marți, 26 noiembrie 2024
234/03.10.2016 Lege cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare

L E G E

cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare

 

nr. 234  din  03.10.2016

 

Monitorul Oficial nr.343-346/711 din 04.10.2016

 

* * *

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul şi scopul legii

Articolul 2. Noţiuni principale

Articolul 3. Statutul juridic al Depozitarului central unic. Decontări. Conturi

Articolul 4. Capitalul Depozitarului central unic. Acţionari

Articolul 5. Activităţile desfăşurate de Depozitarul central unic

Articolul 6. Răspunderea Depozitarului central unic

Articolul 7. Interzicerea aplicării sechestrului

 

Capitolul II

GUVERNANŢA

Articolul 8. Principii generale

Articolul 9. Organele de conducere ale Depozitarului central unic

Articolul 10. Consiliul de supraveghere al Depozitarului central unic

Articolul 11. Organul executiv al Depozitarului central unic

Articolul 12. Comitetul de utilizatori

Articolul 13. Auditul extern

Articolul 14. Auditul intern

Articolul 15. Gestionarea riscului

Articolul 16. Dezvăluirea informaţiilor

 

Capitolul III

INIŢIEREA ACTIVITĂŢII, MONITORIZAREA, SUPRAVEGHEREA ŞI

REGLEMENTAREA DEPOZITARULUI CENTRAL UNIC

Articolul 17. Atribuţiile Băncii Naţionale a Moldovei

Articolul 18. Atribuţiile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

Articolul 19. Iniţierea activităţii Depozitarului central unic

Articolul 20. Cerinţele faţă de activitatea Depozitarului central unic

Articolul 21. Evaluarea Depozitarului central pînă la iniţierea activităţii

Articolul 22. Externalizarea activităţilor şi serviciilor

Articolul 23. Supravegherea şi monitorizarea Depozitarului central unic

Articolul 24. Abrogat

Articolul 25. Regulile Depozitarului central unic

Articolul 26. Recomandări, prescripţii şi sancţiuni

 

Capitolul IV

VALORI MOBILIARE ÎN FORMĂ DE ÎNSCRIERE ÎN CONT

Abrogat

Articolul 27. Abrogat

Articolul 28. Abrogat

Articolul 29. Abrogat

Articolul 30. Abrogat

Articolul 31. Abrogat

Articolul 32. Abrogat

Articolul 33. Abrogat

Articolul 34. Abrogat

Articolul 35. Abrogat

 

Capitolul V

ACTIVITATEA DEPOZITARULUI CENTRAL

Articolul 36. Integritatea emisiunii

Articolul 37. Mecanismul de alocare a pierderilor

Articolul 38. Dreptul de retenţie

Articolul 39. Arhivele

Articolul 40. Protecţia valorilor mobiliare ale participanţilor şi ale clienţilor acestora

Articolul 41. Conexiunile Depozitarului central unic

Articolul 42. Acces în mod nediscriminatoriu, tratament egal, transparenţa preţurilor şi comisioanelor

Articolul 43. Reguli şi proceduri în cazul insolvabilităţii unui participant

Articolul 44. Proceduri de comunicare cu participanţii şi alte entităţi de infrastructură a pieţei de capital

Articolul 45. Plăţile şi comisioanele aferente serviciilor prestate

 

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 46. Intrarea în vigoare şi dispoziţii finale şi tranzitorii

Articolul 47. Măsuri compensatorii

 

 

 

Notă: În cuprinsul legii, cuvintele „Comitet executiv”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „organ executiv” la forma gramaticală corespunzătoare, conform Legii nr.174 din 11.07.2024, în vigoare 02.08.2024

 

Notă: În cuprinsul legii, textele „Legea nr.183 din 22 iulie 2016”, „Legea nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997”, „Legea nr.419-XVI din 22 decembrie 2006”, „Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995”, „Legea nr.171 din 11 iulie 2012”, „Legea nr.184 din 22 iulie 2016” şi sintagma „Depozitar central”, la orice formă gramaticală, se substituie cu textele „Legea nr.183/2016”, „Legea nr.1134/1997”, „Legea nr.419/2006”, „Legea nr.548/1995”, „Legea nr.171/2012”, „Legea nr.184/2016” şi, respectiv, cu sintagma „Depozitar central unic” la forma gramaticală corespunzătoare, în vigoare 21.10.2023

 

Prezenta lege organică este adoptată în temeiul prevederilor art.1061 din Constituţie, prin angajarea răspunderii Guvernului faţă de Parlament.

Prezenta lege transpune parţial Regulamentul (UE) nr.909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr.236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 257/1 din 28 august 2014.

[Clauza de armonizare introdusă prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul şi scopul legii

(1) Prezenta lege reglementează condiţiile de creare, desfăşurare a activităţii şi supraveghere a Depozitarului central unic al valorilor mobiliare, precum şi cerinţele privind înregistrarea şi evidenţa valorilor mobiliare de către Depozitarul central unic al valorilor mobiliare şi participanţii săi.

(2) Prezenta lege are ca scop crearea unei infrastructuri moderne a pieţei financiare, asigurarea protejării drepturilor deţinătorilor de valori mobiliare, gestionarea riscurilor sistemice şi menţinerea stabilităţii pe piaţa financiară a Republicii Moldova.

 

Articolul 2. Noţiuni principale

(1) În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

activitate de importanţă materială – activitate a cărei întrerupere parţială sau totală ar afecta în mod semnificativ capacitatea Depozitarului central unic de a se conforma permanent cu cerinţele stabilite de legislaţie;

autoritate de supraveghere – Banca Naţională a Moldovei sau Comisia Naţională a Pieţei Financiare, conform ariei de competenţe stabilite de prezenta lege;

cont de valori mobiliare – cont la care valorile mobiliare pot fi creditate şi debitate;

codul CFI – cod care descrie caracteristicile unui instrument financiar în momentul emiterii acestuia (Classification of Financial Instruments) şi care rămâne neschimbat de-a lungul ciclului de viaţă al respectivului instrument financiar. Alocarea codurilor CFI se realizează conform standardului ISO 10962, de către Depozitarul central unic, conform reglementărilor sale interne;

codul ISIN – numărul internaţional de identificare a valorilor mobiliare (International Securities Identification Number), alocat în conformitate cu standardul internaţional ISO 6166, care identifică în mod unic o anumită emisiune de valori mobiliare;

conexiune între depozitari centrali – acord între depozitari centrali prin care un depozitar central devine participant la sistemul de decontare a instrumentelor financiare al unui alt depozitar central pentru a facilita transferul de instrumente financiare de la participanţii acestui din urmă depozitar central către participanţii primului depozitar central sau acord prin care un depozitar central obţine acces la un alt depozitar central în mod indirect, cu ajutorul unui intermediar. Conexiunile între depozitari centrali includ conexiuni standard, conexiuni personalizate, conexiuni indirecte şi conexiuni interoperabile;

conexiune standard – conexiune între depozitari centrali prin care un depozitar central devine participant la sistemul de decontare a instrumentelor financiare al unui alt depozitar central, pe baza aceloraşi termeni şi condiţii care se aplică oricărui alt participant la sistemul de decontare a instrumentelor financiare gestionat de către acesta din urmă;

conexiune personalizată – conexiune între depozitari centrali prin care un depozitar central care devine participant la sistemul de decontare a instrumentelor financiare al unui alt depozitar central beneficiază de servicii specifice suplimentare faţă de serviciile furnizate în mod obişnuit de depozitarul central respectiv participanţilor la sistemul de decontare a instrumentelor financiare;

conexiune indirectă – acord între un depozitar central şi o terţă parte, alta decât un depozitar, care este participant la sistemul de decontare a instrumentelor financiare al unui alt depozitar central. O astfel de conexiune este stabilită de un depozitar central pentru a facilita transferul de instrumente financiare către participanţii săi de la participanţii unui alt depozitar central;

conexiune interoperabilă – conexiune între depozitari centrali prin care depozitarii convin să adopte soluţii tehnice reciproce pentru decontarea, în cadrul sistemelor de decontare, a instrumentelor financiare pe care le gestionează;

decontare – finalizare a unei tranzacţii cu instrumente financiare, indiferent de locul în care este încheiată, în scopul stingerii obligaţiilor părţilor la tranzacţia respectivă prin transferul de fonduri băneşti sau de instrumente financiare ori ambele;

dematerializare – proces prin care valorile mobiliare sunt emise în formă de valori mobiliare înscrise în cont;

Depozitar central unic al valorilor mobiliare (în continuare şi Depozitar central unic) – depozitar central de instrumente financiare, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezenta lege;

depozitar central de instrumente financiare (în continuare şi depozitar central) – entitate care gestionează un sistem de decontare a instrumentelor financiare („serviciu de decontare”) şi furnizează cel puţin unul dintre următoarele servicii:

a) înregistrarea iniţială a instrumentelor financiare în formă de înscriere în cont („serviciu de înregistrare a instrumentelor financiare”);

b) deschiderea şi administrarea conturilor de instrumente financiare la nivelul cel mai înalt („serviciu de administrare centralizată”);

deţinător de valori mobiliare – persoană fizică sau juridică care deţine valori mobiliare în baza dreptului de proprietate;

livrare contra plată sau „DvP” – mecanism de decontare a instrumentelor financiare care leagă un transfer de instrumente financiare de un transfer de mijloace băneşti, astfel încât livrarea instrumentelor financiare are loc dacă şi numai când se realizează şi transferul de mijloace băneşti aferent şi viceversa;

participant – societate de investiţii, depozitar central sau altă instituţie stabilită de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei cu avizul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

(2) În măsura în care nu sunt prevăzuţi de alin.(1), termenii şi expresiile utilizate în prezenta lege au sensul prevăzut de Legea nr.183/2016 cu privire la caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a instrumentelor financiare şi Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital.

