miercuri, 19 octombrie 2022
712/19.10.2022 Hotărâre cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului

H O T Ă R Â R E

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului

 

nr. 712  din  19.10.2022

 

Monitorul Oficial nr.343-348/822 din 04.11.2022

 

* * *

În temeiul art.7 lit.b) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, al art.32 alin.(2) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, şi al art.86 din Legea nr.1515/1993 privind protecţia mediului înconjurător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr.10, art.283), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.1249/2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Instituţiei publice „Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.513-525, art.1353), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) în denumire şi pe tot parcursul textului hotărârii:

a) textul „Instituţiei publice „Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului”, la orice formă gramaticală, se substituie cu textul „Instituţia Publică Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului”, la forma gramaticală corespunzătoare;

b) acronimul „UIPM” se substituie cu acronimul „ONIPM”;

2) în hotărâre:

a) punctul 6 va avea următorul cuprins:

6. Se aprobă:

1) Statutul Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, conform anexei nr.2;

2) Structura organizatorică a Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, conform anexei nr.3;

3) Organigrama Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, conform anexei nr.4.”;

b) se completează cu punctul 61 cu următorul cuprins:

61. Se stabileşte efectivul-limită al Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului în număr de 8 unităţi.”;

3) în anexa nr.2:

a) punctul 3 va avea următorul cuprins:

3. Instituţia Publică Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului este persoană juridică care dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, deţine conturi în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor şi conturi în bănci necesare pentru finanţarea unor proiecte direct de către finanţatorii naţionali şi internaţionali.”;

b) la punctul 4, textul „I.P. „UIPM” se substituie cu textul „I.P. „ONIPM”;

c) punctele 7 şi 8 vor avea următorul cuprins:

7. Instituţia Publică Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului (în continuare – ONIPM) are misiunea de a acorda suport Ministerului Mediului şi structurilor organizaţionale din sfera sa de competenţă, în scopul implementării eficiente a proiectelor de asistenţă financiară şi tehnică, externă şi internă (în continuare – asistenţă), în conformitate cu prevederile actelor normative, convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi standardelor internaţionale în domeniul protecţiei mediului, precum şi de a crea premisele necesare pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate şi transparenţă a procedurilor de identificare, evaluare, selectare, finanţare şi monitorizare a proiectelor în domeniul respectiv, în vederea asigurării administrării eficiente a Fondului Naţional pentru Mediu (în continuare – Fond).

8. Domeniile de competenţă ale ONIPM sunt următoarele:

1) protecţia mediului;

2) schimbările climatice;

3) gestionarea durabilă a resurselor naturale.”;

d) punctul 9:

se completează cu subpunctul 31) cu următorul cuprins:

„31) administrarea Fondului”;

subpunctul 4) va avea următorul cuprins:

„4) elaborarea propunerilor de proiecte în domeniile de competenţă, coordonate la fiecare etapă cu Ministerul Mediului”;

e) se completează cu punctul 91 cu următorul cuprins:

91. În exercitarea competenţei de administrare a Fondului, ONIPM îndeplineşte următoarele atribuţii:

1) implementează cadrul normativ şi documentele cu privire la politicile statului în domeniul protecţiei mediului;

2) întreprinde măsuri pentru identificarea surselor suplimentare de finanţare a programelor şi proiectelor în domeniul protecţiei mediului;

3) coordonează activităţile autorităţilor şi instituţiilor publice şi ale persoanelor juridice de drept privat implicate în implementarea programelor şi proiectelor în domeniul protecţiei mediului finanţate de Fond, în scopul asigurării şi realizării eficiente a sinergiei în cadrul acestora;

4) asigură desfăşurarea procedurilor de identificare, evaluare, selectare, finanţare şi monitorizare a implementării programelor şi proiectelor în domeniul protecţiei mediului;

5) elaborează şi înaintează autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu proiectul planului operaţional anual de administrare a Fondului;

6) întreprinde măsuri de asigurare a transparenţei în procesul de administrare a Fondului şi de implementare a programelor şi proiectelor în domeniul protecţiei mediului;

7) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul protecţiei mediului, în conformitate cu prezentul Statut şi cu alte acte normative.”;

f) punctul 12 se completează cu următorul enunţ: „Comitetul exercită competenţa de examinare şi selectare a propunerilor de proiect pentru finanţare din resursele Fondului.”;

g) punctul 13:

se completează cu subpunctul 21) şi 41) cu următorul cuprins:

„21) asigură administrarea Fondului, conform Regulamentului privind modul de administrare a Fondului Naţional pentru Mediu, aprobat de către Guvern”;

„41) stabileşte condiţiile de salarizare a personalului ONIPM, inclusiv a directorului, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară”;

subpunctul 4) va avea următorul cuprins:

„4) aprobă statele de personal şi schema de încadrare ale ONIPM”;

h) punctul 14 va avea următorul cuprins:

14. Comitetul se constituie din 5 membri: ministrul mediului şi câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei de Mediu, al mediului academic şi al societăţii civile. Componenţa nominală a Comitetului se stabileşte prin ordin al ministrului mediului. Angajaţii ONIPM nu pot fi membri ai Comitetului.”;

i) se completează cu punctele 141 şi 142 cu următorul cuprins:

141. Ministrul mediului exercită funcţia de preşedinte al Comitetului. În absenţa preşedintelui Comitetului, şedinţa este prezidată de un membru al acestuia, ales la începutul şedinţei respective de către membrii prezenţi.

