H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Concepţiei şi Regulamentului cu privire la sistemul
informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor
de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat
şi/sau vamală "FRONTIERA"
nr. 1126 din 28.08.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.124-125/1251 din 05.09.2002
* * *
Abrogat: 26.09.2008
Hotărîrea Guvernului nr.1073 din 19.09.2008
Notă: În tot textul Hotărîrii şi anexelor la aceasta cuvintele "Departamentul Tehnologii Informaţionale" se substituie cu cuvintele "Ministerul Dezvoltării Informaţionale" conform Hot.Guv. nr.30 din 10.01.06, în vigoare 24.01.06
În scopul intensificării controlului persoanelor fizice şi juridice, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care intră (ies) în Republica Moldova, precum şi pentru combaterea migraţiunii ilegale şi contrabandei, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Concepţia sistemului informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat şi/sau vamală "FRONTIERA", conform anexei nr.1;
Regulamentul cu privire la sistemul informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat şi/sau vamală "FRONTIERA", conform anexei nr.2.
2. Ministerele şi departamentele, la elaborarea sistemelor informaţionale automatizate, se vor conforma prevederilor Concepţiei aprobate şi vor coordona condiţiile tehnice de proiectare a lor cu toţi participanţii la procesul de înregistrare în punctele de trecere a frontierei de stat şi/sau vamală, precum şi cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
3. Departamentul Vamal şi Departamentul Trupelor de Grăniceri, în comun cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale, vor elabora şi vor prezenta Guvernului, în termen de o lună, planul de creare şi implementare a sistemului informaţional automatizat "FRONTIERA".
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: | |
Ministrul transporturilor şi comunicaţiilor | Anatolii Cupţov |
Ministrul sănătăţii | Andrei Gherman |
Chişinău, 28 august 2002. | |
Nr.1126. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1126 din 28 august 2002
CONCEPŢIA
sistemului informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor,
mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera
de stat şi/sau vamală "FRONTIERA"
INTRODUCERE
Odată cu adoptarea Declaraţiei privind suveranitatea Republicii Moldova şi proclamarea independenţei ei, amenajarea frontierei Republicii Moldova a devenit o necesitate imperioasă. Pe lîngă hotarul cu România, bine dotat şi apărat încă de pe timpurile U.R.S.S., a apărut şi frontiera cu Ucraina, pînă atunci doar administrativă, care, bineînţeles, nu era amenajată şi dotată la nivelul cuvenit. Aceşti factori au creat condiţii favorabile pentru introducerea şi scoaterea ilegală de mărfuri şi deplasarea necontrolată de persoane.
Actualmente amenajarea conformă şi apărarea frontierei de stat sînt imposibile fără aplicarea amplă a noilor tehnologii, în primul rînd a tehnologiilor informaţionale.
În anul 1999 Departamentul Tehnologii Informaţionale a elaborat un sistem automatizat de evidenţă şi control al persoanelor fizice şi mijloacelor de transport în punctele de trecere a frontierei – Sistemul automatizat de prelucrare a informaţiei "CONTROL-D", care a fost instalat în punctele de trecere Leuşeni şi Sculeni şi exploatat timp de un an.
Între timp, Departamentul Vamal a elaborat şi a implementat la vama Sculeni Sistemul automatizat de evidenţă şi control al încărcăturilor – S.I.A. "FRONTIERA", specificul căruia îl constituie introducerea bonului unic de plată.
În anul 2001 Departamentul Tehnologii Informaţionale a elaborat şi a introdus în aplicare sistemul de control al încărcăturilor în tranzit, cu utilizarea "plombei intelectuale" în baza unui cip digital.
Folosirea sistemelor sus-menţionate a permis ameliorarea întrucîtva a situaţiei la punctul de trecere Sculeni. Totodată, însă, a devenit evidentă necesitatea creării unui sistem integrat de evidenţă a persoanelor, mijloacelor de transport şi încărcăturilor, ce ar realiza interconexiunea tuturor punctelor de trecere ale frontierei de stat, vămilor interne şi depozitelor vamale, precum şi a Departamentului Vamal, Departamentului Trupelor de Grăniceri şi altor instituţii, activitatea cărora vizează într-un fel sau altul trecerea frontierei.
Lipsa unui asemenea sistem nu permite gestionarea integrală a Registrului de stat al populaţiei, a Registrului de stat al transportului şi altor registre speciale. Funcţionarea eficace a sistemului informaţional automatizat de evidenţă şi control al circulaţiei mărfurilor, ce se află în curs de elaborare, este imposibilă fără evidenţa şi controlul trecerii mărfurilor (încărcăturilor) peste frontiera vamală.
Crearea acestui sistem va permite înfiinţarea în hotarele Republicii Moldova a unui spaţiu informaţional închis, fără de care Sistemul informaţional naţional nu este operabil în măsura necesităţilor.
GENERALITĂŢI
1. Noţiuni de bază şi definiţii
Sistemul informaţional automatizat "FRONTIERA" (în continuare – S.I.A. "FRONTIERA") este sistemul informaţional unic integrat şi automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat şi/sau vamală a Republicii Moldova.
S.I.A. "FRONTIERA" reprezintă o componentă a Sistemului informaţional naţional, amplasată în segmentul "Administraţia şi securitatea de stat" (des.1).
Des.1. Poziţia S.I.A. "FRONTIERA" în Sistemul informaţional naţional.
Frontiera de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul Republicii Moldova de teritoriile statelor vecine, iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul Republicii Moldova de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine.
Regimul frontierei de stat cuprinde totalitatea normelor juridice reglementate de Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova şi de alte acte normative, de tratatele (acordurile) încheiate de Republica Moldova cu statele vecine.
Regimul de frontieră reprezintă un complex de măsuri menite să creeze condiţiile necesare pentru apărarea frontierei de stat în zona de frontieră, precum şi în apele de frontieră şi pe insulele situate în acest teritoriu, în modul stabilit de Guvern.
Punctul de trecere a frontierei de stat constituie un teritoriu în limitele gării feroviare, gării auto (staţiei), portului fluvial (cheiului), aeroportului (aerodromului) deschise traficului internaţional, precum şi alte locuri expres amenajate, în care se efectuează controlul şi se autorizează trecerea frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport, mărfuri (încărcături) şi alte bunuri.
Autorităţile administraţiei publice centrale creează în punctele de trecere a frontierei de stat şi menţin în bună funcţiune punctele de trecere şi control ale trupelor de grăniceri, structurilor vamale şi de altă natură, ce efectuează controlul trecerii persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor (încărcăturilor) şi altor bunuri peste frontiera de stat.
Deosebim următoarele tipuri de puncte de trecere:
- internaţionale (Aeroportul Chişinău);
- interstatale (Moldova-România);
- locale (locuitorii zonelor de frontieră).
Frontiera vamală include frontiera de stat a Republicii Moldova, perimetrele zonelor libere şi ale depozitelor vamale libere.
Teritoriul Republicii Moldova reprezintă un teritoriu vamal unic, ce include teritoriul terestru, apele interioare, apele teritoriale, precum şi spaţiul aerian de deasupra acestora.
Regimul vamal reprezintă totalitatea reglementărilor vamale care determină statutul mărfurilor şi al mijloacelor de transport în funcţie de scopul operaţiunii comerciale şi de destinaţia mărfurilor; orice regim vamal începe cu prezentarea către organele vamale a mărfurilor şi mijloacelor de transport şi se încheie prin acordarea liberului de vamă.
Controlul vamal – include îndeplinirea de către organul vamal a operaţiunilor de verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor financiar-contabile; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi altor mărfuri transportate; efectuarea de anchete şi alte acţiuni similare pentru a se asigura respectarea reglementărilor vamale şi altor norme aplicabile mărfurilor, aflate sub supraveghere vamală.
Declaraţia vamală este actul unilateral prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de legislaţia vamală, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal.
Plăţile vamale reprezintă plăţile încasate de organele vamale conform legislaţiei în vigoare în cadrul importului şi exportului mărfurilor: taxa vamală, impozitele (taxa pe valoarea adăugată, accizele), taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, taxa pentru acordarea licenţei şi alte vărsăminte.
Bonul unic de plată este documentul general pentru încasarea plăţilor în numerar care au fost calculate în timpul trecerii frontierei de stat (vamale) de către cetăţeni şi unităţi de drept, indiferent de participarea lor la tranzacţiile economice externe.
Controlul fitosanitar reprezintă totalitatea măsurilor, ce au drept scop protecţia plantelor şi a produselor prelucrate ale acestora, materiilor prime, diferitor încărcături etc. de obiectele de carantină.
Controlul sanitaro-epidemiologic constituie totalitatea măsurilor, ce asigură respectarea regulilor şi normelor sanitaro-igienice, precum şi îndeplinirea prescripţiilor obligatorii ale standardelor de stat privind indicii securităţii pentru sănătatea şi viaţa oamenilor şi mediul înconjurător.
Controlul ecologic reprezintă controlul instrumental de stat privind toxicitatea şi fumigaţia gazelor de eşapament emise de mijloacele de transport, indiferent de apartenenţa lor departamentală şi tipul de proprietate, în conformitate cu legislaţia ecologică şi standardele în vigoare.
Se consideră mijloace de transport automobilele, camioanele (inclusiv cu remorcă), autocarele, motocicletele, mopedele, tehnica agricolă, tehnica de construcţie a drumurilor, vagoanele feroviare (de pasageri sau marfare), vagoanele specializate, garniturile de tren (locomotivele cu tracţiune electrică, locomotivele) şi navele de tonaj mic.
În cele ce urmează, prin noţiunea de frontieră se subînţelege frontiera de stat şi/sau frontiera vamală a Republicii Moldova.
2. Destinaţia S.I.A. "FRONTIERA"
S.I.A. "FRONTIERA" este destinat pentru colectarea, prelucrarea, stocarea, actualizarea şi analiza datelor despre persoanele fizice, mijloacele de transport şi mărfurile (încărcăturile), care trec frontiera, cu punerea acestor informaţii la dispoziţia autorităţilor publice ale ţării, altor persoane fizice şi juridice, în conformitate cu Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova şi alte acte legislative.
