H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 66 alin.(7)

şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale

(excluderea publicităţii şi a teleshopping-ului

din programele retransmise)

(sesizarea nr.25g/2021)

 

nr. 36  din  23.11.2021

 

Monitorul Oficial nr.302-306/211 din 10.12.2021

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 9 februarie 2021,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 66 alin.(7) şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale, ridicată de S.A. „MOLDTELECOM”, S.R.L. „TV-BOX”, S.R.L. „ARAX-IMPEX”, Î.M. „ORANGE MOLDOVA” S.A. şi S.R.L. „STV IT COMPANY”, reclamanţi în dosarul nr.3-621/2020, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Marcel Gandrabur din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 13 mai 2021, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Consiliului Audiovizualului şi Consiliului Concurenţei.

5. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenţi autorii sesizării, dl Igor Andrieş, reprezentantul Î.M. „ORANGE MOLDOVA” S.A., dna Silvia Bojoga, reprezentantul S.R.L. „ARAX-IMPEX”, dl Dorin Raţa, reprezentantul S.R.L. „TV-BOX”, dl Alexandru Munteanu, administratorul S.R.L. „STV IT COMPANY”, dl Alexandru Fiodorov, reprezentantul S.A. „MOLDTELECOM”, reprezentantul Parlamentului, dl Valeriu Kuciuk, reprezentantul Guvernului, dl Iulian Rusu şi reprezentantul Consiliului Audiovizualului, dl Grigore Chiţanu.

 

ÎN FAPT

A. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. Prin Decizia nr.4/20 din 13 februarie 2020, Consiliul Audiovizualului a sancţionat, inter alia, pe S.A. „MOLDTELECOM”, S.R.L. „TV-BOX”, S.R.L. „ARAX-IMPEX”, Î.M. „ORANGE MOLDOVA” S.A. şi S.R.L. „STV IT COMPANY” cu amendă, conform articolului 84 alin.(5) lit.f) din Codul serviciilor media audiovizuale, pentru nerespectarea prevederilor articolului 66 alin.(7) din Cod şi a punctului 4.1 lit.a) din Condiţiile la autorizaţia de retransmisiune.

7. S.A. „MOLDTELECOM”, S.R.L. „TV-BOX”, S.R.L. „ARAX-IMPEX”, Î.M. „ORANGE MOLDOVA” S.A. şi S.R.L. „STV IT COMPANY” au formulat împotriva Consiliului Audiovizualului o cerere de chemare în judecată, prin care au solicitat anularea în parte a Deciziei Consiliului Audiovizualului nr.4/20 din 13 februarie 2020.

8. S.R.L. „TV SAT” a depus împotriva Consiliului Audiovizualului o cerere de chemare în judecată, solicitând anularea în parte a Deciziei menţionate supra.

9. S.A. „MOLDTELECOM”, S.R.L. „TV-BOX”, S.R.L. „ARAX-IMPEX”, Î.M. „ORANGE MOLDOVA” S.A. şi S.R.L. „STV IT COMPANY” au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 66 alin.(7) şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale.

10. Prin Încheierea din 3 februarie 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

„(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

[…].”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.”

12. Prevederile relevante ale Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră din 5 mai 1989, ratificată prin Legea nr.1555 din 19 decembrie 2002, sunt următoarele:

Articolul 2

Expresii utilizate

„În sensul prezentei convenţii, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

[…]

b) „retransmitere” desemnează captarea şi transmiterea simultană, indiferent de mijloacele tehnice utilizate, integral şi fără nici o modificare, a serviciilor de programe de televiziune sau a unor părţi importante din aceste servicii, transmise de către radiodifuzori şi destinate receptării de către public în general;

c) „radiodifuzor” desemnează persoana fizică sau juridică ce compune servicii de programe de televiziune destinate a fi recepţionate de către public în general şi care le transmite direct sau prin intermediul unui terţ, în integralitatea lor şi fără nici o modificare;

d) „serviciu de programe” desemnează ansamblul elementelor unui serviciu dat, furnizat de un radiodifuzor, în sensul paragrafului precedent;

[…].”

Articolul 4

Libertatea de recepţie şi de retransmisie

„Părţile vor asigura libertatea de expresie şi de informare în conformitate cu articolul 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Părţile vor garanta libertatea de recepţie şi nu se vor opune retransmiterii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care se conformează dispoziţiilor prezentei Convenţii.”

Articolul 16

Publicitatea care se adresează în mod specific unei singure părţi

„1) Pentru a se evita perturbarea concurenţei şi punerea în pericol a sistemului de televiziune al unei părţi, mesajele publicitare îndreptate în mod expres şi frecvent spre audienţa unei singure părţi, alta decât partea transmiţătoare, nu trebuie să încalce regulile cu privire la publicitatea televizată din acea parte.

2) Dispoziţiile paragrafului precedent nu se aplică atunci când:

a) regulile vizate stabilesc o discriminare între mesajele publicitare transmise de organisme sau cu ajutorul mijloacelor tehnice aflate sub jurisdicţia acestei părţi şi mesajele publicitare transmise de organisme ori cu ajutorul mijloacelor tehnice aflate sub jurisdicţia unei alte părţi; sau

b) părţile implicate au încheiat acorduri bi- sau multilaterale în acest domeniu.”

