L E G E

cu privire la certificare

nr. 652-XIV  din  28.10.1999

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.12-13/62 din 03.02.2000

* * *

Abrogat: 11.01.2004

Legea R.Moldova nr.186-XV din 24.04.2003

C U P R I N S

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

Articolul 2. Legislaţia în domeniul certificării

Articolul 3. Scopurile certificării

Articolul 4. Sistemul Naţional de Certificare

Articolul 5. Competenţa organismului naţional de certificare

Articolul 6. Competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice în domeniul certificării

Articolul 7. Competenţa subsistemului de certificare igienică

Capitolul II

MĂRCILE NAŢIONALE DE CONFORMITATE ŞI DE ACREDITARE

Articolul 8. Mărcile naţionale de conformitate

Articolul 9. Marca naţională de acreditare

Capitolul III

CERTIFICAREA OBLIGATORIE (LEGALĂ)

Articolul 10. Certificarea obligatorie (legală)

Articolul 11. Competenţa şi obligaţiile organismelor de certificare şi laboratoarelor (centrelor) de încercări acreditate

Articolul 12. Obligaţiile furnizorilor în cazul certificării obligatorii (legale)

Articolul 13. Importul produselor

Articolul 14. Inspecţia produselor certificate

Articolul 15. Finanţarea activităţii de certificare obligatorie (legală) şi de inspectare a produselor certificate

Capitolul IV

CERTIFICAREA BENEVOLĂ

Articolul 16. Certificarea benevolă

Articolul 17. Obligaţiile furnizorilor în cazul certificării benevole

Capitolul V

DREPTURILE FURNIZORILOR

Articolul 18. Drepturile furnizorilor în cazul certificării obligatorii (legale) şi benevole

Capitolul VI

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA PREZENTEI LEGI

Articolul 19. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi

Capitolul VII

ACORDURI INTERNAŢIONALE (INTERSTATALE)

Articolul 20. Acorduri internaţionale (interstatale)

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 21. Îndatoririle Guvernului

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege stabileşte cadrul juridic al certificării produselor, utilajelor, proceselor, tehnologiilor, sistemelor de producţie şi lucrărilor potenţial periculoase, software, sistemelor calităţii şi serviciilor, denumite în continuare produse, în scopul asigurării securităţii naţionale, evitării fraudelor, apărării drepturilor, protecţiei vieţii, sănătăţii şi averii consumatorilor, protecţiei mediului, conform obiectivelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Prezenta lege defineşte, de asemenea, drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul de certificare, stabileşte cadrul juridic al certificării personalului ce activează în domeniul managementului calităţii.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, sînt utilizate următoarele noţiuni principale:

certificare – procedură prin care o terţă parte (o organizaţie, independentă de furnizor şi de consumator) dă o asigurare scrisă că un produs corespunde condiţiilor specificate;

certificare obligatorie (legală) – certificare a produselor într-un domeniu reglementat legal, care asigură, cu un grad suficient de încredinţare, că un produs identificat în modul cuvenit corespunde standardelor sau reglementărilor tehnice. Certificării obligatorii (legale) sînt pasibile produsele incluse în Nomenclatorul produselor supuse certificării obligatorii (legale);

certificare benevolă – certificare a produselor, efectuată în exclusivitate din iniţiativa furnizorului sau a beneficiarului, inclusiv în baza prescripţiilor documentelor normative, contractului de furnizare a produselor sau în oricare alte prescripţii clar formulate. Certificării benevole sînt pasibile produsele neincluse în Nomenclatorul produselor supuse certificării obligatorii (legale);

certificare igienică – procedură de studiu, efectuată de Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat, în baza căreia se confirmă inofensivitatea mărfurilor pentru beneficiari sau pentru mediu şi se permite producerea (importul) şi comercializarea lor;

certificare a personalului – procedură prin care un organism de certificare a personalului dă o asigurare scrisă că o anumită persoană este competentă să activeze într-un anumit domeniu;

sistem de certificare – sistem cu reguli şi proceduri proprii de dirijare, destinat certificării conformităţii;