3. Obiectivele creării S.I.A. "FRONTIERA"
S.I.A. "FRONTIERA" se creează preponderent în scopul asigurării securităţii Republicii Moldova, în special, prin combaterea exportului şi importului ilicit de mărfuri, prevenirea falsificării mărfurilor şi documentelor, exercitarea controlului asupra migraţiei ilicite, depistarea persoanelor şi mijloacelor de transport cărora le-a fost interzisă intrarea în şi ieşirea din ţară.
Scopurile principale ale creării S.I.A. "FRONTIERA" sînt:
• asigurarea suveranităţii economice a Republicii Moldova prin stabilirea unei transparenţe optime a frontierei;
• creşterea vărsămintelor în bugetul naţional, prin exercitarea unui control strict asupra importului-exportului şi tranzitului de mărfuri;
• sporirea gradului de stabilitate internă a statului prin intermediul înregistrării şi verificării persoanelor fizice care trec frontiera, precum şi prin intermediul monitoringului fluxului de cetăţeni străini şi apatrizi;
• intensificarea luptei cu criminalitatea prin combaterea eficientă a crimei organizate, migraţiei ilegale, traficului de droguri, traficului ilicit de arme şi altor acţiuni ilegale în punctele de trecere a frontierei;
• creşterea capacităţii de trafic a punctelor de trecere şi control;
• asigurarea interacţiunii conlucrării efective între ministerele şi departamentele interesate în problemele înregistrării şi controlului.
4. Principiile de bază ale creării S.I.A. "FRONTIERA"
S.I.A. "FRONTIERA" se creează în baza următoarelor principii:
• principiul legitimităţii, care impune crearea şi utilizarea S.I.A. "FRONTIERA" potrivit prevederilor legislaţiei interne în vigoare;
• principiul respectării drepturilor omului, care presupune exploatarea sus-numitului sistem în strictă conformitate cu actele normative naţionale şi în limitele reglementărilor tratatelor şi acordurilor cu privire la drepturile omului, agreate de Republica Moldova;
• principiul primei persoane/centrului unic, care implică existenţa unui conducător de grad înalt, abilitat cu împuterniciri suficiente pentru adoptarea deciziilor şi coordonarea lucrărilor privind crearea şi exploatarea sistemului;
• principiul temeiniciei datelor sistemului, care impune introducerea datelor în sistem numai în baza înscrisurilor în documentele, considerate surse de informaţii;
• principiul integrităţii, plenitudinii şi veridicităţii datelor, conform căruia:
- prin integritatea datelor se subînţelege starea datelor ce-şi păstrează conţinutul şi interpretarea uniformă în condiţiile influenţei factorilor întîmplători. Se consideră că datele îşi menţin integritatea dacă ele nu au fost denaturate sau distruse;
- prin plenitudinea datelor se subînţelege volumul informaţiilor colectate despre obiectele de evidenţă şi control ale sistemului în conformitate cu actele normative;
- prin veridicitatea datelor se subînţelege gradul de corespundere a informaţiilor din memoria maşinii electronice de calcul sau din documente cu starea reală a obiectelor reflectate dintr-un domeniu concret al sistemului;
• principiul identificării de stat a obiectelor înregistrării, potrivit căruia obiectelor identificării – persoanele fizice, mijloacele de transport şi mărfurile (încărcăturile) care trec frontiera – li se verifică numărul de identificare de stat (de exemplu, persoanelor fizice li se verifică numărul de identificare de stat al persoanei fizice, iar persoanelor juridice – numărul de identificare de stat al unităţii de drept);
• principiul controlului asupra formării şi utilizării sistemului care se promovează prin intermediul unui şir de măsuri tehnico-organizaţionale şi aplicaţii de program, menite să asigure calitatea înaltă a resurselor informaţionale de stat, gradul maxim de siguranţă al stocării şi gestionării lor, inclusiv corectitudinea utilizării acestora la standardele prevăzute de legislaţia în vigoare;
• principiul autogestiunii care presupune rentabilitatea executării şi acordării serviciilor informaţionale.
5. Sarcinile S.I.A. "FRONTIERA"
S.I.A. "FRONTIERA" i se atribuie următoarele sarcini:
• asigurarea conducerii republicii cu informaţii veridice şi operative privind intrarea/ieşirea persoanelor şi mijloacelor de transport şi importul/exportul mărfurilor, necesare pentru luarea deciziilor judicioase la nivel de stat;
• asigurarea evidenţei şi controlului automatizat al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor ce trec frontiera;
• asigurarea evidenţei şi controlului automatizat al documentelor prezentate;
• asigurarea evidenţei şi controlului automatizat al decontărilor cu bugetele de toate nivelurile;
• depistarea persoanelor care nu au dreptul de a intra în şi ieşi din Republica Moldova, a mijloacelor de transport şi mărfurilor interzise pentru introducerea în sau scoaterea din teritoriul naţional;
• sporirea capacităţii de trafic a punctelor de trecere – prin introducerea documentelor mecanolizibile şi cataloagelor electronice;
• sporirea nivelului de servire prin accelerarea procedurii de înregistrare, control şi percepere a taxelor vamale şi impozitelor stabilite;
• crearea băncii integrate unice de date privind trecerea frontierei de către persoane, mijloace de transport şi mărfuri;
• asigurarea sistemelor informaţionale departamentale cu informaţii veridice şi operative privind trecerea frontierei de către persoane, mijloace de transport şi mărfuri;
asigurarea bunei funcţionări în regim permanent.
Capitolul II
CADRUL NORMATIV-JURIDIC AL S.I.A. "FRONTIERA"
6. Scopul formării bazei normativ-juridice a S.I.A. "FRONTIERA" este crearea condiţiilor juridico-organizaţionale necesare, care vor asigura elaborarea şi utilizarea sistemului informaţional complex integrat şi automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera Republicii Moldova.
7. Asigurarea juridică a S.I.A. se bazează pe actele normativ-juridice, ce reglementează sistemul existent de evidenţă şi control al obiectelor înregistrării, precum şi procesele informatizării şi formării spaţiului informaţional unic al Republicii Moldova.
8. Actele normativ-juridice fundamentale, ce reglementează crearea şi funcţionarea S.I.A. "FRONTIERA", sînt:
Constituţia Republicii Moldova;
Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr. 1513-XII din 16 iunie 1993;
Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova nr.108-XIII din 17 mai 1994;
Legea cu privire la bugetul de stat (se adoptă anual);
Legea cu privire la carantina fitosanitară nr. 506-XIII din 22 iunie 1995;
Legea securităţii statului nr. 618-XIII din 31 octombrie 1995;
Legea cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova nr. 269-XIII din 9 noiembrie 1994;
Codul vamal, adoptat prin Legea nr.1149-XIV din 20 iulie 2000;
Legea cu privire la zonele economice libere nr.440-XV din 27 iulie 2001;
hotărîrile Guvernului Republicii Moldova:
nr.496 din 6 septembrie 1991 "Cu privire la înfiinţarea punctelor de trecere şi control vamal";
nr.1052 din 8 noiembrie 1999 "Cu privire la reglementarea activităţii serviciilor în punctele de trecere şi control la frontieră";
nr.808 din 9 august 2000 "Cu privire la interacţiunea serviciilor, reglementarea perceperii plaţilor şi automatizarea sistemului de evidenţă la efectuarea controlului în punctele de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova";
nr.903 din 30 august 2001 "Privind elaborarea şi implementarea sistemului informaţional de evidenţă şi control al tranzitului de încărcături";
nr.1009 din 27 septembrie 2001 "Cu privire la inspecţia înainte de expediţie a mărfurilor importate";
Regulamentul din 18 iulie 1996 "Postul controlului ecologic şi de diagnosticare a mijloacelor de transport auto pe teritoriul Republicii Moldova" (Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor);
alte acte normative departamentale.
Totodată, crearea şi funcţionarea eficientă a S.I.A. "FRONTIERA" impune adoptarea unor noi legi şi ameliorarea legislaţiei în vigoare cu dispoziţii care să reglementeze relaţiile ce apar în timpul colectării, prelucrării, stocării, eliberării şi protecţiei datelor, precum şi să stabilească regimul juridic al funcţionării S.I.A. "FRONTIERA".
Capitolul III
SPAŢIUL FUNCŢIONAL AL S.I.A. "FRONTIERA"
9. Funcţiile de bază Funcţiile de bază ale S.I.A. "FRONTIERA" sînt:
a) formarea băncii de date, care include funcţiile de introducere a datelor în evidenţa iniţială, actualizarea şi radierea lor din evidenţă. Aceste funcţii se realizează în cadrul colectării datelor despre obiectele de evidenţă, eliberării documentelor vamale la înregistrare, precum şi pe parcursul schimbului de informaţii cu autorităţile conducerii statului şi autorităţile administraţiei publice locale.
În banca de date a S.I.A. "FRONTIERA" informaţiile se introduc numai în baza documentelor, ce confirmă autenticitatea datelor privind obiectul de evidenţă, cu referinţe stricte la documentul în baza căruia s-a efectuat actualizarea datelor;
b) organizarea asigurării informaţionale din banca de date;
c) asigurarea calităţii informaţiilor din contul creării şi menţinerii componentelor sistemului de calitate;
d) asigurarea multiaspectuală a funcţionării S.I.A. "FRONTIERA".
10. Contururile funcţionale ale S.I.A. "FRONTIERA"
S.I.A. "FRONTIERA" include următoarele contururi funcţionale (des.2):
• conturul controlului de stat asupra acumulării, păstrării şi utilizării resurselor informaţionale privind persoanele, mijloacele de transport şi mărfurile (încărcăturile) care trec frontiera ("CONTROL-F");
• conturul evidenţei şi controlului automatizat al persoanelor care trec frontiera ("PERSOANE");
• conturul evidenţei şi controlului automatizat al mijloacelor de transport ce trec frontiera ("TRANSPORTURI");
• conturul evidenţei şi controlului automatizat al mărfurilor (încărcăturilor) ce trec frontiera ("MĂRFURI")
Des.2. Contururile funcţionale ale S.I.A. "FRONTIERA".
