miercuri, 1 ianuarie 2025
397/16.10.2003 Lege privind finanţele publice locale

 

L E G E

privind finanţele publice locale*

 

nr. 397-XV  din  16.10.2003

 

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.384-395/612 din 12.10.2018

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.397-399/703 din 31.12.2014

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.248-253/996 din 19.12.2003

 

* * *

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

Articolul 2. Bugetele locale

Articolul 3. Garanţiile autonomiei financiare

 

Capitolul II

STRUCTURA BUGETELOR LOCALE

Articolul 4. Resursele bugetelor locale

Articolul 5. Repartizarea veniturilor între bugetele locale

Articolul 6. Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare

Articolul 7. Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe

Articolul 8. Cheltuielile bugetelor locale

Articolul 9. Competenţe în efectuarea cheltuielilor

Articolul 10. Transferurile

Articolul 11. Transferuri cu destinaţie generală

Articolul 12. Transferuri cu destinaţie specială

Articolul 13. Balansarea bugetului

Articolul 14. Împrumuturi pentru acoperirea decalajelor temporare de casă

Articolul 15. Contractarea împrumuturilor pe termen lung

Articolul 16. Garantarea rambursării împrumutului

Articolul 17. Evidenţa datoriei şi garanţiilor unităţilor administrativ-teritoriale

Articolul 18. Inadmisibilitatea acordării împrumuturilor şi garanţiilor pentru împrumuturi

Articolul 19. Fondurile de rezervă ale autorităţilor administraţiei publice locale

 

Capitolul III

ELABORAREA ŞI APROBAREA BUGETELOR LOCALE

Articolul 20. Elaborarea bugetelor locale

Articolul 21. Examinarea şi aprobarea bugetelor locale

Articolul 22. Publicarea bugetelor locale

Articolul 23. Bugetul provizoriu

Articolul 24. Corelarea bugetelor locale cu legea bugetară anuală

Articolul 25. Repartizarea bugetelor locale

Articolul 26. Redistribuirea alocaţiilor bugetare

Articolul 27. Regimul alocaţiilor repartizate pe parcursul anului bugetar

Articolul 28. Modificarea bugetelor locale

 

Capitolul IV

EXECUTAREA BUGETELOR LOCALE

Articolul 29. Executarea de casă a bugetelor locale

Articolul 30. Blocarea alocaţiilor bugetare

Articolul 31. Rapoartele privind executarea bugetelor locale

 

Capitolul V

COMPETENŢE ŞI RESPONSABILITĂŢI ÎN DOMENIUL

FINANŢELOR PUBLICE LOCALE

Articolul 32. Rolul autorităţilor reprezentative şi deliberative

Articolul 33. Rolul autorităţilor executive

Articolul 34. Rolul autorităţilor/instituţiilor bugetare

 

Capitolul VI

CONTROLUL PROCESULUI DE ELABORARE ŞI EXECUŢIE A BUGETELOR

LOCALE, AUDITUL PUBLIC EXTERN ŞI SUPRAVEGHEREA PREZENTĂRII

DOCUMENTAŢIEI SOLICITATE

Articolul 35. Controlul asupra procesului de elaborare şi execuţie a bugetelor locale  

Articolul 36. Auditul public extern

Articolul 37. Măsuri restrictive cu caracter temporar

 

Notă: Legea a fost republicată în Monitorul Oficial nr.384-395/612 din 12.10.2018 cu toate modificările şi completările introduse, dîndu-se articolelor o nouă numerotare

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni principale:

finanţe publice locale – ansamblu al relaţiilor economice aferente formării şi administrării resurselor bugetelor locale, a datoriei unităţilor administrativ-teritoriale şi a altor active publice;

bugete locale – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate exercitării funcţiilor care sînt în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale conform legislaţiei şi a funcţiilor delegate de Parlament la propunerea Guvernului;

autoritate reprezentativă şi deliberativă – consiliul local, consiliul raional, Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special şi consiliile municipale Bălţi şi Chişinău;

autoritate executivă – primarul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi, preşedintele raionului, Guvernatorul şi Comitetul executiv al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, primarul general al municipiului Chişinău, primarul municipiului Bălţi;

decizie bugetară anuală – act juridic al consiliului local prin care se aprobă bugetul local şi se stabilesc reglementări specifice bugetului local pentru anul bugetar respectiv;

direcţia finanţe – direcţiile finanţe ale unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea;

sold bugetar – diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetului. Soldul negativ al bugetului reprezintă deficit, soldul pozitiv – excedent, iar soldul zero reprezintă echilibru bugetar;

sold în cont – suma mijloacelor băneşti înregistrate în conturile bugetelor locale;

venituri proprii – venituri ale bugetelor locale, formate, conform Codului fiscal şi altor acte legislative, din impozitele, taxele şi alte plăţi care se încasează direct şi integral la bugetele respective;

normative de defalcări de la impozitele şi taxele de stat – cote procentuale de defalcări de la impozitele şi taxele de stat la bugetele locale, stabilite prin prezenta lege;

transferuri cu destinaţie generală – mijloace financiare alocate, conform prevederilor legale, în sumă absolută, cu titlu definitiv, de la bugetul de stat la bugetele locale pentru finanţarea domeniilor proprii de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale;

transferuri cu destinaţie specială – mijloace financiare alocate, conform prevederilor legale, în sumă absolută, cu titlu condiţionat, de la bugetul de stat şi/sau de la alte bugete la bugetele locale pentru asigurarea exercitării funcţiilor publice sau în alte scopuri speciale;

împrumut – mijloace financiare rambursabile, acordate pe un anumit termen (scadenţă), cu calcularea, de regulă, a unei dobînzi, cu respectarea prevederilor legale;

administrator de buget – autoritate executivă a unităţii administrativ-teritoriale care este împuternicită cu dreptul de gestionare a bugetului local respectiv în conformitate cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de prezenta lege;

autoritate/instituţie bugetară – entitate de drept public care, conform actelor de constituire, este finanţată de la bugetul local;

venituri colectate – venituri obţinute de către autorităţile/instituţiile bugetare de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată, din chiria sau darea în arendă a patrimoniului public, precum şi din donaţii, sponsorizări şi alte mijloace băneşti intrate legal în posesia autorităţilor/instituţiilor bugetare;

proiect finanţat din surse externe – ansamblu de activităţi finanţate din granturi şi/sau împrumuturi acordate autorităţilor administraţiei publice locale de către organizaţiile internaţionale şi de către alţi donatori externi pentru atingerea unui obiectiv general şi/sau mai multor obiective specifice;

taxă specială – plată percepută doar de la persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care utilizează sau beneficiază de serviciile publice locale create în interesul acestora, utilizată integral de către autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru acoperirea cheltuielilor de înfiinţare a serviciilor publice de interes local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.

[Art.1 completat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 2. Bugetele locale

(1) Bugetele locale cuprind:

a) bugetele locale de nivelul întîi, care reprezintă bugetele satelor (comunelor), ale oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău);

b) bugetele locale de nivelul al doilea, care reprezintă bugetele raionale, bugetul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetele municipale Bălţi şi Chişinău.

(2) Bugetele locale de nivelul întîi şi bugetul local de nivelul al doilea formează sinteza consolidată a bugetelor locale din cadrul raionului, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, municipiului Chişinău şi municipiului Bălţi.

(3) Totalitatea bugetelor locale formează bugetul local consolidat.