[Art.2 modificat prin Legea nr.259 din 21.11.2024, în vigoare 26.11.2024]

[Art.2 în redacţia Legii nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.2 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 3. Statutul juridic al Depozitarului central unic. Decontări. Conturi

(1) Depozitarul central unic este creat sub forma unei societăţi pe acţiuni în conformitate cu Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, cu particularităţile stabilite de prezenta lege.

(2) Tranzacţiile decontate în Depozitarul central unic în moneda naţională se decontează prin conturi deschise la Banca Naţională a Moldovei.

 

Articolul 4. Capitalul Depozitarului central unic. Acţionari

(1) Depozitarul central unic trebuie să deţină în orice moment un nivel suficient al capitalului propriu, pentru a presta serviciile sale în mod corespunzător, pornind de la principiul continuităţii activităţii şi luînd în considerare riscurile operaţionale, legale, de custodie, de investiţii şi riscurile comerciale la care este sau ar putea fi expus.

(2) Capitalul propriu al Depozitarului central unic va constitui echivalentul în lei a cel puţin 1000000 de euro, calculat la cursul oficial al Băncii Naţionale a Moldovei, stabilit în prima zi a fiecărei perioade de gestiune.

(3) Persoanele stabilite de alin.(4) lit.b)-e) sînt în drept să efectueze aporturi în capitalul social al Depozitarului central unic doar în formă de mijloace băneşti. Banca Naţională a Moldovei este în drept să efectueze aporturi la capitalul social al Depozitarului central unic în formă de mijloace băneşti sau alte bunuri, conform art.39 alin.(2) din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni.

(4) Pot fi acţionari ai Depozitarului central unic:

a) Banca Naţională a Moldovei;

b) persoana juridică care deţine licenţa de operator de piaţă în corespundere cu cerinţele stabilite de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei;

c) persoana juridică care desfăşoară activitate de depozitar central, licenţiată sau autorizată în mod corespunzător în ţara de origine, şi care corespunde cerinţelor stabilite de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei;

d) băncile şi societăţile de investiţii care corespund cerinţelor stabilite de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei;

e) persoanele stabilite de art.46 alin.(3) lit.b)–c).

(5) Cel puţin 76% din acţiunile emise de Depozitarul central unic sînt deţinute de Banca Naţională a Moldovei.

(6) Fiecare dintre acţionarii stabiliţi de alin.(4) lit.b)–e) este în drept să deţină o cotă de cel mult 5% din acţiunile emise de către Depozitarul central unic.

(7) La tranzacţionarea acţiunilor emise de către Depozitarul central unic vor fi respectate prevederile alin.(4)-(6). Tranzacţiile care duc la încălcarea prevederilor alin.(4)–(6) sînt nule.

(8) În cazul în care, la subscrierea acţiunilor emise de Depozitarul central unic, persoanele stabilite la alin.(4) lit.b)–e) solicită să subscrie cumulativ mai mult de 24% din acţiunile emise de Depozitarul central unic, cota acţiunilor subscrise va fi diminuată proporţional pentru fiecare subscriitor în vederea respectării prevederilor alin.(5).

[Art.4 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.4 modificat prin Legea nr.32 din 27.02.2020, în vigoare 02.05.2020]

[Art.4 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 5. Activităţile desfăşurate de Depozitarul central unic

(1) Depozitarul central unic este în drept să desfăşoare activităţile sale în privinţa următoarelor categorii de valori mobiliare:

1) valorile mobiliare de stat care cad sub incidenţa Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat;

2) creanţele emise de Banca Naţională a Moldovei;

3) valorile mobiliare ale:

a) entităţilor de interes public, inclusiv cele admise spre tranzacţionare pe piaţa reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare;

b) emitenţilor în care statul deţine cotă de participare;

c) emitenţilor care efectuează oferte publice de valori mobiliare;

d) emitenţilor de obligaţiuni;

e) emitenţilor care se încadrează în categoria entităţilor mari, potrivit art.4 din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017;

f) societăţilor pe acţiuni nou-create;

g) emitenţilor care solicită prestarea serviciilor de către Depozitarul central unic;

4) valorile mobiliare similare celor stabilite de pct.1)–3), emise în Republica Moldova sau în alte state şi admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare.

(2) Depozitarul central unic este în drept să presteze următoarele servicii în ceea ce priveşte valorile mobiliare stabilite de alin.(1):

1) servicii de bază:

a) înregistrarea iniţială a valorilor mobiliare în formă de înscriere în cont („serviciu de înregistrare a valorilor mobiliare”);

b) deschiderea şi administrarea conturilor de valori mobiliare la nivelul cel mai înalt („serviciu de administrare centralizată”);

c) gestionarea unui sistem de decontare a valorilor mobiliare („serviciu de decontare”);

2) servicii auxiliare:

a) servicii aferente serviciului de clearing şi decontare:

1. organizarea mecanismului de împrumut de valori mobiliare;

2. punerea la dispoziţie a unui sistem de gestionare a garanţiilor aferent valorilor mobiliare;

3. reconcilierea decontărilor, urmărirea instrucţiunilor, confirmarea tranzacţiilor, verificarea tranzacţiilor;

b) servicii aferente serviciului de înregistrare a valorilor mobiliare şi serviciului de administrare centralizată:

1. servicii legate de registrele deţinătorilor de valori mobiliare;

2. procesarea operaţiunilor corporative, inclusiv în ceea ce priveşte impozitele, adunările generale şi serviciile de informare;

3. servicii legate de o emisiune nouă;

4. servicii de alocare şi gestionare a codurilor ISIN, inclusiv în calitate de agenţie naţională de numerotare;

5. servicii de alocare şi gestionare a codurilor CFI şi a altor coduri similare, participanţilor şi clienţilor;

6. transmiterea şi procesarea instrucţiunilor, perceperea comisioanelor şi procesarea rapoartelor conexe;

c) stabilirea conexiunilor Depozitarului central unic cu alţi depozitari centrali, deschiderea, administrarea sau gestionarea conturilor de valori mobiliare în cadrul unui serviciu de decontare, a unui serviciu de gestionare a garanţiilor şi a altor servicii auxiliare;

d) furnizarea serviciilor generale de gestionare a garanţiilor;

e) furnizarea raportărilor în numele clienţilor;

f) furnizarea de informaţii, date şi statistici;

g) furnizarea de servicii ce ţin de tehnologii informaţionale;

3) orice alte servicii complementare sau auxiliare pentru oricare dintre serviciile stabilite de pct.1)-2), aprobate de către Banca Naţională a Moldovei cu avizul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare în limita competenţelor stabilite la art.18 alin.(1).

(3) Serviciile pe care Depozitarul central unic este în drept să le presteze se indică în decizia privind iniţierea activităţii Depozitarului central unic emisă de Banca Naţională a Moldovei.

(4) Depozitarul central unic poate achiziţiona, deţine şi înstrăina valori mobiliare, inclusiv acţiuni în capitalul social al operatorului de piaţă, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital.

[Art.5 completat prin Legea nr.174 din 11.07.2024, în vigoare 02.08.2024]

[Art.5 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.5 modificat prin Legea nr.332 din 08.12.2022, în vigoare 15.12.2022]

 

Articolul 6. Răspunderea Depozitarului central unic

La prestarea serviciilor prevăzute la art.5, Depozitarul central unic nu poartă nicio răspundere faţă de nicio persoană pentru orice pierderi directe sau indirecte, cu excepţia celei cauzate de fraudă, fapte ilicite săvîrşite cu intenţie sau cazuri de neglijenţă gravă din partea angajaţilor şi membrilor organelor de conducere ale Depozitarului central unic, reprezentantului sau entităţii către care au fost externalizate una sau mai multe dintre activităţile şi serviciile Depozitarului central unic.

[Art.6 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 7. Interzicerea aplicării sechestrului

(1) Aplicarea sechestrului asupra valorilor mobiliare deţinute de participanţi în conturile deschise de către Depozitarul central unic poate fi efectuată doar de către Depozitarul central unic, instanţa de judecată, executorul judecătoresc şi autorităţile publice care deţin acest drept în conformitate cu legea, în măsura în care aplicarea sechestrului nu contravine Legii nr.183/2016 cu privire la caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a instrumentelor financiare.

(2) Depozitarul central unic şi participanţii efectuează transferul de valori mobiliare doar în cazul în care circulaţia acestora nu este suspendată sau restricţionată.

(3) Depozitarul central unic, precum şi angajaţii şi membrii organelor de conducere ale acestuia sunt pasibili de atragere la răspundere în conformitate cu art.6 în cazul în care efectuează transferul valorilor mobiliare contrar prevederilor stabilite de alin.(2) din prezentul articol.

(4) Conturile omnibus (globale) deschise la Depozitarul central unic nu cad sub incidenţa niciunui act juridic, administrativ sau a altui act ori a unui proces de blocare, restricţionare sau sechestrare a acestor conturi în scopul de a aplica o penalitate ori de a executa o hotărâre judecătorească, o altă decizie judiciară, arbitrală, administrativă sau oricare altă decizie ori în scopul de a asigura disponibilitatea acestor conturi pentru aplicarea sau executarea oricărei hotărâri sau decizii ulterioare.

[Art.7 completat prin Legea nr.259 din 21.11.2024, în vigoare 26.11.2024]

[Art.7 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.7 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Capitolul II

GUVERNANŢA

Articolul 8. Principii generale

În vederea asigurării unei guvernări eficiente, Depozitarul central unic este obligat:

a) să dispună de o structură organizatorică clară, cu responsabilităţi bine definite, transparente şi coerente;

b) să implementeze politici de control intern, inclusiv politici de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau poate fi expus;

c) să implementeze politici de remunerare;

d) să implementeze proceduri administrative şi de organizare a activităţii, inclusiv proceduri de ţinere a evidenţei valorilor mobiliare în conturile deschise de către Depozitarul central unic;

e) să angajeze şi să menţină personal care posedă cunoştinţe, experienţă şi competenţe profesionale corespunzătoare activităţii desfăşurate, dintre care cel puţin două funcţii implicate în activitatea pe piaţa de capital trebuie să prevadă dispunerea de certificatul de calificare eliberat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

[Art.8 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 9. Organele de conducere ale Depozitarului central unic

(1) Organele de conducere ale Depozitarului central unic sînt adunarea generală a acţionarilor, Consiliul de supraveghere şi organul executiv.

