H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare

(termenul de decădere din dreptul de a contesta

actele executorului judecătoresc)

(Sesizarea nr.30g/2019)

 

nr. 8  din  05.04.2019

 

Monitorul Oficial nr.148-158/77 din 26.04.2019

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 14 februarie 2019

şi înregistrată pe aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a tezei a doua din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare: „Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.”, ridicată de către dl avocat Anatolie Bacalîm, în dosarul nr.2r-2541/2018, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 14 februarie 2019 de un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (domnii judecători Marina Anton, Ion Ţurcan şi Vitalie Cotorobai), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 februarie 2019, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

5. La şedinţa publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dl avocat Anatolie Bacalîm, autorul acesteia. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

 

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

6. Pe 25 mai 2018, dl Dumitru Tărăburcă a contestat în instanţa de judecată, în calitate de debitor al procedurii de executare, mai multe acte ale unui executor judecătoresc prin care au fost aplicate măsuri de asigurare a executării, inclusiv sechestre în privinţa bunurilor sale. Acesta a susţinut, între altele, că actele contestate au fost emise în noiembrie 2016, însă i-au fost aduse la cunoştinţă în luna mai 2018. Prin urmare, debitorul a solicitat repunerea în termenul pentru contestarea actelor executorului judecătoresc.

7. Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul central, a refuzat repunerea în termen şi a respins ca tardivă acţiunea dlui Dumitru Tărăburcă. Sub acest aspect, instanţa de judecată a menţionat că articolele 161 alin.(1) şi 162 alin.(2) din Codul de executare stabilesc că persoana interesată nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de şase luni. Termenul de şase luni este un termen de decădere. Dl Dumitru Tărăburcă a contestat cu recurs această încheiere.

8. În cadrul procedurii recursului, dl avocat Anatolie Bacalîm, care apără interesele dlui Dumitru Tărăburcă, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a tezei a doua din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare: „Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.”

9. Prin încheierea din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[...].”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.”

11. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 42

Participanţii la procedura de executare

„Participanţi la procedura de executare sunt: părţile, creditorii intervenienţi, reprezentanţii, specialiştii, experţii, interpreţii şi martorii asistenţi.”

Articolul 43

Părţile în procedura de executare

„(1) Părţi în procedura de executare sunt: creditorul şi debitorul.

[…]”

Articolul 65

Actele executorului judecătoresc

„(1) La îndeplinirea atribuţiilor şi a îndatoririlor sale legate de punerea în executare a documentelor executorii, executorul judecătoresc emite încheieri, întocmeşte procese-verbale şi alte acte de procedură.

[…]”

Articolul 66

Încheierile executorului judecătoresc

„[…]

(2) Încheierea executorului judecătoresc este executorie de drept din momentul emiterii şi poate fi contestată, în termen de 10 zile de la data comunicării, în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială biroul executorului judecătoresc îşi are sediul sau, în cazul municipiului Chişinău, în instanţa de judecată în a cărei circumscripţie camera teritorială a executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa teritorială a executorului judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Contestarea încheierilor executorului judecătoresc nu poate fi temei de suspendare a executării, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod.”

Articolul 67

Expedierea şi înmânarea actelor executorului judecătoresc

„(1) Actele executorului judecătoresc se trimit destinatarului prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, sau prin orice alt mijloc care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui (telegramă, fax, email etc.) ori se înmânează personal destinatarului ori altor persoane indicate la alin.(2) de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) În cazul absenţei destinatarului persoană fizică, documentele menţionate la alin.(1) se înmânează unui membru adult al familiei lui, rudelor, afinilor acestuia sau unei persoane care locuieşte cu destinatarul, unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului, pentru a i se transmite lui. Persoana care a primit documentele este responsabilă de transmiterea sau de comunicarea lor neîntârziată destinatarului, răspunde pentru prejudiciile cauzate prin necomunicarea sau prin comunicarea tardivă a actelor. Documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire.

(3) În cazul persoanei juridice, documentele se expediază pe adresa ei juridică şi se consideră recepţionate la data intrării lor în sediu sau la data înmânării lor unui angajat din administraţie, din oficiul sau din secretariatul debitorului pentru a fi transmise destinatarului.

(4) În cazul în care înmânarea actului executorului judecătoresc către persoanele indicate la alin.(2) şi (3) nu a fost posibilă, actul va fi comunicat prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(5) Atât destinatarul, cât şi persoana care a primit documentele pentru a le transmite semnează şi restituie avizul de primire.

