H O T Ă R Â R E
cu privire la modificarea unor hotărâri ale
Guvernului („Prima casă Plus”)
nr. 707 din 16.10.2024
Monitorul Oficial nr.440-443/828 din 24.10.2024
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărârea Guvernului nr.202/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului de implementare a Programului de stat „Prima casă” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68-76, art.233), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.1. în hotărâre, punctele 2 şi 21 se abrogă;
1.2. în Regulament:
1.2.1. la punctul 3 noţiunea „garanţie de stat”, textul „în proporţie de 50%” se substituie cu textul „în proporţie de 50%, 65% sau 70% (în funcţie de mărimea cotei garanţiei de stat)”;
1.2.2. punctul 6 va avea următorul cuprins:
„6. Pentru a beneficia de un credit ipotecar în cadrul Programului, persoana fizică trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii:
1) să fie cetăţean al Republicii Moldova;
2) sa fie rezident al Republicii Moldova, astfel cum este definit la art.5 pct.5) din Codul fiscal nr.1163/1997;
3) beneficiarul şi/sau soţul/soţia acestuia trebuie să dispună de venituri oficiale, obţinute în Republica Moldova, pentru achitarea creditului ipotecar. Raportul dintre rata lunară plus dobânda şi comisionul de garantare şi veniturile nete cumulate ale beneficiarului şi ale rudelor de gradul I ale acestuia şi/sau ale soţului/soţiei beneficiarului, care participă cu venituri la rambursarea creditului ipotecar în calitate de codebitori, este calculat în corespundere cu reglementările de creditare responsabilă ale Băncii Naţionale a Moldovei şi nu poate fi mai mare de 70%;
4) la data solicitării creditului ipotecar, beneficiarul sau soţul/soţia acestuia nu deţine nicio locuinţă în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei ori:
a) deţine cel mult o locuinţă care, indiferent de modul şi de data la care a fost dobândită, are suprafaţă locuibilă mai mică sau egală cu 50 m2; sau
b) deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei o locuinţă, indiferent de suprafaţa locuibilă a acesteia, situată într-un sat sau comună, cu excepţia satelor şi comunelor din municipiul Chişinău;
5) beneficiarul sau soţul/soţia acestuia a procurat anterior cel mult o locuinţă prin intermediul Programului a cărei suprafaţă locuibilă este mai mică sau egală cu 50 m2 şi a achitat integral creditul ipotecar contractat în cadrul Programului.
În sensul prezentului punct, membri ai familiei se consideră soţul/soţia beneficiarului şi copiii acestora care nu au atins vârsta de 18 ani la data solicitării creditului.”;
1.2.3. la punctul 15 subpunctul 2), textul „1 milion” se substituie cu textul „2,5 milioane”;
1.2.4. la punctul 17:
1.2.4.1. subpunctul 5) va avea următorul cuprins:
„5) documente confirmative privind dispunerea de venituri oficiale, obţinute în Republica Moldova, sau ale soţului/soţiei, după caz”;
1.2.4.2. subpunctul 7) va avea următorul cuprins:
„7) raportul generat de către creditor din biroul istoriilor de credit şi/sau extrasul generat din baza de date a Registrului bunurilor imobile la care creditorul are acces pentru locuinţa deţinută în proprietate, prin care se confirmă că beneficiarul sau soţul/soţia acestuia corespunde criteriilor stabilite la pct.6 subpct.4). Dacă extrasul generat din baza de date a Registrului bunurilor imobile la care creditorul are acces nu demonstrează respectarea criteriilor stabilite la pct.6 subpct.4), solicitantul Programului va prezenta suplimentar actul de proprietate sau certificatul eliberat de Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile, în care să fie indicată suprafaţa totală şi locativă a locuinţei deţinute în proprietate”;
1.2.5. la punctul 28 subpunctul 4), textul „50%” se substituie cu textul „50%, 65% sau 70% (în funcţie de mărimea cotei garanţiei de stat)”;
