H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

ale articolului 328 alin.(1) din Codul penal

(excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu)

(sesizările nr.113g/2016 şi nr.8g/2017)

 

nr. 22  din  27.06.2017

 

Monitorul Oficial nr.352-355/92 din 29.09.2017

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizările depuse la 23 septembrie 2016

şi 17 ianuarie 2017

şi înregistrate la aceleaşi date,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarelor,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate:

- a textului „dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de avocatul Alexandru Bot în dosarul nr.1rh-4/2016, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana;

- a textului „daune în proporţii considerabile intereselor publice” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de avocatul Dorin Popescu în dosarul nr.1a-521/2016, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizările au fost depuse la Curtea Constituţională la 23 septembrie 2016 de către judecătorul Igor Mânăscurtă din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, şi la 17 ianuarie 2017 de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Xenofon Ulianovschi, Svetlana Balmuş, Ion Secrieru), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au pretins în esenţă că urmările prejudiciabile ale infracţiunii – excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu – prevăzute de articolul 328 alin.(1) din Codul penal nu corespund rigorilor de legalitate a incriminării şi de calitate a legii, garantate de prevederile articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 ianuarie 2017 excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzelor.

5. Având în vedere identitatea de obiect, în temeiul articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar.

6. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Procuraturii Generale.

7. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de avocaţii Alexandru Bot şi Dorin Popescu. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIILOR PRINCIPALE

1. Circumstanţele cauzei penale nr.1rh-4/2016

8. La 27 decembrie 2013, prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, a fost încetat procesul penal intentat în privinţa lui A.V., S.C. şi I.C. pentru săvârşirea infracţiunii – exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu – prevăzute de art.328 din Codul penal, din motiv că fapta constituie o contravenţie.

9. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2014 a fost admis apelul procurorului şi pronunţată o nouă hotărâre prin care A.V., S.C. şi I.C. au fost condamnaţi, în temeiul art.328 alin.(2) lit.a) şi c) din Codul penal, la 2 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 4 ani. În motivarea deciziei sale, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a reţinut că, în urma acţiunilor ilegale ale inculpaţilor, au fost cauzate daune intereselor publice, prin faptul că a fost prejudiciată imaginea poliţiei ca organ de drept, precum şi drepturilor şi intereselor persoanei fizice, însoţite de aplicarea violenţei şi de acţiuni care înjosesc demnitatea.

10. Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel a fost declarat inadmisibil.

11. La data de 10 iunie 2016, avocatul Alexandru Bot a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, o cerere prin care a solicitat revizuirea hotărârii judecătoreşti şi ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” din alin.(1) al art.328 din Codul penal.

12. Prin încheierea din 5 septembrie 2016, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

2. Circumstanţele cauzei penale nr.1a-521/2016

13. La 16 mai 2013, prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, I.B. a fost recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(1) din Codul penal, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de amendă.

14. Avocatul şi procurorul au contestat sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, cu apel. În cererea sa de apel, avocatul a menţionat, inter alia, că învinuirea înaintată lui I.B. nu cuprinde consecinţele infracţiunii şi instanţa de fond nu a constatat în ce constau daunele în proporţii considerabile cauzate intereselor publice şi nu a indicat care anume interes public.

15. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013, apelurile declarate au fost respinse.

16. La 20 mai 2014, prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, au fost admise recursurile depuse de avocatul lui I.B şi de procuror, fiind casată decizia instanţei de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel, în alt complet de judecată.

17. La 2 octombrie 2015, Curtea de Apel Chişinău a pronunţat decizia prin care I.B. a fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza art.328 alin.(1) din Codul penal, fiindu-i aplicată pedeapsa cu amendă în mărime de 300 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice în organele de stat pe un termen de doi ani. În motivarea deciziei sale, Curtea de Apel Chişinău a reţinut că inculpatul, prin acţiunile sale, a cauzat daune intereselor publice.

