H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului cu privire la tratamentul riscului

de credit al contrapărţii pentru bănci

 

nr. 102  din  16.04.2020

 

Monitorul Oficial nr.118-123/464 din 22.05.2020

 

* * *

 

În temeiul art.27 alin.(1) lit.c), art.44 lit.a) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), cu modificările ulterioare, art.60 alin.(4) şi art.73 alin.(1) din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439, art.727), Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci (se anexează).

2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare începând cu data de 01.01.2021.

 

 

 

Aprobat

prin Hotărârea Comitetului executiv

al Băncii Naţionale a Moldovei

nr.102 din 16 aprilie 2020

 

REGULAMENT

cu privire la tratamentul riscului de credit al

contrapărţii pentru bănci

 

Prezentul regulament transpune art.4 (1), pct.34; art.271; art.272, pct.2-6, 12, 24-26; art.273 (1), (3) – (8); art.274-282; art.291; art.295-299; art.300 (2) şi (3); art.305 din Regulamentul (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012 (Text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 176 din 27 iunie 2013, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2015/62 al Comisiei din 10 octombrie 2014.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Secţiunea 1

Domeniu de aplicare şi noţiuni

1. Prezentul regulament stabileşte metodologiile de determinare a cerinţelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de credit al contrapărţii, şi anume:

1) regulile cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare;

2) principiile pe care băncile le vor respecta la calculul valorilor expunerilor ponderate la risc pentru riscul de contraparte ale elementelor din portofoliul de tranzacţionare.

2. Prezentul regulament se aplică băncilor cu sediul în Republica Moldova, precum şi sucursalelor în Republica Moldova ale băncilor din alte state, care sunt licenţiate de către Banca Naţională a Moldovei, denumite în continuare bănci.

3. În sensul prezentului regulament se utilizează următoarele noţiuni:

acord de compensare contractuală – un acord contractual bilateral între o bancă şi o contraparte, care creează o obligaţie juridică unică (pe baza compensării tranzacţiilor acoperite) ce acoperă toate acordurile-cadru bilaterale şi toate tranzacţiile incluse în acest acord;

contraparte – orice persoană juridică sau fizică care participă la un acord de compensare şi are capacitatea de exerciţiu în acest sens;

contraparte centrală (CPC) – o persoană juridică care se interpune între contrapărţile la contractele tranzacţionate pe una sau mai multe pieţe financiare, devenind astfel cumpărător pentru fiecare vânzător şi vânzător pentru fiecare cumpărător;

compensare – procesul de stabilire a poziţiilor, inclusiv calculul obligaţiilor nete, şi de asigurare a disponibilităţii instrumentelor financiare, a fondurilor băneşti sau a ambelor pentru acoperirea expunerilor rezultate în urma acestor poziţii;

delta – variaţia aşteptată a preţului unui instrument financiar în raport cu o variaţie a preţului instrumentului suport al instrumentului financiar;

membru compensator – o persoană juridică care participă în cadrul unei CPC şi care răspunde de executarea obligaţiilor financiare care decurg din această participare;

poziţie de risc – o valoare de risc care este atribuită unei tranzacţii, pe baza unui algoritm predeterminat, în cadrul metodei standardizate prevăzute în capitolul V, secţiunea 4;

riscul general de corelare defavorabilă – riscul care apare atunci când probabilitatea intrării în stare de nerambursare a contrapărţilor este corelată pozitiv cu factorii de risc de piaţă generală;

riscul specific de corelare defavorabilă – apare atunci când expunerea viitoare faţă de o anumită contraparte este corelată pozitiv cu probabilitate de nerambursare a contrapărţii, ca urmare a tipului de tranzacţii efectuate cu contrapartea. Se consideră că banca este expusă unui risc specific de corelare defavorabilă, în cazul în care este de aşteptat ca expunerea viitoare faţă de o anumită contraparte să fie semnificativă atunci când probabilitatea de nerambursare de către contraparte este, de asemenea, ridicată;

set de acoperire a riscului – un grup de poziţii de risc care rezultă din tranzacţiile din cadrul unui singur set de compensare şi în cazul cărora numai soldul este utilizat pentru determinarea valorii expunerii în cadrul metodei standardizate prevăzute în capitolul V, secţiunea 4 din prezentul regulament;

set de compensare – un grup de tranzacţii între o bancă şi o singură contraparte, care face obiectul unui acord de compensare contractual executoriu din punct de vedere juridic şi recunoscut în conformitate cu capitolul VI din prezentul regulament şi cu capitolele III şi VI din Regulamentul cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci, aprobat prin Hotărârea Comitetului Executiv (HCE) nr.112/2018. Orice tranzacţie care nu face obiectul unui acord de compensare contractual executoriu din punct de vedere juridic şi recunoscut în conformitate cu capitolul VI din Regulamentul nr.112/2018 va fi tratată ca fiind ea însăşi un set de compensare în sensul prezentului regulament;

segment de plată – plata convenită la o tranzacţie cu un instrument financiar derivat extrabursier, care are un profil de risc liniar şi prevede schimbul unui instrument financiar contra unei plăţi. În cazul tranzacţiilor care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, aceste două segmente de plată constau în plăţi brute convenite prin contract, incluzând valoarea noţională a tranzacţiei;