1.2.6. punctul 31 va avea următorul cuprins:
„31. Contractul de garanţie de stat şi contractul de acordare a garanţiei de stat vor intra în vigoare la data înregistrării la Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile a contractului de ipotecă, încheiat între banca finanţatoare şi beneficiarul Programului.”;
1.2.7. la punctul 34, în ambele cazuri, cifrele „25” se substituie cu cifrele „30”;
1.2.8. la punctul 41, textul „trilateral cu banca finanţatoare şi IP ODA” se substituie cu textul „cu banca finanţatoare”;
1.2.9. punctele 42 şi 45 se abrogă;
1.2.10. la punctul 46, al treilea enunţ se exclude;
1.2.11. punctul 47 va avea următorul cuprins:
„47. În contractul de asigurare a locuinţei, beneficiar al despăgubirii de asigurare va fi banca finanţatoare.”;
1.2.12. la punctul 49:
1.2.12.1. textul „După acordarea creditului beneficiarului Programului, creditorul va prezenta IP ODA, în termen de 30 zile calendaristice de la data înregistrării contractului de ipotecă la subdiviziunea competentă a Instituţiei publice „Agenţia Servicii Publice”, următoarele acte:” se substituie cu textul „După înregistrarea contractului de ipotecă la Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile şi acordarea creditului beneficiarului Programului, creditorul va prezenta IP ODA următoarele acte:”;
1.2.12.2. la subpunctul 3), cuvântul „originalul” se substituie cu cuvântul „copia”;
1.2.12.3. subpunctele 5), 6) şi 7) se abrogă;
1.2.12.4. subpunctul 8) va avea următorul cuprins:
„8) copia extrasului din contul de credit cu privire la debursarea creditului”;
1.2.13. punctul 59 va avea următorul cuprins:
„59. Beneficiarul poate folosi locuinţa procurată în cadrul Programului doar pentru folosinţa proprie ori împreună cu membrii familiei sale şi trebuie să aibă domiciliul permanent în locuinţa procurată prin intermediul Programului până la scadenţa creditului ipotecar.”;
1.2.14. denumirea secţiunii a 2-a a capitolului IV va avea următorul cuprins:
„Secţiunea a 2-a
Vânzarea locuinţei şi refinanţarea creditului”;
1.2.15. punctul 60 se completează cu textul „ , cu excepţia situaţiilor în care acesta solicită repetat sau soţul/soţia acestuia solicită procurarea unei locuinţe cu suprafaţa locuibilă mai mare sau egală cu 50 m2 prin intermediul Programului, iar înstrăinarea are loc în scopul achitării creditului ipotecar conform art.4 alin.(1) lit.e) din Legea nr.293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă””;
1.2.16. punctul 61 va avea următorul cuprins:
„61. Beneficiarul poate solicita refinanţarea creditului ipotecar de către un alt creditor (bancă finanţatoare) admis pentru participare în cadrul Programului. În acest caz, garanţia de stat este transferată noului creditor (bancă finanţatoare) în aceeaşi cotă în care a fost emisă la data contractării creditului ipotecar respectiv.”;
1.2.17. punctele 62, 63 şi 64 se abrogă;
1.2.18. punctul 67 va avea următorul cuprins:
„67. Despăgubirea de asigurare va fi achitată în beneficiul creditorului (băncii finanţatoare). În termen de 3 zile lucrătoare de la data recepţionării despăgubirii de asigurare, creditorul (banca finanţatoare) informează despre acest fapt Ministerul Finanţelor. Surplusul bănesc înregistrat în urma achitării soldului creditului, a dobânzii şi a comisionului de garantare restante va fi restituit beneficiarului în termen de 3 zile lucrătoare.”;
1.2.19. punctele 68 şi 69 se abrogă;
1.2.20. denumirea secţiunii a 4-a a capitolului IV va avea următorul cuprins:
„Secţiunea a 4-a
Încetarea şi executarea contractului de garanţie de stat”;
1.2.21. după denumirea secţiunii a 4-a se introduce punctul 691 cu următorul cuprins:
„691. Garanţia de stat încetează în cazul în care:
1) obligaţia garantată este pe deplin stinsă/executată;
2) termenul garanţiei de stat a expirat;