 

Articolul 3. Garanţiile autonomiei financiare

(1) Bugetele locale constituie elemente independente care se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţii de autonomie financiară, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi, ale Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, precum şi ale Legii privind administraţia publică locală.

(2) Suma veniturilor aprobate (prognozate) şi neîncasate în bugetul local, precum şi cheltuielile efectuate suplimentar de la bugetul respectiv nu se recuperează de la bugetul de alt nivel.

(3) Veniturile încasate, în procesul de executare a bugetului, suplimentar la cele aprobate, precum şi economiile de cheltuieli rămîn la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice respective.

(4) Orice delegare de competenţe suplimentare din partea statului în persoana Parlamentului trebuie să fie însoţită de alocarea de resurse financiare, necesare pentru a acoperi costul exerciţiului competenţei delegate.

(5) Autorităţile administraţiei publice locale urmează a fi consultate în modul corespunzător asupra procedurilor de redistribuire a resurselor ce urmează a fi alocate acestora, precum şi asupra modificărilor operate în legislaţie referitor la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale.

 

Capitolul II

STRUCTURA BUGETELOR LOCALE

Articolul 4. Resursele bugetelor locale

(1) Resursele bugetelor locale cuprind totalitatea veniturilor şi a surselor de finanţare ale bugetelor respective.

(2) Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi se formează din:

1) venituri generale:

a) venituri proprii;

b) defalcări, conform cotelor procentuale, de la impozitele şi taxele de stat, stabilite prin prezenta lege;

c) transferuri prevăzute la art.11 şi art.12 din prezenta lege;

d) granturi pentru susţinerea bugetului;

2) venituri colectate;

3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe.

(3) Sursele de finanţare ale bugetelor locale se formează din:

a) operaţiuni cu împrumuturi;

b) operaţiuni aferente vînzării şi privatizării patrimoniului public;

c) operaţiuni cu soldurile în conturile bugetului;

d) alte operaţiuni cu activele financiare şi cu datoriile bugetului.

 

Articolul 5. Repartizarea veniturilor între bugetele locale

(1) Veniturile bugetelor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău) se formează din:

1) venituri generale:

a) venituri proprii:

− impozitul pe bunurile imobiliare;

− taxa pentru patenta de întreprinzător;

− impozitul pe venitul persoanelor fizice ce desfăşoară activitate independentă în domeniul comerţului cu amănuntul;

− impozitul privat (conform apartenenţei patrimoniului);

− taxele locale, aplicate conform Codului Fiscal;

– taxele speciale;

− încasări din arenda terenurilor şi locaţiunea bunurilor domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale;

− alte venituri prevăzute de legislaţie;

b) (i) defalcări de la impozitul pe venit al persoanelor fizice, excepţie făcând bugetele satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor) din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special:

– pentru bugetele satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor), cu excepţia oraşelor-reşedinţă de raion (municipiilor-reşedinţă de raion) – 100% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;

– pentru bugetele oraşelor-reşedinţă de raion – 50% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;

– pentru bugetele municipiilor-reşedinţă de raion – 50% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;

(ii) defalcări de la taxele pentru resursele naturale în proporţie de 50% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;

c) transferuri prevăzute la art.10–12 din prezenta lege, excepţie făcînd bugetele satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor) din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special;

d) granturi pentru susţinerea bugetului;

2) venituri colectate;

3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe.

(2) În baza deciziilor autorităţii reprezentative şi deliberative a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, veniturile bugetelor satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor) din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pot include defalcări de la impozitele şi taxele de stat lăsate prin prezenta lege la dispoziţia bugetului central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, precum şi transferuri de la bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special.

(3) Veniturile bugetelor raionale se formează din:

1) venituri generale:

a) venituri proprii:

− impozitul privat (conform apartenenţei patrimoniului);

− alte venituri prevăzute de legislaţie;

b) defalcări de la impozitul pe venitul persoanelor fizice – 25% din volumul total colectat pe teritoriul oraşelor-reşedinţă de raion şi al municipiilor-reşedinţă de raion;

c) transferuri prevăzute la art.10–12 din prezenta lege;

d) granturi pentru susţinerea bugetului;

2) venituri colectate;

3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe.

(4) Veniturile bugetului central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special se formează din:

1) venituri generale:

a) venituri proprii:

− impozitul privat (conform apartenenţei patrimoniului);

− alte venituri prevăzute de legislaţie;

b) defalcări de la următoarele tipuri de impozite şi taxe de stat:

− impozitul pe venit al persoanelor fizice – 100% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii teritoriale autonome;

− impozitul pe venit al persoanelor juridice – 100% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii teritoriale autonome;

− taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi la serviciile prestate pe teritoriul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special – 100% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii teritoriale autonome;

− accizele la mărfurile supuse accizelor, fabricate pe teritoriul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special – 100% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii teritoriale autonome;

c) transferuri prevăzute la art.10 şi 12 din prezenta lege;

d) granturi pentru susţinerea bugetului;

2) venituri colectate;

3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe.

(5) Veniturile bugetului municipal Bălţi şi bugetului municipal Chişinău se formează din:

1) venituri generale:

a) venituri proprii:

− impozitul pe bunurile imobiliare;

− taxa pentru patenta de întreprinzător;

− impozitul pe venitul persoanelor fizice ce desfăşoară activitate independentă în domeniul comerţului cu amănuntul;

− impozitul privat (conform apartenenţei patrimoniului);

− taxele locale aplicate conform Codului fiscal;

– taxele speciale;

− încasări din arenda terenurilor şi locaţiunea bunurilor domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale;

– alte venituri prevăzute de legislaţie;

b) (i) defalcări de la impozitul pe venitul persoanelor fizice:

– pentru bugetul municipal Bălţi – 50% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Bălţi (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi din componenţa municipiului);

– pentru bugetul municipal Chişinău – 50% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Chişinău (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi din componenţa municipiului);

(ii) defalcări de la taxele pentru resursele naturale în proporţie de 50% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Bălţi şi municipiului Chişinău (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi din componenţa municipiului);

c) transferuri prevăzute la art.10 şi 12 din prezenta lege;

d) granturi pentru susţinerea bugetului;

2) venituri colectate;

3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe.

[Art.5 modificat prin Legea nr.428 din 28.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

[Art.5 modificat prin Legea nr.356 din 29.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Art.5 completat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Art.5 modificat prin Legea nr.178 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

 

Articolul 6. Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare

(1) Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare se utilizează pe măsura încasării lor pentru finanţarea cheltuielilor aprobate în bugetele acestora, fără a fi condiţionate pentru anumite cheltuieli.

(2) Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată, efectuate şi/sau prestate de către autorităţile/instituţiile bugetare, şi mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale, conform competenţei lor.

(3) Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare colectează venituri peste volumul aprobat, veniturile ce depăşesc volumul aprobat se utilizează pentru finanţarea cheltuielilor în volumul aprobat.

(4) Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare colectează venituri în volum mai mic decît cel aprobat, acestea vor efectua cheltuieli în volum diminuat cu suma respectivă a veniturilor neîncasate.

(5) Soldurile de mijloace băneşti din venituri colectate înregistrate în conturile autorităţilor/instituţiilor bugetare la finele anului bugetar se închid.

 

Articolul 7. Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe

(1) Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe se administrează în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate între părţi, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate.

