H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din art.10 pct.4 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992

cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

(sesizarea nr.154g/2017)

 

nr. 2  din  30.01.2018

 

Monitorul Oficial nr.108-112/54 din 30.03.2018

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl, Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 30 noiembrie 2017, şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 30 ianuarie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „activităţii fără licenţă” din pct.4 al art.10 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, ridicată de avocatul Alexandru Tănase, în dosarul nr.3-694/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 30 noiembrie 2017 de către judecătorul Mihai Murguleţ, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că prevederile contestate, potrivit cărora desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără licenţă se sancţionează cu amendă în mărimea venitului brut obţinut, sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 21, 23 şi 46 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 15 decembrie 2017 sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de avocatul Elena Munteanu, reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

8. La 20 iunie 2017, Direcţia Generală de Administrare Fiscală Sud a emis o decizie prin care SRL „GBA Trans” a fost sancţionată în temeiul art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi pentru practicarea activităţii de întreprinzător fără licenţă, in concreto a activităţii de transport rutier contra cost.

9. La 19 iulie 2017, SRL „GBA Trans” a depus la Serviciul Fiscal de Stat o contestaţie, prin care a solicitat anularea deciziei menţionate supra.

10. Prin decizia din 17 august 2017, Serviciul Fiscal de Stat a respins ca neîntemeiată contestaţia depusă de SRL „GBA Trans”.

11. La 20 septembrie 2017, SRL „GBA Trans” a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, prin care a solicitat anularea deciziei Direcţiei Generale de Administrare Fiscală Sud din 20 iunie 2017 şi a deciziei Serviciului Fiscal de Stat din 17 august 2017.

12. În cadrul şedinţei de judecată din 27 noiembrie 2017, avocatul Alexandru Tănase a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „activităţii fără licenţă” din pct.4 al articolului 10 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

13. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

 

B. Legislaţia pertinentă

14. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

15. Prevederile relevante ale Legii nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (M.O., 1994, nr.2, art.33) sunt următoarele:

Articolul 10

Reglementarea activităţii de antreprenoriat

„[…]

4. Pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, Serviciul Fiscal de Stat, Agenţia Servicii Publice sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei aplică amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate.

[…]”

16. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (republicat în M.O., 2017, nr.78-84, art.100) sunt următoarele:

Articolul 197

Încălcarea normelor de efectuare a transportului

rutier de persoane şi mărfuri

„[…]

(3) Efectuarea transportului rutier contra cost de mărfuri fără a deţine licenţa de transport rutier,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu suspendarea, în ambele cazuri, a dreptului de utilizare a vehiculului rutier pe un termen de 6 luni.

[…]”

[Art.197 alin.(3) în redacţia până la intrarea în vigoare a Legii nr.295 din 21.12.2017]

Articolul 263

Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător

”[…]

(4) Desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţie, licenţă sau certificat, eliberate de autoritatea competentă în temeiul legii,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 180 de unităţi convenţionale.

[…]”

 

ÎN DREPT

17. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, reglementarea paralelă a răspunderii pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător fără licenţă, precum şi aplicarea sancţiunii în lipsa unor criterii de individualizare.

18. Astfel, excepţia se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum principiul legalităţii şi certitudinii juridice, principiul clarităţii, accesibilităţii şi previzibilităţii legii, principiul individualizării sancţiunilor şi cel al proporţionalităţii sancţiunilor aplicate.

 

A. ADMISIBILITATEA

19. Prin decizia sa din 15 decembrie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

21. Fiind ridicată de către avocatul Alexandru Tănase, în dosarul nr.3-694/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art.135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

22. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

23. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „activităţii fără licenţă” din pct.4 al art.10 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

24. Curtea reţine că prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzelor, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea cauzei.