tranzacţii cu termen lung de decontare – tranzacţii în care o contraparte se angajează să livreze un titlu, o marfă sau o sumă în valută contra mijloace băneşti, alte instrumente financiare sau mărfuri, sau invers, la o dată de decontare sau de livrare, specificată prin contract, care depăşeşte durata standard pe piaţă pentru acest tip particular de tranzacţie sau 5 zile lucrătoare de la data la care banca a intrat în tranzacţie, dacă această a doua durată este mai scurtă;

tranzacţii de creditare în marjă – tranzacţii în care banca acordă credit în legătură cu achiziţionarea, vânzarea, deţinerea sau tranzacţionarea de titluri. Tranzacţiile de creditare în marjă nu includ alte împrumuturi care sunt acoperite cu garanţii reale sub formă de titluri;

valoarea de piaţă curentă (CMV) – în sensul capitolului V din prezentul regulament, înseamnă valoarea de piaţă netă a portofoliului de tranzacţii din cadrul unui set de compensare, fiind utilizate atât valorile de piaţă pozitive, cât şi cele negative.

 

Capitolul II

DETERMINAREA VALORII EXPUNERII

4. Banca este în drept să determine valoarea expunerii tranzacţiilor de răscumpărare, a operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, a tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi a tranzacţiilor de creditare în marjă în conformitate cu prezentul regulament, fără utilizarea dispoziţiilor Regulamentului nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci.

5. În scopul evaluării riscului de credit al contrapărţii, valoarea expunerii instrumentelor financiare derivate şi a tranzacţiilor menţionate la punctul 4 se determină utilizând următoarele metode de calcul:

1) metoda marcării la piaţă (Mark-to-Market Method);

2) metoda expunerii iniţiale (Original Exposure Method);

3) metoda standardizată (Standardised Method).

6. Banca stabileşte valoarea expunerii pentru contractele menţionate în anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate, pe baza uneia dintre metodele prevăzute în capitolele III-V şi în conformitate cu prezentul capitol.

7. Banca nu trebuie să utilizeze metoda expunerii iniţiale prevăzută în capitolul IV în următoarele situaţii:

1) în cazul în care banca nu este eligibilă pentru tratamentul prevăzut la punctele 135-137 din Regulamentul cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerintele de capital, aprobat prin HCE nr.109/2018;

2) pentru a determina valoarea expunerii pentru contractele enumerate la punctul 3 din anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate.

8. Băncile pot utiliza combinat metodele prevăzute în capitolele III-V, în mod permanent, în cadrul unui grup astfel cum este definit în Legea nr.250/2017 cu privire la supravegherea suplimentară a băncilor, asigurătorilor/reasigurătorilor şi a societăţilor de investiţii care aparţin unui conglomerat financiar.

9. Banca nu trebuie să utilizeze combinat, în mod permanent, metodele prevăzute în capitolele III-V, însă aceasta poate să utilizeze combinat metodele prevăzute în capitolele III-V, cu excepţia cazului în care una dintre metode este utilizată pentru situaţiile prevăzute la punctul 48.

10. Dacă banca achiziţionează protecţie prin intermediul unui instrument financiar derivat de credit pentru a acoperi o expunere din afara portofoliului de tranzacţionare sau o expunere la riscul de credit al contrapărţii, aceasta poate calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerea acoperită împotriva riscurilor în conformitate cu capitolul IX din Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci. Valoarea expunerii la riscul de credit al contrapărţii pentru aceste instrumente financiare derivate de credit este zero, cu excepţia cazului în care banca aplică abordarea prevăzută la punctul 76 subpunctul 2).

11. Prin derogare de la prevederile punctului 10, banca poate decide să includă, în mod consecvent, în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacţionare şi sunt achiziţionate ca protecţie pentru acoperirea unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la riscul de credit al contrapărţii, dacă protecţia creditului este recunoscută în temeiul Regulamentului nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit şi al prezentului regulament.

12. Dacă instrumentele de tip credit default swap vândute de bancă sunt tratate ca protecţie a creditului furnizată de aceasta şi fac obiectul unei cerinţe de fonduri proprii pentru riscul de credit al activului suport la întreaga valoare noţională, valoarea expunerii acestor instrumente la riscul de credit al contrapărţii în afara portofoliului de tranzacţionare este zero.

13. În cadrul tuturor metodelor prevăzute în capitolele III-V, valoarea expunerii pentru o anumită contraparte este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartea respectivă.

14. Pentru o anumită contraparte, valoarea expunerii pentru un anumit set de compensare a instrumentelor financiare derivate extrabursiere enumerate în anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate, calculată în conformitate cu prezentul regulament, este valoarea mai mare dintre zero şi diferenţa dintre suma valorilor expunerilor pentru toate seturile de compensare cu contrapartea şi suma valorilor ajustării evaluării creditului (CVA) pentru contrapartea respectivă, care este recunoscută de bancă ca fiind o reducere suportată a valorii contabile. Ajustările evaluării creditului, potrivit pct.3 din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de ajustare a evaluării creditului pentru bănci, se calculează fără să se ţină cont de nicio ajustare compensatoare a evaluării debitului atribuită propriului risc de credit al băncii care a fost deja exclusă din fondurile proprii în temeiul punctului 26 subpunctul 3) din Regulamentul nr.109/2018 cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerinţele de capital.

15. Băncile determină valoarea expunerilor care rezultă din tranzacţii cu termen lung de decontare prin oricare din metodele prevăzute în capitolele III-V, indiferent de metoda aleasă pentru a trata instrumentele financiare derivate extrabursiere şi tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut şi tranzacţiile de creditare în marjă.

