H O T Ă R Î R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din

articolul 353 alin.(1) din Codul de procedură civilă

(Sesizarea nr.7g/2019)

 

nr. 7  din  19.03.2019

 

Monitorul Oficial nr.119-131/64 din 05.04.2019

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 11 ianuarie 2019

şi înregistrată pe aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „sau dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, respingerea obiecţiilor” din articolul 353 alin.(1) din Codul de procedură civilă, ridicată de către S.R.L. „Impernial-Com”, parte în dosarul nr.2r-1876/18, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 11 ianuarie 2019 de un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (domnii judecători Vladislav Clima, Ala Malîi şi Ecaterina Palanciuc), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 ianuarie 2019, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

5. În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea fost susţinută de către dl avocat Vladislav Jian. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. Pe 13 iulie 2018, Judecătoria Străşeni, sediul Călăraşi, a emis o ordonanţă cu privire la încasarea impozitelor şi taxelor restante de la S.R.L. „Impernial-Com” în contul DGAF Centru a Serviciului Fiscal de Stat.

7. Pe 2 august 2018, S.R.L. „Impernial-Com” a înaintat obiecţii motivate împotriva ordonanţei menţionate, obiecţii care au fost respinse de către Judecătoria Străşeni, sediul Călăraşi, prin încheierea sa din 3 august 2018. Această încheiere a fost contestată cu recurs de către S.R.L. „Impernial-Com”.

8. În cadrul procedurii recursului, reprezentantul S.R.L. „Impernial-Com” a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor indicate la §1. Potrivit dispoziţiilor contestate, încheierea prin care se dispune respingerea obiecţiilor înaintate de debitor împotriva ordonanţei judecătoreşti nu se supune niciunei căi de atac.

9. Prin încheierea din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...].”

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 344

Ordonanţa judecătorească

„(1) Ordonanţa judecătorească este o dispoziţie dată unipersonal de judecător, în baza materialelor prezentate de creditor, privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea de bunuri de la debitor în pretenţiile specificate la art.345.

(2) Ordonanţa judecătorească reprezintă un act executoriu care se îndeplineşte în modul stabilit pentru executarea actelor judecătoreşti.”

Articolul 345

Pretenţiile în al căror temei se emite ordonanţă judecătorească

„Se emite ordonanţă judecătorească în cazul în care pretenţia:

a) derivă dintr-un act juridic autentificat notarial;

b) rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, iar legea nu dispune altfel;

c) este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial;

d) ţine de încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor care nu necesită stabilirea paternităţii, contestarea paternităţii (maternităţii) sau atragerea în proces a unor alte persoane interesate;

e) urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite salariatului;

f) este înaintată de organul de poliţie sau de Serviciul Fiscal de Stat privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă;

g) rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri;

h) rezultă din nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă;

i) decurge din neonorarea de către agentul economic a datoriei faţă de Fondul Social;

j) rezultă din restantele de impozit sau din asigurarea socială de stat;

k) urmăreşte exercitarea dreptului de gaj;

l) rezultă din neachitarea de către persoanele fizice şi juridice a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală;

m) rezultă din prevederile art.99 alin.(4) din Codul de executare;

n) rezultă din facturi care au scadenţa la data depunerii lor;

o) se referă la întoarcerea executării conform art.158 alin.(2) din Codul de executare;

p) este înaintată de instituţia penitenciară privind încasarea cheltuielilor de escortă a deţinuţilor în şedinţe de judecată în cauze civile;

r) este înaintată de persoana care a primit sau a cumpărat un bun, dacă se referă la evacuarea persoanelor din bunul imobil transmis sau vândut de executorul judecătoresc, cu confirmarea acestui fapt de către instanţa de judecată.”

Articolul 350

Examinarea cererii

„(1) Ordonanţa judecătorească se pronunţă de judecător după examinarea cauzei în fond, fără citarea părţilor pentru explicaţii, fără dezbateri judiciare şi fără întocmire de proces-verbal.

(2) Ordonanţa judecătorească se eliberează în termen de 5 zile de la data depunerii cererii în judecată.”

Articolul 352

Expedierea către debitor a copiei de pe ordonanţa judecătorească

„(1) După eliberarea ordonanţei, judecătorul trimite debitorului, cel târziu a doua zi, copia de pe ordonanţă printr-o scrisoare recomandată cu recipisă.

