H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 1 din

Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii

extremiste (utilizarea simbolurilor naziste)

(Sesizarea nr.29a/2015)

 

nr. 28  din  23.11.2015

 

Monitorul Oficial nr.79-89/23 din 01.04.2016

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Teodor Papuc, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 29 iunie 2015

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în şedinţă plenară închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională în data de 29 iunie 2015 de către dl Ştefan Creangă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin.(1) lit.g) şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituţionalităţii sintagmei „a unor atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare” din articolul 1 lit.b) din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste.

2. Autorul sesizării pretinde că sintagma contestată, care prevede interzicerea utilizării atributelor sau simbolurilor asemănătoare, până la confundare, cu simbolistica nazistă, încălcă articolele 31, 32 şi 54 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 octombrie 2015, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului.

5. Autorul sesizării, dl Ştefan Creangă, a fost reprezentat la şedinţa publică a Curţii de către dl Dumitru Roman. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk. Guvernul a fost reprezentant de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei.

 

ÎN FAPT

6. La 21 februarie 2003, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.54 privind contracararea activităţii extremiste, prin care a definit noţiunile şi principiile cu referire la activitatea extremistă şi a stabilit mecanismul normativ aplicabil în procesul de contracarare a acestui fenomen.

7. Articolul 1 din Legea nr.54 privind contracararea activităţii extremiste defineşte noţiunea de activitate extremistă şi formele ei, printre acestea regăsindu-se şi propagarea şi demonstrarea în public a atributelor sau a simbolicii naziste, a unor atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă [lit.b)].

8. Articolul 2 lit.a) din Legea nr.54 stabileşte principiile contracarării activităţii extremiste. Dintre acestea se remarcă recunoaşterea, respectarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi a intereselor legitime ale organizaţiilor.

9. Potrivit articolului 6 din legea menţionată, în Republica Moldova se interzic înfiinţarea şi activitatea asociaţiilor obşteşti şi religioase, precum şi a altor organizaţii, ale căror scopuri sau acţiuni au ca orientare desfăşurarea activităţii extremiste. Atribuirea unor materiale la cele cu caracter extremist se dispune prin hotărârea instanţei de judecată. În temeiul hotărârii judecătoreşti, Ministerul Justiţiei, prin ordin, include materialul în Registrul materialelor cu caracter extremist.

10. În acest sens, practica judiciară prezentată de către autorul sesizării atestă existenţa unor soluţii contrare în privinţa aceluiaşi obiect. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani nr.3 CA-2409/08 din 5 august 2008, s-a dispus includerea în Registrul materialelor cu caracter extremist a materialelor pe care era imprimat un anumit simbol (simbolul Falun). Pe de altă parte, prin Hotărârea nr.2 – 284/10 din 17 februarie 2010 şi încheierea din 30 octombrie 2008 a Judecătoriei Buiucani, s-a dispus excluderea din Registrul materialelor cu caracter extremist a materialelor pe care era imprimat acelaşi simbol. Apoi, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2rac-1/15 din 28 ianuarie 2015, s-a decis din nou includerea simbolului în Registrul materialelor cu caracter extremist (Ordinul ministrului justiţiei nr.416 din 25 septembrie 2008, publicat în Monitorul Oficial nr.180-181 din 3 octombrie 2008, Ordinul ministrului justiţiei nr.8 din 17 ianuarie 2011, publicat în Monitorul Oficial nr.18-21 din 28 ianuarie 2011, care îl anulează pe primul, şi Ordinul ministrului justiţiei nr.56 din 24 februarie 2015, publicat în Monitorul Oficial nr.52-57 din 6 martie 2015).

 

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

A. Legislaţia naţională

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

„(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sânt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.”

Articolul 40

Libertatea întrunirilor

„Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

[...]

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

 

12. Prevederile relevante ale Legii nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste (M.O., 2003, nr.56-58, art.245) sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiuni principale

„În sensul prezentei legi, noţiunile de mai jos au următoarele semnificaţii:

[...]

activitate extremistă:

[...]

b) propagarea şi demonstrarea în public a atributelor sau a simbolicii naziste, a unor atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă;

[...]”