(2) Mijloacele băneşti prevăzute la alin.(1) neutilizate pînă la data încheierii anului bugetar sînt accesibile pentru utilizare în aceleaşi scopuri în anul bugetar următor doar dacă acestea sînt prevăzute în bugetele respective.

 

Articolul 8. Cheltuielile bugetelor locale

(1) În bugetele locale se prevăd alocaţii necesare pentru realizarea funcţiilor autorităţilor administraţiilor publice locale, ţinându-se cont la planificare de respectarea priorităţilor în alocarea cheltuielilor conform prevederilor art.29 alin.(5) lit.a)–c).

(2) Cheltuielile bugetare se efectuează doar prin intermediul autorităţilor/instituţiilor bugetare.

(3) Cheltuielile autorităţilor/instituţiilor bugetare se aprobă, se execută şi se raportează fără divizare pe surse de acoperire.

(4) Cheltuielile bugetelor locale efectuate din contul transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat pentru finanţarea domeniilor proprii de activitate şi/sau a competenţelor partajate pot fi suplimentate de către autorităţile reprezentative şi deliberative din contul altor venituri ale bugetelor respective. La alocarea cheltuielilor din contul transferurilor cu destinaţie specială se va respecta prioritatea acoperirii integrale a costurilor aferente cheltuielilor de personal.

(5) Cheltuielile aprobate (modificate pe parcursul anului bugetar) în bugetele locale reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite. Contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale şi efectuarea de cheltuieli se realizează de către autorităţile/instituţiile bugetare doar cu respectarea prevederilor legale şi în cadrul limitelor aprobate (modificate).

[Art.8 completat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 9. Competenţe în efectuarea cheltuielilor

Competenţele în efectuarea cheltuielilor bugetelor locale pe domenii de activitate sînt delimitate prin legislaţia privind administraţia publică locală şi descentralizarea administrativă.

 

Articolul 10. Transferurile

(1) Se stabilesc următoarele tipuri de transferuri efectuate de la bugetul de stat către bugetele locale:

a) transferuri cu destinaţie generală;

b) transferuri cu destinaţie specială.

(11) Transferurile cu destinaţie generală prevăzute la alin.(1) lit.a) de la bugetul de stat către bugetele locale pot fi transferuri cu destinaţie generală din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale (de echilibrare), de compensare pentru acoperirea discrepanţelor la partea de venituri (venituri ratate) sau cheltuieli (costuri adiţionale) legate de implementarea politicilor publice, precum şi alte transferuri cu destinaţie generală pentru alte scopuri prevăzute de cadrul normativ.

(2) Volumul transferurilor indicate la alin.(1) se stabileşte expres în legea bugetului de stat pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. În cazurile expres prevăzute de legislaţie, transferurile indicate la alin.(1) pot fi repartizate şi prin alte acte normative.

(3) Prin decizia autorităţilor reprezentative şi deliberative, între bugetele locale pot fi efectuate transferuri cu destinaţie specială în scopuri de interes comun.

[Art.10 modificat prin Legea nr.428 din 28.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

 

Articolul 11. Transferuri cu destinaţie generală

(1) Transferurile cu destinaţie generală se efectuează, în proporţie de 63,9%, din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, care se formează din impozitul pe venit al persoanelor fizice, nealocat sub formă de defalcări la bugetele locale, şi o cotă-parte din impozitul pe venit obţinut din activitatea de întreprinzător, stabilită în legea bugetară anuală, pe baza datelor din ultimul an pentru care există execuţie bugetară definitivă.

(2) Fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale (FSF) se divizează în:

a) fondul de echilibrare a bugetelor locale de nivelul întîi (FEB1);

b) fondul de echilibrare a bugetelor locale de nivelul al doilea (FEB2).

(3) Divizarea în cele două fonduri specificate la alin.(2) se face conform parametrului de divizare (Pd) după cum urmează:

 

FEB1 = FSF × (100% – Pd)

 

FEB2 = FSF × Pd,

 

unde Pd = 29,6%.

(4) Repartizarea fondului de echilibrare a bugetelor locale de nivelul întîi se face în funcţie de capacitatea fiscală pe locuitor, de populaţia şi suprafaţa unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi, iar repartizarea fondului de echilibrare a bugetelor locale de nivelul al doilea se face în funcţie de populaţia şi suprafaţa unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.

(5) Calculul transferurilor cu destinaţie generală pentru echilibrarea bugetelor locale de nivelul întîi, cu excepţia bugetelor locale de nivelul întîi din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, se face invers proporţional cu capacitatea fiscală pe locuitor numai pentru bugetele locale de nivelul întîi care au o capacitate fiscală pe locuitor mai mică decît pragul calculat pe baza capacităţii fiscale naţionale medii pe locuitor, multiplicată cu un parametru supraunitar Pe=1,3, şi direct proporţional cu populaţia şi suprafaţa unităţilor administrativ-teritoriale respective, conform formulei:

 

,

 

unde:

TEi – transferul de echilibrare pentru unitatea administrativ-teritorială de nivelul întîi;

FEB1 – fondul de echilibrare a bugetelor locale de nivelul întîi;

CFLi – capacitatea fiscală pe locuitor a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi, calculată ca raport între veniturile colectate din impozitul pe venitul persoanelor fizice pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective şi numărul de locuitori ai acesteia;

CFLn – capacitatea fiscală naţională medie pe locuitor, calculată ca raport între veniturile colectate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cumulate din toate unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întîi, şi numărul de locuitori cumulat ai acestor unităţi;

Pi – populaţia unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi;

Pn – populaţia totală a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi;

Si – suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi;

Sn – suprafaţa totală a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi;

– ponderea specifică a indicatorului capacitate fiscală pe locuitor. = 60%;

– ponderea specifică a indicatorului populaţiei. = 30%;

– ponderea specifică a indicatorului suprafeţei. = 10%;

 

+ + = 100%;

 

Pe – parametrul supraunitar. Pe = 1,3.

(6) Calculul transferurilor cu destinaţie generală pentru echilibrarea bugetelor locale de nivelul al doilea (cu excepţia bugetului central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, a bugetelor municipale Bălţi şi Chişinău, care nu se califică pentru echilibrare) se face direct proporţional cu populaţia şi suprafaţa unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea calificate pentru echilibrare, conform formulei:

 

,

 

unde:

TEj – transferul de echilibrare pentru unitatea administrativ-teritorială de nivelul al doilea;

FEB2 – fondul de echilibrare a bugetelor locale de nivelul al doilea;

Pj – populaţia unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea;

Pn – populaţia totală a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea calificate pentru echilibrare;

Sj – suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea;

Sn – suprafaţa totală a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea calificate pentru echilibrare;

– ponderea specifică a indicatorului populaţiei. = 60%;

– ponderea specifică a indicatorului suprafeţei. = 40%;

 

+ = 100%.

 

(7) Repartizarea fondurilor de echilibrare a bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea şi calculul transferurilor cu destinaţie generală pentru echilibrarea acestora se fac pe baza datelor din ultimul an pentru care există execuţie bugetară definitivă şi a datelor oficiale privind populaţia şi suprafaţa.

(8) Pe lângă transferurile cu destinaţie generală (de echilibrare) efectuate din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale reglementate de prezentul articol, bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău) beneficiază şi de alte transferuri cu destinaţie generală pentru asigurarea cu resurse a domeniului propriu de activitate aferent infrastructurii drumurilor publice locale.