13. Prevederile relevante ale Raportului explicativ al Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră¹ sunt următoarele:

______________

¹ https://rm.coe.int/16800cb348

 

Punctul 92

„Noţiunea de serviciu de program se referă la toate elementele dintr-un anumit serviciu (adică elementele de programe individuale, publicitatea, teleshopping-ul, programul trailer, logo-ul serviciului etc.). Totuşi, în sensul Convenţiei, un serviciu de program furnizat de un radiodifuzor poate fi constituit din diferite entităţi care, conform legislaţiei naţionale, sunt numiţi „radiodifuzori”, între care ar putea fi o organizaţie care are sarcina exclusivă alcătuirii şi transmiterii publicităţii sau a teleshopping-ului, înainte şi după programele altor radiodifuzori de pe acelaşi canal. Prevederile Convenţiei sunt aplicabile în cazul serviciilor de programe în întregul lor, indiferent dacă serviciile sunt difuzate de unul sau de mai mulţi radiodifuzori, cu condiţia să fie clar pentru telespectatori (de exemplu, după numele serviciului) că elementele sunt părţi integrante ale serviciilor.”

[…]

Punctul 119

„Acest articol [articolul 4 din Convenţie] stabileşte un principiu important: Părţile trebuie să asigure libertatea de exprimare şi libertatea informaţiilor în conformitate cu articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; în consecinţă, ele trebuie să asigure libertatea primirii şi, în măsură în care este posibil, libertatea retransmiterii pe teritoriul lor a programelor care respectă prevederile Convenţiei.”

[…]

Punctul 121

„O parte nu va fi îndreptăţită să se bazeze pe dispoziţiile specifice ale legislaţiei sau reglementările sale naţionale în sfera audiovizualului în domeniile reglementate de Convenţie (publicitate şi teleshopping, sponsorizare, responsabilitatea radiodifuzorului în menţinerea standardelor programului etc.) pentru a restricţiona recepţionarea sau pentru a preveni retransmiterea, pe teritoriul său, a unui serviciu de program transmis pentru altă parte care respectă prevederile Convenţiei. Totuşi, acest articol nu afectează situaţia actuală referitoare la domeniile care nu sunt guvernate de Convenţie (de exemplu, răspunderea civilă şi răspunderea penală a radiodifuzorilor).”

Punctul 267

„Acest articol stabileşte că atunci când un public precis al unui stat-parte este vizat în mod special şi cu o oarecare regularitate de programele de publicitate sau de teleshopping într-un serviciu de programe transmise dintr-un alt stat-parte, programele de publicitate sau de teleshopping în discuţie nu trebuie să eludeze normele care reglementează publicitatea televizată sau teleshopping-ul în statul-parte al cărui public este vizat. Scopul acestui articol este, aşadar, să evite situaţiile în care se profită de caracterul transfrontalier al unui serviciu de programe şi de diferenţele dintre normele aplicabile pentru publicitatea televizată sau pentru teleshopping în cadrul statelor-părţi, pentru a se eluda normele privind publicitatea televizată sau teleshopping-ul într-un singur stat-parte, altul decât statul care transmite, creându-se astfel distorsiuni în concurenţă sau afectând echilibrul sistemului său de televiziune.”

Punctul 271

„Criteriile menţionate în acest articol („precis”, „cu o oarecare regularitate”, „un singur stat-parte”, „eludare”) sunt cumulative; în lipsa unuia dintre aceste criterii, trebuie să se conchidă că publicitatea nu este interzisă.”

Punctul 272

„Pentru a stabili dacă publicitatea sau teleshopping-ul este destinat în mod precis unui public dintr-un singur stat-parte, altul decât statul care transmite, pot fi luate în considerare următoarele elemente suplimentare:

- produsul sau serviciul (numele acestora) care face obiectul publicităţii sau care sunt transmise în cadrul unui program de teleshopping;

- moneda utilizată în publicitate sau teleshopping;

- punctele de vânzare menţionate;

- limba utilizată în publicitate sau teleshopping (vorbită şi/sau subtitrată).”

14. Prevederile relevante ale Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018, sunt următoarele:

Articolul 66

Publicitatea şi teleshoppingul

„[…]

(4) Furnizorii publici de servicii media nu au dreptul de a difuza teleshopping.

(5) Furnizorii publici de servicii media pot difuza publicitate doar în cadrul programelor audiovizuale ce reflectă evenimente de interes major.

(6) Prevederile prezentului articol nu se aplică serviciilor media audiovizuale dedicate exclusiv publicităţii şi teleshoppingului.

(7) Distribuitorii de servicii media nu au dreptul să plaseze publicitate sau teleshoping în serviciile media audiovizuale retransmise şi vor exclude publicitatea şi teleshopingul din serviciile media audiovizuale străine retransmise.”

Articolul 84

Sancţiuni

„[…]

(5) Se sancţionează cu amendă de la 5000 de lei la 10000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au comis următoarele încălcări:

[…]

f) transmisiunea/retransmisiunea serviciilor media audiovizuale cu încălcarea prevederilor licenţei de emisie sau ale autorizaţiei de retransmisiune;

[…]

(13) Distribuitorul de servicii media sancţionat se obligă să difuzeze textul sancţiunii periodic timp de 24 de ore, în conformitate cu decizia Consiliului Audiovizualului cu privire la aplicarea sancţiunii.

[…].”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

15. Prin Decizia sa din 13 mai 2021, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

16. Curtea a observat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolelor 66 alin.(7) şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale. Aceste prevederi contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea a observat că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de reclamanţi într-un proces pendinte la instanţa de drept comun, este formulată de subiectele cărora li s-a acordat acest drept în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ, care are ca obiect examinarea unei cereri de chemare în judecată privind anularea parţială a unei decizii emise de Consiliul Audiovizualului (a se vedea §7-8 supra). Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

20. Curtea a reţinut că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea a analizat, prin prisma argumentelor autorilor sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, §31).

21. Autorii sesizării au susţinut că articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale contravine articolelor 4 [prioritatea tratatelor internaţionale privind protecţia drepturilor fundamentale la care Republica Moldova este parte], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 9 [principiile fundamentale privind proprietatea], 16 [egalitatea], 23 alin.(2) [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 32 [libertatea opiniei şi a exprimării], 34 [dreptul la informaţie], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia], 74 alin.(3) [adoptarea legilor şi a hotărârilor], 126 [economia] şi 127 [proprietatea] din Constituţie.

