133/15.11.2018 Lege privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative

L E G E

privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative

nr. 133 din 15.11.2018

Monitorul Oficial nr.467-479/784 din 14.12.2018

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege transpune art.7 alin.(2), art.8, art.9 alin.(2) şi (3), art.89, 90, 106, art.108 alin.(1), art.136 alin.(1), art.137 alin.(2), art.146 alin.(3), art.151 alin.(3), art.152 şi 153 din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 169 din 30 iunie 2017; art.203 pct.7 din Acordul de Asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 260 din 30 august 2014; pct.3.4 şi 3.5 din Recomandarea Comisiei 2009/385/CE din 30 aprilie 2009 de completare a Recomandărilor 2004/913/CE şi 2005/162/CE în ceea ce priveşte regimul de remunerare a directorilor societăţilor cotate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 120 din 15 mai 2009; Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 22 noiembrie 2011; Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 95 din 21 aprilie 1993; Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vînzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 171 din 7 iulie 1999; Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr.2006/2004 şi a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 326 din 11 decembrie 2015; art.1–10 din Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobîndirii, utilizării şi divulgării ilegale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 15 iunie 2016; art.1, 21–33, 35, 64–69, 71–73 din Regulamentul (UE) nr.650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 201 din 27 iulie 2012; Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 177 din 4 iulie 2008; Regulamentul (CE) nr.864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 199 din 31 iulie 2007.

Art.I. – Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82–86, art.661), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1:

în denumire, cuvîntul „Bazele” se substituie cu cuvîntul „Principiile”;

la alineatul (1), textul „inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale,” se substituie cu textul „protecţia vieţii intime, private şi de familie, recunoaşterea inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii contractuale, protecţia bunei-credinţe, protecţia consumatorului, recunoaşterea”, iar cuvintele „judiciară a lor” se substituie cu cuvintele „a lor de către organele de jurisdicţie competente”;

alineatul (2) se abrogă.

2. Articolul 2:

la alineatul (1), cuvintele „conexe lor” se substituie cu cuvintele „dintre subiectele raporturilor juridice civile”;

alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

„(3) Raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi în lumina dispoziţiilor şi principiilor stabilite de tratatele internaţionale în materie de drepturi ale omului şi libertăţi fundamentale.

(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice, cele care au calitate de profesionist, precum şi cele care nu au această calitate.”

3. Articolul 3 se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Legislaţia civilă se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(4) La interpretarea şi aplicarea legislaţiei civile se ţine cont de nevoia de a promova aplicarea uniformă a dispoziţiilor legale, buna-credinţă, precum şi certitudinea juridică.”

4. La articolul 4:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Uzanţa este o regulă de conduită care, deşi neprevăzută de legislaţie, este larg recunoscută şi respectată în mod regulat într-un anumit domeniu al raporturilor civile.”

alineatul (2) se completează cu textul „ , precum şi actului juridic”.

5. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină în funcţie de principiile legislaţiei civile şi de echitate (analogia dreptului).”

6. Articolul 6 se completează cu alineatele (6)–(8) cu următorul cuprins:

„(6) Dispoziţiile legii noi privitoare la termenele de prescripţie atît extinctivă, cît şi achizitivă (uzucapiune) se aplică termenului de prescripţie care a început să curgă înainte de data intrării ei în vigoare şi nu a expirat înainte de acea dată. În acest caz, termenul curs anterior se ia în cont. Începutul, suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie se determină, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii noi, de legea veche.

(7) Dacă termenul de prescripţie prevăzut de legea nouă este mai scurt decît cel prevăzut de legea veche, atunci, începînd cu data intrării în vigoare a legii noi, începe să curgă un nou termen de prescripţie în condiţiile legii noi. În acest caz, termenul curs anterior nu se ia în cont. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi în cazul în care legea nouă declară prescriptibil extinctiv dreptul la acţiune care conform legii vechi era imprescriptibil extinctiv.

(8) În cazul menţionat la alin.(7), dacă termenul de prescripţie prevăzut de legea veche expiră înainte de termenul de prescripţie prevăzut de legea nouă, prescripţia se împlineşte la expirarea termenului stabilit de legea veche.”

7. Articolul 8:

la alineatul (1), cuvintele „generale şi de la sensul” se exclud;

alineatul (2):

la litera d), cuvîntul „patrimoniu” se substituie cu cuvîntul „bunuri”;

litera e) va avea următorul cuprins:

„e) în urma elaborării obiectelor de proprietate intelectuală;”

la litera h), cuvîntul „legislaţia” se substituie cu cuvîntul „legea”.

8. Codul se completează cu articolele 9¹–9⁴cu următorul cuprins:

„Articolul 9¹. Buna-credinţă

(1) Buna-credinţă este un standard de conduită a unei părţi, caracterizată prin corectitudine, onestitate, deschidere şi luarea în cont a intereselor celeilalte părţi la raportul juridic.

(2) În special, este contrar bunei-credinţe ca o parte să acţioneze în contradicţie cu declaraţiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe care l-a avut anterior în cazul în care cealaltă parte, în detrimentul său, s-a bazat în mod rezonabil pe acele declaraţii sau acel comportament.

Articolul 9². Caracterul rezonabil

Caracterul rezonabil, prevăzut într-o dispoziţie legală sau într-un act juridic, se apreciază în mod obiectiv, luînd în considerare natura şi scopul elementului supus aprecierii, circumstanţele cazului, precum şi uzanţele şi practicile pertinente.

Articolul 9³. Abuzul de drept

(1) Niciun drept subiectiv nu poate fi exercitat predominant în scopul de a cauza altei persoane un prejudiciu sau a-i dăuna în alt mod (abuzul de drept).

(2) În cazul abuzului de drept, instanţa de judecată, ţinînd cont de natura şi consecinţele acestuia, refuză titularului în apărarea dreptului subiectiv exercitat abuziv sau, după caz, îl obligă la încetarea exercitării abuzive.

(3) Dacă abuzul de drept a dus la încălcarea dreptului subiectiv al unei alte persoane, aceasta poate cere repararea prejudiciului cauzat.

Articolul 9⁴. Interdicţia invocării comportamentului propriu ilicit sau de rea-credinţă

(1) Nicio persoană nu poate invoca, la întemeierea pretenţiei sale, fapta ilicită sau de rea-credinţă pe care tot ea a săvîrşit-o sau la care a participat.

(2) Nicio persoană nu poate obţine un avantaj din comportamentul său ilicit sau de rea-credinţă.”

9. Articolul 10:

la alineatul (2), cuvîntul „aplanare” se substituie cu cuvîntul „soluţionare”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Referinţele din prezentul cod la un judecător sau la o instanţă de judecată sînt referinţe şi la alte organe de jurisdicţie competente în condiţiile legii, iar referinţele la dispoziţiile legale de procedură civilă sînt referinţe şi la regulile de procedură ale respectivelor organe de jurisdicţie competente.”

10. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„Articolul 11. Metodele de apărare a drepturilor civile

(1) Apărarea dreptului civil se face, în condiţiile legii, prin:

a) recunoaşterea dreptului;

b) restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;

c) constatarea sau, după caz, declararea nulităţii actului juridic;

d) declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică;

e) impunerea la executarea obligaţiei în natură;

f) autoapărare;

g) repararea prejudiciului patrimonial şi, în cazurile prevăzute de lege, a celui nepatrimonial;

h) încasarea dobînzii de întîrziere sau, după caz, a penalităţii;

i) rezoluţiunea sau modificarea contractului;

j) neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;

k) alte căi prevăzute de lege.

(2) Metodele de apărare prevăzute la alin.(1) pot fi invocate dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege şi, după caz, de actul juridic pentru aplicarea acestora.”

11. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Articolul 14. Repararea prejudiciului

(1) În condiţiile legii, persoana lezată într-un drept al ei sau într-un interes recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial şi nepatrimonial cauzat astfel.

(2) Se consideră prejudiciu patrimonial cheltuielile pe care persoana lezată le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sale (daună reală), precum şi profitul ratat ca urmare a încălcării dreptului sau interesului recunoscut de lege (profit ratat).

(3) Se consideră prejudiciu nepatrimonial (prejudiciu moral) suferinţele fizice şi psihice, precum şi diminuarea calităţii vieţii. În cazul vătămării sănătăţii, prejudiciul nepatrimonial cuprinde, de asemenea, pierderea sau diminuarea unei capacităţi a corpului uman (prejudiciu biologic).

(4) Pierderea şansei se repară doar dacă ea constă în dispariţia actuală şi certă a unei eventualităţi favorabile. Mărimea acestui prejudiciu corespunde şansei pierdute şi nu poate fi egală cu avantajul care ar fi rezultat din şansă dacă ea se materializa.

(5) Repararea prejudiciului presupune repunerea persoanei lezate în situaţia în care s-ar fi aflat dacă prejudiciul nu se producea.

(6) În locul reparării prejudiciului patrimonial conform alin.(2) şi (5), persoana lezată poate cere de la cel care răspunde de prejudiciu recuperarea întregului profit pe care acesta l-a obţinut în legătură cu cauzarea prejudiciului. Această regulă se aplică doar dacă legea ori contractul prevede o asemenea formă de determinare a prejudiciului patrimonial sau dacă aplicarea unei asemenea forme de determinare a prejudiciului patrimonial este rezonabilă în împrejurările cazului.”

12. Codul se completează cu articolul 14¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 14¹. Vinovăţia

(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa săvîrşită cu vinovăţie sub forma intenţiei sau imprudenţei.

(2) Fapta este săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau a admis, în mod conştient, survenirea acestor urmări.

(3) Fapta este săvîrşită din imprudenţă (din culpă) dacă persoana care a săvîrşit-o fie îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod uşuratic că ele pot fi evitate, fie nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.

(4) Fapta este săvîrşită din culpă gravă dacă persoana a săvîrşit-o cu o profundă lipsă de prudenţă de care, în împrejurările cazului, era evident că trebuia să dea dovadă.

(5) Atunci cînd legea condiţionează efectele juridice ale unei fapte de săvîrşirea ei din culpă, condiţia este îndeplinită şi dacă fapta a fost săvîrşită cu intenţie.”

13. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

„Articolul 16. Notificările

(1) Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informaţii într-un scop juridic.

(2) Notificarea poate fi făcută prin orice mijloace adecvate circumstanţelor dacă legea sau actul juridic nu impune o anumită cerinţă de formă.

(3) Notificarea produce efecte din momentul cînd ajunge la destinatar, cu excepţia cazului în care aceasta prevede un efect întîrziat.

(4) Notificarea se consideră ajunsă la destinatar:

a) cînd este predată destinatarului;

b) cînd este predată la adresa poştală indicată de destinatar în acest scop ori, în lipsa acesteia, la sediul destinatarului persoană juridică sau la domiciliul destinatarului persoană fizică;

c) în cazul unei notificări transmise prin poştă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, cînd poate fi accesată de către destinatar; sau

d) cînd este pusă în orice alt fel la dispoziţia destinatarului într-un loc şi într-un mod care fac posibil în mod rezonabil accesul destinatarului, fără întîrziere.

(5) Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerinţele prevăzute la alin.(4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întîi.

(6) Notificarea nu produce efecte dacă revocarea acesteia ajunge la destinatar înaintea notificării sau în acelaşi timp cu aceasta.

(7) Notificarea transmisă de către un reprezentant sau ajunsă la el se consideră făcută sau, după caz, ajunsă la persoana reprezentată dacă reprezentantul era împuternicit să transmită sau, după caz, să primească notificările de acest fel.

(8) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este nulă.

(9) Dispoziţiile legale speciale în materie de comunicări judiciare rămîn aplicabile.”

14. La articolul 20 alineatul (3), cuvîntul „acordul” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvîntul „încuviinţarea”, iar cuvintele „unui astfel de acord” – cu cuvintele „unei astfel de încuviinţări”.

15. Articolul 21:

la alineatul (1), textul „părinţilor, adoptatorilor” se substituie cu textul „părintelui, adoptatorului”;

alineatul (2):

în partea introductivă, textul „consimţămîntul părinţilor, adoptatorilor” se substituie cu textul „încuviinţarea părintelui, adoptatorului”;

la litera b), cuvîntul „apărate” se substituie cu cuvîntul „protejate”;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Din motive întemeiate şi dacă aceasta o cer interesele minorului, instanţa de judecată instituie o măsură de ocrotire judiciară asupra minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani şi desemnează ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele minorului. Măsura de ocrotire judiciară astfel instituită nu poate depăşi data atingerii majoratului minorului. Dispoziţiile legale privind măsurile de ocrotire a persoanelor fizice adulte se aplică în mod corespunzător măsurii de ocrotire judiciare asupra minorului.”

16. La articolul 22 alineatul (1), textul „părinţi, adoptatori” se substituie cu textul „părinte, adoptator”.

17. La articolul 25 alineatul (1), textul „ori a instanţei de judecată, necesare potrivit legii” se substituie cu textul „ , autorităţii tutelare ori a instanţei de judecată, necesare potrivit legii sau hotărîrii judecătoreşti”, iar în final se introduce textul: „Încuviinţarea sau autorizarea necesară poate fi emisă atît înainte, cît şi după încheierea actului juridic respectiv.”

18. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

„Articolul 26. Activitatea de întreprinzător şi profesională a persoanei fizice

(1) Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător din nume şi pe cont propriu din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.

(2) Persoana fizică are dreptul să practice activitate profesională din nume şi pe cont propriu din momentul întrunirii condiţiilor stabilite de lege pentru aceasta.

(3) Persoana care practică activitate de întreprinzător sau profesională fără a întruni condiţiile stabilite de lege pentru aceasta nu poate invoca lipsa calităţii de profesionist.

(4) Asupra activităţii de întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu rezultă altfel.”

19. Articolul 30 va avea următorul cuprins:

„Articolul 30. Domiciliul şi reşedinţa temporară

(1) Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atît timp cît nu şi-a stabilit un altul.

(2) Reşedinţa obişnuită demonstrează o legătură apropiată şi stabilă a persoanei fizice cu locul vizat. La determinarea reşedinţei obişnuite se iau în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata şi regularitatea prezenţei persoanei în locul vizat, precum şi condiţiile şi motivele acestei prezenţe.

(3) Reşedinţa temporară a persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară.

(4) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decît atunci cînd cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo reşedinţa obişnuită. Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la autorităţile competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.

(5) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul reşedinţei sale temporare.

(6) În lipsă de reşedinţă temporară, persoana este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte.”

20. Codul se completează cu articolul 30¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 30¹. Dovada domiciliului sau a reşedinţei temporare

(1) Pînă la proba contrară, domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei fizice se prezumă că se află la locul menţionat ca atare în buletinul de identitate sau, după caz, în alt act de identitate prevăzut de lege.

(2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci cînd acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei temporare nu va putea fi opusă altor persoane.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa temporară a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.”

21. La articolul 31, alineatul (6) se abrogă.

22. Secţiunea 1 din capitolul I se completează cu articolele 31¹ şi 31² cu următorul cuprins:

„Articolul 31¹. Sediul profesional

Persoana fizică care practică o activitate de întreprinzător sau profesională îşi are domiciliul, în tot ceea ce priveşte acea activitate, şi la sediul formei de exercitare a activităţii.

Articolul 31². Domiciliul ales

(1) Partea unui act juridic poate să-şi aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor născute din acel act.

(2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris sub sancţiunea nulităţii.”

23. Capitolul I din titlul II se completează cu secţiunea 1¹ cu următorul cuprins:

„Secţiunea 1¹

Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente

Articolul 31³. Drepturi ale personalităţii

(1) În condiţiile legii, orice persoană fizică are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la libera exprimare, la nume, la onoare, demnitate şi reputaţie profesională, la propria imagine, la respectarea vieţii intime, familiale şi private, la protecţia datelor cu caracter personal, la respectarea memoriei şi corpului său după deces, precum şi la alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

(2) Aceste drepturi sînt insesizabile şi inalienabile.

Articolul 31⁴. Interzicerea unor acte patrimoniale

Orice acte juridice care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sînt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

Articolul 31⁵. Dreptul la propria imagine

(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art.31⁷ rămîn aplicabile.

(2) Dacă o persoană consimte ca imaginea sa să fie captată în circumstanţe din care rezultă în mod evident că imaginea va fi difuzată, se prezumă că ea de asemenea consimte la reproducerea şi difuzarea acesteia pe cale obişnuită, aşa cum se putea aştepta în mod rezonabil în aceste circumstanţe.

Articolul 31⁶. Atingeri aduse vieţii private

Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art.31⁷, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:

a) intrarea sau rămînerea fără drept în locuinţă ori luarea din aceasta a oricărui obiect fără consimţămîntul celui care o ocupă în mod legal;

b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvîrşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;

c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără consimţămîntul acesteia;

d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără consimţămîntul celui care îl ocupă în mod legal;

e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără consimţămîntul persoanei în cauză;

g) difuzarea de materiale conţinînd imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistentă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără consimţămîntul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără consimţămîntul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa temporară, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără consimţămîntul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Articolul 31⁷. Limitele dreptului la viaţă privată

(1) Nu constituie o încălcare a dreptului la viaţă privată atingerile care sînt permise de lege sau de tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte nu constituie o încălcare a dreptului la viaţă privată.

Articolul 31⁸. Prezumţia de consimţămînt

(1) Cînd însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţămîntul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesară exprimarea lui în formă scrisă.

(2) O persoană care a consimţit la utilizarea documentelor personale, imaginii sau înregistrărilor audio sau video privitoare la o persoană ori opiniilor personale poate retrage consimţămîntul, chiar şi în cazul în care acesta a fost acordat pentru o perioadă determinată.

(3) În cazul în care consimţămîntul acordat pentru o perioadă determinată este retras fără ca justificarea să fie fundamentată pe modificări substanţiale ale circumstanţelor sau orice alt motiv întemeiat, persoana care retrage consimţămîntul trebuie să repare prejudiciul cauzat persoanei căreia i-a acordat consimţămîntul.

(4) Consimţămîntul nu este necesar în cazul în care imaginea, documentul personal, înregistrarea audio sau video privitoare la o persoană este făcută sau folosită pentru a exercita sau a proteja alte drepturi sau alte interese protejate de lege.

(5) De asemenea, consimţămîntul nu este necesar în cazul în care o imagine, un document personal sau o înregistrare audio sau video privitoare la o persoană se face sau este folosită în baza legii în scopuri oficiale ori în cazul în care cineva execută un act public în interes public.

(6) Consimţămîntul persoanei vizate nu este necesar pentru înregistrarea imaginii sau vocii şi pentru utilizarea acestei înregistrări atunci cînd aceasta este făcută în mulţime sau în timpul unui eveniment public.

(7) Prin lege se pot prevedea alte cazuri în care consimţămîntul persoanei este prezumat sau nu este necesar pentru utilizarea documentelor personale, imaginii sau înregistrărilor audio sau video privitoare la o persoană ori a opiniilor personale.

Articolul 31⁹. Respectul datorat persoanei decedate

(1) Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său.

(2) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte.

(3) În lipsa opţiunii exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală pînă la al patrulea grad inclusiv, moştenitorilor ori dispoziţia primarului satului (comunei), oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ţine seama de apartenenţa confesională sau de faptul că nu a avut apartenenţă confesională.”

24. Articolul 48⁵:

la alineatul (1), după cuvintele „patrimoniului său” se introduc cuvintele „sau a persoanei sale”, iar după cuvintele „persoanele însărcinate cu ocrotirea” – textul „ , de autoritatea tutelară”;

la alineatul (4), cuvintele „morală a acestuia” se substituie cu cuvintele „morală a copilului adult”;

la alineatul (7), după cuvintele „Instanţa de judecată” se introduce textul „sau, după caz, autoritatea tutelară”;

la alineatul (9), după cuvintele „instanţa de judecată” se introduce textul „sau, după caz, autoritatea tutelară”.

25. La articolul 48⁶ alineatul (1), după cuvîntul „reşedinţă” se introduce cuvîntul „temporară”.

26. La articolul 48²⁵:

alineatul (1) se completează în final cu textul: „Mandatul poate stipula anumite limite ale împuternicirilor mandatarului.”

alineatul (2) se completează în final cu textul „ , cu excepţia donaţiilor neînsemnate pentru îndeplinirea unor obligaţii morale”.

27. Articolul 48³² se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Absenţa notării prevăzute la art.283²⁷ alin.(2) pct.15) nu înlătură opozabilitatea faţă de terţi dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute în prezentul articol.”

28. La articolul 48⁵⁵ alineatul (1), cuvintele „reşedinţa sa” se substituie cu cuvintele „domiciliul sau reşedinţa sa temporară”.

29. Articolul 48⁶¹ se completează în final cu textul: „Dispoziţiile art.48⁶³ alin.(3) se aplică în mod corespunzător.”

30. Articolul 48⁶³ se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) În special, în hotărîrea judecătorească privind instituirea tutelei pot fi scutite de la cerinţa autorizării actele juridice prevăzute la art.48⁷⁵ alin.(1) care au ca obiect bunuri mobile a căror valoare individuală nu depăşeşte 10000 de lei.”

31. La articolul 48⁷⁵ alineatul (1), cuvîntul „Următoarele” se substituie cu textul „Dacă hotărîrea judecătorească prin care se instituie sau se modifică măsura de ocrotire sau legea nu prevede altfel, următoarele”.

32. La articolul 48⁸² alineatul (2), după cuvîntul „reşedinţa” se introduc cuvintele „temporară a”.

33. La articolul 48⁸⁴ alineatul (2), după cuvîntul „reşedinţa” se introduc cuvintele „temporară a”.

34. La articolul 53 alineatul (3), după cuvintele „dobîndirii lor ştia” se introduc cuvintele „sau trebuia să ştie”.

35. După denumirea secţiunii 1 din capitolul II se introduce textul:

„§1. Dispoziţii comune”.

36. La articolul 55:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Persoana juridică este subiectul de drept constituit în condiţiile legii, avînd o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu şi distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri.”

articolul se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Persoană juridică poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţă de judecată.”

37. Articolul 60:

la alineatul (1), cuvintele „registrul de stat” se substituie cu cuvintele „registrul de publicitate prevăzut de lege”;

la alineatul (5), după cuvîntul „expirarea” se introduce textul „ , suspendarea sau retragerea”.

38. Articolul 61 va avea următorul cuprins:

„Articolul 61. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

(1) Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator. Persoana juridică poate avea unul sau mai mulţi administratori.

(2) Are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condiţiile legii şi ale actului de constituire, este desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe contul persoanei juridice. Persoana juridică cu scop lucrativ poate avea în calitate de administrator o altă persoană juridică.

(3) În raporturile cu terţii, persoana juridică este angajată prin actele juridice ale organelor sale competente, cu excepţia cazului cînd actele astfel încheiate depăşesc limitele împuternicirilor sale prevăzute de lege. Dispoziţiile actului de constituire ori hotărîrile organelor persoanei juridice care limitează împuternicirile conferite de lege administratorului sînt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate.

(4) Înregistrarea administratorului sau altei persoane cu drept de reprezentare a persoanei juridice în registrul de publicitate prevăzut de lege face inopozabilă terţilor orice încălcare cu privire la desemnarea acestora, cu excepţia cazului în care persoana juridică demonstrează că terţii în cauză cunoşteau încălcarea.

(5) În cazul în care persoana juridică are mai mulţi administratori, fiecare dintre ei poate acţiona în mod individual în numele şi pe contul persoanei juridice, cu excepţia cazului cînd obligativitatea consimţămîntului suplimentar al altui administrator sau al tuturor administratorilor rezultă expres din lege sau din actul de constituire. O asemenea excepţie este opozabilă terţilor doar dacă este notată în registrul de publicitate în care este înregistrată persoana juridică respectivă. În orice caz, oricare dintre administratori are împuternicirea de a recepţiona în mod individual acte juridice sau alte notificări.

(6) Raporturilor juridice dintre persoana juridică şi administrator li se aplică dispoziţiile legale cu privire la reprezentare şi mandat dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.

(7) Persoana juridică trebuie să aibă cel puţin un administrator. În cazul în care administratorul nu este desemnat, membrii sau creditorii persoanei juridice pot cere instanţei de judecată desemnarea acestuia. Administratorul desemnat de instanţa de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al persoanei juridice decide desemnarea organului executiv. Pînă la desemnarea administratorului, persoana juridică este reprezentată de către oricare dintre membrii săi în scopul recepţionării actelor juridice sau altor notificări. Membrul va transmite de îndată administratorului desemnat toate actele juridice şi alte notificări primite.”

39. La articolul 63:

alineatul (1) se completează în final cu textul „dacă legea nu prevede altfel”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Persoana juridică de drept public se consideră constituită la data intrării în vigoare a actului prin care se dispune constituirea sa, dacă acesta nu prevede o altă dată.”

la alineatul (3), cuvintele „registrul de stat” se substituie cu cuvintele „registrul de publicitate prevăzut de lege”;

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Dacă s-a acţionat în numele unei persoane juridice în curs de constituire înainte ca aceasta să fi dobîndit personalitate juridică şi dacă persoana juridică nu îşi asumă ulterior obligaţiile ce rezultă din acţiunile în cauză ori dacă persoana juridică nu se mai constituie, persoanele care au acţionat răspund solidar pentru acţiunile în cauză, în absenţa unei clauze contractuale contrare.”

40. Articolul 64 va avea următorul cuprins:

„Articolul 64. Registrele de publicitate privind persoanele juridice

(1) Pînă în momentul în care faptul nu a fost înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, persoana în al cărei interes faptul trebuia înregistrat nu poate să-l opună terţilor, cu excepţia cazului cînd demonstrează că terţul cunoştea sau trebuia să cunoască faptul.

(2) Dacă faptul este înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, terţul trebuie să-l recunoască în raport cu sine. Această prevedere nu se aplică pentru actele juridice săvîrşite în decursul a 15 zile din momentul cînd faptul a fost făcut public, în măsura în care terţul demonstrează că nu a ştiut şi nici nu trebuia să ştie despre acest fapt.

(3) În cazul în care faptul care trebuia înregistrat a fost înregistrat în mod greşit ori comunicat terţului în mod greşit, terţul poate opune faptul făcut public persoanei în al cărei interes trebuia înregistrat, cu excepţia cazului cînd terţul ştia despre neveridicitate.”

41. Articolul 66:

la alineatul (4), cuvîntul „participanţilor” se substituie cu cuvîntul „membrilor”;

la alineatele (7) şi (8), cuvintele „daune-interese” se substituie cu cuvîntul „despăgubiri”.

42. La articolul 67 alineatul (5), cuvintele „daune-interese” se substituie cu cuvîntul „despăgubiri”.

43. La articolul 68 alineatul (2), textele „Fondatorul (membrul)” şi „fondatorului (membrului)” se substituie cu cuvîntul „Membrul” şi, respectiv, cu cuvîntul „membrului”.

44. După articolul 68 se introduce următorul text:

„§2. Dispoziţii comune privind funcţionarea

persoanelor juridice de drept privat

Articolul 68¹. Obligaţia de a respecta limitele împuternicirilor

Administratorul trebuie să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile actului de constituire al persoanei juridice şi ale hotărîrilor organelor cărora acesta se subordonează.

Articolul 68². Obligaţia de a urmări scopul persoanei juridice

(1) Administratorul trebuie să acţioneze alegînd calea pe care o consideră, cu bună-credinţă, cea mai bună pentru a atinge scopurile persoanei juridice, ţinînd cont în special de:

a) consecinţele probabile pe termen lung ale modului în care acţionează;

b) interesele salariaţilor persoanei juridice;

c) necesitatea de a încuraja raporturile persoanei juridice cu furnizorii, clienţii şi cu alţi cocontractanţi;

d) impactul activităţii persoanei juridice asupra comunităţii şi mediului înconjurător;

e) dezideratul de a menţine o reputaţie că persoana juridică activează conform unor standarde înalte în domeniul său de activitate;

f) necesitatea de a trata în mod echitabil membrii persoanei juridice.

(2) Cu toate acestea, în cazurile expres prevăzute de lege, administratorul trebuie să acţioneze pentru a proteja interesele creditorilor persoanei juridice.

Articolul 68³. Obligaţia de a acţiona cu competenţă şi diligenţă

(1) Administratorul trebuie să acţioneze conform nivelului de competenţă şi diligenţă corespunzătoare cunoştinţelor, competenţei şi experienţei pe care le deţine, precum şi celor care se pot aştepta de la un bun administrator.

(2) Se consideră că administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin.(1) dacă, în momentul cînd acţionează, este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul persoanei juridice şi că deţine informaţii adecvate.

Articolul 68⁴. Obligaţia de a evita conflictul de interese

(1) Administratorul trebuie să evite situaţia în care are sau poate avea un interes direct ori indirect care intră în conflict ori ar putea intra în conflict cu interesele persoanei juridice. Administratorul trebuie să informeze organul competent despre această situaţie.

(2) Administratorul aflat în conflict de interese trebuie să se abţină de la negocierea şi luarea deciziei persoanei juridice referitoare la actul juridic sau operaţiunea la care se referă conflictul.

(3) Administratorul trebuie să se abţină de la utilizarea în folos propriu ori al persoanelor sale afiliate a bunurilor persoanei juridice, a denumirii persoanei juridice sau a calităţii sale de administrator al persoanei juridice în cazurile în care desfăşoară activităţi proprii sau prin persoanele sale afiliate.

(4) Administratorul trebuie să se abţină de la valorificarea în folos propriu sau al persoanelor sale afiliate a oportunităţilor de a efectua investiţii sau de a desfăşura activităţi pe care le-a cunoscut pe durata exercitării funcţiei dacă investiţia sau activitatea a fost propusă persoanei juridice sau persoana juridică avea în ea un interes economic ori alt interes conform cu scopul urmărit, cu excepţia cazului cînd persoana juridică a refuzat oportunitatea fără influenţa administratorului.

(5) Administratorul trebuie să se abţină de la implicarea, în nume propriu sau prin persoanele sale afiliate, în activităţi identice, similare sau complementare cu cele desfăşurate de persoana juridică (obligaţia de neconcurenţă).

(6) Obligaţiile prevăzute de prezentul articol nu se aplică dacă administratorul a obţinut aprobarea corespunzătoare de la organul competent al persoanei juridice.

Articolul 68⁵. Obligaţia de a nu accepta beneficii de la terţi

(1) Administratorul trebuie să refuze orice beneficiu de la un terţ acordat în considerarea faptului că el este administrator sau că el săvîrşeşte o acţiune sau inacţiune în calitate de administrator.

(2) Obligaţia prevăzută la alin.(1) nu se consideră încălcată dacă acceptarea beneficiului nu poate, în mod rezonabil, să ducă la apariţia unui conflict de interese.

Articolul 68⁶. Obligaţia de a declara interesul într-un act juridic sau operaţiune care se propune persoanei juridice

(1) Dacă administratorul persoanei juridice are un interes direct sau indirect într-un act juridic sau o operaţiune care se propune persoanei juridice, acesta trebuie să declare în prealabil natura şi măsura acelui interes în modul determinat în actul de constituire şi în lege.

(2) În special, administratorul trebuie să comunice interesul direct sau indirect în privinţa unui terţ care desfăşoară o activitate identică, similară sau complementară cu cea a persoanei juridice.

(3) Administratorul nu poartă răspundere pentru nedeclararea unui interes dacă nu cunoştea şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască existenţa interesului ori a împrejurării că se propune încheierea acelui act juridic sau acelei operaţiuni.

(4) Administratorul nu este obligat să declare interesul:

a) care, în mod rezonabil, nu poate să ducă la apariţia unui conflict de interese;

b) dacă organul competent al persoanei juridice deja cunoaşte existenţa interesului.

Articolul 68⁷. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Administratorul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor deţinute în virtutea exercitării funcţiei a căror dezvăluire ar putea prejudicia interesele persoanei juridice ori ar angaja răspunderea persoanei juridice faţă de terţi.

(2) Obligaţia prevăzută la alin.(1) nu se aplică:

a) dacă o dispoziţie legală permite comunicarea sau dezvăluirea informaţiilor către terţi;

b) dacă informaţiile trebuie transmise, în temeiul legii, unei autorităţi şi transmiterea se efectuează în condiţiile prevăzute de lege;

c) dacă informaţiile au devenit cunoscute publicului pe altă cale decît prin încălcarea de către administrator a obligaţiei prevăzute la alin.(1).

Articolul 68⁸. Derogări, limitări şi excluderi de la obligaţiile şi răspunderea administratorului

(1) Este lovită de nulitate absolută orice prevedere din actul de constituire, alt act al persoanei juridice sau contract cu administratorul prin care:

a) se limitează sau se exclud obligaţiile prevăzute de lege ale administratorului;

b) în mod anticipat se limitează sau se exclude răspunderea pe care administratorul o poartă conform legii faţă de persoana juridică.

(2) Cu condiţia informării suficiente despre cazul respectiv şi a respectării regulilor privind conflictul de interese, organul care are competenţa de a desemna administratorul ori alt organ competent conform actului de constituire poate hotărî:

a) să aprobe derogări de la obligaţiile care revin administratorului faţă de persoana juridică, pentru fiecare caz în parte;

b) să elibereze de răspundere administratorul, să încheie contract de tranzacţie sau să renunţe la acţiune pentru încălcările obligaţiilor faţă de persoana juridică, săvîrşite de către administrator, pentru fiecare caz în parte.

(3) Hotărîrea organului competent al persoanei juridice privind chestiunile prevăzute la alin.(2) nu poate fi invocată faţă de creditorii persoanei juridice sau terţii prejudiciaţi direct de către administrator, chiar dacă administratorul a acţionat în baza hotărîrii organului competent al persoanei juridice.

Articolul 68⁹. Condiţiile acţiunii de tragere la răspundere a administratorului

(1) În cazul încălcării uneia dintre obligaţiile prevăzute la art.68¹–68⁸, persoana juridică poate înainta faţă de administrator acţiune de încetare a încălcării şi plată a despăgubirilor conform art.14.

(2) Dacă persoana juridică contractează o asigurare care acoperă riscurile administratorului legate de exercitarea funcţiei, asigurarea trebuie să prevadă o franşiză de cel puţin 10% din prejudiciu.

(3) Aprobarea situaţiilor financiare sau a rapoartelor anuale nu afectează dreptul persoanei juridice de tragere la răspundere a administratorului.

(4) Administratorului îi revine sarcina să demonstreze că a acţionat cu competenţă şi diligenţă.

Articolul 68¹⁰. Răspunderea administratorului pentru fapta altora

(1) În cazul în care persoana juridică are mai mulţi administratori, toţi administratorii răspund solidar, cu excepţia administratorului care demonstrează că:

a) nu a participat la aprobarea sau săvîrşirea încălcării;

b) nu cunoştea şi nu era obligat să cunoască existenţa încălcării ori, dacă cunoştea existenţa ei, a luat toate măsurile necesare pentru a preveni prejudiciul sau, cel puţin, s-a opus în mod expres încălcării şi a comunicat acest fapt organului competent al persoanei juridice.

(2) Administratorul răspunde faţă de persoana juridică pentru prejudiciul cauzat prin actele îndeplinite de salariaţi cînd prejudiciul nu s-ar fi produs dacă el ar fi exercitat supravegherea impusă de obligaţiile funcţiei sale.

(3) Administratorul este solidar răspunzător cu predecesorul său imediat dacă, avînd cunoştinţă de încălcările săvîrşite de acesta din urmă, nu le comunică cenzorului sau, după caz, auditorului intern.

Articolul 68¹¹. Dreptul membrului de a înainta acţiunea pe cale oblică

(1) Membrul persoanei juridice are dreptul să înainteze acţiunea de tragere la răspundere a administratorului faţă de persoana juridică dacă persoana juridică nu a înaintat-o în termen de 3 luni de la data cînd membrul a depus la persoana juridică o cerere de tragere la răspundere a administratorului.

(2) În caz de admitere totală sau parţială a acţiunii, persoana juridică este obligată să ramburseze membrului reclamant toate cheltuielile necesare şi rezonabile suportate, în partea în care ele nu au fost rambursate din contul administratorului prin hotărîrea instanţei de judecată.

Articolul 68¹². Acţiunea directă faţă de administrator şi/sau faţă de persoana juridică

Prevederile art.68⁸–68¹¹ nu afectează dispoziţiile legale conform cărora un membru al persoanei juridice sau un terţ poate înainta o acţiune faţă de administrator şi/sau faţă de persoana juridică în cazul în care i-a fost cauzat un prejudiciu.

Articolul 68¹³. Administratorul de fapt şi administratorul aparent

(1) Persoana care nu este indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator de fapt al acelei persoane juridice pe perioada în care dă instrucţiuni administratorului, iar acesta le respectă.

(2) Persoana indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator aparent al acelei persoane juridice pe perioada în care:

a) desemnarea ei în această calitate poate fi în mod întemeiat contestată;

b) deşi mandatul ei a expirat sau a încetat pe altă cale, calitatea sa de administrator nu a fost radiată din registrul de publicitate prevăzut de lege.

(3) Administratorului de fapt îi revin, în raport cu persoana juridică, obligaţiile prevăzute la art.68²–68⁵ şi 68⁷, care se aplică în mod corespunzător.

(4) Administratorul aparent poartă faţă de persoana juridică obligaţiile prevăzute la art.68¹–68⁸.

(5) Administratorul de fapt şi administratorul aparent poartă răspundere pentru încălcarea obligaţiilor care le revin întocmai ca administratorul persoanei juridice.

Articolul 68¹⁴. Fostul administrator

(1) Încetarea calităţii de administrator, pe orice temei, nu afectează răspunderea persoanei pentru încălcarea obligaţiilor în perioada în care era administrator.

(2) Persoana care încetează să fie administrator continuă să fie ţinută de:

a) obligaţia prevăzută la art.68⁴ alin.(3) şi (4) privind folosirea informaţiei sau a oportunităţilor de care a luat cunoştinţă atunci cînd era administrator;

b) obligaţia de neconcurenţă prevăzută la art.68⁴ alin.(5), în măsura în care ea a fost asumată de către administrator în scris şi nu depăşeşte un termen de 3 ani din data cînd el încetează să fie administrator;

c) obligaţia prevăzută la art.68⁵, dacă beneficiul i se acordă pentru acţiunile sau inacţiunile sale săvîrşite atunci cînd era administrator;

d) obligaţia de confidenţialitate prevăzută la art.68⁷, în măsura în care ea a fost asumată de către administrator în scris;

e) alte obligaţii rezultate din contractul dintre administrator şi persoana juridică.

(3) Dispoziţiile legale privind tragerea la răspundere a administratorului se aplică în mod corespunzător în cazul încălcării de către fostul administrator a obligaţiilor prevăzute la alin.(2).

Articolul 68¹⁵. Administratorul persoană juridică

(1) În cazul în care a fost desemnată în calitate de administrator, persoana juridică desemnează o singură persoană fizică care va exercita permanent funcţiile sale.

(2) Persoana fizică desemnată trebuie să îndeplinească cerinţele legale pentru administratori, avînd aceleaşi obligaţii şi răspunzînd solidar cu persoana juridică desemnată în calitate de administrator.

(3) Revocarea persoanei fizice desemnate de persoana juridică administrator nu produce efecte pînă cînd nu este desemnat înlocuitorul său.

(4) Desemnarea şi revocarea reprezentantului desemnat al persoanei juridice administrator se supun formalităţilor de publicitate instituite pentru administrator, care se vor îndeplini în temeiul hotărîrii de desemnare sau, după caz, revocare emise de persoana juridică administrator.

Articolul 68¹⁶. Eliberarea din funcţie a administratorului

(1) Administratorul poate fi eliberat din funcţie prin hotărîre a organului competent al persoanei juridice conform temeiului prevăzut de lege sau contract, precum şi fără invocarea unui motiv, fără termen de preaviz.

(2) În cazul în care între administrator şi persoana juridică există un raport juridic de muncă, eliberarea din funcţie conform alin.(1) atrage încetarea contractului individual de muncă din aceeaşi dată. Dispoziţiile legislaţiei muncii nu pot fi invocate pentru a contesta hotărîrea de eliberare din funcţie a administratorului.

(3) În cazul în care eliberarea din funcţie a administratorului, pentru care s-a invocat un temei prevăzut de lege sau contract, nu se încadrează în acel temei, administratorul poate cere instanţei să constate că a fost eliberat din funcţie fără invocarea unui motiv, dar nu poate contesta, din acest motiv, hotărîrea de eliberare din funcţie a administratorului.

(4) Dispoziţiile alin.(1)–(3) nu afectează dreptul administratorului la indemnizaţia de eliberare din funcţie prevăzută de lege. Contractul poate să prevadă o indemnizaţie mai mare, precum şi cazuri suplimentare în care se plăteşte indemnizaţia.

(5) La cererea persoanei juridice, a membrului său ori a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de judecată reduce mărimea indemnizaţiei de eliberare din funcţie prevăzută de contract dacă constată că ea este vădit disproporţionată, luînd în considerare toate circumstanţele relevante, în particular:

a) circumstanţele existente la data stipulării clauzei privind indemnizaţia de eliberare din funcţie, în special calităţile speciale cerute de lege sau de o autoritate de reglementare ori supraveghere faţă de administrator şi particularităţile domeniului de activitate a persoanei juridice;

b) performanţele înregistrate de către administrator pe durata raportului său juridic cu persoana juridică şi stimulentele financiare acordate administratorului;

c) mărimea activelor persoanei juridice.

(6) Se prezumă că este vădit disproporţionată indemnizaţia care depăşeşte componenta fixă a remuneraţiei administratorului pentru 2 ani.

(7) Indemnizaţia de eliberare din funcţie nu se plăteşte administratorului dacă el este eliberat din funcţie din motiv de neatingere a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul încheiat cu persoana juridică. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(8) Persoana juridică poate cere restituirea componentei variabile a remuneraţiei plătite administratorului în măsura în care ea s-a bazat pe situaţii financiare în care ulterior s-au constatat erori.

Articolul 68¹⁷. Împuternicirile acordate de către organul suprem ori de supraveghere

(1) Organul suprem al persoanei juridice sau organul ei de supraveghere (consiliul) poate, prin hotărîre, împuternici un terţ (cu sau fără drept de delegare) să acţioneze în numele persoanei juridice pentru a pune în executare hotărîrea acestui organ. În acest caz, terţul împuternicit deţine împuterniciri fără a fi necesară acordarea de împuterniciri de către administrator. Procesul-verbal care cuprinde hotărîrea de împuternicire valorează procură din partea acelei persoane juridice.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în particular în cazul în care administratorul este în conflict de interese faţă de hotărîrea adoptată, cum ar fi cea de:

a) încheiere sau modificare a contractului dintre administrator şi persoana juridică;

b) efectuare a investigaţiei de serviciu, suspendare din funcţie a administratorului sau aplicare a altor măsuri similare;

c) eliberare din funcţie;

d) tragere la răspundere faţă de persoana juridică;

e) îndeplinire a formalităţilor de publicitate în vederea operării modificărilor privind persoana juridică în registrul de publicitate prevăzut de lege.

Articolul 68¹⁸. Nulitatea hotărîrii organului persoanei juridice

(1) Dispoziţiile legale privind nulitatea actului juridic se aplică în mod corespunzător nulităţii hotărîrii adunării generale a membrilor ori a membrului unic al persoanei juridice, a organului colegial de supraveghere ori a organului executiv colegial al persoanei juridice (hotărîrea organului persoanei juridice), sub rezerva dispoziţiilor legale aplicabile anumitor persoane juridice şi, în completare, a dispoziţiilor prezentului articol.

(2) Hotărîrea organului persoanei juridice este supusă nulităţii relative:

a) dacă s-a săvîrşit o încălcare esenţială a regulilor privind convocarea sau desfăşurarea şedinţei la care s-a adoptat hotărîrea. În cazul în care organul care asigură convocarea sau desfăşurarea şedinţei încalcă intenţionat regulile de convocare sau, după caz, desfăşurare a şedinţei, hotărîrea astfel adoptată este supusă nulităţii relative chiar şi atunci cînd încălcarea este neesenţială;

b) dacă reprezentantul participantului la şedinţă nu era împuternicit în mod corespunzător, cu excepţia cazului în care împuternicirile au fost confirmate ulterior conform art.249;

c) dacă la desfăşurarea şedinţei s-au încălcat drepturile unui participant;

d) dacă s-a săvîrşit o încălcare esenţială a regulilor privind întocmirea procesului-verbal al şedinţei, inclusiv neîntocmirea acestuia în formă scrisă. Cu toate acestea, nulitatea este înlăturată prin întocmirea procesului-verbal al şedinţei înainte de desfăşurarea următoarei şedinţe a aceluiaşi organ;

e) dacă nu întruneşte alte condiţii prevăzute de dispoziţiile imperative ale legii sau ale actului de constituire al persoanei juridice a căror nerespectare nu se sancţionează cu nulitate absolută.

(3) Nulitatea relativă a hotărîrii organului persoanei juridice se consideră înlăturată dacă hotărîrea a fost confirmată printr-o hotărîre ulterioară valabilă a organului competent al persoanei juridice pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti de declarare a nulităţii relative.

(4) Nulitatea relativă a hotărîrii organului persoanei juridice poate fi invocată de către:

1) membrul cu drept de vot al organului persoanei juridice care a adoptat hotărîrea:

a) care nu a participat la şedinţă sau, dacă a participat la ea, a votat împotriva hotărîrii; sau

b) care a votat pentru adoptarea hotărîrii ori s-a abţinut de la vot, dacă s-a comis o greşeală la calificarea sau numărarea votului exprimat de el;

2) persoana juridică al cărei organ a adoptat hotărîrea;

3) membrul persoanei juridice dacă contestă hotărîrea unui alt organ decît adunarea generală a membrilor.

(5) Dreptul la acţiunea în declararea nulităţii relative a hotărîrii organului persoanei juridice se prescrie în termen de 6 luni.

(6) Hotărîrea organului persoanei juridice este lovită de nulitate absolută:

a) dacă a fost adoptată pe o chestiune care nu era inclusă în ordinea de zi, cu excepţia cazului în care la şedinţă au participat toţi membrii cu drept de vot ai organului respectiv şi au votat unanim pentru includerea chestiunii respective în ordinea de zi;

b) dacă a fost adoptată la un moment cînd şedinţa nu era deliberativă;

c) dacă se referă la o chestiune care nu se află în competenţa acelui organ;

d) dacă contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

(7) Nulitatea absolută sau relativă a hotărîrii organului persoanei juridice nu afectează actul juridic încheiat de către persoana juridică, pe baza acelei hotărîri, cu terţul care, la data încheierii actului juridic, nu cunoştea şi nici nu trebuia în mod rezonabil să cunoască temeiul de nulitate.

(8) În condiţiile legii, acţiunea în nulitate absolută sau relativă a hotărîrii organului persoanei juridice se notează în registrul de publicitate în care este înregistrată persoana juridică. Terţul nu poate invoca, din data efectuării notării, necunoaşterea temeiului de nulitate pe care se întemeiază acţiunea notată.

(9) Inadmisibilitatea acţiunii în nulitate absolută sau relativă ori tardivitatea ei nu împiedică persoana al cărei drept a fost încălcat prin hotărîrea organului persoanei juridice să ceară repararea prejudiciului conform dispoziţiilor legale aplicabile.

Articolul 68¹⁹. Persoanele afiliate

(1) În sensul prezentului cod, sînt persoane afiliate persoanei juridice:

a) membrii consiliului, membrii organului executiv, membrii comisiei de cenzori, persoanele cu funcţii de răspundere ale organizaţiei gestionare (administrator fiduciar), conducătorul auditorului care exercită funcţiile comisiei de cenzori, alte persoane cu funcţii de răspundere, după caz (conducătorii sucursalelor, contabilul-şef etc.);

b) soţul/soţia, rudele şi afinii pînă la gradul al doilea inclusiv ale persoanelor fizice specificate la lit.a);

c) persoana fizică sau juridică care, individual ori împreună cu persoanele specificate la lit.a) şi b), deţine controlul în persoana juridică respectivă;

d) societatea comercială în care persoana juridică respectivă, individual sau împreună cu persoanele specificate la lit.a) şi b), deţine controlul;

e) persoana juridică împreună cu persoanele specificate la lit.a) sau persoana fizică care acţionează în numele ori pe contul persoanei juridice respective;

f) persoana juridică împreună cu persoanele sale afiliate specificate la lit.a) sau persoana fizică în numele ori pe contul căreia acţionează persoana juridică respectivă;

g) persoana juridică împreună cu persoanele specificate la lit.a) sau persoana fizică care acţionează în comun cu persoana juridică respectivă;

h) persoana juridică care, în comun cu persoana juridică dată, se află sub controlul unei persoane terţe.

(2) În sensul prezentului cod, sînt persoane afiliate persoanei fizice:

a) soţul/soţia, rudele şi afinii pînă la gradul al doilea inclusiv ale persoanei fizice respective;

b) societatea comercială în al cărei capital persoana fizică respectivă, individual sau împreună cu persoanele specificate la lit.a), deţine controlul;

c) persoana juridică care împreună cu persoanele specificate la alin.(1) lit.a) sau persoana fizică care acţionează în numele sau pe contul persoanei fizice respective;

d) persoana juridică sau fizică în numele sau pe contul căreia acţionează persoana fizică respectivă.

(3) Există control în situaţia în care persoana fizică sau juridică corespunde cel puţin uneia dintre următoarele condiţii:

a) deţine, singură sau împreună cu persoanele care acţionează în mod concertat, majoritatea participaţiunilor cu drept de vot ale unei persoane juridice;

b) deţine, singură sau împreună cu persoanele care acţionează în mod concertat, un număr de participaţiuni cu drept de vot ce îi permite să numească ori să revoce majoritatea membrilor organului de supraveghere (consiliului) al persoanei juridice, organul executiv sau majoritatea membrilor organului executiv şi/sau cenzorul ori majoritatea membrilor comisiei de cenzori;

c) exercită o influenţă dominantă asupra unei persoane juridice al cărei membru este, în temeiul unui contract încheiat cu persoana juridică în cauză sau al unei clauze din actul de constituire ori din statutul persoanei juridice;

d) este membru al unei persoane juridice şi controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi membri ai persoanei juridice în cauză, majoritatea drepturilor de vot.

(4) Controlul se prezumă atunci cînd majoritatea membrilor organului de supraveghere (consiliului) a fost desemnată prin votul unui membru al persoanei juridice pe parcursul a 2 ani financiari succesivi. Acel membru se consideră că a votat pentru aceste desemnări dacă, în decursul anului financiar în cauză, a deţinut direct sau indirect mai mult de 40% din drepturile de vot şi dacă nu există niciun alt membru care deţine direct sau indirect o cotă mai mare în drepturile totale de vot.

(5) Pentru calcularea drepturilor de vot prevăzute de prezentul articol se vor lua în considerare, de asemenea, drepturile de subscriere şi cumpărare de cote în capital care acordă drepturi de vot ce pot fi exercitate la moment.

(6) Drepturile de vot acordate de participaţiunile deţinute de însăşi persoana juridică controlată sau de persoana juridică pe care ea o controlează nu se vor lua în cont la determinarea drepturilor de vot pe care persoana juridică care deţine control le deţine în persoana juridică controlată.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar în cazul în care prin dispoziţii speciale nu s-au instituit, pentru anumite categorii de persoane sau domenii de reglementare, criterii diferite de determinare a afilierii şi a controlului.

§3. Reorganizarea şi lichidarea persoanei juridice”.

45. Articolul 69:

la alineatul (5), cuvintele „faţă de terţi” se exclud;

articolul se completează cu alineatele (6) şi (7) cu următorul cuprins:

„(6) Fuziunea sau dezmembrarea se poate face şi între persoane juridice de forme diferite cu condiţia că toate persoanele juridice participante sînt înregistrate în acelaşi registru de publicitate prevăzut de lege.

(7) Fuziunea sau dezmembrarea poate fi efectuată chiar dacă persoanele juridice care se vor dizolva sînt în lichidare, cu condiţia ca acestea să nu fi început repartizarea activelor în procedura de lichidare.”

46. Articolul 70 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Persoana juridică care a dobîndit, prin efectul reorganizării, un drept supus unor formalităţi de publicitate este obligată să îndeplinească formalităţile de publicitate cu privire la dreptul dobîndit fără întîrzieri nejustificate, dar nu mai tîrziu de 6 luni de la înregistrarea de stat a reorganizării. Terţii afectaţi de întîrzierea îndeplinirii formalităţilor de publicitate pot iniţia îndeplinirea formalităţilor pe cale oblică, precum şi pot cere persoanei juridice şi administratorului acesteia repararea prejudiciului cauzat astfel.”

47. La articolul 71 alineatul (2), textul „se confirmă de fondatorii (membrii)” se substituie cu cuvintele „se aprobă de adunarea generală a membrilor”.

48. Articolul 72:

se completează cu alineatul (4¹) cu următorul cuprins:

„(4¹) Dacă un creditor nu a obţinut realizarea creanţei sale de la persoana juridică căreia îi este repartizată obligaţia corelativă prin dezmembrare, toate persoanele juridice care au dobîndit o parte din patrimoniul persoanei juridice dezmembrate răspund pentru obligaţia în cauză pînă la concurenţa valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin dezmembrare, cu excepţia persoanei juridice căreia i-a fost repartizată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.”

la alineatul (5), cuvintele „participanţilor sau” se exclud.

49. Articolul 73:

la alineatele (2) şi (3), cuvintele „încetarea existenţei” se substituie cu cuvintele „dizolvarea fără a intra în lichidare a”;

articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ, membrilor persoanelor juridice care se dizolvă li se repartizează participaţiuni în persoana juridică ce se înfiinţează sau în persoana juridică absorbantă şi, dacă s-a prevăzut, li se plăteşte o sultă, care nu va depăşi 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă a participaţiunii astfel repartizate.”

50. Articolul 74:

la alineatul (1), cuvîntul „împuternicit” se substituie cu cuvîntul „executiv”;

la alineatul (2):

literele e) şi f) se abrogă;

alineatul se completează cu literele g)–j) cu următorul cuprins:

„g) în cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ:

– coraportul de schimb al participaţiunilor şi, după caz, mărimea sultei;

– condiţiile de alocare a participaţiunilor la persoana juridică absorbantă sau nou-creată;

– data de la care deţinerea noilor participaţiuni conferă membrilor dreptul de a participa la împărţirea beneficiilor persoanei juridice absorbante sau nou-create, precum şi, dacă există, orice condiţii speciale care afectează acest drept;

– drepturile acordate de persoana juridică absorbantă deţinătorilor de participaţiuni care conferă drepturi speciale şi deţinătorilor de titluri, altele decît acţiuni, sau măsurile propuse în privinţa acestora;

h) dacă există, orice avantaj special acordat experţilor angajaţi pentru a întocmi raportul asupra fuziunii în folosul membrilor persoanei juridice care fuzionează, precum şi membrilor organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care fuzionează;

i) data situaţiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite pentru a se stabili condiţiile fuziunii;

j) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice şi operaţiunile persoanei juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparţinînd persoanei juridice absorbante sau uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.”

51. La articolul 75 alineatul (2), cuvintele „ale participanţilor” se substituie prin cuvintele „reprezentate la adunare”, iar după cuvintele „prevăzută de” se completează cu cuvintele „lege sau”.

52. Articolul 76 alineatul (1):

la litera a), cuvîntul „autentificată” se substituie cu cuvîntul „legalizată”;

la litera b), cuvîntul „hotărîrea” se substituie cu cuvintele „procesul-verbal al şedinţei la care s-a adoptat hotărîrea”.

53. La articolul 77 alineatele (3) şi (4), cuvintele „registrul de stat” se substituie cu cuvintele „registrul de publicitate prevăzut de lege”.

54. Articolul 79 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) În cazul în care la dezmembrare participă persoane juridice cu scop lucrativ, membrilor persoanei juridice supusă dezmembrării li se repartizează participaţiuni în persoana juridică la care trece o parte din patrimoniul persoanei juridice supuse dezmembrării şi, dacă s-a prevăzut, li se plăteşte o sultă, care nu poate depăşi 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă a participaţiunii astfel repartizate.”

55. Articolul 80 alineatul (2):

la litera e), cuvîntul „participanţi” se substituie cu cuvîntul „membri”;

alineatul se completează cu literele e¹) şi e²) cu următorul cuprins:

„e¹) în cazul în care la dezmembrare participă persoane juridice cu scop lucrativ:

– coraportul de schimb al participaţiunilor şi, după caz, mărimea sultei;

– condiţiile de alocare a participaţiunilor la persoana juridică nou-creată ori la care trece o parte din patrimoniu;

– data de la care deţinerea noilor participaţiuni conferă membrilor dreptul de a participa la împărţirea beneficiilor persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu, precum şi, dacă există, orice condiţii speciale care afectează acest drept;

– drepturile acordate de persoana juridică nou-creată ori la care trece o parte din patrimoniu deţinătorilor de participaţiuni care conferă drepturi speciale şi deţinătorilor de titluri, altele decît acţiuni, sau măsurile propuse în privinţa acestora;

e²) dacă există, orice avantaj special acordat experţilor angajaţi pentru a întocmi raportul asupra dezmembrării în folosul membrilor persoanei juridice care se dezmembrează, precum şi membrilor organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care se dezmembrează;”

litera g) se abrogă;

alineatul se completează cu literele j) şi k) cu următorul cuprins:

„j) data situaţiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite pentru a se stabili condiţiile dezmembrării;

k) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice şi operaţiunile persoanei juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparţinînd uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.”

56. La articolul 81:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Proiectul dezmembrării se aprobă de adunarea generală a membrilor cu 2/3 din numărul total de voturi reprezentate la adunare dacă legea sau actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare.”

la alineatul (2), cuvîntul „participanţilor” se substituie cu cuvîntul „membrilor”.

57. La articolul 83 alineatul (5), cuvintele „registrul de stat” se substituie cu cuvintele „registrul de publicitate prevăzut de lege”.

58. Codul se completează cu articolele 84¹ şi 84²cu următorul cuprins:

„Articolul 84¹. Nulitatea fuziunii sau dezmembrării

(1) Nulitatea unei fuziuni sau dezmembrări poate fi declarată numai prin hotărîre judecătorească.

(2) De la data înregistrării de stat conform art.77 sau, după caz, conform art.83, fuziunea sau dezmembrarea poate fi declarată nulă doar dacă hotărîrea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al dezmembrării este lovită de nulitate absolută sau relativă.

(3) Acţiunea de constatare ori declarare a nulităţii fuziunii sau dezmembrării poate fi depusă, sub sancţiunea decăderii, doar în termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată conform art.77 sau, după caz, conform art.83. Acţiunea nu poate fi admisă dacă încălcarea a fost rectificată.

(4) Dacă încălcarea ce constituie temei pentru nulitatea unei fuziuni sau dezmembrări poate fi rectificată, instanţa competentă acordă persoanelor juridice implicate un termen pentru rectificarea acesteia.

(5) Instanţa transmite o copie de pe hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulităţii unei fuziuni sau dezmembrării organelor de înregistrare de stat de la sediile persoanelor juridice implicate în fuziunea sau dezmembrarea respectivă.

(6) Hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulităţii unei fuziuni sau dezmembrări nu aduce atingere prin ea însăşi valabilităţii obligaţiilor născute în sarcina sau în beneficiul persoanei juridice absorbante, persoanei juridice nou-create ori persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu, angajate după ce fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată conform art.77 sau, după caz, conform art.83 şi înainte ca hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulităţii să fie publicată conform legii.

(7) În cazul declarării nulităţii unei fuziuni, persoanele juridice participante la fuziunea respectivă răspund solidar pentru obligaţiile persoanei juridice absorbante sau nou-create, angajate în perioada menţionată la alin.(6).

(8) În cazul declarării nulităţii unei dezmembrări, fiecare dintre persoanele juridice nou-create sau cele care au primit o parte din patrimoniu răspunde pentru propriile obligaţii, angajate în perioada prevăzută la alin.(6). Persoana juridică dezmembrată răspunde, de asemenea, pentru aceste obligaţii în limita cotei de active nete transferate persoanei juridice nou-create ori persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu care şi-au asumat aceste obligaţii.

Articolul 84². Răspunderea organului executiv şi a organului de supraveghere

Membrii organului executiv şi, după caz, ai organului de supraveghere răspund solidar faţă de membrii persoanei juridice participante la fuziune sau dezmembrare pentru neexecutarea obligaţiilor ce le revin în pregătirea şi realizarea procedurii de fuziune sau, după caz, de dezmembrare.”

59. Articolul 86:

la alineatul (1) litera f), cuvîntul „participant” se substituie cu cuvîntul „membru”;

la alineatul (4), cuvîntul „participanţilor” se substituie cu cuvîntul „membrilor”.

60. La articolul 87, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Dizolvarea persoanei juridice se pronunţă la cererea membrului sau, în cazurile expres prevăzute de lege, la cererea altor persoane sau autorităţi.”

61. La articolul 89 alineatul (1), textul „participanţilor, această hotărîre trebuie anexată” se substituie cu textul „membrilor, procesul-verbal al şedinţei la care s-a adoptat această hotărîre trebuie anexat”.

62. Articolul 90:

la alineatul (1), cuvintele „cu capacitate deplină de exerciţiu care” se substituie cu textul „care nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare,”.

la alineatul (3), cuvintele „registrul de stat” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvintele „registrul de publicitate”.

63. În cuprinsul articolelor 96 şi 97, cuvîntul „participant”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „membru” la forma gramaticală corespunzătoare.

64. La articolul 99 alineatul (1), cuvîntul „registru” se substituie cu cuvintele „registrul de publicitate corespunzător”.

65. Articolele 102 şi 103 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 102. Sucursala persoanei juridice

(1) Sucursala este o subdiviziune separată a persoanei juridice, situată în afara sediului acesteia, care are aparenţa permanenţei, propria conducere şi dotarea materială necesară pentru a desfăşura o parte sau toate activităţile persoanei juridice.

(2) Persoana juridică constituită în Republica Moldova poate institui sucursale în Republica Moldova şi în străinătate dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.

(3) Sucursala nu este persoană juridică. Sucursala funcţionează conform propriului regulament, aprobat de organul care a hotărît instituirea ei.

Articolul 103. Sucursala persoanei juridice străine în Republica Moldova

(1) Înainte ca o persoană juridică constituită într-un alt stat (persoana juridică străină) să desfăşoare în nume propriu activitate în Republica Moldova printr-o sucursală în sensul art.102 alin.(1), aceasta trebuie să înregistreze sucursala în registrul de publicitate al persoanelor juridice al Republicii Moldova dacă legea nu prevede un alt registru de publicitate al Republicii Moldova.

(2) Denumirea sucursalei persoanei juridice străine constă din denumirea persoanei juridice străine care a hotărît instituirea sucursalei, urmată de denumirea localităţii din străinătate în care are sediul persoana juridică, cuvîntul „sucursala” şi de denumirea localităţii din Republica Moldova în care are sediul sucursala. În cazul instituirii de către aceeaşi persoană juridică străină a mai multor sucursale în aceeaşi localitate, denumirea sucursalei poate fi completată cu un indicativ de natură să le deosebească între ele.

(3) Sucursala persoanei juridice străine nu este persoană juridică. Sucursala persoanei juridice străine funcţionează conform propriului regulament, aprobat de organul care a hotărît instituirea sucursalei. Persoana juridică străină poartă răspundere pentru obligaţiile care apar din activităţile sucursalei din Republica Moldova.

(4) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii în Republica Moldova poate fi desfăşurată de persoana juridică străină care a înregistrat sucursala în Republica Moldova doar după obţinerea licenţei, dacă legea nu prevede altfel.

(5) Persoana juridică străină trebuie să numească unul sau mai mulţi administratori ai sucursalei. Administratorul conduce sucursala, asigură ţinerea contabilităţii sucursalei şi reprezintă persoana juridică străină în limitele împuternicirilor sale.

(6) Dispoziţiile art.61, 64–68¹⁸ se aplică în mod corespunzător sucursalei şi administratorului său. Dispoziţiile art.1598 se aplică persoanei juridice străine care a înregistrat sucursala în Republica Moldova.”

66. Codul se completează cu articolele 103¹ şi 103² cu următorul cuprins:

„Articolul 103¹. Notarea insolvabilităţii sau lichidării persoanei juridice străine care are sucursală în Republica Moldova

În termen de 14 zile din data iniţierii procedurii de insolvabilitate sau lichidare a persoanei juridice străine ori a unor proceduri avînd un efect similar potrivit legii sale naţionale, administratorul sucursalei este obligat să notifice deţinătorul registrului de publicitate al Republicii Moldova în care este înregistrată sucursala, care va nota acest fapt în registrul de publicitate.

Articolul 103². Lichidarea şi radierea sucursalei persoanei juridice străine din registrul de publicitate al Republicii Moldova

(1) Sucursala persoanei juridice străine se radiază din registrul de publicitate al Republicii Moldova în care este înregistrată în unul dintre următoarele cazuri:

a) persoana juridică străină este dizolvată;

b) persoana juridică străină depune cerere de radiere;

c) sucursala nu are administrator şi nu a fost numit un administrator în termen de 3 luni după notificare din partea organului de înregistrare de stat competent al Republicii Moldova despre radierea administratorului din registru;

d) administratorul sucursalei nu a prezentat situaţiile financiare în termenele prevăzute de Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 şi nici nu înlătură neajunsul în termenul suplimentar de 30 de zile acordat de autoritatea Republicii Moldova căreia trebuiau prezentate situaţiile financiare.

(2) Sucursala persoanei juridice străine este radiată din registrul de publicitate al Republicii Moldova în baza hotărîrii judecătoreşti definitive:

a) la cererea unei persoane sau autorităţi publice abilitate prin lege sau a oricărei alte persoane interesate dacă genul de activitate sau activităţile sucursalei contravin legii sau bunelor moravuri;

b) la cererea unui creditor care demonstrează că nu îşi poate satisface creanţa apărută din funcţionarea persoanei juridice străine în Republica Moldova din contul activelor deţinute de persoana juridică străină pe teritoriul Republicii Moldova;

c) în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) După radierea sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova, persoana juridică străină poate să îşi continue activităţile în Republica Moldova printr-o sucursală în sensul art.102 alin.(1) doar dacă a înregistrat o sucursală nouă. În cazul radierii sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova la cererea unui creditor, noua sucursală poate fi înregistrată doar dacă creanţa creditorului a fost satisfăcută sau dacă creditorul şi-a dat consimţămîntul scris la înregistrarea sucursalei în registrul de publicitate al Republicii Moldova.

(4) Înainte de radierea sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova, sucursala este lichidată, aplicîndu-se în mod corespunzător dispoziţiile art.90–95. După satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor şi depunerea banilor, lichidatorii pregătesc bilanţul final, care se anexează la cererea de radiere a sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova.”

67. Articolul 104 se abrogă.

68. La articolul 105, după textul „al Republicii Moldova” se introduce textul „şi, dacă există, pe pagina web a persoanei juridice”.

69. Articolul 106:

la alineatul (1), textul „fondatorilor (membrilor)” se substituie, în primul caz, cu textul „membrilor (asociaţilor)” şi, în al doilea caz, cu cuvîntul „asociaţilor”;

la alineatul (3), cuvîntul „membru” se substituie cu cuvîntul „asociat”;

la alineatul (4), cuvîntul „membrului” se substituie cu cuvîntul „asociatului”, iar textul „fondatorilor (membrilor) societăţii” – cu cuvîntul „asociaţilor”.

70. La articolul 108 alineatul (1) litera i), cuvintele „filialele şi reprezentanţele” se substituie cu cuvîntul „sucursalele”.

71. Articolul 109:

la alineatul (1), cuvintele „în a cărui rază teritorială se află sediul său” se exclud;

la alineatul (2), cuvîntul „membrii” se substituie cu cuvîntul „asociaţii”.

72. La articolul 110 alineatul (2), litera e) va avea următorul cuprins:

„e) toţi fondatorii au încheiat actul de constituire cu încălcarea capacităţii de exerciţiu.”

73. La articolul 113 alineatul (5), cuvintele „e posibilă” se substituie cu cuvintele „termenul este de decădere şi este posibilă”.

74. La articolul 114:

alineatul (2) se completează în final cu textul: „Dacă bunul a fost transmis cu titlu de folosinţă, între asociat şi societate se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la locaţiune, cu excepţia că societatea nu datorează chirie în schimbul folosinţei.”

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Se pot constitui aporturi la formarea sau la majorarea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată sau al societăţii pe acţiuni creanţele, drepturile asupra obiectului de proprietate intelectuală, precum şi alte drepturi patrimoniale. Această regulă se aplică şi în cazul convertirii unei obligaţii pecuniare a societăţii în părţi sociale sau, după caz, acţiuni în folosul creditorului.”

alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Aporturile în natură se evaluează în bani de către un evaluator independent şi se aprobă de adunarea generală a asociaţilor. Asociatul care a transmis aportul şi evaluatorul răspund solidar, în limitele supraevaluării. Pretenţiile privind corectitudinea evaluării se prescriu în termen de 3 ani de la momentul aprobării aportului în natură de către adunarea generală a asociaţilor.”

75. La articolul 115:

în denumire, cuvîntul „membrului” se substituie cu cuvîntul „asociatului”;

alineatul (1):

în partea introductivă, cuvîntul „Membrul” se substituie cu cuvîntul „Asociatul”;

litera c) va avea următorul cuprins:

„c) să primească o cotă-parte din profitul societăţii (dividend), proporţională participaţiunii la capitalul social, în condiţiile stabilite de lege şi actul de constituire;”

la alineatul (3), cuvintele „membrul” şi „membri” se substituie, respectiv, cu cuvintele „asociatul” şi „asociaţi”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dacă legea nu prevede altfel, au dreptul de a primi dividende persoanele care aveau calitatea de asociat la data adoptării hotărîrii de distribuire a dividendelor.”

76. Articolul 116:

în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvîntul „membru”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „asociat” la forma gramaticală corespunzătoare;

la alineatul (3), enunţul al doilea se exclude.

77. Articolele 117–120 se abrogă.

78. În paragrafele 2 şi 3 din secţiunea a 2-a, cuvîntul „membru”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „asociat” la forma gramaticală corespunzătoare.

79. La articolul 129 alineatul (1), cuvintele „a incapacităţii” se substituie cu cuvintele „de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa”.

80. La articolul 141 alineatul (1), cuvintele „registrul de stat” se substituie cu cuvintele „registrul de publicitate prevăzut de lege”.

81. La articolul 145:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Modul de constituire, funcţionare, reorganizare şi lichidare a societăţilor cu răspundere limitată este reglementat prin lege şi, în completare, prin dispoziţiile prezentului cod.”

alineatele (3)–(5) se abrogă.

82. Articolele 146–155 se abrogă.

83. La articolul 156:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Modul de constituire, funcţionare, reorganizare şi lichidare a societăţilor pe acţiuni este reglementat prin lege şi, în completare, prin dispoziţiile prezentului cod.”

alineatele (3)–(5) se abrogă.

84. Articolele 157–170 se abrogă.

85. La articolul 172 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:

„i) sucursalele cooperativei;”.

86. Articolul 175:

în cuprinsul articolului, cuvîntul „observatori” se substituie cu cuvîntul „supraveghere”;

la alineatul (5), litera b) va avea următorul cuprins:

„b) desemnarea consiliului de supraveghere şi eliberarea din funcţie a membrilor lui, desemnarea şi eliberarea din funcţie a membrilor organelor executive ale cooperativei, dacă acest drept nu este atribuit prin statut consiliului de supraveghere;”.

87. La articolul 177 alineatul (5), după textul „prin statutul cooperativei,” se introduce textul „după expirarea unui termen suplimentar de o lună stabilit prin notificare pentru remedierea neexecutării,”.

88. Secţiunea a 4-a din capitolul II va avea următorul cuprins:

„Secţiunea a 4-a

Grupul de persoane juridice

Articolul 179. Grupul de persoane juridice cu scop lucrativ

(1) Grupul cuprinde persoana juridică care exercită control şi toate persoanele juridice controlate de ea (filiale).

(2) Persoană juridică controlată (filiala) este persoana juridică supusă controlului altei persoane juridice (persoana juridică care exercită control), fie direct, fie printr-o altă persoană juridică controlată.

(3) Persoană juridică deţinută integral este persoana juridică care nu are un alt membru decît persoana juridică care exercită controlul sau oricare altă persoană juridică controlată.

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică persoanelor juridice cu scop lucrativ. Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică persoanelor juridice străine care fac parte din grup, indiferent de forma de organizare conform legii lor naţionale.

Articolul 179¹. Obligaţia de dezvăluire a controlului

(1) Administratorul persoanei juridice care exercită control trebuie să informeze în scris administratorul persoanei juridice controlate imediat ce s-a stabilit sau a dispărut controlul.

(2) De îndată ce a fost informată, persoana juridică controlată, cu excepţia cazului cînd este de naţionalitate străină şi legea sa naţională nu o prevede, trebuie să informeze fără întîrzieri nejustificate persoana juridică care exercită controlul despre numărul de participaţiuni şi drepturile de vot deţinute de ea la adunarea generală a persoanei juridice care exercită control, precum şi în oricare alte persoane juridice.

Articolul 179². Dreptul persoanei juridice care exercită controlul să dea instrucţiuni administratorului persoanei juridice controlate

(1) Persoana juridică care exercită control are dreptul de a da instrucţiuni administratorului persoanei juridice pe care o controlează dacă legea nu prevede altfel.

(2) Sub rezerva dispoziţiilor art.179⁵, administratorul persoanei juridice controlate trebuie să respecte instrucţiunile date de persoana juridică care exercită controlul asupra ei.

(3) Persoana juridică controlată care nu este deţinută integral trebuie să notifice la registrul de publicitate în care este înregistrată faptul dacă primeşte sau nu instrucţiuni de la persoana juridică care exercită controlul. Dacă nu s-a notificat altfel la registrul de publicitate corespunzător, persoana juridică deţinută integral se prezumă că primeşte instrucţiuni de la persoana juridică care exercită controlul, iar notificarea la registru nu este necesară. Ea va face, în schimb, o notificare a faptului că ea este deţinută integral. Această notificare are drept scop doar informarea terţilor şi a membrilor persoanei juridice obligate să notifice.

Articolul 179³. Dreptul de a primi informaţii la nivelul persoanei juridice controlate

Organele persoanei juridice care exercită controlul, inclusiv de naţionalitate străină, au dreptul să primească orice informaţie de la persoana juridică controlată dacă prin aceasta nu se încalcă legea aplicabilă persoanei juridice controlate sau drepturile terţilor.

Articolul 179⁴. Interesul grupului

(1) Dacă administratorul unei persoane juridice controlate, în special ca urmare a unei instrucţiuni date de persoana juridică care exercită controlul, ia o decizie care contravine intereselor persoanei juridice controlate, se consideră că administratorul nu şi-a încălcat obligaţiile dacă sînt întrunite următoarele condiţii:

a) decizia este în interesul grupului;

b) administratorul are temei să presupună în mod rezonabil că potenţialul prejudiciu va fi echilibrat, într-un termen rezonabil, printr-un avantaj;

c) potenţialul prejudiciu nu este de natură să pună în pericol existenţa însăşi a persoanei juridice.

(2) Dacă persoana juridică controlată este o persoană juridică deţinută integral, dispoziţiile alin.(1) lit.b) nu se aplică.

(3) Administratorul persoanei juridice controlate are dreptul să refuze respectarea instrucţiunilor primite de la persoana juridică care exercită controlul dacă condiţiile prevăzute la alin.(1) nu sînt întrunite.

Articolul 179⁵. Abuzul de control

(1) În cazul în care persoana juridică controlată care a fost administrată conform instrucţiunilor date de persoana juridică care exercită controlul, în interesul grupului, nu are şanse obiective, din contul propriilor resurse, să evite intrarea în procedură de insolvabilitate (punct de criză), persoana juridică care exercită controlul este obligată să efectueze fără întîrziere nejustificată o restructurare fundamentală sau să iniţieze procedura de insolvabilitate.

(2) Persoana juridică care exercită controlul este obligată să plătească datoriile nestinse ale persoanei juridice controlate apărute înainte de punctul de criză:

a) dacă încalcă dispoziţiile alin.(1);

b) dacă a administrat persoana juridică controlată într-un mod care i-a cauzat un prejudiciu;

c) dacă i-a permis persoanei juridice controlate să se individualizeze cu grupul ori să facă trimitere la reputaţia grupului, astfel încît creditorii ar putea considera, cu bună-credinţă, că persoana juridică care exercită controlul va menţine solvabilitatea persoanei juridice controlate.

(3) Se prezumă că persoana juridică care exercită controlul cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că persoana juridică controlată a ajuns la un punct de criză.

(4) Doar administratorul insolvabilităţii/lichidatorul persoanei juridice controlate poate cere executarea obligaţiei prevăzute la alin.(2).”

89. Articolul 180:

la alineatul (1), după cuvîntul „scop” se introduce cuvîntul „principal”;

la alineatul (2), litera c) se completează în final cu cuvîntul „privată”.

90. Articolul 181 va avea următorul cuprins:

„Articolul 181. Asociaţia

(1) Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de fondatori, în modul prevăzut de lege, pentru satisfacerea unor necesităţi necomerciale.

(2) Asociaţia poate avea forma de asociaţie obştească, cult religios sau parte componentă a acestuia, partid sau de altă organizaţie social-politică, de sindicat, de patronat, alte forme în condiţiile legii.

(3) În asociaţie, calitatea de membru se consemnează.

(4) Bunurile transmise asociaţiei de către fondatori (membri) sînt proprietatea ei. Asociaţia utilizează aceste bunuri în scopurile stabilite în statut.

(5) Membrii nu-şi păstrează drepturile asupra bunurilor transmise asociaţiei în proprietate, nici asupra cotizaţiilor de membru. Ei nu răspund pentru obligaţiile asociaţiei, iar aceasta nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi.

(6) Particularităţile constituirii, ale activităţii, statutul juridic al diferitor tipuri de asociaţii se stabilesc prin lege.”

91. La articolul 182 alineatul (1), cuvintele „fizice şi juridice” se exclud.

92. Articolele 183 şi 184 se abrogă.

93. Articolele 185, 186 şi 188 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 185. Instituţia privată

(1) Instituţia privată este organizaţia necomercială constituită de către o singură persoană pentru realizarea unor scopuri necomerciale, finanţată parţial sau integral de aceasta.

(2) Bunurile transmise instituţiei private de către fondator sînt proprietatea instituţiei private, dacă actul de constituire nu prevede altfel.

(3) Instituţia privată se constituie în baza hotărîrii persoanei, care o dotează potrivit scopului preconizat.

Articolul 186. Statutul organizaţiei necomerciale

(1) Organizaţia necomercială acţionează în bază de statut dacă legea nu prevede altfel.

(2) Statutul se semnează de toţi fondatorii dacă legea nu prevede altfel.

(3) În statutul organizaţiei necomerciale se indică:

a) forma juridică de organizare;

b) denumirea deplină;

c) scopurile pentru care se constituie;

d) procedura de constituire, reorganizare şi încetare a activităţii;

e) organele de conducere şi control, modul de numire, competenţa şi durata mandatului acestora;

f) modul de numire a administratorului şi, după caz, a altor organe ale organizaţiei;

g) procedura de adoptare şi modificare a statutului;

h) modalitatea prin care va asigura transparenţa activităţii sale;

i) alte date stabilite de lege.

(4) Statutul poate prevedea şi alte clauze care nu contravin legii.”

„Articolul 188. Activitatea economică a organizaţiei necomerciale

Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitate economică. Activitatea economică poate fi exercitată nemijlocit de către organizaţia necomercială sau prin constituirea, în condiţiile legii, a persoanelor juridice cu scop lucrativ.”

94. Articolele 190 şi 191 se abrogă.

95. În denumirea capitolului III din titlul II, cuvintele „REPUBLICII MOLDOVA ŞI A UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE” se substituie cu cuvintele „PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PUBLIC”.

96. La articolul 194 alineatul (1), cuvintele „le aparţin cu drept de proprietate privată” se substituie cu cuvintele „fac parte din domeniul lor privat”.

97. Capitolul III din titlul II se completează cu articolul 194¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 194¹. Instituţia publică

(1) Instituţia publică este persoană juridică de drept public care se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică şi care este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă.

(2) Fondatorul răspunde pentru obligaţiile instituţiei publice în măsura în care patrimoniul acesteia nu este suficient pentru stingerea lor.

(3) Instituţia publică este în drept să desfăşoare activitatea neinterzisă de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de lege sau statut.

(4) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii poate fi practicată de instituţia publică doar după obţinerea licenţei, dacă legea nu prevede altfel.

(5) Pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, instituţia publică poate constitui, singură sau împreună cu alte persoane juridice de drept public, societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni. Instituţia publică poate constitui societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni împreună cu persoane juridice de drept privat în condiţiile legislaţiei privind parteneriatul public-privat.”

98. La articolul 195, cuvintele „drepturilor şi obligaţiilor” se substituie cu cuvintele „raporturilor juridice”.

99. La articolul 198 alineatul (3), cuvintele „cu sarcini reale a unui bun” se substituie cu cuvintele „cu drepturi reale limitate”.

100. Articolul 199 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Intenţia de a produce efecte juridice se determină din declaraţia sau comportamentul persoanei, aşa cum ea a fost înţeleasă în mod rezonabil de către cealaltă parte a actului juridic sau, în cazul actelor juridice unilaterale, de către persoana căreia actul îi este destinat.”

101. La articolul 200 alineatul (3), cuvintele „lipsirea ei de capacitate de exerciţiu” se substituie cu cuvintele „instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare asupra persoanei”.

102. Articolele 202–205 şi 207 se abrogă.

103. Articolul 208:

la alineatul (1), după textul „încheiat verbal,” se introduce textul „în formă electronică,”;

alineatul (6) se abrogă.

104. Codul se completează cu articolele 209¹–209³ cu următorul cuprins:

„Articolul 209¹. Forma electronică a actului juridic

(1) Actul juridic are formă electronică dacă se cuprinde într-un document electronic care întruneşte condiţiile legii.

(2) Tipurile de semnături electronice care pot fi aplicate unui document electronic, gradul de protecţie al fiecărui tip şi valoarea lui juridică sînt determinate de lege.

(3) Actul juridic în formă electronică este echivalent cu actul juridic în formă scrisă în cazul în care poartă semnătura electronică de orice tip prevăzută de lege a persoanei care încheie actul, dacă prin acordul părţilor nu se prevede cerinţa de utilizare a unui tip concret de semnătură electronică, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 209². Actul juridic încheiat prin utilizarea mijloacelor electronice

(1) În cazul în care actul juridic este încheiat prin utilizarea oricărui mijloc electronic, iar persoana nu l-a încheiat prin semnătura electronică prevăzută la art.209¹ alin.(3), se prezumă că consimţămîntul este al acelei persoane pînă cînd ea nu contestă existenţa lui.

(2) Persoana nu poate contesta existenţa consimţămîntului doar pe motiv că el a fost transmis printr-un mijloc electronic dacă ea a acceptat utilizarea acelui mijloc electronic printr-un act juridic încheiat anterior.

(3) În scopul demonstrării existenţei consimţămîntului contestat conform alin.(1), persoana interesată poate să invoce orice mijloc de probă, afară de proba cu martori.

(4) Faptul că actul juridic încheiat conform prezentului articol nu este echivalent cu un act juridic în formă scrisă nu împiedică invocarea clauzelor în formă textuală consimţite de părţile actului.

Articolul 209³. Forma textuală a informaţiei

(1) Dacă legea prevede forma textuală pentru transmiterea unei informaţii, ea trebuie să fie lizibilă, să indice numele persoanei care o transmite şi să fie făcută pe un suport durabil.

(2) Suport durabil înseamnă orice instrument care:

a) permite destinatarului să stocheze informaţiile care îi sînt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării; şi

b) permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate.

(3) Constituie suport durabil hîrtia, stickurile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie sau discurile dure ale computerelor, mesajele transmise prin poşta electronică, precum şi altele care corespund alin.(2).”

105. La articolul 210:

alineatul (3) se abrogă;

la alineatul (4), cuvîntul „certificată” se substituie cu cuvîntul „legalizată”.

106. La articolul 212 litera a), după cuvintele „bunurilor imobile” se introduc cuvintele „sau grevarea acestora cu drepturi reale limitate”.

107. Articolele 214 şi 215 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 214. Hotărîrea judecătorească care ţine loc de act juridic

(1) În cazurile expres prevăzute de lege sau contract, la cererea persoanei îndreptăţite, instanţa de judecată poate să pronunţe o hotărîre judecătorească care, din data rămînerii definitive, ţine loc de act juridic dacă debitorul refuză, fără justificare, să încheie actul juridic, iar toate celelalte condiţii de validitate sînt întrunite.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1), persoana îndreptăţită nu este obligată să prezinte instanţei de judecată probe ale acestui refuz.

(3) Actul juridic încheiat pe calea prevăzută de prezentul articol se supune dispoziţiilor legale aplicabile acelui act ca şi cum el s-ar fi încheiat, fără vicii de consimţămînt, nemijlocit de către părţile prevăzute de hotărîrea judecătorească.

(4) Dreptul la acţiunea prevăzută de alin.(1) se prescrie în termen de 6 luni de la data la care actul juridic trebuia încheiat.

Articolul 215. Efectele eschivării de la înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale

(1) Dacă actul juridic este încheiat în forma cerută de lege, însă partea obligată se eschivează de la înregistrarea acestuia ori a efectelor sale sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, instanţa de judecată, la cererea părţii interesate, este în drept să dispună prin hotărîre înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale. În acest caz, înregistrarea se efectuează în baza hotărîrii instanţei de judecată.

(2) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrare este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării.”

108. Articolele 216 şi 217 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 216. Actele juridice nule şi anulabile

(1) Actul juridic este nul dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes general (nulitate absolută).

(2) Actul juridic este anulabil dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes particular (nulitate relativă).

(3) În cazul în care natura nulităţii nu este prevăzută expres şi nici natura interesului ocrotit nu reiese în chip neîndoielnic, actul juridic este anulabil.

(4) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea actului juridic bilateral sau multilateral poate fi constatată sau declarată şi prin acordul părţilor.

(5) Prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici suprimate temeiuri de nulitate.

Articolul 217. Nulitatea absolută a actului juridic

(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acţiune, cît şi pe cale de excepţie, de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată este obligată să o constate din oficiu după ce a ascultat opiniile participanţilor la proces.

(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţile actului lovit de nulitate sau succesorii acestora.

(3) Atît acţiunea în constatare a nulităţii absolute, cît şi excepţia de nulitate absolută sînt imprescriptibile. Cu toate acestea, se prescriu în termen de 10 ani acţiunile privind aplicarea efectelor nulităţii absolute conform art.219, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acţiunea în constatare a nulităţii absolute sau după admiterea acestei acţiuni.”

109. Codul se completează cu articolul 217¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 217¹. Nulitatea absolută de protecţie a consumatorului

(1) În contractele cu consumatorii sînt nule clauzele abuzive, precum şi clauzele prin care se derogă de la dispoziţiile legale de la care este interzis a se deroga în detrimentul consumatorului (nulitatea de protecţie).

(2) Nulitatea de protecţie operează doar în măsura în care avantajează consumatorul.”

110. Articolul 218:

la alineatul (2), cuvintele „lovit de nulitate” se substituie cu cuvîntul „anulabil”, iar în final se introduce textul „şi să fie exprimată la un moment cînd persoana cunoştea sau trebuia să cunoască temeiul nulităţii”;

la alineatul (3), cuvintele „lovit de nulitate relativă” se substituie cu cuvîntul „anulabil”.

111. Articolul 219 va avea următorul cuprins:

„Articolul 219. Efectele nulităţii actului juridic

(1) Actul juridic nul se consideră, cu efect retroactiv, că nu a produs niciun efect juridic din momentul încheierii.

(2) Actul juridic anulabil este valabil pînă la declararea acestei nulităţi de către instanţa de judecată, însă, odată anulat, se consideră, cu efect retroactiv, că nu a produs niciun efect juridic din momentul încheierii.

(3) Drepturile reale dobîndite în temeiul actului juridic nul sau anulat se consideră că nu au fost dobîndite pe acest temei. Această dispoziţie se aplică şi drepturilor de creanţă ori drepturilor asupra obiectului de proprietate intelectuală dobîndite în temeiul actului juridic.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu afectează eventuala dobîndire a dreptului prin uzucapiune în condiţiile legii.

(5) Prestaţiile executate în temeiul actului juridic nul sau anulat, precum şi alte îmbogăţiri obţinute din acele prestaţii se supun restituirii conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.

(6) În cazul în care în temeiul actului juridic nul sau anulat s-a dobîndit un drept prin înregistrarea într-un registru de publicitate prevăzut de lege, iar titularul în folosul căruia este înregistrat dreptul nu îşi dă consimţămîntul la radiere, dreptul dobîndit se radiază doar pe calea acţiunii în rectificare.

(7) Instanţa de judecată nu poate pronunţa din oficiu efectele nulităţii chiar dacă a constatat nulitatea absolută din oficiu.”

112. Codul se completează cu articolele 219¹ şi 219² cu următorul cuprins:

„Articolul 219¹. Nulitatea parţială

(1) Dispoziţiile legale privind nulitatea actului juridic se aplică în mod corespunzător cînd doar una sau mai multe clauze ale sale sînt supuse nulităţii.

(2) Clauzele lovite de nulitate atrag nulitatea actului juridic în întregul său numai dacă, din cauza lipsei acestora şi în pofida întregirii efectelor sale conform art.720⁴, nu poate fi atins scopul pentru care s-a încheiat actul juridic.

(3) Nulitatea actului juridic multilateral în privinţa uneia dintre părţi atrage nulitatea sa şi în privinţa celorlalte părţi dacă, din cauza lipsei acelei părţi, nu poate fi atins scopul pentru care celelalte părţi au încheiat actul juridic.

(4) Dacă dispoziţia legală imperativă prevede că durata de existenţă a unui drept sau de producere a efectelor juridice de către un act juridic nu poate depăşi un anumit termen, în caz de depăşire, durata convenită este nulă şi se înlocuieşte de drept cu termenul maxim permis de lege.

Articolul 219². Repararea prejudiciului în caz de nulitate a actului juridic

(1) În cazul în care un act juridic este nul sau anulat, total ori parţial, o parte poate cere de la cealaltă parte repararea prejudiciului suportat din cauza nulităţii dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) partea prejudiciată nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii la momentul suportării prejudiciului;

b) cealaltă parte a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii;

c) încălcînd cerinţele bunei-credinţe, cealaltă parte a lăsat partea prejudiciată să acţioneze într-un mod care a cauzat prejudiciul.

(2) Prejudiciul supus despăgubirii reprezintă suma de bani care va repune partea prejudiciată, în măsura maximă posibilă, în situaţia în care ea s-ar fi aflat dacă actul juridic nu se încheia sau dacă clauza lovită de nulitate nu se includea în actul juridic. În special, se vor despăgubi cheltuielile suportate de către partea prejudiciată cu ocazia încheierii actului juridic şi în vederea pregătirii pentru executarea obligaţiilor prevăzute de act.

(3) Cu toate acestea, despăgubirile nu acoperă profitul pe care partea prejudiciată îl aştepta de la executarea obligaţiilor prevăzute de act. În cazul în care cealaltă parte a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, despăgubirile vor acoperi şi ratarea de către partea prejudiciată a oportunităţii rezonabile de a încheia un act juridic cu un terţ.

(4) Dacă sînt întrunite condiţiile răspunderii prevăzute de prezentul articol, partea prejudiciată nu este decăzută din dreptul de a cere despăgubiri doar pentru că este cea care a invocat nulitatea.

(5) În cazul în care nulitatea se întemeiază pe violenţă, leziune sau pe faptul că o clauză este abuzivă, partea prejudiciată poate cere despăgubiri conform prezentului articol chiar dacă cunoştea ori trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii la data încheierii actului juridic.”

113. Articolul 220 va avea următorul cuprins:

„Articolul 220. Nulitatea actului juridic ce contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri

(1) Actul juridic sau clauza care contravin vădit ordinii publice sau bunelor moravuri sînt nule.

(2) Actul juridic sau clauza care contravin unei dispoziţii legale imperative sînt nule sau anulabile dacă această sancţiune este prevăzută expres de dispoziţia legală încălcată (nulitatea expresă).

(3) Actul juridic sau clauza care contravin unei dispoziţii legale imperative ce nu prevede expres sancţiunea nulităţii sînt nule sau anulabile dacă această sancţiune trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins (nulitatea virtuală).

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în măsura în care dispoziţia legală încălcată nu stabileşte o altă consecinţă a încălcării sale decît nulitatea actului juridic sau a clauzei.

(5) Încălcarea dispoziţiei imperative a actului normativ subordonat legii poate fi invocată ca temei de nulitate a actului juridic doar în măsura în care dispoziţia respectivă întruneşte cerinţele art.1 alin.(3) şi ale art.3.”

114. Articolul 221 se abrogă.

115. La articolul 222, alineatul (1) se completează în final cu textul: „Acţiunea în anulare poate fi introdusă de către persoana ocrotită sau oricare dintre persoanele însărcinate cu ocrotirea ei.”

116. La articolul 224 alineatul (2):

în partea introductivă, textul „dacă:” se substituie cu textul „dacă el corespunde dorinţelor şi sentimentelor persoanei şi, totodată:”;

litera a) se completează în final cu textul „sau din alte categorii de acte juridice pe care, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, persoana ocrotită le putea încheia de sine stătător”;

la litera c), după cuvintele „consiliului de familie” se introduce textul „ , a autorităţii tutelare”.

117. Articolul 226 se abrogă.

118. Articolul 227 va avea următorul cuprins:

„Articolul 227. Nulitatea actului juridic afectat de eroare

(1) Actul juridic încheiat în baza unei erori esenţiale poate fi declarat nul de instanţa de judecată dacă cealaltă parte sau terţul destinatar al actului juridic unilateral ştia sau, după caz, trebuia să ştie despre această eroare.

(2) Eroarea este esenţială dacă la încheierea actului juridic a existat o falsă reprezentare referitoare la:

a) natura actului juridic;

b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;

c) cealaltă parte a actului juridic sau terţul beneficiar al actului juridic, în cazul în care identitatea sau calităţile acestora sînt hotărîtoare pentru încheierea actului juridic.

(3) Eroarea care priveşte simplele motive ale actului juridic nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărîtoare.

(4) Eroarea imputabilă celui al cărui consimţămînt este viciat nu poate servi temei pentru anularea actului juridic. În special, actul juridic nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligenţă rezonabilă.

(5) Nu atrage anularea actului juridic eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.

(6) Simpla eroare de calcul nu atrage anularea actului juridic, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizîndu-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea actului juridic. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părţi.

(7) Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigenţelor bunei-credinţe.

(8) Dispoziţiile legale privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci cînd eroarea poartă asupra declaraţiei de voinţă ori cînd declaraţia a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă.”

119. Codul se completează cu articolul 227¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 227¹. Adaptarea actului juridic în caz de eroare

(1) Dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea actului juridic pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori execută actul juridic aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, actul juridic se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din urmă parte.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înţeles actul juridic şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data cînd a fost notificată ori de la data cînd i s-a comunicat acţiunea în declararea nulităţii, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întîrziere actul juridic, astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.

(3) Dacă declaraţia a fost făcută şi comunicată părţii aflate în eroare în termenul prevăzut la alin.(2) sau actul juridic a fost executat astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare, dreptul de a obţine anularea pentru acea eroare este stins.

(4) În cazul în care ambele părţi au comis aceeaşi eroare, instanţa poate, la cererea uneia dintre ele, să adapteze actul juridic la condiţiile la care părţile ar fi convenit dacă nu se comitea eroarea.”

120. Articolul 228 se completează cu alineatul (2¹) cu următorul cuprins:

„(2¹) Actul juridic este anulabil şi atunci cînd dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi.”

121. Articolul 229:

la alineatul (2), după cuvintele „apropiată ori” se introduc cuvintele „onoarea sau”;

alineatul (3) se completează în final cu textul „ , iar partea constrînsă a avut o alternativă rezonabilă”.

122. La articolul 230, alineatul (2) se completează în final cu textul: „Dispoziţiile art.227¹ se aplică în mod corespunzător.”

123. Articolul 231 se abrogă.

124. La articolul 232:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Actul juridic nu poate fi anulat pe temeiul dispoziţiilor alin.(1) dacă dobînditorul bunului nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască despre interdicţie sau dacă actul juridic stipulează expres că este încheiat sub condiţia suspensivă a ridicării interdicţiei.”

125. Articolul 233 va avea următorul cuprins:

„Articolul 233. Termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii în anulare a actului juridic pentru viciu de consimţămînt

(1) Persoana îndreptăţită are dreptul să invoce anulabilitatea actului juridic pentru temeiurile prevăzute la art.227, 228 şi 230 în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulabilităţii.

(2) Anulabilitatea în temeiul prevăzut la art.229 poate fi invocată în termen de 6 luni de la data cînd a încetat violenţa.”

126. Capitolul III din titlul III se completează cu articolul 233¹cu următorul cuprins:

„Articolul 233¹. Repararea prejudiciului cauzat prin viciu de consimţămînt

(1) Partea care are dreptul de a cere anularea actului juridic pe motiv de eroare, dol, violenţă sau leziune poate cere repararea prejudiciului cauzat prin aceasta, chiar dacă dreptul de a cere anularea s-a prescris extinctiv sau dacă ea a confirmat actul juridic anulabil, cu condiţia că cealaltă parte a actului juridic cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii la momentul încheierii acestuia.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), în completare se aplică dispoziţiile legale privind plata despăgubirilor în caz de neexecutare a obligaţiilor.

(3) Drepturile prevăzute de lege ale părţii afectate de dol, violenţă sau leziune nu pot fi excluse sau limitate prin act juridic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(4) Drepturile prevăzute de lege ale părţii afectate de eroare pot fi excluse sau limitate prin act juridic, cu excepţia cazului în care aceasta contravine bunei-credinţe, caz în care excluderea sau limitarea este nulă.

(5) Dacă victima erorii, dolului, violenţei sau leziunii are, pe baza acestei împrejurări, atît drepturi întemeiate pe dispoziţiile prezentului capitol, cît şi drepturi întemeiate pe neexecutarea obligaţiilor rezultate din actul juridic, ea poate alege categoria de drepturi la care recurge.”

127. Capitolul IV din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul IV

EFICIENŢA ACTELOR JURIDICE

Secţiunea 1

Condiţia

Articolul 234. Efectele juridice condiţionale

(1) Actul juridic poate prevedea că, la survenirea unui eveniment viitor şi nesigur ca realizare (condiţie), anumite sau toate efectele sale juridice se vor produce (condiţie suspensivă) sau se vor stinge (condiţie rezolutorie).

(2) Condiţia, de asemenea, poate să depindă de un eveniment survenit, însă deocamdată necunoscut părţilor.

Articolul 235. Condiţia nulă

Este supusă nulităţii condiţia care contravine dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri, precum şi condiţia a cărei îndeplinire este imposibilă, cu excepţia cazului cînd ea a fost stipulată pentru situaţia cînd ea devine posibilă. Efectul juridic care depinde de o astfel de condiţie este de asemenea supus nulităţii.

Articolul 236. Condiţia pozitivă

(1) În cazul în care s-a prevăzut condiţia survenirii unui eveniment anume într-un termen determinat, condiţia se consideră nerealizată dacă acest termen a expirat şi evenimentul nu a survenit.

(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia poate fi îndeplinită oricînd. Condiţia poate fi recunoscută nerealizată atunci cînd este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.

Articolul 237. Condiţia negativă

(1) În cazul în care s-a prevăzut condiţia nesurvenirii unui eveniment anume într-un termen determinat, condiţia se consideră realizată chiar şi pînă la expirarea acestui termen dacă este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.

(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia se consideră realizată doar atunci cînd este evident că evenimentul nu va surveni.

Articolul 238. Inadmisibilitatea influenţei asupra realizării condiţiei

(1) Persoana care a încheiat un act juridic al cărui efect depinde de o condiţie nu are dreptul, pînă la realizarea condiţiei, să efectueze acţiuni capabile să împiedice executarea obligaţiilor sale.

(2) Dacă condiţia se realizează, iar persoana a întreprins deja acţiunile menţionate la alin.(1), ea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 239. Condiţia suspensivă

(1) Efectele juridice care depind de o condiţie suspensivă se produc la momentul îndeplinirii acelei condiţii sau la un alt moment ulterior prevăzut expres.

(2) Actele încheiate de dobînditor sub condiţie suspensivă sînt valabile şi, în cazul îndeplinirii condiţiei, produc efecte de la data încheierii lor.

(3) Dobînditorul poate să facă, chiar înainte de îndeplinirea condiţiei, orice acte de conservare a dreptului său.

(4) Actele încheiate cu terţii de cel care a constituit sau a transmis un drept sub condiţie suspensivă înainte de îndeplinirea condiţiei sînt opozabile dobînditorului sub condiţie suspensivă, cu excepţia actelor:

a) încheiate cu terţii care cunoşteau sau trebuiau, în mod rezonabil, să cunoască despre îndreptăţirea dobînditorului sub condiţie suspensivă; sau

b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, încheiate cu terţii care şi-au înregistrat dreptul după înregistrarea provizorie a dreptului dobînditorului sub condiţie suspensivă.

(5) În cazul în care condiţia suspensivă nu s-a îndeplinit, în privinţa prestaţiilor executate sub acea condiţie se aplică dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.

Articolul 240. Condiţia rezolutorie

(1) Efectele juridice care depind de o condiţie rezolutorie se sting la momentul îndeplinirii acelei condiţii, în cazul raporturilor contractuale aplicîndu-se dispoziţiile legale privind efectele rezoluţiunii.

(2) Dacă un drept s-a dobîndit sub condiţie rezolutorie, în caz de îndeplinire a condiţiei, dreptul constituit se stinge de plin drept, iar dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiţiei, însă numai dacă la acel moment dobînditorul era titularul dreptului ori avea împuternicirea de a dispune de el.

(3) Terţul dobînditor al dreptului dobîndit sub condiţie rezolutorie îl dobîndeşte liber de acea condiţie:

a) dacă nu a acceptat-o expres;

b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, dacă dreptul nu era înregistrat provizoriu.

Articolul 240¹. Condiţia rezolutorie cu efect retroactiv

(1) Dacă din actul juridic sau din lege rezultă expres că o anumită condiţie rezolutorie operează retroactiv, din momentul încheierii actului juridic, în caz de îndeplinire a condiţiei, în privinţa prestaţiilor executate sub acea condiţie se aplică dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.

(2) Cu toate acestea, clauza conform căreia dreptul dobîndit sub condiţie rezolutorie se desfiinţează retroactiv, din momentul încheierii actului juridic, este nulă, cu excepţia cazului în care dreptul, conform legii, se dobîndeşte prin înregistrare provizorie într-un registru de publicitate.

Articolul 241. Buna-credinţă la survenirea condiţiei

(1) Dacă survenirea condiţiei a fost reţinută cu rea-credinţă de partea pentru care survenirea condiţiei este dezavantajoasă, condiţia se consideră survenită.

(2) Dacă la survenirea condiţiei a contribuit cu rea-credinţă partea pentru care survenirea condiţiei este avantajoasă, condiţia nu se consideră survenită.

Articolul 241¹. Renunţarea la condiţie

(1) Partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiţia este liberă să renunţe unilateral la aceasta atît timp cît condiţia nu s-a îndeplinit.

(2) Renunţarea la condiţie face ca obligaţia sau alt efect juridic să fie necondiţionat.

Secţiunea a 2-a

Actul juridic ineficient

Articolul 241². Actele juridice ineficiente

(1) Dacă, conform legii, actul juridic, fără a fi nul sau anulabil, nu produce, total sau parţial, efectele sale juridice, el este, în această parte, ineficient.

(2) Actul juridic devine eficient de îndată ce este înlăturat temeiul de ineficienţă.

(3) Ineficienţa actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acţiune, cît şi pe cale de excepţie, de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată este obligată să o invoce din oficiu după ce a ascultat participanţii la proces.

(4) Atît acţiunea în constatarea ineficienţei actului juridic, cît şi excepţia prin care se invocă ineficienţa sînt imprescriptibile dacă legea nu prevede altfel. Cu toate acestea, se prescriu extinctiv în termen de 10 ani acţiunile privind aplicarea efectelor ineficienţei actului juridic, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acţiunea în constatare a ineficienţei sau după admiterea acestei acţiuni.

Articolul 241³. Efectele actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit

(1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decît are el însuşi.

(2) Dacă, nici la data încheierii actului juridic de dispoziţie şi nici la data cînd trebuie să se transmită sau să se constituie dreptul de care se dispune prin act, transmiţătorul nu este titularul acelui drept şi nici nu are împuterniciri de a dispune, actul juridic este valabil, dar nu produce efectul juridic de transmitere sau, după caz, de constituire a dreptului în folosul dobînditorului decît în condiţiile alin.(3) şi (4).

(3) Transmiţătorul este obligat să înlăture ineficienţa şi să asigure efectul juridic al transmiterii sau, după caz, al constituirii dreptului respectiv de către titularul său în folosul dobînditorului (obligaţie de a da). Obligaţia de a da a transmiţătorului se consideră executată prin dobîndirea de către acesta a dreptului, prin ratificarea actului juridic de către titular, precum şi prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care transmite ori, după caz, constituie dreptul în folosul dobînditorului.

(4) Dacă din lege sau din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, dreptul de care s-a dispus se transmite sau se constituie de plin drept în folosul dobînditorului din momentul dobîndirii dreptului de către transmiţător sau, după caz, al ratificării actului juridic de dispoziţie de către titular.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul încheierii unui act juridic de dispoziţie a bunului comun de către un coproprietar fără consimţămîntul celorlalţi coproprietari, precum şi în alte cazuri cînd transmiţătorul nu este unicul titular al dreptului de care se dispune prin act.

Articolul 241⁴. Exercitarea dreptului inexistent

Un act juridic unilateral nu produce efectele juridice avute în vedere de autorul său în măsura în care prin act se exercită un drept subiectiv care nu există ori pentru exercitarea căruia nu sînt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege sau actul juridic.

Articolul 241⁵. Consimţămîntul terţului pentru încheierea actului juridic

(1) Dacă efectul unui act juridic depinde de consimţămîntul unui terţ, consimţămîntul sau refuzul poate fi exprimat atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.

(2) Consimţămîntul nu necesită formele stabilite pentru actul juridic dacă legea nu prevede altfel.

(3) Consimţămîntul prealabil al terţului este revocabil pînă la încheierea actului juridic dacă din raportul juridic în a cărui bază a fost dat consimţămîntul prealabil nu reiese altfel. Revocarea poate fi exprimată atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.

(4) Consimţămîntul ulterior (ratificarea, confirmarea) pentru încheierea actului juridic, în lipsa unor dispoziţii legale contrare exprese, are efect retroactiv, din momentul încheierii actului juridic.

(5) Retroactivitatea nu afectează actele de dispoziţie pe care cel care a consimţit le-a încheiat cu terţii anterior exprimării consimţămîntului şi nici drepturile dobîndite de terţi în temeiul acelor acte, nu afectează actele de executare silită, sechestrul ori măsurile luate de administratorul insolvabilităţii anterior exprimării consimţămîntului.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în special consimţămîntului sub forma:

a) încuviinţării acordate de către părinte, adoptator, curator, tutore sau de alt ocrotitor;

b) autorizării acordate de către consiliul de familie, autoritatea tutelară sau instanţa de judecată;

c) ratificării de către reprezentat în cazurile prevăzute la art.249;

d) ratificării actului juridic de dispoziţie în cazurile prevăzute la art.241³.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător aprobării acordate de organul competent al persoanei juridice actelor juridice încheiate în numele acesteia.

Articolul 241⁶. Dreptul de revocare a actului juridic ineficient

(1) Dacă cel care a încheiat actul juridic fără consimţămîntul necesar al terţului a declarat, cu rea-credinţă, că acel consimţămînt a fost obţinut sau că el nu este necesar, cealaltă parte poate să revoce actul juridic pînă cînd i se comunică consimţămîntul necesar, cu excepţia cazului în care a încheiat actul juridic cunoscînd absenţa consimţămîntului.

(2) Dacă terţul a refuzat să acorde consimţămîntul necesar, oricare dintre părţi poate revoca actul juridic.

(3) În cazul în care cealaltă parte se adresează către cel care a încheiat actul juridic sau către terţ cu o cerere de prezentare a consimţămîntului necesar al terţului, iar consimţămîntul nu îi este comunicat celeilalte părţi în termen de 4 săptămîni de la data primirii cererii, dacă legea sau actul juridic nu prevede un alt termen, se consideră că terţul a refuzat să acorde consimţămîntul necesar.

(4) Partea îndreptăţită exercită dreptul de revocare prevăzut la alin.(1) sau (2) prin notificare adresată celeilalte părţi. Dacă actul juridic a fost revocat conform dispoziţiilor prezentului articol, se consideră că el nu a fost încheiat.

(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit, prevăzut la art.241³.”

128. Articolele 243 şi 244 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 243. Reprezentantul supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei

Actul juridic încheiat de reprezentant este valabil şi în cazul în care reprezentantul este supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei.

Articolul 244. Delegarea împuternicirilor şi substituirea reprezentantului

(1) Reprezentantul trebuie să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate să delege împuternicirile unui terţ (delegarea împuternicirilor) sau să cesioneze împuternicirile unui terţ (substituirea reprezentantului) în cazul în care este împuternicit de reprezentat sau în alte cazuri prevăzute de lege. În caz de dubiu, se prezumă că reprezentantul şi-a delegat împuternicirile, dar nu le-a cesionat.

(2) Chiar dacă a delegat împuternicirile unui terţ, reprezentantul păstrează aceleaşi împuterniciri, avînd dreptul de a le delega şi altui terţ. Atît reprezentatul, cît şi reprezentantul pot exercita dreptul de revocare a împuternicirilor acordate terţului prin delegare.

(3) Reprezentantul care a delegat sau a cesionat unui terţ împuternicirile este obligat să aducă faptul cît mai curînd la cunoştinţa reprezentatului, precum şi informaţia necesară despre terţ. În cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile terţului ca pentru acţiuni proprii.”

129. Articolul 247:

la alineatul (1), cuvîntul „anularea” se substituie cu cuvîntul „revocarea”;

la alineatul (2), cuvîntul „anulare” se substituie cu cuvîntul „revocare”.

130. În denumirea şi în cuprinsul articolului 248, cuvîntul „retragerea” se substituie cu cuvîntul „revocarea”.

131. Codul se completează cu articolul 248¹cu următorul cuprins:

„Articolul 248¹. Reprezentantul care acţionează în nume propriu

(1) În cazul în care reprezentantul, deşi deţine împuterniciri, încheie actul juridic în nume propriu sau acţionează în alt mod în care nu indică terţului faptul că încheie actul în numele reprezentatului, actul juridic produce efecte juridice între reprezentant şi terţ. Acel act juridic nu produce efecte juridice între reprezentat şi terţ, cu excepţiile prevăzute expres de lege.

(2) Dacă reprezentantul încheie actul juridic în numele unui reprezentat a cărui identitate urmează a fi dezvăluită ulterior, dar nu o dezvăluie într-un termen rezonabil după primirea cererii terţului, se consideră că reprezentantul a încheiat actul juridic în nume propriu.”

132. Articolul 249:

la alineatul (1), cuvintele „confirmă” şi „confirmat” se substituie cu cuvintele „ratifică” şi, respectiv, „ratificat”, iar în final se introduce textul: „Pînă la ratificare actul juridic constituie un act juridic ineficient în raport cu reprezentatul.”

la alineatele (2) şi (3), cuvîntul „confirmare”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „ratificare” la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvîntul „confirme” – cu cuvîntul „ratifice”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul în care administratorul sau alt reprezentant al unei persoane juridice încheie actul juridic fără aprobarea corespunzătoare, obligatorie conform legii, din partea organului competent al persoanei juridice, dacă legea nu prevede o altă consecinţă.”

133. Articolul 250:

la alineatul (1), cuvîntul „confirme” se substituie cu cuvîntul „ratifice”;

la alineatul (3), cuvintele „limitat în capacitate de exerciţiu” se substituie cu cuvintele „supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei”, iar după cuvintele „cu încuviinţarea” se introduc cuvintele „ocrotitorului provizoriu sau a”.

134. Articolul 251 va avea următorul cuprins:

„Articolul 251. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)

(1) Reprezentantul nu are dreptul să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) reprezentatul a permis reprezentantului să acţioneze în aşa mod;

b) reprezentantul a dezvăluit că va acţiona în aşa mod, iar reprezentatul nu a obiectat într-un termen rezonabil;

c) reprezentatul a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască pe altă cale că reprezentantul va acţiona în aşa mod şi nu a obiectat într-un termen rezonabil;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Reprezentatul poate cere declararea nulităţii actului juridic dacă, la momentul încheierii actului juridic, terţul cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că reprezentantul încalcă dispoziţiile alin.(1). Această acţiune se prescrie în termen de 6 luni.”

135. Codul se completează cu articolul 251¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 251¹. Pluralitatea de reprezentanţi

(1) În cazul în care reprezentatul a împuternicit mai mulţi reprezentanţi în privinţa aceluiaşi act juridic, oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepţia cazului cînd necesitatea consimţămîntului celorlalţi reprezentanţi rezultă expres din lege sau din actul prin care s-au acordat împuterniciri reprezentantului care încheie actul juridic.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică indiferent dacă reprezentanţii au fost numiţi sau împuterniciţi prin acelaşi act sau prin acte diferite.”

136. Articolul 252:

la alineatul (4) litera a), cuvintele „sau de medicul de gardă” se substituie cu textul „ , iar în absenţa acestuia – de medicul de gardă”;

la alineatul (5), cuvintele „inclusiv a” se substituie cu cuvintele „cu excepţia”, iar textul „ , de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura” se exclude;

articolul se completează cu alineatele (6)–(8) cu următorul cuprins:

„(6) Dispoziţiile legale privind procura se aplică şi în cazul în care împuternicirile se cuprind fie într-un contract la care este parte reprezentatul, inclusiv într-un contract între reprezentat şi reprezentant sau într-un contract între reprezentat şi terţ, fie în procesul-verbal al organului competent al reprezentatului, dacă din lege nu rezultă altfel.

(7) Dispoziţiile legale privind procura se aplică în mod corespunzător în cazul în care aceeaşi procură este eliberată de mai multe persoane.

(8) Dacă procura s-a eliberat unei persoane juridice fără a indica numele reprezentantului sau al salariatului acelei persoane care va exercita împuternicirile, împuternicirile se exercită de către administratorul acelei persoane sau de persoana desemnată de acesta.”

137. Articolele 253–255 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 253. Procura ulterioară

(1) Persoana căreia îi este eliberată procura (procură iniţială) poate elibera o procură prin care se deleagă împuternicirile sau se substituie reprezentantul conform art.244 (procură ulterioară).

(2) În toate cazurile, procura ulterioară emisă de o persoană fizică trebuie autentificată notarial chiar dacă procura iniţială nu este autentificată.

(3) Reprezentantul căruia i s-a eliberat procura conform art.252 alin.(5) nu poate elibera procură ulterioară.

(4) Persoana căreia îi este eliberată procura ulterioară poate elibera o nouă procură ulterioară numai dacă acest drept este stipulat expres în procura iniţială şi cea ulterioară.

Articolul 254. Termenul procurii

(1) Dacă termenul valabilităţii nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de 3 ani de la data întocmirii. De asemenea, termenul valabilităţii poate fi indicat prin stipularea unei condiţii la îndeplinirea căreia procura încetează.

(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.

(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă pînă la revocarea ei de către persoana care a eliberat-o.

Articolul 255. Încetarea valabilităţii procurii

(1) Valabilitatea procurii încetează în cazul:

a) expirării termenului sau îndeplinirii condiţiei extinctive;

b) revocării de către persoana care a eliberat-o sau, dacă este eliberată de mai multe persoane, revocării de către oricare dintre ele;

c) renunţării persoanei căreia îi este eliberată;

d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;

e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;

f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept dispărută fără de veste ori instituirii în privinţa ei a unei măsuri de ocrotire judiciare, dacă legea nu prevede altfel;

g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei dispărută fără de veste ori instituirii în privinţa ei a unei măsuri de ocrotire judiciare.

(2) Persoana care a eliberat procura o poate revoca în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.

(3) Odată cu încetarea valabilităţii procurii, încetează valabilitatea procurii ulterioare.”

138. Codul se completează cu articolul 255¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 255¹. Procura irevocabilă

(1) În scopul executării ori garantării executării obligaţiilor prezente sau viitoare ale reprezentatului sau ale unui terţ faţă de reprezentant ori faţă de persoanele în numele sau în interesul căruia acţionează reprezentantul, în cazul în care obligaţia este asumată de către un profesionist, reprezentatul poate indica în procură că ea nu poate fi revocată înainte de expirarea termenului ori îndeplinirea condiţiei extinctive sau poate indica faptul că ea poate fi revocată doar în anumite condiţii (procura irevocabilă). În acest caz, dispoziţiile art.255 alin.(1) lit.b) şi alin.(2) nu se aplică.

(2) Cu toate acestea, procura irevocabilă poate fi revocată după stingerea obligaţiei pentru executarea sau garantarea căreia a fost eliberată.

(3) În cazul în care reprezentantul exercită împuternicirile contrar scopului ori există pericolul unei asemenea exercitări, reprezentatul poate cere instanţei de judecată să pronunţe revocarea procurii irevocabile.”

139. La articolul 256:

în denumire, cuvîntul „anularea” se substituie cu cuvîntul „revocarea”;

alineatul unic devine alineatul (1), în care cuvîntul „anularea” se substituie cu cuvîntul „revocarea”, după cuvîntul „succesorii” se introduc cuvintele „sau ocrotitorul”, iar cuvîntul „stipulate” se substituie cu cuvîntul „prevăzute”;

articolul se completează cu alineatele (2)–(5) cu următorul cuprins:

„(2) În cazul în care persoana care a eliberat procura în formă scrisă sau în formă autentică nu a indicat în ea identitatea terţilor cu care reprezentantul urma să contracteze, ea poate informa terţii despre revocarea procurii prin solicitarea către notar de a înregistra declaraţia de revocare în registrul procurilor.

(3) Acelaşi drept de a informa terţii prin intermediul registrului procurilor, solicitînd notarului de a înregistra informaţia despre încetarea procurii, îl au:

a) persoana căreia i s-a eliberat procura sau, după caz, succesorii săi – în cazurile prevăzute la art.255 alin.(1) lit.c), e) şi g);

b) succesorii sau, după caz, ocrotitorul celui care a eliberat procura – în cazurile prevăzute la art.255 alin.(1) lit.d) şi f).

(4) Terţii se consideră informaţi în ziua lucrătoare imediat următoare după data înregistrării declaraţiei sau a informaţiei prevăzute la alin.(2) sau, respectiv, alin.(3), dacă nu au fost informaţi mai devreme pe altă cale.

(5) Modul de ţinere, operare a înregistrărilor, a modificărilor, a radierilor şi de acces al terţilor la informaţia din registrul procurilor se stabileşte de Guvern.”

140. Codul se completează cu articolul 256¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 256¹. Publicitatea revocării sau încetării din alt temei a procurii

(1) În vederea informării terţilor, notarul căruia i se solicită să autentifice revocarea unei procuri este obligat să înregistreze, de îndată, informaţia despre revocare în registrul procurilor.

(2) Notarul care autentifică actul pentru încheierea căruia a fost dată procura are obligaţia să verifice la registrul prevăzut la alin.(1) dacă acea procură a fost revocată sau dacă au fost înregistrate informaţii despre alte temeiuri de încetare a procurii.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) sînt aplicabile şi în cazul autentificărilor realizate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova.”

141. Articolul 257 se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Dacă unui terţ i se prezintă o procură, despre încetarea căreia el nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască, încetarea procurii nu este opozabilă terţului, iar actul juridic încheiat de către reprezentant cu terţul rămîne valabil pentru reprezentat şi succesorii săi.”

142. La articolul 264, alineatele (1)–(3) vor avea următorul cuprins:

„(1) Termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art.261 alin.(1), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art.261 alin.(2), el expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.

(2) Dacă ultima lună nu are data respectivă determinată conform alin.(1), termenul expiră în ultima zi a lunii.

(3) Dacă s-a stabilit că un anumit termen durează pînă la o anumită zi, se prezumă că termenul include şi ziua respectivă.”

143. Articolul 268 va avea următorul cuprins:

„Articolul 268. Termenele speciale de prescripţie extinctivă

(1) Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.

(2) Se prescriu în termen de 10 ani acţiunile privind:

a) drepturile reale care nu sînt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sînt supuse altui termen de prescripţie;

b) repararea prejudiciului adus mediului.”

144. Articolul 269 se abrogă.

145. Articolele 270 şi 271 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 270. Interzicerea modificării termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare

(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, orice clauză prin care se derogă de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă, inclusiv prin modificarea duratei termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare ori prin renunţarea la dreptul de a invoca prescripţia, este nulă.

(2) Cu toate acestea, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute, se poate deroga, prin clauză expresă scrisă, de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă prin modificarea:

a) duratei termenelor de prescripţie extinctivă;

b) cursului prescripţiei extinctive pe calea fixării începutului acesteia ori a modificării temeiurilor legale de suspendare sau de întrerupere a acesteia, după caz.

(3) Derogările de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă se aplică doar în partea în care prescripţia extinctivă modificată expiră cel puţin într-un an şi cel mult pînă la expirarea duratei maxime calculate conform art.279¹.

(4) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit dispoziţiilor legale, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de dispoziţiile legale imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.

(5) De la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă nu se poate deroga în temeiul alin.(2) în detrimentul consumatorului.

Articolul 271. Aplicarea prescripţiei extinctive

Acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai dacă persoana în a cărei favoare a curs prescripţia, creditorii persoanei sau oricare altă persoană care are un interes legitim a ridicat excepţia de tardivitate conform Codului de procedură civilă.”

146. Articolul 272:

la alineatul (2), enunţul întîi se exclude;

la alineatul (3), cuvintele „debitorul trebuie să execute obligaţia” se substituie cu textul „creditorul a cerut executarea; dacă, conform conţinutului obligaţiei, debitorul beneficiază de un termen suspensiv de la cerere, se aplică dispoziţiile alin.(2)”;

la alineatul (4), cuvintele „răspunderea delictuală” se substituie cu cuvintele „repararea prejudiciului”, iar cuvintele „paguba şi pe cel care răspunde de ea” – cu textul „atît tipul prejudiciului, cît şi pe cel care răspunde de el”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Dacă legea nu prevede altfel, în cazul acţiunii în nulitate supuse prescripţiei extinctive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut sau trebuia să cunoască temeiul nulităţii.”

alineatele (6)–(9) se abrogă;

articolul se completează cu alineatele (10)–(16) cu următorul cuprins:

„(10) În cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie extinctivă separată, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate.

(11) În cazul obligaţiei continue de a nu face, dreptul la acţiune, supus unei prescripţii extinctive separate, se naşte în legătură cu fiecare încălcare.

(12) Prescripţia dreptului la acţiune în restituirea îmbogăţirii nejustificate începe să curgă de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască atît existenţa dreptului său la restituire, cît şi persoana obligată să restituie. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător şi în cazul acţiunii întemeiate pe gestiunea de afaceri fără mandat.

(13) Dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea obligaţiei ori de reducere a obligaţiei corelative se prescrie extinctiv la data prescrierii extinctive a obligaţiei a cărei neexecutare întemeiază rezoluţiunea sau reducerea obligaţiei corelative.

(14) Prescripţia dreptului la acţiune privind efectele juridice ale rezoluţiunii sau ale donaţiei revocate începe să curgă de la data în care a intervenit rezoluţiunea sau, după caz, revocarea, iar în cazul în care, în temeiul legii sau al contractului, prestaţiile trebuie să se facă la o dată ulterioară – prescripţia începe să curgă după împlinirea acelei date.

(15) Prescripţia dreptului la acţiune în ajustarea contractului sau la rezoluţiune pentru schimbarea excepţională a circumstanţelor începe să curgă de la data în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască survenirea schimbării excepţionale a circumstanţelor.

(16) Acţiunile prevăzute la alin.(11), (12), (14) şi (15) se supun termenului general de prescripţie, cu excepţia prevăzută la art.217 alin.(3) enunţul al doilea.”

147. Codul se completează cu articolul 272¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 272¹. Prescripţia extinctivă în cazul dreptului de regres

(1) Prescripţia dreptului la acţiune în regres expiră la data în care ar fi expirat prescripţia dreptului la acţiune al creditorului iniţial faţă de debitorul urmărit în regres.

(2) Cu toate acestea, prescripţia dreptului la acţiune în regres nu poate expira mai devreme de 6 luni din data în care a apărut dreptul la acţiune în regres sau din data în care creditorul iniţial a înaintat acţiunea faţă de persoana îndreptăţită la regres, oricare din aceste date este mai devreme.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă persoana îndreptăţită la regres ar fi putut în mod rezonabil să opună creditorului iniţial expirarea termenului de prescripţie al creanţei faţă de debitorul împotriva căruia persoana acţionează în regres.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător în cazul în care, în loc să acţioneze în regres pe baza unor dispoziţii legale speciale, persoana îndreptăţită la regres acţionează contra debitorului pe temeiul dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată sau gestiunea de afaceri.

(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana este îndreptăţită la regres în temeiul executării pe baza unei garanţii personale autonome pe care şi-a asumat-o faţă de creditor, precum şi în alte cazuri cînd era obligată în aşa fel încît trebuia să execute independent de prescrierea extinctivă a dreptului la acţiune al creditorului faţă de debitor. În aceste cazuri, se aplică dispoziţia corespunzătoare a art.272.”

148. La articolul 273, după cuvintele „preluarea datoriei” se introduc cuvintele „fără acordul vechiului debitor”.

149. Articolul 274 va avea următorul cuprins:

„Articolul 274. Suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă

(1) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

a) înaintarea acţiunii este imposibilă din cauza unui impediment în afara controlului creditorului şi dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele sale;

b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);

c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;

d) creditorul este minor sau supus unei măsuri de ocrotire judiciare şi nu are un reprezentant sau ocrotitor, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală în privinţa dreptului încălcat;

e) creditorul sau debitorul a decedat şi niciunei persoane nu i s-a stabilit calitatea de moştenitor sau de persoană împuternicită să acţioneze în numele masei succesorale (executor testamentar care are împuterniciri de administrare, custode sau administrator al masei succesorale desemnat de notar ori administrator al insolvabilităţii masei succesorale);

f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată;

g) creditorul şi debitorul negociază cu privire la dreptul sau la circumstanţele din care ar putea rezulta o pretenţie privind acel drept;

h) creditorul şi debitorul negociază cu privire la medierea în privinţa dreptului sau a circumstanţelor;

i) părţile se află, în condiţiile legii, în proces de mediere cu privire la drept sau la circumstanţele din care ar putea rezulta o pretenţie privind acel drept.

(2) Cursul prescripţiei extinctive se suspendă doar dacă temeiurile de suspendare indicate la alin.(1) au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie extinctivă, iar dacă acest termen este de 6 luni sau mai scurt – înăuntrul lui.

(3) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă continuă de la data încetării împrejurărilor care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripţiei extinctive. Termenul curs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat nu se include în termenul de prescripţie extinctivă. Termenul rămas se prelungeşte pînă la 6 luni, iar dacă termenul de prescripţie extinctivă este mai scurt de 6 luni – pînă la durata lui.

(4) O parte nu negociază în sensul alin.(1) lit.g) şi h) dacă nu răspunde la invitaţia de a negocia ori refuză în mod expres negocierea. Negocierea încetează în data ultimei comunicări făcute de către partea în folosul căreia curge prescripţia extinctivă sau în data în care una dintre părţi a comunicat celeilalte că refuză să continue negocierile.

(5) Cursul prescripţiei extinctive a dreptului la acţiunea în regres a pîrîtului faţă de un terţ se suspendă din momentul atragerii terţului ca intervenient accesoriu şi pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti pronunţate împotriva pîrîtului, a cărei executare va îndreptăţi pîrîtul la regres.”

150. La articolul 275, litera c) va avea următorul cuprins:

„c) pentru cererile dintre tutori, curatori ori alte persoane care exercită o măsură de ocrotire şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor ori sub altă măsură de ocrotire – pe durata tutelei, curatelei sau altei măsuri de ocrotire.”

151. Articolul 276 se completează în final cu textul: „Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi acţiunii persoanei juridice faţă de administratorul său.”

152. Articolele 277 şi 278 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 277. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive

(1) Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:

a) printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, expres sau tacit, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită executarea parţială a obligaţiei, achitarea, în tot sau în parte, a dobînzilor sau a penalităţilor, constituirea unei garanţii, solicitarea unui termen de plată, declararea compensării şi alte asemenea manifestări care să ateste în mod neîndoielnic existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia;

b) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de chemare în judecată, de arbitrare, a unei cereri de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau a unei alte cereri în organul jurisdicţional competent;

c) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de admitere a creanţei în cadrul procesului de insolvabilitate, precum şi a cererii de intervenţie în cadrul procedurii de executare silită în curs pornite de alţi creditori;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) După întreruperea cursului prescripţiei extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs pînă la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu se include în noul termen de prescripţie extinctivă.

(3) În cazul survenirii circumstanţei indicate la alin.(1) lit.a), începe să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă chiar dacă circumstanţa survine după expirarea termenului de prescripţie extinctivă.

(4) În cazul întreruperii în temeiul alin.(1) lit.b), noua prescripţie extinctivă a dreptului de a obţine executarea silită nu va începe să curgă cît timp hotărîrea de admitere a acţiunii ori ordonanţa nu a rămas definitivă.

(5) În cazul întreruperii în temeiul alin.(1) lit.c), prescripţia extinctivă va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase nesatisfăcute.

Articolul 278. Cursul prescripţiei în cazul restituirii ori scoaterii cererii de pe rol sau anulării ordonanţei

(1) Dacă instanţa de judecată a restituit cererea, a scos cererea de pe rol sau a anulat ordonanţa judecătorească, cursul prescripţiei extinctive care a început pînă la intentarea acţiunii continuă fără întrerupere.

(2) Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data cînd a devenit irevocabilă încheierea de restituire a cererii, de scoatere a cererii de pe rol sau de anulare a ordonanţei, depune o nouă acţiune, prescripţia este considerată întreruptă prin acţiunea precedentă cu condiţia ca noua acţiune să fie admisă.”

153. Articolul 279:

la alineatul (1), după cuvîntul „constată” se introduce textul „ , la cererea reclamantului,”;

alineatul (2) se completează în final cu textul „ , şi doar dacă nu a expirat durata maximă calculată conform art.279¹”.

154. Codul se completează cu articolul 279¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 279¹. Durata maximă a termenului de prescripţie extinctivă

(1) În toate cazurile, termenul de prescripţie extinctivă nu poate depăşi durata maximă de 10 ani de la data încălcării dreptului, iar în cazul acţiunilor cu privire la repararea prejudiciului patrimonial şi moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătăţii – 30 de ani de la data încălcării dreptului.

(2) Cu toate acestea, dacă, conform dispoziţiei legale speciale, prescripţia extinctivă a acţiunii curge de la o altă dată, atunci durata maximă prevăzută la alin.(1) va curge de la acea dată.

(3) Termenul curs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat se include în durata maximă a termenului, cu excepţia suspendării conform art.275.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu afectează:

a) drepturile la acţiune imprescriptibile;

b) termenele de prescripţie extinctivă stabilite de lege care depăşesc 10 ani;

c) efectele întreruperii prescripţiei extinctive conform dispoziţiilor legale.”

155. La articolul 280, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:

„b) clienţilor faţă de bănci, asociaţii de economii şi împrumut şi alţi prestatori de servicii de plată privind eliberarea mijloacelor înscrise în contul acestora sau a remiterilor de bani efectuate în folosul lor;

c) cu privire la repararea prejudiciului patrimonial şi moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătăţii. În acest caz, se repară prejudiciul despre care reclamantul a aflat în perioada anterioară intentării acţiunii, dar nu mai mare de 3 ani.”

156. Articolul 282 va avea următorul cuprins:

„Articolul 282. Efectele prescripţiei în cazul drepturilor garantate

(1) Prescrierea unui drept garantat prin gaj nu împiedică pe cel îndreptăţit să ceară satisfacerea din bunul grevat dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) creditorul gajist va putea urmări, în condiţiile legii, doar bunul grevat, excluzîndu-se de la urmărire restul patrimoniului debitorului ori debitorului gajist;

b) din produsul valorificării bunului grevat se poate satisface doar capitalul dreptului garantat şi cheltuielile de executare, dar excluzîndu-se dobînzile, dobînzile de întîrziere, penalităţile şi alte accesorii;

c) nu au trecut mai mult de 2 ani de la data invocării faţă de creditor a expirării prescripţiei extinctive de către debitorul obligaţiei garantate.

(2) Dreptul de regres al debitorului gajist faţă de debitor nu se prescrie extinctiv înainte de expirarea a 6 luni din data satisfacerii dreptului garantat în condiţiile alin.(1).”

157. Titlul IV din cartea întîi se completează cu capitolul III cu următorul cuprins:

„Capitolul III

TERMENELE DE DECĂDERE

Articolul 283¹. Stabilirea termenului de decădere

(1) Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept subiectiv sau încheierea unui act juridic.

(2) Dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de prescripţie extinctivă, termenul se consideră termen de decădere.

(3) Este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabileşte un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului subiectiv de către consumator sau încheierea actului juridic de către acesta. În acest caz, se consideră că clauza stabileşte un termen rezonabil.

(4) De asemenea, este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabileşte un termen de decădere prin care se fraudează dispoziţiile legale imperative cu privire la prescripţia extinctivă.

(5) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului de decădere stabilit atrage stingerea lui.

(6) Dacă înăuntrul termenului de decădere stabilit actul unilateral nu este încheiat şi, în cazul în care este supus comunicării, nu este recepţionat de partea căreia trebuia comunicat, acesta nu produce efecte juridice.

Articolul 283². Regimul termenelor de decădere

(1) Termenele de decădere nu sînt supuse suspendării, întreruperii şi repunerii în termen, dacă prin lege nu se dispune altfel.

(2) Cu toate acestea, termenul nu poate curge, iar dacă a început să curgă, se suspendă dacă dreptul subiectiv nu poate fi exercitat sau actul juridic nu poate fi încheiat din cauza unui impediment în afara controlului persoanei în cauză şi dacă ei nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele acestuia. În acest caz, dispoziţiile art.274 alin.(2) şi alin.(3) enunţul întîi se aplică în mod corespunzător. Dacă termenul rămas este mai mic de 7 zile, el se prelungeşte şi va fi egal cu 7 zile.

(3) Atunci cînd realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt în unul din cazurile indicate la art.277 alin.(1) lit.b).

Articolul 283³. Renunţarea la beneficiul decăderii

(1) Cînd termenul de decădere a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispoziţie legală care ocroteşte un interes privat, partea în favoarea căreia a fost stipulat ori instituit poate să renunţe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. Dacă renunţarea intervine înainte de împlinirea termenului, sînt aplicabile regulile privitoare la întreruperea prescripţiei extinctive prin recunoaşterea dreptului.

(2) Părţile nu pot însă renunţa, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică stabilite de lege şi nici nu le pot modifica, micşorîndu-le sau mărindu-le, după caz.

(3) Termenele de decădere stabilite de lege în raporturile contractuale se prezumă că protejează doar un interes privat. Cu toate acestea, termenele de decădere stabilite de lege nu pot fi modificate în detrimentul consumatorului, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Articolul 283⁴. Aplicarea decăderii

(1) Decăderea poate fi invocată de partea în favoarea căreia a fost stipulat ori instituit termenul în condiţiile art.271 alin.(1).

(2) Instanţa de judecată este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, cu excepţia cazului cînd acesta protejează doar un interes privat.”

158. Cartea întîi se completează cu titlul V cu următorul cuprins:

„TITLUL V

PUBLICITATEA DREPTURILOR, A ACTELOR

ŞI A FAPTELOR JURIDICE

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 283⁵. Obiectul publicităţii şi modalităţile de realizare

(1) Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice raporturi juridice sînt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege.

(2) Publicitatea menţionată la alin.(1) se realizează prin:

a) registrul bunurilor imobile;

b) registrul garanţiilor reale mobiliare;

c) registrul de stat al persoanelor juridice;

d) registrul de stat al transporturilor;

e) registrul navelor sau catalogul naval;

f) registrele ţinute, conform legii, de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;

g) registrul actelor de stare civilă;

h) registrul de stat al întreprinzătorilor individuali;

i) alte forme de publicitate prevăzute de lege.

(3) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică în măsura în care prin dispoziţiile legale aplicabile unui anumit registru de publicitate sau prin alte dispoziţii legale speciale nu se prevede altfel.

Articolul 283⁶. Condiţiile de publicitate

(1) Procedura şi condiţiile de publicitate se stabilesc prin lege.

(2) Îndeplinirea formalităţii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este un minor sau dacă este un adult în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară.

(3) Orice renunţare sau restrîngere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum şi orice clauză penală sau altă sancţiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sînt lovite de nulitate absolută.

(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.

Articolul 283⁷. Efectele publicităţii

(1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum şi a oricărui raport juridic supus publicităţii, stabileşte rangul acestora şi, dacă legea prevede în mod expres, condiţionează constituirea sau efectele lor juridice.

(2) Între părţi sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele, precum şi orice raporturi juridice produc efecte depline chiar dacă nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea dobînditorilor.

(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Articolul 283⁸. Prezumţiile în materie de registre de publicitate

(1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înregistrat într-un registru public, se prezumă că el există, cît timp nu a fost radiat sau modificat în condiţiile legii.

(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.

Articolul 283⁹. Lipsa publicităţii. Sancţiuni

(1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau raporturile juridice supuse publicităţii sînt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.

(2) Atunci cînd legea prevede că simpla cunoaştere de fapt nu suplineşte lipsa de publicitate, absenţa acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de terţul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicităţii.

(3) În toate cazurile însă, simpla cunoaştere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineşte lipsa de publicitate faţă de alte persoane decît terţul care, în fapt, le-a cunoscut.

Articolul 283¹⁰. Concursul dintre formele de publicitate

Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelaşi timp unor formalităţi de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinţe de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.

Articolul 283¹¹. Consultarea registrelor de publicitate

(1) Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condiţiile legii, să consulte registrele de publicitate privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situaţie juridică şi să obţină extrase sau copii certificate de pe acestea.

(2) În cazurile şi în modul prevăzut de lege, accesul la informaţia cuprinsă în registrul de publicitate este restricţionat sau condiţionat în vederea ocrotirii datelor cu caracter personal ale persoanei fizice la care se referă informaţia.

Capitolul II

REGISTRELE DE PUBLICITATE

CU CARACTER CONSTITUTIV

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 283¹². Registrele de publicitate cu caracter constitutiv

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică fiecărui registru de publicitate (registru) care întruneşte următoarele condiţii:

a) în acel registru, conform legii, se supun înregistrării anumite drepturi reale asupra anumitor categorii de bunuri şi/sau anumite alte drepturi patrimoniale (drepturi supuse înregistrării/drepturi înregistrate);

b) legea stabileşte că drepturile supuse înregistrării se pot dobîndi numai prin înregistrarea lor în folosul dobînditorului în acel registru, cu excepţiile prevăzute de lege.

Articolul 283¹³. Felurile înregistrărilor

(1) În registru se fac înregistrări, înregistrări provizorii şi notări.

(2) Înregistrarea şi înregistrarea provizorie au ca obiect drepturile supuse înregistrării, iar notarea se referă la alte drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu drepturile înregistrate cuprinse în registru.

(3) Înregistrarea provizorie şi notarea se fac numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Articolul 283¹⁴. Înregistrarea drepturilor supuse înregistrării afectate de modalităţi

(1) Drepturile supuse înregistrării dobîndite sub condiţie suspensivă sau rezolutorie nu se înregistrează. Ele se pot însă înregistra provizoriu.

(2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalităţii se va putea arăta atît în cuprinsul înregistrării, cît şi al înregistrării provizorii.

Articolul 283¹⁵. Aplicarea dispoziţiilor legale de drept material şi procedural

Cererile de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere, indiferent de data depunerii lor, sînt soluţionate potrivit dispoziţiilor legale de drept material în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvîrşirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înregistrării, înregistrării provizorii, notării sau radierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul depunerii cererii conform legii.

Secţiunea a 2-a

Înregistrarea şi înregistrarea provizorie

Articolul 283¹⁶. Caracterul constitutiv al registrului

(1) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile supuse înregistrării se constituie, se transmit, se grevează cu drepturi reale, numai prin înregistrare în registrul prevăzut de lege, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condiţiile legii.

(2) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale se sting numai prin radierea lor din registrul prevăzut de lege, cu consimţămîntul titularului, dat în forma prevăzută de lege. Acest consimţămînt nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înregistrare ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existentei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică, precum şi în alte cazuri prevăzute expres de lege.

(3) Dacă dreptul supus înregistrării ce urmează să fie transmis este grevat cu un drept real în folosul unui terţ, transmiterea se va face cu păstrarea dreptului real al acestui terţ, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

(4) Modificarea unui drept înregistrat se face potrivit regulilor stabilite pentru dobîndirea acestui drept.

Articolul 283¹⁷. Constituirea sau transmiterea fără înregistrare a unor drepturi supuse înregistrării

(1) Dreptul supus înregistrării se constituie sau se transmite fără înregistrare în registrul de publicitate prevăzut de lege în temeiul moştenirii, dizolvării persoanei juridice care era titular al dreptului înregistrat, în temeiul accesiunii naturale, vînzării silite, exproprierii pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, în cazul vînzării silite, dacă interdicţia în privinţa dreptului supus înregistrării nu a fost în prealabil notată în registrul bunurilor imobile, dreptul astfel dobîndit nu va putea fi opus terţilor dobînditori de bună-credinţă.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1), titularul dreptului astfel dobîndit va putea dispune de el prin acte juridice numai după ce s-a făcut înregistrarea în registrul de publicitate corespunzător.

Articolul 283¹⁸. Conflictul dintre terţii dobînditori de la un autor comun

(1) În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptăţite să dobîndească, prin acte încheiate cu acelaşi titular al dreptului înregistrat, drepturi care se exclud reciproc, cel care a depus primul cererea de înregistrare a dreptului său va fi considerat titular al dreptului supus înregistrării şi va fi înregistrat ca atare, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a efectuat înregistrarea în registru ori cine era în posesia obiectului dreptului supus înregistrării.

(2) În privinţa cererilor de înregistrare ale celorlalţi solicitanţi, registratorul va refuza înregistrarea în acel registru.

Articolul 283¹⁹. Situaţia terţului dobînditor de rea-credinţă

(1) Cel care a fost îndreptăţit, printr-un act juridic valabil încheiat, să ceară înregistrarea unui drept supus înregistrării în folosul său poate cere instanţei de judecată să dispună înregistrarea dreptului său şi radierea din registru a unui drept concurent sau, după caz, acordarea de rang superior faţă de dreptul înregistrat în folosul unui terţ dacă legea permite coexistenţa acestor drepturi concurente, însă numai dacă sînt întrunite următoarele condiţii:

a) actul juridic pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul să fie anterior celui în baza căruia s-a efectuat înregistrarea în folosul terţului;

b) dreptul reclamantului şi cel al terţului dobînditor să provină de la un autor comun;

c) înregistrarea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de terţul dobînditor prin violenţă sau dol, după caz.

(2) Radierea sau acordarea rangului superior poate fi cerută şi dacă violenţa ori dolul a provenit de la o altă persoană decît terţul dobînditor, dar numai dacă acesta din urmă a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască această împrejurare la data încheierii actului juridic în baza căruia a dobîndit dreptul supus înregistrării.

(3) Dreptul la acţiune se prescrie în termenul de prescripţie al acţiunii în nulitate pentru violenţă sau eroare, dar nu poate depăşi 3 ani de la data înregistrării de către terţ a dreptului în folosul său.

Articolul 283²⁰. Persoanele de la care se pot dobîndi drepturi supuse înregistrării

(1) Înregistrarea dobîndirii unui drept supus înregistrării se poate efectua numai:

a) dacă el se dobîndeşte de la persoana care, la data depunerii cererii de înregistrare, este înregistrată ca titular al dreptului care se transmite ori se grevează; sau

b) dacă el se dobîndeşte de la persoana care, înainte de înregistrarea dobîndirii dreptului în folosul său conform lit.a), s-a obligat să-şi greveze dreptul, iar ambele înregistrări se cer concomitent.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică celui care dobîndeşte dreptul de proprietate cu ocazia înregistrării primare în registru a obiectului dreptului supus înregistrării.

(3) Dacă în registru un soţ este înregistrat ca unic titular al dreptului înregistrat, dar este notată calitatea dreptului de bun comun, înstrăinarea sau grevarea acelui drept se va înregistra numai cu acordul celuilalt soţ, acord cuprins în actul juridic de dispoziţie ori într-un înscris separat în forma cerută de lege.

Articolul 283²¹. Înregistrarea întemeiată pe obligaţiile defunctului

Înregistrarea întemeiată pe obligaţiile defunctului se poate efectua şi după ce dreptul supus înregistrării a fost înregistrat pe numele moştenitorului, însă numai în măsura în care moştenitorul este ţinut de aceste obligaţii.

Articolul 283²². Acţiunea în efectuarea înregistrării

(1) În cazul în care persoana obligată să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altei persoane un drept supus înregistrării nu îşi execută obligaţiile necesare pentru înregistrarea în registru, persoana îndreptăţită poate cere instanţei de judecată să dispună efectuarea înregistrării de către deţinătorul registrului (acţiune în efectuarea înregistrării).

(2) Acţiunea în efectuarea înregistrării se prescrie în termen de 3 ani în condiţiile legii.

(3) Reclamantul nu este ţinut să demonstreze că cel obligat nu şi-a dat consimţămîntul la înregistrare.

(4) Dacă acţiunea în efectuarea înregistrării a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească îşi va extinde efectul şi în raport cu toate persoanele care au dobîndit vreun drept supus înregistrării după notare, care se va radia, la cererea oricărei persoane interesate, fără consimţămîntul lor, odată cu dreptul autorului lor care a fost participant în proces. Dispoziţia prezentului alineat se aplică chiar dacă dobînditorii respectivi nu au fost atraşi în proces, nefiind necesară introducerea unei acţiuni separate împotriva lor.

(5) Hotărîrea judecătorească prin care se admite acţiunea în efectuarea înregistrării este opozabilă deţinătorului registrului fără atragerea acestuia în proces.

Articolul 283²³. Rangurile de prioritate şi substituirea lor

(1) Dacă mai multe drepturi reale limitate grevează acelaşi drept înregistrat, rangurile de prioritate (ranguri) dintre ele se determină după consecutivitatea înregistrării lor în timp.

(2) Rangurile se pot substitui subsecvent prin efectuarea însemnărilor corespunzătoare în registru în temeiul contractului în acest sens încheiat între titularii drepturilor reale limitate al căror rang se substituie.

(3) Dacă, în rezultatul unei substituiri de rang, un drept de gaj, ipotecă sau alt drept real de garanţie preia un rang inferior, iar un alt drept real limitat, altul decît un drept real de garanţie, preia un rang superior, pentru această substituire este necesar şi consimţămîntul titularului dreptului înregistrat grevat de drepturile al căror rang se substituie.

(4) Dacă un drept real limitat care, în rezultatul unei substituiri de rang, preia un rang inferior este, la rîndul său, grevat cu un drept real limitat în folosul unui terţ, pentru această substituire este necesar şi consimţămîntul acelui terţ.

(5) Rangul superior dobîndit prin substituire nu se pierde dacă s-a stins dreptul real limitat care a preluat rangul inferior.

(6) Drepturile reale limitate care îşi au rangul între rangurile care fac obiectul substituirii nu sînt afectate de acea substituire.

Articolul 283²⁴. Înregistrarea provizorie

(1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, înregistrarea provizorie în registru se va putea cere:

a) dacă dobîndirea dreptului supus înregistrării este afectată de o condiţie suspensivă ori rezolutorie, inclusiv dacă în privinţa dreptului supus înregistrării este aplicat un sechestru sau o interdicţie, iar actul juridic de dispoziţie prevede dobîndirea acestui drept sub condiţia suspensivă a ridicării sechestrului sau interdicţiei;

b) dacă, în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive sau în privinţa căreia s-a dispus executarea imediată, dar care nu este încă irevocabilă, persoana a fost obligată la transmiterea, constituirea sau stingerea unui drept supus înregistrării;

c) dacă se dobîndeşte sau se grevează cu un drept real un drept înregistrat provizoriu;

d) dacă ambele părţi consimt doar pentru efectuarea unei înregistrări provizorii, prin stipulaţie expresă în contract sau printr-o declaraţie comună scrisă dacă legea nu cere forma autentică.

(2) În sensul alin.(1) lit.a), în special se consideră dobîndit sub condiţie suspensivă dreptul de proprietate transmis:

a) în temeiul contractului de vînzare-cumpărare în care s-a stipulat că vînzătorul îşi rezervă dreptul de proprietate pînă la plata tuturor sumelor datorate de către cumpărător conform acelui contract (rezerva proprietăţii);

b) în temeiul contractului de leasing în care s-a stipulat că locatarul dobîndeşte dreptul de proprietate după executarea integrală a obligaţiilor sale conform acelui contract.

(3) Prin stipulaţie expresă părţile contractului menţionat la alin.(2) pot exclude posibilitatea înregistrării provizorii în folosul dobînditorului şi prevedea că contractul va fi, în schimb, supus notării în registru.

Articolul 283²⁵. Efectele înregistrării provizorii

(1) Înregistrarea provizorie are, de la data depunerii cererii, acelaşi efect ca şi înregistrarea dreptului supus înregistrării, însă sub condiţia şi în măsura justificării ei ulterioare.

(2) Atît timp cît se menţine înregistrarea provizorie:

a) se vor putea efectua înregistrări provizorii şi notări în raport cu dreptul înregistrat provizoriu;

b) se menţine şi dreptul înregistrat, putîndu-se efectua înregistrări provizorii şi notări în raport cu el.

(3) Justificarea unei înregistrări provizorii se face cu consimţămîntul titularului dreptului înregistrat în forma prevăzută de lege sau în temeiul unei hotărîri judecătoreşti irevocabile prin care se admite acţiunea în justificare a înregistrării provizorii (acţiune în justificare). În acest din urmă caz, dispoziţiile art.283²² se aplică, în mod corespunzător, şi acţiunii în justificare.

(4) Justificarea unei înregistrări provizorii îşi extinde efectul din oficiu asupra tuturor înregistrărilor provizorii şi notărilor în raport cu dreptul înregistrat provizoriu. În acest caz, dreptul prevăzut la alin.(2) lit.b), precum şi înregistrările provizorii şi notările în raport cu el, se radiază.

(5) Nejustificarea unei înregistrări provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei şi a tuturor înregistrărilor provizorii şi notărilor în raport cu dreptul înregistrat provizoriu.

(6) Persoana al cărei drept se radiază conform alin.(4) sau (5) nu poate invoca calitatea sa de dobînditor de bună-credinţă ori uzucapiunea pentru a se opune radierii.

Articolul 283²⁶. Răsturnarea prezumţiilor privind existenţa sau inexistenţa unui drept supus înregistrării

În cazul drepturilor supuse înregistrării, prezumţiile prevăzute la art.283⁸ pot fi răsturnate numai pe calea acţiunii în rectificare sau dacă se face dovada cazului prevăzut la art.283¹⁷.

Secţiunea a 3-a

Notarea

Articolul 283²⁷. Drepturile, actele sau faptele supuse notării

(1) În cazurile prevăzute de lege, drepturile, actele, faptele sau raporturile juridice devin opozabile terţilor exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeşte că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaştere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.283¹⁸, 283¹⁹ şi 283²².

(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sînt supuse notării:

1) contractul privind modul de folosire a proprietăţii comune ori a proprietăţii periodice, contractul de amînare a împărţirii proprietăţii comune;

2) locaţiunea şi cesiunea dreptului de a încasa chiria sau alte venituri generate de dreptul înregistrat;

3) aportul de folosinţă la capitalul social al unei societăţi comerciale a dreptului înregistrat;

4) antecontractul, inclusiv opţiunea, pe care promitentul îl încheie în calitate de titular al dreptului înregistrat;

5) dreptul de preemţiune născut din contract şi avînd ca obiect un drept înregistrat;

6) interdicţia, stipulată prin contract sau testament, de înstrăinare sau de grevare a unui drept înregistrat (clauza de inalienabilitate);

7) calitatea dreptului înregistrat de bun comun al soţilor;

8) calitatea de fiduciar a titularului dreptului înregistrat şi, dacă sînt determinaţi, identitatea viitorilor beneficiari în raport cu dreptul înregistrat;

9) cererea de intentare a procesului de insolvabilitate contra titularului dreptului înregistrat şi intentarea procedurii de insolvabilitate de către instanţa de judecată;

10) sechestrul dreptului înregistrat, al fructelor ori al veniturilor sale; interdicţiile stabilite de instanţa de judecată sau alte autorităţi abilitate conform legii;

11) acţiunea în efectuarea înregistrării, acţiunea în justificare şi acţiunea în rectificare;

12) acţiunea privind contestarea deciziei registratorului şi, dacă procedura prealabilă este obligatorie conform legii, cererea prealabilă acelei acţiuni;

13) orice acţiuni privitoare la drepturi, acte, fapte, raporturi juridice în legătură cu dreptul înregistrat, indiferent dacă vizează o înregistrare ori o înregistrare provizorie existentă sau radiată, inclusiv:

a) acţiunea pentru apărarea dreptului înregistrat;

b) acţiunea de anulare a hotărîrii judecătoreşti de declarare a morţii;

c) acţiunea de partaj;

d) acţiunea în nulitate absolută sau relativă a actului juridic ori de constatare a ineficienţei actului juridic pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;

e) acţiunea în declararea rezoluţiunii contractului pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;

f) acţiunea revocatorie privind actul juridic pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;

g) cererea de revizuire a hotărîrii judecătoreşti pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;

14) începerea urmăririi penale în privinţa unei infracţiuni săvîrşite printr-o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare în registru ori a unei infracţiuni în urma căreia s-a efectuat o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare în registru;

15) instituirea măsurii de ocrotire judiciare (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) în privinţa titularului dreptului înregistrat dacă, conform condiţiilor măsurii instituite, persoana ocrotită nu poate să încheie de sine stătător acte juridice de dispoziţie în privinţa bunurilor imobile; modificarea sau revocarea acestei măsuri;

16) hotărîrea judecătorească primită de către deţinătorul registrului de la instanţa de judecată dacă cel în folosul căruia urmează să se înregistreze dreptul supus înregistrării nu a depus cerere de înregistrare şi nu a plătit taxele aferente conform procedurii legale.

(3) În sensul prezentului articol, prin terţi se înţelege orice persoană care a dobîndit un drept supus înregistrării sau un alt drept în legătură cu dreptul supus înregistrării.

(4) Absenţa notării nu lipseşte dreptul, actul, faptul sau raportul juridic de efectele care le produce între părţile sale, iar în cazul acţiunilor judiciare – între participanţii la proces.

(5) Dacă legea nu prevede altfel, notarea efectuată în raport cu un drept înregistrat nu împiedică efectuarea înregistrărilor, a înregistrărilor provizorii sau a altor notări în folosul terţilor fără consimţămîntul solicitantului sau al beneficiarului notării.

Articolul 283²⁸. Solicitantul notării

(1) Dacă legea nu prevede altfel, notarea în raport cu un drept înregistrat se face doar la cererea sau cu consimţămîntul autentic al titularului său.

(2) Notarea efectuată pe temeiul unui act juridic autentic poate fi cerută de oricare dintre părţile actului juridic ori succesorii lor. În cazul actului juridic în formă scrisă, cererea trebuie depusă de toate părţile actului juridic sau succesorii lor. În caz de refuz, partea poate cere hotărîre judecătorească care să ţină loc de consimţămînt.

(3) Notarea acţiunii se face:

a) la cererea reclamantului pe baza cererii de chemare în judecată, cererii de intentare a procesului de insolvabilitate, cererii de eliberare a ordonanţei sau cererii de arbitrare, cu ştampila de intrare ori altă dovadă de recepţie de către instanţa de judecată sau, după caz, instanţa arbitrală;

b) dacă s-a dispus de către instanţa de judecată, în condiţiile Codului de procedură civilă;

c) din oficiu, atunci cînd prin acţiune se contestă decizia deţinătorului registrului.

(4) Dacă acţiunea s-a notat pe temeiul cererii depuse conform alin.(3) lit.a), titularul dreptului real afectat de notare poate cere de la solicitantul notării repararea prejudiciului suferit prin pierderea unei ocazii reale de a dispune cu titlu oneros de dreptul real, de a obţine o finanţare ori repararea unui alt prejudiciu similar cauzat de existenţa notării, cu condiţia că acţiunea nu este admisă de către instanţă sau, dacă este admisă, nu este opozabilă titularului dreptului real, iar solicitantul notării trebuia, în mod rezonabil, să anticipeze aceasta.

(5) Notarea acţiunii se radiază:

a) la cererea persoanei care a cerut notarea ori a succesorului ei procesual;

b) la cererea oricărei persoane interesate, pe baza încheierii de radiere a instanţei care examinează fondul acţiunii ori a hotărîrii instanţei de judecată de admitere a acţiunii de rectificare a notării conform art.283³⁴;

c) la cererea oricărei persoane interesate, pe baza încheierii irevocabile a instanţei de refuz de primire a cererii, de restituire a cererii, de încetare a procesului, de scoaterea a cererii de pe rol, de anulare a ordonanţei judecătoreşti, pe baza hotărîrii de respingere a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate, precum şi pe baza hotărîrii irevocabile a instanţei prin care se soluţionează fondul acţiunii.

(6) Notarea cererii prealabile contra deciziei deţinătorului registrului se radiază din oficiu la expirarea termenului de 60 de zile din data depunerii cererii prealabile la deţinătorul registrului.

(7) Notarea calităţii dreptului înregistrat de bun comun al soţilor se face la cererea oricăruia dintre soţi, pe baza certificatului de căsătorie, dacă din conţinutul acestuia, corelat cu situaţia juridică a acelui drept descrisă în registru, rezultă că dreptul înregistrat s-a dobîndit în timpul căsătoriei, iar conform legii acel drept nu urmează a fi atribuit la categoria bunurilor personale ale soţului în folosul căruia este înregistrat dreptul.

Articolul 283²⁹. Notarea antecontractelor

(1) Antecontractul care are ca obiect un drept înregistrat se poate nota în registru dacă promitentul este înregistrat în registru ca titular al dreptului care face obiectul contractului definitiv.

(2) În afară de alte cazuri prevăzute de lege, notarea antecontractului se radiază:

a) dacă s-a prescris extinctiv acţiunea beneficiarului de a cere pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti care ţine loc de contract definitiv;

b) dacă dreptul înregistrat a fost definitiv adjudecat în cadrul vînzării silite de către un terţ care nu este ţinut să răspundă de obligaţiile promitentului;

c) în cazul în care prin antecontractul notat în registru s-a stipulat o opţiune, iar, pînă la expirarea termenului stipulat în antecontract pentru exercitarea opţiunii, beneficiarul opţiunii nu solicită, în baza declaraţiei de exercitare a opţiunii şi a dovezii comunicării sale către cealaltă parte, înregistrarea sau înregistrarea provizorie a dreptului supus înregistrării ce urmează a fi dobîndit.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(2) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.283³⁴.

Secţiunea a 4-a

Rectificarea cuprinsului registrului

Articolul 283³⁰. Noţiunea

(1) Cînd o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare efectuată în registru nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.

(2) Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înregistrări, înregistrări provizorii sau notări inexacte efectuate în registru.

(3) Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înregistrării, al înregistrării provizorii sau al notării a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în forma cerută de lege, ori dintr-o hotărîre judecătorească irevocabilă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond.

(4) Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în constatare sau declarare a nulităţii ori a ineficienţei actului juridic în partea constituirii, a transmiterii sau, după caz, a stingerii dreptului înregistrat, o acţiune în nulitate a înregistrării, înregistrării provizorii sau notării, o cerere de revizuire a hotărîrii judecătoreşti sau cerere de contestare a hotărîrii arbitrale, precum şi altă acţiune care poate avea ca efect întemeierea unei acţiuni în rectificare.

Articolul 283³¹. Rectificarea înregistrării sau înregistrării provizorii

(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei înregistrări sau înregistrări provizorii dacă:

a) înregistrarea sau înregistrarea provizorie nu este valabilă, inclusiv dacă dreptul a fost greşit calificat de către registrator;

b) s-a constatat sau s-a declarat nulitatea ori ineficienţa actului sau faptului în temeiul căruia a fost efectuată înregistrarea ori înregistrarea provizorie în partea constituirii, a transmiterii sau, după caz, a stingerii dreptului înregistrat sau înregistrat provizoriu;

c) dreptul înregistrat sau înregistrat provizoriu s-a stins în baza legii ori a actului în temeiul căruia s-a făcut înregistrarea sau înregistrarea provizorie;

d) înregistrarea sau înregistrarea provizorie din registru nu mai este, din orice alte motive, în concordanţă cu situaţia juridică reală a dreptului înregistrat sau înregistrat provizoriu.

(2) Rectificarea în registru se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţia în forma cerută de lege a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în cazul în care declaraţia nu s-a dat, prin hotărîre judecătorească irevocabilă. Reclamantul nu este ţinut să demonstreze că titularul dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat nu a dat declaraţia.

(3) Dacă un soţ este înregistrat în registru ca unic titular al dreptului înregistrat, la cererea celuilalt soţ, cu consimţămîntul soţului înregistrat ca titular, în forma cerută de lege, se poate rectifica registrul, înregistrîndu-se dreptul comun în devălmăşie sau, în condiţiile legii, pe cote-părţi asupra dreptului înregistrat al ambilor soţi. Rectificarea se efectuează pe baza copiei legalizate a certificatului de căsătorie, dacă din conţinutul acestuia, corelat cu situaţia juridică a acelui drept descrisă în registru, rezultă că dreptul înregistrat s-a dobîndit în timpul căsătoriei, iar conform legii acel drept nu urmează a fi atribuit la categoria bunurilor personale ale soţului în folosul căruia este înregistrat dreptul.

(4) Cînd dreptul înregistrat sau înregistrat provizoriu în registru urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea persoanei îndreptăţite, odată cu consimţămîntul dat, în forma cerută de lege, pentru efectuarea rectificării, şi înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanţei să dispună rectificarea în registru. În acest din urmă caz, hotărîrea instanţei de judecată va suplini consimţămîntul la înregistrare sau înregistrare provizorie al părţii care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare rectificării.

(5) Acţiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acţiunea de fond, cînd este cazul. Ea poate fi formulată atît împotriva dobînditorului nemijlocit, cît şi împotriva terţilor dobînditori, în condiţiile prevăzute la art.283³², cu excepţia acţiunii întemeiate pe dispoziţiile alin.(1) lit.c) şi d) din prezentul articol, care nu poate fi pornită faţă de dobînditorul de bună-credinţă al dreptului supus înregistrării dobîndit în temeiul unui act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de gaj, ipotecă sau altă garanţie reală.

(6) Acţiunea în rectificare întemeiată pe dispoziţiile alin.(1) lit.b), c) sau d) nu atrage necesitatea contestării simultane a deciziei registratorului.

Articolul 283³². Termenele de exercitare a acţiunii în rectificare

(1) Acţiunea în rectificare este imprescriptibilă.

(2) Acţiunea în rectificare fondată pe unul din temeiurile prevăzute la art.283³¹ alin.(1) lit.a) sau b) se respinge dacă titularul dreptului înregistrat a demonstrat intervenirea dobîndirii de bună-credinţă conform art.330¹ sau a uzucapiunii conform art.330².

Articolul 283³³. Efectele admiterii acţiunii în rectificare

(1) Hotărîrea prin care se admite rectificarea nu poate aduce atingere drepturilor persoanelor care nu au participat la proces.

(2) Dacă însă acţiunea în rectificare a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească de admitere a acţiunii în rectificare îşi va extinde efectul şi în raport cu persoanele care au dobîndit vreun drept supus înregistrării după notare, care se va radia, la cererea oricărei persoane interesate, odată cu dreptul autorului lor care a fost participant la proces. Dispoziţia prezentului alineat se aplică chiar dacă dobînditorii respectivi nu au fost atraşi în proces, nefiind necesară introducerea unei acţiuni separate împotriva lor.

(3) Hotărîrea judecătorească prin care se admite acţiunea în rectificare este opozabilă deţinătorului registrului fără atragerea acestuia în proces.

Articolul 283³⁴. Rectificarea notării în registru

(1) În lipsa consimţămîntului titularului notării, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art.283³¹, precum şi ori de cîte ori, din alt temei, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.

(2) Rectificarea se va încuviinţa în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive dacă legea nu prevede că o anumită notare se poate radia la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu. Dreptul la acţiune în rectificarea notării este imprescriptibil.

(3) Dispoziţiile art.283³¹ şi 283³³ rămîn aplicabile.

Articolul 283³⁵. Radierea drepturilor condiţionale

(1) Dreptul dobîndit sub o condiţie suspensivă se radiază la cererea oricărei persoane interesate, dacă nu se dovedeşte îndeplinirea condiţiei care afectează dreptul, în termen de 10 ani de la înregistrarea provizorie sau în alt termen stipulat de părţi în acest sens.

(2) Tot astfel se va radia condiţia rezolutorie şi dreptul titularului anterior, dacă nu s-a cerut, în temeiul condiţiei rezolutorii, radierea dreptului înregistrat provizoriu sub o asemenea modalitate, timp de 10 ani de la înregistrarea provizorie dacă actul prin care s-a stipulat condiţia nu prevede un alt termen.

(3) Dispoziţiile art.283²⁵ alin.(4)–(6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 283³⁶. Îndreptarea erorilor materiale

Erorile materiale săvîrşite cu prilejul înregistrărilor, înregistrărilor provizorii sau notărilor efectuate în registru, altele decît cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. Dispoziţiile art.283³²–283³⁴ se aplică în mod corespunzător.

Articolul 283³⁷. Răspunderea pentru ţinerea defectuoasă a registrului

(1) Persoana prejudiciată printr-o faptă ilicită săvîrşită fără justificare în păstrarea şi administrarea registrului poate cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a deţinătorului registrului care a săvîrşit fapta şi a persoanei vinovate de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea, de către persoana prejudiciată ori de predecesorii săi în dreptul vizat, a acţiunilor şi a căilor de atac prevăzute de lege.

(2) Dacă legea prevede formarea unui fond de garanţie, deţinătorul registrului va plăti despăgubirea din acel fond.

(3) Dreptul la acţiune se prescrie într-un termen de 1 an, socotit din ziua în care persoana prejudiciată a cunoscut fapta cauzatoare de prejudiciu, însă nu mai tîrziu de 3 ani de la data cînd s-a săvîrşit fapta. Prescripţia este suspendată prin exercitarea acţiunilor şi a căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei cauzatoare de prejudiciu.

Capitolul III

REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE

Articolul 283³⁸. Scopul şi obiectul registrului bunurilor imobile

(1) În registrul bunurilor imobile se înregistrează bunurile imobile şi drepturile reale asupra lor (drepturi reale imobiliare). De asemenea, în registrul bunurilor imobile se înscriu părţile componente ale bunurilor imobile. În cazurile prevăzute de lege, titularul dreptului real este obligat să ceară înscrierea părţilor componente ale bunurilor imobile.

(2) În cazurile prevăzute de lege pot fi notate în registrul bunurilor imobile unele drepturi, fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilele înregistrate în registrul bunurilor imobile.

(3) Prin lege se reglementează:

a) procedura de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere din registrul bunurilor imobile;

b) formarea bunurilor imobile prin separare, divizare, comasare sau combinare.

Articolul 283³⁹. Condiţiile de înregistrare

În afara altor temeiuri prevăzute de lege, înregistrarea sau înregistrarea provizorie în registrul bunurilor imobile se efectuează în baza contractului autentificat notarial, a hotărîrii judecătoreşti, a certificatului de moştenitor sau în baza unui act emis de autorităţile administrative în cazurile în care legea prevede aceasta.

Articolul 283⁴⁰. Renunţarea la dreptul de proprietate

(1) Proprietarul poate renunţa la dreptul său asupra bunului imobil printr-o declaraţie autentificată notarial, depusă la organul cadastral teritorial pentru a se radia dreptul.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), satul (comuna), oraşul sau, după caz, municipiul poate cere înregistrarea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărîrii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înregistrarea în temeiul uzucapiunii conform art.330⁴.

(3) În situaţia bunurilor imobile grevate de drepturi reale limitate, unitatea administrativ-teritorială care a preluat bunul nu răspunde decît cu acel bun.

Articolul 283⁴¹. Data producerii efectelor înregistrării

Dacă legea nu prevede altfel, înregistrarea în registrul bunurilor imobile produce efecte de la data depunerii cererii la organul cadastral teritorial, ţinîndu-se cont de data, ora şi minutul depunerii.

Articolul 283⁴². Drepturile, actele sau faptele supuse notării

În afara altor cazuri prevăzute de lege, sînt supuse notării în registrul bunurilor imobile:

a) intenţia titularului dreptului real imobiliar de a înstrăina sau de a ipoteca dreptul;

b) poprirea, gajul sau constituirea altei garanţii reale asupra creanţei ipotecare;

c) avizul de executare a dreptului de ipotecă.

Articolul 283⁴³. Notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca

(1) Titularul unui drept real imobiliar poate cere ca intenţia sa de a înstrăina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătînd în acest din urmă caz şi suma maximă a obligaţiei garantate fără dobînzi, comisioane şi alte cheltuieli, penalităţi ori alte forme de despăgubire.

(2) Dacă, în termen de 3 luni de la notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca, se depune cerere de înregistrare sau înregistrare provizorie a înstrăinării sau ipotecării avute în vedere, dreptul se va înregistra sau, respectiv, se va înregistra provizoriu şi în raport cu persoanele care au dobîndit vreun drept real imobiliar după notare, ale căror drepturi se vor radia fără consimţămîntul lor la cererea oricărei persoane interesate.

(3) Notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca îşi pierde efectul la expirarea unui termen de 3 luni de la data depunerii cererii de notare şi se radiază fără consimţămîntul titularului la cererea oricărei persoane interesate.

(4) Anul, luna şi ziua în care notarea îşi pierde efectul se menţionează în notare.

Articolul 283⁴⁴. Modificarea descrierii imobilului

Proprietarul bunului imobil înregistrat în registrul bunurilor imobile poate cere oricînd modificarea menţiunilor din registrul bunurilor imobile privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa bunului, în condiţiile legii.”

159. În cuprinsul cărţii a doua, cuvîntul „împărţire”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „partaj” la forma gramaticală corespunzătoare.

160. La articolul 284 alineatul (1), cuvîntul „strîns” se exclude.

161. Codul se completează cu articolele 284¹ şi 285¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 284¹. Drepturile reale

(1) Sînt drepturi reale dreptul de proprietate şi drepturile reale limitate.

(2) Sînt drepturi reale limitate:

a) dreptul de uzufruct;

b) dreptul de uz;

c) dreptul de abitaţie;

d) dreptul de superficie;

e) dreptul de servitute;

f) drepturile reale de garanţie, inclusiv gajul şi ipoteca;

g) alte drepturi cărora prin lege le este atribuit în mod expres acest caracter.”

„Articolul 285¹. Părţile componente ale bunului

(1) Prin accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipeşte cu bunul ori se încorporează în acesta dacă separarea ar cauza distrugerea ori ar diminua esenţial valoarea sau destinaţia economică a bunului ori a părţii supuse separării.

(2) Bunul şi părţile sale componente nu se pot afla în proprietatea diferitor persoane şi nu pot fi grevate de diferite drepturi reale.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în măsura în care legea nu prevede altfel.”

162. La articolul 287 alineatul (2), cuvintele „se aplică dispoziţiile” se substituie cu cuvintele „se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale”.

163. La articolul 288:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Bun imobil se consideră terenul înregistrat în registrul bunurilor imobile sub număr cadastral distinct.”

la alineatul (5), cuvintele „şi valorile mobiliare” se substituie cu textul „ , valorile mobiliare şi alte titluri de valoare”.

164. Codul se completează cu articolele 288¹–288⁴ cu următorul cuprins:

„Articolul 288¹. Părţile componente ale bunurilor imobile

(1) Constituie parte componentă a bunului imobil lucrurile şi lucrările ataşate permanent la teren, precum clădirile, construcţiile subterane (chiar dacă se extind asupra altor terenuri), obiectele acvatice separate, plantaţiile prinse de rădăcini, roada neculeasă. Această regulă se aplică indiferent dacă aceste părţi componente sînt sau nu sînt înregistrate în registrul bunurilor imobile în mod separat.

(2) Clădirile şi alte lucruri şi lucrări ataşate permanent la teren, care sînt construite pe terenul altuia pe baza unui drept de superficie, precum şi lucrurile ataşate la teren pentru un scop temporar nu constituie parte componentă a bunului imobil.

(3) Nu se consideră parte componentă a bunului imobil reţelele de utilitate sau lucrările de utilitate amplasate pe bunul imobil care au fost construite de către un terţ pe baza unui drept de superficie sau în privinţa cărora proprietarului bunului imobil îi incumbă obligaţia legală de a le tolera.

(4) Clădirile şi alte lucruri şi lucrări prevăzute la alin.(2) şi (3) constituie bunuri imobile asupra cărora dreptul de proprietate îl exercită titularul dreptului de superficie respectiv asupra terenului pe durata de existenţă a acestui drept. Titularul respectiv nu poate înstrăina sau greva dreptul de proprietate şi dreptul de superficie decît împreună.

(5) Clădirile şi alte lucruri şi lucrări ataşate permanent la teren care rămîn pe teren la stingerea dreptului de superficie devin parte componentă a terenului.

Articolul 288². Părţile componente ale clădirii

(1) Constituie parte componentă a clădirii lucrurile şi lucrările din care clădirea este construită sau care sînt ataşate ei în mod permanent şi care nu pot fi separate fără a deteriora în mod substanţial clădirea sau lucrul ori lucrarea supusă separării.

(2) Lucrul sau lucrarea ataşată la o clădire pentru un scop temporar nu este parte a acelei clădiri.

Articolul 288³. Unitatea în condominiu

(1) Constituie bun imobil unitatea în condominiu împreună cu cota-parte corespunzătoare din dreptul de proprietate sau de superficie asupra terenului, părţilor din clădire altele decît unităţile şi altor părţi comune ale condominiului.

(2) Unitatea şi cota-parte corespunzătoare din dreptul asupra părţilor comune nu pot fi înstrăinate sau grevate decît împreună.

Articolul 288⁴. Întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor

(1) Proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.

(2) În condiţiile legii, proprietarul poate face, deasupra şi în subsolul terenului, toate construcţiile, plantaţiile şi lucrările pe care le găseşte de cuviinţă şi poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este ţinut să respecte, în condiţiile şi în limitele determinate de lege, drepturile terţilor asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor şi instalaţiilor subterane şi altora asemenea.

(3) Apele de suprafaţă şi albiile acestora aparţin proprietarului terenului pe care se formează sau curg, în condiţiile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de asemenea, dreptul de a apropria şi de a utiliza, în condiţiile legii, apa izvoarelor şi a lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum şi apele pluviale.”

165. La articolul 290:

în denumire, cuvintele „Înregistrarea drepturilor” se substituie cu cuvintele „Dobîndirea drepturilor reale”;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale asupra bunurilor imobile se constituie, se transmit, se grevează cu alte drepturi reale numai prin înregistrare în registrul bunurilor imobile, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condiţiile legii.”

166. Articolul 297 se abrogă.

167. Articolele 298 şi 299 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 298. Universalitatea de fapt

(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi sînt privite ca un tot întreg prin voinţa acesteia sau prin lege.

(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.

Articolul 299. Produsele bunurilor

(1) Produsele bunurilor sînt fructele şi productele.

(2) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanţa acestuia. Fructele sînt: naturale, industriale şi civile. Fructele civile se numesc şi venituri.

(3) Fructele naturale sînt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără intervenţia omului, cum ar fi acelea pe care pămîntul le produce de la sine, producţia şi sporul animalelor.

(4) Fructele industriale sînt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.

(5) Fructele civile sînt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum sînt chiriile, arendele, dobînzile, venitul rentelor şi dividendele.

(6) Productele sînt produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră şi altele asemenea.”

168. Codul se completează cu articolul 299¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 299¹. Dobîndirea fructelor şi a productelor

(1) Fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege sau act juridic nu se dispune altfel.

(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se dobîndeşte la data separării de bunul care le-a produs.

(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobîndeşte zi cu zi.”

169. Articolul 301 va avea următorul cuprins:

„Articolul 301. Obiectele de proprietate intelectuală

(1) Se consideră obiect de proprietate intelectuală orice rezultat al activităţii intelectuale, confirmat şi protejat prin drepturile corespunzătoare privind utilizarea acestuia.

(2) Obiectele de proprietate intelectuală se divizează în două categorii:

a) obiecte de proprietate industrială (invenţii, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, mărci, desene şi modele industriale, indicaţii geografice, denumiri de origine şi specialităţi tradiţionale garantate);

b) obiecte ale dreptului de autor (opere literare, artistice şi ştiinţifice etc.) şi ale drepturilor conexe (interpretări, fonograme, videograme şi emisiuni ale organizaţiilor de difuziune etc.).

(3) De domeniul proprietăţii intelectuale ţin şi alte bunuri ce dispun de un sistem de reglementare separat, cum ar fi:

a) secretul comercial (know-how);

b) numele comercial.

(4) În cazul obiectelor de proprietate industrială, dreptul asupra acestora apare în urma înregistrării obiectului, a acordării titlului de protecţie de către oficiul naţional de proprietate intelectuală sau în alte condiţii prevăzute de legislaţia naţională, precum şi în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. În cazul obiectelor dreptului de autor şi ale drepturilor conexe, înregistrarea nu este o condiţie obligatorie pentru apariţia şi exercitarea drepturilor respective, aceste obiecte fiind protejate din momentul creării lor.

(5) În condiţiile legii, titularul dreptului asupra obiectului de proprietate intelectuală:

a) poate înstrăina dreptul prin cesiune;

b) poate permite exploatarea lui de către terţi prin licenţă exclusivă sau neexclusivă;

c) poate exercita alte drepturi morale şi patrimoniale prevăzute de lege în privinţa obiectului dreptului exclusiv.

(6) Cu excepţiile prevăzute de lege, nicio persoană nu poate exploata dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală al altuia fără licenţa corespunzătoare. Licenţa se prezumă neexclusivă dacă nu s-a prevăzut expres contrariul.

(7) Dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală şi dreptul acordat prin licenţă se consideră bunuri incorporale şi pot fi grevate cu drepturi reale limitate în folosul terţilor.”

170. Titlul I din cartea a doua se completează cu articolele 301¹, 301², 302¹şi 302²cu următorul cuprins:

„Articolul 301¹. Conţinutul digital şi bunul digital

(1) Conţinut digital se consideră datele produse şi livrate în formă digitală, cum sînt programele de calculator, aplicaţiile, jocurile, muzica, înregistrările video sau textele, indiferent dacă sînt accesate prin descărcare sau prin flux continuu, de pe un suport material sau prin orice alte mijloace.

(2) Dacă un conţinut digital este livrat pe un suport material, cum sînt CD-urile sau DVD-urile, lui i se aplică dispoziţiile privind bunurile corporale.

(3) Bun digital al unei persoane se consideră:

a) conţinutul digital la care ea are dreptul;

b) contul la o poştă electronică, la o reţea sau alt cont online, la care ea are dreptul.

(4) Custodele bunului digital este profesionistul care oferă acces, menţine, procesează, primeşte sau păstrează bunul digital al unei alte persoane (utilizator), conform contractului dintre custode şi utilizator.

Articolul 301². Accesul terţilor la bunurile digitale

(1) Utilizatorul poate folosi serviciul electronic oferit de custodele bunului digital pentru a ordona custodelui să ofere acces sau să nu ofere acces la toate sau anumite bunuri digitale, inclusiv la conţinutul comunicărilor electronice. Dacă serviciul respectiv oferit de custode permite utilizatorului să modifice sau să revoce un ordin în orice moment, ordinul privind oferirea accesului are prioritate faţă de voinţa exprimată de utilizator într-un testament sau într-un mandat.

(2) Dacă utilizatorul nu a folosit serviciul prevăzut la alin.(1) sau dacă custodele nu oferă un asemenea serviciu, utilizatorul poate permite sau interzice, printr-un testament sau mandat, accesul anumitor persoane determinate sau determinabile la toate sau anumite bunuri digitale.

(3) Ordinul dat de utilizator conform alin.(1) sau (2) are prioritate faţă de condiţiile contractului dintre custode şi utilizator. În absenţa unui ordin al utilizatorului conform alin.(1) sau (2), se aplică condiţiile contractului dintre custode şi utilizator, care pot permite, limita sau exclude accesul terţilor interesaţi la bunurile digitale ale utilizatorului.

(4) În cazul în care în privinţa utilizatorului a fost instituită o măsura de ocrotire judiciară, iar ocrotitorul provizoriu, curatorul sau tutorele nu are acces la bunurile digitale ale persoanei ocrotite conform alin.(1), (2) sau (3), el poate cere de la instanţa de judecată să-i fie acordat dreptul la acces dacă are un interes legitim în acest sens şi dacă aceasta nu contravine dorinţelor şi sentimentelor exprimate în trecut şi prezent de către persoana ocrotită. În aceleaşi condiţii, instanţa de judecată poate acorda dreptul la acces prin hotărîrea judecătorească prin care se instituie măsura de ocrotire judiciară.

(5) Custodele care trebuie să ofere acces la bunurile digitale conform alin.(1)–(4) îl poate oferi prin:

a) acces deplin la contul online;

b) acces parţial la contul online, dar suficient pentru a respecta împuternicirile persoanei îndreptăţite;

c) furnizarea către persoana îndreptăţită a copiilor, pe un suport durabil, de pe bunurile digitale pe care utilizatorul le-ar fi putut accesa.

(6) Custodele poate stabili o taxă rezonabilă pentru a acoperi costurile de procesare a cererii şi de oferire a accesului.

(7) Custodele nu este obligat să ofere acces la bunurile digitale şterse de către utilizator.

(8) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere altor dispoziţii legale care permit terţilor accesul la bunurile digitale ale unei persoane.”

„Articolul 302¹. Titlurile de valoare

(1) Titlul de valoare este instrumentul care încorporează unul sau mai multe drepturi în aşa fel încît după emiterea instrumentului dreptul sau drepturile nu pot fi exercitate sau cesionate (negociate) fără acel instrument.

(2) Constituie titluri de valoare:

a) titlurile de credit, precum cambia (biletul la ordin şi trata) şi cecul;

b) valorile mobiliare, precum acţiunea şi obligaţiunea;

c) titlurile reprezentative ale bunurilor, precum scrisoarea de trăsură, conosamentul şi recipisa de magazinaj;

d) alte instrumente care, în condiţiile legii, întrunesc cerinţele alin.(1).

Articolul 302². Bunurile culturale mobile

(1) Sînt bunuri culturale mobile bunurile atribuite, în condiţiile legii, la patrimoniul cultural naţional mobil al Republicii Moldova, precum şi bunurile atribuite ca atare de legea aplicabilă regimului juridic al bunului respectiv conform regulilor dreptului internaţional privat.

(2) Bunurile culturale mobile care aparţin Republicii Moldova sau unei unităţi administrativ-teritoriale fac parte din domeniul public al acesteia.

(3) Regimul juridic al bunurilor culturale mobile, precum şi condiţiile şi limitele în care persoanele fizice şi juridice exercită dreptul de proprietate asupra acestora sînt prevăzute de lege, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi, în completare, de prezentul cod.”

171. După denumirea titlului II din cartea a doua se introduce textul:

„Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE”.

172. La articolul 303:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Se consideră posesor al dreptului persoana care a început să-l exercite ca un titular. Dispoziţiile privind posesia se aplică în mod corespunzător posesiei drepturilor.”

alineatul (3) se abrogă.

173. Articolul 304 va avea următorul cuprins:

„Articolul 304. Posesia nemijlocită şi posesia mijlocită

(1) Posesia este nemijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată de către posesor personal sau prin prepusul său.

(2) Posesia este mijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată prin intermediul posesorului de drept limitat.”

174. După articolul 304 se introduce textul:

„Articolul 304¹. Posesorul sub nume de proprietar şi posesorul de drept limitat

(1) Posesorul poate exercita posesia în calitate de posesor sub nume de proprietar sau în calitate de posesor de drept limitat.

(2) Este posesor sub nume de proprietar persoana care exercită posesia asupra bunului cu intenţia de a se comporta cu el ca un proprietar.

(3) Este posesor de drept limitat persoana care exercită posesia asupra bunului:

a) în calitate de titular al unui drept real limitat, în calitate de locatar, comodatar sau coproprietar, în privinţa cotelor-părţi ale celorlalţi coproprietari, precum şi în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenţia de a acţiona astfel în interesul său, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat a dobîndit dreptul să posede bunul; sau

b) în calitate de antreprenor, transportator, depozitar, precum şi în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenţia de a acţiona astfel la indicaţia posesorului sub nume de proprietar, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat are dreptul de a reţine bunul pînă cînd cheltuielile sau costurile aferente posesiei nu au fost achitate de către posesorul sub nume de proprietar.

(4) Dispoziţiile alin.(3) se aplică în mod corespunzător atunci cînd un alt posesor de drept limitat exercită posesia în baza unui anumit raport juridic cu posesorul de drept limitat prevăzut la alin.(3).

(5) Pînă la proba contrară, posesorul bunului se prezumă posesor sub nume de proprietar.

Articolul 304². Posesia prin prepus

(1) Este prepus, în scopul exercitării posesiei, persoana:

a) care exercită stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului în numele posesorului, neavînd intenţia şi fără a fi parte la raportul juridic prevăzut la art.304¹ alin.(3); sau

b) căreia posesorul îi poate da instrucţiuni obligatorii în legătură cu stăpînirea sau folosirea bunului în interesul posesorului.

(2) La categoria de prepus se poate atribui, în special:

a) salariatul posesorului sau persoana care exercită o funcţie similară; sau

b) persoana căreia posesorul i-a îngăduit stăpînirea de fapt asupra bunului din motive practice.

(3) De asemenea, este prepus persoana care accidental este într-o poziţie să exercite, şi exercită, stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului pentru posesor.

Articolul 304³. Intervertirea felului posesiei

(1) Posesia de drept limitat, odată dovedită, este prezumată că se menţine pînă la proba intervertirii sale în posesie sub nume de proprietar, în una din următoarele situaţii:

a) posesorul de drept limitat devine îndreptăţit să dobîndească dreptul de proprietate de la o altă persoană decît proprietarul bunului, iar posesorul nu cunoştea şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a celui faţă de care este îndreptăţit;

b) posesorul de drept limitat săvîrşeşte împotriva posesorului sub nume de proprietar acte de rezistenţă neechivoce care exprimă intenţia sa de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă înainte de expirarea termenului prevăzut pentru restituirea bunului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător prepusului care a intervertit stăpînirea de fapt în posesie sub nume de proprietar.

Articolul 304⁴. Posesia de bună-credinţă

(1) Este considerată posesor de bună-credinţă persoana care are un drept de posesie sau care se poate considera îndreptăţită să posede în urma unei examinări diligente, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptăţirii sale. Buna-credinţă este prezumată.

(2) Posesia de bună-credinţă încetează dacă se stinge dreptul de posesie sau, după caz, dacă faţă de posesor se înaintează o pretenţie întemeiată.

Articolul 304⁵. Prezumţia de posesie neîntreruptă

Dacă persoana a posedat bunul la începutul şi la sfîrşitul unei perioade, se prezumă că a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii perioade.

Articolul 304⁶. Încetarea posesiei

Posesia încetează prin:

a) înstrăinarea bunului;

b) abandonarea bunului mobil sau înregistrarea în registrul bunurilor imobile a declaraţiei de renunţare la dreptul de proprietate asupra bunului imobil;

c) pieirea bunului;

d) deposedare de către un terţ, dacă posesorul rămîne lipsit de posesia bunului mai mult de 1 an;

e) imposibilitate de a exercita posesia, intermitenţa fiind anormală în raport cu natura bunului.

Capitolul II

EFECTELE POSESIEI

Secţiunea 1.

Prezumţia proprietăţii”.