11. Fiecare dintre contururile funcţionale exercită mai multe funcţii specifice.
A. Conturul controlului de stat asupra acumulării, păstrării şi utilizării resurselor informaţionale privind persoanele, mijloacele de transport şi mărfurile (încărcăturile) care trec frontiera ("CONTROL-F") reprezintă sistemul unic de stat care controlează resursele informaţionale privind obiectele evidenţei şi este inclus în sistemele informaţionale automatizate departamentale.
B. Conturul evidenţei şi controlului automatizat al persoanelor ("PERSOANE") cuprinde datele privind evidenţa şi verificarea automatizată a persoanelor fizice care se deplasează peste frontieră.
Conturul are următoarele funcţii:
• înregistrarea şi controlul intrării în şi ieşirii din ţară a persoanelor fizice, în special:
- a cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul permanent în Republica Moldova;
- a cetăţenilor străini şi apatrizilor sosiţi în Republica Moldova pentru prima dată (în atare caz ei se iau la evidenţa iniţială în Registrul de stat al populaţiei cu atribuirea numărului de stat de identificare a persoanei – IDNP, specificat conform uzanţelor internaţionale ca abreviere a sintagmei în limba engleză "Identification Number of Person");
- a cetăţenilor străini şi apatrizilor care trec repetat frontiera;
- a persoanelor fizice care trec frontiera însoţite de alte persoane (fără documente proprii);
• controlul persoanelor fizice, cărora le este interzisă intrarea în/ieşirea din teritoriul Republicii Moldova;
• evidenţa vizelor, acordate cetăţenilor străini şi apatrizilor de către consulate la punctele de trecere a frontierei;
• controlul actelor prezentate de persoanele fizice:
- evidenţa actelor de identitate;
- evidenţa vizelor de intrare, acordate de consulatele Republicii Moldova;
- evidenţa vizelor de ieşire/intrare, acordate cetăţenilor străini şi apatrizilor care locuiesc permanent sau se află temporar în teritoriul Republicii Moldova;
• evidenţa şi controlul actelor, eliberate de serviciile sanitaro-epidemiologice.
C. Conturul evidenţei şi controlului automatizat al mijloacelor de transport ("TRANSPORTURI") reflectă evidenţa automatizată a mijloacelor de transport ce trec frontiera.
Conturul are următoarele funcţii:
• evidenţa mijloacelor de transport şi a agregatelor numerotate, introduse pentru prima dată în Republica Moldova (în cadrul ei se realizează concomitent şi înregistrarea iniţială a mijloacelor de transport în Registrul de stat al transporturilor);
• evidenţa mijloacelor de transport, scoase definitiv din teritoriul Republicii Moldova;
• evidenţa mijloacelor de transport, ce tranzitează frontiera pe rutele internaţionale;
• controlul mijloacelor de transport, cărora le este interzisă intrarea în/ieşirea din teritoriul Republicii Moldova;
• controlul actelor privind mijloacele de transport:
- certificatul de înregistrare al mijlocului de transport;
- permisul de conducere;
- poliţa de asigurare a mijlocului de transport;
• eliberarea actelor pentru mijloacele de transport;
• precizarea taxei vamale şi evidenţa achitării lor;
• evidenţa şi controlul actelor, eliberate de serviciile ecologice.
D. Conturul evidenţei şi controlului automatizat al mărfurilor (încărcăturilor) ("MARFURI") include evidenţa şi controlul automatizat al mărfurilor (încărcăturilor) ce se deplasează peste frontieră.
Conturul are următoarele funcţii:
• efectuarea inspectării înainte de expediţie a mărfurilor importate;
• controlul mărfurilor (încărcăturilor), ce trec frontiera în următoarele regimuri vamale:
- import/export;
- reimport/reexport;
- tranzit prin teritoriul Republicii Moldova;
- depozit vamal;
- magazin duty-free (magazin de mărfuri neimpozabile);
- perfecţionare activă;
- transformare sub supraveghere vamală;
- zonă liberă (zona antreprenoriatului liber);
- perfecţionare pasivă;
- nimicire;
- renunţare în folosul statului;
• controlul mărfurilor (încărcăturilor), importul (exportul) în/din Republica Moldova ale cărora sînt interzise;
• evidenţa şi controlul actelor însoţitoare ale mărfurilor (încărcăturilor);
• evidenţa şi controlul actelor eliberate pentru mărfuri (încărcături);
• determinarea şi evidenţa achitării tuturor plăţilor vamale;
• evidenţa şi controlul actelor eliberate de serviciile ecologic, sanitaro-epidemiologic, fitosanitar şi veterinar;
• evidenţa mijloacelor de transport şi a agregatelor numerotate, introduse ca mărfuri (la importarea lor iniţială);
• evidenţa şi identificarea unităţilor de drept străine.
Următoarele funcţii sînt comune pentru toate contururile funcţionale:
• evidenţa şi controlul actelor, ce se referă la S.I.A. "FRONTIERA";
• evidenţa tipizatelor documentelor de evidenţă strictă;
• evidenţa contravenţiilor administrative ce ţin de trecerea frontierei.
Capitolul IV
STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ A S.I.A. "FRONTIERA"
12. Principalele funcţii legate de formarea şi exploatarea sistemului informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), ce traversează frontiera, revin Departamentului Trupelor de Grăniceri şi Departamentului Vamal (des.3).
Des.3. Structura organizaţională a S.I.A. "FRONTIERA".
Anumite funcţii separate sînt exercitate de următoarele instituţii şi structuri specializate:
• serviciile consulare din punctele de trecere a frontierei;
• Inspectoratul ecologic de stat;
• Serviciul sanitaro-epidemiologic ecologic de stat;
• Serviciul veterinar de stat de frontieră şi transport;
• Serviciul de stat pentru carantină fitosanitară;
• Întreprinderea de stat "Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional" (Î.S. "A.М.T.A.I.").
Trupele de grăniceri apără frontiera pe uscat, în apele de frontieră şi în punctele de trecere a frontierei şi îndeplinesc următoarele funcţii:
- controlează respectarea regulilor regimului de frontieră, regimului controlului de grăniceri şi regimului punctelor de trecere a frontierei;
- controlează documentele privind dreptul de intrare în sau ieşire din Republica Moldova;
- permit trecerea prin punctele de trecere a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor (încărcăturilor) şi altor bunuri, la prezentarea documentelor perfectate în modul corespunzător;
- efectuează controlul mijloacelor de transport, bagajelor, mărfurilor şi altor bunuri în scopul depistării persoanelor care încalcă regulile de trecere a frontierei, precum şi a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope, cu efect puternic, otrăvitoare, radioactive şi deflagrante; a deşeurilor toxice, armamentului, dispozitivelor de detonare, armelor de foc şi muniţiilor, valorilor culturale, istorice şi de altă natură interzise introducerii şi scoaterii din ţară;
- supraveghează mijloacele de transport şi, în caz de necesitate, le însoţesc pentru a exclude pătrunderea ilicită în ele a persoanelor, încărcarea (descărcarea) diferitor mărfuri sau altor bunuri în timpul controlului sau după încheierea lui în mijloacele de transport;
- suprimă tentativele de trecere a frontierei de către persoanele, cărora le este interzisă intrarea în sau ieşirea din Republica Moldova;
- efectuează, în cazuri excepţionale, în funcţie de circumstanţe, controlul personal al cetăţenilor ce trec frontiera, conform Regulilor şi modului de control personal stabilite de legislaţia în vigoare;
- în caz de necesitate, efectuează cercetări şi operaţiuni de frontieră;
- efectuează profilaxia infracţiunilor, combaterea cărora intră în competenţele lor.
Controlul vamal este exercitat de organele vamale prin:
- verificarea documentelor şi datelor necesare în scopuri vamale;
- controlul vamal (controlul mărfurilor şi mijloacelor de transport, controlul personal ca formă excepţională a controlului vamal);
- evidenţa mărfurilor şi mijloacelor de transport;
- anchetare orală a persoanelor fizice şi juridice;
- controlul sistemului de evidenţă şi gestiune;
- inspecţia teritoriului şi a încăperilor depozitelor de păstrare temporară, depozitelor vamale, zonelor libere, magazinelor duty-free şi altor locuri, unde s-ar putea afla mărfurile şi mijloacele de transport supuse controlului vamal sau ar putea fi desfăşurate activităţi, controlul cărora intră în competenţa organelor vamale;
- alte forme, prevăzute în Codul vamal şi alte acte normative.
Serviciile consulare din punctele de trecere eliberează vizele de intrare.
Subdiviziunile Inspectoratului Ecologic de Stat efectuează controlul instrumental al toxicităţii şi fumigaţiei gazelor din eşapamentele mijloacelor de transport.
Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat efectuează controlul sanitar epidemiologic, ce include:
- aplicarea măsurilor de curmare a încălcărilor reglementărilor sanitaro-epidemiologice şi tragerea la răspundere a contravenienţilor ce le-au săvîrşit;
- verificarea corespunderii producţiei importate cu normele sanitare şi prescripţiile internaţionale de securitate şi inofensivitate pentru populaţie şi mediul ambiant.
Serviciul veterinar de stat la frontieră şi transport şi Serviciul de stat pentru carantină fitosanitară efectuează controlul de carantină fitosanitară şi expertiza de laborator a mărfurilor (încărcăturilor) de origine animală şi vegetală importate şi exportate, inclusiv a trimiterilor vegetale (cultivate) din coletele poştale, a bagajelor de mînă, altor bagaje, precum şi a tarei, materialelor de ambalaje şi mijloacelor de transport.
Întreprinderea de stat "Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional" acordă autorizaţii pentru efectuarea transportărilor auto internaţionale, inclusiv a tranzitului încărcăturilor prin teritoriul Republicii Moldova.