3) mijloacele obţinute din creditul garantat de stat nu sunt utilizate în scopurile stabilite de contractul de acordare a garanţiei de stat;
4) obligaţia garantată cu garanţie de stat a fost modificată, fără acordul garantului, când această modificare atrage mărirea sau extinderea răspunderii în calitatea sa de garant;
5) contractul de preluare a obligaţiei garantate cu garanţie de stat sau contractul de cesiune a creanţei garantate cu garanţie de stat a fost încheiat, cu excepţia cazului în care menţinerea garanţiei de stat este permisă de IP ODA în modul stabilit de prevederile contractului de garanţie de stat/contractului de acordare a garanţiei de stat;
6) locuinţa ipotecată a pierit sau s-a deteriorat iremediabil;
7) banca finanţatoare a vândut, a achiziţionat locuinţa ipotecată sau a efectuat orice alte acţiuni sau inacţiuni care au avut ca efect trecerea dreptului de proprietate asupra locuinţei ipotecate către o altă persoană;
8) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei procurate prin intermediul Programului este mai mare de 2,5 milioane lei şi/sau este mai mare decât preţul de piaţă indicat în raportul de evaluare a locuinţei;
9) organele/persoanele competente au vândut sau au înstrăinat în orice alt mod locuinţa ipotecată;
10) garanţia de stat a fost executată cu condiţia că beneficiarul Programului nu a achitat datoriile la zi sau părţile nu au convenit asupra reeşalonării datoriei înainte de executarea ipotecii conform pct.76.
Contractul de colaborare trilateral sau contractul de garanţie de stat/contractul de acordare a garanţiei de stat poate să prevadă cazuri suplimentare de încetare a garanţiei de stat.”;
1.2.22. la punctul 74, al doilea enunţ va avea următorul cuprins: „Cererea de executare a garanţiei de stat se respinge în cazurile în care garanţia respectivă a fost încetată sau în alte cazuri prevăzute de prezentul Regulament, de contractul de colaborare trilateral sau de contractul de garanţie de stat/contractul de acordare a garanţiei de stat.”;
1.2.23. la punctul 75, textul „50%” se substituie cu textul „50%, 65% sau 70% (în funcţie de mărimea cotei garanţiei de stat)”;
1.2.24. punctul 76 se completează cu alineatul doi cu următorul cuprins:
„Dacă garanţia de stat este executată, iar beneficiarul Programului achită datoriile la zi sau părţile convin asupra reeşalonării datoriei înainte de executarea ipotecii, banca finanţatoare va înceta procedura de executare a ipotecii, va informa imediat IP ODA şi Ministerul Finanţelor despre acest fapt şi va restitui Ministerului Finanţelor suma întreagă a garanţiei executate în decurs de 15 zile lucrătoare, beneficiarul Programului continuând să achite ratele lunare conform contractului de credit sau convenţiei privind reeşalonarea datoriei. Termenul de 15 zile lucrătoare începe să curgă de la data achitării de către beneficiarul Programului a datoriilor la zi sau de la data încheierii unei convenţii de către banca finanţatoare şi beneficiarul Programului privind reeşalonarea datoriei.”;
1.2.25. la punctul 80, textul „50%” se substituie cu textul „50%, 65% sau 70% (în funcţie de mărimea cotei garanţiei de stat)”;
1.2.26. se completează cu punctul 801 cu următorul cuprins:
„801. Dacă nu a fost solicitată confirmarea preţului de vânzare al locuinţei ipotecate de la IP ODA, banca finanţatoare va executa, în termen de 15 zile lucrătoare, cererea Ministerului Finanţelor de a restitui întreaga sumă a garanţiei plătite creditorului în cazul în care aceasta nu a fost acoperită integral în urma vânzării locuinţei respective.”;
1.3. în anexa la Regulament:
1.3.1. subpunctul 2.4 va avea următorul cuprins:
„2.4. Mandantul împuterniceşte Mandatarul să emită şi să înregistreze preavizele de executare a ipotecii asupra locuinţelor în care statul deţine calitatea de creditor gajist, inclusiv cu dreptul să împuternicească creditorul sau un reprezentant al acestuia, prin procură autentificată notarial, cu drepturile de a emite şi de a înregistra preavizele de executare a ipotecii în numele Mandantului.”;