Articolul 2

Principiile de bază ale contracarării activităţii extremiste

„Contracararea activităţii extremiste se bazează pe următoarele principii:

a) recunoaşterea, respectarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi a intereselor legitime ale organizaţiilor;

[...]”

Articolul 6

Răspunderea asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei

alte organizaţii pentru desfăşurarea activităţii extremiste

„(1) În Republica Moldova se interzic înfiinţarea şi activitatea asociaţiilor obşteşti şi religioase, precum şi a altor organizaţii, ale căror scopuri sau acţiuni au ca orientare desfăşurarea activităţii extremiste.

(2) În cazul în care în activitatea asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii, inclusiv în activitatea a cel puţin unei subdiviziuni teritoriale sau a unei alte subdiviziuni a acesteia, se depistează fapte ce denotă extremism, aceasta este sesizată/avertizată în scris asupra inadmisibilităţii desfăşurării unei asemenea activităţi, indicându-se temeiurile concrete ale sesizării/avertizării, inclusiv încălcările comise. În cazul în care este posibilă adoptarea unor măsuri pentru înlăturarea încălcărilor comise, în sesizare/avertisment se va indica, de asemenea, termenul de înlăturare a acestora, care va fi de o lună de la data sesizării/avertizării.

(3) Sesizarea/avertizarea asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii se face de către Procurorul General sau procurorii subordonaţi acestuia, ori de către Ministerul Justiţiei sau Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor.

(4) Sesizarea/avertismentul poate fi contestată, în modul stabilit, în instanţa de judecată.

(5) Dacă sesizarea/avertismentul nu a fost contestată în instanţă, în modul stabilit, sau nu a fost declarată ilegală de instanţă, precum şi dacă, în termenul stabilit, respectiva asociaţie obştească sau religioasă ori organizaţie, subdiviziune teritorială ori o altă subdiviziune a acesteia nu a înlăturat încălcările comise care au servit drept temei pentru sesizare/avertizare sau dacă, în curs de 12 luni de la data sesizării/avertizării, au fost depistate noi fapte ce denotă existenţa unor indicii de extremism în activitatea lor, în temeiul cererii Procurorului General sau procurorilor subordonaţi acestuia, a Ministerului Justiţiei sau a Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor, instanţa de judecată pronunţă o hotărâre privind încetarea sau suspendarea pe un termen de până la un an a activităţii respectivelor asociaţii obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii.

(6) În cazul în care instanţa de judecată a pronunţat, în temeiurile prevăzute de prezenta lege, hotărârea privind încetarea sau suspendarea activităţii asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii, activitatea subdiviziunilor teritoriale sau a altor subdiviziuni ale acesteia, de asemenea, va fi încetată sau suspendată.”

Articolul 10

Registrul materialelor cu caracter extremist

„(1) Ministerul Justiţiei ţine registrul materialelor cu caracter extremist.

(2) Copia de pe hotărârea instanţei de judecată rămasă definitivă privind declararea materialului informaţional ca având caracter extremist se expediază Ministerului Justiţiei care, prin ordin, include materialul indicat în hotărârea instanţei de judecată în registrul materialelor cu caracter extremist.

(3) Ordinul privind includerea materialului în registrul materialelor cu caracter extremist se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi în mijloacele de informare în masă republicane.

(4) Ordinul privind includerea materialului în registrul materialelor cu caracter extremist poate fi atacat, în modul stabilit, în instanţa de judecată.

(5) Difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a materialelor incluse în registrul materialelor cu caracter extremist se interzice.

(6) Persoanele vinovate de pregătirea, difuzarea sau păstrarea ilegală, în scopul difuzării ulterioare, a materialelor menţionate sunt trase la răspundere penală ori administrativă.”

 

B. Acte normative internaţionale

13. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la New York la 10 decembrie 1948 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217 din 28 iulie 1990) sunt următoarele:

Articolul 19

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.”

14. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298 din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 10

Libertatea de exprimare

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

Articolul 11

Libertatea de întrunire şi de asociere

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”

 

ÎN DREPT

15. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că norma contestată vizează în esenţă interdicţia utilizării unor atribute sau simboluri asemănătoare, până la confundare, cu simbolica nazistă.

16. Astfel, sesizarea se referă la elemente şi principii cu valoare constituţională, precum libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor şi de asociere prin utilizarea publică a anumitor atribute şi simboluri distinctive.

 

A. ADMISIBILITATEA

17. În conformitate cu decizia sa din 6 octombrie 2015, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale conferă deputatului dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

19. Curtea subliniază că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea relaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

20. Curtea reţine că obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie sintagma „a unor atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare” din articolul 1 lit.b) al Legii nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste.

21. Curtea observă că norma contestată nu a făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

22. Curtea notează că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există niciun temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

23. Prin urmare, Curtea va examina normele contestate în raport cu articolele 32 şi 40 din Constituţie, raportate la condiţia calităţii legii, care rezultă din articolul 23 alin.(2) coroborat cu articolul 54 din Constituţie.

 

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 32 ŞI 40 COMBINATE CU ARTICOLELE 23 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

24. Potrivit autorului sesizării, norma contestată contravine articolului 32 din Constituţie, care prevede următoarele:

„(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

[…]”

25. De asemenea, norma contestată urmează a fi examinată şi prin prisma articolului 40 din Constituţie, potrivit căruia:

„Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.”

26. În acelaşi timp, la examinarea standardului calităţii legii, Curtea va aplica prevederile articolului 23 alin.(2) din Constituţie:

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

27. De asemenea, norma supusă controlului constituţionalităţii va fi examinată şi prin prisma articolului 54 din Constituţie, care prevede:

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

[...]”

 

1. Argumentele autorului sesizării

28. Autorul sesizării susţine că sintagma „a unor atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare” prevăzută de art.1 lit.b) din Legea nr.54 privind contracararea activităţii extremiste încalcă garanţiile constituţionale privind libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor, prin stabilirea, de o manieră ambiguă, a unor limitări în exercitarea acestor libertăţi.

29. Autorul sesizării consideră că formularea contestată nu este suficient de clară şi previzibilă.

30. În consecinţă, dată fiind lipsa clarităţii şi previzibilităţii, ar putea exista limitări nejustificate în cazul libertăţii de exprimare şi al libertăţii întrunirilor. Aşadar, autorul sesizării consideră că restricţiile stabilite de sintagma contestată de la art.1 lit.b) din Legea nr.54 privind contracararea activităţii extremiste nu se încadrează în limitele articolului 54 din Constituţie.

 

2. Argumentele autorităţilor

31. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că atribuţia Parlamentului de adoptare a legilor presupune dreptul de apreciere a situaţiilor care necesită reglementare normativă şi de decizie asupra oportunităţii adoptării actelor legislative, efectele cărora urmează să aducă la îndeplinire interesul general al societăţii. Potrivit acestei opinii, propagarea şi utilizarea în public a unor atribute sau simboluri asemănătoare cu simbolica nazistă nu constituie o încălcare a libertăţii de asociere şi de exprimare. Aceste libertăţi nu au un caracter absolut. Astfel, legislatorul deţine o marjă largă de apreciere în acest sens, iar o eventuală ingerinţă în libertăţile enunţate prin afişarea în public a simbolurilor ce pot fi confundate cu cele naziste ar fi justificată de contextul istoric specific şi de asocierea cu regimul totalitar nazist, ofensator pentru o mare parte a cetăţenilor Republicii Moldova. Utilizarea simbolurilor totalitare menţionate reprezintă o reflectare a convingerilor politice extremiste ale regimului nazist. Preşedintele Republicii Moldova afirmă faptul că legea contestată corespunde tuturor criteriilor de calitate.

32. În opinia sa, Parlamentul consideră că dispoziţiile legale contestate sunt suficient de clare, accesibile şi previzibile. De asemenea, simpla utilizare a simbolisticii, fără scop propagandistic, nu poate fi calificată drept activitate extremistă.