(2) Acţionarii Depozitarului central unic, inclusiv reprezentanţii acestora, precum şi membrii Consiliului de supraveghere şi organului executiv sînt obligaţi să dezvăluie orice posibile conflicte de interese la exercitarea unui vot sau luarea unei decizii, caz în care aceştia sînt obligaţi să se abţină de la un astfel de vot sau de decizie.

(3) Membrii Consiliului de supraveghere şi organului executiv ale Depozitarului central unic trebuie să corespundă cumulativ următoarelor cerinţe:

a) să se bucure de o bună reputaţie;

b) să aibă studii superioare absolvite şi o experienţă profesională în domeniul juridic, economic, financiar-bancar sau al pieţei de capital;

c) să nu aibă sancţiuni valabile, aplicate de către autorităţile de supraveghere sau de către un organism similar din străinătate, de interzicere sau de suspendare a dreptului persoanei de a activa pe piaţa de capital sau bancară;

d) să nu fi fost condamnate printr-o sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiuni în legătură cu activitatea desfăşurată sau pentru fapte de corupţie, de spălare de bani, pentru infracţiuni contra patrimoniului, pentru abuz, luare sau dare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sînt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a Depozitarului central unic.

(4) Autorităţile de supraveghere sunt notificate în prealabil, cu cel puţin 5 zile lucrătoare până la ţinerea adunărilor generale ale acţionarilor, despre ordinea de zi propusă.

(5) Despre şedinţele Consiliului de supraveghere, autorităţile de supraveghere sunt notificate în prealabil, cu cel puţin o zi lucrătoare până la ţinerea acestora, în funcţie de ordinea de zi propusă, corespunzător ariei de competenţe atribuite potrivit prevederilor prezentei legi.

[Art.9 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 10. Consiliul de supraveghere al Depozitarului central unic

(1) Componenţa numerică a Consiliului de supraveghere al Depozitarului central unic se stabileşte de statutul Depozitarului central unic şi nu poate fi mai mică de 3 persoane.

 

[Alin.(2) art.10 abrogat prin Legea nr.174 din 11.07.2024, în vigoare 02.08.2024]

 

(3) Consiliul de supraveghere este în drept să instituie comitete care să îl sprijine în îndeplinirea atribuţiilor sale.

 

[Alin.(4) art.10 abrogat prin Legea nr.174 din 11.07.2024, în vigoare 02.08.2024]

 

(5) Consiliul de supraveghere deţine atribuţiile stabilite de art.64 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, prezenta lege, statutul Depozitarului central unic şi regulamentul Consiliului de supraveghere al Depozitarului central unic.

[Art.10 modificat prin Legea nr.174 din 11.07.2024, în vigoare 02.08.2024]

[Art.10 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 11. Organul executiv al Depozitarului central unic

(1) Organul executiv al Depozitarului central unic se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni.

(2) Organul executiv deţine atribuţiile stabilite de Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, prezenta lege, statutul Depozitarului central unic şi regulamentul organului executiv al Depozitarului central unic.

[Art.11 modificat prin Legea nr.174 din 11.07.2024, în vigoare 02.08.2024]

 

Articolul 12. Comitetul de utilizatori

(1) Depozitarul central unic instituie un comitet de utilizatori format din reprezentanţi ai emitenţilor de valori mobiliare şi ai participanţilor, cu mandatul de a oferi consultanţă organelor de conducere ale Depozitarului central unic privind criteriile de acceptare a emitenţilor sau participanţilor, spectrul de servicii, mărimea plăţilor şi comisioanelor aferente serviciilor prestate de către Depozitarul central unic şi alte aspecte ce ţin de activitatea acestuia.

(2) Componenţa comitetului de utilizatori, periodicitatea şedinţelor şi alte aspecte privind organizarea activităţii comitetului de utilizatori se stabilesc prin decizia Consiliului de supraveghere.

 

Articolul 13. Auditul extern

(1) Situaţiile financiare anuale ale Depozitarului central unic sînt supuse auditului extern anual, în conformitate cu standardele internaţionale de audit.

(2) Auditul extern este efectuat de către o entitate de audit independentă, cu renume şi experienţă recunoscută în domeniul auditului activităţii depozitarelor centrale şi/sau băncilor, selectată de Consiliul de supraveghere.

(3) Aceeaşi entitate de audit extern nu poate fi numită consecutiv pentru o perioadă ce depăşeşte 5 ani.

[Art.13 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 14. Auditul intern

(1) Depozitarul central unic îşi stabileşte funcţia sa de audit intern pentru a asigura conformitatea activităţilor sale cu prezenta lege, cu actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei şi cu alte acte normative aplicabile, precum şi pentru a spori eficacitatea proceselor sale de management al riscului, control şi guvernanţă.

(2) Funcţia de audit intern este realizată de o subdiviziune structurală separată sau este externalizată, la decizia Consiliului de supraveghere. Funcţia de audit intern este subordonată şi raportează Consiliului de supraveghere.

[Art.14 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 15. Gestionarea riscului

(1) Depozitarul central unic aprobă şi implementează politici interne de gestionare a riscurilor juridice, financiare, de afaceri, operaţionale şi a altor riscuri ce pot afecta activitatea Depozitarului central unic, inclusiv măsuri pentru atenuarea fraudelor şi a neglijenţei.

(2) Depozitarul central unic trebuie să evalueze, să monitorizeze şi să gestioneze expunerile sale la riscuri faţă de participanţi şi pe cele care decurg din procesul de decontare.

(3) Depozitarul central unic este obligat să menţină resurse financiare suficiente pentru a acoperi expunerile sale la riscurile care decurg din activitatea sa.

(4) Depozitarul central unic instituie o subdiviziune structurală internă de gestionare a riscurilor, care raportează Consiliului de supraveghere.

[Art.15 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 16. Dezvăluirea informaţiilor

Depozitarul central unic dezvăluie publicului următoarele informaţii:

a) preţurile şi comisioanele aferente serviciilor prestate, inclusiv reducerile, rabaturile şi condiţiile pentru a beneficia de acestea din urmă;

b) statutul Depozitarului central unic;

c) regulile Depozitarului central unic;

d) raportul anual, situaţiile financiare, însoţite de raportul de audit pentru situaţiile financiare;

e) normele aplicabile Comitetului de utilizatori.

[Art.16 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Capitolul III

INIŢIEREA ACTIVITĂŢII, MONITORIZAREA, SUPRAVEGHEREA ŞI

REGLEMENTAREA DEPOZITARULUI CENTRAL UNIC

[Denumirea modificată prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 17. Atribuţiile Băncii Naţionale a Moldovei

(1) Supravegherea, monitorizarea, autorizarea şi reglementarea Depozitarului central unic sînt efectuate de Banca Naţională a Moldovei.

(2) În vederea exercitării atribuţiilor stabilite de alin.(1), Banca Naţională a Moldovei:

a) emite acte normative;

b) emite decizii privind iniţierea activităţii şi propuneri de modificare a regulilor Depozitarului central unic;

c) stabileşte condiţiile de acordare, de suspendare şi de retragere a calităţii de participant la Depozitarul central unic, cu avizul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare în limita competenţelor stabilite la art.18 alin.(1);

d) efectuează controale privind respectarea de către Depozitarul central unic şi participanţi a cerinţelor prezentei legi şi ale actelor normative ale Băncii Naţionale a Moldovei;

e) autorizează externalizarea serviciilor de bază şi conexiunile interoperabile, conform art.22 şi 41;

f) emite recomandări, prescripţii sau aplică sancţiuni, conform art.26;

g) colaborează şi face schimb de informaţii cu Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi cu alte autorităţi publice;

h) colaborează şi face schimb de informaţii cu instituţii internaţionale specializate şi autorităţi din alte state responsabile de reglementarea, monitorizarea şi supravegherea activităţii de depozitar central.

[Art.17 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 18. Atribuţiile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

(1) Prin excepţie de la art.17 alin.(1), supravegherea şi reglementarea activităţii Depozitarului central unic privind prestarea de către Depozitarul central unic a serviciilor prevăzute la art.5 alin.(2) pct.1) lit.a) şi b), pct.2) lit.a), lit.b) subpct.1–3, lit.d)–f) şi pct.3), în raport cu instrumentele financiare indicate la art.5 alin.(1) pct.3) şi 4), se efectuează de Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

(2) În vederea exercitării atribuţiilor stabilite de alin.(1), Comisia Naţională a Pieţei Financiare:

a) emite acte normative;

b) emite propuneri de modificare a regulilor Depozitarului central unic;

c) efectuează controale privind respectarea de către Depozitarul central unic şi participanţi a cerinţelor prezentei legi şi ale actelor normative ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;

d) emite recomandări, prescripţii sau aplică sancţiuni, conform art.26;

e) colaborează şi face schimb de informaţii cu alte autorităţi publice.

[Art.18 în redacţia Legii nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 19. Iniţierea activităţii Depozitarului central unic

(1) Depozitarul central unic este în drept să presteze servicii de la data emiterii unei decizii privind iniţierea activităţii de către Banca Naţională a Moldovei.

(2) Decizia privind iniţierea activităţii Depozitarului central unic emisă de către Banca Naţională a Moldovei va stabili categoriile de valori mobiliare care pot constitui obiectul activităţii Depozitarului central unic şi serviciile pe care acesta este în drept să le presteze, conform art.5.

(3) De la data emiterii deciziei privind iniţierea activităţii şi pe întreaga perioadă de activitate, Depozitarul central unic este obligat să respecte prevederile art.20 şi alte cerinţe stabilite de prezenta lege.