25. Totodată, examinând sesizarea, Curtea observă că autorul a supus criticilor de constituţionalitate şi sancţiunea prevăzută în art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

26. Curtea subliniază că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituţionalităţii.

27. Prin urmare, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

28. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul pretinde că normele contestate încalcă prevederile articolelor 1 alin.(3), 21, 23 alin.(2) şi 46 din Constituţie.

29. De asemenea, autorul excepţiei a susţinut că dispoziţiile legale contestate încalcă principiul individualizării sancţiunii, contrar articolului 20 din Constituţie.

30. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va opera cu prevederile articolelor 1 alin.(3), 20 şi 23 alin.(2) din Constituţie, prin raportare la jurisprudenţa sa şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – Curtea Europeană).

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 1 alin.(3), 20 şi 23 alin.(2) DIN CONSTITUŢIE

31. Dispoziţiile contestate urmează a fi examinate prin prisma articolului 1 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia:

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

32. La fel, prevederile supuse controlului constituţionalităţii urmează a fi examinate prin prisma articolului 20 din Constituţie, potrivit căruia:

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

33. De asemenea, în opinia autorului, prevederile supuse controlului constituţionalităţii contravin articolului 23 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia:

„(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

 

1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

34. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul menţionează că art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi prevede răspunderea pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără licenţă, implicit a activităţii de transport rutier de mărfuri contra cost, deşi, aceeaşi faptă este susceptibilă de răspundere şi în baza art.197 alin.(3) din Codul contravenţional [în redacţia până la intrarea în vigoare a Legii nr.295 din 21.12.2017].

35. În acest context, autorul excepţiei a relevat că, în speţă, persoana juridică urma să fie trasă la răspundere în baza Codului contravenţional, care este o lege adoptată ulterior şi care stabileşte o sancţiune mai blândă.

36. Astfel, autorul susţine că prevederile contestate nu corespund exigenţelor de previzibilitate a legii, or, persoana nu poate să cunoască în baza cărei legi va fi sancţionată, fapt contrar articolului 23 din Constituţie. Potrivit autorului, paralelismul legislativ existent generează confuzie şi incertitudine pentru destinatarul legii.

37. Mai mult, autorul afirmă că, spre deosebire de prevederile Codului contravenţional, care permit individualizarea sancţiunii, ţinându-se cont de toate circumstanţele atenuante şi agravante, sancţiunea stabilită în art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi este una fixă, care se aplică în mărimea venitului brut obţinut. În acest sens, autorul menţionează că, potrivit jurisprudenţei anterioare a Curţii, în lipsa unor sancţiuni relativ determinate şi a altor mecanisme de individualizare a sancţiunii, persoana nu are posibilitatea reală de a beneficia de o sancţiune echitabilă.

 

2. Argumentele autorităţilor

38. În şedinţa plenară publică a Curţii, reprezentantul Parlamentului a susţinut că, reglementarea răspunderii pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără licenţă în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nu aduce atingere prevederilor constituţionale, ci poartă un caracter descurajator pentru faptele de practicarea a activităţii de întreprinzător fără licenţă.

39. Guvernul şi Preşedintele Republicii Moldova nu au prezentat opinia sa scrisă asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

 

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

3.1.1. Condiţiile de calitate a legii

40. Curtea subliniază că dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle sale, consacrat în articolul 23 alin.(2) din Constituţie, implică adoptarea de către legiuitor a unor legi accesibile, previzibile şi clare.

41. În Hotărârea nr.26 din 23 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că:

„Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate – norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art.23 din Constituţie […].”

42. Curtea Europeană în jurisprudenţa sa a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, instituind o serie de repere, pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru respectarea acestor exigenţe.

43. Astfel, Curtea Europeană a menţionat că nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi corecteze conduita. În special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice (cauza Amann vs. Elveţia, hotărârea din 16 februarie 2000, §56). Testul preciziei legii impune ca legea, în situaţiile în care oferă o anumită marjă de discreţie, să indice cu suficientă claritate limitele acesteia (cauza Silver şi alţii v. Regatul Unit, hotărârea din 25 martie 1983, §80).

