H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului privind efectul de levier pentru bănci

 

nr. 274  din  10.12.2020

 

Monitorul Oficial nr.360-371/1443 din 25.12.2020

 

* * *

 

În temeiul art.27 alin.(1) lit.c), art.44 lit.a) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările ulterioare, art.77 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439, art.727), cu modificările ulterioare, Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind efectul de levier pentru bănci (se anexează).

2. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data de 30 martie 2021.

 

 

 

Aprobat

prin Hotărârea Comitetului executiv

al Băncii Naţionale a Moldovei

nr.274 din 10 decembrie 2020

 

REGULAMENT

privind efectul de levier pentru bănci

 

Prezentul regulament transpune art.4 pct.93 şi 94, art.429, art.429a, art.429b şi art.430 din Regulamentul nr.575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 176 din 27 iunie 2013, modificat şi completat prin Regulamentul delegat (UE) 2015/62 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte indicatorul efectului de levier (Text cu relevanţă pentru SEE) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 11 din 17 ianuarie 2015.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul regulament stabileşte pentru băncile persoane juridice din Republica Moldova, precum şi sucursalele din Republica Moldova ale băncilor din alte state (în continuare – „bănci”) modalitatea de calcul a efectului de levier, metodologia de determinare pentru elementele acestuia, precum şi cazurile şi condiţiile în care Banca Naţională a Moldovei acordă aprobări pentru excluderea de la aplicare a unor expuneri.

2. Băncile respectă pe bază individuală cerinţele prevăzute în prezentul regulament.

3. Băncile îndeplinesc, potrivit metodelor prevăzute în capitolul IV din Regulamentul privind supravegherea pe bază consolidată a băncilor, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (în continuare HCE al BNM) nr.101/2020, cerinţele prezentului regulament pe baza situaţiei lor consolidate.

4. Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament, au semnificaţia prevăzută în Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (în continuare – Legea nr.202/2017) şi în actele normative ale BNM emise în aplicarea legii menţionate.

5. În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:

1) „efect de levier” înseamnă mărimea relativă a activelor unei bănci, a obligaţiilor extrabilanţiere şi obligaţiilor contingente de a plăti sau de a furniza sau de a asigura garanţii reale, inclusiv obligaţiile ce decurg din finanţări primite, angajamente asumate, instrumente financiare derivate sau acorduri repo, dar excluzând obligaţiile care pot fi executate numai în timpul lichidării unei bănci, comparate cu fondurile proprii ale băncii respective;

2) operaţiuni de dare sau luare de titluri sau de mărfuri cu împrumut înseamnă orice tranzacţie prin care o bancă sau contrapartida sa transferă titluri sau mărfuri în schimbul unei garanţii corespunzătoare, sub rezerva unui angajament în baza căruia debitorul va restitui titlurile sau mărfurile echivalente la o dată ulterioară sau la cererea în acest sens a cedentului, tranzacţia respectivă fiind una de creditare de titluri sau de mărfuri pentru banca care transferă titlurile sau mărfurile şi una de împrumut de titluri sau mărfuri pentru banca căreia îi sunt transferate.

6. Băncile îşi calculează indicatorul efectului de levier în conformitate cu prevederile pct.7-29 din prezentul regulament.

 

Capitolul II

CALCULAREA INDICATORULUI EFECTULUI DE LEVIER

7. Indicatorul efectului de levier se calculează prin împărţirea indicatorului de măsurare a capitalului la indicatorul de măsurare a expunerii totale a băncii şi se exprimă ca procent.

Efectul de levier = fondurile proprii de nivel 1 /indicatorul de măsurare a expunerii totale X 100%

Băncile calculează indicatorul efectului de levier la data de referinţă stabilită la pct.3 din Instrucţiunea nr.117/2018 cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere.

8. În sensul pct.7, indicatorul de măsurare a capitalului este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.

 

Secţiunea 1

Prevederi generale pentru elementele indicatorului de

măsurare a expunerii totale

9. Indicatorul de măsurare a expunerii totale este suma valorilor expunerilor:

1) activelor menţionate la secţiunea 2, cu excepţia cazului în care sunt deduse atunci când se determină indicatorul de măsurare a capitalului menţionat la pct.8;

2) instrumentelor financiare derivate (în continuare – IFD) menţionate la secţiunea 3;

3) majorărilor pentru riscul de credit al contrapărţii pentru tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau de mărfuri cu împrumut, tranzacţii cu termen lung de decontare şi tranzacţii de creditare în marjă (în continuare – SFT (securities financing transactions)), inclusiv cele extrabilanţiere menţionate la secţiunea 4;

4) elementelor extrabilanţiere menţionate la secţiunea 5.