18. La 16 februarie 2016, prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, a fost admis recursul depus de avocatul lui I.B., fiind casată decizia instanţei de apel din 2 octombrie 2015 şi remisă cauza la rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată.

19. La 13 decembrie 2016, în cadrul şedinţei de judecată a instanţei de apel, avocatul Dorin Popescu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „daune în proporţii considerabile intereselor publice” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal [excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu].

20. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării la adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

21. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

 

22. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova nr.985 din 18 aprilie 2002 (republicat în M.O., 2009, nr.72-74, art.195) sunt următoarele:

Articolul 126

Proporţii deosebit de mari, proporţii mari,

daune considerabile şi daune esenţiale

„(1) Se consideră proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

(1¹) Se consideră proporţii deosebit de mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”

Articolul 328

Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu

„(1) Săvârşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

[…]”

 

23. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 7

Nici o pedeapsă fără lege

„1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.”

 

ÎN DREPT

24. Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă evaluarea urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu.

25. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate se referă la elemente şi principii cu valoare constituţională precum legalitatea incriminării şi calitatea legii penale.

 

A. ADMISIBILITATEA

26. Prin decizia sa din 19 ianuarie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

27. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau de către instanţa de judecată din oficiu.

28. Fiind ridicate de avocatul Alexandru Bot în dosarul nr.1rh-4/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, şi de către avocatul Dorin Popescu în dosarul nr.1a-521/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău, sesizările sunt formulate de subiecţii abilitaţi cu acest drept, în temeiul art.135 lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

29. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

30. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul „dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal.

31. Curtea acceptă argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzelor, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea cauzelor.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

32. Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

33. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizările nu pot fi respinse ca inadmisibile şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

34. Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiilor principale, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorii excepţiei, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – Curtea Europeană).

35. În sensul celor menţionate, pentru a elucida aspectele abordate în sesizări, Curtea va opera cu prevederile articolului 1 alin.(3) combinat cu cele ale articolelor 22 şi 23 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolului 1 alin.(3) combinat cu articolele 22 şi 23 din Constituţie

36. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile contestate încalcă prevederile articolului 1 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia:

„(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

37. De asemenea, autorii excepţiei pretind că dispoziţiile contestate contravin articolului 22 din Constituţie, care prevede că:

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

38. La fel, autorii excepţiei consideră că textul supus controlului constituţionalităţii contravine prevederilor articolului 23 din Constituţie, potrivit căruia:

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

 

1. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

39. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că urmările prejudiciabile ale infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(1) din Codul penal sunt descrise extrem de vag şi nu sunt previzibile pentru subiecţii cărora se adresează, în măsura în care aceştia să-şi poată adapta comportamentul în vederea respectării legii penale.

40. Astfel, potrivit autorilor excepţiei, urmările prejudiciabile ale dispoziţiilor criticate nu sunt definite de prevederile art.126 din Codul penal, care stabilesc caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate prin săvârşirea infracţiunii doar în raport cu victima, persoană fizică.

41. Totodată, în viziunea autorilor excepţiei, dispoziţiile art.328 alin.(1) din Codul penal nu sunt clare în partea ce ţine de aprecierea daunelor în proporţii considerabile în raport cu „interesul public” şi „drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”, care pot avea şi caracter nepatrimonial, creând astfel dificultăţi şi la delimitarea infracţiunii de contravenţia prevăzută de art.313 din Codul contravenţional. În acelaşi timp, autorii excepţiei susţin că legiuitorul nu a delimitat daunele considerabile de cele esenţiale, or, noţiunile definesc aceleaşi circumstanţe într-o formulare extrem de vagă. Prin urmare, clarificarea şi atribuirea de conţinut noţiunii de daune considerabile rămâne la liberul arbitru al acuzării de stat şi al instanţei de judecată, apreciere care rămâne a fi exclusiv subiectivă.

42. Astfel, autorii excepţiei menţionează că din cauza modului în care sunt formulate, dispoziţiile contestate pot fi aplicate în mod arbitrar.