33. Potrivit opiniei Guvernului, sintagma contestată de către autorul sesizării este suficient de clară şi previzibilă, fiind necesară într-o societate democratică pentru contracararea tentativelor de reînviere a ideologiei naziste, pentru asigurarea ordinii publice, a respectării onoarei şi demnităţii persoanelor care au suportat consecinţele regimului nazist. Totodată, în opinie se subliniază faptul că legislaţia pertinentă prevede că activitate extremistă înseamnă propagarea şi demonstrarea în public a simbolurilor asemănătoare, până la confundare, cu cele ale regimului nazist, iar nu simpla utilizare a acestora, fără a se face vreo propagandă.

 

3. Aprecierea Curţii

34. Curtea observă că norma contestată vizează limitarea libertăţii de asociere a organizaţiilor care utilizează „atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă”. Întrucât utilizarea acestor atribute sau simboluri echivalează cu exprimarea unei opinii sub forma discursului simbolic, interdicţia vizează în mod direct libertatea de exprimare. Prin urmare, libertatea de asociere este afectată în mod indirect, prin limitarea libertăţii de exprimare.

35. Dată fiind similitudinea circumstanţelor de fapt şi de drept, Curtea va urma în prezenta cauză aceeaşi linie de gândire ca în Hotărârea nr.12 din 4 iunie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la interzicerea simbolurilor comuniste şi a promovării ideologiilor totalitare.

3.1. Principii generale

3.1.1. Standardele şi practica internaţională privind condamnarea regimurilor totalitare

36. Rezoluţia nr.213 (2009) a Parlamentului European privind conştiinţa europeană şi totalitarismul exprimă o condamnare drastică a tuturor regimurilor totalitare şi nedemocratice, dar nu abordează utilizarea simbolisticii acestora.

37. În iunie – iulie 2009, în cadrul sesiunii a 18-a a Adunării Parlamentare, OSCE a adoptat Declaraţia de la Vilnius, prin care a stabilit că „în secolul douăzeci ţările europene au trecut prin două regimuri totalitare – nazist şi stalinist, care au cauzat acte de genocid, încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului, crime de război şi crime împotriva umanităţii”, statele participante din cadrul OSCE au fost îndemnate „să se opună în mod unitar tuturor regimurilor totalitare, independent de trecutul ideologic pe care le-ar avea acestea,” şi să condamne „glorificarea regimurilor totalitare, inclusiv demonstraţiile publice de glorificare a trecutului nazist şi stalinist”.

38. La 18 decembrie 2014, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia împotriva glorificării nazismului, neo-nazismului şi a altor practici care contribuie la dezvoltarea formelor contemporane ale rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi altor forme de intoleranţă de acest gen. În Rezoluţia ONU sunt condamnate toate organizaţiile şi orice propagandă bazate pe idei de superioritate a unei naţiuni, precum şi justificarea sau promovarea discriminării şi a urii rasiale.

39. În unele ţări din Europa există un consens referitor la faptul că regimurile totalitare au săvârşit încălcări masive ale drepturilor omului, fiind adoptate în acest sens legi privind interzicerea acestora.

40. Cehoslovacia în 1991, prin Codul penal, a impus sancţiuni penale persoanelor ce „sprijină şi promovează mişcările care în mod demonstrativ vizează suprimarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau răspândirea duşmăniei naţionale, rasiale, de clasă sau religioase.”. Curtea Constituţională cehă a declarat norma în cauză neconstituţională pentru că „interzicerea cu desăvârşire a sprijinului sau promovării fascismului ori comunismului ar fi incompatibilă cu principiul reglementării specificative al legii penale”, întrucât „într-un caz de aşa natură o mişcare fascistă sau comunistă nu ar fi definită adecvat”.