16. În cazul metodelor prevăzute în capitolele III şi IV, banca trebuie să adopte o metodologie coerentă pentru determinarea valorii noţionale pentru diferite tipuri de produse şi trebuie să se asigure că valoarea noţională care este luată în considerare constituie un indicator adecvat pentru riscul inerent contractului. În cazul în care contractul prevede o multiplicare a fluxurilor de numerar, valoarea noţională se ajustează de către bancă pentru a ţine seama de efectele multiplicării asupra structurii de risc a contractului respectiv.

17. În cazul metodelor prevăzute în capitolele III-V, băncile tratează tranzacţiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă în conformitate cu următoarele prevederi, după caz:

1) banca trebuie să ia în considerare în mod corespunzător expunerile care conduc la un nivel semnificativ al riscului specific şi al celui general de corelare defavorabilă;

2) banca trebuie să dispună de proceduri de identificare, monitorizare şi control al cazurilor de risc specific de corelare defavorabilă pentru fiecare persoana juridică, începând de la iniţierea tranzacţiei şi continuând pe toată durata acesteia;

3) băncile trebuie să calculeze cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii legate de tranzacţiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă şi atunci când există o legătură juridică între contraparte şi emitentul instrumentului-suport al instrumentului financiar derivat extrabursier sau al tranzacţiilor de răscumpărare, operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor de creditare în marjă, în conformitate cu următoarele principii:

a) instrumentele în cazul cărora există un risc specific de corelare defavorabilă nu se includ în acelaşi set de compensare cu alte tranzacţii cu contrapartea şi trebuie să fie tratate, fiecare, ca un set de compensare separat;

b) în orice astfel de set de compensare separat, valoarea expunerii pentru instrumentele de tip credit default swap având la bază o singură semnătură (contract care oferă protecţie de la default din partea unui singur emitent – o singură semnătură) este egală cu întreaga pierdere aşteptată pentru restul valorii juste a instrumentelor-suport, în ipoteza că emitentul acestora este în lichidare;

c) ponderea de risc aplicabilă trebuie să fie cea a unei tranzacţii negarantate, în conformitate cu prevederile punctului 73 din Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate, aprobat prin HCE nr.111/2018;

d) pentru toate celelalte tranzacţii (decât cele indicate la lit.b)) având la bază o singură semnătură din orice astfel de set de compensare separat, calculul valorii expunerii trebuie să fie efectuat ţinând seama de ipoteza unei intrări subite în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligaţiilor-suport, în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent şi contraparte. Pentru tranzacţiile care au la bază un grup de semnături sau un indice, se aplică intrarea subită în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligaţiilor-suport respective, dacă sunt semnificative, în care există o legătură de natură juridică între emitent şi contraparte;

4) subdiviziunile responsabile ale băncii trebuie să prezinte organului executiv şi comitetului competent al consiliului băncii rapoarte periodice privind riscul specific, precum şi riscul general de corelare defavorabilă şi măsurile luate pentru administrarea acestui risc.

18. Băncile raportează expunerea la riscul de credit al contrapărţii în conformitate cu cerinţele stabilite prin Instrucţiunea cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere, aprobată prin HCE nr.117/2018.

 

Capitolul III

METODA MARCĂRII LA PIAŢĂ

19. Potrivit metodei marcării la piaţă, valoarea expunerii reprezintă suma dintre costul de înlocuire curent şi expunerea din credite viitoare potenţiale.

20. Pentru a determina costul de înlocuire curent al tuturor contractelor cu valori pozitive, băncile ataşează contractelor valorile de piaţă curente.

21. Pentru a determina expunerea din credite viitoare potenţiale, băncile înmulţesc valorile noţionale sau valorile-suport cu procentele din tabelul 1, în conformitate cu următoarele principii:

1) contractele care nu se încadrează în una din cele cinci categorii indicate în tabelul 1, se tratează ca fiind contracte pe mărfuri, altele decât metalele preţioase;

2) în cazul contractelor care implică schimbări multiple ale principalului, procentele se înmulţesc cu numărul de plăţi care mai rămân de efectuat conform contractului;

3) în cazul contractelor care sunt structurate astfel încât expunerile rămase să fie decontate după anumite date de plată specificate şi ale căror termene sunt revizuite astfel încât valoarea de piaţă a contractului să fie zero la datele specificate respective, scadenţa reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenelor. În cazul contractelor pe rata dobânzii care îndeplinesc criteriile de mai sus şi au o scadenţă reziduală mai mare de un an, procentul nu trebuie să fie mai mic de 0,5%.

 

 

22. În cazul contractelor pe mărfuri, altele decât aurul, menţionate la punctul 3 din anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate, ca alternativă la aplicarea procentelor din tabelul 1, banca poate să aplice procentele din tabelul 2, cu condiţia ca banca să utilizeze pentru contractele respective abordarea extinsă pe benzi de scadenţă prevăzută la punctele 157 şi 158 din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate.

 

 

Capitolul IV

METODA EXPUNERII INIŢIALE

23. Potrivit metodei expunerii iniţiale, valoarea expunerii este valoarea noţională a fiecărui instrument înmulţită cu procentele indicate în tabelul 3.

 

 

24. Pentru calcularea valorii expunerii contractelor pe rata dobânzii, banca poate decide să utilizeze fie scadenţa iniţială, fie scadenţa reziduală.