43. În acest sens, potrivit autorilor excepţiei, dispoziţiile art.328 alin.(1) din Codul penal contravin prevederilor articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

 

2. Argumentele autorităţilor

44. În opinia sa scrisă, Parlamentul a susţinut că urmările prejudiciabile sub forma de „daune în proporţii considerabile intereselor publice” prevăzute de dispoziţiile contestate reprezintă o noţiune estimativă şi se exprimă prin ştirbirea imaginii şi subminarea autorităţii organului public reprezentat de către subiectul infracţiunii.

45. De asemenea, Parlamentul a menţionat că beneficiarul şi destinatarul legii penale poate să anticipeze consecinţele care vor decurge din depăşirea vădită a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege. Prin urmare, făptuitorul nu se poate prevala de principiul generalităţii textului de lege, atât timp cât din circumstanţele concrete ale cauzei devine clar că acţiunile comise sunt de natură să angajeze răspunderea penală.

46. În opinia Preşedintelui Republicii Moldova, neclaritatea dispoziţiilor contestate de autorii excepţiei este remediată prin norma de trimitere, prevăzută de art.126 din Codul penal, care stabileşte criterii estimative de evaluare a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Astfel, determinarea şi evaluarea daunelor considerabile urmează a fi făcută de către instanţa de judecată în fiecare caz în parte, ţinându-se cont de toate circumstanţele săvârşirii infracţiunii.

47. Totodată, Preşedintele Republicii Moldova consideră că noţiunea de „interes public” nu se regăseşte în mod expres în cadrul legal naţional, însă poate fi găsită în doctrina şi jurisprudenţa altor state sub noţiunea de acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi internaţională.

48. În opinia prezentată de Guvern se menţionează că efectul retroactiv al legii penale nu a fost aplicat la soluţionarea cauzei şi, prin urmare, prevederile art.22 din Constituţie nu au incidenţă asupra dispoziţiilor contestate. În acelaşi timp, Guvernul susţine că urmările prejudiciabile ale excesului de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, reglementate atât de legea penală, cât şi de cea contravenţională, pot fi distinse anume prin gradul prejudiciabil al faptelor săvârşite care poate fi apreciat în baza art.126 din Codul penal. Totodată, Guvernul menţionează că gradul considerabil al daunelor aduse intereselor publice nu poate fi determinat prin anumite criterii exhaustive sau cuantificat într-un anumit mod, acesta urmând a fi apreciat în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze.

49. În acelaşi timp, Procuratura Generală consideră că dispoziţiile criticate sunt suficient de clare şi previzibile, atât timp cât legiuitorul la art.126 alin.(2) din Codul penal a stabilit un instrument în baza căruia urmările prejudiciabile menţionate pot fi evaluate. De asemenea, Procuratura Generală a menţionat că schimbarea criteriilor de evaluare a urmărilor prejudiciabile revine exclusiv legiuitorului, iar existenţa unor neclarităţi care pot crea deficienţe de aplicare a textului dispoziţiilor criticate nu ridică o problemă de constituţionalitate.

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

50. Curtea menţionează că principiul constituţional al preeminenţei dreptului şi al legalităţii constituie valori fundamentale ale statului de drept.

51. În Hotărârea nr.21 din 22 iulie 2016, Curtea a statuat că:

„52. […] preeminenţa dreptului se asigură prin întreg sistemul de drept inclusiv prin normele penale, acestea caracterizându-se prin anumite trăsături proprii, distinctive în raport cu alte categorii de norme, ce se diferenţiază între ele prin caracterul şi structura lor, prin sfera de incidenţă.”

52. De asemenea, în Hotărârea nr.25 din 13 octombrie 2015, Curtea a statuat că:

„33. [...] preeminenţa dreptului generează, în materie penală, principiul legalităţii delictelor şi pedepselor şi principiul inadmisibilităţii aplicării extensive a legii penale, în detrimentul persoanei, în special prin analogie.”