(4) Depozitarul central unic şi auditul intern/extern al acestuia sînt obligaţi să informeze imediat Banca Naţională a Moldovei cu privire la orice circumstanţe care afectează sau pot afecta respectarea cerinţelor stabilite de prezenta lege de către Depozitarul central unic.

 

Articolul 20. Cerinţele faţă de activitatea Depozitarului central unic

(1) Depozitarul central unic este obligat să corespundă următoarelor cerinţe:

a) este constituit sub formă de societate pe acţiuni, al cărei capital social este integral subscris şi vărsat;

b) are desemnate organe de conducere conform cerinţelor prezentei legi;

c) dispune de un capital propriu în mărimea stabilită de prezenta lege;

d) dispune de regulile Depozitarului central unic şi de politici interne, conform cerinţelor stabilite de prezenta lege;

e) orice activitate de importanţă materială a Depozitarului central unic este desfăşurată pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia cazului în care Banca Naţională a Moldovei permite Depozitarului central unic desfăşurarea acestora în afara Republicii Moldova.

(2) Banca Naţională a Moldovei este în drept să stabilească cerinţe faţă de activitatea Depozitarului central unic, suplimentare celor prevăzute la alin.(1) din prezentul articol, corespunzător prevederilor art.494 alin.(2) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei.

[Art.20 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.20 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 21. Evaluarea Depozitarului central unic pînă la iniţierea activităţii

(1) În vederea iniţierii activităţii, Depozitarul central unic depune în adresa Băncii Naţionale a Moldovei o notificare, la care anexează următoarele documente şi informaţii:

a) statutul Depozitarului central unic solicitant, împreună cu extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice;

b) regulile Depozitarului central unic;

c) modelele contractelor care urmează să fie încheiate de către Depozitarul central unic solicitant cu participanţii, emitenţii de valori mobiliare, operatorii de piaţă şi alte persoane juridice care desfăşoară activitate de depozitar central, licenţiată sau autorizată în mod corespunzător în ţara de origine;

d) programul de activitate şi descrierea serviciilor care urmează să fie prestate de către Depozitarul central unic în conformitate cu art.5 din prezenta lege;

e) planul de afaceri al Depozitarului central unic pentru o perioadă de 3 ani;

f) lista acţionarilor Depozitarului central unic;

g) componenţa şi descrierea rolului şi responsabilităţilor membrilor organelor de conducere, precum şi ale comitetelor constituite în conformitate cu prezenta lege;

h) curriculum vitae, care va indica experienţa detaliată a membrilor Consiliului de supraveghere şi ale Organului executiv şi certificatul de cazier judiciar al acestora;

i) regulamentele Consiliului de supraveghere şi Organului executiv;

j) politicile Depozitarului central unic solicitant pentru conformitate, control intern, audit intern, funcţiile informatice, de continuitate a afacerii, gestionarea riscului, remunerare şi pentru stabilirea preţurilor şi comisioanelor aferente serviciilor prestate de către Depozitarul central unic.

(2) Banca Naţională a Moldovei examinează documentele şi informaţiile stabilite de alin.(1) în termen de cel mult 60 de zile lucrătoare de la data primirii acestora.

(3) În cazul în care documentele şi informaţiile prezentate nu sînt complete, termenul stabilit de alin.(2) se suspendă de la data informării Depozitarului central unic de către Banca Naţională a Moldovei şi pînă la data prezentării informaţiilor în cauză de către Depozitarul central unic.

(4) Banca Naţională a Moldovei emite decizia privind iniţierea activităţii Depozitarului central unic în cazul în care constată, în baza documentelor şi informaţiilor stabilite de alin.(1), că Depozitarul central unic corespunde cerinţelor prevăzute în prezenta lege.

(5) În vederea emiterii deciziei de iniţiere a activităţii Depozitarului central unic, Banca Naţională a Moldovei este în drept:

a) să solicite informaţii suplimentare de la Depozitarul central unic;

b) să atragă experţi naţionali şi internaţionali în vederea evaluării corespunderii Depozitarului central unic şi a informaţiilor prezentate de acesta cu cerinţele legislaţiei în vigoare şi ale standardelor internaţionale în domeniu.

 

Articolul 22. Externalizarea activităţilor şi serviciilor

(1) Pentru a externaliza un serviciu de bază către o altă entitate, Depozitarul central unic este obligat să depună o cerere de autorizare a externalizării la Banca Naţională a Moldovei.

(2) Externalizarea activităţilor şi serviciilor nu absolvă de responsabilitate Depozitarul central unic, acesta rămînînd pe deplin responsabil de îndeplinirea tuturor obligaţiilor sale.

(3) La externalizarea activităţilor şi serviciilor vor fi respectate următoarele cerinţe:

a) externalizarea nu atrage după sine delegarea responsabilităţii Depozitarului central unic;

b) relaţia Depozitarului central unic cu participanţii sau emitenţii şi obligaţiile faţă de aceştia rămîn neschimbate;

c) externalizarea nu va duce la nerespectarea cerinţelor de activitate a Depozitarului central unic stabilite de prezenta lege;

d) externalizarea nu împiedică exercitarea funcţiilor de supraveghere, monitorizare şi control de către autorităţile de supraveghere şi alte autorităţi publice de control, inclusiv accesul la faţa locului, în scopul obţinerii oricăror informaţii relevante necesare pentru îndeplinirea acestor funcţii;

e) externalizarea nu are ca efect privarea Depozitarului central unic de sistemele şi mijloacele de control necesare pentru gestionarea riscurilor aferente activităţii sale;

f) Depozitarul central unic deţine expertiza şi resursele necesare pentru a evalua calitatea serviciilor prestate, adecvarea capitalului şi a structurii organizatorice a entităţii către care au fost externalizate activităţile şi serviciile Depozitarului central unic, precum şi pentru a supraveghea cu eficacitate serviciile externalizate şi pentru a gestiona riscurile aferente externalizării în mod continuu;

g) Depozitarul central unic are acces direct la informaţiile relevante ale serviciilor externalizate;

h) Depozitarul central unic asigură că entitatea către care au fost externalizate activităţile şi serviciile Depozitarului central unic cooperează cu Banca Naţională a Moldovei în privinţa activităţilor externalizate şi permite realizarea deplină a funcţiilor de supraveghere, monitorizare şi control de către Banca Naţională a Moldovei;

i) Depozitarul central unic asigură că entitatea către care au fost externalizate activităţile şi serviciile Depozitarului central unic respectă standardele stabilite de legislaţia relevantă privind protecţia datelor cu caracter personal;

j) Depozitarul central unic stabileşte, într-un acord scris, drepturile şi obligaţiile sale şi pe cele ale entităţii către care au fost externalizate activităţile şi serviciile Depozitarului central unic. Acordul de externalizare trebuie să prevadă posibilitatea ca Depozitarul central unic să rezilieze acordul în orice moment, cu un preaviz de cel mult 10 zile lucrătoare, inclusiv în situaţia solicitării exprese de către Banca Naţională a Moldovei;

k) Depozitarul central unic şi entitatea către care au fost externalizate activităţile şi serviciile Depozitarului central unic prezintă autorităţii de supraveghere şi altor autorităţi publice competente, la cererea acestora, toate informaţiile necesare pentru evaluarea conformităţii activităţilor externalizate cu cerinţele prezentei legi;

l) serviciile stabilite de art.5 alin.(2) pct.1) pot fi externalizate doar persoanei juridice care desfăşoară activitate de depozitar central, licenţiată sau autorizată în mod corespunzător în ţara de origine.

(4) Operaţiunile Depozitarului central unic ce ţin de tehnologiile informaţionale utilizate pentru clearingul, decontarea şi evidenţa valorilor mobiliare pot fi externalizate numai către Banca Naţională a Moldovei, în baza unui acord între părţi.

(5) Cererea de autorizare menţionată la alin.(1) este însoţită de toate informaţiile şi documentaţia justificativă aferentă, necesare pentru a permite Băncii Naţionale a Moldovei să constate că Depozitarul central unic a luat, la momentul depunerii cererii de autorizare a externalizării, toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerinţele stabilite de prezenta lege. Informaţiile şi documentele ce urmează a fi anexate la cerere sunt stabilite în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

(6) În termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea cererii de autorizare, Banca Naţională a Moldovei analizează dacă aceasta este completă. Dacă cererea este incompletă, Banca Naţională a Moldovei stabileşte un termen în care Depozitarul central unic trebuie să furnizeze informaţii şi documente suplimentare. Banca Naţională a Moldovei informează Depozitarul central unic atunci când cererea este considerată completă.

(7) Depozitarul central unic trebuie să transmită, la solicitarea Băncii Naţionale a Moldovei, orice alte informaţii, date, documente şi declaraţii necesare în vederea evaluării conformităţii activităţilor externalizate cu cerinţele stabilite de prezenta lege şi de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

(8) În termen de 3 luni de la depunerea cererii de autorizare complete, Banca Naţională a Moldovei transmite Depozitarului central unic, în scris, o decizie motivată privind acordarea sau refuzul emiterii autorizaţiei.

(9) Banca Naţională a Moldovei emite autorizaţia numai dacă constată faptul că Depozitarul central unic a luat, la momentul depunerii cererii de autorizare a externalizării, toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerinţele stabilite la alin.(3) şi externalizarea nu ar afecta buna funcţionare a Depozitarului central unic, nu ar pune în pericol funcţionarea armonioasă şi ordonată a pieţelor financiare sau nu ar da naştere unui risc sistemic.

[Art.22 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.22 completat prin Legea nr.332 din 08.12.2022, în vigoare 15.12.2022]

 

Articolul 23. Supravegherea şi monitorizarea Depozitarului central unic

(1) Banca Naţională a Moldovei supraveghează şi monitorizează Depozitarul central unic, conform actelor sale normative, în vederea verificării conformităţii, precum şi a evaluării şi tratării riscurilor la care Depozitarul central unic este sau ar putea fi expus.

