „şi/sau taxa de timbru”.
9. La articolul 280, alineatul (4) se completează cu următorul enunţ: „În acest caz, taxa de timbru nu se achită.”
10. La articolul 338, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Cheltuielile suportate de instanţă în procesul de reconstituire a procedurii judiciare pierdute se trec în contul statului.”
11. Articolul 346:
în denumirea articolului, după cuvintele „taxei de stat” se introduc cuvintele „şi a taxei de timbru”;
alineatul (2) se completează cu textul „, precum şi cu taxă de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023”.
12. La articolul 349:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Dacă cererea nu corespunde prevederilor art.347 ori nu s-a plătit taxa de stat şi taxa de timbru, judecătorul nu dă curs cererii şi, printr-o încheiere, stabileşte un termen de lichidare a neajunsurilor din cerere sau de plată a taxei de stat şi a taxei de timbru.”
la alineatul (2), după cuvintele „taxă de stat” se introduc cuvintele „şi taxă de timbru”.
13. Articolul 361:
la alineatul (1), al doilea enunţ va avea următorul cuprins: „Pentru cererea de alăturare la apel se plăteşte taxa de stat în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023.”
alineatul (2) se completează cu textul „în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023”.
14. La articolul 364 alineatul (1), după cuvintele „taxei de stat” se introduce textul „şi/sau a taxei de timbru”.
15. La articolul 365, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
„(4) La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat, dacă apelul se impune cu taxă, şi/sau a taxei de timbru.”
16. La articolul 368 alineatul (1), după cuvintele „taxei de stat” se introduce textul „şi/sau a taxei de timbru”.
17. Articolul 4261:
la alineatul (1) litera b1), după textul „alin.(1)” se introduce textul „şi (2), cu excepţia cerinţei privind anexarea dovezii de plată a taxei de stat”;
articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21) Prin derogare de la alin.(2), dacă la cererea de recurs lipseşte dovada de plată a taxei de timbru, instanţa de recurs emite o încheiere, care nu se supune niciunei căi de atac, de a nu da curs cererii de recurs şi acordă recurentului un termen rezonabil pentru înlăturarea deficienţelor depistate. Dacă recurentul înlătură deficienţele în cadrul termenului acordat, recursul se consideră depus la data prezentării iniţiale. Dacă recurentul nu înlătură deficienţele cererii de recurs în cadrul termenului acordat, instanţa de recurs o restituie imediat după expirarea termenului rezonabil stabilit de instanţă pentru înlăturarea neajunsurilor.”
18. La articolul 436 alineatul (2), după cuvintele „taxă de stat” se introduce textul „şi/sau taxă de timbru”.
19. La articolul 437, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) La cererea de recurs trebuie să se anexeze dovada de plată a taxei de stat, dacă cererea de recurs se impune cu taxă, şi/sau a taxei de timbru.”
20. La articolul 438 alineatul (2), textul „art.437 alin.(1) lit.a), b), c) sau e)” se substituie cu textul „art.437 alin.(1) lit.a)–c), e) şi alin.(2)”.
21. La articolul 451 alineatul (1), cuvintele „şi anexându-se probele ce le confirmă” se substituie cu textul „, cu anexarea probelor ce le confirmă şi a dovezii de plată a taxei de stat şi/sau a taxei de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023”.
22. Legea se completează cu articolul 4511 cu următorul cuprins:
„Articolul 4511. Restituirea cererii de revizuire
(1) Dacă cererea de revizuire se depune fără indicarea temeiurilor prevăzute la art.449 sau fără dovada de plată a taxei de stat şi/sau a taxei de timbru, judecătorul emite o încheiere nesusceptibilă de atac de a nu da curs cererii de revizuire şi acordă revizuentului un termen rezonabil pentru înlăturarea deficienţelor. Dacă revizuentul înlătură deficienţele în cadrul termenului acordat, revizuirea se consideră depusă la data prezentării iniţiale. Dacă revizuentul nu înlătură deficienţele cererii de revizuire sau nu prezintă dovada de plată a taxei de stat şi/sau a taxei de timbru în termenul acordat, judecătorul o restituie imediat după expirarea termenului rezonabil stabilit de instanţă pentru înlăturarea neajunsurilor.
(2) În cazul în care se solicită scutirea, amânarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), cererea de revizuire nu se restituie, judecătorul urmând să se pronunţe, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, asupra demersului înaintat.
(3) Dacă demersul privind scutirea de plata taxei de stat a fost respins, judecătorul dispune, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu da curs cererii, acordând revizuentului un termen rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă revizuentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, cererea de revizuire se consideră depusă la data prezentării iniţiale. În caz contrar, judecătorul restituie cererea de revizuire printr-o încheiere nesusceptibilă de atac.
(4) Restituirea cererii de revizuire nu împiedică declararea repetată a revizuirii după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea ei. ”
23. La articolul 4751 alineatul (7), după cuvintele „taxei de stat” se introduce textul „şi/sau taxei de timbru”.
24. La articolul 477, alineatul (4) se completează cu cuvintele „şi cu taxă de timbru”.
25. La articolul 478 alineatul (4) litera d), după cuvintele „taxei de stat” se introduc cuvintele „şi a taxei de timbru”.
26. La articolul 483 alineatul (4) litera c), după cuvintele „taxei de stat” se introduc cuvintele „şi a taxei de timbru”.
27. La articolul 488, alineatul (2) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
„e) dovada de plată a taxei de stat şi a taxei de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023.”