(6) Refuzul de a primi actele executorului judecătoresc se atestă de către executorul judecătoresc în proces-verbal. Acest fapt însă nu împiedică efectuarea actelor de executare.

(7) Termenul de contestare curge de la data indicată în avizul de primire, în confirmarea transmiterii documentului sau în procesul-verbal de înmânare a actului persoanelor indicate la alin.(2) şi (3), sau de la data comunicării actului în modul prevăzut la alin.(4).”

Articolul 161

Persoanele care sunt în drept să conteste actele de executare

„(1) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc sau acţiunile/inacţiunea acestuia pot fi contestate de către părţi şi de alţi participanţi la procesul de executare, precum şi de terţii care consideră că prin actele de executare sau acţiunile/inacţiunea executorului judecătoresc le-a fost încălcat un drept recunoscut de lege. Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.

[…]”

Articolul 162

Termenul de contestare a actelor de executare întocmite

de executorul judecătoresc

„(1) Actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanţii la procesul de executare în termen de 15 zile de la data săvârşirii lui ori a refuzului de a săvârşi anumite acte, dacă legea nu prevede altfel. Terţii care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele de executare, întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori trebuie să afle despre aceste acte.

(2) Persoana poate fi repusă în termenul de contestare în condiţiile Codului de procedură civilă. Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

12. Prin decizia din 25 februarie 2019, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

13. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este teza a doua din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare. Verificarea constituţionalităţii acestui tip de acte normative ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri prin care a fost refuzată repunerea în termenul de contestare a actelor executorului, iar acţiunea debitorului a fost respinsă ca tardivă. Instanţa de judecată s-a bazat pe prevederile articolului 162 alin.(2) din Codul de executare şi a menţionat că persoana interesată nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii actului contestat au trecut mai mult de şase luni, acesta fiind un termen de decădere. Prin urmare, Curtea a admis că instanţa de recurs va aplica dispoziţiile contestate din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare, mai exact atunci când va determina dacă prima instanţă a refuzat, în mod corect, repunerea în termen şi a respins acţiunea ca tardivă.

15. De asemenea, excepţia a fost ridicată de către reprezentantul uneia dintre părţile la proces.

16. Curtea a constatat că obiectul sesizării este identic cu obiectul sesizării nr.91g/2016, care a fost declarată inadmisibilă prin Decizia nr.55 din 6 septembrie 2016. În această decizie, Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 162 alin.(2) din Codul de executare, potrivit cărora persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de şase luni, nu încălcă dreptul de acces liber la justiţie, pentru că acestea nu împiedică justiţiabilul să conteste actul de executare, ci doar instituie anumite termene care trebuie respectate (DCC nr.55 din 6 septembrie 2016, §19).

17. Actele Curţii reprezintă interpretări care se bucură de autoritate, în lumina condiţiilor sociale şi morale şi a nivelului de cunoaştere ştiinţifică existente în momentul pronunţării lor. De obicei, ele sunt respectate şi invocate de către aceasta în interesele certitudinii juridice şi ale evoluţiei ordonate a jurisprudenţei sale (a se vedea, mutatis mutandis, Scoppola v. Italia (nr.3), 22 mai 2012, §94). Totuşi, Curtea poate hotărî ulterior că interpretarea pe care a oferit-o în cauzele precedente poate fi dezvoltată sau că există alte motive incontestabile pentru a-şi schimba interpretarea, inclusiv pentru a se asigura că modul în care interpretează Constituţia reflectă schimbările sociale şi coincide cu condiţiile de viaţă ale prezentului (HCC nr.13 din 14 mai 2018, §23).

18. În Hotărârea nr.6 din 19 martie 2019, §61, Curtea a reţinut că dreptul de a formula o contestaţie nu poate fi exercitat în mod efectiv decât de la data la care persoanei i se aduce la cunoştinţă actul contestat. În caz contrar, el riscă să devină unul teoretic şi iluzoriu. De vreme ce statul garantează un drept, el trebuie să creeze premisele realizării acestuia. Aşadar, având în vedere această jurisprudenţă recentă, Curtea îşi va dezvolta abordarea precedentă.

19. Mai mult, Curtea a reţinut că prezenta sesizare conţine elemente de noutate faţă de sesizarea nr.91g/2016, i.e. critica relativă la imprevizibilitatea dispoziţiilor contestate, care poate genera abuzuri din partea executorilor judecătoreşti, precum şi critica cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al debitorilor. Astfel, Curtea a constatat motive suficiente de natură să impună reexaminarea atât a soluţiei adoptate în trecut, cât şi a considerentelor pe care s-a bazat această soluţie.

20. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa drepturilor garantate de Constituţie, invocate de către autorul acesteia.

21. Curtea a apreciat că problema ridicată în prezenta cauză constă în verificarea conformităţii tezei a doua din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare cu exigenţele calităţii legii, în special în verificarea caracterului cert al acestei norme şi a lipsei insecurităţii juridice pentru destinatarii săi.

22. De asemenea, prevederile contestate ar putea fi considerate, în anumite circumstanţe, un obstacol procedural (a se vedea, mutatis mutandis, Markovic şi alţii v. Italia [MC], 14 decembrie 2006, §94; Balakin v. Rusia, 4 iulie 2013, §40) pentru examinarea de către instanţele de judecată a fondului contestaţiei împotriva actelor executorului judecătoresc. Din acest motiv, Curtea a trebuit să verifice dacă dispoziţiile criticate ar putea afecta esenţa dreptului de acces la un tribunal.

23. Curtea a constatat că aplicarea sechestrelor în privinţa bunurilor mobile sau imobile poate constitui o ingerinţă în dreptul de proprietate al debitorului (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Curţii Europene în cauza Luordo v. Italia, 17 iulie 2003, §67, în care restrângerea drepturilor unei persoane de a administra şi de a dispune de bunurile sale într-o procedură de insolvabilitate (similară unei proceduri de executare silită) a fost considerată de Curte drept o ingerinţă în dreptul de proprietate sub forma controlului folosinţei proprietăţii, în sensul celui de-al doilea paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie).

24. În acest context, Curtea Europeană a menţionat că articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie pretinde adoptarea anumitor măsuri pentru asigurarea protecţiei dreptului de proprietate. Statele au în special obligaţia de a institui proceduri judiciare care implică garanţii suficiente şi, prin urmare, le permit tribunalelor să soluţioneze în mod eficient şi corect orice litigii între persoane private, precum şi între indivizi şi stat (Sovtransavto Holding v. Ucraina, 25 iulie 2002, §96, 97). Curtea a admis că imposibilitatea realizării în mod efectiv a dreptului de a contesta actele executorului judecătoresc care restrâng dreptul de folosinţă şi dispoziţie în privinţa bunurilor debitorilor poate constitui, în anumite circumstanţe, un eşec al statului de a-şi respecta obligaţiile procedurale pozitive care decurg din articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie. Astfel, având în vedere această jurisprudenţă, Curtea a reţinut în prezenta cauză şi incidenţa dreptului de proprietate, sub aspectul respectării obligaţiei pozitive de a se institui proceduri care să asigure protecţia acestuia.

25. Cu privire la dispoziţiile legale contestate, deşi autorul a criticat doar teza a doua din articolul 162 alin.(2) din Codul de executare: „Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.”, Curtea a constatat că teza a doua din articolul 161 alin.(1) stabileşte, de asemenea, că actele de executare întocmite de către executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârşirii lor au trecut mai mult de 6 luni. Având în vedere că aceste dispoziţii legale repetă, în principiu, prevederile contestate de către autorul excepţiei, Curtea a decis să le examineze şi pe acestea.

26. Mai mult, Curtea a observat că, deşi autorul excepţiei a reproşat doar faptul că termenul de şase luni pentru repunerea persoanei în dreptul de a contesta actele executorului se calculează din momentul emiterii acestora, articolul 162 alin.(1) din Cod stabileşte că termenul de 15 zile pentru depunerea contestaţiei se calculează, de asemenea, din momentul emiterii actelor. Pentru că aceste dispoziţii legale nu pot fi privite în mod izolat, ci în coroborare, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, Curtea a decis să supună controlului de constituţionalitate şi textul de lege care reglementează modul de calculare a termenului pentru depunerea contestaţiei, i.e. „de la data săvârşirii lui ori a refuzului de a săvârşi anumite acte” din articolul 162 alin.(1) din Codul de executare.

27. Prin urmare, Curţii îi rămâne să examineze prevederile menţionate supra prin prisma prevederilor articolului 20 din Constituţie, care garantează accesul liber la un tribunal, coroborat cu articolul 23 alin.(2), care stabileşte exigenţele standardului calităţii legii, şi cu articolul 46, care garantează protecţia dreptului de proprietate.

28. În continuare, Curtea va trece la examinarea fondului cauzei.