(2) În decursul a 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă, debitorul este în drept să înainteze, prin intermediul oricăror mijloace de comunicare ce asigură veridicitatea obiecţiilor şi primirea lor la timp, în instanţa care a eliberat ordonanţa, obiecţiile sale motivate împotriva pretenţiilor admise, anexând probele ce le confirmă.

(3) În cazul depunerii obiecţiilor peste termenul stabilit de lege, judecătorul este în drept, la cererea debitorului, să suspende executarea ordonanţei până la examinarea obiecţiilor, cu excepţia cazurilor în care legea interzice suspendarea, soluţionând concomitent chestiunea de restabilire a termenului pentru depunerea lor în condiţiile art.116.

(4) Instanţa care a emis ordonanţa examinează obiecţiile debitorului fără citarea părţilor, fără a încheia proces-verbal şi se limitează la admisibilitatea obiecţiilor din punctul de vedere al temeiniciei şi veridicităţii.

(5) Instanţa de judecată este în drept să citeze debitorul şi creditorul în şedinţa de judecată pentru a se expune cu privire la obiecţiile formulate. În acest caz, se întocmeşte un proces-verbal şi se înregistrează audio şedinţa de judecată, în condiţiile prezentului cod.”

Articolul 353

Anularea ordonanţei judecătoreşti

„(1) În termen de 5 zile de la data depunerii obiecţiilor conform art.352 alin.(2) sau examinării obiecţiilor conform art.352 alin.(5), judecătorul care a emis ordonanţa dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, admiterea obiecţiilor debitorului, dacă acestea sunt temeinice şi veridice, şi anularea ordonanţei sau dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, respingerea obiecţiilor.

(2) În încheierea de anulare a ordonanţei, judecătorul lămureşte că pretenţia creditorului poate fi înaintată debitorului în procedură de examinare a acţiunii civile. Copia de pe încheierea de anulare a ordonanţei judecătoreşti se expediază părţilor în cel mult 3 zile de la data pronunţării încheierii.

(3) În cazul anulării ordonanţei deja executate sau executate parţial şi neadresării creditorului cu acţiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere potrivit art.159 din Codul de executare al Republicii Moldova.

(4) În cazul în care obiecţiile nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere despre refuzul de anulare a ordonanţei. Încheierea respectivă poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile.”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

12. Prin decizia din 14 ianuarie 2019, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate ale unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

13. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul „sau dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, respingerea obiecţiilor” din articolul 353 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de acte normative ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect un recurs împotriva unei încheieri prin care au fost respinse obiecţiile debitorului împotriva ordonanţei judecătoreşti de încasare a unei sume de bani. Astfel, Curtea a admis că instanţa de recurs va aplica sau va ţine cont de prevederile criticate în analiza sa cu privire la admisibilitatea acestui recurs. Mai mult, instanţa de judecată a recunoscut aplicabilitatea prevederilor legislative contestate în cauza de pe rolul ei, trimiţând sesizarea la Curtea Constituţională.

15. De asemenea, excepţia a fost ridicată de către reprezentantul uneia dintre părţile la proces.

16. Curtea a mai reţinut că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

17. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

18. Autorul excepţiei consideră că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea de respingere a obiecţiilor debitorului împotriva ordonanţei judecătoreşti nu poate fi supusă niciunei căi de atac contravine dreptului la un proces echitabil, din perspectiva drepturilor debitorului. Autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 23, 26, 54 şi 119 din Constituţie.

19. Curtea a observat că prevederile contestate, care exclud dreptul de a contesta cu recurs încheierea prin care se resping obiecţiile împotriva ordonanţei judecătoreşti, au fost introduse prin Legea nr.17 din 5 aprilie 2018. Până la intrarea în vigoare a acestei legi, debitorii care nu erau de acord cu încheierile prin care li se respingeau obiecţiile împotriva ordonanţelor judecătoreşti aveau dreptul să le conteste cu recurs, fapt confirmat şi de practica judecătorească (a se vedea Decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2015, în dosarul 2r-2932/15; Decizia Curţii de Apel Bălţi din 31 martie 2015, în dosarul 2r-169/15, cauze în care instanţele de judecată au admis astfel de recursuri, au admis obiecţiile debitorilor şi au anulat ordonanţele judecătoreşti).

