L E G E
pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal
nr. 1417-XIII din 17.12.1997
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40-41/290 din 07.05.1998
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege.
Articolul 1. Intrarea în vigoare
Titlul III al Codului fiscal intră în vigoare la 1 iulie 1998.
Articolul 2. Abrogarea
La data intrării în vigoare a titlului III al Codului fiscal, se abrogă Legea nr.264-XIII din 8 noiembrie 1994 privind taxa pe valoarea adăugată (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.10, art.96; 1996, nr.7, art.70; 1997, nr.56, art.509).
Articolul 3. Modificarea unor acte normative
(1) Preşedintelui Republicii Moldova i se propune să aducă actele sale normative în concordanţă cu Titlul III al Codului fiscal.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni:
a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu Titlul III al Codului fiscal;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu Titlul III al Codului fiscal;
c) va asigura revizuirea şi abrogarea de către ministere şi departamente a actelor lor normative care contravin Titlului III al Codului fiscal.
Articolul 4. Dispoziţii finale şi tranzitorii
(1) Relaţiile fiscale apărute pînă la intrarea în vigoare a Titlului III al Codului fiscal se reglementează conform Legii nr.264-XIII din 8 noiembrie 1994 privind taxa pe valoarea adăugată şi conform altor acte normative în vigoare la momentul apariţiei acestor relaţii.
(2) În operaţiile de import-export cu alte ţări, la calcularea taxei pe valoarea adăugată, poate fi aplicat criteriul determinat pe baza acordurilor bilaterale încheiate între Republica Moldova şi ţara respectivă, ratificate de către Parlamentul Republicii Moldova.
(3) Întreprinderile aflate în proces de restructurare şi/sau privatizare ori care urmează a fi restructurate şi/sau privatizate în conformitate cu Legea insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 se impun cu taxa pe valoarea adăugată conform Codului fiscal, ţinîndu-se cont de particularităţile prevăzute de actele legislative ce stabilesc modul lor de restructurare şi/sau privatizare.
(4) Prevederile titlului III al Codului fiscal şi prevederile prezentei legi se aplică ţinîndu-se cont de particularităţile impozitării, prevăzute în legea bugetului de stat pe anul respectiv.
(5) Pînă la aducerea actelor normative în vigoare, ce reglementează relaţiile privind achitarea taxei pe valoarea adăugată, în concordanţă cu Titlul III al Codului fiscal, acestea se aplică în măsura în care nu contravin Titlului III al Codului fiscal.
(6) Livrarea de mărfuri persoanelor juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar de către persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar este supusă T.V.A. conform art.96 alin.(1) lit.a), art.103 şi 104 din titlul III al Codului fiscal . Persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul dacă au sau nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt obligate să treacă prin posturile vamale interne achitînd T.V.A. pînă la sau la momentul trecerii controlului vamal.
Livrarea de mărfuri produse de persoanele juridice şi fizice, subiecţi ai activităţii de întreprinzător, înregistrate la Camera Înregistrării de Stat în condiţiile stabilite de Guvern, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, către persoanele juridice şi fizice subiecţi ai activităţii de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor patentei de întreprinzător, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, este supusă controlului vamal obligatoriu la posturile vamale interne, fiind scutită de T.V.A. la prezentarea raportului de expertiză, eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, care confirmă producerea mărfurilor pe teritoriul republicii.
Livrarea de servicii persoanelor juridice şi fizice, subiecţi ai activităţii de întreprinzător, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, de către persoanele juridice şi fizice, subiecţi ai activităţii de întreprinzător care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, se supune T.V.A. conform art.96 alin.(1) lit.a), art.101 alin.(4), art.103 şi 104 din titlul III al Codului fiscal .
(7) Taxă pe valoarea adăugată nu se aplică la importul şi livrările ulterioare ale gazelor naturale efectuate de Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" către Societatea cu Răspundere Limitată "Tiraspoltransgaz" care nu are relaţii cu sistemul bugetar al Republicii Moldova.
(8) În perioada de pînă la 1 iulie 2004 nu se aplică taxă pe valoarea adăugată la importul grîului alimentar, grîului furajer (poziţia tarifară 1001), orzului furajer (poziţia tarifară 1003 00) şi a făinii de grîu (poziţia tarifară 1101 00), precum şi la comercializarea acestora în teritoriul ţării.