10. Banca Naţională a Moldovei (în continuare – BNM) poate să acorde unei bănci aprobarea pentru excluderea din indicatorul de măsurare a expunerii totale a expunerilor care pot beneficia de tratamentul prevăzut la pct.19-22 din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate aprobat prin HCE al BNM nr.111/2018 (în continuare – Regulamentul nr.111/2018). BNM va acorda aprobarea respectivă numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la pct.20 din Regulamentul nr.111/2018 şi banca deţine aprobarea prealabilă prevăzută la pct.19-22 din Regulamentul nr.111/2018.

11. Prin derogare de la pct.16 subpct.4), băncile pot să determine valoarea expunerii sumelor de încasat şi a sumelor de plătit în numerar ale SFT cu aceeaşi contraparte pe o bază netă numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:

1) tranzacţiile au aceeaşi dată explicită de decontare finală;

2) dreptul de a compensa suma datorată contrapărţii cu suma datorată de către contraparte este executoriu din punct de vedere juridic în toate situaţiile următoare:

a) în cursul desfăşurării normale a activităţii;

b) în cazul nerespectării obligaţiilor, în cazul insolvabilităţii şi în cazul intrării în faliment;

3) contrapărţile intenţionează să efectueze o decontare netă, să efectueze o decontare simultană sau tranzacţiile fac obiectul unui mecanism de decontare care are ca rezultat echivalentul funcţional al decontării nete.

În sensul subpct.3) din prezentul punct, un mecanism de decontare are ca rezultat echivalentul funcţional al decontării nete dacă, la data decontării, rezultatul net al fluxurilor de numerar ale tranzacţiilor din cadrul mecanismului respectiv este egal cu suma netă unică ce face obiectul decontării nete.

12. Băncile determină valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa nr.1 din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate aprobat prin HCE al BNM nr.114/2018 (în continuare – Regulamentul nr.114/2018) şi a IFD de credit, inclusiv a celor extrabilanţiere, în conformitate cu secţiunea 3.

13. În cazul în care o bancă care este membru compensator al unei contrapărţi centrale calificate garantează contrapărţii centrale calificate performanţa unui client care participă în mod direct la tranzacţii cu IFD cu respectiva contraparte centrală calificată, banca include în indicatorul de măsurare a expunerii expunerea care rezultă din garanţie ca expunere a clientului din IFD, în conformitate cu secţiunea 3.

14. Activele fiduciare din bilanţ, pot să fie excluse din indicatorul de măsurare a expunerii totale pentru calcularea indicatorului efectului de levier, cu condiţia ca activele respective să îndeplinească criteriile pentru derecunoaştere prevăzute de standardul internaţional de contabilitate IFRS 9, şi, dacă este cazul, criteriile pentru neconsolidare prevăzute în standardul internaţional de raportare financiară IFRS 10.

15. BNM poate să acorde unei bănci aprobarea pentru excluderea din indicatorul de măsurare a expunerii totale a expunerilor care îndeplinesc toate condiţiile următoare:

1) sunt expuneri faţă de o entitate din sectorul public;

2) sunt tratate în conformitate cu pct.42 din Regulamentul nr.111/2018;

3) rezultă din depozite pe care banca are obligaţia legală de a le transfera către entitatea din sectorul public menţionată la subpct.1) în scopul finanţării de investiţii de interes general.

 

Secţiunea 2

Valoarea expunerii activelor

16. Băncile determină valoarea expunerii activelor, exceptând contractele enumerate în anexa nr.1 din Regulamentul nr.114/2018 şi IFD de credit, în conformitate cu următoarele principii:

1) valorile expunerii activelor înseamnă valorile expunerii stabilite în conformitate cu pct.5 din Regulamentul nr.111/2018;

2) garanţiile reale corporale sau financiare, garanţiile sau instrumentele de diminuare a riscului de credit cumpărate nu se utilizează pentru reducerea valorilor expunerilor activelor;

3) creditele nu se compensează cu depozite;

4) SFT nu se compensează.