 

Capitolul V

METODA STANDARDIZATĂ

 

Secţiunea 1

Metoda standardizată

25. La aplicarea metodei standardizate, băncile calculează valoarea expunerii separat pentru fiecare set de compensare, deducând garanţiile reale, după cum urmează:

 

Valoarea expunerii

 

 

unde:

β = 1,4;

CMV = valoarea de piaţă curentă a portofoliului de tranzacţii din cadrul setului de compensare cu o contraparte, înainte de deducerea garanţiilor reale, unde:

 

 

 

unde:

CMV_i = valoarea de piaţă curentă a tranzacţiei i;

CMC = valoarea de piaţă curentă a garanţiilor reale atribuite setului de compensare, unde:

 

 

 

unde

CMC_l = valoarea de piaţă curentă a garanţiei reale l;

i = indicele care desemnează tranzacţia;

l = indicele care desemnează garanţia reală;

j = indicele care desemnează categoria setului de acoperire a riscului.

În acest scop, seturile de acoperire a riscului corespund factorilor de risc pentru care poziţiile de risc de semn opus pot fi compensate pentru a obţine o poziţie de risc netă, pe care apoi se bazează măsurarea expunerii;

RPT_ij = poziţia de risc care rezultă din tranzacţia i în raport cu setul de acoperire a riscului j;

RPC_lj = poziţia de risc care rezultă din garanţia reală l în raport cu setul de acoperire a riscului j;

CCRM_j = multiplicatorul aferent riscului de credit al contrapărţii indicat în tabelul 5, în raport cu setul de acoperire a riscului j.

26. În scopul calculului prevăzut la punctul 25:

1) garanţia reală eligibilă primită de la o contraparte are un semn pozitiv, iar garanţia reală furnizată unei contrapărţi are semn negativ;

2) numai garanţiile reale eligibile în temeiul capitolului III secţiunile 3 şi 4 din Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci şi al punctului 72 din prezentul regulament sunt utilizate în cadrul metodei standardizate;

3) banca poate să nu ţină seama de riscul de rată a dobânzii aferent segmentelor de plată cu scadenţa reziduală mai mică de un an;

4) banca poate trata tranzacţiile care constau din două segmente de plată denominate în aceeaşi monedă ca fiind o singură tranzacţie agregată. Tratamentul segmentelor de plată se aplică tranzacţiei agregate.

 

Secţiunea 2

Tranzacţii cu profil de risc liniar

27. Tranzacţiile cu profit de risc liniar reprezintă tranzacţiile al căror rezultat variază în mare parte liniar. Băncile pun tranzacţiile cu profil de risc liniar în corespondenţă cu poziţiile de risc în conformitate cu următoarele dispoziţii:

1) tranzacţiile cu profil de risc liniar cu cel al titlurilor de capital, având ca instrumente financiare-suport titluri de capital (inclusiv indici ai titlurilor de capital), aur, alte metale preţioase sau alte mărfuri, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc pe titlurile de capital respective (sau pe indicii titlurilor de capital) sau pe mărfurile respective şi cu o poziţie de risc de rată a dobânzii pentru segmentul de plată;

2) tranzacţiile cu profil de risc liniar, având ca instrument financiar-suport un instrument de datorie, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc de rată a dobânzii pentru instrumentul de datorie şi cu o altă poziţie de risc de rata dobânzii pentru segmentul de plată;

3) tranzacţiile cu profil de risc liniar care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, inclusiv contractele forward pe cursul de schimb, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc de rată a dobânzii pentru fiecare dintre segmentele de plată.

28. Dacă, în cadrul unei tranzacţii menţionate la punctul 27, un segment de plată sau instrumentul de datorie-suport este denominat în valută, segmentul de plată respectiv sau instrumentul financiar-suport respectiv este, de asemenea, pus în corespondenţă cu o poziţie de risc pe aceeaşi valută.

29. Mărimea unei poziţii de risc care rezultă dintr-o tranzacţie cu profil de risc liniar este valoarea noţională efectivă (preţul de piaţă înmulţit cu cantitatea) a instrumentelor financiare sau a mărfurilor-suport, cu excepţia instrumentelor de datorie, convertită în lei moldoveneşti prin înmulţire la cursul valutar convenit între părţi.

30. În cazul instrumentelor de datorie şi al segmentelor de plată, mărimea poziţiei de risc este valoarea noţională efectivă a plăţilor brute rămase de efectuat (inclusiv valoarea noţională) convertită în lei moldoveneşti şi înmulţită cu durata modificată a instrumentului de datorie sau a segmentului de plată, după caz.

31. Mărimea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument de tip credit default swap este valoarea noţională a instrumentului de datorie de referinţă înmulţită cu scadenţa reziduală a instrumentului de tip credit default swap.

 

Secţiunea 3

Tranzacţii cu profil de risc neliniar

32. Mărimea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat extrabursier, având un profil de risc neliniar, inclusiv din opţiuni şi instrumente de tip swaption, al cărui instrument financiar-suport nu este un instrument de datorie sau un segment de plată, este egală cu echivalentul delta al valorii noţionale efective a instrumentului financiar-suport al tranzacţiei calculat conform prevederilor punctului 35 alin.1 lit.b).

33. Mărimea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat extrabursier, având un profil de risc neliniar, inclusiv din opţiuni şi instrumente de tip swaption, al cărui instrument financiar-suport este un instrument de datorie sau un segment de plată, este egală cu echivalentul delta al valorii noţionale efective a instrumentului financiar sau a segmentului de plată înmulţit cu durata modificată a instrumentului de datorie sau a segmentului de plată, după caz.