20. Procedura în ordonanţă reprezintă o procedură simplificată din care lipseşte etapa dezbaterilor judiciare şi contradictorialitatea examinării cauzei. Rolul judecătorului în cadrul acestei proceduri se limitează la verificarea conţinutului cererii şi a documentelor prezentate de către creditor, precum şi la verificarea admisibilităţii obiecţiilor debitorului, dacă acesta le invocă.

21. Potrivit articolului 350 din Codul de procedură civilă, ordonanţa judecătorească se emite de către judecător în termen de cinci zile de la depunerea cererii, după examinarea cauzei în fond, fără citarea părţilor pentru explicaţii, fără dezbateri judiciare şi fără întocmirea unui proces-verbal.

22. Articolul 352 din Cod prevede că, cel târziu a doua zi după eliberarea ordonanţei, judecătorul îi trimite debitorului copia de pe ordonanţă. În termen de 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă, debitorul este în drept să înainteze obiecţiile sale motivate împotriva pretenţiilor admise, anexând probele care le confirmă. Instanţa care a emis ordonanţa examinează obiecţiile debitorului fără citarea părţilor, fără a redacta un proces-verbal, şi se limitează la verificarea admisibilităţii obiecţiilor din punctul de vedere al caracterului lor justificat şi al veridicităţii lor.

23. În continuare, articolul 353 alin.(1) din Codul de procedură civilă stabileşte că judecătorul care a emis ordonanţa dispune, printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, admiterea obiecţiilor debitorului, dacă acestea sunt temeinice şi veridice, şi anularea ordonanţei, sau dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, respingerea obiecţiilor.

24. Având în vedere caracteristicile procedurii în ordonanţă, în special lipsa contradictorialităţii, Curtea a admis că recursul împotriva încheierilor prin care se respingeau obiecţiile înaintate de debitori constituia o garanţie aptă să asigure echitatea procedurii în ansamblu. Această teză este confirmată şi de faptul că legea nu prevede o limită maximă cu privire la valoarea creanţei care poate fi încasată în procedura în ordonanţă, astfel existând posibilitatea încasării unor sume exorbitante, debitorii având la dispoziţie doar posibilitatea înaintării unor obiecţii care pot fi respinse de o manieră formală de către acelaşi judecător care a eliberat ordonanţa. Sub acest aspect, Curtea Europeană a reţinut că problema aprecierii caracterului echitabil al unei proceduri reclamă o evaluare a acesteia în ansamblu (a se vedea hotărârea Centro Europa 7 S.R.L. şi di Stefano v. Italia [MC], 7 iunie 2012, §197). Lipsa caracterului echitabil poate să fie corectată, în anumite circumstanţe, de către o instanţă superioară (Schuler-Zgraggen v. Elveţia, 24 iunie 1993, §52). Din perspectiva controlului de constituţionalitate, Curtea trebuie să verifice dacă această procedură manifestă un caracter echitabil general.

25. De asemenea, Curtea a constatat că emiterea unei ordonanţe judecătoreşti prin care se încasează bani sau se obligă la transmiterea altor bunuri poate constitui o ingerinţă în dreptul de proprietate al debitorului (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Curţii Europene în cauza Dacia SRL v. Moldova, 18 martie 2008, §56, în care Curtea a constatat o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului ca urmare a pronunţării mai multor hotărâri judecătoreşti prin care reclamantul şi-a pierdut dreptul de proprietate în privinţa unui hotel, a lotului de pământ pe care este situat acesta, precum şi diferite investiţii legate de hotel).

26. În acest context, Curtea Europeană a menţionat că articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie pretinde adoptarea anumitor măsuri pentru asigurarea protecţiei dreptului de proprietate. Statele au, în special, obligaţia de a institui proceduri judiciare care implică garanţii suficiente şi, prin urmare, le permit tribunalelor să soluţioneze în mod eficient şi corect orice litigii între persoane private, precum şi cele între indivizi şi stat (Sovtransavto Holding v. Ucraina, 25 iulie 2002, §96, 97). Curtea admite că recursul împotriva încheierilor prin care se respingeau obiecţiile înaintate de către debitori putea constitui o garanţie pentru protecţia dreptului lor de proprietate. Prin urmare, Curtea a reţinut în prezenta cauză şi incidenţa dreptului de proprietate, sub aspectul respectării obligaţiei pozitive de a institui proceduri care să asigure protecţia acestuia.