(2) În exercitarea atribuţiilor, Banca Naţională a Moldovei poate efectua controale din oficiu şi/sau la faţa locului, poate lua în considerare opinii formulate de experţi, cum ar fi consultanţi şi auditori externi, poate utiliza informaţii furnizate de alte autorităţi de reglementare sau supraveghere şi poate lua în considerare informaţii şi sesizări primite de la participanţii Depozitarului central unic şi clienţii acestora.

(3) Depozitarul central unic prezintă Băncii Naţionale a Moldovei următoarele documente şi informaţii, cu o frecvenţă stabilită în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei:

a) situaţiile financiare auditate ale Depozitarului central unic şi cele mai recente situaţii financiare intermediare;

b) informaţiile cu privire la procesele civile, administrative sau orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare în care este implicat Depozitarul central unic, entitatea către care au fost externalizate activităţile sau serviciile Depozitarului central unic ori entităţile de infrastructură a pieţei de capital cu care este conectat;

c) scenariile şi rezultatele testelor de stres de continuitate a activităţii sau a exerciţiilor similare efectuate în cursul perioadei examinate;

d) raportul privind incidentele operaţionale care au avut loc în timpul perioadei examinate şi au afectat buna prestare a oricăror servicii de bază, măsurile luate pentru soluţionarea acestora, precum şi rezultatele acestora;

e) raportul privind performanţa sistemului de decontare a valorilor mobiliare, inclusiv o evaluare a disponibilităţii sistemului în timpul perioadei examinate;

f) rezumatul tipurilor de intervenţii manuale efectuate de către Depozitarul central unic;

g) informaţia privind identificarea operaţiunilor şi a participanţilor critici ai Depozitarului central unic, orice modificări aduse planului său de redresare şi planului de continuitate a activităţii, scenariile şi rezultatele testelor de stres, pragurile de alertă şi instrumentele de recuperare ale Depozitarului central unic;

h) informaţia cu privire la plângerile recepţionate de către Depozitarul central unic în cursul perioadei examinate;

i) raportul cu privire la orice modificări operaţionale care afectează activităţile sau conexiunile Depozitarului central unic;

j) informaţia cu privire la cazurile de identificare a conflictelor de interese pe parcursul perioadei examinate, inclusiv descrierea modului în care au fost gestionate;

k) informaţia privind controalele interne şi auditurile efectuate de către Depozitarul central unic în cursul perioadei examinate;

l) strategia generală de activitate a Depozitarului central unic pentru o perioadă de cel puţin trei ani de la ultima examinare şi evaluare şi un plan de afaceri detaliat pentru serviciile prestate de către Depozitarul central unic pentru o perioadă de cel puţin un an după ultima examinare şi evaluare;

m) informaţia cu privire la numărul şi tipurile de participanţi, emitenţi şi conturile deschise ale acestora, precum şi numărul, tipul şi cantitatea de valori mobiliare deţinute şi/sau procesate de către Depozitarul central unic;

n) informaţia privind numărul, tipul şi amploarea problemelor de reconciliere stabilite de către Depozitarul central unic, atât la nivel intern, cât şi în raport cu participanţii, cu pieţele reglementate sau cu sistemele multilaterale de tranzacţionare;

o) cadrul de gestionare a riscurilor, care include cel puţin: politica de gestionare a riscurilor, analiza de impact a activităţii, limitele de toleranţă la risc, procedurile şi măsurile de tratare a riscurilor, registrul riscurilor;

p) informaţii privind acordurile (contractele) încheiate de către Depozitarul central unic, strategiile, procesele şi sistemele informaţionale implementate de acesta.

(4) Banca Naţională a Moldovei este în drept să solicite Depozitarului central unic să prezinte informaţii şi date, iar Depozitarul central unic este obligat să le prezinte în termenul stabilit de Banca Naţională a Moldovei.

(5) Banca Naţională a Moldovei este în drept să examineze conturile, registrele, înregistrările şi alte documente, în formă scrisă sau electronică, pentru a verifica respectarea de către Depozitarul central unic a prezentei legi şi/sau a actelor normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

(6) Banca Naţională a Moldovei este în drept să solicite Depozitarului central unic, în cazul neîndeplinirii de către acesta a cerinţelor prezentei legi, întreprinderea acţiunilor sau a măsurilor necesare pentru redresarea situaţiei într-un stadiu incipient.

(7) În realizarea atribuţiilor stabilite la art.18 alin.(1), Comisia Naţională a Pieţei Financiare este în drept:

a) să solicite Depozitarului central unic să prezinte informaţii şi documente în limita competenţelor stabilite la art.18 alin.(1), iar Depozitarul central unic este obligat să le prezinte în termenul stabilit de Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

b) să verifice, pe baza raportărilor şi a controalelor efectuate din oficiu şi la faţa locului, activitatea Depozitarului central unic, luând în considerare opinii formulate de experţi şi utilizând informaţii/sesizări furnizate/primite de alte autorităţi sau participanţi/clienţi ai Depozitarului central unic, în limita competenţelor stabilite la art.18 alin.(1);

c) să examineze conturile, registrele, înregistrările şi alte documente, în formă scrisă sau electronică, pentru a verifica respectarea de către Depozitarul central unic a cerinţelor prezentei legi sau ale actelor normative ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;

d) să ceară Depozitarului central unic, în cazul neîndeplinirii de către acesta a cerinţelor prezentei legi, să întreprindă acţiunile sau măsurile necesare pentru redresarea situaţiei într-un stadiu incipient.

(8) În aplicarea alin.(7) din prezentul articol, Depozitarul central unic prezintă Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare informaţii periodice, conform actelor normative ale acesteia, în limita competenţelor stabilite la art.18 alin.(1).

(9) Depozitarul central unic informează, în termen de cel mult o zi lucrătoare, autorităţile de supraveghere, în limita competenţelor, despre încălcarea de către participanţii săi a regulilor şi a procedurilor Depozitarului central unic şi despre măsurile întreprinse.

[Art.23 în redacţia Legii nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.23 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 24. Reglementarea activităţii Depozitarului central

[Art.24 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 25. Regulile Depozitarului central unic

(1) Depozitarul central unic este obligat să elaboreze şi să aplice regulile Depozitarului central unic, care vor conţine norme privind:

a) criteriile de acces şi condiţiile pentru suspendarea sau excluderea participanţilor;

b) drepturile şi obligaţiile participanţilor şi ale Depozitarului central unic;

c) înregistrarea şi evidenţa valorilor mobiliare;

d) clearingul şi decontările cu valori mobiliare;

e) condiţiile privind momentul în care un ordin de transfer este introdus în sistemul de clearing şi decontare al Depozitarului central unic, precum şi momentul de la care ordinul de transfer devine irevocabil;

f) cerinţele comune şi mecanismul standardizat pentru executarea şi decontarea ordinelor de transfer, în condiţii normale, precum şi în situaţii de criză;

g) informaţii generale cu privire la gestionarea riscurilor;

h) jurisdicţia şi mecanismele aplicabile în caz de litigiu;

i) nivelul minim de calitate şi disponibilitate a serviciilor oferite;

j) procedurile aplicabile în cazul insolvabilităţii unui participant.

(2) Regulile Depozitarului central unic, inclusiv modificările şi completările, se aprobă în prealabil de Consiliul de supraveghere a Depozitarului central unic şi sunt supuse aprobării finale de către Banca Naţională a Moldovei, iar în partea ce ţine de competenţele stabilite la art.18 alin.(1), cu avizul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

[Art.25 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.25 completat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 26. Recomandări, prescripţii şi sancţiuni

(1) În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, autorităţile de supraveghere sunt în drept să adreseze recomandări Depozitarului central unic, participanţilor sau entităţii către care au fost externalizate activităţile şi serviciile Depozitarului central unic.

(2) Autorităţile de supraveghere sunt în drept să emită prescripţii şi să aplice Depozitarului central unic şi participanţilor acestuia următoarele sancţiuni în caz de încălcare a prevederilor prezentei legi sau ale actelor normative emise pentru punerea în aplicare a prezentei legi:

a) avertisment;

b) mustrare;

c) interdicţie de a efectua tranzacţii sau instrucţiuni specifice;

d) interdicţie de a se angaja în anumite activităţi;

e) suspendare sau retragere a certificatelor de calificare eliberate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

f) interdicţie de a presta unele servicii, permise Depozitarului central unic conform art.5 şi art.19 alin.(2).

(3) Autorităţile de supraveghere vor lua în considerare toate circumstanţele relevante atunci când vor aplica astfel de sancţiuni, inclusiv, după caz:

a) gravitatea, impactul şi durata încălcării;

b) gradul de responsabilitate a persoanei care a admis încălcarea;

c) capacitatea financiară a persoanei care a admis încălcarea;

d) importanţa profiturilor obţinute, a pierderilor evitate de către persoana care a admis încălcarea sau pierderile pentru terţi derivate din încălcare, în măsura în care acestea pot fi determinate;

e) nivelul de cooperare al persoanei care a admis încălcarea;

f) încălcările anterioare ale persoanei care a admis încălcarea.

[Art.26 modificat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Capitolul IV

VALORI MOBILIARE ÎN FORMĂ DE ÎNSCRIERE ÎN CONT

[Cap.IV (art.27-35) abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 27. Principiul fungibilităţii

[Art.27 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.27 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 28. Drepturile de coproprietate

[Art.28 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 29. Exercitarea drepturilor asupra valorilor mobiliare în formă de înscriere în cont în raport cu Depozitarul central

[Art.29 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 30. Exercitarea drepturilor asupra valorilor mobiliare în formă de înscriere în cont în raport cu participanţii

[Art.30 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 31. Garantarea valorilor mobiliare în formă de înscrieri în cont

[Art.31 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 32. Caracterul definitiv al transferurilor de valori mobiliare la dobîndirea cu bună-credinţă

[Art.32 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 33. Valori mobiliare supuse dematerializării

[Art.33 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.33 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 34. Valori mobiliare supuse imobilizării

[Art.34 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Articolul 35. Transferul nerestricţionat al valorilor mobiliare

[Art.35 abrogat prin Legea nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

 

Capitolul V

ACTIVITATEA DEPOZITARULUI CENTRAL UNIC

Articolul 36. Integritatea emisiunii

(1) Depozitarul central unic adoptă măsuri adecvate de reconciliere pentru a verifica dacă numărul de valori mobiliare care constituie o emisiune sau o parte a unei emisiuni de valori mobiliare prezentate Depozitarului central unic este egal cu suma valorilor mobiliare înregistrate în conturile de valori mobiliare ale participanţilor la sistemul pe care îl operează şi, după caz, în conturile de valori mobiliare ale deţinătorilor acestora menţinute la Depozitarul central unic. Aceste măsuri de reconciliere trebuie să fie aplicate cel puţin zilnic.