53. Curtea reţine că garanţiile constituţionale prevăzute de art.22 din Constituţie, de rând cu prevederile art.7 din Convenţia Europeană, consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei penale.

54. Astfel, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracţiuni (nulla poena sine lege), principiul legalităţii incriminării prevede şi cerinţa conform căreia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului prin analogie (nullum crimen sine lege).

55. În cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni v. România (hotărâre din 24 mai 2007) Curtea Europeană a statuat:

„Ca o consecinţă a principiului legalităţii condamnărilor, dispoziţiile de drept penal sunt supuse principiului de strictă interpretare.”

56. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că garanţiile instituite în Constituţie impun ca doar legiuitorul să reglementeze conduita incriminată, astfel încât fapta, ca semn al laturii obiective, să fie cert definită, dar nu identificată prin interpretarea extensivă de către cei care aplică legea penală. O astfel de modalitate de aplicare poate genera interpretări abuzive. Cerinţa interpretării stricte a normei penale, ca şi interdicţia analogiei în aplicarea legii penale, urmăresc protecţia persoanei împotriva arbitrarului (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.21 din 22 iulie 2016).

57. Curtea Europeană în jurisprudenţa sa a statuat că: „noţiunea de „lege”, prevăzută de art.7 din Convenţia Europeană, implică respectarea cerinţelor calitative, îndeosebi cele privind accesibilitatea şi previzibilitatea” (cauza Del Río Prada v. Spania, cererea nr.42750/09, hotărâre din 21 octombrie 2013, § 91).

58. Curtea Europeană a menţionat că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (cauza Cantoni v. Franţa, nr.17862/91, hotărâre din 15 octombrie 1996, §29,32, şi cauza Kafkaris v. Cipru, hotărâre din 12 februarie 2008, §140-141).

59. De asemenea, Curtea reaminteşte că în jurisprudenţa sa a reţinut că persoana trebuie să poată determina fără echivoc comportamentul care poate avea un caracter penal (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.21 din 22 iulie 2016, §71).

60. Astfel, cerinţele de calitate a legii necesită a fi îndeplinite în ceea ce priveşte atât definiţia unei infracţiuni, cât şi pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune. Or, calitatea legii penale constituie o condiţie vitală pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi ordonarea eficientă a relaţiilor sociale.

61. În acelaşi timp, Curtea notează că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art.72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării.

62. Astfel, în Hotărârea nr.6 din 16 aprilie 2015, Curtea a statuat că:

„Legiuitorul are dreptul de apreciere a situaţiilor ce necesită a fi reglementate prin norme legale. Acest drept semnifică posibilitatea de a decide asupra oportunităţii la adoptarea actului legislativ în conformitate cu politica penală promovată în interesul general. Totodată, orice reglementare urmează a fi în limitele principiilor statuate în sistemul de drept în vigoare şi să se subscrie principiului preeminenţei dreptului.”

63. În acest sens, Curtea reţine că, deşi legiferarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, totuşi această competenţă nu exclude exercitarea controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate.

64. Astfel, Curtea notează că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, precum şi utilizarea unor noţiuni mai largi în cadrul normelor penale ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de prevederile constituţionale.

3.2. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză

- Consideraţii generale privind incriminarea „excesului de putere sau a depăşirii atribuţiilor de serviciu”

65. Curtea reţine că art.328 din Codul penal sancţionează fapta de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Prin alineatul (1) al acestui articol, legiuitorul a incriminat această faptă ca fiind: „Săvârşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.”

66. Curtea reţine că infracţiunea de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu face parte din categoria infracţiunilor contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică, prin urmare fiind săvârşită de un subiect special, şi anume de persoana publică.

67. Curtea menţionează că persoana publică, în calitate de subiect special al infracţiunii exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, este învestită cu exercitarea atribuţiilor specifice serviciului public.