(9) Transferurile cu destinaţie generală stipulate la alin.(8) pentru bugetele locale de nivelul întâi sunt calculate şi distribuite proporţional numărului populaţiei din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective, în baza datelor oficiale existente la momentul calculării acestora, în cuantum de 100% din volumul total al taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova, aprobată în legea anuală a bugetului de stat.

Mijloacele aferente bugetelor satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor) din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special sunt virate la bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special.

[Art.11 modificat prin Legea nr.147 din 14.06.2024, în vigoare 01.01.2025]

[Art.11 modificat prin Legea nr.428 din 28.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

[Art.11 modificat prin Legea nr.256 din 17.08.2023, în vigoare 01.01.2024]

[Art.11 completat prin Legea nr.356 din 29.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Art.11 modificat prin Legea nr.178 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

 

Articolul 12. Transferuri cu destinaţie specială

(1) Transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat se alocă bugetelor locale pentru finanţarea:

a) învăţămîntului preşcolar, primar, secundar general, special şi complementar (extraşcolar);

b) infrastructurii drumurilor de interes raional (municipal);

c) competenţelor delegate autorităţilor administraţiei publice locale de către Parlament la propunerea Guvernului;

d) investiţiilor capitale;

e) altor măsuri speciale.

(2) Pentru bugetele locale de nivelul al doilea şi bugetul unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, transferurile cu destinaţie specială pentru finanţarea infrastructurii drumurilor publice locale sunt calculate şi distribuite în funcţie de numărul de kilometri echivalenţi administraţi, conform legislaţiei privind fondul rutier.

Suplimentar, pentru bugetele municipale Bălţi şi Chişinău sunt calculate şi distribuite transferuri cu destinaţie specială similar mecanismului prevăzut la art.11 alin.(9), care se vor utiliza exclusiv pentru infrastructura drumurilor publice locale.

(3) Transferurile cu destinaţie specială, stipulate la alin.(1), utilizate contrar destinaţiei, fapt constatat în urma controalelor efectuate de către organele abilitate, se restabilesc la bugetul de stat. În cazul în care suma utilizată contrar destinaţiei nu este virată benevol la bugetul de stat, Ministerul Finanţelor va reduce cu suma respectivă volumul transferurilor cu destinaţie specială aprobat în legea bugetară anuală.

(4) Transferurile cu destinaţie specială de la bugetul unei unităţi administrativ-teritoriale la bugetul altei unităţi administrativ-teritoriale se alocă pentru finanţarea măsurilor şi activităţilor de interes comun.

[Art.12 modificat prin Legea nr.356 din 29.12.2022, în vigoare 01.01.2023]

[Art.12 modificat prin Legea nr.204 din 24.12.2021, în vigoare 01.01.2022]

[Art.12 modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 13. Balansarea bugetului

(1) Orice buget local aprobat, modificat sau executat trebuie să fie balansat. Cheltuielile bugetare trebuie să fie egale cu veniturile plus sursele de finanţare.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să întreprindă toate măsurile necesare pentru menţinerea bugetului balansat.

(3) Orice modificare a soldului bugetar se aprobă doar prin decizie privind modificarea bugetului local.

[Art.13 în redacţia Legii nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 14. Împrumuturi pentru acoperirea decalajelor temporare de casă

(1) Autorităţile executive, în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective, au dreptul:

a) să angajeze împrumuturi pentru acoperirea decalajelor temporare de casă, cu scadenţă în acelaşi an bugetar, de la instituţiile financiare şi de la alţi creditori din ţară;

b) să angajeze de la bugetele/să acorde bugetelor gestionate prin Contul Unic Trezorerial, pe bază contractuală, împrumuturi pentru acoperirea decalajelor temporare de casă, cu scadenţă în acelaşi an bugetar.

(2) Volumul total al împrumuturilor pentru acoperirea decalajelor temporare de casă, cu scadenţă în acelaşi an bugetar, nu trebuie să depăşească 5% din totalul veniturilor aprobate (modificate) ale bugetului local căreia i se acordă împrumutul, cu excepţia transferurilor cu destinaţie specială, aceasta fiind o condiţie obligatorie pentru angajarea împrumuturilor conform alin.(1).

[Art.14 modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 15. Contractarea împrumuturilor pe termen lung

(1) Autorităţile executive, în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective, au dreptul:

a) să contracteze împrumuturi interne pe termen lung de la instituţiile financiare şi de la alţi creditori din ţară şi împrumuturi externe pe termen lung de la instituţiile financiare internaţionale în următoarele scopuri:

– pentru investiţii capitale (construcţia, reconstrucţia, extinderea şi restaurarea mijloacelor fixe existente), prevăzute în programele de dezvoltare anuale şi multianuale ale unităţilor administrativ-teritoriale;

– pentru reparaţii capitale, procurări de utilaje de producţie şi întreţinere şi de mijloace de transport (transport public şi autospeciale), prevăzute în programele de dezvoltare anuale şi multianuale ale unităţilor administrativ-teritoriale;

b) să acorde, în limita veniturilor proprii, întreprinderilor municipale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar municipal, în scopurile prevăzute la lit.a), garanţii pentru împrumuturi interne de la instituţiile financiare şi de la alţi creditori din ţară şi pentru împrumuturi externe de la instituţiile financiare internaţionale;

c) să contracteze datorie pe termen lung pentru refinanţarea datoriei pe termen lung contractate anterior, în conformitate cu art.45 alin.(1) lit.b) din Legea nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat.

(2) Documentele care se perfectează la contractarea sau garantarea unui împrumut pe termen lung în scopurile prevăzute la alin.(1) vor include clauze prin care autoritatea executivă şi autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă se obligă să ramburseze împrumutul, să plătească dobînzile aferente acestui împrumut (în cazul în care contractul de împrumut prevede achitarea dobînzilor) şi să onoreze garanţia acordată numai din veniturile bugetului respectiv. Contractele care nu conţin astfel de clauze se consideră nule.

(3) Autorităţile executive, la decizia autorităţilor reprezentative şi deliberative respective şi conform prevederilor Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital, pot contracta, prin emitere de obligaţiuni, împrumuturi pe termen lung în scopurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi c). Pe teritoriul Republicii Moldova, plăţile şi transferurile ce ţin de cumpărarea şi răscumpărarea obligaţiunilor emise de autorităţile menţionate se efectuează în monedă naţională.

(4) Prevederile alin.(1) şi (3) sînt aplicabile în cazul în care suma totală a plăţilor anuale (rambursarea sumei de principal, achitarea dobînzilor şi altor plăţi aferente) legate de deservirea datoriilor bugetelor locale la împrumuturile contractate sau garantate şi/sau care urmează a fi contractate sau garantate nu va depăşi 20% din totalul veniturilor anuale ale bugetelor respective, cu excepţia transferurilor cu destinaţie specială.

(5) Prin derogare de la prevederile alin.(4), pentru bugetele municipale Bălţi şi Chişinău plafonul plăţilor anuale legate de deservirea datoriilor acestor bugete la împrumuturile contractate sau garantate şi/sau care urmează a fi contractate sau garantate nu va depăşi 30% din totalul veniturilor anuale ale acestor bugete, cu excepţia transferurilor cu destinaţie specială.