(2) În caz de necesitate şi dacă în procesul de reconciliere pentru o anumită emisiune de valori mobiliare sînt implicate şi alte entităţi, Depozitarul central unic şi aceste entităţi trebuie să întreprindă măsuri adecvate de cooperare şi schimb reciproc de informaţii, astfel încît integritatea emisiunii să fie menţinută.

 

Articolul 37. Mecanismul de alocare a pierderilor

(1) În cazul în care valorile mobiliare de un anumit tip şi emisiune aflate în circulaţie depăşesc numărul de valori mobiliare emise şi înregistrate în conturile Depozitarului central unic şi/sau participanţilor, pierderea va fi suportată de către toţi participanţii care deţin aceste valori mobiliare, proporţional cu drepturile lor.

(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică Băncii Naţionale a Moldovei în cazul în care aceasta deţine valori mobiliare în Depozitarul central unic pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, în conformitate cu Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei.

 

Articolul 38. Dreptul de retenţie

(1) Depozitarul central unic beneficiază, în privinţa valorilor mobiliare în formă de înscriere în cont deţinute în numele propriu al participanţilor săi, de drept prioritar de retenţie, care se aplică pentru a garanta îndeplinirea corespunzătoare de către aceştia a oricărei obligaţii care revine Depozitarului central unic în legătură cu oricare dintre serviciile efectuate pentru participanţi.

(2) Depozitarul central unic beneficiază de drept de retenţie în privinţa valorilor mobiliare deţinute în numele deţinătorilor de valori mobiliare, pentru a garanta îndeplinirea corespunzătoare a oricărei obligaţii care îi revine în legătură cu oricare dintre serviciile efectuate de către Depozitarul central unic pentru aceşti deţinători de valori mobiliare.

(3) Participanţii beneficiază, în privinţa valorilor mobiliare în formă de înscriere în cont deţinute în numele deţinătorilor de valori mobiliare, de drept de retenţie similar, pentru a garanta îndeplinirea corespunzătoare a oricărei obligaţii care îi revine în legătură cu oricare dintre serviciile efectuate pentru deţinătorul de valori mobiliare.

(4) Dacă legea nu prevede altfel, în cazul unui conflict de prioritate a dreptului de retenţie stabilit de alin.(1)-(3) şi unui contract de garanţie financiară, în sensul Legii nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară, Depozitarul central unic sau participantul au prioritate la aplicarea dreptului de retenţie în cazul în care valorile mobiliare supuse dreptului de retenţie au fost creditate într-un cont special.

 

Articolul 39. Arhivele

Depozitarul central unic trebuie să păstreze înregistrările tuturor operaţiunilor sale pentru o perioadă de 10 ani şi poate deţine arhivele sale şi ale participanţilor în format electronic şi/sau pe suport durabil.

 

Articolul 40. Protecţia valorilor mobiliare ale participanţilor şi ale clienţilor acestora

(1) Depozitarul central unic ţine o evidenţă care să-i permită, în orice moment şi fără întîrziere, să separe conturile de valori mobiliare deschise la Depozitarul central unic ale unui participant de cele ale oricărui alt participant şi de activele proprii ale Depozitarului central unic.

(2) Depozitarul central unic ţine o evidenţă care să permită participantului să separe valorile mobiliare proprii de cele ale clienţilor săi.

(3) Depozitarul central unic ţine o evidenţă care să permită participantului să deţină într-un singur cont de valori mobiliare valorile mobiliare care aparţin diferitor clienţi ai participantului respectiv, denumită în continuare „segregare de tip omnibus a clienţilor”.

(4) Depozitarul central unic ţine o evidenţă care să permită participantului să separe valorile mobiliare ale oricăruia dintre clienţii săi de valorile mobiliare ale altor clienţi, denumită în continuare „segregare individuală a clienţilor”.

(5) Un participant oferă clienţilor săi cel puţin alegerea dintre segregarea de tip omnibus a clienţilor şi segregarea individuală a clienţilor şi îi informează cu privire la costurile şi riscurile asociate fiecărei opţiuni, dacă actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei nu prevăd altfel.

[Art.40 modificat prin Legea nr.332 din 08.12.2022, în vigoare 15.12.2022]

 

Articolul 41. Conexiunile Depozitarului central unic

(1) Înainte de a stabili o conexiune cu depozitarii centrali şi în mod permanent după stabilirea conexiunii între acestea, Depozitarul central unic identifică, evaluează, monitorizează şi gestionează toate sursele potenţiale de riscuri, pentru el însuşi şi pentru participanţi, care decurg din conexiunea respectivă şi ia măsuri adecvate pentru reducerea acestor riscuri.

(2) Pentru stabilirea unei conexiuni cu depozitarii centrali, Depozitarul central unic este obligat să prezinte:

a) o cerere de autorizare către Banca Naţională a Moldovei – în cazul intenţiei de a stabili o conexiune interoperabilă, şi să informeze despre acest fapt Comisia Naţională a Pieţei Financiare; sau

b) o notificare către autorităţile de supraveghere – în cazul stabilirii unei conexiuni standard, personalizate sau indirecte.

(3) Conexiunile Depozitarului central unic se stabilesc şi se menţin ţinând cont că acestea:

a) asigură o protecţie adecvată Depozitarului central unic şi participanţilor acestuia, în special în ceea ce priveşte eventualele credite luate de Depozitarul central unic şi riscurile de concentrare şi de lichiditate care decurg din acordul de conexiune;

b) se bazează pe o înţelegere contractuală adecvată, care stabileşte drepturile şi obligaţiile depozitarilor centrali conectaţi şi, dacă este cazul, ale participanţilor la Depozitarul central unic. O înţelegere contractuală cu implicaţii în mai multe jurisdicţii prevede în mod clar legislaţia aplicabilă fiecărui aspect al operaţiunilor aferente conexiunii.

(4) În cazul unui transfer provizoriu de valori mobiliare între depozitarii centrali conectaţi se interzice retransferul valorilor mobiliare înainte ca primul transfer să aibă un caracter definitiv.

(5) În cazul utilizării unei conexiuni indirecte sau a serviciilor unui intermediar pentru a gestiona o conexiune cu un alt depozitar central, Depozitarul central unic măsoară, monitorizează şi gestionează riscurile suplimentare care decurg din utilizarea conexiunii indirecte respective sau a serviciilor intermediarului respectiv şi ia măsuri adecvate pentru reducerea acestor riscuri.

(6) Depozitarul central unic dispune de proceduri de reconciliere robuste pentru a se asigura că evidenţa valorilor mobiliare este exactă pe toată perioada menţinerii conexiunii.

(7) Conexiunile Depozitarului central unic permit decontarea DvP a tranzacţiilor dintre participanţii la depozitarii centrali conectaţi atunci când aceasta este practică şi fezabilă. Motivele detaliate ale eventualelor conexiuni ale Depozitarului central unic care nu permit decontări DvP sunt notificate autorităţilor de supraveghere.

(8) În cazul utilizării unor conexiuni interoperabile sau a unei platforme tehnice de decontare comune a valorilor mobiliare, Depozitarul central unic stabileşte cu depozitarul central conectat reguli echivalente privind momentul finalizării transferurilor de valori mobiliare şi de mijloace băneşti, precum şi momente identice pentru:

a) înregistrarea ordinelor de transfer în sistem;

b) irevocabilitatea ordinelor de transfer.

(9) Cererea de autorizare menţionată la alin.(2) lit.a) este însoţită de toate informaţiile şi documentaţia justificativă aferentă, necesare Băncii Naţionale a Moldovei pentru a constata că Depozitarul central unic a luat, la momentul depunerii cererii de autorizare a conexiunii, toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerinţele stabilite în prezenta lege şi în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Informaţiile şi documentele ce urmează a fi anexate la cerere, precum şi modul de obţinere a autorizaţiei sunt stabilite în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

(10) La examinarea de către Banca Naţională a Moldovei a cererii de autorizare se aplică prevederile art.22 alin.(6)–(8).

(11) Banca Naţională a Moldovei emite autorizaţia numai dacă constată faptul că respectiva conexiune interoperabilă între depozitarii centrali îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin.(1)–(8) şi nu ar pune în pericol funcţionarea armonioasă şi ordonată a pieţelor financiare sau nu ar da naştere unui risc sistemic.

(12) Banca Naţională a Moldovei stabileşte, în actele sale normative, informaţiile şi documentele ce urmează a fi anexate la notificarea depusă conform alin.(2) lit.b) şi modul de prezentare a notificării.

(13) Banca Naţională a Moldovei are dreptul să solicite Depozitarului central unic să întrerupă orice conexiune stabilită cu un alt depozitar central atunci când conexiunea în cauză nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin.(1)–(8) şi (11) şi, prin urmare, ar pune în pericol funcţionarea armonioasă şi ordonată a pieţelor financiare sau ar da naştere unui risc sistemic.

(14) Guvernul şi instituţiile subordonate acestuia asigură accesul gratuit al sistemului informaţional al Depozitarului central unic la Registrul de stat al populaţiei, Registrul de stat al unităţilor de drept, Registrul garanţiilor reale mobiliare şi la alte resurse informaţionale de stat.