 

Secţiunea 3

Valoarea expunerii IFD

17. Băncile determină valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa nr.1 din Regulamentul nr.114/2018 şi a IFD de credit, inclusiv a celor extrabilanţiere, în conformitate cu metoda marcării la piaţă astfel cum este prevăzut în capitolul III din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci aprobat prin HCE al BNM nr.102/2020 (în continuare – Regulamentul nr.102/2020). Băncile aplică pct.68-70 din Regulamentul nr.102/2020 în scopul determinării expunerii de credit viitoare potenţiale pentru IFD de credit.

Atunci când determină expunerea de credit viitoare potenţială a IFD de credit, băncile aplică principiile prevăzute la pct.68-70 din Regulamentul nr.102/2020 tuturor IFD de credit, nu numai celor atribuite portofoliului de tranzacţionare.

Atunci când determină valoarea expunerii, băncile pot să ia în considerare efectele contractelor de novaţie şi ale altor acorduri de compensare contractuală în conformitate cu pct.51-52 din capitolul VI din Regulamentul nr.102/2020. Compensarea între produse diferite nu se aplică.

18. În cazul în care furnizarea garanţiilor reale conexe contractelor de IFD reduce cuantumul activelor în temeiul standardului IFRS corespunzător, băncile revin la (stornează) reducerea respectivă, astfel încât valoarea expunerii să nu ia în calcul valoarea garanţiei reale conexe.

19. Pe lângă tratamentul prevăzut la pct.17, pentru IFD de credit subscrise, băncile includ în valoarea expunerii cuantumurile noţionale efective folosite drept referinţă de IFD de credit subscrise din care se scad orice modificări negative ale valorii juste care au fost deduse din fondurile proprii de nivel 1 în ceea ce priveşte IFD de credit subscrise. Din valoarea expunerii rezultată se poate scădea şi cuantumul noţional efectiv al IFD de credit cumpărat pe aceleaşi nume de referinţă, sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor următoare:

1) pentru IFD de credit pe un singur nume, IFD de credit cumpărate trebuie să fie pe un nume de referinţă cu rang egal sau inferior obligaţiei de referinţă suport a IFD de credit subscris şi un eveniment de credit pe activul de referinţă de grad superior ar avea ca rezultat un eveniment de credit pe activele subordonate;

2) în cazul în care o bancă cumpără protecţie pe un grup de nume de referinţă, protecţia cumpărată poate să compenseze protecţia vândută pe un grup de nume de referinţă numai dacă grupul entităţilor de referinţă şi nivelul de subordonare în ambele tranzacţii sunt identice;

3) scadenţa reziduală a IFD de credit cumpărat este egală cu scadenţa reziduală a IFD de credit subscris sau mai mare decât aceasta;

4) la determinarea valorii expunerii suplimentare pentru IFD de credit subscrise, din cuantumul noţional al IFD de credit cumpărat se scade orice modificare pozitivă a valorii juste care a fost încorporată în fondurile proprii de nivel 1 în ceea ce priveşte IFD de credit cumpărat;

5) pentru produsele împărţite în tranşe, IFD de credit cumpărat ca protecţie are ca suport o obligaţie de referinţă care are rang egal cu obligaţia de referinţă suport a IFD de credit subscris.

În cazul în care din cuantumul noţional al unui IFD de credit subscris nu se scade cuantumul noţional al IFD de credit cumpărat, băncile pot să deducă expunerea viitoare potenţială individuală a respectivului IFD de credit subscris din expunerea viitoare potenţială totală, determinată în conformitate cu pct.17 din prezentul regulament, coroborat cu pct.21 sau pct.68-70 din Regulamentul nr.102/2020, după caz. În situaţia în care expunerea de credit viitoare potenţială se determină coroborat cu pct.62 subpct.2) din Regulamentul nr.102/2020, din PCEgross se poate scădea expunerea viitoare potenţială individuală a IFD de credit subscrise, fără a se efectua vreo ajustare a NGR.

20. Băncile nu reduc cuantumul noţional efectiv al IFD de credit subscris în cazul în care cumpără protecţie de credit printr-un total return swap şi înregistrează plăţile nete primite ca venit net, dar nu înregistrează nicio deteriorare compensatorie în valoarea IFD de credit subscris reflectată în fondurile proprii de nivel 1.