22. Cu privire la incidenţa articolelor 4, 8, 9 şi 127 din Constituţie, Curtea a reiterat că, în această cauză, acestea au un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr.12 din 7 mai 2020, §43; HCC nr.8 din 11 martie 2021, §32; DCC nr.52 din 8 aprilie 2021, §16).

23. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 16, 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, §22; HCC nr.16 din 20 mai 2021, §34-36).

24. Cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a observat că autorii sesizării nu au argumentat pretinsa neconformitate a dispoziţiilor criticate cu prevederile acestui articol şi nici nu au demonstrat raportul contradictoriu dintre ele. Aşadar, Curtea a reţinut că simpla trimitere la această prevedere constituţională nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.156 din 22 decembrie 2020, §16; DCC nr.46 din 1 aprilie 2021, §17).

25. Cu privire la incidenţa articolului 23 alin.(2) din Constituţie, Curtea a observat că, sub aparenţa unei critici de imprevizibilitate a prevederilor contestate, autorii sesizării susţin că prevederile contestate contravin altor articole din Codul serviciilor media audiovizuale. În acest sens, Curtea a reiterat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, dar nu raportarea la alte norme infraconstituţionale sau compararea prevederilor cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ şi raportarea unei concluzii care ar rezulta din comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.158 din 22 decembrie 2020, §29; DCC nr.14 din 2 februarie 2021, §28).

26. Cu referire la incidenţa articolului 32 din Constituţie, Curtea a confirmat aplicabilitatea dreptului la libertatea de exprimare, sub aspectul libertăţii de a distribui informaţii şi idei în cazul distribuitorilor de servicii media. Atât transmisia, cât şi retransmisia programelor prin eter sau prin cablu fac incident dreptul de a distribui informaţii şi idei. Nu trebuie să se facă deosebiri între ele, în funcţie de conţinutul programelor (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §27). Curtea a subliniat că articolul 32 din Constituţie trebuie interpretat, potrivit articolului 4 alin.(1) din Constituţie, în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

27. Articolul 32 din Constituţie îşi are corespondentul în articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sunt incidente standardele stabilite de către Curtea Europeană în această materie.

28. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a stabilit că, pentru a se asigura un pluralism veritabil în sectorul audiovizual, într-o societate democratică, nu este suficient să se asigure existenţa mai multor canale sau posibilitatea teoretică pentru operatorii de pe piaţa audiovizualului de a face parte din aceasta. Este necesar să se permită accesul efectiv în acest sector, astfel încât să se garanteze diversitatea conţinutului programelor generale, reflectând, pe cât posibil, varietatea de opinii întâlnite în societatea pentru care sunt destinate programele (a se vedea Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, §130).

29. Mai mult, Curtea a subliniat că Republica Moldova a ratificat, prin Legea nr.1555 din 19 decembrie 2002, Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră din 5 mai 1989.

30. Articolul 4 [Libertatea de recepţie şi de retransmisie] din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră stabileşte că părţile vor asigura libertatea de expresie şi de informare conform articolului 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Părţile vor garanta libertatea de a primi informaţii şi nu se vor opune retransmiterii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care se conformează cu dispoziţiile acestei Convenţii.

31. Potrivit punctului 92 din Raportul explicativ al Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră, noţiunea de serviciu de program se referă la toate elementele dintr-un anumit serviciu (adică elementele de programe individuale, publicitatea, teleshopping-ul, programul trailer, logo-ul serviciului etc.). Totuşi, în sensul Convenţiei, un serviciu de program furnizat de un radiodifuzor poate fi constituit din diferite entităţi care, conform legislaţiei naţionale, sunt numiţi „radiodifuzori”, între care ar putea fi o organizaţie cu sarcina exclusivă de alcătuire şi de transmitere a publicităţii sau a teleshopping-ului, înainte şi după programele altor radiodifuzori de pe acelaşi canal.

32. De asemenea, articolul 3 din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului european şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) stabileşte că statele membre garantează libera recepţionare şi nu restricţionează retransmisia serviciilor mass-media audiovizuale din alte state membre, pe propriul teritoriu.

33. Garantarea recepţionării serviciilor de programe produse în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră reprezintă un mecanism uzual de reglementare în sistemele de drept europene (HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §14-15).

34. Sub acest aspect, Curtea a observat că, potrivit prevederilor articolului 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, distribuitorii de servicii media nu au dreptul să introducă publicitate sau teleshopping în serviciile media audiovizuale retransmise şi vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise.

35. În acest condiţii, având în vedere că dreptul la libertatea de exprimare, sub aspectul libertăţii de a distribui informaţii şi idei în cazul distribuitorilor de servicii media, include şi dreptul de a retransmite programe de publicitate sau de teleshopping, Curtea a reţinut incidenţa articolelor 4 şi 32 din Constituţie.

36. Cu privire la incidenţa articolului 34 din Constituţie, Curtea a subliniat că acesta stabileşte că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut aplicabilitatea articolului 34 din Constituţie în cazul persoanelor din Republica Moldova care îşi doresc un acces neîngrădit la programele de televiziune şi de radio (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §28). Sub acest aspect, Curtea a reţinut că articolul 34 din Constituţie este aplicabil doar în cazul persoanelor care vizionează programele de televiziune retransmise, nu şi în cazul distribuitorilor de servicii media retransmise. Prin urmare, Curtea nu a reţinut incidenţa articolului 34 din Constituţie.

37. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, autorii sesizării au menţionat că excluderea publicităţii şi teleshopping-ului implică investiţii şi cheltuieli disproporţionate pentru distribuitorii de servicii media retransmise.

38. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că legislatorul nu le-a interzis distribuitorilor de servicii media audiovizuale să retransmită toate programele, ci doar să retransmită publicitatea şi teleshopping-ul. Mai mult, distribuitorii nu au o speranţă legitimă că vor putea difuza permanent publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise şi, prin urmare, că vor obţine venituri din aceste retransmiteri. Nu se poate considera că veniturile viitoare constituie „bunuri”, atât timp cât nu au fost câştigate deja sau atât timp cât nu urmează să fie plătite în mod definitiv (Denisov v. Ucraina [MC], 25 septembrie 2018, §137). Aşadar, Curtea nu a reţinut incidenţa acestui articol în prezenta cauză.

39. Cu privire la incidenţa articolului 74 alin.(3) din Constituţie, Curtea a subliniat că acest articol prevede că proiectele de lege prezentate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor acceptate de acesta sunt examinate de Parlament în modul şi după priorităţile stabilite de Guvern, inclusiv în procedură de urgenţă. Alte propuneri legislative se examinează în modul stabilit. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că deţine competenţa de a verifica respectarea regulilor parlamentare stabilite expres de Constituţie, precum şi a regulilor care rezultă în mod implicit din Constituţie. Curtea poate verifica constituţionalitatea unei legi sub aspectul procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esenţial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituţie sau care poate fi dedus clar dintr-un principiu constituţional (a se vedea HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, §31, 54). În prezenta cauză, autorii sesizării nu au demonstrat afectarea unui element esenţial al procesului de legiferare. Prin urmare, Curtea nu a reţinut incidenţa acestui articol.

40. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 126 alin.(1) din Constituţie, care prevede că economia Republicii Moldova este o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă, Curtea a menţionat că acest articol se referă, inter alia, la obligaţia statului de a reglementa activităţile economice, de a administra proprietatea publică ce-i aparţine, de a crea un cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie şi de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară (a se vedea DCC nr.50 din 8 aprilie 2021, §17). Prin prisma argumentelor autorilor sesizării, Curtea nu a reţinut cum ar fi afectat acest articol sub aspectul retransmiterii publicităţii sau a teleshopping-ului.

41. De asemenea, Curtea a subliniat că prin Încheierea din 3 februarie 2021, instanţa de drept comun a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor 66 alin.(7) şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale. Deşi în sesizarea adresată Curţii autorii solicită controlul constituţionalităţii articolului 66 alin.(7) din Cod în întregime, ei au prezentat argumente doar în privinţa textului „şi vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise” din articolul citat. Cu privire la celelalte prevederi din articolul 66 alin.(7) şi referitor la prevederile articolului 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale, autorii sesizării nu au prezentat argumente privind pretinsa neconformitate a acestora cu prevederile Constituţiei. În aceste condiţii, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate în partea referitoare la textul „distribuitorii de servicii media nu au dreptul să plaseze publicitate sau teleshopping în serviciile media audiovizuale retransmise” din articolul 66 alin.(7) din Cod şi în partea referitoare la articolul 84 alin.(13) din Cod a fost declarată inadmisibilă.

42. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să stabilească dacă ingerinţa prevăzută de prevederile contestate afectează libertatea de exprimare, garantată de articolul 32 din Constituţie, şi este în concordanţă cu Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, aşa cum stabileşte articolul 4 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorilor sesizării

43. În argumentarea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, autorii menţionează că, pentru a exclude publicitatea şi teleshopping-ul, distribuitorii de servicii media trebuie să efectueze controlul conţinutului tuturor serviciilor media audiovizuale străine retransmise, înainte de difuzarea acestora, fapt care ar presupune verificarea şi redactarea ulterioară a serviciilor media audiovizuale străine şi, respectiv, punerea la dispoziţia publicului a programelor în reluare. Acest fapt va face ca serviciile media străine să nu fie furnizate simultan sau cvasi simultan.

44. Aşadar, autorii sesizării susţin că interdicţia prevăzută de articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale afectează libertatea de exprimare, prevăzută de articolul 32 din Constituţie. Restrângerea libertăţii de exprimare trebuie să respecte exigenţele stabilite de articolul 54 din Constituţie.

45. Cu privire la reglementarea interdicţiei prin lege, autorii susţin că, având în vedere rolul şi limitele de activitate a distribuitorilor de servicii media în contextul comunicării audiovizuale, articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale nu îndeplineşte exigenţele calităţii legii.

46. Cu privire la scopul acestei interdicţii, autorii menţionează că teza a II-a a articolului 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, care îi obligă pe distribuitorii serviciilor media să excludă publicitatea şi teleshopping-ul, nu este justificată. Autorii sesizării susţin că interdicţia prevăzută de articolul contestat nu are nicio legătură cu scopul legitim pretins a fi urmărit.

47. Cu privire la existenţa unui echilibru corect între principiile concurente, autorii sesizării reţin că îndeplinirea obligaţiei instituite de prevederile contestate implică investiţii şi cheltuieli disproporţionate pentru distribuitorii de servicii media, fapt care va determina scumpirea serviciilor prestate. De asemenea, punerea în aplicare a prevederilor contestate ar determina restricţionarea retransmisiunii serviciilor media audiovizuale din străinătate pe teritoriul Republicii Moldova.

48. Prin urmare, potrivit autorilor sesizării, impunerea obligaţiei distribuitorilor serviciilor media audiovizuale de a exclude publicitatea şi teleshopping-ul este o ingerinţă disproporţionată în libertatea de exprimare a distribuitorilor de servicii media audiovizuale.

49. În opinia autorilor sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 4 şi 32 din Constituţie

 

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

50. În opinia sa scrisă, Parlamentul menţionează că prin interzicerea publicităţii şi a teleshopping-ului în cadrul retransmisiunilor nu se restrânge libertatea de exprimare şi nu se impune o cenzură. Legea nu interzice plasarea acestei publicităţi sau a teleshopping-ului, cu titlu oneros, pentru difuzorii autohtoni şi nu instituie o cenzură în privinţa acestora.