(15) De la data iniţierii activităţii Depozitarului central unic, conform deciziei Băncii Naţionale a Moldovei emise în temeiul art.19 alin.(1), Comisia Naţională a Pieţei Financiare asigură accesul Depozitarului central unic la Registrul emitenţilor de valori mobiliare.

[Art.41 în redacţia Legii nr.292 din 19.10.2023, în vigoare 21.10.2023]

[Art.41 completat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 42. Acces în mod nediscriminatoriu, tratament egal, transparenţa preţurilor şi comisioanelor

(1) Depozitarul central unic publică criteriile de obţinere a calităţii de participant, care trebuie să asigure un acces echitabil şi deschis pentru toate persoanele juridice care intenţionează să devină participanţi.

(2) Criteriile de obţinere a calităţii de participant sînt transparente, obiective şi nediscriminatorii, astfel încît să asigure un acces echitabil şi deschis la Depozitarul central unic, ţinînd seama în mod adecvat de riscurile pentru stabilitatea financiară şi buna funcţionare a pieţelor. Criteriile care restricţionează accesul sînt permise numai în măsura în care au obiectivul de a controla în mod justificat riscul specificat la care este expus Depozitarul central unic.

(3) Depozitarul central unic examinează solicitările privind obţinerea calităţii de participant fără întîrziere, oferind un răspuns în termen de maximum o lună, şi pune la dispoziţia publicului procedurile aplicate pentru examinarea solicitărilor.

(4) Depozitarul central unic refuză acordarea calităţii de participant doar în baza unei motivaţii a acestei decizii în scris şi în baza unei evaluări cuprinzătoare a riscurilor.

(5) Depozitarul central unic dispune de proceduri obiective şi transparente pentru suspendarea şi retragerea în mod ordonat a participanţilor care nu mai îndeplinesc criteriile de obţinere a calităţii de participant.

 

Articolul 43. Reguli şi proceduri în cazul insolvabilităţii unui participant

(1) Depozitarul central unic dispune de reguli şi proceduri eficiente şi clar definite pentru a gestiona insolvabilitatea unuia sau mai multora dintre participanţii săi, asigurîndu-se că poate lua măsuri în timp util, pentru a limita pierderile şi presiunile asupra lichidităţii şi a continua să îşi îndeplinească obligaţiile.

(2) Depozitarul central unic publică regulile şi procedurile relevante pentru situaţiile de insolvabilitate.

(3) Depozitarul central unic efectuează, împreună cu participanţii şi alte părţi interesate relevante, testări şi evaluări periodice ale procedurilor lor pentru situaţiile de insolvabilitate, pentru a se asigura că acestea sînt practice şi eficiente.

 

Articolul 44. Proceduri de comunicare cu participanţii şi alte entităţi de infrastructură a pieţei de capital

Depozitarul central unic utilizează în procedurile sale de comunicare cu participanţii şi alte entităţi de infrastructură a pieţei de capital cu care interacţionează proceduri şi standarde de comunicare internaţionale deschise pentru transmiterea de mesaje şi pentru datele de referinţă, pentru a facilita înregistrarea, plata şi decontarea eficientă.

 

Articolul 45. Plăţile şi comisioanele aferente serviciilor prestate

(1) Limitele maxime ale comisioanelor pentru serviciile prestate de către Depozitarul central unic, cu excepţia celor stabilite de alin.(3), implicit reducerile, rabaturile şi condiţiile de aplicare a reducerilor şi rabaturilor, se aprobă de Banca Naţională a Moldovei.

(2) Mărimea comisioanelor aferente serviciilor prestate de către Depozitarul central unic se aprobă de Consiliul de supraveghere a Depozitarului central unic, în limitele maxime stabilite conform alin.(1).

(3) Mărimea dobînzii pentru împrumutul de valori mobiliare, a plăţilor pentru garanţiile aferente valorilor mobiliare şi a comisioanelor pentru serviciile ce ţin de tehnologii informaţionale se stabilesc de către Depozitarul central unic de sine stătător, prin decizia Organului executiv.

 

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 46. Intrarea în vigoare şi dispoziţii finale şi tranzitorii

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

(2) În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Banca Naţională a Moldovei:

a) va asigura constituirea Depozitarului central unic, conform alin.(3) şi altor cerinţe ale prezentei legi;

b) va elabora şi va aproba actele normative privind activitatea Depozitarului central unic stabilite de prezenta lege.

(3) Sînt în drept să deţină calitatea de fondator al Depozitarului central unic şi să participe la subscrierea acţiunilor plasate la înfiinţarea acestuia, în condiţiile stabilite de art.4 alin.(5) şi (6):

a) Banca Naţională a Moldovei;

b) persoanele juridice care, conform situaţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi, deţin autorizaţie de societate de registru sau au calitatea de acţionar al entităţilor care deţin autorizaţie de societate de registru, eliberată în conformitate cu Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital;

c) persoanele juridice care, conform situaţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi, deţin licenţă de depozitar central unic sau au calitatea de acţionar al entităţilor care deţin licenţă de depozitar central, eliberată în conformitate cu Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital.

(4) Societăţile de registru sunt obligate să transmită Depozitarului central unic, instituit în conformitate cu prezenta lege, registrele deţinătorilor de valori mobiliare şi documentaţia aferentă completă, inclusiv istoricul, în format electronic şi pe suport de hîrtie, în conformitate cu procedura stabilită de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, pînă la:

a) 1 mai 2019 – în cazul valorilor mobiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurare;

b) 15 decembrie 2019 – în cazul valorilor mobiliare ale entităţilor admise spre tranzacţionare pe piaţa reglementată şi în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare, altele decît cele prevăzute la lit.a);

c) 15 decembrie 2020 – în cazul valorilor mobiliare emise de societăţile pe acţiuni în care statul deţine cotă de participare în capitalul social şi de entităţile care se încadrează în categoria entităţilor mari, potrivit art.4 din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017.

(41) În cazul valorilor mobiliare, altele decât cele prevăzute la alin.(4) lit.a)–c) din prezentul articol, transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare către Depozitarul central unic se efectuează în termen de 6 luni de la data întrunirii cel puţin unuia dintre criteriile specificate la art.5 alin.(1) pct.3), cu excepţia registrelor deţinătorilor de valori mobiliare ale emitenţilor ce solicită prestarea serviciilor de către Depozitarul central unic, care se transmit conform alin.(51) din prezentul articol.

(42) În cazul emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt admise provizoriu spre tranzacţionare pe piaţa reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare, potrivit regulilor acestuia, transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare către Depozitarul central unic nu este obligatorie.

(5) Banca Naţională a Moldovei este în drept să stabilească, prin actele sale normative, un termen mai mare decît cel indicat la alin.(4) în vederea transmiterii registrelor deţinătorilor de valori mobiliare către Depozitarul central unic, dar nu mai mult de 24 de luni de la data expirării pentru fiecare termen menţionat la alin.(4).

(51) Societatea pe acţiuni este în drept să transmită registrul deţinătorilor de valori mobiliare emise de aceasta din data stabilită la alin.(4) lit.a). La exercitarea acestui drept, societatea de registru este obligată să transmită Depozitarului central unic registrul deţinătorilor de valori mobiliare şi documentaţia aferentă completă, inclusiv istoricul, în format electronic şi pe suport de hîrtie, în termen de cel mult 90 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de către societatea pe acţiuni, în conformitate cu actele normative ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

(6) Pînă la data transmiterii registrului deţinătorilor de valori mobiliare conform alin.(4)–(51), evidenţa deţinătorilor de valori mobiliare este ţinută de societăţile de registru şi de societăţile de investiţii care sînt în drept să desfăşoare activitate de custodie a instrumentelor financiare.

(7) De la data transmiterii registrului deţinătorilor de valori mobiliare conform alin.(4)–(51), evidenţa deţinătorilor de valori mobiliare este ţinută de către Depozitarul central unic, creat în conformitate cu prezenta lege, şi de către societăţile de investiţii care sînt în drept să desfăşoare activitate de custodie a instrumentelor financiare.

(8) Transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurare se efectuează sub supravegherea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în următoarele condiţii:

1) în termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului alineat, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, cu consultarea Băncii Naţionale a Moldovei, va aproba procedura de verificare a registrelor deţinătorilor de valori mobiliare, care va conţine descrierea cel puţin a următoarelor aspecte:

a) verificarea, realizată de Comisia Naţională a Pieţei Financiare prin contrapunerea datelor din registrele societăţilor de registru cu datele deţinute de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, a datelor deţinute de custozi şi emitenţii de valori mobiliare, inclusiv examinarea reclamaţiilor deţinătorilor de valori mobiliare şi contrapunerea, după caz, a datelor din registrele societăţilor de registru/custozilor şi/sau a datelor din resursele informaţionale de stat;

b) verificarea realizată de emitentul de valori mobiliare şi de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, care va cuprinde procesul de:

– notificare, de către emitentul de valori mobiliare, în formă scrisă, a deţinătorilor de valori mobiliare ale emitentului cu privire la valorile mobiliare deţinute de aceştia;

– desfăşurare, de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare, a unei campanii de informare publică în scopul confirmării integrităţii şi legalităţii înregistrărilor din registrele societăţilor de registru, precum şi paşii ce urmează a fi întreprinşi de către deţinătorii de valori mobiliare în cazul depistării unor neconcordanţe;

11) pentru realizarea procedurii de verificare a registrelor deţinătorilor de valori mobiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare aprobă un buget estimativ pentru fiecare emitent, luînd în considerare numărul de acţionari;

12) mijloacele băneşti estimate de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare conform pct.11) se achită de către banca şi societatea de asigurare cu cel puţin 10 zile înainte de începerea procedurii de verificare. În cazul în care cheltuielile suportate efectiv pentru verificarea registrului deţinătorilor de valori mobiliare depăşesc cheltuielile estimate, banca şi societatea de asigurare sînt obligate să achite diferenţa în decurs de 10 zile din momentul în care au recepţionat înştiinţarea de la Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Un transfer incomplet sau întârziat pe contul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare atrage după sine penalităţi în mărimea stabilită la art.6 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