175. Articolul 305 va avea următorul cuprins:

„Articolul 305. Prezumţia proprietăţii

(1) Posesorul este prezumat proprietar al bunului pînă la proba contrară. Această prezumţie nu operează în cazul în care, conform legii, dreptul de proprietate se dobîndeşte prin înregistrare într-un registru de publicitate şi nici faţă de un fost posesor al cărui bun mobil a fost furat, pierdut sau ieşit din posesie în alt mod fără consimţămîntul său, cu excepţia banilor şi a titlurilor de valoare la purtător.

(2) Pînă la proba contrară, se prezumă că posesorul anterior a fost proprietar al bunului pe parcursul perioadei în care l-a posedat.

(3) În cazul posesiei mijlocite, prezumţiile prevăzute la prezentul articol sînt stabilite în folosul posesorului sub nume de proprietar.”

176. După articolul 305 se introduce textul:

„Secţiunea a 2-a

Apărarea posesiei”.

177. Articolele 306–311 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 306. Deposedarea şi tulburarea ilegală

(1) Persoana care deposedează posesorul sau îi tulbură posesia se consideră că acţionează ilegal, în sensul prezentei secţiuni, dacă acţionează fără consimţămîntul posesorului, iar deposedarea sau tulburarea nu este permisă de lege.

(2) În afară de alte mijloace de apărare prevăzute de lege, posesorul deposedat sau tulburat ilegal are dreptul la repararea prejudiciului cauzat conform dispoziţiilor legale privind răspunderea delictuală.

Articolul 307. Autoapărarea posesorului

(1) Posesorul sau un terţ poate recurge la autoapărare împotriva persoanei care deposedează ilegal de bun posesorul, care în alt mod tulbură ilegal posesia sau a cărei faptă de deposedare ilegală sau tulburare ilegală este iminentă.

(2) Mijloacele de autoapărare se limitează la măsuri imediate şi proporţionale necesare pentru recuperarea bunului sau încetarea ori prevenirea deposedării sau tulburării, precum şi pentru înlăturarea uzurpatorului din bunul imobil.

(3) Cu respectarea dispoziţiilor alin.(1) şi (2), autoapărarea poate fi direcţionată împotriva posesorului mijlocit sub nume de proprietar care deposedează ilegal posesorul de drept limitat sau îi tulbură ilegal posesia, încălcînd condiţiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică şi posesorului mijlocit de drept limitat care deposedează ilegal sau tulbură ilegal posesia unui alt posesor de drept limitat.

(4) Dacă o persoană, în exercitarea dreptului de autoapărare acordat de prezentul articol, cauzează un prejudiciu persoanei care deposedează ilegal sau care tulbură ilegal posesia, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privind legitima apărare, extrema necesitate sau, după caz, gestiunea de afaceri fără mandat.

Articolul 308. Apărarea posesiei pe calea acţiunii în reintegrare

(1) În cazul în care o persoană deposedează ilegal posesorul, acesta, sub sancţiunea decăderii, în termen de 1 an, este în drept să îi ceară restituirea bunului, indiferent de care dintre ei are dreptul de posesie sau are o posesie preferată. Termenul de 1 an începe să curgă de la data deposedării.

(2) Restituirea poate, de asemenea, să fie cerută de la posesorul mijlocit sub nume de proprietar care a deposedat ilegal posesorul de drept limitat, încălcînd condiţiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică şi posesorului de drept limitat care a deposedat ilegal un alt posesor de drept limitat.

(3) Dreptul de a cere restituirea este exclus dacă persoana care intenţionează să îl exercite a deposedat ilegal un alt posesor de drept limitat.

(4) Restituirea poate, de asemenea, să fie cerută de la terţul care, la momentul dobîndirii posesiei, cunoştea că posesorul a fost deposedat ilegal de către altă persoană.

Articolul 309. Apărarea posesiei pe calea acţiunii în complîngere

(1) Dacă o persoană tulbură ilegal posesia bunului sau dacă tulburarea ilegală ori deposedarea ilegală este iminentă, posesorul, sub sancţiunea decăderii, în termen de 1 an, are dreptul la apărare conform alin.(2) din prezentul articol, indiferent de cine are dreptul sau o preferinţă de a poseda, a folosi sau de a se bucura în alt mod de bun în sensul art.310. Termenul de 1 an începe să curgă din momentul în care începe tulburarea sau, în caz de tulburare repetată, din momentul în care a avut loc ultima tulburare.

(2) Instanţa de judecată poată să dispună apărarea posesorului, în funcţie de circumstanţe, prin interzicerea tulburării iminente, interzicerea tulburării curente, precum şi înlăturarea consecinţelor tulburărilor din trecut.

(3) Acţiunea poate fi, de asemenea, îndreptată împotriva posesorului mijlocit sub nume de proprietar care tulbură ilegal posesia posesorului nemijlocit de drept limitat, încălcînd condiţiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică şi posesorului mijlocit de drept limitat care tulbură ilegal exercitarea posesiei posesorului nemijlocit de drept limitat, încălcînd astfel condiţiile raportului juridic dintre ei.

Articolul 310. Apărarea posesiei preferate pe calea acţiunii în reintegrare

(1) Posesorul anterior este în drept să ceară restituirea bunului de la persoana care exercită stăpînirea de fapt asupra bunului dacă posesia anterioară este preferată în comparaţie cu posesia curentă a acestei persoane.

(2) Posesia anterioară este preferată în comparaţie cu posesia curentă dacă posesorul anterior este de bună-credinţă şi are dreptul să posede, în timp ce persoana care exercită posesia curentă nu are dreptul să posede bunul.

(3) Dacă ambele persoane sînt de bună-credinţă şi au dreptul să posede bunul, dreptul constituit de către proprietar este preferat în comparaţie cu dreptul constituit de către posesorul sub nume de proprietar care nu este proprietar. Dacă această regulă nu se poate aplica, este preferată posesia legitimă care s-a exercitat prima.

(4) Dacă ambele persoane sînt de bună-credinţă, dar niciuna dintre ele nu are dreptul de a poseda bunul, este preferată posesia curentă.

Articolul 311. Apărarea posesiei preferate pe calea acţiunii în complîngere

Dacă o persoană tulbură posesia sau tulburarea ori deposedarea este iminentă, posesorul de bună-credinţă are dreptul la apărare conform art.309 alin.(2), cu excepţia cazului în care:

a) persoana care tulbură va avea, în caz de deposedare, o posesie preferată conform art.310 alin.(2)–(4); sau

b) persoana are, în comparaţie cu posesorul, un drept preferat de folosinţă sau de a se bucura în alt mod de bun.”

178. După articolul 311 se introduce textul:

„Secţiunea a 3-a

Fructele şi valoarea folosinţei bunului posedat”.

179. Articolul 312 va avea următorul cuprins:

„Articolul 312. Dobîndirea fructelor bunului posedat. Valoarea folosinţei bunului

(1) Posesorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat. El nu este obligat să restituie fructele şi nici valoarea folosinţei bunului posedat dacă a dobîndit posesia cu titlu oneros.

(2) Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credinţă se menţine la data scadenţei acestora.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1), posesorul nu are dreptul la rambursarea cheltuielilor obişnuite de întreţinere a bunului posedat.

(4) Dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată rămîn aplicabile în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol.”

180. După articolul 312 se introduce textul:

„Secţiunea a 4-a

Dobîndirea dreptului asupra bunului posedat”.

181. Articolul 313 va avea următorul cuprins:

„Articolul 313. Dobîndirea dreptului asupra bunului posedat

În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, posesorul sub nume de proprietar poate invoca dobîndirea dreptului asupra bunului posedat din momentul intrării în posesie (dobîndirea cu bună-credinţă, ocupaţiunea, accesiunea) sau, după caz, din momentul împlinirii termenului de posesie prevăzut de lege (uzucapiune sau prescripţie achizitivă).”

182. La articolul 318:

alineatul unic devine alineatul (1), în care după cuvintele „riscul pieirii” se introduce textul „(inclusiv pierderii sau sustragerii)”;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) În cazul bunului predat în temeiul contractului de vînzare-cumpărare ori antrepriză cu rezerva proprietăţii, al contractului de leasing ori al altui contract translativ de proprietate în care trecerea proprietăţii este supusă unei condiţii suspensive, riscurile trec la dobînditor în momentul în care acesta preia posesia bunului, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.”

183. Capitolul I din titlul III se completează cu articolele 319¹–319⁴ cu următorul cuprins:

„Articolul 319¹. Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice

Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice dacă aceasta nu încalcă ordinea publică sau bunele moravuri.

Articolul 319². Noţiunea şi condiţiile clauzei de inalienabilitate

(1) Prin contract sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani şi dacă există un interes serios şi legitim. Termenul începe să curgă de la data dobîndirii bunului.

(2) Dobînditorul poate fi autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.

(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. Caracterul determinant se prezumă, pînă la proba contrară.

(4) Clauza de inalienabilitate este subînţeleasă în contractele din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.

(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilităţii.

Articolul 319³. Condiţiile de opozabilitate a clauzei de inalienabilitate

(1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobînditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze decît dacă este valabilă şi îndeplineşte condiţiile de opozabilitate.

(2) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.

(3) În cazul bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate nu se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, sînt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru dobîndirea proprietăţii prin posesia de bună-credinţă.

(4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract translativ de proprietate cu titlu gratuit, ea este opozabilă şi creditorilor anteriori ai dobînditorului.

(5) Neîndeplinirea condiţiilor de opozabilitate nu îl lipseşte pe beneficiarul clauzei de inalienabilitate de dreptul de a pretinde despăgubiri proprietarului care nu se conformează acestei obligaţii.

Articolul 319⁴. Sancţiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate

(1) Înstrăinătorul poate să ceară rezoluţiunea în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobînditor.

(2) Atît înstrăinătorul, cît şi terţul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.

(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea într-un contract translativ de proprietate cu titlu gratuit, cît timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

184. În denumirea capitolului II din titlul III, cuvîntul „ÎNCETAREA” se substituie cu cuvîntul „PIERDEREA”.

185. La articolul 320, alineatul (2) se completează în final cu cuvintele „ca efect al dobîndirii cu bună-credinţă”.

186. La articolul 321 alineatul (2), cuvîntul „înscrierii” se substituie cu cuvîntul „înregistrării”.

187. Articolul 322:

la alineatul (1), cuvîntul „cărăuş” se substituie cu cuvîntul „transportator”;

la alineatul (2), după cuvîntul „Remiterea” se introduce textul „scrisorii de trăsură, a”.

188. Codul se completează cu articolele 322¹–322³ cu următorul cuprins:

„Articolul 322¹. Lipsa dreptului sau împuternicirii transmiţătorului

(1) Dacă transmiţătorului îi lipseşte dreptul sau împuternicirea de a transmite dreptul de proprietate la momentul în care dreptul de proprietate ar fi trebuit să treacă conform art.321, transmiterea are loc în momentul cînd dreptul este obţinut de transmiţător sau cînd persoana care are dreptul ori împuternicirea de a transmite a ratificat transmiterea.

(2) În cazul ratificării, transmiterea produce aceleaşi efecte ca şi cînd iniţial ar fi fost făcută de către o persoană împuternicită. Cu toate acestea, drepturile dobîndite de terţi înainte de ratificare rămîn neafectate.

Articolul 322². Dreptul condiţionat al dobînditorului

(1) În cazul în care, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare ori antrepriză cu rezerva proprietăţii, al contractului de leasing ori al altui contract translativ de proprietate, trecerea proprietăţii este supusă unei condiţii suspensive, dreptul dobînditorului de a plăti preţul în condiţiile contractului şi dreptul dobînditorului de a dobîndi dreptul de proprietate prin plată sînt opozabile creditorilor transmiţătorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător atunci cînd trecerea dreptului de proprietate la dobînditor este suspendată pînă la îndeplinirea unei alte condiţii decît plata preţului.

Articolul 322³. Înstrăinarea de mai multe ori

(1) În cazul în care există mai multe acte de înstrăinare ale aceluiaşi bun mobil de către transmiţător, dreptul de proprietate este dobîndit de către dobînditorul care primul intră în posesia bunului mobil.

(2) În cazul în care bunul mobil nu a fost predat, dreptul de preferinţă îl are creditorul în al cărui folos a luat naştere obligaţia mai înainte, iar dacă nu se poate stabili în al cărui folos a luat naştere obligaţia, dreptul de preferinţă îl are cel care a intentat primul acţiunea.

(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate.”

189. Articolul 328:

la alineatul (1), enunţul al doilea va avea următorul cuprins: „Proprietarul terenului riveran dobîndeşte, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras treptat de la ţărmul respectiv.”

la alineatul (2), textul „rîuri,” se exclude, după cuvintele „de alte” se introduce cuvîntul „asemenea”, iar după cuvîntul „apelor” se introduc cuvintele „sub înălţimea de scurgere”;

la alineatul (3), cuvîntul „importantă” se substituie cu cuvintele „de mal din teren”.

190. La articolul 329:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Proprietarul de teren care a efectuat construcţii şi alte lucrări cu materiale străine devine proprietarul lucrării, neputînd fi obligat la ridicarea acesteia şi nici la restituirea materialelor întrebuinţate. El este obligat faţă de proprietarul materialelor să plătească valoarea acestora. Dacă lucrările au fost efectuate cu rea-credinţă, proprietarul de teren este obligat să repare şi prejudiciul cauzat.”

la alineatul (3), cuvintele „daunele cauzate” se substituie cu cuvintele „prejudiciul cauzat”;

articolul se completează cu alineatele (4¹) şi (7) cu următorul cuprins:

„(4¹) În locul păstrării construcţiilor sau lucrărilor făcute de terţ, proprietarul are dreptul să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere terenul sau porţiunea afectată de construcţie ori lucrare la valoarea de piaţă pe care terenul sau porţiunea ar fi avut-o dacă construcţia ori lucrarea nu s-ar fi efectuat. În absenţa înţelegerii părţilor, proprietarul poate cere instanţei de judecată stabilirea preţului şi pronunţarea unei hotărîri care să ţină loc de contract de vînzare-cumpărare.”

„(7) Titularul dreptului de superficie va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile şi obligaţiile reglementate pentru proprietarul terenului, dacă nu s-a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului de superficie.”

191. La articolul 330:

alineatul (2) se completează în final cu textul: „Dacă niciunul din bunurile unite nu se poate considera bun principal, proprietarii lor devin coproprietari ai noului bun, proporţional valorii pe care bunurile iniţiale le aveau la momentul accesiunii.”

la alineatul (3), cuvîntul „accesoriu” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvîntul „secundar”;

articolul se completează cu alineatul (9) cu următorul cuprins:

„(9) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în măsura în care legea sau contractul nu prevede altfel.”

192. Codul se completează cu articolele 330¹–330⁴ cu următorul cuprins:

„Articolul 330¹. Dobîndirea cu bună-credinţă a dreptului înregistrat în temeiul actului juridic

(1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul înregistrat în folosul său, în temeiul unui act juridic, în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art.283¹², şi în cazul în care cel care a dispus de drept nu era adevăratul său titular, nu avea împuterniciri de a dispune de drept sau actul juridic de dispoziţie este ineficient pe alt temei. Buna-credinţă trebuie să subziste pînă în momentul depunerii cererii de înregistrare a dreptului.

(2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte, în temeiul alin.(1), dreptul înregistrat în cazul în care dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit sau dobînditorul nu a intrat în posesia bunului care face obiectul dreptului înregistrat.

Articolul 330². Uzucapiunea dreptului în temeiul cuprinsului registrului de publicitate

(1) În cazul în care persoana a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art.283¹², ca titular al unui drept real sau al altui drept patrimonial (dreptul înregistrat), iar dreptul ei este pasibil de radiere sau altă rectificare pe unul din temeiurile prevăzute la art.283³¹ alin.(1) lit.a) sau b), dreptul va rămîne înregistrat valabil în folosul acelei persoane şi nu se mai admite nicio radiere sau altă rectificare fără consimţămîntul persoanei înregistrate, dacă persoana a exercitat posesia sub nume de proprietar a bunului asupra căruia poartă dreptul înregistrat:

a) timp de 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros şi, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credinţă;

b) timp de 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu gratuit şi, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credinţă; sau

c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.

(2) La calcularea termenelor prevăzute la alin.(1) se ia în cont posesia sub nume de proprietar exercitată după data depunerii cererii de înregistrare în folosul posesorului.

(3) Pînă la proba contrară, se prezumă că persoana a început să exercite posesia din data depunerii cererii de înregistrare în folosul posesorului.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător drepturilor înregistrate provizoriu.

Articolul 330³. Dobînditorul de bună-credinţă a dreptului înregistrat

(1) În sensul art.330², dobînditor de bună-credinţă se consideră persoana înregistrată sau înregistrată provizoriu în registru ca titular al unui drept dacă, la data depunerii cererii de înregistrare sau înregistrare provizorie a dreptului în folosul său, sînt îndeplinite următoarele condiţii:

a) în registru nu era notată nicio acţiune care ulterior se va admite printr-o hotărîre judecătorească recunoscută de lege ca fiind opozabilă dobînditorului; nu era notat niciun drept, act juridic sau fapt juridic care întemeiază o asemenea acţiune ulterioară;

b) din informaţiile neradiate cuprinse în registru nu rezulta niciun temei care să fi justificat rectificarea acestuia în favoarea altei persoane;

c) dobînditorul nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea informaţiilor neradiate cuprinse în registru; şi

d) dacă este cazul, dobînditorul nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască motivul din care este nul, anulabil sau ineficient temeiul pe baza căruia el dobîndeşte dreptul înregistrat sau pe baza căruia a dobîndit dreptul înregistrat autorul nemijlocit al dobînditorului.

(2) Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară.

Articolul 330⁴. Uzucapiunea dreptului contrar cuprinsului registrului de publicitate

(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau mobil poate fi înregistrat în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art.283¹², în temeiul hotărîrii judecătoreşti prin care se constată uzucapiunea, în folosul posesorului sub nume de proprietar care l-a posedat timp de 10 ani, în una din următoarele situaţii:

a) proprietarul înregistrat în registrul de publicitate a decedat ori, după caz, şi-a încetat existenţa juridică;

b) în registrul de publicitate a fost înregistrată declaraţia de renunţare la proprietate;

c) bunul imobil este un teren, cu sau fără construcţii, care nu a fost supus înregistrării primare în registrul bunurilor imobile.

(2) În toate cazurile, posesorul poate dobîndi dreptul numai dacă a depus cererea de înregistrare a dreptului de proprietate, în temeiul hotărîrii judecătoreşti, în registrul de publicitate înainte ca un terţ să fi depus propria cerere de înregistrare a dreptului în folosul său, pe baza unui temei legitim, în cursul sau chiar după împlinirea termenului necesar pentru uzucapiune.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), termenul necesar pentru uzucapiune nu începe să curgă înainte de data decesului sau, după caz, de data în care a încetat existenţa juridică a proprietarului, respectiv înainte de data înregistrării declaraţiei de renunţare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesia bunului s-a produs la o dată anterioară.”

193. La articolul 331:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 331. Dobîndirea cu bună-credinţă a dreptului de proprietate asupra bunului mobil”;

la alineatul (1), după cuvîntul „mobil” se introduc cuvintele „prin intrare în posesie”, iar după cuvintele „proprietarul lui” se introduce, în ambele cazuri, textul „ , nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau actul juridic de dispoziţie era ineficient pe alt temei”;

la alineatul (2), cuvintele „asupra bunurilor mobile” se substituie cu textul „în temeiul alin.(1)”, iar cuvintele „valorilor mobiliare” – cu cuvintele „titlurilor de valoare”;

articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică:

a) bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate;

b) bunurilor culturale mobile;

c) dacă actul în temeiul căruia dobînditorul a dobîndit bunul este nul sau anulabil.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care legea permite dobîndirea prin uzucapiune a anumitor drepturi reale limitate asupra bunurilor mobile.”

194. Codul se completează cu articolul 331¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 331¹. Dobîndirea cu bună-credinţă a dreptului de proprietate liber de drepturile reale limitate

(1) Dacă bunul mobil este grevat cu un drept real limitat al unui terţ şi transmiţătorul nu are dreptul sau împuternicirea de a dispune de bun liber de dreptul terţului, dobînditorul dreptului de proprietate, cu toate acestea, dobîndeşte acest drept liber de dreptul terţului dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) dobînditorul a intrat în posesia bunului mobil;

b) dobînditorul a dobîndit bunul cu titlu oneros;

c) la momentul cînd trece dreptul de proprietate, dobînditorul nu a cunoscut şi, în mod rezonabil, nici nu putea să cunoască că transmiţătorul nu are dreptul sau împuternicirea să transfere dreptul de proprietate asupra bunului liber de dreptul terţului. Dobînditorului îi revine sarcina de a proba faptele din care reiese că dobînditorul nu putea, în mod rezonabil, să cunoască că transmiţătorul nu are dreptul sau împuternicirea respectivă.

(2) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazurile prevăzute la art.331 alin.(3) lit.a)–c).”

195. Articolele 332–334 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 332. Uzucapiunea mobiliară

(1) Posesorul sub nume de proprietar dobîndeşte dreptul de proprietate prin posesia bunului mobil:

a) timp de 3 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu oneros şi, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credinţă;

b) timp de 5 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu gratuit şi, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credinţă; sau

c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.

(2) Posesorul care invocă uzucapiunea de bună-credinţă se prezumă că a început să posede din data actului sau survenirii altui temei pe care îşi justifică îndreptăţirea.

(3) Persoana care a intrat în posesia bunului mobil prin sustragere nu dobîndeşte dreptul de proprietate în temeiul prezentului articol.

(4) Uzucapiunea prevăzută de prezentul articol nu se aplică bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrarea într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv în sensul art.283¹².

Articolul 333. Uzucapiunea mobiliară a bunurilor culturale mobile

(1) În cazul în care bunul constituie un bun cultural mobil, posesorul nu poate dobîndi dreptul de proprietate în temeiul art.330¹, 330² sau 332 înainte de expirarea termenului de 30 de ani din momentul în care:

a) bunul cultural mobil care a intrat pe teritoriul Republicii Moldova a părăsit teritoriul statului străin cu încălcarea legii aplicabile; sau

b) proprietarul bunului cultural mobil a pierdut posesia bunului pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) În cazul bunurilor culturale mobile care aparţin cultelor sau părţilor lor componente, termenul prevăzut la alin.(1) va fi de 75 de ani.

Articolul 334. Unirea posesiilor

(1) Posesiile posesorilor anteriori se pot invoca doar în măsura în care întruneau condiţiile necesare uzucapiunii invocate de posesorul actual, iar toate posesiile invocate sînt consecutive.

(2) Posesorul actual de bună-credinţă poate invoca posesia posesorului anterior de rea-credinţă doar pentru a uzucapa în temeiul art.330² alin.(1) lit.c) sau art.332 alin.(1) lit.c).”

196. La articolul 335, alineatul (3) se completează în final cu textul: „Posesia se consideră continuă dacă s-a pierdut fără voia posesorului, cu condiţia că este restituită în interiorul termenului de 1 an sau dacă, în decursul aceluiaşi termen, posesorul înaintează o acţiune în rezultatul căreia posesia este restituită.”

197. La articolul 336:

alineatul (1) se completează în final cu textul: „Împrejurarea că proprietarul nu cunoaşte unde se află bunul mobil nu împiedică începerea cursului şi nici nu suspendă cursul termenului dacă posesia nu este clandestină.”

la alineatul (2), după cuvîntul „revendicare” se introduce textul „sau, după caz, în rectificarea registrului de publicitate”, iar după cuvîntul „mijlocit” se introduce textul „ , cu condiţia că acţiunea se admite”.

198. Secţiunea 1 din capitolul II se completează cu articolele 336¹şi 336² cu următorul cuprins:

„Articolul 336¹. Efectul dobîndirii cu bună-credinţă sau al uzucapiunii asupra dreptului de proprietate şi grevărilor sale

(1) Titularul anterior pierde dreptul său din momentul în care altcineva l-a dobîndit, în condiţiile legii, prin dobîndirea cu bună-credinţă sau, după caz, prin uzucapiune.

(2) Dacă cel care a dobîndit cu bună-credinţă sau, după caz, prin uzucapiune a cunoscut sau trebuia să cunoască că dreptul pe care îl dobîndeşte este grevat cu dreptul real limitat al unui terţ, grevarea va continua să existe conform condiţiilor sale.

(3) Dacă s-a constatat nulitatea absolută sau relativă a contractului în baza căruia uzucapantul a dobîndit dreptul real, acesta se poate opune obligaţiei de restituire a dreptului prin invocarea uzucapiunii în condiţiile legii. În acest caz, cealaltă parte contractantă se poate opune obligaţiei de restituire a îmbogăţirii primite de la uzucapant.

Articolul 336². Stingerea drepturilor întemeiate pe regulile îmbogăţirii nejustificate şi răspunderea delictuală

Din momentul în care dreptul este dobîndit, în condiţiile legii, de altcineva prin dobîndirea cu bună-credinţă sau, după caz, prin uzucapiune, titularul anterior pierde şi toate drepturile de a cere de la dobînditor valoarea în bani a dreptului pierdut, precum şi valoarea folosinţei de care se va bucura dobînditorul după data uzucapiunii, care ar putea fi întemeiate pe dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată sau răspunderea delictuală.”

199. În denumirea secţiunii a 2-a din capitolul II, cuvîntul „Încetarea” se substituie cu cuvîntul „Pierderea”.

200. La articolul 337:

în denumire, cuvîntul „încetării” se substituie cu cuvîntul „pierderii”;

la alineatul (1), cuvîntul „încetează” se substituie cu cuvintele „se pierde”.

201. La articolul 338 alineatul (3), cuvîntul „înscrisă” se substituie cu cuvîntul „înregistrată”.

202. Articolul 351 va avea următorul cuprins:

„Articolul 351. Actele de administrare şi de dispoziţie privind bunurile proprietate comună pe cote-părţi

(1) Actele de administrare precum încheierea sau rezoluţiunea unor contracte de locaţiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-părţi.

(2) Actele de administrare care limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari nu pot fi efectuate decît cu acordul acestuia.

(3) Coproprietarul sau coproprietarii interesaţi pot cere instanţei de judecată să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului.

(4) Orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziţie.

(5) Actele juridice încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor alin.(1)–(4) sînt inopozabile coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la încheierea actului.

(6) Coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu despăgubiri, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.”

203. Codul se completează cu articolul 351¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 351¹. Acţiunile în justiţie ale coproprietarului

(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.

(2) Hotărîrile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietarului beneficiază tuturor coproprietarilor. Hotărîrile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sînt opozabile celorlalţi coproprietari.

(3) Cînd acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pîrîtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, în termenul şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.”

204. Articolul 352 va avea următorul cuprins:

„Articolul 352. Dreptul de preemţiune

(1) În cazul vînzării unei cote-părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi, cu excepţia vînzării la licitaţie, ceilalţi coproprietari au un drept de preemţiune în privinţa cotei-părţi care se vinde. Dispoziţiile art.792¹–797 rămîn aplicabile.

(2) În cazul vînzării la licitaţie, coproprietarul sau organizatorul licitaţiei va notifica pe ceilalţi coproprietari cu cel puţin 10 zile înainte de data vînzării. La preţ egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemţiune la adjudecarea cotei-părţi.”

205. La articolul 353 alineatul (5), cuvintele „împărţirea cerută” şi „o împărţire săvîrşită” se substituie, respectiv, cu cuvintele „partajul cerut” şi „un partaj săvîrşit”, cuvîntul „aceasta” se substituie cu cuvîntul „acesta”, iar cuvintele „împărţirea este simulată” – cu cuvintele „partajul este simulat”.

206. Articolul 355 va avea următorul cuprins:

„Articolul 355. Dreptul de proprietate în condominiu

(1) În cazul în care s-a constituit un condominiu, dreptul de proprietate exclusivă asupra unităţii şi cota-parte din dreptul de proprietate comună asupra părţilor comune formează o unitate indivizibilă (dreptul de proprietate în condominiu) şi nu pot fi înstrăinate sau grevate separat. Orice clauză contrară este nulă.

(2) Condominiu reprezintă totalitatea de bunuri imobile formată dintr-un teren cu una sau mai multe clădiri în condiţiile legii, în care există:

a) locuinţe, încăperi izolate cu altă destinaţie decît cea de locuinţă sau locuri de parcare din cadrul clădirii dacă întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţie, construite sau care urmează a fi construite, înregistrate sub număr cadastral separat în registrul bunurilor imobile (unităţi). Unităţile fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă; şi

b) terenul şi părţile clădirii din condominiu care nu sînt unităţi şi sînt destinate folosinţei tuturor proprietarilor în condominiu sau unora dintre aceştia, precum şi alte bunuri care, potrivit legii sau actului de constituire al condominiului, sînt destinate folosinţei comune a tuturor proprietarilor în condominiu sau unora dintre aceştia (părţi comune). Părţile comune fac obiectul dreptului de proprietate comună forţată şi perpetuă.

(3) În sensul alin.(2) lit.b), constituie teren al condominiului terenul, în hotarele stabilite, pe care este situată clădirea condominiului şi terenul aferent necesar pentru deservirea şi exploatarea corespunzătoare a clădirii şi, în cazul clădirilor cu destinaţie locativă, pentru asigurarea necesităţilor social-locative ale membrilor condominiului, care constituie proprietate comună pe cote-părţi a tuturor proprietarilor din condominiu. În cazul în care proprietarii părţilor comune deţin doar un drept de superficie asupra terenului condominiului sau un alt drept prevăzut de legislaţie, atunci dreptul asupra terenului face parte din părţile comune, iar referinţele la teren se consideră referinţe la dreptul respectiv asupra terenului.

(4) La schimbarea titularului dreptului de proprietate exclusivă asupra unităţii, la noul proprietar trece şi cota-parte din dreptul de proprietate comună. Orice clauză contrară este nulă.

(5) Modul de constituire şi administrare a proprietăţii în condominiu se reglementează prin lege.”

207. Articolul 357:

la alineatul (1), după cuvîntul „oricînd” se introduc cuvintele „de către oricare dintre coproprietari”;

la alineatul (2), cuvintele „Împărţirea poate fi cerută” se substituie cu cuvintele „Partajul poate fi cerut”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Partajul poate fi făcut prin contract de partaj între coproprietari sau, în absenţa unui contract de partaj, prin hotărîre judecătorească prin introducerea unei acţiuni de partaj de către oricare dintre coproprietari.”

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Contractului de partaj i se aplică dispoziţiile legale cu privire la actele juridice de dispoziţie.”

208. Articolul 358:

la alineatul (1), cuvintele „Împărţirea este inadmisibilă” se substituie cu cuvintele „Partajul este inadmisibil”;

la alineatul (2), cuvintele „Împărţirea poate fi efectuată în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente” se substituie cu cuvintele „Partajul poate fi efectuat în cazul condominiului”.

209. La articolul 359 alineatul (1), cuvîntul „înscrise” se substituie cu cuvîntul „notate”.

210. Articolul 360 va avea următorul cuprins:

„Articolul 360. Suspendarea pronunţării partajului prin hotărîre judecătorească

Instanţa sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunţarea partajului, pentru cel mult 1 an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra măsurii.”

211. La articolul 361:

în denumire, cuvintele „împărţire a” se substituie cu cuvintele „partaj al”;

articolul se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Bunurile care compun o unitate economică, un set sau o altă universalitate a cărei separare îi va reduce valoarea nu vor fi partajate în natură dacă cel puţin unul dintre coproprietari se opune unui asemenea mod de partaj.”

alineatul (2):

în partea introductivă, după cuvintele „nu este” se introduce cuvîntul „comod”;

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui coproprietar sau în favoarea mai multor coproprietari, la cererea lor comună. În cazul mai multor cereri de atribuire care se contrazic reciproc, instanţa de judecată aplică dispoziţiile art.361¹;”

litera b) se completează în final cu textul „ , dacă niciunul dintre coproprietari nu a cerut atribuirea întregului bun sau dacă această cerere nu poate fi satisfăcută”;

la alineatul (3), după cuvintele „parte reală” se introduce textul „(lot de atribuire)”;

alineatele (4) şi (5) vor avea următorul cuprins:

„(4) În cazul divizării unui imobil, instanţa de judecată poate constitui un drept de servitute sau un alt drept real limitat pentru a permite folosirea corespunzătoare a bunului nou-format.

(5) Instanţa de judecată nu poate dispune un mod de partaj la care obiectează toţi coproprietarii.”

212. Codul se completează cu articolul 361¹cu următorul cuprins:

„Articolul 361¹. Atribuirea bunului în cazul mai multor cereri

(1) În cazul mai multor cereri de atribuire care se contrazic reciproc, la atribuirea bunului către un coproprietar se iau în considerare necesităţile şi interesele speciale ale fiecărui coproprietar, dorinţa titularilor cotelor-părţi care formează majoritatea din toate cotele-părţi şi acordurile anterioare.

(2) Coproprietarul are dreptul preferenţial la atribuirea locuinţei în care îşi avea reşedinţa obişnuită la data introducerii acţiunii de partaj, precum şi, după caz, asupra mobilierului cu care este dotată locuinţa.

(3) Coproprietarul are dreptul preferenţial la atribuirea bunului pe care îl folosea în desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător sau profesionale la data introducerii acţiunii de partaj, precum şi asupra bunurilor mobile cu care era dotat.

(4) În cazul în care mai mulţi coproprietari invocă drepturile preferenţiale, se va ţine cont de aptitudinea solicitanţilor de a administra şi întreţine bunul în cauză. În cazul în care bunul ţine de o activitate sau este o parte socială într-o societate comercială, se va ţine cont de durata participării personale a solicitantului în acea activitate înainte de data introducerii acţiunii de partaj.”

213. Articolul 363:

la alineatul (1), textul „asupra cărora dreptul de proprietate apare la data înscrierii în registrul bunurilor imobile” se substituie cu textul „şi a altor bunuri asupra cărora dreptul de proprietate apare, conform legii, la data înregistrării în registrul de publicitate corespunzător”;

articolul se completează cu alineatul (2¹) cu următorul cuprins:

„(2¹) Partajul nu afectează drepturile reale ale terţilor asupra bunului constituite înainte de partaj.”

la alineatul (4), cuvintele „opozabilă creditorului care deţine” se substituie cu cuvintele „opozabil creditorului care deţine un gaj sau”.

214. Articolul 365 va avea următorul cuprins:

„Articolul 365. Nulitatea contractului de partaj

(1) Contractul de partaj poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi actele juridice.

(2) Contractul de partaj făcut fără acordul tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută.

(3) Contractul de partaj este valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile proprietate comună pe cote-părţi. Pentru bunurile omise se poate face oricînd un contract de partaj suplimentar.

(4) Nu poate invoca nulitatea relativă a contractului de partaj coproprietarul care, cunoscînd cauza de nulitate, înstrăinează total sau parţial bunurile atribuite.”

215. Articolul 371 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) În cazul în care bunul comun reprezintă un drept care, conform legii, se dobîndeşte prin înregistrare într-un registru de publicitate, iar dreptul este înregistrat doar în folosul unuia dintre soţi, oricare dintre soţi poate cere să se noteze în registrul de publicitate calitatea acelui drept de bun comun al soţilor. În lipsa acestei notări, faţă de terţul dobînditor al dreptului înregistrat ori al unei grevări asupra acelui drept nu se poate invoca calitatea lui de bun comun al soţilor, cu excepţia cazului în care se va demonstra că dobînditorul a cunoscut această calitate pe altă cale.”

216. La articolul 373:

în denumire, cuvintele „împărţire a” se substituie cu cuvintele „partaj al”;

la alineatul (2), cuvîntul „împărţite” se substituie cu cuvîntul „partajate”.

217. Titlul III din cartea a doua se completează cu capitolul III¹cu următorul cuprins:

„Capitolul III¹

PROPRIETATEA PERIODICĂ

Articolul 373¹. Proprietatea periodică

(1) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică, în absenţa unei reglementări speciale, ori de cîte ori mai multe persoane (coproprietari) exercită succesiv şi repetitiv atributul folosinţei specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazul în care asupra bunului există un drept de proprietate comună pe cote-părţi, iar coproprietarii au convenit asupra unui mod de folosinţă în intervale de timp determinate.

(3) Dispoziţiile legale privind proprietatea comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător proprietăţii periodice în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului capitol.

Articolul 373². Temeiul proprietăţii periodice

(1) Proprietatea periodică se naşte în temeiul actului juridic.

(2) Caracterul periodic al proprietăţii deţinute de mai mulţi coproprietari trebuie să fie prevăzut expres prin indicarea intervalului de timp determinat care se atribuie dobînditorului în temeiul cotei-părţi dobîndite. Intervalul de timp va fi exprimat prin referinţa la prima şi ultima zi şi lună de folosinţă exclusivă.

Articolul 373³. Valabilitatea actelor încheiate de coproprietar

(1) În privinţa cotei-părţi aferente intervalului de timp ce îi revine ori a unei părţi din ea, orice coproprietar poate încheia, în condiţiile legii, acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie. Ceilalţi coproprietari nu deţin vreun drept de preemţiune în temeiul legii.

(2) Actele de administrare sau de dispoziţie care au ca obiect cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui interval de timp care aparţine unui alt coproprietar sînt ineficiente în partea în care constituie sau transmit drepturi privitor la acea cotă-parte. Dispoziţiile art.351¹ şi 351² se aplică în mod corespunzător.

Articolul 373⁴. Drepturile şi obligaţiile coproprietarilor

(1) Fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare în aşa fel încît să nu împiedice ori să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalţi coproprietari. Pentru reparaţiile mari, coproprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalţi coproprietari.

(2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalţi coproprietari.

(3) La încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul coproprietarului îndreptăţit să îl folosească în următorul interval.

(4) Coproprietarii pot încheia un contract de administrare, dispoziţiile privind proprietatea comună pe cote-părţi aplicîndu-se în mod corespunzător. Clauza din contractul de administrare a bunului imobil care prevede că dobînditorul unei cote-părţi aderă de plin drept la contractul de administrare în locul celui care a înstrăinat cota-parte respectivă produce efecte doar din momentul în care acest contract a fost notat în registrul bunurilor imobile.

Articolul 373⁵. Obligaţia de despăgubire şi excluderea

(1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol atrage plata de despăgubiri.

(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea proprietăţii periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărîre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat.

(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalţi coproprietari sau un terţ cumpără cota-parte a celui exclus.

Articolul 373⁶. Încetarea proprietăţii periodice

(1) Proprietatea periodică încetează prin distrugerea bunului comun, în temeiul dobîndirii de către o singură persoană a tuturor cotelor-părţi din dreptul de proprietate periodică, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Coproprietarul nu are dreptul de a cere partajul bunului deţinut cu titlu de proprietate periodică dacă coproprietarii nu au convenit altfel prin contract. Dreptul coproprietarului de a cere partajul bunului imobil devine opozabil prin notare în registrul bunurilor imobile.”

218. Articolele 374 şi 375 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 374. Acţiunea în revendicare

(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a i se recunoaşte dreptul de proprietate şi de a obţine sau recupera posesia sa de la oricare persoană care îl stăpîneşte de fapt, cu excepţia cazului în care acea persoană are un drept de a poseda bunul, în sensul art.304¹ alin.(3), opozabil proprietarului.

(2) Acţiunea în revendicare se înaintează contra persoanei care exercită stăpînirea de fapt a bunului la data înaintării.

(3) În cazul în care dreptul de proprietate sau un alt drept de a poseda al persoanei faţă de care s-a înaintat acţiunea în revendicare este înregistrat într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, acţiunea în revendicare nu poate fi admisă dacă nu s-a dispus efectuarea în acel registru, în condiţiile legii, a rectificării sau a altei modificări în folosul persoanei care a înaintat acţiunea în revendicare.

(4) Cu toate acestea, dacă hotărîrea judecătorească prin care s-a dispus efectuarea rectificării sau a altei modificări nu este opozabilă, conform legii, titularului unui drept înregistrat în registrul de publicitate cu caracter constitutiv, atunci acestuia nu îi este opozabilă nici hotărîrea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare.

Articolul 375. Excluderea revendicării

Acţiunea în revendicare se respinge dacă, în condiţiile stabilite de lege, prin efectul dobîndirii de bună-credinţă, al uzucapiunii, al accesiunii, al aplicării dispoziţiilor privind regimul bunului găsit sau al altui temei prevăzut de lege, proprietarul a pierdut dreptul de proprietate, iar posesorul sau predecesorul său l-a dobîndit.”

219. Codul se completează cu articolele 375¹ şi 375² cu următorul cuprins:

„Articolul 375¹. Revendicarea bunului după dobîndirea în temeiul actului juridic lovit de nulitate absolută sau relativă ori ineficient

(1) În cazul în care bunul a fost dobîndit în temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută sau relativă ori al unui act juridic ineficient în partea îndreptăţirii dobînditorului, proprietarul poate exercita acţiunea în revendicare sub rezerva dispoziţiilor art.374 şi 375.

(2) Dacă, conform legii, proprietarului care a revendicat îi revine o obligaţie de a restitui preţul sau chiria primită ori o altă obligaţie corelativă faţă de dobînditor, iar această obligaţie corelativă trebuie executată simultan, dobînditorul, în temeiul art.615, poate suspenda executarea obligaţiei de restituire a bunului pînă cînd proprietarul se oferă să execute sau execută obligaţia corelativă ce îi revine.

Articolul 375². Concurenţa cu alte acţiuni

Dacă între proprietar şi posesor există un raport juridic, proprietarul îşi va recupera bunul în condiţiile acelui raport juridic.”

220. La articolul 376:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 376. Acţiunea negatorie”;

la alineatul (1), cuvîntul „încălcat” se substituie cu cuvîntul „tulburat”, iar textul „privare ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării” se substituie cu textul „privare de posesie, proprietarul este în drept să ceară instanţei să fie apărat”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Instanţa de judecată poate să dispună apărarea proprietarului, în funcţie de circumstanţe, prin interzicerea tulburării iminente, interzicerea tulburării curente, precum şi înlăturarea consecinţelor tulburării din trecut.”

la alineatul (3), cuvintele „şi al drepturilor unor alte persoane” se substituie cu cuvintele „sau al drepturilor unor alte persoane care îi sînt opozabile”.

221. La articolul 383:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Dispoziţiile art.382 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.”

222. La articolul 387, cuvintele „se consideră fructe de pe acel teren” se substituie cu cuvintele „aparţin proprietarului acelui teren vecin”.

223. La articolul 389:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Orice construcţie, lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau regulamentul de urbanism, astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.”

la alineatul (3), după cuvintele „să ceară” se introduc cuvintele „demolarea construcţiei sau”.

224. La articolul 395 alineatul (1), după textul „(uzufructuar) de a” se introduc cuvintele „poseda şi”.

225. Articolul 396:

la alineatul (1), textul „ , prin lege sau act juridic, dispoziţiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile” se substituie cu textul „prin lege sau act juridic”;

la alineatul (3), cuvintele „un patrimoniu sau o parte din el” se substituie cu textul „o masă patrimonială, o universalitate de fapt sau o parte din ea”.

226. La articolul 397:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Uzufructul se instituie cel mult pînă la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al cărei folos a fost stabilit uzufructul, dacă un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic.”

alineatul (3) se abrogă;

la alineatul (4), după cuvintele „sau lichidare” se introduc cuvintele „a uzufructuarului”.

227. Codul se completează cu articolul 397¹ şi 397²cu următorul cuprins:

„Articolul 397¹. Acţiunea confesorie a uzufructuarului

(1) Uzufructuarul poate intenta acţiune împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului de uzufruct, chiar şi faţă de nudul proprietar. Dispoziţiile legale privitoare la apărarea dreptului de proprietate se aplică în mod corespunzător acţiunii confesorii a uzufructuarului.

(2) Dreptul la acţiune confesorie este imprescriptibil.

Articolul 397². Cesiunea uzufructului

(1) În absenta unei prevederi contrare, uzufructuarul nu poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar.

(2) Uzufructuarul rămîne dator exclusiv faţă de nudul proprietar numai pentru obligaţiile născute înainte de cesiune. Pînă la notificarea cesiunii, uzufructuarul şi cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor fată de nudul proprietar.

(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator faţă de nudul proprietar pentru toate obligaţiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale din materia fidejusiunii.

(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, pînă la împlinirea termenului iniţial sau pînă la decesul uzufructuarului iniţial.”

228. La articolul 398:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 398. Locaţiunea bunului grevat de uzufruct”;

alineatul (1) se abrogă.

229. Articolul 399:

la alineatul (3), cuvîntul „autentificată” se substituie cu cuvîntul „legalizată”;

la alineatul (5), cuvîntul „autentificarea” se substituie cu cuvîntul „legalizarea”.

230. Articolul 403 va avea următorul cuprins:

„Articolul 403. Uzufructul creanţelor

(1) Uzufructul asupra unei creanţe este opozabil terţilor în aceleaşi condiţii ca şi cesiunea de creanţă.

(2) Dacă uzufructul se răsfrînge asupra unei creanţe care devine scadentă în timpul uzufructului, plata se face uzufructuarului, care eliberează chitanţă.

(3) La încheierea uzufructului, tot ceea ce a fost primit ca plată se transmite nudului proprietar.”

231. Articolul 404 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte condiţii decît cele prevăzute la alin.(1) şi (2) nu este opozabilă terţilor, afară de cazul în care aceştia au cunoscut-o în mod expres.”

232. La articolul 409, textul „se uzează, ca urmare a utilizării lor” se substituie cu cuvintele „se supun uzurii”, iar enunţul al doilea se exclude.

233. La articolul 410 alineatul (2), cuvintele „daune-interese” se substituie cu cuvîntul „despăgubiri”.

234. Articolul 412:

la alineatele (3) şi (6), cuvîntul „capitale” se substituie cu cuvîntul „mari”;

articolul se completează cu alineatul (3¹) cu următorul cuprins:

„(3¹) Sînt reparaţii mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun şi care implică o cheltuială excepţională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea construcţiilor privind structura de rezistentă, zidurile interioare şi/sau exterioare, acoperişul, instalaţiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.”

235. La articolul 413, cuvintele „caz fortuit” se substituie cu cuvintele „eveniment în afara controlului lor”.

236. La articolul 416, cuvîntul „Nudul” se substituie cu textul „Sub rezerva dreptului de uzufruct, nudul”.

237. La articolul 418 alineatul (1), cuvintele „patrimoniului sau părţii de patrimoniu” se substituie cu cuvintele „masei patrimoniale sau părţii din masă”.

238. La articolul 420, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Uzufructul încetează şi în cazul în care s-a desfiinţat titlul de proprietate al celui care a instituit uzufructul ori cînd a intervenit rezoluţiunea contractului prin care s-a instituit uzufructul.”

239. Articolul 421 se completează în final cu cuvintele „neefectuînd reparaţiile la care este ţinut”.

240. La articolul 422 alineatul (1), cuvintele „caz fortuit” se substituie cu cuvintele „eveniment în afara controlului uzufructuarului”.

241. Articolul 423:

la alineatul (1), cuvîntul „corespunzătoare” se substituie cu cuvintele „în care se află”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) În cazul în care uzufructul este înregistrat într-un registru de publicitate, uzufructul stins trebuie radiat.”

242. Articolul 424:

la alineatul (1), după cuvîntul „poate” se introduc cuvintele „poseda şi”;

alineatul (2) se completează în final cu textul „ , precum şi împreună cu părinţii ori cu alte persoane aflate în întreţinere”;

la alineatul (3), textul „ , dispoziţiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile” se exclude.

243. În cuprinsul capitolului III din titlul IV, cuvîntul „teren”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „imobil” la forma gramaticală corespunzătoare.

244. Articolul 428 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător cînd servitutea grevează un alt imobil decît un teren.”

245. La articolul 429:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Părţile pot să prevadă obligaţia proprietarului imobilului dominant de a plăti, la anumite perioade, o recompensă (compensaţie) proprietarului imobilului aservit.”

la alineatul (3), cuvîntul „împărţirea” se substituie cu cuvîntul „divizarea”.

246. Articolul 431:

la alineatul (2), cuvintele „Actul juridic” se substituie cu cuvîntul „Contractul”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Servitutea se constituie prin înregistrarea ei în registrul bunurilor imobile.”

247. Articolul 433 va avea următorul cuprins:

„Articolul 433. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune

(1) Orice servitute se poate dobîndi prin uzucapiunea prevăzută la art.330².

(2) Numai servitutea pozitivă se poate dobîndi prin uzucapiunea prevăzută la art.330⁴, care se aplică în mod corespunzător.”

248. La articolul 439, cuvîntul „grad” se substituie cu cuvîntul „rang”.

249. La articolul 440:

alineatul unic devine alineatul (1), în care:

în partea introductivă, cuvintele „prin radierea ei din registrul bunurilor imobile” se exclud;

litera c) se completează în final cu cuvintele „ori intervenire a rezoluţiunii contractului prin care s-a instituit servitutea”;

la litera e), după cuvîntul „imposibilitate” se introduce cuvîntul „definitivă”;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Servitutea stinsă urmează a fi radiată din registrul bunurilor imobile.”

250. La articolul 441 alineatul (2), după cuvîntul „uzufructuar” se introduc cuvintele „sau superficiar”, iar după cuvîntul „ori” se introduce textul „ , după caz,”.

251. La articolul 442 alineatul (2), cuvintele „suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant” se substituie cu cuvintele „pronunţa o hotărîre care ţine loc de contract de răscumpărare a servituţii”.

252. Articolul 443:

la alineatul (1), după cuvintele „imobiliar de a” se introduc cuvintele „poseda şi”, iar după cuvintele „construcţii” şi „construcţii existente” se introduc cuvintele „a superficiarului”;

alineatul (5) se completează în final cu textul: „Dreptul de proprietate asupra construcţiei ridicate pe terenul grevat de superficie este exercitat de către superficiar pe durata existenţei dreptului de superficie. În cazul în care construcţia a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile, superficiarul va fi arătat ca proprietar al construcţiei pe durata existenţei dreptului de superficie.”

253. Articolul 444:

la alineatul (1), cuvîntul „înscrierii” se substituie cu cuvîntul „înregistrării”;

alineatul (2) se completează în final cu textul: „La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.”

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Superficia se poate înregistra şi în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului imobil a transmis exclusiv construcţia ori a transmis terenul şi construcţia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.”

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) În situaţia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înregistra pe baza renunţării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înregistra în folosul unui terţ pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.”

254. La articolul 446, cuvîntul „înscrie” se substituie cu cuvîntul „înregistrează”.

255. Articolul 447 va avea următorul cuprins:

„Articolul 447. Exercitarea dreptului de superficie

(1) Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul său de superficie. În cazul unei construcţii existente, superficiarul poate înstrăina ori ipoteca superficia şi construcţia numai împreună.

(2) În caz de vînzare a construcţiei de către superficiar, proprietarul terenului are dreptul de preemţiune.”

256. La articolul 448, alineatele (3) şi (4) se abrogă.

257. La articolul 449:

litera a) se completează în final cu textul „ori dacă a intervenit rezoluţiunea contractului prin care s-a instituit superficia”;

articolul se completează cu litera b¹) cu următorul cuprins:

„b¹) prin pieirea construcţiei, dacă există stipulaţie expresă în acest sens;”.

258. Articolul 451 va avea următorul cuprins:

„Articolul 451. Efectele stingerii dreptului de superficie

(1) În cazul prevăzut la art.449 lit.a), construcţia care făcea obiectul dreptului de superficie, din data stingerii superficiei, devine de drept parte componentă a terenului conform art.288¹, aparţinînd proprietarului terenului, iar dreptul superficiarului asupra terenului şi construcţiei se radiază. Proprietarului terenului îi incumbă obligaţia de a plăti o despăgubire egală cu valoarea de piaţă a acesteia de la data expirării termenului. Superficiarul nu are dreptul, la stingerea dreptului de superficie, să demoleze construcţia sau părţi ale ei. Superficiarul este obligat să remită proprietarului terenului actele aferente ridicării construcţiei.

(2) Cînd construcţia nu există în momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decît aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea superficiarului să cumpere terenul la valoarea de piaţă pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat construcţia. Superficiarul poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcţia clădită pe teren şi repune terenul în situaţia anterioară.

(3) În absenta unei înţelegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului, drepturile reale limitate consimţite de superficiar se sting în momentul încetării dreptului de superficie. Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept asupra despăgubirii primite de la proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin.(1), se extind de drept asupra terenului în cazul prevăzut la alin.(2) enunţul întîi sau se strămută de drept asupra materialelor în cazul prevăzut la alin.(2) enunţul al doilea.

(4) Ipotecile constituite cu privire la teren pe durata existenţei superficiei nu se extind şi la construcţie în momentul încetării dreptului de superficie în cazul prevăzut la alin.(1). Ele se strămută de drept asupra sumei de bani primite de proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin.(2) enunţul întîi sau se extind de drept cu privire la întregul teren în cazul prevăzut la alin.(2) enunţul al doilea.”

259. La articolul 452, alineatul (3) se abrogă.

260. Codul se completează cu articolele 452¹ şi 452² cu următorul cuprins:

„Articolul 452¹. Efectele încetării superficiei prin consolidare

(1) În cazul în care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare, în absenţa unei stipulaţii contrare, drepturile reale limitate constituite asupra drepturilor superficiarului se menţin pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai tîrziu de expirarea termenului iniţial al superficiei.

(2) Ipotecile născute pe durata existenţei superficiei se menţin fiecare în funcţie de obiectul asupra cărora s-au constituit.

Articolul 452². Efectele încetării superficiei prin pieirea construcţiei

(1) În cazul stingerii dreptului de superficie prin pieirea construcţiei, drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata existenţei dreptului de superficie se menţin asupra dreptului de proprietate reîntregit.”

261. Capitolul V din titlul IV va avea următorul cuprins:

„Capitolul V

GAJUL

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 454. Noţiunea de gaj

(1) Gajul este dreptul real în al cărui temei titularul (creditorul gajist) poate pretinde, din valoarea obiectului gajului, satisfacerea creanţelor sale garantate cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai titularului obiectului gajului (debitorul gajist).

(2) Valabilitatea gajului depinde de valabilitatea obligaţiei garantate prin gaj.

(3) Gajul se constituie în vederea garantării executării obligaţiei şi reprezintă un raport de drept accesoriu faţă de obligaţia garantată, fiind condiţionat în timp de durata acesteia, dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

Articolul 455. Debitorul gajist

(1) Este debitor gajist orice persoană fizică sau juridică care este proprietar, un alt posesor sau uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj şi care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri.

(2) Poate fi debitor gajist atît debitorul obligaţiei garantate, cît şi un terţ (numit garantul gajist sau, după caz, garantul ipotecar).

(3) Bunurile proprietate comună pot fi gajate doar cu acordul tuturor coproprietarilor, fiecare din coproprietari devenind în acest caz codebitor gajist.

(4) Societăţile comerciale şi întreprinderile gajează bunurile lor în conformitate cu documentele de constituire.

(5) Cota-parte din proprietatea comună pe cote-părţi poate fi gajată fără acordul celorlalţi coproprietari dacă contractul între coproprietari nu prevede altfel. În cazul imobilelor, menţiunea cu privire la necesitatea unui asemenea acord urmează a fi notată în registrul bunurilor imobile.

(6) Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalităţi sau susceptibil de nulitate poate constitui doar un gaj afectat de aceleaşi modalităţi sau condiţii de nulitate.

(7) Dacă dreptul de dispoziţie asupra unui bun necesită acordul (încuviinţarea, autorizarea etc.) unui terţ, acest acord este necesar şi pentru constituirea gajului asupra bunului respectiv.

(8) Bunul aflat în proprietatea unor persoane fizice în privinţa cărora s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară sau în proprietatea minorilor poate fi gajat cu respectarea condiţiilor necesare pentru înstrăinare, dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 455¹. Garantul gajist (garantul ipotecar)

(1) Debitorul şi garantul gajist, în calitatea sa de debitor gajist, pot conveni asupra condiţiilor de garantare a executării obligaţiilor debitorului de către garantul gajist, precum şi asupra obligaţiilor debitorului faţă de garantul gajist în cazul exercitării dreptului de gaj de către creditorul gajist. Lipsa unui asemenea acord scris între debitor şi garantul gajist nu influenţează valabilitatea gajului.

(2) Garantul gajist nu poate opune creanţele sale faţă de debitor satisfacerii creanţelor creditorului gajist din contul bunului gajat.

(3) În cazul în care creanţele creditorului gajist sînt satisfăcute de către garantul gajist, inclusiv din contul bunului gajat, se aplică dispoziţiile legale cu privire la subrogaţie. După ce garantul gajist execută obligaţia debitorului, primul are dreptul să solicite, în condiţiile legii, de la creditorul gajist dovada executării obligaţiei.

Articolul 455². Creditorul gajist (creditor ipotecar)

Este creditor gajist (creditor ipotecar) persoana în a cărei favoare s-a constituit gajul.

Articolul 456. Tipurile de gaj

(1) Gajul se constituie asupra unui bun mobil sau imobil ori asupra unei universalităţi de bunuri mobile.

(2) Gajul bunurilor imobile este denumit ipotecă. Dispoziţiile privitoare la gaj se aplică în mod corespunzător ipotecii în măsura în care nu contravin dispoziţiilor speciale cu privire la ipotecă.

(3) Gajul bunurilor mobile are loc cu sau fără deposedarea de ele.

(4) Gajul bunului mobil cu deposedare este denumit amanet.

Articolul 457. Indivizibilitatea gajului

(1) Gajul este indivizibil chiar dacă bunul gajat sau obligaţia este divizibilă.

(2) Gajul este indivizibil şi subzistă integral asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra tuturor părţilor lor chiar şi în cazul în care bunul sau obligaţia sînt divizibile.

Secţiunea a 2-a

Apariţia, înregistrarea şi stingerea gajului

Articolul 458. Temeiul şi momentul apariţiei gajului

(1) Gajul apare doar în condiţiile şi în formele stabilite de prezentul cod.

(2) Gajul este convenţional sau legal.

(3) Ipoteca apare în momentul înregistrării. Gajul bunurilor mobile fără deposedare apare în momentul înregistrării sau, în cazul gajului asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturi bancare, prin control, în conformitate cu art.473¹ alin.(2). Dispoziţiile legale referitoare la gajul asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturi bancare se aplică în mod corespunzător şi gajului asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturile deschise la alţi prestatori de servicii de plată decît o bancă. În acest caz, trimiterile la bancă se vor citi ca trimiteri la respectivul prestator de servicii de plată.

(4) Cheltuielile legate de înregistrarea gajului, precum şi cele legate de modificarea contractului de gaj şi înregistrarea acestor modificări, sînt suportate de debitorul gajist, cu excepţia cazurilor în care contractul de gaj prevede altfel.

(5) Amanetul apare în momentul dobîndirii posesiei asupra bunului.

Articolul 459. Înregistrarea gajului fără deposedare

(1) Ipoteca se înregistrează în registrul bunurilor imobile. În cazul în care modificarea contractului de ipotecă conduce la modificarea datelor înregistrate în registrul bunurilor imobile, modificările respective trebuie înregistrate conform procedurii stabilite pentru înregistrarea ipotecii.

(2) Gajul bunurilor mobile fără deposedare, cu excepţia gajului constituit prin control în conformitate cu dispoziţiile art.473¹ alin.(2), se înregistrează în registrul garanţiilor reale mobiliare (registrul garanţiilor).

Articolul 460. Stingerea gajului

(1) Gajul se stinge prin stingerea obligaţiei a cărei executare acesta o garanta.

(2) Amanetul se stinge odată cu încetarea posesiei.

(3) Gajul se stinge în urma pieirii bunului gajat, scoaterii acestuia din circuitul civil, dacă aceste evenimente se produc asupra bunului în întregime.

(4) Gajul asupra bunului mobil încorporat unui imobil subzistă cu titlu de ipotecă sub condiţia înregistrării în registrul bunurilor imobile chiar dacă bunul mobil şi-a schimbat natura. Acest gaj are rang de prioritate stabilit conform înregistrării anterioare.

(5) Gajul se stinge şi în cazul:

a) acordului scris al creditorului gajist de a radia gajul;

b) expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;

c) vînzării în cadrul exercitării dreptului de gaj;

d) altor situaţii prevăzute de lege.

(6) Cererea de radiere a gajului înregistrat sau a ipotecii se depune la registrul corespunzător de către creditorul gajist sau de către orice persoană interesată, cu acordul scris al creditorului gajist. Cazurile în care nu este nevoie de acordul creditorului gajist pentru radierea gajului sînt stabilite de legislaţie.

Secţiunea a 3-a

Obiectul şi întinderea gajului

Articolul 461. Dispoziţii generale privind obiectul şi întinderea gajului

(1) Obiect al gajului poate fi orice bun corporal sau incorporal, prezent sau viitor, determinat individual sau generic, sau o universalitate de bunuri, cu excepţia bunurilor scoase din circuit civil, bunurilor inalienabile sau insesizabile. Obiect al gajului poate fi orice drept patrimonial, inclusiv dreptul de creanţă al debitorului gajist faţă de creditorul gajist.

(2) Prin universalitate de bunuri, în sensul alin.(1), se înţelege o totalitate de bunuri mobile, prezente sau viitoare, corporale sau incorporale, descrise în mod general.

(3) Dreptul de gaj se extinde şi asupra accesoriilor bunului gajat dacă contractul nu prevede altfel.

(4) Gajul se extinde asupra oricărui bun care se uneşte prin accesiune cu bunul gajat, precum şi asupra oricăror altor îmbunătăţiri aduse lui.

(5) Nu pot constitui obiect al gajului drepturile legate nemijlocit de persoana debitorului gajist şi nici drepturile a căror cesiune este interzisă de lege.

(6) Deţinerea calificată de acţiuni ale băncilor din Republica Moldova poate constitui obiect al gajului doar cu aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei.

(7) Nu pot fi gajate separat bunurile care, în temeiul legii, nu pot fi înstrăinate separat. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil.

(8) Obiect al gajului poate fi dreptul asupra mijloacelor băneşti în monedă naţională şi în valută străină:

a) aflate şi care vor intra în conturi bancare, prin gaj fără deposedare;

b) sub formă de monede metalice jubiliare şi comemorative, inclusiv cele ce conţin metale preţioase, prin gaj cu deposedare (amanet).

Articolul 462. Obiectul ipotecii

(1) Obiectul ipotecii poate fi unul sau mai multe bunuri imobile prezente sau viitoare ce pot fi individualizate prin numere cadastrale separate. Dispoziţiile privind ipoteca se aplică în mod corespunzător în cazul ipotecării drepturilor reale limitate dacă legea nu interzice ipotecarea lor.

(2) Obiectul ipotecii este determinat prin denumirea bunului, numărul său cadastral, locul aflării, precum şi printr-o descriere suficientă pentru identificarea acestuia.

(3) Prin contract poate fi prevăzută extinderea ipotecii asupra bunurilor imobile ce vor fi dobîndite sau construite în viitor, conform legii.

(4) Bunul imobil ipotecat rămîne în proprietatea debitorului ipotecar. Contractul de ipotecă poate prevedea folosirea obiectului ipotecii de către creditorul ipotecar.

(5) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite a obiectului ipotecii este suportat de către debitorul ipotecar, dacă contractul de ipotecă nu prevede altfel.

(6) Ipoteca asupra terenului se extinde asupra construcţiilor capitale existente şi viitoare, precum şi asupra construcţiilor nefinalizate amplasate pe acesta, cu excepţia celor care se află în proprietatea terţilor.

(7) Cota-parte din părţile comune ale bunului imobil, deţinute cu drept de proprietate comună (teren, acoperiş, scări, subsol etc.) aferentă unei încăperi izolate, este ipotecată împreună cu încăperea respectivă fără acordul celorlalţi coproprietari ai spaţiilor comune.

Articolul 462¹. Evaluarea obiectului ipotecii

Valoarea de piaţă şi de înlocuire a obiectului ipotecii trebuie să fie stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator, în conformitate cu legislaţia privind activitatea de evaluare.

Articolul 463. Bunuri de substituire şi despăgubiri

(1) Dacă, în condiţiile legii, încetează dreptul de proprietate al debitorului gajist asupra bunului gajat, gajul se extinde de plin drept asupra bunului de substituire sau despăgubirii datorate debitorului gajist, dacă contractul de gaj nu prevede altfel. În acest caz, rangul de prioritate al gajului asupra bunului de substituire sau despăgubirii va fi determinat de momentul apariţiei gajului asupra bunului a cărui proprietate a încetat.

(2) Gajul se extinde asupra despăgubirilor de asigurare, cu excepţia situaţiei în care cazul asigurat a avut loc din culpa creditorului gajist sau dacă contractul de gaj prevede altfel.

(3) În cazul în care cunosc despre existenţa gajului asupra bunului, persoanele care datorează sumele de despăgubire sînt obligate să înştiinţeze creditorul gajist, la adresa indicată în registrul garanţiilor sau, în cazul ipotecii, în registrul bunurilor imobile, despre intenţia de a plăti aceste despăgubiri. Creditorul gajist trebuie să răspundă în decurs de 10 zile de la primirea înştiinţării, indicînd unul din următoarele moduri de utilizare a despăgubirilor:

a) plata către creditorul gajist pentru stingerea obligaţiei garantate, dacă a transmis avizul de executare conform art.497 alin.(1);

b) plata în contul debitorului gajist, indicînd contul, atunci cînd a fost constituit un gaj asupra dreptului privind mijloacele băneşti în contul bancar, conform art.473¹ alin.(2); sau

c) plata către debitorul gajist sau după cum este indicat de către debitorul gajist.

(4) Pentru scopurile prevăzute la alin.(3) lit.b) din prezentul articol, debitorul gajist va asigura constituirea gajului asupra dreptului privind mijloacele băneşti în contul bancar, conform art.473¹ alin.(2), în termen de 3 zile de la data cererii creditorului gajist. În cazul neexecutării acestei obligaţii, creditorul gajist este în drept să ceară executarea anticipată a obligaţiei garantate şi să pună sub urmărire obiectul gajului, în conformitate cu dispoziţiile art.494 alin.(1).

(5) Persoanele care datorează despăgubirile trebuie:

a) fără întîrziere nejustificată, să plătească despăgubirea după cum este indicat în răspunsul creditorului gajist; sau

b) dacă creditorul gajist nu a răspuns în termenul indicat la alin.(3) şi există dovada recepţiei de către acesta a înştiinţării, să plătească despăgubirea debitorului gajist sau după cum este indicat de către debitorul gajist.

(6) Creditorul gajist va îndrepta despăgubirile primite în conformitate cu dispoziţiile alin.(3) lit.a) la stingerea obligaţiei garantate.

(7) Dacă despăgubirile plătite de asigurător creditorului gajist depăşesc soldul creanţelor creditorului gajist faţă de debitorul gajist, primul va restitui diferenţa debitorului gajist sau succesorilor lui.

Articolul 464. Obligaţiile asigurătorului faţă de creditorul garantat

(1) Obligaţiile prevăzute de prezentul articol se aplică ori de cîte ori asigurătorului i se aduce dovada că un terţ (creditorul garantat) deţine o garanţie reală asupra bunului care face obiectul unei asigurări de bunuri. Această dovadă nu trebuie repetată în cazul în care asigurarea este prelungită sau este contractată o nouă asigurare între aceleaşi părţi în privinţa aceluiaşi bun asigurat. Asigurătorul poartă aceste obligaţii pînă cînd este informat despre stingerea garanţiei reale.

(2) Dacă asigurătorul şi creditorul nu au convenit altceva prin contract, asigurătorul este obligat:

a) să confirme în scris creditorului garantat că îl recunoaşte ca creditor garantat faţă de care are obligaţiile prevăzute de prezentul articol;

b) la cererea creditorului garantat, să ofere în scris informaţia despre existenţa poliţei de asigurare în privinţa bunului grevat în folosul creditorului garantat şi suma asigurată din poliţă;

c) să expedieze creditorului garantat, fără întîrziere nejustificată, avertismentul prevăzut la art.1327 alin.(1) lit.a);

d) în termen de 7 zile după ce i s-a notificat survenirea unui caz asigurat care ar putea rezulta într-o pretenţie mai mare de 5% din suma asigurată, să expedieze creditorului gajist informaţia despre acest fapt.

(3) Asigurătorul poate solicita de la asigurat sau creditor rambursarea cheltuielilor reale ocazionate de executarea obligaţiilor prevăzute la alin.(2).

(4) În cazul în care o primă de asigurare sau o tranşă nu este plătită în termen, asigurătorul rămîne obligat, pe baza asigurării, să facă plata în folosul creditorului garantat în decursul termenului de o lună de la scadenţă sau după expedierea avertismentului prevăzut la art.1327 alin.(1) lit.a) ori, dacă aceste condiţii nu au fost îndeplinite, după ce i s-a expediat informaţia despre rezoluţiunea asigurării.

(5) Rezoluţiunea asigurării produce efecte faţă de creditorul garantat doar după expirarea termenului de 2 luni după ce i s-a expediat informaţia despre declaraţia de rezoluţiune a asigurării. Această dispoziţie nu se aplică dacă creditorul garantat şi-a dat consimţămîntul la rezoluţiune.

(6) Dispoziţiile alin.(5) enunţul întîi se aplică de asemenea dacă asigurătorul şi asiguratul modifică condiţiile asigurării şi convin să reducă acoperirea acordată de asigurare sau prevăd că prestaţia asigurătorului este limitată la plata cheltuielilor de reparaţie a bunului real suportate de asigurat.

(7) Dacă asiguratul exercită un drept de rezoluţiune a asigurării, declaraţia de rezoluţiune nu produce efecte juridice atît timp cît asiguratul nu face dovada stingerii garanţiei reale asupra bunului asigurat ori a existenţei consimţămîntului la rezoluţiune din partea creditorului garantat. Creditorul garantat nu poate refuza să dea consimţămîntul fără motiv întemeiat.

(8) Asigurătorul se subrogă în dreptul real de garanţie în măsura în care plăteşte despăgubirea de asigurare creditorului garantat. Dispoziţiile legale privind subrogarea se aplică în mod corespunzător.

(9) Subrogarea nu poate fi opusă faţă de alţi creditori garantaţi în raport cu acelaşi bun faţă de care asigurătorul continuă să fie obligat în baza asigurării.

Articolul 465. Produsele

Gajul bunului se extinde de plin drept asupra produselor bunului, asupra produsului vînzării sau înstrăinării în alt mod a bunului gajat, inclusiv în conformitate cu dispoziţiile art.472¹ alin.(1), sau a produselor acestuia, dacă creditorul şi debitorul gajist nu au convenit altfel. În acest caz, rangul de prioritate a gajului asupra produselor bunului, asupra produsului vînzării sau înstrăinării în alt mod a bunului sau a produselor acestuia este determinat de momentul apariţiei gajului asupra bunului.

Articolul 466. Gajul bunurilor viitoare

Gajul asupra bunurilor care vor intra în patrimoniul debitorului gajist în viitor, inclusiv asupra bunurilor viitoare, nu grevează aceste bunuri decît din momentul în care debitorul gajist devine titularul drepturilor gajate. Rangul de prioritate al gajului se stabileşte conform art.491 alin.(1).

Articolul 467. Transformarea bunurilor

Gajul subzistă asupra bunului mobil nou care rezultă din transformarea unui bun gajat. Gajul se extinde asupra a ceea ce rezultă din confuziunea (amestecul) sau unirea mai multor bunuri mobile dintre care unele au fost gajate. Persoana care dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului nou este, în special în virtutea regulilor cu privire la accesiunea mobiliară, ţinută de acest gaj.

Secţiunea a 4-a

Gajul convenţional

Subsecţiunea 1

Constituirea gajului

Articolul 468. Contractul de gaj

(1) Contractul de gaj, cu excepţia gajului prin deposedare, se întocmeşte în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii. Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică.

(2) În cazul gajării unui bun a cărui vînzare trebuie autentificată notarial, contractul de gaj, de asemenea, trebuie autentificat notarial. Părţile pot conveni asupra autentificării notariale a oricărui contract de gaj.

(3) Forma contractului de modificare a contractului de gaj trebuie să fie similară formei prevăzute pentru contractul de gaj.

(4) Contractul de gaj trebuie să conţină:

a) numele şi prenumele (denumirea) părţilor;

b) domiciliul (sediul) părţilor;

c) acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist;

d) descrierea bunului gajat, iar în cazul ipotecii, suplimentar se va indica valoarea de piaţă şi valoarea de înlocuire a bunului ipotecat, stabilite în raportul de evaluare;

e) esenţa şi scadenţa obligaţiei garantate prin gaj, suma maximă garantată a acesteia, fără dobînzi şi cheltuieli, precum şi modul de determinare a sumelor adiţionale garantate prin gaj;

f) tipul gajului.

(5) Părţile pot include în contractul de gaj şi alte clauze.

(6) Clauza cu privire la gaj poate fi inclusă în contractul din care izvorăşte obligaţia garantată prin gaj. În acest caz, contractul din care se nasc obligaţiile debitorului trebuie să fie încheiat cu respectarea formei cerute pentru contractul de gaj şi să includă clauzele esenţiale ale acestuia.

(7) Este nulă clauza prin care creditorul gajist devine proprietarul obiectului gajului în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei garantate prin gaj.

(8) Dispoziţia alin.(7) nu se aplică în cazul respectării concomitente a următoarelor condiţii: obiect al gajului îl constituie moneda naţională sau valuta străină, cu excepţia monedelor metalice jubiliare şi comemorative (inclusiv a celor ce conţin metale preţioase); moneda în care urmează a fi executată obligaţia garantată nu diferă de moneda mijloacelor băneşti asupra cărora dreptul a fost gajat. În acest caz, creditorul gajist devine titular al dreptului privind mijloacele băneşti ce constituie obiectul gajului în condiţiile stabilite la art.496².

(9) Contractul de gaj este valabil chiar dacă a fost încheiat în pofida înţelegerii între debitorul gajist şi un terţ care limitează în orice mod dreptul debitorului gajist de a gaja bunul. Terţul poate cere debitorului gajist repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea acestei înţelegeri şi poate exercita alte mijloace juridice de apărare, însă această încălcare nu constituie temei de nulitate a contractului de gaj.

Articolul 468¹. Informarea creditorului cu privire la drepturile terţilor

La încheierea contractului de gaj, debitorul gajist este obligat să notifice în scris creditorul gajist cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului gajului cunoscute de el la momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligaţii acordă creditorului gajist dreptul de a cere executarea anticipată a obligaţiei garantate prin gaj sau modificarea condiţiilor contractului de gaj.

Articolul 468². Dobîndirea cu bună-credinţă a dreptului de gaj

(1) Chiar dacă debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului şi nici nu are împuternicirea de a-l gaja, creditorul gajist totuşi dobîndeşte un drept de gaj valabil dacă, la momentul constituirii gajului, sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) debitorul gajist este înregistrat ca titular al obiectului gajului în registrul de publicitate cu caracter constitutiv prevăzut de lege sau, în cazul obiectelor asupra cărora dreptul nu se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, obiectul gajului sau titlul său reprezentativ la purtător se află în posesia debitorului gajist;

b) creditorul gajist nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului şi nici nu are împuternicirea de a-l gaja.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul în care obiectul asupra căruia dreptul nu se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate a fost furat de la proprietar sau de la posesorul legal.

Articolul 468³. Dobîndirea simultană a titlului de proprietate şi a ipotecii

(1) Notarul autentifică contractul de ipotecă în baza contractului de vînzare-cumpărare neînregistrat în registrul bunurilor imobile în cazul în care ipoteca este constituită în legătură cu dobîndirea bunului ce face obiectul contractului de vînzare-cumpărare.

(2) Contractul de vînzare-cumpărare şi contractul de ipotecă se depun simultan la organul cadastral teritorial pentru înregistrarea drepturilor părţilor. Dreptul de proprietate şi dreptul de ipotecă asupra bunului imobil se înregistrează în mod succesiv.

Subsecţiunea a 2-a

Obligaţia garantată prin gaj

Articolul 468⁴. Obligaţia garantată

(1) Poate fi garantată prin gaj una sau mai multe obligaţii. Obligaţia garantată poate fi prezentă sau viitoare, pură şi simplă sau afectată de modalităţi, determinată sau determinabilă, fixă sau flotantă. Creanţa garantată prin gaj trebuie să fie determinată sau determinabilă la momentul exercitării dreptului de gaj.

(2) Gajul este constituit valid numai dacă obligaţia garantată prin el este exprimată în lei sau valută străină, în unităţi băneşti de calcul sau în orice îmbinare a acestora.

(3) Gajul se extinde şi asupra achitării dobînzilor, comisioanelor, penalităţilor, amenzilor, reparării prejudiciului cauzat, compensării cheltuielilor de judecată, cheltuielilor rezonabile de întreţinere a bunului gajat şi altor cheltuieli rezonabile de exercitare a dreptului de gaj, dacă părţile nu au convenit altfel.

(4) Poate fi garantată prin gaj o obligaţie care apare după încheierea contractului de gaj dacă acest fapt este stipulat în mod expres în contract.

(5) În cazul garantării obligaţiilor viitoare, părţile vor conveni expres, în contractul de gaj, asupra faptului că gajul va garanta aceluiaşi creditor gajist executarea oricărei obligaţii viitoare.

(6) Gajul poate fi constituit şi astfel încît doar suma maximă pentru care bunul trebuie să garanteze să fie determinată prin înregistrare în registru.

(7) O creanţă poate fi garantată cu mai multe bunuri şi de mai multe persoane.

(8) Cu acordul creditorului gajist şi al debitorului gajist, în locul creanţei pentru care este constituit gajul poate fi pusă o altă creanţă. Înlocuirea creanţei garantate nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor gajişti cu rang de prioritate inferior. Se vor respecta în mod corespunzător cerinţele de formă şi de înregistrare.

Articolul 468⁵. Gajul constituit pentru garantarea plăţii unei sume de bani

Gajul constituit pentru garantarea plăţii unei sume de bani este valabil chiar dacă, la momentul constituirii lui, debitorul gajist încă nu a primit prestaţia pentru care se obligă sau a primit-o doar parţial ori în tranşe. Această regulă se aplică în special la acordarea de credite, împrumuturi sau la emiterea de obligaţii ori de alte titluri de împrumut.

Articolul 468⁶. Consecinţele refuzului transmiterii sumelor de bani

Dacă creditorul gajist refuză să predea sumele de bani pe care s-a obligat să le dea cu împrumut şi în a căror garantare deţine un gaj, el este obligat să reducă gajul (cu excepţia ipotecii) sau să-l radieze, sub sancţiunea reparării prejudiciului cauzat debitorului gajist.

Subsecţiunea a 3-a

Gajul asupra bunurilor mobile

§1. Particularităţile amanetului

Articolul 469. Constituirea amanetului

(1) Amanetul este constituit prin remiterea bunului sau titlului către creditorul gajist sau către un terţ care acţionează în numele creditorului gajist ori, dacă bunul este deja în mîinile acestuia, prin menţinerea posesiei în baza consimţămîntului debitorului gajist, în scopul garantării creanţei creditorului.

(2) Pentru apariţia amanetului nu este obligatorie încheierea în scris a contractului.

(3) Amanetul este făcut public prin posesia bunului sau a titlului exercitată de creditor şi rămîne public doar dacă posesia este continuă. Publicitatea determină rangul de prioritate al amanetului în conformitate cu dispoziţiile art.491 alin.(1).

Articolul 469¹. Conservarea dreptului de amanet

(1) Amanetul subzistă în cazul în care exercitarea posesiei este împiedicată de un terţ, fără ca creditorul să fi consimţit.

(2) Amanetul subzistă şi în cazul în care exercitarea posesiei este întreruptă provizoriu prin remiterea bunului sau a titlului către debitorul gajist sau către un terţ pentru evaluare, reparare, transformare sau ameliorare.

(3) Cu consimţămîntul debitorului gajist, creditorul poate să exercite posesia prin intermediul unui terţ, care trebuie informat privitor la titlul bunului.

Articolul 470. Amanetul titlurilor negociabile

(1) Amanetul care grevează bunuri reprezentate printr-un conosament sau prin alt titlu negociabil apare în momentul în care creditorul gajist şi-a executat prestaţia dacă titlul îi este remis în următoarele 10 zile.

(2) Dacă titlul este negociabil prin andosare şi remitere sau numai prin remitere, transmiterea lui către creditorul gajist are loc prin andosare şi remitere sau numai prin remitere.

Articolul 471. Recipisa privind obligaţia garantată

Creditorul gajist este obligat să elibereze, la cererea debitorului gajist, o recipisă cu privire la caracterul şi, în măsura posibilităţilor, la mărimea obligaţiei, a cărei executare este garantată de bunul amanetat. Pentru bunul preluat se emite chitanţă de amanetare, care confirmă încheierea contractului de amanet.

Articolul 471¹. Particularităţile amanetării la lombard

(1) Lombardul nu are dreptul să folosească şi să dispună de bunurile amanetate şi răspunde pentru pierderea sau deteriorarea lor în măsura în care nu poate dovedi că pierderea sau deteriorarea este urmare a unui impediment în afara controlului său.

(2) În cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu este restituit în termen, lombardul are dreptul să vîndă, după expirarea termenului de graţie de o lună, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creanţele lombardului faţă de debitor se sting şi atunci cînd cîştigul din vînzare nu acoperă datoria.

(3) Condiţiile contractului de amanetare la lombard prin care se limitează drepturile debitorului în raport cu cele conferite prin dispoziţiile prezentului cod sau ale altor legi sînt nule. În locul unor astfel de condiţii se aplică dispoziţiile legale corespunzătoare.

§2. Particularităţile gajului asupra

unei universalităţi de bunuri

Articolul 472. Constituirea gajului asupra unei universalităţi de bunuri

În cazul gajului asupra unei universalităţi de bunuri, nu este necesară individualizarea părţilor ei constitutive. Se consideră gajate în mărimea stabilită de contract toate bunurile care, conform particularităţilor de gen indicate în contract, pot fi atribuite la această universalitate.

Articolul 472¹. Înstrăinarea sau substituirea bunurilor din universalitatea de bunuri gajată

(1) Debitorul gajist are dreptul să vîndă sau să înstrăineze în alt mod bunurile din universalitatea de bunuri în cursul obişnuit al activităţii sale, liber de gaj, cu condiţia substituirii bunurilor înstrăinate cu alte bunuri de aceeaşi natură în termenul convenit cu creditorul gajist. În cazul nerespectării acestei condiţii, creditorul gajist conservă un gaj asupra produsului înstrăinării bunului, în modul stabilit la art.465, însă nu poate invoca dreptul de gaj în faţa dobînditorului bunurilor.

(2) Gajul unei universalităţi de bunuri subzistă chiar dacă bunurile au fost pierdute sau distruse, cu condiţia că debitorul gajist le-a substituit în perioada de timp indicată de creditorul gajist cu bunuri de aceeaşi natură sau cu alte bunuri acceptate de către creditorul gajist.

(3) Dreptul debitorului gajist de a vinde sau a înstrăina în alt mod bunurile din universalitatea de bunuri este suspendat de plin drept din momentul primirii de către debitorul gajist a avizului de executare conform art.497 alin.(1).

§3. Particularităţile gajului asupra

bunurilor incorporale

Articolul 473. Gajul asupra drepturilor patrimoniale

(1) Poate fi grevat cu gaj orice drept patrimonial, inclusiv drepturi asupra obiectelor proprietăţii intelectuale, creanţe băneşti, alte creanţe contractuale şi creanţe născute din alte temeiuri de apariţie a obligaţiilor, cu excepţiile prevăzute de lege.

(2) Gajul asupra drepturilor patrimoniale nu necesită consimţămîntul debitorului obligaţiei patrimoniale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(3) Gajul asupra drepturilor patrimoniale se extinde asupra oricărei garanţii personale sau reale care asigură plata sau altă executare a obligaţiei patrimoniale, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

(4) Gajul asupra drepturilor patrimoniale se extinde asupra oricărei garanţii personale sau reale care asigură plata sau altă executare a obligaţiei patrimoniale în pofida înţelegerii între debitorul gajist şi debitorul obligaţiei patrimoniale care limitează în orice mod dreptul debitorului gajist de a greva cu gaj drepturile patrimoniale sau garanţia personală ori reală care asigură plata sau altă executare a obligaţiei.

(5) Debitorul obligaţiei patrimoniale poate cere debitorului gajist repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea înţelegerii indicate la alin.(4) şi poate exercita alte mijloace juridice de apărare, însă această încălcare nu constituie temei de nulitate a contractului de gaj sau a contractului din care rezultă drepturile patrimoniale.

(6) Debitorul execută obligaţia patrimonială conform condiţiilor acesteia, pînă cînd nu primeşte de la creditorul gajist avizul de executare conform art.497 alin.(1). După primirea avizului de executare, debitorul execută obligaţia patrimonială doar conform instrucţiunilor creditorului gajist, sub sancţiunea plăţii despăgubirilor.

(7) Cu consimţămîntul debitorului gajist, creditorul gajist are dreptul să exercite drepturile prevăzute la art.496³ chiar şi pînă la iniţierea exercitării dreptului de gaj, conform art.494, fiind obligat să îndrepte încasările obţinute din executarea obligaţiei patrimoniale la stingerea obligaţiei garantate.

Articolul 473¹. Gajul asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturi bancare

(1) Gajul asupra dreptului privind mijloacele băneşti aflate şi care vor intra în conturile bancare (curente, de depozit, alte conturi) se constituie prin înregistrarea sau prin dobîndirea de către creditorul gajist a controlului asupra conturilor, în conformitate cu dispoziţiile alin.(2).

(2) Creditorul gajist dobîndeşte controlul asupra contului bancar al debitorului gajist atunci cînd:

a) creditorul gajist este banca în care este deschis contul – din momentul încheierii contractului de gaj; sau

b) debitorul gajist, creditorul gajist şi banca în care este deschis contul convin în scris prin contractul de control că banca va executa instrucţiunile creditorului gajist privind dispunerea de mijloacele băneşti din cont, indiferent de consimţămîntul debitorului gajist – din momentul încheierii contractului de control.

(3) Banca este obligată, la cererea clientului său care intenţionează să gajeze drepturile asupra mijloacelor băneşti din contul deschis la respectiva bancă, să încheie contractul de control cu creditorul gajist. Banca poate refuza încheierea contractului doar atunci cînd, conform legislaţiei privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului sau altor dispoziţii legale, băncii i se interzice să stabilească relaţii de afaceri cu respectivul creditor gajist.

(4) Dacă contractul de gaj nu prevede altfel, debitorul gajist este liber să dispună de mijloacele băneşti din contul bancar.

(5) Dreptul de stingere prin compensare a obligaţiilor, deţinut de bancă în temeiul legii, nu este atins prin dreptul de gaj asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturi.

(6) În virtutea normelor cu privire la secretul bancar, banca poate refuza furnizarea informaţiei referitoare la existenţa gajului asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturi, constituit prin control.

(7) În cazul în care mijloacele băneşti sînt puse sub urmărire la cererea altor creditori, banca înştiinţează despre acest fapt creditorul gajist (dacă acesta nu este însăşi banca) şi informează executorul judecătoresc despre existenţa gajului. În acest caz, creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate şi să pună sub urmărire obiectul gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel, alăturîndu-se la executare în termenul indicat la art.101 alin.(1) din Codul de executare.

(8) După primirea avizului de executare emis de creditorul gajist conform art.497 alin.(1), banca refuză executarea ordinelor debitorului gajist privind debitarea mijloacelor băneşti din cont dacă, în urma unei astfel de debitări, soldul contului se va reduce mai jos de soldul obligaţiei garantate indicate în avizul de executare.

(9) Banca răspunde solidar cu debitorul gajist pentru prejudiciul cauzat creditorului gajist în legătură cu încălcarea de către bancă a obligaţiilor prevăzute la alin.(7).

Articolul 473². Gajul valorilor mobiliare transferabile şi titlurilor negociabile

(1) Gajul valorilor mobiliare transferabile este reglementat de prezentul cod şi de Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital.

(2) Acţiunile gajate nu dau creditorului gajist dreptul de a participa ca acţionar la adunările generale, dreptul de participare fiind rezervat acţionarului.

(3) Gajul titlului negociabil se constituie prin înregistrare sau prin dobîndirea de către creditorul gajist a posesiei titlului, în conformitate cu dispoziţiile art.470.

(4) Gajul titlului negociabil se extinde asupra bunurilor corporale care fac obiectul acestui titlu, cu condiţia că emitentul titlului este în posesia bunului, în mod direct sau indirect, în momentul cînd gajul titlului apare.

§4. Particularităţile gajului la emiterea obligaţiunilor asigurate cu

bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale terţului

Articolul 474. Constituirea gajului la emiterea obligaţiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale terţului

(1) Prin derogare de la dispoziţiile art.468, constituirea gajului pentru garantarea plăţii unei sume de bani în cazul emiterii de obligaţiuni asigurate cu bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale terţului are loc fără încheierea contractului de gaj, în temeiul cererii emitentului de obligaţiuni, la care se anexează:

a) acordul emitentului de a constitui gajul în favoarea deţinătorilor de obligaţiuni;

b) copia certificatului de înregistrare de stat al emitentului;

c) extrasul din registrul de stat al persoanelor juridice şi al întreprinzătorilor individuali;

d) procesul-verbal al şedinţei organului competent al emitentului care a adoptat decizia de emitere a obligaţiunilor;

e) prospectul ofertei publice de obligaţiuni, întocmit conform legislaţiei cu privire la piaţa de capital;

f) lista bunurilor ce urmează a fi gajate, cu indicarea datelor necesare de introdus în registru, inclusiv valoarea bunurilor gajate şi valoarea emisiunii de obligaţiuni fără dobînzi şi cheltuieli.

(2) Gajul specificat la alin.(1) se consideră constituit din momentul înregistrării acestuia conform art.459.

(3) După înregistrarea prospectului ofertei publice de obligaţiuni la Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi pînă la iniţierea plasamentului obligaţiunilor, emitentul este obligat să prezinte organului de înregistrare a gajului:

a) hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare privind înregistrarea prospectului ofertei publice de obligaţiuni, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

b) un exemplar al prospectului ofertei publice de obligaţiuni, înregistrat la Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

(4) În temeiul documentelor prezentate de emitent conform dispoziţiilor alin.(3), în registrul garanţiilor se introduc date privind:

a) clasa obligaţiunilor;

b) data şi numărul înregistrării de stat a obligaţiunilor;

c) termenul de circulaţie a obligaţiunilor şi data scadenţei acestora.

(5) Înregistrarea în registrul garanţiilor va conţine de asemenea menţiunea precum că creditorii gajişti sînt deţinătorii de obligaţiuni conform listei întocmite, la data expirării termenului de circulaţie a acestora, de către Depozitarul central unic al valorilor mobiliare.

Articolul 474¹. Radierea gajului la emiterea obligaţiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale terţului

Temei pentru radierea gajului constituit conform art.474 poate servi:

a) hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare privind respingerea cererii de înregistrare a prospectului ofertei publice de obligaţiuni;

b) hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare privind radierea din registrul de stat al valorilor mobiliare a obligaţiunilor emise;

c) hotărîrea privind declararea emisiunii de obligaţiuni neefectuate sau nevalabile, în cazul în care plasarea obligaţiunilor nu a avut loc;

d) hotărîrea instanţei de judecată.

Articolul 474². Exercitarea gajului la emiterea obligaţiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale terţului

În cazul neexecutării la scadenţă de către emitent a obligaţiilor sale ce rezultă din obligaţiunile asigurate cu bunurile proprii ale emitentului şi/sau ale terţului, deţinătorii de obligaţiuni (creditorii gajişti) menţionaţi la art.474 alin.(5) sînt în drept să iniţieze procedura de exercitare a dreptului de gaj, în modul stabilit de lege.

Subsecţiunea a 5-a

Particularităţile gajului asupra întreprinderii

Articolul 475. Noţiunea de gaj asupra întreprinderii

Gajul asupra întreprinderii în calitate de complex patrimonial se extinde asupra tuturor bunurilor mobile ale întreprinderii.

Articolul 475¹. Dreptul de opţiune al creditorului gajist

Creditorul gajist care a obţinut în posesie bunul gajat, în conformitate cu dispoziţiile art.499¹ sau, după caz, ale art.499³, este în drept să-l vîndă în baza procedurii generale, potrivit art.505, sau ca un tot întreg, potrivit art.475².

Articolul 475². Exercitarea dreptului de gaj asupra întreprinderii

(1) În cazul în care creditorul gajist a decis să exercite dreptul de gaj asupra întreprinderii prin vînzarea ei ca un tot întreg, avizul de executare a gajului va conţine, pe lîngă datele prevăzute la art.497 alin.(10), o menţiune în acest sens.

(2) Avizul de executare a gajului se depune la registrul garanţiilor şi se expediază către toate băncile cunoscute ca deţinînd controlul asupra conturilor bancare ale debitorului gajist în conformitate cu dispoziţiile art.473¹ alin.(2).

(3) Creditorul gajist poate în orice moment să renunţe la exercitarea dreptului de gaj asupra întreprinderii ca un tot întreg şi să procedeze la exercitarea dreptului de gaj în baza regulilor generale stabilite la art.505. În acest caz, el va depune în registrul garanţiilor un aviz de modificare cu privire la avizul de executare depus conform alin.(1) din prezentul articol.

Secţiunea a 5-a

Gajul legal

Articolul 476. Creanţele din care poate naşte gajul legal

(1) Gajul legal poate naşte doar din:

a) creanţele statului pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale şi vamale;

b) creanţele rezultate dintr-o hotărîre judecătorească.

(2) Gajul legal poate greva bunuri mobile şi imobile.

(3) Gajul legal nu poate greva bunuri sau drepturi patrimoniale gajate deja în folosul altor creditori, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

Articolul 476¹. Gajul legal de garantare a creanţelor fiscale şi vamale

(1) În cazul creanţelor statului care iau naştere în temeiul legislaţiei fiscale şi vamale, gajul legal se constituie doar dacă este înregistrat conform art.459. Cererea de înregistrare reprezintă un aviz în care se indică bunurile pe care creditorul intenţionează să le valorifice, temeiul creanţei şi mărimea ei. Creditorul gajist are obligaţia să aducă la cunoştinţă debitorului gajist avizul înregistrat.

(2) La avizul depus pentru înregistrare se anexează, după caz, hotărîrea instanţei de judecată sau actul ce confirmă creanţele statului faţă de debitorul gajist apărute în baza legislaţiei fiscale sau vamale.

Articolul 476². Gajul legal constituit în baza hotărîrii judecătoreşti

(1) Creditorul în a cărui favoare a fost emisă o hotărîre judecătorească cu privire la încasarea unei sume de bani poate obţine un gaj legal asupra unui bun, mobil sau imobil, al debitorului său.

(2) Gajul legal se constituie prin înregistrarea unui aviz, în care se indică bunul gajat şi mărimea creanţei, iar în cazul pensiei sau al pensiei de întreţinere – mărimea plăţilor periodice şi coeficientul de indexare. La aviz se anexează o copie autentificată de pe hotărîrea judecătorească şi dovada aducerii avizului la cunoştinţa debitorului.

Articolul 476³. Reducerea, substituirea sau radierea gajului legal

La cererea proprietarului bunurilor gajate legal, instanţa de judecată stabileşte ce bunuri ar putea fi gajate, poate reduce numărul lor sau permite reclamantului să substituie gajul legal cu o altă garanţie suficientă pentru plata creanţei. În acest caz, instanţa de judecată poate hotărî radierea înregistrării gajului legal.

Articolul 476⁴. Exercitarea dreptului de gaj

Creditorul care şi-a înregistrat gajul legal are dreptul de a urmări bunul gajat în condiţiile prevăzute în secţiunea a 8-a.

Secţiunea a 6-a

Înregistrarea gajului bunurilor mobile

Articolul 477. Registrul garanţiilor

(1) Registrul garanţiilor este un registru public, în care se înregistrează gajul bunurilor mobile, precum şi oricare alte drepturi de garanţie asupra bunurilor mobile prevăzute la art.483.

(2) Registrul garanţiilor este unica sursă oficială de informaţie privind drepturile de garanţie înregistrate asupra bunurilor mobile, inclusiv în scopul determinării rangului de prioritate al gajului.

(3) Organizarea şi funcţionarea registrului garanţiilor, cerinţele de securitate şi integritate ale acestuia, modul de transmitere de către deţinătorul registrului garanţiilor către deţinătorii altor registre a datelor despre gajuri şi alte drepturi de garanţie înregistrate şi modul de coordonare a funcţiilor între registre, precum şi plăţile aferente care se percep sînt reglementate printr-un regulament aprobat de Guvern. Registrul garanţiilor este organizat astfel încît să asigure ca procesele de înregistrare şi acces la registru să fie simple, eficiente, public accesibile şi transparente.

Articolul 477¹. Temeiuri pentru înregistrarea gajului, modificarea şi anularea înregistrării gajului

(1) Gajul se înregistrează în baza avizului de înregistrare.

(2) Modificările la avizul de înregistrare a gajului se înregistrează în baza avizului de modificare. Radierea avizului de înregistrare a gajului se înregistrează în baza avizului de radiere.

Articolul 477². Procedura înregistrării

(1) Înregistrarea gajului are loc prin depunerea în registrul garanţiilor a unui aviz de înregistrare, care conţine informaţia indicată la alin.(2) din prezentul articol. Avizul de înregistrare poate fi depus prin orice persoană înregistrată de Ministerul Justiţiei cu drept de acces activ la registrul garanţiilor (registrator). Lista registratorilor autorizaţi este făcută publică în conformitate cu regulamentul prevăzut la art.477 alin.(3).

(2) Avizul de înregistrare va conţine:

a) datele de identificare (numele şi prenumele, numărul de identificare de stat (IDNP) şi adresa persoanei fizice sau denumirea, numărul de identificare de stat (IDNO) şi adresa persoanei juridice sau întreprinzătorului individual) ale debitorului gajist, ale creditorului gajist şi ale gestionarului gajului (în cazul în care ultimul a fost desemnat);

b) descrierea generală sau specifică a bunurilor gajate;

c) esenţa şi scadenţa obligaţiei garantate, suma maximă garantată a acesteia, fără dobînzi şi cheltuieli;

d) în cazul gajului asupra întreprinderii, o menţiune că gajul reprezintă un gaj asupra întreprinderii;

e) semnătura debitorului gajist şi cea a creditorului gajist.

(3) Avizul de înregistrare se prezintă registratorului pe suport de hîrtie, cu semnătura olografă a părţilor, sau prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, cu semnătura electronică a părţilor, aplicată conform regulamentului prevăzut la art.477 alin.(3).

(4) Registratorul acceptă datele exact aşa cum se conţin în avizul de înregistrare a gajului în măsura în care acestea pot fi înregistrate în registrul garanţiilor. Registratorul nu va solicita o copie a contractului de gaj şi nu va verifica conţinutul avizului, dar este obligat să verifice identitatea părţilor şi împuternicirile de reprezentare.

(5) Registratorul înregistrează avizul de înregistrare a gajului în registrul garanţiilor imediat după primirea acestuia.

(6) Registratorul refuză primirea avizului de înregistrare a gajului dacă acesta nu conţine toate datele prevăzute la alin.(2).

(7) După efectuarea înregistrării gajului, creditorul gajist va primi o confirmare a înregistrării gajului, în conformitate cu regulamentul prevăzut la art.477 alin.(3). Pe lîngă datele din avizul de înregistrare, confirmarea trebuie să conţină momentul înregistrării (data, ora şi minutul).

(8) În sensul dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru notificările prevăzute la art.497, orice obligaţie de notificare a persoanelor indicate la alin.(2) lit.a) din prezentul articol va fi considerată drept expediată corespunzător, dacă notificarea (avizul) este expediată (expediat) la ultima adresă a persoanei indicate în registrul garanţiilor. Cu toate acestea, dacă destinatarul notificării a înştiinţat anterior expeditorul notificării despre schimbarea adresei, notificarea (avizul) se va expedia la ultima adresă astfel înştiinţată.

Articolul 477³. Taxa de stat şi plata pentru înregistrarea gajului şi pentru furnizarea informaţiei

(1) Pentru înregistrarea gajului, eliberarea extrasului din registrul garanţiilor sau furnizarea oricărei altei informaţii privind înregistrarea gajului se percepe o taxă de stat în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.1216/1992 şi o plată în mărimea stabilită în regulamentul prevăzut la art.477 alin.(3).

(2) Instanţele judecătoreşti, executorii judecătoreşti, administratorii insolvabilităţii/lichidatorii în procesele de insolvabilitate, organele de urmărire penală, autorităţile fiscale şi alte autorităţi publice au acces gratuit la registrul garanţiilor.

Articolul 478. Modificarea informaţiei privind înregistrarea gajului

(1) La înregistrarea modificărilor informaţiei privind înregistrarea gajului, dispoziţiile art.477² se aplică în mod corespunzător.

(2) Avizul de modificare a informaţiei privind înregistrarea gajului se semnează de creditorul gajist şi debitorul gajist, cu excepţia avizului de înregistrare a modificărilor legate de înregistrarea substituirii creditorului gajist urmare a cesiunii creanţei garantate în conformitate cu dispoziţiile art.492, care se semnează doar de creditorul gajist.

(3) Înregistrarea iniţială se menţine şi se indică în registrul garanţiilor astfel încît să permită monitorizarea modificărilor informaţiei despre gaj.

Articolul 479. Majorarea sau completarea obiectului gajului ori a creanţei garantate

Majorarea sau completarea obiectului gajului ori a creanţei garantate prin el se efectuează, cu acordul părţilor, prin efectuarea de modificări în contractul de gaj existent sau prin încheierea unui nou contract de gaj, în acest caz gajul urmînd să fie înregistrat conform regulilor stabilite pentru registrul garanţiilor.

Articolul 480. Radierea gajului din registrul garanţiilor

(1) În urma stingerii gajului, informaţia despre gaj este radiată din registrul garanţiilor.

(2) Gajul este radiat din registrul garanţiilor în baza avizului de radiere emis de:

a) creditorul gajist, din iniţiativă proprie sau la cererea debitorului gajist, conform alin.(3);

b) debitorul gajist, în temeiul hotărîrii judecătoreşti;

c) cumpărătorul bunului gajat, în temeiul confirmării vînzării emise de creditorul gajist conform art.510¹, de executorul judecătoresc conform Codului de executare sau de administratorul insolvabilităţii/lichidatorul conform Legii insolvabilităţii nr.149/2012.

(3) Creditorul gajist este obligat să elibereze debitorului gajist sau, în cazul convenit cu acesta, să depună direct în registrul garanţiilor un aviz de radiere a avizului respectiv de înregistrare a gajului în termen de 3 zile de la stingerea gajului conform art.460, dacă contractul nu prevede un termen mai mare. Creditorul gajist poartă răspundere în faţa debitorului gajist pentru prejudiciul suportat ca urmare a încălcării acestei obligaţii.

(4) Informaţia despre stingerea gajului se păstrează în baza de date a registrului garanţiilor timp de 25 de ani.

Articolul 481. Efectele înregistrării

(1) Faptul că informaţia este înregistrată în registrul garanţiilor nu constituie o prezumţie legală a veridicităţii acesteia.

(2) Înregistrarea în registrul garanţiilor nu conferă validitate unui gaj lovit de nulitate. Dispoziţiile art.283⁸ rămîn aplicabile.

(3) Din momentul înregistrării gajului, nimeni nu poate invoca necunoaşterea informaţiei înregistrate în registrul garanţiilor.

(4) În raporturile cu terţii de bună-credinţă, debitorul gajist sau creditorul gajist nu poate invoca incorectitudinea informaţiei din registrul garanţiilor.

Articolul 481¹. Accesul pasiv la registrul garanţiilor

(1) Orice persoană poate consulta registrul garanţiilor şi obţine extras din el. Extrasul din registrul garanţiilor este emis în conformitate cu regulamentul prevăzut la art.477 alin.(3).

(2) Ministerul Justiţiei poate permite, în bază de contract, persoanelor interesate accesul pasiv continuu la registrul garanţiilor.

(3) Debitorul gajist poate cere interzicerea accesului terţilor la informaţia din registrul garanţiilor cu privire la gajul asupra bunurilor sale. În acest caz, se prezumă că întregul patrimoniu al debitorului gajist este grevat cu gaj. Clauza privind interzicerea accesului terţului nu împiedică creditorul gajist sau debitorul gajist să permită, printr-o încuviinţare dată în scris, terţului accesul la informaţia din registrul garanţiilor cu privire la gajul asupra bunurilor gajate.

Articolul 482. Contestarea acţiunilor sau inacţiunilor registratorului

Orice persoană are dreptul să atace în instanţa de judecată refuzul de înregistrare a gajului sau a modificărilor ori anulării avizelor de înregistrare a gajului, respingerea avizului de executare, înregistrarea ilegală, eliberarea de informaţie eronată, prezentarea tardivă sau refuzul neîntemeiat de a i se prezenta informaţia necesară despre înregistrarea gajului.

Articolul 483. Înregistrarea altor drepturi de garanţie

(1) Leasingul poate fi înregistrat în registrul garanţiilor în cazurile prevăzute la art.929 alin.(3) lit.c).

(2) Alte drepturi de garanţie pot fi înregistrate în registrul garanţiilor în cazurile prevăzute lege.

(3) Procedura de înregistrare a leasingului şi a altor drepturi de garanţie în registrul garanţiilor este reglementată de prezenta secţiune şi de regulamentul prevăzut la art.477 alin.(3).

(4) Rangul de prioritate între diferite drepturi de garanţie supuse înregistrării în registrul garanţiilor este determinat de momentul înregistrării în registrul garanţiilor.

Secţiunea a 7-a

Efectele gajului

Articolul 484. Dispoziţii generale cu privire la drepturile şi obligaţiile părţilor la contractul de gaj

Debitorul gajist şi creditorul gajist sînt liberi să stabilească, prin acord de voinţă, drepturile şi obligaţiile fiecăruia dintre ei, dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 484¹. Obligaţia de diligenţă

(1) Nici debitorul gajist, nici posesorul bunului gajat nu poate distruge sau deteriora bunul gajat ori diminua valoarea lui dacă aceasta nu se face prin uzură normală sau în caz de necesitate.

(2) În cazul pericolului pieirii sau deteriorării bunului gajat, precum şi în alte cazuri care pot afecta drepturile celeilalte părţi în virtutea contractului de gaj, partea care îl deţine este obligată să informeze imediat cealaltă parte, aceasta fiind în drept să examineze bunul.

Articolul 485. Drepturile creditorului în cazul pierderii sau deteriorării bunului gajat

(1) În cazul pierderii sau deteriorării bunului gajat, creditorul gajist poate, pe lîngă alte drepturi prevăzute de lege, să ceară despăgubiri pînă la concurenţa creanţei sale în baza aceluiaşi titlu de gaj, chiar dacă creanţa sa nu este scadentă.

(2) Dacă, în urma deteriorării, bunul gajat nu mai poate fi utilizat conform destinaţiei sale directe, creditorul gajist este în drept să ceară substituirea ori completarea bunului gajat sau achitarea de către debitorul gajist a valorii lui stabilite în contract.

(3) În cazul în care debitorul gajist refuză să substituie gajul sau nu-l poate substitui într-un termen rezonabil, acordat de creditorul gajist, acesta este obligat să înregistreze în registrul respectiv în care este înregistrat informaţia despre pierderea gajului său. Informaţia se înregistrează în baza demersului unilateral al creditorului gajist. Dispoziţiile secţiunii a 6-a se aplică în mod corespunzător.

(4) Dacă debitorul gajist încalcă obligaţiile de păstrare, întreţinere, reparaţie sau asigurare a bunului gajat şi nu înlătură aceste încălcări într-un termen rezonabil după notificarea creditorului gajist, iar în cazul unor încălcări grave – fără notificarea prealabilă a acestuia, creditorul gajist este în drept să întreprindă măsuri în vederea garantării integrităţii bunului gajat în numele şi pe contul debitorului gajist. Debitorul gajist va restitui cheltuielile suportate în acest sens de către creditorul gajist dacă nu va demonstra că acestea au fost nejustificate sau nerezonabile.

(5) Dacă bunul gajat este distrus, deteriorat sau valoarea acestuia a scăzut considerabil din cauza acţiunii sau inacţiunii debitorului gajist, creditorul gajist are dreptul să ceară debitorului executarea anticipată a obligaţiei garantate.

Articolul 485¹. Obligaţiile creditorului care deţine bunul gajat

(1) Creditorul gajist trebuie să facă toate actele necesare conservării bunului pe care îl deţine. Cheltuielile de conservare a bunului suportate de creditorul gajist sînt rambursate de către debitorul gajist dacă contractul nu prevede altfel.

(2) Creditorul gajist nu poate folosi bunul gajat fără permisiunea debitorului gajist.

(3) În cazul folosirii bunului gajat, creditorul gajist trebuie să prezinte debitorului gajist o dare de seamă. În lipsa unei stipulaţii contrare, creditorul gajist remite debitorului fructele pe care le-a obţinut şi, în caz de exercitare a gajului, utilizează veniturile în contul plăţii cheltuielilor, apoi a dobînzilor şi după aceea a obligaţiei propriu-zise.

(4) Creditorul gajist nu răspunde pentru pierderea bunului gajat cauzată de un impediment aflat în afara controlului său ori de maturarea, perisabilitatea sau de utilizarea normală şi autorizată a bunului.

(5) Creditorul gajist este obligat să remită imediat, la momentul stingerii obligaţiei garantate, debitorului gajist bunul gajat.

(6) Creditorul gajist obligat să restituie bunul în temeiul unei hotărîri judecătoreşti pierde astfel dreptul său de gaj.

(7) Moştenitorii creditorului gajist sînt creditori gajişti solidari numai în limitele valorii reale a bunurilor succesorale care au trecut la ei.

Articolul 486. Drepturile şi obligaţiile debitorului gajist

(1) Gajul nu-l lipseşte pe debitorul gajist şi pe posesorul bunului gajat de drepturile lor asupra bunurilor gajate. Aceştia trebuie să-şi exercite drepturile fără a aduce atingere drepturilor creditorului gajist dacă contractul nu prevede altfel.

(2) Debitorul gajist are dreptul să folosească obiectul gajului conform destinaţiei şi să dobîndească fructele acestuia pînă la iniţierea exercitării dreptului de gaj dacă din contract sau din esenţa gajului nu reiese altfel.

(3) Debitorul gajist nu are dreptul să vîndă sau să înstrăineze în alt mod bunurile gajate dacă legea (inclusiv art.472¹ alin.(1)) nu prevede altfel sau dacă nu s-a convenit altfel cu creditorul gajist, cu excepţia cazurilor cînd dispune de autorizaţie în acest sens, eliberată de creditorul gajist (de toţi creditorii gajişti, în cazul gajului următor).

(4) Debitorul gajist nu are dreptul să transmită bunul gajat în folosinţă gratuită sau oneroasă fără consimţămîntul scris al creditorului gajist, dacă nu s-a convenit altfel cu creditorul gajist.

(5) Este nulă clauza care limitează dreptul debitorului gajist de a lăsa prin testament bunurile gajate.

(6) Moştenitorii debitorului gajist sînt debitori gajişti solidari numai în limitele valorii reale a bunurilor succesorale care au trecut la ei.

(7) În cazul transmiterii, inclusiv al înstrăinării, bunului gajat către terţi, gajul subzistă, cu excepţia cazurilor în care creditorul gajist consimte în scris asupra încetării gajului.

Articolul 486¹. Păstrarea, întreţinerea şi reparaţia bunului gajat

(1) În cazul în care contractul de gaj nu prevede altfel, debitorul gajist este obligat să păstreze bunul gajat, să-l întreţină, să nu-l distrugă, să nu-l deterioreze şi să nu-i diminueze valoarea în orice alt mod, decît numai în limita uzurii normale a acestuia.

(2) În cazul în care contractul de gaj nu prevede altfel, debitorul gajist este obligat să suporte toate cheltuielile de întreţinere a obiectului gajului, inclusiv cele privind protecţia obiectului gajului faţă de prejudiciile aduse de către terţi.

(3) Schimbarea destinaţiei, resistematizarea, construirea de dependinţe, precum şi demolarea, inclusiv parţială, a bunului gajat sînt permise doar cu acordul scris al creditorului gajist.

Articolul 486². Asigurarea bunului gajat

(1) Debitorul ipotecar este obligat să asigure bunul ipotecat în beneficiul creditorului ipotecar, la valoarea de înlocuire, împotriva tuturor riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită. Creditorul ipotecar poate asigura bunul ipotecat pe cheltuiala debitorului ipotecar dacă bunul nu a fost asigurat de debitorul ipotecar.

(2) În cazul ipotecii următoare, asigurarea bunului ipotecat nu este obligatorie dacă bunul ipotecat a fost asigurat în cadrul ipotecii precedente.

(3) Contractul de gaj poate stabili obligaţia de asigurare a vieţii şi/sau a capacităţii de muncă a debitorului, pînă la valoarea soldului restant, pe toată durata contractului de gaj.

(4) Asigurarea va fi efectuată la un asigurător convenit cu creditorul gajist. Creditorul gajist nu poate impune un anumit asigurător.

Articolul 487. Obligaţia lombardului de a asigura amanetul

(1) Lombardul este obligat ca, în momentul transferării posesiei, să asigure din contul său bunurile primite în gaj.

(2) Este nulă clauza care exclude obligaţia de asigurare.

(3) Asigurarea este efectuată în cuantumul valorii depline a bunului gajat, conform estimărilor făcute cu acordul părţilor la gajarea bunului, care se determină în funcţie de preţurile de piaţă pentru categoriile şi calitatea obiectelor amanetate.

Articolul 487¹. Apărarea dreptului asupra bunului gajat în cazul pretenţiilor terţilor

(1) În cazul pretenţiilor de revendicare, grevare sau recunoaştere a dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra bunului gajat, înaintate debitorului gajist de către terţi, debitorul gajist este obligat să exercite toate măsurile legale de apărare a drepturilor sale.

(2) În toate cazurile de atentare la drepturile debitorului gajist, inclusiv în cazul înaintării acţiunii în instanţa de judecată în baza pretenţiilor specificate la alin.(1), debitorul gajist este obligat să notifice în scris acest fapt creditorului gajist în termen de 3 zile din data în care a aflat sau trebuia să afle despre atentarea la drepturile sale. Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei de notificare stabilite în prezentul alineat, creditorul gajist este îndreptăţit să solicite debitorului executarea anticipată a obligaţiei garantate cu gaj, precum şi repararea prejudiciului cauzat.

(3) Dacă debitorul gajist nu asigură apărarea drepturilor sale, inclusiv încheie contract de tranzacţie, creditorul gajist are dreptul să exercite, pe cale oblică, toate măsurile legitime de apărare în numele şi pe contul debitorului gajist, chiar şi în lipsa împuternicirilor exprese din partea ultimului. Debitorul gajist va compensa toate cheltuielile creditorului gajist dacă nu va demonstra că acestea au fost nejustificate sau nerezonabile. Dispoziţiile privind acţiunea oblică se aplică în mod corespunzător.

Articolul 487². Verificarea bunului gajat

(1) Creditorul gajist are dreptul să verifice, în drept şi în fapt, existenţa, starea fizică, condiţiile de păstrare şi de folosire a bunului gajat, cu condiţia notificării prealabile a debitorului gajist şi, după caz, a deţinătorului bunului gajat.

(2) Debitorul gajist este obligat să nu creeze impedimente pentru verificarea bunului gajat, să prezinte creditorului gajist toate documentele şi informaţia necesară realizării acestui drept, precum şi să asigure, la prima cerere a creditorului gajist, accesul fizic al acestuia la bunul gajat.

(3) Verificarea bunului gajat nu trebuie să tulbure folosirea bunului gajat, nici să lezeze drepturile debitorului gajist sau ale terţului care deţine temporar bunul gajat.

Articolul 488. Substituirea obiectului gajului

(1) Părţile pot conveni asupra condiţiilor de substituire a obiectului gajului.

(2) Substituirea obiectului gajului reprezintă un nou gaj. Această regulă nu se aplică cînd substituirea are loc de plin drept conform art.472¹, art.463 şi în alte cazuri prevăzute de lege sau contract.

Articolul 489. Gestionarul gajului

Creditorul gajist poate desemna un gestionar al gajului care să acţioneze în numele lui şi care să întreprindă orice acţiune referitoare la obiectul gajului, în limitele drepturilor acordate, cu excepţia dreptului de cesiune a creanţei garantate prin gaj. Debitorul gajist sau terţul la care se află bunul sînt obligaţi să urmeze indicaţiile gestionarului gajului.

Articolul 490. Gajul următor

(1) Bunul gajat pentru garantarea executării anumitei obligaţii (gajul precedent) poate fi gajat şi pentru garantarea executării unei alte obligaţii a aceluiaşi sau a altui debitor în favoarea altui creditor gajist (gaj următor).

(2) Constituirea gajului următor se admite dacă nu este interzisă de lege. Rangul de prioritate al garanţiilor este determinat în conformitate cu dispoziţiile art.491.

(3) Debitorul gajist are obligaţia de a informa fiecare creditor gajist care deţine un gaj următor despre toate gajurile precedente, sub sancţiunea plăţii despăgubirilor.

(4) Debitorul gajist are obligaţia de a informa toţi creditorii gajişti care deţin gajuri precedente despre fiecare gaj următor, imediat după crearea oricărui gaj următor, comunicîndu-le datele prevăzute la art.468 alin.(4), sub sancţiunea plăţii despăgubirilor.

(5) Modificarea gajurilor precedente după constituirea gajurilor următoare nu va prejudicia drepturile creditorului gajist care deţine un gaj următor, dacă acesta nu convine altfel. În cazul majorării obligaţiei garantate cu gaj precedent, gajul care garantează suma majorării va avea un rang de prioritate inferior gajurilor constituite pînă la momentul cînd modificarea gajului a fost înregistrată.

(6) Dispoziţiile privind gajul următor nu se aplică dacă creditorul gajist şi debitorul gajist convin asupra modificării gajului existent pentru garantarea unor obligaţii care anterior nu erau garantate de acel gaj. Aceasta însă nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor gajişti cu rang de prioritate inferior.

Articolul 491. Rangul de prioritate al gajurilor

(1) Rangul de prioritate al gajurilor asupra aceluiaşi bun este determinat de momentul apariţiei gajului, conform art.458 alin.(3). Obligaţia garantată cu un gaj de rangul inferior se satisface doar după satisfacerea deplină a obligaţiei garantate cu un gaj de rang superior.

(2) În cazul în care calitatea de creditor gajist este cumulată de două sau mai multe persoane, în baza aceluiaşi contract de gaj, acestea vor avea acelaşi rang de prioritate, dacă contractul de gaj nu prevede altfel. Dispoziţiile art.1355–1370 se aplică dacă creditorii gajişti nu au convenit altfel.

(3) Creditorul gajist de un rang inferior poate să-şi satisfacă creanţa din bunul gajat înaintea creditorilor de rang superior numai cu acordul scris al fiecărui creditor de rang superior.

(4) Creditorii gajişti pot conveni asupra cotei care va reveni fiecăruia dintre ei din contul produsului vînzării bunului gajat.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi creanţelor publice garantate prin gaj.

(6) Gajul asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturile bancare făcut public prin control în conformitate cu dispoziţiile art.473¹ alin.(2) are prioritate faţă de gajul făcut public prin înregistrare. Dacă banca în care a fost deschis contul a semnat contracte de control cu mai mulţi creditori gajişti, rangul de prioritate între aceşti creditori gajişti se va determina în funcţie de momentul încheierii contractelor de control.

(7) Gajul bunului corporal făcut public prin posesia titlului negociabil în conformitate cu dispoziţiile art.470 are prioritate faţă de gajul făcut public prin înregistrare, cu excepţia cazului în care gajul în favoarea creditorului gajist care nu are în posesie titlul negociabil a fost înregistrat înainte de momentul în care bunurile au devenit obiectul titlului negociabil.

(8) Următoarele gajuri au prioritate faţă de gajurile înregistrate asupra unei universalităţi de bunuri (art.472 şi 472¹), întreprinderii (art.475), produselor (art.465) şi bunurilor viitoare (art.466):

a) gajul înregistrat al unui vînzător sau creditor (inclusiv locator) neplătit, care a finanţat achiziţia unui bun, asupra acestui bun, dar numai în cazul în care acest gaj a fost înregistrat înainte ca debitorul gajist să fi obţinut posesia bunului, iar vînzătorul sau, după caz, creditorul l-a înştiinţat pe creditorul gajist precedent cu privire la aceasta;

b) gajul înregistrat asupra produselor program achiziţionate pentru a fi utilizate cu bunurile dobîndite în temeiul lit.a);

c) gajul înregistrat asupra recoltei sau produselor acesteia, care garantează finanţările obţinute pentru a produce recolta, constituit în perioada de creştere a culturilor sau în decurs de 6 luni înainte ca culturile să fie plantate;

d) gajul înregistrat asupra efectivelor de animale sau produselor acestora, care garantează finanţările obţinute pentru achiziţia de nutreţuri, medicamente sau hormoni pentru animale, cu excepţia faptului că acest gaj nu are prioritate faţă de gajul înregistrat neplătit al vînzătorului sau creditorului (inclusiv locatorului) care a finanţat achiziţionarea nutreţurilor, medicamentelor sau hormonilor pentru animale.

(9) În cazul în care două sau mai multe gajuri înregistrate asupra aceluiaşi bun corporal se extind asupra bunului rezultat din transformare sau confuziune (amestec), rangul de prioritate între ele rămîne acelaşi ca şi pînă la transformare sau confuziune (amestec).

(10) În cazul în care două sau mai multe gajuri înregistrate asupra diferitor bunuri corporale se extind asupra aceluiaşi bun rezultat din transformare sau confuziune (amestec), creditorii gajişti vor deţine cote-părţi din gajul asupra bunului rezultat din transformare sau confuziune (amestec) proporţionale valorii de piaţă a fiecărui bun pînă la transformare sau confuziune (amestec).

Articolul 491¹. Cedarea rangului de prioritate

(1) Creditorul gajist poate ceda unui alt creditor gajist rangul de prioritate în mărimea creanţei garantate cu gaj, astfel încît ultimul să treacă în locul primului în mărimea creanţei creditorului care a cedat rangul de prioritate.

(2) Creditorul gajist care a cedat rangul de prioritate are obligaţia ca, în termen de 3 zile de la cedare, să înştiinţeze despre aceasta pe debitor şi pe debitorul gajist cînd acesta este un terţ.

(3) Cedarea rangului de prioritate al gajului este posibilă numai în cadrul aceluiaşi registru de publicitate şi pentru acelaşi bun.

(4) Cedarea rangului de prioritate este posibilă în măsura în care nu sînt lezate astfel drepturile unui alt creditor gajist care deţine un gaj pentru acelaşi bun.

(5) Cedarea rangului de prioritate se înregistrează în baza cererii creditorilor gajişti în acelaşi mod ca şi înregistrarea gajului şi produce efecte de la data înregistrării.

Articolul 492. Cesiunea creanţei garantate prin gaj

(1) Gajul şi creanţa garantată de el pot fi transmise doar împreună şi simultan.

(2) În cazul cesiunii creanţei garantate prin gaj, noul creditor gajist dobîndeşte dreptul de gaj în volumul deţinut de cedent. Debitorul gajist rămîne obligat faţă de creditorul cesionar.

(3) În cazul cesiunii unei părţi a creanţei garantate prin gaj, noul creditor gajist dobîndeşte dreptul de gaj proporţional părţii din creanţă, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

(4) Contractul de cesiune prevăzută la alin.(1) se încheie în forma în care a fost încheiat contractul din care a rezultat obligaţia garantată cu gaj.

(5) Substituirea creditorului gajist se înregistrează conform art.478. Valabilitatea înregistrării precedente nu este afectată pînă la înregistrarea noului gaj.

(6) Gajul şi creanţa garantată trec asupra noului creditor aşa cum existau la creditorul anterior.

(7) Cesiunea gajului devine opozabilă terţilor din momentul înregistrării în registrul în care este înregistrat gajul.

(8) Banca, în calitate de creditor ipotecar, are dreptul să cesioneze şi/sau să gajeze terţilor drepturile ipotecare prezente şi viitoare fără acordul debitorului ipotecar. Contractele de ipotecă învestite cu formulă executorie care se cesionează unei bănci se transmit împreună cu dreptul la executare silită extrajudiciară.

Articolul 492¹. Preluarea datoriei garantate prin gaj

(1) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană doar cu acordul creditorului gajist, iar în cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul gajist sînt persoane diferite, şi cu acordul acestuia din urmă de a răspunde pentru noul debitor.

(2) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană şi fără acordul debitorului gajist (dacă acesta este o altă persoană decît debitorul obligaţiei garantate). În cazul respectiv, gajul se stinge.

(3) În cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul gajist reprezintă una şi aceeaşi persoană, gajul se menţine, cu excepţia cazului în care creditorul gajist este de acord cu o altă garanţie sau cu stingerea gajului.

Articolul 493. Dobîndirea bunurilor gajate

(1) În cazul înstrăinării bunului gajat, gajul nu se stinge.

(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), bunul se dobîndeşte liber de gaj dacă:

a) creditorul gajist a permis vînzarea sau înstrăinarea în alt mod a bunului, liber de gaj, în conformitate cu dispoziţiile art.493¹ alin.(1);

b) debitorul gajist vinde bunurile din universalitatea de bunuri în cursul obişnuit al activităţii sale, în conformitate cu dispoziţiile art.472¹ alin.(1);

c) bunurile gajate sînt achiziţionate de la creditorul gajist sau de la persoana desemnată de creditorul gajist conform art.505 sau de către creditorul gajist conform art.511.

Articolul 493¹. Permisiunea vînzării bunurilor libere de gaj

(1) Creditorul gajist poate permite debitorului gajist vînzarea bunului liber de gaj, cu excepţia amanetului.

(2) Permisiunea de vînzare a bunurilor libere de gaj se suspendă din data înregistrării avizului de executare şi încetează la data radierii acestui aviz.

(3) Permisiunea de vînzare a bunului liber de gaj încetează la momentul transformării gajului înregistrat în amanet.

Articolul 493². Executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj

(1) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj în cazul în care a încetat dreptul debitorului gajist asupra obiectului gajului în temeiurile prevăzute de lege, precum şi în cazul confiscării obiectului gajului respectiv ca sancţiune pentru săvîrşirea unei contravenţii sau comiterea unei infracţiuni.

(2) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj, iar în cazul neexecutării creanţei sale, să pună sub urmărire obiectul gajului dacă debitorul gajist:

a) a încălcat regulile gajului următor;

b) a înstrăinat obiectul gajului încălcînd dispoziţiile art.486 alin.(3);

c) nu a executat obligaţiile prevăzute la art.486¹;

d) nu se află în posesia obiectului gajului, contrar condiţiilor contractului de gaj;

e) a încălcat regulile de substituire a obiectului gajului;

f) a încălcat termenul de efectuare a plăţilor scadente;

precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 493³. Opozabilitatea drepturilor locatarului

(1) În cazul în care bunul gajat este transmis în locaţiune, iar locaţiunea este opozabilă creditorului gajist, atunci creditorul gajist poate exercita gajul sub rezerva respectării locaţiunii, iar cumpărătorul sau alt dobînditor al bunului gajat se subrogă de drept locatorului în drepturile şi obligaţiile decurgînd din locaţiune.

(2) În sensul alin.(1), locaţiunea este opozabilă creditorului gajist în unul din următoarele cazuri:

a) creditorul gajist a fost informat despre locaţiune conform art.468¹;

b) în cazul bunurilor asupra cărora drepturile reale se dobîndesc, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate prevăzut de lege, locaţiunea era notată în acel registru la data constituirii gajului;

c) creditorul gajist a consimţit transmiterea de către debitorul gajist a bunului gajat în locaţiune conform art.486 alin.(4).

Secţiunea a 8-a

Exercitarea dreptului de gaj

Subsecţiunea 1

Condiţiile generale de exercitare a dreptului de gaj

Articolul 494. Dispoziţii generale privind exercitarea gajului

(1) Creditorul gajist este în drept să pună sub urmărire obiectul gajului, prin exercitarea drepturilor prevăzute la alin.(2), în cazul neexecutării obligaţiei garantate sau în alte cazuri prevăzute de lege sau contract. Dacă obligaţia garantată trebuie executată în rate, creditorul gajist poate, totodată, cere executarea înainte de termen a întregii obligaţii atunci cînd nu este executată o parte a obligaţiei.

(2) În condiţiile prezentei secţiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi cu privire la bunurile gajate:

a) să exercite dreptul de gaj asupra bunurilor incorporale în conformitate cu dispoziţiile art.496¹ – 496³;

b) să obţină posesia şi să vîndă bunurile corporale gajate, conform art.499–505. Dispoziţiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică şi vînzării drepturilor reale limitate gajate care au ca obiect bunuri corporale;

c) să obţină posesia şi să transmită în locaţiune bunul gajat. În acest caz, dispoziţiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică în mod corespunzător la determinarea chiriei comercial rezonabile;

d) în cazul în care bunul gajat constă în dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală, în condiţiile legii, să beneficieze de un drept exclusiv corespunzător, să vîndă sau să acorde licenţe cu titlu oneros către terţi. În cazul acordării licenţei, dispoziţiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică în mod corespunzător la determinarea remuneraţiei comercial rezonabile pentru licenţă;

e) să achiziţioneze bunurile gajate (cu excepţia titlurilor de capital, dacă art.8 din Legea nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară nu prevede altfel), în contul stingerii totale sau parţiale a obligaţiei garantate, în conformitate cu art.511;

f) să exercite oricare alte drepturi prevăzute de contractul de gaj, cu excepţia cazului în care acestea contravin dispoziţiilor prezentului cod sau altor legi.

(3) Creditorul gajist îşi exercită dreptul de gaj, indiferent de faptul cine posedă bunul gajat.

(4) Satisfacerea creanţelor creditorilor din valoarea bunurilor gajate ale debitorului în privinţa căruia a fost intentat procesul de insolvabilitate se efectuează în modul stabilit de legislaţia cu privire la insolvabilitate.

Articolul 494¹. Termenul de exercitare

Creditorul gajist nu-şi poate exercita drepturile de gaj înaintea expirării termenului conform art.497 alin.(12), cu excepţia cazului prevăzut la art.499³ alin.(2).

Articolul 494². Prioritatea exercitării

(1) Creditorul de rang superior are prioritate în exercitarea drepturilor sale de gaj faţă de creditorii de rang inferior. Dispoziţiile art.491 se aplică în mod corespunzător.

(2) Creditorul de rang superior este obligat să achite cheltuielile suportate de creditorul de rang inferior dacă, fiind avizat de acesta că îşi va exercita un drept de gaj, omite totuşi să invoce într-un termen rezonabil prioritatea drepturilor sale.

(3) Creditorul gajist de rang superior care a primit de la creditorul gajist de un rang inferior un aviz de executare în conformitate cu dispoziţiile art.497 alin.(1) are dreptul să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate şi să pună sub urmărire obiectul gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

(4) Dacă creditorul gajist de rang superior nu şi-a exercitat drepturile prevăzute de dispoziţiile alin.(3), gajul de rang superior nu se stinge prin vînzarea bunurilor gajate, dacă nu s-a convenit altfel cu creditorul gajist de rang superior.

(5) Creditorul gajist de rang inferior care a primit de la un creditor gajist de un rang superior un aviz de executare în conformitate cu dispoziţiile art.497 alin.(1) are dreptul să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate şi să pună sub urmărire obiectul gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

(6) Creditorul gajist de rang inferior nu poate exercita dreptul prevăzut la alin.(5) dacă creditorul gajist de rang superior a iniţiat exercitarea dreptului de gaj doar asupra unei părţi a bunurilor gajate, iar bunurile gajate rămase sînt suficiente pentru a garanta creanţele creditorului gajist de rang inferior.

(7) Dacă creditorul gajist de rang inferior nu şi-a exercitat drepturile prevăzute la alin.(5) şi nu rămîn bunuri gajate conform alin.(6), gajul de rang inferior se stinge.

(8) Creditorii gajişti care îşi exercită drepturile prevăzute la alin.(3) sau (5) din prezentul articol vor înştiinţa în acest sens creditorul gajist de la care au primit avizul de executare, în termen de 10 zile de la data primirii lui. Omisiunea înştiinţării îi decade din dreptul de a participa la distribuirea produsului vînzării bunului gajat în conformitate cu art.509, fiind aplicabile dispoziţiile alin.(4) şi, respectiv, alin.(7) din prezentul articol.

(9) În cazul în care gajul de rang superior nu se stinge în condiţiile alin.(4) din prezentul articol, creditorul gajist de rang inferior care vinde bunul în condiţiile art.505 va înştiinţa despre acest fapt cumpărătorul, sub sancţiunea plăţii despăgubirilor.

Articolul 495. Dreptul de uzufruct asupra bunului gajat

Atunci cînd un bun gajat devine ulterior obiectul unui uzufruct, drepturile de gaj trebuie exercitate în mod simultan contra nudului proprietar şi contra uzufructuarului sau trebuie notificate celui faţă de care drepturile de gaj nu au fost încă exercitate.

Articolul 496. Exercitarea dreptului de gaj asupra mai multor bunuri

Creditorul gajist al cărui drept de gaj grevează mai multe bunuri poate exercita în mod simultan sau succesiv dreptul de gaj asupra bunurilor pe care le alege.

Articolul 496¹. Exercitarea dreptului de gaj asupra valorilor mobiliare transferabile şi titlurilor negociabile

(1) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispoziţiile art.497 alin.(1) este în drept:

a) să încaseze sumele datorate debitorului gajist de către emitentul valorilor mobiliare transferabile, inclusiv prin înaintarea către acesta a cererii de a plăti creditorului gajist sumele datorate în urma răscumpărării valorilor mobiliare; sau

b) dacă a iniţiat exercitarea dreptului de gaj pînă la scadenţa valorilor mobiliare transferabile sau dacă valorile mobiliare transferabile sînt titluri de capital, să vîndă valorile mobiliare transferabile în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital.

(2) La exercitarea dreptului de gaj asupra valorilor mobiliare care nu sînt titluri de capital, dispoziţiile art.496³ alin.(3), (4) şi (6) se aplică în mod corespunzător.

(3) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispoziţiile art.497 alin.(1) este în drept:

a) să obţină posesia sau altfel să exercite dreptul de gaj asupra bunurilor corporale care fac obiectul titlului negociabil (recipisă de magazinaj, conosament etc.), în conformitate cu dispoziţiile prezentei secţiuni; sau

b) să vîndă titlul negociabil.

(4) Creditorul gajist are dreptul să exercite gajul asupra valorilor mobiliare transferabile şi titlurilor negociabile şi în raport cu debitorul garanţiei personale sau reale care asigură plata sau executarea în alt mod a obligaţiilor aferente unor astfel de valori mobiliare transferabile şi titluri negociabile, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

Articolul 496². Exercitarea dreptului de gaj asupra dreptului privind mijloacele băneşti în conturi bancare

(1) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispoziţiile art.497 alin.(1) este în drept:

a) să debiteze contul cu suma mijloacelor băneşti gajate, în limita sumei obligaţiei garantate, şi să îndrepte sumele debitate la stingerea obligaţiei garantate – în cazul prevăzut la art.473¹alin.(2) lit.a); sau

b) să ceară băncii să debiteze contul cu suma mijloacelor băneşti gajate, în limita sumei obligaţiei garantate, şi să o plătească creditorului gajist, care o va îndrepta la stingerea obligaţiei garantate – în cazul prevăzut la art.473¹ alin.(2) lit.b).

(2) În cazul în care moneda obligaţiei garantate şi moneda mijloacelor băneşti în contul bancar sînt diferite, creditorul gajist are dreptul să efectueze schimbul valutar al mijloacelor băneşti primite în moneda obligaţiei garantate, cu stingerea sumei echivalente a obligaţiei garantate la cursul oficial al Băncii Naţionale a Moldovei, la data debitării contului.

(3) Prevederile alin.(2) sînt aplicabile şi în cazul în care creditorul gajist, în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, este obligat să îndrepte încasările primite la stingerea obligaţiei garantate, iar moneda acestor încasări este diferită de moneda obligaţiei garantate.

Articolul 496³. Exercitarea dreptului de gaj asupra drepturilor patrimoniale

(1) În avizul transmis conform art.473 alin.(6) sau, după caz, avizul de executare transmis debitorului obligaţiei patrimoniale conform art.497 alin.(1), creditorul gajist este în drept:

a) să ceară debitorului creanţei băneşti contractuale sau necontractuale să plătească creditorului gajist suma creanţei şi să indice informaţiile pentru plată;

b) să indice debitorului obligaţiei patrimoniale, alta decît creanţa bănească, asupra modului de executare a obligaţiei şi, în cazul în care creditorul gajist cere livrarea bunurilor, data şi locul livrării; sau

c) să notifice debitorul despre faptul cesionării dreptului patrimonial gajat şi să indice cesionarul.

(2) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei patrimoniale nu a fost determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, debitorul gajist trebuie să execute obligaţia în termen de 7 zile de la momentul cererii creditorului gajist, dacă executarea imediată nu rezultă din lege, contract sau natura obligaţiei.

(3) La primirea de către debitor a avizului menţionat la alin.(1):

a) debitorul trebuie să plătească creanţa bănească sau să execute alte obligaţii patrimoniale doar conform instrucţiunilor creditorului gajist, sub sancţiunea plăţii despăgubirilor;

b) este nulă orice modificare a condiţiilor obligaţiei patrimoniale, făcută fără acordul creditorului gajist;

c) este nulă orice acţiune a debitorului gajist în exercitarea, inclusiv silită, a drepturilor sale cu privire la obligaţia patrimonială, făcută fără acordul creditorului gajist.

(4) Creditorul gajist va îndrepta încasările obţinute din executarea creanţei băneşti gajate la stingerea obligaţiei garantate.

(5) Bunurile primite de către creditorul gajist de la debitorul obligaţiei patrimoniale în executarea obligaţiilor sale sînt considerate grevate cu gaj şi creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj asupra lor în conformitate cu dispoziţiile prezentei secţiuni. În acest caz, rangul de prioritate a gajului asupra bunului primit de creditorul gajist este determinat de momentul apariţiei gajului asupra dreptului patrimonial gajat.

(6) Creditorul gajist poate cere executarea silită a obligaţiei patrimoniale, prin adresarea în instanţa de judecată. Debitorul gajist şi creditorul gajist care a iniţiat executarea silită împotriva debitorului obligaţiei patrimoniale au obligaţia reciprocă de a se introduce în litigiu.

(7) Creditorul gajist are dreptul să exercite gajul asupra drepturilor patrimoniale garantate şi în raport cu debitorul garanţiei personale sau reale care asigură plata sau executarea în alt mod a obligaţiilor patrimoniale, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

Subsecţiunea a 2-a

Măsurile prealabile exercitării dreptului de gaj

§1. Avizul de executare

Articolul 497. Avizul de executare

(1) Creditorul gajist care intenţionează să exercite dreptul de gaj trebuie să notifice acest fapt prin transmiterea unui aviz de executare debitorului gajist şi, după caz, debitorului obligaţiei garantate, terţului care deţine bunul gajat, debitorului obligaţiei patrimoniale gajate, altor creditori gajişti şi altor creditori care au înştiinţat creditorul gajist despre drepturile lor asupra bunurilor gajate sau le-au înregistrat în registrul garanţiilor sau, în cazul ipotecii, în registrul bunurilor imobile.

(2) Avizul de executare trebuie să fie expediat la domiciliul sau la sediul debitorului gajist şi, dacă este cazul, al debitorului sau la altă adresă arătată în registrul garanţiilor sau, după caz, în registrul bunurilor imobile, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Avizul de executare poate fi expediat şi prin alte mijloace de comunicare, stabilite în contractul de gaj, care să permită confirmarea expedierii şi recepţionării avizului. Dispoziţiile art.477² alin.(2) rămîn aplicabile.

(3) Avizul de executare se consideră recepţionat la data înmînării scrisorii recomandate cu confirmare de primire. Data înmînării scrisorii recomandate cu confirmare de primire şi semnătura debitorului gajist sau a altui destinatar potrivit alin.(1) se înscriu pe confirmarea de primire.

(4) În cazul în care debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) refuză primirea trimiterii de corespondenţă înregistrate sosite pe adresa lui, angajatul poştal cere să se facă menţiunea „Refuz primirea”, confirmată prin depunerea semnăturii pe formularul confirmării de primire. Dacă debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) refuză să înscrie această menţiune, angajatul poştal înscrie menţiunea „Refuzată. Destinatarul refuză să facă menţiunea”, după care semnează şi scrie data.

(5) Debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) care refuză, în condiţiile alin.(4), să primească scrisoarea recomandată cu confirmare de primire în care se conţine avizul de executare al creditorului gajist se consideră notificat de la data refuzului dacă pe scrisoare şi pe formularul confirmării de primire este aplicată de către creditorul gajist (expeditorul) menţiunea „Aviz de executare a gajului” sau, după caz, „Aviz de executare a ipotecii”.

(6) Dacă debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) nu se află pe adresa comunicată sau locul lui de aflare nu este cunoscut, iar creditorul gajist a expediat avizul de executare conform alin.(2) şi acesta i-a fost restituit ca trimitere returnată, creditorul gajist va publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova informaţia privind termenul în care debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) poate primi de la creditorul gajist avizul de executare, care nu va fi mai mic de 15 zile de la data publicării.

(7) În cazul neprezentării debitorului gajist sau altui destinatar potrivit alin.(1) în termenul indicat în informaţia publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, acesta se consideră notificat de la data expirării termenului-limită de primire a avizului de executare.

(8) Dacă debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) se prezintă în termenul indicat în informaţia publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, creditorul gajist îi transmite, sub semnătură, avizul de executare prevăzut la alin.(11) şi din acel moment debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) se consideră notificat.

(9) După notificare, creditorul gajist care deţine un gaj înregistrat fără deposedare va depune în registrul garanţiilor o copie a avizului de executare sau, în cazul ipotecii, va înregistra avizul de executare în registrul bunurilor imobile.

(10) Registratorul registrului garanţiilor sau, în cazul ipotecii, registratorul ipotecar trebuie să verifice dovada de recepţionare a avizului de executare de către debitorul gajist şi ceilalţi destinatari potrivit alin.(1), precum şi dovada de respectare a condiţiilor prevăzute la alin.(5) şi (7) prin care debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin.(1) se consideră notificat. Registratorul înregistrează imediat avizul de executare în registrul garanţiilor sau, după caz, în registrul bunurilor imobile.

(11) Avizul de executare va conţine:

a) suma datorată a obligaţiei garantate, inclusiv dobînda, penalităţile şi alte costuri sau cheltuieli ce trebuie achitate pentru a evita continuarea procedurii de exercitare a dreptului de gaj, sau alte acţiuni ce trebuie întreprinse de către debitor în vederea înlăturării omisiunii de executare corespunzătoare a obligaţiilor sale;

b) descrierea bunurilor gajate care fac obiectul urmăririi;

c) menţiunea privind iniţierea exercitării dreptului de gaj şi dreptul debitorului gajist sau al altor persoane interesate de a se opune urmăririi, în modul prevăzut la art.498;

d) somaţia de executare a obligaţiei garantate sau de transmitere a bunului corporal gajat în posesia creditorului gajist şi termenul de transmitere; şi

e) semnătura creditorului gajist.

(12) Termenul acordat de creditorul gajist pentru executarea obligaţiei garantate sau transmiterea bunurilor corporale gajate în posesia creditorului gajist nu va fi mai mic de 10 zile, iar în cazul ipotecii nu va fi mai mic de 20 de zile, începînd cu data recepţionării avizului de executare sau, după caz, cu data cînd debitorul gajist se consideră notificat, cu excepţia cazului în care un termen mai lung a fost convenit în contractul de gaj. Pînă la expirarea acestui termen, creditorul gajist nu poate continua exercitarea dreptului de gaj asupra bunului corporal, dar poate lua măsurile de protecţie prevăzute la art.499 alin.(1).

Articolul 498. Drepturile debitorului gajist

(1) Debitorul gajist se poate opune urmăririi de către creditorul gajist a bunului gajat, plătind creanţa garantată sau, după caz, înlăturînd încălcările menţionate în avizul de executare şi cele ulterioare, plătind în ambele cazuri cheltuielile aferente expedierii şi înregistrării avizului de executare.

(2) Dreptul menţionat la alin.(1) poate fi exercitat de către debitorul gajist pînă la momentul vînzării bunului luat în posesie de creditorul gajist.

(3) Creditorul gajist care a depus un aviz de executare nu poate cere o altă compensare decît plăţile prevăzute la art.468⁴ alin.(3) şi cheltuielile aferente înregistrării avizului de executare.

(4) Debitorul gajist care a executat obligaţiile prevăzute la alin.(1) subrogă creditorul gajist în drepturile sale faţă de debitorul obligaţiei garantate. Creditorul gajist va transmite debitorului gajist actul juridic din care rezultă obligaţia garantată şi, în cazul gajului fără deposedare, contractul de gaj şi confirmarea constituirii gajului, în termen de 3 zile de la executarea obligaţiilor sau într-un alt termen acceptat de debitorul gajist.

(5) Executarea parţială de către debitorul gajist a obligaţiilor prevăzute la alin.(1) este permisă numai cu consimţămîntul creditorului gajist. În acest caz, debitorul gajist subrogă creditorul gajist numai în partea executată a obligaţiei garantate. Creditorul gajist îi va transmite copii certificate de el ale actului juridic din care rezultă obligaţia garantată şi, în cazul gajului fără deposedare, ale contractului de gaj şi ale confirmării de constituire a gajului.

§2. Transmiterea bunului gajat

Articolul 499. Modul de transmitere a bunului gajat către creditorul gajist

(1) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispoziţiile art.497 alin.(1) este în drept:

a) să preia în posesie bunul corporal gajat, conform art.499¹;

b) să întreprindă orice alte măsuri de protecţie convenite cu debitorul gajist în contractul de gaj ori altfel sau dispuse de către instanţa de judecată, la cererea creditorului gajist.

(2) Transmiterea bunului gajat în posesie creditorului gajist poate fi benevolă ori silită.

(3) Creditorul gajist care a obţinut transmiterea în posesie a bunului gajat poate încheia doar acte juridice de administrare în privinţa bunurilor gajate pînă la momentul vînzării. De asemenea, creditorul gajist poate acoperi datoriile aferente serviciilor de utilităţi publice sau alte datorii ale debitorului gajist apărute în legătură nemijlocită cu bunul gajat. Sumele îndreptate de creditorul gajist în aceste scopuri se recuperează din mijloacele obţinute de creditorul gajist în ordinea stabilită la art.509.

Articolul 499¹. Transmiterea benevolă în posesie

(1) Creditorul gajist poate prelua în posesie bunul corporal gajat dacă:

a) debitorul gajist a consimţit, în contractul de gaj sau altfel, asupra intrării benevole a creditorului gajist în posesia bunului; şi

b) creditorul gajist a transmis avizul de executare a gajului persoanelor indicate la art.497 alin.(1) şi a înregistrat avizul de executare conform art.497 alin.(9).

(2) În cazul în care bunul gajat este accesoriu unui bun imobil, creditorul gajist poate să-l separe din bunul imobil dacă debitorul gajist şi-a exprimat consimţămîntul în formă scrisă.

(3) Actul de transmitere în posesie a bunului corporal gajat va conţine lista bunurilor transmise şi va fi semnat de debitorul gajist şi creditorul gajist. În cazul în care debitorul gajist nu este prezent la luarea în posesie a bunurilor de către creditorul gajist sau refuză să semneze actul de transmitere, creditorul gajist are obligaţia de a trimite debitorului gajist, la adresa indicată în registrul garanţiilor, o copie a actului de transmitere.

Articolul 499². Transmiterea benevolă în posesie în cazul ipotecii

Transmiterea benevolă în posesie a bunului ipotecat se face în baza unui acord privind transmiterea benevolă în posesiune a bunului ipotecat, încheiat în formă autentică între creditorul ipotecar şi debitorul ipotecar, în orice moment convenit de părţi. Dispoziţiile art.499¹ nu se aplică transmiterii benevole în posesie a bunului imobil ipotecat.

Articolul 499³. Transmiterea silită în posesie

(1) Creditorul gajist care nu poate intra în posesia bunului corporal gajat conform art.499¹ sau, în cazul ipotecii, conform art.499² are dreptul să obţină posesia bunului:

a) în baza unei ordonanţe sau hotărîri judecătoreşti, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi ale Codului de executare. Doar împrejurările prevăzute la art.502 alin.(2) lit.a)–e) constituie obiecţii motivate pe care debitorul gajist le poate înainta împotriva ordonanţei judecătoreşti; sau

b) fără a recurge la procedură judecătorească, prin intermediul unui executor judecătoresc, conform dispoziţiilor prezentului capitol şi ale Codului de executare.

(2) Creditorul gajist nu este în drept să procedeze la transmiterea silită în posesie pînă la expirarea termenului prevăzut la art.497 alin.(12) decît dacă bunul gajat este susceptibil de pieire ori distrugere sau este perisabil.

(3) Creditorul gajist poate alege să obţină posesia bunului fără a recurge la procedura judecătorească dacă:

a) debitorul gajist a consimţit, în contractul de gaj sau altfel, asupra obţinerii posesiei bunului de către creditorul gajist fără a recurge la procedura judecătorească sau, în cazul ipotecii, dacă contractul de ipotecă a fost învestit cu formulă executorie conform art.500; şi

b) creditorul gajist a transmis avizul de executare a gajului persoanelor indicate la art.497 alin.(1) şi a înregistrat avizul de executare conform art.497 alin.(9).

(4) Prin derogare de la dispoziţiile Codului de executare, la transmiterea silită în posesia creditorului gajist a bunurilor corporale gajate se aplică următoarele reguli:

a) creditorul gajist prezintă executorului judecătoresc în original contractul de gaj, avizul de executare a gajului înregistrat în registrul garanţiilor şi lista bunurilor gajate, care urmează a fi ridicate, iar executorul judecătoresc reţine copii ale acestora şi certifică corespunderea lor cu originalul;

b) în termen de 48 de ore de la primirea tuturor documentelor menţionate la lit.a), cu excepţia cazului în care creditorul gajist consimte la un termen mai mare, executorul judecătoresc iniţiază procedura de executare după consultarea registrului garanţiilor cu privire la înregistrarea avizului de executare a gajului şi merge la locul indicat de creditorul gajist, ridică bunul gajat şi îl predă creditorului gajist sau persoanei desemnate de acesta. Executorul judecătoresc poate solicita asistenţa organelor indicate la art.22 alin.(1) lit.u) din Codul de executare;

c) la predarea bunului gajat, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal şi transmite cîte o copie a acestuia creditorului gajist şi debitorului gajist.

(5) În cazul în care creditorul gajist este în imposibilitate de a indica locul de aflare a bunurilor gajate, debitorul gajist, la cererea executorului judecătoresc, este obligat să indice imediat locul de aflare a bunurilor.

(6) Creditorul gajist avansează cheltuielile legate de transmiterea silită în posesie şi îşi asumă riscul pieirii sau deteriorării bunurilor gajate preluate în posesie.

(7) În cazul în care bunul gajat este accesoriu al unui bun imobil, creditorul gajist poate să-l separe din bunul imobil, cu condiţia compensării prejudiciului efectiv cauzat titularului dreptului real al bunului imobil, altul decît debitorul gajist. Creditorul gajist nu este obligat să compenseze orice diminuare a valorii bunului imobil cauzată prin separarea bunului gajat.

Articolul 499⁴. Transmiterea originalelor actelor de proprietate

(1) Actul care îndreptăţeşte creditorul gajist la transmiterea posesiei bunului îi oferă dreptul creditorului gajist să intre în posesia originalelor actelor care confirmă dreptul debitorului gajist asupra bunului.

(2) În cazul în care debitorul gajist nu-şi execută obligaţia de a transmite creditorului gajist originalele prevăzute la alin.(1), creditorul gajist are dreptul să solicite şi să obţină de la oricare autoritate sau persoană competentă un duplicat.

Articolul 500. Exercitarea dreptului de ipotecă în temeiul actului notarial învestit cu formulă executorie

(1) În cazul în care ipoteca garantează obligaţiile ce rezultă din contractul de credit bancar sau de împrumut acordat de către organizaţia de creditare nebancară, de către asociaţia de economii şi împrumut, de către societatea de leasing ori de către o bancă de dezvoltare multilaterală în sensul Legii nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară, contractul de ipotecă poate fi învestit cu formulă executorie conform legislaţiei cu privire la notariat dacă părţile au convenit în mod expres aceasta în contract. În acest caz, dreptul de ipotecă poate fi exercitat silit, iar bunul ipotecat se transmite silit, în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie, fără adresarea cererii în instanţa de judecată pentru a obţine ordonanţă sau hotărîre judecătorească.

(2) Exercitarea silită a dreptului de ipotecă în baza contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie se efectuează cu respectarea dispoziţiilor prezentului capitol şi se referă doar la transmiterea bunului imobil ipotecat în posesia creditorului ipotecar în scopul exercitării de către acesta a dreptului de ipotecă în corespundere cu dispoziţiile art.505 alin.(1), precum şi la evacuarea locuitorilor în cadrul exercitării dreptului de ipotecă în corespundere cu dispoziţiile art.511¹.

(3) În cazul în care învestirea contractului de ipotecă cu formulă executorie este anulată ca urmare a contestării ulterioare sau în cazul în care încheierea executorului judecătoresc de intentare a procedurii de executare este anulată conform art.502, creditorul ipotecar este obligat să restituie bunul ipotecat sau să restituie preţul la care bunul a fost vîndut şi să repare prejudiciul cauzat.

(4) Anularea învestirii contractului de ipotecă cu formulă executorie nu împiedică creditorul să exercite dreptul de ipotecă prin instanţa de judecată în modul prevăzut la art.499³.

Articolul 501. Drepturile creditorilor gajişti de rang superior la transmiterea în posesie

(1) În înştiinţarea transmisă creditorului gajist de rang inferior în conformitate cu dispoziţiile art.494² alin.(8), creditorul gajist de rang superior poate solicita ca acesta să-i transmită posesia bunului.

(2) Creditorul gajist de rang inferior care a obţinut posesia bunului în condiţiile art.499¹ sau art.499³ şi a primit solicitarea prevăzută la alin.(1) din prezentul articol, este obligat să transmită bunul în posesia creditorului gajist de rang superior la expirarea termenului indicat la art.494² alin.(8), sub sancţiunea plăţii despăgubirilor.

(3) Dacă a primit solicitări de transmitere a posesiei bunului de la mai mulţi creditori garantaţi de rang superior, creditorul gajist de rang inferior va transmite, în termenul indicat la alin.(2), bunul creditorului gajist de cel mai înalt rang dintre aceştia.

(4) Creditorul gajist care a transmis posesia bunului în condiţiile alin.(2) sau alin.(3) va informa despre acest fapt debitorul gajist şi alţi creditori gajişti înregistraţi.

Articolul 502. Contestarea executării silite

(1) Debitorul gajist sau orice altă persoană care are un interes legitim poate contesta în instanţa de judecată acţiunile creditorului gajist întreprinse conform art.497 sau art.499¹ ori acţiunile executorului judecătoresc întreprinse conform art.499³ şi, după caz, art.500.

(2) Instanţa de judecată este în drept să suspende sau să anuleze transmiterea bunului în posesia creditorului gajist exclusiv în următoarele temeiuri:

a) obligaţia garantată a fost executată sau altfel stinsă;

b) contractul de gaj a fost declarat nul prin hotărîre judecătorească irevocabilă;

c) executarea contractului de gaj a fost suspendată prin act judecătoresc;

d) creditorul gajist nu a transmis avizul de executare debitorului gajist sau nu l-a înregistrat conform art.497;

e) creditorul gajist a încălcat drepturile creditorilor gajişti de rang superior prevăzute la art.501.

(3) Creditorul gajist este responsabil pentru prejudiciul cauzat în cazul în care transmiterea în posesie este declarată ilegală.

(4) Anularea de către instanţa de judecată a transmiterii în posesie nu împiedică creditorul gajist să procedeze la exercitarea dreptului de gaj prin procedură judecătorească ordinară (contencioasă) sau simplificată (în ordonanţă).

Articolul 503. Transmiterea în cazul deţinerii de un terţ a bunului gajat

(1) Terţul care deţine bunul gajat şi care nu este obligat să plătească creanţa garantată răspunde personal pentru întîrzierea transmiterii şi efectele întîrzierii transmiterii bunului în termenul stabilit de instanţa de judecată.

(2) Dacă are o creanţă prioritară în temeiul dreptului său de a reţine bunul mobil gajat, terţul este obligat să-l transmită, dar grevat cu dreptul său prioritar.

(3) În cazul în care a primit bunul ca plată pentru acoperirea creanţei sale, prioritare şi/sau garantate, anterioare celei menţionate în avizul de executare, sau în cazul în care a plătit creanţele prioritare şi/sau garantate anterior, terţul deţinător al bunului gajat poate cere ca creditorul gajist să vîndă bunul el însuşi sau sub controlul instanţei judecătoreşti. Terţul nu este obligat totuşi să transmită bunul dacă creditorul gajist nu îi prezintă garanţii, personale sau reale, că vînzarea bunului se va face la un preţ suficient pentru a-i acoperi integral creanţele sale prioritare şi/sau garantate anterior.

Articolul 504. Renaşterea drepturilor reale neradiate

Drepturile reale pe care debitorul gajist le avea asupra bunului la momentul dobîndirii acestuia sau pe care le-a stins în timpul posesiei sale renasc după transmitere dacă numai ele nu au fost radiate.

Subsecţiunea a 3-a

Vînzarea de către creditorul gajist a bunului gajat

Articolul 505. Condiţiile vînzării bunului de către creditorul gajist

(1) După ce a obţinut în posesie bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus sau a înregistrat la registru un aviz de executare în modul prevăzut la art.497 alin.(9), să procedeze la vînzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică a bunului gajat. În cazul vînzării bunului ipotecat ca urmare a exercitării silite a dreptului de ipotecă în temeiul actului notarial învestit cu formulă executorie, creditorul ipotecar sau, după caz, executorul judecătoresc aplică, ca modalitate de vînzare, licitaţia publică, cu excepţia cazului în care există acordul scris al debitorului ipotecar, eliberat creditorului ipotecar după apariţia dreptului său de exercitare a dreptului de ipotecă, de a vinde bunul în alt mod prevăzut de dispoziţiile prezentului alineat.

(2) Creditorul gajist trebuie să vîndă bunurile gajate fără întîrziere nejustificată, la un preţ comercial rezonabil la data vînzării în conformitate cu dispoziţiile art.505¹ alin.(1) şi ţinînd cont de interesele debitorului gajist, fiind liber să stabilească condiţiile de vînzare.

(3) Dacă există mai multe bunuri, creditorul gajist le poate vinde împreună sau separat.

(4) Creditorul gajist care vinde bunul acţionează în numele proprietarului şi este obligat să informeze cumpărătorul despre calitatea lui la momentul vînzării.

(5) În cazul vînzării prin tender a bunului gajat, creditorul face public anunţul cu privire la tender prin intermediul mass-mediei sau prin invitaţii. Anunţul cu privire la tender trebuie să conţină informaţie suficientă pentru a permite persoanei interesate să prezinte o ofertă în termenul şi la locul anunţat.

(6) Creditorul gajist este obligat să accepte oferta cea mai mare, cu excepţia cazului în care condiţiile ataşate ofertei o fac mai puţin avantajoasă decît o ofertă mai joasă sau preţul oferit nu este comercial rezonabil.

(7) Vînzarea de către creditorul gajist prin licitaţie publică a bunului gajat se face la data, ora şi locul fixat în avizul de vînzare, adus la cunoştinţa debitorului gajist, terţului care deţine bunul şi, după caz, administratorului fiduciar, notificat tuturor creditorilor gajişti care au depus sau înregistrat la registrul respectiv un aviz de executare. Creditorul gajist trebuie, de asemenea, să informeze orice persoană interesată care a făcut solicitare.

(8) În cazul ipotecii, creditorul ipotecar are dreptul să transfere dreptul de proprietate asupra bunului ipotecat, acţionînd în numele debitorului ipotecar, în baza următoarelor documente:

a) în cazul exercitării benevole – acordul, autentificat notarial, privind transmiterea benevolă în posesie a bunului ipotecat;

b) în cazul exercitării silite – ordonanţa judecătorească sau, respectiv, hotărîrea instanţei de judecată rămasă definitivă;

c) în cazul exercitării silite în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie – originalul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie, care conţine clauza privind dreptul creditorului ipotecar de a exercita dreptul de ipotecă în temeiul formulei executorii aplicate de notar, copia contractului de credit bancar sau de împrumut, care atestă faptul că creanţa a devenit exigibilă, însoţită de extrasele de evidenţă financiară, care atestă datoriile debitorului la data expirării termenului indicat în avizul de executare, copiile avizului de executare expediat pe adresa debitorului şi dovada înregistrării lui în registrul bunurilor imobile, conform cerinţelor stabilite la art.497, precum şi declaraţia pe propria răspundere a creditorului că nu există un litigiu judiciar în legătură cu contractul de ipotecă învestit cu formulă executorie a cărui executare este solicitată şi că creanţa este exigibilă.

(9) Debitorul gajist şi creditorul gajist pot conveni, în contractul de gaj sau altfel, asupra condiţiilor de vînzare a bunurilor gajate.

Articolul 505¹. Vînzarea comercial rezonabilă

(1) Vînzarea bunurilor este comercial rezonabilă dacă are loc în conformitate cu regulile prevăzute prin contractul de gaj sau, dacă nu s-au prevăzut asemenea reguli, după caz:

a) aşa cum se dispune în mod obişnuit de bunuri de acelaşi fel pe o piaţă organizată;

b) la preţul stabilit pe o piaţă organizată şi valabil în momentul vînzării;

c) în conformitate cu practicile comerciale rezonabile urmate de cei care vînd în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel.

(2) În condiţiile prevăzute la alin.(1), simplul fapt că se putea obţine un preţ mai mare dacă vînzarea ar fi avut loc în alt moment sau printr-o altă metodă decît cea aleasă de creditor nu face ca vînzarea să nu fie considerată comercial rezonabilă.

Articolul 506. Dreptul la repararea prejudiciului în caz de vînzare

În cazul în care creditorul gajist nu a respectat dispoziţiile art.505 şi 505¹ la vînzarea bunului gajat, debitorul gajist are dreptul de a cere de la creditorul gajist care a vîndut bunul gajat repararea prejudiciului cauzat, dar nu poate cere anularea vînzării.

Articolul 507. Opoziţia la condiţiile de vînzare

(1) La alegerea sa, creditorul gajist care exercită dreptul de gaj poate notifica debitorul gajist, conform regulilor privind notificarea avizului de executare, despre condiţiile planificate de vînzare a bunului gajat. În termen de 15 zile de la comunicarea condiţiilor planificate de vînzare, debitorul gajist poate formula opoziţie la condiţiile de vînzare în instanţa de judecată competentă.

(2) Opoziţia suspendă de drept procedura de vînzare pînă la soluţionarea definitivă a cauzei.

(3) Instanţa va soluţiona opoziţia în termen de 5 zile. Hotărîrea instanţei poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul respingerii opoziţiei, apelul nu îl opreşte pe creditor să treacă la vînzarea bunului. Apelul se soluţionează de urgenţă.

(4) Dacă admite opoziţia, constatînd că condiţiile planificate de vînzare nu respectă dispoziţiile art.505 şi 505¹, instanţa stabileşte condiţiile de vînzare corespunzătoare şi încuviinţează vînzarea bunului.

(5) Dacă instanţa a respins opoziţia, creditorul gajist poate purcede la vînzare în condiţiile planificate de vînzare.

(6) Dacă creditorul gajist a vîndut bunul în condiţiile prevăzute la alin.(4) sau, după caz, alin.(5) din prezentul articol, debitorul gajist nu poate cere repararea prejudiciului pe temeiul prevăzut la art.506.

(7) În cazul în care creditorul gajist a vîndut bunul la un preţ inferior celui determinat conform alin.(4) sau, după caz, alin.(5) din prezentul articol, debitorul gajist poate cere repararea prejudiciului pe temeiul prevăzut la art.506.

Articolul 508. Dreptul altor creditori gajişti la repararea prejudiciului în caz de vînzare

Creditorii gajişti, alţii decît creditorul gajist care vinde bunul gajat, au dreptul la repararea prejudiciului şi dreptul la opoziţie în condiţiile art.506 şi 507, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 509. Mijloacele obţinute din vînzarea bunului gajat

(1) După deducerea cheltuielilor confirmate documentar, suportate în legătură cu preluarea, transportarea, păstrarea şi vînzarea bunului gajat, creditorul gajist distribuie produsul vînzării bunului creditorilor gajişti şi altor creditori indicaţi la art.497 alin.(1) conform ordinii de prioritate.

(2) Cheltuielile de expediere a avizului de executare, de înregistrare a lui, precum şi alte cheltuieli de exercitare a dreptului de gaj sînt suportate de către debitorul gajist şi se deduc conform alin.(1), cu excepţia cazurilor în care ordonanţa sau hotărîrea judecătorească, după caz, prevede altfel în privinţa cheltuielilor de judecată sau creditorul gajist şi debitorul gajist convin altfel.

(3) Suma rămasă disponibilă se transmite debitorului gajist sau, cînd plata nu este posibilă, se consemnează în conformitate cu dispoziţiile art.645, în termen de 3 zile de la finalizarea distribuirii conform alin.(1) din prezentul articol. În acelaşi termen creditorul gajist transmite debitorului gajist un proces-verbal privind distribuirea produsului vînzării bunului gajat.

(4) Dacă produsul obţinut din vînzarea bunului nu a fost suficient pentru a plăti creanţele sale şi cheltuielile, creditorul gajist conservă o creanţă neprivilegiată pentru diferenţa datorată de debitorul său.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi exercitării gajului pe calea transmiterii în locaţiune a bunului gajat în temeiul art.494 alin.(2) lit.c) sau prin acordarea licenţei cu titlu oneros către terţi asupra obiectului de proprietate intelectuală protejat conform art.494 alin.(2) lit.d).

Articolul 510. Bunul dobîndit de la creditorul gajist

(1) Vînzarea bunurilor gajate de către creditorul gajist:

a) transferă cumpărătorului toate drepturile debitorului gajist asupra bunurilor gajate;

b) stinge gajul creditorului gajist şi alte gajuri, cu excepţia gajului de rang superior, în cazurile prevăzute la art.494² alin.(4); şi

c) stinge sechestrele şi interdicţiile asupra bunului, cu excepţia celor aplicate de instanţele de judecată în litigii nelegate de exercitarea dreptului de gaj.

(2) Cumpărătorul devine proprietar al bunurilor cumpărate după plata în întregime a preţului de cumpărare, cu excepţia cazului cînd s-a convenit altfel cu creditorul gajist şi cu alţi creditori indicaţi la art.497 alin.(1) ale căror drepturi pot fi prejudiciate prin amînarea sau eşalonarea plăţii.

(3) În termen de 3 zile după ce a devenit proprietar al bunului în condiţiile alin.(2) din prezentul articol, cumpărătorul propune creditorului gajist de rang superior a cărui gaj nu s-a stins să fie înregistrată substituirea debitorului gajist, în modul prevăzut la art.478, sub sancţiunea plăţii despăgubirilor.

(4) După ce a devenit proprietar al bunului în condiţiile alin.(2), cumpărătorul poate solicita instanţei de judecată anularea sechestrelor şi a interdicţiilor asupra bunului cumpărat aplicate de instanţele de judecată.

Articolul 510¹. Radierea grevărilor

Cumpărătorul solicită radierea din registrul garanţiilor sau, după caz, din registrul bunurilor imobile a gajurilor, a sechestrelor şi a interdicţiilor stinse în conformitate cu dispoziţiile art.510 alin.(1), în temeiul confirmării vînzării emise de către creditorul gajist.

Articolul 511. Achiziţionarea bunurilor gajate de către creditorul gajist

(1) Creditorul gajist poate achiziţiona bunurile gajate dacă:

a) debitorul gajist a consimţit în scris asupra achiziţiei după primirea avizului de executare; şi

b) alte persoane indicate la art.497 alin.(1) nu se opun.

(2) Intenţia creditorului gajist de a achiziţiona bunul gajat poate fi exprimată în avizul de executare sau într-un aviz ulterior transmis debitorului gajist şi altor persoane indicate la art.497 alin.(1). Avizul va indica suma datorată a obligaţiei garantate şi partea din aceasta care se propune a fi stinsă prin achiziţionarea bunului gajat.

(3) Opoziţia faţă de achiziţionarea bunului gajat produce efecte juridice doar dacă este adusă la cunoştinţa creditorului gajist în termen de 15 zile de la primirea avizului prevăzut la alin.(2).

(4) Creditorul gajist care a achiziţionat bunul gajat va îndrepta suma preţului de achiziţie la stingerea obligaţiei garantate.

(5) Achiziţia de către creditorul gajist a bunului gajat:

a) transferă creditorului gajist toate drepturile debitorului gajist asupra bunului gajat;

b) stinge orice alte gajuri, cu excepţia gajurilor de rang superior, în cazurile prevăzute la art.494² alin.(4); şi

c) stinge sechestrele şi interdicţiile asupra bunului, cu excepţia celor aplicate de instanţele de judecată în litigii nelegate de exercitarea dreptului de gaj.

(6) La achiziţia de către creditorul gajist a bunului gajat, dispoziţiile art.510 alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 511¹. Evacuarea locuitorilor în cadrul exercitării dreptului de ipotecă

(1) Dacă nu deţine un drept de locaţiune opozabil creditorului gajist în sensul art.493³, debitorul ipotecar, precum şi celelalte persoane care locuiesc în imobilul ipotecat sînt obligate să elibereze bunul ipotecat la data intrării în vigoare a acordului de transmitere benevolă în posesie, semnat între creditorul ipotecar şi debitorul ipotecar, dacă părţile nu au stabilit un alt termen, sau la momentul rămînerii definitive a ordonanţei judecătoreşti ori, după caz, a hotărîrii judecătoreşti – în cazul exercitării silite a dreptului de ipotecă, sau la data indicată în avizul de executare – în cazul exercitării dreptului de ipotecă în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie.

(2) Dacă persoanele menţionate la alin.(1) din prezentul articol refuză să elibereze bunul ipotecat sau dacă nu l-au eliberat la expirarea termenului de 15 zile din data stabilită la alin.(1) din prezentul articol, executorul judecătoresc iniţiază evacuarea silită în corespundere cu Codul de executare şi ţinînd cont de dispoziţiile art.493³.”

262. Titlul V din cartea a doua se abrogă.

263. La articolul 513:

în denumire, cuvintele „şi diligenţa” se substituie cu cuvintele „în raporturile obligaţionale”;

la alineatul (1), cuvintele „şi diligenţă” se exclud;

la alineatul (2), cuvîntul „prevederile” se substituie cu cuvîntul „dispoziţiile”.

264. Articolul 515 se abrogă.

265. La articolul 517 alineatul (2) litera a), cuvintele „nu prevede” se substituie cu cuvîntul „exclude”.

266. Capitolul I din titlul I se completează cu articolele 517¹ şi 517² cu următorul cuprins:

„Articolul 517¹. Obligaţiile corelative

(1) Obligaţia unei persoane este corelativă obligaţiei care incumbă altei persoane în una dintre următoarele situaţii:

a) executarea obligaţiei se face în schimbul executării celeilalte obligaţii;

b) aceasta constă într-o obligaţie de a contribui la sau de a accepta executarea celeilalte obligaţii;

c) obligaţia este atît de clar legată de cealaltă obligaţie sau de obiectul ei, încît executarea unei obligaţii poate fi privită în mod rezonabil ca dependentă de executarea celeilalte obligaţii.

(2) Obligaţiile corelative se pot naşte din contracte (contracte sinalagmatice), precum şi din alte temeiuri de naştere a obligaţiilor.

Articolul 517². Obligaţia de rezultat şi obligaţia de mijloace

(1) Debitorul unei obligaţii de rezultat este ţinut să atingă rezultatul promis.

(2) Debitorul unei obligaţii de mijloace este ţinut să manifeste, la executarea prestaţiei sale, prudenţa şi diligenţa unei persoane rezonabile de aceeaşi calitate, pusă în aceleaşi circumstanţe.

(3) Pentru a determina dacă obligaţia este de mijloace sau de rezultat, se ţine cont, printre altele, de următoarele:

a) modul în care obligaţia este exprimată în contract;

b) preţul şi celelalte clauze ale contractului;

c) gradul de risc care, în mod normal, îl implică atingerea rezultatului scontat;

d) aptitudinea celeilalte părţi de a influenţa executarea obligaţiei.”

267. Articolul 521 va avea următorul cuprins:

„Articolul 521. Efectul indivizibilităţii

(1) Obligaţia este indivizibilă între mai mulţi debitori în cazul în care aceştia sînt obligaţi să execute împreună aceeaşi prestaţie, iar creditorul poate pretinde prestaţia doar de la toţi împreună.

(2) Creanţa este indivizibilă între mai mulţi creditori în cazul în care fiecare creditor poate pretinde executarea prestaţiei doar în folosul tuturor creditorilor, iar debitorul trebuie să execute prestaţia în folosul tuturor creditorilor.

(3) Obligaţia indivizibilă nu poate fi divizată nici între debitori sau între creditori, nici între succesorii lor.

(4) Obligaţia nu devine indivizibilă numai prin faptul că în contract este stipulat că este solidară.

(5) Obligaţia divizibilă care are doar un creditor şi un debitor trebuie să fie executată între ei ca o obligaţie indivizibilă, ea rămînînd divizibilă între moştenitorii acestora.”

268. Secţiunea 1 din capitolul II se completează cu articolul 521¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 521¹. Dificultăţile executării în cazul creanţei indivizibile

Dacă unul dintre creditorii indivizibili refuză să accepte sau nu poate accepta executarea prestaţiei, debitorul se poate elibera de obligaţie prin consemnare.”

269. La articolul 523:

în denumire, cuvintele „creanţei solidare” se substituie cu cuvintele „solidarităţii creanţei”;

în alineatul unic, textul „ , prin lege sau atunci cînd prestaţia este indivizibilă” se substituie cu cuvintele „sau prin lege”.

270. Codul se completează cu articolul 525¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 525¹. Confuziunea în cazul creanţei solidare

(1) Dacă unul dintre creditorii solidari dobîndeşte şi calitatea de debitor, confuziunea nu stinge creanţa solidară decît în proporţie cu partea din creanţă ce îi revine acelui creditor.

(2) Ceilalţi creditori solidari îşi păstrează dreptul de regres împotriva creditorului în persoana căruia a operat confuziunea, proporţional cu partea din creanţă ce îi revine fiecăruia dintre ei.”

271. La articolul 529:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatele (2)–(4) cu următorul cuprins:

„(2) Orice acte prin care unul dintre creditorii solidari ar consimţi la reducerea sau înlăturarea drepturilor, accesoriilor sau beneficiilor creanţei ori ar prejudicia în orice alt mod interesele celorlalţi creditori sînt inopozabile acestora din urmă.

(3) Hotărîrea judecătorească obţinută de unul dintre creditori împotriva debitorului comun profită şi celorlalţi creditori.

(4) Hotărîrea judecătorească pronunţată în favoarea debitorului comun nu poate fi invocată şi împotriva creditorilor care nu au fost parte în proces.”

272. Secţiunea a 2-a din capitolul II se completează cu articolul 529¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 529¹. Suspendarea şi întreruperea prescripţiei în folosul creditorului solidar

(1) Suspendarea prescripţiei în folosul unuia dintre creditorii solidari poate fi invocată şi de către ceilalţi creditori solidari.

(2) Întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari.”

273. Articolul 531:

alineatul unic devine alineatul (1), în care textul „ , prin lege sau atunci cînd prestaţia este indivizibilă” se substituie cu cuvintele „sau prin lege”;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Atunci cînd se cer despăgubiri pentru neexecutarea unei obligaţii indivizibile, debitorii sînt ţinuţi solidari pentru plată în folosul creditorului.”

274. În denumirea articolului 537, cuvîntul „Diminuarea” se substituie cu cuvintele „Confuziunea în cazul”.

275. Codul se completează cu articolul 540¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 540¹. Remiterea unui debitor solidar sau tranzacţia cu el

(1) În cazul în care creditorul remite o datorie sau încheie o tranzacţie cu un debitor solidar, ceilalţi debitori sînt eliberaţi în măsura părţii acelui debitor.

(2) În cazul în care obligaţia solidară a codebitorilor a apărut în legătură cu cauzarea unui prejudiciu, eliberarea obţinută conform alin.(1) se extinde doar în măsura în care este necesară pentru a împiedica creditorul să primească mai mult decît reparaţia integrală, iar ceilalţi debitori îşi păstrează drepturile de regres faţă de debitorul care a fost remis sau a tranzacţionat în măsura părţii neexecutate a acelui debitor.”

276. Articolul 541 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Debitorul urmărit poate cere introducerea în cauză a celorlalţi codebitori.”

277. La articolul 544:

în denumire, cuvîntul „executării” se substituie cu cuvîntul „satisfacerii”;

la alineatul (1), cuvîntul „executat” se substituie cu cuvîntul „satisfăcut”, iar în final se introduce textul „ , împreună cu părţile acestora din cheltuielile rezonabile suportate”;

la alineatul (2), cuvintele „întinderii obligaţiei” se substituie cu cuvintele „părţii din obligaţie a”;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Debitorul solidar care a satisfăcut obligaţia de asemenea are dreptul, cu respectarea prioritară a drepturilor sau intereselor apărute anterior ale creditorului, să exercite drepturile şi acţiunile creditorului, inclusiv oricare drepturi de garanţie care le însoţesc, în măsura necesară pentru a recupera părţile din obligaţie ale celorlalţi debitori solidari.”

278. În denumirea articolului 545, cuvîntul „Compensarea” se substituie cu cuvîntul „Beneficiile”.

279. La articolul 549:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatele (2) şi (3) cu următorul cuprins:

„(2) Hotărîrea judecătorească pronunţată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi codebitori.

(3) Hotărîrea judecătorească pronunţată în favoarea unuia dintre codebitorii solidari profită şi celorlalţi, cu excepţia cazului în care s-a întemeiat pe un temei ce putea fi invocat numai de acel codebitor.”

280. La articolul 551 alineatul (2), cuvintele „după punerea în întîrziere” se substituie cu cuvintele „în acest scop”.

281. Denumirea capitolul III din titlul I va avea următorul cuprins:

„Capitolul III

TRANSMISIUNEA CREANŢEI ŞI A OBLIGAŢIEI”.

282. La articolul 556:

alineatul (1) se completează în final cu textul „ , dacă din contractul de cesiune nu rezultă un moment ulterior”;

la alineatul (4), textul „creanţele privitoare la încasarea pensiei alimentare, la repararea prejudiciului” se substituie cu textul „ , sub sancţiunea nulităţii absolute, creanţele privitoare la încasarea pensiei alimentare şi la repararea prejudiciului”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Creanţa este incesibilă, sub sancţiunea nulităţii absolute, dacă, în virtutea naturii prestaţiei sau relaţiei între debitor şi creditor, debitorul nu poate fi ţinut în mod rezonabil să o satisfacă decît în folosul acestui creditor. Această regulă nu se aplică dacă debitorul şi-a dat consimţămîntul la cesiune.”

283. Codul se completează cu articolele 556¹şi 556² cu următorul cuprins:

„Articolul 556¹. Forma cesiunii de creanţă

Cesiunea de creanţă trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut creanţa cesionată.

Articolul 556². Cesiunea parţială

(1) Creanţa pecuniară poate fi cesionată în parte.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, creanţa nepecuniară nu poate fi cesionată în parte decît dacă obligaţia este divizibilă, iar cesiunea nu face ca aceasta să devină, în mod substanţial, mai oneroasă pentru debitor. Această regulă nu se aplică dacă debitorul şi-a dat consimţămîntul la cesiune.”

284. Articolele 557 şi 559 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 557. Consimţămîntul debitorului

(1) Titularul unei creanţe o poate transmite unui terţ fără consimţămîntul debitorului dacă legea nu prevede altfel.

(2) Clauza prin care se interzice sau se limitează cesiunea unei creanţe nu afectează cesibilitatea ei.

(3) Cu toate acestea, atunci cînd creanţa este cesionată prin încălcarea acestei clauze, debitorul poate să se libereze de obligaţie executînd în folosul cedentului. Debitorul de asemenea păstrează dreptul de a opune cedentului compensarea, ca şi cum creanţa nu a fost cesionată.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică:

a) dacă debitorul şi-a dat consimţămîntul la cesiune;

b) dacă interdicţia nu este expres menţionată în înscrisul constatator al creanţei, iar cesionarul nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască existenţa interdicţiei la momentul încheierii contractului de cesiune; sau

c) dacă creanţa este pecuniară şi s-a născut în schimbul furnizării bunurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor.

(5) Dispoziţiile alin.(2) nu limitează răspunderea cedentului faţă de debitor pentru încălcarea interdicţiei sau limitării de a cesiona creanţa. Cu toate acestea, debitorul nu are dreptul de a recurge la rezoluţiunea contractului din care rezultă creanţa cesionată pe temeiul încălcării clauzei prevăzute la alin.(2).”

„Articolul 559. Obligaţiile asumate de cedent

(1) Cedentul are obligaţiile prevăzute la alin.(2)–(6) şi (9) dacă din contractul de cesiune nu rezultă altceva.

(2) Cedentul garantează că:

a) creanţa cesionată există sau, în cazul creanţei viitoare, va exista conform contractului din care rezultă;

b) cedentul este îndreptăţit să cedeze creanţa sau va fi în drept să o facă la momentul cînd cesiunea va produce efecte;

c) debitorul nu deţine unele excepţii împotriva satisfacerii creanţei;

d) creanţa nu va fi afectată de niciun drept de compensare existent între cedent şi debitor;

e) creanţa nu a făcut obiectul unei cesiuni anterioare în folosul altui cesionar şi nu este obiect al unui drept de garanţie în folosul unui terţ.

(3) Cedentul garantează că clauzele contractului sau altui act juridic, dezvăluite cesionarului în calitate de clauze care guvernează creanţa, nu au fost modificate sau altfel afectate de vreo înţelegere nedezvăluită care ar dăuna cesionarului.

(4) Cedentul garantează că clauzele contractului sau altui act juridic din care rezultă creanţa nu vor fi modificate fără consimţămîntul cesionarului, cu excepţia cazului cînd modificarea este prevăzută în contractul de cesiune sau este făcută cu bună-credinţă şi este de aşa natură încît cesionarul nu ar avea în mod rezonabil obiecţii.

(5) Cedentul se obligă să nu încheie un contract de cesiune subsecvent în privinţa aceleiaşi creanţe care ar duce la faptul că o altă persoană dobîndeşte creanţa cu prioritate faţă de cesionar.

(6) Cedentul se obligă să transmită cesionarului toate drepturile transmisibile destinate să garanteze creanţa şi care nu sînt deja transmise prin efectul cesiunii, precum şi să transmită produsul obţinut din orice drept netransmisibil destinat să garanteze creanţa.

(7) Cedentul nu garantează solvabilitatea actuală sau viitoare a debitorului, cu excepţia cazurilor cînd cedentul a garantat pentru debitor faţă de cesionar.

(8) Dispoziţiile alin.(1)–(7) se aplică în mod corespunzător în privinţa drepturilor accesorii şi a garanţiilor creanţei.

(9) În cazul cesiunii creanţei care rezultă dintr-un titlu de valoare la ordin, cedentul este responsabil şi de executarea obligaţiei de către debitor.”

285. La articolul 560:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Cu toate acestea, debitorul nu este îndreptăţit să opună cesionarului o excepţie dacă debitorul a făcut cesionarul să creadă că acea excepţie nu există.”

286. Codul se completează cu articolul 560¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 560¹. Efectul cesiunii asupra locului de executare

(1) În cazul cesiunii creanţei pecuniare care trebuie satisfăcută la un anumit loc, cesionarul poate să ceară ca plata să fie efectuată în orice alt loc dacă aceasta se face fără numerar, dar trebuie să-l despăgubească pe debitor pentru orice costuri suplimentare pe care acesta le suportă din motivul modificării locului de plată.

(2) În cazul cesiunii creanţei nepecuniare care urmează a fi executată la un anumit loc, cesionarul nu poate cere executarea la un alt loc.”

287. La articolul 562:

alineatul unic devine alineatul (1), în care cuvintele „primul cesionar” se substituie cu cuvintele „cesionarul a cărui cesiune este notificată prima debitorului”;

articolul se completează cu alineatele (2) şi (3) cu următorul cuprins:

„(2) Cesionarul ulterior poate invoca dispoziţiile alin.(1) doar dacă la data încheierii contractului de cesiune nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că acea creanţă deja a fost cesionată.

(3) Debitorul este liberat de obligaţie executînd în folosul primului cesionar care îl notifică, indiferent de faptul că debitorul ştia sau nu despre cesiunea repetată.”

288. Articolul 564 va avea următorul cuprins:

„Articolul 564. Notificarea despre cesiune şi executarea în folosul persoanei care nu este creditor

(1) Debitorul este liberat de obligaţie prin executare în folosul cedentului atît timp cît debitorul nu a primit nicio notificare privind cesiunea fie de la cedent, fie de la cesionar şi nu cunoaşte despre faptul că cedentul nu mai este îndreptăţit să obţină executarea.

(2) Chiar dacă persoana identificată în calitate de cesionar în notificarea privind cesiunea primită de la cedent nu este creditor, debitorul este liberat de obligaţie prin executarea cu bună-credinţă în folosul acelei persoane.

(3) Chiar dacă persoana identificată în calitate de cesionar în notificarea privind cesiunea primită de la o persoană care se declară cesionar nu este creditor, debitorul este liberat de obligaţie prin executare în folosul acelei persoane dacă creditorul a determinat debitorul să creadă în mod rezonabil şi cu bună-credinţă că dreptul a fost cesionat acestei persoane.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător dacă obligaţia s-a stins pe altă cale decît executarea.”

289. Codul se completează cu articolele 564¹–564³ cu următorul cuprins:

„Articolul 564¹. Dovada adecvată a cesiunii

(1) Debitorul care crede pe baza unui temei rezonabil că dreptul a fost cesionat, dar care nu a primit o notificare privind cesiunea, poate să ceară de la persoana care aparent a cesionat dreptul să îi ofere o astfel de notificare privind cesiunea sau o confirmare că dreptul nu a fost cesionat ori că cedentul este încă îndreptăţit să obţină executarea.

(2) Debitorul care a primit o notificare privind cesiunea care nu este în formă textuală pe un suport durabil ori care nu oferă informaţie adecvată despre dreptul cesionat sau numele şi adresa cesionarului poate să ceară de la persoana care notifică să furnizeze o nouă notificare care ar satisface cerinţele respective.

(3) Debitorul care a primit o notificare privind cesiunea de la cesionar, dar nu de la cedent, poate să ceară de la cesionar să prezinte o dovadă certă a cesiunii. Se consideră dovadă certă, dar nu se limitează la aceasta, orice declaraţie în forma textuală pe un suport durabil emanînd de la cedent şi indicînd că creanţa a fost cedată.

(4) Debitorul care a înaintat o cerere conform prezentului articol poate să suspende executarea pînă cînd cererea respectivă este satisfăcută.

Articolul 564². Opozabilitatea cesiunii faţă de fidejusor

Cesiunea nu este opozabilă fidejusorului decît dacă formalităţile prevăzute pentru opozabilitatea cesiunii faţă de debitor au fost îndeplinite şi în privinţa fidejusorului însuşi.

Articolul 564³. Concurenţa între cesionar şi cedentul care a primit prestaţia

Dacă debitorul este liberat executînd prestaţia conform art.557 alin.(3) sau art.564 alin.(1), dreptul cesionarului faţă de cedent de a i se preda prestaţia are prioritate faţă de dreptul unui reclamant concurent atît timp cît prestaţia se află în posesia cedentului şi poate fi identificată în mod rezonabil faţă de alte bunuri ale acestuia.”

290. Secţiunea a 2-a din capitolul III va avea următorul cuprins:

„Secţiunea a 2-a

Preluarea datoriei

Articolul 567. Felurile preluării datoriei

(1) Un terţ (noul debitor) poate să preia datoria sau o parte din ea în unul din următoarele feluri:

a) debitorul iniţial este liberat de datorie (substituirea completă de către noul debitor);

b) debitorul iniţial este menţinut în calitate de debitor pentru cazul în care noul debitor nu îşi execută corespunzător obligaţiile (substituirea incompletă de către noul debitor);

c) debitorul iniţial şi cel nou poartă răspundere solidară (adăugarea noului debitor).