51. Parlamentul mai susţine că în argumentarea amendamentului privind completarea Codului serviciilor media audiovizuale cu articolul 66 alin.(7) s-a menţionat că, „ca urmare a studierii efectelor cauzate de plasarea publicităţii şi a teleshopping-ului de către distribuitorii de servicii media audiovizuale, se denotă existenţa unor efecte negative asupra pieţei de publicitate şi se afectează considerabil activitatea furnizorilor de servicii media audiovizuale (în mod special a celor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova). Furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se dezvoltă inclusiv datorită resurselor obţinute din plasarea publicităţii şi se formează conţinutul audiovizual care este la dispoziţia distribuitorilor pentru a fi retransmis. Respectiv, ultimii dispun de oportunitatea de preluare a produsului şi, suplimentar, de venituri din taxele achitate de consumatorii finali.” Aşadar, scopul introducerii acestor prevederi este crearea unui mediu concurenţial loial prin susţinerea furnizorilor de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova, a căror activitate este susţinută din sursele financiare obţinute din transmiterea publicităţii şi a teleshopping-ului. Totodată, aceşti furnizori au obligaţii pe care nu le au distribuitorii de servicii media audiovizuale, cum ar fi realizarea şi transmiterea programelor locale, transmiterea programelor în proporţie de cel puţin 80% în limba română, dublarea sau subtitrarea filmelor etc.

52. Aşadar, prevederile contestate soluţionează două aspecte: i) publicitatea şi teleshopping-ul în cadrul retransmisiunilor străine sunt difuzate în mod gratuit şi, prin urmare, au regim preferenţial în raport cu difuzorii de produse autohtone care pentru publicitatea plasată percep anumite taxe; ii) retransmiterea gratuită a publicităţii străine descurajează beneficiarii acestor programe de publicitate să recurgă la plasarea oneroasă a publicităţii la distribuitorii autohtoni, fapt care îi lipseşte pe ultimii de venit suplimentar. Acest venit ratat urmează să fie impozitat şi să contribuie la sporirea încasărilor bugetare, pe lângă acordarea de surse suplimentare distribuitorilor autohtoni pentru investirea în produse autohtone.

53. Parlamentul conchide că articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale corespunde exigenţelor calităţii legii.

54. În opinia prezentată de Guvern se menţionează că prevederile articolului 66 din Codul serviciilor media audiovizuale corespund exigenţelor calităţii legii. Scopul urmărit de legislator este indicat în amendamentul privind completarea Codului serviciilor media audiovizuale cu articolul 66 alin.(7). Aşadar, potrivit acestui amendament, „furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova se dezvoltă inclusiv datorită resurselor obţinute din plasarea publicităţii şi se formează conţinutul audiovizual care este la dispoziţia distribuitorilor pentru a fi retransmis ... dispunând de oportunitatea de preluare a produsului şi, suplimentar, de venituri din taxele achitate de consumatorii finali.” Activitatea de publicitate este principala sursă de venit pentru furnizorii de servicii media. Buna funcţionare a pieţei serviciilor de publicitate depinde de modul în care este reglementată şi implementată concurenţa pe această piaţă.

55. Guvernul susţine că asigurarea unei activităţi economice ar fi limitată, din punctul de vedere al accesului la serviciile de publicitate, dar şi că ar putea exista o concurenţă neloială dintre preţurile pe care le pot oferi participanţii de servicii media audiovizuale din afara ţării cu cele oferite de participanţii din Republica Moldova. Accesul la piaţa serviciilor de publicitate pentru participanţii din afara Republicii Moldova, care sunt supuşi altor condiţii de participare, ar putea distorsiona piaţa de servicii de publicitate, dar şi de servicii media audiovizuale din Republica Moldova.

56. În opinia suplimentară prezentată de Guvern se susţine că Codul serviciilor media audiovizuale distinge două categorii de participanţi la piaţa serviciilor media audiovizuale: furnizori şi distribuitori de servicii media. Diferenţa dintre aceste două categorii de participanţi constă în independenţa de organizare şi de alegere a conţinutului serviciilor media pentru furnizori şi lipsa acestei independenţe în cazul distribuitorilor, care preiau şi retransmit programele oferite de alţi furnizori.

57. Guvernul subliniază că, prin Legea nr.1555 din 19 decembrie 2002, Republica Moldova a ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră din 5 mai 1989. Articolul 1 din Lege prevede dreptul statului de a stabili restricţii faţă de băuturile alcoolice. Mai mult, articolele 15-16 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră reglementează, inter alia, posibilitatea de a restricţiona retransmiterea publicităţii în cazul în care aceasta este direcţionată cu o anumită regularitate unui stat parte la Convenţie. De asemenea, articolul 16 din Convenţie se referă şi la distorsionarea concurenţei prin difuzarea publicităţii către un anumit stat parte la Convenţie.

58. Având în vedere prevederile Convenţiei, Guvernul conchide că reglementările naţionale trebuie să prevadă o diferenţiere între furnizorii de servicii media care provin din state parte la Convenţie şi din state terţe. În cazul statelor parte la Convenţie, reglementările sunt permisive privind circulaţia publicităţii, fiind necesară respectarea Convenţiei pentru a fi posibilă aplicarea sancţiunilor. În cazul statelor terţe, reglementările Convenţiei nu mai sunt aplicabile şi, prin urmare, este posibilă exercitarea intereselor Republicii Moldova.

59. De asemenea, prin instrumente de monitorizare a volumului de publicitate şi de audienţă trebuie să fie stabilit impactul publicităţii faţă de serviciile de publicitate din Republica Moldova. Această monitorizare ar putea fi efectuată de Consiliul Audiovizualului.

