vineri, 1 iulie 2022
412/27.05.99 Legea zootehniei

L E G E A

zootehniei

 

nr. 412-XIV  din  27.05.1999

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.73-77/347 din 15.07.1999

 

* * *

Abrogat: 26.08.2023

Legea R.Moldova nr.213 din 21.07.2022

 

Notă: În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului” se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”, conform Legii nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022

 

Notă: În textul legii, sintagma „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului” la forma gramaticală corespunzătoare, conform Legii nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018

 

Notă: În cuprinsul legii, cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare" se înlocuiesc cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare" conform Legii nr.143-XV din 10.05.2001, în vigoare 22.06.2001

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege stabileşte bazele juridice şi economice de organizare a zootehniei, reglementează relaţiile dintre stat şi deţinătorii de animale.

Scopul prezentei legi îl constituie crearea condiţiilor pentru sporirea calităţii şi creşterea producţiei zootehnice.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. – Prin noţiunea de zootehnie se înţelege o ramură a agriculturii, care are drept obiect cunoaşterea, creşterea, reproducerea, alimentarea, ameliorarea raselor şi exploatarea animalelor agricole, denumite în continuare animale.

 

Art.2. – (1) Creşterea şi ameliorarea raselor de animale sînt activităţi de interes naţional, care au ca scop asigurarea populaţiei cu produse animaliere, a industriei alimentare şi uşoare cu materii prime, a agriculturii cu îngrăşăminte organice şi cu forţă de tracţiune, precum şi contribuirea la dezvoltarea sportului.

(2) Prin pîrghii economice, statul stimulează dezvoltarea zootehniei.

 

Art.3. – Patrimoniul zootehnic al Republicii Moldova este constituit din efective de animale, bănci genetice, grene, resurse furajere, păşuni şi fîneţe naturale, bălţi, lacuri, iazuri şi bazine acvatice amenajate pentru piscicultură.

 

Art.4. – (1) Prin noţiunea de animal, în sensul prezentei legi, se înţelege orice organism viu care aparţine uneia din următoarele specii: taurine, porcine, cabaline, ovine, caprine, animale de blană, păsări, iepuri de casă, peşti, albine şi viermi de mătase.

(2) Sînt considerate păşuni toate terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă naturală, arborescentă, precum şi terenurile semănate cu culturi furajere, care sînt utilizate pentru păşunat sau cosit.

[Art.4 completat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.5. – (1) Creşterea şi întreţinerea animalelor în scopuri de producţie poate fi practicată de persoane fizice sau juridice care deţin animale cu drept de proprietate, posesiune sau folosinţă.

[Art.5 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.6. – Activităţile de creştere şi ameliorare a raselor de animale, producerea furajelor sînt coordonate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi subdiviziunile lui, care elaborează concepţii ale dezvoltării zootehniei şi producerii furajelor, determină direcţiile cercetărilor ştiinţifice şi ale implementării realizărilor ştiinţei şi tehnicii, modul de exercitare a controlului de stat în zootehnie şi producerea furajelor, elaborează proiecte de legi şi alte acte normative în domeniul dat.

 

Art.7. – Construcţia şi darea în exploatare a fermelor zootehnice se efectuează conform cerinţelor stabilite prin lege.

[Art.7 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Capitolul II

PRINCIPALELE DREPTURI ŞI OBLIGAŢII ALE DEŢINĂTORILOR

DE ANIMALE, PĂŞUNI, BAZINE ACVATICE

Art.8. – (1) Prin noţiunea de deţinător de animale se înţelege persoana fizică sau juridică care are în posesie permanentă animale în calitate de proprietar de animale şi/sau deţinător de exploataţie, sau de îngrijitor temporar al animalelor. Această categorie include, fără excepţie, conducătorii grupurilor de animale, ai mijloacelor de transport în care se află animalele, precum şi administratorii exploataţiilor de tipul: tîrguri sau expoziţii de animale, tabere de vară, ferme de animale, centre de colectare a animalelor şi unităţi de sacrificare.