41. În 2000, în baza Codului penal, Ungaria a incriminat utilizarea atât a simbolurilor fasciste, cât şi a celor comuniste, precum secera, ciocanul sau steaua roşie. Fiind sesizată în acelaşi an, Curtea Constituţională a Ungariei a declarat constituţională această interdicţie pentru că „aceste simboluri (ciocanul, secera şi steaua roşie) au un singur sens, fix, pentru locuitorii Ungariei, faptul că ele au avut legătură cu ideologia comunistă şi regimul comunist şi faptul că ideologia comunistă a fost o ideologie a urii şi agresiunii; precum şi că simbolurile în consecinţă au fost simboluri ale dictaturii”.

42. Ulterior, prin hotărârea Curţii Europene din 2008, Ungaria a fost condamnată pentru încălcarea libertăţii de exprimare în cauza Vajnai vs. Ungaria în legătură cu condamnarea penală a unui membru de partid pentru aplicarea pe haină a unui simbol comunist în timpul unui eveniment public. Stabilind că singurele elemente probante pe care se bazează condamnarea sunt totodată modalităţi de exercitare a libertăţii de exprimare, Curtea Europeană a constatat că a existat o ingerinţă. În opinia Curţii Europene, chiar dacă atingerea adusă de autorităţile naţionale dreptului reclamanţilor la libertatea de exprimare ar putea fi justificată prin încercarea de a proteja ordinea publică, sancţiunile penale aplicate persoanelor interesate, adică aproape patru ani de închisoare, erau vădit disproporţionate, prin natura şi prin gravitatea lor, în raport cu scopul legitim urmărit prin condamnarea acestora. Curtea Europeană a stabilit că instanţele interne au trecut dincolo de ceea ce ar fi constituit o restrângere necesară a libertăţii de exprimare a reclamanţilor.

43. În noiembrie 2011, Curtea Europeană a constatat o altă încălcare a articolului 10 al Convenţiei, în baza acestei legi, în cazul Fratanolo vs. Ungaria, care la fel se referea la afişarea publică a unei stele roşii de către un membru al unui partid de stânga din Ungaria.

44. La 19 februarie 2013, Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională interdicţia privind utilizarea simbolurilor regimurilor totalitare fasciste şi comuniste, constatând o încălcare a principiului siguranţei juridice şi a libertăţii de exprimare.

45. În baza acestei hotărâri, în aprilie 2013, Parlamentul ungar a votat legea în altă redacţie, operând modificări tehnice, pentru a corespunde cu principiul reglementării specificative.

46. În 2009 Polonia a instituit sancţiuni penale pentru promovarea publică a sistemului fascist sau totalitar. Aceste reglementări penale au fost contestate în Tribunalul Constituţional polonez, care, în 2011, le-a declarat neconstituţionale. În fundamentarea hotărârii sale, Tribunalul a constatat că norma din Codul penal nu întruneşte criteriile de aplicabilitate în contextul prevederilor din legislaţia penală, fiind formulată într-un mod incorect, imprecis şi neclar, fapt ce duce la încălcarea libertăţii de exprimare.

3.1.2. Limitele restrângerii libertăţii de exprimare şi de asociere

47. Curtea accentuează că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele societăţii democratice şi o condiţie pentru progresul şi împlinirea persoanei.

48. Constituţia garantează oricărei persoane, prin articolul 32, dreptul de a se exprima liber în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

49. Curtea reiterează că libertatea exprimării nu este un drept absolut, fiind susceptibil de limitări, potrivit articolului 54 din Constituţie. Astfel, limitările trebuie să fie prevăzute de lege, trebuie să urmărească un scop legitim şi trebuie să nu aducă atingere înseşi existenţei libertăţii de exprimare.

50. Libertatea de exprimare mai poate fi supusă unor restrângeri prin prisma prevederilor speciale impuse de articolul 32 alin.(2) şi (3) din Constituţie. În acest sens, norma constituţională prevede că exercitarea libertăţii exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul persoanei la viziune proprie. De asemenea, norma constituţională permite autorităţilor publice să interzică şi să pedepsească prin lege acţiunile de contestare şi defăimare a statului şi poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi la alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.

51. În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a constatat că, deşi libertatea de exprimare poate fi supusă unor excepţii, acestea „trebuie să fie interpretate restrictiv”, iar „necesitatea restricţiilor trebuie argumentată în mod convingător” (a se vedea, Observer şi Guardian v. Regatul Unit, din 26 noiembrie 1991, § 59, seria A nr.216).