[Art.15 modificat prin Legea nr.212 din 20.07.2023, în vigoare 10.08.2023]

[Art.15 modificat prin Legea nr.60 din 23.04.2020, în vigoare 01.05.2020]

[Art.15 modificat prin Legea nr.56 din 02.04.2020, în vigoare 07.04.2020]

 

Articolul 16. Garantarea rambursării împrumutului

(1) Împrumutul reprezintă o obligaţie care urmează a fi onorată din veniturile bugetului local respectiv în conformitate cu clauzele contractului de împrumut.

(2) Deservirea datoriei unităţilor administrativ-teritoriale are prioritate faţă de alte obligaţii pecuniare din contul bugetelor respective şi toate plăţile aferente se efectuează în termenele şi în condiţiile angajamentelor asumate, indiferent de suma aprobată în buget pentru acest scop.

(3) Guvernul, autoritatea administraţiei publice centrale nu au nici o obligaţie pentru plata mijloacelor conform contractelor de împrumut încheiate de autorităţile administraţiei publice locale, dacă legea nu prevede altfel. Guvernul, autoritatea administraţiei publice centrale nu pot fi invocate drept garanţi ai rambursării datoriei conform contractului de împrumut încheiat de autoritatea administraţiei publice locale.

 

Articolul 17. Evidenţa datoriei şi garanţiilor unităţilor administrativ-teritoriale

În scopul ţinerii evidenţei tuturor obligaţiilor directe şi condiţionale ale unităţilor administrativ-teritoriale, direcţia finanţe şi/sau subdiviziunea financiară a autorităţilor executive ale unităţilor administrativ-teritoriale ţine evidenţa contabilă în conformitate cu normele stabilite de Ministerul Finanţelor pentru sectorul bugetar şi întocmeşte raportul privind datoria şi raportul privind garanţiile unităţilor administrativ-teritoriale în conformitate cu art.49 din Legea nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat. Obligaţiile directe şi condiţionale ale unităţilor administrativ-teritoriale se reflectă anual în rapoartele financiare.

 

Articolul 18. Inadmisibilitatea acordării împrumuturilor şi garanţiilor pentru împrumuturi

Autorităţile reprezentative şi deliberative, precum şi cele executive, nu sînt în drept să acorde împrumuturi sau garanţii pentru împrumuturi persoanelor fizice şi persoanelor juridice, cu excepţia cazurilor specificate la art.14 şi 15 din prezenta lege.

 

Articolul 19. Fondurile de rezervă ale autorităţilor administraţiei publice locale

(1) Autoritatea reprezentativă şi deliberativă poate decide constituirea unui fond de rezervă în mărime de cel mult 2% din volumul cheltuielilor bugetului local.

(2) Fondul de rezervă se administrează în baza unui regulament, aprobat de autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă, în scopul finanţării cheltuielilor urgente care survin pe parcursul anului bugetar şi care nu au fost posibil de anticipat şi, prin urmare, de prevăzut în bugetul aprobat.

 

Capitolul III

ELABORAREA ŞI APROBAREA BUGETELOR LOCALE

Articolul 20. Elaborarea bugetelor locale

(1) Autorităţile administraţiei publice locale elaborează bugetele proprii conform prevederilor legale, în baza clasificaţiei bugetare şi a metodologiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor.

(2) Proiectul bugetului local cuprinde indicatorii realizaţi în ultimii doi ani bugetari, rezultatele estimate pentru anul bugetar curent, propunerile de buget pentru anul viitor şi estimările pentru doi ani ulteriori.

(3) La elaborarea proiectului bugetului local, autorităţile administraţiei publice locale vor ţine cont de:

a) regulile bugetare şi obiectivele politicii bugetar-fiscale;

b) planurile strategice/programele de dezvoltare social-economică ale unităţii administrativ-teritoriale;

c) politicile locale şi naţionale;

d) performanţa realizată/asumată în cadrul programelor autorităţilor administraţiei publice locale;

e) circulara privind elaborarea proiectelor de buget;

f) limitele transferurilor interbugetare;

g) alte particularităţi specifice.

(4) Activităţile intermediare ale calendarului bugetar privind elaborarea bugetelor locale şi termenele de realizare a acestora se stabilesc de autoritatea executivă, ţinînd cont de metodologia aprobată de Ministerul Finanţelor.

(5) Autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi prezintă direcţiei finanţe proiectele bugetelor locale respective pentru analiza corectitudinii întocmirii acestora, în partea ce ţine de respectarea prevederilor alin.(3) lit.a) şi lit.f), a metodologiei privind elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului, precum şi pentru întocmirea sintezei consolidate a proiectelor bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea.

(6) Sinteza consolidată a proiectelor bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea se prezintă de către direcţia finanţe Ministerului Finanţelor, în termenele stabilite, pentru consultare şi includere în bugetul public naţional.

(7) Sinteza consolidată a proiectelor bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea se examinează de către Ministerul Finanţelor sub aspectul respectării regulilor bugetare, a obiectivelor politicii bugetar-fiscale, precum şi a limitelor de transferuri de la bugetul de stat.

(8) Ministerul Finanţelor, în urma examinării sintezelor consolidate ale proiectelor bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea, organizează, în caz de necesitate, consultări bugetare cu direcţia finanţe şi/sau, după caz, cu autorităţile administraţiei publice locale.

(9) Autorităţile administraţiei publice locale, ajustează proiectele bugetelor locale ţinînd cont de propunerile Ministerului Finanţelor conform alin.(7) din prezentul articol, precum şi de rezultatele consultărilor bugetare.

 

Articolul 21. Examinarea şi aprobarea bugetelor locale

(1) Autoritatea executivă prezintă autorităţii reprezentative şi deliberative respective, cel tîrziu la data de 20 noiembrie, proiectul deciziei bugetare anuale spre examinare şi aprobare.

(2) Proiectul deciziei bugetare anuale, însoţit de o notă informativă, prezentat spre aprobare autorităţii reprezentative şi deliberative respective, include:

a) proiectul deciziei bugetare anuale;

b) anexele la proiectul deciziei, în care se vor reflecta:

– sinteza indicatorilor generali şi sursele de finanţare ale bugetului local;

– componenţa veniturilor bugetului local;

– resursele şi cheltuielile bugetului local conform clasificaţiei funcţionale şi pe programe;

– nomenclatorul tarifelor pentru serviciile prestate contra plată de către autorităţile/instituţiile bugetare;

– transferurile de la/către alte bugete;

– sinteza proiectelor de investiţii capitale finanţate de la bugetul local, inclusiv din contul transferurilor de la alte bugete, precum şi lista proiectelor finanţate din surse externe;

– efectivul-limită al statelor de personal din autorităţile/instituţiile bugetare finanţate de la bugetul respectiv;

– programul anual al împrumuturilor;

c) cuantumul fondului de rezervă;

d) plafonul datoriei unităţii administrativ-teritoriale şi plafonul garanţiilor acordate de autorităţile administraţiei publice locale;

e) alte prevederi.

(3) Nota informativă la proiectul deciziei bugetare anuale cuprinde informaţii de fundamentare a proiectului de buget, inclusiv performanţa în cadrul programelor incluse în buget, factorii care au influenţat alocarea resurselor, precum şi explicaţii cu privire la estimările de venituri şi cheltuieli. Informaţia prezentată în nota informativă la proiectul de buget reflectă rezultatele ultimilor doi ani bugetari, rezultatele estimate pentru anul bugetar curent, indicatorii planificaţi pentru anul bugetar viitor şi estimările pentru cel puţin doi ani ulteriori.