subsistem de certificare igienică – sistem de certificare, în cadrul Sistemului Naţional de Certificare, cu reguli şi proceduri proprii de dirijare, coordonate cu Sistemul Naţional de Certificare, destinat evaluării igienice;

organismul naţional de certificare – autoritate a administraţiei publice, împuternicită de Guvern să elaboreze şi să implementeze politica de stat în domeniul certificării;

organism de certificare – organism, indiferent de forma de proprietate, acreditat, în modul stabilit, pentru efectuarea certificării conformităţii;

conformitate – îndeplinirea de către un produs a condiţiilor specificate;

evaluare a conformităţii – examinarea sistematică a gradului (nivelului) de satisfacere de către un produs a condiţiilor specificate;

procedură de evaluare a conformităţii – orice procedură utilizată, direct sau indirect, pentru a determina gradul de respectare a prescripţiilor pertinente ale standardelor sau reglementărilor tehnice;

certificat de conformitate – document, emis în baza regulilor sistemului de certificare, care adevereşte, cu un grad suficient de încredinţare, că un produs identificat în modul cuvenit corespunde standardelor sau reglementărilor tehnice, normelor de exploatare inofensivă a obiectelor şi tehnologiilor cu grad sporit de pericol;

certificat igienic – document emis de Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat în baza certificării igienice;

marcă naţională de conformitate – marcă, protejată în modul stabilit, emisă şi aplicată conform regulilor Sistemului Naţional de Certificare, care adevereşte, cu un grad suficient de încredinţare, că un produs identificat în modul cuvenit corespunde standardelor sau reglementărilor tehnice;

furnizor – partea responsabilă pentru produs, care poate confirma că este asigurată calitatea cuvenită. Definiţia se aplică producătorilor, distribuitorilor, importatorilor, montatorilor, prestatorilor de servicii etc.;

declaraţie a furnizorului – document prin care un furnizor dă o asigurare scrisă că produsul furnizat (comercializat) corespunde condiţiilor specificate;

laborator (centru) de încercări acreditat – laborator (centru) de încercări, indiferent de forma de proprietate, acreditat, în modul stabilit, pentru efectuarea încercărilor produsului în vederea certificării în Sistemul Naţional de Certificare;

organism de acreditare a laboratoarelor (centrelor) subsistemului de certificare igienică – organism abilitat de organismul naţional de certificare cu acreditarea laboratoarelor subsistemului de certificare igienică;

marcă naţională de acreditare – marcă, protejată în modul stabilit, emisă şi aplicată conform regulilor Sistemului Naţional de Certificare pentru a confirma acreditarea în Sistemul Naţional de Certificare;

produs – rezultat al unor activităţi sau al unor procese, care poate cuprinde servicii, utilaje, materiale procesate, software sau o combinaţie a acestora; poate fi material (ex., ansambluri sau materiale procesate) sau imaterial (ex., informaţii sau concepte), sau poate fi o combinaţie a acestora; poate fi intenţionat (ex., o ofertă pentru beneficiari) sau neintenţionat (ex., un poluant sau efecte nedorite);

produse potenţial periculoase – produse care, în urma nerespectării tehnologiei de producţie, a regulilor de folosire sau a condiţiilor de păstrare, pot deveni periculoase pentru beneficiari sau pentru mediu;

serviciu – rezultat al unor activităţi interferente dintre furnizor şi beneficiar, precum şi al unor activităţi interne ale furnizorului, în vederea satisfacerii necesităţilor beneficiarului;

Nomenclator – listă a produselor supuse certificării obligatorii (legale), aprobată de organismul naţional de certificare;

expert – persoană care a obţinut, în modul stabilit, certificat de competenţă pentru efectuarea de lucrări într-un domeniu concret de evaluare a conformităţii;

auditor (în domeniul calităţii) – persoană care a obţinut, în modul stabilit, calificare pentru a efectua auditul calităţii produselor.

Articolul 2. Legislaţia în domeniul certificării

Activităţile în domeniul certificării produselor sînt reglementate de Legea privind protecţia consumatorilor, Legea cu privire la standardizare, Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei, Legea privind protecţia mediului înconjurător, Legea privind calitatea în construcţii, Legea privind controlul asupra armelor individuale, Legea privind apărarea împotriva incendiilor, Legea cu privire la protecţia muncii, Legea privind mărcile şi denumirile de origine a produselor, precum şi de prezenta lege şi de actele normative emise în baza acestor legi.