52. De asemenea, Curtea Europeană a stabilit că măsurile care restricţionează libertatea de exprimare, altele decât cele aplicate în cazuri de instigare la violenţă sau respingerea principiilor democratice – oricât de şocante şi inacceptabile pot părea pentru autorităţi anumite opinii– nu servesc de fapt democraţiei şi de multe ori chiar o pot pune în pericol (Sergey Kuznetsov v. Rusia, 23 octombrie 2008, § 45; Alekseyev v. Rusia, 21 octombrie 2010, § 80).

53. În aceeaşi ordine de idei, potrivit art.11 din Convenţia Europeană, şi libertatea de întrunire sau asociere poate fi supusă unor restrângeri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora, în măsura în care aceste limitări să nu aducă atingere înseşi existenţei dreptului.

3.1.3. Calitatea legii

54. Curtea subliniază că, în conformitate cu articolul 4 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte.

55. În acest sens, condiţiile articolelor 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie, ca statul să publice şi să facă accesibile toate legile şi ca exerciţiul drepturilor şi libertăţilor să nu poată fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, trebuie interpretate prin prisma criteriilor impuse de jurisprudenţa Curţii Europene.

56. Noţiunea de „lege” este o noţiune autonomă (Bosphorus Airways v. Irlanda, hotărârea Marii Camere din 30 iunie 2005, § 143). Această noţiune presupune lipsa arbitrariului, iar lipsa arbitrariului este un element esenţial al principiului preeminenţei dreptului, menţionat în Preambulul Convenţiei Europene, şi al principiului statului de drept, menţionat în articolul 1 alin.(3) din Constituţie.

57. Noţiunea de „lege” poate cuprinde surse de drept ca legislaţia primară ori delegată a unui stat, precum şi hotărârile judecătoreşti (Kafkaris v. Cipru, hotărârea Marii Camere din 12 februarie 2008, § 118-121). Ea nu include „practicile statale” neconforme cu dreptul scris al statelor ori cu hotărârile judecătoreşti şi cu obligaţiile internaţionale ale statelor în materie de drepturi ale omului (Streletz, Kessler şi Krenz v. Germania, hotărârea Marii Camere din 22 martie 2001, § 91).

58. Pentru a se stabili caracterul de „lege” în înţelesul Convenţiei şi al Constituţiei, al unei norme de drept, trebuie efectuat un test al „suficienţei” acesteia pentru a se verifica dacă norma de drept este accesibilă, clară, previzibilă şi dacă oferă garanţii împotriva abuzurilor.

59. Condiţia accesibilităţii impune ca textele de lege să poată fi accesate de către reclamant (Silver şi alţii v. Regatul Unit, hotărârea din 25 martie 1983, § 87-88). Dacă se invocă texte sau reguli care suplimentează limbajul vast al unei norme primare şi publice, atunci şi acestea trebuie să poată fi accesate de către reclamant. În cauza Silver şi alţii v. Regatul Unit (citată mai sus) s-a admis faptul că restricţiile asupra corespondenţei deţinuţilor, impuse în baza unor ordine şi instrucţii nepublicate, care completau legislaţia delegată relevantă, nu puteau fi utilizate pentru a se stabili că ingerinţa era „prevăzută de lege”.

60. Condiţia preciziei suficiente sau a previzibilităţii presupune existenţa unor norme de drept detaliate în privinţa subiectului tratat (Kruslin v. Franţa, hotărârea din 24 aprilie 1990, § 27). Ea impune o analiză mai riguroasă a normei de drept. Curtea Europeană a statuat că nivelul de precizie al legislaţiei interne „depinde într-o măsură considerabilă de conţinutul actului normativ avut în vedere, domeniul pe care este menit să-l acopere, numărul şi statutul celor cărora le este adresat” (Chorherr v. Austria, hotărârea din 25 august 1993, § 25). Testul preciziei legii impune ca în situaţiile în care legea conferă o anumită marjă de discreţie, ea să indice cu suficientă claritate limitele acesteia (Silver şi alţii v. Regatul Unit (§ 80). În Al-Nashif v. Bulgaria (hotărârea din 20 iunie 2002, § 119-123) – un caz care a vizat expulzarea unei persoane din motive de securitate naţională –, Curtea Europeană a statuat că „legea trebuie să indice cu suficientă claritate marja de discreţie care este conferită autorităţilor competente şi maniera exercitării acesteia, având în vedere scopul legitim al măsurii în cauză, pentru a acorda persoanelor protecţia adecvată împotriva ingerinţelor arbitrare”.