(9) Taxa pe valoarea adăugată nu se aplică la livrarea pe teritoriul Republicii Moldova a contoarelor de gaze importate conform Acordului de credit (Proiectul energetic) încheiat cu Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
(10) Sînt scutite de taxa pe valoarea adăugată serviciile prestate în cadrul lucrărilor de construcţie şi montaj executate la Complexul Monastic Căpriana, la monumentul “Badea Mior” de la Soroca şi la complexul memorial de pe platoul Şerpeni, finanţate din mijloacele băneşti donate de persoane fizice şi juridice, în temeiul unui regulament aprobat de Guvern, pornindu-se de la costul total al acestor servicii, estimat după cum urmează: Complexul Monastic Căpriana – 20,0 milioane lei; monumentul "Badea Mior" – 3,7 milioane lei; complexul memorial de pe platoul Şerpeni – 6,5 milioane lei.
(11) În anul 2004, producţia din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie şi sacrificată, produsă şi livrată pe teritoriul ţării, se impune cu T.V.A. la cota de 5%.
(12) În anul 2004, taxa pe valoarea adăugată nu se aplică la importul şi livrarea pe teritoriul ţării a materialului de înmulţire şi săditor viticol (poziţiile tarifare 060210100 şi 060220100) de categoriile biologice prebază, bază şi certificat şi a materialului săditor pomicol (poziţia tarifară 060220900) de categoriile biologice prebază, bază, certificat şi standard.
(13) Mărfurile şi serviciile destinate realizării proiectelor Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (F.I.S.M.), potrivit contractelor încheiate între F.I.S.M. şi agenţii economici care efectuează lucrări din sursele F.I.S.M., precum şi potrivit contractelor C.D.D. (Community-Driven Development) încheiate între unităţile administrativ-teritoriale şi agenţii economici, finanţate din sursele F.I.S.M., se vor livra cu aplicarea cotei zero a T.V.A. pînă la finalizarea Proiectului F.I.S.M.
(14) Prevederile alineatului (13) se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2003.
(15) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
[Art.4 modificat prin Legea nr.186-XV din 10.06.2004, în vigoare 23.07.2004]
[Art.4 modificat prin Legea nr.52-XV din 27.02.2004, în vigoare 05.03.2004]
[Art.4 modificat prin Legea nr.2-XV din 05.02.2004, în vigoare 01.01.2004]
[Art.4 modificat prin Legea nr.568-XV din 25.12.2003, în vigoare 01.01.2004]
[Art.4 modificat prin Legea nr.430-XV din 31.10.2003, în vigoare 01.01.2004]
[Art.4 completat prin Legea nr.499-XV din 11.12.2003, în vigoare 19.12.2003]
[Art.4 completat prin Legea nr.416-XV din 24.10.2003, în vigoare 14.11.2003]
[Art.4 completat prin Legea nr.357-XV din 31.07.2003, în vigoare 08.08.2003]
[Art.4 modificat prin Legea nr.356-XV din 31.07.2003, în vigoare 08.08.2003]
[Art.4 modificat prin Legea nr.292-XV din 10.07.2003, în vigoare 25.07.2003]
[Art.4 completat prin Legea nr.239-XV din 13.06.2003, în vigoare 01.07.2003]
[Art.4 completat prin Legea nr.132-XV din 20.03.2003, în vigoare 04.04.2003]
[Art.4 modificat prin Legea nr.1440-XV din 08.11.2002, în vigoare 01.01.2003]
Notă: Vezi Legea nr.996-XV din 18.04.2002 "Pentru interpretarea articolului 4 alineatul (3) literele b) şi c) din Legea nr. 1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal"
[Art.4 modificat prin Legea nr.408-XV din 26.07.2001, în vigoare 01.07.2002]
[Art.4 modificat prin Legea nr.732-XV din 13.12.2001, în vigoare 01.03.2002]
[Art.4 modificat prin Legea nr.646-XV din 16.11.2001, în vigoare 01.01.2002]
[Art.4 modificat prin Legea nr.614-XV din 08.11.2001, în vigoare 06.12.2001]
[Art.4 modificat prin Legea nr.1389-XIV din 30.11.2000, în vigoare 01.01.2001]
[Art.4 modificat prin Legea nr.1064-XIV din 16.06.2000, în vigoare 12.10.2000]
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru MOŢPAN
|
Chişinău, 17 decembrie 1997. | |
Nr.1417-XIII. |