21. În cazul IFD de credit cumpărate pe un grup de entităţi de referinţă, băncile pot să recunoască o reducere în conformitate cu pct.19 privind IFD de credit subscrise pe nume de referinţă individuale numai dacă protecţia cumpărată este echivalentă din punct de vedere economic cu a cumpăra protecţie în mod separat, pe fiecare nume individual din grup. Dacă o bancă cumpără un IFD de credit pe un grup de nume de referinţă, banca poate să recunoască o reducere pe un grup de IFD de credit subscrise numai atunci când grupul entităţilor de referinţă şi nivelul de subordonare în ambele tranzacţii sunt identice.

22. Prin derogare de la pct.17, băncile pot să utilizeze metoda expunerii iniţiale prevăzută la capitolul IV din Regulamentul nr.102/2020 pentru a determina valoarea expunerii contractelor enumerate la punctele 1) şi 2) din anexa nr.1 din Regulamentul nr.114/2018 numai dacă utilizează metoda respectivă şi pentru determinarea valorii expunerii contractelor în cauză în scopul îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la capitolul VII din Regulamentul cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerinţe de capital aprobat prin HCE al BNM nr.109/2018 (în continuare – Regulamentul 109/2018).

 

Secţiunea 4

Majorarea riscului de credit al contrapărţii pentru SFT

23. Pe lângă valoarea expunerii SFT, inclusiv a celor extrabilanţiere, determinată în conformitate cu pct.16, băncile includ în valoarea expunerii o majorare pentru riscul de credit al contrapărţii, stabilită în conformitate cu pct.24 sau 25, după caz.

24. În sensul pct.23, pentru tranzacţiile cu o contraparte care nu fac obiectul unui acord-cadru de compensare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct.43 din Regulamentul cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci aprobat prin HCE al BNM nr.112 din 24.05.2018 (în continuare Regulamentul nr.112/2018), majorarea (E_i*) se determină pentru fiecare tranzacţie în parte, în conformitate cu următoarea formulă:

 

E_i* = max {0, E_i – C_i}

 

unde:

E_i este valoarea justă a titlurilor de valoare sau a sumelor în numerar împrumutate contrapărţii în cadrul tranzacţiei i;

C_i este valoarea justă a titlurilor de valoare sau a sumelor în numerar primite de la contraparte în cadrul tranzacţiei i.

25. În sensul pct.23, pentru tranzacţiile cu o contraparte care fac obiectul unui acord-cadru de compensare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct.43 din Regulamentul nr.112/2018, majorarea pentru tranzacţiile respective (E_i*) se determină pentru fiecare acord în parte, în conformitate cu următoarea formulă:

 

 

unde:

E_i este valoarea justă a titlurilor de valoare sau a sumelor în numerar împrumutate contrapărţii pentru tranzacţiile care fac obiectul acordului-cadru de compensare i;

C_i este valoarea justă a sumelor în numerar sau a titlurilor de valoare primite de la contraparte care fac obiectul acordului-cadru de compensare i.

26. Prin derogare de la pct.23, băncile pot să utilizeze metoda simplă a garanţiilor financiare prevăzută la pct.75-83 din Regulamentul nr.112/2018, sub rezerva unui prag de 20% pentru ponderea de risc aplicabilă, în scopul de a determina majorarea pentru SFT, inclusiv cele extrabilanţiere. Băncile pot să utilizeze această metodă numai în cazul în care o utilizează şi pentru determinarea valorii expunerii tranzacţiilor respective în scopul îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la capitolul VII din Regulamentul nr.109/2018.

27. În cazul în care contabilizarea vânzării pentru o tranzacţie de răscumpărare este realizată în temeiul standardului IFRS corespunzător, banca revine la (stornează) toate înregistrările contabile legate de vânzare.

28. În cazul în care o bancă acţionează ca agent între două părţi în SFT, inclusiv cele extrabilanţiere, se aplică următoarele cerinţe:

1) în cazul în care banca furnizează unui client sau unei contrapărţi o compensaţie sau o garanţie limitată la orice diferenţă între valoarea titlului de valoare sau a sumei în numerar pe care clientul a împrumutat-o şi valoarea garanţiei reale pe care împrumutatul a furnizat-o, banca include în indicatorul de măsurare a expunerii numai majorarea determinată în conformitate cu pct.24 sau 25, după caz;

2) în cazul în care banca nu furnizează niciuneia dintre părţile implicate o compensaţie sau o garanţie, tranzacţia nu este inclusă în indicatorul de măsurare a expunerii;

3) în cazul în care, banca este expusă din punct de vedere economic la titlul de valoare suport sau la suma în numerar suport, în cadrul tranzacţiei, mai mult decât expunerea acoperită de majorare, banca include în indicatorul de măsurare a expunerii şi o expunere egală cu cuantumul total al titlului de valoare sau al sumei în numerar.