(2) În cazul în care este evident că a apărut un nou debitor, dar felul preluării datoriei nu este clar, debitorul iniţial şi cel nou sînt consideraţi debitori solidari.

Articolul 568. Forma preluării datoriei

Preluarea datoriei trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut datoria.

Articolul 569. Consimţămîntul creditorului

(1) Consimţămîntul creditorului este necesar pentru substituirea de către noul debitor, indiferent dacă a avut loc o substituire completă sau incompletă.

(2) Consimţămîntul creditorului privind substituirea de către noul debitor poate să fie dat şi în prealabil. În acest caz, substituirea produce efecte din momentul în care creditorul a fost notificat de către noul debitor despre contractul dintre noul debitor şi cel iniţial.

(3) Consimţămîntul creditorului nu este necesar în cazul adăugării unui nou debitor, dar creditorul, prin notificare către noul debitor, poate să refuze dreptul conferit faţă de noul debitor dacă acest fapt este făcut fără întîrziere nejustificată după ce a fost informat despre drept şi înainte ca acesta să fie acceptat în mod expres sau implicit. În cazul refuzului, se consideră că dreptul nu s-a conferit niciodată.

Articolul 570. Substituirea completă

Un terţ poate să se oblige prin contract cu creditorul şi debitorul iniţial să substituie complet debitorul, cu efectul că debitorul iniţial este liberat de obligaţie.

Articolul 571. Efectele substituirii complete asupra excepţiilor, compensării şi drepturilor de garanţie

(1) Noul debitor poate opune creditorului toate excepţiile pe care debitorul iniţial ar fi putut să le opună creditorului.

(2) Noul debitor nu poate opune creditorului compensarea pe care debitorul iniţial ar fi putut să o opună creditorului.

(3) Noul debitor nu poate opune creditorului niciun drept şi nicio excepţie ce decurge din raportul dintre noul debitor şi cel iniţial.

(4) Liberarea debitorului iniţial se extinde de asemenea asupra oricărei garanţii personale sau reale acordate de către acesta creditorului pentru executarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd garanţia poartă asupra bunului care este transmis noului debitor în calitate de obiect al contractului între debitorul iniţial şi cel nou.

(5) Odată cu liberarea debitorului iniţial, garanţia oferită de orice persoană, alta decît noul debitor, pentru executarea obligaţiei se stinge dacă acea persoană nu acceptă ca garanţia să subziste în folosul creditorului.

Articolul 571¹. Substituirea incompletă

Un terţ poate să convină cu creditorul şi debitorul iniţial să substituie incomplet debitorul, cu efectul că debitorul iniţial este menţinut ca debitor în cazul cînd debitorul nou nu execută obligaţia în mod corespunzător.

Articolul 571². Efectele substituirii incomplete

(1) Substituirea incompletă are aceleaşi efecte asupra excepţiilor şi compensării ca şi substituirea completă.

(2) În măsură în care debitorul iniţial nu este liberat, garanţia personală sau reală acordată în vederea executării obligaţiilor acelui debitor nu este afectată de substituire.

(3) Răspunderea debitorului iniţial este guvernată de către dispoziţiile legale privind fidejusorul cu beneficiu de discuţiune în măsura în care nu contravin dispoziţiilor alin.(1) şi (2).

Articolul 571³. Adăugarea unui nou debitor

Un terţ poate să convină cu debitorul să fie adăugat în calitate de debitor, astfel încît debitorul iniţial şi cel nou să fie debitori solidari.

Articolul 571⁴. Efectele adăugării unui nou debitor

(1) În cazul în care, în temeiul unui contract între noul debitor şi creditor sau al unui act juridic unilateral şi separat încheiat de noul debitor în folosul creditorului, noul debitor este adăugat în calitate de debitor, el nu poate opune creditorului niciun drept sau nicio excepţie născută din raportul dintre noul debitor şi cel iniţial. În cazul în care un asemenea contract sau act juridic unilateral nu s-a încheiat, noul debitor poate să opună creditorului orice motiv de nulitate care afectează contractul cu debitorul iniţial.

(2) Dispoziţiile legale privitoare la solidaritatea pasivă se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu contravin dispoziţiilor alin.(1).”

291. Capitolul III din titlul I se completează cu secţiunile 3–5 cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 3-a

Cesiunea contractului

Articolul 571⁵. Cesiunea contractului

(1) O parte la raportul contractual poate să convină cu un terţ, cu consimţămîntul celeilalte părţi la raportul contractual, ca terţul să o substituie în calitatea de parte la raportul contractual.

(2) Consimţămîntul celeilalte părţi poate fi dat şi în prealabil. În acest caz, transferul produce efect din momentul cînd cealaltă parte este notificată despre acest fapt.

(3) În măsura în care prin efectul acestei substituiri terţul dobîndeşte drepturi, se aplică dispoziţiile secţiunii 1. În măsura în care terţul preia obligaţii, se aplică dispoziţiile secţiunii a 2-a.

Secţiunea a 4-a

Transmisiunea în cazul insolvabilităţii reprezentantului indirect

Articolul 571⁶. Opţiunea reprezentatului indirect de preluare a drepturilor în cazul insolvabilităţii reprezentantului indirect

(1) Dispoziţiile prezentului articol se aplică atunci cînd reprezentantul indirect a încheiat un contract cu un terţ în baza instrucţiunilor şi pe contul reprezentatului indirect, astfel încît reprezentantul, şi nu reprezentatul, este parte contractantă la acel contract.

(2) Dacă împotriva reprezentantului s-a intentat procedura de insolvabilitate, reprezentatul poate să notifice terţul şi reprezentantul privind preluarea drepturilor reprezentantului conform contractului în raport cu terţul.

(3) Terţul poate să opună faţă de reprezentat orice excepţii pe care le-ar fi putut opune reprezentantului şi toate celelalte excepţii care ar fi disponibile în cazul în care drepturile ar fi fost cesionate prin contract de către reprezentant în folosul reprezentatului.

Articolul 571⁷. Contraopţiunea terţului

În cazul în care reprezentatul indirect a dobîndit drepturile reprezentantului conform art.571⁶, terţul poate să notifice reprezentatul şi reprezentantul că optează pentru exercitarea împotriva reprezentatului a drepturilor pe care terţul le are faţă de reprezentant, sub rezerva acelor excepţii pe care reprezentantul le are faţă de terţ.

Secţiunea a 5-a

Subrogaţia

Articolul 571⁸. Felurile subrogaţiei

(1) Terţul care plăteşte în locul debitorului se subrogă în drepturile creditorului, în forma în care acestea se aflau la data subrogaţiei.

(2) Subrogaţia poate fi convenţională sau legală.

(3) Subrogaţia convenţională poate fi consimţită de debitor sau de creditor. Aceasta trebuie să fie expresă şi, pentru a fi opusă terţilor, trebuie constatată prin înscris.

Articolul 571⁹. Subrogaţia consimţită de creditor

(1) Subrogaţia este consimţită de creditor atunci cînd, primind plata de la un terţ, îi transmite acestuia, la momentul plăţii, toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului.

(2) Subrogaţia operează fără consimţămîntul debitorului. Orice stipulaţie contrară este lovită de nulitate absolută.

Articolul 571¹⁰. Subrogaţia consimţită de debitor

(1) Subrogaţia este consimţită de debitor atunci cînd acesta se împrumută spre a-şi plăti datoria şi, pe această cale, transmite împrumutătorului drepturile creditorului faţă de care avea datoria respectivă.

(2) Subrogaţia se produce numai dacă actul de împrumut, inclusiv de credit, şi chitanţa de plată a datoriei au dată certă, în actul de împrumut se declară că suma a fost împrumutată spre a se plăti datoria, iar în chitanţă se menţionează că plata a fost făcută cu banii împrumutaţi de noul creditor.

(3) Subrogaţia consimţită de debitor are loc fără consimţămîntul creditorului iniţial, în lipsă de stipulaţie contrară.

Articolul 571¹¹. Subrogaţia legală

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogaţia se produce de drept:

a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plăteşte unui creditor care are un drept de preferinţă, potrivit legii;

b) în folosul dobînditorului unui bun care îl plăteşte pe titularul creanţei însoţite de o garanţie asupra bunului respectiv;

c) în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alţii sau pentru alţii, are interes să stingă datoria;

d) în folosul moştenitorului care plăteşte din bunurile sale obligaţiile masei succesorale.

Articolul 571¹². Efectele subrogaţiei

(1) Subrogaţia transmite terţului plătitor toate drepturile şi acţiunile creditorului, precum şi accesoriile acestora, în forma în care ele se aflau la data subrogaţiei.

(2) Subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului.

(3) Subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia. Aceştia pot opune noului creditor excepţiile pe care le aveau împotriva creditorului iniţial dacă nu au consimţit la subrogaţie.

Articolul 571¹³. Subrogaţia parţială

(1) În caz de subrogaţie parţială, creditorul iniţial, titular al unei garanţii, poate exercita drepturile sale pentru partea neplătită din creanţă cu preferinţă faţă de noul creditor.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care creditorul iniţial s-a obligat faţă de noul creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogaţia, cel din urmă este preferat.”

292. La articolul 572, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Valorile mobiliare nu pot fi transmise direct în contul achitării datoriei dintre două părţi sub sancţiunea nulităţii absolute, dacă dispoziţiile art.8 din Legea nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară nu prevăd altfel.”

293. Articolul 575:

la alineatul (1), enunţul al doilea se exclude;

articolul se completează cu alineatele (1¹) şi (3) cu următorul cuprins:

„(1¹) Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei, debitorul trebuie să execute obligaţia în termen de 7 zile din momentul primirii facturii sau a unei cereri echivalente din partea creditorului. Introducerea acţiunii în justiţie faţă de debitor se asimilează cererii de executare din partea creditorului.”

„(3) Acceptarea de către creditor a executării obligaţiei înainte de termen nu afectează termenul de plată a obligaţiei corelative.”

294. Codul se completează cu articolele 575¹ şi 575²cu următorul cuprins:

„Articolul 575¹. Termenul de executare a obligaţiei pecuniare contractuale al cărei creditor este un profesionist

(1) Termenul de executare a obligaţiei pecuniare, stabilit în contractul încheiat între profesionişti, care are ca obiect livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, nu poate depăşi 60 de zile de la data prevăzută la alin.(3) lit.a), b) sau, după caz, c) din prezentul articol. Prin excepţie, părţile pot stipula în mod expres în contract un termen de executare mai mare cu condiţia ca această clauză să nu fie vădit abuzivă faţă de creditor în sensul art.720³.

(2) Termenul de executare a obligaţiei pecuniare de către o autoritate publică sau o altă persoană juridică de drept public ori de către asociaţiile acestora, stabilit în contractul încheiat cu un profesionist, care are ca obiect livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, nu poate depăşi 30 de zile de la data prevăzută la alin.(3) lit.a), b) sau, după caz, c). Prin excepţie, părţile pot stipula în mod expres în contract un termen de executare care nu poate depăşi 60 de zile dacă acesta este justificat în mod obiectiv, ţinînd cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului.

(3) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei pecuniare rezultate dintr-un contract prevăzut la alin.(1) sau (2) nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, obligaţia pecuniară trebuie executată în termen de 30 de zile de la data:

a) primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;

b) primirii de către debitor a contraprestaţiei obligaţiei pecuniare, dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă, precum şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior primirii contraprestaţiei;

c) recepţiei sau verificării contraprestaţiei, dacă prin lege sau prin contract este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare prin care se stabileşte conformitatea contractuală a contraprestaţiei şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data la care are loc această recepţie sau verificare.

(4) Dacă este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare prin care se stabileşte conformitatea contractuală a contraprestaţiei, durata maximă a procedurii respective nu va depăşi 30 de zile de la data primirii contraprestaţiei, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare şi cu condiţia ca aceste clauze să nu fie vădit abuzive faţă de creditor în sensul art.720³.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul creditorului obligaţiei pecuniare este lovită de nulitate absolută. Nulitatea clauzei nu afectează validitatea celorlalte clauze din contract.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului părţilor de a conveni asupra unui grafic de plată a ratelor din suma totală datorată creditorului.

(7) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică contractelor de asigurare sau obligaţiilor debitorului în privinţa căruia este intentat procesul de insolvabilitate.

Articolul 575². Termenul de executare a obligaţiei în contractele cu consumatorii

(1) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei rezultate dintr-un contract între un profesionist şi un consumator nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia:

a) profesionistul trebuie să execute obligaţia în folosul consumatorului nu mai tîrziu de 30 de zile de la data încheierii contractului dacă consumatorul nu a cerut ca executarea să aibă loc mai devreme, conform art.575;

b) consumatorul trebuie să plătească profesionistului în termen de 30 de zile de la data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată. Cu toate acestea, dacă consumatorul a primit cererea de plată înainte să primească prestaţia, dacă nu a primit nicio cerere de plată ori dacă data primirii cererii de plată nu este certă, termenul de 30 de zile curge de la data primirii de către consumator a prestaţiei.

(2) Dacă profesionistul este obligat să restituie banii primiţi de la consumator pentru o anumită prestaţie, restituirea trebuie să se facă consumatorului cît de curînd posibil, însă, în orice caz, nu mai tîrziu de 30 de zile de la apariţia evenimentului care declanşează obligaţia de restituire. Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului alineat în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.”

295. La articolul 576:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatele (2)–(4) cu următorul cuprins:

„(2) În cazul în care obligaţia pecuniară urmează a fi executată în rate, creditorul poate pretinde executarea imediată a ratelor neajunse la scadenţă dacă:

a) a survenit unul din cazurile prevăzute la alin.(1);

b) o rată rămîne neplătită, total sau parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţa acesteia;

c) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, trei sau mai multe rate nu au fost plătite integral la scadenţă;

d) sînt întrunite condiţiile care îl îndreptăţesc pe creditor să recurgă la rezoluţiune pentru neexecutare a contractului din care rezultă obligaţia pecuniară.

(3) Dispoziţiile alin.(2) se aplică în mod corespunzător şi obligaţiei pecuniare care urmează a fi plătită în rate conform hotărîrii judecătoreşti.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul debitorului consumator este lovită de nulitate absolută.”

296. La articolul 577, cuvintele „atunci cînd” se substituie cu cuvîntul „dacă”.

297. Articolul 578 va avea următorul cuprins:

„Articolul 578. Ordinea executării obligaţiei

Dacă ordinea de executare a obligaţiilor corelative nu este determinată şi nici nu rezultă din natura acestora, atunci, în măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sînt ţinute să execute simultan dacă circumstanţele nu indică altfel.”

298. Articolul 579:

la alineatul (1), cuvintele „persoana împuternicită de acesta” se substituie cu cuvintele „persoana împuternicită ori indicată de acesta”;

la alineatul (2), cuvîntul „neîmputernicită” se substituie cu cuvintele „care nu este nici împuternicită şi nici indicată de către creditor”.

299. Codul se completează cu articolul 579¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 579¹. Executarea în folosul unui creditor aparent

(1) Executarea efectuată cu bună-credinţă în folosul unui creditor aparent este valabilă chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.

(2) Creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor prestaţia primită, potrivit regulilor îmbogăţirii nejustificate.”

300. Articolele 580 şi 581 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 580. Plata făcută unui creditor minor, unui adult ocrotit sau unei persoane care nu poate să conştientizeze pe deplin acţiunile sale

(1) Dacă creditorul este un minor, un adult în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară sau o persoană care nu poate să conştientizeze pe deplin acţiunile sale, plata ce i se face personal nu este valabilă, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că plata a profitat creditorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în privinţa plăţilor care pot fi primite în mod valabil de sine stătător de către minor sau adultul în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară.

Articolul 581. Executarea obligaţiei de către un terţ

(1) Dacă din lege, act juridic sau din natura obligaţiei nu reiese că debitorul urmează să execute obligaţia personal, creditorul nu poate refuza executarea ei de către un terţ:

a) dacă terţul execută cu consimţămîntul debitorului;

b) dacă terţul are un interes legitim de a executa, iar debitorul nu execută, sau dacă este cert că debitorul nu va executa la scadenţă.

(2) Executarea de către terţ conform alin.(1) nu eliberează debitorul de obligaţie în măsura în care terţul se subrogă în drepturile creditorului.

(3) În cazul în care debitorul nu este ţinut să execute obligaţia personal, însă creditorul acceptă executarea de la terţ în alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(1), creditorul este ţinut să repare debitorului prejudiciul suferit astfel.

(4) Debitorul care îi încredinţează executarea obligaţiei unui terţ rămîne responsabil de executare.”

301. La articolul 582, cuvintele „ia locul” se substituie cu cuvintele „se subrogă în drepturile”.

302. Articolele 583 şi 584 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 583. Metoda de executare a obligaţiei pecuniare

(1) Obligaţia pecuniară poate fi executată prin orice modalitate utilizată în mod obişnuit în relaţiile respective la locul executării obligaţiei.

(2) Creditorul care acceptă plata prin utilizarea unui instrument de plată, titlu de creanţă sau a oricărui alt instrument conţinînd o promisiune de plată se prezumă că acceptă executarea sub condiţia că plata va fi efectuată.

(3) Cu excepţia cazului cînd creditorul a indicat un anumit cont, efectuarea plăţii prin transfer poate fi făcută la orice cont deschis pe numele creditorului pe care acesta l-a făcut cunoscut.

(4) Dacă plata se face prin transfer, obligaţia pecuniară se consideră executată la data la care suma de bani care a făcut obiectul plăţii a fost înregistrată în contul prestatorului de servicii de plată al persoanei căreia trebuia să i se facă plata.

Articolul 584. Moneda de executare a obligaţiei pecuniare

(1) Obligaţia pecuniară se exprimă în monedă naţională. Părţile pot conveni asupra unor obligaţii pecuniare în valută străină în măsura în care acest lucru nu este interzis prin lege.

(2) Dacă obligaţia pecuniară exprimată în valută străină trebuie executată pe teritoriul ţării, executarea se face în monedă naţională, cu excepţia cazurilor în care părţile au prevăzut plata în valută străină şi legea permite primirea/efectuarea pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor şi a transferurilor în valută străină. Determinarea echivalentului în monedă naţională al obligaţiei pecuniare exprimate în valută străină şi viceversa se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, chiar dacă înainte de scadenţa unei obligaţii pecuniare s-a modificat cursul valutar al monedei de plată faţă de moneda obligaţiei pecuniare, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel. În cazul unei reforme monetare, se aplică cursul valutar existent la data reformei monetare.

(3) Dacă obligaţia pecuniară este exprimată într-o valută străină, iar executarea acesteia se face în altă valută străină (în cazurile în care legea permite primirea/efectuarea plăţilor şi transferurilor în valută străină), determinarea echivalentului în altă valută străină al obligaţiei pecuniare exprimate într-o valută străină se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel.

(4) Partea care este în întîrziere suportă riscul modificării cursului valutar al monedei de plată. Creditorul are dreptul să indice cursul valutar aplicabil plăţii fie de la data scadenţei obligaţiei, fie de la data plăţii obligaţiei. Dacă debitorul deja a efectuat plata conform cursului mai mic, creditorul poate solicita diferenţa care rezultă din cursul valutar în termen de 30 zile de la data recepţionării plăţii.”

303. La articolul 585:

alineatul unic devine alineatul (1), în care după cuvintele „Băncii Naţionale a Moldovei” se introduce textul „aplicabilă conform alin.(2)”;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei aplicabilă:

a) pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;

b) pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.”

304. Articolul 586 va avea următorul cuprins:

„Articolul 586. Imputaţia executării

(1) În cazul în care debitorul datorează creditorului mai multe obligaţii de aceeaşi natură, iar prestaţia executată nu este suficientă pentru stingerea tuturor obligaţiilor, sub rezerva dispoziţiilor alin.(6), se stinge obligaţia pe care o indică debitorul în momentul executării.

(2) Dacă debitorul nu face o astfel de indicaţie, creditorul poate, într-un termen rezonabil şi prin notificarea debitorului, imputa executarea asupra uneia sau, după caz, mai multor obligaţii, la alegerea sa.

(3) Imputaţia prevăzută la alin.(2) nu produce efecte dacă se face asupra unei obligaţii care încă nu este scadentă, este ilegală sau este litigioasă.

(4) Dacă nici debitorul şi nici creditorul nu indică imputaţia conform dispoziţiilor corespunzătoare ale alin.(1)–(3), executarea se impută asupra obligaţiei care întruneşte unul dintre următoarele criterii, în următoarea ordine:

a) obligaţia care este scadentă sau care a ajuns prima la scadenţă;

b) obligaţia pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii;

c) obligaţia care este cea mai împovărătoare pentru debitor;

d) obligaţia care a apărut prima.

(5) Dacă nu se aplică niciunul dintre criteriile prevăzute la alin.(4), executarea se impută asupra tuturor obligaţiilor proporţional, sub rezerva dispoziţiilor alin.(6).

(6) În cazul obligaţiei pecuniare, indiferent de imputaţia indicată de debitor, plata efectuată de către debitor se va imputa, în primul rînd, cheltuielilor, în al doilea rînd, dobînzii şi altor prestaţii şi, la urmă, sumei de bază (capitalului), dacă creditorul nu face o imputaţie diferită.”

305. La articolul 590, cuvintele „nu se datorează vinovăţiei sale” se substituie cu cuvintele „este justificată”.

306. Articolul 591 va avea următorul cuprins:

„Articolul 591. Interzicerea perceperii unor plăţi de la consumatori

(1) Profesioniştilor li se interzice să perceapă de la consumatori comisioane aferente utilizării unui anumit mijloc de plată care depăşesc costul suportat de profesionist pentru utilizarea unor astfel de modalităţi de plată. Această regulă nu interzice profesioniştilor să perceapă preţuri diferite pentru acelaşi bun sau serviciu atunci cînd acesta este comercializat prin canale de vînzări diferite.

(2) În cazul în care un profesionist operează o linie telefonică în vederea contactării sale prin telefon cu privire la contractul încheiat, consumatorul nu este obligat să plătească, la contactarea profesionistului, mai mult decît tariful de bază. Profesionistul nu are dreptul să utilizeze în acest scop numere telefonice pentru servicii cu tarif special (premium rate).

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu aduc atingere dreptului furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice de a taxa aceste apeluri.

(4) Înainte ca consumatorul să încheie un contract sau să accepte o ofertă, profesionistul trebuie să solicite consimţămîntul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară faţă de cea asupra căreia s-au înţeles anterior prin care se remunerează obligaţia contractuală principală a profesionistului. În cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţămîntul explicit al consumatorului, însă l-a dedus utilizînd opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară sau prin acceptarea condiţiilor contractuale standard, consumatorul poate pretinde restituirea acestei plăţi.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică contractelor de vînzare-cumpărare, de executare de lucrări şi celor de prestări servicii, precum şi contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice, contractelor de furnizare a energiei termice şi contractelor de furnizare de conţinut digital.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică contractelor prevăzute la art.678⁸ alin.(2) lit.a)–j), l) şi m) şi alin.(3), (6) şi (8). Cu toate acestea, dispoziţiile alin.(4) din prezentul articol se aplică plăţilor suplimentare impuse consumatorului pe baza unui contract de servicii financiare dacă acesta este un contract legat de contractul căruia i se aplică prezentul articol.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în măsura în care dispoziţiile legale speciale referitoare la anumite tipuri de contracte încheiate cu consumatorii nu prevăd altfel.

(8) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.”

307. La articolul 597 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) nu poate beneficia de dobînzi şi dobînzi de întîrziere ori penalităţi pentru datoria faţă de el, dacă legea nu prevede altfel.”

308. Secţiunea a 2-a din capitolul IV se completează cu articolul 597¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 597¹. Nepreluarea bunului corporal

(1) Persoana obligată să predea sau să restituie un bun corporal, altul decît banii, care a rămas în posesia lui din motiv că creditorul nu a preluat bunul, este obligată să ia măsuri rezonabile de a-l proteja şi păstra.

(2) Debitorul se poate elibera de obligaţia de a preda sau a restitui bunul şi de obligaţia prevăzută la alin.(1) prin, la alegerea sa:

a) depozitarea ori, după caz, consemnarea bunului la un terţ în condiţii rezonabile, pe care îl va preda la prima cerere a creditorului, şi notificarea creditorului despre depozitare ori, după caz, consemnare;

b) vînzarea bunului în condiţii rezonabile după expirarea unui termen suplimentar pe care debitorul i l-a stabilit prin notificare creditorului şi plata venitului net în folosul creditorului.

(3) Cu toate acestea, dacă bunul este perisabil sau dacă păstrarea lui presupune cheltuieli disproporţionate, debitorul are obligaţia să ia măsuri rezonabile de a dispune de bun. Debitorul se poate elibera de obligaţia de a preda sau a restitui prin plata venitului net în folosul creditorului.

(4) Debitorul rămas în posesie are dreptul la rambursarea cheltuielilor rezonabile suportate ori să le reţină din venitul vînzării conform prezentului articol.”

309. După denumirea secţiunii a 3-a din capitolul IV se introduce textul:

„§1. Dispoziţii generale

Articolul 597². Garanţia comună a creditorilor

(1) Debitorul răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligaţiile sale. Patrimoniul debitorului serveşte drept garanţie comună a creditorilor săi.

(2) Nu pot face obiectul garanţiei prevăzute la alin.(1) bunurile insesizabile.

(3) Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întîi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului, cu excepţia cazului în care debitorul răspunde, conform legii sau contractului, doar cu acea masă patrimonială.

Articolul 597³. Egalitatea creditorilor şi cauzele de preferinţă

(1) Sumele obţinute din urmărirea bunurilor din patrimoniul debitorului se împart între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, cu excepţia cazului în care există între ei cauze de preferinţă ori contracte cu privire la ordinea îndestulării lor.

(2) Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la satisfacerea creanţei, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei.

(3) Cauzele de preferinţă sînt privilegiile şi garanţiile reale.

Articolul 597⁴. Privilegiul

(1) Privilegiul este preferinţa acordată de lege unui creditor în considerarea creanţei sale.

(2) Privilegiul este indivizibil.

(3) Privilegiile sînt opozabile terţilor fără să fie necesară înregistrarea lor în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(4) Creanţele garantate cu o garanţie reală se satisfac din contul bunurilor grevate cu prioritate faţă de creanţele privilegiate.

(5) Creanţele privilegiate se satisfac cu prioritate faţă de creanţele fără privilegiu, chiar dacă acestea din urmă s-au născut mai înainte.

(6) Rangul privilegiilor se stabileşte prin lege.

(7) În cazurile expres prevăzute de lege, privilegiul poartă doar asupra anumitor bunuri din patrimoniul debitorului (privilegiile speciale).”

310. Articolul 598 va avea următorul cuprins:

„Articolul 598. Dreptul creditorului de a-şi conserva creanţa

Creditorul poate să ia toate măsurile necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale, precum asigurarea dovezilor, îndeplinirea unor formalităţi de publicitate şi informare pe contul debitorului, exercitarea acţiunii oblice ori luarea unor măsuri asigurătorii.”

311. După articolul 598 se introduce textul:

„§2. Acţiunea oblică”.

312. Articolul 599:

la alineatul (1), după cuvintele „debitorului său” se introduc cuvintele „şi independent de voinţa acestuia”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) În raporturile dintre creditorul care acţionează pe cale oblică şi debitorul său se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privind reprezentarea legală.”

313. În denumirea şi în cuprinsul articolului 600, cuvintele „acţiune oblică” se substituie cu cuvintele „acţiune pe cale oblică”.

314. La articolul 601:

în denumire, cuvîntul „oblice” se substituie cu cuvintele „exercitate pe cale oblică”;

articolul se completează în final cu textul: „Cu toate acestea, creditorul care a exercitat acţiunea oblică beneficiază de un privilegiu asupra acelor bunuri în scopul rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu acţionarea pe cale oblică.”

315. Secţiunea a 3-a din capitolul IV se completează cu §3 cu următorul cuprins:

„§3. Acţiunea revocatorie

Articolul 601¹. Acţiunea revocatorie

(1) Creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în dauna creditorului, manifestată prin împiedicarea satisfacerii integrale a drepturilor creditorului faţă de debitor, dacă debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască că actul juridic va dăuna creditorului sau, în cazul în care actul juridic a fost încheiat înainte de apariţia dreptului creditorului, acesta a fost încheiat de către debitor cu intenţia de a dăuna creditorilor în general.

(2) În cazul în care actul juridic atacat este cu titlu oneros, suplimentar circumstanţelor prevăzute la alin.(1) creditorul trebuie să demonstreze că:

a) terţul contractant sau beneficiarul actului a cunoscut ori trebuia să cunoască că actul juridic va dăuna creditorului sau că el a fost încheiat cu intenţia de a dăuna creditorului; sau

b) dacă actul juridic a fost încheiat înainte de apariţia dreptului creditorului, terţul contractant sau beneficiarul actului juridic a cunoscut intenţia debitorului de a dăuna creditorilor în general.

(3) Debitorul se prezumă că cunoştea sau trebuia să cunoască că actul juridic cu titlu gratuit va dăuna creditorului ori creditorilor în general dacă acesta este încheiat în ultimele 12 luni ce preced înaintarea acţiunii revocatorii.

(4) Ambele părţi ale actului juridic cu titlu oneros sînt prezumate că cunoşteau sau trebuiau să cunoască că el va dăuna creditorului ori creditorilor în general dacă actul juridic este încheiat în ultimele 12 luni ce preced înaintarea acţiunii revocatorii şi acesta constituie:

a) un act juridic în care valoarea de piaţă a prestaţiei debitorului depăşeşte cu o treime valoarea de piaţă a contraprestaţiei terţului contractant; sau

b) un act juridic încheiat de către debitor cu o persoană afiliată debitorului sau al cărui beneficiar este o persoană afiliată debitorului.

(5) În cazurile prevăzute la alin.(4), se prezumă că terţul contractant nu a executat contraprestaţia.

(6) Creditorul poate înainta acţiunea revocatorie chiar dacă creanţa sa încă nu este exigibilă.

(7) În sensul dispoziţiilor legale privitoare la acţiunea revocatorie, prin debitor se înţelege şi terţul care a acordat o garanţie reală sau personală în folosul creditorului.

Articolul 601². Particularităţile contestării garanţiilor

(1) În scopul aplicării dispoziţiilor art.601¹, garanţia reală acordată de către debitor pentru a garanta propria obligaţie constituie un act juridic cu titlu oneros.

(2) În scopul aplicării dispoziţiilor art.601¹, garanţia reală sau personală acordată de către debitor pentru a garanta obligaţia terţului constituie un act juridic cu titlu oneros dacă a fost acordată concomitent cu încheierea contractului din care rezultă obligaţia garantată sau, în cazul în care s-a acordat ulterior, dacă a fost iniţial expres menţionată în contractul din care rezultă obligaţia garantată.

Articolul 601³. Limitarea acţiunii revocatorii

(1) Creditorul a cărui creanţă rezultă din contract nu poate ataca pe calea acţiunii revocatorii actele juridice încheiate de către debitor în măsura în care creditorul, la momentul încheierii contractului, cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască actul juridic şi posibilul efect de a dăuna creditorului în viitor.

(2) De asemenea, nu poate înainta acţiune revocatorie creditorul care a consimţit la încheierea actului juridic de către debitor sau care a renunţat expres în alt mod la dreptul de a ataca actele debitorului pe calea acţiunii revocatorii.

(3) Acţiunea revocatorie se prescrie extinctiv în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna ce rezultă din actul juridic supus atacării.

Articolul 601⁴. Efectele admiterii acţiunii revocatorii

(1) Actul juridic atacat va fi declarat inopozabil atît faţă de creditorul care a depus acţiunea revocatorie, cît şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putînd depune acţiune revocatorie, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din sumele obţinute din urmărirea prestaţiei primite de către terţul contractant sau beneficiar, cu respectarea ordinii de preferinţă existente între aceşti creditori. Suma rămasă după satisfacerea creanţelor tuturor acestor creditori se restituie terţului contractant sau, după caz, beneficiarului.

(2) În cazul în care terţul contractant sau beneficiarul nu poate restitui prestaţia datorată, creditorul poate pretinde valoarea ei bănească conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.

(3) Terţul contractant sau beneficiarul care a dobîndit ceva în baza actului juridic declarat inopozabil poate exclude urmărirea prestaţiei, plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu dauna suferită de acesta din urmă prin încheierea şi executarea actului juridic. În caz contrar, hotărîrea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul pînă la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea revocatorie.

Articolul 601⁵. Înaintarea acţiunii revocatorii în privinţa actelor juridice subsecvente

Prin acţiune revocatorie se poate declara inopozabil şi actul juridic subsecvent actului juridic inopozabil încheiat de către debitor. În acest caz, dispoziţiile art.601¹–601⁶ se aplică în mod corespunzător, în special terţul contractant va fi debitorul, iar dobînditorul subsecvent va fi terţul contractant sau beneficiarul.

Articolul 601⁶. Acţiunea revocatorie de dreptul insolvabilităţii

Dispoziţiile art.601¹–605⁵ nu afectează dispoziţiile legale privind acţiunea administratorului insolvabilităţii sau a lichidatorului de contestare a actelor şi a prestaţiilor săvîrşite de debitor înainte de declararea insolvabilităţii sale.”

316. Capitolul V din titlul I va avea următorul cuprins:

„Capitolul V

NEEXECUTAREA OBLIGAŢIEI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 602. Mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei

(1) Atunci cînd, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia, creditorul poate, în condiţiile legii şi, după caz, ale contractului, la alegerea sa:

a) să ceară executarea silită a obligaţiei;

b) să suspende executarea obligaţiei corelative;

c) să reducă obligaţia sa corelativă;

d) să recurgă la rezoluţiunea contractului;

e) să ceară plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin neexecutare;

f) să exercite orice alt mijloc juridic de apărare, prevăzut de lege sau contract, pentru realizarea dreptului său încălcat prin neexecutare.

(2) Dacă debitorul demonstrează că neexecutarea obligaţiei este justificată, creditorul poate recurge la oricare din mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1), cu excepţia executării silite în natură şi plăţii de despăgubiri.

(3) Creditorul nu poate recurge la mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1) în măsura în care a cauzat neexecutarea obligaţiei debitorului.

(4) Mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1) care sînt compatibile pot fi cumulate. În special, creditorul nu este lipsit de dreptul la despăgubiri prin recurgerea la oricare alt mijloc.

(5) Neexecutarea obligaţiei înseamnă orice abatere, cu sau fără justificare, de la executarea corespunzătoare a obligaţiei şi include neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei, executarea necorespunzătoare sau cu întîrziere a obligaţiei.

(6) Părţile contractante pot prevedea că şi alte evenimente decît neexecutarea obligaţiei acordă creditorului toate sau unele dintre mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1).

(7) Declaraţia creditorului nu produce efectul rezoluţiunii sau al reducerii obligaţiei corelative dacă la acea dată dreptul la rezoluţiune sau la reducerea obligaţiei corelative era prescris extinctiv, iar debitorul invocă această excepţie înainte sau după declaraţie.

Articolul 603. Acordarea termenului suplimentar pentru executare

(1) În orice caz de neexecutare a unei obligaţii, creditorul poate, prin declaraţie către debitor, să acorde un termen suplimentar pentru executare corespunzătoare.

(2) Pe durata termenului suplimentar, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii corelative şi poate cere despăgubiri, dar nu poate recurge la oricare alt mijloc.

(3) Dacă creditorul primeşte declaraţie de la debitor că acesta nu va executa în interiorul termenului acordat sau dacă la expirarea acelui termen nu s-a efectuat o executare corespunzătoare, creditorul poate recurge la oricare mijloc disponibil.

Articolul 604. Circumstanţele care justifică neexecutarea

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, neexecutarea obligaţiei este justificată în măsura în care debitorul demonstrează una din următoarele circumstanţe:

a) ea se datorează unui impediment prevăzut la art.605;

b) creditorul a cauzat neexecutarea obligaţiei debitorului, inclusiv prin întîrziere sau prin faptul că debitorul a suspendat executarea obligaţiei în temeiul art.615.

Articolul 605. Justificarea datorită unui impediment

(1) Neexecutarea obligaţiei debitorului este justificată dacă ea se datorează unui impediment în afara controlului debitorului şi dacă debitorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele acestuia.

(2) În cazul în care obligaţia a apărut dintr-un contract sau alt act juridic, neexecutarea nu este justificată dacă debitorul ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare impedimentul la data încheierii.

(3) În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe durata existenţei impedimentului. Totuşi, dacă întîrzierea capătă trăsăturile neexecutării esenţiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare.

(4) În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligaţia se stinge. Obligaţia corelativă de asemenea se stinge. În cazul obligaţiilor contractuale, efectele restitutive ale acestei stingeri sînt reglementate prin dispoziţiile art.623⁴–623¹⁰, care se aplică în mod corespunzător.

(5) Debitorul are obligaţia de a asigura ca creditorul să primească o notificare despre impediment şi efectele lui asupra capacităţii de a executa, într-un termen rezonabil după ce debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanţe. Creditorul are dreptul la despăgubiri pentru orice prejudiciu rezultat din neprimirea respectivei notificări.

(6) Impedimentul justificator nu exonerează debitorul de plata despăgubirilor dacă impedimentul a apărut după neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd creditorul nu ar fi putut, oricum, din cauza impedimentului, să beneficieze de executarea obligaţiei.

Articolul 606. Clauza care exclude sau limitează mijloacele juridice de apărare ale creditorului

Clauza unui contract sau alt act juridic prin care se exclude sau se limitează anticipat răspunderea de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea intenţionată sau din culpa gravă a obligaţiei este lovită de nulitate absolută.

Articolul 607. Notificările referitoare la neexecutare

(1) Dacă creditorul face debitorului o notificare referitoare la faptul neexecutării obligaţiei sau la faptul că el prevede o asemenea neexecutare şi notificarea este expediată ori făcută corect, atunci întîrzierea sau inexactitatea în procesul de transmitere a notificării sau faptul că ea nu a parvenit nu o împiedică să producă efecte.

(2) Notificarea produce efecte din momentul în care ar fi trebuit să ajungă în circumstanţe normale.

Articolul 608. Omiterea de a notifica despre neconformitate

(1) Dacă, în cazul unei obligaţii de a livra bunuri, a executa lucrări sau a presta servicii, debitorul livrează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii care nu sînt conforme cu condiţiile obligaţiei, creditorul nu poate invoca neconformitatea decît în cazul în care creditorul îl notifică pe debitor într-un termen rezonabil, specificînd natura neconformităţii.

(2) Termenul rezonabil curge din momentul în care bunurile sînt livrate sau lucrarea ori serviciul este finalizat sau, dacă este mai tîrziu, din momentul în care creditorul a descoperit sau trebuia în mod rezonabil să descopere neconformitatea.

(3) Debitorul nu poate invoca dispoziţiile alin.(1) dacă creditorul a omis să notifice fapte pe care debitorul le cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să le cunoască şi pe care debitorul, deşi era obligat, nu le-a dezvăluit creditorului.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă creditorul este consumator.

Articolul 609. Profesionistul care nu poate îndeplini comanda consumatorului făcută prin comunicare la distanţă

(1) În cazul în care un profesionist nu poate executa obligaţiile rezultate dintr-un contract încheiat cu un consumator prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, el este obligat să informeze imediat consumatorul şi să restituie, fără întîrziere nejustificată şi, în orice caz, în termen nu mai mare de 30 de zile, sumele plătite de către consumator. Mijloacele juridice de apărare ale consumatorului rezultate din neexecutarea profesionistului rămîn neafectate.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 2-a

Remedierea de către debitor a executării necorespunzătoare

Articolul 610. Remedierea de către debitor

(1) În cazul în care executarea nu corespunde condiţiilor obligaţiei, debitorul poate oferi o executare nouă şi conformă dacă aceasta se poate face în interiorul termenului prevăzut pentru executare.

(2) Dacă debitorul nu poate face o ofertă de executare nouă şi conformă în interiorul termenului prevăzut pentru executare, dar, imediat după ce a fost notificat despre neconformitate, se oferă să o remedieze într-un termen rezonabil pe cheltuială proprie, creditorul nu poate recurge la niciun mijloc pentru caz de neexecutare, cu excepţia suspendării executării obligaţiei corelative, înainte de a acorda debitorului un termen rezonabil pentru remedierea neconformităţii.

(3) Cu toate acestea, creditorul nu este obligat să acorde debitorului un termen pentru remediere în una din următoarele situaţii:

a) neexecutarea obligaţiei contractuale în termenul prevăzut pentru executare constituie o neexecutare esenţială;

b) creditorul are motiv să considere că executarea debitorului a fost făcută, contrar bunei-credinţe, cu cunoştinţa neconformităţii;

c) creditorul are motiv să considere că debitorul nu va putea să efectueze remedierea într-un termen rezonabil şi fără a crea inconveniente semnificative sau fără a aduce atingere intereselor legitime ale creditorului;

d) debitorul refuză remedierea, remedierea este imposibilă sau remedierea este în alt mod inoportună, avînd în vedere circumstanţele.

(4) Debitorul suportă cheltuielile de remediere, îndeosebi cheltuielile de transport, de drum, de executare a lucrărilor şi de procurare a materialelor.

Articolul 611. Consecinţele acordării către debitor a posibilităţii de remediere

(1) În interiorul termenului acordat pentru remediere, creditorul poate suspenda executarea obligaţiilor sale corelative, dar nu poate recurge la alt mijloc prevăzut de art.602 alin.(1).

(2) Dacă debitorul nu remediază neconformitatea în termenul acordat, creditorul poate recurge la oricare mijloc disponibil.

(3) Chiar dacă remedierea s-a făcut, creditorul păstrează dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea iniţială sau ulterioară ori prin realizarea remedierii.

Articolul 612. Restituirea prestaţiei înlocuite

(1) Dacă debitorul, benevol sau în urma obligării conform art.614, a remediat o executare neconformă prin înlocuirea prestaţiei, acesta are dreptul şi obligaţia de a lua înapoi prestaţia înlocuită pe cheltuiala sa.

(2) Creditorul nu este ţinut să plătească pentru folosinţa prestaţiei înlocuite de care a beneficiat pînă la data înlocuirii.

Secţiunea a 3-a

Dreptul de a cere executarea silită

Articolul 613. Executarea silită a obligaţiilor pecuniare

(1) Creditorul are dreptul de a obţine plata silită a sumelor de bani datorate ajunse la scadenţă.

(2) În cazul în care creditorul încă nu a executat obligaţia corelativă pentru care se datorează plata şi este clar că debitorul obligaţiei pecuniare nu va dori să primească executarea, creditorul poate, cu toate acestea, să execute obligaţia corelativă şi poate obţine plata silită, cu excepţia unuia dintre următoarele cazuri:

a) creditorul ar fi putut încheia un contract de substituire în condiţii rezonabile fără eforturi sau cheltuieli semnificative;

b) silirea debitorului să primească executarea obligaţiei corelative ar fi nerezonabilă, avînd în vedere circumstanţele.

Articolul 614. Executarea obligaţiilor nepecuniare

(1) Creditorul are dreptul de a obţine executarea silită în natură a obligaţiei, alta decît cea de a plăti o sumă de bani.

(2) Executarea silită în natură include şi dreptul creditorului:

a) de a cere remedierea gratuită a executării care nu este conformă cu condiţiile obligaţiei;

b) în cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a preda un bun, de a cere ca bunul să fie luat de la debitor şi să-i fie predat creditorului;

c) de a cere să fie distrus tot ceea ce este făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face ori să fie autorizat să distrugă el însuşi, cheltuielile urmînd să fie puse în sarcina debitorului.

(3) Cu toate acestea, executarea în natură nu poate fi obţinută pe cale silită în unul din următoarele cazuri:

a) executarea ar fi ilegală sau imposibilă;

b) executarea ar solicita eforturi sau cheltuieli disproporţionate, cu excepţia cazului cînd creditorul nu poate obţine o prestaţie similară de la un terţ;

c) executarea este atît de personală, încît ar fi nerezonabil de a o executa silit.

(4) Creditorul este decăzut din dreptul de a obţine executarea silită în natură dacă nu cere executarea într-un termen rezonabil după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea.

(5) Creditorul nu poate cere despăgubiri pentru prejudiciu sau penalitate în măsura în care el a majorat prejudiciul sau suma penalităţii, insistînd în mod nerezonabil asupra executării în natură în circumstanţe în care creditorul ar fi putut încheia un contract de substituire în condiţii rezonabile fără eforturi sau cheltuieli semnificative.

(6) Faptul că dreptul de a cere executarea silită în natură este exclus conform alin.(3) sau (4) nu aduce atingere dreptului de a cere despăgubiri.

Secţiunea a 4-a

Suspendarea executării

Articolul 615. Dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative

(1) Creditorul care este ţinut să execute obligaţia corelativă în acelaşi moment în care debitorul îşi execută obligaţia sau după acel moment are dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative pînă cînd debitorul s-a oferit să execute sau a executat.

(2) Creditorul care este ţinut să execute obligaţia corelativă înainte de momentul în care debitorul îşi execută obligaţia şi care în mod rezonabil crede că debitorul nu va executa obligaţia la scadenţă poate suspenda executarea obligaţiei corelative atît timp cît această încredere rezonabilă persistă. Cu toate acestea, dreptul de a suspenda executarea se stinge dacă debitorul acordă asigurări suficiente de executare corespunzătoare.

(3) Creditorul care suspendă executarea în situaţia menţionată la alin.(2) are îndatorirea să notifice de îndată debitorul despre acest fapt şi poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat debitorului prin neexecutarea acestei îndatoriri.

(4) Dreptul de a suspenda conform prezentului articol se referă la întreaga obligaţie sau doar la o parte din ea, după cum este rezonabil conform circumstanţelor.

(5) Dacă debitorul înaintează o acţiune prin care cere executarea silită a obligaţiei corelative, iar creditorul invocă suspendarea executării ei pe temeiul alin.(1) sau (2), instanţa de judecată va stabili în hotărîrea judecătorească prin care se dispune executarea silită a obligaţiei corelative că creditorul trebuie să execute obligaţia corelativă conform hotărîrii judecătoreşti doar dacă debitorul execută simultan obligaţia sa faţă de creditor ori oferă asigurări suficiente ale executării faţă de creditor sau dacă creditorul se află în întîrziere de a accepta executarea oferită de către debitor.

Secţiunea a 5-a

Rezoluţiunea

§1. Temeiurile rezoluţiunii pentru neexecutare

Articolul 616. Rezoluţiunea pentru neexecutare

Rezoluţiunea pentru neexecutare are loc cînd se întemeiază pe dispoziţiile art.617, 618, 619 sau 620, precum şi cînd se întemeiază pe un alt caz de neexecutare a obligaţiei contractuale pentru care legea sau contractul acordă creditorului dreptul la rezoluţiune.

Articolul 617. Rezoluţiunea pentru neexecutare esenţială

(1) Creditorul are dreptul la rezoluţiune dacă neexecutarea de către debitor a obligaţiei contractuale este esenţială.

(2) Neexecutarea obligaţiei contractuale este esenţială în unul dintre următoarele cazuri:

a) ea privează în mod substanţial creditorul de ceea ce se putea aştepta în baza contractului, în raport cu întregul raport contractual sau tranşa supusă rezoluţiunii, cu excepţia cazului în care la momentul încheierii contractului debitorul nu a prevăzut şi nici nu putea să prevadă în mod rezonabil acel rezultat;

b) executarea întocmai a obligaţiei ţine de esenţa contractului;

c) ea este intenţionată sau din culpă gravă;

d) dă creditorului motiv să creadă că nu poate conta pe executarea din partea debitorului în viitor.

Articolul 618. Rezoluţiunea după acordarea termenului suplimentar pentru executare

(1) Creditorul are dreptul la rezoluţiune în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale dacă i-a acordat debitorului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar debitorul nu a executat în acest termen.

(2) Dacă termenul acordat este nerezonabil de scurt sau nu s-a fixat niciun termen, creditorul poate rezolvi doar după expirarea unui termen rezonabil din data cînd notificarea produce efecte.

(3) Dreptul la rezoluţiune pe temeiul dispoziţiilor prezentului articol nu apare dacă neexecutarea este minoră.

Articolul 619. Rezoluţiunea pentru neexecutare anticipată

Creditorul are dreptul la rezoluţiune înainte de scadenţa obligaţiei contractuale dacă debitorul a declarat că nu va executa obligaţia sau pe altă cale este clar că nu o va executa, cu condiţia, în toate cazurile, că neexecutarea ar fi fost esenţială.

Articolul 620. Rezoluţiunea pentru lipsa asigurărilor adecvate ale executării

Creditorul care crede în mod rezonabil că va avea loc o neexecutare esenţială a obligaţiei contractuale are dreptul la rezoluţiune dacă cere de la debitor, prin notificare, asigurări adecvate ale executării corespunzătoare şi asemenea asigurări nu îi sînt oferite într-un termen rezonabil.

§2. Domeniul de aplicare, exercitarea şi decăderea din dreptul la rezoluţiune

Articolul 621. Domeniul de aplicare al dreptului la rezoluţiune

(1) În cazul în care obligaţiile debitorului rezultate din contract nu sînt divizibile, creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului doar în întregime (rezoluţiune totală).

(2) În cazul în care obligaţiile debitorului rezultate din contract trebuie executate în tranşe separate sau sînt divizibile în alt mod, atunci:

a) dacă există un temei de rezoluţiune pentru neexecutare în privinţa unei tranşe căreia îi poate fi atribuită o contraprestaţie, creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului în privinţa acelei tranşe (rezoluţiune parţială);

b) creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului în întregime doar dacă creditorul nu are în mod rezonabil interes să accepte executarea celorlalte tranşe sau dacă temeiul de rezoluţiune se referă la raportul contractual în întregime (rezoluţiune totală).

(3) În cazul locaţiunii, antreprizei, prestării serviciilor şi altor raporturi contractuale, dacă se execută în tranşe separate sau sînt divizibile în alt mod, rezoluţiunea se aplică doar în raport cu tranşele viitoare, cu excepţia cazului în care creditorul, prin declaraţia de rezoluţiune, a extins-o şi la anumite sau toate tranşele anterioare în condiţiile alin.(2) lit.b).

Articolul 622. Declaraţia de rezoluţiune

(1) Dreptul la rezoluţiune se exercită de către partea îndreptăţită prin declaraţie scrisă notificată celeilalte părţi contractante.

(2) Partea îndreptăţită, dacă invocă un interes justificat, poate, în locul rezoluţiunii conform alin.(1), să ceară instanţei de judecată să declare rezoluţiunea prin hotărîre judecătorească. În condiţiile Codului de procedură civilă, partea îndreptăţită poate modifica acţiunea în declarare a rezoluţiunii într-o acţiune în executare silită a obligaţiei contractuale şi invers.

(3) În cazul în care notificarea făcută conform art.618 prevede rezoluţiunea de plin drept dacă debitorul nu execută în termenul suplimentar acordat prin notificare, rezoluţiunea operează, fără vreo altă declaraţie, la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după notificare (care trebuie să fie mai lungă decît termenul acordat prin notificare).

Articolul 623. Decăderea din dreptul la rezoluţiune

(1) Dacă executarea s-a oferit cu întîrziere sau executarea efectuată nu corespunde în alt mod contractului, creditorul este decăzut din dreptul la rezoluţiune pentru acea neexecutare în cazul în care declaraţia de rezoluţiune nu este notificată într-o perioadă rezonabilă.

(2) În cazul în care creditorul a acordat debitorului un termen pentru remedierea neexecutării conform art.610, perioada menţionată la alin.(1) din prezentul articol curge de la expirarea termenului acordat. În alte cazuri, perioada curge din momentul în care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre ofertă sau despre neconformitate.

(3) Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluţiune în temeiul art.618, 619 sau 620 în cazul în care creditorul nu notifică declaraţia de rezoluţiune într-o perioadă rezonabilă după apariţia acestui drept.

Articolul 623¹. Rezoluţiunea în cazul pluralităţii de părţi

(1) Dacă într-un contract de o parte sau, după caz, de cealaltă parte există mai multe persoane, dreptul la rezoluţiune poate fi exercitat doar de către toate persoanele de o parte sau, după caz, doar faţă de toate persoanele de cealaltă parte.

(2) Dacă dreptul la rezoluţiune se stinge pentru una dintre persoanele îndreptăţite dintr-o parte, el se stinge şi pentru celelalte persoane îndreptăţite din acea parte.

Articolul 623². Clauza de dezicere

În cazul în care dreptul la rezoluţiune este stipulat în contract cu condiţia de a se efectua o anumită prestaţie (clauză de dezicere), declaraţia de rezoluţiune nu produce efecte dacă prestaţia nu a fost efectuată pînă la notificarea declaraţiei de rezoluţiune sau concomitent cu ea, iar cealaltă parte, din acest motiv, a respins neîntîrziat declaraţia. Cu toate acestea, declaraţia produce efecte dacă, după respingerea ei, prestaţia este efectuată neîntîrziat.

§3. Efectele rezoluţiunii

Articolul 623³. Efectul asupra obligaţiilor rezultate din contract

(1) Prin efectul rezoluţiunii se sting obligaţiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligaţii.

(2) Cu toate acestea, rezoluţiunea nu afectează stipulaţiile contractului privitoare la soluţionarea litigiilor sau alte clauze care sînt destinate aplicării chiar şi după rezoluţiune.

(3) Creditorul care declară rezoluţiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalităţile acumulate la data rezoluţiunii şi, suplimentar, are aceleaşi drepturi la despăgubiri sau penalităţi pe care le-ar fi avut dacă obligaţiile stinse prin efectul rezoluţiunii ar fi fost neexecutate. În privinţa acestor obligaţii stinse nu se va considera că creditorul a cauzat sau a contribuit la prejudiciu doar pe motiv că a exercitat dreptul la rezoluţiune.

§4. Restituirea prestaţiilor

Articolul 623⁴. Restituirea prestaţiilor obţinute prin executare

(1) Prin efectul rezoluţiunii o parte contractantă (beneficiarul) care a primit vreo prestaţie prin executarea obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă în temeiul contractului supus rezoluţiunii sau al tranşei contractului supusă rezoluţiunii este obligată să i-o restituie. În cazul în care ambelor părţi contractante le revin obligaţii de restituire, obligaţiile sînt corelative.

(2) Dacă prestaţia a constat în plata unei sume de bani, suma primită trebuie restituită.

(3) În măsura în care prestaţia (nefiind pecuniară) este transferabilă, ea trebuie restituită prin transfer.

(4) Dacă transferul ar putea cauza efort sau cheltuieli disproporţionate, prestaţia poate fi restituită prin plata valorii sale conform art.623⁸.

(5) În măsura în care prestaţia nu este transferabilă, ea trebuie restituită prin plata valorii sale conform art.623⁸.

(6) Obligaţia de restituire a unei prestaţii se extinde asupra oricăror fructe generate de prestaţie.

Articolul 623⁵. Efectul rezoluţiunii asupra drepturilor transmise

(1) Dreptul real, dreptul de creanţă şi dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală transmise în temeiul contractului nu se restituie de plin drept prin efectul rezoluţiunii acestuia. Restituirea are loc prin transmiterea dreptului de către partea contractantă obligată în folosul celeilalte părţi contractante în condiţiile art.321. Cu toate acestea, dacă, conform condiţiilor contractului, dreptul de proprietate asupra bunului mobil a trecut la partea contractantă dobînditoare înainte de a primi bunul în posesie, iar bunul mobil încă se află în posesia părţii contractante transmiţătoare care are dreptul de a suspenda predarea bunului conform art.615, atunci rezoluţiunea contractului, pe durata exercitării dreptului de suspendare a executării, desfiinţează în mod retroactiv dreptul părţii contractante dobînditoare.

(2) În cazul în care partea contractantă căreia i s-a transmis un drept prin înregistrare într-un registru de publicitate nu execută obligaţia de a restitui dreptul, cealaltă parte contractantă poate cere instanţei de judecată, pe calea acţiunii în efectuarea înregistrării, să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de consimţămînt al părţii contractante care refuză restituirea.

Articolul 623⁶. Efectul rezoluţiunii asupra drepturilor reale limitate constituite

(1) Dreptul real limitat constituit în temeiul contractului se stinge prin efectul rezoluţiunii sale.

(2) În cazul în care partea contractantă căreia i s-a constituit un drept real limitat prin înregistrare într-un registru de publicitate nu îşi dă consimţămîntul la radierea sa, cealaltă parte contractantă poate cere instanţei de judecată, pe calea acţiunii în rectificare, să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de consimţămînt al părţii contractante care refuză radierea.

Articolul 623⁷. Excluderea restituirii

(1) Obligaţia de a restitui în temeiul dispoziţiilor art.623⁴ nu apare în măsura în care executării conforme de către una dintre părţile contractante îi corespunde executarea conformă de către cealaltă parte contractantă.

(2) Partea contractantă care declară rezoluţiunea poate considera ca fiind neconforme tranşele prestate dacă prestaţiile primite de către ea nu au valoare sau au o valoare esenţial redusă din cauza neexecutării săvîrşite de către cealaltă parte contractantă.

(3) Obligaţia de restituire în temeiul prezentei secţiuni nu apare în cazul în care contractul era gratuit.

Articolul 623⁸. Plata valorii prestaţiei

(1) Debitorul obligaţiei de restituire este ţinut:

a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestaţiei care nu este transferabilă sau care încetează să fie transferabilă înainte de apariţia obligaţiei de restituire; şi

b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestaţiei supuse restituirii ca urmare a înrăutăţirii stării prestaţiei între momentul executării şi momentul cînd a apărut obligaţia de restituire.

(2) Dacă prestaţia avea un preţ contractual, valoarea prestaţiei va fi egală cu partea din acel preţ proporţională valorii prestaţiei reale primite raportată la valoarea prestaţiei promise. Dacă nu s-a convenit asupra unui preţ, valoarea prestaţiei este egală cu suma de bani la care s-ar fi înţeles în mod legal un executant al prestaţiei şi un beneficiar al prestaţiei care au voinţa şi capacitatea de a realiza operaţiunea, avînd totodată cunoştinţă de neconformităţile reale ale prestaţiei (dacă existau).

(3) Obligaţia beneficiarului de a plăti valoarea prestaţiei este redusă în măsura în care, din cauza neexecutării obligaţiei datorate lui de către cealaltă parte contractantă:

a) prestaţia nu poate fi restituită într-o stare substanţial identică cu starea în care ea a fost primită; sau

b) beneficiarul este silit, fără despăgubire, să dispună de prestaţie ori să suporte o cheltuială sau o altă daună pentru a păstra prestaţia.

(4) Obligaţia beneficiarului de a plăti valoarea prestaţiei este, de asemenea, redusă în măsura în care, ca urmare a comportamentului său fondat pe încrederea rezonabilă, chiar eronată, că nu exista neconformitate, prestaţia nu poate fi restituită în aceeaşi stare în care a fost primită.

Articolul 623⁹. Folosinţa şi îmbunătăţirile

(1) Beneficiarul este obligat să plătească o sumă rezonabilă pentru folosinţa de care a beneficiat în urma prestaţiei, cu excepţia sumei pe care trebuie să o plătească conform art.623⁸ alin.(1) în raport cu respectiva folosinţă.

(2) Beneficiarul care a adus îmbunătăţiri prestaţiei pe care trebuie să o restituie conform prezentei secţiuni are dreptul la plata valorii îmbunătăţirilor dacă cealaltă parte contractantă se va bucura necondiţionat de această valoare la exploatarea prestaţiei restituite, cu excepţia cazului în care:

a) beneficiarului îi era interzis să efectueze îmbunătăţirea; sau

b) beneficiarul a făcut îmbunătăţirea cînd cunoştea sau putea să cunoască că prestaţia urmează a fi restituită.

Articolul 623¹⁰. Răspunderea după apariţia obligaţiei de restituire

(1) Beneficiarul este obligat:

a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestaţiei care încetează a fi transferabilă după apariţia obligaţiei de a o restitui; şi

b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestaţiei supuse restituirii ca urmare a înrăutăţirii stării prestaţiei după apariţia obligaţiei de a o restitui.

(2) Dacă prestaţia este înstrăinată după apariţia obligaţiei de restituire, valoarea care urmează a fi plătită este egală cu veniturile rezultate din înstrăinare, dacă ele sînt mai mari.

(3) Dreptul la alte despăgubiri rezultate din neexecutarea obligaţiei de restituire a prestaţiei rămîne neafectat.

Secţiunea a 6-a

Reducerea obligaţiei corelative

Articolul 623¹¹. Dreptul de a reduce obligaţia corelativă

(1) Creditorul care acceptă executarea ce nu este conformă cu condiţiile obligaţiei are dreptul de a reduce obligaţia sa corelativă. Reducerea trebuie să fie proporţională cu scăderea valorii prestaţiei primite la data executării, în raport cu valoarea prestaţiei care ar fi fost primită prin executarea conformă.

(2) Creditorul care este îndreptăţit să reducă obligaţia corelativă conform alin.(1) şi care deja a executat obligaţia corelativă într-o mărime ce depăşeşte obligaţia corelativă redusă are dreptul la restituirea diferenţei de la debitor.

(3) Creditorul care reduce obligaţia corelativă nu poate să ceară, suplimentar, despăgubiri pentru prejudiciul reparat prin reducere, dar rămîne îndreptăţit la despăgubiri pentru alt prejudiciu suferit.

Secţiunea a 7-a

Despăgubiri şi dobînzi

Articolul 623¹². Dreptul la despăgubiri

(1) Creditorul are dreptul la despăgubiri pentru întregul prejudiciu cauzat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului în care debitorul demonstrează că neexecutarea este justificată.

(2) Despăgubirile trebuie să acopere doar prejudiciul suferit de creditor care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării.

(3) Prejudiciul reparat prin despăgubiri cuprinde şi prejudiciul viitor care, în mod rezonabil, s-ar fi produs.

(4) Prejudiciul cuprinde prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial (moral).

(5) Debitorul răspunde pentru fapta reprezentantului său şi a persoanelor cărora le-a încredinţat executarea obligaţiei în aceeaşi măsură ca pentru propria faptă.

Articolul 623¹³. Despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial

(1) Creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin neexecutarea obligaţiei dacă neexecutarea încalcă un drept personal nepatrimonial, dacă creditorul este consumator, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2) Despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin neexecutarea obligaţiei reprezintă suma de bani care va oferi o satisfacţie echitabilă creditorului, avînd în vedere toate împrejurările cazului.

Articolul 623¹⁴. Evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul patrimonial

(1) Despăgubirile pentru prejudiciul patrimonial cauzat prin neexecutarea obligaţiei reprezintă suma de bani care va pune creditorul, pe cît este posibil, în situaţia în care s-ar fi aflat dacă obligaţia s-ar fi executat în mod corespunzător. Aceste despăgubiri acoperă dauna suferită real (inclusiv cheltuielile suportate şi reducerea valorii bunului) şi profitul ratat de creditor.

(2) Creditorului îi revine sarcina de a demonstra mărimea prejudiciului pentru care cere despăgubiri.

Articolul 623¹⁵. Previzibilitatea

Debitorul obligaţiei care rezultă din contract sau alt act juridic este răspunzător doar pentru prejudiciul pe care l-a prevăzut sau putea în mod rezonabil să-l prevadă, la momentul asumării obligaţiei, ca fiind rezultatul probabil al neexecutării, cu excepţia cazului în care neexecutarea era intenţionată sau din culpă gravă.

Articolul 623¹⁶. Prejudiciul imputabil creditorului

Debitorul nu răspunde pentru prejudiciul suferit de creditor în măsura în care creditorul a contribuit la neexecutare sau efectele sale.

Articolul 623¹⁷. Reducerea prejudiciului

(1) Debitorul nu răspunde pentru prejudiciul suferit de creditor în măsura în care creditorul a putut să reducă prejudiciul luînd măsuri rezonabile.

(2) Creditorul are dreptul să recupereze cheltuielile suportate în mod rezonabil în încercările sale de a reduce prejudiciul.

Articolul 623¹⁸. Contractul de substituire

Creditorul care a declarat rezoluţiunea totală sau parţială pentru neexecutare şi a încheiat, într-un termen rezonabil şi în condiţii rezonabile, un contract de substituire poate cere, dacă sînt întrunite condiţiile pentru a cere despăgubiri, de la debitor despăgubiri egale cu diferenţa dintre preţul prestaţiei sale în baza contractului rezolvit şi preţul prestaţiei în baza contractului de substituire, precum şi poate cere de la debitor despăgubiri pentru partea nereparată a prejudiciului.

Articolul 623¹⁹. Preţul de piaţă

În cazul în care a declarat rezoluţiunea totală sau parţială pentru neexecutare şi nu a încheiat un contract de substituire, dar prestaţia are un preţ de piaţă, creditorul poate cere, dacă sînt întrunite condiţiile pentru a cere despăgubiri, de la debitor despăgubiri egale cu diferenţa dintre preţul contractual şi preţul de piaţă la data rezoluţiunii, precum şi poate cere de la debitor despăgubiri pentru partea nereparată a prejudiciului.

Articolul 623²⁰. Dobînda de întîrziere în executarea obligaţiilor pecuniare

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la dobîndă de întîrziere pentru suma respectivă din data imediat următoare scadenţei plăţii pînă la data în care s-a efectuat plata, la rata prevăzută la alin.(2) ori la o altă rată prevăzută de dispoziţiile legale speciale.

(2) Rata dobînzii de întîrziere este egală cu rata prevăzută la art.585 plus 5 puncte procentuale pe an, în cazul în care debitorul este un consumator, sau 9 puncte procentuale pe an, în celelalte cazuri. Cu toate acestea, dacă înainte de scadenţă obligaţia pecuniară era purtătoare de dobîndă prevăzută de contract, în scopul determinării ratei dobînzii de întîrziere, creditorul poate înlocui rata prevăzută la art.585 cu rata dobînzii prevăzute de contract.

(3) Debitorul consumator are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întîrzierii plăţii este mai mic decît rata legală a dobînzii de întîrziere.

(4) În cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie dobînda de întîrziere calculată conform dispoziţiilor prezentului articol, fie penalitatea pentru întîrziere. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobînda de întîrziere.

(5) Pe perioada în care suma de bani nu este plătită la scadenţă cu justificare, debitorul datorează doar dobînda de întîrziere la rata prevăzută la art.585. Debitorul consumator nu datorează asemenea dobîndă de întîrziere.

(6) Orice clauza contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 623²¹. Anatocismul şi capitalizarea

(1) Dobînda, dobînda de întîrziere sau, după caz, penalitatea se calculează numai asupra sumei de bază a obligaţiei pecuniare (capitalului).

(2) Cu toate acestea, dobînzile se pot capitaliza şi pot produce dobînzi dacă s-a prevăzut expres, dar numai pentru dobînzi scadente cel puţin 12 luni.

(3) Dobînda de întîrziere sau, după caz, penalitatea nu se poate capitaliza.

(4) Orice clauza contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, prin contractul de cont curent sau de depozit ori de alt cont de plăţi se poate deroga de la dispoziţiile prezentului articol.

Articolul 623²². Dobînda de întîrziere în executarea obligaţiilor de a da sau de a face

(1) În cazul în care o obligaţie de a da sau de a face, alta decît una de a plăti o sumă de bani, nu este executată la scadenţă, creditorul are dreptul la dobîndă de întîrziere asupra echivalentului în bani al părţii neexecutate a obligaţiei, din data imediat următoare scadenţei pînă la data executării corespunzătoare, la rata prevăzută la art.585 ori la o altă rată prevăzută de dispoziţiile legale speciale. Dacă obligaţia neexecutată are o obligaţie corelativă pecuniară, mărimea acestei obligaţii corelative va constitui echivalentul în bani a obligaţiei neexecutate.

(2) În cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie dobînda de întîrziere calculată conform dispoziţiilor prezentului articol, fie penalitatea. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobînda de întîrziere.

Articolul 623²³. Despăgubirea cheltuielilor de recuperare a creanţelor pecuniare ale profesionistului

(1) Din momentul în care sînt întrunite condiţiile de plată a dobînzii de întîrziere conform art.623²⁰, creditorul obligaţiei pecuniare poate pretinde debitorului plata unei despăgubiri minime egale cu echivalentul în lei a 20 de euro la cursul Băncii Naţionale a Moldovei din ziua respectivă pentru acoperirea cheltuielilor de recuperare suportate de creditor. Această regulă se aplică chiar dacă obligaţia pecuniară întîrziată este doar o rată din suma totală datorată creditorului conform unui grafic de plată.

(2) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri pentru cheltuielile de recuperare suportate, în partea neacoperită de despăgubirea minimă prevăzută la alin.(1), rămîne neafectat.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar contractelor prin care un profesionist livrează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii în folosul unui alt profesionist sau al unei autorităţi publice ori al unei alte persoane juridice de drept public sau asociaţii ale acestora.

Articolul 623²⁴. Valuta în care se determină despăgubirile

Despăgubirile trebuie determinate în valuta care corespunde cel mai bine prejudiciului suferit de creditor.”

317. Articolul 624:

la alineatul (1), textul „(penalitatea)” se exclude, iar după cuvîntul „bun” se introduce textul „(penalitate)”;

la alineatul (3), cuvintele „Clauza penală” se substituie cu cuvîntul „Penalitatea”, iar în final se introduce textul „ , inclusiv sub forma unei dobînzi de întîrziere”;

la alineatul (4), cuvintele „clauze penale” se substituie cu cuvîntul „penalităţi”;

la alineatul (5), cuvintele „neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale” se substituie cu cuvintele „neexecutarea obligaţiei este justificată”;

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Nulitatea obligaţiei atrage nulitatea clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage nulitatea obligaţiei.”

318. Articolul 625 va avea următorul cuprins:

„Articolul 625. Forma clauzei penale

Clauza penală este întocmită în formă autentică dacă legea cere forma autentică pentru actul juridic căruia i se aplică clauza. În celelalte cazuri, clauza penală este întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.”

319. La articolul 626:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dacă penalitatea este stipulată pentru cazul în care debitorul nu execută obligaţia, creditorul poate cere atît executarea obligaţiei, cît şi plata penalităţii. Nu se poate cere atît executarea obligaţiei, cît şi plata penalităţii dacă penalitatea s-a stipulat cu titlu de despăgubire în locul prestaţiei şi nu doar cu titlu de mijloc de garantare a executării obligaţiei.”

la alineatul (2) enunţul întîi, cuvintele „prin clauza penală” se substituie cu cuvintele „prin penalitate”.

320. La articolul 628 alineatul (2), cuvîntul „Prevederile” se substituie cu cuvîntul „Dispoziţiile”.

321. Articolul 630:

în denumirea articolului şi în cuprinsul alineatului (1), cuvintele „clauzei penale” se substituie cu cuvîntul „penalităţii”;

la alineatul (1), după cuvîntul „dispune” se introduce textul „ , la cererea debitorului,”;

la alineatul (2), cuvîntul „plătită” se substituie cu cuvintele „stinsă prin executare benevolă”;

articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Nu se admite reducerea penalităţii pentru întîrzierea executării obligaţiei pecuniare în cazul în care rata penalităţii este egală sau mai mică decît rata legală aplicabilă conform art.623²⁰.

(4) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul debitorului este lovită de nulitate absolută.”

322. La articolul 631, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în formă autentică dacă legea cere forma autentică pentru actul juridic din care rezultă obligaţia garantată. În celelalte cazuri, convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.”

323. La articolul 633:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dacă pentru neexecutarea obligaţiei garantate răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părţi după rezoluţiunea contractului de către aceasta din urmă. Dacă pentru neexecutarea obligaţiei garantate răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei după rezoluţiunea contractului de către aceasta din urmă.”

la alineatul (2), cuvîntul „contractului” se substituie cu cuvintele „obligaţiei garantate”;

articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Creditorul obligaţiei garantate neexecutate poate opta pentru executare silită sau pentru rezoluţiunea contractului şi repararea prejudiciului potrivit regulilor generale.

(4) Arvuna se restituie în cazul în care raportul contractual se stinge dintr-o cauză ce nu atrage răspunderea vreuneia dintre părţi.”

324. Articolul 637:

la alineatul (1), textul „ , în cazul prevăzut de lege,” se exclude;

alineatul (2) se abrogă;

la alineatul (3), textul „o garanţie reală, considerată suficientă de către instanţă,” se substituie cu cuvintele „retentorului o garanţie suficientă”;

la alineatul (4), textul „şi (2)” se exclude.

325. Articolul 638:

la alineatul (1), textul „ , este abuzivă ori ilegală” se exclude;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Expirarea prescripţiei extinctive nu împiedică exercitarea dreptului de retenţie dacă dreptul garantat al retentorului nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut exercita dreptul de retenţie.”

326. La articolul 639:

alineatul (2) se completează în final cu textul „ , însă retentorul are dreptul de a participa la distribuirea preţului bunului în condiţiile legii”;

la alineatul (3), textul „revendica bunul, ţinînd cont de regulile prescripţiei” se substituie cu textul „cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescripţiei extinctive a acţiunii principale şi dobîndirii bunurilor mobile de către posesorul de bună-credinţă”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dacă creditorul înaintează o acţiune prin care cere restituirea bunului, iar retentorul invocă dreptul de retenţie, instanţa de judecată va stabili în hotărîrea judecătorească prin care se dispune restituirea bunului că retentorul trebuie să execute hotărîrea judecătorească doar dacă creditorul execută simultan obligaţia garantată prin dreptul de retenţie ori oferă asigurări suficiente ale executării faţă de retentor sau dacă retentorul se află în întîrziere de a accepta executarea oferită de către creditor.”

327. La articolul 644:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Debitorul care execută obligaţia are dreptul de a primi chitanţă şi, după caz, de a cere titlul original sau efectuarea unei menţiuni pe titlul original al creditorului privind stingerea.”

articolul se completează cu alineatele (1¹) şi (1²) cu următorul cuprins:

„(1¹) În cazul imposibilităţii de a cere creditorului chitanţă, debitorul poate face dovada plăţii cu orice mijloc de probă.

(1²) În cazul în care creditorul a restituit titlul original fără a elibera chitanţă, se prezumă, pînă la proba contrară, că obligaţia a fost executată.”

la alineatul (2), cuvintele „autentificată notarial” se substituie cu cuvîntul „scrisă”.

328. Articolul 651:

la alineatul (2), cuvintele „de graţie” se substituie cu cuvîntul „suplimentar”, iar după cuvîntul „creanţe” se introduce cuvîntul „scadente”;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Compensarea se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte şi produce efecte din momentul recepţionării declaraţiei. Declaraţia nu produce efecte dacă este afectată de modalităţi sau dacă contravine dispoziţiilor prezentei secţiuni.”

329. Codul se completează cu articolele 651¹ şi 651²cu următorul cuprins:

„Articolul 651¹. Compensarea judiciară

(1) La cererea creditorului care invocă un interes justificat, compensarea poate fi pronunţată de către instanţa de judecată, chiar dacă una dintre creanţe, deşi este certă, încă nu este lichidă sau exigibilă. Dacă nu s-a dispus altfel, compensarea produce efecte din data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

(2) Instanţa de judecată nu poate refuza compensarea creanţelor reciproce conexe doar din motiv că una dintre creanţe nu este lichidă sau exigibilă. În acest caz, se consideră că compensarea a produs efecte din momentul cînd prima dintre ele a devenit scadentă. Dobîndirea de către terţi a unor drepturi asupra uneia dintre creanţe nu împiedică debitorul să opună compensarea.

Articolul 651². Compensarea convenţională

Părţile pot conveni să stingă toate creanţele reciproce, prezente sau viitoare, prin compensare. Această compensare produce efecte din momentul încheierii contractului de compensare sau, în cazul obligaţiilor viitoare, din momentul cînd ambele vor fi născute.”

330. Codul se completează cu articolul 654¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 654¹. Compensarea creanţelor cu diferite valute

În cazul în care părţile au creanţe pecuniare reciproce exprimate în diferite valute, fiecare parte poate opune compensarea în condiţiile prezentei secţiuni, cu excepţia cazului în care era convenit că partea care opune compensarea trebuie să plătească exclusiv într-o anumită valută.”

331. Articolul 655 va avea următorul cuprins:

„Articolul 655. Compensarea mai multor creanţe

(1) În cazul în care persoana are mai multe creanţe ce pot fi stinse prin compensare, declaraţia sa de compensare produce efecte doar dacă în ea sînt indicate care anume creanţe le stinge prin compensare.

(2) În cazul în care persoana are mai multe obligaţii ce pot fi stinse prin compensare, se aplică regulile privind imputaţia plăţilor.”

332. La articolul 657 alineatul (2), cuvîntul „codebitor” se substituie cu cuvîntul „cocreditor”.

333. La articolul 660:

alineatul unic devine alineatul (1), în care după textul „(confuziunea)” se introduce textul „ , dacă din lege sau natura obligaţiei scadente nu rezultă altfel”;

articolul se completează cu alineatele (2) şi (3) cu următorul cuprins:

„(2) Obligaţia nu se stinge prin confuziune dacă aceasta are ca efect lipsirea unui terţ de un drept.

(3) Confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase patrimoniale diferite recunoscute de lege.”

334. La articolul 662:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Obligaţia se stinge dacă creditorul îl eliberează pe debitor de executarea obligaţiei (remiterea de datorie). Obligaţia se consideră stinsă din momentul primirii de către debitor a notificării de remitere a datoriei din partea creditorului, cu excepţia cazului în care debitorul, într-un termen rezonabil, execută obligaţia sau notifică creditorul despre faptul că obiectează la remiterea de datorie.”

articolul se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Remiterea de datorie este totală dacă nu a fost stipulat expres că este parţială.”

335. La articolul 663, alineatul (1) se completează în final cu textul: „Executarea nu se consideră imposibilă doar pentru că obligaţia poate fi executată în condiţii mai dificile, cu cheltuieli mai mari, cu asistenţa unui terţ sau doar după un anumit termen.”

336. La articolul 666:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 666. Noţiunea de contract”;

alineatul (3) se abrogă.

337. Articolul 667 va avea următorul cuprins:

„Articolul 667. Libertatea contractului

(1) Oricine îşi poate alege în mod liber contractantul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele dispoziţiilor legale imperative, contracte şi pot stabili conţinutul lor.

(3) Cu excepţia cazului în care se prevede în mod expres contrariul sub sancţiunea nulităţii, părţile contractante pot, prin contract, să deroge de la acele dispoziţii cuprinse în prezenta carte care se referă la drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice produse de contract, inclusiv distribuirea riscurilor.

(4) Părţile contractante pot de asemenea să deroge de la dispoziţiile legale cuprinse în celelalte articole ale prezentului cod, în legile speciale şi alte acte normative care se referă la drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice produse de contract, inclusiv distribuirea riscurilor, dacă din modul de exprimare a dispoziţiei, din conţinutul sau din contextul ei nu rezultă în mod neîndoielnic că dispoziţia legală este imperativă.

(5) De la dispoziţiile legale privitoare la prescripţia extinctivă a drepturilor rezultate din contract se poate deroga doar în condiţiile art.270.

(6) Dacă, în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările trebuie reglementate prin lege.

(7) Obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazului în care obligaţia de a contracta este prevăzută de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol.

(8) Părţile pot încheia contracte numite, contracte nenumite, precum şi contracte complexe.”

338. Codul se completează cu articolele 667¹ şi 667² cu următorul cuprins:

„Articolul 667¹. Contractul numit şi contractul nenumit

(1) Contractul este numit dacă legea îl reglementează în mod special. Celelalte contracte sînt nenumite.

(2) Contractul nenumit se supune, în următoarea ordine:

a) acordului de voinţă al părţilor, expres şi implicit;

b) dispoziţiilor legale aplicabile contractelor şi obligaţiilor contractuale în general;

c) practicilor statornicite între părţi şi uzanţelor din domeniu, dacă există;

d) dispoziţiilor legale aplicabile contractelor numite asemănătoare în măsura în care acestea sînt compatibile cu natura şi scopul contractului nenumit.

Articolul 667². Contractul complex

(1) Contractul este complex dacă cuprinde:

a) două sau mai multe elemente care corespund contractului numit; sau

b) unele elemente care corespund contractului numit şi alte elemente care corespund contractului nenumit.

(2) În măsura în care nu contravin naturii şi scopului contractului complex, dispoziţiile legale aplicabile fiecărui contract numit sau nenumit relevant se vor aplica în mod corespunzător elementelor respective ale contractului complex şi drepturilor şi obligaţiilor rezultate din acesta.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă:

a) legea prevede că un anumit contract complex urmează a fi calificat în întregime ca un contract dintr-o anumită categorie;

b) în lipsa unei dispoziţii legale menţionate la lit.a), elementele care corespund unei categorii de contracte predomină atît de mult, încît ar fi nerezonabil ca contractul complex să nu fie calificat în întregime ca un contract din acea categorie.

(4) În cazurile prevăzute la alin.(3), dispoziţiile legale aplicabile categoriei la care a fost atribuit contractul complex ca urmare a calificării (categorie primară) se aplică contractului şi drepturilor şi obligaţiilor rezultate din acesta. Cu toate acestea, dispoziţiile legale care reglementează acele elemente ale contractului care cad într-o altă categorie decît categoria primară se aplică în mod corespunzător în măsura necesară reglementării acelor elemente cu condiţia că ele nu contravin dispoziţiilor legale aplicabile categoriei primare.

(5) Dispoziţiile prezentului articol nu înlătură aplicarea dispoziţiilor legale imperative.”

339. Articolele 668–672 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 668. Forţa obligatorie a contractului

Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 669. Obligaţia de a contracta

(1) Dacă deţine o poziţie dominantă pe piaţă, una din părţile contractante este obligată să contracteze în acest domeniu. Ea nu poate, sub sancţiunea prevăzută de lege, să impună clauze care contravin legislaţiei din domeniul concurenţei şi nici clauze abuzive.

(2) Faţă de consumatori şi alte persoane care obţin ori folosesc bunuri, lucrări sau servicii în scopuri necomerciale nu se poate refuza fără motive temeinice încheierea unui contract dacă cealaltă parte are calitate de profesionist.

(3) În cazul neexecutării fără justificare a obligaţiei de a încheia contractul prevăzute la alin.(1) sau (2) din prezentul articol, persoana îndreptăţită la încheierea contractului poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de contract. Dispoziţiile art.672 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 670. Imposibilitatea la momentul încheierii contractului

(1) Contractul este valabil chiar dacă la momentul încheierii lui una dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi executa obligaţia.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu împiedică invocarea nulităţii relative pentru eroare asupra imposibilităţii în condiţiile legii.

Articolul 671. Antecontractul şi contractul definitiv

(1) Antecontractul este contractul prin care o parte (promitent) se obligă faţă de cealaltă parte (beneficiar) să încheie în viitor un alt contract (contract definitiv) la cererea beneficiarului. Această obligaţie poate fi asumată şi de către ambele părţi.

(2) Antecontractul trebuie să prevadă clauzele esenţiale ale contractului definitiv şi să fie încheiat în forma cerută de lege pentru contractul definitiv, sub aceeaşi sancţiune.

(3) Partea contractantă care are doar calitatea de beneficiar nu poate fi obligată la încheierea contractului definitiv şi nici nu poartă răspundere pentru că a ales să nu-l încheie.

(4) Sumele plătite şi alte prestaţii executate în temeiul antecontractului se prezumă a fi un avans în contul prestaţiilor care vor fi datorate prin contractul definitiv. Cu toate acestea, chiar dacă bunul deja s-a predat, dreptul de proprietate ori alt drept real asupra acestuia nu se poate dobîndi decît în temeiul contractului definitiv.

(5) Stipulaţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract nu constituie antecontract.

Articolul 672. Drepturile beneficiarului în caz de neexecutare

(1) În cazul neexecutării fără justificare a obligaţiei promitentului de a încheia contractul definitiv, beneficiarul poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de contract definitiv. Dată a încheierii contractului se va considera data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu limitează posibilitatea beneficiarului de a recurge la alte mijloace juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei.

(3) Hotărîrea judecătorească care va ţine loc de contract definitiv se va pronunţa chiar şi atunci cînd promitentul nu deţine drepturi suficiente pentru a putea transmite sau, după caz, constitui în folosul beneficiarului dreptul de care se dispune prin contract şi nici nu are împuterniciri de a dispune de acel drept. În acest caz, devin incidente dispoziţiile art.241³.

(4) În afară de alte temeiuri de rezoluţiune prevăzute de lege sau antecontract, beneficiarul are dreptul la rezoluţiunea antecontractului şi atunci cînd promitentul a înstrăinat unui terţ dreptul care face obiectul contractului definitiv sau cînd apar oricare alte indicii că va avea loc o neexecutare a obligaţiilor promitentului ce vor apărea din contractul definitiv care îl va îndreptăţi pe beneficiar să recurgă la rezoluţiunea contractului definitiv.

(5) În cazul în care beneficiarul a ales să încheie contractul definitiv sau să ceară instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de contract definitiv, el nu este decăzut din dreptul de a invoca viciile materiale şi juridice ale prestaţiei dacă nu le cunoştea şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să le cunoască la data antecontractului. Această regulă se aplică chiar dacă beneficiarul a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască viciile la data încheierii contractului definitiv.”

340. Codul se completează cu articolele 672¹–672³ cu următorul cuprins:

„Articolul 672¹. Opţiunea de a contracta

(1) Prin antecontract părţile pot prevedea expres că promitentul menţine o ofertă irevocabilă, în sensul art.684, de a încheia contractul definitiv, iar beneficiarul are opţiunea să o accepte sau să o refuze.

(2) Contractul definitiv se încheie prin exercitarea opţiunii în sensul acceptării de către beneficiar a ofertei irevocabile a promitentului, în condiţiile convenite prin antecontract.

(3) Atît antecontractul care cuprinde opţiunea, cît şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul definitiv şi, luate împreună, vor constitui contractul definitiv.

(4) În cazul în care declaraţia de acceptare se încheie în formă autentică, girul notarului se va limita doar la legalitatea declaraţiei de acceptare, nu şi a contractului definitiv astfel încheiat.

(5) Dispoziţiile legale privitoare la antecontract se aplică în egală măsură opţiunii. Dispoziţiile art.672 alin.(1) nu se aplică opţiunii.

Articolul 672². Opozabilitatea drepturilor beneficiarului

(1) Drepturile beneficiarului de a dobîndi dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun în temeiul contractului definitiv sînt opozabile terţilor:

a) prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege în privinţa antecontractului; sau

b) în cazul în care legea nu oferă posibilitatea de a îndeplini formalităţi de publicitate în privinţa antecontractului, dacă terţul cunoştea existenţa antecontractului în privinţa bunului.

(2) Din momentul în care contractul definitiv se consideră încheiat, iar beneficiarul este îndreptăţit să dobîndească dreptul de proprietate sau un alt drept real în temeiul acestuia, el poate opune dreptul său tuturor terţilor care au dobîndit drepturi asupra bunului după data opozabilităţii faţă de ei prevăzute la alin.(1), precum şi creditorilor lor.

(3) Dacă dreptul dobîndit de beneficiar se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, beneficiarul poate cere rectificarea registrului prin:

a) înregistrarea dreptului său; şi

b) radierea drepturilor înregistrate ale terţilor menţionaţi la alin.(2) care nu se puteau înregistra fără consimţămîntul beneficiarului dacă beneficiarul deţinea dreptul său la data înregistrării lor.

Articolul 672³. Contractul-cadru

(1) Contractul-cadru este actul juridic prin care părţile convin să negocieze şi să stabilească raporturi contractuale ale căror clauze vor fi convenite prin contracte ulterioare încheiate în temeiul contractului-cadru.

(2) Clauzele contractului-cadru completează conţinutul contractului ulterior în măsura în care ele nu contravin acestuia ori dacă părţile nu au exclus aplicarea lor pe altă cale.”

341. Articolul 676 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care o prestaţie urmează a fi determinată pe baza unui factor care nu există sau care a încetat să existe ori să fie accesibil, respectivul factor se va substitui cu cel mai apropiat echivalent dacă acesta nu este nerezonabil. În caz contrar, determinarea se va face conform dispoziţiilor alin.(4).”

342. Codul se completează cu articolul 676¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 676¹. Imputarea cunoaşterii

Dacă o persoană care a participat la încheierea contractului cu acordul unei părţi ori la exercitarea unui drept sau la executarea unei obligaţii care rezultă din acestea a cunoscut sau a prevăzut un fapt ori se consideră că l-a cunoscut sau l-a prevăzut, fie a acţionat cu intenţie sau cu o altă atitudine psihică relevantă, atunci această cunoaştere, previziune sau atitudine psihică se impută părţii respective.”

343. Titlul II din cartea a treia se completează cu capitolul I¹ cu următorul cuprins:

„Capitolul I¹

OBLIGAŢII PRECONTRACTUALE

Secţiunea 1

Obligaţii de informare în general

Articolul 678¹. Obligaţia generală a profesionistului de a furniza informaţii

(1) Înainte de încheierea contractului de livrare a bunurilor, executare a lucrărilor, prestare a serviciilor, furnizare a conţinutului digital sau a altei prestaţii de către un profesionist altei persoane, profesionistul are obligaţia de a furniza acelei persoane, prin orice mijloace adecvate, informaţii cu privire la caracteristicile esenţiale ale prestaţiei care trebuie furnizate, pe care acesta le deţine sau se poate aştepta să le deţină şi a căror nefurnizare ar contraveni bunei-credinţe.

(2) La aprecierea volumului de informaţii pe care profesionistul este obligat să le furnizeze conform alin.(1), trebuie să se ţină seama de toate circumstanţele, inclusiv:

a) dacă profesionistul avea cunoştinţe speciale în domeniu;

b) costul pe care îl presupune pentru profesionist dobîndirea informaţiilor relevante;

c) uşurinţa cu care cealaltă persoană ar putea obţine informaţiile prin alte mijloace;

d) natura informaţiilor;

e) importanţa probabilă a informaţiilor pentru cealaltă parte; şi

f) dacă cealaltă persoană este de asemenea un profesionist, de bunele practici comerciale în situaţia dată.

Articolul 678². Obligaţia profesionistului de a nu furniza informaţii eronate consumatorilor

(1) Dacă propune consumatorilor bunuri, lucrări, servicii, conţinut digital sau oricare alte prestaţii, profesionistul are obligaţia de a nu furniza informaţii eronate. Informaţia se consideră eronată dacă denaturează sau omite circumstanţe esenţiale pe care un consumator mediu poate aştepta să-i fie furnizate pentru a lua o decizie informată despre încheierea contractului. Se consideră consumator mediu consumatorul care este suficient de bine informat şi de atent, ţinînd seama de factori sociali, culturali şi lingvistici.

(2) Pentru a stabili ce informaţie un consumator mediu poate aştepta să-i fie furnizată, se vor lua în considerare toate circumstanţele, precum şi limitările tehnice ale mijlocului de comunicare utilizat.

(3) Dacă un profesionist face o comunicare comercială, inclusiv publicitate sau marketing, care creează consumatorilor impresia că ea conţine toată informaţia relevantă necesară pentru a lua o decizie despre încheierea contractului, profesionistul are obligaţia de a se asigura că, de fapt, comunicarea conţine toată informaţia relevantă. Dacă nu reiese din contextul în care se face comunicarea comercială, informaţia care urmează a fi furnizată trebuie să cuprindă:

a) caracteristicile principale ale bunurilor, ale lucrărilor, ale serviciilor, ale conţinutului digital sau ale altor prestaţii, identitatea şi adresa profesionistului, dacă este relevantă, preţul şi, după caz, existenţa unui drept de revocare acordat de lege;

b) particularităţile cu privire la plată, livrare, garanţie şi depunerea reclamaţiilor, dacă ele sînt diferite de cerinţele de diligenţă profesională.

(4) Diligenţa profesională presupune nivelul de competenţă specializată şi prudenţă aşteptate, în mod rezonabil, de la profesionist faţă de consumatori, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al profesionistului.

Secţiunea a 2-a

Obligaţii de informare în unele contracte

încheiate cu consumatorii

Articolul 678³. Definiţia unor termeni

În sensul prezentei secţiuni, următoarele noţiuni se definesc după cum urmează:

bunuri – orice obiect corporal mobil, cu excepţia obiectelor vîndute prin executare silită sau altfel, prin autoritatea legii; apa, gazul şi energia electrică sînt considerate bunuri în sensul prezentei secţiuni atunci cînd acestea sînt puse în vînzare în volum limitat sau în cantitate fixă;

contract la distanţă – orice contract negociat şi încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vînzări sau de prestări de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, pînă la şi în momentul în care este încheiat contractul, inclusiv orice comandă făcută de consumator care produce efecte obligatorii asupra lui;

contract negociat în afara spaţiilor comerciale – contract între un profesionist şi un consumator, care întruneşte una din următoarele condiţii:

a) este încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;

b) pentru acest contract consumatorului i s-a făcut o ofertă în aceleaşi circumstanţe ca cele menţionate la lit.a);

c) este încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului, cu excepţia simplei distribuţii a informaţiei promoţionale în apropiere de spaţiile comerciale ale profesionistului;

d) este încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist în scopul sau urmărind efectul de a promova şi a vinde consumatorului bunurile sau serviciile respective;

funcţionalitate – modul în care poate fi utilizat conţinutul digital, de exemplu:

a) limba conţinutului şi, dacă diferă, limba oricăror instrucţiuni incluse în conţinut;

b) metoda de furnizare a conţinutului, cum ar fi: flux continuu, online, descărcare unică, acces la descărcare pe o perioadă determinată;

c) durata de redare a conţinutului pentru fişierele video sau audio;

d) tipul şi dimensiunea fişierului pentru fişierele descărcabile;

e) dacă există sau nu un angajament din partea profesionistului sau a unei părţi terţe de a întreţine sau actualiza bunul;

f) orice condiţii de utilizare a bunului care nu sînt direct legate de interoperabilitate, precum:

– urmărirea şi/sau personalizarea;

– necesitatea unei conexiuni la internet pentru utilizarea bunului şi a caracteristicilor sale tehnice (de exemplu viteza minimă de descărcare şi încărcare);

– necesitatea pentru alţi utilizatori de a avea un anumit software instalat (de exemplu software de comunicare);

g) orice limitări privind utilizarea bunului:

– limite privind durata în care un bun digital poate fi vizionat, citit sau utilizat ori privind numărul de utilizări;

– limite privind reutilizarea conţinutului, de exemplu în scopul realizării de copii private;

– restricţii pe baza locaţiei dispozitivului consumatorului;

– orice funcţionalităţi condiţionate de achiziţii suplimentare, precum conţinutul plătit, calitatea de membru al unui club sau componentele hardware ori software suplimentare;

garanţie comercială – orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător faţă de consumator, în plus faţă de obligaţiile legale referitoare la garanţia de conformitate, de a restitui preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte cerinţe care nu este legată de conformitatea din certificatul de garanţie sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului;

interoperabilitate – informaţii referitoare la echipamentul hardware şi mediul software standard cu care este compatibil conţinutul digital, cum ar fi sistemul de operare, versiunea necesară, anumite caracteristici ale echipamentului hardware;

licitaţie deschisă – metodă de vînzare prin care profesionistul oferă bunuri sau servicii consumatorilor care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană (cu prezenţa fizică) la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparente, concurenţiale, condusă de un adjudecător, în care ofertantul cîştigător este obligat să achiziţioneze bunurile sau serviciile;

spaţiu comercial:

a) orice unitate imobilă de vînzare cu amănuntul în care profesionistul sau persoana care acţionează în numele profesionistului îşi desfăşoară activitatea permanent; sau

b) orice unitate mobilă de vînzare cu amănuntul în care profesionistul sau persoana care acţionează în numele profesionistului îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit, inclusiv sezonier, şi care este în mod clar identificată ca spaţiu pentru vînzări către public.

Articolul 678⁴. Cerinţe în materie de informare în cazul contractelor, altele decît contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) Înainte ca un contract, altul decît un contract la distanţă sau un contract negociat în afara spaţiilor comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, profesionistul îi furnizează consumatorului într-un mod clar şi inteligibil următoarele informaţii, dacă acestea nu reies în mod evident din context:

a) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, în mod corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu bunurile sau serviciile în cauză;

b) denumirea completă sau prescurtată, în limba de stat, şi numărul de identificare de stat (IDNO) ale profesionistului persoană juridică ori, respectiv, numele, prenumele şi numărul de identificare de stat (IDNP) ale profesionistului persoană fizică, precum şi adresa sediului la care este stabilit şi numărul de telefon;

c) preţul total al bunurilor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare ori taxele poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;

d) acolo unde este cazul, modalităţile de plată, livrare şi executare, data pînă la care sau termenul în care profesionistul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile, inclusiv termenul standard de livrare stabilit la art.575² alin.(1) lit.a), şi politica profesionistului de soluţionare a reclamaţiilor;

e) în plus faţă de o menţiune a existenţei unei garanţii legale de conformitate pentru bunuri, menţiunea privind existenţa serviciilor prestate după vînzare şi a garanţiilor comerciale, după caz, precum şi condiţiile aferente acestora (în special, adresa sediului în care se oferă serviciile prestate după vînzare şi cine suportă cheltuielile de transport, dacă acestea sînt aplicabile);

f) durata de valabilitate a contractului sau, pentru un contract cu o durată nedeterminată ori un contract care urmează să fie prelungit de plin drept, condiţiile de rezoluţiune;

g) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie pentru conţinutul digital;

h) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinutului digital cu componentele hardware şi software despre care profesionistul deţine informaţii sau despre care se poate presupune, în mod rezonabil, că acesta deţine informaţii.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, de furnizare a gazelor naturale şi de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, contractelor de furnizare a energiei termice sau contractelor de furnizare a conţinuturilor digitale care nu sînt livrate pe un suport material.

(3) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică contractelor pentru necesităţi curente care sînt executate imediat, în momentul în care sînt încheiate.

(4) Informaţiile menţionate la alin.(1) fac parte integrantă din contract şi nu pot fi modificate decît în cazul în care părţile contractante decid altfel în mod explicit.

Articolul 678⁵. Cerinţe de conţinut al informaţiilor în cazul contractelor la distanţă şi celor negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) Înainte ca un contract la distanţă sau un contract negociat în afara spaţiilor comerciale ori orice ofertă similară să producă efecte obligatorii pentru consumator, profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului într-un mod clar şi inteligibil următoarele informaţii:

a) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu bunurile sau serviciile în cauză;

c) adresa sediului la care este stabilit profesionistul, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia, în cazul în care sînt disponibile, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient, şi, dacă este cazul, adresa sediului şi identitatea profesionistului în numele căruia acţionează intermediarul;

d) adresa locului în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea, în cazul în care aceasta este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit.c), şi, după caz, adresa poştală a profesionistului în numele căruia acţionează intermediarul, la care consumatorul poate trimite eventualele reclamaţii;

e) preţul total al bunurilor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care costul nu poate fi calculat din timp în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor ori a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale ori de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate din timp în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile totale pe perioada de facturare. Dacă aceste contracte sînt taxate la un tarif fix, preţul total va cuprinde şi costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat din timp, trebuie indicată modalitatea de calcul al preţului;

f) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă în vederea încheierii contractului, atunci cînd acesta este calculat pe baza unui alt tarif decît tariful de bază;

g) modalităţile de plată, livrare, executare, data pînă la care sau termenul în care profesionistul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile şi, acolo unde este cazul, procedura de soluţionare a reclamaţiilor derulată de profesionist;

h) în cazul în care există un drept de revocare, condiţiile, termenul şi procedurile de exercitare a dreptului respectiv conform art.705 şi art.711³ alin.(1), precum şi formularul standard de revocare prevăzut în anexa nr.6 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

i) acolo unde este cazul, faptul că consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării bunurilor în caz de revocare şi, pentru contractele la distanţă, dacă bunurile, prin însăşi natura lor, nu pot fi, în mod normal, returnate prin poştă, costul aferent returnării bunurilor;

j) în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de revocare după formularea unei cereri conform art.678⁶ alin.(3) sau art.678⁷ alin.(10), informaţia potrivit căreia consumatorul este obligat să achite profesionistului costuri rezonabile potrivit art.711⁵ alin.(6);

k) în cazul în care dreptul de revocare nu este prevăzut în conformitate cu dispoziţiile art.711⁶, informaţia conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de revocare sau, acolo unde este cazul, circumstanţele în care consumatorul îşi pierde dreptul de revocare;

l) o menţiune referitoare la existenţa unei garanţii legale privind conformitatea bunurilor;

m) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile de asistenţă după vînzare acordată consumatorului, serviciile prestate după vînzare (inclusiv adresa sediului la care se prestează şi cine suportă cheltuielile de transport, dacă acestea sînt aplicabile) şi garanţiile comerciale;

n) existenţa codurilor de conduită relevante, astfel cum sînt definite de legislaţia privind protecţia consumatorilor, şi modalitatea în care pot fi obţinute copii de pe acestea, după caz;

o) acolo unde este cazul, durata contractului sau, dacă contractul este încheiat pe o durată nedeterminată ori urmează să fie reînnoit de plin drept, condiţiile de rezoluţiune;

p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligaţiilor care revin consumatorului conform contractului;

q) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile aferente avansurilor (cauţiunile, inclusiv blocarea unor sume pe contul de card al consumatorului) sau altor garanţii financiare care trebuie plătite ori oferite de consumator la cererea profesionistului;

r) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie pentru conţinutul digital;

s) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate pertinentă a conţinutului digital cu componentele hardware şi software despre care profesionistul deţine informaţii sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că acesta deţine informaţii;

t) acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la o procedură extrajudiciară de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor, căreia i se supune profesionistul.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, contractelor de furnizare a energiei termice şi contractelor de furnizare a conţinuturilor digitale care nu sînt livrate pe un suport material.

(3) În cazul unei licitaţii deschise, informaţiile menţionate la alin.(1) lit.b), c) şi d) pot fi înlocuite cu datele echivalente ale licitantului.

(4) Informaţiile menţionate la alin.(1) lit.h), i) şi j) pot fi furnizate utilizînd instrucţiunile privind exercitarea dreptului de revocare a contractului prevăzute în anexa nr.7 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova. Se consideră că profesionistul a respectat cerinţele în materie de informare stabilite la alin.(1) lit.h), i) şi j) dacă a furnizat consumatorului aceste instrucţiuni corect completate.

(5) Informaţiile menţionate la alin.(1) fac parte integrantă din contractul la distanţă sau din contractul negociat în afara spaţiilor comerciale şi nu pot fi modificate decît în cazul în care părţile contractante convin altfel în mod expres.

(6) În cazul în care profesionistul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare cu privire la taxele suplimentare sau alte costuri, conform alin.(1) lit.e), sau cu privire la costurile aferente returnării bunurilor, conform alin.(1) lit.i), consumatorul nu suportă respectivele taxe sau costuri.

(7) Informaţiile se prezintă în limba de stat, fără a exclude dreptul profesionistului de a le prezenta, suplimentar, şi în alte limbi de comunicare. La solicitarea consumatorului, profesionistul poate prezenta informaţiile într-o altă limbă decît limba de stat.

(8) Dacă o dispoziţie privind conţinutul şi modul în care trebuie furnizate informaţiile, prevăzută de legislaţia privind comerţul electronic, contravine unei dispoziţii din prezenta secţiune, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.

(9) Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite de prezentul articol şi de art.678⁶ şi 678⁷ revine profesionistului.

Articolul 678⁶. Cerinţe de formă faţă de informaţii în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, profesionistul trebuie să transmită informaţiile prevăzute la art.678⁵alin.(1) consumatorului pe suport de hîrtie sau, în cazul în care consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informaţii vor fi lizibile şi redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

(2) Profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului un exemplar original al contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport de hîrtie ori, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului în conformitate cu dispoziţiile art.711⁶alin.(1) lit.m).

(3) În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii ori furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizarea de gaze naturale sau furnizarea energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, furnizarea de energie termică să înceapă în interiorul termenului de revocare prevăzut la art.706 alin.(2) şi art.711¹ alin.(1), profesionistul solicită consumatorului să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.

(4) În ceea ce priveşte contractele negociate în afara spaţiilor comerciale, în care consumatorul a solicitat în mod expres serviciile profesionistului pentru a efectua lucrări de reparaţie sau de întreţinere, iar profesionistul şi consumatorul îşi îndeplinesc imediat obligaţiile ce le revin, suma ce trebuie plătită de consumator nedepăşind echivalentul în lei a 200 de euro la cursul Băncii Naţionale a Moldovei din ziua respectivă:

a) profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului informaţiile menţionate la art.678⁵ alin.(1) lit.b) şi c) şi informaţii referitoare la preţ sau la modul de calculare a preţului, împreună cu o estimare a preţului total, pe suport de hîrtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Profesionistul trebuie să furnizeze informaţiile menţionate la art.678⁵ alin.(1) lit.a), h) şi k), dar poate opta să nu le furnizeze pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil dacă consumatorul îşi dă acordul în mod expres;

b) confirmarea contractului transmisă în conformitate cu alin.(2) din prezentul articol trebuie să conţină informaţiile menţionate la art.678⁵ alin.(1).

Articolul 678⁷. Cerinţe de formă faţă de informaţii în cazul contractelor la distanţă

(1) În cazul contractelor la distanţă, profesionistul trebuie să transmită informaţiile prevăzute la art.678⁵ alin.(1) sau să pună la dispoziţia consumatorului respectivele informaţii în mod corespunzător cu mijlocul de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj clar şi inteligibil. În măsura în care informaţia respectivă este prezentată pe un suport durabil, aceasta va fi lizibilă.

(2) Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă consumatorul la plata unor sume, profesionistul trebuie să aducă la cunoştinţa consumatorului de o manieră clară şi foarte vizibilă, imediat înainte ca acesta să facă comanda, informaţiile prevăzute la art.678⁵ alin.(1) lit.a), e), o) şi p). În cazul contractelor încheiate prin intermediul unor pagini web, respectivele informaţii se afişează în imediata apropiere a confirmării solicitate pentru efectuarea comenzii.

(3) Profesionistul trebuie să se asigure că consumatorul dispune de posibilitatea de a stabili momentul în care îşi asumă obligaţia de a plăti profesionistului. În acest scop, consumatorului i se atrage atenţia, în mod specific, printr-o formulare lipsită de ambiguitate, asupra faptului că efectuarea comenzii atrage după sine obligaţia de a plăti profesionistului.

(4) Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul sau funcţia similară se etichetează de o manieră lizibilă doar cu menţiunea „Comandă cu obligaţie de plată” sau „Cumpără acum”, sau „Plăteşte acum”, sau „Confirmă cumpărătura”, sau o altă formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligaţia efectuării unei plăţi către profesionist. Dacă profesionistul încalcă dispoziţiile prezentului alineat, consumatorul nu are nicio obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii.

(5) Paginile web prin intermediul cărora se efectuează comerţul electronic trebuie să indice clar şi lizibil, cel mai tîrziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce priveşte livrarea şi care sînt mijloacele de plată acceptate.

(6) În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei, profesionistul trebuie să furnizeze prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puţin informaţiile prevăzute la art.678⁵ alin.(1) lit.a), b), e), h) şi o). Celelalte informaţii menţionate la art.678⁵ alin.(1) trebuie să fie furnizate consumatorului de profesionist într-un mod adecvat, în conformitate cu dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol.

(7) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(6), în cazul în care profesionistul îi telefonează consumatorului în vederea încheierii unui contract la distanţă, profesionistul trebuie să-şi prezinte identitatea la începutul conversaţiei cu consumatorul, dacă este cazul, să prezinte identitatea persoanei în numele căreia telefonează şi să specifice scopul comercial al apelului.

(8) În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă printr-un apel telefonic iniţiat de profesionist, profesionistul trebuie să confirme oferta făcută consumatorului, al cărui angajament începe doar după ce a semnat oferta sau după ce şi-a trimis consimţămîntul în scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.

(9) Profesionistul trebuie să transmită consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel tîrziu la momentul livrării bunurilor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Confirmarea respectivă trebuie să includă:

a) informaţiile menţionate la art.678⁵ alin.(1), cu excepţia cazului în care profesionistul a transmis deja informaţiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanţă; şi

b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil, expres, al consumatorului cu privire la ofertă şi confirmarea potrivit art.711⁶ alin.(1) lit.m).

(10) În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii ori furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizarea gazelor naturale sau furnizarea energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, furnizarea energiei termice să înceapă în interiorul termenului de revocare prevăzut la art.706 alin.(2) şi art.711¹ alin.(1), profesionistul solicită consumatorului să facă o cerere expresă în acest sens.

(11) Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor privind încheierea contractelor şi plasarea comenzilor prin mijloace electronice, stabilite prin legislaţia privind comerţul electronic.

(12) În cadrul unui contract de abonament pentru furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, fiecare furnizare de conţinut digital individual efectuată din contul abonamentului nu se consideră un contract nou în sensul prezentei secţiuni.

(13) Atunci cînd conţinutul digital include opţiuni adiţionale de cumpărare integrate, profesionistul trebuie să informeze consumatorul, înainte de cumpărarea conţinutului digital, că asemenea opţiuni adiţionale de cumpărare îi pot fi oferite, inclusiv despre modalităţile de plată pentru asemenea cumpărături adiţionale. În asemenea cazuri, profesionistul trebuie să solicite, în conformitate cu dispoziţiile art.591 alin.(4), consimţămîntul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară faţă de cea asupra căreia s-au înţeles anterior, prin care se remunerează obligaţia contractuală principală a profesionistului. Setările predefinite pentru plăţi nu trebuie să permită cumpărăturile adiţionale fără consimţămîntul explicit din partea consumatorului. Dacă sistemul prevede intervale de timp în care se păstrează valabilitatea autentificării în scopul efectuării cumpărăturilor adiţionale integrate, profesionistul nu poate aplica în mod automat setările predefinite, ci trebuie să solicite consimţămîntul explicit din partea consumatorului privind intervalul de timp aplicabil.

Articolul 678⁸. Domeniul de aplicare

(1) Prezenta secţiune se aplică, în condiţiile şi în limitele stabilite de dispoziţiile sale, oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice şi contractelor de furnizare a energiei termice, în măsura în care aceste utilităţi sînt furnizate pe bază contractuală.

(2) Prezenta secţiune nu se aplică următoarelor tipuri de contracte:

a) contracte de prestare a unor servicii sociale, inclusiv de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor în scopul depăşirii unor situaţii de dificultate;

b) contracte avînd ca obiect serviciile de sănătate orientate spre nevoile populaţiei de ocrotire şi recuperare a sănătăţii, realizate prin folosirea cunoştinţelor profesionale medicale şi farmaceutice;

c) contracte avînd ca obiect jocurile de noroc, care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor;

d) contracte referitoare la servicii financiare;

e) contracte pentru dobîndirea sau transferul unor drepturi asupra unui bun imobil, cu excepţia contractelor privind serviciile agenţilor imobiliari şi a celor privind închirierea unor spaţii în scopuri nerezidenţiale;

f) contracte avînd ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente sau închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale, cu excepţia celor privind construcţia unor anexe la clădiri şi a celor privind repararea şi renovarea clădirilor;

g) contracte privind pachetul de servicii de călătorie;

h) contracte privind cazarea periodică, privind produsele de vacanţă pe termen lung, contracte de intermediere a produselor de vacanţă şi de intermediere a participării la un sistem de schimb;

i) contracte care sînt autentificate, fie în virtutea legii, fie la cererea părţilor, de către un notar care trebuie să se asigure, furnizînd informaţii juridice cuprinzătoare, că încheierea contractului survine numai după ce consumatorul a analizat cu atenţie aspectele juridice şi a luat cunoştinţă de sfera de aplicare juridică a acestuia;

j) contracte avînd ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri de consum casnic curent, livrate fizic de către un profesionist care se deplasează frecvent sau periodic la domiciliul, reşedinţa temporară sau locul de muncă al consumatorului;

k) contracte de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia dispoziţiilor art.678⁷alin.(2)–(4);

l) contracte încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;

m) contracte încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice prin telefon, internet sau fax, stabilite de un consumator.

(3) Prezenta secţiune nu se aplică contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale în cazul cărora plata ce trebuie efectuată de consumator nu depăşeşte echivalentul în lei a 10 euro la cursul Băncii Naţionale a Moldovei din ziua respectivă. În cazul în care consumatorul încheie în acelaşi timp două sau mai multe contracte avînd obiecte conexe, la aplicarea respectivului prag se ia în vedere costul total.

(4) Prezenta secţiune nu aduce atingere normelor privind valabilitatea, încheierea sau efectele contractelor reglementate de alte acte legislative, în măsura în care aceste aspecte nu sînt reglementate de prezenta secţiune.

(5) Prezenta secţiune nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

(6) Prezenta secţiune nu se aplică transferului drepturilor şi obligaţiilor deţinute de un consumator în baza unui contract încheiat cu un profesionist către un alt consumator.

(7) În sensul prezentei secţiuni, contractele de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractele de furnizare a gazelor naturale şi contractele de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu prevăd vînzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, contractele de furnizare a energiei termice şi contractele privind conţinuturi digitale care nu sînt livrate pe un suport material nu se consideră nici contracte de vînzare-cumpărare, nici contracte de prestări servicii.

(8) Prezenta secţiune nu se aplică conţinuturilor digitale care nu sînt livrate pe un suport material şi care sînt furnizate gratuit prin difuzarea informaţiei pe internet, fără încheierea expresă a unui contract. Accesul gratuit la o pagină web sau o descărcare gratuită de pe o pagină web nu se consideră contract în sensul prezentei secţiuni.

(9) Faptul că un contract poate include opţiunea ce permite încheierea de alte contracte ulterioare sau o perioadă de probă gratuită nu modifică în esenţă natura contractului.

Articolul 678⁹. Drepturile în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de informare

(1) Profesionistului îi revine sarcina să demonstreze că a îndeplinit cerinţele dispoziţiilor art.678⁵–678⁷. Această regulă nu se aplică în procedurile de tragere la răspundere contravenţională sau penală.

(2) Dacă un profesionist a încălcat una dintre obligaţiile impuse de dispoziţiile art.678¹–678⁸, iar contractul a fost încheiat, profesionistul poartă obligaţii contractuale aşa cum cealaltă parte le-a înţeles în mod rezonabil din cauza absenţei informaţiei sau incorectitudinii ei. În caz de neexecutare a acestor obligaţii contractuale, consumatorul poate recurge la mijloacele juridice de apărare disponibile creditorului conform art.602–623²⁴.

(3) Indiferent dacă contractul s-a încheiat sau nu, profesionistul care nu a îndeplinit una dintre obligaţiile prevăzute la art.678¹–678⁷ poartă răspundere faţă de persoana îndreptăţită pentru prejudiciul cauzat prin această neîndeplinire. Cu toate acestea, dacă contractul s-a încheiat, iar persoana îndreptăţită are temei de a cere repararea prejudiciului cauzat prin această neîndeplinire pe baza dispoziţiilor art.602–623²⁴, atunci dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică.

(4) Drepturile persoanei îndreptăţite prevăzute de prezentul articol nu împiedică exercitarea dreptului de anulare a contractului pe baza dispoziţiilor art.227.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor art.678¹–678⁸şi prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 3-a

Obligaţii specifice în cazul contractelor încheiate prin mijloace electronice

Articolul 678¹⁰. Obligaţia de informare în cazul încheierii contractului prin intermediul mijloacelor electronice

(1) Dacă un contract urmează a fi încheiat prin intermediul mijloacelor electronice, profesionistul are obligaţia, înainte ca cealaltă parte să facă oferta sau să accepte oferta, să furnizeze o informaţie cu privire la următoarele:

a) paşii tehnici care trebuie urmaţi pentru a încheia contractul;

b) dacă profesionistul va genera un document care reprezintă contractul şi dacă documentul va fi accesibil;

c) mijloacele tehnice pentru identificarea şi corectarea erorilor comise la introducerea datelor înainte ca cealaltă parte să facă oferta sau să accepte oferta;

d) limbile în care poate fi încheiat contractul;

e) toate clauzele contractuale.

(2) Profesionistul trebuie să garanteze punerea la dispoziţie a clauzelor contractuale menţionate la alin.(1) lit.e) în formă textuală.

(3) Dacă profesionistul nu a îndeplinit obligaţia prevăzută la alin.(1) din prezentul articol şi, în asemenea circumstanţe, s-a încheiat un contract, consumatorul are dreptul de revocare a contractului, notificînd profesionistul în interiorul termenului specificat la art.706.

(4) Profesionistul poartă răspundere faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin.(1).

(5) Clauzele care nu au fost negociate individual pot fi incluse prin una din următoarele metode:

a) clauzele sînt prezentate celeilalte părţi în formă textuală înainte ca acesteia să i se permită să încheie contractul, iar ea îşi dă consimţămîntul expres pentru aplicabilitatea clauzelor şi, în final, încheie contractul;

b) cealaltă parte este informată despre existenţa clauzelor şi i se acordă posibilitatea clar identificabilă să acceseze clauzele înainte de a i se permite încheierea contractului şi, în final, să încheie contractul.

Articolul 678¹¹. Corectarea erorilor de conţinut

(1) Profesionistul care intenţionează să încheie un contract prin punerea la dispoziţie a mijloacelor electronice pentru încheierea acestuia are obligaţia să pună la dispoziţia celeilalte părţi mijloace tehnice adecvate, efective şi accesibile pentru identificarea şi corectarea erorilor comise la introducerea datelor înainte ca cealaltă parte să facă o ofertă sau să accepte o ofertă.

(2) Dacă o parte încheie un contract din eroare, din cauza neîndeplinirii de către profesionist a obligaţiei prevăzute la alin.(1) din prezentul articol, profesionistul poartă răspundere faţă de respectiva persoană pentru prejudiciul cauzat prin această neîndeplinire. Aceasta nu împiedică exercitarea unui drept întemeiat pe dispoziţiile art.227.

Articolul 678¹². Confirmarea recepţiei

(1) Profesionistul care oferă posibilitatea de a încheia contractul prin intermediul mijloacelor electronice are obligaţia de a confirma, prin intermediul mijloacelor electronice, că a recepţionat oferta sau acceptarea parvenită de la cealaltă parte.

(2) Dacă nu primeşte confirmarea fără întîrziere nejustificată, cealaltă parte poate să-şi revoce oferta sau, după caz, poate să revoce contractul.

(3) Profesionistul poartă răspundere faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin.(1).

Articolul 678¹³. Domeniul de aplicare şi caracterul imperativ

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică dacă contractul este încheiat prin intermediul poştei electronice sau altor mijloace de comunicare individuală.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu exclud şi nu limitează obligaţiile profesionistului prevăzute de alte dispoziţii legale de a furniza alte informaţii celeilalte părţi.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 4-a

Prestaţii nesolicitate

Articolul 678¹⁴. Neapariţia obligaţiilor în caz de lipsă a răspunsului

(1) Dacă un profesionist furnizează unui consumator bunuri, lucrări, servicii, conţinut digital sau alte prestaţii nesolicitate de acesta:

a) între ei nu se consideră încheiat niciun contract pe baza circumstanţei că consumatorul nu a răspuns sau a săvîrşit o altă acţiune ori inacţiune cu aceste prestaţii şi nicio obligaţie de plată a acestora nu se naşte în sarcina consumatorului;

b) între ei nu se naşte nicio obligaţie necontractuală pe baza circumstanţei că consumatorul a dobîndit, a reţinut, a respins sau a folosit prestaţiile;

c) prin derogare de la lit.a), consumatorul poate considera că a primit prestaţia cu titlu de donaţie necondiţionată de la profesionist.

(2) Dispoziţiile alin.(1) lit.b) şi c) nu se aplică dacă bunurile, lucrările, serviciile, conţinutul digital sau alte prestaţii au fost furnizate consumatorului:

a) în condiţiile gestiunii de afaceri fără mandat; sau

b) din eroare ori în alte circumstanţe în care apare obligaţia de restituire întemeiată pe îmbogăţirea nejustificată.

(3) Dispoziţiile privind furnizarea într-o cantitate care depăşeşte cantitatea convenită în contractul de vînzare-cumpărare se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile prezentului articol.

(4) În scopul aplicării dispoziţiilor alin.(1), furnizarea are loc atunci cînd consumatorul obţine controlul fizic asupra prestaţiei sau rezultatului ei.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 5-a

Obligaţia în cadrul negocierii şi obligaţia de confidenţialitate

Articolul 678¹⁵. Negocierea contrar bunei-credinţe

(1) Persoana este liberă să negocieze şi nu poartă răspundere doar pentru faptul că nu s-a ajuns la un acord.

(2) Persoana care este angajată în negocieri are obligaţia de a negocia cu bună-credinţă şi de a nu rupe negocierile contrar bunei-credinţe. Orice clauză care exclude sau limitează această obligaţie este lovită de nulitate absolută.

(3) Persoana care încalcă această obligaţie poartă răspundere faţă de cealaltă persoană pentru prejudiciul suportat în baza încrederii că contractul s-ar fi încheiat. Cu toate acestea, despăgubirile nu acoperă profitul pe care cealaltă persoană îl aştepta de la încheierea contractului. În cazul în care persoana a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, despăgubirile vor acoperi şi ratarea de către cealaltă persoană a oportunităţii rezonabile de a încheia un contract cu un terţ.

(4) În special, este contrar bunei-credinţe ca o persoană să înceapă sau să continue negocierile fără intenţia reală de a ajunge la un acord cu cealaltă persoană.

(5) De asemenea, are dreptul la repararea prejudiciului persoana care a participat la o licitaţie, concurs sau altă selecţie competitivă în vederea atribuirii unui contract dacă organizatorul, prin încălcarea regulilor care guvernează selecţia, a atribuit contractul unui alt participant în locul acelei persoane.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu împiedică încheierea între profesionişti a unor aranjamente privind modul de desfăşurare a negocierilor şi de rupere a acestora.

Articolul 678¹⁶. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Dacă în cursul negocierilor o persoană oferă o informaţie confidenţială, persoana care a primit-o are obligaţia de a nu dezvălui acea informaţie şi nici de a o utiliza în scopuri proprii, indiferent dacă contractul a fost sau nu încheiat.

(2) Este confidenţială informaţia despre care, reieşind din natura sa sau din circumstanţele în care aceasta a fost obţinută, partea care a primit informaţia cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască că este confidenţială pentru persoana care a oferit-o. În special, este confidenţială informaţia care constituie secret comercial în sensul dispoziţiilor art.1431¹ alin.(3).

(3) Informaţia oferită de către un profesionist consumatorului nu se poate considera confidenţială dacă profesionistul nu l-a notificat, în prealabil, pe consumator despre natura confidenţială a unei informaţii specifice.

(4) Persoana care, pe baza unor motive rezonabile, anticipează încălcarea obligaţiei prevăzute de prezentul articol are dreptul să obţină, pe cale judecătorească, interzicerea încălcării.

(5) Partea care încalcă obligaţia prevăzută de prezentul articol poartă răspundere faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin încălcare, precum şi, în condiţiile legii, poate fi obligată să predea celeilalte părţi profitul obţinut din încălcare.”

344. La articolul 679, alineatul (3) se abrogă.

345. La articolul 681 alineatul (1), cuvîntul „elementele” se substituie cu cuvîntul „clauzele”.

346. Articolul 683 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dacă conform legii consumatorul are dreptul de revocare a unui anumit tip de contract, oferta făcută de consumator pentru încheierea unui asemenea contract este întotdeauna revocabilă. Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului alineat în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.”

347. La articolul 688 alineatul (1), textul „(instantaneu) prin mijloace de telecomunicaţie” se substituie cu cuvintele „prin mijloace de comunicare instantanee”.

348. La articolul 691 alineatul (3), textul „material condiţiile ofertei constituie o acceptare dacă ofertantul nu le respinge” se substituie cu textul „esenţial condiţiile ofertei constituie o acceptare dacă oferta nu prevede expres că nu se va accepta nicio condiţie adiţională ori diferită, precum şi dacă ofertantul nu obiectează la ele”.

349. În denumirea şi în cuprinsul articolului 693, cuvîntul „comerciale” se substituie cu cuvintele „dintre profesionişti”.

350. La articolul 694 alineatul (2), cuvîntul „comerciant”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „profesionist” la cazul gramatical corespunzător, cuvîntul „cuiva” se substituie cu cuvintele „altui profesionist”, iar după cuvîntul „ofertantului” se introduce cuvîntul „profesionist”.

351. La articolul 696, cuvîntul „comerciant”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „profesionist” la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele „alterează material” se substituie cu cuvintele „modifică esenţial”.

352. Articolul 697 va avea următorul cuprins:

„Articolul 697. Contractul multilateral

(1) Dacă urmează să fie încheiat între trei sau mai multe părţi, contractul nu se consideră încheiat pînă cînd toate părţile sale nu îşi manifestă consimţămîntul, cu excepţia cazurilor în care un contract anterior între toate acele părţi sau legea autorizează pe anumite părţi să încheie contractul aşa încît el va deveni obligatoriu pentru toate părţile.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi contractului de modificare sau de rezoluţiune a contractului multilateral.”

353. Articolele 701–703 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 701. Clauzele standard contradictorii

(1) Dacă părţile au ajuns la un acord, dar atît oferta, cît şi acceptarea fac trimitere la clauzele standard ale părţii respective, contractul se consideră totuşi încheiat. Clauzele standard fac parte din contract în partea în care clauzele standard ale unei părţi nu intră în contradicţie cu clauzele standard ale celeilalte părţi.

(2) Cu toate acestea, se consideră că contractul nu s-a încheiat dacă una dintre părţi:

a) a indicat în prealabil, în mod expres, şi nu doar pe calea unei clauze standard, intenţia de a nu fi legată de contract dacă survine împrejurarea prevăzută la alin.(1); sau

b) informează cealaltă parte despre această intenţie fără întîrzieri nejustificate.

Articolul 702. Clauza de integralitate şi clauza privind modificarea scrisă

(1) Contractul scris care cuprinde o clauză negociată individual şi care stipulează că înscrisul conţine toate condiţiile asupra cărora au convenit părţile (clauza de integralitate) nu poate fi contestat sau completat prin proba declaraţiilor sau acordurilor anterioare.

(2) Dacă nu a fost negociată individual, clauza de integralitate instituie doar o prezumţie că părţile au avut intenţia ca declaraţiile şi acordurile anterioare să nu poată fi invocate. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(3) Aceste declaraţii sau acorduri pot fi folosite totuşi pentru interpretarea înscrisului. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută dacă nu a fost negociată individual.

(4) Contractul scris conţinînd o clauză prin care se stipulează că toate modificările sau rezoluţiunea se fac în scris (clauza de modificare scrisă) instituie doar o prezumţie că el nu poate fi modificat sau rezolvit altfel decît cu respectarea acestei forme.

(5) Comportamentul unei părţi o poate priva totuşi de dreptul invocării clauzei de integralitate sau de modificare scrisă dacă cealaltă parte a acţionat în conformitate cu acest comportament.

Articolul 703. Contractele care nu sînt încheiate prin ofertă şi acceptare

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător chiar dacă procesul de încheiere a contractului nu poate fi analizat ca un schimb de ofertă şi acceptare.”

354. Capitolele III, IV şi V din titlul II vor avea următorul cuprins:

„Capitolul III

DREPTUL DE REVOCARE A CONTRACTULUI

Secţiunea 1

Exercitare şi efect

Articolul 704. Domeniul de aplicare şi caracterul imperativ

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în cazurile în care, în temeiul unei dispoziţii legale, consumatorul are dreptul de a revoca contractul.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în măsura în care dispoziţiile speciale privitoare la dreptul de revocare a unor anumite tipuri de contracte încheiate cu consumatorii nu prevăd altfel.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului capitol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol nu împiedică oferirea de către profesionist în folosul consumatorului a unor condiţii contractuale care depăşesc nivelul de protecţie asigurat prin lege.

Articolul 705. Exercitarea dreptului de revocare

(1) Dreptul de revocare se exercită prin notificarea profesionistului. Consumatorul nu este obligat să justifice decizia de revocare.

(2) Declaraţia prin care consumatorul îşi exprimă decizia de revocare a contractului poate să se refere, în mod explicit, la decizia de revocare sau la alte formulări similare neechivoce, atît timp cît consumatorul şi contractul respectiv sînt identificabili. Simpla restituire a bunului sau refuzul de a primi livrarea ori neridicarea bunului de la oficiul poştal, fără o declaraţie neechivocă în acest sens, nu se consideră exercitare valabilă a dreptului de revocare.

Articolul 706. Termenul de revocare

(1) Dreptul de revocare poate fi exercitat în orice moment după încheierea contractului, dar înainte de expirarea termenului de revocare.

(2) Dacă legea nu prevede altfel, termenul de revocare este de 14 zile şi începe să curgă de la data încheierii contractului.

(3) Notificarea de revocare se consideră efectuată în termen dacă a fost expediată înainte de expirarea termenului de revocare.

(4) Sarcina probei privind exercitarea dreptului de revocare în conformitate cu dispoziţiile aplicabile ale prezentului capitol revine consumatorului.

Articolul 707. Informarea adecvată privitoare la dreptul de revocare

(1) Se consideră că profesionistul a transmis consumatorului informaţiile privind dreptul de revocare dacă dreptul de revocare este adus, în mod corespunzător, la cunoştinţa consumatorului, iar informaţiile prevăd, în formă textuală pe un suport durabil şi într-un limbaj clar şi pe înţeles, date despre modul de exercitare a dreptului, termenul de revocare, denumirea şi adresa persoanei căreia trebuie să-i fie comunicată revocarea.

(2) Cu toate acestea, în cazul contractului la distanţă sau contractului negociat în afara spaţiilor comerciale, profesionistul trebuie să transmită consumatorului informaţiile privind dreptul de revocare prevăzute la art.678⁵ alin.(1) lit.h).

Articolul 708. Efectele revocării

(1) Revocarea are ca efect rezoluţiunea, stingînd obligaţiile ambelor părţi rezultate din contract.

(2) Revocarea nu generează niciun cost şi nicio răspundere pentru consumator, cu excepţiile expres prevăzute de lege.

(3) În cazul în care consumatorul a efectuat o comandă (ofertă) ori s-a încheiat un antecontract, revocarea stinge obligaţiile ambelor părţi de a încheia contractul în temeiul respectivei comenzi (oferte) sau, după caz, antecontract.

(4) Dispoziţiile art.623³–623¹⁰privind efectele rezoluţiunii se aplică în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului capitol.

Articolul 709. Obligaţiile profesionistului în cazul revocării

(1) Profesionistul este obligat să restituie toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, acolo unde este cazul, pe cele ce acoperă costurile livrării bunurilor de către consumator, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la data la care este informat despre decizia de revocare a contractului de către consumator.

(2) Profesionistul trebuie să restituie sumele prevăzute la alin.(1) în aceeaşi monedă în care le-a primit de la consumator, folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru plata iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul şi-a exprimat acordul explicit pentru o altă modalitate de plată şi cu condiţia să nu cadă în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma restituirii. Obligaţia de restituire nu se aplică comisioanelor bancare achitate de consumator pentru plata sumelor respective către profesionist, precum şi pierderilor suportate de consumator în legătură cu convertirea în altă monedă a sumelor primite, în cazul în care contul bancar al consumatorului este în altă monedă decît cea în care s-a efectuat plata iniţială şi restituirea.

Articolul 710. Contractele legate

(1) Exercitarea de către consumator a dreptului de revocare are ca efect şi rezoluţiunea de drept a contractului legat de contractul care se revocă.

(2) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul prin care consumatorul obţine bunuri, lucrări, servicii, conţinut digital sau alte prestaţii legate de contractul care se revocă dacă aceste prestaţii sînt furnizate:

a) de către acelaşi profesionist; sau

b) de către un terţ, pe baza unui acord între terţul respectiv şi acelaşi profesionist.

(3) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul de credit prin care consumatorul obţine credit destinat exclusiv pentru finanţarea obligaţiilor de plată, în tot sau în parte, rezultate din contractul care se revocă dacă aceste contracte formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială.

(4) În sensul alin.(3), se consideră că contractele formează o unitate comercială în cazul în care:

a) însuşi profesionistul este şi creditor;

b) fiind o altă persoană decît profesionistul, creditorul, pe bază de acord, foloseşte serviciile ori colaborarea profesionistului pentru încheierea contractului de credit sau pregătirea acestuia; sau

c) contractul de credit specifică în mod expres obiectul contractului care se revocă.

(5) Existenţa acordului menţionat la alin.(2) lit.b) şi la alin.(4) lit.b) dintre terţ şi profesionist se prezumă pînă la proba contrară.

(6) În cazul în care este informat de consumator despre revocarea contractului, profesionistul este obligat să-i informeze, într-un termen rezonabil, pe terţii profesionişti cu care consumatorul a încheiat contracte legate în raport cu contractul revocat despre faptul că a intervenit rezoluţiunea lui conform alin.(1).

(7) Rezoluţiunii contractelor legate i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.708 şi 709.

(8) În sensul alin.(3), prin contract de credit se înţelege oricare contract de credit pentru consumator care se înscrie în domeniul de aplicare al Legii nr.202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.

Secţiunea a 2-a

Dreptul de revocare a contractului la distanţă sau

a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

Articolul 711. Dreptul de revocare a contractului la distanţă sau a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

(1) În condiţiile prezentei secţiuni şi, în completare, ale secţiunii 1, consumatorul are dreptul de a revoca contractul la distanţă sau contractul negociat în afara spaţiilor comerciale, cu excepţia contractelor excluse din domeniul de aplicare stabilit la art.678⁸. Cu toate acestea, contractele referitoare la servicii financiare pot constitui contracte legate în sensul art.710.

(2) Definiţiile prevăzute la art.678³ se aplică şi termenilor utilizaţi în prezenta secţiune.

Articolul 711¹. Termenul de revocare

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.711², termenul de revocare este de 14 zile şi începe să curgă:

a) în cazul contractelor de prestări servicii, din ziua care urmează datei încheierii contractului;

b) în cazul contractelor de vînzare-cumpărare, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a bunurilor sau obţine controlul asupra bunurilor conform art.803²alin.(1);

c) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă bunuri multiple ce vor fi livrate separat, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a ultimului bun;

d) în cazul livrării unui bun care constă din mai multe loturi sau piese, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a ultimului lot sau a ultimei piese;

e) în cazul contractelor de livrare periodică a bunurilor pe o perioadă determinată de timp, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a primului bun;

f) în cazul contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, al contractelor de furnizare a gazelor naturale şi al contractelor de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu prevăd vînzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, al contractelor de furnizare a energiei termice sau de furnizare de conţinuturi digitale care nu sînt livrate pe un suport material, de la data încheierii contractului.

(2) În cazul contractelor de vînzare-cumpărare, consumatorul poate să-şi exercite dreptul de revocare şi înainte de dobîndirea posesiei fizice asupra bunurilor.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu împiedică părţile contractante să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale pe parcursul termenului de revocare.

(4) În cazul în care consumatorul încheie un contract la distanţă sau un contract negociat în afara spaţiilor comerciale pentru bunuri multiple, acesta are dreptul să revoce contractul doar integral, pentru toate bunurile ce fac obiectul acestuia, dacă părţile nu convin altfel.

Articolul 711². Omisiunea informaţiilor privind dreptul de revocare

(1) În cazul în care profesionistul nu a transmis consumatorului informaţiile privind dreptul de revocare conform art.678⁵ alin.(1) lit.h), termenul de revocare expiră la 12 luni de la sfîrşitul termenului iniţial de revocare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art.706 alin.(2) şi art.711¹ alin.(1).

(2) În cazul în care profesionistul a transmis consumatorului informaţiile prevăzute la alin.(1) din prezentul articol în termen de 12 luni de la data menţionată la art.706 alin.(2) şi art.711¹ alin.(1), termenul de revocare expiră în 14 zile de la data la care consumatorul primeşte informaţiile respective.

Articolul 711³. Exercitarea dreptului de revocare

(1) În scopul notificării profesionistului despre exercitarea dreptului de revocare, consumatorul are posibilitatea:

a) de a folosi formularul standard prevăzut în anexa nr.6 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova; sau

b) de a face orice altă notificare neechivocă în care să-şi exprime decizia de revocare a contractului.

(2) Profesionistul are dreptul să acorde consumatorului, în afara posibilităţilor menţionate la alin.(1), opţiunea de a completa şi de a transmite, în format electronic, pe pagina web a profesionistului, fie formularul standard de revocare prevăzut în anexa nr.6 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, fie o altă declaraţie neechivocă pusă la dispoziţie de profesionist. În aceste cazuri, profesionistul trebuie să comunice consumatorului, fără întîrziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a formularului de revocare. În cazul în care în declaraţia pusă la dispoziţie pe pagina web a profesionistului se solicită şi alte informaţii suplimentare de la consumator, întrebările suplimentare vor fi prezentate separat, fiind posibilă transmiterea declaraţiei şi fără a oferi răspunsuri la asemenea întrebări.

Articolul 711⁴. Dispoziţii speciale privind obligaţiile profesionistului în cazul revocării

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.709, profesionistul nu este obligat să restituie costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decît livrarea standard oferită de profesionist.

(2) Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi bunurile, în cazul contractelor de vînzare-cumpărare, profesionistul poate suspenda restituirea pînă la data recepţionării bunurilor care au făcut obiectul vînzării-cumpărării sau pînă la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului că acesta a trimis bunurile către profesionist, luîndu-se în considerare data cea mai apropiată.

Articolul 711⁵. Obligaţiile consumatorului în cazul revocării contractului

(1) Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi bunurile, consumatorul trebuie să trimită înapoi bunurile sau să le predea profesionistului ori unei persoane autorizate de profesionist să recepţioneze bunurile, fără întîrzieri nejustificate şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta i-a comunicat profesionistului decizia sa de revocare a contractului. Termenul se consideră respectat dacă bunurile sînt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea termenului respectiv de 14 zile.

(2) Consumatorul suportă doar costurile directe legate de restituirea bunurilor, cu excepţia cazului în care profesionistul acceptă să suporte acele costuri sau a cazului în care profesionistul nu a informat consumatorul despre obligaţia lui de a suporta aceste costuri. Costurile directe legate de restituirea bunurilor nu includ costurile administrative, de manipulare sau depozitare, suportate de profesionist în legătură cu restituirea bunurilor.

(3) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale potrivit cărora bunurile sînt livrate la domiciliul consumatorului la momentul încheierii contractului, profesionistul preia bunurile pe cheltuiala sa dacă acestea, prin natura lor, nu pot fi restituite în mod normal prin poştă.

(4) Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii bunurilor ce rezultă din manipularea acestora, alta decît cea necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi modului de funcţionare a bunurilor. Pentru a stabili natura, caracteristicile şi modul de funcţionare ale bunului, consumatorul este obligat să-l mînuiască şi să-l inspecteze cu grija necesară, în acelaşi mod în care i s-ar permite să o facă într-un spaţiu comercial. Determinarea modului de funcţionare a bunului nu presupune stabilirea faptului că bunul este lipsit de orice vicii materiale. Deteriorarea ambalajului prin simpla deschidere a acestuia nu serveşte temei pentru despăgubire dacă bunuri similare sînt expuse în mod obişnuit fără ambalaj în spaţiile comerciale ale profesionistului.

(5) Profesionistul are dreptul să reducă suma restituită consumatorului, conform art.709, pentru a acoperi diminuarea valorii bunului ce rezultă din manipularea necorespunzătoare a acestuia, alta decît cea necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării bunului, în termenul de exercitare a dreptului de revocare. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil de diminuarea valorii bunului în cazul în care profesionistul a omis să-l informeze cu privire la dreptul de revocare conform art.678⁵ alin.(1) lit.h).

(6) Atunci cînd consumatorul îşi exercită dreptul de revocare după transmiterea cererii conform art.678⁶ alin.(3) sau art.678⁷ alin.(10), acesta trebuie să îi plătească profesionistului o sumă proporţională cu ceea ce s-a furnizat pînă în momentul în care consumatorul l-a informat pe profesionist cu privire la exercitarea dreptului de revocare în raport cu totalul de prestaţii prevăzute de contract. Suma proporţională care trebuie plătită profesionistului de către consumator este calculată pe baza preţului total convenit în contract. Dacă consumatorul demonstrează că preţul total este excesiv, suma proporţională este calculată pe baza valorii de piaţă a ceea ce s-a furnizat. Valoarea de piaţă se stabileşte prin comparaţie cu preţul unui serviciu echivalent, prestat de alţi profesionişti la momentul încheierii contractului.

(7) În cazul contractelor avînd drept obiect atît bunuri, cît şi servicii, dispoziţiile legale cu privire la returnarea bunurilor se aplică la aspectele legate de bunuri, iar regimul de compensare pentru servicii se aplică aspectelor legate de servicii.

(8) Consumatorul nu suportă costurile pentru:

1) prestarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizare a gazelor naturale şi furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, nici pentru furnizarea energiei termice, în totalitate sau parţial, în cursul termenului de revocare dacă:

a) profesionistul nu i-a furnizat informaţii în conformitate cu dispoziţiile art.678⁵ alin.(1) lit.h) sau j); sau

b) consumatorul nu a cerut în mod expres ca prestarea să înceapă în timpul termenului de revocare conform art.678⁶ alin.(3) şi art.678⁷alin.(10);

2) furnizarea, în totalitate sau parţială, a conţinutului digital care nu este livrat pe un suport material dacă:

a) consumatorul nu şi-a dat acordul expres prealabil privind începerea executării în interiorul termenului de 14 zile menţionat la art.711¹;

b) consumatorul nu a confirmat că îşi pierde dreptul de revocare în momentul în care îşi dă consimţămîntul; sau

c) profesionistul nu a furnizat confirmarea potrivit dispoziţiilor art.678⁶ alin.(2) sau art.678⁷ alin.(9).

(9) Cu excepţia celor prevăzute de art.709 şi de prezentul articol, exercitarea dreptului de revocare nu atrage niciun cost şi nicio răspundere în sarcina consumatorului.

Articolul 711⁶. Exceptări de la dreptul de revocare

(1) Se exceptează de la dreptul de revocare prevăzut de dispoziţiile prezentei secţiuni în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale următoarele tipuri de contracte:

a) contractele de prestări servicii, după executarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la revocare odată cu executarea completă a contractului de către profesionist;

b) contractele de furnizare de bunuri sau servicii al căror cost depinde de fluctuaţiile de pe pieţele financiare, pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul termenului de revocare;

c) contractele de furnizare de bunuri care nu sînt prefabricate, fiind realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei consumatorului ori personalizate în mod clar;

d) contractele de furnizare de bunuri care sînt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;

e) contractele de furnizare de bunuri sigilate, care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;

f) contractele de furnizare de bunuri care sînt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;

g) contractele de furnizare de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile şi a căror valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care profesionistul nu le poate controla;

h) contractele în cazul cărora consumatorul i-a solicitat în mod expres profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparaţie sau de întreţinere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii, în afara celor solicitate în mod expres de consumator, sau furnizează alte bunuri decît piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de reparaţie sau de întreţinere, dreptul de revocare se aplică respectivelor servicii sau bunuri suplimentare;

i) contractele de furnizare de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;

j) contractele de furnizare de ziare, reviste şi alte publicaţii periodice, cu excepţia contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicaţii;

k) contractele încheiate în cadrul unei licitaţii deschise;

l) contractele de prestare de servicii de cazare, pentru alte scopuri decît cel rezidenţial, servicii de transport de mărfuri, inclusiv închirierea unităţilor de transport în scop de transport de mărfuri la o anumită zi, servicii de închiriere de autovehicule pentru transportul de pasageri, care includ cel mult 8 locuri în afară de cel al şoferului, servicii de catering sau în legătură cu agrementul, în cazul în care contractul prevede o dată sau un termen de executare specifică;

m) contractele de furnizare de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul expres prealabil al consumatorului şi cu confirmarea acestuia că, în momentul în care îşi dă acordul, el îşi va pierde dreptul de revocare.

(2) Excepţia prevăzută la alin.(1) lit.a) nu se aplică în cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţămîntul explicit al consumatorului, însă l-a dedus utilizînd opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita executarea serviciilor sau clauze din condiţiile contractuale standard, înainte de expirarea termenului de revocare.

Secţiunea a 3-a

Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse de

vacanţă şi a contractelor de intermediere a lor

Articolul 711⁷. Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse de vacanţă şi de intermediere a lor

În condiţiile prezentei secţiuni şi, în completare, a secţiunii 1, consumatorul are dreptul de a revoca:

a) contractul privind cazarea periodică;

b) contractul privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractul de intermediere a produsului de vacanţă şi contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb.

Articolul 711⁸. Termenul de revocare

(1) Termenul de revocare este de 14 zile şi începe să curgă:

a) din ziua încheierii contractului sau antecontractului; sau

b) din ziua în care consumatorul intră în posesia exemplarului contractului sau a antecontractului dacă aceasta este ulterioară datei menţionate la lit.a).

(2) Termenul de revocare expiră după:

a) 12 luni şi 14 zile de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol – în cazul în care profesionistul nu a completat şi nu a pus la dispoziţia consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, formularul standard pentru facilitarea exercitării dreptului de revocare a contractului, prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

b) 3 luni şi 14 zile de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol – în cazul în care informaţiile menţionate la art.1145⁴ alin.(1), inclusiv formularele standard prevăzute în anexele nr.1–4 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, nu au fost puse la dispoziţia consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil.

(3) În cazul în care profesionistul a completat şi a pus la dispoziţia consumatorului, în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, formularul standard pentru facilitarea exercitării dreptului de revocare a contractului, prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, în termen de 12 luni de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol, termenul de revocare a contractului curge de la data la care consumatorul primeşte acest formular.

(4) În cazul în care informaţiile menţionate la art.1145⁴ alin.(1), inclusiv formularele standard prevăzute în anexele nr.1–4 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, au fost puse la dispoziţia consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, în termen de 3 luni de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol, termenul de revocare a contractului curge de la data la care consumatorul primeşte aceste informaţii.

(5) În cazul în care contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb este oferit consumatorului împreună şi în acelaşi timp cu contractul privind cazarea periodică, se aplică un singur termen de revocare pentru ambele contracte. Termenul de revocare pentru ambele contracte se calculează în conformitate cu dispoziţiile alin.(1), astfel cum se aplică în cazul contractului privind cazarea periodică.

Articolul 711⁹. Exercitarea dreptului de revocare

În scopul notificării profesionistului despre exercitarea dreptului de revocare, consumatorul are posibilitatea:

a) de a folosi formularul standard prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova şi pus la dispoziţie de profesionist în conformitate cu dispoziţiile art.1145⁷ alin.(6); sau

b) de a face orice altă notificare, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil, în care îşi exprimă voinţa de revocare.

Capitolul IV

CLAUZELE ABUZIVE

Articolul 712. Clauzele care nu au fost negociate individual

(1) Clauza propusă de una dintre părţi nu este negociată individual dacă cealaltă parte nu a putut să-i influenţeze conţinutul, în special deoarece aceasta s-a elaborat anticipat, indiferent că face parte din clauze standard sau nu.

(2) Dacă una dintre părţi propune celeilalte părţi să selecteze din mai multe clauze, clauza nu se consideră negociată individual doar pentru că cealaltă parte a selectat din clauzele propuse.

(3) Dacă o clauză a fost propusă ca parte a unor clauze standard, se prezumă că ea nu a fost negociată individual.

(4) În contractul dintre un profesionist şi un consumator se prezumă că:

a) clauzele au fost propuse de către profesionist;

b) clauzele nu au fost negociate individual;

c) clauzele elaborate de către un intermediar sau un alt terţ au fost propuse de către profesionist.

(5) Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol pentru restul contractului.

(6) Clauză standard se consideră clauza care a fost elaborată anticipat pentru o multitudine de contracte implicînd diferite părţi şi care nu a fost negociată individual.

Articolul 713. Invocarea clauzelor care nu au fost negociate individual

(1) Clauzele propuse de către o parte care nu au fost negociate individual pot fi invocate faţă de cealaltă parte doar dacă cealaltă parte le-a cunoscut sau dacă partea care le-a propus a luat măsuri rezonabile pentru a atrage atenţia celeilalte părţi asupra lor la momentul încheierii contractului sau înainte de aceasta.

(2) Dacă contractul se încheie prin mijloace electronice, partea care propune clauze care nu au fost negociate individual le poate invoca faţă de cealaltă parte doar dacă ea le-a făcut disponibile celeilalte părţi în formă textuală.

(3) În sensul alin.(1), nu se consideră că consumatorului i s-a atras atenţia în mod suficient asupra clauzelor doar pentru că în înscrisul contractual există o trimitere la acele clauze, chiar dacă el a acceptat textul.

Articolul 714. Obligaţia de transparenţă privind clauzele care nu au fost negociate individual

(1) Persoana care prezintă clauze care nu au fost negociate individual este obligată să se asigure că ele sînt elaborate şi comunicate într-un limbaj clar şi inteligibil, precum şi să fie lizibile. Această cerinţă este aplicabilă textului în întregime, inclusiv notelor de subsol, trimiterilor la alte texte sau specificaţiilor de orice natură.

(2) Într-un contract dintre un profesionist şi un consumator, clauza propusă de către profesionist cu încălcarea obligaţiei de transparenţă impuse prin dispoziţiile alin.(1) poate fi considerată abuzivă doar pe acest unic temei.

Articolul 715. Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

(1) Într-un contract dintre un profesionist şi un consumator, clauza care nu a fost negociată individual se consideră abuzivă dacă este propusă de către profesionist şi dezavantajează considerabil, contrar bunei-credinţe, consumatorul.

(2) Articolele 720–720² cuprind lista clauzelor considerate abuzive în contractul dintre un profesionist şi un consumator fără necesitatea evaluării lor conform alin.(1) din prezentul articol şi art.718.

(3) Listele prevăzute de articolele menţionate la alin.(2) nu vor fi interpretate ca liste exhaustive.

Articolul 716. Clauzele abuzive în contractele dintre profesionişti

Într-un contract dintre profesionişti, clauza propusă de către o parte care nu a fost negociată individual se consideră abuzivă dacă este prevăzută la art.720 şi deviază considerabil, contrar bunei-credinţe, de la bunele practici comerciale.

Articolul 717. Clauzele abuzive în alte contracte

Într-un contract, altul decît cel încheiat cu consumatorii sau între profesionişti, clauza propusă de către o parte care nu a fost negociată individual se consideră abuzivă dacă este prevăzută la art.720 şi dezavantajează considerabil, contrar bunei-credinţe, cealaltă parte.

Articolul 718. Factorii pentru evaluarea caracterului abuziv

(1) La evaluarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale în sensul art.715 alin.(1), art.716 şi 717 se va ţine cont de:

a) respectarea obligaţiei de transparenţă prevăzută la art.714;

b) natura obiectului contractului;

c) circumstanţele determinante în cadrul încheierii contractului;

d) celelalte clauze contractuale; şi

e) clauzele cuprinse în orice alt contract de care depinde contractul.

(2) Evaluarea caracterului abuziv al clauzelor nu poate să se refere la obiectul contractului şi nici la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de o parte, faţă de bunurile, lucrările sau serviciile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în cazul în care s-a respectat obligaţia de transparenţă, prevăzută la art.714. Obiectul contractului şi raportul dintre preţ şi calitate pot fi luate în considerare la evaluarea caracterului abuziv al celorlalte clauze contractuale.

(3) În cazul contractelor de asigurări, clauzele care definesc sau care delimitează în mod clar riscul asigurat şi limitele răspunderii asigurătorului nu se supun evaluării în măsura în care aceste restricţii sînt luate în considerare la calcularea primei plătite de către consumator. Cu toate acestea, clauzele privitoare la procedura care trebuie urmată de fiecare dintre părţi după producerea cazului asigurat sînt supuse evaluării caracterului abuziv.

Articolul 719. Nulitatea de protecţie

(1) Clauza abuzivă este lovită de nulitate absolută.

(2) Această nulitate de protecţie operează doar în măsura în care anularea clauzei avantajează partea care nu a propus clauza abuzivă.

(3) În cazul în care partea care nu a propus clauza abuzivă este un consumator, instanţa de judecată este obligată să invoce nulitatea din oficiu.

(4) Dacă contractul poate fi, în mod rezonabil, menţinut fără clauza abuzivă, celelalte clauze rămîn valabile.

(5) În cazul în care s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, iar profesionistul a suportat, din această cauză, un cost cu cealaltă parte contractantă, el are un drept de regres contra celui care i-a vîndut bunul, a executat lucrarea sau a prestat serviciul (furnizorul) şi i-a impus utilizarea clauzei abuzive în raport cu cei cu care contractează profesionistul dacă contractul dintre furnizor şi profesionist nu prevede altfel.

Articolul 720. Clauzele considerate abuzive

(1) Sînt considerate abuzive clauzele care nu au fost negociate individual şi au ca obiect sau efect:

1) excluderea sau limitarea răspunderii prevăzute de lege a profesionistului în cazul decesului consumatorului sau al vătămării lui corporale ca urmare a acţiunii sau a inacţiunii profesionistului ori a persoanelor care acţionează în numele acestuia;

2) excluderea sau limitarea drepturilor prevăzute de lege ale consumatorului faţă de profesionist sau faţă de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parţiale ori al îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligaţiile contractuale ale profesionistului, inclusiv prin:

a) obligarea consumatorului să îşi îndeplinească toate obligaţiile, chiar în cazul în care profesionistul nu îşi respectă obligaţiile corelative;

b) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a intenta acţiune în instanţă de judecată;

c) obligarea consumatorului să demonstreze un anumit fapt dacă, conform legii, această sarcină îi revine profesionistului;

d) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a compensa o datorie faţă de profesionist cu o creanţă pe care consumatorul o poate avea faţă de acesta;

3) obligarea consumatorului de a respecta clauze cu care acesta nu a avut posibilitatea reală să se familiarizeze înainte de încheierea contractului;

4) faptul că contractul generează obligaţii în sarcina consumatorului, dar:

a) nu generează obligaţii în sarcina profesionistului; sau

b) obligaţiile profesionistului sînt supuse unei condiţii a cărei îndeplinire depinde doar de voinţa acestuia din urmă;

5) acordarea permisiunii profesionistului de a reţine sumele plătite de consumator, în cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute, fără a se prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensaţie în sumă cel puţin echivalentă de la profesionist, dacă acesta este partea care recurge la rezoluţiune;

6) solicitarea de la consumatorul care nu şi-a executat obligaţia fără justificare a unei penalităţi disproporţionate în raport cu prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiilor contractuale;

7) acordarea dreptului profesionistului la rezoluţiune la discreţia sa, în timp ce consumatorului nu i se acordă aceeaşi posibilitate, sau acordarea permisiunii profesionistului de a reţine sumele plătite pentru bunurile, lucrările sau servicii care nu au fost încă furnizate de către acesta, în cazul în care profesionistul este cel care recurge la rezoluţiune;

8) acordarea posibilităţii profesionistului de a recurge la rezoluţiunea contractului cu durată nedeterminată fără un preaviz în termen rezonabil în formă scrisă, cu excepţia cazurilor în care există motive întemeiate de a face acest lucru;

9) prelungirea de plin drept a unui contract cu durată determinată, în cazul în care consumatorul nu şi-a exprimat intenţia de a-l prelungi sau nu, atunci cînd termenul stabilit pentru ca consumatorul să îşi exprime intenţia de a prelungi contractul este excesiv de devreme;

10) acordarea dreptului profesionistului de a modifica unilateral clauzele fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;

11) acordarea dreptului profesionistului de a modifica unilateral, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract sau prin referinţă la dispoziţiile actelor normative în domeniu, orice caracteristici ale bunului, lucrării sau ale serviciului care urmează să fie furnizat sau oricare alte condiţii ale furnizării;

12) prevederea ca preţul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea de posibilităţi profesionistului să mărească preţul acestora fără să îi acorde consumatorului dreptul corespunzător la rezoluţiune, în cazul în care preţul final este nejustificat de mărit sau disproporţionat în raport cu preţul convenit la încheierea contractului, ţinîndu-se cont de circumstanţele obiective care au determinat profesionistul să modifice preţul;

13) acordarea dreptului profesionistului de a stabili dacă bunurile, lucrările sau serviciile furnizate sînt conforme cu contractul sau acordarea acestuia a dreptului exclusiv de a interpreta orice clauză din contract;

14) limitarea obligaţiei profesionistului de a respecta angajamentele asumate de către intermediarii ori de către reprezentanţii acestuia sau asumarea angajamentelor de către acesta, cu condiţia respectării unei anumite formalităţi neprevăzute în mod expres de lege;

15) acordarea posibilităţii profesionistului de a-şi transfera drepturile şi obligaţiile în temeiul contractului, fără acordul consumatorului, cu excepţia cazului în care acestea sînt transferate unei entităţi controlate de profesionist sau ca urmare a unei fuziuni ori a unei alte reorganizări, iar un astfel de transfer nu este de natură să afecteze în mod negativ dreptul consumatorului;

16) obligarea consumatorului de a soluţiona orice litigiu exclusiv prin arbitraj, care nu este cerut de lege, sau restricţionarea în mod nejustificat a dovezilor aflate la dispoziţia consumatorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) pct.8), 10) şi 12) se aplică după cum urmează:

1) pct.8) nu aduce atingere clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a recurge la rezoluţiunea unui contract cu termen nedeterminat, fără preaviz, în cazul în care există un motiv justificat, cu condiţia ca furnizorul să aibă obligaţia de a informa de îndată cealaltă parte contractantă sau celelalte părţi contractante în această privinţă;

2) pct.10) nu aduce atingere clauzelor în al căror temei:

a) furnizorul de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobînzii plătibile de către consumator ori datorate acestuia din urmă sau valoarea unor alte taxe pentru servicii financiare, fără preaviz, în cazul în care există un motiv întemeiat, cu condiţia ca furnizorul să aibă obligaţia de a informa de îndată cealaltă parte contractantă sau celelalte părţi contractante în această privinţă şi ca acestea din urmă să aibă libertatea de a recurge, imediat în acest temei, la rezoluţiunea sau, după caz, la restituirea anticipată a sumelor datorate furnizorului, fără vreun cost suplimentar pentru consumator. Prezenta dispoziţie nu afectează dispoziţiile legale mai stringente în raport cu contractele de credit încheiate cu consumatorii;

b) profesionistul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată cu condiţia ca acesta să aibă obligaţia de a-l informa pe consumator cu un preaviz în termen rezonabil şi consumatorul să aibă libertatea de a recurge la rezoluţiune;

3) pct.8), 10) şi 12) nu se aplică:

a) operaţiunilor cu valori mobiliare, instrumente financiare şi alte bunuri, lucrări sau servicii în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de pe piaţa financiară pe care profesionistul nu le poate controla;

b) contractelor de cumpărare sau vînzare a valutei străine, a cecurilor de călătorie sau a ordinelor de plată internaţionale emise în valută străină;

4) pct.12) nu aduce atingere clauzelor de indexare a preţurilor în cazul în care aceste clauze sînt conforme cu legea, cu condiţia ca metoda în conformitate cu care variază preţurile să fie descrisă în mod explicit.

(3) În scopul aplicării dispoziţiilor art.716 şi 717, dispoziţiile alin.(1) şi (2) ale prezentului articol se vor citi cu adaptările necesare, astfel încît:

a) trimiterile la profesionist se vor considera trimiteri la partea care a propus clauzele; iar

b) trimiterile la consumator se vor considera trimiteri la partea căreia i s-au propus clauzele.

Articolul 720¹. Clauze considerate abuzive doar în contractele încheiate cu consumatorii

Sînt considerate abuzive clauzele care nu au fost negociate individual în contractele încheiate cu consumatorii şi care au ca obiect sau efect:

a) stabilirea, cu privire la toate litigiile născute din asemenea contract, a competenţei jurisdicţionale excepţionale a instanţei de la locul unde profesionistul îşi are sediul. Această dispoziţie nu se aplică dacă instanţa aleasă este, totodată, cea de la locul unde consumatorul îşi are domiciliul;

b) stabilirea unui termen de preaviz al declaraţiei de rezoluţiune a profesionistului mai scurt decît termenul impus consumatorului;

c) excluderea sau limitarea drepturilor consumatorului în ceea ce ţine de protecţia datelor cu caracter personal sau a vieţii private;

d) excluderea sau limitarea exercitării de către consumator a excepţiilor ori a limitelor legale ale drepturilor de autor care aparţin profesionistului, inclusiv cea de a face o copie privată de pe operă;

e) acordarea dreptului profesionistului, în cazul în care obiectul comenzii nu este disponibil, să furnizeze un echivalent fără a informa în mod expres consumatorul de această posibilitate şi de faptul că profesionistul trebuie să suporte cheltuielile de returnare a ceea ce consumatorul a primit în temeiul contractului, în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de a respinge prestaţia;

f) acordarea dreptului profesionistului să-şi rezerve un termen exagerat de lung sau nemenţionat în mod corespunzător pentru a accepta sau a refuza o ofertă;

g) acordarea dreptului profesionistului să-şi rezerve un termen exagerat de lung sau nemenţionat în mod corespunzător pentru a-şi executa obligaţiile care îi revin în temeiul contractului;

h) solicitarea de la consumator a plăţii în avans excesive sau a garanţiilor excesive de executare a obligaţiilor care îi revin. Această dispoziţie nu se aplică contractelor din domeniul serviciilor financiare;

i) împiedicarea în mod nejustificat a consumatorului să obţină livrări sau reparaţii din surse terţe adecvate;

j) legarea în mod nejustificat a contractului cu un alt contract cu profesionistul sau cu un terţ într-un mod la care consumatorul nu se poate aştepta în mod rezonabil;

k) impunerea unei sarcini excesive asupra consumatorului în cazul în care consumatorul declară rezoluţiunea unui contract pe termen nedeterminat;

l) prelungirea cu mai mult de 1 an a termenului iniţial sau a termenelor de reînnoire a contractului pentru furnizarea continuă de bunuri, lucrări sau servicii, cu excepţia cazului în care consumatorul dispune de un drept la rezoluţiune în orice moment, printr-un preaviz de maximum 30 de zile;

m) acordarea posibilităţii profesionistului de a interzice sau a limita transferul drepturilor aferente garanţiei cu ocazia înstrăinării bunului de către consumator în folosul terţilor;

n) condiţionarea de către profesionist a prestării serviciului cu un anumit tip de mijloc de măsurare, deşi mijlocul de măsurare utilizat de consumator este legal;

o) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a recurge la rezoluţiune în cazul în care profesionistul a modificat unilateral clauzele contractuale în condiţiile prevăzute la art.720 alin.(1) pct.10);

p) exonerarea profesionistului de obligaţia, dacă este prevăzută de lege, de a soma consumatorul sau de a-i stabili un termen pentru executarea obligaţiilor contractuale.

Articolul 720². Clauze considerate abuzive în contractele încheiate cu consumatorii chiar dacă au fost negociate

Într-un contract dintre un profesionist şi un consumator, clauzele indicate la art.720 alin.(1) pct.1)–3) sînt considerate abuzive chiar dacă ele au fost negociate individual cu consumatorul.

Articolul 720³. Clauze vădit abuzive privitoare la executarea obligaţiei pecuniare al cărei creditor este un profesionist

(1) Într-un contract prin care un profesionist livrează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii în folosul unui alt profesionist sau al unei autorităţi publice ori al unei alte persoane juridice de drept public sau asociaţii ale acestora, este lovită de nulitate absolută clauza, chiar dacă ea a fost negociată individual, referitoare la termenul de executare a obligaţiei pecuniare, la rata dobînzii de întîrziere sau a penalităţii la întîrzierea în executarea obligaţiei pecuniare ori a despăgubirii pentru cheltuielile de recuperare a acesteia dacă clauza este vădit abuzivă faţă de creditorul obligaţiei pecuniare. Dispoziţiile art.719 se aplică în mod corespunzător clauzelor vădit abuzive.

(2) La evaluarea dacă o clauză este vădit abuzivă faţă de creditor în sensul alin.(1) se va ţine cont de toate circumstanţele cazului, inclusiv de următoarele:

a) toate devierile grave de la practicile şi uzanţele comerciale, contrare bunei-credinţe;

b) natura bunurilor, a lucrărilor sau a serviciilor;

c) dacă debitorul are motive obiective de derogare de la rata legală a dobînzii de întîrziere prevăzută la art.623²⁰, de la termenul de plată prevăzut la art.575¹ alin.(1) sau (2) sau de la despăgubirea minimă pentru cheltuielile de recuperare prevăzută la art.623²³.

(3) În scopul aplicării dispoziţiilor alin.(1), orice clauză care:

a) exclude plata dobînzii de întîrziere în executarea obligaţiilor pecuniare se prezumă vădit abuzivă;

b) exclude despăgubirea cheltuielilor de recuperare prevăzută la art.623²³ se consideră vădit abuzivă.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică contractelor de asigurare şi obligaţiilor debitorului în privinţa căruia este intentat procesul de insolvabilitate.

Articolul 720⁴. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică contractelor, indiferent de forma acestora, precum şi la completarea fişelor de comandă sau a bonurilor de livrare, a biletelor, a tichetelor şi altora asemenea care conţin clauze standard.

(2) Sub incidenţa prezentului capitol nu cad:

a) clauzele contractuale care reflectă normele prevăzute de legi şi de alte acte normative;

b) contractele de muncă reglementate de Codul muncii;

c) contractele privind drepturile de succesiune;

d) contractele privind drepturile reglementate de Codul familiei;

e) actele (contractele) de constituire a societăţilor comerciale;

f) clauzele contractuale transpuse din convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(3) În sensul prezentului capitol, prin bunuri se înţelege şi conţinutul digital furnizat în temeiul contractului de furnizare de conţinut digital.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului capitol este lovită de nulitate absolută.

Capitolul V

EFECTELE CONTRACTULUI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 720⁵. Întregirea efectelor contractului

(1) Contractul produce nu doar drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice stipulate expres de părţi, dar şi efectele juridice care rezultă, în următoarea ordine, din:

a) dispoziţiile legale imperative;

b) dispoziţiile legale dispozitive, în măsura în care de la ele nu s-a derogat;

c) practicile statornicite între părţi şi uzanţele aplicabile;

d) principiul bunei-credinţe şi cel al echităţii.

(2) Dispoziţiile legale imperative substituie clauzele care contravin lor, sub rezerva dispoziţiilor legale în materie de nulitate.

(3) Contractul produce efectele rezultate din sursele prevăzute la alin.(1) lit.c) şi d) în măsura în care ele sînt compatibile cu natura şi scopul contractului, precum şi cu circumstanţele în care a fost încheiat contractul.

Articolul 720⁶. Schimbarea excepţională a circumstanţelor

(1) Obligaţia trebuie executată chiar dacă prestaţia a devenit mai oneroasă deoarece costul executării a crescut sau valoarea contraprestaţiei s-a diminuat.

(2) Cu toate acestea, dacă prestaţia asumată devine, din cauza unei schimbări excepţionale a circumstanţelor, atît de oneroasă, încît ar fi vădit inechitabil de a o menţine în sarcina debitorului, instanţa de judecată poate să dispună, la cererea debitorului, luînd în considerare toate împrejurările cazului:

a) ajustarea prestaţiilor părţilor pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanţelor;

b) rezoluţiunea la momentul şi în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.

(3) În locul sesizării instanţei de judecată conform dispoziţiilor alin.(2), debitorul consumator poate, într-un termen rezonabil, să declare rezoluţiunea contractului dacă acea schimbare a circumstanţelor îl privează în mod substanţial de ceea ce se aştepta de la contract. După rezoluţiunea de către debitorul consumator în condiţiile prezentului alineat, creditorul poate sesiza instanţa de judecată în vederea acordării de despăgubiri pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanţelor.

(4) Dispoziţiile alin.(2) sau, după caz, alin.(3) se aplică doar dacă:

a) schimbarea circumstanţelor a survenit după asumarea obligaţiei;

b) la momentul asumării obligaţiei, debitorul nu a luat în cont şi nici nu i se putea în mod rezonabil pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanţelor ori mărimea ei;

c) debitorul nu şi-a asumat şi nici nu se poate considera în mod rezonabil că şi-a asumat riscul acelei schimbări a circumstanţelor; şi

d) debitorul a încercat, într-o manieră rezonabilă şi acţionînd cu bună-credinţă, să realizeze, prin negociere, o ajustare a prestaţiilor părţilor pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanţelor. Negocierea trebuie să fie iniţiată înainte de stingerea tuturor obligaţiilor care revin debitorului şi creditorului. Este irelevant dacă după iniţierea negocierii una dintre părţi şi-a executat obligaţia.

Articolul 720⁷. Rezoluţiunea

(1) Un contract nu poate fi rezolvit decît în temeiurile prevăzute de lege sau prin acordul părţilor.

(2) Una sau ambele părţi îşi pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea obligaţiilor, pentru alte motive sau fără motiv.

(3) Contractul prin care părţile provoacă rezoluţiunea (contract de rezoluţiune) trebuie să fie încheiat în forma cerută de lege pentru contractul supus rezoluţiunii.

(4) Rezoluţiunea se aplică tuturor tipurilor de contracte, indiferent de modul de executare ori durata în timp.

Articolul 720⁸. Rezoluţiunea fără motive

Dacă, în cazul unui contract care se execută prin prestaţii continue sau periodice, condiţiile contractului nu prevăd momentul cînd va înceta sau prevăd că el este pe termen nedeterminat, oricare parte are dreptul la rezoluţiune prin preaviz cu termen rezonabil. Se prezumă rezonabilă durata intervalului dintre prestaţii sau, dacă este mai lung, dintre contraprestaţii.

Articolul 720⁹. Relativitatea efectelor contractului

(1) Contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(2) Contractul produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 720¹⁰. Dobîndirea drepturilor şi a obligaţiilor strîns legate de bun

(1) Dobînditorul unui bun dobîndeşte şi garanţiile contra viciilor materiale şi juridice, precum şi alte drepturi în strînsă legătură cu bunul, în forma în care ele se aflau la transmiţător.

(2) În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege sau contract, dobînditorul unui bun se subrogă în obligaţiile contractuale în strînsă legătură cu un bun, în forma în care ele se aflau la transmiţător.

Articolul 720¹¹. Promisiunea faptei altuia

(1) Partea contractantă (promitentul) care s-a obligat la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act ori să execute o altă prestaţie trebuie să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi dacă nu a reuşit să determine terţul. Răspunderea promitentului survine chiar şi atunci cînd neexecutarea este justificată.

(2) Promitentul nu poartă răspundere pentru modul în care terţul îşi execută obligaţia asumată, cu excepţia cazului în care promitentul a garantat executarea conform dispoziţiilor legale cu privire la fidejusiune şi la alte garanţii personale.

Secţiunea a 2-a

Simulaţia

Articolul 720¹². Noţiune

(1) Simulaţia unui contract poate fi absolută sau relativă.

(2) Simulaţia este absolută atunci cînd părţile încheie contractul fără intenţia de a produce efecte juridice.

(3) Simulaţia este relativă atunci cînd părţile încheie contractul cu intenţia ca el aparent să producă efecte juridice diferite de efectele dorite cu adevărat de către părţi (contract secret).

Articolul 720¹³. Efecte între părţi

(1) Contractul simulat nu produce efecte între părţi.

(2) Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.

(3) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Articolul 720¹⁴. Efecte faţă de terţi

(1) Contractul secret nu poate fi invocat de părţi, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terţilor care, întemeindu-se cu bună-credinţă pe contractul aparent, au dobîndit drepturi de la dobînditorul aparent.

(2) Terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret dacă acesta le vatămă drepturile.

Articolul 720¹⁵. Raporturile cu creditorii

(1) Existenţa contractului secret nu poate fi opusă de părţi creditorilor dobînditorului aparent, care, fiind de bună-credinţă, au săvîrşit acte de executare silită sau au obţinut sechestru asupra bunului care a făcut obiectul simulaţiei.

(2) Dacă există un conflict între creditorii înstrăinătorului aparent şi creditorii dobînditorului aparent, sînt preferaţi cei dintîi dacă creanţa lor este anterioară momentului încheierii contractului secret.

Articolul 720¹⁶. Proba simulaţiei

Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Partea care a săvîrşit simulaţia o poate dovedi prin proba cu martori doar cînd pretinde că simulaţia are caracter ilicit.

Articolul 720¹⁷. Prescripţia extinctivă

(1) Persoana care poate invoca simulaţia o poate face, după caz, pe cale de acţiune în constatare sau pe cale de excepţie. Acest drept la acţiune sau la invocarea excepţiei este imprescriptibil.

(2) Cu toate acestea, pretenţia întemeiată pe constatarea simulaţiei se supune prescripţiei extinctive conform naturii acelei pretenţii.

Articolul 720¹⁸. Domeniul de aplicare

(1) În cazul în care doar anumite clauze ale unui contract sînt simulate, dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător acelor clauze.

(2) În cazul în care contractul este plurilateral şi doar unele părţi au simulat, celelalte părţi ale contractului se consideră terţi în sensul prezentei secţiuni dacă nu au cunoscut simulaţia.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului şi destinatar.

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică căsătoriei, adopţiei sau altor acte juridice nepatrimoniale.

Secţiunea a 3-a

Contractul în folosul unui terţ

Articolul 721. Contractul în folosul unui terţ

(1) Părţile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) să efectueze prestaţia nu creditorului (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), indicat sau neindicat în contract, care obţine în mod nemijlocit dreptul să pretindă prestaţia în folosul său.

(2) Prestaţia poate de asemenea consta în excluderea sau limitarea răspunderii beneficiarului faţă de promitent sau stipulant.

(3) Nu este obligatoriu ca beneficiarul să fie determinat sau să existe la momentul stipulaţiei. Este suficient ca el să fie determinabil şi să existe la data executării contractului.

(4) Pînă la momentul informării de către beneficiar a stipulantului sau a promitentului despre acceptarea stipulaţiei, aceasta poate fi revocată sau modificată de către stipulant. Succesorii sau creditorii stipulantului nu au dreptul de revocare sau de modificare a stipulaţiei.

Articolul 722. Solicitarea executării

Executarea contractului încheiat în favoarea terţului poate fi cerută atît de stipulant, cît şi de beneficiar în măsura în care legea sau contractul nu dispune altfel şi acest lucru este posibil prin natura prestaţiei.

Articolul 723. Executarea în favoarea stipulantului

În cazul revocării stipulaţiei, al refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulaţie, precum şi în cazul în care stipulaţia în favoarea terţului nu are efecte faţă de beneficiar, stipulantul poate cere executarea prestaţiei faţă de sine dacă din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 724. Excepţiile opozabile beneficiarului

Promitentul poate opune beneficiarului excepţiile fondate pe contractul din care beneficiarul şi-a obţinut dreptul, dar nu şi excepţiile fondate pe alte raporturi dintre promitent şi stipulant.”

355. Articolul 725 se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Dacă una dintre părţi a avut intenţia ca contractul sau o clauză a sa să aibă un anumit sens şi la momentul încheierii contractului cealaltă parte cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască intenţia primei părţi, contractul se interpretează în sensul înţeles de prima parte.

(4) Cu toate acestea, contractul se interpretează potrivit sensului pe care o persoană rezonabilă îl atribuie lui:

a) dacă nu se poate determina o intenţie potrivit alin.(2) sau (3); sau

b) dacă îndoiala apare în legătură cu o altă persoană care, nefiind parte la contract şi nici succesor universal sau cu titlu universal ori cesionar al părţii la contract, s-a bazat în mod rezonabil şi cu bună-credinţă pe sensul aparent al contractului.”

356. Articolul 727 va avea următorul cuprins:

„Articolul 727. Contradicţia în cazul redactării în mai multe limbi

(1) În cazul în care înscrisul care constată contractul este redactat în două sau mai multe limbi, iar părţile nu au prevăzut care dintre acestea are prioritate, în caz de contradicţie dintre redacţii, se va da prioritate redacţiei în limba în care contractul a fost redactat iniţial.

(2) Dispoziţiile art.732 se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol.”

357. Articolul 732 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Clauzele care au fost negociate individual au prioritate faţă de celelalte clauze.”

358. Capitolul VII din titlul II se abrogă.

359. Articolul 753 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi vînzării-cumpărării drepturilor şi altor lucruri, cum ar fi energia electrică, energia termică, gazul şi apa, furnizate prin reţea, precum şi conţinutului digital, în măsura în care aceste dispoziţii nu contravin naturii acestor drepturi sau lucruri.”

360. La articolul 754, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul în care contractul de vînzare-cumpărare a unui bun mobil trebuie autentificat sau dreptul de proprietate dobîndit prin contract este supus, conform legii, înregistrării într-un registru de publicitate, cumpărătorul suportă costul autentificării notariale, al înregistrării în registrul de publicitate respectiv şi al transferului proprietăţii.”

361. La articolul 755, cuvintele „de înscriere a contractului de vînzare-cumpărare în registrul bunurilor imobile” se substituie cu cuvintele „de înregistrare în registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate dobîndit prin contractul de vînzare-cumpărare”.

362. La articolul 756 alineatul (2), cuvîntul „comercianţi” se substituie cu cuvîntul „profesionişti”, iar cuvintele „ramura comercială respectivă” se substituie cu cuvintele „domeniul de activitate respectiv”.

363. La articolul 758 alineatul (1), articolul 759 alineatul (2) şi articolul 760 alineatul (2), cuvîntul „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare.

364. La articolul 761:

alineatul (2) se abrogă;

alineatul (1) devine alineat unic.

365. Articolul 762 se abrogă.

366. Articolul 763 va avea următorul cuprins:

„Articolul 763. Viciile materiale ale bunului

(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale.

(2) Este fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor, are caracteristicile convenite. Îndeosebi se consideră convenite caracteristicile:

a) care corespund descrierii date de vînzător şi, după caz, pe care le are bunul prezentat de către vînzător cumpărătorului drept mostră sau model;

b) corespunzătoare scopului special pentru care cumpărătorul solicită bunul, care, fiind aduse la cunoştinţa vînzătorului la încheierea contractului, au fost acceptate de către vînzător.

(3) În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul nu are vicii dacă:

1) corespunde destinaţiei stabilite în contract;

2) corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului. La aceste caracteristici se includ şi cele pe care cumpărătorul le poate aştepta conform declaraţiilor publice privind caracteristicile specifice ale bunului făcute de vînzător, producător sau reprezentantul acestuia, îndeosebi prin publicitate sau etichetare, cu excepţia cazului în care vînzătorul demonstrează că:

a) nu era sau nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţia în cauză;

b) declaraţia a fost rectificată înainte de încheierea contractului; sau

c) decizia de achiziţionare a bunului nu ar fi putut fi influenţată de declaraţie.

(4) Există vicii materiale şi atunci cînd asamblarea convenită contractual a fost realizată defectuos de către vînzător sau de către ajutoarele lui, precum şi atunci cînd bunul trebuie asamblat de cumpărător şi acesta îl asamblează defectuos din cauza indicaţiilor de asamblare eronate.

(5) Există viciu material şi în cazul în care vînzătorul predă numai o parte a bunului, un alt bun, bunul într-o cantitate mai mică decît cea convenită sau cînd este viciată numai o parte a bunului.

(6) Există viciu material şi în cazul în care nu sînt respectate obligaţiile vînzătorului privind asortimentul bunurilor, garnitura de bunuri şi ambalajul lor.

(7) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică în cazul vînzării silite.”

367. Codul se completează cu articolele 763¹–763⁴cu următorul cuprins:

„Articolul 763¹. Cantitatea bunurilor

(1) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în contractul de vînzare-cumpărare.

(2) Cumpărătorul este în drept să refuze recepţionarea bunului dacă vînzătorul predă o cantitate mai mică decît cea prevăzută în contract. În cazul în care acceptă primirea bunului în cantitate mai mică, cumpărătorul plăteşte proporţional preţul contractual.

(3) Dacă vînzătorul predă o cantitate mai mare decît cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să preia bunul într-o astfel de cantitate, fiind obligat să plătească proporţional preţul stabilit în contract, sau să preia numai cantitatea prevăzută în contract, iar surplusul să-l restituie din contul vînzătorului.

Articolul 763². Asortimentul bunurilor

(1) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în asortimentul (corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi) stipulat în contract, iar în lipsa unei asemenea stipulări, în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vînzătorul le cunoştea la data încheierii contractului, sau să refuze executarea contractului.

(2) Vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunurile conform contractului de vînzare-cumpărare în completivitatea asortimentului.

(3) Dacă completivitatea asortimentului de bunuri nu este stabilită, vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunuri în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de afaceri sau de alte cerinţe înaintate tradiţional.

Articolul 763³. Garnitura de bunuri

(1) Dacă vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului o garnitură de bunuri completă, obligaţia se consideră executată la data predării tuturor obiectelor din garnitură.

(2) În cazul în care în contract nu se stipulează transmiterea unei anumite garnituri de bunuri, iar din esenţa contractului nu rezultă altfel, vînzătorul este obligat să predea concomitent toate obiectele incluse în garnitură.

Articolul 763⁴. Ambalajul

Vînzătorul este obligat să predea cumpărătorului bunul ambalat sau împachetat în modul obişnuit pentru bunurile de acest tip sau, în lipsa unui mod obişnuit, într-o manieră adecvată pentru a le conserva şi proteja în condiţii de păstrare şi transportare obişnuite pentru bunurile de acest tip.”

368. Articolele 764 şi 765 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 764. Vicii juridice

(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii juridice.

(2) Este fără vicii juridice bunul care, la transferarea riscurilor, este liber de drepturile sau pretenţiile întemeiate ale terţilor asupra lui.

(3) Se asimilează viciului juridic situaţia în care în registrul de publicitate corespunzător bunului există o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare pasibilă rectificării conform art.283³¹ sau 283³⁴. Vînzătorul este obligat să asigure radierea acestora din registrul de publicitate, pe cheltuiala sa.

(4) Bunul se consideră liber de vicii juridice dacă este liber de drepturile sau pretenţiile întemeiate ale terţilor bazate pe dreptul asupra obiectului proprietăţii intelectuale pe care, la momentul încheierii contractului, vînzătorul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.

(5) Cu toate acestea, vînzătorul nu răspunde în temeiul alin.(2) dacă dreptul terţului este încălcat pe motiv că vînzătorul a respectat schiţele, desenele tehnice, formulele sau alte asemenea specificaţii furnizate de către cumpărător.

Articolul 765. Limitele drepturilor cumpărătorului rezultate din existenţa viciului

(1) Cumpărătorul îşi poate exercita drepturile rezultate din existenţa viciului dacă demonstrează că viciul a existat la momentul trecerii riscului, chiar dacă este descoperit mai tîrziu.

(2) Drepturile cumpărătorului rezultate din existenţa viciului sînt excluse dacă vînzătorul demonstrează că, la momentul încheierii contractului, cumpărătorul cunoştea sau trebuia să cunoască aceste vicii.

(3) Cumpărătorul pierde drepturile rezultate din existenţa viciului dacă a omis să notifice vînzătorul despre descoperirea viciului în termenul de notificare prevăzut la art.765², cu respectarea termenului de descoperire a viciilor prevăzut la art.765³.

(4) Înaintarea faţă de vînzător a unei acţiuni întemeiate pe existenţa viciului produce aceleaşi efecte ca şi notificarea viciului, din momentul în care vînzătorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre acţiune.

(5) Dacă viciul rezultă din împrejurări pe care vînzătorul le-a cunoscut sau trebuia să le cunoască, dar pe care nu le-a dezvăluit cumpărătorului la momentul încheierii contractului, vînzătorul nu poate invoca:

a) faptul că cumpărătorul din culpă gravă nu a cunoscut viciul;

b) dispoziţiile art.765¹, 765² şi 765³;

c) clauza prin care se exclud sau se limitează drepturile prevăzute de lege ale cumpărătorului rezultate din existenţa viciului.”

369. Codul se completează cu articolele 765¹–765⁵cu următorul cuprins:

„Articolul 765¹. Obligaţia de verificare a existenţei viciului material

(1) Cumpărătorul trebuie să verifice, personal sau printr-un terţ, bunul în cel mai scurt timp permis de împrejurări. Nerespectarea acestei cerinţe decade cumpărătorul din dreptul de a invoca viciul în condiţiile art.608, completat cu dispoziţiile art.765².

(2) Dacă contractul implică transportarea bunului, verificarea poate fi amînată pînă la momentul sosirii bunului la destinaţie.

(3) Dacă bunul este redirecţionat în tranzit sau este reexpediat de către cumpărător înainte ca el să fi avut posibilitatea rezonabilă de a-l verifica, iar la momentul încheierii contractului vînzătorul a cunoscut sau trebuia să cunoască posibilitatea unei asemenea redirecţionări sau reexpedieri, verificarea poate fi amînată pînă la momentul sosirii bunului la noua destinaţie.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul contractului de vînzare-cumpărare a bunului pentru consum.

Articolul 765². Notificarea viciului

(1) În cazul contractului încheiat între profesionişti, cumpărătorul trebuie să notifice vînzătorul despre viciu conform art.608. În notificare, cumpărătorul trebuie să descrie detaliat viciul.

(2) În toate celelalte contracte, cumpărătorul trebuie să notifice vînzătorul despre viciu în termen de 2 luni de la data descoperirii.

Articolul 765³. Termenul de descoperire a viciilor

(1) Cumpărătorul pierde drepturile rezultate din existenţa viciului dacă nu notifică vînzătorul despre acel viciu înainte de expirarea termenului:

a) de 3 ani, în cazul viciilor juridice;

b) de 5 ani, în cazul viciilor materiale ale unei construcţii sau ale materialelor folosite la executarea unei lucrări de construcţii;

c) de 2 ani, în cazul viciilor materiale, altele decît cele prevăzute la lit.b).

(2) Termenele prevăzute la alin.(1) încep să curgă din data în care bunul a intrat în posesia cumpărătorului. În cazul în care dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, se prezumă că cumpărătorul a intrat în posesia bunului în momentul înregistrării dreptului în folosul său.

(3) În cazul în care cumpărătorul a intrat în posesia bunului înainte de încheierea contractului, termenele prevăzute la alin.(1) încep să curgă din data încheierii contractului.

(4) Dacă viciul material este remediat, termenul respectiv prevăzut la alin.(1) este prelungit cu termenul în interiorul căruia cumpărătorul nu poate folosi bunul din cauza acelui viciu.

Articolul 765⁴. Termenul de prescripţie extinctivă

Prescripţia dreptului la acţiune de exercitare a unui drept al cumpărătorului rezultat din existenţa viciului începe să curgă din data cînd cumpărătorul a descoperit sau trebuia să descopere viciul.

Articolul 765⁵. Drepturile cumpărătorului rezultate din existenţa viciului

(1) Dacă descoperă existenţa viciului bunului vîndut, cumpărătorul poate exercita drepturile creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei, în condiţiile art.602–623²⁴.

(2) În particular, în temeiul dreptului de a cere executarea în natură a obligaţiei, cumpărătorul poate solicita vînzătorului, la alegerea sa, înlăturarea viciului sau înlocuirea bunului vîndut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii.

(3) Cumpărătorul poate cere înlocuirea bunului viciat doar atît timp cît are dreptul la rezoluţiune.”

370. Articolul 766:

la alineatul (1), cuvintele „în calitate de copîrît pe vînzător” se substituie cu cuvîntul „în proces vînzătorul”;

la alineatul (2), cuvintele „în calitate de copîrît” se substituie cu cuvîntul „în proces”.

371. Articolele 767–771 se abrogă.

372. Articolul 772 va avea următorul cuprins:

„Articolul 772. Garanţia comercială

(1) În cazul în care vînzătorul, producătorul sau un terţ garantează caracteristicile unui bun (garanţia comercială), cumpărătorul beneficiază, fără a aduce atingere drepturilor prevăzute de lege, de drepturile din garanţia comercială în condiţiile indicate în declaraţia de garanţie şi în publicitatea respectivă faţă de cel care a acordat garanţia.

(2) Indiferent dacă declaraţia de garanţie este făcută în contract sau sub forma unui act unilateral, cel care garantează este obligat în temeiul garanţiei comerciale faţă de primul cumpărător şi, în caz de declaraţie unilaterală, poartă această obligaţie fără a fi necesar ca cumpărătorul să o accepte prin contrasemnătură sau în altă formă. Orice stipulaţie contrară din declaraţia de garanţie sau din publicitatea asociată acesteia este nulă.

(3) Pe durata termenului de garanţie comercială, cel care garantează este obligat în temeiul garanţiei comerciale şi faţă de fiecare proprietar ulterior al bunului fără a fi necesar ca acesta din urmă să o accepte.