(4) Autoritatea reprezentativă şi deliberativă examinează proiectul bugetului local în două lecturi:

a) în prima lectură: se audiază raportul autorităţii executive respective privind proiectul bugetului local şi se aprobă indicatorii generali ai bugetului: veniturile şi cheltuielile, soldul bugetar şi sursele de finanţare, precum şi plafonul datoriei unităţii administrativ-teritoriale şi plafonul garanţiilor acordate de autorităţile administraţiei publice locale;

b) în lectura a doua: proiectul deciziei bugetare anuale se examinează şi se votează pe articole/puncte sau, după caz, în ansamblu.

(5) Autoritatea reprezentativă şi deliberativă aprobă decizia bugetară anuală cel tîrziu la data de 10 decembrie.

(6) În termen de 5 zile de la aprobarea deciziei bugetare anuale, autoritatea executivă prezintă direcţiei finanţe o copie a deciziei respective, legalizată de secretarul autorităţii reprezentative şi deliberative.

(7) Direcţia finanţe prezintă sinteza consolidată a bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea aprobate, precum şi alte materiale conform cerinţelor şi în termenele stabilite de Ministerul Finanţelor.

[Art.21 modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 22. Publicarea bugetelor locale

Bugetele locale aprobate de către autorităţile reprezentative şi deliberative respective şi modificările la aceste bugete se fac publice.

 

Articolul 23. Bugetul provizoriu

(1) Dacă decizia bugetară anuală nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea anului bugetar, administratorul de buget emite dispoziţia privind aplicarea bugetului provizoriu.

(2) Bugetul provizoriu se formează şi se execută în corespundere cu prevederile deciziei bugetare din anul precedent, luînd în considerare modificările operate pe parcursul anului şi ţinînd cont de următoarele particularităţi:

a) excluderea sau reducerea volumului programelor de cheltuieli finalizate sau care urmează a fi finalizate în anul bugetar curent;

b) stabilirea soldului bugetului la un nivel ce nu va depăşi valoarea acestuia aprobată în buget pe anul precedent;

c) stabilirea volumelor transferurilor la nivelul celor prevăzute în bugetul de la care se efectuează aceste transferuri.

(3) În perioada aplicării bugetului provizoriu nu se permite efectuarea cheltuielilor pentru acţiuni sau măsuri noi comparativ cu anul precedent.

(4) Finanţarea cheltuielilor bugetului provizoriu se efectuează cu respectarea procedurilor generale privind executarea bugetului. Excepţie fac cheltuielile legate de serviciul datoriei unităţilor administrativ-teritoriale, care se efectuează în conformitate cu angajamentele asumate.

(5) În cazul în care administratorul de buget nu stabileşte volumele transferurilor prevăzute în bugetele aprobate pe anul respectiv de la care se efectuează aceste transferuri, finanţarea acestora se efectuează în limita transferurilor aprobate în bugetele de la care se efectuează acestea.

(6) Odată cu adoptarea deciziei bugetare anuale, valabilitatea bugetului provizoriu încetează şi toate operaţiunile efectuate în contul bugetului provizoriu se transferă în contul bugetului aprobat pe anul curent.

[Art.23 modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 24. Corelarea bugetelor locale cu legea bugetară anuală

(1) În termen de cel mult 30 de zile de la data publicării legii bugetului de stat pe anul respectiv sau a legii privind modificarea acesteia, autoritatea reprezentativă şi deliberativă aduce bugetul aprobat sau, după caz, modificat, în concordanţă cu prevederile legii menţionate.

(2) În caz de nerespectare a prevederilor alin.(1) din prezentul articol, efectuarea transferurilor cu destinaţie generală la bugetele locale respective se suspendă.

 

Articolul 25. Repartizarea bugetelor locale

În termen de 15 zile de la publicarea deciziei bugetare anuale, administratorul de buget asigură repartizarea bugetului local în conformitate cu metodologia stabilită de Ministerul Finanţelor.

 

Articolul 26. Redistribuirea alocaţiilor bugetare

(1) Pe parcursul anului bugetar, fără afectarea indicatorilor aprobaţi prin decizia bugetară anuală, redistribuirea alocaţiilor bugetare se permite:

a) cu acordul administratorului de buget – între categoriile economice de cheltuieli, fără majorarea cheltuielilor de personal şi fără modificarea cheltuielilor pentru investiţii capitale şi a transferurilor interbugetare;

b) autorităţilor bugetare – între instituţiile bugetare din subordine în cadrul unui subprogram, cu respectarea limitelor stabilite de administratorul de buget;

c) instituţiilor bugetare – alte redistribuiri de alocaţii care nu afectează limitele stabilite de autoritatea bugetară ierarhic superioară.

(2) Alocaţiile rezultate din transferurile cu destinaţie specială primite de la alte bugete nu pot fi redistribuite în alte scopuri.

(3) Redistribuirea alocaţiilor bugetare se efectuează pînă la 30 noiembrie a anului bugetar.

 

Articolul 27. Regimul alocaţiilor repartizate pe parcursul anului bugetar

(1) Alocaţiile repartizate, prin decizia autorităţii reprezentative şi deliberative, din fondul de rezervă specificat la art.19 din prezenta lege se includ în programele respective de cheltuieli în baza dispoziţiei administratorului de buget.

(2) Transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat la bugetele locale, repartizate prin alte acte normative decît legea bugetului de stat, se includ în bugetul local în baza dispoziţiei administratorului de buget.

 

Articolul 28. Modificarea bugetelor locale

(1) Orice modificare a bugetului local care afectează indicatorii aprobaţi prin decizia bugetară anuală, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.26 şi art.27, se aprobă de către autorităţile reprezentative şi deliberative.

(2) Drept temei pentru modificarea bugetului sînt următoarele situaţii:

a) apariţia necesităţii de revizuire a cheltuielilor;

b) atestarea tendinţelor de înrăutăţire a soldului bugetului.

(3) Procedurile de elaborare, prezentare şi adoptare a deciziei privind modificarea bugetului local sînt similare cu cele pentru deciziile bugetare anuale.

(4) Orice propunere de modificare a deciziei bugetare anuale trebuie să fie însoţită de o notă informativă, care va cuprinde concluziile privind executarea bugetului respectiv în perioada precedentă şi estimările privind executarea scontată a bugetului pînă la finele anului bugetar în curs, precum şi impactul financiar al modificărilor pentru următorii trei ani.

(5) În cadrul unui an bugetar pot fi efectuate, de regulă, cel mult două modificări ale bugetului local, care se aprobă, de regulă, nu mai degrabă de 1 iulie şi nu mai tîrziu de 15 noiembrie, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.24 şi la art.30 alin.(4).

[Art.28 completat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Capitolul IV

EXECUTAREA BUGETELOR LOCALE

Articolul 29. Executarea de casă a bugetelor locale

(1) Executarea bugetelor locale se efectuează prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor conform metodei de casă.

(2) Conturile pentru gestionarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor locale, precum şi conturile autorităţilor/instituţiilor bugetare finanţate de la aceste bugete sînt deschise în trezoreriile regionale ale Ministerului Finanţelor.