68. Curtea observă că excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu este o infracţiune de rezultat (materială), astfel încât consumarea ei este legată, în mod obligatoriu, de producerea unor consecinţe prejudiciabile, şi anume: „cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”.

69. Curtea reţine că, în timp ce caracterul prejudiciabil al infracţiunii este determinat de obiectul juridic protejat, constituind semnul calitativ al infracţiunii, gradul prejudiciabil depinde de gravitatea faptei săvârşite (valoarea daunei, forma vinovăţiei, motivul, scopul etc.), fiind un semn cantitativ.

70. Astfel, Curtea constată că rezultatul produs prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(1) din Codul penal, în forma în care este reglementată, determină întrunirea cumulativă a următoarelor semne: (1) natura considerabilă a daunei şi (2) sfera de incidenţă, fie interesul public, fie drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

71. Curtea constată că în Raportul asupra relaţiei dintre responsabilitatea ministerială politică şi cea penală, adoptat la cea de-a 94-a şedinţă plenară (8-9 martie 2013), Comisia de la Veneţia a constatat că prevederi penale care interzic „abuzul în serviciu”, „folosirea inadecvată a puterilor” şi „abuzul de putere” sau infracţiunile similare se găsesc în numeroase sisteme juridice europene. Comisia de la Veneţia a menţionat că poate exista necesitatea în asemenea clauze generale. În acelaşi timp, Comisia a subliniat că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerinţele calitative ale art.7 al Convenţiei Europene, cât şi la alte cerinţe fundamentale conform principiului statului de drept, precum previzibilitatea şi securitatea juridică, şi relevă, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive.

72. Comisia de la Veneţia a recomandat ca prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare să fie interpretate în sens restrâns şi aplicate cu un grad înalt de prudenţă, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.

73. În acelaşi timp, invocând jurisprudenţa Curţii Europene în cauza Liivik v Estonia (hotărâre din 25 iunie 2009), Comisia de la Veneţia a menţionat că dispoziţiile care incriminează abuzul în serviciu, precum şi interpretarea acestora, sunt moştenite din fostul sistem legal sovietic, iar autorităţile naţionale se confruntă cu sarcina dificilă a aplicării acestor norme legale în noul context al economiei de piaţă.

74. Curtea menţionează că în cauza Liivik v. Estonia (hotărâre din 25 iunie 2009) Curtea Europeană a analizat corespunderea cu art.7 din Convenţie, sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii, a infracţiunii de abuz în serviciu, urmările prejudiciabile ale căreia presupuneau „cauzarea daunelor considerabile intereselor protejate de lege ale persoanei, întreprinderii, organizaţiei, fie intereselor naţionale”.

75. Curtea constată că deficienţele prevederilor art.328 alin.(1) din Codul penal, invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, sunt similare cu cele abordate de Curtea Europeană în cauza Liivik v. Estonia.

76. Prin urmare, considerentele Curţii Europene în cauza Liivik v. Estonia sunt valabile şi urmează a fi aplicate mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

- Cu privire la claritatea prevederilor „intereselor publice” şi „drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice”

77. Examinând prevederile art.328 alin.(1) din Codul penal, Curtea constată că una din urmările prejudiciabile ale infracţiunii de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu o constituie cauzarea unor daune considerabile „intereselor publice”.

78. Curtea observă că art.328 alin.(1) din Codul penal prevede o infracţiune materială şi include interesul public în urmările prejudiciabile ale acesteia, însă norma de trimitere (art.126 alin.(2) din acelaşi cod), în temeiul căreia se evaluează in concreto prejudiciul cauzat în fiecare caz, nu stabileşte expressis verbis „interesul public” ca valoare socială care poate fi determinată.