142. Reprezentantul societăţii civile este ales prin concurs, organizat în baza Regulamentului aprobat de către Ministerul Mediului.”;

j) punctul 16 se completează cu subpunctul 3) cu următorul cuprins:

„3) au obligaţia să declare şi să evite conflictele de interese”;

k) punctele 17 şi 18 vor avea următorul cuprins:

17. Comitetul se convoacă după necesitate, dar nu mai rar decât o dată în semestru, la iniţiativa preşedintelui Comitetului. Directorul poate propune preşedintelui convocarea Comitetului la necesitate.

18. Şedinţa Comitetului este deliberativă dacă la ea participă majoritatea membrilor săi. Înştiinţarea în scris privind desfăşurarea şedinţelor Comitetului (în care se indică data, timpul şi locul desfăşurării acestora, ordinea de zi, inclusiv materialele aferente) se expediază (prin scrisoare remisă în original, fax sau e-mail) de către secretarul Comitetului membrilor acestuia cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării şedinţei.”;

l) la punctul 20, textul „prezenţi la şedinţă. În caz de paritate de voturi, votul membrului Comitetului care prezidează şedinţa este decisiv.” se exclude;

m) la punctul 21, cuvintele „şi de grupuri tehnice” se substituie cu cuvintele „sau al grupurilor tehnice”;

n) la punctul 22:

textul „reprezentanţii finanţatorilor, partenerilor de dezvoltare” se substituie cu textul „reprezentanţi ai partenerilor de dezvoltare, ai societăţii civile sau ai mediului academic”, iar cuvântul „Consiliului” se substituie cu cuvântul „Comitetului”;

o) la punctul 27:

subpunctul 2) va avea următorul cuprins:

„2) reprezintă ONIPM în relaţiile cu persoanele fizice şi cu persoanele juridice de drept public şi de drept privat, inclusiv cu partenerii de dezvoltare, organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale donatoare şi beneficiarii de proiecte”;

subpunctul 3) se abrogă;

p) la punctul 28, textul „Personalul cu muncă permanentă include directorul, un jurist (inclusiv cu funcţie în domeniul resurselor umane) şi un specialist în domeniul managementului financiar (inclusiv cu funcţie de contabil-şef), care sunt remuneraţi din contul mijloacelor financiare ale bugetului de stat şi cele alocate de finanţatori.” se exclude;

r) punctul 30 va avea următorul cuprins:

30. În absenţa directorului, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către unul dintre angajaţii ONIPM, desemnat prin ordin al directorului.”;

4) se completează cu anexele nr.3 şi nr.4 cu următorul cuprins:

 

„Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului

nr.1249 din 19 decembrie 2018

 

STRUCTURA

Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Implementare

a Proiectelor în Domeniul Mediului

 

Serviciul operaţional şi control implementare proiecte

Serviciul finanţe şi achiziţii

Serviciul juridic şi resurse umane

Serviciul administrativ

 

 

Anexa nr.4

la Hotărârea Guvernului

nr.1249 din 19 decembrie 2018

 

ORGANIGRAMA

Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Implementare a

Proiectelor în Domeniul Mediului

 

 

2. Hotărârea Guvernului nr.145/2021 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.206-208, art.343) se modifică după cum urmează:

1) anexele nr.2 şi nr.3 vor avea următorul cuprins:

 

„Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului

nr.145 din 25 august 2021

 

Ministru

Cabinetul ministrului (cu statut de serviciu)

Secretari de stat

Secretar general al ministerului

Direcţia analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor

Direcţia politici de prevenire a poluării

Direcţia politici de aer şi schimbări climatice

Direcţia politici în domeniul biodiversităţii

Direcţia politici de management al deşeurilor şi substanţelor chimice

Direcţia politici de management integrat al resurselor de apă

Serviciul protecţia solului şi subsolului

Serviciul politici în domeniul economiei circulare şi instrumente economice

Direcţia financiar-administrativă

Serviciul evidenţă contabilă

Serviciul administrarea patrimoniului de stat şi a fondului funciar

Direcţia management instituţional

Serviciul managementul documentelor

Serviciul informare şi comunicare cu mass-media

Serviciul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor

Secţia juridică

Serviciul resurse umane şi probleme speciale

Serviciul audit intern

 

 

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului

nr.145 din 25 august 2021

 

ORGANIGRAMA

Aparatului Central al Ministerului Mediului

 

 

2) în anexa nr.5, poziţia 1 va avea următorul cuprins:

1. Instituţia Publică Oficiul Naţional de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului”.

 

3. Hotărârea Guvernului nr.401/2003 despre unele aspecte privind activitatea hidrometeorologică în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.67-69, art.423), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) în punctul 2, cifrele „276” se substituie cu cifrele „261”;

2) în punctul 3, textul „statele de personal” se exclude.

 

4. Ministerul Mediului:

1) în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va înainta Cancelariei de Stat spre avizare statele de personal ale ministerului în modul stabilit;

2) în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va iniţia procedura de preavizare a personalului Direcţiei fonduri de mediu cu privire la lichidarea subdiviziunii, respectiv a funcţiilor publice, şi, după caz, va asigura transferul acestora în cadrul altor subdiviziuni ale ministerului sau disponibilizarea celor care refuză transferul în altă subdiviziune, în conformitate cu Legea nr.158/2007 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

5. Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va aproba statele de personal şi schema de încadrare a personalului conform modificărilor aprobate.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PRIM-MINISTRUNatalia GAVRILIŢA

 

Contrasemnează:
Ministrul interimar al mediuluiVladimir Bolea
Ministrul finanţelorDumitru Budianschi

 

Nr.712. Chişinău, 19 octombrie 2022.