44. În acest sens, în Hotărârea nr.26 din 27 septembrie 2016, Curtea a reţinut că la elaborarea unui act normativ legiuitorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigenţelor de calitate. De asemenea, textul legislativ trebuie să corespundă principiului unităţii materiei legislative sau corelaţiei între textele regulatorii, pentru ca persoanele să-şi poată adapta comportamentul la reglementările existente, ce exclud interpretările contradictorii sau concurenţa între normele de drept aplicabile.

45. Astfel, Curtea subliniază că legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative, ce generează incertitudine şi insecuritate juridică. Or, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

46. Prin urmare, Curtea reţine că previzibilitatea şi claritatea constituie elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme, care în activitatea de legiferare acestea nicidecum nu pot fi omise.

3.1.2. Principiul individualizării sancţiunilor

47. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prin individualizarea legală legislatorul trebuie să ofere judecătorului competenţa de stabilire a pedepsei în anumite limite predeterminate – minimul şi maximul special al pedepsei, precum şi să prevadă, pentru acelaşi judecător, instrumentele care să-i permită alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana care a comis o contravenţie sau o infracţiune (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 10 mai 2016).

48. Astfel, individualizarea judiciară se poate realiza doar în baza unor mecanisme de apreciere reglementate de lege, fiind astfel o expresie a principiului legalităţii.

49. De asemenea, în Hotărârea nr.10 din 10 mai 2016, Curtea a subliniat că în lipsa unei sancţiuni relativ determinate şi a altor mecanisme de individualizare a sancţiunii persoana nu are nici o posibilitate reală şi adecvată de a beneficia pe cale judiciară de protejarea drepturilor sale, inclusiv de o sancţiune echitabilă. Individualizarea sancţiunii trebuie să reflecte relaţia dintre sancţiune (proporţia şi natura acesteia) şi gradul pericolului social al faptei.

50. În acest sens, Curtea a statuat că lipsa posibilităţii instanţei de judecată de a aplica criteriile pentru individualizarea sancţiunii în cauza concretă şi aplicarea unei sancţiuni absolut determinate nu asigură caracterul ei echitabil.

3. 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

51. Curtea menţionează că, principiul certitudinii juridice este esenţial pentru garantarea încrederii în statul de drept, consfinţit prin art.1 alin.(3) din Constituţie. Aşadar, asigurarea şi respectarea principiului certitudinii juridice obligă statul să edicteze într-o manieră previzibilă normele adoptate.

52. Curtea reţine că, potrivit art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, Serviciul Fiscal de Stat, Agenţia Servicii Publice sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei aplică amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate

53. Totodată, Curtea observă că desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără licenţă poate atrage şi răspunderea în baza Codului contravenţional (de ex: art.169 lit.(l), art.197, art.248, art.263 alin.(4), art.277¹ alin.(2) etc.).

54. Curtea observă că, deşi art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi operează cu noţiunea de „amendă”, aceasta are în esenţă natura unei confiscări a veniturilor obţinute ilicit, deoarece se încasează mărimea venitului brut. Prin urmare, natura sancţiunii este neclară.

55. De asemenea, Curtea constată că art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi instituie amenda într-o formă absolut determinată.

56. Astfel, Curtea reţine că, din prevederile contestate, rezultă că instanţa de judecată nu are posibilitatea individualizării sancţiunii, rolul său fiind redus la o simplă formalitate de validare a actului de constatare.

57. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că: dacă judecătorul este competent doar a stabili existenţa sau inexistenţa infracţiunii sau contravenţiei, dar nu este competent să stabilească asupra oportunităţii amenzii sau pedepsei, el nu exercită un control de plină jurisdicţie. În acest sens, persoana interesată este lipsită de dreptul de acces liber la un tribunal de plină jurisdicţie (cauza Silvester’s Horeca SRL vs. Belgia din 4 martie 2004).