79. În cauza Liivik v. Estonia, Curtea Europeană a reţinut că criteriile utilizate de instanţele naţionale pentru a stabili că reclamantul a cauzat un prejudiciu „considerabil intereselor statului” în calitate de funcţionar public de rang înalt şi că acţiunile sale au fost incompatibile cu „interesul general al justiţiei” erau prea vagi. Curtea Europeană nu a fost convinsă că persoana ar fi putut să prevadă în mod rezonabil riscul de a fi acuzat şi condamnat pentru faptul că prin acţiunile sale a provocat daune semnificative intereselor statului, din motiv că norma penală implica utilizarea unor noţiuni largi şi criterii de natură vagă, încât dispoziţia penală nu corespundea calităţii legii cerute în sensul Convenţiei, în ceea ce priveşte efectele sale de claritate şi previzibilitate (§§ 100-101).

80. În speţă, Curtea subliniază că lipsa unor prevederi pentru evaluarea caracterului considerabil al urmărilor prejudiciabile cauzate intereselor publice deschide un teren larg arbitrarului, existând riscul ca acţiunile persoanei publice care depăşesc limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, să cadă sub incidenţa normei penale.

81. În acest sens, Curtea reţine că prin generalitatea formulării urmărilor prejudiciabile, menţionate supra, există riscul ca organele judiciare să aplice art.328 alin.(1) din Codul penal nu în calitate de infracţiune materială, ci ca una formală, adică doar în baza constatării acţiunilor incriminate, făcând abstracţie de evaluarea urmărilor prejudiciabile. Or, din perspectiva principiului ultima ratio în materie de legiferare penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate şi gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

82. Curtea reţine că lipsa unor criterii clare, previzibile şi accesibile pentru aprecierea urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(1) din Codul penal determină organele judiciare de a aprecia impactul concret al acţiunilor persoanelor publice asupra unei valori abstracte protejate de legea penală precum este „interesul public”.

83. În acest sens, şi Comisia de la Veneţia, în Raportul menţionat supra (CDL-AD(2013)001), a subliniat că:

„95. [...] Articolul 7 (din Convenţie) nu impune o previzibilitate absolută, iar interpretarea judiciară este uneori inevitabilă. Însă un anumit nivel de claritate juridică este necesară, încât dispoziţiile penale care folosesc astfel de formulări, precum, de exemplu, „încălcarea statului de drept” sau „încălcarea democraţiei”, cu uşurinţă pot fi considerate ca încălcând Convenţia.”

84. Curtea menţionează că organele de drept nu se pot substitui legiuitorului în concretizarea laturii obiective a infracţiunii, realizând astfel competenţe specifice puterii legiuitoare. În Hotărârea nr.21 din 22 iulie 2016, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene, Curtea a statuat că: „Atunci când un act este privit ca infracţiune, judecătorul poate să precizeze elementele constitutive ale infracţiunii, dar nu să le modifice, în detrimentul acuzatului, iar modul în care el va defini aceste elemente constitutive trebuie să fie previzibil pentru orice persoană consultată de un specialist (§ 63).”

85. Curtea constată că instanţa de judecată la individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale este obligată să stabilească cu certitudine urmările prejudiciabile ale infracţiunii incriminate inculpatului, or, potrivit art.7 alin.(1) din Codul penal, la aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. De altfel, atribuirea unor fapte infracţionale concrete ca prejudiciind „interesul public”, in abstracto, nu poate satisface cerinţa de claritate şi previzibilitate şi totodată constituie o interpretare a legii penale extensivă şi defavorabilă persoanei, contrar prevederilor art.3 alin.(2) din Codul penal.

86. Curtea reţine că interesul public reprezintă o noţiune complexă şi dinamică, care, prin natura sa şi prin raportare la dimensiunile economice, politice, sociale, juridice etc. ale statului şi societăţii, variază în funcţie de schimbările care se produc atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

87. Curtea menţionează că, potrivit art.2 din Codul penal, legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.

88. Prin urmare, Curtea subliniază că legea penală în ansamblu, prin întregul său conţinut, are drept scop protejarea interesului public, care se particularizează prin identificarea unor valori juridice concret determinate.