Articolul 3. Scopurile certificării

Certificarea se efectuează în scopul:

a) creării de condiţii adecvate pentru activitatea agenţilor economici pe piaţa Republicii Moldova, precum şi pentru participarea lor la cooperarea economică, tehnico-ştiinţifică internaţională şi integrarea în piaţa mondială;

b) asigurării securităţii naţionale, evitării fraudelor, apărării drepturilor, protecţiei vieţii, sănătăţii şi averii consumatorilor, protecţiei mediului;

c) protejării pieţei interne contra produselor de calitate inferioară şi contrafăcute;

d) contribuirii la alegerea competentă de către consumatori a produselor;

e) confirmării indicilor de calitate ai produselor, declaraţi de furnizori.

Articolul 4. Sistemul Naţional de Certificare

(1) Sistemul Naţional de Certificare reprezintă o structură organizatorică unică, capabilă să asigure conlucrarea tuturor participanţilor la procesul de certificare conform principiilor şi regulilor de efectuare şi dirijare a activităţii de certificare.

(2) Dirijarea şi coordonarea activităţii de certificare se efectuează de către organismul naţional de standardizare – Departamentul Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie.

(3) Funcţia organismului naţional de certificare o îndeplineşte Departamentul Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie.

(4) Sistemul Naţional de Certificare trebuie să corespundă criteriilor generale ale ghidurilor Organizaţiei Internaţionale de Standardizare şi ale Comisiei Electrotehnice Internaţionale, standardelor europene şi obiectivelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

(5) În cadrul Sistemului Naţional de Certificare se efectuează atît certificarea obligatorie (legală), cît şi certificarea benevolă. În domeniul certificării obligatorii (legale) nu se admite activitatea organismelor de certificare care nu au sediu în Republica Moldova şi care nu sînt acreditate în modul stabilit de Sistemul Naţional de Certificare.

(6) Organismele de certificare ale subsistemelor de certificare, cu excepţia subsistemului de certificare igienică, sînt obligate să obţină autorizaţie pentru activitatea de certificare obligatorie (legală) în modul stabilit de organismul naţional de certificare.

Articolul 5. Competenţa organismului naţional de certificare

Organismul naţional de certificare, în conformitate cu prezenta lege:

a) elaborează şi implementează politica de stat în domeniul certificării, stabileşte principiile şi regulile de efectuare a certificării în Republica Moldova;

b) asigură funcţionarea Sistemului Naţional de Certificare;

c) coordonează activitatea Centrului informativ în problemele certificării conform cerinţelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului;

d) efectuează, în modul stabilit, înregistrarea de stat a organismelor de certificare benevolă;

e) pregăteşte, în modul stabilit, propuneri privind oportunitatea sau necesitatea aderării la sistemele internaţionale (regionale) de certificare;

f) încheie cu alte ţări şi organisme internaţionale (regionale) acorduri de recunoaştere reciprocă a activităţilor în domeniul certificării;

g) stabileşte reguli şi proceduri de recunoaştere a certificatelor şi mărcilor de conformitate străine şi efectuează recunoaşterea acestora;

h) elaborează, în limitele competenţei sale, acte normative în domeniul certificării şi publică aceste acte;

i) reprezintă Republica Moldova în organisme internaţionale (regionale) în domeniul certificării;

j) organizează şi coordonează toate genurile de activitate în domeniul certificării în Sistemul Naţional de Certificare;

k) aprobă regulamentele organismelor de certificare şi celor de acreditare ale Sistemului Naţional de Certificare;

l) elaborează reguli şi proceduri de acreditare a organismelor de acreditare, a organismelor de certificare şi a laboratoarelor (centrelor) de încercări şi le acreditează;

m) participă, în caz de necesitate, la crearea unor sisteme specifice de certificare în cadrul Sistemului Naţional de Certificare;

n) stabileşte reguli şi proceduri de certificare a produselor;