(4) Dacă garanţia comercială nu prevede altfel:

a) obligaţiile celui care garantează se nasc dacă, în orice moment în interiorul termenului de garanţie comercială, bunul nu corespunde utilizării obişnuite sau nu prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acest fel şi pe care un cumpărător le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului (defecţiune);

b) obligaţiile celui care garantează se nasc indiferent dacă cel care invocă garanţia comercială a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa defecţiunii;

c) obligaţiile celui care garantează se nasc indiferent dacă defecţiunea a apărut ca urmare a unei cauze existente la data trecerii riscurilor sau după această dată;

d) cel care garantează nu este obligat prin garanţia comercială pentru o anumită defecţiune dacă ea a apărut din cauza folosirii sau păstrării necorespunzătoare a bunului ori din cauza unui eveniment în afara controlului uneia dintre părţi;

e) cel care garantează este obligat, dacă sînt întrunite condiţiile garanţiei comerciale, să repare sau să înlocuiască bunurile;

f) toate costurile necesare pentru exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor rezultate din garanţia comercială urmează a fi suportate de către cel ce garantează.

(5) Termenul garanţiei comerciale începe să curgă din momentul predării bunului de către vînzător, dacă declaraţia de garanţie nu prevede altfel.

(6) Garanţia comercială este aplicabilă, pe durata termenului de garanţie stabilit pentru bunurile principale, şi asupra accesoriilor, dacă declaraţia de garanţie nu prevede altfel.

(7) Dacă defecţiunea a fost remediată conform garanţiei comerciale, termenul ei este prelungit cu termenul în interiorul căruia beneficiarul garanţiei nu poate folosi bunul din cauza acelei defecţiuni.

(8) Cumpărătorul poate exercita succesiv sau simultan atît drepturile acordate de lege în caz de viciu material, cît şi drepturile rezultate din garanţia comercială.”

373. Codul se completează cu articolul 772¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 772¹. Dreptul de regres faţă de vînzătorii profesionişti anteriori din lanţul de distribuţie a bunului pentru consum

(1) Dacă, în cazul contractului de vînzare-cumpărare a bunului pentru consum, consumatorul a exercitat faţă de vînzător drepturile sale rezultate din existenţa unui viciu material sau drepturile acordate de garanţia comercială rezultate din existenţa unei defecţiuni, vînzătorul are dreptul la repararea prejudiciului de la profesionistul de la care a cumpărat bunul.

(2) Vînzătorul nu are dreptul la despăgubire în temeiul alin.(1):

a) dacă viciul material sau defecţiunea ţine de împrejurări despre care el a cunoscut sau trebuia să cunoască; sau

b) dacă viciul material sau defecţiunea constă în necorespunderea bunului unei caracteristici sau garanţii comerciale pe care şi-a asumat-o doar vînzătorul, dar nu şi profesionistul de la care a cumpărat bunul.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător regresului exercitat în cadrul contractelor de vînzare-cumpărare anterioare din cadrul lanţului de contracte încheiate între profesionişti.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul vînzătorului este nulă.”

374. Articolele 774–779 se abrogă.

375. Articolul 782 va avea următorul cuprins:

„Articolul 782. Aplicarea dispoziţiilor privind viciile în cazul altor contracte translative de proprietate cu titlu oneros

Dispoziţiile art.763–781 se aplică în mod corespunzător şi în cazul altor contracte prin care o parte este obligată să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.”

376. Articolele 783–785 se abrogă.

377. La articolul 792, enunţul al doilea va avea următorul cuprins: „În privinţa contractelor de opţiune se aplică dispoziţiile privind opţiunea de a contracta.”

378. Secţiunea a 4-a din capitolul I se completează cu articolul 792¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 792¹. Dreptul de preemţiune

(1) Dacă proprietarul unui bun (persoană obligată) a acordat un drept de preemţiune prin contract sau este obligat prin lege să respecte un drept de preemţiune al unei alte persoane (titular al dreptului de preemţiune) şi doreşte să vîndă sau a vîndut acel bun unui terţ, titularul dreptului de preemţiune este îndreptăţit să cumpere cu prioritate bunul în condiţiile de vînzare oferite terţului.

(2) Titularul dreptului de preemţiune poate renunţa la el. În acest caz, se aplică dispoziţiile legale privind remiterea de datorie.”

379. Articolele 793–795 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 793. Cumpărarea în baza dreptului de preemţiune

(1) Titularul dreptului de preemţiune cu privire la un bun îl poate exercita în cazul în care persoana obligată îi face o ofertă de vînzare a bunului sau, în lipsa ofertei, dacă persoana obligată încheie cu un terţ un contract de vînzare-cumpărare cu privire la acel bun.

(2) În cazul în care de acelaşi drept de preemţiune beneficiază cîteva persoane împreună, acest drept poate fi exercitat numai în comun dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(3) Dreptul de preemţiune nu este transmisibil şi nu trece prin succesiune dacă legea sau contractul dintre persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune nu prevede altfel.

Articolul 794. Obligaţia de informare

(1) Persoana obligată trebuie să comunice titularului dreptului de preemţiune oferta completă de vînzare a bunului.

(2) Dacă contractul de vînzare-cumpărare a fost încheiat cu un terţ, persoana obligată trebuie să îi remită neîntîrziat titularului dreptului de preemţiune un exemplar al contractului. Obligaţia de remitere poate fi executată şi de terţ.

Articolul 795. Exercitarea dreptului de preemţiune

(1) Dreptul de preemţiune se exercită pe calea unei declaraţii adresate persoanei obligate. Pentru validitatea declaraţiei nu este necesară respectarea formei stabilite de lege faţă de contractul de vînzare-cumpărare.

(2) După primirea de către titularul dreptului de preemţiune a ofertei conform art.794 alin.(1) sau a exemplarului contractului conform art.794 alin.(2), dreptul de preemţiune poate fi exercitat în termen de o lună în cazul bunurilor imobile şi în termen de 10 zile în cazul altor bunuri. În cazul în care dreptul de preemţiune este instituit de lege, orice clauză prin care se modifică termenul de exercitare a dreptului de preemţiune este nulă.

(3) În cazul în care dreptul de preemţiune este exercitat ca urmare a comunicării ofertei conform art.794 alin.(1), declaraţia de exercitare se consideră acceptare a ofertei de vînzare. Dacă pentru validitatea contractului de vînzare-cumpărare legea cere respectarea unei anumite forme, persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune sînt obligaţi unul faţă de altul să încheie contractul în acea formă. În caz de neexecutare nejustificată a acestei obligaţii de către una dintre părţi, cealaltă parte poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre judecătorească care să ţină loc de contract.

(4) În cazul în care dreptul de preemţiune este exercitat după încheierea contractului de vînzare-cumpărare dintre persoana obligată şi terţ, atunci între persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune se consideră încheiat un contract de vînzare-cumpărare în condiţiile stabilite de persoana obligată şi de terţ. Cu toate acestea, vînzătorul răspunde faţă de terţul de bună-credinţă pentru viciul juridic ce rezultă din exercitarea preemţiunii.

(5) În cazul în care persoana obligată sau terţul nu recunosc efectul dispoziţiilor alin.(4), titularul dreptului de preemţiune poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre de constatare a încheierii contractului conform alin.(4) şi de dobîndire de către titular a drepturilor şi a obligaţiilor de cumpărător. Dreptul la acţiunea prevăzută de prezentul alineat sau de alin.(3) se prescrie în termen de 6 luni.”

380. Codul se completează cu articolele 795¹ şi 795² cu următorul cuprins:

„Articolul 795¹. Condiţiile speciale ale vînzării

(1) Dacă terţul a cumpărat bunul care face obiectul dreptului de preemţiune împreună cu alte bunuri contra unui preţ total, titularul dreptului de preemţiune trebuie să plătească o parte proporţională din preţul total. Persoana obligată poate cere ca dreptul de preemţiune să se extindă asupra tuturor bunurilor care nu pot fi separate fără a-l dezavantaja.

(2) Dacă terţului i s-a amînat achitarea preţului de cumpărare, titularul dreptului de preemţiune poate beneficia de o amînare dacă oferă o garanţie a plăţii sumei amînate.

(3) Garanţia poate consta în constituirea unui drept de gaj sau ipotecă de rangul întîi asupra bunului care face obiectul contractului de vînzare-cumpărare ori rezerva proprietăţii în folosul persoanei obligate pînă la plata sumei care beneficiază de amînare.

Articolul 795². Concursul dintre titularii dreptului de preemţiune

În cazul în care mai mulţi titulari şi-au exercitat preemţiunea asupra aceluiaşi bun, contractul de vînzare-cumpărare se consideră încheiat:

a) cu titularul dreptului legal de preemţiune, atunci cînd se află în concurs cu titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune;

b) cu titularul dreptului legal de preemţiune ales de vînzător, atunci cînd se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi legale de preemţiune;

c) dacă bunul este imobil sau este un alt bun asupra căruia dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, cu titularul dreptului convenţional de preemţiune care a fost mai întîi înregistrat în registrul respectiv, atunci cînd acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune;

d) dacă bunul este altul decît cel prevăzut la lit.c), cu titularul dreptului convenţional de preemţiune avînd data certă cea mai veche, atunci cînd acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune.”

381. Articolul 796 va avea următorul cuprins:

„Articolul 796. Inopozabilitatea clauzei de neaplicare a dreptului de preemţiune

Clauza convenită între persoana obligată şi terţ potrivit căreia contractul de vînzare-cumpărare este condiţionat de neexercitarea dreptului de preemţiune sau potrivit căreia persoana obligată îşi rezervă dreptul de a rezolvi contractul la exercitarea dreptului de preemţiune nu este opozabilă titularului dreptului de preemţiune.”

382. La articolul 797 alineatul (2), enunţul al doilea va avea următorul cuprins: „Clauza obligaţiei suplimentare nu este opozabilă titularului dreptului de preemţiune dacă contractul s-ar fi încheiat cu terţul chiar şi în lipsa acelei clauze.”

383. La articolul 802 alineatul (2), cuvîntul „comercianţi” se substituie cu cuvîntul „profesionişti”.

384. Secţiunea a 7-a din capitolul I se completează cu articolul 802¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 802¹. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică ori de cîte ori un consumator cumpără de la un profesionist un bun mobil corporal.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul:

a) bunurilor vîndute prin executare silită sau altfel, prin autoritatea legii;

b) contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, nici contractelor de furnizare a energiei termice şi celor de furnizare a conţinutului digital care nu este livrat pe un suport material.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul altor contracte prin care un profesionist este obligat să transmită consumatorului dreptul de proprietate asupra unui bun mobil corporal în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.”

385. Articolul 803 va avea următorul cuprins:

„Articolul 803. Momentul existenţei viciului şi inversarea sarcinii probaţiunii

(1) Prin derogare de la dispoziţiile art.765 alin.(1), consumatorul îşi poate exercita drepturile rezultate din existenţa viciului dacă demonstrează că viciul a existat la momentul cînd a intrat în posesia bunului, indiferent de momentul trecerii riscurilor şi chiar dacă viciul este descoperit mai tîrziu.

(2) Dacă consumatorul, în termen de 6 luni de la intrarea în posesia bunului, descoperă un viciu, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul intrării în posesie a bunului, cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.”

386. Codul se completează cu articolele 803¹ şi 803²cu următorul cuprins:

„Articolul 803¹. Predarea bunului către consumator şi rezoluţiunea

(1) Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel cu privire la momentul predării, profesionistul trebuie să predea bunul transferînd posesia sau controlul asupra bunului către consumator, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului.

(2) În cazul în care profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda bunul în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul stabilit la alin.(1), consumatorul poate solicita să efectueze predarea într-un termen suplimentar corespunzător circumstanţelor. Se prezumă corespunzător un termen de cel puţin 15 zile. În cazul în care profesionistul nu predă bunul în termenul suplimentar, consumatorul are dreptul la rezoluţiunea vînzării-cumpărării.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(2), consumatorul are dreptul la rezoluţiunea vînzării-cumpărării, fără acordarea unui termen suplimentar, pentru faptul că profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda bunul în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul stabilit la alin.(1), în unul din următoarele cazuri:

a) profesionistul a refuzat, printr-o declaraţie lipsită de echivoc, să predea bunul;

b) predarea în termenul convenit este esenţială avînd în vedere toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractului;

c) consumatorul a informat profesionistul, înainte de încheierea contractului, că predarea la o dată precisă sau cel tîrziu la o dată determinată este esenţială.

(4) În cazul rezoluţiunii vînzării-cumpărării, profesionistul trebuie să restituie consumatorului toate sumele plătite în temeiul contractului în termenul indicat la art.575² alin.(2).

(5) În plus faţă de rezoluţiunea vînzării-cumpărării în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, consumatorul poate recurge la alte mijloace juridice de apărare a drepturilor sale prevăzute de lege sau contract.

Articolul 803². Trecerea riscului

(1) În cazul contractelor în care profesionistul expediază bunul către consumator, riscul de pieire, inclusiv pierdere, sau de deteriorare fortuită a bunului trece la consumator în momentul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, intră în posesia bunului sau obţine controlul asupra bunului. Se consideră că consumatorul a dobîndit posesia bunului în momentul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, l-a primit. Se consideră că consumatorul are controlul asupra bunului în cazul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, are acces la bun pentru a-l utiliza ca un proprietar sau îl poate revinde.

(2) Cu toate acestea, riscul este transferat consumatorului în momentul predării bunului către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către consumator să transporte bunul, iar această opţiune nu a fost oferită de către profesionist, fără a aduce atingere drepturilor consumatorului faţă de transportator.

(3) În cazul restituirii bunului ca urmare a exercitării de către consumator a unui drept de revocare a contractului acordat de lege, riscul de pieire, inclusiv pierdere, sau de deteriorare fortuită a bunului trece la profesionist în momentul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, intră în posesia bunului.”

387. Articolul 804 va avea următorul cuprins:

„Articolul 804. Dispoziţii speciale pentru garanţiile comerciale

(1) În cazul vînzării-cumpărării de bunuri pentru consum, garanţia comercială în sensul art.772 trebuie să fie formulată simplu şi inteligibil. Garanţia comercială trebuie să conţină:

a) trimiterea la drepturile legale ale consumatorului şi la faptul că acestea nu vor fi limitate prin garanţia comercială;

b) toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de garanţia comercială, îndeosebi durata şi aplicabilitatea în spaţiu a protecţiei prin garanţia comercială; numele sau denumirea şi adresa celui care acordă garanţie; numele sau denumirea şi adresa persoanei care trebuie să fie notificată despre defecţiune şi procedura de notificare.

(2) Consumatorul poate cere ca să-i fie pusă la dispoziţie declaraţia de garanţie în formă textuală pe un suport durabil.

(3) Efectul obligaţiei de garanţie nu este lezat dacă nu este îndeplinită una dintre cerinţele menţionate la alin.(1) şi (2).

(4) Orice stipulaţie conform căreia garanţia comercială este condiţionată de îndeplinirea de către consumator a oricărei formalităţi, aşa ca înregistrarea sau notificarea cumpărării, este nulă.

(5) Stipulaţia conform căreia garanţia comercială se limitează doar la anumite părţi ale bunului produce efecte doar dacă este prevăzută clar în declaraţia de garanţie.

(6) Stipulaţia conform căreia se exclude sau se limitează obligaţia celui ce garantează în temeiul garanţiei comerciale în caz de defecţiune a bunului ca urmare a încălcării condiţiilor de întreţinere prevăzute de instrucţiuni produce efecte doar dacă excluderea sau limitarea este prevăzută clar în declaraţia de garanţie.

(7) Dacă consumatorul înaintează pretenţii în interiorul termenului de garanţie comercială, celui care garantează îi revine sarcina să demonstreze că:

a) bunul corespundea caracteristicilor stabilite în declaraţia de garanţie sau în publicitatea respectivă; şi

b) defecţiunea bunului a avut loc din cauza folosirii sau păstrării lui necorespunzătoare, din cauza unui eveniment în afara controlului uneia dintre părţi sau dintr-o altă cauză care nu este imputabilă celui care a garantat.”

388. Articolul 808:

la alineatul (1), cuvîntul „Cumpărătorul” se substituie cu cuvîntul „Consumatorul”;

alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:

„(2) Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, consumatorul are dreptul să declare rezoluţiunea vînzării-cumpărării şi să restituie bunul cumpărat, iar vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.

(3) Cererea consumatorului de a preschimba bunul sau declaraţia de rezoluţiune produce efecte dacă bunul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există dovada că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.”

389. Secţiunea a 7-a din capitolul I se completează cu articolele 808¹ şi 808² cu următorul cuprins:

„Articolul 808¹. Excluderea sau limitarea drepturilor rezultate din existenţa viciului

(1) Este lovită de nulitate absolută orice clauză sau înţelegere, încheiată între consumator şi vînzător înainte ca vînzătorului să îi fie notificată descoperirea viciului, prin care, direct sau indirect, sînt excluse sau limitate drepturile prevăzute de lege ale consumatorului rezultate din existenţa viciului.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care bunul vîndut a fost folosit anterior, părţile pot conveni să reducă termenul prevăzut la art.765³ alin.(1) lit.c) pînă la 1 an.

Articolul 808². Dreptul la rezoluţiune al consumatorului

Consumatorul poate declara rezoluţiunea vînzării-cumpărării în temeiul art.617–619 sau, după caz, art.620 indiferent de însemnătatea viciului, cu excepţia cazului în care viciul este minor.”

390. Capitolul I din titlul III se completează cu secţiunea a 7¹-a cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 7¹-a

Vînzarea-cumpărarea bunurilor imobile

Articolul 808³. Vînzarea-cumpărarea bunului imobil fără indicarea suprafeţei

Atunci cînd se vinde un bun imobil determinat, fără indicarea suprafeţei, pentru un preţ total, niciuna dintre părţi nu poate invoca nici eroarea, nici viciul material pe motiv că suprafaţa este mai mică ori mai mare decît a crezut.

Articolul 808⁴. Vînzarea-cumpărarea bunului imobil cu indicarea suprafeţei

(1) Dacă, în vînzarea-cumpărarea unui bun imobil cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, suprafaţa reală este mai mică decît cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vînzătorului să îi dea suprafaţa convenită. Atunci cînd cumpărătorul nu cere sau vînzătorul nu poate să transmită această suprafaţă, cumpărătorul poate obţine fie reducerea corespunzătoare a preţului, fie rezoluţiunea vînzării-cumpărării dacă, din cauza diferenţei de suprafaţă, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat.

(2) Dacă suprafaţa reală se dovedeşte a fi mai mare decît cea stipulată, iar excedentul depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul plăteşte suplimentul de preţ corespunzător sau poate declara rezoluţiunea vînzării-cumpărării. Atunci cînd însă excedentul nu depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul nu are dreptul la rezoluţiune, dar nici nu este dator să plătească preţul excedentului.

Articolul 808⁵. Predarea bunului imobil

Predarea bunului imobil se face prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vînzătorului care nu fac obiectul contractului.

Articolul 808⁶. Contractul de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie

(1) Dispoziţiile prezentului articol şi ale art.808⁷–808¹²se aplică contractului de vînzare-cumpărare prin care vînzătorul se obligă să asigure construirea unui apartament, altei încăperi izolate sau altui bun imobil în curs de construire (bun imobil în construcţie) şi să-l predea în proprietate cumpărătorului, iar cumpărătorul se obligă să achite preţul convenit şi să recepţioneze bunul imobil după darea lui în exploatare.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul cumpărătorului consumator ori care exclude sau limitează drepturile prevăzute de lege ale consumatorului cumpărător al bunului imobil în construcţie este lovită de nulitate absolută.

(3) Dispoziţiile prezentului articol şi ale art.808⁷–808¹²se aplică în mod corespunzător antecontractelor de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie, precum şi oricăror altor contracte sau aranjamente, indiferent de denumirea lor, prin care unei persoane i se promite sau i se rezervă un bun imobil în construcţie în schimbul unei contraprestaţii.

Articolul 808⁷. Conţinutul contractului de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie şi obligaţiile de informare ale vînzătorului

(1) Contractul de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie trebuie să prevadă:

a) numărul cadastral al bunului imobil în construcţie;

b) numărul şi data eliberării şi expirării autorizaţiei de construire în al cărei temei vînzătorul construieşte sau asigură construirea obiectului contractului; datele de identificare a proiectului de construcţie;

c) natura dreptului pe care vînzătorul îl deţine asupra terenului pe care se construieşte (drept de proprietate sau de superficie), precum şi temeiul de dobîndire a acestui drept. În cazul superficiei, se va prevedea termenul superficiei şi efectele stingerii dreptului de superficie prevăzute de lege şi, după caz, de actul de constituire a superficiei;

d) cota-parte din dreptul asupra terenului, construcţiei şi altor părţi comune care se transmite cumpărătorului;

e) dacă există, descrierea drepturilor de folosinţă exclusivă acordate cumpărătorului asupra anumitor părţi comune ale condominiului, conform actului de constituire a condominiului;

f) data asumată de dare în exploatare, determinată prin indicarea unei date calendaristice concrete;

g) preţul total şi, după caz, graficul de plată a ratelor, care respectă dispoziţiile art.808⁹;

h) dacă s-a convenit, faptul că cumpărătorul dobîndeşte dreptul de proprietate doar după achitarea a 95% din preţ (rezerva proprietăţii).

(2) La contract se anexează:

a) copia de pe autorizaţia de construire;

b) copia de pe planul obiectului contractului, aprobat în modul stabilit.

(3) Înainte de încheierea contractului şi, la cererea cumpărătorului, oricînd pe durata executării acestuia, vînzătorulul este obligat să aducă la cunoştinţa cumpărătorului:

a) proiectul de construcţie şi, la cererea cumpărătorului, să-i furnizeze, sub semnătura pe proprie răspundere a vînzătorului, copii ale proiectului de construcţie sau anumite file solicitate de cumpărător;

b) actul de constituire a condominiului şi, dacă există, statutul asociaţiei de proprietari în condominiu, precum şi regulamentul condominiului;

c) identitatea antreprenorului şi a altor furnizori;

d) etapa actuală de executare a construcţiei.

Articolul 808⁸. Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate şi actele de dispoziţie ale cumpărătorului

(1) Dreptul de proprietate al cumpărătorului este supus înregistrării provizorii în registrul bunurilor imobile.

(2) Este interzis să se perceapă de la cumpărător orice plăţi prevăzute de contract înainte de înregistrarea provizorie conform alin.(1).

(3) Cumpărătorul păstrează dreptul de a înstrăina sau a greva cu drepturi reale limitate dreptul de proprietate înregistrat provizoriu fără consimţămîntul vînzătorului.

(4) Persoana care dobîndeşte de la cumpărător dreptul de proprietate înregistrat provizoriu se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile pe care cumpărătorul le deţine în temeiul contractului de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie fără consimţămîntul vînzătorului. Cumpărătorul rămîne obligat solidar cu noul dobînditor al bunului imobil în construcţie, cu excepţia cazului în care vînzătorul şi-a dat consimţămîntul la această înstrăinare. Dispoziţiile legale privind notificarea cesiunii de creanţă se aplică în mod corespunzător.

Articolul 808⁹. Limitări privind efectuarea plăţilor în temeiul contractului

(1) Plăţile efectuate de către cumpărător în temeiul contractului nu pot depăşi următoarele limite:

a) 5% din preţul total – după înregistrarea provizorie conform art.808⁸alin.(1), dar pînă la finalizarea fundamentului construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

b) 35% din preţul total – după finalizarea fundamentului construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

c) 70% din preţul total – după instalarea acoperişului şi a pereţilor exteriori ai construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

d) 95% din preţul total – după darea în exploatare a construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

e) 100% din preţul total – după justificarea dreptului de proprietate conform art.808¹⁰ alin.(6) sau, dacă cumpărătorul a înaintat pretenţii întemeiate privind viciile bunului imobil, după înlăturarea viciilor.

(2) Cumpărătorul poate cere vînzătorului restituirea sumelor plătite în temeiul contractului cu depăşirea limitelor prevăzute la alin.(1), chiar dacă a cunoscut această circumstanţă.

Articolul 808¹⁰. Riscurile, executarea şi finalizarea lucrărilor de construire

(1) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite a bunului imobil trece la cumpărător din momentul semnării actului de predare-primire, în formă scrisă, de către părţi.

(2) Obligaţia vînzătorului de a asigura construirea bunului imobil se extinde şi asupra tuturor celorlalte lucrări necesare realizării integrale a proiectului de construire prevăzut de contract.

(3) Dacă mai mulţi cumpărători sînt membri ai asociaţiei de coproprietari în condominiu sau ai altei forme de administrare a condominiului, această comunitate sau asociaţie, de asemenea, poate exercita faţă de vînzător drepturile care rezultă din executarea necorespunzătoare a proiectului de construire prevăzut de contract.

(4) Antreprenorul şi alţi furnizori contractaţi de vînzător în legătură cu executarea construcţiei şi vînzătorul răspund, în condiţiile contractuale convenite, solidar în caz de executare necorespunzătoare a lucrărilor şi a altor prestaţii necesare realizării integrale a proiectului de construire prevăzut de contract. În acest scop, cumpărătorul sau comunitatea ori, după caz, asociaţia de proprietari în condominiu poate solicita de la vînzător un extras din contractul dintre vînzător şi antreprenor în partea care vizează obligaţiile, garanţiile şi răspunderea antreprenorului.

(5) Vînzătorul este obligat să asigure finalizarea lucrărilor de construcţie şi darea în exploatare a bunului imobil sau a construcţiei în componenţa căreia intră bunul imobil pînă la data de dare în exploatare convenită în contract.

(6) Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate a cumpărătorului se justifică, iar cumpărătorul devine proprietar necondiţionat al bunului imobil şi al cotei-părţi din părţile comune, prin actul de predare-primire semnat după darea în exploatare şi, în cazul rezervei proprietăţii, prin confirmarea emisă de către vînzător, în formă scrisă, despre achitarea a 95% din preţul total al contractului. În cazul justificării înregistrării provizorii, dreptul de proprietate al vînzătorului se radiază din registrul bunurilor imobile.

(7) Semnarea de către cumpărător a actului de predare-primire nu îl decade din drepturile rezultate din existenţa viciului bunului imobil sau al lucrărilor prevăzute de contract. Pretenţiile ridicate de către cumpărător în privinţa viciilor nu constituie temei pentru vînzător de a refuza semnarea actului de predare-primire. Dispoziţiile art.765 alin.(2) nu se aplică.

Articolul 808¹¹. Clauza privind contul fiduciar de sechestru

(1) Prin contract părţile pot să prevadă că toate sau anumite sume plătite de către cumpărător în temeiul contractului pînă la semnarea actului de predare-primire a bunului imobil urmează a fi plătite la un cont fiduciar de sechestru al cărui fiduciar este banca, din care se vor putea elibera vărsăminte la contul vînzătorului pe măsura finalizării etapei corespunzătoare de executare a lucrărilor de construcţie, în modul stabilit de contract.

(2) Sumele plătite de cumpărător la contul fiduciar de sechestru se eliberează din acesta şi se varsă la contul vînzătorului:

a) la ordinul, adresat băncii, semnat de ambele părţi; sau

b) la ordinul, adresat băncii, al unui terţ independent desemnat de către părţi prin contract. Terţul respectiv poate fi un notar, avocat, administrator autorizat, o persoană juridică de drept privat, precum şi o persoană juridică de drept public cu atribuţii în domeniul construcţiilor.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1), creanţele cumpărătorului de restituire a sumelor plătite în temeiul contractului se satisfac din mijloacele contului fiduciar de sechestru în limita sumelor plătite de cumpărător conform alin.(1), dar cu excluderea sumelor eliberate vînzătorului conform alin.(2). Soldul contului fiduciar de sechestru poate fi urmărit de alţi creditori ai vînzătorului doar după restituirea integrală a sumelor plătite în acel cont de către cei care au cumpărat de la vînzător bunurile imobile în construcţie.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică chiar şi în cazul în care în privinţa vînzătorului a fost intentat proces de insolvabilitate.

Articolul 808¹². Protecţia cumpărătorului în cazul insolvabilităţii vînzătorului

(1) În cazul în care în privinţa vînzătorului a fost intentat proces de insolvabilitate înainte de justificarea înregistrării provizorii a dreptului de proprietate a cumpărătorului conform art.808¹⁰ alin.(6), cumpărătorul are opţiunea:

a) să ceară justificarea înregistrării provizorii a dreptului său de proprietate asupra bunului imobil şi cotei-părţi din părţile comune în starea în care se află;

b) să declare rezoluţiunea vînzării-cumpărării şi să ceară restituirea sumelor plătite şi a altor sume la care este îndreptăţit.

(2) Dispoziţiile legale privind obligaţiile de alternativă se aplică în mod corespunzător.

(3) În cazul în care cumpărătorul a cerut justificarea conform alin.(1) lit.a), administratorul insolvabilităţii vînzătorului este obligat să semneze actul de predare-primire a bunului imobil şi a cotei-părţi din părţile comune în starea în care se află, sub rezerva plăţii de către cumpărător a eventualelor sume datorate conform contractului proporţional etapelor executate a lucrărilor de construcţie. Cu toate acestea, cumpărătorul are dreptul la restituirea sumelor plătite în temeiul contractului în măsura în care ele depăşesc această proporţie.

(4) Dreptul cumpărătorului la repararea prejudiciului rămîne neafectat.”

391. Articolul 818 va avea următorul cuprins:

„Articolul 818. Forma contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii

Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii în calitate de complex patrimonial unic se încheie în formă scrisă sub sancţiunea nulităţii. Dacă complexul patrimonial unic cuprinde bunuri pentru înstrăinarea cărora legea cere forma autentică, contractul se încheie în formă autentică.”

392. La articolul 822, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dreptul de proprietate asupra bunurilor şi drepturilor din componenţa întreprinderii trece la cumpărător conform dispoziţiilor generale privind vînzarea bunurilor sau a drepturilor de acel tip.”

393. Capitolul I din titlul III se completează cu secţiunea a 10-a cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 10-a

Vînzarea-cumpărarea cu rezerva proprietăţii

Articolul 822¹. Rezerva proprietăţii

(1) Atunci cînd, într-o vînzare-cumpărare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate (rezerva proprietăţii), cumpărătorul dobîndeşte dreptul de proprietate la data plăţii ultimei rate din preţ.

(2) Cu toate acestea, riscul pieirii, inclusiv pierderii, sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului conform art.759.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător atunci cînd trecerea dreptului de proprietate la cumpărător este suspendată pînă la îndeplinirea unei alte condiţii decît plata preţului.

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul rezervei proprietăţii stipulate în alte contracte prin care o parte este obligată să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 822². Opozabilitatea rezervei proprietăţii faţă de terţi

(1) Rezerva proprietăţii devine opozabilă terţilor după îndeplinirea formalităţilor de publicitate precum urmează:

a) în cazul bunurilor imobile şi al altor bunuri asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrarea într-un registru de publicitate, dreptul de proprietate al cumpărătorului este înregistrat provizoriu, în timp ce dreptul de proprietate al vînzătorului nu este radiat;

b) în cazul celorlalte bunuri mobile, rezerva proprietăţii se înregistrează în registrul garanţiilor reale mobiliare. Cu toate acestea, dacă această înregistrare nu s-a făcut, rezerva proprietăţii poate fi invocată faţă de terţii care au cunoscut existenţa ei pe altă cale.

(2) Rezerva proprietăţii nu poate fi invocată faţă de terţii care au dobîndit drepturi referitoare la bun de la cumpărător dacă rezerva proprietăţii nu le era opozabilă la data încheierii actului de dobîndire a dreptului.

Articolul 822³. Dreptul special de rezoluţiune al vînzătorului

Vînzătorul poate declara rezoluţiunea vînzării-cumpărării sub rezerva proprietăţii dacă:

a) a fost intentat procesul de insolvabilitate a cumpărătorului;

b) cumpărătorul nu a oferit garanţiile personale sau reale prevăzute de contract ori a redus fără acordul vînzătorului garanţiile oferite;

c) o rată nu este plătită, total sau parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţă;

d) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, două sau mai multe rate nu au fost plătite integral la scadenţă;

e) survin alte circumstanţe prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 822⁴. Recuperarea bunului de către vînzător

(1) Dacă a declarat rezoluţiunea vînzării-cumpărării, vînzătorul poate recupera bunul de la cumpărător, precum şi de la orice terţ căruia rezerva proprietăţii îi este opozabilă.

(2) Vînzătorul poate, de asemenea, recupera bunul conform dispoziţiilor legale privind transmiterea benevolă sau silită în posesie a bunului gajat ori, după caz, ipotecat.

(3) Drepturile constituite sau transmise de către cumpărător în folosul terţilor cărora rezerva proprietăţii le este opozabilă se sting odată cu rezoluţiunea vînzării-cumpărării sub rezerva proprietăţii, cu excepţia drepturilor consimţite de vînzător.

(4) În cazul în care vînzătorul, după recuperarea bunului, îl vinde repetat unui terţ, eventualul surplus obţinut din vînzarea repetată în comparaţie cu preţul vînzării iniţiale aparţine vînzătorului.

(5) Dacă creanţa vînzătorului garantată prin rezerva proprietăţii s-a prescris extinctiv sau dacă bunul se află în posesia terţului căruia rezerva proprietăţii îi este opozabilă, vînzătorul poate, de asemenea, cere predarea bunului pe calea acţiunii în revendicare.”

394. Articolul 825 va avea următorul cuprins:

„Articolul 825. Compensarea diferenţei de valoare

(1) În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract.

(2) Un contract este contract de vînzare-cumpărare, şi nu contract de schimb, în cazul în care sulta depăşeşte valoarea bunului care are valoarea mai mică.”

395. Articolul 826 se abrogă.

396. La articolul 827:

alineatul (4) se completează în final cu textul: „În privinţa voinţei exprimate de donator se aplică dispoziţiile legale cu privire la testament.”

articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Orice clauză a contractului de donaţie care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul donatorului este nulă.”

397. Articolele 828–830 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 828. Oferta de donaţie

În cazul în care un bun mobil este transmis fără acordul celeilalte părţi, transmiţătorul poate stabili acesteia un termen rezonabil în interiorul căruia trebuie să declare că acceptă sau că refuză să accepte donaţia. La expirarea termenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte nu a refuzat donaţia. În caz de refuz, transmiţătorul are dreptul să ceară restituirea bunului în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea nejustificată. Dispoziţiile art.678¹⁴ rămîn aplicabile.

Articolul 829. Forma contractului şi a antecontractului de donaţie

(1) Contractul de donaţie se încheie în formă autentică.

(2) Nerespectarea formei autentice nu afectează valabilitatea contractului de donaţie dacă bunul donat a fost predat donatarului. Cu toate acestea, dacă obiect al donaţiei este un bun pentru a cărui vînzare (înstrăinare) prin lege este prevăzută o anumită formă a contractului, aceeaşi formă este cerută şi pentru contractul de donaţie.

(3) Indiferent de natura bunului, antecontractul de donaţie se încheie în formă autentică. Dreptul de a cere executarea silită în natură a antecontractului de donaţie este exclus.

Articolul 830. Obligaţia notarului de informare precontractuală

Dacă obiect al donaţiei este un bun imobil cu destinaţie locativă, notarul care autentifică contractul de donaţie este obligat, înainte de încheierea contractului:

a) să îi transmită donatorului persoană fizică, contra semnătură, informaţia pe suport de hîrtie, redactată într-un limbaj simplu şi inteligibil, într-o limbă în care donatorul poate comunica, că donatarul nu poartă, în baza contractului de donaţie, nicio obligaţie de întreţinere a donatorului şi nu are nicio obligaţie de a asigura donatorului spaţiu locativ, cu excepţia cazului în care o asemenea sarcină s-a stipulat în contractul de donaţie;

b) să îi explice donatorului persoană fizică, într-o limbă în care acesta poate comunica, informaţia transmisă conform lit.a).”

398. Articolul 832:

în partea introductivă, după cuvintele „Este interzisă” se introduce textul „ , sub sancţiunea nulităţii absolute,”;

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) în numele unui minor sau al unei persoane în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară. Această regulă nu se aplică în privinţa donaţiilor care, conform legii, pot fi acordate de sine stătător de către minor sau adultul în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară;”.

399. Articolul 833 se abrogă.

400. La articolul 834, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina, donatorul poate exercita mijloacele juridice de apărare ale creditorului prevăzute de lege în caz de neexecutare a obligaţiilor.”

401. Articolele 835 şi 836 se abrogă.

402. Articolele 837 şi 838 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 837. Lipsa obligaţiei de a plăti dobîndă de întîrziere sau penalităţi

Donatorul care este în întîrziere nu este obligat să plătească dobîndă de întîrziere sau, după caz, penalităţi.

Articolul 838. Răspunderea donatorului pentru viciul bunului donat

(1) Dacă trece sub tăcere cu viclenie sau din culpă gravă un viciu al bunului donat, donatorul este obligat să despăgubească donatarul de prejudiciul cauzat astfel. În acest caz, donatarul nu poate cere predarea unui alt bun sau remedierea gratuită a viciului în temeiul art.614.

(2) Dacă donatarul declară rezoluţiunea donaţiei din cauza viciului bunului donat, dispoziţiile art.623⁷ alin.(3) nu se aplică.

(3) În cazul donaţiei sub condiţie sau cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru viciile ascunse ca şi vînzătorul.”

403. Capitolul III din titlul III se completează cu articolele 838¹–838⁶ cu următorul cuprins:

„Articolul 838¹. Irevocabilitatea donaţiei şi excepţiile sale

(1) Donaţia este irevocabilă, cu excepţia cazurilor în care dreptul de revocare al donatorului este prevăzut de lege sau contract.

(2) În particular, contractul poate să prevadă dreptul de revocare, fie în cazul în care donatarul ar predeceda donatorului, fie în cazul în care atît donatarul, cît şi descendenţii săi ar predeceda donatorului.

(3) Donatorul îşi exercită dreptul de revocare prin notificare adresată donatarului sau moştenitorilor săi.

(4) În cazul revocării donaţiei în temeiul art.838⁴, dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, de către oricare moştenitor al donatorului.

(5) În cazul revocării donaţiei în temeiul art.838⁵, dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, pe cale oblică de către creditorii care au dreptul legal de a primi întreţinere de la donator.

(6) Declaraţia de revocare parţială a donaţiei se interpretează ca revocare a întregii donaţii dacă bunul donat este indivizibil.

Articolul 838². Termenul de revocare a donaţiei

Donatorul sau, în cazul prevăzut la art.838¹ alin.(4), moştenitorul său este decăzut din dreptul de revocare a donaţiei în temeiul legii dacă notificarea de revocare nu este dată în termen de 1 an din momentul în care el a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască circumstanţa care îl îndreptăţeşte să revoce, dar nu mai tîrziu de 3 ani din momentul dobîndirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat.

Articolul 838³. Efectele revocării donaţiei

(1) În cazul revocării donaţiei, obligaţiile neexecutate ale părţilor care rezultă din contract se sting. În caz de revocare parţială, obligaţiile neexecutate se sting doar în partea corespunzătoare revocării parţiale.

(2) În cazul revocării donaţiei, donatarul este obligat să restituie bunul donat. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1397³–1397⁸, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art.838⁴ alin.(3).

(3) Decesul donatorului după revocarea donaţiei nu stinge obligaţia donatarului de restituire.

Articolul 838⁴. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

(1) Donatorul are dreptul să revoce donaţia dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei persoane apropiate acestuia, dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită faţă de donator sau faţă de o persoană apropiată acestuia, fapt care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului întreţinerea datorată.

(2) Revocarea pentru ingratitudine este exclusă dacă donatorul, în cunoştinţă de cauză, îl iartă pe donatar.

(3) În cazul revocării pentru ingratitudine, donatarul nu poate invoca excepţia de diminuare a îmbogăţirii prevăzută la art.1397⁷.

Articolul 838⁵. Revocarea donaţiei în caz de stare de nevoie

(1) Donatorul are dreptul să revoce donaţia dacă nu este în stare să se întreţină din contul patrimoniului sau venitului său.

(2) Se prezumă că donatorul nu este în stare să se întreţină dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege pentru a cere întreţinere de la o altă persoană sau pentru a primi prestaţii de asigurări sociale în sistemul public, chiar dacă donatorul nu a exercitat aceste drepturi.

(3) Dreptul de revocare este suspendat pe perioada în care donatarul întreţine donatorul, iar ultimul are dreptul legal de a fi întreţinut. Pe aceeaşi perioadă este suspendată curgerea termenului de revocare a donaţiei. Dacă donatarul încetează întreţinerea, iar donatorul revocă donaţia, obligaţia de restituire a donatarului se va reduce cu valoarea întreţinerii oferite.

(4) Donatorul care nu este în stare să se întreţină în sensul alin.(1) şi (2) sau care în mod iminent se va afla în această situaţie poate suspenda executarea obligaţiilor sale rămase neexecutate care rezultă din contractul de donaţie. Dispoziţiile alin.(3) se aplică în mod corespunzător dreptului de a suspenda executarea. Dacă donatorul suspendă executarea, donatarul poate declara rezoluţiunea donaţiei.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul în care de revocarea donaţiei depinde fie aptitudinea donatorului de a îndeplini obligaţiile de întreţinere prevăzute de lege sau prin hotărîre judecătorească, fie apariţia acelor obligaţii.

Articolul 838⁶. Dreptul de revocare din alte motive întemeiate

(1) Donatorul are dreptul să revoce donaţia în situaţia în care există alte circumstanţe decisive care au stat la baza încheierii contractului (boala fatală a donatorului, intenţia de căsătorie sau căsătoria donatarului, relaţia de căsătorie dintre donator şi donatar etc.) şi care s-au schimbat esenţial după încheierea contractului, dacă în urma acestei schimbări:

a) folosul oferit donatarului este vădit nepotrivit sau excesiv; sau

b) este vădit injust de a obliga donatorul să respecte donaţia.

(2) Dreptul de revocare prevăzut la alin.(1) apare doar dacă:

a) schimbarea circumstanţelor era atît de imprevizibilă, încît donatorul, la momentul încheierii contractului, nu ar fi putut în mod rezonabil să o prevadă; şi

b) donatorul nu şi-a asumat riscul acestei schimbări a circumstanţelor.”

404. La articolul 839:

alineatul (1) se completează în final cu textul: „Acest contract este cu titlu oneros şi aleatoriu.”

articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Orice clauză a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul beneficiarului întreţinerii este nulă.”

405. La articolul 840 alineatul (2), după cuvîntul „bunului” se introduc cuvintele „prin lege”.

406. Codul se completează cu articolul 840¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 840¹. Întinderea obligaţiei de întreţinere

(1) Dobînditorul datorează beneficiarului întreţinerii prestaţii stabilite în mod echitabil, ţinîndu-se seama de valoarea bunului înstrăinat şi de condiţia socială anterioară a beneficiarului întreţinerii.

(2) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dobînditorul este obligat să asigure beneficiarului, în special, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, precum şi folosinţa unei locuinţe corespunzătoare. Întreţinerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală.

(3) Orice clauza prin care beneficiarul întreţinerii se obligă la prestarea unor servicii este lovită de nulitate absolută.”

407. La articolul 841 alineatul (1), după cuvintele „poate cere” se introduc cuvintele „pe cale judiciară”.

408. Articolele 842–846 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 842. Garanţii pentru beneficiarul întreţinerii

(1) În timpul vieţii beneficiarului întreţinerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul imobilelor şi al altor bunuri asupra cărora drepturile se dobîndesc, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, această interdicţie se notează în registrul respectiv.

(2) Gajarea sau grevarea în alt mod a bunului se permite numai cu acordul beneficiarului întreţinerii.

Articolul 843. Riscul pieirii bunului

Pieirea sau diminuarea valorii bunului din motive care nu sînt imputabile beneficiarului întreţinerii nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţiile pe care şi le-a asumat în bază de contract.

Articolul 844. Rezoluţiunea înstrăinării bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) Beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea în condiţiile legii.

(2) Dobînditorul poate să declare rezoluţiunea dacă situaţia materială nu îi permite să continue executarea obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa lui.

Articolul 845. Efectele rezoluţiunii înstrăinării bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) În cazul rezoluţiunii de către beneficiarul întreţinerii, acesta are dreptul să ceară fie restituirea bunului, fie plata valorii lui.

(2) Cu excepţia cazului în care dobînditorul declară, în condiţiile legii, rezoluţiunea pe motiv de neexecutare a obligaţiei beneficiarului întreţinerii, valoarea întreţinerii prestate de dobînditor nu trebuie restituită.

Articolul 846. Efectele decesului dobînditorului

(1) La decesul dobînditorului, drepturile şi obligaţiile lui trec la moştenitori.

(2) Moştenitorul are dreptul de a alege între executarea obligaţiilor sau rezoluţiune.”

409. Articolul 847 se completează cu alineatele (4) şi (5) cu următorul cuprins:

„(4) Rentei constituite cu titlu gratuit i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale privitoare la donaţie.

(5) Orice clauză a contractului de rentă care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul credirentierului este nulă.”

410. Articolele 849, 855 şi 856 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 849. Forma contractului de rentă

Contractul care prevede obligaţia de a transmite renta în viitor trebuie autentificat notarial.”

„Articolul 855. Rezoluţiunea rentei la cererea persoanei care are dreptul la întreţinere

(1) Instanţa de judecată pronunţă rezoluţiunea rentei la cererea terţului care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ. În cazul pronunţării rezoluţiunii, bunul dat de cel care a constituit renta se întoarce la acesta.

(2) Debirentierul nu poate pretinde credirentierului întoarcerea ratelor plătite.

Articolul 856. Rezoluţiunea rentei de către una dintre părţi

(1) Atît debirentierul, cît şi credirentierul au dreptul la rezoluţiunea rentei dacă, în urma neexecutării obligaţiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai este posibilă.

(2) Cu excepţia cazului în care debirentierul declară rezoluţiunea pe motiv de neexecutare a obligaţiilor credirentierului, prestaţia efectuată de debirentier nu este restituită.”

411. La articolul 858, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Moştenitorul are dreptul de a alege între executarea obligaţiilor sau rezoluţiunea rentei.”

412. La articolul 859 alineatul (1), cuvîntul „dă” se substituie cu cuvintele „se obligă să dea”.

413. Articolul 863:

la alineatul (2), cuvintele „neimputabilă lui (cazul fortuit)” se substituie cu cuvintele „în afara controlului său”;

la alineatul (3), cuvintele „cu împrumut” se substituie cu cuvintele „în comodat”.

414. Articolul 864 va avea următorul cuprins:

„Articolul 864. Obligaţia de restituire a bunului

(1) Comodatarul este obligat să restituie, la expirarea termenului comodatului, bunul primit în folosinţă gratuită.

(2) În cazul în care contractul nu prevede termenul comodatului, comodatarul este obligat să restituie bunul la sfîrşitul valorificării lui în scopul menţionat în contract. Comodantul poate cere restituirea bunului mai devreme dacă a trecut o perioadă suficientă pentru valorificarea lui.

(3) Dacă termenul comodatului nu poate fi determinat în baza scopurilor de utilizare a bunului, comodantul este în drept să ceară restituirea bunului în orice moment.”

415. La articolul 866:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 866. Dreptul la rezoluţiunea comodatului”;

în partea introductivă, cuvintele „rezilia contractul de comodat” se substituie cu cuvintele „declara rezoluţiunea comodatului”.

416. Articolul 867 se completează cu alineatele (3)–(5) cu următorul cuprins:

„(3) Pînă la proba contrară, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros, cu excepţia cazului în care ambele părţi sînt persoane fizice care nu au calitatea de profesionist.

(4) Un contract nu se consideră contract de împrumut doar pentru că prevede un termen pentru executarea obligaţiei pecuniare, cu excepţia cazului în care împrumutatul este obligat să plătească dobîndă suplimentar la acea obligaţie pecuniară.

(5) Cu toate acestea, părţile pot conveni ca o sumă datorată în temeiul unei obligaţii existente să se plătească în viitor în condiţiile unui contract de împrumut.”

417. Articolele 869 şi 870 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 869. Dobînda în baza contractului de împrumut

(1) În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, a cărei rată anuală nu poate depăşi dublul ratei de referinţă CHIBOR înregistrată în ziua bancară anterioară datei în care părţile au stipulat rata dobînzii. În sensul prezentului alineat, rata de referinţă CHIBOR este rata calculată în modul stabilit de Banca Naţională a Moldovei, în baza cotaţiilor orientative/ferme ale băncilor contributorii pentru plasarea mijloacelor băneşti în lei moldoveneşti la alte bănci, pe termen de 12 luni.

(2) Interdicţia prevăzută la alin.(1) nu se aplică dobînzilor percepute sau plătite de către Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, de băncile comerciale, de asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de creditare nebancară, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) Rata dobînzii prin care se încalcă dispoziţiile alin.(1) se reduce de drept pînă la rata maximă permisă conform alin.(1). Orice clauză contrară este nulă.

(4) În sensul prezentului articol, prin dobîndă se înţelege atît sumele socotite în bani cu acest titlu, cît şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care împrumutatul se obligă drept preţ al utilizării împrumutului.

(5) Suma de bani împrumutată este purtătoare de dobîndă din ziua în care a fost remisă împrumutatului.

(6) Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul indicat la alin.(5) şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(7) În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente.

Articolul 870. Rezoluţiunea pentru înrăutăţirea situaţiei împrumutatului

Împrumutătorul are dreptul să declare rezoluţiunea şi să fie eliberat de obligaţia de a acorda împrumutul în cazul în care situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita restituirea împrumutului, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumutătorului ulterior.”

418. Codul se completează cu articolul 870¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 870¹. Destinaţia împrumutului

În cazul în care contractul prevede că împrumutul se va folosi pentru o destinaţie stipulată, împrumutatul este obligat să furnizeze, la cererea împrumutătorului, informaţia necesară pentru a permite împrumutătorului să verifice respectarea destinaţiei.”

419. La articolul 871, alineatul (1) se completează în final cu textul: „O asemenea restituire are ca efect rezoluţiunea împrumutului.”

420. Articolele 872, 874, 876 şi 877 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 872. Efectele nerestituirii împrumutului

(1) În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, dispoziţiile art.623²⁰ se aplică în modul corespunzător dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu le restituie în modul stabilit, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente în condiţiile stabilite la art.576 alin.(2) şi (4).

(3) În cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia calculată în funcţie de locul şi timpul executării obligaţiei.”

„Articolul 874. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile bunului

(1) Împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului împrumutat fără dobîndă în conformitate cu regulile de răspundere a comodantului.

(2) Împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului împrumutat cu dobîndă în conformitate cu regulile de răspundere a vînzătorului.”

„Articolul 876. Forma contractului de locaţiune

Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris.

Articolul 877. Termenul maxim al locaţiunii

Termenul locaţiunii nu poate depăşi 99 de ani.”

421. Articolul 878 se completează cu alineatul (4¹) cu următorul cuprins:

„(4¹) Locatorul garantează contra viciului material sau juridic chiar dacă nu l-a cunoscut la încheierea contractului.”

422. La articolul 879 alineatul (2), cuvintele „nu produc efecte” se substituie cu cuvintele „sînt nule”.

423. La articolul 881, după cuvîntul „ştia” se introduce textul „sau trebuia, în mod rezonabil, să ştie”, iar în final se introduce textul „şi 880”.

424. Articolul 882 va avea următorul cuprins:

„Articolul 882. Nulitatea clauzei privind exonerarea de răspundere sau diminuarea ei

Clauza în al cărei temei locatorul este exonerat de răspundere pentru vicii sau răspunderea lui este diminuată nu poate fi invocată în partea în care se referă la viciile pe care locatorul nu le-a adus în prealabil la cunoştinţa locatarului consumator. Orice clauză contrară în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.”

425. La articolul 884, cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea locaţiunii”.

426. Articolul 886:

la alineatul (1), cuvintele „stabilit în contractul de locaţiune” se substituie cu cuvîntul „locaţiunii”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.888 alin.(1) lit.c), plata cheltuielilor suplimentare este obligatorie numai în cazul în care există un acord între părţi.”

427. Articolele 887 şi 888 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 887. Temeiurile şi condiţiile de modificare a chiriei

(1) Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere instanţei de judecată modificarea chiriei prin hotărîre judecătorească numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă, cu excepţia cazului în care locatorul şi-a asumat riscul schimbării condiţiilor economice.

(2) Locatarul are dreptul să ceară reducerea chiriei în cazul în care condiţiile, stipulate în contract, de folosire a bunului sau starea lui s-au înrăutăţit, în conformitate cu dispoziţiile art.623¹¹. Dispoziţiile art.602–623²⁴ rămîn aplicabile.

Articolul 888. Obligaţiile locatarului

(1) Locatarul este obligat:

a) să folosească bunul potrivit destinaţiei şi în conformitate cu clauzele contractului;

b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului;

c) să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului;

d) să efectueze reparaţia curentă a bunului.

(2) Reparaţia curentă presupune intervenţiile necesare în rezultatul folosinţei conform destinaţiei a bunului şi care, în mod echitabil, pot fi puse pe seama locatarului, avînd în vedere în special natura bunului, destinaţia pentru care este folosit şi termenul locaţiunii.

(3) Locatarul nu este obligat să efectueze reparaţiile curente doar pentru a înlătura efectele uzurii normale a bunului.”

428. Codul se completează cu articolul 888¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 888¹. Răspunderea pentru uzura bunului închiriat

(1) Locatarul nu poartă răspundere pentru uzura normală a bunului închiriat dacă acesta a fost folosit potrivit destinaţiei şi în conformitate cu clauzele contractului.

(2) Uzura normală presupune semnele obişnuite şi inevitabile ale unei folosinţe prudente însoţite de întreţinere corespunzătoare.”

429. La articolul 889 alineatul (2), cuvintele „poate rezilia contractul de locaţiune” se substituie cu cuvintele „are dreptul la rezoluţiunea locaţiunii”.

430. La articolul 890 alineatul (1), cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea locaţiunii”.

431. Articolul 893 se abrogă.

432. La articolul 894, alineatele (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:

„(6) Termenul sublocaţiunii nu poate depăşi termenul locaţiunii.

(7) Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii. Dacă obiectul locaţiunii este un imobil de locuit, orice clauză contrară prezentului alineat este nulă.”

433. Articolul 895 va avea următorul cuprins:

„Articolul 895. Acţiunile directe contra sublocatarului

(1) În caz de neplată a chiriei cuvenite în temeiul locaţiunii, locatorul îl poate urmări pe sublocatar pînă la concurenţa chiriei pe care acesta din urmă o datorează locatarului. Sublocatarul nu poate opune plăţile făcute cu anticipaţie.

(2) Plata făcută de sublocatar, fie în temeiul unei clauze a contractului de sublocaţiune comunicate locatorului, fie în conformitate cu uzanţele locale, nu este considerată făcută cu anticipaţie.

(3) Locatorul îşi păstrează dreptul prevăzut la alin.(1) atunci cînd creanţa avînd ca obiect chiria datorată în temeiul sublocaţiunii a fost cesionată.

(4) Locatorul poate, de asemenea, să se îndrepte direct împotriva sublocatarului pentru a-l constrînge la executarea celorlalte obligaţii asumate prin contractul de sublocaţiune.”

434. La articolul 896, cuvintele „rezilierea contractului de sublocaţiune” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea sublocaţiunii”.

435. Articolele 898–900 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 898. Obligaţia efectuării reparaţiei capitale

(1) Locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă.

(3) Nerespectarea de către locator a obligaţiei prevăzute la alin.(1) şi (2) acordă locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală în contul chiriei.

(4) Reparaţia capitală presupune toate intervenţiile necesare pentru îndeplinirea obligaţiei locatorului prevăzute la art.878 alin.(1), cu excepţia reparaţiilor curente.

(5) În orice caz, locatorul va fi ţinut să efectueze reparaţiile necesare pentru a înlătura prejudiciul adus bunului închiriat de un eveniment în afara controlului locatarului sau al persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el. Prezumţia prevăzută la art.892 rămîne aplicabilă.

(6) Locatorul nu este obligat să efectueze reparaţiile necesare doar pentru a înlătura efectele uzurii normale a bunului.

(7) Locatorul poate pune pe seama locatarului cheltuielile reparaţiei capitale în măsura în care reparaţia este necesară pentru a repara prejudiciul pentru care răspunde locatarul conform art.892.

Articolul 899. Obligaţia locatarului de a informa

(1) Locatarul este obligat să informeze locatorul despre deteriorarea bunului închiriat sau existenţa vreunui pericol, despre orice drept sau pretenţie a unui terţ, dacă aceste circumstanţe necesită intervenţia sau apărarea din partea locatorului.

(2) Locatarul este obligat să informeze locatorul conform alin.(1) într-un termen rezonabil după ce a cunoscut pentru prima dată acea circumstanţă şi caracterul ei.

(3) Se prezumă că locatarul a cunoscut circumstanţa şi caracterul ei dacă trebuia, în mod rezonabil, să o cunoască.

Articolul 900. Efectele schimbării proprietarului bunului închiriat

(1) Dacă bunul închiriat este înstrăinat de locator unui terţ, acesta din urmă se subrogă de drept locatorului în drepturile şi obligaţiile care decurg din locaţiune dacă locaţiunea este opozabilă terţului.

(2) Locaţiunea este opozabilă terţului care dobîndeşte dreptul de proprietate sau alt drept real asupra bunului închiriat dacă, la data dobîndirii, terţul cunoştea sau trebuia să cunoască existenţa locaţiunii sau dacă bunul închiriat se afla în posesia locatarului.

(3) În cazul bunurilor asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate prevăzut de lege, locaţiunea, de asemenea, este opozabilă terţului dobînditor dacă, la data dobîndirii, era notată în acel registru. În absenţa acestei notări, locaţiunea este opozabilă în temeiul alin.(2) doar dacă termenul ei nu depăşeşte 3 ani, în cazul bunului imobil, sau 1 an, în cazul celorlalte bunuri asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate prevăzut de lege.

(4) Locatorul iniţial rămîne răspunzător pentru prejudiciul cauzat locatarului anterior înstrăinării.

(5) Cînd locatarul bunului înstrăinat a dat garanţii locatorului pentru îndeplinirea obligaţiilor sale, dobînditorul se subrogă în drepturile care izvorăsc din aceste garanţii, în condiţiile legii.

(6) Restabilirea dreptului de proprietate, pe motiv de nulitate, rezoluţiune sau pe alt temei conform legii, la locatorul iniţial are ca efect restabilirea raporturilor de locaţiune. Această regulă nu afectează prestaţiile executate înainte de data restabilirii.”

436. La articolul 901 alineatul (2), cuvîntul „rezilierea” se substituie cu cuvîntul „rezoluţiunea”.

437. Articolul 902 va avea următorul cuprins:

„Articolul 902. Decesul locatarului sau al locatorului

Locaţiunea nu încetează prin decesul locatarului, nici prin cel al locatorului, cu excepţia cazului în care contractul prevede altfel sau a cazului în care, în funcţie de circumstanţe, contractul nu mai poate fi menţinut.”

438. La articolul 903 litera a), cuvîntul „contractului” se substituie cu cuvîntul „locaţiunii”.

439. La articolul 904 alineatele (1) şi (2), cuvintele „contractului de locaţiune” se substituie cu cuvintele „termenului locaţiunii”.

440. Articolul 905 va avea următorul cuprins:

„Articolul 905. Rezoluţiunea locaţiunii

(1) În cazul locaţiunii fără termen, oricare dintre părţi are dreptul la rezoluţiunea locaţiunii cu un preaviz de 3 luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile.

(2) Notificarea făcută cu nerespectarea termenului de preaviz stabilit de lege sau contract nu produce efecte decît de la expirarea acelui termen.

(3) Dacă locuinţa sau orice altă încăpere destinată pentru locuit se află într-o stare ce creează un pericol real pentru sănătate, locatarul are dreptul la rezoluţiunea locaţiunii fără respectarea termenului de preaviz. Locatarul are acest drept şi în cazul în care, la încheierea contractului, ştia despre pericol şi nu a înaintat pretenţii în legătură cu acesta.

(4) Rezoluţiunea locaţiunii are ca efect şi rezoluţiunea sublocaţiunii dacă în contractul de locaţiune nu este prevăzut altfel.”

441. Articolul 906:

în denumire şi la alineatul (1), cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea locaţiunii”;

la alineatul (2), cuvintele „reziliere a contractului de locaţiune” se substituie cu cuvintele „rezoluţiune a locaţiunii”.

442. Articolul 907:

în denumire şi la alineatul (1), cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea locaţiunii”;

la alineatul (2), cuvintele „reziliere a contractului de locaţiune” se substituie cu cuvintele „rezoluţiune a locaţiunii”.

443. La articolul 909 alineatul (1), cuvintele „rezilierea contractului de locaţiune” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea locaţiunii”.

444. Capitolul VIII din titlul III se completează cu articolul 910¹cu următorul cuprins:

„Articolul 910¹. Limitarea dreptului de a cere chiria ratată

(1) În cazul în care a rezolvit contractul de locaţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiilor de către locatar, locatorul nu are dreptul de a cere chiria pe care o va rata din cauza încetării înainte de termen a locaţiunii. Această regulă nu împiedică locatorul să ceară, conform dispoziţiilor privind neexecutarea obligaţiilor, repararea prejudiciului cauzat.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special atunci cînd locatarul a renunţat, contrar condiţiilor locaţiunii, la folosinţa bunului, iar locatorul a acceptat restituirea lui.”

445. Capitolele IX şi X din titlul III vor avea următorul cuprins:

„Capitolul IX

ARENDA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 911. Contractul de arendă

(1) Prin contractul de arendă, o parte (arendator) se obligă să dea celeilalte părţi (arendaş) un teren agricol şi/sau alte bunuri agricole în posesie şi folosinţă pe o durată determinată, iar aceasta se obligă să efectueze plata de arendă.

(2) În sensul prezentului capitol prin bunuri agricole se înţeleg mijloace fixe (terenuri cu destinaţie agricolă, inclusiv din intravilanul localităţilor, şi ale fondului de rezervă, maşini, utilaje şi instalaţii destinate lucrărilor agricole, construcţii, inclusiv construcţii hidrotehnice, platforme şi spaţii de depozitare destinate păstrării producţiei agricole, cu terenurile aferente acestora, animale care se folosesc în procesul agricol) şi, după caz, mijloace circulante.

(3) Contractului de arendă i se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la locaţiune în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel.

Secţiunea a 2-a

Apariţia dreptului de arendă,

modificarea şi încetarea lui

Articolul 912. Încheierea contractului de arendă

(1) Contractul de arendă se încheie în formă scrisă.

(2) Daca părţile nu convin altfel, dreptul de posesie şi folosinţă asupra bunurilor agricole arendate se naşte din momentul semnării contractului de arendă şi poate fi exercitat doar după semnarea actului de predare-primire.

(3) Contractul de arendă trebuie să prevadă date privind:

a) obiectul contractului;

b) termenul arendei;

c) componenţa, forma şi cuantumul plăţii pentru arendă;

d) condiţiile de folosire a obiectelor situate pe teren, inclusiv a utilajului şi a tehnicii agricole.

(4) La cererea uneia dintre părţi, la contractul de arendă a terenurilor agricole se anexează copia planului cadastral al acestor terenuri.

(5) În cazul în care se dă în arendă o parte dintr-un teren divizibil sau dintr-o construcţie capitală, la actul de predare-primire se anexează copia planului cadastral al terenului sau al construcţiei, cu marcarea părţii ce se dă în arendă.

Articolul 913. Descrierea bunului agricol arendat

(1) La începutul şi la încetarea arendei, părţile contractante sînt obligate să întocmească, în termen de 5 zile lucrătoare, acte de predare-primire a bunului agricol arendat.

(2) Actul de predare-primire a terenului agricol arendat va conţine date privind:

a) numărul cadastral al terenului;

b) suprafaţa;

c) bonitatea;

d) modul de folosinţă;

e) starea terenului (prelucrat, neprelucrat, cultivat etc.);

f) viciile materiale şi juridice;

g) alte date, la cererea părţilor.

(3) Actul de predare-primire a bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile, va conţine date privind:

a) denumirea şi destinaţia bunurilor;

b) starea tehnică;

c) anul fabricării sau dării în exploatare, termenul general şi termenul care a rămas de exploatare a bunurilor;

d) efectuarea ultimei reparaţii curente şi capitale;

e) valoarea reală a bunurilor agricole evaluată conform legislaţiei;

f) condiţiile de folosire;

g) viciile materiale şi juridice;

h) alte date, la cererea părţilor.

(4) Din momentul semnării, actul de predare-primire devine parte integrantă a contractului de arendă. Neincluderea unei informaţii prevăzute la alin.(2) sau (3) nu afectează valabilitatea actului de predare-primire.

Articolul 914. Termenul arendei

(1) Termenul arendei se stabileşte de către părţile contractante, dar nu va fi mai mic de 1 an şi mai mare de 30 de ani.

(2) La darea în arendă a terenurilor agricole în scopul sădirii unor plantaţii multianuale, termenul arendei va fi de cel puţin 25 de ani, dacă în contract nu este prevăzut un alt termen.

Articolul 915. Prelungirea contractului de arendă

(1) Contractul de arendă poate fi prelungit cu acordul comun al părţilor.

(2) În cazul în care contractul nu prevede altfel, partea care intenţionează să nu prelungească contractul de arendă este obligată să avizeze cealaltă parte cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea termenului contractului.

(3) În cazul în care termenul arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea bunurile arendate şi arendaşul continuă exploatarea acestora, contractul de arendă se consideră prelungit pentru un an agricol.

Articolul 916. Notarea arendei, înregistrarea arendei

(1) Arenda terenurilor agricole încheiată pe un termen mai mare de 5 ani trebuie notată în registrul bunurilor imobile.

(2) În cazul în care un arendaş încheie contracte de arendă cu mai mulţi arendatori, la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale, primirea cererilor de notare a arendei în registrul bunurilor imobile se efectuează de către registratorul organului cadastral teritorial pe teritoriul localităţii.

(3) Organul cadastral teritorial prezintă, în termen de o lună de la efectuarea înregistrărilor, autorităţii administraţiei publice locale de nivelul întîi din zona sa de activitate informaţia respectivă din registrul bunurilor imobile privind notarea arendei sau modificările la notare, precum şi radierea notărilor.

(4) Arenda terenurilor agricole încheiată pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile. Înregistrarea arendei conform prezentului alineat nu produce efectele juridice ale notării în registrul bunurilor imobile.

(5) Arendaşul, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de arendă, asigură notarea arendei conform alin.(1) sau, după caz, asigură înregistrarea arendei conform alin.(4). Nenotarea are ca efect inopozabilitatea contractului faţă de terţ.

(6) În caz de neînregistrare a arendei în termenul prevăzut la alin.(5), arendaşul poartă răspunderea prevăzută de lege.

(7) Notarea benevolă la organul cadastral teritorial a arendei încheiate pe un termen de pînă la 5 ani îl scuteşte pe arendaş de obligaţia de a o înregistra la primărie.

Articolul 917. Înregistrarea arendei în registrul contractelor de arendă

(1) Arenda încheiată pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv se înregistrează în registrul contractelor de arendă ţinut de primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile şi alte bunuri agricole arendate. În cazul în care terenurile şi alte bunuri agricole date în arendă sînt amplasate pe teritoriul mai multor localităţi, arenda se înregistrează la primăria fiecăreia dintre aceste localităţi.

(2) Primăria ţine registrul contractelor de arendă în modul stabilit de prezentul capitol, de alte acte legislative şi de regulamentul aprobat de Guvern.

(3) Pentru înregistrarea arendei la primărie, arendaşul (reprezentantul acestuia) prezintă:

a) 3 exemplare ale contractului de arendă, dintre care unul este originalul sau o copie autentificată în condiţiile legii;

b) extrasul din registrul de publicitate în care este înregistrat arendaşul;

c) documentul ce confirmă împuternicirile reprezentantului arendaşului, după caz;

d) bonul de achitare a plăţii pentru înregistrare.

(4) Registrul contractelor de arendă este ţinut de inginerul cadastral, de secretarul consiliului local sau de o altă persoană desemnată în modul stabilit.

(5) În registrul contractelor de arendă se înregistrează date privind:

a) părţile contractante, domiciliul ori sediul acestora;

b) numerele cadastrale, suprafaţa, bonitatea şi modul de folosinţă a terenurilor date în arendă;

c) termenul arendei;

d) plătitorul impozitelor aplicate asupra bunului agricol arendat;

e) alte date, după caz.

(6) Înregistrarea arendei se confirmă prin aplicarea ştampilei primăriei, prin notarea în contract a datei înregistrării şi prin semnătura persoanei împuternicite cu efectuarea înregistrării.

(7) Arendaşului i se remit două exemplare ale contractului de arendă înregistrat.

(8) Înregistrarea arendei, a modificărilor introduse în contract, a documentelor privind rezoluţiunea arendei, precum şi eliberarea extraselor respective se efectuează contra plată, al cărei cuantum maxim este stabilit de Guvern. Plata menţionată se varsă la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.

(9) Ţinerea registrului contractelor de arendă se coordonează cu ţinerea cadastrului funciar, a sistemului informaţional fiscal şi a altor sisteme, în modul prevăzut de legislaţie.

Secţiunea a 3-a

Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de arendă

Articolul 918. Drepturile părţilor

(1) Arendatorul este în drept să verifice oricînd modul în care arendaşul exploatează bunurile sale date în arendă, fără a interveni în activitatea curentă a acestuia, şi să obţină informaţia necesară.

(2) Bunurile agricole, altele decît terenurile, transmise arendaşului, dar nefolosite în procesul tehnologic de producţie, pot fi conservate ori vîndute cu consimţămîntul arendatorului. Cheltuielile ce ţin de conservarea sau vînzarea acestor bunuri se trec în contul plăţii pentru arendă în cazul în care contractul nu prevede altfel.

(3) Arendaşul (sau deţinătorul terenului vecin cu cel arendat) are dreptul prioritar la încheierea contractului de arendă pe un nou termen în cazul în care:

a) şi-a onorat obligaţiile contractuale luate anterior;

b) bunurile arendate se dau în arendă pe un nou termen;

c) acceptă noile clauze contractuale stabilite de arendator.

(4) Arendaşul are drept de preemţiune în cazul vînzării de către arendatorul proprietar a bunurilor date în arendă.

(5) Dispoziţiile alin.(4) nu se aplică dacă arenda este inopozabilă terţului cumpărător. Dreptul arendaşului de a cere repararea prejudiciului de la arendatorul care a încălcat dreptul de preemţiune rămîne neafectat.

Articolul 919. Obligaţiile părţilor

(1) Arendatorul este obligat:

a) să predea bunurile agricole date în arendă în termenele şi în condiţiile stipulate în contract;

b) să acţioneze într-o manieră care să nu împiedice folosinţa normală a bunurilor date în arendă;

c) să plătească arendaşului, în cazul rezoluţiunii arendei înainte de încheierea anului agricol, valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului agricol în condiţiile unei gospodăriri normale;

d) să predea arendaşului cartea istoriei cîmpurilor, întocmită cu cel puţin 3 ani pînă la data încheierii contractului de arendă;

e) să execute alte condiţii prevăzute de legislaţie sau de contract.

(2) La încheierea contractului de arendă, arendatorul este obligat să informeze arendaşul despre drepturile terţilor asupra bunurilor date în arendă. Nerespectarea acestei prevederi acordă arendaşului dreptul la reducerea mărimii plăţii pentru arendă sau la rezoluţiunea arendei, precum şi la despăgubiri, cu excepţia cazului cînd arendaşul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască existenţa dreptului terţilor.

(3) Arendaşul este obligat:

a) sa folosească bunurile arendate ca un bun proprietar, conform clauzelor contractului;

b) să menţină potenţialul productiv al bunurilor arendate, să le restituie, la expirarea termenului stipulat în contract, în starea corespunzătoare clauzelor contractului, ţinîndu-se cont de gradul de uzură;

c) să achite plata pentru arendă în termenul şi în modul stabilit;

d) să achite impozitele şi alte plăţi prevăzute de legislaţie, în cazul în care contractul nu prevede altfel;

e) să predea arendatorului cartea istoriei cîmpurilor, întocmită cu cel puţin 3 ani pînă la data încetării sau rezoluţiunii arendei;

f) să respecte alte condiţii prevăzute de legislaţie sau de contract.

Articolul 920. Încetarea arendei

(1) Arenda încetează odată cu expirarea termenului pentru care a fost convenită.

(2) Încetarea arendei înainte de termen are loc în conformitate cu legea sau contractul.

Articolul 921. Rezoluţiunea arendei

(1) Afară de alte cazuri prevăzute de lege sau contract, arendatorul are dreptul de a declara rezoluţiunea arendei dacă arendaşul:

a) nu a notat arenda în registrul bunurilor imobile sau, după caz, nu a înregistrat contractul în registrul contractelor de arendă în termenul prevăzut la art.916 alin.(5);

b) refuză fără justificare să ia în arendă bunurile agricole stipulate în contract;

c) a înrăutăţit starea bunurilor astfel, încît ea nu poate fi restabilită pînă la expirarea termenului arendei.

(4) Arendaşul are dreptul să declare rezoluţiunea arendei în cazul în care:

a) arendatorul refuză să dea în arendă bunurile stipulate în contract, nu le-a transmis la timp ori face imposibilă exploatarea bunurilor arendate, cu excepţia cazului în care aceste împrejurări sînt imputabile arendaşului;

b) bunurile arendate au ajuns într-o stare inutilizabilă din cauza unor evenimente în afara controlului său.

Articolul 921¹. Consecinţele rezoluţiunii arendei unui teren

Dacă rezoluţiunea arendei unui teren agricol are loc pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale. La compensarea valorii fructelor se iau în calcul şi datoriile părţilor la momentul rezoluţiunii arendei.

Secţiunea a 4-a

Plata pentru arenda terenurilor agricole.

Cuantumul şi modul de achitare.

Subarenda terenurilor agricole

Articolul 921². Plata pentru arenda terenurilor agricole

(1) Plata pentru arenda terenurilor agricole se stabileşte în unităţi băneşti, se face în natură, în bani sau în natură şi în bani ori într-o altă formă, potrivit acordului dintre părţile contractante, şi se efectuează în termenul şi în locul prevăzute în contractul de arendă.

(2) Plata în natură pentru arenda terenurilor agricole se stabileşte într-o cantitate determinată de produse agricole sau într-un procent determinat din volumul producţiei. Produsele cu care se plăteşte arenda se stabilesc de către părţi, în funcţie de specificul activităţii agricole şi de zonă.

(3) Termenele şi locul efectuării plăţii în natură pentru arenda terenurilor agricole, precum şi calitatea produselor se stabilesc de către părţi în contract, în funcţie de felul produselor şi de specificul obţinerii acestora.

(4) Producţia agricolă eliberată de către arendaş în contul plăţii pentru arenda terenurilor agricole se estimează la preţuri ce nu le depăşesc pe cele în vigoare pe piaţa locală la această producţie la momentul eliberării ei, în cazul în care contractul nu prevede altfel.

Articolul 921³. Repartizarea contractuală a riscurilor

(1) În contractul de arendă părţile contractante pot stabili, de comun acord, cazurile şi limitele suportării prejudiciilor cauzate de calamităţi naturale.

(2) De comun acord, părţile pot să prevadă repartizarea pierderilor, totale sau parţiale, ale bunurilor arendate, ca urmare a unor evenimente în afara controlului arendaşului care fac imposibilă sau dificilă executarea obligaţiilor uneia dintre părţi.

Articolul 921⁴. Reducerea arendei

Dacă mai mult de jumătate din fructele obţinute prin arendare pier din cauza unui eveniment în afara controlului arendaşului, acesta este în drept să reducă proporţional plata arendei pentru perioada respectivă. Dreptul la reducere subzistă doar pînă la separarea fructelor.

Articolul 921⁵. Dreptul de amanet al arendatorului

(1) Arendatorul, în vederea garantării creanţelor sale ce decurg din contractul de arendă, are drept de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor bunului arendat.

(2) Amanetul arendatorului nu este opozabil creditorului gajist care şi-a înregistrat gajul înainte de scadenţa creanţei invocate pentru exercitarea amanetului.

Articolul 921⁶. Subarenda terenurilor agricole

(1) Pentru transmiterea terenurilor agricole în subarendă, arendaşul este obligat să obţină încuviinţarea arendatorului şi să încheie un contract separat. În caz de nerespectare a acestei obligaţii, arendatorul are dreptul la rezoluţiunea arendei şi restituirea posesiei terenurilor agricole de la arendaş sau, după caz, subarendaş.

(2) Arendatorul va indica în încuviinţarea sa terenurile agricole care pot fi date în subarendă, precum şi termenul şi scopul subarendei.

(3) Contractul de subarendă a terenurilor agricole va conţine informaţii despre contractul de arendă şi încuviinţarea arendatorului în al cărei temei a fost încheiat contractul de subarendă.

(4) Darea în subarendă a terenurilor agricole arendate nu absolvă arendaşul de răspunderea faţă de arendator.

(5) Termenul subarendei terenurilor agricole nu poate depăşi termenul contractului de arendă.

(6) Subarenda de către subarendaş nu se admite.

Secţiunea a 5-a

Modul de folosire a bunurilor agricole arendate

Articolul 921⁷. Transmiterea bunurilor agricole în arendă

(1) Arendatorul este obligat să transmită arendaşului în posesie şi folosinţă bunurile în starea ce corespunde cerinţelor prevăzute de contract.

(2) În cazul în care viciile materiale şi viciile juridice ale bunurilor agricole arendate au fost stipulate în contract sau arendaşul le-a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să le cunoască pe altă cale, arendatorul este absolvit de răspundere.

(3) În cazul în care arendatorul, în termenul stabilit, nu semnează actul de predare-primire a bunurilor arendate, arendaşul este în drept să ceară aceste bunuri, precum şi repararea prejudiciilor cauzate prin întîrziere, ori să ceară rezoluţiunea arendei şi repararea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea contractului de arendă.

Articolul 921⁸. Cumpărarea bunului agricol de către arendaş

În cazul în care, pe durata termenului de arendă, arendaşul şi arendatorul încheie contract de vînzare-cumpărare cu privire la bunul agricol arendat, clauza care prevede că plata de arendă plătită anterior vînzării se deduce din preţ este nulă.

Articolul 921⁹. Restituirea bunurilor agricole arendate

(1) Restituirea bunurilor agricole arendate se efectuează în baza actului de predare-primire, întocmit conform art.913.

(2) La expirarea termenului arendei, arendaşul este obligat să restituie arendatorului bunurile agricole arendate în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de uzura bunurilor (bonitatea solului), specificată în contract.

(3) Arendaşul este în drept să separe îmbunătăţirile bunurilor agricole arendate efectuate cu permisiunea arendatorului, care pot fi separate fără a deteriora bunurile, ori să ceară compensarea valorii lor de către arendator în cazul care contractul nu prevede altfel.

Secţiunea a 6-a

Darea în arendă a terenurilor agricole proprietate

a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale

Articolul 921¹⁰. Darea în arendă a terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale

(1) Terenurile agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale se dau în arendă de către Guvern ori entitatea în gestiunea căreia se află sau, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în limitele competenţei şi în condiţiile legislaţiei.

(2) Arendarea terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică dacă legea nu prevede un alt mod.

(3) Plata anuală pentru arenda terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale constituie cel puţin 2% din preţul normativ al terenului dat în arendă. În caz de nerespectare a acestor cerinţe minime, se consideră că plata de arendă este egală cu cerinţa minimă stabilită de lege.

Secţiunea a 7-a

Particularităţile arendei bunurilor agricole,

altele decît terenurile

Articolul 921¹¹. Modul de calculare a plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile

(1) Modul de calculare a cuantumului plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile, se stabileşte de către Guvern, în funcţie de gradul de uzură al bunurilor.

(2) La arendarea bunurilor agricole, altele decît terenurile, arendaşul este obligat să calculeze uzura acestora şi s-o reflecte în contul său extrabilanţier.

(3) În sensul prezentei secţiuni, prin uzură a bunurilor agricole se înţelege reducerea valorii bunurilor agricole, altele decît terenurile, prin întrebuinţarea îndelungată a acestora.

Articolul 921¹². Modul de achitare a plăţii pentru arendă

(1) Modul de achitare a plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile, se stabileşte prin acordul părţilor contractante. Plata se achită anual sau se acumulează la contul de bilanţ al arendaşului.

(2) În cazul în care plata pentru arendă se acumulează la contul de bilanţ al arendaşului, acesta, cu acordul arendatorului, efectuează reparaţia capitală, reconstrucţia sau renovarea bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile, şi procură bunuri noi.

Articolul 921¹³. Folosirea bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile

(1) Arendaşul foloseşte bunurile agricole arendate, altele decît terenurile, conform condiţiilor stipulate în contract.

(2) Arendatorul dă în arendă bunurile agricole, altele decît terenurile, în starea corespunzătoare stipulată în contract.

(3) Dacă în timpul arendei bunurile agricole, altele decît terenurile, necesită reparaţie curentă, aceasta se efectuează din contul arendaşului.

(4) Arendaşul ia în evidenţă bunurile agricole arendate, altele decît terenurile, la conturile extrabilanţiere respective şi le asigură de răspundere civilă în modul stabilit.

(5) În perioada arendării mijloacelor de transport şi a tehnicii agricole, arendaşul se consideră posesor legal al acestora şi poartă răspundere civilă pentru deteriorarea lor.

(6) Fără consimţămîntul arendatorului se interzice casarea, gajarea, vînzarea, precum şi înstrăinarea în orice alt mod a bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile.

Articolul 921¹⁴. Reparaţia capitală

(1) Arendatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunurilor agricole date în arendă, altele decît terenurile, în cazul în care contractul nu prevede altfel.

(2) Nerespectarea de către arendator a obligaţiei prevăzute la alin.(1) acordă arendaşului dreptul de a efectua reparaţia capitală din cont propriu şi de a trece cheltuielile suportate în contul plăţii pentru arenda bunurilor agricole.

Articolul 921¹⁵. Expirarea termenului arendei bunurilor agricole, altele decît terenurile. Restituirea bunurilor

(1) La expirarea termenului arendei bunurilor agricole, altele decît terenurile, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de gradul de uzură.

(2) În cazul în care, conform contractului, plata pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile, se acumulează la contul de bilanţ al arendaşului, arendaşul, la expirarea termenului arendei, prin acordul părţilor, restituie arendatorului, prin mijloace băneşti ori prin alte bunuri din proprietatea sa, plata pentru arendă neachitată, precum şi sumele destinate reparaţiei capitale a bunurilor agricole, altele decît terenurile, dar neutilizate în acest scop.

(3) În cazul arendării mijloacelor circulante, la expirarea termenului arendei, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în natură, ţinîndu-se cont de uzură, sau să restituie echivalentul în bani al acestor mijloace.

Capitolul X

LEASINGUL

Articolul 922. Contractul de leasing

(1) Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă să asigure celeilalte părţi (locatar), în decursul unui termen convenit care depăşeşte 1 an (termenul de leasing), posesia şi folosinţa unui bun cumpărat de locator, precum şi să acorde locatarului opţiunea de a dobîndi în proprietate bunul, de a prelungi termenul de leasing ori de a restitui bunul la expirarea termenului de leasing, iar locatarul se obligă să efectueze plăţile periodice convenite (rate de leasing).

(2) Rata de leasing reprezintă plata periodică compusă dintr-o cotă-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobînda de leasing.

(3) Valoarea de intrare a bunului este compusă din costul la care a fost cumpărat bunul de către locator, inclusiv taxele şi impozitele prevăzute de lege (cu excepţia celor care, conform legii, urmează a fi restituite locatorului), precum şi, după caz, orice alte cheltuieli acoperite de locator aferente cumpărării, predării şi punerii în funcţiune a bunului prevăzute de contractul de leasing.

(4) Valoarea reziduală reprezintă suma, adiţională la ratele de leasing, care, dacă este stipulată expres în contractul de leasing, trebuie plătită de către locatar în folosul locatorului în cazul exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii.

(5) Valoarea totală reprezintă suma tuturor plăţilor programate a fi efectuate de către locatar în folosul locatorului conform contractului de leasing, inclusiv toate ratele de leasing, avansurile, comisioanele prevăzute de contractul de leasing în sarcina locatarului, la care se adaugă, dacă s-a stipulat expres, valoarea reziduală.

Articolul 923. Domeniul de aplicare

(1) Contractul care corespunde dispoziţiilor art.922 alin.(1) se consideră contract de leasing chiar dacă părţile au exclus sau au supus unor limitări opţiunea de a prelungi termenul de leasing.

(2) Contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale privind contractul de locaţiune.

(3) Dispoziţiile art.869 se aplică în mod corespunzător dobînzii de leasing.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care locatorul dobîndeşte bunul prin contract de antrepriză ori alt contract cu titlu oneros.

(5) Vînzătorul poate întruni calitatea de locatar în cazul în care ia în leasing bunul vîndut de el (lease-back).

Articolul 924. Dreptul locatorului la informare. Schimbarea situaţiei materiale a locatarului

(1) Locatorul are dreptul să solicite locatarului documente care reflectă starea lui financiară şi/sau starea bunului solicitat de locatar şi să verifice starea financiară a locatarului şi/sau starea bunului solicitat de locatar.

(2) Locatorul are dreptul să declare rezoluţiunea şi să fie eliberat de obligaţia de a transmite bunul în posesia şi folosinţa locatarului în cazul în care situaţia materială a acestuia se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita executarea de către acesta a obligaţiilor sale contractuale, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută locatorului ulterior.

Articolul 925. Încheierea, forma şi conţinutul contractului de leasing

(1) Contractul de leasing se încheie în scris. Dacă pentru vînzarea bunului legea cere o anumită formă sub sancţiunea nulităţii, atunci aceeaşi cerinţă de formă se aplică şi contractului de leasing care are ca obiect asemenea bun.

(2) Din contractul de leasing trebuie să rezulte:

a) valoarea de intrare a bunului;

b) valoarea totală;

c) dobînda de leasing;

d) termenul de leasing;

e) mărimea ratelor de leasing şi scadenţa acestora.

Articolul 926. Bunul transmis în leasing

(1) Bunurile consumptibile pot fi transmise în leasing doar ca parte a unei universalităţi care conţine predominant bunuri neconsumptibile.

(2) Bunul mobil care face obiectul contractului de leasing conservă natura mobiliară pe durata aflării în leasing, chiar dacă este anexat sau încorporat într-un imobil, în măsura în care nu-şi pierde individualitatea.

Articolul 927. Dreptul de alegere al locatarului

(1) Dreptul de alegere a bunului şi/sau a vînzătorului aparţine locatarului. În acest caz, locatorul trebuie să coordoneze în mod rezonabil cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare.

(2) Dacă a furnizat specificaţiile bunului sau producerii sale către locator sau vînzător, locatarul este obligat să despăgubească locatorul sau, după caz, vînzătorul în caz că respectarea de către locator sau, după caz, vînzător a respectivelor specificaţii a generat pretenţii ale terţilor ale căror drepturi asupra obiectului de proprietate intelectuală sau alte drepturi au fost astfel încălcate.

Articolul 928. Drepturile locatarului faţă de vînzător

(1) Locatorul trebuie să se asigure că locatarul poate exercita în mod efectiv faţă de vînzător drepturile de cumpărător al bunului în măsura necesară pentru ca locatarul de sine stătător:

a) să intre în posesia bunului la începutul termenului de leasing; şi

b) să se bucure de posesia şi folosinţa continuă paşnică şi utilă a bunului, inclusiv să beneficieze de remedierea viciilor bunului vîndut ori înlocuirea bunului viciat în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare.

(2) Locatarul beneficiază de drepturile de cumpărător al bunului dacă este parte contractantă sau este numit ca terţ beneficiar al acestor drepturi în contractul de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi prejudiciu.

(3) Dacă locatarul nu este numit ca terţ beneficiar al drepturilor de cumpărător, locatorul poartă personal faţă de locatar obligaţiile prevăzute la alin.(1) pînă la data în care locatorul îi cesionează sau îi acordă pe altă cale locatarului aceste drepturi contra vînzătorului.

(4) Din momentul în care vînzătorul a cunoscut că locatarul beneficiază de drepturile de cumpărător în condiţiile prezentului articol, modificarea sau rezoluţiunea vînzării-cumpărării nu produce efecte juridice fără consimţămîntul locatorului şi al locatarului. Din acelaşi moment, înlocuirea bunului viciat cu altul de către vînzător nu poate avea loc fără consimţămîntul locatorului şi al locatarului.

(5) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 929. Dreptul de proprietate asupra bunului şi opozabilitatea leasingului

(1) Locatorul dobîndeşte de la vînzător dreptul de proprietate asupra bunului în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare încheiat între ei.

(2) Locatorul are dreptul să înstrăineze bunul în folosul terţilor fără consimţămîntul locatarului.

(3) Leasingul devine opozabil terţilor:

a) prin notare în registrul bunurilor imobile, în cazul bunurilor imobile;

b) prin notare în registrul de publicitate prevăzut de lege, în cazul bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare în registrul respectiv;

c) prin înregistrare în registrul garanţiilor reale mobiliare, în cazul altor bunuri mobile decît cele prevăzute la lit.b).

(4) Chiar dacă formalitatea corespunzătoare prevăzută la alin.(3) nu a fost îndeplinită, leasingul este opozabil terţului care l-a cunoscut pe altă cale.

(5) În cazul în care leasingul este opozabil terţului dobînditor al bunului, se aplică dispoziţiile art.900.

Articolul 930. Limitele răspunderii locatorului în contractul de leasing

(1) Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar, cu excepţia cazului în care:

a) vînzătorul a fost ales de către locator;

b) neexecutarea obligaţiei de către vînzător este justificată de neexecutarea de către locator a obligaţiilor sale, inclusiv de plată, rezultate din contractul de vînzare-cumpărare.

(2) Cu excepţia cazului în care locatorul poartă răspundere conform dispoziţiilor alin.(1), locatarul nu poate invoca neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului.

(3) Cu excepţia cazului în care locatorul poartă răspundere conform dispoziţiilor alin.(1), locatarul consumator poate invoca, în cazul în care bunul nu i-a fost furnizat sau i s-a furnizat numai în parte ori bunul nu este conform cu prevederile contractului de vînzare-cumpărare, neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar, pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului, doar dacă nu a reuşit să obţină satisfacerea de către vînzător a pretenţiilor la care are dreptul în temeiul contractului de vînzare-cumpărare. Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului alineat în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

(4) Pînă la exercitarea opţiunii de dobîndire în proprietate a bunului de către locatar, locatorul poartă obligaţia de garanţie a locatarului contra viciilor juridice ale bunului conform dispoziţiilor legale privind locaţiunea, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(1).

(5) Locatorul nu poartă nicio răspundere faţă de locatar sau terţi pentru prejudiciul cauzat de către bun ori care rezultă din folosinţa bunului pînă în momentul în care locatorul intră în posesia nemijlocită a bunului.

Articolul 930¹. Suportarea riscului şi a costurilor

(1) Riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării bunului, indiferent că a avut loc prin fapta unui terţ sau în alte circumstanţe, trece la locatar în momentul în care acesta preia sau trebuia să preia posesia bunului.

(2) După trecerea riscului la locatar, acesta nu poate invoca privarea de folosinţa bunului sau tulburarea ei, inclusiv din cauza pierderii, sustragerii, pieirii sau deteriorării acestuia, pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului. Dispoziţiile art.930 alin.(3) rămîn aplicabile.

(3) Stingerea obligaţiei locatorului de a asigura posesia şi folosinţa bunului ca urmare a imposibilităţii de executare nu atrage stingerea obligaţiei corelative a locatarului de a plăti ratele de leasing, cu excepţia cazului în care imposibilitatea este cauzată de un viciu juridic al bunului care a fost ales de către locator.

(4) Locatarul este obligat să suporte cheltuielile de întreţinere şi de reparaţie capitală şi curentă a bunului.

Articolul 930². Asigurarea bunului

(1) Contractul de leasing poate prevedea obligaţia de a contracta asigurarea bunului contra riscurilor asigurate stipulate. Dacă partea obligată să contracteze asigurarea bunului nu a executat această obligaţie, cealaltă parte poate executa obligaţia şi cere de la partea obligată rambursarea primei de asigurare şi a altor cheltuieli aferente asigurării.

(2) Indiferent dacă asigurarea bunului contra riscurilor este contractată de locator sau de locatar, contractantul trebuie să indice locatorul sau creditorul locatorului ca asigurat prioritar al despăgubirii de asigurare şi locatarul ca asigurat subsidiar.

(3) Contractantul asigurării va transmite celeilalte părţi a contractului de leasing un exemplar al contractului de asigurare. Fiecare parte este ţinută să respecte condiţiile contractului de asigurare în măsura în care respectarea acestor condiţii se află în controlul său rezonabil.

(4) Locatorul are dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare în limita valorii totale neachitate şi este obligat să îndrepte încasările în contul stingerii valorii totale neachitate. În acest caz, valoarea totală se micşorează cu dobînda de leasing aferentă sumei încasate, pentru perioada dintre data încasării şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Contractul de leasing poate să prevadă că, adiţional la valoarea totală, locatorul are dreptul la un comision de plată anticipată.

(5) Partea rămasă din despăgubirea de asigurare după aplicarea dispoziţiilor alin.(4) se plăteşte locatarului.

(6) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(4) şi (5), dacă cazul asigurat constituie o deteriorare a bunului, locatarul poate cere de la locator transmiterea despăgubirii de asigurare efectiv primite de la asigurător în măsura în care locatarul a reparat anterior bunul pe propria cheltuială.

(7) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile alin.(2)–(5) în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

(8) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor prioritare ale creditorului care deţine gaj ori ipotecă asupra bunului sau ale altor creditori cărora legea le recunoaşte un drept prioritar asupra despăgubirii de asigurare.

Articolul 930³. Actele de dispoziţie privitoare la drepturile rezultate din contractul de leasing

(1) Locatorul poate cesiona sau dispune în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt mod nu-l eliberează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă natura sau regimul juridic al contractului.

(2) Locatarul poate transmite bunul în folosinţă terţilor sau poate cesiona ori greva alte drepturi ce rezultă din contractul de leasing numai cu consimţămîntul locatorului şi cu respectarea drepturilor terţilor.

Articolul 930⁴. Exercitarea opţiunii de dobîndire a proprietăţii

(1) Locatarul poate exercita opţiunea de dobîndire a proprietăţii asupra bunului prin notificare faţă de locator, oricînd în interiorul termenului de leasing.

(2) De asemenea, locatarul poate exercita opţiunea de dobîndire a proprietăţii prin notificare faţă de locator într-o perioadă de 30 de zile sau într-o altă perioadă mai mare prevăzută de contractul de leasing, sub sancţiunea decăderii. Perioada respectivă începe să curgă de la data expirării termenului de leasing sau, după caz, de la data rezoluţiunii leasingului de către locator.

(3) În cazul exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii, locatarul este ţinut să plătească partea neachitată din valoarea totală.

(4) Dacă opţiunea se exercită înainte de expirarea termenului de leasing, din valoarea totală se deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a sumelor prevăzute la alin.(3) şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Contractul de leasing poate să prevadă plata de către locatar şi a unui comision de plată anticipată.

(5) Notificarea de exercitare a opţiunii de dobîndire a proprietăţii produce efecte, iar locatorul este obligat să consimtă la transferul proprietăţii în folosul locatarului, doar dacă locatarul a plătit integral sumele datorate în legătură cu exercitarea opţiunii locatorului în termen de 7 zile de la data exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii, sub sancţiunea decăderii.

(6) Locatorul garantează locatarul contra viciilor juridice ale bunului conform dispoziţiilor legale privind vînzarea-cumpărarea. Termenul de răspundere pentru viciile juridice curge din data transferului proprietăţii în folosul locatarului. Locatorul nu garantează locatarul contra viciilor materiale ale bunului.

(7) Dacă a gajat ori a ipotecat sau a constituit alte drepturi ale terţilor asupra bunului, locatorul este obligat să asigure dobîndirea în proprietate de către locatar a bunului liber de drepturile terţilor, chiar şi în cazul în care locatarul a consimţit anterior la constituirea drepturilor terţilor.

(8) Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate al cumpărătorului se justifică, iar cumpărătorul devine proprietar necondiţionat, prin actul de predare-primire încheiat după darea în exploatare şi, în cazul rezervei proprietăţii, prin confirmarea emisă de către vînzător în formă scrisă despre achitarea integrală a preţului. În acest caz, dreptul de proprietate al vînzătorului se radiază din registrul bunurilor imobile.

(9) În cazul bunurilor imobile sau al bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, locatarul dobîndeşte dreptul de proprietate la data înregistrării în registrul corespunzător, în temeiul contractului de leasing şi al actului eliberat de către locator care confirmă executarea integrală a obligaţiilor de către locatar. În cazul în care dreptul de proprietate al locatarului a fost înregistrat provizoriu conform art.283²⁴ alin.(2) lit.b), înregistrarea provizorie se justifică prin actul eliberat de către locator care confirmă executarea integrală a obligaţiilor de către locatar.

(10) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 930⁵. Obligaţiile în caz de restituire a bunului

(1) Obligaţia locatarului de restituire a bunului către locator la expirarea termenului de leasing sau la rezoluţiunea leasingului trebuie executată chiar dacă termenul pentru exercitarea opţiunii locatarului încă nu a expirat.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), locatorul este obligat să primească bunul.

Articolul 930⁶. Accelerarea scadenţei ratelor de leasing rămase şi rezoluţiunea leasingului

(1) Locatorul are dreptul, la alegerea sa, să ceară executarea imediată de către locatar a părţii neachitate din valoarea totală sau să recurgă la rezoluţiunea leasingului dacă:

a) a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa locatarului, cu excepţiile prevăzute de Legea insolvabilităţii nr.149/2012;

b) locatarul nu a oferit garanţiile personale sau reale prevăzute de contractul de leasing ori a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite;

c) o rată de leasing nu este plătită, măcar parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţă;

d) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, trei sau mai multe rate de leasing nu au fost plătite integral la scadenţă;

e) survine una din circumstanţele prevăzute la art.906 alin.(1), cu excepţia lit.c);

f) survin alte circumstanţe prevăzute de lege sau de contract.

(2) În cazul în care locatorul a cerut plata părţii neachitate din valoarea totală înainte de expirarea termenului de leasing, din mărimea ei se va deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a părţii neachitate din valoarea totală şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Dreptul locatorului la repararea prejudiciului cauzat rămîne neafectat.

(3) În cazul rezoluţiunii leasingului de către locator din cauza neexecutării obligaţiilor locatarului, locatorul nu restituie ratele de leasing şi alte sume primite în temeiul contractului de leasing. În acest caz, locatorul are dreptul la despăgubiri egale cu partea neachitată din valoarea totală, din care se va deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a despăgubirii şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Dreptul locatorului la comisionul de plată anticipată prevăzut de contract sau la repararea unui alt prejudiciu rămîne neafectat.

(4) După reintrare în posesia bunului, locatorul este obligat să vîndă bunul într-un termen rezonabil şi la preţ comercial rezonabil. Dispoziţiile legale privind preţul comercial rezonabil în caz de vînzare a bunului gajat se aplică în mod corespunzător. Preţul astfel obţinut va fi îndreptat la achitarea datoriei locatarului faţă de locator, după care diferenţa se va plăti locatarului. Dacă preţul obţinut din vînzarea bunului nu este suficient pentru stingerea obligaţiei locatarului faţă de locator, locatarul va plăti diferenţa de preţ, care urmează a se plăti locatorului în termenul stabilit de locator. Preţul este comercial rezonabil chiar dacă era posibilă vînzarea la preţ mai mare, cu excepţia cazului în care diferenţa de preţuri este substanţială.

(5) În cazul rezoluţiunii leasingului de către locatar din cauza neexecutării obligaţiilor locatorului, se aplică dispoziţiile legale comune privind rezoluţiunea.

(6) În locul vînzării bunului conform alin.(2)–(4), locatorul poate notifica locatarul că intenţionează să păstreze bunul în proprietatea sa, plătind acestuia o despăgubire egală cu preţul de piaţă al bunului din care se deduce datoria locatarului faţă de locator.

(7) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.”

446. La articolele 932–934, cuvîntul „prestaţie”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „serviciu” la forma gramaticală corespunzătoare.

447. La articolul 935 alineatul (1), cuvintele „prestaţia a fost contractată” se substituie cu cuvintele „serviciul a fost contractat”, iar cuvîntul „prestaţia” se substituie cu cuvîntul „serviciul”.

448. Articolul 936 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) În măsura în care beneficiarul alege subantreprenorul sau subprestatorul ori instrumentele şi materialele sînt furnizate de beneficiar, răspunderea antreprenorului sau a prestatorului este guvernată de dispoziţiile art.937⁴ şi 937⁵.”

449. Codul se completează cu articolul 936¹cu următorul cuprins:

„Articolul 936¹. Obligaţiile precontractuale de informare

(1) Antreprenorul sau prestatorul are obligaţia precontractuală să informeze beneficiarul dacă ia cunoştinţă de un risc că lucrarea sau serviciul solicitat:

a) nu poate atinge rezultatul prevăzut sau avut în vedere de către beneficiar;

b) poate prejudicia alte interese ale beneficiarului; sau

c) ar putea să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît beneficiarul se aştepta în mod rezonabil.

(2) Obligaţia de informare prevăzută la alin.(1) nu apare dacă beneficiarul cunoaşte sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască riscul menţionat la alin.(1).

(3) Dacă un risc menţionat la alin.(1) se produce, iar antreprenorul sau prestatorul şi-a încălcat obligaţia de informare despre acel risc, antreprenorul sau prestatorul este lipsit de dreptul de modificare unilaterală în temeiul art.939¹ bazată pe materializarea acelui risc, cu excepţia cazului în care antreprenorul sau prestatorul demonstrează că beneficiarul, dacă ar fi fost informat în mod corespunzător, oricum ar fi încheiat contractul. Această dispoziţie nu afectează oricare alte mijloace juridice de apărare ale creditorului, inclusiv mijloacele întemeiate pe eroare, pe care beneficiarul le-ar putea deţine.

(4) Beneficiarul are obligaţia precontractuală de a informa antreprenorul sau prestatorul dacă ia cunoştinţă de fapte neobişnuite care ar putea face ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît se aştepta antreprenorul sau prestatorul ori care ar putea cauza orice prejudiciu antreprenorului sau prestatorului ori terţilor cu ocazia executării lucrării sau prestării serviciului.

(5) Dacă faptele menţionate la alin.(4) se împlinesc şi antreprenorul sau prestatorul nu a fost informat în mod corespunzător, antreprenorul sau prestatorul are dreptul:

a) să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neinformării; şi

b) să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

(6) În sensul alin.(1), se prezumă că antreprenorul sau prestatorul cunoaşte riscurile menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute antreprenorului sau prestatorului, avînd în vedere informaţia pe care antreprenorul sau prestatorul trebuie să o culeagă despre rezultatul convenit sau avut în vedere de către beneficiar şi circumstanţele în care urmează a fi executată lucrarea sau prestat serviciul.

(7) În sensul alin.(2), se consideră că beneficiarul nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un risc doar pentru că era competent în domeniul respectiv sau era consultat de terţi competenţi în domeniul respectiv, cu excepţia cazului în care terţii au acţionat în numele beneficiarului, caz în care se aplică dispoziţiile art.678¹.

(8) În sensul alin.(4), se prezumă că beneficiarul cunoaşte faptele menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute beneficiarului fără investigaţie.”

450. La articolul 937, textul „prestaţiei la bunurile şi termenul necesare lucrării sau prestaţiei” se substituie cu textul „serviciului, la bunurile şi termenul necesare lucrării sau serviciului”.

451. Codul se completează cu articolele 937¹–937⁵ cu următorul cuprins:

„Articolul 937¹. Obligaţia de cooperare

(1) Părţile sînt obligate să coopereze reciproc, în special:

a) beneficiarul trebuie să răspundă solicitărilor rezonabile ale antreprenorului sau ale prestatorului de furnizare a informaţiei în măsura în care ea este necesară pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;

b) beneficiarul trebuie să dea instrucţiuni privind executarea lucrării sau prestarea serviciului în măsura în care ele sînt necesare pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;

c) în măsura în care beneficiarul trebuie să obţină permisiuni sau autorizaţii, el este obligat să le obţină în termenele necesare pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;

d) antreprenorul sau prestatorul trebuie să dea beneficiarului posibilitatea rezonabilă să controleze dacă antreprenorul sau prestatorul îşi execută obligaţiile rezultate din contract; şi

e) părţile trebuie să-şi coordoneze eforturile în măsura în care acest fapt este necesar pentru executarea obligaţiilor ce le incumbă conform contractului.

(2) Dacă beneficiarul nu execută obligaţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b), antreprenorul sau prestatorul are dreptul să suspende executarea sau să se bazeze, în procesul executării, pe aşteptările, preferinţele şi priorităţile pe care beneficiarul le putea avea în mod rezonabil, avînd în vedere informaţiile şi instrucţiunile primite, cu condiţia că beneficiarul este informat conform art.937⁵.

(3) Dacă beneficiarul nu execută obligaţiile prevăzute la alin.(1) şi acest fapt a făcut ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît s-a convenit în contract, antreprenorul sau prestatorul are dreptul:

a) să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neexecutării; şi

b) să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

Articolul 937². Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să execute lucrarea sau să presteze serviciul:

a) cu competenţa şi prudenţa pe care un prestator rezonabil le-ar fi exercitat în circumstanţele cazului; şi

b) în conformitate cu legea sau cu alte norme obligatorii aplicabile lucrării sau serviciului în cauză.

(2) Dacă profesează un nivel mai înalt de competenţă şi prudenţă, antreprenorul sau prestatorul trebuie să aplice acel nivel mai înalt.

(3) Dacă antreprenorul sau prestatorul este membru al unui grup de prestatori profesionişti cărora o autoritate le-a stabilit anumite standarde sau însuşi grupul şi-a stabilit anumite standarde, antreprenorul sau prestatorul trebuie să exercite competenţa şi prudenţa cerute de acele standarde.

(4) La determinarea nivelului de competenţă şi prudenţă la care se poate aştepta beneficiarul se ia în considerare, în special:

a) natura, întinderea, frecvenţa şi previzibilitatea riscurilor în executarea lucrării sau prestarea serviciului în folosul beneficiarului;

b) dacă s-a cauzat un prejudiciu, cheltuielile aferente măsurilor de precauţie care ar fi prevenit acel prejudiciu sau un prejudiciu similar;

c) dacă antreprenorul sau prestatorul este un profesionist;

d) mărimea retribuţiei; şi

e) termenul alocat pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

(5) Obligaţiile prevăzute de prezentul articol în special impun ca antreprenorul sau prestatorul să ia măsuri de precauţie rezonabile pentru a preveni suportarea unui prejudiciu ca urmare a executării lucrării sau prestării serviciului.

Articolul 937³. Obligaţia de a atinge rezultatul

(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să atingă rezultatul concret convenit sau avut în vedere de beneficiar la momentul încheierii contractului, iar în cazul rezultatului care nu a fost convenit, ci doar avut în vedere de către beneficiar:

a) rezultatul avut în vedere era unul pe care beneficiarul putea în mod rezonabil să-l aibă în vedere; şi

b) beneficiarul nu avea temeiuri să creadă că exista un risc substanţial că rezultatul nu va fi atins prin intermediul lucrării sau serviciului.

(2) În măsura în care beneficiarului i se transmite dreptul de proprietate asupra rezultatului, el trebuie să fie liber de orice drept sau pretenţie rezonabilă a unui terţ. Dispoziţiile art.764 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 937⁴. Instrucţiunile beneficiarului

(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să urmeze toate instrucţiunile date la timpul oportun de către beneficiar privitoare la executarea lucrării sau prestarea serviciului, cu condiţia că instrucţiunile:

a) sînt prevăzute în contract sau sînt specificate într-un document la care contractul face trimitere;

b) rezultă din alegerea pe care beneficiarul urmează să o facă conform condiţiilor contractului; sau

c) rezultă din alegerea pe care părţile au lăsat-o pe un moment ulterior încheierii contractului.

(2) Dacă neexecutarea unei sau mai multor obligaţii ale antreprenorului sau ale prestatorului prevăzute la art.937²sau 937³ este consecinţa respectării instrucţiunii pe care antreprenorul sau prestatorul este ţinut să o respecte conform dispoziţiilor alin.(1), el nu poartă răspunderea prevăzută de articolele menţionate dacă a informat beneficiarul conform art.937⁵.

(3) Dacă consideră că o instrucţiune menţionată la alin.(1) constituie o modificare a contractului în sensul art.939¹, antreprenorul sau prestatorul trebuie să informeze beneficiarul în mod corespunzător. Cu excepţia cazului în care beneficiarul revocă instrucţiunea fără întîrziere nejustificată, antreprenorul sau prestatorul trebuie să respecte instrucţiunea, iar instrucţiunea produce efectele unei modificări a contractului.

Articolul 937⁵. Obligaţia contractuală de a informa a antreprenorului sau prestatorului

(1) Antreprenorul sau prestatorul are obligaţia să informeze beneficiarul dacă ia cunoştinţă de un risc că lucrarea sau serviciul solicitat:

a) nu poate atinge rezultatul prevăzut sau avut în vedere de către beneficiar la momentul încheierii contractului;

b) poate prejudicia alte interese ale beneficiarului; sau

c) ar putea să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît cel prevăzut în contract fie în rezultatul respectării informaţiei sau instrucţiunilor date de beneficiar ori culese în cadrul pregătirii să execute, fie în rezultatul materializării oricărui alt risc.

(2) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a se asigura că beneficiarul înţelege informaţia care i-a fost furnizată astfel.

(3) Obligaţia de informare prevăzută la alin.(1) nu apare dacă beneficiarul cunoaşte sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască riscul menţionat la alin.(1).

(4) Dacă un risc menţionat la alin.(1) se produce, iar antreprenorul sau prestatorul şi-a încălcat obligaţia de informare despre acel risc, antreprenorul sau prestatorul este lipsit de dreptul de modificare unilaterală a contractului în temeiul art.939¹ bazată pe materializarea acelui risc.

(5) În sensul alin.(1), se prezumă că antreprenorul sau prestatorul cunoaşte riscurile menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute antreprenorului sau prestatorului fără investigaţie.

(6) În sensul alin.(3), se consideră că beneficiarul trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un risc dacă era competent în domeniul respectiv sau era consultat de terţi competenţi în domeniul respectiv. În cazul în care terţii au acţionat în numele beneficiarului, se aplică dispoziţiile art.676¹.”

452. Articolul 938:

la alineatul (3), cuvîntul „prestaţiile” se substituie cu cuvîntul „serviciile”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să se asigure că mijloacele şi materialele folosite pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului sînt conforme cu contractul şi legislaţia şi sînt potrivite pentru atingerea scopului urmărit prin contract.”

453. Codul se completează cu articolul 939¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 939¹. Modificarea unilaterală a contractului

(1) Fără a aduce atingere dreptului beneficiarului la rezoluţiune conform art.942, fiecare dintre părţi poate, prin notificare adresată celeilalte părţi, să modifice lucrarea care urmează a fi executată sau serviciul care urmează a fi prestat, dacă modificarea este rezonabilă avînd în vedere:

a) rezultatul care urmează a fi atins;

b) interesele beneficiarului;

c) interesele antreprenorului sau ale prestatorului; şi

d) circumstanţele existente la momentul modificării.

(2) O modificare se consideră rezonabilă doar dacă este:

a) necesară pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să acţioneze în modul prevăzut la art.937² sau, după caz, art.937³;

b) consecinţa unei instrucţiuni date conform art.937⁴ alin.(1) şi nu este revocată fără întîrzieri nejustificate după recepţia informaţiei conform art.937⁴ alin.(3);

c) un răspuns rezonabil la o informare primită după încheierea contractului din partea antreprenorului sau prestatorului conform art.937⁵; sau

d) cerută de schimbarea circumstanţelor care justifică modificarea obligaţiilor antreprenorului sau ale prestatorului conform art.720⁵.

(3) Retribuţia suplimentară datorată în rezultatul modificării trebuie să fie rezonabilă şi urmează a fi determinată folosind aceleaşi metode de calcul care au fost folosite la stabilirea retribuţiei iniţiale.

(4) Dacă modificarea constă în reducerea lucrării sau a serviciului, cheltuielile economisite şi orice posibilitate a antreprenorului sau a prestatorului de a folosi în alte scopuri capacitatea eliberată vor fi luate în cont la calcularea retribuţiei datorate în urma modificării.

(5) Modificarea lucrării sau a serviciului ar putea, în funcţie de circumstanţe, să ducă la o ajustare a termenului de executare proporţional cu efortul suplimentar solicitat în raport cu efortul iniţial.”

454. La articolul 941:

în denumire, cuvintele „prestaţiei oferite” se substituie cu cuvintele „serviciului oferit”;

la alineatul (1), cuvintele „prestaţie ulterioară”, „prestaţia oferită” şi „prestaţiei” se substituie, respectiv, cu cuvintele „serviciu ulterior”, „serviciul oferit” şi „serviciului”.

455. Codul se completează cu articolul 941¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 941¹. Obligaţia beneficiarului de a notifica neexecutarea anticipată

(1) Beneficiarul este obligat să notifice antreprenorul sau prestatorul dacă ia cunoştinţă, pe durata executării lucrării sau prestării serviciului, că antreprenorul sau prestatorul nu va putea să-şi execute obligaţia prevăzută la art.937³.

(2) În sensul alin.(1), se prezumă că beneficiarul cunoaşte dacă, ţinînd cont de toate faptele şi circumstanţele cunoscute lui fără investigaţie, există temei ca beneficiarul să cunoască.

(3) Dacă neîndeplinirea obligaţiei stabilite la alin.(1) face ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît s-a convenit în contract, antreprenorul sau prestatorul are dreptul să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neîndeplinirii şi să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.”

456. Articolele 942 şi 943 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 942. Rezoluţiunea de către beneficiar

(1) Beneficiarul poate declara rezoluţiunea oricînd, cu sau fără motiv temeinic, pînă la realizarea completă a lucrării sau a serviciului, fiind obligat să plătească antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările executate sau serviciile prestate şi să repare prejudiciul cauzat prin rezoluţiune.

(2) În cazul în care a declarat rezoluţiunea din motiv temeinic, beneficiarul nu datorează despăgubiri pentru aceasta.

(3) În sensul alin.(2), se consideră că beneficiarul a declarat rezoluţiunea din motiv temeinic dacă el:

a) avea dreptul la rezoluţiune conform clauzelor contractului şi a respectat condiţiile stipulate în contract pentru rezoluţiune;

b) avea dreptul la rezoluţiune conform dispoziţiilor legale privind neexecutarea obligaţiilor; sau

c) avea dreptul la rezoluţiune conform art.720⁸ şi a expediat un preaviz cu termen rezonabil în modul stabilit la art.720⁸.

Articolul 943. Rezoluţiunea de către antreprenor sau prestator

(1) În cazul în care nu există un motiv temeinic pentru rezoluţiune, antreprenorul sau prestatorul poate declara rezoluţiunea doar în aşa mod încît beneficiarul să obţină pe o altă cale lucrarea sau serviciul. Dacă există un motiv temeinic, obligaţia de despăgubire este exclusă.

(2) În cazul rezoluţiunii, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să restituie avansul primit.

(3) Dacă declară rezoluţiunea, antreprenorul sau prestatorul poate cere pentru lucrările sau serviciile efectuate o parte proporţională a retribuţiei, în măsura în care beneficiarul are un interes în aceste lucrări sau servicii.”

457. Articolul 945 va avea următorul cuprins:

„Articolul 945. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau a prestatorului

Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau prestatorului atrage stingerea raportului contractual doar dacă contractul a fost încheiat datorită calităţilor personale ale acestuia sau nu poate fi continuat într-o manieră adecvată, inclusiv cu suportul ocrotitorului, caz în care beneficiarul are dreptul de a declara rezoluţiunea.”

458. Articolul 949:

la alineatul (1), cuvintele „a cere rezilierea contractului şi” se substituie cu cuvintele „a declara rezoluţiunea antreprizei şi a cere”;

la alineatul (2), cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea antreprizei”.

459. În denumirea articolului 950, cuvîntul „informaţionale” se substituie cu cuvintele „de informare”.

460. La articolul 951:

în denumire, cuvintele „de a rezilia contractul” se substituie cu cuvintele „la rezoluţiune”;

în alineatul unic, cuvintele „să ceară rezilierea contractului şi” se substituie cu cuvintele „să declare rezoluţiunea antreprizei şi să ceară”.

461. La articolul 955 alineatul (2), cuvîntul „informaţionale” se substituie cu cuvintele „de informare”.

462. La articolul 961, cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvîntul „rezoluţiunea”.

463. Articolul 963 va avea următorul cuprins:

„Articolul 963. Rezoluţiunea antreprizei din cauza viciilor

(1) Clientul poate declara rezoluţiunea antreprizei pentru un viciu al lucrării conform dispoziţiilor legale privind neexecutarea obligaţiilor.

(2) În sensul art.617, neexecutarea este esenţială atunci cînd remedierea viciului a eşuat.

(3) Antreprenorul trebuie să repare prejudiciul cauzat clientului.”

464. La articolul 964, cuvintele „a reziliat contractul” se substituie cu cuvintele „a declarat rezoluţiunea antreprizei”.

465. Articolul 968 va avea următorul cuprins:

„Articolul 968. Termenul de descoperire a viciilor şi prescripţia în contractul de antrepriză

(1) Dispoziţiile art.765³ şi 765⁴ se aplică în mod corespunzător în privinţa viciilor lucrării.

(2) Dacă contractul prevede recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de descoperire a viciilor curge din ziua recepţionării lucrării în ansamblu.”

466. Articolul 969 se abrogă.

467. La articolul 974:

alineatul (1) se completează în final cu cuvintele „sau la finalizarea prestării serviciului”;

la alineatul (2), cuvintele „să rezilieze contractul” se substituie cu cuvintele „să declare rezoluţiunea”.

468. Denumirea şi partea introductivă a articolului 975 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 975. Termenul de rezoluţiune

Rezoluţiunea în temeiul art.974 alin.(2) se poate efectua:”.

469. La articolul 976, cuvintele „rezilia contractual” se substituie cu cuvintele „declara rezoluţiunea”.

470. Articolul 978 se abrogă.

471. Capitolul XI din titlul III se completează cu secţiunile a 4-a, a 5-a şi a 6-a cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 4-a

Servicii de proiectare

Articolul 979¹. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor în care o parte (proiectant) se obligă să proiecteze celeilalte părţi (client):

a) o structură imobilă care urmează a fi construită de către client sau în folosul lui; sau

b) un bun mobil sau incorporal care urmează a fi construit ori un serviciu care urmează a fi prestat de către client sau în folosul lui.

(2) Contractului prin care o parte se obligă să proiecteze şi să presteze un serviciu care constă în executarea proiectului i se aplică dispoziţiile legale privind antrepriza sau, după caz, prestările de servicii, dispoziţiile prezentei secţiuni aplicîndu-i-se în completare.

Articolul 979². Obligaţia precontractuală de informare

Proiectantul are obligaţia precontractuală de informare a clientului în special despre faptul că proiectantul nu posedă cunoştinţe speciale în probleme specifice, care necesită implicarea specialiştilor.

Articolul 979³. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, proiectantul este obligat în special:

a) să ajusteze proiectul la lucrările altor proiectanţi care au stabilit relaţii contractuale cu clientul, pentru a permite o prestare eficientă a tuturor serviciilor implicate;

b) să integreze activitatea altor proiectanţi care este necesară pentru asigurarea conformităţii proiectului cu contractul;

c) să includă informaţii de explicare a proiectului necesare pentru ca un utilizator de competenţă medie (sau un utilizator anumit, care a fost prezentat proiectantului la momentul încheierii contractului) să poată executa proiectul;

d) să permită utilizatorului proiectului să execute proiectul fără nicio încălcare a dispoziţiilor legale imperative sau fără a aduce atingere drepturilor terţilor, despre care proiectantul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască; şi

e) să ofere un proiect care permite o implementare eficientă din punct de vedere economic şi tehnic.

Articolul 979⁴. Conformitatea

(1) Proiectul este în conformitate cu contractul dacă oferă utilizatorului posibilitatea de a atinge un rezultat specific prin executarea proiectului avînd competenţa şi prudenţa care pot fi rezonabil aşteptate.

(2) Clientul nu poate exercita un drept al creditorului pentru neconformitate dacă cauza neconformităţii este indicaţia dată de către client, iar proiectantul şi-a executat obligaţia de informare.

Articolul 979⁵. Predarea proiectului

(1) Dacă proiectantul consideră proiectul (sau o parte a acestuia care este aptă a fi realizată în mod independent de finalizarea restului proiectului) ca fiind suficient de finalizat şi doreşte să îl transfere clientului, clientul trebuie să-l accepte într-un termen rezonabil din momentul în care a fost notificat.

(2) Clientul poate să refuze acceptarea proiectului cînd acesta (sau o parte relevantă a acestuia) nu este conform contractului şi o astfel de neconformitate constituie o neexecutare esenţială.

Articolul 979⁶. Datele

(1) După executarea altor obligaţii contractuale ale ambelor părţi, proiectantul trebuie, la cererea clientului, să transmită acestuia toate datele relevante sau copiile de pe acestea.

(2) Proiectantul trebuie să păstreze, pentru un termen rezonabil, datele relevante care nu au fost transmise. Înainte de a le distruge, proiectantul trebuie să le ofere din nou clientului.

Articolul 979⁷. Limitarea răspunderii

În contractele dintre profesionişti, clauza prin care se limitează răspunderea proiectantului pentru neexecutare la valoarea structurii, bunului sau serviciului care urmează a fi construit sau realizat de către sau în numele clientului conform proiectului se prezumă că nu este abuzivă, cu excepţia părţii în care aceasta limitează răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin faptă intenţionată sau din culpă gravă săvîrşită de către proiectant sau de o persoană pentru acţiunile căreia poartă răspundere proiectantul.

Secţiunea a 5-a

Servicii de informare şi consultare

Articolul 979⁸. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor conform cărora o parte (prestator) se obligă să furnizeze celeilalte părţi (client) informaţie sau consultaţie.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, în completare, obligaţiei de informare apărute în cadrul prestării serviciilor de tratament.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni privind furnizarea unei informaţii se aplică în mod corespunzător şi acordării unei consultaţii.

Articolul 979⁹. Obligaţia de colectare a datelor preliminare

(1) Prestatorul trebuie, în măsura în care aceasta este necesar în mod rezonabil pentru prestarea serviciului, să colecteze date privind:

a) scopul concret pentru care clientul cere informaţiile;

b) preferinţele şi priorităţile clientului în raport cu informaţiile;

c) decizia pe care clientul planifică să o ia în baza informaţiilor; şi

d) situaţia personală a clientului.

(2) În cazul în care informaţia este prevăzută pentru un grup de persoane, datele colectate trebuie să fie legate de scopurile, preferinţele, priorităţile şi situaţiile personale care pot fi aşteptate în mod rezonabil de la persoanele din cadrul acelui grup.

(3) Dacă trebuie să obţină date de la client, prestatorul va explica clientului ce date trebuie să furnizeze.

Articolul 979¹⁰. Obligaţia de a obţine şi a utiliza cunoştinţele specializate

Prestatorul trebuie să obţină şi să utilizeze cunoştinţe specializate la care are sau trebuie să aibă acces în calitatea sa de prestator profesionist de informaţii sau consultant profesionist, în măsură în care acest lucru poate fi considerat, în mod rezonabil, necesar pentru prestarea serviciului.

Articolul 979¹¹. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, prestatorul este obligat în special:

a) să ia măsurile rezonabile pentru a se asigura că clientul înţelege conţinutul informaţiilor;

b) să acţioneze cu competenţa şi prudenţa pe care un prestator rezonabil le-ar demonstra, în circumstanţele cazului, în procesul de furnizare a informaţilor evaluative; şi

c) în orice caz în care clientul urmează să ia o decizie în baza informaţiei, să informeze clientul privind riscurile implicate, în măsură în care aceste riscuri pot să influenţeze în mod rezonabil decizia clientului.

(2) Atunci cînd se obligă în mod expres sau implicit să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, prestatorul trebuie:

a) să fundamenteze recomandarea pe o analiză bazată pe cunoştinţe specializate colectate în legătură cu scopurile, priorităţile, preferinţele şi situaţia personală a clientului;

b) să informeze clientul despre opţiunile pe care poate să le propună personal în legătură cu decizia ulterioară, precum şi despre avantajele şi riscurile acestora, în comparaţie cu cele ale deciziei recomandate; şi

c) să informeze clientul despre alte opţiuni pe care nu poate să le furnizeze personal, cu excepţia cazului în care prestatorul informează în mod expres clientul că se propune un număr limitat de opţiuni sau dacă aceasta reiese vădit din situaţie.

Articolul 979¹². Conformitatea

(1) Prestatorul trebuie să furnizeze informaţii în corespundere cu cantitatea, calitatea şi descrierea cerută de contract.

(2) Informaţiile de fapt furnizate de către prestator clientului trebuie să reprezinte o descriere corectă a situaţiei actuale.

Articolul 979¹³. Datele

În măsura în care aceasta este considerat în mod rezonabil necesar, luînd în considerare interesele clientului, prestatorul trebuie să păstreze datele privind informaţia furnizată conform prezentei secţiuni şi să facă aceste date sau extrase de pe acestea disponibile clientului la cererea rezonabilă a acestuia.

Articolul 979¹⁴. Conflictul de interese

(1) În cazul în care, în mod explicit sau implicit, se obligă să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, prestatorul trebuie să dezvăluie orice posibil conflict de interese care ar putea influenţa executarea obligaţiilor sale.

(2) Atît timp cît obligaţiile contractuale nu au fost executate în totalitate, prestatorul nu poate să stabilească un raport cu o altă parte care ar putea da naştere unui conflict de interese cu clientul, fără a-i aduce la cunoştinţă clientului şi fără a obţine consimţămîntul expres sau implicit al acestuia.

Articolul 979¹⁵. Relevanţa competenţei clientului

(1) Implicarea altor persoane în furnizarea de servicii în folosul clientului sau simplul fapt că clientul este competent în domeniu nu diminuează obligaţiile prestatorului prevăzute de prezenta secţiune.

(2) Prestatorul este eliberat de aceste obligaţii în cazul în care clientul cunoaşte deja informaţia sau există motive de a crede că el o cunoaşte.

(3) În sensul alin.(2), există motive de a crede că clientul cunoaşte informaţia dacă ea ar trebui să fie evidentă clientului fără investigaţie.

Articolul 979¹⁶. Legătura cauzală

Dacă prestatorul cunoaşte sau ar fi trebuit, în mod rezonabil, să cunoască că o decizie ulterioară va fi bazată pe informaţia furnizată şi dacă clientul ia o astfel de decizie şi suportă un prejudiciu în rezultatul ei, orice neexecutare a unei obligaţii rezultate din contract de către prestator se prezumă că a cauzat prejudiciul în cazul în care clientul dovedeşte că, dacă prestatorul i-ar fi furnizat toată informaţia necesară, ar fi fost rezonabil să se gîndească în mod serios să ia o altă decizie.

Secţiunea a 6-a

Servicii de tratament

Articolul 979¹⁷. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor în care o parte (prestatorul de servicii de tratament) se obligă să acorde tratament medical celeilalte parţi (pacient).

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător contractelor prin care prestatorul de servicii de tratament se obligă să presteze oricare alt serviciu în scopul de a schimba starea fizică sau mintală a persoanei.

(3) În cazul în care nu este parte contractantă, pacientul este considerat terţul căruia contractul îi conferă drepturi corelative obligaţiilor pe care prestatorul de servicii de tratament le poartă conform prezentei secţiuni.

Articolul 979¹⁸. Examinarea preliminară

Prestatorul de servicii de tratament trebuie, în măsura în care acest lucru este necesar în mod rezonabil pentru prestarea serviciului:

a) să pună întrebări pacientului referitoare la starea lui de sănătate, la simptomele, bolile suportate, alergiile, tratamentele anterioare sau alte tratamente curente, precum şi la preferinţele şi priorităţile privind tratamentul;

b) să efectueze analizele necesare diagnosticării stării de sănătate a pacientului;

c) să consulte oricare alţi prestatori de servicii de tratament implicaţi în tratamentul pacientului.

Articolul 979¹⁹. Obligaţiile privind instrumentele, medicamentele, materialele, instalaţiile şi încăperile

(1) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să utilizeze instrumente, medicamente, materiale, instalaţii şi încăperi care au cel puţin calitatea cerută în cadrul unei practici profesionale acceptate şi prudente, care corespunde dispoziţiilor legale în vigoare, şi care sînt adecvate pentru atingerea scopului concret pentru care vor fi utilizate.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 979²⁰. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, prestatorul de servicii de tratament trebuie în special să ofere pacientului nivelul de competenţă şi prudenţă pe care un prestator rezonabil de servicii de tratament l-ar oferi în circumstanţe asemănătoare.

(2) Dacă îi lipseşte experienţa sau competenţa pentru tratarea pacientului cu nivelul necesar de competenţă şi prudenţă, prestatorul de servicii de tratament trebuie să trimită pacientul unui alt prestator de servicii de tratament capabil să ofere acest nivel.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 979²¹. Obligaţia de informare

(1) Pentru a oferi pacientului o alegere liberă privind tratamentul, prestatorul de servicii de tratament trebuie să îl informeze în particular despre următoarele:

a) starea curentă de sănătate a pacientului;

b) natura tratamentului propus;

c) avantajele tratamentului propus;

d) riscurile tratamentului propus;

e) alternativele la tratamentul propus, precum şi avantajele şi riscurile lor în comparaţie cu cele ale tratamentului propus; şi

f) consecinţele în caz că nu se recurge la tratament.

(2) Prestatorul de servicii de tratament, în orice circumstanţă, trebuie să informeze pacientul despre orice risc sau alternativă care ar putea influenţa în mod rezonabil decizia pacientului de a accepta sau a refuza tratamentul propus. Se prezumă că un risc poate influenţa în mod rezonabil decizia dacă materializarea sa ar provoca o daună serioasă pacientului. Dacă nu s-a prevăzut altfel, dispoziţiile secţiunii a 5-a privind obligaţia de informare se aplică în mod corespunzător.

(3) Informaţia trebuie să fie oferită pacientului pe înţelesul acestuia.

Articolul 979²². Obligaţia de informare în cazul tratamentului care nu este necesar sau al tratamentului experimental

(1) Dacă tratamentul nu este necesar pentru menţinerea sau ameliorarea sănătăţii pacientului, prestatorul de servicii de tratament trebuie să dezvăluie toate riscurile cunoscute.

(2) Dacă tratamentul este experimental, prestatorul de servicii de tratament trebuie să dezvăluie toată informaţia cu privire la obiectivele experimentului, natura tratamentului, avantajele şi riscurile, precum şi opţiunile acestuia, chiar şi atunci cînd acestea sînt o simplă posibilitate.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 979²³. Excepţiile de la obligaţia de informare

(1) Informaţia care ar fi trebuit în mod normal să fie oferită în temeiul obligaţiei de informare poate să nu fie divulgată pacientului:

a) dacă sînt motive obiective pentru a considera că starea de sănătate sau viaţa acestuia va fi influenţată serios şi negativ; sau

b) dacă acesta manifestă expres dorinţa de a nu fi informat, cu condiţia că nedivulgarea informaţiei nu dăunează sănătăţii sau securităţii terţilor.

(2) Obligaţia de informare poate să nu fie executată atunci cînd tratamentul este oferit în situaţie de urgenţă. În acest caz, prestatorul de servicii de tratament trebuie să ofere informaţia mai tîrziu, în măsura posibilă.

Articolul 979²⁴. Obligaţia de a nu trata fără consimţămînt

(1) Prestatorul de servicii de tratament nu va trata dacă pacientul nu şi-a exprimat consimţămîntul informat la acesta.

(2) Pacientul îşi poate revoca consimţămîntul în orice moment.

(3) Atît timp cît pacientul este inapt să-şi exprime consimţămîntul, prestatorul de servicii de tratament poate să efectueze tratamentul doar dacă:

a) consimţămîntul informat a fost obţinut de la o persoană sau o instituţie împuternicită prin lege să ia decizii în numele pacientului privind tratamentul;

b) s-au respectat toate dispoziţiile legale sau procedurile care permit ca tratamentul să fie oferit fără acest consimţămînt; sau

c) tratamentul trebuie oferit într-o situaţie de urgenţă.

(4) În situaţia prevăzută la alin.(3), prestatorul de servicii de tratament nu începe tratamentul pînă nu ia în considerare, în măsura în care este posibil, opinia pacientului inapt să-şi exprime consimţămîntul privind tratamentul, precum şi orice posibilă opinie exprimată de pacient înainte ca acesta să devină inapt să-şi exprime consimţămîntul, adusă la cunoştinţă prestatorului de servicii de tratament.

(5) În situaţia prevăzută la alin.(3), prestatorul de servicii de tratament are dreptul să ofere doar tratamentul destinat să îmbunătăţească starea de sănătate a pacientului.

(6) În situaţia prevăzută la art.979²² alin.(2), consimţămîntul trebuie exprimat în mod expres şi cu referire la tratamentul concret.

(7) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 979²⁵. Datele

(1) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să înregistreze datele adecvate despre tratament. Aceste date trebuie să se refere în special la informaţia colectată în interviurile preliminare, examinări sau consultaţii, informaţia privind consimţămîntul pacientului şi informaţia privind tratamentul realizat.

(2) Prestatorul de servicii de tratament, la cerere rezonabilă, trebuie:

a) să asigure accesul la date al pacientului sau, dacă pacientul este incapabil să îşi exprime consimţămîntul, al persoanei sau al instituţiei împuternicite prin lege să ia decizii în numele pacientului; şi

b) să răspundă, în măsura în care este rezonabil, la întrebările privind interpretarea datelor.

(3) Dacă pacientul a suferit o vătămare şi pretinde că aceasta este rezultatul neexecutării de către prestatorul de servicii de tratament a obligaţiei de competenţă şi prudenţă, iar prestatorul de servicii de tratament nu se conformează dispoziţiilor alin.(2), se prezumă că obligaţia de competenţă şi prudenţă nu a fost executată şi că există legătură cauzală între neexecutare şi vătămare.

(4) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să păstreze datele şi să furnizeze informaţii privind interpretarea lor, într-un termen rezonabil de cel puţin 10 ani după ce tratamentul s-a terminat, în dependenţă de utilitatea acestor date pentru pacient sau succesorii ori reprezentanţii lui şi pentru tratamentele ulterioare. Datele care pot avea, în mod rezonabil, caracter important după termenul rezonabil se păstrează de către prestatorul de servicii de tratament şi după expirarea acestui termen. În cazul în care, indiferent de motiv, prestatorul de servicii de tratament îşi încetează activitatea, datele se arhivează sau se transmit pacientului pentru viitoare consultări.

(5) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1)–(4) în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

(6) Prestatorului de servicii de tratament i se interzice să divulge terţilor informaţiile despre pacient sau alte persoane implicate în tratamentul pacientului, cu excepţia cazului în care divulgarea este necesară în scopul protecţiei terţilor sau în interesul public. Prestatorul de servicii de tratament poate să utilizeze datele în mod anonim în scopuri statistice, educaţionale sau ştiinţifice.

Articolul 979²⁶. Mijloacele juridice de apărare în caz de neexecutare

În cazul oricărui tip de neexecutare a obligaţiei rezultate din contractul de servicii de tratament se aplică dispoziţiile legale privind mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare, cu următoarele adaptări:

a) prestatorul de servicii de tratament nu poate exercita dreptul de a suspenda executarea sau a rezolvi contractul dacă aceasta va expune sănătatea pacientului la un pericol serios; şi

b) în măsura în care are dreptul să suspende executarea sau are drept de rezoluţiune şi planifică să exercite acest drept, prestatorul de servicii de tratament trebuie să îi recomande pacientului un alt prestator de servicii de tratament.

Articolul 979²⁷. Obligaţiile instituţiilor medico-sanitare

(1) Dacă, în procesul de executare a obligaţiilor care rezultă din contractul de servicii de tratament, activităţile au loc într-un spital sau în încăperile unei alte instituţii medico-sanitare, iar spitalul sau instituţia medico-sanitară nu este parte la contractul de servicii de tratament, spitalul sau instituţia respectivă trebuie în mod clar să aducă la cunoştinţă pacientului faptul că nu este parte contractantă.

(2) Dacă prestatorul de servicii de tratament nu poate fi identificat, spitalul sau instituţia medico-sanitară în care a avut loc tratamentul poartă drepturile şi obligaţiile de prestator de servicii de tratament, cu excepţia cazului în care spitalul sau instituţia medico-sanitară informează pacientul, în timp rezonabil, despre identitatea prestatorului de servicii de tratament.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.”

472. Articolul 980:

la alineatul (1), textul „cărăuş,” se exclude, cuvîntul „client” se substituie cu cuvîntul „expeditor”, iar cuvîntul „încărcătura” se substituie cu cuvîntul „bunul”;

la alineatul (2), cuvintele „stipulate în” se substituie cu cuvintele „prevăzute de”;

articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică transportului care cade sub incidenţa Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova.

(4) Dispoziţiile legale privind prestările de servicii se aplică contractului de transport în măsura în care nu contravin dispoziţiilor privind contractul de transport.”

473. Articolul 982:

la alineatul (1), cuvîntul „carăuşi” se substituie cu cuvîntul „transportatori”;

la alineatul (2), cuvîntul „cărăuşii” se substituie cu cuvîntul „transportatorii”.

474. La articolul 983 alineatul (2), cuvîntul „client” se substituie cu cuvintele „pasager sau expeditor”.

475. La articolul 984:

în denumire, cuvîntul „încărcăturii” se substituie cu cuvîntul „bunului”;

la alineatul (1), cuvintele „Cărăuşul” şi „încărcătura” se substituie, respectiv, cu cuvintele „Transportatorul” şi „bunul”.

476. Articolul 985:

în cuprinsul articolului, cuvîntul „încărcăturii” se substituie cu cuvîntul „bunului”;

la alineatul (3), cuvîntul „Cărăuşul” se substituie cu cuvîntul „Transportatorul”.

477. Articolul 986 va avea următorul cuprins:

„Articolul 986. Biletul (titlul de călătorie)

(1) Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie) sau alt document care dă dreptul la transport. Biletul poate fi emis în format electronic.

(2) Biletul (titlul de călătorie) este transmisibil dacă nu s-a stipulat expres că este intransmisibil. Posibilitatea transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul pasagerului consumator este lovită de nulitate absolută.”

478. Codul se completează cu articolul 986¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 986¹. Contractul de navlosire (charter)

(1) Contractul de navlosire (charter) este contractul de transport prin care transportatorul se obligă să transporte navlositorul sau pasagerul folosind mijlocul de transport pe care transportatorul îl acordă navlositorului sau pasagerului în folosinţă deplină, împreună cu operator, în scop de transport, iar navlositorul se obligă să achite taxa convenită. Contractul de navlosire poate fi încheiat pe termen determinat sau nedeterminat.

(2) Prin contract de navlosire transportatorul cere operatorului mijlocului de transport să îndeplinească indicaţiile navlositorului sau ale pasagerului în măsura stipulată în contract. Transportatorul răspunde de îndeplinirea indicaţiilor.

(3) Dispoziţiile legale privind locaţiunea nu se aplică contractului de navlosire.”

479. Articolul 987:

la alineatul (1), după textul „îmbarcare,” se introduce textul „transbordare,”;

la alineatul (2), cuvîntul „Cărăuşul” se substituie cu cuvîntul „Transportatorul”.

480. Articolele 988 şi 989 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 988. Răspunderea transportatorului

(1) Transportatorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat în urma decesului pasagerului, vătămării corporale a pasagerului, distrugerii sau deteriorării bunurilor acestuia, sub rezerva dispoziţiilor art.989, sau în urma încălcării termenului de transportare, cu excepţia cazului în care acest prejudiciu este rezultatul unui impediment în afara controlului transportatorului şi dacă transportatorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul sau consecinţele acestuia ori dacă este rezultatul stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Transportatorul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării mijlocului de transport.

(2) Răspunderea transportatorului nu poate fi exclusă sau limitată prin contract. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(3) Limitările în mărimea despăgubirilor şi mărimea fixă a despăgubirilor pentru anumite categorii de încălcări sau prejudicii, inclusiv de natură extracontractuală, în transportul public de persoane sînt aprobate de Guvern, dacă prin lege nu se stabilesc alte limitări.

(4) Transportatorul răspunde, ca de propriile acţiuni sau inacţiuni, de acţiunile şi inacţiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la ale căror servicii recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor.

Articolul 989. Răspunderea transportatorului pentru bagaje

(1) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului în care dovedeşte un impediment în afara controlului său şi dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul sau consecinţele acestuia ori a cazului în care dovedeşte viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.

(2) Transportatorul nu răspunde pentru pierderea documentelor, a banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului în care i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Transportatorul nu este cu atît mai mult răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului în care ultimul demonstrează vinovăţia transportatorului.”

481. Codul se completează cu articolul 989¹cu următorul cuprins:

„Articolul 989¹. Pretenţii privind bagajele

(1) În cazul unei deteriorări aparente a bagajului de mînă, pasagerul, la părăsirea mijlocului de transport, trebuie să notifice transportatorul despre deteriorare. În cazul deteriorării aparente a altui bagaj, notificarea despre deteriorare trebuie să se facă la primirea acestuia.

(2) Dacă bagajul este deteriorat, însă deteriorarea nu este aparentă, notificarea despre deteriorare se face în formă textuală în termen de 7 zile de la ieşirea din mijlocul de transport sau, în cazul în care bagajul este primit mai tîrziu, de la primirea bagajului.

(3) Dacă bagajul de mînă este pierdut, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre pierdere la părăsirea mijlocului de transport. În cazul pierderii altui bagaj, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre pierdere în termen de 7 zile de la data în care bagajul ar fi trebuit să fie primit.

(4) Dacă pasagerul nu respectă dispoziţiile alin.(1)–(3), se prezumă că el a primit întregul bagaj în stare bună.

(5) Pasagerul este decăzut din dreptul de a cere despăgubiri, în condiţiile legii şi ale contractului, pentru pierderea sau deteriorarea menţionată la prezentul articol dacă nu notifică transportatorul despre pierdere sau, după caz, deteriorare în termen de o lună de la sosirea la locul de destinaţie.”

482. La articolul 990:

în denumire, cuvîntul „cărăuşului” se substituie cu cuvîntul „transportatorului”;

în alineatul unic, cuvîntul „cărăuşi” se substituie cu cuvîntul „transportatori”.

483. Codul se completează cu articolele 990¹–990⁴ cu următorul cuprins:

„Articolul 990¹. Răspunderea solidară a transportatorului şi a transportatorului de fapt

(1) Dacă transportul este efectuat integral sau parţial de către o altă persoană (transportator de fapt) decît transportatorul, transportatorul de fapt poartă aceeaşi răspundere ca şi transportatorul pentru prejudiciul rezultat din decesul pasagerului, vătămarea corporală a pasagerului, pierderea sau deteriorarea bunurilor acestuia, încălcarea termenului de transportare sau o altă neexecutare a obligaţiilor rezultate din contractul de transport de persoane în decursul efectuării transportului de către transportatorul de fapt. Convenţia dintre transportator şi transportatorul de fapt privind extinderea răspunderii transportatorului, comparativ cu cea prevăzută de lege, se aplică transportatorului de fapt doar dacă el a acceptat-o în formă textuală.

(2) Transportatorul de fapt poate ridica aceleaşi excepţii pe care le poate ridica transportatorul în temeiul contractului de transport încheiat cu pasagerul.

(3) Transportatorul şi transportatorul de fapt răspund solidar faţă de pasager.

Articolul 990². Excepţii de la limitarea de răspundere a transportatorului

(1) Transportatorul nu poate invoca dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător dacă faptele sînt săvîrşite cu intenţie sau din culpă gravă de către prepuşii transportatorului sau ai oricăror alte persoane la ale căror servicii acesta recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor. În acest caz, prepuşii sau alte persoane nu au dreptul de a invoca, în ceea ce priveşte răspunderea lor, dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea lor ori care răstoarnă sarcina probei.

Articolul 990³. Obligaţiile pasagerilor

(1) În decursul efectuării transportului, pasagerii trebuie să se comporte într-un mod care nu ar pune în pericol siguranţa mijlocului de transport şi nu ar încălca condiţiile de efectuare a transportului. Pasagerii trebuie să respecte instrucţiunile transportatorului, ale operatorului mijlocului de transport sau ale altei persoane competente.

(2) Pasagerul trebuie să-şi prezinte bagajul pentru transportare într-un mod care nu ar încuraja pierderea sau deteriorarea acestuia şi care nu ar cauza prejudicii transportatorului. Dacă bagajul conţine lucruri periculoase, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre existenţa acestora şi despre natura generală a pericolului.

Articolul 990⁴. Răspunderea navlositorului

(1) Dacă un pasager sau toţi pasagerii ori bagajele lor nu sînt gata, din orice motiv, de transport la momentul convenit, transportatorul poate declara rezoluţiunea contractului de navlosire sau poate începe cursa. Dacă transportatorului i se cauzează un prejudiciu din cauza faptului că un pasager sau toţi pasagerii ori bagajele acestora nu sînt gata, din orice motiv, de transport la momentul convenit, navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul.

(2) Navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul pentru prejudiciul cauzat prin faptul că un pasager nu deţine documentele necesare de care este responsabil navlositorul.

(3) În cazul transportării în temeiul contractului de navlosire, navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul pentru prejudiciul cauzat prin îndeplinirea de către transportator a indicaţiilor navlositorului sau ale unui pasager în decursul executării obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazului în care operatorul mijlocului de transport nu se comportă în mod rezonabil la îndeplinirea indicaţiilor.”

484. La articolul 991, cuvîntul „cărăuşului” se substituie cu cuvîntul „transportatorului”, iar în final se introduce textul: „Pasagerul nu poate invoca viciile sau natura propriului bagaj pentru a se elibera de răspundere.”

485. Articolul 992 va avea următorul cuprins:

„Articolul 992. Rezoluţiunea contractului de transport de persoane

(1) Pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane în orice moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească transportatorului despăgubirile cauzate de rezoluţiune.

(2) Dacă devin cunoscute împrejurări din sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport de persoane, pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane.

(3) Pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane şi atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în raport cu timpul şi durata convenită. În acest caz, nu se naşte obligaţia de despăgubire.”

486. Secţiunea a 2-a din capitolul XII se completează cu articolul 992¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 992¹. Dispoziţii aplicabile transportului de bagaje

În completare la dispoziţiile prezentei secţiuni, dispoziţiile art.999, 1003, 1005, 1006, 1011 şi 1014 se aplică transportului de bagaje dacă părţile nu au convenit altfel.”

487. După denumirea secţiunii a 3-a din capitolul XII se introduce textul:

„§1. Încheierea şi executarea contractului de transport de bunuri”.

488. Articolul 995 va avea următorul cuprins:

„Articolul 995. Întocmirea scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de expeditor dacă părţile nu au convenit altfel.

(2) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare care se semnează de către expeditor şi transportator, aceste semnături putînd fi imprimate sau înlocuite prin ştampilele expeditorului şi ale transportatorului. Primul exemplar se păstrează la expeditor, al doilea însoţeşte bunul, iar al treilea este remis transportatorului.

(3) Dacă bunurile sînt încărcate în mai multe vehicule sau dacă este vorba de bunuri de diferite feluri ori de bunuri repartizate în diferite loturi, atît transportatorul, cît şi expeditorul poate cere întocmirea unui număr de scrisori de trăsură egal cu numărul vehiculelor utilizate sau cu numărul felurilor de bunuri ori al loturilor de bunuri.”

489. Codul se completează cu articolul 995¹cu următorul cuprins:

„Articolul 995¹. Conţinutul scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele date:

a) locul şi data întocmirii;

b) numele şi adresa expeditorului;

c) numele şi adresa transportatorului;

d) locul şi data primirii bunului şi locul prevăzut pentru eliberarea acestuia;

e) numele şi adresa destinatarului;

f) denumirea curentă a naturii bunului şi felul ambalajului, iar pentru bunurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;

g) numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;

h) greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a bunurilor;

i) cheltuielile aferente transportului (taxa de transport, cheltuieli accesorii, taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului pînă la eliberare);

j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vamă şi altele, după caz.

(2) Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină şi următoarele indicaţii:

a) interzicerea transbordării;

b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;

c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea bunului;

d) valoarea declarată a bunului şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;

e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea bunului;

f) termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;

g) lista documentelor remise transportatorului.

(3) Părţile pot include în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe care o consideră utilă.”

490. Articolele 996–998 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 996. Incorectitudinea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură

(1) Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi prejudiciul cauzat transportatorului din cauza inexactităţii sau insuficienţei:

a) indicaţiilor menţionate la art.995¹ alin.(1) lit.b), d)–h) şi j);

b) indicaţiilor menţionate la art.995¹ alin.(2);

c) oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură sau pentru a fi incluse în aceasta.

(2) Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trăsură menţiunile indicate la alin.(1), se consideră, pînă la proba contrarie, că acesta a acţionat în numele expeditorului.

Articolul 997. Obligaţiile transportatorului la preluarea bunului

(1) La preluarea bunului, transportatorul este obligat să verifice:

a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, precum şi la marcajul şi numerele lor;

b) aspectul exterior al bunului şi al ambalajului;

c) modul de încărcare şi aranjare a bunului în vehicul.

(2) Dacă nu dispune de mijloace corespunzătoare pentru a verifica datele menţionate la alin.(1) lit.a), transportatorul consemnează rezervele sale motivate în scrisoarea de trăsură. De asemenea, el trebuie să motiveze rezervele faţă de starea exterioară sau ambalajul bunului. Rezervele nu-l obligă pe expeditor dacă nu le-a acceptat expres în scrisoarea de trăsură.

(3) Expeditorul poate cere transportatorului să verifice greutatea brută sau cantitatea exprimată în alt mod a bunului, precum şi conţinutul coletelor. Transportatorul are dreptul la compensarea cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură.

Articolul 998. Răspunderea expeditorului pentru ambalaj

Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciul cauzat (prin ambalarea necorespunzătoare a bunului) persoanelor, echipamentului sau instalaţiilor de transport ori altor bunuri, precum şi pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare, cu excepţia cazului în care transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la deficienţe, deşi acestea erau evidente sau cunoscute de el la preluare.”

491. Articolul 999:

în cuprinsul articolului, cuvîntul „Clientul” se substituie cu cuvîntul „Expeditorul”, iar cuvîntul „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;

la alineatul (1), după cuvintele „prin vamă” se introduce textul „(după caz)”;

la alineatul (3), după cuvîntul „răspunde” se introduce textul „ , conform dispoziţiilor legale cu privire la mandat,”, iar cuvîntul „încărcăturii” se substituie cu cuvîntul „bunului”.

492. Articolul 1000:

la alineatul (1), cuvintele „semnată de cărăuş” se exclud, iar cuvintele „încărcăturii de către cărăuş” se substituie cu cuvintele „bunului de către transportator”;

la alineatul (2), cuvintele „cărăuşului” şi „încărcătura” se substituie, respectiv, cu cuvintele „transportatorului” şi „bunul”, iar textul „ , cantitatea şi semnele coletelor” se substituie cu textul „de colete, precum şi marcajele şi numerele lor”.

493. Codul se completează cu articolul 1000¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1000¹. Dreptul de rezoluţiune a contractului de transport de către expeditor

(1) Expeditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului de transport în orice moment.

(2) Dacă expeditorul declară rezoluţiunea contractului de transport din alte motive decît o neexecutare din partea transportatorului, acesta din urmă poate cere plata taxei de transport şi altor cheltuieli, cu deducerea economiei pe care transportatorul a obţinut-o sau trebuie să o obţină în urma rezoluţiunii.

(3) În locul pretenţiei întemeiate pe dispoziţiile alin.(2), transportatorul poate cere plata unei treimi din taxa de transport.

(4) Dacă bunul deja a fost încărcat înainte de rezoluţiune, transportatorul poate cere de la expeditor instrucţiuni privind operaţiunile ulterioare cu bunul sau poate cere descărcarea fără întîrziere nejustificată a bunului. Dacă nu primeşte instrucţiuni într-un termen rezonabil, transportatorul poate lua măsurile prevăzute la art.1005 pe cheltuiala expeditorului.

(5) Dacă, în cazul prevăzut la alin.(4), expeditorul dă instrucţiuni de descărcare a bunului, transportatorul este obligat să descarce bunul doar dacă acest fapt este posibil fără a-i împiedica activitatea curentă şi fără a cauza pagube altor expeditori sau destinatari.

(6) Dacă expeditorul declară rezoluţiunea pentru o neexecutare din partea transportatorului, acesta din urmă este obligat să descarce bunul fără întîrziere nejustificată, pe cheltuiala sa.”

494. La articolul 1001:

în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele „încărcătură”, „client” şi „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele „bun”, „expeditor” şi „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;

la alineatul (6), textul „lit.c)” se substituie cu cuvîntul „lit.b)”.

495. Codul se completează cu articolul 1001¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1001¹. Scrisoarea de trăsură negociabilă

(1) Scrisoarea de trăsură nu este negociabilă dacă în ea nu se cuprinde o menţiune expresă în acest sens sau dacă legea nu prevede altfel.

(2) În cazul în care este negociabilă, scrisoarea de trăsură la ordin se transmite prin gir, iar cea la purtător – prin remitere.

(3) Atunci cînd scrisoarea de trăsură este la ordin sau la purtător, dreptul de proprietate asupra bunului se transferă prin efectul transmiterii acestei scrisori.

(4) Forma şi efectele girurilor, anularea şi înlocuirea scrisorii de trăsură sînt supuse dispoziţiilor privitoare la cambie şi biletul la ordin.

(5) Ultimul giratar al unui şir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îşi îndeplineşte obligaţia rezultînd din titlu este eliberat, numai dacă nu a existat fraudă sau culpă gravă din partea sa.”

496. La articolul 1002:

în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele „încărcătură” şi „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele „bun” şi „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;

la alineatul (3), după textul „alin.(1)” se introduce textul „şi (2)”, iar cuvîntul „cheltuielilor” se substituie cu cuvîntul „plăţilor”.

497. Articolele 1003 şi 1004 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1003. Imposibilitatea executării contractului

(1) Dacă, pentru un motiv oarecare, înainte ca bunul să fi ajuns la destinaţie, executarea contractului în condiţiile stabilite în scrisoarea de trăsură este sau devine imposibilă, transportatorul trebuie să ceară celui îndreptăţit indicaţii de a dispune de bun conform art.1001.

(2) Dacă împrejurările permit executarea transportului în condiţii diferite de cele stabilite în scrisoarea de trăsură şi nu poate obţine în timp rezonabil indicaţii de la cel îndreptăţit conform art.1001, transportatorul trebuie să ia măsurile pe care le consideră cele mai bune în interesul celui îndreptăţit să dispună.

Articolul 1004. Circumstanţele care împiedică predarea bunului

(1) În cazul în care după sosirea bunului la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuză să preia bunul, expeditorul are dreptul să dispună de el fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură.

(2) Destinatarul poate, chiar şi în cazul refuzului de a prelua bunul, să mai ceară livrarea acestuia atît timp cît transportatorul nu a primit o indicaţie contrară de la expeditor sau nu a dispus de bun.

(3) Dacă apare un impediment de livrare după ce destinatarul a dat indicaţii, în baza prerogativelor sale prevăzute la art.1001 alin.(3), ca bunul să fie livrat unui terţ, atunci, la aplicarea dispoziţiilor alin.(1) şi (2) din prezentul articol, destinatarul ia locul expeditorului, iar terţul – locul destinatarului.”

498. La articolul 1005:

în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele „cărăuş”, „client” şi „încărcătură”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele „transportator”, „expeditor” şi „bun” la forma gramaticală corespunzătoare;

la alineatul (5), cuvintele „şi obiceiurilor locului” se substituie cu cuvintele „sau uzanţelor de la locul”.

499. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1006, cuvintele „încărcătură” şi „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele „bun” şi „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare.

500. După articolul 1006 se introduce textul:

„§2. Răspunderea transportatorului”.

501. Articolele 1007–1010 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1007. Temeiul răspunderii transportatorului

(1) Transportatorul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parţială ori deteriorarea bunului în măsura în care distrugerea, pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare.

(2) Transportatorul răspunde, ca de propriile acţiuni sau inacţiuni, de acţiunile şi inacţiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la ale căror servicii recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor.

Articolul 1008. Exonerarea de răspundere

(1) Transportatorul este exonerat de răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului sau depăşirea termenului de livrare dacă:

a) acestea se datorează vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de bun;

b) acestea se datorează indicaţiilor celui îndreptăţit să dispună de bun, în cazul în care nu au fost provocate de vinovăţia transportatorului;

c) acestea se datorează unui viciu propriu al bunului;

d) acestea se datorează circumstanţelor pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.

(2) Transportatorul nu poate fi exonerat de răspundere din motivul defecţiunilor vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici al vinovăţiei locatorului sau a prepuşilor acestuia din urmă.

(3) Sub rezerva dispoziţiilor art.1009 alin.(2)–(5), transportatorul este exonerat de răspundere dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului rezultă din riscurile speciale inerente unei sau mai multor dintre următoarele împrejurări:

a) utilizarea unor vehicule descoperite, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres şi consemnată în scrisoarea de trăsură;

b) lipsa sau defectele ambalajului pentru bunurile expuse prin felul lor la risipire sau deteriorare, dacă aceste bunuri nu sînt ambalate sau sînt ambalate necorespunzător;

c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea au fost efectuate de expeditor, destinatar sau de un terţ care acţionează pentru expeditor ori destinatar;

d) natura unor bunuri expuse, datorită însăşi naturii lor, fie la pierdere totală sau parţială, fie la deteriorare, în special prin spargere, rugină, deteriorare internă şi spontană, uscare, curgere, pierdere normală ori prin acţiunea insectelor sau a rozătoarelor;

e) insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

f) transportarea animalelor vii.

(4) Dacă, în baza dispoziţiilor prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat prejudiciul, răspunderea sa nu este angajată decît în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza dispoziţiilor prezentului articol, au contribuit la prejudiciu.

Articolul 1009. Sarcina probaţiunii

(1) Sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului ori depăşirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările menţionate la art.1008 alin.(1) revine transportatorului.

(2) În cazul în care transportatorul susţine că, în funcţie de împrejurări, distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului se putea produce din cauza unui sau mai multor riscuri menţionate la art.1008 alin.(3), se prezumă că prejudiciul s-a produs în acest fel. Cel îndreptăţit să dispună de bun poate însă dovedi că prejudiciul nu s-a produs ori nu s-a produs exclusiv din cauza unuia dintre aceste riscuri.

(3) Prezumţia prevăzută la alin.(2) nu operează în cazul menţionat la art.1008 alin.(3) lit.a) pentru pierderi anormale sau pentru pierderea unor colete întregi.

(4) La transportul cu un vehicul dotat cu instalaţii speciale de protecţie a bunului împotriva efectelor căldurii, frigului, ale schimbărilor de temperatură sau umidităţii aerului, transportatorul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) lit.d) numai dacă dovedeşte că a luat toate măsurile posibile, ţinînd cont de circumstanţe, în vederea alegerii, întreţinerii şi utilizării acestor instalaţii speciale şi că a respectat indicaţiile speciale date în acest sens.

(5) Transportatorul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) lit.f) doar dacă dovedeşte că a luat toate măsurile care, în mod obişnuit, ţinînd cont de circumstanţe, trebuie luate şi că a respectat indicaţiile speciale pe care le-a primit.

Articolul 1010. Încălcarea termenului de livrare a bunului

Termenul de livrare este încălcat atunci cînd bunul nu a fost livrat în interiorul termenului convenit sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui termen, cînd durata efectivă a transportului depăşeşte durata care poate fi acordată în mod rezonabil unui transportator diligent, ţinîndu-se cont de circumstanţe şi, în special, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru asamblarea unei încărcări complete în condiţii normale.”

502. Articolul 1011:

la alineatul (3), cifrele „1003” se substituie cu cifrele „1014”;

la alineatul (4), cuvîntul „găsită” se substituie cu cuvîntul „găsit”, iar cuvintele „conform legilor locului unde se află ea” se substituie cu cuvintele „la propria discreţie”.

503. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1012, cuvintele „încărcătură”, „cărăuş” şi „client”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele „bun”, „transportator” şi „expeditor” la forma gramaticală corespunzătoare.

504. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1013, cuvintele „încărcătură”, „cărăuş” şi „client”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele „bun”, „transportator” şi „expeditor” la forma gramaticală corespunzătoare.

505. Articolul 1014 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1014. Determinarea valorii bunului la pierderea lui şi plata despăgubirilor

(1) Dacă, în baza dispoziţiilor din prezenta secţiune, transportatorul trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderea totală ori parţială a bunului, despăgubirea se calculează în funcţie de valoarea bunului la locul şi la momentul preluării.

(2) Valoarea bunului se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă, iar în lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obişnuit al bunurilor cu aceleaşi caracteristici.

(3) Totuşi, despăgubirea nu poate depăşi 8,33 unităţi de calcul pe kg de greutate brută lipsă.

(4) În afară de plata despăgubirilor prevăzute la alin.(1), urmează a fi restituite taxele de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport, şi anume, în cazul pierderii totale a bunului – integral, iar în cazul pierderii parţiale – parţial. Alte despăgubiri pentru pierdere nu sînt datorate.

(5) Dacă bunul a fost livrat cu întîrziere, iar cel îndreptăţit să dispună dovedeşte că prin aceasta a suferit un prejudiciu, transportatorul va plăti o despăgubire, care nu va depăşi mărimea taxei de transport.

(6) O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă decît în caz de declarare a valorii bunurilor conform art.1014¹ sau de declarare de interes special la predare conform art.1016.

(7) Unitatea de calcul menţionată la alin.(3) reprezintă unitatea drepturilor speciale de tragere (Special Drawing Rights) în accepţia Fondului Monetar Internaţional.

(8) Sumele calculate conform alin.(3) se recalculează la cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data preluării bunurilor de către transportator sau la oricare altă dată convenită de părţi.”

506. Codul se completează cu articolul 1014¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1014¹. Declararea valorii bunului

Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plăţii unui supliment de preţ convenit, o valoare a bunului care depăşeşte limita menţionată la art.1014 alin.(3) şi, în acest caz, valoarea declarată înlocuieşte această limită.”

507. Articolele 1015–1017 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1015. Răspunderea pentru deteriorarea bunului

(1) La deteriorarea bunului, transportatorul poartă răspundere egală cu deprecierea bunului. Întinderea despăgubirii se determină conform art.1014 alin.(1), (2) şi (4).

(2) Totuşi, despăgubirea nu poate să depăşească:

a) dacă totalul bunului este depreciat prin deteriorare, suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală;

b) dacă numai o parte a bunului a fost depreciată prin deteriorare, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părţii depreciate.

Articolul 1016. Interesul special al expeditorului

(1) În schimbul unui supliment la taxa de transport, expeditorul poate stabili, prin consemnare în scrisoarea de trăsură, suma care reprezintă pentru el interesul ca bunul să nu fie pierdut, deteriorat ori livrat cu întîrziere.

(2) Dacă s-a comunicat interesul special în privinţa livrării, se poate pretinde, independent de despăgubirea prevăzută la art.1014, 1014¹ şi 1015 şi pînă la concurenţa contravalorii interesului declarat, o despăgubire egală cu prejudiciul suplimentar pentru care s-a făcut dovada.

Articolul 1017. Dreptul la dobînzi al celui îndreptăţit să dispună

Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde pentru despăgubirea datorată dobînzi în mărime de 5% pe an. Dobînzile încep să curgă din momentul înaintării pretenţiei faţă de transportator sau, dacă nu a fost formulată o asemenea pretenţie, din momentul chemării lui în judecată.”

508. Articolul 1018:

în denumire şi la alineatul (1), cuvîntul „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvîntul „precizează” se substituie cu cuvîntul „determină”;

la alineatul (2), cuvintele „prezentului capitol” se substituie cu cuvintele „prezentei secţiuni”.

509. Articolul 1019 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1019. Interzicerea exonerării transportatorului de răspundere

(1) Transportatorul nu poate invoca dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător dacă faptele sînt săvîrşite cu intenţie sau din culpă gravă de către prepuşii transportatorului sau de oricare alte persoane la ale căror servicii acesta recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor. În acest caz, prepuşii sau alte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea lor ori care răstoarnă sarcina probei.”

510. După articolul 1019 se introduce următorul text:

„§3. Pretenţii şi acţiuni”.

511. Articolele 1020 şi 1021 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1020. Prezentarea pretenţiilor

(1) Dacă destinatarul a primit bunul fără să fi verificat în mod corespunzător starea lui în contradictoriu cu transportatorul sau dacă, cel tîrziu la momentul livrării, în caz de pierderi ori deteriorări aparente, sau în termen de 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, de la data livrării, în caz de pierderi sau deteriorări neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicînd natura generală a pierderii sau a deteriorării, atunci se prezumă, pînă la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisă în scrisoarea de trăsură. În caz de pierderi sau de deteriorări neaparente, rezervele menţionate mai sus trebuie să fie făcute în scris.

(2) Dacă destinatarul şi transportatorul au verificat împreună starea bunului, dovada contrară rezultatului acestei verificări se admite doar în cazul unor pierderi sau deteriorări ce nu pot fi recunoscute la examinarea exterioară (aparentă), cu condiţia că destinatarul a formulat obiecţii scrise fată de transportator în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, de la data acelei verificări.

(3) Pentru încălcarea termenului de livrare se pot cere despăgubiri doar dacă, în termen de 21 de zile din momentul în care bunul a fost pus la dispoziţia destinatarului, este înaintată o obiecţie scrisă către transportator.

(4) Transportatorul şi destinatarul sînt obligaţi să-şi acorde toate înlesnirile corespunzătoare pentru constatările şi verificările necesare.

Articolul 1021. Termenul de prescripţie în raporturile de transport

(1) Termenul de prescripţie în raporturile de transport este de un an. În cazul intenţiei sau al culpei grave, termenul de prescripţie este de 3 ani.

(2) Termenul de prescripţie începe să curgă:

a) în caz de pierdere parţială, de deteriorare a bunului sau de încălcare a termenului de livrare – din ziua predării bunului către destinatar;

b) în cazul pierderii totale – în a 30-a zi de la expirarea termenului de transportare, iar dacă acest termen nu este stabilit de părţi sau de lege – în cea de-a 60-a zi din ziua preluării bunului de către transportator;

c) în toate celelalte cazuri – în ziua expirării unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

(3) O pretenţie scrisă suspendă prescripţia pînă în ziua în care transportatorul respinge pretenţia în scris şi restituie documentele anexate. În caz de acceptare parţială a pretenţiei, prescripţia nu-şi reia cursul decît pentru partea din pretenţie care rămîne litigioasă. Dovada primirii pretenţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invocă acest fapt. Pretenţiile ulterioare care au acelaşi obiect nu suspendă prescripţia.”

512. După articolul 1021 se introduce următorul text:

„§4. Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi”.

513. Articolele 1022–1025 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1022. Răspunderea transportatorilor succesivi

(1) Dacă un transport care constituie obiectul unui singur contract este realizat de mai mulţi transportatori succesivi, fiecare din ei răspunde pentru executarea întregului transport.

(2) Cel de-al doilea transportator şi oricare transportator care urmează devin, prin preluarea bunului şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract în măsura condiţiilor stabilite în scrisoarea de trăsură.

Articolul 1023. Preluarea bunului de la transportatorul anterior

(1) Transportatorul care preia bunul de la transportatorul anterior trebuie să înmîneze acestuia o confirmare de primire, datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Dacă este cazul, va scrie rezervele sale conform art.997 alin.(2) pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi pe confirmarea de primire.

(2) Relaţiile dintre transportatorii succesivi sînt reglementate de dispoziţiile art.1000.

Articolul 1024. Înaintarea pretenţiilor contra transportatorilor succesivi

(1) Acţiunea în despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului ori pentru încălcarea termenului de livrare poate fi înaintată numai împotriva primului transportator, a ultimului sau a aceluia care a executat acea parte a transportului în care s-a produs evenimentul sau faptul ce a cauzat distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întîrzierea.

(2) Una şi aceeaşi acţiune poate fi îndreptată împotriva mai multor dintre aceşti transportatori.

Articolul 1025. Dreptul de regres

Dacă a plătit despăgubiri în baza dispoziţiilor prezentului capitol, transportatorul are drept de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobînzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport, conform următoarelor reguli:

a) dacă prejudiciul a fost cauzat de un transportator, acesta trebuie să suporte singur despăgubirile plătite de el sau de un alt transportator;

b) dacă prejudiciul a fost cauzat prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare va plăti o sumă proporţională părţii sale de răspundere. În cazul în care nu se poate stabili partea de răspundere a fiecăruia, transportatorii răspund în funcţie de partea care le revine din taxa de transport;

c) dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru prejudiciu, despăgubirea se repartizează între toţi transportatorii în proporţia determinată conform regulii menţionate la lit.b).”

514. La articolul 1026, cuvîntul „cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „transportator” la forma gramaticală corespunzătoare.

515. La articolul 1027:

alineatul unic devine alineatul (1), în care cuvîntul „Cărăuşul” se substituie cu cuvîntul „Transportatorul”;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Dispoziţiile art.1021 sînt aplicabile acţiunilor în regres între transportatori. Totuşi, prescripţia curge fie din ziua pronunţării unei hotărîri judecătoreşti definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite în virtutea dispoziţiilor prezentei secţiuni, fie, în cazul în care o astfel de hotărîre nu există, din ziua plăţii efective.”

516. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1028, cuvîntul „cărăuşi”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „transportatori” la forma gramaticală corespunzătoare, cuvîntul „clientului” se substituie cu cuvîntul „expeditorului”, iar după cuvintele „să convină” se introduc cuvintele „între ei”.

517. Articolul 1029 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1029. Nulitatea convenţiilor

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1028, orice clauză care, în mod direct sau indirect, derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni este lovită de nulitate absolută. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecinţă nulitatea celorlalte clauze din contract.

(2) Este nulă îndeosebi acea convenţie prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurării bunului, precum şi orice convenţie asemănătoare.

(3) Nulă este şi convenţia în a cărei bază sarcina probei este răsturnată.”

518. Articolul 1030 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1030. Contractul de mandat

(1) Prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice sau în alt mod de a afecta direct poziţia juridică a mandantului în raport cu un terţ, iar mandatarul, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.

(2) Dispoziţiile cu privire la mandat se aplică în mod corespunzător şi atunci cînd mandatarul are doar dreptul, nu şi obligaţia, de a acţiona în numele şi pe contul mandantului.

(3) Mandantul este obligat să coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului. Mandantul este obligat, în special:

a) să răspundă la cererile mandatarului de furnizare a informaţiei în măsura în care această informaţie este necesară pentru a permite mandatarului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale;

b) să dea indicaţii privind executarea obligaţiilor contractuale în măsura în care este necesar conform contractului sau rezultă dintr-o cerere de a da indicaţii în temeiul dispoziţiilor art.1040¹.”

519. Codul se completează cu articolul 1031¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1031¹. Forma mandatului

(1) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului juridic respectiv.

(2) Cerinţa de formă a mandatului prevăzută la alin.(1) se consideră întrunită şi cînd doar procura eliberată de mandant poartă acea formă.”

520. La articolul 1032 alineatul (2), cuvintele „autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului” se substituie cu cuvintele „de ocrotire în viitor”.

521. Articolul 1033:

la alineatul (2), cuvîntul „profesional” se substituie cu cuvintele „îndeplinit de către un profesionist”;

articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Remuneraţia se plăteşte la momentul cînd mandatul a fost îndeplinit şi mandatarul a dat socoteală despre aceasta mandantului.”

522. Codul se completează cu articolul 1033¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1033¹. Remunerarea mandatarului după încetarea contractului de mandat

(1) Dacă părţile au convenit asupra plăţii unei remuneraţii pentru serviciile prestate, contractul de mandat a încetat, însă mandatul nu a fost îndeplinit, remuneraţia se plăteşte din momentul în care mandatarul dă socoteală despre executarea obligaţiilor rezultate din contract.

(2) Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic, iar mandantul a încheiat actul juridic de sine stătător sau o altă persoană desemnată de către mandant a încheiat actul juridic în numele mandantului, mandatarul are dreptul la remuneraţie sau la o parte proporţională din remuneraţie dacă încheierea actului juridic poate fi atribuită, total sau parţial, executării obligaţiilor mandatarului rezultate din contract.

(3) Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic şi acesta este încheiat după încetarea contractului de mandat, mandantul trebuie să plătească remuneraţia dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) remuneraţia s-a convenit doar pentru încheierea actului juridic;

b) încheierea actului juridic este, în principal, rezultatul eforturilor mandatarului;

c) actul juridic este încheiat într-un termen rezonabil după încetarea contractului de mandat.”

523. Articolul 1035 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1035. Obligaţia de a acţiona în interesul mandantului

(1) Mandatarul trebuie să acţioneze în conformitate cu interesele mandantului, în măsura în care acestea i-au fost comunicate sau se putea aştepta în mod rezonabil că mandatarul le cunoaşte.

(2) Dacă nu cunoaşte suficient interesele mandantului pentru a-i permite să execute corespunzător obligaţiile rezultate din contract, mandatarul este ţinut să ceară informaţii de la mandant.”

524. Codul se completează cu articolul 1035¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1035¹. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) Mandatarul este ţinut să-şi execute obligaţiile rezultate din contract cu competenţa şi prudenţa la care mandantul este îndreptăţit să se aştepte în funcţie de împrejurări.

(2) Dacă profesează un nivel mai înalt de competenţă şi prudenţă, mandatarul este ţinut să manifeste acel nivel de competenţă şi prudenţă.

(3) Dacă mandatarul este sau pretinde a fi membru al unui grup de profesionişti pentru care există standarde (coduri de conduită, de etică, de deontologie etc.) stabilite de o autoritate competentă ori de grupul însuşi, mandatarul este ţinut să manifeste competenţa şi prudenţa cerute de acele standarde.

(4) La determinarea nivelului de competenţă şi prudenţă la care se poate aştepta mandantul se ia în considerare, în special:

a) natura, întinderea, frecvenţa şi previzibilitatea riscurilor inerente în executarea obligaţiilor;

b) dacă obligaţiile sînt executate de o persoană care nu este profesionist sau dacă mandatul este cu titlu gratuit;

c) mărimea remuneraţiei pentru executarea obligaţiilor;

d) timpul disponibil în mod rezonabil pentru executarea obligaţiilor.”

525. Articolul 1036:

la alineatul (1), cuvintele „prin contract transmiterea mandatului” se substituie cu cuvintele „expres delegarea împuternicirilor”;

la alineatul (2), cuvintele „să transmită” se substituie cu cuvintele „să delege”;

la alineatul (3), cuvintele „transmis mandatul” se substituie cu cuvintele „delegat împuternicirile”;

la alineatul (4), cuvintele „transmiterea mandatului” se substituie cu cuvintele „delegarea împuternicirilor”;

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Dispoziţiile alin.(1), (3)–(5) se aplică în mod corespunzător în privinţa cesiunii împuternicirilor de către mandatar către terţ (substituirea mandatarului).”

526. La articolul 1037, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„(1) Dacă, pentru încheierea unui act juridic, sînt desemnaţi mai mulţi mandatari, oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepţia cazului în care necesitatea consimţămîntului celorlalţi mandatari rezultă expres din lege sau din contract.

(2) Dacă s-a stipulat că mandatarii urmează să încheie împreună toate actele vizate în mandat, aceştia răspund solidar pentru executarea obligaţiilor asumate.”

527. Articolul 1040 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1040. Abaterea de la indicaţiile mandantului

(1) Mandantul are dreptul să dea indicaţii mandatarului, iar mandatarul este obligat să le îndeplinească.

(2) Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazului în care amînarea prezintă un pericol pentru executare.

(3) Mandatarul este ţinut să-l avertizeze pe mandant în unul din următoarele cazuri:

a) dacă indicaţia face ca executarea obligaţiilor rezultate din contract să fie semnificativ mai costisitoare sau să ia semnificativ mai mult timp decît s-a convenit iniţial;

b) dacă indicaţia contravine scopului contractului sau în alt mod prejudiciază interesele mandantului.

(4) Dacă mandantul nu revocă indicaţia fără întîrzieri nejustificate după ce a fost avertizat de către mandatar, indicaţia se consideră o modificare a contractului de mandat în temeiul art.1040⁴.”

528. Codul se completează cu articolele 1040¹–1040⁴ cu următorul cuprins:

„Articolul 1040¹. Cererea de a se da o indicaţie

(1) Mandatarul este ţinut să ceară o indicaţie la primirea unei informaţii care impune mandantul să ia o decizie privind executarea obligaţiilor rezultate din contract sau privind conţinutul actului juridic.

(2) Mandatarul este ţinut să ceară o indicaţie dacă mandatul constă în încheierea unui act juridic, iar contractul nu prevede dacă actul juridic urmează a fi încheiat în numele mandantului sau în numele mandatarului, dar pe contul mandantului.

Articolul 1040². Consecinţele neprimirii indicaţiei

(1) Dacă mandantul nu dă indicaţia necesară conform contractului sau conform art.1040¹alin.(1), mandatarul poate, după caz:

a) să recurgă la mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiilor;

b) să-şi execute obligaţiile pe baza aşteptărilor, preferinţelor şi priorităţilor pe care mandantul în mod rezonabil le-ar fi avut, ţinînd cont de informaţiile şi indicaţiile acumulate.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.b), mandatarul are dreptul la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru încheierea actului juridic.

(3) Dacă mandantul nu dă o indicaţie cerută în temeiul art.1040¹alin.(2), mandatarul are dreptul de a alege fie una dintre opţiunile prevăzute la art.1040¹alin.(2), fie să suspende executarea obligaţiilor în condiţiile legii.

(4) Remuneraţia ajustată prevăzută la alin.(2) trebuie să fie rezonabilă şi să fie determinată folosind aceleaşi metode de calcul ca şi cele folosite la stabilirea remuneraţiei iniţiale pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.

Articolul 1040³. Lipsa timpului pentru a cere sau a aştepta o indicaţie

(1) Dacă este ţinut să ceară o indicaţie în temeiul art.1040¹, însă trebuie să acţioneze înainte de a putea contacta mandantul pentru a-i cere o indicaţie sau înainte de primirea indicaţiei, mandatarul poate să-şi execute obligaţiile pe baza aşteptărilor, preferinţelor şi priorităţilor pe care mandantul în mod rezonabil le-ar fi avut, ţinînd cont de informaţiile şi indicaţiile acumulate.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), mandatarul are dreptul la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract în măsura în care această ajustare este rezonabilă, ţinînd cont de împrejurările cazului.

Articolul 1040⁴. Modificări ale contractului de mandat

(1) Contractul de mandat se consideră modificat:

a) dacă mandantul modifică în mod semnificativ mandatul mandatarului;

b) dacă mandantul nu revocă fără întîrzieri nejustificate o indicaţie după ce a fost avertizat în conformitate cu dispoziţiile art.1040 alin.(3).

(2) În cazul modificării contractului de mandat în temeiul alin.(1), mandatarul are dreptul, la alegerea sa:

a) la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract;

b) la despăgubiri, conform art.14, pentru a pune mandatarul în situaţia în care s-ar fi aflat dacă contractul de mandat nu era modificat.

(3) În cazul modificării contractului de mandat în temeiul alin.(1), mandatarul, de asemenea, poate declara rezoluţiunea mandatului, cu excepţia cazului în care modificarea este minoră sau este în avantajul mandatarului.

(4) Remuneraţia ajustată prevăzută la alin.(2) lit.a) trebuie să fie rezonabilă şi să fie determinată folosind aceleaşi metode de calcul ca şi cele folosite la stabilirea remuneraţiei iniţiale pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.”

529. Articolul 1041 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1041. Obligaţia prezentării informaţiilor şi a dării de seamă despre executarea mandatului

(1) Mandatarul este obligat:

a) să transmită mandantului, în măsura rezonabilă conform circumstanţelor, toate informaţiile despre negocieri sau alte acţiuni în vederea posibilei încheieri a actului juridic, precum şi despre evoluţiile ulterioare;

b) să dea lămuririle cerute de mandant asupra executării mandatului;

c) la executarea mandatului, să-l informeze neîntîrziat pe mandant şi să prezinte darea de seamă privind modul în care şi-a executat obligaţiile, inclusiv identitatea terţului cu care s-a încheiat actul juridic, precum şi privind bunurile transmise sau primite şi cheltuielile suportate în executarea obligaţiilor sale. Această obligaţie apare şi în caz de încetare a contractului de mandat fără îndeplinirea completă a mandatului.

(2) Convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului prevăzute la alin.(1) sînt, pentru viitor, excluse sau limitate se face în scris.”

530. La articolul 1046, alineatul (1) se completează în final cu textul: „Această regulă se aplică chiar dacă contractul de mandat a încetat fără ca mandatul să fie îndeplinit.”

531. Articolele 1050 şi 1051 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1050. Rezoluţiunea şi revocarea mandatului

(1) Oricare dintre părţi poate să declare rezoluţiunea mandatului oricînd şi fără motive. Revocarea mandatului este echivalentă cu rezoluţiunea mandatului.

(2) Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului.

(3) Mandatarul poate revoca mandatul doar în aşa fel încît să fie posibil pentru mandant să se îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului în care există motiv întemeiat pentru a revoca.

(4) Dacă a revocat mandatul în temeiul prezentului articol, mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită.

(5) Este nulă clauza prin care se exclude sau se limitează dreptul unei părţi la rezoluţiunea mandatului dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 1051. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului

(1) Raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului dacă nu s-a convenit altfel sau dacă nu rezultă altfel din conţinutul obligaţiei contractuale.

(2) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul ori prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului, mandatarul trebuie să continue executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt considerate în această privinţă ca fiind valabile.

(3) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului, faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să cunoască motivul încetării.”

532. Capitolul XIII din titlul III se completează cu articolul 1052¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1052¹. Încetarea raportului de mandat în caz de pluralitate de mandatari

În lipsa unei convenţii contrare, mandatul dat mai multor mandatari obligaţi să încheie actele împreună încetează chiar şi atunci cînd cauza încetării îl priveşte numai pe unul dintre ei.”

533. La articolul 1053 alineatul (1), textul „ , fiduciar” se exclude.

534. La articolul 1059 alineatul (1) partea introductivă, după cuvîntul „Administratorul” se introduce cuvîntul „fiduciar”.

535. Articolul 1060 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1060. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la mandat

Raporturilor de administrare fiduciară li se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat.”

536. La articolul 1069, cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele „rezoluţiunea comisionului”.

537. Articolele 1072 şi 1073 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1072. Rezoluţiunea comisionului din iniţiativa comitentului

(1) Comitentul are dreptul la rezoluţiunea comisionului în orice moment.

(2) În cazul rezoluţiunii comisionului, comitentul este obligat să plătească comisionarului pentru actele juridice deja încheiate remuneraţia stipulată şi să repare prejudiciul cauzat prin rezoluţiune.

Articolul 1073. Rezoluţiunea comisionului de către comisionar

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, comisionarul are dreptul la rezoluţiunea comisionului numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută obligaţiile contractuale.”

538. La articolul 1074 alineatul (1), cuvintele „a reziliat contractul” se substituie cu cuvintele „a declarat rezoluţiunea comisionului”, iar cuvintele „rezilierea contractului” se substituie cu cuvîntul „rezoluţiune”.

539. Articolele 1075 şi 1076 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1075. Contractul de expediţie

(1) Prin contractul de expediţie o parte (expeditor) se obligă, pe contul şi în numele celeilalte părţi (client) sau în nume propriu, să organizeze transportul de bunuri prin încheierea unui contract de transport şi îndeplinirea altor acte necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comision).

(2) Contractul de expediţie se încheie în scris. Clientul urmează să elibereze expeditorului procură dacă aceasta este necesară pentru executarea obligaţiilor contractuale.

(3) Raporturilor rezultate din contractul de expediţie li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat sau, după caz, la comision, dacă prezentul capitol nu prevede altfel.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul în care, în conformitate cu condiţiile contractului de transport, obligaţiile expeditorului, în sensul alin.(1), le execută transportatorul.

Articolul 1076. Diligenţa expeditorului

(1) Expeditorul trebuie să organizeze transportul în special sub aspectul alegerii tipului de transport şi a rutei, a transportatorului, să încheie contractele necesare de transport, depozit şi expediţie, să ofere informaţiile necesare şi să dea indicaţiile necesare executării acestor contracte, în fiecare caz acţionînd cu grija unui expeditor diligent.

(2) Expeditorul se poate obliga prin contractul de expediţie să execute alte prestaţii privitoare la transport, cum ar fi cea de pază şi de ambalare a bunului, de marcare a bunului şi de asigurare a procedurilor vamale, inclusiv de încheiere a contractelor necesare în acest scop.

(3) Expeditorul încheie contracte în nume propriu, iar dacă a fost împuternicit în mod expres de către client – în numele clientului.

(4) În executarea obligaţiilor sale, expeditorul trebuie să ţină seama de interesele clientului şi să urmeze indicaţiile acestuia.”

540. La articolul 1078:

în denumire, cuvîntul „încărcăturii” se substituie cu cuvintele „sau transportarea bunului”;

alineatul unic se completează în final cu cuvintele „sau poate cere transportarea bunului către transportator”.

541. La articolul 1079, cuvîntul „încărcătură”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „bun” la forma gramaticală corespunzătoare.

542. La articolul 1082 alineatul (2), cuvîntul „cărăuş” se substituie cu cuvîntul „transportator”.

543. Articolul 1083 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1083. Răspunderea expeditorului

(1) Expeditorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat prin pierderea sau deteriorarea bunurilor al căror transport l-a organizat. Dispoziţiile art.1008, 1014, 1018 şi 1019 se aplică în mod corespunzător.

(2) Expeditorul este ţinut să repare prejudiciul care nu cade sub incidenţa dispoziţiilor alin.(1) din prezentul articol dacă a încălcat obligaţiile prevăzute la art.1076 alin.(1) sau (2). Expeditorul nu poartă răspundere dacă demonstrează că prejudiciul nu putea fi evitat chiar dacă se exercita diligenţa cuvenită.

(3) Dacă comportamentul clientului sau viciile specifice ale bunurilor au contribuit la cauzarea prejudiciului, obligaţia de despăgubire şi mărimea despăgubirii depind de măsura în care aceste circumstanţe au contribuit la prejudiciu.

(4) Dispoziţiile art.1021 se aplică pretenţiilor rezultate din contractele de expediţie.”

544. Codul se completează cu articolul 1083¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1083¹. Dreptul de subrogare al clientului

În cazul în care expeditorul s-a obligat în baza contractului de expediţie să încheie contractul de transport şi să îndeplinească alte acte necesare în vederea efectuării transportării în nume propriu şi pe contul celeilalte părţi (client), iar terţul contractat de expeditor şi-a încălcat obligaţiile, clientul este în drept, prin notificare scrisă către expeditor şi terţ, să se subroge în drepturile expeditorului faţă de terţ.”

545. După denumirea capitolului XVII din titlul III se introduce următorul text:

„Secţiunea 1

Dispoziţii comune”.

546. Articolul 1086 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1086. Contractul de depozit

Prin contract de depozit o parte (deponent) se obligă să predea pentru păstrare, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, bunul mobil celeilalte părţi (depozitar), iar depozitarul se obligă să păstreze bunul mobil şi să-l restituie la cerere.”

547. La articolul 1088 alineatul (1), cuvintele „execută depozitul în cadrul unei activităţi profesionale” se substituie cu cuvintele „este un profesionist”.

548. Articolul 1089 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Acceptarea de către deponent a restituirii bunului nu eliberează depozitarul de răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.”

549. Articolul 1091 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) În toate cazurile, subdepozitarul răspunde faţă de deponent pentru fapta sa.”

550. La articolul 1093 alineatul (2), cuvintele „în drept” se substituie cu cuvîntul „obligat”.

551. Articolul 1095 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1095. Obligaţia de restituire

(1) Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se afla la momentul în care l-a primit de la deponent.

(2) Dacă, avînd în vedere natura bunului depozitat sau a contractului, nu se poate aştepta în mod rezonabil ca bunul depozitat să fie restituit în starea în care se afla la momentul în care depozitarul l-a primit de la deponent, depozitarul este obligat să-l restituie în starea la care deponentul se putea aştepta în mod rezonabil.

(3) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite rămîne în sarcina deponentului.