 

Secţiunea 4

Tratamentul garanţiilor reale şi calculul poziţiilor de risc

34. Pentru determinarea poziţiilor de risc, băncile tratează garanţiile reale după cum urmează:

1) garanţia reală furnizată unei contrapărţi este tratată ca o creanţă asupra contrapărţii în baza unui contract derivat (poziţie lungă), care este scadentă în ziua determinării;

2) garanţia reală primită de la o contraparte este tratată ca o obligaţie faţă de o contraparte (poziţie scurtă), care este scadentă în ziua determinării.

35. Banca determină mărimea şi semnul unei poziţii de risc după cum urmează:

1) pentru toate instrumentele, altele decât instrumentele de datorie:

a) ca valoare noţională efectivă, în cazul unei tranzacţii cu profil de risc liniar;

b) ca echivalent delta al valorii noţionale, , în cazul unei tranzacţii cu profil de risc neliniar,

în care:

P_ref = preţul instrumentului-suport, exprimat în moneda de referinţă;

V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opţiuni, valoarea este preţul opţiunii);

p = preţul instrumentului-suport, exprimat în aceeaşi monedă ca V;

Dacă V este denominată în altă monedă decît moneda de referinţă, instrumentul financiar derivat se converteşte în moneda de referinţă prin înmulţire la cursul valutar convenit între părţi;

2) pentru instrumentele de datorie şi pentru segmentele de plată ale tuturor tranzacţiilor:

a) ca valoare noţională efectivă înmulţită cu durata modificată, în cazul unei tranzacţii cu profil de risc liniar;

b) ca echivalent delta al valorii noţionale înmulţit cu durata modificată, , în cazul unei tranzacţii cu profil de risc neliniar, unde:

P_ref = preţul instrumentului-suport, exprimat în moneda de referinţă;

p = preţul instrumentului-suport, exprimat în aceeaşi monedă ca V;

V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opţiuni, valoarea este preţul opţiunii);

r = nivelul ratei dobînzii.

Dacă V este denominată în altă monedă decît moneda de referinţă, instrumentul financiar derivat se converteşte în moneda de referinţă prin înmulţire la cursul valutar convenit între părţi.

36. Băncile grupează poziţiile de risc în seturi de acoperire a riscului. Valoarea absolută a sumei poziţiilor de risc rezultate se calculează pentru fiecare set de acoperire a riscului. Rezultatul acestui calcul este poziţia de risc netă, iar aceasta se calculează, în scopul punctului 25, după cum urmează:

 

 

37. Pentru poziţiile de risc de rată a dobînzii care provin din depozite băneşti primite de la contraparte drept garanţie reală, din segmente de plată şi din instrumente de datorie-suport şi cărora, în fiecare caz, li se aplică o cerinţă de capital mai mică sau egală cu 1,60% în conformitate cu tabelul 2 de la punctul 58 din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate, există şase seturi de acoperire a riscului pentru fiecare monedă, prevăzute în tabelul 4.

 

 

38. Pentru poziţiile de risc de rată a dobînzii care provin din instrumente de datorie-suport sau din segmente de plată pentru care rata dobînzii este legată de o rată a dobînzii de referinţă care reprezintă un nivel general al ratelor de dobîndă de pe piaţă, maturitatea reziduală este durata de timp pînă la următoarea reajustare a ratei dobînzii. În toate celelalte cazuri, scadenţa rămasă este durata de viaţă rămasă a instrumentului de datorie-suport sau, în cazul unui segment de plată, durata de viaţă rămasă a tranzacţiei.

 

Secţiunea 5

Seturi de acoperire a riscului

39. Pentru fiecare emitent al unui instrument de datorie de referinţă care este suportul unui instrument de tip credit default swap există un set de acoperire a riscului.

40. Instrumentele de tip basket n-th-to-default credit default swap (instrumente de credit default swap care sunt legate de un coş de obligaţii cu mai multe obligaţii de referinţă) se tratează după cum urmează:

1) mărimea unei poziţii de risc pe un instrument de datorie de referinţă dintr-un coş de expuneri, care este elementul-suport al unui instrument de tip n-th-to-default credit default swap, este valoarea noţională efectivă a instrumentului de datorie de referinţă înmulţită cu durata modificată a instrumentului financiar derivat de tip n-th-to-default legată de o schimbare a marjei de credit a instrumentului de datorie de referinţă;

2) pentru fiecare instrument de datorie de referinţă dintr-un ansamblu, care este suportul unui instrument de tip n-th-to-default credit default swap dat, există un set de acoperire a riscului. Poziţiile de risc care provin din diferite instrumente de tip n-th-to-default credit default swap nu se includ în acelaşi set de acoperire a riscului;

3) multiplicatorul riscului de credit al contrapărţii aplicabil fiecărui set de acoperire a riscului creat pentru unul din instrumentele de datorie de referinţă ale unui instrument financiar derivat de tip n-th-to-default este următorul:

4) 0,3% pentru instrumentele de datorie de referinţă care au o evaluare a creditului efectuată de o societate de evaluare externă a creditului (ECAI) recunoscută conform prevederilor anexei nr.3 la Regulamentul nr.111/2018 cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci potrivit abordării standardizate, echivalentă cu nivelurile 1-3 de calitate a creditului;

5) 0,6% pentru alte instrumente de datorie.