27. Curtea a considerat că oferirea unui răspuns cu privire la constituţionalitatea renunţării la recursul împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului implică parcurgerea unui test de proporţionalitate şi punerea în balanţă a importanţei acestei căi de atac pentru debitor cu importanţa socială a interesului public urmărit prin excluderea acesteia.

28. Pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui text de lege, să analizeze dispoziţiile criticate prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorul excepţiei, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea sesizării, importante fiind argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr.7 din 26 aprilie 2018, §23; HCC nr.15 din 22 mai 2018, §24; HCC nr.20 din 4 iulie 2018, §47). Sub acest aspect, Curtea a considerat că această cauză trebuie examinată prin prisma articolelor 20 [accesul liber la justiţie] şi 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] din Constituţie, care sunt corespondentele articolului 6 din Convenţia Europeană şi al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.

29. Cu privire la dispoziţiile legale contestate, deşi autorul a criticat textul „sau dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, respingerea obiecţiilor”, Curtea a decis să examineze doar textul „care nu se supune niciunei căi de atac” din teza a doua a articolului 353 alin.(1) din Codul de procedură civilă, pentru că doar aceste prevederi exclud dreptul debitorului de a contesta încheierea prin care i-au fost respinse obiecţiile.

30. Prin urmare, Curţii îi rămâne să verifice dacă prevederile contestate, care au exclus calea de atac în discuţie, respectă standardele calităţii legii şi proporţionalităţii, din perspectiva articolelor 20 şi 46 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 20 ŞI 46 DIN CONSTITUŢIE

1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

31. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a menţionat că prevederile contestate, potrivit cărora încheierea de respingere a obiecţiilor debitorului împotriva ordonanţei judecătoreşti nu poate fi supusă niciunei căi de atac, contravine dreptului la un proces echitabil. Autorul a susţinut că, în procedura în ordonanţă, debitorul are la dispoziţie doar un singur remediu prin care se poate apăra, i.e. depunerea obiecţiilor, în privinţa cărora se pronunţă acelaşi judecător care a eliberat ordonanţa.

2. Argumentele autorităţilor

32. Parlamentul a susţinut că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului se datorează caracterului simplificat al procedurii în ordonanţă. Totuşi, efectuând o analiză de drept comparat, Parlamentul a constatat că, spre deosebire de alte state europene, în procedura simplificată din Republica Moldova debitorul are mai puţine remedii pentru a-şi apăra drepturile şi interesele civile. Deşi Parlamentul a afirmat că prevederile contestate sunt constituţionale, acesta a conchis că ţine de competenţa Curţii să verifice dacă soluţia legislativă în discuţie este proporţională.

33. În opinia prezentată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că procedura în ordonanţă este una simplificată şi, prin urmare, este justificată lipsa unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului. Acest fapt ar asigura celeritatea procesului.

34. Potrivit opiniei Guvernului, lipsa unui recurs împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului confirmă caracterul simplificat al procedurii în ordonanţă.

35. De asemenea, Guvernul consideră că excluderea căii de atac în discuţie a urmărit scopul asigurării egalităţii părţilor în procedura în ordonanţă. Sub acest aspect, Guvernul a afirmat că până la aceste modificări legislative debitorul putea contesta cu recurs încheierea de respingere a obiecţiilor sale, însă creditorul nu avea la dispoziţie nicio cale de atac în situaţia în care obiecţiile debitorului erau admise, iar ordonanţa anulată.

3. Aprecierea Curţii

(i) Cu privire la respectarea standardului calităţii legii

36. Odată stabilită incidenţa articolelor 20 şi 46 din Constituţie, Curtea trebuie să verifice, în primul rând, dacă excluderea dreptului de a contesta cu recurs încheierea prin care se resping obiecţiile debitorului împotriva ordonanţei judecătoreşti este prevăzută de lege, aşa cum o reclamă articolul 54 alin.(2) din Legea fundamentală.