 

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolului 20, coroborat cu Articolele 23 alin.(2) şi 46 din Constituţie

 

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

29. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că posibilitatea persoanei de a contesta actele emise de către executorii judecătoreşti în procedura de executare este imprevizibilă. Pe de o parte, articolele 66 alin.(2) şi 67 alin.(7) din Codul de executare stabilesc că termenul pentru contestarea încheierilor şi a celorlalte acte ale executorului judecătoresc se calculează din momentul comunicării actului, iar pe de altă parte, articolul 162 alin.(2) din Cod prevede că persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni. Sub acest aspect, autorul susţine că este imposibilă contestarea unui act care îi lezează drepturile şi interesele unui debitor sau unui alt participant la procedura de executare, dacă acesta a aflat despre existenţa actului abia după şase luni de la adoptarea sa. Autorul consideră că persoanei trebuie să i se ofere posibilitatea de a contesta actele în discuţie de la data la care acesta i s-a adus la cunoştinţă, nu de la data emiterii lui.

30. Prin urmare, în opinia autorului excepţiei, soluţia legislativă potrivit căreia persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat al executorului judecătoresc au trecut mai mult de şase luni contravine dreptului de acces liber la justiţie şi nu asigură protecţia dreptului de proprietate al debitorilor.

 

B. Argumentele autorităţilor

31. Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că Codul de executare nu împiedică justiţiabilii să conteste actele de executare, legea doar instituie anumite termene care urmează a fi respectate. De altfel, instituirea unor termene serveşte unei mai bune administrări a justiţiei. Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile în termenele stabilite de lege dau conţinut ordinii de drept şi reprezintă expresia celerităţii şi a fermităţii în privinţa procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti. Prin urmare, Preşedintele Republicii Moldova consideră că prevederile contestate nu instituie o limitare disproporţionată a accesului liber la justiţie.

32. Parlamentul a susţinut în opinia sa scrisă că prevederile contestate nu încalcă accesul liber la justiţie, ci instituie anumite limite. Astfel, stabilirea unor termene de decădere în vederea exercitării unor drepturi procedurale constituie o prerogativă exclusivă a Parlamentului.

33. În opinia sa scrisă, Guvernul a menţionat că prevederile contestate urmăresc scopul asigurării securităţii raporturilor juridice şi sunt proporţionale cu acesta.

 

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

1.1. Calitatea legii

34. Exigenţele preeminenţei dreptului presupun, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, 2011, §41). În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile şi previzibile.

35. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, §68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial.

36. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (GesturJ ónsson şi Ragnar Halld ór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, §88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §40).

37. Totodată, pentru ca legea să îndeplinească cerinţa previzibilităţii, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii discreţionare a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a-i oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, §66; Seychell v. Malta, 28 august 2018, §50-52).

38. O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii (HCC nr.28 din 23 noiembrie 2015, §61).

39. La elaborarea unui act normativ, legislatorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigenţelor calităţii, i.e. accesibilitatea şi previzibilitatea. În particular, textul legislativ trebuie să fie conform cu principiul coerenţei (HCC nr.6 din 19 martie 2019, §§39, 40).

40. Astfel, legea trebuie să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative, care generează incertitudine şi insecuritate juridică (HCC nr.2 din 30 ianuarie 2018, §45).

1.2. Dreptul de acces la un tribunal

41. Dreptul de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituţie şi, respectiv, de articolul 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să fie unul practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuţie reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act care constituie o ingerinţă în exercitarea drepturilor lor. Dreptul de acces la un tribunal include nu doar dreptul de a iniţia o acţiune, ci şi dreptul la soluţionarea cauzei de către un tribunal competent să se pronunţe asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept (Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, §86).

42. Dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Acesta poate fi limitat. Limitările accesului la o instanţă trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţionale, pentru a nu afecta însăşi esenţa dreptului. Această afirmaţie este valabilă şi pentru normele de natură procedurală care stabilesc termene în interiorul cărora persoanele ar putea formula o contestaţie (Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, §36).

43. Folosirea termenelor limitative priveşte asigurarea bunei-administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice.

44. Durata termenului este o chestiune în privinţa căreia statul dispune de o marjă de apreciere. De principiu, instituirea unor termene scurte (e.g. de cinci, de şapte sau de zece zile) pentru formularea unei contestaţii nu ridică, per se, o problemă în baza articolului 6 §1 din Convenţia Europeană (Mamikonyan v. Armenia, 16 martie 2010, §29).