41. Există un set de acoperire a riscului aferent fiecărui emitent pentru poziţiile de risc de rată a dobînzii care provin din:

1) depozite în numerar furnizate unei contrapărţi drept garanţie reală, atunci cînd contrapartea respectivă nu are obligaţii de plată curente cu risc specific scăzut;

2) instrumente de datorie-suport, cărora li se aplică o cerinţă de capital mai mare de 1,60% în conformitate cu tabelul 2 de la punctul 58 din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate.

42. Atunci cînd un segment de plată reproduce un astfel de instrument de datorie indicat la punctul 41 subpunctul 2) există, de asemenea, un set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al instrumentului de datorie de referinţă.

43. Banca poate atribui la acelaşi set de acoperire a riscului poziţiile de risc care provin din instrumentele de datorie ale unui anumit emitent sau din instrumentele de datorie de referinţă ale aceluiaşi emitent care sunt reproduse de segmente de plată sau sunt elementul-suport al unui instrument de tip credit default swap.

44. Instrumentele financiare-suport, altele decît instrumentele de datorie, se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai dacă sunt instrumente identice sau similare. În toate celelalte cazuri, acestea se atribuite unor seturi de acoperire a riscului diferite.

45. În scopul punctului 44, băncile stabilesc dacă instrumentele-suport sunt similare în conformitate cu următoarele principii:

1) pentru titlurile de capital, instrumentele-suport sunt similare, dacă sunt emise de acelaşi emitent. Un indice al titlurilor de capital se tratează ca un emitent distinct;

2) pentru metalele preţioase, instrumentele-suport similare sunt cele aferente aceluiaşi metal. Un indice al metalelor preţioase se tratează ca metal preţios distinct;

3) pentru energia electrică, instrumentele-suport sunt similare, dacă drepturile şi obligaţiile de livrare se referă la aceeaşi perioadă de încărcare a capacităţii, la nivel maxim sau nu, din oricare interval de 24 de ore;

4) pentru mărfuri, instrumentele-suport sunt similare, dacă reprezintă aceeaşi marfă. Un indice al mărfurilor trebuie să fie tratat ca marfă distinctă.

46. Multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapărţii (CCRM) pentru diferitele categorii de seturi de acoperire a riscului sunt indicaţi în tabelul următor:

 

 

47. Instrumentele-suport ale instrumentelor financiare derivate extrabursiere, menţionate la punctul 10 din tabelul 5, se atribuie unor seturi de acoperire a riscului distincte pentru fiecare categorie de instrument-suport.

48. Pentru tranzacţiile cu profil de risc neliniar sau pentru segmentele de plată şi tranzacţiile care au ca suport instrumente de datorie, pentru care banca nu poate determina delta sau durata modificată, după caz, cu ajutorul unui model aprobat în contextul punctului 41 din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate, în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de piaţă, Banca Naţională a Moldovei fie determină, în mod prudent, mărimea poziţiilor de risc şi multiplicatorii CCRM_j aplicabili, fie solicită băncii să utilizeze metoda marcării la piaţă prevăzută în capitolul III. Compensarea nu este recunoscută (respectiv, valoarea expunerii se calculează ca în cazul unui set de compensare care cuprinde numai o tranzacţie).

49. Banca trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de includerea unei tranzacţii într-un set de acoperire a riscului, tranzacţia este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic care îndeplineşte cerinţele stabilite în capitolul VI.

50. Banca care utilizează garanţii reale pentru a diminua riscul de credit al contrapărţii trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de recunoaşterea efectului garanţiilor reale în calculele sale, garanţiile reale respectă cerinţele stabilite în capitolul VI din Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci.

 

Capitolul VI

COMPENSAREA CONTRACTUALĂ

 

Secţiunea 1

Recunoaşterea compensării contractuale ca diminuatoare de risc

51. Băncile tratează numai următoarele tipuri de acorduri de compensare contractuală ca fiind diminuatoare de risc în conformitate cu secţiunea 4 din prezentul capitol, dacă acordul de compensare a fost recunoscut de Banca Naţională a Moldovei în conformitate cu secţiunea 2 din prezentul capitol şi dacă banca îndeplineşte cerinţele stabilite la secţiunea 3 din prezentul capitol:

1) contractele bilaterale de novaţie între bancă şi contrapartea sa, în temeiul cărora creanţele şi datoriile reciproce sunt automat comasate în aşa fel încît novaţia stabileşte, de fiecare dată cînd se aplică, o singură sumă netă astfel încît să creeze un singur contract nou care înlocuieşte toate contractele anterioare şi toate obligaţiile între părţi decurgînd din aceste contracte şi care este obligatoriu pentru părţi;

2) alte contracte bilaterale (decît cele indicate la subpunctul 1)) între bancă şi contrapartea sa.

52. Compensarea tranzacţiilor efectuate de persoane juridice ale unui grup nu este recunoscută în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii.

 

Secţiunea 2

Recunoaşterea acordurilor de compensare contractuală

53. Toate acordurile de compensare contractuală utilizate de bancă pentru a determina valoarea expunerii în cadrul acestei părţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1) banca a încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartea sa, care creează o singură obligaţie juridică acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încît în cazul în care contrapartea ar intra în stare de nerambursare, banca ar avea dreptul să primească sau ar fi obligată să plătească numai suma netă a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale incluse;

2) banca dispune de opinii juridice scrise, fundamentate, în care se precizează că, în cazul contestării în instanţă a acordului de compensare, creanţele şi datoriile băncii nu ar depăşi cele menţionate la subpunctul 1).