1.3.2. subpunctul 2.5 va avea următorul cuprins:
„2.5. Mandantul împuterniceşte Mandatarul:
2.5.1. să emită avize de radiere a ipotecii;
2.5.2. să emită acordul pentru privatizarea terenului aferent locuinţei procurate prin intermediul Programului sau pentru extinderea ipotecii asupra construcţiilor accesorii construite pe terenul aferent locuinţei procurate şi ipotecate în cotă de 50% în beneficiul Ministerului Finanţelor;
2.5.3. să emită acordul pentru modificarea proprietarului locuinţei procurate în cadrul Programului, în caz de divorţ, în sensul transferării dreptului de proprietate asupra locuinţei procurate către unul dintre soţii beneficiari ai Programului;
2.5.4. să emită acordul pentru transferul sumei despăgubirii de asigurare în cazul daunelor parţiale ale locuinţei procurate, în contul beneficiarului Programului, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie;
2.5.5. să emită avize de radiere a ipotecii în caz de refinanţare a creditelor solicitate pentru locuinţele în care statul deţine calitatea de creditor gajist, cu condiţia instituirii ipotecii în favoarea noului creditor;
2.5.6. să acorde permisiuni pentru vânzarea locuinţelor ipotecate în favoarea statului, cu menţinerea grevării până la achitarea integrală a creditului ipotecar şi a altor plăţi aferente.”;
1.3.3. la subpunctul 3.1.4, textul „50%” se substituie cu textul „50%, 65% sau 70% (în funcţie de mărimea cotei garanţiei de stat)”;
1.3.4. la subpunctul 4.1.3, textul „ , de ipotecă” se exclude.
2. Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensaţiilor pentru angajaţii din sectorul public participanţi în cadrul Programului de stat „Prima casă” şi pentru beneficiarii de credite ipotecare accesate până la lansarea acestui program, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.567/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.210-223, art.618), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
2.1. punctul 5 se completează cu textul „ , dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei prevăzut la pct.4”;
2.2. punctul 51 va avea următorul cuprins:
„51. Volumul compensaţiei pentru beneficiarii care se încadrează în categoria tinerilor specialişti angajaţi, conform art.11 din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995, Hotărârii Guvernului nr.611/2023 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea facilităţilor tinerilor specialişti cu studii superioare în medicina veterinară, Hotărârii Guvernului nr.391/2024 cu privire la încadrarea tinerilor specialişti în câmpul muncii în funcţii didactice vacante şi la modificarea şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului şi Hotărârii Guvernului nr.392/2024 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare şi evidenţă a transferurilor cu destinaţie specială pentru susţinerea tinerilor specialişti din domeniul culturii, şi activează în mediul rural/urban, cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi, inclusiv suburbiile acestora, se calculează în mărime de 100% din suma creditului ipotecar (suma principală) prevăzută în contractul de credit, dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei prevăzut la pct.4. Pentru locuinţa al cărei cost depăşeşte 600 (şase sute) mii de lei, se aplică condiţia prevăzută la pct.41. Se compensează 100% din suma principală a creditului, dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei prevăzut la pct.4, în cazul în care locuinţa procurată este amplasată în localitatea/raionul în care persoana fizică a fost repartizată să activeze.”;
2.3. la punctul 7:
2.3.1. textul „Cr – valoarea creditului ipotecar (suma principală)/soldul creditului rămas pentru solicitanţii din pct.71, care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare şi alte plăţi bancare” se completează cu textul „ , dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei prevăzut la pct.4”;
2.3.2. textul „L – numărul de luni (300 de luni) echivalent a 25 de ani calendaristici” se substituie cu textul „L – numărul de luni (360 de luni) echivalent a 30 de ani calendaristici”;
2.4. punctul 71 se completează cu textul „ , dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei prevăzut la pct.4”;
2.5. se completează cu punctul 72 cu următorul cuprins:
„72. În cazul în care beneficiarul se încadrează în categoriile de participanţi ca familie cu copii, în conformitate cu Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensaţiilor băneşti pentru familiile cu copii, participanţi în cadrul Programului de stat „Prima casă”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.797/2018, şi ca beneficiar de compensaţie bănească, în conformitate cu prezentul Regulament, mărimea compensaţiei băneşti cumulative nu poate depăşi valoarea calculată conform formulei:
C1 + C ≤ Cr / L1,
unde:
C1 + C – compensaţia bănească lunară cumulativă;
Cr – valoarea creditului ipotecar (suma principală), care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare şi alte plăţi bancare, dar nu mai mult decât 1 milion de lei moldoveneşti;
L1 – numărul de luni (216 luni) echivalent a 18 ani calendaristici.”;
2.6. la punctul 8, subpunctul 4) va avea următorul cuprins:
„4) solicitantul sau soţul/soţia acestuia nu deţine nicio locuinţă în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei ori:
a) deţine cel mult o locuinţă care are suprafaţa locuibilă mai mică sau egală cu 9 m2 pentru fiecare membru al familiei în decursul ultimelor 12 luni până la data încheierii contractului de credit; sau
b) deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei o locuinţă, indiferent de suprafaţa locuibilă a acesteia, situată într-un sat sau comună, cu excepţia satelor şi comunelor din municipiul Chişinău.”;
2.7. punctul 12:
2.7.1. la subpunctul 3), în ambele cazuri, textul „Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice”” se substituie cu textul „Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile”;
2.7.2. subpunctul 5) va avea următorul cuprins:
„5) certificatul care confirmă statutul de tânăr specialist angajat, conform art.11 din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995, Hotărârii Guvernului nr.611/2023 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea facilităţilor tinerilor specialişti cu studii superioare în medicina veterinară, Hotărârii Guvernului nr.391/2024 cu privire la încadrarea tinerilor specialişti în câmpul muncii în funcţii didactice vacante şi la modificarea şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului şi Hotărârii Guvernului nr.392/2024 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare şi evidenţă a transferurilor cu destinaţie specială pentru susţinerea tinerilor specialişti din domeniul culturii”;
2.7.3. se completează cu subpunctul 6) cu următorul cuprins:
„6) certificatul eliberat de angajator/angajatori ai solicitantului şi soţului/soţiei acestuia, precum că aceştia nu beneficiază de compensaţii băneşti pentru chiria spaţiului locativ”;
2.8. punctul 14 va avea următorul cuprins:
„14. Solicitantul prezintă/transmite operatorului originalul documentului semnat olograf/electronic de angajator/angajatori privind data încadrării solicitantului în autoritatea publică/instituţia publică, menţionat la pct.12.”;
2.9. punctul 16 va avea următorul cuprins:
„16. Refuzul de a include solicitantul în lista potenţialilor beneficiari de compensaţii băneşti poate interveni în următoarele cazuri:
1) datele introduse în Registru sunt eronate sau nevalabile;
2) solicitantul nu a întrunit cumulativ condiţiile prevăzute la pct.8;
3) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei procurate prin intermediul Programului depăşeşte 2,5 milioane de lei moldoveneşti (valoarea indicată în contractul de vânzare-cumpărare);
4) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei procurate prin intermediul Programului este mai mare decât preţul de piaţă indicat în raportul de evaluare a locuinţei;
5) încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei pentru care a fost solicitat creditul a avut loc după 15 zile lucrătoare de la data încheierii contractului de credit;
6) solicitantul sau soţul/soţia acestuia este beneficiar de compensaţii băneşti pentru chiria spaţiului locativ;
7) documentele ataşate nu sunt lizibile sau conţin erori;
8) termenul de prezentare a originalului documentului, prevăzut la pct.14, depăşeşte 60 de zile de la confirmarea depunerii cu succes de către solicitant a cererii de acordare a compensaţiilor în Registru.”;
2.10. la punctul 21:
2.10.1. subpunctul 1) va avea următorul cuprins:
„1) informează solicitantul cu privire la:
a) oferirea compensaţiei lunare;
b) obligaţia beneficiarului de a informa Ministerul Finanţelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la apariţia situaţiei, despre modificarea/încetarea raporturilor de serviciu cu angajatorul şi/sau despre acordarea compensaţiilor pentru chiria spaţiului locativ;
c) faptul că neîndeplinirea obligaţiei de informare în termenul stabilit la lit.b) are drept consecinţă încetarea alocării compensaţiei, iar compensaţiile achitate ulterior vor fi restituite de beneficiar, fie benevol, fie silit, conform procedurii prevăzute de Regulamentul de implementare a Programului de stat „Prima casă”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.202/2018”;
2.10.2. subpunctul 3) se completează cu textul „şi despre faptul că angajatorul este obligat să informeze Ministerul Finanţelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la apariţia situaţiei, despre modificarea/încetarea raporturilor de serviciu cu angajatul şi/sau despre acordarea în beneficiul acestuia a compensaţiilor pentru chiria spaţiului locativ”;
2.11. la punctul 24:
2.11.1. subpunctul 1) va avea următorul cuprins:
„1) a încetat raporturile de serviciu cu angajatorul în orice circumstanţe, cu excepţia cazului în care beneficiarul a fost angajat/transferat/detaşat la o altă autoritate publică/instituţie publică eligibilă începând cu ziua lucrătoare imediat următoare”;
2.11.2. se completează cu subpunctul 3) cu următorul cuprins:
„3) a introdus în Registru date neconforme, ceea ce a condus la validarea şi acceptarea eronată a cererii de finanţare”;
2.12. punctul 25 va avea următorul cuprins:
„25. Cu privire la situaţiile prevăzute la pct.24 subpct.1) şi 2), care determină încetarea alocării compensaţiei, angajatorii cu care încetează şi cei cu care încep raporturi de serviciu şi beneficiarul compensaţiei vor informa în scris Ministerul Finanţelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la apariţia acestor situaţii.”;
2.13. la punctul 26, cuvintele „Ministerul Finanţelor va executa garanţia de stat” se substituie cu textul „Ministerul Finanţelor va recepţiona notificarea IP ODA despre necesitatea executării garanţiei de stat”;
2.14. la punctul 27, cuvântul „modificarea” se substituie cu textul „modificarea/încetarea”;
2.15. se completează cu punctul 30 cu următorul cuprins:
„30. Beneficiarii de compensaţii băneşti acordate conform prezentului Regulament nu pot fi în acelaşi timp şi beneficiari ai programului destinat salariaţilor angajaţi în sectorul privat, reglementat de Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensaţiilor pentru salariaţii angajaţi în sectorul privat participanţi în cadrul Programului de stat „Prima casă” şi pentru beneficiarii de credite ipotecare accesate până la lansarea acestui program, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.253/2019.”