(2) Deţinătorii de animale, păşuni şi bazine acvatice au dreptul:

a) să aleagă liber, pentru creştere, specia, rasa, tipul, populaţia, linia, crosul şi hibrizii de animale, conform Nomenclatorului raselor, tipurilor şi crossurilor de animale omologate (raionate) în Moldova;

b) să aleagă modul de alimentare şi întreţinere a animalelor, de utilizare a resurselor furajere, păşunilor naturale şi bazinelor acvatice;

c) să aplice soluţiile manageriale şi economice pe care le consideră mai acceptabile;

d) să comercializeze animale şi produse animaliere de sine stătător sau prin intermediul asociaţiilor de profil, fondate pe principii benevole;

e) să intre în diferite asociaţii (societăţi) al căror scop îl constituie producerea şi comercializarea produselor animaliere etc.;

f) să obţină credite bancare şi să le folosească pentru construcţia şi reparaţia fermelor animaliere şi punctelor de însămînţare artificială a animalelor, pentru procurarea animalelor de prăsilă, îmbunătăţirea păşunilor şi bazinelor acvatice;

g) să folosească păşunile obşteşti pentru păşunatul animalelor în baza contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

[Art.8 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.9. – (1) Deţinătorii de animale sînt obligaţi:

a) să respecte cerinţele zooveterinare de întreţinere şi creştere a animalelor;

b) să utilizeze în activitatea lor de producţie stimulatori de creştere, preparate biologice şi veterinare, substanţe dezinfectante, inofensive pentru populaţie şi animale, care să nu polueze mediul şi să fie înregistrate în Republica Moldova;

c) să prezinte, conform Legii nr.412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială, organelor de statistică şi autorităţilor administraţiei publice locale informaţii privind numărul de animale pe specii;

d) să folosească, pentru reproducerea animalelor, însămînţarea artificială sau monta dirijată cu reproducători autorizaţi conform art.13 din Legea nr.371-XIII din 15 februarie 1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie;

e) să beneficieze de dreptul de asigurare a animalelor de prăsilă şi a celor productive din cireada de bază;

f) să efectueze numerotarea individuală a animalelor şi să ţină evidenţa individuală a producţiei sale;

g) să susţină fondul de selecţie şi reproducţie în zootehnie;

h) să nu admită păşunatul animalelor pe terenuri ce nu sînt destinate pentru păşunat.

(2) Deţinătorii de păşuni şi bazine acvatice sînt obligaţi:

a) să întreţină păşunile şi bazinele acvatice în stare corespunzătoare, să asigure paza lor, să sporească sistematic fertilitatea solului şi productivitatea păşunilor şi bazinelor acvatice în scopul satisfacerii necesarului de furaje pentru animale şi al protecţiei solului;

b) să respecte prevederile amenajamentelor pastorale şi planurilor anuale privind lucrările de întreţinere, ameliorare şi exploatare a păşunilor;

c) să nu permită folosirea în alte scopuri a terenurilor destinate păşunatului, cositului, creşterii nutreţului verde sau producerii seminţelor de plante furajere.

[Art.9 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Capitolul III

AMELIORAREA RASELOR ŞI REPRODUCEREA ANIMALELOR

Art.10. – Ameliorarea raselor şi reproducerea animalelor se efectuează conform Legii nr.371-XIII din 15 februarie 1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie şi prezentei legi.

[Art.10 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.11. – (1) Ameliorarea raselor de animale se realizează prin lucrări de cercetări ştiinţifice, prin selecţie a animalelor, efectuată în baza datelor de evidenţă oficială a performanţelor zootehnice, şi prin reproducţie dirijată.

(2) Controlul oficial al performanţelor animale îl exercită Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

[Art.11 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.11 modificat prin Legea nr.226-XVI din 30.10.2008, în vigoare 14.11.2008]

[Art.11 modificat prin Legea nr.187-XVI din 10.07.2008, în vigoare 29.07.2008]

[Art.11 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

[Art.12 abrogat prin Legea nr.50-XVI din 07.03.2008 în vigoare 04.10.2008]

[Art.12 modificat prin Legea nr.205-XVI din 28.07.2005, în vigoare 23.09.2005]

 

[Art.13 abrogat prin Legea nr.50-XVI din 07.03.2008 în vigoare 04.10.2008]

 

Art.14. – În scopul utilizării raţionale a animalelor de prăsilă, se întocmesc registre genealogice de stat pe specii şi rase de animale.