60. Guvernul susţine că scopul urmărit de legislator putea fi atins prin măsuri mai puţin intruzive şi mai puţin oneroase faţă de distribuitorii de servicii media audiovizuale.

61. În opinia prezentată Curţii, Consiliul Audiovizualului menţionează că articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale a fost introdus cu scopul de a susţine furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova, a căror activitate este întreţinută din sursele financiare obţinute din plasarea publicităţii şi a teleshopping-ului. Aceşti furnizori au obligaţii pe care nu le au alţi furnizori şi distribuitorii de servicii media audiovizuale, i.e. transmiterea programelor în proporţie de cel puţin 80% în limba română, dublarea sau subtitrarea filmelor etc. Aşadar, legislatorul a creat un mediu concurenţial între furnizorii de servicii media audiovizuale autohtone şi distribuitorii de servicii media audiovizuale străine retransmise.

62. În opinia prezentată Curţii, Consiliul Concurenţei menţionează că prin interdicţia stabilită de articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale s-ar putea crea condiţii inegale de activitate între agenţii economici care transmit programul audiovizual prin internet, a căror activitate nu cade sub incidenţa acestei interdicţii, şi distribuitorii de servicii media în privinţa cărora se aplică această interdicţie. Agenţii economici care retransmit prin internet beneficiază de condiţii mai favorabile de activitate, deoarece retransmit programele fără modificare de conţinut şi fără costuri suplimentare pentru redactarea programelor.

63. De asemenea, Consiliul Concurenţei susţine că această interdicţie poate conduce la creşterea cheltuielilor distribuitorilor de servicii media şi stabilirea unor tarife mai ridicate pentru consumatori, putând fi afectată bunăstarea consumatorilor. Totuşi, având în vedere principiile de bază ale liberei concurenţe, ale libertăţii activităţii de întreprinzător şi specificul pieţei serviciilor media audiovizuale, Consiliul Concurenţei menţionează că prevederile contestate ar putea denatura concurenţa, însă ar putea fi justificate printr-un interes public major.

 

C. Aprecierea Curţii

64. Curtea notează că articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale stabileşte, inter alia, că distribuitorii de servicii media vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise.

65. Curtea observă că, prin Legea nr.1555 din 19 decembrie 2002, Republica Moldova a ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră din 5 mai 1989. Prin aceeaşi Lege, în conformitate cu prevederile articolului 32 din Convenţie, Republica Moldova şi-a rezervat dreptul de a impune restricţii asupra retransmisiei pe teritoriul său a programelor străine care fac publicitate pentru băuturile alcoolice.

66. Curtea reţine că distribuitorii de servicii media audiovizuale retransmit programe străine (care includ publicitatea şi teleshopping-ul) de la furnizorii: (i) din statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi (ii) din state care nu au ratificat această Convenţie. Furnizorii din statele care au ratificat această Convenţie beneficiază de garanţiile acestei Convenţii. Totodată, legislatorul Republicii Moldova este obligat să respecte prevederile Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră. Din contră, în domeniul retransmiterii programelor (care includ publicitatea şi teleshopping-ul) de la furnizorii din statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, Parlamentul are o marjă discreţionară mai largă, nefiind ţinut de obligaţiile asumate prin această Convenţie.

67. Sub acest aspect, Curtea observă că prevederile contestate sunt rigide şi stabilesc o măsură generală pentru distribuitorii de servicii medii audiovizuale străine. Aşadar, legislatorul a instituit o obligaţie absolută şi nu a diferenţiat distribuitorii de servicii media care retransmit programe din statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi distribuitorii care retransmit programe din state care nu au ratificat această Convenţie. Această măsură generală se aplică situaţiilor prestabilite, indiferent de circumstanţele fiecărui caz în parte. Spre deosebire de legile elastice, care sunt „sensibile la circumstanţe” şi care prevăd posibilitatea aplicării lor în funcţie de contextul factual detaliat, legile rigide stabilesc concepte precise, „insensibile la circumstanţe” (HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §49).

68. Având în vedere aceste considerente, Curtea observă că legislatorul a preferat o măsură generală (interdicţia absolută de a retransmite publicitatea şi teleshopping-ul) în detrimentul unor măsuri individuale (cum ar fi, spre exemplu, diferenţierea publicităţii şi a teleshopping-ului retransmise din state parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi din state care nu sunt parte la această Convenţie).

69. Legislatorul putea adopta măsuri legislative individuale care să realizeze la fel de eficient scopurile legitime urmărite şi care să limiteze mai puţin exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a distribuitorilor de servicii media audiovizuale, în comparaţie cu măsura generală contestată. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că trebuie să declare neconstituţionale prevederile normative contestate în eventualitatea în care observă că există alte mijloace care pot realiza la fel de eficient scopurile legitime urmărite, cu un prejudiciu mai mic pentru dreptul fundamental în discuţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 9 iunie 2020, §67).

70. Curtea mai observă că, potrivit articolului 4 teza a II-a din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, părţile vor garanta libertatea de recepţie şi nu se vor opune retransmiterii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care se conformează dispoziţiilor acestei Convenţii. De asemenea, punctul 121 din Raportul explicativ al Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră stabileşte că o parte nu va fi îndreptăţită să se bazeze pe dispoziţiile specifice ale legislaţiei sau a reglementărilor sale naţionale în sfera audiovizualului în domeniile reglementate de Convenţie (publicitate şi teleshopping, sponsorizare, responsabilitatea radiodifuzorului în menţinerea standardelor programului etc.) pentru a restricţiona recepţionarea sau pentru a preveni retransmiterea, pe teritoriul său, a unui serviciu de program transmis pentru altă parte care respectă prevederile Convenţiei.