89. Curtea constată că, deşi activitatea persoanei publice este legată nemijlocit de garantarea interesului public ca obiectiv generic-principal, destinatarul legii, şi anume persoana publică, este privată de posibilitatea de a determina fără echivoc urmările prejudiciabile concrete ale acţiunilor incriminate.

90. În Hotărârea nr.14 din 27 mai 2014, Curtea a statuat că formulările generale şi abstracte într-un caz concret pot afecta funcţionalitatea legii penale, aplicarea ei coerentă şi sistemică, ceea ce ar denatura principiul calităţii legii.

91. Concluzionând cele menţionate, Curtea reţine că utilizarea în art.328 alin.(1) din Codul penal a noţiunii „intereselor publice”, care constituie o noţiune generică, ce nu poate fi definită, încalcă articolele 1 alin.(3) şi 22 din Constituţie [principiul legalităţii incriminării şi pedepsei penale], precum şi articolul 23 din Constituţie [calitatea legii penale].

92. În partea ce ţine de urmările prejudiciabile cauzate „drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”, Curtea observă că prevederile art.126 alin.(2) din Codul penal stabilesc că pentru evaluarea caracterului considerabil al prejudicierii acestora urmează a fi luat în considerare gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

93. Prin urmare, Curtea respinge sesizarea în partea ce ţine de cauzarea daunelor drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

- Cu privire la claritatea noţiunii „daune considerabile”

94. Curtea observă că noţiunea „daune considerabile” îşi găseşte explicaţia în art.126 alin.(2) din Codul penal, care prevede următoarele: „Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”

95. Totodată, potrivit art.126 alin.(1) şi (1¹) din Codul penal, răspunderea penală pentru daunele cauzate prin săvârşirea infracţiunilor este diferenţiată gradual, şi anume pentru (1) daunele cauzate în proporţii mari şi (2) daunele cauzate în proporţii deosebit de mari. Cuantumul proporţiilor mari şi deosebit de mari are o reglementare expressis verbis. Astfel, la determinarea proporţiilor mari şi deosebit de mari legiuitorul a prevăzut drept bază de calcul salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărâre de Guvern, în vigoare la momentul săvârşirii faptei, după cum urmează;

- proporţii mari – mai mult de 20 de salarii;

- proporţii deosebit de mari – mai mult de 40 de salarii.

96. Daunele în proporţii mici, care determină atragerea la răspundere în temeiul Codului contravenţional (art.18), constituie daunele care la momentul săvârşirii contravenţiei nu depăşesc 20% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat, aprobat de Guvern pentru anul în curs la data săvârşirii faptei.

97. Curtea constată că, potrivit prevederilor legale enunţate, daunele care se înscriu în limitele dintre daunele în proporţii mici şi daunele în proporţii mari urmează a fi încadrate, după caz, ca fiind esenţiale sau considerabile.

98. În acelaşi timp, Curtea observă că legiuitorul a instituit la art.126 alin.(2) din Codul penal criterii subiective de delimitare între daune „considerabile” şi daune „esenţiale”, care se apreciază doar în funcţie de însemnătatea bunurilor pentru victimă şi alte circumstanţe care influenţează starea sa materială.

99. Curtea constată că o reglementare expresă privind cuantumul daunelor „esenţiale” şi „considerabile” a existat în redacţia iniţială a Codului penal, adoptat la 18 aprilie 2002, însă care a fost exclusă prin Legea nr.211 din 29 martie 2003.

100. Curtea subliniază că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio”. Curtea reţine că, din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

101. Prin urmare, ţinând cont de faptul că sarcina de a reglementa gravitatea vătămării rezultate din comiterea unei fapte penale şi valoarea pagubei revine legiuitorului, Curtea consideră necesar să emită o Adresă către Parlament în vederea stabilirii în legea penală a unui prag valoric al daunelor considerabile şi esenţiale pentru excluderea estimărilor subiective.