45. Totuşi, aceste termene nu trebuie să fie excesiv de rigide, pentru a lipsi persoana de o contestaţie efectivă. Astfel, dreptul de a înainta o acţiune sau de a introduce o cale de atac trebuie să apară din momentul în care persoana a luat cunoştinţă, în mod efectiv, de actul care poate să aducă atingere drepturilor sau intereselor sale legitime (Miragall Escolano şi alţii v. Span ia, 25 ianuarie 2000, §37; Georgiy Nikolayevich Mikhaylov v. Rusia, 1 aprilie 2010, §54).

1.3. Aspectul procedural al dreptului de proprietate

46. Dreptul la un proces echitabil presupune că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî în privinţa încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Unul dintre aceste drepturi cu caracter civil este dreptul de proprietate. În timp ce articolul 46 din Constituţie asigură protecţia dreptului de proprietate, sub aspectul său substanţial, articolul 20 din Constituţie pretinde adoptarea unor garanţii procedurale, în vederea soluţionării litigiilor privind dreptul de proprietate. Cu alte cuvinte, dispoziţiile articolului 46 din Constituţie stabilesc limitele ingerinţei în dreptul de proprietate, iar dispoziţiile articolului 20 garantează accesul la un tribunal şi la un proces echitabil pentru a se stabili dacă ingerinţa a fost proporţională.

47. Cu privire la aspectul procedural al dreptului de proprietate, Curtea Europeană a menţionat că, deşi articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie nu stabileşte, în mod expres, obligaţii procedurale, dreptul naţional trebuie să ofere persoanei posibilitatea de a prezenta cazul său unei autorităţi competente să se pronunţe în privinţa măsurii care aduce atingere dreptului său de proprietate (Vrzi ć v. Croaţia, 12 iulie 2016, §110). Sub acest aspect, Curtea Europeană a reţinut că articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie obligă statele contractante să instituie proceduri judiciare care implică garanţii procedurale suficiente şi care permit, prin urmare, tribunalelor naţionale să hotărască în mod efectiv şi corect cu privire la orice litigii privind dreptul de proprietate dintre indivizi sau dintre indivizi şi stat (Zagreba čka banka d.d. v. Croaţia, 12 decembrie 2013, §§250, 251). Garanţiile articolului 6 din Convenţie sunt aplicabile şi în cadrul acestor proceduri.

48. Prin urmare, atunci când este în discuţie dreptul de proprietate, persoana interesată trebuie să aibă la dispoziţie suficiente garanţii procedurale şi trebuie să aibă posibilitatea unui acces efectiv la un tribunal, care să se pronunţe cu privire la pretinsele ingerinţe în dreptul său.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

49. Curtea reţine că, în baza articolului 162 alin.(1) din Codul de executare, participanţii la procedura de executare pot contesta actele executorilor judecătoreşti în termen de 15 zile de la data emiterii lor. Terţii care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele de executare întocmite de executorul judecătoresc în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori trebuie să afle despre aceste acte.

50. Spre deosebire de aceste dispoziţii legale, potrivit articolelor 66 alin.(2) şi 67 alin.(7) din Codul de executare, termenul pentru contestarea încheierilor şi a celorlalte acte ale executorului judecătoresc se calculează din momentul comunicării actului destinatarului său.

51. În consecinţă, contestarea actelor emise în procedura de executare este reglementată în mod divergent de mai multe prevederi ale aceluiaşi act normativ. Această incoerenţă normativă creează insecuritate juridică pentru destinatarii legii. Atât justiţiabilii, cât şi subiectele dotate cu competenţa aplicării Codului de executare se află în dificultate, fiind puşi în situaţia de a alege între mai multe variante posibile.

52. Chiar făcându-se apel la consultanţa de specialitate, persoana nu ar putea stabili, fără echivoc, în baza cărei norme – articolul 162 alin.(1), articolul 66 alin.(2) sau articolul 67 alin.(7) din Codul de executare – se va stabili data de la care se calculează termenul pentru contestarea actului executorului judecătoresc. Există riscul ca alegerea unei norme să fie stabilită în baza unor criterii arbitrare şi discreţionare de către cei dotaţi cu competenţa aplicării legii, astfel încât persoana să nu-şi poată realiza în mod efectiv dreptul de a contesta un act al executorului judecătoresc, inclusiv unul prin care se aplică sechestrul în privinţa bunurilor.