[Art.14 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Art.15. – Pentru ameliorarea potenţialului genetic şi sporirea productivităţii raselor de animale omologate, în localităţi se organizează oficii (puncte) de selecţie şi reproducţie a animalelor, a căror activitate este coordonată de către centrele zonale pentru ameliorarea şi reproducţia animalelor.

[Art.15 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.16. – (1) Reproducătorii tuturor speciilor de animale pentru însămînţare artificială şi montă dirijată sînt utilizaţi în baza autorizaţiei eliberate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

(2) Autorizaţia se eliberează gratuit, pe un termen de 2 ani, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) provenienţa genealogică bine definită şi confirmată prin certificat de rasă;

b) testarea şi aprecierea reproducătorului conform instrucţiunilor în vigoare;

c) corespunderea animalului cu cerinţele standardului de rasă.

[Art.16 modificat prin Legea nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022]

[Art.16 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Art.17. – Importul şi exportul resurselor de prăsilă (animale, material seminal, embrioni, ovule, ouă de păsări, viermi de mătase şi icre de peşte destinate reproducerii) se efectuează în conformitate cu condiţiile şi procedura reglementată de lege.

[Art.17 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Art.18. – (1) Dreptul de a efectua însămînţarea artificială a animalelor îl au specialiştii sau persoanele pregătite să activeze în acest domeniu, a căror pregătire este confirmată în modul stabilit prin urmarea unor cursuri speciale organizate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

(2) Persoanele care efectuează însămînţarea artificială poartă răspundere faţă de deţinătorii de animale pentru rezultatele obţinute.

[Art.18 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.19. – Materialul seminal congelat este produs de către instituţiile licenţiate pentru acest gen de activitate în conformitate cu condiţiile şi procedura reglementate de lege.

[Art.19 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Art.20. – Transplantarea embrionilor se efectuează de către instituţiile de cercetări ştiinţifice şi alte instituţii licenţiate în acest domeniu, în conformitate cu condiţiile şi procedura reglementate de lege.

[Art.20 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Art.21. – Iazurile ce aparţin gospodăriilor piscicole pentru reproducerea şi creşterea peştelui nu pot fi transmise în posesia altor unităţi nespecializate în acest domeniu.

 

Capitolul IV

RESURSELE FURAJERE

Art.22. – (1) Prin noţiunea de resurse furajere se înţelege totalitatea furajelor de origine vegetală, animală, minerală, produselor industriale de sinteză, care pot fi folosite direct ori după prelucrare în alimentarea animalelor.

(2) Se consideră culturi furajere: lucerna, trifoiul, sparceta, borceagul, rapiţa, sulfina, facelia, porumbul pentru nutreţ verde şi siloz, iarba de Sudan, mazărea furajeră, sorgul, sfecla furajeră, amestecurile de leguminoase şi graminee perene, precum şi alte plante utilizate în scopuri furajere; plantele de cîmp, de pădure, de livadă, legumicole şi medicinale utilizate în apicultură; plantaţiile de duzi utilizate pentru viermii de mătase.

[Art.22 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.23. – Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare elaborează strategia de organizare şi exploatare a păşunilor, parametrii tehnici şi metodologia recomandată deţinătorilor de terenuri agricole folosite pentru furajarea animalelor, care vor fi prevăzute în normele metodologice.

[Art.23 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.24. – Primăriile satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) repartizează deţinătorilor de animale în folosinţă păşuni pe termen de pînă la cinci ani, aceştia fiind obligaţi să execute anual lucrări de întreţinere şi ameliorare a păşunilor, de sporire a potenţialului lor productiv, precum şi lucrări de profilaxie, tratare şi combatere a parazitozelor la animale.

 

Art.25. – (1) Termenele de scoatere a animalelor la păşunat sînt stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale şi se anunţă cu 10 zile înainte de termenul fixat, respectarea lui fiind obligatorie pentru toţi deţinătorii de animale.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale întocmesc amenajamente pastorale şi planuri privind lucrările de întreţinere, ameliorare şi exploatare raţională a păşunilor publice.

(3) Se interzice folosirea păşunilor în primul an de însămînţare sau reînsămînţare.

(4) Deţinătorii de animale au dreptul să folosească păşunile obşteşti în bază de contract cu autorităţile administraţiei publice locale.

[Art.25 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.26. – (1) Baza furajeră a pisciculturii o constituie bazinele acvatice aflate în proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a altor persoane juridice, precum şi a persoanelor fizice.