13) în cazul mijloacelor băneşti neutilizate conform bugetului estimat, Comisia Naţională a Pieţei Financiare va efectua, în decurs de 10 zile de la finalizarea verificării registrelor deţinătorilor valorilor mobiliare, restituirea acestora şi/sau le va utiliza, la solicitarea scrisă a emitentului, pentru achitarea ulterioară a altor taxe şi plăţi. În scopul recuperării cheltuielilor suportate pentru verificarea registrului deţinătorilor de valori mobiliare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare are dreptul să aplice restricţii asupra activităţii emitentului potrivit legislaţiei, inclusiv să solicite aplicarea sechestrului pe activele acestuia;

2) cheltuielile aferente organizării şi desfăşurării campaniei de informare publică vor fi finanţate din bugetul de stat şi din alte surse;

21) prin derogare de la Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice, Comisia Naţională a Pieţei Financiare va asigura selectarea unei entităţii în vederea organizării şi desfăşurării campaniei de informare publică pentru băncile şi societăţile de asigurare;

3) Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi emitentul relevant verifică, conform procedurii menţionate la pct.1), registrele deţinătorilor valorilor mobiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurare pînă la data transmiterii acestora;

31) Comisia Naţională a Pieţei Financiare poate detaşa propriul personal pentru executarea prevederilor pct.3) şi 4);

4) în termen de până la 12 luni de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului alineat, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi emitentul relevant vor verifica datele din registrele societăţilor de registru aferente băncilor şi societăţilor de asigurări conform procedurii menţionate la pct.1);

5) neconcordanţele dintre datele din registrele societăţilor de registru şi orice alt document cu valoare juridică (acte juridice, date din registrele custozilor, baza de date a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sau alte documente similare) sînt înlăturate de societatea de registru sub supravegherea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sau, la cererea părţii interesate, sînt remediate de instanţa de judecată;

6) examinarea neconcordanţelor din registrul deţinătorilor de valori mobiliare de către instanţa de judecată nu împiedică transmiterea registrului în cauză către Depozitarul central unic. Instanţa de judecată nu este în drept să suspende sau să stopeze transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare către Depozitarul central unic;

7) prezentul alineat nu se aplică emitenţilor de valori mobiliare aflaţi în proces de lichidare/dizolvare sau în proces de insolvabilitate.

(81) În scopul executării prevederilor alin.(8), Guvernul:

– va aproba un plan de acţiuni, stabilind organele responsabile de realizare, sursele de finanţare şi termenele de implementare;

– va stabili un mecanism de control privind formarea şi executarea bugetului utilizat pentru verificarea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare;

– va asigura, împreună cu instituţiile de resort, accesul gratuit al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare la Registrul de stat al populaţiei, la Registrul de stat al unităţilor de drept, la Registrul garanţiilor reale mobiliare, precum şi la alte resurse informaţionale de stat.

(82) Transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţilor pe acţiuni, menţionate la alin.(4) lit.b) şi c), se efectuează sub supravegherea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi a emitentului relevant, prin:

a) verificarea de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare a balanţei valorilor mobiliare plasate, aflate în circulaţie şi de tezaur, realizată prin contrapunerea datelor din registrele societăţilor de registru cu datele deţinute de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, custozi şi emitenţii de valori mobiliare;

b) informarea publică, conform graficului de publicare aprobat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, a deţinătorilor de valori mobiliare în scopul verificării valorilor mobiliare deţinute de aceştia la emitent, societatea de registru şi/sau custozi, prin publicarea de către:

– Comisia Naţională a Pieţei Financiare a unui aviz de iniţiere a procedurii de verificare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ziarul „Capital Market”, pe pagina web oficială a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi, după caz, a operatorului pieţei reglementate şi sistemului multilateral de tranzacţionare;

– emitentul de valori mobiliare a unui aviz de informare a deţinătorilor de valori mobiliare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în ziarul prevăzut de statut şi, după caz, pe pagina web oficială a emitentului;

c) întreprinderea de către persoanele implicate în procesul de verificare şi transmitere a registrelor deţinătorilor de valori mobiliare, a măsurilor aferente înlăturării neconcordanţelor depistate conform lit.a) şi b) din prezentul alineat, pînă la transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare conform alin.(4) lit.b) şi c);

d) transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare conform programului de transmitere a registrelor deţinătorilor de valori mobiliare, aprobat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, şi planului de transmitere, încheiat între Depozitarul central unic şi fiecare dintre societăţile de registru.

La transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare conform prezentului alineat, dispoziţiile alin.(8) pct.6) se aplică în mod corespunzător.

(9) La transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare conform alin.(4)–(51), societăţile de registru şi emitenţii care ţin registrul deţinătorilor de valori mobiliare de sine stătător:

a) vor atesta acurateţea şi caracterul complet al datelor;

b) vor purta răspundere administrativă, civilă şi/sau penală pentru pierderea integrităţii şi/sau pentru acurateţea datelor şi documentaţiei transmise Depozitarului central unic.

(10) Prin derogare de la Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital, termenul autorizaţiei de societate de registru, eliberată anterior în condiţiile legii, se prelungeşte de drept fără autorizarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, autorizaţia devenind caducă la data transmiterii complete a registrelor de către societatea de registru, conform alin.(4)–(51).

(11) Licenţa pentru activitatea de depozitar central, eliberată în conformitate cu Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital, devine caducă la data de 1 mai 2019.

(12) Operaţiunile de clearing şi de decontare pentru valorile mobiliare înregistrate în Sistemul de înscrieri în conturi, în conformitate cu Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei, se efectuează:

a) de către Banca Naţională a Moldovei – pînă la data iniţierii activităţii Depozitarului central unic, conform deciziei Băncii Naţionale a Moldovei emise în temeiul art.19 alin.(1);

b) de către Depozitarul central unic – de la data iniţierii activităţii Depozitarului central unic, conform deciziei Băncii Naţionale a Moldovei emise în temeiul art.19 alin.(1).

(13) Operaţiunile de clearing şi de decontare pentru valorile mobiliare admise spre tranzacţionare pe piaţa reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare se efectuează de către Depozitarul central unic în condiţiile prezentei legi, începînd cu data de 1 mai 2019. Depozitarul central unic ce deţine licenţa eliberată în conformitate cu Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital va transmite, în conformitate cu procedura stabilită de Comisia Naţională a Pieţei Financiare, documentaţia completă, inclusiv istoricul, în format electronic şi pe suport de hîrtie, aferent înscrierilor în programul (software) administrat, către Depozitarul central unic unic al valorilor mobiliare pînă la data de 1 mai 2019.

 

[Alin.(131) art.46 abrogat prin Legea nr.332 din 08.12.2022, în vigoare 15.12.2022]

 

(14) Guvernul, în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi, va elabora şi va prezenta Parlamentului proiectul legii de modificare şi completare a actelor legislative în vigoare, în vederea aducerii acestora în conformitate cu prezenta lege.

[Art.46 modificat prin Legea nr.259 din 21.11.2024, în vigoare 26.11.2024]

[Art.46 modificat prin Legea nr.332 din 08.12.2022, în vigoare 15.12.2022]

[Art.46 modificat prin Legea nr.227 din 01.11.2018, în vigoare 30.12.2018]

[Art.46 modificat prin Legea nr.2 din 08.02.2018, în vigoare 23.02.2018]

[Art.46 modificat prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

 

Articolul 47. Măsuri compensatorii

(1) Pretenţiile financiare care pot deriva din aplicarea art.46 alin.(10) şi (11) se depun la Cancelaria de Stat, însoţite de acte doveditoare, în termen de pînă la 6 luni de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului articol.

(2) Pretenţiile depuse conform alin.(1) sînt examinate în termen de 6 luni de la data depunerii de o comisie, componenţa nominală şi regulamentul de activitate ale căreia se aprobă de Guvern.

(21) Comisia este în drept să stabilească, printr-o decizie motivată, un termen mai mare de examinare a pretenţiilor depuse conform alin.(1) decît cel indicat la alin.(2), dar care nu va depăşi 12 luni de la data expirării termenului menţionat la alin.(2).

(3) Comisia este formată din 7 membri şi este condusă de un preşedinte. Comisia va include reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei (preşedintele şi secretarul comisiei), Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei şi ai Cancelariei de Stat.

(4) Comisia examinează documentele prezentate şi solicită, după caz, informaţii şi date suplimentare. Pînă la prezentarea informaţiilor/datelor solicitate, termenul de examinare menţionat la alin.(2) se suspendă.

(5) Comisia adoptă o decizie motivată privind respingerea pretenţiilor ori acceptarea totală sau parţială a acestora. În cazul acceptării totale sau parţiale a pretenţiilor, decizia comisiei intră în vigoare după aprobarea acesteia de către Guvern. Despăgubirile vor fi achitate din bugetul de stat în termen de pînă la 6 luni de la aprobarea de către Guvern a deciziei respective.

(6) Decizia comisiei poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Pînă la soluţionarea definitivă a cauzei nu poate fi suspendată executarea actelor dispuse potrivit dispoziţiilor art.46.

(7) În cazul anulării deciziei comisiei, se menţin toate efectele produse în baza prezentei legi, iar măsurile reparatorii ce pot fi dispuse de instanţă se limitează doar la plata despăgubirilor.

[Art.47 modificat prin Legea nr.155 din 15.07.2022, în vigoare 05.09.2022]

[Art.47 modificat prin Legea nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022]

[Art.47 modificat prin Legea nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018]

[Art.47 modificat prin Legea nr.295 din 21.12.2017, în vigoare 12.01.2018]

[Art.47 introdus prin Legea nr.58 din 06.04.2017, în vigoare 14.04.2017]

VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUIVladimir VITIUC

 

Nr.234. Chişinău, 3 octombrie 2016.