o) elaborează programe de instruire, stabileşte regulile şi procedurile de formare şi certificare a auditorilor şi efectuează certificarea acestora;

p) stabileşte reguli şi proceduri de eliberare a autorizaţiilor pentru activităţi în domeniul certificării şi le eliberează;

q) eliberează certificate de conformitate şi autorizaţii conform regulilor şi procedurilor stabilite;

r) stabileşte reguli şi proceduri de inspectare a produselor certificate şi efectuează această activitate;

s) ţine Registrul de Stat al Sistemului Naţional de Certificare;

t) deţine dreptul exclusiv de multiplicare a formularelor certificatelor de acreditare, a certificatelor de conformitate şi a altor documente oficiale ale Sistemului Naţional de Certificare;

u) aprobă Nomenclatorul şi coordonează activitatea de elaborare a acestuia;

v) suspendă sau sistează orice activitate în domeniul certificării, în caz de nerespectare a regulilor Sistemului Naţional de Certificare;

w) anulează sau suspendă acţiunea certificatelor şi a mărcilor naţionale de conformitate, în caz de nerespectare a regulilor stabilite de Sistemul Naţional de Certificare;

x) desemnează organismele de certificare acreditate în Sistemul Naţional de Acreditare pentru activitatea în domeniul certificării obligatorii (legale).

Articolul 6. Competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice în domeniul certificării

Alte autorităţi ale administraţiei publice, în limitele competenţei lor:

a) elaborează şi aprobă reglementări tehnice pentru produsele supuse reglementărilor (cerinţe de inofensivitate a produselor pentru viaţa, sănătatea şi averea consumatorilor şi pentru mediu);

b) elaborează propuneri referitoare la Nomenclator;

c) participă la activitatea de formare a subsistemelor specifice de certificare a produselor (organismelor de certificare, laboratoarelor de încercări) în cadrul Sistemului Naţional de Certificare;

d) organizează activităţi de certificare a produselor la întreprinderile subordonate;

e) participă, prin intermediul instituţiilor de învăţămînt respective, la pregătirea şi reciclarea cadrelor pentru activităţi în domeniul încercărilor şi managementului calităţii conform programelor coordonate cu organismul naţional de certificare.

Articolul 7. Competenţa subsistemului de certificare igienică

Subsistemul de certificare igienică, în limitele competenţei sale:

a) elaborează şi aprobă acte normative în domeniul certificării igienice;

b) elaborează şi aprobă regulile şi procedeele de organizare şi efectuare a certificării igienice;

c) organizează şi efectuează certificarea igienică a produselor destinate consumului uman.

Capitolul II

MĂRCILE NAŢIONALE DE CONFORMITATE ŞI DE ACREDITARE

Articolul 8. Mărcile naţionale de conformitate

(1) Mărcile naţionale de conformitate pentru certificarea obligatorie (legală) şi benevolă în Sistemul Naţional de Certificare se elaborează de către organismul naţional de certificare. Imaginea grafică, dimensiunile şi regulile de utilizare a mărcilor naţionale de conformitate se stabilesc în corespundere cu standardul respectiv.

(2) Mărcile naţionale de conformitate sînt proprietate a organismului naţional de certificare şi se utilizează pentru marcarea produselor certificate conform regulilor Sistemului Naţional de Certificare şi conform prezentei legi.

(3) Dreptul de utilizare a mărcilor naţionale de conformitate se transmite furnizorilor de către organismul naţional de certificare în baza acordului de licenţă, întocmit şi semnat conform regulilor Sistemului Naţional de Certificare.

(4) Informaţia privind mărcile naţionale de conformitate înregistrate se publică, în modul stabilit, pentru a asigura protecţia lor juridică.

(5) Nu se înregistrează, în calitate de mărci naţionale de conformitate, semnele şi inscripţiile identice sau analoage care pot fi confundate cu mărcile naţionale de conformitate deja înregistrate.

(6) Protecţia juridică a mărcilor naţionale de conformitate este asigurată de legislaţia în vigoare, inclusiv de prezenta lege, precum şi de normele juridice internaţionale în cazul înregistrării lor în Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale din Geneva, în conformitate cu articolul 6-bis al Convenţiei de la Paris din 20 martie 1883, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, sau în alte organisme internaţionale (regionale) competente.