În plus, în apropierea punctelor de trecere a frontierei pot fi amplasate filialele băncilor comerciale şi ale companiilor de asigurări.
Capitolul V
DOCUMENTELE S.I.A. "FRONTIERA"
13. Documentele, care se iau la evidenţă în S.I.A. "FRONTIERA", se divizează în următoarele categorii:
• documentele de identificare a persoanei;
• documentele privind regimul vizelor;
• documentele unităţii de drept;
• documentele conducătorului de vehicul;
• documentele privind mijlocul de transport;
• documentele ce însoţesc mărfurile (încărcăturile);
• bonul unic de plată a încasărilor vamale;
• documentele Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat;
• documentele Serviciului veterinar de stat;
• documentele Serviciului de carantină fitosanitară de stat;
• documentele Inspectoratului Ecologic de Stat;
• documentele tehnologice.
A. Documentele de identificare a persoanei
La documente de identificare a persoanei sînt raportate:
• documentele sistemului naţional de paşapoarte:
- paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova;
- paşaportul diplomatic;
- paşaportul de serviciu;
- paşaportul apatridului;
- buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova;
- buletinul de identitate al apatridului;
- permisul de şedere al cetăţeanului străin, domiciliat permanent în Republica Moldova;
- permisul de şedere provizorie al apatridului;
- permisul de şedere provizorie al cetăţeanului străin;
- paşaportul marinarului;
• paşapoartele naţionale ale cetăţenilor străini;
• certificatul eliberat de către ambasada statului străin în Moldova, în schimbul documentului pierdut;
• certificatul de întoarcere în Republica Moldova.
B. Documentele privind regimul vizelor
La documentele regimului de vize se referă:
- vizele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe;
- vizele eliberate de Ministerul Dezvoltării Informaţionale.
C. Documentele unităţii de drept
La trecerea frontierei reprezentantul unităţii de drept trebuie să prezinte următoarele documente:
- cartela mecanolizibilă de înregistrare a unităţii de drept;
- contractul sau copia lui;
- documentele de înregistrare a unităţii străine de drept.
D. Documentele conducătorului de vehicul
La trecerea frontierei conducătorul mijlocului de transport este obligat să prezinte permisul de conducere al acestuia.
În cazul transporturilor auto internaţionale (inclusiv a tranzitului), conducătorul de vehicul trebuie să prezinte suplimentar următoarele documente:
- cartela de înregistrare a valutei a angajaţilor din transport sau certificatul privind importul valutei străine;
- poliţa de asigurare a conducătorului vehiculului;
- carnetul personal de control al conducătorului vehiculului (în cazul dereglării ori lipsei tahografului pe autovehicul);
- permisul conducătorului internaţional de vehicul (al centrului CIPTI);
- adeverinţa de calificare specializată a conducătorului de vehicul (doar în cazul transporturilor de încărcături periculoase).
E. Documentele pentru mijlocul de transport
În cazul trecerii frontierei cu un mijloc de transport, pentru acesta se prezintă următoarele documente:
- certificatul de înregistrare a mijlocului de transport;
- talonul de trecere a testului tehnic;
- certificatul asigurării de răspundere civilă auto;
- certificatul vamal (eliberat la introducerea iniţială a mijlocului de transport în Republica Moldova).
În cazul transporturilor auto internaţionale (inclusiv tranzitul), conducătorul vehiculului prezintă suplimentar pentru mijlocul de transport următoarele documente:
- certificatul de conformitate a mijlocului de transport pentru transportarea internaţională a mărfurilor (încărcăturilor), eliberat în baza condiţiilor convenţiei TIR (cu fotografii);
- autorizaţia pentru executarea transporturilor în teritorii străine;
- certificatul de admitere a mijlocului de transport la transportarea încărcăturilor periculoase (numai în cazul transportării acestui tip de încărcături);
- cartela mecanolizibilă de licenţă;
- foaia de parcurs (copia contractului de transport sau caietul de evidenţă a profitului);
- carnetul de pasaj (pentru statele în care acesta este necesar).
La trecerea frontierei cu transportul feroviar se prezintă autorizaţia de însoţire (pentru fiecare garnitură de tren).
F. Documentele de însoţire a încărcăturilor
La executarea transporturilor (inclusiv de tranzit), se prezintă următoarele documente de însoţire a încărcăturilor:
- cererea pentru inspectarea înainte de expediţie a producţiei ce urmează să fie importată;
- raportul de constatări pozitive sau raportul de discrepanţe al inspecţiei (utilizate de organele vamale ale Republicii Moldova pentru facilitarea perfectării documentelor vamale la intrarea bunurilor în ţară) şi bonul de protecţie (pentru achitare);
- declaraţia vamală pentru persoana juridică;
- declaraţia vamală pentru persoana fizică;
- certificatul despre originea, calitatea şi conformitatea mărfurilor;
- contul-factură (invoice) care atestă volumele şi valoarea mărfurilor;
- foaia de însoţire pentru mărfurile transportate, în care se indică tipul transportului (rutier, aerian, feroviar etc.);
- procura, eliberată persoanei fizice care se ocupă de importul/exportul mărfurilor;
- foile de însoţire a mărfurilor de tip CMR, cu specificările şi alte documente de însoţire necesare;
- carnetele TIR perfectate;
- asigurarea de răspundere a transportatorilor (copia poliţei de asigurare);
- certificatul Camerei de Comerţ şi Industrie.
G. Bonul unic de plată a încasărilor vamale
Pentru achitarea taxelor şi încasărilor vamale se eliberează bonul unic de plată a încasărilor vamale.
H. Documentele Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat
- diverse certificate.
I. Documentele Serviciului veterinar de stat
- certificatul veterinar;
- autorizaţia sanitară.
J. Documentele Serviciului de stat pentru carantină fitosanitară
- permisul fitosanitar;
- autorizaţia sanitară.
K. Documentele Inspectoratului Ecologic de Stat
- certificatul ecologic.
L. Documentele tehnologice
- diverse certificate;
- diverse rapoarte analitice şi statistice;
- procura pentru dreptul de însoţire a persoanei fizice.
Capitolul VI
SPAŢIUL INFORMAŢIONAL AL S.I.A. "FRONTIERA"
14. Structura nucleului informaţional al S.I.A. "FRONTIERA"
Ca orice alt sistem informaţional, S.I.A. "FRONTIERA" este format dintr-un nucleu indivizibil, care încorporează datele tuturor obiectelor de evidenţă şi control şi scenariile, potrivit cărora acestea interacţionează (des.4). Formarea cîmpului de date are loc prin declanşarea atributelor obiectelor în cauză în rezultatul interacţiunii lor, conform scenariilor ordinare cu caracter ciclic.
Des.4. Structura nucleului informaţional al S.I.A. "FRONTIERA".
A. Obiectele de evidenţă şi control ale S.I.A. "FRONTIERA" sînt:
1) cursa care este noţiune ce include:
• trecerea frontierei;
• mijlocul de transport care a trecut frontiera;
• persoana fizică care conduce mijlocul respectiv de transport;
• persoanele fizice ce au calitatea de pasageri ai acestui mijloc de transport;
• mărfurile (încărcăturile) transportate de către mijlocul respectiv de transport;
• unitatea de drept, responsabilă de mărfurile (încărcăturile) respective (destinatarul/expeditorul, proprietarul încărcăturii).
Trecerea frontierei de către un pieton sau ciclist este considerată, de asemenea, o cursă separată;
2) persoanele fizice din următoarele categorii:
• cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliu permanent în teritoriul Republicii Moldova;
• cetăţenii Republicii Moldova care domiciliază permanent peste hotare;
• cetăţenii Republicii Moldova care pleacă din/revin în Republica Moldova;
• apatrizii şi cetăţenii străini care se află temporar în teritoriul Republicii Moldova;
3) unităţile de drept din următoarele categorii:
• autorităţile publice;
• întreprinderile;
• asociaţiile obşteşti;
• partidele şi organizaţiile social-politice;
• uniunile sindicale;
• cooperativele (asociaţiile de cooperative);
• componentele cultelor religioase;
• asociaţiile de coproprietari în condominiu;
4) mijloacele de transport:
• automobilele (inclusiv cele cu remorcă);
• autocarele;
• autocamioanele (inclusiv cele cu remorcă);
• motocicletele;
• mopedele;
• tehnica agricolă, tehnica pentru construcţii rutiere şi întreţinerea drumurilor;
• vagoanele feroviare (de pasageri sau marfare);
• vagoanele speciale;
• garniturile de tracţiune (locomotivele electrice, locomotivele simple), care trec hotarul cu autopropulsie sau remorcate;
5) mărfurile (încărcăturile);
6) documentele:
• documentele de identificare a persoanei;
• documentele controlului vizelor;
• documentele unităţii de drept;
• documentele conducătorului de vehicul;
• documentele pentru mijlocul de transport;
• documentele pentru încărcătură;
• bonul unic de plată a încasărilor vamale;
• documentele eliberate de serviciile sanitaro-epidemiologic, veterinar, de carantină fitosanitară şi ecologic;
7) tipizatele documentelor de evidenţă strictă.
B. Identificarea obiectelor S.I.A. "FRONTIERA"
Indicele de bază de identificare al fiecărui obiect de evidenţă şi control ale S.I.A. "FRONTIERA" se constituie din: identificatorul cursei, numărul de stat de identificare a persoanei fizice (IDNP), numărul de stat de identificare a unităţii de drept (IDNO, specificat conform uzanţelor internaţionale ca abreviere a sintagmei din limba engleză "Indentification Number of Organization"), numărul de identificare a mijlocului de transport (codul VIN, specificat conform uzanţelor internaţionale ca abreviere a sintagmei din limba engleză "Vehicle Indentification Number"), codul mărfii conform nomenclatorului de mărfuri.
Identificarea cursei
Identificatorul cursei reprezintă un număr din 13 cifre cu o consecutivitate strict determinată (des.5).
Des.5. Conţinutul simbolurilor identificatorului cursei.