(4) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat şi care a primit în locul lui o sumă de bani sau un alt bun trebuie să predea deponentului ceea ce a primit.

(5) Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este depozitat este ţinut să restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra cumpărătorului dacă preţul nu s-a plătit.”

552. Articolul 1096 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Atunci cînd a emis un înscris care face dovada depozitului ori care conferă deţinătorului lui dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris.”

553. Articolul 1097 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Dacă deponentul nu îşi ridică bunul depozitat la expirarea termenului de depozitare sau la cererea depozitarului prevăzută la alin.(1) din prezentul articol, atunci depozitarul are dreptul de a vinde bunul depozitat conform art.597¹, cu condiţia că depozitarul i-a dat deponentului un preaviz cu termen rezonabil, indicînd intenţia de a purcede la vînzare.”

554. Codul se completează cu articolul 1097¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1097¹. Obligaţia de informare după depozitare

După încetarea depozitării, depozitarul este ţinut să informeze deponentul despre:

a) orice deteriorare pe care bunul l-a suferit în decursul depozitării;

b) precauţiile necesare pe care deponentul trebuie să le ia înainte de a folosi sau a transporta bunul, cu excepţia cazului în care de la deponent se poate aştepta în mod rezonabil să cunoască despre necesitatea acestor precauţii.”

555. Articolele 1105 şi 1106 se substituie cu următorul text:

„Secţiunea a 2-a

Depozitul hotelier

Articolul 1105. Răspunderea pentru bunurile aduse în hotel

(1) Persoana care oferă servicii de cazare (hotelier) răspunde, potrivit regulilor privind răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel.

(2) Sînt considerate ca fiind aduse în hotel:

a) bunurile clientului aflate în hotel pe perioada cazării acestuia;

b) bunurile clientului aflate în afara hotelului pentru care hotelierul, un membru al familiei lui ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pe perioada cazării clientului;

c) bunurile clientului aflate în hotel sau în afara acestuia pentru care hotelierul, un membru al familiei lui ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.

(3) Hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea.

(4) În lipsă de clauză contrară, dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul animalelor de companie.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul clientului este nulă.

Articolul 1105¹. Răspunderea limitată

Răspunderea hotelierului este limitată pînă la concurenţa unei valori de o sută de ori mai mare decît preţul pentru o zi datorat de către client pentru camera oferită spre închiriere.

Articolul 1105². Răspunderea nelimitată

Răspunderea hotelierului este nelimitată:

a) dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;

b) dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului;

c) dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească.

Articolul 1105³. Lipsa răspunderii

Hotelierul nu răspunde atunci cînd furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor clientului este cauzată:

a) de client, de persoana care îl însoţeşte sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;

b) de un impediment în afara controlului hotelierului;

c) de natura bunului.

Articolul 1105⁴. Obligaţiile hotelierului

(1) Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare care aparţin clienţilor săi.

(2) Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decît în cazul în care, ţinînd seama de mărimea şi condiţiile de exploatare ale hotelului, acestea sînt excesiv de valoroase ori sînt incomode sau periculoase.

(3) Hotelierul poate să examineze bunurile care îi sînt predate spre depozitare şi să ceară depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.

Articolul 1105⁵. Punerea la dispoziţia clienţilor a casei de valori

Hotelierul care pune la dispoziţia clienţilor săi, în camerele de hotel, o casă de valori nu este presupus a fi primit în depozit bunurile care vor fi depuse de clienţii săi în casa de valori. În acest caz, sînt aplicabile dispoziţiile art.1105¹.

Articolul 1105⁶. Decăderea din dreptul la repararea prejudiciului

(1) Clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:

a) în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul, nu a înştiinţat administraţia hotelului;

b) nu a exercitat dreptul la acţiunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia.

(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol nu sînt aplicabile în privinţa bunurilor prevăzute la art.1105²lit.b) şi c).

Articolul 1105⁷. Dreptul de retenţie

În cazul neplăţii de către client a preţului camerei şi a celorlalte servicii hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenţie asupra bunurilor aduse de client, cu excepţia documentelor şi a efectelor personale fără valoare comercială.

Articolul 1105⁸. Valorificarea bunurilor

Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora şi-a exercitat dreptul de retenţie, potrivit dispoziţiilor legale privind urmărirea silită a bunurilor mobile.

Articolul 1105⁹. Localuri asimilate hotelurilor

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit, restaurante, teatre, biblioteci, săli de sport şi altele asemănătoare.

Secţiunea a 3-a

Sechestrul convenţional

Articolul 1106. Sechestrul convenţional

Sechestrul convenţional este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun mobil sau imobil în litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui care are drept asupra lui.”

556. Denumirile articolelor 1107 şi 1109 se completează în final cu cuvîntul „convenţional”.

557. Articolele 1108 şi 1111 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1108. Drepturile depozitarului însărcinat cu sechestru convenţional

(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru convenţional nu are dreptul să facă în privinţa bunului nicio cheltuială sau alte acte, cu excepţia celor de conservare, în lipsa unei stipulaţii contrare sau autorizaţii a instanţei de judecată.

(2) Dacă natura bunului o cere, depozitarul însărcinat cu sechestru convenţional este ţinut să îndeplinească acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile în mod corespunzător.

(3) Depozitarul poate, totuşi, cu sau fără consimţămîntul părţilor, cu autorizaţia instanţei de judecată, să vîndă bunurile a căror depozitare implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor. Suma încasată din vînzarea bunului va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.”

„Articolul 1111. Domeniul de aplicare

(1) Sechestrul poate fi instituit şi de către instanţa de judecată. În acest caz, el este supus regulilor stabilite de Codul de procedură civilă, precum şi de prezentul capitol, în măsura în care nu sînt incompatibile.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică, în completare, în cazul în care părţile litigiului judiciar sau arbitral împuternicesc un terţ să deţină sumele băneşti în calitate de fiduciar pe un cont fiduciar de sechestru în condiţiile contractului de cont fiduciar de sechestru.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazul în care părţile, la un moment cînd nu se află în litigiu judiciar sau arbitral, împuternicesc un terţ să deţină sumele băneşti în calitate de fiduciar pe un cont fiduciar de sechestru în condiţiile contractului de cont fiduciar de sechestru.”

558. La articolul 1129 alineatul (2), cuvintele „rezilierii contractului” se substituie cu cuvîntul „rezoluţiunii”.

559. Denumirea capitolului XIX din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul XIX

PACHETELE DE SERVICII DE CĂLĂTORIE

ŞI PRODUSELE DE VACANŢĂ”.

560. Denumirea secţiunii 1 din capitolul XIX va avea următorul cuprins:

„Secţiunea 1

Pachetele de servicii de călătorie, serviciile de

călătorie asociate şi intermedierea lor”.

561. Articolele 1131–1144 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1131. Contractul privind pachetul de servicii de călătorie

(1) Prin contract privind pachetul de servicii de călătorie un profesionist (organizator) se obligă să ofere celeilalte părţi (călător) un pachet de servicii de călătorie, iar călătorul se obligă să plătească organizatorului preţul convenit al pachetului.

(2) Constituie pachet de servicii de călătorie (pachet) o combinaţie a cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiaşi călătorii sau vacanţe. Un pachet de servicii de călătorie, de asemenea, există:

a) dacă serviciile de călătorie prevăzute de contract au fost combinate la cererea călătorului sau în conformitate cu selecţia acestuia; sau

b) dacă organizatorul acordă prin contract călătorului dreptul să aleagă, după încheierea contractului, dintr-o selecţie de diferite tipuri de servicii de călătorie oferite de organizator.

(3) În sensul prezentei secţiuni, serviciu de călătorie înseamnă:

a) transportul de pasageri;

b) cazarea care nu face parte intrinsecă din transportul de pasageri şi care este realizată în alt scop decît cel rezidenţial;

c) închirierea de autoturisme, de alte autovehicule sau de motociclete care necesită permis de conducere de categoria A;

d) orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în sensul lit.a), b) sau c).

(4) Serviciile care, de fapt, fac obiectul unor alte servicii de călătorie nu se consideră servicii de călătorie în sensul alin.(3).

(5) O combinaţie de servicii de călătorie în care unul dintre serviciile de călătorie menţionate la alin.(3) lit.a), b) sau c) este combinat cu unul sau mai multe servicii turistice menţionate la alin.(3) lit.d) nu se consideră un pachet dacă aceste din urmă servicii turistice:

a) nu reprezintă o proporţie semnificativă a valorii combinaţiei, nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a combinaţiei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică; sau

b) sînt selectate şi achiziţionate doar după începerea prestării unui serviciu de călătorie menţionat la alin.(3) lit.a), b) sau c).

(6) Serviciul turistic menţionat la alin.(5) lit.a) nu reprezintă o proporţie semnificativă a valorii combinaţiei dacă valorii lui i se atribuie mai puţin de 25% din valoarea combinaţiei.

(7) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică contractelor privind:

a) pachetele şi serviciile de călătorie asociate care durează mai puţin de 24 de ore, cu excepţia situaţiei în care acestea includ cazare peste noapte;

b) pachetele oferite şi serviciile de călătorie asociate facilitate ocazional fără scop lucrativ şi numai unui grup restrîns de călători;

c) pachetele şi serviciile de călătorie asociate achiziţionate în temeiul unui contract-cadru pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între profesionişti.

Articolul 1132. Delimitarea de intermediere

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1144⁸ şi 1144⁹, dispoziţiile generale privind intermedierea se aplică intermedierii pachetelor de servicii de călătorie. Cu toate acestea, un profesionist nu poate invoca declaraţia sa sau clauza că el doar intermediază contracte dintre călător şi persoane care vor presta toate sau unele servicii individuale de călătorie (prestatori de servicii) dacă călătorului i se oferă o combinaţie a cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiaşi călătorii şi este întrunită una dintre următoarele condiţii:

a) călătorul selectează serviciile de la un singur punct de distribuţie al profesionistului în cadrul aceluiaşi proces de rezervare şi serviciile respective sînt selectate înainte de acceptarea efectuării plăţii de către călător;

b) profesionistul oferă, promite sau facturează serviciile de călătorie la un preţ forfetar sau total; sau

c) profesionistul promovează sau oferă servicii de călătorie sub denumirea de „pachet”, „ofertă combinată”, „regim forfetar (all-inclusive)” sau „servicii all-in” ori sub o denumire similară.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1), profesionistul se consideră organizator. În sensul alin.(1), procesul de rezervare nu se consideră început dacă călătorul doar este consultat în privinţa necesităţilor sale de călătorie şi dacă doar i se aduc la cunoştinţă ofertele de călătorie.

(3) În sensul prezentei secţiuni, puncte de distribuţie sînt:

a) spaţiile comerciale mobile sau imobile;

b) pagini web de comerţ electronic şi platforme de vînzare online similare; sau

c) serviciile prin telefon.

(4) În cazul mai multor pagini web şi platforme de vînzare online similare potrivit alin.(3) lit.b), dacă sînt prezentate călătorilor sub forma unei platforme unice, acestea se consideră un punct de distribuţie.

Articolul 1133. Procese de rezervare online asociate

(1) Profesionistul care a încheiat un contract privind pachetul de servicii de călătorie cu un călător printr-un proces de rezervare online sau care i-a intermediat pe aceeaşi cale un asemenea contract se consideră organizator al călătoriei dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) profesionistul intermediază pentru călător, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, un contract privind un alt tip de serviciu de călătorie, oferind acces la procesul de rezervare online al altui profesionist;

b) profesionistul transmite numele călătorului, detaliile de plată şi adresa de e-mail a călătorului către celălalt profesionist;

c) contractul se încheie cu celălalt profesionist în cel tîrziu 24 de ore după confirmarea încheierii contractului privind primul serviciu de călătorie.

(2) Dacă contractul privind un alt tip de serviciu de călătorie sau mai multe contracte privind cel puţin un alt tip de serviciu de călătorie se încheie potrivit dispoziţiilor alin.(1) din prezentul articol, toate contractele încheiate de către călător se consideră un singur contract privind pachetul de servicii de călătorie în sensul art.1131 alin.(1), cu excepţiile prevăzute la art.1131 alin.(5).

Articolul 1134. Informaţii precontractuale

(1) Înainte de asumarea de către călător a unui contract sau a oricărei oferte corespunzătoare, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete sînt obligaţi să furnizeze călătorului informaţiile standard prin intermediul formularului prevăzut în partea A sau B din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, precum şi următoarele informaţii, dacă acestea sînt aplicabile pachetului:

1) principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie:

a) destinaţia (destinaţiile) călătoriei, itinerariul şi perioadele sejurului, cu datele corespunzătoare şi, în cazul în care cazarea este inclusă, numărul de nopţi incluse;

b) mijloacele de transport, caracteristicile şi categoriile acestora, locurile, datele şi orele de plecare şi de întoarcere, duratele şi locurile opririlor intermediare şi ale legăturilor de transport. În cazul în care nu este încă stabilită ora exactă, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să informeze călătorul cu privire la ora aproximativă de plecare şi de întoarcere;

c) locaţia, principalele caracteristici şi, după caz, categoria turistică a unităţilor de cazare conform normelor din ţara de destinaţie;

d) serviciile de masă oferite;

e) vizitele, excursiile sau alte servicii incluse în preţul total convenit al pachetului;

f) dacă nu este clar din context, faptul că oricare dintre serviciile de călătorie va fi furnizat călătorului ca parte a unui grup şi, în acest caz, în măsura posibilului, dimensiunea aproximativă a grupului;

g) dacă posibilitatea călătorului de a beneficia de alte servicii turistice depinde de comunicarea orală efectivă, limba în care vor fi furnizate serviciile respective; şi

h) dacă călătoria sau vacanţa este adaptată în general pentru persoanele cu mobilitate redusă şi, la cererea călătorului, informaţii precise privind gradul de adecvare a călătoriei sau vacanţei luînd în considerare nevoile călătorului;

2) denumirea comercială şi adresa geografică a organizatorului şi, dacă este cazul, ale intermediarului de pachete, precum şi numerele de telefon şi, după caz, adresele de e-mail ale acestora;

3) preţul total al pachetului, inclusiv taxele şi, dacă este cazul, toate comisioanele, tarifele şi alte costuri suplimentare sau, atunci cînd aceste costuri nu pot fi calculate în mod rezonabil anterior încheierii contractului, o indicaţie cu privire la tipul de costuri suplimentare pe care călătorul ar putea să fie obligat să le suporte în continuare;

4) modalităţile de plată, inclusiv orice sumă sau procentaj din preţ care urmează să fie achitat sub formă de avans şi calendarul pentru achitarea soldului sau garanţiile financiare care urmează să fie achitate sau furnizate de călător;

5) numărul minim de persoane necesar pentru ca serviciile din pachet să poată fi prestate şi termenul menţionat la art.1141 alin.(7) pct.1) înainte de începerea călătoriei pînă la care este posibilă rezoluţiunea dacă nu se întruneşte acest număr;

6) informaţii generale despre cerinţele legate de paşaport şi vize, inclusiv termenele aproximative de obţinere a vizelor, şi informaţii referitoare la formalităţile legate de sănătate în ţara de destinaţie;

7) informaţii privind dreptul călătorului de a declara rezoluţiunea oricînd înainte de începerea călătoriei, cu plata unui comision de rezoluţiune corespunzător sau, după caz, a comisioanelor de rezoluţiune standardizate solicitate de organizator, în conformitate cu dispoziţiile art.1141 alin.(1)–(3);

8) informaţii privind asigurarea facultativă sau obligatorie care să acopere costurile rezoluţiunii de către călător sau costurile de asistenţă, inclusiv taxele de întoarcere, în caz de accident, de boală sau de deces.

(2) În cazul contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate prin telefon, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să furnizeze călătorului informaţiile standard prevăzute în partea B din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova şi informaţiile prevăzute la alin.(1) pct.1)–8) din prezentul articol.

(3) În ceea ce priveşte pachetele definite la art.1133, organizatorul şi profesionistul cărora li se transmit datele sînt obligaţi să se asigure că fiecare dintre ei furnizează, înainte de asumarea de către călător a unui contract sau a oricărei oferte corespunzătoare, informaţiile prevăzute la alin.(1) pct.1)–8) din prezentul articol, în măsura în care acestea sînt relevante pentru serviciile de călătorie pe care le oferă fiecare. De asemenea, organizatorul este obligat să furnizeze în acelaşi timp informaţiile standard prin intermediul formularului prevăzut în partea C din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.

(4) Informaţiile menţionate la alin.(1)–(3) trebuie să fie furnizate într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat. În cazul în care aceste informaţii sînt furnizate în scris, ele trebuie să fie lizibile.

Articolul 1135. Caracterul obligatoriu al informaţiilor precontractuale şi încheierea contractului

(1) Informaţiile furnizate călătorului în temeiul art.1134 alin.(1) pct.1), 3), 4), 5) şi 7) sînt parte integrantă a contractului privind pachetul de servicii de călătorie şi nu pot fi modificate decît prin acordul explicit al părţilor contractante. Înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să transmită călătorului toate modificările cu privire la informaţiile precontractuale într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat.

(2) Dacă organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete nu au îndeplinit cerinţele în materie de informare cu privire la comisioanele, tarifele sau alte costuri suplimentare astfel cum sînt prevăzute la art.1134 alin.(1) pct.3) înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, călătorul nu suportă respectivele comisioane, tarife sau alte costuri.

Articolul 1136. Conţinutul contractului şi documentele care trebuie furnizate înainte de începerea călătoriei

(1) Limbajul folosit în contractele privind pachetele de servicii de călătorie trebuie să fie simplu şi inteligibil şi, în cazul contractelor scrise, textul trebuie să fie lizibil. La încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau ulterior, fără întîrzieri nejustificate, organizatorul sau intermediarul de pachete trebuie să pună la dispoziţia călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului pe un suport durabil. Călătorul are dreptul de a solicita o copie pe suport de hîrtie în cazul în care contractul a fost încheiat în prezenţa fizică simultană a părţilor.

(2) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, se furnizează călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului privind pachetul de servicii de călătorie pe suport de hîrtie sau, în cazul în care călătorul este de acord, pe un alt suport durabil.

(3) Contractul sau confirmarea contractului prezintă întregul conţinut al acordului care include toate informaţiile prevăzute la art.1134 alin.(1) pct.1)–8), precum şi următoarele informaţii:

1) cerinţele speciale ale călătorului pe care organizatorul le-a acceptat;

2) informaţii cu privire la faptul că organizatorul:

a) este răspunzător pentru prestarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract, în conformitate cu dispoziţiile art.1142; şi

b) este obligat să acorde asistenţă în cazul în care călătorul se află în dificultate în conformitate cu dispoziţiile art.1144⁶;

3) denumirea entităţii responsabile de protecţie în caz de insolvabilitate şi datele de contact ale acesteia, inclusiv adresa geografică, şi, după caz, denumirea autorităţii competente desemnate de statul în cauză în scopul respectiv şi datele de contact ale acesteia;

4) numele, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail şi, dacă este cazul, numărul de fax ale reprezentantului local al organizatorului, ale unui punct de contact sau ale altui serviciu care permite călătorului să contacteze rapid organizatorul şi să comunice eficient cu acesta, să solicite asistenţă atunci cînd se află în dificultate sau să reclame orice viciu sesizat în timpul executării pachetului;

5) informaţii privind obligaţia călătorului de a comunica orice viciu pe care îl constată pe parcursul executării pachetului, în conformitate cu dispoziţiile art.1144⁴;

6) în cazul minorilor neînsoţiţi de un părinte sau de o altă persoană autorizată, care călătoresc pe baza unui contract care include cazare, informaţii care să permită contactul direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de acesta în locul în care minorul este cazat;

7) informaţii privind procedurile interne de soluţionare a reclamaţiilor disponibile şi privind mecanismele de soluţionare alternativă a litigiilor prevăzute de lege;

8) informaţii privind dreptul călătorului la cesiunea contractului către un alt călător în conformitate cu dispoziţiile art.1138.

(4) În ceea ce priveşte pachetele definite la art.1133, profesionistul căruia i se transmit datele trebuie să informeze organizatorul cu privire la încheierea unui contract care conduce la crearea unui pachet. Profesionistul trebuie să furnizeze organizatorului informaţiile necesare pentru a se conforma obligaţiilor care îi revin în calitate de organizator. Imediat ce este informat cu privire la crearea unui pachet, organizatorul trebuie să furnizeze călătorului pe un suport durabil informaţiile prevăzute la alin.(3) pct.1)–8) din prezentul articol.

(5) Informaţiile menţionate la alin.(3) şi (4) trebuie să fie furnizate într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat.

(6) Cu suficient timp înainte de începerea călătoriei, organizatorul trebuie să pună la dispoziţia călătorului toate chitanţele, bonurile şi biletele necesare, informaţii privind ora programată a plecării şi, după caz, termenul-limită pentru înregistrare, precum şi orele programate ale opririlor intermediare, ale legăturilor de transport şi ale sosirii.

Articolul 1137. Sarcina probei

Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite la art.1134–1136 revine profesionistului.

Articolul 1138. Cesiunea contractului

(1) Călătorul are dreptul să cesioneze contractul unui terţ care satisface toate condiţiile aplicabile contractului respectiv, după ce îl înştiinţează pe organizator într-un termen rezonabil înainte de începerea călătoriei, pe un suport durabil. Înştiinţarea cu cel puţin 7 zile înainte de începerea călătoriei este considerată, în orice caz, rezonabilă.

(2) Cedentul şi cesionarul contractului răspund solidar pentru achitarea soldului preţului pachetului şi a tuturor comisioanelor, tarifelor şi altor costuri suplimentare generate de această cesiune. Organizatorul trebuie să informeze cedentul contractului cu privire la costurile efective ale cesiunii. Aceste costuri nu pot fi nerezonabile şi nu pot depăşi costurile suportate efectiv de organizator ca urmare a cesiunii contractului.

(3) Organizatorul trebuie să prezinte cedentului dovezi cu privire la costurile suplimentare, comisioanele şi alte costuri generate de cesiunea contractului.

Articolul 1139. Modificarea preţului contractului

(1) După încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, preţurile pot fi mărite numai în cazul în care contractul rezervă în mod explicit această posibilitate şi stipulează dreptul călătorului la reducerea preţului în temeiul alin.(5). În acest caz, în contract se precizează modul în care urmează să fie calculate preţurile revizuite. Creşterile de preţuri sînt posibile numai ca o consecinţă directă a schimbărilor legate de:

a) preţul transportului de pasageri care rezultă din costul carburanţilor sau al altor surse de energie;

b) nivelul taxelor sau al comisioanelor aplicabile serviciilor de călătorie incluse în contract, impuse de părţi terţe care nu sînt direct implicate în executarea pachetului, inclusiv taxele turistice, taxele de aterizare sau comisioanele de îmbarcare sau debarcare în porturi şi aeroporturi (tarife pentru serviciile aeroportuare şi de navigaţie aeriană); sau

c) cursul de schimb relevant pentru pachetul respectiv.

(2) Dacă creşterea preţului menţionată la alin.(1) depăşeşte 8% din preţul total al pachetului, se aplică dispoziţiile art.1140.

(3) Indiferent de valoarea sa, o creştere de preţ nu produce efecte juridice decît dacă organizatorul trimite călătorului o notificare clară şi inteligibilă privind această creştere, însoţită de o justificare a creşterii respective şi de un calcul, pe un suport durabil, cu cel puţin 20 de zile înainte de începerea călătoriei.

(4) Înainte de începerea călătoriei, organizatorul nu poate modifica în mod unilateral alte clauze ale contractului privind pachetul de servicii de călătorie decît cele legate de preţ, cu excepţia cazului în care:

a) organizatorul şi-a rezervat acest drept în contract;

b) modificarea este nesemnificativă; şi

c) organizatorul îl informează pe călător cu privire la modificare într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat, pe un suport durabil.

(5) În cazul în care contractul prevede posibilitatea creşterii preţurilor, călătorul are dreptul la o reducere de preţ care corespunde unei scăderi a costurilor menţionate la alin.(1) lit.a), b) şi c) care are loc după încheierea contractului şi înainte de începerea călătoriei. Dacă călătorul a plătit mai mult decît preţul redus, organizatorul este obligat să restituie diferenţa.

(6) În cazul unei reduceri de preţ, organizatorul are dreptul să deducă cheltuielile administrative efective din diferenţa care trebuie restituită călătorului. La cererea călătorului, organizatorul trebuie să prezinte dovezi ale cheltuielilor administrative respective.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art.720 referitoare la clauzele privind modificarea contractului.

Articolul 1140. Modificările semnificative ale condiţiilor contractului

(1) În cazul în care, înainte de începerea călătoriei, organizatorul este constrîns să modifice semnificativ oricare dintre principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie menţionate la art.1134 alin.(1) pct.1) sau nu poate îndeplini cerinţele speciale menţionate la art.1136 alin.(3) pct.1) ori propune să mărească preţul pachetului cu mai mult de 8% în conformitate cu dispoziţiile art.1139 alin.(2), călătorul are posibilitatea ca, într-un termen rezonabil specificat de organizator:

a) să accepte modificarea propusă; sau

b) să declare rezoluţiunea fără a plăti vreun comision de rezoluţiune.

După expirarea termenului stabilit de către organizator conform alin.(3), modificarea propusă de către organizator se consideră acceptată de către călător.

(2) În cazul în care declară rezoluţiunea, călătorul poate accepta un pachet de substituţie, atunci cînd acesta este oferit de organizator, dacă este posibil, de o calitate echivalentă sau superioară.

(3) Organizatorul trebuie să informeze călătorul, fără întîrzieri nejustificate şi într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat, pe un suport durabil, cu privire la:

a) modificările propuse menţionate la alin.(1) şi, după caz şi în conformitate cu dispoziţiile alin.(4), impactul acestora asupra preţului pachetului;

b) un termen rezonabil în care călătorul trebuie să informeze organizatorul cu privire la decizia sa în temeiul alin.(1);

c) faptul că, dacă pînă la expirarea termenului menţionat la lit.b), călătorul nu va comunica decizia sa organizatorului, modificările propuse se vor considera acceptate de către călător; şi

d) după caz, pachetul de substituţie oferit şi preţul acestuia.

(4) În cazul în care modificările aduse contractului privind pachetul de servicii de călătorie menţionate la alin.(1) sau pachetului de substituţie menţionat la alin.(2) au drept consecinţă scăderea calităţii sau a costului pachetului, călătorul are dreptul la o reducere corespunzătoare a preţului.

(5) În cazul în care călătorul declară rezoluţiunea în temeiul alin.(1) lit.b) şi nu acceptă un pachet de substituţie, organizatorul este obligat să restituie toate plăţile efectuate de către sau pe seama călătorului, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la data rezoluţiunii. Dispoziţiile art.1143, 1144³ şi 1144⁵ se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1141. Rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei

(1) Călătorul are dreptul la rezoluţiune în orice moment înainte de începerea călătoriei. În cazul în care declară rezoluţiunea în temeiul enunţului anterior, călătorul poate fi obligat să plătească organizatorului un comision de rezoluţiune adecvat şi justificabil.

(2) În contract pot fi prevăzute comisioane de rezoluţiune standardizate rezonabile, în funcţie de:

a) perioada de timp dintre momentul declarării rezoluţiunii şi începutul călătoriei;

b) costurile pe care organizatorul în mod previzibil le economiseşte;

c) veniturile pe care organizatorul în mod previzibil le-ar fi obţinut din valorificarea pe altă cale a serviciilor de călătorie.

(3) Dacă contractul nu prevede comisioane de rezoluţiune standardizate, mărimea comisionului de rezoluţiune corespunde preţului pachetului din care se scad economiile de costuri şi veniturile generate de valorificarea pe altă cale a serviciilor de călătorie. La cererea călătorului, organizatorul trebuie să prezinte o justificare pentru cuantumul comisioanelor de rezoluţiune.

(4) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), călătorul are dreptul să declare rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei fără a plăti vreun comision de rezoluţiune în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau transportul pasagerilor la destinaţie.

(5) În sensul prezentei secţiuni, prin circumstanţe inevitabile şi extraordinare se înţelege o situaţie care nu poate fi controlată de partea care o invocă şi ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile.

(6) În cazul rezoluţiunii conform alin.(4), călătorul are dreptul la restituirea integrală a oricărei plăţi efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.

(7) Organizatorul are dreptul la rezoluţiune înainte de începerea călătoriei în cazul în care:

1) numărul de persoane înscrise pentru participarea la pachetul respectiv este mai mic decît numărul minim stabilit în contract, iar organizatorul îl înştiinţează pe călător cu privire la rezoluţiune în termenul stabilit în contract, dar nu mai tîrziu de:

a) 20 de zile înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează mai mult de 6 zile;

b) 7 zile înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează între 2 şi 6 zile;

c) 48 de ore înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează mai puţin de 2 zile;

2) organizatorul nu poate executa obligaţiile contractuale din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare şi îl înştiinţează pe călător cu privire la rezoluţiune, fără întîrziere şi înainte de începerea călătoriei.

(8) În cazul în care declară rezoluţiunea în temeiul alin.(7), organizatorul este obligat să restituie călătorului toate plăţile efectuate pentru pachet, dar nu este ţinut la plata unor despăgubiri suplimentare.

(9) Ca urmare a rezoluţiunii, organizatorul este obligat să restituie călătorului toate plăţile efectuate pentru pachet, iar în cazul rezoluţiunii în temeiul alin.(1), are dreptul să deducă comisionul de rezoluţiune corespunzător din suma supusă restituirii. Organizatorul trebuie să execute obligaţia de restituire fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la rezoluţiune.

Articolul 1142. Drepturile călătorului în caz de viciu al serviciilor de călătorie

(1) Organizatorul este obligat să asigure prestarea serviciilor de călătorie fără vicii.

(2) Serviciile de călătorie se consideră fără vicii dacă au caracteristicile convenite.

(3) În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, serviciile de călătorie nu au vicii:

a) dacă ele oferă utilitatea dedusă din contract;

b) în cazul în care utilitatea nu poate fi dedusă din contract, dacă ele oferă utilitatea obişnuită şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la servicii de călătorie de acelaşi fel şi pe care călătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul pachetului de servicii de călătorie.

(4) Se consideră viciu al serviciilor de călătorie şi cazul în care serviciile de călătorie nu sînt prestate sau sînt prestate cu o întîrziere care depăşeşte durata unei întîrzieri rezonabile.

(5) Dacă serviciile de călătorie au un viciu, în condiţiile prezentei secţiuni şi ale contractului, călătorul are dreptul:

a) să ceară remedierea conform art.1144 alin.(1);

b) să remedieze viciul conform art.1144 alin.(2) şi să ceară rambursarea cheltuielilor necesare;

c) să ceară remedierea prin prestarea unor alte servicii de călătorie conform art.1144 alin.(3) şi (4);

d) să ceară rambursarea costului cazării necesare conform art.1144 alin.(5) şi (6);

e) să declare rezoluţiunea contractului de servicii de călătorie conform art.1144¹;

f) să obţină reducerea preţului pachetului de servicii de călătorie conform art.1144²;

g) să ceară despăgubiri conform art.1144³.

Articolul 1143. Prescripţia extinctivă privind pretenţiile călătorului

Pretenţiile călătorului prevăzute la art.1142 alin.(5) se prescriu extinctiv în termen de 2 ani. Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data în care călătoria trebuia, conform contractului, să ia sfîrşit.

Articolul 1144. Dreptul călătorului la remedierea viciului

(1) Dacă călătorul cere remedierea viciilor, organizatorul este obligat să le remedieze. Organizatorul poate refuza remedierea:

a) dacă ea este imposibilă; sau

b) dacă ea implică cheltuieli disproporţionate, ţinînd cont de anvergura viciului şi de valoarea serviciilor de călătorie afectate.

(2) Fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), în cazul în care organizatorul nu remediază viciul într-un termen rezonabil stabilit de călător, călătorul poate face el însuşi acest lucru şi poate solicita rambursarea cheltuielilor necesare. Nu este necesar să se specifice un termen de către călător dacă organizatorul refuză să remedieze viciul sau dacă este necesară o remediere imediată.

(3) Dacă organizatorul refuză remedierea viciului călătoriei în temeiul alin.(1) lit.a) sau b) sau dacă viciul afectează o parte semnificativă din serviciile de călătorie, organizatorul este obligat să ofere, fără costuri suplimentare pentru călător, servicii alternative corespunzătoare pentru continuarea derulării pachetului, pe cît posibil echivalente sau de mai bună calitate decît cele specificate în contract, inclusiv în cazul în care întoarcerea călătorului la locul de pornire nu este asigurată astfel cum s-a convenit. În cazul în care serviciile alternative propuse au drept consecinţă un pachet de o calitate mai scăzută decît cea specificată în contract, organizatorul este obligat să acorde călătorului o reducere adecvată a preţului. Mărimea reducerii adecvate se determină conform art.1144² alin.(2).

(4) Călătorul poate respinge serviciile alternative propuse doar în cazul în care acestea nu sînt comparabile cu ceea ce s-a convenit în contract sau reducerea de preţ acordată este inadecvată. În acest caz sau dacă organizatorul nu poate oferi servicii alternative, se aplică dispoziţiile art.1144¹ alin.(2) şi (3) dacă călătorul nu are dreptul la rezoluţiune.

(5) În măsura în care este imposibil să se asigure transportarea călătorului la locul de pornire sau un alt loc convenit de părţi (întoarcerea) din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare, organizatorul este obligat să suporte costul cazării necesare, pe cît posibil de categorie echivalentă, pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 nopţi pe călător.

(6) Limitarea costurilor menţionată la alin.(5) nu se aplică în următoarele cazuri:

1) dacă dispoziţiile legale privind drepturile pasagerilor prevăd perioade mai lungi aplicabile mijloacelor de transport relevante pentru întoarcerea călătorului;

2) călătorul face parte din una dintre următoarele categorii de persoane, iar organizatorul a fost informat cu privire la nevoile speciale ale acestora cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea călătoriei:

a) persoane cu mobilitate redusă şi însoţitorii acestora;

b) femei însărcinate;

c) minori neînsoţiţi;

d) persoane care au nevoie de asistenţă medicală specială.”

562. Codul se completează cu articolele 1144¹–1144¹¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1144¹. Dreptul călătorului la rezoluţiune pentru motiv de viciu

(1) În cazul în care viciul afectează în mod substanţial executarea pachetului, iar organizatorul a omis să îl remedieze într-un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul are dreptul la rezoluţiune. Nu este necesar să se specifice un termen de către călător dacă organizatorul refuză să remedieze viciul sau dacă este necesară o remediere imediată.

(2) Dacă călătorul a declarat rezoluţiunea, organizatorul reţine preţul aferent serviciilor de călătorie deja prestate şi care urmează a fi prestate conform alin.(3) din prezentul articol pentru a sfîrşi călătoria. Pretenţiile călătorului întemeiate pe art.1142 alin.(5) lit.f) şi g) rămîn neafectate. Organizatorul pierde dreptul la partea de preţ care se referă la serviciile de călătorie care nu vor mai fi prestate. Organizatorul este obligat să restituie călătorului partea din preţ la care a pierdut dreptul. Dreptul la rezoluţiune în caz de viciu al călătoriei nu poate fi condiţionat de plata de către călător a vreunui comision.

(3) Organizatorul este obligat să ia măsurile necesare în caz de rezoluţiune şi, în special, dacă pachetul include transportul de pasageri, este obligat să asigure întoarcerea călătorului cu transport echivalent cu cel stipulat de contract, fără întîrzieri nejustificate şi fără costuri suplimentare pentru călător.

Articolul 1144². Dreptul călătorului la reducerea preţului

(1) Preţul serviciilor de călătorie se reduce pentru orice perioadă în care a existat un viciu, cu excepţia cazului în care organizatorul dovedeşte că viciul este imputabil călătorului.

(2) Reducerea este egală cu diferenţa dintre valoarea, la momentul încheierii contractului, a pachetului de călătorie fără vicii şi valoarea, la acelaşi moment, a pachetului de călătorie cu viciul respectiv.

Articolul 1144³. Dreptul călătorului la despăgubiri

(1) Călătorul are dreptul de a primi despăgubiri adecvate din partea organizatorului pentru orice prejudiciu pe care îl suferă ca urmare a unui viciu, fără a aduce atingere dreptului său la reducerea preţului sau la rezoluţiune. Despăgubirea se acordă fără întîrzieri nejustificate.

(2) Călătorul nu are dreptul la despăgubiri în cazul în care organizatorul dovedeşte una dintre următoarele circumstanţe:

a) viciul este imputabil călătorului;

b) viciul este imputabil unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor de călătorie incluse în contract şi este imprevizibil sau inevitabil; sau

c) viciul este cauzat de circumstanţe inevitabile şi extraordinare.

(3) Dacă călătoria este zădărnicită sau afectată în mod semnificativ, călătorul poate cere şi o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suportat prin irosirea concediului sau a vacanţei.

Articolul 1144⁴. Notificarea viciilor de către călător

(1) Călătorul trebuie să îl informeze fără întîrzieri nejustificate pe organizator, ţinînd cont de circumstanţele cazului, în legătură cu orice viciu pe care îl constată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contract.

(2) Dacă organizatorul nu a avut posibilitatea să remedieze viciul din cauza omisiunii culpabile a călătorului de a notifica conform alin.(1), călătorul pierde dreptul:

a) de a înainta pretenţia prevăzută la art.1144²;

b) de a cere despăgubiri conform art.1144³.

Articolul 1144⁵. Admiterea limitării răspunderii. Corelaţia cu alte reglementări

(1) În baza unui acord cu călătorul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală, la triplul preţ total al pachetului dacă prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă.

(2) Dacă răspunderea unui prestator al unui serviciu de călătorie care face parte din pachet este condiţionată, limitată sau exclusă conform convenţiilor internaţionale, organizatorul poate invoca aceasta, în egală măsură, faţă de călător.

(3) Drepturile la despăgubiri sau la reducerea preţului în temeiul prezentei secţiuni nu aduc atingere drepturilor călătorilor prevăzute de actele normative speciale sau de convenţiile internaţionale. Călătorii au dreptul de a introduce cereri în temeiul prezentei secţiuni şi al respectivelor acte normative speciale sau convenţii internaţionale. Despăgubirile sau reducerile de preţ acordate în temeiul prezentei secţiuni şi despăgubirile sau reducerile de preţ acordate în temeiul respectivelor acte normative speciale sau convenţii internaţionale se deduc unele din altele pentru a evita supracompensarea.

Articolul 1144⁶. Obligaţia organizatorului de a acorda asistenţă

(1) Organizatorul este obligat să acorde asistenţă adecvată fără întîrzieri nejustificate călătorului aflat în dificultate, inclusiv în circumstanţele menţionate la art.1144 alin.(5), în special prin:

a) furnizarea de informaţii corespunzătoare privind serviciile de sănătate, autorităţile locale şi asistenţa consulară; şi

b) acordarea de asistenţă călătorului în ceea ce priveşte efectuarea comunicărilor la distanţă şi sprijinirea acestuia în găsirea unor servicii de călătorie alternative.

(2) Organizatorul poate pretinde un comision rezonabil pentru asistenţa menţionată la alin.(1) în cazul în care călătorul este cel care a provocat situaţia de dificultate în mod intenţionat sau din neglijenţă. În orice caz, comisionul nu va depăşi costurile efective suportate de organizator.

Articolul 1144⁷. Garanţiile contra insolvabilităţii

(1) Organizatorii înregistraţi pe teritoriul Republici Moldova trebuie să ofere garanţii privind restituirea tuturor plăţilor efectuate de către călători sau pe seama lor, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată. În cazul în care în contract este inclus transportul de pasageri, organizatorul asigură şi garanţii pentru întoarcerea călătorului. Se poate oferi continuarea pachetului.

(2) Organizatorii care nu sînt înregistraţi în Republica Moldova şi care contractează sau oferă spre contractare pachete în Republica Moldova sau care, prin orice mijloace, îşi direcţionează activităţile către călători din Republica Moldova au obligaţia de a furniza garanţia în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

(3) Garanţia prevăzută la alin.(1) şi (2) trebuie să fie efectivă şi să acopere costurile previzibile în mod rezonabil. Aceasta se referă la valorile plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor în legătură cu pachetele, ţinînd cont de perioada scursă între avansurile plătite şi plăţile finale şi finalizarea pachetelor, precum şi de costurile estimate ale întoarcerii în caz de insolvabilitate a organizatorului.

(4) Călătorii beneficiază de protecţie împotriva insolvabilităţii organizatorului indiferent de locul lor de reşedinţă, de locul de plecare sau de locul în care se efectuează contractarea pachetului şi indiferent de statul în care este situată autoritatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate.

(5) Atunci cînd executarea pachetului este afectată de insolvabilitatea organizatorului, garanţia este disponibilă gratuit pentru a asigura întoarcerea şi, dacă este necesar, plata cazării înainte de întoarcere.

(6) Pentru serviciile de călătorie care nu au fost efectuate, restituirea plăţilor se efectuează fără întîrzieri nejustificate la solicitarea călătorului.

(7) Prin hotărîre de Guvern se stabilesc:

a) tipurile de garanţii care se constituie de organizator, de intermediarii de pachete, intermediarii de servicii de călătorie asociate şi, după caz, de alţi prestatori de servicii;

b) condiţiile înaintate faţă de garanţii, inclusiv procedura de valorificare a garanţiilor de către călători;

c) măsura în care călătorul poate fi obligat să efectueze plăţi în baza contractului înainte de sfîrşitul călătoriei dacă garanţia corespunzătoare nu a fost constituită;

d) autoritatea competentă, precum şi atribuţiile acesteia, în domeniul supravegherii organizatorilor, intermediarilor de pachete, intermediarilor de servicii de călătorie asociate şi prestatorilor de servicii, al cooperării administrative cu autorităţile din alte state, precum şi al protecţiei călătorilor în caz de insolvabilitate.

Articolul 1144⁸. Intermedierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie

(1) Un profesionist care intermediază încheierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie (intermediar de pachete) este obligat să informeze călătorul conform art.1134, 1135 şi 1136.

(2) Dacă intermediarul de pachete şi-a îndeplinit obligaţiile conform alin.(1), se consideră că obligaţiile organizatorului prevăzute la art.1134, 1135 şi 1136 au fost îndeplinite. Dacă organizatorul a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art.1134, 1135 şi 1136, se consideră că intermediarul de pachete şi-a îndeplinit obligaţiile conform alin.(1). În orice caz, intermediarului de pachete îi revine sarcina să demonstreze îndeplinirea acestor cerinţe de informare.

(3) Se consideră că un intermediar de pachete este împuternicit de către un organizator să accepte plata preţului pachetului de călătorie dacă el oferă călătorului o copie sau un exemplar al contractului conform art.1136 alin.(1) şi (2) sau există alte circumstanţe create de organizator din care rezultă că intermediarul de pachete este împuternicit să intermedieze pachete de călătorie pentru el. Această regulă nu se aplică dacă călătorul este expres informat despre faptul că intermediarul de pachete nu acceptă plăţi.

(4) Dacă organizatorul nu este înregistrat în Republica Moldova la momentul încheierii contractului, intermediarul de pachete îndeplineşte obligaţiile organizatorului prevăzute la art.1142–1144⁷. Intermediarului de călătorie îi revine sarcina să demonstreze că organizatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de prezenta secţiune.

(5) Intermediarul de pachete este împuternicit de către organizator să primească orice pretenţii sau alte notificări ale călătorului privind prestarea serviciilor de călătorie. Intermediarul de pachete va notifica imediat organizatorul despre aceste notificări ale călătorului.

Articolul 1144⁹. Intermedierea serviciilor de călătorie asociate

(1) Un profesionist se consideră intermediar al unui serviciu de călătorie asociat dacă, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, care nu constituie un pachet de servicii de călătorie:

a) el intermediază încheierea unor contracte separate cu alţi prestatori de servicii de călătorie privitoare la cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie, cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de distribuţie, iar călătorul selectează şi plăteşte separat fiecare din aceste servicii; sau

b) el intermediază, într-un mod personalizat, pentru călătorul cu care încheie un contract de servicii de călătorie sau intermediază încheierea unui asemenea contract, achiziţionarea a cel puţin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt prestator de servicii, în cazul în care se încheie un contract cu acest prestator de servicii cel tîrziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie. În sensul prezentei litere, nu se consideră că profesionistul a intermediat un serviciu de călătorie suplimentar doar pentru că el a făcut legătura între călător şi celălalt prestator de servicii.

(2) În cazul în care se achiziţionează un tip de servicii de călătorie menţionat la art.1131 alin.(3) lit.a), b) sau c) şi unul sau mai multe servicii turistice menţionate la art.1131 alin.(3) lit.d), ele nu constituie un serviciu de călătorie asociat dacă aceste din urmă servicii nu reprezintă o parte semnificativă a valorii combinate a serviciilor şi nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a călătoriei sau a vacanţei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică.

(3) Înainte de asumarea de către călător a oricărui contract care duce la crearea unor servicii de călătorie asociate sau a oricărei oferte corespunzătoare, profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate, inclusiv în cazul în care profesionistul nu este înregistrat în Republica Moldova, dar, prin orice mijloace, direcţionează astfel de activităţi către călători din Republica Moldova, trebuie să stipuleze într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat următoarele:

a) călătorul nu va beneficia de niciunul dintre drepturile care se aplică exclusiv pachetelor în temeiul prezentei secţiuni şi fiecare furnizor de servicii este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale; şi

b) călătorul va beneficia de protecţie în caz de insolvabilitate în conformitate cu dispoziţiile alin.(5).

(4) Pentru a se conforma dispoziţiilor alin.(3) din prezentul articol, profesionistul care intermediază un serviciu de călătorie asociat trebuie să furnizeze călătorului informaţiile respective prin intermediul formularului standard prevăzut în anexa nr.9 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova sau, dacă tipul specific de serviciu de călătorie asociat nu face obiectul formularului prevăzut în anexa respectivă, furnizează informaţiile incluse în aceasta.

(5) Dacă profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate primeşte plăţi de la călător pentru servicii, profesionistul trebuie să garanteze restituirea lor către călător în măsura în care serviciile de călătorie sînt oferite de către intermediar însuşi sau, dacă pretenţia altui prestator de servicii în sensul alin.(1) lit.a) de a primi plata încă nu este stinsă, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori, în sensul alin.(1) lit.a), faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată.

(6) În cazul în care profesionistul care intermediază servicii de călătorie asociate nu a respectat cerinţele prevăzute la alin.(3)–(5) din prezentul articol, lui i se aplică drepturile şi obligaţiile prevăzute la art.1138 şi 1141–1144⁶ în raport cu serviciile de călătorie incluse în serviciul de călătorie asociat.

(7) În cazul în care un serviciu de călătorie asociat este rezultatul încheierii unui contract între un călător şi un profesionist care nu intermediază serviciul de călătorie asociat, profesionistul respectiv trebuie să informeze profesionistul care intermediază serviciul de călătorie asociat cu privire la încheierea contractului relevant.

(8) Dacă este obligat să asigure transportul călătorului, intermediarul este obligat să asigure şi întoarcerea călătorului, precum şi cazarea pînă la întoarcere.

Articolul 1144¹⁰. Răspunderea pentru erorile de rezervare

Călătorul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat:

a) de oricare defecţiuni tehnice din sistemul de rezervare al organizatorului, al intermediarului pachetelor de călătorie, al intermediarului serviciilor de călătorie asociate sau al prestatorului de servicii de călătorie, cu excepţia cazului în care defecţiunea nu este imputabilă profesionistului respectiv;

b) de către unul dintre profesioniştii menţionaţi la lit.a), în cazul în care a fost de acord să organizeze rezervarea unui pachet sau a serviciilor de călătorie care fac parte din serviciile de călătorie asociate, pentru erorile comise în timpul procesului de rezervare, cu excepţia cazului în care eroarea este imputabilă călătorului sau a fost cauzată de circumstanţe inevitabile şi extraordinare.

Articolul 1144¹¹. Dreptul de regres al profesionistului

În cazurile în care un organizator sau un intermediar de pachete plăteşte o despăgubire, acordă o reducere de preţ sau îndeplineşte faţă de călător alte obligaţii care îi revin în temeiul prezentei secţiuni, organizatorul sau intermediarul de pachete de servicii de călătorie are drept de regres faţă de terţul care a contribuit la evenimentul care a generat despăgubirea, reducerea preţului sau alte obligaţii faţă de călător.”

563. Articolul 1145 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1145. Excluderea eludărilor şi a derogărilor

(1) Declaraţia unui organizator sau a unui profesionist care intermediază un serviciu de călătorie asociat care afirmă că acţionează exclusiv ca prestator al unui serviciu de călătorie, ca intermediar ori în orice altă calitate sau că un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu constituie un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu exonerează organizatorul sau profesionistul respectiv de obligaţiile care îi revin în temeiul prezentei secţiuni.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul călătorului este lovită de nulitate absolută.”

564. La articolul 1145¹ alineatul (2), litera a) se completează în final cu textul „ , sau a unei cote-părţi din proprietatea periodică”.

565. Capitolul XX din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul XX

FIDEJUSIUNEA ŞI ALTE GARANŢII PERSONALE

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1146. Felurile garanţiilor personale

(1) Garanţiile personale pot fi accesorii (fidejusiunea) sau autonome.

(2) Fidejusiunea este obligaţia garantului (fidejusorul) asumată în folosul unui creditor cu scopul de a garanta obligaţia pe care debitorul o datorează creditorului (obligaţia garantată) şi care apare şi devine scadentă doar dacă apare şi devine scadentă obligaţia garantată.

(3) Garanţie personală autonomă se consideră obligaţia garantului asumată în folosul unui creditor, în scop de garanţie, în care se prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic faptul că ea nu depinde de obligaţia pe care o altă persoană o datorează creditorului.

Articolul 1147. Prezumţia de fidejusiune

Orice angajament de a plăti sau a executa orice altă prestaţie ori de a despăgubi creditorul cu scopul de a garanta obligaţia datorată de o altă persoană se prezumă că este o fidejusiune, cu excepţia cazului în care creditorul demonstrează că s-a stipulat o garanţie personală autonomă.

Articolul 1148. Pluralitatea de debitori în scop de garanţie

(1) Pluralitate de debitori în scop de garanţie este obligaţia datorată de doi sau mai mulţi debitori, iar unul dintre debitori îşi asumă obligaţia preponderent în scop de garanţie în folosul creditorului.

(2) În cazul pluralităţii de debitori în scop de garanţie se aplică dispoziţiile secţiunilor 1, a 4-a şi a 5-a şi, în completare, dispoziţiile legale privind obligaţiile cu pluralitate de subiecte.

Articolul 1148¹. Scrisoarea de confort

(1) Scrisoarea de confort este acea garanţie personală prin care garantul îşi asumă faţă de creditor o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii debitorului să-şi execute obligaţiile faţă de acel creditor.

(2) În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţiile, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la despăgubiri faţă de creditor şi numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin scrisoarea de confort.

(3) Se prezumă că prin scrisoarea de confort s-a asumat o fidejusiune cu răspundere subsidiară a emitentului.

Articolul 1149. Aplicarea prezentului capitol faţă de anumite garanţii personale

(1) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică contractelor de asigurare. În cazul unei asigurări pentru a garanta obligaţiile unui debitor, dispoziţiile prezentului capitol se aplică numai dacă asigurătorul a emis un document care instituie o garanţie personală în folosul unui creditor determinat.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere dispoziţiilor legale privind girul şi avalul titlurilor negociabile, dar se pot aplica garanţiilor personale pentru obligaţiile care decurg din titluri negociabile.

Articolul 1150. Temeiurile de apariţie a garanţiilor personale

(1) Garanţia personală poate fi asumată de către garant prin contract încheiat cu creditorul (contract de fidejusiune sau, după caz, contract de garanţie personală autonomă).

(2) În cazul garanţiei personale asumate prin contract, se consideră că creditorul a acceptat oferta garantului de a contracta garanţia personală de îndată ce oferta a parvenit la creditor, cu excepţia cazului în care oferta cheamă la acceptare expresă sau creditorul, fără întîrzieri nejustificate, respinge oferta sau îşi rezervă timp pentru examinarea acesteia.

(3) Garanţia personală poate fi asumată de către garant printr-un act juridic unilateral care prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic că ea este irevocabilă. O asemenea garanţie produce efecte fără acceptarea creditorului. Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.

(4) Garanţia personală poate fi asumată cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii.

(5) Garanţia personală poate fi asumată fără cunoaşterea de către debitor şi chiar împotriva voinţei lui.

Articolul 1151. Forma în care se asumă garanţia personală

(1) Contractul sau actul juridic unilateral prin care se asumă o garanţie personală trebuie să fie încheiat în scris, sub sancţiunea nulităţii.

(2) În cazul în care garantul execută în baza unei garanţii care nu are formă scrisă, viciul de formă se consideră înlăturat în raport cu ceea ce s-a executat.

Articolul 1151¹. Stingerea fidejusiunii prin deces

Garanţia personală se stinge prin decesul garantului. Orice clauză contrară este lovită de nulitatea absolută.

Secţiunea a 2-a

Fidejusiunea

Articolul 1152. Obligaţia garantată prin fidejusiune

(1) Obligaţia garantată prin fidejusiune poate fi prezentă sau viitoare, pură şi simplă sau afectată de modalităţi. Prin fidejusiune se poate garanta şi obligaţia altui fidejusor.

(2) Dacă fidejusiunea s-a asumat înainte de încheierea contractului sau a altui act juridic din care rezultă obligaţia garantată, ea produce efecte din momentul încheierii acelui contract sau act.

(3) Fidejusiunea este globală dacă garantează toate obligaţiile debitorului faţă de creditor sau obligaţia de a plăti soldul de debit al unui cont, fără a specifica izvorul acelor obligaţii.

Articolul 1153. Caracterul accesoriu al obligaţiei fidejusorului

(1) Obligaţia fidejusorului apare şi devine scadentă doar în măsură în care apare şi devine scadentă obligaţia debitorului faţă de creditor.

(2) Obligaţia fidejusorului nu poate depăşi obligaţia debitorului. Această regulă nu se aplică în cazul în care obligaţia debitorului este redusă sau stinsă:

a) în cadrul unei proceduri de insolvabilitate;

b) în alt temei legal din cauza incapacităţii debitorului de a executa pe motiv de insolvabilitate; sau

c) în virtutea legii din cauza unui eveniment care afectează persoana debitorului.

(3) Convenţia dintre creditor şi debitor de a accelera scadenţa obligaţiei garantate sau de a face obligaţia mai oneroasă prin modificarea condiţiilor în care se datorează executarea ei, sau de a majora suma ei nu afectează obligaţia fidejusorului dacă acea convenţie s-a încheiat după momentul asumării fidejusiunii.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică fidejusiunii globale.

Articolul 1154. Dreptul fidejusorului de a invoca excepţiile debitorului

(1) În raport cu creditorul, fidejusorul poate invoca orice excepţie a debitorului cu privire la obligaţia garantată, chiar dacă excepţia nu mai este disponibilă debitorului din cauza acţiunii sau inacţiunii debitorului care a avut loc după asumarea fidejusiunii.

(2) Fidejusorul are dreptul să refuze executarea obligaţiei de garanţie:

a) dacă, în temeiul legii, debitorul are dreptul de a revoca contractul încheiat cu creditorul şi termenul de revocare nu a expirat;

b) dacă debitorul are dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative;

c) dacă debitorul are dreptul la rezoluţiunea raportului contractual dintre debitor şi creditor pentru neexecutare.

(3) Fidejusorul nu poate invoca lipsa discernămîntului deplin sau lipsa capacităţii juridice necesare a debitorului persoană fizică sau persoană juridică ori inexistenţa debitorului persoană juridică dacă aceste împrejurări erau cunoscute fidejusorului la momentul asumării fidejusiunii.

(4) Atît timp cît nu s-a prescris extinctiv acţiunea debitorului de declarare a nulităţii relative a contractului sau a altui act juridic din care rezultă obligaţia garantată pe un alt temei decît cel menţionat la alin.(3), deşi debitorul nu a înaintat acţiunea, fidejusorul are dreptul să suspende executarea.

(5) Dispoziţiile alin.(4) se aplică în mod corespunzător în cazul în care debitorul are dreptul de a stinge obligaţia garantată prin compensare.

Articolul 1155. Limitele garanţiei

(1) Garanţia acoperă, în limitele sumei maxime a acesteia, dacă s-a stipulat, nu numai obligaţia garantată principală, dar şi obligaţiile accesorii ei, pe care debitorul le datorează creditorului, cum ar fi dobînzile, dobînzile de întîrziere, penalităţile şi cheltuielile rezonabile de urmărire extrajudiciară a obligaţiilor menţionate în prezentul alineat.

(2) Cheltuielile de judecată şi de executare silită împotriva debitorului sînt acoperite, cu condiţia că fidejusorul a fost informat despre intenţia creditorului de a iniţia aceste proceduri cu un termen de preaviz suficient pentru a permite fidejusorului să evite aceste cheltuieli.

(3) Garanţia globală acoperă doar obligaţiile rezultate din contractele încheiate între debitor şi creditor.

Articolul 1156. Obligaţia solidară a fidejusorului

Cu excepţia cazului în care s-a stipulat altfel, obligaţia debitorului şi a fidejusorului este solidară şi, în consecinţă, creditorul poate pretinde executarea solidară de la debitor sau, în limitele garanţiei, de la fidejusor.

Articolul 1157. Obligaţia subsidiară a fidejusorului

(1) În cazul în care s-a stipulat astfel, fidejusorul poate invoca faţă de creditor caracterul subsidiar al răspunderii sale (beneficiul de discuţiune).

(2) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(3), înainte de a cere executarea de la fidejusor, creditorul trebuie să întreprindă încercări corespunzătoare pentru a obţine executarea obligaţiei garantate de la debitor şi, dacă există, de la alte persoane care au garantat aceeaşi obligaţie pe baza unei garanţii personale sau reale care instituie răspunderea solidară.

(3) Creditorul nu este ţinut să încerce să obţină executarea de la debitor şi de la altă persoană conform alin.(2) în măsura în care este vădit imposibil sau extrem de dificil de a obţine executarea de la acea persoană. Această excepţie se aplică în special dacă împotriva acelei persoane a fost intentată o procedură de insolvabilitate sau proceduri echivalente, cu excepţia cazului în care poate fi exercitată o garanţie reală acordată de acea persoană pentru aceeaşi obligaţie garantată.

Articolul 1158. Obligaţia creditorului de a notifica

(1) Creditorul este obligat să notifice fidejusorul fără întîrziere nejustificată despre neexecutarea obligaţiei garantate sau incapacitatea de plată a debitorului, precum şi despre prelungirea scadenţei. Această notificare trebuie să includă informaţii cu privire la sumele garantate ale obligaţiei principale, dobînda şi alte obligaţii accesorii datorate de către debitor la data notificării. Nu este necesară efectuarea unei notificări suplimentare privind o nouă neexecutare înainte de expirarea unui termen de 3 luni de la notificarea anterioară. Notificarea nu este necesară dacă neexecutarea se referă doar la obligaţiile accesorii ale debitorului, cu excepţia cazului în care suma totală a tuturor obligaţiilor garantate neexecutate a ajuns la cuantumul de 5% din suma rămasă a obligaţiei garantate.

(2) În cazul unei garanţii globale, creditorul, de asemenea, are obligaţia de a notifica fidejusorul despre orice majorare convenită:

a) atunci cînd acea majorare, începînd cu data constituirii garanţiei, ajunge la 20% din suma garantată la acea dată; şi

b) atunci cînd suma garantată este majorată cu 20% comparativ cu cuantumul garantat la data la care au fost sau trebuiau să fi oferite ultima dată informaţii conform prezentului alineat.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică în măsura în care fidejusorul cunoaşte sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască acele informaţii.

(4) În cazul în care creditorul omite sau întîrzie să dea notificarea cerută în prezentul articol, drepturile creditorului faţă de fidejusor sînt reduse în măsura necesară pentru a evita suportarea de către acesta a unui prejudiciu din cauza omisiunii sau întîrzierii.

Articolul 1159. Termenul-limită de a cere executarea

(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza fidejusiunii prin care s-a instituit răspunderea solidară a fidejusorului, acesta este eliberat de fidejusiune după expirarea termenului stipulat. Cu toate acestea, fidejusorul rămîne obligat dacă creditorul a cerut executarea de la fidejusor după scadenţa obligaţiei garantate, dar înainte de expirarea termenului-limită al fidejusiunii.

(2) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza fidejusiunii prin care s-a instituit răspunderea subsidiară a fidejusorului, acesta este eliberat după expirarea termenului stipulat. Cu toate acestea, fidejusorul rămîne obligat dacă creditorul:

a) după scadenţa obligaţiei garantate, dar înainte de expirarea termenului-limită, a informat fidejusorul despre intenţia de a cere executarea fidejusiunii şi despre iniţierea încercărilor corespunzătoare pentru a obţine executarea conform art.1157 alin.(2) şi (3); şi

b) informează fidejusorul la fiecare 6 luni cu privire la starea acestor încercări, în cazul în care fidejusorul cere să fie informat.

(3) Dacă termenul-limită al fidejusiunii expiră la scadenţa obligaţiilor garantate sau în cel mult 14 zile de la scadenţă, cererea de executare sau informaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) se pot da mai devreme de termenul prevăzut la alin.(1) şi (2), dar nu mai devreme de 14 zile înainte de expirarea termenului-limită.

(4) În cazul în care creditorul a întreprins măsuri corespunzătoare conform alin.(1)–(3), obligaţia fidejusorului este limitată la mărimea pe care obligaţiile garantate o aveau în ultima zi a termenului-limită.

Articolul 1160. Limitele fidejusiunii globale fără termen-limită

(1) În cazul în care fidejusiunea globală nu se limitează la obligaţiile născute sau devenite scadente în interiorul unui termen-limită stipulat, atît creditorul, cît şi fidejusorul pot institui o limită garanţiei printr-un preaviz de cel puţin 3 luni adresat celeilalte părţi.

(2) În temeiul preavizului fidejusiunea se consideră limitată la obligaţiile garantate care au devenit scadente pînă la data expirării preavizului.

Articolul 1161. Reducerea drepturilor creditorului

(1) În măsura în care, din cauza comportamentului creditorului, fidejusorul nu se poate subroga în drepturile creditorului faţă de debitor şi în drepturile creditorului rezultate din garanţiile personale şi reale acordate de terţi sau nu poate obţine restituirea integrală în regres de la debitor sau de la terţii care au acordat garanţii personale ori reale, drepturile creditorului faţă de fidejusor se reduc în măsura necesară pentru a evita suportarea de către fidejusor a unui prejudiciu din cauza comportamentului creditorului. Dacă fidejusorul deja a executat, el are dreptul la restituirea corespunzătoare de la creditor.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică doar în cazul în care comportamentul creditorului este sub nivelul de prudenţă al unei persoane care îşi administrează afacerile cu prudenţă rezonabilă.

Articolul 1162. Cererea fidejusorului de a fi eliberat

(1) Fidejusorul care a oferit o garanţie la cererea debitorului sau cu consimţămîntul expres ori prezumat al debitorului poate cere debitorului să determine eliberarea sa:

a) dacă debitorul nu a executat obligaţia garantată la scadenţă;

b) dacă debitorul este în incapacitate de plată sau a suferit o diminuare substanţială a patrimoniului; sau

c) dacă creditorul a iniţiat o acţiune pe temeiul fidejusiunii împotriva fidejusorului.

(2) Eliberarea se consideră acordată şi prin acordarea unei garanţii adecvate.

(3) Fidejusorul nu poate fi eliberat de fidejusiune fără ca creditorul să renunţe expres la ea.

Articolul 1163. Notificarea şi cererea fidejusorului înainte de executare

(1) Înainte de a executa în folosul creditorului, fidejusorul este obligat să notifice debitorul şi să-i ceară informaţii despre suma restantă a obligaţiei garantate şi despre orice excepţii sau contrapretenţii faţă de creditor.

(2) În cazul în care fidejusorul omite să respecte obligaţia prevăzută la alin.(1) sau să invoce excepţiile comunicate de către debitor ori cunoscute de către fidejusor pe altă cale, dreptul fidejusorului de a recupera de la debitor în temeiul art.1164 se reduce în măsura necesară pentru a evita suportarea unui prejudiciu de către debitor din cauza acelei omisiuni.

(3) Drepturile fidejusorului faţă de creditor rămîn neafectate.

Articolul 1164. Drepturile fidejusorului după executare

(1) Fidejusorul are dreptul la restituire în regres din partea debitorului doar în măsura în care fidejusorul a executat obligaţia rezultată din fidejusiune. Suplimentar, fidejusorul se subrogă, în aceeaşi măsura, în drepturile creditorului faţă de debitor. Dreptul la restituire în regres şi drepturile dobîndite prin subrogare există în paralel.

(2) În caz de executare parţială, partea rămasă din drepturile creditorului faţă de debitor are prioritate faţă de drepturile în care s-a subrogat fidejusorul.

(3) În virtutea subrogării în temeiul alin.(1), drepturile rezultate din garanţiile personale accesorii şi autonome şi din garanţiile reale se transferă de plin drept fidejusorului în pofida oricărei interdicţii sau limitări contractuale a dreptului de a le transmite. Drepturile faţă de persoanele care au acordat garanţii personale sau reale pot fi exercitate numai în limitele prevăzute la art.1175.

(4) În cazul în care debitorul, din cauza lipsei discernămîntului deplin sau lipsei capacităţii de exerciţiu necesare la momentul asumării obligaţiei garantate, nu se consideră obligat faţă de creditor, dar fidejusorul este totuşi ţinut la fidejusiune şi o execută, dreptul fidejusorului la restituire în regres din partea debitorului este limitat în măsura îmbogăţirii debitorului din operaţiunea cu creditorul. Această regulă se aplică de asemenea în cazul în care o persoană juridică debitor nu a mai fost constituită.

(5) Dreptul de restituire în regres al fidejusorului nu se extinde asupra despăgubirilor, sub orice formă, la care fidejusorul a fost ţinut faţă de creditor din cauza neexecutării fără justificare a obligaţiei rezultate din fidejusiune.

(6) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), fidejusorul poate acţiona în regres chiar înainte de a fi executat fidejusiunea dacă fidejusorul este urmărit în justiţie pentru a obţine executarea, dacă debitorul este insolvabil sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.

Secţiunea a 3-a

Garanţia personală autonomă

Articolul 1165. Caracterul autonom

(1) Garanţia personală autonomă îşi menţine caracterul autonom chiar dacă în cuprinsul ei s-a făcut o trimitere generală la obligaţia de bază datorată creditorului.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică de asemenea acreditivului standby.

Articolul 1166. Notificarea debitorului de către garant

(1) Garantul are obligaţia:

a) să notifice debitorul imediat despre recepţionarea unei cereri de executare de la creditor şi să precizeze dacă, din punctul de vedere al garantului, executarea urmează a fi efectuată sau refuzată;

b) să notifice debitorul imediat despre executarea pe baza unei cereri; şi

c) să notifice debitorul imediat despre refuzul executării pe baza cererii, precizînd motivul refuzului.

(2) Dacă garantul încalcă una dintre obligaţiile prevăzute la alin.(1), drepturile garantului împotriva debitorului în temeiul art.1173 sînt reduse în măsura necesară pentru a evita suportarea unui prejudiciu de către debitor din cauza acelei încălcări.

Articolul 1167. Executarea de către garant

(1) Garantul este obligat să execute doar dacă a recepţionat o cerere de executare în formă textuală la care sînt anexate documentele doveditoare necesare şi care respectă întocmai toate celelalte condiţii stabilite în contractul sau în alt act juridic prin care s-a instituit garanţia.

(2) Dacă nu s-a convenit altfel, garantul poate să invoce excepţiile personale pe care le are împotriva creditorului în legătură cu garanţia sau un alt raport juridic dintre ei.

(3) Garantul este obligat să verifice cu un nivel de prudenţă care se aşteaptă de la o persoană din domeniul lui de activitate dacă sînt respectate întocmai toate condiţiile stabilite pentru executare.

(4) Garantul este obligat să refuze executarea pe baza cererii dacă ea nu respectă întocmai toate condiţiile stabilite, inclusiv dacă cererea de executare este recepţionată de către garant după expirarea termenului-limită stipulat în garanţie.

(5) Garantul trebuie, fără întîrziere nejustificată şi cel tîrziu în termen de 7 zile de la recepţionarea cererii de executare în formă textuală:

a) să execute în conformitate cu cererea; sau

b) să informeze creditorul privind refuzul de a executa, precizînd motivul refuzului.

(6) Dacă creditorul depune, împreună cu cererea de executare, originalul înscrisului prin care s-a asumat garanţia, renunţarea creditorului la garanţie nu se prezumă.

Articolul 1168. Garanţia personală autonomă la prima cerere

(1) Garanţia personală autonomă care prevede că se execută la prima cerere sau care este formulată într-un mod din care acest lucru ar putea fi dedus în mod neîndoielnic este reglementată de dispoziţiile art.1167, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol.

(2) Garantul este obligat să execute numai dacă cererea creditorului este însoţită de o declaraţie în formă textuală a creditorului care confirmă în mod expres că sînt îndeplinite toate condiţiile de care depinde executarea garanţiei.

(3) Dispoziţiile art.1167 alin.(2) nu se aplică.

Articolul 1169. Solicitarea vădit abuzivă sau frauduloasă

(1) Garantul este obligat să refuze executarea pe baza cererii dacă se dovedeşte în mod neîndoielnic prin probe prezente la data examinării cererii că cererea este vădit abuzivă sau frauduloasă. Obligaţia de a refuza apare indiferent dacă debitorul a prezentat sau nu ordonanţa de interzicere prevăzută la alin.(2) şi (3).

(2) În cazul cererii prevăzute la alin.(1), debitorul poate cere instanţei să pronunţe ordonanţă de a interzice:

a) executarea de către garant; şi

b) emiterea sau utilizarea unei cereri de executare de către creditor.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, ordonanţa produce efectul de interzicere a executării de către garant din data pronunţării.

Articolul 1170. Dreptul de restituire în regres al garantului

(1) Garantul are dreptul de a cere în regres de la creditor restituirea prestaţiilor obţinute dacă:

a) condiţiile cererii creditorului nu erau îndeplinite sau ulterior au încetat să fie îndeplinite; sau

b) cererea creditorului era vădit abuzivă sau frauduloasă.

(2) Dreptul garantului de a cere restituirea este reglementat de dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.

Articolul 1171. Termenul-limită de a cere executarea

(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza garanţiei, garantul rămîne obligat chiar şi după expirarea termenului-limită numai dacă creditorul a cerut executarea, conform art.1167 alin.(1) sau art.1168, în orice moment cînd creditorul era îndreptăţit să depună cererea, dar nu mai tîrziu de expirarea termenului-limită. Dispoziţiile art.1159 alin.(3) se aplică în mod corespunzător. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului-limită.

(2) În cazul în care nu s-a stipulat un termen-limită, garantul are dreptul de a stabili unul printr-un preaviz de cel puţin 3 luni în adresa creditorului. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului de preaviz. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care garanţia este asumată pentru un scop determinat.

Articolul 1172. Cesiunea drepturilor rezultate din garanţie

(1) Dreptul creditorului de a primi executarea de la garant poate fi cesionat sau transferat în alt mod.

(2) Cu toate acestea, în cazul unei garanţii personale autonome la prima cerere, dreptul la executare nu poate fi cesionat sau transferat în alt mod, iar cererea de executare poate fi înaintată doar de către creditorul iniţial. Această dispoziţie nu împiedică transferul veniturilor obţinute din garanţie.

Articolul 1173. Drepturile garantului după executare

După ce a executat în baza garanţiei, garantul poate exercita drepturile prevăzute la art.1164, care se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a 4-a

Dispoziţii comune privind pluralitatea garanţilor

Articolul 1174. Răspunderea solidară faţă de creditor

(1) În măsura în care mai mulţi garanţi au garantat prin fidejusiune executarea aceleiaşi obligaţii sau aceleiaşi părţi a unei obligaţii sau şi-au asumat prin garanţie personală autonomă angajamente în acelaşi scop de garantare, fiecare garant poartă, în limitele angajamentului acelui garant faţă de creditor, răspundere solidară împreună cu ceilalţi garanţi. Această regulă se aplică şi în cazul în care garanţii au asumat garanţia prin acte juridice separate şi chiar dacă nu au cunoscut existenţa altor garanţi.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care în folosul aceluiaşi creditor s-au instituit atît garanţii personale, cît şi garanţii reale. În scopul aplicării prezentei secţiuni, constituitorii garanţiilor reale se consideră garanţi.

Articolul 1175. Regresul intern

(1) În cazurile prevăzute la art.1174, regresul între mai mulţi garanţi este reglementat de dispoziţiile art.544, sub rezerva prezentului articol.

(2) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(8) din prezentul articol, partea fiecărui garant în sensul art.544 se determină conform alin.(3)–(7) din prezentul articol.

(3) Cu excepţia cazului în care nu au convenit altfel, în raporturile dintre ei, fiecare garant poartă răspundere în măsura în care riscul maxim asumat de acel garant se raportează la totalul riscurilor maxime asumate de către toţi garanţii. Momentul relevant este cel al acordării ultimei garanţii.

(4) În cazul garanţiei personale, riscul maxim este determinat de suma maximă stipulată a garanţiei. În absenţa unei stipulaţii privind suma maximă, se va lua ca bază de calcul valoarea obligaţiei garantate sau, în cazul în care a fost garantat un cont curent, limita de credit. În cazul în care un cont curent garantat nu are o limită de credit, se va lua ca bază de calcul soldul final.

(5) În cazul garanţiei reale, riscul maxim este determinat de suma maximă stipulată a garanţiei. În absenţa unei stipulaţii privind suma maximă, se va lua ca bază de calcul valoarea bunurilor care fac obiectul garanţiei reale.

(6) Dacă suma maximă în cazul prevăzut la alin.(4) enunţul întîi sau, respectiv, suma maximă sau valoarea în cazul prevăzut la alin.(5) depăşeşte valoarea obligaţiei garantate la momentul acordării celei mai recente garanţii, această ultimă valoare va indica riscul maxim.

(7) În cazul unei garanţii personale nelimitate care garantează un credit nelimitat (inclusiv o fidejusiune globală), riscul maxim al altor garanţii, limitate personale sau reale, care depăşesc soldul final al creditului garantat se consideră limitat la acesta din urmă.

(8) Dispoziţiile alin.(3)–(7) nu se aplică garanţiilor reale acordate de către debitor şi nici garanţiilor care, la momentul în care creditorul a fost satisfăcut, erau deja stinse.

Articolul 1176. Regresul împotriva debitorului

(1) Garantul care a executat în folosul unui alt garant care a acţionat în regres se subrogă în această măsură în drepturile acelui alt garant împotriva debitorului dobîndite în temeiul art.1164 alin.(1) şi (3), inclusiv în drepturile reale de garanţie acordate de către debitor. Dispoziţiile art.1161 se aplică în mod corespunzător.

(2) În cazul în care un garant are un drept de regres împotriva debitorului în virtutea drepturilor dobîndite în temeiul art.1164 alin.(1) şi (3) sau în temeiul dispoziţiilor alin.(1) al prezentului articol, inclusiv în virtutea drepturilor reale de garanţie acordate de către debitor, fiecare garant are dreptul la o parte proporţională, menţionată la art.1175 alin.(2) şi art.544, din prestaţiile restituite de la debitor. Dispoziţiile art.1161 se aplică în mod corespunzător.

(3) În lipsă de stipulaţie contrară, debitorul care a acordat garanţii reale nu se consideră garant şi nu are niciun drept de regres în baza dispoziţiilor prezentului articol.

Articolul 1177. Aplicarea dispoziţiilor legale privind solidaritatea debitorilor

În partea nereglementată de prezenta secţiune, raporturilor dintre părţi li se aplică dispoziţiile legale privind solidaritatea debitorilor.

Secţiunea a 5-a

Dispoziţii speciale privind garanţiile personale acordate de consumator

Articolul 1178. Domeniul de aplicare

(1) Orice garanţie personală acordată de către un garant consumator în folosul unui creditor profesionist este supusă dispoziţiilor prezentei secţiuni şi, în completare, dispoziţiilor secţiunilor 1, a 2-a şi a 4-a.

(2) Garanţia personală nu cade sub incidenţa prezentei secţiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acţionar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra debitorului.

(3) Dacă s-a stipulat că garanţia personală este autonomă, această stipulaţie este lovită de nulitate absolută şi se consideră că garanţia este o fidejusiune, cu condiţia că sînt îndeplinite celelalte condiţii de validitate ale fidejusiunii.

(4) Orice clauză care contravine dispoziţiilor secţiunii 1, a 2-a, a 4-a şi ale prezentei secţiuni în detrimentul garantului (fidejusorului) consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1178¹. Obligaţiile precontractuale ale creditorului

(1) Înainte de asumarea fidejusiunii, creditorul are obligaţia de a explica potenţialului fidejusor următoarele:

a) efectele generale ale fidejusiunii preconizate; şi

b) riscurile concrete la care se expune fidejusorul, conform informaţiilor disponibile creditorului, avînd în vedere situaţia financiară a debitorului.

(2) În cazul în care creditorul cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că, din cauza unei relaţii de încredere dintre debitor şi fidejusor, există un risc semnificativ că fidejusorul nu îşi asumă fidejusiunea în mod liber sau fiind informat adecvat, creditorul are obligaţia de a constata că fidejusorul a primit consultaţii independente. Modalităţile de a constata că fidejusorul a primit consultaţii independente se stabilesc de Guvern.

(3) În cazul în care informaţiile prevăzute la alin.(1) sau, după caz, consultaţiile independente prevăzute la alin.(2) nu sînt primite de către fidejusor cu cel puţin 5 zile înainte de data semnării ofertei de fidejusiune sau a fidejusiunii, oferta poate fi revocată sau fidejusiunea anulată de către fidejusor într-un termen rezonabil după primirea informaţiilor sau a consultaţiei independente. Termenul de 5 zile se consideră rezonabil dacă din circumstanţe nu rezultă altfel.

(4) Dacă, contrar dispoziţiilor alin.(1) sau (2), nu s-au acordat informaţiile sau, după caz, consultaţia independentă, oferta de fidejusiune poate fi revocată sau fidejusiunea anulată de către fidejusor în orice moment.

(5) În cazul în care fidejusorul revocă oferta sau anulează fidejusiunea în temeiul alin.(1)–(4), prestaţiile primite de către părţi se restituie conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă actul juridic prin care se asumă fidejusiunea este încheiat în formă autentică.

Articolul 1178². Natura răspunderii fidejusorului

(1) Dacă nu s-a stipulat o sumă maximă a fidejusiunii, indiferent că este o fidejusiune globală sau nu, se consideră că obligaţia fidejusorului este limitată la suma maximă a obligaţiei garantate principale la data asumării fidejusiunii. O asemenea fidejusiune va acoperi dobînzile, comisioanele, despăgubirile, inclusiv sub forma penalităţilor, şi oricare cheltuieli aferente obligaţiei garantate principale doar dacă ele s-au stipulat expres.

(2) Obligaţia fidejusorului se prezumă subsidiară, în sensul art.1157, dacă nu s-a stipulat altfel în mod expres.

Articolul 1178³. Obligaţiile creditorului de informare anuală

(1) Cu condiţia că s-a obţinut consimţămîntul debitorului, creditorul este obligat să informeze anual fidejusorul despre sumele garantate din obligaţia principală, dobînda şi alte obligaţii accesorii datorate de către debitor la data informării. Consimţămîntul debitorului, odată obţinut, este irevocabil.

(2) Dispoziţiile art.1158 alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1178⁴. Dreptul de a limita fidejusiunea cu termen-limită

(1) Fidejusorul care şi-a asumat o fidejusiune care se limitează la obligaţiile născute sau devenite scadente în interiorul termenului-limită stipulat are dreptul, după expirarea a 3 ani de la data asumării, să limiteze efectele acesteia printr-un preaviz de cel puţin 3 luni adresat creditorului. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care fidejusiunea este limitată la unele obligaţii determinate sau obligaţii care rezultă din contracte determinate concret. Creditorul trebuie să informeze debitorul imediat după primirea unui preaviz de limitare a fidejusiunii din partea fidejusorului.

(2) În temeiul preavizului, fidejusiunea se consideră limitată conform dispoziţiilor art.1160 alin.(2).”

566. Capitolul XXI din titlul III se abrogă.

567. La articolul 1183:

în denumire, cuvîntul „Rezilierea” se substituie cu cuvîntul „Rezoluţiunea”;

la alineatele (1) şi (2), cuvîntul „reziliat” se substituie cu cuvîntul „rezolvit”.

568. Capitolul XXIII din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul XXIII

CONTRACTELE PRIVIND PUNEREA PE PIAŢĂ

A PRODUSELOR ALTUIA

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1199. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractului de agenţie comercială, contractului de comision profesionist, contractului de franciză şi contractului de distribuţie, precum şi, în mod corespunzător, altor contracte în virtutea cărora o parte care desfăşoară o activitate independentă se obligă să folosească competenţe şi eforturi pentru a pune pe piaţă produsele celeilalte părţi.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică contractelor menţionate la alin.(1) dacă partea obligată să pună pe piaţă produsele:

a) în calitatea sa de salariat, are atribuţii de încheiere a contractelor care obligă cealaltă parte;

b) fiind asociat, are dreptul de a încheia contracte care obligă asociaţii săi;

c) este administratorul sau lichidatorul procedurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în procesul de insolvabilitate;

d) activează la bursele de mărfuri.

(3) În sensul prezentului capitol, prin produse se înţeleg, după caz, bunuri, lucrări sau servicii.

(4) În cazul existenţei unor divergenţe între anumite dispoziţii legale:

a) dispoziţiile prezentului capitol au prioritate faţă de dispoziţiile legale cu privire la mandat; şi

b) dispoziţiile secţiunilor a 2-a, a 3-a şi a 5-a din prezentul capitol au prioritate faţă de dispoziţiile prezentei secţiuni.

Articolul 1200. Obligaţia de informare înaintea încheierii contractului

Partea care poartă negocieri pentru încheierea contractului este obligată să furnizeze celeilalte părţi, într-un termen rezonabil înaintea încheierii contractului şi în conformitate cu cerinţele bunelor practicii comerciale, informaţii suficiente care să permită celeilalte părţi să decidă, fiind informată în mod rezonabil, asupra încheierii sau refuzului de a încheia contract de tipul şi în condiţiile propuse.

Articolul 1201. Obligaţia de cooperare

Părţile contractului sînt obligate să colaboreze activ şi loial şi să-şi coordoneze eforturile pentru a atinge obiectivele contractului.

Articolul 1202. Obligaţia de informare în timpul executării contractului

Pe durata contractului, fiecare parte este obligată să ofere celeilalte părţi, în timp util, toată informaţia pe care prima parte o deţine şi care este necesară celeilalte părţi pentru a atinge obiectivele contractului.

Articolul 1203. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Partea care primeşte informaţii confidenţiale de la cealaltă parte este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor şi să nu divulge informaţiile terţilor atît pe durata contractului, cît şi după încetarea acestuia.

(2) Partea care primeşte informaţii confidenţiale de la cealaltă parte este obligată să nu le folosească pentru alte scopuri decît în conformitate cu obiectivele contractului.

(3) Informaţiile care sînt deja deţinute de către o parte sau care au fost divulgate public, precum şi informaţiile care trebuie să fie divulgate în mod necesar clienţilor în cadrul desfăşurării activităţii comerciale nu reprezintă informaţii confidenţiale în scopul aplicării prezentului articol.

Articolul 1204. Încetarea în cazul contractului pe termen determinat

Partea are dreptul să nu prelungească contractul încheiat pe termen determinat. Dacă o parte a notificat, în termenul corespunzător, despre intenţia de a prelungi contractul, contractul va fi prelungit pe un termen nedeterminat, cu excepţia cazului în care cealaltă parte a notificat-o, într-un termen rezonabil înaintea expirării termenului contractului, despre faptul că nu doreşte ca acesta să fie prelungit.

Articolul 1205. Încetarea în cazul contractului pe termen nedeterminat

(1) Fiecare dintre părţile la un contract încheiat pe termen nedeterminat are dreptul la rezoluţiune prin notificarea celeilalte părţi.

(2) Dacă notificarea prevede că rezoluţiunea se va produce la expirarea unui termen rezonabil, obligaţia de a plăti despăgubiri conform art.1206 nu apare. Dacă notificarea prevede rezoluţiunea imediată sau rezoluţiunea după un termen care nu este rezonabil, se vor plăti despăgubiri conform articolului menţionat.

(3) La determinarea caracterului rezonabil al termenului se vor lua în cont în special următorii factori:

a) timpul cît a durat raportul contractual;

b) investiţiile rezonabile efectuate;

c) timpul necesar pentru a găsi o alternativă rezonabilă; şi

d) uzanţele.

(4) Se prezumă rezonabil un termen de notificare prealabilă de o lună pentru fiecare an cît a durat raportul contractual, dar nu mai mult de 36 de luni.

(5) Principalul, comitentul, francizorul sau furnizorul este obligat să respecte un termen al notificării de cel puţin o lună pentru primul an, 2 luni pentru al doilea, 3 luni pentru al treilea, 4 luni pentru al patrulea, 5 luni pentru al cincilea şi 6 luni pentru al şaselea an şi pentru anii următori cît a durat raportul contractual. Orice clauză contrară prezentului alineat este lovită de nulitate absolută.

(6) Convenţiile prin care se instituie termene mai lungi decît cele prevăzute la alin.(4) şi (5) sînt valabile dacă termenele care trebuie respectate de către principal, comitent, francizor sau furnizor nu sînt mai scurte decît cele care trebuie respectate de către agentul comercial, comisionar, francizat sau distribuitor.

(7) În cazul contractelor ce intră sub incidenţa domeniului de aplicare al prezentei secţiuni, dispoziţiile prezentului articol le înlocuiesc pe cele prevăzute de art.720⁸.

Articolul 1206. Despăgubirile pentru rezoluţiunea fără respectarea termenului de notificare

(1) Dacă o parte declară rezoluţiunea în temeiul art.1205, însă nu respectă termenul rezonabil de notificare, cealaltă parte are dreptul la despăgubiri.

(2) Despăgubirile vor constitui suma care corespunde beneficiului care ar fi fost obţinut de cealaltă parte pe perioada suplimentară în care raportul contractual ar fi continuat dacă s-ar fi respectat termenul rezonabil de notificare.

(3) Beneficiul anual se prezumă a fi egal cu beneficiul mediu care a fost obţinut de partea prejudiciată în baza contractului în decursul ultimilor 3 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin, în decursul duratei efective.

(4) Dispoziţiile legale privind dreptul la despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiilor se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1207. Rezoluţiunea pentru neexecutare

Clauza în temeiul căreia o parte poate declara rezoluţiunea pentru o neexecutare a obligaţiei contractuale care nu se consideră, conform legii, esenţială este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1208. Compensaţia pentru fondul comercial

(1) Dacă contractul încetează din oricare cauză (inclusiv din cauza rezoluţiunii de către oricare parte pentru neexecutare esenţială), partea are dreptul să primească o compensaţie de la cealaltă parte pentru fondul comercial (goodwill) în măsura în care:

a) prima parte a mărit substanţial volumul activităţii comerciale a celeilalte părţi şi aceasta din urmă continuă să obţină beneficii semnificative din respectiva activitate comercială; şi

b) plata compensaţiei este rezonabilă.

(2) Plata compensaţiei nu împiedică nicio parte să ceară despăgubiri în temeiul art.1206.

Articolul 1209. Stocul, piesele de schimb şi materialele

Dacă contractul este lovit de nulitate sau are loc rezoluţiunea la iniţiativa uneia dintre părţi, partea ale cărei produse sînt puse pe piaţă este obligată să răscumpere de la cealaltă parte stocul, piesele de schimb şi materialele rămase, la un preţ rezonabil, cu excepţia cazului în care pentru cealaltă parte este rezonabil să le revîndă.

Articolul 1210. Dreptul de retenţie

În scopul garantării drepturilor sale la remuneraţie, la plata despăgubirilor şi la compensaţie, partea care pune produsele pe piaţă are un drept de retenţie asupra bunurilor mobile ale celeilalte părţi, care au intrat în posesia sa pe baza contractului, atît timp cît cealaltă parte nu îşi execută obligaţiile.

Articolul 1211. Actul semnat disponibil la cerere

Fiecare parte are dreptul să primească de la cealaltă parte, la cerere, clauzele contractului convenite în formă textuală, pe un suport durabil. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1211¹. Obligaţia de neconcurenţă

(1) Contractul poate interzice sau limita partea care pune pe piaţă produsele altuia să desfăşoare, după încetarea raporturilor contractuale, activităţi care concurează cu activităţile celeilalte părţi (obligaţia de neconcurenţă).

(2) Obligaţia de neconcurenţă este valabilă dacă:

a) este convenită în formă textuală, pe un suport durabil;

b) se referă la un teritoriu sau la o categorie de clienţi şi un teritoriu şi la produse de tipul celor care fac obiectul contractului;

c) nu încalcă dispoziţiile legislaţiei privind concurenţa.

(3) Obligaţia de neconcurenţă nu poate dura mai mult 2 ani de la încetarea raporturilor contractuale.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor alin.(2) şi (3) este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 2-a

Agenţia comercială

Articolul 1212. Contractul de agenţie comercială

(1) Prin contractul de agenţie comercială o parte (agent comercial) se obligă să acţioneze în mod permanent în calitate de intermediar care desfăşoară activităţi independente pentru a negocia sau a încheia contracte în numele celeilalte părţi (principal), iar principalul se obligă să îi plătească remuneraţie pentru activităţile respective.

(2) Orice remuneraţie care depinde total sau parţial de numărul sau valoarea contractelor se prezumă a fi un comision.

Articolul 1213. Obligaţia agentului comercial de a negocia şi a încheia contracte

(1) Agentul comercial este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a negocia, în numele principalului, şi pentru a încheia contractele în privinţa cărora a primit indicaţii să le încheie.

(2) Agentul comercial este obligat să urmeze indicaţiile rezonabile ale principalului dacă acestea nu afectează în mod semnificativ independenţa agentului comercial.

Articolul 1214. Informarea de către agentul comercial pe perioada executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, agentul comercial este obligat să furnizeze principalului în special informaţia privind:

a) contractele negociate sau încheiate;

b) condiţiile pieţei;

c) solvabilitatea şi alte caracteristici privind clienţii.

Articolul 1215. Evidenţa agentului comercial

(1) Agentul comercial este obligat să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate în numele principalului.

(2) Dacă reprezintă mai mulţi principali, agentul comercial este obligat să ţină o evidenţă independentă pentru fiecare principal.

(3) Dacă principalul are motive importante pentru a pune la îndoială faptul că agentul comercial ţine o evidenţă corespunzătoare, agentul comercial este obligat, la cererea principalului, să permită unui contabil independent accesul rezonabil la evidenţa sa. Principalul este obligat să achite serviciile contabilului independent.

Articolul 1216. Dreptul la comision pe durata agenţiei comerciale

(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un client pe durata agenţiei comerciale, dacă contractul a fost încheiat ca rezultat al eforturilor agentului comercial:

a) cu un terţ care a fost anterior atras de către agentul comercial în calitate de client al principalului în contracte de acelaşi fel; sau

b) cu un client dintr-o anumită zonă geografică sau dintr-un grup de clienţi care au fost încredinţaţi agentului comercial.

(2) Dreptul la comision prevăzut la alin.(1) apare:

a) dacă principalul şi-a executat sau trebuia să-şi execute obligaţiile rezultate din contract; sau

b) dacă clientul şi-a executat obligaţiile rezultate din contract sau suspendă executarea în mod justificat.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2) lit.b) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1217. Dreptul la comision după încetarea agenţiei comerciale

(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un client după încetarea agenţiei comerciale:

a) dacă contractul încheiat este, în mod substanţial, rezultatul eforturilor agentului comercial exercitate pe durata acoperită de contractul de agenţie comercială şi dacă contractul a fost încheiat într-un termen rezonabil după încetarea agenţiei comerciale; sau

b) dacă condiţiile prevăzute la art.1216 alin.(1) şi (2) ar fi fost întrunite, însă contractul nu a fost încheiat pe durata agenţiei comerciale, iar oferta clientului a fost primită de către principal sau agentul comercial înainte de încetarea agenţiei comerciale.

(2) Dreptul la comision prevăzut la alin.(1) apare:

a) dacă principalul şi-a executat sau trebuia să-şi execute obligaţiile rezultate din contract; sau

b) dacă clientul şi-a executat obligaţiile rezultate din contract sau suspendă executarea în mod justificat.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2) lit.b) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

(4) Agentul comercial nu are dreptul la comisionul prevăzut la art.1216 dacă un agent comercial precedent are dreptul la comisionul respectiv în baza prezentului articol, cu excepţia cazului în care partajarea comisionului între cei doi agenţi comerciali este rezonabilă.

Articolul 1218. Scadenţa comisionului

(1) Principalul este obligat să îi plătească agentului comercial comisionul nu mai tîrziu decît în ultima zi a lunii următoare trimestrului în care agentul a obţinut dreptul la comision.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1219. Stingerea dreptului la comision

(1) Clauza prin care se stinge dreptul agentului comercial la comision pentru un contract încheiat cu un client este valabilă doar în măsura în care aceasta prevede stingerea pe motiv că obligaţiile contractuale ale clientului nu sînt executate dintr-o cauză pentru care principalul nu poartă răspundere.

(2) La stingerea dreptului său la comision, agentul comercial este obligat să restituie comisionul care a fost deja primit.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1220. Obligaţiile de informare ale principalului

(1) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, principalul este obligat în special să furnizeze informaţii privind caracteristicile produselor, precum şi privind preţurile şi condiţiile vînzării sau cumpărării.

(2) Principalul este obligat să informeze agentul comercial, într-un termen rezonabil, despre:

a) acceptarea sau refuzul de către principal al unui contract negociat de către agentul comercial în numele principalului; şi

b) orice neexecutare a obligaţiilor rezultate dintr-un contract negociat sau încheiat de către agentul comercial în numele principalului.

(3) Principalul este obligat să avertizeze agentul comercial într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că volumul contractelor pe care principalul va fi capabil să le încheie va fi în mod semnificativ mai mic decît volumul pe care le poate prevedea agentul comercial în mod rezonabil. Se prezumă că principalul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.

(4) Principalul este obligat să transmită agentului comercial, într-un termen rezonabil, un raport privind comisionul pe care agentul comercial are dreptul să îl primească. Acel raport trebuie să prevadă modul în care a fost calculată suma comisionului. În scopul calculării comisionului, principalul este obligat să prezinte agentului comercial, la cerere, un extras din evidenţa sa.

(5) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2)–(4) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221. Evidenţa ţinută de principal

(1) Principalul este obligat să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate de către agentul comercial.

(2) Dacă are mai mulţi agenţi comerciali, principalul este obligat să ţină o evidenţă independentă pentru fiecare agent comercial.

(3) Principalul este obligat, la cererea agentului comercial, să permită unui contabil independent accesul rezonabil la evidenţa sa:

a) dacă principalul nu execută obligaţia prevăzută la art.1220 alin.(4); sau

b) dacă agentul comercial are motive importante pentru a pune la îndoială faptul că principalul ţine o evidenţă corespunzătoare.

Articolul 1221¹. Valoarea compensaţiei

(1) Agentul comercial are dreptul să primească o compensaţie pentru fondul comercial în temeiul art.1208 în valoare egală cu:

a) comisionul mediu al contractelor cu clienţi noi şi al volumului majorat al activităţii comerciale cu clienţii existenţi, calculat pentru ultimele 12 luni şi înmulţit cu:

b) numărul anilor în decursul cărora principalul este probabil să continue să obţină beneficii din aceste contracte în viitor.

(2) Valoarea compensaţiei rezultate din acest calcul trebuie ajustată ţinîndu-se cont de:

a) diminuarea probabilă a clienţilor, în baza ratei medii a migraţiei pe teritoriul agentului comercial; şi

b) reducerea necesară pentru plata în avans, în baza dobînzii prevăzute la art.585.

(3) În orice caz, compensaţia nu poate depăşi remuneraţia pentru 1 an, calculată din remuneraţia medie anuală a agentului comercial în decursul ultimilor 5 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin de 5 ani, din media pe parcursul duratei efective.

(4) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221². Clauza del credere

(1) Convenţia prin care agentul comercial garantează că un client va plăti preţul produselor care formează obiectul contractului negociat sau încheiat de către agentul comercial (clauza del credere) este valabilă doar în măsura în care:

a) este în formă textuală, pe un suport durabil;

b) se referă la anumite contracte care au fost negociate sau încheiate de către agentul comercial sau la contracte cu clienţi concreţi specificaţi în convenţie; şi

c) este rezonabilă în raport cu interesele părţilor.

(2) Agentul comercial are dreptul la un comision de o valoare rezonabilă pentru contractele la care se aplică garanţia del credere (comisionul del credere).

Secţiunea a 3-a

Comisionul profesionist

Articolul 1221³. Dispoziţii generale cu privire la comisionarul profesionist

(1) Se consideră comisionar profesionist (comisionar) persoana care, în cadrul activităţii sale comerciale permanente, îşi asumă obligaţia de a încheia contracte cu produse sau cu valori mobiliare în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane (comitent).

(2) Faţă de activitatea comisionarului care nu este reglementată de normele prezentei secţiuni se aplică regulile referitoare la agentul comercial.

(3) Normele cu privire la contractul de comision se aplică în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd altfel.

Articolul 1221⁴. Obligaţiile comisionarului

(1) Comisionarul este ţinut să execute cu diligenţa unui bun profesionist obligaţiile pe care şi le-a asumat. Comisionarul trebuie să respecte interesele comitentului şi să îndeplinească indicaţiile date de el.

(2) Comisionarul prezintă comitentului informaţiile necesare, în particular îi comunică imediat despre executarea comisionului. El este obligat să prezinte comitentului un raport cu privire la executarea comisionului şi să-i transmită cele cuvenite din executarea respectivă.

(3) Comisionarul poartă răspundere faţă de comitent pentru executarea actului juridic încheiat în cazul în care, concomitent cu notificarea despre executarea comisionului, nu va indica şi terţul cu care a încheiat actul juridic.

Articolul 1221⁵. Efectele nerespectării indicaţiilor comitentului

În cazul în care nu acţionează conform indicaţiilor comitentului, comisionarul este obligat să repare prejudiciul cauzat. Totodată, comitentul este în drept să nu recunoască efectele actului juridic încheiat astfel în privinţa sa.

Articolul 1221⁶. Limitele preţului

(1) Dacă comisionarul a efectuat o vînzare la un preţ mai mic decît cel stabilit sau dacă a majorat preţul de cumpărare stabilit, comitentul, în cazul în care intenţionează să respingă convenţia ca nefiind încheiată pe contul lui, trebuie să declare acest fapt imediat după notificarea despre încheierea convenţiei. În caz contrar, abaterea de la preţul stabilit se consideră acceptată.

(2) În cazul în care comisionarul, concomitent cu notificarea despre încheierea convenţiei, declară că va compensa diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să respingă convenţia. Dreptul comitentului de a cere repararea prejudiciului care depăşeşte diferenţa de preţ nu este afectat.

Articolul 1221⁷. Încheierea convenţiei în condiţii mai avantajoase

În cazul în care comisionarul încheie o convenţie în condiţii mai avantajoase decît cele stabilite de comitent, avantajele sînt atribuite comitentului. Această regulă produce efecte în particular în cazul în care preţul cu care comisionarul a efectuat vînzarea depăşeşte preţul pe care comitentul l-a stabilit ca fiind cel mai mic sau dacă preţul de cumpărare nu atinge preţul cel mai mare stabilit de comitent.

Articolul 1221⁸. Remunerarea comisionarului

(1) În cazul în care convenţia este executată, comisionarul poate pretinde plata comisionului.

(2) Chiar dacă convenţia nu a fost executată, comisionarul are totuşi dreptul la un comision dacă acesta este prevăzut de uzanţele comerciale.

(3) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dacă acest fapt se datorează vinovăţiei comitentului sau este în legătură cu personalitatea lui.

Articolul 1221⁹. Produsul deteriorat sau viciat

Dacă produsul care i-a fost expediat este deteriorat sau are anumite vicii depistabile la examinare, comisionarul, în raport cu transportatorul şi comitentul, este obligat să asigure proba stării lui şi să informeze imediat comitentul. În caz contrar, comisionarul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 1221¹⁰. Răspunderea comisionarului pentru produs

(1) Comisionarul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea produsului aflat în custodia lui, cu excepţia cazului în care pierderea sau deteriorarea a rezultat din împrejurări care nu puteau fi evitate prin diligenţa unui bun profesionist.

(2) Comisionarul poartă răspundere pentru neasigurarea produsului doar în cazul în care comitentul i-a dat indicaţia să efectueze asigurarea.

Articolul 1221¹¹. Avansul şi creditul la executarea contractului de comision

(1) În cazul în care a acordat terţului un avans sau un credit fără consimţămîntul comitentului, comisionarul acţionează pe propriul risc.

(2) Dacă uzanţele comerciale prevăd posibilitatea acordării unei amînări pentru plata preţului de cumpărare, de acest drept se va bucura şi comisionarul în lipsa unor indicaţii contrare din partea comitentului.

(3) În cazul în care, neavînd împuterniciri, efectuează o vînzare în credit, comisionarul este obligat, în calitate de debitor, să plătească imediat, în contul comitentului, preţul de cumpărare.

Articolul 1221¹². Contracte similare

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, dacă nu este prevăzut altfel sau dacă din esenţa raporturilor nu reiese contrariul, şi în cazul în care comisionarul, practicînd activitate comercială proprie, îşi asumă încheierea, în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane, a unor acte juridice diferite de cele menţionate la art.1221³ alin.(1).

Secţiunea a 4-a

Franciza

Articolul 1221¹³. Contractul de franciză

Prin contractul de franciză o parte (francizor) acordă celeilalte părţi (francizat), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura o activitate comercială (activitate de franciză) în cadrul reţelei francizorului, cu scopul de a furniza anumite produse în numele şi pe contul francizatului, iar francizatul are dreptul şi obligaţia de a folosi denumirea comercială, marca sau alte obiecte ale drepturilor asupra obiectului de proprietate intelectuală, know-how şi metode ale activităţii comerciale ale francizorului.

Articolul 1221¹⁴. Informarea înaintea încheierii contractului

(1) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1200, francizorul este obligat în special să furnizeze francizatului informaţii corespunzătoare şi în timp util privind:

a) întreprinderea şi experienţa francizorului;

b) obiectele relevante ale drepturilor de proprietate intelectuală;

c) caracteristicile know-how-ului relevant;

d) sectorul comercial şi condiţiile pieţei;

e) metodele particulare ale francizei şi desfăşurarea acesteia;

f) structura şi mărimea reţelei de franciză;

g) comisioanele, redevenţele şi orice alte plăţi periodice; şi

h) clauzele contractului.

(2) Chiar dacă nerespectarea dispoziţiilor alin.(1) de către francizor nu a cauzat o eroare pentru care, conform legii, contractul poate fi anulat, francizatul poate solicita despăgubiri conform art.233¹, cu excepţia cazului în care francizorul a avut motive să creadă că informaţia a fost corespunzătoare sau a fost oferită în timp util.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221¹⁵. Obligaţia de cooperare

Clauza contractului de franciză prin care se derogă de la dispoziţiile art.1201 este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221¹⁶. Drepturile de proprietate intelectuală asupra obiectului şi know-how-ul

(1) Francizorul este obligat:

a) să acorde francizatului dreptul de a exploata obiectele asupra cărora are drepturi de proprietate intelectuală în măsura necesară pentru desfăşurarea activităţii de franciză;

b) să depună eforturi rezonabile pentru a asigura exercitarea netulburată şi continuă a acestui drept.

(2) Pe durata contractului, francizorul este obligat să acorde francizatului know-how-ul necesar pentru desfăşurarea activităţii de franciză.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221¹⁷. Asistenţa

Francizorul este obligat:

a) să ofere francizatului asistenţă sub forma cursurilor de formare, îndrumărilor şi consilierii, în măsura necesară desfăşurării activităţii de franciză, fără costuri suplimentare pentru francizat;

b) să ofere altă asistenţă decît cea prevăzută la lit.a) în măsura în care aceasta este solicitată în mod rezonabil de către francizat, la un preţ rezonabil.

Articolul 1221¹⁸. Furnizarea

(1) Atunci cînd francizatul este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, francizorul este obligat să se asigure că produsele comandate de francizat sînt furnizate într-un termen rezonabil, în măsura în care este posibil şi cu condiţia că comanda este rezonabilă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi cazurilor în care, deşi francizatul nu este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, el este nevoit, de fapt, să facă acest lucru.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221¹⁹. Obligaţia de informare a francizorului pe durata executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, francizorul este obligat în special să furnizeze francizatului informaţii privind:

a) condiţiile pieţei;

b) rezultatele comerciale ale reţelei de franciză;

c) caracteristicile produselor;

d) preţurile şi condiţiile de furnizare a produselor;

e) preţurile recomandate şi condiţiile pentru refurnizare a produselor către clienţi;

f) comunicările relevante dintre francizor şi clienţi în teritoriu; şi

g) campaniile de publicitate.

Articolul 1221²⁰. Avertizarea privind capacitatea redusă de furnizare

(1) Atunci cînd francizatul este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, francizorul este obligat să avertizeze francizatul într-un termen rezonabil în cazul în care prevede că capacitatea lui de furnizare sau capacitatea de furnizare a furnizorului desemnat va fi în mod semnificativ mai mică decît capacitatea la care francizatul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că francizorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi cazurilor în care, deşi francizatul nu este obligat prin lege să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, el este nevoit, de fapt, să facă acest lucru.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul francizatului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221²¹. Reputaţia reţelei şi publicitatea

(1) Francizorul este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a promova şi a menţine reputaţia reţelei de franciză.

(2) În particular, francizorul este obligat să elaboreze şi să coordoneze campanii corespunzătoare de publicitate cu scopul promovării reţelei de franciză.

(3) Activităţile de promovare şi menţinere a reputaţiei reţelei de franciză vor fi efectuate fără costuri suplimentare pentru francizat.

Articolul 1221²². Comisioane, redevenţe şi alte plăţi periodice

(1) Francizatul este obligat să plătească francizorului comisioanele, redevenţele sau alte plăţi periodice convenite în contract.

(2) Dacă comisioanele, redevenţele sau alte plăţi periodice vor fi determinate unilateral de către francizor, se aplică dispoziţiile art.676.

Articolul 1221²³. Obligaţia de informare a francizatului în decursul executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, francizatul este obligat în special să furnizeze francizorului informaţii privind:

a) acţiunile înaintate sau ameninţate de a fi înaintate de către terţi în privinţa drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală; şi

b) încălcări de către terţi ale drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală.

Articolul 1221²⁴. Metodele activităţii comerciale şi indicaţiile

(1) Francizatul este obligat:

a) să depună eforturi rezonabile pentru a desfăşura activitatea de franciză în conformitate cu metodele activităţii comerciale ale francizorului;

b) să urmeze indicaţiile rezonabile ale francizorului privind metodele activităţii comerciale şi menţinerea reputaţiei reţelei;

c) să manifeste prudenţă rezonabilă pentru a nu dăuna reţelei de franciză.

(2) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221²⁵. Inspecţia

Francizatul este obligat:

a) să permită francizorului acces în condiţii rezonabile la spaţiile sale pentru ca francizorul să verifice dacă francizatul se conformează metodelor activităţii comerciale şi indicaţiilor francizorului;

b) să ofere francizorului acces în condiţii rezonabile la registrele sale contabile.

Secţiunea a 5-a

Distribuţia

Articolul 1221²⁶. Contractul de distribuţie

(1) Prin contract de distribuţie o parte (furnizor) se obligă să furnizeze celeilalte părţi (distribuitor) produse, în mod continuu, iar distribuitorul se obligă să cumpere produsele date sau să le ia şi să plătească pentru ele şi să le furnizeze altora în numele şi pe contul distribuitorului.

(2) Contractul de distribuţie exclusivă este contractul de distribuţie în virtutea căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse unui singur distribuitor pe un teritoriu determinat sau către un anumit grup de clienţi.

(3) Contractul de distribuţie selectivă este un contract de distribuţie în virtutea căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse, direct sau indirect, numai distribuitorilor selectaţi pe baza unor criterii stabilite.

(4) Contract de cumpărare exclusivă este un contract de distribuţie în virtutea căruia distribuitorul se obligă să cumpere sau să ia şi să plătească produse doar de la furnizor sau de la o persoană desemnată de furnizor.

Articolul 1221²⁷. Obligaţia de a furniza produsele şi materialele publicitare şi de a menţine reputaţia

Furnizorul este obligat:

a) să furnizeze produsele comandate de către distribuitor, în măsura posibilă şi cu condiţia ca comanda să fie rezonabilă;

b) să ofere distribuitorului, la un preţ rezonabil, toate materialele publicitare pe care le deţine şi care sînt necesare pentru distribuirea şi promovarea corespunzătoare a produselor;

c) să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputaţia produselor.

Articolul 1221²⁸. Informarea de către furnizor pe perioada executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, furnizorul este obligat să furnizeze distribuitorului informaţii privind:

a) caracteristicile produselor;

b) preţurile şi condiţiile de furnizare a produselor;

c) preţurile recomandate şi condiţiile pentru refurnizare a produselor către clienţi;

d) comunicaţiile relevante dintre furnizor şi clienţi; şi

e) campaniile de publicitate relevante pentru desfăşurarea activităţii comerciale.

Articolul 1221²⁹. Avertizarea de către furnizor privind capacitatea scăzută de furnizare

(1) Furnizorul este obligat să avertizeze distribuitorul într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că capacitatea sa de furnizare va fi în mod semnificativ mai mică decît capacitatea la care distribuitorul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că furnizorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.

(2) În contractele de cumpărare exclusivă, orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1221³⁰. Obligaţiile distribuitorului în contractele de distribuţie exclusivă şi în contractele de distribuţie selectivă

(1) Distribuitorul este obligat:

a) în măsura în care este posibil, să depună eforturi rezonabile pentru a promova produsele;

b) să avertizeze furnizorul într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că comenzile sale vor fi în mod semnificativ mai mici decît comenzile la care furnizorul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că distribuitorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil;

c) să urmeze indicaţiile rezonabile date de furnizor, care au drept scop asigurarea distribuirii corespunzătoare a produselor sau menţinerea reputaţiei ori caracteristicilor distincte ale produselor;

d) să permită furnizorului acces rezonabil la spaţiile sale pentru ca furnizorul să verifice dacă distribuitorul se conformează standardelor convenite prin contract şi indicaţiilor rezonabile date;

e) să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputaţia produselor.

(2) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, distribuitorul este obligat să furnizeze furnizorului informaţii privind:

a) acţiunile înaintate sau ameninţate de a fi înaintate de către terţi în privinţa drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală; şi

b) încălcări de către terţi ale drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar contractelor de distribuţie exclusivă şi contractelor de distribuţie selectivă.”

569. Denumirea capitolului XXIV din titlul III se completează în final cu cuvintele „ŞI NEBANCARE”.

570. Articolul 1222:

la alineatul (1), după cuvintele „o sumă de bani” se introduce textul „ , înscrisă la soldul contului de depozit deschis pe numele deponentului,”;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător contractelor de depunere de economii încheiate de către asociaţiile de economii şi împrumut cu membrii săi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.”

571. La articolul 1224 alineatul (1), cifrele „619” se substituie cu cifrele „585”.

572. Articolul 1227:

la alineatul (1), cuvîntul „nulă” se substituie cu cuvintele „lovită de nulitate absolută”;

la alineatul (3), cuvintele „unui depozit la vedere” se substituie cu cuvintele „noi oferite de bancă pentru depozitul de tipul respectiv”.

573. La articolul 1228, cuvintele „retragerile de numerar” se substituie cu cuvintele „eliberarea numerarului”.

574. Codul se completează cu articolul 1229¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1229¹. Cotitularii de cont

(1) În cazul în care contul a fost deschis de mai mulţi titulari (cotitulari de cont), banca este ţinută să execute doar ordinele acceptate de toţi cotitularii de cont dacă nu s-a prevăzut că acceptarea unui cotitular sau a cîtorva cotitulari este suficientă pentru ca ordinul să producă efecte juridice.

(2) În cazul în care s-a stipulat că nu este necesară acceptarea tuturor cotitularilor, contractul poate prevedea anumite limite de sume sau de timp în privinţa ordinelor emise de cotitularul sau cotitularii împuterniciţi să accepte un ordin valabil.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi schimbării împuternicirilor cotitularilor sau închiderii contului curent.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi conturilor bancare, altele decît contul curent.”

575. La articolul 1233:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 1233. Rezoluţiunea contractului de cont curent”;

la alineatul (1), cuvîntul „reziliat” se substituie cu cuvîntul „rezolvit”;

la alineatul (2), cuvintele „rezilia contractul” se substituie cu cuvintele „declara rezoluţiunea”, iar cuvîntul „reziliere” se substituie cu cuvîntul „rezoluţiune”.

576. Capitolul XXIV din titlul III se completează cu secţiunea a 2¹-a cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 2¹-a

Contul fiduciar

Articolul 1235¹. Contul fiduciar

(1) Persoana care solicită băncii deschiderea unui cont curent, de depozit sau a unui alt cont bancar poate stipula că acţionează în calitate de fiduciar şi solicita să se facă menţiunea că contul deschis pe numele său va fi un cont fiduciar.

(2) Banca face menţiunea că contul deschis este cont fiduciar dacă solicitantul face dovada înregistrării fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare. Această dovadă nu este necesară dacă contul fiduciar este deschis de către bancă pe numele său, precum şi dacă titularul contului este:

a) o altă bancă;

b) o formă de exercitare a profesiei de executor judecătoresc, notar sau avocat;

c) depozitar central sau societate de administrare fiduciară a investiţiilor şi alţi participanţi profesionişti ce deţin licenţe pentru activitatea pe piaţa de capital.

(3) În cazurile permise de lege sau de contract, fiduciarul poate utiliza acelaşi cont fiduciar pentru deţinerea sumelor de bani primite în temeiul diferitor raporturi de fiducie.

Articolul 1235². Contractul de cont fiduciar de sechestru

Prin contractul de cont fiduciar de sechestru, în schimbul unei remuneraţii convenite, banca se obligă, în calitate de fiduciar, să deschidă un cont fiduciar (cont fiduciar de sechestru) pe numele său, să primească de la una dintre celelalte părţi (plătitor) sau de la un terţ sume băneşti depuse în numerar sau transferate din conturile altor persoane, să le deţină şi să efectueze transferuri de sume băneşti din contul fiduciar de sechestru în folosul unei alte părţi ori unui terţ (beneficiar) la îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres de contractul de cont fiduciar de sechestru.

Articolul 1235³. Condiţiile efectuării transferului

(1) Contractul de cont fiduciar de sechestru trebuie să prevadă:

a) condiţiile la îndeplinirea cărora banca va efectua transferul, suma supusă transferului şi beneficiarul transferului ori modul de determinare a sumei şi a beneficiarului;

b) termenul pînă la care urmează a fi îndeplinite condiţiile efectuării transferului menţionate la lit.a) (termenul sechestrului);

c) persoana în folosul căreia banca va plăti soldul contului fiduciar de sechestru dacă pînă la expirarea termenului sechestrului nu sînt îndeplinite condiţiile menţionate la lit.a).

(2) În sensul alin.(1) lit.a), condiţia efectuării transferului poate consta în:

a) prezentarea către bancă a dovezii încheierii unui contract;

b) prezentarea către bancă a dovezii dobîndirii dreptului de proprietate asupra unui bun;

c) prezentarea către bancă a dovezii pronunţării unei hotărîri judecătoreşti definitive, hotărîri arbitrale ori a unui mediator;

d) neinformarea băncii despre apariţia unui litigiu între părţi pe baza unor alte raporturi existente între acestea;

e) oricare altă împrejurare, dacă stipularea ei în calitate de condiţie nu contravine dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri.

(3) Banca va refuza modificarea contractului de cont fiduciar de sechestru, inclusiv prelungirea termenului de sechestru, atît timp cît continuă urmărirea de către creditorii uneia dintre celelalte părţi la contract a sumelor băneşti de pe conturile acesteia deschise în acea bancă.

Articolul 1235⁴. Obligaţiile băncii la recepţionarea dovezilor îndeplinirii condiţiilor

(1) Banca este obligată:

a) să notifice imediat o parte despre recepţionarea dovezilor de confirmare a îndeplinirii condiţiilor de efectuare a transferului de la cealaltă parte;

b) să notifice imediat părţile despre efectuarea unui transfer; şi

c) să notifice imediat părţile despre refuzul în efectuarea unui transfer şi să precizeze motivul refuzului.

(2) Banca este obligată să efectueze transferul în folosul beneficiarului doar dacă dovezile recepţionate respectă întocmai toate condiţiile stabilite în contractul de cont fiduciar de sechestru.

(3) Banca este obligată să verifice îndeplinirea condiţiilor cu un nivel de prudenţă care se aşteaptă de la o persoană din domeniul ei de activitate.

(4) Banca este obligată să refuze efectuarea transferului dacă condiţiile aplicabile nu sînt îndeplinite, în special:

a) dacă se dovedeşte în chip neîndoielnic, prin probe prezente la data examinării, că dovezile îndeplinirii condiţiilor, prezentate băncii, sînt frauduloase;

b) dacă banca a recepţionat dovezile îndeplinirii condiţiilor după expirarea termenului de sechestru.

Articolul 1235⁵. Regimul sechestrului

(1) Niciuna dintre celelalte părţi ale contractului de cont fiduciar de sechestru nu are dreptul să dea băncii instrucţiuni de efectuare a transferurilor din contul fiduciar de sechestru şi nici să revoce împuternicirile de fiduciar ale băncii altfel decît conform condiţiilor expres prevăzute de contract.

(2) Oricare din părţi poate solicita băncii informaţii privind soldul contului fiduciar de sechestru şi operaţiunile efectuate de ea.

(3) Sumele băneşti înscrise la soldul contului fiduciar de sechestru pot fi gajate de bancă cu consimţămîntul tuturor părţilor la contractul de cont fiduciar de sechestru. În acest caz, banca îşi îndeplineşte împuternicirile şi obligaţiile rezultate din contractul de cont fiduciar de sechestru în măsura în care ele nu contravin condiţiilor gajului instituit.

Articolul 1235⁶. Închiderea contului fiduciar de sechestru

(1) Dacă, la îndeplinirea condiţiei efectuării transferului, banca nu deţine informaţii suficiente pentru a efectua transferul în folosul beneficiarului, banca va deschide un cont curent pe numele beneficiarului şi va transfera în el sumele datorate acestuia.

(2) Dacă, la expirarea termenului de sechestru, nu au fost îndeplinite condiţiile efectuării transferului şi banca nu deţine informaţii suficiente pentru a plăti soldul contului fiduciar în folosul persoanei îndreptăţite, banca va deschide un cont curent pe numele persoanei îndreptăţite şi va transfera în el sumele datorate acelei persoane.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), banca închide contul fiduciar de sechestru şi informează părţile contractului de cont fiduciar de sechestru despre operaţiunile efectuate.

Articolul 1235⁷. Aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează cu dispoziţiile legale privind fiducia.

(2) Dispoziţiile art.1235²–1235⁶ şi ale prezentului articol se aplică în mod corespunzător atunci cînd contul fiduciar, deschis de o altă persoană decît banca, este utilizat pentru prestarea serviciilor de sechestru convenţional.”

577. În denumirea şi în cuprinsul secţiunii a 3-a din capitolul XXIV, cuvintele „credit bancar”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „credit” la forma gramaticală corespunzătoare, iar după cuvîntul „bancă”, la orice formă gramaticală, se introduc cuvintele „sau organizaţie de creditare nebancară” la forma gramaticală corespunzătoare.

578. La articolul 1236:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Prin contractul de credit, o bancă sau o organizaţie de creditare nebancară (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei alte persoane (debitor) o sumă de bani ca împrumut, cu condiţia rambursării ei, a plăţii dobînzii şi a altor plăţi aferente, sau îşi asumă orice alt angajament de a achiziţiona o creanţă sau de a efectua o plată, de a prelungi termenul de rambursare a datoriei sau de a emite orice garanţii.”

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică împrumuturilor acordate de către bănci sau organizaţii de creditare nebancară, precum şi alte organizaţii care acordă credite în baza legii.”

579. La articolul 1237:

alineatul (2) se abrogă;

la alineatul (3), după cuvintele „evoluţia pieţei” se introduc cuvintele „financiare bancare şi nebancare”, iar cuvîntul „regulile” se substituie cu cuvîntul „principiul”.

580. Articolul 1240:

la alineatul (1), textele „(gaj)” şi „(fidejusiune)” se substituie, respectiv, cu textele „(inclusiv gaj)” şi „(inclusiv fidejusiune)”;

la alineatul (2), cuvintele „să rezilieze contractul” se substituie cu cuvintele „să declare rezoluţiunea contractului de credit”.

581. Articolul 1241:

la alineatul (1) litera b), cuvintele „înaintate de bancă” se substituie cu cuvintele „prevăzute de contractul de credit”;

alineatul (2) se completează cu cuvintele „ori la tranşa care urmează să se acorde”.

582. La articolul 1242:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 1242. Rezoluţiunea contractului de credit”;

la alineatul (1), cuvîntul „rezilia” se substituie cu cuvîntul „rezolvi”;

la alineatul (2), cuvîntul „Rezilierea” se substituie cu cuvîntul „Rezoluţiunea”;

la alineatul (3), cuvintele „să anunţe rezilierea” se substituie cu cuvintele „declare rezoluţiunea”;

la alineatul (4), cuvîntul „rezilia” se substituie cu cuvîntul „rezolvi”;

la alineatul (5), cuvîntul „Rezilierea” se substituie cu cuvîntul „Rezoluţiunea”.

583. Articolul 1243 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1243. Răspunderea debitorului

(1) În cazul în care a rezolvit contractul de credit pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiilor de către debitor, banca sau organizaţia de creditare nebancară nu are dreptul de a cere dobînda pe care o va rata din cauza încetării înainte de termen a contractului de credit. Această regulă nu împiedică banca sau organizaţia de creditare nebancară să ceară repararea prejudiciului cauzat conform dispoziţiilor alin.(2) şi, după caz, dispoziţiilor privind neexecutarea obligaţiilor.

(2) Dispoziţiile legale privind clauza penală rămîn aplicabile.”

584. Articolul 1245:

la alineatul (1), după cuvîntul „rambursează” se introduc cuvintele „total sau parţial”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Părţile pot conveni asupra unui comision de plată anticipată prin care se va repara prejudiciul cauzat prin rambursarea anticipată.”

585. La articolul 1245¹ alineatul (5), textul „art.556–571 din prezentul cod” se substituie cu textul „art.556–571⁴”.

586. La articolul 1246:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul în care textul garanţiei bancare prevede în mod expres că ea este guvernată de anumite uzanţe şi practici uniforme publicate, dispoziţiile prezentului cod se aplică doar în măsura în care nu contravin acelor uzanţe şi practici.”

alineatele (3) şi (4) se abrogă.

587. Articolele 1247 şi 1248 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1247. Regimul juridic al garanţiei bancare

(1) Dacă altceva nu s-a prevăzut expres sau nu rezultă în chip neîndoielnic din textul garanţiei bancare, garanţia bancară se consideră o garanţie personală autonomă la prima cerere asumată prin act juridic unilateral.

(2) Dispoziţiile legale privind garanţiile personale se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1248. Contractul privind eliberarea garanţiei bancare

(1) Drepturile şi obligaţiile ordonatorului şi ale garantului privind remuneraţia garantului, eliberarea garanţiei bancare, executarea ei, dreptul de regres al garantului şi alte chestiuni aferente pot fi convenite prin contract între ordonator şi garant (contractul privind eliberarea garanţiei bancare).

(2) Creanţele garantului faţă de ordonator pot fi garantate prin garanţii reale şi personale.

(3) Garantul şi ordonatorul nu pot invoca faţă de beneficiar excepţii bazate pe contractul privind eliberarea garanţiei bancare.”

588. Articolele 1249–1255 se abrogă.

589. Articolul 1256 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător ordinelor de plată date unui prestator de servicii de plată, altul decît banca.”

590. La articolul 1272 alineatul (3), cuvintele „pierderea capacităţii de exerciţiu a” se substituie cu cuvintele „instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa”.

591. La articolul 1278:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 1278. Impedimentul”;

la alineatele (1)–(3), cuvintele „eveniment de forţă majoră”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „impediment prevăzut la art.605” la forma gramaticală corespunzătoare.

592. Articolul 1280 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) În cazul în care textul acreditivului prevede în mod expres că este guvernat de anumite uzanţe şi practici uniforme publicate, dispoziţiile prezentului cod se aplică doar în măsura în care nu contravin acelor uzanţe şi practici.”

593. Articolul 1281 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1281. Irevocabilitatea acreditivului

(1) Acreditivul este irevocabil.

(2) Acreditivul reprezintă un angajament ferm al băncii emitente, cu condiţia ca documentele stipulate să fie prezentate băncii desemnate sau băncii emitente şi să fie în conformitate cu termenele şi condiţiile acreditivului. Acreditivul poate fi modificat sau revocat fără acordul băncii emitente, al băncii confirmatoare, dacă există, şi al beneficiarului numai în cazurile prevăzute de prezentul cod.”

594. La articolul 1283 alineatul (1), cuvîntul „irevocabil” se exclude.

595. Articolul 1285 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care textul incasoului documentar prevede în mod expres că este guvernat de anumite uzanţe şi practici uniforme publicate, dispoziţiile prezentului cod se aplică doar în măsura în care nu contravin acelor uzanţe şi practici.”

596. La articolul 1289, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Titularul cardului bancar poate efectua plăţi pentru bunurile, lucrările şi serviciile furnizate de cel care acceptă să fie plătit prin card.”

597. Capitolul XXVI din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul XXVI

ASIGURAREA

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1301. Contractul de asigurare

(1) Prin contract de asigurare, o parte (contractantul asigurării) se obligă să plătească celeilalte părţi (asigurător) prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau, după caz, terţului păgubit o prestaţie bănească (indemnizaţie ori despăgubire de asigurare) la producerea cazului asigurat în interiorul perioadei de asigurare.

(2) Orice clauza care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul contractantului, asiguratului sau beneficiarului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1302. Clasele şi tipurile de asigurări

Clasele şi tipurile de asigurări se stabilesc prin lege specială.

Articolul 1303. Asigurarea de sume fixe

(1) Asigurarea de sume fixe include asigurarea de viaţă şi alte asigurări.

(2) În cazul asigurării de sume fixe, asigurătorul este obligat să plătească o sumă de bani fixă la survenirea cazului asigurat. Suma care se plăteşte de asigurător în temeiul acestei asigurări se numeşte indemnizaţie de asigurare.

(3) În asigurarea de sume fixe, beneficiar este persoana în folosul căreia se plăteşte indemnizaţia de asigurare.

(4) În cazul asigurărilor multiple, beneficiarul are dreptul la indemnizaţia de asigurare în cuantum deplin în temeiul fiecărui contract încheiat.

Articolul 1304. Pluralitatea de subiecţi

Contractul de asigurare poate stipula unul sau mai mulţi asiguraţi, beneficiari sau persoane asigurate.

Articolul 1305. Coasigurarea

(1) Coasigurarea este operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumîndu-şi o cotă-parte din acesta.

(2) Fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract.

Articolul 1306. Reasigurarea

(1) Prin încheierea contractului de reasigurare:

a) reasigurătorul primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plăteşte la producerea cazului care a constituit obiectul reasigurării;

b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plăteşte la producerea cazului asigurat prin contractul de asigurare.

(2) Contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător şi reasigurător.

Articolul 1307. Nediscriminarea

(1) Utilizarea genului (inclusiv a stării de sarcină sau maternitate) ca factor în calcularea primelor şi prestaţiilor nu trebuie să ducă la crearea unor diferenţe în materie de prime percepute şi prestaţii executate, cu excepţiile prevăzute de actele normative din domeniul asigurărilor.

(2) Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia sau convingerile, opinia sau apartenenţa politică nu pot constitui factori care duc la diferenţe în primele percepute de la persoanele fizice şi prestaţiile datorate lor.

(3) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiţii care încalcă cerinţele prevăzute la alin.(1) sau (2), aceste condiţii se vor înlocui de drept cu condiţii nediscriminatorii. Orice clauză contrară este nulă.

(4) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiţii care încalcă cerinţele prevăzute la alin.(1) sau (2), contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării. Notificarea de rezoluţiune trebuie să fie comunicată asigurătorului în cel mult 2 luni după ce contractantul a cunoscut încălcarea.

Articolul 1308. Riscul asigurat şi cazul asigurat

(1) Riscul asigurat este unul sau mai multe evenimente sau fenomene viitoare, posibile, dar incerte, prevăzute de contractul de asigurare, la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau patrimoniul unei persoane.

(2) Este interzisă asigurarea:

a) intereselor ilicite;

b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri şi pariuri;

c) eventualelor cheltuieli la care poate fi supusă persoana în scopul eliberării ostaticilor.

(3) Cazul asigurat constă în producerea riscului asigurat care naşte obligaţia asigurătorului să plătească indemnizaţia ori despăgubirea de asigurare.

Articolul 1309. Încheierea contractului de asigurare

(1) Pentru încheierea contractului de asigurare, contractantul asigurării prezintă asigurătorului o cerere sau un chestionar (cererea contractantului) în formă scrisă, în care indică interesul său în asigurare sau declară verbal că doreşte să încheie contract de asigurare. Declaraţia verbală nu scuteşte de necesitatea depunerii cererii scrise de asigurare.

(2) Contractul de asigurare se încheie în scris.

(3) Contractul de asigurare este format din cererea contractantului, poliţa de asigurare emisă de asigurător şi condiţiile generale de asigurare aplicabile, precum şi din alte condiţii contractuale incluse în contract conform legii.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu afectează dreptul părţilor de a întocmi un înscris unic care va cuprinde întregul contract de asigurare.

(5) Contractul de asigurare nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.

(6) Dacă documentele de asigurare au dispărut din cauza unui eveniment în afara controlului părţilor şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

(7) Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare.

Articolul 1310. Poliţa de asigurare

(1) Asigurătorul este obligat să remită contractantului un exemplar, semnat de el, al poliţei de asigurare.

(2) În poliţa de asigurare se va indica:

a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;

b) după caz, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul asiguratului şi/sau beneficiarului;

c) după caz, denumirea şi sediul agentului de asigurare;

d) obiectul asigurării;

e) riscurile ce se asigură;

f) termenul contractului de asigurare (durata asigurării) şi perioada de asigurare;

g) suma asigurată şi, dacă s-a convenit, partea din prejudiciu pe care asigurătorul nu o despăgubeşte (franşiza);

h) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;

i) alte date, conform legii sau acordului dintre părţi.

(3) În cazul prevăzut la art.1309 alin.(3), plata către asigurător a primei de asigurare sau a unei tranşe din aceasta se consideră acceptare de către contractant a contractului de asigurare.

Articolul 1311. Obligaţia de remitere a înscrisurilor

(1) Asigurătorul este ţinut să remită, împreună cu poliţa de asigurare, copiile de pe cererea contractantului.

(2) Dacă clauzele poliţei de asigurare diferă de cele din cererea contractantului sau din oricare acord anterior între părţi, în cazul în care asigurătorul a informat contractantul printr-un text cu caractere îngroşate despre dreptul de a obiecta la diferenţele menţionate în poliţă, se va considera că contractantul a consimţit la diferenţele menţionate expres în poliţă dacă nu obiectează în termen de o lună de la recepţionarea poliţei.

(3) Asigurătorului îi revine sarcina de a proba că contractantul a recepţionat documentele care trebuie remise de către asigurător.

Articolul 1312. Stabilirea drepturilor şi obligaţiilor în cazul asigurării mutuale

(1) Persoanele pot să-şi asigure bunurile pe principii mutuale, prin asociere, în baza liberului consimţămînt, în societăţi de asigurări mutuale.

(2) Certificatul de participare la o societate de asigurări mutuale poate stabili drepturile şi obligaţiile membrilor prin referinţă la actul de constituire al societăţii.

(3) Fiecare membru are dreptul să obţină o copie de pe actul de constituire al societăţii.

Articolul 1313. Opozabilitatea excepţiilor

Dacă o poliţă de asigurare este emisă nominativă, la purtător ori la ordin, asigurătorul poate opune posesorului poliţei toate excepţiile opozabile asiguratului iniţial. Excepţiile nu pot fi opuse dacă noul posesor al poliţei îl informează în scris pe asigurător despre cesiunea drepturilor care rezultă din asigurare, iar asigurătorul nu-i comunică de îndată excepţiile existente.

Articolul 1314. Perioada de asigurare şi durata asigurării

(1) Asigurarea începe cu prima oră a primei zile şi încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada de asigurare convenită, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Clauza care prevede că perioada de asigurare începe la o dată anterioară încheierii contractului (asigurare retroactivă) este valabilă doar dacă părţile nu cunoşteau, la momentul încheierii contractului, despre producerea cazului asigurat. Dacă contractantul cunoştea, la acel moment, despre producerea cazului asigurat, asigurătorul nu este obligat să despăgubească acel caz.

(3) În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o durată de peste 5 ani, fiecare parte are dreptul la rezoluţiunea asigurării la finele celui de-al cincilea an sau al fiecăruia dintre anii următori, respectînd un termen de preaviz de 3 luni.

(4) În cazul contractelor încheiate pe o durată nelimitată, fiecare parte are dreptul la rezoluţiunea asigurării, respectînd un termen de preaviz de cel puţin o lună şi de cel mult 3 luni.

(5) Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o durată mai mare de un an se consideră nul.

(6) Perioada de asigurare este intervalul de timp în care asigurătorul poartă răspundere şi pentru care se stabileşte prima de asigurare.

Articolul 1315. Majorarea primei de asigurare

Dacă asigurătorul, în baza unei clauze contractuale privind actualizarea primei de asigurare, măreşte cuantumul acesteia, contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, cu respectarea termenului de preaviz de o lună. Majorările care nu depăşesc 10% din prima de asigurare nu îndreptăţesc la rezoluţiunea asigurării dacă contractantul este un profesionist.

Articolul 1316. Obligaţia de informare

(1) La încheierea contractului, solicitantul asigurării trebuie să informeze asigurătorul despre împrejurările pe care le cunoaşte sau ar trebui să le cunoască şi care fac obiectul întrebărilor clare şi precise puse lui de către asigurător.

(2) Împrejurările prevăzute la alin.(1) includ şi pe cele pe care persoana care urmează a fi asigurată le cunoaşte sau ar trebui să le cunoască.

Articolul 1317. Încălcarea obligaţiei de informare

(1) În cazul în care contractantul a încălcat obligaţia prevăzută la art.1316, asigurătorul are dreptul, în condiţiile prezentului articol, să propună modificarea rezonabilă a condiţiilor contractului sau să declare rezoluţiunea asigurării. În acest scop, asigurătorul va notifica în scris intenţia sa, însoţită de informaţia privind consecinţele juridice ale deciziei sale, în termen de o lună după ce a cunoscut sau apar indicii încălcării obligaţiei prevăzute la art.1316.

(2) Dacă asigurătorul propune o modificare rezonabilă, contractul va continua pe baza modificării propuse dacă contractantul nu respinge propunerea în termen de o lună de la recepţionarea notificării prevăzute la alin.(1). În caz de respingere, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării în termen de o lună de la recepţionarea notificării scrise de respingere din partea contractantului.

(3) Asigurătorul nu are dreptul la rezoluţiunea asigurării dacă contractantul a încălcat obligaţia prevăzută la art.1316 fără vinovăţie, cu excepţia cazului în care asigurătorul demonstrează că el nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoştea acea informaţie.

(4) Rezoluţiunea asigurării produce efecte după expirarea unui termen de o lună de la recepţionarea de către contractant a notificării prevăzute la alin.(1). Modificarea produce efecte conform acordului părţilor.

(5) Dacă un caz asigurat este cauzat de către un element al riscului care cădea sub incidenţa obligaţiei prevăzute la art.1316, dar nu a fost dezvăluit, şi cazul asigurat survine înainte ca rezoluţiunea sau modificarea să producă efecte, asigurătorul nu poartă obligaţia de a indemniza sau a despăgubi pe baza cazului respectiv dacă demonstrează că nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoştea acea informaţie. Cu toate acestea, dacă asigurătorul ar fi încheiat contractul cu o primă mai mare sau în condiţii diferite, indemnizaţia sau despăgubirea se va plăti proporţional sau conform acelor condiţii diferite.

Articolul 1318. Excluderea răspunderii pentru încălcarea obligaţiei de informare

Consecinţele prevăzute la art.1317 nu se aplică în privinţa:

a) unei întrebări care a rămas fără răspuns sau a unei informaţii furnizate care în mod evident era incompletă sau incorectă;

b) informaţiei care ar fi trebuit să fie dezvăluită sau informaţiei furnizate incorect, care nu era esenţială pentru decizia unui asigurător rezonabil să încheie contractul în general sau să îl încheie în aceste condiţii;

c) informaţiei în privinţa căreia asigurătorul l-a lăsat pe contractant să creadă că nu trebuie furnizată;

d) informaţiei pe care asigurătorul a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască.

Articolul 1319. Dolul

(1) Dispoziţiile art.1317 şi 1318 nu împiedică asigurătorul să ceară nulitatea contractului de asigurare pentru dol. În acest caz, termenul de prescripţie este de 3 luni din data în care asigurătorul a cunoscut dolul.

(2) Asigurătorul nu este obligat să restituie primele încasate în temeiul contractului de asigurare anulat pe temeiul dolului.

Articolul 1320. Alte informaţii comunicate

Dispoziţiile art.1317–1319 se aplică în mod corespunzător şi în privinţa informaţiilor furnizate de către contractant, la momentul încheierii contractului de asigurare, suplimentar celor la care era obligat conform art.1316.

Articolul 1321. Clauza privind măsurile de precauţie

(1) Clauza unui contract de asigurare instituie măsuri de precauţie atunci cînd acea clauză, formulată ca o obligaţie sau ca o condiţie de plată a indemnizaţiei sau a despăgubirii de către asigurător, cere de la contractant sau de la asigurat, înainte de survenirea cazului asigurat, să îndeplinească sau să se abţină de la anumite acţiuni care nu ţin de plata primei de asigurare.

(2) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de precauţie, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, atunci clauza respectivă poate fi invocată doar dacă contractantul sau, după caz, asiguratul nu le-a îndeplinit cu intenţia de a cauza prejudiciu ori din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni. Asigurătorul este decăzut din dreptul la rezoluţiune dacă nu îl exercită în termen de o lună din momentul cînd a aflat sau apar indicii că măsura de precauţie nu a fost îndeplinită.

(3) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de precauţie, asigurătorul este eliberat total sau parţial de răspundere, atunci clauza respectivă poate fi invocată doar în măsura în care prejudiciul a fost cauzat prin neîndeplinirea ei de către contractant sau, după caz, asigurat cu intenţia de a cauza prejudiciu ori din culpă gravă, dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.

(4) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la indemnizaţie sau despăgubire de asigurare chiar şi cînd prejudiciul este cauzat prin neîndeplinirea din neglijenţă a măsurii de precauţie. Clauza care exclude răspunderea şi în caz de neglijenţă a contractantului sau, după caz, a asiguratului la neîndeplinirea măsurii de precauţie poate fi invocată dacă este exprimată clar.

Articolul 1322. Agravarea riscului

(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat, clauza respectivă poate fi invocată doar dacă agravarea riscului este esenţială şi este pentru un risc prevăzut de contractul de asigurare.

(2) Dacă o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat obligă contractantul, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării să informeze despre agravare, el este ţinut să informeze doar dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască agravarea riscului. Obligaţia se consideră îndeplinită şi atunci cînd informaţia este furnizată de un terţ.

(3) Dacă clauza cere ca informarea să se facă într-un termen anumit, termenul trebuie să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în interiorul termenului.

(4) În cazul încălcării obligaţiei de informare, asigurătorul nu este în drept să refuze, pe acest temei, să plătească prejudiciul provocat de un caz care este acoperit de asigurare, cu excepţia cazului în care prejudiciul a fost cauzat de agravarea riscului. Alte prejudicii provocate de cazurile care sînt acoperite de asigurare se despăgubesc conform art.1323 alin.(3).

Articolul 1323. Sancţiunile în caz de agravare a riscului

(1) Dacă contractul prevede că, în cazul unei agravări a riscului asigurat, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, acest drept poate fi exercitat, prin notificare adresată contractantului, în termen de o lună din momentul în care asigurătorul a cunoscut agravarea sau indiciile ei.

(2) Perioada de asigurare încetează la expirarea unui termen de o lună de la recepţia declaraţiei de rezoluţiune, iar dacă contractantul a săvîrşit o încălcare intenţionată a obligaţiei prevăzute la art.1322, la data recepţiei notificării de rezoluţiune.

(3) Dacă cazul asigurat este cauzat de un risc agravat despre care contractantul cunoştea sau trebuia să cunoască înainte de încetarea perioadei de asigurare, indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare nu se va plăti dacă asigurătorul nu ar fi asigurat deloc riscul agravat. Cu toate acestea, dacă contractul de asigurare nu prevede altfel, iar asigurătorul ar fi asigurat riscul agravat la o primă mai mare sau în condiţii diferite, indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare se va plăti proporţional sau conform acelor condiţii diferite.

Articolul 1324. Reducerea riscului

(1) Dacă a avut loc o reducere esenţială a riscului asigurat, contractantul are dreptul să ceară reducerea proporţională a primei pentru perioada de asigurare rămasă.

(2) Dacă părţile nu pot conveni asupra unei reduceri proporţionale timp de o lună de la recepţionarea cererii de către asigurător, contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării. Contractantul este decăzut din dreptul la rezoluţiune dacă nu îl exercită în termen de 2 luni de la recepţionarea cererii de către asigurător.

Articolul 1325. Plata primei de asigurare

(1) Contractantul este obligat la plata primei de asigurare doar la eliberarea poliţei de asigurare.

(2) Dacă interesul asigurat nu există la data începerii asigurării sau dacă un interes viitor nu mai ajunge să se constituie, contractantul este eliberat de obligaţia plăţii primei de asigurare. Dacă interesul asigurat se stinge, contractantul datorează asigurătorului doar acea parte din primă ce corespunde duratei riscului. Asigurătorul poate cere o taxă corespunzătoare pentru cheltuielile şi operaţiunile făcute pentru încheierea contractului.

Articolul 1326. Neplata primei înainte de începerea perioadei de asigurare

(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia plata primei de asigurare sau plata primei tranşe din prima de asigurare este o condiţie suspensivă ca întregul contract să producă efecte juridice sau o condiţie de începere a perioadei de asigurare, acea clauză poate fi invocată de către asigurător doar dacă:

a) este inclusă în contractul de asigurare într-un limbaj clar şi avertizînd solicitantul asigurării că riscul nu este preluat de asigurător pînă cînd prima nu este plătită; şi

b) plata nu a fost efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la scadenţă.

(2) Dacă condiţiile alin.(1) din prezentul articol sînt întrunite, perioada de asigurare va începe să curgă doar din momentul în care prima sau tranşa respectivă a fost plătită, cu excepţia cazului în care a intervenit rezoluţiunea asigurării conform art.1328.

Articolul 1327. Neplata primei după începerea perioadei de asigurare

(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia perioada de asigurare se suspendă sau asigurătorul este în alt mod eliberat de răspundere atît timp cît prima sau o tranşă a primei nu este plătită după ce perioada de asigurare a început, acea clauză poate fi invocată doar dacă:

a) după scadenţa sumei, asigurătorul expediază un avertisment contractantului, în care specifică suma exactă a primei datorate, acordă un termen suplimentar de cel puţin 2 săptămîni de la data expedierii şi îl informează despre iminenţa suspendării perioadei de asigurare dacă nu se face plata integrală; şi

b) plata nu a fost efectuată în termenul suplimentar prevăzut la lit.a).

(2) Perioada de asigurare este suspendată după expirarea termenului suplimentar prevăzut la alin.(1) lit.a) din prezentul articol. Perioada de asigurare se va relua doar pentru viitor de îndată ce contractantul plăteşte suma datorată, cu excepţia cazului în care a produs efecte rezoluţiunea asigurării conform art.1328.

Articolul 1328. Suspendarea perioadei de asigurare şi rezoluţiunea asigurării

(1) Asigurătorul nu datorează indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare dacă cazul asigurat s-a produs în afara perioadei de asigurare sau pe durata suspendării perioadei de asigurare, chiar dacă cazul s-a depistat la o dată în interiorul perioadei de asigurare.

(2) La expirarea termenului prevăzut la art.1326 alin.(1) lit.b) sau, după caz, art.1327 alin.(1) lit.a), fără ca prima să fi fost plătită, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, cu condiţia că notificările privind efectele juridice prevăzute la aceleaşi articole prevăd suplimentar că asigurătorul va avea dreptul la rezoluţiunea asigurării.

(3) Rezoluţiunea asigurării se produce de plin drept dacă asigurătorul nu introduce o acţiune de plată silită a primei sau a tranşei din primă în termen de 2 luni de la expirarea termenului prevăzut la art.1326 alin.(1) lit.b) sau, după caz, art.1327 alin.(1) lit.a).

Articolul 1329. Declararea şi efectele rezoluţiunii

(1) Asigurătorul declară rezoluţiunea prin declaraţie faţă de contractant chiar dacă o altă persoană are calitatea de asigurat sau de beneficiar al asigurării.

(2) În cazul rezoluţiunii asigurării, asigurătorul are dreptul doar la prima care se atribuie perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluţiunii. Cu toate acestea, în cazul rezoluţiunii asigurării, asigurătorul păstrează prima pentru întreaga perioadă de asigurare dacă un caz de asigurare s-a produs, iar asigurătorul datorează despăgubire de asigurare sau, după caz, indemnizaţie de asigurare.

(3) În cazul în care rezoluţiunea s-a produs din cauza neexecutării fără justificare a obligaţiei uneia din părţi, dreptul celeilalte părţi la repararea prejudiciului rămîne neafectat. În special, în acest caz, asigurătorul poate cere rambursarea sau, după caz, poate reţine cheltuielile de gestiune chiar dacă perioada de asigurare nu a curs ori a fost suspendată, precum şi, în condiţiile prevăzute la art.623²⁰, poate cere dobîndă de întîrziere sau penalitate asupra sumelor la care are dreptul după rezoluţiune.

(4) Rezoluţiunea asigurării nu stinge obligaţia asigurătorului aferentă unui caz asigurat produs în interiorul perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluţiunii.

Articolul 1330. Informarea despre producerea cazului asigurat

(1) Survenirea cazului asigurat trebuie notificată de îndată asigurătorului de către contractant, asigurat sau, după caz, beneficiar, cu condiţia că persoana obligată să facă notificarea cunoştea sau trebuia să cunoască existenţa acoperirii de asigurare şi survenirea cazului asigurat. Obligaţia se consideră îndeplinită şi dacă un terţ informează asigurătorul.

(2) Dacă contractul de asigurare cere ca informarea să se facă într-un anumit termen, acesta trebuie să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în interiorul termenului.

(3) Asigurătorul nu poate invoca clauza prin care este eliberat total sau parţial de obligaţia sa dacă obligaţia de informare nu a fost îndeplinită în modul corespunzător, decît în măsura în care, prin neexecutare, interesele asigurătorului sînt afectate în mod serios.

Articolul 1330¹. Cooperarea la investigarea cazului asigurat

(1) Contractantul, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării trebuie să coopereze cu asigurătorul la investigarea cazului asigurat prin îndeplinirea cererilor lui rezonabile, în special a cererilor privind furnizarea informaţiei despre cauzele şi efectele cazului asigurat, privind furnizarea altor dovezi documentare şi de altă natură ale cazului asigurat, precum şi privind oferirea accesului la locul producerii cazului asigurat.

(2) Cu excepţia cazului cînd se aplică dispoziţiile alin.(3), în cazul încălcării obligaţiei prevăzute la alin.(1), obligaţia asigurătorului se va reduce în măsura în care asigurătorul dovedeşte că a fost prejudiciat prin încălcare.

(3) În cazul oricărei încălcări a dispoziţiilor alin.(1) săvîrşită cu intenţia de a prejudicia sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că asigurătorul va fi prejudiciat, asigurătorul este eliberat de obligaţia să plătească indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare.

Articolul 1330². Examinarea cererii de despăgubire

(1) Asigurătorul ia toate măsurile rezonabile pentru a examina în mod prompt cererea de despăgubire bazată pe un caz asigurat.

(2) Cererea de despăgubire se consideră acceptată, cu excepţia cazului în care asigurătorul o respinge sau amînă examinarea acesteia prin notificare scrisă care specifică motivele deciziei de respingere sau amînare, expediată în termen de o lună, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, de la recepţionarea documentelor şi a altor informaţii relevante pentru examinare.

(3) Asigurătorul este în drept:

a) să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea circumstanţelor producerii cazului asigurat;

b) să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza circumstanţele cazului pretins asigurat;

c) să conteste, după caz, în instanţa de judecată deciziile adoptate referitoare la stabilirea vinovăţiei asiguratului în producerea cazului asigurat. Contestarea în instanţa de judecată a deciziei privind stabilirea vinovăţiei asiguratului nu exclude vinovăţia acestuia pînă în momentul în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, asigurătorul fiind obligat să achite despăgubirea de asigurare în termenul stabilit de lege sau contractul de asigurare.

Articolul 1330³. Momentul datorării prestaţiei de către asigurător

(1) Prestaţia asigurătorului este datorată din momentul încheierii activităţii de investigare şi constatare a cazului asigurat şi a întinderii obligaţiei asigurătorului. În cazul în care pretenţia a fost acceptată, asigurătorul, fără întîrziere nejustificată, va plăti sau, după caz, va efectua o altă prestaţie prevăzută de contract.

(2) Dacă investigarea durează mai mult de o lună, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării este îndreptăţit să ceară un avans corespunzător şi proporţional cu obligaţia probabilă de plată, cu condiţia că obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia sau despăgubirea şi mărimea ei nu trezesc îndoieli. Avansul se va plăti fără întîrziere nejustificată.

(3) Plata indemnizaţiei sau a despăgubirii de asigurare, pe temeiul alin.(1) sau (2), se va face nu mai tîrziu de o săptămînă după acceptarea şi cuantificarea pretenţiei ori, după caz, a părţii din ea.

(4) Sînt nule înţelegerile prin care asigurătorul se eliberează de obligaţia plăţii eventualelor dobînzi de întîrziere sau, după caz, a penalităţilor.

(5) Asigurătorul poate compensa primele de asigurare scadente şi alte sume datorate lui în baza contractului de asigurare cu sumele care sînt pretinse de la asigurător în temeiul aceluiaşi contract de asigurare, chiar dacă cel ce pretinde este un terţ. Această regulă nu se aplică în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Articolul 1330⁴. Rezoluţiunea după survenirea cazului asigurat

(1) Clauza care prevede rezoluţiunea asigurării fără vreun motiv după survenirea cazului asigurat este valabilă doar dacă acordă dreptul la rezoluţiune ambelor părţi contractante şi asigurarea nu este asigurare de persoane.

(2) Atît clauza privind rezoluţiunea prevăzută la alin.(1), cît şi exercitarea dreptului la rezoluţiune trebuie să fie rezonabile.

(3) Dreptul la rezoluţiune expiră dacă partea contractantă îndreptăţită nu a comunicat celeilalte părţi contractante rezoluţiunea în termen de 2 luni după ce a cunoscut survenirea cazului asigurat.

(4) Rezoluţiunea produce efecte la expirarea unui termen de 2 săptămîni de la comunicare.

Articolul 1330⁵. Regresul asigurătorului prin subrogarea în drepturile faţă de cel obligat la repararea prejudiciului

(1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare, precum şi eventualele cheltuieli de diminuare a prejudiciului, se subrogă, în limitele acestei sume, în dreptul la repararea prejudiciului faţă de terţul căruia îi revine obligaţia să repare prejudiciul cauzat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) În măsura în care a renunţat la un drept faţă de acel terţ într-un mod care dăunează dreptului asigurătorului de subrogare, asiguratul pierde dreptul său la despăgubire în privinţa acelui prejudiciu.

(3) Asigurătorul nu poate exercita dreptul de regres pe baza subrogării faţă de un membru al familiei contractantului sau a asiguratului, o persoană care se află într-o relaţie socială echivalentă cu contractantul sau asiguratul ori un salariat al unuia dintre aceştia, cu excepţia cazului în care asigurătorul demonstrează că prejudiciul a fost cauzat de acea persoană intenţionat sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.

(4) Asigurătorul nu poate exercita drepturile pe baza subrogării în detrimentul asiguratului.

(5) Asigurătorul poate renunţa total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a producerii riscului asigurat, precum şi în alte situaţii în care împrejurările justifică renunţarea.

Secţiunea a 2-a

Asigurarea generală

Subsecţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1330⁶. Noţiuni generale

(1) Asigurarea generală cuprinde asigurarea de daune şi alte asigurări.

(2) Despăgubirea de asigurare reprezintă suma ce urmează a fi plătită de către asigurător asiguratului în vederea compensării prejudiciului suportat ca urmare a survenirii cazului asigurat.

Subsecţiunea a 2-a

Asigurarea de daune

§1. Dispoziţii comune

Articolul 1330⁷. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de daune, asigurătorul este obligat să despăgubească prejudiciul suportat de asigurat sau, după caz, de terţul păgubit la survenirea cazului asigurat.

(2) În asigurarea de daune, asigurat este persoana al cărei interes este protejat contra daunei. Aceeaşi persoană poate fi concomitent contractant şi asigurat.

(3) Se consideră că oricare persoană care are un drept de orice natură asupra bunului are interes protejat contra daunei.

(4) Suma care se plăteşte de asigurător în temeiul acestei asigurări se numeşte despăgubire de asigurare.

(5) Asigurarea de daune cuprinde asigurarea bunurilor, asigurarea de răspundere, de sănătate, asigurarea de credite, garanţii şi pierderi financiare şi altele.

Articolul 1330⁸. Sumele maxime care se pot plăti

(1) Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunului asigurat.

(2) Asigurătorul nu este obligat să plătească mai mult decît suma necesară să repare prejudiciul efectiv suferit de către asigurat.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), părţile pot prevedea o clauză care stabileşte o valoare convenită a bunului asigurat şi care obligă asigurătorul să repare prejudiciul în mărimea valorii convenite chiar dacă acea valoare depăşeşte valoarea efectivă a bunului, cu condiţia că, la momentul cînd s-a convenit asupra valorii, contractantul sau, după, caz, asiguratul nu a comis o fraudă şi nici nu a făcut o declaraţie eronată.

Articolul 1330⁹. Ajustarea condiţiilor în caz de asigurare excesivă

(1) Dacă suma asigurată depăşeşte prejudiciul maxim care ar putea fi cauzat de riscul asigurat, oricare dintre părţi are dreptul să ceară reducerea sumei asigurate şi reducerea corespunzătoare a primei pentru perioada de asigurare rămasă, dar cu reţinerea de către asigurător a cheltuielilor de gestiune.

(2) Dacă părţile nu convin asupra reducerii în termen de o lună de la recepţionarea cererii de către cealaltă parte, oricare parte are dreptul la rezoluţiunea asigurării.

Articolul 1330¹⁰. Asigurarea multiplă

(1) Contractantul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi interes, această obligaţie revenindu-i atît la data încheierii contractelor de asigurare, cît şi pe parcursul executării acestora.

(2) Dacă acelaşi interes este asigurat în mod separat de către mai mulţi asigurători, asiguratul are dreptul să înainteze pretenţii faţă de oricare dintre ei sau faţă de mai mulţi dintre ei în măsura necesară pentru a despăgubi prejudiciul efectiv suferit.

(3) Asigurătorul faţă de care se înaintează pretenţia va plăti, în limitele şi condiţiile prevăzute în contract, împreună cu rambursarea eventualelor cheltuieli de diminuare a prejudiciului, fără a afecta dreptul său de regres faţă de alţi asigurători.

(4) În raporturile dintre asigurători, drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin.(2) vor fi proporţionale cu despăgubirea la care ei ar fi fost obligaţi în mod separat faţă de asigurat dacă nu se făcea asigurarea multiplă.

Articolul 1330¹¹. Cauzarea prejudiciului

(1) Contractantul sau, după caz, asiguratul nu are dreptul la despăgubire în măsura în care prejudiciul a fost cauzat de acţiunea sau inacţiunea sa cu intenţia de a cauza prejudiciul sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.

(2) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la despăgubire de asigurare chiar şi atunci cînd prejudiciul este cauzat de acţiunea sau inacţiunea săvîrşită din neglijenţa sa. Clauza care exclude răspunderea asigurătorului în caz de neglijenţă a contractantului sau, după caz, a asiguratului la săvîrşirea acţiunii sau inacţiunii poate fi invocată dacă este exprimată clar.

(3) În sensul alin.(1) şi (2), cauzarea prejudiciului include şi neluarea măsurilor de evitare sau diminuare a prejudiciului.

Articolul 1330¹². Cheltuielile de diminuare a prejudiciului

(1) Asigurătorul va rambursa cheltuielile suportate sau suma prejudiciului suferit de către contractant sau, după caz, asigurat cu ocazia luării măsurilor de diminuare a prejudiciului suferit, în măsura în care asiguratul, în mod justificat, a considerat măsurile ca fiind rezonabile după împrejurări, chiar dacă ele nu au dus la diminuarea prejudiciului.

(2) Asigurătorul va despăgubi contractantul sau, după caz, asiguratul în privinţa măsurilor luate conform alin.(1), chiar dacă, împreună cu despăgubirea de asigurare pentru prejudiciu, suma totală datorată depăşeşte suma asigurată, dacă contractul nu exclude în mod expres acest drept.

Articolul 1330¹³. Drepturile asiguratului

(1) În cazul asigurării încheiate de contractant în folosul unei alte persoane (asigurat), dacă survine cazul asigurat, asiguratul va fi îndreptăţit să primească sumele datorate de asigurător.

(2) Contractantul are dreptul să revoce desemnarea asiguratului, cu excepţia cazului în care poliţa o interzice sau deja a survenit cazul asigurat.

(3) Revocarea produce efecte din momentul în care notificarea de revocare este recepţionată de către asigurător.

Articolul 1330¹⁴. Cunoaşterea de către contractant a împrejurărilor aferente asiguratului

(1) În scopul îndeplinirii obligaţiei de informare prevăzute la art.1316, dacă contractul nu prevede altfel, se prezumă că contractantul nu trebuia să cunoască împrejurările cunoscute ori pe care trebuia să le cunoască asiguratul.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care, la momentul cînd contractantul este obligat să ofere informaţia relevantă asigurătorului, asiguratul cunoştea că urmează să fie numit ca asigurat, dacă contractul nu prevede altfel, se prezumă că contractantul trebuia să cunoască împrejurările cunoscute ori pe care trebuia să le cunoască asiguratul.

Articolul 1330¹⁵. Încălcarea obligaţiei de către unul dintre asiguraţi

Încălcarea obligaţiei de către unul dintre asiguraţi nu afectează drepturile celorlalţi asiguraţi în baza aceluiaşi contract de asigurare, cu excepţia cazului în care riscul asigurat este comun.

Articolul 1330¹⁶. Absenţa riscului asigurat

(1) Dacă riscul asigurat nu există nici la data încheierii contractului, nici la un moment ulterior în interiorul perioadei de asigurare, prima nu se datorează. Cu toate acestea, asigurătorul are dreptul la recuperarea cheltuielilor rezonabile suportate.

(2) Dacă riscul asigurat încetează să existe în interiorul perioadei de asigurare, de drept intervine rezoluţiunea asigurării din momentul în care asigurătorul este notificat despre încetarea riscului asigurat.

§2. Asigurarea de bunuri

Articolul 1330¹⁷. Noţiuni generale

(1) În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea cazului asigurat să achite despăgubirea de asigurare către asigurat.

(2) În asigurarea de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un interes legitim cu privire la bunul asigurat.

Articolul 1330¹⁸. Examinarea şi verificarea stării bunului

(1) La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile pentru a constata existenţa şi starea lor reală.

(2) Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreţinut bunul asigurat.

Articolul 1330¹⁹. Asigurarea parţială

(1) Asigurătorul este ţinut să despăgubească întregul prejudiciu asigurat în limita sumei asigurate chiar dacă suma asigurată este mai mică decît valoarea bunului asigurat la momentul survenirii cazului asigurat.

(2) Cu toate acestea, părţile pot conveni ca despăgubirea datorată de asigurător să se reducă proporţional raportului dintre suma asigurată şi valoarea efectivă a bunului la momentul producerii prejudiciului (clauză de despăgubire proporţională). În acest caz, cheltuielile de diminuare a prejudiciului prevăzute la art.1330¹² se vor rambursa în aceeaşi proporţie.

(3) Clauza de despăgubire proporţională poate fi invocată doar dacă asigurătorul a menţionat suplimentar în textul poliţei de asigurare existenţa ei.

Articolul 1330²⁰. Transmiterea dreptului de proprietate

(1) Dacă se transmite dreptul de proprietate asupra bunului asigurat, rezoluţiunea asigurării intervine de drept la expirarea unui termen de o lună de la data transmiterii, cu excepţia cazului în care contractantul şi dobînditorul convin asupra rezoluţiunii înainte de expirarea acestui termen. Această regulă nu se aplică dacă contractul de asigurare a fost încheiat în favoarea unui viitor dobînditor.

(2) Pînă la expirarea termenului prevăzut la alin.(1), dobînditorul bunului se consideră asigurat din momentul în care preia riscul bunului asigurat.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică:

a) dacă asigurătorul, contractantul şi dobînditorul convin altfel;

b) transmiterii dreptului de proprietate prin moştenire.

(4) Contractantul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită şi dobînditorului existenţa contractului de asigurare rămîne obligat să plătească primele care devin scadente ulterior datei înstrăinării.

§3. Asigurarea de răspundere civilă

Articolul 1330²¹. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi pentru costurile de apărare suportate conform art.1330¹².

(2) Părţile pot include în contractul de asigurare şi răspunderea civilă a altei persoane (asigurat) decît contractantul.

Articolul 1330²². Stabilirea despăgubirii

Dacă legea nu prevede altfel, despăgubirea se stabileşte prin convenţie încheiată între asigurător, terţul păgubit şi, sub rezerva dispoziţiilor art.1330³⁰ alin.(3), asigurat sau, în caz de neînţelegere, prin hotărîre judecătorească.

Articolul 1330²³. Cauza daunei

(1) Contractantul sau, după caz, asiguratul nu are dreptul la despăgubire în măsura în care dauna a fost cauzată prin acţiunea sau inacţiunea sa săvîrşită cu intenţia de a cauza acea daună. Aceasta include şi nerespectarea instrucţiunilor concrete date de asigurător după survenirea daunei, dacă s-a săvîrşit din culpă gravă şi cunoscînd că prin nerespectarea lor este probabil ca dauna să se agraveze.

(2) În sensul alin.(1), cauzarea daunei include neluarea unei măsuri de evitare sau diminuare a prejudiciului.

Articolul 1330²⁴. Recunoaşterea răspunderii

(1) Este nulă clauza din contractul de asigurare care îl exonerează pe asigurător de obligaţii în cazul în care contractantul sau, după caz, asiguratul recunoaşte obligaţia de a repara prejudiciul faţă de terţul păgubit sau o satisface.

(2) Cu excepţia cazului cînd a consimţit, asigurătorul nu este legat de acordul dintre terţul păgubit şi contractant sau, după caz, asigurat.

Articolul 1330²⁵. Cesiunea creanţelor rezultate din poliţă

Clauza din contractul de asigurare care lipseşte asiguratul de dreptul de a cesiona dreptul asupra despăgubirii rezultate din poliţă este nulă.

Articolul 1330²⁶. Dreptul la declaraţie privind cererile de despăgubire

Contractantul are dreptul de a cere în orice moment o declaraţie privind cererile de despăgubire depuse în ultimii 5 ani aferente poliţelor sale de asigurare.

Articolul 1330²⁷. Cazul asigurat

(1) Cazul asigurat constă în faptul care dă naştere răspunderii asiguratului care a survenit în decursul perioadei de asigurare aferentă contractului de asigurare dacă părţile contractului de asigurare în scopuri comerciale sau profesionale nu definesc cazul asigurat cu referinţă la alte criterii, cum ar fi înaintarea pretenţiei de către terţul păgubit.

(2) În cazul în care părţile contractante definesc cazul asigurat cu referinţă la înaintarea pretenţiei de către terţul păgubit, asigurarea acoperă pretenţiile care sînt înaintate în decursul perioadei de asigurare sau în decursul unui termen adiţional cel puţin egal cu termenul de prescripţie aplicabil răspunderii şi care se bazează pe un fapt survenit înainte de expirarea perioadei de asigurare. Contractul de asigurare poate prevedea excluderea acoperirii în situaţia în care, la momentul încheierii contractului, solicitantul a cunoscut sau trebuia să cunoască circumstanţa susceptibilă de a da naştere pretenţiilor.

Articolul 1330²⁸. Pretenţiile care depăşesc suma asigurată

(1) Dacă totalul plăţilor datorate mai multor terţi păgubiţi depăşeşte suma asigurată, plăţile vor fi reduse în mod proporţional.

(2) Asigurătorul care, necunoscînd existenţa altor terţi păgubiţi, a plătit cu bună-credinţă despăgubiri în folosul terţilor păgubiţi cunoscuţi poartă răspundere faţă de ceilalţi terţi păgubiţi pînă la soldul sumei asigurate.

Articolul 1330²⁹. Creanţe directe şi excepţii

(1) Drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de repararea prejudiciului.

(2) În măsura în care contractantul sau, după caz, asiguratul poartă răspundere civilă, terţul păgubit, la alegerea sa, poate înainta o pretenţie directă de reparare a prejudiciului faţă de asigurător în temeiul şi în condiţiile contractului de asigurare în oricare din următoarele cazuri:

a) dacă asigurarea este asigurare obligatorie;

b) dacă în privinţa contractantului sau asiguratului este intentat procesul de insolvabilitate;

c) dacă contractantul sau asiguratul a fost lichidat sau este dizolvat;

d) dacă terţul păgubit a suferit o vătămare corporală sau a decedat;

e) dacă legea care guvernează răspunderea civilă prevede o creanţă directă a terţului păgubit.

(3) Asigurătorul răspunde faţă de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

(4) Asigurătorul poate ridica faţă de terţul păgubit excepţiile rezultate din contractul de asigurare, dacă dispoziţiile legale în materie de asigurare obligatorie nu prevăd altfel. Cu toate acestea, asigurătorul nu poate ridica o excepţie bazată pe comportamentul contractantului şi/sau asiguratului după survenirea daunei.

(5) Asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţului păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de către asigurat.

(6) În cazul în care asiguratul dovedeşte că a despăgubit terţul păgubit, despăgubirea se plăteşte asiguratului.

Articolul 1330³⁰. Obligaţiile de informare

(1) La cererea terţului păgubit, contractantul şi asiguratul sînt obligaţi să ofere informaţia necesară pentru înaintarea pretenţiei directe.

(2) Asigurătorul este obligat să expedieze contractantului o notificare în formă textuală despre orice pretenţie directă care îi este înaintată, fără întîrzieri nejustificate, dar nu mai tîrziu de 15 zile după recepţionarea pretenţiei. Dacă asigurătorul nu execută această obligaţie, plata în folosul terţului păgubit sau recunoaşterea datoriei faţă de terţul păgubit nu afectează drepturile contractantului.

(3) Dacă contractantul nu oferă asigurătorului informaţia despre cazul asigurat în termen de 30 de zile de la expedierea notificării conform alin.(2), se consideră că contractantul a acceptat soluţionarea directă a pretenţiei de către asigurător. Această regulă se aplică şi asiguraţilor care au primit efectiv notificarea în termenul corespunzător.

Articolul 1330³¹. Plata despăgubirii în cazul asigurării de răspundere

Plata despăgubirii către contractant sau, după caz, asigurat eliberează asigurătorul de obligaţia sa faţă de terţul păgubit în una din următoarele situaţii:

a) terţul păgubit a renunţat la pretenţia sa directă;

b) terţul păgubit nu a înaintat o cerere de plată direct asigurătorului în termen de 30 de zile din momentul recepţionării cererii scrise a asigurătorului.

Articolul 1330³². Prescripţia în cazul asigurării de răspundere

(1) Acţiunea faţă de asigurător, fie că este înaintată de către asigurat, fie că este înaintată de către terţul păgubit, se prescrie odată cu prescrierea acţiunii terţului păgubit faţă de asigurat.

(2) Termenul de prescripţie al pretenţiei terţului păgubit faţă de asigurat se suspendă din momentul în care asiguratul a cunoscut despre înaintarea pretenţiei directe faţă de asigurător şi pînă în momentul soluţionării pretenţiei directe sau respingerii ei univoce de către asigurător.

§4. Asigurarea de sănătate

Articolul 1330³³. Noţiuni generale

(1) În asigurarea de sănătate, asigurătorul se obligă să achite cheltuielile suportate la survenirea cazului asigurat.

(2) Obiect al asigurării de sănătate îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului, corelate cu viaţa şi sănătatea acestuia, ce ţin de compensarea cheltuielilor legate de prestarea serviciilor medicale şi aferente acestora.

§5. Asigurarea de credite, garanţii şi pierderi financiare

Articolul 1330³⁴. Asigurarea de credite

(1) În asigurarea de credite, asigurătorul asigură riscurile asiguratului pentru nerambursarea totală sau parţială a ratelor de credit sau împrumut şi a dobînzilor aferente de către debitorul asiguratului.

(2) În cadrul asigurării de credite, atît contractantul, cît şi asiguratul poate fi o bancă sau o instituţie financiară nebancară.

Articolul 1330³⁵. Asigurarea de garanţii

(1) În asigurarea de garanţii, asigurătorul, în calitate de garant, garantează acoperirea pierderilor financiare înregistrate de asigurat ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către contractant.

(2) În cadrul asigurării de garanţii, asigurat este o persoană desemnată de către contractant, alta decît contractantul.

(3) La încheierea contractului de asigurare, asigurătorul va elibera contractantului poliţa de asigurare, iar asiguratului – scrisoarea de garanţii.

Articolul 1330³⁶. Asigurarea de pierderi financiare

(1) În asigurarea de pierderi financiare, obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului legate de pierderile financiare suportate de către asigurat în rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către debitorul asiguratului.

(2) În cadrul asigurării de pierderi financiare, asigurat este contractantul sau o altă persoană desemnată de către acesta.

(3) În asigurarea de pierderi financiare, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către debitorul asiguratului trebuie să aibă caracter nepremeditat.

Subsecţiunea a 3-a

Asigurarea de accidente

Articolul 1330³⁷. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de accidente, asigurătorul se obligă să achite indemnizaţia de asigurare, stabilită în conformitate cu contractul de asigurare, către beneficiarul asigurării la survenirea cazului asigurat.

(2) Obiect al asigurării de accidente îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului corelate cu viaţa, sănătatea şi capacitatea de muncă ale acestuia în raport cu survenirea unui accident.

Secţiunea a 3-a

Asigurarea de viaţă

§1. Părţile

Articolul 1330³⁸. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de viaţă, obligaţia asigurătorului sau plata primei depinde de un eveniment determinat prin referinţă la decesul sau supravieţuirea persoanei asigurate.

(2) Persoana asigurată este persoana ale cărei viaţă, sănătate, integritate fizică sau statut civil se asigură.

(3) În asigurarea de viaţă, aceeaşi persoană poate fi concomitent contractant, persoană asigurată şi/sau beneficiar.

(4) Contractul de asigurare în privinţa vieţii unei persoane, alta decît contractantul, este nul dacă nu s-a obţinut consimţămîntul informat în formă scrisă al persoanei asigurate privitor la:

a) contractarea asigurării în privinţa sa; şi

b) identitatea beneficiarului, dacă este desemnat în contract.

(5) Modificarea esenţială a contractului, inclusiv schimbarea beneficiarului, majorarea sumei asigurate şi schimbarea duratei contractului, nu produce efecte juridice dacă nu s-a obţinut consimţămîntul menţionat la alin.(4). Aceeaşi regulă se aplică cesiunii sau grevării în privinţa contractului de asigurare ori a dreptului la indemnizaţia de asigurare.

Articolul 1330³⁹. Beneficiarul indemnizaţiei de asigurare

(1) Contractantul poate desemna unul sau mai mulţi beneficiari ai indemnizaţiei de asigurare şi poate schimba sau revoca desemnarea, cu excepţia cazului în care s-a stipulat irevocabilitatea desemnării. Desemnarea, schimbarea sau revocarea, dacă nu este făcută printr-un testament, se face în scris şi se expediază asigurătorului.

(2) Dreptul de a desemna, a schimba sau a revoca desemnarea se stinge la decesul contractantului sau la survenirea cazului asigurat, în funcţie de care din aceste evenimente survine primul.

(3) Contractantul sau, după caz, moştenitorii săi se consideră beneficiari ai indemnizaţiei de asigurare în unul din următoarele cazuri:

a) contractantul nu a desemnat un beneficiar;

b) desemnarea beneficiarului a fost revocată şi nu s-a desemnat alt beneficiar;

c) beneficiarul a decedat înainte de survenirea cazului asigurat şi nu s-a desemnat alt beneficiar.

(4) Dacă doi sau mai mulţi beneficiari au fost desemnaţi şi desemnarea oricăruia dintre ei este revocată sau oricare dintre ei decedează înainte de survenirea cazului asigurat, partea din indemnizaţia de asigurare care s-ar fi cuvenit beneficiarului sau beneficiarilor respectivi se va distribui proporţional între beneficiarii rămaşi dacă contractantul nu a dispus altfel conform alin.(1).

(5) Sub rezerva dispoziţiilor legale privitoare la nulitatea, anulabilitatea sau inopozabilitatea actelor juridice care dăunează creditorilor, în masa debitoare a contractantului nu se include indemnizaţia de asigurare, suma asigurată redusă sau valoarea de răscumpărare atît timp cît indemnizaţia nu a fost plătită contractantului.

(6) Asigurătorul care plăteşte indemnizaţia de asigurare persoanei desemnate conform alin.(1) este eliberat de obligaţia de plată, cu excepţia cazului în care el a cunoscut că persoana respectivă nu era îndreptăţită să primească indemnizaţia de asigurare.

Articolul 1330⁴⁰. Beneficiarul valorii de răscumpărare

(1) Indiferent de desemnarea conform art.1330³⁹, contractantul poate desemna un beneficiar al valorii de răscumpărare, dacă există, şi poate schimba sau revoca desemnarea respectivă. Desemnarea, schimbarea sau revocarea se face în scris şi se expediază asigurătorului.

(2) Contractantul se consideră beneficiar al valorii de răscumpărare în unul din următoarele cazuri:

a) dacă nu s-a desemnat niciun beneficiar al valorii de răscumpărare;

b) dacă desemnarea beneficiarului valorii de răscumpărare s-a revocat şi nu s-a desemnat alt beneficiar;

c) dacă beneficiarul valorii de răscumpărare a decedat şi nu s-a desemnat alt beneficiar.

(3) Dispoziţiile art.1330³⁹ alin.(2) şi alin.(4)–(6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1330⁴¹. Cesiunea sau grevarea

(1) Dacă beneficiarul a fost desemnat în mod irevocabil, cesiunea sau grevarea contractului de asigurare sau a dreptului la indemnizaţia de asigurare de către contractant nu produce efecte juridice dacă beneficiarul nu şi-a dat consimţămîntul în scris.

(2) Cesiunea sau grevarea dreptului la indemnizaţia de asigurare de către beneficiar nu produce efecte juridice dacă contractantul nu şi-a dat consimţămîntul în scris.

Articolul 1330⁴². Renunţarea la moştenire de către beneficiar

Dacă beneficiarul este moştenitor al persoanei asigurate şi a renunţat la moştenire, renunţarea nu va afecta poziţia acestuia în contractul de asigurare.

§2. Faza iniţială şi durata contractului

Articolul 1330⁴³. Obligaţiile precontractuale de informare ale solicitantului

(1) Informaţiile care trebuie furnizate de către solicitant conform art.1316 alin.(1) includ circumstanţele pe care le cunoştea sau trebuia să le cunoască persoana asigurată.

(2) Sancţiunile pentru neexecutarea obligaţiilor de informare precontractuale prevăzute la art.1317, 1318 şi art.1320 partea care nu se referă la art.1319 pot fi invocate în decursul termenului de 5 ani din momentul încheierii contractului.

Articolul 1330⁴⁴. Obligaţiile precontractuale de informare ale asigurătorului

(1) Asigurătorul este obligat să informeze solicitantul dacă are sau nu dreptul de a participa la profituri. Recepţionarea acestei informaţii trebuie confirmată printr-o declaraţie expresă cuprinsă într-un document separat de formularul de cerere.

(2) Înainte de încheierea contractului, asigurătorul va furniza următoarele informaţii:

1) în privinţa asigurătorului: o referinţă concretă la publicarea obligatorie a raportului anual privind solvabilitatea şi starea financiară;

2) în privinţa angajamentelor contractuale ale asigurătorului:

a) o explicare a fiecărui beneficiu şi a fiecărei opţiuni;

b) informaţie despre proporţia din primă care se atribuie fiecărui beneficiu, atît beneficiilor de bază, cît şi beneficiilor suplimentare, după caz;

c) metodele de calculare şi distribuire a bonusurilor, inclusiv o specificare a legii aplicabile supravegherii;

d) o indicare a valorii de răscumpărare şi a sumei asigurate reduse, precum şi măsura în care ele sînt garantate;

e) în contractele unit-linked: o enumerare a valorilor de referinţă utilizate (unităţi de cont) şi o indicare a activelor de reper;

f) informaţie generală privind regimul fiscal aplicabil tipului de poliţă.

(3) Suplimentar, se va furniza o informaţie concretă pentru a facilita înţelegerea corespunzătoare a riscurilor inerente contractului care sînt asumate de către contractant.

Articolul 1330⁴⁵. Termenul de revocare

Contractul de asigurare de viaţă poate fi revocat în termen de 30 de zile de la eliberarea poliţei de asigurare.

Articolul 1330⁴⁶. Dreptul contractantului la rezoluţiunea asigurării

(1) Contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării de viaţă care nu stipulează o sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare, cu condiţia că rezoluţiunea nu produce efecte mai devreme de 1 an de la data încheierii contractului. Dreptul la rezoluţiune înainte de expirarea termenului contractului poate fi exclus dacă s-a plătit o primă unică. Rezoluţiunea se face în scris şi produce efecte după 15 zile de la recepţionarea notificării de rezoluţiune de către asigurător.

(2) Dacă contractul de asigurare de viaţă stipulează o sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare, se aplică dispoziţiile art.1330⁵⁵ şi 1330⁵⁶.

Articolul 1330⁴⁷. Dreptul asigurătorului la rezoluţiunea asigurării

Asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării de viaţă doar în măsura permisă de prezentul capitol.

§3. Modificările pe durata termenului contractului

Articolul 1330⁴⁸. Obligaţiile de informare ale asigurătorului pe durata termenului contractului

(1) Dacă este cazul, asigurătorul trebuie să ofere contractantului o declaraţie scrisă a valorii curente a bonusurilor ataşate poliţei.

(2) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul fără întîrzieri nejustificate despre orice schimbare care vizează:

a) condiţiile poliţei, atît cele generale, cît şi cele speciale;

b) în cazul unei schimbări în condiţiile poliţei sau unei modificări a legislaţiei aplicabile: informaţia prevăzută la art.1310 alin.(2) lit.h), precum şi la art.1330⁴⁴ alin.(2) pct.2) lit.a)–e).

Articolul 1330⁴⁹. Agravarea riscului

În cazul contractului de asigurare de viaţă, clauza care prevede vîrsta sau deteriorarea sănătăţii în calitate de riscuri de agravare în sensul art.1322 alin.(1) se consideră clauză abuzivă în sensul prezentului cod.

Articolul 1330⁵⁰. Ajustarea primei şi a beneficiilor plătibile

(1) În cazul contractului de asigurare care acoperă riscuri pentru care asigurătorul are certitudinea că va răspunde, asigurătorul are dreptul la o ajustare conform alin.(2) şi (3).

(2) Majorarea primei este permisă dacă a avut loc o schimbare imprevizibilă şi permanentă în privinţa riscurilor biometrice folosite ca bază la calcularea primei, dacă majorarea este necesară pentru a garanta capacitatea continuă a asigurătorului de a plăti beneficii de asigurare şi dacă majorarea a fost acceptată de un fiduciar independent sau o autoritate de supraveghere. Contractantul are dreptul să compenseze majorarea primei cu o reducere corespunzătoare a beneficiilor de asigurare.

(3) În cazul unei poliţe cu prima deja plătită, asigurătorul are dreptul să reducă beneficiile de asigurare în condiţiile stabilite la alin.(2).

(4) Nu se admite ajustarea în temeiul alin.(2) sau (3):

a) în măsura în care s-a comis o eroare în calcularea primei şi/sau a beneficiilor pe care un actuar competent şi diligent ar fi cunoscut-o;

b) dacă calculul de bază nu se aplică tuturor contractelor, inclusiv celor încheiate după ajustare.

(5) O majorare a primei sau o reducere a beneficiilor produce efecte juridice în decursul a 3 luni după ce asigurătorul a notificat în scris contractantul despre majorarea primei sau reducerea beneficiilor, despre motivele acestei decizii şi despre dreptul contractantului de a cere reducerea beneficiilor.

(6) În cazul contractului de asigurare de viaţă care acoperă riscuri pentru care asigurătorul are certitudinea că va răspunde, contractantul are dreptul la o reducere a primei dacă, din cauza unei schimbări imprevizibile şi permanente în privinţa riscurilor biometrice folosite ca bază la calcularea primei, mărimea iniţială a primei nu este potrivită şi necesară pentru a garanta capacitatea continuă a asigurătorului de a plăti beneficiile de asigurare. Reducerea trebuie să fie acceptată de un fiduciar independent sau o autoritate de supraveghere.

(7) Drepturile prevăzute în prezentul articol pot fi exercitate după expirarea unui termen de 5 ani de la încheierea contractului.

Articolul 1330⁵¹. Modificarea condiţiilor contractuale

(1) Clauza care permite asigurătorului să modifice condiţiile contractuale, altele decît mărimea primei şi beneficiile de asigurare, este nulă, cu excepţia cazului în care modificarea este necesară în unul din următoarele scopuri:

a) pentru a respecta o modificare a legislaţiei în materia supravegherii asigurărilor, inclusiv luarea unor măsuri obligatorii de către autoritatea de supraveghere;

b) pentru a respecta o modificare a normelor imperative ale legii naţionale aplicabile privitoare la planurile de pensii ale salariaţilor;

c) pentru a respecta o modificare a regulilor naţionale care impun cerinţe specifice faţă de un contract de asigurare de viaţă pentru a putea beneficia de un regim fiscal separat sau de subsidii de stat;

d) pentru a substitui o clauză abuzivă a contractului.

(2) Modificarea produce efecte juridice începînd cu cea de-a treia lună de la recepţionarea de către contractant a notificării scrise prin care el este informat despre modificare şi motivele acesteia.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică fără a aduce atingere altor cerinţe impuse pentru validitatea clauzelor de modificare.

§4. Cazul asigurat

Articolul 1330⁵². Obligaţiile asigurătorului de investigare şi de informare

(1) Asigurătorul care are motive să considere că cazul asigurat s-a produs trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a-l constata.

(2) Dacă cunoaşte că s-a produs cazul asigurat, asigurătorul va depune toate eforturile conform circumstanţelor pentru a descoperi identitatea şi adresa beneficiarului şi îl va informa despre producerea cazului asigurat. Această informaţie se va oferi în cel mult 30 de zile după ce asigurătorul a cunoscut identitatea şi adresa beneficiarului.

(3) Dacă asigurătorul încalcă dispoziţiile alin.(1) sau (2), prescripţia creanţei beneficiarului se suspendă pînă cînd beneficiarul ia cunoştinţă despre creanţa sa.

Articolul 1330⁵³. Sinuciderea persoanei asigurate

(1) Dacă, în interiorul termenului de 2 ani din momentul încheierii contractului sau de la ultima modificare în sensul majorării sumei asigurate, persoana asigurată s-a sinucis, asigurătorul este liberat de răspunderea de a plăti indemnizaţia de asigurare. În acest caz, asigurătorul trebuie să plătească valoarea de răscumpărare şi orice profituri conform art.1330⁵⁶.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul în care:

a) persoana asigurată, la săvîrşirea sinuciderii, acţionează cu o atitudine psihică care o împiedică să-şi manifeste liber voinţa;

b) s-a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, la momentul încheierii contractului, persoana asigurată nu avea intenţia de a se sinucide.

Articolul 1330⁵⁴. Omorul persoanei asigurate

(1) Dacă un beneficiar lipseşte de viaţă intenţionat (omoară) persoana asigurată, se consideră că desemnarea sa în calitate de beneficiar este revocată.

(2) Cesiunea creanţei de a primi indemnizaţia de asigurare nu produce efecte juridice dacă cesionarul omoară persoana asigurată.

(3) Dacă contractantul care este şi beneficiar omoară persoana asigurată, indemnizaţie de asigurare nu se plăteşte.

(4) Dacă beneficiarul sau contractantul a omorît persoana asigurată în stare de legitimă apărare sau există o altă cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică.

§5. Conversiunea şi răscumpărarea

Articolul 1330⁵⁵. Conversiunea în asigurarea de viaţă

(1) Dispoziţiile art.1328 nu se aplică contractelor de asigurare de viaţă în care s-a acumulat o sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare. Aceste contracte se modifică de asigurător din contract de asigurare cu plata primelor în contract de asigurare fără plata primelor şi suma asigurată redusă, dacă contractantul nu cere plata valorii de răscumpărare în termen de 30 de zile de la primirea informaţiei prevăzute la alin.(2).

(2) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul despre suma asigurată redusă şi valoarea de răscumpărare în termen de 30 de zile de la scadenţă şi să-i ceară contractantului să aleagă fie conversiunea şi stabilirea sumei asigurate reduse, fie plata valorii de răscumpărare.

(3) Cererea de plată a valorii de răscumpărare se depune în scris.

Articolul 1330⁵⁶. Răscumpărarea în asigurare de viaţă

(1) Contractantul poate, în orice moment, cere asigurătorului în scris să plătească, total sau parţial, valoarea de răscumpărare acumulată pe poliţă, cu condiţia că această cerere nu produce efecte juridice pînă la expirarea termenului de 1 an din momentul încheierii contractului. Contractul va fi ajustat sau supus rezoluţiunii în mod corespunzător.

(2) Sub rezerva dispoziţiilor art.1330⁵⁵, în caz de rezoluţiune sau nulitate, la iniţiativa asigurătorului, a contractului de asigurare de viaţă la care s-a acumulat valoarea de răscumpărare, asigurătorul este obligat să plătească valoarea de răscumpărare, inclusiv în cazul prevăzut la art.1319.

(3) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul, la cerere, dar în orice caz cel puţin o dată pe an, despre suma curentă a valorii de răscumpărare şi măsura în care ea este garantată.

(4) Cota din orice profit la care are dreptul contractantul se va plăti suplimentar la valoarea de răscumpărare, cu excepţia cazului în care cota deja a fost luată în cont la calcularea valorii de răscumpărare.

(5) Sumele datorate conform prezentului articol trebuie plătite nu mai tîrziu de 2 luni de la recepţionarea de către asigurător a cererii contractantului.

Articolul 1330⁵⁷. Suma asigurată redusă şi valoarea de răscumpărare

Contractul de asigurare trebuie să prevadă modul de calculare a sumei asigurate reduse şi/sau a valorii de răscumpărare.

Secţiunea a 4-a

Asigurarea de grup

§1. Dispoziţii generale

Articolul 1330⁵⁸. Domeniul de aplicare

(1) Contracte de asigurare de grup sînt contractele încheiate între asigurător şi un organizator al grupului în folosul membrilor grupului care au o legătură comună cu organizatorul. Un contract de asigurare de grup poate de asemenea să acopere familiile membrilor grupului.

(2) Contractul de asigurare de grup se supune dispoziţiilor prezentului capitol dacă a fost încheiat între organizatorul grupului şi asigurător.

(3) Asigurarea de grup este accesorie dacă membrii sînt asiguraţi de plin drept prin apartenenţa lor la grup, fără a avea posibilitatea de a refuza asigurarea.

(4) Asigurarea de grup este voluntară dacă membrii sînt asiguraţi în rezultatul cererii personale sau pentru că nu au refuzat asigurarea.