Articolul 9. Marca naţională de acreditare

(1) Marca naţională de acreditare se elaborează de către organismul naţional de certificare. Imaginea grafică, dimensiunile şi regulile de utilizare a mărcii naţionale de acreditare se stabilesc în corespundere cu standardul respectiv.

(2) Marca naţională de acreditare este proprietate a organismului naţional de certificare şi se utilizează pentru atestarea acreditării în Sistemul Naţional de Certificare.

(3) Dreptul de utilizare a mărcii naţionale de acreditare se transmite altor organizaţii în baza acordului de licenţă, întocmit şi semnat conform regulilor Sistemului Naţional de Certificare.

(4) Nu se înregistrează, în calitate de marcă naţională de acreditare, semnele şi inscripţiile identice sau analoage care pot fi confundate cu mărcile naţionale de acreditare deja înregistrate.

(5) Protecţia juridică a mărcii naţionale de acreditare este asigurată de legislaţia în vigoare, inclusiv de prezenta lege, precum şi de normele juridice internaţionale în cazul înregistrării ei în Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale din Geneva, în conformitate cu articolul 6-bis al Convenţiei de la Paris din 20 martie 1883, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, sau în alte organisme internaţionale (regionale) competente.

Capitolul III

CERTIFICAREA OBLIGATORIE (LEGALĂ)

Articolul 10. Certificarea obligatorie (legală)

(1) Certificarea obligatorie (legală) se efectuează, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv de prezenta lege, prin eliberarea certificatului de conformitate sau întocmirea de către furnizor a declaraţiei care atestă conformitatea produselor cu condiţiile specificate. Dreptul de a declara conformitatea produselor furnizate poate fi acordat furnizorilor care dispun de certificat de conformitate la sistemul de calitate, ce corespunde standardelor internaţionale ISO seria 9000, eliberat de un organism de certificare acreditat de Sistemul Naţional de Certificare.

(2) Documentele normative cu privire la produsele potenţial periculoase pentru viaţa, sănătatea şi averea consumatorilor şi pentru mediu trebuie să conţină cerinţe obligatorii privind inofensivitatea acestora.

(3) Produsele pentru care în documentele normative sînt specificate cerinţe obligatorii de inofensivitate pentru viaţa, sănătatea şi averea consumatorilor şi pentru mediu se includ în Nomenclator şi se certifică în exclusivitate în cadrul Sistemului Naţional de Certificare de organisme de certificare abilitate de organismul naţional de certificare cu dreptul de certificare obligatorie (legală).

(4) Aprobarea, actualizarea şi modificarea anuală a Nomenclatorului se efectuează de către organismul naţional de certificare.

(5) Se interzice comercializarea produselor incluse în Nomenclator fără certificat de conformitate şi/sau marcă naţională de conformitate şi fără certificat igienic la produse alimentare şi la medicamente, iar în cazul produselor cu destinaţie dublă – fără decizia respectivă a comisiei speciale guvernamentale.

Articolul 11. Competenţa şi obligaţiile organismelor de certificare şi laboratoarelor (centrelor) de încercări acreditate

(1) Organismele de certificare a produselor:

a) execută lucrări de certificare şi de inspectare a produselor certificate în strictă conformitate cu regulile Sistemului Naţional de Certificare şi cu legislaţia în vigoare;

b) eliberează, suspendă şi anulează certificate de conformitate în funcţie de rezultatele certificării sau ale inspecţiilor efectuate;

c) pun la dispoziţia clienţilor informaţie şi acordă consultaţii în domeniul certificării în limitele competenţei lor;

d) respectă confidenţialitatea informaţiei obţinute în procesul efectuării certificării, la cererea scrisă a clienţilor, cu excepţia informaţiei ce ţine de domeniul inofensivităţii produselor.