71. Curtea observă că Parlamentul nu a diferenţiat conţinutul publicităţii sau al teleshopping-ului, având în vedere faptul că statul Republica Moldova şi-a rezervat, la ratificarea Convenţiei, dreptul de a impune restricţii doar în privinţa publicităţii pentru băuturile alcoolice.

72. În acelaşi timp, Curtea reţine că Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră stabileşte, în articolul 16, că pentru a se evita perturbarea concurenţei şi punerea în pericol a sistemului de televiziune al unei părţi, mesajele publicitare îndreptate în mod expres şi frecvent spre audienţa unei singure părţi, alta decât partea transmiţătoare, nu trebuie să încalce regulile cu privire la publicitatea televizată din acea parte.

73. Atunci când un public precis al unui stat-parte este vizat în mod special şi cu o oarecare regularitate de programele de publicitate sau de teleshopping într-un serviciu de programe transmise dintr-un alt stat-parte, programele de publicitate sau de teleshopping în discuţie nu trebuie să eludeze normele care reglementează publicitatea televizată sau teleshopping-ul în statul-parte al cărui public este vizat. Aceste criterii („precis”, „cu o oarecare regularitate”, „un singur stat-parte”, „eludare”) trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În cazul în care nu este întrunit un criteriu, statul-parte nu va putea interzice programele de publicitate sau teleshopping din statele-parte care transmit aceste programe (punctele 267 şi 271 din Raportul explicativ al Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră).

74. Având în vedere cele menţionate la §72-73, Curtea subliniază că în cazul întrunirii în mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de articolul 16 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, detaliate în punctele 267-272 din Raportul explicativ al acestei Convenţii, legislatorul poate dispune interzicerea retransmiterii publicităţii şi a teleshopping-ului care vizează în mod special publicul precis al Republicii Moldova şi care sunt retransmise cu o oarecare regularitate. Totuşi, în cazul adoptării prevederilor articolului 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, Parlamentul nu a ţinut cont de condiţiile în discuţie.

75. Aşadar, obligaţia excluderii publicităţii şi a teleshopping-ului din serviciile media audiovizuale retransmise din statele-parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră este contrară articolelor 4 şi 32 din Constituţie, aşa cum au fost interpretate prin prisma articolului 4 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

76. Având în vedere că legislatorul a instituit o obligaţie absolută, fără a lua în calcul măsuri individuale mai puţin intruzive în libertatea de exprimare a distribuitorilor de servicii media audiovizuale şi fără a diferenţia programele (care includ publicitatea şi teleshopping-ul) din statele parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi statele care nu sunt parte, Curtea conchide că prevederile contestate sunt incompatibile cu articolele 4 şi 32 din Constituţie şi trebuie declarate neconstituţionale.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 66 alin.(7) şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018, ridicată de S.A. „MOLDTELECOM”, S.R.L. „TV-BOX”, S.R.L. „ARAX-IMPEX”, Î.M. „ORANGE MOLDOVA” S.A. şi S.R.L. „STV IT COMPANY”, reclamanţi în dosarul nr.3-621/2020, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Se declară neconstituţional textul „şi vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise” din articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale.

3. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „distribuitorii de servicii media nu au dreptul să plaseze publicitate sau teleshopping în serviciile media audiovizuale retransmise” din articolul 66 alin.(7) şi a articolului 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi articolul 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

 

Prin prezenta, subsemnatul îmi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională în Hotărârea nr.36 din 23 noiembrie 2021, prin care a fost admisă parţial sesizarea nr.25g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 66 alin.(7) şi 84 alin.(13) din Codul serviciilor media audiovizuale şi a fost declarat neconstituţional textul „şi vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise” din articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale. Dezacordul meu se referă, în special, la punctul 2 al dispozitivului Hotărârii adoptate, precum şi la o parte din argumentele invocate în susţinerea acestei soluţii.

1. Curtea a constatat că prin dispoziţia articolului 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale legislatorul a pus în sarcina distribuitorilor de servicii media o obligaţie absolută de a „[…] exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise”, obligaţie de natură să restrângă libertatea de exprimare garantată de articolul 32 din Constituţie.

2. Prezenta opinie nu vine să respingă aplicabilitatea articolului 32 (alin.(1)) dinConstituţie [libertatea opiniei şi exprimării] atât timp cât Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră prevede că statele semnatare se obligă să asigure libertatea de exprimare şi de informare în spiritul articolului 10 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale şi să garanteze libertatea recepţionării, fără a se opune retransmisiunii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care sunt conforme prevederilor acestei Convenţii (articolul 4). Subsemnatul doar reiterează că în jurisprudenţa Curţii s-a recunoscut că libertatea de exprimare nu este un drept absolut (HCC nr.12 din 4 aprilie 2013, §93), exerciţiul lui fiind posibil de a fi restrâns prin prevederile articolelor 32 alin.(2) şi (3) şi 54 alin.(2) din Constituţie. Mai mult, având în vedere caracterul relativ al dreptului la libera exprimare, statul are obligaţia pozitivă de a implementa un cadru legislativ şi administrativ adecvat pentru a garanta un pluralism efectiv (a se vedea Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano v. Italia, 7 iunie 2012, §134; HCC nr.16 din 4 iulie 2018, §42) şi a asigura protecţia altor drepturi şi interese publice constituţionale care ar putea fi dezavantajate de dreptul la libera exprimare.