Identificarea persoanei fizice
Numărul de stat de identificare a persoanei fizice (IDNP) este principalul indice de identificare a persoanei fizice şi reprezintă o serie din 13 simboluri alfanumerice aranjate într-o ordine strictă (des.6).
Des.6. Conţinutul simbolurilor numărului de stat de identificare a persoanei.
Identificarea unităţii de drept
Numărul de stat de identificare a unităţii de drept (IDNO) constituie indicele esenţial de identificare a unităţii de drept şi reprezintă o serie din 13 simboluri alfanumerice aranjate într-o ordine strictă (des.7).
Des.7. Conţinutul simbolurilor. Numărului de stat de identificare a unităţii de drept.
Identificarea mijlocului de transport
Indicele de bază al identificării mijlocului de transport este numărul de identificare al mijlocului de transport (codul VIN), care reprezintă numărul unic al mijlocului de transport, aplicat de producător în conformitate cu prescripţiile standardelor ISO 3779-76 "Automobile. Numărul de identificare internaţional" şi ISO 3780-76 "Automobile. Codul de identificare internaţional al producătorilor" (des.8).
Des.8. Conţinutul simbolurilor codului VIN.
Dacă codul VIN nu este aplicat pe mijlocul de transport de către producător, este falsificat sau distrus, el se atribuie şi se aplică la admiterea vehiculului respectiv în exploatare.
Agregatul numerotat se identifică în modul următor:
tipul + numărul
Identificarea mărfurilor
Identificarea mărfurilor se realizează prin codificarea lor în conformitate cu clasificatorul naţional al mărfurilor. Codul reprezintă o succesiune strict aranjată din 9 cifre (des.9).
Des.9. Conţinutul simbolurilor codului mărfii.
Modalitatea de identificare a unei unităţi de marfă se va determina după elaborarea sistemului informaţional automatizat "Circulaţia mărfurilor". Identificarea documentelor şi tipizatelor de evidenţă strictă Identificarea documentelor şi tipizatelor de evidenţă strictă se efectuează după o cheie combinată ce include următoarele elemente:
codul documentului + seria + numărul.
C. Scenariile de bază
Realizarea funcţiilor S.I.A. "FRONTIERA" în timpul deplasării obiectelor de evidenţă şi control peste frontieră se efectuează conform următoarelor scenarii de bază:
1) cursa
• identificarea (atribuirea identificatorului) cursei;
• determinarea elementelor cursei;
• realizarea scenariilor pentru participanţii la cursă;
• calcularea tuturor plăţilor conform bonului unic de plată a încasărilor vamale;
• luarea deciziilor cu privire la cursă în baza deciziilor adoptate referitoare la participanţii la cursă;
• introducerea informaţiilor în baza de date;
2) persoana fizică:
• identificarea (dacă nu figurează în Registrul de stat al populaţiei – înregistrarea în acest registru cu atribuirea IDNP);
• perfectarea vizei (în caz de necesitate şi în cazul lipsei vizei);
• determinarea statutului persoanei în cursa respectivă;
• stabilirea temeiului trecerii frontierei;
• controlul documentelor prezentate;
• verificarea prin masivele de filtrare;
• completarea declaraţiilor vamale pentru persoana fizică (după caz);
• calcularea plăţilor vamale aferente;
• luarea deciziilor privind persoana;
• introducerea informaţiilor în baza de date;
3) unitatea de drept:
• identificarea (dacă nu este în Registrul de stat al unităţilor de drept – înregistrarea în R.S.U.D. cu atribuirea IDNO);
• determinarea rolului unităţii de drept în cursa dată şi împuternicirile ei;
• controlul documentelor prezentate;
• verificarea documentelor prin masivele de filtrare;
• luarea deciziilor privind unitatea de drept;
• introducerea informaţiilor în baza de date;
4) mijlocul de transport:
• identificarea (dacă nu figurează în Registrul de stat al transporturilor – înregistrarea în acest registru);
• stabilirea temeiului trecerii frontierei;
• controlul documentelor prezentate;
• verificarea documentelor prin masivele de filtrare;
• aplicarea diferitor tipuri de control şi perfectarea documentelor corespunzătoare;
• calcularea plăţilor vamale aferente;
• adoptarea deciziilor privind mijlocul de transport;
• introducerea informaţiilor în baza de date;
5) mărfurile (încărcăturile):
• identificarea (codul de identificare a mărfurilor);
• stabilirea temeiului deplasării peste frontieră;
• controlul documentelor prezentate;
• completarea declaraţiilor vamale pentru persoana juridică;
• efectuarea tipurilor necesare de control şi perfectarea documentelor corespunzătoare;
• sigilarea (la intrare în punctul de trecere) şi controlul integrităţii plombei (la plecare);
• calcularea plăţilor vamale aferente;
• luarea deciziilor privind marfa;
• introducerea informaţiilor în baza de date;
6) formularele de evidenţă strictă:
• evidenţa primirii;
• evidenţa formularelor nule;
• evidenţa formularelor pierdute;
• evidenţa circulaţiei formularelor;
• casarea formularelor utilizate;
7) documentele:
• identificarea;
• controlul;
• ridicarea, în caz de necesitate;
• menţiuni privind nevalabilitatea;
• introducerea informaţiilor în baza de date.
Aplicarea practică a scenariilor se efectuează de către colaboratorii serviciilor corespunzătoare în conformitate cu legislaţia în vigoare, ordinele şi instrucţiunile departamentale.
D. În S.I.A. "FRONTIERA" se conţin următoarele date (des.10):
Des.10 Datele ce se conţin în S.I.A. "FRONTIERA".
(1) Datele privind cursa:
identificatorul cursei;
data şi timpul trecerii frontierei;
punctul de trecere;
intrarea în/ieşirea din ţară;
(2) datele privind persoana fizică:
numărul de stat de identificare a persoanei fizice (IDNP);
datele personale de identificare a persoanei:
- numele;
- prenumele;
- prenumele tatălui (patronimicul);
- sexul;
- data naşterii;
- locul naşterii;
datele privind cetăţenia;
temeiul trecerii frontierei;
referinţe la persoana fizică cu care a trecut frontiera cetăţeanul fără document propriu;
categoria persoanei (conducător de vehicul, pasager, însoţitor al altei persoane, însoţitor al mărfurilor);
ţara de plecare/de destinaţie;
(3) datele privind unitatea de drept:
numărul de stat de identificare al unităţii de drept (IDNO);
datele de identificare:
- denumirea unităţii de drept;
- categoria unităţii de drept;
datele privind structura organizaţional-juridică:
- tipul proprietăţii;
- forma organizaţional-juridică;
ce calitate are unitatea de drept în cadrul realizării operaţiunilor cu mărfuri (încărcături).
(4) datele privind mijlocul de transport:
codul VIN;
tipul mijlocului de transport;
marca-modelul vehiculului;
numărul caroseriei;
numărul şasiului;
numărul motorului;
placa de înregistrare;
tipul plăcii de înregistrare;
parametrii tehnici;
ţara de înmatriculare a mijlocului de transport;
temeiul trecerii frontierei;
date privind proprietarul:
- persoană fizică;
- unitatea de drept;
(5) datele privind mărfurile (încărcăturile):
codul de identificare a mărfurilor;
denumirea mărfurilor;
cantitatea mărfurilor;
valoarea mărfurilor:
- de facto
- vamală;
- statistică;
unitatea de măsură:
- de bază;
- suplimentară;
ţara de fabricaţie;
ţara de destinaţie;
condiţiile de livrare;
regimul vamal;
codul vamei interne;
(6) datele privind achitarea:
tipul plăţii;
suma;
plătitorul;
modul de achitare;
(7) datele privind documentele:
tipul documentului;
seria documentului;
numărul;
data eliberării;
emitentul;
termenul de valabilitate;
(8) datele privind contravenţiile:
tipul contravenţiei;
data comiterii;
măsura luată;
(9) datele privind tipizatele de evidenţă strictă:
tipul tipizatei;
seria;
numărul;
data casării (radierii din evidenţă);
(10) stratul hărţii digitale care indică:
linia frontierei de stat;
linia frontierei vamale;
punctele de trecere a frontierei;
vamele interne;
depozitele vamale;
zonele antreprenoriatului liber.
E. Clasificatorii
Pentru asigurarea veridicităţii informaţiilor şi compactizării volumului de date stocate, S.I.A. "FRONTIERA" utilizează sistemul de clasificatori care pot fi grupaţi în trei categorii:
- clasificatorii internaţionali;
- clasificatorii naţionali;
- clasificatorii intrasistemici.
În cadrul S.I.A. "FRONTIERA" clasificatorii intrasistemici se elaborează şi se utilizează numai în absenţa clasificatorilor internaţionali şi naţionali aprobaţi.
15. Sursele de informaţii ale S.I.A. "FRONTIERA"
Sursele de bază şi suplimentare de informaţii pentru S.I.A. "FRONTIERA" sînt datele primite de la următoarele autorităţi publice, indicate în des.11, în cadrul înregistrării trecerii peste frontieră a obiectelor supuse evidenţei şi controlului.
Des.11. Sursele de informaţii ale S.I.A. "FRONTIERA".
A. Principalele surse de informaţii sînt:
Departamentul Trupelor de Grăniceri, care oferă datele privind trecerea frontierei de către persoanele fizice şi mijloacele de transport, inclusiv parametrii tehnici ai mijloacelor de transport, şi Departamentul Vamal, care furnizează datele privind deplasarea mărfurilor (încărcăturilor) peste frontieră, inclusiv caracteristicile lor.
B. Constituie surse suplimentare de informaţii:
Ministerul Afacerilor Externe, care oferă date privind acordarea vizelor de intrare cetăţenilor străini şi apatrizilor de către consulatele de peste hotare.
Ministerul Afacerilor Interne, care oferă date privind persoanele fizice date în urmărire, şi privind mijloacele de transport furate;
Ministerul Justiţiei, care furnizează date privind deciziile instanţelor judecătoreşti prin care interzice trecerea frontierei Republicii Moldova anumitor persoane fizice.