53. Aplicarea modului de calculare a termenului prevăzut de articolul 162 alin.(1) din Codul de executare ar putea conduce la restrângerea nejustificată a dreptului de acces la un tribunal. Astfel, un debitor sau un alt participant la procedura de executare căruia din culpa executorului nu i s-a trimis actul de executare sau care nu recepţionează acest act în timp util, prin intermediul serviciilor poştale, nu îşi va putea realiza în mod efectiv dreptul de a contesta actul respectiv în cele 15 zile de la emiterea acestuia.

54. S-ar putea susţine că prevederile tezei întâi a articolului 162 alin.(1) din Codul de executare sunt aplicabile doar în privinţa persoanelor care au participat în mod efectiv la o acţiune de executare, pentru că prevederile acesteia utilizează noţiunea de „participanţi la procesul de executare”, în vederea desemnării subiectelor care au dreptul de a contesta actele executorilor judecătoreşti în termen de 15 zile de la data emiterii lor. Totuşi, Codul de executare reprezintă un sistem juridic coerent, iar prevederile sale trebuie interpretate în mod sistematic. Sub acest aspect, Curtea observă că, potrivit articolului 42 din Cod, participanţii la procedura de executare sunt: părţile (creditorul şi debitorul), creditorii intervenienţi, reprezentanţii, specialiştii, experţii, interpreţii şi martorii asistenţi. Prin urmare, prevederile în discuţie sunt aplicabile deopotrivă în cazul persoanelor care au asistat sau nu au asistat la acţiunile de executare.

55. Curtea observă că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorul a pretins că actele de executare, inclusiv aplicarea unor sechestre, i-au fost aduse la cunoştinţa debitorului peste aproximativ 18 luni.

56. În asemenea condiţii, chiar dacă persoana a luat cunoştinţă de actele executorului, ea se va afla în imposibilitatea repunerii în termenul pentru realizarea dreptului la contestarea actelor de executare, pentru că, potrivit articolelor 161 alin.(1) şi 162 alin.(2) din Codul de executare, persoana nu poate fi repusă în termen dacă au trecut mai mult de 6 luni din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat. Această idee este valabilă şi pentru ipoteza în care terţii care nu au participat la procedura de executare află despre existenţa unor acte de executare care le lezează drepturile şi interesele, însă nu le vor putea contesta, pentru că au trecut mai mult de şase luni din momentul emiterii lor.

57. Sub acest aspect, Curtea Europeană a menţionat că, deşi respectarea termenelor prevăzute în legislaţia internă este în interesul securităţii juridice şi al bunei-administrări a justiţiei, în cazuri excepţionale trebuie să se dea dovadă de flexibilitate, pentru a se asigura faptul că accesul la un tribunal nu este limitat prin încălcarea prevederilor Convenţiei (Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, §42).

58. În acest sens, Curtea îşi reiterează constatările din Hotărârea nr.6 din 19 martie 2019, §61, în care a menţionat că, de vreme ce statul a prevăzut dreptul de a formula o contestaţie, acesta trebuie să creeze premisele realizării acestui drept.

59. Având în vedere cele menţionate, Curtea conchide că teza a doua „Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.” a articolului 161 alin.(1), teza a doua „Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.” a articolului 162 alin.(2) şi textul „de la data săvârşirii lui ori a refuzului de a săvârşi anumite acte” din articolul 162 alin.(1) din Codul de executare contravin articolului 20, coroborat cu articolele 23 alin.(2) şi (4), din Constituţie şi, prin urmare, trebuie declarate neconstituţionale.

60. Astfel, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, termenul pentru contestarea actelor emise de către executorii judecătoreşti în procedura de executare se va calcula potrivit regulilor stabilite de articolele 66 alin.(2) sau, după caz, 67 alin.(7) din Codul de executare. În ipoteza în care actele emise de executor sunt contestate de către terţii care nu au participat la procedura de executare se vor aplica în continuare prevederile tezei a doua din articolul 162 alin.(1) din Codul de executare, potrivit cărora terţii care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele de executare, întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori trebuiau să afle despre aceste acte. Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de contestare a actelor emise de către executor vor putea fi repuse în termenul de contestare, în baza tezei întâi a articolului 162 alin.(2) din Codul de executare, în condiţiile Codului de procedură civilă.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl avocat Anatolie Bacalîm, în dosarul nr.2r-2541/2018, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Se declară neconstituţionale:

- teza a doua „Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.” a articolului 161 alin.(1) din Codul de executare;

- textul „de la data săvârşirii lui ori a refuzului de a săvârşi anumite acte” din articolul 162 alin.(1) din Codul de executare;

- teza a doua „Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.” a articolului 162 alin.(2) din Codul de executare.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.