3. Hotărârea Guvernului nr.797/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de acordare din bugetul de stat a compensaţiilor băneşti pentru familiile cu copii, participanţi în cadrul Programului de stat „Prima casă” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.285-294, art.826), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
3.1. în hotărâre, punctul 2 va avea următorul cuprins:
„2. În cadrul Programului de stat „Prima casă”, din bugetul de stat pot fi acordate compensaţii băneşti persoanei fizice care este părinte şi/sau tutore/curator al copilului/copiilor dacă acesta sau soţul/soţia acestuia nu deţine nicio locuinţă în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei ori:
1) deţine cel mult o locuinţă care are suprafaţa locuibilă mai mică sau egală cu 9 m2 pentru fiecare membru al familiei în decursul ultimelor 12 luni până la data încheierii contractului de credit; sau
2) deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei o locuinţă, indiferent de suprafaţa locuibilă a acesteia, situată într-un sat sau comună, cu excepţia satelor şi comunelor din municipiul Chişinău.”;
3.2. în Regulament:
3.2.1. la punctul 4, textul „1 milion” se substituie cu textul „2,5 milioane”;
3.2.2. la punctul 6, textul „Cr – valoarea creditului ipotecar (suma principală), care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare şi alte plăţi bancare” se completează cu textul „ , dar nu mai mult de 1 milion de lei moldoveneşti”;
3.2.3. la punctul 7, textul „Cr – valoarea creditului ipotecar (suma principală), care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare şi alte plăţi bancare” se completează cu textul „ , dar nu mai mult decât 1 milion de lei moldoveneşti”;
3.2.4. punctul 11 se completează cu subpunctele 4) şi 5) cu următorul cuprins:
„4) certificatul eliberat de Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile care confirmă că solicitantul şi soţul/soţia acestuia întrunesc condiţiile prevăzute în pct.2 din hotărâre. Dacă certificatul eliberat de Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile nu conţine informaţia prevăzută în pct.2 din hotărâre, solicitantul va prezenta suplimentar copia adeverinţei de naştere a copiilor minori, precum şi actul de proprietate sau certificatul emis de instituţia abilitată în care să fie indicată suprafaţa totală şi locativă a locuinţei deţinute în proprietate de către solicitant sau soţul/soţia acestuia;
5) după caz, certificatul eliberat de angajator/angajatori al/ai solicitantului şi soţului/soţiei acestuia precum că aceştia nu beneficiază de compensaţii băneşti pentru chiria spaţiului locativ”;
3.2.5. punctul 16 va avea următorul cuprins:
„16. Refuzul de a include solicitantul în lista potenţialilor beneficiari de compensaţii băneşti poate interveni în următoarele cazuri:
1) datele introduse în Registru sunt eronate sau nevalabile;
2) solicitantul nu a întrunit condiţiile prevăzute în pct.2 din hotărâre;
3) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei prin intermediul Programului depăşeşte 2,5 milioane lei moldoveneşti (valoarea indicată în contractul de vânzare-cumpărare);
4) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei procurate prin intermediul Programului este mai mare decât preţul de piaţă indicat în raportul de evaluare a locuinţei;
5) încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei pentru care a fost solicitat creditul a avut loc după 15 zile lucrătoare de la data încheierii contractului de credit;
6) solicitantul sau soţul/soţia acestuia este beneficiar de compensaţii băneşti pentru chiria spaţiului locativ;
7) documentele ataşate nu sunt lizibile sau conţin erori.”;
3.2.6. la punctul 25:
3.2.6.1. subpunctul 1), cuvintele „Ministerul Finanţelor va executa garanţia de stat” se substituie cu textul „Ministerul Finanţelor va recepţiona notificarea IP ODA despre necesitatea executării garanţiei de stat”;
3.2.6.2. se completează cu subpunctul 5) cu următorul cuprins:
„5) validării şi acceptării eronate a cererii de finanţare, inclusiv ca urmare a introducerii de către solicitant în Registru a unor date neconforme”.