(2) Laboratoarele (centrele) de încercări acreditate:

a) efectuează încercări asupra unor produse concrete sau încercări concrete în scop de certificare, în conformitate cu regulile Sistemului Naţional de Certificare şi cu documentele normative respective în vigoare;

b) respectă confidenţialitatea informaţiei obţinute în procesul efectuării încercărilor, la cererea scrisă a clienţilor, cu excepţia informaţiei ce ţine de domeniul inofensivităţii produselor.

Articolul 12. Obligaţiile furnizorilor în cazul certificării obligatorii (legale)

Furnizorii produselor pasibile de certificare obligatorie (legală) sînt obligaţi:

a) să certifice produsele incluse în Nomenclator în conformitate cu prezenta lege şi cu regulile de certificare ale Sistemului Naţional de Certificare;

b) să marcheze cu marca naţională de conformitate, în modul stabilit, produsele certificate în Sistemul Naţional de Certificare;

c) să comercializeze produsele incluse în Nomenclator numai avînd certificat de conformitate, eliberat de Sistemul Naţional de Certificare;

d) să asigure conformitatea produselor comercializate cu cerinţele specificate în documentele normative de referinţă;

e) să specifice în documentele de însoţire informaţia privind certificarea produselor şi privind documentele normative de referinţă;

f) să suspende furnizarea produselor certificate şi să le retragă din reţeaua de comerţ în cazul necorespunderii acestora cerinţelor specificate în documentele normative de referinţă sau în cazul suspendării sau anulării, în modul stabilit, a certificatului de conformitate;

g) să contribuie la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de către persoanele cu funcţii de răspundere ale organismului naţional de certificare şi ale organismelor de certificare;

h) să informeze operativ organismul de certificare respectiv asupra modificărilor operate în documentaţia normativă, tehnică sau tehnologică a produsului certificat;

i) să-şi onoreze obligaţiile financiare faţă de organismul de certificare conform acordurilor semnate.

Articolul 13. Importul produselor

(1) Produsele pasibile de certificare obligatorie (legală), conform prezentei legi, la importare trebuie să fie însoţite de certificate de conformitate şi/sau de marca naţională de conformitate, recunoscute în Sistemul Naţional de Certificare în modul stabilit, precum şi de certificate igienice la produse alimentare şi la medicamente. În cazul în care certificatele de conformitate şi/sau marca naţională de conformitate menţionate lipsesc, produsele se certifică în Sistemul Naţional de Certificare.

(2) Contractele de import al produselor pasibile de certificare obligatorie (legală) în Republica Moldova vor prevedea prezenţa obligatorie a certificatelor de conformitate şi/sau a mărcii naţionale de conformitate, recunoscute în Sistemul Naţional de Certificare, precum şi a certificatelor igienice la produse alimentare şi la medicamente.

(3) Procedurile de evaluare a conformităţii aplicate produselor de import sînt similare procedurilor aplicate produselor de origine autohtonă şi trebuie să corespundă cerinţelor articolelor 2–9 ale Acordului Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind barierele tehnice în comerţ.

Articolul 14. Inspecţia produselor certificate

(1) Inspecţia produselor certificate se efectuează de către structurile respective ale organismului naţional de certificare şi ale organismelor de certificare şi/sau de către alte organisme împuternicite de acestea.

(2) Controlul asupra respectării de către furnizori a prezentei legi este efectuat de către organismul naţional de standardizare şi alte autorităţi ale administraţiei publice, precum şi de către asociaţiile obşteşti de protecţie a consumatorilor, în limitele competenţei lor.

(3) Persoanele cu funcţii de răspundere ale organismului naţional de certificare şi ale organismelor de certificare au dreptul de a inspecta furnizorii în limitele competenţei lor.

Articolul 15. Finanţarea activităţii de certificare obligatorie (legală) şi de inspectare a produselor certificate

(1) Se finanţează de la bugetul de stat:

a) elaborarea politicii şi a programului de dezvoltare a certificării;

b) elaborarea şi actualizarea standardelor şi documentelor organizatorico-metodice ale Sistemului Naţional de Certificare;

c) instituirea şi activitatea Centrului informativ în problemele certificării conform cerinţelor şi obiectivelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului;

d) participarea la lucrările organismelor internaţionale (regionale) de certificare şi conlucrarea cu organismele naţionale de certificare din alte ţări;

e) participarea la elaborarea standardelor, normelor, ghidurilor şi altor documente internaţionale (regionale) în domeniul certificării;

f) ţinerea Registrului de Stat al Sistemului Naţional de Certificare şi arhivarea materialelor privind înregistrarea de stat a sistemelor de certificare şi a mărcilor de conformitate.