Opinia juridică trebuie să se refere la legislaţia aplicabilă:

a) în jurisdicţia în care este înregistrată contrapartea;

b) dacă este implicată o sucursală a unei contrapărţi, care este situată în altă ţară decît cea în care este înregistrată contrapartea, în jurisdicţia în care este situată sucursala;

c) în jurisdicţia a cărei legislaţie guvernează tranzacţiile individuale incluse în acordul de compensare;

d) în jurisdicţia a cărei legislaţie guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;

3) riscul de credit faţă de fiecare contraparte este agregat pentru a obţine o singură expunere din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile cu contrapartea respectivă. Această agregare trebuie să se ia în considerare pentru scopurile limitei de creditare şi ale capitalului intern;

4) contractul nu conţine nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărţi în stare de nerambursare, permite unei contrapărţi care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăţi limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărţii aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net.

54. Dacă Banca Naţională a Moldovei, în cazul procesului de supraveghere, nu primeşte dovezi satisfăcătoare potrivit cărora este convinsă că compensarea contractuală este valabilă şi executorie din punct de vedere juridic, în temeiul legislaţiei fiecăreia dintre jurisdicţiile menţionate la punctul 53 subpunctul 2), acordul de compensare contractuală nu este recunoscut ca diminuator de risc pentru niciuna dintre contrapărţi.

 

Secţiunea 3

Obligaţiile băncilor

55. Banca stabileşte şi menţine proceduri pentru a asigura reexaminarea, în cazul modificărilor legislaţiilor jurisdicţiilor relevante menţionate la punctul 53 subpunctul 2), a valabilităţii şi a caracterului executoriu din punct de vedere juridic ale compensării contractuale.

56. Banca păstrează în dosarele sale toate documentele referitoare la compensarea contractuală.

57. Banca ţine seama de efectele compensării la măsurarea expunerii la riscul de credit agregat al fiecărei contrapărţi şi administrează riscul de credit al contrapărţii pe baza efectelor acestei măsurări.

 

Secţiunea 4

Efectele recunoaşterii compensării ca diminuatoare de risc

58. În cazul acordurilor de compensare contractuală se aplică următorul tratament:

1) compensarea în sensul capitolului V este recunoscută după cum se indică în prezentul capitol;

2) în sensul capitolelor III şi IV, compensarea este recunoscută după cum urmează:

a) în cazul acordurilor de compensare indicate la punctul 51 subpunctul 1) se aplică prevederile punctelor 60-61;

b) în cazul acordurilor de compensare indicate la punctul 51 subpunctul 2) se aplică prevederile punctelor 62-66.

59. În cazul contractelor de novaţie, pot fi ponderate sumele nete unice stabilite prin astfel de contracte şi nu sumele brute în cauză.

60. În aplicarea capitolului III, băncile pot lua în considerare contractul de novaţie la determinarea:

1) costului de înlocuire curent menţionat la punctul 20;

2) valorilor principalului noţional sau a valorilor-suport, menţionate la punctul 21.

61. În aplicarea capitolului IV, la determinarea valorii noţionale menţionate la punctul 23, băncile pot lua în considerare contractul de novaţie la calculul valorii principalului noţional. În aceste cazuri, băncile aplică procentele indicate în tabelul 3.

62. În cazul altor acorduri de compensare menţionate la punctul 51 subpunctul 2), băncile aplică capitolul III după cum urmează:

1) costul de înlocuire curent menţionat la punctul 20 pentru contractele incluse într-un acord de compensare se obţine ţinînd seama de costul de înlocuire net ipotetic efectiv care rezultă din acord. În cazul în care compensarea conduce la o obligaţie netă pentru bancă care calculează costul de înlocuire net, costul de înlocuire curent este considerat ca fiind 0;

2) cifra aferentă expunerii din credite viitoare potenţiale, menţionată la punctul 21, pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare se reduce conform următoarei formule:

 

PCE_red = 0,4 · PCE_gross + 0,6 · NGR · PCE_gross

 

unde:

PCE_red = cifra redusă aferentă expunerii din credite viitoare potenţiale pentru toate contractele cu o contraparte incluse într-un acord de compensare contractual valabil din punct de vedere juridic;

PCE_gross = suma cifrelor aferente expunerii din credite viitoare potenţiale pentru toate contractele cu o contraparte, care sunt incluse într-un acord de compensare contractual valabil din punct de vedere juridic şi sunt calculate prin înmulţirea valorilor principalului noţional cu procentele indicate în tabelul 1;

NGR = raportul net/brut (net-to-gross ratio), calculat ca raportul dintre costul de înlocuire net pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare contractul valabil din punct de vedere juridic cu o contraparte (la numărător) şi costul de înlocuire brut pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare contractual valabil din punct de vedere juridic cu contrapartea respectivă (la numitor).

63. Atunci cînd calculează expunerea din credite viitoare potenţială în conformitate cu formula de la punctul 62 subpunctul 2), băncile pot trata contractele incluse în acordul de compensare care se potrivesc perfect, ca fiind un singur contract cu un principal noţional echivalent cu veniturile nete.

64. În cazul altor acorduri de compensare menţionate la punctul 51 subpunctul 2), în aplicarea punctului 23, băncile tratează contractele incluse în acordul de compensare care se potrivesc ca fiind un singur contract cu un principal noţional care este echivalent cu veniturile nete, înmulţind valorile principalului noţional cu procentele indicate în tabelul 3.