37. Potrivit articolului 353 din Codul de procedură civilă, în termen de cinci zile de la data depunerii de către debitor a obiecţiilor împotriva ordonanţei judecătoreşti, judecătorul care a emis ordonanţa dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, admiterea obiecţiilor debitorului, dacă acestea sunt temeinice şi veridice, şi anularea ordonanţei, sau dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, respingerea obiecţiilor.

38. Curtea reţine că formularea normelor contestate este suficient de comprehensibilă şi, prin urmare, acestea îndeplinesc cerinţele de calitate a legii, fiind clare, precise şi previzibile.

(ii) Cu privire la existenţa unui scop legitim şi la legătura raţională dintre acesta şi prevederile normative contestate

39. Curtea admite, în mod rezonabil, că prin renunţarea la calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului este urmărit interesul public al decongestionării activităţii instanţelor de judecată şi cel al economiei de resurse, interese care pot fi subsumate scopului general al ordinii publice, prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Sub acest aspect, Curtea a menţionat în jurisprudenţa sa că o soluţionare mai rapidă şi mai puţin costisitoare a litigiilor este, în primul rând, în interesul fiecărei părţi, iar degrevarea instanţelor sporeşte efectivitatea administrării justiţiei de către stat (HCC nr.8, 26 aprilie 2018, §63). Astfel, Curtea conchide că prevederile contestate urmăresc un scop legitim, care poate fi identificat în articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

40. Totuşi, Curtea nu poate reţine scopul asigurării egalităţii părţilor în procedura în ordonanţă invocat de către Guvern. Această autoritate a susţinut că debitorul ar fi avantajat în raport cu creditorul care nu are la dispoziţie nicio cale de atac, în situaţia în care obiecţiile primului sunt admise, iar ordonanţa anulată. Având în vedere faptul că admiterea obiecţiilor debitorului şi anularea ordonanţei nu împiedică creditorul să se adreseze cu o cerere de chemare în judecată în procedura contencioasă, Curtea constată că nici măcar nu este justificată existenţa vreunei căi de atac în favoarea creditorului atunci când sunt admise obiecţiile debitorului. Mai mult, potrivit articolului 353 alin(2) din Codul de procedură civilă, prin încheierea de anulare a ordonanţei, judecătorul explică faptul că pretenţia creditorului poate fi înaintată împotriva debitorului în procedura de examinare a acţiunii civile.

41. De asemenea, Curtea constată că, deşi s-ar urmări interesul public al decongestionării activităţii instanţelor şi al economiei de resurse, poate apărea problema eficienţei renunţării la această cale de atac, atât timp cât potrivit articolului 353 alin.(4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care obiecţiile debitorului nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere privind refuzul de anulare a ordonanţei, încheiere care poate fi atacată cu recurs. Cu alte cuvinte, legislatorul a renunţat la calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului doar în situaţia în care aceste obiecţii privesc fondul cauzei. Atunci când debitorul înaintează alte obiecţii, e.g. referitoare la unele încălcări procedurale, judecătorul emite o încheiere care poate fi contestată.

42. Astfel, deşi scopurile legitime menţionate ar putea fi realizate mai bine prin renunţarea la recurs în ambele cazuri descrise mai sus, totuşi acestea sunt realizate în mod parţial. Pentru a fi îndeplinită condiţia legăturii raţionale, Curtea subliniază că este suficientă chiar o realizare parţială a scopului.

43. Prin urmare, Curtea nu poate constata lipsa oricărei legături raţionale cu scopurile legitime pe care le urmăresc prevederile contestate. Ea va trece la următoarea etapă a testului proporţionalităţii.

(iii) Cu privire la existenţa unor măsuri mai puţin intruzive

44. Curtea nu a putut identifica existenţa altor măsuri care au o legătură raţională cu scopurile legitime incidente, mai puţin intruzive pentru dreptul la un proces echitabil şi pentru dreptul de proprietate al debitorului, apte să realizeze scopul decongestionării activităţii instanţelor şi al economiei de resurse la fel de eficient.

45. Prin urmare, Curtea va verifica dacă există un echilibru corect între renunţarea la recursul împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor debitorului cu privire la fondul cauzei şi importanţa socială a interesului public urmărit prin excluderea acestei căi de atac.