61. O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii (Ostrovar v. Moldova, hotărârea din 13 septembrie 2005, § 98 şi § 105-108). Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru puterea discreţionară nelimitată a instanţelor judecătoreşti.

3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

62. Cu referire la sintagma contestată, Curtea reţine că restricţiile privind libertatea conştiinţei şi exprimării sunt prevăzute în contextul propagării şi demonstrării în public a unor atribute/simboluri care se aseamănă, până la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă.

63. Curtea constată că norma contestată este accesibilă pentru publicul larg, având în vedere faptul că Legea nr.54 din 21 februarie 2003 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.56-58 din 28 martie 2003. Constatarea este motivată de prezumţia cunoaşterii legii, care decurge din principiul general de drept Nemo censetur ignorare legem.

64. În acelaşi timp, Curtea nu poate ignora faptul că, în eventualitatea nerespectării prevederii conte state, articolul 6 alin.(6) din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 creează posibilitatea pronunţării de către instanţa de judecată a încetării sau suspendării activităţii asociaţiei obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii. Aplicarea acestui articol reprezintă în esenţă o sancţiune de natură penală, în sensul Convenţiei, date fiind natura, scopul şi gravitatea sancţiunilor prevăzute de acesta.

65. Curtea subliniază că în materie penală legislatorul trebuie să fie deosebit de precis, clar şi corect, aşa cum o impune principiul nulla poena sine lege, consacrat de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

66. Persoanele vizate de norma de drept penal trebuie să fie capabile să stabilească caracteristicile esenţiale ale actului prohibit doar în baza prevederilor care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică.

67. Curtea observă că întreaga redacţie a art.1 lit.b) din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste este formulată de o manieră imprecisă şi neclară, acordând instanţelor judecătoreşti o marjă largă de discreţie, fapt care generează existenţa hotărârilor judecătoreşti cu interpretări diametral opuse (a se vedea în acest sens § 10 din hotărâre). În această împrejurare îşi are originea incertitudinea situaţiei juridice a persoanelor care – din varii motive – doresc să utilizeze atribute sau simboluri care pot fi considerate naziste sau asemănătoare cu acestea.

68. Inexistenţa în lege a unei liste exhaustive a atributelor şi simbolurilor naziste, precum şi a atributelor şi simbolurilor care se aseamănă cu acestea face din dispoziţia normativă contestată o reglementare căreia îi lipseşte suficienta specificitate.

69. Astfel, formularea „atribute/simboluri asemănătoare, până la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă” creează o stare de incertitudine sub următoarele aspecte:

(1) inexistenţa unor definiţii sau descrieri a atributelor şi simbolicii naziste în Lege;

(2) lipsa delimitării marjei de apreciere cu privire la „asemănarea, până la confundare” cu atributele sau simbolica nazistă.

70. Curtea subliniază faptul că identificarea „atributelor şi simbolurilor asemănătoare, până la confundare, cu cele naziste” contravine principiului interzicerii analogiei sau a interpretării extensive în materie penală, dacă acest lucru reprezintă un dezavantaj pentru persoana acuzată. Atributele sau simbolurile în cauză putând fi determinate de o manieră arbitrară ad casu.