65. În sensul punctelor 63 şi 64, contractele care se potrivesc sunt contractele forward pe cursul de schimb sau contractele similare în care principalul noţional este echivalent cu fluxurile de numerar, dacă acestea devin scadente la aceeaşi dată a valutei şi integral în aceeaşi monedă.

66. Pentru toate celelalte contracte incluse într-un acord de compensare, procentele aplicabile în tabelul 3 se reduc după cum este indicat în tabelul 6:

 

 

Capitolul VII

ELEMENTE ALE PORTOFOLIULUI DE TRANZACŢIONARE

67. La calculul valorilor ponderate la riscul de contraparte ale expunerilor elementelor din portofoliul de tranzacţionare, băncile respectă regulile descrise la punctele 68-76.

68. În cazul instrumentelor financiare derivate de credit de tip total return swap şi credit default swap, pentru a obţine cifra corespunzătoare expunerii din credite viitoare potenţiale în conformitate cu metoda prevăzută în capitolul III din prezentul regulament, valoarea nominală al instrumentului se înmulţeşte cu următoarele procente:

1) 5%, dacă obligaţia de referinţă, în cazul în care ar da naştere unei expuneri directe a băncii, ar fi un element eligibil în sensul capitolului III din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate;

2) 10%, dacă obligaţia de referinţă, în cazul în care ar da naştere unei expuneri directe a băncii, nu ar fi un element eligibil în sensul capitolului III din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate.

69. Pentru bancă a cărei expunere provenind dintr-un instrument de tip credit default swap reprezintă o poziţie lungă pe instrumentul-suport, procentul utilizat la calculul expunerii din credite viitoare potenţiale poate fi 0%, cu excepţia cazului în care instrumentul de tip credit default swap este supus lichidării în cazul insolvabilităţii băncii a cărei expunere provenind din swap reprezintă o poziţie scurtă pe instrumentul-suport, chiar dacă instrumentul-suport nu a înregistrat starea de nerambursare.

70. Dacă instrumentul financiar derivat de credit furnizează protecţie în privinţa obligaţiei „nth to default” dintr-un număr de obligaţii-suport, banca determină care din procentele prevăzute la punctul 68 se aplică luând ca referinţă obligaţia cu a nth cea mai scăzută calitate a creditului care, dacă ar fi suportată de bancă, ar fi un element eligibil în sensul capitolului III din Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate.

71. Pentru recunoaşterea efectelor garanţiei financiare băncile nu utilizează metoda simplă a garanţiilor financiare prevăzută la capitolul VIII secţiunea a 4-a din Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci.

72. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, băncile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile toate instrumentele financiare şi toate mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare.

73. Pentru expunerile care provin din instrumente financiare derivate extrabursiere înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, băncile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare.

74. În vederea calculării ajustărilor de volatilitate, în cazul în care astfel de instrumente financiare sau mărfuri, care nu sunt eligibile în conformitate cu Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci, sunt date cu împrumut, vîndute sau furnizate, ori luate cu împrumut, achiziţionate sau primite drept garanţii reale, sau în alt mod în cadrul unei astfel de tranzacţii, iar banca utilizează, în conformitate cu Capitolul VIII din regulamentul nominalizat, abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, astfel de instrumente şi mărfuri se tratează în acelaşi fel ca titlurile de capital neincluse într-un indice principal şi cotate la o bursă recunoscută.

75. În ceea ce priveşte recunoaşterea acordurilor-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, băncile recunosc compensarea între poziţii din portofoliul de tranzacţionare şi poziţii din afara portofoliului de tranzacţionare, numai dacă tranzacţiile compensate îndeplinesc următoarele condiţii:

1) toate tranzacţiile sunt marcate la piaţă zilnic;

2) orice elemente luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul tranzacţiilor pot fi recunoscute drept garanţii financiare eligibile în conformitate cu pct.25 din Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci, fără aplicarea punctului 72.

76. Dacă un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare face parte dintr-o acoperire internă a riscului, iar protecţia creditului este recunoscută în temeiul capitolului V din Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci, băncile aplică una din următoarele abordări:

1) tratează instrumentul financiar derivat de credit ca şi cînd nu ar exista risc de contraparte decurgînd din poziţia pe instrumentul respectiv;

2) includ în mod consecvent în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit din portofoliul de tranzacţionare care fac parte din acoperiri interne ale riscului sau sunt achiziţionate ca protecţie împotriva unei expuneri la riscul de credit al contrapărţii, dacă protecţia creditului este recunoscută ca eligibilă în conformitate cu Regulamentul nr.112/2018 cu privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de bănci.

 

Capitolul VIII

CERINŢELE DE FONDURI PROPRII PENTRU TRANZACŢIILE LEGATE

DE O CONTRAPARTE CENTRALĂ

77. O tranzacţie legată de o CPC reprezintă un contract şi o tranzacţie, enumerate în anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate şi la punctul 4 din prezentul regulament, între un client şi un membru compensator care sunt direct legate de un contract sau de o tranzacţie între membrul compensator respectiv şi o CPC.

78. În cazul în care banca are contractele enumerate în anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 cu privire la tratamentul riscului de piaţă potrivit abordării standardizate, instrumentele financiare derivate de credit şi tranzacţiile cu termen lung de decontare, atât timp cât acestea sunt în curs de desfăşurare cu participarea unei CPC, banca aplică prevederile punctului 79.

79. În cazul în care banca este client, aceasta calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale cu membrul compensator legate de CPC în conformitate cu prezentul regulament sau cu Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de ajustare a evaluării creditului pentru bănci.