 

Secţiunea 5

Valoarea expunerii elementelor extrabilanţiere

29. Băncile determină valoarea expunerii elementelor extrabilanţiere, exceptând contractele enumerate în anexa nr.1 din Regulamentul nr.114/2018, IFD de credit, SFT, în conformitate cu pct.6 din Regulamentul nr.111/2018. Cu toate acestea, băncile nu reduc valoarea nominală a elementelor respective prin ajustări pentru riscul de credit specific.

Valoarea expunerii elementelor extrabilanţiere cu risc scăzut menţionate la pct.6 subpct.4) din Regulamentul nr.111/2018 face obiectul unui prag egal cu 10% din valoarea lor nominală.

 

Secţiunea 6

Cerinţa de raportare

30. Băncile transmit BNM toate informaţiile necesare privind indicatorul efectului de levier şi componentele acestuia, potrivit prezentului capitol în conformitate cu cerinţele stabilite prin Instrucţiunea cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere, aprobată de HCE al BNM nr.117/2018. BNM ia în considerare aceste informaţii atunci când derulează procesul de supraveghere menţionat la art.100 din Legea nr.202/2017.

 

Capitolul III

PROCEDURA DE EMITERE DE CĂTRE BANCA NAŢIONALĂ

A MOLDOVEI A APROBĂRILOR

31. Prezentul capitol se aplică aprobărilor emise de către BNM potrivit pct.10 şi 15.

32. Pentru eliberarea aprobării potrivit pct.10 banca înaintează către BNM o cerere în acest scop în care va indica informaţia despre deţinerea aprobării prealabile prevăzute la pct.19-22 din Regulamentul nr.111/2018.

33. Pentru eliberarea aprobării potrivit pct.15 banca înaintează către BNM o cerere la care se anexează actele necesare care confirmă îndeplinirea de către bancă a condiţiilor stabilite la punctul respectiv.

34. Cererea, precum şi actele menţionate la pct.32 şi 33 se prezintă la BNM în limba română şi se semnează de către persoana împuternicită de bancă.

35. În cazul în care setul de acte nu este complet, BNM înştiinţează în scris banca despre acest fapt în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi informează banca despre necesitatea prezentării actelor care lipsesc în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data informării.

36. În cazul în care banca nu prezintă actele lipsă în termenul prevăzut la pct.35, BNM informează banca despre încetarea procedurii administrative în termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului acordat.

37. În termen de 30 de zile de la data primirii setului complet de acte în conformitate cu prezentul capitol, BNM eliberează aprobarea corespunzătoare sau respinge cererea, informând în scris banca despre decizia sa. BNM poate stabili un termen mai mare pentru emiterea deciziei, care nu va depăşi 90 de zile, în condiţiile Codului Administrativ, cu informarea băncii.

38. În cazul în care actele prezentate conform prezentului capitol sunt insuficiente pentru a lua o decizie cu privire la cererea de aprobare, BNM este în drept să solicite prezentarea actelor suplimentare.

39. Banca este obligată să prezinte actele suplimentare în termen de 10 zile lucrătoare de la data înştiinţării, perioadă pe parcursul căreia termenul prevăzut la pct.37 se suspendă.

40. În caz de respingere a cererii pentru obţinerea aprobării, se vor indica temeiurile în baza cărora se respinge cererea. Drept temei de respingere a cererii pentru obţinerea aprobării BNM sunt considerate următoarele:

1) ca urmare a evaluării tuturor actelor deţinute, BNM decide că cerinţele stabilite pentru obţinerea aprobării respective nu sunt îndeplinite şi/sau

2) prezentarea la BNM a informaţiei eronate, neautentice şi/sau contradictorii.

41. Banca este în drept să aplice prevederile stabilite în aprobări începând cu data eliberării aprobării respective sau din altă dată indicată în aprobare.