Articolul 1330⁵⁹. Obligaţia generală de prudenţă a organizatorului de grup

(1) La negocierea şi executarea contractului de asigurare de grup, organizatorul grupului este ţinut să acţioneze prudent şi cu bună-credinţă, luînd în considerare interesele legitime ale membrilor grupului.

(2) Organizatorul grupului transmite membrilor grupului notificările parvenite de la asigurător şi îi informează despre oricare modificări ale contractului.

§2. Asigurarea de grup accesorie

Articolul 1330⁶⁰. Obligaţiile de informare ale organizatorului grupului

(1) Atunci cînd o persoană se alătură grupului, organizatorul grupului trebuie să o informeze fără întîrziere despre:

a) existenţa contractului de asigurare;

b) întinderea acoperirii;

c) oricare măsuri de precauţie şi alte cerinţe pentru păstrarea acoperirii; şi

d) procedura de înaintare a pretenţiilor.

(2) Sarcina de a demonstra că membrul grupului a fost informat conform alin.(1) îi incumbă organizatorului grupului.

Articolul 1330⁶¹. Rezoluţiunea de către asigurător

(1) În sensul art.1330⁴, exercitarea dreptului la rezoluţiune de către asigurător se consideră rezonabilă doar dacă ea se limitează la excluderea de la acoperire a membrului de grup în privinţa căruia a survenit cazul asigurat.

(2) În sensul art.1321 alin.(2) şi art.1323 alin.(1), exercitarea dreptului la rezoluţiune de către asigurător produce doar efectul de excludere din acoperire a acelor membri ai grupului care nu au luat măsurile de precauţie stabilite sau, după caz, al căror risc s-a agravat.

(3) În sensul art.1330²⁰, rezoluţiunea asigurării produce doar efectul de excludere din acoperire a membrilor de grup care au înstrăinat dreptul de proprietate asupra bunurilor asigurate.

Articolul 1330⁶². Dreptul de a continua acoperirea în cazul asigurării de viaţă de grup

(1) Dacă are loc rezoluţiunea asigurării de viaţă de grup sau dacă membrul iese din grup, acoperirea încetează la expirarea a 3 luni de la rezoluţiune sau de la ieşirea din grup ori la expirarea contractului de asigurare de viaţă de grup, în funcţie de care eveniment survine primul. În aceste cazuri, membrul grupului are dreptul la o acoperire echivalentă în temeiul unui contract nou individual cu asigurătorul respectiv fără o nouă evaluare a riscului.

(2) Organizatorul grupului trebuie să informeze membrul grupului în scris fără întîrzieri nejustificate despre:

a) iminenţa încetării acoperirii sale în temeiul contractului de asigurare de viaţă de grup;

b) dreptul său prevăzut la alin.(1);

c) modul în care îşi poate exercita acel drept.

(3) Dacă membrul grupului şi-a indicat intenţia de a exercita dreptul său prevăzut la alin.(1), contractul dintre asigurător şi membrul grupului va continua ca un contract de asigurare individuală, avînd o primă calculată pe baza unei poliţe individuale la acel moment fără a lua în cont starea actuală a sănătăţii sau vîrsta membrului grupului.

§3. Asigurarea de grup voluntară

Articolul 1330⁶³. Dispoziţii generale

(1) Se consideră asigurare de grup voluntară combinarea unui contract-cadru între asigurător şi organizatorul grupului şi a contractelor de asigurare individuală încheiate în acel cadru între asigurător şi membrii grupului.

(2) Dispoziţiile prezentului paragraf se aplică contractelor de asigurare individuală în care organizatorul grupului şi asigurătorul au convenit asupra aplicării lor. Cu toate acestea, dispoziţiile prezentului capitol, cu excepţia dispoziţiilor art.1330⁵⁸ şi 1330⁵⁹, nu se aplică contractului-cadru.

Articolul 1330⁶⁴. Modificarea condiţiilor contractuale

Modificarea condiţiilor contractului-cadru poate afecta contractele de asigurare individuală doar dacă se face conform cerinţelor art.1330⁵⁰ şi 1330⁵¹, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1330⁶⁵. Continuarea acoperirii

Rezoluţiunea contractului-cadru sau încetarea calităţii de membru al grupului nu afectează raportul de asigurare dintre asigurător şi membrul grupului.”

598. Codul se completează cu articolul 1332¹cu următorul cuprins:

„Articolul 1332¹. Tranzacţia judiciară şi tranzacţia extrajudiciară

(1) Tranzacţia este judiciară dacă a fost confirmată de către instanţa de judecată sau arbitrală competentă, conform normelor de procedură aplicabile. Dispoziţiile legale privind executarea silită a hotărîrilor arbitrale rămîn aplicabile.

(2) Tranzacţia este extrajudiciară dacă prin ea părţile au prevenit un proces ce putea să înceapă sau, deşi tranzacţionează asupra unui proces în desfăşurare, nu o prezintă instanţei de judecată sau arbitrale competente pentru confirmare. După confirmare în modul corespunzător, tranzacţia extrajudiciară devine tranzacţie judiciară.

(3) Contractul de tranzacţie extrajudiciară se încheie în scris.

(4) În lipsă de dispoziţie contrară, dispoziţiile prezentului capitol se aplică atît tranzacţiei judiciare, cît şi tranzacţiei extrajudiciare.”

599. Articolele 1333 şi 1334 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1333. Efectul tranzacţiei

(1) Tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat.

(2) Tranzacţia extrajudiciară nu este susceptibilă de executare silită decît după:

a) admiterea acţiunii de executare silită a obligaţiei rezultate din tranzacţie de către instanţa competentă, la cererea părţii la tranzacţie;

b) confirmarea ei de către instanţa competentă, conform capitolului XLV din Codul de procedură civilă, la cererea părţii la procesul de mediere;

c) învestirea ei cu formulă executorie de către notar. Notarul va învesti tranzacţia cu formulă executorie, la cererea tuturor părţilor la tranzacţia încheiată, în cadrul procesului de mediere sau în afara procesului de mediere.

(3) Partea la tranzacţia extrajudiciară poate invoca tranzacţia extrajudiciară pe cale de excepţie fără a cere confirmarea ei.

(4) Dacă o parte are dreptul la rezoluţiunea tranzacţiei judiciare pentru neexecutarea obligaţiilor care rezultă din ea, rezoluţiunea nu se poate declara prin notificare unilaterală.

(5) Instanţa de judecată căreia i s-a cerut pronunţarea rezoluţiunii tranzacţiei judiciare este în drept să nu admită acţiunea dacă partea îndreptăţită poate să evite consecinţele neexecutării tranzacţiei prin obţinerea executării ei silite sau prin obţinerea de despăgubiri.

Articolul 1334. Nulitatea tranzacţiei

(1) Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice. Ea poate fi, de asemenea, atacată cu acţiune revocatorie sau cu acţiune în declararea simulaţiei.

(2) Eroarea de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînţelegerii părţilor şi leziunea nu pot constitui temei de nulitate a tranzacţiei.

(3) Tranzacţia se prezumă indivizibilă în ceea ce priveşte obiectul său. În lipsa unei stipulaţii contrare, ea se supune doar nulităţii totale.

(4) Hotărîrea instanţei prin care se constată sau se declară nulitatea tranzacţiei lipseşte de orice efect hotărîrea instanţei prin care tranzacţia judiciară a fost confirmată.”

600. La articolul 1336, cuvîntul „terminat” se substituie cu cuvîntul „soluţionat”.

601. La articolul 1341:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dacă pentru vînzarea bunului legea cere o anumită formă sub sancţiunea nulităţii, atunci aceeaşi cerinţă de formă se aplică şi contractului de societate civilă care are ca obiect asemenea bun.”

la alineatul (2), textul „În cazul în care se încheie în scris, contractul” se substituie cu cuvîntul „Contractul”.

602. La articolul 1342:

alineatul (1) se completează în final cu textul: „Dacă contractul determină doar cota-parte de participare a asociaţilor la venituri sau la pierderi, aceeaşi cotă-parte se aplică cotelor-părţi din patrimoniul social.”

la alineatul (3), enunţul întîi se completează în final cu textul „ , conform cotelor-părţi din patrimoniul social”.

603. La articolul 1343 alineatul (2), cifrele „619” se substituie cu cifrele „623²⁰”.

604. Articolul 1345:

la alineatul (1), enunţul al doilea se exclude;

la alineatul (5), cuvintele „decizie unanimă” se substituie cu cuvintele „decizia unanimă a celorlalţi asociaţi”;

articolul se completează cu alineatul (5¹) cu următorul cuprins:

„(5¹) Asociatul are dreptul, chiar dacă nu are împuterniciri de administrare şi reprezentare, să primească informaţii despre activităţile societăţii civile, să ia cunoştinţă de evidenţa contabilă şi documentele aferente societăţii civile, precum şi de starea bunurilor societăţii civile. Clauza care exclude sau limitează acest drept nu împiedică invocarea lui dacă există motive de a presupune o administrare improprie.”

alineatul (6) se completează în final cu cuvintele „în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului capitol”.

605. Articolul 1348 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1348. Imposibilitatea cesiunii drepturilor asociaţilor. Urmărirea de către creditorii personali

(1) Drepturile şi pretenţiile asociatului, care decurg din raporturile contractuale, faţă de ceilalţi asociaţi nu sînt transmisibile.

(2) Atît timp cît societatea civilă nu a fost dizolvată, creditorul asociatului nu poate pune sub urmărire drepturile asociatului rezultate din contractul de societate civilă, cu excepţia urmăririi creanţei de a obţine cota-parte din venitul ce îi revine.

(3) Dacă s-a stipulat că decesul unuia dintre asociaţi persoană fizică sau dizolvarea unui asociat persoană juridică nu duce la dizolvarea societăţii civile, succesorii în drepturi ai asociatului nu devin asociaţi, ci doar au dreptul la valoarea în bani a cotei-părţi dobîndite pe calea succesiunii. Contractul poate prevedea că succesorii în drepturi ai asociatului devin asociaţi, preluînd locul şi dreptul predecesorului.”

606. Codul se completează cu articolul 1348¹cu următorul cuprins:

„Articolul 1348¹. Drepturile soţului asociatului

(1) Asupra cotei-părţi din patrimoniul social dobîndite de un soţ în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie.

(2) Soţul asociatului nu poate cere divizarea cotei-părţi şi nici primirea sa în societate, dacă contractul de societate nu prevede altfel. Dreptul soţului asociatului la valoarea în bani a părţii din cota-parte rămîne neafectat.”

607. La articolul 1352:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 1352. Rezoluţiunea contractului de societate civilă”;

la alineatul (1), cuvîntul „rezilia” se substituie cu cuvîntul „rezolvi”, iar cuvîntul „Rezilierea” se substituie cu cuvîntul „Rezoluţiunea”;

articolul se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care s-a prevăzut că societatea civilă va dura pe durata vieţii unui asociat, precum şi în cazul în care asociaţii continuă în mod tacit societatea civilă după expirarea duratei determinate.”

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Dacă în contract este stabilit un termen, rezoluţiunea înainte de termen este admisibilă doar pentru un motiv întemeiat. Constituie motiv întemeiat, în special, neexecutarea de către un alt asociat, cu intenţie sau din culpă gravă, a unei obligaţii esenţiale rezultate din contractul de societate civilă, precum şi aflarea unui alt asociat în imposibilitate de a continua executarea acelor obligaţii.”

la alineatul (3), cuvîntul „reziliat” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvîntul „rezolvit”;

la alineatul (4), cuvîntul „reziliat” se substituie cu cuvîntul „rezolvit”.

608. Articolul 1353 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1353. Temeiurile dizolvării societăţii civile

(1) Temeiurile dizolvării societăţii civile sînt:

a) expirarea termenului pentru care a fost constituită, cu excepţia cazului în care asociaţii continuă în mod tacit societatea civilă;

b) decizia asociaţilor;

c) declanşarea procedurii de insolvabilitate asupra patrimoniului societăţii civile;

d) urmărirea de către un creditor al unui asociat a cotei-părţi a acestuia în patrimoniul social;

e) atingerea scopului sau imposibilitatea urmăririi în continuare a scopului.

(2) Dacă contractul nu prevede altfel, sînt de asemenea temeiuri de dizolvare a societăţii civile:

a) moartea unuia dintre asociaţi persoană fizică sau dizolvarea unui asociat persoană juridică;

b) declanşarea procedurii de insolvabilitate în privinţa unuia dintre asociaţi;

c) instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei în privinţa unui asociat dacă aceasta prejudiciază activitatea societăţii civile;

d) rezoluţiunea contractului de societate civilă.”

609. La articolul 1377, cuvintele „sau transmiterea unor valori mobiliare” se exclud.

610. Articolul 1378:

la alineatul (1), textul „obligată în alt fel (gerant), gestionează afacerile” se substituie cu textul „în drept ori obligată în alt fel (gerant), acţionează cu intenţia predominantă de a fi de folos”;

la alineatul (2), enunţul al doilea se exclude;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică în cazul în care, contrar voinţei geratului, se execută obligaţia acestuia privind întreţinerea persoanelor pe care geratul este obligat să le întreţină conform legii sau alte obligaţii ale geratului care, fiind scadente, trebuie de urgenţă executate pentru protecţia unui interes public prioritar, cu condiţia că gerantul acţionează cu intenţia predominantă de a fi de folos destinatarului executării.”

611. Articolul 1379 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Gerantul poate înceta gestiunea din motive întemeiate.”

612. Articolul 1380 se completează în final cu textul „ , chiar dacă gerantul nu a acţionat cu intenţia să încheie un contract de mandat”.

613. La articolul 1382, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Gerantul poate cere geratului compensarea cheltuielilor aferente realizării gestiunii în măsura în care pot fi considerate, în raport de împrejurări, ca necesare şi, în limita sporului de valoare, utile. Gerantul poate alege ca compensarea să se facă prin acoperirea directă de către gerat a cheltuielilor contractate de către gerant sau prin restituirea către gerant a valorii cheltuielilor acoperite de acesta.”

614. La articolul 1383, cuvintele „este contrară legii” se substituie cu textul „nu este necesară conform art.1378 alin.(3)”.

615. Articolul 1384 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1384. Repararea prejudiciului cauzat gerantului

Gerantul care a acţionat, în condiţiile prezentului capitol, cu scopul de a proteja de un pericol geratul sau patrimoniul ori interesele acestuia are dreptul de a cere de la gerat despăgubiri pentru prejudiciul pe care acele acţiuni le-au cauzat integrităţii corporale sau bunurilor gerantului dacă acţiunile au generat sau în mod semnificativ au majorat riscul cauzării prejudiciului, cu condiţia că acel risc, în măsura în care era previzibil, era proporţional cu pericolul la care era expus geratul.”

616. Codul se completează cu articolele 1384¹ şi 1384² cu următorul cuprins:

„Articolul 1384¹. Limitele impuse de echitate

Dreptul gerantului la compensarea cheltuielilor şi repararea prejudiciului poate fi redus sau exclus de către instanţa de judecată în măsura în care este echitabil şi rezonabil, în special dacă gerantul a acţionat în vederea protejării geratului în situaţia unui pericol comun, dacă suma la care urmează a fi ţinut geratul este excesivă sau dacă gerantul deţine un drept de a obţine sumele la care este îndreptăţit de la o altă persoană.

Articolul 1384². Dreptul faţă de cel responsabil

Dacă gerantul a acţionat cu scopul de a proteja geratul împotriva unui prejudiciu, persoana responsabilă de prejudiciu, conform dispoziţiilor legale privind răspunderea delictuală, este de asemenea obligată faţă de gerant să îi compenseze cheltuielile şi să îi repare prejudiciul la care acesta are dreptul conform prezentului capitol.”

617. Articolul 1387 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1387. Drepturile şi obligaţiile izvorîte din actele fără mandat

(1) Drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din actele necesare şi utile săvîrşite în interesul unei alte persoane fără mandatul ei în condiţiile prezentului capitol iau naştere pentru persoana în al cărei interes au fost săvîrşite aceste acte.

(2) Cu toate acestea, actul juridic unilateral săvîrşit de gerant în condiţiile prezentului capitol nu produce efecte în cazul în care persoana căreia îi este adresat actul îl respinge fără întîrziere nejustificată.”

618. La articolul 1388, cuvintele „gestionează propriile afaceri” se substituie cu cuvintele „o făcea în folosul propriu”.

619. Capitolul XXXIII din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul XXXIII

ÎMBOGĂŢIREA NEJUSTIFICATĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1389. Îmbogăţirea nejustificată

(1) Dacă o persoană obţine o îmbogăţire nejustificată (persoană îmbogăţită) care se atribuie la dezavantajul suferit de o altă persoană (persoană dezavantajată), ea este obligată faţă de persoana dezavantajată să restituie îmbogăţirea.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică doar în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.

Articolul 1390. Domeniul de aplicare

(1) Consecinţele juridice ale îmbogăţirii obţinute în temeiul unui contract sau unui alt act juridic valabil şi eficient sînt reglementate de alte dispoziţii legale dacă acele reguli acordă sau exclud dreptul la restituirea îmbogăţirii, prin efectul revocării, rezoluţiunii, reducerii obligaţiei corelative sau pe alt temei.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu afectează orice alt drept de restituire sau recuperare prevăzut de dispoziţiile legale în materie de proprietate, contracte sau alte dispoziţii legale.

(3) Cu toate acestea, dacă persoana dezavantajată are:

a) atît o pretenţie pe baza prezentului capitol la restituirea îmbogăţirii nejustificate,

b) cît şi o pretenţie de reparare a dezavantajului (fie împotriva persoanei îmbogăţite sau a unui terţ) sau un drept de recuperare pe baza altor dispoziţii legale ca rezultat al îmbogăţirii nejustificate,

atunci satisfacerea uneia dintre pretenţii reduce cealaltă pretenţie în acelaşi volum.

(4) Regula prevăzută la alin.(3) se aplică de asemenea dacă o persoană se foloseşte de un bun al persoanei dezavantajate, astfel încît acesta majorează patrimoniul altei persoane, iar conform dispoziţiilor prezentului capitol:

a) cel ce se foloseşte este obligat faţă de persoana dezavantajată să întoarcă valoarea folosinţei; şi

b) dobînditorul este obligat faţă de persoana dezavantajată în legătură cu majorarea patrimoniului său.

Secţiunea a 2-a

Condiţii pentru considerarea îmbogăţirii ca nejustificată

Articolul 1391. Circumstanţele în care îmbogăţirea este nejustificată

(1) O îmbogăţire este nejustificată, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) persoana îmbogăţită este îndreptăţită faţă de persoana dezavantajată să obţină îmbogăţirea în virtutea unui contract sau unui alt act juridic, unei hotărîri judecătoreşti sau unui alt temei legal; sau

b) persoana dezavantajată şi-a dat consimţămîntul în mod liber şi fără eroare de a suferi dezavantajul.

(2) Dacă contractul sau un alt act juridic este lovit de nulitate sau este ineficient cu efect retroactiv ori dacă hotărîrea judecătorească sau un alt temei de obţinere este nevalabil cu efect retroactiv, persoana îmbogăţită nu este îndreptăţită la îmbogăţire pe baza acestui temei.

(3) Cu toate acestea, persoana îmbogăţită se consideră îndreptăţită la îmbogăţire în baza legii dacă a dobîndit îmbogăţirea prin uzucapiune, bună-credinţă, precum şi în alte cazuri cînd, conform legii, ea are dreptul de a păstra îmbogăţirea.

(4) De asemenea, îmbogăţirea este nejustificată dacă:

a) persoana dezavantajată a oferit-o pentru un scop care nu este atins sau în considerarea unei aşteptări care nu s-a realizat;

b) persoana îmbogăţită a cunoscut sau trebuia în mod rezonabil să cunoască despre acel scop sau acea aşteptare; şi

c) persoana îmbogăţită a acceptat sau se poate considera în mod rezonabil că a acceptat că îmbogăţirea trebuie să fie restituită în astfel de circumstanţe.

Articolul 1392. Executarea obligaţiei unui terţ

(1) Cînd persoana îmbogăţită obţine îmbogăţirea ca rezultat al executării de către persoana dezavantajată a unei obligaţii sau a unei presupuse obligaţii, datorate de către persoana dezavantajată unui terţ, îmbogăţirea este justificată:

a) dacă persoana dezavantajată a executat în mod liber; sau

b) chiar dacă terţul din eroare a indicat că obligaţia trebuie să se execute în folosul persoanei îmbogăţite.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), drepturile persoanei dezavantajate faţă de terţ rămîn neafectate.

Articolul 1393. Consimţămîntul sau executarea în mod liber

(1) Dacă consimţămîntul persoanei dezavantajate este afectat de dol, violenţă sau leziune ori persoana nu are discernămîntul sau capacitatea de exerciţiu necesară pentru a-şi da consimţămîntul respectiv, se consideră că persoana dezavantajată nu îşi exprimă consimţămîntul în mod liber.

(2) Dacă obligaţia executată este lovită de nulitate ori nu s-a născut din cauza faptului că persoana nu are discernămîntul sau capacitatea de exerciţiu necesară pentru a-şi asuma obligaţia respectivă ori din cauza dolului, a violenţei sau a leziunii, se consideră că persoana dezavantajată nu a executat-o în mod liber.

Secţiunea a 3-a

Îmbogăţirea şi dezavantajul

Articolul 1394. Îmbogăţirea

(1) O persoană este îmbogăţită prin majorarea patrimoniului său, folosirea bunurilor altuia, prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări în folosul său.

(2) În scopul constatării dacă o persoană a obţinut o îmbogăţire şi a mărimii acesteia nu se ia în considerare dezavantajul pe care persoana îmbogăţită l-a suferit în schimbul îmbogăţirii sau după îmbogăţire.

Articolul 1395. Dezavantajul

(1) O persoană este dezavantajată prin micşorarea patrimoniului său, folosirea bunurilor de către o altă persoană, prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări în folosul altuia.

(2) În scopul constatării dacă o persoană a suferit un dezavantaj şi a mărimii acestuia nu se va lua în considerare îmbogăţirea pe care această persoană a obţinut-o în schimbul dezavantajului sau după dezavantaj.

Secţiunea a 4-a

Atribuirea

Articolul 1396. Cazuri de atribuire

(1) O îmbogăţire se atribuie la dezavantajul altuia, în special:

a) dacă bunul persoanei dezavantajate este înstrăinat persoanei îmbogăţite de către persoana dezavantajată;

b) dacă persoana dezavantajată prestează un serviciu sau execută o lucrare în folosul persoanei îmbogăţite;

c) dacă persoana îmbogăţită foloseşte bunurile persoanei dezavantajate, în special cînd persoana îmbogăţită încalcă drepturile, posesia sau alte interese legitime ale persoanei dezavantajate;

d) dacă un bun al persoanei îmbogăţite este îmbunătăţit de către persoana dezavantajată; sau

e) dacă persoana îmbogăţită este eliberată de o obligaţie de către persoana dezavantajată.

(2) O îmbogăţire se poate atribui la dezavantajul altuia chiar dacă îmbogăţirea şi dezavantajul nu sînt de acelaşi tip sau aceeaşi valoare.

Articolul 1397. Reprezentantul indirect

Atunci cînd o parte la actul juridic este un comisionar sau un alt reprezentant indirect, îmbogăţirea sau dezavantajul comitentului sau al altui reprezentat indirect care rezultă din actul juridic ori din executarea obligaţiilor rezultate din acesta urmează a fi considerată ca o îmbogăţire sau, după caz, considerat ca un dezavantaj al comisionarului sau al altui reprezentant indirect.

Articolul 1397¹. Executarea de către debitor în folosul persoanei care nu este creditor. Transmiterea subsecventă cu bună-credinţă

(1) Dacă debitorul execută obligaţia în folosul unui terţ neîndreptăţit, iar, conform legii, debitorul se consideră eliberat de obligaţie, îmbogăţirea obţinută de terţ se atribuie dezavantajului creditorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special atunci cînd o persoană care este obligată faţă de persoana dezavantajată de a restitui o îmbogăţire nejustificată o transferă în folosul unui terţ în circumstanţe în care debitorul poate invoca mijlocul de apărare prevăzut la art.1397⁷.

(3) Dacă debitorul pretinde să fi stins obligaţia prin executare în folosul unui terţ neîndreptăţit, iar, conform legii, debitorul nu se consideră eliberat de obligaţie, creditorul poate totuşi ratifica executarea.

(4) Ratificarea stinge dreptul creditorului faţă de debitor în mărimea executării, avînd ca efect atribuirea îmbogăţirii terţului la pierderea dreptului creditorului faţă de debitor.

(5) În relaţia dintre creditor şi terţ, ratificarea nu se consideră consimţămînt al creditorului la pierderea dreptului său împotriva debitorului.

(6) Dispoziţiile alin.(3)–(5) nu se aplică dacă, înainte de momentul ratificării de către creditor, în privinţa debitorului este intentată procedura de insolvabilitate.

Articolul 1397². Atribuirea rezultată din fapta terţului. Ratificarea actelor terţului

(1) O îmbogăţire la fel se atribuie dezavantajului altuia în cazul în care un terţ foloseşte fără împuternicire bunul persoanei dezavantajate astfel încît persoana dezavantajată pierde bunul, iar persoana îmbogăţită îl dobîndeşte.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special dacă, în rezultatul faptului că terţul a manipulat sau a dispus de bun, persoana dezavantajată pierde dreptul de proprietate asupra bunului, iar persoana îmbogăţită dobîndeşte proprietatea în temeiul actului juridic sau al legii.

(3) Persoana care are un drept asupra bunului poate ratifica actul unui terţ care aparent înstrăinează sau altfel foloseşte bunul în temeiul unui act juridic cu un terţ.

(4) Actul ratificat are acelaşi efect juridic ca şi actul juridic încheiat printr-un reprezentant împuternicit. În relaţia dintre cel ce ratifică şi terţul care a dispus sau altfel a folosit bunul, ratificarea nu se consideră acceptare a dispunerii sau folosinţei bunului de către terţ.

Secţiunea a 5-a

Restituirea îmbogăţirii

Articolul 1397³. Îmbogăţirea transmisibilă

(1) Dacă îmbogăţirea constă într-un bun care poate fi transmis, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin transmiterea bunului persoanei dezavantajate.

(2) În loc de a transmite bunul, persoana îmbogăţită poate alege să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate dacă transmiterea ar cauza persoanei îmbogăţite un efort sau cheltuieli disproporţionate.

(3) Dacă bunul a fost consumat, a pierit ori a fost pierdut, dacă bunul nu îi mai aparţine sau dacă persoana îmbogăţită este din alte motive în imposibilitate de a transmite bunul, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate. În cazul în care imposibilitatea se referă la o parte a bunului sau bunul este grevat cu drepturile unui terţ, persoana dezavantajă poate alege între transmiterea valorii băneşti a întregului bun sau transmiterea bunului în forma în care se află, la care se va adăuga valoarea bănească a părţii care lipseşte.

(4) Cu toate acestea, în măsura în care persoana îmbogăţită a obţinut un substitut, acel substitut va constitui îmbogăţirea supusă restituirii:

a) dacă persoana îmbogăţită este de bună-credinţă la momentul cînd a dispus de îmbogăţirea iniţială sau cînd această îmbogăţire a pierit şi alege să restituie îmbogăţirea pe calea transmiterii substitutului; sau

b) dacă persoana îmbogăţită este de rea-credinţă la momentul cînd a dispus de îmbogăţirea iniţială sau cînd această îmbogăţire a pierit şi persoana dezavantajată alege să i se restituie îmbogăţirea pe calea restituirii substitutului, cu condiţia că această alegere nu este inechitabilă.

(5) Persoana îmbogăţită se consideră de bună-credinţă dacă ea nu cunoştea şi nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că îmbogăţirea a fost nejustificată sau putea deveni nejustificată.

Articolul 1397⁴. Îmbogăţire netransmisibilă

(1) Dacă îmbogăţirea constă din bunuri care nu pot fi transmise, din lucrări, servicii sau folosinţa unui bun, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate.

(2) Persoana îmbogăţită nu este obligată să plătească mai mult decît economisirea pe care a realizat-o dacă nu şi-a dat consimţămîntul la îmbogăţire sau dacă a fost de bună-credinţă.

(3) Cu toate acestea, dacă îmbogăţirea a fost obţinută în temeiul unui contract care a stabilit un preţ sau o valoare pentru îmbogăţire, persoana îmbogăţită este obligată să plătească cel puţin această sumă dacă contractul este lovit de nulitate pentru temeiuri care nu au fost esenţiale pentru stabilirea preţului.

(4) Prevederile alin.(3) nu se aplică pentru a majora obligaţia peste valoarea bănească a îmbogăţirii.

Articolul 1397⁵. Valoarea bănească a îmbogăţirii. Economisirea

(1) Valoare bănească a îmbogăţirii se consideră suma de bani la care un transmiţător şi un dobînditor cu intenţii reale de a încheia un contract ar fi convenit în mod valabil ca preţ al acesteia. Cheltuielile suportate de furnizorul unei lucrări, unui serviciu sau unei folosinţe care, conform contractului, trebuie acoperite de dobînditor sînt considerate ca parte a preţului.

(2) Economisire se consideră micşorarea bunurilor sau majorarea obligaţiilor pe care persoana îmbogăţită, în împrejurări specifice ei, le-ar fi suportat dacă nu obţinea îmbogăţirea.

(3) Valoarea bănească şi economisirea se apreciază la momentul în care persoana îmbogăţită a obţinut îmbogăţirea.

Articolul 1397⁶. Fructele şi folosinţa îmbogăţirii

(1) Obligaţia de restituire a îmbogăţirii se extinde asupra fructelor şi folosinţei îmbogăţirii sau, dacă este mai mică, asupra economisirii rezultate din fructe sau folosinţă.

(2) Cu toate acestea, dacă persoana îmbogăţită obţine fructele sau folosinţa cu rea-credinţă, restituirea îmbogăţirii se extinde asupra fructelor şi folosinţei chiar dacă economisirea este mai mică decît valoarea fructelor sau a folosinţei.

Secţiunea a 6-a

Mijloacele juridice de apărare

Articolul 1397⁷. Diminuarea îmbogăţirii

(1) Persoana îmbogăţită nu este obligată să restituie îmbogăţirea în măsura în care ea a suportat un dezavantaj prin dispunerea de îmbogăţire sau în altă formă prevăzută la art.1395 (diminuarea îmbogăţirii), cu excepţia cazului în care persoana îmbogăţită ar fi suferit dezavantajul chiar dacă nu obţinea îmbogăţirea.

(2) Cu toate acestea, diminuarea îmbogăţirii nu se ia în considerare:

1) în măsura în care persoana îmbogăţită a obţinut un substitut;

2) în măsura în care persoana îmbogăţită era de rea-credinţă la momentul diminuării îmbogăţirii, cu excepţia cazului:

a) cînd persoana dezavantajată la fel ar fi suferit o diminuare chiar dacă îmbogăţirea i-ar fi fost restituită; sau

b) cînd persoana îmbogăţită era de bună-credinţă la momentul îmbogăţirii, diminuarea îmbogăţirii a avut loc înainte de scadenţa obligaţiei de a restitui îmbogăţirea şi diminuarea îmbogăţirii a rezultat din materializarea unui risc care nu poate fi pus pe seama persoanei îmbogăţite; sau

3) în măsura în care se aplică prevederile art.1397⁴ alin.(3).

(3) Dacă persoana îmbogăţită poate ridica mijlocul de apărare prevăzut de prezentul articol faţă de persoana dezavantajată ca urmare a dispunerii în folosul unui terţ, drepturile persoanei dezavantajate faţă de acel terţ rămîn neafectate.

Articolul 1397⁸. Actele juridice încheiate cu bună-credinţă cu terţii

(1) Persoana îmbogăţită nu este obligată să întoarcă îmbogăţirea dacă:

a) în schimbul acelei îmbogăţiri, i-a oferit terţului o altă îmbogăţire; şi

b) era de bună-credinţă la acel moment.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu afectează drepturile părţii dezavantajate de a recupera bunul de la acel terţ pe calea acţiunii în revendicare ori de a recupera bunul în condiţiile prezentului capitol.

(3) Dispoziţiile alin.(1) nu afectează drepturile acelui terţ în caz de evicţiune conform alin.(2).

Articolul 1397⁹. Ilegalitatea

Dacă un contract sau un alt act juridic în al cărui temei s-a obţinut îmbogăţirea este lovit de nulitate, persoana îmbogăţită nu este obligată să restituie îmbogăţirea în măsura în care restituirea ar contraveni scopului care stă la baza dispoziţiei legale încălcate sau principiului de ordine publică ori bunelor moravuri încălcat.

Articolul 1397¹⁰. Restituţia bilaterală

În cazul prevăzut la art.1391 alin.(2), dacă ambelor părţi le incumbă o obligaţie de restituire, obligaţiile lor sînt corelative.”

620. Denumirea capitolului XXXIV din titlul III va avea următorul cuprins:

„Capitolului XXXIV

RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ”.

621. Denumirea secţiunii 1 din capitolul XXXIV va avea următorul cuprins:

„Secţiunea 1

Dispoziţii generale”.

622. La articolul 1398 alineatul (4), textul „şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie cu normele de etică şi morală” se substituie cu textul „ , cu condiţia că persoana cunoştea sau trebuia să cunoască consecinţele rugăminţii sau ale consimţămîntului, şi dacă fapta autorului nu contravine bunelor moravuri”.

623. Articolul 1399 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1399. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul prejudiciului cauzat în raporturile contractuale, cu excepţia cazurilor în care se aplică dispoziţiile legale privind neexecutarea obligaţiilor.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazurile în care aplicarea lor contravine altor dispoziţii legale.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu exclud aplicarea mijloacelor juridice de apărare pe alte temeiuri legale.”

624. La articolul 1400:

în denumire, cuvîntul „Prevenirea” se substituie cu cuvintele „Interzicerea cauzării”;

la alineatul (2), cuvîntul „daune” se substituie cu cuvîntul „prejudiciu”.

625. Codul se completează cu articolele 1402¹ şi 1402²cu următorul cuprins:

„Articolul 1402¹. Protecţia interesului public

Obligaţia de reparare a prejudiciului este exclusă dacă acesta a fost cauzat pentru protecţia necesară a valorilor fundamentale într-o societate democratică, în special dacă prejudiciul a fost cauzat prin dezvăluirea informaţiei prin intermediul mass-mediei.

Articolul 1402². Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege

Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau de ordinul superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să îşi dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvîrşite în asemenea împrejurări.”

626. Articolul 1403 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1403. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

(1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie, iar în cazurile expres prevăzute de lege, fără vinovăţie, de către administratorul, salariatul său sau o altă persoană subordonată comitentului (prepus) în funcţiile care i s-au încredinţat.

(2) În cazul în care prepusul a cauzat prejudiciul cu intenţie, persoana vătămată poate alege să ceară repararea prejudiciului numai de la comitent, numai de la prepus sau de la ambii în mod solidar.

(3) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera de răspundere dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

(4) Lipsa discernămîntului prepusului la momentul săvîrşirii faptei ilicite nu exonerează comitentul de răspundere.”

627. La articolul 1404 alineatul (5), textul „ , sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege” se exclude.

628. La articolul 1405 alineatul (1), cuvîntul „fizice” se exclude.

629. Articolul 1406:

la alineatul (2), cuvintele „el s-a produs nu din vina lor” se substituie cu cuvintele „şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Persoana obligată să repare prejudiciul conform alin.(1) nu este exonerată de răspundere doar din motivul că nu trăia împreună cu minorul la data cauzării prejudiciului, dacă această împrejurare este imputabilă persoanei obligate.”

630. Articolul 1407:

la alineatul (2), cuvintele „prejudiciul s-a produs nu din vina lor” se substituie cu cuvintele „şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere”, iar în final se introduce textul: „Dispoziţiile art.1406 alin.(4) se aplică în mod corespunzător.”

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau a curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani nu apare dacă minorul a cauzat prejudiciul în calitatea sa de prepus al unei alte persoane, în acest caz aplicîndu-se dispoziţiile art.1403.”

631. La articolul 1408:

în denumire, cuvintele „lipsită de capacitate de exerciţiu” se substituie cu cuvintele „în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară”;

alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„(1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară răspunde ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele sau instituţia în care este internată, în măsura în care aceştia erau obligaţi să supravegheze persoana, dacă nu demonstrează că şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere.

(2) Obligaţia persoanelor indicate la alin.(1) de a repara prejudiciul cauzat de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară nu încetează în cazul în care măsura de ocrotire este modificată sau revocată.”

la alineatul (3), textul „tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi sănătăţii” se substituie cu textul „ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1)”, iar după textul „a autorului prejudiciului,” se introduce textul „de gradul de discernămînt al autorului,”.

632. La articolul 1409:

în denumire, cuvintele „aflată în imposibilitate de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija” se substituie cu cuvintele „cu discernămînt diminuat”;

la alineatul (1), cuvintele „cu capacitate de exerciţiu” se substituie cu cuvintele „în privinţa căreia nu s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară”, iar cuvintele „acţiunile sale” se substituie cu textul „pe deplin acţiunile sale (discernămînt diminuat)”;

la alineatul (2), textul „Dacă prejudiciul este cauzat vieţii sau sănătăţii, instanţa” se substituie cu cuvîntul „Instanţa”, iar după textul „a autorului prejudiciului,” se introduce textul „de gradul de discernămînt al autorului,”.

633. Codul se completează cu articolul 1409¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1409¹. Evenimentul în afara controlului

Persoana nu poartă răspundere dacă prejudiciul este cauzat de către un eveniment anormal care nu poate fi evitat prin măsuri rezonabile, iar riscul nu îi revine acelei persoane.”

634. La articolul 1410 alineatul (1), cuvintele „unei forţe majore” se substituie cu textul „unui eveniment prevăzut la art.1409¹”, iar cuvîntul „dauna” se substituie cu cuvîntul „prejudiciul”.

635. La articolul 1411 alineatul (1), cuvîntul „dauna” se substituie cu cuvîntul „prejudiciul”.

636. La articolul 1412 alineatul (2), cuvîntul „folosinţă” se substituie cu cuvîntul „posesie”.

637. Articolul 1413 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1413. Răspunderea în cazul căderii sau scurgerii din construcţie

(1) Dacă prejudiciul s-a produs prin faptul că din construcţie a căzut ori a curs ceva, răspunde persoana care are construcţia în posesie. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a produs din cauza unui eveniment prevăzut la art.1409¹ ori din vina celui prejudiciat.

(2) Pînă la proba contrară, se prezumă că construcţia este în posesia proprietarului său.”

638. Codul se completează cu articolele 1413¹–1413⁶ cu următorul cuprins:

„Articolul 1413¹. Abandonarea

Persoana păstrează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o construcţie izvor de pericol sporit pe care o abandonează, pînă cînd o altă persoană intră în posesia ei sau obţine paza ei juridică ori începe să o exploateze. Această regulă se aplică în mod corespunzător, în măsura în care este rezonabil, celui care are paza animalului.

Articolul 1413². Prejudiciul suferit în urma încrederii în consultaţie sau informaţie incorectă

(1) Prejudiciul suferit de o persoană ca urmare a luării de către ea a unei decizii încrezîndu-se, în mod rezonabil, pe o consultaţie incorectă sau o informaţie incorectă se repară dacă:

a) consultaţia sau informaţia este furnizată de către un profesionist în cadrul activităţii sale; şi

b) cel care a oferit consultaţia sau informaţia cunoştea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască că destinatarul consultaţiei sau al informaţiei se va baza pe ea la luarea acelei decizii.

(2) Răspunderea prevăzută de prezentul articol apare doar în măsura în care cel care a furnizat consultaţia sau informaţia, cu ocazia furnizării ei, nu şi-a limitat sau exclus răspunderea prin declaraţie expresă faţă de destinatar.

Articolul 1413³. Prejudiciul suferit prin tulburarea ilegală a activităţii profesionistului şi prejudiciul suferit de consumator ca urmare a concurenţei neloiale

(1) Cel care în mod ilegal împiedică sau tulbură activitatea profesionistului este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

(2) Consumatorul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a concurenţei neloiale în cazurile prevăzute de legislaţia din domeniul concurenţei.

Articolul 1413⁴. Cheltuielile suportate de autoritatea publică pentru restabilirea prejudiciului adus mediului

Cheltuielile suportate de autoritatea publică competentă pentru restabilirea elementelor naturale care constituie mediul, cum ar fi aerul, apa, solul, flora şi fauna, ca urmare a lezării substanţiale, se repară acelei autorităţi publice competente.

Articolul 1413⁵. Prejudiciul cauzat prin declaraţie dolosivă

(1) Prejudiciul cauzat unei persoane ca urmare a declaraţiei dolosive făcute de o altă persoană, prin cuvinte sau comportament, urmează a fi reparat.

(2) Declaraţia se consideră dolosivă dacă cel care o face ştie că ea este falsă şi are ca scop de a determina destinatarul să facă o greşeală.

Articolul 1413⁶. Legătura cauzală

(1) Se consideră că persoana a cauzat prejudiciul dacă el constituie consecinţa faptei acelei persoane ori consecinţa izvorului de pericol pentru care acea persoană răspunde conform legii.

(2) În cazul vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii ori al decesului, nu se va lua în cont predispoziţia persoanei vătămate la un anumit tip de vătămare sau la o anumită mărime a vătămării.

(3) În cazul în care prejudiciul ar fi putut fi cauzat de una sau mai multe întîmplări pentru care răspund diferite persoane şi s-a stabilit că prejudiciul a fost cauzat de una din acele întîmplări, însă nu s-a stabilit din cauza căreia anume, se prezumă, pînă la proba contrară, că prejudiciul a fost cauzat de către fiecare persoană care răspunde pentru cel puţin una din acele întîmplări.”

639. Articolul 1414 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1414. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat în comun

(1) Dacă prejudiciul a fost cauzat în comun de mai mulţi participanţi, aceştia poartă răspundere solidară.

(2) Se consideră participant nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma prejudiciului cauzat altuia (participanţi).

(3) În cazul acţiunii în regres, partea fiecărui participant din obligaţia solidară este proporţională contribuţiei sale la săvîrşirea faptei ilicite dacă aceasta poate fi determinată.”

640. Articolul 1415:

la alineatul (3), după textul „Părinţii (adoptatorii),” se introduce textul „ocrotitorii provizorii,”, iar cuvintele „lipsită de capacitate de exerciţiu” se substituie cu cuvintele „în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Persoana care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei contribuţii la cauzarea prejudiciului.”

641. Articolul 1416 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1416. Modul de reparare a prejudiciului

(1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare (transmiterea unui bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, repararea bunului deteriorat etc.), iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă persoana vătămată nu este interesată de repararea în natură, prin plata echivalentului bănesc (despăgubire), stabilit prin acordul părţilor sau, în lipsa unui asemenea acord, prin hotărîre judecătorească.

(2) În cazul deteriorării unui bun, despăgubirea va fi egală cu pierderea valorii bunului şi nu a costului reparaţiei dacă costul reparaţiei depăşeşte disproporţionat pierderea valorii. Această regulă se aplică animalelor doar dacă aceasta este oportună, avînd în vedere scopul pentru care animalul este ţinut.

(3) Despăgubirea se stabileşte sub forma unei sume globale sau, dacă prejudiciul are caracter continuu, sub forma unei prestaţii periodice. În cazul în care se stabileşte o despăgubire sub forma prestaţiei periodice, debitorul poate fi obligat la constituirea unei garanţii.

(4) Persoana vătămată nu este ţinută să demonstreze că a cheltuit suma despăgubirii în scopul reparării prejudiciului.

(5) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau stinsă dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat.

(6) Autorul faptei ilicite datorează de asemenea dobîndă de întîrziere la rata determinată conform art.623²⁰ începînd cu data primirii de către persoana care răspunde de prejudiciu a somaţiei de la partea vătămată. Dobînda de întîrziere se calculează din suma despăgubirii sau, în caz de reparare în natură a prejudiciului, din valoarea acelei reparaţii.”

642. Articolul 1417:

la alineatul (3), cuvintele „lipsite de capacitate de exerciţiu” se substituie cu cuvintele „în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară”;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Este exclusă repararea prejudiciului cauzat fără intenţie de către un participant altuia, în decursul săvîrşirii unei fapte ilicite faţă de un terţ, dacă aceasta contravine ordinii publice.”

643. Codul se completează cu articolul 1417¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1417¹. Răspunderea pentru cheltuielile de prevenire

Persoana care a suportat în mod rezonabil cheltuieli sau un alt prejudiciu pentru a preveni prejudicierea sa iminentă ori pentru a limita mărimea sau gravitatea prejudiciului suferit are dreptul la rambursarea acestora de la persoana care ar fi răspuns dacă prejudiciul apărea.”

644. Articolul 1418:

la alineatul (2), textul „salariului (venitului) nerealizat” se substituite cu cuvintele „salariului sau venitului ratat”, iar cuvîntul „legii” se substituie cu textul „art.1418¹ şi 1418²”;

la alineatul (3), textul „salariului nerealizat (venitului ratat)” se substituite cu cuvintele „salariului sau venitului ratat”;

la alineatul (4), după textul „prezentul articol,” se introduce textul „cu art.1418¹ şi 1418²,”;

articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii i se aplică dispoziţiile legale privind răspunderea extracontractuală, chiar dacă prejudiciul a fost cauzat cu ocazia executării unei obligaţii contractuale. Cu toate acestea, persoana vătămată poate invoca stipulaţiile contractului dacă acestea îi sînt mai favorabile decît dispoziţiile privind răspunderea extracontractuală.”

645. Codul se completează cu articolele 1418¹ şi 1418² cu următorul cuprins:

„Articolul 1418¹. Determinarea despăgubirii pentru salariul sau venitul ratat

(1) Despăgubirea pentru salariul sau venitul ratat se stabileşte pe baza venitului mediu lunar net din muncă sau altă activitate a persoanei vătămate din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ţinîndu-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.

(2) Cu toate acestea, dacă persoana vătămată face dovada posibilităţii obţinerii unui salariu sau venit mai mare în baza unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare, se va ţine seama în determinarea despăgubirii de aceste venituri.

(3) Dacă persoana vătămată nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea va fi egală cu suma brută a salariului minim pe ţară stabilit de Guvern.

Articolul 1418². Vătămarea minorului

(1) Dacă persoana vătămată este un minor, despăgubirea stabilită potrivit art.1418¹alin.(1) va fi datorată de la data cînd, în mod normal, minorul şi-ar fi terminat pregătirea profesională pe care o primea.

(2) Pînă la acea dată, dacă minorul avea un salariu sau venit la momentul vătămării, despăgubirea se va determina pe baza salariului sau venitului de care a fost lipsit ori, dacă nu avea un salariu sau venit, potrivit art.1418¹, care se aplică în mod corespunzător. Această din urmă despăgubire va fi datorată de la data cînd minorul a împlinit vîrsta prevăzută de lege pentru a putea fi parte într-un raport de muncă sau desfăşura activitatea respectivă aducătoare de venit.”

646. Articolul 1419:

la alineatele (1) şi (2), după cuvintele „dreptul la despăgubire” se introduc cuvintele „pentru pierderea întreţinătorului”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile persoanei îndreptăţite, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, defunctul le-ar fi avut pe perioada pentru care se acordă despăgubirea. Dispoziţiile art.1418–1418² se aplică în mod corespunzător.”

647. Codul se completează cu articolele 1419¹ şi 1419² cu următorul cuprins:

„Articolul 1419¹. Repararea prejudiciului suferit de terţi

(1) Prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii cuprinde şi cheltuielile medicale suportate în mod rezonabil de către cei apropiaţi persoanei vătămate în folosul ei.

(2) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării sănătăţii, prejudiciul patrimonial cauzat la momentul decesului devine prejudiciul patrimonial al succesorilor defunctului.

(3) Prejudiciul moral suferit de o persoană fizică ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii ori a decesului unei alte persoane se repară dacă, la momentul vătămării sau decesului, acea persoană fizică se afla într-o relaţie deosebit de personală cu persoana vătămată sau decedată.

(4) Dreptul la despăgubirea prejudiciului moral se transmite la succesori numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărîre judecătorească definitivă.

(5) Cel care răspunde de prejudiciu poate invoca faţă de terţii prevăzuţi la alin.(1)–(3) toate excepţiile pe care le-ar fi putut ridica faţă de persoana a cărei sănătatea a fost vătămată sau care a decedat.

Articolul 1419². Repararea prejudiciului biologic cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

(1) În cazul vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii, pe lîngă repararea prejudiciului patrimonial şi celui moral, se va plăti o despăgubire separată pentru însăşi vătămare (prejudiciul biologic).

(2) Vătămarea sănătăţii cuprinde şi vătămarea sănătăţii mintale doar dacă ea se manifestă printr-o maladie sau o stare care necesită asistenţă ori un serviciu medical.”

648. Articolul 1422:

la alineatul (1), textul „(suferinţe psihice sau fizice)” se exclude, cuvîntul „legislaţie” se substituie cu cuvîntul „lege”, iar cuvintele „echivalent bănesc” – cu cuvintele „plata de despăgubiri”;

articolul se completează cu alineatele (4) şi (5) cu următorul cuprins:

„(4) Dacă legea nu prevede altfel, simpla constatare a încălcării unui drept sau interes recunoscut de lege fără plata de despăgubiri oferă satisfacţie echitabilă persoanei vătămate doar cînd aceasta corespunde cu natura dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat şi persoana vătămată astfel va putea obţine o valoare nepatrimonială superioară prejudiciului moral suferit.

(5) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor personale nepatrimoniale poate fi cesionat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărîre judecătorească definitivă.”

649. Articolul 1423 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1423. Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral

(1) Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate.

(2) Caracterul şi gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, restrîngerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

(3) La determinarea despăgubirii, instanţa de judecată va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obişnuit în împrejurări similare şi, pe de altă parte, ia în cont particularităţile cazului.”

650. Articolul 1424:

la alineatul (1), cuvîntul „Acţiunea” se substituie cu textul „Dacă legea nu prevede astfel, acţiunea”;

alineatul (3) se abrogă.

651. Secţiunea 1 din capitolul XXXIV se completează cu articolul 1424¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1424¹. Excluderea sau limitarea răspunderii prin act juridic

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, răspunderea pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului nu poate fi exclusă sau limitată. Dispoziţiile art.1398 alin.(4) rămîn aplicabile.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, răspunderea pentru cauzarea din culpă gravă a prejudiciului nu poate fi exclusă sau limitată în privinţa vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii ori a decesului, precum şi în alte cazuri în care excluderea sau limitarea răspunderii contravine legii sau bunei-credinţe.

(3) Răspunderea apărută în alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(1) şi (2) poate fi exclusă sau limitată prin act juridic dacă legea nu prevede altfel.”

652. Capitolul XXXIV din titlul III se completează cu secţiunea a 3-a cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 3-a

Răspunderea pentru dobîndirea, utilizarea sau divulgarea

ilegală a secretelor comerciale

Articolul 1431¹. Răspunderea pentru dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor comerciale

(1) Cel care a dobîndit, a utilizat sau a divulgat în mod ilegal un secret comercial (făptuitor) este obligat să repare prejudiciul patrimonial şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice care deţine controlul legal asupra acelui secret comercial (deţinător al secretului comercial), în condiţiile prezentei secţiuni.

(2) Deţinătorul secretului comercial are dreptul să exercite mijloacele juridice de apărare prevăzute de prezenta secţiune şi de alte dispoziţii legale pentru a preveni dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor lui comerciale sau pentru a obţine reparaţie în urma unor astfel de fapte.

(3) În sensul prezentei secţiuni, se consideră secrete comerciale informaţiile care îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe:

a) sînt secrete în sensul că nu sînt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză;

b) au valoare comercială prin faptul că sînt secrete;

c) au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete.

(4) În cazul în care autorizarea comercializării produselor farmaceutice sau a produselor chimice pentru agricultură care conţin preparate chimice noi este condiţionată de comunicarea de date nedivulgabile rezultate din încercări sau de alte date nedivulgabile a căror stabilire cere un efort considerabil, aceste date sînt protejate atît contra exploatării lor neloiale în comerţ, cît şi contra divulgării, cu excepţia cazurilor cînd divulgarea este necesară pentru protecţia publicului sau cînd sînt luate măsuri pentru a asigura protejarea datelor respective contra exploatării lor neloiale în comerţ.

Articolul 1431². Dobîndirea, utilizarea şi divulgarea legală de secrete comerciale

(1) Dobîndirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul comercial este obţinut prin oricare dintre următoarele mijloace:

a) descoperirea sau crearea independentă;

b) analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se află în mod legal în posesia celui care a dobîndit informaţiile şi căruia nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobîndirea secretului comercial;

c) exercitarea dreptului salariaţilor sau al reprezentanţilor salariaţilor la informare şi la consultare în conformitate cu legislaţia;

d) orice altă practică care, în circumstanţele date, este conformă cu practicile comerciale loiale.

(2) Dobîndirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată legală în măsura în care o astfel de dobîndire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în temeiul legislaţiei.

Articolul 1431³. Dobîndirea, utilizarea şi divulgarea ilegală de secrete comerciale

(1) Dobîndirea unui secret comercial fără consimţămîntul deţinătorului secretului comercial este considerată ilegală ori de cîte ori este efectuată prin:

a) accesul neautorizat, însuşirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanţe sau fişiere electronice care se află în mod legal sub controlul deţinătorului secretului comercial şi care conţin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;

b) orice alt comportament care, în circumstanţele date, contravine practicilor comerciale loiale.

(2) Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală ori de cîte ori este săvîrşită, fără consimţămîntul deţinătorului secretului comercial, de către o persoană care îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

a) a dobîndit secretul comercial în mod ilegal;

b) încalcă un contract de confidenţialitate sau orice altă obligaţie de a nu divulga secretul comercial;

c) încalcă o obligaţie contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial.

(3) Dobîndirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este, de asemenea, considerată ilegală atunci cînd o persoană, în momentul dobîndirii, utilizării sau divulgării, avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă, în circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost obţinut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în sensul alin.(2).

(4) Producerea, oferirea sau introducerea pe piaţă a mărfurilor care încalcă secretul comercial ori importul, exportul sau depozitarea unor astfel de mărfuri în aceste scopuri este, de asemenea, considerată drept o utilizare ilegală a unui secret comercial atunci cînd persoana care desfăşoară astfel de activităţi avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă, în circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost utilizat în mod ilegal în sensul alin.(2).

(5) În sensul prezentei secţiuni, se consideră mărfuri care încalcă secretul comercial mărfurile a căror concepere, caracteristici, funcţionare, proces de producţie sau comercializare beneficiază în mod semnificativ de secrete comerciale dobîndite, utilizate sau divulgate în mod ilegal.

Articolul 1431⁴. Excluderea mijloacelor juridice de apărare

(1) Deţinătorul secretului comercial nu poate invoca un mijloc juridic de apărare a secretului comercial în cazul în care presupusa dobîndire, utilizare sau divulgare a secretului comercial a avut loc în oricare dintre următoarele cazuri:

a) pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi de informare, astfel cum este prevăzut de legislaţie şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, inclusiv pentru respectarea libertăţii şi pluralismului mijloacelor de informare în masă;

b) pentru dezvăluirea unei abateri, a unei fapte reprobabile sau a unei activităţi ilegale, cu condiţia ca făptuitorul să fi acţionat în scopul protejării interesului public general;

c) divulgarea de către salariaţi reprezentanţilor acestora ca parte a exercitării legitime de către reprezentanţii respectivi a funcţiilor lor în conformitate cu legislaţia, cu condiţia ca divulgarea să fi fost necesară pentru această exercitare legitimă;

d) în scopul protejării unui interes legitim recunoscut de lege.

(2) Acţiunile prin care se apără dreptul asupra secretului comercial sînt supuse termenului general de prescripţie extinctivă.

Articolul 1431⁵. Mijloacele juridice de apărare corective ale deţinătorului secretului comercial

(1) În cazul dobîndirii, utilizării sau divulgării ilegale a unui secret comercial, deţinătorul secretului comercial poate exercita faţă de făptuitor unul sau mai multe dintre următoarele mijloace:

a) încetarea sau, după caz, interzicerea utilizării sau divulgării secretului comercial;

b) interdicţia de a fabrica, a oferi, a introduce pe piaţă sau a utiliza mărfuri care încalcă secretul comercial ori de a importa, a exporta sau a depozita astfel de mărfuri în aceste scopuri;

c) adoptarea mijloacelor corective corespunzătoare cu privire la mărfurile care încalcă secretul comercial;

d) distrugerea parţială sau totală a oricărui document, obiect, material, substanţă sau fişier electronic care conţine sau încorporează secretul comercial ori, după caz, predarea integrală sau parţială către reclamant a respectivelor documente, obiecte, materiale, substanţe sau fişiere electronice.

(2) Mijloacele corective menţionate la alin.(1) lit.c) cuprind:

a) retragerea mărfurilor care încalcă secretul comercial;

b) eliminarea caracteristicilor ilicite ale mărfurilor care încalcă secretul comercial;

c) distrugerea mărfurilor care încalcă secretul comercial sau, după caz, retragerea lor de pe piaţă, cu condiţia ca retragerea să nu aducă atingere protecţiei secretului comercial în cauză.

(3) În cazul în care a dispus retragerea de pe piaţă a mărfurilor care încalcă secretul comercial, instanţa de judecată poate să dispună, la cererea deţinătorului secretului comercial, ca mărfurile respective să fie predate deţinătorului sau organizaţiilor caritabile.

(4) Instanţa de judecată dispune ca mijloacele menţionate la alin.(1) lit.c) şi d) să fie puse în aplicare pe cheltuiala făptuitorului, cu excepţia cazului în care există motive specifice pentru a nu dispune acest lucru. Mijloacele respective nu aduc atingere despăgubirilor care ar putea fi datorate deţinătorului secretului comercial ca urmare a dobîndirii, utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial.

Articolul 1431⁶. Condiţiile de aplicare a mijloacelor juridice de apărare, garanţii şi mijloace alternative

(1) La dispunerea mijloacelor juridice de apărare prevăzute la art.1431⁵şi pentru evaluarea proporţionalităţii acestora, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de circumstanţele specifice ale cazului incluzînd, după caz:

a) valoarea sau alte trăsături specifice ale secretului comercial;

b) măsurile luate în vederea protejării secretului comercial;

c) comportamentul făptuitorului în dobîndirea, utilizarea sau divulgarea secretului comercial;

d) impactul utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial;

e) interesele legitime ale părţilor şi impactul pe care dispunerea sau respingerea mijloacelor l-ar putea avea asupra părţilor;

f) interesele legitime ale terţilor;

g) interesul public; şi

h) protejarea drepturilor fundamentale.

(2) În cazul în care instanţa de judecată limitează durata mijloacelor menţionate la art.1431⁵ alin.(1) lit.a) şi b), această durată trebuie să fie suficientă pentru a elimina orice avantaj comercial sau economic pe care făptuitorul l-ar fi putut obţine în urma dobîndirii, utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial.

(3) La cererea făptuitorului, instanţa de judecată dispune revocarea mijloacelor menţionate la art.1431⁵ alin.(1) lit.a) şi b) dacă informaţiile în cauză nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute la art.1431¹ alin.(3) din motive care nu pot fi imputate direct sau indirect făptuitorului.

(4) La cererea persoanelor pasibile a fi supuse mijloacelor prevăzute la art.1431⁵, instanţa de judecată poate dispune plata unor despăgubiri în folosul deţinătorului secretului comercial în locul dispunerii mijloacelor respective dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) persoana respectivă, în momentul utilizării sau divulgării, nu avea cunoştinţă şi nu ar fi avut motive, în circumstanţele date, să ia cunoştinţă de faptul că secretul comercial a fost obţinut de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal;

b) dispunerea mijloacelor respective ar produce prejudicii disproporţionate persoanei în cauză; şi

c) despăgubirea deţinătorului secretului comercial pare satisfăcătoare în mod rezonabil.

(5) Atunci cînd se dispune plata de despăgubiri în locul dispunerii unui mijloc juridic de apărare menţionat la art.1431⁵ alin.(1) lit.a) şi b), despăgubirile nu vor depăşi cuantumul redevenţelor sau al drepturilor care ar fi fost datorate dacă persoana în cauză ar fi solicitat autorizaţia de a utiliza secretul comercial respectiv pentru perioada de timp în care s-ar fi putut interzice utilizarea secretului comercial.

Articolul 1431⁷. Determinarea mărimii despăgubirilor

(1) Făptuitorul care ştia sau ar fi trebuit să ştie că săvîrşeşte dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a unui secret comercial este obligat să plătească deţinătorului secretului comercial despăgubiri care corespund prejudiciului real suferit ca urmare a dobîndirii, utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial.

(2) Dispoziţiile Codului muncii prin care se limitează răspunderea salariatului faţă de angajator în ceea ce priveşte despăgubirile pentru dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a unui secret comercial al angajatorului se aplică în cazul în care salariatul a acţionat fără intenţie.

(3) La stabilirea mărimii despăgubirilor menţionate la alin.(1), instanţa de judecată trebuie să ia în considerare toţi factorii corespunzători, cum ar fi consecinţele economice negative asupra deţinătorului secretului comercial, inclusiv profitul ratat de acesta, beneficiile necuvenite realizate de făptuitor şi, dacă este cazul, orice alt element în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat deţinătorului secretului comercial prin dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretului comercial.

(4) Cu titlu de alternativă la modul de determinare menţionat la alin.(3), instanţa de judecată poate stabili, în cazuri adecvate, o mărime forfetară a despăgubirilor pe baza unor elemente cum ar fi, cel puţin, valoarea redevenţelor sau a drepturilor care ar fi fost datorate dacă făptuitorul ar fi solicitat autorizarea de a utiliza secretul comercial în cauză.

Articolul 1431⁸. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere:

a) exercitării dreptului la libertatea de exprimare şi de informare, astfel cum este prevăzut de legislaţie şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, inclusiv respectării libertăţii şi pluralismului mijloacelor de informare în masă;

b) aplicării dispoziţiilor legale care le impun deţinătorilor de secrete comerciale să divulge informaţii, inclusiv secrete comerciale, din raţiuni de interes public, publicului ori autorităţilor administrative sau judiciare în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor respective;

c) aplicării dispoziţiilor legale care impun sau permit autorităţilor publice să divulge informaţiile furnizate de societăţi pe care respectivele autorităţi le deţin în temeiul obligaţiilor şi prerogativelor stabilite de legislaţie şi în conformitate cu acestea;

d) autonomiei partenerilor sociali şi dreptului acestora de a încheia acorduri colective, în conformitate cu legea.

(2) Nicio dispoziţie a prezentei secţiuni nu trebuie înţeleasă ca oferind vreun temei pentru limitarea mobilităţii salariaţilor. În special, în legătură cu exercitarea acestei mobilităţi, dispoziţiile prezentei secţiuni nu oferă niciun temei pentru:

a) limitarea utilizării de către salariaţi a informaţiilor care nu constituie secret comercial în sensul prezentei secţiuni;

b) limitarea utilizării de salariaţi a experienţei şi a competenţelor dobîndite în mod onest ca urmare a desfăşurării normale a activităţii lor profesionale;

c) impunerea oricărei restricţii suplimentare salariaţilor în cadrul contractelor lor de muncă, altele decît restricţiile impuse în conformitate cu dispoziţiile legale.”

653. Cartea a treia se completează cu titlul IV cu următorul cuprins:

„TITLUL IV

FIDUCIA

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1431⁹. Noţiunea

Fiducia este un raport juridic în care o parte (fiduciar) este obligată să devină titularul unei mase patrimoniale (masă patrimonială fiduciară), să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile care guvernează raportul (condiţii ale fiduciei), în folosul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.

Articolul 1431¹⁰. Părţile fiduciei

(1) Sînt părţi ale fiduciei constituitorul, fiduciarul, beneficiarul şi asistentul fiduciei.

(2) Constituitor este persoana care constituie o fiducie şi transmite fiduciarului titlul asupra drepturilor aduse ca aport la masa patrimonială fiduciară.

(3) Beneficiar este persoana care, potrivit condiţiilor fiduciei, are dreptul la beneficiu din masa patrimonială fiduciară sau are vocaţia la un asemenea beneficiu.

(4) Asistent al fiduciei este persoana care, potrivit condiţiilor fiduciei, are dreptul de a desemna sau a revoca fiduciarul ori de a-şi da consimţămîntul la renunţarea fiduciarului, precum şi alte discreţii şi împuterniciri prevăzute expres.

(5) Dacă prezentul titlu nu prevede altfel:

a) constituitorul poate fi de asemenea fiduciar şi/sau beneficiar;

b) fiduciarul poate fi de asemenea beneficiar; şi

c) oricare dintre părţile la fiducie poate fi de asemenea asistent al fiduciei.

(6) O fiducie poate avea unul sau mai mulţi constituitori, fiduciari, beneficiari şi asistenţi ai fiduciei, atît iniţiali, cît şi subsecvenţi.

(7) Dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, trimiterea la o parte (sau cel care a încetat să fie parte) a unei fiducii se consideră o trimitere şi la succesorii persoanei respective dacă acea parte a decedat.

(8) Raporturilor dintre părţile fiduciei nu li se aplică legislaţia muncii.

Articolul 1431¹¹. Pluralitatea de fiduciari

(1) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, obligaţiile lor sînt solidare.

(2) În cazul în care drepturile fiduciei sînt transmise mai multor fiduciari împreună, bunurile sînt deţinute în devălmăşie, iar creanţele sînt deţinute cu titlu de creditori solidari.

(3) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, cerinţa de a notifica fiduciarii este îndeplinită prin notificarea oricăruia dintre ei, însă notificarea privitoare la schimbarea fiduciarilor trebuie dată fiduciarului care va continua să fie fiduciar după ce schimbarea va produce efect.

Articolul 1431¹². Persoanele îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului

(1) Beneficiarul are dreptul să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului în măsura în care ele se referă la dreptul beneficiarului la beneficiu sau vocaţia la beneficiu.

(2) Pot să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului în cazul fiduciei de promovare a utilităţii publice:

a) funcţionarul public sau autoritatea publică competentă conform legii; şi

b) oricare altă persoană care are interes suficient în executarea obligaţiilor.

(3) Fiduciarul poate cere executarea obligaţiilor unui cofiduciar.

Articolul 1431¹³. Beneficiarul şi beneficiul

(1) Persoana este beneficiar şi are dreptul la beneficiu dacă condiţiile fiduciei obligă fiduciarul în anumite circumstanţe să dispună de toată masa patrimonială fiduciară sau de o parte din ea aşa încît să confere un beneficiu acelei persoane.

(2) Persoana este beneficiar şi are vocaţia la beneficiu dacă condiţiile fiduciei permit fiduciarului în anumite circumstanţe să dispună de toată masa patrimonială sau de o parte din ea aşa încît să confere un beneficiu acelei persoane, însă faptul dacă acea persoană urmează să obţină un beneficiu depinde de discreţia fiduciarului sau a unei alte persoane.

(3) Vocaţia beneficiarului la beneficiu devine un drept la beneficiu dacă fiduciarul notifică beneficiarul despre decizia de a-i conferi beneficiul în conformitate cu condiţiile fiduciei care guvernează vocaţia.

(4) Nu constituie drept la beneficiu dreptul de rambursare al fiduciarului faţă de masa patrimonială fiduciară.

(5) Dreptul la beneficiu al beneficiarului devine irevocabil din momentul acceptării lui. Acceptarea se prezumă în unul din următoarele cazuri:

a) beneficiarul este parte la contractul de fiducie sau a contrasemnat declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei;

b) beneficiarul exercită acte care în mod neîndoielnic indică voinţa de a fi beneficiar;

c) fiducia este cu scop de garanţie;

d) beneficiarul este minor sau adult ocrotit printr-o măsură de ocrotire contractuală sau judiciară.

(6) Dacă beneficiarul nu a acceptat şi nici nu se poate prezuma că a acceptat conform alin.(5), fiduciarul îi poate fixa, prin notificare scrisă, un termen rezonabil pentru acceptare. Dacă nu a acceptat în termenul rezonabil, se va considera că persoana a renunţat la dreptul la beneficiu.

(7) Beneficiul poate consta în orice folos pentru beneficiar, cum ar fi:

a) dobîndirea titlului asupra masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea;

b) constituirea unui drept limitat asupra masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea;

c) primirea veniturilor obţinute din investirea masei patrimoniale.

(8) În cazul fiduciei cu scop de garanţie, beneficiul poate consta într-o prestaţie care satisface, în natură sau prin echivalent, obligaţia oricărei persoane faţă de beneficiar garantată prin fiducie (obligaţie garantată), inclusiv:

a) dobîndirea masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea de către beneficiarul care este creditor în contul stingerii obligaţiei garantate;

b) vînzarea bunurilor ori urmărirea creanţelor din masa patrimonială fiduciară şi îndreptarea produsului vînzării către stingerea obligaţiei garantate;

c) exercitarea şi urmărirea dreptului de garanţie din masa patrimonială fiduciară şi îndreptarea produsului vînzării către stingerea obligaţiei garantate.

(9) În cazul desemnării mai multor beneficiari, ei au dreptul la beneficii egale dacă nu s-a prevăzut altfel. Cu toate acestea, în cazul în care unul dintre ei nu acceptă sau renunţă la dreptul la beneficiu sau unul dintre ei încetează să existe şi s-a interzis transmiterea beneficiului la succesori, cotele celorlalţi beneficiari se majorează proporţional, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut modalitatea de numire a unui beneficiar de substituire.

(10) Dacă niciunul dintre beneficiari nu acceptă, toţi renunţă sau toţi încetează să existe şi s-a interzis transmiterea beneficiului la succesori, beneficiar este constituitorul ori, după caz, succesorii săi.

Articolul 1431¹⁴. Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale

(1) Dacă în prezentul titlu nu s-a prevăzut altfel în mod expres, dispoziţiile prezentului titlu sînt imperative sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) În măsura prevăzută de lege, împuternicirile instanţei de judecată prevăzute în prezentul titlu pot fi exercitate de autoritatea publică competentă conform legii, dar nu pot fi exercitate de instanţa arbitrală.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu împiedică supunerea litigiilor izvorîte din fiducie arbitrajului.

Articolul 1431¹⁵. Prioritatea altor dispoziţii legale

(1) Fiducia în scop de garanţie este supusă dispoziţiilor legale privind garanţiile reale şi, în completare, dispoziţiilor prezentului titlu.

(2) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică raporturilor juridice de fiducie pe piaţa de capital în măsura în care nu contravin Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital.

Capitolul II

MASA PATRIMONIALĂ FIDUCIARĂ

Articolul 1431¹⁶. Efectele juridice speciale ale fiduciei

(1) Masa patrimonială fiduciară reprezintă o masă patrimonială distinctă de patrimoniul propriu al fiduciarului (masă patrimonială personală a fiduciarului) şi de oricare alte mase patrimoniale fiduciare al căror titular este fiduciarul.

(2) Masa patrimonială fiduciară poate cuprinde dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra banilor şi altor bunuri, drepturi de creanţă de orice natură, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare (drepturi ale fiduciei).

(3) Nu pot constitui drepturi ale fiduciei drepturile inalienabile.

(4) Masa patrimonială fiduciară cuprinde de asemenea datoriile fiduciei (art.1431²³).

(5) Parte a masei patrimoniale fiduciare semnifică o cotă din masa patrimonială fiduciară, unul sau mai multe drepturi ale fiduciei sau o cotă din dreptul fiduciei.

Articolul 1431¹⁷. Constituirea ori transmiterea titlului în folosul fiduciarului

(1) Un drept devine drept al fiduciei şi intră în masa patrimonială fiduciară prin constituirea sau, după caz, transmiterea titlului asupra lui în folosul fiduciarului conform formalităţilor de publicitate ori altor formalităţi prevăzute de lege, după natura dreptului.

(2) Persoana care deţine un drept în calitate de fiduciar se consideră dobînditor cu titlu oneros al drepturilor fiduciei chiar dacă fiduciarul este şi beneficiar.

Articolul 1431¹⁸. Adăugările la masa patrimonială fiduciară

(1) După constituirea fiduciei, un drept susceptibil de a face parte din masa patrimonială fiduciară devine parte din ea dacă titlul asupra lui este dobîndit de către fiduciar:

a) prin executarea obligaţiilor fiduciarului;

b) cu titlu de adăugare la masa patrimonială fiduciară sau prin folosinţa masei, inclusiv fructele drepturilor fiduciei şi drepturile care substituie drepturile fiduciei;

c) prin folosinţa informaţiei sau a unei oportunităţi obţinute în calitate de fiduciar dacă folosinţa nu corespunde condiţiilor fiduciei; sau

d) în locul unui drept al fiduciei de care fiduciarul a dispus prin încălcarea condiţiilor fiduciei.

(2) Pe durata fiduciei constituitorul poate adăuga drepturi la masa patrimonială fiduciară cu respectarea dispoziţiilor legale privind constituirea unei asemenea fiducii.

(3) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, un drept poate deveni parte din masa patrimonială fiduciară în temeiul prezentului articol fără a fi dobîndit de toţi fiduciarii.

Articolul 1431¹⁹. Excluderea din masa patrimonială fiduciară

(1) Un drept încetează să fie parte din masa patrimonială fiduciară atunci cînd fiduciarul încetează a fi titularul lui.

(2) Cu toate acestea, beneficiarul poate revendica un drept al fiduciei de la dobînditorul care a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască că fiduciarul dispune de dreptul fiduciei contrar condiţiilor fiduciei.

(3) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, un drept rămîne parte din masa patrimonială fiduciară atît timp cît el aparţine cel puţin unuia dintre fiduciari în calitate de fiduciar.

Articolul 1431²⁰. Amestecarea masei patrimoniale fiduciare cu alte drepturi

(1) Dacă dreptul fiduciei este amestecat cu un alt drept care aparţine fiduciarului în asemenea mod că dreptul fiduciei nu mai poate fi identificat, pentru a determina cota din amestec care este afectată fiduciei se aplică dispoziţiile în materie de confuziune (art.330 alin.(7)) ca şi cum dreptul fiduciei şi celălalt drept ar avea titulari diferiţi.

(2) Dacă celălalt drept face parte din patrimoniul personal al fiduciarului, pierderea, distrugerea, deteriorarea sau orice altă reducere a amestecului va fi din contul cotei personale a fiduciarului.

Articolul 1431²¹. Opozabilitatea fiduciei

(1) Apartenenţa unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară este opozabilă în măsura în care:

a) în raport cu dreptul fiduciei înregistrat într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, fiducia asupra dreptului respectiv era înregistrată în acelaşi registru;

b) în raport cu dreptul fiduciei pentru care legea nu prevede o formalitate de publicitate, fiducia era înregistrată în registrul garanţiilor reale mobiliare. În acest caz, înregistrarea poate arăta ca obiect al fiduciei un drept fiduciar sau poate descrie întreaga masă patrimonială ori o parte din ea.

(2) Chiar dacă nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate indicate la alin.(1), apartenenţa unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară este opozabilă:

a) faţă de persoana căreia această apartenenţă îi era cunoscută pe altă cale;

b) dacă banii care fac obiectul dreptului sînt înscrişi la soldul unui cont bancar fiduciar;

c) dacă instrumentele financiare care fac obiectul dreptului sînt înscrise la un cont fiduciar ţinut, în calitate de fiduciar, de către entitatea abilitată de legislaţia în domeniul pieţei de capital.

(3) Dacă condiţiile fiduciei cuprind o interdicţie convenţională de înstrăinare sau grevare a unui drept al fiduciei ori dacă fiduciarul este obligat, în anumite circumstanţe, să transmită titlul asupra unui drept al fiduciei unui anumit beneficiar, aceste grevări sînt opozabile dacă s-a îndeplinit formalitatea de publicitate a grevării prevăzută de lege, după natura bunului, ori dacă terţul a cunoscut pe altă cale împrejurarea dată.

(4) Fiduciarul este obligat să asigure îndeplinirea şi menţinerea formalităţilor de opozabilitate conform prezentului articol.

(5) Modul de înregistrare, modificare şi radiere a fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare, conform alin.(1) lit.b), este stabilit prin hotărîre de Guvern.

Articolul 1431²². Protecţia masei patrimoniale fiduciare

(1) În măsura în care fiducia le este opozabilă:

a) creditorii personali ai fiduciarului nu pot urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a fiduciarului, nici în afara lui;

b) soţul fiduciarului nu dobîndeşte vreun titlu asupra masei patrimoniale fiduciare;

c) succesorii fiduciarului nu au dreptul la niciun beneficiu din masa patrimonială fiduciară.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu interzic ca persoanele menţionate să fie desemnate în calitate de beneficiari conform regulilor comune.

Articolul 1431²³. Datoriile fiduciei

(1) O obligaţie este o datorie a fiduciei dacă ea este asumată de către fiduciar:

a) în calitatea sa de titular al dreptului fiduciei;

b) pentru atingerea scopurilor fiduciei, într-un mod care corespunde condiţiilor fiduciei;

c) prin contract cu titlu oneros sau alt act juridic cu titlu oneros, dezvăluind cocontractantului că acţionează ca fiduciar. Cu toate acestea, obligaţia rezultată dintr-un contract sau alt act cu titlu gratuit încheiat de fiduciar este de asemenea o datorie a fiduciei dacă cocontractantul nu cunoştea şi nici nu putea, în mod rezonabil, să cunoască că obligaţia este asumată contrar condiţiilor fiduciei;

d) în rezultatul unei acţiuni sau inacţiuni săvîrşite în legătură cu administrarea ori dispunerea de masa patrimonială fiduciară sau în legătură cu executarea unei datorii a fiduciei; sau

e) în alte circumstanţe, în legătură esenţială cu masa patrimonială fiduciară.

(2) De asemenea, constituie datorii ale fiduciei obligaţiile fiduciarului:

a) de a oferi beneficiile datorate beneficiarilor conform condiţiilor fiduciei;

b) de a rambursa, a despăgubi sau a remunera un fost fiduciar.

(3) Alte obligaţii ale persoanei care are calitate de fiduciar nu sînt datorii ale fiduciei.

Articolul 1431²⁴. Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii fiduciei

(1) Creditorul căruia fiduciarul îi datorează o datorie a fiduciei (creditor al fiduciei) asumate de fiduciar în conformitate cu obligaţiile sale de fiduciar îşi poate satisface creanţa din contul:

a) masei patrimoniale fiduciare; şi

b) masei patrimoniale personale a fiduciarului dacă, la momentul asumării datoriei fiduciei, creditorul nu cunoştea şi, în mod rezonabil, nu trebuia să cunoască faptul că fiduciarul acţionează în calitate de fiduciar sau dacă condiţiile fiduciei prevăd obligaţia fiduciarului de a răspunde subsidiar cu masa patrimonială personală pentru o parte sau pentru toate datoriile fiduciei.

(2) Creditorul fiduciei căruia fiduciarul îi datorează o datorie a fiduciei asumată de fiduciar cu încălcarea obligaţiilor sale de fiduciar îşi poate satisface creanţa din contul:

a) masei patrimoniale personale a fiduciarului; şi

b) masei patrimoniale fiduciare dacă, la momentul asumării datoriei, creditorul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască faptul că fiduciarul acţionează în calitate de fiduciar. Această regulă nu se aplică dacă creditorul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască faptul că datoria fiduciei a fost asumată cu încălcarea obligaţiilor de către fiduciar.

(3) Fiduciarul are drept de rambursare faţă de masa patrimonială fiduciară în privinţa datoriei satisfăcute conform alin.(1) lit.b).

(4) Fiduciarul va restabili masa patrimonială fiduciară în privinţa obligaţiei satisfăcute conform dispoziţiilor alin.(2) lit.b).

(5) Sarcina probei de a demonstra că creditorul fiduciei cunoştea sau trebuia să cunoască o anumită circumstanţă prevăzută de prezentul articol îi revine fiduciarului.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu afectează dreptul creditorului unei părţi la fiducie de a exercita, pe cale oblică, dreptul acelei părţi contra masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 1431²⁵. Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii constituitorului

(1) Creditorul constituitorului nu poate urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a constituitorului, nici în afara lui.

(2) Cu toate acestea, creditorul constituitorului poate urmări un drept din masa patrimonială fiduciară doar în măsura în care:

a) deţine un gaj sau o altă garanţie reală asupra acestui drept şi opozabilitate acestei garanţii este dobîndită, potrivit legii, anterior opozabilităţii fiduciei; sau

b) constituirea sau, după caz, transmiterea acestui drept a fost desfiinţată prin nulitate absolută ori relativă sau declarată inopozabilă în virtutea hotărîrii judecătoreşti definitive.

Articolul 1431²⁶. Protecţia constituitorului şi a beneficiarilor

(1) Constituitorul, beneficiarul şi asistentul fiduciei nu poartă răspundere în această calitate faţă de creditorii fiduciei.

(2) Cu toate acestea, condiţiile fiduciei pot să prevadă obligaţia constituitorului de a răspunde subsidiar pentru o parte sau pentru toate datoriile fiduciei.

Articolul 1431²⁷. Dreptul la executarea obligaţiilor debitorului fiduciei

(1) Fiduciarul este titularul creanţelor care sînt drepturi ale fiduciei şi poate cere executarea obligaţiei de la debitorul respectiv (debitor al fiduciei).

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu limitează:

a) dreptul beneficiarului de a cere executarea de către fiduciar a obligaţiei de fiduciar de a valorifica creanţa faţă de debitorul fiduciei; sau

b) dispoziţiile de procedură civilă care permit beneficiarului să intervină în procesul judiciar contra debitorului fiduciei intentat de către fiduciar.

Capitolul III

CONSTITUIREA FIDUCIEI

Secţiunea 1

Cerinţe generale privind constituirea fiduciei

Articolul 1431²⁸. Temeiurile constituirii fiduciei

(1) Fiducia se constituie prin contract de fiducie, prin declaraţie unilaterală de constituire a fiduciei, prin testament. În cazurile expres prevăzute de lege, fiducia se constituie prin act administrativ sau hotărîre judecătorească.

(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispoziţiile prezentului titlu, în măsura în care nu cuprinde dispoziţii contrare.

Articolul 1431²⁹. Contractul de fiducie

(1) Fiducia se constituie prin contractul de fiducie încheiat între constituitor şi fiduciar, prin care constituitorul se obligă să transmită sau, după caz, să constituie titlul asupra drepturilor fiduciei fiduciarului fără vreo contraprestaţie din partea fiduciarului, iar fiduciarul acceptă calitatea de fiduciar şi se obligă să devină titularul masei patrimoniale fiduciare, să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile fiduciei, în beneficiul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.

(2) Contractul de fiducie trebuie să prevadă:

a) acordul expres al părţilor sale de a constitui o fiducie;

b) identitatea beneficiarilor sau categoria de persoane care sînt ori pot deveni beneficiari, precum şi beneficiile din masa patrimonială fiduciară pe care ei urmează să le primească şi condiţiile în care le vor primi;

c) în cazul fiduciei în scop de utilitate publică, în locul datelor prevăzute la lit.b), determinarea scopului şi condiţiilor în care el urmează a fi atins;

d) drepturile care se transmit de către constituitor în componenţa masei patrimoniale fiduciare.

(3) Contractul de fiducie poate să prevadă:

a) o denumire convenţională a fiduciei, care va conţine şi cuvîntul „fiducie” sau „trust”;

b) termenul sau condiţia la împlinirea căreia fiducia se stinge;

c) identitatea asistentului fiduciei ori modul de desemnare a lui, precum şi discreţiile şi împuternicirile acestuia;

d) condiţiile în care poate fi exclus sau desemnat un fiduciar ori identitatea noului fiduciar în caz că actualul fiduciar renunţă, este exclus sau altfel încetează să aibă calitate de fiduciar;

e) condiţiile în care fiduciarul poate renunţa;

f) remuneraţia fiduciarului şi condiţiile de plată;

g) cazuri în care fiduciarului i se permite să se afle în conflict de interese;

h) împuternicirea unei părţi a fiduciei de a da instrucţiuni obligatorii fiduciarului;

i) modul de luare a deciziilor şi de încheiere a actelor juridice în cazul mai multor fiduciari;

j) limitări ale împuternicirilor fiduciarului, inclusiv interdicţiile de înstrăinare sau grevare a unui drept al fiduciei altfel decît în folosul beneficiarilor;

k) circumstanţele în care una din părţile fiduciei are dreptul la rezoluţiunea fiduciei şi efectele rezoluţiunii asupra masei patrimoniale fiduciare;

l) dreptul unei părţi a fiduciei de a modifica, cu sau fără acordul altor părţi ale fiduciei, anumite condiţii ale fiduciei ori de a stabili un termen fiduciei constituite fără termen;

m) alte clauze neinterzise de lege.

(4) Contractului de fiducie i se aplică dispoziţiile legale cu privire la donaţie, cu excepţia cazurilor în care fiducia:

a) este constituită în scop de garanţie;

b) este o metodă de stingere a unei obligaţii; sau

c) este constituită în schimbul obţinerii de către constituitor a unui folos patrimonial, chiar dacă el este obţinut printr-un alt act juridic.

(5) Beneficiarul este dobînditor cu titlu oneros al beneficiilor în măsura în care, în schimbul dreptului său la beneficiu, a procurat un folos patrimonial constituitorului, altui beneficiar sau unui terţ, chiar şi printr-un alt act juridic.

Articolul 1431³⁰. Declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei

(1) Fiducia se constituie prin declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei (declaraţie de fiducie), întocmită de către constituitor, dacă din ea reiese în chip neîndoielnic că constituitorul va fi unicul fiduciar.

(2) Dispoziţiile art.1431²⁹ alin.(2)–(5) se aplică în mod corespunzător declaraţiei de fiducie.

Articolul 1431³¹. Fiducia constituită prin testament

(1) În cazul în care se prevede că fiducia se constituie la decesul constituitorului, declaraţia nu produce efecte decît dacă este cuprinsă într-o dispoziţie testamentară.

(2) Fiduciei constituite prin testament i se aplică în mod prioritar dispoziţiile legale în materie de moştenire şi, în special, dispoziţiile legale privind moştenirea subsecventă.

Articolul 1431³². Condiţiile de formă ale contractului sau ale declaraţiei de fiducie

(1) Contractul de fiducie se încheie în formă scrisă.

(2) Dacă pentru constituirea sau, după caz, transmiterea unui drept legea cere formă autentică, contractul de fiducie, pentru a produce un asemenea efect juridic, de asemenea se încheie în formă autentică.

(3) Declaraţia de fiducie se încheie în formă autentică.

(4) Cerinţa prevăzută la alin.(2) se consideră întrunită şi dacă, în temeiul contractului de fiducie în formă scrisă, constituitorul şi fiduciarul încheie un act de predare-primire a dreptului fiduciei în formă autentică.

(5) Dacă constituitorul adaugă drepturi ale fiduciei suplimentare la cele prevăzute iniţial, dreptul se constituie sau, după caz, se transmite fiduciarului în temeiul unei modificări la contractul de fiducie ori în temeiul unui act de predare-primire a dreptului fiduciei, în actul respectiv făcîndu-se menţiune despre contractul de fiducie sau declaraţia de fiducie.

Articolul 1431³³. Depunerea la registrele de publicitate

(1) În scopul îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, la registrul de publicitate respectiv se poate depune:

a) contractul de fiducie ori, după caz, declaraţie de fiducie, în forma impusă de formalităţile de publicitate;

b) actul de predare-primire a titlului, în formă autentică, încheiat între constituitor şi fiduciar în temeiul contractului de fiducie în formă scrisă sau autentică; sau

c) declaraţia de afectare a dreptului la fiducie, în forma autentică, încheiată de către constituitor în temeiul declaraţiei de fiducie.

(2) În cazul în care contractul de fiducie ori declaraţia de fiducie conţine o clauză de interdicţie de înstrăinare sau o altă limitare a drepturilor fiduciarului, aceasta nu va fi notată în registrul de publicitate decît dacă este cuprinsă în actul depus la registrul de publicitate respectiv conform alin.(1).

Articolul 1431³⁴. Denumirea convenţională a fiduciei

(1) Dacă s-a prevăzut o denumire convenţională a fiduciei, aceasta va fi utilizată într-un mod care să permită o mai bună separare a masei patrimoniale fiduciare şi să poată fi menţionată în actele încheiate de către fiduciar.

(2) Fiduciarul este obligat să nu utilizeze cuvinte sau abrevieri care ar crea confuzia că fiducia este o persoană juridică.

Articolul 1431³⁵. Termenul fiduciei

(1) Fiducia nu poate depăşi 30 de ani de la constituire dacă legea nu prevede un alt termen. Dacă în condiţiile fiduciei s-a prevăzut un termen al fiduciei mai mare de 30 de ani, termenul se reduce de drept pînă la termenul maxim permis de lege. Dreptul părţilor de a prelungi termenul fiduciei rămîne neafectat.

(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1):

a) dacă beneficiarul este un minor sau un adult ocrotit printr-o măsură de ocrotire contractuală ori judiciară, condiţiile fiduciei pot prevedea că fiducia va dura pînă la majorat, pînă la data cînd încetează măsura de ocrotire în privinţa adultului sau pînă la data decesului acestuia;

b) fiducia în scop de garanţie va dura pînă la stingerea obligaţiilor garantate de ea, dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

Secţiunea a 2-a

Anularea

Articolul 1431³⁶. Anularea pentru viciu de consimţămînt de către constituitor

Dispoziţiile legale privind nulitatea actelor juridice se aplică fiduciei constituite cu titlu gratuit pe durata vieţii constituitorului cu următoarele adaptări:

1) constituitorul are dreptul de a anula fiducia sau o condiţie a fiduciei dacă fiducia a fost constituită ori condiţia a fost inclusă pe motiv de eroare de fapt sau de drept, indiferent dacă alte părţi ale fiduciei ştiau despre eroare;

2) constituitorul care era dependent de beneficiar sau era partea mai vulnerabilă a raportului de fiducie poate anula fiducia sau condiţia fiduciei în măsura în care ea prevede un beneficiu acelui beneficiar, cu excepţia cazului în care acel beneficiar demonstrează că nu a profitat necuvenit de situaţia constituitorului prin primirea unui beneficiu excesiv sau a unui avantaj extrem de inechitabil;

3) termenul de prescripţie al acţiunii în nulitate relativă nu începe să curgă atît timp cît:

a) nimeni nu a tulburat exercitarea de către constituitor, în calitatea sa de beneficiar, a dreptului său exclusiv de a beneficia de fiducie; sau

b) un beneficiar, altul decît constituitorul, deţine un drept la beneficiu care încă nu este scadent; şi

c) în situaţia prevăzută la lit.a), acceptarea beneficiului nu va fi privită ca o confirmare implicită a condiţiei anulabile a fiduciei.

Articolul 1431³⁷. Apărarea fiduciarilor şi a terţilor după anulare

(1) Titlul fiduciarului asupra dreptului fiduciei nu este afectat de anulare.

(2) Cu excepţia cazului în care fiduciarul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască temeiul de anulare a fiduciei sau a condiţiei fiduciei:

a) fiduciarul nu este responsabil pentru administrarea sau dispunerea de masa patrimonială fiduciară care a corespuns condiţiilor fiduciei înainte de anulare;

b) fiduciarul poate opune persoanei îndreptăţite la un beneficiu în rezultatul anulării excepţiile pe care fiduciarul le-ar fi putut opune contra beneficiarului care avea dreptul la acel beneficiu înainte de anulare; şi

c) fiduciarul păstrează dreptul de rambursare faţă de masa patrimonială fiduciară care a apărut înainte de anulare.

(3) Anularea fiduciei nu afectează drepturile terţului care înainte de anulare a dobîndit de la beneficiar dreptul la beneficiu sau o garanţie ori un alt drept limitat asupra acelui drept de a beneficia dacă:

a) terţul nu cunoştea şi, în mod rezonabil, nu trebuia să cunoască temeiul anulării fiduciei sau a condiţiei fiduciei; şi

b) terţul a dobîndit dreptul la beneficiu cu titlu oneros.

Articolul 1431³⁸. Scopurile de nerealizat ale fiduciei

(1) Fiducia care are alt scop decît cel de a beneficia beneficiarilor sau de a promova un scop de utilitate publică se consideră a fi o fiducie pentru constituitor.

(2) Fiduciarul are împuterniciri revocabile de a dispune de masa patrimonială fiduciară în conformitate cu fiducia iniţială pentru promovarea scopului care nu mai poate fi realizat în măsura în care:

a) promovarea acelui scop nu contravine ordinii publice, bunelor moravuri şi legii, nici nu este contrară interesului public;

b) se poate verifica, în mod neîndoielnic, dacă o anumită dispunere din masa patrimonială fiduciară se face pentru promovarea scopului sau contrar lui; şi

c) dispunerea nu este excesiv de disproporţionată în raport cu beneficiul probabil generat de această dispunere.

Capitolul IV

CONDIŢIILE FIDUCIEI

Articolul 1431³⁹. Interpretarea

Dacă sensul unei condiţii a fiduciei nu poate fi determinat pe altă cale, se va da prioritate interpretărilor care:

a) dau efect tuturor cuvintelor şi expresiilor utilizate în întregimea lor;

b) nu permit ca conduita rezonabilă a fiduciarului să fie privită ca o neexecutare;

c) nu permit existenţa unei lacune în stipulaţiile privind dispunerea de masa patrimonială fiduciară sau reduc, pe cît este posibil, această lacună; şi

d) conferă constituitorului dreptul la beneficiu sau la lărgirea acestui drept dacă fiducia este constituită cu titlu gratuit pe durata vieţii constituitorului, iar constituitorul şi-a rezervat un asemenea drept sau se poate interpreta că şi l-a rezervat.

Articolul 1431⁴⁰. Dispunerea incompletă de masa patrimonială fiduciară

(1) Dacă din condiţiile fiduciei nu rezultă cine este beneficiar, dispunerea de masa patrimonială fiduciară se va face în beneficiul constituitorului în măsura în care din condiţiile fiduciei ori din lege nu rezultă altfel.

(2) Cu toate acestea, în caz de dispunere incompletă a masei patrimoniale fiduciare pe motiv că nu se poate realiza fiducia pentru promovarea unui scop de utilitate publică sau pe motiv că executarea tuturor obligaţiilor de fiduciar, rezultate dintr-un asemenea tip de fiducie, nu epuizează masa patrimonială fiduciară, dispunerea de masa patrimonială fiduciară se va face pentru promovarea unui scop de utilitate publică care este cel mai apropiat de scopul iniţial.

Articolul 1431⁴¹. Determinarea beneficiarilor

(1) Condiţia fiduciei prin care se acordă dreptul la beneficiu este valabilă doar dacă beneficiarul este determinat în mod suficient de către constituitor sau este determinabil pe altă cale la data la care beneficiul devine scadent.

(2) Condiţia fiduciei care permite fiduciarului să ofere beneficii persoanelor dintr-o anumită categorie desemnată de către fiduciar sau de către un terţ produce efecte doar dacă, la momentul cînd se permite desemnarea, în mod neîndoielnic se constată că persoana face parte din acea categorie de persoane.

(3) Persoana poate fi beneficiar chiar dacă s-a născut ori s-a constituit după constituirea fiduciei.

Articolul 1431⁴². Caracterul determinabil al dreptului la beneficiu sau al vocaţiei la beneficiu

(1) Dreptul la beneficiu şi vocaţia la beneficiu sînt valabile doar în măsura în care beneficiul este suficient determinat în condiţiile fiduciei sau este altfel determinabil la momentul în care este scadent ori trebuie acordat.

(2) În cazul în care beneficiul care trebuie acordat nu este determinabil doar pe motiv că terţul nu poate sau nu doreşte să aleagă, fiduciarii pot să facă această alegere dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

Capitolul V

DREPTUL DE DECIZIE ŞI ÎMPUTERNICIRILE FIDUCIARULUI

Secţiunea 1

Dreptul de decizie al fiduciarului

Articolul 1431⁴³. Discreţia fiduciarului

Dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, fiduciarul:

a) este liber să decidă să-şi exercite sau nu împuternicirile şi discreţiile, cînd să le exercite şi cum să le exercite pentru ca mai bine să execute obligaţiile de fiduciar;

b) nu este obligat să respecte vreo discreţie sau dorinţă a părţilor la fiducie şi a altor persoane;

c) nu este obligat să divulge motivele în exercitarea discreţiei, cu excepţia cazului în care fiducia este pentru promovarea unui scop de utilitate publică.

Articolul 1431⁴⁴. Luarea deciziei de către mai mulţi fiduciari

(1) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, împuternicirile şi discreţiile de fiduciar sînt exercitate prin decizia majorităţii simple, dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

(2) Dispoziţiile alin.(1) au prioritate faţă de dispoziţiile legale privitoare la proprietatea comună sau deţinerea de alte drepturi comune, fiecare fiduciar avînd obligaţia, în calitate de cotitular, să-şi exercite drepturile asupra cotei într-o manieră în care să realizeze deciziile adoptate legal de fiduciari.

Articolul 1431⁴⁵. Conflictul de interese în exercitarea împuternicirii sau discreţiei

Dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, fiduciarul nu poate participa la luarea unei decizii de a exercita sau de a nu exercita o împuternicire ori discreţie dacă efectul deciziei este de a acorda, a confirma sau a lărgi dreptul la beneficiu sau vocaţia la beneficiu în favoarea fiduciarului în calitatea lui de beneficiar.

Secţiunea a 2-a

Împuternicirile fiduciarului

Articolul 1431⁴⁶. Împuternicirile generale ale fiduciarului

(1) Fiduciarul este titular al drepturilor fiduciei şi le exercită în această calitate.

(2) Fiduciarul este debitorul datoriilor fiduciei şi le execută în această calitate.

(3) Acţionînd ca titular al drepturilor fiduciei şi ca debitor al datoriilor fiduciei, fiduciarul este obligat să respecte limitele împuternicirilor impuse de condiţiile fiduciei şi de lege.

(4) Dispoziţiile art.1431⁴⁷–1431⁵³ prevăd împuternicirile fiduciarului în cazuri concrete dacă prin condiţiile fiduciei ele nu au fost limitate sau modificate.

Articolul 1431⁴⁷. Limitele în caz de număr minim de fiduciari

(1) În cazul în care există mai puţini fiduciari decît numărul minim stabilit prin condiţiile fiduciei sau lege, fiduciarii pot exercita doar:

1) dreptul de a desemna fiduciari;

2) dreptul de a cere intervenţia în fiducie a instanţei de judecată;

3) dreptul prevăzut la art.1431⁶⁴; şi

4) oricare alt drept sau împuternicire a fiduciarului în măsura în care această exercitare:

a) este expres prevăzută prin condiţiile fiduciei în această situaţie;

b) este necesară pentru conservarea masei patrimoniale fiduciare, inclusiv de a proteja şi a urmări în justiţie drepturile fiduciare; sau

c) este necesară pentru satisfacerea datoriilor fiduciei care sînt scadente sau sînt pe cale de a deveni scadente.

(2) Dacă fiducia este constituită prin constituirea sau, după caz, transmiterea titlului asupra drepturilor fiduciei către cel puţin doi fiduciari, numărul minim este doi dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

Articolul 1431⁴⁸. Împuternicirea de a desemna un mandatar

(1) Fiduciarul poate desemna un mandatar care va acţiona în numele fiduciarului şi, cu respectarea limitelor stabilite la art.1431⁴⁹–1431⁵³, poate încredinţa altei persoane executarea obligaţiilor de fiduciar.

(2) Mai mulţi fiduciari pot împuternici pe unul din ei să acţioneze în numele lor.

(3) Cu toate acestea, participarea personală a fiduciarului este necesară pentru deciziile prin care se decide asupra exercitării sau a modului de exercitare:

a) a discreţiei de a acorda un beneficiu unui beneficiar sau de a alege un scop de utilitate publică care urmează a fi promovat ori a alege modul de a-l promova;

b) a împuternicirii de a schimba fiduciarii; sau

c) a împuternicirii de a delega executarea obligaţiilor de fiduciar.

(4) Persoana căreia îi este încredinţată executarea obligaţiei poartă aceleaşi obligaţii ca şi fiduciarul, în măsura în care ele se referă la executarea încredinţată.

(5) Fiduciarul este obligat să nu încheie, fără motiv întemeiat, un contract de mandat care nu are formă scrisă sau care cuprinde următoarele condiţii:

a) condiţia potrivit căreia mandatul este irevocabil;

b) condiţii care exclud obligaţiile mandatarului stabilite prin dispoziţiile legale sau care le modifică în detrimentul mandantului;

c) condiţia care permite mandatarului să delege împuternicirile;

d) condiţii care permit mandatarului să se afle într-un conflict de interese;

e) condiţia care exclude sau limitează răspunderea pentru neexecutare a mandatarului faţă de mandant.

(6) Fiduciarul este obligat să supravegheze executarea de către mandatar şi, dacă este necesar conform circumstanţelor, să dea instrucţiuni mandatarului sau să recurgă la rezoluţiunea mandatului.

Articolul 1431⁴⁹. Împuternicirea de a transmite titlul persoanei care se obligă să fie fiduciar

(1) Fiduciarul poate transmite drepturile fiduciei persoanei care se obligă să fie fiduciar în raport cu drepturile date şi să dispună de ele conform instrucţiunilor fiduciarului iniţial, iar în lipsa unor asemenea instrucţiuni, să înapoieze, la prima cerere, titlul asupra drepturilor către fiduciarul iniţial.

(2) Dobînditorul trebuie să fie:

a) persoana care îşi asumă asemenea obligaţii în cadrul activităţii sale obişnuite;

b) persoană juridică controlată de fiduciar; sau

c) persoană juridică desemnată printr-o dispoziţie legală ca fiind eligibilă să îndeplinească obligaţiile fiduciei sau care îndeplineşte condiţiile stabilite de acele dispoziţii legale în acest scop.

(3) Dispoziţiile art.1431⁴⁸ alin.(5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1431⁵⁰. Împuternicirea de a preda posesia unui depozitar

(1) Fiduciarul poate transmite bunurile care fac obiectul drepturilor fiduciei şi documentele privitoare la aceste bunuri în posesia unei alte persoane care se obligă să le păstreze şi să le înapoieze fiduciarului la prima cerere.

(2) Dispoziţiile art.1431⁴⁹ alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1431⁵¹. Împuternicirea de a delega

Fiduciarul poate încredinţa altei persoane executarea oricărei obligaţii de fiduciar şi exercitarea oricăror împuterniciri, inclusiv exercitarea unei discreţii, împuternicirii de a dispune de drepturile fiduciei şi împuternicirii de a delega, dar rămîne responsabil de executare.

Articolul 1431⁵². Împuternicirea de a alege investiţiile

În măsura în care este obligat să investească masa patrimonială fiduciară, fiduciarul poate face orice tip de investiţie şi poate determina care este modul concret de a investi ce se potriveşte cel mai bine acelei obligaţii.

Articolul 1431⁵³. Împuternicirea de a supune conturile fiduciare auditului

Condiţiile fiduciei sau legea pot obliga fiduciarul să supună conturile fiduciei auditului de către un auditor independent şi competent.

Capitolul VI

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FIDUCIARULUI ŞI ALE

ASISTENTULUI FIDUCIEI

Secţiunea 1

Obligaţiile fiduciarului

Articolul 1431⁵⁴. Obligaţia generală a fiduciarului

(1) Fiduciarul este obligat să administreze masa patrimonială fiduciară şi să exercite împuternicirea de a dispune de masa patrimonială ca un administrator prudent al afacerilor altuia în folosul beneficiarilor sau pentru promovarea unui scop de utilitate publică, în conformitate cu condiţiile fiduciei şi cu legea.

(2) În particular, fiduciarul este obligat să acţioneze cu competenţa şi prudenţa cuvenită, cu corectitudine şi bună-credinţă.

(3) În măsura în care condiţiile fiduciei nu prevăd altfel:

a) fiduciarul are obligaţiile speciale prevăzute în prezenta secţiune; şi

b) administrarea sau dispunerea de masa patrimonială fiduciară se consideră în folosul beneficiarului doar dacă ea se face în beneficiul economic al acestei persoane.

(4) Fiduciarul este obligat să respecte condiţiile fiduciei aşa cum au fost stipulate.

Articolul 1431⁵⁵. Nivelul de competenţă şi prudenţă

(1) Fiduciarul este obligat să acţioneze cu competenţa şi prudenţa aşteptată de la o persoană competentă şi atentă care administrează afacerile altuia, ţinînd cont şi de faptul dacă fiduciarul are dreptul la remuneraţie.

(2) Dacă acţionează în exercitarea unei profesii, fiduciarul este obligat să acţioneze cu competenţa şi prudenţa aşteptată de la membrii respectivei profesii.

Articolul 1431⁵⁶. Obligaţiile de a separa, de a proteja şi de a asigura

(1) Fiduciarul este obligat să ţină masa patrimonială fiduciară separată de alte mase patrimoniale şi să păstreze în siguranţă drepturile fiduciare, inclusiv bunurile care fac obiectul lor.

(2) În particular, fiduciarul nu poate investi în drepturi asupra bunurilor care sînt expuse unui risc sporit de sustragere, cu excepţia cazului în care dă dovadă de o prudenţă specială pentru păstrarea lor. În cazul în care bunul este un document care cuprinde dreptul la executarea unei prestaţii datorate purtătorului documentului (titlu la purtător), se consideră că fiduciarul a dat dovadă de respectivul nivel de prudenţă dacă documentul este depus la un depozitar spre păstrare conform art.1431⁵⁰.

(3) În măsura în care este posibil şi este potrivit, fiduciarul este obligat să asigure bunul care face obiectul dreptului fiduciei contra riscului pierderii, din contul masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 1431⁵⁷. Obligaţia de a informa şi de a raporta

(1) Fiduciarul este obligat să informeze beneficiarul care are dreptul la beneficiu despre existenţa fiduciei şi despre dreptul respectivului beneficiar.

(2) Fiduciarul este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a informa beneficiarul care are vocaţie despre existenţa fiduciei şi despre vocaţia acelui beneficiar.

(3) La cererea altor părţi ale fiduciei, dar cel puţin o dată pe an, fiduciarul este obligat să ofere o informaţie despre starea şi investiţiile masei patrimoniale fiduciare, datoriile fiduciei şi dispunerile de drepturile fiduciei, precum şi de veniturile obţinute. Orice clauză care exclude obligaţia de a raporta este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1431⁵⁸. Obligaţia de a ţine evidenţa fiduciei

Fiduciarul este obligat să ţină evidenţa masei patrimoniale fiduciare (evidenţa fiduciei).

Articolul 1431⁵⁹. Obligaţia de a permite inspectarea şi copierea documentelor fiduciei

(1) Fiduciarul trebuie să permită beneficiarului, precum şi altei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar, să inspecteze documentele fiduciei şi să facă copii de pe ele pe cheltuiala acelei persoane.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică:

a) avizelor avocaţilor privitoare la procesele judiciare curente sau planificate ale fiduciarului în această calitate împotriva persoanei care doreşte să inspecteze documentele, precum şi probelor culese pentru aceste procese;

b) comunicărilor dintre fiduciar şi alţi beneficiari şi altor comunicări ale căror dezvăluire va avea drept rezultat încălcarea confidenţialităţii datorate de către fiduciar în această calitate faţă de o altă persoană.

(3) Fiduciarul poate refuza inspecţia şi copierea documentelor de fiducie în măsura în care ele se referă la informaţii transmise sub obligaţie de confidenţialitate fiduciarului în această calitate, dacă beneficiarul nu oferă asigurări adecvate că va menţine confidenţialitatea.

(4) Dacă fiducia nu este pentru promovarea unui scop de utilitate publică, fiduciarul, de asemenea, poate refuza inspectarea şi copierea documentelor în măsura în care documentele dezvăluie motivele deciziei fiduciarilor de a exercita sau de a nu exercita o discreţie, deliberările fiduciarilor care au precedat adoptării deciziei şi materialele relevante pentru deliberări.

(5) Condiţiile fiduciei pot lărgi volumul dreptului de inspecţie şi copiere faţă de volumul prevăzut de prezentul articol.

(6) În sensul prezentului articol, sînt documente ale fiduciei:

a) documentele care conţin contractul de fiducie, declaraţia de fiducie, testamentul, după caz, precum şi orice acte juridice sau hotărîri judecătoreşti prin care se modifică condiţiile fiduciei;

b) procesele-verbale ale şedinţelor fiduciarilor, dacă există;

c) înscrierile făcute, notificările şi alte comunicări scrise primite de fiduciar în această calitate, inclusiv avizele avocaţilor angajaţi de fiduciar pe contul masei patrimoniale fiduciare;

d) documentele care cuprind actele juridice încheiate de către fiduciari;

e) chitanţele primite cu ocazia dispunerilor de drepturi ale fiduciei; şi

f) documentele evidenţei fiduciei.

Articolul 1431⁶⁰. Obligaţia de a investi

(1) Fiduciarul este obligat să investească masa patrimonială fiduciară, în măsura în care este susceptibilă de investiţii, în special:

1) să înstrăineze cu titlu oneros drepturile care în mod normal nu generează venit şi nici nu îşi sporesc valoarea şi să investească produsul obţinut;

2) să primească consultaţii profesionale privind investirea masei patrimoniale dacă fiduciarului îi lipseşte expertiza necesară pentru investirea eficientă şi prudentă a masei patrimoniale de mărimea şi natura masei patrimoniale fiduciare;

3) să facă o distribuire a investiţiilor în care în total:

a) riscul eşecului sau pierderii unor investiţii concrete este diversificat; şi

b) cîştigul scontat depăşeşte semnificativ potenţialul eşec sau pierdere;

cu excepţia cazului în care masa patrimonială fiduciară este atît de mică încît distribuirea investiţiilor nu este potrivită; şi

4) să revadă la intervale corespunzătoare dacă investiţia trebuie păstrată sau schimbată.

(2) Fiduciarul nu este obligat să investească drepturi ale fiduciei:

a) care în mod cert vor trebui transferate sau folosite de beneficiar ori pentru satisfacerea unei datorii a fiduciei; sau

b) a căror investiţie ar împiedica în alt mod fiduciarii să-şi îndeplinească alte obligaţii de fiduciar.

(3) Obligaţia de a investi nu împuterniceşte fiduciarul să dispună de acele drepturi ale fiduciei care, conform condiţiilor fiduciei, trebuie reţinute de fiduciari sau transferate în natură beneficiarului.

Articolul 1431⁶¹. Obligaţia de a nu dobîndi drepturi ale fiduciei sau drepturi ale creditorilor fiduciei

(1) Fiduciarul este obligat să nu cumpere drepturi ale fiduciei sau drepturi ale creditorului fiduciei faţă de masa patrimonială fiduciară.

(2) Contractul de vînzare a dreptului fiduciei încheiat prin neexecutarea acestei obligaţii poate fi anulat de oricare altă parte la fiducie sau oricare persoană îndreptăţită să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar.

(3) Dreptul de anulare este suplimentar la oricare mijloc de apărare rezultat din neexecutarea obligaţiilor de fiduciar.

(4) Prezentul articol se aplică în mod corespunzător altor contracte de dobîndire sau valorificare a drepturilor fiduciei sau a unei creanţe a unui creditor al fiduciei.

Articolul 1431⁶². Obligaţia de a nu obţine vreo îmbogăţire nepermisă sau avantaj nepermis

(1) Fiduciarul este obligat să nu folosească masa patrimonială fiduciară sau informaţia ori oportunitatea obţinută în calitate de fiduciar pentru a obţine o îmbogăţire dacă acea folosire nu este permisă prin condiţiile fiduciei.

(2) Fiduciarul nu poate compensa o creanţă faţă de beneficiar pe care o deţine în altă calitatea decît fiduciar cu dreptul la beneficiu al beneficiarului.

Articolul 1431⁶³. Obligaţiile în raporturile cu cofiduciarii

Fiduciarul este obligat:

1) să coopereze cu cofiduciarii în cadrul executării obligaţiilor de fiduciar; şi

2) să ia măsuri corespunzătoare dacă cunoaşte sau are motiv să suspecteze că:

a) un cofiduciar nu a executat vreo obligaţie de fiduciar ori o asemenea neexecutare se anticipează; şi

b) neexecutarea poate cauza sau a cauzat un prejudiciu masei patrimoniale fiduciare.

Secţiunea a 2-a

Drepturile fiduciarului

Articolul 1431⁶⁴. Dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară

Fiduciarul are dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară a cheltuielilor suportate pentru executarea obligaţiilor de fiduciar, inclusiv de stingere a datoriilor fiduciei.

Articolul 1431⁶⁵. Dreptul la remuneraţie din masa patrimonială fiduciară

(1) Fiduciarul are dreptul la remuneraţie din masa patrimonială fiduciară în modul prevăzut de condiţiile fiduciei.

(2) Dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, fiduciarul care acţionează ca fiduciar în exerciţiul unei activităţi profesionale are dreptul la o remuneraţie rezonabilă din masa patrimonială fiduciară pentru munca efectuată în executarea obligaţiilor de fiduciar.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă:

a) fiduciarul, în calitate de beneficiar, are dreptul la un beneficiu semnificativ din masa patrimonială fiduciară;

b) fiducia a fost constituită în temeiul unui contract între fiduciar şi constituitor; sau

c) fiducia este pentru promovarea unui scop de utilitate publică.

Articolul 1431⁶⁶. Drepturile privind achiziţiile nepermise

(1) Prezentul articol se aplică în cazul în care:

a) fiduciarul dobîndeşte un drept sau obţine o altă îmbogăţire în rezultatul neexecutării unei obligaţii de fiduciar; şi

b) dreptul intră în masa patrimonială fiduciară sau îmbogăţirea se adaugă la masa patrimonială fiduciară în rezultatul predării de către fiduciar a veniturilor obţinute în rezultatul neexecutării.

(2) Fiduciarul are dreptul la rambursarea preţului pe care a trebuit să-l plătească şi a altor cheltuieli pe care a trebuit să le suporte pentru a realiza achiziţia. Dacă şi-a îndeplinit anterior total sau parţial obligaţia prevăzută la art.1431⁷³, fiduciarul are dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară în măsura în care, după achiziţie, masa patrimonială fiduciară a primit mai mult decît era necesar pentru a fi restabilită.

(3) Fiduciarul, de asemenea, are dreptul la o remuneraţie corespunzătoare dacă:

a) achiziţia s-a făcut cu bună-credinţă pentru a majora masa patrimonială fiduciară; şi

b) fiduciarul ar fi fost îndreptăţit la remuneraţie conform art.1431⁶⁵ dacă dobîndirea s-ar fi efectuat în executarea obligaţiei de fiduciar.

(4) Dacă achiziţia s-a făcut cu încălcarea obligaţiei prevăzute la art.1431⁶², însă beneficiarul a aprobat în mod valabil achiziţia, atunci fiduciarul poate renunţa la drepturile prevăzute la alin.(2) şi (3) din prezentul articol şi prelua dreptul beneficiarului la beneficiul obţinut din achiziţie.

(5) Fiduciarul nu are dreptul, în temeiul prezentului articol, la mai mult decît valoarea achiziţiei.

Articolul 1431⁶⁷. Dreptul de rambursare faţă de beneficiari

(1) În cazul în care dreptul fiduciarului prevăzut la art.1431⁶⁴ depăşeşte masa patrimonială fiduciară, fiduciarul poate să se îndrepte contra beneficiarilor pentru a rambursa depăşirea.

(2) Răspunderea beneficiarului în temeiul alin.(1):

a) este limitată la îmbogăţirea pe care beneficiarul a obţinut-o conform condiţiilor fiduciei; şi

b) se reduce sau se exclude prin invocarea excepţiei de diminuare a îmbogăţirii.

(3) Fiduciarul este decăzut din dreptul de rambursare prevăzut la alin.(1) la expirarea unui termen de 6 luni de la naşterea acestui drept.

Articolul 1431⁶⁸. Dreptul de a asigura contra răspunderii personale pe cheltuiala masei patrimoniale fiduciare

(1) Fiduciarul are dreptul la rambursare din masa patrimonială fiduciară a primelor de asigurare şi altor cheltuieli suportate în mod rezonabil de către fiduciar pentru a obţine asigurare de răspunderea prevăzută la art.1431⁷³.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în măsura în care:

a) fiduciarul are dreptul la remuneraţie pentru executarea obligaţiilor de fiduciar; sau

b) asigurarea acoperă răspunderea apărută din neexecutarea intenţionată sau din culpă gravă.

Secţiunea a 3-a

Obligaţiile asistentului fiduciei

Articolul 1431⁶⁹. Obligaţiile asistentului fiduciei

(1) Asistentul fiduciei este obligat să dezvăluie identitatea fiduciarilor dacă această informaţie îi este cunoscută şi nu este evidentă pe altă cale.

(2) Atunci cînd decide să exercite o împuternicire, asistentul fiduciei este obligat:

a) să acţioneze cu bună-credinţă; şi

b) să nu obţină o îmbogăţire care nu este permisă de condiţiile fiduciei.

Capitolul VII

MIJLOACELE JURIDICE DE APĂRARE

ÎN CAZ DE NEEXECUTARE

Secţiunea 1

Executarea în natură, supravegherea judecătorească

şi alte mijloace de apărare

Articolul 1431⁷⁰. Executarea silită în natură

(1) Executarea silită în natură a obligaţiei de fiduciar presupune împiedicarea fiduciarului să dispună sau să săvîrşească alte acţiuni cu un drept al fiduciei care nu corespunde condiţiilor fiduciei.

(2) Executarea în natură nu poate fi cerută pe cale silită dacă implică exercitarea de către fiduciar a unei discreţii.

Articolul 1431⁷¹. Supravegherea judecătorească

(1) La cererea unei părţi a fiduciei sau a persoanei îndreptăţite să ceară executarea silită a obligaţiei de fiduciar, instanţa de judecată poate anula decizia fiduciarilor sau a asistentului fiduciei privind exercitarea ori neexercitarea sau privind modul de exercitare a unei împuterniciri ori discreţii acordate prin condiţiile fiduciei sau lege.

(2) Fostul fiduciar care a fost exclus de către fiduciari sau asistentul fiduciei fără acordul său are dreptul de a sesiza instanţa de judecată pentru anularea acestei decizii.

(3) Instanţa de judecată poate anula o decizie a fiduciarilor sau a asistentului fiduciei care constituie un abuz de împuternicire, care a fost luată cu depăşirea împuternicirilor fiduciarilor sau ale asistentului fiduciei ori care în alt mod încalcă condiţiile fiduciei.

(4) În cazul în care se constată că fiduciarul neîntemeiat refuză sau omite să exercite o împuternicire sau discreţie, instanţa poate autoriza partea fiduciei care a sesizat instanţa să o exercite în limitele stabilite de către instanţa de judecată.

(5) În cadrul oricărei sesizări a instanţei de judecată privitor la fiducie, instanţa va cita toate părţile fiduciei şi va audia părţile care s-au prezentat.

Articolul 1431⁷². Alte mijloace juridice de apărare

(1) Legea sau condiţiile fiduciei pot prevedea următoarele mijloace juridice de apărare pentru una din părţile fiduciei în caz de neexecutare sau suspectare de neexecutare a obligaţiilor de fiduciar:

a) raportări şi inspecţii privind masa patrimonială fiduciară şi administrarea ei, precum şi dispunerile din ea, în modul determinat de hotărîrea judecătorească;

b) plata sau transferul pe contul instanţei de judecată al sumelor băneşti sau altor bunuri care fac obiectul drepturilor fiduciei;

c) desemnarea prin hotărîre judecătorească a unui administrator pentru a administra masa patrimonială fiduciară;

d) exercitarea drepturilor şi a împuternicirilor fiduciarului de către un funcţionar public sau o autoritate publică, în particular în raport cu fiduciile de promovare a unui scop de utilitate publică;

e) suspendarea drepturilor şi a împuternicirilor de a administra şi a dispune de masa patrimonială.

(2) Sînt în drept să solicite instanţei de judecată întreprinderea măsurilor prevăzute la alin.(1) autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere a fiduciarilor care sînt entităţi licenţiate şi/sau autorizate.

Secţiunea a 2-a

Repararea prejudiciului şi predarea

îmbogăţirii nepermise

Articolul 1431⁷³. Răspunderea fiduciarului de a restabili masa patrimonială fiduciară

(1) Fiduciarul este ţinut să restabilească masa patrimonială fiduciară în măsura prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei de fiduciar dacă neexecutarea este fără justificare şi rezultă din faptul că nu a exercitat nivelul necesar de competenţă şi prudenţă.

(2) Fiduciarul nu poartă răspundere doar pentru că un cofiduciar, un mandatar sau o altă persoană căreia i s-a încredinţat executarea ori un dobînditor permis al dreptului fiduciei a cauzat un prejudiciu masei patrimoniale fiduciare.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu afectează răspunderea fiduciarului rezultată:

1) în temeiul alin.(1), din cauza neexecutării de către fiduciar însuşi a obligaţiei de fiduciar, în particular:

a) a obligaţiei de a acţiona cu nivelul necesar de competenţă şi prudenţă atunci cînd alege să desemneze sau să angajeze acea persoană şi cînd consimte la condiţiile angajării; sau

b) a obligaţiei de a supraveghea executarea oferită de persoana respectivă şi, dacă o impun circumstanţele, de a lua măsuri pentru protejarea masei patrimoniale fiduciare;

2) din delegarea executării (art.1431⁵¹);

3) în temeiul faptei prepusului ori a reprezentantului fiduciarului; sau

4) pentru că fiduciarul a instigat, a ajutat sau a colaborat la neexecutarea săvîrşită de acea persoană.

(4) Dispoziţiile art.14 se aplică în mod corespunzător la determinarea mărimii obligaţiei de restabilire.

(5) Următoarele drepturi ale fiduciarului sînt suspendate atît timp cît fiduciarul nu a restabilit integral masa patrimonială fiduciară:

a) dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară; şi

b) dreptul la beneficiu pe care fiduciarul l-ar avea în calitate de beneficiar.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică dacă prin condiţiile fiduciei nu s-a stabilit altfel.

Articolul 1431⁷⁴. Răspunderea fiduciarului de a despăgubi beneficiarul

(1) Fiduciarul care poartă răspundere conform art.1431⁷³ este obligat de asemenea să despăgubească beneficiarul care, în pofida restabilirii masei patrimoniale fiduciare, nu obţine un beneficiu la care era îndreptăţit sau, dacă nu ar fi existat o neexecutare, ar fi fost îndreptăţit conform condiţiilor fiduciei.

(2) Beneficiarul are acelaşi drept la despăgubire ca şi cel care apare din neexecutarea obligaţiei contractuale.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică dacă prin condiţiile fiduciei nu s-a stabilit altfel.

Articolul 1431⁷⁵. Predarea îmbogăţirii nepermise

În cazul în care fiduciarul obţine o îmbogăţire ca urmare a neexecutării obligaţiei prevăzute la art.1431⁶² şi acea îmbogăţire nu a intrat în masa patrimonială fiduciară în temeiul art.1431¹⁸, fiduciarul este obligat să adauge îmbogăţirea la masa patrimonială fiduciară sau, dacă nu este posibil, să adauge valoarea ei monetară.

Articolul 1431⁷⁶. Răspunderea solidară

(1) În cazul în care mai mulţi fiduciari poartă răspundere în privinţa aceleiaşi neexecutări, răspunderea lor este solidară.

(2) Între debitorii solidari, cotele de răspundere sînt proporţionale culpei fiecărui debitor în privinţa neexecutării, avînd în vedere competenţa şi experienţa în calitate de fiduciar a fiecărui debitor.

(3) Debitorul care şi-a dat consimţămîntul la o neexecutare are aceeaşi culpă ca şi codebitorii care au săvîrşit neexecutarea.

Articolul 1431⁷⁷. Decăderea din dreptul la beneficiu a beneficiarului participant

(1) În cazul în care beneficiarul a participat la neexecutarea de către fiduciar, instanţa de judecată poate hotărî, la cererea acelui fiduciar sau a altui beneficiar, ca beneficiarul să fie decăzut din dreptul la beneficiu.

(2) Beneficiarul care şi-a dat consimţămîntul valabil la neexecutare, dar nu a participat la ea, poate fi decăzut din dreptul la beneficiu doar în măsura în care s-a îmbogăţit din neexecutare.

(3) În măsura în care beneficiarul este decăzut din dreptul la beneficiu conform prezentului articol, beneficiul care în alt mod s-ar fi datorat acelui beneficiar se va aplica pentru a stinge răspunderea fiduciarului pînă la stingerea răspunderii sau epuizarea dreptului la beneficiu.

Secţiunea a 3-a

Excepţiile

Articolul 1431⁷⁸. Consimţămîntul beneficiarului la o neexecutare

(1) Fiduciarul nu datorează restabilirea, despăgubirea sau predarea îmbogăţirii în măsura în care de aceasta ar beneficia beneficiarul care şi-a dat, în mod valabil, consimţămîntul la neexecutare.

(2) Beneficiarul consimte la neexecutare atunci cînd este de acord cu comportamentul fiduciarului care reprezintă o neexecutare şi:

a) cunoaşte că comportamentul respectiv reprezintă o neexecutare; sau

b) este vădit că comportamentul respectiv reprezintă o neexecutare.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică indiferent dacă neexecutarea a îmbogăţit sau a dezavantajat beneficiarul care şi-a dat consimţămîntul.

(4) În cazul în care beneficiarul participă la neexecutare în calitate de fiduciar, dispoziţiile alin.(1) se aplică în raport cu oricare cofiduciar care ar fi trebuit să poarte răspundere. Dreptul de rambursare între debitorii solidari privind partea neexclusă din răspunderea de a restabili masa patrimonială fiduciară sau de a despăgubi beneficiarul rămîne neafectat.

(5) Consimţămîntul nu se consideră valabil dacă el este dat prin eroare cauzată de informaţia falsă furnizată de către fiduciar sau de neexecutarea de către fiduciar a obligaţiei de informare.

Articolul 1431⁷⁹. Prescripţia extinctivă

Termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii întemeiate pe neexecutarea obligaţiilor de fiduciar nu poate începe să curgă contra beneficiarului înainte de scadenţa dreptului beneficiarului la beneficiu.

Articolul 1431⁸⁰. Apărarea fiduciarului

(1) Fiduciarul este liberat dacă execută în folosul persoanei care, după o cercetare rezonabilă, pare a fi îndreptăţită la beneficiul acordat.

(2) Dreptul beneficiarului care avea dreptul la beneficiu contra dobînditorului beneficiului, întemeiat pe dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată, rămîne neafectat.

Capitolul VIII

SCHIMBAREA FIDUCIARILOR SAU

A ASISTENŢILOR FIDUCIARI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale privind schimbarea fiduciarilor

Articolul 1431⁸¹. Împuternicirea de a schimba fiduciarii

(1) După constituirea fiduciei, o persoană poate fi desemnată în calitate de fiduciar, iar un fiduciar poate renunţa sau poate fi exclus:

a) în temeiul unei împuterniciri a unei părţi la fiducie acordate prin condiţiile fiduciei sau lege;

b) prin hotărîre judecătorească în temeiurile prevăzute de lege.

(2) Exercitarea unei împuterniciri în sensul alin.(1) lit.a) produce efecte doar dacă are formă scrisă. Aceeaşi regulă se aplică şi instrucţiunii obligatorii date fiduciarilor de către o parte a fiduciei privind exercitarea acestei împuterniciri.

(3) Exercitarea împuternicirii acordate prin condiţiile fiduciei de către persoana care nu este, la acel moment, fiduciar produce efecte juridice doar din momentul în care fiduciarii curenţi sînt notificaţi despre exercitare.

(4) Renunţarea sau excluderea unui fiduciar unic produce efecte juridice doar dacă la acelaşi moment este desemnat un nou fiduciar.

Articolul 1431⁸². Împuternicirea fiduciarilor de schimbare a fiduciarilor

(1) Împuternicirea acordată fiduciarilor prin lege se poate exercita doar:

a) prin decizie unanimă; şi

b) dacă la acel moment asistentul fiduciei nu are o împuternicire corespunzătoare ori dacă asistentul fiduciei nu poate sau nu exercită respectiva împuternicire într-un termen rezonabil după cererea în acest sens din partea fiduciarilor.

(2) În condiţiile alin.(1), fiduciarii sînt obligaţi să-şi exercite împuternicirile în temeiul legii, cu respectarea instrucţiunii comune date de beneficiari dacă beneficiarii deţin dreptul la rezoluţiune în comun a fiduciei în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare.

(3) Condiţiile fiduciei pot modifica sau exclude împuternicirea de schimbare acordată fiduciarilor în temeiul legii.

Secţiunea a 2-a

Desemnarea fiduciarilor

Articolul 1431⁸³. Limitele generale privind desemnarea

(1) Desemnarea unei persoane în calitate de fiduciar nu produce efecte dacă:

a) este vădit că cofiduciarii ar avea împuternicirea de a exclude acea persoană, dacă ar fi fost desemnată, pe motivul că persoana respectivă nu poate acţiona, refuză să acţioneze sau nu este potrivită;

b) persoana desemnată nu acceptă să acţioneze în calitate de fiduciar; sau

c) desemnarea depăşeşte numărul maxim de fiduciari prevăzut de condiţiile fiduciei.

(2) Stipulaţia din condiţiile fiduciei că va fi un singur fiduciar se consideră a fi o limită de maxim doi fiduciari.

Articolul 1431⁸⁴. Desemnarea de către asistentul fiduciei sau fiduciari

(1) Fiduciarii pot desemna unul sau mai mulţi fiduciari suplimentari.

(2) Fiduciarii curenţi pot desemna un fiduciar care va înlocui persoana care a încetat să fie fiduciar.

(3) Dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, desemnarea de către asistentul fiduciei a propriei sale persoane nu produce efecte.

Articolul 1431⁸⁵. Desemnarea prin hotărîre judecătorească

(1) Dacă nimeni nu mai are împuternicirea sau toţi refuză să exercite împuternicirea de desemnare, la cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiei de fiduciar, instanţa de judecată poate desemna:

a) un fiduciar care va înlocui persoana care a încetat să fie fiduciar; sau

b) unul sau mai mulţi fiduciari suplimentari, în cazul în care desemnarea ar putea să promoveze o eficientă şi prudentă administrare şi dispunere de masa patrimonială fiduciară conform condiţiilor fiduciei.

(2) Înainte de desemnarea conform alin.(1), instanţa va desemna un fiduciar provizoriu şi va aplica măsuri de asigurare a masei patrimoniale fiduciare dacă fără aceasta i se vor cauza prejudicii.

Secţiunea a 3-a

Renunţarea fiduciarului

Articolul 1431⁸⁶. Renunţarea cu consimţămîntul asistentului fiduciei sau al cofiduciarilor

(1) Fiduciarul poate renunţa la calitatea sa doar cu consimţămîntul asistentului fiduciei sau al cofiduciarilor dacă, după renunţare, vor rămîne cel puţin doi fiduciari curenţi sau un fiduciar special.

(2) Asistentul fiduciei care poate desemna un nou fiduciar în caz de renunţare a fiduciarului îşi poate da consimţămîntul la renunţare.

(3) Asistentul fiduciei poate da consimţămîntul la o renunţare fără consimţămîntul fiduciarilor curenţi doar dacă la acel moment se desemnează un nou fiduciar.

(4) Fiduciarii curenţi îşi pot da consimţămîntul la o renunţare.

(5) Renunţarea produce efecte din momentul transmiterii masei patrimoniale fiduciare către noul fiduciar şi al radierii calităţii de titular al masei din toate registrele de publicitate.

(6) Se consideră fiduciari speciali:

a) funcţionarul public sau autoritatea publică care are atribuţia de a acţiona în calitate de fiduciar; şi

b) orice persoană juridică specificată ca atare într-o dispoziţie legală sau care satisface condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în acest scop.

Articolul 1431⁸⁷. Renunţarea cu aprobarea instanţei de judecată

Instanţa de judecată poate aproba renunţarea unui fiduciar care nu a obţinut consimţămîntul necesar la renunţare dacă determină că este echitabil de a elibera fiduciarul de obligaţiile de fiduciar, avînd în vedere în special faptul dacă după renunţare poate fi asigurată o eficientă şi prudentă administrare şi o dispunere de masa patrimonială fiduciară conform condiţiilor fiduciei.

Secţiunea a 4-a

Excluderea fiduciarilor

Articolul 1431⁸⁸. Excluderea de către cofiduciari sau de asistentul fiduciei

(1) În cazul în care instanţa de judecată ar putea exclude un fiduciar pe motiv că nu poate acţiona, refuză să acţioneze sau nu este potrivit pentru îndeplinirea funcţiei, cofiduciarii curenţi sau asistentul fiduciei pot exclude acel fiduciar.

(2) Excluderea unui fiduciar de către cofiduciari sau de asistentul fiduciei produce efecte doar după notificarea fiduciarului despre excluderea sa.

Articolul 1431⁸⁹. Excluderea prin hotărîre judecătorească

La cererea oricărei părţi la fiducie, instanţa de judecată poate exclude un fiduciar fără consimţămîntul lui şi indiferent de condiţiile fiduciei, dacă există motive întemeiate, în special pe motiv că:

a) fiduciarul se află în imposibilitate materială sau juridică de a-şi îndeplini obligaţiile, inclusiv nu are capacitate de exerciţiu deplină, este decedat sau persoana juridică a intrat în lichidare;

b) a avut loc sau se anticipează neexecutarea esenţială a oricărei obligaţii de fiduciar;

c) fiduciarul, în mod permanent sau sistematic, este în dezacord fundamental cu cofiduciarii privind o chestiune care cere decizia unanimă a fiduciarilor; sau

d) fiduciarul are alte interese care iremediabil intră în conflict cu executarea obligaţiilor de fiduciar.

Secţiunea a 5-a

Efectul schimbării fiduciarilor

Articolul 1431⁹⁰. Efectul asupra obligaţiilor şi drepturilor fiduciarilor

(1) Persoana care este desemnată în calitate de fiduciar devine obligată prin fiducie şi dobîndeşte drepturile şi împuternicirile corespunzătoare. În condiţiile prezentului articol, fiduciarul care renunţă sau este exclus este eliberat de fiducie şi pierde drepturile şi împuternicirile corespunzătoare.

(2) Obligaţia de a coopera cu cofiduciarii se stinge doar la expirarea unui termen rezonabil după renunţare sau excludere.

(3) Dreptul de rambursare al fostului fiduciar faţă de masa patrimonială fiduciară se păstrează sub forma unui drept contra fiduciarilor curenţi. Dreptul de rambursare, despăgubire sau remuneraţie de către beneficiar rămîne neafectat.

(4) Fostul fiduciar rămîne ţinut de:

a) obligaţia prevăzută la art.1431⁶²;

b) datoriile fiduciei, însă numai faţă de creditorii pe care fiduciarul nu i-a informat, înainte de asumarea datoriei fiduciei, că acţionează în calitate de fiduciar; şi

c) obligaţiile rezultate din neexecutarea obligaţiilor de fiduciar.

Articolul 1431⁹¹. Transmiterea şi lipsirea de drepturile fiduciei

(1) Fiduciarii care sînt titulari ai dreptului fiduciei sînt obligaţi să transmită titlul asupra dreptului respectiv noului fiduciar în mod corespunzător.

(2) Transmiterea titlului către o persoană desemnată în calitate de fiduciar nu lipseşte de acest titlu fiduciarii curenţi.

(3) Titlul se transmite în temeiul unui act de predare-primire a titlului încheiat de către toţi fiduciarii care sînt titularii dreptului fiduciei şi noul fiduciar desemnat. Dacă pentru constituirea sau, după caz, înstrăinarea titlului asupra anumitor drepturi ale fiduciei legea impune anumite condiţii de formă, aceleaşi condiţii se cer şi pentru actul de predare-primire a titlului privitor la acel drept al fiduciei. Dispoziţiile art.1431¹⁷ se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazul în care unul dintre fiduciarii care deţine titlul asupra dreptului fiduciei refuză să încheie actul de predare-primire a titlului, oricare dintre ceilalţi fiduciari, noul fiduciar desemnat sau persoana care l-a desemnat în mod corespunzător pe noul fiduciar are dreptul să ceară instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de act de predare-primire a titlului. O asemenea acţiune urmează a fi notată în registrul de publicitate în care este înregistrat dreptul fiduciei respectiv.

(5) Dacă nu este necesară desemnarea unui nou fiduciar, persoana care încetează a fi fiduciar va încheia un act de predare-primire a titlului către toţi fiduciarii curenţi.

Articolul 1431⁹². Transmiterea documentelor fiduciei

Fiduciarul care continuă calitatea sa ori noul fiduciar are dreptul să primească documentele fiduciei aflate în posesia fostului fiduciar. Persoana care deţine posesia are dreptul să facă şi să păstreze copii pe cheltuială proprie.

Articolul 1431⁹³. Efectul decesului sau lichidării fiduciarului

(1) În cazul în care unul din mai mulţi fiduciari decedează sau fiduciarul persoană juridică intră în lichidare, masa patrimonială fiduciară continuă să aparţină fiduciarilor rămaşi. Această regulă se aplică astfel încît succesorul masei patrimoniale personale a celui decedat sau lichidat să nu devină parte la fiducie.

(2) În cazul în care unicul fiduciar decedează, succesorii fiduciarului decedat devin fiduciari şi, respectiv:

a) devin obligaţi prin fiducie, precum şi dobîndesc drepturile şi împuternicirile respective;

b) poartă răspundere pentru datoriile fiduciei asumate de către fiduciarul decedat în limita masei succesorale a defunctului; şi

c) devin titularii masei patrimoniale fiduciare, însă pot exercita doar împuternicirile prevăzute la art.1431⁴⁷ alin.(1), indiferent de numărul succesorilor.

(3) Dispoziţia testamentară a fiduciarului privitoare la masa patrimonială fiduciară nu produce efecte, însă condiţiile fiduciei ar putea acorda fiduciarului împuternicirea să numească, prin dispoziţia sa testamentară, un fiduciar.

(4) Obligaţiile rezultate din neexecutarea obligaţiilor de fiduciar se transmit succesorilor fiduciarului decedat.

Articolul 1431⁹⁴. Efectul decesului sau al lichidării asistentului fiduciar

Împuternicirea asistentului fiduciei se stinge atunci cînd acesta decedează sau este lichidat, însă condiţiile fiduciei pot permite exercitarea împuternicirii prin testament.

Capitolul IX

STINGEREA ŞI MODIFICAREA FIDUCIEI

Secţiunea 1

Stingerea

Articolul 1431⁹⁵. Temeiurile de stingere

(1) Fiducia se stinge în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea:

a) prin rezoluţiune de către constituitor sau beneficiari în temeiul unui drept prevăzut de condiţiile fiduciei;

b) prin rezoluţiune de către constituitor în temeiul art.1431⁹⁸;

c) prin rezoluţiune de către beneficiar în temeiul art.1431⁹⁹;

d) prin rezoluţiune de către fiduciar în temeiul art.1431¹⁰³;

e) prin confuziunea drepturilor şi a obligaţiilor în temeiul art.1431¹⁰⁴.

(2) Fiducia se stinge de asemenea în temeiul expirării termenului fiduciei ori al îndeplinirii condiţiei extinctive.

(3) Fiduciarul trebuie să informeze celelalte părţi ale fiduciei despre intervenirea stingerii fiduciei.

Articolul 1431⁹⁶. Pierderea sau epuizarea masei patrimoniale fiduciare

(1) Fiducia se stinge atunci cînd fiduciarul nu mai deţine niciun drept al fiduciei şi nici nu se aşteaptă să dobîndească asemenea drepturi.

(2) Cu toate acestea, fiducia subzistă atît timp cît fiduciarul este ţinut să restabilească masa patrimonială fiduciară ca urmare a neexecutării obligaţiilor de fiduciar.

Articolul 1431⁹⁷. Efectul stingerii asupra obligaţiilor fiduciarului

(1) În măsura în care fiducia este stinsă, se sting şi obligaţiile fiduciarului.

(2) Dacă părţile vizate nu au convenit altfel, stingerea fiduciei nu eliberează fiduciarul de răspunderea:

a) faţă de beneficiar apărută ca urmare a neexecutării de către fiduciar a obligaţiilor de fiduciar; sau

b) faţă de un creditor al fiduciei din contul masei patrimoniale fiduciare.

(3) Odată cu stingerea fiduciei din motivul expirării termenului sau îndeplinirii condiţiei extinctive, fiduciarul este obligat să transmită drepturile fiduciei beneficiarilor sau succesorilor săi dacă condiţiile fiduciei nu o interzic, să întocmească toate actele de predare-primire a titlului drepturilor în forma cerută de lege, să predea posesia bunurilor corespunzătoare şi să asiste la îndeplinirea formalităţilor de publicitate.

(4) În cazul prevăzut la alin.(3), dacă nu există niciun beneficiar al masei patrimoniale fiduciare rămase, beneficiar este constituitorul ori, după caz, succesorii săi.

Articolul 1431⁹⁸. Dreptul constituitorului la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit

(1) Cu excepţiile prevăzute la alin.(2) şi (3), dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, constituitorul nu are dreptul la rezoluţiunea fiduciei sau a unei clauze din condiţiile fiduciei doar pentru că fiducia s-a constituit cu titlu gratuit, indiferent dacă:

a) fiducia s-a constituit fără ca titlul asupra drepturilor să fie transmis de către constituitor;

b) constituitorul şi-a rezervat dreptul la beneficiu pe durata vieţii sale.

(2) Constituitorul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit sau a unei clauze din condiţiile fiduciei care este constituită în beneficiul unei persoane care încă nu există.

(3) Constituitorul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit în beneficiul unei alte persoane în aceleaşi condiţii în care ar fi putut revoca o donaţie făcută acelui beneficiar dacă beneficiul s-ar fi acordat prin donaţie.

Articolul 1431⁹⁹. Dreptul beneficiarilor la rezoluţiune

(1) Beneficiarul care are capacitate de exerciţiu deplină are dreptul la rezoluţiunea fiduciei în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea, dacă el este beneficiarul exclusiv al acesteia.

(2) Dacă fiecare are capacitate de exerciţiu deplină, mai mulţi beneficiari au un drept comun la rezoluţiune în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea, dacă ei sînt beneficiari exclusivi ai acesteia.

(3) Fiducia nu poate fi supusă rezoluţiunii în privinţa unei părţi din masa patrimonială fiduciară dacă aceasta ar afecta în mod negativ fiducia în privinţa restului masei patrimoniale avînd drept beneficiari alte persoane sau avînd ca scop promovarea unui scop de utilitate publică.

Articolul 1431¹⁰⁰. Beneficiul exclusiv

(1) Masa patrimonială fiduciară sau o parte din ea se consideră în beneficiul exclusiv al unui beneficiar dacă întregul capital şi toate veniturile viitoare generate de acel capital pot face obiectul dispunerilor, conform condiţiilor fiduciei, doar în beneficiul acelui beneficiar sau al patrimoniului său.

(2) În sensul alin.(1), posibilitatea că beneficiarul ar putea sau nu ar putea să exercite un drept care îi va limita beneficiul nu se ia în considerare.

Articolul 1431¹⁰¹. Declaraţia de rezoluţiune şi efectele ei

(1) Constituitorul sau beneficiarul îşi exercită dreptul la rezoluţiune prin declaraţie scrisă către fiduciari.

(2) Fiducia sau o parte din fiducie care se supune rezoluţiunii de către constituitor, din acel moment, produce efectele unei fiducii în beneficiul exclusiv al constituitorului.

(3) În cazul în care un beneficiar, exercitînd dreptul la rezoluţiune, notifică fiduciarul că a cesionat dreptul la beneficiu unui terţ, altul decît beneficiarul, acea cesiune acordă terţului dreptul la beneficiu din masa patrimonială sau partea din masa patrimonială care urmează a fi transferată.

(4) Cu excepţia cazului în care transferul este imposibil sau ilegal, fiduciarul este obligat să transfere fără întîrziere masa patrimonială fiduciară sau partea masei patrimoniale fiduciare conform declaraţiei de rezoluţiune. Obligaţia de a transfera are prioritate faţă de obligaţia de a administra şi a dispune de masa patrimonială sau de o parte din ea, conform condiţiilor fiduciei.

(5) Dacă un transfer este imposibil pe motiv că ar presupune acordarea doar a unei cote-părţi din dreptul fiduciei, fiduciarul este obligat:

a) să îl divizeze şi să transfere partea divizată, în măsura în care aceasta este posibilă şi rezonabilă; sau

b) în cazul în care divizarea nu este posibilă, să îl vîndă, dacă este posibil, şi să transfere cota corespunzătoare a veniturilor.

Articolul 1431¹⁰². Dreptul de retenţie al fiduciarului

(1) Fiduciarul are drept de retenţie în privinţa acelei părţi din masa patrimonială care urmează a fi transmisă, în măsura în care este necesar pentru a satisface:

a) datoriile fiduciei;

b) pretenţiile acumulate ale fiduciarului faţă de masa patrimonială; şi

c) cheltuielile aferente transferului şi divizării sau vînzării dreptului, în măsura în care aceste datorii, drepturi sau costuri sînt alocate părţii din masa patrimonială fiduciară care urmează a fi transmisă.

(2) Dreptul de retenţie se stinge dacă persoana care exercită dreptul la rezoluţiune plăteşte compensaţie pentru datoriile, drepturile şi costurile alocate părţii din masa patrimonială care urmează a fi transmisă.

Articolul 1431¹⁰³. Rezoluţiunea de către fiduciar

(1) În cazul în care beneficiarul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei în temeiul art.1431⁹⁹ alin.(1), fiduciarul îi poate cere, prin notificare, să-şi exercite dreptul respectiv într-un termen rezonabil stabilit prin notificare. Dacă beneficiarul nu respectă termenul indicat, fiduciarul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei prin transmiterea către beneficiar. Beneficiarul este obligat să accepte transmiterea.

(2) Beneficiarul, de asemenea, are dreptul la rezoluţiunea fiduciei prin plata sumei de bani sau prin transmiterea titlului asupra altor bunuri care fac obiectul drepturilor din masa patrimonială fiduciară către instanţa de judecată, în cazul în care este prevăzut expres de lege.

Articolul 1431¹⁰⁴. Confuziunea drepturilor şi a obligaţiilor

(1) Fiducia se stinge în cazul în care unicul fiduciar este şi unicul beneficiar, iar fiducia este pentru beneficiul exclusiv al acelui fiduciar.

(2) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător doar dacă ei au un drept comun de a beneficia.

(3) Dacă fiducia rămîne în vigoare faţă de dreptul beneficiarului la beneficiu sau dacă dreptul la beneficiu este grevat de un drept de garanţie sau alt drept limitat, fiduciarul rămîne ţinut de acea fiducie sau grevare.

Articolul 1431¹⁰⁵. Insolvabilitatea fiduciarului

Fiducia şi masa patrimonială fiduciară nu sînt afectate de insolvabilitatea fiduciarului în privinţa masei patrimoniale personale a fiduciarului sau în privinţa unei alte mase patrimoniale fiduciare.

Secţiunea a 2-a

Modificarea

Articolul 1431¹⁰⁶. Modificarea de către constituitor sau beneficiar

(1) Condiţiile fiduciei pot fi modificate de către constituitor sau beneficiar în temeiul:

a) dreptului oferit de condiţiile fiduciei;

b) dreptului prevăzut la alin.(2).

(2) Constituitorul sau beneficiarul care are dreptul la rezoluţiunea fiduciei are un drept corespunzător de a modifica condiţiile fiduciei în măsura în care ele se referă la masa patrimonială sau partea din ea în privinţa căreia fiducia ar putea fi rezolvită.

(3) Pentru exercitarea de către mai mulţi beneficiari a unui drept comun de a modifica condiţiile fiduciei este necesar acordul lor în acest sens.

(4) Modificarea care urmează să producă efecte la decesul persoanei care exercită dreptul de modificare produce efecte doar dacă ea se face printr-o dispoziţie testamentară.

(5) Modificarea produce efecte doar din momentul cînd notificarea scrisă este transmisă fiduciarilor.

Articolul 1431¹⁰⁷. Modificarea prin hotărîre judecătorească a condiţiei fiduciei privitoare la administrare

(1) La cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar, instanţa de judecată poate modifica o condiţie a fiduciei privitoare la administrarea masei patrimoniale fiduciare dacă modificarea este susceptibilă de a promova o administrare mai eficientă şi mai prudentă a masei patrimoniale.

(2) Modificarea în temeiul alin.(1) din prezentul articol nu poate afecta în mod semnificativ funcţionarea condiţiilor fiduciei care se aplică dispunerilor dacă instanţa de judecată nu are împuternicirea de a modifica acele condiţii în temeiul art.1431¹⁰⁸ şi 1431¹⁰⁹.

Articolul 1431¹⁰⁸. Modificarea prin hotărîre judecătorească a fiduciei cu beneficiari

(1) La cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane care ar beneficia dacă condiţia a cărei modificare se cere ar fi exclusă, instanţa de judecată poate modifica condiţia fiduciei care acordă un drept la beneficiu sau o vocaţie la beneficiu unei persoane care:

a) încă nu există; sau

b) în prezent nu corespunde cu descrierea de care depinde dreptul, cum ar fi atribuirea la o categorie de persoane.

(2) Aceeaşi regulă se aplică în cazul în care condiţia fiduciei conferă un drept la beneficiu sau o vocaţie la beneficiu la o dată în viitor sau care este condiţionat de survenirea unui eveniment improbabil.

Articolul 1431¹⁰⁹. Modificarea prin hotărîre judecătorească a fiduciei de promovare a unui scop de utilitate publică

(1) La cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar, instanţa de judecată poate modifica condiţia fiduciei constituită în scop de utilitate publică dacă, în rezultatul schimbării circumstanţelor, promovarea scopului prevăzut de către condiţia fiduciei nu poate fi considerată ca fiind o folosire adecvată şi eficientă a resurselor.

(2) Modificarea conform alin.(1) trebuie să se facă în favoarea scopurilor generale sau particulare de utilitate publică pe care constituitorul le-ar fi ales în mod probabil dacă ar fi constituit fiducia după schimbarea circumstanţelor.

Articolul 1431¹¹⁰. Cesiunea dreptului la beneficiu

(1) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(2), cesiunea dreptului la beneficiu este reglementată de către dispoziţiile privind cesiunea de creanţă.

(2) Cesiunii cu titlu gratuit i se aplică dispoziţiile legale cu privire la donaţie.

Capitolul X

RELAŢIILE CU TERŢII

Secţiunea 1

Debitorii fiduciei

Articolul 1431¹¹¹. Compensarea

Creanţa fiduciarului faţă de debitorul fiduciei poate fi stinsă prin compensare doar cu creanţa reciprocă pe care acest debitor o are în calitate de creditor al fiduciei sau de beneficiar.

Articolul 1431¹¹². Remiterea de datoria fiduciei

Remiterea de datorie făcută de fiduciar în folosul debitorului fiduciei nu îl liberează pe acest debitor de datoria fiduciei dacă:

a) remiterea de datorie este cu titlu gratuit şi nu se încadrează în împuternicirile fiduciarului; sau

b) remiterea de datorie este cu titlu oneros, iar debitorul cunoştea sau avea motive să cunoască că ea nu se încadrează în împuternicirile fiduciarului.

Articolul 1431¹¹³. Răspunderea donatarilor şi a dobînditorilor de rea-credinţă

(1) În cazul în care fiduciarul înstrăinează un drept al fiduciei către un terţ, iar înstrăinarea nu corespunde condiţiilor fiduciei, fiducia este opozabilă dobînditorului dacă:

a) înstrăinarea este cu titlu gratuit; sau

b) dobînditorul cunoaşte sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că înstrăinarea se face de către un fiduciar şi că ea nu corespunde condiţiilor fiduciei.

(2) Se consideră că dobînditorul trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un fapt dacă:

a) faptul ar fi fost evident în cadrul unei examinări prudente în mod rezonabil; şi

b) luînd în considerare natura şi valoarea dreptului, natura şi costul unei asemenea examinări şi uzanţele, este echitabil şi rezonabil de a aştepta ca dobînditorul, în acele circumstanţe, să facă acea examinare.

(3) Dobînditorul căruia fiducia îi este opozabilă conform alin.(1):

a) poartă o obligaţie de restituire titularului masei patrimoniale fiduciare;

b) are un drept corelativ de a i se restitui orice beneficiu acordat cu titlu de contraprestaţie.

(4) Cu toate acestea, fiducia încetează a fi opozabilă dobînditorului conform alin.(1) dacă:

a) contraprestaţia oferită de dobînditor face obiectul unei dispuneri în cadrul executării unei obligaţii de fiduciar; sau

b) fiduciarul sau un terţ satisface obligaţia de a restabili masa patrimonială fiduciară.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător în cazul în care fiduciarul constituie în folosul unui terţ un drept de garanţie sau un alt drept limitat asupra dreptului fiduciei.

Articolul 1431¹¹⁴. Răspunderea pentru instigare sau complicitate la administrarea ori dispunerea incorectă a masei patrimoniale fiduciare

(1) Răspunderea extracontractuală apărută în urma prejudiciului cauzat altuia prin instigarea la neexecutarea obligaţiilor va fi angajată cu adaptările prevăzute la alin.(2).

(2) Persoana care intenţionat instigă fiduciarul la neexecutarea obligaţiei de fiduciar sau intenţionat ajută în acea neexecutare poartă răspundere solidară cu fiduciarul dacă fiduciarului îi revine obligaţia de restabilire a masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 1431¹¹⁵. Protecţia terţilor care contractează cu fiduciarii

(1) Contractul încheiat de către un fiduciar cu încălcarea unei obligaţii de fiduciar cu o persoană care nu este parte la fiducie nu este nul sau anulabil doar pentru acest motiv.

(2) Persoana care nu este parte la fiducie şi nu cunoaşte toate circumstanţele de fapt relevante se poate baza pe textul unui document de fiducie şi pe faptul că el este veridic.”

654. Cartea a patra va avea următorul cuprins:

„Cartea a patra

MOŞTENIREA

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1432. Noţiunea de moştenire

(1) Moştenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (moştenitori).

(2) Asupra cotei din masa succesorală a unui comoştenitor (cotă succesorală) se aplică regulile cu privire la moştenire.

(3) Moştenitorul dobîndeşte drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sînt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.

(4) Prin derogare de la alin.(3), în cazurile prevăzute de lege, drepturile nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului trec la moştenitor.

Articolul 1433. Caracterele devoluţiunii moştenirii

Devoluţiunea moştenirii către moştenitorii defunctului este o transmisiune pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă.

Articolul 1434. Temeiul moştenirii

(1) Moştenirea are loc în temeiul legii şi/sau conform testamentului.

(2) În măsura în care cel care a lăsat moştenirea nu a dispus altceva prin testament, moştenirea trece la moştenitorii legali.

Articolul 1435. Momentul deschiderii moştenirii

Moştenirea se deschide la momentul decesului celui care a lăsat moştenirea, fie că este fizic constatat, fie că este declarat prin hotărîre judecătorească definitivă.

Articolul 1436. Locul deschiderii moştenirii

Locul deschiderii moştenirii este locul unde cel care a lăsat moştenirea îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului, iar dacă această reşedinţă obişnuită nu este cunoscută, locul de aflare a bunurilor sau a părţii principale a acestora ca valoare.

Articolul 1437. Capacitatea succesorală

(1) Capacitatea succesorală este aptitudinea unei persoane de a moşteni.

(2) Orice persoană care are capacitate de folosinţă are şi capacitate succesorală.

(3) Dacă legea nu prevede altfel, pot fi moştenitori doar persoanele fizice care sînt în viaţă la momentul deschiderii moştenirii sau persoanele juridice care există la momentul deschiderii moştenirii.

(4) Copilul născut viu după deschiderea moştenirii se consideră că are capacitate succesorală la momentul deschiderii moştenirii dacă a fost conceput înainte de momentul deschiderii moştenirii.

Articolul 1438. Comorienţii şi codecedaţii

(1) Persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care au murit fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia se prezumă că au murit concomitent (comorienţi şi codecedaţi).

(2) Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat este culeasă de proprii săi moştenitori şi niciun defunct nu are dreptul la moştenirea celuilalt sau a celorlalţi defuncţi.

Articolul 1439. Temeiurile de nedemnitate

(1) O persoană este exclusă de la moştenire în următoarele cazuri:

a) dacă l-a omorît pe cel care a lăsat moştenirea sau a săvîrşit o tentativă de a-l omorî;

b) dacă intenţionat şi ilegal l-a împiedicat pe cel care a lăsat moştenirea să întocmească sau să revoce o dispoziţie testamentară;

c) dacă prin dol sau violenţă l-a determinat pe cel care a lăsat moştenirea să întocmească sau să revoce o dispoziţie testamentară;

d) dacă în mod intenţionat şi ilegal a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat o dispoziţie testamentară a celui care a lăsat moştenirea.

(2) Părintele care a fost decăzut din drepturile părinteşti în privinţa copilului nu poate fi moştenitor legal al acelui copil.

Articolul 1440. Anularea dobîndirii moştenirii de către moştenitorul nedemn

(1) Lipsirea de dreptul de moştenire a persoanei nedemne se face prin anularea dobîndirii moştenirii de către aceasta.

(2) Se poate cere anularea dobîndirii moştenirii numai după deschiderea moştenirii. În cazul moştenitorului subsecvent, anularea poate fi făcută imediat după devoluţiunea moştenirii către moştenitorul prealabil.

(3) Acţiunii în anulare i se aplică termenele prevăzute la art.1481.

Articolul 1441. Persoanele care au dreptul să introducă acţiunea în anulare

Are dreptul să introducă acţiunea în anulare a dobîndirii moştenirii pentru nedemnitate orice persoană în avantajul căreia poate servi înlăturarea moştenitorului nedemn, chiar dacă avantajul va surveni numai după înlăturarea altei persoane.

Articolul 1442. Depunerea cererii

(1) Prin acţiunea în anulare se cere declararea moştenitorului ca fiind nedemn.

(2) Consecinţele anulării survin din momentul cînd hotărîrea judecătorească rămîne definitivă.

Articolul 1443. Înlăturarea nedemnităţii

Moştenitorul nu este nedemn dacă cel care a lăsat moştenirea, cunoscînd cauza de nedemnitate, a întocmit un testament sau nu a modificat testamentul, deşi a avut posibilitatea să o facă.

Articolul 1444. Efectele declarării moştenitorului nedemn

(1) În cazul declarării moştenitorului nedemn, se consideră că devoluţiunea în folosul lui nu a avut loc. Moştenitorului nedemn i se aplică dispoziţiile legale privind posesorul masei succesorale.

(2) În locul moştenitorului nedemn vin la moştenire cei care ar fi moştenit dacă moştenitorul nedemn era decedat la data deschiderii moştenirii. Se consideră că devoluţiunea în folosul celor care vin în loc s-a produs la momentul deschiderii moştenirii.

Articolul 1445. Nedemnitatea legatarului

Dacă legatarul este culpabil în săvîrşirea unei fapte prevăzute la art.1439, creanţa întemeiată pe legat poate fi anulată. Dispoziţiile art.1441, 1443 şi 1480–1484 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1446. Decăderea din dreptul la moştenire

(1) În sensul prezentei cărţi, un succesibil decade din dreptul la moştenire dacă:

a) decedează înainte de data deschiderii moştenirii;

b) este nedemn de a moşteni;

c) este dezmoştenit prin dispoziţie testamentară;

d) renunţă la moştenire.

(2) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător decăderii legatarului din dreptul asupra legatului.

TITLUL II

MOŞTENIREA LEGALĂ

Articolul 1447. Cazul în care operează moştenirea legală

(1) Devoluţiunea moştenirii are loc conform dispoziţiilor prezentei cărţi (moştenire legală), în măsura în care nu există un testament valabil.

(2) Dacă testamentul se referă doar la o parte din masa succesorală, devoluţiunea celeilalte părţi a masei succesorale are loc conform moştenirii legale.

Articolul 1448. Clasa întîi de moştenitori legali

(1) Fac parte din clasa întîi de moştenitori legali descendenţii defunctului.

(2) Descendentul care este în viaţă la momentul deschiderii moştenirii îi exclude de la moştenire pe ceilalţi descendenţi care se află în relaţii de rudenie cu defunctul prin intermediul celui dintîi.

(3) Locul descendentului decedat la momentul deschiderii moştenirii îl ocupă descendenţii acestuia (reprezentarea succesorală).

(4) Copiii defunctului moştenesc în cote succesorale egale.

(5) Copiii care înlocuiesc părintele decedat conform dispoziţiilor alin.(3) moştenesc în cote egale cota succesorală la care ar fi avut dreptul părintele decedat.

Articolul 1449. Clasa a doua de moştenitori legali

(1) Fac parte din clasa a doua de moştenitori legali părinţii defunctului şi descendenţii acestora.

(2) Dacă la momentul deschiderii moştenirii părinţii defunctului sînt în viaţă, moştenesc numai ei, în cote succesorale egale.

(3) Dacă la momentul deschiderii moştenirii nu este în viaţă unul dintre părinţii defunctului, în locul părintelui celui decedat sînt chemaţi la moştenire descendenţii lui în conformitate cu regulile aplicabile pentru moştenitorii de clasa întîi. În cazul în care părintele decedat nu are descendenţi, unic moştenitor devine părintele supravieţuitor.

Articolul 1450. Clasa a treia de moştenitori legali

(1) Fac parte din clasa a treia de moştenitori legali bunicii şi bunicile defunctului şi descendenţii acestora.

(2) Dacă la momentul deschiderii moştenirii bunicul şi bunica sînt în viaţă, moştenesc numai ei, în cote succesorale egale.

(3) Dacă la momentul deschiderii moştenirii unul dintre bunici dintr-o pereche nu este în viaţă, locul bunicului (bunicii) decedat(e) este ocupat de descendenţii acestuia. Dacă bunicul (bunica) decedat(ă) nu are descendenţi, cota succesorală a acestuia trece la celălalt bunic din perechea respectivă, iar dacă acesta nu este în viaţă, la descendenţii acestuia din urmă.

(4) Dacă la momentul deschiderii moştenirii o pereche de bunici nu este în viaţă şi dacă aceştia nu au descendenţi, atunci moştenesc ceilalţi bunici care sînt în viaţă, iar dacă aceştia nu sînt în viaţă, descendenţii acestora.

(5) În măsura în care descendenţii ocupă locul părinţilor lor sau al ascendenţilor mai îndepărtaţi, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la moştenitorii de clasa întîi.

Articolul 1451. Clasa a patra de moştenitori legali

(1) Fac parte din clasa a patra de moştenitori legali străbunicii defunctului şi descendenţii acestora.

(2) Dacă la momentul deschiderii moştenirii străbunicul şi/sau străbunica sînt în viaţă, moştenesc numai ei. Dacă sînt mai mulţi, ei moştenesc în cote succesorale egale, indiferent de faptul dacă aparţin aceleiaşi linii sau liniilor diferite.

(3) Dacă la momentul deschiderii moştenirii străbunicii şi străbunicele nu sînt în viaţă, moşteneşte acela dintre descendenţi care se află într-un grad de rudenie mai apropiat cu defunctul. În cazul în care mai multe persoane se află în acelaşi grad de rudenie, aceştia moştenesc în cote succesorale egale.

Articolul 1452. Clasa a cincea de moştenitori legali

(1) Fac parte din clasa a cincea de moştenitori legali strămoşii mai îndepărtaţi ai defunctului şi descendenţii acestora.

(2) Dispoziţiile art.1451 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1453. Rudenia concomitentă pe linii diferite de rudenie

Persoana care este moştenitor de clasa întîi, a doua sau a treia concomitent pe linii diferite de rudenie primeşte cota succesorală care îi revine în baza fiecărei rudenii. Fiecare cotă se consideră o cotă succesorală distinctă.

Articolul 1454. Ordinea claselor

Clasele de moştenitori sînt chemate să culeagă moştenirea numai cîte una, în ordinea stabilită de prezentul cod, începînd cu clasa întîi.

Articolul 1455. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

(1) Soţul supravieţuitor este moştenitor legal şi, în concurs cu clasa întîi de moştenitori, are dreptul la 1/4 din masa succesorală, indiferent de numărul descendenţilor.

(2) În concurs cu clasa a doua de moştenitori sau cu bunicii, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/2 din masa succesorală, indiferent de numărul moştenitorilor. Dacă sînt în viaţă atît bunicii, cît şi descendenţii bunicilor, soţul supravieţuitor primeşte cota şi din cealaltă cotă succesorală de 1/2 care, conform art.1450, ar fi trebuit să revină descendenţilor.

(3) Stabilirea cotei succesorale a soţului supravieţuitor se face cu preferinţă faţă de stabilirea cotelor succesorale ale moştenitorilor cu care acesta concurează.

(4) În lipsa moştenitorilor de clasa întîi şi a doua şi dacă bunicii nu sînt în viaţă sau dacă aceştia au decăzut din dreptul la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

Articolul 1456. Preciputul soţului supravieţuitor

(1) În cazul în care soţul supravieţuitor vine la moştenirea legală alături de moştenitorii de clasa a doua sau cu bunicii, acesta primeşte, cu titlu de preciput, în afară de cota sa succesorală, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, cu excepţia cazului în care acestea sînt accesorii ale unui imobil şi nu pot fi separate fără a deteriora imobilul. Soţul supravieţuitor poate primi obiectele indicate şi în cazul în care vine la moştenirea legală alături de moştenitorii de clasa întîi în măsura în care acestea sînt necesare pentru menţinerea gospodăriei.

(2) În cazul preciputului se aplică regulile privind legatele.

Articolul 1457. Decăderea soţului supravieţuitor din dreptul de a moşteni

(1) Soţul supravieţuitor este exclus de la moştenire dacă, la data deschiderii moştenirii:

a) cel care a lăsat moştenirea a depus o acţiune de divorţ, a recunoscut acţiunea de divorţ depusă de celălalt soţ sau a depus cerere de divorţ conform legii;

b) căsătoria este declarată nulă prin hotărîrea judecătorească sau există temeiuri pentru nulitatea căsătoriei şi a fost intentată o acţiune în nulitate.

(2) Dreptul la întreţinere al soţului supravieţuitor rămîne neatins.

Articolul 1458. Dreptul de moştenire al soţului în temeiul rudeniei

În cazul în care soţul face parte din cercul rudelor chemate la succesiune, el moşteneşte şi în temeiul acestui titlu. Cota succesorală dobîndită în temeiul rudeniei este considerată o cotă succesorală distinctă.

Articolul 1459. Consecinţele majorării cotei succesorale

Dacă unul dintre moştenitorii legali decade din dreptul la moştenire înainte sau după deschiderea moştenirii şi, ca rezultat, cota succesorală a unui alt moştenitor legal se majorează, cota cu care s-a majorat cota succesorală a celui din urmă este considerată o cotă succesorală distinctă în privinţa legatelor sau a sarcinilor testamentare cu care este grevat acest moştenitor sau moştenitorul decăzut din dreptul la moştenire, precum şi în privinţa obligaţiei de raport.

Articolul 1460. Dreptul statului la moştenire

În cazul în care defunctul nu are rude şi nici soţ supravieţuitor sau aceştia nu pot moşteni din anumite motive, moştenitor legal este statul.

TITLUL III

MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1461. Noţiunea de testament

Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cînd nu va mai fi în viaţă.

Articolul 1462. Întocmirea testamentului personal de către testator

(1) Întocmirea testamentului prin reprezentant nu se admite.

(2) Două sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi testament una în favoarea alteia sau în favoarea unui terţ.

(3) Testatorul nu poate dispune pentru cauză de moarte astfel încît valabilitatea sau nevalabilitatea dispoziţiilor sale să depindă de voinţa unui terţ.

(4) Testatorul nu poate împuternici un terţ să determine persoana în favoarea căreia să fie executat legatul şi să determine bunurile care urmează să fie transmise în executarea legatului.

Articolul 1463. Secretul testamentului

(1) Persoana abilitată cu autentificarea testamentului, martorii şi persoanele care semnează testamentul nu au dreptul să divulge informaţiile privind conţinutul testamentului pînă la data deschiderii moştenirii.

(2) Notarul sau persoana abilitată cu autentificarea testamentului este obligată să prevină martorul şi persoana care semnează testamentul despre necesitatea respectării secretului testamentului.

Articolul 1464. Capacitatea minorului de a dispune prin testament

Minorul poate testa odată cu atingerea vîrstei de 16 ani. În acest caz, minorul nu are nevoie de consimţămîntul părinţilor sau al curatorului pentru a întocmi un testament.

Articolul 1465. Incapacitatea de a primi beneficii prin testament

(1) Sînt anulabile dispoziţiile testamentare în favoarea:

a) notarului sau a altei persoane care, conform legii, a autentificat testamentul;

b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;

c) martorilor menţionaţi în dispoziţiile art.1488, 1490, 1498 sau art.1499;

d) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea testamentului;

e) preoţilor care l-au asistat pe testator din punct de vedere religios în cursul bolii din cauza căreia a survenit decesul;

f) medicilor, farmaciştilor şi altui personal medical care l-au îngrijit pe testator în cursul bolii din cauza căreia a survenit decesul, precum şi a instituţiei medicale pentru care lucrează aceştia.

(2) Sînt exceptate de la interdicţiile prevăzute la alin.(1):

a) dispoziţiile privind remunerarea, dacă sînt potrivite cu starea materială a testatorului şi cu serviciile prestate de moştenitor;

b) dispoziţiile făcute în favoarea persoanei care are vocaţie succesorală în calitate de moştenitor legal.

Articolul 1466. Dezmoştenirea

Testatorul poate dezmoşteni prin testament rudele şi/sau soţul fără a desemna un moştenitor. Dreptul la rezervă succesorală rămîne neafectat.

Articolul 1467. Testament în folosul moştenitorilor legali

(1) Dacă testatorul a desemnat prin testament moştenitorii legali fără a indica numele acestora, persoanele care la deschiderea moştenirii ar fi fost chemate la moştenire legală se consideră chemate la moştenire în cotele succesorale ce le revin în conformitate cu legea.

(2) În cazul în care desemnarea prin testament în calitate de moştenitor este stabilită în funcţie de o condiţie suspensivă sau cu indicarea termenului la care se începe calitatea de moştenitor, iar condiţia se împlineşte sau termenul începe să curgă numai după deschiderea moştenirii, dacă există dubii, se consideră desemnată persoana care ar fi devenit moştenitor în cazul în care cel care a lăsat moştenirea ar fi decedat la data împlinirii condiţiei sau a începerii termenului.

Articolul 1468. Rudele testatorului

În cazul în care testatorul a desemnat în calitate de moştenitori rudele sale fără a indica numele acestora, dacă există dubii, rudele care la momentul deschiderii moştenirii ar fi fost chemate la moştenire legală se consideră chemate la moştenire în cotele succesorale ce le revin în conformitate cu legea. Dispoziţiile art.1467 alin.(2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1469. Copiii testatorului

Dacă testatorul i-a desemnat în calitate de moştenitori pe copiii săi fără a indica numele lor, iar unul dintre copii este decedat la data întocmirii testamentului şi a lăsat după sine rude descendente, atunci, în caz de dubiu, se consideră că descendenţii sînt desemnaţi moştenitori în măsura în care ei ar fi moştenit în baza dreptului de reprezentare în cazul moştenirii legale conform art.1448.

Articolul 1470. Descendenţii testatorului

În cazul în care testatorul l-a desemnat în calitate de moştenitor pe un descendent şi ultimul a decăzut din dreptul la moştenire, dacă există dubii, se consideră că descendenţii acestuia din urmă sînt desemnaţi moştenitori în măsura în care aceştia ar fi moştenit în baza dreptului de reprezentare în cazul moştenirii legale conform art.1448.

Articolul 1471. Descendenţii terţului

În cazul în care testatorul i-a desemnat în calitate de moştenitori pe descendenţii unui terţ fără a indica numele acestora, dacă există dubii, se consideră că nu sînt desemnaţi în calitate de moştenitori descendenţii care nu sînt concepuţi la momentul deschiderii moştenirii sau la momentul împlinirii condiţiei suspensive ori a începerii curgerii termenului, dacă condiţia se împlineşte sau termenul începe să curgă numai după deschiderea moştenirii.

Articolul 1472. Grupul de persoane

În cazul în care testatorul a desemnat în calitate de moştenitori persoanele de o anumită categorie sau persoanele care se află cu el în relaţii de serviciu ori de afaceri fără a indica numele acestora, dacă există dubii, se consideră că sînt desemnaţi moştenitori persoanele care aparţin categoriei indicate sau se află cu testatorul în relaţiile indicate la deschiderea moştenirii.

Articolul 1473. Caracterul echivoc al desemnării moştenitorilor

Dacă testatorul a desemnat ca moştenitor o persoană prin particularităţi care pot fi atribuite cîtorva persoane şi este imposibil de a stabili pe cine anume l-a desemnat testatorul, atunci toate aceste persoane se consideră moştenitori cu dreptul la cote succesorale egale.

Articolul 1474. Testamentul în folosul persoanelor social vulnerabile

În cazul în care testatorul a dispus în folosul persoanelor social vulnerabile fără a indica numele lor, dacă există dubii, se consideră moştenitor unitatea administrativ-teritorială de nivelul întîi de la locul deschiderii moştenirii, care este obligată să împartă bunurile testate persoanelor social vulnerabile.

Articolul 1475. Dispoziţia sub condiţie suspensivă

În cazul în care testatorul a dispus sub condiţie suspensivă, dacă există dubii, se consideră că dispoziţia testamentară produce efecte doar dacă condiţia se împlineşte în timpul vieţii beneficiarului dispoziţiei testamentare.

Articolul 1476. Dispoziţia sub condiţie rezolutorie

Dacă există dubii, se consideră făcută sub condiţie rezolutorie dispoziţia prin care testatorul a condiţionat devoluţiunea moştenirii prin săvîrşirea de către gratificat a anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvîrşirea anumitor acţiuni pe o durată nedeterminată, cu condiţia că săvîrşirea acţiunilor sau abţinerea de la săvîrşirea acţiunilor depinde de voinţa gratificatului.

Articolul 1477. Condiţia în favoarea unui terţ

În cazul în care condiţia în funcţie de care s-a făcut dispoziţia favorizează un terţ, dacă există dubii, condiţia se consideră împlinită chiar dacă terţul refuză cooperarea necesară pentru realizarea condiţiei.

Articolul 1478. Caducitatea dispoziţiei testamentare în folosul soţului

(1) Dispoziţia testamentară prin care testatorul l-a desemnat moştenitor pe soţul său este caducă în cazul în care căsătoria este nulă sau a fost desfăcută înaintea decesului testatorului. Se asimilează desfacerii căsătoriei cazul în care la momentul decesului testatorul depusese o acţiune de divorţ, a recunoscut acţiunea în divorţ depusă de celălalt soţ sau a depus cerere de divorţ conform legii. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care testatorul putea cere nulitatea căsătoriei şi a intentat o acţiune în acest sens.

(2) Dispoziţia testamentară nu este caducă dacă se prezumă că testatorul ar fi făcut-o şi în condiţiile indicate la alin.(1).

Articolul 1479. Anulabilitatea din cauza erorii sau a violenţei

(1) Dispoziţia testamentară este anulabilă în măsura în care testatorul a fost în eroare cu privire la conţinutul manifestării sale de voinţă sau nu avea, în genere, intenţia de a face o manifestare de voinţă cu un asemenea conţinut şi se presupune că, dacă ar fi cunoscut starea lucrurilor, el nu ar fi făcut o asemenea manifestare de voinţă.

(2) Această regulă se aplică şi atunci cînd manifestarea de voinţă a fost făcută sub influenţa presupunerii sau aşteptării greşite că anumite circumstanţe se vor întîmpla sau nu se vor întîmpla ori testatorul a fost determinat ilicit la aceasta prin violenţă.

Articolul 1480. Persoana cu drept de a cere anularea dispoziţiei testamentare

(1) Dispoziţia testamentară poate fi anulată numai de persoana care va beneficia nemijlocit din anularea dispoziţiei testamentare.

(2) Dacă, în cazurile prevăzute la art.1479, eroarea se referă doar la o persoană concretă şi aceasta are dreptul să ceară anularea testamentului sau ar fi avut acest drept dacă ar fi fost în viaţă la momentul deschiderii moştenirii, nimeni în afară de această persoană nu are dreptul să ceară anularea dispoziţiei.

Articolul 1481. Termenul de prescripţie al acţiunii în anulare

(1) Termenul de prescripţie al acţiunii în anulare este de 1 an.

(2) Termenul de prescripţie se calculează din momentul cînd persoana îndreptăţită a aflat despre existenţa temeiurilor de anulabilitate. Dispoziţiile legale privind suspendarea cursului prescripţiei se aplică în mod corespunzător.

(3) Acţiunea în anulare nu poate fi înaintată după expirarea termenului de 3 ani de la data deschiderii moştenirii.

Articolul 1482. Excepţia de anulabilitate

În cazul cînd o dispoziţie testamentară prin care s-a constituit o obligaţie de a presta este anulabilă, persoana grevată poate refuza executarea prestaţiei chiar dacă anularea, conform dispoziţiilor art.1481, este exclusă.

Articolul 1483. Interpretarea dispoziţiei testamentare

(1) Dispoziţia testamentară se interpretează conform voinţei reale a testatorului.

(2) În cazul în care conţinutul unei dispoziţii testamentare permite mai multe interpretări, dacă există dubii, prioritate are interpretarea care permite ca dispoziţia să producă efecte.

(3) În caz de necesitate, notarul care desfăşoară procedura succesorală poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre judecătorească de interpretare a dispoziţiei testamentare.

Articolul 1484. Nulitatea unei dispoziţii

Nulitatea unei dispoziţii incluse în testament atrage nulitatea celorlalte dispoziţii numai în cazul în care se presupune că fără dispoziţia nulă testatorul nu ar fi făcut nici celelalte dispoziţii.

Articolul 1485. Rezerva privind completarea dispoziţiei testamentare

Dispoziţia testamentară făcută sub rezerva completării va fi valabilă chiar dacă completarea nu a avut loc, cu excepţia cazului în care testatorul a condiţionat valabilitatea ei de o eventuală completare.

Capitolul II

ÎNTOCMIREA TESTAMENTULUI

Articolul 1486. Forma testamentului

(1) Sub sancţiunea nulităţii, testamentul poate fi întocmit doar în una din formele prevăzute la prezentul capitol.

(2) Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară.

Articolul 1487. Redactarea testamentului

(1) Testamentul poate fi redactat de către testator personal sau, la cererea acestuia, de către notar ori de către persoanele abilitate cu autentificarea testamentului.

(2) Testamentul redactat de către notar sau persoanele abilitate cu asemenea funcţii trebuie să exprime manifestarea de voinţă a testatorului şi să fie semnat de testator numai după ce acesta a luat cunoştinţă de conţinutul testamentului.

Articolul 1488. Semnarea testamentului de către alte persoane

(1) Dacă testatorul nu poate semna testamentul, atunci, la solicitarea lui, testamentul va fi semnat, în prezenţa a doi martori, de o altă persoană a cărei identitate se stabileşte de către notar. În testament se vor indica motivul nesemnării de către testator a testamentului, numele, prenumele, domiciliul persoanei care a semnat testamentul, precum şi actul de identitate al acesteia.

(2) Persoana care asistă în calitate de martor şi persoana care este avantajată prin testament nu pot semna testamentul în numele testatorului.

Articolul 1489. Utilizarea mijloacelor tehnice la redactarea testamentului

La redactarea testamentului autentic pot fi utilizate orice mijloace tehnice, dar semnătura în testament trebuie să fie executată de către testator personal, cu excepţiile prevăzute de lege.

Articolul 1490. Testamentul persoanei cu deficienţe fizice sau analfabete

(1) Dacă persoana este surdă, mută, surdomută, nevăzătoare sau analfabetă, testamentul trebuie întocmit în prezenţa a doi martori şi a unei persoane care poate comunica cu testatorul şi care, prin semnătură, confirmă manifestarea de voinţă a testatorului.

(2) Dacă testatorul este analfabet sau din cauza unei maladii ori a unor deficienţe fizice, sau din alte motive nu poate să citească personal testamentul, atunci textul va fi citit de către un martor în prezenţa testatorului şi a celuilalt martor, fapt despre care se va face menţiune în testament, cu indicarea motivelor de imposibilitate a citirii testamentului de către testator.

Articolul 1491. Martorii testamentului

Martor la redactarea şi autentificarea testamentului poate fi orice persoană care are capacitatea de a întocmi de sine stătător propriul testament, cu următoarele excepţii:

a) persoana care semnează testamentul în numele testatorului;

b) notarul sau altă persoană care, în condiţiile legii, autentifică testamentul;

c) persoana în favoarea căreia se întocmeşte testamentul, rudele acesteia pînă la gradul trei inclusiv şi soţul acesteia;

d) analfabeţii şi alte persoane inapte să citească testamentul;

e) persoanele cu antecedente penale pentru faptele prevăzute la art.312, 314 sau 352¹ din Codul penal;

f) persoanele care nu posedă limba în care este întocmit testamentul;

g) persoana desemnată executor testamentar în testament.

Articolul 1492. Testamentele ordinare şi privilegiate

(1) Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.

(2) Testamentul privilegiat poate fi întocmit în situaţii speciale sau de urgenţă prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 1493. Testamentul olograf

(1) Testatorul poate întocmi în mod personal testamentul prin declaraţie scrisă şi subsemnată de el (testament olograf).

(2) Testatorul trebuie să menţioneze în testament data (ziua, luna şi anul) în care a scris testamentul.

(3) Semnătura va conţine prenumele şi numele de familie ale testatorului. Dacă testatorul semnează în alt mod şi această semnătură este suficientă pentru stabilirea identităţii sale şi a seriozităţii declaraţiei testatorului, atunci o asemenea semnătură nu afectează valabilitatea testamentului.

(4) Persoana care nu ştie să citească nu poate întocmi un testament conform dispoziţiilor alin.(1)–(3).

(5) Testamentul întocmit conform alin.(1) care nu conţine data întocmirii, generînd astfel îndoieli cu privire la valabilitatea sa, se consideră valabil numai dacă stabilirea momentului întocmirii este posibilă în alt mod.

(6) Ştersăturile, modificările sau completările care aparţin testatorului trebuie datate şi semnate de către testator dacă ele cuprind dispoziţii testamentare noi faţă de redactarea iniţială.

Articolul 1494. Păstrarea testamentului olograf

Testamentul întocmit conform art.1493 trebuie să fie luat la păstrare, la cererea testatorului, de către notarul competent, conform dispoziţiilor art.1501 şi 1502, eliberîndu-i-se testatorului o dovadă de depunere.

Articolul 1495. Deschiderea testamentului olograf

(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar pentru a fi vizat spre neschimbare.

(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal.

(3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuială proprie, copii legalizate ale testamentului olograf.

(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă moştenitorilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar in lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărîre judecătorească.

Articolul 1496. Testamentul autentic

(1) Testamentul autentic este testamentul autentificat de notar, potrivit dispoziţiilor legale.

(2) Testamentul se întocmeşte de un notar în baza declaraţiei verbale a testatorului în faţa notarului sau în baza unui text predat notarului de către testator, cu declaraţia că acesta este testamentul său.

(3) Testamentele cetăţenilor Republicii Moldova care se află în străinătate de asemenea pot fi autentificate de către reprezentantul misiunii diplomatice sau al oficiului consular în ordinea stabilită de legislaţie.

Articolul 1497. Testamentele privilegiate întocmite în situaţii speciale

Se consideră testamente privilegiate întocmite în situaţii speciale următoarele testamente întocmite cu respectarea condiţiei prevăzute la art.1498 alin.(1):

a) testamentele persoanelor aflate pentru tratament la spitale, alte instituţii curativ-profilactice, în sanatorii sau care locuiesc în instituţiile de protecţie socială, autentificate de către medicii-şefi, de adjuncţii lor pe problemele medicale sau de medici de gardă ai acestor spitale, instituţii curativ-profilactice, sanatorii, precum şi de directorii, medicii-şef sau adjuncţii lor ai instituţiilor de protecţie socială;

b) testamentele persoanelor aflate în expediţii de cercetare, autentificate de către şefii expediţiilor;

c) testamentele militarilor şi ale membrilor familiilor militarilor, în punctele de dislocare a unităţilor militare, a formaţiunilor şi a instituţiilor de învăţămînt militar, unde nu este notar sau alte organe ce îndeplinesc acte notariale, precum şi testamentele persoanelor civile care lucrează în aceste unităţi/formaţiuni/instituţii, ale membrilor familiilor lor, autentificate de către comandanţii acestor unităţi, formaţiuni sau şefii instituţiilor de învăţămînt;

d) testamentele persoanelor aflate în locurile de detenţiune, autentificate de către şefii penitenciarelor sau adjuncţii lor;

e) testamentele persoanelor aflate la bordul navelor maritime şi navelor de navigaţie internă, care navighează sub pavilionul Republicii Moldova, autentificate de către comandanţii acestor nave. Dacă vasul staţionează într-un port al Republicii Moldova sau într-un port străin în care este un agent diplomatic sau consular al Republicii Moldova, această formă de testare nu poate fi aplicată;

f) testamentele autentificate de secretarii consiliilor locale în condiţiile legii.

Articolul 1498. Condiţiile întocmirii testamentelor privilegiate în situaţii speciale

(1) Testatorul poate întocmi testamentul privilegiat conform art.1497 doar dacă există temeri că testatorul va deceda înainte de a putea întocmi testamentul în faţa unui notar.

(2) Autentificarea testamentului se face în prezenţa a doi martori. La întocmirea testamentului se aplică dispoziţiile art.1496, precum şi dispoziţiile legale care reglementează întocmirea actelor notariale. Persoana prevăzută la art.1497 preia funcţiile notarului. Textul scris trebuie semnat şi de către martori.

(3) Autentificarea testamentului este nulă dacă aduce un avantaj juridic:

a) persoanei care autentifică testamentul;

b) soţului sau fostului soţ al persoanei care autentifică testamentul;

c) concubinului sau fostului concubin al persoanei care autentifică testamentul;

d) unei persoane care este sau a fost rudă în linie dreaptă sau afin ori rudă în linie colaterală pînă la al treilea grad de rudenie inclusiv sau afin pînă la al doilea grad inclusiv cu persoana care autentifică testamentul.

(4) Temerea că întocmirea testamentului în faţa unui notar nu va mai fi posibilă trebuie menţionată în testament. Testamentul nu se anulează doar fiindcă temerea a fost nejustificată.

(5) Persoanele indicate la art.1497 trebuie să atenţioneze testatorul că testamentul îşi va pierde valabilitatea dacă testatorul supravieţuieşte după expirarea termenului prevăzut la art.1500 alin.(1) şi (2). Persoanele respective menţionează în registrul corespunzător şi în testament că au făcut această atenţionare.

(6) Dacă la formularea textului referitor la întocmirea testamentului menţionat în prezentul articol apar vicii de formă, dar se consideră că testamentul redă cu certitudine cele declarate de testator, atunci viciul de formă nu împiedică efectul autentificării.

Articolul 1499. Testamentul privilegiat întocmit în situaţii de urgenţă

(1) Persoana care din motive excepţionale este izolată (închisă) în aşa fel încît întocmirea unui testament în faţa unui notar nu este posibilă sau este dificilă poate întocmi testamentul în condiţiile prevăzute la art.1497 şi 1498 sau prin declaraţie verbală în prezenţa a trei martori.

(2) Persoana care se află într-un pericol iminent, fiind evident că nu este posibilă întocmirea unui testament în condiţiile prevăzute la art.1497 şi 1498, poate testa prin declaraţie verbală în prezenţa a trei martori.

(3) Dacă testamentul se întocmeşte prin declaraţie verbală în prezenţa a trei martori, acest fapt trebuie menţionat într-un înscris. Dispoziţiile legale referitoare la autentificarea notarială se aplică în mod corespunzător. Înscrisul poate fi întocmit şi în altă limbă decît limba de stat. Testatorul şi martorii trebuie să înţeleagă suficient de bine limba în care se întocmeşte înscrisul respectiv, fapt ce se va menţiona în înscris, dacă acesta este întocmit în altă limbă decît limba de stat.

Articolul 1500. Termenul de valabilitate a testamentelor privilegiate

(1) Testamentul privilegiat, fie că este întocmit conform dispoziţiilor art.1497 şi 1498, fie conform dispoziţiilor art.1499, se consideră că nu a fost întocmit dacă de la întocmire au trecut 3 luni, iar testatorul este încă în viaţă.

(2) Curgerea termenului este suspendată pînă la momentul cînd testatorul are posibilitatea să întocmească un testament în faţa unui notar.

(3) Dacă, după expirarea termenului, testatorul este declarat decedat sau se stabileşte momentul decesului său conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi dacă termenul încă nu expirase la momentul în care testatorul, conform informaţiei deţinute, era încă în viaţă, atunci testamentul îşi păstrează valabilitatea.