Întreprinderea de stat "Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional", care oferă date privind eliberarea autorizaţiilor de transportare, inclusiv pentru tranzitul de mărfuri;
Serviciul de stat pentru carantină fitosanitară, Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat, Inspectoratul Ecologic de Stat şi Serviciul veterinar de stat la frontieră şi transport, care furnizează date privind documentele corespunzătoare eliberate şi privind controlul efectuat al obiectelor de evidenţă ale sistemului.
16. Platforma informaţională a S.I.A. "FRONTIERA"
S.I.A. "FRONTIERA" este unica sursă de informaţii privind trecerea frontierei de către persoanele fizice, mijloacele de transport, mărfuri (încărcături) pentru sistemele informaţionale automatizate departamentale.
17. S.I.A. "FRONTIERA" utilizează date din următoarele registre, care constituie platforma lui informaţională (des.12):
Registrul de stat al populaţiei, care conţine date privind persoanele fizice şi actele eliberate acestora;
Registrul de stat al unităţilor de drept, care include informaţii privind toate tipurile unităţilor de drept, inclusiv activităţile lor, documentele şi ştampilele acestora;
Registrul de stat al transporturilor, ce cuprinde datele privind mijloacele de transport (inclusiv agregatele numerotate) şi documentele de înmatriculare;
Registrul de stat al conducătorilor de vehicule, ce conţine date privind dreptul persoanei fizice de conducere a mijlocului respectiv de transport;
Sistemul informaţional automatizat "СONTROL RM" profilat pe monitoringul circulaţiei mărfurilor în teritoriul ţării, a tranzitului, precum şi a trecerii mărfurilor dintr-un regim vamal în altul (se află în curs de elaborare).
Des.2. Platforma informaţională a S.I.A. "FRONTIERA".
18. Un areal separat vor constitui registrele de evidenţă specială, care intră în componenţa sistemului controlului de stat asupra respectării legislaţiei şi a disciplinei financiare din cadrul Sistemului informaţional naţional. Acestea sînt registrul fiscal şi conturul criminogen.
19. Utilizarea identificatorilor obiectelor de evidenţă (IDNP, IDNO, codul VIN etc.) în toate registrele sus-menţionate şi prezentarea uniformă a datelor face posibilă obţinerea, în caz de necesitate, a datelor integrate privind orice obiect al evidenţei şi a datelor statistice generale. În acelaşi timp, existenţa separată a bazelor de date asigură protecţia informaţiilor de accesul neautorizat.
20. La rîndul său, S.I.A. "FRONTIERA" serveşte ca sursă de informaţii privind trecerea frontierei pentru toate părţile componente ale Sistemului informaţional naţional – întîi de toate pentru Registrul de stat al populaţiei (evidenţa migraţiei populaţiei) şi Registrul de stat al transporturilor (evidenţa locului de aflare a transportului).
Capitolul VII
SPAŢIUL TEHNOLOGIC AL S.I.A. "FRONTIERA"
21. Nivelele S.I.A. "FRONTIERA"
În conformitate cu divizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi structura organizaţională a subdiviziunilor ce participă la formarea sa, S.I.A. "FRONTIERA" este alcătuit din două nivele (des. 13):
- nivelul central;
- nivelul local.
Fiecare dintre nivele conţine unul sau mai multe complexe informaţionale de telecomunicaţii.
Des.13. Nivelele sistemului S.I.A. "FRONTIERA".
22. Amplasarea teritorială a complexelor informaţionale de telecomunicaţii de nivel central şi local este reprezentată pe desenul 14.
Des.14. Amplasarea complexelor informaţionale de telecomunicaţii ale S.I.A."FRONTIERA".
23. Destinaţia şi structura complexului informaţional de telecomunicaţii de nivel central Complexul informaţional de telecomunicaţii de nivel central este amplasat în mun. Chişinău şi are menirea să asigure funcţionarea organizaţiilor implicate în crearea şi exploatarea S.I.A. "FRONTIERA", inclusiv administrarea acestui sistem şi producerea documentelor aferente.
În componenţa complexului informaţional de telecomunicaţii de nivel central intră (des. 15):
• banca centrală de date;
• locurile de muncă automatizate (L.М.A.) ale administratorilor sistemului;
• locurile de muncă automatizate ale analiştilor de sistem;
• reţelele locale de calcul (R.L.C.) ale organizaţiilor ce participă în administrarea S.I.A. "FRONTIERA". Fiecare dintre reţelele indicate include locurile de muncă automatizate ale administratorilor subsistemelor corespunzătoare şi ale colaboratorilor organizaţiilor respective, precum şi băncile de date locale (BnDL), ce conţin informaţie specifică serviciului dat;
utilajele şi echipamentele de telecomunicaţii pentru asigurarea legăturii locurilor de muncă automatizate şi reţelelor locale de calcul cu banca centrală de date, precum şi a complexului în întregime – cu complexele informaţionale de telecomunicaţii.
Des.15. Complexul informaţional de telecomunicaţii de nivel central.
Cîteva module funcţionale, ce realizează funcţii concrete, pot fi grupate pe un singur loc automatizat de muncă sau, dimpotrivă, unul şi acelaşi modul funcţional poate fi instalat la cîteva locuri de muncă automatizate de acelaşi tip, conform indicaţiei administratorului sistemului şi administratorilor subsistemelor corespunzătoare.
A. Banca centrală de date
Banca centrală de date serveşte pentru stocarea şi prelucrarea informaţiilor ce se conţin în S.I.A. "FRONTIERA" şi este constituită din următoarele componente (des.16):
• depozitul de date, utilizat pentru păstrarea permanentă şi în volum deplin a informaţiilor privind obiectele de evidenţă şi control şi documentele aferente, inclusiv datele privind documentele, în baza cărora au fost actualizate informaţiile (fişele) referitor la etapele de adoptare a deciziilor, şi informaţiile vizînd adoptarea deciziilor şi numele deplin al colaboratorilor, care au luat deciziile în cauză;
• baza de formate, destinată asigurării securităţii în procesul de lucru cu utilizatorii îndepărtaţi, precum şi pentru păstrarea clasificatorilor şi determinarea dreptului de acces la informaţiile anumitor utilizatori. Legătura locurilor de muncă automatizate a utilizatorilor cu banca centrală de date se efectuează exclusiv prin baza de formate;
• bazele tehnologice de date, destinate pentru păstrarea temporară a informaţiilor venite de la nivelele inferioare, care implică adoptarea unor decizii de către colaboratorii împuterniciţi, precum şi pentru realizarea tuturor verificărilor necesare la luarea deciziei. Informaţiile din baza tehnologică de date sînt stocate în depozitul de date numai după luarea deciziei finale privind fişa;
• vitrinele de date, ce reprezintă bazele de date cu extrase din depozitul central de date, şi sînt destinate în scopul asigurării accesului rapid şi facil a utilizatorilor la informaţia necesară, dar fără a le acorda acces la depozitul de date. Vitrinele de date pot oferi anumitor categorii de utilizatori date în forma cea mai convenabilă pentru utilizare (spre exemplu, pentru Inspectoratul Fiscal Principal de Stat se prezintă informaţia privind operaţiile de export-import şi participanţii la acestea). Totodată, ele constituie unul din elementele de protecţie a informaţiilor de accesul neautorizat, deoarece conţin numai volumul de date accesibile utilizatorului. Renovarea datelor în vitrine se realizează automat la actualizarea informaţiilor în depozitul de date.
Des.16. Structura băncii centrale de date a S.I.A. "FRONTIERA".
La rîndul său, S.I.A. "FRONTIERA" utilizează vitrinele de date ale altor sisteme informaţionale, în primul rînd vitrinele de date ale Registrului de stat al populaţiei, Registrului de stat al unităţilor de drept şi ale Registrului de stat al transporturilor.
Schimbul de informaţii între componentele băncii centrale de date se face prin intermediul procedurilor inaccesibile utilizatorilor externi, aceste proceduri constituind elemente ale sistemului de protecţie a băncii de date.
B. Structura depozitului de date
Depozitul de date include următoarele baze de date:
"Cursa", care conţine date privind incidenţa trecerii frontierei, precum şi privind persoanele fizice, unităţile de drept, mijloacele de transport şi mărfurile (încărcăturile) implicate în careva mod în trecerea frontierei;
"Filtru", care este destinată pentru păstrarea masivelor de filtrare; drept exemplu de asemenea masiv poate servi lista persoanelor, cărora le este interzisă intrarea în Republica Moldova, sau lista mijloacelor de transport date în căutare.
C. Complexul tehnic de program de nivel central
Complexul tehnic de program de nivel central include următoarele componente:
• serverele bazelor de date:
1) Risk HP-9000 de clasa K;
2) Risk HP-9000 de clasa D;
3) HP NetServer (LC-3, LDPRO, LHPRO, E30, E45);
• sisteme operaţionale – HP-UX 10.20 şi SUN-Solaris 5.2;
• sistemul de administrare a bazei de date – Oracle 8i.
Produsul de program pentru utilizarea lor este elaborat în Visual FoxPro, Borland Delphi, Java.
Locurile de muncă automatizate se bazează la computerele personale Pentium cu sistemul operaţional Windows.
24. Destinaţia şi structura complexului informaţional de telecomunicaţii de nivel local
Complexele informaţionale de telecomunicaţii de nivel local asigură funcţionarea tuturor organizaţiilor implicate în administrarea sistemului şi se află în următoarele puncte:
• centrele raionale (la vamele interne);
• punctele de trecere a frontierei (cu piste pietonale, rutiere şi feroviare. (Punctele de trecere din porturi şi aeroporturi se asimilează celor pietonale, feroviare şi rutiere);
• punctele de trecere a frontierei vamale (depozitele vamale, zonele antreprenoriatului liber).