102. Totodată, până la instituirea de către legiuitor a unui prag valoric al daunelor esenţiale şi considerabile, mărimea acestora va constitui limitele care se încadrează între daunele în proporţii mici şi daunele în proporţii mari.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e), şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocatul Alexandru Bot în dosarul nr.1rh-4/2016, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, şi de către avocatul Dorin Popescu în dosarul nr.1a-521/2016, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Se declară neconstituţional textul „intereselor publice sau” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002.

3. Se recunoaşte constituţional textul „dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile […] drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

PCC-01/113g/8g – 22

Chişinău, 27 iunie 2017

Parlamentul Republicii Moldova

 

ADRESĂ

 

La 27 iunie 2017 Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.22 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 328 alineatul (1) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002.

Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituţional textul „intereselor publice sau” din alineatul (1) al articolului 328 din Codul penal şi a recunoscut constituţional textul „dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile […] drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”.

Curtea a observat că art.328 alin.(1) din Codul penal, prevăzând o infracţiune materială, include „interesul public” în urmările prejudiciabile ale acesteia, însă norma de trimitere (art.126 alin.(2) din acelaşi cod), în temeiul căreia se evaluează in concreto prejudiciul cauzat în fiecare caz, nu stabileşte expressis verbis interesul public ca valoare socială care poate fi determinată şi nici nu indică criterile de evaluare a acesteia. Astfel, Curtea a menţionat că atribuirea unor fapte infracţionale concrete ca prejudiciind „interesul public”, in abstracto, nu poate satisface cerinţa de claritate şi previzibilitate şi totodată constituie o interpretare a legii penale extensivă şi defavorabilă persoanei.

Cu referire la mărimea prejudiciului cauzat, Curtea a menţionat că art.126 alin.(1) şi (1¹) din Codul penal cuantifică (1) daunele cauzate în proporţii mari şi (2) daunele cauzate în proporţii deosebit de mari. Astfel, la determinarea proporţiilor mari şi deosebit de mari legiuitorul a prevăzut drept bază de calcul salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărâre de Guvern, în vigoare la momentul săvârşirii faptei, după cum urmează:

- proporţii mari – mai mult de 20 de salarii;

- proporţii deosebit de mari – mai mult de 40 de salarii.

Daunele în proporţii mici, care determină atragerea la răspundere în temeiul Codului contravenţional (art.18), constituie daunele care la momentul săvârşirii contravenţiei nu depăşesc 20% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat, aprobat de Guvern pentru anul în curs la data săvârşirii faptei.

Astfel, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor legale enunţate, daunele care se înscriu în limitele dintre daunele în proporţii mici şi daunele în proporţii mari urmează a fi încadrate, după caz, ca fiind esenţiale sau considerabile.

În acelaşi timp, Curtea a observat că legiuitorul a instituit la art.126 alin.(2) din Codul penal criterii subiective de delimitare între daune „considerabile” şi daune „esenţiale”, care se apreciază doar în funcţie de însemnătatea bunurilor pentru victimă şi alte circumstanţe care influenţează starea sa materială.

Curtea a constatat că o reglementare expresă privind cuantumul daunelor „esenţiale” şi „considerabile” a existat în redacţia iniţială a Codului penal, adoptat la 18 aprilie 2002, care însă a fost exclusă prin Legea nr.211 din 29 martie 2003.

Prin urmare, ţinând cont de sarcina care revine legiuitorului de a reglementa gravitatea vătămării rezultate din comiterea unei fapte penale şi valoarea pagubei, Curtea subliniază necesitatea stabilirii de către Parlament în legea penală a unui prag valoric al daunei considerabile şi esenţiale pentru excluderea estimărilor subiective.

De asemenea, având în vedere faptul că noţiunea „interes public” se regăseşte în mai multe componenţe de infracţiuni şi contravenţii, şi în acest sens urmează a fi efectuate modificările de rigoare, cu luarea în considerare a raţionamentelor expuse în hotărârea Curţii.

În conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.

 

PREŞEDINTE   Tudor PANŢÎRU