D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.159g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi din articolul 126 alin.(1) şi alin.(1¹) din Codul penal

(stabilirea proporţiilor mari şi deosebit de mari)

 

nr. 2  din  19.01.2017

 

Monitorul Oficial nr.119-126/50 din 14.04.2017

 

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 27 decembrie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 ianuarie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în vigoare la momentul săvârşirii faptei” din articolul 126 alin.(1) şi alin.(1¹) din Codul penal, ridicată de către avocatul Elena Buguţa în dosarul nr.1a-936/2015, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 27 decembrie 2016 de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Xenofon Ulianovschi, Svetlana Balmuş şi Ion Secrieru), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Curţii de Apel Chişinău se află cauza penală nr.1a-936/2015 de învinuire a lui: P.S. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 190 alin.(5), 332 alin.(1), 327 alin.(1) din Codul penal; G.D. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 190 alin.(5) şi 27, 190 alin.(5) din Codul penal; B.E. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 190 alin.(5) şi 361 alin.(2) lit.b) şi d) din Codul penal; T.I. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 27, 190 alin.(5), 332 alin.(1) şi 327 alin.(1) din Codul penal şi M.V. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 27, 190 alin.(5) şi 361 alin.(2) lit.b) şi d) din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată din 7 decembrie 2016, avocatul Elena Buguţa a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în vigoare la momentul săvârşirii faptei” din articolul 126 alin.(1) şi alin.(1¹) din Codul penal.

5. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

 

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„[…]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

 

7. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în M.O., 2009, nr.72-74, art.195) sunt următoarele:

Articolul 5

Principiul democratismului

„(1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

[…]”

Articolul 126

Proporţii deosebit de mari, proporţii mari,

daune considerabile şi daune esenţiale

„(1) Se consideră proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

(1¹) Se consideră proporţii deosebit de mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

[…]”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile articolului 126 alin.(1) şi (1¹) din Codul penal, care determină proporţiile mari şi deosebit de mari în funcţie de cuantumul salariului mediu lunar pe economie, stabilit de Guvern, în vigoare la momentul săvârşirii faptei, instituie un tratament discriminatoriu.

9. În opinia autorului excepţiei, faptul că mărimea salariului mediu lunar pe economie prognozat se aprobă în fiecare an de către Guvern, fiind diferită, generează imprevizibilitatea normei legale şi în consecinţă afectează principiul retroactivităţii legii penale.

10. Potrivit autorului excepţiei, prevederile contestate încălcă dispoziţiile articolelor 16 alin.(2) şi 23 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Elena Buguţa în dosarul nr.1a-936/2015, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

14. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

15. O prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate, şi nicidecum compararea prevederilor mai multor legi între ele sau a dispoziţiilor cuprinse în aceeaşi lege şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

16. În speţă, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea sintagmei „în vigoare la momentul săvârşirii faptei” din articolul 126 alin.(1) şi alin.(1¹) din Codul penal.

17. Curtea reţine că autorul excepţiei pretinde că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în articolul 16 alin.(2), referitor la egalitatea în faţa legii, şi articolul 23, privind dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle.

18. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că incriminarea faptelor în legile penale, stabilirea pedepsei pentru ele, precum şi alte reglementări, ţin de competenţa Parlamentului şi se întemeiază pe raţiuni de politică penală.

19. Curtea constată că prin Legea nr.207 din 29 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (în vigoare din 7 noiembrie 2016), inter alia, prevederile articolului 126 alineatul (1) din Codul penal, care reglementează conceptul de „proporţii mari”, au fost expuse într-o redacţie nouă. De asemenea, articolul 126 din Codul penal a fost completat cu alineatul (1¹), care defineşte noţiunea de „proporţii deosebit de mari”.

20. Curtea reţine că, prin noile reglementări, legiuitorul a renunţat la concepţia de a stabili în legea penală proporţiile mari şi deosebit de mari conform criteriului unităţilor convenţionale (depăşirea a 2500 de unităţi convenţionale pentru proporţiile mari, şi respectiv, depăşirea a 5000 de unităţi convenţionale pentru proporţiile deosebit de mari), concepţie aplicabilă până la operarea amendamentelor enunţate.

21. Astfel, la determinarea proporţiilor mari şi deosebit de mari legiuitorul a prevăzut drept bază de calcul salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărâre de Guvern, în vigoare la momentul săvârşirii faptei (20 de salarii pentru determinarea proporţiilor mari şi 40 de salarii pentru determinarea proporţiilor deosebit de mari).

22. Curtea observă că Guvernul aprobă anual şi publică în Monitorul Oficial cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru fiecare an, care de fapt reprezintă o valoare constantă şi o bază de calcul pentru mai multe reglementări.

23. Prin urmare, Curtea reţine că, potrivit prevederilor legale enunţate, momentul în raport cu care se stabileşte cuantumul proporţiilor mari şi deosebit de mari are o reglementare expressis verbis şi nu creează incertitudini. În acest sens, Curtea nu poate reţine alegaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia sintagma „în vigoare la momentul săvârşirii faptei” din articolul 126 alin.(1) şi alin.(1¹) al Codului penal ar contraveni principiului previzibilităţii legii, garantat de articolul 23 din Constituţie.