(3) În termen de 30 de zile de la data adoptării deciziei bugetare anuale, dar nu mai tîrziu de 1 ianuarie a anului bugetar, administratorul de buget elaborează, în conformitate cu metodologia stabilită de Ministerul Finanţelor, prognozele de lichidităţi ale bugetului local pe an, cu repartizare lunară.

(4) În procesul executării bugetelor locale, autorităţile/instituţiile bugetare efectuează plăţi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate, după stingerea datoriilor cu termen de achitare expirat, şi în conformitate cu prognozele de lichidităţi ale bugetelor, specificate la alin.(3).

(5) Finanţarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării mijloacelor băneşti la conturile bugetului, cu respectarea următoarelor priorităţi:

a) onorarea angajamentelor de deservire a datoriei unităţilor administrativ-teritoriale;

b) cheltuielile de personal, de achitare a indemnizaţiilor, a compensaţiilor, a alocaţiilor şi a ajutoarelor sociale;

c) cheltuielile pentru resursele termoenergetice;

d) cheltuielile din fondul de rezervă al autorităţii administraţiei publice locale.

(6) La efectuarea altor cheltuieli decît cele stipulate la alin.(5), priorităţile de cheltuieli se stabilesc de către conducătorul autorităţii/instituţiei bugetare.

(7) Evidenţa încasărilor şi a plăţilor bugetare prin sistemul trezorerial se asigură prin conturi trezoreriale bazate pe clasificaţia bugetară şi pe planul de conturi contabile.

(8) Ministerul Finanţelor, în baza prezentei legi şi a legii anuale a bugetului de stat, efectuează defalcări de la impozitele şi taxele de stat şi transferuri de la bugetul de stat la bugetele locale.

(9) Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale vor fi repartizate şi alocate lunar.

(10) La solicitarea autorităţilor executive şi în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective, Ministerul Finanţelor poate plasa mijloacele soldurilor temporar libere ale bugetelor locale, gestionate prin intermediul Contului Unic Trezorerial, în depozite la Banca Naţională a Moldovei.

(11) În baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative respective, autorităţile executive pot plasa mijloacele soldurilor temporar libere ale bugetelor locale în valori mobiliare de stat.

(12) Metodologia de executare a bugetelor locale se elaborează şi se aprobă de către Ministerul Finanţelor în conformitate cu actele normative în vigoare.

[Art.29 completat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 30. Blocarea alocaţiilor bugetare

(1) În procesul executării bugetului local, administratorul de buget este autorizat să blocheze temporar anumite alocaţii de la bugetul respectiv, cu excepţia plăţilor pentru deservirea datoriei unităţii administrativ-teritoriale respective, în următoarele situaţii:

a) dacă analiza executării scontate a bugetului atestă înrăutăţirea soldului bugetar, aprobat prin decizia bugetară anuală;

b) dacă limitele de alocaţii în proiectul bugetului care urmează a fi aprobat sînt mai mici decît cele din bugetul provizoriu care se execută;

c) dacă sînt iniţiate propuneri de reducere a alocaţiilor fie prin redistribuire, fie prin modificarea bugetului.

(2) În perioada de blocare a alocaţiilor, autorităţile/instituţiile bugetare nu îşi pot asuma noi angajamente de cheltuieli.

(3) Blocarea alocaţiilor poate fi efectuată pe o perioadă ce nu depăşeşte 60 de zile, cu informarea autorităţilor/instituţiilor bugetare şi a autorităţilor reprezentative şi deliberative despre circumstanţele ce au determinat această acţiune.

(4) În cazul în care acţiunile aferente blocării alocaţiilor nu asigură menţinerea soldului bugetar în limitele stabilite de decizia bugetară anuală, administratorul de buget, în termen de cel puţin 20 de zile pînă la expirarea perioadei de blocare, întocmeşte şi prezintă autorităţii reprezentative şi deliberative proiectul deciziei privind modificarea bugetului local respectiv.

(5) Blocarea alocaţiilor efectuată în condiţiile alin.(1) se aplică pînă la adoptarea deciziei privind modificarea bugetului local respectiv.

 

Articolul 31. Rapoartele privind executarea bugetelor locale

(1) Direcţia finanţe şi/sau subdiviziunea financiară a unităţilor administrativ-teritoriale întocmesc rapoarte semianuale, pe 9 luni ale anului în curs şi anuale privind executarea bugetelor respective.

(2) Rapoartele semianuale privind executarea bugetelor locale se audiază la şedinţa autorităţii reprezentative şi deliberative.

(3) În termen de pînă la 15 martie, autoritatea executivă prezintă, spre examinare şi aprobare, autorităţii reprezentative şi deliberative respective raportul anual privind executarea bugetului local, care se aprobă cel tîrziu pînă la 1 aprilie.

(4) În termenele stabilite de Ministerul Finanţelor, direcţia finanţe întocmeşte sinteza consolidată a rapoartelor semianuale, pe 9 luni ale anului în curs şi anuale privind executarea bugetelor locale de nivelul întîi şi al doilea, pentru a fi incluse în raportul privind executarea bugetului public naţional.

 

Capitolul V

COMPETENŢE ŞI RESPONSABILITĂŢI ÎN DOMENIUL

FINANŢELOR PUBLICE LOCALE

Articolul 32. Rolul autorităţilor reprezentative şi deliberative

În domeniul finanţelor publice locale, autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:

a) adoptă decizia bugetară anuală, precum şi decizii privind modificarea bugetului local, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;

b) decid punerea în aplicare, modificarea şi anularea, în limitele competenţei lor, a taxelor locale şi a taxelor speciale, stabilesc mărimea cotelor acestora şi cotele impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice şi juridice în limita celor prevăzute de legislaţie, precum şi acordarea de înlesniri fiscale;

b1) aprobă, modifică/anulează şi percep taxele speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice;

b2) stabilesc domeniile de activitate şi condiţiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de interes local pentru care se propun taxele respective;

c) decid asupra constituirii fondului de rezervă al autorităţilor administraţiei publice locale şi aprobă regulamentul privind modul de utilizare a acestuia;

d) aprobă nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de către autorităţile/instituţiile bugetare şi mărimea tarifelor aferente acestora;

e) iau decizii privind angajarea sau acordarea împrumuturilor în/din contul bugetului local, precum şi privind aplicarea altor instrumente financiare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de Legea nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat;

f) audiază raportul semianual privind executarea bugetului local şi aprobă raportul anual privind executarea bugetului local, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;

g) exercită alte competenţe stabilite de legislaţie.