71. Curtea reia aici cele statuate de către Curtea Europeană în cauza Karademirci v. Turcia: „În eventualitatea în care eşecul de a te conforma unei proceduri formale în vederea exercitării unei anumite forme de exprimare conduce la aplicarea unei pedepse, articolul 10 în comun cu articolul 7 din Convenţie impun ca legea în cauză să definească în mod clar circumstanţele care fac aplicabilă pedeapsa, iar sfera restricţiilor ei nu trebuie extinsă în detrimentul persoanei acuzate, prin analogie” (§ 40).

72. Potrivit celor menţionate, Curtea reţine că, în lipsa indicării precise în articolul 1 lit.b) din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 a listei sau a noţiunii care constituie atribute şi simboluri naziste, prevederile acestuia devin imprecise şi neclare, astfel încât nu permit cetăţenilor să înţeleagă care simboluri sunt interzise, care sunt asemănătoare cu cele naziste şi în acelaşi timp acordă instanţelor judecătoreşti o marjă de discreţie extrem de largă în aplicarea acestora.

73. În acelaşi timp, Curtea constată că articolul 1 lit.b) din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste, citit împreună cu articolul 10 alin.(6) al aceleiaşi legi, poate fi interpretat, dată fiind ambiguitatea sintagmei „propagarea şi demonstrarea în public a atributelor sau a simbolicii naziste, a unor atribute sau simbolici asemănătoare, până la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă”, în sensul că simpla utilizare sau demonstrare a simbolurilor atrage răspunderea penală. Or, potrivit art.10 alin.(6), persoanele vinovate de pregătirea, difuzarea sau păstrarea ilegală, în scopul difuzării ulterioare, a materialelor menţionate sunt trase la răspundere penală ori contravenţională.

74. Prin Hotărârea nr.12 din 4 iunie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la interzicerea simbolurilor comuniste şi a promovării ideologiilor totalitare, Curtea Constituţională a menţionat, cu trimitere la hotărârea Curţii Europene din speţa Vajnai v. Ungaria, faptul că „[...] promovarea potenţială a ideologiei totalitare comuniste [...] nu poate constitui unicul motiv pentru limitarea utilizării unui simbol, în special a unuia cu mai multe sensuri, prin sancţionare penală. Simpla afişare sau folosire a simbolului [...] fără a fi cunoscut ca având ambiţii totalitare, nu poate fi egalată cu o propagandă periculoasă.”

75. În acelaşi context, Curtea Europeană a stabilit că, pentru justificarea ingerinţei în drepturile reclamantului, Guvernul trebuie să demonstreze că semnul utilizat de reclamant se identifică exclusiv cu ideile totalitare (Fratanoló v. Ungaria, nr.29459/10, hotărâre din 3 noiembrie 2011, § 27).

76. În cauza Faber v. Ungaria, Curtea Europeană a menţionat că presupunând că simbolul afişat de reclamantul în cauză are semnificaţii multiple – adică poate fi privit în calitate de simbol istoric şi totodată ca simbol reminiscent al partidului nazist din Ungaria – doar în cadrul unei examinări atente a contextului în care aceste expresii ofensatoare sunt utilizate, poate fi trasată o distincţie esenţială între expresiile şocante şi jignitoare, protejate de articolul 10, şi cele care pierd dreptul său de a fi tolerate într-o societate democratică. Emoţiile negative sau manifestarea sentimentelor de revoltă, în lipsa unor acţiuni de intimidare, nu pot reprezenta o necesitate socială imperioasă în lumina prevederilor art.10 § 2 din Convenţie.

77. În lumina jurisprudenţei Curţii Europene, Curtea constată că afişarea în public a simbolurilor interzise de legea naţională, în absenţa unor altor acţiuni care denotă sprijinul pentru ideile totalitare, nu poate fi echivalată cu o promovare a ideologiilor totalitare, periculoasă pentru societate.

78. Concluzionând, Curtea reţine că articolul 1 lit.b) din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 nu îndeplineşte condiţiile impuse de articolele 32 şi 40 coroborate cu articolele 23 şi 54 din Constituţie şi reprezintă o limitare a libertăţii de exprimare şi a libertăţii de asociere.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite sesizarea deputatului în Parlament, Ştefan Creangă, privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste.

2. Se declară neconstituţională litera b) a articolului 1 din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.