(iv) Cu privire la asigurarea unui echilibru corect între principiile concurente

46. Scopurile urmărite de prevederile normative contestate sunt decongestionarea activităţii instanţelor de judecată şi economia de resurse. Mijlocul ales pentru realizarea acestor scopuri constă în excluderea dreptului de a contesta cu recurs încheierea prin care se resping obiecţiile debitorului împotriva ordonanţei judecătoreşti. Curtea trebuie să pună în balanţă, pe de o parte, importanţa acestei căi de atac pentru debitor şi, pe de altă parte, importanţa socială a interesului public urmărit prin excluderea acesteia.

47. Analizând starea lucrurilor dinaintea adoptării prevederilor contestate, Curtea constată că recursul împotriva încheierilor prin care se respingeau obiecţiile debitorilor constituia un remediu efectiv de apărare a dreptului lor de proprietate. Astfel, Curtea a identificat în practica judecătorească cauze în care instanţele de judecată au admis astfel de recursuri, au acceptat obiecţiile debitorilor şi au anulat ordonanţele judecătoreşti (a se vedea §19 supra). După intrarea în vigoare a prevederilor contestate, debitorii din procedura în ordonanţă nu mai beneficiază de această garanţie.

48. Curtea menţionează că procedura în ordonanţă, care este o procedură simplificată şi lipsită de contradictorialitate, urmăreşte, prin sine, realizarea scopului decongestionării instanţelor şi al economiei de resurse. Totuşi, acest fapt nu justifică reducerea din garanţiile, şi aşa limitate, pe care le are debitorul în această procedură.

49. Analizând în mod comparat procedurile civile din statele europene, Curtea constată că în majoritatea statelor (e.g. Austria, Cehia, Estonia, Franţa, Germania etc.) în procedurile simplificate, dacă debitorul pârât se opune sau înaintează obiecţii, chiar nemotivate, împotriva cererii creditorului, examinarea cauzei are loc într-o procedura contencioasă. Totuşi, Curtea nu a putut constata un consens în rândul statelor europene cu privire la această chestiune. În alte state, e.g. România, Slovenia, Slovacia, legile procedurale prevăd cerinţa ca obiecţiile debitorilor pârâţi să fie motivate, judecătorul având competenţa de a le respinge. Însă, Curtea a constatat că în aceste jurisdicţii, dacă obiecţiile debitorilor sunt respinse, aceştia au la dispoziţie cel puţin o cale de atac, fie împotriva actului prin care se resping obiecţiile, fie împotriva actului prin care se dispune încasarea creanţei (a se vedea studiul Proceduri privind ordinul de plată, e-justice.europa.eu).

50. Spre deosebire de aceste state, legislatorul din Republica Moldova a stabilit că obiecţiile debitorului trebuie să fie motivate şi i-a acordat judecătorului care a emis ordonanţa puterea discreţionară de a le respinge printr-o încheiere care nu mai poate fi contestată. Curtea îşi poate imagina o situaţie în care obiecţiile motivate ale debitorului (e.g. faptul că a fost plătită o parte din datorie) sunt respinse de o manieră formală de către judecător. În această situaţie, ar fi greu de acceptat că debitorului i-a fost respectat dreptul la respectarea proprietăţii şi dreptul la un proces echitabil. Dacă apar dubii referitoare la existenţa unui litigiu, cauza nu poate fi soluţionată în această procedură simplificată, ci ar putea fi examinată în ordinea procedurii contencioase, procedură în care sunt respectate toate garanţiile inerente dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea consideră în mod rezonabil că era justificată existenţa unei căi efective de atac împotriva încheierii prin care se respingeau obiecţiile debitorului, pentru că se asigura un control cu privire la omisiunea judecătorului care a emis ordonanţa de a constata existenţa unui litigiu între creditor şi debitor.

51. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că soluţia renunţării la recursul împotriva încheierii de respingere a obiecţiilor în procedura în ordonanţă este disproporţionată faţă de scopurile urmărite şi, prin urmare, prevederile contestate nu sunt conforme cu articolele 20 şi 46 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către S.R.L. „Impernial-Com”, parte în dosarul nr.2r-1876/18, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Se declară neconstituţional textul „care nu se supune niciunei căi de atac” din teza a doua a articolului 353 alin.(1) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.