24. În ceea ce priveşte alegaţiile autorului excepţiei precum că prin aprobarea în fiecare an de către Guvern a mărimii salariului mediu lunar pe economie prognozat se afectează principiul retroactivităţii legii penale, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

25. Curtea menţionează că, în conformitate cu articolul 8 din Codul penal, caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

26. Totodată, potrivit articolului 10 alin.(2) din Cod penal, legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.

27. Aşadar, Curtea reţine că efectul retroactiv al legii penale ţine de aplicabilitatea noii legi penale mai favorabile în raport cu legea anterioară. Acest principiu fiind indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică a statului de drept.

28. Prin urmare, Curtea reţine că principiul aplicării legii penale mai favorabile (lex mitior) nu este incident raţiunii dispoziţiilor Legii nr.207 din 29 iulie 2016, care au instituit cert modalitatea de calcul a proporţiilor în legea penală, şi anume prin determinarea mărimii proporţiilor mari şi deosebit de mari în funcţie de mărimea salariului mediu lunar pe economie prognozat, stabilit anual prin hotărâre de Guvern.

29. În acelaşi timp, Curtea reţine că opţiunea legislativă de a lua în considerare salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărâre de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei, la determinarea proporţiilor mari şi deosebit de mari nu instituie pentru destinatarii legii penale un tratament diferenţiat. Or, în situaţii identice sau comparabile este aplicabil acelaşi mecanism de calcul al proporţiilor mari şi deosebit de mari.

30. În contextul celor menţionate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în vigoare la momentul săvârşirii faptei” din articolul 126 alin.(1) şi alin.(1¹) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de către avocatul Elena Buguţa în dosarul nr.1a-936/2015, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională

şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

 

În dezacord cu soluţia adoptată de majoritate, consider că excepţia de neconstituţionalitate trebuia examinată în fond. Problema juridică ridicată în sesizare vizează respectarea art.22 din Constituţie în materia retroactivităţii legii penale mai favorabile. În acest sens, legiuitorul, la elaborarea Codului penal, a respectat principiul prevăzut în articolul 15 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, care impune aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Cu referire la art.15 din Pact, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a menţionat (Ismael Vainbergher c. Ugandei (nr.28/1978), Paul Uasterman c. Olandei (nr.682/1996) că dispoziţiile art.15 nu se referă doar la retroactivitatea legii penale, dar şi, în aspect general, la principiul legalităţii în domeniul dreptului penal, ca răspunderea şi pedeapsa să se limiteze la norme clare şi previzibile la momentul comiterii faptei penale.

Art.7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu prevede expres dispoziţia privind beneficierea retroactivă de o lege penală mai favorabilă. Totuşi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că acesta este un drept inerent, ce derivă din art.7 al Convenţiei. În acest sens, Curtea a constatat violarea art.7 din Convenţie în cazul în care statul nu a aplicat retroactiv o lege penală mai favorabilă (Jamil c. Franţei (nr.15917/89) din 8 iunie 1995, par.32.). Este necesar de reamintit că art.15 par.2 din Convenţie nu admite nicio derogare de la prevederile art.7, prin urmare, statele nu pot stabili excepţii de la regula dată.

Dispoziţiile art.10 din Codul penal vin a materializa la nivel naţional principiul, stabilind că legea penală ce înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea, are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. Aşadar, sub acest aspect normele interne nu ridică vreun semn de întrebare privind corespunderea cu standardele generale.

Pe de altă parte, sintagma introdusă în art.126 din Codul penal prin Legea nr.207 din 29.07.2016 impune a raporta calificarea infracţiunii „la momentul săvârşirii faptei”. Aceasta normă ridică, în opinia mea, cel puţin două probleme legate de respectarea principiului clarităţii legii penale.

Dintr-un punct de vedere, construcţia gramaticală poate crea impresia că organul de urmărire penală, sau instanţa, efectuând încadrarea juridică a faptei, urmează să se ghideze de momentul comiterii infracţiunii, indiferent dacă ulterior a fost sau nu modificat salariul mediu lunar pe economie prognozat. În perspectiva în care salariul mediu pe economie va creşte, o asemenea interpretare va duce, implicit, la afectarea art.10 din Codul penal şi, în mod firesc, a principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile.

Din alt punct de vedere, la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, organele judiciare vor fi obligate să recalifice fapta de fiecare dată când vor pronunţa hotărârea, pentru a asigura exactitatea acesteia, în cazul în care fapta infracţională, urmărirea sau judecarea cauzei (inclusiv în apel şi recurs) se vor produce în diferiţi ani bugetari. Art.4 alin.(3) din Legea nr.780 din 27.12.2001 privind actele legislative recunoaşte printre principiile de bază ale legiferării şi cel al stabilităţii normelor juridice. În cazul de faţă consider că norma supusă analizei generează probleme sub aspectul stabilităţii, ca un element al calităţii legii penale.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu pare a fi nefondată.