(2) Utilizarea apei din bazinele acvatice ale gospodăriilor piscicole se efectuează conform Codului apelor nr.1532-XII din 22 iunie 1993.

(3) Gospodăriile piscicole pot deversa apa utilizată pentru creşterea peştelui în bazinele acvatice naturale cu condiţia corespunderii parametrilor calitativi iniţiali ai acesteia.

(4) Apa din bazinele acvatice utilizată la creşterea peştelui a cărei parametri nu corespund în deplină măsură normelor în vigoare se deversează în bazinele acvatice cu parametri nu mai joşi decît cei iniţiali.

[Art.26 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.27. – Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin organele de specialitate, elaborează strategia de ameliorare şi exploatare a fondului piscicol.

[Art.27 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.28. – Folosirea îngrăşămintelor minerale şi organice în scopul ameliorării bazei furajere se admite cu respectarea normelor piscicol-biologice.

[Art.28 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Art.29. – Polenizarea culturilor agricole entomofile cu ajutorul albinelor se efectuează în bază de contract.

 

Capitolul V

ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ. PERFECŢIONAREA CADRELOR

Art.30. – Cercetările ştiinţifice în domeniul zootehniei şi producerii nutreţurilor se efectuează în conformitate cu Programul naţional în domeniile cercetării şi inovării.

[Art.30 în redacţia Legii nr.36 din 16.03.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Art.30 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

[Art.31 abrogat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

 

Art.32.

 

[Alin.(1) art.32 abrogat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

(2) Specialiştii din zootehnie şi deţinătorii de animale pot fonda asociaţii obşteşti profesionale care contribuie la dezvoltarea ştiinţei, ameliorarea deservirii zootehniei, perfecţionarea specialiştilor din sectorul zootehnic, asigurarea protecţiei lor juridice şi sociale, acordă burse.

[Alin.(3) art.32 abrogat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

 

Capitolul VI

FINANŢAREA SECTORULUI ZOOTEHNIC

Art.33. – Dezvoltarea sectorului zootehnic este susţinută de către stat prin politica de subvenţionare.

[Art.33 în redacţia Legii nr.172 din 27.07.2018, în vigoare 24.08.2018]

[Art.33 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 01.01.2010]

[Art.33 în redacţia Legii nr.1231-XIV din 21.09.2000, în vigoare 01.02.2001]

 

Capitolul VII

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGII ŞI

CONTROLUL DE STAT ÎN ZOOTEHNIE

Art.34. – (1) Încălcarea prezentei legi atrage după sine răspunderea prevăzută de legislaţia în vigoare.

(2) Controlul de stat în zootehnie îl exercită Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi subdiviziunile teritoriale ale acesteia în limitele şi în conformitate cu atribuţiile stabilite de lege.

(3) Sînt supuşi controlului de stat, în conformitate cu condiţiile şi procedurile reglementate de lege, agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoanele fizice care practică unul din următoarele genuri de activitate:

a) creşterea şi/sau exploatarea animalelor;

b) achiziţia şi/sau comercializarea animalelor vii şi materiei prime animaliere;

c) producerea şi/sau comercializarea furajelor pentru alimentaţia animalelor.

(4) La depistarea încălcărilor prezentei legi, contravenienţilor li se pot aplica sancţiuni administrative conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.

(5) Sancţiunile administrative sînt aplicate doar în cadrul controalelor repetate, pentru neexecutarea prescripţiilor anterioare privind încălcările depistate, emise persoanelor fizice sau juridice de către inspectori.

[Art.34 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.34 modificat prin Legea nr.131-XVIII din 23.12.2009, în vigoare 12.02.2010]

[Art.34 modificat prin Legea nr.226-XVI din 30.10.2008, în vigoare 14.11.2008]

[Art.34 modificat prin Legea nr.187-XVI din 10.07.2008, în vigoare 29.07.2008]

[Art.34 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Cap.VII (art.34) în redacţia Legii nr.143-XV din 10.05.2001, în vigoare 22.06.2001]

 

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE

Art.35. – Guvernul, în termen de 3 luni:

va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în corespundere cu prezenta lege;

va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege;

va asigura revizuirea şi abrogarea de către ministere şi departamente a actelor lor normative care contravin prezentei legi.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru DIACOV

Chişinău, 27 mai 1999.
Nr.412-XIV.