În componenţa complexului informaţional de telecomunicaţii de nivel local intră:
• vitrina de date;
• baza tehnologică de date;
• locul de muncă automatizat al administratorului sistemului;
• reţelele locale de calcul ale tuturor organizaţiilor implicate;
• utilajele şi echipamentele de telecomunicaţii care asigură legătura locurilor de muncă automatizate şi a reţelelor locale de calcul cu vitrinele de date, precum şi a complexului în întregime – cu complexul informaţional central de telecomunicaţii (des.17).
Des.17. Complexul informaţional de telecomunicaţii de nivel local.
Cîteva module funcţionale, care realizează funcţii concrete, pot fi grupate într-un singur loc de muncă automatizat sau, dimpotrivă, unul şi acelaşi modul funcţional poate fi instalat la cîteva locuri de muncă automatizate de acelaşi tip, conform indicaţiei administratorului sistemului şi administratorilor subsistemelor corespunzătoare.
Baza tehnologică de date este destinată acumulării informaţiilor, transferate la nivel central în scopul reducerii sarcinii pe canalele de telecomunicaţii sau în cazul lipsei legăturii din motive tehnice.
A. Complexul tehnic de program de nivel local
Locurile de muncă automatizate de nivel local se bazează la computere personale Pentium, sistemul operaţional fiind Windows.
Locurile de muncă automatizate includ utilaje speciale pentru controlul documentelor şi ridere pentru citirea documentelor mecanolizibile.
Locurile de muncă automatizate de nivel local includ, de asemenea, dispozitive speciale pentru citirea şi înregistrarea informaţiilor de pe cipurile electronice şi produsele de program respective.
În componenţa produselor de program pentru locurile de muncă automatizate intră diverse ghiduri, inclusiv ghidurile privind identificarea actelor de identitate emise de ţările lumii.
Produsele de program pentru utilizatori sînt elaborate în Visual FoxPro, Borland Delphi, Java.
25. Reţeaua informaţională de telecomunicaţii
Topologia şi parametrii tehnici ai reţelei informaţionale de telecomunicaţii sînt determinaţi de către operatorul Reţelei naţionale de transmitere a datelor, desemnat de Guvern.
ASIGURAREA PROTECŢIEI INFORMAŢIILOR ÎN S.I.A. "FRONTIERA"
26. Definiţia sistemului de securitate informaţională Prin sistemul de securitate informaţională se subînţelege ansamblul unitar al normelor de drept şi etico-morale, al măsurilor organizaţionale (administrative) şi mijloacelor tehnice de program, orientat spre contracararea pericolelor ce ameninţă S.I.A. "FRONTIERA" şi minimizarea eventualelor prejudicii, care ar putea fi cauzate utilizatorilor şi deţinătorilor de informaţii.
27. Scopul protecţiei informaţiilor Scopul de bază urmărit prin protecţia informaţiilor în sistemul S.I.A. "FRONTIERA" este prevenirea oricăror ingerinţe neautorizate în funcţionarea acestuia, precum şi a tuturor tentativelor de sustragere şi modificare a datelor, de scoatere din funcţiune sau distrugere a elementelor lui structurale, adică protecţia tuturor componentelor sistemului: a echipamentelor, utilajelor, produselor de program, datelor şi personalului.
28. Pericolele ce ameninţă securitatea S.I.A. "FRONTIERA"
Principalele aspecte ale asigurării securităţii S.I.A. "FRONTIERA" le constituie precizarea, analiza şi clasificarea eventualelor pericole la integritatea şi operabilitatea lui.
Prin pericol subînţelegem eventualitatea declanşării unor posibile evenimente, acţiuni (impacturi), procese sau fenomene, care ar putea cauza prejudicii elementelor sistemului.
Tipurile celor mai grave pericole, luate în considerare la crearea sistemului de securitate al Ministerului Dezvoltării Informaţionale, sînt:
• avariile în sistemul de aprovizionare cu energie electrică, termică şi apă;
• funcţionarea cu întreruperi sau staţionarea mijloacelor tehnice ale sistemului;
• consecinţele erorilor în proiectarea şi elaborarea componentelor sistemului (a mijloacelor tehnice, tehnologiilor de prelucrare a informaţiilor, programelor, structurii datelor etc.);
• erorile de exploatare (ale utilizatorilor, operatorilor şi al altor categorii de personal);
• acţiunile distructive premeditate ale eventualilor delincvenţi.
29. Prescripţii generale de securitate
Principiul de bază al evidenţei de registru este personificarea, ceea ce presupune respectarea strictă a confidenţialităţii informaţiei. Atunci cînd în baza de date a S.I.A. "FRONTIERA" se introduc datele personale, această activitate se desfăşoară conform reglementărilor privind:
• certificarea şi atestarea subsistemelor informaţionale de date personale;
• licenţierea activităţii cu datele personale;
• convenţiile interstatale privind transmiterea transfrontalieră a datelor personale.
Cerinţele privind securitatea informaţională, reflectate în documentele de exploatare, asigură siguranţa acestora în timpul montării, reglării, exploatării şi reparării mijloacelor tehnice şi corespund standardelor în vigoare şi Regulilor privind tehnica securităţii muncii în timpul exploatării instalaţiilor electrice.
Conceptul securităţii informaţionale este reprezentat pe des.18:
Des.18. Modelul conceptual al securităţii S.I.A. "FRONTIERA".
30. Protecţia informaţiilor de accesul neautorizat Sistemul de protecţie al informaţiilor de accesul neautorizat include măsuri organizaţionale, metode şi mijloace tehnice şi produse de program ce asigură blocarea:
• scurgerii informaţiilor pe canalele tehnice;
• accesului neautorizat la resursele reţelei.
Măsurile organizaţionale sînt asigurate de serviciile corespunzătoare şi exclud accesul necontrolat al persoanelor străine la mijloacele tehnice ale reţelei informaţionale de telecomunicaţii, suporţi magnetici, mijloacele de eliberare a copiilor hard şi la sistemele de cabluri.
Mijloacele şi produsele de program pentru protecţia informaţiilor de accesul neautorizat asigură:
• identificarea resurselor aflate sub protecţie;
• autentificarea resurselor şi utilizatorilor aflaţi sub protecţie;
• confidenţialitatea informaţiilor vehiculate în sistem;
• autentificarea schimburilor de date;
• integritatea datelor la apariţia, transmiterea, utilizarea şi păstrarea informaţiilor;
• accesul autorizat la toate resursele sistemului în condiţii de exploatare normală;
• delimitarea accesului utilizatorilor la sistem;
• delimitarea accesului utilizatorilor la resursele protejate;
administrarea (consemnarea dreptului de acces la resursele aflate sub protecţie, prelucrarea informaţiilor din registrele de înregistrare, activarea şi dezactivarea sistemului de protecţie);
• înregistrarea acţiunilor de intrare în şi ieşire din sistem ale utilizatorilor, precum şi a încălcărilor regulilor de acces la resursele aflate sub protecţie;
• verificarea integrităţii şi capacităţii de funcţionare a sistemului de protecţie;
• securitatea în situaţii de avarii.
31. Asigurarea integrităţii informaţiilor în caz de avarii
În cazul avariilor în sistemul informaţional de telecomunicaţii, integritatea informaţiilor se va asigura prin:
• oprirea anumitor mijloace tehnice;
• întreruperea alimentării cu energie electrică.
32. Protecţia de impactul factorilor externi
Asupra capacităţii de lucru a mijloacelor tehnice şi de program ale sistemului informaţional de telecomunicaţii nu influenţează cîmpurile magnetice şi electrice existente în zona de exploatare, eventualele deteriorări ale surselor de alimentare cu curent electric şi cataclismele naturale.
ÎNCHEIERE
33. Crearea sistemului informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat, impune realizarea următoarelor măsuri:
• dotarea tuturor punctelor de trecere a frontierei cu locuri automatizate de muncă;
• elaborarea şi implementarea produselor de program, care va comporta automatizarea tuturor proceselor de evidenţă şi control desfăşurate la punctele de trecere a frontierei, inclusiv la vamele interne şi depozitele vamale libere;
• elaborarea şi crearea băncii centrale de date a sus-numitului sistem;
• instruirea colaboratorilor tuturor serviciilor implicate în asigurarea funcţionării S.I.A. "FRONTIERA";
• crearea Reţelei naţionale informaţionale de telecomunicaţii şi transmitere a datelor.
34. Aplicarea S.I.A. "FRONTIERA" va permite închiderea spaţiului informaţional al Republicii Moldova, fapt care reprezintă condiţia obligatorie de definitivare a sistemului informaţional naţional.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1126 din 28 august 2002
REGULAMENTUL
cu privire la sistemul informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor,
mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat
şi/sau vamală "FRONTIERA"
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la sistemul informaţional automatizat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat şi/sau vamală (în continuare – S.I.A. "FRONTIERA") defineşte noţiunea, destinaţia şi conţinutul sistemului, stabileşte modul, responsabilitatea şi împuternicirile privind ţinerea acestuia, furnizarea şi utilizarea informaţiilor.
2. S.I.A. "FRONTIERA" este sistemul automatizat unic integrat de evidenţă şi control al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor (încărcăturilor), care trec frontiera de stat şi/sau vamală a Republicii Moldova (în continuare – frontiera).
3. S.I.A. "FRONTIERA" este destinat colectării, acumulării, actualizării şi analizei informaţiilor privind trecerea frontierei, persoanele fizice, mijloacele de transport, unităţile de drept şi mărfurile (încărcăturile), care sînt implicate în careva mod în deplasarea peste frontieră şi constituie obiectele evidenţei şi/sau înregistrării, cu prezentarea informaţiilor respective autorităţilor publice, altor persoane fizice şi juridice în modul stabilit de lege.
S.I.A. "FRONTIERA" este unica sursă oficială de date privind trecerea frontierei pentru toate sistemele informaţionale ale autorităţilor publice, care utilizează şi prelucrează astfel de date.