Articolul 1501. Autoritatea competentă pentru păstrarea testamentului

(1) Notarul este competent pentru păstrarea testamentelor autentificate de alte persoane abilitate prin lege.

(2) Competenţa teritorială revine:

a) notarului în al cărui teritoriu de activitate se află sediul persoanelor prevăzute la art.1497, dacă testamentul a fost întocmit în faţa lor;

b) oricărui notar – în cazul testamentelor olografe.

(3) Testamentul privilegiat întocmit conform art.1497 lit.e) se va preda agentului diplomatic sau consular din primul port în care va ancora vasul pentru a fi trimis în Republica Moldova la notarul de la reşedinţa obişnuită a testatorului. Dacă vasul a ancorat într-un port al Republicii Moldova, ambele exemplare ale testamentului vor fi expediate prin organele portuare notarului de la reşedinţa obişnuită a testatorului.

(4) Testatorul poate cere în orice moment ca testamentul să fie păstrat la alt notar.

Articolul 1502. Acceptarea spre păstrare

(1) Acceptarea spre păstrare, precum şi restituirea testamentului se dispun şi se efectuează de către notar.

(2) Testatorului i se emite o dovadă de depunere. Notarul semnează şi aplică ştampila pe dovada de depunere.

Articolul 1503. Transmiterea testamentului

(1) Persoanei care are în posesie un testament ce nu a fost depus spre păstrare la o autoritate competentă îi incumbă obligaţia, neîntîrziat, după ce află despre decesul testatorului, să predea testamentul notarului care desfăşoară procedura succesorală.

(2) Dacă un testament se află la păstrare la o altă autoritate decît notarul, atunci această autoritate va preda notarului testamentul după moartea testatorului. În cazul în care află despre testament, notarul va face demersurile necesare pentru obţinerea acestuia.

Articolul 1504. Deschiderea testamentului de către notar

(1) În cazul în care notarul are dovezi suficiente despre decesul testatorului, el stabileşte un termen pentru deschiderea testamentului pe care îl are la păstrare. La termenul stabilit sînt chemaţi moştenitorii legali ai testatorului, precum şi celelalte persoane care au un interes legitim.

(2) La expirarea termenului stabilit se deschide testamentul, se citeşte celor interesaţi şi, la cererea acestora, li se prezintă testamentul. Etapa citirii se poate omite dacă acesta se prezintă celor interesaţi. Testamentul nu se citeşte dacă la termen nu se prezintă nicio persoană care are interes legitim.

(3) Deschiderea testamentului se constată prin proces-verbal. În cazul în care testamentul a fost sigilat, în procesul-verbal se menţionează dacă sigiliul este intact.

Articolul 1505. Deschiderea de către un alt notar

Dacă testamentul se păstrează la o altă persoană decît notarul care desfăşoară procedura succesorală, acesteia îi incumbă obligaţia să deschidă testamentul. În acest caz, testamentul, precum şi o copie legalizată a procesului-verbal de deschidere a testamentului se remit notarului de la locul deschiderii moştenirii. Notarul păstrează o copie legalizată a testamentului.

Articolul 1506. Înştiinţarea persoanelor care au interes legitim

Notarul care desfăşoară procedura succesorală trebuie să notifice persoanele care au interes legitim, dar nu au fost prezente la deschiderea testamentului despre dispoziţiile testamentare care se referă la ele.

Articolul 1507. Nulitatea interdicţiei de a deschide

Este nulă dispoziţia testatorului prin care acesta interzice ca testamentul să fie deschis imediat după decesul său.

Articolul 1508. Termenul deschiderii

Dacă un testament se află mai bine de 20 de ani la păstrare la o autoritate competentă, aceasta dispune din oficiu cercetări pentru a stabili dacă testatorul este în viaţă. Dacă din cercetări nu rezultă că testatorul este în viaţă, testamentul urmează a fi deschis. Dispoziţiile art.1504–1506 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1509. Familiarizarea cu conţinutul testamentului

După deschiderea testamentului, persoana care poate dovedi că are un interes legitim este îndreptăţită să citească conţinutul unui testament şi să ceară o copie de pe testament. La cerere, copia se va legaliza de către notar.

Capitolul III

DESEMNAREA MOŞTENITORULUI

Articolul 1510. Reguli generale de interpretare a desemnării

(1) Dacă testatorul a testat unei persoane întreaga masă succesorală sau o parte din masa succesorală, o asemenea dispoziţie se consideră ca desemnare a moştenitorului, chiar dacă această persoană nu a fost numită moştenitor.

(2) În cazul în care persoanei i-a fost lăsat un anumit bun, dacă există dubii, aceasta nu este desemnată moştenitor, chiar dacă a fost numită moştenitor.

Articolul 1511. Acordarea cotei succesorale

(1) Dacă testatorul a desemnat numai un moştenitor şi i-a acordat numai o cotă succesorală, la moştenirea celeilalte cote succesorale sînt chemaţi moştenitorii legali.

(2) Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care testatorul a desemnat cîţiva moştenitori, dar fiecăruia i-a acordat o cotă succesorală şi în sumă aceste cote nu epuizează masa succesorală.

Articolul 1512. Majorarea cotelor succesorale

Dacă, conform intenţiilor testatorului, moştenitorii desemnaţi trebuie să fie unicii moştenitori, cotele succesorale ale acestora se majorează proporţional în cazul în care fiecăruia i-a fost atribuită o cotă succesorală şi în sumă aceste cote succesorale nu epuizează masa succesorală.

Articolul 1513. Diminuarea cotelor succesorale

Dacă fiecărui moştenitor i-a fost atribuită o cotă succesorală determinată şi suma cotelor succesorale depăşeşte valoarea masei succesorale, cotele succesorale ale moştenitorilor se diminuează proporţional.

Articolul 1514. Nedeterminarea cotelor succesorale

În cazul în care au fost desemnaţi cîţiva moştenitori fără indicarea cotelor succesorale, aceştia sînt consideraţi desemnaţi în cote succesorale egale, dacă art.1467–1470 nu prevăd altfel.

Articolul 1515. Testarea unei părţi de moştenire în cote succesorale

(1) Dacă din cîţiva moştenitori unora le sînt testate anumite cote succesorale, iar celorlalţi moştenitori nu le sînt determinate cotele succesorale, cei din urmă primesc partea rămasă din masa succesorală în cote succesorale egale.

(2) Dacă toată masa succesorală a fost testată în cote succesorale, aceste cote se diminuează proporţional astfel încît fiecare dintre moştenitorii desemnaţi fără atribuirea cotelor succesorale să primească atît cît a primit moştenitorul căruia i-a fost atribuită cea mai mică cotă succesorală.

Articolul 1516. Cota succesorală comună

În cazul în care mai multor moştenitori le-a fost atribuită aceeaşi cotă succesorală (cota succesorală comună), faţă de cota succesorală comună se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1512–1515.

Articolul 1517. Acrescămîntul

(1) În cazul în care masa succesorală a fost testată cîtorva moştenitori astfel încît aceştia îi înlătură integral pe moştenitorii legali şi unul dintre ei decade din dreptul la moştenire pînă sau după deschiderea moştenirii, cota succesorală a acestuia se distribuie proporţional între ceilalţi moştenitori testamentari. Dacă unora dintre moştenitori le-a fost atribuită o cotă succesorală comună, aceştia au dreptul de acrescămînt în primul rînd.

(2) În cazul în care cotele succesorale ale moştenitorilor testamentari includ numai o parte din masa succesorală şi la moştenirea celeilalte părţi sînt chemaţi moştenitorii legali, moştenitorii testamentari au dreptul de acrescămînt atunci cînd le-a fost atribuită o cotă succesorală comună.

(3) Testatorul poate exclude acrescămîntul.

Articolul 1518. Cota succesorală prin acrescămînt

Cota succesorală care se dobîndeşte de moştenitori în baza acrescămîntului este considerată o cota succesorală distinctă din masa succesorală în privinţa legatelor şi sarcinilor cu care acest moştenitor sau moştenitorul decăzut din dreptul la moştenire a fost grevat, precum şi în procesul de raport al donaţiilor.

Articolul 1519. Substituţia

(1) Pentru cazul în care moştenitorul decade din dreptul la moştenire pînă sau după deschiderea moştenirii, testatorul este în drept să desemneze în locul lui un alt moştenitor (substituent).

(2) Dacă există dubii, desemnarea substituentului este valabilă şi pentru cazul în care primul moştenitor desemnat nu va putea fi moştenitor, şi pentru cazul cînd acesta va renunţa la moştenire.

Articolul 1520. Desemnarea reciprocă în calitate de substituent

(1) Dacă moştenitorii se substituie în mod reciproc sau dacă pentru unul dintre moştenitori restul moştenitorilor au calitatea de substituenţi, dacă există dubii, se consideră că aceştia sînt desemnaţi substituenţi în corespundere cu cotele succesorale.

(2) Dacă toţi moştenitorii sînt în raporturi reciproce de substituenţi, acei moştenitori cărora le-a fost testată o cotă succesorală comună, dacă există dubii, sînt chemaţi la moştenirea acestei cote succesorale în calitate de substituiţi în primul rînd.

Articolul 1521. Substituţia şi acrescămîntul

Dreptul de substituţie este prioritar faţă de dreptul la acrescămînt.

Capitolul IV

DESEMNAREA MOŞTENITORULUI SUBSECVENT

Articolul 1522. Moştenitorul subsecvent

(1) Testatorul poate desemna un moştenitor astfel încît persoana devine moştenitor (moştenitorul subsecvent) doar după ce o altă persoană a fost în prealabil moştenitor (moştenitorul prealabil).

(2) Pentru un moştenitor subsecvent nu se poate desemna un alt moştenitor subsecvent.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile legale privitoare la fiducie, astfel încît testatorul se consideră un constituitor, moştenitorul prealabil se consideră fiduciar, iar moştenitorul subsecvent se consideră beneficiar al fiduciei.

Articolul 1523. Moştenitorul subsecvent neconceput

(1) Dacă o persoană încă neconcepută la momentul deschiderii moştenirii este desemnată ca moştenitor, atunci, dacă există dubii, se consideră că persoana este desemnată în calitate de moştenitor subsecvent. Dacă intenţia testatorului nu este de a desemna persoana ca moştenitor subsecvent, desemnarea nu este valabilă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul desemnării unei persoane juridice care se va constitui doar după momentul deschiderii moştenirii.

Articolul 1524. Moştenitorul subsecvent şi substituentul

(1) Dacă există dubii, desemnarea unui moştenitor subsecvent include de asemenea desemnarea lui ca substituent.

(2) Atunci cînd există dubii dacă o persoană este desemnată ca moştenitor subsecvent sau ca substituent, ea se consideră moştenitor subsecvent.

Articolul 1525. Ordinul de transmitere a masei succesorale

Dacă testatorul a ordonat moştenitorului ca, la o anumită dată sau la survenirea unui anumit eveniment, el să transmită masa succesorală către o altă persoană, atunci se prezumă că cealaltă persoană este desemnată moştenitor subsecvent.

Articolul 1526. Moştenitorii legali ca moştenitori subsecvenţi

Dacă testatorul a dispus ca o persoană să fie moştenitor doar pînă la o anumită dată sau pînă la survenirea unui anumit eveniment, fără a dispune cine va primi după aceasta masa succesorală, şi dacă el decedează la data respectivă sau la momentul survenirii evenimentului respectiv, atunci se prezumă că persoane desemnate ca moştenitori subsecvenţi sînt moştenitorii legali ai testatorului. În sensul prezentului articol, statul care culege moştenirea vacantă nu constituie moştenitor legal.

Articolul 1527. Moştenitorii legali ca moştenitori prealabili

(1) Dacă testatorul a dispus că moştenitorul desemnat primeşte masa succesorală doar la o anumită dată sau la survenirea unui anumit eveniment, fără a indica cine va fi moştenitor pînă la acea dată sau pînă la momentul survenirii acelui eveniment, atunci moştenitorii legali ai testatorului sînt moştenitori prealabili.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi dacă identitatea moştenitorului urmează a fi determinată de un eveniment care survine după deschiderea moştenirii sau dacă, conform art.1523, desemnarea persoanei care încă nu a fost concepută la data deschiderii moştenirii sau a unei persoane juridice care încă nu a fost constituită la acel moment ca moştenitor se consideră desemnare ca moştenitor subsecvent.

Articolul 1528. Survenirea moştenirii subsecvente

(1) Dacă testatorul a desemnat un moştenitor subsecvent fără a determina data sau evenimentul la care sau în baza căruia se va produce moştenirea subsecventă, moştenitorul subsecvent are dreptul asupra moştenirii de la data decesului moştenitorului prealabil.

(2) Dacă, conform art.1523 alin.(1), desemnarea ca moştenitor a unei persoane care încă nu a fost concepută se consideră desemnare a moştenitorului subsecvent, moştenitorul subsecvent are dreptul asupra moştenirii de la data naşterii sale. În cazul prevăzut la art.1523 alin.(2), moştenitorul subsecvent are dreptul asupra moştenirii de la data constituirii persoanei juridice.

Articolul 1529. Moştenitorul prealabil fără copii

Dacă testatorul a desemnat un moştenitor subsecvent pentru un moment de după decesul unui descendent care, la data întocmirii dispoziţiei testamentare, nu avea, la rîndul lui, descendenţi sau testatorul nu cunoştea că acesta are descendenţi, atunci se consideră că moştenitorul subsecvent este desemnat doar pentru cazul în care descendentul va deceda fără a lăsa, la rîndul lui, descendenţi.

Articolul 1530. Capacitatea succesorală. Moştenirea moştenitorului subsecvent

(1) Dispoziţiile art.1437 se aplică moştenirii subsecvente în mod corespunzător.

(2) Dacă moştenitorul subsecvent desemnat decedează înainte de producerea evenimentului care duce la survenirea moştenirii subsecvente, dar după data deschiderii moştenirii, atunci dreptul lui trece la moştenitorii lui, cu excepţia cazului în care se poate de presupus că testatorul a avut o altă intenţie. Dacă moştenitorul subsecvent este desemnat sub condiţie suspensivă, se aplică dispoziţiile art.1475.

Articolul 1531. Încetarea moştenirii subsecvente

(1) Desemnarea moştenitorului subsecvent încetează să producă efecte juridice la expirarea termenului de 30 de ani de la data deschiderii moştenirii dacă evenimentul care duce la survenirea moştenirii subsecvente nu s-a produs înainte de expirarea acelui termen. Desemnarea continuă să producă efecte juridice şi după expirarea termenului menţionat în următoarele situaţii:

a) dacă moştenirea subsecventă este prevăzută pentru cazul în care survine un eveniment concret referitor la moştenitorul prealabil sau la moştenitorul subsecvent, iar persoana cu referire la care el urmează să survină era în viaţă la data deschiderii moştenirii;

b) dacă în locul moştenitorului prealabil sau al moştenitorului subsecvent, pentru cazul cînd i se naşte un frate sau o soră, este desemnat ca moştenitor subsecvent fratele său sau sora sa.

(2) Dacă moştenitorul prealabil sau moştenitorul subsecvent cu referire la care trebuie să survină evenimentul este o persoană juridică, se aplică termenul de 30 de ani.

Articolul 1532. Limitele dreptului la moştenirea subsecventă

(1) Dreptul moştenitorului subsecvent se extinde, dacă există dubii, asupra cotei succesorale dobîndite de moştenitorul prealabil în rezultatul decăderii unui comoştenitor din dreptul asupra cotei sale succesorale.

(2) Dreptul moştenitorului subsecvent nu se extinde, dacă există dubii, la legatul prioritar acordat moştenitorului prealabil.

Articolul 1533. Subrogarea directă

(1) Masa succesorală include tot ce este dobîndit de către moştenitorul prealabil în baza unui drept care intră în componenţa masei succesorale sau cu titlu de despăgubire pentru distrugerea, deteriorarea ori exproprierea unui bun din masa succesorală, sau prin efectul unui act juridic folosind bani din masa succesorală, cu excepţia cazului în care bunul dobîndit i se cuvine cu titlu de fruct. Debitorului îi este opozabil faptul că o creanţă dobîndită prin act juridic intra în componenţa masei succesorale doar din momentul în care debitorul este înştiinţat despre aceasta. În acest caz, dispoziţiile art.560–562 se aplică în mod corespunzător.

(2) Masa succesorală include de asemenea tot ce introduce moştenitorul prealabil în inventarul unui bun imobil care face parte din masa succesorală.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în măsura în care nu încalcă rezerva succesorală a moştenitorului prealabil care este şi moştenitor rezervatar.

Articolul 1534. Dreptul de dispoziţie al moştenitorului prealabil

Moştenitorul prealabil poate dispune de bunurile care intră în componenţa masei succesorale, cu excepţiile prevăzute la art.1535–1537.

Articolul 1535. Dispunerea de bunuri imobile. Donaţiile

(1) Dispunerea de către moştenitorul prealabil de un bun imobil sau de un drept asupra unui bun imobil care intră în componenţa masei succesorale nu produce efecte juridice în cazul în care survine moştenirea subsecventă în măsura în care aceasta încalcă sau diminuează dreptul moştenitorului subsecvent.

(2) Aceeaşi regulă se aplică dispunerii de un bun din componenţa masei succesorale cu titlu gratuit sau în scopul îndeplinirii unei donaţii la care s-a obligat moştenitorul prealabil, cu excepţia donaţiilor efectuate pentru îndeplinirea unei obligaţii morale sau conforme cu bunele moravuri.

(3) Dispoziţiile legale privind dobîndirea unui drept de la persoana neîndreptăţită se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1536. Dispunerea de creanţe garantate

Dacă în componenţa masei succesorale intră o creanţă garantată prin gaj, ipotecă sau altă garanţie, moştenitorul prealabil are drept de exercitare, inclusiv pe cale silită, a creanţei şi a garanţiei. Moştenitorul prealabil poate cere plata capitalului în folosul său doar cu consimţămîntul moştenitorului subsecvent sau poate cere consemnarea sumei în folosul său şi al moştenitorului subsecvent. Alte acte de dispoziţie privind creanţa garantată şi garanţia sînt guvernate de dispoziţiile art.1535.

Articolul 1537. Dispunerile în cadrul urmăririi silite contra moştenitorului prealabil

Dispunerea de un bun care intră în componenţa masei succesorale ce se realizează pe calea urmăririi silite sau în cadrul procesului de insolvabilitate nu produce efecte juridice, dacă survine moştenirea subsecventă, în măsura în care aceasta încalcă sau diminuează dreptul moştenitorului subsecvent. Dispunerea produce efecte juridice fără restricţii dacă se exercită creanţa creditorului masei succesorale sau un drept asupra bunului din componenţa masei succesorale şi, în cazul în care începe moştenirea subsecventă, acest drept este opozabil faţă de moştenitorul subsecvent.

Articolul 1538. Consemnarea valorilor mobiliare

(1) La cererea moştenitorului subsecvent, moştenitorul prealabil trebuie să consemneze titlurile de valoare la purtător care intră în componenţa masei succesorale la o instituţie financiară, sub condiţia că se poate cere eliberarea doar cu consimţămîntul moştenitorului subsecvent. Nu se poate cere consemnarea instrumentelor la purtător care, conform art.295, sînt consumptibile, precum şi a cupoanelor de dobînzi, a rentelor sau a dividendelor. Titlurile emise la ordin şi andosate în alb se asimilează titlurilor de valoare la purtător.

(2) Moştenitorul prealabil poate dispune de titlurile de valoare consemnate doar cu consimţămîntul moştenitorului subsecvent.

Articolul 1539. Publicitatea moştenirii prealabile

Dacă un drept care intră în componenţa masei succesorale este supus înregistrării într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, moştenitorul prealabil este obligat să asigure notarea în registrul respectiv a deţinerii dreptului în calitate de moştenitor prealabil sau fiduciar şi, dacă este cazul, să noteze interdicţia de înstrăinare fără consimţămîntul moştenitorului subsecvent.

Articolul 1540. Investirea banilor

Banii care urmează a fi plasaţi în investiţii pe termen lung conform regulilor bunei administrări pot fi investiţi de către moştenitorul prealabil doar conform dispoziţiilor care se aplică investirii banilor deţinuţi în administrare pentru un minor sub curatelă.

Articolul 1541. Obligaţia moştenitorului subsecvent de a-şi da consimţămîntul

Dacă, în scopul bunei administrări, în special în scopul stingerii unei obligaţii a masei succesorale, este necesar să se dispună de un bun pentru care moştenitorul prealabil are nevoie de consimţămîntul moştenitorului subsecvent, atunci moştenitorul subsecvent este obligat faţă de moştenitorul prealabil să consimtă la actul de dispoziţie. La cerere, consimţămîntul trebuie dat în formă autentică. Costurile autentificării sînt suportate de către moştenitorul prealabil.

Articolul 1542. Inventarul bunurilor care intră în componenţa masei succesorale

(1) La cerere, moştenitorul prealabil este obligat să furnizeze moştenitorului subsecvent un inventar al bunurilor care intră în componenţa masei succesorale. Inventarul va cuprinde data întocmirii şi va fi semnat de moştenitorul prealabil. La cerere, semnătura moştenitorului prealabil va fi legalizată notarial.

(2) Moştenitorul subsecvent poate cere să participe la întocmirea inventarului.

(3) Moştenitorul prealabil are dreptul, iar la cererea moştenitorului subsecvent este obligat, să asigure întocmirea inventarului de către autoritatea competentă sau de către un funcţionar competent, sau de către un notar.

(4) Cheltuielile aferente întocmirii inventarului şi cele de legalizare a semnăturii sînt suportate din masa succesorală.

Articolul 1543. Determinarea stării moştenirii

Moştenitorul prealabil poate cere, pe cheltuială proprie, ca starea bunurilor care intră în componenţa masei succesorale să fie determinată de experţi. Acelaşi drept îl are şi moştenitorul subsecvent.

Articolul 1544. Cheltuielile de întreţinere

(1) Moştenitorul prealabil este obligat faţă de moştenitorul subsecvent să suporte cheltuielile obişnuite de întreţinere.

(2) Moştenitorul prealabil poate să plătească din masa succesorală alte cheltuieli care, în funcţie de circumstanţe, sînt necesare pentru conservarea bunurilor ce intră în componenţa masei succesorale. Dacă el le plăteşte din bunurile personale, atunci moştenitorul subsecvent este obligat să le ramburseze cînd survine moştenirea subsecventă.

Articolul 1545. Alte cheltuieli. Dreptul de separare

(1) Dacă moştenitorul prealabil suportă cheltuieli în privinţa masei succesorale care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor art.1544, atunci moştenitorul subsecvent, cînd survine moştenirea subsecventă, este obligat să le ramburseze conform dispoziţiilor privind gestiunea de afaceri fără mandat.

(2) Moştenitorul prealabil are dreptul să separe instalaţia cu care a dotat bunul care intră în componenţa masei succesorale.

Articolul 1546. Cheltuielile extraordinare

Moştenitorul prealabil nu este obligat faţă de moştenitorul subsecvent să suporte cheltuielile extraordinare care sînt tratate ca o grevare a valorii iniţiale a bunurilor din componenţa masei succesorale. Acestor cheltuieli li se aplică dispoziţiile art.1544 alin.(2).

Articolul 1547. Dreptul la informare al moştenitorului subsecvent

Moştenitorul subsecvent are dreptul să ceară informaţii de la moştenitorul prealabil privitor la starea masei succesorale dacă există motiv de a presupune că moştenitorul prealabil, prin administrarea sa, prejudiciază în mod esenţial drepturile moştenitorului subsecvent.

Articolul 1548. Acordarea garanţiilor. Lipsirea de administrare

(1) Dacă comportamentul moştenitorului prealabil sau situaţia sa financiară precară creează temeri că drepturile moştenitorului subsecvent ar putea fi prejudiciate în mod esenţial, moştenitorul subsecvent poate cere acordarea unei garanţii.

(2) Dacă constată întrunirea condiţiilor alin.(1), notarul obligă moştenitorul prealabil să acorde o garanţie, iar dacă acesta nu o acordă în termenul stabilit, moştenitorul prealabil este lipsit de administrare, iar notarul desemnează un administrator al masei succesorale în locul moştenitorului prealabil conform art.1575¹². Administrarea încetează dacă moştenitorul prealabil oferă garanţia corespunzătoare.

Articolul 1549. Efectul lipsirii de administrare

(1) Dacă a fost lipsit de administrare în temeiul art.1548, moştenitorul prealabil pierde dreptul de a dispune de bunurile din masa succesorală.

(2) Dispoziţiile în folosul celor care dobîndesc drepturi de la o persoană neîndreptăţită se aplică în mod corespunzător. Pentru creanţele care intră în componenţa masei succesorale, lipsirea de administrare produce efecte faţă de debitor doar dacă el a aflat despre lipsire sau dacă el este notificat despre aceasta. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul încetării lipsirii de administrare.

Articolul 1550. Obligaţia de transmitere a masei succesorale după survenirea moştenirii subsecvente. Obligaţia de a da dare de seamă

(1) Moştenitorul prealabil este obligat, după survenirea moştenirii subsecvente, să transmită masa succesorală către moştenitorul subsecvent într-o stare care să corespundă unei bune administrări continue pînă la data transmiterii.

(2) La cerere, moştenitorul prealabil trebuie să dea dare de seamă.

(3) De la data survenirii moştenirii subsecvente se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1575⁴⁸–1575⁶⁰.

Articolul 1551. Întinderea obligaţiei de diligenţă

În cadrul administrării, moştenitorul prealabil datorează moştenitorului subsecvent doar diligenţa pe care el o exercită în mod obişnuit în afacerile sale.

Articolul 1552. Exonerarea de răspundere pentru uzura normală

Moştenitorul prealabil nu poartă răspundere pentru modificările sau deteriorarea bunurilor din componenţa masei succesorale care sînt cauzate de folosinţa corespunzătoare.

Articolul 1553. Culegerea necorespunzătoare sau excesivă a fructelor

Dacă moştenitorul prealabil culege fructe contrar regulilor bunei administrări sau dacă el culege fructe în exces, deoarece aceasta este necesar în urma unui anumit eveniment, el are dreptul doar la valoarea fructelor în măsura în care fructele care i se datorează sînt afectate negativ de culegerea necorespunzătoare sau excesivă, iar valoarea fructelor nu este folosită pentru a restabili bunul conform regulilor bunei administrări.

Articolul 1554. Folosirea în scop propriu

Dacă moştenitorul prealabil a folosit un bun din componenţa masei succesorale pentru scopul propriu, atunci, după ce survine moştenirea subsecventă, el este obligat să ramburseze moştenitorului subsecvent valoarea folosinţei. Această regulă nu afectează o răspundere mai largă pentru vinovăţie.

Articolul 1555. Locaţiunea în cazul moştenirii subsecvente

În cazul în care un moştenitor prealabil a moştenit un bun imobil care intră în componenţa masei succesorale şi bunul era transmis în locaţiune la data cînd a survenit moştenirea subsecventă, se aplică dispoziţiile art.398 în mod corespunzător.

Articolul 1556. Eliberarea moştenitorului prealabil de restricţii şi obligaţii

Testatorul îl poate elibera pe moştenitorul prealabil de restricţiile şi obligaţiile prevăzute la art.1535 alin.(1), art.1536, 1538–1540, 1547–1551, 1553 şi 1554.

Articolul 1557. Regula de interpretare a eliberării

(1) Dacă testatorul a desemnat moştenitorul subsecvent în privinţa la ceea ce va rămîne din masa succesorală cînd survine moştenirea subsecventă, se prezumă că s-a dispus eliberarea de toate restricţiile şi obligaţiile prevăzute la art.1556.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică, dacă există dubii, şi în cazul în care testatorul a prevăzut că moştenitorul prealabil are dreptul de a dispune liber de masa succesorală.

Articolul 1558. Limitarea obligaţiei de transmitere

(1) În cazurile prevăzute la art.1557, obligaţia de transmitere a moştenitorului prealabil este limitată la bunurile din componenţa masei succesorale care s-au păstrat la el. Moştenitorul prealabil nu poate cere rambursarea cheltuielilor aferente bunurilor de a căror transmitere el este exonerat conform prezentului articol.

(2) Dacă moştenitorul prealabil, contrar dispoziţiilor art.1535 alin.(2), a dispus de bunurile care intră în componenţa masei succesorale sau a redus masa succesorală cu intenţia de a dezavantaja moştenitorul subsecvent, el este ţinut să repare prejudiciul cauzat moştenitorului subsecvent.

Articolul 1559. Efectul survenirii moştenirii subsecvente

(1) În momentul în care se produce evenimentul care duce la survenirea moştenirii subsecvente, moştenitorul prealabil încetează a fi moştenitor, iar moştenirea trece la moştenitorul subsecvent.

(2) Dispoziţiile legale privind moştenirea se aplică la survenirea moştenirii subsecvente. Termenul de renunţare la moştenire a moştenitorului subsecvent începe să curgă de la data cînd el a cunoscut sau trebuia să cunoască survenirea moştenirii subsecvente.

Articolul 1560. Dispoziţiile moştenitorului prealabil după survenirea moştenirii subsecvente

Moştenitorul prealabil are dreptul de a dispune de bunurile care intră în componenţa masei succesorale pînă la momentul în care el a cunoscut sau a trebuit să cunoască despre survenirea moştenirii subsecvente. Un terţ nu poate invoca acest drept al moştenitorului prealabil dacă, la momentul încheierii actului juridic, terţul a cunoscut sau trebuia să cunoască survenirea.

Articolul 1561. Întreţinerea mamei viitorului moştenitor subsecvent

Dacă, la momentul cînd se produce evenimentul care duce la survenirea moştenirii subsecvente, moştenitorul subsecvent urmează să se nască, atunci dreptul mamei la întreţinere este guvernat de dispoziţiile art.1572⁷², care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1562. Renunţarea la moştenirea subsecventă

(1) Moştenitorul subsecvent poate renunţa la moştenire de îndată ce a avut loc devoluţiunea moştenirii.

(2) Dacă moştenitorul subsecvent renunţă la moştenire, ea rămîne a moştenitorului prealabil, dacă testatorul nu a dispus altfel.

Articolul 1563. Restabilirea raporturilor juridice stinse

Dacă survine moştenirea subsecventă, raporturile juridice stinse prin devoluţiunea moştenirii şi prin confuziunea dreptului şi obligaţiei sau a dreptului şi grevării se consideră că nu s-au stins.

Articolul 1564. Răspunderea moştenitorului subsecvent pentru obligaţiile masei succesorale

(1) Dispoziţiile privind limitarea răspunderii moştenitorului pentru obligaţiile masei succesorale se aplică şi moştenitorului subsecvent; locul masei succesorale este preluat de ceea ce moştenitorul subsecvent dobîndeşte din moştenire, inclusiv creanţele pe care le deţine faţă de moştenitorul prealabil.

(2) Inventarul întocmit de către moştenitorul prealabil profită şi moştenitorului subsecvent.

(3) Moştenitorul subsecvent poate invoca limitarea răspunderii sale în raport cu moştenitorul prealabil chiar dacă el poartă răspundere nelimitată în raport cu alţi creditori ai masei succesorale.

Articolul 1565. Răspunderea moştenitorului prealabil pentru obligaţiile masei succesorale

(1) După survenirea moştenirii subsecvente, moştenitorul prealabil răspunde pentru obligaţiile masei succesorale în măsura în care de ele nu răspunde moştenitorul subsecvent. Răspunderea subzistă şi pentru acele obligaţii ale masei succesorale care, în raportul dintre moştenitorul prealabil şi moştenitorul subsecvent, revin moştenitorului prealabil.

(2) După survenirea moştenirii subsecvente, moştenitorul prealabil, cu excepţia cazului cînd el poartă răspundere nelimitată, poate refuza să execute obligaţiile masei succesorale în măsura în care partea de moştenire care i se cuvine nu este suficientă. Dispoziţiile art.1575²¹ şi 1575²² se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1566. Obligaţia moştenitorului prealabil de a notifica creditorii masei succesorale

(1) Moştenitorul prealabil are obligaţia faţă de creditorii masei succesorale să notifice fără întîrziere nejustificată notarul competent despre survenirea moştenirii subsecvente. Notificarea moştenitorului subsecvent înlocuieşte notificarea moştenitorului prealabil.

(2) Notarul trebuie să permită oricărei persoane care demonstrează un interes legitim să inspecteze notificarea.

Capitolul V

LEGATUL

Articolul 1567. Legatul

(1) Testatorul poate acorda prin testament unei sau mai multor persoane (legatari) un drept patrimonial, o sumă de bani, remiterea unei datorii sau oricare alte avantaje patrimoniale (legat) fără a le desemna în calitate de moştenitori.

(2) Prin legat poate fi grevat moştenitorul sau legatarul. Dacă testatorul nu a stabilit altfel, grevat se consideră moştenitorul.

Articolul 1568. Cîteva persoane grevate

În cazul în care cîţiva moştenitori sau cîţiva legatari sînt grevaţi cu unul şi acelaşi legat, dacă există dubii, moştenitorii sînt consideraţi grevaţi proporţional cotelor succesorale, iar legatarii – proporţional valorii legatelor atribuite.

Articolul 1569. Legatul în favoarea moştenitorilor legali

Dacă testatorul a dispus ca un anumit bun care intră în componenţa masei succesorale să fie exclus din moştenirea lăsată moştenitorului desemnat de el, acest bun se consideră legat în folosul moştenitorilor legali. Statul, în acest caz, nu face parte din cercul moştenitorilor legali.

Articolul 1570. Legatul prioritar

Legatul constituit în favoarea unui moştenitor (legat prioritar) este considerat legat şi în cazul în care acest moştenitor este grevat cu legat.

Articolul 1571. Cîţiva legatari. Dreptul de a determina legatarii

(1) Testatorul poate constitui un legat în favoarea cîtorva persoane astfel ca cel grevat cu legatul sau un terţ să determine care dintre cîţiva legatari să primească legatul.

(2) Determinarea de către persoana grevată cu legat se face prin declaraţie faţă de legatar. Determinarea de către terţ se face prin declaraţie faţă de persoana grevată cu legat.

(3) Dacă persoana grevată cu legat sau terţul nu poate determina legatarul, toţi legatarii desemnaţi se consideră creditori solidari. Această regulă se aplică şi în cazul în care, la cererea persoanelor care au un interes legitim, notarul stabileşte persoanei grevate cu legat sau terţului un termen pentru emiterea declaraţiei şi acest termen expiră, cu excepţia cazului în care declaraţia a fost făcută mai devreme. Legatarul care a primit deja legatul, dacă există dubii, nu este obligat să-l împartă cu ceilalţi.

Articolul 1572. Alegerea legatarului

Dacă testatorul a constituit un legat pentru mai multe persoane astfel ca legatul să fie primit de una dintre acestea, se prezumă că persoana grevată cu legat trebuie să decidă cine va primi legatul.

Articolul 1572¹. Determinarea cotelor-părţi

(1) Testatorul poate constitui un legat în favoarea cîtorva persoane astfel ca persoana grevată cu legat sau un terţ să decidă care dintre bunurile grevate cu legat trebuie să fie primite de fiecare dintre legatari. Decizia se adoptă în modul prevăzut la art.1571 alin.(2).

(2) Dacă persoana grevată cu legat sau terţul nu poate adopta această decizie, se consideră că legatarii au primit dreptul la cote-părţi egale. Dispoziţiile art.1571 alin.(3) enunţul al doilea se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1572². Legatul alternativ

(1) Testatorul poate constitui un legat astfel ca legatarul să primească unul dintre cîteva bunuri. În acest caz, dacă dreptul de alegere se acordă unui terţ, aceasta se face printr-o declaraţie adresată persoanei grevate.

(2) Dacă terţul nu poate face alegerea, dreptul de alegere trece la persoana grevată cu legat. Dispoziţiile art.1571 alin.(3) enunţul al doilea se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1572³. Legatul bunurilor determinate generic

(1) Dacă testatorul a determinat bunul legat numai prin indicarea genului, trebuie să fie transmis un bun care corespunde situaţiei legatarului.

(2) Dacă determinarea bunului este transmisă legatarului sau unui terţ, se aplică dispoziţiile art.1572² privind transmiterea dreptului de alegere către terţ.

(3) Dacă alegerea făcută de legatar sau de terţ nu corespunde în mod evident situaţiei legatarului, persoana grevată prin legat este obligată să execute legatul ca şi cum testatorul nu a dispus nimic referitor la modul de determinare a bunului care urmează să fie transmis.

Articolul 1572⁴. Legatul cu scop

Testatorul care a constituit legatul cu un scop determinat poate transmite dreptul de alegere a obiectului executării la aprecierea echitabilă a persoanei grevate cu legat sau a unui terţ.

Articolul 1572⁵. Legatul asupra aceluiaşi bun în folosul mai multor persoane

Dacă unul şi acelaşi bun face obiectul legatului în folosul cîtorva persoane, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1512–1516.

Articolul 1572⁶. Acrescămîntul

(1) Dacă unul şi acelaşi bun face obiectul legatului în folosul cîtorva persoane, în cazul decăderii uneia dintre acestea pînă sau după deschiderea moştenirii, cota-parte a acesteia majorează proporţional cotele-părţi ale celorlalţi legatari. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care testatorul a determinat cota-parte a fiecăruia. Dacă unora dintre legatari le-a fost lăsată o cotă-parte comună, aceştia, în raport cu ceilalţi legatari, au dreptul la acrescămînt în primul rînd.

(2) Testatorul poate exclude dreptul la acrescămînt.

Articolul 1572⁷. Acrescămîntul ca legat distinct

Cota succesorală pe care legatarul a dobîndit-o în baza dreptului de acrescămînt este considerată un legat distinct în raport cu legatele şi sarcinile testamentare care îl grevează pe legatarul prezent sau pe cel decăzut.

Articolul 1572⁸. Efectele decesului legatarului

Legatul nu produce efecte juridice dacă legatarul nu este în viaţă la momentul deschiderii moştenirii.

Articolul 1572⁹. Decăderea persoanei grevate cu legat

Legatul rămîne valabil chiar dacă persoana grevată cu legat nu devine moştenitor sau legatar, cu condiţia că nu există temei de presupus că testatorul avea altă intenţie. În acest caz, se consideră grevată cu legat persoana care a beneficiat din decăderea persoanei grevate cu legat iniţial.

Articolul 1572¹⁰. Legatul unei întreprinderi

Se prezumă că în legatul unei întreprinderi se includ şi părţile ei componente procurate sau create după întocmirea testamentului, exploatări care, în momentul decesului testatorului, constituie o unitate economică cu întreprinderea care este obiect al legatului, dacă din testament nu rezultă altfel.

Articolul 1572¹¹. Termenul de 15 ani în privinţa legatelor sub condiţie suspensivă

(1) Legatul constituit sub condiţie suspensivă sau cu indicarea termenului de începere încetează să producă efecte juridice după expirarea termenului de 15 ani de la momentul deschiderii moştenirii, dacă termenul nu a început să curgă sau condiţia nu s-a împlinit mai devreme.

(2) În cazul în care legatarul nu este conceput la momentul deschiderii moştenirii sau identitatea acestuia trebuie determinată de un eveniment care se va realiza după deschiderea moştenirii, atunci legatul încetează să producă efecte juridice la expirarea termenului de 15 ani de la deschiderea moştenirii dacă, pînă la această dată, legatarul nu a fost conceput sau nu s-a realizat evenimentul care trebuia să-i determine identitatea.

Articolul 1572¹². Excepţii de la termenul de 15 ani

(1) În cazurile prevăzute la art.1572¹¹, legatul este valabil şi după expirarea termenului de 15 ani dacă:

a) legatul este constituit pentru cazul realizării unui eveniment în raport cu persoana grevată prin legat sau cu legatarul, cu condiţia că cel în raport cu care trebuia să se realizeze evenimentul este încă în viaţă;

b) moştenitorul sau legatarul sînt grevaţi cu legat în folosul fratelui sau surorii pentru cazul în care se va naşte un frate sau o soră a acestora.

(2) În cazul în care persoana grevată cu legat sau legatarul în raport cu care trebuie să se realizeze evenimentul este persoană juridică, se aplică regulile privind termenul de 15 ani.

Articolul 1572¹³. Extinderea legatului asupra accesoriilor

(1) Dacă există dubii, legatul bunului se extinde şi asupra accesoriilor existente la momentul deschiderii moştenirii.

(2) În cazul în care testatorul are dreptul de a cere despăgubire pentru diminuarea valorii bunului în rezultatul deteriorării care a avut loc după dispoziţia privind legatul, dacă există dubii, legatul se extinde şi asupra acestei creanţe.

Articolul 1572¹⁴. Excluderea grevărilor

(1) În cazul în care este legat un bun din masa succesorală, dacă există dubii, legatarul nu poate pretinde înlăturarea drepturilor cu care este grevat bunul. În cazul în care testatorul are dreptul de a cere încetarea lor, dacă există dubii, legatul se extinde şi asupra acestei cereri.

(2) În cazul în care un bun imobil este grevat cu ipotecă în folosul testatorului, se va deduce din împrejurări dacă ipoteca se consideră legată împreună cu bunul imobil.

Articolul 1572¹⁵. Grevarea cu ipotecă

(1) În cazul în care bunul imobil legat care face parte din masa succesorală este grevat cu o ipotecă, dacă există dubii, legatarul este obligat în raport cu moştenitorul să satisfacă în termen creanţele creditorului ipotecar în măsura în care obligaţia se stinge din contul valorii bunului imobil. Valoarea lui se determină potrivit valorii la momentul cînd dreptul de proprietate asupra bunului imobil a fost transferat legatarului. La determinarea valorii, grevările care au prioritate faţă de ipotecă se deduc.

(2) În cazul în care terţul este obligat să stingă obligaţia testatorului, dacă există dubii, această obligaţie se pune în sarcina legatarului în măsura în care moştenitorul nu poate fi satisfăcut de către terţ.

(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică ipotecii care garantează executarea oricărei obligaţii viitoare faţă de acelaşi creditor ipotecar.

Articolul 1572¹⁶. Legatul bunurilor altuia

(1) Transmiterea prin legat a unui anumit bun nu produce efecte juridice dacă la momentul deschiderii moştenirii bunul nu intra în componenţa masei succesorale, cu excepţia situaţiei în care bunul trebuie să-i revină legatarului, chiar dacă nu face parte din masa succesorală.

(2) În cazul în care testatorul este doar posesorul bunului, dacă există dubii, se consideră că legatul priveşte posesia, cu excepţia situaţiei în care nu conferă legatarului niciun avantaj juridic.

(3) În cazul în care testatorul are dreptul să ceară predarea bunului care face obiectul legatului sau să ceară despăgubiri din cauză că bunul a pierit ori îi este sustras după ce a dispus legatul, atunci, dacă există dubii, se consideră că obiectul legatului este creanţa testatorului.

(4) Un bun nu se include în masa succesorală conform alin.(1) dacă cel care a lăsat moştenirea era obligat să-l înstrăineze.

Articolul 1572¹⁷. Obligaţia de dobîndire a bunului

(1) Dacă legatul care are ca obiect un bun ce nu se include în masa succesorală la momentul deschiderii moştenirii este valabil conform dispoziţiilor art.1572¹⁶ alin.(1), persoana grevată de legat trebuie să dobîndească în folosul legatarului bunul respectiv.

(2) Dacă persoana grevată de legat nu poate dobîndi bunul, ea trebuie să plătească contravaloarea corespunzătoare. În cazul în care dobîndirea presupune cheltuieli disproporţionate, persoana grevată de legat se poate elibera de obligaţie prin plata contravalorii.

Articolul 1572¹⁸. Legatul imposibil sau interzis

(1) Un legat este nul dacă presupune o prestaţie imposibilă la momentul deschiderii moştenirii sau dacă încalcă o interdicţie legală din acel moment.

(2) Validitatea legatului nu este afectată de imposibilitatea prestaţiei dacă imposibilitatea poate fi rectificată, iar legatul se va executa în cazul în care prestaţia devine posibilă.

(3) Dacă se acordă un legat care are ca obiect o prestaţie imposibilă, s-a dispus sub o altă condiţie suspensivă sau s-a dispus că începe de la o anumită dată, legatul este valid dacă imposibilitatea este rectificată înainte de îndeplinirea condiţiei sau de acea dată de începere.

Articolul 1572¹⁹. Adjuncţiunea, confuziunea

(1) Executarea legatului se consideră imposibilă şi dacă bunul este unit, amestecat sau îmbinat cu un alt bun în aşa fel încît, în virtutea dispoziţiilor art.330 alin.(1)–(3), dreptul de proprietate asupra celuilalt bun se extinde şi asupra bunului care face obiectul legatului, şi dacă bunul a devenit coproprietate, şi dacă obiectul a fost prelucrat sau modificat în aşa mod încît, conform dispoziţiilor art.330 alin.(4)–(6), cel care a realizat noul bun a devenit proprietar.

(2) În cazul în care modificarea calităţii bunului s-a efectuat într-unul din felurile prevăzute la alin.(1) de către o altă persoană decît testatorul şi, ca urmare, cel care a lăsat moştenirea a dobîndit dreptul de coproprietate, dacă există dubii, coproprietatea se consideră ca obiect al legatului. În cazul în care testatorul are dreptul de a lua bunul care îşi pierde individualitatea, dacă există dubii, dreptul acesta se consideră ca fiind obiectul legatului. În cazul prelucrării sau transformării care s-a realizat de către o altă persoană decît testatorul, se aplică dispoziţiile art.1572¹⁶ alin.(3).

Articolul 1572²⁰. Legatul creanţei

În cazul în care obiectul legatului este o creanţă a testatorului, iar executarea ei s-a efectuat înaintea deschiderii moştenirii şi prestaţia face parte din masa succesorală, dacă există dubii, se consideră că legatarului îi revine această prestaţie. În cazul în care creanţa se referea la plata unei sume de bani, suma de bani respectivă, dacă există dubii, se consideră ca obiect al legatului, chiar şi atunci cînd o asemenea sumă nu se regăseşte în masa succesorală.

Articolul 1572²¹. Creanţă ce se naşte din legat

Prin legat se naşte dreptul legatarului de a cere persoanei grevate cu legat să-i remită bunul care constituie obiectul legatului.

Articolul 1572²². Renaşterea raporturilor juridice stinse

Dacă testatorul a legat o creanţă a sa faţă de moştenitor sau dacă obiectul legatului este un drept care grevează un bun sau un drept al moştenitorului, raporturile juridice care încetează în momentul deschiderii moştenirii prin întrunirea de către aceeaşi persoană a dreptului şi a obligaţiei sau a dreptului şi a sarcinii nu se consideră stinse în privinţa legatului.

Articolul 1572²³. Devoluţiunea legatului

Creanţa legatarului apare (devoluţiunea legatului) la deschiderea moştenirii sub rezerva dreptului de renunţare la legat.

Articolul 1572²⁴. Legatul afectat de modalităţi

Dacă legatul este făcut sub condiţie suspensivă sau este subordonat unui termen la care va începe şi dacă condiţia se îndeplineşte sau termenul se începe după deschiderea moştenirii, devoluţiunea legatului are loc din momentul îndeplinirii condiţiei sau al începerii termenului.

Articolul 1572²⁵. Legatul în cazul naşterii sau al altui eveniment

Dacă legatarul nu este conceput la momentul deschiderii moştenirii sau stabilirea identităţii lui se determină în baza unui eveniment care intervine după deschiderea moştenirii, atunci devoluţiunea legatului are loc la momentul naşterii sau, respectiv, al intervenirii evenimentului.

Articolul 1572²⁶. Perioada incertitudinii

Pentru intervalul de timp dintre momentul deschiderii moştenirii şi momentul devoluţiunii legatului, în cazurile prevăzute la art.1572²⁴ şi 1572²⁵, se aplică dispoziţiile legale pentru situaţii în care o prestaţie este datorată sub condiţie suspensivă.

Articolul 1572²⁷. Acceptarea şi renunţarea

(1) Legatarul are opţiunea de a accepta legatul sau de a renunţa la legat.

(2) Dispoziţiile legale referitoare la acceptarea moştenirii sau la renunţarea la moştenire se aplică în mod corespunzător acceptării legatului sau renunţării la legat, dacă în prezenta carte nu s-a dispus altfel.

(3) Dreptul de a cere executarea legatului se stinge dacă legatarul renunţă la legat, cu excepţiile prevăzute de dispoziţiile testamentare.

(4) Renunţarea la legat nu se consideră şi renunţare la moştenire.

(5) Legatarul nu poate să accepte doar o parte din legat sau să renunţe doar la o parte din legat.

(6) Dacă unui legatar i se acordă mai multe legate, legatarul poate renunţa la toate sau la unele dintre ele.

Articolul 1572²⁸. Termenul de executare a legatului

În cazul în care termenul de executare a legatului este lăsat la latitudinea persoanei grevate, dacă există dubii, se consideră că prestaţia devine scadentă la momentul decesului persoanei grevate.

Articolul 1572²⁹. Garanţia contra viciilor juridice

(1) În cazul în care obiectul legatului este un bun determinat generic, persoana grevată are, conform dispoziţiilor art.753, aceleaşi obligaţii ca şi vînzătorul. Ea trebuie să transmită obiectul legatului liber de vicii juridice în sensul art.764. Dispoziţiile art.765 se aplică în mod corespunzător.

(2) Dacă există dubii, această regulă se aplică şi în cazul în care obiectul legatului reprezintă un bun determinat care nu se include în masa succesorală, fără a ţine cont de limitarea răspunderii care rezultă din dispoziţiile art.1572¹⁷.

(3) În cazul în care obiectul legatului este un bun imobil, dacă există dubii, se consideră că persoana grevată nu răspunde pentru eliberarea bunului de eventualele grevări cu drepturi reale limitate.

Articolul 1572³⁰. Garanţia contra viciilor materiale

În cazul în care obiectul legatului este un bun determinat numai generic, legatarul poate cere, dacă bunul este cu vicii, ca în locul acestui bun să i se livreze un bun fără vicii. Dacă persoana grevată a ascuns prin dol un viciu material, legatarul poate cere despăgubiri pentru neîndeplinire în locul livrării unui bun fără vicii fără a stabili un termen suplimentar pentru remediere. Asupra acestor drepturi se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale referitoare la garanţiile contra viciilor materiale ale bunului vîndut.

Articolul 1572³¹. Fructele şi foloasele

Dacă obiectul legatului este un bun determinat care face parte din masa succesorală, persoana grevată va remite legatarului şi fructele percepute, precum şi alte foloase obţinute prin exercitarea dreptului de la momentul devoluţiunii legatului. Persoana grevată nu trebuie să acorde despăgubiri pentru foloasele care nu se consideră fructe.

Articolul 1572³². Rambursarea cheltuielilor

Dacă este legat un bun determinat care intră în componenţa masei succesorale, persoana grevată poate cere, conform regulilor care reglementează raporturile dintre posesor şi proprietar, rambursarea cheltuielilor făcute cu bunul după deschiderea moştenirii, precum şi a cheltuielilor pe care le-a făcut după deschiderea moştenirii pentru eliberarea bunului de grevări.

Articolul 1572³³. Legatul sub forma întreţinerii

(1) Dacă legatul constă în prestarea unei întreţineri fără a se specifica volumul întreţinerii, volumul va fi convenit între legatar şi persoana grevată de legat sau, în caz de litigiu, va fi stabilit de instanţa de judecată.

(2) Dacă legatul constă în prestarea unei întreţineri în folosul unui minor, dacă există dubii, se consideră că legatul se stinge la data la care legatarul împlineşte majoratul.

Articolul 1572³⁴. Executarea legatului de către legatar

Dacă legatarul este grevat cu un legat sau cu o sarcină testamentară, el este obligat să execute legatul sau sarcina testamentară care îi incumbă numai dacă este în drept să ceară executarea legatului lăsat lui.

Articolul 1572³⁵. Răspunderea legatarului grevat

(1) Legatarul grevat cu un legat sau cu o sarcină testamentară poate refuza executarea acestora şi după acceptarea legatului în măsura în care ceea ce a obţinut prin legat nu este suficient pentru executare.

(2) În cazul în care, conform dispoziţiilor art.1572⁹, în locul legatarului grevat vine un altul, acesta nu răspunde mai mult decît ar răspunde legatarul iniţial.

Articolul 1572³⁶. Reducerea grevărilor

Dacă prestaţia la care are dreptul legatarul se reduce fie în temeiul limitării răspunderii moştenitorului, fie în temeiul unui drept la rezerva succesorală, fie în temeiul art.1572³⁵, legatarul poate reduce proporţional grevările ce i-au fost impuse, în măsura în care testatorul nu a exprimat o intenţie contrară.

Articolul 1572³⁷. Răspunderea legatarului

(1) Legatarul nu răspunde pentru obligaţiile masei succesorale.

(2) În cazul în care alte bunuri care intră în componenţa masei succesorale nu sînt suficiente pentru a satisface obligaţiile masei succesorale, legatarul răspunde pentru aceste obligaţii pînă la concurenţa valorii bunurilor primite.

(3) Dacă testatorul dispune preluarea unei obligaţii a masei succesorale cu garantarea unui legat, legatarul grevat cu executarea creanţei creditorului masei succesorale va răspunde faţă de acesta din urmă doar în limita valorii bunului ce-i revine din moştenire. Prin aceasta nu se aduce atingere răspunderii moştenitorului.

Articolul 1572³⁸. Acordarea priorităţilor

Testatorul poate dispune ca un legat sau o sarcină să aibă prioritate faţă de celelalte grevări în cazul în care legatele sau sarcinile impuse moştenitorului ori unui legatar vor fi reduse fie în temeiul limitării răspunderii moştenitorului, fie în temeiul unui drept la rezerva succesorală, fie în temeiul art.1572³⁵ şi 1572³⁶.

Articolul 1572³⁹. Legatul de substituţie

Dacă testatorul dispune ca, în cazul în care legatarul nu dobîndeşte legatul, obiectul legatului să revină unei alte persoane, atunci se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1519 alin.(2), 1520 şi 1521.

Articolul 1572⁴⁰. Legatarul subsecvent

(1) Dacă testatorul dispune un legat în folosul unui terţ la împlinirea unei date sau la producerea unui eveniment după data devoluţiunii legatului, primul legatar se consideră legatar grevat.

(2) În acest caz, dispoziţiile art.1524, 1528 alin.(1), 1529 şi 1532 alin.(1), referitoare la desemnarea moştenitorului subsecvent, se aplică legatului în mod corespunzător.

Capitolul VI

SARCINA

Articolul 1572⁴¹. Sarcina

(1) Sarcina este o dispoziţie testamentară prin care testatorul instituie o obligaţie în sarcina unui moştenitor sau legatar (persoana grevată) fără a atribui în mod expres vreunei persoane un drept corelativ acestei obligaţii.

(2) În cazul în care din testament nu este clar dacă testatorul a efectuat o dispoziţie sub condiţie sau a impus o sarcină, se consideră că s-a impus o sarcină.

(3) Sarcinii i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1567, 1568, 1572²–1572⁴, 1572⁹, 1572¹⁸ şi 1572²⁸.

Articolul 1572⁴². Determinarea beneficiarului. Termenul de executare

(1) La dispunerea unei sarcini al cărei scop l-a stabilit testatorul, acesta poate încredinţa persoanei grevate sau unui terţ determinarea persoanei beneficiare.

(2) În cazul în care determinarea revine celui grevat, dacă acesta a fost obligat printr-o hotărîre judecătorească definitivă să execute obligaţia, reclamantul îi poate impune un termen corespunzător pentru executare. După expirarea termenului, dacă executarea nu s-a făcut în termenul stabilit, reclamantul este în drept să determine el însuşi beneficiarul.

(3) Dacă determinarea revine unui terţ, aceasta se realizează prin declaraţia faţă de persoana grevată. În cazul în care terţul nu poate efectua determinarea, acest drept trece asupra persoanei grevate. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1571 alin.(3) enunţul al doilea. În sensul acelor dispoziţii legale, se consideră persoane interesate persoana grevată şi cele care sînt în drept să ceară executarea sarcinii.

Articolul 1572⁴³. Persoanele în drept să ceară executarea

Pot cere executarea unei sarcini moştenitorul, comoştenitorul şi acela care beneficiază imediat din decăderea din dreptul la moştenire a persoanei grevate direct cu sarcină. Dacă executarea este în interes public, aceasta poate fi cerută şi de către autoritatea competentă.

Articolul 1572⁴⁴. Corelaţia dintre sarcină şi desemnarea în calitate de moştenitor sau legatar

Nevalabilitatea unei sarcini atrage nevalabilitatea desemnării în calitate de moştenitor sau legatar grevat cu sarcină doar atunci cînd trebuie de prezumat că testatorul nu ar fi făcut desemnarea fără sarcină.

Articolul 1572⁴⁵. Imposibilitatea executării

(1) În cazul în care executarea sarcinii este imposibilă din cauze pentru care răspunde persoana grevată, persoana care ar beneficia imediat din decăderea persoanei grevate direct cu sarcină are dreptul să ceară, conform dispoziţiilor legale referitoare la restituirea îmbogăţirii nejustificate, restituirea bunurilor transmise, în limita în care acestea trebuiau folosite pentru executarea sarcinii.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi atunci cînd cel grevat a fost obligat, printr-o hotărîre judecătorească definitivă, la executarea sarcinii care nu poate fi executată de un terţ şi s-au folosit fără succes mijloacele de executare silită dispuse împotriva persoanei grevate.

Capitolul VII

EXECUTORUL TESTAMENTAR

Articolul 1572⁴⁶. Desemnarea executorului testamentar prin testament

(1) Testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari.

(2) Testatorul poate numi un alt executor testamentar pentru cazul în care executorul testamentar desemnat va ajunge, pînă sau după acceptarea atribuţiilor sale, în imposibilitatea de a-şi executa atribuţiile sale.

Articolul 1572⁴⁷. Desemnarea executorului testamentar de către un terţ

(1) Testatorul poate încredinţa desemnarea executorului testamentar unui terţ, care este obligat imediat, după deschiderea moştenirii, să desemneze un executor.

(2) Desemnarea sau renunţarea la dreptul de a desemna se face prin depunerea unei cereri la notarul care desfăşoară procedura succesorală. Cererea trebuie autentificată notarial.

(3) Dreptul acordat terţului de a desemna executorul testamentar încetează la expirarea termenului stabilit de notarul care desfăşoară procedura succesorală, la cererea unei persoane care are interes legitim.

Articolul 1572⁴⁸. Desemnarea ajutoarelor sau a succesorului

(1) Testatorul poate împuternici executorul testamentar să-şi desemneze unul sau mai multe ajutoare (coexecutori).

(2) Testatorul poate împuternici executorul testamentar să-şi desemneze un succesor.

(3) Desemnarea se face în modul prevăzut la art.1572⁴⁷ alin.(2).

Articolul 1572⁴⁹. Desemnarea executorului testamentar de către notar

(1) Dacă cel desemnat a renunţat la atribuţiile de executor testamentar sau dacă testatorul nu a desemnat executorul testamentar, dar din conţinutul testamentului rezultă cu certitudine că testatorul doreşte să fie desemnat un executor testamentar, notarul desemnează un administrator autorizat, un avocat sau oricare altă persoană corespunzătoare care acceptă să îndeplinească atribuţiile executorului testamentar.

(2) Pînă la desemnarea executorului testamentar, notarul este obligat să audieze moştenitorii şi legatarii, dacă e posibil fără o întîrziere semnificativă şi fără cheltuieli disproporţionate. Administratorul autorizat nu poate refuza atribuţiile de executor testamentar fără motiv întemeiat.

Articolul 1572⁵⁰. Desemnarea executorului testamentar fără efecte

Desemnarea executorului testamentar este lipsită de efect dacă, la momentul cînd trebuie să-şi exercite atribuţiile, acesta nu a atins majoratul sau în privinţa acestuia este instituită o măsură de ocrotire judiciară.

Articolul 1572⁵¹. Acceptarea calităţii de executor testamentar sau renunţarea la această calitate

(1) Executorul testamentar îşi exercită atribuţiile de la data cînd a acceptat desemnarea.

(2) Atît acceptarea desemnării, cît şi renunţarea la ea se realizează prin depunerea unei declaraţii la notarul care desfăşoară procedura succesorală.

(3) Declaraţia poate fi depusă numai după deschiderea moştenirii. Declaraţia este lipsită de efect dacă este făcută sub condiţie sau cu indicarea termenului.

(4) La cererea persoanei care are interes legitim, notarul care desfăşoară procedura succesorală poate acorda executorului testamentar un termen pentru acceptarea desemnării. Dacă executorul nu a depus la notarul care desfăşoară procedura succesorală declaraţia de acceptare în termenul stabilit, se consideră că acesta a renunţat la calitatea de executor testamentar.

Articolul 1572⁵². Executarea dispoziţiilor testamentare

Executorul testamentar este obligat să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a executa dispoziţiile testamentare.

Articolul 1572⁵³. Partajul masei succesorale între comoştenitori

(1) Dacă dispoziţiile testamentare nu exclud împuternicirile de partaj ale executorului testamentar, în cazul în care există mai mulţi moştenitori, executorul testamentar este împuternicit şi obligat să efectueze partajul masei succesorale conform dispoziţiilor art.1575⁷⁴–1575⁹⁹prin întocmirea planului de partaj.

(2) Executorul testamentar este obligat să solicite opiniile moştenitorilor privind proiectul planului de partaj înainte de a-l întocmi.

(3) Cîte un exemplar al planului de partaj se transmite fiecărui moştenitor şi notarului care desfăşoară procedura succesorală.

(4) Dacă în masa succesorală se cuprind bunuri pentru înstrăinarea cărora legea impune forma autentică, planul de partaj se întocmeşte în formă autentică. Executorul testamentar are împuternicirea de a întocmi în numele comoştenitorilor toate actele juridice şi materiale necesare pentru a executa planul de partaj, inclusiv de a dispune de bunuri din masa succesorală şi de a înregistra bunuri din masa succesorală pe numele unuia sau mai multor comoştenitori.

Articolul 1572⁵⁴. Administrarea masei succesorale

(1) Executorul testamentar este obligat să administreze masa succesorală. El este, în special, împuternicit să ia în posesie masa succesorală şi să dispună de bunurile care fac parte din masa succesorală. El este împuternicit să dispună de ele cu titlu gratuit numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor morale sau a regulilor de curtoazie.

(2) Dacă testamentul nu prevede altfel, executorul testamentar este obligat să ofere întreţinere din contul masei succesorale persoanelor prevăzute la art.1572¹⁰⁶.

Articolul 1572⁵⁵. Contractarea obligaţiilor

(1) Executorul testamentar este în drept să contracteze obligaţii în privinţa masei succesorale dacă aceasta este necesar în scopul administrării adecvate a masei succesorale. Dacă executorul testamentar poate dispune de anumite bunuri din masa succesorală, el, de asemenea, poate să-şi asume obligaţii pe contul masei succesorale.

(2) Moştenitorul este obligat să-şi dea consimţămîntul la contractarea obligaţiilor prevăzute la alin.(1), dar sub rezerva dreptului de a invoca limitarea răspunderii pentru obligaţiile masei succesorale.

Articolul 1572⁵⁶. Extinderea dreptului de a contracta obligaţii

Testatorul poate acorda executorului testamentar dreptul de a contracta nelimitat obligaţii în privinţa masei succesorale. Dar, şi în acest caz, executorul testamentar are împuterniciri de a efectua donaţii numai în limitele stabilite de dispoziţiile art.1572⁵⁴ alin.(1) al treilea enunţ.

Articolul 1572⁵⁷. Limitarea drepturilor

(1) Executorul testamentar nu are drepturile prevăzute la art.1572⁵²–1572⁵⁵ dacă este de presupus că testatorul nu a intenţionat să le acorde executorului testamentar. Dacă în administrarea executorului testamentar se află doar o anumită cotă succesorală sau anumite bunuri din masa succesorală, atribuţiile la dispoziţiile art.1572⁵⁴ alin.(1) al doilea enunţ se acordă numai în raport cu această cotă succesorală sau cu aceste bunuri.

(2) În cazul în care executorul testamentar nu este obligat să execute personal dispoziţiile testatorului, el poate cere moştenitorului executarea acestora, dacă nu este de presupus că testatorul avea altă voinţă.

Articolul 1572⁵⁸. Administrarea masei succesorale. Durata îndeplinirii

Testatorul îl poate împuternici pe executorul testamentar să administreze masa succesorală fără a-i atribui şi alte sarcini în afara administrării. El, de asemenea, poate dispune ca executorul testamentar să continue administrarea masei succesorale după executarea altor sarcini atribuite lui. Dacă există dubii, se consideră că executorului testamentar i-au fost transmise atribuţiile prevăzute la art.1572⁵⁶.

Articolul 1572⁵⁹. Încetarea atribuţiilor la expirarea termenului de 30 de ani

Dispoziţiile testamentare întocmite conform dispoziţiilor art.1572⁵⁸ sînt lipsite de efect la expirarea termenului de 30 de ani de la deschiderea moştenirii. Totuşi testatorul poate dispune ca administrarea să continue pînă la moartea moştenitorului sau a executorului testamentar ori pînă la survenirea unui eveniment legat de unul sau de celălalt. Dispoziţiile art.1572¹² alin.(2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1572⁶⁰. Limitarea dreptului de dispoziţie a moştenitorului

(1) Moştenitorul nu poate dispune de bunul din masa succesorală care urmează să fie administrat de executorul testamentar.

(2) În mod corespunzător se aplică dispoziţiile în favoarea persoanelor ale căror drepturi provin de la o persoană neîndreptăţită.

Articolul 1572⁶¹. Capacitatea procesuală activă

Dreptul aflat în administrarea executorului testamentar poate fi exercitat pe cale judecătorească doar de acesta.

Articolul 1572⁶². Capacitatea procesuală pasivă

(1) Creanţele faţă de masa succesorală pot fi înaintate pe cale judecătorească atît faţă de moştenitor, cît şi faţă de executorul testamentar. Dacă executorului testamentar nu i-a fost acordat dreptul de administrare a masei succesorale, cererea se înaintează moştenitorului.

(2) Dispoziţiile art.1572¹⁰⁴ nu se aplică executorului testamentar.

(3) Creditorul masei succesorale care a înaintat o creanţă moştenitorului poate înainta aceasta creanţă şi executorului testamentar cu scopul ca acesta să admită executarea silită asupra bunurilor care se află în administrarea lui.

Articolul 1572⁶³. Propriul creditor al moştenitorului

Creditorii moştenitorului care nu sînt creditori ai masei succesorale nu pot cere satisfacerea creanţelor din contul bunurilor masei succesorale care se află în administrarea executorului testamentar.

Articolul 1572⁶⁴. Inventarul masei succesorale

(1) După acceptarea atribuţiilor, executorul testamentar este obligat să prezinte imediat moştenitorului inventarul bunurilor masei succesorale care se află în administrarea lui şi al obligaţiilor masei succesorale pe care le cunoaşte, precum şi să-i acorde acestuia asistenţa necesară pentru întocmirea inventarului.

(2) Inventarul trebuie datat cu ziua întocmirii şi semnat de către executorul testamentar. La cererea moştenitorului, executorul testamentar este obligat să-şi legalizeze semnătura.

(3) Moştenitorul poate cere să participe la întocmirea inventarului.

(4) Executorul testamentar este în drept, iar la cererea moştenitorului este obligat, să transmită întocmirea inventarului organului competent, persoanei competente sau notarului.

(5) Cheltuielile pentru întocmirea şi legalizarea semnăturii de pe inventar sînt suportate din contul masei succesorale.

Articolul 1572⁶⁵. Administrarea corespunzătoare a masei succesorale

(1) Executorul testamentar este obligat să administreze în mod corespunzător masa succesorală.

(2) Executorul testamentar este obligat să execute indicaţiile din testament ale testatorului privind ordinea administrării. La cererea executorului testamentar sau a altei persoane care are interes legitim, instanţa de judecată poate anula aceste indicaţii dacă respectarea lor prezintă un pericol esenţial pentru masa succesorală.

(3) Dispoziţiile art.1575¹¹se aplică în mod corespunzător executorului testamentar.

Articolul 1572⁶⁶. Transmiterea bunurilor masei succesorale

(1) La cererea moştenitorului, executorul testamentar este obligat să pună la dispoziţia acestuia bunurile din masa succesorală de care executorul testamentar în mod evident nu are nevoie pentru executarea atribuţiilor sale. Odată cu transmiterea acestor bunuri încetează dreptul executorului testamentar de administrare a lor.

(2) Executorul testamentar nu poate refuza transmiterea acestor bunuri în temeiul existenţei obligaţiilor masei succesorale care nu rezultă din legate şi sarcini, nici din legatele şi sarcinile afectate de modalităţi, dacă moştenitorul garantează satisfacerea obligaţiilor sau executarea legatelor ori sarcinilor.

Articolul 1572⁶⁷. Raportul cu moştenitorul. Dările de seamă

(1) La determinarea raporturilor dintre executorul testamentar şi moştenitor se aplică în mod corespunzător regulile privind mandatul.

(2) În cazul unei administrări mai îndelungate, moştenitorul poate cere dări de seamă anuale.

Articolul 1572⁶⁸. Răspunderea executorului testamentar

(1) În cazul neexecutării fără justificare de către executorul testamentar a obligaţiilor sale, acesta răspunde pentru prejudiciul cauzat faţă de moştenitor, precum şi faţă de legatar, în cazul în care trebuia să fie executat un legat.

(2) Mai mulţi executori testamentari, în cazul neexecutării fără justificare, răspund solidar.

Articolul 1572⁶⁹. Dispoziţii imperative

Testatorul nu poate elibera executorul testamentar de obligaţiile pe care acesta le are conform dispoziţiilor art.1572⁶⁴, 1572⁶⁵, 1572⁶⁷ şi 1572⁶⁸.

Articolul 1572⁷⁰. Remunerarea executorului testamentar

(1) Executorul testamentar poate cere o remuneraţie corespunzătoare pentru executarea atribuţiilor sale, dacă testatorul nu a dispus altfel. În cazul în care executorul testamentar este moştenitor sau legatar, valoarea masei succesorale sau a legatului se ia în considerare la determinarea mărimii remuneraţiei, dacă testatorul nu a dispus altfel.

(2) Dacă moştenitorii, legatarii şi executorii testamentari nu ajung la un acord privind mărimea remuneraţiei, instanţa de judecată va fixa mărimea remuneraţiei la cererea executorului testamentar.

Articolul 1572⁷¹. Executorul testamentar al moştenitorului subsecvent

Testatorul poate desemna un executor testamentar în scopul exercitării drepturilor şi al executării obligaţiilor moştenitorului subsecvent pînă la survenirea moştenirii subsecvente.

Articolul 1572⁷². Rambursarea cheltuielilor pentru executarea testamentară

(1) Executorul testamentar are dreptul la rambursarea cheltuielilor necesare efectuate în scopul administrării masei succesorale şi al executării dispoziţiilor testamentare.

(2) Cheltuielile efectuate în scopul administrării masei succesorale şi al executării dispoziţiilor testamentare se acoperă din contul masei succesorale.

Articolul 1572⁷³. Executorul legatului

Testatorul poate desemna un executor testamentar şi cu scopul ca acesta să asigure executarea sarcinii impuse legatarului.

Articolul 1572⁷⁴. Mai mulţi executori testamentari

(1) Mai mulţi executori testamentari acţionează în comun. În cazul divergenţelor dintre ei, decizia se ia de către notarul care desfăşoară procedura succesorală. Dacă unul dintre ei decade, executorii rămaşi acţionează de sine stătător. Testatorul poate dispune altfel.

(2) Fiecare executor testamentar are dreptul să întreprindă, fără consimţămîntul altor executori testamentari, măsurile necesare pentru păstrarea bunurilor masei succesorale care se află în administrarea lor comună.

Articolul 1572⁷⁵. Încetarea atribuţiilor executorului testamentar

Atribuţiile executorului testamentar încetează în urma decesului acestuia sau la survenirea unor circumstanţe care, conform dispoziţiilor art.1572⁵⁰, lipsesc de efect desemnarea.

Articolul 1572⁷⁶. Renunţarea de către executorul testamentar

Executorul testamentar poate să renunţe la executarea obligaţiilor sale în orice moment. Renunţarea se face printr-o declaraţie adresată notarului care desfăşoară procedura succesorală. Dispoziţiile privind denunţarea mandatului se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1572⁷⁷. Revocarea executorului testamentar

(1) La cererea persoanei care are interes legitim, instanţa de judecată poate revoca executorul testamentar dacă pentru aceasta există motive întemeiate. Asemenea motive se consideră, printre altele, neexecutarea esenţială a obligaţiilor sau incompetenţa de a administra corect masa succesorală.

(2) Înainte de a fi revocat, executorul testamentar trebuie să fie, în măsura posibilităţilor, audiat.

Articolul 1572⁷⁸. Accesul la cererile depuse

Notarul care desfăşoară procedura succesorală trebuie să permită accesul la cererile depuse conform dispoziţiilor art.1572⁴⁷alin.(2), art.1572⁴⁸ alin.(3), art.1572⁵¹ alin.(2) şi art.1572⁷⁶ al doilea enunţ fiecărei persoane care demonstrează un interes legitim faţă de acestea.

Capitolul VIII

REVOCAREA, MODIFICAREA ŞI CADUCITATEA

TESTAMENTULUI SAU A DISPOZIŢIEI TESTAMENTARE

Articolul 1572⁷⁹. Revocarea testamentului sau a dispoziţiei testamentare

Testatorul poate revoca oricînd orice dispoziţie inclusă în testament sau testamentul integral.

Articolul 1572⁸⁰. Revocarea testamentului prin întocmirea unui nou testament

(1) Revocarea se face prin întocmirea unui nou testament.

(2) Testamentul prin care se revocă un alt testament poate fi făcut printr-un alt fel de testament decît cel revocat.

Articolul 1572⁸¹. Revocarea testamentului prin distrugere sau modificare

Testamentul poate fi de asemenea revocat dacă testatorul distruge înscrisul în care se conţine acesta, cu intenţia de a revoca testamentul, sau dacă face în acesta asemenea modificări care, de obicei, se săvîrşesc cu intenţia de a revoca o declaraţie de voinţă scrisă. Dacă testatorul a distrus actul testamentar sau i-a adus modificări în modul indicat, se prezumă că el a avut intenţia de a revoca testamentul.

Articolul 1572⁸². Restituirea testamentului depus la păstrare la o autoritate competentă

(1) Testamentul întocmit în faţa notarului sau în conformitate cu dispoziţiile art.1497 se consideră revocat în cazul restituirii testatorului a documentului transmis spre păstrare unei autorităţii competente. Autoritatea care îi restituie testatorului documentul trebuie să-l informeze pe testator cu privire la consecinţele restituirii prevăzute în enunţul întîi, să facă o menţiune corespunzătoare în documentul restituit şi să întocmească un act care să confirme că ambele cerinţe au fost îndeplinite.

(2) Testatorul are dreptul să ceară în orice moment restituirea testamentului. Testamentul poate fi restituit doar testatorului personal.

(3) Dispoziţiile alin.(2) se aplică şi în cazul testamentului depozitat în temeiul art.1494. Restituirea testamentului olograf nu afectează valabilitatea acestuia.

Articolul 1572⁸³. Revocarea revocării

Dacă în baza testamentului este revocată revocarea precedentă a dispoziţiei testamentare, dacă există dubii, este valabilă dispoziţia testamentară anterioară, ca şi cum nu ar fi fost revocată.

Articolul 1572⁸⁴. Existenţa mai multor testamente

Dacă testatorul a întocmit mai multe testamente care se completează unul pe altul, atunci toate au efecte juridice în partea în care sînt compatibile.

Articolul 1572⁸⁵. Revocarea în baza unui testament ulterior

(1) În cazul întocmirii unui nou testament, testamentul anterior se revocă în măsura în care contravine testamentului ulterior.

(2) În cazul revocării testamentului ulterior, dacă există dubii, este valabil testamentul anterior, ca şi cum nu ar fi fost revocat.

Articolul 1572⁸⁶. Caducitatea testamentului sau a dispoziţiei testamentare

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, testamentul sau dispoziţia testamentară devine caducă în măsura în care:

a) persoana în folosul căreia a fost întocmit testamentul a decăzut din dreptul la moştenire conform art.1446;

b) bunul testat a pierit în totalitate după întocmirea testamentului, dar înainte de moartea testatorului, indiferent de cauza pieirii;

c) bunul testat este înstrăinat de către testator în timpul vieţii sau nu i-a aparţinut;

d) încalcă rezerva succesorală.

TITLUL IV

STATUTUL JURIDIC AL MOŞTENITORULUI

Capitolul I

ACCEPTAREA MOŞTENIRII ŞI RENUNŢAREA

LA MOŞTENIRE

Articolul 1572⁸⁷. Devoluţiunea şi renunţarea la moştenire

(1) Moştenirea trece la moştenitorul îndreptăţit sub rezerva dreptului său de a renunţa la moştenire (devoluţiunea moştenirii).

(2) Statul nu poate renunţa la moştenirea legală.

Articolul 1572⁸⁸. Acceptarea moştenirii şi renunţarea la moştenire

(1) Cu excepţiile prevăzute de lege, moştenitorul nu mai poate renunţa la moştenire dacă el a acceptat-o în mod implicit, conform alin.(2), sau în mod expres, conform alin.(3).

(2) La expirarea termenului de renunţare, moştenirea se consideră acceptată de către moştenitor. În acest caz, dispoziţiile art.48⁷⁵ alin.(1) lit.e) nu se aplică în raport cu moştenitorul persoană ocrotită sau minor.

(3) Moştenitorul poate depune o declaraţie de acceptare a moştenirii în formă autentică la notarul care desfăşoară procedura succesorală înainte de expirarea termenului de renunţare. Declaraţia poate fi autentificată la oricare notar sau altă persoană abilitată să autentifice acte juridice.

Articolul 1572⁸⁹. Termenul de renunţare la moştenire

(1) Renunţarea la moştenire se poate face în termen de 3 luni.

(2) Termenul începe să curgă de la data în care moştenitorul află despre devoluţiune şi despre temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat conform dispoziţiilor art.1575¹²³ alin.(2) sau pe oricare altă cale. Dacă moştenitorul este chemat la moştenire în temeiul unei dispoziţii testamentare, termenul nu începe să curgă înainte ca notarul care desfăşoară procedura succesorală să-i facă cunoscută dispoziţia testamentară. Dispoziţiile art.274 alin.(1) lit.a) şi d) cu privire la prescripţia extinctivă se aplică în mod corespunzător.

(3) În baza cererii moştenitorului, notarul care desfăşoară procedura succesorală poate prelungi termenul de renunţare sau poate stabili un nou termen de renunţare dacă moştenitorul a omis termenul din motive întemeiate, iar ceilalţi moştenitori nu obiectează.

(4) În cazul în care nu sînt întrunite condiţiile prevăzute de alin.(3), cererea de prelungire a termenului de renunţare se soluţionează de către instanţa de judecată.

Articolul 1572⁹⁰. Forma renunţării

(1) Renunţarea la moştenire se face prin declaraţie autentică depusă la notarul care desfăşoară procedura succesorală.

(2) Declaraţia se poate autentifica la oricare notar sau la altă persoană abilitată să autentifice acte juridice.

(3) După renunţare, moştenirea nu mai poate fi acceptată.

Articolul 1572⁹¹. Momentul acceptării sau renunţării la moştenire

Cel chemat la moştenire poate accepta moştenirea sau renunţa la aceasta după deschiderea moştenirii.

Articolul 1572⁹². Interzicerea acceptării sau renunţării afectate de modalităţi

Acceptarea moştenirii sau renunţarea la moştenire nu se poate face sub condiţie sau cu stabilirea unui termen.

Articolul 1572⁹³. Cîteva temeiuri de chemare la moştenire

(1) Persoana care are dreptul de a moşteni în temeiul dispoziţiei testamentare, în cazul în care, în absenţa dispoziţiei testamentare, ea ar avea dreptul de a moşteni în calitate de moştenitor legal, poate să renunţe la moştenire în calitate de moştenitor desemnat prin testament şi să accepte moştenirea în calitate de moştenitor legal.

(2) Persoana care are dreptul de a moşteni ca moştenitor testamentar poate să accepte moştenirea pe unul dintre temeiuri şi să renunţe la moştenire pe celălalt temei.

Articolul 1572⁹⁴. Eroarea privind temeiul chemării la moştenire

(1) Acceptarea se consideră că nu a avut loc dacă moştenitorul era în eroare privind temeiul chemării la moştenire.

(2) Dacă există dubii, renunţarea se extinde asupra tuturor temeiurilor de chemare la moştenire care sînt cunoscute moştenitorului la momentul depunerii declaraţiei.

Articolul 1572⁹⁵. Inadmisibilitatea acceptării parţiale sau renunţării parţiale

Acceptarea sau renunţarea nu poate fi limitată la o parte din cota succesorală. Acceptarea sau renunţarea la o parte din cota succesorală nu produce efecte.

Articolul 1572⁹⁶. Moştenirea mai multor cote succesorale

(1) Persoana care are dreptul la mai multe cote succesorale poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta dacă are dreptul la acele cote succesorale în temeiuri diferite.

(2) Dacă dreptul la cote succesorale are acelaşi temei, acceptarea sau renunţarea la una dintre cotele succesorale se aplică şi celeilalte, chiar dacă devoluţiunea uneia are loc mai tîrziu. Dreptul la cota succesorală are acelaşi temei chiar şi atunci cînd dispoziţia se conţine în testamente diferite.

(3) Dacă testatorul a testat moştenitorului cîteva cote succesorale, el poate să-l autorizeze prin dispoziţie testamentară să accepte o cotă succesorală şi să renunţe la alta.

Articolul 1572⁹⁷. Moştenirea dreptului de moştenire

(1) Dreptul de moştenire şi dreptul de a renunţa la moştenire se transmite moştenitorilor (transmisie succesorală).

(2) În cazul în care moştenitorul moare pînă la expirarea termenului de renunţare fără a exercita dreptul în cauză, acest termen nu expiră înainte de expirarea termenului de renunţare la moştenirea lăsată de moştenitor.

(3) În cazul în care sînt mai mulţi moştenitori ai moştenitorului, fiecare poate să renunţe la partea din moştenire care corespunde cotei sale succesorale.

Articolul 1572⁹⁸. Efectele renunţării

(1) Se consideră că nu a dobîndit niciodată moştenirea persoana care a renunţat la moştenire. Dispoziţiile art.1572⁹⁹alin.(1) rămîn aplicabile.

(2) Dreptul la moştenire trece la persoana care ar fi moştenit în cazul în care cel care a renunţat nu ar fi fost în viaţă la momentul deschiderii moştenirii. Se consideră că devoluţiunea a avut loc la data deschiderii moştenirii.

(3) Persoana care, în temeiul alin.(2), înlocuieşte pe cel care a renunţat are dreptul să accepte sau să renunţe la moştenire în termenul prevăzut la art.1572⁸⁸. Termenul se calculează de la data cînd persoana care îl înlocuieşte pe cel care a renunţat a aflat despre renunţare.

(4) Notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat să comunice despre renunţare persoanei care dobîndeşte moştenirea în rezultatul renunţării. Notarul este obligat să permită oricărei persoane care are un interes legitim să ia cunoştinţă de renunţare.

Articolul 1572⁹⁹. Dreptul creditorului în caz de renunţare la moştenire de către debitor

(1) Creditorul poate cere ca obligaţiile faţă de el ce incumbă debitorului care a renunţat la moştenire şi care, la data renunţării, este în incapacitate de plată să fie stinse din contul masei succesorale în limita cotei succesorale la care debitorul care a renunţat la moştenire era în drept.

(2) Moştenitorii pot ridica faţă de creditor toate excepţiile pe care le-ar fi putut ridica debitorul care a renunţat la moştenire.

(3) Partea din masa succesorală rămasă după satisfacerea obligaţiilor faţă de creditorul menţionat la alin.(1) revine moştenitorilor care culeg cota succesorală a debitorului care a renunţat la moştenire.

Articolul 1572¹⁰⁰. Termenul de prescripţie al dreptului de anulare

(1) În cazul în care acceptarea sau renunţarea este anulabilă pe motiv de eroare, dol sau violenţă, acţiunea în anulare se prescrie în termen de 3 luni.

(2) În cazul anulabilităţii acceptării sau renunţării pe motiv de violenţă, termenul se calculează de la data înlăturării pericolului, iar în celelalte cazuri – din momentul în care persoana care poate invoca anulabilitatea află sau trebuia să afle despre existenţa temeiurilor de anulabilitate. La determinarea termenului se aplică în mod corespunzător regulile privind suspendarea cursului prescripţiei.

(3) Anularea este exclusă dacă din momentul acceptării sau renunţării au trecut 3 ani.

Articolul 1572¹⁰¹. Modul de contestare

Acceptarea sau renunţarea poate fi contestată printr-o acţiune în anulare depusă în instanţa de judecată de la locul deschiderii moştenirii.

Articolul 1572¹⁰². Contestarea omiterii termenului de renunţare

Omiterea termenului pentru renunţare poate fi contestată în aceleaşi condiţii ca şi acceptarea moştenirii.

Articolul 1572¹⁰³. Efectele anulării

(1) Anularea acceptării se consideră renunţare, iar anularea renunţării – acceptare.

(2) Notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat să notifice despre anularea renunţării persoana căreia moştenirea i-a revenit în rezultatul renunţării. Dispoziţiile art.1572⁹⁹ alin.(3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1572¹⁰⁴. Imposibilitatea urmăririi moştenitorului pînă la acceptarea moştenirii

Pînă la acceptarea moştenirii, pretenţiile faţă de masa succesorală nu pot fi executate silit împotriva moştenitorilor.

Articolul 1572¹⁰⁵. Gestiunea afacerilor pînă la renunţare

(1) În cazul în care, pînă la renunţarea la moştenire, moştenitorul a gestionat afacerile masei succesorale, el are, în raport cu cel care va deveni moştenitor, drepturile şi obligaţiile gerantului potrivit dispoziţiilor referitoare la gestiunea de afaceri fără mandat.

(2) În cazul în care, pînă la renunţarea la moştenire, moştenitorul a dispus de un bun din masa succesorală, efectele juridice ale actului de dispoziţie nu sînt afectate de renunţare dacă amînarea nu era posibilă fără un prejudiciu pentru masa succesorală.

(3) Actul juridic care trebuia săvîrşit faţă de moştenitor, chiar dacă a fost săvîrşit înainte de renunţare faţă de cel care a renunţat la moştenire, îşi produce efectele juridice şi după renunţare.

Articolul 1572¹⁰⁶. Întreţinerea mamei viitorului moştenitor

În cazul în care naşterea moştenitorului se va produce după deschiderea moştenirii, mama care nu este în stare să se întreţină singură are dreptul să ceară pînă la naştere acordarea întreţinerii corespunzătoare situaţiei sale din masa succesorală sau, în cazul în care alături de el mai sînt chemate la moştenire şi alte persoane, din cota succesorală a copilului. La determinarea mărimii cotei succesorale se prezumă că se va naşte un singur copil.

Articolul 1572¹⁰⁷. Prezumţia moştenirii de către stat

(1) În cazul în care ca urmare a procedurii prevăzute la art.1572¹⁰⁸, moştenitorul nu va fi determinat sau dacă toţi moştenitorii au decăzut din dreptul la moştenire, notarul care desfăşoară procedura succesorală va întocmi un act care să confirme că nu există alţi moştenitori decît statul.

(2) Conform actului menţionat la alin.(1), statul este considerat moştenitor şi i se eliberează certificat de moştenitor în baza moştenirii vacante.

(3) Dispoziţiile prezentului articol nu afectează dreptul moştenitorului de a înainta petiţia de ereditate faţă de stat ca moştenitor în baza moştenirii vacante conform regulilor generale.

Articolul 1572¹⁰⁸. Anunţul public privind declararea drepturilor asupra moştenirii

(1) Întocmirea actului prevăzut la art.1572¹⁰⁷ trebuie să fie precedată de un anunţ public privind necesitatea declarării drepturilor asupra moştenirii, cu indicarea termenului pentru declarare. Ordinea publicării şi durata termenului pentru declarare se determină conform procedurii somaţiei publice a creditorilor masei succesorale. Anunţul public poate să nu fie făcut în cazul în care cheltuielile pentru acesta sînt disproporţionat de mari în raport cu valoarea masei succesorale.

(2) Dreptul la moştenire nu va fi luat în considerare dacă, în termen de 3 luni de la expirarea termenului fixat, notarului nu-i vor fi prezentate dovezi referitoare la dreptul la moştenire sau la intentarea acţiunii faţă de stat.

Articolul 1572¹⁰⁹. Statutul juridic al statului pînă la constatarea lipsei moştenitorilor

În favoarea sau faţă de stat în calitate de moştenitor legal pot fi înaintate pretenţii privind dreptul la moştenire numai după emiterea de către notar a unui act prin care se constată lipsa altor moştenitori.

Capitolul II

CUSTODIA MASEI SUCCESORALE

Articolul 1572¹¹⁰. Temeiurile şi formele de custodie a masei succesorale

(1) După decesul celui care a lăsat moştenire, notarul ia măsuri pentru a asigura custodia masei succesorale dacă:

a) nu se cunoaşte niciun moştenitor;

b) moştenitorii cunoscuţi nu se află la locul deschiderii moştenirii;

c) nu se cunoaşte dacă există vreun moştenitor care a acceptat moştenirea;

d) moştenitorul este minor şi nu are reprezentant legal;

e) în privinţa moştenitorului s-a iniţiat o procedură de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare şi nu are reprezentant legal;

f) există alte temeiuri prevăzute de lege.

(2) Măsurile de custodie a masei succesorale pot include:

a) aplicarea sigiliilor;

b) depunerea în depozitul notarial sau la o instituţie specializată, dacă, în timpul efectuării inventarierii, se vor găsi sume de bani, titluri de valoare sau alte valori, făcîndu-se menţiune despre aceasta în actul de inventariere;

c) desemnarea custodelui masei succesorale.

(3) Pînă la deschiderea procedurii succesorale, oricare notar în al cărui teritoriu de activitate se află locul deschiderii moştenirii este competent să ia măsuri de custodie a masei succesorale. După deschiderea procedurii succesorale, competenţa trece de plin drept la notarul care o desfăşoară.

(4) Autorităţile publice centrale şi locale, organele de poliţie, judecătorii, notarii, avocaţii şi executorii judecătoreşti sînt obligaţi să informeze despre necesitatea aplicării măsurilor de custodie dacă le-a devenit cunoscută una din împrejurările prevăzute la alin.(1).

Articolul 1572¹¹¹. Aplicarea măsurilor de custodie

(1) Măsurile de custodie pot fi aplicate pînă la acceptarea masei succesorale de către moştenitori, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Notarul aplică măsurile de custodie la proprie iniţiativă, dacă legea nu prevede altfel.

(3) Notarul, de asemenea, poate aplica măsurile de custodie la cererea unui creditor al masei succesorale, a unui legatar sau a altei persoane care are un drept faţă de masa succesorală dacă neaplicarea măsurilor de custodie poate periclita drepturile acelor persoane faţă de masa succesorală.

(4) În cazul unui litigiu cu privire la calitatea de moştenitor, notarul poate aplica măsurile de custodie în baza încheierii instanţei de judecată care examinează litigiul.

(5) În cazurile prevăzute la alin.(3) şi (4), aplicarea măsurii de custodie se poate face după acceptarea moştenirii de către moştenitori, în special dacă activitatea unui moştenitor sau situaţia patrimonială a moştenitorului pune în pericol conservarea masei succesorale şi satisfacerea drepturilor din contul masei succesorale.

Articolul 1572¹¹². Custodele masei succesorale

(1) Notarul poate desemna un custode pentru custodia masei succesorale, căruia notarul îi poate ordona referitor la posesia, folosinţa sau dispunerea de bunuri. La desemnarea custodelui, notarul poate întocmi inventarul masei succesorale sau poate desemna un executor judecătoresc în acest scop.

(2) Orice persoană care este potrivită pentru a exercita custodia poate fi desemnată custode. Dacă toate personale sînt de acord, poate fi desemnat custode unul dintre succesibili, în caz contrar, este desemnată o altă persoană aleasă de notar. Administratorul autorizat nu poate refuza desemnarea în calitate de custode fără motive întemeiate.

(3) Notarul poate revoca custodele care nu asigură custodia corespunzătoare a masei succesorale ori nu respectă ordinele notarului.

(4) Custodele este obligat:

a) să administreze masa succesorală cu diligenţă în scopul conservării ei;

b) să ofere întreţinere din contul masei succesorale persoanei prevăzute la art.1572¹⁰⁶;

c) să îndeplinească obligaţiile masei succesorale din contul masei succesorale conform art.1572¹¹³;

d) să raporteze notarului şi moştenitorilor despre măsurile de custodie;

e) în cazurile prevăzute la art.1572¹¹¹alin.(3), precum şi în alte cazuri în care este necesară conservarea masei succesorale, să ia masa succesorală din posesia unui terţ sau a unui moştenitor în posesie proprie ori să asigure separarea masei succesorale de bunurile moştenitorului în orice alt mod;

f) dacă este necesar, să depună cerere de deschidere a procedurii succesorale la notarul competent sau să ia alte măsuri pentru identificarea moştenitorilor dacă notarii publici din Republica Moldova nu deţin competenţa să desfăşoare procedura succesorală.

(5) Custodele poate să dispună de bunuri din masa succesorală doar în scopul stingerii obligaţiilor masei succesorale şi pentru acoperirea cheltuielilor aferente custodiei masei succesorale. Custodele nu are dreptul să dispună de un bun imobil care intră în componenţa masei succesorale fără încuviinţarea notarului care desfăşoară procedura succesorală. Notarul poate impune la împuternicirile custodelui alte limite, care vor fi menţionate în certificatul de custode al masei succesorale.

(6) Moştenitorul nu are dreptul de a dispune de masa succesorală care se află în custodie.

(7) Notarul poate refuza desemnarea custodelui masei succesorale dacă se presupune că masa succesorală nu este suficientă pentru a acoperi cheltuielile legate de custodie. Cu toate acestea, notarul va desemna custodele dacă persoana care solicită aplicarea măsurilor de custodie plăteşte cu titlu de garanţie, la termenul şi contul indicat de notar, sumele care se planifică că vor acoperi cheltuielile respective.

Articolul 1572¹¹³. Satisfacerea obligaţiilor de către custode

(1) În cazul în care s-a desemnat un custode, acesta, după întocmirea inventarului, va satisface pretenţiile incluse în inventar dacă ele au devenit scadente.

(2) Custodele poate satisface pretenţiile care încă nu sînt scadente doar cu acordul moştenitorilor.

(3) Dacă custodele contestă o pretenţie, el va satisface această pretenţie doar în cadrul procedurii executării silite desfăşurate în condiţiile legii.

(4) Dispoziţiile art.1575¹¹se aplică în mod corespunzător custodelui.

Articolul 1572¹¹⁴. Remunerarea custodelui

Custodele masei succesorale are dreptul la o remuneraţie din contul masei succesorale pentru custodia desfăşurată. Remuneraţia se stabileşte de notar, în mărime rezonabilă.

Articolul 1572¹¹⁵. Încetarea măsurilor de custodie

(1) Notarul dispune încetarea măsurilor de custodie a masei succesorale dacă au încetat să existe temeiurile de aplicare a măsurilor de custodie prevăzute la art.1572¹¹⁰şi 1572¹¹¹.

(2) Notarul dispune încetarea custodiei dacă masa succesorală nu este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor aferente custodiei, iar persoana care solicită aplicarea măsurilor de custodie nu avansează, la termenul şi contul indicat de notar, sumele care se planifică că vor acoperi cheltuielile respective.

(3) Dacă cererea de aplicare a măsurilor de custodie se soluţionează în temeiul art.1572¹¹¹alin.(3) sau (4), persoana care solicită aplicarea măsurilor va fi audiată înainte de încetarea măsurilor de custodie.

Capitolul III

RĂSPUNDEREA MOŞTENITORULUI PENTRU

PASIVUL MASEI SUCCESORALE

Secţiunea 1

Obligaţiile masei succesorale

Articolul 1572¹¹⁶. Răspunderea moştenitorului pentru obligaţiile masei succesorale

(1) Moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale.

(2) Obligaţii ale masei succesorale se consideră, pe lîngă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile care rezultă din calitatea de moştenitor, în special obligaţiile ce rezultă din legate şi din sarcini.

Articolul 1572¹¹⁷. Cheltuielile de îngrijire şi de înmormîntare

(1) Moştenitorii suportă toate cheltuielile cauzate de îngrijire şi tratament în timpul ultimei boli a celui care a lăsat moştenirea, precum şi cheltuielile necesare pentru înmormîntare, care trebuie să corespundă obiceiului locului şi mărimii masei succesorale.

(2) Pretenţiile privind plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) se satisfac din contul moştenirii prioritar faţă de alte creanţe, inclusiv faţă de cele garantate prin ipotecă sau gaj.

Articolul 1572¹¹⁸. Întreţinerea membrilor familiei

(1) Moştenitorii sînt obligaţi să asigure membrilor familiei defunctului care au fost întreţinuţi de acesta şi au locuit împreună cu acesta pînă la moartea lui, în primele 40 de zile după deschiderea moştenirii, o întreţinere în mărime echivalentă cu întreţinerea acordată pînă la moarte şi să le permită acestora să folosească locuinţa şi obiectele de uz casnic. Prin testament testatorul poate dispune altfel.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), dispoziţiile cu privire la legat se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a 2-a

Somarea creditorilor masei succesorale

Articolul 1572¹¹⁹. Somarea privind înaintarea creanţelor

Creditorilor masei succesorale li se poate cere declararea creanţelor lor în cadrul procedurii de somare publică în ordinea stabilită de prezenta secţiune.

Articolul 1573. Cererea de desfăşurare a procedurii de somare

(1) Procedura de somare a creditorilor masei succesorale este desfăşurată de către notarul care desfăşoară procedura succesorală la cererea:

a) oricărui moştenitor. Cu toate acestea, cererea nu poate fi depusă de moştenitorul unic dacă, conform legii, el poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile masei succesorale;

b) administratorului masei succesorale;

c) custodelui masei succesorale sau executorului testamentar, dacă aceştia au împuterniciri de a administra masa succesorală.

(2) Moştenitorul, precum şi executorul testamentar pot cere desfăşurarea procedurii de somare după acceptarea moştenirii.

(3) În cazul în care există mai mulţi moştenitori, indiferent de persoana care a depus-o, cererea de desfăşurare a procedurii de somare şi tabelul creanţelor înaintate profită tuturor celorlalţi moştenitori; dispoziţiile legale privind răspunderea nelimitată rămîn neafectate. În cazul moştenirii subsecvente, această regulă se aplică în mod corespunzător moştenitorilor prealabili şi moştenitorilor subsecvenţi.

(4) Dacă moştenitorul şi-a vîndut cota succesorală, atît cumpărătorul, cît şi moştenitorul pot depune cerere de desfăşurare a procedurii de somare. Indiferent de persoana care a depus-o, cererea de desfăşurare a procedurii de somare şi tabelul creanţelor înaintate profită atît vînzătorului, cît şi cumpărătorului; dispoziţiile legale privind răspunderea nelimitată rămîn neafectate. Această regulă se aplică în mod corespunzător cazurilor în care o persoană a vîndut cota succesorală dobîndită prin contract sau pe altă cale s-a obligat să vîndă cota succesorală dobîndită în temeiul legii sau pe altă cale.

(5) La cererea de desfăşurare a procedurii de somare se anexează lista creditorilor cunoscuţi, cu indicarea adresei de contact cunoscute.

(6) Dacă s-a depus cerere de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale, procedura de somare nu se poate desfăşura, iar dacă a început, va fi oprită.

Articolul 1574. Conţinutul somaţiei. Publicarea şi expedierea somaţiei

(1) Notarul care desfăşoară procedura succesorală pregăteşte şi asigură publicarea o singură dată a somaţiei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. După publicare, notarul expediază somaţia creditorilor indicaţi la art.1573 alin.(5).

(2) Suplimentar, notarul poate publica somaţia în alte mijloace de presă.

(3) Somaţia va conţine:

a) denumirea şi adresa biroului notarial; numărul dosarului succesoral;

b) numele, prenumele, reşedinţa obişnuită a defunctului şi data decesului;

c) data naşterii şi numărul de identificare ale defunctului, în cazul în care acestea sînt indicate în actul de deces;

d) chemarea adresată creditorilor masei succesorale de a-şi înainta pretenţiile către notar;

e) termenul-limită de înaintare a creanţelor, care va fi de 6 luni de la data publicării somaţiei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

f) avertismentul că creditorii masei succesorale care nu şi-au înaintat creanţele se sancţionează de lege prin faptul că creanţele lor vor fi satisfăcute doar în măsura în care vor mai rămîne bunuri ale masei succesorale după satisfacerea creanţelor creditorilor care nu au fost sancţionaţi de lege. Dreptul de a fi satisfăcuţi înaintea legatarilor şi a beneficiarilor sarcinilor testamentare rămîne neafectat;

g) avertismentul că, după partajul masei succesorale, fiecare comoştenitor răspunde numai pentru partea din obligaţiile masei succesorale proporţională cu cota sa succesorală.

Articolul 1575. Notificarea creditorului despre înaintarea creanţei

(1) Notificarea creditorului despre înaintarea creanţei se depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală şi conţine:

a) numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul;

b) mărimea integrală a sumelor sau a altor prestaţii datorate creditorului la data depunerii; temeiul creanţelor şi scadenţa lor;

c) menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii.

(2) La notificare se anexează, după caz, originale sau copii legalizate de pe înscrisurile justificative din care izvorăsc creanţele şi actele de constituire de garanţiilor. Neanexarea acestora nu afectează efectele juridice ale notificării.

Articolul 1575¹. Tabelul creanţelor înaintate. Dreptul de acces la actele procedurii

(1) După expirarea termenului-limită al somaţiei, notarul care desfăşoară procedura de somare întocmeşte tabelul creanţelor înaintate pe baza notificărilor depuse în termen şi îl aduce la cunoştinţa solicitantului procedurii şi a moştenitorilor care au acceptat moştenirea.

(2) Notarul trebuie să permită persoanelor indicate la art.1573 alin.(1), creditorului masei succesorale, legatarului, precum şi oricărei alte persoane care demonstrează un interes legitim, să ia cunoştinţă de actele procedurii de somare, inclusiv de notificările creditorilor, de anexele la acestea şi de tabelul creanţelor înaintate.

Articolul 1575². Pretenţii care nu sînt atinse

Procedura de somare publică a creditorilor nu aduce atingere drepturilor creditorilor gajişti, ale celor asimilaţi creditorilor gajişti, în cazul insolvabilităţii, şi nici drepturilor creditorilor care, la executarea silită asupra unui imobil, au dreptul la satisfacerea creanţelor lor din contul acestui bun în măsura în care aceste drepturi se referă la satisfacerea din contul bunurilor a obligaţiilor referitoare la aceste bunuri. Aceeaşi regulă se aplică creditorilor ale căror pretenţii sînt garantate prin înregistrare provizorie sau prin notare ori celor care au dreptul să ceară, în cazul insolvabilităţii, separarea din masa debitoare a bunului care constituie obiectul dreptului lor.

Articolul 1575³. Neatingerea legatelor şi a sarcinilor

Dreptul la legate şi drepturile rezultate din sarcini nu sînt afectate prin procedura de somare publică a creditorilor, prin derogare de la dispoziţiile art.1575¹⁰²lit.a).

Articolul 1575⁴. Excluderea creanţelor neînaintate

(1) Moştenitorul poate refuza satisfacerea creanţei creditorului masei succesorale (creditor exclus) a cărui creanţă nu a fost înaintată în cadrul procedurii de somare publică a creditorilor (creanţă exclusă), dacă masa succesorală se epuizează prin satisfacerea creanţelor creditorilor neexcluşi. Moştenitorul este totuşi obligat să satisfacă creanţa exclusă cu prioritate faţă de obligaţiile ce rezultă din legate şi din sarcini, cu excepţia cazului în care creditorul şi-a înaintat creanţa după satisfacerea obligaţiilor ce rezultă din legate şi din sarcini.

(2) Moştenitorul trebuie să cedeze surplusul în cazul executării silite care prevede satisfacerea creditorului, conform dispoziţiilor legale referitoare la îmbogăţirea nejustificată. Moştenitorul poate refuza predarea bunurilor care intră în componenţa masei succesorale şi care s-au păstrat, plătind contravaloarea lor. Hotărîrea judecătorească definitivă prin care se dispune ca moştenitorul să satisfacă o creanţă exclusă are faţă de un alt creditor acelaşi efect ca şi satisfacerea creanţei.

Articolul 1575⁵. Excepţia de tardivitate în declararea creanţelor

(1) Creditorul masei succesorale care, în baza creanţei sale, ridică pretenţii faţă de moştenitor după expirarea termenului de 3 ani de la deschiderea moştenirii se asimilează creditorului exclus în sensul art.1575⁴, cu excepţia cazului în care moştenitorul sau alte persoane care acţionează în numele masei succesorale (custodele, administratorul masei succesorale, moştenitorul prealabil etc.) au cunoscut despre creanţă înainte de expirarea celor 3 ani sau creditorul şi-a înaintat creanţa în cadrul procedurii de somare publică a creditorilor. În cazul în care cel care a lăsat moştenirea este declarat decedat sau momentul decesului se stabileşte conform Codului de procedură civilă, termenul începe să curgă din momentul în care rămîne definitivă hotărîrea cu privire la declararea decesului sau stabilirea momentului decesului.

(2) Obligaţia care incumbă moştenitorului conform dispoziţiilor art.1575⁴ alin.(1) al doilea enunţ se extinde asupra obligaţiilor corelative drepturilor cu privire la legate şi sarcini numai în măsura în care creditorul, în cazul insolvabilităţii masei succesorale, ar fi avut un rang de prioritate mai înalt.

(3) În măsura în care un creditor nu este afectat conform dispoziţiilor art.1575² prin procedura somării publice, dispoziţiile alin.(1) nu i se aplică.

Secţiunea a 3-a

Limitarea răspunderii moştenitorului

Articolul 1575⁶. Instituirea unei administrări asupra masei succesorale. Insolvabilitatea masei succesorale

(1) Răspunderea moştenitorului pentru obligaţiile masei succesorale se limitează la activul masei succesorale şi nu se extinde asupra patrimoniului pe care îl are în afara cotei succesorale ce îi revine, dacă se dispune administrarea masei succesorale în scopul satisfacerii creditorilor sau dacă a fost intentat procesul de insolvabilitate a masei succesorale.

(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), moştenitorul poartă răspundere şi cu patrimoniul său în afara cotei succesorale (răspundere nelimitată) pentru toate obligaţiile masei succesorale în cazurile prevăzute la art.1575²⁵ alin.(1) şi art.1575³⁶ ori doar pentru obligaţia creditorului menţionat la art.1575³⁷ alin.(3).

Articolul 1575⁷. Ficţiunea existenţei raporturilor juridice stinse

Dacă se dispune administrarea masei succesorale sau se intentează procesul de insolvabilitate a masei succesorale, se consideră că nu sînt stinse raporturile juridice care s-au stins la deschiderea moştenirii prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţii de debitor al obligaţiei şi creditor al dreptului corelativ sau de constituitor al garanţiei şi creditor al dreptului garantat.

Articolul 1575⁸. Ineficienţa compensării

(1) Dacă, înainte de a se dispune administrarea masei sau a se intenta procesul de insolvabilitate a masei succesorale, un creditor al masei succesorale şi-a compensat creanţa care face parte din masa succesorală cu creanţa moştenitorului, fără consimţămîntul acestuia, după ce se dispune administrarea masei succesorale sau se intentează procesul de insolvabilitate a masei succesorale, compensarea respectivă se consideră ca nu a avut loc.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi atunci cînd creditorul care nu este creditor al masei succesorale a compensat creanţa sa faţă de moştenitor cu o creanţă din masa succesorală.

Articolul 1575⁹. Răspunderea moştenitorului pentru administrarea anterioară. Rambursarea cheltuielilor

(1) În cazul în care se dispune administrarea masei succesorale sau se intentează procesul de insolvabilitate a masei succesorale, moştenitorul poartă răspundere faţă de creditorii masei succesorale pentru administrarea de pînă atunci a masei succesorale, ca şi cum de la acceptarea moştenirii ar fi dispus de masa succesorală în calitate de administrator al ei. Faţă de acţiunile moştenitorului legate de masa succesorală, efectuate înaintea acceptării moştenirii, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la gestiunea de afaceri fără mandat.

(2) Pretenţiile creditorilor masei succesorale înaintate conform alin.(1) se consideră creanţe care intră în componenţa masei succesorale.

(3) Cheltuielile efectuate de moştenitor sînt acoperite din masa succesorală în măsura în care el ar avea dreptul să ceară rambursarea lor conform dispoziţiilor legale referitoare la mandat sau la gestiunea de afaceri fără mandat.

Articolul 1575¹⁰. Stingerea obligaţiei masei succesorale

Stingerea unei obligaţii a masei succesorale de către moştenitor trebuie considerată de către creditorii masei succesorale ca fiind efectuată din contul masei succesorale dacă, reieşind din circumstanţe, moştenitorul putea considera că masa succesorală va fi suficientă pentru stingerea tuturor obligaţiilor masei succesorale.

Articolul 1575¹¹. Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale

(1) Dacă moştenitorul află despre starea de incapacitate de plată sau supraîndatorare a masei succesorale, el este obligat să ceară fără întîrziere intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale, însă nu înainte de acceptarea moştenirii. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea moştenitorului faţă de creditori pentru prejudiciul cauzat prin aceasta. În caz că există mai mulţi moştenitori, răspunderea lor pentru acest prejudiciu este solidară.

(2) Pretenţiile creditorilor masei succesorale înaintate conform alin.(1) se consideră că intră în componenţa masei succesorale.

(3) Pentru determinarea suficienţei masei succesorale nu se iau în calcul obligaţiile rezultate din legate şi sarcini, precum şi obligaţiile faţă de creditorii excluşi în sensul art.1575⁴ şi 1575⁵.

(4) Necunoaşterea supraîndatorării din neglijenţă se asimilează cunoaşterii despre starea de incapacitate de plată sau de supraîndatorare. Se consideră neglijenţă în special atunci cînd moştenitorul nu cere somarea publică a creditorilor masei succesorale, cu toate că are motive să presupună că există obligaţii necunoscute ale masei succesorale. Simpla împrejurare că administratorul sau custodele masei succesorale ori executorul testamentar cunoştea starea de incapacitate de plată sau supraîndatorare nu indică neglijenţa moştenitorului.

(5) Nu este obligatorie somarea publică a creditorilor dacă procedura presupune cheltuieli disproporţionat de mari în raport cu valoarea masei succesorale.

Articolul 1575¹². Administrarea masei succesorale

(1) Administrarea masei succesorale se dispune de către notarul care desfăşoară procedura succesorală, la cererea moştenitorului, chiar şi înainte de acceptarea moştenirii.

(2) La cererea creditorului masei succesorale, administrarea ei se dispune dacă există motive să se creadă că, în rezultatul comportamentului unui moştenitor sau al situaţiei patrimoniale a unui moştenitor, se periclitează satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor masei succesorale din contul masei succesorale. Cererea nu mai poate fi înaintată dacă au trecut 2 ani de la acceptarea moştenirii de către cel puţin un moştenitor.

(3) Înainte de a dispune administrarea masei succesorale, notarul va cita pentru audiere toţi comoştenitorii şi, după caz, executorul testamentar sau custodele masei succesorale.

(4) Poate fi desemnat administrator al masei succesorale doar administratorul autorizat în condiţiile legii.

Articolul 1575¹³. Refuzul instituirii administrării

Dispunerea administrării masei succesorale poate să fie refuzată dacă cheltuielile sînt disproporţionat de mari în raport cu valoarea masei succesorale.

Articolul 1575¹⁴. Publicitatea instituirii administrării

(1) Notarul este obligat să publice o informaţie despre instituirea administrării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, indicînd numele şi prenumele defunctului, numărul dosarului succesoral şi datele de identificare ale administratorului masei succesorale.

(2) Notarul eliberează administratorului un certificat care îi confirmă calitatea (certificat de administrator al masei succesorale). Certificatul se restituie la încetarea calităţii de administrator al masei succesorale.

(3) Administratorul masei succesorale asigură notarea instituirii administrării masei succesorale în registrele de publicitate a drepturilor care vizează bunurile masei succesorale.

Articolul 1575¹⁵. Efectul hotărîrii de instituire a administrării

(1) Odată cu instituirea administrării masei succesorale, moştenitorului şi, dacă există, executorului testamentar i se suspendă dreptul de a administra masa succesorală şi de a dispune de aceasta. În acest caz, pretenţiile faţă de masa succesorală se pot înainta numai administratorului masei succesorale. Dispoziţiile art.74, 77, 83, 92 şi 93 din Legea insolvabilităţii nr.149/2012 se aplică în mod corespunzător.

(2) Executarea silită şi punerea sechestrului asupra bunurilor care intră în componenţa masei succesorale, la cererea unui creditor care nu este creditor al masei succesorale, sînt interzise.

Articolul 1575¹⁶. Obligaţiile şi răspunderea administratorului masei succesorale

(1) Administratorul este obligat să administreze masa succesorală în interesul creditorilor şi al moştenitorului, avînd inclusiv dreptul de a dispune de bunurile din masa succesorală, şi să asigure, din contul masei succesorale, executarea obligaţiilor masei succesorale indiferent de rangul lor de prioritate.

(2) Administratorul masei succesorale răspunde pentru administrarea masei succesorale şi faţă de creditorii masei succesorale. Dispoziţiile art.1575⁹ alin.(2), 1575¹⁰ şi 1575¹¹se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1575¹⁷. Transmiterea masei succesorale

(1) Administratorul masei succesorale transmite moştenitorului ceea ce a rămas din masa succesorală abia atunci cînd sînt stinse obligaţiile cunoscute ale masei succesorale.

(2) Dacă o obligaţie nu poate fi executată la moment sau dacă ea este litigioasă, transmiterea masei succesorale se poate face numai dacă s-a acordat o garanţie creditorului. Pentru o creanţă afectată de condiţie nu este necesară acordarea unei garanţii dacă posibilitatea împlinirii condiţiei este atît de îndepărtată, încît creanţa nu are actualmente o valoare patrimonială.

(3) Administratorul masei succesorale va transmite moştenitorului şi notarului care desfăşoară procedura succesorală o dare de seamă despre administrare, iar notarul va dispune încetarea administrării masei succesorale şi va asigura radierea menţiunii despre administrare din registrele de publicitate.

Articolul 1575¹⁸. Remunerarea administratorului. Rambursarea cheltuielilor

(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, administratorul masei succesorale are dreptul la o remuneraţie corespunzătoare, a cărei mărime se stabileşte de către notarul care desfăşoară procedura succesorală.

(2) Administratorul masei succesorale, de asemenea, are dreptul la rambursarea cheltuielilor aferente administrării. Dispoziţiile art.1046 se aplică în mod corespunzător.

(3) Remuneraţia şi cheltuielile sînt acoperite din masa succesorală, chiar dacă au fost avansate de un moştenitor, un creditor sau o altă persoană cu interes legitim.

Articolul 1575¹⁹. Încetarea administrării masei succesorale

(1) Administrarea masei succesorale încetează de plin drept odată cu intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale.

(2) Administrarea masei succesorale poate fi revocată de către notarul care desfăşoară procedura succesorală dacă cheltuielile pentru ea depăşesc valoarea masei succesorale.

Articolul 1575²⁰. Excepţia de epuizare a masei succesorale

(1) Dacă procesul de insolvabilitate a masei succesorale a încetat ca urmare a distribuţiei finale a masei succesorale sau prin confirmarea de către instanţa de judecată a planului procedurii de restructurare, atunci moştenitorul răspunde conform dispoziţiilor art.1575⁴şi 1575⁵alin.(2). Cu toate acestea, pentru obligaţiile masei succesorale guvernate de planul procedurii de restructurare moştenitorul răspunde conform planului.

(2) Creanţele faţă de masa succesorală care, în cadrul procesului de insolvabilitate, nu au fost incluse în tabelul definitiv consolidat al creanţelor se consideră excluse în sensul art.1575⁴.

Articolul 1575²¹. Excepţia de insuficienţă a masei succesorale

(1) În cazul în care, în legătură cu insuficienţa masei succesorale, nu este rezonabilă instituirea administrării ei sau intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale ori, din acelaşi motiv, încetează administrarea masei succesorale, ori încetează procesul de insolvabilitate, atunci moştenitorul poate refuza satisfacerea creditorilor masei succesorale, în măsura în care masa succesorală a devenit insuficientă. În această situaţie, moştenitorul este obligat să transmită ceea ce a rămas din masa succesorală în vederea satisfacerii creditorilor în ordinea procedurii de executare silită.

(2) Drepturile moştenitorului nu se exclud doar prin faptul că, după deschiderea moştenirii, creditorul a obţinut, pe calea procedurii de executare silită sau pe altă cale, un drept de gaj sau de ipotecă ori o înregistrare provizorie sau o notare.

Articolul 1575²². Consecinţele ridicării excepţiei de insuficienţă a masei succesorale

(1) Dacă moştenitorul face uz de dreptul său prevăzut de art.1575²¹, răspunderii sale şi dreptului său la rambursarea cheltuielilor li se aplică dispoziţiile art.1575⁹ şi 1575¹⁰.

(2) Raporturile juridice, stinse la momentul deschiderii moştenirii prin întrunirea calităţii de debitor şi creditor de către aceeaşi persoană sau prin întrunirea creanţei şi a garanţiei de către aceeaşi persoană, în raporturile dintre moştenitor şi creditor se consideră că nu s-au stins.

(3) Hotărîrea definitivă prin care se dispune ca moştenitorul să satisfacă cerinţele unuia dintre creditori are pentru un alt creditor acelaşi efect ca şi satisfacerea creanţelor.

(4) Obligaţiile care rezultă din dreptul la legate şi sarcini trebuie să fie luate în considerare de moştenitor ca şi cum ele ar fi trebuit executate în cadrul procesului de insolvabilitate a masei succesorale.

Articolul 1575²³. Supraîndatorarea în rezultatul legatelor şi sarcinilor

Dacă supraîndatorarea moştenirii rezultă din legate şi sarcini, moştenitorul este în drept, chiar dacă nu sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.1575²¹, să înceapă satisfacerea acestor creanţe conform dispoziţiilor art.1575²¹ şi 1575²². Moştenitorul poate refuza să predea bunurile din componenţa masei succesorale care s-au păstrat, plătind contravaloarea acestora.

Secţiunea a 4-a

Inventarul. Răspunderea nelimitată a moştenitorului

Articolul 1575²⁴. Dreptul de a întocmi un inventar

Moştenitorul are dreptul să depună la notar o listă care cuprinde componenţa masei succesorale (inventarul).

Articolul 1575²⁵. Stabilirea termenului pentru întocmirea inventarului

(1) La cererea unui creditor al masei succesorale, notarul trebuie să stabilească moştenitorului un termen pentru întocmirea inventarului (termen de inventariere). Dacă inventarul nu a fost depus pînă la expirarea termenului, moştenitorul răspunde nelimitat pentru obligaţiile masei succesorale.

(2) Creditorul care depune cererea trebuie să justifice temeinicia creanţelor sale. Stabilirea termenului rămîne valabilă dacă se constată că creanţa nu există.

Articolul 1575²⁶. Durata termenului de inventariere

(1) Termenul pentru întocmirea inventarului trebuie să fie de cel puţin o lună şi de cel mult 3 luni. Termenul se calculează de la recepţionarea actului prin care acesta a fost stabilit.

(2) Dacă termenul este stabilit pînă la acceptarea moştenirii, acesta începe să curgă doar din momentul acceptării moştenirii.

(3) La cererea moştenitorului, termenul se poate prelungi, la discreţia notarului.

Articolul 1575²⁷. Stabilirea unui nou termen

(1) Dacă, din motive în afara controlului său, moştenitorul a fost împiedicat să depună inventarul în termen, să ceară prelungirea termenului de inventariere cînd există circumstanţe justificate sau să respecte termenul de 2 săptămîni prevăzut la alin.(2), atunci, la cererea acelui moştenitor, notarul va stabili un nou termen pentru depunerea inventarului.

(2) Cererea privind stabilirea unui nou termen trebuie depusă în termen de 2 săptămîni de la înlăturarea impedimentului şi nu mai tîrziu de 1 an de la expirarea termenului stabilit prima dată.

(3) Pînă la stabilirea unui nou termen de către notar, dacă este posibil, trebuie audiat creditorul masei succesorale la cererea căruia s-a stabilit termenul iniţial.

Articolul 1575²⁸. Suspendarea cursului termenului

Curgerii termenului de inventariere şi a termenului de 2 săptămîni prevăzut la art.1575²⁷ alin.(2) i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.274 alin.(1) lit.d), care reglementează calcularea termenului de prescripţie extinctivă.

Articolul 1575²⁹. Moartea moştenitorului pînă la expirarea termenului

Dacă moştenitorul decedează înainte de expirarea termenului de inventariere sau înainte de expirarea termenului de două săptămîni prevăzut la art.1575²⁷ alin.(2), termenul nu se va considera împlinit înainte de expirarea termenului pentru renunţarea la moştenirea lăsată de moştenitor.

Articolul 1575³⁰. Informarea autorităţii tutelare

Dacă moştenitorul este un minor sau este un adult în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară, notarul este obligat să notifice autoritatea tutelară privind stabilirea termenului de inventariere.

Articolul 1575³¹. Ineficienţa stabilirii termenului

Stabilirea unui termen de inventariere este lipsită de efect dacă s-a instituit administrarea masei succesorale sau a fost intentat procesul de insolvabilitate a masei succesorale. Nu poate fi stabilit un termen de inventariere pe durata administrării masei succesorale sau pe durata desfăşurării procesului de insolvabilitate a masei succesorale. Dacă procesul de insolvabilitate s-a încheiat prin distribuirea finală a masei succesorale sau prin confirmarea planului procedurii de restructurare, pentru înlăturarea răspunderii nelimitate nu este necesară întocmirea inventarului.

Articolul 1575³². Conţinutul inventarului

(1) Inventarul trebuie să cuprindă toate bunurile şi toate obligaţiile care intră în componenţa masei succesorale existente la momentul deschiderii moştenirii.

(2) Inventarul va include şi descrierea bunurilor care intră în componenţa masei succesorale, în măsura în care aceasta este necesară pentru stabilirea valorii lor, precum şi evaluarea bunurilor respective.

Articolul 1575³³. Întocmirea inventarului de către moştenitor

La întocmirea inventarului, moştenitorul trebuie să cheme în asistenţă o autoritate competentă, un funcţionar public competent sau un notar. Inventarul se semnează de către moştenitor şi se contrasemnează de către cel chemat să-l asiste.

Articolul 1575³⁴. Întocmirea inventarului de o autoritate sau o persoană competentă

(1) La cererea moştenitorului, notarul va întocmi inventarul sau va dispune ca acesta să fie întocmit de o autoritate competentă sau de un funcţionar public competent. Prin depunerea cererii se conservă termenul de inventariere.

(2) Moştenitorul este obligat să ofere informaţiile necesare pentru întocmirea inventarului.

(3) Inventarul se va depune la notar de către autoritatea sau funcţionarul public care l-a întocmit.

Articolul 1575³⁵. Invocarea inventarului existent

În cazul în care la notar există un inventar care corespunde dispoziţiilor art.1575³³ şi 1575³⁴, este suficient dacă, înaintea expirării termenului de inventariere, moştenitorul declară notarului că îşi însuşeşte acest inventar.

Articolul 1575³⁶. Răspunderea nelimitată a moştenitorului în caz de neveridicitate a inventarului

(1) Dacă moştenitorul omite intenţionat să includă în inventar o parte esenţială a bunurilor masei succesorale sau, în scopul prejudicierii creditorilor, admite includerea unei obligaţii inexistente, atunci acesta răspunde nelimitat pentru toate obligaţiile masei succesorale. Această regulă se aplică şi atunci cînd, în cazul prevăzut la art.1575³⁴, moştenitorul refuză să ofere informaţii sau tergiversează intenţionat un timp îndelungat să le furnizeze.

(2) Dacă datele despre bunurile moştenirii sînt incomplete şi nu există situaţiile prevăzute la alin.(1), atunci moştenitorului i se poate stabili un nou termen de inventariere pentru efectuarea completărilor.

Articolul 1575³⁷. Declaraţia pe proprie răspundere a moştenitorului

(1) La cererea unui creditor al masei succesorale, moştenitorul va depune o declaraţie pe proprie răspundere în faţa notarului că datele din inventar despre bunurile care intră în componenţa masei succesorale sînt, după cunoştinţa sa, complete şi veridice.

(2) Înainte de a depune declaraţia, moştenitorul poate completa inventarul.

(3) Moştenitorul care refuză să depună declaraţia conform alin.(1) poartă răspundere nelimitată faţă de creditorul care a depus cererea. Această regulă se aplică şi atunci cînd moştenitorul nu se prezintă la termenul stabilit iniţial sau la noul termen stabilit în baza cererii creditorului, cu excepţia cazului în care există un motiv suficient de întemeiat pentru neprezentare.

(4) Acelaşi creditor sau un altul poate cere ca moştenitorul să depună repetat declaraţia numai dacă există motive de a crede că moştenitorul a aflat despre existenţa altor bunuri succesorale după ce a depus declaraţia precedentă.

Articolul 1575³⁸. Răspunderea în cazul mai multor cote succesorale

Dacă un moştenitor este chemat la mai multe cote succesorale, răspunderea sa pentru obligaţiile masei succesorale se stabileşte în privinţa fiecărei cote succesorale ca şi cum cotele respective ar aparţine unor moştenitori diferiţi. Această regulă se aplică în cazurile acrescămîntului şi în cele prevăzute la art.1459 numai cînd cotele succesorale sînt grevate în mod diferit.

Articolul 1575³⁹. Prezumţia la întocmirea inventarului

Dacă inventarul a fost depus în termen, în raporturile dintre moştenitor şi creditorii masei succesorale se prezumă că la momentul deschiderii moştenirii nu au existat alte bunuri ale masei succesorale decît cele indicate în inventar.

Articolul 1575⁴⁰. Accesul la inventar

Notarul trebuie să permită consultarea inventarului oricărei persoane care îşi justifică interesul legitim în acest sens.

Articolul 1575⁴¹. Statul în calitate de moştenitor legal

Statului în calitate de moştenitor legal nu i se poate stabili un termen de inventariere. Statul are obligaţia să ofere creditorilor masei succesorale informaţii despre valoarea masei succesorale. Răspunderea statului în calitate de moştenitor legal se limitează la valoarea masei succesorale în toate cazurile.

Articolul 1575⁴². Custodele masei succesorale. Administratorul masei succesorale

(1) Custodelui masei succesorale, desemnat în conformitate cu art.1572¹¹², nu i se poate stabili un termen de inventariere. El este obligat să ofere creditorilor masei succesorale informaţii despre valoarea masei succesorale. Custodele masei succesorale nu poate renunţa la limitarea răspunderii moştenitorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi administratorului masei succesorale.

Articolul 1575⁴³. Efectele răspunderii nelimitate a moştenitorului

(1) Dacă moştenitorul poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile masei succesorale, dispoziţiile art.1575⁴–1575⁶şi 1575⁸–1575¹¹nu se aplică. În acest caz, moştenitorul nu are dreptul să ceară instituirea administrării masei succesorale. Totuşi, moştenitorul poate invoca limitarea răspunderii conform dispoziţiilor art.1575⁴ sau 1575⁵ dacă ulterior intervine o situaţie descrisă de dispoziţiile art.1575²⁵ alin.(1) al doilea enunţ sau ale art.1575³⁶ alin.(1).

(2) Aplicarea dispoziţiilor art.1575⁸–1575¹¹ şi dreptul moştenitorului de a cere instituirea administrării masei succesorale nu sînt excluse prin faptul că moştenitorul răspunde nelimitat faţă de unii dintre creditorii masei succesorale.

Secţiunea a 5-a

Excepţii dilatorii

Articolul 1575⁴⁴. Excepţia în primele 3 luni

(1) Moştenitorul are dreptul să refuze îndeplinirea obligaţiilor masei succesorale în decursul primelor 3 luni de la acceptarea moştenirii, dar nu şi după data depunerii inventarului.

(2) Pentru perioada în care are dreptul să refuze executarea obligaţiilor conform prevederilor alin.(1), moştenitorul datorează doar dobînda de întîrziere la rata prevăzută la art.585. Debitorul consumator nu datorează nici asemenea dobîndă de întîrziere.

Articolul 1575⁴⁵. Excepţia somării publice a creditorilor

(1) Dacă moştenitorul, în primele 12 luni după acceptarea moştenirii, a cerut somarea publică a creditorilor masei succesorale şi cererea a fost admisă, atunci acesta are dreptul să refuze executarea obligaţiilor masei succesorale pînă la încheierea acestei proceduri.

(2) Dacă se întocmeşte tabelul creanţelor înaintate sau se respinge cererea de dispunere a procedurii, aceasta nu se consideră încheiată înaintea expirării unui termen de 2 săptămîni, care începe de la comunicarea tabelului şi înainte de soluţionarea contestaţiei depuse în termen.

Articolul 1575⁴⁶. Excluderea excepţiilor în cazul răspunderii nelimitate

(1) Dispoziţiile art.1575⁴⁴ şi 1575⁴⁵ nu se aplică dacă moştenitorul poartă răspundere nelimitată.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care un creditor, conform dispoziţiilor art.1575², nu este afectat de somarea publică a creditorilor masei succesorale, sub rezerva că nu se are în vedere un drept obţinut abia după momentul deschiderii moştenirii în cadrul procedurii executării silite sau în baza unui sechestru şi nici înregistrarea provizorie sau notarea într-un registru de publicitate efectuată după momentul deschiderii moştenirii.

Articolul 1575⁴⁷. Calcularea termenului în cadrul custodiei asupra masei succesorale

Dacă înaintea acceptării moştenirii se numeşte un custode pentru administrarea masei succesorale, termenele stabilite de dispoziţiile art.1575⁴⁴ şi 1575⁴⁵ alin.(1) încep să curgă odată cu desemnarea acestuia.

Capitolul IV

PRETENŢII DIN MOŞTENIRE (PETIŢIA

DE EREDITATE)

Articolul 1575⁴⁸. Obligaţia de restituire a posesorului masei succesorale

(1) Moştenitorul poate cere oricărei persoane care a dobîndit bunuri ce intră în componenţa masei succesorale, în virtutea unui drept de moştenire care nu-i aparţine în realitate (posesorul masei succesorale), restituirea acestor bunuri.

(2) Dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţiile alin.(1) se prescrie în termen de 10 ani de la data în care moştenitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurările pe care se întemeiază dreptul său de moştenire. După expirarea acestui termen se consideră că moştenitorul a renunţat la moştenire.

(3) Termenul de prescripţie prevăzut la alin.(2) începe să curgă faţă de moştenitorul care a lăsat masa succesorală în posesia soţului supravieţuitor doar după decesul acestuia din urmă.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător în cazul în care posesia vizează doar o cotă succesorală.

Articolul 1575⁴⁹. Subrogarea în cadrul masei succesorale

(1) Se consideră ca intră în componenţa masei succesorale şi bunurile pe care posesorul masei succesorale le-a dobîndit printr-un act juridic din contul mijloacelor luate din masa succesorală.

(2) Apartenenţa la masa succesorală a unei creanţe astfel dobîndite poate fi invocată faţă de debitor numai atunci cînd el a cunoscut această apartenenţă. Dispoziţiile art.560–562 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1575⁵⁰. Produsele restituite de posesor

Posesorul masei succesorale trebuie să restituie moştenitorului foloasele obţinute. Obligaţia de restituire se extinde şi la fructele asupra cărora posesorul a dobîndit dreptul de proprietate.

Articolul 1575⁵¹. Aplicarea regulilor privind îmbogăţirea nejustificată

(1) În măsura în care posesorul masei succesorale nu poate face restituirea, obligaţia lui se stabileşte conform dispoziţiilor legale referitoare la restituirea în cazul îmbogăţirii nejustificate.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special în cazul în care terţii au dobîndit dreptul de proprietate asupra bunului care intră în componenţa masei succesorale.

Articolul 1575⁵². Rambursarea cheltuielilor

(1) Posesorul masei succesorale este obligat să restituie bunurile care intră în componenţa masei succesorale numai în schimbul rambursării tuturor cheltuielilor în măsura în care acestea nu se sting pe calea compensării cu îmbogăţirea nejustificată, care trebuie restituită conform dispoziţiilor art.1575⁵¹. Pretenţiei întemeiate pe dreptul de proprietate i se aplică dispoziţiile art.311 şi 312.

(2) Se rambursează şi cheltuielile efectuate de posesorul masei succesorale pentru a se libera de grevările moştenirii sau pentru satisfacerea obligaţiilor masei succesorale.

(3) În măsura în care, conform dispoziţiilor legale, moştenitorul trebuie să ramburseze şi cheltuielile care nu au fost efectuate pentru bunuri individuale, în special cheltuieli menţionate la alin.(2), dreptul posesorului masei succesorale rămîne neatins.

Articolul 1575⁵³. Răspunderea în cadrul examinării pricinii

(1) Dacă posesorul masei succesorale trebuie să restituie bunuri care intră în componenţa masei succesorale, acţiunea moştenitorului privind plata despăgubirilor pentru deteriorarea, pierderea sau altă cauză de imposibilitate de restituire se reglementează în conformitate cu dispoziţiile aplicabile raporturilor dintre proprietar şi posesor, din momentul introducerii în instanţa de judecată a acţiunii în revendicare.

(2) Aceeaşi regulă se aplică şi dreptului moştenitorului la restituirea sau plata valorii pentru foloasele obţinute, precum şi dreptului posesorului masei succesorale la rambursarea cheltuielilor.

Articolul 1575⁵⁴. Răspunderea în caz de rea-credinţă

Dacă, la momentul începerii posesiei, posesorul masei succesorale nu este de bună-credinţă, el răspunde ca şi cum acţiunea moştenitorului a fost introdusă în instanţa de judecată în acel moment. Dacă posesorul masei succesorale află ulterior că nu este moştenitor, el răspunde în acelaşi mod din momentul în care a luat cunoştinţă de acest fapt. Aceasta nu afectează răspunderea mai extinsă cauzată de întîrziere.

Articolul 1575⁵⁵. Răspunderea în cazul actelor ilicite

Dacă posesorul masei succesorale a dobîndit un bun din masa succesorală printr-o infracţiune sau deposedare ilegală, el răspunde conform dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea pentru delicte. Posesorul de bună-credinţă al masei succesorale poartă răspundere pentru deposedare ilegală conform acelor dispoziţii legale numai dacă moştenitorul dobîndise deja posesia propriu-zisă asupra bunului.

Articolul 1575⁵⁶. Obligaţia posesorului masei succesorale de a oferi informaţii

(1) Posesorul masei succesorale are obligaţia să ofere moştenitorului informaţii cu privire la bunurile care alcătuiesc masa succesorală şi locul aflării acestora.

(2) Aceeaşi obligaţie o are şi persoana care, fără să fie posesor al masei succesorale, intră în posesia unui bun din componenţa masei succesorale înainte ca moştenitorul să intre propriu-zis în posesia masei succesorale.

Articolul 1575⁵⁷. Obligaţia persoanelor care au locuit cu cel care a lăsat moştenirea de a oferi informaţii. Confirmarea prin declaraţie pe proprie răspundere

(1) Persoana care, la momentul deschiderii moştenirii, locuia în gospodăria celui care a lăsat moştenirea are obligaţia să ofere moştenitorului, la cerere, informaţii despre operaţiunile efectuate în legătură cu moştenirea şi despre ceea ce îi este cunoscut în privinţa locului aflării bunurilor care intră în componenţa masei succesorale.

(2) Dacă există motive să se presupună că informaţiile au fost furnizate cu neglijenţă, persoana este obligată, la cererea moştenitorului, să depună o declaraţie pe proprie răspundere în faţa notarului, prin care să confirme, după cunoştinţa sa, caracterul complet şi veridic al informaţiilor.

Articolul 1575⁵⁸. Răspunderea în cazul înaintării pretenţiilor de către moştenitor referitoare la anumite bunuri din masa succesorală

Răspunderea posesorului masei succesorale în ceea ce priveşte creanţele pe care le are moştenitorul în privinţa bunurilor determinate ale masei succesorale este reglementată de dispoziţiile legale referitoare la pretenţiile din moştenire (petiţia de ereditate).

Articolul 1575⁵⁹. Persoanele care dobîndesc moştenirea de la posesorul masei succesorale

Persoana care a dobîndit prin contract masa succesorală de la un posesor al masei succesorale este considerată posesor al masei succesorale în raport cu moştenitorul.

Articolul 1575⁶⁰. Pretenţiile persoanei care a fost declarată decedată

(1) Persoana al cărei deces este declarat conform Codului de procedură civilă, care a supravieţuit după momentul stabilit ca fiind cel al decesului său, poate cere restituirea masei succesorale, conform dispoziţiilor legale referitoare la pretenţia din moştenire (petiţia de ereditate). Atît timp cît mai trăieşte, dreptul persoanei nu se prescrie înaintea expirării termenului de 1 an din momentul în care a aflat despre declararea decesului sau stabilirea momentului decesului.

(2) Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul în care se presupune în mod eronat decesul unei persoane, în lipsa unei hotărîri a instanţei judecătoreşti privind declararea decesului sau fără stabilirea momentului decesului.

Capitolul V

PLURALITATEA DE MOŞTENITORI

Secţiunea 1

Raporturile juridice dintre comoştenitori

§1. Indiviziunea

Articolul 1575⁶¹. Proprietatea comună a comoştenitorilor (indiviziunea)

(1) Dacă cel care a lăsat moştenirea are mai mulţi moştenitori (comoştenitori), masa succesorală devine proprietatea comună a comoştenitorilor din momentul deschiderii moştenirii (indiviziune).

(2) Indiviziunea încetează prin partaj sau prin dobîndirea de către aceeaşi persoană a tuturor cotelor succesorale.

(3) Pînă la încetarea indiviziunii se aplică dispoziţiile art.1575⁶²–1575⁷³.

(4) Pe durata indiviziunii, dispoziţiile legale privitoare la proprietatea comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător masei succesorale în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei cărţi.

Articolul 1575⁶². Dreptul de dispoziţie al fiecărui comoştenitor

(1) Fiecare comoştenitor poate dispune de cota sa succesorală. Contractul prin care comoştenitorul dispune de cota sa succesorală trebuie autentificat notarial.

(2) Comoştenitorul nu poate dispune de cota sa parte asupra unor bunuri distincte din componenţa masei succesorale.

Articolul 1575⁶³. Înregistrarea drepturilor în registrele de publicitate pînă la partaj

(1) În cazul în care drepturile comoştenitorilor asupra anumitor bunuri din masa succesorală se înregistrează într-un registru de publicitate pînă la partaj, cota-parte din dreptul respectiv nu se indică.

(2) În cazul în care comoştenitorul a dispus de cota sa succesorală în favoarea altui comoştenitor, dispunătorul va fi exclus din rîndul titularilor dreptului în registrul de publicitate.

(3) În cazul în care comoştenitorul a renunţat la cota sa succesorală în favoarea unui terţ, el va fi exclus din rîndul titularilor dreptului în registrul de publicitate şi în locul acestuia va fi înregistrat terţul.

Articolul 1575⁶⁴. Dreptul de preemţiune al comoştenitorilor

(1) Dacă un comoştenitor vinde cota sa succesorală unui terţ, ceilalţi comoştenitori au dreptul de preemţiune.

(2) Termenul pentru exercitarea dreptului de preemţiune este de 2 luni. Dreptul de preemţiune se moşteneşte.

Articolul 1575⁶⁵. Invocarea dreptului de preemţiune în raport cu cumpărătorul

(1) Dacă cota vîndută a fost transmisă cumpărătorului, comoştenitorii pot invoca faţă de acesta dreptul de preemţiune pe care îl au faţă de vînzător conform dispoziţiilor art.1575⁶⁴. Dreptul de preemţiune faţă de vînzător expiră odată cu transmiterea cotei succesorale a acestuia.

(2) Vînzătorul trebuie să informeze neîntîrziat comoştenitorii despre transmiterea cotei succesorale în temeiul vînzării.

Articolul 1575⁶⁶. Răspunderea cumpărătorului cotei succesorale

În cazul în care comoştenitorii îşi exercită dreptul de preemţiune, odată cu transmiterea cotei succesorale către comoştenitori, cumpărătorul se eliberează de răspunderea pentru obligaţiile masei succesorale. Răspunderea sa se menţine însă dacă el poartă răspundere faţă de creditorii masei succesorale conform dispoziţiilor art.1575⁹–1575¹¹. Dispoziţiile art.1575²¹ şi 1575²² se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1575⁶⁷. Înstrăinarea ulterioară a cotei succesorale

În cazul în care cumpărătorul transmite unui terţ cota succesorală dobîndită, dispoziţiile art.1575⁶², 1575⁶⁵ şi 1575⁶⁶se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1575⁶⁸. Administrarea comună a masei succesorale

(1) Administrarea masei succesorale revine în comun moştenitorilor. Fiecare comoştenitor este obligat faţă de ceilalţi să participe la măsurile necesare pentru administrarea corespunzătoare. Fiecare comoştenitor poate lua măsurile necesare de conservare fără participarea celorlalţi.

(2) În cazul administrării comune se aplică dispoziţiile art.1357, 1359, 1360 şi 1362. Partajul fructelor nu intervine înainte de partajul masei succesorale. Dacă partajul masei succesorale este exclus pentru o perioadă care depăşeşte 1 an, fiecare comoştenitor poate cere partajarea cîştigului net la sfîrşitul fiecărui an.

Articolul 1575⁶⁹. Creanţele care intră în componenţa masei succesorale

Dacă o creanţă intră în componenţa masei succesorale, debitorul poate să-şi execute obligaţia numai faţă de toţi moştenitorii împreună, iar fiecare comoştenitor poate cere îndeplinirea obligaţiei numai faţă de toţi moştenitorii. Fiecare comoştenitor poate cere ca debitorul să consemneze bunul pe numele tuturor moştenitorilor, iar dacă bunul nu poate face obiectul consemnării, să-l predea unui depozitar desemnat de notar.

Articolul 1575⁷⁰. Dispunerea de bunurile masei succesorale. Compensarea

(1) Moştenitorii pot dispune de un bun care intră în componenţa masei succesorale numai în comun.

(2) Creanţa care intră în componenţa masei succesorale nu poate fi compensată de către debitor printr-o creanţă pe care o are împotriva unui comoştenitor.

Articolul 1575⁷¹. Subrogarea

Ceea ce se dobîndeşte în baza unui drept referitor la masa succesorală sau ca despăgubire pentru distrugerea, deteriorarea ori sustragerea unui bun care intră în componenţa masei succesorale, sau printr-un act juridic ce priveşte masa succesorală se consideră că intră în componenţa masei succesorale. Pentru creanţa care ia naştere dintr-un astfel de act juridic se aplică dispoziţiile art.1575⁴⁹ alin.(2).

Articolul 1575⁷². Satisfacerea obligaţiilor masei succesorale

(1) Din masa succesorală se satisfac, în primul rînd, obligaţiile masei succesorale. Dacă o obligaţie a masei succesorale nu a ajuns la scadenţă sau este litigioasă, se reţin cele necesare pentru satisfacerea ei.

(2) Dacă o obligaţie a masei succesorale trebuie îndeplinită numai de către unii dintre comoştenitori, aceştia pot cere ca executarea să se facă numai din ceea ce le revine în temeiul partajului.

(3) Dacă este necesar, pentru îndeplinirea obligaţiei, masa succesorală se converteşte în bani.

Articolul 1575⁷³. Repartizarea surplusului

(1) Surplusul rămas după îndeplinirea obligaţiilor masei succesorale revine moştenitorilor proporţional cotelor succesorale ale fiecăruia.

(2) Documentele referitoare la raporturile personale ale celui care a lăsat moştenirea şi ale familiei acestuia, precum şi documentele referitoare la întreaga masă succesorală rămîn comune.

§2. Partajul masei succesorale

Articolul 1575⁷⁴. Noţiunea de partaj al masei succesorale şi modul de efectuare a partajului

(1) Fiecare comoştenitor poate cere în orice moment partajul masei succesorale, în măsura în care din art.1575⁷⁵–1575⁷⁷ nu rezultă altceva.

(2) Prin partajul masei succesorale se determină care bunuri sau cote-părţi din dreptul asupra bunurilor, precum şi care drepturi şi obligaţii ale masei succesorale se dobîndesc de către fiecare comoştenitor.

(3) Masa succesorală se partajează între comoştenitori potrivit cotelor succesorale pe baza valorii obişnuite a bunurilor din masa succesorală la data partajului. Prin acordul părţilor, unui bun din masa succesorală îi poate fi atribuită o valoare pe baza unui interes special al unuia dintre comoştenitori.

(4) La partaj se ţine cont de obligaţia de raport al donaţiilor care incumbă, după caz, moştenitorilor conform dispoziţiilor art.1575⁹¹–1575⁹⁹. Prin contract de partaj comoştenitorii pot renunţa, total sau parţial, la raportul donaţiilor.

(5) Dispoziţiile legale referitoare la partajul bunului care face obiectul dreptului de proprietate comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător partajului masei succesorale în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei cărţi.

(6) Partajul se poate efectua şi pînă la înregistrarea drepturilor comoştenitorilor asupra anumitor bunuri din masa succesorală în registrele de publicitate.

(7) În cazul în care, la data deschiderii moştenirii, în componenţa masei succesorale intră bunuri care fac obiectul dreptului de proprietate comună în devălmăşie ori obligaţii comune în devălmăşie, aceste bunuri şi obligaţii pot face obiectul partajului între comoştenitori doar după ce s-au partajat, în sensul alin.(2), între coproprietarul devălmaş, pe de o parte, şi toţi comoştenitorii sau, după caz, executorul testamentar ori administratorul masei succesorale, de cealaltă parte (partajul bunurilor şi obligaţiilor comune în devălmăşie).

Articolul 1575⁷⁵. Amînarea partajului masei succesorale

(1) În măsura în care cotele succesorale sînt nedeterminate din cauza faptului că urmează să se nască un comoştenitor, partajul este exclus pînă la înlăturarea motivului care împiedică determinarea.

(2) Partajul este exclus, în măsura în care comoştenitorul nu poate fi încă determinat, şi pînă la pronunţarea unei hotărîri cu privire la încuviinţarea adopţiei, anularea sau nulitatea adopţiei sau pînă la înregistrarea unei fundaţii înfiinţate conform dispoziţiei testamentare a celui care a lăsat moştenirea.

(3) Dacă toţi comoştenitorii au încheiat un contract prin care au convenit să amîne partajul masei succesorale, partajul nu se poate cere înainte de expirarea termenului stabilit în contract. Dacă un termen nu s-a stabilit sau el este mai mare de 10 ani, se consideră ca fiind stabilit un termen de 10 ani.

(4) Partajul este exclus pe perioada în care masa succesorală se află în administrare sau în proces de insolvabilitate.

Articolul 1575⁷⁶. Excluderea partajului prin dispoziţia celui care a lăsat moştenirea

(1) Cel care a lăsat moştenirea poate dispune pentru cauză de moarte ca partajul masei succesorale sau al bunurilor distincte din masa succesorală să fie exclus sau să depindă de respectarea unui termen de notificare. Dispoziţiile art.1363 alin.(2) şi (3), 1364 şi 1365, precum şi ale art.311 se aplică în mod corespunzător.

(2) Dispoziţia testamentară nu are efect dacă au trecut 30 de ani de la momentul deschiderii moştenirii. Testatorul poate stabili ca dispoziţia testamentară să fie valabilă pînă la intervenirea unui anumit eveniment în privinţa unui comoştenitor sau, dacă desemnează un moştenitor subsecvent sau dispune un legat, pînă la survenirea moştenirii subsecvente ori, respectiv, intervenirea devoluţiunii legatului. Atunci cînd comoştenitorul în privinţa căruia trebuie să intervină un eveniment este o persoană juridică se aplică dispoziţiile cu privire la termenul de 30 de ani.

(3) Masa succesorală nu poate fi partajată pînă la expirarea termenului sau survenirea evenimentului prevăzut la alin.(1) ori, după caz, la alin.(2), cu excepţia cazului în care comoştenitorii convin altfel unanim.

Articolul 1575⁷⁷. Amînarea partajului masei succesorale pînă la finalizarea procedurii de somare publică

Fiecare comoştenitor poate cere ca partajul să fie amînat pînă la finalizarea procedurii de somare publică a creditorilor, cerută conform dispoziţiilor art.1573, sau pînă la expirarea termenului de declarare a creanţelor, prevăzut la art.1575¹⁰³. În cazul în care nu a fost cerută încă somarea publică sau nu s-a dispus publicarea acestei cerinţe conform dispoziţiilor art.1575¹⁰³, amînarea poate fi cerută dacă cererea este depusă neîntîrziat sau s-a publicat somaţia publică neîntîrziat.

Articolul 1575⁷⁸. Principii generale privind formarea şi atribuirea loturilor din masa succesorală

(1) La formarea loturilor din masa succesorală şi atribuirea lor comoştenitorilor se iau în considerare necesităţile şi interesele speciale ale fiecărui comoştenitor, dorinţa titularilor cotelor succesorale care formează majoritatea masei succesorale şi voinţa exprimată de testator prin dispoziţie testamentară.

(2) Dacă în locul unui succesibil vin la moştenire, în temeiul dreptului de reprezentare, mai mulţi descendenţi, partajul se va efectua în primul rînd între tulpini şi, ulterior, în cadrul tulpinii.

(3) Un bun care face parte din masa succesorală şi nu poate fi divizat în natură sau care, dacă ar rămîne în coproprietatea comoştenitorilor, nu ar putea fi folosit în mod util conform destinaţiei se va atribui unuia dintre comoştenitori.

(4) Dacă moştenitorii nu ajung la un acord privind atribuirea unui bun, bunul se va vinde la licitaţie publică sau, cu acordul tuturor, la licitaţie între comoştenitori, iar produsul vînzării se va atribui comoştenitorilor proporţional cotelor succesorale.

(5) Dacă la partajul masei succesorale valoarea bunului atribuit unui moştenitor este mai mare decît valoarea cotei succesorale a acestuia, comoştenitorului îi incumbă obligaţia să plătească o sultă celorlalţi comoştenitori.

(6) La partajul masei succesorale, bunurile care compun o unitate economică, un set sau o altă universalitate a cărei separare îi va reduce valoarea nu vor fi separate dacă măcar unul din comoştenitor se opune separării, cu excepţia cazului în care prin dispoziţie testamentară s-a dispus separarea.

(7) La partajul masei succesorale, bunul cu valoare sentimentală specială pentru o familie nu va fi vîndut dacă măcar unul dintre comoştenitori se opune vînzării. În acest caz, bunul va fi vîndut la licitaţie doar între comoştenitori.

(8) Dacă, după partajul masei succesorale, se constată noi bunuri ale masei succesorale, ele vor fi partajate după aceleaşi reguli (partajul complementar).

Articolul 1575⁷⁹. Preferinţa la atribuirea bunurilor din masa succesorală

(1) Comoştenitorul are dreptul preferenţial la atribuirea bunurilor din masa succesorală al căror coproprietar era împreună cu defunctul la data deschiderii moştenirii. Această regulă nu aduce atingere dispoziţiilor legale sau dispoziţiilor din actele de constituire ale societăţilor comerciale privind moştenirea părţii sociale.

(2) Comoştenitorul are dreptul preferenţial la atribuirea dreptului de proprietate sau a dreptului de locaţiune care aparţinea defunctului asupra locuinţei în care acel comoştenitor îşi avea reşedinţa obişnuită la data deschiderii moştenirii, precum şi asupra mobilierului cu care era dotat.

(3) Comoştenitorul are dreptul preferenţial la atribuirea dreptului de proprietate sau a dreptului de locaţiune care aparţinea defunctului asupra imobilului în care acel comoştenitor desfăşura o activitate profesională sau de întreprinzător la data deschiderii moştenirii, precum şi asupra bunurilor mobile cu care era dotat.

(4) Comoştenitorul are dreptul preferenţial la atribuirea universalităţii bunurilor mobile necesare pentru exploatarea terenului agricol dacă proprietatea sau arenda acelui teren agricol a trecut prin devoluţiune la acel comoştenitor ori el încheie o nouă arendă în privinţa acelui teren agricol.

(5) În cazul în care mai mulţi comoştenitori invocă drepturile preferenţiale, se va ţine cont de aptitudinea solicitanţilor de a administra şi de a întreţine bunul în cauză. În cazul în care bunul ţine de o activitate sau este o parte socială într-o societate comercială, se va ţine cont de durata participării personale a solicitantului în acea activitate înainte de data deschiderii moştenirii.

Articolul 1575⁸⁰. Dispoziţia testatorului privind partajul masei succesorale

(1) Prin dispoziţie testamentară testatorul poate stabili modul de efectuare a partajului. Testatorul poate dispune mai ales ca partajul să fie lăsat la aprecierea echitabilă a executorului testamentar.

(2) Planul de partaj întocmit de către executorul testamentar conform dispoziţiilor testamentare poate fi anulat de către instanţa de judecată, la cererea oricărui dintre comoştenitori, dacă el este în mod evident inechitabil, cerîndu-se în schimb partajul judiciar.

Articolul 1575⁸¹. Partajul masei succesorale prin contract

(1) Comoştenitorii partajează masa succesorală prin contractul de partaj dintre ei dacă nu s-a desemnat un executor testamentar ori dacă executorul testamentar desemnat nu întocmeşte planul de partaj în termenul acordat de către notarul care desfăşoară procedura succesorală.

(2) Partajul prin contract poate fi total sau parţial. El este parţial atunci cînd masa succesorală se păstrează cu privire la anumite bunuri sau cu privire la unii din comoştenitori.

(3) Dacă în masa succesorală se cuprind bunuri pentru a căror înstrăinare legea impune forma autentică, contractul de partaj se încheie în formă autentică.

(4) Dacă aceleaşi persoane sînt comoştenitori faţă de mai multe mase succesorale, se poate recurge la un singur partaj prin contract privitor la toate masele succesorale.

Articolul 1575⁸². Partajul judiciar al masei succesorale

(1) Instanţa de judecată partajează masa succesorală în baza acţiunii de partaj introduse de către unul dintre comoştenitori dacă există temei de a anula planul de partaj întocmit de către executorul testamentar sau dacă comoştenitorii nu reuşesc să încheie un contract de partaj.

(2) La introducerea acţiunii de partaj se descrie succint masa succesorală supusă partajului, se propune planul de partaj, precum şi se descriu eforturile depuse anterior pentru a ajunge la un partaj prin contract.

(3) Dacă comoştenitorii nu reuşesc să încheie cu coproprietarul devălmaş un contract de partaj al bunurilor şi obligaţiilor comune în devălmăşie în sensul art.1575⁷⁴ alin.(7) şi dacă, totodată, conform alin.(1) din prezentul articol, s-a introdus o acţiune de partaj al masei succesorale, oricare participant la partajul masei succesorale poate cere instanţei de judecată să efectueze, în acelaşi proces, după atragerea în proces a coproprietarului devălmaş, şi partajul bunurilor şi al obligaţiilor comune în devălmăşie.

Articolul 1575⁸³. Desemnarea notarului

(1) Dacă complexitatea operaţiunilor de partaj o justifică, instanţa de judecată desemnează un notar pentru a desfăşura operaţiunile de partaj, sub supravegherea instanţei de judecată.

(2) Notarul este ales de către comoştenitori sau, în lipsa unui acord, de către instanţa de judecată.

(3) Notarul desemnat convoacă părţile şi le cere să furnizeze toate documentele utile pentru desfăşurarea operaţiunilor de partaj.

(4) Notarul desemnat informează instanţa de judecată privitor la dificultăţile întîmpinate şi poate solicita de la instanţa de judecată orice măsură de natură să faciliteze desfăşurarea operaţiunilor de partaj.

(5) Notarul desemnat poate, dacă valoarea sau componenţa masei succesorale o justifică, să atragă un expert, ales de către părţi sau, în lipsa unui acord, desemnat de către instanţa de judecată.

(6) Notarul desemnat poate cere instanţei de judecată să convoace părţile sau reprezentanţii lor, în prezenţa sa, pentru a încerca concilierea lor.

(7) Dacă nu s-a reuşit concilierea, instanţa de judecată trimite părţile în faţa notarului desemnat, care întocmeşte un proces-verbal, în care sînt expuse poziţiile părţilor şi care include proiectul planului de partaj.

Articolul 1575⁸⁴. Reprezentantul desemnat al comoştenitorului care nu se prezintă

(1) Dacă unul dintre comoştenitori nu se prezintă la convocarea notarului desemnat, acesta din urmă poate stabili pentru comoştenitor un termen de 3 luni pentru a-şi desemna un reprezentant.

(2) În cazul în care moştenitorul sau reprezentantul său nu se prezintă la data fixată în notificarea notarului, acesta din urmă întocmeşte un proces-verbal şi îl transmite instanţei de judecată pentru ca comoştenitorului care nu s-a prezentat să i se desemneze un reprezentant.

(3) În cazul prevăzut la alin.(2), instanţa de judecată, prin încheiere, îi desemnează moştenitorului un reprezentant. Administratorul autorizat sau avocatul care oferă asistenţă juridică garantată de stat nu poate refuza să acţioneze în calitate de reprezentant al moştenitorului fără motiv întemeiat.

(4) Reprezentantul desemnat poate încheia contractul de partaj în numele unui comoştenitor doar cu încuviinţarea, prin încheiere, a instanţei de judecată care l-a desemnat. La cererea de încuviinţare se anexează proiectul contractului de partaj.

Articolul 1575⁸⁵. Termenul de întocmire a proiectului planului de partaj

(1) În termen de cel mult 1 an de la desemnarea sa, notarul întocmeşte proiectul planului de partaj.

(2) Termenul prevăzut la alin.(1) se suspendă:

a) în caz de desemnare a unui expert, pînă la emiterea raportului de expertiză;

b) în caz de vînzare dispusă prin încheiere conform art.1575⁸⁷, pînă în ziua realizării definitive a acesteia;

c) în caz de cerere de desemnare a unui reprezentant conform art.1575⁸⁴alin.(2), pînă în ziua desemnării sale;

d) în caz de trimitere a părţilor în faţa instanţei de judecată conform art.1575⁸³alin.(6), pînă la îndeplinirea acestei etape.

(3) În cazul complexităţii operaţiunilor de partaj, la cererea notarului desemnat sau a unuia din comoştenitori, instanţa de judecată poate prelungi termenul prevăzut la alin.(1) cu cel mult 1 an.

Articolul 1575⁸⁶. Atribuţiile instanţei de judecată

(1) Instanţa de judecată supraveghează derularea operaţiunilor de partaj şi respectarea termenului prevăzut la art.1575⁸⁵.

(2) În acest scop instanţa de judecată poate, inclusiv din oficiu, soma părţile sau notarul, poate aplica amenzi şi poate dispune înlocuirea notarului desemnat.

(3) Dacă s-a încheiat un contract de partaj între comoştenitori, notarul desemnat comunică aceasta instanţei de judecată, care dispune încetarea procesului.

(4) În caz de dezacord între comoştenitori cu privire la proiectul planului de partaj întocmit de către notar, acesta din urmă transmite instanţei de judecată un proces-verbal în care sînt expuse poziţiile părţilor şi care include proiectul planului de partaj. Instanţa de judecată poate să audieze părţile şi notarul desemnat şi să încerce o conciliere.

(5) Instanţa de judecată soluţionează aspectele din planul de partaj asupra cărora există dezacord şi omologhează planul de partaj.

(6) În caz de omologare, dacă pentru atribuirea loturilor din masa succesorală se impune tragerea la sorţi, instanţa de judecată, prin aceeaşi hotărîre, dispune tragerea la sorţi fie în prezenţa instanţei de judecată, fie în prezenţa notarului desemnat.

Articolul 1575⁸⁷. Licitaţia în privinţa bunurilor din masa succesorală

(1) Instanţa de judecată dispune, pe durata procesului, prin încheiere, iar la soluţionarea acţiunii, prin hotărîre, în condiţiile pe care ea le determină, vînzarea la licitaţie, conform Codului de executare, a acelor bunuri din masa succesorală care nu pot fi divizate în natură sau nu pot fi atribuite cu uşurinţă.

(2) Comoştenitorii pot decide în unanimitate că adjudecarea se va desfăşura doar între ei. În lipsă de unanimitate, licitaţia este publică.

(3) Comoştenitorii pot conveni ca vînzarea să se facă la orice preţ oferit de participanţii la licitaţie. De asemenea, ei pot conveni ca vînzarea să nu se facă sub un anumit preţ.

Articolul 1575⁸⁸. Efectele partajului masei succesorale

(1) Se consideră că fiecare comoştenitor a moştenit singur, la data deschiderii moştenirii, toate bunurile care i-au fost atribuite în cadrul lotului său ori pe care le-a primit în urma vînzării şi că niciodată nu a fost proprietarul celorlalte bunuri din masa succesorală.

(2) Dispoziţiile alin.(1), de asemenea, se aplică în raport cu bunurile dobîndite prin orice alt act juridic prin care se efectuează partajul.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică indiferent dacă partajul se referă la toată masa succesorală, doar la o parte din ea sau doar privitor la unii comoştenitori.

(4) Cu toate acestea, actele juridice încheiate în mod valabil în privinţa bunurilor din masa succesorală îşi menţin efectele juridice şi după partaj.

Articolul 1575⁸⁹. Răspunderea comoştenitorilor în legătură cu partajul masei succesorale

(1) Comoştenitorii răspund, unii faţă de alţii, potrivit regulilor vînzării-cumpărării, pentru viciile materiale sau juridice apărute dintr-o cauză anterioară partajului, dacă contractul de partaj nu prevede altfel. Fiecare comoştenitor este obligat, proporţional lotului său, să despăgubească personal comoştenitorul pentru prejudiciul suferit.

(2) Dacă unul din comoştenitori este în incapacitate de plată, cota de care el răspunde se acoperă proporţional de către comoştenitorul victimă a viciului şi ceilalţi comoştenitori solvabili.

(3) Comoştenitorii continuă să răspundă, în condiţiile legii, de o obligaţie a masei succesorale care a fost atribuită în lotul unui comoştenitor.

Articolul 1575⁹⁰. Anularea contractului de partaj

(1) Contractul de partaj poate fi anulat pe motiv de violenţă sau dol, în condiţiile legii.

(2) Contractul de partaj poate, de asemenea, fi anulat pe motiv de eroare în condiţiile legii dacă eroarea s-a produs în privinţa existenţei sau mărimii cotelor succesorale ori în privinţa proprietăţii bunurilor din masa succesorală.

(3) Comoştenitorul nu poate invoca nulitatea pe motiv de eroare, dol sau violenţă dacă, după ce a putut intenta acţiunea în anulare, a dispus de unul dintre bunurile din lotul care i-a fost atribuit.

(4) Dacă consecinţele erorii, dolului sau ale violenţei pot fi înlăturate pe altă cale decît anularea partajului, instanţa de judecată, la cererea uneia dintre părţi, poate dispune un partaj complementar sau de rectificare.

(5) Dacă un comoştenitor nu era cunoscut şi a fost omis de la partaj, el poate doar cere de la ceilalţi comoştenitori, conform art.1575⁴⁸–1575⁶⁰, partea pe care ar fi primit-o dacă participa la partaj, în natură sau prin plata valorii ei, fără anularea partajului.

(6) În cazul în care partajul este afectat de leziune, comoştenitorului dezavantajat i se compensează prejudiciul, la alegerea celorlalţi comoştenitori, în natură sau prin plata valorii. Acţiunea întemeiată pe leziune este exclusă în cazul vînzării moştenirii sau a cotei succesorale dacă în contractul de vînzare-cumpărare părţile au acoperit riscul leziunii printr-o clauză expresă.

§3. Raportul donaţiilor

Articolul 1575⁹¹. Raportul donaţiilor de către descendenţi

(1) Descendenţii defunctului care culeg moştenirea ca moştenitori legali sînt obligaţi între ei, la momentul partajului, la raportul donaţiilor primite de la cel care a lăsat moştenirea, în timpul vieţii acestuia, în măsura în care cel care a lăsat moştenirea nu a dispus scutirea de raport.

(2) Sumele acordate cu titlu gratuit pentru acoperirea cheltuielilor curente, precum şi a cheltuielilor pentru educaţie superioară sau profesională, se raportează în măsura în care erau disproporţionate în raport cu posibilităţile patrimoniale ale celui care a lăsat moştenirea. Raportul acestor prestaţii este exclus în măsura în care cel care a lăsat moştenirea le-a scutit de raport.

(3) Scutirea de raport poate fi făcută prin contractul de donaţie sau prin dispoziţie testamentară.

(4) Nu se raportează prestaţiile executate faţă de descendent în temeiul obligaţiei legale de întreţinere sau al altor obligaţii impuse de lege.

Articolul 1575⁹². Obligaţia de raport în cazul decăderii din dreptul la moştenire a unui descendent

(1) Dacă înainte sau după deschiderea moştenirii decade din dreptul la moştenire un descendent care, în calitate de moştenitor, ar fi fost obligat la raport, obligaţia de raport a donaţiilor făcute lui îi incumbă descendentului care îi ia locul pe baza dreptului de reprezentare.

(2) Dacă testatorul a desemnat un substituent în locul descendentului ce decade din dreptul la moştenire, dacă există dubii, se consideră că moştenitorul desemnat nu va primi mai mult decît ar fi primit descendentul, ţinîndu-se cont de obligaţia de raport.

Articolul 1575⁹³. Obligaţia de raport a descendentului moştenitor testamentar

Dacă testatorul a desemnat descendenţii ca moştenitori ai ceea ce le-ar reveni ca moştenitori legali sau dacă testatorul a stabilit descendenţilor cotele lor succesorale astfel încît acestea se află unele faţă de altele în aceleaşi proporţii ca şi cotele succesorale legale, atunci se consideră că descendenţii sînt obligaţi la raport conform dispoziţiilor art.1575⁹¹ şi 1575⁹².

Articolul 1575⁹⁴. Donaţia în favoarea descendentului mai îndepărtat sau adoptat

(1) Donaţia pe care a primit-o un descendent mai îndepărtat înaintea decăderii din dreptul la moştenire a unui descendent în grad mai apropiat şi cea pe care a primit-o descendentul care, în calitate de moştenitor subsecvent, l-a înlocuit pe un alt descendent nu se raportează decît dacă testatorul a dispus raportul în mod expres la momentul donaţiei.

(2) Aceleaşi dispoziţii se aplică cu privire la donaţia primită de un descendent de la testator înaintea dobîndirii statutului juridic de descendent.

Articolul 1575⁹⁵. Donaţii din bunurile comune ale soţilor

O donaţie făcută din bunurile comune ale soţilor se consideră ca fiind acordată în proporţie egală de către fiecare dintre cei doi soţi. Dacă un bun revine celui care este descendentul numai a unuia dintre soţi sau dacă acest soţ trebuie să compenseze celuilalt soţ pentru că a dispus de bunul comun, se consideră că bunul este donat doar de către soţul respectiv.

Articolul 1575⁹⁶. Efectuarea raportului

(1) La efectuarea partajului, valoarea donaţiei pe care fiecare comoştenitor trebuie să o raporteze se ia în contul cotei succesorale a comoştenitorului respectiv. Valoarea integrală a donaţiilor care trebuie raportate se adună la masa succesorală în măsura în care masa revine comoştenitorilor între care are loc raportul. Soţul supravieţuitor nu beneficiază de pe urma raportului.

(2) Valoarea se stabileşte în raport cu momentul în care s-a efectuat donaţia.

Articolul 1575⁹⁷. Lipsa obligaţiei de a restitui excedentul

Dacă cele primite de un comoştenitor cu titlu de donaţie depăşesc partea care i-ar fi revenit la partaj, el nu este obligat să restituie suma excedentară. Într-un asemenea caz, masa succesorală se partajează între ceilalţi moştenitori, iar valoarea celor primite cu titlu de donaţie de comoştenitor şi cota succesorală rămîn neafectate.

Articolul 1575⁹⁸. Obligaţia de informare cu privire la bunurile primite

Fiecare comoştenitor este obligat să ofere, la cerere, informaţii celorlalţi moştenitori despre donaţiile primite pe care trebuie să le aducă la raport conform dispoziţiilor art.1575⁹¹–1575⁹⁴.

Articolul 1575⁹⁹. Raportul în cazul plăţilor speciale ale unui descendent

(1) Un descendent care a contribuit prin muncă, prin sume băneşti considerabile sau în alt mod la gospodăria, profesia sau afacerea celui care a lăsat moştenirea, pe o durată lungă de timp, într-o măsură semnificativă pentru menţinerea şi sporirea patrimoniului celui care a lăsat moştenirea, poate cere la partaj raportul între descendenţii care ajung cu el la moştenire în calitate de moştenitori legali. Dispoziţiile art.1575⁹³se aplică în mod corespunzător. Acelaşi drept îl are şi descendentul care renunţă la venitul din activitatea profesională pentru a-l îngriji mai multă vreme pe cel care a lăsat moştenirea.

(2) Raportul nu poate fi cerut dacă pentru prestaţia sa i-a fost acordată sau a fost convenită o remuneraţie corespunzătoare ori în măsura în care descendentul, pentru prestaţia sa, are un drept care decurge din alt temei juridic. Faptul că prestaţiile corespund obligaţiei legale de întreţinere a părinţilor sau altor rude nu exclude obligaţia de raport.

(3) Suma de raport se calculează în mod echitabil, ţinînd cont de durata şi volumul prestaţiilor, precum şi de valoarea masei succesorale.

(4) La efectuarea partajului, suma raportată se adaugă cotei succesorale a comoştenitorului care are dreptul la raport. Toate sumele de raportat, fără excepţie, se scad din valoarea masei succesorale în măsura în care aceasta revine comoştenitorilor între care are loc raportul.

Secţiunea a 2-a

Raporturile juridice dintre comoştenitori

şi creditorii masei succesorale

Articolul 1575¹⁰⁰. Răspunderea solidară a comoştenitorilor

Moştenitorii poartă răspundere ca debitori solidari pentru obligaţiile comune ale masei succesorale, care includ toate obligaţiile masei succesorale, cu excepţia celor care grevează doar una sau unele dintre cotele succesorale.

Articolul 1575¹⁰¹. Răspunderea pînă la partajul masei succesorale

(1) Pînă la partajul masei succesorale, fiecare comoştenitor poate refuza satisfacerea obligaţiilor masei succesorale din patrimoniul pe care îl are în afara cotei succesorale ce îi revine. Dacă poartă răspundere nelimitată pentru o obligaţie a masei succesorale, comoştenitorul nu are dreptul de refuz în privinţa cotei-părţi de obligaţie proporţionale cu cota sa succesorală.

(2) Dreptul creditorilor masei succesorale de a cere de la toţi comoştenitorii satisfacerea din partea nepartajată a masei succesorale rămîne neatins.

Articolul 1575¹⁰². Răspunderea după partajul masei succesorale

După partajul masei succesorale, fiecare comoştenitor răspunde numai pentru partea din obligaţiile masei succesorale proporţională cu cota sa succesorală în următoarele situaţii:

a) atunci cînd creditorul este exclus din procedura de somare publică a creditorilor masei succesorale. Această regulă se aplică creditorilor menţionaţi la art.1575⁴, precum şi creditorilor faţă de care comoştenitorul răspunde nelimitat;

b) atunci cînd creditorul îşi valorifică creanţa sa după expirarea unei perioade de 3 ani de la data stabilită de dispoziţiile art.1575⁵ alin.(1), cu excepţia situaţiei în care comoştenitorul a cunoscut despre creanţă înaintea expirării termenului de 3 ani sau cînd creanţa a fost declarată în cadrul procedurii de somare publică a creditorilor. Această regulă nu se aplică în măsura în care creditorul, conform dispoziţiilor art.1575², nu este afectat de somarea publică a creditorilor;

c) dacă procesul de insolvabilitate a masei succesorale a fost intentat şi a încetat prin distribuirea finală a masei succesorale sau prin confirmarea planului procedurii de restructurare.

Articolul 1575¹⁰³. Somaţia de declarare a creanţelor

(1) Fiecare comoştenitor poate solicita public creditorilor masei succesorale să notifice comoştenitorii sau notarul despre creanţe în termen de 6 luni. Dacă s-a făcut somaţia publică, după partaj, fiecare comoştenitor răspunde pentru creanţă numai proporţional cu cota succesorală, cu excepţia cazului în care creanţele au fost notificate înaintea expirării termenului sau dacă despre ele se cunoştea la momentul partajului.

(2) Somaţia se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi într-o publicaţie locală selectată de notar. Termenul începe să curgă de la ultima publicare a anunţului. Costurile intră în sarcina moştenitorului care a făcut somaţia de declarare a creanţelor.

Articolul 1575¹⁰⁴. Cererea de dispunere a administrării masei succesorale

Dispunerea administrării masei succesorale poate fi cerută de către moştenitori numai unanim. Cererea privind dispunerea administrării masei succesorale este exclusă după data partajului masei succesorale.

Articolul 1575¹⁰⁵. Întocmirea inventarului

(1) Inventarul întocmit de către un comoştenitor profită şi celorlalţi comoştenitori în măsura în care aceştia nu răspund nelimitat pentru obligaţiile masei succesorale.

(2) Un comoştenitor poate invoca limitarea răspunderii sale faţă de ceilalţi comoştenitori chiar dacă el răspunde nelimitat faţă de ceilalţi creditori ai masei succesorale.

TITLUL V

REZERVA SUCCESORALĂ

Articolul 1575¹⁰⁶. Moştenitorii rezervatari

(1) Moştenitorii rezervatari păstrează dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin ½ din cota succesorală ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de moştenire legală (rezervă succesorală).

(2) Sînt moştenitori rezervatari moştenitorii legali de clasa întîi, părinţii defunctului, precum şi soţul supravieţuitor dacă, la data deschiderii moştenirii, defunctul avea nemijlocit faţă de respectivul moştenitor o obligaţie de întreţinere conform Codului familiei.

Articolul 1575¹⁰⁷. Determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar

La determinarea cotei succesorale pentru fiecare moştenitor rezervatar se iau în considerare toţi moştenitorii legali chemaţi la moştenire dacă nu ar fi existat testamentul. Moştenitorii legali care au renunţat la moştenire nu se iau în considerare. Moştenitorii testamentari nu se iau în considerare dacă ei nu sînt moştenitori legali.

Articolul 1575¹⁰⁸. Efectele renunţării la moştenire a moştenitorului rezervatar

Dacă moştenitorul rezervatar renunţă la cota sa din rezerva succesorală, cotele din rezerva succesorală ale altor moştenitori rezervatari nu se majorează. În acest caz, cota moştenitorului rezervatar trece la moştenitorii testamentari proporţional cotei succesorale testate lor.

Articolul 1575¹⁰⁹. Legatul în folosul moştenitorului rezervatar

Dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi legatar, el va putea pretinde la rezervă doar dacă renunţă la legat. În caz contrar, el pierde dreptul la cota succesorală în calitate de moştenitor rezervatar în mărimea valorii legatului.

Articolul 1575¹¹⁰. Separarea rezervei succesorale din partea netestată a masei succesorale

Dacă testamentul nu se referă la întreaga masă succesorală, rezerva succesorală reduce în primul rînd cotele succesorale ale moştenitorilor legali nerezervatari, iar în cazul insuficienţei acestor cote, rezerva succesorală reduce cotele succesorale ale moştenitorilor testamentari.

Articolul 1575¹¹¹. Degrevarea de legate şi sarcini testamentare. Limitările rezultate din desemnarea unui moştenitor subsecvent

(1) Moştenitorul rezervatar nu este ţinut de legate şi sarcini testamentare în măsura în care acestea îi încalcă dreptul la rezerva succesorală. În acest caz, legatele şi sarcinile testamentare vor fi suportate de ceilalţi moştenitori, proporţional cotelor succesorale.

(2) Dacă legatul sau sarcina testamentară s-a dispus astfel încît grevează doar cota succesorală a moştenitorului rezervatar, atunci legatul şi sarcina se reduc în partea în care acestea îi încalcă dreptul la rezervă succesorală.

(3) Dacă testatorul a desemnat un moştenitor subsecvent, moştenitorul rezervatar este ţinut să îndeplinească obligaţiile şi să respecte limitările impuse lui în calitate de moştenitor prealabil în măsura în care aceasta nu încalcă dreptul său la rezerva succesorală.

Articolul 1575¹¹². Transmisia cotei succesorale a moştenitorului rezervatar

Cota succesorală a moştenitorului rezervatar se transmite prin moştenire şi este transmisibilă conform regulilor generale.

Articolul 1575¹¹³. Raportul donaţiilor în contul rezervei succesorale

(1) Moştenitorul rezervatar este obligat să admită raportul din cota sa succesorală a tot ce i-a fost acordat cu titlu de donaţie de către testator dacă cel din urmă a prevăzut ca donaţia să fie raportată la cota sa din rezerva succesorală.

(2) În cazul în care moştenitorul rezervatar este descendent al defunctului, dispoziţiile art.1575⁹²alin.(1) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1575¹¹⁴. Obligaţia de raport

(1) În cazul în care există mai mulţi descendenţi şi între ei, în cazul moştenirii legale, s-ar fi raportat o donaţie făcută de defunct sau prestaţii de felul celor prevăzute la art.1575⁹⁹, moştenitorului rezervatar care este descendent al defunctului, de asemenea, îi incumbă obligaţia de raport conform regulilor generale.

(2) O donaţie de felul celei prevăzute la art.1575⁹⁹ alin.(1) nu poate fi scutită de raport de către testator în detrimentul unui moştenitor rezervatar.

(3) În cazul în care donaţia care trebuie să fie luată în consideraţie conform alin.(1) trebuie raportată concomitent şi în contul rezervei succesorale conform dispoziţiilor art.1575¹¹³, atunci, în contul celei din urmă, donaţia respectivă se raportează numai pentru jumătate din valoarea sa.

Articolul 1575¹¹⁵. Suportarea rezervei succesorale în cazul renunţării la legat

În cazul renunţării moştenitorului rezervatar la legatul care i-a fost atribuit prin testament, în raporturile dintre moştenitorii testamentari şi legatari, cota succesorală a moştenitorului rezervatar reduce în primul rînd cota succesorală a acelui moştenitor testamentar sau a acelui legatar căruia renunţarea i-a adus beneficiu.

Articolul 1575¹¹⁶. Limitarea rezervei succesorale cu bună intenţie

(1) Dacă descendentul duce un mod de viaţă atît de risipitor sau dacă are atîtea datorii încît ceea ce el va dobîndi ulterior este supus unui pericol considerabil, testatorul poate limita dreptul descendentului la rezerva succesorală prin dispoziţia testamentară în care se stipulează că, după moartea descendentului, moştenitorii legali ai acestuia vor primi, în calitate de moştenitori subsecvenţi sau legatari subsecvenţi, cota succesorală lăsată lui sau rezerva succesorală care i se cuvine, în conformitate cu cotele succesorale ale acestora în caz de moştenire legală. Testatorul poate, de asemenea, să împuternicească executorul testamentar cu administrarea masei succesorale în timpul vieţii descendentului. În acest caz, descendentul are dreptul de a cere venitul net anual.

(2) În privinţa unor asemenea dispoziţii testamentare se aplică în mod corespunzător prevederilor legale cu privire la dezmoştenire. Aceste prevederi sînt lipsite de efect dacă, după momentul deschiderii moştenirii, descendentul, în decursul unei perioade îndelungate, nu mai duce un mod de viaţă risipitor sau nu mai există supraîndatorarea care a servit drept temei pentru asemenea dispoziţie testamentară.

TITLUL VI

CONFIRMAREA DREPTURILOR

REZULTATE DIN MOŞTENIRE

Capitolul I

ELIBERAREA CERTIFICATELOR

Articolul 1575¹¹⁷. Deschiderea procedurii succesorale

(1) Pentru deschiderea procedurii succesorale, un moştenitor, un creditor al masei succesorale, un legatar sau un executor testamentar depune o cerere corespunzătoare la notarul de la locul deschiderii moştenirii.

(2) În cadrul procedurii succesorale, notarului i se poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea următoarelor acte:

a) certificatului de moştenitor;

b) certificatului de legatar;

c) certificatului de executor testamentar;

d) certificatului de custode al masei succesorale;

e) certificatului de administrator al masei succesorale.

Articolul 1575¹¹⁸. Eliberarea certificatului de moştenitor

(1) La cererea moştenitorului, notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat să elibereze un certificat de moştenitor care confirmă dreptul moştenitorului la moştenire, iar în cazul mai multor comoştenitori, în certificat se indică şi mărimea cotelor succesorale ale tuturor comoştenitorilor (certificat de moştenitor).

(2) Notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat, de asemenea, să elibereze un certificat de moştenitor la cererea uneia dintre celelalte persoane prevăzute la art.1575¹¹⁷alin.(1). În acest caz, dispoziţiile art.1575¹¹⁹–1575¹²⁹se aplică în mod corespunzător, ţinîndu-se cont de faptul că solicitantul nu este moştenitor.

(3) Lista bunurilor care intră în componenţa masei succesorale nu se include în certificatul de moştenitor.

(4) La cererea expresă a tuturor comoştenitorilor, certificatul de moştenitor nu va indica mărimea cotelor succesorale dacă din dispoziţiile testamentare rezultă că testatorul a stabilit mărimea cotelor succesorale prin indicarea bunurilor pe care le lasă fiecărui comoştenitor şi nu doar a atribuit bunurile cu titlu de legat. În caz de necesitate, cotele succesorale pot fi determinate ulterior în baza unei evaluări a bunurilor lăsate fiecărui comoştenitor.

Articolul 1575¹¹⁹. Conţinutul cererii de eliberare a certificatului de moştenitor legal

(1) Cererea privind eliberarea certificatului de moştenitor în calitate de moştenitor legal trebuie să conţină:

a) informaţii privind defunctul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data şi locul naşterii, starea civilă, cetăţenia, codul personal (dacă este cazul), locul reşedinţei obişnuite în momentul decesului, data şi locul decesului;

b) informaţii privind solicitantul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data şi locul naşterii, starea civilă, cetăţenia, codul personal (dacă este cazul), adresa şi, dacă este cazul, relaţia cu defunctul;

c) raportul pe care se întemeiază dreptul său de moştenire (rudenie, adopţie sau căsătorie). În cazul în care solicitantul este soţul supravieţuitor, el este obligat să declare absenţa temeiurilor de decădere prevăzute la art.1457;

d) o indicaţie care să precizeze dacă există sau au existat careva persoane care ar fi putut înlătura solicitantul de la moştenire sau i-ar fi putut micşora cota succesorală, inclusiv existenţa altor comoştenitori şi identificarea lor în măsura cunoscută solicitantului;

e) o indicaţie care să precizeze dacă există sau nu dispoziţii testamentare ale defunctului şi care anume; dacă nu se anexează nici originalul, nici o copie, se dau indicaţii referitoare la locul unde se află originalul;

f) o declaraţie prin care se atestă, în conformitate cu cunoştinţele de care dispune solicitantul, existenţa sau absenţa unui proces judiciar privind dreptul la moştenire al solicitantului, inclusiv privind nedemnitatea solicitantului;

g) o indicaţie care să precizeze dacă vreunul dintre moştenitori a făcut o declaraţie privind acceptarea moştenirii sau renunţarea la aceasta;

h) o declaraţie prin care solicitantul acceptă moştenirea (dacă nu a depus o declaraţie de acceptare anterior).

(2) Dacă persoana care ar fi putut să-l înlăture pe solicitant de la moştenire sau ar fi avut dreptul să-i micşoreze cota succesorală a decăzut din dreptul la moştenire, solicitantul este obligat să indice modul în care a avut loc aceasta.

Articolul 1575¹²⁰. Declaraţiile făcute de către moştenitorul testamentar

Persoana care solicită eliberarea certificatului de moştenitor în baza dispoziţiei testamentare este obligată să declare:

a) dispoziţia testamentară pe care se întemeiază dreptul său la moştenire;

b) dacă testatorul a lăsat alte dispoziţii testamentare şi care anume; dacă nu se anexează nici originalul, nici o copie, se dau indicaţii referitoare la locul unde se află originalul;

c) informaţiile prevăzute la art.1575¹¹⁹ alin.(1) lit.a), b) şi f)-h) şi alin.(2).

Articolul 1575¹²¹. Confirmarea veridicităţii informaţiilor comunicate

(1) Solicitantul trebuie să prezinte acte oficiale pentru confirmarea informaţiilor comunicate de el conform dispoziţiilor art.1575¹¹⁹ alin.(1) lit.a) şi c) şi alin.(2) şi, în cazul art.1575¹²⁰, să prezinte documentele pe care se întemeiază dreptul lui de moştenire. Dacă documentele nu pot fi obţinute sau obţinerea lor este legată de dificultăţi disproporţionate, alte probe vor fi suficiente.

(2) Celelalte informaţii necesare conform dispoziţiilor art.1575¹¹⁹ şi 1575¹²⁰ solicitantul le confirmă la notar prin declaraţie pe proprie răspundere, menţionînd că el nu cunoaşte nimic ce ar contraveni declaraţiilor sale. Notarul poate să-l elibereze de această obligaţie dacă nu o consideră necesară.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă faptele corespunzătoare sînt evidente pentru notar.

(4) Cererea privind eliberarea certificatului de moştenitor conţine informaţiile cerute de lege în măsura în care solicitantul deţine astfel de informaţii şi în măsura în care aceste informaţii sînt necesare notarului pentru a elibera certificatul.

Articolul 1575¹²². Certificatul de moştenitor în caz de comoştenitori

(1) Dacă există mai mulţi moştenitori, se va elibera acelaşi certificat de moştenitor fiecărui comoştenitor.

(2) Cererea de eliberare a certificatului poate fi depusă de oricare dintre comoştenitori. În cerere trebuie indicaţi comoştenitorii şi cotele succesorale ale acestora.

(3) Dacă cererea se depune nu în numele tuturor comoştenitorilor, în ea trebuie de indicat că ceilalţi comoştenitori au acceptat moştenirea. Dispoziţiile art.1575¹²¹ se referă şi la acele informaţii pe care solicitantul le comunică despre ceilalţi comoştenitori.

(4) Confirmarea prin declaraţie pe propria răspundere se cere de la toţi comoştenitorii, cu excepţia cazului în care notarul consideră suficientă declaraţia unuia sau a unora dintre ei.

Articolul 1575¹²³. Investigaţia desfăşurată de notar

(1) Verificînd informaţiile comunicate de solicitant, notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat, din oficiu, să desfăşoare investigaţiile corespunzătoare şi să administreze probele pe care le consideră necesare.

(2) Notarul ia toate măsurile pentru a informa moştenitorii cunoscuţi şi legatarii despre iniţierea procedurii succesorale.

(3) Dacă este necesar pentru stabilirea elementelor care urmează a fi certificate, notarul poate:

a) să audieze orice persoană implicată şi, dacă există, executorul testamentar sau administratorul masei succesorale;

b) să obţină informaţii din registrul de stare civilă şi alte registre de publicitate din Republica Moldova;

c) să solicite informaţii din registrele de publicitate alte altor state în condiţiile legii statului respectiv sau ale tratatului internaţional dintre Republica Moldova şi statul respectiv;

d) să ceară printr-un anunţ public tuturor persoanelor să declare drepturile lor asupra moştenirii. Ordinea de notificare publică şi durata termenului pentru declararea drepturilor se determină în conformitate cu procedura somării publice.

(4) Persoanele prevăzute la art.1575¹¹⁷alin.(1) sau alte persoane care obţin drepturi din moştenire au dreptul de a lua cunoştinţă de actele şi probele administrate în cadrul procedurii succesorale.

Articolul 1575¹²⁴. Constatarea dreptului la moştenire

(1) Certificatul de moştenitor se eliberează după ce notarul care desfăşoară procedura succesorală constată cu certitudine faptele necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.

(2) Notarul îi include în certificat pe toţi comoştenitorii constataţi cu certitudine care au acceptat moştenirea, chiar dacă ei nu au fost indicaţi în cererea privind eliberarea certificatului.

(3) Pînă la eliberarea certificatului de moştenitor, notarul poate elibera moştenitorului care a acceptat moştenirea un certificat de calitate de moştenitor în scopul legitimării sale în raporturile cu terţii. Certificatul de calitate de moştenitor nu produce efectele certificatului de moştenitor. La eliberarea certificatului de moştenitor, certificatul de calitate de moştenitor se revocă de către notar şi se restituie acestuia. Regulile cuprinse în prezentul alineat se menţionează în certificatul de calitate de moştenitor.