58. Curtea reiterează că legiuitorul nu poate reglementa o sancţiune în aşa fel, încât să lipsească instanţa de judecată de posibilitatea de a individualiza sancţiunea, ţinând cont de circumstanţele cazului. În astfel de situaţie, competenţele instanţei ar fi limitate, creându-se precondiţii pentru încălcarea drepturilor constituţionale ale subiecţilor, inter alia, a dreptului constituţional la un proces echitabil. Or, în cauza Chevrol vs. Franţa, Curtea Europeană a reliefat că exercitarea deplinei jurisdicţii de către o instanţă presupune să nu renunţe la nici una din componentele funcţiei de a judeca. Aceasta trebuie să se bucure de plenitudine de jurisdicţie, atât în ceea ce priveşte stabilirea faptelor, cât şi aplicarea dreptului. Imposibilitatea de a se pronunţa în mod independent asupra anumitor aspecte cruciale pentru soluţionarea litigiului, cu care a fost sesizată, ar putea constitui o încălcare a art.6 §1 din Convenţia Europeană.

59. Prin urmare, Curtea menţionează că limitarea rolului instanţei de judecată lipseşte de substanţă garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat de articolele 20 din Constituţie şi 6 din Convenţia Europeană.

60. În acelaşi timp, Curtea constată că prevederile Codului contravenţional, în raport cu Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, stabilesc criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale.

61. Mai mult, Curtea observă că, în contrast cu prevederile articolului 34 alin.(3) din Codul contravenţional, potrivit cărora contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore, amenda aplicată în baza art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nu oferă beneficiul reducerii.

62. De asemenea, Curtea constată că, în temeiul Codului contravenţional şi al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, sancţiunea pentru desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără licenţă poate fi aplicată de către diferite organe (ex. Serviciul Fiscal de Stat, Agenţia Servicii Publice, agenţii constatatori din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei) în lipsa unui raport de complementaritate între acestea.

63. În aceste circumstanţe, Curtea reţine că prevederile legale nu sunt redactate cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă, cu consiliere adecvată, să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea din acestea. Prin urmare, prevederile contestate induc incertitudine juridică, fiind astfel contrare şi articolelor 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

64. Adiţional, în vederea asigurării principiului unităţii reglementărilor şi individualizării sancţiunilor, Curtea va emite o Adresă Parlamentului pentru operarea modificărilor de rigoare în acest sens în legislaţie.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr.3-694/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Se declară neconstituţionale textele „activităţii fără licenţă” şi „amendă în mărimea venitului brut” din articolul 10 punctul 4 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

 

 

PCC-01/154g/nr.2

 

Chişinău, 30 ianuarie 2018

Parlamentul Republicii Moldova

 

ADRESĂ

 

La 30 ianuarie 2018 Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.2 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art.10 pct.4 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituţionale textele „activităţii fără licenţă” şi „amendă în mărimea venitului brut” din pct.4 al art.10 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

Curtea a reţinut că reglementarea paralelă a răspunderii pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător fără licenţă, atât în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (art.10 pct.4), cât şi în Codul contravenţional (art.169 lit.(l), art.197, art.248, art.263 alin.(4), art.277¹ alin.(2) etc.), nu corespunde cerinţelor de calitate a legii, deschizând teren pentru decizii arbitrare, incertitudine şi insecuritate juridică.

De asemenea, Curtea a constatat că art.10 pct.4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi instituie amenda într-o formă absolut determinată, instanţa de judecată fiind lipsită de posibilitatea individualizării sancţiunii, rolul său reducându-se la o simplă formalitate de validare a actului de constatare.

Astfel, Curtea subliniază că deficienţele conturate supra reclamă intervenţia Parlamentului în vederea operării modificărilor de rigoare în cadrul legal, ţinând cont de considerentele expuse în hotărârea menţionată.

În conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.