II. CONŢINUTUL S.I.A. "FRONTIERA"
4. S.I.A. "FRONTIERA" conţine următoarele informaţii:
(1) date privind cursa:
identificatorul cursei;
data şi ora trecerii frontierei;
punctul de trecere;
intrarea în/ieşirea din ţară;
(2) date privind persoana fizică:
numărul de stat de identificare a persoanei fizice (specificat conform uzanţelor internaţionale ca abreviere a sintagmei din limba engleză "Identification Number of Person" – IDNP) ;
date personale de identificare a persoanei:
- numele;
- prenumele;
- prenumele tatălui (patronimicul);
- sexul;
- data naşterii;
- locul naşterii;
date privind cetăţenia;
temeiul trecerii frontierei;
referinţe la persoana fizică cu care a trecut frontiera cetăţeanul fără document propriu;
categoria persoanei (conducător de vehicul, pasager, însoţitor al altei persoane, însoţitor al mărfurilor);
ţara de plecare/de destinaţie;
(3) date privind unitatea de drept:
numărul de stat de identificare al unităţii de drept (specificat conform uzanţelor internaţionale ca abreviere a sintagmei din limba engleză "Indentification Number of Organization" – IDNO);
date de identificare:
- denumirea unităţii de drept;
- categoria unităţii de drept;
date organizaţional-juridice:
- tipul proprietăţii;
- forma organizaţional-juridică;
ce calitate are unitatea de drept în cadrul realizării operaţiunilor cu mărfuri (încărcături);
(4) date privind mijlocul de transport:
codul VIN (specificat conform uzanţelor internaţionale ca abreviere a sintagmei din limba engleză "Vehicle Indentification Number");
tipul mijlocului de transport;
marca-modelul vehiculului;
numărul caroseriei;
numărul şasiului;
numărul motorului;
placa de înregistrare;
tipul plăcii de înregistrare;
parametrii tehnici;
ţara de înmatriculare a mijlocului de transport;
temeiul trecerii frontierei;
date privind proprietarul:
- persoană fizică;
- unitatea de drept;
(5) date privind mărfurile (încărcăturile):
codul de identificare a mărfurilor;
denumirea mărfurilor;
cantitatea mărfurilor;
valoarea mărfurilor:
- de facto;
- vamală;
- statistică;
unitatea de măsură:
- de bază;
- suplimentară;
ţara de fabricaţie;
ţara de destinaţie;
condiţiile de livrare;
regimul vamal;
codul vamei interne;
(6) date privind achitarea:
tipul plăţii;
suma;
plătitorul;
modul de achitare;
(7) date privind documentele:
tipul documentului;
seria documentului;
numărul;
data eliberării;
emitentul;
termenul de valabilitate;
(8) date privind contravenţiile:
tipul contravenţiei;
data comiterii;
măsura luată;
(9) date privind tipizatele de evidenţă strictă:
tipul tipizatei;
seria;
numărul;
data casării (radierii din evidenţă);
(10) stratul hărţii digitale care indică:
linia frontierei de stat;
linia frontierei vamale;
punctele de trecere a frontierei;
vamele interne;
depozitele vamale;
zonele antreprenoriatului liber.
Cursa este o noţiune ce include date privind:
• faptul trecerii frontierei;
• mijlocul de transport care a trecut frontiera;
• persoana fizică, care a condus mijlocul respectiv de transport;
• persoanele fizice care au calitatea de pasageri ai mijlocului în cauză de transport;
• mărfurile (încărcăturile), transportate cu mijlocul de transport;
• unitatea de drept, responsabilă de mărfuri sau încărcături (destinatar/expeditor, proprietarul încărcăturii).
Trecerea frontierei de către un pieton sau ciclist este considerată o cursă separată.
5. Indiciul principal de identificare în S.I.A. "FRONTIERA" este numărul cursei format dintr-o serie din 13 simboluri alfanumerice aranjate într-o ordine strictă, unde:
prima cifră | – | reprezintă indicele identificatorului cursei în mulţimea identificatorilor de stat; |
a doua-a treia cifră | – | ultimele două cifre ale anului în care cursei i s-a acordat indicele de identificare; |
a patra-a şasea cifră | – | codul punctului de trecere a frontierei de stat şi/sau vamale care a înregistrat cursa; |
a şaptea-a douăsprezecea cifră | – | numărul de ordine al înregistrării cursei în punctul de trecere şi anul respectiv; |
a treisprezecea cifră | – | cifra de control. |
6. În calitate de identificatori suplimentari ai S.I.A. "FRONTIERA" se utilizează numărul de stat de identificare al persoanei fizice (din Registrul de stat al populaţiei), numărul de stat de identificare al unităţii de drept (din Registrul de stat al unităţilor de drept), codul VIN al mijlocului de transport (din Registrul de stat al transporturilor) şi codul mărfii în conformitate cu Nomenclatorul mărfurilor din Republica Moldova.
III. MODUL DE GESTIUNE A S.I.A. "FRONTIERA"
7. Principalele proceduri de gestiune a S.I.A. "FRONTIERA" includ introducerea iniţială a datelor, actualizarea, excluderea, arhivarea şi utilizarea informaţiilor în modul stabilit.
8. Introducerea iniţială a datelor în S.I.A. "FRONTIERA" se efectuează:
- la trecerea frontierei – de către Departamentul Trupelor de Grăniceri (privitor la persoanele fizice şi mijloacele de transport) şi Departamentul Vamal (privitor la mărfuri şi încărcături);
- în cadrul perfectării declaraţiilor vamale la vamele interne – de către Departamentul Vamal.
9. Actualizarea datelor S.I.A. "FRONTIERA" constă în introducerea sistematică a modificărilor (corectărilor, completărilor) la zi în datele respective în temeiul informaţiilor prezentate de:
Departamentul Vamal – la completarea datelor despre trecerea peste frontieră a mărfurilor şi încărcăturilor, despre efectuarea de către unităţile de drept a operaţiilor suplimentare cu mărfurile şi încărcăturile importate/exportate şi achitarea plăţilor suplimentare;
Departamentul Trupelor de Grăniceri – despre trecerea frontierei de stat de către persoanele fizice;
Ministerul Afacerilor Interne – privind persoanele fizice date în urmărire, precum şi mijloacele de transport furate;
Serviciul de stat pentru carantină fitosanitară, Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat, Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul veterinar de stat la frontieră şi transport – despre efectuarea controlului şi eliberarea documentelor corespunzătoare.
Toate modificările se păstrează în S.I.A. "FRONTIERA" în ordine cronologică.
10. Transferul în arhivă а datelor vizînd trecerea frontierei se efectuează după expirarea termenului de 5 ani din data consemnată a deplasării peste frontieră.
11. S.I.A. "FRONTIERA" utilizează informaţii din următoarele sisteme informaţionale automatizate:
Registrul de stat al populaţiei – privind datele personale şi documentele eliberate persoanei fizice;
Registrul de stat al unităţilor de drept – cu privire la datele unităţii de drept, inclusiv documentele şi ştampilele ei;
Registrul de stat al transporturilor – cu privire la mijloacele de transport şi agregatele numerotate ale acestora importate în/exportate din ţară, mijloacele de transport antrenate în traficul internaţional, precum şi la documentele de înregistrare ale mijloacelor de transport.
12. Introducerea şi actualizarea informaţiilor în S.I.A. "FRONTIERA" se efectuează doar în baza documentelor, ce confirmă veridicitatea datelor introduse. Datele despre documentele confirmătoare se introduc în registru.
13. Datele din S.I.A. "FRONTIERA", inclusiv orice copie sau extras, autentificate de persoanele responsabile, sînt considerate documente ce au forţă juridică.
14. S.I.A. "FRONTIERA" este ţinut în formă manuscrisă şi electronică în limba de stat.
15. În cazul pierderii, nimicirii sau deteriorării datelor din S.I.A. "FRONTIERA", se va proceda la restabilirea lor cu consemnarea acestui fapt în modul stabilit.
IV. FURNIZAREA INFORMAŢIILOR DIN S.I.A. "FRONTIERA"
16. Informaţiile din S.I.A. "FRONTIERA" sînt furnizate persoanelor fizice şi juridice pe bază de contract.
Contractul privind furnizarea informaţiilor trebuie să conţină: motivarea solicitării informaţiilor şi modul de utilizare a acestora, volumul şi structura datelor, forma şi limba în care este executat documentul, tipul purtătorului pe care se oferă datele, periodicitatea furnizării şi măsurile de protecţie a acestora, modul de efectuare a controlului şi modul de furnizare a informaţiilor (cu plată, pe gratis). În cazul furnizării informaţiilor cu plată, se va indica suplimentar suma şi devizul cheltuielilor materiale legate de exploatarea, prelucrarea şi livrarea datelor.
Organelor administraţiei publice informaţiile din S.I.A. "FRONTIERA sînt furnizate, în limitele competenţelor atribuite, cu titlu gratuit.
V. RESPONSABILITATEA PENTRU CREAREA, GESTIONAREA S.I.A.
"FRONTIERA" ŞI UTILIZAREA INFORMAŢIILOR FURNIZATE
17. Responsabilitatea pentru gestionarea S.I.A. "FRONTIERA" o poartă Departamentul Vamal, care are funcţia de deţinător al acestui sistem.
18. Departamentul Vamal determină modul de gestionare a S.I.A. "FRONTIERA", (inclusiv modul de formare, păstrare şi utilizare a informaţiilor lui), care sînt stabilite în ordinele şi instrucţiunile departamentale şi interdepartamentale corespunzătoare.
19. Persoanele oficiale, în obligaţiile cărora intră gestionarea S.I.A. "FRONTIERA", poartă răspundere personală pentru plenitudinea, veridicitatea, integritatea şi protecţia informaţiilor lui în conformitate cu legislaţia în vigoare.
20. Autorităţile administraţiei publice, persoanele fizice şi juridice, care utilizează informaţii din S.I.A. "FRONTIERA", poartă răspunderea prevăzută de legislaţia în vigoare pentru divulgarea datelor confidenţiale.
21. Sistemul de control intern şi extern asigură calitatea resurselor informaţionale ale S.I.A. "FRONTIERA" şi respectarea strictă a modului de formare şi utilizare a acestora.