(2) Se finanţează de către organismul naţional de certificare din mijloacele proprii:

a) executarea tuturor lucrărilor de acreditare, de certificare, a serviciilor de audit şi expertiză, precum şi efectuarea inspecţiei produselor certificate;

b) punerea la dispoziţia instituţiilor, persoanelor juridice şi persoanelor fizice interesate a informaţiei oficiale şi acordarea de consultaţii în domeniul certificării;

c) organizarea cursurilor de pregătire şi reciclare a specialiştilor în domeniul managementului calităţii şi certificării produselor.

(3) Cheltuielile aferente certificării produselor se raportează la costul acestora.

Capitolul IV

CERTIFICAREA BENEVOLĂ

Articolul 16. Certificarea benevolă

(1) Certificarea benevolă se efectuează în cadrul Sistemului Naţional de Certificare.

(2) Plăţile pentru executarea lucrărilor şi serviciilor în domeniul certificării benevole, precum şi pentru efectuarea inspecţiei produselor certificate, le achită solicitanţii (furnizorii, beneficiarii) conform taxelor contractuale, în baza acordurilor semnate.

(3) Controlul asupra activităţii organismelor de certificare şi a laboratoarelor acreditate în Sistemul Naţional de Certificare se exercită de către organismul naţional de certificare.

Articolul 17. Obligaţiile furnizorilor în cazul certificării benevole

(1) Furnizorii, în cazul certificării benevole, trebuie să asigure conformitatea indicilor certificaţi cu indicii specificaţi în documentul de referinţă.

(2) Furnizorii sînt obligaţi să marcheze, în modul stabilit, produsele fabricate şi certificate.

Capitolul V

DREPTURILE FURNIZORILOR

Articolul 18. Drepturile furnizorilor în cazul certificării obligatorii (legale) şi benevole

(1) În cazul în care furnizorul nu este de acord cu rezultatele încercărilor sau cu decizia organismului de certificare, el are dreptul să trimită organismului naţional de certificare o contestaţie în termen de 15 zile.

(2) Organismul naţional de certificare este obligat să soluţioneze contestaţia în termen de cel mult 30 de zile şi să informeze în scris petiţionarul în privinţa deciziei luate.

(3) În cazul în care furnizorul nu este de acord cu decizia organismului naţional de certificare, el este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente în termen de 15 zile.

(4) Furnizorul are dreptul să facă reclamă produselor sale certificate în Sistemul Naţional de Certificare, referindu-se, în mod obligatoriu, la numărul certificatului de conformitate.

(5) Se interzice a face reclamă produselor, incluse în Nomenclator, fără certificate de conformitate.

[Art.18 modificat prin Legea nr.240-XV din 13.06.2003, în vigoare 08.07.2003]

Capitolul VI

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA PREZENTEI LEGI

Articolul 19. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi

Încălcarea prezentei legi atrage răspunderea conform legislaţiei în vigoare.

Capitolul VII

ACORDURI INTERNAŢIONALE (INTERSTATALE)

Articolul 20. Acorduri internaţionale (interstatale)

(1) În cazul în care acordul internaţional (interstatal) la care Republica Moldova este parte stabileşte alte reguli decît cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, se aplică regulile acordului internaţional (interstatal).

(2) Certificarea produselor destinate exportului poate fi efectuată pentru conformitate cu cerinţele specificate de partea importatoare în acordul de livrare a produselor.

(3) Agentul economic-exportator care a livrat produse neconforme cerinţelor specificate în acord se supune sancţiunilor în modul stabilit de acordul respectiv.

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 21.

Guvernul, în termen de 3 luni:

- va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

- va aduce propriile acte normative în concordanţă cu prezenta lege;

- va asigura revizuirea de către ministere, departamente şi autorităţile administraţiei publice locale a actelor normative care contravin prezentei legi.