4. Hotărârea Guvernului nr.253/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de acordare din bugetul de stat a compensaţiilor pentru salariaţii angajaţi în sectorul privat participanţi în cadrul Programului de stat „Prima casă” şi pentru beneficiarii de credite ipotecare accesate până la lansarea acestui program (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.178-184, art.289), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
4.1. punctul 21 va avea următorul cuprins:
„21. Compensaţia se acordă salariatului beneficiar al Programului de stat „Prima casă” dacă acesta sau soţul/soţia acestuia nu deţine nicio locuinţă în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei ori:
1) deţine cel mult o locuinţă care are suprafaţa locuibilă mai mică sau egală cu 9 m2 pentru fiecare membru al familiei în decursul ultimelor 12 luni până la data încheierii contractului de credit; sau
2) deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei o locuinţă, indiferent de suprafaţa locuibilă a acesteia, situată într-un sat sau comună, cu excepţia satelor şi comunelor din municipiul Chişinău.”;
4.2. în Regulament:
4.2.1. punctul 5 se completează cu textul „ , dar nu va depăşi 95% din costul locuinţei stipulat la pct.4”;
4.2.2. la punctul 7:
4.2.2.1. textul „Cr – valoarea creditului ipotecar (suma principală)/soldul creditului rămas pentru solicitanţii menţionaţi în pct.71, care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare şi alte plăţi bancare” se completează cu textul „ , dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei stipulat la pct.4”;
4.2.2.2. textul „L – numărul de luni (300 de luni) echivalent a 25 de ani calendaristici” se substituie cu textul „L – numărul de luni (360 de luni) echivalent a 30 de ani calendaristici”;
4.2.3. punctul 71 se completează cu textul „ , dar care nu va depăşi 95% din costul locuinţei stipulat la pct.4”;
4.2.4. la punctul 11, textul „Cr – valoarea creditului ipotecar (suma principală), care nu include dobânzile aferente, comisionul de garantare şi alte plăţi bancare” se completează cu textul „ , dar nu mai mult decât 1 milion de lei moldoveneşti”;
4.2.5. punctul 15 se completează cu subpunctele 4) şi 5) cu următorul cuprins:
„4) certificatul eliberat de Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile, care confirmă că solicitantul şi soţul/soţia acestuia întrunesc condiţiile prevăzute în pct.21 din hotărâre. Dacă certificatul eliberat de Instituţia Publică Cadastrul bunurilor imobile nu conţine informaţia prevăzută în pct.21 din hotărâre, solicitantul va prezenta suplimentar copia adeverinţei de naştere a copiilor minori, precum şi actul de proprietate sau certificatul emis de instituţia abilitată în care să fie indicată suprafaţa totală şi locativă a locuinţei deţinute în proprietate de către solicitant sau soţul/soţia acestuia;
5) certificatul eliberat de angajator/angajatori ai solicitantului şi soţului/soţiei acestuia precum că aceştia nu beneficiază de compensaţii băneşti pentru chiria spaţiului locativ.”;
4.2.6. punctul 18 va avea următorul cuprins:
„18. Refuzul de a include solicitantul în lista potenţialilor beneficiari de compensaţii băneşti poate interveni în următoarele cazuri:
1) datele introduse în Registru sunt eronate sau nevalabile;
2) solicitantul nu a întrunit condiţiile prevăzute în pct.21 din hotărâre;
3) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei prin intermediul Programului depăşeşte 2,5 milioane de lei moldoveneşti (valoarea indicată în contractul de vânzare-cumpărare);
4) preţul de vânzare-cumpărare al locuinţei procurate prin intermediul Programului este mai mare decât preţul de piaţă indicat în raportul de evaluare a locuinţei;
5) încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei pentru care a fost solicitată acordarea creditului a avut loc după 15 zile lucrătoare de la momentul încheierii contractului de credit;
6) solicitantul sau soţul/soţia acestuia este beneficiar de compensaţii băneşti pentru chiria spaţiului locativ;
7) documentele ataşate nu sunt lizibile sau conţin erori.”;
4.2.7. la punctul 26, cuvintele „Ministerul Finanţelor va executa garanţia de stat” se substituie cu textul „Ministerul Finanţelor va recepţiona notificarea IP ODA despre necesitatea executării garanţiei de stat”.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se aplică cererilor de acordare a compensaţiilor depuse după data intrării în vigoare a Legii nr.218/2024 pentru modificarea unor acte normative („Prima casă Plus”).
PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN
|
Contrasemnează: | |
Viceprim-ministru, | |
ministrul dezvoltării economice şi digitalizării | Dumitru Alaiba |
Ministrul finanţelor | Victoria Belous
|
Nr.707. Chişinău, 16 octombrie 2024. |