Art.VII. – Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2004 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.214–220, art.704), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 158, alineatul (4) se completează cu următorul enunţ: „În acest caz se achită taxa de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023.”
2. La articolul 161, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Cererea prevăzută la alin.(2) se supune taxei de stat şi taxei de timbru conform Legii taxei de stat nr.213/2023.”
Art.VIII. – La articolul 13 din Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.55–56, art.178), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se abrogă.
Art.IX. – La articolul 67 din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90–93, art.401), cu modificările ulterioare, alineatul (5) se abrogă.
Art.X. – La articolul 8 alineatul (5) din Legea nr.294/2007 privind partidele politice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42–44, art.119), cu modificările ulterioare, textul „în cuantum de 200 de lei” se substituie cu textul „în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023”.
Art.XI. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 448:
alineatul (8) va avea următorul cuprins:
„(8) Pentru contestaţia depusă împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale se percepe o taxă de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023.”
articolul se completează cu alineatele (9) şi (10) cu următorul cuprins:
„(9) În cazul în care contestaţia nu este însoţită de dovada de plată a taxei de timbru, instanţa de judecată îi oferă timp părţii pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă, în termen de 15 zile, partea nu înlătură neajunsurile, contestaţia nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie printr-o încheiere ce nu se supune niciunei căi de atac.
(10) Restituirea contestaţiei nu exclude posibilitatea depunerii repetate a acesteia în condiţiile şi modul prevăzute de prezentul articol.”
2. Articolul 4513 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
„(4) Pentru contestaţia prevăzută la alin.(2) se plăteşte taxă de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023. În cazul dat, dispoziţiile art.448 alin.(9) şi (10) se aplică în modul corespunzător.”
3. Articolul 468 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
„(4) Recursul este însoţit de dovada de plată a taxei de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023. În cazul dat, dispoziţiile art.448 alin.(9) şi (10) se aplică în modul corespunzător.”
4. Articolul 476 se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21) Cererea de revizuire este însoţită de dovada de plată a taxei de timbru mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023. În cazul dat, dispoziţiile art.448 alin.(9) şi (10) se aplică în modul corespunzător.”
Art.XII. – Articolul 19 din Legea nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117–118, art.355), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
„Articolul 19. Taxa de stat
Pentru cererile de chemare în judecată prin care se solicită dezminţirea, acordarea dreptului la replică, exprimarea scuzelor şi/sau repararea prejudiciului moral şi material cauzat prin defăimare se plăteşte taxă de stat şi/sau taxă de timbru conform Legii taxei de stat nr.213/2023.”
Art.XIII. – La articolul 29 din Legea nr.123/2010 cu privire la serviciile sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155–158, art.541), cu modificările ulterioare, alineatul (3) se abrogă.
Art.XIV. – Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.179–181, art.610), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 29, textul „Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992” se substituie cu textul „Legea taxei de stat nr.213/2023”;
2. Articolul 81 se completează cu textul „, cu excepţiile stabilite de Legea taxei de stat nr.213/2023”.
Art.XV. – Articolul 21 din Legea nr.121/2012 cu privire la asigurarea egalităţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103, art.355), cu modificările ulterioare, se completează cu textul „, fiind achitată numai taxa de timbru conform Legii taxei de stat nr.213/2023”.
Art.XVI. – La articolul 25 alineatul (2) din Legea nr.52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.110–114, art.278), cu modificările ulterioare, al doilea enunţ se exclude.
Art.XVII. – Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.140–149, art.289), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 42:
alineatul (3) se completează cu următorul enunţ: „Contestarea ordinului în instanţa judecătorească nu suspendă executarea acestuia.”
articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:
„(31) Prin derogare de la prevederile Codului administrativ, procedurile administrative iniţiate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate în condiţiile alin.(3) se rezumă la examinarea documentelor justificative existente, remise de către autorităţile competente, emiterea actelor administrative individuale privind includerea şi/sau excluderea unor subiecţi din lista persoanelor în privinţa cărora există suspiciuni că sunt asociate unui subiect al restricţiilor internaţionale şi notificarea persoanelor vizate după emiterea ordinului. Prevederile art.70 şi 71 din Codul administrativ nr.116/2018 nu se aplică.”
2. Articolul 14:
se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
„(41) Deciziile Consiliului interinstituţional de supervizare intră în vigoare din momentul adoptării.”
la alineatul 5, textul „la alin.(1)–(4)” se substituie cu textul „la alin.(1)–(41)”.
Art.XVIII. – Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.309–320, art.466), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 212, alineatul (1) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
„e) dovada achitării taxei de stat şi/sau a taxei de timbru, în cazurile prevăzute în Legea taxei de stat nr.213/2023.”
2. La articolul 234 alineatul (1), textul „art.212 alin.(1) lit.c) şi d)” se substituie cu textul „art.212 alin.(1) lit.c)–e)”.
3. La articolul 246 alineatul (2) litera f), textul „art.234 alin.(2)” se substituie cu textul „art.234 alin.(1)”.
Art.XIX. – La articolul 24 alineatul (3) din Legea nr.234/2021 cu privire la serviciile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.34–38, art.34), textul „Legea taxei de stat nr.1216/1992” se substituie cu textul „Legea taxei de stat nr.213/2023”.
Art.XX. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Mihail POPŞOI
|
Nr.452. Chişinău, 28 decembrie 2023. |