3. Curtea a considerat textul contestat ca fiind, pe de o parte, „contrar articolelor 4 şi 32 din Constituţie, aşa cum au fost interpretate prin prisma articolului 4 din Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră” (§75), iar pe de altă parte, „fără a lua în calcul măsuri individuale mai puţin intruzive în libertatea de exprimare a distribuitorilor de servicii media audiovizuale şi fără a diferenţia programele (care includ publicitatea şi teleshopping-ul) din statele parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi statele care nu sunt parte” (§76). Astfel, Curtea a distins între distribuitorii naţionali care retransmit servicii media audiovizuale: (a) din state parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, şi (b) din state care nu sunt parte la această Convenţie însă fără a atribui acestei distincţii vreo importanţă.

a)

4. Aşadar, este indiscutabil că retransmiterea serviciilor media audiovizuale din statele care sunt parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră (ratificată prin Legea nr.1555 din 19 decembrie 2002) reprezintă un angajament internaţional al Republicii Moldova.

5. Fiecare stat membru al Convenţiei trebuie să se asigure că toate serviciile de programe transmise de un radiodifuzor ce ţine de jurisdicţia sa sunt conforme cu prevederile ei (articolul 5 parag.1). În baza acestei prevederi, operează prezumţia că serviciile media audiovizuale dintr-un stat membru al Convenţiei retransmise în alte state membre, inclusiv în Republica Moldova, corespund prevederilor acestei Convenţii.

6. Fără a diminua rolul acestei prezumţii, Convenţia a inclus mecanisme de protecţie a spaţiului audiovizual naţional. Astfel, articolul 16 din Convenţie prevede că mesajele publicitare „nu trebuie să încalce regulile cu privire la publicitatea televizată” din statul în care sunt retransmise şi, implicit, nu trebuie să afecteze concurenţa sau să pună în pericol sistemul de televiziune al acestui stat.

7. Am ajuns la concluzia că dispoziţiile articolului 16 din Convenţie acordă Republicii Moldova prerogativa de a lua măsuri legislative de protecţie a spaţiului audiovizual naţional de mesajele publicitare care încalcă concurenţa sau pun în pericol sistemul naţional de televiziune. Acestui scop, parţial, a servit textul declarat neconstituţional din articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, care urmărea şi excluderea din serviciile media retransmise a publicităţii şi teleshoping-ului care eludau normele naţionale.

8. Din considerentele menţionate supra am susţinut că textul contestat avea o aplicabilitate parţial justificată. Respectiv, acesta trebuia recunoscut constituţional în măsura în care publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale din statele membre ale Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră şi retransmise în Republica Moldova eludează reglementările naţionale, afectează concurenţa şi pun în pericol sistemul naţional de televiziune.

b)

9. Retransmiterea în spaţiul audiovizualului din Republica Moldova a serviciilor media audiovizuale din statele care nu sunt parte la Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră nu se bazează pe un angajament internaţional.

10. Cu referire la incidenţa libertăţii de exprimare, garantată de articolul 32 din Constituţie, Curtea a reţinut că nu se poate afirma despre existenţa unei ingerinţe în acest drept în cazul radiodifuzorilor din afara statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, precum şi din afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Nimic nu-i împiedică pe aceştia să emită în continuare, în statele lor de origine (HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §27).

11. Curtea a reţinut că în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii şi în Canada standardele democratice sunt foarte ridicate şi nu există riscul de nerespectare a standardelor prevăzute de Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Totodată, Curtea a lăsat să se înţeleagă că radiodifuzorii din statele care nu au ratificat Convenţia riscă să nu îndeplinească standardele incluse în ea (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §58).

12. Curtea a admis că autorităţile Republicii Moldova au obligaţia de a contracara în mod activ operaţiunile de informare ostilă împotriva societăţii, precum şi obligaţia de a asigura informarea corectă a cetăţenilor. În primul rând, este contracarată posibila influenţare a rezultatului proceselor democratice din Republica Moldova, de către grupuri puternice din afara ţării. În al doilea rând, este contracarată posibila influenţare a opiniei publice, prin tehnici hibride, interzise de standardele Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, §55), precum şi provocate de nerespectarea principiilor activităţii de publicitate (i.e. loialitatea, onestitatea, autenticitatea şi decenţa publicităţii; utilizarea formelor, metodelor şi mijloacelor care nu aduc prejudicii spirituale, morale sau psihice consumatorilor de publicitate; concurenţa onestă; responsabilitatea faţă de consumatori, societate şi stat).

13. Având în vedere aceste considerente, am ajuns la concluzia că există riscul că publicitatea şi teleshopping-ul incluse în serviciile media audiovizuale retransmise din afara statelor membre ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Canadei, precum şi din afara statelor care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră să nu respecte nici standardele acestei Convenţii şi nici reglementările naţionale care protejează concurenţa, piaţa de publicitate şi sistemul naţional de televiziune.

14. Soluţia Curţii de deschidere a spaţiului audiovizual naţional pentru retransmisiunea necontrolată a publicităţii şi teleshoping-ului din statele care nu au semnat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră este, cel puţin, până la o eventuală intervenţie a legislatorului, de natură să afecteze nu doar concurenţa în domeniul publicităţii, buna funcţionare a sistemului naţional de televiziune, dar şi alte valori constituţionale. În acest caz, libertatea de exprimare în procesul de retransmitere a publicităţii şi teleshopping-ului este de natură să afecteze interese publice concrete, i.e. ordinea publică, drepturile şi libertăţile altor persoane. Iată de ce am considerat că norma contestată îndeplinea un rol constituţional determinat şi avea sarcina de a proteja piaţa naţională de publicitate.

15. Din considerentele menţionate supra la §8, 13-14, am optat pentru constituţionalitatea textului „şi vor exclude publicitatea şi teleshopping-ul din serviciile media audiovizuale străine retransmise” din articolul 66 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, în măsura în care serviciile media audiovizuale din statele străine retransmise în Republica Moldova eludează reglementările naţionale privind publicitatea şi teleshopping-ul, afectează concurenţa şi pun în pericol sistemul naţional de televiziune.