[Art.32 modificat prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 33. Rolul autorităţilor executive

În domeniul finanţelor publice locale, autorităţile executive exercită funcţia de administrator al bugetului local şi au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:

a) elaborează şi prezintă spre aprobare autorităţii reprezentative şi deliberative respective proiectul deciziei bugetare anuale şi proiectele de decizii privind modificarea bugetului local, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;

b) elaborează prognoze bugetare şi întreprind, în limitele competenţelor, măsuri pentru creşterea bazei fiscale a unităţii administrativ-teritoriale şi asigurarea sustenabilităţii bugetelor locale pe termen mediu şi lung;

c) asigură buna desfăşurare a procesului bugetar în limita unităţii administrativ-teritoriale, stabilesc activităţile intermediare şi monitorizează respectarea calendarului bugetar;

d) asigură corectitudinea şi veridicitatea datelor, ale indicilor şi ale altor informaţii în baza cărora a fost elaborat bugetul respectiv;

e) contribuie la încasarea veniturilor în buget conform prevederilor legale;

f) repartizează alocaţiile bugetare aprobate pe autorităţi/instituţii bugetare subordonate şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele respective;

g) asigură utilizarea conform destinaţiei a alocaţiilor bugetare aprobate;

h) respectă termenele de plată a salariilor către angajaţii autorităţilor/instituţiilor bugetare finanţate de la buget şi pentru lucrările, serviciile şi bunurile materiale contractate în limitele aprobate în bugetul respectiv;

i) asigură gestionarea eficientă şi transparentă a fondului de rezervă al autorităţilor administraţiei publice locale;

j) asigură administrarea datoriei unităţii administrativ-teritoriale;

k) asigură organizarea şi ţinerea contabilităţii în conformitate cu actele normative şi prezentarea în termen a rapoartelor lunare, trimestriale şi anuale;

l) înaintează, prin intermediul asociaţiilor reprezentative ale autorităţilor administraţiei publice locale, propuneri la elaborarea politicii bugetar-fiscale şi a politicilor sectoriale, precum şi participă la consultările privind relaţiile interbugetare;

m) conlucrează cu autorităţile publice centrale şi implementează la nivel local programele şi politicile cuprinse în documentele de planificare strategică de nivel naţional;

n) asigură gestionarea resurselor bugetare şi administrarea patrimoniului public în conformitate cu principiile bunei guvernări;

o) prezintă autorităţii reprezentative şi deliberative raportul semianual şi raportul anual privind executarea bugetului local, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;

p) publică bugetele locale şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind performanţa în cadrul programelor la nivel local;

q) efectuează monitoringul financiar al activităţii instituţiilor publice la autogestiune, a întreprinderilor municipale şi a societăţilor comerciale în care autorităţile administraţiei publice locale au calitate de fondator sau deţin cota majoritară în capitalul social;

r) exercită alte competenţe stabilite de legislaţie.

 

Articolul 34. Rolul autorităţilor/instituţiilor bugetare

(1) În domeniul finanţelor publice locale, autorităţile/instituţiile bugetare finanţate din bugetele locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi:

a) elaborează şi prezintă propuneri de buget;

b) repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare şi, după caz, pe instituţii subordonate;

c) colectează venituri în condiţiile stabilite la art.6;

d) îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate;

e) implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;

f) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public în conformitate cu principiile bunei guvernări;

g) întocmesc şi prezintă în termenele şi componenţa stabilite rapoarte financiare privind executarea bugetului;

h) exercită alte competenţe prevăzute de legislaţie.

(2) Competenţele şi responsabilităţile direcţiei finanţe a unităţii administrativ-teritoriale în domeniul finanţelor publice locale sînt stabilite de către Guvern.

 

Capitolul VI

CONTROLUL PROCESULUI DE ELABORARE ŞI EXECUŢIE A BUGETELOR

LOCALE, AUDITUL PUBLIC EXTERN ŞI SUPRAVEGHEREA PREZENTĂRII

DOCUMENTAŢIEI SOLICITATE

[Denumirea în redacţia Legii nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 35. Controlul asupra procesului de elaborare şi execuţie a bugetelor locale

(1) Ministerul Finanţelor şi/sau direcţia finanţe sînt în drept să efectueze controale tematice privind corectitudinea elaborării şi execuţiei bugetelor locale.

(2) Inspectările/controalele asupra execuţiei bugetelor locale se efectuează periodic de către Inspecţia financiară din subordinea Ministerului Finanţelor.

(3) Rezultatele inspectărilor/ controalelor execuţiei bugetelor locale sînt examinate de către autorităţile reprezentative şi deliberative respective, cu adoptarea deciziilor corespunzătoare şi publicarea lor în mod obligatoriu.

 

Articolul 36. Auditul public extern

(1) Autorităţile/instituţiile bugetare finanţate de la bugetele locale sunt supuse auditului public extern în conformitate cu prevederile Legii nr.260/2017 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova.

(2) În cazul emiterii de către Curtea de Conturi a unei opinii contrare sau în cazul refuzului auditorului public extern de a emite opinia asupra situaţiei financiare, conducătorul autorităţii/instituţiei bugetare finanţate de la bugetul local poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.

[Art.36 introdus prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

Articolul 37. Măsuri restrictive cu caracter temporar

(1) Pentru autorităţile bugetare care nu au prezentat la timp rapoartele privind utilizarea mijloacelor alocate, nu au înlăturat în termenele stabilite încălcările şi neajunsurile depistate, precum şi nu au prezentat alte rapoarte/documente/informaţii solicitate, Ministerul Finanţelor suspendă temporar finanţarea de la bugetul de stat a transferurilor cu destinaţie generală la bugetul local respectiv.

(2) Aplicarea măsurilor restrictive cu caracter temporar prevăzute la alin.(1) se efectuează conform mecanismului aprobat de Ministerul Finanţelor.

[Art.37 introdus prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIEugenia OSTAPCIUC

Chişinău, 16 octombrie 2003.
Nr.397-XV.

 

 

________________

* Republicată în temeiul art.LXXXVI al Legii nr.172 din 27 iulie 2018 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.321-332, art.529

Modificată şi completată prin legile Republicii Moldova :

1) Legea nr.172 din 27.07.2018 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.321-332, art.529

2) Legea nr.288 din 15.12.2017 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.464-470, art.808

3) Legea nr.225 din 15.12.2017 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.464-470, art.790; în vigoare 29.12.2017

4) Legea nr.24 din 10.03.2017 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.92-102, art.135; în vigoare 01.01.2017

5) Legea nr.138 din 17.06.2016 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.184-192, art.401; în vigoare 01.07.2016

6) Legea nr.242 din 29.12.2015 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.20-24, art.48

 

________________

* Republicată în temeiul art.V al Legii nr.267 din 1 noiembrie 2013 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.262-267, art.748

Modificată şi completată prin legile Republicii Moldova:

1) Legea nr.114-XV din 22.04.2004 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.73-76, art.393

2) Legea nr.224-XV din 01.07.2004 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.132-137, art.700

3) Legea nr.391-XV din 25.11.2004 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233-236, art.1007

4) Legea nr.155-XVI din 21.07.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.107-109, art.525

5) Legea nr.154-XVI din 21.07.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.126-128, art.611

6) Legea nr.361-XVI din 23.12.2005 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.21-24, art.99

7) Legea nr.50-XVI din 09.03.2006 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.59-62, art.240

8) Legea nr.318-XVI din 02.11.2006 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.199-202, art.954

9) Legea nr.437-XVI din 28.12.2006 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.10-13, art.27

10) Legea nr.123-XVI din 11.05.2007 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.74-77, art.342

11) Legea nr.172-XVI din 10.07.2008 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.134-137, art.543

12) Legea nr.108-XVIII din 17.12.2009 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.193-196, art.609

13) Legea nr.48 din 26.03.2011 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.53, art.114

14) Legea nr.33 din 06.03.2012 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.99-102, art.330

15) Legea nr.91 din 26.04.2012 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.113-118, art.375

16) Legea nr.178 din 11.07.2012 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.190-192, art.644

17) Legea nr.241 din 02.11.2012 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.242-244, art.777

18) Legea nr.267 din 01.11.2013 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.262-267, art.748

19) Legea nr.302 din 13.12.2013 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.312-314, art.859