Articolul 1575¹²⁵. Termenul de eliberare a certificatelor

(1) Notarul eliberează fără întîrziere certificatele prevăzute la art.1575¹¹⁷alin.(2), în conformitate cu procedura prevăzută de lege, atunci cînd elementele care trebuie certificate au fost stabilite cu certitudine.

(2) Notarul nu eliberează certificatul solicitat atît timp cît elementele care trebuie certificate fac obiectul unui proces judiciar.

(3) Notarul ia toate măsurile necesare pentru a informa solicitantul şi persoanele ale căror drepturi sînt vizate de certificat cu privire la eliberarea certificatului.

Articolul 1575¹²⁶. Certificatul de moştenitor limitat la anumite bunuri

(1) Dacă anumite bunuri care se află în afara teritoriului Republicii Moldova fac parte din masa succesorală, atunci cererea de eliberare a certificatului de moştenitor se poate limita la bunurile aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Dacă organul corespunzător din Republica Moldova ţine un registru pentru înregistrarea drepturilor persoanelor asupra unui bun, acest bun se consideră că se află pe teritoriul Republicii Moldova. Creanţa se consideră că se află pe teritoriul Republicii Moldova dacă acţiunea privind executarea acesteia ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.

Articolul 1575¹²⁷. Conţinutul certificatului de moştenitor eliberat moştenitorului prealabil

(1) Certificatul de moştenitor eliberat moştenitorului prealabil va menţiona suplimentar faptul că testamentul prevede moştenirea subsecventă, condiţiile în care va surveni moştenirea subsecventă şi identitatea moştenitorului subsecvent. Dacă testatorul a desemnat moştenitorul subsecvent în privinţa părţii din moştenire rămase la momentul survenirii moştenirii subsecvente, dacă el a dispus că moştenitorul prealabil poate să dispună nelimitat de moştenire sau dacă, conform dispoziţiilor art.1556, testatorul l-a eliberat pe moştenitorul prealabil de alte restricţii sau obligaţii, se vor menţiona şi aceste dispoziţii.

(2) Moştenitorul subsecvent are drepturile prevăzute la art.1575⁴⁸ şi 1575¹³⁴ din data survenirii moştenirii subsecvente. Din aceeaşi dată moştenitorul subsecvent poate cere eliberarea certificatului său de moştenitor.

(3) Termenele prevăzute la art.1575⁴⁸ alin.(2) şi art.1575¹³⁴ alin.(5) nu pot curge împotriva moştenitorului subsecvent decît după data survenirii moştenirii subsecvente.

Articolul 1575¹²⁸. Informaţii privind executorul testamentar

Dacă testatorul a desemnat un executor testamentar, acest fapt şi limitarea dreptului de dispoziţie al moştenitorului conform art.1572⁶⁰trebuie indicate expres în certificatul de moştenitor. După încetarea atribuţiilor executorului testamentar şi a limitărilor dreptului de dispoziţie al moştenitorului, moştenitorul poate cere modificarea certificatului de moştenitor.

Articolul 1575¹²⁹. Alte restricţii ale drepturilor moştenitorului

Dacă testatorul a stabilit sarcinile testamentare sau restricţii valabile asupra drepturilor moştenitorului asupra masei succesorale, altele decît cele indicate la art.1575¹²⁷ şi 1575¹²⁸, ele, de asemenea, se indică în certificatul de moştenitor.

Articolul 1575¹³⁰. Certificatul de legatar

(1) La cererea uneia dintre persoanele prevăzute la art.1575¹¹⁷ alin.(1), notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat să elibereze un certificat de legatar în privinţa unui anumit legatar.

(2) În certificatul de legatar se indică identitatea legatarului, lista drepturilor şi/sau a bunurilor care revin acelui legatar şi limitele acestora în temeiul legii şi/sau în temeiul dispoziţiei testamentare.

Articolul 1575¹³¹. Certificatul de executor testamentar, custode sau administrator al masei succesorale

(1) Notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat să elibereze un certificat de executor testamentar la cererea executorului testamentar.

(2) În certificatul de executor testamentar se indică împuternicirile executorului testamentar şi limitele acestora în temeiul legii şi/sau în temeiul dispoziţiei testamentare.

(3) La încetarea atribuţiilor executorului testamentar, certificatul îşi pierde valabilitatea.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător certificatului de custode al masei succesorale şi certificatului administratorului masei succesorale.

Capitolul II

REGIMUL JURIDIC COMUN AL CERTIFICATELOR

Articolul 1575¹³². Domeniul de aplicare

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător certificatelor prevăzute la art.1575¹¹⁷alin.(2).

Articolul 1575¹³³. Efectele certificatului

(1) Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în el.

(2) Se prezumă că persoana menţionată în certificat drept moştenitor, legatar, executor testamentar, custode sau administrator al masei succesorale are statutul menţionat în certificat şi/sau este titular al drepturilor sau al împuternicirilor prevăzute în certificat, fără alte condiţii şi/sau restricţii aferente respectivelor drepturi sau împuterniciri decît cele prevăzute în certificat şi rezultate din lege.

(3) Se consideră că orice persoană care, în baza informaţiilor atestate în certificat, efectuează plăţi sau transmite bunuri unei persoane menţionate în certificat drept persoană îndreptăţită sau împuternicită să accepte plăţi sau bunuri acţionează faţă de o persoană îndreptăţită sau împuternicită să accepte plăţi sau bunuri, cu excepţia cazului în care această persoană cunoaşte că cele conţinute în certificat nu corespund realităţii sau nu are cunoştinţă de acest fapt din cauza unei culpe grave.

(4) În cazul în care o persoană menţionată într-un certificat drept persoană îndreptăţită sau împuternicită să dispună de bunurile din masa succesorală dispune de aceste bunuri în favoarea unei alte persoane, se consideră că cea din urmă, dacă acţionează pe baza informaţiilor atestate în certificat, devine parte la un contract cu o persoană îndreptăţită sau împuternicită să dispună de bunurile vizate, cu excepţia cazului în care această persoană cunoaşte că cele conţinute în certificat nu corespund realităţii sau nu are cunoştinţă de acest fapt din cauza unei culpe grave.

(5) Certificatul constituie un titlu valabil pentru înregistrarea în registrul de publicitate corespunzător a drepturilor atestate de el.

Articolul 1575¹³⁴. Rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului

(1) La cererea oricărei persoane care dovedeşte că are un interes legitim sau din proprie iniţiativă, notarul care a eliberat certificatul trebuie să îl rectifice în cazul unei erori de redactare.

(2) La cererea unei persoane care dovedeşte că are un interes legitim sau din proprie iniţiativă, notarul trebuie să modifice sau să retragă certificatul în situaţia în care s-a stabilit că certificatul sau anumite elemente din certificat nu corespund realităţii.

(3) Notarul trebuie să informeze fără întîrziere toate persoanele cărora le-a fost eliberat certificatul cu privire la orice rectificare, modificare sau retragere a acestuia.

(4) Dacă într-un registru de publicitate s-a făcut o înregistrare în temeiul certificatului care ulterior este rectificat, modificat sau retras şi se prezumă că rectificarea înregistrării în registru este posibilă, notarul depune la registru o cerere de notare a rectificării, modificării sau retragerii certificatului.

(5) Cererea de rectificare, modificare sau retragere a certificatului se poate înainta în termen de 3 ani de la data în care persoana care solicită rectificarea, modificarea sau retragerea a cunoscut sau trebuia să cunoască că cele conţinute în certificat nu corespund realităţii, dar nu mai tîrziu de 10 ani din momentul deschiderii moştenirii.

Articolul 1575¹³⁵. Contestarea actelor notarului

(1) Eliberarea certificatului poate fi contestată în instanţa de judecată de către oricare dintre persoanele prevăzute la art.1575¹¹⁷alin.(1).

(2) Actele îndeplinite de notar în temeiul art.1575¹³⁴şi al art.1575¹³⁶alin.(1) lit.a) pot fi contestate în instanţa de judecată de orice persoană care dovedeşte că are un interes legitim.

(3) În cazul în care, ca urmare a contestaţiei menţionate la alin.(1) sau (2), se stabileşte faptul că certificatul nu corespunde realităţii, instanţa de judecată competentă rectifică, modifică sau retrage certificatul ori asigură rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului de către notarul care l-a eliberat.

(4) În cazul în care, ca rezultat al contestaţiei menţionate la alin.(1) sau (2), se stabileşte că eliberarea certificatului a fost refuzată în mod nejustificat, instanţa de judecată eliberează certificatul sau se asigură că notarul reexaminează cazul şi îndeplineşte un nou act.

Articolul 1575¹³⁶. Suspendarea efectelor certificatului

(1) Efectele certificatului pot fi suspendate de către:

a) notarul care l-a eliberat, la cererea oricărei persoane care dovedeşte că are un interes legitim, în cursul unei modificări sau retrageri a certificatului în temeiul art.1575¹³⁴;

b) instanţa de judecată, la cererea oricărei persoane care a contestat un act al notarului în temeiul art.1575¹³⁵, în cursul unei astfel de contestaţii.

(2) Notarul sau, după caz, instanţa de judecată informează fără întîrziere toate persoanele cărora le-au fost eliberate certificatele cu privire la orice suspendare a efectelor certificatului.

(3) Pe durata suspendării efectelor certificatului nu se mai pot elibera alte exemplare ale certificatului.

TITLUL VII

VÎNZAREA-CUMPĂRAREA COTEI SUCCESORALE

Articolul 1575¹³⁷. Forma contractului de vînzare-cumpărare a cotei succesorale

(1) Contractul prin care un comoştenitor vinde cota succesorală revenită lui prin devoluţiune trebuie autentificat notarial.

(2) Cota succesorală poate fi vîndută chiar dacă în privinţa masei succesorale s-a dispus administrarea sau s-a intentat procesul de insolvabilitate.

(3) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică în mod corespunzător cînd unicul moştenitor vinde dreptul de moştenire în raport cu întreaga masă succesorală.

(4) Părţile contractante pot deroga de la dispoziţiile art.1575¹³⁸–1575¹⁴⁷.

Articolul 1575¹³⁸. Întinderea obiectului vînzării

Avantajele obţinute în rezultatul decăderii din dreptul asupra unui legat sau a unei sarcini ori în rezultatul unei obligaţii de raport a unuia dintre comoştenitori revin cumpărătorului.

Articolul 1575¹³⁹. Cota succesorală care rămîne vînzătorului

În caz de dubiu, cota succesorală pe care vînzătorul o dobîndeşte după încheierea contractului de vînzare-cumpărare, în rezultatul survenirii moştenirii subsecvente, al decăderii unui comoştenitor, şi legatul prioritar care îi revine vînzătorului nu se consideră înstrăinate împreună cu cota succesorală vîndută. Această regulă se aplică inclusiv în privinţa înscrisurilor de familie, a imaginilor şi a ilustraţiilor familiale.

Articolul 1575¹⁴⁰. Obligaţia de a transmite

Vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunurile din masa succesorală existente la momentul vînzării, cu includerea a tot ce a dobîndit el pînă la vînzare în temeiul unui drept care face parte din masa succesorală sau cu titlu de despăgubire pentru distrugerea, deteriorarea sau retragerea unui bun din masa succesorală sau în baza unui act juridic care se referea la masa succesorală.

Articolul 1575¹⁴¹. Obligaţia de plată a valorii

(1) Dacă vînzătorul a consumat bunul din masa succesorală, l-a înstrăinat cu titlu gratuit sau l-a grevat cu titlu gratuit pînă la vînzare, el este obligat să plătească cumpărătorului valoarea bunului consumat sau înstrăinat, iar în cazul grevării, să despăgubească micşorarea valorii lui. Obligaţia de plată a valorii nu apare dacă, la încheierea contractului de vînzare-cumpărare, cumpărătorul cunoştea că obiectul este consumat sau că înstrăinarea era cu titlu gratuit.

(2) În alte cazuri, cumpărătorul nu poate cere despăgubirea în rezultatul pierderii, deteriorării sau survenirii din alte motive a imposibilităţii de a transmite bunul din masa succesorală.

Articolul 1575¹⁴². Răspunderea limitată a vînzătorului

(1) Obligaţia vînzătorului privind garantarea contra viciilor juridice se limitează la răspunderea pentru faptul că el are dreptul de moştenire asupra cotei succesorale vîndute, că acest drept nu este limitat de dreptul moştenitorului subsecvent sau în rezultatul desemnării executorului testamentar, că nu există legate, sarcini sau limite impuse de rezerva succesorală, obligaţii de raport sau dispoziţii testamentare privind partajul, precum şi pentru faptul că nu a survenit răspunderea nelimitată faţă de creditorii masei succesorale sau unii dintre ei.

(2) Vînzătorul nu poartă răspundere pentru viciile materiale ale bunurilor care fac parte din masa succesorală, cu excepţia cazului în care el a ascuns intenţionat un viciu sau şi-a asumat garanţia unor caracteristici ale bunului.

Articolul 1575¹⁴³. Restabilirea raporturilor juridice

Raporturile juridice care s-au stins în rezultatul deschiderii moştenirii prin întrunirea calităţii de creditor şi debitor sau întrunirea dreptului şi a grevării de către aceeaşi persoană se consideră, între vînzător şi cumpărător, nestinse. În caz de necesitate, raporturile juridice pot fi restabilite.

Articolul 1575¹⁴⁴. Răspunderea cumpărătorului pentru obligaţiile masei succesorale

(1) Cumpărătorul răspunde faţă de vînzător pentru executarea obligaţiilor masei succesorale, cu excepţia cazului în care vînzătorul, conform dispoziţiilor art.1575¹⁴², a garantat că asemenea obligaţii nu există.

(2) Dacă vînzătorul a executat pînă la vînzare obligaţiile masei succesorale, el poate cere de la cumpărător rambursarea cheltuielilor.

Articolul 1575¹⁴⁵. Veniturile. Sarcinile

(1) Vînzătorul are dreptul la veniturile care au apărut pînă la vînzare. În această perioadă asupra lui cad sarcinile, inclusiv dobînzile, pentru obligaţiile masei succesorale.

(2) Cu toate acestea, cumpărătorul este obligat să suporte cheltuielile care trebuie acoperite din masa succesorală, precum şi toate cheltuielile extraordinare care trebuie considerate ca luate în calcul la determinarea preţului iniţial al bunurilor din masa succesorală.

Articolul 1575¹⁴⁶. Trecerea riscului

Din momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor din masa succesorală trece la cumpărător. Din acest moment lui îi revin şi fructele, şi cheltuielile.

Articolul 1575¹⁴⁷. Rambursarea cheltuielilor

(1) Cumpărătorul este obligat să ramburseze vînzătorului cheltuielile necesare făcute de către vînzător în privinţa masei succesorale pînă la vînzarea cotei succesorale.

(2) Cumpărătorul este obligat să ramburseze alte cheltuieli făcute pînă la vînzare numai în măsura în care acestea au majorat valoarea masei succesorale la momentul vînzării.

Articolul 1575¹⁴⁸. Răspunderea cumpărătorului faţă de creditorii masei succesorale

(1) Cumpărătorul răspunde, din momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, faţă de creditorii masei succesorale, fapt ce nu stinge răspunderea vînzătorului. Această regulă se aplică, de asemenea, faţă de obligaţiile pe care cumpărătorul nu este obligat să le execute faţă de vînzător conform dispoziţiilor art.1575¹⁴⁴ şi 1575¹⁴⁵.

(2) Este nulă clauza convenită între vînzător şi cumpărător prin care se exclude sau se limitează răspunderea cumpărătorului faţă de creditorii masei succesorale.

Articolul 1575¹⁴⁹. Răspunderea limitată a cumpărătorului

(1) Răspunderii cumpărătorului i se aplică regulile privind limitarea răspunderii moştenitorului. Cumpărătorul răspunde nelimitat dacă vînzătorul la momentul vînzării răspundea nelimitat. Dacă răspunderea cumpărătorului se limitează la masa succesorală, pretenţiile sale care rezultă din cumpărare se consideră ca făcînd parte din masa succesorală.

(2) Întocmirea inventarului masei succesorale de către vînzător sau cumpărător profită şi celeilalte părţi, cu excepţia cazului cînd cealaltă parte răspunde nelimitat.

Articolul 1575¹⁵⁰. Obligaţia vînzătorului de a comunica informaţii creditorilor masei succesorale

(1) Vînzătorul este obligat faţă de creditorii masei succesorale să notifice neîntîrziat notarul care desfăşoară procedura succesorală despre faptul vînzării cotei succesorale şi să indice numele cumpărătorului. Notificarea cumpărătorului înlocuieşte notificarea vînzătorului.

(2) Notarul este obligat să permită oricărei persoane care va demonstra că are un interes legitim să ia cunoştinţă de notificare.

Articolul 1575¹⁵¹. Aplicarea faţă de contractele similare

(1) Dispoziţiile privind vînzarea-cumpărarea cotei succesorale se aplică în mod corespunzător faţă de vînzarea ulterioară a cotei succesorale de către cumpărătorul iniţial, precum şi faţă de alte contracte privind înstrăinarea cotei succesorale care s-a deschis pentru înstrăinător sau a fost dobîndită de acesta în alt mod.

(2) În cazul în care cota succesorală face obiectul donaţiei, donatorul nu este obligat să plătească valoarea bunurilor din masa succesorală care au fost consumate sau înstrăinate cu titlu gratuit pînă la momentul donaţiei sau să compenseze donatarului grevările instituite cu titlu gratuit pînă la momentul donării. Donatorului nu-i incumbă obligaţia prevăzută la art.1575¹⁴² privind înlăturarea posibilelor limitări ale dreptului. Dacă donatorul a ascuns intenţionat limitările, el este obligat să repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceasta.”

655. Articolele 1576 şi 1577 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1576. Determinarea legii aplicabile raporturilor de drept privat cu element de extraneitate

(1) Legea aplicabilă raporturilor de drept privat cu element de extraneitate se determină în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, a prezentei cărţi, a legilor Republicii Moldova şi a uzanţelor internaţionale recunoscute în Republica Moldova.

(2) În cazul imposibilităţii de a se determina legea aplicabilă conform alin.(1), se aplică legea statului cu care raportul de drept privat cu element de extraneitate are legătura cea mai strînsă.

(3) Legea determinată conform alin.(1) nu se aplică în mod excepţional dacă, potrivit tuturor circumstanţelor, raportul are o legătură îndepărtată cu acea lege şi are o legătură mai strînsă cu o altă lege. Această dispoziţie nu se aplică atunci cînd părţile au ales legea aplicabilă, precum şi în cazul legii care priveşte starea civilă şi capacitatea persoanei.

Articolul 1577. Calificarea noţiunilor juridice la determinarea legii aplicabile

(1) La determinarea legii aplicabile raporturilor de drept privat cu element de extraneitate se ia în considerare calificarea noţiunilor juridice efectuată conform legii Republicii Moldova, dacă legea sau tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.

(2) În cazul în care noţiunile juridice care necesită calificare juridică nu sînt cunoscute legii Republicii Moldova ori sînt cunoscute sub o altă denumire sau cu un alt conţinut şi nu pot fi determinate prin interpretare conform legii Republicii Moldova, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută conform legii străine dacă astfel nu se limitează drepturile civile ori dacă nu se stabilesc măsuri de răspundere civilă.

(3) Cu toate acestea, cînd părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor noţiuni se face după voinţa părţilor.”

656. Codul se completează cu articolul 1577¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 1577¹. Aplicarea dreptului statului cu o pluralitate de sisteme juridice

În cazul în care trimiterea se face la dreptul unui stat în care coexistă o pluralitate de sisteme juridice, fără a indica care dintre ele este aplicabil, se va aplica sistemul juridic determinat în conformitate cu normele de drept ale acelui stat. În lipsa unor asemenea norme, se va aplica sistemul juridic cu care raportul prezintă legăturile cele mai strînse.”

657. Articolul 1578 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1578. Stabilirea conţinutului legii străine

(1) Stabilirea conţinutului legii străine se face în conformitate cu interpretarea ei oficială şi cu practica aplicării ei în statul străin respectiv.

(2) În scopul stabilirii conţinutului normelor legii străine, instanţa de judecată se poate adresa, în ordinea stabilită pentru asistenţă şi clarificări, Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, altor organe competente sau organizaţii din Republica Moldova şi din străinătate, poate solicita avizul unui expert sau poate folosi un alt mod adecvat.

(3) Persoanele participante la proces pot să prezinte documente care confirmă conţinutul normelor legii străine invocate pentru întemeierea pretenţiilor sau apărării sau pot în alt mod să asiste instanţa în determinarea conţinutului acestor norme.

(4) În cazul raporturilor de drept privat la care participă profesioniştii, obligaţia de furnizare a informaţiilor cu privire la conţinutul legii străine poate fi pusă în sarcina profesionistului de către instanţa de judecată.

(5) În cazul imposibilităţii de a stabili, într-un termen rezonabil, conţinutul legii străine, cu toate că s-au luat măsurile necesare în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, se aplică legea Republicii Moldova.”

658. Articolul 1579 se abrogă;

659. Articolele 1580–1583 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1580. Reciprocitatea

(1) Legea străină se aplică în Republica Moldova independent de faptul dacă legea Republicii Moldova se aplică raporturilor de acelaşi tip în statul străin respectiv, cu excepţia cazurilor în care aplicarea legii străine depinde, conform legii Republicii Moldova, de condiţia reciprocităţii.

(2) În cazul în care aplicarea legii străine este condiţionată de reciprocitate, îndeplinirea condiţiei reciprocităţii de fapt este prezumată pînă la dovada contrară, care se stabileşte de Ministerul Justiţiei, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Articolul 1581. Ordinea publică a Republicii Moldova

(1) Aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă vădit ordinea publică a Republicii Moldova. În cazul înlăturării aplicării legii străine, se aplică legea Republicii Moldova.

(2) Aplicarea legii străine încalcă vădit ordinea publică a Republicii Moldova în măsura în care ar conduce la un rezultat vădit incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului Republicii Moldova ori cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Articolul 1582. Norme de aplicare imediată

(1) Normele de aplicare imediată sînt acele norme a căror respectare este privită de către un anumit stat drept esenţială pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum organizarea politică, socială sau economică, în asemenea măsură încît aceste norme corespund oricărei situaţii care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă raportului juridic în temeiul prezentei cărţi.

(2) Dispoziţiile prezentei cărţi nu restrîng aplicarea normelor de aplicare imediată din legea Republicii Moldova.

(3) Normele de aplicare imediată cuprinse în legea altui stat pot fi aplicate pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate dacă raportul juridic prezintă legături strînse cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale părţilor o impun.

(4) La luarea unei decizii privind punerea în aplicare a normelor cu aplicare imediată conform alin.(3) se ţine cont de natura şi de obiectul acestora, precum şi de consecinţele aplicării sau neaplicării lor.

Articolul 1583. Trimiterea la legea străină

(1) Cînd, în conformitate cu dispoziţiile prezentei cărţi, se face trimitere la legea străină, se aplică normele materiale, nu şi normele conflictuale ale acelei legi.

(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin.(1), legea străină include şi normele conflictuale ale acelei legi dacă ea retrimite la legea Republicii Moldova în materie de statut al persoanei fizice. ”

660. Articolul 1584:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 1584. Retorsiuni”;

la alineatul unic, cuvintele „Republica Moldova ” se substituie cu cuvintele „Guvernul Republicii Moldova”, textul „restricţii similare (retorsiune)” – cu textul „contrarestricţii (retorsiuni) în privinţa”, iar cuvintele „ale statelor” – cu cuvintele „ale acelor state”.

661. Articolul 1585:

în denumire, cuvîntul „Recunoaşterea” se substituie cu cuvîntul „Respectarea”;

la alineatul unic, cuvintele „recunoscute şi” se exclud, iar cuvintele „contravin ordinii publice” se substituie cu cuvintele „contravin vădit ordinii publice a Republicii Moldova”.

662. Articolul 1586 se abrogă.

663. Articolele 1587–1591 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1587. Legea naţională a persoanei fizice

(1) Legea naţională a cetăţeanului este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică.

(2) În cazul în care persoana are două sau mai multe cetăţenii, legea naţională este legea statului cu care persoana are cele mai strînse legături, în special prin reşedinţa sa obişnuită sau prin locul unde îşi desfăşoară activitatea principală.

(3) Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetăţenie este legea Republicii Moldova.

(4) Legea naţională a apatridului este legea statului în care apatridul are reşedinţa sa obişnuită, iar în lipsa acesteia, reşedinţa sa temporară.

(5) Legea naţională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil, dacă nu este prevăzut altceva de legea Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(6) Determinarea şi proba cetăţeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă.

(7) În sensul prezentei cărţi, reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionînd în exercitarea activităţii sale profesionale este locul unde această persoană a fost înregistrată în calitate de profesionist.

Articolul 1588. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este guvernată de legea sa naţională.

(2) Cetăţenii străini şi apatrizii au capacitatea de folosinţă în Republica Moldova egală cu cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Articolul 1589. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

(1) Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este guvernată de legea sa naţională.

(2) Persoana care nu are capacitate de exerciţiu deplină conform legii sale naţionale nu este în drept să invoce această circumstanţă dacă are capacitate de exerciţiu conform legii Republicii Moldova cînd aceasta este legea locului de încheiere a actului juridic, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte la actul juridic ştia sau trebuia să ştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu pentru actul juridic respectiv.

(3) Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu care au apărut pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte conform legii Republicii Moldova.

(4) Apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobîndit şi recunoscut conform legii aplicabile anterior.

Articolul 1590. Numele

(1) Numele persoanei, folosirea şi protecţia lui sînt guvernate de legea sa naţională dacă nu este prevăzut altceva de prezentul cod sau de alte legi.

(2) Protecţia împotriva acţiunilor care atentează la dreptul la nume, săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova, este asigurată potrivit legislaţiei acesteia.

Articolul 1591. Legea aplicabilă ocrotirii persoanei fizice adulte

(1) Măsurile de ocrotire în privinţa persoanei fizice adulte sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală sînt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data instituirii măsurii de ocrotire.

(2) În mod excepţional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat, cu care situaţia juridică prezintă cele mai strînse legături.

(3) Existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea împuternicirilor de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu, fie prin contract, fie prin act unilateral, pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale, sînt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data încheierii contractului sau a actului unilateral. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi:

a) legea naţională;

b) legea unei reşedinţe obişnuite anterioare;

c) legea statului unde sînt situate bunurile, în ceea ce priveşte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri.

(4) Măsurile ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori la bunurile sale sînt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.

(5) Lipsa calităţii de reprezentant sau de altă persoană căreia i s-a încredinţat ocrotirea, calitate stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună-credinţă s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenţi şi pe teritoriul aceluiaşi stat.”

664. Articolul 1592 se abrogă.

665. Articolul 1593 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1593. Declararea dispariţiei fără veste sau a decesului

Declararea dispariţiei fără veste, declararea decesului, constatarea morţii, precum şi prezumţiile de viaţă sau de moarte a persoanei fizice sînt guvernate de ultima lege naţională a acestei persoane. În cazul în care este imposibilă determinarea acestei legi, se aplică legea Republicii Moldova.”

666. Articolul 1595 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1595. Legea aplicabilă activităţii de întreprinzător sau profesionale a persoanei fizice

Dreptul persoanei fizice de a desfăşura activitate de întreprinzător sau profesională fără a se constitui persoană juridică se determină conform legii statului în care acea persoană fizică a obţinut autorizarea de a desfăşura activitate de întreprinzător sau profesională. În cazul în care această dispoziţie nu se aplică pe motivul lipsei obligaţiei de obţinere a autorizaţiei, se aplică legea statului locului principal de desfăşurare a activităţii de întreprinzător sau profesionale.”

667. Articolul 1596 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1596. Legea naţională a persoanei juridice

(1) Legea naţională a persoanei juridice este legea statului pe al cărui teritoriu persoana juridică este constituită.

(2) În baza legii naţionale a persoanei juridice se determină, în special:

a) statutul organizaţiei în calitate de persoană juridică;

b) forma juridică de organizare;

c) exigenţele privind denumirea ei;

d) chestiunile privind constituirea, restructurarea, dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice, inclusiv chestiunile de succesiune;

e) conţinutul capacităţii de folosinţă;

f) modul de dobîndire a drepturilor civile şi de asumare a obligaţiilor civile;

g) raporturile din interiorul ei, inclusiv raporturile dintre persoana juridică şi membrii organelor sale, precum şi raporturile persoanei juridice cu membrii săi;

i) chestiunile răspunderii fondatorilor (membrilor) persoanei juridice pentru obligaţiile acesteia.

(3) Persoana juridică nu poate invoca limitarea împuternicirilor organului sau ale reprezentantului său la încheierea actului juridic necunoscut legii statului în care organul sau reprezentantul persoanei juridice a întocmit actul juridic, cu excepţia cazurilor în care se va stabili că cealaltă parte a actului juridic ştia sau trebuia să ştie despre limitare.

(4) În cazul în care persoana juridică constituită în străinătate îşi desfăşoară activitatea de întreprinzător predominant în Republica Moldova, asupra creanţelor de răspundere pentru obligaţiile persoanei juridice a fondatorilor (membrilor) săi sau ale altor persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru persoana juridică ori au posibilitatea de a determina acţiunile acesteia în alt mod se aplică legea Republicii Moldova sau, la solicitarea creditorului, legea naţională a acestei persoane juridice.”

668. La articolul 1597, în denumire şi la alineatul (1), textul „reprezentanţelor (sucursalelor)” se substituie cu textul „sucursalelor (reprezentanţelor)”.

669. Articolul 1599 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1599. Legea naţională a organizaţiilor străine care, potrivit dreptului străin, nu sînt persoane juridice

Legea naţională a organizaţiei străine care, potrivit dreptului străin, nu este persoană juridică este legea statului unde este constituită. Asupra activităţii unor astfel de organizaţii, în cazul în care este aplicabil dreptul Republicii Moldova, se aplică dispoziţiile prezentului cod sau ale altor legi care reglementează activitatea persoanelor juridice, dacă nu este altfel cerut de lege, acte normative sau de esenţa raportului.”

670. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1600, după cuvîntul „statului” se introduc cuvintele „sau a altor persoane juridice de drept public”, iar cuvîntul „civil” se substituie cu cuvîntul „privat”.

671. Codul se completează cu articolele 1602¹ şi 1602² cu următorul cuprins:

„Articolul 1602¹. Legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare

(1) Uzucapiunea este guvernată de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie prevăzut în acest scop.

(2) În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlineşte durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat dacă sînt reunite, cu începere de la data deplasării bunului în acel stat, toate condiţiile cerute de menţionata lege.

Articolul 1602². Legea aplicabilă revendicării bunurilor mobile

(1) Revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal este supusă, la alegerea proprietarului originar, fie legii statului pe teritoriul căruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului, fie legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la momentul revendicării.

(2) Cu toate acestea, dacă legea statului pe teritoriul căruia bunul se afla la momentul furtului sau exportului nu cuprinde dispoziţii privind protecţia terţului posesor de bună-credinţă, acesta poate invoca protecţia pe care i-o conferă legea statului pe teritoriul căruia bunul se află la momentul revendicării.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) sînt aplicabile şi bunurilor furate sau exportate ilegal din patrimoniul cultural naţional al unui stat.”

672. Articolul 1603:

la alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) legea pavilionului pe care îl arborează nava sau legea statului de înmatriculare a aeronavei;”

la alineatul (2) litera b), după cuvintele „asistenţă tehnică” se introduce textul „ , întreţinere, reparare sau de renovare”;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Legea pavilionului navei sau a statului de înmatriculare a aeronavei guvernează îndeosebi:

a) împuternicirile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei sau aeronavei;

b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părţile nu au ales o altă lege;

c) răspunderea armatorului navei sau a întreprinderii de transport aerian pentru faptele şi acţiunile comandantului şi ale echipajului;

d) drepturile reale şi de garanţie asupra navei sau a aeronavei, precum şi formalităţile de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit şi se sting asemenea drepturi.”

673. Codul se completează cu articolul 1604¹cu următorul cuprins:

„Articolul 1604¹. Rezerva dreptului de proprietate

Condiţiile şi efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sînt guvernate, dacă părţile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.”

674. Articolul 1605 va avea următorul cuprins:

„Articolul 1605. Drepturile reale asupra bunurilor mobile aflate în curs de transport

Apariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale în baza actului juridic cu privire la bunurile mobile aflate în curs de transport se determină conform legii statului de unde aceste bunuri au fost expediate, cu excepţia cazurilor în care:

a) prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;

b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asigurătorii ori ca urmare a unei vînzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe perioada depozitării sau a sechestrului, legea locului unde a fost reaşezat temporar;

c) bunurile sînt bunuri personale ale pasagerului, în acest caz fiind supuse legii sale naţionale.”

675. Articolul 1606 se completează cu alineatul (3¹) cu următorul cuprins:

„(3¹) Legea care guvernează valorile mobiliare în formă de înscriere în cont determină:

a) natura juridică a valorii mobiliare;

b) conţinutul, constituirea şi încetarea drepturilor reale privitoare la valoarea mobiliară;

c) consecinţele pe care le are înstrăinarea valorii mobiliare asupra drepturilor izvorîte din valoarea mobiliară;

d) condiţiile exercitării drepturilor izvorîte din valoarea mobiliară;

e) rangul drepturilor care grevează valoarea mobiliară;

g) drepturile şi obligaţiile custodelui în privinţa valorii mobiliare deţinute de un custode.”

676. Codul se completează cu articolul 1606¹cu următorul cuprins:

Articolul 1606¹. Legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii

(1) Legea menţionată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabileşte dacă acesta întruneşte condiţiile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determină potrivit legii statului în care îşi are sediul întreprinderea emitentă.

(2) Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alin.(1), guvernează drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.”

677. Articolul 1607:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 1607. Legea aplicabilă obiectului de proprietate intelectuală”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială sînt guvernate de legea statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozitare ori de înregistrare.”

678. La articolul 1608:

denumirea şi alineatul (1) vor avea următorul cuprins:

„Articolul 1608. Formalităţile de publicitate

(1) Orice formalitate de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul unde se îndeplinesc.”

la alineatul (2), cuvîntul „Formele” se substituie cu cuvîntul „Formalităţile”.

679. Capitolul III din titlul II se completează cu articolele 1608¹–1608³ cu următorul cuprins:

„Articolul 1608¹. Aplicarea legii în cazul gajului asupra bunurilor mobile

(1) Condiţiile de validitate, publicitatea şi efectele gajului asupra bunurilor mobile, cu excepţia amanetului, sînt supuse legii locului unde se află bunul la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate a gajului.

(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), se aplică legea locului unde se află debitorul gajist în cazul:

a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinaţiei sale, este utilizat în mai multe state, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel;

b) unui bun mobil incorporal. Cu toate acestea, în cazul dreptului privind mijloacele băneşti aflate în cont bancar sau de alt tip se aplică legea statului în care îşi are sediul banca sau alt prestator de servicii de plată care menţine contul respectiv;

c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului gajist. Cu toate acestea, în cazul acţiunilor, părţilor sociale şi obligaţiunilor se aplică legea naţională a emitentului, cu excepţia cazului în care aceste titluri de valoare sînt tranzacţionate pe o piaţă organizată, caz în care se aplică legea statului în care funcţionează piaţa respectivă.

(3) Se consideră că debitorul gajist se află în statul în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate a gajului asupra bunului mobil.

Articolul 1608². Situaţiile speciale privind determinarea legii aplicabile publicităţii gajului asupra bunului mobil

(1) Gajul asupra bunului mobil înregistrat potrivit legii locului unde se află bunul îşi conservă rangul de prioritate în alt stat dacă şi formalităţile de publicitate prevăzute de legea acestui stat au fost îndeplinite:

a) înainte să înceteze rangul de prioritate dobîndit potrivit legii aplicabile la data constituirii gajului;

b) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul respectiv sau în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul gajist a cunoscut acest fapt.

(2) Dispoziţiile alin.(1) sînt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care gajul a fost înregistrat potrivit legii locului unde se află debitorul gajist. Termenele prevăzute la alin.(1) lit.b) se calculează, după caz, de la data la care debitorul gajist îşi stabileşte reşedinţa obişnuită ori, după caz, sediul în statul respectiv sau de la data la care creditorul gajist a cunoscut acest fapt.

(3) Cu toate acestea, gajul asupra bunului mobil nu va fi opozabil terţului care a dobîndit cu titlu oneros un drept asupra bunului fără să fi cunoscut existenţa gajului asupra bunului mobil şi mai înainte ca acesta să fi devenit opozabil potrivit dispoziţiilor alin.(1) şi (2).

Articolul 1608³. Lipsa publicităţii în străinătate

(1) Dacă legea străină care reglementează rangul gajului asupra bunului mobil nu prevede formalităţi de publicitate şi bunul nu este în posesia creditorului gajist, gajul asupra bunului mobil are rang inferior:

a) gajului asupra unei creanţe constînd într-o sumă de bani plătibilă în Republica Moldova;

b) gajului asupra unui bun mobil corporal care a fost constituit atunci cînd bunul se afla în Republica Moldova sau asupra unui titlu negociabil.

(2) Cu toate acestea, gajul asupra bunului mobil îşi conservă rangul de prioritate dacă este înregistrat, potrivit legii Republicii Moldova, înaintea constituirii gajului menţionat la alin.(1) lit.a) sau b).”

680. Capitolul IV din titlul II va avea următorul cuprins:

„Capitolul IV

ACTUL JURIDIC

Articolul 1609. Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale actului juridic

(1) Condiţiile de formă ale actului juridic sînt stabilite de legea statului care guvernează fondul actului juridic. Actul juridic se consideră totuşi valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:

a) este respectată legea locului unde a fost întocmit;

b) este respectată legea naţională sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a întocmit;

c) este valabil conform legii aplicabile potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.

Articolul 1609¹. Legea aplicabilă condiţiilor de fond

(1) Condiţiile de fond ale actului juridic sînt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său.

(2) Alegerea legii aplicabile actului juridic trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe.

(3) Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic.

(4) Înţelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior încheierii actului juridic. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuşi:

a) să infirme validitatea formei acestuia; sau

b) să aducă atingere drepturilor dobîndite între timp de terţi.

Articolul 1609². Legea aplicabilă în lipsa alegerii

(1) În lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strînse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.

(2) Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau, după caz, autorul actului are, la data încheierii actului juridic, reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul.

(3) Actul juridic accesoriu este guvernat de legea statului care guvernează fondul actului juridic principal, dacă acordul părţilor nu prevede altfel. ”

681. În denumirea capitolului V din titlul II, cuvintele „şi extracontractuale” se exclud.

682. Articolul 1610:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 1610. Libertatea de alegere”;

la alineatul (3), după cuvintele „să rezulte” se introduc cuvintele „ , cu un grad rezonabil de certitudine,”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Determinarea, după încheierea contractului, a legii aplicabile nu aduce atingere validităţii formei contractului sau drepturilor dobîndite de către terţi.”

articolul se completează cu alineatele (7)–(9) cu următorul cuprins:

„(7) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în alt stat decît cel a cărui lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor legii acelui alt stat de la care nu se poate deroga prin acord.

(8) Existenţa şi valabilitatea consimţămîntului părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile se determină în conformitate cu dispoziţiile art.1611⁶, 1611⁷şi 1611⁹.

(9) Poate fi aleasă ca lege care guvernează contractul şi legea unui stat, altul decît statul a cărui lege, conform dispoziţiilor capitolului III din prezentul titlu, este aplicabilă drepturilor reale asupra obiectului contractului.”

683. Articolul 1611 se abrogă.

684. Codul se completează cu articolele 1611¹–1611¹⁵cu următorul cuprins:

„Articolul 1611¹. Legea aplicabilă în absenţa alegerii

(1) În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu art.1610, fără a aduce atingere art.1611²–1611⁵, legea aplicabilă contractului se determină după cum urmează:

a) contractul de vînzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită vînzătorul;

b) contractul de prestări servicii este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită prestatorul de servicii;

c) contractul privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui imobil este reglementat de legea statului în care este situat imobilul;

d) fără a aduce atingere dispoziţiilor lit.c), contractul de locaţiune avînd drept obiect folosinţa privată şi temporară a unui imobil pe o perioadă de maximum 6 luni consecutive este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită proprietarul, cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi să îşi aibă reşedinţa obişnuită în acelaşi stat;

e) contractul de franciză este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită beneficiarul francizei;

f) contractul de distribuţie este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită distribuitorul;

g) contractul de vînzare-cumpărare de bunuri la licitaţie este reglementat de legea statului în care are loc licitaţia dacă se poate stabili care este acest loc;

h) orice contract încheiat în cadrul unui sistem multilateral, care reuneşte sau facilitează reunirea de interese multiple de vînzare-cumpărare de instrumente financiare ale terţilor, astfel cum sînt definite de Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital, în conformitate cu normele nediscreţionare, şi care este reglementat de o lege unică, este reglementat de legea respectivă.

(2) În cazul în care contractului nu i se aplică prevederile alin.(1) sau în care elementelor contractului li s-ar aplica mai multe dintre lit.a)–h) de la alin.(1), contractul este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită partea contractantă care efectuează prestaţia caracteristică.

(3) În cazul în care din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strînsă cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) sau (2), se aplică legea din acel alt stat.

(4) În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată în temeiul alin.(1) sau (2), contractul este reglementat de legea statului cu care are cele mai strînse legături.

Articolul 1611². Contractele de transport

(1) În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de mărfuri nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu art.1610, legea aplicabilă este legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul, cu condiţia ca locul de încărcare sau cel de livrare sau reşedinţa obişnuită a expeditorului să fie, de asemenea, situate în statul respectiv. În cazul în care aceste cerinţe nu sînt întrunite, se aplică legea statului în care este situat locul de livrare convenit de către părţi.

(2) În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de pasageri nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu alin.(1), legea aplicabilă este legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită pasagerul, cu condiţia ca locul de plecare sau cel de sosire să fie, de asemenea, situate în statul respectiv. Dacă nu sînt întrunite aceste cerinţe, se aplică legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul.

(3) Părţile pot alege ca lege aplicabilă contractului de transport de pasageri în conformitate cu art.1610 numai legea statului în care:

a) se află reşedinţa obişnuită a pasagerului;

b) se află reşedinţa obişnuită a transportatorului;

c) se află sediul administraţiei centrale a transportatorului;

d) este situat locul de plecare; sau

e) este situat locul de sosire.

(4) În cazul în care, în lipsa unei alegeri a legii aplicabile, rezultă fără echivoc din ansamblul circumstanţelor cauzei că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strînsă cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) sau (2), se aplică legea din acel alt stat.

Articolul 1611³. Contractele încheiate cu consumatorii

(1) Fără a aduce atingere art.1611² şi 1611⁴, contractul încheiat de un consumator cu un profesionist este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul, cu condiţia ca profesionistul:

a) să-şi desfăşoare activitatea comercială sau profesională în statul în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul; sau

b) prin orice mijloace, să-şi direcţioneze activităţile către statul în cauză sau către mai multe state, printre care şi statul în cauză, iar respectivul contract să se înscrie în sfera activităţilor respective.

(2) Fără a aduce atingere alin.(1), părţile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin.(1) în conformitate cu art.1610. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecţia acordată acestuia prin dispoziţii de la care nu se poate deroga prin convenţie, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alin.(1).

(3) În cazul în care condiţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b) nu sînt îndeplinite, legea aplicabilă unui contract încheiat între un consumator şi un profesionist se stabileşte conform art.1610 şi 1611¹.

(4) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică:

a) contractelor de prestări servicii în temeiul cărora serviciile sînt prestate consumatorului exclusiv într-un alt stat decît cel în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită;

b) contractelor de transport, altele decît contractele privind pachetele de servicii de călătorie în înţelesul art.1131;

c) contractelor privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui bun imobil, altele decît contractele referitoare la unele produse de vacanţă în înţelesul art.1145¹ şi 1145²;

d) drepturilor şi obligaţiilor care constituie un instrument financiar şi drepturilor şi obligaţiilor care constituie clauzele şi condiţiile care reglementează emisiunea sau oferta publică şi ofertele de preluare de valori mobiliare, precum şi cele care reglementează subscrierea şi răscumpărarea de unităţi ale organismelor de plasament colectiv, cu condiţia ca aceste activităţi să nu constituie prestări de servicii financiare;

e) contractelor încheiate în cadrul unui sistem care intră în domeniul de aplicare al art.1611¹ alin.(1) lit.h).

Articolul 1611⁴. Contractele de asigurare

(1) Prezentul articol se aplică contractelor menţionate la alin.(2), indiferent dacă riscul asigurat este situat sau nu într-un stat, precum şi tuturor celorlalte contracte de asigurare care acoperă riscuri situate pe teritoriul altor state. Prezentul articol nu se aplică contractelor de reasigurare.

(2) Contractele de asigurare care acoperă riscuri majore în sensul legislaţiei cu privire la asigurări sînt reglementate de legea aleasă de părţi în conformitate cu art.1610.

(3) În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părţi, contractele de asigurare sînt reglementate de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită asigurătorul. Atunci cînd din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract are în mod vădit legături mai strînse cu un alt stat, se aplică legea acelui alt stat.

(4) În cazul unui contract de asigurare, altul decît cele cărora li se aplică alin.(2) sau (3), părţile pot alege, în conformitate cu art.1610, numai una dintre următoarele legi:

a) legea oricărui stat în care este situat riscul în momentul încheierii contractului;

b) legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei de asigurare;

c) în cazul asigurărilor de viaţă, legea statului al cărui cetăţean este titularul poliţei de asigurare;

d) în cazul contractelor de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt stat decît cel în care este situat riscul, legea respectivului alt stat;

e) în cazul în care titularul poliţei dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală, iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activităţi şi sînt situate în state diferite, legea oricăruia dintre statele în cauză sau legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei.

(5) Atunci cînd, în cazurile vizate la alin.(4) lit.a), b) sau e), statul menţionat acordă o mai mare libertate în ceea ce priveşte alegerea legii aplicabile contractelor de asigurare, părţile se pot prevala de această libertate.

(6) În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu alin.(4) sau (5), acestor contracte li se aplică legea statului în care este situat riscul în momentul încheierii contractului.

(7) Contractelor de asigurare care acoperă riscuri pentru care un stat impune obligativitatea asigurării li se aplică următoarele norme suplimentare:

a) contractul de asigurare nu îndeplineşte obligaţia de asigurare decît în cazul în care respectă dispoziţiile specifice stabilite în legătură cu asigurarea respectivă de statul care impune obligaţia. În cazul în care legea statului în care este situat riscul conţine dispoziţii contrare celor ale legii statului care impune obligaţia de a încheia o asigurare, prevalează cea din urmă;

b) un stat poate stabili ca, prin derogare de la alin.(2)–(6), contractul de asigurare să fie reglementat de legea statului care impune obligaţia de asigurare.

(8) În sensul alin.(6) şi (7), contractul de asigurare care acoperă riscuri situate în mai multe state se consideră a constitui mai multe contracte, fiecare avînd legătură cu un singur stat.

(9) În sensul prezentului articol, statul în care este situat riscul se determină conform legislaţiei privind asigurările. În cazul asigurărilor de viaţă, statul în care este situat riscul este statul angajamentului privind asigurările.

Articolul 1611⁵. Contractele individuale de muncă

(1) Contractul individual de muncă este reglementat de legea aleasă de părţi în conformitate cu art.1610. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva angajatul de protecţia acordată acestuia în temeiul dispoziţiilor de la care nu se poate deroga prin convenţie în virtutea legii care, în absenţa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în temeiul alin.(2)–(4) din prezentul articol.

(2) În măsura în care legea aplicabilă contractului individual de muncă nu a fost aleasă de părţi, contractul este reglementat de legea statului în care sau, în lipsă, din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în executarea contractului. În cazul în care angajatul este angajat temporar într-un alt stat, nu se consideră că şi-a schimbat locul de desfăşurare a muncii în mod obişnuit.

(3) În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată în temeiul alin.(2), contractul este reglementat de legea statului în care este situată unitatea angajatoare.

(4) În cazul în care din circumstanţele de ansamblu ale cazului reiese că respectivul contract are o legătură mai strînsă cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(2) sau (3), se aplică legea acelui alt stat.

Articolul 1611⁶. Consimţămîntul şi validitatea de fond

(1) Existenţa şi validitatea contractului sau ale oricărei clauze contractuale sînt determinate de legea care l-ar reglementa în temeiul prezentului capitol dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile.

(2) Cu toate acestea, pentru a stabili faptul că nu şi-a dat consimţămîntul, o parte poate să invoce legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită dacă din circumstanţele respective reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menţionată la alin.(1).

Articolul 1611⁷. Condiţiile de validitate de formă

(1) Contractul încheiat între persoanele sau reprezentanţii acestora care se află în acelaşi stat în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond în sensul prezentului capitol sau de legea statului în care se încheie contractul.

(2) Contractul încheiat între persoanele sau reprezentanţii acestora care se află în state diferite în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond în sensul prezentului capitol sau de legea oricărui stat în care se află oricare dintre părţi sau reprezentanţii acestora la momentul încheierii contractului, sau de legea statului în care, la data respectivă, îşi avea reşedinţa obişnuită oricare dintre părţile contractante.

(3) Actul juridic unilateral menit să producă efecte juridice, aflat în legătură cu un contract încheiat sau care urmează să fie încheiat, este considerat a fi valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de legea care reglementează sau ar reglementa contractul pe fond în conformitate cu prezentul capitol ori de legea statului în care a fost încheiat actul, ori de legea statului în care autorul actului îşi avea reşedinţa obişnuită la acea dată.

(4) Dispoziţiile alin.(1)–(3) din prezentul articol nu se aplică contractelor care intră în sfera de aplicare a art.1611³. Forma unor astfel de contracte este reglementată de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul.

(5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alin.(1)–(4), contractul care are ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locaţiune asupra unui imobil este supus condiţiilor de formă prevăzute de legea statului în care este situat bunul imobil în măsura în care, conform legii respective:

a) condiţiile în cauză sînt aplicate indiferent de statul în care este încheiat contractul şi indiferent de legea care îl reglementează; şi

b) de la respectivele dispoziţii nu se poate deroga prin convenţie.

Articolul 1611⁸. Domeniul legii aplicabile

(1) Legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului capitol reglementează, în special:

a) interpretarea contractului;

b) executarea obligaţiilor născute din contract;

c) în limitele competenţei conferite instanţei sesizate de legea sa procedurală, consecinţele neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor, inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care aceasta este reglementată de norme de drept;

d) diferitele moduri de stingere a obligaţiilor, precum şi prescripţia şi decăderea din drepturi;

e) efectele nulităţii contractului.

(2) În ceea ce priveşte modalitatea de executare şi măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase, se va avea în vedere legea statului în care are loc executarea.

Articolul 1611⁹. Incapacitatea

În cazul unui contract încheiat între persoane aflate în acelaşi stat, persoana fizică care ar avea capacitate juridică conform legii acelui stat poate invoca incapacitatea sa rezultînd din legea altui stat numai în cazul în care, la data încheierii contractului, cealaltă parte contractantă avea cunoştinţă de respectiva incapacitate sau nu o cunoştea ca urmare a neglijenţei sale.

Articolul 1611¹⁰. Cesiunea de creanţă şi subrogaţia convenţională

(1) Raporturile dintre cedent şi cesionar sau dintre creditor şi subrogat cu privire la o creanţă faţă de un debitor în cadrul unei cesiuni de creanţă sau al unei subrogaţii convenţionale sînt reglementate de legea care se aplică, în temeiul prezentului capitol, contractului dintre cedent şi cesionar, respectiv dintre creditor şi subrogat.

(2) Legea care reglementează creanţa cedată sau creanţa cu privire la care a avut loc subrogaţia determină caracterul cesionabil al acesteia, raporturile dintre cesionar şi debitor, condiţiile în care cesiunea sau subrogaţia îi este opozabilă debitorului, precum şi caracterul liberator al prestaţiei executate de către debitor.

Articolul 1611¹¹. Subrogaţia legală

Dacă, în temeiul unei obligaţii contractuale, creditorul are o creanţă faţă de debitor şi dacă un terţ are obligaţia de a-l satisface pe creditor sau l-a satisfăcut pe creditor în executarea obligaţiei respective, legea care reglementează obligaţia terţului de a-l satisface pe creditor determină dacă terţul este îndreptăţit să exercite, în tot sau în parte, împotriva debitorului, drepturile pe care creditorul le avea în temeiul legii aplicabile raporturilor dintre aceştia.

Articolul 1611¹². Obligaţiile cu pluralitate de debitori

În cazul în care un creditor are o creanţă faţă de mai mulţi debitori pentru care aceştia răspund solidar, iar unul dintre debitori l-a satisfăcut pe creditor, în tot sau în parte, legea care reglementează obligaţia debitorului faţă de creditor determină şi dreptul debitorului de a se îndrepta împotriva celorlalţi debitori. Ceilalţi debitori se pot prevala de drepturile de care dispuneau în raport cu creditorul în măsura permisă de legea care reglementează obligaţiile acestora faţă de creditor.

Articolul 1611¹³. Compensarea

În lipsa unui acord între părţi cu privire la compensare, aceasta este reglementată de legea aplicabilă obligaţiei căreia i se opune compensarea.

Articolul 1611¹⁴. Sarcina probei

(1) Legea care reglementează o obligaţie contractuală în temeiul prezentului capitol se aplică în măsura în care cuprinde, în materia obligaţiilor contractuale, norme care instituie prezumţii legale sau repartizează sarcina probei.

(2) Contractul sau actul juridic menit să producă efecte juridice poate fi probat cu orice mijloace de probă admise fie de legea forului, fie de oricare dintre legile menţionate la art.1611⁷ în temeiul cărora contractul sau actul respectiv este valabil din punct de vedere al formei, cu condiţia ca mijloacele de probă respective să poată fi administrate în faţa instanţei sesizate.

Articolul 1611¹⁵. Domeniul de aplicare

(1) Sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:

a) aspectele privind statutul sau capacitatea persoanelor fizice, fără a aduce atingere art.1611⁹;

b) obligaţiile rezultate din relaţii de familie şi din relaţiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sînt considerate ca avînd efecte comparabile, inclusiv obligaţiile de întreţinere;

c) obligaţiile rezultate din aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale, din aspectele patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu cele ale căsătoriei, precum şi obligaţiile care decurg din testamente şi succesiuni;

d) obligaţiile rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care decurg din astfel de instrumente negociabile derivă din caracterul lor negociabil;

e) convenţiile de arbitraj şi convenţiile privind alegerea instanţei competente;

f) aspectele reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, şi răspunderea personală a asociaţilor şi a membrilor acestora pentru obligaţiile societăţii sau ale organismului;

g) chestiunea de a şti dacă un reprezentant poate angaja faţă de terţi răspunderea persoanei pe seama căreia pretinde că acţionează sau dacă un organ al unei societăţi comerciale sau al altui organism, constituit sau nu ca persoană juridică, poate angaja faţă de terţi răspunderea respectivei societăţi sau a respectivului organism;

h) constituirea de fiducii şi raporturile dintre constituitorii, fiduciarii şi beneficiarii acestora;

i) obligaţiile care decurg din înţelegeri care au avut loc înainte de semnarea unui contract;

j) contractele de asigurare ce decurg din activităţi desfăşurate de organizaţii, altele decît întreprinderile al căror obiect este de a plăti indemnizaţii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau grup de întreprinderi ori unui sector profesional sau interprofesional în caz de deces, supravieţuire, întrerupere sau reducere a activităţii ori în caz de boală profesională sau provocată de accidente de muncă.

(2) Prezentul capitol nu se aplică în ceea ce priveşte probele şi aspectele de procedură, fără a aduce atingere art.1611¹⁴.”

685. Articolele 1612 şi 1613 se abrogă.

686. Titlul II din cartea a cincea se completează cu capitolul V¹ cu următorul cuprins:

„Capitolul V¹

OBLIGAŢIILE NECONTRACTUALE

Secţiunea 1

Faptele ilicite

Articolul 1613¹. Norma generală

(1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare din cadrul prezentului capitol, legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită este legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce stat are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de statul sau statele în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care persoana a cărei răspundere este invocată şi persoana care a suferit prejudiciul îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii prejudiciului, se aplică legea respectivului stat.

(3) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) sau (2), se aplică legea acelui alt stat. O legătură vădit mai strînsă cu un alt stat se poate întemeia, în special, pe o relaţie preexistentă între părţi, ca de exemplu un contract, care este în strînsă legătură cu respectiva faptă ilicită.

Articolul 1613². Răspunderea pentru produse defectuoase

(1) Fără a aduce atingere art.1613¹ alin.(2), legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii cauzate de un produs este:

a) legea statului în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în statul respectiv; sau, dacă nu este cazul,

b) legea statului în care s-a achiziţionat produsul, dacă produsul a fost comercializat în statul respectiv; sau, dacă nu este cazul,

c) legea statului în care a fost cauzat prejudiciul, dacă produsul a fost comercializat în statul respectiv.

(2) Cu toate acestea, legea aplicabilă este legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită persoana a cărei răspundere este invocată dacă această persoană nu putea să prevadă, în mod rezonabil, comercializarea produsului respectiv sau a unui produs de acelaşi tip în statul a cărui legislaţie este aplicabilă în temeiul alin.(1) lit.a), b) sau c).

(3) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) şi (2), se aplică legea acelui alt stat. O legătură vădit mai strînsă cu un alt stat se poate baza, în special, pe o relaţie preexistentă între părţi, ca de exemplu un contract care este în strînsă legătură cu respectiva faptă ilicită.

Articolul 1613³. Concurenţa neloială şi practicile anticoncurenţiale

(1) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-un act de concurenţă neloială este legea statului în care sînt sau pot fi afectate relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor.

(2) Dacă un act de concurenţă neloială afectează exclusiv interesele unui anumit concurent, se aplică dispoziţiile art.1613¹.

(3) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din restrîngerea concurenţei este legea statului în care piaţa este sau poate fi afectată.

(4) În cazul în care piaţa este sau poate fi afectată în mai multe state, reclamantul care solicită despăgubiri în faţa instanţei de la domiciliul pîrîtului poate alege, de asemenea, să îşi întemeieze cererea pe legea instanţei sesizate, cu condiţia ca piaţa din respectivul stat să fie printre cele afectate direct şi substanţial de restrîngerea concurenţei din care decurge obligaţia necontractuală pe care se întemeiază cererea; în cazul în care reclamantul cheamă în justiţie în faţa acelei instanţe mai mulţi pîrîţi, în conformitate cu normele aplicabile privind competenţa, reclamantul îşi poate întemeia cererea numai pe legea respectivei instanţe dacă restrîngerea concurenţei pe care se întemeiază acţiunea împotriva fiecăruia dintre pîrîţi afectează, de asemenea, în mod direct şi substanţial, piaţa statului al instanţei respective.

(5) Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul art.1613¹¹.

Articolul 1613⁴. Daune aduse mediului

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii aduse mediului sau din prejudicii suferite de persoane ori bunuri ca urmare a unor prejudicii aduse mediului este legea stabilită în conformitate cu art.1613¹alin.(1), cu excepţia cazurilor în care persoana care pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii doreşte să-şi întemeieze acţiunea pe legea statului în care a avut loc faptul cauzator de prejudicii.

Articolul 1613⁵. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

(1) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept asupra obiectului de proprietate intelectuală este legea statului pentru care se solicită protecţie.

(2) În cazul obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept asupra obiectului de proprietate intelectuală unitar la nivel internaţional, legea aplicabilă, în orice materie care nu este reglementată de instrumentul internaţional relevant, este legea statului în care s-a produs încălcarea.

(3) Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul art.1613¹⁰.

Articolul 1613⁶. Acţiunile sindicale

Fără a aduce atingere art.1613¹ alin.(2), legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale ce decurg din răspunderea unei persoane în calitatea sa de lucrător sau angajator ori din răspunderea organizaţiilor care reprezintă interesele profesionale ale acestora, pentru prejudicii cauzate printr-o acţiune sindicală în curs de desfăşurare sau terminată, este legea statului în care va fi sau a fost întreprinsă acţiunea respectivă.

Secţiunea a 2-a

Îmbogăţirea nejustificată, gestiunea de afaceri

şi răspunderea precontractuală

Articolul 1613⁷. Îmbogăţirea nejustificată

(1) Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din îmbogăţirea nejustificată, inclusiv plata nedatorată, se referă la un raport existent între părţi, precum cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strîns legat de respectiva îmbogăţire nejustificată, aceasta este reglementată de legea care reglementează raportul vizat.

(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii faptului cauzator de îmbogăţire nejustificată, se aplică legea respectivului stat.

(3) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1) sau (2), legea aplicabilă este legea statului în care s-a produs îmbogăţirea nejustificată.

(4) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din îmbogăţirea nejustificată are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat în alin.(1)–(3), se aplică legea acelui alt stat.

Articolul 1613⁸. Gestiunea de afaceri

(1) Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri se referă la un raport existent între părţi, cum ar fi cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strîns legat de respectiva obligaţie necontractuală, obligaţia necontractuală este reglementată de legea care reglementează raportul în cauză.

(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii actului sau faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivului stat.

(3) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1) sau (2), legea aplicabilă este legea statului în care are loc gestiunea de afaceri.

(4) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat în alin.(1)–(3), se aplică legea acelui alt stat.

Articolul 1613⁹. Răspunderea precontractuală

(1) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau nu, este legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă acesta ar fi fost încheiat.

(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), atunci legea aplicabilă este:

a) legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce stat are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de statul sau statele în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt; sau

b) în cazul în care părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivului stat; sau

c) în cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel prevăzut la lit.a) şi b), se aplică legea acelui alt stat.

Articolul 1613¹⁰. Domeniul de aplicare în cazul încălcării dreptului de proprietate intelectuală

În sensul prezentului capitol, prevederile art.1613⁵ se aplică obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală.

Secţiunea a 3-a

Libertatea de alegere

Articolul 1613¹¹. Libertatea de alegere

(1) Părţile au posibilitatea de a alege, de comun acord, legea care să reglementeze obligaţiile necontractuale născute între ele:

a) printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii; sau

b) în cazul în care toate părţile implicate desfăşoară o activitate comercială, printr-un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii.

(2) Alegerea făcută trebuie să fie explicită sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din circumstanţele referitoare la caz şi nu poate aduce atingere drepturilor terţilor.

(3) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul cînd are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în alt stat decît cel al cărui lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale legii acelui alt stat, de la care nu se poate deroga prin acord.

(4) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul cînd are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în unul sau mai multe state, alegerea de către părţi a unei legi aplicabile, alta decît cea a statului instanţei competente, nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale dreptului internaţional de la care nu se poate deroga prin acord, astfel cum au fost puse în aplicare în statul instanţei competente.

Secţiunea a 4-a

Dispoziţii comune

Articolul 1613¹². Domeniul legii aplicabile

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale în temeiul prezentului capitol reglementează în special:

a) temeiul şi întinderea răspunderii, inclusiv identificarea persoanelor care pot răspunde delictual pentru faptele lor;

b) motivele de exonerare de răspundere, de limitare şi de partajare a răspunderii;

c) existenţa, natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate;

d) în limitele competenţei conferite instanţei prin codul său de procedură, măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanţă pentru a preveni sau a înceta vătămarea ori prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri;

e) posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca prejudiciul sau a pretinde despăgubiri, inclusiv prin succesiune;

f) persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale;

g) răspunderea pentru fapta altuia;

h) modalităţi de stingere a obligaţiilor şi normele care reglementează prescripţia şi decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie şi decădere.

Articolul 1613¹³. Normele de siguranţă şi comportament

În evaluarea comportamentului unei persoane a cărei răspundere este invocată se ţine cont, în fapt şi în mod corespunzător, de normele de siguranţă şi comportament în vigoare în locul şi în momentul producerii faptului care angajează răspunderea persoanei respective.

Articolul 1613¹⁴. Acţiunea directă împotriva asigurătorului persoanei responsabile

Persoana care a suferit un prejudiciu poate introduce o acţiune directă împotriva asigurătorului persoanei răspunzătoare pentru acordarea despăgubirilor dacă această posibilitate este prevăzută în legea aplicabilă obligaţiei necontractuale sau în legea aplicabilă contractului de asigurare.

Articolul 1613¹⁵. Subrogarea

În cazul în care un creditor are o creanţă faţă de un debitor, iar un terţ are obligaţia de a-l despăgubi pe creditor sau l-a despăgubit în fapt pe creditor, ducînd la stingerea obligaţiei respective, legea care reglementează obligaţia terţului de a-l despăgubi pe creditor determină dacă şi în ce măsură terţul are dreptul de a exercita faţă de debitor drepturile pe care creditorul le avea faţă de debitor, în temeiul legii aplicabile raportului dintre debitor şi creditor.

Articolul 1613¹⁶. Răspunderea multiplă

În cazul în care un creditor are creanţe faţă de mai mulţi debitori care răspund în comun pentru aceeaşi obligaţie, iar unul dintre debitori l-a despăgubit deja, în tot sau în parte, pe creditorul respectiv, dreptul acelui debitor de a solicita despăgubiri din partea celorlalţi debitori este reglementat de legea aplicabilă obligaţiei necontractuale a acelui debitor faţă de creditor.

Articolul 1613¹⁷. Condiţiile de formă

Un act unilateral privind o obligaţie necontractuală, destinat să producă efecte juridice, este considerat a fi valabil din punct de vedere al formei dacă satisface cerinţele de formă impuse de legea care reglementează obligaţia necontractuală în cauză sau de legea din statul în care este efectuat actul respectiv.

Articolul 1613¹⁸. Sarcina probei

(1) Legea care reglementează o obligaţie necontractuală în temeiul prezentului capitol se aplică în măsura în care cuprinde, în materie de obligaţii necontractuale, norme care instituie unele prezumţii legale sau care stabilesc sarcina probei.

(2) Actele destinate să producă efecte juridice pot fi dovedite prin orice mijloc de probă recunoscut de legea instanţei competente sau de oricare dintre legile menţionate la art.1613¹⁷, conform cărora actul respectiv este formal valid, cu condiţia ca acest mijloc de probă să poată fi administrat în faţa instanţei competente.

Secţiunea a 5-a

Domeniul de aplicare

Articolul 1613¹⁹. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică obligaţiilor necontractuale în materie civilă şi comercială, în situaţii care implică un conflict de legi. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acţiuni sau inacţiuni efectuate în exercitarea autorităţii statului (acta iure imperii).

(2) Următoarele aspecte sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:

a) obligaţiile necontractuale rezultate din relaţiile de rudenie sau din relaţii care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile, inclusiv obligaţiile de întreţinere;

b) obligaţiile necontractuale care decurg din regimurile matrimoniale, din regimurile patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu căsătoria, precum şi obligaţiile necontractuale care decurg din testamente şi succesiune;

c) obligaţiile necontractuale rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care rezultă din astfel de instrumente negociabile decurg din caracterul lor negociabil;

d) obligaţiile necontractuale care derivă din dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, cu privire la aspecte precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, personalitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, răspunderea personală a asociaţilor şi a membrilor acestora pentru obligaţiile societăţii comerciale sau organismului, precum şi răspunderea personală a cenzorilor faţă de o societate comercială sau faţă de membrii acesteia în efectuarea controalelor legale ale documentelor contabile;

e) obligaţiile necontractuale care decurg din relaţiile dintre fondatorii, membrii consiliului de administraţie şi beneficiarii unei fiducii create în mod voluntar;

f) obligaţiile necontractuale care decurg din producerea daunelor nucleare;

g) obligaţiile necontractuale care decurg din atingeri aduse vieţii private şi drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv din defăimare.

(3) Prezentul capitol nu se aplică în materie probatorie şi procedurală, fără a aduce atingere art.1613¹⁷ şi 1613¹⁸.

Articolul 1613²⁰. Obligaţiile necontractuale

(1) În sensul prezentului capitol, „prejudiciu” reprezintă orice consecinţă a unei fapte ilicite, a îmbogăţirii nejustificate, a negotiorum gestio (gestiune de afaceri) sau a culpa in contrahendo (răspundere precontractuală).

(2) Prezentul capitol se aplică şi obligaţiilor necontractuale care pot surveni în viitor.

(3) Orice referire în prezentul capitol la:

a) un fapt cauzator de prejudicii – include acele fapte în urma cărora se pot produce prejudicii; şi

b) un prejudiciu – include prejudiciul care este probabil să se producă în viitor.”

687. Articolele 1614–1620 se abrogă.

688. Titlul II din cartea a cincea se completează cu capitolul V² cu următorul cuprins:

„Capitolul V²

FIDUCIA

Articolul 1620¹. Alegerea legii aplicabile fiduciei

(1) Fiducia este supusă legii alese de constituitor.

(2) Dispoziţiile art.1609¹rămîn aplicabile.

Articolul 1620². Determinarea obiectivă a legii aplicabile fiduciei

În lipsa alegerii legii aplicabile, precum şi în cazul în care legea aleasă nu cunoaşte instituţia fiduciei, se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strînse legături. În acest scop, se tine seama îndeosebi de:

a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;

b) locul situării bunurilor din componenţa masei patrimoniale fiduciare;

c) locul unde fiduciarul îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul;

d) scopul fiduciei şi locul unde acesta urmează să se realizeze.

Articolul 1620³. Domeniul de aplicare al legii aplicabile fiduciei

Legea determinată potrivit art.1620¹ şi 1620² este aplicabilă condiţiilor de validitate, interpretării şi efectelor fiduciei, precum şi administrării ei. Această lege reglementează, în special:

a) desemnarea, renunţarea şi înlocuirea fiduciarului, condiţiile speciale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi desemnată fiduciar, precum şi transmiterea împuternicirilor fiduciarului;

b) drepturile şi obligaţiile dintre fiduciari;

c) dreptul fiduciarului de a delega în tot sau în parte executarea obligaţiilor sale sau exercitarea împuternicirilor care îi revin;

d) împuternicirile fiduciarului de a administra şi de a dispune de bunurile din masa patrimonială fiduciară, de a constitui garanţii şi de a dobîndi alte bunuri;

e) împuternicirile fiduciarului de a face investiţii şi plasamente;

f) restricţiile cu privire la durata fiduciei, precum şi cele cu privire la împuternicirile fiduciarului de a constitui rezerve din veniturile rezultate din administrarea bunurilor;

g) raporturile dintre fiduciar şi beneficiar, inclusiv răspunderea personală a fiduciarului fată de beneficiar;

h) modificarea sau stingerea fiduciei;

i) repartizarea bunurilor din componenţa masei patrimoniale fiduciare;

j) obligaţia fiduciarului de a raporta despre modul de administrare a masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 1620⁴. Situaţiile speciale

Un element al fiduciei, susceptibil de a fi izolat, şi în special administrarea acestuia, poate fi supus unei legi distincte.”

689. Articolele 1621–1623 se abrogă.

690. Codul se completează cu articolele 1623¹–1623¹⁴cu următorul cuprins:

„Articolul 1623¹. Norma generală

(1) Sub rezerva cazului în care prezentul capitol cuprinde dispoziţii contrare, legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care cel care a lăsat moştenirea îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului.

(2) În cazul în care, cu titlu de excepţie, toate circumstanţele cazului indică în mod clar că, în momentul decesului, cel care a lăsat moştenirea avea în mod evident o legătură mai strînsă cu un alt stat decît statul a cărui lege ar fi aplicabilă în temeiul alin.(1), legea aplicabilă succesiunii este legea acelui alt stat.

Articolul 1623². Alegerea legii

(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblul său să fie legea statului a cărui cetăţenie o deţine în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.

(2) O persoană care deţine mai multe cetăţenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al căror cetăţean este în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.

(3) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr-o declaraţie sub forma unei dispoziţii pentru cauză de moarte, sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziţii.

(4) Condiţiile de fond ale actului prin care s-a făcut alegerea legii sînt reglementate de legea aleasă.

(5) Orice modificare sau revocare a alegerii legii trebuie să îndeplinească condiţiile de formă pentru modificarea sau revocarea unei dispoziţii pentru cauză de moarte.

Articolul 1623³. Domeniul de aplicare a legii aplicabile

(1) Legea stabilită în temeiul art.1623¹ sau 1623² reglementează succesiunea în ansamblul său.

(2) Această lege reglementează, în special:

a) temeiul, momentul şi locul deschiderii moştenirii;

b) vocaţia succesorală a beneficiarilor, stabilirea cotelor-părţi ce le revin acestora, a obligaţiilor care le pot fi impuse de către cel care a lăsat moştenirea, precum şi a altor drepturi privind succesiunea, inclusiv drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor;

c) capacitatea succesorală;

d) dezmoştenirea şi nedemnitatea;

e) transferul către moştenitori şi, după caz, către legatari al bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor din care se compune masa succesorală, inclusiv condiţiile şi efectele acceptării succesiunii sau a unui legat sau ale renunţării la acestea;

f) împuternicirile conferite moştenitorilor, executorilor testamentari şi altor administratori ai masei succesorale, în special cu privire la vînzarea bunurilor şi plata creditorilor, fără a aduce atingere împuternicirilor menţionate la art.1623⁹ alin.(4)–(8);

g) răspunderea pentru datoriile masei succesorale;

h) partea din masa succesorală de care se poate dispune, rezerva succesorală şi alte restricţii privind libertatea de a dispune pentru cauză de moarte, precum şi pretenţiile pe care persoanele apropiate defunctului le-ar putea avea faţă de masa succesorală sau faţă de moştenitori;

i) obligaţiile privind raportul sau reducţiunea liberalităţilor la calcularea cotelor-părţi din succesiune ale diverşilor beneficiari; şi

j) partajul succesoral.

Articolul 1623⁴. Dispoziţii pentru cauză de moarte, altele decît pactele asupra unei succesiuni viitoare

(1) O dispoziţie pentru cauză de moarte, alta decît un pact asupra unei succesiuni viitoare, este reglementată, în privinţa admisibilităţii sale şi a condiţiilor de fond, de legea care, în temeiul prezentului capitol, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei care a întocmit dispoziţia în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua întocmirii dispoziţiei.

(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(1), o persoană poate alege ca lege care să îi reglementeze dispoziţia pentru cauză de moarte, cu privire la admisibilitatea şi condiţiile de fond ale acesteia, legea pe care acea persoană ar fi putut să o aleagă în conformitate cu art.1623², în condiţiile stabilite de respectivul articol.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică, după caz, modificării sau revocării dispoziţiei pentru cauză de moarte, alta decît un pact asupra unei succesiuni viitoare. În eventualitatea alegerii legii în conformitate cu alin.(2), modificarea sau revocarea este reglementată de legea aleasă.

Articolul 1623⁵. Pactele asupra unei succesiuni viitoare

(1) Un pact asupra unei succesiuni viitoare referitor la succesiunea unei persoane este reglementat, în privinţa admisibilităţii sale, a condiţiilor de fond ale acestuia, a caracterului obligatoriu între părţi şi a condiţiilor pentru desfacerea sa, de legea care, în temeiul prezentului capitol, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei respective, în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua încheierii pactului.

(2) Un pact asupra unei succesiuni viitoare referitor la succesiunea mai multor persoane este admisibil numai dacă este admisibil în conformitate cu toate legile care, în temeiul prezentului capitol, ar fi fost aplicabile succesiunii tuturor persoanelor implicate, în cazul în care acestea ar fi decedat în ziua încheierii pactului.

(3) Un pact asupra unei succesiuni viitoare care este admisibil în temeiul alin.(2) este reglementat, în ceea ce priveşte condiţiile de fond, caracterul obligatoriu între părţi şi condiţiile pentru desfacerea sa, de legea cu care are cea mai strînsă legătură dintre cele prevăzute la alin.(2).

(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(1)–(3), părţile pot alege ca lege care să reglementeze pactul asupra unei succesiuni viitoare, în ceea ce priveşte admisibilitatea, condiţiile de fond, caracterul obligatoriu între părţi şi condiţiile pentru desfacerea sa, legea pe care persoana sau una dintre persoanele al căror patrimoniu este vizat ar fi putut să o aleagă în conformitate cu art.1623², în condiţiile stabilite de respectivul articol.

Articolul 1623⁶. Condiţiile de fond ale dispoziţiilor pentru cauză de moarte

(1) În sensul art.1623⁴şi 1623⁵, se referă la condiţiile de fond următoarele elemente:

a) capacitatea persoanei care întocmeşte dispoziţia pentru cauză de moarte de a întocmi o astfel de dispoziţie;

b) cauzele speciale care împiedică persoana care întocmeşte dispoziţia să dispună în beneficiul anumitor persoane sau care împiedică o persoană să primească bunuri succesorale de la persoana care întocmeşte dispoziţia;

c) admisibilitatea reprezentării în vederea întocmirii unei dispoziţii pentru cauză de moarte;

d) interpretarea dispoziţiei;

e) dolul, violenţa, eroarea şi oricare alte aspecte referitoare la consimţămîntul sau la intenţia persoanei care întocmeşte dispoziţia.

(2) În cazul în care o persoană are capacitatea de a întocmi o dispoziţie pentru cauză de moarte în temeiul legii aplicabile în conformitate cu art.1623⁴ sau 1623⁵, schimbarea ulterioară a legii aplicabile nu afectează capacitatea sa de a modifica sau de a revoca o astfel de dispoziţie.

Articolul 1623⁷. Condiţiile de formă ale dispoziţiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă scrisă

(1) O dispoziţie pentru cauză de moarte întocmită în formă scrisă îndeplineşte condiţiile de formă în cazul în care forma sa respectă legea:

a) statului în care a fost întocmită dispoziţia sau în care a fost încheiat pactul asupra unei succesiuni viitoare;

b) statului a cărui cetăţenie o posedă testatorul sau cel puţin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziţiei sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;

c) statului în care îşi are domiciliul testatorul sau cel puţin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziţiei sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;

d) statului în care îşi are reşedinţa obişnuită testatorul sau cel puţin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziţiei sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului; sau

e) în ceea ce priveşte bunurile imobile – a statului în care acestea sînt situate.

(2) Stabilirea faptului dacă testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de pactul asupra unei succesiuni viitoare au avut domiciliul într-un anume stat este reglementată de legea statului respectiv.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică, de asemenea, dispoziţiilor pentru cauză de moarte care modifică sau revocă o dispoziţie anterioară. Modificarea sau revocarea îndeplineşte, de asemenea, condiţiile de formă dacă respectă oricare dintre legile în conformitate cu care, în temeiul alin.(1), dispoziţia pentru cauză de moarte care a fost modificată sau revocată era valabilă.

(4) În sensul prezentului articol, se consideră că orice dispoziţie legală care limitează formele permise de dispoziţii pentru cauză de moarte prin trimitere la vîrstă, cetăţenie sau la alte condiţii personale ale testatorului sau ale persoanelor a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare aparţine chestiunilor de formă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru calificările pe care trebuie să le posede martorii, necesare pentru validitatea unei dispoziţii pentru cauză de moarte.

Articolul 1623⁸. Condiţiile de formă ale unei declaraţii privind acceptarea sau renunţarea la moştenire

O declaraţie privind acceptarea moştenirii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale sau renunţarea la acestea ori o declaraţie concepută să limiteze răspunderea declarantului este valabilă, în ceea ce priveşte forma, dacă respectă cerinţele impuse de:

a) legea aplicabilă succesiunii în temeiul art.1623¹ sau 1623²; sau

b) legea statului în care declarantul îşi are reşedinţa obişnuită.

Articolul 1623⁹. Norme speciale privind numirea şi împuternicirile unui administrator al masei succesorale în anumite situaţii

(1) Atunci cînd numirea unui administrator este obligatorie sau obligatorie la cerere, în temeiul legii statului în care se află instanţele judecătoreşti competente să se pronunţe asupra succesiunii conform prezentului capitol, iar legea aplicabilă succesiunii este o lege străină, instanţele din acel stat, atunci cînd sînt sesizate, pot să numească unul sau mai mulţi administratori ai masei succesorale în conformitate cu propria lor lege, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acest articol.

(2) Administratorul numit (administratorii numiţi) în conformitate cu prezentul alineat este îndrituit (sînt îndrituiţi) să execute testamentul defunctului şi/sau să administreze masa succesorală a acestuia în condiţiile legii aplicabile succesiunii. În cazul în care legea respectivă nu prevede administrarea masei succesorale de către o persoană care nu are calitatea de beneficiar, instanţele judecătoreşti din statul în care urmează să fie numit administratorul pot desemna un administrator terţ în conformitate cu propria lor lege, dacă respectiva lege nu dispune altfel şi dacă există un conflict grav de interese între beneficiari sau între beneficiari şi creditori sau alte persoane care au garantat datoriile defunctului, un dezacord între beneficiari cu privire la administrarea masei succesorale sau o masă succesorală dificil de administrat din cauza naturii bunurilor.

(3) Administratorul numit (administratorii numiţi) în conformitate cu alin.(1) sau, după caz, alin.(2) este singura persoană (sînt singurele persoane) îndrituită (îndrituite) să exercite împuternicirile menţionate la alin.(4)–(8).

(4) Persoana numită ca administrator (persoanele numite ca administratori) în conformitate cu alin.(1)–(3) exercită acele împuterniciri de administrare a masei succesorale pe care le poate (pot) exercita în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii. Autoritatea care face numirea stabileşte, în cuprinsul hotărîrii sale, condiţiile de exercitare a acestor împuterniciri în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii.

(5) Atunci cînd legea aplicabilă succesiunii nu conferă competenţe suficiente pentru prezervarea bunurilor din masa succesorală sau pentru protejarea drepturilor creditorilor sau ale altor persoane care au garantat datoriile defunctului, autoritatea care face numirea poate hotărî să permită administratorului (administratorilor) să exercite, pe bază reziduală, împuternicirile prevăzute în acest scop în legea proprie şi poate stabili, în hotărîrea sa, condiţii specifice pentru exercitarea respectivelor împuterniciri în conformitate cu acea lege.

(6) Atunci cînd exercită astfel de împuterniciri reziduale, administratorul (administratorii) trebuie să respecte legea aplicabilă succesiunii în ceea ce priveşte transferul de proprietate asupra masei succesorale, răspunderea pentru datoriile succesiunii, drepturile beneficiarilor, inclusiv, atunci cînd este cazul, dreptul de a accepta sau de a renunţa la succesiune şi împuternicirile executorului testamentar al defunctului.

(7) Fără a aduce atingere alin.(4)–(6), autoritatea care numeşte unul sau mai mulţi administratori în conformitate cu alin.(1)–(3) poate hotărî, cu titlu de excepţie, atunci cînd legea aplicabilă succesiunii este legea unui stat terţ, să confere respectivilor administratori toate împuternicirile de administrare prevăzute în legea statului în care sînt numiţi.

(8) Atunci cînd exercită astfel de împuterniciri, administratorii trebuie să respecte, în special, vocaţia succesorală a beneficiarilor şi stabilirea drepturilor lor succesorale, inclusiv drepturile lor la o rezervă succesorală sau la pretenţii asupra masei succesorale ori contra moştenitorilor în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii.

Articolul 1623¹⁰. Norme speciale ce impun restricţii cu privire la succesiune sau afectează succesiunea sub anumite aspecte

În cazul în care legea statului în care sînt situate anumite bunuri imobile, anumite întreprinderi sau alte categorii speciale de bunuri conţine norme speciale care, din motive economice, familiale sau sociale, stabilesc restricţii privind succesiunile sau afectează succesiunile în ceea ce priveşte acele bunuri, acele norme speciale se aplică succesiunii în măsura în care, în temeiul legii acelui stat, respectivele norme sînt aplicabile indiferent de legea aplicabilă succesiunii.

Articolul 1623¹¹. Adaptarea drepturilor reale

În situaţia în care o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislaţia statului unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză, respectivul drept se adaptează, dacă este necesar şi în măsura în care acest lucru este posibil, la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislaţiei statului respectiv, luînd în considerare obiectivele şi interesele urmărite de dreptul real specific şi efectele acestuia.

Articolul 1623¹². Comorienţi

În cazul în care două sau mai multe persoane ale căror succesiuni sînt reglementate de legi diferite decedează în împrejurări în care nu se poate stabili cu precizie ordinea în care au survenit decesele şi în cazul în care legile respective soluţionează diferit această situaţie sau nu cuprind dispoziţii în acest sens, niciun defunct nu are dreptul la succesiunea celuilalt sau a celorlalţi defuncţi.

Articolul 1623¹³. Succesiunea vacantă

În măsura în care, conform legii aplicabile succesiunii în temeiul prezentului capitol, nu există niciun moştenitor sau niciun legatar pentru bunurile desemnate printr-o dispoziţie pentru cauză de moarte şi nicio persoană fizică nu are calitatea de moştenitor în temeiul legii, aplicarea legii astfel determinate nu aduce atingere dreptului unui stat sau al unei entităţi desemnate în acest scop de respectivul stat să dobîndească, în temeiul legii sale, bunurile din masa succesorală situate pe teritoriul său, cu condiţia ca creditorii să aibă dreptul să solicite satisfacerea creanţelor lor din masa succesorală în ansamblul său.

Articolul 1623¹⁴. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică succesiunilor privind masele succesorale ale persoanelor decedate. Prezentul capitol nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

(2) Sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:

a) statutul persoanelor fizice, precum şi relaţiile de familie şi relaţiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sînt considerate ca avînd efecte comparabile;

b) capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1623³alin.(2) lit.c) şi art.1623⁶;

c) chestiunile referitoare la dispariţia, absenţa sau moartea prezumată a unei persoane fizice;

d) chestiunile legate de aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale şi de aspectele patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;

e) obligaţiile de întreţinere, altele decît cele pentru cauză de moarte;

f) condiţiile de formă ale dispoziţiilor privind aspecte patrimoniale pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală;

g) drepturile de proprietate şi bunurile constituite sau transferate altfel decît prin succesiune, de exemplu prin liberalităţi, prin proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supravieţuitor, prin planurile de pensii, prin contractele de asigurare şi acordurile similare, fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1623³alin.(2) lit.i);

h) chestiunile reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, cum ar fi clauzele incluse în actele constitutive şi în statutele societăţilor comerciale şi ale altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, care stabilesc ce anume se va întîmpla cu acţiunile în cazul decesului membrilor acestora;

i) dizolvarea, expirarea duratei şi fuzionarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu;

j) constituirea, administrarea şi dizolvarea fiduciilor;

k) natura drepturilor reale;

l) orice înregistrare într-un registru a drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerinţele legale pentru o astfel de înregistrare, precum şi efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.”

Art.II. – Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82–86, art.663), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. După clauza de adoptare se introduce textul:

„Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE”.

2. Articolul 1¹ va avea următorul cuprins:

„Art.1¹. – Se aprobă formularele standard conform anexelor nr.1–9 la prezenta lege.”

3. Legea se completează cu capitolul II cu următorul cuprins:

„Сapitolul II

DISPOZIŢII PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE A MODIFICĂRILOR OPERATE

PRIN LEGEA nr.133/2018 PRIVIND MODERNIZAREA CODULUI CIVIL

ŞI MODIFICAREA UNOR ACTE LEGISLATIVE

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Art.5. – (1) Dispoziţiile prezentului capitol reglementează punerea în aplicare a modificărilor la Codul civil operate prin Legea nr.133/2018.

(2) Dispoziţiile art.6 din Codul civil, cu modificările operate prin Legea nr.133/2018, şi prevederile Legii nr.100/2017 cu privire la actele normative se aplică în partea nereglementată de dispoziţiile prezentului capitol.

(3) Dispoziţiile Codului civil în redacţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr.133/2018 se vor interpreta autonom, fără a se putea invoca intervenirea modificărilor la Codul civil operate prin Legea nr.133/2018.

Art.6. – (1) Modificările la Codul civil operate prin Legea nr.133/2018 intră în vigoare la 1 martie 2019, cu excepţia celor operate la art.464 şi la capitolul XXVI (Asigurarea) din titlul III cartea a treia, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2020.

(2) Guvernul, pînă la 1 martie 2019, va asigura republicarea, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, a Codului civil şi a prezentei legi, cu modificările operate inclusiv prin legea menţionată la alin.(1), dîndu-le titlurilor, capitolelor, secţiunilor, paragrafelor, articolelor şi alineatelor o nouă numerotare şi corectînd, după caz, toate referinţele la articolele şi la alineatele Codului civil.

(3) În cazul în care, la data republicării conform dispoziţiilor alin.(2), unele dispoziţii legale încă nu sînt în vigoare, în ediţia respectivă a Monitorului Oficial al Republicii Moldova se va face o menţiune corespunzătoare despre data ulterioară a intrării în vigoare. Neincluderea în ediţia republicată a Codului civil a dispoziţiilor vechi ale capitolului XXVI (Asigurarea) din titlul III cartea a treia nu afectează acţiunea lor pînă la 1 ianuarie 2020 conform dispoziţiilor alin.(1).

(4) Ori de cîte ori actele legislative sau normative fac trimitere la Codul civil, la un anumit articol sau la dispoziţii abrogate ori modificate, sau la articolele renumerotate ulterior prin legea menţionată la alin.(1), trimiterea se consideră a fi făcută la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc sau la articolul renumerotat.

(5) Ori de cîte ori actele normative fac trimitere la dispoziţiile legale din legile abrogate prin art.XVII din Legea nr.133/2018, trimiterea se consideră a fi făcută la dispoziţiile corespunzătoare ale Codului civil care le înlocuiesc.

Secţiunea a 2-a

Dispoziţii privind punerea în aplicare

a modificărilor operate la cartea întîi

Art.7. – Dispoziţiile art.16 din Codul civil, în redacţia Legii nr.133/2018, se aplică notificărilor expediate începînd cu 1 martie 2019, indiferent de momentul apariţiei situaţiei juridice la care se referă notificarea.

Art.8. – Dispoziţiile art.68¹–68¹⁷ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică începînd cu 1 martie 2019, chiar dacă administratorul a fost numit în funcţie înainte de 1 martie 2019.

Art.9. – Modificările operate prin Legea nr.133/2018 la dispoziţiile cărţii întîi din Codul civil privitoare la reorganizarea sau lichidarea persoanei juridice nu se aplică procedurilor de reorganizare sau lichidare dacă hotărîrea organului competent privind iniţierea reorganizării sau a lichidării a fost adoptată înainte de 1 martie 2019.

Art.10. – (1) Persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova şi filialele şi reprezentanţele persoanelor juridice străine sînt obligate, pînă la 1 ianuarie 2024:

a) să-şi aducă actele de constituire şi/sau statutele sale şi regulamentele filialelor şi reprezentanţelor în concordanţă cu modificările la art.102 şi 103 din Codul civil operate prin Legea nr.133/2018;

b) să ceară operarea modificărilor necesare, conform lit.a), în registrul de stat al persoanelor juridice sau în alt registru de publicitate în care sînt înregistrate conform legii.

(2) Dacă persoana juridică operează, din proprie iniţiativă, o modificare în actul de constituire şi/sau statut înainte de termenul prevăzut la alin.(1), aceasta trebuie să asigure executarea dispoziţiilor alin.(1) în aceeaşi dată.

(3) Înregistrarea modificărilor în actele de constituire şi/sau statutele persoanelor juridice în conformitate cu alin.(1) lit.b) şi alin.(2) se efectuează fără perceperea taxelor şi a plăţilor de înregistrare.

(4) Modificările la art.102 şi 103 din Codul civil, operate prin Legea nr.133/2018, se aplică din 1 martie 2019, indiferent dacă au fost sau nu efectuate modificările prevăzute la alin.(1) din prezentul articol. În special, din 1 martie 2019 se vor aplica următoarele reguli:

a) filialele şi reprezentanţele unei persoane juridice care au fost înregistrate înainte de 1 martie 2019 se vor considera, în sensul legislaţiei în vigoare, sucursale ale respectivei persoane juridice;

b) informaţiile din registrul de stat al persoanelor juridice sau din alt registru de publicitate prevăzut de lege referitoare la filialele şi/sau reprezentanţele persoanei juridice se consideră informaţii referitoare la sucursalele persoanei juridice.

(5) În cazul în care filiala persoanei juridice străine, înregistrată în Republica Moldova înainte de 1 martie 2019, are statut de persoană juridică distinctă de persoana juridică străină, aceasta încetează să aibă statut de persoană juridică distinctă din momentul efectuării modificărilor conform alin.(1) sau, după caz, alin.(2). Cu toate acestea, în termenul prevăzut de alin.(1) sau, după caz, alin.(2), persoana juridică străină cu scop lucrativ sau cu scop nelucrativ poate să iniţieze transformarea filialei înregistrate în Republica Moldova în societate cu răspundere limitată cu asociat unic sau, după caz, în una dintre formele juridice de organizare corespunzătoare pentru persoanele juridice cu scop nelucrativ din Republica Moldova.

(6) Trimiterile din legislaţia în vigoare la filiala sau reprezentanţa persoanei juridice se consideră trimiteri la sucursala persoanei juridice pînă la aducerea legislaţiei în concordanţă cu art.102 şi 103 din Codul civil, cu modificările operate prin Legea nr.133/2018.

Art.11. – Dispoziţiile art.214 din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018 se aplică dacă obligaţia de a încheia actul juridic a fost contractată începînd cu 1 martie 2019 sau a apărut în baza legii începînd cu aceeaşi dată.

Art.12. – Dispoziţiile art.241⁵ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică consimţămîntului dat de terţ începînd cu 1 martie 2019, chiar dacă actul juridic pentru care se dă consimţămîntul a fost încheiat înainte de 1 martie 2019.

Art.13. – Modificările dispoziţiilor Codului civil referitoare la termenele de decădere, operate prin Legea nr.133/2018, nu se aplică termenelor care au început să curgă înainte de 1 martie 2019.

Art.14. – (1) Dispoziţiile art.256 alin.(2) şi art.256¹ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică odată cu crearea condiţiilor tehnice, dar nu mai tîrziu de 1 martie 2021.

(2) Guvernul Republicii Moldova va crea şi va asigura funcţionarea registrului procurilor în termenul indicat la alin.(1).

Art.15. – Părţile unui contract încheiat înainte de 1 martie 2019, începînd cu această dată, pot deroga prin contract de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă în conformitate cu art.270 din Codul civil, cu modificările operate prin Legea nr.133/2018.

Art.16. – Dispoziţiile art.279¹ din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018 se aplică termenelor de prescripţie extinctivă care au început să curgă (inclusiv ca urmare a întreruperii cursului anterior) începînd cu 1 martie 2019.

Art.17. – Formalităţile de publicitate sînt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data efectuării acestora.

Art.18. – Pînă la ajustarea tehnică a registrelor de publicitate cu caracter constitutiv (art.283¹² din Codul civil), deţinătorii acestor registre aplică dispoziţiile capitolului II (Registrele de publicitate cu caracter constitutiv) din titlul V cartea întîi din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018, începînd cu 1 martie 2019, cu adaptările corespunzătoare.

Art.19. – (1) Dispoziţiile capitolului II (Registrele de publicitate cu caracter constitutiv) din titlul V cartea întîi din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018 nu afectează drepturile care au fost dobîndite înainte de 1 martie 2019 şi care nu au fost înregistrate de către dobînditor înainte de 1 martie 2019. Dobînditorul dreptului dobîndit înainte de 1 martie 2019 poate cere înregistrarea dreptului său.

(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol se aplică doar în privinţa registrului de stat al transporturilor, registrului navelor sau catalogului naval şi a altor registre de publicitate cu caracter constitutiv (art.283¹² din Codul civil), cărora, înainte de 1 martie 2019, legea nu le recunoştea caracterul constitutiv.

(3) Dispoziţiile art.283²⁷ alin.(2) pct.8) din Codul civil, în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018, referitoare la notarea în registru a identităţii viitorilor beneficiari nu se aplică în cazul fiduciilor administrate de administratorii fiduciari participanţi profesionişti care au deţinut licenţe pentru activitatea de administrare fiduciară a investiţiilor conform Legii nr.199/1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare.

Secţiunea a 3-a

Dispoziţii privind punerea în aplicare a modificărilor

operate la cartea a doua

Art.20. – Modificările dispoziţiilor art.288 alin.(2) din Codul civil, operate prin Legea nr.133/2018, nu afectează dispoziţiile art.59 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543/1998, care vor fi aplicate în continuare.

Art.21. – Construcţia sau alte lucruri ori lucrări ataşate permanent la teren, înregistrate în capitolul B al registrului bunurilor imobile (în prezenta secţiune, în continuare – bunuri imobile înregistrate separat în capitolul B), din data de 1 martie 2019, încetează a fi bunuri imobile separate şi devin parte componentă a terenului, cu condiţia că, la acea dată, aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane deţin în proprietate atît bunul imobil înregistrat separat în capitolul B, cît şi terenul.

Art.22. – (1) Bunurile imobile înregistrate separat în capitolul B care, conform legislaţiei anterioare, nu constituie parte componentă a terenului pe care sînt amplasate şi care, la 1 martie 2019, aparţineau unei alte persoane decît proprietarul terenului nu devin parte componentă a terenului şi continuă să se considere bunuri imobile. Aceeaşi regulă se aplică bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B aflate în proprietate comună dacă oricare dintre coproprietari este şi proprietar al terenului sau dacă doar unii coproprietari ai terenului sînt proprietari ai bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B care urmează a fi ridicate pe terenul altei persoane în virtutea unui drept al constructorului apărut înainte de 1 martie 2019 sau pe baza unui contract încheiat înainte de 1 martie 2019.

Art.23. – (1) Proprietarul terenului pe care sînt amplasate bunuri imobile înregistrate separat în capitolul B şi care nu devin parte componentă a terenului la 1 martie 2019, conform art.22, deţine un drept de preemţiune în caz de vînzare a bunului imobil înregistrat separat în capitolul B, iar proprietarul bunului imobil înregistrat separat în capitolul B deţine un drept de preemţiune în caz de vînzare a terenului.

(2) Dacă bunul imobil înregistrat separat în capitolul B se află pe o parte a terenului şi poate fi folosit fără dificultăţi pe acea parte a terenului, atunci dreptul de preemţiune se aplică doar în privinţa părţii de teren necesare pentru exercitarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil înregistrat separat în capitolul B.

(3) Orice clauză încheiată după 1 martie 2019 care exclude sau limitează dreptul de preemţiune prevăzut de prezentul articol este lovită de nulitate absolută.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care terenul aparţine statului sau unităţii administrativ-teritoriale.

Art.24. – Dacă, după 1 martie 2019, terenul şi bunul imobil înregistrat separat în capitolul B devin proprietatea aceleiaşi persoane sau aceloraşi persoane, din data dobîndirii, bunul imobil înregistrat separat în capitolul B încetează a fi bun imobil şi devine parte componentă a terenului pe care este amplasat. Această dispoziţie nu se aplică dacă bunul imobil înregistrat separat în capitolul B este deja parte componentă a terenului conform prezentei secţiuni.

Art.25. – (1) Faptul că, în temeiul art.21, 22 sau 24, bunul imobil înregistrat separat în capitolul B încetează a fi bun imobil şi devine parte componentă a terenului pe care este amplasat nu atrage modificări în menţiunile din registrul bunurilor imobile, iar părţile componente ale terenului înregistrate separat în capitolul B îşi păstrează această înregistrare.

(2) Dacă, în temeiul art.21, 22 sau 24, bunul imobil înregistrat separat în capitolul B încetează a fi bun imobil şi devine parte componentă a terenului pe care este amplasat, din aceeaşi dată se aplică următoarele:

a) în cazul în care terenul era grevat cu un drept real limitat, se consideră că dreptul real limitat se extinde, în măsura în care este posibil, şi asupra bunului imobil înregistrat separat în capitolul B care a încetat a fi bun imobil şi a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat;

b) în cazul în care bunul imobil înregistrat separat în capitolul B care a încetat a fi bun imobil şi a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat era grevat cu un drept real limitat, se consideră că dreptul real limitat se extinde, în măsura în care este posibil, şi asupra terenului pe care acesta este amplasat;

c) în cazurile prevăzute la lit.a) şi b), dacă atît terenul, cît şi bunul imobil înregistrat separat în capitolul B erau grevate cu drepturi de ipotecă în folosul diferitor creditori ipotecari, se consideră că creditorii ipotecari de rang egal deţin acelaşi drept de ipotecă de acelaşi rang, cu dreptul de a fi satisfăcuţi din produsul executării ipotecii proporţional valorii obiectului asupra căruia fiecare dintre ei aveau anterior o ipotecă. La determinarea valorii obiectului se va ţine cont de valoarea acestuia la data cînd bunul imobil înregistrat separat în capitolul B a încetat a fi bun imobil şi a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat;

d) în cazurile prevăzute la lit.a) şi b), dacă atît terenul, cît şi bunul imobil înregistrat separat în capitolul B erau grevate cu drepturi reale limitate, altele decît dreptul de ipotecă, în folosul diferitori titulari, aceste drepturi vor continua să producă efecte juridice pînă la stingerea lor conform conţinutului său, ca şi cum bunul imobil înregistrat separat în capitolul B nu a încetat a fi bun imobil şi nu a devenit parte componentă a terenului pe care este amplasat.

(3) Extinderea obiectului dreptului real limitat conform alin.(2) se produce de plin drept prin efectul prezentei legi, fără înregistrarea în registrul bunurilor imobile. Orice persoană interesată poate cere rectificarea registrului bunurilor imobile pentru a reflecta extinderea conform alin.(2).

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni şi noile dispoziţii ale art.288–288⁴ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, nu afectează dispoziţiile art.278 şi 287³ din Codul fiscal şi alte dispoziţii ale legislaţiei fiscale conform cărora anumite bunuri imobile, părţi componente ale bunurilor imobile ori părţi din acestea, drepturi asupra lor sau cote-părţi din dreptul asupra lor sînt obiect al impunerii.

Art.26. – (1) Prin efectul Legii nr.133/2018, din 1 martie 2019, se instituie drept de superficie asupra terenului care aparţine unei persoane, alta decît statul sau unitatea administrativ-teritorială, în folosul proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul B (cu excepţia construcţiilor provizorii) şi al proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul C al registrului bunurilor imobile, dacă proprietarul bunului imobil respectiv, la data de 1 martie 2019, se află în una dintre următoarele situaţii:

a) are un drept de posesie sau folosinţă asupra terenului, născut din lege sau contract, altul decît un drept de superficie;

b) nu are niciun drept asupra terenului.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.b), dreptul de superficie se instituie doar asupra părţii terenului necesare pentru deservirea bunului imobil înregistrat separat în capitolul B. Dimensiunile concrete ale părţilor de teren se stabilesc de către proprietarul terenului, la cererea superficiarului sau la iniţiativa proprietarului.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.a), dacă proprietarul bunului imobil respectiv are dreptul menţionat doar asupra părţii terenului respectiv, dreptul de superficie se extinde doar asupra acelei părţi a terenului asupra căreia el are dreptul menţionat.

Art.27. – (1) Dreptul de superficie prevăzut la art.26 se instituie pe termen determinat.

(2) În cazul în care actul juridic sau administrativ ori legea care guvernează dreptul menţionat la art.26 alin.(1) lit.a) stabileşte un termen de existenţă al dreptului menţionat, după a cărui expirare proprietarul terenului devine proprietar deplin al bunului imobil respectiv înregistrat separat în capitolul B, dreptul de superficie prevăzut la art.26 se stinge la expirarea termenului de existenţă al dreptului menţionat.

(3) În cazurile care nu cad sub incidenţa alin.(2), proprietarul terenului şi superficiarul sînt obligaţi să negocieze şi să convină prin contract asupra termenului dreptului de superficie. Dispoziţiile privind contractul de constituire a superficiei se aplică în mod corespunzător contractului prin care se determină termenul dreptului de superficie.

(4) Superficiarul are dreptul de a cere ca termenul dreptului de superficie să fie nu mai scurt decît durata de funcţionare prezumată a bunului imobil înregistrat separat în capitolul B. Proprietarul terenului are dreptul de a cere ca termenul dreptului de superficie să fie nu mai lung decît durata de funcţionare prezumată a bunului imobil înregistrat separat în capitolul B.

(5) În cazul în care superficiarul şi proprietarul terenului nu au ajuns la un comun acord privind termenul dreptului de superficie conform alin.(3), oricare dintre ei poate introduce acţiune în instanţa de judecată pentru a se stabili termenul dreptului de superficie, prin hotărîre judecătorească, conform criteriilor prevăzute la alin.(4), ţinînd cont de toate circumstanţele cazului.

(6) Existenţa dreptului proprietarului terenului de a cere plata unei redevenţe de la superficiar şi mărimea acestei redevenţe se stabilesc de legislaţia aplicabilă raportului dintre proprietarul terenului şi superficiar.

Art.28. – (1) Prin efectul Legii nr.133/2018, din 1 martie 2019, se instituie drept de superficie asupra terenului care aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale (indiferent că face parte din domeniul public sau privat) în folosul proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul B (cu excepţia construcţiilor provizorii) şi al proprietarului bunului imobil înregistrat separat în capitolul C al registrului bunurilor imobile dacă proprietarul bunului imobil respectiv, la data de 1 martie 2019, se află în una dintre următoarele situaţii:

a) are un drept de locaţiune asupra terenului cu drept de construire;

b) are un drept de concesiune asupra terenului;

c) are un drept de folosinţă asupra terenului pe baza parteneriatului public-privat;

d) are un drept de posesie sau folosinţă asupra terenului, altul decît cele prevăzute la lit.a)–c);

e) nu are niciun drept asupra terenului.

(2) Superficiarul care deţine superficie legală în temeiul alin.(1) lit.d) sau e) este obligat să achite în bugetul de stat sau, după caz, în bugetul local o redevenţă anuală în mărime egală cu chiria pentru locaţiunea terenului statului, prevăzută de legea anuală a bugetului de stat. Categoriile de persoane scutite de plata redevenţei anuale se specifică în legea anuală a bugetului de stat. Această obligaţie incumbă şi dobînditorului subsecvent al bunului înregistrat separat şi al dreptului de superficie.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.e), dreptul de superficie se instituie doar asupra părţii terenului necesare pentru deservirea bunului imobil înregistrat separat în capitolul B. Dimensiunile concrete ale părţilor de teren se stabilesc de către proprietarul terenului, la cererea superficiarului sau la iniţiativa proprietarului.

(4) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a)–d), dacă proprietarul bunului imobil respectiv are dreptul menţionat doar asupra părţii respective a terenului, dreptul de superficie se extinde doar asupra părţii terenului asupra căreia el are dreptul menţionat.

(5) Dreptul de superficie prevăzut de prezentul articol este perpetuu. Cu toate acestea, în cazul în care actul juridic sau administrativ ori legea care guvernează dreptul menţionat la alin.(1) lit.a)–d) stabileşte un termen de existenţă al dreptului menţionat, după a cărui expirare proprietarul terenului devine proprietar deplin al bunului imobil respectiv înregistrat separat în capitolul B, dreptul de superficie prevăzut de prezentul articol se stinge la expirarea termenului de existenţă al dreptului menţionat.

Art.29. – Dispoziţiile art.26 şi 27 nu afectează dreptul proprietarului terenului sau al altei autorităţi competente de a cere, conform legislaţiei în vigoare, demolarea bunului imobil înregistrat separat în capitolul B pe temeiurile prevăzute de legea aplicabilă.

Art.30. – Dreptul de superficie prevăzut la art.26–28 se naşte de plin drept fără înregistrarea lui în registrul bunurilor imobile. Orice persoană interesată poate cere înregistrarea acestui drept în registrul bunurilor imobile.

Art.31. – Dispoziţiile art.288¹ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, nu afectează drepturile, de orice natură, ale persoanei care nu este proprietar al terenului de a construi şi de a deveni proprietar al construcţiei sau al lucrărilor ridicate, care au fost dobîndite înainte de 1 martie 2019 şi care vor continua să producă efecte juridice pînă la stingerea acestora conform conţinutului său, stabilit înainte de 1 martie 2019.

Art.32. – (1) Dispoziţiile art.288³ alin.(2) din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică în cazul în care proprietarul unităţii în condominiu devine şi proprietar al cotei-părţi corespunzătoare din dreptul asupra părţilor comune.

(2) Pînă la survenirea cazului prevăzut la alin.(1), constituie bun imobil doar unitatea în condominiu.

Art.33. – (1) La aplicarea dispoziţiilor art.330², 330⁴, 332 şi 333 din Codul civil, în redacţia prevăzută de Legea nr.133/2018, poate fi invocată durata posesiei exercitate înainte de 1 martie 2019 dacă aceasta întruneşte celelalte condiţii ale uzucapiunii invocate.

(2) La aplicarea dispoziţiilor art.330² din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se permite invocarea înregistrării în registrul respectiv, efectuată înainte de 1 martie 2019, dacă, conform legii în vigoare la data înregistrării, înregistrarea avea efect constitutiv. În caz contrar, se consideră că înregistrarea are efect constitutiv din 1 martie 2019.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol, la aplicarea dispoziţiilor art.330⁴ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se permite invocarea doar a duratei posesiei exercitate după 1 martie 2011.

(4) Dreptul uzucapantului de a invoca uzucapiunea împlinită înainte de 1 martie 2019 rămîne neafectat.

Art.34. – (1) Gajul constituit înainte de 1 martie 2019:

a) este guvernat de legea în vigoare la data constituirii acestuia;

b) începînd cu 1 martie 2019, are acelaşi rang de prioritate ca şi gradul de prioritate pe care îl avea înainte de 1 martie 2019;

c) începînd cu 1 martie 2019, se exercită în condiţiile Codului civil, cu modificările prevăzute de Legea nr.133/2018.

(2) Creditorul gajist care a intrat în posesia bunului gajat înainte de 1 martie 2019 exercită dreptul de a vinde, achiziţiona bunul gajat sau alte drepturi în condiţiile Codului civil, cu modificările prevăzute de Legea nr.133/2018.

(3) Gajul constituit înainte de 1 martie 2019 asupra mijloacelor băneşti, începînd cu 1 martie 2019, se consideră gaj asupra dreptului privind mijloacele băneşti.

(4) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în egală măsură şi ipotecii.

Art.35. – (1) Dispoziţiile art.490 din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018 nu se aplică dreptului de ipotecă constituit înainte de 1 martie 2019.

(2) Notificările de executare a dreptului de ipotecă transmise şi preavizele de executare a dreptului de ipotecă înregistrate înainte de 1 martie 2019 conform Legii nr.142/2008 cu privire la ipotecă se consideră avize de executare transmise sau, după caz, înregistrate în sensul art.497 din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018.

Art.36. – (1) În cazul în care ipoteca constituită înainte de 1 martie 2019 are ca obiect doar bunul imobil înregistrat separat în capitolul B, iar terenul pe care este amplasat bunul imobil ipotecat, înregistrat separat în capitolul B, aparţine unui terţ şi a fost transmis debitorului ipotecar în folosinţă, după exercitarea dreptului de ipotecă, noul proprietar al bunului imobil înregistrat separat în capitolul B se subrogă în drepturile şi obligaţiile debitorului ipotecar conform actului juridic prin care sînt stabilite condiţiile folosinţei.

(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol se aplică şi ipotecii constituite începînd cu data de 1 martie 2019 în privinţa bunurilor imobile înregistrate separat în capitolul B care continuă să se considere bunuri imobile conform art.22.

Secţiunea a 4-a

Dispoziţii privind punerea în aplicare

a modificărilor operate la cartea a treia

Art.37. – Dispoziţiile art.601¹–601⁶ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică actelor juridice încheiate de debitor începînd cu 1 martie 2019, chiar dacă creanţa creditorului s-a născut înainte de 1 martie 2019.

Art.38. – Dispoziţiile art.623²⁰–623²³ din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică, începînd cu 1 martie 2019, şi obligaţiilor izvorîte din contracte încheiate înainte de 1 martie 2019 sau din alte temeiuri survenite înainte de 1 martie 2019.

Art.39. – (1) În cazul în care un contract încheiat după data de 1 martie 2019 face referinţă la rezilierea sau denunţarea unui contract, se consideră că referinţa este la rezoluţiunea raportului contractual.

(2) În cazul în care un act normativ, indiferent de momentul adoptării sale, face referinţă la rezilierea sau denunţarea unui contract, se consideră că referinţa este la rezoluţiunea raportului contractual.

Art.40. – (1) Modificările la art.792¹–797 din Codul civil, operate prin Legea nr.133/2018, se aplică, în cazul dreptului de preemţiune creat prin contract, numai în situaţia în care acel contract a fost încheiat după data de 1 martie 2019.

(2) Modificările la art.792¹–797 din Codul civil, operate prin legea menţionată la alin.(1) din prezentul articol, se aplică dreptului de preempţiune prevăzut la alin.(1) din prezentul articol, precum şi dreptului de preemţiune prevăzut de lege numai cu privire la contractele de vînzare-cumpărare încheiate după data de 1 martie 2019.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(2), dacă persoana obligată a înaintat titularului dreptului de preemţiune o ofertă de vînzare corespunzătoare, iar dreptul de preemţiune al titularului în privinţa acelei oferte s-a stins înainte de 1 martie 2019, acel drept de preemţiune nu se aplică contractului de vînzare-cumpărare, încheiat după 1 martie 2019, care conţine condiţii de vînzare ce nu sînt mai favorabile pentru cumpărător decît condiţiile de vînzare prevăzute în oferta de vînzare menţionată. Aceeaşi regulă se aplică în mod corespunzător dacă titularul dreptului de preemţiune a renunţat la acesta în privinţa unei oferte de vînzare înainte de 1 martie 2019.

Art.41. – (1) Contractele de investiţii în construcţii încheiate începînd cu 1 martie 2019 se consideră contracte de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie în sensul art.808⁶ din Codul civil, introdus prin Legea nr.133/2018, şi se supun dispoziţiilor legale aplicabile acestor din urmă contracte.

(2) În cazul contractelor de investiţii în construcţii încheiate pînă la data de 1 martie 2019, care nu corespund art.808⁷ alin.(1) lit.c) din Codul civil, introdus prin Legea nr.133/2018, antreprenorul care deţine doar un drept de locaţiune asupra terenului cu drept de construire are obligaţia de a dobîndi proprietatea asupra terenului pe care se construieşte şi a o transmite investitorilor cel tîrziu la darea în exploatare a construcţiei date.

Art.42. – (1) Trimiterile din legislaţia în vigoare la contractul de leasing financiar se consideră trimiteri la contractul de leasing reglementat de Codul civil.

(2) Trimiterile din legislaţia în vigoare la contractul de leasing operaţional se consideră trimiteri la contractul de locaţiune reglementat de Codul civil.

Art.43. – Tranzacţia judiciară poate fi învestită cu formulă executorie de către notar chiar dacă aceasta nu este încheiată în formă autentică.

Art.44. – Participanţilor profesionişti care au deţinut licenţe pentru activitatea de administrare fiduciară a investiţiilor în temeiul Legii nr.199/1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare li se aplică:

a) exceptarea prevăzută de art.1235¹ alin.(2) enunţul al doilea din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018;

b) exceptarea prevăzută de art.1431²¹ alin.(2) lit.c) din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018.

Secţiunea a 5-a

Dispoziţii privind punerea în aplicare a modificărilor

operate la cartea a patra

Art.45. – (1) Dispoziţiile cărţii a patra din Codul civil în redacţia introdusă prin Legea nr.133/2018 se aplică moştenirii persoanelor care au decedat la data de 1 martie 2019 sau după data respectivă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu afectează validitatea dispoziţiilor testamentare întocmite înainte de 1 martie 2019 conform legii în vigoare la data întocmirii acestora.

(3) Donaţiile făcute conform contractelor de donaţie încheiate înainte de 1 martie 2019 nu cad sub incidenţa obligaţiei de raport al donaţiilor, prevăzută de dispoziţiile cărţii a patra din Codul civil în redacţia Legii nr.133/2018, dacă donatorul a decedat înainte de 1 martie 2020.

Secţiunea a 6-a

Dispoziţii privind punerea în aplicare a modificărilor

operate la cartea a cincea

Art.46. – Modificările operate la cartea a cincea din Codul civil prin Legea nr.133/2018 se aplică numai raporturilor juridice de drept privat cu elemente de extraneitate rezultate din actele juridice încheiate începînd cu 1 martie 2019 sau din faptele juridice produse începînd cu 1 martie 2019.”

4. Legea se completează cu anexele 6–9 cu următorul cuprins:

„Anexa nr.6 Formular standard de revocare a contractului la distanţă sau a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale (completaţi rubricile relevante şi restituiţi prezentul formular doar dacă doriţi să revocaţi contractul)
1. Către	[Aici profesionistul introduce denumirea sa, adresa sediului său şi, dacă sînt disponibile, numărul de fax şi adresa de poştă electronică]
2. Vă informez/Vă informăm prin prezenta cu privire la revocarea de către mine/noi a contractului referitor la vînzarea următoarelor produse/prestarea următoarelor servicii
3. Comandat(e) la data/primit(e) la data
4. Numele consumatorului (consumatorilor)
5. Adresa consumatorului (consumatorilor)
6. Semnătura consumatorului (doar în cazul în care acest formular este notificat pe hîrtie)
7. Data

Anexa nr.7

INSTRUCŢIUNI

privind exercitarea dreptului de revocare a contractului la distanţă

sau a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

1. Dreptul de revocare

Aveţi dreptul de a revoca prezentul contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice.

Perioada de revocare expiră după 14 zile calendaristice începînd din ziua [se introduce una dintre formulările potrivit pct.1) din Instrucţiuni de completare].

Pentru a vă exercita dreptul de revocare trebuie să ne informaţi [se introduc informaţiile potrivit pct.2) din Instrucţiuni de completare] cu privire la decizia dumneavoastră de revocare a contractului, utilizînd o declaraţie neechivocă (de exemplu, o scrisoare trimisă prin poştă, fax sau poşta electronică). În acest scop, puteţi folosi modelul de revocare alăturat; folosirea acestuia nu este însă obligatorie [se introduce formularea potrivit pct.3) din Instrucţiuni de completare].

Pentru a respecta termenul-limită de revocare este suficient să trimiteţi comunicarea privind exercitarea dreptului de revocare înainte de expirarea perioadei de revocare.

2. Consecinţele revocării

Dacă revocaţi contractul, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dumneavoastră, inclusiv costurile livrării (cu excepţia costurilor suplimentare determinate de faptul că aţi ales o altă modalitate de livrare decît cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi), fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile calendaristice de la data la care sîntem informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de revocare a contractului. Vom efectua această rambursare folosind aceeaşi modalitate de plată ca şi cea folosită pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care v-aţi exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări [se introduce formularea potrivit pct.4) din Instrucţiuni de completare].

[Se introduce una dintre formulările potrivit pct.5) din Instrucţiuni de completare].

[Se introduce formularea potrivit pct.6) din Instrucţiuni de completare].

3. Instrucţiuni de completare

1) Introduceţi una dintre următoarele formulări între ghilimele:

a) în cazul unui contract de prestări servicii, al unui contract pentru furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, al unui contract de furnizare a gazelor naturale, al unui contract de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu prevăd vînzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, al unui contract de furnizare a energiei termice sau al unui contract de furnizare de conţinuturi digitale care nu sînt livrate pe un suport material: „încheierii contractului”;

b) în cazul unui contract de vînzare-cumpărare: „în care dumneavoastră sau un terţ, altul decît transportatorul, indicat de dumneavoastră, intraţi în posesia fizică a produselor sau obţineţi controlul asupra produselor”;

c) în cazul unui contract privind produse multiple comandate de consumator printr-o singură comandă şi livrate separat: „în care dumneavoastră sau un terţ, altul decît transportatorul, indicat de dumneavoastră, intraţi în posesia fizică a ultimului produs”;

d) în cazul unui contract privind livrarea unui produs constînd din mai multe loturi sau piese: „în care dumneavoastră sau un terţ, altul decît transportatorul, indicat de dumneavoastră, intraţi în posesia fizică a ultimului lot sau a ultimei piese”;

e) în cazul unui contract pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată: „în care dumneavoastră sau un terţ, altul decît transportatorul, indicat de dumneavoastră, intraţi în posesia fizică a primului produs”.

2) Introduceţi numele dumneavoastră, adresa sediului dumneavoastră şi, dacă este cazul, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică.

3) Dacă pe pagina web a dumneavoastră oferiţi consumatorului opţiunea de a completa şi transmite electronic informaţiile privind revocarea contractului, introduceţi formularea: „De asemenea, puteţi completa şi transmite pe cale electronică, de pe pagina noastră web [introduceţi adresa de internet], formularul de revocare sau orice altă declaraţie neechivocă. Dacă folosiţi această opţiune, vă vom transmite fără întîrziere, pe un suport durabil (de exemplu prin poşta electronică), confirmarea de primire a cererii de revocare.”

4) Pentru contractele de vînzare-cumpărare, în care nu v-aţi oferit să recuperaţi produsele, în caz de revocare, introduceţi următoarea formulare: „Putem amîna rambursarea pînă la data la care primim înapoi produsele sau pînă în momentul în care ne-aţi furnizat dovada că aţi trimis înapoi produsele, fiind valabilă data cea mai apropiată.”

5) În cazul în care consumatorul a recepţionat produse în legătură cu contractul, introduceţi una dintre următoarele formulări:

a) „Vom recupera produsele.”; sau

„Expediaţi produsele sau înmînaţi-le direct nouă sau … [se introduce numele şi adresa sediului persoanei autorizate de dumneavoastră să primească produsele, dacă este cazul], fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de maximum 14 zile calendaristice de la data la care ne-aţi comunicat despre revocarea contractului. Termenul este respectat dacă produsele sînt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile calendaristice.”;

b) „Vom suporta costul returnării produselor.”;

„Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor.”

Într-un contract la distanţă, dacă nu vă oferiţi să suportaţi costul returnării produselor, iar produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă: „Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor, [introduceţi cuantumul] lei.”; sau, dacă costul returnării produselor nu poate fi calculat în mod rezonabil, în avans: „Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor. Costul aproximativ este estimat la maximum [introduceţi cuantumul] lei.”; sau

În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă şi au fost livrate la domiciliul consumatorului în momentul încheierii contractului: „Vom recupera produsele şi vom suporta costurile aferente.”; şi

c) „Sînteţi responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decît cele necesare pentru determinarea naturii, calităţilor şi funcţionării produselor.”

6) În cazul unui contract de prestări servicii, al unui contract privind furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, al unui contract de furnizare a gazelor naturale, al unui contract de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu prevăd vînzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, sau al unui contract de furnizare a energiei termice, introduceţi formularea: „Dacă aţi solicitat începerea prestării serviciilor, a furnizării serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare/furnizării gazelor naturale/furnizării energiei electrice/furnizării energiei termice [tăiaţi menţiunile inutile] în perioada de revocare, ne datoraţi o sumă proporţională cu serviciile furnizate pînă în momentul în care ne-aţi comunicat exercitarea dreptului privind revocarea contractului, în raport cu totalul de prestaţii prevăzute de contract.”

Anexa nr.8

Partea A

Formular standard de informaţii pentru contractele privind pachetul

de servicii de călătorie atunci cînd este posibilă utilizarea de hyperlinkuri

Combinaţia de servicii de călătorie pusă la dispoziţia dumneavoastră este un pachet în înţelesul art.1131–1145 din Codul civil.

Prin urmare, veţi beneficia de toate drepturile prevăzute de legislaţie care se aplică pachetelor. Societatea (societăţile) XY va (vor) fi pe deplin responsabilă (responsabile) pentru executarea corespunzătoare a pachetului în ansamblu.

În plus, conform legislaţiei, societatea (societăţile) XY deţine (deţin) protecţie pentru a vă rambursa plăţile şi, în cazul în care transportul este inclus în pachet, pentru a asigura repatrierea dumneavoastră în cazul în care devine (devin) insolvabilă (insolvabile).

Informaţii suplimentare referitoare la principalele drepturi în temeiul Codului civil [a se furniza sub forma unui hyperlink].

Urmărind hyperlinkul, călătorul va primi următoarele informaţii:

Drepturile principale în temeiul art.1131–1145 din Codul civil

– Călătorii primesc toate informaţiile esenţiale referitoare la pachet înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie.

– Există întotdeauna cel puţin un profesionist care răspunde pentru executarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract.

– Călătorilor li se pune la dispoziţie un număr de telefon de urgenţă sau detaliile unui punct de contact unde pot lua legătura cu organizatorul sau cu intermediarul de pachete.

– Călătorii pot transfera pachetul unei alte persoane, în urma unei înştiinţări efectuate în mod rezonabil şi, eventual, a plăţii unor costuri suplimentare.

– Preţul pachetului poate fi mărit numai dacă cresc costurile specifice (de exemplu, preţurile la carburanţi) şi dacă acest lucru este prevăzut în mod expres în contract, dar în orice caz nu mai tîrziu de 20 de zile înainte de începerea executării pachetului. În cazul în care creşterea preţului este mai mare de 8% din preţul pachetului, călătorul poate declara rezoluţiunea contractului. În cazul în care organizatorul îşi rezervă dreptul de a majora preţul, călătorul are dreptul la o reducere de preţ dacă apare o scădere a costurilor relevante.

– Călătorii pot declara rezoluţiunea contractului fără plata unui comision de rezoluţiune şi pot obţine rambursarea integrală a oricăror plăţi în cazul în care oricare dintre elementele esenţiale ale pachetului, altul decît preţul, s-a modificat în mod semnificativ. În cazul în care, înainte de începerea executării pachetului, profesionistul răspunzător de pachet anulează pachetul, călătorii au dreptul la rambursare şi, după caz, la o despăgubire.

– Călătorii pot declara rezoluţiunea contractului fără plata unui comision de rezoluţiune, înainte de începerea executării pachetului, în circumstanţe excepţionale, de exemplu în cazul unor probleme grave de securitate la destinaţie care sînt susceptibile de a afecta pachetul.

– În plus, călătorii au posibilitatea de a declara rezoluţiunea contractului în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul achitării unui comision de rezoluţiune adecvat şi justificabil.

– În cazul în care, după începerea executării pachetului, elementele importante ale pachetului nu pot fi executate astfel cum s-a convenit, călătorului i se vor oferi servicii alternative corespunzătoare, fără a implica plata unor costuri suplimentare. Călătorii pot declara rezoluţiunea contractului fără plata unui comision de rezoluţiune în cazul în care serviciile nu sînt executate în conformitate cu contractul şi acest fapt afectează în mod substanţial executarea pachetului, iar organizatorul nu remediază problema.

– Călătorii au de asemenea dreptul la o reducere a preţului şi/sau la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în cazul în care serviciile de călătorie nu sînt executate sau sînt executate în mod necorespunzător.

– Organizatorul trebuie să ofere asistenţă în cazul în care călătorul se află în dificultate.

– În cazul în care organizatorul sau intermediarul de pachete devine insolvabil, plăţile vor fi rambursate. În cazul în care organizatorul sau, după caz, intermediarul de pachete devine insolvabil după începerea executării pachetului, iar transportul este inclus în pachet, repatrierea călătorilor este garantată. XY a contractat protecţia în caz de insolvabilitate cu YZ [entitatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate, de exemplu un fond de garantare sau o societate de asigurări ori altele, în modul stabilit de Guvern]. Călătorii pot contacta această entitate sau, după caz, autoritatea competentă (date de contact, inclusiv nume, adresa geografică, adresa de e-mail şi numărul de telefon) în cazul în care serviciile sînt refuzate din cauza insolvabilităţii XY.

Art.1131–1145 din Codul civil [hyperlink].

Partea B

Formular standard de informaţii pentru contractele privind pachetul de

servicii de călătorie în alte situaţii decît cele care fac obiectul părţii A

Combinaţia de servicii de călătorie pusă la dispoziţia dumneavoastră este un pachet în înţelesul art.1131–1145 din Codul civil.

Drepturile principale în temeiul art.1131–1145 din Codul civil

– Călătorii primesc toate informaţiile esenţiale referitoare la pachet înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie.

– Există întotdeauna cel puţin un profesionist care răspunde pentru executarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract.

– Călătorilor li se pune la dispoziţie un număr de telefon de urgenţă sau detaliile unui punct de contact unde pot lua legătura cu organizatorul sau cu intermediarul de pachete.

– Călătorii pot transfera pachetul unei alte persoane, în urma unei înştiinţări efectuate în mod rezonabil şi, eventual, a plăţii unor costuri suplimentare.

– Organizatorul trebuie să ofere asistenţă în cazul în care călătorul se află în dificultate.

– În cazul în care organizatorul sau intermediarul de pachete devine insolvabil, plăţile vor fi rambursate. În cazul în care organizatorul sau, după caz, intermediarul de pachete devine insolvabil după începerea executării pachetului, iar transportul este inclus în pachet, repatrierea călătorilor este garantată. XY a contractat protecţie în caz de insolvabilitate cu YZ [entitatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate, de exemplu un fond de garantare sau o societate de asigurări ori altele, în modul stabilit de Guvern]. Călătorii pot contacta această entitate sau, după caz, autoritatea competentă (date de contact, inclusiv nume, adresa geografică, adresa de e-mail şi numărul de telefon) în cazul în care anumite servicii sînt refuzate din cauza insolvabilităţii XY.

[Site-ul de internet pe care sînt accesibile art.1131–1145 din Codul civil].

Partea C

Formular standard de informaţii în cazul în care organizatorul transmite

date unui alt profesionist în conformitate cu art.1134 alin.(3) din Codul civil

Dacă încheiaţi un contract cu societatea AB în termen de maximum 24 de ore de la primirea confirmării de rezervare din partea societăţii XY, serviciul de călătorie prestat de XY şi AB va constitui un pachet în înţelesul art.1131–1145 din Codul civil.

Prin urmare, veţi beneficia de toate drepturile prevăzute de legislaţie care se aplică pachetelor. Societatea XY va fi pe deplin responsabilă pentru executarea corespunzătoare a pachetului în ansamblu.

În plus, conform legislaţiei, societatea XY deţine protecţie pentru a vă rambursa plăţile şi, în cazul în care transportul este inclus în pachet, pentru a asigura repatrierea dumneavoastră în cazul în care devine insolvabilă.

Informaţii suplimentare referitoare la principalele drepturi în temeiul art.1131–1145 din Codul civil [a se furniza sub forma unui hyperlink].

Urmărind hyperlinkul, călătorul va primi următoarele informaţii:

Drepturile principale în temeiul art.1131–1145 din Codul civil

– Călătorii primesc toate informaţiile esenţiale referitoare la serviciile de călătorie înainte de încheierea contractului privind pachetul de călătorie.

– Există întotdeauna cel puţin un profesionist care răspunde pentru executarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract.

– Călătorilor li se pune la dispoziţie un număr de telefon de urgenţă sau detaliile unui punct de contact unde pot lua legătura cu organizatorul sau cu intermediarul de pachete.

– Călătorii pot transfera pachetul unei alte persoane, în urma unei înştiinţări efectuate în mod rezonabil şi, eventual, a plăţii unor costuri suplimentare.

– Călătorii pot declara rezoluţiunea contractului fără plata unui comision de rezoluţiune înainte de începerea executării pachetului, în circumstanţe excepţionale, de exemplu în cazul unor probleme grave de securitate la destinaţie care sînt susceptibile de a afecta pachetul.

– Călătorii au de asemenea dreptul la reducerea preţului şi/sau la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în cazul în care serviciile de călătorie nu sînt executate sau sînt executate în mod necorespunzător.

– Organizatorul trebuie să ofere asistenţă în cazul în care un călător se află în dificultate.

– În cazul în care organizatorul sau intermediarul de pachete devine insolvabil, plăţile vor fi rambursate. În cazul în care organizatorul sau, după caz, intermediarul de pachete devine insolvabil după începerea executării pachetului, iar transportul este inclus în pachet, repatrierea călătorilor este garantată. XY a contractat protecţie în caz de insolvabilitate cu YZ [entitatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate, de exemplu un fond de garantare sau o societate de asigurări ori altele, în modul stabilit de Guvern]. Călătorii pot contacta această entitate sau, după caz, autoritatea competentă (date de contact, inclusiv nume, adresa geografică, adresa de e-mail şi numărul de telefon) în cazul în care serviciile sînt refuzate din cauza insolvabilităţii XY.

Art.1131–1145 din Codul civil [hyperlink].

Anexa nr.9

Partea A

Formular standard de informaţii în cazul în care profesionistul care facilitează

online un serviciu de călătorie asociat în înţelesul art.1144⁹ alin.(1) lit.a)

din Codul civil este un transportator care vinde un bilet dus-întors

Dacă, după alegerea şi efectuarea plăţii pentru un serviciu de călătorie, rezervaţi servicii de călătorie suplimentare pentru călătoria sau vacanţa dumneavoastră prin intermediul societăţii noastre/XY, NU veţi beneficia de drepturile care se aplică pachetelor în temeiul art.1131–1145 din Codul civil.

Prin urmare, societatea noastră/XY nu va fi răspunzătoare pentru executarea corespunzătoare a acestor servicii de călătorie suplimentare. În cazul unor probleme, vă rugăm să contactaţi prestatorul de servicii relevant.

Totuşi, dacă rezervaţi orice servicii de călătorie suplimentare în cadrul aceleiaşi vizite pe site-ul de rezervare al societăţii noastre/site-ul de rezervare al XY, serviciile de călătorie vor deveni parte a unui serviciu de călătorie asociat. În acest caz, conform legislaţiei, XY deţine protecţie pentru a restitui plăţile dumneavoastră către XY pentru servicii neprestate din cauza insolvabilităţii XY şi, după caz, pentru repatrierea dumneavoastră. Vă rugăm să reţineţi că acest lucru nu înseamnă furnizarea unei rambursări în cazul insolvabilităţii prestatorului de servicii relevant.

Informaţii suplimentare privind protecţia în caz de insolvabilitate [a se furniza sub forma unui hyperlink].

Urmărind hyperlinkul, călătorul va primi următoarele informaţii:

XY a contractat protecţie în caz de insolvabilitate cu YZ [entitatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate, de exemplu un fond de garantare sau o societate de asigurări ori altele, în modul stabilit de Guvern].

Călătorii pot contacta această entitate sau, după caz, autoritatea competentă (date de contact, inclusiv nume, adresa geografică, adresa de e-mail şi numărul de telefon) în cazul în care serviciile sînt refuzate din cauza insolvabilităţii XY.

Notă: Această protecţie în caz de insolvabilitate nu acoperă contractele cu alte părţi decît XY, care pot fi executate în ciuda insolvabilităţii XY.

Art.1131–1145 din Codul civil [hyperlink].

Partea B

Formular standard de informaţii în cazul în care profesionistul care facilitează

online un serviciu de călătorie asociat în înţelesul art.1144⁹alin.(1) lit.a)

din Codul civil este un profesionist altul decît un transportator

care vinde un bilet dus-întors

Prin urmare, societatea noastră/XY nu va fi răspunzătoare pentru executarea corespunzătoare a acestor servicii de călătorie individuale. În cazul unor probleme, vă rugăm să contactaţi prestatorul de servicii relevant.

Totuşi, dacă rezervaţi orice servicii de călătorie suplimentare în cadrul aceleiaşi vizite pe site-ul de rezervare al societăţii noastre/site-ul de rezervare al XY, serviciile de călătorie vor deveni parte a unui serviciu de călătorie asociat. În acest caz, conform legislaţiei, XY deţine protecţie pentru a restitui plăţile dumneavoastră către XY pentru servicii neprestate din cauza insolvabilităţii XY. Vă rugăm să reţineţi că acest lucru nu înseamnă restituirea în cazul insolvabilităţii prestatorului de servicii relevant.

Informaţii suplimentare privind protecţia în caz de insolvabilitate [a se furniza sub forma unui hyperlink].

Urmărind hyperlinkul, călătorul va primi următoarele informaţii:

Notă: Această protecţie în caz de insolvabilitate nu acoperă contractele cu alte părţi decît XY, care pot fi executate în ciuda insolvabilităţii XY.

Art.1131–1145 din Codul civil [hyperlink].

Partea C

Formular standard de informaţii în cazul serviciilor de călătorie asociate

în înţelesul art.1144⁹ alin.(1) lit.a) din Codul civil în cazul în care

contractele sînt încheiate în prezenţa fizică simultană a

profesionistului (altul decît un transportator care vinde

un bilet dus-întors) şi a călătorului

Totuşi, dacă rezervaţi orice servicii de călătorie suplimentare în cadrul aceleiaşi vizite sau al aceluiaşi contact cu societatea noastră/societatea XY, serviciile de călătorie vor deveni parte a unui serviciu de călătorie asociat. În acest caz, conform legislaţiei, XY deţine protecţie pentru a restitui plăţile dumneavoastră către XY pentru servicii neprestate din cauza insolvabilităţii XY. Vă rugăm să reţineţi că acest lucru nu înseamnă restituirea în cazul insolvabilităţii prestatorului de servicii relevant.

Notă: Această protecţie în caz de insolvabilitate nu acoperă contractele cu alte părţi decît XY, care pot fi executate în ciuda insolvabilităţii XY.

[Site-ul de internet pe care sînt accesibile art.1131–1145 din Codul civil].

Partea D

Formular standard de informaţii în cazul în care profesionistul care facilitează

online un serviciu de călătorie asociat în înţelesul art.1144⁹ alin.(1) lit.b)

din Codul civil este un transportator care vinde un bilet dus-întors

Dacă rezervaţi servicii de călătorie suplimentare pentru călătoria sau vacanţa dumneavoastră prin intermediul acestui link/acestor linkuri, NU veţi beneficia de drepturile care se aplică pachetelor în temeiul art.1131–1145 din Codul civil.

Prin urmare, societatea noastră/societatea XY nu va fi răspunzătoare pentru executarea corespunzătoare a serviciilor de călătorie suplimentare respective. În caz de probleme, vă rugăm să contactaţi prestatorul de servicii competent.

Totuşi, dacă rezervaţi servicii de călătorie suplimentare prin intermediul acestui link/acestor linkuri în termen de maximum 24 de ore de la primirea confirmării rezervării de către societatea noastră/societatea XY, serviciile de călătorie respective vor deveni parte dintr-un serviciu de călătorie asociat. În acest caz, conform legislaţiei, XY deţine protecţie pentru a restitui plăţile dumneavoastră către XY pentru servicii neprestate din cauza insolvabilităţii XY şi, după caz, pentru repatrierea dumneavoastră. Vă rugăm să reţineţi că acest lucru nu înseamnă restituirea în cazul insolvabilităţii prestatorului de servicii relevant.

Informaţii suplimentare privind protecţia în caz de insolvabilitate [a se furniza sub forma unui hyperlink].

Urmărind hyperlinkul, călătorul va primi următoarele informaţii:

Notă: Această protecţie în caz de insolvabilitate nu acoperă contractele cu alte părţi decît XY, care pot fi executate în ciuda insolvabilităţii XY.

Art.1131–1145 din Codul civil [hyperlink].

Partea E

Formular standard de informaţii în cazul în care profesionistul care facilitează

online un serviciu de călătorie asociat în înţelesul art.1144⁹alin.(1) lit.b) din

Codul civil este un profesionist altul decît un transportator

care vinde un bilet dus-întors

Prin urmare, societatea noastră/societatea XY nu va fi răspunzătoare pentru executarea corespunzătoare a respectivelor servicii de călătorie suplimentare. În caz de probleme, vă rugăm să contactaţi prestatorul de servicii competent.

Totuşi, dacă rezervaţi servicii de călătorie suplimentare prin intermediul acestui link/acestor linkuri în termen de maximum 24 de ore de la primirea confirmării rezervării de către societatea noastră/societatea XY, serviciile de călătorie respective vor deveni parte dintr-un serviciu de călătorie asociat. În acest caz, conform legislaţiei, XY deţine protecţie pentru a restitui plăţile dumneavoastră către XY pentru servicii neprestate din cauza insolvabilităţii XY. Vă rugăm să reţineţi că acest lucru nu înseamnă restituirea în cazul insolvabilităţii prestatorului de servicii relevant.

Informaţii suplimentare privind protecţia în caz de insolvabilitate [a se furniza sub forma unui hyperlink].

Urmărind hyperlinkul, călătorul va primi următoarele informaţii:

Notă: Această protecţie în caz de insolvabilitate nu acoperă contractele cu alte părţi decît XY, care pot fi executate în ciuda insolvabilităţii XY.

Art.1131–1145 din Codul civil [hyperlink].”

Art.III. – La articolul 49 alineatul (1) din Codul familiei nr.1316/2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.47–48, art.210), cu modificările ulterioare, în enunţul al doilea, cuvîntul „tatălui” se substituie cu cuvîntul „părintelui”.

Art.IV. – La articolul 8 din Legea nr.1260/2002 cu privire la avocatură (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.159, art.582), cu modificările ulterioare, alineatul (1) se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) desfăşoară activitate de fiduciar.”

Art.V. – Legea nr.1453/2002 cu privire la notariat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.154–157, art.1209), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 35, alineatul (1) se completează cu litera o³) cu următorul cuprins:

„o³) desfăşurarea activităţii de fiduciar;”.

2. Articolul 51¹ se abrogă.

Art.VI. – Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.176–181, art.513), cu modificările ulterioare, se completează cu articolele 28¹ şi 28² cu următorul cuprins:

„Articolul 28¹. Organele abilitate cu funcţii de control privind clauzele abuzive

(1) Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei efectuează controlul respectării prevederilor art.712–720⁴ din Codul civil în partea referitoare la contractele încheiate cu consumatorii şi constatarea clauzelor abuzive în contracte, la sesizarea consumatorului sau din oficiu, în condiţiile legii.

(2) Comerciantul are obligaţia de a prezenta Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, la solicitare, o copie de pe originalul contractelor încheiate cu consumatorul care fac obiectul controlului, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi a altor obligaţii de confidenţialitate impuse de lege sau de contract.

(3) În cazul constatării clauzelor abuzive în contractul încheiat cu consumatorul, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei întocmeşte act de constatare şi intentează acţiune în instanţa de judecată în vederea solicitării constatării nulităţii acestor clauze.

(4) În cazul în care constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale elaborate pentru a fi utilizate în o multitudine de contracte, instanţa de judecată constată nulitatea acestor clauze, dispune excluderea lor din contract, impunînd, totodată, comerciantului obligaţia de a exclude aceste clauze din contractele cu acelaşi obiect încheiate cu alţi consumatori, precum şi interdicţia de a include astfel de clauze în alte contracte care urmează a fi încheiate cu consumatorii.

(5) Pentru prevenirea includerii în contracte a unor clauze abuzive, acţiunile menţionate la alin.(3) şi (4) pot fi îndreptate, separat sau în ansamblu, împotriva unui număr de comercianţi din acelaşi sector economic sau împotriva asociaţiilor acestora care utilizează sau recomandă utilizarea aceloraşi clauze sau a unor clauze similare.

(6) Consumatorul prejudiciat nemijlocit prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor legii sau asociaţiile obşteşti de consumatori sînt în drept să intenteze acţiuni în instanţa de judecată în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor prejudiciaţi, în vederea solicitării constatării nulităţii clauzelor contractuale presupuse a fi abuzive, în condiţiile legii.

Articolul 28². Autoritatea de supraveghere privind respectarea legislaţiei în domeniul drepturilor consumatorilor la încheierea contractelor la distanţă şi a contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei este autoritatea de supraveghere privind respectarea legislaţiei cu privire la drepturile consumatorilor la încheierea contractelor la distanţă şi a contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, inclusiv a prevederilor art.575², 678³–678¹⁴, 704–711⁶, 803¹ şi 803²din Codul civil.

(2) Pentru a stopa încălcările prevederilor prevăzute la alin.(1), consumatorii sau reprezentanţii lor legali şi asociaţiile obşteşti de consumatori care, potrivit legii, au un interes legitim în protejarea consumatorilor pot:

a) să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au săvîrşit încălcări ale legislaţiei prevăzute la alin.(1); sau

b) să sesizeze Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei în vederea iniţierii de către aceasta a acţiunilor în instanţă împotriva comercianţilor care au săvîrşit încălcări ale legislaţiei prevăzute la alin.(1).

(3) Autorităţile publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor şi comercianţii concurenţi pot sesiza Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei în legătură cu încălcarea legislaţiei prevăzute la alin.(1), pentru ca aceasta să iniţieze acţiuni în instanţă împotriva comercianţilor care au săvîrşit aceste încălcări.”

Art.VII. – Articolul 220 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.248–251, art.699), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatele (5) şi (6) cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care persoana care a înaintat acţiunea civilă a fost recunoscută în calitate de parte civilă, însă, ulterior, prin ordonanţă, s-a dispus încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală, din data cînd această ordonanţă devine irevocabilă începe să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă a acţiunii civile.

(6) În cazul în care instanţa de judecată a admis în principiu acţiunea civilă sau a lăsat-o fără soluţionare, din data cînd această sentinţă devine irevocabilă începe să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă a acţiunii civile.”

Art.VIII. – Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.285–294, art.436), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 39 alineatul (3), cuvintele „unei filiale” se substituie cu cuvintele „unei sucursale”, iar cuvintele „unde filiala” se substituie cu cuvintele „unde sucursala”.

2. Articolul 40:

la alineatul (1), după textul „fixate de pămînt,” se introduce textul „acţiunile posesorii privitoare la aceste bunuri,”;

alineatul (4) se abrogă;

la alineatul (5), cuvîntul „cărăuşului” se substituie, în ambele cazuri, cu cuvintele „transportatorului”.

3. Codul se completează cu articolul 41¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 41¹. Competenţa în materie de moştenire

(1) În instanţa de la locul deschiderii moştenirii se înaintează următoarele acţiuni:

a) privind dreptul la moştenire, privind mărimea cotei succesorale, precum şi privind acceptarea moştenirii sau renunţarea la moştenire;

b) privind constatarea nedemnităţii;

c) ale moştenitorului faţă de posesorul masei succesorale (petiţia de ereditate);

d) privind nevalabilitatea dispoziţiilor testamentare;

e) de partaj şi privind planul de partaj, contractul de partaj sau contractul de amînare a partajului;

f) întemeiate pe dreptul rezultat dintr-un legat sau o sarcină testamentară;

g) privind tragerea la răspundere a custodelui sau administratorului masei succesorale ori a executorului testamentar sau privind încetarea atribuţiilor acestora;

h) de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale.

(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art.40 alin.(1).

(3) Acţiunile creditorilor defunctului şi ale altor creditori ai masei succesorale se înaintează în instanţa de la locul deschiderii moştenirii. Această regulă nu exclude competenţa altor instanţe, la alegerea reclamantului conform art.39, şi nu înlătură competenţa excepţională conform art.40.

(4) În cazul în care locul deschiderii moştenirii este în afara teritoriului Republicii Moldova, dar, conform legii, instanţele judecătoreşti naţionale au competenţă jurisdicţională asupra pricinii, acţiunea în materiile prevăzute de alin.(1) şi (3) din prezentul articol se înaintează în instanţa de la locul unde se află majoritatea bunurilor situate pe teritoriul Republicii Moldova sau, în lipsa acestora, în instanţa competentă conform art.38.”

4. La articolul 87 alineatul (1):

la litera b), cuvîntul „revendicate” se substituie cu cuvîntul „cerute”, iar cuvîntul „revendicare” se substituie cu cuvîntul „transmitere”;

literele i) şi j) se abrogă;

alineatul se completează cu literele j¹) şi j²) cu următorul cuprins:

„j¹) în mărime de 20% din valoarea bunului – în acţiunile posesorii;

j²) din valoarea dreptului real sau de creanţă – în cazul acţiunii în efectuarea înregistrării, al acţiunii în justificare şi al acţiunii în rectificare a registrului de publicitate prevăzut de lege;”.

5. La articolul 104 alineatul (1) litera b), cuvîntul „filialei” se substituie cu cuvîntul „sucursalei”.

6. La articolul 111:

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen.”

7. La articolul 112:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art.111 alin.(3), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art.111 alin.(4), acesta expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.”

articolul se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Dacă ultima lună nu are ziua respectivă determinată conform alin.(1), termenul expiră în ultima zi a lunii.”

8. La articolul 175:

alineatul (1) se completează cu litera a¹) cu următorul cuprins:

„a¹) să noteze acţiunea, în registrele de publicitate prevăzute de lege, în raport cu drepturile pîrîtului;”

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Sechestrul sau interdicţia aplicată în privinţa unui drept înregistrat într-un registru de publicitate prevăzut de lege nu împiedică titularul dreptului să încheie acte juridice de dispoziţie cu privire la drept, cu condiţia că actul juridic stipulează expres că este încheiat sub condiţia suspensivă a ridicării sechestrului sau interdicţiei. În acest caz, dreptul dobînditorului doar se înregistrează provizoriu.”

9. Codul se completează cu articolul 175¹cu următorul cuprins:

„Articolul 175¹. Notarea acţiunii în registrul de publicitate prevăzut de lege

(1) În cazurile prevăzute de art.283²⁷ din Codul civil şi în alte cazuri prevăzute de lege, acţiunea este notată în registrul de publicitate prevăzut de lege la cererea reclamantului, fără intervenţia instanţei de judecată.

(2) Reclamantul poate cere instanţei de judecată să dispună notarea acţiunii pentru alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(1).

(3) Dacă legea nu prevede altfel, notarea acţiunii efectuate în raport cu un drept înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege nu împiedică efectuarea înregistrărilor, înregistrărilor provizorii sau a notărilor în folosul terţilor fără consimţămîntul solicitantului sau al beneficiarului notării.

(4) Instanţa de judecată va dispune notarea acţiunii, dar nu va dispune aplicarea sechestrului sau a interdicţiei asupra dreptului înregistrat într-un registru de publicitate prevăzut de lege dacă notarea acţiunii constituie o măsură de asigurare suficientă pentru a proteja interesele legitime ale reclamantului.

(5) Dispoziţiile art.176 privind ordinea aplicării sechestrului se aplică în mod corespunzător ordinii dispunerii notării acţiunii de către instanţa de judecată.

(6) Dacă acţiunea în privinţa căreia s-a dispus notarea se admite, reclamantul poate urmări dreptul înregistrat atît împotriva pîrîtului, cît şi împotriva oricărei persoane care l-a dobîndit ulterior.”

10. La articolul 262, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) pînă la determinarea succesorului în drepturi al persoanei juridice ieşite din proces sau pînă la determinarea moştenitorului sau desemnarea persoanei împuternicite să acţioneze în numele masei succesorale (executor testamentar care are împuterniciri de administrare, custode sau administratorul masei succesorale desemnat de notar ori administratorul insolvabilităţii masei succesorale) – în cazurile prevăzute la art.260 alin.(1) lit.a). Moştenitorul nu este obligat să continue procesul pînă la acceptarea moştenirii sau pînă la expirarea termenului de renunţare la moştenire;”.

11. Titlul II se completează cu compartimentul B⁴ cu următorul cuprins:

„B⁴. PROCEDURA ÎN ACŢIUNILE POSESORII

Capitolul XXII⁴

PROCEDURA ÎN ACŢIUNILE POSESORII

Articolul 278¹⁵. Domeniul de aplicare

(1) În procedura privind acţiunile posesorii se judecă acţiunile prin care se apără posesia în temeiul art.308–311 din Codul civil (acţiunile posesorii).

(2) Acţiunile posesorii se judecă în instanţă conform regulilor generale de examinare a acţiunilor civile, cu excepţiile stabilite de dispoziţiile prezentului capitol.

Articolul 278¹⁶. Examinarea acţiunii şi căile de atac

(1) Acţiunile posesorii se judecă de urgenţă şi cu precădere.

(2) Sînt inadmisibile acţiunea reconvenţională şi orice alte cereri, inclusiv măsurile asigurătorii, prin care se solicită protecţia unui drept în legătură cu bunul în litigiu, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.310 şi 311 din Codul civil.

(3) Hotărîrea asupra acţiunii posesorii este supusă numai recursului.

Articolul 278¹⁷. Autoritatea lucrului judecat

(1) Hotărîrea judecătorească prin care s-a soluţionat o acţiune posesorie are autoritate de lucru judecat într-o acţiune posesorie ulterioară între aceleaşi părţi, fiind întemeiată pe aceleaşi fapte. Aceasta nu are însă o astfel de autoritate într-o acţiune ulterioară privitoare la fondul dreptului.

(2) Hotărîrea judecătorească prin care s-a soluţionat o acţiune privitoare la fondul dreptului are autoritate de lucru judecat într-o acţiune posesorie ulterioară, în legătură cu acelaşi bun, între aceleaşi părţi.

(3) Pîrîtul, în procesul privind acţiunea posesorie, nu poate introduce o acţiune privind fondul dreptului pînă cînd hotărîrea judecătorească prin care se admite acţiunea posesorie nu rămîne definitivă şi nu este executată.

(4) Cu toate acestea, pîrîtul poate introduce o acţiune privitoare la fondul dreptului înainte de momentul prevăzut la alin.(3) dacă demonstrează că nu a putut executa hotărîrea judecătorească prin care se admite acţiunea posesorie din culpa reclamantului care participă la procedura în acţiunea posesorie.”

12. La articolul 279 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:

„i) uzucapiunea dreptului contrar cuprinsului registrului de publicitate;”.

13. La articolul 302 alineatul (2) literele a) şi b), după cuvîntul „reşedinţa” se introduc cuvintele „temporară a”.

14. Capitolul XXXII va avea următorul cuprins:

„Capitolul XXXII

UZUCAPIUNEA DREPTULUI CONTRAR CUPRINSULUI

REGISTRULUI DE PUBLICITATE

Articolul 327. Domeniul de aplicare şi competenţa

(1) Dispoziţiile prezentului capitol sînt aplicabile cererilor de constatare a uzucapiunii în temeiul art.330⁴ din Codul civil şi efectuării înregistrării corespunzătoare în registrul de publicitate prevăzut de lege.

(2) Cererea de uzucapiune se depune la instanţa de judecată de la locul de aflare a bunului imobil, iar în cazul altor bunuri – la sediul sau oficiul teritorial respectiv al autorităţii competente să efectueze înregistrări şi radieri în registrul de publicitate corespunzător prevăzut de lege.

Articolul 328. Cuprinsul cererii de uzucapiune

(1) Petiţionarul va arăta în cererea de uzucapiune data de la care posedă bunul sub nume de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacă bunul posedat este sau nu înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, precum şi numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacă îl cunoaşte.

(2) La cererea de uzucapiune se vor anexa:

a) un certificat de deces care atestă că titularul dreptului înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege este decedat sau, după caz, un certificat (confirmare, extras etc.) emis de autoritatea competentă, care atestă faptul că persoana juridică titulară a dreptului înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege şi-a încetat existenţa;

b) un certificat eliberat de autoritatea competentă, din care să rezulte faptul dacă moştenirea titularului înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege a fost sau nu deschisă, iar în caz afirmativ, cine sînt moştenitorii;

c) în cazul imobilelor, un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale;

d) certificatul privind absenţa datoriilor la bugetul public naţional al petiţionarului;

e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat posesia, atunci cînd este cazul;

f) în cazul imobilelor, documentaţia tehnică cadastrală a imobilului, realizată, pe cheltuiala celui interesat, de o persoană fizică sau juridică autorizată, potrivit legii;

g) extrasul din registrul de publicitate prevăzut de lege pentru informare, cu arătarea titularului înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege ori a înregistrării declaraţiei de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacă bunul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de autoritatea competentă care deţine registrul respectiv; în cazul în care imobilul nu este înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege în folosul altei persoane şi nici grevat de sarcini, un certificat emis de organul cadastral teritorial, care atestă acest fapt, inclusiv faptul că nu a fost atribuit un număr cadastral la înregistrarea imobilului;

h) lista cuprinzînd numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin 2 martori.

Articolul 329. Examinarea cererii de uzucapiune şi căile de atac

(1) După depunerea cererii de uzucapiune, instanţa dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege sau a succesorilor acestuia, dacă sînt cunoscuţi, precum şi emiterea unei somaţii şi, după caz, afişarea acesteia la imobilul vizat, la sediul instanţei, la sediul autorităţii competente prevăzute la art.327 alin.(2), precum şi publicarea ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi în alte publicaţii de largă răspîndire în Republica Moldova.

(2) Afişele şi publicaţia vor cuprinde:

a) denumirea instanţei care a emis somaţia, numărul şi data încheierii prin care s-a dispus emiterea;

b) numele, prenumele sau denumirea posesorului şi domiciliul sau, după caz, sediul acestuia;

c) precizarea că posesorul invocă dobîndirea proprietăţii sau a unui alt drept real prin uzucapiune;

d) indicarea precisă a bunului. În cazul imobilelor, indicarea precisă a imobilului, cu adresa poştală şi, dacă este cazul, cu număr cadastral sau topografic, iar în lipsa acestora, cu precizarea vecinătăţilor;

e) somaţia către toţi cei interesaţi să facă opoziţie, cu precizarea că, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmă publicaţii se va trece la judecarea cererii.

(3) Cheltuielile necesare pentru efectuarea formalităţilor de afişare şi publicare sînt în sarcina petiţionarului.

(4) Îndeplinirea formalităţilor prevăzute la alin.(3) va fi constatată într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei.

(5) Dacă nu s-au făcut opoziţii în termenul prevăzut la alin.(2) lit.e) sau dacă persoana înregistrată în registrul de publicitate prevăzut de lege este decedată sau şi-a încetat existenţa juridică, sau a renunţat la proprietate, instanţa se va pronunţa prin hotărîre, după ascultarea petiţionarului şi a martorilor şi după verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobîndirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.

(6) Dacă s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate petiţionarului pentru a formula referinţă potrivit dispoziţiilor de drept comun. După primirea referinţei se va fixa un termen pentru soluţionarea cererii de uzucapiune, cu citarea petiţionarului şi a oponenţilor, cărora li se va remite şi cîte o copie de pe cererea de uzucapiune şi de pe referinţa depusă de petiţionar.

(7) În toate cazurile, instanţa va cerceta dacă sînt îndeplinite cerinţele prevăzute de Codul civil pentru dobîndirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii conform art.330⁴ din Codul civil.

(8) Hotărîrea judecătorească poate fi contestată cu apel. Decizia instanţei de apel nu se supune recursului, fiind definitivă şi irevocabilă de la pronunţare.

Articolul 330. Înregistrarea în registrul de publicitate prevăzut de lege a dreptului uzucapat

(1) Petiţionarul va putea cere înregistrarea provizorie a dreptului ce a uzucapat, în temeiul hotărîrii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de uzucapiune, înainte de rămînerea definitivă a acesteia. Justificarea înregistrării provizorii se va face pe baza hotărîrii judecătoreşti rămase definitivă.

(2) În toate cazurile, registratorul registrului de publicitate prevăzut de lege nu va putea dispune înregistrarea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacă acesta a fost înregistrat sau înregistrat provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul în care s-a făcut numai o notare, se va putea dispune înregistrarea dreptului fără ca înregistrarea să fie opozabilă celui care a cerut notarea.

(3) Petiţionarul este considerat proprietar de la data înregistrării, în condiţiile legii, în registrul de publicitate prevăzut de lege a dreptului de proprietate dobîndit în temeiul uzucapiunii conform dispoziţiilor art.330⁴ din Codul civil.”

15. La articolul 460 alineatul (1) litera a), cuvintele „sau filiala” se exclud.

16. Articolul 461 alineatul (1):

la litera c), cuvîntul „cărăuşii” se substituie cu cuvîntul „transportatorii”;

litera h) se abrogă.

17. Codul se completează cu articolele 462¹–462⁷ cu următorul cuprins:

„Articolul 462¹. Competenţa instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova în materie de moştenire

Instanţele judecătoreşti naţionale sînt competente în procesele cu privire la moştenire dacă locul deschiderii moştenirii, conform Codului civil, se află pe teritoriul Republicii Moldova.

Articolul 462². Competenţa contractuală în procesele cu privire la moştenire

(1) În cazul în care cel care a lăsat moştenirea a ales în mod valabil legea Republicii Moldova pentru a guverna moştenirea sa, părţile la proces pot conveni ca instanţele judecătoreşti naţionale să aibă competenţă exclusivă de a se pronunţa cu privire la orice chestiune referitoare la moştenire dacă aceasta nu afectează drepturile terţilor care obţin drepturi din respectiva moştenire.

(2) Un astfel de acord de prorogare convenţională trebuie redactat în scris, datat şi semnat de părţile interesate. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea acordului este considerată echivalentă cu forma scrisă.

Articolul 462³. Declinarea competenţei în cazul în care s-a optat pentru o lege în materie de moştenire

În cazul în care cel care a lăsat moştenirea alege legea unui stat străin pentru a guverna moştenirea sa, instanţa de judecată naţională sesizată în temeiul art.462¹:

a) poate, la solicitarea unei părţi la proces, să îşi decline competenţa în cazul în care consideră că instanţele judecătoreşti din statul pentru a cărui lege s-a optat sînt mai competente să hotărască cu privire la moştenire, avînd în vedere natura acesteia, precum reşedinţa obişnuită a părţilor şi locul unde sînt situate bunurile; sau

b) este obligată să îşi decline competenţa în cazul în care părţile au convenit, în conformitate cu art.462², să confere competenţa instanţelor judecătoreşti din statul străin pentru a cărui lege s-a optat.

Articolul 462⁴. Competenţa în cazul în care s-a optat pentru o lege în materie de moştenire

Instanţele judecătoreşti naţionale, pentru a căror lege a optat cel care a lăsat moştenirea, sînt competente să hotărască cu privire la moştenire în cazul în care:

a) o instanţă de judecată dintr-un stat străin sesizată anterior şi-a declinat competenţa cu privire la aceeaşi cauză în temeiul împrejurărilor prevăzute la art.462³;

b) părţile la proces au convenit, în conformitate cu art.462², să ofere competenţa instanţelor judecătoreşti naţionale; sau

c) părţile la proces au recunoscut în mod expres competenţa instanţei judecătoreşti naţionale.

Articolul 462⁵. Competenţa întemeiată pe înfăţişare în materie de moştenire

(1) În cazul în care, în cursul desfăşurării procesului în faţa instanţei judecătoreşti naţionale care îşi exercită competenţa în temeiul art.462⁴, rezultă că nu toate părţile au fost şi părţi la acordul de alegere a instanţei competente, instanţa continuă să îşi exercite competenţa dacă aceste părţi se înfăţişează fără a contesta competenţa instanţei.

(2) În cazul în care părţile care nu au fost părţi la acordul de alegere a instanţei competente contestă competenţa instanţei judecătoreşti menţionate la alin.(1), instanţa îşi declină competenţa. În această situaţie, competenţa de a hotărî cu privire la succesiune revine instanţelor judecătoreşti competente în temeiul art.462¹ sau al art.462⁶.

Articolul 462⁶. Competenţa subsidiară în materie de moştenire

(1) În cazul în care reşedinţa obişnuită a celui care a lăsat moştenirea în momentul decesului nu este situată în Republica Moldova, instanţele judecătoreşti naţionale sînt competente să se pronunţe asupra moştenirii, dacă în Republica Moldova sînt situate bunuri care fac parte din masa succesorală, în măsura în care:

a) cel care a lăsat moştenirea avea cetăţenia Republicii Moldova la data decesului;

b) dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la lit.a), cel care a lăsat moştenirea îşi avea anterior reşedinţa obişnuită în Republica Moldova, cu condiţia ca, în momentul sesizării instanţei, să nu fi trecut mai mult de 5 ani de la schimbarea reşedinţei obişnuite.

(2) În cazul în care nu sînt întrunite condiţiile prevăzute la alin.(1), instanţele judecătoreşti naţionale sînt competente să se pronunţe asupra bunurilor care fac parte din masa succesorală şi sînt situate pe teritoriul Republicii Moldova.

Articolul 462⁷. Limitarea procedurilor în materie de moştenire

(1) În cazul în care masa succesorală conţine bunuri situate într-un stat străin, la cererea uneia dintre părţi la proces, instanţa de judecată naţională sesizată să hotărască cu privire la moştenire poate decide să nu se pronunţe cu privire la unul sau mai multe dintre bunuri dacă s-a demonstrat că hotărîrea sa cu privire la acele bunuri nu va fi recunoscută şi, după caz, declarată executorie în acel stat străin.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu afectează dreptul părţilor de a delimita obiectul litigiului pornit în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale.”

Art.IX. – Articolul 11 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2004 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.214–220, art.704), cu modificările ulterioare, se completează cu litera n¹) cu următorul cuprins:

„n¹) contractele de leasing, în partea referitoare la dreptul locatorului de a intra în posesia bunului, a documentelor aferente lui şi de a obţine radierea leasingului din registrul de publicitate, cu condiţia că locatorul este o organizaţie de creditare nebancară sau o societate de leasing, iar leasingul a fost notat sau înregistrat conform dispoziţiilor art.929 alin.(3) din Codul civil;”.

Art.X. – Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47–49, art.213), cu modificările ulterioare, se completează cu articolul 9¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 9¹. Încheierea contractelor de asigurare de către rezidenţii Republicii Moldova

Rezidenţii Republicii Moldova, în sensul Legii nr.62/2008 privind reglementarea valutară, pot încheia contracte de asigurare doar cu societăţi înregistrate în Republica Moldova ori sucursalele societăţilor străine înregistrate în Republica Moldova, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă, precum şi cu excepţia cazurilor prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.”

Art.XI. – Legea nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.11–21, art.6), cu modificările ulterioare, se completează cu articolele 31¹–31³ cu următorul cuprins:

„Articolul 31¹. Registrul de stat al transporturilor

(1) Registrul de stat al transporturilor descrie vehiculele supuse înmatriculării şi arată drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri.

(2) În cazurile prevăzute de lege, în Registrul de stat al transporturilor pot fi notate drepturi, fapte sau raporturi juridice dacă au legătură cu vehiculele cuprinse în acest registru.

(3) Procedura de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere în Registrul de stat al transporturilor şi alte aspecte legate de funcţionarea sa se reglementează prin hotărîre de Guvern.

Articolul 31². Înregistrările în Registrul de stat al transporturilor

(1) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale asupra vehiculelor înmatriculate în Registrul de stat al transporturilor se constituie, se transmit, se grevează cu alte drepturi reale numai prin înregistrare în Registrul de stat al transporturilor, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condiţiile legii. Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale asupra vehiculelor înmatriculate în Registrul de stat al transporturilor se sting numai prin radierea lor din registrul de publicitate prevăzut de lege, cu consimţămîntul titularului, exprimat în forma prevăzută de lege.

(2) Dispoziţiile alin.(1):

a) nu împiedică recunoaşterea dreptului de proprietate asupra vehiculelor dobîndite în mod legal în afara Republicii Moldova înainte de înmatricularea în Registrul de stat al transporturilor;

b) nu se aplică grevărilor cu acele drepturi reale care, conform legii, se supun înregistrării în Registrul garanţiilor reale mobiliare.

Articolul 31³. Drepturile, actele sau faptele supuse notării

(1) În afara altor cazuri prevăzute de lege sînt supuse notării în Registrul de stat al transporturilor:

a) reutilarea care a condus la modificarea datelor de evidenţă a vehiculului;

b) prezenţa la vehicul a unui număr de identificare nimicit intenţionat, falsificat sau contrafăcut;

c) aflarea vehiculului în căutare naţională sau internaţională.

(2) Faptele prevăzute la alin.(1) lit.b) şi c) nu împiedică înmatricularea vehiculului în Registrul de stat al transporturilor şi nici efectuarea înregistrărilor în folosul dobînditorilor de drepturi dacă nu sînt notate interdicţii conform legii.”

Art.XII. – Legea nr.135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.127–130, art.548), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolele 7 şi 8 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 7. Sucursalele societăţii

(1) Societatea este în drept să înfiinţeze sucursale în Republica Moldova în conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte legislative, iar în străinătate – şi în conformitate cu legislaţia statului străin, dacă tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte nu prevede altfel.

(2) Sucursala se dotează cu bunuri din patrimoniul societăţii care a înfiinţat-o.

(3) Sucursalele nu sînt persoane juridice şi acţionează în numele societăţii, în baza regulamentelor aprobate de societate. De activitatea sucursalei răspunde societatea care a înfiinţat-o.

(4) Administratorul sucursalei îşi exercită atribuţiile în temeiul regulamentului sucursalei, aprobat de societate, şi al mandatului eliberat de societate.

Articolul 8. Grupul

(1) În sensul prezentei legi, persoanele afiliate societăţii, asociatului, administratorului sau unui alt subiect prevăzut de prezenta lege sînt determinate de Codul civil.

(2) Societatea poate face parte dintr-un grup de persoane juridice în modul determinat de Codul civil.”

2. La articolul 9 alineatul (3), enunţul întîi se completează cu textul „ , cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”.

3. Articolul 10:

la alineatul (1) litera f), cuvintele „filialelor şi ale reprezentanţelor” se substituie cu cuvîntul „sucursalelor”;

la alineatul (4), cuvîntul „Orice” se substituie cu textul „În condiţiile legii, orice”.

4. Articolul 13 alineatul (1):

la literele e) şi f), cuvîntul „asociaţilor” se substituie cu cuvîntul „fondatorilor”;

la litera k), cuvintele „filialele şi reprezentanţele” se substituie cu cuvîntul „sucursalele”.

5. La articolul 16 alineatul (5), cuvintele „filiale şi/sau reprezentanţe” se substituie cu cuvintele „sucursale”.

6. La articolul 18, alineatul (2) se abrogă.

7. La articolul 19, alineatul (3) se abrogă.

8. Articolul 22:

la alineatul (2), enunţul al doilea se exclude;

la alineatul (5), după textul „în numele societăţii,” se introduce textul „pe cale oblică,”.

9. La articolul 23, alineatul (2) se abrogă.

10. La articolul 24 alineatul (1), cuvîntul „indivizibilă” se substituie cu cuvîntul „divizibilă”.

11. La articolul 25:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Partea socială sau o fracţiune a părţii sociale poate fi înstrăinată liber persoanei afiliate asociatului, celorlalţi asociaţi şi societăţii, dacă actul de constituire nu prevede altfel.”

la alineatul (3), cuvîntul „înstrăinării” se substituie cu cuvîntul „vînzării”, iar cuvîntul „înstrăinarea” – cu cuvîntul „vînzarea”;

la alineatul (4), cuvîntul „înstrăineze” se substituie cu cuvîntul „vîndă”;

la alineatul (7), cuvîntul „procurat” se substituie cu cuvîntul „cumpărat”, iar cuvîntul „înstrăinată” – cu cuvîntul „vîndută”;

alineatul (8) va avea următorul cuprins:

„(8) În cazul vînzării părţii sociale sau a unei fracţiuni din aceasta fără respectarea dreptului de preemţiune conform procedurii prevăzute de prezentul articol, fiecare asociat poate exercita dreptul de preemţiune şi valorifica mijloacele juridice de apărare conform art.795 alin.(4) şi (5) din Codul civil. Dispoziţiile art.792¹–797 din Codul civil rămîn aplicabile în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei legi.”

alineatul (9) se completează cu un enunţ nou cu următorul cuprins: „Această regulă nu se aplică testamentului.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Asociatul poate renunţa la dreptul de preemţiune în raport cu o anumită vînzare de către un alt asociat, fie în cadrul adunării generale a asociaţilor, fie prin declaraţie scrisă.”

12. La articolul 27 alineatul (2), după cuvintele „puse în gaj” se introduce textul „ , inclusiv al achiziţionării acesteia de către creditorul gajist,”.

13. Legea se completează cu articolul 27¹cu următorul cuprins:

„Articolul 27¹. Partea socială a soţilor în societate

(1) Asupra părţii sociale a soţilor în societate dobîndite în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie dacă contractul matrimonial nu prevede altfel.

(2) Soţul asociatului nu poate cere divizarea părţii sociale şi nici primirea sa în societate, dacă actul de constituire nu prevede altfel.”

14. La articolul 28, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Dacă partea socială este deţinută în comun de către mai multe persoane, acestea pot să-şi exercite drepturile cu privire la partea socială numai în mod unanim.”

15. La articolul 29 alineatul (1), cuvintele „numai în temeiul titlului executoriu” se exclud.

16. Articolul 44 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Prin actul de constituire sau regulamentele societăţii se poate reglementa modul şi volumul dezvăluirii informaţiei către asociaţi, ţinînd cont de nevoia de transparenţă a activităţii faţă de asociat, precum şi de nevoia de a proteja informaţia confidenţială, secretul comercial, datele cu caracter personal şi alte interese legitime.”

17. La articolul 47 alineatul (1), după cuvintele „nu a vărsat aportul subscris” se introduce textul „după expirarea unui termen suplimentar de o lună, care i-a fost stabilit prin notificare, pentru vărsarea aportului”.

18. Articolul 49:

alineatul (1):

la litera m), cuvintele „în prealabil a” se exclud;

la litera n), cuvintele „filialelor şi reprezentanţelor” se substituie cu cuvîntul „sucursalelor”;

alineatul (2) se completează cu litera f¹) cu următorul cuprins:

„f¹) aprobarea încheierii actelor juridice şi altor operaţiuni dintre administrator sau o persoană afiliată administratorului, pe de o parte, şi societate, pe de altă parte;”.

19. Articolul 58 alineatul (1) punctul 2):

la litera d), cuvîntul „prealabil” se exclude;

la litera e), cuvintele „filialelor şi reprezentanţelor” se substituie cu cuvîntul „sucursalelor”.

20. Articolul 61 va avea următorul cuprins:

„Articolul 61. Atacarea hotărîrilor adunării generale a asociaţilor în instanţa de judecată

Hotărîrile adunării generale a asociaţilor ori deciziile asociatului unic sînt nule sau anulabile în condiţiile Codului civil.”

21. La articolul 71 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) să elibereze altor persoane mandat în numele societăţii;”.

22. La articolul 73, alineatul (3) se abrogă.

23. La articolul 76, alineatele (3)–(5) se abrogă.

24. La articolul 77 alineatul (3), litera b) va avea următorul cuprins:

„b) persoanele afiliate administratorului;”.

Art.XIII. – Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.184–187, art.711), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, sintagmele „filială şi reprezentanţă” şi „filială sau reprezentanţă”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „sucursală” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. Articolul 4 se completează cu alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Pentru înregistrarea organizaţiei necomerciale, a modificărilor în statutul acesteia şi în Registrul de stat se percepe o taxă în mărimea şi modul prevăzute de Guvern.”

3. La articolul 5:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 5. Termenele înregistrării de stat”;

alineatul (1) se abrogă.

4. La articolul 12 alineatul (2), după cuvintele „specificate în” se introduc cuvintele „Codul civil şi”.

5. Legea se completează cu articolul 17¹ cu următorul cuprins:

„Articolul 17¹. Încetarea calităţii de administrator

(1) Persoana înscrisă în registrul de publicitate în calitate de administrator poate renunţa la calitatea de administrator şi solicita radierea din registru dacă face dovada că:

a) a expirat termenul pentru care a fost desemnată; sau

b) calitatea de administrator a încetat în baza unui temei prevăzut de lege sau de actele constitutive; sau

c) în conformitate cu legea sau actul constitutiv, este în drept să solicite încetarea calităţii de administrator şi că a trecut un termen mai mare de 30 de zile din momentul în care a solicitat organului competent adoptarea unui act privind încetarea calităţii de administrator.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.c), administratorul care vrea să renunţe la calitatea de administrator trebuie să convoace, în termenul prevăzut la alin.(1) lit.c), şedinţa organului competent al persoanei juridice.

(3) Dispoziţiile legislaţiei muncii nu pot fi invocate pentru ca renunţarea să producă efecte înainte de şedinţa organului competent al persoanei juridice.

(4) Persoana juridică este obligată, în termenul prevăzut la alin.(1) lit.c), să adopte hotărîrea necesară şi să ia alte măsuri pentru a înceta calitatea de administrator şi pentru a îndeplini formalităţile de publicitate impuse de lege.

(5) În termen de 30 de zile de la radiere, organul înregistrării de stat este obligat să notifice persoana juridică despre radierea din registrul de publicitate a administratorului acestei persoane juridice.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi radierii din registrul de publicitate a administratorului sucursalei.”

6. Articolul 19¹se abrogă.

Art.XIV. – La articolul 45 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Persoana al cărei drept sau interes legitim a fost lezat prin contravenţie îl poate apăra prin acţiune civilă depusă conform legislaţiei procedurale civile. Această persoană are în special dreptul la repararea prejudiciului patrimonial şi a celui nepatrimonial cauzate prin contravenţie. Prezentul alineat se aplică în egală măsură şi în cazul în care, în sensul art.30 alin.(11), se consideră că făptuitorul nu a fost supus răspunderii contravenţionale.”

Art.XV. – La articolul 32 alineatul (1) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160–164, art.537), cu modificările ulterioare, cuvintele „cu caracter necomercial” se exclud.

Art.XVI. – Legea insolvabilităţii nr.149/2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193–197, art.663), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (2), enunţul întîi se completează cu textul „ , precum şi maselor succesorale lăsate de persoanele fizice, indiferent de faptul dacă desfăşurau sau nu activitate de întreprinzător”.

2. Articolul 36 va avea următorul cuprins:

„Articolul 36. Continuarea procesului în cazul decesului debitorului

(1) Dacă debitorul persoană fizică decedează după ce s-a depus cererea introductivă sau după intentarea procesului de insolvabilitate, procesul va continua conform dispoziţiilor aplicabile procesului de insolvabilitate a masei succesorale.

(2) În cazul existenţei mai multor moştenitori, aceştia au drepturi egale în cadrul procesului de insolvabilitate.”

3. Articolul 48:

la alineatul (3), enunţul al doilea va avea următorul cuprins: „Dacă se partajează o masă succesorală, instanţa va stabili obligaţiile masei succesorale, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, sarcinile masei succesorale.”

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Instanţa de insolvabilitate va face separarea sau partajarea în natură a masei debitoare prin formarea unor loturi de atribuire. Dispoziţiile Codului civil privind partajul bunului comun sau, după caz, al masei succesorale se aplică în modul corespunzător.”

alineatul (5) se abrogă.

4. La articolul 50 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) creanţelor cumpărătorului, născute din contracte de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie.”

5. Legea se completează cu capitolul IX¹ cu următorul cuprins:

„Capitolul IX¹

PARTICULARITĂŢILE INSOLVABILITĂŢII

MASEI SUCCESORALE

Articolul 235¹. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător insolvabilităţii masei succesorale, cu derogările prevăzute de prezentul capitol şi dispoziţiile Codului civil în materie de insolvabilitate a masei succesorale.

(2) În scopul aplicării corespunzătoare a dispoziţiilor prezentei legi:

a) masa credală este formată din pasivul masei succesorale, iar masa debitoare este formată din activul masei succesorale;

b) referinţele în adresa debitorului înainte de deschiderea moştenirii se consideră referinţe la cel care a lăsat moştenirea, iar referinţele în adresa debitorului după deschiderea moştenirii se consideră referinţe lăsate la moştenitori.

Articolul 235². Admisibilitatea intentării procesului de insolvabilitate

(1) Cererea introductivă nu poate fi respinsă în temeiul faptului că un moştenitor încă nu a acceptat moştenirea sau că acesta poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile masei succesorale.

(2) În cazul în care există mai mulţi moştenitori, procesul de insolvabilitate poate fi intentat şi după efectuarea partajului masei succesorale.

(3) Procesul de insolvabilitate nu se poate limita doar la o parte din masa succesorală.

Articolul 235³. Dreptul de a depune cerere introductivă

(1) Dreptul de a depune cerere introductivă îl au următoarele persoane:

a) oricare moştenitor;

b) creditorul oricărui moştenitor, pe cale oblică, în condiţiile legii;

c) administratorul masei succesorale sau custodele, executorul testamentar care are dreptul de a administra masa succesorală;

d) oricare creditor al masei succesorale.

(2) Dacă nu toţi moştenitorii au depus cererea introductivă, procesul de insolvabilitate a masei succesorale se intentează doar dacă temeiul intentării este demonstrat în faţa instanţei. Instanţa de insolvabilitate va audia ceilalţi moştenitori.

(3) În cazul în care administrarea masei succesorale revine executorului testamentar, instanţa de insolvabilitate îl va audia doar la cererea moştenitorului, iar moştenitorul, la rîndul său, va fi audiat doar la cererea executorului testamentar.

(4) Planul procedurii de restructurare poate fi propus doar de către toţi moştenitorii.

Articolul 235⁴. Termenul de depunere a cererii introductive

Cererea introductivă a creditorului masei succesorale nu poate fi depusă dacă au expirat 2 ani din momentul acceptării moştenirii de către cel puţin un moştenitor.

Articolul 235⁵. Temeiurile intentării procesului de insolvabilitate

(1) Drept temei de intentare a procesului de insolvabilitate îl constituie incapacitatea de plată a masei succesorale sau supraîndatorarea acesteia.

(2) Dacă cererea introductivă este depusă de către moştenitor, administratorul masei succesorale, custode sau executorul testamentar, temei de intentare a procesului de insolvabilitate îl constituie pericolul intrării masei succesorale în incapacitate de plată cînd, în mod previzibil, nu se vor putea executa obligaţiile pecuniare devenite scadente.

Articolul 235⁶. Procedura de executare după data deschiderii moştenirii

Procedura de executare silită, iniţiată faţă de masa succesorală după data deschiderii moştenirii, nu acordă creditorului care a iniţiat-o dreptul de satisfacere separată a creanţei.

Articolul 235⁷. Recuperarea prestaţiilor pentru satisfacerea legatelor şi a sarcinilor testamentare

Pentru satisfacerea legatelor şi a sarcinilor testamentare, prestaţiile executate din contul masei succesorale pot fi contestate în aceleaşi condiţii ca şi transferurile cu titlu gratuit efectuate din contul masei succesorale.

Articolul 235⁸. Cheltuielile suportate de moştenitor

Moştenitorul nu poate refuza satisfacerea obligaţiilor care îi revin, invocînd cheltuieli care trebuie să-i fie rambursate din contul masei succesorale conform art.1575⁹ şi 1575¹⁰ din Codul civil.

Articolul 235⁹. Obligaţiile masei succesorale

(1) Pe lîngă obligaţiile prevăzute de art.52 din prezenta lege, următoarele obligaţii se consideră obligaţii ale masei succesorale:

a) cheltuielile care trebuie să fie rambursate moştenitorului din contul masei succesorale conform art.1575⁹ şi 1575¹⁰ din Codul civil;

b) cheltuielile de îngrijire şi de înmormîntare conform art.1572¹¹⁷din Codul civil;

c) cheltuielile din contul masei succesorale suportate pentru procesul de declarare a decesului celui care a lăsat moştenirea;

d) cheltuielile suportate pentru deschiderea testamentului, pentru administrarea masei succesorale, custodia acesteia, pentru procedura de somare publică a creditorilor în vederea înaintării pretenţiilor şi pentru întocmirea inventarului;

e) obligaţiile care rezultă din actele juridice încheiate de către custodele masei succesorale sau executorul testamentar;

f) remuneraţia şi cheltuielile datorate administratorului masei succesorale, custodelui, executorului testamentar sau moştenitorului care, înainte de a renunţa la moştenire, a gestionat-o, doar în măsura în care remuneraţia şi cheltuielile erau necesare.

(2) În caz de insuficienţă de bunuri, obligaţiile prevăzute la alin.(1) din prezentul articol se satisfac după executarea cheltuielilor masei debitoare, dar înainte de executarea creanţelor chirografare conform art.43.

Articolul 235¹⁰. Creditorii masei succesorale

(1) În cadrul procesului de insolvabilitate a masei succesorale, doar creditorii masei succesorale îşi pot înainta creanţele.

(2) Creditorii moştenitorilor care nu sînt creditori ai masei succesorale nu pot înainta creanţe.

Articolul 235¹¹. Creanţele moştenitorului

(1) Moştenitorul îşi poate înainta creanţele sale faţă de defunct.

(2) Dacă moştenitorul a executat o obligaţie a masei succesorale şi dacă nu se consideră că executarea s-a făcut din contul masei succesorale în sensul art.1575¹⁰ din Codului civil, moştenitorul poate înainta creanţa care aparţine creditorului, cu excepţia cazului în care moştenitorul poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile masei succesorale.

(3) Dacă moştenitorul poartă răspundere nelimitată faţă de un creditor separat, moştenitorul poate înainta creanţa care aparţine acelui creditor atît timp cît acesta din urmă nu îşi înaintează creanţa proprie.

Articolul 235¹². Obligaţiile cu rang inferior

(1) Creanţele care rezultă din legate şi sarcinile testamentare se satisfac după executarea creanţelor chirografare prevăzute la art.43 alin.(2) pct.6).

(2) Dacă testatorul a dispus, prin dispoziţie testamentară, ca un legat sau o sarcină testamentară să fie îndeplinită înainte de un alt legat sau o altă sarcină testamentară, atunci primele vor fi satisfăcute cu prioritate.

(3) Creanţa ce aparţine creditorului care, în temeiul art.1575⁴ din Codul civil, a fost exclus din cadrul procedurii de somare publică a creditorilor sau care, în temeiul art.1575⁵ din Codul civil, se asimilează creditorului exclus va fi satisfăcută doar după executarea creanţelor chirografare prevăzute la art.43 alin.(2) pct.6) din prezenta lege, precum şi la alin.(1) din prezentul articol. În alte aspecte, aceste restricţii nu afectează rangul de prioritate al creanţelor.

Articolul 235¹³. Bunurile restituite

(1) Bunurile restituite masei succesorale ca urmare a contestării unui act juridic încheiat de către cel care a lăsat moştenirea sau a unei prestaţii efectuate faţă de el nu pot fi folosite pentru satisfacerea creanţelor prevăzute la art.235¹² alin.(1).

(2) Bunurile restituite masei succesorale de către moştenitor conform art.1575⁹–1575¹¹ din Codul civil pot fi folosite pentru a satisface creanţele care aparţin creditorului exclus, în temeiul art.1575⁴ din Codul civil, din cadrul procedurii de somare publică a creditorilor sau celui care, în temeiul art.1575⁵ din Codul civil, se asimilează creditorului exclus, în măsura în care moştenitorul este ţinut să restituie bunurile respective conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.

Articolul 235¹⁴. Moştenirea subsecventă

Dispoziţiile art.235⁸, 235⁹ alin.(1) lit.a) şi 235¹¹alin.(2) şi (3), de asemenea, se aplică moştenitorului prealabil după ce a survenit moştenirea subsecventă.

Articolul 235¹⁵. Planul procedurii de restructurare

Suplimentar la celelalte elemente prevăzute de lege, planul procedurii de restructurare va stabili dacă, conform Codului civil, moştenitorul poartă sau nu poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile masei succesorale guvernate de plan.

Articolul 235¹⁶. Vînzarea cotei succesorale

(1) Dacă moştenitorul şi-a vîndut cota succesorală, el va fi substituit de către cumpărător în procesul de insolvabilitate.

(2) Moştenitorul poate depune o cerere introductivă în condiţiile în care o poate face un creditor al masei succesorale în privinţa unei obligaţii a masei succesorale care, potrivit condiţiilor vînzării-cumpărării, trebuia satisfăcută de cumpărător. Moştenitorul are acelaşi drept în privinţa celorlalte obligaţii ale masei succesorale, cu excepţia cazului în care moştenitorul poartă răspundere nelimitată sau dacă s-a dispus administrarea masei succesorale. Dispoziţiile art.235⁸, 235⁹ alin.(1) lit.a) şi art.235¹¹ se aplică moştenitorului şi după vînzarea cotei sale succesorale.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în mod corespunzător cazurilor în care o persoană a vîndut cota succesorală dobîndită prin contract sau, pe altă cale, s-a obligat să vîndă cota succesorală dobîndită în temeiul legii ori în alt temei.”

6. Articolul 254 se completează cu alineatele (4) şi (5) cu următorul cuprins:

„(4) Dispoziţiile art.50 alin.(2) lit.c) se aplică contractelor încheiate după 1 martie 2019.

(5) Dispoziţiile art.50 alin.(1) se aplică şi creanţelor persoanelor fizice, născute din contracte de investire în construcţia de locuinţe, încheiate şi înregistrate (notate) în registrul bunurilor imobile înainte de 1 martie 2019.”

Art.XVII. – (1) La 1 martie 2019 se abrogă:

– articolul 21 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;

– Legea nr.171/1994 cu privire la secretul comercial;

– articolele 40¹ şi 40⁶ din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543/1998;

– Legea nr.449/2001 cu privire la gaj;

– Legea nr.198/2003 cu privire la arenda în agricultură;

– articolul 19 din Legea nr.81/2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător;

– Legea nr.59/2005 cu privire la leasing;

– Legea nr.142/2008 cu privire la ipotecă;

– Legea nr.256/2011 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

– Legea nr.8/2016 privind drepturile consumatorilor la încheierea contractelor.

(2) Capitolul II din Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări se abrogă la 1 ianuarie 2020.

(3) Guvernul, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile acesteia.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI	Andrian CANDU
Nr.133. Chişinău, 15 noiembrie 2018.

Printează

Descarcă

↑

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